Sistemul competențelor pentru cariera didactică

Învăţământul românesc capătă noi valenţe în condiţiile impuse de reforma cu

deschidere europeană. În societatea contemporană, dinamică şi mereu în transformare, cu
schimbări rapide şi efecte imediate, educaţia şi învăţământul trebuie reînnoite, completate,
adaptate, iar concepţia de educaţie regândită şi modernizată.
Asemeni oricărei profesii, cea de cadru didactic presupune un cumul de cunoştinţe,
abilităţi şi competenţe specifice pe care trebuie să le deţină cei care aleg să urmeze această
profesie. Toate acestea se acumulează prin parcurgerea de către studenţi, viitoare tinere cadre
didactice, a unor activităţi de pregătire teoretică şi practică, atât în domeniile specifice
obiectelor de învăţământ ce urmează să fie predate, cât şi în domeniul ştiinţelor educaţiei.
Profesionalizarea constituie procesul formării unui “ansamblu de capacităţi şi
competenţe într-un domeniu dat pe baza asimilării unui sistem de cunoştinţe teoretice şi
practice, proces controlat deductiv de un model al profesiei respective” (E. Păun, apud. Gliga,
L., 2002).

Formarea cadrelor didactice trebuie realizată atât la nivel teoretic cât şi practic.
Pregătirea teoretică vizează cultura generală, de specialitate, dar şi cea psihopedagogică.
Aceasta din urmă implică două lături:
• Cunoştinţe de psihopedagogie, etică, sociologie
• Cunoştinţe de pedagogie practică, didactică, metodică.
În ansamblul conţinuturilor care contribuie la formarea viitoarelor cadre didactice,
activitatea de „practică pedagogică constituie dimensiunea centrală în care sunt antrenate toate
celelalte conţinuturi teoretice precum şi toate disponibilităţile psihice ale studentului” (Franț,
A., 2002). Toate achiziţiile acumulate prin studiul disciplinelor de specialitate, socio-psiho-
pedagogice şi didactice sunt mai bine înţelese şi devin durabile prin cunoaşterea nemijlocită a
ambianței şcolare (procesul de învăţământ) şi extraşcolare (activităţi pară/perişcolare). Mai
mult, prin practică, toate cunoştinţele şi competențele dobândite sunt activate, combinate şi
adaptate la situaţii şi contexte particulare (ex. Predarea aceleiaşi lecţii la clase diferite).
Societatea de azi şi cea viitoare are aşteptări din ce în ce mai ridicate de la profesori,
dorind performanță si profesionalism. De aceea, pregătirea în specialitate concomitentă cu cea
pentru cariera didactică implica o dublă responsabilitate

Aptitudinea pedagogică este o aptitudine specială, "o formaţiune psihologică complexă

care, bazată pe un anumit nivel de organizare şi funcţionalitate al proceselor psihice -
modelate sub forma unui sistem de acţiuni şi operaţii interiorizate, constituite genetic conform
modelului extern al activităţii educaţionale, facilitează un comportament eficient al cadrului
didactic prin operaţionalizarea adaptativă a întregului conţinut al personalităţii sale."
(N.Mitrofan, 1988, p.56). Ea intră în structura personalităţii profesorului pe măsura formării şi
dezvoltării în şi prin activitatea didactică.

Aptitudinile pedagogice se formează şi se dezvoltă prin interiorizarea şi generalizarea

modelelor de acţiune pedagogică oferite prin activităţile specifice învăţării profesiunii de
cadru didactic (Programa-cadru). De aici, necesitatea organizării optime a acestei activităţi,
subaprecierea sau organizarea defectuoasă au repercusiuni pe termen lung asupra formării
aptitudinii pedagogice, a învăţării profesiunii didactice.
Cunoştinţele de specialitate se împletesc cu primele elemente de competență
psihopedagogică. Competenţa psihopedagogică este conferită de sinteza acelor însuşiri
psihopedagogice prin care se asigură eficiență şi eficacitatea procesului didactic. Recomandări
actuale pentru activitatea de formare a viitorilor profesori accentuează focalizarea pe formarea
unor capacităţi înalte, care să includă motivaţia pentru învăţare, creativitatea şi cooperarea
(din Raportul OECD "Profesorii pentru şcolile de mâine - Analiza indicatorilor educaţiei
mondiale", 2001)
Întrucât Legea învăţământului nr.84/1995 prevede "standarde naţionale pentru
atestarea calităţii de cadru didactic", MEC a elaborat "Standardele profesionale pentru
predarea în învăţământul primar" şi "Standardele pentru predarea matematicii în gimnaziu",
plecând de la următoarele principii-nucleu, principii care exprima concepţia actuală asupra
conţinutului specific al profesiei didactice şi asupra calităţilor unui bun profesor:
- Cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei pe care o
predă;
- Cadrul didactic cunoaşte elevul şi îl asista în propria dezvoltare;
- Cadrul didactic este membru al comunităţii;
- Cadrul didactic are o atitudine reflexivă;
- Cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu idealul educaţional.
Pentru studenţii care se pregătesc să devină şi cadre didactice, aceste principii-nucleu
trasează liniile călăuzitoare în tot ceea ce fac pentru însuşirea profesiunii didactice, iar
practica pedagogica este activitatea reprezentativă în acest sens.

Competenţele generale se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe durata

învăţământului liceal; acestea au un grad ridicat de generalitate şi complexitate.Competenţele
specifice se definesc pentru fiecare obiect de studiu şi se formează pe durata unui an şcolar,
ele fiind deduse din competenţele generale şi constituie etape în dobândirea
acestora.Termenul de competenţă are numeroase accepţiuni: el a migrat uşor dinspre
domeniul profesional-tehnic către educaţie, primind valenţe complexe în acest domeniu.
Proiectarea curriculumului pe competenţe vine în întâmpinarea achiziţiilor cercetărilor din
psihologia cognitivă, conform cărora prin competenţă se realizează în mod exemplar
transferul şi mobilizarea cunoştinţelor şi a deprinderilor în situaţii/contexte noi şi dinamice.
Modelul de proiectare curriculară centrat pe competenţe simplifică structura curriculumului şi
asigură o mai mare eficienţă a proceselor de predare – învăţare – evaluare. Acest fapt permite
operarea la toate nivelurile cu aceeaşi unitate: competenţa, în măsura să orienteze demersurile
tuturor agenţilor implicaţi în procesul de educaţie.

Competenţele generale cuprind:

1. Competenţe metodologice
• utilizarea adecvată a conceptelor şi teoriilor din ştiinţele educaţiei (abordări
interdisciplinare, didactica generală şi didactica specialităţii, psihologie, filosofia educaţiei,
noile educaţii în «societatea cunoaşterii»)
• aplicarea conceptelor şi teoriilor moderne privind formarea capacităţilor de cunoaştere
• proiectarea conţinuturilor instructiv-educative
• organizarea adecvată a activităţilor didactice în funcţie de tipul de lecţie dominant
• utilizarea metodelor şi a strategiilor de predare adecvate particularităţilor individuale sau de
grup, scopului şi tipului lecţiei
• stabilirea materialelor şi auxiliarelor didactice utilizate în activităţile de învăţare
• utilizarea optimă a factorilor spaţio-temporali în vedera eficientizării procesului instructiv-
educativ
• manifestarea unei conduite metodologice adecvate în plan profesional
• realizarea activităţilor instructiv-educative în conformitate cu obiectivele precizate
2. Competenţe de comunicare şi relaţionare
• stăpânirea conceptelor şi teoriilor moderne de comunicare: orizontală/verticală, complexă,
multiplă, diversificată şi specifică.
• manifestarea comportamentului empatic
•accesarea diverselor surse de informare în vederea documentării
• proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructiv-educativ, ca act de comunicare.
3. Competenţe de evaluare a elevilor
• proiectarea evaluării (faze, forme, tipuri)
• utilizarea strategiilor adecvate de evaluare individuală/de grup
• elaborarea instrumentelor de evaluare în funcţie de scop şi particularităţile individuale de
grup
• utilizarea metodelor de evaluare specifice.

4. Competenţe psihosociale

• valorificarea metodelor şi tehnicilor de cunoaştere şi activizare a elevilor

• asumarea responsabilă a rolului social al cadrului didactic

5. Competenţe tehnologice
• exersarea unor comportamente relevante pentru perfecţionarea activităţii didactice
• conceperea şi utilizarea materialelor/mijloacelor de învăţare

6. Competenţe de management didactic (educaţional)

• utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontrol psihocomportamental

• adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea situaţiilor de criză educaţională
• asumarea integrală a diferitelor roluri specifice profesiei de cadru didactic
• manifestarea unei conduite (auto) reflexive asupra activităţilor didactice/pedagogice
proprii
• asimilarea cunoştiţelor de tip organizaţional

Profesiunea didactică implică un ansamblu bogat şi nuanţat de competenţe din partea

celor educaţi să-l exercite. Competenţele solicitate fac necesară atât o formare teoretică,
menită să asigure cunoaşterea principalelor fenomene de educaţie şi înţelegerea modurilor de
abordare îi rezolvare, cât şi o formare practică, vizând dezvoltarea capacităţii de a acţiona şi
formarea abilităţilor pe care le implică acest tip de activitate. Desprinderea semnificaţiilor şi
funcţiilor activităţii de predare îl va ajuta pe viitorul cadru didactic să-şi asume
responsabilitatea preluării lor pentru a susţine el însuşi o lecţie pe care să o poată controla sub
cât mai multe din aspectele desfăşurării ei.
Personalitatea profesorului eficient are drept caracteristică principală capacitatea de
adoptare, în mod consecvent, a stilului democratic care corespunde cerinţelor proiectării
curriculare şi care este centrat pe resursele elevului, pe antrenarea şi valorificarea lor în
direcţia autoinstruirii, a cultivării gândirii divergente, premisa unei creativităţi superioare.
Indiferent de numărul lor sau de terminologia mai mult sau mai puţin specifică,
indiferent dacă specialiştii acordă mai multă atenţie competenţelor profesionale sau
dimpotrivă competenţelor manageriale etc., un cadru didactic eficient trebuie să aibă formate
toate aceste competenţe pentru a putea fi un cadru didactic eficient şi pentru a putea afirma că
unul dintre obiectivele Reformei–profesionalizarea carierei didactice–a fost atins.
Profesionistul în învăţământ este o persoană concretă, un enciclopedist, dar şi un actor
social, un practician reflexiv, un practician artizan, iar nu în ultimul rând un tehnician,

BIBLIOGRAFIE
1. Cucoş, C. (1999), Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi.

2. Ilie Marin, Elemente de pedagogie generală- teoria curriculum-ului si teoria instruirii.

3. Joiţa, E., (coord)., Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară pentru examenele de
definitivare şi obţinerea gradului didactic II, Editura Arves

http://www.congresuleducatiei.ro