Temă de Casă Chimie

Universitatea POLITEHNICA din București
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 București,Splaiul Independenței,nr.313,sector 6
Temă de casă
VIAȚA ACVATICĂ
Autor:Dumitru Adriana-Roxana
Cadru didactic îndrumator:Ș.L. dr. ing. Mihaela Amalia DIMINESCU
Conf. dr.ing. Liana Ioana VUȚĂ
1
Cuprins
CAPITOLUL 1. Introducere __________________________________________________ 3
1.1 Mediul acvatic,primul loc de existenta si dezvoltare a speciei umane ______________ 3
CAPITOLUL 2. Geneza oceanelor si a marilor ___________________________________ 4
2.1 Originea apei _______________________________________________________________ 4
2.2. Originea cuvetelor oceanice ___________________________________________________ 4
CAPITOLUL 3.Comunitatile biologice ale Oceanului Planetar ______________________ 6
CAPITOLUL 4. Ecosistemul mării negre ________________________________________ 8
4.1 Biotopul Mării Negre. ________________________________________________________ 8
4.2.Biocenoza Mării Negre ______________________________________________________ 10
4.3.Impactul antropic asupra ecosistemului Mării Negre _____________________________ 14
Bibliografie _______________________________________________________________ 16
2
CAPITOLUL 1. Introducere
1.1 Mediul acvatic,primul loc de existenta si dezvoltare a speciei umane
La început, a existat un ocean planetar care se numea Panthalassa, sau oceanul primitiv.
Toată suprafața planetei era acoperită de apele oceanului. Mai târziu, s-au format cele cinci
oceane ale planetei, care ocupă 71% din suprafața ei.
Planeta există de 4,5 miliarde de ani, iar primele forme de viață au apărut, acum 3,5
miliarde de ani. Conform teoriilor oamenilor de știință, primele forme de viață au apărut în
mediul acvatic. În timp ce, dinozaurii se adaptau mediului terestru, în apele oceanului existau
forme avansate de viață.
Aceasta este teoria conform căreia primele forme de viață au apărut în apele oceanului.
Chiar și omul primitiv a trăit în apele oceanului. Lupta sa de a se adapta mediului terestru a
fost lungă și nici în prezent, nu este pe deplin încununată de succes. Planeta este acoperită de
ape a căror profunzime este incesibilă omului. Numai 5% din fundul submarin este cunoscut
de către om.
Aceeași situație și pentru scoarța terestră. Forările au ajuns la 25 de kilometri în interiorul
Pământului. Multe necunoscute pentru omenire. Teoria conform căreia strămoșii noștri au
trăit și s-au dezvoltat în mediul acvatic are din ce în ce mai mulți susținători. [1]
3
CAPITOLUL 2. Geneza oceanelor si a marilor
2.1 Originea apei
Apa ridică o serie de probleme şi anume: care este originea ei, dacă volumul său a suferit
vreo modificare în decursul timpurilor şi cum s-a ajuns la compoziţia ei actuală.
În ce priveşte originea apei există câteva teorii care pot fi grupate, în ultimă instanţă, astfel:
apa oceanelor ar proveni din atmosfera primordială a Pământului, din descompunerea rocilor
vulcanice, din comete şi asteroizi sau prin acumularea lentă în timpurile geologice.
 Provenienţa apei din condensarea atmosferei primordiale este foarte problematică
deoarece intervin o serie de argumente contra. Este normal ca principalii componenţi
ai atmosferei primare să fie prezenţi (măcar în cantităţi egale) şi în apa oceanelor[2]
 A doua categorie de ipoteze se referă la originea apei rezultată din descompunerea

(degazeificarea) rocilor vulcanice. La formarea rocilor magmatice participă şi o mare
cantitate de apă, legată chimic. Prin procesele de descompunere a rocilor vulcanice o
parte din apă a putut fi eliberată şi să formeze apa oceanelor. Datele experimentale
dovedesc că 34 rocile vulcanice conţin în compoziţia lor, numai 5% apă. [2]
 Originea din comete şi asteroizi. Păreri şi mai noi privind apa au apărut în contextul
progreselor realizate în legătură cu formarea stelelor şi planetelor. Astfel, se admite că
istoria oceanelor a început odată cu naşterea stelelor şi a planetelor. Dintr-un nor
molecular iniţial, prin concentrarea diferitelor tipuri de molecule, apare o stea. [2]
2.2. Originea cuvetelor oceanice
Principalele elemente structurale ale fundului Oceanului Planetar: dorsalele şi fosele

Dorsalele sau lanţurile muntoase oceanice ocupă o poziţie centrală, faţă de marginile
oceanelor respective, foarte aproape de axa teoretică de simetrie a acestora, de unde îşi iau şi
denumirea de lanţuri medio-oceanice sau dorsale medio-oceanice.
 Tipul atlantic se caracterizează printr-o lăţime de cca 1 000 km şi o înălţime de
minimum 2 000 m, faţă de câmpiile abisale înconjurătoare. Marginile dorsalei se
ridică destul de abrupt, faţă de câmpia abisală, formând o treaptă inferioară; urmează o
treaptă superioară, după care succede un platou ce prezintă numeroase fracturi (falii
transformante); el este dominat de o serie de creste muntoase abrupte care mărginesc o
depresiune-şanţ adâncă, situată chiar în axa dorsalei. Această depresiune (rift) are o
lărgime de 25-50 km şi o adâncime variabilă de 1 500-2 000 m.
4
 Dorsalele de tip pacific sunt mai plate, simetrice, faţă de o culminaţie centrală, fiind
lipsite de rift. Lăţimea ajunge la dublu, faţă de dorsalele de tip atlantic, relieful mai
puţin fragmentat. În cadrul oceanului sunt plasate marginal. Dorsalele sunt, de
asemenea, tăiate şi rupte transversal de falii transformante de-a lungul cărora
compartimentele au fost mişcate pe orizontală. [2]
5
CAPITOLUL 3.Comunitatile biologice ale Oceanului Planetar
Biotopul reprezinta anumite spatii in cuprinsul carora conditiile principale de habitat si

formele de viata adaptate lor sunt uniforme.
Totalitatea organismelor vegetale sau animale care populeaza un astfel de mediu
formeaza o biocenoza. In cadrul biotopurilor, organismele sunt dependente de mediul in care
traiesc, dar si unele de altele, alcatuind o comunitate biologica.
Comunitatea poate reprezenta relatiile restranse care se stabilesc intre diferite

vietuitoare care traiesc in vecinatatea litoralului sau in zona platformei continentale, dar mai
ales raporturile de interdependenta bazate pe necesitatile de hrana; acestea includ mai multe
niveluri: fitoplanctonul( producatorii ) , animalele erbivore( care consuma fitoplanctonul ),
carnivorele( care se hranesc cu erbivorele ) si detritivore sau limicole( care se hranesc cu
bacterii si substante organice aflate in sedimentare de pe fundul marii ).
In functie de mijloacele de locomotie si a tipului de habitat, organismele marine se

impart in trei grupuri: bentosul, nectonul si planctonul. [3]
 bentosul ( bentos = adancime in limba greaca ) este reprezentat de organismele care
traiesc pe sau in sedimentele marine. Se caracterizeaza printr –o mare diversitate de
specii, toate organismele vegetale autotrofe mari si aproximativ 99 % animale marine.
Abundenta vietii este determinata de conditiile deosebit de prielnice si variate ca:
aspectul diferit al substratului format din stanci, nisipuri, mal, oscilatii mari de
temperatura si salinitate, abundenta de hrana.
 b. Nectonul este reprezentat de animalele care pot sa inoate liber cuprinzand formele
cele mai evaluate de viata animala, ca: peşti, balene, delfini. Nectonul avand mijloace
proprii de deplasare efectueaza o cautare activa a hranei putandu – se deplasa si migra
foarte mult in cuprinsul oceanului.
 c. Planctonul este format din organisme mici cu capacitate redusa de miscare,

deplasate mai ales de curentii oceanici. Majoritatea planctonului este alcatuit din
organisme microscopice animale sau vegetale, cu exceptia meduzelor si a algelor de
tipul Sargassum. Planctonul este format din animale – zooplancton si din plante –
fitoplancton.
Fitoplanctonul reprezinta cea mai importanta forma individuala de viata din mediul
marin, deoarece transforma, prinfotosinteza, apa si dioxidul de carbon in materie
organica ce reprezinta baza lantului trofic din Oceanul Planetar.
6
Fitoplanctonul se desfasoara de la adancimea de 1 m. pana la aproximativ 200 m. fiind

influentat de schimbarile sezoniere, de variatiile termice, de aportul de hrana, de lumina; are
un ritm de crestere foarte ridicat ajungand, uneori, pana la sase diviziuni celulare pe zi.
Zooplanctonul este larg raspandit in mari avand reprezentanti din aproape toate grupele de
animale marine. Este divizat in doua mari grupe: holoplancton format din plancton permanent
si meroplancton, sau plancton temporar, format din animale care isi petrec numai o anumita
parte a vietii( de obicei stadiile larvare ) ca plancton. Zooplanctonul se hraneste cu
fitoplancton devenind, la randul sau, hrana pentru organismele mai evaluate ale mediului
marin.
7
CAPITOLUL 4. Ecosistemul mării negre
Ecosistemul marin este alcătuit din biotop

(apa, natura substratului, factorii geografici şi
climatici, salinitate, elementele minerale) şi
biocenoză (totalitatea organismelor vii din
biotop, ce aparţin unor specii diverse şi sunt
interdependente din punct de vedere funcţional),
care împreună formează un ansamblu integrat şi
în permanentă interacţiune. [4]
Figura 4.1.1 - Ecosistemul Mării Negre

4.1 Biotopul Mării Negre. https://silvia-iordache.blogspot.com/
Bentalul este format din stânci, nisipuri, mâluri, depuneri organice sau minerale. O
caracteristică a Mării Negre o constituie salinitatea ei redusă, care se explică prin însemnatul
aport de apă dulce ce îl primeşte de la fluviile mari care se varsă în bazinul ei. Un rol
însemnat în dinamica speciilor marine îl au mişcările apelor mării. Valurile şi curenţii de
suprafaţă ocazionali se răsfrâng în transportul de aluviuni. Variaţia termică este destul de
mare între lunile de vară, când apele ajung la 25 – 27°C şi cele de iarnă când pot coborî sub
0°C. Variaţiile de temperatură cu inversarea lor între anotimpul cald şi rece au loc numai până
la adâncimea de 75 – 100 m. Sub această adâncime există o temperatură constantă de 7°C ce
creşte către fund până la 9°C.
Reacţia mediului este alcalină. Oxigenarea apei variază cu anotimpul şi adâncimea. În
perioada rece păturile superficiale sunt suprasaturate de oxigen. Concetraţia oxigenului scade
odată cu adâncimea. De la 150 – 200 m până la fundul mării gazul solvit este hidrogenul
sulfurat (H2S). [5]
Structura biotopului determină configuraţia ecosistemului. În Marea Neagră acesta poate
fi împărţit în şase etaje principale: supralitoral, mediolitoral, infralitoral, circalitoral,
periazoic, azoic.
Etajul supralitoral este format din zonele de

ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod întâmplător.
Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o
cantitate în general mare ori măcar semnificativă de
materii organice aduse de valuri sau de origine locală.
Figura 4.1.2-Etajul supralitoral
https://silvia-iordache.blogspot.com/
8
Etajul mediolitoral sau pseudolitoralul, cuprinde

zona de spargere a valurilor (între 0 şi 0,5 m adâncime)
şi se împarte după natura substratului în zone pietroase,
respectiv nisipoase sau mâloase.
Figura 4.1.3 Etajul mediolitoral

Zonele pseudolitorale pietroase adăpostesc

organisme capabile să reziste perioadelor scurte de
deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat. Aici
intră unele specii de alge şi scoici cum sunt bancurile de
midii. Lor li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din
etajul supralitoral sau infralitoral. În cadrul zonelor cu
substrat dur, pseudolitoralul ocupă o fâşie lată de 2 – 10
m în funcţie de înclinaţia platformei stâncoase. În
anumite condiţii şi în acest mediu apar depozite de
materie organică făcând legătura cu biotopul anterior.[6]
Figura 4.1.5 Bancuri de midii https://silvia-
iordache.blogspot.com/
Zonele pseudolitorale nisipoase constituie mediul de viaţă pentru animalele capabile de

îngropare rapidă în substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru
pseudolitoralul nisipos de granulaţie medie şi grosieră este cea a bivalvei şi a polichetului ,
cărora li se mai asociază izopodul şi polichetele .
Figura 4.1.5 Zona nisipurilor grosiere

9
Etajul infralitoral se află la adâncimi de 0,5 – 12

(maximum 18) m. Este zona cea mai favorabilă vieţii
în care se află majoritatea speciilor de alge, cea mai
mare parte a biomasei organismelor vegetale
unicelulare, precum şi numeroase specii de animale.[6]
Figura 4.1.6 Etajul infralitoral

Etajul circalitoral se găseşte de la 12 – 18 m până la 100

m adâncime (rar 150 m, uneori însă chiar 50 m). În
general, aici fundul mării este mâlos ori nisipos (mai
puţin). Biocenoza în acest etaj este formată din asociaţii
de scoici şi viermi ce constituie hrana preferată a
diverselor specii de peşti care vin aici din zona
infralitorală, pentru a se hrăni.[6]
Figura 4.1.7- Etajul circalitoral
Etajul periazoic, aflat între 100 (uneori 50) şi 150 (rar 200) m adâncime, face trecerea între
stratul de apă oxigenat, care permite viaţa animalelor şi plantelor acvatice şi stratul specific
bazinului pontic, cel al sulfobacteriilor, contaminat cu hidrogen sulfurat. În etajul periazoic se
întâlnesc asociaţii de tanatocenoze (animale moarte recent) sau subfosile, pe care trăiesc un
număr restrâns de vietăţi. Microbiologic zona prezintă un amestec între bacteriile aerobe şi
respectiv anaerobe.
Etajul azoic începe de la 150 – 200 m şi coboară până la adâncimea maximă a Mării Negre
(2.212 m). El formează un biotop unic, unde singurele specii existente sunt bacteriile
sulforeducătoare (Microspira, Desulfovibrio). [6]
4.2.Biocenoza Mării Negre
Structura biocenozei este determinată de diversitatea, distribuţia în spaţiu, numărul şi

biomasa speciilor componente, dinamica şi relaţiile dintre speciile care trăiesc şi se dezvoltă
în mediul [7]
10
marin. În alcătuirea biocenozei bazinului pontic intră aproximativ 5.000 de specii

(bacterii, protozoare, cromobionte, plante, fungi, animale), din care 3.244 de specii au fost
înregistrate şi în zonele marine şi costiere ale litoralului românesc (M. T. Gomoiu –
Biodiversity in the Black Sea).
Între vieţuitoarele din biocenoza ecosistemului, sunt stabilite diferite relaţii privind hrana,
reproducerea, răspândirea, apărarea, sau altele. Cele mai importante sunt relaţiile trofice (de
nutriţie), care alcătuiesc, după locul pe care organismele marine îl ocupă în cadrul
acestora, trei sisteme funcţionale, interdependente: producătorii, consumatorii şi reducătorii
(descompunătorii).
Figura 4.2.1 Relații trofice în ecosistemul marin

Producătorii primari din Marea Neagră formează un ansamblu de organisme unicelulare

şi pluricelulare, autotrofe, fotosintetizante sau chemosintetizante (într-o proporţie mai mică)
ce pot crea substanţe organice complexe (lipide, glucide, protide), cu ajutorul energiei
luminoase sau chimice şi substanţelor minerale. [8]
Vegetaţia marină este sursa de bază şi principală de hrană, pentru verigile trofice
superioare (consumatorii primari), asigurând intrarea de energie în ecosistemul marin.
Existenţa şi dezvoltarea organismelor vegetale este în strânsă corelaţie cu procesul de
introducere în circuit a elementelor minerale, datorat organismelor reducătoare şi condiţionată
de factorii de mediu, de radiaţia luminoasă pătrunsă în adânc, de cantitatea de nutrienţi
(azotaţi şi fosfaţi) din masa apei, la care se adaugă influenţa diferitelor activităţi antropice. [9]
Algele formează un grup de organisme acvatice, extrem de heterogen.

Se acceptă existenţa a trei grupe mari de alge şi a mai multor încrengături:
– grupul cromofitelor se remarcă prin prezenţa clorofilei a şi c alături de care există diferite
tipuri de pigmenţi carotenoizi care determină culoarea lor variată: gălbuie, brun-gălbuie,
brună.
– grupul rodofitelor caracterizat prin prezenţa clorofilei a şi d, precum şi a ficobilinelor şi în
11
special a ficoeritrinei, care le conferă culoarea roşie. Este considerat un grup filogenetic
închis;
– grupul clorofitelor caracterizat prin prezenţa clorofilei a şi b, au culoarea verde

şi reprezintă o linie evolutivă fundamentală.
Algele microfite sunt alge microscopice, unicelulare, cu forme şi dimensiuni foarte variate,
izolate sau reunite în colonii sau cenobii. Intră în alcătuirea fitoplanctonului şi a
microfitobentosului.
Algele macrofite sunt alge pluricelulare, în
general de dimensiuni vizibile cu ochiul
liber, lamelare sau filamentoase, simple sau
ramificate, care trăiesc în mare, realizând
fotosinteza cu ajutorul pigmenţilor
clorofilieni simpli sau în asociaţie cu alţi
pigmenţi.
Figura 4.2.2 Alge microfite https://silvia-

Creşterea cantităţii de nutrienţi (fenomenul

de eutrofizare), azotaţi şi fosfaţi, care ajung în apa mării datorită folosirii extensive a
fertilizanţilor în agricultură şi a deversărilor apelor perioade ale anului (aprilie – iulie), având
ca efect:
– consumul masiv al oxigenului din apă (în unele zone duce la sufocarea şi moartea în masă
a organismelor care trăiesc pe fundul mării
– modificări în structura calitativă şi cantitativă a asociaţiilor bentale (sărăcirea aproape

continuă a structurii vegetale şi a populaţiilor de animale, având drept consecinţe majore
reducerea puterii biofiltrului şi accentuarea uniformizării biocenotice);
– modificări în structura populaţiilor de animale marine (scăderea numărului de specii

zooplanctonice, dispariţia aproape totală, cel puţin la litoralul românesc a unor specii de peşti,
etc.);
– apariţia valurilor de alge la ţărm.
Biocenoza Mării Negre cuprinde şi formează doua medii marine principale: pelagosul şi
bentosul.
Pelagosul este format din organismele vegetale şi animale care populează masa apei şi este
alcătuit în principal din plancton şi necton.
12
Planctonul reprezintă biocenoza acvatică alcătuita din organisme de dimensiuni mici şi

microscopice ce se găsesc în masa apei şi au ca trăsătură comună plutirea activă sau pasivă,
fără a avea capacitatea de a se împotrivi curentului. Este prezent până la adâncimea de 175 m
şi are în componenţă trei grupe specifice:
– planctonul vegetal sau fitoplanctonul (cuprinde producători primari din grupul
microfitelor ce trăiesc în zonele luminate ale pelagialului);
– planctonul animal sau zooplanctonul (cuprinde consumatori primari sau secundari:
rotifere, copepode, chetognate, apendiculari);
– planctonul bacterian sau bacterioplanctonul (cuprinde bacterii reducătoare care populează
întreaga masă a apei).
În componenţa planctonului intră organismele holoplanctonice, care îşi desfăşoară întregul

ciclu de viaţă în pelagial (algele microfite, radiolarii, rotiferele, cladocerele, copepodele etc.),
şi organismele meroplanctonice, care îşi petrec numai anumite stadii de dezvoltare din ciclul
lor biologic în pelagial, restul având loc în bental.
.
Fitoplanctonul cuprinde în Marea Neagră peste 1.300 de specii (1365?), din care
aproximativ jumătate au fost identificate şi în apele litoralului românesc.
Fitoplanctonul nu este distribuit şi nu se dezvoltă uniform în apele mării, fiind bine

dezvoltat în stratul superior bine luminat al apei (0 – 50 metri) din zona litorală şi mai slab
dezvoltat în larg. În zonele unde se varsă apele curgătoare, există un amestec de specii
fitoplanctonice dulcicole, salmastricole şi marine.
Zooplanctonul, mai sărac în specii decât fitoplanctonul (în Marea Neagră trăiesc
aproximativ 150 de specii holoplanctonice, din care 70 de specii şi în apele litoralului
românesc), se compune din unele specii de dinoflagelate ,rotifere,
crustacee, celenterate, ctenofore , chetognate , etc., (jumătate sunt specii de apă dulce sau
salmastră, în zonele de vărsare a fluviilor şi râurilor în mare), la care se adaugă larvele
animalelor marine care alcătuiesc meroplanctonul (circa 100 specii).
Bentosul este format din organismele vegetale şi

animale care trăiesc pe fundul mării. Alcătuit din
fitobentos şi zoobentos el este foarte diversificat ca
structură.
Fitobentosul este reprezentat prin
microfitobentos şi alge macrofite.
Figura 4.2.3 Alge macrofite în Marea
Neagră https://silvia-iordache.blogspot.com/
13
Microfitobentosul este prezent în zona unde lumina ajunge la fundul apei. Este format
din diferite specii microscopice de alge verzi, cianobacterii şi diatomee.
Macrofitele algale sunt formele care caracterizează şi ocupă substratul dur de pe fundul
bazinului marin până la adâncimea de 10 m (cel mai mare număr de specii concentrându-se la
adâncimi de 1 – 5 m). În Marea Neagră sunt reprezentate toate cele trei grupe majore de alge
macrofite, unele din ele perene, altele sezoniere, alături de 6 specii de plante
superioare (Tracheophyta), din care iarba de mare (Zostera noltei) şi la litoralul românesc.
4.3.Impactul antropic asupra ecosistemului Mării Negre
Scăderea biodiversităţii din ecosistemul marin,

prin dispariţia sau diminuarea accentuată a
efectivelor unor specii de la litoralul românesc al
Mării Negre se înscrie într-un proces extins, care a
afectat întreaga biodiversitate a bazinului pontic în
ultimele decenii ale secolului XX.
Marea Neagră este în prezent una dintre mările cele
mai profund afectate de presiunea umană.
Dezvoltarea tot mai accentuată a industriei de toate
tipurile şi a unei agriculturi intens chimizate în bazinele Figura 4.3.1 Portul Batumi-https://silvia-
riverane ale fluviilor şi râurilor tributare Mării Negre,
corelată cu dezvoltarea unor mari aglomerări portuare în
vestul, nord-estul şi nord-vestul mării, ca şi pe coastele Anatoliei a provocat mai ales în ultimele
decenii bulversări majore în ecosistemul marin. [10]
‚‚The Black Sea is slowly recovering from a deep environmental crisis it entered during the last few
decades, when it has become one of the most environmentally degraded regional seas on our planet.
Having in mind that 87% of the sea water is naturally anoxic, the Black Sea is highly sensitive to
anthropogenic impacts due to the huge catchment area and almost landlocked nature. Every year,
about 350 cubic kilometres of river water pours into the Black Sea.
This water brings a variety of products originated from the activity of more than 170 million people,
who live in some of the most populated areas of the 17 different countries along river banks.’’
[Marea Neagră se redresează încet de pe urma unei crize ecologice profunde pe care a introdus-o în
ultimele decenii, când a devenit una dintre cele mai degradate mări regionale din punct de vedere al
mediului de pe planeta noastră.
Având în vedere că 87 % din apa de mare este anoxică naturală, Marea Neagră este extrem de
sensibilă la efectele antropogene datorate uriașei zone de captare și naturii aproape fără ieșire la
mare. În fiecare an, aproximativ 350 de kilometri cubi de apă de râu se varsă în Marea Neagră.
14
Această apă aduce o varietate de produse provenite din activitatea a peste 170 de milioane de
persoane, care trăiesc în unele dintre cele mai populate zone ale celor 17 de țări de-a lungul
malurilor râurilor.] [11]
15
Bibliografie
[1]- https://www.efemeride.ro/mediul-acvatic-primul-loc-de-existenta-si-dezvoltare-a-speciei-umane/
[2]- Dr. AURORA POSEA OCEANOGRAFIE Ediţia a III-a revăzută
[3]- https://ro.scribd.com/doc/254180096/Mediul-Acvatic-Marin
[4]– FACULTATEA DE ŞTIINŢA MEDIULUI, CURSUL 12/20.12.2006, UNIVERSITATEA BABEŞ-

BOLYAI, CLUJ-NAPOCA;
[5]- VIAŢA ÎN MAREA NEAGRĂ, cap. X din BIOGEOGRAFIA ROMÂNIEI, EDITURA ŞTIINŢIFICĂ,
BUCUREŞTI-1969;
[6]- RAPORT DE CERCETARE nr. 880/2004, EVALUAREA BIODIVERSITĂŢII DOBROGEI, UNIVERSITATEA

OVIDIUS CONSTANŢA;
[7]- ÎNDRUMAR PENTRU CUNOAŞTEREA NATURII, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI-

1981;
[8]- https://ro.wikipedia.org/wiki/Acvaristic%C4%83
[9]- https://ro.scribd.com/doc/311472609/Adaptari-Ale-Pestilor-In-Mediul-Acvatic
[10]- https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecosistem_acvatic
[11]- https://www.unenvironment.org/explore-topics/oceans-seas/what-we-do/working-regional-
seas/regional-seas-programmes/black-sea
16

Temă de Casă Chimie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Temă de Casă Chimie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea POLITEHNICA din București

1.1 Mediul acvatic,primul loc de existenta si dezvoltare a speciei umane

CAPITOLUL 2. Geneza oceanelor si a marilor

2.1 Originea apei

 A doua categorie de ipoteze se referă la originea apei rezultată din descompunerea

2.2. Originea cuvetelor oceanice

Principalele elemente structurale ale fundului Oceanului Planetar: dorsalele şi fosele

CAPITOLUL 3.Comunitatile biologice ale Oceanului Planetar

Biotopul reprezinta anumite spatii in cuprinsul carora conditiile principale de habitat si

Comunitatea poate reprezenta relatiile restranse care se stabilesc intre diferite

In functie de mijloacele de locomotie si a tipului de habitat, organismele marine se

 c. Planctonul este format din organisme mici cu capacitate redusa de miscare,

Fitoplanctonul se desfasoara de la adancimea de 1 m. pana la aproximativ 200 m. fiind

CAPITOLUL 4. Ecosistemul mării negre

Ecosistemul marin este alcătuit din biotop

Figura 4.1.1 - Ecosistemul Mării Negre

Etajul supralitoral este format din zonele de

Etajul mediolitoral sau pseudolitoralul, cuprinde

Figura 4.1.3 Etajul mediolitoral

Zonele pseudolitorale pietroase adăpostesc

Zonele pseudolitorale nisipoase constituie mediul de viaţă pentru animalele capabile de

Figura 4.1.5 Zona nisipurilor grosiere

Etajul infralitoral se află la adâncimi de 0,5 – 12

Figura 4.1.6 Etajul infralitoral

Etajul circalitoral se găseşte de la 12 – 18 m până la 100

4.2.Biocenoza Mării Negre

Structura biocenozei este determinată de diversitatea, distribuţia în spaţiu, numărul şi

marin. În alcătuirea biocenozei bazinului pontic intră aproximativ 5.000 de specii

Figura 4.2.1 Relații trofice în ecosistemul marin

Producătorii primari din Marea Neagră formează un ansamblu de organisme unicelulare

Algele formează un grup de organisme acvatice, extrem de heterogen.

– grupul rodofitelor caracterizat prin prezenţa clorofilei a şi d, precum şi a ficobilinelor şi în

– grupul clorofitelor caracterizat prin prezenţa clorofilei a şi b, au culoarea verde

Figura 4.2.2 Alge microfite https://silvia-

Creşterea cantităţii de nutrienţi (fenomenul

– modificări în structura calitativă şi cantitativă a asociaţiilor bentale (sărăcirea aproape

– modificări în structura populaţiilor de animale marine (scăderea numărului de specii

– apariţia valurilor de alge la ţărm.

Planctonul reprezintă biocenoza acvatică alcătuita din organisme de dimensiuni mici şi

În componenţa planctonului intră organismele holoplanctonice, care îşi desfăşoară întregul

Fitoplanctonul nu este distribuit şi nu se dezvoltă uniform în apele mării, fiind bine

Bentosul este format din organismele vegetale şi

4.3.Impactul antropic asupra ecosistemului Mării Negre

Scăderea biodiversităţii din ecosistemul marin,

[4]– FACULTATEA DE ŞTIINŢA MEDIULUI, CURSUL 12/20.12.2006, UNIVERSITATEA BABEŞ-

[6]- RAPORT DE CERCETARE nr. 880/2004, EVALUAREA BIODIVERSITĂŢII DOBROGEI, UNIVERSITATEA

[7]- ÎNDRUMAR PENTRU CUNOAŞTEREA NATURII, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI-

S-ar putea să vă placă și