Psihoterapia Relationala de Grup : vindecarea stress-ului,

neglijentei si traumei
Autor: Richard Erskine, fondatorul psihoterapiei integrative, presedintele Asociatiei
Internationale de Psihoterapie Integrativa, directorul Institutului de Psihoterapie Integrativa
din New York

Acest articol a fost sustinut la a 4-a Conferinţa Internationala a Asociaţiei Internationale de

Psihoterapie Integrativa, 17 aprilie 2009. Tema conferintei era ”Trauma acută, neglijare
cumulativa şi stresul cronic”. Articolul descrie unele dintre principiile Psihoterapiei
Relationale de Grup. Metodele se bazează pe conceptul că vindecarea traumei, a neglijarii şi a
stresului are loc printr-o relaţie terapeutică bazata pe contact. Psihoterapia Relationala de
Grup are radacini in mai multe tipuri de terapie de grup, în special feedback-ul cibernetic şi
alte modele centrate. Aceasta subliniază puterea de vindecare a relaţiilor dintre membrii
grupului şi importanţa acordajului afectiv si a identificarii nevoilor relaţionale. Vindecarea
de stres, neglijare şi trauma are loc printr-o relaţie terapeutică bazata pe contact. Acest concept
se bazează pe metodele teoriei Psihoterapiei Integrative. Cand spunem „Contact” ne referim la
capacitatea de a fi în armonie cu o altă persoană, de a tine cont de nevoile ei relationale, de
ritmul şi nivelul sau de dezvoltare. De asemenea, înseamnă a fi prezent “aici si acum” cu
respect , autenticitate şi in concordanta. Prin relaţie psihoterapeutica intelegem calificarea,
angajamentul, intenţia şi etica unui psihoterapeut profesionist.

Vindecarea de stres şi traume poate apărea, de asemenea, prin intermediul interactiunilor într-
un grup de psihoterapie eficace, în cazul în care membrii grupului sunt implicaţi şi adaptati
reciproc la ritmul si nevoile relaţionale ale celuilalt. O asemenea implicare include, de
asemenea, obligativitatea fiecarui membru la onestitate, autenticitatea şi confidentialitate.

Oamenii care au fost afectati de neglijari cumulative, traume acute sau stres cronic solicita
relaţii care presupun din partea terapeutului investigarea cu respect a experientei personale,
precum şi o implicare interpersonala care oferă consistenţă şi dependenta prin intermediul
recunoaşterii, validari şi normalizarii. Aceasta este implicarea interpersonala care vindecă.
Trauma poate fi rezultatul unor evenimente acute, cum ar fi abuzul fizic sau sexual, război sau
catastrofă naturală, dar poate fi, de asemenea, urmarea unui abuz psihic, care este cauzat de
agresivitati verbale de tipul ironiilor şi criticilor prelungite. Stresul este adesea rezultatul unei
vieti de batjocura, acumularea de neglijare şi traume nerezolvate. Fiecare dintre aceste
evenimente ameninţă stabilitatea emoţională şi cognitiva, precum şi securitatea fizică a unei
persoane.

Traumele acute, neglijarile cumulative şi stresul cronic necesita o nevoie crescută de protecţie,
empatie şi înţelegere. Când aceste nevoi sunt nesatisfăcute oamenii vor dezvolta strategii de
auto-protectie pentru a menţine o oarecare stabilitate fizică şi mentală şi o aparenţă a relaţiei.
Astfel de strategii includ formarea Scenariului , a credintelor despre sine, despre ceilalti si
despre viata, emotii reprimate, psihologic desensibilizante, disociate de sine sau distante in
relatiile cu ceilalti. Atunci când sunt utilizate în mod obişnuit de-a lungul timpului, aceste
strategii întrerup capacitatea persoanei de a fi contact atât pe plan intern, cu sine cat şi pe plan
extern cu ceilalţi.

Trauma şi stresul cronic rămân adesea ca experienţe fixate deoarece oamenii importanti din
viaţa unei persoane nu au reuşit să-i furnizeze protectia necesara. Atunci când o experienţă
traumatizantă rămâne, este adesea rezultatul unui cumul de interactiuni cu oameni care nu pot
oferi o relatie sanatoasa de înţelegere si siguranta. Aceste eşecuri apartin nu numai părinţilor
ci şi cadrelor didactice, altor rude, fraţi, şi alţi copii. Deseori, o familie extinsă, sau chiar o
intreaga comunitate, este necesară pentru a reusi vindecarea traumei. Intregul contact
interpersonal şi comunicarea sincera între oameni este mijlocul prin care trauma si stresul pot
fi rezolvate.

Intreaga constientizare de sine si a celorlalti este posibila ca urmare a unui contact de calitate
intre oameni – o serie de intalniri autentice si sensibile.

Modele de Psihoterapie in Grup:

Acest articol nu-si propune sa descrie o istorie detaliata a contributiilor diferitelor modele de
psihoterapie de grup. Cu toate acestea, aş dori să descriu trei modele de psihoterapie de grup
care au influenţat practica mea profesională. Ele pot fi descrise ca Terapie-de-Grup, Terapie-
prin-Interpretare şi Terapie-in-Grup.

Influenţa fiecarei forme de terapie de grup a dus la dezvoltarea unui model de Psihoterapie
Integrativa – Terapia prin Procesul de Grup, o terapie care subliniază importanţa relaţiilor
umane şi interdependenţa noastră reciproca. Vindecarea de stres, neglijare cumulative şi
traume este posibila cu ajutorul contactului, relatiilor de intrajutorare care insotesc fiecare
experienta fenomenologica personala şi nevoile relationale.

În anii 1930, Alcoolicii Anonimi (AA) a început ca un lider de grup. AA are la baza teoria ca
alcoolismul este o boala si persoanele fizice au nevoie de sprijinul grupului, în incercarea de a
nu mai bea. Metodele de grup sunt structurate pe programul Doisprezece Pasi; fiecare aspect
al grupului este determinat de unul din cei doisprezece paşi. Membrii sunt încurajaţi să spuna
povestea lor, de multe ori sa se repete. AA solicita sinceritate şi responsabilitate, ca elemente
importante în reabilitarea unui individ.

În 1945, Grupul de Terapie Nondirectiva a fost dezvoltat la Universitatea din Chicago, de

către Carl Rogers şi Neville Bob pentru a trata nevrozele de război. Această formă de terapie
de grup a accentuat un proces democratic al egalitatii şi al încurajarii membrilor grupului de a
împărtăşi poveştile lor traumatice şi sentimentele cu fiecare dintre ei. Spunerea reciproca a
poveştilor lor in mod repetat, în timp ce primeau un răspuns empatic, a dus la vindecarea
traumelor de război. Rolul liderului este de a fi un exemplu de empatie, congruenţa, şi
necondiţionare pozitiva pentru membrii grupului. Nu există nici o interpretare din partea
liderului. Terapia într-un grup non-directiv nu este determinata de o teorie a motivaţiei, de
personalitate sau psihopatologie, ci de ideea că oamenii trebuie să fie autentici intre ei
referitor la experientele lor emotionale.

Grupurile non-directive şi grupurile Alcoolicilor Anonimi reprezinta ceea ce noi numim

Terapia de Grup. Ele sunt foarte diferite de terapiile Psihanalitice de Grup care subliniaza
importanţa interpretarii terapeutului. Mai multe tipuri de grupuri Psihanalitice au început în
anii 50, sub influenţa Clinicii Tavistock din Anglia. Sarcina analistului este de a interpreta
comportamentul membrilor grupului , conform teoriilor psihanalitice, inclusiv ale lui
Sigmund Freud şi Melanie Klein. Membrii grupului sunt încurajaţi să vorbească unul cu altul
şi, în cursul discuţiilor, transferul din copilarie al fiecarui membru si psihopatologia sunt
dezvaluite in comportamentul lor. Liderul nu vorbeste până la sfârşit atunci când el sau ea
poate face interpretări de autoritate a motivatiilor patologice ale membrilor grupului pentru
comportamentul lor. De exemplu, interpretări ale comportamentului unei persoane ar putea fi
atribuite agresiuni nerezolvate, invidiei, atractiei sexuale sau transferului infantil. În astfel de
grupuri psihanalitice, teoria pare a fi mai importantă decât experienţa fenomenologică a
fiecarui membru al grupului. Interpretările liderului sunt adesea ruşinose şi provoaca oamenii
sa se retraga sau sa se conformeze.

Anii 60 au fost o perioada bogata in dezvoltarea terapiei de grup. Au apărut trei tendinţe. Eric
Berne a utilizat un grup psihanalitic modificat pentru a analiza tranzacţiile membrilor
grupului, cu scopul de a determina care a fost transferentiala şi care nu a fost transferentiala.
El a fost în primul rând axat pe transferurile între membrii grupului, transferuri care au dus la
jocuri psihologice care le-au intarit Scenariul de Viata. El a intervenit, mai degraba ocazional,
în timpul discuţiilor grupului, pentru a face interpretări şi explicaţii in timpul procesului, decât
sa astepte până la sfarsitul discutiilor ca în majoritatea grupurilor psihanalitice. Metodele sale
au inclus explicatii şi interpretari in jurul teoriei starii ego-ului şi a regulilor tranzacţiilor,
jocurilor şi scenariilor. El a încercat să creeze un sentiment de egalitate prin implicarea
membrilor grupului în a face angajamente pentru schimbarea comportamentului. Deşi Berne
nu a făcut interpretări psihanalitice despre motivaţiile patologice individuale – el
concentrandu-se în schimb pe interacţiunile oamenilor cu fiecare in parte – ambele, grupurile
de Analiza Tranzactionala ale lui Berne si grupurile Psihanalitice, pot fi văzute ca modele de
Terapie-prin-Interpretare.

De asemenea, în timpul anilor 60, Fritz Perls a dezvoltat conceptul de Terapie-In-Grup. În

aceste grupuri, psihoterapeut face psihoterapie individuala in interiorul grupului în timp ce
ceilalti membrii observa aceste terapii individuale. Membrii grupului au participat prin
declaraţiile lor de susţinere, la sfârşitul psihoterapiei. Psihoterapeutul a fost extrem de direct la
psihoterapia individuala prin încurajarea clientului de a face experimente psihologice, pentru
a fi expresiv, şi de a explora experienţele emoţionale neterminate din trecut. Teoria se bazează
pe conceptul de întreruperi de contact: confluenta, retroflectie, proiectare şi introspecţie.
Grupurile de Terapie Gestalt ale lui Perl au fost printre primele care au dezvoltat conceptul de
Terapie-in-Grup şi au avut o influenţă mare asupra modului in care Analiza Tranzactionala si
alte forme de terapie de grup au fost conduse după anii 70.
Al treilea trend in anii 60 a fost Grupurile de Intalnire. Aceste grupuri au început ca o formă
de pregătire a relaţiilor umane. Teoria a fost bazata pe un model cibernetic potrivit caruia ne
afectam reciproc într-o multitudine de feluri, ilustrat de conceptul ca un comportament al unei
persoane din grup are o influenta directa asupra comportamentului altor persoane din grup.
Grupurile de Intalnire s-au axat pe ideea ca diferiti membrii ai grupului sa descrie
comportamentul altor membrii si modul în care acest comportament i-a afectat. Fiecare
membru al grupului a fost încurajat să ofere un feedback celorlalţi membri ai grupului şi să-i
infrunte la modul extrem, chiar agresiv, în descrierea comportamentului altora. Confruntarea
directa a fost văzută ca o formă de originalitate. Comportamentul individual şi lipsa lor de
exprimare emoţională au fost văzute ca probleme ale lui sau ale ei. Teoria se bazează pe ideea
că oamenii sunt adesea in contact cu ei înşişi şi au nevoie de întâlniri intense cu alţii pentru a
deveni autentici. Din păcate, lipsa de respect care apare de cele mai multe ori şi o concentrare
puternică asupra schimbărilor comportamentului a făcut aceste grupuri traumatizante pentru
unii participanţi.

Prin anii 90 au existat o serie de terapeuti care au experimentat diferite forme de psihoterapie
de grup. Psihoterapeutii multor grupuri au fost influenţi într-un fel de aceste modele
anterioare. Eu, de asemenea, am fost influenţat şi stimulat sa dezvolt o forma de psihoterapie
de grup, care a fost cu adevărat relaţionala şi co-constructiva prin utilizarea deplină a
potenţialului terapeutic în procesul grupului cu fiecare dintre ei reciproc.

Astazi voi descrie doar două tendinţe în procesul grupului şi m-am gandit cum le-am putea
integra pentru a forma un grup de psihoterapie, care sa fie eficient în prevenirea stresului şi
vindecarea rănilor de trauma si neglijare. Cele două tendinţe în Grupurile Relationale sunt
modelul “cibernetic feedback”, şi modelul “centrat catre ceilalti”

Multe grupuri de psihoterapie actuale folosesc frecvent modelul feedbackului cibernetic al

interactiunilor din interiorul grupului. Deşi un astfel de model este interpersonal, scoate in
evidenta punctul de vedere al vorbitorului, subliniind perspectiva unei persoane ca fiind mai
importantă decât ascultarea şi învăţarea perspectivei altei persoane. De exemplu, vorbitorul
poate spune altuia, “Eşti furios şi retras”. Astfel se face o declaratie de catre o persoana si
cealalta este de aşteptat să răspundă. Accentul este pus pe percepţia şi interpretarea fiecărui
membru a comportamentelor celorlalti. Feedback-ul este o reactie din perspectiva vorbitorului
in sunt descrise cu acurateţe sau nu celelalte persoane. Autenticitatea este definita ca vorbind
în concordanţă cu propria interpretare a comportamentului celuilalt. Scopul grupului este de a
influenţa comportamentul celuilalt şi mesajul este: “Acesta este modul în care tu mă
afecteazi”.

Teoretic, terapia în modelul cibernetic este un feedback continuu de la membru la altul. Cu

toate acestea, un grup care se bazează numai pe acest mod de funcţionare de multe ori devine
jenant pentru mulţi participanţi si conduce la conformare sau retragere. Când este folosit
exclusiv, psihoterapia poate creşte stresul oamenilor, ruşinea sau sentimentul de a fi înţeles
greşit în cadrul grupului.

În contrast, grupul de psihoterapie ‚,Centrat catre celalalt’’ pune accent pe experienţa

fenomenologica a celuilalt şi pe modul în care experienţa subiectiva a fiecărei persoane se
manifestă în comportament. Intr-un astfel de grup, opinia si interpretare personala este văzuta
ca un lucru inadecvat în înţelegerea altei persoane. Prin urmare, se pune accent pe cunoasterea
experienţei interioare a celuilalt si pe rezonanţa cu emotiile, opiniile, şi modul în care el se
face înţeles. La baza sta presupunerea că nu ştiu nimic despre ceilalti, că observarea şi
interpretarea mea nu este suficienta pentru a-i înţelege. Unul dintre scopurile unui astfel de
grup este de a învăţa sa observi cum el sau ea se vede pe sine. Ascultarea atenta si intrebatoare
are rol esential in cunoasterea celorlalti. Empatia şi cunoasterea emotiilor, ritmului şi
cogniţiilor celuilalt sunt importante. Când oamenii inteleg ca sunt cunoscuti cu adevărat, fără
a se simti ridicoli, scade nivelul lor de stres şi pot sa se exprime mult mai liber.

Când se foloseşte procesul grupului relational în Psihoterapie Integrativa, vom combina ce

este mai bun din cele doua moduri de lucru – cibernetic şi centrat pe celalalt. Membrii
grupului participa la experienţa fenomenologice a fiecărei persoane si ofera feedback
respectuos. Terapia este procesul relaţional prin care fiecare membru este pe deplin implicat
cu fiecare membru. Atunci când membrii grupului sunt adaptati la nevoile relationale ale
fiecarui membru in parte şi respectuosi în tranzacţiile lor cu ceilalti, feedback-ul oferit de ei
devine un activ valoros în promovarea dezvoltarii personale a fiecaruia.

Încep adesea procesul grupului relational punand accent pe invatarea importanţei unei
perspective intersubiective în cadrul grupului prin încurajarea membrilor grupului să fie
empatici, să asculte, să se intereseze şi să rezoneze cu ceilalţi. Membrii grupului învaţa sa
aprecieze parerile si sentimentele celorlalti. In plus, un grup relaţional eficient va include, de
asemenea, un model de feedback de tipul : “Acesta este felul in care eu te vad”. Integrand cele
doua moduri de lucru - cibernetic şi centrat pe celalalt- cream mai degraba perspectiva
unui ,,noi,, decat doar a unui ,,tu,, sau ,,eu,,

Când membrii grupului se asculta reciproc pe deplin şi se gândesc cum modul în care
percepţia celuilalt individ se compara cu propriile lor perceptii, atunci apare o nouă experienţă
– o experienta care este unica, diferita de ceea ce fiecare individ a cunoscut anterior. Apar noi
inţelegeri, se schimba credintele vechi, şi apar noi experiente emotionale. Prin emotiile şi
percepţiile comune, experienţele emoţionale vechi pot fi integrate cu relaţiile actuale, care
sunt unice şi individuale şi în acelaşi timp unic relationale. În acest sens, vom crea un loc care
nu aparţine nimanui, în special, şi totuşi îi aparţine fiecaruia şi tuturor – un loc de creare a
relaţiilor.

Acest proces de implicare activă reciproca cu opiniile unui alt membru al grupului şi reacţiile
respectuoase permite fiecaruia din grup elaborarea şi îmbogăţirea manifestarilor lor cu
propriile lor experienţe.

Grupul de Psihoterapie Relationala oferă membrilor posibilitatea de a se exprima pe sine, de a

se face înţelesi, de a-si dezvolta un ataşament emoţional, de a-si dezvolta propria identitate.
Sarcina terapeutului este de a introduce principiile şi practicile care normalizeaza şi valideaza
fiecare persoană şi relaţiile multiple în cadrul grupului, de a oferi un sentiment de coeziune,
continuitate şi stabilitate şi a încuraja membrii grupului de a cerceta si a-si infrunta propriile
convingeri, fantezii şi comportamente. Terapia este un dialog onest şi respectuos.

Practic psihoterapia relaţionala de grup oferă un contrast între procesele psihologice interne
individuale ale amintirilor emoţionale, credinţele scenariului, aşteptările şi autoreglarea
externa cu variatele sensibilitati ale membrilor grupului.
Sarcina liderului este de a-i învăţa şi de a le sublinia importanţa ascultarii active, validarii şi
normalizarii. Aceasta normalizare nu inseamna minimizarea sau impăcarea cu semnificaţiile
unei probleme, ci o normalizare care recunoaşte emotiile personale, fanteziile, procesul de
autoprotecţie, credinţele scenariului şi felurile de a face faţă in mod normal problemelor.
Psihoterapia Relationala de Grup scoate psihoterapeutul din centrul grupului, din sarcina de a
interpreta şi din rolul de a lucra cu fiecare persoană, punand accentul pe relaţiile dintre
membrii grupului. Liderul este un profesor al nevoile umane şi al relaţiilor interumane,
facilitand si ghidand implicarea in relatii a membriilor grupului. Imaginea pe care o folosesc
pentru psihoterapeutul unui grup relational este cea a unui dirijor de orchestră, care mentine
ritmul, reglează volumul, indica diferitilor muzicieni cand sa-si cante partitura si ajuta
orchestra sa cante in armonie cu fiecare.

Un principiu calauzitor al Psihoterapiei Relationale de Grup este respectul pentru integritatea

fiecărei persoane şi experienţa sa fenomenologică. Prin respect, bunătate şi compasiune,
fiecare membru al grupului stabileşte o relaţie interpersonală care oferă confirmarea
integrităţii celuilalt. Contactul între membrii grupului terapeutic este contextul în care fiecare
persoană analizeaza sentimentele lui sau ale ei, nevoile, amintirile şi percepţiile. Aceasta nu
înseamnă că procesul grupului relational reprezinta totul despre cum sa fii “amabil şi
superficial” cu fiecare dintre ceilalti. Dimpotrivă, atunci când ne angajăm cu adevărat în
utilizarea celui mai bun model cibernetic-feedback, aceasta poate implica discuţii incomode,
confruntari cu parerile altor persoane sau confruntări cu comportamentele lor. Prin integrarea
in modelul cybernetic sau modelul centrat catre celalalt, discutiile, infruntarile sau
confruntarile facute cu onestitate si respect fata de parerile celorlalti, intr-un mod neumilitor
construiesc adesea increderea in relatii.

Relaţiile vindecatoare sunt bazate pe implicarea atenta în dorinta de a lucra împreună pentru
un beneficiu comun, pentru bunăstarea fiecarui membru al grupului. Una dintre sarcinile
psihoterapeutului grupului este de a ajuta membrii grupului sa inteleaga experienţele
fenomenologice ale celuilalt şi de a scoate ceilalţi membri ai grupului care nu participă activ
sau care pot fi reticenţi în a vorbi despre ceea ce simt. O ilustrare a acest sens a avut loc într-o
sesiune de grup în care Charles a vorbit despre ce stres a simţit în timpul unei boli dureroase
si prelungite care a dus la moartea unui prieten drag. Durerea lui a fost intensa. El a mulţumit
atunci atât membrilor grupului cat şi psihoterapeutul pentru încurajarea şi sprijinul lor în a
vorbi despre un subiect despre care el a ezitat să vorbească. El a descris usurarea pe care a
simţit-o după ce a plans si a discutat despre durerea lui cu grupul. El a vorbit cu fiecare dintre
membrii grupului cu privire la modul în care durerea sa s-a modificat intr-un sentiment de
apreciere pentru modul în care viaţa sa a fost îmbogăţita datorita acelei prietenii. Incurajat de
liderul grupului, el a întrebat apoi despre experienţele altor doi membrii ai grupului care nu au
vorbit şi au trecut recent prin experienta pierderii cuiva drag. Amandoi au spus că au
intampinat greutati in a vorbi despre moarte şi prieteniile lor pierdute din cauza fricii de a fi
copleşiti de tristeţe, dar, martori la povestea emotionanta a lui Charles, ei au putut să-şi
exprime o parte din durerea lor. Acest lucru a facut ca întregul grup sa vorbeasca despre
importanţa conexiunilor interpersonale,tristete, pierderi, şi modul în care fiecare a avut o
istorie de a-si distrage atentia de la intensitatea sentimentelor lor.

În Psihoterapia Relationala de Grup terapeutul nu este singurul care sa sprijine, sa intrebe şi să

încurajeze membrii grupului in a se exprima. Empatia reciproca şi încurajarile pentru fiecare
de a se face ascultat, poate constitui ce mai psihologica interactiune de susţinere, deoarece
acestea pot fi expresia impartasirii unor experienţe similare de pierdere, stres, neglijare sau
traume.

Psihoterapia Relationala de Grup începe de multe ori cu recunoaşterea nevoilor şi

sentimentelor fiecărei persoane. Liderul va încuraja de multe ori grupul să se concentreze pe
nevoia de securitate a fiecarei persoane, pe libertatea de a fi “asa cum sunt” fără critici, ridicol
sau rusine. Unul din primii paşi în prevenirea şi vindecarea de stres, în anularea neglijentei
cumulative şi în rezolvarea traumelor, este nevoia fiecarei persoană de a fi sigur ca nu va fi
făcut de ruşine în grup. Acest lucru este adesea însoţit de încurajarea membrilor grupului de a
vorbi despre experienţele umilitoare din trecut şi cum acestia au fost răniti, supărati sau au
rămas cu teama de a vorbi în grup. Uneori, membrii grupului sunt invitaţi să-şi amintească
anumite scene din experienţele de familie sau de şcoală şi să vorbească despre acestea. Adesea
acestea sunt amintiri implicite şi modalităţi arhaice de relationare care sunt reluate fortat în
cadrul grupului. Accentul se poate deplasa apoi la ceea ce persoana are nevoie, diferit de
membrii grupului, în scopul de a simţi în siguranţă.

Într-un grup care s-a întâlnit doar in câteva şedinţe, discuţiile între membrii par să devină
superficiale. Am început următoarea sesiune afirmând că nimeni nu a folosit cuvântul “ruşine”
în sesiunile noastre anterioare. La mentiunea despre “ruşine”, răspunsul a fost câteva minute
de tăcere şi apoi fiecare dintre membrii grupului a vorbit de rusinea sa şi modul în care adesea
s-au simţit debili datorita sentimentului lor ca “e ceva în neregulă cu mine”. De-a lungul
sesiunilor următoare , întregul grup a vorbit despre modul în care au fost blamati sau umiliti în
şcoală, în grupurile precedente, şi în familiile lor. Aceste discuţii au facut ca membrii grupului
sa realizeze modul în care fiecare persoana are nevoie de siguranţă în cadrul grupului şi au
promis reciproc că nu vor exista tranzactii ruşinoase.

De cele mai multe ori discuţia despre siguranta duce la exprimarea nevoii cuiva de a fi validat
şi confirmat de alţi membri ai grupului. Pentru mulţi oameni comportamentul lor sau modul
prin care incearcau sa se faca intelesi a fost redus, ignorat, sau într-un fel sau altul nu a fost
validat în relaţiile anterioare. Lipsa de validare este adesea ruşinoasa şi se adaugă la stres.
Validarea este oferita atunci când vom găsi o valoare în ceea ce spune celălalt. Un scop
important al Psihoterapiei Relationale de Grup este de a oferi fiecarui membru un sentiment
de validare. De exemplu, frecvent în grupuri un membru va spune ceva plin de emoţie şi
membrii grupului vor rămâne tăcuti. Acest lucru se intampla adesea deoarece membrii
grupului cred că astfel vor fi respectuosi. Cu toate acestea, un răspuns tăcut este adesea
perceputa de vorbitor ca fiind o lipsa de validare din partea lor. Persoana poate începe să se
îndoiasca de ceea ce spune, ducand la stres interior, ruşine şi retragere. Este datoria liderului
de a identifica astfel de momente în cadrul grupului cand apare lipsa de validare şi sa
încurajeze membrii să vorbească despre ceea ce au simtit răspunzand persoanei. Membrii
grupului sunt încurajaţi să se intereseze despre experienţa fenomenologica a fiecaruia şi sa
ofere un răspuns emoţional de validare.

Fiecare dintre noi simte nevoia să se bazeze pe alte persoane care sunt stabile, de încredere, şi
pot oferi protecţie. Grupul de psihoterapie poate îndeplini această nevoie, atunci când
membrii grupului respecta in mod constant emotiile fiecarei persoane, fanteziile şi procesul
lor de autoprotecţie. Grupul oferă o funcţie de protecţie atunci când acesta este un loc de
intalnire sigur şi daca ofera initierea necesara şi implicarea in intelegerea exprimariii
emoţionale sau de memorie implicită cu care un membru se confruntă. De exemplu, în unele
grupuri am subliniat importanţa, in mare parte, a atitudinii inconştiente pe care un membru o
adopta în comportamentul lui şi importanţa răbdarii şi aprobarii, ca o modalitate de a asigura
stabilitate şi dependenta.

Toti dintre noi avem nevoie de confirmarea experientelor noastre personale. Confirmarea are
loc atunci când suntem într-un dialog cu cineva care înţelege pentru că el sau ea a avut o
experienţă similară. Liderul de grup observa şi încurajează membrii să vorbească despre
aceasta experienta comuna. Frecvent discutiile dintre cativa membrii ai grupului devin cursive
ceea ce contribuie intr-un mod unic la propria lor experienţă. Prin impartasirea experientelor
oamenii nu se simt singuri sau nu-si fac griji că sunt ciudati sau nebuni. Experienţele comune
sunt un antidot important impotriva ruşinii şi duc la o reducere importantă a stresului.

În afara de experienţele comune şi asemănări, fiecare persoană din grup este diferita. Oamenii
au nevoie să ştie şi sa-si exprime propria lor autodefinire şi unicitate şi sa primeasca
recunoaşterea şi acceptarea celorlalti membrii ai grupului. Autodefinirea reprezinta
comunicarea propriilor alegeri prin exprimarea preferinţelor, intereselor si ideilor fără umilire
sau respingere. Psihoterapeutul grupului relational încurajează exprimarea identitatii şi
integrităţii fiecarei persoane şi normalizarea grupului ca o nevoie de autodefinire. În unele
familii sau la şcoală copilul încercă sa se autodefineasca, dar atunci este ridiculizat sau
pedepsit. Când autodefinirea este împiedicată, stresul intern creşte. Un grup eficient ajuta
fiecare individ în autodefinirea lui în relaţiile cu ceilalţii.

Una dintre sarcinile importante ale psihoterapeutului grupului este de a învăţa fiecare din
membrii grupului cum să se angajeze într-o anchetă fenomenologică. Fiecare răspuns al unei
persoane in cadrul anchetei fenomenologice este o expresie a identităţii – o alta autodefinire.
Toţi oamenii au nevoie sa influenteze pe ceilalti cu care interactioneaza. Semnificatia
individuala a competentei in relatii apare din modul in care este atrasa atentia si interesul
celorlalti, influenţând ceea ce vorbesc, efectuand o modificare a emoţiilor sau
comportamentelor lor. Impactul se produce atunci când alti membri ai grupului se lase afectati
emotional de vorbitor şi răspund cu intelegere atunci când vorbitorul este trist, sau pentru a-i
oferi un sentiment de securitate în cazul în care persoana este speriata, sau a-l lua in serios
atunci când este furios şi a fi încântati atunci când celalalt este bucuros.

Mulţi oameni din grupul au nevoie ca alţii sa iniţieze un contact. Psihoterapeutul ii învaţă
despre importanţa iniţierii şi încurajează membrii să interactioneze unii cu ceilalti. De multe
ori oamenii ezită să interactioneze deoarece ei îşi imaginează că pot fi invazivi sau isi vor
aminti de regulile de la scoala potrivit carora copiilor le era interzis sa vorbeasca unul cu
celalalt în timpul orelor. Iniţierea dintre membrii grupului duce, de multe ori, la reducerea
stresului în grup. De exemplu, un membru al grupului poate spune altuia, “Am observat că ai
fost tăcut pentru o vreme. Aş dori să ştiu ce te confrunţi “. Aceasta deschidere este o invitaţie
de a se implica pe deplin in discutii.

Nevoia de a exprima multumiri, recunoştinţa sau de a oferi afectiune este importanta în

relaţiile umane. Când membrii grupului oferă un sentiment de securitate, validare, stabilitate
si dependenta, o experienţă comună, o oportunitate pentru autodefinire şi arata interactiune cu
fiecare din ceilalti, indivizii sunt de multe ori recunoscători şi doresc să-şi exprime afecţiunea
lor. Un liderul de grup eficient ii ajuta în a-si exprima mulţumirea lor şi recunoştinţă.

Toate aceastea sunt nevoi care exprima încrederea, reciprocitatea, validarea, reabilitarea şi
siguranta, un răspuns la nevoile relationale ale fiecarui individ, care pun capăt ruşinii,
corecteaza neglijarile cumulative, dizolvă stresul cronic şi vindeca trauma.

Categorii
 ERSKINE SI PSIHOTERAPIA INTEGRATIVA
 FORMARE IN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVA
 TABARA DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA
 WORKSHOPS
 Cercetari in psihologie

Noutati

[mai mult]
Gândind la Alcoolicii Anonimi in maniera relationala ( partea I)

O analiza a conceptelor promovate de terapia alcoolicilor anonimi din perspectiva

psihoterapiei integrative si a celor 8 nevoi relationale descrise de Richard Erskine. In acest
articol este descrisa nevoia de securitate.
[mai mult]
Grupe noi de formare la Bucuresti si Constanta

180 ore din totalul orelor de formare ( formare de baza si supervizare) sunt gratuite.
Scoala de psihoterapie integrativa Richard Erskine asigura standarde de formare compatibile
cu cerintele Asociatiei Internationale de Psihoterapie Integrativa.

Newsletter

Tags
analgezie analiza tranzactionala anxietate artterapie atac de panica atasament
cercetare comunicare congres international credinte scenariu cuplu curs de formare
depresie dezvoltare personala durere formare acreditata hipnotizabilitate
hipnoza introiect introiectie meditatie muzicoterapie nastere obezitate
psihoterapeut psihoterapie psihoterapie grup psihoterapie
integrativa psihoterapie moderna relatii Richard Erskine
scenariu studiu de caz tabara de psihoterapie trauma workshops