Pregrafisme

Uneşte punctele apoi începe singur un rând nou

din fiecare. Poţi colora.

 Uneste punctele apoi mai scrie câte un rând.

 Colorează desenele!
 Recunoaşte figurile geometrice care apar în desen.
 Ai grijă sa respecţi spaţiul
Uneşte punctele şi completează rândurile.
Respectă spaţiul în care trebuie să lucrezi!
 Uneşte punctele. Trasează apoi colorează !
 Colorează desenul Uneşte punctele!
 Începe singur câte un
rând nou cu fiecare model după ce ai unit punctele şi ai
completat modelul
Ai mereu grijă să respecţi liniatura !
Ai mereu grijă să respecţi liniatura!
 Continuă după indicaţiile săgeţilor

Completează şi mai scrie doua rânduri de cerculeţe! Continuă rândul, mai începe doua şiruri şi colorează
lampioanele
Completează şi mai lucrează două rânduri din fiecare model
 Mai începe două rânduri de bucle de la mic la mare
Trasează modelul cu creioane colorate
 Poţi trasa fiecare model cu o altă culoare

Trasează, apoi colorează

Trasează cât mai corect respectând spaţiul
Continuă după model, respectând pătrăţelele şi distanţele
Testul Bender- Santucci
 Acesta poate fi un test iniţial la clasa I

TESTUL BENDER-SANTUCCI

Testul Bender-Gestalt (BG) a fost elaborat de către Lauretta

Bender în 1938, care a selectat 9 desene dintr-o lunga serie
originala folosită de Wertheimer pentru demonstrarea principiilor
gestaltiste. Constă în copierea unor figuri geometrice care sunt
îmbinate în diferite modele.
Evoluţia probei BG în decursul deceniilor merge mai ales în
direcţia obiectivării criteriilor de cotare şi de interpretare a
reproducerilor. În această privinţă, contribuţia adusă de Santucci
şi Pecheux în 1969 este importantă. Din cele 9 modele folosite de
Bender, autorii preiau doar 5 considerate ca fiind cele mai
discriminative. Modificând cotarea elaborată de Bender, ei iau în
considerare trei aspecte fundamentale: constructia unghiurilor,
orientarea figurilor sau a elementelor lor şi pozitia relativă a
figurilor între ele sau a anumitor elemente ale acestora. Aceşti 3
indici – arată Santucci şi Galifret-Ganjon ( 1964) – par să distingă
în mod semnificativ rezultatele normalilor de cele ale dislexicilor,
la o populaţie scolara între 6-14 ani. Noul sistem de cotare pare să
fie unul dintre cele mai obiective existente pâna în prezent. BG-ul
a pătruns astfel în literatura de specialitate sub denumirea de
testul Bender-Santucci, destinat mai ales copiilor între 6-14 ani.
Pornind de la cerinţele practice ale diagnosticării gradului de
maturitate şcolară – încă de la vârsta preşcolară – Santucci
elaborează în 1960 o nouă probă, proba Santucci, destinată de
această dată preşcolarilor între 4-6 ani. Inspirată din proba
Bender, testul Santucci este alcătuit din 10 figuri geometrice. Atât
proba Bender-Santucci cât şi testul Santucci se aplică cu bune
rezultate în psihodiagnoza şcolară. Cunoaşterea nivelului
psihogenetic şi a trăsăturilor funcţiei vizual-motorii – una din
condiţiile interne ale însusirii limbajului scris – este importanţa în
evaluarea gradului de dezvoltare psihică, mai ales la intrarea
copilului în clasa I-a.
VALIDITATEA CONCEPTUALĂ A TESTULUI BENDER-
SANTUCCI
Studierea integrării senzoriomotorii presupune urmărirea relaţiilor
multiple dintre percepţie şi motricitate. Caracteristică a ceea ce
Kulcsar numeste “vedere activă” constă tocmai în fixarea
obiectului percepţiei, iar fixarea implică direcţionarea privirii –
prin mişcarea corpului, a capului, a globilor oculari – şi
acomodarea cristalinului. Coordonarea spaţiului vizual cu cel
manual, adică formarea funcţiei vizual-motorii marchează un alt
aspect al interaţiunii elementelor perceptive şi kinestezice.
Reuşita la testul Bender-Santucci depinde în mare masura de
nivelul de dezvoltare al funcţiei perceptiv-motorii, adică de
aptitudinea de a percepe cu exactitate relaţiile şi configuraţiile
spatiale, de a le vedea spaţiul şi forma, de a-şi reaminti forma care
poate servi drept conţinut al diferitelor operaţii mintale. Copilul
îsi poate forma această capacitate numai prin intermediul acţiunii
obiectuale, al activităţilor grafice s.a., care dezvoltă din plin
motricitatea ca o componentă a cunoaşterii.
În 1966, ca urmare a unei cercetări experimentale care a cuprins
un lot de 60 de baieţi cu vârste între 4 si 6 ani, pe baza reuşitei la
probe predominant perceptive, motorii şi senzoriomotorii,
Wittling-Lauret conchide că geneza componentelor funcţiei
perceptiv-motrice nu este o condiţie suficientă pentru apariţia
funcţiei însăşi. Dar ea constituie, binenţeles o premisă necesară.
Din punct de vedere psihogenetic, abilitatea de a copia figuri
apare după formarea capacităţii de a recunoaste forme identice şi
după apariţia gestului motor de a urmări conturul unei configurţii.
Deci, funcţia perceptiv-motorie este superioară elementelor sale
constitutive. Pe baza ei apar reprezentările spaţiale
corespunzatoare, care permit o oarecare detaşare a activităţii de
obiect. În cele din urmă şi acest al doilea nivel este reorganizat şi
integrat într-o singură structură cognitivă, îmbinată cu operaţiile
formale ale gândirii. Operaţiile formale se realizează cu ajutorul
simbolurilor care permit reglarea totală a activităţii prin limbaj.
Funcţia perceptiv-motrică intră deci în structura funcţională a
înteligenţei practice ( Kulcsar, 1980).
Randamentul la probe de copiere a figurilor geometrice este
condiţionat chiar de nivelul de dezvoltare al factorului spaţial şi al
celui motor, precum şi de gradul lor de fuzionare, de integrare a
structurii perceptiv-motrice a spaţiului. Se consideră că proba
Bender-Santucci este valida atât în conditiile dezvoltarii psihice
normale, cât şi în cele ale deficienţei mentale, pentru predicţia
randamentului şcolar, mai ales în privinţa însuşirii cititului şi
scrisului. Reuşita la testul Bender-Santucci corelează în mod
semnificativ cu reuşita la citire (r = 0, 71) si la dictare ( r = 0, 70),
ceea ce pledează pentru posibilitatea utilizării cu succes a acestei
probe în formularea prognozei şcolare.
INTERPRETAREA REZULTATELOR
Pentru a întelege randamentul subiectului, este foarte util să se
observe atent comportamentul copilului în timpul copierii
figurilor geometrice şi să se noteze procedeul său de lucru.
Rezultatul obţinut de un copil poate fi bun sau slab în funcţie de
anumite cauze care variază foarte mult de la un subiect la altul;
trebuie notat felul în care el a ajuns la un anumit rezultat,
dificultăţile învinse, precum şi mijloacele la care a recurs. De
aceea este bine să se înregistreze tot ce a intervenit în cursul
activităţii: dorinţa de a alege orientarea modelului, alegerea
poziţiei hârtiei – în funcţie de model şi elementele lui. Vor fi
notate de asemenea toate procedeele mai mult sau mai puţin
neobişnuite: desene executate cu mâna stângă, desen început prin Elementele care compun testul
elementele de la dreapta şi terminat prin cele de la stânga. În
cazurile în care se cunoaşte, dar şi în cele în care se presupune, o
dominantă laterală stânga sau ambidextrie, copilul trebuie pus să
execute copia atât cu mâna dreaptă cât şi cu cea stângă, iar
rezultatele să fie comparate în vederea măsurărilor ulterioare. Se
vor nota şi tulburările psihomotorii grave, care au ca efect o
grafică tulburată, o imposibilitate de a construi exact unghiurile
sau dreptele ( Kulcsar, 1980).
Dincolo de analiza globală, realizările subiectului se interpretează
atât din punct de vedere al celor trei aspecte cotate ( unghiuri,
orientare şi poziţie), cât şi al fiecărui model în parte. De
asemenea, sistemul de cotare permite nu numai o apreciere
globală a reuşitei unei reproduceri, dar indică şi nivelul la care se
realizează ea. În felul acesta un subiect poate rezolva un aspect cu
cota minimă sau cu cota maximă. Prin abordarea acestor aspecte
ale produsului activităţii subiectului, analiza cantitativă a
randamentului sau trece pe plan calitativ care vizează detectarea,
decodificarea conţinutului psihologic al reproducerilor. În acest
scop, se mai analizează modul în care subiectul verbalizează
sarcina, foloseşte spaţiul, deformează gestaltul, desenează rapid
sau lent, e preocupat de detalii etc. Performanţa la Bender-
Santucci este influenţată de dezvoltarea limbajului, şi de folosirea
acestuia în verbalizarea strategiilor pe care copilul le foloseşte la
copiere. Deci, acest test este un indicator al dezvoltării capacităţii
de planificare şi de auto-control al erorilor.
De asemenea, unele trăsături de personalitate şi tulburări de
comportament pot fi evidenţiate, în funcţie de aranjarea în pagină,
de mărimea figurilor sau de elementele adăugate de subiect: un
copil timid, cu tendinţe depresive, va face un desen mic, situat în
partea de jos a paginii, un copil maniacal va desene diferite
înflorituri sau personaje în completarea figurii, un copil cu ADHD
va desena liniile îngroşate, va haşura unele figuri, etc. ( Drutu,
1975).
 Iată modele de teste
realizate de copii cu probleme