Gheorghe Pituţ

Satul

Părinţii cred mai mult în grinzile de lemn,

în bolovanii strânşi la temelia casei,
în câinii care stau la pază,
e-atât de-aproape soarele
că poţi să-l torni pe pâine ca mierea dintr-un stup,
şi ce prietenie mai trăieşte
între un om şi dealul pe care-l duce-n spate,
dar noaptea groaza umflă pereţii până crapă,
o pâine înjunghiată, încet se face lemn,
un roi de greieri negri fac poduri peste vetre,
şi îi aud cum cheamă
o bufniţă surdă să ne azvârle-n cer.

Το χωριό

Οι γονείς πιστεύουν περισσότερο στα ξύλινα δοκάρια,

στους ογκόλιθους στοιβαγμένους στα θεμέλια του σπιτιού,
σε σκύλους φύλακες,
ο ήλιος είναι τόσο κοντά
που μπορείς να τον αλείφεις στο ψωμί σαν μέλι από κυψέλη,
και όποια φιλία επιζεί
ανάμεσα στον άνθρωπο και στο λόφο που κουβαλάει στην πλάτη του,
αλλά τη νύχτα η φρίκη φουσκώνει τους τοίχους μέχρι ραγίζουν,
ένα ψωμί μαχαιρωμένο, σιγά σιγά γίνεται ξύλο,
ένας σμήνος από μαύρους γρύλους κάνει γέφυρες πάνω από την εστία,
και τους ακούω να φωνάζουν
μια κουφή κουκουβάγια να μας πετάξει στον ουρανό.

*******
Le village
*
Les parents font plus confiance aux poutres en bois,
aux galets amassés en fondations sous la maison,
aux chiens qui montent la garde,
il est si proche le soleil
qu'on peut l'enduire sur pain comme le miel de ruche,
et quelle amitié pourrait durer
entre l'homme et la colline qu'il porte sur son dos,
mais de nuit la terreur gonfle les murs autant qu'ils cassent,
un pain poignardé, lentement devient bois,
un essaim de criquets noirs font des ponts au dessus des foyers,
et je les entends qui appellent
un hibou sourd qui nous projette aux cieux.
*
Nicolae Grigorescu - "Coliba"
*
traduit du roumain par Cindrel Lupe
Sfinx umblător

Moartea nu vine zâmbitoare

deşi au scris maeştrii morţi
c-a fost văzută pe la porţi
în mii de chipuri de fecioare ;

lucrează şi ea că-i datoare

cu moartea propriei ei morţi
şi cu-mplinirea bunei sorţi
a orice viaţă călătoare.

Deci moartea vine ca o vie

făptură neînduplecată
că în atâta veşnicie

omul - fiinţă însemnată -

a cutezat murind să fie
când nu fusese niciodată.

din Noapte luminată (1982)

Fraţii
Fratele meu are turme,
fratele meu are aur,
fratele meu are neveste
şi roabe frumoase,
fratele meu e puternic şi rege.
Eu am răbdare,
eu am o sete,
eu am un cântec şi o iubită
ea e înaltă
şi foarte blândă
şi otrăvită.
Eu îmi iubesc fratele
mai mult
decât toate femeile lui,
dar el mă scuipă şi mă alungă.
Îmi scot iubita din hambare,
mi-o port anume
prin curţile lui,
vai! el n-o ştie, însă o cheamă
ca-ntr-o uitare,
ca-ntr-o beţie.
Nebun în noapte, cu un prieten
dintr-un oţel ascultător,
alerg pe trepte,
pătrund în case
dar deodată mi-e foarte dor
de doamna mamă,
de domnul tată,
m-apucă somnul, abia mă port -
pe când soldatul din turn aduce
palizi în braţe
un gând şi-un mort.

Scrisoare
Tu te-ai temut să-mi spui străin,

eu n-am vrut să te fac străină,

ci viaţa noastră ca o vină

ne-a-nstrăinat câte puţin

Şi timpul – animal divin,

cel care curge din lumină

în inima de sânge plină

până devine carnea crin.

O, de ne-ar duce la un cort

s-adormi şi să mă uiţi afară,

într-al nisipului confort

sub steaua umedă polară,

iar când lumina o s-apară

Drum
Bolnavi de somn

şi foame fără saţiu,

boemi de trei parale –

ocnaşii cafenelei

dospesc în fumul acru

şi-ademenesc drumeţii;

mese duium

s-au pus de-a dreptu-n stradă,

dar eu le ocolesc

întotdeauna
îmbătrânind

cu o valiză-n spate.

Sfinx umblător

Moartea nu vine zâmbitoare

deşi au scris maeştrii morţi

c-a fost văzută pe la porţi

în mii de chipuri de fecioare;

lucrează şi ea că-i datoare

cu moartea propriei ei morţi

şi cu-mplinirea bunei sorţi

a orice viaţă călătoare.

Deci moartea vine ca o vie

făptură neînduplecată

că în atâta veşnicie

omul – fiinţă însermnată –

a cutezat murind să fie

când nu fusese niciodată.

Iluzia
O clipă a trăit vacarmul
când toată lumea a ieşit din case

şi toţi am alergat în pieţe

luminile orbecăiau pe poduri

ce se va spune? cine o să vină?

în zori îmbătrâniţi căzurăm

peste paturi la-ntâmplare.