4.2.3.

Coreper
Comitetul reprezentatilor permanenti de pe lângă
Consiliul Uniunii Europene.
Acest organ creat prin Tratatul de fuziune, reuneste înalti
functionari si experti din fiecare stat membru, condusi de un
Reprezentant permanent al statului respectiv pe lângă Uniune
cu rang de ambasador. Acesta este subordonat Consiliului
Uniunii Europene si are rolul de a ajuta Consiliul în activitatea
sa, de a pregăti lucrările acestuia si ulterior de a-i executa
deciziile. Acest organism are rolul de a demara si întreprinde o
mare parte din negocierile dintre state, actionând ca un
atenuator al posibilelor tensiuni diplomatice care pot apărea
între acestea.
Coreper – realizează o legătură dublă astfel:
- între reprezentantii statelor member
- între fiecare stat membru si guvernul său.
COREPER prezintă două unităti distincte:
-Coreper I (reprezentanti permanenti) – cu activitatea
chestiunilor tehnice
- Coreper II (reprezentanti permanenti adjuncti) – probleme
de importantă majoră.
COREPER I discută chestiunile cu cele mai mari implicatii
pentru statele membre din punctul de vedere al suveranitătii si
financiar (afaceri generale, justitie, afaceri interne si protectie
civilă, dezvoltare, buget, fonduri structurale si de coeziune,
probleme institutionale, acorduri de asociere si aderarea noilor
state), restul revenind COREPER II.
Fiecare dintre aceste structuri se reuneste săptămânal si cu
toate că nu au autoritate decizională formală, reprezintă „de
facto” unul dintre organismele unde se iau cele mai
importante decizii în cadrul Uniunii Europene, având în plus
un limbaj si un stil de lucru proprii care pot necesita timp de
adaptare pentru cei nou-veniti. Putine subiecte ajung pe
agenda de lucru a Consiliului Uniunii Europene fără a fi fost
discutate în prealabil în Coreper, sub toate aspectele.
Problemele asupra cărora în Coreper se realizează un acord
vor fi înaintate Consiliului Uniunii ca probleme de categoria A
ce nu necesită discutii, ci doar votarea lor. Dimpotrivă
problemele delicate asupra cărora acordul nu este realizat sunt
aspecte de categoria B si acestea vor fi discutate de expertii
nationali de nivel inferior, până la realizarea unui acord. Dacă
numai câteva state se opun deciziei problema este înaintată
Consiliului, în speranta unei negocieri desfăsurate la acest
nivel si care să ducă la decizie. Functionarii si expertii care
asistă reprezentantii permanenti în activitatea lor sunt
constituiti în Grupuri de lucru, pe domenii specializate cum ar
fi Agricultura (Comitetul Special pentru Agricultură) afacerile
interne, justitia, politica externă. Se poate spune că exixtenta
acestor comitete specializate subminează tot mai mult
activitatea Coreper, ca organ tehnic cu caracter general,
ministrii agriculturii si cei de finante folosind tot mai mult
aceste grupuri de lucru în mod autonom fată de Coreper.
Piloni pe care se intemeiaza Uniunea Europeana conform
tratatului de la M.
Tratatul de la Maastricht are o structură care poate fi
comparată cu un templu format dintr-un frontispiciu care
enumeră obiectivele sale cetătenia europeană, piata unică,
integrarea economic si politica externă comună si stabileste că
procesul de luare a deciziilor se bazează pe trei piloni pe care
se întemeiază Uniunea Europeană:
- primul pilon cu caracter comunitar, se referă la deciziile
privind cetătenia europeană, politicile Uniunii Europene,
Uniunea Economică si Monetară, pe unele domenii
specializate (cultură, protectia consumatorului) si pe întărirea
controlului exercitat de Parlamentul European.
- al doilea pilon are un caracter interguvernamental (adică nu
există transfer de competente, statele implicate fiind angajate
doar pe calea cooperării, iar decizia este luată prin consens si
nu are fortă juridică sau obligativitate) se referă la deciziile
privind politica comunitară si de securitate, care definesc si
implementează politica externă întărind cooperarea politică în
Europa.
- cel de-al treilea pilon (are tot un caracter
interguvernamental) contribuie la consolidarea politicilor în
justitie si politie, având ca scop libera miscare în cadrul U.E.
prin asigurarea celor patru libertăĠi:
- libera circulatiei mărfurilor, libera circulatiei persoanelor,
libera circulatie capitalului si libera circulatiei serviciilor,
promovarea măsurilor la granite, dreptul la azil si emigrare,
lupta împotriva terorismului, a traficului de droguri si a crimei
organizate.
4.2.4. AtribuĠiile Consiliului Uniunii Europene
a) Atributii legislative – rolul legislativ apatine Consiliului
UE, dar în ultimul timp acest rol este preluat de către
Parlamentul European, Făruia i se dă o tot mai mare
importantă în ansamblul Uniunii.
- Consiliul U.E. adoptă acte normative cu fortă juridică
obligatorie (regulamente, directive), care se impun statelor
membre, celorlalte institutii comunitare si însusi Consiliului
U.E.. Aceste acte normative fac parte din dreptul derivat al
Uniunii Europene si trebuie să fie conforme cu tratatele
comunitare. Actiunea Consiliului este justificată numai, dacă
urmăreste realizarea obiectivului comunitar prevăzut expres în
tratat.
Consiliul poate revizui tratatele comunitare si să ia decizii de
natură constitutională (cum a fost decizia privind alegerea
parlamentarilor europeni prin sufragiu universal), sub rezerva
ratificării acestei decizii de către parlamentele nationale.
b) Politica externă si de securitate comună, politica în
justitie si afaceri interne.
Cei doi piloni interguvernamentali ai Uniunii Europene sunt
în sarcina Consiliului U.E., institutia reprezentând interesele
statelor membre în Uniune. Consiliul este cel care autorizează
deschiderea negocierilor cu statele asociate, în vederea
aderării sau cu alte state si organizatii internationale, în scopul
încheierii unor acorduri internationale iar, ulterior aprobă
acordurile internationale încheiate de Comisie. Înainte de a
autoriza deschiderea negocierilor Consiliul trebuie să ceară
avizul conform Curtii Europene de Justitie, care se pronuntă
asupra compatibilitătii acordului cu dreptul comunitar.
c) Atributia de coordonare a politicilor economice ale
Uniunii Europene, în special pentru asigurarea functionării
uniunii economice si monetare. Există două tipuri de politici
comunitare:
- cele conduse de institutiile comunitare (politici comune);
- cele organizate de statele membre, dar care trebuie
armonizate la nivel comunitar (politicile armonizate).
d) Atributia de aprobare a bugetului comunitar, al cărui
proiect este depus de către Comisie, această atributie o
împarte cu Parlamentul European.
e) Atributia de propunere a membrilor unor organe
comunitare, cum ar fi Comitetul Economic si Social, Curtea
de Conturi.
2.4.1. Acquis-ul comunitar

Termenul „acquis communautaire” sau „acquis comunitar”

este practic intraductibil. S-ar putea traduce prin „obtinut”,
„cucerit”.
Acesta reprezintă anasamblul reglementărilor din dreptul
comunitar care, conferă drepturi si impun obligatii statelor
membre ale U.E., cetătenilor europeni si companiilor
europene.
Acquis-ul comunitar cuprinde ansamblul de drepturi si
obligatii comune care leagă toate statele membre în cadrul
U.E.. El se află într-o evolutie permanent si cuprinde:
- continutul, principiile si obiectivele politice ale Tratatelor;
- legislatia adoptată în aplicarea tratatelor si jurisprudenta
Curtii de Justitie;
- declaratiile si rezolutiile adoptate în cadrul UE;
- măsurile adoptate în domeniul politicii externe si de
securitate comună;
- măsurile adoptate în domeniul justitiei si al afacerilor
interne;
- acordurile internationale încheiate de către Comunitate si de
către statele membre între ele în domeniile de activitate ale
Uniunii.
- extinderea si conectarea retelor de transport proprii cu cele
transeuropene;
- familiarizarea tărilor beneficiare cu politicile si procedurile
aplicate de Fondurile Structurale si de Coeziune ale U.E., (a
urmat apoi programul Sapard, care a completat programul
PHARE). Salvgardare = actiunea de apărare a unui stat sau
element component de către o organizatie internatională, sau
de către alt stat.
4.1.2. Atributiile Comisiei Europene
1. Atributii în procedura legislativă – Comisia Europeană
detine monopolul initiativei legislative în sfera primului pilon
(comunitar). Această initiativă este transmisă spre decizie
Consiliului U.E. În cazul celui de-al doilea pilon, Comisia este
doar asociată initiativei Consiliului U.E. iar, în cazul celui de-
al treilea ea împarte această atributie cu statele membre.
Consiliul U.E. singur sau împreună cu Parlamentul European,
adoptă acte normative în principiu numai pe baza propunerilor
înaintate de Comisie – aceasta este regula instituită prin
tratate. Deci, Comisia Europeană este considerată „organul
motrice al integrării europene”. În afară de dreptul de a initia
acte normative Comisia dispune si de o putere normativă
proprie în anumite domenii, strict delimitate prin textele
tratatelor: uniunea vamală, concurentă.
Comisia mai are si o putere normativă subordonată celei a
Consiliului U.E., care-i permite executarea actelor adoptate de
Consiliu.
2. Atributia de gardian al tratatelor – Tratatele institutive
împuternicesc Comisia Europeană să urmărească si să asigure
respectarea dreptului comunitar originar sau derivat, atât de
către statele membre cât si de către celelalte institutii
comunitare.
Procedura utilizată de Comisie în cazul când în care un stat
membru omite sau refuză să-si îndeplinească o obligatie ce
decurge din tratate având mai multe etape:
- a) Comisia reaminteste statului obligatiile pe care le are si îl
invită să-si prezinte observatiile într-un anumit interval de
timp;
- b) În situatia în care statul nu se conformează, Comisia emite
o opinie motivată prin care stabileste o perioadă de timp în
care statul este obligat să-si îndeplinească îndatoririle;
- c) dacă nici acest termen nu este respectat Comisia sesizează
Curtea Europeană de Justitie, care constată nerespectarea
obligatiilor din tratate si solicită la rândul ei statului membru
să se conformeze cerintelor Comisiei;
- d) ultima etapă o constituie actionarea de către Comisie a
statului membru în fata Curtii Europene de Justitie, pentru
încălcarea obligatiilor prevăzute în tratat care, este finalizată
cu o hotărâre judecătorească prin care statul respectiv este
obligat. Fiecare comisar are atributii specifice într-un domeniu
de activitate determinat (politică comercială comunitară,
tehnologii informationale, concurentă, politică externă si de
securitate comună, cultură, audiovizual, stiintă, cercetare,
agricultură si dezvoltare rurală). Deciziile luate de un comisar
în domeniul său de activitate nu sunt considerate deciziile
Comisiei decât atunci când există o delegare expresă în acest
sens din partea Comisiei iar, această delegare poate fi acordată
doar în chestiuni de gestiune si administrare.
3. Atributia de organ executiv al Uniunii Europene.
Comisia este organul executiv al Uniunii, cel care pune în
executare actele normative emise de Consiliul U.E. sau de
acesta în codecizie cu Parlamentul European. Domeniile în
care Comisia are putere normativă subordonată, de executare,
conform Tratatului C.E.E.:
- implementarea (executia) bugetului comunitar, al cărui
proiect este tot de competenta Comisiei;
- Uniunea vamală;
- Concurenta;
- Functionarea pietei comune cu exceptia agriculturii;
- Gestiunea fondurilor comunitare.
4. Atributia de reprezentare.
Comisia reprezintă Uniunea Europeană în relatiile cu statele
membre si în organismele internationale. În interiorul Uniunii
ea reprezintă interesul comunitar în raport cu persoanele fizice
sau juridice, cu celelalte institutii comunitare sau cu statele
membre. Comisia europeană trebuie să actioneze în asa fel
încât interesul comunitar să primeze în fata intereselor statelor
membre. Rolul ei este cu atât mai dificil cu cât el necesită
negocieri prealabile adoptării oricărei initiative legislative cu
statele membre, cât si medierea negocierilor dintre statele
membre. Deci, Comisia aparen ca un intermediar neutru între
statele membre pe de o parte si între acestea si Uniune pe de
altă parte. Ca reprezentant pe plan extern al Uniunii, Comisia
este cea care negociază tratatele internationale încheiate de
Uniune, fiind împuternicită de fiecare dată de Consiliul U.E.
printr-o decizie de negociere.
Această decizie de negociere este supusă Parlamentului si
Curtii Europene de Justitie spre avizare prealabilă conformă.
Curtea Europeană de Justitie avizează proiectul de acord
international din punct de vedere al conformitătii sale cu
tratatele comunitare. Apoi, Consiliul U.E. va ratifica acordul
international votând de regulă cu majoritate calificată, cu
exceptia acordurilor de asociere sau de aderare care trebuie
votate în unanimitate.
2.1.4. Libera circulatie a persoanelor
(libera circulatie a fortei de muncă) – implică înlăturarea
oricărei discriminări bazate pe nationalitate între lucrătorii
statelor membre în ceea ce priveste remunerarea, angajarea si
alte conditii de muncă.
Principiile Uniunii Europene sunt mentionate în art. 6 din
Tratatul de la Maastricht: „Uniunea Europeană este
întemeiată pe principiile libertătii, democratiei, respectului
fată de drepturile omului si a libertătilor sale fundamentale,
precum si pe statul de drept, principii care sunt comune
tuturor statelor membre”.
Dreptul de liberă circulatie îl prezintă persoanele care au
nationalitatea unuia dintre statele membre dar, în absenta
definitiei comunitare a nationalităii fiecare stat membru fiind
suveran în stabilirea conditiilor în care el acordă
nationalitatea, inclusiv dubla nationalitate.
Libera circulatie a fortei de muncă implică sub rezerva
anumitor limitări pe motive de ordine, securitate ori sătătate
publică următoarele coordonate:
- acceptarea ofertelor reale de angajare si deplasarea în mod
liber pe teritoriul statelor membre în acest scop;
- sederea într-un stat membru în scopul angajării, potrivit
prevederilor ce stabilesc angajarea nationalilor acelui stat
stabilite prin lege, regulament sau actiune administrativă;
- rămânerea pe teritoriul unui stat membru a persoanei după
ce a fost angajată în acel stat. Libera circulatie o au lucrătorii
salariati si chiar membrii de familie. Notiunea de lucrător în
acceptiunea Uniunii Europene are în vedere exercitarea unei
activităti reale si efective, cu excluderea activitătilor care sunt
atât de reduse încât se prezintă ca activităti marginale sau
accesorii. Este necesar ca sederea într-un alt stat să aibă ca
finalitate cerinta unei activităti economice, neexistând încă
dreptul de sedere în orice stat membru independent de
activitatea profesională.
4.3.5.1. Atributiile legislative ale Parlamentului European
În pofida deficitului democratic, Parlamentul European are în
primul rând competente normative, care se exercită cu
respectarea următoarelor reguli:
- nu are drept de initiativă directă, dar în mod indirect
Parlamentul poate solicita Comisiei să introducă un proiect
normativ la Consiliu;
- acordă aviz consultativ la adoptarea unor acte de către
Consiliu, iar lipsa îndeplinirii acestei formalităti atrage după
sine nulitatea actului normativ;
- emite aviz conform la aderarea, asocierea unor state terte sau
la încheierea unor tratate internationale cu state terte si
organizatii internationale;
- adoptă bugetul împreună cu Consiliul U.E. cu exclusivitate
în privinta cheltuielilor neobligatorii;
- participă la procedura cooperării, având atributia de a
interveni în procesul legislativ desfăsurat la Consiliu. Votul
negativ al Parlamentului atrage după sine votarea cu
unanimitate de către Consiliu;
- procedura codeciziei rezervă în favoarea Parlamentului
atributii legislative, votul negativ al acestuia ducând la
neadoptarea actului normativ în cauză.
4.3.6. Ombudsmanul European
Ombudsmanul zilelor noastre nu este un avocat al
cetăteanului, desi institutia corespunzătoare din dreptul
românesc poartă denumirea de „avocatul poporului”, deoarece
atitudinea acestuia trebuie să fie impartială. Acesta nu
reprezintă institutionalizarea neîncrederii în administratie, ci
îndeplineste o functie de mediere. Ombudsmanul este ales de
către Parlament pe durata unui mandat de 5 ani (cu posibilitate
de reînnoire) si cercetează plângerile cetătenilor prin care
acestia reclamă abuzuri ale institutiilor comunitare (nu si
abuzurile organelor nationale sau locale), această functie fiind
introdusă prin Tratatul de la Maastricht. Această persoană este
aleasă dintre personalitătile care sunt cetăteni ai U.E.,
bucurându-se de toate drepturile civile si politice, prezentând
toate garantiile de independent si îndeplinind conditiile
necesare în tara de origine pentru exercitarea celor mai înalte
functii jurisdictionale sau eventual posedă o experientă
recunoscută pentru îndeplinirea functiei de Ombudsman.
Acesta are de rezolvat petitiile privind abuzurile comise de
institutiile si organele comunitare. Pot fi considerate abuzuri
ale organelor comunitare (fără cele comise de către organele
jurisdictionale):
abtinerile nejustificate ale acestora, actiunea contradictorie cu
obligatiile legale, discriminarea, abuzul de putere, lipsirea sau
refuzul ilegal de informatie, amânarea abuzivă si neglijenta.
Ombudsmanul informează Parlamentul cu privire la cazurile
de administrare defectuoasă pe care le descoperă, iar comisia
componentă poate întocmi un raport în legătură cu acestea.
La sfârsitul fiecărei sesiuni anuale, acesta prezintă
Parlamentului un raport cu privire la rezultatele anchetelor
întreprinse. Comisia competentă întocmeste un raport care se
prezintă Parlamentului în scopul dezbaterii. O zecime din
deputatii Parlamentului pot solicita destituirea
Ombudsmanului pe motiv că nu mai îndeplineste conditiile
necesare exercitării functiilor sale sau pentru că a comis o
abatere gravă.
4.4.1. Competentele Curtii Europene de Justitie
Sarcinile C.E.J. sunt prevăzute în art. 220-245 din Tratatul
U.E. precum si în propriul său statut. Acestea constau în
asigurarea interpretării uniforme a legislatiei europene. În
1989, pentru a usura activitatea C.E.J. a fost înfiintată Curtea
Europeană de Justitie de Primă Instantă (C.E.J.-P.I.) si apoi în
2004 o altă instantă, pentru probleme care privesc functionarii
publici:
Tribunalul functionarilor publici ai Uniunii Europene. De
atunci C.E.J. nu mai este competentă decât pentru
solutionarea căilor de atac înaintate de persoanele fizice si
juridice împotriva deciziilor luate de Curtea Europeană de
Justitie de Primă Instantă. Mai nou însă cu putine exceptii,
C.E.J. răspunde si de dosarele de chemare în judecată în primă
instantă înaintate de statele membre ale U.E. împotriva
Comisiei Europene.
În actiunile formulate de Comisia Europeană (de ex. pentru
încălcarea tratatului U.E.) sau de alte organe comunitare si în
actiunile formulate de statele membre împotriva altor organe
decât Comisia Europeană, precum si pentru luarea deciziilor
în actiunile prejudiciale) rămâne competentă tot Curtea
Europeană de Justitie.
Procedura în cazul încălcării tratatului U.E. (art. 226 Tratatul
U.E.): Comisia Europeană are dreptul – după încheierea unei
proceduri preliminare – să actioneze în judecată în fata C.E.J.
statele membre ale U.E.. Curtea de justitie verifică întâi dacă
acel stat a încălcat sau nu obligatiile ce-i revin prin Tratatul
U.E..
Pentru aceasta la C.E.J. trebuie înaintată o cerere de chemare
în judecată, care se publică partial în Monitorul Oficial al U.E.
si se remite pârâtului. După cum e cazul, se poate trece apoi la
administrarea probelor si la judecata în fond. În finalul
acesteia procurorul general formulează cererile finale, în care
sugerează sentinta ce va fi pronuntată, fără însă ca C.E.J. să
fie obligată să tină cont de aceste sugestii. Conform
dispozitiilor art. 227 din Tratatul U.E. există si posibilitatea ca
un stat membru să actioneze în judecată în fata C.E.J. un alt
stat membru (după procedura preliminară în care intervine si
Comisia Europeană conf. art. 227 alin. 2-4 din Tratatul U.E.).
Procedura prejudiciară (art. 234 din Tratatul U.E.): Instantele
nationale pot (resp. trebuie, atunci când este vorba de ultima
instantă cum ar fi Curtea Supremă de Justitie, Curtea
Constitutională, etc.) cere C.E.J. lămuriri cu privire la
interpretarea dreptului comunitar. În plus, aceste instante pot
solicita C.E.J. să verifice dacă un anumit act legislativ
european este valabil. Acest lucru trebuie să asigure în primul
rând aplicarea unitară a dreptului comunitar de către instantele
nationale, care se ocupă de aplicarea pe plan national a legilor
europene. Pentru a putea solicita opinia C.E.J. judecata în
fond derulată la instanta natională trebuie să depindă (în mod
decisiv pentru solutionarea cauzei) de interpretarea,
responsabilitatea si valabilitatea legilor comunitare. Instanta
va suspenda judecata în fond până la primirea răspunsului de
la C.E.J.. Cererea solicitată va fi întâi tradusă în toate limbile
oficiale si apoi publicată în Monitorul Oficial al U.E.. Acest
lucru oferă părtilor, statelor membre si organelor U.E.
posibilitatea de a lua pozite în problema respectivă. După care
are loc o dezbatere în fond, cu pledoaria tinută de procurorul
general ti apoi se procedează la pronunĠarea sentintei.
Instanta solicitantă este obligată să respecte sentinta
pronuntată de C.E.J..
O particularitate a C.E.J. este procurorul general. Acesta, după
ce părtile au fost audiate la judecata în fond, are rolul de a
întocmi o propunere privind sentinta ce urmează a fi
pronuntată. Procurorul general nu reprezintă însă interesele
unei anumite părti, cererile sale trebuind să aibă un caracter
independent si neutru. C.E.J. nu este obligată să accepte
propunerile făcute de procurorul general, dar de obicei
instanta respectă în proportie de ¾ cele solicitate de acesta.
Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile
oficiale ale U.E.. Contează în primul rând din ce tară provine
partea care a formulat cererea de chemare în judecată si din ce
tară este pârâtul. Această regulă asigură oricărei persoane din
U.E. posibilitatea de a participa la actele procesuale în limba
sa maternă. Interventiile părtilor procesuale si ale
judecătorilor sunt traduse de interpreti, la fel ca si toate
documentele care fac parte din dosarul cauzei.
Limba folosită pe plan intern la C.E.J. este franceza. Acest
lucru se explică prin faptul că în momentul înfiintării
Comunitătii Europene în anul 1957 majoritatea populatiei din
cele sase tări fondatoare (Belgia, Germania, Franta, Italia,
Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba franceză. La ora
actuală tendinta este de a folosi mai mult limba engleză,
datorită faptului că majoritatea juristilor din Ġările recent
aderate si-au urmat studiile partial în limba engleză si mai
putin în limba franceză.
Curtea de justitie îndeplineúte două functii, manifestându-
se în diferite moduri, în functie de ipostaza în care se află:
a) functia jurisdictională - când actionează ca o curte
constitutională, judecând recursurile contra unei institutii
comunitare sau a unui stat membru care nu-si respectă
obligatiile din tratate sau atunci când interpretează tratatele
comunitare;
- când se comportă ca o curte administrativă, controlând
legalitatea actelor comunitare si judecând recursurile
functionarilor comunitari;
- în exercitarea atributiilor unei jurisdictii civile, solutionând
cauzele ce au ca obiect acordarea daunelor-interese;
- când actionează ca o curte de apel, judecând recursurile
împotriva hotărârilor date de Tribunalul de Primă instantă.
b) o functie consultativă, întrucât emite avize în cazul în
care se pune problema revizuirii tratatelor comunitare sau a
încheierii unor acorduri internationale.
2.5. Constitutia Europeană
Reforma institutiilor europene s-a realizat treptat, dar măsurile
nu au fost substantiale. În urmă cu peste 50 de ani, sistemul
constitutional conceput prezenta o coerentă impusă de realităti
geografice, politice si juridice mai putin complexe. Saltul la
25 si respectiv la 27 si chiar mai multe state în viitorul mai
îndepărtat impune o reformă institutională profundă, având ca
idee de bază extinderea U.E..
Lucrările privind viitorul Europei au debutat în 2002, după
Coferinta Interguvernamentală de la Nisa, când s-au făcut
propuneri fundamentale cu privire la Reforma Uniunii
Europene. La data de 26 februarie 2001 a urmat procesul de
elaborare a Constitutiei Europene si de ratificare a acesteia. În
data de 20 octombrie 2004, la Roma cei 25 de sefi de stat si de
guvern din tările membre s-au reunit pentru semnarea oficială
a Constitutiei U.E.. Acolo au participat si liderii României,
Bulgariei, Turciei si Croatiei. Constitutia nu a fost ratificată de
toate statele membre, lucru ce a condus la modificări în
continutul acesteia. Constitutia Europeană nu va înlocui
constitutiile nationale ale statelor membre, ci va înlocui
principalele Tratate ale U.E. cu un singur text unitar. Ea
defineste competentele si rolul Uniunii atât în interior, cât si în
exterior aplicându-se pe întreg teritoriul acesteia având un
număr de 448 articole. Constitutia Uniunii Europene are patru
părti:
- prima parte contine dispozitiile care definesc Uniunea
Europeană, obiectivele sale, puterile sale, procedura de
adoptare a deciziilor si institutiile unionale;
- în partea a II a a fost încorporată Carta drepturilor
fundamentale din Uniunea Europeană;
- partea a III a se concentrează asupra politicilor Uniunii
Europene, continând multe prevederi din actualele tratate
comunitare;
- partea a IV a contine clauze finale, inclusiv procedura de
adoptare si revizuire a Constitutiei.
4.5. Curtea de Conturi
În vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii
Europene, în prezent există două organisme majore – Curtea
de Conturi a Comunitătilor Europene ( cunoscută si drept
Curtea de Conturi) si Oficiul European de Luptă Contra
Fraudei (O.L.A.F.), structură a Comisiei europene pentru
coordonarea căreia este responsabil responsabilul pentru
buget. Ideea aparitiei unei astfel de institutii a fost promovată
de Parlamentul European care sugerase în repetate rânduri
faptul că bugetul comunitar avea nevoie de o institutie
independent si supranatională de control financiar. Din punct
de vedere istoric, crearea Curtii Europene de Conturi coincide
cu modelarea puterilor Parlamentului European. Relatiile
acesteia cu Parlamentul au fost întotdeauna stricte, rigide dar,
mult mai flexibile si mai întărite cu Comisia de la Bruxelles.
Totusi Curtea Europeană de Conturi nu este un organ legat de
Parlament, diferenta resimtindu-se în raport cu institutiile
nationale de control financiar belgiene, spaniole sau britanice
ea veghind la ocrotirea independentei sale, mai ales în
programarea controalelor.
4.5.1. Rolul Curtii de Conturi
Curtea Europeană de Conturi este o institutie
independentă, însărcinată cu verificarea gestiunii finantelor
comunitare. Aceasta se realizează un control extern,
independent de organele comunitare. Înfiintată în 1977 pe
baza prevederilor Tratatului bugetar din 1975, Curtea de
conturi are sediul la Luxemburg si este cea mai putin
cunoscută dintre Institutiile Uniunii Europene. Statutul de
Institutie comunitară i-a fost atribuit prin Tratatul de la
Maastricht. Rolul Curtii de Conturi este acela de institutie
specializată în controlul financiar exercitat asupra institutiilor
comunitare, asupra modului de încasare a veniturilor
comunitare si de realizare a cheltuielilor din bugetul
comunitar. Curtea controlează managementul financiar al
conducerilor institutiilor úi organismelor comunitare.
Rapoartele redactate de institutie sunt cu caracter general,
anuale, privesc modul de administrare a conturilor comunitare
si determină descărcarea de gestiune a Comisiei Europene în
privinta administrării bugetului comunitar sau pot interveni
pentru anumite probleme specifice, la cererea altor institutii
comunitare sau din oficiu. În activitatea de control, Curtea
poate cere documente sau să facă propriile investigatii atunci
când actionează pe teritoriul statelor membre, organele fiscale
nationale sunt tinute să-i acorde sprijinul necesar. Tratatul de
la Amsterdam a lărgit aria controlului financiar si la
organismele publice sau private beneficiare a unor fonduri
comunitare. Curtii de conturi îi lipseste atributia
jurisdictională. Jurisdictia financiară apartine doar Curtii
Europene de Justitie, fără ca în primă instantă solutionarea
litigiilor fiscale să fie încredintată unui corp specializat de
judecători financiari. Totodată, trebuie remarcat că, în
conformitate cu dispozitiile comunitare adoptate la Nisa,
există posibilitatea înfiintării unor Camere specializate pe
lângă Tribunalul de Primă Instantă, prin urmare putem să
presupunem că, mai mult ca sigur una din camerele
specializate va avea specific financiar si fiscal.
4.5.2. Structura Curtii de Conturi
Curtea de conturi este compusă din 27 de membri, câte un
reprezentant al fiecărui stat membru numit pe o perioadă de 6
ani, al cărui mandat poate fi reînnoit. Numirea se face de către
Consiliul U.E. cu majoritate calificată după obtinerea avizului
cu caracter consultativ al Parlamentului European si pe baza
propunerilor înaintate de statele membre. Curtea are un
presedinte ales dintre membri acesteia, pentru un mandat
reînnoibil la 3 ani. Institutia îsi poate organiza, ca structuri de
lucru, Camere interne specializate. Membrii Curtii de conturi
trebuie să fie independenti în exercitarea sarcinilor
comunitare, numai în acest fel institutia putând functiona în
mod eficient ca organ de control comunitar. Ei trebuie să aibă
pregătire de specialitate, corespondentă unui expert national
dintr-un corp de control contabil extern sau să fi fost membri
ai Curtilor de conturi nationale. Curtea de Conturi are
aproximativ 800 de angajati, inclusiv traducători si
administratori, precum si auditori. Acestia sunt împărtiti în
grupuri de audit si pregătesc rapoarte preliminare pe baza
cărora Curtea adoptă decizii. Auditorii efectuează frecvent
controale la sediul unor institutii ale Uniunii Europene, în
statele membre si în orice tară care primeste ajutoare din
partea Uniunii. Desi activitatea curtii are legătură cu banii de
care este responsabilă Comisia, peste 80% din cheltuielile
U.E. sunt administrate de autoritătile nationale.
Institutia nu detine puteri legale, iar dacă auditorii descoperă
fraude sau nereguli informează O.L.A.F. – Oficiul European
de Luptă Antifraudă. Deci, principalul rol al Curtii de Conturi
este de a verifica dacă bugetul U.E. este corect implementat,
garantând astfel eficienta si transparenta activitătilor Uniunii.