Introducere in etica profesionala

1.1 Etimologie, definitii si delimitari

Etica profesionala este un doemniu independent al stiintei despre etica si studiaza bazele moralei
profesionale, adica specificul activitatii morale a profesionalismului si relatiile sale morale in
mediul profesional.
Din punct de vedere etimologic, “etica” provine de la cuvintul grecesc “ETHICOS”, cu sensul
“din sau pentru morala”. Deci, penru inceput, putem considera etica ca fiind stiinta ethosului,
adica a moralei.
Etica desemneaza acea parte a filosofiei umane si sociale, iar morala este socotita: totalitatea
mijloacelor pe care le folosim pentru ca sa traim intr-un mod omenesc, pentru a ne integra in
societate.
Morala reprezinta totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate in
principii, norme, reguli determinate istoric si social, care reglementeaza comportamentul si
raporturile indivizilor intre ei, precum si dintre acesti si societate.
Valorile morale fundamentale sunt:binele;adevarul moral;iubirea aproapelui;
dreptatea;omenia;datoria si obligatia morala.
Desi inrudite, conceptele de etica si morala, au origini si substante diferite: etica este teoria si
stiinta moralei, in timp ce morala reprezinta obiectul de studiu al eticii.
Din punct de vedere etimologic, “deontologia” provine de la cuvintele grecesti “DEON-
DEONTOS”, care inseamna, ceea ce trebuie de facut si “LOGOS”, adica, stiinta, deontologia,
avind ca obiect de studiu datoriile, obligatiile morle, este considerata un studiu particular al
moralei si moralitatii, in timp ce etica este un studiu general al acesteia. Deontologia,are ca
obiect de studiu datoriile, obligatiile morale ale profesionistului, cu toate acestea unii specialisti
sunt de parere ca deontologia reprezinta un ansamblu de reguli comportamentale dupa care se
ghideaza o organizatie, o institutie, o profesie sau o parte a acesteia, avind o arie de actiune mult
mai ingusta.
Etica afacerilor poate fi considerata un domeniu de studiu aplicativ al eticii ce reglementeaza
realtiile interumane din cadrul organizatiilor si guverneaza deciziile oamenilor de afaceri sau ale
managerilor. Etica in afaceri vizeaza, printre altele, atitudinea, conduita corecta si onesta a unei
firme fata de angajati, clienti, omunitatea in care actioneaza, investitori, actionari, etc.
Eticheta reprezinta o ordine determinat, o totalitate de reguli, ce reglementeaza manifestarile
externe ale relatiilor umane.
1.2Profesia si profesionalismul
O profesie este o ocupatie pe care o au mai multe persoane organizate voluntar sa isi
cistige existenta prin slujirea directa a unui anumit ideal, intr-un mod moral permisibil, dincolo
de ceea ce le cere nemijlocit legea, piata si morala comuna. Din acesta definitie reiese ca hotia
sau prostitutia sunt ocupatii, dar nu profesii. Se pot cistiga bani dintr-o ocupatie, dar aceasta nu
inseamna ca orice ocupatie din care cistigam bani este o profesie.
Orice profesie este o relatie intre profesionist si client. Profesonistilor li se cere sa faca ceea ce
este normal si platit ca atare de catre client (direct sau indirect), adica sa-si faca datoria.

Profesionalismul este socotit o ideologie relevanta pentru cei care lucreaza in acelasi
domeniu. A exercita rolul de a coagula cerintele comune ale unei profesii, intareste identitatea si
creste stima de sine a membrilor unui grup profesional.
Profesionalismul este caracterizat prin:1. expertiza in exercitarea unei profesii;2. credinta
in autonomia deciziilor profesionale si a exercitarii profesiei;3. identificarea cu profesia si cu cei
din acelasi domeniu;4. dedicatia pt o lunga a parte a vietii fata de profesia aleasa; 5. obligatia
morala de a lucra in serviciul clientului evitind implicarea emotionala excesiva si tratamentul
preferential nejustificat prin politici in domeniu (politic, stiintific);6. credinta in capacitatea de
autoreglare si mentinerea colegiala a standardelor profeionale.

1.4Rolul si functiile eticii profesionale in societate

Scopul demersurilor etice il reprezinta moralitatea. Misiunea eticii este nu numai de a expune
aspectele teoretice ale moralei, ci si de a constitui un ghid practic, real, in indrumarea si
ameliorarea vietii morale a societatii. Rolul eticii este sa ajute oamenii si institutiile sa decida ce
este mai bine sa faca, pe ce criterii sa aleaga si care le sunt motivatiile morale in actiunile lor. Ca
sa concluzionam, rolul eticii este sa ajute oamenii sa decida ce este mai bine sa faca, pe ce
criterii sa aleaga si care sunt motivatiile morale in actiunile pe care le intreprind. Etica
profesionala reprezinta o tentativa de a imbunatati pregatirea specialistilor, din punctul de
vedere al etcii. Unul din scopurile eticii il constituie cresterea nivelului moral al pregatirii
profesionale, care consta nu in acumularea unui anumit bagaj de cunostinte, ci in orientarea
personalitatii specialistului spre valori si virtuti, spre fapte bune.
1.3Repere pentru un cod de deontologie profesionale
Profesiilor le sunt necesare coduri etice. Codul de etica poate fi definit prin mai multe
moduri:
1. Un ansamblu de prescriptii de conduita pentru diverse aspecte ale valorii morale socio-
profesionale. 4.un documente formal care statuteaza normele si credintele, reflecta valorile
obiectivele siprincipiile promovate de o firma, reflectind gradul de cultura al firmei.
Exemple de documente cu rol de reglementare: Codul lui Hammurabi, Codul lui Manuc,
Decalogul sau cele 10 porunci din Vechiul testament, Juramintul lui Hipocrat etc. Majoritatea
codurilor etice identifica compotamentele asteptate n cadrul relatiilor sociale, recomanda relatii
bune cu clientii.
Managerul unei organizatii este persoana care poate formula politica etica a organizatiei. Aceasta
politica etica depinde de filosofia personala a managerului, de cariera si formatia sa profesionala.
De obicei, elaborarea codurilor se face in echipa. Obeictivele organizatiei sunt stabilite de catre
conducere. Tot conducerea numeste de obicei, un colectiv de lucru. Acest colectiv pune in
comun valorile impartasite de membri, informatia despre coduri similare cu obiective similare.
Normele, credintele sunt in general propuse, discutate si definite de managei si un colectic de
lucru, iar apoi publicare si distribuite angajatilor, tinindu-se cont de nevoile si specificul
organizatiei.
Avantajele elaborarii codurilor de etica:Incearca sa echilibreze interesul colectiv cu cel
personal;Pot oferi un ghid pentru persoanele tinere care intra in profesie;Ajuta la dezvoltarea
eficienta a problemelor de discriminare, a dilemelor etice in genral;Este un mijloc de incurajare a
practicilor etice in organizatii;Creste loialitatea si implicarea conducerii si a salariatilor.
Continului unui cod de conduita etica al unei companii. Un cod de etica este compus
din mai multe parti care contin atit elemente comune, care se gasesc in majoritatea codurilor de
etica, dar si unele elemente proprii promovate de fiecare intrepindere.
Fiecare cod de etica are o introducere sau un preambul prin care sunt scoase in evidenta
importanta principiilor de etica promovate si motivele pentru care se impune respectarea lor.
Deasemenea, sunt enuntate obiectivele ce se doresc a fi indeplinite prin promovarea acestor
principii.
Dupa aceasta introducere poate urma o sectiune pentru prezicerea domeniului de aplicare a
codului de etica sau un dictionar de termeni, in care se urmareste explicarea unor termeni ce
urmeaza a fi utilizati in document. In urmatoarea sectiune sunt enuntiate si explicate principiile
generale de etica. Textul de baza al codului include principalele responsabilitati ale companiei
- fata de consumatori: importanta satisfacerii consumatorilor, calitatea, siguranta, protectia
consumatorilor, corectitudinea preturilor, serviciile dupa vinzare;
- parteneri de afaceri: promptitudine in achitarea facturilor, respectarea tuturor prevederilor
contractuale, cooperarea in obtinerea calitatii sieficientei;
-salariati: modul in care compania valorifica resursele umane, recrutarea si selectia formarea si
perfectionarea, conditiile de munca, egalitatea sanselor, recompensarea, pensionarea, protectia
impotriva discriminarilor si a hartuirii;
-actionari: protejarea investitiilor facute in companie, asigurarea eficientei investitiilor,
acuratetea informatiilor privind situatia economico financiara;
-comunitate: obligatia companiei de a proteja si conservamediul, implicarea in actiuni in
interesul comunitatii, in activitati educative si caritabile.
2.1Aspecte generale privind aplicarea eticii in afacere
Foarte mult timp termenul de afacere avea o conotatie negative fiin asimilat speculatiei,
inseleciunii in dauna interesului public sau privat . Si astazi deseori afacerile sunt un mediu care
este perceput ca mai putin nobil, eventual un mediu fara “scrupule” , fiindca este legat de profit.
Viciile clasice cum ar fi lacomia sau avaritia , trec drept motivatii frecvente pentru intrarea in
lumea afacerilor. In afara “viciilor” de care sunt ghidati oamenii de afaceri , argumentele tipice
impotriva asocierii morala-afaceri , sunt in principal , urmatoarele mituri despre lumea
afacerilor:
a) Mitul profitului –prejudecata cea mai importanta este aceea potrivit careia ceei care
intra in aceasta ocupatie urmaresc doar goana dupa imbogatire prin profit. Toti lucreaza
si pentru salariu , cei mai multi isi urmaresc puterea , inflenta, prestigiul, si succesul
financiar , cauta sa profite de pe urma avantajelor profesiei sau ocupatiei . Nu exista o
puritate motivationala in nici unul dintre cazuri
In ultima instant , afacerile ofera bunuri si servicii pentru client, angajeaza forte de munca.
Totodata adesea profitul este redistribuit si reinvestit, pentru ca recompenseaza angajatii,
managerii sip e unii investitori. La o analiza mai atenta , in mediul de afaceri avem de-a aface si
cu alte valori care pot sa fie scopuri: statutul de invingator , succesul , utilitatea, afirmarea.
b) Mitul Darwinismului. Din exterior lumea afacerilor pare o jungle , este lumea lui “care
pe care” , o lume care “ciinii se mininca intre ei “. Ca si in politica , se vorbeste despre oamenii
de afaceri care sunt lipsiti de scrupule, calca peste cadaver. In acelasi timp , afacerile nu sunt
posibile fara recompense , grija reciproc impartasita, incredere reciproca, adeseori fara
parteneriat si joc cinstit. Competitia este vitala in functionarea oricarei economii capitaliste , dar
aceasta competitive nu trebuie sa aiba in mod necesar aspecte de jungla , sa aiba forma unui
razboi pentru profit , sa fie nemiloasa.
c) Atomismul individual. Societatea insasi si cu atit mai mult economia erau vazute fiin
generate de contracte intre indivizi izolati, ”atomi singulari”. Intr-o astfel de perspectiva aplicata
lumii actuale este ignorata dimensiunea comunitatii. In etapa actuala , procesul dominant inca
este cel de globalizare. El implica un amestec de culture organizationale , transferuri de valori ,
izolarea nu mai este posibila . Atomismul individual este un model theoretic deposit.
Astfel afacerile , daca sunt organizate correct , sunt departe de a fi un tremen cu intelesuri
imorale, constituind un ansamblu de activitati desfasurate –in deferite forme de organizare
juridical care se initiaza si se dezvolta pe risc propriu avind si alte obiective decit cistigul.
 2.2Etica afacerilor in domeniul finantelor.
Finantele reprezinta relatiile sociale de natura economica , exprimate in bani care apar in
procesul constituirii, repartizarii si utilizarii fondurilor financiare publice sau private in scopul
satisfacerii unor interese commune sau individuale. Finantele se impart in 2 categorii importante
: finante publice si finante private , care la rindul lor include: finantele intreprinderii , finantele
bancare si finantele de asigurari.
Comparativ cu firmele non-financiare , institutiile bancare prezinta un grad de indatorare.
O parte importanta a datoriei lor este formata din depozite in vedere extrem de lichide. Activele
lor din contra fiind in mare parte nelichide , genereaza asimetrii privind scadentele care implica
riscuri substantiale pentru creditorii bancilor. Iar existent externalitatii sistematice in activitatea
bancara genereaza problemele privind solvabilitatea si stabilitatea financiara a bancilor. Datorita
naturii activitatii institutiile financiare si interdependentilor acestora in cadrul sistemului
financiar , falimentul unei institutii financiare , in special o banca , poate provoca un effect de
domino , contribuind la falimentul altor institutii financiare. De aceia , etica afacerilor in finante
este asociata cu increderea care adesea reprezinta totul in cazul unei institutii financiare , ca de
exemplu companie de asigurari , banca comerciala. Etica este necesara , dar nu suficienta ,
pentru a cistiga increderea partenerilor, clentilor, comunitatii , angajatilor. Intreaga literature
economica apreciaza faptul ca incredrea este deosebit de importanta in relatiile de afaceri ,
deoarece , de fapt, reprezinta micsorarea riscului asumat. Problema eticii in activitatea financiara
este tratata atit sub aspectul legislatiei financiare , lanivel de system financiar national sau
international , cat si cu privire la reguli proprii de conduit si practica financiara.

La nivel national , putem invoca o serie de reglementari privind promovarea unor bune
practice financiar-bancare , elaborate si applicate de catre bancile centrale si autoritatile de
supraveghere a pietii financiar nebancare , in RM – Comisia Nationala a Pietii Financiare
(CNPF), in colaborare cu alte autoritati ale statului , materializate in legi , regulamente, norme
circulare. Aspectele urmarite de catre acestea privesc mai multe domenii , cum ar fi: operatiunile
premise a fi realizate, nivelul fondurilor proprii, al capitalului social, rezervelor si
provizioanelor, expunerea maxima privind acordarea creditelor catre un singur debitor ,
procedura si cerintele referitoare la autorizare; aspecte privind schimburile valutare ; participarea
institutiilor la capitalul unor firme sau intreprinderi; conflicte de interese si secretul professional;
aspectele privind transferurile de fonduri.
Fiecare institutie financiara are la rindul ei un cod propriu de etica , dupa care se digheaza in
activitate.. Stabilirea reglementarilor interne, in directia eticii bancare sau in asigurari, este
interesul fiecarei institutii financiare , nu numai datorita faptului ca activitatea le ”este
supravegheata de autoritatile statului , dar si datoria faptului ca reputatia institutiei poate devein
un avantaj commercial important intr-un mediu concurential.
Principiile de baza ale eticii in afaceri care trebuie respectate de institutiile
financiare –bancare sint: Comunicarea onesta si tratamentul correct fata de client-
responsabilitatea fata de client consta in calitatea serviciilor prestate . Unii economisti considera
ca responsabilitatea fata de client constituie o obligatie fundamental a specialistului in finante,
intrucit de modul cum acesta trateaza clientii sai depinde si reputatia institutiei. Deoarece
specialistul in finante vinde un produs ce trebuie sa ofere incredere, acest produs oferit in mod
professional, cu respectarea anumitor responsabilitati, si anume: Specialistul in finante trebuie
sa faca o minima educatie clientului sau in materie; Confidentialitate deplina; Specialistul in
finante si clientul sau trebuie sa se informeze reciproc pe parcursul derularii contractului asupra
modificarilor intervenite pe parcurs; Specialistul in finante trebuie sa fie loial clientilor sai ,
oferind cu promptitudine toate serviciile si produsele de care dispune institutia; Trebuie sa
cunoasca foarte bine cadrul legislative sis a fie impartial atunci cind clientul ii cere sa vina cu
solutii care sa eludeze legea.
Institutia financiar-bancara asigura clientilor produse si servicii de calitate, care prezinta
siguranta si se adreseaza nevoilor specific consumatorilor, mentinind in acelasi timp inalte
standarte de conduit profesionala. Institutia financiar-bancara creaza si doreste sa mentina relatii
pe termen lung si reciproc avantajoase cu toti angajatii si cu clientii , dezvolta si promoveaza un
climat de incredere , corectitudine, transparenta, inovare si exactitate.
Angajatii institutiei financiar-bancare trebuie sa adopte o conduita politicoasa fata de toti
clientii bancii. Angajatii vor utiliza formule politicoase de salut si adresare, iar pe parcursul
comunicarii cu clientii. Atitudinea lor trebuie sa fie caracterizata de bun simt, rabdare si respect .
Este strict interzisa ridicare tonului , folosirea unui limbaj sa a unor gesture neadecvate.
Angajatii trebuie sa furnizeze clientilor informatii utile , legate de produsele si
serviciile oferite, de beneficiile pe care acestea le aduc si de angajamentele reciproce pe care le
implica o viitoare relatie de afaceri. Este interzisa orice publicitate care , in orice fel , inclusive
prin modul de prezentare, poate induce in eroare persoana careia ii este adresata , afectindu-I
comportamentul economic, lezandu- interesul de consummator sau care poate afecta interesele
sau imaginea unui concurrent. Institutia financiar-bancara furnizeaza clientilor informatiile de
care au nevoie pentru a lua o decizie echilibrata in vederea achizitionarii unui anumit produs.
Astfel de informatii trebuie sa fie complete , relevante si corecte. Angajatii nu trebuie sa profite
de persoanele cu desabilitati sa de cele care, din cauza unor afectiuni fizico-psihice, nu inteleg
oferta de produse si servicii a bancii si implicatiile ce decurg din acceptarea unui produs/serviciu.
Se interzice comportamentul care induce/poate induce in eroare sa dezamageste clientii. Acest
comportament interzis poate include cuvinte , promisiuni, omisiuni de informatii importante ,
actiuni , prezentari , indrumari si declaratii. Orice modificare a clauzelor contractuale pentru
produsele si serviciile de care beneficiaza clientiii se va face cu informarea si acceptul acestora,
cu exceptia siituatiilor in care o asemenea modificare decurge ca posibila clauzele contractuale.
Comunicarea onesta si tratamentul correct , fata de angajati-angajatii sunt tratati adesea ca o
marfa , desi sunt finite umane , cu scopuri in sine. Cele mai dezumanizate tratamente se aplica
mai ales in zonele in care exista o piata a fortei de munca caracterizata de monopson (un singur
comparator al fortei de munca) . Etica in relatiile dintre angajat si firma impune introducerea si
utilizareaunor categorii de principia si norme. Drepturile angajatilor si reglementari in privinta
loialitatii fata de companie sunt extrem de importante . Tratarea angajatilor ca pe o piesa pur
inlocuibila, respective un simplu mijloc , conduce la faptul ca si ei trateaza compania ca pe o
statie de tranzatie, o simpla sursa de salariu si beneficii. Loialitatea fata de companie se
contureaza prin obligatiile reciproce , prin atribuire de roluri si responsabilitati. Unele dintre
acestea sunt contractuale si legale , dar ele nu ajung decit pentru indeplinirea sarcinilor si nu au o
component etica: O slujba nu e niciodata doar o slujba. Exista mereu o dimensiune morala :
mindria fata de propriile produse, spiritual de echipa, grija fata de bunastarea companiei,
atasamentul fata de colegi etc. Uneori exista conflicte de valori intre valorile companiei si cele
personale . In acest caz , unii angajati trag semnale de alarma, isi critica public propria
companie.
Comunicarea onesta si tratamentul correct , fata de actionari. Un compartament etic
presupune gestiune corecta, informare , transparenta , confidentialitate. Lipsa acestor elemente
ale comportamentului etic comunica actionarilor neincredere, lipsa de respect etc, fiind
inevetabile si consecintele respective. Conform reglementarilor CNPF si BNM , bancile si
companiile de asigurari trebuie sasi elaboreze codurile de guvernanta corporative, care este
inclus in lista informatiei obligatorii a fi dezvaluite publicului si este plasat de catre banci pe
siturile acestora. Guvernanta corperativa stabileste distributia drepturilor si reponsabilitatilor
dinstre diferite categorii de personae implicate in companie cum ar fi: consiliul de administratie,
directorii , actionarii si alte categorii, si stabileste regulile si procedeele de luare a deciziilor
privind activitatea unei companii. Aranjamentele de guvernanta corporative precizeaza
distributia drepturilor si responsabilitatilor intre diferiti participant in corporatie, precum si
normele si procedurile pentru luarea deciziilor in afacerile corporative. In mod traditional ,
accentual se pune pe conflictele de interese aparute intre proprietari si management, si/sau intre
actionarii ce detin de pachetele de control si actionarii minoritari. Provocarea este de a constitui
o structura eficienta de monitorizare a acestor conflicte de interese .
Comunicarea onesta si tratamentul correct, fata de comunitate-responsabilitatea sociala este
considerate ca fiind obligatia ferma a unei firme, dincolo de obligatiile legale sau de cele impuse
de restrictiile economice de a urmari obiective pe termen lung care sunt in folosul societatii .
Institutiile financiar –bancare si anume bancile comerciale , institutiile de microcreditare ,
companiile de asigurari, brokerii si dealerii pe piata de capital joaca un rol deosebit de important
in economie unei tari , fiind intermediari financiari in transformarea economiilor in investitii si in
dirijarea fluxurilor financiare sau asigurarea protectiei pentru desfasurarea fara intrerupere a
activitatilor economice, iar acest lucru implica respectarea unor cerinte privind stabilitatea
financiara , reputatie si incredere din partea partenerilor si a clientilor. Etica este esentiala pentru
succesul pe termen lung al activitatii.
De asemenea ca si orice intreprindere, institutiile financiare au o anumita responsabilitate in plan
economic si social. In cee ace priveste responsabilitatea afacerilor se vorbeste in principal 2
abordari:
1. Abordarea clasica-firmele exista pentru a adduce beneficii proprietarilor sau pentru a
reduce costurile de tranzactie. Milon Friedman sustinea ca principal raspundere a
managerilor este de a gestiona afacerea astfel incit sa maximizeze beneficiul proprietarilor
, respective al actionarilor, iar acestia la rindul lor au o singura preocupare : rezultatele
financiare. In viziunea articolului , orice ” bun social” platit de firma subminizeaza
mecanismele pietei: ”bunurile sociale” vor fi platite fie de actionari , fie de salariati, fie de
client. In acest din urma caz, vanzarile ar putea scadea si firma ar avea dificultati.
2. Abordarea socio-economica- ”maximizarea profitului este a 2 proprietate a firmei; prima
este asigurarea supravetuirii acesteia, deoarece in primul rind societatile comerciale sunt
personae juridice inregistrate intr-o anumita tara si trebuie sa se confirmezelegilor din tara
in care opereaza. In al 2 lea rind orizontul de timp al existentei firmei este unul lung , deci
ea trebuie sa urmareasca rezultatele economice pe termen lung si in acest scop va accepta
si unele obligatii sociale ( ca nepoluarea, nedescriminarea etc.) si costurile ce le sunt
associate . In al treilea rind practica arata ca firmele nu sunt institutii economice pure , ci
ele se implica si in politica , in sport, sprijina autoritatile nationale sau locale etc.
2.3Principii practice ale eticii profesionale in domeniul finantelor
Intre compartimentul etic al entitatii economice si calitatea profesionala a personalului exista
o interdependenta incontestabila. Etica profesionala a specialistului in domeniul finantelor
private are la baza idea ca interesul clientului este prioritar si trebuie realizata o informare
continua a acestuia, imbunatatirea unor relatii cordiale cu colegii.
Principiile etice se refera la conduita curenta, la obiceiurile si atitudinele oamenilor cu privire
la conceptile generale de bine sir au, de adevar si minciuna , de echitate si discriminare, libertate
si constringere etc. Exemple de principia practice ale eticii profesionale care trebuie respectate
de personalul din domeniul financiar-bancar sunt:
a) Integritatea morala – principiu conform caruia angajatilor li se interzice solicitarea sau
acceptarea , direct ori indirect , pentru ei sau pentru altii , vriun avantaj ori beneficiu in
considerarea functiei pe care o detin, sau sa abuzeze in vreun fel de aceasta functie.
b) Impartialitatea si nedescriminarea- principiu conform caruia angajatii sunt obligati sa
aiba o atitudine obiectiva, neutral fata de orice interes politic, economic, relegios sau de
alta natura, in exercitarea atributiilor de serviciu.
c) Profesionalismul si transparenta- principiu conform caruia angajatii au obligatia de a
indeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine,
claritate si constiintiozitate. Angajatii institutie financiar-bancare trebuie sa adopte o
conduita politicoasa fata de toti clientii. Angajatii vor utiliza formule politicoase de salut
si adresate pe parcursul comunicarii cu clientii. Atitudinea lor trebuie sa fie caracterizata
de bun simt, rabdare si respect. Este strict interzisa ridicarea tonului , folosirea unui
limbaj sa a unor gesturi neadecvate.
d) Respectarea prevederilor ligislatie in vigoare- principiu conform caruia angajatii vor
respecta legislatia aplicabila activitatii pe care o desfasoara , precum si reglementarile
interne ale acestor institutii.
e) Confidentialitatea-principiu care studiaza obligatia angajatilor de a nu transmite
informatii confidentiale despre faptele , datele si informatiile referitoare la activitatea
desfasurata , precum si la orice fapte , date sau informatii, care privesc persoana ,
proprietatea , activitatea , afacerea, relatiile personale sau de afaceri ale clientilor, catre
personae care nu sunt autorizate sa primeasca astfel de informatii. Angajatii institutiilor
de credit sunt obligati sa pastreze secretul professional asupra oricarei informatii ori date
nedestinate publicarii, de care a luat cunostinta in cursul executarii functiilor sale si nu
vor folosi aceste informatii pentru obtinerea de avantaje personale, orice abatere fiind
sanctionata conform legii si Codului de etica.
f) Prevenirea si combaterea faptelor de coruptie , spalare de bani si finantarea actelor
de terrorism- prin raportarea oricaror tranzactii care pot avea legatura cu acestea si
evitarea finalizarii unor astfel de tranzactii, in conformitate cu prevederile legale.
Institutia financiar-bancara se conformeaza prevederilor legale , urmarind stabilirea de
relatii numai cu clientii de incredere, care deruleaza afaceri legale si ale caror surse de
venituri , provin din activitati legitime. Institutia financiar-bancara actioneaza pentru a
impiedica utilizarea serviciilor/produselor sale in scopuri legate de spalarea banilor sau
de finantarea a actelor de terrorism , contribuind astfel la protejarea reputatiei bancii
g) Exercitarea de catre angajatii institutiilor financiare a unei activitati prudente in
desfasurarea tranzactiilor financiare- prin gestionarea responsabila a resurselor proprii
ale institutiei de credit si prin informarea corecta a clientilor asupra produselor . Institutia
financiar-bancara asigura clientilor produse si servicii de calitate , care prezinta siguranta
si se adreseazanevoilor specific consumatorilor . Angajatii trebuie sa furnizeze clientilor
 informatii utile legate de produsele si serviciile oferite, de beneficiile pe care acestea le
aduc si de angajamentele reciproce pe care le implica o viitoare relatie de afaceri. Este
interzisa orice publicitate care , in orice fel , inclusive prin modul de prezentare , poate
induce in eroare persoana careia ii este adresata . , afectindui comportamentul economic ,
lezindui interesul de consummator sau care poate afecta interesele sau imaginea unui
concurrent . Institutia financiar-bancara furnizeaza clientilor informatiile de care au
nevoie pentru a lua o decizie echilibrata in vederea achizitionarii unui anumit produs.
Astfel de informatii trebuie sa fie complete , relevante si corecte. Angajatii nu trebuie sa
profite de persoanele cu desabilitati sau de cei care din cauza unor afectiuni fizico-psihice
, nu inteleg oferta de produse si servicii a bancii si implicatiile ce decurg din acceptarea
unui produs/serviciu. Orice modificare a clauzelor contractuale pentru produsele si
serviciile de care beneficiaza clientii se va face cu informarea si acceptul acestora, cu
exceptia situatiilor in care o asemenea modificare decurge ca posibila din clauzele
contractuale
h) Evitarea denigrarii-principiu potrivit caruia angajatii institutiilor de credit isi vor
exercita activitatea cu buna credinta , potrivit uzantelor oneste , cu respectarea intereselor
partilor implicate si a cerintelor concurentei loiale , in conditiile concrete ale pietei.
Tema: 3. Etica in administratia publica
3.1Abordarea subiectului moral, in administratia publica
In RM etica in administratia publica are o importanta aparte mai ales la etapa actuala in contextul
reformei administratiei publice care presupune o revizuire integrala a legislatiei privind statutul,
remunerarea si conduita functionarului public. Actualmente aspectele sunt reglementate de o
serie de legi dintre care cele mai importante sunt:
1. Legea Cu privire la functia publica si statutul functionarului public.
2. Legea Cu privire la conflictul de interese;
3. Legea Privind codul de conduita a functionarului public.
4. Legea cu privire la prvenirea si combaterea coruptiei.
Obligatiile generale ale funt.public sunt:
-sa respecte Constitutia, legislatia in vigoare precum si tratatele internationale la care RM este
parte;
-sa respecte cu strictete drepturile si obligatiile cetatenilor;
-sa fie loial autoritatii publice in care activeaza;
-Sa respecte regulamentul intern.
Avantajele aplicarii eticii in admin.publica:reglementeaza conduita angajatilor din serviciul
public; sporesc transparenta si integritatea serviciului public; contribuie la o administrate publica
mai eficienta.

3.2Principii de conduita a functionalului public

In exercitarea functiei publice, functionarul public trebuie sa respecte urmatoarele principii:
Legalitatea- Functionarul public este obligat sa respecte Constitutia, Legislatia in vigoare si
Tratatele internationale la care RM face parte. Daca functionarul public este fortat sa actioneze
ilegal acesta va comunica despre acest fapt conducatorilor sai.
Impartialitatea- Functionarul ia decizii si actioneaza in mod obiectiv, nedescriminatoriu si echitabil fara a
acorda prioritate persoanelor in functie de: rasa, nationalitate, origine etnica, limba,apartenenta politica
etc. Comportamentul functionarului se bazaza pe respect, exigenta, corectitudine si amabilitate atit in
relatie cu publicul cit si cu conducatorii, colegii sau subordonatii.
Independenta- Apartenenta politica a functionarului public nu trebuie sa influenteze comportamentul si
deciziile acestuia sau a autoritatii publice. Functionarului ii este interzis sa participe la colectarea de
fonduri pt partidele politice,sa faca propaganda in favoarea unui partid.
Profesionalismul- Presupune ca functionarul isi indeplineste atributiile de serviciu cu responsabilitate,
competenta, eficienta, pronctitudine si corectitudine. Functionarul e responsabil fata de conducatorul sau
nemijlocit, fata de conducatorul ierarhic superior si fata de autoritatea publica.
Loialitatea- Functionarul public este obligat sa serveasca cu buna credinta autoritatea in care activeaza
precum si interesele cetatenilor. Functionarul public are obligatia sa se abtina de la orice act sau fapta care
poate prejudicia imaginea, prestigiu sau interesele autoritatii publice.
3.3Norme de conduitaa functionarului
1.Accesul la informatie- Functionarul public este obligat sa asigure informarea corecta, activa si la timp a
cetatenilor asupra chestiunilor de interes public, sa asigure accesul liber la informatie, sa respecte
termenele prevazute de lege privind furnizarea infromatiei. Totodata el trebuie sa respecte limitarile
accesului la informatie in conditiile legii pt a proteja informatia confidentiala a vietei private a
persoanelor si a securitatii nationale, precum si sa asigure integritatea informatiilor detinute.
2.Utilizarea resurselor publice- functionarul public trebuie sa utilizeze cu grija fara a prejudicia
proprietatea publica, acesta trebuie sa utilizeze timpul de lucru si bunurile autoritatii publice numai in
activitatea profesionala. Functionarului ii este interzis de a utiliza bunurile autoritatii publice pt a
desfasura activitati publicistice, didactice sau de cercetare precum si alte activitati in scop personal.
3.Conduita in cadrul relatiilor internationale- functionarul care reprezinta autoritatea publica peste
hotarele tarii trebuie sa adopte o conduita care sa nu prejudicieze imaginea tarii si a autoritatii publice.
Comportamentul sau trebuie sa corespunda regulilor de protocol si legilor tarii gazda.
4.Cadourile si alte avantaje- functionarului public ii este strict interzis sa solicite sau sa accepte cadouri,
servicii, favoruri, invitatii sau orice alt avantaj destinate personal sau familiei. Aceasta nu se aplica in
cazul cadourilor simbolice, celor oferite din politete sau primite cu prilejul unor actiuni de protocol a
caror valoare nu depaseste limita stabilita de legislatie. Cadourile care depasesc aceasta limita se transmit
in gestiunea autoritatii publice si se inscriu intr-un registru special al cadourilor. Daca functionarul public
doreste sa pastreze cadoul acesta trebuie sa achite contravaloarea lui cu mentiunea despre acest fapt in
registru special.
5.Conflictul de interese-. Functionarul public este obligat sa evite conflictul de interese in cazul aparitiei
unui conflict de interese acesta trebuie sa raporteze imediat conducatorul sau direct fiind ulterior protejat
prin lege.
3.4.Raspunderea juridica a functionarilor publici
Pentru actele sale funcționarii publici poartă răspunderea materială, disciplinară,
contravenţională, penală.
Categorii de infracţiuni comise de funcționarii publici:
1.Coruperea pasivă. Fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primesşte
oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, fie acceptă servicii,
privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi
îndeplinirea unei acţiuni ce ţin de obligaţiile ei de serviciu ori, pentru a îndeplini o acţiune
contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de
desfacere sau o oarecare decizie favorabilă.
2.Abuzul de putere sau abuzul de serviciu. Folosirea intenţionată de către o persoană cu
funcţie derăspundere a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte interese personale,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drpeturilor şi
intereselor publice ocrotite de lege ale perosanelor fizice sau juridice
3.Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de servici.Săvârşirea de către o persoană cu
funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi
atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor
publice sau drpeturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
4.Neglijenţa în serviciu.Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană
cu funcţie de răspundere a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau
neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice
sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5.Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite.Primirea de către un funcţionar al
autorităţii publice, al altei instituţii, întreprinderi sau organizaţii de stat, care nu este persoană
cu funcţie de răspundere a unei recompense ilicite sau a unor avantaje patrimoniale pentru
îndeplinirea unor acţiuni sau acordarea de servicii ce ţin de obligaţiile lui de serviciu.
6.Refuzul de a îndeplini legea.Refuzul persoanei cu funcţie de răspundere de a îndeplini legea,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
7.Falsul în acte publice.Înscrierea de către o persoană cu funcţie de răspundere, precum şi de
către un funcţionar al autorităţii publice care nu este o persoană cu funcţie de răspundere în
documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente
dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din interes material sau alte interese personale.
Tema 4. Competenţa de comunicare etică. Sub1.Etica limbajului de comunicare.
Comunicarea este o caracteristica fundamentala a existentei ca un proces de intelegere
intre oameni cu ajutorul transferului de informatie printr -un mesaj de la un deţinator de
informaţie numit emiţător, către un destinatar al acesteia numit receptor printr -un mijloc
de comunicare in baza unui anumit limbaj.
Limbajul de comunicare poate fi:
1. verbal, eu cuvinte, oral sau în scris,
2. non-verbal prin limbajul corpului, timpului, spatiului, lucrurilor, imbracamintelor,
3 paraverbal, prin folosire tonalitatii, accentuarii, ritmului de vorbire.
In ceea ce priveşte limbajul Verbal,: cultura vorbirii nu se reduce doar la
respectarea normelor limbii literare, dar şi la iscusinţa de a găsi cele mai expresive mijloace
de a expune gandul, cele mai exacte, cele mai potrivite pentru situatia dată. Probleme de etică
pot sa apară, insă, şi in procesul de ascultare in sensul in care trebuie respectat dreptul
omului de a fi scutit de revărsarea de informatii asupra lui. Oamenii au dreptul să cunoască,
dar ei au şi dreptul să nu cunoască.
Atributele in jurul cărora se concentrează etica in procesul de comunicare sunt:
claritatea, precizia şi corectitudinea, integritatea, discreţia şi oportunitatea. Cultura vorbirii
unui specialist îl obligă să fie atent, să nu repete nejustificat unele formule, să evite
utilizarea expresiilor necunoscute colegilor. Expresiile trebuie să fie libere de formulele de
serviciu de tipul: cum se spune. sa zicem aşa, întelegi, fii atent, mai in scurt, sau de
cuvintele-parazite: deci, aşa, bine, nu-i aşa... Cauza acestor exprimări este gândirea prea
lentă - vorbitorul caută să zică ceva până va relua ideea vocabularul sărac - vorbitorul nu
găseşte cuvântul potrivit şi umple acest gol cu un cuvânt -parazit.
Importanţa comunicării nonverbale a fost studiată incă din 1967 de către Albert
Mehrabian. In urma studiilor, s-a constatat că 5% din continutul mesajultii este transmis pe cale
verbală, 38% - pe cale vocală, iar 55% din informaţii se transmit prin intermediul limbajul
corpului. In general, comunicarea nonverbală se referă la modalitatea prin care oamenii
comunică, intenţionat sau neintenţionat, fără a uza de limbaj şi derivatele sal e (scrisul, limbajul
surdomut). Prin aceste exprimări nonverbale se repetă, se contrazice, se inlocueşte, se completează
sau se accentuează mesajul transmis prin cuvinte. Uneori gesturile, mimica şi exprimările
corporale pot spune mai multe decit cuvintele exprimate verbal, în special atunci cînd persoanele
se cunosc foarte bine (colegi, prieteni, soţi) şi pot să decodifice cu o mai mare acuratete
nonverbalul exprimat de Celălalt.
Comparativ cu comunicarea verbală, care are un inceput si un sfirşit clar delimitat prin
cuvinte, comunicarea nonverbală este continuă (de exemplu: in timpul pauzei, studenţii atlaţi in
sala de ore pot avea mai multe comportamente prin care se comunică ceva - unii citesc o carte,
alţii discută, cineva scrie, cineva priveşte absent pe geam etc.), comunicarea verbală este
conştientă şi controlată in majoritatea cazurilor, pe cind comunicarea nonverbală este aproape în
totalitate inconştientă si necontrolabilă, comunicarea verbală este invăţa tă, structurată şi
organizată, pe cind cea nonverbală, cu anumite excepţii, este innăscută, iar unele gesturi sunt
achiziţionate prin imitare. În literatura de specialitate sunt delimitate citeva funcţii ale
comunicării nonverbal: comunicarea nonverbala accentuează mesajele transmise prin
comunicarea verbal; comunicarea nonverbala poate să completeze mesajul transmis pe cale verbal,
comunicarea nonverbală poate sa contrazica anumite aspecte ale comunicarii verbale;
comunicarea nonverrală repetă sau regularizează inţelesul comunicarii vebale comunicarea
nonverbala poate sa substitute, in unele cazuri, anumite aspecte ale comunicării verbale.
Fără îndoială, comunicarea nu se bazează exclusiv pe exprimarea orală, ea fiind un sistem, cu
multe canale. Gesturile, mimica, poziţia corporală şi chiar tăcerea sunt acte de comunicare ce
vehiculează o anumită semnificaţie.
 Baron Si Byrne prezintă citeva canale care stau la baza comunicării nonverbale . :
expresiile fetei, limbajul ochilor, limbajul trupului, limbajul tăcerii, teritoriu personal şi distante
sociale, vestimentatia şi accesoriile etc.
1.Expresiile fetei. Studiul expresiilor faciale a debutat incă din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. S-au efectuat multe cercetări in care s-au adunat numeroase fapte de observatie. Astfel,
incă Charles Darwin aprecia că „risul” pare să constituie, in primul rind, expresia simplei bucurii
sau fericiri, ajungind la concluzia că aceeaşi, stare psihică este exprimată in toată lumea la fel, ca
o dovadă a strînsei asemănări a structurii corporale si a dispoziţiei mintale a tuturor oamenilor.
Mai tîrziu, intr-un alt studiu din 1938, psihologul american Otto Klineberg a contestat teza
universală a exprestei faciale a emoţiilor, inaintind ipoteza că expresiile emoţiilor au o
specificitate culturală distinsa. Astfel, expresia feţei ar exprima emotii diferite la popoarele din
Orient, comparativ cu cete din Occident (de exemplu, pentru un european zimbetul inseamnă buna
dispoziţie, plăcere, ironie, pe cind zimbetul unut japonez poate să semnifice si acordul cu o
pedeapsă administrată), in societatea noastră, putem menţiona ferm că „chipu1 este oglinda
sufletului", astfel oamenii au expresii similare atunci cind exprimă -diferite emoţii: bucurie,
tristeţe, frică, supărare etc.
2.„Limbajul" ochilor. Este important de menţionat faptul că contactul vizual dirijează feedbackul.
Am aminti aici disconfortul pe care il resimţim în cazul discuţiei cu cineva care poartă ochelari cu
lentile intunecate. Astfel se pierde accesul la informaţiile care parvin prin intermediul contactului
vizual. De asemenea, atunei cind comunicăm o informaţie căutăm feedbackul, reacţia celorlalti, la
cele relatate de noi. Este importantă şi orientarea privirii - sus, jos, stinga, dreapta. Spre exemplu,
persoanele îşi indreaptă, de obicei, privirea in partea dreaptă, atunci cind incearcă să -şi amintească
ceva.
3.„Limbajul" trupului. Mişcarea poate capta sau, dimpotrivă, distrage atenţia. Este important să se
păstreze mereu contactul vizual, după principiul ascultării interactive. Mişcarea către cel care
vorbeşte poate să provoace implicare şi interes, pe cind indepărtarea produce pierderea sau lipsa
interesului. Specialiştii ne comunică despre ecoul pozitional - ce se explică prin faptul că o persoană
care ascultă o altă persoană, tinde să imite, intr-o anumită manieră specifică, poziţia celui care
comunică. Atunci cind acest ecou poziţional nu există, putem interpreta aceasta, mai degrabă,
drept o lipsă a interesului pentru cele relatate. Alte gesturi - miinele ascunse în buzunare,
acoperirea gurii cu măna, incercarea de a tuşi, atingerea nasului etc, pot sugera că persoana
ascunde un adevăr, iar miinile incrucişate la piept sugerează o atitudine inchisă, neincrezătoare sau
o persoană care se apără etc. Totuşi, in activitatea practică nu trebuie să absolutizăm valoarea de
adevăr a informaţiilor date. Ele trebuie interpretate in funcţie de context, deoarece acelaşi mesaj
poate fi interpretat in moduri diferite. Spre exemplu, un student care stă cu miinile incrucişate
poate sugera o poziţie de inchidere faţă de interlocutor, dar poate sta cu miinile incrucisate
deoarece este pur si simplu frig in sala de curs.
4.„Limbajul" tăcerii În comunicarea nonverbală, ascultare pasiva se poate exprima intenţia de
continuare a unei expuneri, dezvăluirea unor idei, sentimente sau atitudini care ar putea fi blocate
prin interventie verbală.
5.Teritoriu personal şi distame sociale-Unii cercetători menţionează că pentru o interacţionare
potrivita si eficientă contează modul cum este aranjat mobilierul în sala, ceea ce poate incuraja sau
descuraja interacţiunile. Nu doar teritoriile condiţionează modul in care comunicăm, dar si
distanţa interpersonală, in interiorul căreia ne aflăm confortabil. Edward T Hall a făcut o
difernţiere intre distanţe, atunci cind interacţionează doua sau mai multe persoane: distanţa
minimă (0 -0,45m), distanţa personală (0,45 - 1,25 m) si distanta publică aproximativ (3,6-7,5
m). La rindul lor, aceste distante pot fi apropiate sau indepărtate (a se vedea tabelul).
 Tabel: Zonele de distanta Hall (preluat după Chelcea et al , 2005 )
Publica Sociala Personala Intima
Indepartata 7,50 m 3,60-2,10 m 1,25-0,75 m 0,45-0,15 m
Apropiata 7,50-3,60 m 2,10-1,25 m 0,75-0,45 m 0,15- 0,00 m
Distanta intimă apropiată permite contactul cutanat, receptarea mirosului corporal al celuilalt, a
căldurii corpului său. Comunicarea verbală se face in şoaptă, folosindu-se chiar un limbaj
nearticulat. De la această distantă (0- 0,15 m) pot fi observate in detaliu expresiile faciale. Este
distanţa dintre mamă şi nou-născut, dintre iubiţi, dintre sportivi (la box, lupte etc.) sau dintre
indivizii care călătoresc impreună intr-un vehicul supraaglomerat.
Distanta intimă neapropiată este cea care le permite persoanelor să se tina de mănă, să -si simtă
reciproc mirosul corporal. O astfel de distanţă (0,15 -0,45 m) este caracteristica discutiilor in
familie, dar şi in unele locuri publice (de exemplu, in aeroporturi).Distanta personală apropiată
este distanţa propice confidentelor (0,45-0,75m). Se dtsting foarte bine trăsăturile fetei, se simte
slab căldura corporală a celeilalte persoane.Distanta personală neapropiată asigură percepţia
exactă a celuilalt, făra a fi simtită căldura sau mirosul emanat de corpul interlocutorului.Distanta
socială apropiată. De la această distanţă (1,25-2,10 m) discutăm cu străinii. Le vedem bine şi faţa,
şi corpul. Este distanţa dintre vănzător şi client, dintre colegii de birou. Distanta socială
neapropiată impune comunicarea cu voce tare, estompează diferenţele de status. La această distanţă
(2,10-3 , 60 m) au loc discuţiile formale, ca şi discuţiile in grupurilemini. In discuţiile de salon,
comunicarea verba1ă este susţinută adesea de gesticulaţie.

Distanta publică apropiată impune să se vorbească foarte tare accentuindu-se fiecare cuvint. O
astfel de distantă se mentine intre oamenii politici şi alegători in cadrul mintigurilor electorale,
intre liderii sindicali şi manifestanţi. De la o atare distanţă nu se mai pot distinge expresiile
faciale sau culoarea ochilor celui care vorbeşte. Se văd insă constituţia corporală, imbrăcămintea
etc. In sălile de conferintă şi in amfiteatrele universitare se fac expuneri păstrindu-se distarna
publică apropiată (3,60-7,50 m).Distanta publică neapropiată solicită puternic vocea celui care
vorbeşte. Este distanţa scenică, a oamenilor politici a actorilor, in aceste situatii, comunicarea este
putemic controlată.
Russo (apud Ion-Ovidiu Pinişoară, 2004, p.85) a realizat un experiment prin care a
observat reactiile oamenilor atunci cind li se incalcă spaţiul personal. Intr -o bibliotecă, o
colegă a experimentatorului pătrundea nepermis, in mod intenţionat, in spaţiul personal al altor
cititori (se aşeza in faţa unui alt cititor, atunci cind in sală erau multe alte locuri libere,
aproptindu-si scaunul la aproximativ 30 de cm). Concluziile au specificat că, 70% dintre subiectii
vizaţi s-au indepărtat intr-o jumătate de oră, alţii şi-au schimbat poziţia in direcţia opusă. Deşi
toţi participantii la experiment au fost intr-o stare de disconfort, totuşi doar un student din opt i-a
cerut colegei să plece.
Aceste distanţe de cele mai multe ori determină tipul de interrelaţii intre persoane (discuţia
dintre doi prieteni va presupune o distanţă personală mai apropiată, comparativ cu discuţia dintre
un profesor şi student, ce presupune o relaţie formala).
Cercetările au evidentiat o serie de factori care influenţează distanţa pe care o menţinem în
cadrul unei situatii de comunicare.
a.Statusul- persoanele care au statusuri egale (colegi, prieteni, parteneri, manageri) menţin o
distanţă mai apropiată comparativ cu persoanele cu statusuri inegale (şef -subaltem, lector-student
etc.).
B.Contextul - cu cit spaţiul general în care interacţionează două persoane este mat mare, cu atit
distanţa intre ele va fi mai redusă (de exemplu, in stradă, in pădure) si, dimpotrivă, intr -un spaţiu
mai mic, mai inchis (de exemplu, intr-un apartament), distanţa intre persoane va fi mai mare. Un
.director de instituţie, aflindu-se la serviciu, intr-un context formal va menţine o distanţă mai
mare in comunicarea cu un subaltern, ca mai apoi, intilnindu -se la o petrecere a unor prieten
comuni, un context informal, să interacţioneze, aflindu-se la o distanţă mai mică unul fată de celălal.
C.Cultura. Este cunoscut faptul că spaţiul folosit diferă de la o cultură la alta. Spre exemplu,
dacă un englez va păstra un spaţiu cit mai extins comunicind cu cineva, atunci un latin sau un arab
se va apropia tot mai mult de interlocutorul său.
D.Atitudinea. Persoanele care se percep pozitiv vor păstra o distanţă mai apropiată şi dimpotrivă,
personele care se percep negativ, se distanţează tot mai mult atunci cind comunică.6. Vestimentaţia
şi accesoriile
Imbrăcămintea şi accesoriile vestimentare comunică apartenenta persoanei la genul biologic
(bărbat/femeie), la o clasă de virstă (tinăr/matur/bătrin), la o categorie socioeconomică
(patron/muncitor), la o categorie profesională (militar, preot etc.). Semnificatia simbolică a unei
culori se deosebeşte la diferite culturi. Iulius E. Lips (1955 -1959, 80 apud Chelcea et al, 2005)
prezintă în acest sens citeva exernple: în Africa Apuseană, albul este „culoarea diavolului”
nu „culoarea nevinovătiei"; la tribul Pangave, violetul reprezintă culoarea mortii, pentru tribul
Athuabo din Africa Răsăriteană, negrul este „culoarea bucuriet".
Pentru o interacţrune cit mai pozitivă şi eficientă, profesionistul trebuie să.dea dovadă de
incredere în sine. Elementele nonverbale enumerate rnai jos vehiculează neincrederea in sine dar
şi în ceila1ţi: neastimpărul, zimbetul exagerat, tonul prea grav, lipsa emoţiei, lipsa contactului
visual, atitudine prea tăcută. În final, putem rnenţiona, cu certitudine, că intr-o comunicare
eficientă nu sunt suficiente doar cuvintele, ci si mimica, gesturile, privirea, distanţa etc care au
prioritatea de a confirma, de a completa pe cea verbală, uneori chiar oferindu -ne mai multe
informaţii.
Sub2.Etica negocierii.Fiecare parte aflată.in negociere .doreşte să căştige. Negocierile de succes se
sfârşesc atunci când fiecare dintre părti obţine ceea ce şi-a dorit. Ori de câte ori un negociator
abordează o situaţie tranzacţională cu ideea „Trebuie neapărat să caştig şi nu prea imi pasă de cealaltă
parte", dezastrul se lasă prea .mult aşteptat. Intr-o negociere; conceptul caştig/căştig nu este bazat doar
pe consideraţii de ordin normal. Negocierea de tip caştig/câştig, este, pur şi simplu, un mod de a face „o
afacere bună".
Greşeli critice in negociere. Intr-o negociere, pentru a se inregistra succesul scontat,
trebuie evitate următoarele opt greşeli:1.Pregătirea necorespunzătoare;,pregătirea negocierii ne
furnizeaza o imagine clară a alternativelor pe care le avem şi ne asigură flexibilitatea necesară in
mornentele-cheie.
2.Ignorarea principiului „oferă/primeşte": fiecare parte urmăreşte să incheie negocierea cu sentimentul
că a realizat un căştig
:3.Comportamentul de intimidare; cercetările demonstrează că tacticile dure primesc replici pe
măsură, iar convingerea generează un rezultat mai eficient decit dominarea partenerului.
4.Nerăbdarea: nu trebuie să grăbim lucrurile, răbdarea fiind răsplătită
.5.Pierderea cumpătului: emoţiile negative puternice impiedică instaurarea unei atmosfere de
cooperare şi, implicit, generarea de solutii
.6.Prea multe vorbe şi prea puţină atenţie
.7.Argumentarea şi nu influentarea; o pozitie poate fi sustinută cel rnai bine prin cunoştinţe, nu prin
incăpăţânare. Intr-o negociere se utilizează forţa argumentului şi nu argumentul forţei.
8.Ignorarea conflictelor, conflictul este substanţa negocierii, care nu trebuie evitat.
Principiile negocierilor eficiente sunt politeţea, delicatetea, onestitatea, tactul. Probabil că nu există
negocieri morale, dar cu certitudine există o morală a negocierilor.
Regulile pe care le stabilesc părţile pentru a fi asigurat un cadru etic de desfăşurare a negocierilor
le numim convenţii.1.O primă convenţie pe care o putem intilni in negocierea conflictelor este
consecventa. Consecventa presupune că pe intreaga perioadă a negocierilor punctul central il va
constitui intelegirile şi acordurile acceptate in comun. Etic este ca lucrurile deja acceptate să nu fie
răstălmăcite mai tirziu
.2.O altă conventie, specifică negocierii conflictelor, se raportă la informatiile utilizate. Intr-un
proces de negociere nu vor fi utilizate expresii de genul „am auzit că...”, intrucit folosirea unor astfel de
formulări denotă fie lipsa de respect faţă de interlocutor, fie amatorism in domeniul negocierii. Total
neetică este şi preluarea unui zvon, ca aparţinând unei realităţi primare. Este adevărat că zvonul apare
pentru a suplini lipsa unei comunicări oficiale, dar nu poate constitui baza unor discuţii in
negocieri.Credibilitatea negociatorilor este importantă in orice formă de negociere. In cursul
negocierilor, de multe ori a da toate cărtile pe fată este o convenţie de negociere eficientă şi, in
acelaşi timp, etică. Aceasta demonstrează faptul că suntem serioşi şi că respectăm inteligenta
partenerului.
3.O altă convenţie este eliminarea trucurilor pe parcursul şi la sfârşitul negocierilor. Utilizarea
trucurilor poate avea efecte regretabile in viitor, este puţin probabil ca aceleaşi trucuri vor putea fi
utilizate şi a doua oară, deoarece reputaţia, credibilitatea şi imaginea vor avea serios de suferit.La
sfirşitul negocierilor trebuie să-i fie permis „invinsului" să-şi păstreze demnitatea. Oamenii preferă sa
nu-şi afişeze slăbiciunile sau incompetenţa in timpul negocierilor, dar mai ales in finalul acestora. Cei
care au experienţă in negocierea conflictelor ştiu că menajarea orgoliului este o convenţie de care este
bine să ţinern seama. Moralmente, este bine ca disputa să nu fie personalizată, iar părţile să fie
inţelegătoare şi să nu adreseze jigniri gratuite. De asemenea, in final, dacă nu i se dă „invinsului"
ocazia de a se retrage demn, probabil, acesta va deveni un duşman pentru o perioadă lungă de vreme
.
Sub3.Etica in soluţionarea conflictelor.Conflictul este o neinţelegere intre două sau mai multe
persoane. Noţiunea de conflict se referă atât la conflictul cu efecte negative (neproductiv), cât şi la
conflictul pozitiv (productiv). Conflictul pozitiv poate testa ideile, poate stimula generarea de alternative
referitoare la o decizie, precum şi impiedică luările de decizti pripite, poate ridica nivelul de
conştientizare a problemelor, poate stimula interesul, gândirea creativă, deci şi calitatea deciziitor.
Conflictul poate exista la nivel intrapersonal şi interpersonal, la nivel de intergrupe şi de organizaţie unde
se urmăresc obiective diferite, se apăra valori diverse, se promovează interese opuse, chiar urmărind
aceleaşi obiective, dar pe căi diferite sau in mod competitiv. Stilurile de răspuns la conflict sunt
algoritmi comportamentali pe care oamenii îi utilizează in situaţii de conflict şi reprezintă subiectul cel
mai studiat in managementul conflictului. Astfel,cel mai utilizat model este cel al lui Thomas.
Fiecare dintre stilurile ce alcătuiesc acest model au avantajele şi dezavantajele lor, dar abordarea
unuia sau altuia dintre stiluri poate fi şi un fel de alegere personală de bază, care se poate sau nu
schimba in functie de context sau tipul de conflict.
1.Evitarea. Evitarea se utilizează in special ca mecanism de apărare sau pentru a preveni conflictul sau
escaladarea lui şi este aplicată in fata unor parteneri potenţial agresivi sau atunci cind aşteptăm ca reacţia
persoanei respective să fie agresivă. Totuşi, evitarea poate avea şi efecte paradoxale, in sensul că
neimplicarea intr-un conflict, un timp indelungat, poate agrava contlictul prin acumularea unor aspecte
neplăcute şi poate crea disconfort şi o relaţie stresantă. Evitarea poate fi definită sau caracterizată drept o
negare a conflictului, schimbare a subiectului, discuţii echivoce, neimplicare sau glumă ca reacţii in faţa
conflictului
.Avantaje: Evitarea poate oferi mai mult timp, pentru ca o persoană să intreprindă o altă,reacţie la
conflict. Dacă problema nu este una importantă sau dacă persoana nu este direct implicată, dacă
problema poate fi rezolvată şi fără ajutorul ei, atunci evitarea este cea mai bună soluţie. De asemenea, ea
poate să ajute o persoană să păstreze o relatie bună cu cineva sau să prevină propria neplăcere.
Dezavantaje: Evitarea poate lăsa celorlalţi impresia că persoanei in cauză nu îi pasă destul pentru a se
implica, că nu doreşte să schimbe nimic sau nu se poate schimba. De asemenea, poate agrava conflictul
prin trenarea inutilă a unei probleme care poate fi minoră sau, pur şi simplu, impiedică rezolvarea lui
confirmind ideea că un conflict este ceva rău şi trebuie evitat. Fiecare dintre parteneri işi
păstrează punctul de vedere care poate fi greşit sau care poate degenera ducind la o izbucnire
viitoare mai violentă
.2.Competitia. Competiţia este caracterizată de un comportament necooperant şi agresiv, persoana
urmărind doar propriile scopuri, uneori chiar pe seama altora. Persoanele cu stil competitive
tind să preia puterea prin confruntare directă, căutind să ciştige sau să aibă dreptate fără să se
preocupe de problemele celorlalţi sau de modul in care aceştia abordează sau percep problema.
Pentru aceste persoane conflictul este ca un cimp de bătălie in care există un invingător şi un
invins. Totuşi, nu toate persoanele cu acest stil sunt orbite de propria persoana sau de propriile
scopuri, ci există si persoane care sunt asertive fără a fi şi agresive, şi care reuşesc să işi atingă
scopurile fară daune aduse celorlalţi.
Avantaje: Competitia este utilă atunci cind situaţia cere o decizie rapidă sau decisivă, cum este
cazul unei urgenţe. Ea poate duce la idei creative şi poate crea avantaje pentru o persoană care
se află intr-un context in care ideile strălucite şi o bună performanţă sunt de succes.Este un stil
util in situaţii in care scopul este mai important decit persoanele implicate sau relaţia este de
scurtă durata. De asemenea, in anumite contexte sociale sau culturale, competiţia e văzută ca
un semn al puterii şi este valorizată, considerată normală sau necesară in aceste cazuri, alte
stiluri pot părea chiar nepotrivite (sport, tribunal)
.Dezavantaje: Competiţia poate afecta relatiile interumane, deoarece se focalizează asupra
scopurilor şi nu asupra persoanelor. Pe de o parte, poate demonstra celeilalte părţi că acest
subiect este important pentru persoana in cauza mai ales cind ambele părţi sunt compelitive.
poate fi o dovadă a ataşamentului sau a puterii. Pe de altă parte, acest lucru poate prinde
participaţii intr-un joc fără ieşire, unde fiecare se simte dator să continuie sa il atace pe celălalt,
ei incetind să caute cooperarea. Uneori, această ingheţare a situaţiei de conflict poate duce
participaţii intr-un cerc vicios unde fiecare incearcă să ciştige, uitind uneori pentru ce luptă.
Procesul devine mai important decit produsul.
3.Compromisul. Compromisul este un stil intermediar in care ceva se pierde şi ceva se ciştigă in
procesul de rezolvare a confiictului. El este utilizat ca strategie cind puterea percepută a celor două
părţi este egala, altminteri neexistind nici un motiv de compromis. Un eori, compromisul este
confundat cu rezolvarea de problerne, deoarece poate să imprumute din caracterul dinamic,
energofag, flexibil sau creativ al procesului de rezolvare. Totuşi, compromisul inseamnă
inainte de toate un schimb, o negociere şi o renunţare parţială la unele scopuri iniţiale, de multe
ori renunţarea la unele scopuri valoroase.
Avantaje: Compromisul poate ajuta la rezolvarea unor probleme importante cu costuri energetice
mai mici decit ar fi in cazul colaborării. De asemenea, este intărită balanţa puterii care oferă
avantaje pe termen scurt in intelegeri separate mai puţin importante sau luate sub presiunea
timpului. Poate fi o tactică de rezervă cind altele nu s -au dovedit aplicabile sau eficiente. Este
o tehnică rezonabilă şi care oferă şansa tuturor părţilor să se exprime şi mai ales să ciştige ceva.
Uneori, compromisul este singura cale potrivită de rezolvare, legată uneori si de un model cultural.
Dezavantaje: Poate deveni o practică curentă sau un mod de expediere a problemelor care nu
mai ţine cont de particularitătile problemei sau situatiei. Pentru cei care nu a ui scopuri precise
sau nu ştiu să le exprime sau negocieze, compromisul se reduce la a pierde ceva in loc de a
pierde ceva şi a ciştiga ceva. Poate duce la crearea unor modele disfuncţionale de rezolvare a
problemelor care sunt la indemină, dar care exclud creativitatea sau căutarea unor soluţii
alternative
4.Acomodarea. Cel care adoptă această tactică nu doreşte implinirea scopurilor pentru a favoriza
sau a face plăcere celorlalţi implicaţi. Scopul păstrării relaţiilor este de fapt scopul suprem al
unei persoane conciliante. Diferenţa dintre o persoană conciliantă şi o reconciliere strategică,
fortuită sau de politeţe este sentimentul care insoteşte această tactică. Persoanele reconciliate nu
simt amărăciune sau sentimentul piercierii, ci renunţă in mod natural la scopurile lor fără să
regrete. Persoana conciliantă crede sau ştie că acţiunile ce servesc scopurilor grupului, echipei
sau familiei prin această renunţare, sacrificiu sau prin a se da la o parte, uneori sunt adevărate,
alteori nu. Uneori poate fi mai util pentru grup ca persoana să se afirme şi in acest caz ea nu va
primi recunoaşterea pe care o doreşte. Există şi persoane fals conciliante care manifestă o formă
viciată de acomodare, cum ar fi „martirii" care se sacrifică mereu pentru binele comun deşi nu e
necesar şi nimeni nu o cere, pasivii, „plingăcioşii" - cei cărora li se pare că renunţă mereu şi totul
este foarte greu de obţinut, sabotorii, nemulţumiţii.
Avantaje: Atunci cind o persoană nu are dreptate ce1 mai -indicat ar fi să devină conciliantă. De
asemenea, intr-o situaţie in care o altă tactică nu ar aduce prea multe avantaje şi oricum o persoană
nu poate ciştiga prea mult dintr-un conflict este mai bine să fie conciliantă minimizind
pierderiie şi maximizind ciştigul pentru că renunţă la foarte putin şi poate ciştiga mult in plan
interpersonal. Acelaşi lucru este valabil şi pentru situaţia in care o persoană este in mod evident in
dezavanţaj şi este mai bine să fie conciliantă. De asemenea, cu anumite categorii de persoane mai
rigide sau mai dificile este mai bine să fii conciliant, mai ales dacă nu ai prea mult de pierdut.
Dezavantaje: Uneori concilierea poate duce chiar la competiţie, o compenţie pentru imaginea de
sine: cine este cel mai amabil? Acest tip de conciliere este greşit şi poate duce la adoptarea lui ca
model invariabil care reduce soluţifie altenative şi,exclude creativitatea. Dacă această tactică este
utilizată în exces, nu pune niciodată la incereare abilitatea de comunicare şi de negociere reală
pentru-că oricum cineva renunţă de fiecare dată. De altfel, una dintre părti s-ar putea plictisi de
această tactica a celuilalt şi poate dori o negociere reală, mai ales că tot ce este obţinut prea uşor
nu are prea mare valoare psihologică. Concilierea poate menţine o persoană intr-un status scăzut
sau intr-o poziţie inferioară de putere. Aplicată in exces poate sugera celeilate părti ca nu ai
investit suficient in relatie ca să merite să lupti şi îl face pe celalalt să renunte să se implice, sau
pur şi simplu să economisească energie
.5.Colaborarea sau confruntarea (problemelor): Colaborarea prezintă cea mai constructivă tactică
si implică angajare şi consens in aplicarea ei. Ea ţine cont aatit de scopurile personale, dar şi de
păstrarea bunelor relaţii şi de rezolvarea problemei. Spre deosebire de compromis, scopurile
personale dar şi cele ale partenerului sunt luate in considerare. Problema nu se consideră
rezolvată sau conflictul incheiat pană cind cele două părti nu sunt in mod rezonabil mulţumite de
rezultat. Acest stil este cooperant, eficient, focalizat pe lucrul in echipă, p e parteneriat şi pe
scopuri impărtăşite. Colaborarea inseamnă să faci afirmaţii care te descriu şi care dezvaluie ceva
important despre:scopurile tale perşonale şi, mai ales, solicitarea şi aceeptarea criticilor părţii adverse,
acceptarea responsabilitaţii pentru acţiunile proprii. Nu insemnă nici blamul absolut sau asumare totala a
responsabilităţii, cele doua parţi sunt parteneri egali.
Reguli de solutionare constructivă a conflictelor:
1.Renunţarea la uzul de forţa (ameninţări; batăi etc.).
2.Recunoaşterea conflictului ca fiind o problema comuna, ceea ce deschide noi perspective.
3.Disponibilitatea de a discuta despre conflictul existent.
.4.Capacitatea de dialogare: se invaţă sa se inteleagă unu pe altul, astfel gasind o soluţie comună.
Mediere - o parte terţa ii impacă pe ceilalţi. Ca să fie mediere, trebuie sa fie incredere.
5.Incredere - propriile demersuri trebuie sa fie transparente.
6.Trebuie sa existe reguli comune, este nevoie de cooperare şi incredere ca să existe un.joc cinstit.
7.Empatie (sa simta ceea ce simţi tu) -.presupune atitudine şi descopera interesele in aşa fel vor fi luate in
seama propriile acţiuni ce vor duce la o preluare a răspunderii pentru partea sa din conflict.
8.Găsirea unor aspecte comune - daca sunt recunoscute de ambele parti, a avea loc o apropiere faţă de
convingerile şi valorile celuilalt
,9.Echilibrarea intereselor şi conflictelor - exista atunci cand se dezvolta o noua relaţie intre părţile
implicate in conflict.

Exista mai multe forme de interventie in conflict

:a.Prevenirea conflictului. Prevenirea in acest context mai are semnificatia de evitare, care este o
strategie de abordare a conflictului deja existent, ci include măsurile de prevenire a tuturor
incompatibilitătilor şi a comportarnentelor care ar putea genera conflictul. Preventia se poate realiza
de fiecare persoană, ca gestiune proprie a relatilor interpersonale, dar in ultima vreme ea a devenit atit
responsabilitatea unor persoane care ocupă o functie specială în institutie
.b.Transformarea conflictului este un proces alfemativ celor de rezolvare a contlictului şi de
management al contlictului. El devine necesar cel putin in trei situatii cind conflictul este asimetric (de
ex:conflictele etnice, care intră in categoria conflictelor majoritate-minoritate), după rezolvarea
conflictului, sau ca o conditie premergătoare acestuia. Transformarea conflictului presupune o modificare
profundă la nivelui individualitătilor, al relatiilor dintre parti, al intereselor şi discursurilor, dar şi al
situatiei care a creat conflictul (poate chiar constitutia societătii care sprijină conflictul violent). El este
orientat spre ameliorarea intelegerii reciproce. Este un proces laborios, dar efectele sunt.cele mai profunde
şi durabile. Transformarea conflictului este cea mai indicata in conflictele refractare /insolubile de tipul
celor identitare, etnice.
c.Reducerea conflictului nu presupune că se ajunge la rezolvare, ci doar la o atenuare a formelor
violente ale unui proces in destăşurare, care ar putea să nu aibă niciodata o solutie. Cu alte cuvinte, ca
rezultat al managementului contlictului partile continua să se confrunte, dar adoptă tactici mai putin
extreme, ceea ce inseamnă ca se obţine o „reducere a polarizarii". in acest caz se ignoră sentimentele,
amintirile şi interesele, a căror vindecare este lasata pe seama timpulu
e.Rezolvarea de probleme poate avea ca obiect probleme obiective, nonrelaţionale, caz in care vorbim
despre rezolvarea propriu-zisa de probleme, sau poate avea ca object probleme, dispute
transpersonale, sociale, caz in care ne aflăm in fata unui confiic
f.Acordul/aranjamentul /intelegerea conflictului este un angajament intre parţi, care consfinţeşte
incetarea conflictului. Termenul este utilizat atit in conflictele armate, cit şi in negociere, mediere şi in
celelalte forme de rezolvare alternativa a conflictului
.h.Concilierea este un proces similar medierii, singura deosebire fiind aceea ca părţile nu se intilnesc,
iar terta parte recurge la un gen de „diplomaţie naveta". Conciliatorul, imparţial sau neutru (o terţa parte),
transporta informaţia, asistind părţile in mod separat, de regula prin telefon sau e-mail. Concilierea
functionează cind arnbele părţi doresc un acord, dar nu reuşesc să se inţeleagă reciproc şi să comunice.
Un termen derulant de asemănător, dar cu semnificaţie total diferită, este reconcilierea
.j.Reconcilierea reprezintă un proces care se incadrează in etapa postconflict. Ea cauta sa-i determine pe
oameni să-şi reconsidere adversarii istorici. Este un proces laborios, pentru ca nu se poate induce pe scara
largă, ci treptat, la un numar limitat de indivizi.
k.Consensul vizeaza un demers spre incheierea disputei, prin care toţi membrii grupului accepta sa
admita un punct de vedere comun sau chiar o soluţie. El conduce la o inţelegere care este
satisfacatoare pentru toti cei irnplicaţi.In consens este considerata atitudinea fiecăruia
.l.Negocierea este un proces bilateral sau multilateral in care parţile, avind diferende asupra unei
anumue probleme, incearca sa ajungă la o inţelegere, un acord asupra ace1ui subiect, prin comunicare
.m.Medierea presupune cu necesitate interventia tertei părti; este un proces voluntar prin care părtile
preiau controlul asupra rezultatului. Rolul mediatorului este doar procedural, de creare a conditiilor şi de
indrumare a părtilor, care işi gasesc singure solutia la problernă (motiv pentru care unii o numesc şi
negociere asistată). Şi totuşi, dacă părtile intimpină dificultăti in a găsi soluţii, mediatorul poate sugera
mai multe variante de rezolvare, fără a impune, insa o solutie
.n.Arbitrarea - proces de rezolvare a confiictului printr-o tertă parte, acărui autoritate este şi va fi
recunoscută şi după arbitrare. Disputa este prezentată unei sau mai multor persoane pentru a lua o decizie
necontestată şi finala. Partile trebuie să-şi dovedească „adevărurile" in fata arbitrului, care ia decizia.
Arbitrarea se foloseşte indeosebi in conflictele dintre organizatii.
r.Mini-procesul este un proces-de tatonare, in care juriştii care reprezintă parţile in conflict prezinta cazul
in fata unui judecător, fără martori, pentru a obtine perspectiva judecătorului asupra cazului. Dacă
ulterior cazul merge in instanta, partea care a cerut acest lucru va plati cheltuielile de judecată, dacă
hotărtrea curtii este identică cu cea din miniproces. Un miniproces se mai realizează cind părtile au nevoie
să audă un rezumat al cazului 1or, pentru a paşi la negocieri.
Tema 5 : Structura exteriorului si imaginea profesionala.Sub1.Eticheta si politetia.Eticheta este o
ordine determinata o totalitate de reguli ce reglementeaza manifestarile externe ale relatiilor
umane.Eticheta nu se refera nemijlocit la metodele morale de regulare a comportamentului dar
reglementeaza formele de comportare externa impunind omului un anumit model de conduita.

Cele mai importante roluri ale etichetei sunt:1.Salutul,prezentarea,adresarea,cartea de

vizita;2.Comunicarea la telefon;3.Mesele de afaceri;4.Conduita in locurile publice;5.Oferirea
cadourilor;6.Vestimentatia si accesoriile.
Stiind cum trebuie sa se comporte omul cu bune maniere este sigur pe sine, scapa de complexe, este
acceptat si respectat de cei din jur.Principiul cel mai important al bunelor maniere in afaceri este acela al
atentei analizari a intereselor si sentimentelor celorlalti.Cu alte cuvinte,trebuie sa demonstrezi prin tot
ceea ce faci si spui ca ai la fel de multa grija de persoana de linga tine ca de tine insuti.
Sub2.Imaginea profesionala.Intervalul de timp necesar pt a ne forma o parere despre o persoana
intilnita prima oara este de 30 secunde.Aspectul exterior este cea mai puternica forma de comunicare non-
verbala.Aspectul exterior al unei persoane este format de mers si tinuta,gesticulatie.mimica,tinuta
vestimentara.Daca tinuta este corecta si imaginea proiectata este profesionala creste incredera in sine si un
astfel de angajat se concentreaza mai usor asupra sarcinilor la serviciu.O persoana sigura pe sine
transmite incredere celorlalti si va fi preferata in cazul promovarilor la serviciu.
Mersul si tinuta -un mers armonios necesita pasi siguri si mini angajate in timpul mersului.Mersul cu
capul in jos,cu umerii sau bratele balansinduse,cu minili in buzunare,cu miscari exagerate este
dezagreabil pt cei din jur.Deasemenea nu trebuie sa ne facem un obicei de a alerga mereu pt ca sintem in
intirziere sau sa mergem incruntati atunci cind avem necazuri.
Gesticulatia- reprezinta un component al culturii personalitatii umane care poate exprima expresiv
gindul.Un gest lipsit de eleganta este la fel de daunator ca si un cuvint spus nu la locul lui.Dintre gesturile
urite fac parte: scarpinatul in cap,scobitul unghiilor,pocnirea degetelor,miscarea umerilor.Unii au chiar
obiceiul foarte urit si insuportabil de a bate tactul unei muzici auzite numai de ei cu un creion ,bricheta,
etc, nefiind constienti ca enerveaza pe cei din jur.Domnii nu au niciodata voie sa tina minili in
buzunar.Chiar daca ne-am antrenat intro discutie aprinsa nu vom lua pe interlocutorul nostru de un
nasture sau guler si nici nu il vom bate energic abrobator pe umar sau nu-l vom ghionti cu cotul in spate
prieteneste.
Mimica – principala regula privind expresiile fetei este ca acestea sa corespunda caracterului vorbirii
esentei si sensului celor expuse.
Tinuta vestimentare - bunul gust consta in alegerea vestimentatiei care ii sta bine omului nu neaparat ca
aceasta sa fie la moda, important este ca imbracamintea sa fie de bun gust,curata si aranjata in rest stilul
vestimentar nu poate fi supus unor reguli fixe pt ca nu toti au aceasi stare materiala,acelasi rang dar si
gusturile difera.
Sub3.Elementele de protocol.Termenul protcol are mai multe sensuri:1.Ansamblul de reguli si
practici de ceremonial care se aplica cu ocazia diferitor festivitati;2.Compartiment dintro institutie care
are ca sarcina organizarea oficiala a activitatii de protocol;3.Document diplomatic care cuprinde
acordurile intalegirile si hotaririle la care s-a ajuns in cadrul unei reuniuni internationale;
Cel mai adesea notiunea de protocol este utilizata in cadrul protocolului oficial care reprezinta un
ansamblu de regului dupa care se organizeaza diferite ceremonii in raporturile dintre state.In cazul
mediului de afaceri protocolul se refera la fel la careva reguli de organizare a unor ceremonii ca de
exemplu:vizita de politete,vizita de convorbire,mesele de afaceri etc.
Vizita de politete- reprezinta un raspuns la o invitatie a unui partener de afaceri.De regula vizita de
politete se face la oficiul partii gazda.Oaspetii sint asteptati la intrare de catre de un lucrator al firmei si
sunt condusi la conducatorul companiei.Conducatorul firmei intimpina oaspetii personal doar in cazuri
exceptionale.Oaspetii sunt primiti intro incapere speciala iar daca aceasta lipseste in cabinetul
conducatorului trebuie sa fie aranjata o canapea si fotolii in jurul unei masute.Oaspetelui i se ofera locul
pe canapea,gazda se aseaza in fotoliu sau pe canapea astfel incit oaspetele sa fie din partea dreapta de la
gazda.Daca oaspetele a sosit cu o doamna atunci doamna ia loc de partea dreapta a gazdei.Oaspetele in
acest caz va lua loc de partea stinga a gazdei care este al doilea loc dupa importanta.Translatorul isi alege
singur locul.Initiativa mentinerii discutiei apartine gazdei iar initiativa plecari oaspetilor.Un semn al
sfirsirii vizitei poate fi si o pauza prelungita in discutie.Vizita de politete dureaza 20-30 min, peste 5-7
min dupa inceputul ei pot fi servite dulcuri,bauturi racoritoare,ceai cafea fructe.Nu este primit sa se ofere
bauturi alcoolice.Gazda petrece oaspetii pina in coridor la ascensor sau la scara.

Convorbirile- la organizarea convorbirilor unde participa mai multe delegatii protocolul prevede reguli ce
reglementeaza mai multe detalii: 1.Nr. Membrilor delegatiilor;2.Componenta delegatiilor;3.Locul
intilnirii si timpul;4.Intimpinarea si aranjarea delegatiilor la masa de tratative;1.Nr. Membrilor
delegatiilor depinde de caracterul intrebarilor discutate si de nivelul reprezentantilor.Regula de baza este
de a asigura o egalitate relativa in ceea ce priveste aspectul cantitativ.2.In componenta delegatiilor se
includ:a.Membrii convorbirii;b.Expertii consultanti;c.Componenta auxiliara;3.Locul si timpul intilnirii
subiectul discutiei si limba in care se duc tratativele se coordoneaza din timp.Deobicei delegatiile prefera
sa se intilneasca pe un teritoriu neutru de regula intro sala de conferint.Convorbirile comerciala se fixeaza
la orele 9.30-10.00 si dureaza in mediu 1h 30 min.In a doua jumatate a zilei intilnirea de afaceri trebuie sa
se inceapa la asa o ora incit sa nu se termine mai tirziu de 17.00-17.30 dar nu se fixeaza imediat dupa
prinz.4.După regulile protocolului întâlnirile cu partenerii din străinătate trebuie să se petreacă în
încăperi special pregătite. De pe mese e necesar să fie luat tot ce este în plus şi să rămână carnete de
notiţe, pixuri, scrumiere, sticle cu apă minerală, pahare. Paharele se aranjează întoarse – semn, că nu au
fost deja folosite. Fructe şi bomboane nu se recomandă.Delegaţia trebuie să fie întâlnită la intrare în
clădirea unde se află oficiul (în cazul când convorbirile au loc la una din părţi) de către un lucrător al
firmei, dar nicidecum nu de conducătorul ei sau de membrii delegaţiei gazdă. Delegaţia va fi petrecută
până la încăperea unde vor avea loc convorbirile şi unde la acest moment trebuie să se afle delegaţia
gazdă în componenţă deplină. La aranjarea delegaţiilor la masa tratativelor, la fel e necesar de ţinut cont
de statutul membrilor. Variantele posibile sunt prezentate în fig.1.
Înscrierea convorbirilor constituie un moment important, care trebuie prevăzut la organizarea ei. Pentru
aceasta poate fi numită o persoană specială sau însăşi conducătorul firmei (dacă el singur a condus
tratativele). Persoana, care a condus convorbirea la înscrierea ei nu trebuie să folosească pronumele „eu”.
Partenerul este numit la persoana a treia, însă pronumele „el” nu se foloseşte. Poate fi înlocuit prin
cuvintele: interlocutorul, partenerul.
Tema 6 : Eticheta relatiilor internationale in afaceri si comunicarea interculturala
Valorile culturale au un impact enorm asupra modului in care oamenii din diferite parti ale lumii
inteleg sa faca afaceri.La o deplasare in strainatate pt o calatorie de afaceri persoana reprezinta atit tara
sa cit si compania in care activeaza ajungind intro alta tara..Cheia succesului in afacerile internationale
este de a invata cit mai mult despre tara respectiva si de a se dori sincer de a se integra intro cultura noua
si diferita. Stilul de afaceri la orientali
Caracteristici ale omului de afaceri japonez –Omul de afaceri japonez este deosebit de
politicos, amabil dar si foarte riguros ceea ce ne obliga sa fim foarte atenti la ceea ce spunem.Japonezii
sunt simpli, punctuali, practica foarte abil abaterea si ocolirea, prefera sa utilizeze formula “da”, “dar”
sau sa puna intrebari ocolitoare. Este o impolitete pt japonezi sa spui “nu“, trebuie de folosit fraze care
sa ofere o modalitate onorabila de a refuza. Trebuie de preferat incheierea afacerii seara in restaurante
discrete. Japonezii prefera companie masculina. In Japonia salutul nu este o stringere de mina dar o
plecaciune lunga si adinca dar atunci cind sunt peste hotare ei totusi se asteapta la o stringere de mina.
Cartile de vizita sunt obligatorii si sunt schimbate la prima intilnire fiind oferite si acceptate cu ambele
mini. Ei trebuie lasati sa ofere primii cadourile. Daca intentionezi sa oferi un cadou unei anumite
persoane anuntal din timp si cu discretie despre intentia ta. Cadourile se ofera in particular.
Caracteristici ale omului de afaceri chinez-negociatorii chinezi pun accent pe respect si
ierarhie. Ei vor negocia doar cu persoanele cu functii de conducere. La intilnirea de afaceri costumul
trebuie sa fie de calitate, cartea de vizita foarte eleganta iar automobilul luxosNegocieril A face un cadou
este un lucru dificil in China, el se face cu mult tact si in particular. Nu oferi niciodata un ceas unui
chinez acesta este simbolul mortii.
Caracteristici ale omului de afaceri arab- salutarea reprezinta o intreaga ceremonie fiind
insotita de multe intrebari legate de sanatate, afaceri. Sosirea cu intirziere nu este considerata ca
impolitete mai ales cind oaspetele este mai bogat sau o persoana mai importanta decit gazda. In timpul
discutiei trebuie evitate subiectele controversate ca politica sau religia sau indiscretii in privinta vietii
personale a oaspetelui. Statutul social este foarte important deaceea cartea de vizita nu trebuie uitata.
Arabii nu consuma alcool si este nepoliticos sa faci gesturi cu mina stinga sau sa arati cu degetu.
Femeile prezente la negocieri trebuie sa-si acopere bratele de la umeri pina la incheietura minii si sa
evite hainele care lasa sa se vada formele corpului. Oferirea de cadouri este o obisnuinta in cazul
cadourilor mici iar cadourile mai scumpe se fac pt a recunoaste o anumita favoare.
Stilul de afaceri la occidentali
Caracteristici ale omului de afaceri american-americanii au un simt foarte dezvoltat al
competitiei si doresc sa reuseasca cit mai mult intrun timp cit mai scurt, deaceea punctualitatea este
foarte importanta in afaceri timpul de reactie este foarte scurt. Conferintele telefonice sunt des utilizate.
Omul de afaceri american este foarte profesional si isi pregateste intilnirea in detalii. In timpul
prezentarilor mina se ofera cu fermitate. Americanii repeta frecvent prenumele partenerului Americanii
sunt mai indrazneti si mai liberi insa sint mai retinuti de a primi cadouri de aceea e mai bina sa-i distrezi.
La o masa de afaceri sunt discutate asa subiecte ca: familia, petrecerea timpului liber, sportul, despre
religie si politica mai bine sa nu mentionam. Interlocutorii tacuti si pauzele in discutie nu le plac..
Caracteristici ale omului de afaceri europnean- stilurile proprii popoarelor europene sunt
divizate in citeva categorii : stilul non-european sau scandinav, stilul german, stilul britanic, stilul
francez, stilul medetiranian.
Stilul scandinav. Oamenii de afaceri scandinavi au un anumit grad de reticenţă în a intra în
mediul social la începutul negocierilor. Sunt liniştiţi, vorbesc rar. Îmbrăcămintea conservatoare, manierele
oficiale şi punctualitatea – toate acestea sunt de aşteptat atunci când ai de-a face cu scandinavii.
Scandinavii sunt rezervaţi şi vor aprecia pe cineva care sparge ghiaţa în locul lor. Schimbul unor cadouri
de valoare modestă este acceptabil, dar cadourile mai extravagante pot produce ofense. Distanţe păstrată
în timpul convorbirii – mare.
 Stilul german. Pregătirea germanilor pentru negocieri este superbă. Va prezenta întotdeauna
oferte pregătite cu grijă, care vor acoperi fiecare aspect al negocierilor. În timpul tratativelor va face
oferte clar, ferm şi declarativ. Respectă cu strictețe ordinea. O uşă deschisă înseamnă dezordine, iar faptul
că cineva deschide întâmplător uşa constituie un abuz neadmis. Cu siguranţă se poate avea încredere
desăvârşită în partenerul german pentru că promisiunile şi înşelăciunile nu-şi au locul. Umorul trebuie
folosit cu grijă la întâlnirile cu oamenii de afaceri germani şi evitat în totalitate cu ocaziile foarte oficiale.
În îmbrăcăminte pentru manifestaţiile oficiale germanii sunt conservativi. Schimbul de cadouri în
cercurile de afaceri al Germaniei nu este primit. Dacă aţi fost invitat la restaurant, ţine-ţi minte că contul
uneori fiecare achită pentru el însuşi. Distanţa în timpul discuţiei – mijlocie (50-60cm).
Stilul britanic. Britanicii preferă să întreţină relaţii de afaceri cu acei parteneri, cu care de acum
au avut contacte. Şi cu cât este mai durabilă relaţia, cu atât este mai prietenoasă atitudinea faţă de
partener. Ei i-au decizii destul de încet, însă pe cuvântul lor se poate baza.. Nu se admite să te adresezi la
oameni necunoscuţi, dacă nu le-ai fost prezentat. Mâna doamnei în aceste ţări nu se sărută.
Fiţi atenţi cu înmânarea cadourilor reprezentanţilor cecurilor de business britanice. Se poate de
cadonat doar mici prezenturi – brichetă, carte de notiţe, pixuri, la Crăciun –băuturi alcoolice. Cadourile
mai scumpe se consideră mită şi ca mijloc de influenţă asupra partenerului.
Stilul francez. Oamenii de afaceri francezi sunt cunoscuţi ca având trei caracteristici de bază în
relaţiile internaţionale: sunt fermi, insistă să utilizeze franceza şi folosesc un stil orizontal în negocieri.
Strângerea mâinilor la despărţire şi la întâlniri este un obicei general. Îmbrăţişările mai călduroase,
inclusiv sărutul pe ambii obraji, sunt obişnuite între cunoştinţele de sex opus. Oamenii tăcuţi în Franţa nu
se stimează. Francezii vorbesc repede, deseori întrerup interlocutorul, intervenind cu observaţii critice sau
contra argumente. Francezii se mândresc cu bucătăria lor, de aceea se recomandă de a lăuda felurile de
mâncare şi băuturile cu care sunteţi servit. Nu trebuie de adăugat sare sau piper după gust, sau de lăsat pe
farfurii mâncare.
Francezii nu sunt foarte punctuali. Mai mult ca atât, la mesele de afaceri ei se condus de regula:
cu cât este mai mare statutul persoane, cu atât el vine mai târziu. La cină se recomandă să veniţi cu 15
minute mai târziu de ora începerii.
Stilul mediteranean. Cultura mediteraneană este una foarte caldă. Aici vom întâlni saluturi şi
aspecte sociale calde. În ciuda simţului înnăscut al competiţiei, elementul bine cunoscut al relaţiilor de
afaceri cu businessmanii din aceste ţări este prezent sub forma intrigilor. Omul de afaceri mediteranean
vorbeşte mai mult prin corpul său decât prin cuvinte şi nu-şi ascunde emoţiile. Viaţa familială este privită
ca având o importanţă considerabilă şi este politicos să te informezi despre sănătatea familiei înainte de
începerea afacerii. Cadourile de afaceri şi mesele interminabile sunt foarte practicate şi nu se refuză.
Distanţa în timpul discuţiei – mică.
 =Q2= Probleme etice ale globalizării afacerilor
Globalizarea este deosebit de relevantă în etica afacerilor, cel puţin sub trei aspecte – cele de
ordin cultural, legal şi cele legate de răspunderea corporaţiilor care operează pe pieţele internaţionale.
Una dintre cele mai evidente forme ale globalizării o reprezintă existenţa corporaţiilor internaţionale. Ele
au un rol dual din punct de vedere etic: pe de-o parte se extind în state în care guvernele şi clienţii sunt
mai puţin pregătiţi în protecţia drepturilor consumatorilor, a celor salariale şi în probleme de mediu.
Există probleme specifice, de natură etică, în condiţiile în care corporaţiile internaţionale
acţionează în ţările cu economii subdezvoltate şi cu un nivel mai redus de exercitare a drepturilor omului
sau chiar în regimuri autoritare:
1. Consimţământul obţinut pe baza informării consumatorului poate să fie mai redus.
2. Dreptul la un mediu natural sănătos, dreptul generaţiilor următoare la resurse, fac necesară
etica mediului.
3. Dumpingul este la rândul său o practică internaţională care pune probleme etice. Există
produse care, prezentând un risc mare, nu pot să fie vândute în ţară. În schimb, ele sunt vândute, uneori cu
sprijinul statului care acordă înlesniri de taxe, cu preţuri mai mici, în ţările lumii a treia-a.
4. Dependenţa de corporaţiiExistă chiar o preferinţă a unor corporaţii pentru a face afaceri cu
regimurile autoritare care le oferă un mediu mai sigur pentru afaceri (prin urmare, ele pot uneori să
Tema 7: Integrarea tinarului specialist in mediu profesional
Etapele si continutul procesului de selectie a personalului este in functie de marimea si profilul
organizatiei, In majoritatea cazurilor procesul de selectie cuprinde urmatoarele etape:
1) Evaluarea si selectarea CV-urilor si a scrisorilor de intentie;Completarea cererii de
angajare;Testarea; Interviul;Verificarea referintelor;Examenul medical;Oferta de
angajare.
Evaluarea si selectarea CV-urilor si scrisorilor de intentie-CV constituie punctul de plecare in orice
proces de selectie el fiind cartea de vizita a fiecarei persoane si un mijloc de triere preliminara a
candidatilor.
Scrisoare de intentie – nu este o cerere de angajare divizata dar este un mesaj ce insoteste CV-ul si se
redacteaza de candidat care isi anunta interesul si motivatia pt postul vacant. Reperele pe care le au in
vedere examinatorii in momentul evaluarii scrisorilor de intentie sunt:
1. Forma de prezentare- respectarea regulilor de corespondenta (mentionarea numelui
expeditorului,destinatarului,data,formulele de adresare si incheiere) si modul de redactare adica asezarea
in pagina, ortografia, text scurt si concis.
2. Continutul scrisorii- citind scrisoarea de intentie recrutorul trebuie sa identifice interesul si
motivatia candidatului pt costpul respectiv , principalele calitati aptitudini si abilitati pe care acesta le
considera oportuna postului in cauza.
3. Originalitatea scrisorii- acest aspect are o importanta deosebita prin impresia generala pe care o
creaza. In plus originalitatea textului ajuta la selectia scrisorii din alte 100 identice.
Cererea de angajare reprezinta un mijloc de a culege informatii despre candidati intro forma
standartizata. De regula o cerere de angajare contine urmatoarele elemente : date biografice generale,
studii, posturi detinute anterior, publicatii, realizari, distinctii, motivul pt care se doreste postul vacan,
salariul dorit etc.
CV, scrisoarea de intentie si cererea de angajare formeaza dosarul candidatului. In urma evaluarii
dosarului candidatii se impart in 3 categorii: potriviti postului, posibil potriviti postului si nepotriviti.
Candidatii din prima categorie la care se vor adauga uneori si cei din a 2-a categorie vor participa la
urmatoarea etapa si anume interviul.
Interviul este un schimb de informatie, ideii, puncte de vedere, intre un posibil angajat avind in
vedere acceptarea sau respingerea reciproca.
În dependență de natura întrebărilor acordate candidaților principalele tipuri de interviuri
utilizate în procesul de selecţie a resurselor umane sunt:
1. Interviul structurat. În cazul acestui tip de interviu, intervievatorul foloseşte un set de
întrebări standardizate, care sunt puse tuturor candidaţilor ce concurează pentru un anumit post..
Principalul dezavantaj al acestui tip de interviu este faptul că este restrictiv şi mai puţin flexibil, ceea ce
face ca unele informaţii importante şi relevante despre candidat să nu fie discutate.
Există trei tipuri de interviu structurat: 1.1 interviul tradiţional, 1.2 interviul situaţional şi 1.3 interviul
de descriere a comportamentului. În interviul tradiţional întrebările sunt axate pe activitatea din trecut,
pe studii, pe obiective şi scopuri în cariera profesională, pe aptitudinile şi calificările candidaţilor.
Interviul situaţional presupune o serie de întrebări care se concentrează asupra situaţiilor care ar putea
să apară la respectivul lor de muncă. Interviul de descriere a comportamentului se bazează pe
presupunerea că cel mai bun predictor al performanţei viitoare se bazează pe cea din trecut. Acest tip de
interviu permite culegerea şi evaluarea informaţiilor în legătură cu ceea ce candidaţii au făcut în trecut,
în posturile anterioare, pentru a prevedea cum vor evolua în viitor.
2. Interviul semistructurat. Într-un interviu semistructurat doar întrebările de bază sunt pregătite
dinainte şi sunt notate într-o formă standard Acest tip de interviu implică o oarecare planificare din
partea intervievatorilor dar permite flexibilitate prin adaptarea pe parcurs a întrebărilor, în scopul
obţinerii informaţiilor dorite.
3. Interviul nestructurat. Acest tip de interviu necesită o planificare foarte redusă din partea
intervievatorilor, de aceea variază foarte mult de la un candidat la altul. Intervievatorii vor pune întrebări
generale pentru a stimula candidatul să discute despre el însuşi, apoi va alege o idee din răspunsurile
acestuia pentru a formula următoarea întrebare
4. Interviul sub presiune (stresant). Acesta este un tip special de interviu considerat util doar în
cazul titularilor posturilor care se vor confrunta cu situaţii cu un înalt grad de stres. Într-un astfel de
interviu candidatul va fi pus în diferite situaţii stresante pentru a i se observa comportamentul.

Alte două modalităţi prin intermediul cărora candidaţii pot fi intervievaţi sunt: 1. interviul iniţial
de triere, 2. interviuri de grup, 3. interviurile succesive, 4. preinterviu la telefon.
1. Interviul inițial de triere se utilizează în general în cazul unui număr mare de candidaţi
selectaţi în urma evaluării dosarului de candidatură (CV, scrisoare de intenţie, formular de angajare
2. Interviul de grup este acel interviu în care candidatul este confruntat cu o comisie de
intervievare; mai mulţi interlocutori, între trei şi cinci (deşi pot să fie şi mai mulţi uneori).
3. Interviurile succesive. Metoda constă în intervievarea succesivă a candidatului de către mai
mulţi intervievatori (de obicei trei) cu funcţii diferite. Rezultatul final este o sinteză a rezultatelor
fiecărui interviu..
Sfaturi esentiale pentru un interviu reusit:
1. Este bine sa aveti tot timpul la voi trei lucruri cand mergeti la un interviu: un bilet pe care sa
aveti notate toate detaliile despre interviu, adresa, numar de telefon, numelepersoanei cu care urmeaza sa
va intalniti; un telefon mobil pentru a fi disponibil in orice moment; un plan cu adresa.
2. Nici sa nu va ganditi sa intarziati la interviu! (Nu este bine sa va jucati cu viitorul vostru
profesional! Faptul ca intarziati la un interviu risca sa aiba consecinte care pot fi penalizate: 1)
Angajatorul va considera ca nu sunteti o persoana responsabila si punctuala. 2) Riscati sa aveti o
respiratie rapida 3) Riscati sa va pierdeti concentrarea. 4) Riscati sa transpirati. 5) Daca, totusi, stiti ca o
sa intarziati cinci minute, este indicat sa telefonati la secretariat sau la asistenta persoanei care trebuie sa
va primeasca si sa anuntati intarzierea. Daca se intampla sa intarziati la un interviu, este de preferat sa
intarziati 15 minute anuntand in prealabil, decat sa intarziati 4 minute fara sa anuntati!)
4. Preinterviul telefonic. Pre-interviul telefonic este la fel de important ca interviul propriu-zis;
Dacă ești în stradă, în transport, îți dă mîncarea în foc etc. și nu te poţi concentra suficient asupra
subiectului, roagă persoana să revină sau să îţi permită ţie să revii, când vei avea cadrul corespunzător.
Recrutorul de regulă are intenţia de lămurire a anumitor aspecte ale CV-ului, în aşa fel încât să
determine chemarea sau nu a candidatului la interviu de preselecție, dar poate să urmărească să testeze și
anumite zone ale personalităţii subiectului: capacitatea de adaptare la o situaţie nouă, capacitatea de
comunicare, nivelul lingvistic etc
=O2=
Când intri într-o companie, fie angajat pentru prima oară sau la post de conducere, fie prin
transfer de la altă companie, trebuie să ştii că vei fi obiectul curiozităţii şi probabil şi al suspiciunii. S-ar
putea să fii chiar urât de unii care sperau că vor putea obţine ei postul.
Sugestii pentru tânărul specialist:
1. Ascultă şi învaţă, mai bine decât să vorbeşti întruna, observă şi pune întrebări inteligente
decât să cauţi să-i convingi pe ceilalţi că ştii multe şi că eşti important.
2. Fii drăguţ în mod egal cu toată lumea. Curierul se poate dovedi într-o bună zi a-ţi fi cel mai
bun prieten.
3. Nu te pripi să faci aprecieri despre cine-i drăguţ, cine-i important, cine-ţi va fi prieten. Pe
parcurs se schimbă părerea. Încearcă să-ţi păstrezi mintea clară şi lasă judecata pentru mai târziu.
4. Inivită-ţi colegii la masă, unul câte unul. Caută să-i cunoşti în mod neoficial.
5. Nu pune întrebări cu caracter personal despre cei din birou. Dacă încerci să afli bârfele,
curând te vei bucura de reputaţia ce nu ţi-o doreşti.
6. Poartă-te bine cu personalul începând cu cel de la secretariat până la cel de funcţionari.
7. Iniţiază o discuţie în particular cu fiecare angajat mai în vârstă, dar din subordine declarându-
i:- ştiu că nu-i uşor pentru dumneata, deoarece eu sunt mai tânăr...; - ştiu că eşti un lucrător foarte bun şi
eficient.
Multă lume se întreaba ce rost au unele întrebari la un interviu. Acestea par atat de încurcate,
încat, nu prea stii ce sa raspunzi, ca sa nu faci o impresie proasta. Ca sa il poti convinge pe angajator ca
esti cel mai bun, trebuie sa te pregatesti. Studiaza descrierea jobului si profilul candidatului si nu uita sa
te documentezi despre compania la care vrei sa fii angajat.

Cand te documentezi, incearca sa iti dai seama ce fel de intrebari ar putea sa iti puna angajatorul,
cu privire la aptitudinile tale, pentru jobul la care ai fost chemat. Cele mai des intalnite intrebari sunt
urmatoarele:
1. De ce ai plecat de la ultimul tau loc de munca?
Angajatorul, incearca sa isi dea seama astfel, ce probleme ai avut la respectivul loc de munca;
probleme care poate ar putea persista si daca te angajeaza. Nicodata sa nu iti critici fostul sef sau fostii
colegi. Evita afirmatiile care pot creea o imagine negativa despre tine sau despre posibilitatea de a te
intelege cu colegii.
2. De ce ar trebui sa te angajam pe tine si nu pe ceilalati candidati?
Prin aceasta intrebare, angajatorul doreste sa afle care sunt cele mai bune aptitudini ale tale, care
te fac cel mai bun candidat. Pentru a te diferentia de ceilalti candidati, trebuie sa arati ca esti foarte bine
informat in ceea ce priveste compania si stii ce vrei de la jobul pentru care ai aplicat.. Este bine sa arati
entuziasm pentru jobul respectiv.
3. Care sunt calitatile si defectele tale?
In acest caz, trebuie sa dovedesti ca esti foarte sigur pe tine si ca te adaptezi usor la tot ceea ce
este nou. De asemenea, este important sa le explici ca poti face fata stresului fara nici o problema.
Gaseste o slabiciune care poate fi considerata atat in sens negativ cat si in sens pozitiv.
4. Poveste-mi cate ceva despre tine.
Aceasta întrebare are un scop bine determinat. Angajatorul doreste să afle cat de potrivit esti
pentru companie si ce beneficii ai putea aduce acesteia. Nu te lungi cu raspunsul. Ai grija sa vorbesti
despre calitatile tale, in asa fel incat sa se potriveasca cu profilul candidatului, cautat de angajator.
Demonstreaza ca tu esti cel mai bun, ca prin ideile tale si realizarile tale poti ajuta firma sa prospere.
5. Unde te vezi peste 5 ani?
In mod cert, te-ai intalnit cu aceasta intrebare la aproape toate interviurile de angajare. Intrebarea
aceasta se vrea a fi o modalitate de a vedea ce vrei sa faci in cariera ta. Ai niste teluri bine gandite pentru
a-ti construi o cariera de succes sau te multumesti cu putin? Te ajuta cu ceva postul pentru care ai fost
chemat la interviu, in cariera ta? Daca vei fi angajat te vei implica activ in dezvoltarea firmei sau vei
pleca la prima ocazie aparuta? Arata ca stii foarte bine care sunt telurile taleSubliniaza faptul ca esti
ambitios, dar realist. Demonstreaza ca vrei sa avansezi profesional in cadrul companiei si ca vei munci
asiduu pentru a fi promovat.
6. De ce vrei sa lucrezi pentru compania noastra?
Din nou, poti demonstra cat de mult cunosti compania, iar faptul ca te-ai documentat inainte te
va ajuta foarte mult. Candidatul care cunoaste ceva despre companie are mai mari sanse sa fie angajat,
decat unul care ramane perplex la aceasta intrebare si nu stie ce sa raspunda. Prin urmare, inainte de a
merge la interviu, urmeaza intocmai pasii mai sus mentionati si vei lasa o impresie mai mult decat
pozitiva. Cel mai important lucru: nu uita sa gandesti pozitiv si sa nu pari reticent si confuz la auzul
intrebarilor!
6 intrebari care trebuie adresate angajatorului, la interviu
Interviul poate fi un process foarte stresant. Majoritatea cartilor scrise despre interviuri vorbesc
de sute de intrebari la care trebuie sa fii pregatit sa raspunzi, dar foarte putine vorbesc de intrebarile pe
care ar trebui sa le adresezi tu intervievatorului. Preia controlul la urmatorul interviu, punand cateva
intrebari cheie. Mai jos sunt 6 intrebari, pe care trebuie neaparat sa le adresezi si motivele pentru care
trebuie sa intrebi.
1. Ce s-a intamplat cu persoana care a ocupat inainte pozitia respectiva? Trebuie sa cunosti
problemele din trecut legate de pozitia pentru care ai fost chemat la interviu. Este aceasta o pozitie
temporara sau nou-creata. Raspunsul iti va oferi mai multe informatii despre asteptarile conducerii sau
despre cum isi propane compania sa se dezvolte.
2. De ce ai ales sa lucrezi aici? Ce te retine in companie? De ce trebuie sa intrebi: Desi s-ar putea
sa iti placa compania respectiva, esti totusi un outsider. Trebuie sa afli ce are de spus un om din interior,
despre companie
3. Care este prima problema de care trebuie sa se ocupe persoana angajata?
De ce trebuie sa intrebi: Trebuie sa fii pe aceeasi lungime de unda ca si noul tau manager, de asemenea
sa intelegi pe deplin ceea ce se asteapta de la tine si ca poti indeplini cerintele. Ceea ce nu iti doresti este
sa te lasi inselat de cerintele jobului si sa ajungi sa fii coplesit de sarcini dupa prima saptamana de lucru.
4. Ce poti sa imi spui despre persoana careia ii voi fi subordonata?
De ce trebuie sa intrebi: Nu conteaza cat de minunata ar putea fi compania; timpul tau va fi
petrecut lucrand cu un anume manager. Trebuie sa afli ce fel de persoana este acesta si ce fel de manager
este – mai bine mai devreme decat mai tarziu, inainte de a a-si dezvalui personalitatea.
5. Care sunt predictiile asupra vanzarilor si profitului, pe urmatorii 5 ani?
De ce trebuie sa intrebi: Trebuie sa cunosti viitorul unei companii in care planuiesti sa petreci
cativa ani din viata ta. Nu trebuie sa adresezi fix intrebarea aceasta.
6. Care este urmatorul pas?
De ce trebuie sa intrebi: Aceasta este intrebarea de incheiere si cea mai importanta dintre toate.
Trebuie adresata la sfarsitul interviului. Trebuie sa stii ce se va intampla, dupa acest punct. Majoritatea
cartilor, sfatuiesc aplicantul sa puna intrebari referitoare la salariu, la primul interviu, dar marea
majoritate a acestora se tem sa fie atat de directi. Avand in vedere si numarul mare de candidati pentru
aceeasi pozitie, e putin probabil sa ti se faca o oferta. S-ar putea sa trebuiasca sa faci cercetari aditionale
asupra companiei.