Sunteți pe pagina 1din 2

Canonul cel Mare al Sf.

Andrei Criteanul, care se citeste in perioada Postului Mare, reprezinta una dintre treptele

pocaintei ce conduc spre Ziua Invierii lui Hristos.


In primele patru zile ale Postului, in Saptamana Mare, am avut prilejul de a lua parte la citirea cate unei parti din acest
Canon, in cadrul slujbei Pavecernitei mari. Astazi, spre seara, in biserici se savarseste slujba Utreniei pentru ziua urmatoare, joi. In
cadrul acesteia se citeste in intregime Canonul cel Mare, impreuna cu viata Sfintei Maria Egipteanca.

Canonul cel Mare este una dintre cele mai importante, daca nu chiar cea mai importanta opera a imnografiei despre pocainta.

Desi abunda in episoade biblice, totusi nu este o simpla concentrare a unor teme biblice. Dimpotriva, in acest Canon toate faptele

scripturistice la care s-a facut partas omul - crearea, caderea, alungarea din Rai, intoarcerea, asteptarea, rascumpararea - sunt

personalizate. Ele se transforma in faptele fiecaruia dintre noi: crearea mea, caderea mea, rascumpararea mea. Istoria personajelor

devine istoria mea, iar eu devin constient de profunzimea ei: "De unde voi incepe sa plang faptele vietii mele celei ticaloase?".

Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi in istoria Sfintei Scripturi si ne determina sa constientizam, prin intermediul modelelor de

pocainta, amplitudinea pacatelor noastre si instrainarea fata de Dumnezeu.

Un monah tanar si erudit

Despre autorul Canonului cel Mare, Sf. Andrei Criteanul, nu se stiu foarte multe, existand inca multe controverse asupra

vietii, dar mai ales asupra operei sale. Se crede ca s-a nascut in Siria, in orasul Damasc, in jurul anului 660. Traditia spune ca

Andrei nu a putut vorbi pana la varsta de 7 ani, cand a primit Sfanta Impartasanie intr-o biserica din Ierusalim. Din acest motiv, parintii

l-au inchinat lui Dumnezeu, astfel ca dupa moartea lor a intrat intr-o manastire ierusalimiteana, cel mai probabil la "Sf. Sava".

Remarcat de patriarhul Teodor al Ierusalimului, este ajutat de acesta sa isi insuseasca o bogata cultura teologica, devenind in

acelasi timp secretarul lui particular. In jurul anului 685, Andrei, desi monah, este trimis la Constantinopol, impreuna cu mai multi

clerici. Scopul delegatiei era de a subscrie hotararilor Sinodului al VI-lea Ecumenic (Constantinopol, 680-681) in numele Bisericii

Ierusalimului si de a-l felicita pe Constantin al IV-lea Pogonatul pentru biruinta impotriva monotelitilor (cei care sustineau ca Hristos a

avut o singura vointa).

Parintele saracilor

Indeplinindu-si obligatiile, Andrei a ramas in capitala bizantina si a fost hirotonit diacon. Marturiile istorice arata ca Iustinian al

II-lea (685-695, 705-711) l-a numit administrator al orfelinatului "Sf. Pavel". El a facut din milostenie una dintre preocuparile sale de

baza, aratandu-se foarte compatimitor fata de saraci, parinte pentru orfani, aparator al cauzei dreptatii si refugiu pentru cei

persecutati. Distingandu-se prin numeroasele sale calitati, in preajma anului 712 a fost ales Arhiepiscop al Gortynei, in insula Creta.

Desi s-a opus initial ereziei monotelite, sub presiunea imparatului Filip Vardanis a acceptat pentru scurta vreme doctrina eretica,

participand chiar si la pseudo-sinodul (conciliabulum) din 712, ce a condamnat invatatura Sinodului al VI-lea Ecumenic. In anul

urmator insa, s-a dezis de aceasta cadere, reluandu-si scaunul de arhiepiscop si activitatea de imnograf si predicator. In Creta,

binefacerile sale s-au inmultit si s-au extins, concretizandu-se prin ridicarea mai multor asezaminte filantropice, intre care si un spital

pentru saraci.