Sunteți pe pagina 1din 131

CUPRINS

INTRODUCERE
Capitolul 1. DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA TURISM
1.1.....................................................................................................................Evoluţia legislaţiei
naţionale în domeniul turismului
1.2.....................................................................................................................Gestionarea turismului
în Republica Moldova

1.2.1...........................................................................................................Atribuţiile organelor
superioare de stat în domeniul turismului
1.2.2...........................................................................................................Atribuţiile organelor
speciale şi locale în domeniul turismului

1.3.....................................................................................................................Formele
organizatorico-juridice în domeniul turismului
1.4.....................................................................................................................Condiţiile de
constituire a subiecţilor în domeniul turismului
Capitolul 2. NOŢIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA NAŞTEREA RAPORTURILOR
TURISTICE CONTRACTUALE
2.1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de servicii turistice
2.2. Delimitarea contractului de servicii turistice de alte contracte civile
Capitolul 3. STABILIREA RAPORTURILOR CONTRACTUALE
3.1. Iniţierea raporturilor contractuale în sfera turismului
3.2. încheierea contractului de servicii turistice
3.3. Modificarea contractului de servicii turistice
3.4. Structura raporturilor contractuale în domeniul turismului
Capitolul 4. ELEMENTELE CONTRACTULUI DE SERVICII TURISTICE
Obiectul contractului de servicii turistice
4.1.....................................................................................................................Preţul contractului de
servicii turistice
4.2....................................................................................................................Termenul contractului
de servicii turistice
4.3.....................................................................................................................Forma contractului de
servicii turistice

2
Capitolul 5. CONŢINUTUL CONTRACTULUI DE SERVICII TURISTICE
5.1. Drepturile şi obligaţiile turistului
5.2. Drepturile şi obligaţiile agentului turistic
Capitolul 6. ÎNCETAREA RAPORTURILOR CONTRACTUALE ŞI CONSECINŢELE
ACESTEIA
6.1. Temeiurile încetării şi consecinţele încetării raporturilor contractuale
6.2. Termenele. Modalităţile de soluţionare a litigiilor şi răspunderea părţilor
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Ultimele două decenii din istoria Republicii Moldova sunt marcate de schimbări esenţiale în
toate ramurile economice şi sociale. Aceste premise au generat necesitatea de modificare cardinală a
legislaţiei naţionale cu privire la proprietate, la circuitul civil şi altele, orientate spre economia
bazată pe relaţiile de piaţă. Primii paşi reformatori au fost întreprinşi odată cu aprobarea Legii
Republicii Moldova cu privire la proprietate din 22 ianuarie 1991 (abrogată), precum şi a Legii
Republicii Moldova cu privire la privatizare din 4 iulie 1991 (abrogată), ale căror principii şi norme
au fost consfinţite în Constituţia Republicii Moldova, aprobată la 24 iulie 1994 1. Ulterior, au fost
aprobate şi alte acte normative care au schimbat priorităţile şi orientările economice, precum şi
metodele de dirijare şi gestionare a proceselor economice. Printre acestea se află şi transformările
care au survenit şi în viziunea asupra raporturilor turistice.
Activitatea turistică din Republica Moldova era preocupată, totodată, de practica europeană,
orientată spre verificarea şi selectarea celor mai raţionale soluţii în scopul creării unui cadru juridic
mai favorabil atât pentru organizaţiile ce acordă servicii turistice, cât şi pentru înşişi turiştii.
Premisele acestui obiectiv se manifestau prin creşterea permanentă a numărului de turişti care
vizitau Republica Moldova, ca un nou stat independent pe harta Europei.
Din aceste considerente, legiuitorul naţional a conştientizat faptul că şi ramura relativ nouă a
economiei - turismul - ar putea influenţa favorabil în viitor dezvoltarea economică a Republicii
Moldova. Primul pas în această direcţie poate servi Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din
5 noiembrie 1996 „Cu privire la unele măsuri de dezvoltare a turismului în Republica Moldova"2.
Legiuitorul autohton a conştientizat că şi ramura turismului ar putea influenţa pozitiv
dezvoltarea economiei ţării. Acest fapt este demonstrat prin ridicarea nivelului actelor normative,
care reglementează acest segment al economiei naţionale. Astfel, până la începutul secolului XXI
raporturile turistice erau reglementate de acte normative aprobate de către Guvern şi de acte
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.l
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.74.

3
normative departamentale, elaborate şi aprobate de organele de stat din domeniul turismului.
Pentru prima dată în Republica Moldova, la 11 februarie 2000, Parlamentul Republicii a
aprobat Legea turismului1. Acest act normativ a creat o temelie legală mai solidă pentru
reglementarea raporturilor turistice, ridicându-le la nivel internaţional.
Schimbarea politicii statului faţă de industria turismului se afirmă şi prin aderarea Republicii
Moldova la Organizaţia Mondială a Turismului, fapt care a fost confirmat prin Legea nr.530-XV din
11 octombrie 20012. Ulterior, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1065 din
02.09.2003, a fost aprobată Strategia de dezvoltare iurabilă a turismului in Republica Moldova în
anii 2003-2015 (abrogată), în care se releva importanţa turismului pentru economia ţării şi
necesitatea de perfecţionare continuă a legislaţiei în acest domeniu. Următorul pas pozitiv în
dezvoltarea turismului a fost elaborarea şi aprobarea la 24 noiembrie 2006 a Legii Republicii
Moldova nr.352-XVI cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turismului în Republica
Moldova (în continuare - Legea 352/2006)3. În aprilie 2014 a fost prezentat un nou proiect al Legii
turismului, care va fi utilizat în prezentul studiu.
O prioritate de dezvoltare a Republicii Moldova în etapa actuală este creşterea nivelului de protejare
a consumatorului în toate domeniile social-culturale şi economice, inclusiv în raporturile turistice.
în acest aspect, am considerat că studiul destinat contractului de servicii turistice va favoriza
benefic raporturile civile în domeniul dat şi va ridica la un nivel superior protejarea intereselor
turiştilor în calitate de consumatori.

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.54-56, abrogată prin Legea nr.352-XV din 24.11.2006. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.14-17.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.133-135.
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 14-17.

4
Capitolul 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA TURISM
1.1. Evoluţia legislaţiei naţionale în domeniul turismului
Debutul legislaţiei naţionale cu privire la turism are loc în anii '90 ai secolului XX fiind iniţiat
de tendinţa generală de a crea un cadru juridic absolut nou, naţional, independent de fosta legislaţie
unională (sovietică), care reglementa aceste raporturi la nivel unional. Fostele republici unionale,
inclusiv Republica Moldova, nu dispuneau de acte normative naţionale speciale care ar fi
reglementat aceste raporturi, dat fiind faptul că cele din urmă erau de competenţa structurilor
unionale. Mai mult decât atât, legislaţia fostei URSS nu prea era dezvoltată, deoarece în condiţiile
de antagonism permanent de război rece între cele două lagăre rivale - socialismul şi capitalismul
-turismul nu era considerat o ramură separată a economiei socialiste şi nu i se acorda o atenţie
meritată.
Această situaţie, după părerea noastră, mai poate fi explicată prin prisma a trei circumstanţe
suplimentare. Prima se manifestă prin faptul că circulaţia cetăţenilor din statele lagărului socialist în
afara acestei comunităţi era foarte limitat. Mai bine zis, dacă se isca necesitatea de a pleca în
vacanţă, la tratament sau în alte scopuri într-o ţară din lagărul opus, acest lucru nu putea fi realizat
atât de simplu, deoarece asemenea plecări erau condiţionate de un şir de cerinţe şi impedimente.
în al doilea rând, pentru cetăţenii URSS circulaţia într-un regim relativ liber putea fi realizată
doar în perimetrul fostului lagăr socialist.
A treia circumstanţă constă în faptul că cea mai comodă şi mai frecvent aplicată era
posibilitatea de a pleca la odihnă, tratament sau în alte scopuri într-o altă republică unională. O
asemenea plecare se datora faptului că circulaţia în fostele republici unionale era absolut liberă, fără
vize şi alte impedimente.
Situaţia cu privire la circulaţia în scopuri turistice şi altele s-a schimbat esenţial după
destrămarea fostei URSS. Fiecare fostă republică unională după proclamarea independenţei şi
suveranităţii şi-a ales o cale proprie de promovare şi dezvoltare a turismului, luându-se în
consideraţie posibilităţile, cerinţele, tradiţiile de ordin naţional ş.a.
În situaţia în care s-a pomenit legislaţia naţională cu privire la turism, în general, şi a
contractului de servicii turistice în special, ea s-a pornit practic de la zero şi primii paşi în acest
segment au fost întreprinşi la mijlocul anilor '90 ai secolului trecut.
Luând în consideraţie toate izvoarele de drept, care au o atribuţie directă sau indirectă faţă de
contractul de servicii turistice şi de domeniul respectiv de activitate, putem menţiona că
reglementările juridice, după părerea noastră, pot fi clasificate în câteva grupe:
- acte normative naţionale la nivel de lege;

5
- alte acte normative naţionale, care pot fi separate în două subgrupe: acte aprobate de Guvern
şi acte normative departamentale;
- acte normative internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Dacă e să luăm în consideraţie actele normative după nivelul lor şi să le enumerăm în ordine
cronologică, putem menţiona Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 5 noiembrie 1996 „Cu
privire la unele măsuri de dezvoltare a turismului în Republica Moldova" 1; Decretul Preşedintelui
Republicii Moldova nr. 1967-III din 30 iulie 2004 privind înfiinţarea Centrului Naţional de
perfecţionare a cadrelor din industria turismului2.
Referitor la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 5 noiembrie 1996, putem menţiona
că acest act normativ poate fi considerat drept primul pas în crearea legislaţiei naţionale în domeniul
turismului, deoarece ca premisă de aprobare a servit necesitatea de a elabora acte normative
naţionale. Prin acest Decret, pornind de la „necesitatea dezvoltării turismului ca parte componentă a
economiei naţionale şi a unei verigi a sistemului de cooperare naţională, în scopul elaborării bazei
politice unice în acest domeniu", Guvernul a fost obligat să „elaboreze Concepţia dezvoltării
turismului în Republica Moldova, să pregătească şi să prezinte Parlamentului spre examinare
proiectele de legi privind dezvoltarea în ţară a industriei turismului (bazele Politicii de investiţii,
perfecţionarea infrastructurii de servicii, coordonarea colaborării internaţionale etc), precum şi
propuneri privind perfecţionarea în scopul dezvoltării turismului, a structurii organizatorice a
administraţiei publice"3.
Primul act normativ la nivel de lege, în care pentru prima dată în Republica Moldova găsim
definiţia legală a „contractului de servicii turistice" este Legea turismului Republicii Moldova din
11 februarie 20004. Această lege stipula principiile juridice, sociale şi economice de organizare a
turismului în Republica Moldova, determina competenţele autorităţilor publice în domeniul
turismului, drepturile şi obligaţiile agenţilor economici, care desfăşoară activitatea de turism,
precum şi statutul turiştilor (alin.(l) art.1).
Importanţa acestui act normativ constă în crearea unei temelii juridice vaste pentru
reglementarea ansamblului de raporturi turistice în Republica Moldova şi la elaborarea acestei legi
s-au luat în consideraţie nu numai legislaţia altor ţări, dar şi bazele fundamentale ale Organizaţiei
Mondiale a Turismului.
Indiferent de faptul că acest act normativ avea un caracter de aplicare directă, evident, s-a iscat
necesitatea elaborării unor acte normative destinate creării condiţiilor reale de funcţionare a acestei
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.74.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.132-137.
3
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la unele măsuri de dezvoltare a turismului în Republica Moldova
nr.331 din 05.11.1996. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.74.
4
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.54-56, abrogată prin Legea nr.352-XV din 24.11.2006. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.14-17.

6
legi, acte care urmau să fie elaborate şi implementate în practică. Prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr.872 din 22.08.2000, a fost constituită, pe lângă Guvernul Republicii
Moldova, Agenţia Naţională de Turism, ca o autoritate a administraţiei publice de specialitate cu
statut de persoană juridică, abilitată cu elaborarea, aplicarea şi monitorizarea politicii de stat în
domeniul turismului (abrogată).
Ulterior, denumirea Agenţia Naţională de Turism a fost schimbată în Departamentul
Dezvoltarea Turismului (Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.875 din 14 iulie 2003).
Potrivit Legii Republicii Moldova pentru modificarea Legii nr.64-XII din 31.05.1990 cu privire la
Guvern nr.21-XVIII din 18.09.2009 ca organ central de specialitate al administraţiei publice este
recunoscută Agenţia Turismului, care se supune direct Guvernului.
Considerăm necesar a menţiona două momente referitor la legislaţia naţională cu privire la
turism: la elaborarea Legii turismului din 11.02.2000, s-a luat în consideraţie Ordonanţa Guvernului
României nr.58 din 21 august 1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în
România1, adoptată de Parlamentul României prin Legea nr.755 din 27 decembrie 2001 2. Al doilea
moment constă în faptul că Legea turismului din 11 februarie 2000 a fost abrogată odată cu
aprobarea noii Legi 352/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
Normele pur civile, care reglementează destul de detaliat contractul de servicii turistice, le
găsim în noul Cod civil al Republicii Moldova, aprobat la 6 iunie 2002 3 şi intrat în vigoare la 12
iunie 2003. În acest act normativ codificat contractului de servicii turistice îi este dedicat capitolul
XIX din titlul III, cartea a treia (art. 1131-1145, în continuare - CC RM).
Prin aprobarea noului Cod civil, au fost lichidate multiplele contraziceri din legislaţia naţională
veche la a cărei temelie se află legislaţia sovietică. Prin acest act normativ cardinal, a fost perfectată
legislaţia naţională civilă, care, totodată, a fost ajustată la normele internaţionale. Codul civil are ca
scop reglementarea stabilă a relaţiilor economice noi, create ca rezultat al reformei economice
orientate spre economia de piaţă, stabilirea drepturilor şi obligaţiilor antreprenorilor, asigurarea
intereselor patrimoniale ale tuturor participanţilor la circuitul civil. Codul civil este un act normativ
de aplicare directă, şi nu întâmplător este numit a doua constituţie ce reglementează relaţiile
economice în toate ramurile economiei naţionale, inclusiv în sfera turismului.
După intrarea în vigoare a noului Cod civil al Republicii Moldova, au fost aprobate unele acte
normative de Parlament, bunăoară, Legea privind protecţia consumatorilor din 13 martie 2003 4,

1
Monitorul Oficial nr.309 din 26 august 1998.
2
Monitorul Oficial nr.7 din 9 ianuarie 2002.
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86.
4
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 126-131, republicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2011, nr. 176-181, în redacţia Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.140 din 2.07.2011, în:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.147.

7
Legea privind stabilirea unui regim facilitar de vize din 25 septembrie 20031.
Guvernul Republicii Moldova, de asemenea, a aprobat un şir de acte normative în domeniul
turismului, şi anume: Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea
Regulamentului despre registrele turistice din 11.07.20012; Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova cu privire la constituirea Fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului din
03.08.20013; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la introducerea contractului
turistic, voucherului turistic şi a fişei de evidenţă statistică a circulaţiei turiştilor la frontiera
Republicii Moldova nr.1470 din 27.12.20014 (în continuare - HG nr. 1470/2001); Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea normelor metodologice şi criteriilor de
clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi deservire a mesei din
27.05.20035; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei de
dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003-2015 din 02.09.2003 6;
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de
înregistrare a sesizărilor şi reclamaţiilor consumatorilor în Condica de sugestii şi reclamaţii din
26.04.20047; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la înaintarea propunerii de
înfiinţare a Centrului Naţional de perfectare a cadrelor din industria turismului8 şi altele.
Din actele normative departamentale putem menţiona: Ordinul Agenţiei Naţionale de Turism
din 01 noiembrie 2001 cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a Nomenclatorului funcţiilor în
domeniul turismului, criteriilor pentru acordarea brevetului de turism şi Regulamentului cu privire
la brevetarea activităţii turistice 9; Ordinul Agenţiei Naţionale de Turism cu privire la aprobarea
modului de aplicare a voucherului turistic din 04 aprilie 200210, care au creat o bază legală
contemporană pentru reglementarea raporturilor turistice în Republica Moldova.
Pentru aplicarea corectă în practica judiciară a acestor acte normative, un rol important i se
atribuie Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.7 din 09.10.2006 „Cu privire la practica
aplicării legislaţiei despre protecţia consumatorilor la judecarea cazurilor civile" 11 (în continuare -
Hotărârea Plenului CSJ nr.7 din 09.10.2006). în anexa acestei hotărâri, sunt indicate actele
normative, care reglementează raporturile juridice ce ţin de protecţia drepturilor consumatorilor,

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.208-210. Legea privind modificarea Legii din 25 septembrie 2003
privind stabilirea unui regim facilitar de vize din 05.10.2006. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.161.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.78-80.
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.92-93.
4
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.161.
5
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.99-103
6
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.196-199
7
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.73-76.
8
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 112-118.
9
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.133-135.
10
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.46-48.
11
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.3, p.4.

8
inclusiv cele cu privire la raporturile turistice. Şi în alin.(2), pct.4 al acestei Hotărâri se menţionează
că normele Legii privind protecţia consumatorului ce reglementează relaţiile au ca obiect, printre
alte contracte, şi serviciile turistice.
Analizând comparativ şi critic aceste acte normative, am evidenţiat doar câteva aspecte de ordin
problematic şi negativ. în primul rând, fiind elaborate de diferite organe de stat, aceste acte
normative nu sunt coordonate între ele în ceea ce priveşte terminologia utilizată, care, în unele
cazuri, vine în contrazicere cu normele Codului civil al Republicii Moldova. Aceste aspecte
negative pot fi explicate prin faptul că Direcţia avizare a actelor normative a Ministerului Justiţiei al
Republicii Moldova expertizează doar actele normative la nivel de lege şi hotărâri de Guvern 1, iar
actele departamentale urmează a fi doar înregistrate la Ministerul Justiţiei în conformitate cu
Regulamentul privind expertiza juridică şi înregistrarea de stat a actelor normative departamentale,
aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1104 din 28.11.1997 cu modificările
ulterioare2. Cu părere de rău, nu toate departamentele respectă această prevedere legală şi, din
aceste considerente, Ministerul Justiţiei la înregistrare nu are posibilitate de a verifica legalitatea
acestor acte normative. Alt moment negativ constă în faptul că în Regulamentul menţionat supra nu
este stipulată răspundere pentru neprezentarea Ministerului Justiţiei a actelor normative
departamentale, motiv de care se folosesc unele ministere şi departamente, care, fiind la curent cu
aceste prevederi legale, conştient intenţionat includ în propriile acte normative unele stipulaţii care,
evident, protejează interesele departamentale şi nicidecum drepturile participanţilor la raporturile
reglementate de aceste acte normative. Procedura de modificare a acestor acte şi de ajustare a lor la
normele civilizate, pe principiile echităţii şi egalităţii părţilor, este una destul de anevoioasă şi
complicată dat fiind faptul că organele de stat abilitate de a cere modificarea lor nu-şi onorează
obligaţiile. De regulă, modificarea acestor acte normative departamentale poate avea loc din
iniţiativa organelor care le-au aprobat sau organelor ierarhic superioare, fapt care, de asemenea, are
aspecte negative, deoarece interesele departamentale, în toate cazurile, predomină. Ca rezultat,
modificări nu se fac, sau au loc cu mari întârzieri, după critici dure din partea mass-mediei sau a
persoanelor interesele cărora au fost lezate.
Republica Moldova se obligă să respecte Carta Naţiunilor Unite şi tratatele, să-şi bazeze
relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional (alin.
(l) art.8, Constituţia Republicii Moldova).
Organizarea şi funcţionarea turismului în Republica Moldova se bazează pe principiile
Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), la care Republica Moldova a aderat în 2001 prin
1
Legea Republicii Moldova nr.780 din 27.12.2001 privind actele legislative. În: Monitorul Oficial nr.36-38, 2002;
Legea Republicii Moldova nr.317 din 18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.208-210.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.6-7.

9
aprobarea Legii cu privire la aderarea Republicii Moldova la statutul Organizaţiei Mondiale a
Turismului1.
Aceste principii fundamentale au fost stipulate şi în Declaraţia de la Manila din 10 octombrie
1980 cu privire la turismul mondial, ele sunt următoarele:
- dreptul la odihnă, concediu plătit, libertatea călătoriei şi turismului, precum şi crearea bazei
sociale şi legislative pentru realizarea concediului;
- pregătirea pentru călătorii, concedii, turismul intern şi internaţional, instruirea populaţiei în
domeniul turismului, începând din copilărie şi contribuţia mass-mediei;
- rentabilitatea economică a turismului;
- colaborarea internaţională în sfera turismului;
- datoria turismului intern de a atinge o distribuire a forţei de muncă mai efectivă pentru
dobândirea surselor de venituri noi;
- libertatea deplasării;
- crearea condiţiilor pentru dezvoltarea turismului destinat tineretului ş.a.2.
Activitatea turismului în Republica Moldova se orientează şi la practica europeană, în care
persistă o preocupare continuă pentru a găsi cele mai raţionale soluţii în vederea asigurării unui
cadru juridic cât mai favorabil, atât pentru prestatorii de servicii şi operatorii de turism, cât şi pentru
turişti. O atribuţie directă la această activitate au Hotărârea OMT din 22 septembrie 1985,
Declaraţia Conferinţei Interparlamentare cu privire la turism de la Haga din 14 aprilie 1989 3,
Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi a operatorilor de turism (ECTAA) şi Confederaţia
Asociaţiilor Hotelurilor şi Restaurantelor din Uniunea Europeană şi spaţiul economic european
(HOTREC), care au încheiat un acord ce prevede respectarea mutuală a Codului de bune practici în
turism, care este actual şi pentru Republica Moldova. Aceste asociaţii se orientează spre politica
europeană de protecţie a consumatorului care este ilustrată în Directiva Consiliului Europei privind
pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite turistice din 13 iunie 1990 (90/314/EEC)4.
Pentru a face o comparaţie cu legislaţia altor ţări, putem menţiona că noul Codul civil al
României, aprobat prin Legea nr. 287 din 25 iunie 2009 şi pus în vigoare la 1 octombrie 2011 prin
Legea nr.71/20115 (în continuare - CC român), nu stipulează anumite prevederi speciale destinate
contractului de servicii turistice, însă în România raporturile turistice cad sub incidenţa unui şir de
acte normative speciale. Considerăm necesar a menţiona doar câteva din multiplele acte normative

1
Legea Republicii Moldova cu privire la aderarea Republicii Moldova la statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului.
în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, 133-135.
2
hppt://www.2r.ru//laws/manil_deklar.htm
3
http://www.intacadem.ru/mezhdunarodnye-dokumenty/gaagskaya-deklaratsiya-mezhparlamentskoy-konferentsii-po-
turizmu-1989-g.html
4
www.eur-lex.europe.eu/LexUriServ.do?uri=DD:13:09:13990L0314:RO:PDF
5
Ambele legi sunt republicate în Monitorul Oficial, partea I, nr.409 din 10 iunie 2011.

10
speciale. O normă de ordin general este Ordonanţa Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi
desfăşurarea activităţii de turism în România1, aprobată prin Legea nr.755/2001. Unele tipuri de
turism sunt reglementate suplimentar şi de alte acte normative. Bunăoară, turismul balnear este
reglementat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 152/2002 privind organizarea şi funcţionarea
societăţilor comerciale de turism balnear şi de recuperare, aprobată prin Legea nr. 143/2003. în
România au fost aprobate şi unele programe naţionale cu privire la dezvoltarea unor tipuri de
turism, cum ar fi Legea nr. 526/2003, prin care a fost aprobat Programul naţional de dezvoltare a
turismului montan „Super schi în Carpaţi”.
În literatura de specialitate română, se menţionează că „cât priveşte activitatea legislativă în
ultimii ani, s-au adoptat acte normative tocmai pentru a se armoniza cu reglementările din Uniunea
Europeană”2.
Actualul Cod civil al Federaţiei Ruse nu reglementează expres contractul de servicii turistice.
Potrivit alin.(2) art.779 CC FR, raporturile turistice cad sub incidenţa contractului de prestări
servicii cu titlu oneros prin care, în baza alin.(l) art.779 CC FR, prestatorul se obligă să presteze, la
comanda clientului, servicii (să execute anumite acţiuni sau să efectueze o anumită activitate), iar
clientul se obligă să achite costul serviciilor.
Raporturile turistice în Federaţia Rusă sunt expres reglementate prin Decretul Preşedintelui
Federaţiei Ruse nr.1284 din 22.12.1995, prin care a fost aprobată Concepţia reorganizării şi
dezvoltării turismului în Federaţia Rusă (cu modificările ulterioare) 3, şi prin Legea Federală nr.l32-
Ofl din 24.11.1996 „Cu privire la bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă" 4. La 18 iulie 2007,
prin Hotărârea Guvernului Federaţiei Ruse nr.452 au fost aprobate Regulile de prestare a serviciilor
pentru realizarea produsului turistic5. În unele subiecte ale Federaţiei Ruse au fost aprobate legi
locale cu privire la turism, bunăoară Legea regiunii Sverdlovsk „Despre turism şi activitate turistică
în regiunea Sverdlovsk”6.
Un factor foarte important pentru reglementările civile cu privire la protecţia consumatorilor,
inclusiv a raporturilor turistice în Federaţia Rusă, este punerea în practică a Hotărârii Plenarei
Judecătoriei Supreme a.Federaţiei Ruse nr.17 din 28 iunie 2012 „Cu privire la examinarea de către

1
Monitorul Oficial, 1998, nr.309.
2
Tutuianu I. Reglementări juridice româneşti şi comunitare în promovarea turismului. în: Revista Naţională de Drept,
2010, nr.12, p.44.
3
Decretul Preşedintelui Federaţiei Ruse nr.1284 din 22.12.1995, prin care a fost aprobată Concepţia reorganizării şi
dezvoltării turismului în Federaţia Rusă (cu modificările ulterioare). În: обрание Законодательства РФ, 1995, № 52,
ст. 5137; СЗ РФ, 2000, № 15, ст. 1576.
4
Legea Federală пr.123-ФД din 14.11.1996 „Cu privire la bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă” În: Собрание
Законодательства РФ, 1996, №49, ст.5491.
5
Hotărârea Guvernului Federaţiei Ruse nr.452 din 18.07.2007 cu privire la aprobarea Regulilor de prestare a serviciilor
pentru realizarea produsului turistic. În: Собрание Законодательства РФ, 2007, №30, ст.3942.
6
Закон Свердловской области от 31.12.1999, №51 «О туризме и туристической деятельности в Свердловской
области». В: Областная Газета 2000, №3-4.

11
instanţele judecătoreşti a cauzelor civile cu privire la protecţia consumatorilor” 1, care are o atribuţie
directă şi la raporturile turistice ca o modalitate de prestare a serviciilor, fapt care este direct indicat
în pct.50 al acestei hotărâri.
În cadrul studiului efectuat a fost analizată Legea Ucrainei cu privire la turism în redacţia Legii
Ucrainei, semnată de Preşedintele Ucrainei la 18 octombrie 2003, în redacţia Legii Ucrainei din 9
februarie 20122 şi Legea Republicii Tadjikistan cu privire la turism din 3 septembrie 1999 cu
ulterioarele modificări3.
Un interes deosebit pentru noi a constituit Legea-model cu privire la activitatea turistică
aprobată la 16.11.2006 în Sankt Petersburg prin Hotărârea nr.26-17 a celei de a 27-a şedinţe plenare
a Adunării Generale Interparlamentare a ţărilor CSI4.
La categoria izvoarelor pot fi atribuite şi izvoarele nescrise ale dreptului civil care sunt
uzanţele5. Pentru prima dată în legislaţia naţională, uzanţele sunt numite izvor de drept civil în art.4
al noului Cod civil al Republicii Moldova.

1.2. Gestionarea turismului în Republica Moldova


1.2.1. Atribuţiile organelor superioare de stat în domeniul turismului
Potrivit alin.(l) art.4 al Legii nr.352/2006, statul sprijină turismul, ca unul din domeniile
prioritare ale economiei naţionale, prin mecanisme economice şi prin acţiuni de amenajare şi
protecţie a patrimoniului turistic, prin crearea de condiţii pentru dezvoltarea durabilă a turismului.
Statul creează condiţii pentru dezvoltarea turismului prin mecanisme financiar-economice,
facilităţi fiscale, acţiuni de amenajare a destinaţiilor turistice şi dezvoltare a infrastructurii turistice,
promovare şi protecţie a patrimoniului turistic şi a mediului.
Statul reglementează domeniul turismului prin elaborarea şi implementarea cadrului normativ-
juridic şi a documentelor de politici.
Autorităţile statului care reglementează domeniul turismului sunt Parlamentul, Guvernul,
Autoritatea Naţională de Turism, cu instituţiile subordonate şi autorităţile administraţiei publice
locale în concordanţă cu legislaţia naţională şi cu normele internaţionale.
Parlamentul stabileşte cadrul legislativ pentru desfăşurarea activităţii turistice.
Atribuţiile Guvernului în domeniul turismului sunt următoarele:
a) stabileşte politica de stat în domeniul turismului, aprobă strategia şi programele naţionale în
domeniu;

1
http://base.consultant.ru/cons/cgi/online.cgi?req=doc;base=LAW;n= 131885
2
Legea Ucrainei cu privire la turism www.zakon2.rada.gov.ua/laws/show/324/95-bp.
3
www.mmk.tj/ru/legislation-base/1999.
4
http://www.iacis.ru/html/?id=22&pag=648&nid=l, Информационный бюллетень, 2007, № 39.
5
Baieş S., Roşca N. Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică. Ediţia a 4-a. Chişinău, 2011, p.52.

12
b)asigură dezvoltarea durabilă a turismului;
c) stabileşte modalităţile de administrare a proprietăţii de stat în domeniul turismului;
d)asigură condiţiile pentru pregătirea şi perfecţionarea continuă a cadrelor pentru industria
turismului, inclusiv prin crearea de întreprinderi de instruire şi producere;
e) asigură utilizarea raţională a resurselor turistice şi promovarea măsurilor de conservare şi
protecţie a mediului în conformitate cu prevederile legislaţiei de mediu;
f) contribuie la dezvoltarea industriei turismului prin investiţii directe în crearea şi construcţia
de obiective ale infrastructurii generale şi a celei turistice;
g)asigură securitatea turiştilor, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestora;
h) realizează colaborarea internaţională în domeniul turismului prin încheierea şi executarea
tratatelor internaţionale;
i) instituie un regim favorabil de eliberare a vizelor de intrare în ţară pentru vizitatorii străini;
j) contribuie la amenajarea şi dotarea punctelor de trecere a frontierei de stat cu facilităţi
turistice.

1.2.2. Atribuţiile organelor speciale şi locale în domeniul turismului


În prezent, organul special principal este Agenţia Turismului, care este subordonată
Guvernului1. În trecut, acest organ a purtat denumirea de Agenţie Naţională de Turism, de
asemenea, subordonată Guvernului2. Ulterior, a fost numit Departamentul Dezvoltarea turismului în
componenţa Ministerului Culturii şi Turismului3.
Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.851 din 21-12.20094, a fost aprobat
Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Turismului.
În baza pct.9 al acestui Regulament, pentru realizarea funcţiilor care îi revin, Agenţia
Turismului îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) elaborează şi prezintă Guvernului spre aprobare, după coordonarea prealabilă cu autorităţile
şi instituţiile interesate, documentele de politici în domeniul turismului;
b) elaborează acte normative în domeniul turismului, armonizate cu normele internaţionale, şi
mecanisme economice de stimulare a dezvoltării turismului;
c) coordonează măsurile privind realizarea politicilor publice în domeniul turismului şi poartă
răspundere, în limita competenţei sale, pentru implementarea acestora;
d) efectuează analize şi pronosticuri privind dezvoltarea turismului în ţară şi prezintă informaţii
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.149.
2
A se vedea: Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.872 din 22.08.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2000, nr.109-111.
3
A se vedea: Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.875 din 14.07.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2003, nr.155-158.
4
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 191-192.

13
ce ţin de domeniul respectiv;
e) organizează şi desfăşoară activitatea de promovare a imaginii Republicii Moldova ca ţară ce
prezintă interes atât pentru turismul intern, cât şi pentru cel internaţional, organizează activităţi
expoziţionale în domeniul turismului în ţară şi peste hotare;
f) reprezintă în organismele internaţionale şi regionale interesele statului în domeniul
turismului, coordonează şi monitorizează colaborarea Republicii Moldova cu Organizaţia Mondială
a Turismului şi cu alte organisme internaţionale din domeniu;
g)coordonează implementarea programelor de asistenţă tehnică acordată de Uniunea
Europeană, de Organizaţia Mondială a Turismului şi de alte organisme internaţionale, precum şi a
programelor de integrare europeană în domeniul turismului;
h) organizează ţinerea evidenţei patrimoniului turistic, asigură valorificarea şi protejarea
acestuia, protecţia şi conservarea obiectivelor patrimoniului natural şi antropic din zona turistică, în
conformitate cu legislaţia;
i) iniţiază şi monitorizează crearea, funcţionarea şi lichidarea zonelor turistice;
j) administrează Registrul zonelor turistice;
k) avizează documentaţia de urbanism privind zonele şi staţiunile turistice, precum şi
documentaţia referitoare la construcţiile din domeniul turismului;
1) efectuează, în condiţiile legii, reglementarea şi controlul calităţii serviciilor turistice prestate;
m) elaborează şi prezintă Guvernului spre aprobare normele metodologice şi criteriile de
clasificare a structurilor de primire turistică şi a agenţilor economici din industria turismului,
efectuează clasificarea structurilor respective şi exercită controlul asupra respectării criteriilor de
clasificare;
n) elaborează norme metodologice privind deschiderea rutelor turistice, aprobă şi înregistrează
rutele turistice;
o) colaborează cu diverse asociaţii şi organizaţii neguvernamentale în probleme ce ţin de
domeniul turismului;
p) acordă asistenţă metodologică şi informaţională agenţilor economici din industria turismului,
asociaţiilor obşteşti din domeniu, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale;
q) organizează şi supraveghează activitatea editorială şi de publicitate în domeniul turismului;
r) organizează pregătirea şi perfecţionarea continuă a cadrelor în domeniul turismului,
coordonează activitatea Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului;
s) elaborează modelul contractului de servicii turistice şi modelul voucherului turistic şi le
prezintă Guvernului spre aprobare;
t) monitorizează circulaţia turistică, reglementează, în colaborare cu autorităţile administraţiei

14
publice locale, activitatea turistică în teritoriu;
u) participă la activitatea Consiliului Consultativ pentru Turism, aprobă Regulamentul şi
componenţa nominală ale acestuia;
v) exercită alte atribuţii stabilite de lege.
Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii în domeniul turismului:
a) inventariază principalele resurse turistice;
a) participă la elaborarea rutelor turistice în conformitate cu programele de dezvoltare a
turismului;
b) creează condiţii favorabile pentru activitatea în teritoriu a agenţilor economici din industria
turismului şi a asociaţiilor obşteşti din domeniul turismului;
c) contribuie la renovarea, protecţia şi conservarea resurselor turistice prin reglementarea
impactului antropic şi respectarea normelor de punere în valoare a acestora;
b) delimitează şi autorizează teritoriile pentru odihnă şi agrement;
c) întreprind acţiuni de amenajare turistică teritorială;
d) asigură dotarea teritoriilor autorizate cu indicatoarele turistice necesare;
h) contribuie la dotarea acestor teritorii cu facilităţi minime pentru vizitatori (locuri amenajate
pentru prepararea şi servirea mesei, pentru acumularea deşeurilor, grupuri sanitare etc.);
i) contribuie la ameliorarea şi protecţia mediului prin elaborarea şi realizarea unor acţiuni şi
programe speciale coordonate cu autoritatea centrală pentru resurse naturale şi mediu;
j) antrenează populaţia locală în activitatea turistică;
k) contribuie la dezvoltarea diferitor forme de turism în teritoriu (alin.(3) art.8 al Legii
nr.352/2006).

1.3. Formele organizatorico-juridice în domeniul turismului


Legislaţia în vigoare prevede două forme organizatorico-juridice de bază în domeniul
turismului, care activează în cadrul contractului de servicii turistice: turoperatorul şi agenţia de
turism, însă în realitate, pe teritoriul Republicii Moldova, practică activitatea respectivă doar
agenţiile de turism. Potrivit datelor statistice, la data de 31 decembrie 2013 în Republica Moldova
erau înregistrare 274 de agenţii de turism1, însă lipsesc date care ar demonstra câte dintre acestea
practică în realitate activitatea respectivă.
O particularitate esenţială a contractului de servicii turistice o constituie subiecţii ofertei, care,
din punctul de vedere al normelor de drept în vigoare, pot fi separaţi în două categorii: înseşi părţile
contractului şi alţi participanţi la raporturile turistice 2. Potrivit art.l 131 CC RM, o parte contractuală
1
www.turism.gov.md
2
Chibac N. Subiecţii contractului de servicii turistice. În: Revista Naţională de Drept, 2007, nr.8, p.67.

15
este denumită organizatorul călătoriei sau agent turistic. Cu părere de rău, nici în această normă,
nici în comentariul la acest articol nu găsim anumite definiţii, caracteristici, aprecieri, explicaţii la
aceste categorii juridice, mai bine zis, la aceşti subiecţi ai contractului respectiv.
În art.3 al Legii nr. 352/2006, se utilizează alţi termeni: Agenţia de Turism şi tur-operator.
Potrivit acestui articol, Agenţia de Turism este considerată agent economic, titular de licenţă pentru
activitate turistică, specializat în achiziţionarea de pachete turistice de la turoperatori şi în
comercializarea acestor pachete direct consumatorilor, precum şi în comercializarea serviciilor
proprii. Turoperatorul este considerat agent economic, titular de licenţă pentru activitate turistică,
specializat în formarea de pachete turistice şi în comercializarea acestora prin intermediul agenţiilor
de turism sau direct consumatorilor.
Pentru a determina corect natura juridică a acestor subiecţi foarte importanţi din domeniul
turismului, este necesar de apelat la Legea nr. 352/2006. Astfel, atribuţiile turoperatorului sunt
indicate în art. 11 al acestei legi unde se menţionează că: turo-peratorii pot desfăşura următoarele
activităţi:
a) contractarea de servicii turistice de la agenţii economici care prestează direct astfel de
servicii (unităţi de cazare, unităţi de servire a mesei, agenţi transportatori, unităţi de prestare a
serviciilor de agrement) şi formarea de pachete turistice;
b) comercializarea pachetelor turistice proprii prin intermediul agenţiilor de turism sau direct
consumatorilor;
c) rezervarea şi comercializarea de bilete pentru diverse mijloace de transport, pentru
spectacole şi pentru alte manifestări culturale;
d) organizarea de congrese, conferinţe, întruniri sportive şi culturale, dacă acestea implică
prestarea serviciilor turistice.
Agenţiile de turism, potrivit art.12 al Legii nr. 352/2006, pot desfăşura următoarele activităţi:
a) comercializarea pachetelor turistice contractate de la turoperatori;
b) comercializarea serviciilor proprii, precum şi a serviciilor contractate de la alte agenţii de
turism licenţiate;
c) vânzarea serviciilor proprii altor agenţii de turism;
d) rezervarea şi comercializarea biletelor pentru diverse mijloace de transport, pentru spectacole
şi pentru alte manifestări culturale.
După cum rezultă din aceste norme, subiecţii respectivi pot desfăşura, în principiu, unele şi
aceleaşi activităţi, cu anumite excepţii. Prin urmare, pe piaţa turistică, în faţa turistului, ei pot activa
pe principii de egalitate, de partener contractual, în dependenţă de faptul la cine s-a adresat turistul.
Ba mai mul ca atât, principiul egalităţii în drepturi a turoperatorului şi Agenţiei de Turism este

16
confirmat şi de norma din art.14 al Legii nr. 352/2006, care este destinat obligaţiilor acestor subiecţi
şi care în lit.i) alin.(l) stabileşte obligaţia ambilor subiecţi de a repara prejudiciile cauzate turiştilor
în cazul de încălcare a clauzelor contractului de servicii turistice.
Pentru comparaţie, putem menţiona că, potrivit art.2 al Ordonanţei Guvernului României nr.107
din 30 august 1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice 1 (în
continuare - OG nr.107/1999), în calitate de subiect al contractului de comercializare a pachetului
de servicii turistice este Agenţia de Turism, care este tratată ca orice unitate specializată, persoană
juridică care organizează, oferă şi vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora.
Agenţiile de turism pot fi de următoarele tipuri:
a) agenţie de turism turoperatoare, având ca obiect de activitate organizarea şi vânzarea pe cont
propriu a pachetelor de servicii turistice sau a componentelor acestora, direct sau prin intermediari;
b) agenţiile de turism detailiste, care vând sau oferă spre vânzare, în contul unei agenţii de
turism turoperatoare, pachete de servicii turistice sau componente ale lor contractate cu aceasta2.
în Federaţia Rusă, contractele de comercializare (realizare) a produselor turistice sunt încheiate
de către turoperator şi agenţii turistici. După proiectul Legii Federale cu privire la turism şi
industria turistică în Federaţia Rusă, acest contract poartă denumirea de contract de prestare a
serviciilor turistice în care activează subiecţi cu aceeaşi denumire.
A doua grupă de subiecţi ai ofertei serviciilor turistice o constituie o grupă specială de
participanţi la aceste raporturi. Grupă este foarte numeroasă şi diferită, care, nefi-ind nemijlocit
parte a contractului de servicii turistice, participă direct în raporturile turistice prestând diverse
servicii de ordin turistic. Potrivit art. 2 al Legii nr. 352/2006, din această grupă fac parte:
- agenţii economici din industria turismului - persoanele fizice şi juridice prestatoare de
servicii în domeniul turismului: servicii hoteliere, servirea mesei pentru turişti, transportarea
turiştilor, excursii, ghidaj, agrement, tratament balnear, precum şi alte servicii complementare.
Potrivit Normelor metodologice şi criteriilor de clasificare a structurilor de primire turistice cu
funcţii de cazare şi de servire a mesei, aprobate prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova
nr.643 din 27.05.2003, din tipurile de structuri de primire turistice cu funcţii de cazare fac parte:
hoteluri, hoteluri-apartamente, moteluri, vile turistice, pensiuni turistice, campinguri, tabere de
vacanţă ş.a., iar din structurile turistice cu funcţii de servire a mesei - restaurante de 7 tipuri, baruri
de 5 tipuri, cofetării, patiserii ş.a.;
- ghidul turistic - persoană fizică, care însoţeşte un vizitator sau un grup turistic şi acordă
acestora, în limitele contractului de servicii turistice, asistenţă calificată, oferind informaţii despre
ţara (localitatea) de sosire, patrimoniul ei natural şi antropic;
1
Monitorul Oficial, nr. 431 din 31 august 1999, republicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 448 din 16 06.2008.
2
Aceste forme organizatorico-juridice în domeniul turismului sunt prevăzute şi în noul proiect al Legii turismului.

17
- rezidentul zonei turistice naţionale - persoană fizică sau juridică, înregistrată în modul
stabilit de legislaţie, care desfăşoară activitate de întreprinzător în zona turistică naţională.
Sunt foarte importante corelaţiile, coraporturile dintre aceşti participanţi la raporturile turistice.
în primul rând, ei pot fi în subordonare sau să activeze ca subdiviziune a agenţiilor de turism şi
turoperatori. Aceştia prestează servicii în baza contractului de servicii turistice unic, dat fiind faptul
că în acest contract sunt stipulate serviciile prestate de aceste persoane. Reglementarea juridică a
raporturilor vizate constă în faptul că, potrivit pct. 4 al Normelor metodologice şi criteriilor de
clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţii de cazare şi de servire a mesei, acest act
normativ este obligatoriu pentru agenţii economici proprietari şi/sau administratori de structuri,
indiferent de titlul de proprietate şi forma juridică de organizare.
O altă situaţie poate fi în cazurile când unii agenţi economici activează de sine stătător şi nu se
află direct în subordonarea agenţiilor de turism sau a turoperatorilor, dar, activând în sfera
turismului, acordă servicii în baza contractelor civile separate, fie de transport, de prestare a
serviciilor etc. Aceste servicii se încadrează în noţiunea de „servicii turistice”, prevăzută de art.3 al
Legii nr. 352/2006, care stipulează că serviciile turistice sunt servicii prestate de către agenţii
economici din industria turismului, care includ: cazarea, masa şi transportarea turiştilor, serviciile
de agrement, tratamentul balnear, asistenţa turistică şi alte servicii complementare.
În temeiul art.17 al Legii nr. 352/2006, Ministerul Culturii şi Turismului 1, asociaţiile
profesionale sau agenţiile economice din industria turismului pot fonda, în conformitate cu
legislaţia naţională, încă o structură din acest domeniu - birouri de informare turistică, care au
abilităţi speciale.
Prin urmare, toţi participanţii la serviciile turistice, după natura şi caracterul lor de activitate,
trebuie să se încadreze în noţiunea generală „industria turismului", care, potrivit aceleiaşi legi,
constituie un ansamblu de activităţi economice şi comerciale destinate producerii de servicii
turistice, corespunzătoare standardelor de clasificare, realizate prin structurile de cazare şi
alimentare, de agrement şi tratament balnear, de prestare a serviciilor de transport, de organizare a
congreselor şi conferinţelor, cu destinaţie sportivă, prin birouri de informare turistică, prin
turoperatori şi agenţii de turism (art.3 al Legii nr. 351/2006).
Ca participanţi ai raporturilor turistice pot figura companiile specializate de asigurare, care, prin
intermediul agenţilor economici din industria turismului, încheie contracte de asigurare ce prevăd
plata unor despăgubiri în cazul producerii de riscuri asigurate (accidente rutiere, vătămarea sănătăţii
etc).
Coordonarea, monitorizarea, apărarea, promovarea şi reprezentarea agenţilor economici din

1
În prezent atribuţiile acestui minister sunt efectuate de Agenţia Turismului.

18
industria turismului pot avea loc printr-un subiect de drept cu titlu de asociaţie profesională din
domeniul turismului. Această asociaţie are dreptul, de asemenea, să organizeze diverse acţiuni
speciale destinate activităţii turistice (art.3 al Legii nr. 352/2006).
În contractul de servicii turistice participă din partea opusă un alt subiect al raportului juridic
civil - persoana fizică. în literatura de specialitate, prin „subiect de drept civil" se înţelege titularul
de drepturi şi obligaţii civile, adică participantul la raporturile patrimoniale şi personale
nepatrimoniale, reglementate de normele dreptului civil1.
Noţiunea legală a persoanei fizice este stipulată în art.17 CC RM, unde se menţionează că
persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
„Persoana fizică" - om considerat ca subiect cu drepturi şi cu obligaţii şi care participă în
această calitate la raporturile juridice civile2.
Atribuţiile principale ale persoanei fizice ca subiect al raporturilor juridice civile sunt
capacitatea de folosinţă (art. 18 CC RM) şi capacitatea de exerciţiu (art. 19 CC RM).
Aşadar, al doilea subiect al raporturilor contractuale este turistul 3 - persoană fizică care se
deplasează în orice loc, altul decât locul de reşedinţă, pe o durată de cel puţin 24 de ore şi în alt
scop decât desfăşurarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.
În această calitate, după cum rezultă din actele normative în vigoare, pot activa doar persoane
fizice, atât cu capacitate deplină de exerciţiu, cât şi minori. Cei din urmă pot avea calitatea de turist,
dacă ei călătoresc împreună cu părinţii, pedagogii, alte persoane din instituţiile de învăţământ şi/sau
însoţite de ghidul turistic.
Turistul poate călători de unul singur sau în cadrul unui grup turistic, care, potrivit normelor de
drept, este constituit din şase sau mai multe persoane afiliate în vederea efectuării unei călătorii,
petrecerii unui sejur, vizitării unor obiective turistice.
Potrivit Legii naţionale, calitatea de turist o poate avea şi vizitatorul, care, aşa cum prevede
art.3 al Legii nr. 352/2006, este persoana fizică care se deplasează în orice loc, altul decât locul său
de reşedinţă, pentru o perioadă mai mică de un an şi în alt scop decât desfăşurarea unei activităţi
remunerate în locul vizat. Ca participant la raporturile turistice poate fi şi excursionistul - persoană
care vizitează o zonă sau o destinaţie turistică pe durata unei zile (fără a efectua o înnoptare la
destinaţie). Din această prevedere legală, care, de asemenea, este stipulată în art. 3 al Legii nr.
352/2006, rezultă că în calitatea dată pot activa doar persoane fizice. Prin urmare, din prevederile
legale, putem concluziona că unica diferenţă dintre turist, vizitator şi excursionist este termenul de

1
Baieş S., Roşca N. Op.cit., p.242
2
Dicţionar explicativ al limbii romane. Bucureşti: Univers enciclopedic, ediţia a 2-a, 1998, p.782.
3
În noul Cod civil al Republicii Moldova, în art.1132 şi art.1133, bunăoară, se utilizează şi termenul „client".
Considerăm că această utilizare este corectă, dat fiind faptul că până la încheierea contractului orice persoană fizică arte
calitatea universală de client, calitate potenţială de a deveni în viitor turist.

19
deplasare la odihnă, adică: turistul se deplasează pe o durată de cel puţin 24 de ore, vizitatorul - pe o
perioadă mai mică de un an, iar excursionistul - pe durata unei zile. Suntem de părere că aceste
denumiri separate şi diferite, din punctul de vedere al terminologiei, nu sunt cele mai reuşite. în
opinia noastră, cea mai optimală soluţie ar fi ca în legislaţie să fie stipulat un singur termen -
„turist", persoană care se deplasează în orice loc, altul decât locul său de reşedinţă pe o durată de
cel puţin o zi, dar nu mai mare de un an. Putem argumenta această poziţie prin faptul că toate
persoanele, care se deplasează în orice loc, altul decât locul de reşedinţă şi în alt scop decât
desfăşurarea unei activităţi remunerate în locul vizitat, beneficiază de servicii turistice, prestate de
organizaţiile din industria turismului şi se folosesc de patrimoniul turistic unic.
Articolul 1135 CC RM stipulează o novaţie legislativă originală, potrivit căreia turistul are
dreptul să ceară, înainte de începutul călătoriei, ca un terţ să preia drepturile şi îndatoririle sale din
contractul de călătorie (se are în vedere contractul de servicii turistice). Turistul trebuie să
înştiinţeze agentul turistic în termene utile despre cesiunea drepturilor, pentru a putea perfecta toate
formalităţile legate de substituire. Organizatorul călătoriei este obligat să accepte substituirea
turistului, cu excepţia cazurilor în care terţul nu corespunde condiţiilor călătoriei 1, bunăoară, vârsta,
starea sănătăţii etc.
1.4. Condiţiile de constituire a subiecţilor în domeniul turismului
Pentru ca un agent economic să activeze în sfera turismului şi să fie parte a contractului de
servicii turistice, el trebuie să corespundă unor prevederi legale, şi anume: să fie înregistrat în
această calitate într-o formă organizatorico-juridică prevăzută de legislaţia în vigoare şi să obţină de
la Camera de Licenţiere licenţa pentru activitate turistică (art. 14 al Legii nr. 352/2006).
După cum s-a menţionat supra, în domeniul turismului subiectul de bază este Agenţia de
Turism, care activează în formă organizatorico-juridică ca societate cu răspundere limitată (în
continuare SRL), care în Republica Moldova este cea mai răspândită societate comercială2.
Constituirea şi activitatea SRL se desfăşoară în conformitate cu Legea Republicii Moldova
privind societăţile cu răspundere limitată nr.135 din 14.06.20073. Aceste aspecte ale SRL sunt foarte
detaliat analizate şi descrise în literatura juridică autohtonă 4 şi, din aceste considerente, nu vedem
necesitatea de a le repeta.
Eliberarea licenţei pentru activitatea turistică poate avea loc doar cu respectarea, în mod
obligatoriu, a prevederilor legale. Astfel, potrivit art.15 al Legii nr.352/2006, pentru activitatea de
turoperator se stabilesc următoarele condiţii de licenţiere:
a) activitate turistică de minimum 3 ani în Republica Moldova. Succesorului de drept care a
1
Gribincea L. Contractul de navlosire. în: Revista Naţională de Drept, 2012, nr.8, p.27-31.
2
A se vedea: Roşca N. Baieş S. Dreptul afacerilor. Chişinău 2011, p.325.
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.127-130.
4
A se vedea: Roşea N., Baieş S., Op.cit., p.324-353.

20
dobândit recent personalitate juridică i se permite utilizarea mărcii comerciale înregistrate cu o
vechime de minimum 3 ani;
b)includerea obligatorie în statele de personal din cadrul Direcţiei turism a ghidului turistic,
autorizat în condiţiile legii;
c) oficiul va fi amplasat în imobile şi încăperi nelocative la parter, mezanin, etajul unu sau alte
nivele uşor accesibile ale clădirilor cu destinaţie publică;
d)produsele turistice oferite vor fi însoţite de cataloage proprii color, cu anexa de preţuri,
incluzând informaţie despre tipurile de structuri de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire
a mesei incluse în programul turistic;
e) dispunerea de contracte de colaborare încheiate cu ofertanţii serviciilor turistice pentru ţările
de destinaţie şi pentru Republica Moldova: transport, cazare, alimentaţie, agrement, servicii ale
companiilor de asigurări;
f) atragerea turiştilor străini în Republica Moldova, începând cu al treilea an de activitate, în
număr de minimum 100 de persoane anual.
Pentru activitatea Agenţiei de Turism, se stabilesc următoarele condiţii de licenţiere:
a) oficiul va fi amplasat în imobile şi încăperi nelocative la parter, mezanin, etajul unu sau alte
nivele uşor accesibile ale clădirilor cu destinaţie publică;
b) dispunerea de contracte de colaborare încheiate cu minimum un turoperator de pe teritoriul
Republicii Moldova;
c) atragerea turiştilor străini în Republica Moldova, începând cu al treilea an de activitate, în
număr de minimum 50 de persoane anual.
La declaraţia pentru eliberarea licenţei se anexează documentele prevăzute de Legea privind
reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr.451 din 30.07.20011, precum şi:
a) copia de pe actul de proprietate sau de pe alt act prin care se confirmă dreptul de posesie sau
de folosinţă a spaţiului respectiv;
b) copia de pe certificatul privind absolvirea cursurilor de perfecţionare, emis de Centrul
Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului sau de alte instituţii acreditate în
condiţiile legii;
c) schema de încadrare a personalului.
Procedura de constituire a Agenţiei de Turism conţine şi alte prevederi legale, şi anume,
conducătorii Agenţiei de Turism trebuie să dispună de brevetul de turism, de categoria A, eliberată
de Agenţia Turismului. Astfel, potrivit pct.1.2. al Regulamentului cu privire la brevetarea activităţii

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 108-109; republicată în: Monitorul Oficial la Republicii Moldova,
2005, nr.26-28.

21
turismului (în continuare - Regulamentul nr.51/2001) 1, brevetul de turism semnifică un document
prin care se atestă capacitatea profesională a persoanelor care exercită funcţii de administrare în
unităţile turistice, precum şi alte funcţii conform Nomenclatorului funcţiilor în domeniul turismului.
Pentru obţinerea brevetului solicitantul, potrivit pct.3.1. al Regulamentului nr.51/2001, prezintă
Agenţiei Turismului următoarele documente:
a) cererea de eliberare a brevetului, întocmită conform tipizatei din anexa nr.2 la prezentul
Regulament;
b)curriculum vitae;
c) copia actului de identitate;
d)copia actului de studii (studenţii instituţiilor de învăţământ superior cu specializare în
domeniul turismului - certificat prin care se confirmă studiile la instituţia respectivă);
e) copia certificatului de perfecţionare emis de Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din
Industria Turismului (cu excepţiile prevăzute în Criteriile pentru acordarea brevetelor de turism);
f) copia carnetului de muncă sau copia contractului individual de muncă, însoţit de un act ce
confirmă perioada de activitate, eliberat de angajator;
g)copia actului confirmativ de absolvire a unui curs autorizat de limbă străină de circulaţie
internaţională (după caz, dacă pentru funcţia supusă brevetării criteriile invocă cunoaşterea unei
limbi străine de circulaţie internaţională);
h) în cazul cetăţenilor străini, copiile documentelor ce atestă dreptul la muncă în Republica
Moldova.
Brevetul de turism se eliberează în baza unei plăţi. Nivelul tarifar al serviciilor pentru
eliberarea brevetelor de turism şi duplicatelor acestora este prevăzut în Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr.920 din 30.08.2005 cu privire la Nomenclatorul autorizaţiilor, permisiunilor
şi certificatelor, eliberate de către autorităţile administrative centrale şi organele subordonate
acestora persoanelor fizice şi juridice pentru practicarea activităţii antreprenoriale2.
Persoanele care activează în domeniul turismului şi solicită acordarea brevetului de turism sunt
obligate să corespundă criteriilor de acordare a brevetului de turism.
Potrivit pct. 1. al criteriilor pentru acordarea brevetului de turism, persoanele care doresc să
deţină brevet pot ocupa funcţiile în cauză doar după absolvirea unui curs de pregătire profesională
sau managerială în domeniul turismului, specific funcţiei, organizat de Centrul Naţional de
Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului, care activează în baza planurilor şi programelor

1
Acest Regulament a fost aprobat de Agenţia Turismului prin Ordinul nr.51 din 01.11.2001 cu privire la aprobarea şi
punerea în practică a Nomenclatorului funcţiilor în domeniul turismului, a criteriilor pentru acordarea brevetului de
turism şi Regulamentului cu privire la brevetarea activităţii turistice. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,
nr.133-135.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 126-128.

22
de pregătire aprobate de Ministerul Culturii şi Turismului şi Ministerul Educaţiei, Tineretului şi
Sportului.
Alte criterii pentru eliberarea brevetului de turism, potrivit pct.8 al Criteriilor pentru acordarea
brevetului de turism, se referă la studii, vechime minimă în muncă în turism.
Pentru ca agenţiile de turism să participe la raporturile turistice, legislaţia în vigoare mai
stabileşte unele condiţii, şi anume: ca ele să fie incluse în Registrul turismului şi să dispună de
patrimoniu şi resurse turistice. Astfel, potrivit art.3 al Legii nr. 352/2006, Registrul turismului
reprezintă un document care conţine informaţii din domeniul turismului şi despre patrimoniul
turistic al ţării. Potrivit art.2 al proiectului Legii turismului, Registrul turismului reprezintă un
sistem de date care conţine informaţii despre resursele turistice, infrastructura specific turistică,
infrastructura de transport şi subiecţi ai activităţii turistice.
Patrimoniul turistic reprezintă un ansamblu de elemente ce stau la baza desfăşurării activităţii
turistice pe un anumit teritoriu, incluzând resursele turistice naturale şi antropice, baza tehnico-
materială, infrastructura generală, infrastructura turistică şi bunurile destinate consumului turistic.
Potrivit art.9 al Legii nr. 352/2006, patrimoniul turistic este format din bunuri proprietate publică şi
bunuri proprietate privată.
Resursele turistice reprezintă un ansamblu de elemente naturale şi antropice care, prin calităţile
şi specificul lor, sunt recunoscute şi valorificate prin turism în măsura în care nu sunt supuse unui
regim de protecţie integrală. Resursele turistice pot fi naturale (elemente geomorfologice, de climă,
de floră şi de faună, peisaje, zăcăminte de substanţe minerale etc.) şi antropice (monumente şi situri
arheologice, monumente, ansambluri şi rezervaţii de arhitectură, monumente şi ansambluri
memoriale, monumente tehnice şi de artă, muzee, elemente de folclor şi artă populară etc).

23
Capitolul 2
NOŢIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA NAŞTEREA RAPORTURILOR TURISTICE
CONTRACTUALE
2.1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de servicii turistice
Apariţia, evoluţia şi utilizarea contractelor civile din cele mai străvechi timpuri erau dictate de
necesităţile societăţii civile şi nivelul de dezvoltate a economiei oricărui stat.
Contractul constituie principalul izvor de obligaţii, fiind instrumentul care asigură libera
concurenţă şi care stimulează iniţiativa privată. Importanţa sa ca mijloc de stabilire a celor mai
variate relaţii între persoanele fizice şi juridice se învederează în toate domeniile de activitate1.
De-a lungul timpului, contractele civile s-au dovedit a fi pe cât de simple în ceea ce priveşte
formarea lor, pe atât de cuprinzătoare de activităţi şi fenomene diferite; de aceea, de la apariţia lor,
schimbările de bunuri şi de servicii şi, în general, operaţiunile prin care oamenii îşi satisfac
trebuinţele materiale şi cerinţele spirituale nu au necesitat alte instrumente juridice, ci numai
adoptarea contractelor; această adoptare reflectă evoluţia istorică a contractelor2.
Contractul este cel mai adecvat mijloc de reglementare a relaţiilor dintre producători şi
consumatori. Datorită contractului, oamenii au obţinut posibilitatea să-şi satisfacă necesităţile de
produse şi servicii. Contractul este acea formă juridică prin care se organizează schimbul de valori
în societate3.
Contractul de servicii turistice are o istorie nu atât de bogată ca alte contracte civile, dar din
momentul apariţiei sale a fost asigurat cu o temelie juridică destul de amplă şi reuşită.
Actualul Cod civil al Republicii Moldova reglementează un şir de contracte civile absolut noi,
iar altele relativ noi. Din a doua categorie de contracte face parte şi contractul de servicii turistice,
care, practic, a fost recunoscut în legislaţia naţională prin Legea turismului din 11.02.2000. Ulterior,
la 24 noiembrie 2006, a fost aprobată noua Lege cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii
turistice în Republica Moldova. Această lege a creat o bază juridică mai amplă pentru dezvoltarea
de mai departe a acestei ramuri a economiei naţionale, stabilind o politică statală privind
dezvoltarea durabilă a turismului.
Necesitatea aprobării noii legi a fost dictată de unele premise de ordin economic, social şi de
drept4. Ramura turismului a demonstrat, în ultimii ani, o creştere permanentă a numărului de turişti
străini care au vizitat Republica Moldova şi a numărului de turişti moldoveni care au vizitat alte
ţări.
1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V. Drept civil. Drepturile reale. Teoria generală a obligaţiilor.
Vol.II. Chişinău: Cartier Juridic, 2005, p.278.
2
Drept comercial. Suport de curs. 2006, p.106 (http://ro.scribd.com./doc.25756440/Drept-Comercial-Su-port-Curs)
3
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V, Op.cit., p.278.
4
Chibac N. Contractul de servicii turistice: noţiunea, importanţa, perspective. În: Revista Naţională de Drept, 2007,
nr.6, p.43.

24
Totodată, creşte interesul oamenilor de afaceri şi al turiştilor simpli faţă de Republica Moldova,
ţară care în trecut era foarte puţin cunoscută pe arena mondială a turismului.
După cum s-a exprimat în anul 2006 ministrul Culturii şi Turismului la conferinţa de presă cu
ocazia aprobării noii legi, turismul are toate şansele să devină o ramură prioritară a economiei
Republicii Moldova.
Potrivit art.3 al Legii nr. 352/2006, turismul reprezintă un ansamblu de relaţii şi fenomene ce
rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în orice loc, altul decât locul lor de reşedinţă, pe o
perioadă mai mică de un an şi în alt scop decât desfăşurarea unei activităţi remunerate în locul
vizitat.
Ca o categorie economică, turismul este tratat, potrivit alin.(l) art.4 al Legii nr. 352/2006, ca
unul dintre domeniile prioritare ale economiei naţionale, în care statul sprijină turismul prin
mecanisme economice şi prin acţiuni de amenajare şi protecţie a patrimoniului turistic, în
conformitate cu prezenta lege şi cu alte acte normative, prin crearea de condiţii pentru dezvoltarea
durabilă a turismului.
Ca un contract civil, raporturile din domeniul serviciilor turistice sunt reglementate destul de
reuşit, după părerea noastră1, şi în noul Cod civil al Republicii Moldova. Astfel, potrivit art. 1131
CC RM, prin contractul de servicii turistice, o parte (organizatorul călătoriei, agentul turistic) se
obligă să acorde celeilalte părţi (turistului) serviciile stipulate, iar acesta se obligă să achite costul
lor.
În Proiectul Codului civil al Republicii Moldova2, elaborat de către un grup de profesori de la
Facultatea de Drept a USM şi unii membri ai Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova,
proiect înregistrat în Parlament cu numărul 1748 din 19 mai 2002 şi luat ca bază de către
Parlamentul Republicii Moldova pentru definitivarea Codului civil al Republicii Moldova,
contractul de servicii turistice era tratat din alte poziţii. Astfel, potrivit art. 1617 alin.(l) al acestui
proiect „Conform contractului de servicii turistice, organizatorul călătoriei (agentul turistic) este
obligat să-i acorde turistului serviciile stipulate, iar turistul este obligat să achite organizatorului
costul serviciilor acordate".
Analizând comparativ aceste două definiţii, putem menţiona că, în opinia noastră, mai reuşită
este definiţia din actualul Cod civil, dat fiind faptul că definiţia din proiectul respectiv era inspirată
din normele Codului civil german. Asemenea definiţii nu erau tradiţionale pentru doctrina şi
legislaţia naţională, în care, de regulă, se utilizau sintagmele: „prin contractul", „în baza
contractului" şi „se obligă".

1
Chibac N. Contractul de servicii turistice: definiţia, evoluţia şi perspectivele. în: Revista Naţională de Drept,
2010,nr.11,p.48.
2
Drept moldovean, 2002, nr.l.

25
Potrivit art.3 al Legii nr. 352/2006, contractul de servicii turistice este tratat ca un acord de
voinţă, prin care o parte (turoperatorul, Agenţia de Turism) se obligă să acorde celeilalte părţi
(turistului) serviciile stipulate, iar aceasta din urmă să achite costul lor. După cum observăm, în
această din urmă definiţie, denumirea unei părţi contractuale - organizatorul călătoriei, agentul
turistic - a fost înlocuită cu termenii „turoperator", „Agenţie de Turism". După părerea noastră, la
elaborarea acestei legi, nu s-a luat în consideraţie un moment de ordin general, o recomandare cu
privirdla unificarea terminologiei juridice, fapt care nu este de dorit pentru legislaţia naţională. Dat
fiind faptul că Legea nr. 352/2006 a fost aprobată după punerea în practică a noului Cod civil, ar fi
fost de dorit ca autorii acestei legi să ţină cont de categoriile juridice respective speciale utilizate şi
stipulate în Codul civil.
Pentru comparaţie putem menţiona că în legislaţia României acest contract este numit şi definit
altfel. Potrivit pct.l al Legii nr. 631/2001, contractul de comercializare a pachetului de servicii
turistice este acordul de voinţă dintre Agenţia de Turism şi turist, care are ca obiect cumpărarea unui
pachet de servicii turistice de către turist şi eliberarea documentelor de plată şi a documentelor de
călătorie de către Agenţia de Turism.
Din alte poziţii, aproape similare cu definiţiile din legislaţia Republicii Moldova, este tratat
contractul studiat în doctrina Federaţiei Ruse. Astfel, Natalia Siric în teza sa defineşte contractul
respectiv în felul următor: „contractul de prestare a serviciilor turistice este un acord prin care o
parte (persoana care practică activitatea de turism) se obligă să acorde celeilalte părţi (turistului) o
totalitate de servicii turistice în conformitate cu scopurile călătoriei din sursele proprii sau a terţelor,
iar cealaltă parte se obligă să achite aceste servicii"1.
De pe poziţii similare este tratat acest contract şi de A.E. Tolstova, după părerea căreia
„contractul cu titlul oneros de prestare a serviciilor turistice este un acord în virtutea căruia o parte
(turoperator (agentul turistic), care practică activitatea de turism) se obligă să presteze celeilalte
părţi (turistului) o totalitate de servicii turistice în conformitate cu scopul călătoriei din sursele
proprii sau din sursele terţelor, iar cealaltă parte se obligă să achite aceste servicii2.
O definiţie destul de originală a fost propusă de Natalia Gan care în teza de doctor menţionează
că contractul de comercializare (realizare) a produsului turistic reprezintă un acord în baza căruia o
parte (operator de turism), indiferent de faptul dacă contractul este încheiat din numele lui sau din
numele agentului turistic, se obligă să presteze celeilalte părţi (turistului) un complex de servicii
turistice (produs turistic) de sine stătător sau prin intermediul terţelor persoane, iar turistul sau alt
1
Сирик Н.В. Договор оказания туристических услуг в гражданском праве России. Диссертация кандидата
юридических наук, Москва, 2001, р.64-65.
2
Толстова А.Е. Гражданско-правовое регулирование оказания туристических услуг в Российской Федерации.
Часть автореферата диссертации кандидата юридических наук. Краснодар, 2004.
http://www.dissercat.com/content/grazhdansko-pravovoe-regulirovanie-okazaniya-turistskikh-uslug-v-rossiiskoi-
federatsii, р.4.

26
client, care a comandat produsul turistic, se obligă să achite o anumită sumă de bani1.
Aceste definiţii rezultă din prevederile legale stipulate în art.l al Legii Federale, unde se
menţionează că realizarea produsului turistic este tratată ca o activitate a operatorului de turism sau
a agentului turistic pentru încheierea contractului de realizare a produsului turistic cu turistul sau cu
o alta persoană, care a comandat produsul turistic, de asemenea, activitatea operatorului de turism şi
(sau) a terţelor persoane pentru prestarea serviciilor turistice în conformitate cu contractul.
Acest act normativ nu conţine definiţia propriu-zisă a contractului respectiv, dar despre natura
juridică a acestor raporturi se vorbeşte în art.9 al Legii Federale cu privire la bazele activităţii
turistice în Federaţia Rusă, unde se menţionează că turoperatorul asigură de sine stătător prestarea
turiştilor a tuturor serviciilor, care fac parte din produsul turistic sau cu participarea terţelor
persoane, cărora turoperatorul le impune executarea unora sau a tuturor obligaţii faţă de turist şi
(sau) de alţi beneficiari, în art.10 al aceleiaşi legi se stipulează că realizarea produsului turistic are
loc în baza contractului care se încheie în formă scrisă între turoperator şi turist şi (sau) cu un alt
beneficiar, iar în cazurile stipulate în prezenta lege, între agentul turistic şi turist şi (sau) cu un alt
solicitant.
În Federaţia Rusă, la contractul de comercializare a produsului turistic 2 se aplică normele
contractului de prestare a serviciilor cu titlu oneros, stipulate în art.779 CC FR, unde se
menţionează că prin contractul de prestare a serviciilor cu titlul oneros prestatorul se obligă, la
comanda beneficiarului, să presteze servicii (să efectueze anumite acţiuni sau să îndeplinească o
anumită activitate), iar beneficiarul se obligă să achite aceste servicii. în alin.(2) al acestui articol se
menţionează că prevederile capitolului 39 a CC FR, unde este situat şi art.779, se aplică faţă de
diferite contracte de prestare a serviciilor, inclusiv cele turistice.
O novaţie foarte importantă, după părerea noastră, o găsim în proiectul Legii Federale cu
privire la turism şi industria turismului în Federaţia Rusă unde este modificată însăşi denumirea
contractului respectiv şi propusă definiţia acestuia. Astfel, potrivit art.34 al acestui proiect „prin
contractul de prestare a serviciilor de deservire turistică prestatorul se obligă să-i ofere
beneficiarului un complex de servicii turistice organizate anticipat de acesta sau la comanda
individuală a beneficiarului, iar cel din urmă se obligă să achite aceste servicii"3.
Din aceste considerente, putem menţiona că în comparaţie cu legislaţia Republicii Moldova,
care tratează contractul de servicii turistice ca un contract civil separat, de sine stătător, la care se

1
Ган Н.А Правовое регулирование деятельности по оказанию туристических услуг в Российской Федерации.
Диссертация кандидата юридических наук. Российский Университет Дружбы Народов, Москва, 2008, р. 147.
2
Вольвач Я.В. Туристические услуги как объект гражданских правоотношений. Часть автореф. диссер. канд.
юрид. наук. Москва, 2010. http://www.dissercat.com/content/turistskie-uslugi-kak-obekt-grazhdanskikh-
pravsotnoshenii, c.2. În doctrina rusă am întâlnit şi altă denumire a acestui contract, o denumite mai simplă - contract
turistic.
3
http://www.lawmix.ru/law_project/13318/

27
aplică şi normele civile generale cu privire la prestarea serviciilor, în Federaţia Rusă acest contract
este reglementat în legislaţie şi tratat în doctrină de pe alte poziţii. Astfel, N.Gan menţionează că,
după aprobarea Legii Federale din 14 noiembrie 1996 „Cu privire la bazele activităţii turistice în
Federaţia Rusă", au apărut trei concepţii de bază cu privire la natura juridică a contractului
respectiv:
- contractul turistic se referă la contractul de vânzare-cumpărare;
- contractul turistic este o varietate a contractului de prestare a serviciilor;
- contractul turistic include în sine elemente ale câtorva contracte, de aceea este considerat
contract complex1.
Referitor la definiţia contractului analizat, considerăm necesar a menţiona încă un moment
foarte interesant şi original. Astfel, la 6 aprilie 2006 în Sankt Petersburg, în cadrul şedinţei Comisiei
permanente a Adunării Generale Internaţionale a ţărilor CSI, cu participarea dlui Ion Lipciu,
reprezentantul Parlamentului Republicii Moldova la acest forum, s-a discutat întrebarea despre
proiectul Legii-model cu privire la activitatea turistică2. Această lege a fost adoptată la 16 noiembrie
2006 prin Hotărârea nr.27-15 aprobată de cea de a 27-a şedinţă plenară a Adunării Generale
Internaţionale a Ţărilor CSI3.
În art.l al acestei legi-model, raporturile de prestare a serviciilor turistice sunt tratate ca un
acord dintre turoperator sau agentul turistic şi turistul căruia i s-a prestat servicii turistice cu titlu
oneros. Definiţia ca atare a acestui contract o găsim în alin. (1) art.32 al acestei legi-model unde se
stipulează că „Prin contractul de prestare cu titlu oneros a serviciilor turistice, organizatorul
turismului - turoperator - se obligă să presteze clientului un serviciu turistic complex, organizat de
acesta în prealabil (produsul turistic), un complex sau un serviciu turistic separat, de asemenea,
organizat în prealabil la comanda individuală a clientului, iar turistul se obligă să achite această
prestaţie (produs turistic)4.
Potrivit art.20 al Legii Ucrainei cu privire la turism, în redacţia Legii Ucrainei, semnată de
Preşedintele Ucrainei la 18 octombrie 2003 cu modificările din Legea Ucrainei din 9 februarie
2012, „prin contractul de prestare a serviciilor turistice o parte (turoperator, care încheie contractul
direct sau prin intermediul turoperatorului) se obligă să presteze la comanda altei părţi (turist) un

1
Ган Н.А., Op.cit., р.140, Викулова О.Н. Комментарий к Федеральному Закону «Об основах туристической
деятельности в Российской Федерации» (постатейный). Москва: ЗАО Юстицинформ, 2008; Волошин Н.И.
Туристическая деятельности как предмет правового регулирования. В: Экономика и право, 1999, №11, с.55-59;
Сергеев В.И. Договор об оказании международных туристических услуг: Теоретические проблемы и
практические аспекты правоотношений туриста и туристкой фирмы в процессе заключения договора. В:
Право и экономика, 1998, №4, с.14-19.
2
www.iacis.ru
3
http://www.iacis.ru/html/?id=228cpag=648&nid=l,Инфopмaциoнный бюллетень, 2007, №39.
4
www.iacis.ru/html/ index.php?id=22&nid=18pag=648&find%F2%F3%F0%F8%.

28
complex de servicii turistice (produs turistic), iar turistul se obligă să achite costul lui1.
Altfel, este numit şi tratat acest contract în actualul Cod civil al Georgiei. Astfel, potrivit art.656
al acestui cod, prin contractul de turism organizatorul călătoriei (întreprinderea turistică) este
obligat să acorde turistului (călătorului) prestaţiile convenite. Turistul este obligat să achite
organizatorului călătoriei remuneraţia convenită pentru prestaţiile acordate2.
Potrivit art.500 al CC olandez, contractul respectiv se numeşte contract de organizare a
călătoriei, prin care organizatorul călătoriei se obligă faţă de cealaltă parte să-i presteze călătoria
organizată, propusă anterior, care include în sine cazarea sau cuprinde perioada de timp ce
depăşeşte perioada de 24 de ore şi prestarea a cel puţin două servicii din următoarele: transportarea,
cazarea, altă prestaţie turistică, care nu este legată de transportare şi cazare, dar care cuprinde partea
importantă a călătoriei.
Considerăm că mai reuşit contractul de servicii turistice este reglementat în legislaţia Republicii
Moldova, care este tratat atât în Codul civil, cât şi în acte normative speciale ca un contract civil de
sine stătător, separat. Mai laconică, mai succintă este definiţia din Codul civil naţional, însă, după
părerea noastră, în această definiţie nu ar fi de prisos, sau mai bine zis ar fi bine venită pentru turişti
o modificare, care constă în schimbarea sintagmei „serviciilor stipulate" în „serviciile convenite"
sau „serviciile negociate de părţi". Mai flexibilă totuşi ar fi sintagma „serviciile convenite". în al
doilea rând, definiţia din contractul respectiv din Legea nr. 352/2006 urmează să fie modificată şi să
fie identică cu cea din Codul civil al Republicii Moldova, în scopul unei unificări legislative
naţionale. Indiferent de faptul daca va fi acceptată sau respinsă viziunea noastră cu privire la
modificarea contractului de servicii turistice, Legea nr. 352/2006 în acest context urmează să fie
modificată în conformitate cu prevederile art.l 131 alin. (1) CC RM. Această propunere o
argumentăm prin faptul că posibilitatea negocierilor între părţi a condiţiilor contractuale este
prevăzută de art.l 134 alin.(l) lit.i) CC RM.
Menţionăm, totodată, că în Republica Moldova reglementarea definiţiei în parte, şi a
contractului în ansamblu, este departe, după părerea noastră, de a fi considerată ideală, critica căruia
va fi expusă pe parcurs în această teză.
Din definiţiile contractului de servicii turistice, pe care le conţine legislaţia naţională, rezultă că
contractul respectiv este un contract numit, comutativ, consensual, oneros, sinalagmatic, cu
executare succesivă şi de consumator.
Contracte numite sunt acele contracte care îmbină elemente ale unor contracte diferite, numite

1
Закон Украïни «Про туризм» (Bïdomocmi Верховноï Ради Укрïни (ВВР), 1995, N 31, ст.241 ) www.
zakon2.rada.gov.ua/laws/show/324/95-Bp
2
http://law.edu.ru/norm/norm.asp?normID=1259884&subID=100122131,100122138,100122142, varianta rusă a
Codului Civil al Georgiei.

29
sau nenumite1. În doctrina autohtonă, se mai menţionează că numite reprezintă acele contracte care
sunt expres reglementate de prevederile Codului civil şi alte acte normative, fiind calificate prin
denumiri speciale ce determină cu titlu supletiv un spectru exhaustiv de operaţii juridice valabile, în
limita normelor dedicate acestora. Astfel, o atare categorie de contracte apare ca urmare a încadrării
lor normative de către legiuitor, care de altfel îşi rezervă şi dreptul de a le atribui o denumire
specială2.
Pentru prima dată, în Republica Moldova, contactul de servicii turistice a devenit numit prin
Legea turismului din 02.11.2000 (în prezent abrogată).
Contracte comutative sunt contractele în care existenţa şi întinderea prestaţiilor datorate de
către părţi sunt certe şi pot fi apreciate chiar la momentul încheierii contractului 3. Caracterul
comutativ al contractelor de servicii turistice se manifestă prin faptul că agentul turistic se obligă să
acorde turistului „serviciile stipulate" (alin. (1) art.l 131 CC RM). Categoriile de servicii turistice
sunt stipulate în contract în conformitate cu prevederile art.1134 CC RM şi cu contractul-model,
aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la introducerea contractului
turistic, voucherului turistic şi a fişei de evidenţă statistică a circulaţiei turiştilor la frontiera
Republicii Moldova, nr.1470 din 27.12.20014.
Contractul de servicii turistice este un contract consensual, dat fiind faptul că legislaţia
naţională nu cere o formă specială (contractul va fi valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al
părţilor exprimat în scris)5. Potrivit alin.(2) art.1174 CC român, contractul este consensual atunci
când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
Turistul beneficiază de serviciile prestate în schimbul unui preţ. Odată ce ambele părţi urmăresc
obţinerea de foloase patrimoniale, contractul de servicii turistice are un caracter oneros. Turistului i
se acordă un complex de servicii turistice în formă de produs unic, iar organizatorul călătoriei
primeşte costul prestaţiilor convenite6.
Caracterul sinalagmatic al contractului de servicii turistice este determinat de faptul că, în
virtutea legii, părţile contractuale sunt obligate reciproc şi corelativ. Astfel, potrivit alin.(l) art.704
CC RM, un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încât
obligaţia fiecărei dintre ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte. Potrivit art.1171 CC român,
contractul este sinalagmatic, atunci când obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi
interdependente.
1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V, Op.cit., p.292.
2
Cimil D. Calificarea raporturilor contractuale. Studiu monografic. Chişinău: Grafema Libris. 2013, p.107.
3
Eşanu Nicolae. Despre contracte în general. Cartea a IlI-a, art.666-711 CC al RM. în: Comentariul Codului civil al
Republicii Moldova. vol.II, ediţia a Ii-a. Chişinău: Arc, 2006, p.210.
4
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 161.
5
Drept civil. Contracte speciale. Coordonator Ion Dogaru. Bucureşti: AII Besk, 2004, p.506.
6
Кибак Г., Мишина Т., Цонова И. Гражданское право. Особенная часть, издание пятое, дополненное и
переработанное. Кишинэу: СЕР USM, 2009, с.224.

30
Fiind după natura sa juridică un contract de executare succesivă, contractul de servicii turistice
presupune mai multe servicii turistice prestate pe parcursul unei perioade de timp stabilite în
contract prin acordul părţilor.
Contractul de servicii turistice este un contract de consumaţie, dat fiind faptul că este încheiat
între un comerciant - agentul turistic şi un consumator - turistul -persoană fizică, căruia i se
prestează servicii pentru necesităţile personale. Potrivit art. 1 al Legii privind protecţia
consumatorilor, consumator este considerată orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau
să procure oricare comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de
activitatea de întreprinzător sau profesională. Delimitarea consumatorului de alte persoane, cărora li
se prestează anumite servicii, o găsim în pct.3 al Hotărârii Plenului CSJ nr.7 din 09.10.20061.
Fiind un contract la care participă consumatorul, contractul de servicii turistice este marcat de
caractere juridice - caracterul de contract de adeziune şi caracterul public2. Potrivit art. 1177 CC
român, contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale şi, în completare, dispoziţiilor
Codului civil.
Potrivit art. 1175 CC român, contractul este de adeziune, atunci când clauzele sale esenţiale
sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor
sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.
Considerăm necesar a analiza anumite momente foarte importante, după părerea noastră, cu
privire la natura juridică a contractului discutat referitor la posibilitatea de a fi considerat pozitiv sau
negativ ca un contract de adeziune.
În doctrina autohtonă, se menţionează că „fiind un contract la care participă consumatorul,
contractul de servicii turistice este marcat de caracterele juridice specifice acestora - caracterul de
contract de adeziune şi caracterul public"3. Această teză se argumentează prin apelarea la alin.(2)
art.1132 CC RM, unde se menţionează că condiţiile incluse în anunţul publicitar, în ofertă sau în
altă informaţie prezentată clientului de către organizator sunt obligatorii pentru acesta din urmă, cu
excepţia cazurilor în care clientul a fost notificat, înainte de încheierea contractului, despre
modificarea condiţiilor. în aşa mod, după părerea unor autori naţionali, „de regulă, clauzele
contractului de servicii turistice sunt redactate de agentul turistic şi nu pot fi negociate"4.
După cum s-a menţionat supra, O. Efrim îl consideră contract de adeziune, fapt cu care noi nu
putem fi de acord. în primul rând, însăşi sintagma „de regulă" ne pune în gardă, deoarece autorul
acestei poziţii admite, în opinia noastră, şi contrariul, adică este posibil, se poate de negociat unele

1
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.3.
2
Efrim O. Obligaţiile, cartea a IlI-a, art.1131-1145 CC al RM, în Comentariul Codului civil al Republicii Moldova,
vol.II, ediţia a Ii-a. Chişinău: Arc, 2006, p.700.
3
Efrim Oleg, Op.ciU p.700.
4
Ibidem.

31
condiţii contractuale sau ca excepţie. în al doilea rând, este necesar de menţionat contrazicerea,
discordanţa dintre alin.(2) art.l 132 CC RM şi lit.i) şi k) art. 1134 CC RM. Notificarea ca temei de
modificare a condiţiilor contractului înainte de încheierea lui este un lucru foarte important şi
posibil, dar care nu schimbă natura juridică a contractului în ansamblu. Dacă e să tratăm corect
art.1134 CC RM, această normă este destinată conţinutului contractului respectiv ca proiect,
deoarece în alin.(2) art.1134 CC RM este stipulat direct că toate condiţiile contractuale trebuie
prezentate clientului în scris înainte de încheierea contractului. Prevederile art.1132 şi 1136 CC RM
se referă la posibilităţile negocierii cu privire la modificarea proiectului contractului la etapa
anterioară încheierii sale. Prin urmare, aceste norme ale Codului civil nu ne acordă dreptul de a
considera contractul discutat drept contract de adeziune1.
Un argument pozitiv în acest sens a fost propus de expertul, doctorul în drept Igor Trofimov,
care în avizul său menţionează că „deşi legiuitorul stabileşte condiţia potrivit căreia urmează a-i fi
prezentate clientului în scris toate condiţiile contractuale, însă aceasta nicidecum nu înseamnă că
aceste condiţii reprezintă o ofertă care nu poate fi negociată în esenţă. Mai mult ca atât, astăzi
agenţii economici în vederea dezvoltării afacerilor sale se strădui să ofere o gamă largă de servicii,
care în multe cazuri depăşesc cadrul pachetelor turistice, oferind servicii turistice în funcţie de
doleanţele concrete ale clienţilor. Astfel, pasiunea şi interesul beneficierii de serviciul turistic nu
rezultă din standardul şi repetabilitatea acestuia, ci dimpotrivă, din unicitatea şi exclusivitatea lui.
Aceasta denotă doar perspectiva unui contract negociabil".
Comparând legislaţia naţională cu cea română în ceea ce priveşte natura juridică a contractului
de servicii turistice, putem menţiona încă un moment interesant. în art.666 CC RM printre alte
contracte este numit şi contractul civil negociabil, care este tratat în doctrina autohtonă ca un
contract „...în care fiecare parte negociază toate clauzele contractului. Această clasificare se face în
funcţie de faptul dacă clauzele sunt negociabile, şi nu în funcţie de faptul dacă au fost negociate sau
nu"2. După părerea noastră, este vorba de o nouă categorie, o nouă varietate de contract care relativ
era cunoscută de legislaţia şi doctrina naţională, dar care nu era stipulată în Codul civil vechi din
1964. în noul Cod civil român un asemenea contract poartă o altă denumire - contract-cadru. Astfel,
potrivit art.1176 CC român, contractul-cadru este acordul prin care părţile convin să negocieze, să
încheie sau să menţină raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate de
acesta. Ulterior, prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr.516 din
12.04.2005, a fost aprobat contractul-cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice3.
După părerea noastră, luând în consideraţie HG nr. 1470/2001 prin care a fost aprobat

1
La acest subiect vom reveni în compartimentul destinat încheierii contractului de servicii turistice.
2
Eşanu N. Op.cit., p.210.
3
Monitorul Oficial, partea I, nr.334 din 20 aprilie 2005.

32
contractul-model, care are ceva comun cu contractul-cadru, prevăzut de noul Cod civil român, am
cutezat de a afirma că contractul de servicii turistice poate fi atribuit la contractul-model sau la cel
negociabil, iar în unele cazuri, când unii potenţiali turişti formal, fără a studia conţinutul
contractului prezentat de Agenţia de Turism şi de a face anumite corecţii, poate fi considerat
contract de adeziune.
Contractul de servicii turistice este un contract complex, deoarece conţine elemente din
contractele de vânzare-cumpărare, transport, de reprezentare, intermediere şi altele. Potrivit art.667
alin.(3) CC RM, părţile pot încheia contracte care conţin elemente ale diferitor contracte prevăzute
de lege (contracte complexe).
„Contractele complexe sunt acele contracte care îmbină elementele unor contracte diferite,
numite sau nenumite.
Existenţa contractelor nenumite şi complexe rezidă în principiul libertăţii contractuale, care
presupune posibilitatea pentru părţile contractante de a găsi forme juridice netradiţionale pentru
operaţiunile pe care le săvârşesc. Diversificarea vieţii economice duce la aceea că contractele
existente în legislaţia civilă se dovedesc a fi incapabile să satisfacă noile raporturi sociale. Practica
generează în permanenţă noi forme juridice menite să perfecteze marea varietate a operaţiunilor
realizate de participanţii circuitului civil"1.
Referitor la contractele complexe, în literatura naţională se mai menţionează că pentru această
categorie de contracte legea reglementează prezenţa unui obiect neomogen sintetizat din construcţia
simbiotică dintre mai multe contracte numite2.
Finalizând analiza caracterelor juridice ale contractului de servicii turistice, considerăm necesar
a aprecia un aspect teoretic care se referă la contractul mixt.
În doctrina rusă se menţionează că contractele mixte se deosebesc de cele nenumite prin
includerea în conţinutul lor a elementelor din varietăţi şi tipuri de raporturi contractuale cunoscute.
Această regulă creează necesitatea de a aplica faţă de acestea, în compartimentele necesare,
reglementările concrete referitoare la contractele numite3.
în literatura juridică din Ucraina, contractul mixt este tratat în felul următor: dacă contractul
mediază două sau câteva raporturi diferite şi îmbină condiţii obiective necesare pentru crearea
obligaţiilor de diferite tipuri, acesta este contract mixt4.
în doctrina autohtonă, expertul, doctorul în drept Dorin Cimil e de părere că contractul de
servicii turistice este unul mixt. Acest savant, în avizul său, menţionează că „în doctrina juridică
1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V, Op.cit., p.292-293.
2
Cimil D. Calificarea raporturilor contractuale. Studiu monografic. Chişinău: Grafema Libris. 2013, p.108.
3
Российское Гражданское право: Учебник. В 2 т. Т.П: Обязательственное право. Отв. ред. Е.А.Суханов. Москва:
Статут, 2010, р.141.
4
Харитонов О.Е., Саниахметова Н.А. Гражданское право Украины: Учебник. Издание второе. Харьков: ООО
«Описей», 2005, р.448.

33
persistă părerea că toate contractele complexe ar urma să includă un element necunoscut (nedefinit)
de lege. însă această circumstanţă e un temei de a invoca diferenţa dintre contractele complexe şi
cele mixte.
Contractele mixte, spre deosebire de cele complexe, trebuie să cuprindă, cel puţin, un obiect
contractual nenumit, coroborat cu alte elemente de aceeaşi sorginte nedefinit sau, dimpotrivă, direct
reglementat de legislaţia civilă. Contractul complex însă poate îngloba doar elemente expres
prevăzute de legiuitor sub forma unor entităţi relative bine conturate"1.
Această viziune doctrinară are dreptul la existenţă, însă referitor la contractul de servicii
turistice putem menţiona că acest contract, în opinia noastră, poate fi considerat contract civil cu
anumite rezerve. Pentru autorul acestei teze, viziunea dlui Cimil necesită un studiu suplimentar,
care va fi efectuat pentru viitoarele publicaţii.
Studiul efectuat ne-a impus o întrebare: prin care aspecte se poate manifesta importanţa şi
perspectivele aplicării pe viitor a raporturilor turistice, la temelia cărora trebuie să se afle contractul
de servicii turistice şi care poate fi influenţa acestui contract asupra fluxului de turişti care vizitează
Republica Moldova sau asupra turiştilor moldoveni care doresc să viziteze alte ţări?
Ca moment, iniţial poate servi evoluţia legislaţiei naţionale, care pe parcursul ultimilor ani a
suferit schimbări pozitive esenţiale. în primul rând, este de menţionat faptul renovării fundamentale
a legii noi care, fiind comparată cu Legea turismului din 11.02.2000, a fost modificată calitativ şi
cantitativ. Ba mai mult ca atât, această lege a fost ajustată şi coordonată cu normele Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului şi principiile Organizaţiei Mondiale a Turismului. Aşadar, după
părerea noastră, baza legislativă a acestei ramuri este satisfăcătoare. Această afirmaţie se referă şi la
contractul de servicii turistice, care în ansamblu este reglementat de legislaţia naţională destul de
reuşit.
„Printre punctele tari ale industriei turismului din Republica Moldova se găsesc calitatea
sistemului de sănătate şi igienă, cadrul legislativ privind sectorul turistic, securitatea în domeniu,
infrastructura telecomunicaţiilor, competitivitatea preţurilor în domeniul turismului şi călătoriilor" 2.
Serviciile, care se propun pentru prestaţie, trebuie să fie reale şi atractive. Din punct de vedere
juridic, ele trebuie să fie convingătoare, să creeze turiştilor condiţii contractuale favorabile, la un
nivel cel puţin european, iar în ceea ce priveşte unele aspecte - chiar şi mai perfect.
Perspectiva valorificării potenţialului turistic naţional, după părerea preşedintelui Asociaţiei de
Dezvoltare a Turismului din Moldova, Viorel Miron, poate fi realizată pe patru căi: „Prima ar fi
dezvoltarea destinaţiilor, pentru că le avem, mai mult sau mai puţin, cunoscute; doi - reforma

1
Cimil D. Op.cit., p.108.
2
Niculăiţă D. Turismul în Moldova - oportunităţi de investiţii pentru agenţiile de turism. În: varianta electronică a
ziarului Economistul, marţi. 25.09.2012 www.eco.md.

34
managementului sectorului turistic, sectorul aproape că nu este gestionat; trei - ar fi susţinerea
businessului turistic şi patru - dezvoltarea infrastructurii de calitate a ospitalităţii moldoveneşti,
pentru că, din păcate, calitatea serviciilor noastre la toate verigile industriei lasă de dorit"1.
După părerea acestei personalităţi, pentru valorificarea patrimoniului turistic naţional, un aport
obligatoriu trebuie să fie din partea statului şi autorităţilor locale, întrucât o jumătate din baza
materială a turismului din ţară, mai ales taberele pentru copii, se află în proprietate publică şi este
prost gestionată2.
De asemenea, o posibilă soluţie de îmbunătăţire a gestionării bazei turistice materiale ce
aparţine statului poate servi privatizarea acestor obiecte, inclusiv cu participarea capitalului
investiţional străin.
Un rol important în dezvoltarea turismului naţional îi aparţine turismului rural, care are
perspective reale de dezvoltare. „Turismul în mediul rural este, în ultimul timp, unul dintre genurile
de activitate foarte profitabilă. Afacerile turistice rurale pot fi extinse şi pe exemplul satului
moldovenesc, pentru că:
- majoritatea resurselor turistice se găsesc pe teritoriul satelor sau în apropiere (de exemplu,
Complexul „Orheiul Vechi", Peştera Răposaţilor, Grotele de la Ofatinţi, rezervaţia peisagistică
Trebujeni etc);
- satul este locul unde s-au conservat tradiţiile populare;
- comunitatea sătească este foarte ospitalieră"3.
Ca factor pozitiv de perspectivă, în raporturile turistice pot fi menţionate următoarele momente:
crearea zonelor turistice naţionale, â căror temelie juridică este stipulată în Legea nr. 352/2006;
acordarea vizelor gratuite4, diversificarea segmentelor de activitate în sfera turismului pentru
diferite categorii de turişti; crearea unei structuri turistice contemporane, viabile şi comode pentru
turişti, stabilirea unor înlesniri pentru anumite categorii de turişti, bunăoară, minori, invalizi,
pensionari. Un alt moment pozitiv îl constituie faptul geografic, deoarece Moldova este situată la o
răscruce de drumuri care duc spre diferite ţări europene - România, Bulgaria, Ucraina, Turcia etc.
Ca un factor pozitiv pentru Republica Moldova sau ca un orien-tator de activitate care merită a fi
urmat în domeniul promovării turismului poate servi practica Elveţiei5.

1
Anual, industria turismului înregistrează o creştere de 3-6%. în: Economist din 9 mai 2012, p.7. (interviu cu Viorel
Miron - preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare a Turismului din Moldova).
2
Ibidem.
3
Botezatu A. Valorificarea potenţialului turistic al satului moldovenesc. în: Revista Economică. 2011, nr.l/75,p.41.
4
De la 1 ianuarie 2007 este anulat regimul de vize pentru cetăţenii ţărilor Uniunii Europene, SUA, Canadei,
Confederaţiei Elveţiene, Regatului Norvegiei, Republicii Islanda şi Japoniei care vor să viziteze Republica Moldova
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.10-13). Pe 9 februarie 2007 Moldova a început negocierile cu
Uniunea Europeană şi SUA pentru stabilirea unui regim facilitar de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova care vor
dori să călătorească în spaţiul comunitar şi în SUA {Moldova Suverană, 14 februarie 2007).
5
Ах, Швейцария: как много в имени твоём.... В: Экономическое обозрение от 20 апреля 2012 года.

35
Considerăm necesar a menţiona şi unii factori care pot influenţa negativ raporturile turistice.
Printre aceşti factori, după părerea noastră, pe primul loc se află lipsa infrastructurii turistice
respective. Nu pot fi atractive orice condiţii contractuale dacă drumurile şi alte căi de acces sunt
într-o stare proastă. Este bine venit şi lăudabil faptul că, în ultimii ani, starea proastă a drumurilor
din ţară sunt permanent în vizorul Guvernului Republicii Moldova şi de acum se simt oarecare
schimbări pozitive.
Cu părere de rău, în prezent lipsesc hoteluri, restaurante, cantine şi alte obiecte de agrement în
locurile şi punctele vizitate de turişti, monumentele istorice arheologice sunt într-o stare
deplorabilă. Lipsa concurenţei hoteliere se manifestă prin numărul redus de hoteluri, nivelul şi
calitatea nesatisfăcătoare a serviciilor propuse turiştilor. Aceste observaţii nu se referă la capitala
Moldovei, unde hoteluri de nivel superior sunt îndeajuns, însă preţurile înalte, comparativ cu
preţurile din ţările europene, nu le fac atractive.
Realizarea Strategiei de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003-
2015 (abrogată) a avut temei de creare a unei baze materiale adecvate pentru dezvoltarea turismului
intern şi internaţional în Republica Moldova într-un mod integrat, echilibrat şi durabil, astfel încât
să aducă beneficii culturale şi socio-economice considerabile ţării şi comunităţilor ei.
În prezent, un moment favorabil pentru realizarea programelor turistice îl constituie faptul că
Republica Moldova, fiind situată teritorial aproape în centrul Europei, la o răscruce de drumuri, este
foarte atractivă atât pentru turiştii autohtoni, cât şi pentru cei străini. Acest lucru se datorează şi
faptului că republica dispune de o diversitate mare de obiecte naturale destul de originale, bunăoară,
codrii Moldovei, obiecte arheologice, istorice, culturale, nemaivorbind de vinarii, centre de
agrement şi tratament.
Toate aceste obiecte sunt situate destul de compact, la o distanţă nu prea mare unul de altul,
deoarece înseşi dimensiunile teritoriale ale Republicii Moldova sunt relativ mici. Ca rezultat, pe
parcursul unui timp limitat, bunăoară, de 1-3-5 zile pot fi vizitate un şir de obiecte turistice, cum ar
fi mănăstiri, muzee, monumente istorice, culturale, vinarii şi altele.
Pentru viitor, o modalitate de aplicare a raporturilor turistice poate servi contractul de servicii
turistice încheiat pentru agrement şi alte scopuri în zonele turistice naţionale. Temelia legală pentru
acest tip de turism o găsim în Legea nr. 352/2006. Astfel, o novaţie foarte importantă a acestei legi,
în comparaţie cu Legea turismului din 2000 (în prezent abrogată), este stabilirea statutului juridic al
zonelor turistice naţionale.
Primul pas în crearea zonelor turistice naţionale este aprobarea Legii Republicii Moldova din 4
decembrie 2008 privind constituirea Rezervaţiei cultural-naturale „Orheiul vechi"1 şi fondarea

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.1-2.

36
Parcului Naţional „Orhei", constituit prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.201 din
12.07.20131. Aprobarea acestor acte normative se datorează, în primul rând, faptului că în zona
respectivă se află un şir de monumente istorico-culturale şi arheologice „Orheiul Vechi", stânca
Migla, muzeele „Serghei Lazo", „Alexandru Donici", mănăstirile Curchi, Tabăra. Pe viitor,
asemenea zone pot fi create în raioanele de frontieră - Hânceşti, Nisporeni, Soroca, Ştefan Vodă,
Cahul, localitatea Vadul lui Vodă ş.a.
2.2. Delimitarea contractului de servicii turistice de alte contracte civile a) precizări de
ordin general
Apariţia şi întrebuinţarea, din cele mai străvechi timpuri, a diferitor categorii de contracte au
fost în permanenţă succedate de dezvoltarea şi evoluţia acestora în dependenţă de conjunctura
social-politică şi economică a societăţii. Aceste tipuri de contracte au fost conformate şi aplicate
după necesitate, în funcţie de cerinţele sociale ale fiecărei perioade istorice în parte şi de fiecare
societate în parte2.
Însă, de la bun început, contractele civile se deosebeau între ele, fiecare având ceva specific,
individual, caracteristic doar pentru el, fapt care îl delimitau de celelalte.
Contractul de servicii turistice este un contract civil separat, recunoscut atât de legislator, cât şi
de doctrina din Republica Moldova şi din alte ţări. Contractul respectiv este unul cu caracter
complex având unele elemente similare cu ale altor contracte civile, bunăoară, de vânzare-
cumpărare, locaţiune, transport, antrepriza, contractul de muncă.
Faptul cel mai important care delimitează contractul de servicii turistice de alte contracte civile
este destinaţia şi scopul acestui contract de a deservi persoanele fizice autohtone şi străine de
diferite vârste pe parcursul vacanţei, concediului, tratamentului sau, în general, a timpului liber cu
un spectru de servicii foarte numeros şi diferit, care sunt prestate pentru asigurarea odihnei,
tratamentului şi altele la cel mai înalt nivel.
După părerea noastră, cele mai importante criterii de delimitare a contractului studiat de alte
contracte civile se manifestă prin natura lor, componenţa participanţilor, obiectul, preţul, conţinutul,
forma, modul de executare, durata raporturilor şi structura raporturilor contractuale3.
Înainte de a stabili care sunt asemănările şi deosebirile, criteriile de delimitare a contractului de
servicii turistice faţă de alte contracte civile, este important de a verifica din care grupă de contracte
civile face parte şi care sunt caracteristicile specifice ale acestui contract?
Dintre toate contractele civile, contractul de servicii turistice se aseamănă cel mai mult cu

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.182-185.
2
Guigov A. Evoluţia şi delimitarea contractului de locaţiune faţă de contractul de vânzare-cumpărare şi de alte
contracte civile. în: Revista Naţională de Drept, 2012, nr.12, p.46.
3
Ibidem, p.46-52; Mihalachi I. Delimitarea contractului de expediţie de alte contracte juridico-civile. În: Revista
Naţională de Drept, 2012, nr.l, p.15-19.

37
contractul de prestări servicii, făcând parte din aceeaşi grupă de contracte civile, altfel spus, este o
varietate a contractului de prestări servicii.
Care sunt factori comuni ai contractului de servicii turistice şi ai contractului de prestări
servicii? Punctul de pornire este definiţia legală propriu-zisă a acestui contract, stipulată în art.1131
alin.(l) CC RM din care rezultă că o parte (organizatorul călătoriei, agentul turistic) se obligă să
acorde celeilalte părţi (turist) serviciile stipulate.
Dacă e să contrapunem această teză cu noţiunea contractului de prestări servicii, în genere,
stipulată în art.870 alin.(l) CC RM, unde este stabilit că o parte (prestator) se obligă să presteze
celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, apoi concluzia este foarte simplă, şi anume, contractul
de servicii turistice face parte din grupa contractelor de prestări servicii. Putem argumenta acest
postulat şi prin obiectul contractului de servicii turistice, care potrivit art.970 alin.(2) CC RM poate
fi de orice natură. Prin urmare, spectrul de servicii prestate în genere este foarte larg, nedeterminat,
nelimitat şi poate include orice servicii care sunt solicitate de persoanele fizice sau juridice. în
situaţii reale, beneficiarului i se acordă nu un oarecare, ci un anumit serviciu, de care acesta are
nevoie. Bunăoară, serviciile de deservire curentă a cetăţenilor, care includ o gamă foarte bogată. în
toate cazurile însă persistă un element obligatoriu - prestarea serviciilor este un rezultat al
acţiunilor, al activităţii prestatorului1.
Ba mai mult ca atât, spre deosebire de legislaţia României şi a Federaţiei Ruse, contractul de
servicii turistice a devenit un contract numit odată cu adoptarea Legii turismului din 11.02.2000.
Fiind unul din contractele ce mediază prestările de servicii în sfera turismului, datorită complexităţii
raporturilor reglementate, a importanţei lui şi a necesităţii protejării cât mai ample a drepturilor
turistului, el a fost scos de sub incidenţa normelor cu privire la contractul de prestări servicii,
găsindu-şi o reglementare proprie în capitolul XIX, titlul III al cărţii a IlI-a, Cod civil2.
Însă, cu părere de rău, în capitolul Codului civil dedicat contractului de servicii turistice,
lipseşte o normă specială în care s-ar stipula că în cazul în care nu va exista o normă specială pentru
contractul analizat, se vor aplica normele contractului de prestări servicii. Prin urmare, aplicarea
normelor ce reglementează alte contracte civile, inclusiv contractul de prestări servicii, poate fi
realizată doar în baza analogiei dreptului, fapt care, în opinia noastră, nu este cel mai reuşit.
Făcând o paralelă comparativă, putem menţiona că în unele contracte civile, bunăoară, faţă de
contractul de arendă se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile cu privire la locaţiune în măsura în
care normele ce reglementează contractul de arendă nu prevăd altfel (alin.(3) art.911 CC RM).
Noi considerăm că deşi lipseşte o stipulaţie specială în contractul de servicii turistice, faţă de
1
Chibac Gh. Prestări servicii, Cartea a IlI-a, Titlul III, art.930-1104. în: Comentariul Codului civil al Republicii
Moldova. Voi. II, ediţia a Ii-a, Chişinău: ARC, 2006, p.563.
2
Chibac Gh., Băieşu A., Rotari Al., Efrim O. Drept civil. Contracte şi succesiune, ediţia a IlI-a, revăzută şi completată,
vol.III. Chişinău: Cartier Juridic, 2010, p.296; Efrim O. Op.cit, p.699.

38
acest contract pot fi aplicate fără probleme normele generale ce reglementează contractul de prestări
servicii.
Pentru comparaţie, este cazul de menţionat că în art.779 alin. (2) CC al Federaţiei Ruse este
direct stipulat că regulile capitolului 39, destinat contractelor de prestare a serviciilor cu titlu
oneros, se aplică faţă de contractele de prestare a serviciilor, de comunicaţii, medicale, veterinare,
de audit, de prestare a serviciilor turistice şi altele cu anumite excepţii. Şi în doctrina rusă se
menţionează că din contractele de prestare a serviciilor cu titlu oneros face parte şi contractul de
servicii turistice, care este numit, uneori, contract de prestare a serviciilor turistico-excursioniste1.
b) delimitarea de contractul de vânzare-cumpărare
La momentul actual, atât vânzarea-cumpărarea, cât şi prestarea serviciilor turistice se întrunesc
în cadrul a două contracte civile distincte care sunt utilizate pe larg atât pe plan intern, cât şi
internaţional de către un număr foarte mare de participanţi de diferite vârste.
Contractele de servicii turistice şi de vânzare-cumpărare acumulează un şir de aspecte de
asemănări şi deosebiri. Din prima categorie comună fac parte caracterul bilateral al acestor
contracte, posibilitatea de participare a mai multor persoane atât din partea cumpărătorului, cât şi a
turistului, sau încheierea unui contract în folosul unui terţ. Este posibilă varianta încheierii, de
asemenea, a ambelor contracte în favoarea unui grup de persoane fizice (angajaţii unei întreprinderi
sau minori, pensionari în calitate de turişti) sau procurarea unei clădiri care să fie amenajată cu
destinaţie de grădiniţă de copii, sală de sport, bibliotecă şi la care să aibă acces copiii din familiile
social-vulnerabile dintr-o localitate sau fără această clauză specială.
O asemănare între contractul de servicii turistice şi unele varietăţi ale contractului de vânzare-
cumpărare este faptul că aceste contracte, în afară de normele generale, stipulate în Codul civil, sunt
reglementate de unele acte normative speciale aprobate de Parlament, Guvern, ministere şi
departamente.
Ambele contracte sunt cu titlu oneros, doar că deosebirea se manifestă prin faptul că achitarea
bunului procurat are loc imediat după încheierea contractului şi transmiterea bunului, pe când în
contractul de servicii turistice achitarea are loc în avans, înainte de prestarea serviciilor, cu excepţia
achitării ulterioare a unor servicii prestate suplimentar faţă de cele prevăzute în contract la
solicitarea turiştilor. Şi în contractul de vânzare-cumpărare poate avea loc, în unele cazuri, achitarea
preţului în avans sau în rate.
Executarea contractului de vânzare-cumpărare este, de regulă, de o singură dată, adică
executare imediată, pe când în contractul de servicii turistice, executarea are loc pe o durată de timp
stipulată în contract, dar care nu poate fi mai mică de 24 de ore şi nu poate depăşi un an.

1
Российское Гражданское право: Учебник. В 2 т. T.II. Обязательственное право, с. 663-667.

39
O altă deosebire a contractului de servicii turistice de contractul de vânzare-cumpărare poate fi
componenţa participanţilor, bunăoară, când în grupul turistic sunt incluşi doar minori, pensionari
sau alte persoane cu interese comune de ordin cultural, de tratament etc. Un asemenea element nu
este caracteristic pentru contractul de vânzare-cumpărare, dar poate exista, ca excepţie, bunăoară, la
procurarea unei clădiri cu destinaţie de creşă.
Un aspect de delimitare a acestor contracte se referă la componenţa specifică care execută
contractul de servicii turistice şi care condiţional poate fi separată în două grupe: înşişi subiecţii
contractului (organizatorul călătoriei sau agentul turistic) şi alţi participanţi care prestează serviciile
turistice concrete.
Forma contractului de servicii turistice în toate cazurile trebuie să fie scrisă, prin întocmirea
unui formular special, conţinutul căruia este prevăzut de normele de drept, pe când contractul de
vânzare-cumpărare poate fi negociat şi în mod verbal.
De asemenea, în contractul de servicii turistice, legiuitorul stipulează un şir de obligaţii
precontractuale, care sunt de o natură foarte specifică, dar nu numai în scopul de publicitate, fapt
care nu se menţionează, de regulă, în contractul de vânzare-cumpărare.
Şi structura raporturilor contractuale în contractul de servicii turistice este una complicată, cu
participarea la executarea acestui contract a mai multor persoane fizice şi juridice (ghizi,
excursionişti, hoteluri, restaurante, întreprinderi de transport), fapt care nu este caracteristic pentru
contractul de vânzare-cumpărare.
Contractul de servicii turistice poate fi delimitat de contractul de vânzare-cumpărare şi prin
obiectul contractului, care are un caracter complex, şi care include o totalitate de servicii prestate pe
tot parcursul executării contractului. Prin acest element, el se deosebeşte de obiectul contractului de
vânzare-cumpărare, care există în realitate în momentul încheierii contractului şi se transmite în
proprietatea cumpărătorului imediat după încheierea contractului, cu unele excepţii, bunăoară, când
bunul vândut este transmis într-un loc sau într-un moment expres stipulate în contract.
O asemănare între aceste contracte se referă la faptul că faţă de ambele se aplică normele cu
privire la consumator.
c) delimitarea de contractul de locaţiune
Contractul de servicii turistice are ceva comun cu locaţiunea în ceea ce priveşte folosirea
temporară a unui bun care aparţine cu titlu de proprietate unei alte persoane, bunăoară, folosirea
spaţiului locativ şi a altor obiecte din hoteluri, case de odihnă, sanatorii.
Asemănarea acestor contracte se manifestă şi prin modul de executare a obligaţiilor de către o
parte contractuală care se desfăşoară pe toată durata contractuală.
Delimitarea faţă de locaţiune se manifestă prin faptul că termenele locaţiunii sunt mult mai

40
mari, maximal fiind până la 99 de ani. Ba mai mult ca atât, contractul de locaţiune poate fi încheiat
şi pe un termen nedeterminat, ceea ce nu este caracteristic pentru raporturile turistice.
Delimitarea contractului de servicii turistice de locaţiune se poate efectua şi după alte criterii,
bunăoară, după obiect. în locaţiune obiectul contractului este un bun determinat individual, pe când
în raporturile turistice poate fi individualizată doar o parte a obiectului contractului, bunăoară, casa
de odihnă, hotelul, staţia balneară, sanatoriul, în rest obiectul reprezintă o gamă largă de servicii de
altă natură.
După cum s-a menţionat supra, forma contractului de servicii turistice în toate cazurile este
scrisă cu un conţinut determinat de normele de drept, pe când forma contractului de locaţiune, după
cum rezultă din art.876 CC RM, poate fi şi verbală. Referitor la delimitarea acestor contracte în
ceea ce priveşte forma, este necesar de menţionat faptul că în locaţiune legea cere forma scrisă doar
pentru bunuri imobile şi cu înregistrarea în registrul respectiv, dacă termenul contractului depăşeşte
3 ani. Asemenea cerinţe nu le întâlnim în contractul de servicii turistice, însă în acel contract, ca
parte componentă la forma specială a contractului, se află un document special - voucherul.
d) delimitarea de contractul de transport
O asemănare între aceste două contracte îl constituie faptul prestării serviciilor, însă această
teză conţine şi o delimitare destul de esenţială. în contractul de transport, prestaţia este de ordin
singular - de a deplasa în spaţiu pasagerii sau mărfurile, pe când în contractul de servicii turistice -
se prestează un spectru foarte larg de servicii, printre care doar unul este legat de transportarea
pasagerilor şi a bagajelor.
Asemănarea dintre aceste contracte constă şi în achitarea în avans a preţului contractului.
Cărăuşul, de obicei, aplică această regulă ca una firească cu toate că prevederile legale din art.985
alin.(2) CC RM stipulează, în acest sens, o normă dispozitivă. O altă prevedere legală în favoarea
cărăuşului este stipulată şi în alin.(3) al aceleiaşi norme prin care cărăuşul are dreptul de retenţie
asupra bagajului şi încărcăturii până la achitarea taxei de transport.
Delimitarea dintre aceste contracte se remarcă prin faptul că în contractul de transport de
mărfuri participă două persoane juridice, pe când în contractul de servicii turistice - întreprinderile
în calitate de client pot activa în interesul propriilor angajaţi doar rareori, când încheie un asemenea
contract.
Deosebirea se manifestă şi prin structura legăturilor contractuale. Dacă în contractul de servicii
turistice organizatorul călătoriei sau agentul turistic încheie cu partenerii săi un lanţ întreg de
contracte civile pentru executarea pe parcurs a contractului, apoi în contractul de transport are loc
substituirea transportului, deoarece potrivit art.983 alin.(l) CC RM în cazul când transportatorul
transmite, total sau parţial executarea obligaţiilor sale, persoana care îl substituie este considerată

41
parte a contractului de transport.
Delimitarea dintre aceste contracte se observă şi prin obligaţiile precontractuale ale
organizatorului călătoriei sau agentului turistic, obligaţii care nu sunt caracteristice pentru
contractul de transport, cu anumite excepţii în ceea ce priveşte reclama regulilor de transport, a
bagajelor şi bunurilor.
e) delimitarea de contractul de antrepriză
Asemănarea dintre aceste contracte se manifestă prin natura juridică şi reglementarea lor, căci
ele fac parte din grupa comună de contracte civile - antrepriza şi prestări de servicii (cartea a treia,
titlul III, capitolul XI CC RM).
Un moment comun pentru aceste două contracte sunt obligaţiile precontractuale ale
antreprenorului stabilite în art.937 CC RM şi ale organizatorului călătoriei sau agentului turistic
stipulate în art.1132 CC RM.
Un aspect asemănător al acestor contracte se manifestă prin modul de executare a obligaţiilor
contractuale. Astfel, în ambele contracte, executarea are loc pe o durată de timp stabilită de părţi, iar
însăşi executarea nu trebuie numaidecât să fie de ordin personal, cu oarecare excepţii stabilite în
antrepriză, bunăoară, în art.936 CC RM.
Delimitarea dintre aceste contracte se manifestă, în primul rând, prin obiectul contractelor.
Pornind de la semantica termenului servicii, precizăm că aceasta reprezintă o faptă, o acţiune care
serveşte, avantajează pe cineva1.
Spre deosebire de contractul de antrepriză, care are drept obiect rezultatul material al activităţii
antreprenorului (producerea unui bun, prelucrarea lui), în cadrul prestărilor de servicii „se vinde"
activitatea prestatorului, adică acţiunea (acţiunile) acestuia îndreptată spre satisfacerea doleanţelor
clientului, indiferent de atingere de către acesta a scopului urmărit. Efectul benefic al serviciilor se
manifestă prin acţiunile întreprinse de prestator şi pot fi percepute de beneficiar atât în procesul de
oferire a serviciului, cât şi ulterior2.
în comparaţie cu obiectul altor contracte civile, serviciile nu au o existenţă independentă (ca şi
lucrurile), nu pot fi percepute de persoana care le prestează şi se consumă, practic, concomitent în
procesul de oferire a acestora3.
Delimitarea dintre aceste două contracte se manifestă şi prin aşa elemente contractuale, cum ar
fi termenul, preţul şi forma. Astfel, în contractul de antrepriză, termenul depinde de complexitatea şi
volumul lucrărilor. Potrivit art.954 alin.(l) CC RM, părţile contractante pot conveni asupra unui
termen general de executare, iar în caz de necesitate, şi asupra termenului de demarare a lucrărilor,
1
Dicţionar enciclopedic. Chişinău: Cartier, 2002, p.857.
2
Chibac Gh„ Băieşu A., Rotari AL, Efrim O., Op.cit., p.189.
3
Степанов Д. Обязательство по оказанию услуг и его объект. В: Хозяйство и право, 2004, приложение №5,
с.11-12.

42
asupra termenului de executare a unor părţi din lucrare şi asupra termenului de finalizare a lucrării.
După cum s-a menţionat mai sus, la stabilirea termenului de prestaţie a serviciilor turistice, se iau în
consideraţie durata concediului, vacanţei, tratării medicale.
Spre deosebire de contractul de servicii turistice, în raporturile de antrepriză preţul lucrării
convenit de părţi este achitat, de regulă, după executarea lucrării, iar în unele cazuri - în baza unui
document special - devizul estimativ (art.933 CC RM) sau în alte cazuri a unui preţ forfetar (art.935
CC RM), pe când în contractul de servicii turistice se achită în avans, până la prestarea serviciilor
convenite.
Referitor la forma contractelor respective, normele contractului de antrepriză nu stabilesc
anumite cerinţe categorice referitor la forma şi conţinutul contractului, fapt care are loc în mod
obligatoriu, ca în contractul de servicii turistice.
Legătura raporturilor contractuale în antrepriză, de asemenea, diferă de cele de servicii turistice.
Comun poate fi doar un moment - antreprenorul este în drept să efectueze unele părţi ale lucrării
prin intermediul subantreprenorilor.
f) delimitarea de contractul de muncă
Asemănarea dintre aceste contracte este evidentă prin faptul că ambele contracte reglementează
procesul de muncă, dar între aceste aspecte asemănătoare există şi deosebiri esenţiale. Astfel,
obiectul contractului de muncă este activitatea angajatului în profesia, specialitatea respectivă.
Salariul în contractul de muncă se plăteşte după cantitatea şi calitatea muncii depuse 1. Obiectul
contractului de servicii turistice este un complex de servicii, care se prestează pe parcursul
călătoriei, odihnei, tratamentului.
în contractul de muncă, există raporturi de subordonare între patron şi angajat (aspect stipulat
direct în art.931 CC RM), fapt care nu este caracteristic pentru contractul de servicii turistice.
Patronul este obligat să organizeze şi să dirijeze procesul de muncă, să asigure securitatea muncii.
Angajatul, la rândul său, este obligat să respecte regulamentele de ordin interior, programul de lucru
şi altele. Organizatorul călătoriei sau agentul turistic însă fiind absolut independent şi autonom faţă
de turist, în absenţa raporturilor de subordonare, personal organizează procesul de călătorie, odihnă,
tratament.
în contractul de muncă, angajatul nu poate apela la alte persoane pentru efectuarea unei lucrări
sau serviciu, potrivit profesiei sale, care, potrivit contractului de muncă, sunt impuse angajatului. în
contractul de servicii turistice, organizatorul călătoriei sau agentul turistic sunt liberi de a-şi alege
partenerii care vor executa serviciile respective.
Delimitarea dintre aceste contracte poate fi şi durata raporturilor contractuale. Dacă termenul

1
Chibac Gh., Băieşu A., Rotari AL, Efrim O., Op.cit, p.199.

43
contractului de servicii turistice este în parametrii de cel puţin 24 de ore şi maximum de un an, apoi
contractul de muncă poate fi încheiat atât pe un termen determinat, sau fără această condiţie, dar, de
regulă, raporturile de muncă au un caracter de lungă durată.
Stabilirea şi legalizarea raporturilor de muncă se deosebeşte de modul şi forma încheierii
contractului de servicii turistice. Astfel, raporturile de muncă iau naştere în baza unei cereri depuse
de angajat cu anexarea, în caz de necesitate, a documentelor care atestă profesia, calificarea
angajatului, întocmirea ordinului de angajare şi a carnetului de muncă la începutul activităţii de
muncă sau efectuării înscrierilor respective de angajare în acest document, dacă acesta a fost
prezentat de angajat. Astfel de formalităţi nu sunt caracteristice pentru contractul de servicii
turistice, care se încheie în formă scrisă cu respectarea unor prevederi legale menţionate supra.
Preţul, de asemenea, este un temei de delimitare a acestor contracte. în contractul de muncă,
remuneraţia se face în baza profesiei, calificării, stagiului de muncă, clasificării tarifare şi altor
criterii, circumstanţe care nu se aplică în contractul de servicii turistice.

44
Capitolul 3 STABILIREA RAPORTURILOR CONTRACTUALE
3.1. Iniţierea raporturilor contractuale în sfera turismului
Iniţierea sau manifestarea intenţiei de a stabili raporturi contractuale în sfera turismului
reprezintă un aspect specific al contractului de servicii turistice. în afară de regulile generale cu
privire la iniţierea şi stabilirea raporturilor contractuale, se aplică şi unele reguli speciale stabilite de
legislaţia ce se referă la acest contract, despre care se va vorbi infra.
Dacă e să apelăm la regulile generale cu privire la iniţierea în scopul stabilirii raporturilor
contractuale, este necesar a lua în vedere, în primul rând, principiul libertăţii contractuale stabilit în
art.667 alin.(l) CC RM, unde se menţionează că părţile contractante pot încheia în mod liber, în
limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Acordul de voinţă de a
contracta se realizează prin propunerea unei persoane de a încheia un contract, făcută unei alte
persoane -oferta, şi consimţământul destinatarului acestei oferte de a încheia contractul respectiv în
condiţiile propuse de ofertant - acceptarea ofertei1.
Codul civil al Republicii Moldova consacră principiul libertăţii contractuale printre cele
fundamentale la art.l alin.(l) ale Constituţiei Republicii Moldova, precum şi într-o serie de alte
prevederi legale, care se rezumă la următoarele:
a) părţile sunt libere să contracteze sau să nu contracteze. Nimeni nu poate fi silit să încheie un
contract decât în cazurile prevăzute de lege sau dacă o asemenea obligaţie a fost asumată benevol.
în prezent, cazurile în care subiecţii sunt obligaţi să încheie contracte sunt puţin numeroase. De
regulă, această obligaţie este dictată de interese publice, în vederea ocrotirii părţii mai slabe din
punct de vedere economic;
b) libertatea contractuală presupune posibilitatea de a alege orice fel de contract, atât prevăzut
de lege (contracte numite), cât şi contracte ce nu sunt prevăzute de lege (nenumite) sau complexe;
c) părţile sunt libere să determine prin voinţa lor clauzele pe care urmează să le cuprindă
contractul şi efectele pe care trebuie să le producă. Legea doar în anumite cazuri (de regulă, în
interes public) poate prescrie conţinutul unor clauze pentru anumite categorii de contracte. Dacă
conţinutul unor clauze este prevăzut în norme dispozitive (supletive), părţile pot, prin acordul lor, să
înlăture aplicarea acestor norme sau să stabilească un conţinut diferit de cel stipulat în lege;
d) numai părţile înseşi, prin acordul lor, pot modifica sau rezolva un contract valabil încheiat
(art.668 alin.(2) CC RM)2.
Un alt principiu de bază ce se referă la raporturile contractuale este stipulat în art.513 CC RM,
unde se menţionează că debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligentă
la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei. Mai
1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V, Op.cit., p.298.
2
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V, Op.cit., p.274-275.

45
concret, acest principiu este stipulat în art.1170 CC român, în care este indicat direct că părţile
trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi tot timpul
executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.
În literatura juridică, s-a precizat că unica limitare, în acest sens, constă în obligaţia generală de
a respecta principiul bunei-credinţe. Astfel, va fi contrar principiului bunei-credinţe faptul
prelungirii artificiale a negocierilor, fără intenţia reală de a contracta, de exemplu, pentru a obţine
informaţii confidenţiale. Asemenea acţiuni sunt calificate ca abuz de drept, antrenând răspundere de
natură delictuală: persoana prejudiciată poate cere despăgubiri, dar nu şi încheierea contractului1.
O particularitate importantă a contractului de servicii turistice se referă la iniţierea raporturilor
contractuale sau, mai bine zis, la nişte raporturi precontractuale, însă nu în sensul precontractului ca
atare, prevăzut de art.679 alin.(3) CC RM, dat fiind faptul că un asemenea precontract nu se încheie
în raporturile turistice, dar, în principiu, s-ar putea negocia şi în acest contract. Un asemenea
precontract poate fi încheiat când un viitor turist solicită încheierea pe viitor a unui contract de
servicii turistice cu cerinţe şi condiţii pur individuale cu achitarea tuturor cheltuielilor.
Dat fiind faptul că în practica judiciară autohtonă nu am întâlnit niciun litigiu de aşa natură,
vom utiliza un caz din practica judiciară a Federaţiei Ruse, când iniţierea şi încheierea raporturilor
contractuale au fost întrerupte imediat după încheierea contractului, dar până la începutul călătoriei.
Astfel, cetăţeanul X. s-a adresat în instanţă cu o cerere faţă de SRL «Азимут СПб» de a i se restitui
suma de 87 339 de ruble achitată parţial în momentul încheierii contractului. Refuzul lui X. a avut
loc a doua zi după ce contractul a fost semnat şi din suma totală a contactului de 150 000 de ruble şi
25% pentru servicii de intermediere a fost achitată suma de 87 339 de ruble. De la bun început,
temei de refuz de la raporturile contractuale de abia începute a fost studierea minuţioasă a
condiţiilor contractuale şi stabilirea preţului exagerat vizavi de calitatea serviciilor care urmau să fie
prestate. Refuzul la călătorie şi solicitarea restituirii sumei achitate au avut loc în formă scrisă pe
data de 14.11.2011, iar contractul a fost semnat la data de 12.11.2011.
Primind refuz, cetăţeanul X. s-a adresat în instanţă cerând suplimentar la suma achitată în avans
şi compensarea prejudiciului moral în mărime de 10 000 de ruble.
în baza deciziei Judecătoriei raionale a oraşului Iaroslavl, cererea cetăţeanului X. a fost admisă
în volumul solicitat. Instanţa judiciară a aplicat în acest caz normele Legii Federale cu privire la
bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă şi a Legii Federaţiei Ruse cu privire la protecţia
consumatorilor.
SRL «Азимут СПб» s-a adresat cu cerere de apel în Judecătoria regională Iaroslavl, solicitând
anularea deciziei primei instanţe şi respingerea acţiunii, dat fiind faptul că, după părerea
1
Benabent A. Droit civil. Les obligations. Paris: Montchrestein, 1999, p.44-45 după: Baieş S., Băieşu A., Cebotari V.,
Creţu L, Volcinschi V, Op.cit., p.303.

46
apelantului, între părţi a fost încheiat un contract de mandat, iar normele legale utilizate de prima
instanţă şi care se referă la prestarea serviciilor au fost aplicate eronat.
Judecătoria regională Iaroslavl a respins apelul depus de SRL «Азимут СПб» şi a menţinut în
vigoare decizia instanţei de fond din următoarele considerente:
- instanţa de fond întemeiat şi corect a aplicat normele de drept necesare;
- până la survenirea refuzului de la cetăţeanul X. SRL «Азимут СПб» nu a suferit oarecare
pagube şi temei de a restitui suma solicitată nu a existat.
SRL «Азимут СПб», fiind notificat în modul stabilit de lege despre timpul şi locul şedinţei
judiciare, nu a asigurat prezenţa în instanţă a reprezentantului său şi nu a prezentat anumite probe de
argumentare a propriei poziţii1.
Legislaţia în vigoare stabileşte un şir de acţiuni care urmează să fie efectuate de către
organizatorul călătoriei sau agentul turistic până la încheierea contractului. Este vorba doar nu de o
simplă ofertă, reglementată de art.681-686 CC RM, dar despre ceva mai mult. în art.l 132 CC RM
este stipulat un criteriu referitor la informaţia preliminară. Astfel, potrivit acestei norme, orice anunţ
publicat, ofertă sau altă informaţie prezentate de organizator despre serviciile turistice trebuie
întocmite, astfel încât să se excludă interpretarea lor eronată, „adică greşit, inexact, neadevărat,
incorect"2.
Condiţiile incluse în anunţul publicat, în ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului de
către organizator sunt obligatorii pentru acesta din urmă, cu excepţia cazurilor în care clientul a fost
notificat, înainte de încheierea contractului despre modificarea condiţiilor (alin.(2) art.l 132 CC
RM).
Prin urmare, această obligaţie informaţională preliminară poate fi realizată prin trei modalităţi:
anunţ public, ofertă sau altă informaţie. Anunţul publicitar poate fi realizat prin mass-media, radio,
televiziune, internet sau în alt mod. Altă informaţie poate fi prezentată în formă de buclete, panouri,
la conferinţe, simpozioane şi alte întruniri publice3.
Din momentul prezentării informaţiei clientului prin intermediul anunţurilor publicitare, ofertei
sau în alt mod, condiţiile anunţate sunt obligatorii pentru agentul turistic, cu excepţia cazurilor în
care clientul a fost notificat despre modificarea condiţiilor călătoriei înainte de încheierea
contractului. Dacă nu a notificat clientul despre schimbarea condiţiilor călătoriei, condiţiile anunţate
de agentul turistic trebuie asigurate de cel din urmă, indiferent dacă au fost prevăzute în contract sau
nu4.

1
http://oblsud.yar.ru//Vestnik/Chronik/2012/1110124.htm
2
Dicţionar explicativ al limbii române. Bucureşti: Univers enciclopedic, ediţia a 2-a, 1998, p.347.
3
Chibac N. Unele aspecte cu privire la intenţia de a contracta in raporturile turistice. în: Revista Naţională de Drept,
2012, nr.9,p.81.
4
Efrim O. Op.cit, p.701.

47
Obligaţiile precontractuale ale agentului turistic se datorează calităţii de consumator, dobândită
de turist din momentul în care intenţionează să beneficieze de servicii turistice şi sunt îndreptate
spre excluderea publicităţii neveridice în scopul atragerii clienţilor.
Respectarea de către organizatorul călătoriei sau agentul turistic a regulii generale stipulate în
alin.(2) art. 1132 CC RM, cu privire la condiţiile informaţionale preliminare, este o manifestare
publică şi expresă a voinţei organizatorului călătoriei sau agentului turistic şi are ca efect naşterea
obligaţiei acestui subiect faţă de potenţialii clienţi. Această regulă este specifică şi se aplică doar în
contractul respectiv. Prin urmare, în contractul de servicii turistice, nu se aplică norma stipulată în
alin. (3) art.681 CC RM, prin care o propunere adresată unui cerc nedeterminat de persoane (ofertă
publică) este o chemare la ofertă, dacă această propunere nu conţine nici o manifestare expresă a
voinţei de a fi legat prin acceptare.
Obligaţiile legale, care se nasc anterior încheierii contractului de servicii turistice, se manifestă
prin anunţul public, ofertă sau altă informaţie, sunt considerate exprese ale voinţei organizatorului
călătoriei sau agentului turistic şi pot fi demonstrate prin contrariul normei alin.(2) art. 1131 CC
RM, în care se stipulează că declaraţia se intermediază doar prin contracte cu persoane care vor
realiza călătoria (prestator de servicii) nu va fi luată în consideraţie, dacă celelalte împrejurări
confirmă faptul că autorul declaraţiei execută pe propria răspundere prestaţiile contractuale ce ţin de
călătorie.
în afară de aceasta, manifestarea expresă a voinţei organizatorului călătoriei sau agentului
turistic de a încheia contractul respectiv este confirmată şi de norma ce o conţine alin.(l) art. 1133
CC RM, unde este stipulat că până la momentul încheierii contractului, organizatorul este obligat să
pună la dispoziţia clientului, în scris sau în altă formă adecvată, o informaţie despre regimul de vize
şi paşapoarte, precum şi despre cerinţele de asigurare a sănătăţii pe durata călătoriei.
într-un termen rezonabil de până la începerea călătoriei, organizatorul este obligat să prezinte
clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre:
a) timpul şi locul staţionărilor intermediare şi a joncţiunilor de transport, precum şi detaliile
amplasării clientului în interiorul vehiculului (cabină pe navă, compartiment în tren etc);
b) numele, adresa şi numărul de telefon al reprezentanţilor locali ai organizatorului său, în
absenţa acestora, datele de identificare ale agenţiei locale căreia i se va adresa clientul la necesitate.
în cazul absenţei unor astfel de reprezentanţi sau agenţi, clientul urmează să fie informat despre
datele de contact cu organizatorul;
c) în cazul călătoriei unor minori - datele de contact direct cu minorul sau cu persoana
responsabilă de el la locul de destinaţie;
d) posibilitatea procurării poliţei de asigurare care să acopere, în caz de accident sau boală,

48
responsabilitatea clientului pentru faptul care a renunţat la călătorie, precum şi alte cheltuieli (alin.
(2) art. 1133 CC RM).
înainte de încheierea contractului, potrivit art. 1134 CC RM, clientului trebuie prezentate în
scris toate condiţiile contractuale stipulate în proiectul contractului, care trebuie să conţină
următoarele clauze:
a) itinerarul, locul (locurile) de destinaţie şi termenele de aflare, cu indicarea datelor;
b) vehiculele, caracteristicile şi clasele lor, data şi locul plecării şi sosirii;
c) informaţii despre cazare, categoria sau nivelul de confort, caracteristicile lui de bază,
serviciile de alimentare;
d) în cazul stabilirii unui număr minim de persoane necesar pentru realizarea călătoriei,
termenul limită de notificare a clientului în caz de contramandare a acesteia;
e) vizitele, excursiile şi alte servicii incluse în preţul unic al călătoriei;
f) denumirea şi adresa organizatorului (agentului turistic) şi asigurătorului, după caz;
g) preţul călătoriei, posibilitatea de modificare a preţului, costul anumitor servicii suplimentare
(taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxele turistice), neinclus în preţul unic al
călătoriei şi posibilitatea de modificare a acestuia;
h) termenele şi modalitatea de plată a preţului şi a celorlalte costuri;
i) condiţiile specifice, convenite de părţi la cererea clientului;
j) termenele de formulare a pretenţiilor privind neexecutarea sau executarea necorespunzătoare
a contractului;
k) alte condiţii.
Referitor la informaţia obligatorie a agentului turistic, normele Codului civil sunt completate de
Legea nr. 352/2006, art.14 al căreia stipulează că turoperatorul sau Agenţia de Turism este obligată:
- să pună la dispoziţia turistului informaţii exhaustive privind programul turistic propus,
procedurile consulare, drepturile şi obligaţiile turiştilor, condiţiile de asigurare, modul de reparare a
prejudiciilor şi condiţiile de renunţare la servicii;
- să pună la dispoziţia turiştilor informaţii complete şi obiective privind ţara de aflare
temporară: legislaţia acesteia, obiceiurile şi tradiţiile locale şi alte particularităţi, a căror cunoaştere
este necesară pentru cultivarea respectului faţă de valorile culturale naţionale;
- să întocmească o listă a serviciilor turistice şi să o afişeze la un loc accesibil;
- să păstreze confidenţialitatea numelor şi adreselor clienţilor lor, cu excepţiile prevăzute de
legislaţie.
Termenul rezonabil de prezentare a informaţiei prevăzute de lege presupune o perioadă de timp
normală, suficientă, pentru ca turistul să-şi pregătească îmbrăcămintea, echipamentul, documentele

49
necesare pentru călătorie.
Pentru comparaţie, putem menţiona că şi legislaţia României stabileşte anumite obligaţii
informaţionale ale Agenţiei de Turism până la încheierea contractului. Astfel, potrivit art.7 al OG nr.
107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, Agenţia de Turism
are obligaţia să furnizeze turiştilor, în scris, în vederea încheierii contractului, informaţii referitoare
la:
a) localitatea de destinaţie;
b) ruta de parcurs;
c) mijloacele de transport utilizate, caracteristicile şi categoria acestora;
d) tipul unităţilor de cazare, adresele şi categoriile de clasificare a acestora;
e) serviciile de masă oferite şi categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie;
f) durata programului, cu indicarea datei sosirii şi a plecării;
g) informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi al vizelor, precum şi al asigurărilor de
sănătate necesare pentru călătorie şi sejur;
h) cuantumul avansului, dacă este cazul, precum şi termenul pentru achitarea restului de plată;
i) numărul minim de persoane necesar pentru realizarea programului şi termenul limită pentru
informarea turistului, în caz de anulare a călătoriei turistice;
j) posibilităţi de încheiere a unor asigurări facultative pentru asistenţă în caz de boală, accidente
şi altele asemenea;
k) durata pentru care operează oferta publică.
De asemenea, organizatorul şi/sau detailistul trebuie să comunice turistului, în scris sau prin altă
formă corespunzătoare, înaintea încheierii contractului, informaţiile de ordin general privind
regimul paşapoartelor şi al vizelor şi formalităţilor de sănătate necesare pentru călătorie şi şedere
(art.9 al OG 107/1999).
Potrivit art.10 al OG 107/1999 organizatorul şi/sau detailistul trebuie să furnizeze în scris
turistului, într-un termen stabilit prin contract, înainte de data plecării, următoarele informaţii:
a) orarele, locurile escalelor şi legăturile, precum şi, după caz, locul ce urmează să fie ocupat de
turist în fiecare dintre mijloacele de transport incluse în contract;
b) denumirea, sediul/adresa, numărul de telefon şi de fax ale reprezentanţei locale a
organizatorului şi/sau a detailistului ori, în lipsa acesteia, cele ale autorităţilor locale care pot ajuta
turistul în caz de nevoie; în cazul în care aceste reprezentanţe sau autorităţi locale nu există, turistul
trebuie să dispună de un număr de apel de urgenţă sau de orice altă informaţie care să îi permită
contactarea organizatorului şi/ sau a detailistului;
c) pentru călătoriile şi şederile minorilor, informaţii care să permită stabilirea unui contact

50
direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul şederii copilului;
d) posibilitatea semnării unui contract de asigurare facultativă, care să acopere taxele de transfer
al turistului, sau a unui contract de asistenţă, care să acopere taxele de repatriere în caz de
accidentare sau de boală.
Potrivit art. 14 al Legii Federaţiei Ruse cu privire la bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă
la încheierea contractului de realizare a pachetului turistic, operatorul turistic, agentul turistic sunt
obligaţi să prezinte turistului şi (sau) unui terţ informaţia veridică:
- despre regulile de intrare în ţara (locul) aflării temporare şi ieşirii din ţară (locul aflării
temporare), inclusiv datele despre necesitatea dispunerii de viză pentru intrare în ţară şi (sau) ieşire
din ţara aflării temporare;
- despre documentele de bază, necesare pentru intrarea în ţara (locul) aflării temporare şi
ieşirea din ţara (locul) aflării temporare;
- despre pericolele cu care turistul (excursionistul) se poate întâlni în cadrul călătoriei;
- despre regulile vamale, frontaliere, medicale, sanitaro-epidemiologice şi altele (în volumul
necesar pentru efectuarea călătoriei);
- despre locul aflării, adresele poştale şi numerele telefoanelor de contact ale organelor puterii
de stat a Federaţiei Ruse, reprezentanţilor diplomatice şi consulare ale Federaţiei Ruse care se află
în ţara (locul) aflării temporare, la care turistul (excur-sionistul) poate apela în cazul în care s-au
iscat în ţara (locul) aflării temporare situaţii excepţionale sau alte circumstanţe, care creează
pericole pentru viaţă şi sănătate, de asemenea, în cazurile naşterii pericolului cauzării de daune a
bunurilor turistului (excursionistului);
- despre adresa (locul) aflării temporare şi numărul telefonului de contact în ţara (locul) aflării
temporare a conducătorului grupului de turişti (excursionişti) minori, în cazul dacă produsul turistic
include în sine călătorie organizată a grupului de turişti (excursionişti) minori fără însoţirea lor de
către părinţi, înfietori, tutori sau curatori;
- despre particularităţile naţionale şi religioase ale ţării (locului ) aflării temporare;
- despre alte particularităţi ale călătoriei.
Turiştii (excursioniştii), care presupun efectuarea călătoriei în ţara (locul) aflării temporare, în
care pot cădea sub incidenţa riscului bolilor infectioase, sunt obligaţi să treacă un control de
profilaxie în conformitate cu cerinţele internaţionale.
Turoperatorii, agenţiile de turism, organizatorii, care prestează servicii excursio-niste sunt
obligaţi să se folosească de serviciile instructorilor-călăuze, dacă deplasările organizare de ei
necesită călătoria turiştilor (excursioniştilor) pe rutele, care reprezintă un pericol superior pentru
viaţa şi sănătatea turiştilor (excursioniştilor) (localitate muntoasă cu trecători periculoase, cu obiecte

51
acvatice, speleologice şi altele).
Din cele menţionate supra putem concluziona că cele mai reuşite şi mai ample obligaţii
informaţionale ale turoperatorului sau agentului turistic sunt stipulate în legislaţia atât a Republicii
România, cât şi a Federaţiei Ruse. în unele cazuri, cele mai reuşite se referă la legislaţia Federaţiei
Ruse, fapt care demonstrează protejarea mai sigură a turistului. Din aceste considerente, ar fi de
dorit ca şi în legislaţia Republicii Moldova, bunăoară, să fie stipulate următoarele obligaţii
informaţionale:
a) informaţia despre pericolul pe care turistul poate să-1 înfrunte în timpul călătoriei, despre
necesitatea de a trece o profilaxie în corespundere cu cerinţele medicale internaţionale, dacă
călătoria, care se propune, este într-o ţară unde este un risc sporit de boli infectioase;
b) informaţia despre posibilul risc şi consecinţele respective legate de viaţa şi sănătatea
turistului, în cazurile când se propun călătorii cu un pericol pentru viaţă (localitate muntoasă, sport
subacvatic, turism şi sport extrem ş.a.).
La concret, aceste două momente le propunem de a fi incluse în două alineate noi - lit.e) şi f)
alin.(2) art.1133 CC RM.
Prin urmare, agentul turistic este obligat să execute obligaţii informaţionale atât până la
încheierea contractului, cât şi după semnarea lui, până la începutul călătoriei1.

3.2. încheierea contractului de servicii turistice


în literatura rusă, se evidenţiază patru etape de încheiere a unui contract civil, şi anume:
1) contacte precontractuale ale părţilor (tratative);
2) oferta;
3) studierea ofertei;
4) acceptarea ofertei2.
Dat fiind faptul că în paragraful anterior au fost menţionate unele aspecte ce se referă la
iniţierea raporturilor contractuale, sau cum sunt numite în literatura rusă contracte (tratative
precontractuale), în continuare ne vom referi la însăşi oferta de a contracta, acceptarea ofertei şi alte
aspecte referitoare la încheierea contractului.
În Republica Moldova, după cum s-a menţionat mai sus, potrivit art. 1133 CC RM,
organizatorul călătoriei până la încheierea contractului are o obligaţie informaţională, foarte
importantă, de a-1 pune la curent în formă scrisă sau altă formă adecvată pe potenţialul turist despre
condiţiile viitorului contract, care, de asemenea, este prevăzut de lege (art. 1134 CC RM). Un alt

1
Efrim O. Op.cit, p.701.
2
Гражданское право. В 4-х томах, том 3: Обязательственное право. 3-е изд., перераб. и дополн./ Отв. ред. Е.А.
Суханов. Москва: Валтер Клувер, 2007, с.198.

52
moment decisiv pentru stabilirea raporturilor contractuale în sfera turismului constă în faptul că prin
HG nr. 1470/2001 a fost stabilită forma contractului-model respectiv.
Evident, aceste prevederi legale dau temei de a stabili raporturi contractuale şi, totodată, de a le
considera ca ofertă de a contracta.
Potrivit art.681 alin.(l) CC RM, oferta de a contracta este propunerea, adresată uneia sau mai
multor persoane, care conţine toate elementele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa
ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei. Din această definiţie legală a ofertei, precum şi din
alte dispoziţii legale, stipulate în art.682 CC RM, pot fi deduse elementele ei definitorii, care sunt
următoarele:
a) Oferta este un act juridic unilateral - o manifestare de voinţă făcută în scopul de a produce
efecte juridice. în acest sens, oferta trebuie să întrunească toate condiţiile de valabilitate a actului
juridic (capacitatea, consimţământul, obiectul, cauza).
b) Oferta trebuie să fie fermă; ea trebuie să exprime voinţa neîndoielnică a autorului ei de a se
obliga în sens juridic în caz de acceptare. întrucât această voinţă este rar declarată în mod expres,
deseori este necesar a deduce din circumstanţele fiecărui caz în parte. Voinţa ofertantului poate
rezulta din modul în care aceasta prezintă propunerea sa (de exemplu, definind-o expres ca o ofertă
sau ca o simplă „declaraţie de intenţii"). De asemenea, au importanţă pentru calificarea ofertei ca
atare conţinutul şi destinatarii ei. Cu cât propunerea este mai detaliată, cu atât mai mari sunt şansele
ei de a fi considerată drept ofertă. O propunere adresată unei sau mai multor persoane concrete va fi
mai uşor calificată ca o ofertă, decât o propunere adresată publicului în general.
c) Oferta trebuie să fie precisă şi completă, să cuprindă toate elementele necesare pentru
realizarea acordului de voinţă, astfel încât contractul să fie încheiat prin simpla acceptare a ei.
Dintre aceste elemente sunt indispensabile: natura contractului şi obiectul contractului. Nu este, în
schimb, obligatoriu de indicat clauzele şi condiţiile contractului, reglementate prin norme
supletive1. Nu este cu putinţă de a stabili în termeni generali dacă o ofertă întruneşte sau nu aceste
elemente, ci trebuie analizat ansamblul circumstanţelor fiecărui caz în parte. în literatura de
specialitate2, s-a relevat că, chiar şi în lipsa unor clauze esenţiale, cum sunt descrierea precisă a
bunului sau a serviciului ce urmează să fie prestat, preţul ce urmează a fi plătit, momentul şi locul
executării prestaţiei etc, oferta nu este neapărat considerată ca insuficient de precisă. Este important
de a şti dacă ofertantul, făcând propunerea, a avut cu adevărat intenţia de a fi legat prin contract şi
dacă clauzele ce lipsesc pot fi determinate în funcţie de intenţia comună a părţilor (art.725 alin.(2)
CC RM), natura contractului, circumstanţele în care el a fost încheiat, comportamentul părţilor de

1
Pop L. Teoria generală a obligaţiilor. Bucureşti: Lumina Lex, 2000, p.47.
2
Principes relatifs aux contracts du commerce internaţional, Rome: Unidroit, 1994, p.28-28 după: Baieş S., Băieşu A.,
Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V, Op.cit., p.300.

53
până la/şi după încheierea contractului, lege, uzanţe sau principiul echităţii (art.726, 727 CC RM).
d) Oferta trebuie să fie univocă. Oferta nu va fi univocă dacă este făcută cu rezerve, fie
exprimate expres de autorul ei, fie când rezultă din natura contractului. Astfel, în contractele
încheiate intuitu persoane (în considerarea persoanei cocon-tractantului), oferta făcută unui cerc
nedeterminat de persoane deseori comportă implicit o rezervă ce ţine de calităţile persoanei: acordul
va fi definitiv numai după ce ofertantul va accepta persoana cocontractantului.
e) Oferta trebuie să fie serioasă. Nu va fi o ofertă propunerea făcută în glumă sau în orice alt
mod, din care ar rezulta, cu certitudine, după împrejurări sau obiceiuri, că persoana respectivă nu a
intenţionat să se angajeze juridic1.
Foarte laconic aceste precizări sunt stipulate în art.681 alin.(3) CC RM, unde se menţionează că
oferta trebuie să fie fermă, univocă, serioasă şi completă.
Pentru comparaţie, putem menţiona că în doctrina ucraineană se evidenţiază următoarele
aspecte ale ofertei:
1) oferta este propunerea unei sau mai multor persoane. Când o ofertă la un cerc nedeterminat
de persoane (bunăoară, în reclamă) este tratată ca chemare la ofertă, dacă altă condiţie nu se ţine în
această adresare;
2) oferta trebuie să conţină condiţiile esenţiale ale viitorului contract, adică acele condiţii care
sunt recunoscute ca atare de lege, sau sunt necesare pentru aşa contracte, sau în stabilirea cărora
este cointeresat ofertantul;
3) propunerea exprimă intenţia fermă a ofertantului de a fi legat prin contract şi condiţiile
propuse în cazul acceptării lor de către partea opusă2.
Potrivit art.681 alin.(3) CC RM, o propunere adresată unui cerc nedeterminat de persoane
(ofertă publică) este o chemare la ofertă, dacă această propunere nu conţine nicio manifestare
expresă a voinţei de a fi legat prin acceptare. O asemenea propunere va fi o invitaţie de a negocia,
deoarece niciun consimţământ nu este încă dat, autorul propunerii voind să exploreze posibilitatea
de a iniţia negocieri, tratative în vederea încheierii unui contract3.
Interesul delimitării ofertei de invitaţie la negocieri se manifestă prin punctul de vedere al
consecinţelor pe care le produce renunţarea la propunerea respectivă. Astfel, în anumite condiţii,
oferta este irevocabilă. Retragerea ei are ca efect răspunderea ofertantului. Cât priveşte iniţiativa de
negocieri, aceasta, în principiu, poate fi retrasă în orice moment. Persoana care a lansat propunerea
este liberă să înceteze negocierile la orice etapă a acestora4.

1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V, Op.cit., p.299-300.
2
Харитонов Е.О., Старцев А.В., Харитонова Е.И. Гражданское право Украины: Учебник. Издание четвёртое.
Харьков: ООО «Одиссей», 2008, р.534.
3
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V, Op.cit., p.301.
4
Ibidem.

54
în acest sens, o normă foarte originală o găsim în art.1279 al noului Cod civil român, care este
destinată promisiunii de a contracta. Potrivit alin.(l) al acestei norme, promisiunea de a contracta
trebuie să conţină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părţile nu ar putea
executa promisiunea. „Articolul 1279 are valoarea unui sediu legal general, nou în legislaţia
naţională, al promisiunii de a contracta în general, reprezentând dreptul comun în domeniul, cu
două implicaţii: pe de o parte, conţine dispoziţii comune aplicabile atât promisiunii unilaterale de a
contracta, cât şi promisiunii sinalagmatice de a contracta, iar, pe de altă parte, reprezintă norma
generală prin raportare la anumite dispoziţii legale, având titlul de norme speciale în diferite
materii"1.
După cum vedem în doctrina română, promisiunea de a contracta se tratează foarte larg şi
această teză poate fi aplicată şi faţă de raporturile turistice, luându-se în consideraţie şi faptul că
după aprobarea noului Cod civil român, aceste raporturi nu mai cad sub incidenţa Codului
comercial român.
în această ordine de idei, este cazul de menţionat şi faptul că în doctrina străină 2 şi cea
autohtonă3 s-au analizat şi alte aspecte de încheiere a unui contract civil. Astfel, negocierile
contractuale în calitate de acte juridice stabilite în etapa precontractuală creează raportul
precontractual de obligaţie, apoi în procesul derulării şi finalizării lor se materializează în formă de
înscrisuri (documente), şi anume, scrisoare de intenţie şi scrisoare de confirmare. Scrisoarea de
intenţie reprezintă în sine o invitaţie unilaterală a autorului, fără stabilirea elementelor esenţiale ale
viitorului contract, deoarece ele se află în proces de negociere, precum şi nu poate exista voinţa
finală a ofertantului de a fi legat prin contract, invocându-se nefinisarea negocierilor şi
neconcordanţa poziţiilor potenţialilor cocontractanţi asupra elementelor esenţiale ale viitorului
contract4.
De asemenea, la încheierea contractului de servicii turistice, urmează să fie luate în seamă şi
reglementările speciale ale acestui contract.
Pentru încheierea contractului de servicii turistice ca şi a unui oarecare alt contract civil, un
factor important este acceptarea ofertei sau renunţarea la ea (art.687-697 CC RM).
Acceptarea ofertei reprezintă manifestarea de voinţă a unei persoane de a încheia un contract în
condiţiile ofertei care i-a fost adresată. Ca şi oferta, acceptarea constituie un act juridic unilateral. în
această calitate, pentru a produce efecte juridice, acceptarea trebuie să îndeplinească toate condiţiile
de valabilitate a actului juridic impuse de lege5.
1
Zamşa C. Despre obligaţii, cartea a V-a, art. 1204-1288. în Noul Cod civil: Comentariu pe articole. Coord. Bais
Flavius-Antoniu şi alţii. Bucureşti: C.H. Beck, 2012, p.1345.
2
Goicovici J. Formarea progresivă a contractului. Bucureşti: Wolters Kluwer, 2008, p.16.
3
Cimil D. Calificarea raporturilor contractuale. Studiu monografic. Chişinău: Grafema Libris. 2013, p.77.
4
Ibidem.
5
Baies S., Băiesu A., Cebotari V., Cretu L, Volcinschi V, Op.cit., p.307.

55
Potrivit art.687 alin.(l) CC RM, constituie acceptare declaraţia destinatarului ofertei sau o altă
acţiune care atestă consimţirea ofertei. Acceptarea produce efecte din momentul în care este
recepţionată de ofertant. Prin urmare, acceptarea ofertei este, în principiu, liberă. Nimeni nu este
obligat să accepte o ofertă1.
Acceptarea ofertei trebuie să întrunească următoarele cerinţe:
a) potrivit regulii generale, acceptarea trebuie să fie conform ofertei. Ea trebuie să fie pură şi
simplă. Orice modificare, limitare ori condiţionare a ofertei va fi considerată nu ca o acceptare, ci ca
o nouă ofertă (contraofertă), care va face caducă oferta iniţială;
b) acceptarea trebuie să fie neîndoielnică;
c) acceptarea trebuie să parvină de la o justă persoană. Dacă oferta a fost adresată unei anumite
persoane, numai această persoană o poate accepta. Dacă însă este cazul unei oferte publice,
acceptarea poate proveni de la orice persoană care doreşte să încheie contractul;
d) acceptarea trebuie să fie înainte ca oferta să fi devenit caducă sau să fi fost revocată2.
De regulă, după acceptarea ofertei, logic urmează încheierea contractului, însă până la
survenirea acestui act juridic, urmează a fi luate în consideraţie un şir de circumstanţe care pot
influenţa încheierea contractului. Aceste circumstanţe se referă, bunăoară, la valabilitatea ofertei,
revocarea, caducitatea ofertei (art.682-686 CC RM), aspecte care au valoare şi în contractul de
servicii turistice, dar care în practica autohtonă se aplică foarte rar, fapt care a fost confirmat în
cadrul studiului efectuat.
Un aspect foarte important pentru încheierea oricărui contract civil, inclusiv a celui ce se referă
la raporturile turistice, este momentul şi locul.
Momentul încheierii contractului este acela în care se întâlnesc oferta şi acceptarea, şi astfel
este format acordul de voinţă.
Importanţa determinării momentului încheierii contractului se manifestă sub următoarele
aspecte:
a) în funcţie de momentul încheierii contactului, se apreciază capacitarea părţilor de a contracta;
b) în raport cu acest moment, se pot constata clauzele de nulitate a contractului, inclusiv
existenţa viciilor de consimţământ;
c) momentul încheierii contractului constituie criteriul după care se va stabili legea aplicabilă
în caz de conflict de legi în timp;
d) momentul încheierii contractului este punctul de plecare al tuturor efectelor acestuia, dacă
legea sau părţile nu fixează alt termen;
e) momentul încheierii contractului este punctul de plecare din care încep să curgă anumite
1
Ibidem.
2
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V, Op.cit, p.309-310.

56
termene legale şi convenţionale, cum este, de exemplu, termenul de prescripţie extinctivă;
f) în cazul unei oferte făcute mai multor persoane şi care a fost acceptată succesiv de mai mulţi
destinatari, numai primul contract va fi considerat valabil încheiat;
g) momentul încheierii contractului determină şi locul încheierii acestuia.
Determinarea acestui moment se face în funcţie de două ipoteze: contractul se încheie între
prezenţi - părţile se află în acelaşi loc, faţă în faţă; contractul se încheie în absenţă - părţile se află în
locuri diferite, iar contractul se încheie prin corespondenţă1.
Potrivit art.699 alin.(2) CC RM, dacă în contract nu este indicat locul încheierii, el se consideră
încheiat la domiciliul sau la sediul ofertantului. Prin urmare, locul încheierii contractului este locul
unde s-a realizat acordul de voinţă al părţilor.
Un moment specific pentru încheierea unui contract civil, în general, inclusiv a celui de servicii
turistice, în special, este posibilitatea de a fi încheiat prin mijloace electronice. Baza legală pentru
această modalitate de încheiere a contractului este Legea Republicii Moldova nr.284 din 22.07.2004
privind comerţul electronic2 şi Legea Republicii Moldova nr.264 din 15.07.2004 cu privire la
documentul electronic şi semnătura digitală3. Un interes pentru această formă contractuală, din
punct de vedere teoretic pentru noi, au servit publicaţiile recente efectuate de către Alexandru
Bleoancă - judecător la Judecătoria Galaţi (România) 4, sub aspectul noului Cod civil român, dar şi
cu anumite momente din Codul comercial român, abrogat odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod
civil.
Referitor la contractul studiat, în doctrină s-a menţionat că modalitatea de încheiere a
contractului de servicii turistice depinde de două circumstanţe: se comercializează un tur deja
organizat sau acesta se organizează la solicitarea turistului 5. Această sugestie a dlui Sergheev are la
temelia sa alin.(l) art.9 al Legii Federale cu privire la bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă,
unde se menţionează că produsul turistic este format la discreţia turoperatorului considerând
conjunctura pieţei turistice sau la solicitarea turistului sau a unui alt client al produsului turistic.
Dacă e să aplicăm aceste prevederi, care se referă la prima modalitate de încheiere a
contractului şi luând în consideraţie legislaţia naţională a Republicii Moldova, mai ales, contractul-
model, apoi putem menţiona că procedura de încheiere a contractului nu este complicată,

1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V, Op.cit., p.311-312.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.138-146.
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 132-137.
4
Bleoancă A. încheierea contractului în formă electronică. Oferta de a contracta (I). în: Revista de Drept Comercial.
2011, nr.l, p.l 15-121; Bleoancă A. încheierea contractului în formă electronică. Oferta de a contracta (II). în: Revista
de Drept Comercial. 2011, nr.2, p.156-165; Bleoancă A. încheierea contractului în formă electronică. Acceptarea
ofertei şi efectele sale. în: Revista de Drept Comercial, 2011, nr.5, p.126-149.
5
Сергеев В.И. Договор об оказании международных туристических услуг: Теоретические проблемы и
практические аспекты правоотношений туриста и туристкой фирмы в процессе заключения договора. В:
Право и экономика, 1998, №4, р.14.

57
dimpotrivă, este simplă şi comodă. Astfel, potenţialului turist, în incinta sediului turoperatorului sau
Agenţiei de Turism, unde de obicei acesta se prezintă, i se prezintă proiectul contractului
(contractul-model) cu ofertele concrete ale agentului respectiv, care după studiere se semnează de
către părţi.
Această modalitate simplă de încheiere a contractului respectiv ar fi un lucru ideal, dar practica
demonstrează că, de obicei, contractul este semnat de către părţi fără anumite analize sau studii şi
negocieri. însă cum de procedat în cazul dacă un turist foarte principial, care, luând cunoştinţă de
informaţia precontractuală şi conţinutul contractului-model, insistă la stipularea în acesta a unor
condiţii suplimentare? Pornind de la principiile egalităţii şi libertăţii părţilor (art.l şi 667 CC RM),
organizatorului călătoriei îi revine obligaţia de a satisface cerinţele clientului şi respectarea
prevederilor legale stipulate în lit.i) alin.(l) art.l 134 CC RM, unde se stipulează că în contract pot fi
incluse condiţii specifice, convenite de părţi la cererea clientului. Ba mai mult ca atât, potrivit lit.k)
a aceleiaşi norme, în contract pot fi incluse şi alte condiţii.
După părerea noastră, este foarte bine venită această normă, care este orientată spre protejarea
intereselor turistului. Cu părere de rău, studiind practica a 5 agenţii turistice, nu am identificat
niciun caz când la cererea turistului au fost incluse în contract nişte condiţii specifice. Referitor la
acest moment, considerăm necesar a menţiona existenţa unei norme bine-venite stipulate în alin.(3)
art.666 CC RM, unde se menţionează că contractul poate fi de adeziune sau negociat.
În doctrina autohtonă, se menţionează că contractul de servicii turistice este un contract de
adeziune1. Contractele de adeziune sunt acele contracte ale căror clauze sunt prestabilite de către
una dintre părţi (numită utilizator), cealaltă parte (numită aderent) neavând putinţă să le negocieze
şi să influenţeze asupra conţinutului lor. Partea căreia i se propune contractul de adeziune are două
posibilităţi: ea poate să-1 accepte, adică să adere la el, sau să renunţe la încheierea contractului2.
într-o altă publicaţie naţională se menţionează că contractele sunt considerate de adeziune cele
în care clauzele sunt reformulate de una dintre părţi (de regulă, aceasta este partea care are o mai
mare putere economică şi care este un comerciant), iar cealaltă parte poate doar să accepte
încheierea contractului în condiţiile impuse sau să renunţe la a încheia contractul 3. Definiţia legală o
găsim în art.l 175 CC român, unde se menţionează că contractul este de adeziune, atunci când
clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca
urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.
Fiind de acord cu aceste poziţii, considerăm necesar să menţionam şi unele momente originale
cu privire la natura juridică a contractului studiat. Astfel, în clasificarea contractelor civile stipulate

1
Chibac Gh., Băieşu A., Rotari AL, Efrim O., Op.cit, p.297.
2
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V, Op.cit, p.295.
3
Efrim O. Op.cit, p.210.

58
în alin.(3) art.666 CC RM sunt indicate şi contractele negociate. Contractele negociate sunt acele
contracte ale căror clauze sunt rezultate din negocierile dintre părţi, fără intervenţia vreunei voinţe
din exterior. Aceste contracte sunt tradiţionale pentru dreptul civil. încheierea lor presupune, de
obicei, existenţa unei faze precontractuale, în cadrul căreia partenerii contractului poartă tratative,
discuţii, privind obiectul viitoarei prestaţii, natura şi întinderea obligaţiilor şi alte condiţii ale
operaţiunii juridice preconizate. Negocierile se finalizează prin adoptarea de către părţile
contractante a unor decizii comune asupra tuturor aspectelor esenţiale ale operaţiunilor, care se
materializează în clauzele contractului1.
În legislaţia României, o normă foarte originală cu privire la negocieri este stipulată în art. 1176
alin.(l) CC român, unde găsim o nouă categorie juridică - contractul-cadru şi definiţia acestuia.
Astfel, potrivit acestei norme, contractul-cadru este acordul prin care părţile convin să negocieze, să
încheie sau să menţină raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate de
acesta. Comportamentul partenerilor la încheierea contractelor civile este stipulat în art.1183 alin.
(2) CC român, unde se menţionează că partea care se angajează într-o negociere este ţinută să
respecte exigenţele bunei-credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligaţii.
După cum s-a menţionat supra, forma şi conţinutul contractului de servicii turistice sunt
predeterminate de legiuitor şi, în acelaşi timp, potrivit lit.i) alin.(l) art. 1134 CC RM, în contract pot
fi incluse şi condiţii speciale, convenite de părţi la cererea clientului. Din această normă, rezultă că
conţinutul contractului poate fi negociabil. Prin asemenea stipulări, după părerea noastră, se
menţionează o particularitate, o originalitate a contractului de servicii turistice, o natură dualistică a
acestuia.
Un argument suplimentar în ceea ce priveşte natura negociabilă a contractului de servicii
turistice îl găsim în doctrina română, unde se menţionează că „nu ne vom afla în situaţia unui
contract de adeziune dacă una dintre părţi a redactat în întregime clauzele esenţiale ale unui
contract, dar cealaltă parte beneficiază de posibilitatea de negociere a acestora. Nu va fi vorba
despre un contract de adeziune nici atunci când o parte impune anumite clauze care nu sunt
esenţiale raportat cu structura contractului proiectat, prin clauzele esenţiale trebuind înţelese aici
stipulaţii care exprimă elementele esenţiale ale contractului"2.
Din aceste considerente, putem afirma că contractul de servicii turistice conţine elemente atât
ale unui contract de adeziune, cât şi ale unui contract negociabil. E bine, e reuşit sau nu că
legiuitorul autohton admite aşa posibilităţi părţilor la încheierea contractului? Răspunsul nostru este
pozitiv şi confirmat prin altă normă a Codului civil naţional care prevede o asemenea situaţie şi

1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V, Op.cit., p.295.
2
Moise A.-A. Clauzele contractuale standard. Cartea a V-a, titlul II, capitolul I, secţiunea a 3-a, paragraful 3 art.l 164-
1203 CC roman. în: Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Bucureşti: C.H. Beck, 2012, p.1233.

59
care, după părerea noastră, este bine venită, parcă special prevăzută pentru contractul de servicii
turistice. Astfel, potrivit art.691 alin.(3) CC RM, răspunsul prin care se acceptă oferta şi care
prezintă condiţii adiţionale sau condiţii diferite ce nu afectează material condiţiile ofertei constituie
o acceptare, dacă ofertantul nu le respinge fără întârziere nejustificată. Dacă ofertantul nu
obiectează, contractul se încheie în condiţiile ofertei, cu modificările care le conţine acceptarea.
O apreciere foarte reuşită cu privire la negocierile contractuale o găsim în art. 1185 CC român,
unde se menţionează că, atunci când în timpul negocierilor o parte insistă să se ajungă la un acord
asupra unui anumit element sau unei anumite forme, contractul nu se încheie până nu se ajunge la
un acord cu privire la acestea.
Prin urmare, noi admitem posibilitatea de încheiere a unui contract de servicii turistice cu
anumite solicitări din partea turistului, care pot duce la negocieri.
Bunăoară, un turist străin, care este cazat într-un hotel din Chişinău şi care a sosit în Moldova
într-o deplasare de serviciu, doreşte să vizioneze doar un obiect cultural din cadrul Drumul vinului -
Vinăria Purcari, fiind de acord cu toate cheltuielile suplimentare necesare pentru prestarea
serviciilor respective.
Organizatorul călătoriei, bineînţeles, poate accepta o asemenea solicitare cu condiţia că are la
dispoziţie transport individual, iar proprietarul Vinăriei Purcari are posibilitatea de a presta
serviciile respective doar unei persoane sau pe loc, după situaţie, acest turist să fie inclus într-un
grup ocazional.
În opinia noastră, această soluţie poate avea loc doar ca excepţie.
O altă rezolvare a dualismului pe care o conţine art. 1134 CC RM poate fi excluderea lit.i) din
alin.( 1), dar, după noi, această soluţie nu este cea mai bună, deoarece în atare caz turistul nu are
nici o posibilitate de a influenţa conţinutul contractului. Dar din alt punct de vedere, dualismul din
acest articol nu este expres interzis de lege. Ba mai mult ca atât, pentru comparaţie, putem menţiona
ceva din legislaţia României. Astfel în art.12 al OG nr. 107/1999 nu este prevăzută posibilitatea de a
include în contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice unele condiţii speciale la
solicitarea turistului, însă în lit.k) alin. (2) din acest articol este stabilită posibilitatea includerii în
contract a solicitărilor speciale ale turistului făcute cunoscute Agenţiei de Turism organizatoare sau
celei detailiste în momentul efectuării comenzii şi fiind acceptate de ambele părţi.
în art. 10 al Legii Federale cu privire la bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă, de
asemenea, este stipulată posibilitatea de a include în contract anumite condiţii cu acordul ambelor
părţi. însă în proiectul noii Legi Federale cu privire la turism şi industria turismului în Federaţia
Rusă nu sunt stipulate asemenea prevederi. Considerăm că lipsa acestor prevederi este dictată de
necesitatea ajustării legislaţiei naţionale ruse la Directiva UE din 13 iunie 1990 în care, de

60
asemenea, nu sunt stipulate asemenea prevederi.
Legislaţia României prevede o altă modalitate de rezolvare a solicitărilor personale ale
turistului. Astfel, potrivit art.ll al OG nr. 107/1999 (modificată):
1) Agenţia de Turism turoperatoare sau detailistă este obligată să furnizeze turistului un bon de
comandă numai în cazul solicitării unor pachete de servicii turistice care nu fac parte din oferta
Agenţiei de Turism.
2) Contractul ia naştere în momentul în care turistul primeşte confirmarea scrisă a rezervării, ce
se transmite de organizator sau detailistul călătoriei turistice, care acţionează în numele
organizatorului, în cel mult 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă.
3) în cazul în care conţinutul bonului de comandă diferă de conţinutul confirmării călătoriei
turistice sau dacă această confirmare nu s-a făcut în termenul de 60 de zile calendaristice de la data
semnării bonului de comandă, turistul poate considera că voiajul nu a fost rezervat şi are dreptul la
rambursarea imediată a tuturor sumelor deja plătite.
4) Nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în alin.(l)-(3) nu împiedică încheierea cu întârziere a
contractului de comercializare a pachetului de servicii turistice, indiferent de perioada rămasă până
la plecare, dacă părţile sunt de acord1.
După cum vedem, această regulă poate fi aplicată doar cu mult timp înainte de stabilirea
raporturilor contractuale, însă art.ll alin.(4) al OG nr. 107/1999 prevede şi o excepţie de la regula
generală.
3.3. Modificarea contractului de servicii turistice
Pornind de la regula generală, stipulată în art.668 alin.(3) CC RM, contractul poate fi modificat
sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor, dacă legea nu prevede
altfel.
în conformitate cu această dispoziţie legală, în doctrina autohtonă s-a menţionat că modificarea
contractului poate fi de două feluri:
- modificarea legală, adică efectuată în temeiurile prevăzute de lege şi
- modificarea convenţională, adică efectuată prin acordul părţilor2. Ca temei de
modificare a contractului pot servi:
- temeiuri indicate în lege;
- temeiurile indicate în contract;
- acordul părţilor;
- hotărârea instanţei de judecată adoptată la cererea unei părţi. Acest temei poate să se
întâmple, dacă sunt încălcate prevederile contractului, dacă s-au modificat esenţial circumstanţele în
1
Cătană E. L. Legislaţia în turism: Introducere în dreptul turismului. Cluj-Napoca: Risoprint, 2008, p.121-122.
2
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V, Op.cit, p.369.

61
care a fost încheiat contractul şi în alte cazuri indicate de lege sau contract1.
în doctrina autohtonă, după aprobarea noului Cod civil al RM şi în conformitate cu prevederile
acestui act normativ, s-a propus şi o altă viziune în ceea ce priveşte modificarea contractului. S-au
menţionat, de asemenea, două feluri de modificare, dar cu unele aspecte noi, şi anume:
- legală - efectuată în temeiurile prevăzute de lege;
- convenţională - prin acordul părţilor, care, la rândul său, poate avea loc în modul următor:
prin manifestarea expresă a voinţei de către ambele părţi, prin încheierea în urma negocierilor a
unui act adiţional la contract (sau perfectează o redacţie nouă a contractului), în care sunt stabilite
modificările contractului; printr-o clauză inserată în cuprinsul contractului (clauză de revizuire),
prin care părţile se obligă că, la survenirea anumitor împrejurări sau anumitor intervale de timp, să
reexamineze contractul şi să procedeze la ajustarea lui, ţinând cont de schimbările constatate în
circumstanţele economice, în vederea restabilirii echilibrului contractual; printr-o clauză inserată în
cuprinsul contractului, care atribuie uneia dintre părţi dreptul de a modifica în mod unilateral, în
sensul şi în limitele convenite, anumite clauze ale contractului 2. Potrivit doctrinei ruse, ca temei de
modificare a contractului pot servi:
- acordul părţilor;
- încălcarea esenţială a contractului;
- alte circumstanţe, prevăzute de lege sau de contract3.
Aceste viziuni doctrinale pe deplin pot fi aplicate şi în contractul studiat de noi. însă
reglementările legii speciale ale contractului analizat cu privire la modificare se referă, în principiu,
doar la modificarea unor clauze.
Prin acordul părţilor, contractul poate fi modificat la orice etapă - atât până la încheierea lui,
cât şi pe parcursul executării.
O modificare care se referă la subiecţii contractului este stipulată în art.l 135 alin. (1) CC RM,
în baza căruia turistul are dreptul să ceară, înainte de începutul călătoriei, ca un terţ să preia
drepturile şi îndatoririle sale din contractul de călătorie. Realizarea acestui drept a turistului poate
avea loc, dacă sunt respectate următoarele condiţii:
1. înştiinţarea organizatorului despre cesiunea dreptului în folosul unui terţ.
2. înlocuirea turistului cu un terţ poate avea loc doar până la începutul călătoriei.
3. Acordul organizatorului cu condiţia că terţul corespunde condiţiilor călătoriei.
1. Compensarea cheltuielilor suplimentare suportate de organizator, solicitate de acesta, prin

1
Ibidem, p.US.
2
Arapu E., Scurtu C. Teoria generală a contractului civil. în: Drept civil. Drepturi reale. Teoria generală a obligaţiilor:
Scheme, speţe, teste. Sub redacţia doctorului, conferenţiarului universitar Sergiu Baieş. Chişinău: Tipografia Centrală,
2013, p.131.
3
Гражданское право. В 4-х томах, с.217.

62
înlocuirea cu terţul.
Organizatorul poate refuza modificarea contractului pe acest temei numai în cazul când terţul
nu corespunde condiţiilor călătoriei. Care circumstanţe pot servi temei de refuz în acest caz? După
părerea noastră, cerinţele faţă de terţ se pot referi la: vârsta lui, starea lui de sănătate, genul,
perioada anului ş.a. în asemenea situaţii, poate fi vorba doar de încetarea raporturilor contractuale.
Un alt temei legal de modificare a contractului respectiv, dar din iniţiativa organizatorului
călătoriei, este stipulat în art.1136 alin.(l) CC RM, unde se menţionează că, dacă înainte de
începutul călătoriei, este nevoie să se modifice considerabil clauzele esenţiale ale contractului,
inclusiv preţul, organizatorul este obligat să-1 notifice imediat pe client despre acest fapt.
În această situaţie, clientul (turistul) are două posibilităţi legale:
- de a renunţa la contract;
- acceptarea modificărilor, însă în acest caz are obligaţia de a-1 notifica pe organizator în cel
mai scurt timp despre decizia sa (art.1136 alin.(3) CC RM).
Prevederea legală din art.l 136 alin.(l) CC RM dă naştere la unele întrebări care se referă la
clauzele esenţiale ale contractului. Norma stipulată în acest articol al CC RM şi în Legea nr.
352/2006 nu evidenţiază special care sunt condiţiile esenţiale ale contractului respectiv. Din
conţinutul art.1136 CC RM se poate deduce direct doar una din aceste clauze - preţul. în baza
acestei norme, modificarea poate avea loc din iniţiativa organizatorului şi numai până la începutul
călătoriei cu obligaţia respectivă de notificare a clientului.
În art.1136 alin.(2) CC RM sunt stipulate câteva norme de ordin material în ceea ce priveşte
modificarea conţinutului contractului cu privire la preţ. Prima normă confirmă principiul stabilităţii
clauzei esenţiale în ceea ce priveşte preţul, însă admite două excepţii, care servesc drept temei de
modificare a acestei clauze, şi anume:
- contractul conţine o clauză specială care prevede posibilitatea modificării preţului şi în
contract este indicată modalitatea calculării preţului modificat;
- preţul indicat în contract poate fi modificat în mod excepţional, în cazul schimbării preţurilor
pentru transport, a taxelor pentru anumite servicii (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi
aeroporturi, alte taxe).
În practica judiciară autohtonă sau străină, nu am identificat niciun caz de modificare a
contractului pe acest temei. Ba mai mult ca atât, angajaţii agenţiilor de turism autohtone cu care am
comunicat nu cunosc astfel de situaţii, aşa posibilităţi de modificare a contractului de servicii
turistice. Prin urmare, norma respectivă din art.1136 CC RM este bine venită întrucât corespunde
normelor Directivei Uniunii Europene, însă în prezent nu se aplică în Republica Moldova, dar
sperăm că pe viitor va putea fi aplicată.

63
În toate aceste cazuri, se aplică regula generală stipulată în acest articol, prin care preţul nu
poate fi majorat în termen de 20 de zile până la data începerii călătoriei.
Pentru comparaţie, putem menţiona că noua redacţie a art.14 alin. (1) al OG 107/1999 prevede
că preţurile stabilite în contract nu pot fi modificate, cu excepţia cazului în care contractul prevede
în mod explicit acest lucru, atât în vederea majorării, cât şi a reducerii, precum şi modul de calcul al
acestora, şi numai dacă modificarea are loc ca urmare a variaţiilor:
a) costurilor de transport, inclusiv costul carburantului;
a) redevenţelor şi taxelor aferente serviciilor de aterizare, debarcare/îmbarcare în porturi şi
aeroporturi şi a taxelor de turist;
c) cursurilor de schimb valutar aferente pachetului de servicii turistice contractat,
în doctrina română, această normă este tratată cu unele explicaţii de ordin practic
în felul următor: „modificarea unilaterală a preţului de către Agenţia de Turism poate avea loc
numai cu respectarea cumulativă a următoarelor limite:
- rezervarea acestui drept de către Agenţia de Turism în însuşi textul contractului (astfel încât
turistul să poată, de la bun început, să ia în calcul şi varianta modificării ulterioare a preţului);
- acroşarea modificărilor de preţ la elemente obiective (iar nu subiective, ţinând de orientarea
agenţiei către profit), precum variaţii înregistrate la costurile transportului (inclusiv carburanţi), taxe
de aeroport sau cursuri de schimb valutar;
- termen: majorarea preţului nu poate interveni în cursul ultimelor 20 de zile ce preced data
plecării (încât previziunile financiare ale turistului să nu poată fi bruscate în acest interval de timp
limitat)1.
După părerea noastră, aceste prevederi legale din OG nr. 107/1999, care ulterior au fost preluate
şi de legislaţia RM, sunt mai clar stipulate în art.4 alin.(4) al Directivei Consiliului Europei din 13
iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călători, vacanţe şi circuite, unde se menţionează că
preţurile stabilite prin contract nu sunt revizuibile, cu excepţia cazului în care contractul prevede în
mod expres posibilitatea de revizuire a preţului în sus şi în jos şi determină modalităţi precise de
calcul al preţului revizuit, ţinând seama numai de variaţiile:
- costurilor de transport, inclusiv costul carburantului;
- taxelor aferente anumitor servicii, cum ar fi taxele de aterizare, de debarcare sau de
îmbarcare în porturi şi aeroporturi;
- cursurilor de schimb aplicate pachetului de servicii respectiv2.
Din aceste prevederi, putem concluziona că atât legislaţia Republicii Moldova, cât şi a

1
Goicovici J. Particularităţile contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice. în: Revista de Drept
Comercial, anul XXI, 2011, nr.7-8, p.196
2
www.eur-lex.europe.eu/LexUriServ.do?uri=DD:13:09:13990L0314:RO:PDF.

64
României sunt concordate cu directivele Uniunii Europene.
Revenind la legislaţia naţională, considerăm necesar a menţiona un aspect de ordin practic, care
ar fi de dorit să fie inclus în art. 1136 CC RM. Propunem de a completa acest articol cu un nou
alineat care i-ar acorda turistului dreptul la despăgubiri în cazul majorării preţului, dacă el nu a fost
notificat la timp, cu condiţia că el le va demonstra că le-a suportat sau urmează să le suporte.
Modificarea contractului în ceea ce priveşte preţul poate avea loc din cauza neajunsurilor
descoperite pe parcursul executării contractului. Acest temei este prevăzut de art. 1138 CC RM, din
care rezultă că iniţiatorul acestei modificări poate fi doar turistul. Ce negocieri pot servi temei de
modificare? După părerea noastră, aceste neajunsuri se pot referi la calitatea şi cantitatea serviciilor
care urmau să fie prestate pe parcursul executării. Bunăoară, hotelul în care este cazat turistul este
de o clasă mai inferioară decât cea prevăzută de contract. De asemenea, pot avea loc întârzieri,
modificări sau anularea excursiilor, calitatea alimentaţiei sau alte neajunsuri de care poate beneficia
turistul în baza contractului. Preţul poate fi redus, potrivit normei legale, ţinându-se cont de
momentul descoperirii - la începutul, pe parcursul sau la sfârşitul călătoriei, adică de perioada de
timp în care turistul a fost privat de prestaţiile stipulate în contract. însă, după părerea noastră, o
particularitate a contractului de servicii turistice se manifestă prin faptul că pe parcursul executării,
când sunt implicaţi partenerii contractuali ai organizatorului, sau în cazul unei călătorii turistice cu
însoţirea ghidului sau excursionistului, care nu dispun de împuterniciri speciale de modificare a
contractului, modificarea acestuia poate fi problematică.
Cererea turistului de a reduce preţul pentru neajunsurile călătoriei poate fi respinsă de
organizator dacă turistul, din intenţie sau din culpă gravă, nu 1-a anunţat pe organizator într-un
termen rezonabil despre neajunsul depistat.
În contract pot fi stipulate, la acordul părţilor, şi alte temeiuri de modificare a contractului.
3.4. Structura raporturilor contractuale în domeniul turismului
O particularitate foarte importantă a contractului de servicii turistice o constituie structura
legăturilor contractuale care se manifestă, în primul rând, prin numărul impunător de participanţi ai
acestui contract şi structura complicată a raporturilor contractuale.
Subiectul de bază sau subiectul-cheie în structura legăturilor contractuale este turoperatorul
care potrivit art.3 al Legii nr. 352/2006 este agent economic, titular de licenţă pentru activitate
turistică, specializat în formarea de pachete turistice şi în comercializarea acestora prin intermediul
agenţiilor de turism sau direct consumatorilor (vezi Anexa nr.l).
Pachetul turistic (pachet de vacanţă, pachet de călătorie), potrivit aceluiaşi act normativ,
reprezintă o combinaţie prestabilită de, cel puţin, două servicii turistice, vândute sau oferite spre
vânzare ca un singur produs, la un preţ în care costul fiecărui component nu este indicat separat,

65
aceste prestaţii depăşind 24 de ore.
Prin urmare, în primul caz, are loc cel mai simplu raport contractual - raport direct dintre
turoperator şi consumator (turist). Această formă de legături contractuale este cea mai avantajoasă
pentru ambele părţi, dat fiind faptul că orice contract direct, fără intermediari, dă posibilitatea de a
contracta direct, de a aprecia, a negocia, a modifica conţinutul contractului. Un alt moment pozitiv,
în acest caz, îl constituie faptul că turoperatorul personal formează (întocmeşte) pachetul turistic,
pornind de la situaţii concrete de pe piaţa turistică, de fluxul de turişti, de perioada anului, de
posibilităţile sale şi ale partenerilor săi, alte condiţii.
O altă structură a raporturilor contractuale este modalitatea prin care turoperatorul
comercializează în baza contractului de vânzare-cumpărare pachetul turistic Agenţiei de Turism,
care ulterior întocmeşte cu turistul contractul de servicii turistice. Agenţia de Turism, potrivit art.3
al Legii nr. 352/2006, este un agent economic, titular de licenţă pentru activitatea turistică,
specializat în achiziţionarea de pachete turistice de la turoperatori şi în comercializarea acestor
pachete consumatorilor, precum şi în comercializarea serviciilor proprii.
Aşadar, în acest caz, la comercializarea pachetului turistic nemijlocit turistului participă un
intermediar, care încheie un contract din propriul nume, postură care îl determină ca partener
contractual, care prin contractul de servicii turistice va oferi şi propriile servicii, în afară de cele
indicate în pachetul turistic.
Un alt tip de raporturi contractuale îl reprezintă relaţiile turoperatorilor sau agenţiilor de turism
cu partenerii din industria turismului, a căror misiune de bază este executarea contractului de
servicii turistice, adică prestarea în ansamblu a multiplelor servicii turistice. în această calitate,
activează agenţii economici din industria turismului, care potrivit Legii nr. 352/2006 pot fi persoane
fizice şi juridice prestatoare de servicii în domeniul turismului: servicii hoteliere, servirea mesei
pentru turişti, transportarea turiştilor, excursii, ghidaj, agrement, tratament balnear, precum şi alte
servicii complementare (vezi Anexa nr.2).
Aceste legături contractuale de două niveluri sunt direct stipulate în lege. Astfel, potrivit art.l 1
al Legii nr. 352/2006, turoperatorii pot desfăşura următoarele activităţi:
a) contractarea de servicii turistice de la agenţii economici, care prestează direct astfel de
servicii (unităţi de cazare, unităţi de servire a mesei, agenţi transportatori, unităţi de prestare a
serviciilor de agrement) şi formarea de pachete turistice;
b) comercializarea pachetelor turistice proprii prin intermediul agenţiilor de turism sau direct
consumatorilor;
c) rezervarea şi comercializarea de bilete pentru diverse mijloace de transport, pentru
spectacole şi pentru alte manifestări culturale;

66
d) organizarea de congrese, conferinţe, întruniri sportive şi culturale, dacă acestea implică
prestarea serviciilor turistice.
Agenţiile de turism, la rândul lor, pot desfăşura următoarele activităţi:
a) comercializarea pachetelor turistice contractate de la turoperatori;
b) comercializarea serviciilor proprii, precum şi a serviciilor contractate de la alte agenţii de
turism licenţiate;
c) vânzarea serviciilor proprii altor agenţii de turism;
d) rezervarea şi comercializarea biletelor pentru diverse mijloace de transport, pentru
spectacole şi pentru alte manifestări culturale (art.12 al Legii nr. 352/2006).
în structura legăturilor contractuale, pot fi încheiate şi alte contracte. Bunăoară, potrivit art.14 al
Legii nr. 352/2006, turoperatorii şi agenţiile de turism sunt în drept să încheie contracte de
colaborare în exclusivitate cu structurile de primire turistică clasificate.
Potrivit art.24 al proiectului Legii turismului, raporturile juridice între subiecţii activităţii
turistice se reglementează prin următoarele tipuri de contracte:
a) contract de servicii turistice;
b) contract de locaţiune;
c) contract de comision / mandat;
d) contract de prestare a serviciilor de cazare;
e) contract de prestare a serviciilor de alimentaţie publică;
f) contract de transport turistic;
g) contract de agrement;
h) contract de prestare a serviciilor de ghid;
i) contract de garanţie financiară; j) contract de colaborare.
Care este raţionalismul stabilirii acestei structuri a legăturilor contractuale în cadrul prestării
serviciilor turistice? în primul rând, este vorba de prestarea serviciilor la un
nivel cuvenit de către profesioniştii din domeniul respectiv de activitate. Dar poate cel mai
important moment constă în protejarea intereselor turiştilor, deoarece cu acestea se încheie doar un
singur contract - contractul de servii turistice - fie cu turoperatorul, fie cu Agenţia de Turism, care
vor fi unicii responsabili contractuali în faţa turistului.
Analizând comparativ legislaţia naţională cu cea a unor ţări străine sub aspectul legăturilor
contractuale, în contractul respectiv putem menţiona că legislaţia Republicii Moldova, după părerea
noastră, este mai reuşită decât, bunăoară, legislaţia Federaţiei Ruse. în primul rând, Codul civil al
Federaţiei Ruse nu prevede expres un contract de servicii turistice. în al doilea rând, în industria
turismului se aplică norme generale cu privire la contractele de prestări servicii. Potrivit art.9 al

67
Legii Federaţiei Ruse cu privire la bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă, care stabileşte struc-
turile legăturilor contractuale se menţionează că, în cazurile când agentul turistic comercializează
produsul turistic, el poate activa în două calităţi: în numele şi în baza împuternicirilor
turoperatorului, care este considerat parte contractuală şi care poartă răspunderea respectivă. în a
doua calitate, când agentul turistic poate activa de sine stătător ca parte contractuală, dar acest lucru
poate avea loc numai în cazul şi cu condiţia că în contractul încheiat între turoperator şi agentul
turistic este expres stipulată o asemenea clauză. După cum rezultă din aceeaşi normă, turoperatorul
şi agentul turistic încheie între ei un contract de comercializare a produsului turistic de primul nivel,
care trebuie să conţină o clauză specială menţionată supra şi care îl abilitează pe agentul turistic cu
dreptul de a încheia un contract din propriul nume şi care poate fi considerat un contract de nivelul
doi. în legislaţia rusă, acest contract este numit contract de subagenţie (cy6areHTCKMii ,o,oroBop).
O asemenea normă conţin şi Regulile cu privire la prestarea serviciilor de realizare a produsului
turistic, aprobate prin Hotărârea Guvernului Federaţiei Ruse nr.452 din 18.07.20071.
în literatura de specialitate din Federaţia Rusă, se menţionează că contractele din sfera
activităţii turistice se pot separa în trei grupe:
1) contractul încheiat între turoperator (agentul turistic) şi turist;
2) contractul încheiat între turoperator şi agentul turistic;
3) contractul încheiat între turoperator şi partenerii săi, care prestează direct executarea unor
servicii2. în principiu, o asemenea clasificare este propusă şi de un autor din Republica Tadjikistan3.
O asemenea structură a raporturilor contractuale este aplicată şi în Republica Moldova. Dat
fiind faptul că în prezenta teză se pune accentul doar pe raporturile
rTocTaHOBneHMe ripaBMTenbcTBa POCCMMCKOM OeflepaqMM OT 18.07.2007 r. Ne 452 „06
yTBep>KfleHMM npaBMn OKa3amiH ycnyr no peajiM3amm TypMCTCKoro npoflyKTa". B:
Co6paHne 3aKOHOflaTenbCTBa POCCMMCKOM OeflepaqMM, 23.07.2007, J\fe3942.
CBMpwflOB K.C. npaeoeoe peîynupoeauue denmenbHocmu no OKasanuw mypucmuuecKux
ycnyz. HacTb aBTopeej). fliicc. KaHfl. K>pn?ţ. HayK. CaHKT-ITeTep6yprcKj™
rocysapcTBeHHHM yHMBepcmeT, 2003. http:// www.dissercat.com/content/pravovoe-
regiilirovanie-deyatelnosti-po-okazaniyu-turisticheskikh-uslug CaHrMHOB fl.IH. npaeoeoe
pezynupoeanue mypucmcKou denmenbHocmu e PecnyânuKU TadxuKUcmaH. HacTb

1
Постановление Правительства Российской Федерации от 18.07.2007 г. № 452 „Об утверждении Правил
оказания услуг по реализации туристского продукта". В: Собрание законодательства Российской Федерации,
23.07.2007, №3942.
2
Свиридов К.С. Правовое регулирование деятельности по оказанию туристических услуг. Часть автореф. дисс.
канд. юрид. наук. Санкт-Петербургский государственный университет, 2003. http://
www.dissercat.com/content/pravovoe-regiilirovanie-deyatelnosti-po-okazaniyu-taristicheskikh-uslug
3
Сангинов Д.Ш. Правовое регулирование туристской деятельности в Республики Таджикистан. Часть
автореферата диссертации кандидата юридических наук. Душамбе, 2010. http://www.
dissercatxom/content/pravovoe-regulirovanie-turistskoi-deyatelrvosti-v-respublike-tadzhikistari

68
aBTopecbepaTa flHccepTairmi KaHflHflaTa topMflMHecKMx HayK. flymaM6e, 2010.
http://www. dissercat.com/content/pravovoe-regulirovanie-turistskoi-deyatelnosti-v-respublike-
tadzhikistan
dintre turoperator (Agenţia de Turism şi turist) este cazul să ne referim la la particularităţile agenţiei
de turism.
în această structură a raporturilor contractuale, turoperatorul cedează toate drepturile sale unui
intermediar, care în acest caz este Agenţia de Turism. Ulterior, cea din urmă stabileşte raporturile
contractuale cu alţi subiecţi (vezi Anexa nr.3). Astfel, potrivit art.12 al Legii nr. 352/2006, agenţiile
de turism pot desfăşura următoarele activităţi:
a) comercializarea pachetelor turistice contractate de la turoperatori;
a) comercializarea serviciilor proprii, precum şi a serviciilor contractate de la alte agenţii de
turism licenţiate;
b) vânzarea serviciilor proprii altor agenţii de turism;
b) rezervarea şi comercializarea biletelor pentru diverse mijloace de transport, pentru spectacole
şi pentru alte manifestări culturale.
Important în aceste raporturi este cazul când agenţia de turism comercializează pachetul turistic
nemijlocit turistului. în asemenea situaţii, conform art.14 al Legii nr. 352/2006, Agenţia de Turism
devine parte contractuală în raporturile cu turistul, atribuindu-şi obligaţiile stipulate în art.14 lit.i) al
Legii nr. 352/2006, inclusiv obligaţiile de a repara prejudiciile cauzate turiştilor în cazurile de
încălcare a clauzelor contractului de servicii turistice.
în cazul vânzării de către o agenţie de turism a serviciilor proprii altor agenţii de turism,
responsabilă se face ultima agenţie de turism, care stabileşte nemijlocit raporturile contractuale cu
turistul.
O structură originală a raporturilor contractuale în domeniul respectiv o găsim şi în legislaţia
României. Astfel, potrivit art.2 al OG nr. 107/1999, poate fi încheiat un contract de comercializare a
pachetelor de servicii turistice care este tratat ca acordul de voinţă dintre Agenţia de Turism şi turist
şi are ca obiect cumpărarea unui pachet de servicii turistice de către turist şi eliberarea
documentelor de plată şi a documentelor de călătorie de către Agenţia de Turism.
Principalul subiect al acestor raporturi contractuale este agenţia de turism, care poartă
răspundere contractuală în toate cazurile. Confirmarea acestei teze o găsim în art.20 al OG nr.
107/1999, unde se stipulează că Agenţia de Turism este răspunzătoare pentru buna executare a
obligaţiilor asumate prin contract, inclusiv în situaţia în care aceste obligaţii trebuiau îndeplinite de
către o altă agenţie de turism sau de către alţi prestatori de servicii. însă această regulă generală
poate avea două excepţii, şi anume:

69
a) când neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contract se
datorează turistului;
a) când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră.
b) în opinia noastră, o asemenea soluţie a situaţiilor, care se pot isca pe parcursul executării
contractului, este destul de reuşită şi ar fi bine venită dacă ar fi stipulată şi în legislaţia Republicii
Moldova.

70
Capitolul 4 ELEMENTELE CONTRACTULUI DE SERVICII TURISTICE
4.1. Obiectul contractului de servicii turistice
Literatura de specialitate, tradiţional, enumera următoarele elemente ale contractului: părţile,
obiectul, preţul (în contractele oneroase), termenul şi conţinutul1. Această teză se referă şi la
contractul de servicii turistice. Uneori în contractele civile elementele contractuale sunt numite
clauze contractuale.
Având în vedere că primul element al contractului de servicii turistice a fost studiat în capitolul
I al prezentului studiu, în acest capitol şi în următorul vor fi analizate şi alte aspecte cu privire la
elementele contractului respectiv.
Dintre elementele contractului de servicii turistice, cele mai complicate, în opinia noastră, se
referă la obiectul şi preţul contractului2. Pornind de la noţiunea generală stipulată în art.206 CC RM,
obiect al actului juridic este obligaţia persoanei care a încheiat actul juridic. Potrivit alin.(l) art.1225
CC român, obiectul contractului reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea,
împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel că aceasta reiese din ansamblul drepturilor
şi obligaţiilor contractuale. În noul CC român mai găsim o normă foarte originală, interesantă ce se
referă la obiectul obligaţiei. Astfel, potrivit alin. (1) art. 1226 CC român, obiectul obligaţiei este
prestaţia la care se angajează debitorul.
Cerinţele legale de bază cu privire la acest element contractual se referă la faptul că obiectul
actului juridic trebuie să fie licit, să se afle în circuitul civil şi să fie determinat sau determinabil cel
puţin în specia sa (alin.(2) art.206 CC RM). Potrivit alin. (2) art.1225 CC român, obiectul
contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor
moravuri (alin.(3) art.1225 CC român).
Clauza esenţială a contractului de servicii turistice cu privire la obiectul contractului rezultă din
art.3 al Legii nr. 352/2006 şi din însăşi natura juridică a contractului, care se manifestă prin faptul
că turoperatorul sau agenţia de turism ca parte contractuală are obligaţia de a presta servicii turistice
şi scopul de a obţine un profit în urma acestor servicii, iar turistul are obligaţia de a achita costul 3
serviciilor turistice, care urmează a fi prestate. Scopul turistului presupune acordare lui nu oricăror
servicii, dar anumite servicii, care corespund intereselor personale ale turistului - fie de a lua
cunoştinţă de obiectele istorice, culturale, ecologice ale localităţii respective, fie cu scop de
agrement, de business, tratament şi de altă natură.
1
Гражданское право. Том 2. Учебник. Издание второе, перераб. и допол.. Под ред.А.П. Сергеева, Ю.К.
Толстого, Москва, Проспект, 1999, с.5.
2
Chibac N. Obiectul contractului de servicii turistice. în: Revista Naţională de Drept, 2010, nr.5-6, p.105-107.
3
Chibac N. Preţul - clauză esenţială a contractului de servicii turistice. în: Materialele conferinţei internaţionale
ştiinţifico-practice USEM, 12.12.2008 cu genericul „Reafirmarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale la 60 de ani ai
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului". Chişinău, 2008, p.90-92.

71
Obiectul contractului de servicii turistice, potrivit Legii nr. 352/2006, poate fi demonstrat prin
unele categorii juridice speciale, caracteristice doar acestui contract, şi anume: pachetul turistic,
produsul turistic, servicii turistice. Astfel, potrivit art.3 al Legii nr. 352/2006, pachetul turistic
(pachetul de vacanţă, pachetul de călătorie) reprezintă o combinaţie prestabilită a, cel puţin, două
servicii turistice, vândute sau oferite spre vânzare ca un singur produs, la un preţ în care costul
fiecărui component nu este identificat separat, aceste prestaţii depăşind 24 de ore. Produsul turistic
reprezintă un ansamblu complex de bunuri şi de servicii oferit consumatorilor (vizitatorilor).
Produsul turistic ca obiect al contractului respectiv este nominalizat şi în pct.2 al contractului-
model, aprobat prin HG nr.l 470/200 lnmşi tratat ca un complex de bunuri materiale şi servicii,
destinate consumului turistic. Serviciile turistice reprezintă servicii prestate de către agenţii
economici din industria turismului, care includ cazarea, masa şi transportarea turiştilor, serviciile de
agrement, tratamentul balnear, asistenţa turistică şi alte servicii complementare1.
Referindu-se la obiectul contractului de servicii turistice, expertul, doctor în drept, D.Cimil a
menţionat că „raportul contractual este format din mai multe prestaţii separate, care formează un
corp comun juridic numit «servicii turistice», iar în sens economic termenul «pachetul turistic» şi
«vânzare, comercializare a pachetului turistic», adică acel complex de servicii turistice asamblate de
organizator pentru turist, şi include: a) transport; b) cazare; c) servicii turistice care nu sunt
accesorii primelor: vizite, excursii, agrement".
În dependenţă de categoriile de turişti, de scopul călătoriei, termenul contractului ş.a., obiectul
contractului de servicii turistice poate fi foarte diferit. Obligatoriu, după cum s-a menţionat mai sus,
e că, iniţial, obiectul contractului nu poate conţine mai puţin de două servicii. Numărul maximal de
servicii turistice nu este limitat de lege şi poate fi destul de variat. La cele expuse anterior, putem
adăuga, bunăoară, că în complexele hoteliere pot fi prestate următoarele servicii, inclusiv cele
complementare: vânzări în magazinele de suvenire, serviciile prestate de automatele comerciale, de
cazinou, de cluburi de noapte, săli de jocuri, ateliere de reparaţie a încălţămintei şi îmbrăcămintei,
curăţătorii chimice, închirierea obiectelor cu destinaţie culturală, saloane de frumuseţe, saune, băi,
bazine, săli sportive, schimb valutar ş.a.
De asemenea, pot fi propuse prestări de servicii ce ţin de organizarea şi desfăşurarea
conferinţelor, seminarelor şi simpozioanelor ştiinţifice.
Pentru comparaţie, putem menţiona că în legislaţia României cu privire la raporturile turistice,
în genere, şi cele ce se referă la obiectul contractului, în parte, se deosebesc cardinal de legislaţia
Republicii Moldova. Astfel, nici Codul civil român vechi, nici actualul Cod civil nu reglementează

1
Cu părere de rău. terminologia unor categorii juridice utilizate în Legea nr. 352/2006 nu corespunde pe deplin
actualului Cod civil al Republicii Moldova, cu toate că această lege a fost aprobată peste trei ani după intrarea în
vigoare a Codului civil.

72
special un asemenea contract. Acelaşi lucru se poate spune şi de Codul comercial român 1.
Raporturile turistice în România sunt reglementate de actele normative elaborate şi aprobate de
Guvern prin ordonanţe, care ulterior sunt aprobate de Parlament, şi acte normative departamentale.
Astfel, prin Ordonanţa Guvernului României nr.58 din 21 august 1998 2, privind organizarea şi
desfăşurarea activităţii de turism în România, obiectul contractului este numit ca produs turistic şi
tratat ca un complex de bunuri materiale şi de servicii, concentrate într-o activitate specifică şi
oferite în pachet consumului turistic. Pachetul de servicii, potrivit acestei Ordonanţe, reprezintă o
combinaţie prestabilită a, cel puţin, două din elementele următoare: cazare, alimentare, transport,
tratament balnear, agrement, alte servicii, prezentând o parte semnificativă din pachet, atunci când
sunt vândute sau oferite spre vânzare la un preţ global şi atunci când aceste prestaţii depăşesc 24 de
ore. Mai detaliat, această categorie juridică este tratată în alin.(l) art.2 ale OG nr. 107/1999, unde
este stipulat că pachetul de servicii turistice reprezintă o combinaţie prestabilită a, cel puţin, două
dintre următoarele trei grupe de servicii, cu condiţia că durata neîntreruptă a acestora să depăşească
24 de ore sau să cuprindă o înnoptare, şi anume:
a) transport;
b) cazare;
c) alte servicii, fără legătură cu transportul sau cazarea sau care nu sunt accesorii ale acestora
şi care reprezintă o parte semnificativă a pachetului de servicii turistice, cum ar fi: alimentaţie,
tratament balnear, agrement şi altele asemenea.
Potrivit Ordinului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului al României nr.516
din 12.04.20053 pentru aplicarea contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice,
obiectul contractului îl constituie vânzarea de către Agenţie a pachetului de servicii turistice în scris
în voucher, bilet de odihnă tratament, bilet de excursie, anexat la contract, şi eliberarea
documentelor de plată.
După cum e uşor de observat, categoriile juridice naţionale cu privire la obiectul contractului de
servicii turistice sunt asemănătoare cu categoriile respective din legislaţia României şi, prin urmare,
putem concluziona că atât categoriile juridice cu privire la subiectul dat, cât şi legislaţia naţională
au fost inspirate de normele respective ale legislaţiei ţării vecine.
Dacă e să apelăm la legislaţia Federaţiei Ruse, apoi putem menţiona că, potrivit art. 1 al Legii
Federale cu privire la bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă, produsul turistic cuprinde un
complex de servicii de transport şi cazare prestate la un preţ comun (indiferent de includerea în
preţul comun, costul serviciilor excur-sionale şi/sau alte servicii) în baza contractului de realizare a

1
Codul comercial român. Adnotat. Ediţie îngrijită de Florin Ciutacu. Bucureşti: Sigma, 2000.
2
Monitorul Oficial nr.309 din 26 august 1998.
3
Monitorul Oficial, partea I, nr.334 din 20 aprilie 2005.

73
produsului turistic.
Din norma art. 1132 CC RM, care stipulează obligaţia informaţiei preliminare a organizatorului
călătoriei (agentului turistic) cu privire la oferta serviciilor turistice rezultă că obiectul şi conţinutul
contractului de servicii turistice sunt determinate de organizatorul călătoriei (agentul turistic) şi se
include în anunţul publicitar. Pachetul turistic, apreciat de Legea nr. 352/2006, ca o prestaţie
prestabilită a, cel puţin, două servicii turistice vândute sau oferite spre vânzare ca un singur produs
la un preţ în care costul fiecărui component nu este identificat separat, de asemenea, este determinat
(prestabilit) de organizatorul turistic (agentul turistic).
Analizând comparativ legislaţia naţională şi cea a Federaţiei Ruse, putem evidenţia o problemă,
care, după părerea noastră, urmează a fi discutată şi propusă o soluţie. Această problemă se referă la
drepturile turistului de a participa la determinarea obiectului şi conţinutului contractului de servicii
turistice. Potrivit alin.(l) art.667 CC RM, părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele
normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Această normă civilă stipulează
principiul clasic al egalităţii părţilor contractante în orice contract civil. Referindu-ne la acest
subiect, putem menţiona, bunăoară, că în baza art.9 al Legii Federale cu privire la bazele activităţii
turistice în Federaţia Rusă se menţionează că produsul turistic este format de operatorul turistic la
propria sa discreţie pornind de la conjunctura pieţei turistice sau la comanda turistului sau a unui alt
terţ, care comandă produsul turistic. Ba mai mult ca atât, după cum s-a menţionat supra, turiştilor le
pot fi prestate, după caz, şi unele servicii suplimentare. Potrivit Regulilor de prestare a serviciilor
hoteliere în Federaţia Rusă, aprobate prin Hotărârea Guvernului Federaţiei Ruse nr.452/2007 1,
serviciile suplimentare nu pot fi prestate fără acordul turistului. Cel din urmă este în drept să nu
achite serviciile care nu sunt stipulate în contract. Este interzisă, de asemenea, în Federaţia Rusă şi
condiţionarea prestaţiilor unor servicii cu altele. După cum vedem, în Federaţia Rusă potenţialul
turist este protejat mai reuşit - drepturile sale la stabilirea clauzelor contractuale şi acordarea lor atât
la prestarea serviciilor de bază, cât şi a celor suplimentare.
Care este situaţia în această materie în legislaţia naţională? Potrivit art.1134 CC RM în care se
stipulează conţinutul contractului respectiv, este indicat că printre clauzele contractului de servicii
turistice trebuie să fie şi cele ce se referă la condiţiile speciale, convenite de părţi la cererea
clientului, şi alte condiţii. Aceste condiţii speciale sau altele, convenite de părţi sau la cererea
clientului, nu se detaliază în lege. Prin urmare, iniţiativa includerii în contract a unor asemenea
condiţii le revine părţilor contractuale în mod egal, însă, după părerea noastră, aceste condiţii, în
primul rând, pot fi iniţiate de potenţialul turist considerând interesele lui personale, de cercul şi

1
Постановление Правительства Российской Федерации от 18.07.2007 г. № 452 „Об утверждении Правил
оказания услуг по реализации туристского продукта". В: Собрание законодательства Российской Федерации,
23.07.2007, №3942.

74
particularităţile serviciilor pe care el le solicită şi care urmează să fie anticipat incluse în condiţiile
contractului. Dar şi în această situaţie apare o problemă de ordin normativ. Astfel, în alin.(2)
art.1134 CC RM, toate condiţiile contractuale trebuie prezentate clientului în scris, înainte de
încheierea contractului. Se poate pune întrebarea, cum turistul îşi poate realiza dreptul de a participa
la determinarea sau concretizarea obiectului, dacă acesta este prestabilit de către agenţia de turism şi
inclus în ofertă? O soluţie foarte originală, dar poate nu cea mai raţională, după părerea noastră, o
găsim în alin.(3) al aceluiaşi articol, unde se menţionează posibilitatea de a încheia contractul în
ultimul moment. De ce în ultimul moment şi care este acest moment?
Din această normă, putem concluziona că potenţialul turist poate înainta şi negocia condiţii speciale
sau de orice altă natură doar pe ultima sută de metri - la încheierea contractului în ultimul moment.
Cum se poate realiza în practică acest drept? Credem că un turist foarte principial şi conştient nu va
semna contractul în grabă, formal în ultimul moment, mai ales când este vorba de o călătorie a unei
familii pe termen lung şi foarte costisitoare, dar va insista, chiar şi în asemenea situaţii, să studieze
atent oferta cu propunerea ca în contract că fie incluse condiţiile suplimentare care îi convin. Din alt
punct de vedere, stipulaţia legală din art.l 134 CC RM poate nu este cea mai reuşită, deoarece în
ultimul moment majoritatea turiştilor e puţin posibil să ştie de dreptul lor de a înainta şi negocia
anumite condiţii speciale şi să insiste la realizarea acestui drept legal. Din aceste considerente,
deducem că sintagma „în ultimul moment" din alin.(3) art.1134 CC RM nu ar fi de prisos să fie
exclusă şi înlocuită cu o altă sintagmă, bunăoară ca cea din legislaţia Federaţiei Ruse cu următorul
conţinut: „produsul turistic este format de organizatorul călătoriei (agentul turistic) la propria sa
discreţie având în vedere conjunctura pieţei turistice sau comanda turistului sau unui alt terţ", în
principiu, posibilitatea stipulării în contract a condiţiilor suplimentare sau speciale înaintate de
potenţialul turist o găsim în lege. Astfel, potrivit art.1134 CC RM care determină conţinutul
contractului, se stipulează că printre clauzele contractului de servicii turistice este şi cea inclusă în
alin.(l) lit.g cu următorul conţinut: „preţul călătoriei, posibilitatea de modificare a preţului, costul
unor anumite servicii suplimentare (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxele
turistice) neinclus în preţul unic al călătoriei şi posibilitatea de modificare a acestuia". Prin urmare,
după analogie, dacă e posibil a modifica preţul, apoi acest fapt se poate referi şi la costul serviciilor
speciale, şi suplimentare iniţiate de client şi incluse în contract, întrucât ele urmează a fi remunerate
suplimentar.
Analizând practica judiciară autohtonă, am dedus câteva momente interesante şi originale, poate
caracteristice doar pentru Republica Moldova. Comparând numărul litigiilor din Republica
Moldova cu cele, bunăoară, din Federaţia Rusă, puiem menţiona că la noi sunt cu mult mai puţine
litigii în domeniul turismului. Un alt factor este că, în multe cazuri, turoperatorii rezolvă litigiile pe

75
calea amiabilă, evitând litigii judiciare. O altă particularitate se manifestă prin faptul că în
Republica Moldova nu au avut loc cazuri ieşite din comun, foarte neplăcute, din nefericire,
bunăoară, ca în ultimii ani în Rusia, unde sute de turişti, inclusiv cu copii mici, s-au pomenit blocaţi
şi fără bani în aeroporturi sau hoteluri dintr-o ţară străină din cauza falimentarii unor turoperatori.
Majoritatea litigiilor care ajung în judecată în Republica Moldova se referă direct sau indirect la
obiectul contractului, mai precis la calitatea serviciilor prevăzute în contract şi cele prestate în
realitate. Un caz clasic poate servi litigiul dintre Inga Neamţu şi ÎM „Roco-Turism" SRL. Astfel,
Inga Neamţu, la 22 august 2007, a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „Roco-
Turism" SRL pentru repararea prejudiciului material şi al celui moral.
în motivarea acţiunii, reclamanta I.Neamţu a indicat că, prin contractul încheiat cu ÎM „Roco-
Turism" SRL, a achitat suma de 28.603 lei pentru pachetul turistic ce includea prestarea serviciilor
turistice pentru odihna a patru persoane (doi maturi şi doi copii minori) în or.Kemer, staţiunea
Kemer, Alania, Turcia, în perioada 03-10 iunie 2007, în categoria unităţii de cazare Amara Dolce
Vita 5*, cu transportul avia inclus cu masa „ultra all inclusive".
Plecarea la odihnă a avut loc cu întârziere de o zi din cauza contramandării rutei.
După ce au sosit la destinaţie, au fost cazaţi iniţial în camere care nu corespundeau condiţiilor
contractuale, iar la insistenţa noastră - a doua zi au fost cazaţi în camere normale.
Sfârşitul odihnei, de asemenea, a avut loc cu probleme, dat fiind faptul că în ultimele două zile
08-09 iunie 2007 au fost impuşi să schimbe încă două hoteluri în care nu erau condiţii normale de
trai. Prin urmare, odihna a decurs cu grave încălcări ale condiţiilor contractuale. Din aceste
considerente, după întoarcerea în ţară, I.Neamţu a solicitat de la ÎM „Roco-Turism" SRL restituirea
sumei integrale a pachetului turistic - 28.603 lei, însă cererea a fost satisfăcută parţial - în sumă de
543 euro, echivalentă cu 8.686 lei.
Nefiind satisfăcută de această sumă, prin cererea de chemare în judecată I.Neamţu a solicitat
diferenţa de cost a pachetului turistic în sumă de 19.917 lei şi repararea prejudiciului moral în sumă
de 80.000 lei.
Prin Hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 25 ianuarie 2008, acţiunea a fost admisă
parţial. De la ÎM „Roco-Turism" SRL a fost încasat în favoarea I.Neamţu prejudiciul moral în
mărime de 8.000 lei. în rest, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Admiţând parţial acţiunea, prima instanţă în motivarea soluţiei a reţinut că ÎM „Roco-Turism"
SRL nu a pus la dispoziţia familiei I.Neamţu servicii alternative de aceeaşi calitate, dar a prestat
servicii de o calitate mult mai proastă, fapt recunoscut de către ÎM „Roco-Turism" SRL prin
restituirea benevolă a sumei de bani în mărime de 543 euro, echivalentă cu 8.686 lei, în vederea
prejudiciului material pentru disconfortul general în urma schimbărilor survenite, ceea ce reprezintă

76
60% din costul serviciilor de hotel prestate real.
în împrejurările în care perioada cazării a avut loc schimbarea de la un hotel la altul, I.Neamţu
însoţită de 2 copii minori în vârstă de 13 şi 1,5 ani, prima instanţă a constatat că acestora li s-a
cauzat un prejudiciu moral şi a încasat de la ÎM „Roco-Turism" SRL în folosul I.Neamţu suma de
8.000 lei în vederea reparării prejudiciului moral.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2008, a fost admis apelul declarat de
I.Neamţu, casată hotărârea primei instanţe în partea respingerii acţiunii cu emiterea în această parte
a unei hotărâri noi de admitere a acţiunii şi a fost încasat de la ÎM „Roco-Turism" SRL în beneficiul
I.Neamţu prejudiciul material în mărime de 19.917 lei. în rest hotărârea primei instanţe a fost
reţinută.
Ambele părţi au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel.
Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
din 15 iulie 2009, a fost casată decizia Curţii de Apel din 26 noiembrie 2008 cu menţinerea hotărârii
Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 25 ianuarie 2008.
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că
instanţa de apel, admiţând integral pretenţia I.Neamţu cu privire la repararea prejudiciului material,
a apreciat greşit probele dosarului şi a interpretat eronat prevederile legale stipulate în contractul de
servicii turistice, deoarece prestatorul de servicii şi-a realizat obligaţia esenţială stipulată în
contractul turistic, a oferit clientului servicii turistice alternative de aceeaşi cantitate, fără costuri
suplimentare, în situaţia în care au existat probleme tehnice la hotelul contractat.
Astfel, instanţa de recurs consideră eronată concluzia instanţei de apel în partea încasării
prejudiciului material în mărime de 19.917 lei, deoarece obligaţia esenţială a ÎM „Roco-Turism"
SRL - prestator de servicii - a fost executată integral, cu toate circumstanţele invocate de I.Neamţu,
pachetul turistic a fost consumat de către beneficiar, la caz de către I.Neamţu cu familia sa1.
Decizia revocabilă a Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit a Curţii Supreme de
Justiţie, după părerea noastră, poate fi pusă la îndoială. Considerăm mai reuşită decizia Curţii de
Apel, dar şi această decizie cu anumite rezerve. Instanţa judiciară superioară consideră că instanţa
de apel, admiţând integral pretenţia I.Neamţu cu privire la repararea prejudiciului material, a
apreciat greşit probele dosarului şi a interpretat eronat prevederile legale stipulate în contractul de
servicii turistice, deoarece prestatorul de servicii şi-a realizat obligaţia esenţială stipulată în
contractul turistic, a oferit clientului servicii turistice alternative de aceeaşi cantitate, fără costuri
suplimentare, în situaţia în care au existat probleme tehnice la hotelul contractat. Problema, în
opinia noastră, constă în faptul că Colegiul civil şi de contencios administrativ a luat în consideraţie

1
Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-1270/09.

77
doar aspectul cantitativ al serviciilor prestate, fără a lua în consideraţie şi aspectul calitativ al
acestor prestaţii. în cererea sa, I.Neamţu a indicat corect faptul că iniţial au fost cazaţi în camere
care nu corespundeau condiţiilor contractuale. Ba mai mult ca atât, în zilele de 08-09 iunie 2007 au
fost impuşi să mai schimbe două hoteluri în care nu erau condiţii normale de trai.
Problema calităţii serviciilor prestate urma să fie soluţionată paralel cu cuantumul prejudiciului
moral. E greu de imaginat cuvântul „odihna" de 7 zile cu doi copii minori în trei hoteluri diferite, în
care în ultimele două zile nu erau condiţii normale de trai şi care au fost apreciate de instanţa
judiciară în ce priveşte prejudiciul moral în mărime de 2 000 lei pentru fiecare membru al familiei
I.Neamţu.
Cu părere de rău, în Republica Moldova nu există o practică judiciară stabilă în acest sens şi nu
întâmplător în cadrul sistematizării practicii judiciare autohtone a văzut lumina Recomandarea nr.6
a Curţii Supreme de Justiţie naţionale, care, luând în consideraţie standardele internaţionale, a
propus anumite soluţii ce se referă la mărimea pagubei morale1.
Un litigiu analogic a avut loc şi între C.Tverdov şi SRL „Corina". C.Tverdov prin cerere de
chemare în judecată a solicitat încasarea de la pârât a costului integral al pachetului turistic în sumă
de 100.306 lei, repararea prejudiciului moral în sumă de 5.950 euro şi cheltuielile de judecată şi
asistenţă juridică.
În motivarea acţiunii sale, C.Tverdov a indicat că la data de 21 mai 2008 a încheiat un contract
turistic nr.159 cu SRL „Corina" care şi-a asumat obligaţiunea de a acorda servicii turistice cu
asigurarea traiului în perioada 08 iunie - 22 iunie 2008 în hotelul „Iberostar Bellevue" cu tipul de
camere familial (2DBL - connectes room) în oraşul Becici, Muntenegru, pentru toată familia - soţia
şi 2 copii minori, iar costul serviciilor turistice a fost estimat în sumă de 100.306 lei. însă la sosirea
în or.Becici a constatat că pârâtul nu a făcut rezervare de cameră de tip familial conform
contractului în hotelul respectiv.
Falimia Tverdov a fost cazată în două odăi duble alăturate de tip familial, care le-au produs
disconfort, deoarece soţii Tverdov au fost nevoiţi să locuiască separat, fiecare cu câte un copil
minor.
Reclamaţia adresată SRL „Corina" a fost respinsă, însă prin răspunsul nr.81 din 16 iulie 2008
SRL „Corina" a recunoscut că prin neacordarea a două camere de tip familial (DBL - connectes
room) i-au fost create incomodităţi.
C.Tverdov, adresându-se în judecată, a solicitat încasarea de la SRL „Corina" a costului
pachetului turistic în sumă de 100.306 lei, repararea prejudiciului material în mărime de 220 lei şi
moral în mărime de 5.950 euro, cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 5.000 lei şi
1
Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie (anul 2012)/Coord.ed. Mihai Poalelungi. Chişinău: Tipografia Centrală, 2013,
p.19-20.

78
cheltuielilor de judecată în mărime de 500 lei.
Prin hotărârea judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 09 iunie 2009, acţiunea a fost respinsă ca
fiind neîntemeiată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 ianuarie 2010, a fost admis apelul declarat de
C.Tverdov, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre de admitere parţială a acţiunii.
De la SRL „Corina" în beneficiul C.Tverdov a fost încasat prejudiciul moral în mărime de 10 mii
lei, cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 2.500 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 500
lei. în rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Ambele părţi au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cu cerinţe diametral opuse:
C.Tvertdov - de a emite o nouă hotărâre şi admitere integrală a acţiunii, iar SRL „Corina" - de a
casa decizia instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 10
iunie 2010, recursurile declarate au fost considerate inadmisibile.
Menţinând în vigoare decizia Curţii de Apel, instanţa superioară a menţionat că instanţa de apel
a estimat just prejudiciul moral cauzat familiei C.Tverdov în mărime de 10 mii lei, sumă care va
compensa în mod echitabil prejudiciul moral familiei Tverdov.
Instanţa de Apel a aplicat corect prevederile art.94 şi 96 CPC RM privind acoperirea parţială a
cheltuielilor de judecată şi de asistenţă juridică în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi
rezonabile1.
Această decizie a instanţei judiciare supreme irevocabile dă temei de a evidenţia unele aspecte,
care, după părerea noastră, ar fi trebuit să fie rezolvate sau oglindite în deciziile judiciare.
în primul rând, considerăm necesar a ne referi la respingerea reclamaţiei lui C.Tverdov. Poate ar
fi fost mai raţională soluţia, că luând în consideraţie situaţia că SRL „Corina" a recunoscut faptul
încălcării prevederilor contractuale, să propună o variantă de compensare, fie de ordin moral, fie de
compensare a diferenţei dintre costul pachetului turistic prevăzut de contract şi costul serviciilor
real prestate. Acest lucru poate ar fi exclus litigiul judiciar, care creează un şir de incomodităţi
legate de pierderea de timp, de deplasări şi dezbateri în instanţe, întocmirea cererilor de apel şi
recurs, emoţii sufleteşti ş.a.
Referitor la deciziile judiciare, poate este cazul de menţionat că prima instanţă a fost oarecum
„influenţată" de către partea interesată, respingând cererea şi ignorând faptul că SRL „Corina" a
recunoscut în formă scrisă prin răspunsul nr.81 din 16 iulie 2008 că prevederile contractuale nu au
fost respectate. însuşi acest fapt era necesar a fi apreciat din punctul de vedere al răspunderii civile.
Ca şi în speţa precedentă, în cazul dat persistă aspectul problematic care este legat de

1
Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-1136/10.

79
cuantumul despăgubirii morale. Şi în acest caz, considerăm că instanţele judiciare nu au ţinut cont
de principiul general al echităţii şi punând pe cântar cuantumul prejudiciului moral, au apreciat
această pagubă a concetăţenilor noştri, inclusiv a copiilor minori, la cel mai jos nivel. Din cele
menţionate, considerăm bine venită Recomandarea nr.6 a Curţii Supreme de Justiţie în ceea ce
priveşte cuantumul prejudiciului moral.
Recent, în internet am descoperit o informaţie foarte originală în ce priveşte despăgubirile
morale cu denumirea „Pensionara din Kaliningrad a câştigat de la un turoperator o jumătate de
milion de ruble pentru speranţa eşuată", care demonstrează practica judiciară din Federaţia Rusă.
Comparativ cu practica autohtonă la acest capitol, în Federaţia Rusă practica juridică este cu totul
alta şi e evident orientată în direcţia protejării intereselor turiştilor.
Astfel, o turistă în vârstă de 78 de ani avea speranţa vieţii de a călători în SUA. Cu acest scop, a
încheiat un contract cu firma SRL „America-travel" la un preţ de 180 mii ruble. La încheierea
contractului, doamna a comunicat că are cetăţenie dublă - a Rusiei şi Estoniei. Angajata firmei
turistice, după consultarea cu reprezentantul tur-operatorului, a asigurat-o că paşaportul estonian
este suficient pentru vizitarea SUA fără viză. însă, în aeroportul din Moscova, de unde este iniţiată
ruta în America, ei i s-a comunicat despre lipsa admisiunii respective ESTA pentru vizită în SUA.
Fiind nevoită, din această cauză, să revină la Kaliningrad, s-a adresat cu o reclamaţie către SRL
„America-travel", care în mod benevol ia restituit doar costul biletului de avion în mărime de
38.357 ruble. Femeia în etate insista însă să i se achite costul călătoriei, costul biletului tur-retur
Kaliningrad-Moscova şi compensarea prejudiciului moral, dat fiind faptul că această călătorie a fost
speranţa vieţii şi ea mult timp a acumulat bani pentru această călătorie. Ba mai mult ca atât, doamna
avea temeri că în viitor
posibilitatea de a vizita SUA nu va mai fi din cauza vârstei înaintate. în urma soluţionării litigiului
judiciar, instanţa a decis de a încasa de la SRL „America-travel" aproape 500 mii ruble1.
4.2. Preţul contractului de servicii turistice

întrucât caracterul echivalent al prestaţiilor este caracteristic raporturilor civile, în general, şi


raporturilor contractuale, în special, majoritatea contractelor civile sunt cu titlu oneros şi, prin
urmare, presupun plata unei contravalori a prestaţiei efectuate2.
Contractul de servicii turistice face parte din contractele cu titlu oneros şi clauza cu privire la
preţ, adică echivalentul bănesc al serviciilor care urmează să fie prestate este un factor
indispensabil.
Ba mai mult ca atât, după cum s-a menţionat mai sus, preţul este considerat de noi ca o clauză
1
http://www.interfax.ru/tourism/tourisminfo.asp?sec=14668rid=305549
2
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V, Op.cit., p.331.

80
esenţială a contractului respectiv.
Faptul că preţul poate fi tratat ca o clauză esenţială este confirmat direct în norma din art. 1136
alin.( 1) CC RM, unde se menţionează: dacă înainte de începutul călătoriei este nevoit să modifice
considerabil clauzele esenţiale ale contractului, inclusiv preţul, organizatorul este obligat să-1
notifice imediat pe client despre acest fapt. Importanţa clauzei cu privire la preţ este confirmată şi
prin faptul că din cele 15 articole din noul Cod civil destinate contractului de servicii turistice, în 11
din ele se menţionează diferite aspecte cu privire la preţ.
Preţul în contract poate fi determinat sau determinabil. în contractul de servicii turistice, preţul
este determinat de organizatorul călătoriei, fapt care este confirmat de art. 1134 aîin.(l) lit.g) CC
RM.
Una dintre problemele care se pun în contextul clauzei cu privire la preţ este cea referitoare la
posibilitatea modificării preţului stabilit în contract. în virtutea principiului forţei obligatorii a
contractului conform căruia părţile sunt obligate să execute riguros obligaţiile asumate, clauza cu
privire la preţ trebuie să fie respectată pe tot parcursul existenţei contractului şi nu poate fi
modificată în mod unilateral.
Modificarea clauzei cu privire la preţ poate fi operată doar atunci când părţile convin în acest
sens (modificarea convenţională) sau atunci când legea prevede o asemenea posibilitate
(modificarea legală)1.
în contractul de servicii turistice, se aplică modificarea legală, care se poate efectua în baza art.
1136 alin. (2) CC RM, fapt despre care vom discuta în continuare.
După cum este stipulat în definiţia contractului respectiv, turistul este obligat să achite costul
serviciilor turistice prestate. în contractul-model turistic aprobat prin HG nr. 1470/2001 preţului îi
este dedicată o secţiune separată care se numeşte: „Valoarea contractului. Modalitatea şi termenele
de plată. Voucherul turistic. Garanţii".
Un moment foarte important al preţului este însăşi componenţa lui sau valoarea totală a
contractului. Preţul în ansamblu este stipulat în contract, însă ca parte integrantă a acestuia este
voucherul turistic, document care are o atribuţie directă la preţ. Potrivit art.3 al Legii nr. 352/2006,
voucherul turistic este tratat ca un document de însoţire a turistului, excursionistului (grupului de
turişti, de excursionişti), care confirmă programul de şedere sau asistenţă ce ţine de excursii şi
efectuarea plăţii pentru serviciile notificate în el. Potrivit pct.6 al Regulamentului cu privire la
modul de aplicare a voucherului turistic aprobat prin ordinul Agenţiei Naţionale de Turism nr.62 din
11.02.20022, voucherul turistic este parte integrantă a contractului turistic, cuprinde întregul volum
de informaţii despre serviciile turistice acordate în conformitate cu acesta şi confirmă plata unor
1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V, Op.cit., p.333.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 04.04.2002, nr.46-48.

81
servicii concrete, cum ar fi: transportul, cazarea, restauraţia, deservirea excursionistă etc, şi serveşte
drept bază pentru obţinerea acestor servicii. Conform alin.(7) art.101 al Legii nr. 352/2006,
voucherul serveşte drept temei pentru deservirea turistului şi este primit de orice agent economic,
care practică activitatea de turism, fără perceperea unei plăţi suplimentare. Toate decontările
reciproce pentru serviciile notificate în voucher se efectuează între agenţii economici de sine
stătător, în conformitate cu actele legislative în vigoare. Sintagma din alin.(7) art.10 1 al Legii nr.
352/2006 „fără perceperea unei plăţi suplimentare" poate fi tratată în felul următor: toate plăţile se
efectuează la întocmirea contractului, la începutul călătoriei, când se calculează toate plăţile şi se
completează voucherul turistic. Prin urmare, în acest document sunt notificate toate serviciile care
urmează să fie prestate într-un caz concret şi după numărul şi costul fiecărei prestaţii se stabileşte
valoarea contractului lui în ansamblu, adică preţul contractului. Prin acest fapt, se manifestă natura
juridică şi importanţa voucherului turistic cu privire la contractul de servicii turistice.
Analizând aspectele teoretice şi practice ale preţului contractului respectiv, considerăm necesar
a menţiona un moment foarte important, dar şi problematic, şi anume, despre o nereuşită a unei
părţi a definiţiei contractului, care se referă la preţ. în art. 1131 CC RM este stipulată sintagma „iar
acesta se obligă să achite costul lor". Apare întrebarea, este oare posibilă negocierea costului
contractului la încheierea acestuia? A doua întrebare se referă la partea contractuală care stabileşte
costul serviciilor turistice. Din legislaţia în vigoare, rezultă că acest cost este stabilit de
organizatorul călătoriei, în această situaţie, apare o altă întrebare: cum se respectă principiul
egalităţii părţilor, stabilit în art. 1 CC RM şi principiul libertăţii contractului, stabilit în art.667 CC
RM, în ceea ce priveşte negocierea şi stabilirea preţului acestui contract?
Care este situaţia reală cu preţul contractului de servicii turistice la moment în Republica
Moldova? Cu prilejul Zilei Mondiale a Turismului, care se sărbătoreşte în fiecare an la 27
septembrie 2008, la Vadul lui Vodă în cadrul unei mese rotunde cu privire la problemele turismului
naţional cu participarea persoanelor cointeresate din cadrul industriei turismului naţional, s-au
menţionat următoarele: „Obiectivele turistice din Paris au, în general, preţuri între 5 şi 12 euro; ca
să te urci pe Turnul Eiffel ai nevoie de 10-12 euro, ca să vizitezi muzeul Louvre - 10 euro, însă la
noi, intrarea în obiectivele turistice începe de la 15 euro. în acest context, cum se poate motiva ca
turiştii străini să ne viziteze ţara ?!
O altă dificultate ar fi preţurile mari şi la cursele aeriene... în 2007 din 31.000 de turişti care au
plecat la odihnă în Turcia, mai mult de 5.000 au plecat prin Odessa. Astfel, piaţa noastră a pierdut
5.000 mii de turişti, plus veniturile care trebuiau să rămână în ţară"1.
Problema cu privire la cuantumul preţului serviciilor prestate o putem nominaliza şi la vinăria
1
Porcesco C. Republica Moldova va deveni o destinaţie atractivă pentru turiştii străini, dacă se va dezvolta
infrastructura. în: „Moldova Suverana" din 01.10 2008.

82
din Purcari, punct foarte important din „Drumul vinului". „Din păcate, preţurile degustaţiilor şi
cazării nu sunt deloc mici şi nu orice moldovean şi le-ar putea permite. Dar, pentru a vizita conacul
şi podgoriile, nu sunt percepute taxe"1. Prin urmare, cu părere de rău, turiştii autohtoni pot vizita
localitatea Purcari, de regulă, doar cu văzutul.
Un moment pozitiv în ceea ce priveşte reducerea preţurilor la serviciile turistice din hotelurile
naţionale pot servi datele statistice pe anul 2012, care demonstrează reducerea preţurilor pentru
cazare cu 12-15%2.
Aceste momente demonstrează faptul că preţul odihnei, inclusiv şi cheltuielile de transport, este
un factor foarte important pentru turist. Despre „capcana" referitoare la imposibilitatea de negociere
a preţului şi neprotejarea turistului la încheierea contractului confirmă şi o altă normă a Codului
civil - alin. (2) art.1136, unde se menţionează că preţul stipulat în contract nu poate fi modificat, cu
excepţia cazului în care contractul prevede o astfel de posibilitate şi indică modalitatea calculării
preţului modificat. Pornind de la această normă legală, putem menţiona că o asemenea clauză
contractuală va avea valoare juridică numai atunci când turistul va studia foarte serios şi atent toate
condiţiile indicate în ofertele publicate şi în contractul-model prezentat de organizatorul călătoriei şi
insistând la includerea în contract a unei asemenea clauze şi stabilirea modalităţii calculării preţului
modificat. Această situaţie ar fi una ideală, dar cu părere de rău, în practică aşa ceva are loc foarte
rar. Considerăm că existenţa unei asemenea prevederi în CC PvM nu este cea mai reuşită soluţie.
Optând pentru posibilitatea negocierii preţului, putem argumenta acest lucru prin faptul că în
practică la începutul şi sfârşitul perioadei de vacanţă (lunile aprilie şi octombrie) agenţiile de turism
fac unele reduceri, care în multe cazuri se negociază cu managerii agenţiilor date.
Un alt subiect problematic discutat este faptul că până la încheierea contractului organizatorul
călătoriei, potrivit art.1133 CC RM, are un şir de obligaţii de ordin informaţional faţă de potenţialul
turist, pe care trebuie să le onoreze în scris sau în altă formă adecvată.
După cum rezultă din această prevedere legală citată anterior, unele prevederi cu privire la preţ
nu sunt stipulate. Suntem de părerea că şi această normă nu este cea mai reuşită, deoarece costul
călătoriei şi serviciilor respective nu sunt reclamate, pot fi ţinute în taină până în ultimul moment.
Nu întâmplător, probabil, potrivit alin.(3) art.l 134 CC RM este posibilă varianta încheierii
contractului în ultimul moment. Apare întrebarea, este oare protejat în această situaţie turistul? Se
pare că nu.
După cum deja s-a menţionat, soluţionarea problemei cu privire la preţ trebuie rezolvată la
încheierea contractului prin negocieri şi acordul ambelor părţi asupra cuantumului preţului. La
stabilirea preţului, organizatorul călătoriei trebuie să prezinte potenţialului turist toate preţurile care
1
Gredcenco O. La Purcari tradiţia şi inovaţia îşi dau mâna. în: Natura, nr.10 (248) octombrie 2012, p.8.
2
Ровный год гостиничного сектора. В: Экономическое обозрение от 3 марта 2013.

83
sunt stabilite prin tarifele aprobate de organele competente, dacă asemenea sunt, iar în lipsa acestora
să fie negociat de părţi, luân-du-se în consideraţie nivelul preţurilor la momentul respectiv pe piaţa
naţională sau internaţională. Numai în aceste condiţii va fi respectat unul din principiile de bază ale
contractelor civile cu privire la egalitatea părţilor.
Aşadar, contractul respectiv, potrivit art.l 134 CC RM, trebuie să conţină şi unele momente
referitoare la preţ. Ne îngrijorează faptul cum poate fi realizată în practică următoarea stipulaţie
legală: „posibilitatea de modificare a preţului". Dat fiind faptul că un şir de norme din Codul civil
destul de reuşit, după părerea noastră, stipulează drepturile turistului de a cere reducerea preţului pe
parcursul contractului din cauza calităţii serviciilor prestate, sintagma menţionată poate fi utilizată
doar la încheierea contractului prin stipularea în contract a posibilităţii ambelor părţi de a cere
modificarea preţului argumentând această cerere.
Prin urmare, pentru ca turistul-consumator să fie protejat, este necesar a stipula în contract
însăşi posibilitatea de modificare a preţului şi modalitatea calculării preţului modificat. Preţul
indicat în contract, potrivit alin.(2) art.l 136 CC RM, poate fi modificat în mod excepţional, în cazul
schimbării preţului pentru transport, a taxelor pentru anumite servicii (taxa de îmbarcare şi
debarcare în porturi şi aeroporturi, alte taxe), preţul nu poate fi majorat în termen de 20 de zile până
la data începerii călătoriei. Această normă legală poate fi realizată doar cu respectarea unei reguli
speciale stipulate în alin.'g", art.l6 al Legii privind protecţia consumatorilor, unde se menţionează,
că „majorarea preţului iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului"1.
4.3. Termenul contractului de servicii turistice
Termenul este un eveniment viitor şi sigur de care părţile leagă survenirea efectului actului
juridic, moment în care începe ori se stinge efectul2.
Prin „termen" se înţelege un eveniment viitor care va surveni în mod necesar. Dacă data
survenirii lui se cunoaşte, este vorba de un termen cert. Această dată poate fi fixată direct, sau ea
poate fi desemnată prin referinţa la o perioadă de timp. Atunci când data la care se va produce
evenimentul nu poate fi cunoscută, este vorba de un termen incert. Acest eveniment viitor poate
marca punctul de plecare al contractului - în acest caz, este vorba de un termen suspensiv, sau
survenirea lui va însemna stingerea contractului - atunci este vorba de un termen extinctiv. Deseori
într-un singur contract se îmbină diferite termene.
Dacă e să ne referim la contractul de servicii turistice, este necesar a aprecia utilizarea acestei
categorii juridice din punct de vedere terminologic. în prezentul compartiment, ne vom axa doar pe
termenul general al contractului respectiv, fără a ne referi la termenele de prestare a unor categorii
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.07.2003, nr.126-131 (507), republicată în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 21.10.2011, nr.176-181 (513) în redacţia Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.140
din 28.07.2011. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 28.08.2011, nr.146.
2
Baieş S. Roşсa N. Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică. Ed. a 4-a, Chişinău, 2011,p.l83.

84
de servicii.
Menţionăm doar că în cadrul executării contractului, în ansamblu, termenele de prestare a
serviciilor concrete sunt foarte diferite din punctul de vedere al duratei lor, de numărul de servicii
incluse în pachetul turistic, de solicitările turiştilor, de alte circumstanţe, dar care evident trebuie să
se încadreze în contractul de servicii turistice.
Potrivit regulii generale, contractul produce efecte şi este obligatoriu pentru părţi din momentul
încheierii lui, în virtutea principiului consensualismului, contractul se consideră încheiat în care
părţile ajung la un acord privind toate clauzele lui esenţiale. Această regulă este valabilă pentru
contractele consensuale, care constituie majoritatea contractelor civile 1. Regulă generală se referă şi
la contractul de servicii turistice.
Cât priveşte durata efectelor contractului, aceasta poate fi prevăzută sau nu în contract. Deseori
părţile determină durata contractului lor, fixând un termen extinctiv. Acest termen poate fi cert sau
incert. în atare cazuri, este vorba de contracte pe termen determinat2. Contractul de servicii turistice,
după cum rezultă din legislaţia naţională, în toate cazurile se încheie pe un termen determinat.
După cum s-a menţionat anterior, termenul contractului de servicii turistice reprezintă una din
clauzele esenţiale ale acestuia, care în toate cazurile trebuie să fie strict determinat şi stipulat în
contract. Această concluzie o deducem din prevederile legale stabilite în art.3 ale Legii nr.
352/2006, unde este stipulat că turismul reprezintă un ansamblu de relaţii şi fenomene ce rezultă din
deplasarea şi sejurul persoanelor în orice loc, altul decât locul lor de reşedinţă, pe o perioadă mai
mică de un an şi în alt scop decât durata desfăşurării unei activităţi remunerate în locul vizitat.
Termenul minim nu poate fi mai mic decât 24 de ore. Termenul concret urmează să fie direct indicat
în contract, deoarece potrivit compartimentului 1 al contractului-model, în contractul de servicii
turistice trebuie să fie indicată durata sejurului. Aceste prevederi legale corespund regulilor stabilite
de Organizaţia Mondială a Turismului. Pentru comparaţie, putem menţiona că în Federaţia Rusă,
potrivit art. 1 al Legii Federale cu privire la bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă, termenul
contractului trebuie să se încadreze în parametrii - de la 24 de ore până la 6 luni sau pe o durată nu
mai mică de o noapte. în România, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea
şi desfăşurarea activităţii de turism în România, raporturile turistice, de asemenea, trebuie să
depăşească 24 de ore şi să nu fie mai mare de un an3.
Din care considerente termenul contractului trebuie să fie determinat? în primul rând, este
necesar a lua în consideraţie prevederile legale, care stabilesc natura juridică şi durata acestor
raporturi. Pe prim-plan revine clauza contractuală stipulată în alin.(l) art.l 134 CC RM, unde se

1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu L, Volcinschi V, Op.cit., p.329-330.
2
Ibidem, p.330.
3
Monitorul Oficial, nr.309 din 26 august 1998.

85
menţionează direct că, în afară de itinerarul, locul (locurile) de destinaţie, contractul trebuie să
conţină termenul de aflare în locurile respective cu indicarea datelor, data şi locul plecării şi sosirii.
De asemenea, este necesar a avea în vedere termenul de aflare în drum pentru a ajunge la destinaţie
sau durata călătoriei sau odihnei în genere. în acest context, oferta turoperatorului de a încheia un
contract rezultă din programul său de activitate, posibilităţile de organizare a rutelor, tururilor
turistice, condiţiilor climaterice ş.a. Dacă este vorba de o rută internaţională la distanţă mare, este
necesar a lua în consideraţie timpul transportării, care va fi utilizat, programul de zboruri, rutele
maritime ş.a.
Un alt moment în contextul stabilirii termenului contractului îi revine potenţialului turist, care
pornind de la oferta turoperatorului şi având în vedere durata concediului, vacanţei, deplasării cu
scop profesional sau de tratare şi din posibilităţile sale financiare poate interveni şi influenţa
termenul contractului respectiv la încheierea acestuia. Această calitate contractuală are temei juridic
stipulat în art.667 CC RM, unde se menţionează că părţile contractante pot încheia în mod liber, în
limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Bineînţeles că, în
această situaţie, clientul urmează să coordoneze cu turoperatorul termenul contractului, pornind de
la poziţia şi posibilităţile profesioniste ale celui din uumă pe piaţa turistică. Temei juridic pentru
negocieri cu privire la termenul contractului (în cadrul perimetrelor stabilite de lege) pot servi
stipulaţiile din lit.i) şi k) alin.(l) art.l 134 CC RM. Prin urmare, este evident că în realitate contractul
de servicii turistice nu poate dura un termen nedeterminat şi nelimitat.
Care alte premise ar determina termenul contractului respectiv? în afară de cele menţionate
anterior putem indica: perioada competiţiilor sportive, conferinţelor ştiinţifice, simpozioanelor,
congreselor, distanţa până la punctul de destinaţie, tipul de transport utilizat ş.a.
Analiza minuţioasă şi includerea în contract a tuturor clauzelor contractuale, inclusiv a celor
esenţiale, respectarea de către părţi a prevederilor contractuale şi, în primul rând, a condiţiilor
esenţiale, vor influenţa pozitiv raporturile civile şi, ca rezultat, vor fi evitate litigiile contractuale şi
consecinţele negative ale acestora.
4.4. Forma contractului de servicii turistice
După natura sa juridică, premisele legale şi componenţa participanţilor, contractul de servicii
turistice se încheie în formă scrisă.
Actul juridic încheiat în scris reprezintă o manifestare de voinţă înscrisă într-un document
semnat de părţile (parte) contractante.
Legiuitorul a prevăzut forma scrisă a actului juridic civil în dependenţă de subiecţii care încheie
actul juridic1. Astfel, potrivit art.210 alin.(l) CC RM, actul juridic încheiat între persoane juridice şi

1
Baieş S. Roşсa N. Op.cit., p.177.

86
fizice trebuie încheiat în formă scrisă. Nerespectarea acestei forme are ca efect consecinţe negative
prevăzute de art.211 alin.(l) CC RM.
Pentru a fi valabil, actul juridic în formă scrisă trebuie semnat în mod obligatoriu. Actele
juridice încheiate cu persoane juridice, pe lângă semnătura persoanei împuternicite, poartă, de
regulă, şi amprenta ştampilei acesteia. Apare întrebarea: va fi valabil actul juridic încheiat de o
persoană juridică semnat de conducător, fără a purta amprenta persoanei juridice? în literatura
autohtonă, s-a menţionat că un asemenea act juridic este valabil, fiindcă legea cere ca actul juridic
să fie doar semnat, nu şi să poarte amprenta ştampilei persoanei juridice. Cu toate acestea, în cazul
în care părţile cad de acord că, pe lângă semnătură, actul juridic să poarte şi amprenta ştampilei
persoanei juridice, valabilitatea actului se va pune în dependenţă şi de faptul dacă a fost sau nu
respectată această cerinţă1.
Nerespectarea formei scrise a actului juridic are ca efect consecinţele stipulate în art.211 CC
RM, unde se menţionează că nerespectarea formei scrise a actului juridic face să decadă părţile din
dreptul de a cere, în caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea actului juridic.
Nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest
efect este expres prevăzut de lege sau prin acordul părţilor.
Forma contractului de servicii turistice rezultă direct din actele normative în vigoare. Astfel,
art.1134 CC RM stabileşte conţinutul contractului respectiv, iar prin HG nr.1470 din 27 decembrie
2001 a fost aprobat contractul-model. Prin urmare, forma acestui contract poate fi doar scrisă. în
art.17 al Legii turismului era direct stipulat că contractul privind prestarea de servicii turistice -
contractul turistic2 - se încheie în scris între agentul economic din turism şi beneficiarul produsului
turistic.
Potrivit alin.(l) art.10 al Legii 352/2006, comercializarea serviciilor şi pachetelor turistice pe
teritoriul Republicii Moldova este efectuată de turoperatori şi agenţiile de turism în baza
contractului de servicii turistice şi a voucherului turistic, ca parte integrantă a acestuia 3. Prin
urmare, înseşi raporturile contractuale şi forma lor iau naştere în baza a două documente: contractul
şi voucherul turistic, care este considerat ca parte integrantă a contractului. Aceste două documente
şi conţinutul contractului stipulat în art.1134 CC RM determină forma scrisă a contractului
respectiv.
Potrivit practicii Republicii Moldova, considerăm necesar a analiza importanţa şi natura
juridică a voucherului turistic în aceste raporturi contractuale.
1
Baieş S., Roşсa N. Op.cit, p.178.
2
Până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, contractul de servicii turistice purta denumirea de contract turistic.
3
În România, potrivit Ordinului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din 12.04.2005 pentru
aprobarea contractului-cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice ca parte integrantă a contractului
respectiv, în afară de voucherul turistic, pot fi utilizate şi alte documente: bilet de odihnă şi/sau tratament cumpărate
prin organizaţii sindicale, bilet de excursie şi documentele de plată.

87
în baza art.3 al Legii nr. 352/2006, voucherul turistic este considerat documentul de însoţire a
turistului, excursionistului (grupului de turişti, de excursionişti), care confirmă programul de şedere
sau asistenţă ce ţine de excursii şi executarea plăţilor pentru serviciile notificate în el. Prin Legea
RM nr.280 din 14.12.2007, cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, au fost
efectuate un şir de modificări şi completări foarte importante în Legea nr. 352/2006.
Una dintre aceste modificări se referă la natura juridică şi importanţa vouche-rului turistic.
Astfel, potrivit alin.(l) art.101 al Legii nr. 352/2006, modelul unic al voucherului turistic este utilizat
în baza şi în conformitate cu contractele perfectate la:
a) turismul receptor;
b) turismul emiţător;
c) turismul intern;
d) deservirea cu excursii.
Acest document serveşte drept temei pentru deservirea turiştilor şi este primit de orice agent
economic care practică activitatea de turism, fără perceperea unei plăţi suplimentare. Toate
decontările reciproce pentru serviciile notificate în voucher se efectuează de către agenţii economici
de sine stătător (alin.(7) art.101 al Legii nr. 352/2006).
Importanţa voucherului turistic se manifestă şi în raporturile contractuale ale agenţilor
economici, care practică activitatea de turism autohton cu partenerii străini, în cadrul cărora are loc
schimb de vouchere. La prezentarea voucherului, potrivit alin.(8) art.10 1 al Legii nr. 352/2006,
partea primitoare este obligată să asigure nivelul adecvat de deservire, calitatea şi componenţa
serviciilor notificate în el, fără perceperea unor plăţi suplimentare.
Un moment foarte important se referă la voucherul turistic ca instrument de achitare între
participanţii raporturilor turistice. Astfel, potrivit alin. (3) art. 102 al Legii nr. 352/2006, agenţii
economici care practică activitatea de turism utilizează voucherul la achitarea cu clientul, precum şi
la achitările reciproce între agenţii economici: transportatori, proprietarii locurilor de cazare,
birourilor de excursii etc.
Din aceste acte normative, putem concluziona că înseşi cerinţele cu privire la forma acestui
contract nu pot fi puse la îndoială - în toate cazurile contractul respectiv trebuie să fie încheiat în
formă scrisă, stabilită de lege.
Pentru comparaţie, putem menţiona că în Federaţia Rusă legislaţia naţională stipulează direct
forma scrisă a contractului respectiv (alin.(l) art.10 al Legii Federale cu privire la bazele activităţii
turistice în Federaţia Rusă). O asemenea normă este stipulată şi în art.35 al proiectului Legii
Federale cu privire la turism şi industria turismului în Federaţia Rusă, unde se mai stipulează că
forma scrisă trebuie să fie respectată, indiferent de costul contractului. Ba mai mult ca atât, în

88
această normă se menţionează că turoperatorul este obligat să întocmească contractul într-o formă
accesibilă pentru a fi înţeleasă de turist. Turoperatorul, de asemenea, este obligat să transmită
turistului un exemplar al contractului, întocmit în conformitate cu legislaţia civilă.
În România, prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr.69 din
28.01.2003 (abrogat), este aprobat contractul-cadru de comercializare a pachetelor de servicii
turistice.
O soluţie foarte originală şi, după părerea noastră, foarte simplă în ceea ce priveşte forma
contractului respectiv o găsim în legislaţia Republicii Tagjikistan. Astfel, potrivit alin.(l) art.13 al
Legii Republicii Tadjikistan cu privire la turism din 3 septembrie 1999, cu modificările din 2005 şi
2009, „subiecţii activităţii turistice în cadrul organizării călătoriei turistice întocmesc şi eliberează o
foaie de tip model (путёвку типового образца) cu semnătura persoanei responsabile, confirmată
prin ştampila întreprinderii respective (a subiectului). Contractul este considerat încheiat dacă
întreprinderea turistică eliberează foaia, iar clientul achită plata respectivă potrivit condiţiilor
contractuale"1.
Din acest text legal, putem conchide că însăşi foaia respectivă o putem numi „foaie turistică" ,
ea înlocuieşte însuşi contractul şi confirmă forma scrisă a raporturilor contractuale. Această
concluzie rezultă şi din conţinutul alin.(2) art.13 din Legea Republicii Tadjikistan cu privire la
turism, care stipulează că în această foaie persistă nişte atribute care coincid,,în principiu, cu
condiţiile conţinutului contractului de servicii turistice din art.1134 CC RM.
Discuţiile cu privire la forma contractului respectiv se pot referi doar la aspectele practice, şi
anume: e posibilă oare înlocuirea a însuşi contractului cu un alt document, bunăoară, cu voucherul
turistic; care documente sau probe pot confirma raporturile contractuale în lipsa contractului; care
este practica respectivă în Republica Moldova în această problemă şi cum se răsfrânge această
situaţie asupra raporturilor participanţilor contractului?
Majoritatea agenţiilor de turism din republică respectă prevederile legale şi încheie contractul
de servicii turistice în formă scrisă (se completează contractul-model). Cu părere de rău, în practică
au loc şi cazuri de altă natură. Bunăoară, persoanele care doresc să se odihnească pe malul Mării
Mediterane în Antalia (Turcia), adresându-se la unele agenţii de turism, nu încheie contractul ca
atare. Raporturile turistice, după achitarea costului odihnei, iau naştere prin întocmirea a trei
documente: o fişă simplă pe o foaie de hârtie A4 care serveşte ca temei pentru eliberarea în aeroport
a biletului de avion, voucherul turistic şi asigurarea medicală. Voucherul turistic se eliberează
turiştilor cu încălcarea prevederilor legale. Astfel, potrivit alin.(2) art.102 al Legii nr. 352/2006,
agenţii economici titulari ai licenţelor de turism sunt obligaţi: să procure formularele tipizate ale

1
http://www.mmk.tj/ru/legislation/legislation-base/1999/

89
voucherelor turistice la întreprinderea de Stat Editura de Imprimate "Statistica". Alin.(3) al aceleiaşi
norme stipulează că voucherul este compus din 3 file de culoare diferită, care se autocopie. în
realitate, unele agenţii turistice autohtone eliberează voucherul turistic pe o foaie de hârtie simplă,
format A4.
Voucherul turistic demonstrează statutul juridic al persoanei respective şi serveşte ca temei
pentru cazarea în hotel, masă şi alte servicii. Acest document are valoare juridică pentru datele
statistice şi demonstrează faptul executării de către turist a obligaţiei sale principale - achitarea
preţului. Ce se întâmplă mai târziu? în aeroport în baza fişei respective i se eliberează biletul de
avion. în Antalia, prin intermediul unei organizaţii auto, turistul este deplasat la instituţia de odihnă,
unde în baza formularului care serveşte drept voucher este cazat în hotel şi i se prestează toate
serviciile necesare pentru odihnă. La întoarcere procedura se repetă.
La prima vedere, se pare că totul e în regulă, dar în realitate nu este întocmai aşa. Dacă odihna
decurge normal şi nimic nu se întâmplă, turistul revine în ţară mulţumit. Probleme se iscă în cazul
în care serviciile prestate nu sunt de calitatea respectivă (bunăoară, în locul hotelului cu 4 stele este
cazat în unul cu 3 stele) sau are loc întârzierea transportului auto sau avia. Se pune întrebarea: în
baza cărui document turistul poate prezenta reclamaţiile la întoarcerea în ţară sau pe parcurs?
Voucherul turistic rămâne la recepţie în hotel, iar turistul are la mână doar biletul la avion de
întoarcere în ţară. Este oare suficient ca cu ajutorul acestui document turistul să-şi apere drepturile
încălcate de către unul din participanţii acestui contract?
Poate din aceste considerente în practica judiciară autohtonă aproape că lipsesc litigiile
respective, dar încălcări au loc, bunăoară, în vara anului 2011, din cauza defecţiunilor de ordin
tehnic, a întârziat avionul cu destinaţia Chişinău-Antalia (Turcia). Pentru comparaţie, putem
menţiona că în Federaţia Rusă practica judiciară în ceea ce priveşte litigiile turistice este foarte
amplă.
în mod original natura juridică a voucherului, ca parte componentă obligatorie a contractului
turistic, este apreciată de notarul autohton - Andrei Andronati, care menţionează că, după esenţa sa,
voucherul este un „minicontract", care trebuie prezentat peste hotarele ţării. însuşi contractul turistic
încheiat cu compania locală poate să rămână acasă, însă voucherul care are trei părţi componente de
diferite culori este obligatoriu pentru solicitarea diferitor servicii, pentru contactele cu organele de
drept locale etc.1.

1
Андронатий А. Турист тоже сторона... Договора. В: Молдавские Ведомости от 23 мая 2012 г.

90
Capitolul 5 CONŢINUTUL CONTRACTULUI DE SERVICII TURISTICE
5.1. Drepturile şi obligaţiile turistului
Fiind un contract sinalagmatic, contractul respectiv conţine un şir de drepturi şi obligaţii
reciproce, cu anumite excepţii.
Potrivit art.704 alin.(l) CC RM, un contract este sinalagmatic, dacă fiecare dintre părţi se obligă
reciproc, astfel încât obligaţia fiecăreia dintre ele să fie corelativă celeilalte.
în contractele sinalagmatice, există o corelaţie şi dependenţă între obligaţiile reciproce ale
părţilor: obligaţia ce revine unei părţi îşi are cauza juridică în obligaţia celeilalte părţi. Fiecare parte
are concomitent atât calitate de creditor, cât şi de debitor faţă de cealaltă parte1.
Particularităţile contractelor sinalagmatice au determinat în Codul civil unele prevederi speciale
dedicate acestor categorii de contracte, care au fost grupate într-un capitol distinct (art.704-711 CC
RM).
Contractele civile sunt încheiate în scopul de a produce efecte juridice, adică pentru a da
naştere, a modifica, a transmite sau a stinge raporturi juridice obligaţionale. Obligaţia civilă apare
ca un raport juridic între subiecţi determinaţi, fiecărui subiect revenindu-i drepturi şi obligaţii, sau,
după caz, atât drepturi cât şi obligaţii2.
Efectele contractului sunt dominate de două principii: principiul forţei obligatorii a contractului
şi principiul relativităţii efectelor contractului3.
Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de servicii turistice sunt stabilite de acte normative
de diferit nivel, de clauzele contractuale stipulate în contractul-model şi cele negociate de părţi.
Astfel, drepturile şi obligaţiile sunt specifice, fapt care este determinat atât de natura
contractului, cât şi de calitatea de consumator a turistului4.
Legislaţia naţională, după părerea noastră, destul de reuşit protejează interesele turistului prin
stipulaţii foarte concrete şi multilaterale care se referă la drepturile şi obligaţiile turistului.
Luând în consideraţie faptul că turistul este un consumator, drepturile lui în contractul respectiv,
prevăzute de normele speciale nu trebuie să fie în contradicţie cu normele stipulate în Legea
Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor. Aspecte concrete de aplicare în practica
judiciară a acestor drepturi le găsim în Hotărârea Plenului CSJ din 09.10.2006.
Efectuând un studiu comparativ al actelor normative în vigoare, am selectat cele mai importante
drepturi ale turistului şi am încercat să le clasificăm în câteva grupe, şi anume:
1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V, Op.cit., p.283.
2
Ibidetn, p.347.
3
Ibidem, p.347-368; Popescu T.R., Anca P. Teoria generală a obligaţiilor. Bucureşti: Editura ştiinţifică, 1968, p.110-
117; Pop L., Op.cit.., p.59-63; Stătescu C. Bîrsan C. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Bucureşti: AU Besk,
2002, p.64-73.
4
Chibac N. Unele particularităţi ale drepturilor şi obligaţiilor părţilor în contractul de servicii turistice. În: Materialele
conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Educaţie şi cercetare într-un stat bazat pe drept", 16 octombrie 2009,
Chişinău. în: Revista Naţională de Drept, Ediţie specială, 2010, nr.10-12, p.141.

91
a) drepturile precontractuale;
b) drepturile ce rezultă din conţinutul contractului;
c) drepturile negociate;
d) drepturile ce se referă la soluţionarea litigiilor;
e) drepturi la despăgubiri morale şi materiale. Din prima grupă fac
parte următoarele drepturi:

- la informaţie despre toate condiţiile ce se referă la călătorie, odihnă, tratament etc, inclusiv
condiţiile de conduită şi regulile speciale din ţara de aflare (art. 1133 CC RM, art. 19 al Legii nr.
352/2006);
- de a cere prezentarea proiectului contractului cu toate condiţiile obligatorii prevăzute de art.
1134 CC RM şi contractul-model;
- de a negocia unele clauze contractuale pornind de la cerinţele proprii (lit.i) şi
k)art.ll34CCRM);
- de a cesiona drepturile cu privire la contractul respectiv unui terţ (art. 1135 CCRM);
- la informaţii privind licenţa agentului economic (art.19 al Legii nr. 352/2006).
În baza art. 1132 CC RM, orice anunţ publicitar, ofertă sau altă informaţie prezentată de
organizator despre serviciile turistice trebuie întocmite, astfel încât să se excludă interpretarea lor
eronată. Din momentul prezentării informaţiei către client, condiţiile anunţate devin obligatorii
pentru agentul turistic, iar o eventuală derogare poate fi posibilă doar cu acordul turistului. Acest
lucru este o consecinţă a calităţii de consumator a turistului, care are ca scop excluderea publicităţii
neveridice pentru a atrage cât mai mulţi clienţi. Până la încheierea contractului, informaţia
prezentată trebuie să conţină date cu privire la regimul de vize şi paşapoarte şi cerinţe de asigurare a
sănătăţii.
Din a doua grupă fac parte următoarele drepturi:
- la totalitatea serviciilor prevăzute în contractul de servicii turistice;
- la securitate personală, la protecţia vieţii şi sănătăţii;
- la apărarea drepturilor de consumatori ai serviciilor turistice;
- la asistenţă medicală în conformitate cu prevederile asigurării de călătorie;
- la înlăturarea imediată a încălcării clauzelor contractului de servicii turistice, încălcare
depistată în timpul călătoriei;
- la acces liber în obiectivele turistice pentru vizitarea şi folosirea cărora nu sunt stabilite
restricţii legale (art.19 al Legii nr. 352/2006).
în această grupă poate fi inclus un drept foarte important, care rezultă din norma stipulată în

92
art.4 al proiectului Legii Federale cu privire la turism şi industria turismu-
lui în Federaţia Rusă şi unde se menţionează că subiecţii Federaţiei Ruse pot stabili anumite
înlesniri în ceea ce priveşte costul serviciilor turistice pentru unele categorii de turişti - copii,
militari, invalizi, persoane în etate şi altele. Ba mai mult ca atât, achitarea diferenţei de cost poate
avea loc doar cu condiţia că în bugetele subiecţilor sunt prevăzute alocaţii pentru aceste scopuri. Şi
în legislaţia naţională ar fi de dorit să fie o normă analogică, bunăoară, pentru minori, invalizi şi
persoane în etate, dar cu condiţia că costul înlesnirilor poate fi pe contul turoperatorului şi agenţiilor
de turism şi numai cu acordul acestora. Fiind realişti, ne dăm bine seama câ în prezent din bugetul
republican nu pot fi alocate anumite sume pentru aceste înlesniri. In prezent, în practica raporturilor
turistice din republică, persistă un moment favorabil care se manifestă prin faptul aplicării de către
agenţiile de turism a aşa-zisului sistem de reduceri a preţului călătoriei la începutul şi la sfârşitul
perioadei de vacanţă de vară.
Din a treia grupă fac parte drepturile de a negocia clauze contractuale suplimentare care nu sunt
stipulate în proiectul contractului de organizator, dar care se referă la interesele personale ale
turistului.
Drepturile cu privire la soluţionarea litigiilor şi la compensarea prejudiciului moral şi material
vor fi analizate infra.
Obligaţia de bază a turistului constă în achitarea costului serviciilor turistice prevăzute de
contract. Această obligaţie este realizată odată cu încheierea contractului. Turistul este obligat, de
asemenea, să achite costul serviciilor solicitate de el şi prestate suplimentar pe parcursul executării
contractului.
Alte obligaţii ale turistului:
- să respecte prevederile contractului (art.20 al Legii nr. 352/2006);
- să prezinte paşaportul său legal şi valabil;
- să respecte regulile de călătorie, transportare şi păstrare a bagajelor (pct.4 al contractului-
model).
Analizând drepturile şi obligaţiile turistului, considerăm necesar a menţiona câteva probleme de
ordin negativ. Prima se referă la unele abuzuri din partea turiştilor. Astfel, unii turişti, fiind incluşi
în unele grupe de turişti cărora agenţiile de turism le-au deschis vizele de călătorie în unele ţări
europene, dispar imediat ce au păşit pe teritoriul ţării respective. Prin acest fapt se demonstrează
scopul real al turistului -de a pătrunde într-o ţară europeană pentru angajarea ulterioară în câmpul
muncii.
O altă problemă se referă la atitudinea necuviincioasă, formală, demonstrată de către turişti în
procesul de încheiere a contractului, şi anume, mulţi dintre ei semnează contractul formal, fără a

93
studia conţinutul contractului, nu fac observaţii, nu solicită includerea unor clauze suplimentare etc.
Un alt aspect negativ se referă la participarea la traficul de fiinţe umane din partea unor
turoperatori. Pentru asemenea activităţi dubioase, aceştia au fost ulterior lipsiţi de licenţa de
activitate şi traşi la răspunderea penală1.
5.2. Drepturile şi obligaţiile agentului turistic
Dacă e să inversăm drepturile şi obligaţiile organizatorului călătoriei vizavi de cele ale turistului
şi să luăm în consideraţie destinaţia, importanţa, consecutivitatea efectuării drepturilor şi
obligaţiilor organizatorului călătoriei, atunci ele pot fi clasificate în câteva grupe:
- obligaţii precontractuale sau informaţionale;
- obligaţii informaţionale după încheierea contractului, dar până la începutul călătoriei;
- obligaţii contractuale;
- obligaţii postcontractuale.
Din a doua grupă de obligaţii ale organizatorului fac parte cele stipulate în alin. (2) art.1133 CC
RM, unde se menţionează că într-un termen rezonabil de până la începerea călătoriei, organizatorul
este obligat să prezinte clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre:
a) timpul şi locul staţionărilor intermediare şi al joncţiunilor de transport, precum şi detaliile
amplasării clientului în interiorul vehiculului (cabină pe navă, compartiment în tren etc);
b)numele, adresa şi numărul de telefon al reprezentanţilor locali ai organizatorului sau, în
absenţa acestora, datele de identificare ale agenţiei locale căreia i se va adresa clientul la necesitate.
în cazul absenţei unor astfel de reprezentanţi sau agenţii, clientul urmează să fie informat despre
datele de contact cu organizatorul;
c) în cazul călătoriei unor minori - datele de contact direct cu minorul sau cu persoana
responsabilă de el la locul de destinaţie;
d)posibilitatea procurării poliţei de asigurare care să acopere, în caz de accident sau boală,
responsabilitatea clientului pentru faptul că a renunţat la călătorie, precum şi alte cheltuieli.
Suplimentar la cele prevăzute, potrivit art.14 lit.h) al Legii nr. 352/2006, turo-peratorii şi
agenţiile de turism au obligaţia să pună la dispoziţia turiştilor informaţii complete şi obiective
privind ţara de aflare temporară: legislaţia acesteia, obiceiurile şi tradiţiile locale şi alte
particularităţi, a căror cunoaştere este necesară pentru cultivarea respectului faţă de valorile
culturale naţionale.
Dacă din lipsa informaţiei respective clientul a suportat anumite daune materiale şi/sau morale,
agentul turistic va fi obligat să le repare integral.
De asemenea, în baza art.10 al OG nr. 107/1999, organizatorul şi/sau detailistul trebuie să
1
Грошев А. Соотечественники как источник дохода. Большинство туристических фирм способствуют
нелегальной миграции и торговле людьми. В: Независимая Молдова от 15 июня 2006.

94
furnizeze în scris turistului, într-un termen stabilit prin contract, înainte de data plecării, următoarele
informaţii:
a) orarele, locurile escalelor şi legăturile, precum şi, după caz, locul ce urmează să fie ocupat
de turist în fiecare dintre mijloacele de transport incluse în contract;
b) denumirea, sediul/adresa, numărul de telefon şi de fax ale reprezentanţei locale a
organizatorului şi/sau a detailistului ori, în lipsa acesteia, cele ale autorităţilor locale care pot ajuta
turistul în caz de nevoie; în cazul în care aceste reprezentanţe
sau autorităţi locale nu există, turistul trebuie să dispună de un număr de apel de urgenţă sau de
orice altă informaţie care să îi permită contactarea organizatorului şi/ sau a detailistului;
c) pentru călătoriile şi şederile minorilor, informaţii care să permită stabilirea unui contact
direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul şederii copilului;
d) posibilitatea semnării unui contract de asigurare facultativă, care să acopere taxele de transfer
al turistului, sau a unui contract de asistenţă, care să acopere taxele de repatriere în caz de
accidentare sau de boală.
Potrivit normei stipulate în alin.(l) art.1136 CC RM, dacă, înainte de începutul călătoriei, este
nevoie să se modifice considerabil clauzele esenţiale ale contractului, inclusiv preţul, organizatorul
este obligat să-1 notifice imediat pe client despre acest fapt.
Legislaţia României, după părerea noastră, mai reuşit tratează această regulă. Astfel, potrivit
contractului-cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice, aprobat prin Ordinul nr.516
din 12.04.2005 al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului 1, în cazul în care
Agenţia este nevoită să modifice una din prevederile esenţiale ale contractului, are obligaţia să
informeze turistul cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării, iar turistul este obligat să comunice
Agenţiei, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea înştiinţării, hotărârea sa de a opta pentru:
a) rezilierea contractului fără plata penalităţilor; sau
b) acceptarea noilor condiţii ale contractului (pct.l, capiii, pct.4.1, cap.IV). Din această normă
rezultă că obligaţia agenţiei este corelată cu obligaţia respectivă
a turistului, fapt care duce la soluţionarea situaţiei create, dar care, cu părere de rău, nu este
stipulată în alin.(l) art.l 136 CC RM. Considerăm necesar a propune modificarea acestui alineat cu
sintagma: „turistul în termen de 5 zile calendaristice de la data notificării este obligat să comunice
organizatorului decizia sa cu privire la rezilierea contractului fără plata penalităţilor sau acceptarea
noului preţ propus de organizator". Din a treia grupă de obligaţii ale organizatorului călătoriei sau
Agenţiei de Turism, potrivit art.14 al Legii nr. 352/2006, fac parte următoarele:
- să încheie contracte de servicii turistice conform modelului aprobat şi să elibereze vouchere

1
Monitorul Oficial, partea I, nr.334 din 20 aprilie 2005.

95
turistice;
- să presteze în totalitate serviciile prevăzute în contractul de servicii turistice;
- să repare prejudiciile cauzate turiştilor în cazurile de încălcare a clauzelor contractului de
servicii turistice;
- să păstreze confidenţialitatea numelor şi adreselor clienţilor lor, cu excepţiile prevăzute de
legislaţie;
- să asigure exploatarea durabilă şi conservarea patrimoniului turistic, precum şi protecţia
mediului;
- să prezinte organelor de statistică şi Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă
statistice şi financiare în termenele stabilite prin lege.
Potrivit alin.(l) art.1137 CC RM, organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încât
să aibă calităţile promise şi să nu fie afectată de lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea
dedusă din contract sau din practica obişnuită.
Din această grupă fac parte şi obligaţiile turoperatorului sau Agenţiei de Turism ca prestatori,
care sunt indicate în art.10 al Legii privind protecţia consumatorilor, din care menţionăm doar acele
mai importante, în viziunea noastră:
- să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea
consumatorilor ori interesele economice ale acestora;
- să respecte cerinţele prescrise sau declarate, precum şi clauzele contractuale1.
Obligaţiile de bază ale organizatorului călătoriei după executarea contractului
constau, potrivit liti) art.14 al Legii nr. 352/2006, în repararea prejudiciilor cauzate turiştilor în
cazurile de încălcare a clauzelor contractului de servicii turistice. O asemenea obligaţie este
stipulată şi în art.10 al Legii privind protecţia consumatorilor. Toate aceste obligaţii urmează a fi
executate benevol, în caz contrar, ele urmează a fi executate în baza deciziei irevocabile a instanţei
judecătoreşti.
Drepturile turoperatorului şi Agenţiei de Turism sunt reciproce obligaţiilor turistului. Cel mai
important drept se referă la primirea costului serviciilor prestate, inclusiv celor suplimentare, care
nu au fost stipulate în contract, dar care au fost prestate pe parcursul executării la solicitarea
turistului.

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 126-131, republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
21.10.2011, nr.176-181 (513) în redacţia Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.140 din
28.07.2011. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.146.

96
Capitolul 6
ÎNCETAREA RAPORTURILOR CONTRACTUALE ŞI
CONSECINŢELE ACESTEIA
6.1. Temeiurile încetării şi consecinţele încetării raporturilor contractuale
O particularitate a contractului de servicii turistice constă în temeiurile şi modul de încetare a
raporturilor contractuale.
în literatura autohtonă, se identifică clasificarea modurilor de stingere a obligaţiilor, care poate
fi făcută în funcţie de două criterii, şi anume:
a) rolul voinţei părţilor în încetarea raporturilor juridic-obligaţionale;
b) faptul realizării sau nerealizării creanţei creditorului.
După rolul voinţei părţilor la încetarea raportului obligaţional, se disting:
- moduri voluntare de stingere a obligaţiilor, care implică manifestarea voinţei părţilor, spre
exemplu, remiterea datoriei sau compensarea;
- modul de stingere a obligaţiilor care produc efecte indiferent de voinţa părţilor, cum sunt
confuziunea şi imposibilitatea fortuită de executare.
în funcţie de criteriul realizării sau nerealizării creanţei creditorului, distingem:
- moduri de stingere a obligaţiei care duc la realizarea creanţei, cum sunt: executarea
obligaţiei, confuziunea, compensarea;
- modul de stingere a obligaţiei care nu duc la realizarea creanţei creditorului, cum sunt:
remiterea de datorie, imposibilitatea fortuită de executare.
Pentru raporturile contractuale turistice sunt caracteristice modalităţile de încetare a obligaţiilor
contractuale prin manifestarea benevolă, nestingherită a voinţei unei sau ambelor părţi, la temelia
cărora se află prevederile legale.
Legislaţia naţională, conform opiniei noastre, reglementează relativ eficient temeiurile şi
modalităţile de încetare a raporturilor contractuale din sfera turismului1.
a) rezilierea contractului din iniţiativa turistului
în raporturile de servicii turistice se aplică principiul egalităţii părţilor în ceea ce priveşte
iniţierea rezilierii contractului.
Astfel, până la începutul călătoriei, turistul, potrivit art. 1143 CC RM, este în drept oricând să
ceară rezilierea contractului. Este unul din cazurile în care legea admite refuzul unilateral de
executare a obligaţiilor. Această situaţie nu presupune existenţa anumitor neajunsuri ale călătoriei şi
se datorează calităţii de consumator a turistului. Agentul turistic nu poate pretinde achitarea costului
călătoriei, fiind în drept să ceară doar o despăgubire corespunzătoare2. Cuantumul despăgubirii,
1
Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V, Op.cit., p.511.
2
Chibac Gh., Băieşu A., Rotari AL, Efrim O. Op.cit, p.303; Efrim O. Op.cit, p.707.

97
potrivit alin.(2) art. 1143 CC RM, se determină în funcţie de preţul călătoriei, scăzându-se
cheltuielile neefectuate de organizator, precum şi ceea ce organizatorul ar fi putut dobândi prin
valorificarea în alt mod a prestaţiilor sale.
Din alte poziţii, este tratat dreptul turistului de a rezilia contractul din cauza faptului calităţii de
consumator în legislaţia română. Astfel, potrivit art.17 al OG nr.107/1999, turistul poate să rezilieze
în orice moment, în totalitate sau în parte, contractul. în cazul în care turistul reziliază contractul
pentru un motiv care îi este imputabil, el va despăgubi Agenţia de Turism pentru prejudiciul creat
acesteia ca urmare a rezilierii. Despăgubirea se poate ridica la maximul călătoriei turistice. După
părerea noastră, această prevedere nu este cea mai reuşită în privinţa stabilirii maxime a răspunderii
turistului.
Neajunsurile călătoriei pot avea drept consecinţă nu numai modificarea contractului, în ceea ce
priveşte reducerea preţului, dar şi rezilierea contractului din iniţiativa turistului. Acest drept al
turistului este stipulat în art.1139 CC RM. Pentru ca acest drept să fie realizat, legiuitorul stabileşte
existenţa unei condiţii obligatorii, şi anume: călătoria este prejudiciată în mod considerabil.
Călătoria se va considera prejudiciată în mod considerabil, dacă în urma neexecutării sau executării
necorespunzătoare esenţiale din partea agentului turistic, serviciile nu corespund prevederilor
contractuale, standardelor sau aşteptărilor turistului, care rezultă din oferta sau publicitatea făcută.
Neajunsurile esenţiale pot determina imposibilitatea utilizării serviciului (schimbarea itinerarului
turistic, care privează turistul de posibilitatea anumitor locuri), inadmisi-bilitatea utilizării lui
(existenţa pericolului pentru viaţa şi/sau sănătatea turistului în cazul neexecutării obligaţiei de
informare despre necesitatea vaccinării) sau cheltuieli financiare considerabile pentru înlăturarea
lor1.
După cum stabileşte Legea (alin.(2) art.1139 CC RM) până a cere rezilierea contractului,
turistul este în drept să-i stabilească organizatorului un termen pentru remedierea neajunsurilor.
Acest lucru poate avea loc atât până la începutul călătoriei, cât şi pe parcurs. Nerespectarea acestei
solicitări a turistului are ca efect rezilierea contractului din iniţiativa celui din urmă. Nu este
necesară stabilirea unui termen, dacă remedierea este inadmisibilă sau refuzată de organizator, ori
dacă rezilierea imediată a contractului este justificată de un interes special al turistului (de exemplu,
pierderea interesului pentru călătorie în cazul modificării itinerarului turistic).
Consecinţele rezilierii contractului sunt negative pentru organizator: el pierde dreptul asupra
preţului călătoriei convenit iniţial. El este însă în drept să pretindă la o indemnizare corespunzătoare
pentru serviciile prestate deja şi pentru cele necesare în vederea încheierii călătoriei, cu excepţia
cazului în care serviciile nu prezintă interes pentru turist în legătură cu rezilierea contractului (alin.

1
Efrim O. Op.cit., p.705-706.

98
(3) art.l 139 CC RM).
O altă consecinţă negativă pentru organizator constă în faptul că, potrivit alin. (4) art.1139 CC
RM, el este obligat, în urma încetării prin rezilierea contractului, în special în cazul în care
contractul prevede întoarcerea, să ia măsurile necesare pentru a-1 transporta înapoi pe turist.
Cheltuielile suplimentare sunt suportate de organizator. După părerea noastră, aceste prevederi
legale sunt foarte bine venite pentru turist în calitate de consumator.
Pentru comparaţie, putem menţiona un motiv original de reziliere a contractului din iniţiativa
turistului prevăzut de legislaţia României, care, în opinia noastră, este destul de reuşit. Astfel,
potrivit art.14 alin.(3) al OG nr. 107/1999, în cazul în care preţurile stabilite în contract sunt
majorate cu peste 10%, indiferent de motivele majorării, turistul poate rezilia contractul fără nicio
obligaţie faţă de Agenţia de Turism, aceasta din urmă având obligaţia de a rambursa imediat
turistului toate sumele aferente călătoriei turistice plătite de acesta, inclusiv comisionul.
b) rezilierea din iniţiativa agentului turistic
Comparativ cu legislaţia naţională veche - Legea turismului din 2000, actuala Lege nr.
352/2006 a redus drepturile organizatorului de a cere rezilierea contractului. Astfel, potrivit art.20 al
Legii turismului din 2000, agenţii economici care desfăşurau activitate de turism aveau dreptul:
- să anuleze contractul turistic fără rambursarea cheltuielilor deja efectuate în cazuri de forţă
majoră;
- să anuleze contractul turistic în condiţiile când nu a fost format grupul de turişti în
componenţa prevăzută în contract.
în prezent, aceste drepturi nu sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, însă în principiu
organizatorul poate beneficia de asemenea drepturi cu condiţia că potrivit lit.k) art.1134 CC RM în
contract vor fi stipulate aşa clauze speciale. în caz contrar, dacă organizatorul cere rezilierea
contractului pe un temei neprevăzut de lege sau de contract, el trebuie să compenseze turistului
toate cheltuielile. Această regulă nu se aplică, dacă motivul de reziliere este legat de vinovăţia
turistului.
Din care considerente legiuitorul autohton a redus drepturile organizatorului în ceea ce priveşte
rezilierea contractului? După părerea noastră, acest lucru a rezultat din faptul că turistul are calitate
de consumator şi, bineînţeles, din conceptul Directivei Consiliului Europei din 13 iunie 19901.
Consecinţele rezilierii contractului pe acest motiv pot fi diferite. Astfel, organizatorul, potrivit
alin.(3) art.1139 CC RM, pierde dreptul asupra preţului convenit. El poate cere totuşi o
indemnizaţie corespunzătoare pentru serviciile prestate deja şi pentru cele necesare în vederea
încheierii contractului, cu excepţia cazului în care serviciile nu prezintă interes pentru turist în

1
www.eur-lex.europe.eu/LexUriServ.do?uri=DD:13:09:13990L0314:RO:PDF.

99
legătură cu rezilierea contractului. Suplimentar, organizatorul este obligat, în urma încetării prin
rezilierea contractului, în special în cazul în care contractul prevede întoarcerea, să ia măsurile
necesare pentru a-1 transporta înapoi pe turist (alin.(4) art.l 139 CC RM). în această situaţie,
costurile suplimentare ale transportului la întoarcere se vor suporta în mod egal de către părţi. în
alte cazuri, costurile suplimentare se suportă de către turist (alin. (3)art.ll44CCRM).
6.2. Termenele. Modalităţile de soluţionare a litigiilor şi răspunderea părţilor
Analizând pe parcursul ultimilor 4 ani practica judiciară autohtonă şi cea a Federaţiei Ruse, în
ceea ce priveşte litigiile care rezultă din raporturile turistice, am observat un fenomen destul de
original, mai bine zis, o diferenţă foarte mare în numărul de litigii, care se soluţionează de către
instanţele judecătoreşti din Federaţia Rusă şi Republica Moldova. Poate nu e cazul de a face o astfel
de comparaţie, luând în consideraţie dimensiunile teritoriale şi numărul locuitorilor din Federaţia
Rusă, comparativ cu cele din Republica Moldova, însă având în vedere faptul că numărul de turişti
care vizitează Republica Moldova şi numărul de concetăţeni care pleacă la odihnă peste hotarele
ţării anual creşte, este îmbucurător faptul că această categorie de litigii în Republica Moldova nu
este aşa de mare ca în Federaţia Rusă. Această concluzie a noastră o putem confirma printr-o
viziune recentă şi originală, cu anumite argumente, expuse în doctrina naţională cu care, în
principiu, suntem de acord. Astfel, Adriana Arnăut, în discursul său destinat „Răspunderii părţilor la
desfacerea contractului de servicii turistice", menţionează că „cadrul legislativ al Republicii Mol-
dova oferă subiecţilor raporturilor ce ţin de domeniul turistic o protecţie destul de bună. Minusul cel
mai mare este că populaţia - consumatorii de rând - nu-şi cunosc drepturile şi, chiar dacă le cunosc,
nu sunt informaţi despre modalităţile de apărare a lor. De aceea, în practica judiciară litigiile ce ţin
de activitatea turistică, în general, şi de contractul de servicii turistice, în particular, sunt mai rare.
Totuşi, în momentul în care asemenea litigii apar, majoritatea din ele sunt rezolvate pe cale
amiabilă. Agenţiile turistice acceptă să se conformeze pretenţiilor clienţilor - în măsura
rezonabilităţii acestora - din moment ce cunosc că sancţiunile ce pot fi aplicate în caz de adresare a
turistului lezat în drepturile sale în instanţă sunt destul de dure (de exemplu, retragerea licenţei)...
Un minus al prevederilor legale naţionale ce se referă la rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă este
că, spre deosebire de alte state, nu este prevăzută expres procedura ce urmează a fi respectată de
partea lezată în drepturi. Din acest motiv, o mare parte dintre subiecţii ale căror drepturi au fost
încălcate nu ştiu ce acţiuni trebuie întreprinse pentru restabilirea drepturilor lor. Faptul că sunt
puţine cazuri la număr ce ţin de litigii în domeniul turistic nu înseamnă neapărat că legislaţia e atât
de bine respectată. Un motiv ar fi necunoaşterea de către subiecţi a modalităţilor legale de apărare a
drepturilor şi intereselor lor şi, prin urmare, manifestarea unei atitudini ignorante faţă de încălcarea

100
propriilor drepturi"1.
în asemenea împrejurări, poate este cazul de menţionat că nu întâmplător în doctrina juridică
din Federaţia Rusă o atenţie atât de mare se acordă raporturilor turistice. După cum s-a menţionat
supra, în ultimii ani aceste raporturi au fost obiectul de studiu al multor autori care au susţinut teze
de doctor în drept pe această temă, nemaivorbind de numărul impunător de articole publicate în
revistele juridice din Federaţia Rusă.
O particularitate foarte originală a contractului studiat se referă la termenele şi modalităţile de
înaintare a pretenţiilor şi acţiunilor, care, comparativ cu alte contracte civile, sunt limitate. Acest
fapt rezultă din natura juridică a raporturilor turistice. Regula generală, care rezultă din stipulaţiile
art.l 141 CC RM, constă în faptul că litigiile pot fi soluţionate pe două căi: amiabilă şi judiciară.
Din esenţa aceluiaşi articol, reiese că pretenţia poate fi înaintată atât în formă scrisă, cât şi
verbală. De forma pretenţiei depinde începerea curgerii termenului de prescripţie. A treia concluzie
care rezultă din art.l 141 CC RM se referă la obligativitatea pretenţiei pentru înaintarea ulterioară a
acţiunii. Noi considerăm că prezentarea pretenţiei nu este obligatorie.
Termenul de înaintare a pretenţiei este stabilit de lege - o lună de zile din momentul prevăzut în
contract pentru încheierea călătoriei (alin.(l) art.l 141 CC RM). Din această prevedere legală rezultă
că prin acordul părţilor în contract trebuie să fie stipulată o clauză care să determine momentul
încheierii călătoriei şi, respectiv, începerii curgerii termenului de prezentare a pretenţiilor. în acest
termen, turistul este în drept să ceară organizatorului recuperarea prejudiciului cauzat prin
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a prevederilor contractuale.
Legiuitorul admite şi o excepţie în ceea ce priveşte prezentarea reclamaţiei. Astfel, pretenţiile
pot fi înaintate şi după expirarea termenului de o lună, dacă temeiul este omis din motive
neimputabile turistului. Bineînţeles, aceste motive neimputabile urmează să fie probate de turist la
înaintarea pretenţiei tardive.
Din prevederile legale rezultă că pretenţiile trebuie să fie motivate pe următoarele temeiuri:
- calitatea călătoriei să fie afectată de neajunsuri care limitează valoarea sau utilitatea dedusă
din contract sau din practica obişnuită (alin.(l) art.l 137 CC RM);
- organizatorul a refuzat reducerea preţului, cu toate că a fost notificat la timp de către turist
despre neajunsurile călătoriei (art.l 138 CC RM);
- prejudiciul are un caracter considerabil (art.l 139 CC RM);
- nerespectarea obligaţiilor contractuale se datorează unei împrejurări pentru care răspunde
organizatorul (art.l 140 CC RM).
Studiind practica judiciară autohtonă şi cea a Federaţiei Ruse, nu am depistat oarecare litigii
1
Arnăut A. Răspunderea părţilor la desfacerea contractului de servicii turistice. în: Revista Ştiinţifică a Universităţii de
Stat din Moldova „Studia Universitatis", 2012, nr.3, p.100-101.

101
judiciare în care turoperatorii sau agenţiile de turism ar fi înaintat cereri de chemare în judecată faţă
de turişti pentru repararea prejudiciului cauzat.
Problema-cheie pentru soluţionarea litigiilor constă în probele care urmează să fie anexate sau
indicate în pretenţie şi care trebuie să demonstreze cuantumul prejudiciului cauzat în urma
neexecutării sau executării necorespunzătoare a prevederilor legale sau contractuale.
Studiind practica soluţionării litigiilor pe cale amiabilă, putem menţiona două momente:
a) Majoritatea absolută a litigiilor care decurg din raporturile turistice sunt soluţionate pe cale
amiabilă. Această situaţie se datorează faptului că partea care se adresează cu o reclamaţie, de
regulă turistul, prezintă probe evidente care demonstrează
nerespectarea obligaţiilor contractuale de către partea opusă. De obicei, încălcări au loc din partea
partenerilor străini, care se află în raporturile contractuale cu turo-peratorii sau agenţiile de turism.
în asemenea situaţii, cei din urmă conştientizând faptul că au fost prezentate probe respective şi că
rezolvarea litigiilor pe calea judiciară este legată, de regulă, de timp îndelungat, cheltuieli
suplimentare pentru acoperirea cheltuielilor de judecată şi asistenţă juridică, pentru prejudiciul
moral etc, satisfac cerinţele turistului pe cale amiabilă. Prin urmare, negocieri directe în cazul
prezentării reclamaţiei, repetăm, în majoritatea cazurilor au un rezultat pozitiv.
b) Iar în unele cazuri de soluţionare a litigiilor pe cale judiciară au avut loc în prealabil
înaintarea pretenţiilor şi satisfacerea lor parţială. Acest fapt poate fi demonstrat prin litigiul pe
dosarul civil dintre Inga Neamţu şi SRL „Roco-Turism". Astfel, în acest caz, Colegiul civil şi de
contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a motivat respingerea satisfacţiei
integrale a I.Neamţu prin faptul că la etapa soluţionării litigiilor pe cale amiabilă au fost satisfăcute
pretenţiile I.Neamţu, care au fost considerate de instanţă ca echitabile disconfortului suferit de
familia I.Neamţu. Acest fapt este demonstrat prin decizia Colegiului civil şi de contencios
administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 15 iulie 20091.
Practica judiciară studiată pe parcursul ultimilor ani demonstrează că cele mai frecvente motive
de prezentare a pretenţiilor se referă la calitatea serviciilor prestate care este afectată de neajunsuri,
limitând valoarea sau utilitatea dedusă din contract sau din practica obişnuită (alin.(l) art.l 137 CC
RM).
Dacă pretenţia nu a fost soluţionată pe cale amiabilă de către părţi sau a fost respinsă de către
organizator, turistul este în drept să înainteze o acţiune în judecată. Potrivit alin. (2) art. 1141 CC
RM, termenul de prescripţie a acţiunilor intentate de turist este de 6 luni, calculate din ziua care,
conform contractului este ultima zi a călătoriei. Această normă permite de a confirma faptul că
prezentarea iniţial a pretenţiei, ca prima etapă de soluţionare a litigiilor, nu este obligatorie.

1
Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-1270/09.

102
O altă modalitate de stabilire a termenului de prescripţie se referă la cazurile când turistul a
înaintat organizatorului o pretenţie în formă scrisă. în acest caz, nu se aplică regula generală:
curgerea termenului de prescripţie se calculează nu din ultima zi a călătoriei, deoarece potrivit unei
norme speciale stipulate în alin.(2) art.l 141 CC RM curgerea prescripţiei se suspendă până în ziua
în care organizatorul respinge în scris pretenţiile. Prin urmare, în acest caz, termenul de prescripţie
poate depăşi 6 luni calculate din ultima zi a călătoriei, deoarece în această normă nu se stipulează
expres că în asemenea situaţii nu se aplică termenul de prescripţie de 6 luni calculate din ultima zi a
călătoriei. Şi în acest caz, legiuitorul îl protejează pe turist în calitate de consumator.
Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale are ca efect aplicarea
sancţiunilor prevăzute de lege sau de contract. Potrivit art.602 CC RM în cazul în care nu execută
obligaţia, debitorul este ţinut să-1 despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel, dacă
nu dovedeşte că neexecutarea nu-i este imputabilă. Prin urmare, vinovăţia părţii care nu a respectat
obligaţiile contractuale se prezumă până la proba contrară prezentată de această parte.
Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau
tardivă (alin.(2) art.602 CC RM).
La contractul de servicii turistice se aplică şi norma stipulată în alin. (1) art. 14 CC RM, în baza
căreia persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel.
Ca excepţie de la această regulă generală, în contractul analizat există o normă specială stipulată în
art. 1142 CC RM prin care în baza unui acord cu turistul, organizatorul poate să-şi limiteze
răspunderea pentru prejudicii, altele decât vătămarea corporală, la triplul preţ al călătoriei, dacă:
a) prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau din culpă gravă;
a) prejudiciul este cauzat turistului doar din greşeala unui prestator de servicii implicat în
derularea contractului.
O particularitate foarte importantă a contractului de servicii turistice constă în faptul că la
executarea lui participă mai mulţi agenţi economici - parteneri contractuali ai organizatorului. Prin
urmare, răspunderea în contractul respectiv reprezintă o mare diversificare de situaţii reale, care
creează anumite probleme. Acest lucru se datorează faptului că nerespectarea obligaţiilor
contractuale poate avea loc din culpa unuia sau mai multor participanţi. Uneori e greu de probat
gradul de vinovăţie a fiecăruia dintre ei, mai ales când ei sunt din alte ţări, unde de regulă s-au
odihnit turiştii, în asemenea situaţii, răspunderea în faţa turistului o poartă subiectul care a încheiat
contractul de servicii turistice.
Eschivarea de la răspundere nu se admite. Potrivit alin. (2) art. 1131 CC RM, declaraţia că se
intermediază doar contracte cu persoane care vor realiza călătoria (prestatori de servicii) nu va fi
luată în considerare, dacă celelalte împrejurări confirmă faptul că autorul declaraţiei execută pe

103
propria răspundere prestaţiile contractuale ce ţin de călător. Pentru aplicarea acestei norme, este
necesar de verificat care agent turistic a încheiat contractul respectiv şi în ce mod - în nume propriu
sau în numele unui terţ. în cel din urmă caz, este necesar de verificat drepturile şi obligaţiile
agentului turistic, răspunderea, remuneraţia etc.1.
După cum am menţionat supra, participanţii acestui contract, pe principiul de egalitate în
drepturi şi obligaţii, sunt turoperatorul şi agenţia de turism. Prin urmare, cine dintre ei a încheiat
contractul de servicii turistice, acela şi poartă răspundere pentru nerespectarea obligaţiilor
contractuale.
Pentru comparaţie, putem menţiona unele particularităţi din legislaţia Federaţiei Ruse, care
absolut de pe alte poziţii tratează problema cu privire la faptul cine dintre participanţii raporturilor
contractuale poartă răspundere. Astfel, potrivit art.9 al Legii Federale cu privire la bazele activităţii
turistice în Federaţia Rusă (în redacţia Legii Federale din 05.02.2007, nr. 12-03), dat fiind faptul că
turoperatorul asigură prestarea tuturor serviciilor, care fac parte din componenţa produsului turistic
atât de sine stătător, cât şi cu participarea terţelor persoane, împuternicite de el, răspunderea o
poartă doar turoperatorul, indiferent de faptul cine a executat prestaţia. însă această normă are un
caracter dispozitiv şi excepţii pot fi stabilite de legile federale sau de alte acte normative ale
Federaţiei Ruse.
O explicaţie, o tratare mai clară o găsim în pct.50 al Hotărârii Plenarei Judecătoriei Supreme a
Federaţiei Ruse nr.17 din 28 iunie 2012 „Cu privire la examinarea de către instanţele judecătoreşti a
cauzelor civile cu privire la protecţia consumatorilor", unde se menţionează că la aplicarea
legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor în raporturile legate de prestarea serviciilor
turistice, instanţele judecătoreşti trebuie să aibă în vedere că răspunderea faţă de turist şi (sau) alt
client pentru calitatea obligaţiilor executate în baza contractului de comercializare a produsului
turistic, încheiat de turagent atât din numele turoperatorului, cât şi din nume propriu, îl poartă
turoperatorul (inclusiv pentru neacordarea sau prestarea necorespunzătoare a serviciilor turistice
care fac parte din componenţa produsului turistic, independent de faptul cine era obligat sau a
prestat aceste servicii, dacă legile federale sau alte acte normative ale Federaţiei Ruse nu stabilesc,
că responsabil în faţa turistului este o terţă persoană2.
Prin urmare, în Federaţia Rusă turagentul (în legislaţia Republicii Moldova -Agenţia de Turism)
nu poartă răspundere faţă de turist. Excepţii pot fi stabilite doar pentru terţele persoane prin legile
federale şi alte acte normative ale Federaţiei Ruse. Excluderea turagentului din categoria
persoanelor care nu poartă răspundere în contractul respectiv a fost confirmată şi de modificarea
inclusă în art.9 a Legii Federale cu privire la bazele activităţii turistice în Federaţia Rusă (în redacţia
1
Efrim O. Op.cit, p.700.
2
http://base.consultant.ru/cons/cgi/online.cgi?req=doc;base=LAW;n=131885.

104
Legii Federale din 03.05.2012, nrnr.47-03). Alin.(5) art.9 al acestei legi are următorul conţinut:
„Turoperatorul poartă răspundere faţă de turist şi (sau) alt client pentru neexecuta-rea sau
executarea necorespunzătoare a obligaţiilor în contract de comercializare a pachetului turistic
încheiat de agentul de turism atât din numele turoperatorului, cât şi din nume propriu"2001.
Potrivit alin.(l) art.34 al proiectului Legii Federale cu privire la turism şi industria turismului în
Federaţia Rusă, poate fi inclusă posibilitatea turoperatorului de a încredinţa executarea deplină sau
parţială a propriilor obligaţii în contractul de prestare a serviciilor turistice terţelor persoane -
subiecţilor industriei turismului, încredinţarea executării obligaţiilor nu-1 eliberează pe turoperator
de răspundere în faţa turistului pentru prestarea tuturor serviciilor care sunt parte componentă a
serviciilor turistice complexe2.
în Republica Moldova, regulile generale cu privire la răspunderea părţilor în contractul
respectiv sunt stabilite de Legea nr. 352/2006. Astfel, potrivit lit.i) alin.(l) art.14 al acestei legi,
turoperatorii şi agenţiile de turism au obligaţia să repare prejudiciile cauzate turiştilor în cazurile de
încălcare a clauzelor contractului de servicii turistice.
Turistul, la rândul său, potrivit art.20 al Legii nr. 352/2006, este obligat să repare toate
prejudiciile aduse agentului economic în cazul încălcării clauzelor contractuale. De asemenea, el
este obligat să repare prejudiciile aduse ţării de aflare temporară.
O altă particularitate a acestui contract se manifestă prin natura juridică a lui ca contract
sinalagmatic. Potrivit alin.(l) art.704 CC RM, un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi
se obligă reciproc, astfel încât obligaţiile fiecăreia dintre ele să fie corelative obligaţiei celeilalte.
Un moment esenţial de protejare a intereselor turistului constă în faptul că potrivit lit.f) art.19 al
Legii nr. 352/2006, turistul are dreptul la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin
nerespectarea clauzelor contractului. Prin urmare, organizatorul este obligat să repare nu numai
prejudiciul material, dar şi cel moral. Acest fapt demonstrează în plus aplicarea în contractul
respectiv a normelor Legii RM privind protecţia consumatorilor cu modificările ulterioare. Şi
practica judiciară autohtonă demonstrează faptul că alături de repararea prejudiciului material prin
deciziile instanţelor judecătoreşti se repară şi cel moral3.
Un caz foarte original şi complicat care se referă nu doar la repararea prejudiciului material, dar
şi a raporturilor dintre turişti şi partenerii organizatorului călătoriei pe parcursul executării
contractului, este cazul din 6 mai 2009 examinat la Curtea Supremă de Justiţie. Astfel, la 13
septembrie 2006, Svetlana Grigoriev, Filip Grigoriev, Andrei Grigoriev, Nadejda Grigoriev au
depus cerere de chemare în judecată împotriva Companiei de Stat „AIR Moldova" privind protecţia

1
http://www.rg.rU//2012/05/05/turizm-dok.html.
2
http://www.lawmix.ru/law_project/13318/.
3
Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-1136/10.

105
dreptului consumatorilor şi repararea prejudiciului moral.
La 18 octombrie 2006, Valentin Grigoriev, Mihail Grigoriev au depus cerere de chemare în
judecată împotriva Companiei de Stat „AIR Moldova" privind protecţia dreptului consumatorilor şi
repararea prejudiciului moral.
La 08 mai 2007, Judecătoria Botanica, mun. Chişinău, a emis încheierea de conexare a
pricinilor cu atragerea în calitate de copârât a SRL „Solei Turism" şi a SRL „Anesto Tur".
În motivarea acţiunii, reclamanţii Svetlana Grigoriev, acţionând în interesele minorilor Filip
Grigoriev, Andrei Grigoriev, Nadejdei Grigoriev, Valentin Grigoriev, Mihail Grigoriev, au indicat că
la 15 august 2006 au procurat bilete avia tur-retur pe ruta Chişinău-Antalya-Chişinău de la SRL
„Anesto Tur".
Conform acestui contract de transportare a pasagerilor, la 20 august 2006 la ora 11.20 au zburat
în Antalya, Turcia. La 27 august 2006, la ora 08.20 pârâtul urma să-i asigure transportul înapoi spre
Chişinău, însă acesta nu şi-a onorat obligaţiile şi zborul a fost reţinut până la data de 28 august 2006
la ora 06.00.
în legătură cu amânarea rutei, ei au întârziat la întâlnirile planificate din timp. Astfel le-au fost
cauzate suferinţe şi incomodităţi de ordin moral.
Svetlana Grigoriev solicită, în interesele minorilor Grigoriev Filip, Grigoriev Andrei, Grigoriev
Nadejda, Grigoriev Valentin, Grigoriev Mihail, încasarea prejudiciului moral de la SRL „Anesto
Tur" în mărime de 20.000 lei pentru fiecare.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău, din 15 mai 2007, acţiunea a fost admisă
parţial, în beneficiul fiecărui reclamant din contul SRL „Solei Turism" fiind încasată despăgubirea
pentru prejudiciul moral cauzat în mărime de 5.000 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2007, a fost admis apelul declarat de
SRL „Solei Turism", casată hotărârea primei instanţe cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima
instanţă.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, municipiul Chişinău, din 12 mai 2008, acţiunea Svetlanei
Grigoriev în interesele minorilor Filip Grigoriev, Andrei Grigoriev, Nadejda Grigoriev, Valentin
Grigoriev, Mihail Grigoriev a fost admisă parţial cu încasarea de la SRL „Anesto Tur", în beneficiul
reclamanţilor câte 5.000 lei fiecăruia.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2009, a fost respins apelul declarat de SRL
„Anesto Tur" şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 12 mai 2008.
La 19 februarie 2009, SRL „Anesto Tur" a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel,
solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu
emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.

106
În şedinţa de judecată, s-a constatat că Filip Grigoriev, prin intermediul reprezentantului legal
Svetlana Grigoriev, Andrei Grigoriev, Nadejda Grigoriev, Valentin Grigoriev, Mihail Grigorieva au
procurat bilete de avion tur-retur pe ruta Chişinău -Antalya - Chişinău de la compania turistică
„Robinson" (SRL„Anesto Tur"). Conform acestui contract de transportare a pasagerilor, la 20
august 2006, la ora 11.20, au zburat în Antalya. La 27 august 2006 la ora 08.20, SRL „Anesto Tur"
urma să asigure transportarea pasagerilor înapoi la Chişinău, însă zborul a fost reţinut până la 28
august 2006, la ora 06.00.
Conform art. 9 lit.d) a Legii privind protecţia consumatorilor nr. 105 din 13 martie 2003,
prestatorul este obligat să respecte cerinţele prescrise sau declarate, precum şi clauzele contractuale,
iar conform lit. j) a aceleiaşi norme, prestatorul este obligat să răspundă pentru prejudiciul cauzat de
serviciul prestat necorespunzător.
Conform art. 15 al Legii privind protecţia consumatorilor, prejudiciul moral cauzat
consumatorului de către producător, vânzător, prestator prin încălcarea drepturilor lui prevăzute de
prezenta lege se repară în mărimea stabilită de instanţa judecătorească. Prejudiciul moral se repară
indiferent de repararea prejudiciului material cauzat consumatorului.
Raportând normele de drept citate la circumstanţele cazului, prima instanţă şi instanţa de apel
au reţinut corect, în motivarea concluziilor formulate, că SRL „Anesto Tur" este persoana care
urmează să suporte cheltuielile de reparare a prejudiciului moral cauzat reclamanţilor prin prestarea
necorespunzătoare a serviciilor de transport.
Nu poate fi reţinut argumentul recurentului, SRL „Anesto Tur", că despăgubirea pentru
prejudiciul cauzat urmează a fi încasată de la întreprinderea de Stat „Air Moldova", care nemijlocit
a efectuat transportarea pasagerilor.
În acest context, instanţa de recurs reţine că, la 23 februarie 2006, SRL „Solei Turism" a fost
abilitată prin scrisoare de împuternicire de către Operatorul
Turistic SRL „Anesto Tur", care a emis biletul de avion pe numele intimaţilor, să încheie cu ÎS „Air
Moldova" contractul nr. 12-06/K din 20 martie 2006 de transport aerian internaţional (charter) pe
ruta neregulată Chişinău - Antalya - Chişinău. Conform contractului nr. 12-06/K din 20 martie
2006, ÎS „Air Moldova" oferă în folosinţă aeronava pentru îndeplinirea rutei indicate la cererea-
comandă a beneficiarului şi a celorlalţi operatori turistici pe care îi reprezintă, inclusiv SRL „Anesto
Tur".
Prin acordarea unei astfel de împuterniciri şi încheierea contractului de transportare aeriană
neregulată pe segmentul Chişinău - Antalya - Chişinău între întreprinderea de Stat „Air Moldova" şi
SRL „Solei Turism", operatorul turistic SRL „Anesto Tur" în calitate de organizator al cursei şi-a
transportat clienţii săi în punctul de destinaţie în care urmează să fie desfăşurat sejurul din cadrul

107
întregului pachet de servicii turistice pe care le prestează. Astfel, ÎS „Air Moldova" nu este
reprezentată în relaţiile cu pasagerii ca transportator contractual, deoarece, în conformitate cu Legea
turismului nr. 798-XIV din 11 februarie 2000, SRL „Anesto Tur", fiind agent economic care
desfăşoară activitate de turism, a prestat turiştilor Grigoriev pachetul de servicii turistice, care
include în sine şi transportarea turiştilor, fiind încasată şi plata corespunzătoare.
ÎS „Air Moldova" nu este responsabilă faţă de intimaţi pentru reţinerea efectuării zborului din
Antalya la data de 27 august 2006, deoarece nu a fost în anumite raporturi juridice cu aceştia, nu a
încheiat cu dânşii contract de prestări servicii turistice care ar include în sine transportul aerian şi,
respectiv, nici nu a obţinut plată pentru transportare aeriană. Plata costului pentru călătoria aeriană a
fost efectuată de către intimaţi în contul operatorului turistic, SRL „Anesto Tur", care a comandat de
la ÎS „Air Moldova" efectuarea cursei aeriene cu aeronava şi echipajul de zbor, în baza Contractului
charter nr. 12-06/K din 20 martie 2006.
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că
instanţa de apel şi prima instanţă şi-a motivat hotărârea bazându-se pe un cumul de probe, care
întrunesc condiţiile admisibilităţii şi pertinenţei, cărora le-a fost dată o apreciere obiectivă şi
corectă, fiind în consecinţă emisă o hotărâre legală.
Din considerentele menţionate şi având în vedere că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei
instanţe sunt legale, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil şi
de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a decis prin Decizia din 06 mai 2009
de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe1.
Decizia respectivă a Colegiului civil de contencios administrativ lărgit al CSJ al RM ne permite
să tragem următoarele concluzii:
1. Răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale o poartă doar persoanele care au
încheiat contractul respectiv.
2. Turiştii au dreptul la despăgubiri nu doar de ordin material, dar şi moral, cu aplicarea art.9 şi
15 ale Legii RM privind protecţia consumatorului.
3. Organizaţiile care au executat anumite servicii în cadrul contractului de servicii turistice nu
poartă răspundere faţă de turişti, întrucât nu se află în raporturi contractuale cu ei.
4. SRL „Anesto Tur", care a fost recunoscută vinovată pentru nerespectarea raporturilor
contractuale cu turiştii, este în drept, în ordin de regres, să se adreseze către partenerii săi
contractuali care au executat contactele respective cu condiţia că are raporturi contractuale cu
aceştia şi va demonstra culpa lor.
5. ÎS „Air Moldova" nu este reprezentată în relaţiile cu pasagerii (în cazul respectiv cu turiştii)

1
Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-805/09.

108
ca transportator, întrucât SRL „Anesto Tur", ca agent economic care desfăşoară activitate de turism,
a prestat turiştilor Grigoriev pachetul de servicii turistice, care include în sine şi transportarea
turiştilor, fiind încasată şi plata corespunzătoare. ÎS „Air Moldova" nu este responsabilă faţă de
intimaţi pentru reţinerea efectuării zborului din Antalya la data de 27 august 2006, deoarece nu a
fost în anumite raporturi juridice cu aceştia, nu a încheiat cu dânşii contract de prestări servicii
turistice care ar include în sine transportul aerian şi, respectiv, nici nu a obţinut plată pentru
transportare aeriană. Plata costului pentru călătoria aeriană a fost efectuată de către intimaţi în
contul operatorului turistic, SRL „Anesto Tur", care a comandat de la ÎS „Air Moldova" efectuarea
cursei aeriene cu aeronava şi echipajul de zbor, în baza Contractului charter nr. 12-06/K din 20
martie 2006.
6. Comparativ cu practica CEDO, mărimea pagubei morale aplicată de instanţele judiciare
autohtone este cu mult mai redusă, fapt care, după părerea noastră, nu poate fi apreciat pozitiv.
Răspunderea părţilor este prevăzută, de asemenea, şi de normele Codului civil al RM. Astfel,
selectând normele codului civil pe acest subiect, putem menţiona că răspunderea organizatorului
poate avea loc din iniţiativa turistului în următoarele cazuri şi în următoarele forme:
- înlăturarea imediată a neajunsurilor depistate (alin.(2) art.l 137 CC RM);
- compensarea cheltuielilor suportate de turist pentru înlăturarea imediată a neajunsurilor
depistate (alin.(3) art.l 137 CC RM);
- reducerea preţului pentru neajunsurile călătoriei (alin.(l) art.l 138 CC RM);
- rezilierea contractului pentru prejudicierea în mod considerabil a turistului pentru
neajunsurile călătoriei (alin.(l) art.l 139 CC RM);
- rezilierea contractului şi pierderea dreptului asupra preţului convenit, dacă organizatorul nu a
remediat neajunsurile în termenele stabilite de turist (alin.(2) art.H39CCRM);
- reducerea preţului sau rezilierea contractului cu aplicarea răspunderii suplimentare în formă
de despăgubiri pentru neîndeplinirea contractului în cazul în care lipsurile călătoriei se datorează
unei împrejurări pentru care răspunde organizatorul (art. 1140 CC RM). Această sancţiune se aplică
faţă de organizator, indiferent de faptul dacă turistul a solicitat reducerea preţului sau rezilierea
contractului.
Considerăm că aceste prevederi legale care îl protejează pe turist sunt bine venite, însă, după
părerea noastră, în practică se pot isca probleme cu aprecierea cuantumu-
lui despăgubirilor. Considerăm că această problemă poate fi depăşită prin faptul că turistul are şi
dreptul la repararea prejudiciului moral, care într-un caz concret poate cumva echilibra pretenţiile
materiale ale turistului.
După cum s-a menţionat supra, echilibrarea cuantumului despăgubirilor de ordin material şi

109
prin repararea prejudiciului moral se aplică în practica naţională atât la prima etapă de rezolvare a
litigiilor - cea amiabilă, cât şi la soluţionarea litigiilor pe cale judiciară. Selectând temeiurile de
răspundere a turoperatorului sau a Agenţiei de Turism, putem menţiona că cele mai frecvente cazuri
sunt cele legate de obiectul contractului, de calitatea serviciilor prestate şi prestaţiile legate de
transport.
Aceste teze le putem demonstra prin următoarele cazuri din practica judiciară autohtonă:
a) A.O. a depus la 22 august 2007 o cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „Roco-
Turism" SRL cu privire la repararea prejudiciului material şi al celui moral.
În motivarea acţiunii sale, A.O. a relatat că la 19.05.2007 a încheiat cu ÎM „Roco-Turism" SRL
contractul turistic nr.62, care stipula odihna a trei persoane: doi maturi şi un copil minor, în Turcia,
oraşul Kemer, pentru perioada 02.06.2007-09.06.2007, cu cazare în hotelul „Amara Dolce Vita" (5
stele), transport avia şi masă „all inclusiv" contra sumei de 24.350 lei. Totodată, a menţionat că
iniţial pârâtul le-a solicitat deplasarea spre locul destinaţiei la 03.06.2007, deoarece hotelul
respectiv urma să primească locatari doar începând cu data nominalizată. La 03.06.2007
prezentându-se împreună cu familia la aeroport, aproximativ la ora 22.00, au fost informaţi că cursa
aeriană a fost amânată pentru data de 04.06.2007, ora 03.45.
A.O. consideră că prin acţiunile iresponsabile ale pârâtului a pierdut două zile de odihnă
achitate conform contractului turistic nr.62.
Ulterior, la 04.06.2007, ajunşi la destinaţie cu mare dificultate şi aşteptare, au fost cazaţi în
hotelul „Sungate PR", unde au achitat suma de 191 lire la data de 05.06.2007 - echivalentul a
1776.30 lei pentru utilizarea televizorului, fapt ce contravine prevederilor contractului cu compania
turistică.
La 08.06.2007, ora 8.00, au fost anunţaţi că trebuie să-şi strângă lucrurile, deoarece urmează să
fie transferaţi la hotelul „Amara Dolce Vita", unde au stat până la orele 16.00-17.00, când au fost
transferaţi la hotelul Amara Club Marin şi cazaţi până la data de 09.06.2007. Hotelul în cauză
dispunea de condiţii foarte rele de cazare, respectiv nu întruneau condiţiile contractului încheiat cu
pârâtul. La întoarcere în ţară, s-a adresat cu o cerere faţă de prestatorul serviciilor turistice, prin care
a solicitat restituirea sumei achitate integral pentru pachetul turistic, însă i-au fost achitate doar 540
euro, echivalentul a 8.640 lei.
Nefiind satisfăcută de această sumă, A. Orlovschi s-a adresat cu cerere de chemare în judecată
către ÎM „Roco-Turism" SRL solicitând despăgubiri materiale în sumă de 15.710 lei şi despăgubiri
morale în sumă de 60.000 lei.
Prin hotărârea judecătoriei Centru, mun. Chişinău, din 22.01.2008, acţiunea A.O. a fost admisă
parţial şi în folosul ei au fost încasate despăgubiri materiale în valoare

110
de 15.710 lei şi despăgubiri morale în mărime de 10.000 lei, precum şi taxa de stat de 471.30 lei - în
total 26181.30 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30.04.2008, a fost admisă cererea de apel declarată de
ÎM „Roco-Turism" SRL cu casarea hotărârii primei instanţe prin care cererea de chemare în
judecată A. Orlovschi a fost admisă parţial, dispunându-se doar încasarea de la ÎM „Roco-Turism"
SRL în beneficiul A.O. a unei despăgubiri de 3.000 lei pentru repararea prejudiciului moral, şi a
taxei de stat de 90 lei. în rest, acţiunea a fost respinsă.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29.10.2008, recursul declarat de Angela Orlovschi a
fost declarat inadmisibil.
Prin încheierea Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din
02.12.2009, declaraţia A.O. de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs a fost respinsă ca
fiind inadmisibilă, dat fiind faptul că temeiurile invocate în cererea de revizuire nu sunt prevăzute
de art.449 CPC RM1.
b) Referitor la prestarea serviciilor de transport poate servi şi cazul elevilor din Liceul
„Prometeu", mun.Chişinău. Astfel, un grup de pârâţi, în frunte cu N.D., au depus o cerere de
chemare în judecată împotriva Agenţiei de Turism „Eco Tur Nova" SRL cu privire la repararea
prejudiciului material şi al celui moral.
în motivarea acţiunii, reclamanţii au indicat că în luna iulie 2006, ca părinţi ai unui grup de
elevi al Liceului „Prometeu" (conducătorul grupului fiind M.C.), au procurat de la „Eco Tur Nova"
SRL bilete de avion tur-retur cu ruta Kiev-New York-Washington.
Dat fiind faptul că avionul cu ruta Kiev-New York a aterizat cu întârziere de 30 min. şi grupul
de elevi au avut nevoie de timp pentru a-şi primi bagajele, de trecut controlul vamal şi de
paşapoarte, copiii nu au reuşit la ambarcarea în avion cu ruta New York -Washington.
Din acest motiv, grupului de elevi li s-a propus să zboare cu avionul a doua zi la aceeaşi oră,
însă au refuzat din motivul că ei în aceeaşi zi trebuiau să fie deja la Washington.
Astfel, grupul de elevi a fost nevoit să plece cu trenul, achitând fiecare costul călătoriei din cont
propriu de 165 dolari SUA.
La întoarcerea în aeroportul din New York, grupul de elevi nu a fost îmbarcat în avionul cu ruta
New York-Kiev, deoarece unul dintre membrii grupului nu a trecut controlul paşaportului pentru că
nu avea viză de intrare în Ucraina (dispune de paşaport românesc).
în aceste circumstanţe, copiii au fost nevoiţi să aştepte 24 de ore în aeroportul din New York
până a fost rezolvată problema vizei de intrare în Ucraina. Pentru perfectarea biletelor de avion au
fost nevoiţi din cont propriu să mai achite suplimentar 100 dolari SUA de fiecare.

1
Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2rh-269/09.

111
Din aceste considerente, grupul de părinţi a solicitat de la „Eco Tur Nova" SRL să le fie
restituite în mod amiabil costul biletelor de tren pe ruta New York-Washington în mărime de 165
dolari SUA şi 100 dolari SUA de persoană - suma achitată suplimentar pentru perfectarea biletelor
de avion în aeroportul New York, însă au primit refuz.
Adresându-se în judecată, reclamanţii au solicitat de a încasa de la pârât câte 265 dolari SUA
pentru fiecare elev şi prejudiciul moral în sumă de 15 mii lei pentru fiecare elev.
Prin hotărârea judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, din 13 martie 2007, acţiunea a fost
respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 iunie 2007, apelul declarat de către părinţi a fost
respins şi menţinută hotărârea primei instanţe.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 5 decembrie 2007, recursul declarat de către grupul
de părinţi a fost admis, casată decizia Curţii de Apel şi hotărârea judecătoriei Buiucani şi emisă o
nouă hotărâre prin care s-a încasat de la pârât în beneficiul grupului de părinţi prejudiciul material
în sumă de 265 dolari SUA, prejudiciul moral de 500 lei pentru fiecare şi taxa de stat în folosul
statului în mărime de 473 lei.
La 12 februarie 2008, AAhionov, directorul Agenţiei de Turism „Eco Tur Nova", SRL a depus
cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs.
Prin încheierea Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de
Justiţie din 9 aprilie 2008, cererea a fost respinsă ca fiind inadmisibilă1.
Turistul, la rândul său, după cum s-a menţionat anterior, de asemenea poartă răspundere pentru
neonorarea obligaţiilor contractuale.
Codul civil, concomitent cu Legea nr. 352/2006, stipulează, de asemenea, unele cazuri de
răspundere a turistului, dar aceste consecinţe negative sunt specifice şi se manifestă doar în acest
contract. Astfel, potrivit alin.(2) art.l 138 CC RM, preţul călătoriei nu se reduce dacă turistul, din
intenţii sau din culpă gravă, nu 1-a anunţat pe organizator într-un termen rezonabil despre neajunsul
depistat. în aşa mod, răspunderea turistului se manifestă prin suportarea cheltuielilor legate de
achitarea integrală a preţului călătoriei, cu toate că în prestaţiile acordate au fost depistate
neajunsuri.
Consecinţe negative pentru turist pot exista şi în cazul în care el nu a respectat obligaţia
stipulată în alin.(2) art.l 138 CC RM de a-1 anunţa pe organizator într-un termen rezonabil despre
neajunsul depistat. în acest caz, el poate fi obligat să achite preţul integral al călătoriei.
Turistul este protejat de normele de drept numai în cazurile în care el îşi onorează nu doar
obligaţiile direct stipulate în contract, dar şi cele legale. Astfel, potrivit art.20 lit.c) al Legii nr.

1
Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2rh-99/08.

112
352/2006, turistul este obligat „să respecte regulile vamale, regulile de trecere a frontierei de stat...".
Nerespectarea acestei prevederi legale poate avea consecinţe negative pentru turist. Ca exemplu
poate servi litigiul dintre VJ. şi SRL „Holiday Service" de încasare a contravalorii serviciilor
turistice.
La data de 28 martie 2011, VJ. a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Holiday
Service" SRL, intervenient accesoriu reprezentanţa „Turk Hava Yollari AO" în Republica Moldova,
cu privire la încasarea contravalorii serviciilor turistice în mărime de 8.963 lei, recuperarea
prejudiciului moral în mărime de 50.000 lei şi cheltuielile de judecată de 3.400 lei.
În motivarea acţiunii a fost indicat că, conform contractului de turism nr. 15 din 05 ianuarie
2011, SRL „Holiday Service" s-a obligat să-i acorde un pachet turistic pentru perioada 05 ianuarie
2011-12 ianuarie 2011 cu cazarea în hotelul „Susesi Deluxe 5*", Turcia, care include: transportul
aerian Chişinău-Istanbul-Antalya, transferul individual până la hotel şi costul unei camere pentru o
perioadă de 7 nopţi în hotel, cu preţul total în mărime de 17.324 lei, sumă care a fost achitată la
momentul semnării contractului.
Invocă că el nu a putut beneficia de pachetul turistic procurat din motive care nu-i pot fi
imputate.
Menţionează că, conform biletului electronic, la data de 05 ianuarie 2011 s-a prezentat la
Aeroportul Internaţional Chişinău cu două ore înainte de decolarea avionului, urmând să se
deplaseze pe această cale din Chişinău la Istanbul cu ruta nr.TK272 la ora 19:05.
V.J. consideră că, din cauza organizării insuficiente a serviciilor turistice, pârâtul nu a asigurat
deplasarea sa în Turcia nici în ziua de 05 ianuarie 2011 şi nici ulterior, fapt care îl îndreptăţeşte să
pretindă restituirea contravalorii serviciilor turistice neacordate.
Mai invocă dumnealui că la 24 ianuarie 2011 a expediat pârâtului reclamaţie prin care a cerut
restituirea costului serviciilor turistice, însă pârâtul a admis parţial pretenţiile restituindu-i doar
8.361 lei.
Insistă că în urma neexecutării clauzelor contractuale, pârâtul este obligat să repare şi
prejudiciul moral evaluat în mărime de 50.000 lei, întrucât i-a fost încălcat dreptul la odihnă.
Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău, din 08 februarie 2013, acţiunea a fost
respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013, a fost respins apelul declarat de către
V.J. şi menţinută hotărârea primei instanţe.
În susţinerea soluţiei sale, instanţele judecătoreşti s-au referit la faptul că Valeriu Jereghe s-a
deplasat la aeroportul Chişinău, la ora stabilită a urcat la bordul aeronavei, însă înainte de decolare a
fost expulzat de la bord, iar temeiul expulzării de la bord a fost comportamentul neadecvat al

113
acestuia, fapt probat prin raportul cu privire la incidentul cauzat de indisciplina pasagerului întocmit
la data de 05 ianuarie 2011 de către comandantul aeronavei, conform prevederilor Legii privind
securitatea aeronautică nr. 92 din 05 aprilie 2007 şi în conformitate cu pct. 8 din Regulile Generale
privind tariful aerian pentru pasageri din iulie 2010 şi manualul pentru operaţiunile de bază, direcţia
operaţiilor de bază coordonarea de instruire şi documentaţie de gestiune, stabilind la caz că au fost
chemaţi reprezentanţii poliţiei Aeroportului, care l-au escortat pe Valeriu Jereghe din avion.
De asemenea, instanţele au constatat că V.J., nu a putut beneficia de serviciile turistice
procurate de la intimat din motive neimputabile SC „Holiday Service" SRL, or, cauza expulzării de
la bord a fost anume comportamentul neadecvat a lui V.J., circumstanţă pentru care SC „Holiday
Service" SRL nu este responsabilă conform clauzei contractuale, şi anume pct.3, care indică că SC
„Holiday Service" SRL şi-a asumat obligaţia să restituie sumele achitate pentru serviciile care nu au
fost prestate, din vina firmei, iar acţiunile angajaţilor Companiei Aeriene „Turkish 3 Airlines" au
fost efectuate în conformitate cu normele internaţionale şi numai în scopul de a asigura siguranţa
tuturor pasagerilor.
La 26 iunie 2013, V.J. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea
acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri
de admitere a acţiunii.
În motivarea recursului, invocă dezacordul cu hotărârile judecătoreşti, consi-derându-le
neîntemeiate, emise cu aplicarea şi interpretarea eronată a normelor de drept material.
Susţine că instanţele inferioare întemeiat au constatat că dânsul a încheiat cu SRL „Holiday
Service" contractul de turism nr. 15 la 05 ianuarie 2013, pentru serviciile turistice achitând suma de
17.324 lei, fapt confirmat prin ordinul de plată anexat la materialele cauzei.
El insistă însă că nu a putut beneficia de pachetul turistic procurat din motive care nu-i pot fi
imputate, dânsul prezentându-se la Aeroport înainte de decolarea avionului, însă a fost expulzat de
la bordul aeronavei.
Menţionează că instanţa de apel, întru susţinerea poziţiei sale a invocat raportul cu privire la
incidentul cauzat de indisciplina pasagerului întocmit la 05 ianuarie 2011 de către comandantul
aeronavei conform Legii privind securitatea aeronautică nr. 92 din 05 aprilie 2007 şi pct. 8 din
Regulile Generale privind traficul aerian pentru pasageri din iulie 2010 şi manualul de bază pentru
operaţiunile de bază, direcţia operaţiunilor de pază, coordonarea de instruire documentaţie de
gestiune, fiind stabilit la caz că au fost chemaţi reprezentanţii poliţiei Aeroportului, care l-au
escortat, însă indică recurentul că la materialele cauzei lipsesc probe care ar confirma
comportamentul neadecvat al său, acest raport confirmând doar faptul că a fost expulzat nu şi faptul
comiterii unor acţiuni ce ar afecta securitatea zborului. Afirmă că instanţa a dat o apreciere greşită

114
raportului dat.
La fel, invocă că intimatul şi-a asumat obligaţia de a oferi servicii de transport, fiind
responsabil de neexecutarea acestei obligaţii, pe care şi-a asumat-o, or, prin atitudinea iresponsabilă
a intimatului care nu i-a asigurat executarea contractului de turism, dânsul a fost lipsit de
posibilitatea de a se odihni, drept motiv pentru care consideră că este întemeiată pretenţia sa cu
privire la repararea prejudiciului moral.
De altfel, mai invocă că pentru examinarea pricinii în cauză, a suportat cheltuieli în mărime de
3.400 lei, pe care le apreciază drept reale, necesare şi rezonabile.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios
administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele
ce urmează.
În conformitate cu art.432 alin.(l) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să
declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de
drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că
normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4)
stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a
recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea
greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către
instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de
Justiţie consideră că recursul declarat de către V.J. nu se încadrează în temeiurile prevăzute la
art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea
deciziei instanţei de apel.
Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o
reproducere a celor aduse în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel.
Argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de
drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie
temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a Ii-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor
de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii
Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului

115
dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de
Justiţie menţionează că, conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să
fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede
puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991),
pe când în recursul declarat de către Valeriu Jereghe asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al
Curţii Supreme de Justiţie prin încheierea din 05 septembrie 2013 a dispus că recursul declarat de
către Valeriu Jereghe se consideră inadmisibil1.
Considerăm că, în acest caz, SRL „Holiday Service" a avut faţă de V.J. o atitudine foarte loială
restiuindu-i 50% din valoarea serviciilor turistice neacordate. Această situaţie se datorează
comportamentului neadecvat al lui V.J. la bordul aeronavei, motiv pentru care el a fost expulzat din
avion. Prin urmare, putem concluziona că V.J. din culpa sa în ceea ce priveşte comportamentul
neadecvat la bordul navei, în baza temeiurilor legale, a fost lipsit de posibilitatea de a se odihni pe
malul mării şi de 50% din costul serviciilor turistice neacordate.
După părerea noastră, în practică pot să apară probleme cu aplicarea răspunderii stipulate la
lit.e) art.20 al Legii nr. 352/2006, care se referă la repararea prejudiciilor aduse ţării de aflare
temporară. Nu ne imaginăm în ce mod se poate aplica această normă - prin arestul turistului,
interzicerea părăsirii ţării şi ce organ va prezenta pretenţii sau acţiuni turistului din numele statului.
După părerea noastră, poate ar fi cazul de modificat acest punct şi cuvântul „ţării" să fie înlocuit cu
sintagma „agenţii economici locali, care prestează servicii turistice".
Circumstanţele de forţă majoră care nu puteau fi prevăzute în momentul încheierii contractului
servesc temei nu numai pentru rezilierea contractului din iniţiativa ambelor părţi în mod egal, fără
nicio condiţie, dar şi eliberarea părţilor de răspundere. Astfel, potrivit contractului-model,
circumstanţele de forţă majoră constată potrivit legii, apără părţile contractante de răspundere. însă
pentru exonerarea părţilor de răspundere, este necesară respectarea unei prevederi legale, şi anume,
cauzele de forţă majoră urmează să fie aduse la cunoştinţă celeilalte părţi într-un termen stabilit în
contract, luându-se în consideraţie ziua producerii cazului de forţă majoră cu prezentarea
documentelor care demonstrează acest fapt.
Considerăm necesar a menţiona încă un moment foarte important care demonstrează orientarea
pozitivă a legislaţiei civile în ceea ce priveşte protecţia turiştilor în calitate de consumatori. Astfel,
potrivit alin.(l) art.1137 CC RM, organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încât să
aibă calităţile promise şi să nu fie afectată de lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea dedusă

1
Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-2886/13.

116
din contract sau din practica obişnuită.
O altă garanţie reuşită de protejare a intereselor turistului o conţine art. 1145 CC RM, unde se
stipulează că nu se poate deroga de la normele capitolului respectiv în defavoarea turistului. Orice
clauză contractuală care înrăutăţeşte situaţia turistului, comparativ cu drepturile acestuia consfinţite
de art. 1131-1145, va fi lovită de nulitate absolută ca fiind contrară prevederilor legii207.
La finalul acestui compartiment, considerăm necesar a mai menţiona un aspect ce se referă la
răspunderea părţilor în contractul respectiv, şi anume, la limitarea răspunderii. Astfel, potrivit art.
1142 CC RM, în baza unui acord cu turistul, organizatorul poate să-şi limiteze răspunderea pentru
prejudicii, altele decât vătămarea corporală, la triplul preţ al călătoriei, dacă:
a) prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau din culpă gravă;
b) prejudiciul este cauzat turistului doar din greşeala unui prestator de servicii implicat în
derularea contractului.
Prin urmare, pentru a limita răspunderea, trebuie să se întrunească următoarele condiţii:
a) să existe un acord în scris referitor la limitarea răspunderii;
b) prejudiciul să nu fie cauzat din intenţie sau culpă gravă a organizatorului; sau
c) prejudiciul să fie rezultatul doar al greşelii unui prestator implicat în derularea contractului.
Dacă prejudiciul este rezultatul intenţiei sau culpei grave a terţului indicat în derularea contractului,
clauza de limitare a răspunderii nu se va aplica1.
În asemenea situaţii, responsabil faţă de turist se face partea contractuală - organizatorul, adică
turoperatorul sau Agenţia de Turism. Cei din urmă, la rândul lor, au dreptul de regres faţă de
partenerii lor contractuali.

1
Efrim O. Op.cit, p.708. Ibidem, p.707.

117
BIBLIOGRAFIE
I. Referinţe bibliografice în limba română
1. Anual, industria turismului înregistrează o creştere de 3-6%. în: Economist din 9 mai 2012, p.7.
(interviu cu Viorel Miron - preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare a Turismului din Moldova).
2. Arapu E., Scurtu C. Teoria generală a contractului civil. în: Drept civil. Drepturi reale. Teoria
generală a obligaţiilor: Scheme, speţe, teste / Sub red. conferenţiar universitar, doctor Sergiu
Baieş. Chişinău: Tipografia Centrală, 2013. 252 p.
3. Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-1136/10.
4. Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-1270/09.
5. Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-2886/13.
6. Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2ra-805/09.
7. Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2rh-269/09.
8. Arhiva Curţii Supreme de Justiţie, dosarul nr.2rh-99/08.
9. Arnăut A. Răspunderea părţilor la desfacerea contractului de servicii turistice. în: Revista
Ştiinţifică a Universităţii de Stat din Moldova „Studia Universitatis", 2012, nr.3,p.98-101. 235
p.
10. Baieş S., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I., Volcinschi V. Drept civil. Drepturile reale. Teoria
generală a obligaţiilor. Vol.II, Chişinău: Cartier Juridic. 2005. 528 p.
11. Baieş S., Roşсa N. Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică. Ed. a 4-a.
Chişinău, 2011. 392 p.
12. Băieşu A., Rotari A., Alexa O. Dreptul comerţului internaţional. Chişinău: Cart-didact, 1998.
286 p.
13. Bleoancă A. încheierea contractului în formă electronică. Oferta de a contracta (I). în: Revista
de Drept Comercial, 2011, nr.l, p.115-121.
14. Bleoancă A. încheierea contractului în formă electronică. Oferta de a contracta (II). în: Revista
de Drept Comercial, 2011, nr.2, p.156-165.
15. Bleoancă A. încheierea contractului în formă electronică. Acceptarea ofertei şi efectele sale. în:
Revista de Drept Comercial, 2011, nr.5, p.126-149.
16. Boţea Gh., Ţiclea A. Instituţii de drept civil. Examenul de licenţă. Arad: Concordia, 2003. 904
p.
17. Botezatu A. Valorificarea potenţialului turistic al satului moldovenesc. în: Revista Economica,
2011, nr.1/75, p.41-45.
18. Buruiană O. Clauzele contractuale standard. Cartea a IШI-a, titlul II, capitolul IV, art.712-720
CC RM. în: Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova, voi. II, ed. a Ii-a, p.274-325.

118
19. Cătană E.L. Legislaţia în turism: Introducere în dreptul turismului. Cluj -Napoca: Risoprint,
2008. 260 p.
20. Ceaglei O. Cifra de afaceri din turism este similară cu cea din industria vinurilor. Statului nu-i
pasă. în: Economist din 11 aprilie 2012.
1. Chibac Gh., Băieşu A., Rotari Al., Efrim O. Drept civil. Contracte şi succesiune. Ed. a IlI-a,
revăzută şi completată, vol.HI. Chişinău: Cartier Juridic, 2010. 568 p.
2. Chibac Gh., Cimil D. Drept civil. Prelegeri. Unele categorii de obligaţii. Ediţia a Ii-a, revăzută
şi completată, Chişinău: CEP USM, 2002. 203 p.
3. Chibac Gh., Malanciuc I. Dreptul de locaţiune: arenda. Material didactic pentru studenţii
Facultăţii de Drept. Chişinău: CEP USM. Ed. a Ii-a, modificată şi completată, 2010. 82 p.
4. Chibac Gh. Prestări servicii, Cartea a IlI-a, Titlul III, art.930-1104. în: Comentariul Codului
civil al Republicii Moldova. Ed. a Ii-a, voi. II. Chişinău: ARC, 2006, p.538-672.1356 p.
5. Chibac N. Clauzele esenţiale ale contractului de servicii turistice. în: Revista Naţională de
Drept, 2011, nr.l, p.43-49.
6. Chibac N. Contractul de servicii turistice: definiţia, evoluţia şi perspectivele. în: Revista
Naţională de Drept, 2010, nr.l 1, pag.48.
7. Chibac N. Contractul de servicii turistice: noţiunea, importanţa, perspective. în: Revista
Naţională de Drept, 2007, nr.6, p.43-45.
8. Chibac N. Obiectul contractului de servicii turistice. în: Revista Naţională de Drept, 2010, nr.5-
6, p.105-107.
9. Chibac N. Preţul - clauză esenţială a contractului de servicii turistice. în: Materialele conferinţei
internaţionale ştiinţifico-practice USEM, 12.12.2008 cu genericul „Reafirmarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale la 60 de ani ai Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului". Chişinău,
2008, p.90-92.
10. Chibac N. Probleme actuale ale contractului de servicii turistice. în: Materialele conferinţei
ştiinţifice cu participarea internaţională „Creşterea impactului cercetării şi dezvoltarea
capacităţii de inovare" consacrată aniversării a 65-a a USM, 21-22 septembrie 2011. Chişinău:
CEP USM, 2011, pag.169-171.
11. Chibac N. Structura raporturilor contractuale şi particularităţile executării contractului de
servicii turistice. în: Revista Naţională de Drept, 2009, nr.7, p.59-61.
12. Chibac N. Subiecţii contractului de servicii turistice. în: Revista Naţională de Drept, 2007, nr.8,
p.67-69.
13. Chibac N. Termenele, modalităţile de soluţionare a litigiilor şi răspunderea părţilor, în: Studii
juridice în onoarea prof.univ.dr. Gheorghe Chibac /Universitatea de Stat din Moldova,

119
Facultatea de Drept; resp.ed.Sergiu Băieşu. Chişinău: CEP USM, 2013, p.168-180.
14. Chibac N. Unele aspecte cu privire la intenţia de a contracta în raporturile turistice, în: Revista
Naţională de Drept, 2012, nr.9, p.81-84.
15. Chibac N. Unele aspecte de ordin teoretic şi practic cu privire la conţinutul contractului de
servicii turistice. în: Materialele conferinţei internaţionale practico-ştiinţifice USEM din 12
decembrie 2007 în memoria d-lui C.Florea. Chişinău, 2007,p.250-251.
16. Chibac N. Unele particularităţi ale drepturilor şi obligaţiilor părţilor în contractul de servicii
turistice. în: Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Educaţie şi cercetare într-
un stat bazat pe drept", 16 octombrie 2009, Chişinău, în: Revista Naţională de Drept, Ediţie
specială, 2010, nr.10-12, p.141-143.
37. Cimil D. Analiza teoretică a abordării practicii judiciare privind efectele nulităţii în cadrul
grupurilor de contracte. în: Revista Naţională de Drept, 2012, nr.ll, p.2-6.
38. Cimil D. Antecontractul. în: Revista Naţională de Drept, 2011, nr.9, p. 2-7.
39. Cimil D. Calificarea raporturilor contractuale. Studiu monografic. Chişinău: Grafema Libris,
2013. 223 p.
40. Codul civil al Republicii Moldova. Nr.ll07-XV din 6 iunie 2002 şi intrat în vigoare la 12 iunie
2003. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.06.2002, nr.82-86 (661).
41. Codul civil al României, aprobat prin Legea 287 din 25 iunie 2009 şi pus în vigoare la 1
octombrie 2011 prin Legea nr.71/2011. Ambele legi sunt republicate în: Monitorul Oficial,
partea I, nr.409 din 10 iunie 2011.
42. Codul comercial român. Adnotat. Ediţie îngrijită de Florin Ciutacu, Bucureşti, Sigma, 2000.
43. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr.l din 12.08.1994.
44. Curchi L. Arenda pădurilor: Voronin a deschis cutia Pandorii. în: Natura, 2013, nr.5, p.3.
45. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la unele măsuri de dezvoltare a turismului
în Republica Moldova. Nr.331 din 05.11.1996. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
14.11.1996, nr.74 (713).
46. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind înfiinţarea Centrului Naţional de
Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului. Nr. 1967-III din 30.07.2004. în: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 06.08.2004, nr.132-137 (735).
47. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind Ziua Mondială a Turismului. Nr.l 153-11 din
14.09.99. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 23.09.1999, nr.103-105 (505).
48. Diaconescu Ş. Contractul-cadru de distribuţie. Noţiune şi delimitări. în: Revista de Drept Privat.
2003, nr.4, p.25-41.

120
49. Dicţionar de drept privat. Alcătuit de D.Rădescu. Bucureşti: MONDIAN 94,1997. 1080 p.
50. Dicţionar enciclopedic. Chişinău: Cartier, 2002. 1808 p.
51. Dicţionar explicativ al limbii române. Bucureşti: Univers enciclopedic, ediţia a 2-a, 1998.
1194p.
52. Drept civil. Contracte speciale/Coordonator: Ion Dogaru. Bucureşti: AII Beck, 2004. 1297 p.
53. Drept comercial. Suport de curs, 2006, p.106 (http://ro.scribd.com./doc.25756440/ Drept-
Comercial-Suport-Curs).
54. Efrim O. Obligaţiile. Cartea a IlI-a, art.l 131-1145 CC al RM. în: Comentariul Codului civil al
Republicii Moldova. Ed. a Ii-a, vol.II. Chişinău: Arc, 2006.1356 p.
37. Eşanu N. Despre contracte în general. Cartea a IlI-a, art.666-711 CC al RM. în: Comentariul
Codului Civil al Republicii Moldova. Ed. a Ii-a, vol.II. Chişinău: Arc, 2006. 1356 p.
38. Goicovici J. Formarea progresivă a contractului. Bucureşti: Wolters Kluwer, 2008. 392 p.
39. Goicovici J. Particularităţile contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice. în:
Revista de Drept Comercial, anul XXI, 2011, nr.7-8, p.186-201.
40. Gredcenco O. La Purcari tradiţia şi inovaţia îşi dau mâna. în: Natura, nr.10 (248) octombrie
2012.
41. Gribincea L. Contractul de navlosire. în: Revista Naţională de Drept, 2012, nr.8, p.27-31.
42. Gribincea L. Dreptul comerţului internaţional. Chişinău: Reclama, 1999. 456 p.
43. Guigov A. Evoluţia şi delimitarea contractului de locaţiune faţă de contractul de vânzare-
cumpărare şi de alte contrate civil. în: Revista Naţională de Drept, 2012, nr.12, p.46-52.
44. Guigov A. Unele aspecte privind încetarea contractului de locaţiune. în: Revista Naţională de
Drept, 2012, nr.10, p.49-58.
45. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea normelor metodologice şi
criteriile de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţii de cazare şi deservire a
mesei. Nr.643 din 27.052003. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 06.06.2003, nr.99-
103 (680).
46. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Programului Naţional în
domeniul turismului „Drumul Vinului în Moldova". Nr.554 din 24.05.2004. în: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 04.06.2004, nr.88-90 (700).
47. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la introducerea contractului turistic,
voucherului turistic şi a fişei de evidenţă statistică a circulaţiei turiştilor la frontiera Republicii
Moldova. Nr.1470 din 27.12.2001. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 31.12.2001,
nr.161 (1484).
48. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la modul de efectuare a expertizei juridice

121
şi înregistrării de stat a actelor normative departamentale nr. 1104 din 28.11.97. în: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.6-7( 10).
49. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind arenda
fondului forestier în scopuri de gospodărire cinegetică şi/sau de recreere. Nr.187 din
20.02.2008. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 29.02.2008, nr.42-44 (254).
50. Hotărârea Guvernului României nr.238 din 8 februarie 2001 privind condiţiile de acordare a
licenţei şi brevetului de turism. în: Monitorul Oficial, nr.88 din 21 februarie 2001.
51. Hotărârea Guvernului României nr.413 din 23 martie 2004 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale pentru Turism. în: Monitorul Oficial, nr.273 din 29 martie 2004.
37. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind fondarea Parcului Naţional „Orhei"
constituit prin nr.201 din 12.07.2013. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.l82-
185(597).
38. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.7 din 09.10.2006 „Cu privire la practica
aplicării legislaţiei despre protecţia consumatorilor la judecarea cazurilor civile". în: Buletinul
Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.3.
39. Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie (anul 2012). Coord.ed. Mihai Poalelungi. Chişinău:
Tipografia Centrală, 2013, 84 p.
40. Legea Republicii Moldova privind protecţia consumatorului. Nr.l05-XV din 13.03.2003. în:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.126-131 (507), republicată în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.176-181 (513) în redacţia Legii pentru modificarea şi
completarea unor acte legislative nr.140 din 28.07.2011. în: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2011, nr.146 (446).
41. Legea nr.631 din 16 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului României nr.
107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice. Publicat în:
Monitorul Oficial, nr.754 din 27 noiembrie 2001.
42. Legea nr.755 din 27 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului României nr.
58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România. în: Monitorul
Oficial, nr.7 din 9 ianuarie 2002.
43. Legea Republicii Moldova cu privire la arendă în agricultură. Nr.l98-XV din 15.05.2003. în:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.163-166 (650).
44. Legea Republicii Moldova cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în
Republica Moldova. Nr.352-XVI din 24.11.2006. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2007, nr. 14-17(40).
45. Legea Republicii Moldova nr.264 din 15.07.2004 cu privire la documentul electronic şi

122
semnătura digital. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.132-137 (710).
46. Legea Republicii Moldova nr.284 din 22.07.2004 privind comerţul electronic. în: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.138-146 (741).
47. Legea Republicii Moldova privind actele legislative nr.780 din 27.12.2001. în: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.36-38 (210).
48. Legea Republicii Moldova privind aderarea Republicii Moldova la Statutul Organizaţiei
Mondiale a Turismului (OMT). Nr.530-XV din 11.10.2001. în: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2001, nr.133-135 (1008).
49. Legea Republicii Moldova privind constituirea Rezervaţiei cultural-naturale „Or-heiul vechi"
nr.251-XVI din 4 decembrie 2008. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 1-2
(4).
50. Legea Republicii Moldova privind stabilirea unui regim facilitar de vize. Nr.365-XV din
25.09.2003. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.208-210 (785) Republicat în:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.176-181; Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2011, nr.147.
55. Legea turismului. Nr. 798-XIV din 11.02.2000. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
12.05.2000, nr.54-56 (357) abrogată prin Legea Nr.352-XV din 24.11.2006. în: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 02.02.2007, nr.14-17 (40).
56. Mihalachi I. Delimitarea contractului de expediţie de alte contracte juridico-civile. în: Revista
Naţională de Drept, 2012, nr.l, p.15-19.
57. Mihalachi I. Dreptul transporturilor. Manual. Centrul de Instruire a personalului pentru
Transportul internaţional, Chişinău: Pontos, 2012 (tipografia „Europress"). 671 p.
58. Miron V. Managementul resurselor turistice în mediul rural din Republica Moldova. Teza de
doctor în economie. Chişinău, 2006. 176 p.
59. Moise A.-A. Clauzele contractuale standard. Cartea a V-a, titlul II, capitolul I, secţiunea a 3-a,
paragraful 3 art.1164-1203 CC roman. în: Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Bucureşti:
C.H. Besk, 2012. 2748 p.
60. Niculăiţă D. Turismul în Moldova - oportunităţi de investiţii pentru agenţiile de turism. în:
varianta electronică a ziarului Economistul, marţi.25.09.2012 www. eco.md.
61. Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului al României nr.516 din 12
aprilie 2005 pentru aprobarea contractului-cadru de comercializare a pachetelor de servicii
turistice. în: Monitorul Oficial, partea I, nr.334 din 20 aprilie 2005.
62. Ordinul Agenţiei Naţionale de Turism cu privire la aprobarea modului de aplicare a voucherului
turistic. Nr.62 din 11.02.2002. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 04.04.2002, nr.46-

123
48 (118).
63. Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului al României nr.637 din 1
aprilie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile şi criteriile pentru
selecţionarea, şcolarizarea, atestarea şi utilizarea ghizilor de turism. în: Monitorul Oficial,
nr.534 din 15 iunie 2004.
64. Ordinul Ministrului Turismului al României nr.l70 din 3 aprilie 2001 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind criteriile şi metodologia pentru eliberarea licenţelor şi
brevetelor de turism. în: Monitorul Oficial nr.225 din 3 mai 2001.
65. Ordinul Ministrului Turismului al României nr.235 din 6 iunie 2001 privind asigurarea turiştilor
în cazul insolvabilităţii sau falimentului Agenţiei de Turism. Ministrul Turismului. în:
Monitorul Oficial, nr.433 din 2 august 2001.
66. Ordonanţa Guvernului României nr.107 din 30 august 1999 privind activitatea de
comercializare a pachetelor de servicii turistice. în: Monitorul Oficial, nr.431 din 31 august
1999, republicată, în: Monitorul Oficial, partea I, nr.448 din 16.06.2008.
67. Ordonanţa Guvernului României nr.58 din 21 august 1998 privind organizarea şi desfăşurarea
activităţii de turism în România. în: Monitorul Oficial nr.309 din 26 august 1998.
37. Plotnic O. Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Aspecte de drept
internaţional privat. Teza de doctor în drept. Chişinău, 2012. 212 p.
38. Pop L. Teoria generală a obligaţiilor. Bucureşti: Lumina Lex, 2000. 512 p.
39. Porcesco C. Republica Moldova va deveni o destinaţie atractivă pentru turiştii străini, dacă se
va dezvolta infrastructura. în: „Moldova Suverană" din 01.10 2008.
40. Proiectul Codului civil al Republicii Moldova. în: Drept moldovean, 2002, nr.l. 451 p.
41. Roman V. Pădurea Ţiganca, vechea-nouă reşedinţă a clanului Voronin. în: Ziarul de gardă din 5
mai 2010, p.8-9.

102.Sanduţa I. Mafia pădurilor din R.Moldova. în: Ziarul de Gardă din 27 iunie 2013, p.6-7.
103.Toader C. Drept civil. Contracte speciale. Bucureşti: AII Beck, 2003, 176 p.
104.Turcov A. Tendinţe în dezvoltarea turismului mondial contemporan. în: Economica, 2010,
nr.4 /74, pag.141-144.
105.Turcov E. (coordonator). Strategia de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova.
Chişinău: PNUD Moldova, 2002. 98 p.
106.Turcov E. Direcţii de dezvoltare şi promovare a turismului în Republica Moldova. Monografie
ştiinţifică. Chişinău: ASEM, 2002. 136 p.
107.Turcov E. Evaluarea turismului în Republica Moldova. în: Probleme Economice, nr.7. Centrul

124
de Informare şi Documentare Economică a Academiei Române, Institutul Naţional de
Cercetare Economică. Bucureşti, 2001, p.1-18.
108.Turcov E. Politica turistică a Republicii Moldova ca factor de dezvoltare economică durabilă şi
integrare internaţională. Autoreferat la teza de doctor habilitat în ştiinţe economice. Chişinău,
2003. 51 p.
109.Turcov E. Potenţialul turistic în Republica Moldova. în: Probleme Economice, nr.7. Centrul de
Informare şi Documentare Economică a Academiei Române, Institutul Naţional de Cercetare
Economică. Bucureşti, 2001, p. 18-60.
110.Turcu I. Noul Cod civil: Legea nr.289/2009. Cartea a V-a. Despre obligaţii (art. 1164-1649).
Comentarii şi explicaţii. Bucureşti: C.H. Beck, 2011. 742 p.
111. Tutuianu I. Reglementări juridice româneşti şi comunitare în promovarea turismului, în:
Revista Naţională de Drept, 2010, nr.12, p.44-48.
112.Ţonova I. Noţiunea şi clasificarea raporturilor civile în internet conform normelor Codului
civil. în: Revista Naţională de Drept, 2010, nr.ll, p.71-78.
113.Zamşa C. Despre obligaţii, cartea a V-a, art. 1204-1288. în Noul Cod civil: Comentariu pe
articole. Coord. Bais Flavius-Antoniu şi alţii. Bucureşti: C.H. Beck, 2012,p.l267-1356.
II. Referinţe bibliografice în limba rusă
114.Андронатий Андрей. Турист тоже сторона... Договора. В: Молдавские Ведомости от 23
мая 2012.
115.Ах, Швейцария: как много в имени твоём.... В: Экономическое обозрение от 20 апреля
2012 года.
114.Брагинский М.И., Витрянский В.В. Договорное право. Книга третья: Договоры о
выполнении работ и оказании услуг. Издание дополненное, исправленное (4-й завод).
Москва: «Статут», 2004, 1054 с.
115.Викулова О.Н. Комментарий к Федеральному Закону «Об основах туристической
деятельности в Российской Федерации» (постатейный). Москва: ЗАО Юстицинформ,
2008, 192 с.
116.Волошин Н.И. Туристическая деятельность как предмет правового регулирования. В:
Экономика и право, 1999, №11, с.55-59.
117.Вольвач Я.В. Гражданско-правовые способы защиты прав и интересов туриста по
туристскому договору. В: http://www.lawmix.ru/comm/2518 .
118.Вольвач Я.В. Существенные условия договора оказания услуг по туристскому
обслуживанию. В: Адвокат, 2010, http://www.juristlib.ru/ book_5855.htm.
119.Вольвач Я.В. Туристические услуги как объект гражданских правоотношений. Часть

125
автореферата диссертации кандидата юридических наук. Москва, 2010.
http://www.dissercat.com/content/turistskie-uslugi-kak-obekt-grazhdanskikh-pravootnoshenii.
120.Ган Н.А Правовое регулирование деятельности по оказанию туристических услуг в
Российской Федерации. Диссертация кандидата юридических наук. Москва: Российский
Университет Дружбы Народов, 2008, 199 с.
121.Герасимова А., Скапенкер М. Туристический бизнес: особенности бухучета и
налогообложения. В: Экономика и жизнь, 1996, №14.
122.Гражданское право. В 4-х томах, том 3: Обязательственное право. 3-е издание,
переработанное и дополненное. Отв.ред. Е.А. Суханов. Москва: Валтер Клувер, 2007.
767 с.
123.Грошев А, Соотечественники как источник дохода. Большинство туристических фирм
способствуют нелегальной миграции и торговле людьми. В: Независимая Молдова от 15
июня 2006.
124.Закон Украïни «Про туризм» (Вïдомостï Верховноï Ради Украïни (ВВР), 1995, N 31,
ст.241 ) www.zakon2.rada.gov.ua/laws/show/324/95-Bp.
125.Закон Республики Узбекистан 20.08.1999 г., №830- I «О туризме», Введен в действие
Постановлением ОМ РУ от 20.08.1999 г. № 831-1 http://
uzbektourism.uz/legislation/zakon_o_turizme.html.
126.Закон Республики Узбекистан о туризме (проект новой редакции) http://
uzbektourism.uz/legislation/new-tourism-low.html.
127.Закон Свердловской области от 31.12.1999. №51 «О туризме и туристической
деятельности в Свердловской области». В: Областная Газета 2000, №3-4.
http://base.consultant.ru/regbase/cgi/online.cgi?req=doc;base=RLAW071 ;п=125522.
128.Информационный бюллетень Ассамблеи государств-участников СНГ, 2007, №39.
114.Кибак Г., Мишина Т, Цонова И. Гражданское право. Особенная часть, издание пятое,
дополненное и переработанное. Кишинэу: СЕР USM, 2009 г, 504 с.
115.Ломакина Е.А. Содержание туристических правоотношений. В: Европейськи
перспективи, науково-практичний журнал, 2013, №4, с.136-140.
116.Манильская декларация по мировому туризму от 10 октября 1980 г. (Извлечение)
http://www.2r.ru/laws/manil_deklar.htm.
117.Никанорова Ю.В. Гражданско-правовое регулирование договора на туристическое
обслуживание в Российской Федерации, Москва, 2007. http://
www.dissercat.com/content/grazhdansko-pravovoe-regulirovanie-dogovora-na-turisticheskoe-
obsluzhivanie-v-rossiiskoi-fed.

126
118.Ошноков А.Н. Гражданско-правовые договоры в сфере международного туризма.
Москва, 2002. Часть автореферата диссертации кандидата юридических наук,
http://www.dissercat.com/content/grazhdansko-pravovye-dogovory-v-sfere-mezhdunarodnogo-
turizma.
119.Павлова И. Недействительность туристического договора. В: Закон: услуги, туризм.
2003, №4.
120.Парций Я.Е. Научно-практический комментарий к Закону «Об основах туристической
деятельности в Российской Федерации». В: Хозяйство и Право, 1998, №7, с.7-10.
121.Парций Я.Е. Правовое регулирование туристко-экскурсионных услуг». В: Экономика и
жизнь, 1996, №44, с.35-38.
122.Писаревский Е.Л. Туристская деятельность: проблемы правового регулирования. В:
Юрист, 2000, №1, с.2-6.
123.Плиева М.Р. Ответственность туроператора по оказанию международных туристических
услуг. Диссертация кандидата юридических наук. Москва,
2008,188 с.
141.Погудина Т.Э. Гражданско-правовая защита сторон договора оказания
туристических услуг. Диссертации кандидата юридических наук. Москва,
2009.218 с. http://law.edu.ru/book/book.asp?bookID=1317392.
142.Постановление Правительства Российской Федерации от 18.07.2007 г. № 452 „Об
утверждении Правил оказания услуг по реализации туристского продукта". В: Собрание
законодательства Российской Федерации, 23.07.2007, №3942.
143.Приложение к Гаагской декларации по туризму http://www.intacadem.ru/ mezhdunarodnye-
dokumenty/gaagskaya-deklaratsiya-mezhparlamentskoy-konferentsii-po-turizmu-1989-g.html.
144.Проект Федерального закона №377260-3 «О туризме и туристской индустрии в
Российской Федерации» (ред., внесенная в ГД ФС РФ) http://
www.lawmix.ru/law_project/13318/.
145.Ровный год гостиничного сектора. В: Экономическое обозрение от 3 марта 2013.
146.Российское Гражданское право: Учебник. В 2-х т. Т.И: Обязательственное право/Отв.
ред.Е.А.Суханов. Москва: Статут, 2010, 1208 с.
147.Сангинов Д.Ш. Правовое регулирование туристской деятельности в Республики
Таджикистан. Часть автореферата диссертации кандидата юридических наук. Душамбе,
2010. http://www.dissercat.com/content/pra-vovoe-regulirovanie-turistskoi-deyatelnosti-v-
respublike-tadzhikistan.
148.Свиридов К.С. Правовое регулирование деятельности по оказанию туристических услуг.

127
Часть автореферата диссертации кандидата юридических наук. Санкт-Петербургский
Государственный Университет, 2003. http://www.dissercat.com/content/pravovoe-
regulirovanie-deyatelnosti-po-okazaniyu-turisticheskikh-uslug.
149.Сергеев В.И. Договор об оказании международных туристических услуг: Теоретические
проблемы и практические аспекты правоотношений туриста и туристкой фирмы в
процессе заключения договора. В: Право и экономика, 1998, №4, с.14-19.
150.Сирик Н. Об ответственности субъектов туристской индустрии перед потребителями
туристических услуг. В: Хозяйство и право, №4,2011, с.98-102.
151.Сирик Н., Кусков А. Актуальные проблемы законодательства о туристской деятельности.
В: Хозяйство и право, 2012, №5, стр.105-112.
152.Сирик Н., Кусков А. Правовые последствия расторжения договора о реализации
туристского продукта. В: Хозяйство и право, 2011, №8, стр.32-41.
153.Сирик Н.В. Договор оказания туристических услуг в гражданском праве России.
Диссертация кандидата юридических наук, Москва, 2001, 168 с.
154.Слюсаревский Н.Н. О заблуждениях при юридическом оформлении отношений в сфере
оказания туристических услуг. В: Юридическая практика, 2011, №40, с.12.
155.Собрание законодательства Российской Федерации от 5 декабря 1994 года, №32, ст.3310,
с последующими изменениями Собрание законодательства Российской Федерации от 25
декабря 2006 года, № 52 , часть 1, ст.5496.
156.Соловьёв С.Л. Договор возмездного оказания услуг в сфере туристического
обслуживания. Часть автореферата диссертации кандидата юридических наук. Москва,
2006. http://www.dissercat.com/content/dogovor-vozmezdnogo-okazaniya-uslug-v-sfere-
turisticheskogo-obsluzhivaniya.
157.Степанов Д. Обязательство по оказанию услуг и его объект. В: Хозяйство и право, 2004,
приложение №5, с.11-12.
158.Таран А. Винный туризм: начало ответа. В: Экономическое обозрение от 27 апреля 2012.
159.Ткаченко О.В. Гражданско-правовое регулирование туристической деятельности в
Российской Федерации. Астрахань, 2004. http://www.disser-
cat.com/content/grazhdansko-pravovoe-regulirovanie-turistskoi-deyatelnosti-v-rossiiskoi-
federatsii
160.Толстова А.Е. Гражданско-правовое регулирование оказания туристических услуг в
Российской Федерации. Часть автореферата диссертации кандидата юридических наук.
Краснодар, 2004. http://www. dissercat.com/content/grazhdansko-pravovoe-regulirovanie-
okazaniya-turistskikh-uslug-v-rossiiskoi-federatsii.

128
161.Указ Президента РФ от 22.12.1995 N 1284 (ред. от 06.04.2000) «О реорганизации и
развитии туризма в Российской Федерации». В: Собрание Законодательства РФ, 1995, №
52, ст. 5137; СЗ РФ, 2000, № 15, ст. 1576.
162.Федеральный закон от 03.05.2012 №47-ФЗ О внесении изменений в Федеральный закон
«Об основах туристской деятельности в Российской Федерации». Опубликована 5 мая
2012 г. в „РГ" - Федеральный выпуск №5773. http://www.rg.ru/2012/05/05/turizm-dok.html.
163.Федеральный закон от 24 ноября 1996 года №132-Ф3 «Об основах туристской
деятельности в Российской Федерации» с последующими изменениями. В: Собрание
законодательства Российской Федерации, 1996, № 49, ст. 5491; 2003, № 2, ст. 167; 2004,
№ 35, ст.3607.
164.Федеральный закон от 5 февраля 2007 года №12-ФЗ о внесении изменений в
Федеральный закон «Об основах туристской деятельности в Российской Федерации». В:
Собрание законодательства Российской Федерации, 2007, №7, ст. 833.
165.Харитонов О.Е., Саниахметова Н.А. Гражданское право Украины: Учебник. Издание
второе. Харьков: ООО «Одисей», 2005. 960 с.
166.Харитонов Е.О., Старцев А.В., Харитонова Е.И. Гражданское право Украины: Учебник.
Издание четвёртое. Харьков: ООО «Одиссей», 2008. 919 с.
167.Шаруева М.В. Правовое обеспечение безопасности туризма по Российскому
законодательству. Часть автореферата диссертации кандидата юридических наук.
Москва. 2010. http://www.dissercat.com/content/pravovoe-obespechenie-bezopasnosti-
turizma-po-rossiiskomu-zakonodatelstvu.
168.Яковлев В.Ф. Понятие и условия договора, ст.420-431 гл.27. В Комментарии к
Гражданскому кодексу Российской Федерации, части первой. Москва: Юринформцентр,
1996 г.
169.Янчева Анна. Молдова без туристов. В: Независимая Молдова от 30 сентября 2011, с.5.
HI. Referinte bibliografice in limba franceza
170.Benabent A. Droit civil. Les obligations, Paris: Montchrestein, 1999.
171.Code civil du Quebec, 1999-2000, T edition. Les Editions Yvon Blais Inc., Quebec, Canada,
1999.
172.Principes relatifs aux contracts du commerce international, Rome: Unidroit, 1994.
IV. Pagini de internet
173.hppt://www.2r.ru//laws/manil_deklar.htm (vizitat la 08.09.2011).
174.http://base.consultant.ru/cons/cgi/online.cgi?req=doc;base=LAW;n=131885.
175.http://oblsud.yar.rU//Vestnik/Chronik/2012/1110124.htm

129
176.http://www.iads.ru/html/?id=22&pag=648&nid=l,Информационный бюллетень, 2007, Ne39
177.http://www.intacadem.ru/mezhdunarodnye-dokumenty/gaagskaya-deklaratsiya-
mezhparlamentskoy-konferentsii-po-turizmu-1989-g.html
178.http://www.interfax.ru/tourism/tourisminfo.asp?sec=1466&id=305549
179.http://www.lawmix.ru/law_project/13318/
180.http://www.mmk.tj/ru/legislation/legislation-base/1999/.
181.http://www.rg.rU//2012/05/05/turizm-dok.html
182.www.eur-lex.europe.eu/LexUriServ.do?uri=DD:13:09:13990L0314:RO:PDF.
183.www.iacis.ru
184.www.iacis.ru/html/index.php?id=22&nid=18pag=648&find%F2%F3%F0%F8%
185.www.mmk.tj/ru/legislation-base/1999
186.http://law.edu.ru/norm/norm.asp?normID = 1259884&sub
ID=100122131,100122138,100122142, varianta rusa a Codului Civil al Georgiei.

130
ANEXE
Anexa 1
Schema 1. Structura raporturilor contractuale

Anexa 2
Schema 2. Executorii contractului de servicii turistice

Anexa 3
Schema 3. Structura legăturilor contractuale a Agenţiei de Turism

131