De la Platon la Cavafy alături de vin- sau binefacerile unui

strop de vin
Gândurile unui băutor moderat de vin
- Angela Bratsou 14.12.2017
Il faut être toujours ivre. Tout est là: c'est l'unique question. Pour ne pas
sentir l'horrible fardeau du Temps qui brise vos épaules et vous penche vers
la terre, il faut vous enivrer sans trêve. Mais de quoi ? De vin, de poésie ou
de vertu, à votre guise. Mais enivrez-vous.
Le Spleen de Paris, Petits Poèmes en prose
Charles-Pierre Baudelaire

În multe scrieri antice se vorbeşte despre ambrozie sau licoarea zeilor, însă un rol
important în cultura greacă l-a jucat întotdeauna vinul. Vechii greci, ne-o spune și
Homer în Iliada și Odiseea (unde se face și o descriere minunată a culesului viei pe
Scutul lui Ahile, sau unde Odiseu îl îmbată ciclopul Polifem și îl orbește), considerau
vinul o parte inseparabilă a vieții lor, așa că se închinau lui Dionysos, zeul vinului, al
petrecerii și al teatrului. Pe acest zeu atât de pământesc, cu contradicțiile și
exacerbările lui, îl putem vedea în mai multe reprezentări de pe numeroase vase,
ținând într-o mână un ciorchine de struguri și în cealaltă o cupă cu vin, în timp ce în
jurul lui, în transă, își întind dansul Satiri, bătrâni Sileni și Maenade. Grecii antici însă
consumau, ca și azi, vinul cu măsură:

«Μέτρο οινοποσίας»

«Το κρασί τ’ ολίγον βλάπτει, μα και το πολύ σκοτώνει

αλλ’ αν πίνομαι με μέτρο το κορμί μας δυναμώνει.
Πιε το πρώτο το ποτήρι, και το δεύτερο ακόμα
μα στο τρίτο ετοιμάσου να ξαπλώσεις εις το στρώμα.
Αν το τέταρτο θελήσεις το ποτήρι να ρουφήξεις
θα ζητάς καμιά κοπέλα στην αγκάλη σου να σφίξεις…».
Εύηνος (460 π.χ), δάσκαλος του Σωκράτη

"Măsura vinului"

Vinul puțin e un chin, dar și foarte mult ucide

dar de îl bei cu măsură, corpul ți-l întărește.
Bea primul pahar, chiar și pe al doilea
dar la al treilea fii gata să te-ntinzi pe saltea.
Dacă pe al patrulea pahar vrei să-l sorbi
vei vrea o fată în brațe să strângi ... ".

Evinos (460 î.Hr.), profesor al lui Socrate

La simpozioane, banchete ale bărbaților de origine nobilă, vinul curgea abundent,

facilitând comunicarea dintre comeseni și creând o atmosferă favorabilă discuțiilor
filosofice. Apa era folosită pentru a se dilua vinul, ceea ce întârzia starea de ebrietate
și asigura starea de trezire spirituală și claritate a minții pe tot parcursul
simpozionului, care dura multe ore, uneori și zile întregi. La aceste petreceri speciale
ale bărbaților din antichitate, conform unui ritual precis, vinul băut însoțea recitarea
de versuri, discuțiile și jocurile acestora.

«Όταν ευφραίνεται ο κόσμος όλος

κι οι σύντροφοι στο σπίτι ακούνε τον τραγουδιστή,
στρωμένοι δίπλα δίπλα σε τραπέζια κατάφορτα ψωμί
και κρέας, κι αντλεί κρασί ο οινοχόος
το φέρνει και γεμίζει τα ποτήρια,
αυτό, νομίζω, το γλυκύτερο για την ψυχή του ανθρώπου».

«Ομήρου και Ησιόδου αγών» 6ος αι. π.Χ.

Când lumea întreagă exultă

și în casă prietenii aedul ascultă
tolăniți alături de mese-ncărcate cu pâine
și carne, și cînd paharnicul vin trage,
îl aduce și cupele umple,
asta-i, cred, pentru sufletul omului lucrul cel mai dulce.

Întrecerea lui Homer și a lui Hesiod, sec VI î.H.

Ca o paranteză, să amintim că excepții există: în lucrarea criptică Bacantele (Βακχαι),

scrisă de Euripide la Pella (curtea regelui Archelaos), acest zeu este prezentat altfel
decât vesel și ni se arată că răzbunarea zeului îi atinge pe toți cei care nu îi recunosc
divinitatea (Penteu, Agave, Cadmos): Agave nu își recunoaște propriul fiu, îl confundă
cu un animal și într-un ritual de sparagmos ???, împreună cu bacantele, îl sfâșie. Tot
Euripide și tot în Bacantele ne spune însă că fără de vin nu ar exista nici dragoste, și
nici o altă bucurie pentru om (στ. 773-775),

«Διώχνει τη λύπη απ’ τους ταλαίπωρους θνητούς,

φέρνει τον ύπνο, στη λήθη ρίχνει τις πίκρες της ημέρας,
φάρμακο άλλο για τις δυστυχίες δεν υπάρχει της ζωής…».

Alungă tristețea muritorilor sărmani,

aduce somnul, în uitare aruncă amărăciunile zilei,
alt leac nu există pentru nenorocirile vieții ...

Athenaeus din Naucratis în Deipnosophistae, vorbind de vin și de consumul acestuia,

notează: „Vinul, demonul nevinovat”, iar Aristofanis îl numește singurul „strateg” ce
poate insufla unui muritor curaj (Απ. 18,4).

Mai încolo în timp și pe alte meleaguri, Victor Hugo va susține că apa a fost creată de
zei, iar vinul de oameni, uitând, probabil, să completeze că oamenii au creat vinul
pentru ca băundu-l să se simtă, chiar pentru puțin timp, și ei niște zei. Ulterior, Eliade
îl identifică pe zeul vinului cu "Străinul din noi înșine, temutele forțe antisociale pe
care le dezlănțuie patima divină" [Eliade/Culianu 1990 (1996), p. 142. )[ Mircea
Eliade, Ioan P. Culianu: Dicționar al religiilor. Cu colaborarea lui H. S. Wiesner, ed. a
II-a, traducere din franceză de Cezar Baltag, Humanitas: București 1996, paragrafele
16.3.5 și 16.5.]., ].

Să ne întoarcem însă la grecii din antichitate. Atunci, în jur de 400 Hr., ne spune
Platon în lucrarea cu numele Simpozionul,* "într-un salon al epocii din casa tânărului
poet Agathon, care tocmai câștigase cu prima sa operă concursul de tragedie, se
adunaseră toți intelectualii din Atena: Socrates cu elevul lui credincios Aristodem,
Aristofan, Alcibiades, Phaidros, doctorul Eryximachus (iubitul lui Agathon),
Pausanias și alții care nu au fost menționați.
Pe jumătate întinși pe două paturi, așezate de jur împrejurul camerei, la început au
mâncat de pe măsuțele care se aflau în fața fiecărui pat. Și după ce această primă și
scurtă parte a simpozionului s-a încheiat, au trecut cu surle și trâmbițe, la cea de-a
doua și cea mai importantă parte (băut sau conbăut). Decid să bea doar puțin și să
vorbească fiecare pe rând despre Eros, aducând laudă acestui zeu.
Pentru a stabili care sunt atributele iubirii, Platon recurge în „Simpozionul/Banchetul“
său la conversația lui Socrate cu o femeie din Mantineia, pe nume Diotima. (Diotima
era preoteasa care făcuse purificarea atenienilor după molima din 429 î.H.) Numele
Diotima declară, de asemenea, acțiuni vădite privind egalitatea dintre bărbați și femei,
fiind motivul pentru care Diotima este singura femeie care participă la Simpozionul
destinat doar bărbaților... Aceasta susținea că Eros este un demon (semizeu, mai exact
ca noțiune), care, ca fiu al lui Poros (Resursă) și al Peniei (Sărăcie) este plin de
contradicții, dar totuși are drept scop să intre în posesia frumosului veșnic, adică este
în căutarea nemuririi!
„Eros este iubire pentru frumos“ hotărăște Socrate atunci când vine rândul lui să-l
laude pe Eros.
*„Simpozionul“ sau „Despre Eros“ a fost scrisă în jurul anului 385 î.Hr., într-un
moment în care statul atenian era în declin, epuizat de războaiele îndelungate.

*
Despre binefacerile vinului și despre perechea Oinos- Eros/Vin și Eros au scris
scriitori din toate epocile și aparținând de diverse culturi. Lista lor este fără număr,
incluzând, printre alții, poeții Antologiei Palatine, dar și pe Cavafis, Kazantzakis și
Ritsos, Elytis, Kariotakis, Jack Kerouac, Mircea Eliade, Charles Baudelaire, Kostas
Varnalis, Oscar Wilde, Anna Ahmatova, și atâția alții.
Tema vinului a inspirat, după cum se vede, mulți poeți greci moderni de renume. Dau
doar câteva exemple:
Κ. Καρυωτάκης «1896-1923) « Σε παλιό συμφοιτητή»/K. Kariotakis, Unui
vechi coleg de studii

«…Θα πάω προς την ταβέρνα, το σαμιώτικο

που επίναμε για να ξαναζητήσω.
Θα λείπεις, το κρασί τους θα’ναι αλλιώτικο,
όμως εγώ θα πιω και θα μεθύσω…»

O să merg la tavernă, cea samiotă

unde am băut împreună, să cer iar de băut.
Vei lipsi, vinul lor va fi diferit,
dar eu voi bea, și mă voi îmbăta.

Κ. Βάρναλης (1884-1974) «Οι μοιραίοι»/ K. Varnalis

Μες την υπόγεια την ταβέρνα. / μες σε καπνούς και σε βρισιές,

(απάνου στρίγγλιζε η λατέρνα) / όλη η παρέα πίναμε εψές,
εψές, σαν όλα τα βραδάκια, / να πάνε κάτου τα φαρμάκια…».

În taverna de la subsol. în fum și în sudalme,

(sus țipa flașneta) / ieri toată societatea bea,
ieri, ca în toate nopțile, să meargă undeva otrăvurile ... ".

*
«Πολλά δε θέλει ο άνθρωπος. να ‘ν’ ήμερος να ‘ναι άκακος.
λίγο φαΐ λίγο κρασί. Χριστούγεννα κι Ανάσταση.»
(Ο. Ελύτης)

Pentru a fi blând și bun, omul nu cere multe.

Puțină mâncare, un pic de vin. Crăciun și Înviere.
(O. Elytis)

În timpurile moderne preocuparea grecilor pentru virtuțile vinului în viață și creație nu

poate fi mai bine exemplificată decât de un poem scris de Cavafy, pe care încerc să îl
traduc pentru cititorul român, conștientă fiind de limitele mele ca nescriitor de versuri
și, concomitent, un consumator foarte moderat de vin.

Βακχικόν - Αποκηρυγμένα C.P. Cavafy

Από του κόσμου κεκμηκώς τήν πλάνον αστασίαν,

εντός του ποτηρίου μου εύρον τήν ησυχίαν
ζωήν κ' ελπίδα εν αυτώ καί πόθους εσωκλείω
δότε νά πίω.

Μακράν εδώ των συμφορών, των θυελλών τού βίου,

αισθάνομ' ως διασωθείς ναύτης εκ ναυαγίου
κ' εν ασφαλεί ευρισκόμενος εντός του λιμένος πλοίω
Δος μοι νά πίω.

Ω!υγιής του οίνου μου ζέσις, απομακρύνεις

πάσαν ψυχράν επιρροήν. Φθόνου ή καταισχύνης,
ή μίσους, ή διαβολών, δεν με εγγίζει κρύο
δότε νά πίω.

Τήν άχαριν αλήθειαν γυμνήν δεν βλέπω πλέον.

’λλην απήλαυσα ζωήν, καί κόσμον έχω νέον
εν των ονείρων τω ευρεί ευρίσκομαι πεδίω -
δός, δός νά πίω!

Κί άν ήναι δηλητήριον, καί άν εύρω τήν πικρίαν

της τελευτής εντός αυτού, εύρον πλήν ευτυχίαν,
τέρψιν, χαράν, καί έπαρσιν εν τω δηλητηρίω
δότε νά πίω!

Bahic/Dionisiac - din ciclul Renegate - C. P. Cavafy

Obosit de cele lumești, de lumea instabilă de fapt,

în cupă-mi găsesc pacea,
viața și speranța- mi închid în ea,
ador să beau.

Departe aici de greutățile și furtunile vieții,

supraviețuitor dintr-un naufragiu marinar mă simt
și ca o corabie aflată-n siguranță în port.
Dă-mi să beau.

Oh, sunet al fierberii vinului meu, îndepărtezi orice

înrâurire rece. Fie invidie, fie rușine,
sau ură, fie ceva diavolesc, nu mă atinge nimic rece,
dați-mi să beau.
Adevărul gol cel urât nu-l mai văd.
Mă bucur de- o altă viață și o lume nouă am,
mă aflu în al viselor imens tărâm -
dă-mi, dă-mi să beau!

Chiar de-i otravă și cunosc amăreala

celor din urmă în ea găsite, dar făr’ de fericire,
înfocare, bucurie și slavă în otravă,
dați-mi să beau!