INTRODUCERE

Prin peșteră se înțelege orice gol natural aflat în scoarța Pământului. Este vorba de goluri
naturale, căci omul sapă mine, galerii, puțuri, tunele, dar nu peșteri. În același sens cu „peștera"
se folosesc de multe ori cuvintele „cavernă" și „grotă". Unele peșteri păstrează urme de viețuire
ale omului preistoric.
Formarea peșterilor a început de când pe Pământ a căzut prima picătură de ploaie. Este nevoie de
mii de ani pentru ca ploaia să poată săpa o peșteră așa cum sunt cele care pot fi văzute astăzi.
O curiozitate este faptul că suprafața unei peșteri nu intră în calculul suprafeței zonei în care se
află. Este pur și simplu neglijată. O singură cutumă veche prevede că suprafața terenului de la
gura peșterii continuă în subteran până când nu se mai vede lumina soarelui. Aceasta dă drept
proprietarului terenului de la intrare să folosească suprafața bariurilor sau zona vestibulară a
peșterii. În Munții Apuseni bariurile și primele săli de peșteră aflate în apropierea caselor sunt
amenajate ca grajduri sau depozite. În alte locuri au fost construite case, mănăstiri sau castele.
Biospeologia este disciplina speciala care se ocupa studiul viețuitoarelor din peșteri. Bazele
acestei ramuri a speologiei au fost puse de Emil Racovița in moderabilul Eseu din 1907.Tot el a
fost cel care la 26 aprilie 1920 a înființat la Cluj primul Institut de Speologie din lume.
Importanta peșterilor pentru biologie consta in faptul ca ele reprezintă un mediu de viată
specializat, un refugiu, cu factori foarte puțin variabili si extremi: întuneric veșnic si total,
umezeala mare temperatura aproape constanta , hrana putina.
Condițiile riguroase de viată determina la animalele de peștera un metabolism scăzut si o
funcționare a organismului cu o intensitate redusa. S-a constatat ca animalele specifice peșterilor
consuma de 4 pana la 6 ori mai puțin oxigen decât rudele apropiate care trăiesc la exterior. Au o
activitate motrice scăzută, stand mult timp imobile .Animalele troglobionte sunt in majoritatea
lor depigmentate, adică albicioase, gălbui sau translucide. Un alt caracter specific al acestor
animale este anoftalmia, adică lipsa organelor vizuale. Nu este vorba de cecitate ,adică de orbire
ci de regresiunea însăși a aparatului vizual.
Un al treilea caracter care din punct de vedere statistic apare mai frecvent la animalele
cavernicole este morfologiei generala: talie mai mare, corpul mai gracil, apendicele (antenele si
picioarele) mai mari decât la rudele de la exterior, iar la insectele zburătoare, lipsa aripilor
membranoase.
Biologia reproducerii este si ea mai puternic modificata la animalele troglobionte. Se constata o
încetinire a ciclului vital comparativ cu speciile înrudite de suprafața, încetinire care rezulta din
prelungirea stadiilor embrionar si nimfa si care duce in ansamblu la o prelungire a vieții. În felul
acesta peșterile își dovedesc din plin importanta ca laboratoare naturale in care se pot surprinde
unele dintre mecanismele cele mai subtile ale evoluției.
Majoritatea speciilor troglobionte reprezintă capete finale de evoluție si pentru ele subteranul,
prin valorile limita, dar constante constitui un refugiu. Multe din viețuitoarele de peștera mai au
rude apropiate la exterior, care permit încontinuu comparații, însă exista unele care nu mai au
nici un fel de astfel de rude. Acestea sunt adevărate fosile vii, ce reprezintă verigi in sistemul de
evoluție si dispărute de mult de pe suprafața solului.
Si din punct de vedere ecologic peșterile au o mare importanta, constituind un model de studiu
pentru mediile relativ simple. Lipsa luminii determina la rândul ei lipsa producătorilor primari(a
plantelor verzi)iar ciclul clasic de la suprafața Terrei mineral-autotrof-heterotrof-bacterii-mineral
are o derivație subterana pornind de la heterotrof. Peșterile sunt adevărate insule care au evoluat
fără multe influente si amestecuri străine. Așa se face ca la noi in tara, din cele 200 de specii si
rase troglobionte 97% nu exista decât in Romania,66% au fost găsite doar într-o singura
pestera,21% in doua,6% in trei,7% in mai mult de patru peșteri.
De la ideea ca peșterile sunt laboratoare naturale s-a născut ideea de a cerea un laborator artificial
intra-un mediu natural, adică într-o peștera. În Romania in peștera Cloșani din Munții Mehedinți
a fost inaugurat in 1959 un laborator de cercetări biospeologice.
 CAPITOLUL I. BIOTOPUIL ȘI BIOCENOZA PESTERII

În cadrul ecosistemelor din peșteră, singura producție primară este prin chemosinteză a
bacteriilor autotrofie, care utilizează fier și sulf ca donori de electroni. Acesta este rezultatul
lumina soarelui indisponibilă. Deoarece cantitatea de energie pusă la dispoziție prin metoda
primară producția este minuțioasă, putem face generalizarea comunităților de peșteri comunități
de descompunere (Culcer 1982). Lanțul alimentar bazat pe detritus sau descompunătoare este
caracterizată de o serie de niveluri trofice, și anume detritus, descompunere și derivare. De
compozitorii includ atât ciuperci cât și bacterii capabile să se descompună detritus de plante
pentru a extrage substanțele nutritive și carbonul organic, cuprinde toate acestea organismele
care se hrănesc cu aceste descompuneri.

Fig. 1. Peștera de Lapte, în Poiana Brașov, Munții Postăvaru

I.1. Surse de hrană

Mediile peșterilor au fost clasificate în mod clasic în trei zone separate. Aceste zone sunt zona de
amurg lângă intrare, o zonă mijlocie cu întuneric complet, dar temperatura variabilă și interiorul
adânc care dă întunericul complet cu constantă Temperaturile. Deoarece plantele verzi nu pot trăi
în zone cu întuneric permanent, troglobii (adică organismele care locuiesc în peșteri) trebuie să
găsească și alte surse de hrană (Poulsen și White 1969). [3]
Hrana intră în ecosistemele peșterilor în trei moduri principale, atât prin intermediul biologiei,
cât și prin agenți fizici, fie continuu, fie în impulsuri și într-o serie de modele spațiale (Culcer
1982). O materie organică dintr-o singură direcție este adusă în ecosistem direct fie prin fluxuri,
fie prin arborii verticali. Apele retrase lăsând adesea un strat de detritus de plante în spatele lor,
care reprezintă un important rezervor pentru comunitățile acvatice și terestre din cadrul
ecosistemului de peșteră. Percolarea apei prin piatra de calcar conține substanțe organice
dizolvate materiei, bacteriilor și protozoarelor, precum și materiilor fecale ale animalelor care
intră în mod regulat și care lasă peștera bogată în substanțe organice. În ecosistemele terestre din
peșteră, greierelul de lilieci și peșteri guano, ouă de crichet și microorganisme sunt adăugiri la
cele enumerate mai sus. Aceasta este văzută în unele dintre cele mai diverse comunități de
peșteri terestre din care se găsesc zonele în care guano-lu din greierii de peșteră se găsește în
abundență, de obicei stropit atât pe pereți cât și podeaua peșterii (Culcer 1982). De asemenea, au
fost ouăle de greiere de peșteră dovedit a fi un element alimentar major pentru unele specii de
gândaci în studiile lui Mitchell în 1968, și Norton et. Al. în 1975.

Figa 2. Greiere de peșteră

Detritusul de plante sa dovedit a fi o sursă importantă de hrană în ecosistemele peșterilor din
România studiile lui Schultz (1970) și Hol Singer, Bartoldy și Culcer (1975). Aceste studii arată
că zonele dintr-o peșteră în cazul în care apar straturi de noroi bogat în materie organică lăsat de
retragerea inundațiilor apele au o faună bogată, în timp ce peșterile au fost supuse unor inundații
grave sau rapide sunt goale din acest strat bogat de nămol și, ca o consecință, au o faună distinctă
care nu se găsește de obicei în ecosistemele de peșteră. În peșterile cu fundul de piatră, cea mai
mare parte a mâncării este detritus de plante, cu microbi prezenți doar în număr scăzut (Culcer
1982). Mule microorganisme sunt susținute de detritusul plantelor și fac parte din dieta multor
nevertebratelor terestre (Culcer 1982). Acesta este suportul pentru prezența lanțuri de produse de
descompunere în ecosistemele peșterilor.
Există, de asemenea, sprijinul că micro fungi, descompunători, sunt un nivel trofic important în
lanțul alimentar pentru descompunere. Într-un studiu realizat de Dickson și Kirke în 1976, sa
constatat că o abundența a nevertebratelor în peșteră a fost corelată atât cu o abundență de micro
fungi, precum și rapoarte ridicate fungide-bacteriene. De asemenea, sa constatat că, cu fundul, cu
fluxuri lentă și în bazinele de picurare și adâncime, micro fungi sunt mai mult comuni în
comparație cu alte zone ale peșterii, și sunt corelate cu o abundență de nevertebrate
macroscopice.[3]
În peșterile cu colonii mari de lilieci, există o cantitate asociată mare de guano. Prin urmare,
hrana este relativ abundentă și niciodată nu este în cantități mici. Horst, în 1972, chiar a mers așa
departe de a descrie liliecii ca producători primari. În zonele unde se află aceste peșteri există o
faună mult diferită în comparație cu restul peșterii. Acest lucru se datorează faptul că presiunile
selective care acționează asupra restului faunei din peșteră sunt atenuate din cauza unei
alimentări bogate și constante de alimente. Diferite tipuri de fecale, inclusiv guano-lu, s-au
dovedit a avea o comunitate mai mult sau mai puțin distinctă asociate cu fiecare (Poulsen 1978).
În 1970, Harris a arătat că peșterile asociate cu cantități mari de guano au site-uri alimentare
complexe și diverse, și atribut la variația internă a mediului prin influențarea regimurilor termice
și de umiditate, precum și compoziția gazului.

Fig. 3. Colonie de lilieci

Deși sa presupus de mai multe ori că guano-lu este prima sursa de energie a rețelelor alimentare
de peșteră, în special de către Poulsen în 1972 și Willis în 1984, există puține studii care oferă
sprijin pentru această ipoteză și dovezile care sunt disponibile contrazic această ipoteză. Studii
realizate de Brown în 1996, care au privit total concentrațiile de carbon organic în apele găsite
sub și peste coloniile de lilieci din Peștera Logan nu a prezentat diferențe semnificative. Acest
lucru este surprinzător dat fiind faptul că mii de liliecii ocupă Peștera Logan în lunile de vară.
Dacă această ipoteză este întra - adevăr incorectă, generalizarea că ecosistemele din peșteră sunt
oligotrofe în întregime poate avea bază.
Ca o cantitate substanțială de energie disponibilă pentru fauna din cadrul ecosistemelor din
peșteră dependentă de producția primară, și de mecanismele prezentate mai sus, furnizează
dovezi că ecosistemele de peșteră sunt un sistem trofic bazat pe detritus.
I.2. Fluxul de energie prin legături trofice
Principiile care guvernează fluxul energetic într-un ecosistem bazat pe plante sunt similare
în a ecosisteme bazate pe descompunere (Chopin, Mason și Money 2002). Cu toate acestea, o
mare diferența dintre aceste sisteme apare atunci când privim fluxul de energie pe tot parcursul
sistemului. Într-un sistem trofic bazat pe detritus, în loc să călătorească într-un mod
unidirecțional ca într-un sistem trofic bazat pe plante, materiale care nu sunt de un anumit sector
trofic revin la baza lanțului alimentar și poate fi reciclate de mai multe ori înainte de a fi respirați
sau transformați în humus recalcitrant.
Energia curge prin lanțul alimentar de descompunere deoarece un nivel trofic se alimentează cu
precedentul. Prin urmare, are sens doar faptul că cantitatea de detritus disponibilă cel mult la
nivelul bazal al lanțului alimentar creează o limită superioară a debitului de energie pe tot
parcursul lanțului. Aceasta se numește control de jos în sus. Un concept asemănător este acela că,
pe măsură ce se pierde energia la fiecare nivel trofic, rezultă o scădere a utilizării energiei
disponibile prin următoarea legătură trofică.
 CAPITOLUL II. INFLUENȚA BIOTOUPULI IN SELECȚIA
BIOCENOZEI
Este în general acceptat că productivitatea și, prin urmare, cantitatea de energie disponibilă la un
ecosistem, este legată de structura comunităților din interiorul acesteia. Vederea clasică a
detritusului pe bază de alimente este că, din cauza utilizării eficiente a energiei în interior, o mare
diversitatea de animale poate fi susținută. Cu toate acestea, când observăm întregul ecosistem al
peștilor, oligotrofia (adică starea de a fi nutrimente săraci) este destul de comună și pare să
structureze comunitățile peșteră prin concurența pentru alimente .
După cum arată Cornell și Oraș în 1964, precum și Poulsen în 1976, un raport de alimentarea /
riscul alimentar este un aspect cheie în controlul complexității comunităților din cadrul
ecosistemului de peșteră. În comunitățile cu risc ridicat, organismele oportuniste de scurtă
durată domină. În contrast, comunități complexe compuse din viață lungă experte în eficiență
sunt asociate cu resurse reduse și resurse cu risc scăzut. Materiile antropice (adică cele derivate
din activitățile umane) care se acumulează în ecosistemele peșterilor au fost găsite de Poulsen în
1976 pentru a favoriza speciile oportuniste. În zonele din peșteră nu sunt afectate de oligotrofie
datorită rezervoarelor abundente de guano de lilieci, se pot observa modificări ale structurii
comunității datorită presiunii selective relaxate. Un exemplu include o adăugare de specii din
comunitate lipsită de caracteristici troglomorfe (adică, adaptate peșterii).
Studiile pentru a testa teoriile referitoare la creșterea asociată a acestora de energie în structura
comunității au fost propuse de Poulsen în 1976. Teorii despre efectele eutrofizării în sistemele de
peșteri au fost de asemenea propuse de Poulsen în România 1976, precum și Brown et. Al. în
1994. Aceste teorii propun că eutrofizarea ar putea favorizează speciile de peșteră epigeană, mai
degrabă decât speciile hipogene, precum și această îmbogățire să crească alimentarea cu alimente
și să contribuie pentru speciile epigeene.
Energia disponibilă influențează, de asemenea, structura comunității în raport cu specia totală,
după cum arată Fichez în 1990. Fichez a descoperit o scădere a intrărilor organice din zona de
seară a unei peșteri submarine mediteraneene în interiorul peșterii, cu asocierea condițiilor din ce
în ce mai oligotrofe ca distanță de intrarea în peșteră au crescut. El a constatat că acest lucru este
corelat cu o scădere puternică zonală a bogăției faunei.
Un studiu specific privind comunitățile bacteriene specifice în sedimentele din Peștera vântului
din Dakota de Sud de Chelius et. Al. în 2009 au ajuns la concluzii similare.
Peștera vântului este o peșteră uscată în regiunea temperată și, prin urmare, este un sistem cu
foamete de energie (Chelius și colab., 2009). Organismele care locuiesc în aceste peșteri sunt
puține în diversitate și structural simplu, și prezintă sensibilitate față de modificările aduse de
intrările externe ale produselor organice. Rezultatele studiului au arătat creșteri ale nivelului
bacterian de biomasă în regiunile din peșteră care au primit o intrare externă de organisme
străine. Sa arătat, de asemenea, că efectul creșterii materiei organice străine este compromite în
mod semnificativ stabilitatea populațiilor native de bacterii.
Din exemplele de mai sus vedem influențele pe care le are cantitatea de energie disponibilă ce
poate avea efect asupra compoziției comunității. Substanța organică din particule este prima
sursa de energie în ecosistemele peșterilor și este adesea agentul de creștere a stabilității
sistemului și persistența, având efecte importante atât asupra structurii trofice, cât și asupra
biodiversității (Moore et. Al. 2004). Acest lucru este susținut prin dovezile menționate mai sus și
rezultatele obținute prin manipularea disponibilității materiei organice pe care ecosistemul
peșterilor îl oferă mai multă verificare pentru punctul de vedere al ecosistemelor din peșteră ca
pe bază de detritus.
Noi studii ale lui Issartel et. Al. au folosit aspers pentru măsurarea fiziologică și metabolică a
adaptări la privarea alimentară (2010). Datele philogene și biogeografice făcute permit concluzii
care arată că aspersii au experimentat o selecție rapidă de trăsături adaptive pot fi legate de post.
Rezultatele globale ale studiului indică faptul că colonizarea prin organismele din ecosistemele
din peșteră induc un metabolism scăzut, cu o înaltă capacitatea de a acumula rezerve de energie,
care împreună permit organismului a compensa condițiile oligotrofice ale ecosistemelor de
peșteră, precum și perioade de repaus.
Structura și funcția comunităților de peșteri pot fi perturbate de o schimbare în calitatea sau
cantitatea de așternut de allocite care intră în peșteri. Principalele descoperiri ale lui Hills et., în
studiul lui a fostarătat că asamblajele peșterii nevertebrate diferă între ele prin deșeuri de frunze
native și deșeuri de frunze exotice în peșteri de calcar din pesterile Jenolan Caves
Gunoiul străin a fost depus în ambele zone ale crepusculului și adânc în peșteri, rezultând într-o
bogăție și o abundență mai mare de nevertebrate în zona crepusculară.
 CAPITOLUL III. INTERACȚIUNILE ÎN CADRUL
COMUNITĂȚILOR ȘI SCHIMBUL POTENȚIAL DE ENERGIE

Schimbul de materiale prin legături trofice este corelat într-o oarecare măsură cu interacțiunile în
interiorul și în rândul indivizilor din comunitățile de peșteri. Se produce o interacțiune foarte des
în natură, cea a parazitismului. Parazitismul sa dovedit a fi agent important al controlului
populației. Privind la fluxul de energie prin efecte de parazitism, este posibil să nu conteze dacă
fluxul total este mic. Cu toate acestea, paraziții au rolul în structura și funcția comunităților este
foarte subestimată (Price 1980), în special în ecosistemele de peșteră, întrucât se întâmplă
frecvent extreme de specializări parazitare. În 1975, studiile efectuate de Keith în Murray Spring
Cave din Indiana au prezentat că aproape toți gândacii Pseudanophthalmus tenuis au fost
infectați cu o anumită fungică parazit. În medie, s-au găsit 15 infestații ale acestui parazit pe
gândac. O alta exemplificare a specializării parazitare a fost documentă de Matjasic în 1958, în
care șapte specii din mai multe specii de viermi paraziți de platyhelminth au fost găsiți numai pe
crevetele de pește Trogocaris schmidti.[3]

Fig. 5. Interrelații trofice in ecosistemul unei peșteri

Mutualismul a fost documentat de Hobbs (1973, 1975) între entocytherid ostracods care trăiesc
pe exoscheletul de raci de peșteră. Aceste pot fi finalizate în ciclul lor de viață în timp ce este
asociat cu gazda lor de raci, și se hrănesc cu microbii și detritus care se acumulează pe
exoscheletul gazdei.
Studii realizate de Christiansen și Bullion în 1978 privind concurența și prădarea printre trestie
faună terestră a dus la concluzia că concurența este mai importantă decât mutualismul în
determinarea structurii comunității. S-ar putea lega acest lucru de oligotrofie în condiții care se
găsesc în principal în peșteri, deoarece o presiune selectivă este resimțită de către troglobii să
acumuleze resurse limitate. Controversat, studii efectuate de Kane în 1974 asupra comunităților
peșterii terestre au ajuns la concluzia că predarea este un control important asupra comunității iar
structura, susținută de rapoartele mari, constante ale prădătorului de a pune specia în interiorul
unități experimentale îmbogățite cu așternut de frunze.
Ecosistemele de peșteră sunt sisteme trofice bazate pe detritus. Dinamica trofică a peșterii este
controlată de o varietate de factori. Privind alimentele pe bază de detritus lanțul permite o
determinare ușoară a fluxului de energie prin sistem. Principala forța motrică din spatele
utilizării unui sistem trofic bazat pe detritus este indisponibilitatea de lumină solară, și astfel
absența producției primare ca bază energetică. Prin urmare, organismele care locuiesc în pește
trebuie să își obțină energia din substanțele nutritive și carbonul din particule materie organică.
Ecosistemele de peșteră tind să fie oligotrofe, cu o mare diversitate fiind găsită în zonele în care
se găsesc bazine de materie organică. Exemplul clasic este zona cu înălțime mare concentrații de
guano de lilieci. Ca dovadă a contrariului a apărut în ceea ce privește guano fiind singura sursă
de producție primară a faunei găsită în peșteră, aceasta este o zona care necesită mai multă
atenție, în special în utilizarea și schimbul de materiale. Structurile comunităților de peșteri sunt
influențate de energia disponibilă între organisme care compun acele comunități. De asemenea,
energia curge prin ecosistem prin interacțiunile dintre membrii acestor comunități și printre
aceștia. Măsura în care aceste interacțiuni influențează disponibilitatea și mișcarea globală a
energiei este insuficient cunoscută și este un domeniu care ar trebui abordat în studii viitoare.