VI.

Compoziţia şi structura textului poetic

La nivel compoziţional, discursul poetic, formulat ca un monolog liric, nu este

structurat strofic. La nivelul sintaxei poetice insă, cele 20 de versuri cu măsură inegală, se
organizează în patru enunţuri poetice, deci în patru secvenţe. Acestea au ca centru de iradiere
metafora luminii, simbol al cunoaşterii.
VII. Analiza ideilor poetice dezvoltate pe parcursul operei
Prima secvenţă (însumând cinci versuri) pune în lumină relaţia eu-univers enunţată
metaforic încă din titlu. Rostirea poetică blagiană se întemeiază aici pe un scenariu al
călătoriei iniţiatice; în calea sa, eul liric are revelaţia lumii ca mister, ca miracol, ca univers
armonios sugerat prin metafora corolei. Fiecare element al corolei este un simbol esenţial în
geografia spirituală blagiană. Cele patru elemnte sunt grupate simbolic: flori-morminte ca
limite temporale ale fiinţei, ochi –buze ca modalităţi de cunoaştere: contemplare/ verbalizare,
logos. Floarea e simbolul epifaniei (revelarea lui Dumnezeu în Om) al inocenţei prin
excelenţă, al erei prime şi primare a omenirii, al vârstei paradisiace (lipsa păcatului şi, de aici,
lipsa intenţiei de distrugere a tainelor); ochii şi buzele sunt semnul cunoaşterii profane,
empirice, bazate doar pe simţuri şi pe nivelul (redus!) de experienţă personală, iar mormântul
nu poate fi interpretat decât ca punct terminus al Cunoaşterii, ca unire cu Absolutul – ca formă
totală a transcenderii eu-lui din planul fizic într-unul metafizic.
Secvenţa a doua (cuprinzând următoarele 3 versuri) detaliază un alt mod de
cunoaştere-cea raţioanlă, paradisiacă. Aceasta este redată poetic prin metafora „lumina altora”
şi printr-un verb ce exprimă o acţiune agresivă „sugrumă”, semn că pe calea raţiunii se
produce o denudare a obiectului, astfel banalizat., o distrugere a misterului.
Secvenţa a treia (dar eu,......../ sub ochii mei) reia celălalt termen al antitezei:
cunoaşterea luciferică. Acesta este introdus pin conjuncţia adversativă “dar”. Cunoaşterea
luciferică pentru care optează eul poetic este detaliată prin comparaţia dezvoltată cu lumina
selenară: şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micşorează, ci tremurătoare/ măreşte şi
mai tare taina nopţii,/ aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare. Se pune astfel în lumină o
trăsătură a liricii blagiene: capacitatea de plasticizare a ideilor (noţiunile abstracte sunt
transmise în forme concrete). Aşa cum luna nu lămureşte, ci potenţează misterul, tot aşa şi eul
poetic îşi propune ca prin contemplaţie artistică să mărească taina lumii. Analogia lumina mea
/ lumina altora sugerează ideea că actul de creaţie poetică este iluminare şi revelare a tainelor
existenţiale, este îmbogăţire nemăsurată a misterelor fiinţei şi ale fiinţării. Astfel tot ce-i
neinteles se schimba-n nentelesuri si mai mari, altfel spus obiectul contemplatiei se scindeaza
îi:
a. partea fanică – cea care se arată
b. partea criptică – cea care se ascunde
urmarea este potenţarea, adâncirea misterului şi nu lămurirea lui, parcurgandu-se cele trei
trepte ale cun. luciferice:
1.incercare de atenuare a misterului – zero cunoaşterea
2.permanentizarea lui – plus cunoaşterea
3.sporirea misterului – minus cunoaşterea
 Ultima secvenţă are valoare de concluzie, subliniată prin conjuncţia “căci” (căci eu
iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte) Iubirea devine, aşadar clara motivaţie a atitudinii
eului liric. Acest sentiment este un instrument suprem de cunoaştere. Ce se opune ratiunii
paradisiace. Reluarea enumeraţiei şi în finalul textului închide sferic opera poetica,
reafirmând astfel ideea perfecţiunii creaţiei. Repeţiţia lexemului “şi” în faţa fiecărui element al
enumeraţiei egalizează simbolurile.

VIII. Analiza resurselor expresive ale limbajului poetic

La nivel lexical remarcăm câmpul semantic al misterului: “corola de minuni”, “tainele”,
.....................................................................................................................................................
De asemenea, observăm sinonimii poetice precum: “corola de minunia lumii”- “nepătrunsul
ascuns”- “a lumii taină”- “întunecata zare”.
La nivel morfo-sintactic o valoare stilistică importantă au verbele –predicat la formă
negativă: ......................................................................................, introducând, însă, un înţeles
poetic pozitiv. Cele care au aspect pozitiv se grupează în serii antonimice: sporesc,
îmbogăţesc, iubesc / sugrumă. Plasarea iniţială a pronumelui personal “eu” şi repetarea lui de
6 ori în poezie susţine caracterul confesiv al textului.
La nivel stilistic, remarcăm metafora revelatorie “corola de minuni a lumii”-metaforă
centrală a textului şi emblemetică pentru imaginarul blagian. Acesteia i se adaugă şi cea a
luminii (lumina mea / lumina altora), oferid sugestia celor două tipuri de cunoaştere: luciferică
şi paradisiacă. Repetiţia lui “şi ”, recurenţa enumeraţiei: flori, ochi, buze, morminte suşţin
mesajul textului poetic. Ideile abstractte capătă concreteţe cu ajutorul comparaţiei dezvolztate
cu luna.
La nivel prozodic, poezia atrage atenţia prin faptul că cele 20 de versuri libere cu
măsură inegală, impun un ritm interior prin care se redă fluxul ideilor şi frenezia
sentimentelor.

Concluzii.