CURS 1

Infracţiuni contra siguranţei naţionale prevăzute în legi speciale

Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României

O.U.G. nr. 31/2002 –

Cadrul şi caracterizarea infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 51/1991

Deşi nu este o lege penală, ci se referă la securitatea naţională, la căile şi mijloacele de apărare a
acestei valori, Legea nr. 51/1991 (republicată în M.Of al româniei, Partea I, nr. 190 din 18.03.2014)
incriminează totuşi ca infracţiuni două fapte privitoare la modul de desfăşurare a activităţii de
informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale, care pot pune în pericol această valoare socială
importantă. Legea prevedea ca infracţiuni:
1) Desfășurarea neautorizată de activităţi informative pe teritoriul României (Constituirea de
structuri informative ilegale pentru culegerii de informaţii secrete de stat ori desfăşurarea de către
aceste structuri a unei activităţi de culegere sau prelucrare de asemenea informaţii este incriminată
de art. 409 C.p.) și abuzul în serviciu în desfăşurarea activităţii informative (art. 26);
3) Divulgarea fără drept de informaţii privind viaţa particulară a persoanelor (art. 27).
Faptele incriminate reprezintă încălcări ale unor dispoziţii cuprinse chiar în Legea nr. 51/1991
privind culegerea de informaţii sau îndeplinirea obligaţiilor de serviciu de către funcţionarii
serviciilor de informaţii. Deşi prezintă un pericol pentru securitatea naţională, infracţiunile
menţionate nu prezintă gravitatea infracţiunilor contra siguranţei statului, fapt reflectat în
pedepsele aplicabile pentru săvârşirea acestora, care nu depăşesc 7 ani închisoare. Urmărirea
penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (potrivit art. 56 C.p.p.).
Desfășurarea neautorizată de activităţi informative pe teritoriul României
Este fapta persoanei care desfăşoară, fără autorizare, activităţi specifice culegerii de informaţii
supuse autorizării în condiţiile Legii nr. 51/1991 sau cu depăşirea autorizării acordate. Fapta
prezintă pericol social deoarece stânjeneşte activitatea de informaţii necesară, aşa cum se prevede
în art. 2 alin. 1 al Legii nr. 51/1991, pentru cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor
interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor vizând securitatea naţională. A fost incriminată
în art. 26 al legii şi are ca obiect juridic special tocmai activitatea de informaţii pusă în slujba
securității naţionale.
Subiect activ nemijlocit al infracţiunii poate fi orice persoană din cadrul SRI, SIE, SPP sau
structurilor informative ale MAI, MApN sau MJ, dar infracţiunea poate fi săvârşită de o pluralitate
de subiecţi activi. În cazul în care fapta este comisă de o persoană din afara acestor instituții publice
și dacă privește culegerea unor informații secrete de stat, încadrarea juridică se va face la
infracţiunea de „Constituire de structuri informative ilegale” (art. 409 C.p.), infracțiune contra
securității naționale din Codul penal.
Desfășurarea neautorizată de activităţi informative
Subiect pasiv principal al infracţiunii este statul, iar subiect pasiv secundar poate fi unul dintre
serviciile specializate în materia culegerii de informaţii în diferite domenii şi anume: Serviciul
Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe sau Serviciul de Protecţie şi Pază ori
serviciile de informaţii departamentale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de
Interne și Ministerului Justiției (art. 8, 9 din Legea nr. 51/1991).
Elementul material al infracţiunii poate consta în săvârşirea vreuneia dintre acţiunile prevăzute de
1
lege şi anume acțiunea de desfăşurare, fără autorizare, a activităţilor specifice culegerii de
informaţii supuse autorizării în condiţiile Legii nr. 51/1991 sau cu depăşirea autorizării acordate.
Activitățile specifice de informații, supuse autorizării, pot consta, potrivit art. 14 alin. (2), în:
a) interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă;
b) căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul
într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect;
c) ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor
pe care acesta le conţine, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice
procedee;
d) instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse,
supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori constatări personale,
efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private;
e) localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de
supraveghere;
f) interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor,
extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea
de extrase prin orice procedee;
g) obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale unei persoane, în
condiţiile legii.
Propunerea de autorizare se formulează în scris de instituțiile abilitate în domeniul siguranței
naționale și se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, unde este examinată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în termen de 24 de ore de la
înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume desemnaţi de acesta.
Dacă apreciază că propunerea este nejustificată, procurorul o respinge prin ordonanţă motivată,
comunicând aceasta de îndată organului care a formulat-o.
Dacă se apreciază că propunerea este întemeiată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege,
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau înlocuitorul de
drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea
activităţilor propuse.
Această solicitare este examinată de urgenţă, în camera de consiliu, de unul din judecătorii anume
desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Durata de valabilitate a autorizării activităţilor este cea necesară pentru desfăşurarea acestora, dar
nu mai mult de 6 luni. Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic
justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 3 luni. Durata maximă a autorizărilor cu privire la
aceleaşi date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii
naţionale este de doi ani. Activităţile specifice încetează înainte de expirarea duratei pentru care
au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat.
Potrivit art. 19, atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea
activităţilor specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului, pe o durată de
maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată de îndată ce există
posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se pronunţă asupra cererii
de îndată, iar în cazul în care apreciază că se impune continuarea activităţilor deja începute, se vor
autoriza în mod corespunzător.
Dacă judecătorul apreciază că nu se mai impune continuarea activităţilor începute sub autorizarea
procurorului, confirmă efectuarea acestora şi păstrarea materialelor obţinute sau, după caz, dispune
încetarea de îndată a acestora şi distrugerea materialelor obţinute, în termen de maximum 7 zile, o
2
copie a procesului-verbal privind distrugerea urmând a se transmite judecătorului.
Sub aspect subiectiv, faptele trebuie să fie săvârşite cu intenţie.
Tentativa se pedepseşte, iar sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă (ceea ce reprezintă o eroare de tehnică legislativă, o faptă
neputând fi susceptibilă de mai multe încadrări juridice pentru că atunci incriminarea ar fi
„neclară”).
În Codul penal este incriminată prin art. 409 infracțiunea de „Constituire de structuri informative
ilegale”, constând în iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri
informative în scopul culegerii de informaţii secrete de stat ori desfăşurarea de către acestea a unei
activităţi de culegere sau prelucrare de asemenea informaţii, în afara cadrului legal, și se pedepseşte
cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
De asemenea, deținerea sau confecționarea, fără drept, de mijloace specific de interceptare ori de
înregistrare a comunicațiilor se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă potrivit
art. 302 din Codul penal privind violarea secretului corespondenței.

Abuzul în serviciu în desfăşurarea activităţii informative

Este fapta funcţionarului care divulgă, refuză sau împiedică, în orice mod, ducerea la îndeplinire a
mandatului eliberat în condiţiile Legii nr. 51/1991.
Fapta reprezintă o modalitate specifică a infracţiunii de abuz în serviciu (art. 297 C.p.) şi a fost
incriminată în alin. 2 al art. 26 al legii.
Obiectul juridic al infracţiunii cuprinde atât corectitudinea şi eficienţa activităţii de informaţii, cât
şi acele drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei, cum sunt libertatea comunicaţiilor,
inviolabilitatea secretului corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului și a vieții private, care pot
fi vătămate sau periclitate prin săvârşirea faptei de încălcare a atribuțiilor de serviciu.
Deși subiectul activ este prezentat ca fiind „funcționar”, în realitate este vorba despre un funcționar
public, noțiunea de „funcționar” nemaifiind prevăzută de Codul penal.
Subiectul activ nemijlocit este astfel calificat prin calitatea de funcţionar public din cadrul
serviciilor şi structurilor informative.
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorii numite siguranţa naţională a României, iar
subiect pasiv special şi adiacent este serviciul sau structura informativă căreia îi aparţine
făptuitorul ori persoana fizică sau juridică lezată în drepturile sale.
Elementul material al infracţiunii, în varianta tip, poate consta într-o acţiune de divulgare a
conținutului mandatului, de refuz de executare a lui sau de împiedicare, în orice mod, a ducerii la
îndeplinire a mandatului eliberat în condiţiile legii.
Divulgarea semnifică aducerea la conștința unor persoane neîndreptățite a conținutului mandatului,
inclusiv către presă sau persoana vizată de mandat, ceea ce este de natură să compromită
operațiunea autorizată.
Refuzul de executare a mandatului se referă la ne-executarea cu știință a mandatului primit privind
derularea uneia dintre acțiunile vizând securitatea națională.
Împiedicarea, în orice mod, a ducerii la îndeplinire a mandatului se referă la boicotarea activității
serviciului sau departamentului de informații în atingerea obiectivelor stabilite prin mandatul
vizând securitatea națională.
Condiția-cerință esențială atașată elementului material este ca mandatul să fie eliberat în condiţiile
legii, în caz contrar fapta nu constituie infracțiune.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relațiile de serviciu din cadrul serviciului
3
sau departamentului de informații.
Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie.
Tentativa se pedepseşte. Sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă.

Divulgarea sau folosirea ilicită de informaţii privind viaţa particulară a persoanelor (art. 27)
Este fapta funcţionarului public din cadrul serviciilor de informaţii care divulgă sau foloseşte, fără
drept, informaţiile privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia persoanelor, cunoscute
incidental în cadrul obţinerii datelor necesare securităţii naţionale. Incriminarea şi sancţionarea
acestei fapte este consecinţa logică a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 51/1991, care prevăd că
mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare securității naţionale nu trebuie să lezeze în niciun
fel drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia
lor, ori să-i supună la îngrădiri ilegale, cei vinovaţi de astfel de abuzuri urmând să răspundă inclusiv
penal.
Obiectul juridic specific al acestei infracţiuni este şi el complex, incluzând, pe de o parte,
autoritatea şi prestigiul serviciilor de informaţii din care face parte funcţionarul abuziv, iar pe de
altă parte persoana, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia acesteia.
Cetăţeanul care se consideră lezat în drepturile sau libertăţile sale prin folosirea mijloacelor de
obţinere a informaţiilor necesare securității naţionale poate sesiza oricare din comisiile permanente
pentru apărare şi asigurarea ordinii publice ale celor două camere ale Parlamentului sau organele
judiciare.
Subiectul activ nemijlocit este calificat prin calitatea de funcţionar public, fapta sa fiind o
modalitate a infracţiunilor de divulgare a secretului profesional (art. 227 C.p.) sau de abuz în
serviciu (art. 297 C.p.).
Fapta a fost incriminată în art. 27 al Legii nr. 51/1991 şi este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7
ani.
Tentativa se pedepsește.

Infracţiuni contra securității naţionale prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.

31 din 13 martie 2002 privind privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu
caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de
săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război [1]

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002,
completată şi modificată ulterior, ultima modificare fiind adusă de Legea nr. 217/2015
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 27 iulie 2015).
Caracterizarea generală a infracţiunilor prevăzute în OUG nr. 31/2002
Acest act normativ incriminează ca infracţiuni fapte care, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. (h) din
Legea nr. 51/1991 reprezintă ameninţări la adresa siguranţei naţionale. În textul menţionat se
enumeră printre astfel de fapte: iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a
acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă
natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste, care pot pune în pericol, sub orice formă,
unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea
statului de drept.
Întrucât legea nu incrimina în mod explicit faptele de acest fel, prin OUG nr. 31/2002 s-a completat
4
această lacună a legii incriminându-se iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist,
rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup (art. 3), confecţionarea, vânzarea,
răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
ori utilizarea acestora în public (art. 4), promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea
unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi promovarea
ideologiei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (art. 5), negarea, contestarea, aprobarea,
justificarea sau minimalizarea în mod evident a holocaustului ori a efectelor acestuia (art. 6) și
amenințarea rasistă sau xenofobă (art. 61).
Caracteristic tuturor acestor infracţiuni este faptul că sunt expresia unei ideologii a dispreţului şi
urii faţă de om şi faţă de dreptul oamenilor de a fi diferiţi unii faţă de alţii.
Subiecţii activi ai acestei infracţiuni nu sunt circumstanţiaţi, putând fi orice persoane fizice sau
juridice, iar sub aspect subiectiv faptele se săvârşesc cu vinovăție sub forma intenţiei calificate
prin mobilul fascist, legionar, rasist sau xenofob.
Toate sunt infracțiuni de pericol public, subiect pasiv principal fiind statul, ca titular al drepturilor
colective în numele societății.
Urmărirea penală se efectuează de către procuror (art. 56 C.p.p.).

Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau
sprijinirea unui astfel de grup (art. 3)
Aşa cum se explică la art. 2 lit. (a) din ordonanţă, prin organizaţie cu caracter fascist, legionar,
rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară
activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor
fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau
religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie,
recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice,
naţionalismul extremist.
Se precizează că pot fi incluse în această categorie organizaţiile cu sau fără personalitate juridică,
partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor
nr. 31/1990, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute anterior.
Potrivit art. 2 lit f), prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a
activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de „Legiunea Arhanghelului Mihail”, „Garda de
Fier” şi „Partidul Totul pentru Ţară”.
Elementul material poate consta în săvârşirea oricăreia dintre acţiunile enumerate în text (iniţierea
sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, aderarea sau
sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup), iar subiectiv infracţiunea presupune cunoaşterea
de către făptuitor a caracterului organizaţiei la care participă sau pe care o sprijină.
În toate modalităţile ei infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.
Din 2014 s-a incriminat și iniţierea, nu numai constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist
ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, asimilându-se astfel
tentativa cu faptul consumat. S-a mai precizat în alin. 2, fără să fie necesar, că se aplică regulile de
la concursul de infracţiuni atunci când organizația astfel constituită trece la săvârșirea unor
infracțiuni ce pot intra în scopul constituirii ei.
Alin. (3) prevede o cauză de nepedepsire pentru persoanele care au comis faptele incriminate dacă
denunţă autorităţilor organizaţia, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi să se fi început
5
săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.
La alin. (4) este prevăzută o cauză de atenuare a pedepsei dacă persoana care a săvârşit una dintre
faptele incriminate înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la
răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele
speciale ale pedepsei reducându-se la jumătate.

Confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste,

legionare, rasiste sau xenofobe ori utilizarea acestora în public (art. 4)
Este fapta persoanei care confecţionează, vinde, răspândește sau deţine în vederea răspândirii de
simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe. De asemenea, săvârşeşte aceeaşi infracţiune
persoana care utilizează în public simbolurile fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înţelege, potrivit art. 2 lit. (b), drapelele,
emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea
însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit. a) pentru organizațiile
cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
Termenul „în public” are înţelesul explicat de art. 184 C.p., fiind vorba de utilizarea simbolurilor
fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe în locurile publice prin natura şi destinaţia lor, în cazul din
urmă cu condiţia să fie de faţă două sau mai multe persoane.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani și interzicerea [exercitării] unor
drepturi.
Prin art. 113 punctul 4 din Legea nr. 187/2012 s-a modificat de la 1.02.2014 conținutul art. 4
introducându-se alineatul 21, prin care s-a incriminat distribuirea sau punerea la dispoziţia
publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste şi xenofobe,
faptă care se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
Sistem informatic, potrivit art. 181 alin. (1) C.p., este orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive
interconectate ori aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea
automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
În art. 4 alin. 3 se prevede însă că faptele prevăzute la alin. (1),(2) și (21) nu constituie infracţiune
dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii
unei chestiuni de interes public.
Prin noua incriminare se sancționează fapta mai gravă de folosire a sistemelor informatice pentru
punerea în circulație a unor materiale rasiste și xenofobe, fiind cunoscută capacitatea mult mai
mare de difuzare prin rețelele informatice, la care au acces un număr semnificativ și din ce în ce
mai mare de persoane.

Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra

umanităţii şi de crime de război, precum şi promovarea ideologiei fasciste, legionare, rasiste sau
xenofobe (art. 5)
Este fapta persoanei care promovează cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de
genocid, contra umanităţii şi de crime de război sau promovarea ideologiei fasciste, legionare,
rasiste ori xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), în public.
Prin „persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de
război” se înţelege, potrivit art. 2 lit. (c) din ordonanţă, orice persoană condamnată definitiv de
către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România,
6
potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de
război, precum şi persoana din conducerea unei organizaţii al cărei caracter criminal a fost
constatat prin hotărârea unei instanţe penale internaţionale;
Pericolul social sporit al faptei decurge din caracterul antisocial al ideilor susţinute. Persoanele
pedepsite pentru genocid, crime contra umanității sau crime de război s-au făcut vinovate şi de
cultivarea ideologiei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe şi nu pot fi proslăvite în numele
aceloraşi ideologii.
De asemenea, este considerată periculoasă și simpla promovare publică a acestor ideologii.
Promovarea, atât a persoanelor, cât și a ideologiilor, trebuie făcută în public, în sensul art. 184
C.p..
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani și interzicerea [exercitării] unor
drepturi.

Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în public a Holocaustului (art.

6)
Este fapta persoanei care neagă, contestă, aprobă, justifică sau minimalizează în mod evident, prin
orice mijloace, în public, Holocaustul sau efectele acestuia, adică a fenomenului tragic petrecut în
preajma şi în timpul celui de-al doilea război mondial, constând în exterminarea prin lagăre de
concentrare şi prin uciderea în masă prin gazare şi apoi incinerare îndeosebi a populaţiei evreieşti,
dar şi a altor populaţii, din motive de ură de rasă şi de religie.
Fapta este reținută, în alin. (2), și atunci când se referă la genocid, crimele contra umanităţii şi
crimele de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul Curţii Penale
Internaţionale şi în Carta Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra la
data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a Curţii Penale
Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional, înfiinţat prin Acordul de la Londra la data de
8 august 1945, a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a Tribunalului Penal
Internaţional pentru Rwanda sau a oricărui alt tribunal penal internaţional înfiinţat prin instrumente
internaţionale relevante, a cărui competenţă este recunoscută de statul român, ori a efectelor
acestora.
Potrivit art. 2 lit. d), prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea
evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada
1933-1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din populaţia
romă a fost supusă deportării şi anihilării.
Potrivit art. 2 lit. e), prin holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia sistematică şi
anihilarea evreilor şi a rromilor, sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile
administrate de acestea în perioada 1940-1944;
Aceste orori legate de ideologia fascistă, rasistă şi xenofobă, unanim condamnate de lumea
civilizată, sunt uneori contestate de susţinători ai acestei ideologii, manifestări periculoase
incriminate şi sancţionate prin dispozițiile art. 6 al OUG nr. 31/2002.
Infracţiunea se pedepsește în prezent cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de la 180
la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică).
Potrivit alin. (3), introdus la 30.07.2015, săvârşirea acelorași fapte incriminate la alin. (1) și (2)
prin intermediul unui sistem informatic constituie agravantă şi se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 5 ani.

7
Amenințarea rasistă sau xenofobă
Legea nr. 187/2012 a introdus la 1.02.2014 un nou articol în OUG nr. 3/2002, art. 61, și o nouă
incriminare, care se referă la ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin
intermediul unui sistem informatic, cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care maximul pedepsei
prevăzute de lege este închisoarea de cel puţin 5 ani, pe motiv de rasă, culoare, ascendenţă sau
origine naţională ori etnică sau în considerarea religiei, dacă aceasta este folosită ca pretext pentru
oricare dintre motivele arătate.
Este vorba despre o amenințare, în înțelesul art. 206 din C.p., săvârșită prin intermediul sistemelor
informatice și având un motiv de discriminare bazat pe rasă, religie, culoare, ascendenţă sau
origine naţională ori etnică.
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani, iar acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Infracţiuni contra exercitării drepturilor sociale

Liberul exerciţiu al drepturilor sociale ca obiect de ocrotire juridico-penală
Examinarea infracţiunilor care aduc atingere liberului exerciţiu al drepturilor sociale are în vedere
unitatea obiectului juridic generic al acestor infracţiuni, ca valoare socială: exercitarea liberă şi
nestânjenită a drepturilor şi libertăţilor sociale recunoscute de Constituţie şi de legile ţării.
Aceste drepturi şi libertăţi sunt nu numai reglementate prin legi speciale, dar şi garantate prin
norme de drept penal înscrise în legile respective.
Dreptul la liberă asociere, dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, sunt înscrise în
Constituţia României printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului, iar
realizarea efectivă a acestora este de esenţa statului de drept.
Înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor sociale consacrate prin Constituţie este posibilă numai prin
exercitarea liberă şi corectă a libertăţilor sociale, înscrise în legi speciale elaborate pe baza şi în
vederea realizării drepturilor şi libertăţilor constituţionale.
Liberul execiţiu al drepturilor sociale apare, aşadar, ca una dintre valorile sociale fundamentale
care, alături de valori precum persoana, patrimoniul, securitatea națională şi altele, pot şi trebuie
să constituie obiect al ocrotirii juridico-penale.

Infracţiuni contra exerciţiului drepturilor sociale

Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 62/2011 a dialogului social (art. 218)
Legea dialogului social reglementează, printre altele, modalităţile de soluţionare a conflictelor de
muncă, inclusiv exercitarea dreptului la grevă, incriminând atât restrângerea ilicită a acestui drept,
cât și exercitarea lui abuzivă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor din art. 218 alin. (1) al legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă) fapta persoanei
care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică ori obligă un angajat sau un grup de angajaţi să
participe la grevă ori să muncească în timpul grevei.
Obiectul juridic este reprezentat de dreptul fundamental la grevă, garantat prin prevederi
constituționale, dar și libertatea individuală de a decide fie participarea, fie ignorarea participării
la grevă, ca exprimare a propriei opinii, fiind imperativ necesară protejarea relațiilor sociale în
legătură cu aceste valori.
Subiectul activ nu este circumstanțiat, dar, în funcție de specificul elementului material, este de
8
regulă un membru de sindicat, un lider sindical sau un suporter al activității sindicale (în cazul
constrângerii la participarea la grevă), respectiv o persoană din cadrul angajatorului sau al
autorităților administrative (în cazul constrângerii la muncă în timpul grevei).
Subiectul pasiv este circumstanțiat în persoana unui angajat sau a unui grup de angajaţi.
Situația premisă constă în existența unei decizii de declanșare a unei greve sau a unei greve în
desfășurare, indferent că este vorba despre o grevă legal declanșată sau cu ignorarea condițiilor
privind declararea acesteia.
Fapta poate fi comisă fie în preajma declanșării unei greve, fie în timpul desfășurării acesteia,
neputând fi de conceput săvârșirea ei în alte intervale de timp sau în alte împrejurări.
Elementul material din cadrul laturii obiective constă alternativ într-o acțiune de ameninţare (în
sensul art. 206 Cod penal) ori de exercitare de violențe (în sensul art. 193 alin. 1 Cod penal) având
drept scop fie împiedicarea unui angajat sau a unui grup de angajaţi să participe la grevă, fie,
dimpotrivă, obligarea acestora să muncească în timpul grevei.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru dreptul angajatului sau al grupului de angajați de
participa la grevă sau de a alege desfășurarea activității.
Din punct de vedere al laturii subiective, elementul subiectiv este caracterizat de vinovăție sub
forma intenției directe calificate prin scopul urmărit, acela de a obliga angajatul fie să participe la
grevă, fie să devină „spărgător de grevă”.
Infracțiunea în această variantă se urmărește din oficiu.
Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
La alin. 2 al art. 218 este incriminată condiţionarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop
limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor
sindicale, faptă ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240
de zile-amendă), dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Referirea la „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă” o apreciem ca fiind o eroare de
tehnică legislativă, nefiind admisibilă situația în care una și aceeași faptă ar fi susceptibilă de două
(sau mai multe) încadrări juridice întrucât ar însemna că legea penală este neclară, ceea ce ar
contraveni cerințelor statuate în practica CEDO în materie penală (legea penală trebuind a fi clară,
previzibilă și disponibilă).
Fapta constituie o stânjenire a activității sindicale ori chiar o discriminare a persoanelor alese în
conducerea organizațiilor sindicale, ceea ce pune în pericol relațiile sociale privind normala
derulare a exercițiului dreptului de asociere și de activitate în cadrul sindicatului.
Subiectul activ nu este circumstanțiat, iar subiectul pasiv constă într-un membru ales în organele
de conducere ale organizaţiilor sindicale de la orice nivel.
Ca situație premisă reținem existența unei organizații sindicale legal constituite.
Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acțiune de condiţionare sau
constrângere, în orice mod, urmărind limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei de către membrii
aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala desfășurare a activității sindicale, legătura
de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenției calificate prin scop, condiția -
cerință esențială atașată elementului subiectiv fiind aceea ca fapta să aibă ca scop limitarea
exercițiului atribuțiilor membrilor conducerii organizației sindicale, mobilul fiind reprezentat de
discriminare.
Acţiunea penală este pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Potrivit alin. 4 al art. 218, declararea grevei de către organizatori cu încălcarea condiţiilor
9
prevăzute la art. 191 alin. 1 ori la art. 202-205 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare
de la o lună la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă), dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.
Și în acest caz putem aduce aceeași critică privind nerespectarea regulilor de tehnică legislativă în
materie penală prin referire la ipoteza în care „fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.
Potrivit art. 191 alin. 1 participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe
la grevă sau să refuze să participe.
Potrivit art. 202-205 nu pot declara grevă:
- procurorii, judecătorii, personalul militar şi personalul cu statut special din cadrul M.Ap.N, al
M.A.I., al Ministerului Justiţiei şi din instituţiile şi structurile din subordinea sau coordonarea
acestora, inclusiv al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, al S.R.I., al S.I.E., al Serviciului
de Telecomunicaţii Speciale, personalul angajat de forţele armate străine staţionate pe teritoriul
României, precum şi alte categorii de personal cărora li se interzice exercitarea acestui drept prin
lege;
- personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu poate declara grevă din
momentul plecării în misiune şi până la terminarea acesteia;
- personalul îmbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc poate declara grevă
numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţiile internaţionale ratificate de statul român,
în condiţiile expuse anterior privind momentul declarării grevei;
- în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice,
în transporturile pe căile ferate, în unităţile care asigură transportul în comun şi salubritatea
localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, greva
este permisă cu condiţia ca organizatorii grevei să asigure serviciile, dar nu mai puţin de o treime
din activitatea normală.
Incriminarea privește abuzul de drept în exercitarea dreptului la grevă, impunând respectarea
cerințelor privind limitele legitime stabilite în exercitarea acestui drept pentru a nu se ajunge la
încălcarea unor drepturi fundamentale ale altor persoane.
Obiectul juridic privește relațiile sociale privind respectarea exercităriii dreptului la grevă cu
observarea strictă a limitelor legal stabilite.
Subiectul activ este circumstanțiat în persoana sau persoanele care organizează ori desfășoară în
mod spontan și fără organizare formală greva cu încălcarea cerințelor legale, indiferent că este
vorba despre membri de sindicat (inclusiv membrii ai conducerii sindicale) sau nu.
Subiectul pasiv principal în acest caz este statul (ca titular al intereselor societății în ansamblul
său), iar subiect pasiv secundar este unitatea (persoana juridică de drept public sau privat) în care
își desfășoară activitatea greviștii.
Elementul material este reprezentat de declararea grevei, cerința-condiție esențială atașată fiind
încălcarea prevederilor imperative ale art. 191 alin. 1 și art. 202-205 din lege.
Urmarea imediată este reprezentată de perturbarea sau împiedicarea activității unităților la care fac
referire art. 191 alin. 1 și art. 202-205, cu periclitarea unor interese publice, legătura de cauzalitate
fiind imediată (ex re).
Din punct de vedere subiectiv, fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, culpa fiind
exclusă.
Tentativa, deși posibilă, nu se pedepsește.
Acțiunea penală în cazul acestei infracțiuni se pune în mișcare din oficiu.

10
Infracţiuni contra drepturilor persoanelor încadrate în muncă
Infracţiuni prevăzute în Codul muncii, Legea nr. 53/2003
Aspecte comune infracţiunilor prevăzute în Codul muncii. Ca lege de bază care reglementează
raporturile individuale şi colective de muncă, controlul aplicării reglementărilor din domeniul
raporturilor de muncă şi jurisdicţia muncii, Codul muncii instituie totodată şi răspunderea juridică
pentru încălcarea dispoziţiilor sale, inclusiv răspunderea penală. În Titlul XI este inclus Capitolul
V, intitulat „Răspunderea penală”, care cuprinde dispoziţii cu caracter penal în art. 264 și 265.
Cadrul infracţiunilor este următorul: nerespectarea salariului minim sau refuzul de conformare la
inspecția de muncă (art. 264) şi nerespectarea regimului de muncă pentru minori și persoane
vulnerabile (art. 265).
Prin art. 127 punctul 1 din Legea nr. 187/2012, articolele 261-263 din Codul muncii (Legea nr.
53/2003) au fost abrogate la 1.02.2014, incriminările fiind însă preluate în Codul penal:
neexecutarea hotărârilor judecătorești - art. 287 alin. 1 literele (d) și (e).
Aspecte comune infracţiunilor prevăzute în Codul muncii
Aceste infracţiuni reprezintă fapte de nerespectare de către angajator a unor drepturi ale salariaţilor
recunoscute de lege în cadrul raporturilor de muncă. Ele au ca subiecţi activi persoanele juridice
sau fizice, în calitate de angajatori, sau reprezentanţi ai acestora, iar ca subiecţi pasivi persoane
care au calitatea de angajaţi sau chiar autorități publice din domeniul supravegherii relațiilor de
muncă.
Toate au ca element subiectiv vinovăţia sub forma intenţiei.
Acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute la art. 264 şi 265 se pune în mişcare din oficiu.

Nerespectarea salariului minim, refuzul de conformare la inspecția de muncă și munca „la

negru” (art. 264)
Potrivit art. 264 alin. 1, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an
sau cu amendă penală (sic!) – de la 120 la 240 de zile-amendă - fapta persoanei care, în mod
repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă salarii sub
nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut de lege.
Astfel este pedepsită persoana care încalcă dreptul salariatului de a primi cel puțin salariul minim
brut pe țară garantat în plată.
Obiectul juridic se referă la relațiile sociale de muncă privind respectarea obligativității plății cel
puțin a salariului minim pe economie pentru un program normal de lucru.
Subiectul activ este angajatorul (persoană fizică sau juridică), iar subiect pasiv principal este
angajatul, subiect pasiv secundar fiind statul și instituțiile colectoare ale contribuțiilor de asigurări
sociale.
Elementul material constă într-o acțiune de plată a unor drepturi salariale mai mici decât cele
stabilite prin lege, prejudiciindu-se astfel drepturile salariatului. Infracțiunea este una de pericol și
nu acceptă nicio cauză justificativă sau de neimputabilitate, existând prin lege un fond de garantare
a plății drepturilor salariale.
Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
Potrivit alin. (2), aceeași pedeapsă (închisoarea de la o lună la un an sau amenda de la 120 la 240
de zile-amendă) se aplică pentru infracţiunea constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a
prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare
la aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi

11
sănătăţii în muncă, în termen de cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări.
Este o incriminare a unei inacțiuni (omisiuni) intenționate.
)
Subiectul activ este tot un angajator, în acest caz subiect pasiv fiind organele competente în materia
verificării conformității relațiilor de muncă cu prevederile legale.
Elementul material este reprezentat de o inacțiune, infracțiunea consumându-se la momentul
expirării unui termen de 15 zile de la cea de a doua solicitare privind prezentarea de către angajator
a documentelor legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor
generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă.
Termenul de 15 zile este de drept penal substanțial, adică de 360 de ore (15 x 24 de ore) de la
primirea celei de a doua solicitări.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de control al relaţiilor
de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea
faptei odată cu expirarea termenului prevăzut de norma incriminatoare.

Refuzul de conformare la inspecția de muncă

Potrivit alin. 3 al art. 264, constituie infracţiune şi se sancţionează tot cu închisoare de la o lună la
un an sau cu amendă (de la 120 la 20 de zile-amendă) fapta constând în împiedicarea sub orice
formă a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte, spaţii,
terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le foloseşte în realizarea activităţii sale
profesionale, pentru a efectua verificări privitoare la aplicarea reglementărilor generale şi speciale
în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă.
Este o faptă constând fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune prin care un angajator împiedică să-și
exercite sarcinile lor de serviciu organele abilitate să verifice modul în care acest angajator își
îndeplinește obligațiile legale în materia dreptului muncii, obstrucționând astfel controlul.

Nerespectarea regimului de muncă pentru minori și persoane vulnerabile (art. 265)

În cazul alin. 1 al art. 265 este vorba despre fapta persoanei juridice sau fizice angajatoare sau a
reprezentantului acesteia de a angaja un minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau
folosirea sa pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul
de muncă al minorilor.
Potrivit art. 13 alin. 3 din lege, încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă,
iar potrivit art. 112 alin. 2, în cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă
este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână, şi potrivit art. 114 alin. 6 aceştia nu pot lucra peste
program, iar potrivit art. 124 nu pot presta muncă suplimentară. De asemenea, în conformitate cu
prevederile art. 128, minorii nu pot presta muncă de noapte.

Nerespectarea regimului de muncă pentru minori (art. 265 alin. 1)

Există şi alte măsuri de protecţie a minorilor: timp suplimentar de masă (art. 134 alin. 2), concediu
de odihnă suplimentar de minim 3 zile (art. 147), evitarea muncilor grele sau periculoase etc.
Nerespectarea de către angajator a tuturor acestor măsuri de protecţie a minorilor este de natură să
creeze o stare de pericol pentru dezvoltarea fizică a acestora sau pentru sănătatea lor, ceea ce a
impus incriminarea faptei prin Codul muncii.
12
Fapta se comite cu intenţie, ceea ce implică în primul rând cunoaşterea de către făptuitor atât a
vârstei, cât şi a regimului juridic aplicabil minorilor angajaţi, dar invocarea necunoaşterii acestor
condiţii preliminare de existenţă a infracţiuniii examinate nu poate fi acceptată în cazul culpei
angajatorului în aflarea acestor informaţii.

Nerespectarea regimului de muncă pentru persoane vulnerabile (art. 265 alin. 2)

Potrivit alin. 2 al art. 265, modificat prin OUG nr. 53/2017, primirea la muncă a unei persoane
aflate în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de
persoane, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Considerăm că este vorba despre o eroare de incriminare, fiind vorba despre o persoană victimă a
traficului de migranți, întrucât traficul de persoane (incriminat în art. 210 C.p.) are ca scop
exploatarea unei persoane (inclusiv prin supunerea la muncă forțată, potrivit art. 182 C.p.), iar
folosirea serviciilor unei persoane exploatate este incriminată prin art. 216 C.p., pedeapsa în acest
caz fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
În consecință, se impune rectificarea legii, pentru a prevedea incriminarea folosirii unei persoane
victimă a traficului de migranți, aceștia din urmă neavând drept de ședere legală.
Dacă munca prestată de persoanele prevăzute la alin. (2) sau la art. 264 alin. (4) este de natură să
le pună în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Art. 264 alin. (4) a fost abrogat prin chiar OUG nr. 53/2017, în data de 07.08.2017, dar alin.
(3) al art. 265 nu a fost actualizat.
Presupunem că termenul „integritate” se referă la integritatea corporală, fizică sau psihică, nu și la
integritatea morală.
Este incriminată și sancționată persoana angajatoare care primește la muncă persoane vulnerabile,
victime ale traficului de persoane sau de migranți, față de care nu sunt respectate normele de
sănătate și securitate în muncă.
Potrivit alin. (4), în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art.
264 alin. (4) - abrogat, instanţa de judecată poate dispune şi aplicarea uneia sau mai multora dintre
următoarele pedepse complementare:

Art. 265 din Codul muncii

a) pierderea totală sau parţială a dreptului angajatorului de a beneficia de prestaţii, ajutoare ori
subvenţii publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, pentru
o perioadă de până la 5 ani;
b) interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziţii publice
pentru o perioadă de până la 5 ani;
c) recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor ori subvenţiilor publice, inclusiv
fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, atribuite angajatorului pe o
perioadă de până la 12 luni înainte de comiterea infracţiunii;
d) închiderea temporară sau definitivă a punctului ori a punctelor de lucru în care s-a comis
infracţiunea sau retragerea temporară ori definitivă a unei licenţe de desfăşurare a activităţii
profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.
Potrivit alin. (5), în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art.
264 alin. (4) - abrogat, angajatorul va fi obligat să plătească sumele reprezentând:
a) orice remuneraţie restantă datorată persoanelor angajate ilegal. Cuantumul remuneraţiei se
presupune a fi egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepţia cazului în care fie angajatorul,
13
fie angajatul poate dovedi contrariul;
b) cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care angajatorul
le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal, inclusiv penalităţile de întârziere şi amenzile
administrative corespunzătoare;
c) cheltuielile determinate de transferul plăţilor restante în ţara în care persoana angajată ilegal s-
a întors de bunăvoie sau a fost returnată în condiţiile legii.
În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264 alin. (4) –
abrogat de către un subcontractant, atât contractantul principal, cât şi orice subcontractant
intermediar, dacă au avut cunoştinţă de faptul că subcontractantul angajator angaja străini aflaţi în
situaţie de şedere ilegală, pot fi obligaţi de către instanţă, în solidar cu angajatorul sau în locul
subcontractantului angajator ori al contractantului al cărui subcontractant direct este angajatorul,
la plata sumelor de bani prevăzute la alin. (5) lit. a) şi c).

Infracţiuni privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Prin această lege s-a creat cadrul juridic necesar protejării salariaţilor în cazul în care aceştia suferă
un accident de muncă sau o boală profesională, instituindu-se un buget public pentru acordarea de
despăgubiri persoanelor în cauză.
Dată fiind importanţa existenţei sumelor necesare acordării despăgubirilor, legea mai incrimina,
la 1.02.2014, în Capitolul X, intitulat „Răspunderea juridică”, doar o faptă considerată periculoasă
pentru sistemul de asigurări pentru accidente şi boli profesionale, şi anume deturnarea fondurilor
destinate asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale (art. 100).
În mod ciudat, prin art. 106 din Legea nr. 187/2012, la 1.02.2014 au fost abrogate numai art. 101
și alin. 2 al art. 103 din Legea nr. 346/2002, articolul 100 nefiind afectat.
Legea nr. 346/2002 a fost republicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 251 din 08.04.2014, art.
100 devenind art. 98.

Deturnarea fondurilor destinate asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale (art.
98)
Este fapta persoanei care utilizează sumele destinate asigurării pentru accidente de muncă şi boli
profesionale în alte scopuri decât cele prevăzute de lege (reprezentând o variantă atenuată a
deturnării de fonduri, incriminată în art. 307 C.p. și pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani).
Prin această faptă se creează o stare de pericol pentru buna funcţionare a sistemului de protecţie
socială în caz de accidente de muncă sau boli profesionale.
Veniturile din contribuţiile de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de
persoanele fizice şi juridice se prevăd distinct la partea de venituri a bugetului asigurărilor sociale
de stat și sunt destinate în exclusivitate pentru finanţarea prestaţiilor şi serviciilor de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale prevăzute de această lege, precum şi pentru
finanţarea organizării şi funcţionării sistemului de asigurare reglementat de această lege.
Cheltuielile pentru prestaţiile şi serviciile de asigurări pentru accidente de muncă şi boli
profesionale şi cheltuielile pentru organizarea şi funcţionarea acestui sistem se prevăd distinct la
partea de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Cheltuielile pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
se efectuează, potrivit art. 93 alin. (2), pentru:
a) reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
14
b) reabilitarea şi reconversia profesională;
c) investigaţii de specialitate şi analize de laborator, necesare stabilirii caracterului de
profesionalitate al bolilor;
d) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;
e) indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţia pentru reducerea
timpului de muncă;
f) compensaţiile pentru atingerea integrităţii;
g) despăgubirile în caz de deces;
h) rambursările de cheltuieli;
i) activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
j) servicii medicale acordate în unităţi sanitare cu personalitate juridică şi secţii/compartimente de
boli profesionale/medicina muncii sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina muncii
aflate în structura spitalelor pentru tratamentul acordat bolilor profesionale şi accidentelor de
muncă;
k) plata pensiilor de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională;
l) plata pensiilor de urmaş, în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală
profesională.
Subiect activ este persoana îndreptăţită să acorde sumele pentru acoperirea cheltuielilor
menţionate, care foloseşte sumele în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 93 alin. 2 sau pentru
finanţarea activităţii proprii a sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale.
Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă (de
la 120 la 240 de zile-amendă).
Considerăm că păstrarea acestei incriminări este doar o eroare a inițiatorului Legii nr. 187/2012,
perpetuată prin republicarea Legii nr. 346/2002 cu ignorarea inadvertențelor sale, întrucât nimic
nu justifică atenuarea răspunderii penale față de cea prevăzută în Codul penal, mai ales în cazul
deturnării unor fonduri publice având ca scop asigurările de accidente și boli profesionale.

CURS 2
Infracţiuni privind proprietatea intelectuală şi industrială
Infracţiuni contra dreptului de autor şi drepturilor conexe

 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 8 din 14 martie 1996 (M.Of. al
României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996), modificată şi completată prin Legea nr.
285/2004, O.U.G. nr. 123 din 1 septembrie 2005, modificată (abrogarea art. 144) prin O.U.G.
15
 nr. 190/2005, aprobată prin Legea nr. 329/2006 de aprobare a O.U.G nr. 123/2005,
modificată prin Legea nr. 202/2010 („mica reformă”), Legea nr. 71/2011 (privind intrarea în
vigoare a Codului civil) și Legea nr. 187/2012 privind intrarea în vigoare a Codului penal
2009.
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 8/1996
Potrivit dispoziţiilor art. 1 al Legii nr. 8/1996, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice
sau ştiinţifice, precum şi asupra oricăror asemenea opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi
garantat prin lege.
În acest sens, în art. 7 se precizează ca obiectul dreptului de autor este constituit din operele
originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea
de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, enumerând
în dispoziţiile de la literele a)–i) operele de creaţie intelectuală ce formează acest obiect.
Legea cuprinde, de asemenea, dispoziţiile privitoare la conţinutul dreptului de autor, la protecţia
şi limitele exercitării dreptului de autor, la drepturile conexe dreptului de autor, la gestiunea şi
apărarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe.

O atenţie specială este acordată în cadrul legii apărării prin mijloace juridice, inclusiv de drept
penal, a drepturilor patrimoniale şi a drepturilor conexe. Sunt semnificative, în acest sens,
dispoziţiile din Titlul III din lege privitor la gestiunea şi apărarea dreptului de autor şi a drepturilor
conexe, care au fost modificate prin actele normative menţionate. Avem în vedere în mod special
capitolul al III-lea intitulat „Măsuri de protecţie, proceduri şi sancţiuni”, căruia i s-au adus succesiv
modificări, introducându-se dispoziţii sancţionatoare noi, inclusiv de drept penal. Infracţiunile
contra drepturilor de autor au suferit ultimele modificări prin Legea nr. 187/2012.
În urma acestor modificări, cadrul infracţiunilor privind dreptul de autor este format din
următoarele infracţiuni:
1) efectuarea de operaţiuni cu mărfuri pirat (art. 1396),
2) punerea la dispoziţia publicului, fără consimţământul celor în drept, a produselor purtătoare de
drepturi conexe sau sui generis (art. 1398),
3) reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator (art. 1399),
4) operaţiuni neutorizate cu opere sau produse purtătoare de drepturi conexe (art. 140),
5) însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere (art. 141),
6) efectuarea de operaţiuni ilicite cu dispozitive de control al accesului la servicii de programe cu
acces condiţionat ( art. 1411),
7) efectuarea de operaţiuni cu dispozitive care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie
(art. 143).
Aceste infracţiuni, foarte diferite între ele sub aspectul obiectului juridic special şi al modalităţilor
de periclitare sau vătămare a dreptului de autor sau a drepturilor conexe, au totuşi în comun
obiectul juridic generic şi anume dreptul de autor al unor opere de creaţie intelectuală, potrivit
legii, privit nu atât sub aspectul său moral, cât sub aspectul patrimonial.
În ciuda particularităţilor lor, infracţiunile contra dreptului de autor se includ în grupa mare a
infracţiunilor contra patrimoniului.
Infracţiunile având acest obiect sunt periculoase nu numai pentru titularii dreptului de autor al
operelor de creaţie literară, ştiinţifică sau artistică, din cele mai diverse domenii, dar şi pentru
societate în ansamblul său, deoarece nicio societate nu se poate dezvolta fără înflorirea creaţiei
umane în toate domeniile.

16
Efectuarea de operaţiuni cu mărfuri pirat (art. 1396)
În varianta simplă, prevăzută în alin. (1) al art. 1396 al Legii nr. 8/1996, constituie infracţiune fapta
persoanei care realizează mărfuri pirat, cu orice mijloace şi în orice mod, în scopul distribuirii
acestora, fără a se urmări, direct sau indirect, un avantaj material, sau care plasează mărfurile pirat
sub regim vamal definitiv de import sau export, sub un regim vamal suspensiv ori în zone libere
sau, în fine, introduce în orice mod, mărfurile pirat pe piaţa internă.
Conform explicaţiei din alin. (6) al aceluiaşi articol, prin mărfuri pirat se înţelege: toate copiile,
indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimţământul titularului de drepturi sau al
persoanei legal autorizate de acesta şi care sunt executate, direct ori indirect, total sau parţial, de
pe un produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele
acestora.
Realizarea şi introducerea pe piaţa internă a mărfurilor pirat sunt fapte periculoase atât prin
prejudiciul cauzat titularului de drepturi de autor, cât şi prin sustragerea de la plata taxelor legale.
Subiecţii nu sunt calificaţi.
Forma de vinovăţie cerută de lege este intenţia calificată prin scopul distribuirii mărfurilor pirat
realizate şi intenţia directă sau indirectă în celelalte operaţiuni.
În această variantă, infracţiunea se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
între 180 și 300 zile-amendă, iar pentru persoana juridică între 120 și 240 de zile-amendă.
În varianta asimilată din alin. (2) al aceluiaşi articol, infracţiunea constă în fapta persoanei care
oferă, distribuie, deţine ori depozitează sau transportă, în scopul distribuirii, mărfuri pirat.
Şi în această variantă fapta este periculoasă prin atingerea adusă dreptului de autor, iar intenţia este
calificată prin scopul urmărit prin efectuarea diferitelor operaţiuni cu mărfuri pirat.
Pedeapsa este tot închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă între 180 și 300 zile-amendă, iar
pentru persoana juridică între 120 și 240 de zile-amendă.
În alin. (3) al articolului examinat este prevăzută o variantă agravată a variantelor din alin. (1) şi
(2) ale infracţiunii, care se realizează atunci când faptele prevăzute în primele două alineate sunt
săvârşite în scop comercial.
Potrivit explicaţiilor din alineatul (7) al aceluiaşi articol, prin scop comercial se înţelege urmărirea
obţinerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material.
Acest scop se prezumă, se arată în alineatul următor, dacă marfa pirat este identificată la sediul, la
punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii
economici care au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea sau
transportul de produse purtătoare de drepturi de autor ori de drepturi conexe.
Pentru existenţa agravantei trebuie să se facă dovada existenţei scopului comercial al operaţiunilor,
în cazurile în care acesta nu se prezumă.
Pedeapsa pentru această variantă agravată este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În alin. (4) este prevăzută ca variantă aparte închirierea sau oferirea spre închiriere de mărfuri pirat,
fapte sancţionate, ca şi în varianta precedentă, cu închisoare de la 2 la 7 ani.
O variantă a operaţiunilor cu mărfuri pirat este prevăzută în alin. (5) al art. 139 6 şi ea constă în
promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloc şi în orice mod, inclusiv prin utilizarea anunţurilor
publice ori a mijloacelor electronice de comunicare sau prin expunerea ori prezentarea către public
a listelor sau a cataloagelor de produse.
Fapta, în această variantă, se săvârşeşte cu intenţie, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea
de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
Tentativa nu se pedepseşte.

17
Cauze de nepedepsire și de atenuare a pedepsei (art. 1431)
Potrivit art. 1431 alin. (1), nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea
penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea
comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 1396 , permiţând astfel identificarea şi tragerea
la răspundere penală a celorlalţi participanţi.
Potrivit alin. (2), persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 1396 şi care, în
timpul urmăririi penale, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor
persoane care au săvârşit infracţiuni legate de mărfuri pirat sau de dispozitive pirat de control al
accesului, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
La alin. (3) este prevăzută o altă cauză de atenuare a pedepsei atunci când persoanele care au
săvârşit infracţiuni prevăzute de legea drepturilor de autor au reparat, până la terminarea cercetării
judecătoreşti în faţa primei instanţe, prejudiciul cauzat titularului de drepturi, limitele speciale ale
pedepsei reducându-se la jumătate.

Punerea la dispoziţia publicului, fără consimţământul celor în drept, a produselor purtătoare

de drepturi conexe sau sui-generis (art. 1398)
Este fapta persoanei care pune la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte reţele de
calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi, operele ori produsele purtătoare de
drepturi conexe sau de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date ori a cópiilor acestora,
indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales
individual.
Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înţelege, potrivit dispoziţiilor art. 140 alin. (2) din
lege, interpretările sau execuţiile artistice fixate, fonogramele, videogramele şi propriile emisiuni
ori servicii de programe ale organismelor de radiodifuziune şi de televiziune.
Fabricantul de baze de date este persoana fizică sau juridică ce a făcut o investiţie substanţială,
cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii, verificării şi prezentării conţinutului unei baze de date.
El are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza extragerea sau reutilizarea conţinutului unei baze
de date, fiind titularul dreptului sui-generis în acest sens.
Fapta este periculoasă deoarece aduce atingere titularilor de drepturi de autor şi drepturi conexe
sau sui-generis. De aceea fapta a fost incriminată şi sancţionată penal.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea se caracterizează prin vinovăţia sub forma intenţiei, care implică
existenţa la făptuitor a cunoștinței că pune la dispoziţia publicului operele sau produsele purtătoare
de drepturi de autor fără consimţământul titularilor acestor drepturi.
Tentativa nu se pedepseşte.
Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă între 180 și 300 zile-amendă, iar
pentru persoana juridică între 120 și 240 de zile-amendă.

Reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator (art. 1399)

Este fapta persoanei care reproduce, fără autorizaţie, pe sisteme de calcul, programele pentru
calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare, executare, afişare ori
transmitere în reţea internă.
Este o faptă periculoasă, deoarece aduce atingere dreptului de autor al unui program de calculator,
titularul acestui drept fiind singurul îndreptăţit, potrivit art. 73 lit. a) din lege, să realizeze şi să
autorizeze reproducerea permanentă sau temporară a unui program, integral sau parţial, prin orice
18
mijloc şi sub orice formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de instalarea,
stocarea, rularea sau executarea, afişarea sau transmiterea în reţea.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca reproducerea pe sisteme de calcul a
programelor pentru calculator să fie neautorizată.
Forma de vinovăţie necesară pentru existenţa infracţiunii este intenţia.
Pedeapsa prevăzută pentru acest articol este tot închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
între 180 și 300 zile-amendă, iar pentru persoana juridică între 120 și 240 de zile-amendă.

Efectuarea de operaţiuni neautorizate cu opere sau produse purtătoare de drepturi conexe (art.
140)
Potrivit dispoziţiilor art. 140 din Legea nr. 8/1996, constituie infracţiune fapta persoanei care, fără
autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de această lege, săvârşeşte
vreuna dintre următoarele fapte:
a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe.
Potrivit dispoziţiei din alin. (2) al articolului examinat, prin produse purtătoare de drepturi conexe
se înţelege interpretările sau creaţiile artistice fixate, fonogramele, videogramele şi propriile
emisiuni ori servicii de programe ale organismelor de radiodifuziune şi de televiziune.
În sensul legii, se consideră fixare încorporarea sunetelor, imaginilor ori a sunetelor şi imaginilor
sau a reprezentării digitale a acestora pe suport care permite perceperea, reproducerea ori
comunicarea publică a lor, cu ajutorul unui dispozitiv (art. 98 alin. 2).
Tot potrivit legii, se consideră înregistrare sonoră sau fonogramă fixarea sunetelor provenite dintr-
o interpretare ori execuţie sau a altor sunete ori a reprezentării digitale a acestor sunete, alta decât
sub forma unei fixări încorporate într-o operă cinematografică sau în altă operă audiovizuală (art.
103 alin. 1).
De asemenea, în lege se arată că se consideră înregistrare audiovizuală sau videogramă orice fixare
a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet,
oricare ar fi metoda şi suportul utilizate pentru această fixare (art. 1061);
b) distribuirea, închirierea sau importul pe piaţa internă al operelor ori al produselor purtătoare de
drepturi conexe, altele decât mărfurile pirat;
c) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
d) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
e) realizarea de opere derivate;
f) fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor de
radiodifuziune sau de televiziune.
g) încălcarea prevederilor art. 134 (privind exercitarea gestiunii colective).
În concepţia legiuitorului, săvârşirea faptelor enumerate constituie infracţiuni de-sine-stătătoare.
La toate forma de vinovăţie este intenţia, iar săvârşirea fiecărei infracţiuni atrage, potrivit legii,
pedeapsa cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă) ,
urmând ca, în caz de pluralitate de fapte prevăzute la diversele litere, să se aplice dispoziţiile
privitoare la concursul de infracţiuni.

Însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere (art. 141)

Este fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi
o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie.
19
Potrivit art. 3 alin. 1 din lege, are calitatea de autor persoana (sau persoanele) care a creat opera,
iar dreptul de autor aparţine acesteia (acestora).
Însuşirea fără drept a calităţii de autor este o faptă periculoasă social, care privează pe autor de
acest drept (plagiat).
Potrivit dispoziţiei art. 4 alin. 1 din lege, se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana
sub numele căreia opera a fost adusă la cunoştinţă publică pentru prima oară.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie concordanţa dintre calitatea de autor al unei
opere şi persoana sub al cărei nume opera a fost adusă la cunoştinţă publică pentru prima dată,
precum şi relaţiile sociale care nu se pot forma şi dezvolta normal decât cu apărarea concordanţei
menţionate.
Infracţiunea nu are un obiect material, fiind vorba despre un drept subiectiv intangibil (necorporal),
indiferent de suport sau de existența unui suport material pentru opera însușită ori de valoarea
patrimonială a acesteia.
Subiecţii infracţiunii nu sunt caracterizaţi prin lege. Autor al infracţiunii poate fi orice persoană,
iar subiect pasiv, deşi necaracterizat, nu poate fi decât persoana care are calitatea de autor al unei
opere.
În structura acestei infracţiuni există, alături de conţinutul constitutiv, o situaţie premisă constând
în preexistenţa calităţii de autor al unei opere, recunoscută în persoana autorului ei.
În cadrul laturii obiective a conţinutului constitutiv, locul principal îl ocupă elementul material,
care constă în acţiunea de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere.
Există o cerinţă esenţială ataşată elementului material: însuşirea calităţii de autor să se facă fără
drept.
Se creează posibilitatea ca făptuitorul să valorifice patrimonial dreptul de autor, în dauna
adevăratului autor.
În cadrul laturii subiective, elementul subiectiv este caracterizat de vinovăţia sub forma intenţiei.
Și în acest caz pedeapsa prevăzută pentru plagiat este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă între 180 și 300 zile-amendă, iar pentru persoana juridică între 120 și 240 de zile-amendă.
Potrivit alin. (2), împăcarea înlătură răspunderea penală.

Efectuarea de operaţiuni ilicite cu dispozitive de control al accesului la servicii de programe cu

acces condiţionat (art. 1411)
Prin dispoziţiile acestui articol au fost incriminate ca infracţiuni şi sancţionate diferit o serie de
fapte reprezentând operaţiuni ilicite cu dispozitivele de control al accesului la servicii de programe
cu acces condiţionat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor din alin. 1 al art. 1411, constituie infracţiune fapta persoanei care
produce, importă, distribuie, deţine, instalează, întreţine sau înlocuieşte, în orice mod, dispozitivele
de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe cu acces
condiţionat.
Toate aceste operaţiuni sunt periculoase pentru dreptul autorilor de programe cu acces condiţionat
atunci când sunt operațiuni ilicite (fără drept), condiție care, dintr-o nepermisă eroare de redactare,
nu a mai fost prevăzută de textul incriminator intrat în vigoare la 1.02.20014.
Forma de vinovăţie este intenţia.
Infracţiunea în această variantă se pedepseşte tot cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
între 180 și 300 zile-amendă, iar pentru persoana juridică între 120 și 240 de zile-amendă.
20
Prin dispoziţiile din alin. 2 este incriminată ca infracţiune fapta persoanei care se racordează fără
drept sau care racordează fără drept o altă persoană la servicii de programe cu acces condiţionat.
Este o atingere directă a dreptului de autor al programelor cu acces condiţionat.
Racordarea trebuie să fie făcută fără drept.
Şi în această variantă infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie.
Corespunzător gradului de pericol social mai redus al acestei variante pedeapsa prevăzută de lege
este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă între 120 și 240 zile-amendă, iar pentru
persoana juridică între 120 și 240 de zile-amendă.

Potrivit dispoziţiilor din alin. 3, constituie infracţiuni utilizarea anunţurilor publice ori a
mijloacelor electronice de comunicare în scopul promovării dispozitivelor pirat de control al
accesului la serviciile de programe cu acces condiţionat, precum şi expunerea sau prezentarea către
public în orice mod, fără drept, a informaţiilor necesare confecţionării de dispozitive de orice fel,
apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de programe precizate, cu acces condiţionat, ori
destinate accesului neautorizat, în orice mod, la astfel de servicii.
Obiectul juridic al acestor infracţiuni îl constituie securitatea serviciilor de programe cu acces
condiţionat şi relaţiile sociale dependente de apărarea acestei valori.
Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea, în orice modalitate, se săvârşeşte cu intenţie.
Pedeapsa este închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).
În alin. 4 al articolului examinat este incriminată vânzarea sau închirierea dispozitivelor pirat de
control al accesului, adică , potrivit alin. (5), a oricărui dispozitiv a cărui confecţionare nu a fost
autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin lege în raport cu un anumit serviciu de
programe de televiziune cu acces condiţionat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu.
Pericolul social decurge din faptul că prin vânzarea sau închirierea dispozitivelor pirat menţionate
se creează posibilitatea utilizării acestora în vederea racordării fără drept la servicii de programe,
aducând-se astfel atingere drepturilor de autor aferente.
Pericolul social al acestor fapte este evident şi de asemenea este evidentă vinovăţia cu care sunt
săvârşite (intenţia).
De aceea pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la un an la 5 ani.

Efectuarea de operaţiuni cu dispozitive care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie

(art. 143)
În varianta prevăzută în alin. 1 al acestui articol constituie infracţiune fapta persoanei care, fără
drept, produce, importă, distribuie sau închiriază, oferă în orice mod spre vânzare sau închiriere
ori deţine în vederea comercializării dispozitive sau componente care permit neutralizarea
măsurilor tehnice de protecţie ori care prestează servicii ce conduc la neutralizarea măsurilor
tehnice de protecţie ori care neutralizează aceste măsuri tehnice de protecţie, inclusiv în mediul
digital.
Prin măsuri tehnice, în sensul prevederilor alin. 2 al art. 1385 din lege, se înţelege utilizarea oricărei
tehnologii, a unui dispozitiv sau a unei componente care, în cadrul funcţiilor sale normale, este
destinată să împiedice sau să limiteze actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor
recunoscute prin legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe.
Pericolul social al faptelor examinate decurge din ameninţarea pe care o prezintă pentru sistemele
de protecţie şi în ultimă consecinţă pentru drepturile de autor sau conexe.
21
Fapta se săvârşeşte cu intenţie, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică, 120 la 240 de zile amendă
pentru persoana juridică).
Prin dispoziţiile alin. 2 al aceluiaşi articol este incriminată ca infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă) fapta persoanei
care, fără drept, înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produse protejate ori
modifică pe acestea orice informaţie sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor
sau al drepturilor conexe aplicabil.
Faptele sunt periculoase deoarece reprezintă manopere dolosive prin care se înlătură măsurile
destinate să protejeze drepturile de autor sau conexe asupra operelor sau produselor protejate cu
care se efectuează operaţiuni comerciale.
Faptele se săvârşesc cu intenţie directă sau indirectă. Legea prevede că făptuitorul ştie sau trebuie
să ştie care sunt consecinţele posibile ale faptelor sale, în sensul că, dacă nu ştie, are obligaţia să
se intereseze asupra acestora, iar dacă nu o face, înseamnă că acceptă toate consecinţele, acţionând
cu intenţie indirectă.
Ca şi în cazul celorlalte infracţiuni din aceeaşi lege, tentativa nu se pedepseşte.

Cazuri de nepedepsire sau de reducere a pedepsei pentru infracţiunile de efectuare de operaţiuni

cu mărfuri pirat (art. 1431)
Potrivit dispoziţiilor din alin. 1 al acestui articol, nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a
fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau
înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 1396, permiţând astfel
identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi.
Dispoziţiile se referă la un caz particular de aplicare a prevederilor art. 367 alin. 4
C.p. („Constituirea unui grup infracţional organizat”).
Existenţa cazului de nepedepsire prevăzut în alin. 1 din art. 1431 din Legea nr. 8/1996 presupune
preexistenţa participării persoanei beneficiare la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii
uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 1396 din aceeaşi lege.
Condiţia este autodenunţarea participării, făcută de o persoană înainte de a fi începută urmărirea
penală împotriva sa pentru participarea la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia
dintre infracţiunile menţionate, prevăzute în art. 1396.
În alin. 2 al art. 1431 din legea examinată se prevede că persoana care a comis una dintre
infracţiunile prevăzute la art. 1396 şi care, în timpul urmăririi penale, denunţă şi facilitează
identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de
mărfuri pirat sau de dispozitive pirat de control al accesului, beneficiază de reducerea la jumătate
a limitelor pedepsei prevăzute de lege, prevedere asemănătoare celei de la alin. (5) al art. 367 C.p..
Condiţiile aplicării acestei cauze de reducere a pedepsei se referă la calitatea beneficiarului de
autor al uneia dintre infracţiunile de efectuare de operaţiuni cu mărfuri pirat prevăzute în art. 1396
din lege, care denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane
care au săvârşit infracţiuni legate de mărfuri pirat sau de dispozitive pirat de control al accesului.
Toate acestea trebuie făcute în cursul urmăririi penale a persoanei pentru infracţiunea săvârşită,
ceea ce presupune încadrarea faptei săvârşite în una dintre dispoziţiile art. 1396 pentru ca limitele
corespunzătoare ale pedepsei să se reducă la jumătate ca efect al acestei cauze speciale.
Potrivit alin. (3) al art. 1431, în cazul în care persoanele care au săvârşit infracţiuni prevăzute de
prezenta lege au reparat, până la terminarea cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe,
22
prejudiciul cauzat titularului de drepturi, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Infracţiuni la regimul drepturilor privind invenţiile, desenele şi modelele, mărcile şi

indicaţiile geografice
Legea privind brevetele de invenţie nr. 64/1991
 Legea privind brevetele de invenţie nr. 64 din 11 octombrie 1991, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 19 august 2014.
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 64/1991. Legea stabileşte
regimul juridic al invenţiilor, condiţiile de eliberare a brevetului de invenţie, precum şi drepturile
pe care acesta le conferă titularului său.
atenţie specială este acordată în lege apărării drepturilor privind invenţiile, în care scop sunt
prevăzute în Capitolul VII mijloacele juridice necesare acestei apărări, inclusiv mijloace de drept
penal.
Dispoziţiile cu caracter penal sunt cuprinse în articolele 55, 56 şi 59 şi ele prevăd următoarele
incriminări: însuşirea fără drept a calităţii de inventator (art. 55), contrafacerea obiectului unui
brevet de invenţie (art. 56) şi divulgarea datelor cuprinse în cererile de brevet (art. 59).
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 64/1991
Toate aceste infracţiuni au ca obiect juridic comun drepturile conferite, potrivit legii, titularului
unui brevet de invenţie şi cărora li se aduce atingere într-un fel sau altul prin faptele incriminate.
Totodată se aduce atingere relaţiilor sociale de ordin patrimonial care nu pot exista şi nu se pot
desfăşura normal fără respectarea necondiţionată a drepturilor conferite de brevetul de invenţie
titularului său.
Apărarea prin mijloace de drept penal a acestor drepturi exprimă recunoaşterea însemnătăţii
sociale a invenţiilor, astfel încât apărarea drepturilor legate de acestea răspunde nu numai
intereselor titularilor de brevet, dar şi intereselor generale ale societăţii.
Este de subliniat că toate aceste infracţiuni au ca subiect pasiv inventatorul sau titularul real al unui
brevet de invenţie, chiar dacă subiectul activ este diferit de la o infracţiune la alta.
La toate există ca element comun forma de vinovăţie a intenţiei.

Însuşirea fără drept a calităţii de inventator (art. 55)

Este fapta persoanei care îşi însuşeşte fără drept, în orice mod, calitatea de inventator, adică îşi
atribuie, fără să fie adevărat, calitatea de persoană care a creat invenţia.
Întrucât drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate prin acordarea unui brevet de
invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), în condiţiile legii, însuşirea fără
drept a calităţii de inventator nu se poate comite decât în cadrul procedurii de soluţionare a cererii
de brevet sau a celei de soluţionare a contestaţiilor ori cererilor de revocare a brevetului de invenţie.
În aceste condiţii, însuşirea calităţii de autor al unei invenţii ce nu-i aparţine ar fi posibilă, aşa cum
s-a susţinut în doctrină, prin însuşirea, fără consimţământul autorului, a documentaţiei necesare
brevetării invenţiei şi folosirea acesteia pentru înregistrarea la OSIM a unei cereri de brevet sau
înregistrarea unei asemenea cereri având ca obiect un proiect aparţinând unei alte persoane fără
aprobarea acesteia.
Fapta este periculoasă deoarece aduce atingere în mod direct dreptului recunoscut inventatorului
prin brevetul de invenţie de a beneficia atât moral, cât şi material de acest drept, ceea ce justifică
incriminarea şi sancţionarea ei ca infracţiune.
23
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie situaţia juridică şi de fapt din care rezultă
calitatea de inventator a unei persoane şi relaţiile sociale care depind de existenţa şi recunoaşterea
acestei calităţi.
Infracţiunea nu are un obiect material.
Subiect activ nemijlocit sau autor al acestei infracţiuni poate fi orice persoană, inclusiv un coautor
al invenţiei, iar subiect pasiv este autorul real al invenţiei.
Î
În structura infracţiunii există, alături de conţinutul constitutiv, o situaţie premisă constând în
preexistenţa unei proceduri legale de acordare a brevetelor de invenţie şi de recunoaştere, în acest
mod, a calităţii de inventator a unei persoane.
Latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii are ca principală componentă elementul
material, care constă în efectuarea, în cadrul procedurii de acordare a brevetului de invenţie, a unor
acţiuni în scopul însuşirii fără drept a calităţii de inventator.
Aceste acţiuni pot consta în prezentarea de false dovezi cu privire la crearea unei invenţii şi la
paternitatea acesteia.
Cerinţa esenţială pentru existenţa elementului material este lipsa oricărui temei real pentru
justificarea calităţii pretinse, ceea ce înseamnă însuşirea fără drept a calităţii de inventator.
Latura subiectivă conţine ca element subiectiv vinovăţia sub forma intenţiei. Deşi legea nu o cere
explicit, acţiunile întreprinse trebuie să aibă ca scop obţinerea pe nedrept a calităţii de inventator.

În literatura de specialitate s-a considerat că săvârşeşte infracţiunea de însuşire fără drept a calităţii
de inventator prin înregistrarea la OSIM a unei cereri de brevet, în calitate de inventator, persoana
care a uzurpat această calitate.
Soluţia este corectă având în vedere că, potrivit art. 13 alin. 5 din lege, în toate procedurile în faţa
OSIM solicitantul este considerat a fi persoana îndreptăţită la acordarea brevetului.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca acest scop să fie realizat.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii, cu scopul arătat, a acţiunilor prin care se
pretinde, fără temei, recunoaşterea calităţii de inventator.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de
zile-amendă).
Potrivit alin. 2 al art. 55 împăcarea înlătură răspunderea penală. Această nouă prevedere se
corelează cu cea din art. 231 alin. (2) C.p. potrivit căreia împăcarea înlătură răspunderea penală în
cazul infracțiunilor de furt și al unora dintre variantele furtului calificat.
Având în vedere faptul că art. 229 din Codul penal 2009 prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10
ani pentru furtul de produse petroliere, componente ale sistemelor de irigații etc., indiferent de
valoarea acestora, considerăm că însușirea calității de inventator, având în vedere consecințele
patrimoniale negative pentru autor, care poate suferi, în anumite cazuri, pierderi de ordinul
milioanelor de euro sau mai mari, pedeapsa prevăzută de legea specială pentru protejarea
inventatorului apare ca derizorie, nesocotind valoarea reală a invențiilor pentru societate în
ansamblu, nu doar pentru autorii lor.

Contrafacerea obiectului unui brevet de invenţie (art. 56)

Este fapta persoanei care efectuează, fără consimţământul titularului de brevet, următoarele acte:
a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii
spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
24
b) utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în
aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul
brevetului este un procedeu.
Condiția-cerință esențială de existență a infracțiunii este ca aceste încălcări să fie săvârşite după
data publicării cererii de brevet de invenţie.
În art. 31 alin. 1 se prevede că brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de
exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată.
Potrivit art. 30 alin. (1), durata brevetului de invenţie este 20 de ani, cu începere de la data de
depozit.
Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie starea de fapt a obiectului unei invenţii, aşa cum este
acesta determinat prin brevetul de invenţie, şi relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror
dezvoltare normală este dependentă de apărarea neştirbită a obiectului brevetului unei invenţii.
Infracţiunea poate avea un obiect material atunci când obiectul invenţiei este un produs.
Din examinarea textului incriminator se constată că acţiunile de contrafacere, adică de fabricare,
folosire sau punere în circulaţie a obiectului unei invenţii, se referă totdeauna la un obiect material.
Subiecţii infracţiunii nu sunt caracterizaţi, astfel încât poate fi autor al infracţiunii orice persoană,
iar subiectul pasiv este titularul brevetului de invenţie sau succesorii săi în drepturi în condiţiile
legii.
În structura infracţiunii există, pe lângă conţinutul constitutiv al acesteia, o situaţie premisă
constând în preexistenţa, sub o anumită formă şi stare, a obiectului unui brevet de invenţie, situaţie
schimbată prin săvârşirea acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii.
Conţinutul constitutiv al infracţiunii cuprinde cele două laturi, obiectivă şi subiectivă. Latura
obiectivă conţine ca principală componentă elementul material constând în acţiunea de fabricare,
folosire, oferire spre vânzare, vânzare sau import în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori
vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs, respectiv acțiunea de utilizare a
procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al
produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un
procedeu.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca acţiunile incriminate să fie săvârşite fără
drept și după data la care s-a publicat cererea de brevet.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de fapt contrare celei existente în situaţia premisă,
cu consecinţa de drept civil constând în producerea unui prejudiciu în patrimoniul subiectului
pasiv.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată trebuie să fie dovedită. În
cazul în care obiectul brevetului este o metodă, aceasta se prezumă relativ că a fost folosită la
obținerea unui obiect nou, similar celui obținut prin metoda brevetată, revenind inculpatului
sarcina de a dovedi că a folosit o altă metodă.
Latura subiectivă are în componentă principală elementul subiectiv ce constă în vinovăţia sub
forma intenţiei.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii urmării imediate, iar pedeapsa pentru
infracţiunea consumată este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).
Pentru prejudiciile cauzate, titularul brevetului are dreptul la despăgubiri potrivit dreptului comun
şi poate solicita instanţei judecătoreşti competente să dispună măsura confiscării sau, după caz, a
distrugerii produselor contrafăcute.
Aceeaşi măsură de siguranţă se poate lua şi cu privire la materialele şi echipamentele care au servit
25
la săvârşirea infracţiunii de contrafacere.
Potrivit art. 56 alin. (2), împăcarea înlătură răspunderea penală.
Având în vedere cele menționate la art. 55 privind pedepsele mult mai mari aplicabile pentru furtul
calificat, pedeapsa prevăzută pentru contrafacerea obiectului unei invenții, potrivit art. 56, apare și
ea ca derizorie și, practic, o încurajare a comportamentului infracțional în domeniu, în condițiile
în care, în statele cu economie de piață, apărarea bazelor economice ale societății reprezintă o
obligație esențială.

Divulgarea datelor cuprinse în cererile de brevet (art. 59)

Este fapta persoanei care face parte din personalul OSIM sau care efectuează lucrări în legătură cu
invenţiile de a divulga datele cuprinse în cererile de brevet, până la publicarea lor.
Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 38 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 republicată, care
prevăd că invenţia care face obiectul cererii de brevet depuse la OSIM nu poate fi divulgată fără
acordul solicitantului, până la publicarea acesteia, şi are caracterul stabilit de legea specială până
la publicare.
Fapta este aşadar periculoasă pentru că aduce atingere drepturilor autorului unei invenţii
nerecunoscute încă prin brevet, făcând posibilă însuşirea fără drept a calităţii de inventator,
infracţiune examinată anterior.
Aşa cum se prevede în art. 15 alin. 4 din lege, cererea de brevet de invenţie, formulată în condiţiile
legii, se depune la OSIM şi constituie depozitul naţional reglementar.
Conform art. 22 alin. 1, cererile de brevet de invenţie, pentru care a fost constituit depozitul
naţional reglementar, sunt publicate imediat după expirarea unui termen de 18 luni de la data de
depozit sau, dacă a fost recunoscută o prioritate, de la data acestei priorităţi, cu excepţia celor
prevăzute în art. 38 alin. 2 referitoare la invenţiile cărora li se atribuie regimul de informații secrete
de stat.
Reţin, de asemenea, atenţia dispoziţiile art. 32 potrivit cărora, cu începere de la data publicării
cererii de brevet, în conformitate cu prevederile art. 22, cererea asigură solicitantului, în mod
provizoriu, protecţia conferită potrivit dispoziţiilor art. 31, cu excepţia cazurilor în care cererea de
brevet de invenţie a fost respinsă, retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă.
Cu aceste precizări apare evident caracterul periculos al faptei şi se justifică incriminarea şi
sancţionarea ei ca infracţiune.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie caracterul confidenţial al cererii de brevet de
invenţie decurgând din înregistrarea cererii la OSIM şi relaţiile sociale cu caracter patrimonial a
căror existenţă şi a căror dezvoltare normală depind de apărarea acestei confidenţialităţi.
În principiu, infracţiunea nu are un obiect material decât în situaţia în care divulgarea are ea însăşi
un obiect material.
Subiecţii acestei infracţiuni sunt circumstanţiaţi prin condiţiile de incriminare.
Subiect activ nu poate fi decât o persoană din cadrul OSIM sau o altă persoană care efectuează
lucrări în legătură cu invenţiile, mai exact spus în legătură cu recunoşterea calităţii de autor al unei
invenţii.
Ţinând seama de calitatea subiectului activ şi de condiţiile în care este săvârşită, această infracţiune
prezintă în fapt caracterele unei variante de specie a abuzului în serviciu.
Subiectul pasiv este autorul invenţiei divulgate în total sau în parte şi care suportă consecinţele
morale şi materiale ale divulgării invenţiei sale.
Şi în structura infracţiunii de divulgare a datelor cuprinse în cererile de brevet există o situaţie
26
premisă constând din existenţa, în cadrul procedurii de soluţionare a cererilor sau contestaţiilor în
legătură cu brevetele de invenţie, a unei cereri de brevet formulate în condiţiile legii.
Latura obiectivă a conţinutului constitutiv are drept componentă principală elementul material
constând în acţiunea de divulgare, adică de aducere la cunoştinţa diverselor persoane a datelor
cuprinse în cererile de brevet.
Cerinţa esenţială pentru existenţa elementului material este ca divulgarea datelor menţionate să se
facă înainte de publicarea acestora odată cu cererea de brevet.
Divulgarea poate fi totală sau parţială şi se poate comite şi prin inacţiune, adică prin neluarea cu
intenţie a măsurilor de apărare a confidenţialităţii cererilor de brevet.
Urmarea imediată a faptei constă în crearea unei stări de pericol pentru drepturile autorului
invenţiei şi în posibilitatea unui prejudiciu material pentru acesta.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în general din
împrejurările de fapt şi nu trebuie să fie dovedită.
Latura subiectivă a infracţiunii are ca principală componentă elementul subiectiv care constă în
vinovăţia sub forma intenţiei, iar aceasta presupune cunoașterea de către făptuitor că aduce la
cunoştinţă unor persoane – care nu au dreptul de a le cunoaşte – date cuprinse în cererile de brevet,
înainte de publicarea acestora.
Tentativa acestei infracţiuni nu se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul terminării
acţiunii de divulgare şi prin producerea urmării imediate.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
În dispoziţia din art. 59 alin. 2 se prevede că OSIM răspunde faţă de inventator pentru prejudiciile
aduse ca urmare a săvârşirii infracţiunii de divulgare a datelor cuprinse în cererea de brevet
înregistrată la acesta, desigur, dacă fapta a fost comisă de un prepus al OSIM și nu de către un
consilier în proprietate industrială angajat de inventator.
De aceea, în cadrul procesului penal trebuie soluţionată şi acţiunea civilă pentru despăgubirea
subiectului pasiv al infracţiunii, constituit parte civilă.

Infracţiuni privind drepturile asupra desenelor şi modelelor

Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 242 din 4 aprilie 2014
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 129/1992.
Legea examinată stabileşte regimul juridic al desenelor şi modelelor, care sunt protejate pe
teritoriul României prin înregistrare la OSIM şi prin eliberarea, pe numele autorului, a unui
certificat de înregistrare care reprezintă titlul de protecţie acordat de OSIM pentru desenele şi
modelele înregistrate.
Legea prevede normele de urmat pentru înregistrarea şi eliberarea titlului de protecţie, statuând că
cererea de înregistrare a desenului sau modelului se depune la OSIM şi constituie depozitul
naţional reglementar, fiind înscrise în Registrul naţional al cererilor depuse.
După acordarea certificatului de înregistrare, desenele sau modelele se înregistrează în Registrul
naţional al desenelor şi modelelor şi se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al
OSIM.
Legea mai prevede drepturile de care se bucură titularul certificatului de înregistrare a desenului
sau modelului şi condiţiile în care aceste drepturi pot fi exercitate.
Este de remarcat faptul că legea prevede, ca şi în cazul invenţiilor, că de la data publicării cererii
27
persoana fizică sau persoana juridică îndreptăţită la eliberarea certificatului de înregistrare
beneficiază provizoriu de aceleaşi drepturi conferite titularului certificatului de înregistrare, până
la eliberarea acestuia.
Pe lângă aceste garanţii, legea prevede apărarea drepturilor conferite titularului certificatului de
înregistrare a desenului sau modelului şi prin mijloace de drept penal. Dispoziţiile cu caracter penal
sunt prevăzute în articolelel 50 şi 52, prin ale căror dispoziţii sunt incriminate ca infracţiuni:
1) însuşirea fără drept a calităţii de autor al desenului sau modelului (art. 50) şi
2) contrafacerea desenului sau a modelului (art. 52).
Cele două infracţiuni au ca obiect juridic comun drepturile recunoscute de lege titularului unui
desen sau model şi relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror desfăşurare normală este
condiţionată de apărarea acestor drepturi.
Aceste infracţiuni au ca obiect material desenele sau modelele.
Amândouă infracţiunile se săvârşesc cu intenţie, la ambele tentativa nu se pedepseşte, iar
împăcarea înlătură răspunderea penală.

Însuşirea fără drept a calităţii de autor al desenului sau modelului (art. 50)
Este fapta persoanei care îşi însuşeşte, în orice mod, fără drept, calitatea de autor al desenului sau
modelului.
Este o infracţiune asemănătoare ca esenţă şi structură cu infracţiunea de însuşire, fără drept, a
calităţii de inventator, examinată anterior.
Fapta este periculoasă deoarece aduce atingere drepturilor autorului desenului sau modelului şi
perturbă relaţiile patrimoniale formate pe baza acestui drept, cu urmarea dăunătoare decurgând din
privarea persoanei vătămate de drepturile ce îi sunt recunoscute prin dispoziţiile art. 34 din lege.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie situaţia de fapt şi juridică din care rezultă şi pe
care se întemeiază calitatea unei persoane de autor al desenului sau modelului şi relaţiile sociale
create în jurul şi datorită acestei calităţi.
Infracţiunea nu are un obiect material decât în ipoteza preluării documentației necesare înregistrării
desenului sau modelului.
Subiect activ nemijlocit sau autor al acestei infracţiuni poate fi orice persoană, inclusiv un coautor
al desenului sau modelului, iar subiect pasiv este autorul real al desenului sau modelului.
Întrucât calitatea de autor al desenului sau modelului este recunoscută prin eliberarea de către
OSIM a certificatului de înregistrare, în condiţiile şi după procedura stabilită de lege, însuşirea fără
drept a acestei calităţi nu se poate realiza decât în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de
înregistrare a desenului sau modelului.
Aşa fiind, în structura acestei infracţiuni există o situaţie premisă pe care se grefează fapta ce
constituie elementul material al infracţiunii şi care constă în existenţa unei proceduri în curs în
vederea înregistrării desenului sau modelului şi apoi a eliberării certificatului de înregistrare
doveditor.
Elementul material din cadrul laturii obiective a conţinutului constitutiv al acestei infracţiuni,
constând în acţiunea de însuşire a calităţii de autor al desenului sau modelului, se poate realiza în
modalităţi cum ar fi însuşirea, fără consimţământul autorului, a documentaţiei necesare, potrivit
art. 12 din lege, pentru completarea cererii de înregistrare a unui desen sau model ori depunerea la
OSIM a unei cereri de înregistrare de către o persoană care a uzurpat calitatea de autor al desenului
sau modelului respectiv.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca însuşirea să se facă fără drept.
28
Latura subiectivă are ca element subiectiv intenţia ca formă de vinovăţie, care implică conştiinţa
însuşirii pe nedrept a calităţii de autor al desenului sau modelului.
Legea nu pedepseşte decât infracţiunea consumată, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea
de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Contrafacerea desenului sau a modelului (art. 52)

Este fapta persoanei care săvârşeşte, fără drept, oricare act prevăzut la art. 30, după data
înregistrării desenului sau modelului, adică reproduce, fără drept, desenul sau modelul în scopul
fabricării de produse cu aspectic identic, care fabrică, comercializează, oferă spre vânzare, importă,
exportă, foloseşte sau stochează astfel de produse în vederea punerii în circulaţie ori folosirii, fără
acordul titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, în perioada de
valabilitate a acestuia.
Fapta este periculoasă deoarece reprezintă o încălcare directă a dispoziţiilor art. 30 din lege,
potrivit cărora, pe întreaga durată de valabilitate, certificatul de înregistrare conferă titularului un
drept exclusiv de exploatare a desenului sau modelului şi dreptul de a interzice terţilor să efectueze,
fără consimţământul său, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea
spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau
modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste
scopuri.
Fapta este periculoasă şi pentru relaţiile de ordin patrimonial ale autorului, care presupun existenţa
drepturilor asupra desenului sau modelului. Totodată fapta este cauzatoare de prejudicii pentru
titularul dreptului.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie exclusivitatea şi intangibilitatea
drepturilor conferite titularului unui certificat de înregistrare a unui desen sau model precum şi
relaţiile sociale a căror desfăşurare normală este condiţionată de respectarea necondiţionată a
drepturilor respective.
Infracţiunea are ca obiect material bunul reprodus, produs, oferit spre vânzare etc..
Autor al infracţiunii poate fi orice persoană, iar subiect pasiv este titularul certificatului de
înregistrare sau, după caz, succesorii săi în drepturi.
Şi în structura acestei infracţiuni există o situaţie premisă care constă în existenţa, în forma
prevăzută de lege, a drepturilor decurgând din calitatea de autor al unui desen sau model.
Elementul material din cadrul laturii obiective a acestei infracţiuni constă în săvârşirea vreuneia
dintre acţiunile enumerate în textul incriminator, cu cerinţa esenţială ca acţiunile să fie efectuate
fără acordul titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului şi în perioada de
valabilitate a acestui certificat.
Potrivit prevederilor art. 35 din lege, perioada de valabilitate a unui certificat de înregistrare a
desenului sau modelului este de 10 ani de la data constituirii depozitului reglementar şi poate fi
reînnoită pe 3 perioade succesive de 5 ani.
Aşa cum s-a arătat, infracţiunea poate fi săvârşită numai cu intenţie, iar tentativa nu se pedepseşte.
Pentru infracţiunea consumată se prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
(de la 120 la 240 de zile-amendă).
Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu, dar împăcarea înlătură răspunderea
penală (potrivit alin. 2).

29
Infracţiuni la regimul mărcilor şi indicaţiilor geografice
Legea privind mărcile şi indicaţiile geografice nr. 84/1998, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 337 din 08.05.2014.
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 84/1998. Legea menţionată
prevede condiţiile în care drepturile asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi
apărate pe teritoriul României.
Potrivit art. 2, poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi:
cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme
tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori,
holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să
permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.
Indicaţia geografică este, conform explicaţiei de la litera g) a art. 3, denumirea servind la
identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care
o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei
origini geografice.
Astfel, cu privire la protecţia mărcilor, legea prevede că dreptul asupra mărcii este dobândit şi
protejat prin înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) în urma depunerii
cererii de înregistrare şi constituirea depozitului naţional al mărcii.
În termen de o lună de la data primirii cererii, OSIM o examinează şi, dacă sunt îndeplinite
condiţiile cerute de lege, atribuie dată de depozit cererii şi o publică în format electronic, în
maximum 7 zile, prevăzându-se un termen de 2 luni pentru opoziţie, iar în termen de 2 luni de la
data deciziei de înregistrare, dacă sunt îndeplinite cerinţele pentru înregistrarea mărcii, decide
înregistrarea mărcii şi publicarea acesteia în Buletinul oficial de proprietate industrială.
Când deciziile de înregistrare a mărcii au rămas definitive, mărcile sunt înregistrate în Registrul
Mărcilor, iar OSIM eliberează titularului certificatul de înregistrare a mărcii.
Drepturile conferite titularului mărcii prin înregistrarea acesteia sunt prevăzute în art. 36 din lege.
Potrivit legii (art. 40), drepturile asupra mărcii pot fi transmise prin cesiune, prin licenţă sau pe
cale succesorală.
Cu privire la indicaţiile geografice ale produselor, legea prevede că acestea sunt protejate în
România prin înregistrarea lor la OSIM, potrivit acestei legi sau convenţiilor internaţionale la care
România este parte şi pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează
produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate.
Cererea de înregistrare se adresează OSIM care, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege,
decide înregistrarea indicaţiei geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi acordarea către
solicitant a dreptului de utilizare a acesteia.
În termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare, OSIM publică indicaţia geografică în
Buletinul oficial de proprietate industrială şi eliberează solicitantului certificatul de înregistrare a
indicaţiei geografice şi de acordare a dreptului de utilizare a acesteia.
Durata de protecţie a indicaţiei geografice curge de la data depunerii cererii la OSIM şi este
nelimitată.
Pe lângă aceste dispoziţii privitoare la apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor
geografice, legea prevede şi mijloace de drept penal pentru apărarea acestor drepturi, constând în
incriminarea şi sancţionarea penală a faptelor de încălcare a drepturilor asupra mărcilor şi
indicaţiilor geografice.
Dispoziţiile cu caracter penal sunt prevăzute în art. 90 din lege, care incriminează ca infracţiune
încălcarea dispoziţiilor privind protecţia mărcilor şi a indicaţiilor geografice.
30
Această infracţiune are ca obiect juridic regimul juridic al mărcilor şi indicaţiilor geografice sub
aspectul drepturilor conferite titularului unei mărci înregistrate sau al certificatului de înregistrare
a indicaţiilor geografice, precum şi al condiţiilor de exercitare a acestor drepturi.
Tot ca obiect juridic apar şi relaţiile sociale de ordin patrimonial create în jurul şi datorită valorilor
sociale menţionate.
Faptele incriminate prin dispoziţiile menţionate mai sus reprezintă încălcări ale drepturilor
titularilor mărcilor şi regimul de utilizare a indicaţiilor geografice.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunile se săvârşesc cu intenţie, iar tentativa nu se pedepseşte.
Încălcarea dispoziţiilor privind protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice (art. 90)
Potrivit dispoziţiei din art. 90 alin. 1 din lege, constituie infracţiune fapta persoanei care săvârşeşte,
fără drept, vreuna din următoarele categorii de acţiuni:
a) contrafacerea unei mărci;
b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată
pentru produse identice sau similare;
c) punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică sau sugerează că
produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine.
În alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede că prin contrafacerea unei mărci se înţelege realizarea sau
utilizarea fără consimţământul titularului, de către terţi, în activitatea comercială, a unui semn:
a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost
înregistrată;
b) care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau asemănarea
produselor ori a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca
a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de
asociere a mărcii cu semnul;
c) identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca
este înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în România şi dacă prin folosirea semnului
fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau
folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.
Potrivit alin. 3, prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori
deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum
şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn.
Potrivit art. 36 alin. 2, titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică
terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său:
a) un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost
înregistrată;
b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că
produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de
confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă;
c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele
pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi
dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în
detrimentul renumelui acesteia.
Săvârşirea de către terţi a acestor acte interzise constituie infracţiune numai după publicarea
mărcii, iar o acţiune în contrafacere poate fi pornită de titularul mărcii numai după data înregistrării
mărcii în Registrul mărcilor.
Obiectul juridic special al infracţiunii menţionate îl constituie regimul de utilizare a mărcilor şi
31
indicaţiilor geografice privind apărarea drepturilor titularilor mărcilor şi ai certificatului de
înregistrare a indicaţiilor geografice, împreună cu relaţiile sociale condiţionate de respectarea
întocmai a regimului menţionat.
Obiectul material îl poate constitui la unele variante produsele purtătoare de mărci sau indicaţii
geografice neoriginale şi mincinoase.
Subiecţii infracţiunii nu sunt circumstanţiaţi.
Subiect activ poate fi orice persoană ca săvârşeşte vreuna dintre acţiunile enumerate în art. 90 alin.
1 literele a) – c).
Subiect pasiv poate fi oricare dintre titularii valorilor arătate legate de mărci şi indicaţii geografice,
precum şi dintre persoanele care pun în circulaţie sau achiziţionează produse care poartă mărci ori
indicaţii geografice neadevărate.
În structura infracţiunii examinate există o situaţie premisă constând în preexistenţa regimului de
utilizare a mărcilor şi indicaţiilor geografice şi de exercitare a drepturilor conferite titularului unei
mărci înregistrate.
Elementul material constă în săvârşirea oricăreia dintre acţiunile enumerate în textul incriminator,
cu respectarea cerinţelor esenţiale ataşate elementului material cum sunt acelea ca acţiunile
menţionate la alin. 1 să fie săvârşite fără drept sau ca cele de contrafacere prevăzute la alin. 1 litera
(a) să aibă loc fără consimţământul titularului mărcii înregistrate, în toate cazurile numai după data
înregistrării mărcii în Registrul mărcilor.
Latura subiectivă are ca principal component vinovăţia sub forma intenţiei calificate prin scopul
inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca
[alin. 1 lit. (a), coroborat cu alin. 2 lit. (b)] sau cu privire la originea geografică a produsului [alin.
1 lit. (c)], respectiv scopul prejudicierii titularului marcii înregistrate, în cazul alin. 1 lit. (b).
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, în oricare dintre variantele prevăzute
în textul incriminator, este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).
Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu, dar pentru infracțiunea de contrafacere
de la alin. (1) lit. (a) împăcarea înlătură răspunderea penală.
Legea prevede în art. 92 că, pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 90,
persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun.

CURS 3
Infracţiuni contra patrimoniului cultural naţional mobil
Infracţiuni privind fondul arhivistic national

Infracţiuni contra patrimoniului cultural naţional mobil

Legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil nr. 182/2000 (republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 aprilie 2014).
Această lege instituie regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil,
indiferent de proprietarul acestora, prin reglementarea activităţilor specifice de protejare: evidenţă,
expertizare, clasare, cercetare, depozitare, conservare, restaurare şi punere în valoare, în vederea
accesului democratic la cultură şi transmiterea acestor valori generaţiilor viitoare.
32
Legea enumeră, în art. 3, cinci categorii de bunuri de valoare culturală deosebită, care sunt cuprinse
în patrimoniul cultural naţional: bunuri arheologice şi istorico-documentare, bunuri cu
semnificaţie artistică, bunuri cu semnificaţi etnografică, bunuri de importanţă ştiinţifică și bunuri
de importanță tehnică.
Bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil fac parte, în funcţie de importanţa sau
de semnificaţia lor istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică,
literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică,
de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din:
a) tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil („tezaur”), alcătuit din bunuri culturale de valoare
excepţională pentru umanitate;
b) fondul patrimoniului cultural naţional mobil („fond”), alcătuit din bunuri culturale cu valoare
deosebită pentru România.
Bunurile culturale mobile pot fi proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice de
drept privat, iar asupra acestor bunuri se pot constitui, potrivit formei de proprietate, în condiţiile
legii, un drept de administrare sau alte drepturi reale, după caz.
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 182/2000
Sunt prevăzute norme privind cercetarea, clasarea, evidenţa, asigurarea securităţii, conservarea şi
restaurarea bunurilor culturale mobile clasate şi alte aspecte ale apărării acestui patrimoniu prin
mijloace juridice.
Legea prevede şi mijloace juridice de drept administrativ şi de drept penal pentru apărarea
nemijlocită a bunurilor din patrimoniul cultural naţional sau al statelor membre UE împotriva
faptelor care aduc atingere situaţiei de fapt a bunurilor în sfera patrimonială a persoanelor fizice
sau juridice care le deţin sau stării fizice a bunurilor.
În acest scop, în Capitolul XI din lege, intitulat „Contravenţii şi infracţiuni”, se instituie în
Secţiunea a 2-a („Infracţiuni”) dispoziţii cu caracter penal, incluzând art. 80 – 89, din care rezulta
următorul cadru de infracţiuni:
1) executarea fără drept de cópii de pe bunurile culturale mobile clasate (art. 80);
2) executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate (art. 81);
3) distrugerea din culpă a unui bun cultural mobil clasat (art. 82);
4) exportul ilegal de bunuri culturale mobile (art. 83);
5) exportul definitiv de bunuri culturale mobile clasate (art. 84);
6) importul şi alte operaţiuni privind circulaţia bunurilor culturale mobile (art. 85);
7) executarea, fără acreditare, de lucrări de conservare sau de restaurare de bunuri culturale mobile
clasate (art. 86);
8) funcţionarea fără autorizaţie a laboratoarelor sau atelierelor de restaurare a bunurilor culturale
mobile clasate (art. 87);
9) topirea sau modificarea bunurilor culturale mobile clasate (art. 88).
Aceste infracţiuni au ca obiect juridic comun patrimoniul cultural naţional mobil, înţeles ca
totalitatea bunurilor culturale de importanţă deosebită arheologică, artistică, etnografică, ştiinţifică
şi tehnică, alături de patrimoniul cultural al membrilor UE, precum şi relaţiile sociale ale căror
existenţă şi normală dezvoltare sunt condiţionate de apărarea acestor patrimonii.
Acestea sunt modalităţi de vătămare sau punere în pericol a bunurilor din patrimoniul cultural
mobil, iar diversitatea lor se explică atât prin diversitatea bunurilor şi valorilor vizate, cât şi prin
varietatea modalităţilor prin care acestea pot fi vătămate sau periclitate. Datorită acestei diversităţi,
infracţiunile din acest grup prezintă puţine aspecte comune.
33
Se constată că infracţiunile enumerate se săvârşesc cu intenţie, singura excepţie fiind aceea a
distrugerii din culpă a unui bun cultural mobil clasat.

Executarea, fără drept, de cópii de pe bunurile culturale mobile clasate (art. 80)
Potrivit dispoziţiilor art. 80, constituie această infracţiune fapta persoanei care execută în scopuri
comerciale cópii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate, fără
acordul scris al titularului dreptului de administrare ori al proprietarului, potrivit art. 27 alin. (1)
sau (2), după caz.
Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor at. 27 alin. 1 sau 2, care prevăd că mulajele, cópiile,
tirajele postume şi facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate pot fi executate numai cu
acordul scris al titularului dreptului de administrare, în cazul bunurilor aflate în proprietate publică,
ori cu acordul scris al proprietarului lor, în cazul bunurilor aflate în proprietatea persoanelor fizice
sau juridice de drept privat.
În ambele situaţii acordul scris trebuie acordat în conformitate cu normele avizate de Comisia
Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
Prin această încălcare se aduce atingere dreptului administratorului sau al proprietarului de a
încuvinţa sau nu executarea de cópii, mulaje etc. de pe bunurile culturale mobile clasate, ceea ce
justifică incriminarea şi sancţionarea penală a faptei.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie caracterul exclusiv al dreptului titularului
dreptului de administrare sau al dreptului de proprietate de a încuvinţa reproducerea bunurilor
culturale mobile clasate prin mijloacele sau modalităţile enumerate în textul incriminator, precum
şi relaţiile sociale a căror desfăşurare normală este condiţionată de respectarea neabătută a
dreptului amintit.
Obiectul material îl constituie bunul cultural mobil clasat după care au fost executate cópiile,
mulajele, tirajele postume sau facsimilele.

Bun cultural mobil clasat este bunul atestat, pe baza procedurii legale, ca făcând parte, în funcţie
de importanţa sau de semnificaţia lui, din tezaurul patrimoniului cultural naţional („tezaur”).
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, dar subiectul pasiv este calificat, putând fi,
în cazul bunurilor proprietate publică, în mod nemijlocit titularul dreptului de administrare, iar
indirect statul sau unitatea adminsitrativ-teritorială, respectiv proprietarul persoană fizică sau
juridică de drept privat.
În structura acestei infraţiuni există o situaţie premisă constând în preexistenţa regimului juridic al
utilizării bunului cultural mobil clasat, care prevede dreptul exclusiv al titularului dreptului de
administrare sau al dreptului de proprietate de a încuvinţa executarea de cópii, mulaje, tiraje
postume sau facsimile de pe bunurile culturale clasate.
Elementul material constă în acţiunea de executare de cópii, mulaje, tiraje postume sau facsimile
de pe bunurile culturale clasate, cu cerinţa esenţială ca aceasta să aibă loc fără acordul scris al
titularului dreptului de administrare ori al proprietarului.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru dreptul menţionat, iar legătura de cauzalitate
rezultă ex re, nefiind necesar a fi dovedită.
Latura subiectivă are în componenţă elementul subiectiv, care este vinovăţia sub forma intenţiei,
ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că săvârşeşte acţiunea fără acordul
scris al titularului dreptului de administrare ori al proprietarului bunului cultural mobil clasat.
34
Tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
Potrivit dispoziţiilor art. 89, cópiile, mulajele, tirajele postume sau facsimilele, executate în
condiţiile prevăzute la alin. (1), se confiscă și se transmit în administrarea unor instituţii publice
specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.

Executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate(art. 81)

Este fapta persoanei care execută falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri
comerciale sau dacă au fost expuse în public.
Este o faptă periculoasă deoarece aduce aduce atingere bunurilor din patrimoniul cultural naţional
mobil sub aspectul valorilor originale.
Ea contravine prevederilor art. 26 din lege, în sensul căruia cópiile, mulajele, tirajele postume şi
facsimilele executate de pe bunuri culturale mobile clasate trebuie să fie marcate vizibil pentru a
nu fi confundate cu originalul.
Ele vor purta menţiunea copie, facsimil, tiraj postum, numele autorului şi anul în care au fost
realizate, precum şi specificarea colecţiei în care se află originalul.
Se precizează că aceste menţiuni sunt obligatorii, indiferent de anul în care au fost realizate cópiile,
mulajele, tirajele postume şi facsimilele şi ori de câte ori acestea sunt aduse la cunoştinţă
publicului.
Falsurile la care se referă textul incriminator nu poartă astfel de menţiuni, clandestinitatea sub
acest aspect fiind caracteristică falsului la care se referă legea.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie autenticitatea bunurilor culturale mobile clasate
şi relaţiile sociale ale căror existenţă şi normală evoluţie sunt condiţionate de apărarea acestei
autenticităţi.
Obiectul material al infracţiunii este produsul infracţiunii de falsificare a bunului cultural mobil
clasat.
Elementul material îl constituie acţiunea de executare de falsuri ale bunurilor culturale mobile
clasate, adică de reproducere a acestora fără încuvinţare şi fără respectarea cerinţelor prevăzute de
lege.
Urmarea imediată este crearea unei stări de fapt opuse realităţii şi anume introducerea pe piață a
unui bun cultural mobil clasat fals, prezentat ca original.
Legătura de cauzalitate rezultă din stările de fapt şi nu trebuie dovedită.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea nu poate exista decât dacă fapta este săvârşită cu intenţie.
Legea se referă la executarea, în scopuri comerciale sau dacă au fost expuse în public, de falsuri
ale bunurilor culturale mobile clasate, ceea ce înseamnă că intenţia este caracterizată prin scopul
urmărit de infractor prin executarea falsurilor.
Tentativa nu se pedepseşte, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea fapt consumat este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).

Distrugerea din culpă a unui bun cultural mobil clasat (art. 82)
Era fapta persoanei care degradează, aduce în stare de neîntrebuinţare sau distruge din culpă un
bun cultural mobil.
Era o faptă periculoasă deoarece vizează integritatea şi chiar existenţa fizică a unui bun cultural
35
mobil clasat.
Întrucât lovește într-un element al patrimoniului cultural naţional mobil, această faptă vizează
însuşi patrimoniul menţionat, făcând necesară incriminarea şi sancţionarea ei penală.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie integritatea fizică a unui bun cultural mobil
clasat aflat în sfera patrimonială a statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau persoanelor fizice
ori juridice, precum şi relaţiile sociale de ordin patrimonial care sunt condiţionate de apărarea
integrităţii fizice a bunurilor culturale mobile clasate.
Obiectul material îl constituie bunul cultural mobil clasat care a făcut obiectul acţiunii de
degradare, aducere în stare de neîntrebuinţare sau distrugere.
Subiect activ al infracţiunii examinate poate fi orice persoană, inclusiv proprietarii, titularii altor
drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor
culturale mobile clasate, care au între alte obligaţii pe aceea prevăzută la art. 23 alin. (1) lit. b) şi
anume să nu deterioreze şi să nu distrugă aceste bunuri, iar în cazul celor din metal nici să nu le
topească.
Subiectul pasiv este deţinătorul bunului cultural mobil clasat, fiind proprietate publică a statului
sau a unităţilor administrativ-teritoriale ori în proprietate privată a persoanelor fizice sau a
persoanelor juridice de drept privat.
În structura infracţiunii există, ca şi la infracţiunea de distrugere din culp din Codul penal (art.
255), o situaţie premisă care constă în existenţa bunului cultural mobil clasat şi a stării de fapt în
care se găsea material acel bun înainte de săvârşirea infracţiunii.
Elementul material constă în vreuna dintre acţiunile sau inacțiunile de degradare în orice mod,
aducere în stare de neîntrebuinţare sau distrugere.
Înţelesul acestor termeni este acelaşi ca în cazul infracţiunii de distrugere prevăzute în art. 253 Cod
penal.
Deosebirea privește obiectul acestor acţiuni care, în cazul de faţă, este un bun cultural mobil clasat.
Urmarea imediată constă în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a
bunului cultural, ca rezultat al acţiunii sau inacțiunii comise.
Legătura de cauzalitate dintre acţiunea/inacțiunea comisă şi urmarea imediată se probează prin
dovedirea faptei, fiind vorba despre o infracţiune de rezultat mediat.
Latura subiectivă are ca element subiectiv vinovăţia sub forma culpei (simple sau cu prevedere).
Această formă de vinovăţie se reflectă în gradul de pericol al infracţiunii, precum şi în pedeapsa
prevăzută de lege, care este închisoarea de la o lună la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).

Exportul ilegal de bunuri culturale mobile (art. 83)

Este fapta persoanei care efectuează, fără certificat de export, orice acte sau fapte care, potrivit
dispoziţiilor legii examinate, constituie operaţiune de export ilegal.
Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor din art. 37 alin. 5, potrivit cărora scoaterea din ţară, pe
orice cale, a bunurilor culturale mobile pentru care nu s-a obţinut certificatul de export temporar
sau definitiv, eliberat în condiţiile legii, constituie operaţiune de export ilegal şi, în consecinţă, este
interzisă.
Este periculoasă pentru patrimoniul cultural naţional mobil, fapta fiind, din această cauză,
incriminată prin dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 182/2000 într-o variantă simplă în alin. 1 şi într-
o variantă agravată în alin. 2 al aceluiaşi articol.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie regimul de scoatere peste frontieră a bunurilor
36
culturale mobile şi relaţiile sociale condiţionate de respectarea riguroasă a acestui regim.
Obiectul material este bunul cultural mobil care a făcut obiectul operaţiunii de export ilegal.
Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană, inclusiv titularul dreptului de
administrare sau al dreptului de proprietate asupra bunului cultural mobil clasat.
Subiect pasiv al infracţiunii este în toate cazurile statul ca titular al patrimoniului cultural naţional
mobil, iar subiect pasiv nemijlocit poate fi titularul dreptului de administrare sau al dreptului de
proprietate asupra bunului care a făcut obiectul unui export ilegal (în ipoteza în care subiectul activ
este un terţ).
Ca situaţie premisă în structura acestei infracţiuni întâlnim regimul juridic al scoaterii peste
frontieră a bunurilor culturale mobile.
Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de efectuare a oricăror acte sau fapte care,
potrivit legii, constituie operaţiuni de export ilegal.
Pentru existenţa elementului material este necesar să fie îndeplinită cerinţa esenţială ca
operaţiunile să fie efectuate fără certificat de export.
Aşa cum se prevede în art. 37 din lege, scoaterea peste frontieră a bunurilor culturale mobile
constituie operaţiune de export, care poate fi temporar sau definitiv şi se efectuează, în toate
cazurile, numai pe baza certificatului de export emis de serviciile publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii (și Identității Naționale).
Se precizează că certificatul de export temporar pentru bunurile culturale mobile clasate în tezaur,
indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare, va fi avizat de Comisia Naţională
a Muzeelor şi Colecţiilor şi va fi aprobat de ministrul culturii.
Urmarea imediată constă într-o stare de fapt contrară celei existente în situaţia premisă, stare care
este periculoasă.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din realitatea faptei
şi nu este necesar să fie dovedită.
Latura subiectivă are ca element subiectiv vinovăţia sub forma intenţiei, care presupune
cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că actele şi faptele efectuate au loc fără certificat de
export.
Pe lângă varianta simplă, fapta a fost incriminată şi într-o variantă agravată în alin. 2 al aceluiaşi
articol 83, variantă care se realizează atunci când săvârşirea infracţiunii în varianta simplă a avut
ca urmare pierderea unui bun cultural mobil clasat.
Tentativa la această infracţiune se pedepseşte (alin. 3).
Infracţiunea consumată se pedepsește, în varianta simplă, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă), iar în varianta agravată cu închisoare de la un an la 5
ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 89, bunurile culturale mobile clasate exportate ilegal, în condițiile alin.
(1), se confiscă (desigur, atunci când aparțin particularilor) și se transmit în administrarea unor
instituţii publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.

Efectuarea fără drept de operaţiuni de export definitiv de bunuri culturale mobile clasate (art.
84)
Constituie infracţiune efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni de export definitiv având ca obiect
bunuri culturale mobile clasate, indiferent de titularul dreptului de proprietate.
Este o faptă periculoasă pentru regimul de protecţie a bunurilor culturale mobile clasate împotriva
exportului definitiv al acestora, contrar prevederilor legale.
37
Trebuie menţionat că normele incriminatoare vizează încălcarea dispoziţiilor art. 38 din lege, care
prevăd că bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale, se exportă numai temporar şi numai pentru organizarea unor expoziţii în
străinătate, pentru investigaţii de laborator, restaurare sau expertizare.
De asemenea, bunurile culturale mobile clasate în tezaur, aflate în proprietatea persoanelor fizice
sau juridice de drept privat, pot fi exportate numai temporar.
Este deci evidentă intenţia legiuitorului de a nu permite exportul definitiv de bunuri culturale
mobile clasate în tezaur, în scopul păstrării acestora în patrimoniul cultural naţional mobil.
Legea prevede însă în art. 40 că, prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (1), bunurile culturale
mobile clasate în fond, aflate în domeniul privat al statului, respectiv al judeţelor, municipiilor,
oraşelor sau comunelor, pot fi exportate definitiv numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale
de aceeaşi importanţă şi semnificaţie culturală şi numai în cazuri cu totul excepţionale, în care
prevalează interesul istoric, ştiinţific ori cultural.
În mod analog, pentru bunuri culturale mobile clasate în fond aflate în proprietatea persoanelor
fizice sau juridice de drept privat, se prevede în art. 39 că pot fi exportate definitiv numai în cadrul
unui schimb de bunuri culturale, cu valoare şi semnificaţie comparabile, care pot constitui unicate
sau rarităţi pentru patrimoniul muzeal din România, schimb ce trebuie să fie aprobat prin ordin al
ministrului culturii, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Obiectul juridic special îl constituie inalienabilitatea prin exportare definitivă a bunurilor culturale
mobile clasate, precum şi relaţiile sociale de ordin patrimonial care depind de apărarea
necondiţionată a acestei inalienabilităţi.
Obiectul material este bunul cultural mobil clasat care a făcut obiectul unei operaţiuni de export
definitiv.
Subiect activ poate fi orice persoană, inclusiv proprietarul bunului cultural mobil clasat, iar subiect
pasiv este statul – ca subiect pasiv principal – şi proprietarul bunului – ca subiect pasiv nemijlocit
şi adiacent, dacă nu a săvârşit el însuşi fapta.
În structura infracţiunii întâlnim o situaţie premisă constând în preexistenţa regimului juridic de
inalienabilitate prin export definitiv a bunurilor culturale mobile clasate.
Elementul material al laturii obiective din conţinutul constitutiv constă în efectuarea oricăror
operaţiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate.
Aşa cum se prevede la art. 37 alin. 1, constituie operaţiune de export scoaterea peste frontieră a
bunurilor culturale mobile, temporar sau definitiv.
Pentru existenţa elementului material al infracţiunii examinate trebuie îndeplinită cerinţa esenţială
ca exportul să fie definitiv.
Urmarea imediată constă în pierderea pentru patrimoniul cultural mobil naţional a bunului clasat,
exportat definitiv, legătura de cauzalitate între operaţiunea de export şi urmarea imediată trebuind
a fi dovedită.
Latura subiectivă a infracţiunii are ca principală componentă elementul subiectiv care este
vinovăţia sub forma intenţiei, ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că
operaţiunea priveşte exportul definitiv, ilegal, al unor bunuri culturale mobile clasate.
Tentativa la această infracţiune se pedepseşte (alin. 2).
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la un an la 5 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 89, bunurile culturale mobile clasate exportate ilegal, în condițiile alin.
(1), se confiscă (dacă aparțin particularilor) și se transmit în administrarea unor instituţii publice
specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Importul şi alte operaţiuni privind circulaţia bunurilor culturale mobile (art. 85)
38
Constituie această infracţiune introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea,
comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale
mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul
cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost
exportate ilegal.
Sunt fapte periculoase pentru patrimoniul cultural naţional mobil al României deoarece fac să
treacă drept componente ale tezaurului său bunuri culturale mobile care aparţin în realitate
patrimoniului cultural al unui stat străin.
Legea consideră periculoase social nu numai executarea operaţiunilor de export definitiv de bunuri
culturale mobile clasate, dar şi importul sau, mai exact, introducerea pe teritoriul statului român şi
efectuarea de operaţiuni cu bunuri culturale mobile care fac parte din patrimoniul cultural al unui
stat străin şi care au fost exportate sau scoase ilegal din statul respectiv.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este complex, fiind alcătuit în primul rând din
patrimoniul cultural naţional mobil şi din relaţiile sociale condiţionate de respectarea regimului
juridic al bunurilor culturale mobile aparţinând acestui patrimoniu, iar in al doilea rând din
patrimoniul cultural al statului străin, ale cărui bunuri culturale mobile au fost exportate ilegal,
fiind introduse pe teritoriul statului român.
Obiectul material îl constituie bunurile culturale mobile prin natura lor ori provenite din
dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat
străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal.
Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană, iar subiect pasiv principal este statul
român, reprezentat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, statul străin având calitatea de
subiect pasiv secundar.
Latura obiectivă a conţinutului acestei infracţiuni are ca principală componentă elementul material
care constă în comiterea uneia dintre acţiunile incriminate în text: introducerea pe teritoriul statului
român, în orice modalitate, deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie
privind circulaţia bunurilor culturale mobile ce fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca bunurile să fi fost exportate sau scoase ilegal
din statul respectiv.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru patrimoniul cultural naţional român şi în
golul patrimonial creat în patrimoniul cultural al statului străin din care bunurile au fost exportate
ilegal.
Legătura de cauzalitate rezultă în general ex re, nefiind necesar a fi dovedită.
Latura subiectivă are ca principal component elementul subiectiv care constă în vinovăţia sub
forma intenţiei, care presupune cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că bunurile cu care
operează fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin şi că au fost exportate ilegal.
Potrivit dispoziţiei din alin. 3 al art. 85, tentativa la această infracţiune se pedepseşte, existenţa ei
fiind determinată cu acţiunile ce pot forma elementul material.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
Bunurile care au făcut obiectul infracţiunii se indisponibilizează şi se transmit unor instituţii
specializate în vederea conservării şi restituirii lor statului din al cărui patrimoniu cultural fac parte
(art. 85 alin. 2).

Executarea fără acreditare de lucrări de conservare sau de restaurare de bunuri culturale

39
mobile clasate (art. 86)
Este fapta persoanei fizice care execută, fără acreditare şi certificat de liberă practică, având
cunoştinţă de necesitatea deţinerii lor, unele lucrări de conservare sau de restaurare de bunuri
culturale mobile clasificate ca atare.
Lucrările de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se efectuează, aşa cum se
prevede la art. 28 alin. 1 din lege, numai de către conservatori şi restauratori acreditaţi, pe baza
unui contract încheiat potrivit dispoziţiilor dreptului comun.
Totodată, în alin. 2 al art. 28 se arată că acreditarea conservatorilor şi restauratorilor care efectuează
lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se face de Comisia Naţională
a Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.
În fine, în alin. 3 se prevede că, pe baza acreditării obţinute, Ministerul Culturii (și Identității
Naționale) eliberează conservatorilor şi restauratorilor certificate de liberă practică, potrivit
normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.
Toate aceste prevederi sunt destinate să asigure calitatea lucrărilor de conservare sau restaurare a
bunurilor culturale mobile clasate şi deci conservarea patrimoniului cultural naţional mobil.
De aceea legiuitorul a instituit răspunderea penală pentru nerespectarea acestor dispoziţii
prohibitive.
Obiectul juridic special îl constituie regimul lucrărilor de conservare sau de restaurare, care nu pot
fi efectuate decât de persoane acreditate şi având certificat de liberă practică, precum şi relaţiile
sociale condiţionate de respectarea regimului menţionat.
Obiectul material este bunul cultural mobil clasat asupra căruia au fost executate lucrări de
restaurare sau de conservare de către persoane fizice fără acreditare şi certificat de liberă practică.
Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană fizică neacreditată şi neposedând certificat de liberă
practică de conservator sau restaurator de bunuri culturale mobile clasate.
Subiectul pasiv este proprietarul bunului cultural mobil asupra căruia s-au executat lucrări de
conservare sau de restaurare.
Săvârşirea infracţiunii nu este posibilă fără existenţa unei situaţii premisă constând în existenţa
unui regim special pentru executarea lucrărilor de conservare sau restaurare a bunurilor culturale
mobile clasate, lucrări care nu pot fi realizate decât de persoane acreditate şi având certificat de
liberă practică în acest domeniu.
Elementul material constă în acţiunea de executare a unor lucrări de conservare sau de restaurare,
cu cerinţa ca făptuitorul să nu aibă acreditare şi certificat de liberă practică şi fapta să privească
bunuri culturale mobile clasate.

Urmarea imediată este o stare de pericol, iar legătura de cauzalitate rezultă din realitatea faptelor
(ex re) şi nu este necesar să fie dovedită. Distrugerea bunurilor mobile clasificate datorită
nepriceperii făptuitorului va conduce la încadrarea juridică a faptei drept distrugere din culpă (art.
82).
Latura subiectivă are ca element principal vinovăţia sub forma intenţiei, care implică ştiinţa
făptuitorului că execută lucrări pentru care este nevoie de acreditare, dar nu are acreditare şi
certificat de liberă practică în acest domeniu.
Tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte, iar pentru infracţiunea consumată pedeapsa
prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).

40
Funcţionarea fără autorizaţie a laboratoarelor sau atelierelor de restaurare a bunurilor
culturale mobile clasate (art. 87)
Constituie infracţiune funcţionarea fără autorizaţia emisă încondițiile legii a laboratoarelor sau
atelierelor care execută lucrări de restaurare şi conservare a bunurilor culturale mobile clasate.
Asemănarea cu infracţiunea examinată anterior este evidentă.
În art. 28, la care ne-am referit, alin. 4, prevede că laboratoarele şi atelierele care efectuează lucrări
de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate funcţionează pe baza unei
autorizaţii eliberate de Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor,
potrivit normelor privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare.
Fapta incriminată în art. 87 încalcă tocmai această prevedere legală care cere ca laboratoarele sau
atelierele care execută lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate să nu
funcţioneze decât cu autorizaţia prevăzută de lege.
Obiectul juridic special îl constituie regimul de funcţionare numai pe bază de autorizaţie a
laboratoarelor şi atelierelor care execută lucrări de restaurare şi conservare a bunurilor culturale
mobile clasate şi relaţiile sociale dependente de respectarea necondiţionată a regimului amintit.
Obiectul material este bunul cultural mobil clasat asupra căruia au fost executate lucrări de
conservare şi restaurare în laboratoare sau ateliere care funcţionează fără autorizaţie.
Subiectul activ este persoana fizică sau juridică proprietară sau utilizatoare a laboratorului ori
atelierului care funcţionează fără autorizaţie, iar subiect pasiv este proprietarul bunului cultural
mobil clasat supus lucrărilor de conservare sau restaurare în laboratorul sau atelierul care
funcţionează fără autorizaţie.
Şi în structura acestei infracţiuni există o situaţie premisă care constă în preexistenţa unui regim
de funcţionare a laboratoarelor sau atelierelor care execută lucrări de restaurare sau conservare a
bunurilor culturale mobile, regim care impune funcţionarea acestora numai pe bază de autorizaţie
prevăzută de lege.
Elementul material constă în punerea şi menţinerea în stare de funcţionare a unui laborator sau a
unui atelier care execută lucrări de restaurare şi conservare a bunurilor culturale mobile clasate, cu
cerinţa esenţială ca funcţionarea laboratorului sau atelierului respectiv să aibă loc fără autorizaţia
prevăzută de lege.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea se caracterizează prin vinovăţia sub forma intenţiei, care implică
ştiinţa utilizatorului laboratorului sau atelierului respectiv că unitatea sa funcţionează fără
autorizaţia legală.
Tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea consumată este închisoarea de la o lună la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).

Topirea sau modificarea bunurilor culturale mobile clasate (art. 88)

Potrivit dispoziţiilor acestui articol, constituie infracţiune topirea sau modificarea, sub orice formă,
a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţională a
României, de Monetăria Statului sau de alte bănci.
Fapta constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. 1 lit. b) din lege care prevede că proprietarii,
titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai
bunurilor culturale mobile clasate au obligaţia să nu deterioreze şi să nu distrugă aceste bunuri, iar
în cazul celor din metal nici să nu le topească.
Fapta este periculoasă pentru că reprezintă de fapt o distrugere a bunului cultural mobil clasat şi
41
deci o pierdere definitivă pentru patrimoniul cultural naţional mobil a bunului respectiv (în cazul
topirii), iar în caz de modificare reprezintă o deteriorare a proprietăţilor care au justificat includerea
bunului respectiv în tezaur sau fond.
Fapta reprezintă totodată o încălcare a obligaţiilor asumate de deţinătorii bunurilor culturale
mobile enumeraţi în text şi care au, în general, în depozit astfel de bunuri.
Obiectul juridic special îl constituie intangibilitatea şi integritatea materială a bunurilor culturale
mobile clasate deţinute de B.N.R., de Monetăria Statului sau de alte bănci, precum şi relaţiile
sociale patrimoniale condiţionate de menţinerea stării bunurilor precizate.
Obiectul material îl constituie bunurile culturale mobile care fac obiectul acţiunii de topire sau
modificare.
Subiecţii infracţiunii sunt în fapt circumstanţiaţi.
Subiect activ poate fi numai o persoană din cadrul B.N.R., Monetăriei Statului sau din alte bănci
deţinătoare de bunuri culturale mobile, iar subiect pasiv este proprietarul bunului, ca subiect
nemijlocit, precum şi statul ca titular al patrimoniului cultural naţional mobil, ca subiect indirect.
În structura acestei infracţiuni există, ca şi la infracţiunea de distrugere, cu care se aseamănă, o
situaţie premisă constând în starea de fapt a bunurilor culturale mobile deţinute cu orice titlu de
unităţile menţionate, situaţie modificată prin acţiunile care constituie elementul material al
infracţiunii: topire sau modificare sub orice formă a bunurilor culturale mobile clasate.
Urmarea imediată constă, după caz, în dispariţia bunului topit sau modificarea adusă bunului în
cazul acţiunii de modificare sub orice formă.
Legătura de cauzalitate se dovedește prin dovedirea faptei de distrugere specifică.
Sub aspectul laturii subiective remarcăm vinovăţia sub forma intenţiei, care presupune cunoaşterea
de către făptuitor a calităţii de bunuri culturale mobile clasate a bunurilor topite sau modificate de
el şi, desigur, a faptului că bunurile topite sau modificate sunt deţinute de B.N.R., de Monetăria
Statului sau de alte bănci.
Tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la unu la 5 ani.

Infracţiuni privind Fondul Arhivistic Naţional

Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 293
din 22.04.2014
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 16/1996. Această lege stabileşte
regimul juridic al Fondului Arhivistic Naţional al României, alcătuit din documentele create de-a
lungul timpului de către organele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale,
culturale, militare sau religioase, precum şi de către persoanele fizice.
În sensul legii, prin documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României se
înţelege: acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, proclamaţii,
chemări, afişe, planuri, schiţe, hărţi, pelicule cinematografice şi alte asemenea mărturii, matrice
sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară
sau de creatori români în străinătate.
Prin natura lor, aceste documente pot fi incluse în patrimoniul cultural naţional mobil, dar, aşa cum
se prevede în art. 6 alin. 2 din Legea nr. 182/2000, activităţile specifice privind Fondul Arhivistic
Naţional sunt coordonate nu de Ministerul Culturii şi de Comisia Naţională a Muzeelor şi
Colecţiilor, ci de Arhivele Naţionale şi de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.
Într-adevăr, potrivit art. 3 din Legea Arhivelor Naţionale, administrarea, supravegherea şi protecţia
42
specială a Fondului Arhivistic Naţional al României se realizează de către Arhivele Naţionale,
unitate bugetară în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În acest scop, legea instituie reguli privind atribuţiile Arhivelor Naţionale în administrarea,
supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional al României, obligaţiile
creatorilor şi deţinătorilor de documente, folosirea documentelor care fac parte din Fondul
Arhivistic Naţional al României.
Reglementările acestea se completează cu cele din Capitolul VI al legii, intitulat „Răspunderi şi
sancţiuni”, în care sunt cuprinse dispoziţii privind răspunderea penală şi contravenţională pentru
nerespectarea prevederilor sale.
Dispoziţiile cu caracter penal sunt prevăzute în art. 35 din lege şi prin ele se incriminează scoaterea
peste graniţă, fără drept, sau înstrăinarea către persoane fizice sau juridice străine, fără autorizarea
Arhivelor Naţionale, a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României.
Cele două incriminări au ca obiect juridic comun Fondul Arhivistic Naţional al României şi
relaţiile sociale create în jurul şi datorită acestei valori.
Sunt fapte care aduc atingere în mod intenţionat Fondului Arhivistic Naţional, fie prin scoaterea
documentelor din acest fond, fără autorizaţie, din ţară, fie înstrăinarea lor către persoane străine.
Se poate reţine, ca aspect comun, faptul că autor al acestor infracţiuni poate fi orice persoană,
inclusiv deţinătorul documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional.

Scoaterea peste graniţă sau înstrăinarea către persoane fizice sau juridice străine, fără
autorizarea Arhivelor Naţionale, a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional
al României (art. 35)
Potrivit alin. (1) al art. 35, este incriminată fapta persoanei care scoate peste graniţă, fără drept,
documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, pentru ca în alin. (2) să fie
incriminată fapta celui care înstrăinează, tot fără drept, aceste documente către persoane fizice sau
juridice străine.
Fapta este periculoasă deoarece aduce atingere Fondului Arhivistic Naţional, lipsindu-l de
documente de mare valoare pentru patrimoniul arhivistic naţional.
Obiectul juridic special îl constituie inalienabilitatea documentelor care fac parte din Fondul
Arhivistic Naţional prin scoaterea acestora peste graniţă sau prin înstrăinarea lor către persoane
fizice sau juridice străine, fără drept, precum şi relaţiile sociale a căror desfăşurare normală este
condiţionată de respectarea acestei inalienabilităţi.
Obiectul material este documentul din Fondul Arhivistic National scos peste graniţă sau înstrăinat
către cetăţeni străini fără autorizarea cerută de lege.
Subiecţii infracţiunii nu sunt circumstanţiaţi.
Autor poate fi orice persoană, iar subiect pasiv este proprietarul documentului, dacă nu săvârşeşte
el însuşi fapta, şi totdeauna Arhivele Naţionale, ca titular al patrimoniului arhivistic naţional.
În structura acestei infracţiuni apare ca situaţie premisă regimul juridic al documentelor care fac
parte din Fondul Arhivistic Naţional, care nu pot fi scoase peste graniţă sau înstrăinate unor
persoane fizice sau juridice străine fără autorizarea Arhivelor Naţionale.
Această situaţie premisă este modificată prin săvârşirea faptei incriminate.
Elementul material constă tocmai în acţiunea de scoatere peste graniţă sau în aceea de înstrăinare
către o persoană fizică sau juridică străină a unui document care face parte din Fondul Arhivistic
Naţional.
Potrivit legii, constituie această infracţiune simpla scoatere peste graniţă, fără autorizaţia Arhivelor
43
Naţionale, indiferent de scopul în care a fost făcută.
În ceea ce priveşte înstrăinarea fără drept către persoane fizice sau juridice străine, aceasta poate
avea loc prin orice act juridic translativ de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit.
Pentru existenţa elementului material, acţiunea, în oricare dintre modalităţile acesteia, trebuie să
îndeplinească condiţia-cerinţă esenţială de a fi efectuată fără autorizarea Arhivelor Naţionale, în
lipsa acestei cerinţe fapta neconstituind infracţiune.
Potrivit dispoziţiilor din art. 5 lit. j), Arhivele Naţionale autorizează scoaterea temporară peste
graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, în scopul
expunerii sau documentării cu ocazia unor manifestări ştiinţifice sau culturale internaţionale.
Potrivit art. 15 alin. (2), deţinătorul care doreşte să vândă documente care fac parte din Fondul
Arhivistic Naţional al României este obligat să comunice aceasta Arhivelor Naţionale sau, după
caz, serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, care au prioritate la cumpărarea oricăror
documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României şi care trebuie să se pronunţe
în termen de 60 de zile de la data înregistrării comunicării.
Urmarea imediată constă în golul creat în Fondul Arhivistic Naţional prin scoaterea peste graniţă
sau înstrăinarea către cetăţeni străini a documentelor din Fondul Arhivistic Naţional.
Legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită prin dovedirea elementului material.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se caracterizează prin existenţa vinovăţiei sub forma
intenţiei.
Tentativa se pedepseşte (art. 35 alin. 3).
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la un an la 5 ani sau
amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă) în cazul alin. (1), când se scot peste graniţă, fără drept,
documente din Fondul Arhivistic Național, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani în cazul alin.
(2), când are loc înstrăinarea, fără drept, a documentelor din Fondul Arhivistic Național către
persoane fizice sau juridice străine.

CURS 4
Infracţiuni contra siguranţei transporturilor aeriene
Infracţiuni contra siguranţei aviaţiei civile
• Infracţiuni contra siguranţei aviaţiei civile, prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr.
29/1997 privind Codul aerian, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 45 din
26.01.2001, cu modificările ulterioare.
În capitolul XIV al Ordonanţei sunt prevăzute sancţiunile pentru nerespectarea măsurilor privitoare
la siguranţa AVIAŢIEI, art. 92 – 97 reglementând contravenţiile, iar art. 98 – 99, 101 – 103 şi 106
– 110 prevăzând infracţiunile în domeniu.
Toate infracţiunile au ca obiect juridic comun siguranţa transporturilor aeriene, înţeleasă atât ca
siguranţă a aeronavelor în serviciu sau în zbor, cât şi ca siguranţă a întregii activităţi aeroportuare,
precum şi a infrastructurii aferente. Subiecţii activi nu sunt în general circumstanţiaţi, deşi unele
infracţiuni pot fi săvârşite numai de către personalul aeronautic. Subiectul pasiv este statul, ca
44
titular al dreptului la siguranţa transporturilor aeriene. Tentativa la toate infracţiunile se pedepseşte
(art. 111).
Infracţiuni contra siguranţei aviaţiei civile
De menţionat faptul că, potrivit art. 111 alin. 2, se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor din
acest capitol.
În art. 110 este incriminată o formă calificată a tuturor infracţiunilor contra siguranţei aviaţiei,
atunci când faptele incriminate în art. 98, 99, 103 şi 106 au avut ca urmare decesul uneia sau al
mai multor persoane, pedeapsa fiind detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea unor drepturi.
Cercetarea faptelor prevăzute ca infracţiuni în Codul aerian, precum şi punerea în mişcare a
acţiunii penale sunt de competenţa procurorului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială
au fost săvârşite acestea (art. 112).

Abuzul sau neglijenţa în serviciu a personalului aeronautic (art. 98)

Este fapta de încălcare de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau
neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului.
Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale de serviciu privind asigurarea siguranței
zborurilor cu aeronave civile.
Fapta prezintă obiect material numai în ipoteza în care acțiunea sau inacțiunea afectează un aparat
de zbor sau un echipament folosit pentru serviciile de aeroport ori pentru navigație aeriană.
Subiectul activ este un membru al personalului aeronautic civil, navigant sau nenavigant, care îşi
încalcă îndatoririle de serviciu sau nu le duce la îndeplinire. Subiectul pasiv direct, nemijlocit este
unitatea în care își desfășoară activitatea subiectul activ: aeroport, companie aeriană, operator
aerian, prestator de servicii aeroportuare etc.
Elementul material poate consta fie într-o acţiune, fie într-o omisiune, condiţia esenţială fiind să
pună în pericol siguranţa zborului.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța zborului, legătura de cauzalitate fiind
imediată.
Dacă se produce un incident, un incident grav sau un accident, fapta va putea intra în concurs cu
infracțiunea de neluare/nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă ori cu o
infracțiune contra persoanei.
Potrivit art. 3, punctul 3.26, incident ul este un eveniment, altul decât un accident, asociat cu
exploatarea unei aeronave, care afectează sau poate afecta siguranţa exploatării aeronavei.
Potrivit art. 3, punctul 3.27. incident grav - un incident ale cărui circumstanţe arată că un accident
ar fi fost pe cale să se producă.
Potrivit art. 3, punctul 3.1, accidentul este un eveniment legat de operarea/utilizarea unei aeronave,
care se produce între momentul în care o persoana se îmbarcă la bordul acesteia, cu intenția și cu
dreptul legal de a efectua un zbor, și momentul în care toate persoanele aflate la bord sunt debarcate
și în cursul căruia:
a) o persoană este rănită grav sau mortal, datorită faptului că se găseşte:
- în aeronavă;
- în contact direct cu orice parte a aeronavei, inclusiv cu bucăţile care se detaşează din aceasta;
- expusă direct jetului (aspiraţiei sau suflului motoarelor ori elicelor), cu excepţia cazurilor în care
45
rănile se datorează unor cauze naturale, autorănirilor sau sunt produse de altă persoană ori a
cazurilor în care rănirile sunt produse în afara zonei ce este în mod normal disponibilă pasagerilor
sau membrilor echipajului;
b) aeronava suferă deteriorări sau o cedare de structură, care alterează caracteristicile de rezistenţă
structurală, de performanţă şi de zbor şi care, în mod normal, necesită o reparaţie importantă sau
înlocuirea componentelor afectate, cu excepţia defectării motorului ori deteriorării, când
deteriorarea este limitată la motor, capote sau la accesoriile sale ori când este vorba despre
deteriorări limitate la elice, la extremităţile aripii, pneuri, frâne, carenaje sau mici înfundări ori
perforaţii în înveliş;
c) aeronava a dispărut sau este total inaccesibilă;
Latura subiectivă este caracterizată de intenţie, urmarea imediată fiind o stare de pericol pentru
siguranța zborului.
Tentativa este posibilă numai în cazul încălcării intenţionate a îndatoririlor de serviciu (și pedepsită
potrivit art. 111), pedeapsa pentru fapta consumată intenționată fiind închisoarea de la unu la 5 ani.
Participația penală este posibilă sub orice formă. Este posibilă și forma continuă (mai ales la
omisiuni) sau continuată.
Săvârşirea faptei din culpă este incriminată în alin. 2 și se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
Cercetarea faptelor prevăzute la art. 98-111, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt
de competenţa procurorului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială au fost săvârşite.

Încredinţarea comenzii aeronavei sau părăsirea postului (art. 99)

În alin. 1 al art. 99 este incriminată şi sancţionată fapta pilotului comandant de a încredinţa
comenzile aeronavei civile unei persoane neautorizate.
Fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului şi relaţiile sociale privind siguranţa
aeronavei în zbor. Subiectul activ este circumstanţiat în persoana pilotului comandant al aeronavei
civile.
Potrivit art. 3, alin. 3.7., prin aeronavă se înţelege aparatul care se poate menţine în atmosferă cu
ajutorul altor reacţii ale aerului decât cele asupra suprafeţei pământului (care sunt specifice
aeroglisorului).
Potrivit art. 104 lit. b) o aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care, îmbarcarea fiind
terminată, toate uşile exterioare au fost închise şi până în momentul în care una dintre aceste uşi a
fost deschisă în vederea debarcării; în caz de aterizare forţată se consideră că zborul se continuă
până când autoritatea competentă preia în sarcină aeronava, persoanele şi bunurile de la bord.
Fapta se săvârşeşte printr-o acţiune de încredinţare a comenzilor aeronavei, adică de trecere a
pilotării acesteia către o persoană neautorizată.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranţa aeronavei în zbor, legătura de cauzalitate
rezultând imediat (ex re).
Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie.
Tentativa se pedepseşte, iar pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea fapt consumat este închisoarea
de la 3 la 10 ani şi interzicerea (exercitării) unor drepturi.
În alin. 2 al art. 99 este incriminată fapta de părăsire a postului, fără aprobare, de către orice
membru al echipajului de conducere sau de către personalul ce asigură direct informarea, dirijarea
şi controlul traficului aerian, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului.
Subiectul activ este circumstanţiat fie în persoana membrilor echipajului de conducere al aeronavei
46
(piloţi, navigatori, mecanici şi/sau ingineri de bord şi operatori radionaviganţi, potrivit art. 34), fie
într-un membru al personalului ce asigură direct informarea, dirijarea şi controlul traficului aerian.
Elementul subiectiv al laturii subiective este reprezentat de vinovăţie sub forma intenţiei.
Tentativa se pedepseşte, pedeapsa pentru forma consumată fiind închisoarea de la 2 la 7 ani și
interzicerea (exercitării) unor drepturi.

Efectuarea serviciului în stare de intoxicație (art. 101)

Este fapta de efectuare a serviciului de către personalul aeronautic civil sub influenţa băuturilor
alcoolice sau a altor substanţe interzise de autoritatea de reglementare, împrejurare de natură să
pună în pericol siguranţa zborului. Fapta, în actuala redactare (de la 1.02.2014) reprezintă aceeași
faptă cu cea din contravenţia prevăzută la art. 93 alin. (1) lit. j), pe care nu a abrogat-o (fiind încă
o eroare legislativă a Legii nr. 187/2012). Potrivit textului de la contravenție, se consideră sub
influenţa băuturilor alcoolice personalul care are o îmbibaţie alcoolică în sânge de până la 0,8 0/00
(0,8 grame alcool pur la litrul de sânge).
Subiectul activ este circumstanţiat, fiind un membru al personalului aeronautic civil.
Sub aspect subiectiv, fapta se săvârşeşte cu intenţie.
Pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la
180 la 300 de zile-amendă).
În alin. 3 al art. 101 este prevăzută o variantă agravată a faptei din alin. 1, determinată de calitatea
subiectului activ nemijlocit (autorului) de a fi membru al personalului aeronautic navigant, limitele
speciale ale pedepsei în această variantă majorându-se cu jumătate.
Potrivit alin. 2 al art. 101, efectuarea serviciului având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool
pur în sânge de către personalul aeronautic civil se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi
interzicerea (exercitării) unor drepturi, legiuitorul preferând reglementarea de la siguranța rutieră
în ceea ce privește determinarea intoxicației, renunțând la noțiunea de „stare de ebrietate”.
Potrivit alin. 4, în actuala reglementare, refuzul de a se supune sau sustragerea persoanelor
prevăzute la alin. (1)-(3) de a se supune de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea
stabilirii concentraţiei de alcool ori a prezenţei unor substanţe interzise de autoritatea de
reglementare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani. Această
incriminare nouă a fost introdusă la 1.02.2014 după modelul incriminării de la siguranța circulației
rutiere.

Pilotarea fără certificat (art. 102)

Este fapta de pilotare a unei aeronave de către o persoană care nu deţine documentele de certificare
prevăzute de reglementările în vigoare pentru pilotarea aeronavei respective.
Fapta reprezintă o încălcare a prevederilor art. 36 alin. 1, potrivit cărora echipajul aeronavei civile
este constituit din personal certificat în mod corespunzător, care desfăşoară activităţi la bord în
conformitate cu reglementările specifice aplicabile.
Fapta repezintă o încălcare a cerințelor de securitate a zborului care impun membrilor personalului
navigant și cu atât mai mult piloților să dețină certificări pentru tipul de navă pe care o pilotează.
Elementul material constă în pilotarea navei în condițiile lipsei certificărilor corespunzătoare
pentru desfășurarea acestei activități, urmarea imediată fiind o stare de pericol pentru siguranța
zborului realizat de persoana necertificată.
Elementul subiectiv este reprezentat de vinovăţie sub forma intenţiei.
47
Tentativa este posibilă şi este incriminată, pedeapsa pentru fapta consumată fiind închisoarea de
la un an la 5 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
La alin. 2 al art. 102 este prevăzută o variantă agravată, atunci când prin fapta prevăzută la alin.
(1) s-a pus în pericol siguranţa altor zboruri, sănătatea publică sau protecţia mediului, pedeapsa în
această variantă fiind închisoarea de la 2 la 7 ani.
În această variantă obiectul juridic este complex, pe lângă siguranţa aviaţiei fiind puse în pericol
prin săvârşirea faptei şi sănătatea publică sau mediul înconjurător.
De asemenea urmarea imediată este complexă, starea de pericol privind nu numai siguranța
zborului cu aeronava respectivă, ci și siguranța altor zboruri, respectiv sănătatea publică sau mediul
înconjurător.
Elementul subiectiv este reprezentat de vinovăţie sub forma intenţiei indirecte, făptuitorul
acceptând urmarea imediată complexă.
Tentativa este posibilă şi este incriminată.

Exploatarea neautorizată a aeronavei şi încălcarea servituţilor aeronautice (art. 103)

În articolul 103 din Codul aerian sunt incriminate patru fapte distincte prin care se încalcă modul
de operare în domeniul transporturilor aeriene, pentru care se prevede o pedeapsă pentru primele
două și o altă pedeapsă pentru ultimele două.
Toate sunt infracţiuni de pericol comise cu intenţie.
La art. 103, alin. 1, lit. a) este incriminată şi sancţionată cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă) exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un
certificat de înmatriculare sau identificare şi un certificat ori autorizaţie de navigabilitate sau
documente echivalente.
Potrivit art. 3 alin. 3.20, certificat de înmatriculare/identificare este documentul individual care
atestă înregistrarea unei aeronave, conferindu-i acesteia naţionalitatea.
Potrivit art. 17, o aeronavă civilă poate opera în spaţiul aerian naţional numai dacă deţine un
certificat de înmatriculare în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Chicago, care certificat
este document obligatoriu la bordul aeronavelor (sau trebuie să se afle în permanenţă la persoana
care asigură pilotarea aeronavei fără echipaj de conducere la bord), numai Ministerul
Transporturilor putând stabili categorii de aeronave civile care pot opera în spaţiul aerian naţional
fără a deţine un certificat de înmatriculare (de ex. dronele, parapantele, baloanele cu aer cald etc.).
De asemenea, potrivit art. 73, fiecare aeronavă civilă trebuie să deţină un certificat de navigabilitate
individual, eliberat în urma demonstrării că aeronava este conformă cu proiectul de tip aprobat în
certificatul de tip şi că întreaga documentaţie, inspecţiile şi încercările relevante demonstrează că
aeronava este în condiţie de operare în siguranţă. În certificatul de navigabilitate, care trebuie să
se afle în permanenţă la bordul aeronavei (sau asupra persoanei care asigură pilotarea, în cazul
aeronavelor fără echipaj de conducere la bord), se înscriu categoriile de activităţi pentru care
aeronava civilă poate fi folosită, precum şi alte condiţii şi limitări impuse de siguranţa zborului.
)
La alin. 3 al art. 103 este prevăzută o variantă agravată a faptei de la alin. 1 lit. a) , atunci când
fapta a fost săvârşită după refuzul eliberării certificatului de înmatriculare sau a certificatului de
navigabilitate, motiv pentru care se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 3 ani.
La art. 103, alin. 1, lit. b) este incriminată şi sancţionată cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă) inscripţionarea aeronavei neconformă cu certificatul de
înmatriculare sau identificare ori suprimarea mărcilor de inscripţionare.

48
Fapta reprezintă o încălcare a prevederilor art. 18 din Codul aerian potrivit cărora o aeronavă civilă
înmatriculată în România nu poate fi înmatriculată şi în alt stat, iar certificatul de înmatriculare
emis de Ministerul Transporturilor va conţine datele de identificare a aeronavei civile, însemnul
de naţionalitate şi marca de ordine, care vor fi inscripţionate în mod vizibil pe aeronava civilă, cât
şi datele de identificare a deţinătorului şi/sau a proprietarului.
Subiectul activ poate fi proprietarul, operatorul sau echipajul aeronavei, iar elementul material
constă alternativ într-o faptă de inscripţionare falsă sau de înlăturare a mărcilor de inscripţionare.
Situaţia premisă în cadrul conţinutului constitutiv este ca aeronava să fi fost anterior înregistrată,
însă inscripţionarea este fie falsificată, fie suprimată.
La alin. 2 lit. a) este incriminată şi sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă(de
la 180 la 300 de zile-amendă) nerespectarea restricţiilor impuse prin reglementările specifice
referitoare la zonele supuse servituţilor aeronautice sau prin avizele emise de Ministerul
Transporturilor, de către persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 78, dacă fapta este de natură
să pună în pericol siguranţa zborului.
Potrivit art. 77 din Codul aerian, în zonele supuse servituţilor de aeronautică civilă pot fi construite
şi amplasate construcţii, instalaţii şi echipamente noi numai cu avizul Ministerului Transporturilor,
iar în cazul aerodromurilor exploatate în comun, cu avizul Ministerului Transporturilor împreună
cu Ministerul Apărării Naţionale.
Art. 78 prevede că administratorii aerodromurilor civile, ai echipamentelor aferente serviciilor de
navigaţie aeriană, cât şi proprietarii terenurilor, clădirilor şi amenajărilor aflate în zonele supuse
servituţilor de aeronautică civilă sunt obligaţi să respecte restricţiile impuse prin reglementările
specifice referitoare la aceste zone, precum şi prin avizul prevăzut la art. 77.

Potrivit art. 3 alin. 3.38. servitutea aeronautică reprezintă condiţii, restricţii, obligaţii impuse de
reglementările naţionale şi/sau internaţionale, în interesul siguranţei zborului.
Subiectul activ în cazul acestei variante este circumstanțiat , fiind administrator al aerodromului
civil, al echipamentelor aferente serviciilor de navigaţie aeriană sau proprietar al terenurilor,
clădirilor şi amenajărilor aflate în zonele supuse servituţilor de aeronautică civilă.
Fapta constă în nerespectarea restricţiilor impuse prin reglementările specifice referitoare la aceste
zone cu servituți aeronautice, condiția-cerință esențială atașată elementului material fiind ca fapta
să fie de natură să pună în pericol siguranța zborului.
Urmarea imediată este o stare de pericol potențial pentru siguranța aviației civile, raportul de
cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
Sub aspect subiectiv, fapta se săvârșește cu intenție, directă sau, cel mai adesea, indirectă, ceea ce
presupune cunoașterea de către făptuitor a regimului de servitute aeronautică aplicabil.

La art. 103, alin. 2, lit. b) este incriminată şi sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă) efectuarea de operaţiuni de transport aerian public fără
deţinerea licenţei de operare şi/sau a certificatului de operator prevăzute la art. 50 alin. (1), dacă
fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului.
Potrivit art. 50 alin. 1, transportatorii aerieni români pot efectua transporturi aeriene publice pe
rute interne sau internaţionale, prin curse regulate sau neregulate, numai în condiţiile deţinerii unui
certificat de operator aerian în termen de valabilitate şi a unei licenţe de operare eliberate de
Ministerul Transporturilor.
49
Art. 3 alin. 3.18 defineşte certificatul de operator aerian ca fiind documentul care certifică faptul
că un operator aerian are capacitatea de a efectua activităţile de transport aerian public prevăzute
în acesta, iar la alin. 3.46 se definește transportatorul aerian ca fiind operatorul aerian deţinător
al unui certificat de operator aerian în termen de valabilitate şi, după caz, al unei licenţe de operare.
Subiectul activ este persoana fizică sau juridică proprietară sau operatoare a aeronavei care
exploatează aeronava în lipsa certificatului de operator aerian şi a licenţei de transport aerian.
Ca la toate infracţiunile din acest articol, urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru
siguranţa transporturilor aeriene, legătura de cauzalitate rezultând direct din materialitatea faptelor
şi netrebuind a fi dovedită.
Fapta se comite cu intenţie, iar tentativa se pedepseşte.

Următoarele incriminări privesc actele ce pot avea caracter terorist, îndreptate împotriva
siguranţei transporturilor aeriene şi, potrivit art. 32 lit. d) – i) din Legea nr. 535/2004 privind
prevenirea şi combaterea terorismului, atunci când au acest caracter, limitele speciale ale pedepsei
cu închisoarea se majorează cu o treime şi se aplică pedeapsa interzicerii (exercitării) unor drepturi.
În plus, se consideră tentativă (potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 535/2004) şi producerea sau
procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea săvârşirii
infracţiunilor prevăzute la art. 32 al acestei legi, deși art. 111 alin. (2) din Codul aerian spune
același lucru.

Comunicarea de informaţii false (art. 106)

Este fapta persoanei care comunică informaţii false, dacă prin aceasta se periclitează siguranţa
zborului.
Subiectul activ nu este circumstanțiat, subiect pasiv fiind autoritatea responsabilă cu asigurarea
siguranței circulației aeriene.
Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de comunicare a unor informaţii despre
care autorul ştie că sunt false şi astfel pune în pericol siguranţa zborului.
Urmarea imediată este o stare de pericol, legătura de cauzalitate rezultând imediat şi netrebuind a
fi dovedită.
Din punct de vedere subiectiv, fapta se săvârşeşte cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de
către făptuitor atât a faptului că informaţiile comunicate sunt false, cât şi a faptului că prin ele se
pune în pericol siguranţa zborului.
Tentativa se pedepseşte, iar pedeapsa prevăzută pe lege pentru forma consumată este închisoarea
de la 3 la 10 ani.

Violenţa în aeroport sau la bordul aeronavei (art. 107)

În alin. 1 al art. 107 este incriminată fapta constând în orice act de violenţă comis împotriva unei
persoane aflate într-un aeroport civil prin folosirea unui dispozitiv, a unei arme sau a unei
substanţe, dacă fapta a pus în pericol siguranţa şi securitatea în acest aeroport.
Infracţiunea are un obiect material , violenţele fiind îndreptate direct împotriva unei persoane, deși
este o infracţiune de pericol pentru siguranța aeroportului.
Infracţiunea presupune existenţa unui element circumstanţial de loc, în sensul că se poate comite
numai într-un aeroport civil.
Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de exercitare a unor violenţe asupra
50
unei persoane, cu îndeplinirea celor două condiţii de existenţă prevăzute de textul incriminator:
a) prin folosirea unui dispozitiv (de exemplu o bombă, un instrument), a unei arme (în sensul art.
179 C.p.) sau a unei substanţe periculoase prin natura sa (neurotoxică sau paralizantă, substanţe
caustice, otrăvitoare, toxine, material chimic periculos, radioactiv sau bacteriologic etc.);
b) fapta a pus în pericol siguranţa operațiunilor şi securitatea persoanelor aflate în aeroport.
Tentativa, constând în pregătirea dispozitivului, armei sau substanţei destinate a fi folosită pentru
exercitarea violenţelor asupra unei persoane aflate în aeroport, se pedepseşte, iar pedeapsa
prevăzută pe lege pentru forma consumată este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la
180 la 300 de zile-amendă).
Infracţiunea de violenţă în aeroport, incriminată în art. 107 alin. 1 din Codul aerian, este o variantă
a infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 193 alin. 1 C.p.), comisă asupra unei persoane aflate
în aeroport.
În alin. (2) al art. 107 este incriminată săvârşirea oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra
unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în pregătire de zbor.
În înţelesul prezentat în art. 104 lit. b), o aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care,
îmbarcarea fiind terminată, toate uşile exterioare au fost închise şi până în momentul în care una
dintre aceste uşi a fost deschisă în vederea debarcării; în caz de aterizare forţată se consideră că
zborul se continuă până când autoritatea competentă preia în sarcină aeronava, persoanele şi
bunurile de la bord.
Situaţia premisă în cadrul conţinutului constitutiv este reprezentată de calitatea aeronavei de a fi
în zbor, potrivit definiţiei legale.
Fapta se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea caracterului de aeronavă în zbor.
Pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea de la un an la 5 de ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.
Potrivit alin. (3), introdus la 1.02.2014, dacă fapta prevăzută la alin. (2) a fost săvârşită asupra
personalului navigant, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea [exercitării] unor
drepturi.

Distrugerea aeroportului sau aeronavei (art. 108)

În alin. 1 al art. 108 este incriminată şi sancţionată fapta de distrugere sau deteriorare gravă, cu
ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanţe, a instalaţiilor unui aeroport civil ori a
unei aeronave care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport, precum şi întreruperea serviciilor
de aeroport, dacă fapta compromite sau este de natură a compromite siguranţa şi securitatea în
acest aeroport.
Potrivit art. 104 lit. a), o aeronavă se consideră a fi în serviciu din momentul în care personalul de
la sol sau echipajul începe să o pregătească în vederea unui anumit zbor până la expirarea unui
termen de 24 de ore după orice aterizare; perioada de serviciu cuprinde în orice caz întregul timp
în care aeronava se află în zbor.
Fapta incriminată reprezintă o variantă de specie a infracţiunii de distrugere, prevăzută şi pedepsită
prin art. 253 C.p., obiectul material specific în acest caz fiind reprezentat de instalaţiile unui
aeroport civil ori o aeronavă care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport, precum şi serviciile
aeroportuare.

Elementul material este cel de la infracţiunea de distrugere, chiar dacă legiuitorul foloseşte, în mod
nefericit, o altă terminologie juridică decât cea consacrată de Codul penal: „deteriorare gravă” în
51
loc de „degradare”. Cerinţele esenţiale ataşate elementului material sunt:
a) acţiunea de distrugere să fie comisă prin întrebuinţarea unui dispozitiv, a unei arme sau a unei
substanţe (în înţelesul arătat la art. 107);
b) fapta să compromită sau să fie de natură a compromite siguranţa şi securitatea în aeroport.
În lipsa îndeplinirii celor două condiţii, fapta nu va constitui această infracţiune.
Urmarea imediată constă în distrugerea sau degradarea instalaţiilor aeroportuare sau a aeronavei
distruse, respectiv în întreruperea serviciilor de aeroport, în subsidiar rezultând o stare de pericol
pentru siguranţa şi securitatea din aeroport.
Legătura de cauzalitate dintre acţiunea făptuitorului şi distrugerea bunurilor menţionate trebuie
dovedită, dar odată dovedită rezultă imediat starea de pericol pentru securitatea aeroportuară.
Fapta se comite cu intenţie. Tentativa este incriminată, iar pedeapsa pentru forma consumată este
închisoarea de la 2 la 7 ani.
La alin. 2 al art. 108 este incriminată distrugerea sau deteriorarea instalaţiilor ori a serviciilor de
navigaţie aeriană sau perturbarea funcţionării acestora.
Fapta este tot o variantă de tip a infracţiunii de distrugere, care vizează instalaţiile sau serviciile de
navigaţie aeriană şi are drept condiţie de existenţă punerea în pericol a siguranţei zborului.
Potrivit art. 3 alin. 3.36. serviciul de navigaţie aeriană este un termen generic ce include serviciile
de trafic aerian, serviciile de comunicaţii aeronautice, navigaţie şi supraveghere în domeniul
aeronautic, serviciile meteorologice aeronautice şi serviciile de informare aeronautică, definite
conform reglementărilor specifice aplicabile.
Pedeapsa în cazul acestei infracţiuni consumate este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.
În alin. 3 al art. 108 este prevăzută aceeaşi pedeapsă pentru distrugerea unei aeronave în serviciu
sau cauzarea de deteriorări care o fac indisponibilă de zbor ori care sunt de natură să îi pună în
pericol siguranţa în zbor. În acest caz obiectul material este reprezentat de o aeronavă în serviciu.
În fine, în alin. 4 al art. 108 sunt incriminate şi sancţionate ca infracţiune distinctă actele
preparatorii în vederea comiterii infracţiunii de distrugere a unei aeronave, constând în plasarea pe
o aeronavă civilă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv sau a unei substanţe capabile să distrugă acea
aeronavă sau să îi producă deteriorări care o fac inaptă de zbor ori care sunt de natură să pericliteze
siguranţa acesteia în zbor. Infracţiunea este una de pericol pentru siguranța navigației aeriene şi se
săvârșește cu intenţie.
Pedeapsa pentru faptul consumat este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea [exercitării] unor
drepturi.

Deturnarea navei (art. 109)

Este fapta persoanei care preia, fără drept şi prin orice mijloace, o aeronavă precum şi fapta de a
exercita fără drept controlul asupra aeronavei.
Deşi textul nu o menţionează explicit, este vorba despre o aeronavă în serviciu sau introdusă abuziv
în serviciu prin fapta autorului.
Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de preluare directă, prin orice mijloace,
a aeronavei sau exercitarea controlului asupra acesteia în mod indirect, prin acţionarea asupra
membrilor echipajului, cerinţa esenţială ataşată elementului material fiind aceea ca fapta să fie
comisă fără drept.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranţa aeronavei şi a zborului, legătura de
cauzalitate rezultând imediat, fără a trebui să fie dovedită.
52
Fapta se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a situației că
săvârşeşte fără drept fapta incriminată.
Tentativa se pedepseşte, iar pedeapsa prevăzută pentru forma consumată este închisoarea de la 7
la 18 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.

Variante agravate (art. 110)

Potrivit art. 65 punctul 10, coroborat cu art. 247 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare
a Codului penal 2009, de la 1.02.2014 art. 110 din Codul aerian civil are următorul cuprins:
„Art. 110. - Dacă faptele prevăzute la art. 98 (Abuzul sau neglijenţa în serviciu a personalului
aeronautic ), 99 (Încredinţarea comenzii aeronavei sau părăsirea postului), 103 (Exploatarea
neautorizată a aeronavei şi încălcarea servituţilor aeronautice) şi 106 (Comunicarea de
informaţii false) au avut ca urmare decesul uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este
închisoarea de la 15 la 25 ani ori detenţiune pe viaţă şi interzicerea unor drepturi.”
Totuși, alin. 2 al art. 98 (neglijența în serviciu a personalului aeronautic) are ca formă de vinovăție
culpa, astfel că tratamentul sancționator din art. 110 face notă discordantă cu art. 192 C.p. (uciderea
din culpă a mai multor persoane), unde pedeapsa nu depășește 10 ani și șase luni închisoare.

CURS 5
Infracţiuni contra siguranţei transporturilor navale
Infracţiuni la regimul transportului naval
• Infracţiunile la regimul transportului naval sunt prevăzute în Legea nr. 191 din 13 mai 2003
privind infracţiunile la regimul transportului naval, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2003, art. 2-30.
În cadrul legii speciale sunt prevăzute infracţiunile la regimul transportului naval, astfel cum este
reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile
navigabile interioare (aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 412/2002, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 10.03.2004, cu modificările ulterioare),
precum şi unele dispoziţii speciale de procedură referitoare la aceste infracţiuni.
În capitolul al II-lea sunt prevăzute infracţiunile contra siguranţei navigaţiei civile, în capitolul al
III-lea sunt prevăzute infracţiunile contra ordinii şi disciplinei la bordul navelor, iar în capitolul al
IV-lea sunt prevăzute alte infracţiuni, pentru ca în capitolul al V-lea să fie prevăzute dispoziţii
speciale de procedură.
Capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei navigaţiei civile

Conducerea navei fără brevet (art. 2)

Prin art. 2 alin. 1 este incriminată şi sancţionată conducerea unei nave de către o persoană fără
brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător.
Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor din art. 54 alin. 1 din O.G.R. nr. 42/1997, potrivit cărora
în cadrul echipajului funcţiile la bordul navelor care arborează pavilionul român pot fi îndeplinite
numai de personalul navigant care posedă brevete sau certificate de capacitate corespunzătoare,
după caz.
Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
53
Potrivit alin. 2 al art. 2, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta comandantului sau a altei
persoane care încredinţează cu ştiinţă conducerea navei unei persoane fără brevet sau certificat de
capacitate corespunzător ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Similitudinea cu incriminarea faptelor la regimul siguranţei rutiere (art. 335 C.p.) este evidentă şi
nu mai necesită comentarii.
În alin. 3 al art 2 se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă (închisoarea de la un an la 5 ani) fapta
persoanei care încredinţează cu ştiinţă conducerea navei unei persoane care suferă de o boală
psihică ori se află sub influenţa unor substanțe psihoactive.
Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 54 alin. 3 din O.G.R. nr. 42/1997 potrivit cărora toţi
membrii echipajului trebuie să facă dovada că au vârsta minimă necesară şi că îndeplinesc
condiţiile de sănătate prevăzute în reglementările naţionale şi în acordurile şi convenţiile
internaţionale la care România este parte.
Surprinde faptul că se aplică același tratament sancționator, punându-se pe același plan persoana
fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător cu persoana suferind de o boală psihică sau
intoxicată cu substanțe psihoactive.

Navigarea cu echipaj insuficient (art. 3)

Este fapta de punere în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.
Fapta este periculoasă întrucât încalcă obligaţiile stabilite prin dispoziţiile art. 61 din O.G.R. nr.
42/1997, care prevăd că orice navă care arborează pavilionul român trebuie să aibă la bord,
indiferent de situaţia în care se află, un echipaj minim de siguranţă.
Echipajul minim de siguranţă se stabileşte în funcţie de tipul şi destinaţia navei, de mărimea
acesteia, de numărul de nave din convoi, de gradul de automatizare al navei, precum şi de situaţia
în care se află nava: în marş, în staţionare, în reparaţii, în conservare sau în iernatic.
Echipajul minim de siguranţă asigură conducerea navei în siguranţă în timpul navigaţiei şi al
manevrelor, paza şi siguranţa navei în staţionare, vitalitatea navei, prevenirea şi stingerea
incendiilor la bord, prevenirea poluării mediului, exploatarea în siguranţă a instalaţiilor şi a
echipamentelor de propulsie, guvernare, manevră, navigaţie şi telecomunicaţii.
Fapta poate fi săvârșită, în mod obișnuit, de comandantul, conducătorul, timonierul sau pilotul
navei, dar și de către orice altă persoană, cu sau fără brevet/certificat de capacitate corespunzător
(în această ultimă ipoteză existând un concurs ideal de infracțiuni).
Elementul material constă într-o acțiune de punere în navigație (plecare în voiaj naval), condiția-
cerință esențială ca fapta să se comită în lipsa echipajului minim de siguranță. Urmarea imediată
este o stare de pericol pentru siguranța navei și a navigației, legătura de cauzalitate fiind imediată
(ex re).
Fapta se săvârşeşte cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Efectuarea serviciului sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe interzise (art. 4)
Potrivit alin. 1, exercitarea atribuţiilor de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor
substanţe interzise de autoritatea de reglementare se pedepseşte cu amendă (între 60 și 180 de zile-
amendă).
Potrivit alin. 3, este considerată sub influenţa băuturilor alcoolice persoana care are o îmbibaţie
alcoolică în sânge de până la 0,80g alcool pur în litrul de sânge.
Potrivit alin. 2, dacă fapta este săvârşită de către personalul navigant care asigură direct siguranţa
54
navigaţiei, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).
Dispoziţiile alin. 1-3 nu se aplică ambarcaţiunilor de agrement.
Se constată dezincriminarea cel puțin inoportună a faptei săvârșite de personalul navigant al unor
ambarcațiuni de agrement (adică orice ambarcaţiune, indiferent de tipul și de modul de propulsie,
al cărei corp are lungimea de 2,5 m până la 24 m, măsurată conform standardelor armonizate
aplicabile, și care este destinată utilizării în scopuri sportive şi recreative, inclusiv motovehicul
nautic, conform definiției din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 527 din 29.06.2016 al
ministrului transporturilor).

Efectuarea serviciului în stare de ebrietate sau sub influenţa similară a unor substanţe interzise
(art. 5)
Potrivit alin. 1, exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate sau sub influenţa unor
substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de la 180 la
300 de zile-amendă).
Este considerată în stare de ebrietate persoana care are o îmbibaţie alcoolică în sânge mai mare de
0,80g alcool pur în litrul de sânge.
Dacă fapta este săvârşită de personalul navigant care asigură direct siguranţa navigaţiei, pedeapsa
este închisoarea de la un an la 5 ani.
Se constată dezincriminarea criticabilă a săvârșirii faptei în stare de ebrietate (indiferent de
alcoolemie), ca și reducerea limitelor speciale ale pedepsei în cazul ambelor variante.
Rămâne discutabilă diferența dintre săvârșirea faptei sub influența unor „substanţe interzise de
autoritatea de reglementare” sau sub influența unor „substanțe psihoactive”.

Sustragerea de la recoltarea probelor biologice (art. 6)

Refuzul persoanelor aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice
sau a substanţelor interzise de a refuza sau de a se sustrage de la supunerea la recoltarea probelor
biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unei substanţe psihoactive se pedepseşte
cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Subiectul activ este circumstanțiat în persoana celui care își exercită activitatea în domeniul
navigației civile.
Elementul material constă fie într-o acțiune de a refuza recoltarea probelor biologice (nesupunera
la recoltare), fie într-o acțiune de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice (cum ar fi fuga
de la locul de constatare a stării de intoxicație sau de la locul de prelevare). Urmarea imediată este
o stare de pericol pentru siguranța navigației civile, legătura de cauzalitate rezultând imediat din
săvârșirea faptei.
Elementul subiectiv este caracterizat de vinovăție sub forma intenției.

Părăsirea postului (art. 7)

Este fapta de părăsire a postului sau a navei, fără aprobare, de către un membru al echipajului ori
de către pilot în timpul efectuării serviciului, dacă prin aceasta s-ar fi putut întrerupe navigaţia ori
pune în pericol siguranţa navei, a încărcăturii sau a echipajului.
Subiectul activ este calificat (membru al echipajului sau pilot).
55
Condiţia de existenţă a infracţiunii este ca prin comiterea elementului material să rezulte un pericol
de întrerupere a navigaţiei sau să se pună în pericol siguranţa navei, a încărcăturii sau a echipajului.
Fapta se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a lipsei aprobării
pentru părăsirea postului sau a navei.
Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
La alin. 2 este prevăzută o variantă agravată, atunci când subiectul activ este comandantul navei
sau înlocuitorul acestuia, pedeapsa în acest caz fiind închisoarea de la un an la 5 ani.

Somnul în timpul serviciului (art. 8)

Este fapta de a dormi în timpul serviciului de cart sau de gardă, dacă prin aceasta s-ar fi putut
întrerupe navigaţia ori pune în pericol siguranţa navei, a încărcăturii sau a echipajului.
Pedeapsa pentru acestă infracțiune de pericol este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de
la 120 la 240 de zile-amendă).
Potrivit alin. (2), dacă fapta prevăzută a avut ca urmare un accident de navigaţie ce a produs
consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea [exercitării]
unor drepturi.
Se constată reducerea, de la 1.02.2014, a limitelor speciale ale pedepsei în cazul ambelor variante,
înlocuirea urmărilor speciale cu o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei, dar și abrogarea
variantei agravate privind moartea sau vătămarea corporală a uneia sau a mai multor persoane,
ceea ce înseamnă că fapta va intra în concurs cu infracțiunile respective contra persoanei.

Părăsirea navei (art. 9)

Este fapta de părăsire a navei de către comandant în caz de pericol, înainte de a-şi fi exercitat
îndatoririle de serviciu pentru salvarea navei şi a echipajului.
Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor din art. 75 al O.G.R. nr. 42/1997, potrivit cărora, în
cazul în care nava se află în pericol, comandantul/conducătorul de navă trebuie să acţioneze pentru
a salva persoanele care se află la bord, pentru a proteja nava şi încărcătura şi pentru a păstra în
siguranţă jurnalul de bord şi celelalte documente ale navei şi nu va părăsi nava, cu excepţia cazului
când nu mai există şanse reale de salvare a navei.
Subiectul activ este circumstanţiat în persoana comandantului navei. Condiţie esenţială ataşată
elementului material pentru existenţa infracţiunii este să nu se fi epuizat toate căile de salvare a
echipajului şi a navei.
Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Omisiunea acordării de asistenţă (art. 10)

Este fapta comandantului unei nave de a nu-şi îndeplini obligaţiile de asistenţă şi salvare a navelor
şi a persoanelor aflate în pericol pe apă ori, în caz de abordaj, de a nu comunica celorlalte nave, în
măsura posibilităţilor, datele necesare identificării navei proprii.
Potrivit art. 87 din O.G.R. nr. 42/1997, în cazul în care comandantul/conducătorul de navă care
arborează pavilionul român primeşte un mesaj care indică faptul că o navă se află în pericol, este
obligat ca, în măsura în care nu îşi pune în primejdie nava, echipajul, pasagerii şi/sau încărcătura,
să se deplaseze cu toată viteza posibilă în respectivele circumstanţe către acea navă pentru a-i
acorda asistenţa necesară şi pentru a salva persoanele aflate în pericol la bordul acelei nave.
La art. 88 se prevede obligaţia comandantului sau conducătorului de navă de a acorda, după
56
abordaj, asistenţă celeilalte nave, echipajului şi pasagerilor acesteia şi, în măsura posibilului, a
indica celeilalte nave numele propriei sale nave, portul său de înmatriculare şi portul cel mai
apropiat la care va ajunge.
Faptele incriminate în art. 10 din Legea nr. 191/2003 reprezintă o încălcare de către comandant
(subiect activ calificat) a obligaţiilor stabilite în seama sa în caz de primire a unui mesaj privind o
navă aflată în pericol, respectiv în caz de abordaj (ciocnire navală).
Fapta comisă cu intenţie se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar pentru fapta comisă
din culpă pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).

Distrugerea semnalizării navale (art. 11)

Este fapta de schimbare a poziţiei, scoatere din funcţiune, avariere gravă sau distrugere a unui
semnal de navigaţie costier sau plutitor , dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa
navigaţiei.
Subiectul activ nu este circumstanţiat.
Fapta reprezintă o variantă de distrugere, se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
Dacă se sustrage un semnal de navigaţie costier sau plutitor ori componente ale acestuia, fapta va
constitui furt calificat (art. 229, alin. 3, litera f din Codul penal).
Expresia „constituie infracţiune” din textul incriminator este pleonasm, întregul Capitol II din
Legea nr. 191/2003 fiind intitulat „Infracţiuni contra siguranţei navigaţiei civile”, iar pedepsele cu
închisoarea sunt specifice exclusiv infracțiunilor.

Forme calificate (art. 12)

Potrivit art. 12, în redactarea sa în vigoare de la 1.02.2014, dacă faptele prevăzute la art. 2-5 şi 7-
11 au avut ca urmare un accident de navigaţie ce a produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 183 din Codul penal, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială
mai mare de 2.000.000 lei.
Din păcate, legiuitorul a „uitat” că la art. 8 a prevăzut deja un alin. (2) care specifică „dacă fapta
prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare un accident de navigaţie ce a produs consecinţe deosebit de
grave, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”, în timp ce
limitele de pedeapsă la art. 12 sunt închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi,
ceea ce reprezintă o inadmisibilă eroare de legiferare.
Și aici se folosește în continuare expresia din Codul penal anterior „interzicerea unor drepturi” în
loc de „interzicerea exercitării unor drepturi”, cum este consacrat în Codul penal 2009.

Preluarea comenzii fără drept (art. 13)

Este fapta de preluare fără drept a comenzii sau a controlului unei nave şi se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte (potrivit art. 20).
Fapta poate constitui o variantă a unei infracțiuni de terorism, dacă sunt îndeplinite și celelalte
condiții pentru a primi această calificare.
Comanda poate fi preluată și de către un membru al echipajului care nu a fost numit sau aprobat
57
de comandantul navei.
Controlul reprezintă o dirijare indirectă a navei, fie prin intermediul personalului de comandă al
acestei nave, care este determinat sau constrâns de făptuitor să acționeze potrivit voinței sale, fie
prin acțiunea asupra comenzilor navei, inclusiv de la distanță.

Infracţiuni comise la bordul navei (art. 14)

Prin art. 14 sunt incriminate mai multe acte săvârşite la bordul navei, în alin. 1 făcându-se referire
la:
a) împiedicarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale personalului navigant ambarcat, de punte,
de maşini şi de telecomunicaţii. Este vorba despre fapta unui membru al echipajului sau a unui
pasager care împiedică personalul navigant ambarcat să-și facă datoria cu privire la conducerea
navei, propulsia acesteia sau menținerea legăturilor radio cu alte nave ori cu uscatul. Este o
infracțiune de pericol pentru buna desfășurare a activităților specifice la bordul navei.
b) comunicarea unor informaţii false, dacă a pus în pericol siguranţa navigaţiei. Este fapta celui
care difuzează informații neadevărate ce creează o stare de pericol pentru siguranța navigației.
c) falsificarea sau distrugerea jurnalelor de bord sau de mașini. În aceste jurnale sunt consemnate
toate datele relevante despre navigare sau activitățile de la bordul navei. Este o infracțiune de
rezultat pe fond, dar și de pericol pentru siguranța navigației.
d) distrugerea ori avarierea echipamentelor de navigaţie sau perturbarea funcţionării lor. Este o
variantă a infracțiunii de distrugere, având ca obiect material echipamente pentru navigație. Și în
acest caz este vorba despre o infracțiune de rezultat pe fond, dar și de pericol pentru siguranța
navigației.
Pedeapsa prevăzută pentru aceste infracţiuni intenţionate este închisoarea de la un an la 5 ani.
În alin. 2 este incriminată distrugerea ori avarierea unei nave sau a încărcăturii acesteia şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea [exercitării] unor drepturi. Este o variantă
de distrugere (în sensul art. 253 C.p.) având ca obiect nava sau încărcătura acesteia.
Tentativa se pedepseşte la toate variantele (potrivit art. 20 din lege).

Atentatul contra siguranţei navei (art. 15)

Este fapta de plasare pe o navă, prin orice mijloace, a unui dispozitiv, obiect ori substanţă aptă să
distrugă nava sau să cauzeze acesteia ori încărcăturii pagube de natură să pună în pericol siguranţa
navigaţiei.
Fapta, reprezentând incriminarea distinctă a unui act preparatoriu de distrugere, se comite cu
intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
Fapta poate constitui un act de terorism.
Tentativa se pedepseşte (potrivit art. 20).

Deturnarea navei (art. 16)

Faptele prevăzute de la art. 13, art. 14 alin. 1 și art. 15, săvârşite în scopul devierii navei de la
itinerarul său, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
La alin. (2) se prevede că avarierea unei nave în scopul prevăzut la alin. (1) se pedepseşte cu
închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepsește (art. 20).
Alin. (2) apare ca o variantă agravată a faptei de la art. 14 alin. (2).
58
Este vorba despre preluarea comenzii, despre infracțiuni comise la bordul navei sau despre
atentatul contra siguranței navei comise în scopt de deturnare a navei de la itinerarul său. În
realitate sunt variante agravate ale acestor infracțiuni, elementul circumstanțial agravant fiind
scopul de deturnare a navei.
Faptele se săvârșesc în aceste ipoteze cu intenție directă calificată prin scopul deturnării.

Ocuparea sau distrugerea unei plaforme fixe (art. 17)

La alin. 1 se incriminează fapta de luare în stăpânire a unei platforme fixe sau de exercitare a
controlului asupra acesteia prin violenţă ori ameninţare cu violenţa.
Potrivit art. 18 alin. (2), în înţelesul acestei legi, platforma fixă desemnează o insulă artificială, o
instalaţie sau o lucrare ataşată permanent de fundul mării ori de cel al unei ape interioare, în
vederea explorării sau exploatării resurselor ori pentru alte scopuri economice.
Platforma având dublu rol (de explorare sau exploatare a unor resurse subacvatice sau din subsol,
dar și de locuință pentru personalul de deservire), are importanța unei nave, a cărei preluare prin
violență creează același pericol pentru personal și bunuri ca și pirateria.
Tentativa se pedepseşte.
Pedeapsa prevăzută pentru forma consumată este închisoarea de la 3 la 10 ani.
La alin. 2 se incriminează distrugerea unei platforme fixe sau cauzarea unor pagube de natură să
pună în pericol securitatea acesteia, pedeapsa fiind aceeași (închisoarea de la 3 la 10 ani).
Tentativa se pedepseşte.
Și în acest caz este vorba despre o variantă de distrugere, obiectul material fiind reprezentat de o
plaformă fixă, cerința esențială atașată elementului material fiind aceea ca fapta de distrugere în
varianta degradării să pună în pericol securitatea plaformei fixe.
Fapta poate constitui infracțiune de terorism.
Urmarea imediată constă în distrugerea sau degradarea platformei fixe, legătura de cauzalitate fiind
probată prin dovedirea elementului material specific.
Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv reprezentat de vinovăția sub forma
intenției.

Atentatul contra siguranţei unei plaforme fixe (art. 18)

Este fapta de a plasa pe o platformă fixă, prin orice mijloc, un dispozitiv sau o substanţă aptă să
distrugă platforma fixă ori de natură să pună în pericol siguranţa acesteia.
Reprezintă o incriminare distinctă a unui act preparatoriu de distrugere.
Fapta se comite numai cu intenție directă calificată prin scopul urmărit și poate fi act terorist.
Scopul urmărit este fie distrugerea platformei fixe, fie punerea în pericol a siguranței acesteia.
Tentativa se pedepseşte.
Pedeapsa pentru faptul consumat este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea [exercitării] unor
drepturi.

Forme calificate (art. 19)

De la 1.02.2014, art. 19 prevede o variantă agravată a infracțiunilor din art. 13-17, atunci când au
avut ca urmare consecinţe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2.000.000 lei, potrivit art. 183
C.p.), pedeapsa în aceste ipoteze fiind închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea [exercitării] unor

59
drepturi.
Având în vedere valoarea unei nave sau a unei platforme fixe, distrugerea acestora va reprezenta
în cele mai multe cazuri o variantă calificată.

Blocarea navigaţiei (art. 21)

Este fapta de blocare a şenalului navigabil, a unei dane sau zone a bazinului portuar şi neexecutarea
ordinului căpitanului portului privind măsurile de deblocare.
Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
Dacă fapta a avut ca urmare întreruperea navigaţiei ori a activităţii portuare sau punerea în pericol
a siguranţei navigaţiei ori a portului, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.
Fapta poate fi, după caz, o specie de abuz în serviciu fiind vorba despre o încălcare a sarcinilor
specifice ce revin comandanților sau piloților unei nave.
Urmarea imediată este diferită în funcție de elementul material specific: blocarea șenalului
navigabil, a unei dane sau a unei zone din port, respectiv o stare de pericol creată prin neexecutarea
ordinului comandantului portului.

Nerespectarea regimului transporturilor navale periculoase (art. 22)

Transportul de mărfuri periculoase la bordul navelor în apele naţionale navigabile fără respectarea
prevederilor legale cu privire la stivuire, ambalare, etichetare, măsuri de protecţie, dacă s-ar pune
în pericol siguranţa navigaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
Este o infracțiune de pericol, intenționată, având ca subiect activ comandantul sau conducătorul
de navă, iar ca urmare imediată o stare de pericol.
Pericolul pentru siguranța navigației este suficient să existe potențial, nu și în concret.
Elementul material constă într-o inacțiune, anume nerespectarea prevederilor legale în materie de
stivuire, ambalare, etichetare sau măsuri de protecție pentru transportul naval al mărfurilor
periculoase în apele teritoriale.

CAPITOLUL III
Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei la bordul navelor
Neexecutarea ordinului (art. 23)
Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu referitoare la siguranţa navei şi
a navigaţiei se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240 de
zile-amendă).
Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului sau a proprietarului ori a
operatorului navei, după caz (potrivit art. 26 alin. 1).
Când fapta este săvârşită de către comandantul navei, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3
ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare în acest caz la sesizarea proprietarului sau a operatorului navei
ori a organelor abilitate ale autorităţii navale, după caz (art. 26 alin. 2).

Lovirea superiorului sau a inferiorului (art. 24)

Lovirea sau alte violenţe ori vătămarea corporală, săvârşită de către inferior asupra superiorului
60
sau de către superior asupra inferiorului în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuţiilor de
serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de Codul penal pentru această infracţiune (art.
193-194 C.p.), ale cărei limite se majorează cu o treime.
Se constată transformarea incriminării în normă de trimitere la Codul penal 2009, cu agravarea
tratamentului sancționator, dar aplicarea lui nediscriminatorie în funcție de calitatea subiectului
activ (de a fi inferior sau superior ierarhic).
Potrivit art. 26 alin. (3), acţiunea penală pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe ori de
vătămare corporală prevăzută la art. 24 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Neexecutarea ordinelor de către pasageri (art. 25)

Fapta pasagerului de a nu se supune în timpul călătoriei unui ordin dat de comandant sau secund
ori de un alt ofiţer, pentru salvarea navei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu
amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).
Este o faptă de insubordonare intenționată la care subiectul activ este calificat în persoana
pasagerului care, prin nesupunerea la ordinul primit de la persoana îndreptățită să dea acel ordin,
creează o stare de pericol pentru ordinea și disciplina la bordul navei.
Ordinul vine de la comandant sau secund ori de la un alt ofițer, ceea ce semnifică faptul că acțiunea
se petrece pe o navă maritimă, nu și pe una pentru navigație interioară (pentru care termenii folosiți
sunt „conducător de navă” și „timonier fluvial”)
Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului navei sau la sesizarea proprietarului
ori a operatorului navei, după caz (potrivit art. 26 alin. 1).

CAPITOLUL IV
Alte infracţiuni
Falsul privind identitatea marinarului (art. 27)
Potrivit incriminării de la art. 27, folosirea carnetului de marinar, a brevetului sau a certificatului
de capacitate aparţinând altei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
Fapta reprezintă o variantă de specie, atenuată, a falsului privind identitatea incriminat în art. 327
alin. 2 C.p..
Subiectul activ nu este circumstanțiat.
Fapta se săvârșește cu intenție. În cazul în care carnetul de marinar, brevetul sau certificatul de
capacitate este furat, fapta de fals privind identitatea va intra în concurs cu cea de furt. Dacă actul
de identificare a fost însă încredințat chiar de titularul său, atunci acesta va răspunde și el pentru
fals privind identitatea, dar potrivit art. 327 alin. 3 C.p.

Arborarea neautorizată a drapelului (art. 28)

Arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigaţie a unei nave
neînregistrate se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de
zile-amendă).
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi arborarea fără drept a pavilionului unei alte ţări decât cel
înscris în actul de naţionalitate, de către o navă străină sau română care trece prin apele naţionale
navigabile ale României.
Fapta constituie prezentarea navei sub o naționalitate falsă, de natură să inducă în eroare
61
participanții la navigația fluvială sau maritimă.
Infracțiunea se săvârșește cu intenție atât cu privire la pavilion, cât și cu privire la punerea în
exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate.

Părăsirea locului accidentului (art. 29)

Este fapta comandantului ori a altui membru al echipajului care, în urma producerii unui accident
de navigaţie, ordonă sau face ca nava să părăsească locul faptei.
Este o faptă de părăsire voluntară a locului accidentului naval, fără luarea vreunei măsuri legate
de acest eveniment.
Nava poate fi pusă în mișcare direct de către făptuitor sau acesta poate ordona ca nava să se
deplaseze, urmând a fi pusă în mișcare de către alți membri ai echipajului care asigură pilotarea
navei.
Fapta se comite cu intenție și se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Abuzul de încredere în folosirea navei (art. 30)

Folosirea navei sau a încărcăturii navei ori dispunerea de acestea, fără drept, în tot sau în parte,
pentru sine sau pentru altul, de către comandant sau un alt membru al echipajului, se pedepseşte
cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Asemănarea cu infracțiunea de abuz de încredere (art. 238 C.p.) este evidentă.
Fapta constă fie în folosirea fără drept a navei ori a încărcăturii (făptuitorul însușindu-și din
valoarea de întrebuințare), fie în dispunerea de acestea, făptuitorul trecând fraudulos în
proprietatea sa ori a altuia aceste bunuri.
Acțiunea penală în acest caz se pune în mișcare din oficiu.
Potrivit alin. (2), tentativa se pedepseşte.

CAPITOLUL V
Dispoziţii speciale de procedură
În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 27-30, cercetarea penală se efectuează de către persoane
desemnate în condiţiile art. 55 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală privind organele de
cercetare speciale, care îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi
supravegherea procurorului.
Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea efectuate pe nave sau în incinta porturilor se fac în
prezenţa căpitanului portului sau a reprezentantului acestuia.
Luarea de măsuri şi efectuarea de cercetări la bordul unei nave care arborează pavilionul unui alt
stat cu care statul român a încheiat convenţii se fac în conformitate cu prevederile acestora.
Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 191/2003 se judecă în primă instanţă de tribunal.
Raza teritorială a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea este următoarea:
a) Tribunalul Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa: judeţele Constanţa şi
Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la mila marină 64 inclusiv;
b) Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi: celelalte judeţe, Dunărea de la mila
marină 64, în amonte până la km 1.075.
Când infracţiunile prevăzute de Legea nr. 191/2003 sunt săvârşite pe o navă aflată în afara apelor
româneşti, competenţa revine Tribunalului Constanţa şi Parchetului de pe lângă Tribunalul
Constanţa, dacă nava este maritimă, şi, respectiv, Tribunalului Galaţi şi Parchetului de pe lângă
Tribunalul Galaţi, dacă nava este fluvială.
62
CURS 6

Infracţiuni de fraudă fiscală

Evaziunea fiscală
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 672 din 27.07.2005.
În Capitolul II, intitulat „Infracţiuni”, art. 3 – 9, sunt incriminate mai multe fapte contra intereselor
fiscale ale statului şi unităţilor administrativ-teritoriale: nerefacerea documentelor contabile
distruse (art. 3); refuzul prezentării documentelor legale şi a bunurilor pentru control (art. 4);
împiedicarea controlului fiscal (art. 5); neplata reţinerilor la sursă (art. 6) a fost abrogat la
21.08.2015 în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 363/2015; punerea în circulaţie, fără drept,
sau falsificarea timbrelor, banderolelor ori a formularelor tipizate (art. 7); rambursări sau restituiri
ilicite (art. 8); evaziunea fiscală (art. 9).

Combaterea evaziunii fiscale

În Capitolul III, intitulat „Cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor”, sunt prevăzute,
în art. 10-12, cauzele de reducere a pedepsei, obligaţia luării măsurilor asigurătorii în cursul
urmăririi penale şi decăderile atrase de condamnările pentru comiterea infracţiunile prevăzute
Legea nr. 241/2005.
Obiectul juridic generic al acestor infracţiuni este reprezentat de interesele financiare ale statului
şi unităţilor administrativ-teritoriale şi relaţiile sociale a căror normală existenţă şi dezvoltare
depind de asigurarea resurselor financiare publice, ceea ce nu se poate realiza sau nu se poate
realiza în condiţii normale fără respectarea obligaţiilor care revin contribuabililor de a executa
întocmai sarcinile fiscale şi de a nu stânjeni, în niciun fel, colectarea resurselor bugetare. Toate
infracţiunile prezintă pericol pentru bugetul general consolidat, dar la unele poate exista un obiect
material (art. 5, 7, 9).
Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice contribuabil, adică orice persoană fizică sau
juridică ori altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte
sume bugetului general consolidat (înțeles ca ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale
sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg). În mod deosebit, în acest
domeniu reţinerea răspunderii persoanei juridice apare uneori ca justificată şi chiar necesară.
Subiectul pasiv este statul, instituția publică sau de interes public ori unitatea administrativ-
teritorială al cărei buget a fost primejduit sau diminuat prin fapta autorului.
Ca situaţie premisă în cadrul acestor infracţiuni reţinem existenţa unor obligaţii fiscale pentru
subiectul activ, rezultate fie din activitatea desfăşurată de acesta, fie din existenţa unui titlu pe care
contribuabilul îl are asupra unor bunuri supuse impunerii fiscale.
Elementul material al laturii obiective constă îndeosebi dintr-o acţiune, dar şi dintr-o inacţiune:
art. 3, 4, 5, 9 lit. b) şi f).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru buna execuţie a exerciţiului bugetar, în
sensul nerealizării capitolului consacrat veniturilor, prin fapte considerate acte de pregătire sau
premergătoare prejudicierii bugetului general consolidat și incriminate distinct, situație în care
legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor, nefiind necesar a fi dovedită. În cazul
existenței unui prejudiciu efectiv (art. 8 și 9), această urmare necesită dovedirea raportului de
cauzalitate și, uneori, va constitui element circumstanțial agravant (art. 9).
63
Latura subiectivă are drept principal component elementul subiectiv, caracterizat de vinovăţia sub
forma intenţiei, în regulă generală, dar și de forma culpei (în cazul în care elementul material
constă într-o omisiune, de exemplu la art. 3).
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte în cazul infracţiunii de rambursări sau restituiri ilicite (art.
8).
Pedeapsa prevăzută este exclusiv închisoarea, de la 6 luni (art. 3) la 15 ani (art. 8 alin. 2, art. 9 alin.
3).

Nerefacerea documentelor contabile distruse (art. 3)

Este fapta contribuabilului care, cu intenţie, nu reface documentele de evidenţă contabilă distruse,
în termenul înscris în documentele de control, deşi putea să o facă.
Fapta este o omisiune intenţionată prin care nu se reface documentaţia contabilă necesară stabilirii
obligaţiilor fiscale, deşi autorul (contribuabilul) avea posibilitatea să o facă, iar organul de control
fiscal i-a pus în vedere, în scris, să se conformeze acestei obligaţii într-un anumit termen, pe care
făptuitorul l-a lăsat să treacă. Fapta este periculoasă întrucât creează premisele unei evaziuni
fiscale prin neevidenţierea în contabilitate a operaţiunilor desfăşurate de contribuabil şi care ar
trebui supuse impozitării sau taxării.
Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice contribuabil ale cărui documente de evidenţa
contabilă au fost distruse.
Situaţia premisă constă atât în necesitatea refacerii evidenţelor contabile, cât şi în existenţa unei
obligaţii pentru contribuabil, stabilite în scris de organul de control fiscal, de a reface documentele
de evidenţa contabilă într-un termen dat.
Elementul material al laturii obiective constă într-o omisiune, urmarea imediată fiind o stare de
pericol pentru relaţiile sociale privind stabilirea obligaţiilor fiscale potrivit evidențelor din
contabilitatea contribuabilului.
Fapta se comite cu intenţie (directă sau indirectă), ceea ce presupune dovedirea de către organul
judiciar a faptului că autorul a avut posibilitatea îndeplinirii obligaţiei stabilite de controlul fiscal,
dar a lăsat să treacă termenul stabilit pentru conformare, optând sau acceptând să rămână în
pasivitate.
Fapta se consumă la momentul expirării termenului stabilit de organul de control fiscal pentru
refacerea documentaţiei contabile.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Refuzul prezentării documentelor legale şi a bunurilor pentru control (art. 4)

Este fapta persoanei care refuză în mod nejustificat să prezinte organelor competente, în termen
de cel mult 15 zile de la somație, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul
împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Prin aceasta se împiedică realizarea
activităţii organelor fiscale de impunere a sarcinilor fiscale sau de verificare a situaţiei financiare
ori vamale a contribuabilului.
Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice contribuabil care refuză prezentarea
documentelor sau a bunurilor la control. Subiectul pasiv principal este statul sau UE (pentru taxele
vamale), iar subiect pasiv secundar, dar nemijlocit, este organul de control fiscal sau vamal căruia
nu i se permite realizarea activităţilor specifice prin omisiunea contribuabilului de a dovedi actele
şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale, obligaţie stabilită prin art. 64 din Codul de
64
procedură fiscală (Legea nr. 207/2015).
Infracţiunea se consumă la refuzul de a prezenta organelor competente documentele legale şi
bunurile din patrimoniu pentru control sau verificare financiară, fiscală ori vamală în termen de 15
zile de la emiterea somației în acest sens.
Deşi este o infracţiune omisivă, din punct de vedere subiectiv fapta se comite numai cu intenţie
directă calificată prin scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, intenţie
reieşită din refuzului nejustificat de a acţiona potrivit cerinţei legale și în scopul arătat.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la un an la 6 ani.

Împiedicarea controlului fiscal (art. 5)

Este fapta de împiedicare, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile
prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare,
fiscale sau vamale.
Prin această faptă se blochează activitatea organelor de control fiscal sau vamal, având ca rezultat
imposibilitatea colectării la bugetul general consolidat a veniturilor stabilite prin lege.
Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană, nu numai contribuabilul.
Subiect pasiv adiacent este organul de control financiar, fiscal sau vamal.
Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de împiedicare, sub orice formă (cum
ar fi blocarea căilor de acces, încuierea uşilor de intrare, folosirea personalului sau a animalelor de
pază etc.), a personalului organelor competente (Serviciul Antifraudă, controlul fiscal, autoritatea
vamală) de a intra, în conformitate cu prevederile legale, în sediile, incintele sau pe terenurile
aparţinând sau fiind folosite de o persoană, în scopul îndeplinirii de către reprezentanții acestor
autorități a atribuţiilor de serviciu ce le revin.
Neîndeplinirea cerinţei esenţiale ca încercarea de intrare a organului competent să se facă în
condiţiile prevăzute de lege (după legitimare şi prezentarea, după caz, a ordinului de serviciu
valabil), face ca fapta să nu constituie infracţiune, însă personalul de control financiar, fiscal sau
vamal va putea fi ţinut să răspundă pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ce deţin
sediile, incintele ori terenurile pe care s-a încercat pătrunderea fără drept, eventual și pentru violare
de domiciliu sau sediu profesional.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normalitatea desfăşurării operaţiunilor de
verificare a modului în care sunt respectate obligaţiile fiscale de către contribuabili, legătura de
cauzalitate rezultând ex re.
Fapta se comite cu intenţie.
Tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru faptul consumat este închisoarea de la un an la 6 ani.

Neplata reţinerilor la sursă (art. 6)

Era fapta persoanei care reţinea şi nu varsa, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, sumele
reprezentând impozite sau contribuţii reţinute la sursă.
Prevederea a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 363/07.05.2015 a Curții
Constituționale și și-a încetat efectele la 21.08.2015. Motivarea Curții (opinie 5:4) a fost că „nu se
poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi
accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii.”
Norma este considerată abrogată de la 21.08.2015.
65
Punerea în circulaţie sau falsificarea timbrelor, banderolelor ori a formularelor tipizate (art. 7)
Potrivit alin. 1 al art. 7, fapta de deţinere sau punere în circulaţie, fără drept, a timbrelor,
banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, creează o
stare de pericol pentru bugetul de stat prin vehicularea unor bunuri care sunt sustrase obligaţiei de
marcare corectă, înregistrare şi impozitare.
Obiectul juridic este reprezentat, în această variantă, de timbrele, banderolele sau formularele
tipizate cu regim special puse în circulaţie fără drept. Potrivit art. 336 din Codul fiscal, punctul 15,
marcajele reprezintă hârtii de valoare cu regim special, respectiv timbre şi banderole, care se
tipăresc de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională" - S.A.;
Subiectul activ nu este circumstanţiat, subiectul pasiv fiind statul.
În structura infracţiunii întâlnim o situaţie premisă constând în regimul fiscal aplicabil, ce necesită
folosirea timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate cu regim special, anume regimul
antrepozitului fiscal, al bunurilor accizabile, operaţiunile vamale, cu material lemnos etc.
Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de deținere sau punere în circulaţie a
timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate cu regim special, condiţia – cerinţă esenţială
ataşată elementului material fiind aceea ca fapta să fie săvârşită fără drept.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru regimul normal al bunurilor sau activităţilor supuse
unui regim fiscal special, legătura de cauzalitate rezultând imediat.
Fapta se comite cu intenție, pedeapsa pentru faptul consumat fiind închisoarea de la unu la 5 ani
şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
În varianta asimilată de la alin. 2 se incriminează şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea [exercitării] unor drepturi tipărirea, folosirea, deținerea sau punerea în circulaţie, cu
ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special,
falsificate.
Este o variantă agravată a infracțiunilor de falsificare de timbre sau efecte poştale (art. 312 C.p.)
sau punere în circulaţie de valori falsificate (incriminată de art. 313 din Codul penal), respectiv
fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C.p.) și uz de fals (art. 323 C.p.)
Obiectul material în această variantă este reprezentat de timbrele, banderolele sau formularele
tipizate cu regim special care au fost falsificate prin contrafacere sau alterare.

Falsificarea timbrelor, banderolelor ori a formularelor tipizate (art. 7)

Elementul material constă alternativ în acţiunea de tipărire sau în cea de punere în circulaţie a
timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate falsificate, iar de la 1.02.2014 și în acțiunea de
folosire sau deținere.
Latura subiectivă este caracterizată de vinovăţia sub forma intenţiei directe, întrucât tipărirea
falsurilor, ca și folosirea, deținerea și punerea în circulație „cu ştiinţă”, presupun cunoaşterea de
către făptuitor a caracterului fals al timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate cu regim
fiscal.

Rambursări sau restituiri ilicite (art. 8)

Este fapta contribuabilului care stabileşte, cu rea-credinţă, impozitele, taxele sau contribuţiile,
66
având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de
la bugetul general consolidat ori compensări cu sumele datorate bugetului general consolidat.
Fapta reprezintă o fraudare a intereselor financiare ale statului prin obţinerea de către contribuabil,
din bugetul public, a unor sume necuvenite, în urma unor rambursări, restituiri sau compensări.
Elementul material constă în acţiunea de stabilire cu rea-credinţă a impozitelor, taxelor sau
contribuţiilor datorate de contribuabil, ceea ce are drept rezultat obţinerea de către contribuabil a
unor sume necuvenite prin rambursări sau compensări.
Urmarea imediată constă într-un prejudiciu pentru bugetul public, iar legătura de cauzalitate
trebuie dovedită.
Fapta se comite cu intenţie, adesea directă. Tentativa este posibilă şi se pedepseşte potrivit alin. 3.
Pedeapsa stabilită de lege pentru forma consumată este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.
În alin. 2 se prevede că asocierea în vederea comiterii acestei infracţiuni se pedepseşte, prin
derogare de la prevederile art. 323 C.p. anterior, cu închisoarea de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea
unor drepturi. Art. 367 C.p. incriminează constituirea unui grup infracţional organizat (grupul
structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi
pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni), pedeapsa
fiind închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Apreciem că art. 8 alin.
(2) este normă specială în raport cu art. 367 C.p. și numai în parte prevederile lor se suprapun.
Tentativa se pedepseşte (alin. 3).

Evaziunea fiscală (art. 9)

Potrivit art. 9 din lege constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la
2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a
operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază
operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de
marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a
datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea,
declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale
persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor
sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură
penală.
Obiectul juridic în cazul acestor incriminări este reprezentat de relaţiile sociale fiscale a căror
normală apariţie şi evoluţie depinde de respectarea necondiţionată de către contribuabili a
obligaţiilor ce le revin potrivit legii fiscale în ceea ce priveşte bunurile ce le deţin şi activităţile, cu
caracter lucrativ sau nu, pe care le desfăşoară şi pentru care au obligaţii de declarare şi achitare a
unor impozite şi taxe.
67
Obiect material poate exista la unele dintre variantele normative prevăzute de textul incriminator
şi constă în bunuri ale contribuabilului sau în documente contabile ori evidenţe electronice ale
datelor contabile.
Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice contribuabil persoană fizică sau juridică.
Subiectul pasiv este statul sau unitatea administrativ-teritorială ale cărei activităţi legate de
execuţia bugetară sunt primejduite prin faptele incriminate.
Elementul material al laturii obiective constă în una dintre acţiunile sau inacţiunile enunţate în
textul incriminator. Urmarea imediată este o stare de pericol pentru execuţia bugetară, legătura de
cauzalitate rezultând din chiar materialitatea faptelor, dar fapta poate avea și o urmare materială,
constând în prejudicierea bugetului general consolidat. Fapta prevăzută la alin. (1) lit. g) poate
intra în concurs cu infracțiunea de sustragere de sub sechestru (art. 261 C.p.)
Evaziunea fiscală se comite numai cu intenţie calificată prin scopul sustragerii de la îndeplinirea
obligaţiilor fiscale, culpa fiind cu desăvârşire exclusă.
În alin. 2 se prevede o variantă agravată a faptelor de la alin. 1 atunci când s-a produs un prejudiciu
mai mare de 100.000 Euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute
de lege şi limita maximă a acesteia majorându-se cu 5 ani, iar potrivit alin. 3, dacă s-a produs un
prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei
prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Cauze de reducere a pedepselor

Potrivit art. 10 alin. (1), în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art.
8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul
acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc
la jumătate.
Potrivit alin. (2), dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o
infracţiune prevăzută de Legea nr. 241/2005 într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru
care a beneficiat de prevederile alin. (1).
Aceste cauze de atenuare a răspunderii penale au justificarea în determinarea făptuitorului să
acopere în mod voluntar prejudiciul cauzat bugetului, reducându-se astfel atât efortul organelor
judiciare, cât şi al celor fiscale.
Nu sunt aplicabile și prevederile art. 75 alin. (1) lit. d) C.p. privind circumstanța atenuantă
referitoare la acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, legea specială
privind evaziunea fiscală având prioritate, fiind dispoziție specială, derogatorie de la regimul
general al circumstanțelor atenuante.

Interdicții și decăderi
Potrivit art. 11, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de legea evaziunii fiscale, luarea
măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Prin art. 12 sunt instituite unele decăderi şi interdicţii, în sensul că nu pot fi fondatori,
administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt
decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de Legea
nr. 241/2005.

68
Infracţiuni prevăzute în Codul fiscal
(Legea nr. 227/2015)
În Codul fiscal, Titlul VIII (Accize și alte taxe speciale), Capitolul IV, intitulat „Infracţiuni”, s-au
incriminat în art. 452 mai multe fapte de încălcare a regimului produselor accizabile.
Astfel, constituie infracţiuni următoarele fapte:
a) producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut
în titlul VIII în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.
Potrivit prevederilor art. 266, alin. (1), punctul 7 din Codul fiscal, produse accizabile sunt
produsele energetice, alcoolul şi băuturile alcoolice, precum şi tutunul prelucrat, astfel cum sunt
definite la titlul VIII, cu excepţia gazului livrat prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat
pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem.
Produsele energetice sunt combustibilii (pentru motoare sau pentru încălzire: benzină, motorină,
kerosen, GPL, gaz natural, păcură, cărbune, cocs, lignit, dar și produse echivalente sau aditivi) și
energia electrică.
Alcoolul şi băuturile alcoolice cuprind berea, vinurile, alte băuturi fermentate, produsele
intermediare, alcoolul etilic (concentrație peste 22% în volum, țuica și rachiurile),
Tutun prelucrat reprezintă ţigarete, ţigări şi ţigări de foi, precum și tutun de fumat (tutun de fumat
fin tăiat, destinat rulării în ţigarete, sau alte tutunuri de fumat).
Antrepozitul fiscal este, potrivit art. 336 pct. 3 din Codul fiscal, locul în care produsele accizabile
sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către
un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale, în condiţiile prevăzute la capitolul privind
accizele.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
b) achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii
autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, potrivit titlului VIII.
Este o incriminare expresă a unei fapte care poate fi, după caz, un act preparator ce poate constitui
complicitate la evaziunea fiscală comisă de un producător ilegal de alcool etilic (atunci când
făptuitorul este consumator și achiziționează alcool fără accize) sau un act preparator la evaziune
fiscală în calitate de autor (atunci când achizitorul urmărește revânzarea, tot ilicită, a produselor
accizabile pe care le-a dobândit în afara regimului juridic privind accizele, astfel cum este acesta
instituit prin Codul fiscal).
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
c) livrarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) -e) (benzine, motorine,
kerosen și GPL) din antrepozitele fiscale sau locurile de recepţie în cazul destinatarilor
înregistraţi către cumpărători, persoane juridice, fără deţinerea de către antrepozitarul autorizat
sau a destinatarului autorizat expeditor a documentului de plată care să ateste virarea la bugetul
de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată.
Subiectul activ este circumstanțiat în persoana unui antrepozitar autorizat de produse energetice
care livrează către o persoană juridică (către persoane fizice nici nu poate livra)
combustibili/carburanți în lipsa dovezii de efectuare a plății accizelor la bugetul de stat pentru
cantitatea de produse ce va fi livrată și facturată cumpărătorului.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
d) marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deţinerea în
antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel.
Spre deosebire de infracțiunea de la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 241/2005, unde sunt incriminate

69
tipărirea, folosirea, deținerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori
formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, incriminarea din Codul
fiscal are în vedere doar folosirea de marcaje false pentru produsele accizabile aflate în antrepozitul
fiscal.
După cum am arătat, potrivit art. 336 punctul 15 din Codul fiscal, marcajele reprezintă hârtii de
valoare cu regim special, respectiv timbre şi banderole, care se tipăresc de către Compania
Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A..
Această incriminare absoarbe varianta folosirii de la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, dar va
intra în concurs cu celelalte variante.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
e) refuzul sub orice formă a[l] accesului autorităţilor competente cu atribuţii de control pentru
efectuarea de verificări inopinate în antrepozitele fiscale.
Dacă art. 5 din Legea nr. 241/2005 se referă la împiedicarea, sub orice formă, a organelor
competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul
efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, textul incriminator din Codul fiscal are în
vedere numai refuzul de a permite verificări inopinate în antrepozitele fiscale efectuate de către
organul care a autorizat antrepozitul fiscal și care efectuează controale neanunțate numai în materie
de produse accizabile.
Subiectul activ nu poate fi decât un antrepozitar autorizat să opereze un antrepozit fiscal.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
f) livrarea reziduurilor de produse energetice pentru prelucrare în vederea obţinerii de produse
accizabile, altfel decât se prevede în prezentul titlu.
Este fapta antrepozitarului autorizat care operează un antrepozit fiscal de produse energetice de a
livra reziduuri de produse energetice pentru reciclare (de exemplu uleiuri minerale uzate: ulei de
motor sau cutie de viteze, ulei de transformator, compresoare sau radiatoare etc.) în alte condiții
decât cele prevăzute de Codul fiscal pentru produsele accizabile.
Condiția- cerință esențială de existență a infracțiunii este ca în urma reciclării reziduurilor să
rezulte produse accizabile.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoare de la 6 luni la 3 ani.
g) achiziţionarea reziduurilor de produse energetice pentru prelucrare în vederea obţinerii de
produse accizabile, altfel decât se prevede în prezentul titlu.
Este fapta antrepozitarului autorizat (subiectul activ calificat) care achiziționează reziduuri de
produse energetice cu încălcarea regimului juridic al produselor accizabile.
Toate produsele accizabile sunt supuse reguimului special privind înregistrarea atât în ceea ce
privește materia primă, cât și în ceea ce privește, producția, depozitarea, transportul, livrarea și
colectarea eventualelor reziduuri reciclabile în noi produse accizabile.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoare de la 6 luni la 3 ani.
h) deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe
teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi
marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400
ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool
etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi
fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.
Este incriminată fapta oricărei persoane de a deține, peste o cantitate determinată, produse
accizabile sustrase de la control și marcare corespunzătoare.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
70
i) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea
rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete
prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate.
Este fapta antrepozitarului autorizat pentru comercializarea de alcool etilic și băuturi alcoolice care
își creează condiții pentru sustragerea de la măsurătoare și control a unor cantități de produse
accizabile.
Acest act preparator este incriminat ca o faptă distinctă de fapta de evaziune fiscală.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
j) eliberarea pentru consum, deţinerea în afara unui antrepozit fiscal, transportul inclusiv în regim
suspensiv de accize, utilizarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea, pe teritoriul României, a
produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) (anume păcură) sau asimilate acestora
din punctul de vedere al nivelului accizelor, nemarcate şi necolorate sau marcate şi colorate
necorespunzător, cu excepţiile prevăzute la art. 425 alin. (2).
Potrivit art. 425 alin. (1) din Codul fiscal, produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g)
sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor pot fi eliberate pentru consum,
deţinute în afara unui antrepozit fiscal, transportate inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizate,
oferite spre vânzare ori vândute, pe teritoriul României, numai dacă sunt marcate şi colorate
potrivit prevederilor art. 426 şi 427.
Alin. (2) al art. 425 prevede că sunt exceptate de la marcare și colorare produsele energetice
prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului
accizelor:
a) destinate exportului, livrărilor intracomunitare şi cele care tranzitează teritoriul României, cu
respectarea modalităţilor şi procedurilor de supraveghere fiscală stabilite prin normele
metodologice;
b) livrate către sau de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale;
c) uleiurile uzate, colectate de la motoare de combustie, transmisii de la motoare, turbine,
compresoare etc., de către operatorii economici autorizaţi în acest sens sau care sunt utilizate drept
combustibil pentru încălzire;
d) pentru care deţinătorul acestora poate face dovada plăţii accizelor la bugetul de stat la nivelul
celui prevăzut pentru motorină în anexa nr. 1;
e) transportate prin conducte fixe.
Este incriminată astfel orice activitate cu păcură nemarcată și necolorată, adică sustrasă de la
accizare.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
k) nerespectarea prevederilor art. 427 alin. (5) şi art. 430 alin. (4).
Art. 427 alin. (5) din Codul fiscal prevede că „Sunt/Este interzise/interzisă marcarea şi/sau
colorarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din
punctul de vedere al nivelului accizelor cu alte substanţe decât cele precizate la art. 426 alin. (1)
- yellow 124 - şi (3) - blue 35 - sau achiziţionate de la alţi operatori economici decât cei prevăzuţi
la art. 426 alin. (5).”, iar art. 430 alin. (4) prevede că „Sunt/Este interzise/interzisă marcarea şi/sau
colorarea motorinei cu alte substanţe decât cele precizate la art. 429 alin. (1) - yellow 124 - şi (3)
- blue 35 - sau achiziţionate de la alţi operatori economici decât cei prevăzuţi la art. 429 alin.
(5).”
Este incriminată marcarea și/sau colorarea necorespunzătoare a păcurei sau a motorinei, indiferent
unde se găsește după ce părăsește un antrepozit fiscal.
71
Fapta poate fi săvârșită în mod normal de către un antrepozitar autorizat pentru produse energetice,
dar și de către orice altă persoană care va căuta să dea aparență legală unor produse energetice de
contrabandă sau sustrase de la accizare în orice mod.
Toate produsele energetice sunt atât marcate, cât și colorate cu cantități prestabilite din substanțe
expres indicate pentru marcare și, respectiv, colorare.
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
l) nerespectarea prevederilor art. 427 alin. (6) şi art. 430 alin. (5).
Potrivit art. 427 alin. (6) din Codul fiscal, „Este interzisă utilizarea de substanţe şi procedee care
au ca efect neutralizarea totală sau parţială a colorantului şi/sau marcatorului prevăzuţi/prevăzut
la art. 426 alin. (1) şi (3)”, iar potrivit art. 430 alin. (5) „Este interzisă utilizarea de substanţe şi
procedee care au ca efect neutralizarea totală sau parţială a colorantului şi/sau marcatorului
prevăzuţi/prevăzut la art. 429 alin. (1) şi (3).”
Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 452 alin. (3) din Codul fiscal mai prevede că, după constatarea faptelor prevăzute la alin. (1)
lit. b)-e), g) şi i), organul de control competent dispune oprirea activităţii, sigilarea instalaţiei în
conformitate cu procedurile tehnologice de închidere a instalaţiei şi înaintează actul de control
autorităţii fiscale care a emis autorizaţia, cu propunerea de suspendare a autorizaţiei de antrepozit
fiscal.
Prevederea, deși nu are conținut penal, are rolul de a stopa activitatea infracțională, astfel că
reluarea ei după oprire va constitui o nouă infracțiune dintre cele menționate, considerată a avea o
altă rezoluție infracțională, dar și infracțiunea de rupere de sigilii (art. 260 C.p.) și, după caz,
infracțiunea de la lit. (a) a art. 452 alin. (1) Cod fiscal.
Potrivit punctului 2 din art. 336 din Codul fiscal, antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau
juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale, să producă, să transforme,
să deţină, să primească sau să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de accize într-un
antrepozit fiscal.
Obiectul juridic comun al tuturor infracțiunilor prevăzute în art. 452 alin. (1) din Codul fiscal este
reprezentat de regimul accizelor şi relaţiile sociale condiționate în existenţa lor de respectarea
strictă a acestui regim, pentru ca obiectul juridic specific să fie variat de la o incriminare la alta.
Obiectul material există la majoritatea variantelor incriminate, excepţie făcând lit. e), unde fapta
ilicită constă în refuzul accesului organului de control pentru a efectua verificări inopinate în
antrepozitele fiscale.
Subiectul activ este circumstanţiat la unele variante în persoana antrepozitarului fiscal, dar în
celelalte cazuri nu este calificat. Subiectul pasiv este statul, accizele fiind venit la bugetul de stat.
Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acţiune, toate variantele fiind specifice
unei infracţiuni de pericol.
Elementul subiectiv din cadrul laturii subiective este caracterizat de vinovăţie sub forma intenţiei.
Tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată.

Infracţiuni contra intereselor financiare ale UE

Infracţiunile contra intereselor financiare ale UE sunt prevăzute în Legea nr. 78/2000 privind
descoperirea, prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie, Secţiunea 41, intitulată „Infracţiuni
împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene” (art. 181 - 185), introdusă prin art. I pct. 18
din Legea nr. 161/2003 și modificată prin art. 79 din Legea nr. 187/2012.
Incriminările urmăresc protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene împotriva faptelor
72
prin care diverse persoane fizice sau juridice le prejudiciază.
Subiectul pasiv principal este reprezentat de Uniunea Europeană, ale cărei fonduri sunt accesate şi
folosite în mod ilegal, cauzându-li-se daune sau numai o stare de pericol în acest sens.

Obţinerea pe nedrept de fonduri europene (art. 181)

Este fapta de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declaraţii false, inexacte sau
incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii
Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
Fapta este periculoasă întrucât pune în pericol utilizarea corespunzătoare a fondurilor Uniunii,
zădărnicind astfel îndeplinirea scopurilor finanţărilor din fonduri europene.
Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice solicitant de fonduri europene, persoană
fizică sau juridică.
Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de fals în declaraţii sau uz de fals în
înscrisuri, cerinţa esenţială ataşată pentru existenţa infracţiunii fiind obţinerea pe nedrept de
fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în
numele său.
Fapta se comite cu intenţie directă calificată prin scop, având în vedere că se acționează cu rea-
credință, şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
În cazul variantei asimilate de la alin. 2, aceeaşi pedeapsă este aplicabilă în cazul omisiunii, cu
ştiinţă, de a furniza datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al
Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, dacă fapta are ca
rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
Dacă faptele prevăzute la variantele descrise mai sus au produs consecinţe deosebit de grave,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate (anterior datei de 1.02.2014 pedeapsa era
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi).
Tentativa se pedepseşte la toate variantele (potrivit art. 184).
Prin Decizia nr. 4/2016 a I.C.C.J. – Completul R.I.L. s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea
unitară a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul
penal de la 1969, respectiv art. 244 alin. (1) şi (2) şi art. 306 din Codul penal, fapta de a folosi, în
cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a
avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,
indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.
Aceasta înseamnă că nu se reține distinct infracțiunea de înșelăciune (art. 244 C.p.). și nici cea de
obținere ilegală de fonduri (art. 306 C.p.).

Schimbarea destinaţiei fondurilor europene obţinute (art. 182)

Este fapta persoanei care schimbă, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia fondurilor
obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în
numele său.
Fapta creează o stare de pericol pentru administrarea corectă a fondurilor europene, potrivit
destinaţiilor legal stabilite, prin deturnarea lor de la destinaţiile stabilite sau aprobate şi se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi (anterior pedeapsa era
închisoarea de la 6 luni la 5 ani). Dacă fapta are ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de
73
grave, limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate (anterior pedeapsa era închisoarea de la 5 la
15 ani şi interzicerea unor drepturi).
Tot aceeași pedeapsă se aplică şi pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a
destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din
bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
În toate variantele, fapta se comite cu intenţie. Tentativa se pedepseşte.

Diminuarea ilegală a resurselor comunitare (art. 183)

Potrivit alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi folosirea
sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are
ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii
Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
În acest caz este vorba despre afectarea veniturilor bugetare europene, având ca rezultat o stare de
pericol pentru realizarea resurselor necesare finanţării proiectelor de investiţii la nivel european.
Elementul material constă într-o acţiune, din punct de vedere subiectiv fapta fiiind săvârşită cu
intenţie directă, inclusiv în cazul declaraţiilor inexacte sau al celor incomplete.
În varianta asimilată de la alin. 2, aceeaşi pedeapsă se aplică în cazul omisiunii intenţionate („cu
știință”) de a furniza datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a
resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau bugetele administrate de
aceasta ori în numele său.
În ambele variante, dacă faptele incriminate au produs consecinţe deosebit de grave, limitele de
pedeapsă se majorează cu jumătate (anterior pedeapsa era închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi).
Tentativa se pedepseşte (art. 184).

Neglijenţa în serviciu (Art. 185)

Este fapta de încălcare din culpă de către director, administrator sau persoana cu atribuţii de decizie
sau de control în cadrul unui operator economic, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea
acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă a avut ca rezultat săvârşirea uneia dintre
infracţiunile prevăzute la art. 181-183 sau săvârşirea unei infracţiuni de corupţie ori de spălare a
banilor în legătură cu fondurile Uniunii Europene de către o persoană care se află în subordinea sa
şi care a acţionat în numele acelui operator economic.
Pedeapsa pentru această infracţiune, reprezentând o specie a neglijenţei în serviciu, este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).

CURS 7

74
Infracțiuni economice prevăzute în legi speciale
Partea I
Legea nr. 31/1990 a societăților
Legea societăților nr. 31/1990 prevede o serie de incriminări în art. 271 -281 având ca trăsătură
comună faptul că se referă la fapte săvârșite în legătură cu constituirea sau operarea unor societăți
supuse înregistrării în registrul comerțului, chiar dacă obiectul lor juridic special este uneori foarte
diferit de la o incriminare la alta.
Aceste infracțiuni mai au ca trăsătură comună faptul că subiectul activ este calificat, fiind o
persoană din cadrul unei societăți: fondator, administrator, director general, director, membru al
consiliului de supraveghere sau al directoratului, reprezentantul legal al societăţii, cenzor,
lichidator sau acționar, după caz.
Toate sunt infracțiuni de pericol la regimul funcționării societăților constituite în scop profesional,
legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultând din materialitatea
faptelor și netrebuind a fi dovedită de organul de urmărire penală.
Potrivit prevederilor art. 281, faptele din acest titlu, dacă, potrivit Codului penal sau unor legi
speciale, constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele prevăzute de acestea.

Fraudarea prin alterarea datelor societății – art. 271

Este fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului
de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii care prezintă stări de
fapt necorespunzătoare adevărului privind situația economico-financiară a societății, inducând
astfel în eroare publicul larg sau investitorii, inclusiv prin împiedicarea experților-evaluatori să-și
îndeplinească atribuțiile.[1]

[1] Art. 271. - Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul,
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al
directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care:
a) prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului, date
neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice sau juridice ale acesteia
ori ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, asemenea date;
b) prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau cu date
inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei
reale;
c) refuză să pună la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 26 şi 38,
documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-credinţă, să îndeplinească însărcinările primite.
Obiectul juridic specific este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror formare și evoluție este
necesară informarea corectă și completă a investitorilor sau potențialilor investitori cu privire la
situația juridică, economică și financiară a unei societăți.
Subiectul activ este circumstanțiat în persoana fondatorului (semnatar al actului constitutiv,
precum şi persoana care are un rol determinant în constituirea societăţii ), administratorului,
directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantului legal al societăţii (administrator special sau judiciar, mandatar al
acționarilor/asociaților etc.)
Subiectul pasiv este reprezentat de investitori (acționari/asociați, deținători de obligațiuni) sau
potențiali investitori care sunt induși în eroare, prin fapta subiectului activ, cu privire la adevărata

75
stare a unei societăți la care au investit sau ar dori să investească.
Elementul material este reținut de legiuitor prin trei forme de acțiuni:
a) prezentarea în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului a unor date
neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice sau juridice ale acesteia
ori ascunderea, în tot sau în parte, a unor asemenea date;
b) prezentarea către acţionari/asociaţi a unei situaţii financiare inexacte sau cu date inexacte asupra
condiţiilor economice ori juridice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;
c) refuzul de a pune la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 26 şi 38,
documentele necesare sau împiedicarea lor să-și îndeplinească însărcinările primite.
Potrivit art. 26, dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat
la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate
de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa,
fondatorii vor solicita judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor experţi. Raportul
expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la locul unde urmează să se
întrunească adunarea constitutivă.
Potrivit art. 38, la societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate oricărei
persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta
urmează să le ia asupra sa, judecătorul-delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea
cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport
cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea
acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente
indicate de judecătorul-delegat.
Sub aspect subiectiv, fapta, în toate variantele, este caracterizată prin vinovăție sub forma intenției
directe calificate prin scop, având în vedere faptul că acțiunile sunt săvârșite cu „rea-credință” și
urmărind ascunderea de investitori a situației reale a societății.
Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
Consumarea infracțiunii intervine la momentul comiterii oricăreia dintre acțiunile ce constituie
elementul material.
Participația penală este posibilă sub orice formă, în cazul coautoratului făptuitorii trebuind a avea
una dintre calitățile cerute subiectului activ.
Nu este obligatoriu să rezulte o daună, dar dacă ea există, fapta va putea intra în concurs cu
infracțiunea de gestiune frauduloasă (art. 242 C.p.) atunci când sunt îndeplinite condițiile.
Subiect al răspunderii penale poate fi și o persoană juridică (fondator, administrator)
Pedeapsa pentru infracțiunea comisă în oricare dintre variantele incriminate este închisoarea de la
6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică).

Fraudarea societății – art. 272

Este fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului
de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii care, în exercitarea
atribuțiilor care îi revin într-o societate, îndeplinește acte care pot cauza acesteia prejudicii, în
scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul, a unui folos material.[1]
Obiectul juridic specific este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror existență este necesară
respectarea încrederii investitorilor în actele îndeplinite de subiectul activ, iar acesta trebuie să
acționeze animat numai de bună-credință.
Subiectul pasiv direct este chiar societatea administrată de subiectul activ, dar subiect pasiv mediat
76
sunt acționarii/asociații societății.
Elementul material din cadrul laturii obiective este reprezentat de o acțiune, în una dintre
modalitățile indicate de textul incriminator, prin care se urmărește prejudicierea societății și
creearea unui avantaj patrimonial pentru făptuitor sau o terță persoană.
[1] Art. 272. - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul,
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere ori al
directoratului sau reprezentantul legal al societăţii care:
a) dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie vădit superior
valorii lor efective, sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre
care are cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau
pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
b) foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar
intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are
interese direct sau indirect;
c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o
administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează
societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art.
1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii
proprii;
d) încalcă dispoziţiile art. 183.
(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost săvârşită de
administratorul, directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societăţii în cadrul
unor operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o
controlează, direct ori indirect.
(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este săvârşită de către o
societate comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la una dintre
societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.
În cazul primei variante normative, de la art. 272 lit. a), făptuitorul dobândeşte, în contul societăţii,
acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie vădit superior valorii lor efective, sau vinde, pe
seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt vădit
inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos
în paguba societăţii.
Este vorba despre acțiunea de cumpărare de acțiuni, folosind fondurile societății, la prețuri supra-
evaluate și, respectiv vânzarea unor astfel de acțiuni la prețuri sub-evaluate , cerința-condiție
esențială atașată laturii subiective fiind ca fapta să fie săvârșită cu scopul obținerii de către făptitor
sau o altă persoană a unui folos în paguba societății.
Este în mod evident o variantă atenuată (și inutilă) față de infracțiunea de gestiune frauduloasă
(art. 242 alin. 3 C.p., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani).
În cazul variantei de la lit. b), făptuitorul foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se
bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a
favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect. Este vorba despre folosirea
frauduloasă a creditului societății prin ignorarea cu rea-credință a unui conflict de interese.
Și această variantă apare ca o atenuare a răspunderii penale în raport cu infracțiunea de gestiune
frauduloasă (art. 242 alin. (1)-(3) C.p.).
În cazul variantei de la lit. c), făptuitorul se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o
persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta
77
ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind
superioară limitei prevăzute la art. 1444 alin. (3) lit. a), anume echivalentului în lei al sumei de
5.000 de euro, sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii
proprii.
În această ipoteză făptuitorul folosește societatea pe post de creditor sau garant personal, cu
încălcarea dispozițiilor legale. Această fraudare a resurselor bănești ale societății necesita o reacție
penală pentru o faptă asemănătoare gestiunii frauduloase în forma agravată, dar pentru care, în
acest caz, se prevede o pedeapsă mult atenuată.
În fine, în cazul variantei de la lit. c) a art. 272 din Legea nr. 31/1990, făptuitorul încalcă una
dintre dispozițiile art. 183 din Legea nr. 31/1990 privitoare la obligațiile care revin societății și
reprezentanților săi în derularea activității curente.
Potrivit prevederilor art. 183 al Legii nr. 31/1990, din profitul societăţii se va prelua, în fiecare an,
cel puţin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte
din capitalul social, iar în caz de micşorare din orice cauză, fondul va fi completat.
De asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins 20% din capitalul social,
excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă
acest excedent nu este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.
Potrivit alin. (4) al art. 183, fondatorii vor participa la profit, dacă acest lucru este prevăzut în actul
constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, a fost aprobat de adunarea generală extraordinară.
În toate cazurile, condiţiile participării la profit se vor stabili de adunarea generală a acționarilor,
pentru fiecare exerciţiu financiar.
Rezultă că în ipoteza de la lit. d) a art. 272 afectarea intereselor financiare ale societății poate
interveni în mai multe moduri: fie prin omisiunea constituirii de garanții prin acumularea de
rezerve legale și menținerea lor la nivelul prevăzut de lege, fie prin schimbarea destinației unor
rezerve legale ori, în fine, prin implicarea în repartizarea profitului a unor persoane din
acționariatul societății, fără acordul adunării generale a acționarilor.
Legea prevede două cauze de neimputabilitate:
1) Atunci când fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) a fost săvârşită de administratorul, directorul,
membrul directoratului ori reprezentantul legal al societăţii în cadrul unor operaţiuni de trezorerie
între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o controlează, direct ori indirect.
Era firesc ca operațiunile derulate în interesul grupului de societăți să nu prezinte relevanță penală.
Rezultă că acționarii/asociații minoritari au la dispoziție exclusiv mijloace de drept civil pentru
protejarea propriilor drepturi și interese atunci când apreciază că operațiunile derulate de societate
au avantajat acționarul majoritar în dauna celor minoritari.
2) Atunci când fapta prevăzută la alin. (1) lit. c) este săvârşită de către o societate comercială ce
are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la una dintre societăţile controlate ori care
o controlează pe aceasta, direct sau indirect.
Este vorba despre credite intra-grup care servesc interesele de ansamblu ale grupului.
Și în acest caz acționarii/asociații minoritari au la dispoziție exclusiv mijloace de drept civil pentru
protejarea propriilor drepturi atunci când asociații/acționarii majoritari abuzează de această poziție.
Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte de a
prejudicia societatea.
Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
Infracțiunea poate avea formă continuată.
Pedeapsa pentru fapta consumată odată cu prejudicierea societății este închisoarea de la 6 luni la
3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică).
78
Difuzarea de știri false sau plata de dividende din profituri fictive – art. 2721
Este fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului
de supraveghere sau al directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii care fie răspândește
ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase în vederea manipulării valorii acțiunilor ori
obligațiunilor pentru a obține un folos, pentru sine sau pentru altul, în paguba societății, fie
încasează sau plătește dividende din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, fiind
nedeterminate sau inexistente. [1]

[1] Art. 2721. - Se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani fondatorul, administratorul,

directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantul legal al societăţii care:
a) răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase care au ca efect mărirea ori
scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul
obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
b) încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi
distribuite, în lipsa situaţiei financiare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta.
Obiectul juridic special se referă la relațiile sociale patrimoniale privind societatea sau drepturile
acționarilor în raport cu acea societate care impun fondatorilor sau administratorilor societății să
acționeze cu bună-credință și onestitate pentru protejarea intereselor patrimoniale ale societății și
tuturor acționarilor.
Fiind o infracțiune contra patrimoniului, aceasta prezintă ca obiect material patrimoniul societății
privit ca universalitate de bunuri.
Subiectul activ este circumstanțiat în persoana fondatorului, administratorului, directorului
general, directorului, membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori a
reprezentantului legal al societăţii care poate deține simultan și calitatea de acționar, obligatar sau
creditor al societății. Participația penală este posibilă sub orice formă, pentru coautorat fiind
necesară deținerea uneia dintre funcțiile enumerate în textul incriminator.
Subiectul pasiv direct, nemijlocit, este societatea, dar subiect pasiv mediat pot fi și ceilalți
acționari, precum și obligatari sau creditori ai societății.
Elementul material în cazul faptei tip de la alin. 1 constă într-o acțiune de răspândire a unor ştiri
false sau de întrebuinţare a altor mijloace frauduloase care au ca efect mărirea ori scăderea valorii
acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin, condiția-cerință estențială
fiind ca fapta să fie comisă în scopul obţinerii, pentru făptuitor sau pentru alte persoane, a unui
folos în paguba societăţii.
Este o formă de comportament fraudulos prin manipularea pieței, inducându-se în eroare
investitorii și creditorii societății pentru ca făptuitorul sau o altă persoană să obțină un folos injust,
în paguba societății și, indirect, a acționarilor și creditorilor acesteia.
Urmarea imediată este scăderea/creșterea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor
titluri, cu păgubirea în acest fel a societății, dar și cu obținerea unui folos corelativ de către făptuitor
sau o altă persoană. Folosul obținut este, de regulă, mai mic decât paguba produsă.
Legătura de cauzalitate între urmarea imediată și elementul material trebuie dovedită întrucât nu
orice manipulare a valorilor de piață ale acțiunilor sau obligațiunilor are ca efect prejudicierea
societății (majorarea valorii acțiunilor proprii devine periculoasă numai prin nesustenabilitate, dar
nu orice știre falsă poate crea instabilitate pe termen mediu sau lung și, prin aceasta, o pagubă).
Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv constând în vinovăție sub forma
79
intenției directe calificate prin scopul obținerii, pentru făptuitor sau pentru alte persoane, a unui
folos în paguba societăţii.
Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
Consumarea infracțiunii are loc la momentul producerii prejudiciului pentru societate, chiar dacă
scopul obținerii unui folos nu este atins de făptuitor.
Pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită în această variantă este închisoarea de la un an la 5 ani.
În cazul variantei asimilate de la lit. b) a art. 2721 fapta constă în încasarea sau plata de către
făptuitor a unor dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite
întrucât lipsește situaţia financiară anuală sau încasarea ori plata este contrară celor rezultate din
această situație, societatea neavând profit de distribuit ca dividende.
Incriminarea are în vedere atât ipoteza în care autorul, care are și calitatea de acționar, încasează
dividende din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite deoarece nu există situația financiară
anuală (bilanțul contabil și contul de profit/pierdere) sau această situație financiară nu permite
distribuirea de dividende (de exemplu societatea înregistrează pierderi, are obligația constituirii
unor provizioane, de a majora capitalul social sau de a face investiții obligatorii), cât și ipoteza în
care făptuitorul plătește dividende către acționari în aceleași condiții, prejudiciind în acest fel
interesele patrimoniale ale societății cu valoarea acestor dividende.
Urmarea imediată constă în cauzarea unui prejudiciu societății, legătura de cauzalitate rezultând
din dovedirea profiturilor fictive stabilite din fapta administratorului, respectiv din dovedirea
imposibilității plății legale a dividendelor.
Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv constând în vinovăție sub forma
intenției directe sau indirecte.
Tentativa, deși posibilă, nu este nici în acest caz incriminată.
Consumarea infracțiunii are loc la momentul încasării sau plății dividendelor în condițiile ilicite
menționate și producerii prejudiciului pentru societate.
Pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită este aceeași și în această variantă, anume închisoarea de la
un an la 5 ani.

Fraudarea operațiunilor cu acțiuni sau obligațiuni – art. 273

Art. 273 incriminează mai multe fapte săvârșite de administratorul, directorul general, directorul,
membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii în
legătură cu acțiunile sau obligațiunile emise de acea societate.

Art. 273. - Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă administratorul,

directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantul legal al societăţii care:
a) emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ inferior valorii
nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acţiunile precedente
să fi fost achitate în întregime;
b) se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor;
c) acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii ori constituie garanţii în alte
condiţii decât cele prevăzute de lege;
d) predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în total sau în parte, în
afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acţiuni la purtător fără a fi achitate integral;
e) nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor neachitate;
f) emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să cuprindă menţiunile
80
cerute de lege.
Obiectul juridic special se referă la acțiuni sau obligațiuni și relațiile sociale privind protejarea
acestor valori mobiliare împotriva oricăror acte ce ar putea afecta încrederea publică în ele sau
întrebuințarea lor potrivit regimului juridic aplicabil.
Subiectul activ este circumstanțiat în persoana administratorului, directorului general, directorului
executiv, membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori este reprezentantul legal
al societăţii.
În cadrul conținutului constitutiv, situația premisă constă în existența unei societăți pe acțiuni,
eventual emitentă a unor obligațiuni.
În cadrul laturii obiective, elementul material pote îmbrăca forma a 6 categorii de acțiuni distincte,
prevăzute de legiuitor în literele a) – f) ale art. 273 din Legea nr. 31/1990.
a) emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ inferior valorii
nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acţiunile precedente
să fi fost achitate în întregime;
Potrivit art. 93 din Legea nr. 31/1990, valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de
0,1 lei, fără a exista un plafon maxim. Valoarea nominală a unei acțiuni se stabilește prin actul
constitutiv al societății.
Potrivit prevederilor art. 100, când acţionarii nu au efectuat plata, în termenele prevăzute, a
vărsămintelor pe care le datorează pentru acțiunile subscrise, societatea îi va soma să-și
îndeplinească această obligație, iar în cazul în care nici în urma acestei somaţii acţionarii nu vor
efectua vărsămintele, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va putea decide fie
urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acţiuni nominative.
Înainte de achitarea integrală a tuturor acțiunilor subscrise nu pot fi emise alte acțiuni, ci acțiunile
neachitate trebuie mai întâi anulate, altfel existând riscul rămânerii în circulație a unor acțiuni
pentru care nu s-a efectuat plata, capitalul social nefiind vărsat în totalitate, iar societatea
nedispunând de toate sumele înregistrate.
b) se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor;
Potrivit prevederilor art. 101 alin. (1), orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea
generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel, iar potrivit alin. (3) exerciţiul dreptului
de vot este suspendat pentru acţionarii care nu sunt la curent cu vărsămintele ajunse la scadenţă.
Dacă în regulă generală societatea nu poate subscrie propriile acţiuni, excepția permite acest lucru
pentru maxim 10% din capitalul social subscris și pentru cel mult 18 luni, operațiunea având un
scop precis determinat prin lege: reducerea capitalului social , distribuire către angajați etc..
În lipsa distribuirii acțiunilor către acționarii care le-au plătit integral, administratorii societății ar
putea manipula votul în adunarea generală a acționarilor folosind acțiunile nesubscrise sau
neachitate.
c) acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii ori constituie garanţii în alte
condiţii decât cele prevăzute de lege;
Acțiunile, ca valori mobiliare, reprezentând creanțe asupra societății emitente, pot fi folosite pentru
obținerea și/sau garantarea unor împrumuturi ale acționarilor (în relațiile cu terțe persoane) și dau
dreptul la obținerea de dividende de către titularul lor din profitul distribuit de societate.
Societatea poate, de exemplu, să acorde acțiuni către proprii angajați atât cu titlu gratuit, cât și cu
plata în rate, dar nu pot fi efectuate plăți de dividende în avans.
d) predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în total sau în parte, în
afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acţiuni la purtător fără a fi achitate integral;
În cazul majorării capitalului social al unei societății prin subscripție publică se stabilește o dată
81
de primire a acțiunilor, de când titularul lor dobândește drept de vot pentru acțiunile integral
achitate (dacă pentru acțiunile nominative nu s-a prevăzut că pot fi achitate în numerar, la data
subscrierii, în proporţie de cel puţin 30% din valoarea lor nominală şi, integral, în termen de cel
mult 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării
generale, potrivit art. 220).
Nerespectarea cerințelor legale privind distribuirea acțiunilor conduce la denaturarea votului în
adunările generale ale acționarilor.
e) nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor neachitate;
Anulare acțiunilor neachitate este obligatorie atunci când nu s-a cerut executarea silită a
acționarului care le-a subscis.
f) emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să cuprindă menţiunile
cerute de lege.
Potrivit art. 93 alin. 2 acţiunile cuprind: a) denumirea şi durata societăţii; b) data actului
constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculată societatea, codul unic de
înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea;
c) capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală a acţiunilor şi
vărsămintele efectuate; d) avantajele acordate fondatorilor.
Pentru acţiunile nominative se menţionează și: numele, prenumele, codul numeric personal şi
domiciliul acţionarului persoană fizică; denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul unic
de înregistrare ale acţionarului persoană juridică, după caz.
Acţiunile trebuie să poarte semnătura a 2 membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai
directoratului, sau, după caz, semnătura administratorului unic, respectiv a directorului general
unic.
De asemenea, trebuie precizat dacă societatea poate emite acţiuni preferenţiale cu dividend
prioritar fără drept de vot (art. 95).
Potrivit art. 167 valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5 lei, iar
obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi acordă posesorilor lor drepturi
egale. Obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie, sau în formă dematerializată,
prin înscriere în cont.
Art. 170 prevede că subscripţia obligaţiunilor va fi făcută pe exemplarele prospectului de emisiune,
iar valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată.
Titlurile obligaţiunilor trebuie să cuprindă datele prevăzute în legislaţia pieţei de capital și vor fi
semnate similar acțiunilor. Valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile în acţiuni va trebui să
fie egală cu cea a acţiunilor.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru încălcarea acestor obligații este închisoarea de la 3 luni la 2 ani
ori cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Abuzul în serviciu privind hotărârile AGA – art. 274

În acest articol sunt incriminate unele forme de abuz în serviciu prin nerespectarea cerințelor legale
în materia executării hotărârilor adunării generale ale acționarilor.

Art. 274. - Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă administratorul,

directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori

82
reprezentantul legal al societăţii care:
a) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei societăţii, la
fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social, înainte de expirarea termenelor
prevăzute de lege;
b) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca
membrii să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca aceştia să fi fost
scutiţi, prin hotărârea adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare;
c) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei societăţii, fuziune,
divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului social, fără informarea organului
judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite de acesta, în cazul în care faţă de societatea
comercială s-a început urmărirea penală.
Și la această infracțiune subiectul activ este circumstanțiat în persoana administratorului,
directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantului legal al societăţii.
Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acțiune dintre cele prevăzute la literele
a) – c):
a) îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei societăţii, la
fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social, înainte de expirarea
termenelor prevăzute de lege;
În cazul acestor operațiuni legea prevede termene de formulare a unor contestații de către acționarii
sau creditorii societății. De exemplu art. 61 din lege prevede că orice creditor social şi orice alte
persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot
formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz,
societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, opoziție care, potrivit art. 62, se face în
termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor sau a actului adiţional modificator în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
b) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca
membrii să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca aceştia să fi fost
scutiţi, prin hotărârea adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare;
În cazul în care operează o reducere a capitalului social,potrivit hotărârii adunării generale a
acționarilor, este necesar ca toți acționarii să-și fi îndeplinit obligația de efectuare a vărsămintelor
pentru acțiunile subscrise.
Întrucât răspunderea acționarilor este limitată la valoarea capitalului social subscris, este necesar
ca acesta să fie și vărsat , creditorii sociali urmând a se îndestula pe seama patrimoniului societății.
c) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei societăţii, fuziune,
divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului social, fără informarea organului
judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite de acesta, în cazul în care faţă de societatea
comercială s-a început urmărirea penală.
În cazul răspunderii penale a persoanei juridice, faptele acesteia se transmit în cazierul judiciar al
persoanelor juridice rezultate după divizare sau fuziune.
Dizolvarea societății poate prezenta relevanță pentru acoperirea prejudiciului eventual cauzat prin
săvârșirea infracțiunii, la fel în cazul reducerii capitalului social (întrucât răspunderea
asociaților/acționarilor este limitată la acesta).
Din acest motiv, orice schimbare intervenită în structura societății interesează organul de urmărire
penală.
Faptele se săvârșesc cu intenție, adesea indirectă, iar pedeapsa în oricare variantă de la acest articol
83
este închisoarea de la o lună la un an ori cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Abuzul în serviciu al reprezentantului societății – art. 275

Este fapta administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului de
supraveghere sau al directoratului care își încalcă sau nu își îndeplinește obligațiile legale.

Art. 275. - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă administratorul,

directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului care:
a) încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 1443 ;
b) nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile art.
193 alin. (2);
c) începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată înainte de a se fi efectuat
vărsământul integral al capitalului social;
d) emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată;
e) dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia în cazurile interzise de lege.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi asociatul care încalcă dispoziţiile art.
127 sau ale art. 193 alin. (2).
Potrivit art. 1443, administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese
contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe
cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operaţiune.
Aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operaţiune, ştie că sunt
interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.
Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicţiile stabilite mai sus, referitoare la
participarea, la deliberarea şi la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care obiectul
votului îl constituie:
a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către membrii saă de familie ori afini, de
acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;
b) acordarea de către administrator sau de persoanele menţionate a unui împrumut ori constituirea
unei garanţii în favoarea societăţii.
Administratorul care nu a respectat prevederile de mai sus răspunde pentru daunele care au rezultat
pentru societate.
Potrivit prevederilor art. 193, fiecare parte socială dă dreptul la un vot.
Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la
aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi societate. Dacă adunarea legal
constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea
convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din
capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi.
Art. 127 prevede că acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al
unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările
privind acea operaţiune.
Acţionarul care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse societăţii, dacă,
fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
Pedeapsa în cazul încălcării acestei interdicții este închisoarea de la o lună la un an ori amenda (de
la 120 la 240 de zile-amendă).

84
Omisiunea de a acționa a cenzorului – art. 276
În cazul acestei incriminări subiectul activ este cenzorul societății.
Acesta are obligația ca, atunci când nu se poate convoca adunarea generală datorită lipsei sau
indisponibilității administratorilor, ori în cazul în care se urmărește tragarea la răspundere a
administratorilor, să convoace adunarea generală a acționarilor.
Elementul material constă într-o omisiune intenționată, urmarea imediată fiind o stare de pericol
pentru normala activitate a societății, ceea ce semnifică faptul că legătura de cauzalitate este
imediată.
Pedeapsa este închisoarea de o lună la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Art. 276. - Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă cenzorul care nu

convoacă adunarea generală în cazurile în care este obligat prin lege.

Ignorarea incompatibilităților – art. 277

Art. 277. - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an ori cu amendă persoana care a
acceptat sau a păstrat însărcinarea de cenzor, contrar dispoziţiilor art. 161 alin. (2), ori persoana
care a acceptat însărcinarea de expert, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 (Art. 39. - Nu pot fi numiţi
experţi: a) rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ori soţii acelora care au constituit
aporturi în natură sau ai fondatorilor;
b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele decât
aceea de expert, un salariu ori o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au constituit
aporturi în natură;
c) orice persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau de familie, îi
lipseşte independenţa pentru a realiza o evaluare obiectivă a aporturilor în natură, potrivit
normelor speciale care reglementează profesia).
(2) Hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui cenzor sau expert, numit cu
încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale art. 39, nu pot fi anulate din cauza încălcării
dispoziţiilor cuprinse în acele articole.
(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi fondatorul, administratorul, directorul,
directorul executiv sau cenzorul care îşi exercită funcţiile sau însărcinările cu încălcarea
dispoziţiilor prezentei legi referitoare la incompatibilitate.
Potrivit art. 161, cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil, care poate fi terţ
ce exercită profesia individual ori în forme asociative.
Nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un salariu
sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi
contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie, respectiv
al consiliului de supraveghere şi al directoratului, în temeiul art. 731 ( Art. 731. - Persoanele care,
potrivit art. 6 alin. (2), nu pot fi fondatori nu pot fi nici administratori, directori, membri ai
consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar dacă au fost
alese, sunt decăzute din drepturi.);
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate, au atribuţii de
85
control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia
situaţiilor prevăzute expres de lege.
Cenzorii sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă, determinată prin actul constitutiv sau de adunarea
generală care i-a numit.
Incompatibilitățile privesc fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv, expertul sau
cenzorul.
Aceștia au obligația de a se abține de la desfășurarea activităților specifice atunci când se află într-
un conflict de interese cu societatea în care au acceptat funcțiile respective.
Infracțiunea este una de pericol abstract și se consumă fie la momentul acceptării funcției (cu
ignorareaincompatibilităților), fie la momentul la care, autorul având deja funcția, intervine cauza
de incompatibilitate și făptuitorul nu renunță imediat la această funcție.
Subiectiv fapta se comite numai cu intenție, ceea ce presupune cunoașterea de către făptuitor a
existenței incompatibilităților.
Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an ori cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Infracțiuni comise de lichidator – art. 278

Potrivit art. 278 alin. (1), dispoziţiile art. 271-277 se aplică şi lichidatorului, în măsura în care se
referă la obligaţii ce intră în cadrul atribuţiilor sale.
Potrivit alin. (2) se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (de la 120 la 240
de zile-amendă) lichidatorul care face plăţi asociaţilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 256.
Art. 256 prevede că lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nicio sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni
din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii. Asociaţii vor putea cere însă ca sumele
reţinute să fie depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. ori la o bancă sau la
una dintre unităţile acestora şi să se facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale, chiar în
timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor
societăţii, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămâne un disponibil de cel puţin 10% din
cuantumul lor. Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societăţii pot face opoziţie în
condiţiile art. 62 (în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor).

Manipularea votului în AGA – art. 279

Este fapta acționarului, obligatarului sau a substituților acestora de manipulare a votului în
adunările generale ale acționarilor sau ale deținătorilor de obligațiuni. Varianta agravată de la alin.
2 se referă la coruperea unui acționar/ obligatar ca formă de manipulare a votului.

Art. 279. - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă acţionarul sau
deţinătorul de obligaţiuni care:
a) trece acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei
majorităţi în adunarea generală, în detrimentul altor acţionari ori deţinători de obligaţiuni;
b) votează în adunări generale, în situaţia prevăzută la lit. a), ca proprietar de acţiuni sau de
obligaţiuni care în realitate nu îi aparţin;
c) în schimbul unui folos material necuvenit, se obligă să voteze într-un anumit sens în adunarea
generală sau să nu ia parte la vot.
(2) Determinarea unui acţionar sau a unui deţinător de obligaţiuni ca, în schimbul unui folos
material necuvenit, să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia parte la vot se
86
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale care guvernează luarea deciziilor în adunăriile
generale și care impun respectarea neabătută a corectitudinii votului.
Subiectul activ este circumstanțiat în persoana unui acționar, deținător de obligațiuni sau interpus
al acestora.
Elementul material în cadrul faptei incriminate la alin. 1 constă într-o acțiune alternativă de a trece
acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane (subiectul activ acționar), de a vota în
aceste condiții (subiect activ un interpus) sau de a vota ori a se abține de la vot în schimbul unui
folos material necuvenit (acționar corupt).
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru corectitudinea votului, scopul formării unei
majorități manipulatorii necesar a fi atins.
Fapta se comite cu intenție directă calificată prin scop (în prima modalitate), respectiv cu intenție
directă sau indirectă în celalalte modalități faptice și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2
ani ori amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă)
La alin. 2 este incriminată corupția activă a acționarilor sau obligatarilor, subiectul activ nefiind
circumstanțiat.
Elementul material este reprezentat de acțiunea de determinare, prin corupere, a unui
acționar/obligatar să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia parte la vot.
Urmarea imediată este tot o stare de pericol.
Fapta se comite cu intenție directă și se consumă la momentul determinării
acționarului/obligatarului să denatureze votul.
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-
amendă).

Falsul prind transferurile de participații – art. 2801

Este o incriminare privind o faptă de îngreunare a înfăptuirii justiției penale, săvârșită de un asociat
sau acționar prin transmiterea fictivă a participațiilor sale într-o societate (acțiuni/obligațiuni) către
o altă persoană.
Fapta se comite cu intenție directă calificată prin scopul săvârșirii unei infracțiuni, al sustragerii
de la urmărire penală sau al îngreunării acesteia. Cel care primește transferul fictiv al părţilor
sociale ori al acţiunilor este complice sau favorizator al făptuitorului (art. 269 C.p.).
Fapta este intenționată și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Art. 2801. - Transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate
comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în
scopul îngreunării acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Falsul privind identitatea unei societăți radiate – art. 2803

Este fapta de folosire a actelor unei societăți după ce aceasta a fost dizolvată și radiată din baza de
date a registrului comerțului.
Subiectul activ nu este calificat, putând fi orice persoană care uzează de actele unei societăți care
și-a încetat existența, în scopul producerii de consecințe juridice (de ex. încheierea de contracte,
solicitarea de subvenții, justificarea unor operațiuni etc.).
Fapta va putea intra în concurs cu infracțiuni economice sau fiscale.
Este o infracțiune de pericol ce se comite cu intenție directă sau indirectă și se pedepsește cu
87
închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă (180-300 de zile amendă).

Art. 2803. - Folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate, în scopul producerii de consecinţe
juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

CURS 8
Infracțiuni economice
Partea a II-a
Codul silvic – Legea nr. 46/2008
Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor
88
Codul silvic
Codul silvic – Legea nr. 46/2008 a fost republicată în M. Of. Al României, Partea I nr.
611/12.08.2015.
Această lege specială creează cadrul legal în materia regimului de protecție și exploatare a
pădurilor din fondul forestier național.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 46/2008, fondul forestier naţional este constituit din totalitatea
pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie
sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră,
inclusiv cele neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv
cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în condiţiile legii,
indiferent de natura dreptului de proprietate.
Fondul forestier naţional include pădurile; terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate
în scopuri forestiere; terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite,
stabilite în condiţiile legii a fi împădurite; terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere,
solarii, plantaje şi culturi de plante-mamă; terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică:
culturile de răchită, pomi de Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi; terenurile care
servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei vânatului şi producerii
de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic; terenurile ocupate de construcţii
şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de
animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate forestiere de transport, spaţii industriale, alte
dotări tehnice specifice sectorului forestier, terenurile ocupate temporar şi cele afectate de sarcini
şi/sau litigii, precum şi terenurile forestiere din cadrul culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie
a frontierei de stat şi cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de
Securizare a Frontierei de Stat; iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse
în amenajamentele silvice.
Se mai precizează că toate terenurile incluse în fondul forestier naţional sunt terenuri cu destinaţie
forestieră.
Potrivit art. 2 alin. (1) sunt considerate păduri şi sunt incluse în fondul forestier naţional terenurile
cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălţime minimă
de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie. Termenul pădure include:
a) pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, precum şi cele incluse
ulterior în acestea, în condiţiile legii;
b) perdelele forestiere de protecţie;
c) jnepenişurile;
d) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafaţa
ocupată efectiv de vegetaţia forestieră;
e) plantaţiile cu specii forestiere din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri
funciare realizate pe terenurile proprietate publică a statului, care îndeplinesc condiţiile prevăzute
la alin. (1).
Protecția penală este acordată prin incriminările din art. 106 -110.
Toate infracțiunile au ca obiect juridic comun regimul juridic de ocrotire a pădurilor din fondul
forestier național.
Subiectul activ nu este, în general, circumstanțiat prin vreo calitate, subiectul pasiv fiind statul, ca
titular al drepturilor colective privind fondului forestier național.
89
Reducerea ilicită a suprafeţei fondului forestier (art. 106)
Incriminarea privește reducerea suprafeței fondului forestier național fără respectarea cerințelor
legale stabilite la art. 36 și 37 din Codul silvic, dar și schimbarea destinației terenului scos din
fondul forestier. [1]

[1] Art. 106. - (1) Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea
dispoziţiilor art. 36 şi 37 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an
sau cu amendă.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi schimbarea destinaţiei obiectivului
pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului
forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la aprobarea
scoaterii din fondul forestier.
(3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de orice
construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
(4) Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor prevăzute la alin.
(1) şi (2), de către ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii
respective, pe amplasamentul care face obiectul infracţiunii.
Potrivit art. 36 alin. (1), prin excepţie de la prevederile art. 35 (referitoare la faptul că reducerea
suprafeţei fondului forestier naţional este interzisă), este permisă reducerea suprafeţei fondului
forestier naţional prin scoatere definitivă din acest fond, pentru realizarea obiectivelor de interes
naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii.
Alin. (2) al art. 36 prevede că, la cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate
obiectivele prevăzute mai sus poate compensa suprafaţa solicitată, caz în care nu se mai plăteşte
contravaloarea terenului care urmează să fie scos definitiv din fondul forestier naţional, dar se
achită anticipat celelalte obligaţii băneşti.
Compensarea se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu
suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional.
Prin excepţie de la alin. (2), reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor
terenuri proprietate publică a statului, în suprafaţă de până la 400 mp, pentru realizarea unor
obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, se realizează fără
compensare şi fără plata altor obligaţii băneşti, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit art. 37 alin. (1) pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu condiţia
compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a
obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de
lucrări şi obiective:
a) exploatare a resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 - Legea
minelor, cu modificările şi completările ulterioare;
b) obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de cult, obiective
sportive, medicale, precum şi obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii sociale;
pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervaţiei Biosferei «Delta
Dunării» se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de agrement şi
de aprovizionare cu alimente şi combustibil, pontoane plutitoare şi adăposturi pescăreşti pentru
pescari constituiţi în asociaţii;
c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice
şi juridice;
90
d) obiective instalate în fondul forestier naţional înainte de anul 1990, precum şi suprafeţele
aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva;
e) surse şi reţele de apă şi de canalizare, inclusiv ape minerale, surse şi reţele de energie din resurse
convenţionale sau regenerabile, reţele şi sisteme de comunicaţii, drumuri de interes judeţean şi
local, parcuri recreative, parcuri tematice şi/sau educaţionale, situri arheologice înscrise în
patrimoniul mondial UNESCO, monumente istorice, centre de management integrat al deșeurilor,
precum şi lucrări şi/sau construcţii hidrotehnice şi de piscicultură;
f) explorare a următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri;
explorarea, exploatarea şi transportul resurselor de petrol şi gaze naturale, precum şi instalarea,
repararea, întreţinerea, dezafectarea reţelelor de transport sau distribuţie petrol, gaze naturale sau
energie electrică.
Potrivit art. 37, alin. (2), amplasarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. c) se face cu respectarea
următoarelor condiţii, care trebuie îndeplinite cumulativ:
a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;
b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând
construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 m2 în cazul proprietăţilor forestiere
mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200
m2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.
Potrivit alin. (3), compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care are de 5 ori
valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier naţional, iar suprafaţa terenului dat
în compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii
din fondul forestier naţional.
La realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. e), al căror beneficiar este o unitate
administrativ-teritorială sau o instituţie publică, compensarea se realizează cu un teren ale cărui
suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul
scoaterii definitive.
La alin. (4) se precizează că, prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru suprafeţele mai mici
de 50 m2, beneficiarul scoaterii definitive poate să nu ofere teren în compensare, situaţie în care
trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de 5 ori mai mare decât valoarea terenului care
face obiectul scoaterii, sumă care se virează la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie
silvică, situaţie în care nu achită cheltuielile de instalare şi întreţinere a vegetaţiei forestiere până
la realizarea stării de masiv.
Taxa procentuală prevăzută în anexa nr. 2 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, care se aplică la calculul obligaţiilor băneşti, este 100, în
cazul scoaterilor definitive cu compensare a terenurilor din fondul forestier naţional.
La alin. (6) se menționează că terenurile cu care se realizează compensarea prevăzută la alin. (1)
trebuie să fie numai din afara fondului forestier naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi
împădurite. În situaţia în care suprafaţa minimă a unui teren cu care se realizează compensarea
este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact.
Nu se poate realiza compensarea cu terenuri degradate, neproductive din punct de vedere silvic
sau cu terenuri situate în zonele de stepă, alpină şi subalpină.
Pentru terenurile prevăzute la alin. (6) sunt obligatorii înscrierea în amenajamentele silvice şi
asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile de la data aprobării scoaterii
definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în maximum două sezoane de vegetaţie.
În judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului, compensarea
se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ.
91
Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional şi
terenurile preluate în compensare dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le înlocuiesc şi
se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare şi a procesului-verbal de predare-primire,
încheiat între părţi, în condiţiile legii.
Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc nu fac obiectul scoaterii
definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier şi sunt permise numai în situaţia în care
realizarea amenajărilor nu implică tăieri de arbori sau defrişări.
Autorizarea construcţiilor la distanţe mai mici de 50 m de liziera pădurii, în afara fondului forestier,
se face cu avizul structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în
baza unei documentaţii depuse cu localizarea în coordonate stereografice 1970.
Rezultă că incriminarea privește nerespectarea cadrului legal privind reducerea fondului forestier
național.
Subiectul activ nu este circumstanțiat, putând fi orice persoană fizică sau juridică deținătoare a
dreptului de proprietate asupra unui teren din fondul forestier, teren forestier care va reprezenta
obiectul material al acestei infracțiuni, subiectul pasiv principal fiind societatea în ansamblul ei
(reprezentată de stat), iar subiect pasiv secundar este unitatea publică deținătoare a fondului
forestier sau persoana fizică ori juridică proprietară. În cazul în care subiectul activ este chiar
proprietarul fondului, atunci subiect pasiv va fi tot statul.
Elementul material din cadrul laturii obiective este reprezentat de o acțiune de reducere a suprafeţei
fondului forestier naţional, condiția-cerință esențială atașată elementului material fiind aceea ca
faptă să fie comisă fără respectarea dispoziţiilor legale. Urmarea imediată este o stare de pericol
pentru integritatea fondului forestier, legătura de cauzalitate fiind imediată.
Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției, directe sau indirecte.
Consumarea infracțiunii are loc la momentul reducerii suprafeței fondului forestier în oricare din
modurile incriminate în text sau al producerii riscului de diminuare.
Pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 6 luni la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).
Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) este obligat să elibereze terenul forestier de orice construcţii
sau instalaţii amplasate ilegal.
Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor prevăzute la alin. (1),
de către ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe
amplasamentul care face obiectul infracţiunii.

Schimbarea destinației suprafeţei scoase din fondul forestier

Varianta asimilată de la alin. (2) al art. 106 incriminează și sancţionează identic (închisoarea de la
6 luni la un an sau amenda între 120 și 240 de zile-amendă) schimbarea destinaţiei obiectivului
pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului
forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la aprobarea
scoaterii din fondul forestier.
Este o formă de fraudă la lege prin schimbarea destinației aprobate a scoaterii unui teren din fondul
forestier național.
Subiectul activ este proprietarul terenului scos din fondul forestier, legea cerând ca proprietarul
construcțiilor să fie și proprietarul terenului.
Elementul material constă în acțiunea de schimbare a destinației obiectivului de investiții, condiția-
cerință esențială fiind ca fapta să se comită întru-un interval de cel mult 5 ani de la momentul
92
aprobării scoaterii terenului din fondul forestier național.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru integritatea fondului forestier național.
Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă, ceea ce presupune cunoașterea de către făptuitor
atât a interdicției de schimbare a destinației obiectivului, cât și a faptului că aprobarea de scoatere
din fondul forestier național s-a obținut cu mai puțin de 5 ani în urmă.
Autorul faptelor prevăzute la alin. (2) este obligat să elibereze terenul forestier de orice construcţii
sau instalaţii amplasate ilegal.
Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului, de către ocolul silvic care
realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul care face
obiectul infracţiunii.

Distrugerea de arbori (art. 107)

Art. 107. - (1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de
arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia,
indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum
urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de
cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu
depăşeşte limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un
an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de
ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii
faptei;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori
mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în
care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Incriminarea privește exclusiv formele de distrugere a pădurii (în sensul art. 253 C.p.), inclusiv a
vegetației forestiere din afara fondului forestier național, ceea ce înseamnă că fapta intră în mod
necesar în concurs cu infracțiunea de furt de material lemnos (art. 109), în ipoteza (cel mai des
întîlnită în practică) a însușirii materialului lemnos rezultat sau a puieților scoși din pământ cu
rădăcini.
Subiectul activ nu este circumstanțiat de lege, cel pasiv fiind proprietarul fondului forestier distrus.
Elementul material constă alternativ în mai multe acțiuni caracteristice infracțiunii de distrugere
în general și celei privind distrugerea materialului săditor și arborilor, în special.
Urmarea imediată este o daună, infracțiunea fiind una de rezultat, apreciat în funcție de valoarea
prejudiciului produs, care trebuie să fie de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.
Potrivit punctului 39 din Anexa 1, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă este preţul
93
mediu de vânzare a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la nivel naţional, determinat pe
baza datelor statistice din anul anterior, comunicate de Institutul Naţional de Statistică, ceea ce
face ca incriminarea să fie neclară și imprevizibilă.
Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
Consumarea are loc la momentul distrugerii vegetației forestiere în unul din modurile indicate
alternativ de lege.
Pedeapsa diferă în funcție de urmări:
- închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă), dacă valoarea
prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data comiterii faptei sau dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în
interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita arătată;
- închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai
mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
- închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai
mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
Potrivit art. 105, prejudiciul adus fondului forestier naţional, indiferent de natura juridică a
proprietăţii, se evaluează de către personalul silvic, în condiţiile legii. prin însumarea valorii
pagubei produse pădurii cu valoarea funcţiilor pădurii nerealizate.
Valoarea pagubei produse pădurii se calculează conform legii.
Valoarea funcţiilor pădurii nerealizate se calculează după cum urmează:
a) pentru pădurile încadrate în tipurile funcţionale T V şi T VI: prin aplicarea factorului 0,5 la
valoarea pagubei produse pădurii;
b) pentru pădurile încadrate în tipurile funcţionale T III şi T IV: prin aplicarea factorului 0,7 la
valoarea pagubei produse pădurii;
c) pentru pădurile încadrate în tipul funcţional T II: prin aplicarea factorului 1,0 la valoarea
pagubei produse pădurii;
d) pentru pădurile încadrate în tipul funcţional T I: prin aplicarea factorului 1,5 la valoarea
pagubei produse pădurii;
e) pentru fondul forestier pentru care nu există obligativitatea întocmirii amenajamentului silvic
în condiţiile art. 20 alin. (2): prin aplicarea factorului 0,5 la valoarea pagubei produse pădurii.
În situaţiile în care prejudiciul astfel evaluat nu a fost recuperat de ocolul silvic care asigură
serviciile silvice sau administrarea fondului forestier, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură
fiscală, acesta se recuperează în baza procesului-verbal, actului de control de fond forestier/parţial
întocmit de personalul silvic, de către organele fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor juridice. Sumele astfel
realizate se fac venit la bugetul de stat, iar pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor fizice
de către organele fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale, sumele astfel realizate se fac venit
la bugetul local.
Sumele care reprezintă valoarea funcţiilor pădurii nerealizate sunt destinate integral fondului de
ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică. Pentru aceste valori de compensare stă în
instanţă autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi/sau structurile teritoriale de
specialitate ale acesteia.
În cazul variantei agravate de la alin. 2, limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se
majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
94
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic (din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al
structurilor teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor -
Romsilva şi al structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim
autorizate).

Folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat (art. 1071)

Prin Legea nr. 175/2017 a fost introdusă această nouă incriminare prin care se sancționează
folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat originale, prevăzute la art. 63. [1]
Potrivit art. 63, arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se
marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate
cu normele tehnice. Forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi
modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat prin
ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

[1] Art. 1071. - (1) Folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 fără drept sau
cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) În cazul falsificării dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63, sunt aplicabile
dispoziţiile art. 317 din Codul penal.
Se precizează la art. 64 că dispozitivele speciale de marcat au regimul mărcilor şi al sigiliilor, iar
tiparele lor se înregistrează şi se păstrează la birourile notariale, însă conducătorul autorităţii
publice centrale care răspunde de silvicultură poate aproba utilizarea unor dispozitive speciale de
marcat care nu au regimul mărcilor şi al sigiliilor.
Subiectul activ nu este circumstanțiat, putând fi inclusiv personal silvic împuternicit care își
depășește sau încalcă atribuțiile de serviciu privind folosirea dispozitivelor speciale de marcat
conform normelor tehnice, subiectul pasiv fiind autoritatea publică centrală care răspunde de
silvicultură, care aprobă forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi
modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori.
Elementul material din cadrul laturii obiective constă în folosirea dispozitivelor speciale de marcat,
cerința – condiție esențială fiind ca operațiunea să fie efectuată fără drept sau cu nerespectarea
reglementărilor specifice în vigoare.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru evidența corectă a tăierilor de arbori, ce se
traduce apoi în periclitarea fondului forestier prin posibilitatea defrișărilor ilegale disimulate.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Consumarea ifracțiunii are loc la momentul comiterii elementului material.
Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției directe sau indirecte, ceea ce
presupune cunoașterea de către făptuitor a faptului că folosirea dispozitivelor speciale de marcat
se face fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare.
Pedeapsa pentru această infracţiune silvică este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de
la 180 la 300 de zile-amendă).
Potrivit alin. 2, în cazul falsificării dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 sunt
aplicabile dispoziţiile art. 317 C.p. (Falsificarea de instrumente oficiale), iar folosirea acestor
dispozitive false atrage incidența art. 318 C.p. (Folosirea instrumentelor false).

95
Pășunatul ilegal (art. 108)
Art. 108. - (1) Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis
constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puţin
5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii
faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puţin
20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data
comiterii faptei;
c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puţin
50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data
comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în
care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) în timpul nopţii;
b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.
Pășunatul ilegal
Incriminarea privește o formă de distrugere a fondului forestier prin pășunatul desfășurat în
pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis.
Valoarea prejudiciului se stabilește potrivit regulii descrise la art. 105.
Fapta se poate comite numai cu vinovăție sub forma intenției, ceea ce presupune cunoașterea de
către făptuitor a faptului că își conduce sau permite animalelor pe care le păstorește să pătrundă în
păduri sau porțiuni de păduri în care pășunatul este interzis, de regulă pentru că sunt păduri supuse
refacerii silvice, iar pășunatul distruge puieții de plante.
Existența infracțiunii depinde de valoarea prejudiciului cauzat, ceea ce face incriminarea și mai
neclară, un cioban sau un văcar foarte probabil nici nu a auzit de Institutul Național de Statistică
și cu atât mai puțin a studiat preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior anunțat
pentru anul anterior de această instituție.

Furtul de arbori doborâți sau tăiați (art. 109)

Art. 109. - (1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau
lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din
terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din
afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier
naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras
este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin două
ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea prevăzută
la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puţin
20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte de 50 de
ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate în cazul în
96
care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
Este incriminată o formă de furt calificat având ca obiect material arbori doborâţi sau rupţi de
fenomene naturale ori arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri,
perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de
împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi orice alte
produse specifice ale fondului forestier naţional.
Reprezintă un exemplu de exces de reglementare, în plus fiind și defectuoasă, existența
caracterului infracțional și limitele de pedeapsă fiind stabilite după criterii neclare și practic
inaccesibile autorului faptei prevăzute de legea penală.
În cadrul agravantei de la alin. 2, subiectul activ poate fi circumstanțiat într-un membru al
personalului silvic.

Omisiunea efectuării lucrărilor de regenerare (art. 110)

Art. 110. - Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 30 alin. (1) constituie infracţiune silvică şi se
pedepseşte cu amendă (între 60 și 180 de zile-amendă).
Potrivit art. 30, alin. (1), lucrările de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale
se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă.
Este fapta celui obligat prin lege să refacă terenurile defrișate, fiind o omisiune intenționată
pedepsită exclusiv cu amendă.
Urmărirea penală
Potrivit art. 111, pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să constate faptele
prevăzute la art. 106 - 110 personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură şi al structurilor teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei
Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul
ocoalelor silvice de regim autorizate, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.
Personalul silvic menționat are competenţa să identifice şi să inventarieze, iar apoi să rețină, în
locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârşirea unor fapte ce pot fi calificate
ca infracţiuni silvice.
Procedura de reţinere se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice
centrale care răspunde de silvicultură.
În cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni, persoana care
are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea sau la instituţia în care îşi
desfăşoară activitatea.
Conducătorul unităţii sau al instituţiei transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă
instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial.
Titlul VI (Răspunderi și sancțiuni) din Codul silvic se completează cu dispoziţiile Codului penal
şi ale Codului de procedură penală.

Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor

Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în
97
legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice.
Deși inițiată în perioada comunistă, legea a fost adaptată pentru a corespunde în special
autorităților sau instituțiilor publice.
Infracțiunea de delapidare (art. 295 C.p.) având ca subiect activ un gestionar implică conformarea
autorului în rigorile Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, atribuțiile specifice fiind
expres prevăzute în fișa postului.
Răspunderea penală a gestionarilor poate fi atrasă și potrivit art. 35-37 din Legea nr. 22/1969,
odată cu încălcarea unor obligații specific prevăzute de această lege.
Subiectul activ este calificat în persoana unui gestionar, persoană având ca sarcină de serviciu
primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri mobile sau alte valori.

Crearea frauduloasă de plusuri în gestiune (art. 35)

Art. 35. - Crearea de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).
Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul
de infracţiuni.
Fapta se poate comite numai cu intenție directă, fiind un act preparator al delapidării care a fost
incriminat distinct de legiuitor și care va intra astfel în concurs cu infracțiunea de delapidare.
Apariția plusurilor/minusurilor în gestiune poate apărea și firesc din activitatea normală a
gestionarului, ca urmare a erorilor de măsurătoare aflate în limitele de toleranță (indiferent că este
vorba despre cântărire, numărare, măsurarea dimensiunilor fizice sau a volumelor), toate produsele
aflate în vrac în gestiune putând genera o astfel de situație.
Elementul material constă exclusiv în crearea frauduloasă a unor plusuri în gestiune, prin
măsurători sau inventarieri voit eronate (cum ar fi folosirea unor cântare sau instrumente de
măsurare decalibrate, înregistrarea de două ori a aceluiași consum tehnologic, înlocuirea unor
produse de o anumită calitate cu produse de același gen, dar de calitate inferioară etc.).
Sub aspect subiectiv, fapta se comite cu intenție directă calificată prin scopul obținerii plusurilor
în gestiune, mijloacele frauduloase caracterizând intenția. Dacă mijlocul fraudulos constituie
infracțiune (de exemplu de fals), se reține un concurs de infracțiuni.

Nedeclararea plusurilor în gestiune (art. 36)

Art. 36. - Nedeclararea în scris, în termenul prevăzut de dispoziţiile legale, de către gestionar, a
plusurilor din gestiunea sa despre a căror cantitate sau valoare are cunoştinţă, provenite în orice alt
mod decît acela arătat în articolul 35, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a avut consecinţe grave, pedeapsa este închisoare de
la 6 luni la 3 ani.
Nu se pedepseşte acela care, mai înainte de începerea oricărui control, declară plusurile despre a
căror cantitate sau valoare are cunoştinţă.
Este incriminată o inacțiune intenționată ce poate crea premisele unei delapidări. Referirea la
„consecințe grave” este o eroare de tehnică legislativă, sintagma corectă fiind „consecințe deosebit
de grave” (art. 183 C.p.), iar formula aleasă de legiuitor este astfel neclară și, în consecință,
inaplicabilă.

Înstrăinarea garanțiilor (art. 37)

98
Art. 37. - Înstrăinarea bunurilor mobile constituite garanţie potrivit art. 10, fără acordul prealabil
al persoanei juridice prevăzute la art. 176 din Codul penal, constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).
Potrivit art. 10, gestionarul are obligaţia de a constitui o garanţie în numerar.
Ministerele şi celelalte organe centrale stabilesc, în funcţie de natura şi valoarea bunurilor
gestionate, plafoanele valorice şi condiţiile în care este obligatorie şi constituirea unor garanţii
suplimentare, constând din:
a) afectarea unor bunuri imobile sau bunuri mobile de folosinţă îndelungată, proprietate a
gestionarului sau a unor terţi, pentru garantarea faţă de agentul economic, autoritatea sau instituţia
publică, a acoperirii pagubelor ce s-ar cauza de gestionar;
b) obligaţii asumate de terţi faţă de agentul economic, autoritatea sau instituţia publică de a acoperi
pagubele ce s-ar cauza de gestionar, fie integral, fie pentru o sumă determinată.
Garanţia suplimentară prevăzută la alineatul precedent poate fi constituită şi în numerar.
Ministerele şi celelalte organe centrale pot extinde, în funcţie de natura şi valoarea bunurilor,
obligaţia de a constitui garanţii în condiţiile prezentului capitol şi asupra altor categorii de angajaţi
care mînuiesc bunuri, cu excepţia celor ce primesc bunuri spre a le folosi în îndeplinirea atribuţiilor
de serviciu.
Nu este obligat să constituie garanţie cel care înlocuieşte temporar un gestionar sau cel căruia i se
încredinţează o gestiune pe o perioadă de cel mult 60 zile pînă la numirea unui gestionar.
Garanțiile se constituie prin contract, astfel că înstrăinarea lor reprezintă o variantă de înșelăciune,
unitatea fiind astfel privată în mod fraudulos de garanțiile constituite.

CURS 9
INFRACȚIUNI ECONOMICE (III)
Legea nr. 59/1934 asupra cecului
Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă

Legea nr. 59/1934 asupra cecului

Art. 84 din Legea cecului incriminează patru tipuri de fapte în legătură cu emiterea unui cec.

99
Art. 84. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni până la un an sau cu
amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:
1. emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului;
2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de
disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare;
3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele elemente
esenţiale:
a) denumirea de cec;
b) suma de bani ce trebuie plătită;
c) numele trasului;
d) data emiterii cecului;
e) semnătura prevăzută la art. 11;
4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.
Art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului
Incriminarea privește emiterea unui cec în anumite condiții:
1. Emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului.
Este vorba despre situația în care banca nu a autorizat emiterea unui cec, acesta fiind un instrument
de plată pus de bancă la dispoziția clienților, în condiții strict determinate.
2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de
disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare.
Este cazul emiterii unui cec fără acoperire. Atunci când se urmărește prejudicierea beneficiarului
cecului și s-a produs o pagubă, fapta va intra în concurs cu infracțiunea de înșelăciune (art. 244
C.p.).
3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele elemente esenţiale:
a) denumirea de cec; b) suma de bani ce trebuie plătită; c) numele trasului; d) data emiterii cecului;
e) semnătura prevăzută la art. 11.
4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.
Potrivit prevederilor art.11 , orice semnătură a unui cec trebuie să cuprindă:
a) în clar, numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entităţii
care se obligă;
b) semnătura olografă a persoanei fizice, respectiv a reprezentanţilor legali sau a împuterniciţilor
persoanelor juridice care se obligă ori a reprezentanţilor sau a împuterniciţilor altor categorii de
entităţi care utilizează astfel de instrumente.
Prin excepţie de la prevederile alin. 1, prin semnătura trăgătorului se înţelege semnătura olografă
a persoanei fizice având calitatea de trăgător sau, după caz, a reprezentantului legal ori a
împuternicitului trăgătorului, persoană fizică, persoană juridică ori entitate care utilizează astfel de
instrumente.
Potrivit art. 6 alin. 3, cecul nu poate fi tras asupra trăgătorului însuşi, în afară de cazul unui cec
tras între deosebite stabilimente ale aceluiaşi trăgător.
În acest caz cecul nu poate fi la purtător.
Obiectul juridic se referă raporturile juridice născute din folosirea cecurilor (instrumente de plată
încă întrebuințate pe scară largă), a căror naștere și dezvoltare implică protejarea încrederii publice
că acestea sunt emise și valorificate cu stricta observare a cerințelor legii speciale.
Obiectul material este reprezentat de cecuri, înscrisuri (oficiale sau sub semnătură privată) cu
regim special, întrebuințate ca instrumente de plată pe suport hârtie.
Subiectul activ este calificat în persoana „trăgătorului”, adică persoana juridică (acționând prin
100
reprezentantul său legal sau convențional) ori persoana fizică emitentă a cecului cu încălcarea
dispozițiilor imperative ale legii asupra cecului.
Subiectul pasiv principal este statul ca apărător al intereselor generale ale societății și acționând în
numele acesteia întrucât circulația unor cecuri informe sau false este de natură să creeze o stare de
pericol pentru sistemul bancar și astfel pentru toți cei care se folosesc de el, dar subiect pasiv direct,
nemijlocit, sunt banca (trasul) și beneficiarul cecului.
Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de emitere a unui cec, condiția-cerință
esențială fiind aceea ca emiterea cecului să fie făcută în una dintre variantele alternative ale
incriminării.
1. Emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului, adică fără autorizarea băncii care ar trebui
să efectueze transferul sumei prevăzute în cec din contul trăgătorului către beneficiarul cecului.
Cecul este un formular tipizat elaborat de bancă (tras) și vizat de aceasta înainte de a fi pus la
dispoziția trăgătorului (client al băncii) pentru completare și transmitere ulterioară către beneficiar
pentru încasarea valorii înscrise în cec. Cecul emis fără autorizarea băncii nu va fi executat de
aceasta din urmă, astfel că beneficiarul cecului nu-l va putea încasa.
2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de
disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare. Este, pe de o parte,
cazul în care se emite un cec fără acoperire, adică fără să existe în contul bancar al trăgătorului, la
data emiterii cecului, sumele necesare onorării cecului (sold suficient sau linie de credit pentru
descoperit de cont), iar pe de altă parte cazul în care trăgătorul, după emiterea cecului, golește
contul , în tot sau în parte, pentru a nu mai permite beneficiarului cecului să-și mai încaseze acel
cec în termenul de prezentare.
Potrivit art. 29 din lege, cecul este plătibil la vedere, dar potrivit art. 30, cecul emis şi plătibil în
România trebuie, sub sancţiunea pierderii dreptului de regres împotriva giranţilor şi garanţilor, să
fie prezentat la plată în termen de 15 zile.
Cecul emis într-o ţară străină şi plătibil în România trebuie să fie prezentat în termen de 30 de zile,
iar dacă este emis în afară de Europa în termen de 70 zile. Termenele se socotesc din ziua arătată
în cec ca dată a emiterii.
Dacă cecul este plătibil în străinătate, termenul de prezentare va fi cel arătat de legea locului plăţii.
Dacă această lege nu dispune, se vor aplica regulile pentru cecurile naționale.
Legea cecului instituie obligația pentru trăgător de a menține un sold disponibil suficient (sau o
linie de credit funcțională) până la expirarea datei de tragere a cecului, permițând astfel
beneficiarului cecului să încaseze cecul primit.
Atunci când trăgătorul urmărește prejudicierea beneficiarului cecului și s-a produs o pagubă
acestuia din urmă, fapta va intra în concurs cu infracțiunea de înșelăciune (art. 244 C.p.).
3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele elemente
esenţiale: a) denumirea de cec; b) suma de bani ce trebuie plătită; c) numele trasului; d) data
emiterii cecului; e) semnătura prevăzută la art. 11. Reprezintă cazul unui cec inform, adică unul
care nu respectă cerințele imperative ale emiterii sale pentru a fi valabil sau data emiterii sale este
falsă, cecul fiind fie antedatat, fie postdatat (în acest caz infracțiunea de fals intelectual – în
înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată – privind data emiterii fiind absorbită în această
variantă a emiterii cecului).
4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3, adică în ipoteza în care se emite unui
cec de către o bancă asupra ei înseși, deși nu este vorba despre un transfer între sucursale sau
agenții proprii (caz în care se poate emite cecul, dar nu va fi unul la purtător).
În acest caz subiectul activ va fi calificat în persoana reprezentantului unei bănci acționând ca
101
trăgător asupra ei înseși.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru sistemul bancar și încrederea publică în acesta,
legătura de cauzalitate fiind imediată.
Consumarea infracțiunii are loc la momentul comiterii elementului material.
Pedeapsa pentru fapta consumată este închisoarea de la 6 luni la un an sau amenda (de la 120 la
240 de zile-amendă).

Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

În cadrul legii speciale privind reglementarea peței de capital sunt prevăzute două articole
conținând incriminări, în art. 279 și 2791.

Art. 279. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea

unor drepturi:
a) prezentarea cu intenţie de către administratorul, directorul sau directorul executiv al societăţii
către acţionari de situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice
ale societăţii;
b) săvârşirea faptelor prevăzute la art. 245-248Abrogat de Legea nr. 24/2017;
c) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzacţionare,
de depozitare sau de compensare-decontare.
Art. 2791. - Furtul instrumentelor financiare ale clienţilor şi/sau ale fondurilor băneşti aferente
acestora constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu prevederile Codului penal.
Art. 279 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
Potrivit art. 279 lit. a) este incriminată prezentarea cu intenţie de către administratorul, directorul
sau directorul executiv al societăţii către acţionari de situaţii financiare inexacte ori de informaţii
nereale privind condiţiile economice ale societăţii.
Incriminarea se regăsește și în art. 271 al Legii nr. 31/1990, dar cu limite mai reduse de pedeapsă,
ceea ce face ca incriminarea din Legea nr. 297/2004 să apară ca o variantă agravată, atunci când
este vorba despre societăți listate pe piețele de capital.
Obiectul juridic specific este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror formare și evoluție este
necesară informarea corectă și completă a investitorilor sau potențialilor investitori cu privire la
situația juridică, economică și financiară a unei societăți listate pe piețele de capital.
Subiectul activ este circumstanțiat în persoana administratorului, directorului sau directorului
executiv al societăţii.
Subiectul pasiv este reprezentat de acționari, care sunt induși în eroare, prin fapta subiectului activ,
cu privire la adevărata stare a unei societăți la care au investit.
Elementul material este reținut de legiuitor la lit. a) printr-o acțiune de prezentare de situaţii
financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale societăţii
(profitabilitate, cifră de afaceri, contracte importante, datorii etc.), ceea ce constituie o manipulare
a pieței de capital.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala desfășurare a activității pieței de capital,
îndeosebi cu privire la tranzacționarea acțiunilor sau obligațiunilor societății în cauză, legătura de
cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
Nu este obligatoriu să rezulte o daună, dar dacă ea există, fapta va putea intra în concurs cu
infracțiunea de gestiune frauduloasă (art. 242 C.p.)
Sub aspect subiectiv, fapta, în toate variantele, este caracterizată prin vinovăție sub forma intenției
102
directe calificate prin scop, având în vedere faptul că acțiunile sunt săvârșite cu intenția de
prezentare față de investitori a unei situații denaturate privind societatea.
Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
Pedeapsa pentru această infracțiune este închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea [exercitării]
unor drepturi.
La art. 279 lit. c) este incriminată accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor
electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare.
Operațiunile pe piețele de capital fiind derulate on-line (prin programe informatice de tipul
TradisPro, cum este cazul BVB), iar la aceste operațiuni putând avea acces toți investitorii și
broker-ii, incriminarea este o specie de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C.p.) și
totodată o variantă agravată.
Obiectul juridic special este reprezentat de inviolabilitatea sistemelor electronice de tranzacționare
a valorilor mobiliare pe o piață reglementată (bursă de valori) și relațiile sociale create în jurul
acestei valori , inclusiv cele legate de încrederea investitorilor în acest tip de operațiuni economice
cu valori mobiliare (instrumentele financiare, inclusiv cele derivate, fiind de mai multe feluri, nu
doar valori mobiliare).
Subiectul activ în cazul acestei variante nu este circumstanțiat, putând fi orice persoană care nu
este investitor sau broker ori nu deține drepturi proprii de acces la sistemul electronic de
tranzacționare.
Subiectul pasiv este piața de capital (de ex. Bursa de Valori București, indicativ BVB) al cărei
sistem electronic de tranzacționare este accesat fără drept.
Situația premisă constă în existența sistemului electronic (mai corect era „sistem informatic”) de
tranzacționare a valorilor mobiliare, de depozitare a acestora sau de compensare-decontare a
operațiunilor bursiere (folosindu-se conturile clienților investitori).
Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acțiune de accesare neautorizată
(ilegală) a sistemului informatic de tranzacționare, adică fără a deține codul de identificare și parola
de acces ori folosind abuziv aceste date aparținând altei persoane.
Dacă se și efectuează operațiuni neautorizate în sistemul informatic accesat ilegal, fapta va putea
intra în concurs, după caz, cu infracțiunea de fraudă informatică (art. 249 C.p.), cu infracțiunea de
alterare a integrității datelor informatice (art. 362 C.p.), cu infracțiunea de perturbare a funcţionării
sistemelor informatice (art. 363 C.p.), cu infracțiunea de transfer neautorizat de date informatice
(art. 364 C.p.), eventual și cu infracțiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe
informatice (art. 365 C.p.), dacă accesul neautorizat la sistemul informatic al bursei s-a făcut cu
astfel de dispozitive sau programe.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța tranzacțiilor bursiere derulate electronic,
legătura de cauzalitate fiind imediată.
Fapta se comite cu intenție, cel mai adesea directă.
Pepeapsa prevăzută pentru toate incriminările de la art. 279 este închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi
interzicerea [exercitării] unor drepturi.

Art. 2791 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

Acest articol prevede că furtul instrumentelor financiare ale clienţilor şi/sau ale (corect „al”)
fondurilor băneşti aferente acestora constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu
prevederile Codului penal.
Este vorba despre o normă de trimitere la art. 228 și 229 din Codul penal privind incriminarea
furtului.
103
Norma de trimitere este neclară, făcând referire la furtul instrumentelor financiare ale clienţilor
(care sunt valori mobiliare, instrumente ale pieței monetare, titluri de participare la organismele de
plasament colectiv, certificate de emisii sau instrumente financiare derivate: opţiuni, contracte
futures, swap-uri, contracte forward pe rate şi orice alte contracte derivate, instrumente derivate
pentru transferul riscului de credit, contracte financiare pentru diferenţe) sau furtul fondurilor
băneşti aferente clienților (fie lichidități depuse, fie aferente achiziționării/vânzării instrumentelor
financiare), dar legea privește piața de capital, nu piețele financiare reglementate. Corect ar fi fost
să se rețină infracțiunea de abuz de încredere (la însușirea depozitelor în numerar ale clienților)sau
cea de gestiune frauduloasă (la însușirea valorilor mobiliare ale clientului ori chiar a sumelor
rezultate din tranzacțiile de piață, nu cele depuse de client).
Art. 2791 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
Obiectul juridic se referă la protecția relațiilor sociale de ordin patrimonial, care impun protejarea
banilor sau instrumentelor financiare ale investitorilor pe piețele de capital.
Deși textul incriminator nu o prevede explicit, subiectul activ este circumstanțiat în persoana
intermediarului (broker-ului), care este un SSIF (Societate de Servicii de Investiții Financiare) sau
un prepus al acesteia.
Dacă fapta de „furt” este comisă de alte persoane, atunci încadrarea juridică corectă ar fi la art.
279 lit. c) din Legea nr. 297/2004 și la celelalte infracțiuni din Codul penal cu care poate intra în
concurs, în principal frauda informatică (art. 249 C.p.). Prin voința legiuitorului, însă, fapta este
considerată furt și va fi sancționată prin asimilarea cu această infracțiune contra patrimoniului.

Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 24/2017

Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă (publicată în
M.Of., Partea I, nr. 213 din 29.03.2017) cuprinde în Titlul VI (Răspunderi şi sancţiuni), Capitolul
II (Răspunderea penală), art. 134 – 136 privind infracțiunile ce pot fi săvârșite în domeniu și modul
în care se realizează tragerea la răspundere penală.
Incriminările privesc diferite comportamente abuzive pe piețele reglementate: dezinformarea
investitorilor, folosirea abuzivă a informațiilor privilegiate, determinarea la practici de utilizare
abuzivă a informațiilor privilegiate, manipularea pieței de capital.
Subiectul activ este circumstanțiat în „persoane deținătoare de informații privilegiate”, adică o
informație definită la art. 114 și 115 din Legea nr. 24/2017.
Potrivit art. 114, prin informaţie privilegiată se înţelege o informaţie cu caracter precis care nu a
fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la
unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi făcută publică, ar putea influenţa
semnificativ preţul acelor instrumente financiare sau preţul instrumentelor financiare derivate
conexe.
Atunci când se referă la instrumente financiare derivate pe mărfuri, informaţia privilegiată
înseamnă informaţia cu caracter precis care nu a fost făcută publică şi care se referă direct sau
indirect la unul sau mai multe astfel de instrumente financiare derivate sau care se referă direct la
contractul spot pe mărfuri conex şi care, în cazul în care ar fi făcută publică, ar putea influenţa
semnificativ preţul unor astfel de instrumente financiare derivate sau al contractelor spot pe
mărfuri conexe, şi în cazul în care aceasta este o informaţie care este aşteptată în mod rezonabil să
fie divulgată sau pentru care există obligativitatea de divulgare în conformitate cu legislaţia
europeană sau naţională aplicabilă, norme de piaţă, contracte, practici sau uzanţe privind pieţele
instrumentelor derivate pe mărfuri sau pieţele spot relevante.
104
Atunci când se referă la certificatele de emisii sau produsele licitate pe baza acestora, informaţia
privilegiată înseamnă informaţia cu caracter precis, care nu a fost făcută publică, care se referă
direct sau indirect la unul sau mai multe astfel de instrumente şi care, în cazul în care ar fi făcută
publică, ar putea influenţa semnificativ preţul unor astfel de instrumente sau preţul instrumentelor
financiare derivate conexe.
Pentru persoanele răspunzătoare de executarea ordinelor privind tranzacţionarea instrumentelor
financiare, informaţia privilegiată înseamnă, totodată, informaţia cu caracter precis, transmisă de
un client, în legătură cu ordinele sale care nu au fost încă executate, referitoare în mod direct sau
indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, informaţie
care, dacă ar fi făcută publică, ar putea avea efecte semnificative asupra preţului respectivelor
instrumente financiare, asupra preţului contractelor spot pe mărfuri conexe sau asupra preţului
instrumentelor financiare derivate conexe.
Prin informaţie cu caracter precis se înţelege acea informaţie care indică un set de circumstanţe
care există sau despre care se poate estima în mod rezonabil că vor exista, sau un eveniment care
s-a produs sau se poate estima în mod rezonabil că se va produce şi pe baza căreia, datorită naturii
specifice a acesteia, se poate trage o concluzie cu privire la efectul pe care îl pot avea respectivele
circumstanţe sau respectivul eveniment asupra preţului instrumentelor financiare, asupra preţului
instrumentelor financiare derivate conexe, asupra preţului contractelor spot pe mărfuri conexe sau
asupra preţului produselor licitate pe baza certificatelor de emisii. În acest context, în cazul unui
proces prelungit menit să producă sau care are ca rezultat anumite circumstanţe sau un anumit
eveniment, aceste circumstanţe viitoare sau acel eveniment viitor, precum şi etapele intermediare
ale acelui proces menit să producă sau să aibă drept rezultat circumstanţele viitoare sau
evenimentul în cauză, pot fi privite ca informaţii precise.
O etapă intermediară a unui proces prelungit este considerată informaţie privilegiată dacă, în sine,
satisface criteriile aferente informaţiilor privilegiate
Prin informaţie care, „dacă ar fi transmisă public, ar putea influenţa semnificativ preţul acelor
instrumente financiare sau preţul instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură, al
contractelor spot pe mărfuri conexe sau al produselor licitate pe baza certificatelor de emisii” se
înţelege acea informaţie pe care un investitor rezonabil o poate folosi în fundamentarea deciziilor
sale de investiţie.
În cazul participanţilor la piaţa certificatelor de emisii cu un nivel agregat al emisiilor sau o putere
termică nominală egală sau mai mică decât pragul fixat în conformitate cu prevederile art. 17 alin.
(2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 (activități de aviație), se consideră că
informaţiile legate de operaţiunile lor fizice nu au un efect semnificativ asupra preţului
certificatelor de emisii, al produselor licitate pe baza acestora sau al instrumentelor financiare
derivate.
Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al intereselor generale ale societății, iar subiect pasiv
secundar este piața de capital afectată de oricare dintre faptele incriminate, precum și investitorii
și entitățile având instrumente financiare tranzacționate pe piețele reglementate.
Situația premisă presupune existența unor instrumente financiare tranzacționate pe piețe
reglementate.
Elementul material este caracterizat îndeosebi prin acțiuni, inacțiunile fiind în realitate în special
acțiuni incomplete.
Urmarea imediată este o stare de pericol potențial sau concret pentru piața de capital și
instrumentele financiare tranzacționate pe această piață, implicit pentru cei care investesc în aceste
operațiuni.
105
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Toate sunt infracțiuni intenționate pedepsite cu închisoarea.

Art. 134 din Legea nr. 24/2017– dezinformarea investitorilor

În acest articol sunt incriminate cinci fapte diferite: dezinformarea investitorilor, folosirea abuzivă
a informațiilor privilegiate, determinarea la practici de utilizare abuzivă a informațiilor
privilegiate, divulgarea ilegală a informațiilor privilegiate și manipularea pieței de capital. [1]

[1] Art. 134. - (1) Prezentarea cu intenţie de către membrul consiliului de administraţie,
administratorul, directorul, directorul general, membrul consiliului de supraveghere, membrul
directoratului ori reprezentantul legal, sau, după caz, de către membrii organelor administrative,
de conducere sau de supraveghere ale emitentului către deţinătorii de valori mobiliare de situaţii
financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale emitentului constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate, astfel cum este prevăzută la art. 116 constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
(3) Recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare abuzivă
a informaţiilor privilegiate prevăzută la art. 117 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 5 ani.
(4) Divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate prevăzută la art. 118 şi 119 constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
(5) Manipularea pieţei, astfel cum este prevăzută la art. 120 constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la un an la 5 ani.
La primul alineat din art. 135 este incriminată fapta de dezinformare a investitorilor în valori
mobiliare prin prezentarea către aceștia de situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale
privind condiţiile economice ale emitentului.
Emitentul este societatea care emite instrumentele financiare tranzacționate pe o piață
reglementată, inclusiv valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni, alte titluri de valoare care conferă
dreptul de a cumpăra sau de a vinde asemenea valori mobiliare sau care conduc la o decontare în
numerar).
Obiectul juridic specific acestei variante constă în raporturile sociale privind încrederea
investitorilor în piețele de capital ce implică onesta informare a lor privind situația reală a
emitenților de valori mobiliare, transparența și corectitudinea informațiilor despre emitent fiind
esențiale funcționării piețelor reglementate.
Fapta se mai regăsește incriminată în art. 279 lit a) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital
(cu exact aceeași pedeapsă) și în art. 271 al Legii nr. 31/1990 (unde se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă), ceea ce reprezintă o inadmisibilă eroare de legiferare.
Subiectul activ este circumstanțiat în persoana unui membru al consiliului de administraţie,
administrator, director, director general, membru al consiliului de supraveghere, membru al
directoratului ori reprezentant legal, sau, după caz, membru al organelor administrative, de
conducere sau de supraveghere ale emitentului.
Subiectul pasiv adiacent sunt investitorii.
Elementul material constă într-o acțiune de dezinformare a investitorilor prin prezentarea de
situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale emitentului.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru corecta tranzacționare a valorilor mobiliare ale
106
emitentului, legătura de cauzalitate fiind imediată. Dacă se produce și o pagubă investitorilor, se
va putea reține în concurs infracțiunea de gestiune frauduloasă (art. 242 C.p.).
Fata se comite cu intenție, ceea ce presupune cunoașterea de către făptuitor a caracterului inexact
ori nereal al informaţiilor privind condiţiile economice ale emitentului de acțiuni sau obligațiuni.
Fapta se consumă la momentul transmiterii către public a rapoartelor periodice de informații
privind emitentul valorilor mobiliare și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi
interzicerea [exercitării] unor drepturi.

Art. 134 din Legea nr. 24/2017 – Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate
În alin. 2 al art. 134 din Legea nr. 24/2017 este incriminată utilizarea abuzivă a informaţiilor
privilegiate, astfel cum este prevăzută la art. 116 din Lege.
Potrivit art. 116 alin. (1) din Lege, utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate are loc atunci
când o persoană deţine informaţii privilegiate şi utilizează aceste informaţii pentru a achiziţiona
sau a ceda instrumente financiare la care se referă informaţiile respective, în nume propriu sau în
numele unui terţ, direct sau indirect.
Alin. (2) arată că acest articol 116 se aplică oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate ca
urmare a faptului că persoana respectivă: a) este administrator, membră a consiliului de
administraţie, director, director general, membră a consiliului de supraveghere, membră a
directoratului ori reprezentantul legal, sau, după caz, este membră în organele administrative, de
conducere sau de supraveghere ale emitentului sau ale participantului pe piaţa certificatelor de
emisii; b) deţine o parte din capitalul emitentului sau al participantului pe piaţa certificatelor de
emisii; c) are acces la informaţii prin natura postului ocupat, a profesiei sau a sarcinilor
profesionale; sau d) a obţinut informaţiile, în mod direct sau indirect, în urma săvârşirii unei
infracţiuni.
Alin. (3) al art. 116 din Lege prevede că acest articol se aplică, de asemenea, oricărei persoane
care a obţinut informaţii privilegiate în alte împrejurări decât cele menţionate la alin. (2), în cazul
în care persoana respectivă ştie sau ar trebui să ştie că sunt informaţii privilegiate.
Potrivit alin. (4), utilizarea informaţiilor privilegiate prin anularea sau modificarea unui ordin
privind un instrument financiar la care se referă informaţiile, în cazul în care acel ordin a fost emis
înainte ca persoana în cauză să cunoască informaţiile privilegiate, se consideră de asemenea ca
fiind utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate.
La alin. (5) se menționează că utilizarea recomandărilor sau acţionarea pe baza îndemnurilor
prevăzute la art. 117 alin. (1) devine utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate în cazul în care
persoana care utilizează recomandarea sau urmează îndemnul ştie că se bazează pe informaţii
privilegiate.
În alin. (6) se precizează că, în cazul licitaţiilor pentru certificate de emisii sau alte produse licitate
pe baza acestora care sunt organizate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1031/2010, utilizarea
informaţiilor privilegiate menţionată la alin. (4) cuprinde şi prezentarea, modificarea sau retragerea
unei oferte de către o persoană în nume propriu sau în numele unui terţ.
În alin. (7) al art. 116 este prevăzută o derogare în sensul că, potrivit art. 116 din lege, faptul că o
persoană deţine sau a deţinut informaţii privilegiate nu se consideră că persoana respectivă a
utilizat informaţiile respective şi că ar fi implicată astfel în utilizarea abuzivă a informaţiilor
privilegiate printr-un act de achiziţionare sau înstrăinare, atunci când comportamentul său este
calificat drept comportament legitim în conformitate cu prevederile art. 9 din Regulamentul (UE)
nr. 596/2014.
107
Regulamentul (UE) nr. 596/2014 este regulamentul privind abuzul de piață, iar art. 9 (denumit
Comportamentul legitim ) are următorul conținut:
(1) În sensul articolelor 8 și 14, prin simplul fapt că o persoană juridică se află sau s-a aflat în
posesia unor informații privilegiate, nu se consideră că persoana respectivă a utilizat informațiile
respective și că le-a utilizat în mod abuziv printr-o achiziție sau cedare, în cazul în care persoana
juridică în cauză:
(a) a stabilit, a pus în aplicare și a menținut măsuri și proceduri interne adecvate și eficiente cu
scopul de a se asigura că nici persoana fizică care a luat în numele său decizia de a achiziționa sau
de a ceda instrumentele financiare de care se leagă informațiile, nici o altă persoană fizică care ar
fi putut influența sub orice formă decizia respectivă nu se aflau în posesia informațiilor privilegiate;
precum și
(b) nu a determinat prin încurajări, recomandări, persuasiune și nici nu a influențat într-un alt mod
persoana fizică care a achiziționat sau a cedat în numele persoanei juridice instrumentele financiare
la care se referă informațiile.
(2) În sensul articolelor 8 și 14, prin simplul fapt că o persoană se află în posesia unor informații
privilegiate nu se consideră că persoana respectivă a utilizat informațiile respective și că le-a
utilizat în mod abuziv printr-o achiziție sau cedare, în cazul în care persoana respectivă:
(a) este formator de piață pentru instrumentul financiar la care se referă informațiile sau este o
persoană autorizată să acționeze în calitate de contrapartidă, iar achiziționarea sau cedarea de
instrumente financiare la care se referă informațiile respective se realizează în mod legitim în
contextul exercitării funcțiilor sale de formator de piață sau de contrapartidă pentru instrumentul
financiar respectiv; sau
(b) este autorizată să execute ordine în numele unor părți terțe, iar achiziționarea sau cedarea
instrumentelor financiare la care se referă ordinul în cauză se realizează în vederea executării în
mod legitim a unui astfel de ordin în cadrul desfășurării normale a sarcinilor de serviciu, a profesiei
sau a funcției persoanei respective.
(3) În sensul articolelor 8 și 14, prin simplul fapt că o persoană se află în posesia unor informații
privilegiate nu se consideră că persoana respectivă a utilizat informațiile respective și că le-a
utilizat în mod abuziv printr-o achiziție sau cedare, în cazul în care persoana respectivă efectuează
o tranzacție de cumpărare sau cedare de instrumente financiare și tranzacția respectivă este
efectuată pentru a îndeplini o obligație ajunsă la termen de bună credință, și nu pentru a eluda
interdicția privind utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate, și:
(a) obligația decurge dintr-un ordin plasat sau un acord încheiat înainte ca persoana în cauză să
dețină informațiile privilegiate; sau
(b) tranzacția este realizată pentru a îndeplini o obligație legală sau de reglementare survenită
înainte ca persoana în cauză să dețină informații privilegiate.
(4) În sensul articolelor 8 și 14, prin simplul fapt că o persoană se află în posesia unor informații
privilegiate nu se consideră că persoana respectivă a utilizat informațiile respective și că le-a
utilizat în mod abuziv, dacă persoana respectivă a obținut informațiile privilegiate în cauză cu
ocazia efectuării unei preluări sau fuziuni publice în cadrul unei societăți și utilizează informațiile
privilegiate respective exclusiv în contextul derulării fuziunii sau preluării publice, cu condiția ca
la momentul aprobării fuziunii sau acceptării ofertei de către acționarii societății respective orice
informație privilegiată să fi fost publicată sau, altfel, să fi încetat să mai constituie informație
privilegiată.
Prezentul alineat nu se aplică în cazul măririi participației.
(5) În sensul articolelor 8 și 14, simplul fapt că o persoană se folosește de propria cunoaștere a
108
faptului că s-a hotărât să achiziționeze sau să cedeze instrumente financiare cu ocazia achiziționării
sau cedării instrumentelor financiare respective nu constituie în sine utilizare a informațiilor
privilegiate. (6) Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(5) din prezentul articol, se poate totuși
considera că s-a produs o încălcare a interdicției vizând utilizarea abuzivă a informațiilor
privilegiate prevăzută la articolul 14, în cazul în care autoritățile competente stabilesc că a existat
un motiv ilegitim pentru tranzacționarea ordinelor, pentru tranzacții sau pentru comportamentele
în cauză.

Subiectul activ în cazul acestei variante incriminate la alin. 2 al art. 134 din Legea nr. 24/2017 este
calificat în persoana celui care se încadrează în una dintre următoarele situații: a) este
administrator, membru al consiliului de administraţie, director, director general, membru al
consiliului de supraveghere, membru al directoratului ori reprezentant legal, sau, după caz, este
membru în organele administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului sau ale
participantului pe piaţa certificatelor de emisii; b) deţine o parte din capitalul emitentului sau al
participantului pe piaţa certificatelor de emisii; c) are acces la informaţii prin natura postului
ocupat, a profesiei sau a sarcinilor profesionale; d) a obţinut informaţiile, în mod direct sau
indirect, în urma săvârşirii unei infracţiuni; e) a obţinut informaţii privilegiate în alte împrejurări
decât cei menționați mai sus, în cazul în care persoana respectivă ştie sau ar trebui să ştie că sunt
informaţii privilegiate.
Subiect pasiv secundar sunt în această ipoteză ceilalți deținători de valori mobiliare care nu au
acces la informațiile privilegiate și astfel vor fi prejudiciați prin încheierea de tranzacții
dezavantajoase în lipsa acelorași informații. În acest caz fapta are și o urmare materială (prejudiciul
cauzat celorlalți deținători de valori mobiliare prin dolul prin reticență exercitat de deținătorii de
informații privilegiate), caz în care persoanele prejudiciate se vor putea constitui parte civilă
împotriva utilizatorului abuziv al informațiilor privilegiate pentru diferența dintre valoarea de piață
existentă înainte și după folosirea informațiilor privilegiate de către făptuitor.
Situația premisă are în vedere existența unor informații privilegiate care permit deținătorului lor
să le folosească în mod abuziv prin încheierea de tranzacții.
Elementul material din cadrul laturii obiective constă în acțiunea de a utiliza abuziv informaţii
privilegiate pentru a achiziţiona sau a ceda instrumente financiare la care se referă informaţiile
respective, în nume propriu sau în numele unui terţ, direct sau indirect.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea investitorilor în tranzacționarea
valorilor mobiliare ale emitentului pe piața reglementată, dar și un prejudiciu cauzat acelor
investitori care au încheiat tranzacții cu utilizatorii abuzivi de informații privilegiate. Dacă în prima
ipoteză legătura de cauzalitate este imediată, nefiind necesar a fi dovedită, a doua ipoteză necesită
dovedirea existenței și întinderii prejudiciului (calculat ca diferență dintre valoarea tranzacției cu
valori mobiliare în ipoteza necunoașterii informațiilor privilegiate și valoarea aceleiași tranzacții
după ce informația devine publică).
Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției directe calificate prin scopul
creării de avantaje patrimoniale pentru deținătorul de informații privilegiate.
Participația penală este posibilă sub toate formele.
Fapta se consumă la momentul implicării subiectului activ în tranzacții cu valori mobiliare după
intrarea în posesia informațiilor privilegiate, dar prejudiciul cauzat celorlalți investitori se
consideră produs la momentul stabilizării relative a pieței după ajungerea în spațiul public a
informațiilor privilegiate.
Tentativa la această infracțiune se pedepsește, potrivit prevederilor art. 135 din Legea nr. 24/2017.
109
Pedeapsa pentru infracțiunea consumată este închisoarea de la unu la 5 ani.

Art. 134 din Legea nr. 24/2017 – Recomandarea sau determinarea la practici abuzive
Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 134 din Legea nr. 24/2017, constituie infracțiune recomandarea
sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare abuzivă a informaţiilor
privilegiate, prevăzută la art. 117 din lege.
Potrivit prevederilor art. 117, recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la
practici de utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate are loc în cazul în care persoana deţine
informaţii privilegiate şi:
a) pe baza informaţiilor respective, recomandă unei alte persoane să achiziţioneze sau să
înstrăineze instrumentele financiare la care se referă informaţiile sau determină persoana
respectivă să realizeze o astfel de achiziţie sau înstrăinare; sau
b) pe baza informaţiilor respective, recomandă unei alte persoane să anuleze sau să modifice un
ordin privind un instrument financiar la care se referă informaţiile respective sau convinge
persoana respectivă să realizeze anularea sau modificarea respectivă.
Prevederile art. 116 alin. (2), (3) şi (7) se aplică în mod corespunzător și în cazul art. 117.
Obiectul juridic specific are în vedere, ca și la alin. 2, tot protejarea tranzacțiilor cu instrumente
financiare pe piețele reglementate împotriva folosirii abuzive a informațiilor privilegiate.
Subiectul activ în cazul variantei incriminate la alin. (3) al art. 134 din Legea nr. 24/2017 este
identic cu subiectul activ de la alin. 2, la fel în cazul subiectului pasiv, cu precizarea că această
infracțiune este una exclusiv de pericol. Dacă persoanele cărora li se recomandă, pe baza
informațiilor privilegiate, sau sunt determinate, pe baza acelorași informații, să încheie tranzacțiile
cu valori mobiliare vor proceda la perfectarea acelor tranzacții, atunci ele devin autoare ale
infracțiunii de la alin. 2 al art. 134 din lege (utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate).
Situația premisă are în vedere existența unor informații privilegiate cu privire la instrumente
financiare tranzacționate pe o piață reglementată.
Elementul material constă într-o acțiune alternativă de:
a) a recomanda unei alte persoane, pe baza informațiilor privilegiate, să achiziţioneze sau să
înstrăineze instrumentele financiare la care se referă informaţiile sau de a determina persoana
respectivă să realizeze o astfel de achiziţie sau înstrăinare;
b) a recomanda unei alte persoane, pe baza informațiilor privilegiate, să anuleze sau să modifice
un ordin privind un instrument financiar la care se referă informaţiile respective sau de a convinge
persoana respectivă să realizeze anularea sau modificarea respectivă.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru corecta tranzacționare a instrumentelor financiare
pe piață, legătura de cauzalitate fiind imediată și nu trebuie dovedită.
Sub aspect subiectiv fapta se caracterizează prin elementul subiectiv reprezentat de intenția directă.
Participația penală este posibilă sub orice formă.
Fapta de a recomanda sau determina o altă persoană la practici abuzive prin folosirea informațiilor
privilegiate se consumă la momentul recomandării sau determinării, indiferent că persoana căreia
i s-au făcut recomandările urmează sau nu acele îndemnuri și indiferent dacă determinarea este sau
nu reușită.
Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la un an la 5 ani.

Art. 134 din Legea nr. 24/2017 – Divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate
În alin. 4 al art. 134 din Legea nr. 24/2017 este incriminată fapta de divulgare ilegală a informațiilor
110
privilegiate prevăzută la art. 118 și 119 din lege.
Art. 118 alin. (1) prevede că divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate are loc în cazul în care
o persoană deţine informaţii privilegiate şi divulgă informaţiile respective unei alte persoane, cu
excepţia cazului în care divulgarea se face prin exercitarea normală a postului ocupat, profesiei
sau sarcinilor profesionale, inclusiv în cazul în care divulgarea este calificată drept sondare a pieţei,
efectuată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) - (8)din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.
Art. 11 alin . (1) - (8) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață prevăd
următoarele:
Articolul 11 - Activitățile de sondare a pieței:
(1) Activitatea de sondare a pieței cuprinde comunicarea de informații, înainte de anunțarea unei
tranzacții, pentru a trezi interesul unor potențiali investitori față de o posibilă tranzacție și de
condițiile aferente, precum volumul potențial sau prețul, către unul sau mai mulți investitori, de
către:
(a) un emitent;
(b) un ofertant secundar al unui instrument financiar, într-o asemenea cantitate sau la o valoare
atât de mare, încât se deosebește de tranzacționarea obișnuită și implică o metodă de vânzare bazată
pe evaluarea prealabilă a unui eventual interes din partea unor potențiali investitori;
(c) un participant la piața cotelor de emisie; sau
(d) o terță parte care acționează în numele sau în contul unei persoane menționate la litera (a), (b)
sau (c).
(2) Fără a aduce atingere articolului 23 alineatul (3) - regulamentul nu aduce atingere actelor cu
putere de lege și actelor administrative adoptate cu privire la licitațiile publice de cumpărare, la
fuziuni și la alte tranzacții care afectează proprietatea sau controlul asupra societăților,
reglementate de autoritățile de supraveghere desemnate de statele membre în conformitate cu
articolul 4 din Directiva 2004/25/CE care impune respectarea unor cerințe suplimentare față de
cerințele prezentului regulament –, divulgarea informațiilor privilegiate de către o persoană care
intenționează să facă o licitație publică de cumpărare a titlurilor de valoare ale unei societăți sau o
fuziune cu o societate către părțile deținătoare ale titlurilor de valoare constituie, de asemenea, o
acțiune de sondare a pieței, cu condiția ca:
(a) informațiile să fie necesare pentru ca părțile deținătoare ale titlurilor de valoare să își formeze
o părere în legătură cu decizia de a oferi sau nu titlurile de valoare; și
(b) disponibilitatea părților deținătoare ale titlurilor de valoare de a-și oferi titlurile de valoare este
necesară în mod rezonabil pentru decizia de a face licitația publică de cumpărare sau fuziunea.
(3) Un participant la piață care dezvăluie informații apreciază, înainte de a efectua o sondare a
pieței, dacă sondarea pieței va presupune divulgarea de informații privilegiate.
Participantul la piață care divulgă informații ține o evidență scrisă a concluziei sale, specificând
motivele aflate la baza acesteia.
El oferă aceste evidențe scrise autorității competente, la cererea acesteia. Această obligație se
aplică fiecărei divulgări de informații pe tot parcursul sondării pieței.
Participantul la piață care divulgă informații actualizează evidențele scrise menționate în prezentul
alineat.
(4) În sensul articolului 10 alineatul (1), divulgarea de informații privilegiate făcută în cursul unei
sondări a pieței se consideră a fi făcută în cadrul desfășurării normale a sarcinilor de serviciu, a
profesiei sau a funcției unei persoane în cazul în care participantul la piață care divulgă informații
respectă alineatele (3) și (5) din prezentul articol.
(5) În sensul alineatului (4), participantul la piață care divulgă informații trebuie, înainte de
111
divulgare:
(a) să obțină consimțământul persoanei căreia îi este adresată sondarea de piață de a primi
informații privilegiate;
(b) să informeze persoana căreia îi este adresată sondarea de piață că îi va fi interzis să utilizeze
acele informații sau să încerce să utilizeze acele informații prin achiziționarea sau cedarea, în nume
propriu sau în numele unei terțe părți, direct sau indirect, a instrumentelor financiare la care se
referă informațiile respective;
(c) să informeze persoana căreia îi este adresată sondarea de piață că îi va fi interzis să utilizeze
acele informații sau să încerce să utilizeze acele informații prin anularea sau modificarea unui
ordin deja plasat legat de instrumentele financiare la care se referă informațiile respective; și
(d) să informeze persoana căreia îi este adresată sondarea de piață că odată cu acceptarea primirii
informațiilor este obligată să păstreze informațiile confidențiale.
Participantul la piață care divulgă informații realizează și ține o evidență a tuturor informațiilor
furnizate persoanei căreia îi este adresată sondarea de piață, inclusiv a informațiilor furnizate în
conformitate cu literele (a)-(d) din primul paragraf, precum și a identității potențialilor investitori
cărora le-au fost divulgate informațiile, incluzând, dar fără a se limita la, persoanele juridice și
fizice care acționează în numele potențialului investitor, precum și data și ora fiecărei divulgări.
Participantul la piață care divulgă informații transmite evidența autorităților competente la
solicitarea acestora.
(6) În cazul în care informațiile divulgate în cursul unei sondări a pieței încetează să mai fie
informații privilegiate în conformitate cu evaluarea făcută de participantul la piață care divulgă
informații, acesta informează destinatarul cât mai curând posibil cu privire la acest fapt.
Participantul la piață care divulgă informații ține o evidență a informațiilor furnizate în
conformitate cu prezentul alineat și o transmite autorităților competente la cerere.
(7) Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului articol, persoana căreia îi este adresată sondarea
de piață evaluează singură dacă se află în posesia unor informații privilegiate sau dacă încetează
să mai fie în posesia unor informații privilegiate.
(8) Participantul la piață care divulgă informații păstrează evidențele menționate la prezentul
articol o perioadă de cel puțin cinci ani.
Prevederile art. 118 se aplică oricărei persoane în situaţiile sau circumstanţele menţionate la art.
116 alin. (2) şi (3), adică subiecților activi ai infracțiunilor de utilizare abuzivă a informațiilor
privilegiate și, respectiv, de recomandare sau determinare la practici abuzive.
Potrivit prevederilor art. 119 din lege, transmiterea recomandărilor sau îndemnurilor prevăzute la
art. 117 alin. (1) devine divulgare ilegală a informaţiilor privilegiate în temeiul articolului 119 în
cazul în care persoana care transmite recomandarea sau îndemnul ştie sau ar trebui să ştie că
acestea se bazează pe informaţii privilegiate.
Obiectul juridic al infracțiunii de la alin. 4 al art.134 din Legea nr. 24/2017 este reprezentat de
relațiile sociale de protejare a confidențialității informațiilor privilegiate.
Subiectul activ este calificat, fiind identic cu cel de la alin. 2 și a 3 ale art. 134.
Subiectul pasiv secundar este reprezentat de investitorii care nu au acces la informațiile
privilegiate precum și emitentul instrumentelor financiare, care pot fi prejudiciați prin divulgarea
informațiilor privilegiate.
Situația premisă constă și în acest caz în existența informațiilor privilegiate privind instrumente
financiare tranzacționate pe o piață reglementată.
Elementul material constă în acțiunea de divulgare ilegală a informațiilor privilegiate, în sensul
art. 118 și 119.
112
Urmarea imediată constă în creare aunei stări de pericol pentru normala tranzacționare a
instrumentelor financiare, legătura d ecauzalitate fiind imediată.
Fapta poate intra în concurs cu cea de recomandare sau determinare la practici abuzive (alin. 3 al
art. 134 din lege).
Consumarea are loc la momentul divulgării informațiilor privilegiate sub orice formă și în orice
scop.
Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv constând în intenția directă sau
indirectă.
Pedepasa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la un an la 5 ani.

Art. 134 din Legea nr. 24/2017 – Manipularea pieţei

La art. 134 alin. 5 din Legea nr. 24/2017 este incriminată manipularea pieței reglementate, în sensul
art. 120 din lege.
Potrivit art. 120 alin. (1), manipularea pieţei reprezintă următoarele tipuri de activităţi:
a) efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin de tranzacţionare sau orice alt comportament care
oferă sau este probabil să ofere indicaţii false sau înşelătoare cu privire la oferta, cererea sau preţul
unui instrument financiar, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având
la bază certificate de emisii sau care fixează ori este probabil să fixeze preţul unuia sau mai multor
instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la
bază certificate de emisii la un nivel anormal sau artificial, cu excepţia cazului în care motivele
pentru care persoana care a participat la tranzacţii sau a plasat ordinele de tranzacţionare a acţionat
astfel sunt conform dispoziţiilor legale aplicabile şi respectivele tranzacţii sau ordine de
tranzacţionare sunt în conformitate cu practicile de piaţă acceptate la locul de tranzacţionare în
cauză, în măsura în care acestea au fost aprobate conform prevederilor art. 13 din Regulamentul
(UE) nr. 596/2014.
Potrivit art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață:
Articolul 13 - Practici de piață acceptate
(1) Interdicția de la articolul 15 – Interzicerea manipulării pieței - nu se aplică activităților
menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (a) – manipularea pieței prin efectuarea unei
tranzacții, emiterea unui ordin de tranzacționare sau orice alt comportament care: (i) oferă sau
poate oferi indicații false sau înșelătoare cu privire la oferta și cererea sau prețul unui instrument
financiar, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat pe baza unor certificate
de emisii; sau (ii) fixează sau poate fixa prețul unuia sau mai multor instrumente financiare, al
unui contract spot pe mărfuri conexe sau al unui produs licitat pe baza unor certificate de emisii
la un nivel anormal sau artificial - , cu condiția ca persoana care a inițiat o asemenea tranzacție, a
plasat un ordin de tranzacționare sau a avut orice alt comportament demonstrează că asemenea
tranzacție, ordin sau comportament a avut la bază motive legitime și este în conformitate cu o
practică de piață acceptată, stabilită în conformitate cu prezentul articol.
(2) O autoritate competentă poate stabili o practică de piață acceptată ținând cont de următoarele
condiții:
(a) dacă practica de piață prevede un nivel de transparență substanțial în raport cu piața;
(b) dacă practica de piață asigură în mare măsură elemente de siguranță în ceea ce privește
funcționarea legilor pieței și interacțiunea adecvată dintre cerere și ofertă;
(c) dacă practica de piață are un impact pozitiv asupra lichidității și eficienței pieței;
(d) dacă practica de piață ține seama de mecanismele de tranzacționare ale pieței respective și
113
permite participanților la această piață să reacționeze în mod rapid și adecvat la noua situație de
piață creată de practica respectivă;
(e) dacă practica de piață nu presupune riscuri pentru integritatea piețelor direct sau indirect
afiliate din cadrul Uniunii pe care se tranzacționează instrumentul financiar în cauză, indiferent
dacă piețele respective sunt reglementate sau nu;
(f) concluziile oricărei anchete privind practica de piață în cauză, realizată de orice autoritate
competentă sau de o altă autoritate, în special în cazul în care practica în cauză încalcă normele
sau reglementările destinate prevenirii abuzului de piață sau codurile de conduită, indiferent dacă
este vorba de piața în cauză sau de piețe direct sau indirect afiliate în cadrul Uniunii; și
(g) caracteristicile structurale ale pieței în cauză, printre altele caracterul său reglementat sau nu,
tipurile de instrumente financiare tranzacționate și tipurile de participanți la această piață, inclusiv
importanța relativă a participării investitorilor cu amănuntul.
O practică de piață care a fost stabilită de o autoritate competentă ca fiind practică de piață
acceptată pe o anumită piață nu este considerată ca fiind aplicabilă altor piețe, cu excepția cazului
în care autoritățile competente pentru astfel de piețe au acceptat oficial acea practică în temeiul
prezentului articol.
(3) Autoritatea competentă notifică ESMA și celelalte autorități competente, anterior stabilirii unei
practici de piață acceptate în conformitate cu alineatul (2), cu privire la intenția sa de a stabili o
practică de piață acceptată și oferă detalii ale evaluării efectuate în conformitate cu criteriile
prevăzute la alineatul (2). O astfel de notificare se transmite cu cel puțin trei luni înainte de data la
care practica de piață acceptată este prevăzută să intre în vigoare.
(4) În termen de două luni de la primirea notificării, ESMA emite un aviz autorității competente
care a transmis notificarea în care evaluează compatibilitatea practicii de piață acceptate cu alin.
(2) și cu standardele tehnice de reglementare adoptate în conformitate cu alin. (7).
ESMA evaluează, de asemenea, dacă stabilirea unei practici de piață acceptate nu ar amenința
încrederea pieței în piața financiară a Uniunii. Avizul se publică pe site-ul internet al ESMA.
(5) În cazul în care o autoritate competentă stabilește o practică de piață acceptată care contravine
avizului ESMA emis în conformitate cu alineatul (4), aceasta publică o notificare în care expune
pe larg motivele pentru care a procedat astfel pe site-ul său în termen de 24 de ore de la stabilirea
practicii de piață acceptate, inclusiv de ce practica de piață acceptată nu amenință încrederea pieței.
(6) În cazul în care o autoritate competentă consideră că o altă autoritate competentă a stabilit o
practică de piață care nu îndeplinește criteriile stabilite la alineatul (2), ESMA acordă asistență
autorităților respective pentru a ajunge la un acord, în conformitate cu prerogativele sale conferite
de articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
În cazul în care autoritățile competente în cauză nu ajung la un acord, ESMA poate lua o decizie
în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(7) În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ESMA elaborează
proiecte de standarde tehnice de reglementare care specifică criteriile, procedura și cerințele pentru
stabilirea unei practici de piață acceptate în temeiul alineatelor (2), (3) și (4), precum și cerințele
pentru menținerea sa, încetarea sa sau modificarea condițiilor privind acceptarea sa.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie
2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în
conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 este delegată Comisiei.
(8) Autoritățile competente analizează în mod regulat și cel puțin o dată la doi ani practicile de
piață acceptate pe care le-au stabilit, în special ținând seama de evoluțiile semnificative ale
114
mediului de piață în cauză, cum ar fi modificări ale regulilor de tranzacționare sau ale
infrastructurii pieței, pentru a putea decide dacă să le mențină, să le înceteze sau să modifice
condițiile privind acceptarea lor.
(9) ESMA publică pe site-ul său o listă cu practicile de piață acceptate și statele membre în care
acestea sunt aplicabile.
(10) ESMA monitorizează aplicarea practicilor de piață acceptate și transmite Comisiei un raport
anual în care descrie modul în care acestea sunt aplicate pe piețele în cauză.
(11) În termen de trei luni de la intrarea în vigoare a standardelor tehnice de reglementare
menționate la alineatul (7), autoritățile competente notifică către ESMA practicile de piață
acceptate pe care le-au stabilit înainte de 2 iulie 2014.
Practicile de piață acceptate menționate în primul paragraf din prezentul alineat se aplică în
continuare în statul membru în cauză până la luarea unei decizii de către autoritatea competentă în
legătură cu continuarea practicilor respective în conformitate cu avizul ESMA în conformitate cu
alineatul (4).
Art. 120 alin. (1) prevede ca activitate de manipulare apieței și:
b) efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament care
influenţează sau este probabil să influenţeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare,
al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii,
prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înşelăciune sau artificiu;
c) diseminarea de informaţii prin mijloace de comunicare în masă, inclusiv pe internet sau prin
orice alte mijloace, care dă sau este probabil să dea semnale false sau înşelătoare referitoare la
oferta, cererea sau preţul unui instrument financiar, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al
unui produs licitat având la bază certificate de emisii sau care fixează preţul unuia sau mai multor
instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la
bază certificate de emisii la un nivel anormal sau artificial, inclusiv diseminarea de zvonuri, atunci
când persoanele care au realizat diseminarea obţin, pentru sine sau pentru altă persoană, foloase
sau beneficii ca urmare a diseminării informaţiilor în cauză şi cu condiţia ca aceste persoane să fi
ştiut sau să fi trebuit să ştie că acestea sunt false sau înşelătoare; sau
d) transmiterea de informaţii false sau înşelătoare sau furnizarea de date de intrare false sau
înşelătoare sau orice alt comportament care manipulează calcularea unui indice de referinţă, cu
condiţia ca persoana care a realizat transmiterea sau furnizarea respectivelor informaţii sau date să
fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că acestea sunt false sau înşelătoare.
(2) În sensul prevederilor alin. (1), următoarele situaţii sunt considerate operaţiuni de manipulare
a pieţei:
a) conduita unei persoane sau a unor persoane, care acţionează în colaborare pentru a-şi asigura o
poziţie dominantă asupra cererii sau ofertei aferente unui anumit instrument financiar, contract
spot pe mărfuri sau produs licitat pe baza unor certificate de emisii, care are sau este probabil să
aibă ca efect fixarea, directă sau indirectă, a preţului de vânzare sau cumpărare ori crearea altor
condiţii incorecte de tranzacţionare;
b) cumpărarea sau vânzarea de instrumente financiare la momentul deschiderii sau închiderii
pieţei, care are sau este probabil să aibă efectul inducerii în eroare a investitorilor care acţionează
pe baza preţurilor afişate, inclusiv a preţurilor de deschidere şi de închidere;
c) plasarea de ordine într-un loc de tranzacţionare, inclusiv anularea sau modificarea acestora, prin
orice mijloace de tranzacţionare disponibile, inclusiv mijloace electronice precum strategii de
tranzacţionare algoritmică şi de înaltă frecvenţă şi care are unul din efectele menţionate la lit. a)
sau b) prin:
115
(i) întreruperea sau amânarea funcţionării sistemului de tranzacţionare din respectivul loc de
tranzacţionare sau prin crearea condiţiilor pentru a se produce aceste efecte;
(ii) producerea de dificultăţi pentru alte persoane de a identifica ordinele reale din sistemul de
tranzacţionare din respectivul loc de tranzacţionare sau fiind probabil să genereze astfel de efecte,
inclusiv prin introducerea de ordine care are ca efect supraîncărcarea sau destabilizarea registrului
de ordine; sau
(iii) crearea sau probabilitatea să creeze un semnal fals sau înşelător cu privire la oferta, cererea
sau preţul unui instrument financiar, în particular prin introducerea de ordine cu scopul de a iniţia
sau accentua o anumită tendinţă;
d) beneficierea de accesul regulat sau ocazional la mijloacele media, electronice sau tradiţionale,
prin exprimarea unei opinii în legătură cu un instrument financiar, un contract spot pe mărfuri sau
un produs licitat având la bază certificate de emisii sau indirect, în legătură cu emitentul acestuia,
în condiţiile în care instrumentul financiar, contractul spot pe mărfuri sau produsul licitat, având
la bază certificate de emisii, era deja deţinut şi s-a profitat ulterior de impactul opiniilor exprimate
cu privire la acel instrument financiar, contract spot pe mărfuri sau produs licitat având la bază
certificate de emisii, fără a fi făcut în acelaşi timp public acel conflict de interese, într-o manieră
corectă şi eficientă;
e) cumpărarea sau vânzarea de certificate de emisii sau instrumente derivate conexe pe piaţa
secundară, anterior licitaţiei desfăşurate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.
1031/2010, având ca efect fixarea preţului de licitaţie pentru produsele licitate la un nivel anormal
sau artificial sau inducerea în eroare a persoanelor participante la licitaţii.
Subiectul activ nu este circumstanțiat, subiectul pasiv secundar fiind piața reglementată în pericol
de manipulare.
Elementul material este reprezentat de oricare dintre acțiunile prezentate în art. 120 din lege,
urmare aimediată fiind o stare de pericol ce rezultă din materialitatea faptei, dar și un prejudiciu
material pentru investitorii afectați de manipularea pieței.
Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenției directe (cel mai adesea) sau
indirecte.
Infracțiunea se consumă la momentul realizării elementului material în oricare dintre diversele sale
forme de manifestare, cât privește starea de pericol pentru siguranța pieței regementate) și la
momentul producerii prejudiciului (pentru investitorii afectați).
Participația penală este posibilă sub orice formă, ca și asocierea în vederea săvârșirii acestei
infracțiuni prin constituirea unui grup infracțional organizat (art. 367 C.p.).
Tentativa se pedepsește (art. 135 alin. 1 din lege).
Pedeapsa pentru infracțiunea consumată este închisoarea de la un an la 5 ani.
Potrivit prevedrilor art. 135 alin (2), prin derogare de la prevederile art. 137 din Codul penal, cu
modificările şi completările ulterioare, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 134 alin. (2) - (5),
persoanele juridice sunt sancţionate cu amendă de la 167 lei pe zi amendă până la 275.000 lei pe
zi amendă.

116
CURS 10
Infracţiuni contra mediului înconjurător
Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei
contigue şi al zonei economice exclusive ale României
Legea apelor nr. 107/1996
O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului

Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al
zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României
Legea reglementează statutul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei
contigue şi al zonei economice exclusive, în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei Naţiunilor
Unite asupra dreptului mării din 1982 (încheiată la Montego Bay, Jamaica), ratificată de România
prin Legea nr. 110/1996.
Prin O.U.G. nr. 130/2007, s-au introdus în Legea nr. 17/1990 incriminări şi norme de procedură,
toate referitoare la fapte de poluare prin deversarea de pe nave a unor substanţe dăunătoare
mediului marin.
117
Legea nr. 17/1990 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 8 aprilie
2014, după renumerotare cadrul legal penal fiind reprezentat de art. 49 – 56 și 64-65.
Deversarea de substanţe poluante de pe o navă (art. 49)
Este fapta persoanei care, cu intenţie sau din culpă, deversează substanţe poluante de pe o navă în
apele maritime interioare, acvatoriile porturilor, marea teritorială, zona economică exclusivă sau
într-o zonă echivalentă stabilită în conformitate cu dreptul internaţional ori în marea liberă.
Obiectul juridic este reprezentat de integritatea mediului marin şi relaţiile sociale a căror normală
formare şi dezvoltare impun respectarea necondiţionată a normelor de protecţie a mediului ca o
condiţie de menţinere a status quo-ului în materia biosistemelor acvatice.
Obiectul material este reprezentat de apele maritime, indiferent de localizarea lor intra- sau extra-
statală.
Subiectul activ nu este circumstanţiat de lege, dar el nu poate fi decât un membru al personalului
aflat pe navă şi care deversează substanţe poluante.
Conţinutul constitutiv cuprinde o situaţie premisă constând în caracterul de ape maritime al zonei
în care se află nava la momentul săvârşirii faptei incriminate: ape maritime interioare, acvatorii ale
porturilor, mare teritorială, zonă economică exclusivă sau zonă echivalentă stabilită în
conformitate cu dreptul internaţional ori mare liberă.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 17/1990, apele maritime interioare sunt suprafeţele de apă situate între
ţărmul mării şi liniile de bază.
Potrivit art. 2 alin. 2, liniile de bază sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului sau,
după caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale ţărmului, inclusiv ale ţărmului
dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajărilor hidrotehnice şi ale altor instalaţii
portuare permanente.
Acvatoriile porturilor sunt apele din rada porturilor, cărora li se aplică Convenţia Marpol 73/78.
Potrivit art. 47 alin. 3 din Legea nr. 17/1990, prin Convenţia Marpol 73/78 se înţelege Convenţia
internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul
încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993.
Marea teritorială a României cuprinde fâşia de mare adiacentă ţărmului ori, după caz, apelor
maritime interioare, având lăţimea de 12 mile marine (22.224 m), măsurată de la liniile de bază
(art. 2 alin. 1 din Legea nr. 17/1990).
Art. 9 din Legea nr. 17/1990 prevede că zona economică exclusivă a României este instituită în
spaţiul marin al ţărmului românesc la Marea Neagră, situat dincolo de limita apelor mării teritoriale
şi adiacent acestora, în care România îşi exercită drepturi suverane şi jurisdicţia asupra resurselor
naturale ale fundului mării, subsolului acestuia şi coloanei de apă de deasupra, precum şi în ceea
ce priveşte diferitele activităţi legate de explorarea, exploatarea, protecţia, conservarea mediului şi
gestionarea acestora.
Lăţimea maximă a zonei economice exclusive poate fi de 200 mile marine măsurate de la liniile
de bază.
Delimitarea se face în conformitate cu principiile general recunoscute de dreptul internaţional şi
cu respectarea legislaţiei române, prin aplicarea, în funcţie de circumstanţele specifice din fiecare
sector de delimitat, a principiilor şi criteriilor de delimitare general recunoscute, astfel încât să se
ajungă la o soluţie echitabilă.
Marea liberă, potrivit art. 86 din Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiată la
Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982, reprezintă părţile mării care nu sunt cuprinse nici
în zona economică exclusivă, în marea teritorială sau în apele interioare ale unui stat, nici în apele
arhipelagice ale unui stat arhipelag. Prin această definiţie nu se restrâng în niciun fel libertăţile de
118
care se bucură toate statele în zona economică exclusivă.
Elementul material al laturii obiective poate consta atât într-o acţiune de deversare a substanţelor
poluante, cât şi într-o inacţiune care are ca rezultat o deversare accidentală a unor asemenea
substanţe.
Urmarea imediată constă în poluarea mării, cu posibila afectare a biosistemului marin.
Legătura de cauzalitate între fapta de deversare şi poluarea produsă nu trebuie dovedită, fiind o
infracțiune de pericol în varianta tip, dar trebuie dovedite urmările mai grave din variantele
agravate, atunci când fapta de deversare a cauzat o deteriorare semnificativă a calităţii apelor sau
prejudicii semnificative vieţii marine.
Elementul subiectiv din cadrul laturii subiective este caracterizat de vinovăţie sub forma intenţiei,
în cazul faptei tip de la alin. 1 al art. 49 și agravantei de la alin. (3), și de culpă la variantele de la
alin. (2) și (4).
Tentativa, posibilă la variantele intenționate, nu se pedepseşte.
Pedeapsa pentru infracţiunea fapt consumat este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda
(cuprinsă între 120 şi 240 de zile-amendă) pentru fapta intenționată.
Potrivit alin. 2, săvârşirea faptei din culpă atrage pedeapsa cu închisoarea de la o lună la un an sau
amenda (între 120 şi 240 de zile-amendă).
În alin. 3 şi 4 sunt prevăzute variante agravate, fie pentru situaţia comiterii cu intenţie a faptei, fie
pentru cazul săvârşirii ei din culpă, atunci când fapta are anumite urmări.
Potrivit alin. 3, fapta de deversare cu intenţie de pe navă a substanţelor poluante se pedepsește cu
închisoarea de la un an la 5 ani dacă a cauzat o deteriorare semnificativă a calităţii apelor sau
prejudicii semnificative vieţii marine.
Dacă aceleaşi consecinţe s-au produs ca urmare a săvârşirii faptei din culpă, pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (cuprinsă între 180 şi 300 de zile-amendă pentru
persoana fizică).

Sancţionarea navei străine (art. 50)

Potrivit art. 50, în măsura în care nu contravine prevederilor dreptului internaţional, jurisdicţia
penală a României se aplică şi pentru faptele prevăzute la art. 49 săvârşite de pe nave străine în
zona economică exclusivă a României sau într-o zonă echivalentă stabilită în conformitate cu
dreptul internaţional, dar şi în afara teritoriului României şi a zonei economice exclusive, dacă
faptele au cauzat sau riscă să cauzeze poluare pe teritoriul său ori în zona sa economică exclusivă,
precum şi în marea liberă, atunci când nava se află în mod voluntar într-un port sau terminal în
larg al României.
Potrivit art. 51, în aplicarea art. 230 alin. 1 din Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării,
încheiată la Montego Bay (Jamaica), faptele prevăzute la art. 49 săvârşite de pe o navă străină în
afara teritoriului României se pedepsesc cu amendă în cazurile în care jurisdicţia penală a
României se aplică conform regulilor de drept intern sau internaţional.
De asemenea, în aplicarea art. 230 alin. 2 din Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării,
încheiată la Montego Bay (Jamaica), faptele prevăzute la art. 49 alin. (1), (2) şi (4) săvârşite de pe
o navă străină în marea teritorială a României se pedepsesc cu amendă.
Art. 230 Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiată la Montego Bay (Jamaica)
la 10 decembrie 1982, ratificată prin Legea nr. 110/1996, prevede că:
1. Numai sancţiuni pecuniare pot fi aplicate pentru încălcarea legilor şi reglementărilor naţionale
sau a regulilor şi normelor internaţionale aplicabile vizând prevenirea, reducerea şi controlul
119
poluării mediului marin de către nave străine, dincolo de marea teritorială.
2. Numai sancţiuni pecuniare pot fi aplicate pentru încălcarea legilor şi reglementărilor naţionale
sau a regulilor şi normelor internaţionale aplicabile vizând prevenirea, reducerea şi controlul
poluării mediului marin de către nave străine în marea teritorială, dacă nu este vorba de un act
deliberat şi grav de poluare.

Legea nr. 17/1990

În art. 52 este prevăzut că nu intră sub incidenţa art. 49 şi 51 deversările de substanţe poluante care
provin de la navele de război, de la navele de război auxiliare, precum şi de la alte nave aparţinând
statului român ori altui stat sau exploatate de acesta şi utilizate în momentul deversării exclusiv
pentru un serviciu public, necomercial, şi nici deversările de substanţe poluante care au fost
produse în condiţiile prevăzute de regulile 15, 34, 4.1 sau 4.3 din anexa I revizuită (referitoare la
poluarea cu petrol) ori de regulile 13, 3.1.1 sau 3.1.3 din anexa II revizuită (referitoare la poluare
cu substanţe lichide nocive) la Convenţia Marpol 73/78 şi nici faptele săvârşite de proprietar, de
comandant sau de echipajul navei, dacă deversarea de substanţe poluante a fost produsă în
condiţiile prevăzute de Regula 4.2 din anexa I revizuită sau de Regula 3.1.2 din anexa II revizuită
la Convenţia Marpol 73/78.
În art. 53 – 56 sunt prevăzute norme de procedură, art. 53 alin. (1) instituind competenţa de
constatare a infracţiunilor în seama Autorităţii Navale Române în ceea ce priveşte săvârşirea unei
infracţiuni prevăzute de Legea nr. 17/1990 sau existenţa unor cunoştinţe privind riscul săvârşirii
unei asemenea infracţiuni care cauzează ori poate cauza o poluare iminentă.
În aceste cazuri, Autoritatea Navală Română trebuie să informeze de îndată celelalte state membre
susceptibile de a fi expuse acestor prejudicii, precum şi Comisia Europeană, dar şi statul membru
care ar putea avea jurisdicţie în cazul unor asemenea infracţiuni.
De asemenea, Autoritatea Navală Română notifică de îndată statului de pavilion al navei sau
oricărui alt stat în cauză măsurile luate în aplicarea prevederilor legii române.
În cazul infracţiunilor care atrag competenţa mai multor state membre, România, prin autorităţile
centrale competente, va coopera cu statele membre implicate, în special în ceea ce priveşte
stabilirea condiţiilor de urmărire penală, precum şi a normelor privind asistenţa judiciară reciprocă.
De asemenea, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Secretariatul
general al Consiliului Uniunii Europene cu privire la decizia României de a aplica jurisdicţia sa
penală pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege, săvârşite de unul dintre resortisanţii săi, în
cazul în care acestea pot fi pedepsite penal la locul în care au fost săvârşite sau în cazul în care
locul în care au fost săvârşite nu intră sub nicio jurisdicţie teritorială, precum şi pentru infracţiunile
săvârşite în beneficiul unei persoane juridice al cărei sediu social este situat pe teritoriul său.
În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 49, constatarea săvârşirii acestora şi cercetarea penală se
efectuează de către personalul împuternicit al Autorităţii Navale Române, potrivit art. 56.
Potrivit prevederilor art. 64 alin. (1), în cazul comiterii unor fapte pentru care legea română
prevede arestarea comandantului navei străine sau reţinerea acesteia, organele române competente
vor înştiinţa imediat oficiul consular sau misiunea diplomatică a statului de pavilion despre
măsurile luate.
Organele Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Afacerilor Interne asigură aplicarea
prevederilor art. 30-32 şi ale art. 35 şi acordă sprijin altor organe de stat competente la aplicarea
unor măsuri de constrângere împotriva navelor străine în marea teritorială şi în zona economică
exclusivă ale României, în baza prevederilor acestei legi (art. 65).
120
Art. 30-32 se referă la regulile aplicabile navelor militare străine, submarinelor şi celorlalte
vehicule submersibile, precum şi altor nave de stat folosite pentru servicii guvernamentale, iar art.
35 se referă la dreptul de urmărire în afara mării teritoriale a navei străine care a încălcat legile şi
reglementările române pe timpul cât s-a aflat în apele maritime interioare, în marea teritorială, în
zona contiguă sau în zona economică exclusivă a României.

Legea apelor nr. 107/1996

Legea are ca scop conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă, protecţia împotriva
oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor şi
albiilor sau cuvetelor acestora, atingerea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă
şi subterane, conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice, asigurarea alimentării cu apă
potabilă a populaţiei şi a salubrităţii publice, gospodărirea durabilă a apei, apărarea împotriva
inundaţiilor, satisfacerea cerinţelor de apă ale economiei.
Protecţia prin mijloace de drept penal este asigurată prin cele trei incriminări din art. 92, 93 și 95.
Poluarea apelor de suprafaţă sau subterane (art. 92)
Potrivit alin. 1, este fapta de evacuare, aruncare sau injectare în apele de suprafaţă şi subterane, în
apele maritime interioare sau în apele mării teritoriale de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse
de orice fel, care conţin substanţe, bacterii sau microbi în cantitate sau concentraţie care poate
schimba caracteristicile apei, punând în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a
persoanelor, viaţa animalelor, mediul înconjurător, producţia agricolă sau industrială ori fondul
piscicol.
Fapta pune în pericol utilizarea normală a surselor de apă prin contaminarea chimică sau biologică
a acestora.
Obiectul material este reprezentat de apele de suprafaţă şi subterane, inclusiv apele maritime
interioare şi apele mării teritoriale.
Subiectul activ nu este circumstanţiat, iar subiect pasiv este statul, ca titular al drepturilor şi
intereselor publice.
Elementul material constă alternativ într-o faptă de evacuare, aruncare sau injectare de ape uzate,
deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conţin substanţe, bacterii sau microbi, cerinţa
esenţială fiind aceea ca să existe o cantitate sau concentraţie de poluanţi care poate schimba
caracteristicile apei, punând în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor, viaţa
animalelor, mediul înconjurător, producţia agricolă sau industrială ori fondul piscicol.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a
persoanelor, viaţa animalelor, mediul înconjurător, producţia agricolă sau industrială ori fondul
piscicol. Legătura de cauzalitate rezultă imediat, din chiar materialitatea faptei.
Infracțiunea se comite cu intenţie.
Tentativa se pedepseşte (potrivit alin. 5). Pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat este
închisoarea de la un an la 5 ani (respectiv pedeapsa pentru persoana juridică este amenda de la 120
la 240 zile-amendă).
Potrivit dispoziţiilor din alin. 4, săvârşirea din culpă a faptelor prevăzute la alin. (1) atrage
reducerea la jumătate a limitelor speciale ale pedepsei.
Potrivit alin. 2, este incriminată şi similar sancţionată o serie de fapte dăunătoare pentru calitatea
apelor:
- poluarea, în orice mod, a resurselor de apă, dacă are un caracter sistematic şi produce daune
utilizatorilor de apă din aval;
121
- depozitarea în albia majoră a râurilor a combustibilului nuclear sau a deşeurilor rezultate din
folosirea acestuia;
- punerea în pericol a digurilor de contur ale lacurilor de acumulare prin exploatările de agregate
minerale din albia majoră sau terase.
Obiectul material este diferit pentru fiecare circumstanţă: sursele de apă sau digurile de contur ale
lacurilor de acumulare.
Elementul material este net diferit pentru fiecare ipoteză: poluarea surselor de apă în orice mod,
depozitarea de combustibil nuclear sau a deşeurilor radioactive în albia majoră a râurilor, respectiv
exploatările de minerale din albia majoră sau terase.
Urmarea imediată este o stare de pericol în toate variantele.
Sub aspect subiectiv, faptele se săvârşesc cu intenţie.
Tentativa se pedepseşte. Pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat este închisoarea de la un an
la 5 ani, respectiv pedeapsa pentru persoana juridică este amenda de la 120 la 240 de zile-amendă.
Săvârşirea din culpă a faptelor prevăzute la alin. (2) se pedepsește, potrivit dispoziţiilor alin. 4, cu
limitele speciale ale pedepselor reduse la jumătate.
La alin. 3 este incriminată şi sancţionată depozitarea sau folosirea de îngrăşăminte chimice,
pesticide ori alte substanţe toxice periculoase, în zonele de protecţie a apelor.
În această variantă elementul material este reprezentat de aducerea în apropierea surselor de
alimentare cu apă a unor substanțe periculoase prin natura lor (îngrăşăminte chimice, pesticide ori
alte substanţe toxice periculoase), fie prin depozitare, fie prin folosirea lor. Urmarea imediată este
o stare de pericol pentru sursele de alimentare cu apă potabilă.
Fapta se pedepsește, în cazul săvârşirii sale cu intenţie, cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă (120 la 240 de zile-amendă).
Tentativa se pedepseşte (alin. 5).

Executarea de lucrări ilegale pe ape sau care au legătură cu apele (art. 93)
Este fapta de executare, modificare sau extindere de lucrări, construcţii ori instalaţii pe ape sau
care au legătură cu apele, fără avizul legal sau fără notificarea unei astfel de lucrări, precum şi
darea în exploatare de unităţi fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare, a
staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizaţiei de gospodărire a apelor.
Deși este vorba despre o singură incriminare, elementul material din cadrul laturii obiective poate
consta din două categorii distincte de acțiuni:
1) executare, modificare sau extindere de lucrări, construcţii ori instalaţii pe ape sau care au
legătură cu apele, condiția-cerință esențială atașată elementului material fiind ca fapta să fie
săvârșită fără avizul legal sau fără notificarea unei asemenea lucrări.
2) dare în exploatare a unor unități (economice , sociale etc.) în condițiile lipsei rețelelor de
canalizare, a staţiilor şi a instalaţiilor de epurare a apei uzate în stare de funcționare.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru gospodărirea și protecția apelor fie prin afectarea
surselor de apă, fie prin poluarea cu ape uzate.
Pedeapsa pentru fapta intenționată este închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă (de la 120
la 240 de zile-amendă).
La alin. 2 întâlnim o variantă asimilată, prin care sunt similar sancţionate următoarele fapte:
a) utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri, fără autorizaţia de gospodărire a apelor sau fără
notificarea activităţii;
b) exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfăşurarea
122
activităţii de topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor şi de
extragere a agregatelor minerale, fără autorizaţia de gospodărire a apelor;
c) exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie sanitară a surselor de apă, în zonele de
protecţie a albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice, construcţiilor şi instalaţiilor hidrometrice
sau a instalaţiilor de măsurare automată a calităţii apelor;
d) utilizarea albiilor minore, fără autorizaţia de gospodărire a apelor, precum şi a plajei şi ţărmului
mării în alte scopuri decât îmbăierea sau plimbarea.
Deși elementul material este net diferit în cele patru modalități normative, urmarea imediată este
identică: o stare de pericol pentru regim de protecție și gospodărire a apelor.
Fapte se săvârșesc cu intenție directă sau indirectă.
În cazul săvârşirii din culpă a faptelor prevăzute la alin. 1 şi 2 limitele de pedeapsă se reduc la
jumătate.

Distrugerea construcţiilor ori instalaţiilor hidrotehnice (art. 95)

Este fapta de manevrare de către persoane neautorizate a stăvilarelor, grătarelor, vanelor, barierelor
sau a altor construcţii ori instalaţii hidrotehnice, circulaţia vehiculelor pe coronamentul digurilor
şi barajelor neamenajate în acest scop, tăierea la ras a perdelelor forestiere de protecţie a digurilor
şi lacurilor de acumulare, precum şi blocarea golirilor de fund ale barajelor.
Și în cazul acestei incriminări elementul material este eteroclit, fiind patru tipuri de acțiuni diferite,
dar toate au ca urmare o stare de pericol pentru sistemele hidrotehnice.
Fapta se comite cu intenţie şi se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de
la 180 la 300 de zile pentru persoana fizică, respectiv de la 120 la 240 zile-amendă pentru persoana
juridică).
La varianta asimilată din alin. 2 se aplică aceeaşi pedeapsă pentru efectuarea intenţionată de
săpături, gropi sau şanţuri în baraje, diguri ori în zonele de protecţie a acestor lucrări, precum şi
extragerea pământului sau a altor materiale din lucrările de apărare, fără avizul de gospodărire a
apelor sau cu nerespectarea acestuia.
Săvârşirea din culpă a faptelor prevăzute la alin. 1 şi 2 se pedepsește cu limitele speciale ale
pedepsei pentru faptele intenționate reduse la jumătate.
Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. 1 şi 2 se pedepseşte.

Infracțiuni prevăzute în Legea apelor nr. 107/1996

Potrivit art. 106, infracţiunile prevăzute de Legea apelor se constată de către organele abilitate,
precum şi de către personalul prevăzut la art. 90 (inspectorii din Administraţia Naţională „Apele
Române”, directorul general al acesteia, directorii administrațiilor bazinale de ape, precum şi
salariaţii împuterniciţi de aceştia, alte persoane împuternicite de conducerea autorităţii publice
centrale din domeniul apelor, comisarii Gărzii de Mediu), care înaintează actul de constatare la
organul local de cercetare penală.

O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului

Cadrul infracțiunilor prevăzute în OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului este reprezentat
de art. 98, iar în art. 99 sunt prevăzute unele reguli de procedură.
Potrivit art. 98 alin. 1, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau

123
cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă) următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în
pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:
a. arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe
terenurile supuse refacerii ecologice;
b. poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcţionării instalaţiilor,
echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare, menţionate în prevederile acordului de
mediu şi/sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.
După cum se poate observa, cele două incriminări, cuprinse la literele (a) și (b), nu au nicio altă
legătură între ele în afara obiectului juridic generic, reprezentat de relațiile sociale privind protecția
mediului.
În cazul faptei de la litera (a) este incriminată acțiunea de ardere a vegetației din ariile protejate şi
de pe terenurile supuse refacerii ecologice, pericolul social major fiind datorat faptului că
distrugerea prin incendiere vizează zone cu risc ecologic, pentru care autoritățile de mediu au decis
fie protejarea lor față de orice activități, fie chiar refacerea lor, atunci când au fost deja afectate
semnificativ.
Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
În cazul faptei de la litera (b) este incriminată poluarea accidentală prin omisiunea supravegherii
executării unor lucrări noi, funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi
neutralizare a noxelor.
Fapta se comite în acest caz cu intenție depășită, legiuitorul făcând vorbire despre o poluare
„accidentală”.
Potrivit alin. 2, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică) următoarele fapte, dacă au fost
de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:
a) poluarea prin evacuarea intenționată în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe
periculoase;
b) producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea
umană;
c) continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei
integrate de mediu;
d) importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau restricţionate;
e) omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce au în atribuţii
această obligaţie; (este vorba despre accidente care au ca urmare o poluare majoră, ce trebuie
raportate autorităților de mediu)
f) producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de
protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării;
g) nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecţie a
plantelor sau îngrăşăminte chimice.
Potrivit alin. 3 al art. 98 constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau
vegetală:
a) nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi
nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a
plantelor numai ambalate şi în locuri protejate;
b) producerea sau importul în scopul introducerii pe piaţă, precum şi utilizarea unor substanţe şi
preparate periculoase fără respectarea prevederilor actelor normative în vigoare şi introducerea pe
124
teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora;
c) transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în
vigoare;
d) desfăşurarea de activităţi cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a
solicita şi a obţine acordul de import/export sau autorizaţiile prevăzute de reglementările specifice;
(este vorba despre organisme folosite în depoluare, agricultură, industrie alimentară, industrie
farmaceutică etc.)
e) cultivarea plantelor superioare modificate genetic în vederea testării sau în scop comercial, fără
înregistrarea prevăzută de lege. Rezultă că nu reprezintă infracțiune cultivarea, în scop comercial
sau în vederea testării, a plantelor superioare modificate genetic dacă acestea au fost înregistrate
corespunzător, chiar dacă acestea se pot dovedi, mai târziu, de natură să pună în pericol viaţa ori
sănătatea umană, animală sau vegetală.
Potrivit alin. (4) constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani următoarele
fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:
a) provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante, a contaminării mediului
şi/sau a expunerii populaţiei la radiaţii ionizante, omisiunea de a raporta prompt creşterea peste
limitele admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare ori neluarea măsurilor de
intervenţie în caz de accident nuclear;
b) descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele
naturale ori provocarea, cu ştiinţă, de poluare, prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale,
direct ori de pe nave sau platforme plutitoare, a unor substanţe ori deşeuri periculoase.
Potrivit alin. (5) al art. 98 constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani
următoarele fapte:
a) continuarea activităţii care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei activităţi;
b) neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit
deşeuri;
c) refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor de coastă;
d) refuzul controlului la introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor periculoase
sau introducerea în ţară a culturilor de microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna
sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.
Tentativa pentru toate infracțiunile de la art. 98 se pedepseşte, potrivit alin. 6.
Potrivit art. 99 alin. 1, constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de
urmărire penală, conform competenţelor legale.
Descoperirea şi stabilirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, de către comisarii Gărzii
Naţionale de Mediu, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, jandarmi şi
personalul împuternicit din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a săvârşirii oricăreia dintre
infracţiunile prevăzute la art. 98, se aduce de îndată la cunoştinţa organului de urmărire penală
competent potrivit legii de procedură penală.

125