„O scrisoare pierdută” - apartenență

Ion Luca Caragiale a creat o opera cu particularități care o unicizeaza în contextul

literaturii naționale, dar și universale, o opera în care se disting cu ușurință trei universuri
diferite: comic, tragic și fantastic. Comenia “O scrisoare pierdută” este una dintre capodoperele
caragialiene care satirizează moravurile politice și familiale din ultimele decenii ale secolului al
XIX-lea.

Ca specie literară, comedia se definește prin următoarele caracteristici: este o opera

dramatică, modul de expunere predominant este dialogul căruia i se alătură monologul dramatic,
este divizată în acte și scene, apar indicațiile scenice, este prezent conflictul dramatic, acțiunea
este veselă și este structurată pe momentele subiectului, ironia este susținută prin tipurile de
comic.

Prin concepție și structura, comedia “O scrisoare pierdută” se încadrează în

caracteristicile acestei specii literare alături de: “O noapte furtunoasă”, “D-ale carnavalului”,
“Conu Leonida față cu Reacțiunea”.

Modul de expunere predominant este dialogul, prin intermediul căruia se evidențiază

raporturile dintre personaje, se dezvăluie caracterul acestora și se prefigurează conflictul.
Dialogul este dublet de monologul dramatic. Specific acestei opere este faptul că unele scene
sunt alcătuite numai din monolog, datorită prezenței unui singur personaj: Tipătescu, Pristanda,
Trahanache, Zoe, Cațavencu, evidențiindu-se astfel gândurile ascunse și zbuciumul sufletesc ale
personajelor respective. Descrierea și narațiunea apar numai în replicile persoanjelor și în
indicațiile de regie. Titlul operei “O scrisoare pierdută” anunță încă de la început motivul în jurul
căruia se concentrează întâmplările: Zoe, Soția lui Zaharia Trahanache, pierde scrisoarea de amor
pe care o primise de la Ștefan Tipătescu, prefectul județului.

Acțiunea veselă urmează tehnică bulgărelui de zăpadă, este prezența gradat și ascendent
și se poate structura pe momentele subiectului.

În expozițiune, autorul prezintă numele persoanajelor și statutul lor social. Sunt fixate
apoi locul și timpul acțiunii: în capitală unui județ de munte, în zilele noastre, pe fundalul unei
agitate campanii electorale. Această ambiguitate sugerează că faptele prezentate aici au caracter
de generalitate și se pot petrece oricând și oriunde.

Intrigă este simplă, dar generatoare de numeroase încurcături și este reprezentată de

pierderea scrisorii. Încă din actul I, scenă I, aflăm de la pristanda că Nae Cațavencu se află în
posesia unei scrisori care îi va garanta succesul în alegeri. Acesta este momentul care va declanșa
desfășurarea acțiunii. Prefectul îi ordona polițistului să alfe despre ce scrisoare este vorba.
Apariția lui Cațavencu duce la clarificarea conflictului fundamental. Acesta recurge la șantaj și îi
amenință pe membrii partidului de guvernământ că va publică scrisoarea compromotatoare în
“Răcnetul Carpaților” dacă nu-i va susține candidatura. Șantajul o sperie mai ales pe zoe, care, de
teamă de a nu fi compromisă public, exercită presiuni asupra lui Zaharia Trahanache și a lui
Ștefan Tipătescu pentru a obține promisiunea candidaturii lui Cațavencu.

Punctul culminant este marcat de momentul în care la adunarea electorală este numit un
nou candidat impus de la centru, Agamemnon Dandanache. Se declanseala o încăierare pusă la
cale de Pristanda, iar Cațavencu își pierde pălăria în căptușeală căreia se află scrisoarea.

Deznodământul are efect moralizator și aduce cu sine limpezirea situației. Finalul operei
este comic prin rezolvarea neașteptată a situației initale, datorită unei adevărate “lovituri de
teatru”. Scrisoarea ajunge în sfârșit la “andrisant”, adusă de Cetățeanul turmentat, toată lumea se
împacă, micile pasiuni idspar că prin minune, iar Cațavencu acceptă să conducă festivitățile în
cinstea noului ales.

Personajele din această opera sunt memorabile și se pot încadra în personaje principale,
secundare, episodice și figurative. Ștefan Tipătescu este unul dintre personajele principale alături
de Nae Cațavencu, Zaharia și face parte din galeria primului amorez. Este prefectul județului și
se poartă că un stăpân absolut, abuzând de funcția să. Trădează încrederea lui Trahanache, având
o relație amoroasă cu Zoe, soția “venerabilului neica Zaharia”. Mărturisește că lui îi place că
angajatul să îl servească bine, trimițându-l pe polițist să adune informații despre adversarii săi
publici: “Mie-mi place să mă servească funcționarul cu tragere de inima!” În schimb trece cu
vederea micile “găinării” ale acestuia acceptând jocul lui Pristanda cu număratul steagurilor,
astfel încât polițistul să simtă cine e stăpânul.

Este orgolios și impulsiv, trăsături evidențiate direct de către Trahanache. “E iute! N-are
cumpăt. Altminteri, bun băiat!

Deoarece că specie este o comedie, această opera are că trăsătură caracteristică prezența
actelor și a scenelor, fiind divizată în 4 acte și 9,14,7,14 scene în ordinea actelor. Sunt prezente și
indicațiile de regie care fac referire la descrierea decorurilor și la jocul actorilor. Prin intermediul
lor se dezvăluie intenția autorului că piesă să fie reprezentată pe scenă.

În urma trăsăturilor evidențiate, opera literară “O scrisoare pierdută” prezintă toate notele
definitorii ale unei comedii.
 CARACTERIZARE ȘTEFAN TIPĂTESCU – ‘’O
SCRISOARE PIERDUTĂ’’

Comedia ‘’O scrisoare pierdută’’ de Ion Luca Caragiale a apărut în anul 1884 și este o specie
a genului dramatic, prin care autorul pune în scenă personaje și situații comice cu scopul de a
satiriza defectele omenești și de a stârni râsul. Opere lui I.L.Caragiale, în special comediile, sunt
exemple alea realismului critic românesc.

     Ștefan Tipătescu este prefectul județului, stâlp al puterii, dar în același timp întruchipează în
comedie tipologia don juan-ului. Prieten al lui Zaharia Trahanache, Tipătescu o iubește în secret
pe soția acestuia, Zoe, femeia cochetă, adulterină. În comparație cu celelalte personaje ale operei,
Ștefan Tipătescu este cel mai puțîn marcat comic, fiind, spre deosebire de ceilalți, un om educat,
dar impulsiv, după cum îl caracterizează în mod direct Zaharia Trahanache: ‘’ E iute! N-am
cumpătat. Altminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute! Nu face pentru un prefect.’’ În fond,
Tipătescu trăiește o drama. De dragul unei femei căsătorite, pe care este nevoit să o împartă cu
altcineva, Tipătescu sacrifică o carieră promiatoare la București.

     Ștefan este caracterizat direct de către Zaharia Trahanache, folosindu-se de prietenia pe care
aceste o acordă aproape orbește: ‘’Nu cunosc eu prefect! Eu am prieten! În sănătatea lui Fănică!
Să trăiască pentru fericirea prietenilor lui!’’.  Atunci când Zaharia Trahanache îi spune despre
scrisoarea găsită de Cațavencu, Tipătescu reacționează violent, devenind din ce în ce mai agitat,
aspect evidențiat de autor în indicațiile scenice: ‘’Tipătescu fierbe.’’

     Caracterizarea indirectă este făcută prin gesturile acestuia, acesta având trăsături precum
superioritatea, diplomația. Deși încearcă să își păstreze calmul, temperamentul sau impulsiv
învinge în final, când ‘’se repede năvală la el’’, tot Zoe fiind cea care va reuși să-l calmeze.

     Una din trăsăturile dominante ale personajului este impulsivitatea. Ea reiese din actul I, când
Zaharia Trahanache îi face o vizită matinală pentru a-l înştiinţa de faptul că o scrisorică a să de
amor către Zoe se află în posesia lui Caţavencu. Neştiind cum să reacţioneze, Ştefan Tipătescu
este derutat, confuz şi nervos. Plimbându-se agitat prin cameră, adresează injurii “canaliei”,
Trahanache singur oferind justificare pentru conţinutul scrisorii- plastografia. Singură  reacţie pe
care o găseşte Tipătescu este cea violentă, că dovadă a drepturilor absolute pe care şi le arogă :
“D. Caţavencu nu va fi deseară la întrunire; o să fie în altă parte- la păstrare.”

     O altă secvenţă care evidenţiază caracterul protagonistului se află în actul al ÎI-lea, după ce
Caţavencu este arestat şi adus în casă prefectului.  Tipătescu  încearcă să recupereze scrisoarea
pierdută prin oferirea unor funcţîi importante oponentului : avocat al statului, primar, chiar şi o
moşie din marginea oraşului. Negocierea îl identică pe prefect că voinţă  ce are la dispoziţia să
judeţul. Ascunzându-şi cu greu dispreţul şi furia în umbră ironiilor,  când Caţavencu refuză, şi
pretinde mandatul de deputat,  Tipătescu izbucneşte şi devine necontrolat, ameninţând că îl ucide
cu bastonul. În final, înfrânt de voinţa Zoei, şantajat sentimental, capitulează.

      Comicul de nume se reflectă în construcția personajului. Tipătescu este un derivat de la

substantivul comun ‘’tip’’, iar sufixul ‘’-escu’’ sugerează banalitatea personajului, fiind un tip
comun. Deși este iute la manie, el folosește totuși limbajul unui om educat, și deși autorul îi
subliniază viciile și defectele, nu îl încadrează totuși în tipologia politicienilor demagogi și
corupți.

    Titlul comediei ‘’ O scrisoare pierdută’’ are rolul de a marca laitmotivul textului și de a
sublinia banalitatea unui eveniment care da peste cap viață politică și de familie dintr-un oraș
provincial, Nae Cațavencu folosind scrisoarea drept mijloc de șantaj împotriva lui Zaharia
Trahanache.

    Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. Primul act are 9 scene, al
doilea 14, al treilea 7, și ultimul 14 scene, textul fiind construit sub formă schimbului de replici
dintre personaje.

   Spațiul acțiunii este obiectiv, limitat ‘’capitală unui județ de munte’’ izolat, spațiul scenic este
puternic simbolizat; primele două acte au că decor anticamera casei prefectului Ștefan Tipătescu,
un spațiu privat, unde se iau deciziile politice. Timpul real al acțiunii este limitat în decursul a
trei zile, 11-13 mai, ‘’ în anul de grație 1883, ‘’în zilele noastre.’’

   Comicul de nume este sugestiv pentru creionarea trăsăturilor personajelor: numele lui
Trahanache provine de la regionalismul ‘’trahana’’ care înseamnă ‘’coca moala’’ și subliniază
tipul de bărbat ușor influențabil de către soție, iar prenumele ‘’Zaharia’’ sugerează tipul
zaharisitului, schimbător în funcție de propriile interese. Numele lui Nae Cațavencu poate fi o
referire la ‘’cățaveică’’ adică o haina cu două fete, subliniind tipologia ipocritului, al trădătorului,
fie poate fi o referire la ‘’câtă’’, adică persoană care vorbește mult și fără rost.

    După părerea mea, Ştefan Tipătescu  este un personaj aparte în raport cu ceilalți indivizi
printre care se mișcă, dar rămâne un tip reprezentativ pentru o anumită categorie socială a
vremii. Liniile de forţă care îl conturează îl fac la fel de condamnabil că și pe ceilalți, asupra
cărora are însă avantajul poziției şi al unui plus de luciditate. Zoe îl atrage cu farmecul ei și simte
o reală pasiune și afecțiune pentru ea, însă ideea că această este soția celui mai bun amic al sau
nu îi acordă nicio remușcare. Şi Tipătescu face parte din lumea „fără moral și fără prinţip” despre
care vorbeşte Trahanache. Personajul suportă un statut oarecum diferențiat de al celorlalți, dar, în
fond, el nu face decât să completeze galeria indivizilor care fac din această capodoperă a lui
Caragiale o oglindă a modului în care se desfășurau alegerile într-un sistem politic corupt, reper
al temei realiste a textului .

     În concluzie, tipologia personajului lui Ștefan Tipatesc din comedia ‘’O scrisoare pierdută’’
de Ion Luca Caragiale are rolul de a sublinia societatea secolului al XIX-lea și de a pune în
lumina defectele omenești și moravurile general valabile.
 RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE – STEFAN
TIPATESCU SI ZOE TRAHANACHE

Comedia ‘’O scrisoare pierdută’’ de Ion Luca Caragiale a apărut în anul 1884 și
este o specie a genului dramatic, prin care autorul pune în scenă personaje și
situații comice cu scopul de a satiriza defectele omeneșți și de a stârni râsul. Opere
lui I.L.Caragiale, în special comediile, sunt exemple alea realismului critic
românesc.

     Adevăratul cuplu al comediei este format din Ștefan Tipătescu și Zoe
Trahanache. Tipătescu este prefectul județului, stâlp al puterii, dar în același timp
întruchipează în comedie tipologia don juan-ului. Prieten al lui Zaharia
Trahanache, Tipătescu o iubește în secret pe soția acestuia, Zoe, femeia cochetă,
adulterină. În comparație cu celelalte personaje ale operei, Ștefan Tipătescu este cel
mai puțîn marcat comic, fiind, spre deosebire de ceilalți, un om educat, dar
impulsiv, după cum îl caracterizează în mod direct Zaharia Trahanache: ‘’ E iute!
N-am cumpătat.  Altminteri bun băiat,  deștept, cu carte, dar iute! Nu face pentru
un prefect.’’ În fond, Tipătescu trăiește o drama. De dragul unei femei căsătorite,
pe care este nevoit să o împartă cu altcineva, Tipătescu sacrifică o carieră
promiatoare la Bucureșți.

     Zoe, în schimb, în ciuda vaicarelilor, a lesinaturilor dar și a faptului că e

considerată o damă ‘’simțitoare’’, toți protejând-o, în ciuda acestei aparențe
sensibilități, este în realitate ‘’femeia voluntară’’ stăpână pe sine, care știe ce vrea
și care îi manipulează pe toți în funcție de propriile voințe.

   O imagine sugestivă referitoare la relația dintre cei doi amorezi o constituie

‘’nebunia’’ lui Tipătescu de a fugi cu Zoe cât mai departe, doar de dragul ei și
renunțând la tot. Zoe însă intervine, rațională, și refuză nebunia acestuia, nevrând
să renunțe cu niciun preț la poziția de prima doamna  a orașului de provincie. De
aceea îi răspunde ferm prefectului: ‘’Eșți nebun? Dar Zaharia? Dar poziția ta?!’’.

   O altă imagine sugestivă referitoare la relația dintre cei doi protagonișți o

constituie finalul piesei, când Zoe devine generoasă, fermecătoare, deoarece îi
dispare motivul de îngrijorare, spunându-i lui Nae Cațavencu ‘’Eu sunt o femeie
bună... am să ti-o dovedesc.’’ Finalul comediei aduce împăcarea ridicolă a
adversarilor politici. Odată ce intră în posesia scrisorii compromițătoare, Zoe
devine triumfătoare, se comportă că o adevărată doamna, își recăpăta superioritatea
la care renunțase pentru scurt timp, iar Tipătescu se retrage, că și înainte, în umbră
acesteia.

    Titlul comediei ‘’ O scrisoare pierdută’’ are rolul de a marca laitmotivul textului
și de a sublinia banalitatea unui eveniment care da peste cap viață politică și de
familie dintr-un oraș provincial, Nae Cațavencu folosind scrisoarea drept mijloc de
șantaj împotriva lui Zaharia Trahanache.

    Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. Primul act are 9
scene, al doilea 14, al treilea 7, și ultimul 14 scene, textul fiind construit sub formă
schimbului de replici dintre personaje.

   Spațiul acțiunii este obiectiv, limitat ‘’capitală unui județ de munte’’ izolat,
spațiul scenic este puternic simbolizat; primele două acte au că decor anticamera
casei prefectului Ștefan Tipătescu, un spațiu privat, unde se iau deciziile politice.
Timpul real al acțiunii este limitat în decursul a trei zile, 11-13 mai, ‘’ în anul de
grație 1883, ‘’în zilele noastre.’’

   Comicul de nume este sugestiv pentru creionarea trăsăturilor personajelor:

numele lui Trahanache provine de la regionalismul ‘’trahana’’ care înseamnă
‘’coca moala’’ și subliniază tipul de bărbat ușor influențabil de către soție, iar
prenumele ‘’Zaharia’’ sugerează tipul zaharisitului, schimbător în funcție de
propriile interese. Numele lui Nae Cațavencu poate fi o referire la ‘’cațaveică’’
adică o haina cu două fete, subliniind tipologia ipocritului, al trădătorului, fie poate
fi o referire la ‘’câtă’’, adică persoană care vorbește mult și fără rost.

   Din punctul meu de vedere, relația dintre cei doi protagonișți, Zoe Trahanache și
Ștefan Tipătescu, din comedia ‘’O scrisoare pierdută’’, este un exemplu ilustrativ
al societățîi secolului al XIX-lea. Relația dintre cele două personaje se schimbă și
evoluează pe tot parcursul operei, fiind influențată de schimbările politice și
probleme pe care le întâmpină aceștia. În finalul operei, însă, ‘’Zoe și Tipătescu
contempla mișcarea.’’

     În concluzie,opera ‘’O scrisoare pierdută’’ de Ion Luca Caragiale, îi are în

centru pe Zoe Trahanache și Ștefan Tipătescu, personaje a căror relație subliniază
societatea vremii, tipul femeii adulterine, superioare, și tipologia bărbatului
impulsiv, îndrăgostit fără remușcări de soția celui mai bun prieten al sau.