MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ELECTRONICĂ ȘI
TELECOMUNICAȚII
CATEDRA TELECOMUNICAŢII

Argumentarea Economică a Tezei de Licență

Elaborat:
studentul grupei TLC-113 Lungu Mihai

Verificat: Gangan Silvia

dr.confr.

Chişinău
U.T.M.
2015
 1. ARGUMENTAREA ECONOMICĂ A PROIECTULUI

1.1 Descrierea metodei utilităţii

În acest compartiment se efectuează un studiu numeric managerial în vederea selectării

unui mediul mai eficient pentru analiza microprocesorului Intel 8086. Selectarea mediului se
efectuează cu algoritmul utilităţilor.
Utilitatea se exprimă prin gradul de satisfacţie pe care-l înregistrează decidentul optând
pentru o cale sau alta de rezolvare a problemei în raport cu interesele şi obiectivele sale.
Fondatorii teoriei utilităţii, John V. Neumann şi Oscar Morgenstem, au formulat cinci axiome
[1].
Axioma 1. Fiind date două variante Vi şi Vj de rezolvare a unei probleme de conducere,
un decident poate exprima una şi numai una din următoarele relaţii:
(ViPVj); (VjPVi); (ViIVj); (VjIVi), (3.1)
unde P este operator logic de preferinţă şi I - operator logic de indeferenţă;
Axioma 2. Relaţiile de preferinţă sunt tranzitive:
(Vi PVj) şi (Vj PVk) => (Vi PVk). (3.2)
Relaţiile de indeferenţă sunt tranzitive şi reflexive sau simetrice:
(ViIVj) şi (VjIVk)=> (ViIVk); (3.3)
(ViIVj)<=> (VjIVi);
Axioma 3. În afara mulţimii V = {V1,V2,…Vn} a variantelor simple se pot concepe şi
variante complexe, constând din câte două variante simple de forma:
V'=p'Vi+(1-p')Vj, (3.4)
unde p' reprezintă probabilitatea folosirii a variantei Vi şi (1-p') probabilitatea folosirii în
combinaţia respectivă a variantei Vj.
Deci, două variante Vi şi Vj pot forma împreună o nouă variantă combinată, denumită
mix probabilistic, dacă acestor variante li se ataşează probabilităţi, cu condiţia că suma
probabilităţilor respective să fie egală cu 1.
Axioma 4. Fie avem trei variante V1, V2 şi V3. Dacă un decident exprimă relaţia
preferenţială (V1PV2PV3) se poate arăta că există mix, V'=[pV1+(1-p)V3],
astfel încât (V'PV2) şi un alt mix, V"=[p"V1+(1-p")V3], astfel încât (V2PV"). Prin
aceasta se subliniază faptul că folosind două variante, V1 şi V3, se poate constitui o infinitate
de mixuri probabilistice care variază continuu pe scara preferinţelor între V1 şi V3.
Axioma 5. Fiind date trei variante V1, V2 şi V3, dacă un decident exprimă relaţia
(V1PV2), atunci implicit va fi satisfăcută şi relaţia:
[pV1+(1-p)V3]P[pV2+(1-p)V3] (3.5)
Această propoziţie pune în evidenţă faptul că dacă o variantă V1 este preferată alteia V2,
atunci şi mixul lui V1 cu o a treia variantă V3 va fi preferat mixului lui V2 cu V3.
Cele cinci propoziţii enunţate servesc la definirea funcţiei utilităţii, u(V) care asociază
fiecărei variante o valoare din mulţimea numerelor reale sub forma:
u(V): V→ R
Spre a fi posibil să se opereze cu formula utilităţii este necesar să se exprime
următoarele trei proprietăţi ale acesteia:
1. Două variante decizionale Vi şi Vj se află în relaţia de preferinţă (Vi PVj) dacă şi
numai dacă u(Vi)>u(Vj);
2. Utilitatea unui mix probabilistic de forma V'=[pVi+(1-p)Vj] este egală cu speranţa
matematică a utilităţilor variantelor mixului, u(V')=pu(Vi)+(1-p)u(Vj) ;
3. Din proprietăţile precedente se deduce posibilitatea unei transformări liniare a
funcţiei utilităţii de forma, u(Vj)= a + bu(Vi), a ≥ 0, b > 0.
Întreaga teorie prezentată mai sus a fost concepută în ipoteza folosirii utilităţilor pentru
elaborarea deciziilor în condiţii de incertitudine. Ca atare, s-a avut în vedere utilitatea
obiectelor, proceselor şi fenomenelor caracterizate monocriterial. Pentru cazurile când
utilitatea evoluează gradul de satisfacţie după mai multe criterii sau caracteristici este necesar
ca fiecărei variante decizionale Vi să i se atribuie un indicator de utilitate de ansamblu Ui de
forma:
_____ _____
U i    j uij , (i  1, m , j  1, n ) , (3.6)
j

în care uij reprezintă utilitatea variantei i la caracteristica j şi γj este ponderea caracteristicii j

în definirea utilităţii de ansamblu.
Ponderea γj poate fi normată astfel:
0   j  1;  j 1 (3.7)
Valorile acestor ponderi se stabilesc uşor cu formula

a j1 j2 _____
 j  j 
j2
, ( j1 , j2  j  1, n ), (3.8)
1
 a
j1 j2
j1 j2

unde ajlj2 sunt elementele unei matrici pătrate Anm = (ajlj2), având o numerotare a liniilor cu j1
şi a coloanelor cu j2, atât pe linii cat şi pe coloane figurând aceleaşi caracteristici sau criterii
de apreciere C ={C1, C2,…Cn}.
Elementele ajlj2 se stabilesc cu formula:
1 dacă criteriul Cj1 este la fel de important ca Cj2;
ajlj2= 2 dacă criteriul Cj1 este mai important ca Cj2;
0 în rest.
Este necesar să fie făcută precizarea că faţă de condiţia simplificatoare prin care funcţia
utilităţii s-a considerat liniară, în unele cazuri ea trebuie considerată aşa cum rezultă din
aprecierile subiective pe care le emit decidenţii, în funcţie de factura lor psihică (optimişti,
pesimişti) şi de impactul riscurilor.

1.2 Aplicarea utilităţilor pentru selectarea mediului

În vederea selectării programului de simulare a microprocesorului Intel 8086 în

capitolele precedente am avut de ales o variantă mai bună din două posibile V1 şi V2
caracterizate sumar, în condiţiile de incertitudine, conform datelor din tabelul 3.1.

Tabelul 3.1 Caracteristicile mediilor analizate

 Denumirea variantelor
Cj Denumirea criteriilor de Microlab EMU8086
apreciere
V1 V2
C1 Preţul, $ 1500 1,49
C2 Tipul microprocesorului Generația 1 Generația 2
C3 Volumul RAM-ului, Kb 1 4
C4 Consumul de energie, W 80 200
C5 Numărul de dispozitive virtuale 0 9
C6 Posibilitatea de salvare a Nu Da
programelor
C7 Modalități de afișare 1 5

Se aplică formula (3.6)

U i    j u ij , (i  1,2, j  1,2...7).
j

Pentru aceasta se determină separat ponderile γj şi utilităţile uij.

1. În primul rând se face ierarhizarea criteriilor reieşind din importanţa lor:
C1PC3PC2PC4PC5PC6PC7.
2. Ponderile γj se calculează cu formula (3.8) în care scop se alcătuieşte matricea A = || ajlj2||
ale cărei elemente ajlj2 se fixează pe baza precizărilor din formula (3.7).
Atunci matricea A va fi de forma:

С1 С2 С3 С4 С5 С6 С7
1 2 2 2 2 2 2 С1
0 1 0 2 2 2 2 С2
0 2 1 2 2 2 2 С3
A7x7= 0 0 0 1 2 2 2 С4
0 0 0 0 1 2 2 С5
0 0 0 0 0 1 2 С6
0 0 0 0 0 0 1 С7
3. Cu datele din matricea A se calculează ponderile criteriilor şi rezultă:

1  2  2  2  2  2  2 13 9
1    0,265 ;  2   0,183 ;
49 49 49
11 7
3   0,224 ;  4   0,142 ;
49 49
5 3
5   0,102 ;  6   0,061;
49 49
1
7   0,020 ;
49

 =  1   2   3   4   5   6   7 = 0.2653 + 0.183 + 0.224 + 0.142 + 0.102 + 0.0612 + 0.020 = 0.99

4. Se trece la determinarea utilităţii pentru fiecare variantă i la criteriul j. Pe baza datelor din
linia C1 a tabelului 3.1 se scrie relaţia de preferinţă: (V2PV1). Conform recomandărilor din
teoria utilităţii, se atribuie utilităţi 1 şi 0 a variantelor extreme, iar utilităţile variantelor
intermediare se determină folosind proprietatea de linearitate a funcţiei utilităţii, procedându-
se la o interpolare liniară a probabilităţii folosirii variantelor extreme într-un mix
probabilistic. În cazul a două variante problema se simplifică şi utilităţile variantelor pot fi
exprimate în felul următor:
 C1: u(V2)1 = 1; u(V1)1 = 0; =>V2PV1
 C2: u(V2)2 = 1; u(V1)2 = 0; =>V2PV1
 C3: u(V2)3 = 1; u(V1)3 = 0; =>V2PV1
 C4: u(V1)4 = 1; u(V2)4 = 0; =>V1PV2
 C5: u(V2)5 = 1; u(V1)5 = 0; =>V2PV1
 C6: u(V2)6 = 1; u(V1)6 = 0; =>V2PV1
 C7: u(V2)7 = 1; u(V1)7 = 0; =>V2PV1
5. Ponderile γj şi utilităţile uij fiind determinate, se pot calcula utilităţile globale Ui cu formula
(3.6):
U1  u(V1 )1   1  u(V1 ) 2   2  u(V1 ) 3   3  u(V1 ) 4   4  u(V1 ) 5   5  u(V1 ) 6   6  u(V1 ) 7   7

U 2  u(V2 )1   1  u(V2 ) 2   2  u(V2 ) 3   3  u(V2 ) 4   4  u(V2 ) 5   5  u(V2 ) 6   6  u(V2 ) 7   7

 13 9 11 7 5 3 1 7
U1  0   0  0  1  0  0  0   0,142;
49 49 49 49 49 49 49 49

13 9 11 7 5 3 1 42
U 2  1  1  1  0  1  1  1   0,857;
49 49 49 49 49 49 49 49

Aşadar, conform primei proprietăţi a utilităţii, relaţia de preferinţă a celor două

variante analizate va fi: V2PV1, întrucât U2>U1.

Concluzie. Analizând cele două variante de medii pentru studierea microprocesorului

Intel 8086 am folosit metoda utilităților. Conform acestei metode s-a ales varianta optimă și
anume deoarece ponderea utilităților globale a variantei 2 este mai mare decât ponderea
utilității variantei 1, rezultă ca mediul EMU8086 este preferabil mediului Microlab.