Prepoziția

Prepoziția este partea de vorbire care leagă un complement sau un atribut

de cuvintele determinate.

Clasificare:

a) După structură: simple: cu, de , după, în, pe et.

compuse: de la, de pe, de lângă, despre, înspre etc.
În lipsa română contemporană prepoziția cere cazul:
- acuzativ: marea majoritatea a prepozițiilor: pe, la, până, cu, din etc.
- genitiv: contra, asupra și verbele proveite din adverbele articulate
înaintea, înapoia, deasupra, dedesubtul, întruct etc.
- Dativ: asupra, aidoma, contrar, conform, potrivit.

Conjuncția

Este partea de vorbire care leagă, în frază, două propoziții ( de acelașă fel
sau diferite ) sau în propozoție, două părți de propoziție de același fel (subiect,
nume predicativ, atribute complemente).

C Conjuncțiile sunt după formă:

- Simple: și, dar, ci, să, că.

- Compuse: ca să, ci, și, etc.

După rolul lor în enunț conjuncțiile sunt:

 Coordonatoare: când leagă părțile de prop. De același fel sau prepozițiile de

același fel, principale sau secundare;
 Copulative: și, nici, nu, numai, etc.
 Adversative: iar, dar, însă, ci, etc.
 Disjunctive: sau,ori, fie etc.
 Conclusive: deci, așa, dar etc.
 Locuțiunea conjuncțională este grupul unitar de cuvinte care are valoarea unei
conjuncții.

Clasificare:

 Locuțiuni conjuncționale coordonatoare: nu numai... ci și, dar și

atât... precum și
atât...cât și
 Locuțiuni conjuncționale subordonatoare: cu toate că, indiferent dacă, chiar
dacă, ca și când, de parcă, pentru ca să, înainte ca să, ori de câte ori, din
cauză că, de vreme ce;

Interjecția

Interjecția este partea de vorbire care folosită exclamativ, exprimă senzații

stări sufletești, îndemnuri sau reproduce sunete din natură onomatopee.

Clasificarea interjecțiilor:

 Simple: ah, o,vai, zău, ei, uf, hm etc.

 Compuse: tic-tac, cioc-cioc, hei-hei etc.
Interjecțiile simple repetate (cioc-cioc) nu trebuie confundate cu
interjecțiile compuse.
Există și câteva locuțiuni interjecționale: pe naiba!
Interjecțiile de adresare sunt folosite de emițător pentru a se adresa
direct unei persoane (mă, bă, bre etc) sau pentru a atrage atenția
receptorului asupra unui lucru.
După interjectții se pot folodi:
- Virgula
- Semnul exclamării
Interjecția cu f.s. în prop. nu se desparte prin virgulă.
Uneori când acestea sunt onomatopee se pune semnu axclamării după
ele.

Funcții sintactice:
  Subiect: Se aude cip-cirip.
 Pred. Vb.: Rața țuști în apă.
 Nume pred.: E vai de el.
 C.c.d.m: Merge lipa lipa.
 Atr. Adj.: Se aude zgomotul toc-toc.
 C.d.: Am auzit pleoșc.

Nuvela

Nuvela este o specie a genului epic în proză de dimensiuni situate ăntre schiță
și roman, cu o acțiune conturată pe un singur fir narativ și un conflict unic,
conturat în jurul personajului principal, care este surprins într-o situație limită.

Trăsături:

Acțiunea nuvelei urmărește un singur plan;

Expozișiunea este de obicei concetrată iar punctul culminant dilatat tocmai
pt. A surprinde personajul în momente și situații tensionate;
Sunt relatate fapte vorosimile, puternice legate de relaterea imediată;
Accentul cade pe surprinderea personajelor în mediul șui de viață în întregul
sistem de realții care definesc personalitatea;
Prs. sunt caracterizate complex, din mai multe perspective și prin
numeroase modalități naratorul vrând să creeze impresia autenticității;
Stilul este de obicei sobru și obiectiv;