Ecosistemul Marii Negre

Desi nu are o diversitatea biologica ridicata, Marea Neagra formeaza un ecosistem

complex cu trasaturi unice in cea ce priveste caracteristicile fizico-chimice si
biologice.
Mediul propice vietii se desfasoara in general pe platforma continentala marina,
pana la adancimea de 150-200 m si este influentat intr-o larga masura, de conditiile
mediului ambiant si de dinamica apei. Mai jos, prezenta hidrogenului sulfurat (H2S),
face ca 85-90% din intreaga masa a apei, cu exceptia bacteriilor anaerobe, sa
fie complet lipsita de viata.

Ecosistemul marin este alcatuit din biotop (apa, natura substratului, factorii
geografici si climatici, salinitate, elementele minerale) si biocenoza (totalitatea
organismelor vii din biotop, ce apartin unor specii diverse si sunt interdependente
din punct de vedere functional), care impreuna formeaza un ansamblu integrat si in
permanenta interactiune.

Biotopul

Biocenoza marina
Biotopul Marii Negre. Bentalul este format din stanci, nisipuri, maluri, depuneri
organice sau minerale. O caracteristica a Marii Negre o constituie salinitatea ei
redusa, care se explica prin insemnatul aport de ape dulci ce il primeste de la
fluviile mari care se varsa in bazinul ei. Un rol insemnat in dinamica speciilor
marine il au miscarile apelor marii. Valurile si curentii de suprafata ocazionali se
rasfrang in transportul de aluviuni. Variatia termica este destul de mare intre lunile
de vara, cand apele ajung la 25-27C si cele de iarna cand pot cobora sub 0C.
Variatiile de temperatura cu inversarea lor intre anotimpul cald si rece au loc numai
pana la adancimea de 75-100 m. Sub aceasta adancime exista o temperatura
constanta de 7C ce creste catre fund pana la 9C. Reactia mediului este alcalina.
Oxigenarea apei variaza cu anotimpul si adancimea, in perioada rece paturile
superficiale sunt suprasaturate de oxigen. Concetratia oxigenului scade odata cu
adancimea. De la 150-200 m pana la fundul marii gazul solvit este hidrogenul
sulfurat (H2S).
Structura biotopului determina configuratia ecosistemului. In Marea Neagra acesta
poate fi impartit in sase etaje principale (supralitoral, mediolitoral, infralitoral,
circalitoral, periazoic,
azoic).
Etajul supralitoral, este format din zonele de tarm acoperite ori stropite de valuri
in mod intamplator. Zona prezinta o umiditate accentuata, inundabilitate, o
cantitate in general mare ori macar semnificativa de materii organice aduse de
valuri sau de origine locala. De obicei materiile organice se afla in descompunere
formand depozite cu miros de metan si sulfura de hidrogen. Flora este formata mai
ales din anumite forme de alge, rar licheni cu rezistenta la variatiile de mediu si
hidrofile. Cu o frecventa mai redusa se intalnesc si angiosperme, mai ales in partea
dinspre uscat a etajului supralitoral. Pe langa bacteriile aerobe si mai putin
anaerobe, fauna include numeroase crustacee, insecte si viermi. Mare parte din
aceste vietati se hranesc din depozitele de materie organica. O parte mai mica este
formata din mici pradatori. La acestea trebuie adaugate vietatile pasagere, in
special pasarile de mare.

Etajul supralitoral
Etajul mediolitoral sau pseudolitoralul, cuprinde zona de spargere a valurilor
(intre 0 si 0,5 m adancime) si se imparte dupa natura substratului in zone pietroase,
respectiv nisipoase sau maloase.

Etajul mediolitoral
Zonele pseudolitorale pietroase adapostesc organisme capabile a rezista
perioadelor scurte de deshidratare si care se pot fixa bine de substrat. Aici intra
unele specii de alge si scoici cum sunt bancurile de midii. Lor li se adauga
vietuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. In cadrul zonelor
cu substrat dur, pseudolitoralul ocupa o fasie lata de 2-10 m in functie de inclinatia
platformei stancoase. In anumite conditii si in acest mediu apar depozite de materie
organica facand legatura cu biotopul anterior.

Bancuri de midii
Zonele pseudolitorale nisipoase, constituie mediul de viata pentru animalele
capabile de ingropare rapida in substrat. Biocenoza caracteristica zonei de spargere
a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de granulatie medie si grosiera este cea a
bivalvei Donacilla cornea si a polichetului Ophelia bicornis, carora li se mai asociaza
izopodul Eurydice dollfusi si polichetele Scolelepis (Scolelepis) squamata, Pisione
remota si Saccocirrus papillocercus. Zona nisipurilor fine este caracterizata de
predominarea
populatiilor
de amfipode
din
genul Pontogammarus,
misidul Gastrosaccus sanctus si turbelaridul Pseudosyrtis subterranean.

Zona nisipurilor grosiere

Etajul infralitoral, se afla la adancimi de 0,5-12 (maximum 18) m. Este zona cea
mai favorabila vietii in care se afla majoritatea speciilor de alge, cea mai mare
parte a biomasei organismelor vegetale unicelulare, precum si numeroase specii de
animale.

Etajul infralitoral

Algele ocupa substratul dur din infralitoral pana la adancimea de 10 m (cel mai
mare numar de specii concentrandu-se la adancimi de 1-5 m)

Guvizi in Marea Neagra

Chefali
Etajul circalitoral, se gaseste de la 12-18 m pana la 100 m adancime (rar 150 m,
uneori insa chiar 50 m). In general, aici fundul marii este malos ori nisipos (mai
putin). Biocenoza in acest etaj este formata din asociatii de scoici si viermi ce
constituie hrana preferata a diverselor specii de pesti care vin aici din zona
infralitorala, pentru a se hrani.

Etajul circalitoral
Etajul periazoic, aflat intre 100 (uneori 50) si 150 (rar 200) m adancime, face
trecerea intre stratul de apa oxigenat, care permite viata animalelor si plantelor
acvatice si stratul specific bazinului pontic, cel al sulfobacteriilor, contaminat cu
hidrogen sulfurat. In etajul periazoic se intalnesc asociatii de tanatocenoze (animale
moarte recent) sau subfosile, pe care traieste un numar restrans de vietati.
Microbiologic zona prezinta un amestec intre bacteriile aerobe si respectiv
anaerobe.
Etajul azoic, incepe de la 150-200 m si coboara pana la adancimea maxima a
Marii Negre (2212 m). El formeaza un biotop unic, unde singurele specii existente
sunt bacteriile sulforeducatoare (Microspira, Desulfovibrio).
Biocenoza Marii Negre. Structura biocenozei este determinata de diversitatea,
distributia in spatiu, numarul si biomasa speciilor componente, dinamica si relatiile
dintre speciile care traiesc si se dezvolta in mediul marin. In alcatuirea biocenozei
bazinului pontic intra aproximativ 5.000 de specii (bacterii, protozoare,
cromobionte, plante, fungi, animale), din care 3.244 de specii au fost inregistrate si
in zonele marine si costiere ale litoralului romanesc (M. T. Gomoiu Biodiversity in
the
Black
Sea).
Intre vietuitoarele din biocenoza ecosistemului, sunt stabilite diferite relatii
privind hrana, reproducerea, raspandirea, apararea, sau altele. Cele mai
importante sunt relatiile trofice (de nutritie), care alcatuiesc, dupa locul pe care
organismele marine il ocupa in cadrul acestora, trei sisteme functionale,
interdependente: producatorii, consumatorii si reducatorii (descompunatorii).

Niveluri trofice in ecosistemul marin

Producatorii primari din Marea Neagra formeaza un ansamblu de organisme
unicelulare si pluricelulare, autotrofe, fotosintetizante sau chemosintetizante (intr-o
proportie mai mica) ce pot crea substante organice complexe (lipide, glucide,
protide), cu ajutorul energiei luminoase sau chimice si substantelor minerale.
Vegetatia marina este sursa de baza si principala de hrana, pentru verigile trofice
superioare (consumatorii primari), asigurand intrarea de energie in ecosistemul
marin. Existenta si dezvoltarea organismelor vegetale este in stransa corelatie cu
procesul de introducere in circuit a elementelor minerale, datorat organismelor
reducatoare si conditionata de factorii de mediu, de radiatia luminoasa patrunsa in
adanc, de cantitatea de nutrienti (azotati si fosfati) din masa apei, la care se adauga
influenta diferitelor activitati antropice.
Cele mai cunoscute componente ale vegetatiei marine sunt algele.
Algele sunt considerate un grup extrem de heterogen de organisme, foarte dificil
de definit. Fara a putea considera algele un singur taxon, acestea ar putea fi definite
ca organisme autotrofe fotosintetizante, cu aparatul vegetativ foarte simplu
organizat, numit tal, care poate fi microscopic (unicelular) sau macroscopic
(pluricelular).
Se accepta existenta a trei grupe mari de alge si a mai multor increngaturi:
grupul cromofitelor se remarca prin prezenta clorofilei a si c alaturi de care
exista diferite tipuri de pigmenti carotenoizi care determina culoarea lor variata:
galbuie, brun-galbuie, bruna. Este un grup inchis filogenetic;
grupul rodofitelor caracterizat prin prezenta clorofilei a si d, precum si a
ficobilinelor si in special a ficoeritrinei, care le confera culoarea rosie. Este
considerat un grup filogenetic inchis;
grupul clorofitelor caracterizat prin prezenta clorofilei a si b, au culoarea verde
si reprezinta o linie evolutiva fundamentala.
Algele microfite sunt alge microscopice, unicelulare, cu forme si dimensiuni foarte

variate, izolate sau reunite in colonii sau cenobii. Intra in alcatuirea fitoplanctonului
si a microfitobentosului.

Alge microfite (Chrysophyceae)

Alge microfite (Chlorophyceae)

Algele macrofite sunt alge pluricelulare, in general de dimensiuni vizibile cu ochiul
liber, lamelare sau filamentoase, simple sau ramificate, care traiesc in mare,
realizand fotosinteza cu ajutorul pigmentilor clorofilieni simpli sau in asociatie cu alti
pigmenti. Dupa culoarea pigmentului predominant se impart in: alge brune
(Phaeophyceae), alge rosii (Rhodophyta) si alge verzi (Chlorophyta).

Alge brune (Phaeophyceae)

Alge rosii (Rhodophyta)

Alge verzi (Chlorophyta)

Intre algele microfite (fitoplancton) din masa apei si algele macrofite de pe
substratul marin, exista deseori o relatie inversa. In zonele unde macroflora algala e
bine dezvoltata, fitoplanctonul este mai sarac, iar valorile mari ale biomasei
fitoplanctonului atrag dupa sine o importanta scadere a nutrientilor si a patrunderii

radiatiei luminoase in stratul de apa, fapt ce impiedica si reduce dezvoltarea algelor

macrofite.
Cresterea cantitatii de nutrienti (fenomenul de eutrofizare), azotati si fosfati, care
ajung in apa marii datorita folosirii extensive a fertilizantilor in agricultura si a
deversarilor apelor menajere netratate, duce la inmultirea exploziva a algelor
(infloririle algale) in anumite perioade ale anului (aprilie-iulie), avand ca efect:
consumul masiv al oxigenului din apa (in unele zone duce la sufocarea si
moartea in masa a organismelor care traiesc pe fundul marii (Mya arenaria, Mytilus
galloprovincialis, etc.);
modificari in structura calitativa si cantitativa a asociatiilor bentale (saracirea
calitativa si cantitativa, aproape continua, a populatiilor animale si vegetale, avand
drept consecinte majore reducerea puterii biofiltrului si accentuarea uniformizarii
biocenotice);
modificari in structura populatiilor de animale marine (scaderea numarului de
specii zooplanctonice, disparitia aproape totala, cel putin la litoralul romanesc a
unor specii de pesti, etc.);
aparitia valurilor de alge la tarm.

Efect al eutrofizarii Marii Negre

Consumatorii, sunt organisme cu nutritie heterotrofa (nu pot sintetiza substante
organice de la componente abiotice apa, saruri minerale si energie solara sau
chimica), care folosesc ca sursa de energie (hrana) alte organisme. In functie de
hrana consumata se deosebesc in ecosistem:
consumatorii primari sau fitofagii (zooplanctonul, o parte din moluste, pesti etc.)
care consuma hrana vegetala;
consumatorii secundari (zoofagii, carnivorele) de diferite grade (crustacee, pesti,
pasari, mamifere marine), care se hranesc cu consumatorii primari sau alte grupe
de consumatori.

Cainele de mare (Squalus acanthias), un consumator din varful lantului

trofic
Un loc aparte in categoria consumatorilor il ocupa detritofagii, animalele care se
hranesc cu detritus vegetal sau animal (fragmente de material organic) si parazitii,
heterotrofe care isi asigura nutritia pe seama altor organisme, numite gazde, hrana
lor provenind din animalele vii. In aceste grupe ecologice pot fi inclusi numerosi
viermi marini si crustacee.
Reducatorii (descompunatorii), sunt organisme microscopice (bacterii si fungi)
care intervin succesiv in descompunerea si transformarea substantelor organice.
Bacteriile ataca mai ales cadavrele animalelor, iar fungii (ciupercile) celuloza
vegetala. Descompunerea materialului organic elibereaza substantele minerale
continute, facand posibila reutilizare acestor elemente de catre producatori.
Biocenoza cuprinde si formeaza doua medii marine principale: pelagosul si
bentosul.
Pelagosul este format din organismele vegetale si animale care populeaza masa
apei si este alcatuit in principal din plancton si necton.
Planctonul reprezinta biocenoza acvatica alcatuita din organisme de dimensiuni
mici si microscopice ce se gasesc in masa apei si au ca trasatura comuna plutirea
activa sau pasiva in masa apei, fara a avea capacitatea de a se impotrivi curentului.
Este prezent pana la adancimea de 175 m si are in componenta trei grupe specifice:
planctonul vegetal sau fitoplanctonul, cuprinde producatori primari din grupul
microfitelor ce traiesc in zonele luminate ale pelagialului;
planctonul animal sau zooplanctonul, cuprinde consumatori primari sau
secundari (rotiferi, copepode, chetognate, apendiculari);
planctonul bacterian sau bacterioplanctonul, cuprinde bacterii reducatoare care
populeaza intreaga masa a apei.
In componenta planctonului intra organismele holoplanctonice, care isi
desfasoara intregul ciclu de viata in pelagial (algele microfite, radiolarii, rotiferele,
cladocerele, copepodele etc.), si organismele meroplanctonice, care isi petrec
numai anumite stadii de dezvoltare din ciclul lor biologic in pelagial, restul avand loc
in bental. Printre ultimele se numara larvele planctonice ale viermilor (pillidium,
trocophora, nectochaeta), echinodermelor (echinopluteus, ofiopluteus), molustelor
(larve veligere si protoconce), crustaceelor (nauplius, mysis, zoa, copepodite etc.)

si altor animale marine bentonice, meduzele hidroide, statoblastele briozoarelor,

precum si organisme ale caror chisti si oua latente coboara ulterior pe fund pentru
dezvoltarea biologica.
Fitoplanctonul, cuprinde in Marea Neagra peste 1300 de specii (1365?), din care
aproximativ jumatate identificate si in apele litoralului romanesc. Este format in cea
mai mare parte din diatomee 35% (Cerataulina, Chaetoceros, Cyclotella, Navicula,
Nitzschia, Skeletonema, etc.), dinoflagelate 28% (Peridinium, Gymnodinium,
Gonyalaux, Dinophysis, Prorocentrum, etc.), cloroficee microfite 23%
(Dictyosphaerium, Euastrum, Oocystis, Pediastrum, Scenedesmus, Zygnema, etc.),
urmate de cianofite 5-6% (Lyngbya, Microcystis, Oscillatoria, Phormidium,
Spirulina etc.), crisofite (Chromulina, Dinobryon, Ochromonas), euglenofite
(Euglena, Trachelomonas) si criptofite (Cryptomonas, Hillea, Plagioselmis, etc.).
Fitoplanctonul nu este distribuit si nu se dezvolta uniform in apele marii, fiind bine
dezvoltat in stratul superior bine luminat al apei (0-50 metri) din zona litorala, si mai
slab dezvoltat in larg. In zonele unde se varsa apele curgatoare, exista un amestec
de specii fitoplanctonice, dulcicole, salmastricole si marine.
Se constata in fitoplancton o pronuntata variatie sezoniera. Dinoflagelatele
(Dinoflagellata) au o dezvoltare maxima in sezonul cald (iunie-august), iar
diatomeele (Bacillariophyceae) in sezonul rece (decembrie-februarie). Biomasa
maxima a fost pusa in evidenta in luna iunie si in luna noiembrie. Fitoplanctonul
constituie un pretios material nutritiv pentru zooplancteri dar si pentru pestii
planctonofagi (hamsie, sprot).

Cianobacterii (Microcystis aeruginosa)

Diatomee (Cerataulina pelagica)

Zooplanctonul, mai sarac in specii decat fitoplanctonul (in Marea Neagra traiesc
aproximativ 150 de specii holoplanctonice, din care 70 de specii si in apele
litoralului romanesc), se compune din unele specii de dinoflagelate (Noctiluca
scintillans), rotifere, crustacee (Acartia clausi, Pseudocalanus elongatus, Calanus
euxinus), celenterate, ctenofore (Pleurobrachia rhodopis), chetognate (Parasagitta
setosa), etc., (jumatate sunt specii de apa dulce sau salmastra, in zonele de varsare
a fluviilor si raurilor in mare), la care se adauga larvele animalelor marine care
alcatuiesc meroplanctonul (circa 100 specii).
Hrana zooplanctonului este constituita din particulele aflate in suspensie in apa,
fitoplancton, detritus sau bacterii si este la randul lui sursa de hrana pentru puietul
de peste (alevini), dar si pentru unii pesti adulti sau alte animale marine.
Pe anotimpuri zooplanctonul cel mai bogat este intalnit iarna, iar cel mai sarac
vara. Mai ales in partea a doua a toamnei zooplanctonul are o crestere cantitativa
vertiginoasa. Pe timp de primavara si vara, zooplanctonul se diminueaza cantitativ
din cauza consumarii lui de catre puietul de peste si pestii planctonofagi.
Zooplanctonul scade cantitativ pe verticala.

Dinoflagelate (Noctiluca scintillans)

Copepod (Acartia clausi)

Nectonul este reprezentat de vietuitoarele acvatice care se pot misca liber in

masa apei si este format din pesti si din mamifere marine. In Marea Neagra au fost
inregistrate 168 specii de pesti, grupate dupa origine in specii relicte 18%, specii
migratoare mediteraneene 60% si specii de apa dulce adaptate la mediul salmastru
22%. Alaturi de acestea, au mai fost semnalate exemplare ale unor specii, patrunse
accidental in apele bazinului pontic.

Lufarul (Pomatomus saltatrix)

Scrumbie albastra (Scomber scombrus)

Mamiferele marine mentionate in bazinul pontic sunt: foca sihastru (Monachus
monachus), disparuta din Marea Neagra la sfarsitul secolului trecut, o subspecie de
marsuin (Phocoena phocoena relicta) si doua subspecii de delfin, afalinul (Tursiops
truncatus ponticus) si delfinul comun (Delphinus delphis ponticus).

Delfini la Marea Neagra (Delphinus delphis)

Foca sihastru (Monachus monachus)

Bentosul este format din organismele vegetale si animale care traiesc pe fundul
marii. Alcatuit din fitobentos si zoobentos el este foarte diversificat ca structura.
Fitobentosul este reprezentat prin microfitobentos si alge macrofite.
Microfitobentosul este prezent in zona unde lumina ajunge la fundul apei. Este
format din diferite specii microscopice de alge verzi, cianobacterii si diatomee.
Macrofitele algale sunt formele care caracterizeaza si ocupa substratul dur de pe
fundul bazinului marin pana la adancimea de 10 m (cel mai mare numar de specii
concentrandu-se la adancimi de 1-5 m). In Marea Neagra sunt reprezentate toate
cele trei grupe majore de alge macrofite, unele din ele perene, altele sezoniere,
alaturi de 6 specii de plante superioare (Tracheophyta), din care iarba de mare
(Zostera noltei) si la litoralul romanesc.

Alge macrofite la Marea Neagra

Iarba de mare
Algele macrofite cuprind in Marea Neagra, 325 de specii, cele mai numeroase fiind
rodofitele cu 169 de specii, urmate de clorofite cu 80 de specii si de feofite cu 76 de
specii. Numarul acestora este mult mai mic in comparatie cu cel al speciilor
mediteraneene si reflecta in buna masura modul in care algele marine s-au adaptat
la conditiile particulare ale bazinului pontic.
Reprezentative pentru flora algala a Marii Negre sunt speciile din
genurile Ceramium, Cladophora, Enteromorpha, Kylinia si Polysiphonia.
Macroflora algala are un rol ecologic important in ecosistemul litoral de mica
adancime, reprezentand un factor de epurare biologica a nutrientilor si a metalelor
grele, substrat si adapost pentru algele epifite si fauna asociata si baza trofica
pentru multe nevertebrate si pesti marini.
Urmare a activitatilor antropice, ecosistemele din zonele marine litorale sunt intr-o
continua transformare. Modificarile de mediu produse ca urmare a schimbarilor
parametrilor hidrochimici, a colmatarii substratului dur, a cresterii cantitatilor de
substante biogene, a diminuarii accentuate a transparentei apei, a deversarilor de
reziduri petroliere au dus la selectionarea si dezvoltarea unor specii de macrofite
tolerante (Enteromorpha, Cladophora, Ceramium), pentru care noile conditii de
mediu sunt favorabile, afectand diversitatea specifica, alternanta sezoniera si
abundenta vegetatiei marine. In consecinta, se remarca o scadere drastica a
numarului de specii de plante marine perene si o restrangere a raspandirii acestora
(Cystoseira, Phyllophora, Zostera).
In apele costiere romanesti din cele 162 de specii de alge macrofite identificate
de-a lungul anilor (studiul macrofitelor la litoralul romanesc debuteaza in anul 1907,
odata cu publicarea lucrarii lui Emanoil C. Teodorescu Materiaux pour la flore
algologique de la Roumanie), foarte multe au disparut sau si-au redus populatiile
pana aproape de disparitie. In anul 2006 au mai fost inventariate 37 de specii, din
care: alge verzi 17 specii, alge rosii 15 specii, alge brune 5 specii.
Zoobentosul este format din populatii de animale ce traiesc pana la adancimea de
180-200 m. In functie de adancime se intalnesc anumite polichete, amfipode,
moluste, crabi si pesti.

Rapana venosa

Crabul de piatra (Pachygrapsus marmoratus)

Pisica de mare (Dasyatis pastinaca)

Dupa tipul de substrat se creaza o varietate a biocenozelor bentale. Unele specii
de plante si animale traiesc pe stanci (biocenoze litofile), altele pe nisip (biocenoze
psamofile) si pe mal (biocenoze pelofile). Dupa S. A. Zernov, in bentosul Marii Negre
se deosebesc urmatoarele complexe biocenotice:
1. Complexul faciesului de stanca si al pietrelor imobile, (0-15 m adancime),
populat cu algeleCeramium, Enteromorpha, Zostera, Cystoseira, Phyllophora. Intre
talurile primelor doua specii de alge isi desfasoara viata populatii de crabi, ciripede,

moluste (Patella sp. si Littorina sp.), iar in ultimele trei grupari cenotice traiesc
polichete, oligochete, izopode, amfipode, crabi si pesti. In campurile
de Phylophora ierneaza morunul;
2. Complexul nisipului curat si amestecat cu namolul, (15-28 m adancime),
populat cu viermi policheti, oligocheti, nemertieni, moluste si crustacei, organisme
ce se afunda in nisip;
3. Complexul de scradis, format din cochilii si valve de moluste, populat de
diferite specii de viermi, spongieri, actinii, midii, stridii etc;
4. Complexul malului, (40-80 m adancime), lipsit de plante dar populat cu specii
de viermi tunicieri si moluste (Modiolula phaseolina).
Impactul antropic asupra ecosistemului Marii Negre. Scaderea
biodiversitatii din ecosistemul marin, prin disparitia sau diminuarea accentuata a
efectivelor unor specii de la litoralul romanesc al Marii Negre se inscrie intr-un
proces extins, care a afectat intreaga biodiversitate a bazinului pontic in ultimele
decenii ale sec. XX.
Marea Neagra este in prezent una dintre marile cele mai profund afectate de
presiunea umana. Dezvoltarea tot mai accentuata a industriei de toate tipurile si a
unei agriculturi intens chimizate in bazinele riverane ale fluviilor si raurilor tributare
Marii Negre, corelata cu dezvoltarea unor mari aglomerari portuare in vestul, nordestul si nord-vestul marii, ca si pe coastele Anatoliei a provocat mai ales in ultimele
decenii bulversari majore in ecosistemul marin.

Portul Odesa
(Ucraina)

Portul Batumi
(Georgia)
In general, poluarea este principalul fenomen incriminat de scaderea
biodiversitatii marine. Insa, poluarea a reprezentat doar un aspect din paleta
factorilor care declansati de om, au dus la modificarile care au facut ca Marea
Neagra sa fie considerata printre cele mai afectate bazine marine.

La 11 noiembrie 2007, din cauza unei furtuni puternice, cu rafale de vant de peste
100 km/ora si cu valuri ce au depasit cinci metri, in Marea Neagra (Stramtoarea
Kerci) s-au scufundat tancul petrolier Volgoneft-139 si mineralierele Volnogorsk,
Nahicevan si Kovel incarcate cu sulf. In urma naufragiului, in mare s-au deversat
1.300 de tone de titei si circa 7.000 t de sulf. Poluarea cu hidrocarburi a distrus
ecosistemele marine locale. Zeci de mii de pasari si pesti care migreaza din Marea
Neagra in Marea Azov au murit.
Un inventar al speciilor de animale disparute sau devenite foarte rare din dreptul
litoralului romanesc cuprinde taxoni din majoritatea grupelor. Astfel au disparut
asociatiile de stridii si asociatia cu bivalva Barnea candida de pe fundurile din
dreptul Constantei, au devenit rare bivalve caIrus irus, Petricola lithophaga,
Gibbomodiola adriatica, Pholas dactylus, au disparut Solen marginatus si Teredo
navalis. De asemenea, au devenit rare unele specii de celenterate caLucernariopsis
campanulata (specie delicata disparuta odata cu campurile de alge brune din

genulCystoseira); viermi marini ca Ophelia bicornis; gasteropode ca Gibbula

divaricata, Limapontia capitata; crustacee de talie mare ca Upogebia pusilla (zeci de
mii de exemplare de gebii vietuiau odinioara pe fundurile nisipoase de la Mamaia),
in prezent specia mai poate fi intalnita la nord de Capul Midia, crevetele Lysmata
seticaudata, Hippolyte inermis, Processa pontica, Pestarella candida, Macropodia
aegyptia, crabul Carcinus maenas (atat de frecvent in trecut, acum rar la nord de
Agigea).

Lysmata seticaudata
Si pestii marini au cunoscut o diminuare generala a efectivelor, specii exploatate
industrial in trecut, au devenit rare: sturionii, scrumbia de dunare, anghila, aterina,
gingirica etc.
SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMATII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
Lector dr. biolog DANA MALSCHI
FACULTATEA DE STIINTA MEDIULUI, CURSUL 12/20.12.2006, UNIVERSITATEA
BABES-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA;
Conf. univ. dr. MARIUS SKOLKA
RAPORT DE CERCETARE nr. 880/2004, EVALUAREA BIODIVERSITATII DOBROGEI,
UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA;
Prof. dr. CONSTANTIN PIRVU
INDRUMAR PENTRU CUNOASTEREA NATURII, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA,
BUCURESTI-1981;
Prof. dr. doc. C. ANTONESCU
VIATA IN MAREA NEAGRA, cap. X din BIOGEOGRAFIA ROMANIEI, EDITURA
STIINTIFICA, BUCURESTI-1969;
SILVIA IORDACHE
FOTOGRAFIE SUBACVATICA SI CALATORII
http://silvia-iordache.blogspot.com/
- MAREA NEAGRA si LITORALUL
http://www.scritube.com/biologie/MAREA-NEAGRA-SI-LITORALUL83414.php