Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA ALIMENTELOR


SPECIALIZAREA ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

BAZINUL HIDRAGRAFIC BISTRITA

Coordonator ştiinţific, Student,


Conf. Dr. Ing . Angelica Docan Pleșcan Catalin Rudi

2018

BAZINUL HIDRAGRAFIC BISTRITA


1. CONDIŢII FIZICO-GEOGRAFICE ÎN CARE SE FORMEAZĂ RESURSELE DE APĂ
DIN BAZINUL BISTRIȚEI

Așezare geografică și limite Pentru o mai bună înțelegere a condițiilor în care s-a format și a
evoluat bazinul hidrografic al râului Bistrița este necesară analiza poziției geografice a acestuia și
consecințele care decurg din aceasta. Din Munții Rodnei, dintr-un mic circ glaciar situat sub vârful
Gargalău (2159 m), izvorăsc două râuri, Putreda și Bistricioara, care se unesc și alcătuiesc Bistrița
propriu-zisă, la 47º34’27’’ latitudine nordică și 24º48’9’’ longitudine estică. Râul Bistrița străbate
Carpații Orientali și trece prin orașele Vatra Dornei, Broşteni, Bicaz, Piatra Neamţ, Roznov, Buhuşi
şi Bacău pentru a se vărsa în Siret, la 9 km în aval de municipiul Bacău. Geograful Simion
Mehedinţi spunea despre acest râu că este „podoaba apelor moldovene” deoarece pe o lungime de
216 km străbate o zonă montană, devenind astfel și râul cu cel mai lung traseu montan dintre toate
râurile României.

Pentru a stabili izvoarele Bistriţei a fost necesar un studiu mai atent de-a lungul timpului. În
schimb, când vine vorba despre locul de vărsare al râului Bistriţa, nu există dubii. În prezent râul
Bistriţa se varsă în Siret în dreptul satului Nicolae Bălcescu, în aval de Bacău, la 46º29’ latitudine
nordică și 26º57’52’’ longitudine estică. Trebuie menționat faptul că Bistrița pătrunde în lunca
Siretului încă în amonte de orașul Bacău și curge printr-o luncă comună până la vărsare pe o
distanță de 12 km.

Râul Bistrița este cel mai mare afluent al râului Siret şi deţine o importantă putere
hidroenergetică. Are o lungime de 283 km, o suprafaţă de 7039 km² şi 193 de afluenţi (dintre care:
Dorna, Neagra Şarului, Neagra Broşteni, Borca, Sabasa, Bistricioara, Bicaz, Tarcău, Cracău,
Români, Trebeş etc.). Din punct de vedere matematic acest bazin hidrografic, cu formă alungită, se
încadrează între meridianele de 24°47’55” longitudine E şi 27°00’49” longitudine E şi paralele de
46°29’33” latitudine N şi 47°44’42” latitudine N (Fig. 1).

Râul Bistrița face parte dintre principalii afluenți de ordinul 1 ai Siretului (și anume:
Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Bârlad, Putna, Râmnicu Sărat, Bârlad şi Buzău). Acest râu este
considerat cel mai important afluent carpatic al Siretului și datorită faptului că bazinul său drenează
unitățile montane cele mai înalte din Carpații Orientali, astfel încât scurgerea apei este bogată
(debitul mediu multianual, la vărsarea Bistriței în Siret, este de 62 m³/s). În partea de nord – nord-
est bazinul se învecinează cu bazinele hidrografice Suceava și Moldova; în partea de est se

2
învecinează cu bazinele hidrografice Valea Neagra, Turbata și Precista; în partea de sud se
învecinează cu bazinele hidrografice Bahna și Trotuș; iar în partea de vest se învecinează cu
bazinele Tisa, Someș și Mureș.

Fig. 1. Localizarea bazinului hidrografic al râului Bistriţa pe teritoriul României

Se poate spune că așezarea geografică a bazinului hidrografic al râului Bistrița are o mare
importanță în determinarea regimului său hidrologic prin faptul că influențează toți factorii care
depind de aceasta: climatic, geologic, morfologic, de vegetație, de sol, de utilizare a terenului etc.
Factorii climatici sunt dinamici și determină formarea scurgerii (circulația atmosferică, precipitații,
temperatură etc.), iar ceilalți sunt statici și condiționează formarea scurgerii.

2. RELIEFUL – SUPORT DETERMINANT AL EVOLUȚIEI REȚELEI


HIDROGRAFICE ÎN BAZINUL BISTRIȚEI

3
Relieful din bazinul hidrografic al râului Bistrița, prin roci, altitudine, fragmentare, pante și
zonalitatea altitudinală evidentă reprezintă un element deosebit de important, care condiționează
regimul scurgerii râurilor, motiv pentru care este necesară o prezentare succintă a acestuia (Donisă,
1968; Grasu et al., 1999; Ichim, 1972; Oancea, Swizewski, 1983; Orghidan, 1969). În ceea ce
priveşte unităţile de relief prin care trece Bistriţa, se pot distinge trei mari sectoare: sectorul montan,
sectorul subcarpatic și sectorul de podiș (Fig. 2).

Sectorul montan (Carpații Orientali) ține de la izvoare până la Piatra Neamț. În sectorul
montan se pot identifica mai multe sectoate, în funcție de zonele geologice: un sector al văii
glaciare, care se întinde de la izvoare și până la confluența cu râul Putreda, fiind caracterizat prin
prezența formelor de relief glaciar, periglaciar și carstic (circuri glaciare, văi glaciare, creste alpine,
morene, blocuri eratice; abrupturi de dezagregare, grohotișuri, morene de nivație, solifluxiuni,
torenți de pietre, câmpuri de blocuri, blocuri alunecătoare, mușuroaie înierbate; lapiezuri, ponoare,
doline, chei); un sector de la confluența cu Putna până la confluența cu Osoi, unde valea este largă,
iar treptele de luncă și de terase inferioare sunt foarte bine reprezentate; sectorul Osoi-Cotîrgași,
unde valea se îngustează, în special în defileele de la Zugreni și Toance; sectorul CotîrgașiPoiana
Largu, unde sunt prezente meandre adâncite, versanți puternic înclinați și urme ale teraselor înalte;
sectorul Poiana Largu-Piatra Neamț, unde alternează bazine largi de eroziune și defilee mici.

Sectorul subcarpatic ține de la Piatra Neamț până la Racova, având orientarea aproape N-
S. Acest sector este reprezentat printr-o alternanță de sinclinale și anticlinale. Aici valea se lărgește
considerabil iar terasele se dezvoltă foarte mult. Este un sector în care, în urma căderii unor cantități
însemnate de precipitații, sunt frecvente alunecările de teren.

Sectorul de podiș (Podișul Central Moldovenesc) prin a cărui margine vestică curge râul
Bistrița de la Racova până la confluența cu râul Siret. Sunt bine reprezentate terasele înalte, iar
treptele de luncă ating lățimi foarte mari.

Pornind de la NV la SE principalele unități montane aparțin Carpaților Maramureșului și ai


Bucovinei (Munții Rodnei, Munții Suhardului, Culoarul Bârgău – Dorna – Valea Moldovei și Obcina
Mestecănișului – din cadrul Obcinelor Bucovinei), Carpații Moldo – Transilvani (Munții Călimani, Munții
Giurgeu, Munții Giumalău, Munții Rarău, Munții Bistriței, Munții Stânișoarei, Munții Ceahlău, Munții
Tarcău, Munții Hășmaș), Subcarpații Moldovei (Dealu Corni, Dealu Runc, Dealu Bărboiu, Culmea
Pietricica, Depresiunea Cracău-Bistrița) și Podișul Central Moldovenesc (Fig. 2).

4
Fig. 2. Unitățile de relief din Bazinul hidrografic al râului Bistrița

3. CARACTERIZAREA ELEMENTELOR CLIMATICE

Așezarea geografică a râului Bistrița are o importanță deosebită în determinarea condițiilor


climatice din bazin. Condițiile climatice determină atât direct, cât și indirect, modelarea reliefului.
Râul Bistrița este situat în nord-estul țării, în plină zonă temperată, unde domină climatul temperat
continental cu ușoare influențe oceanice. Elementele locale de impact (relief, vegetație, soluri etc.)
introduc doar variații pe fondul general de climat temperat cu nuanțe de continentalism moderat.
Altitudinea reliefului din sectorul montan al râului Bistrița determină o etajare pe verticală a unor
condiții climatice diferite.

3.1. Frecvența și viteza vântului

5
Dinamica atmosferei prezintă interes prin direcţia, frecvenţa şi viteza de deplasare a maselor
de aer, caracteristici prin care influenţează dinamica apei în râuri și lacuri, consumul prin
evaporaţie, modificarea stratului de zăpadă și regimul hidrotehnic.

Vântul are o frecvență de 61% la stația meteorologică Ceahlău Toaca, deși are o amplitudine
mai mică (1897 m), masivul fiind direct expus circulației vestice (Tabel 1). Pe văi, în culoare și în
pasuri intramontane, configurația reliefului impune două direcții diametral opuse, direcții care
coincid cu axul văilor sau al culoarelor respective. În zona montană degajată cele mai mari viteze
ale vântului depășesc cu puțin 11 m/s din vest, la Ceahlău Toaca. Pe măsura micșorării altitudinii
acestea scad sub 11 m/s. În Podișul Moldovei vitezele medii ale vântului din nord-vest ating și
depășesc 5 m/s.

Tabel 2. Viteza medie anuală a vântului pe direcții (%)

Având în vederea că Bistrița este protejată de către culmile muntoase înalte, acțiunea
vântului asupra văii este redusă. Datorită prezenței lacurilor de acumulare, acțiunea vântului se
manifestă prin producerea valurilor. Vânturile dominante sunt cele din nord-vest, care sunt
canalizate în lungul văii și suferă modificări de direcție în funcție de orientarea văii. În ansamblu se
poate constata faptul că în timp ce pe văi direcțiile vântului sunt extrem de diferite, pe culmile înalte
direcțiile predominante de deplasare ale maselor de aer sunt mai puțin influențate. Valoarea medie a
maximelor anuale de la Vârful Toaca este de 35,9 m/s, în timp ce la stațiile meteorologice din
depresiuni sau din podiș, valorile se înjumătățesc (Piatra Neamț – 14,7 m/s; Bacău – 16,3 m/s).

3.2. Temperatura aerului

Temperatura aerului constituie principalul element meteorologic care exprimă din punct de vedere
fizic viteza cu care particulele de aer efectuează mișcări de tip boolean (dezordonate) provocate de starea
termică a volumului de aer.

Temperatura aerului este caracterizată printr-un regim de tip temperatcontinental cu


amplitudini mari, care ajung până la 71,3ºC. Se poate constata că, în mod logic, temperatura scade
dinspre vărsare spre izvoarele Bistriței și dinspre albie spre partea superioară a versanților. Așadar,

6
temperatura medie anuală este de 9,5ºC la Bacău; 8,3ºC la Piatra Neamț; 8,2ºC la Pângărați; 5,0ºC
la Vatra Dornei, 2ºC la Rarău şi -0,5 ºC la Călimani (Tabel 2).

Tabel 2 Variaţia temperaturii aerului la staţiile meteorologice din bazinul hidrografic al râului
Bistriţa

Temperaturile medii lunare cele mai ridicate se înregistrează în luna iulie la stațiile din aval
și în august la stațiile din amonte (de la izvoare). Aceste temperaturi ajung la valori de peste 20ºC la
Bacău, scad până la valori de 15ºC la Vatra Dornei și ajung la valori de sub 12ºC la Rarău. Valorile
absolute însă variază între limite mult mai largi. Sunt astfel maxime absolute de 38,9ºC la Bacău,
38,5ºC la Piatra Neamț, 36,5ºC la Ceahlău-Sat, 32,0ºC la Vatra Dornei și 28,5ºC la Rarău. Valorile
minime ale temperaturii sunt: -32,4ºC la Bacău, -28,5ºC la Piatra Neamț, -32,0ºC la Ceahlău-Sat, -
32,0ºC la Vatra Dornei și -27,8ºC la Rarău. De aici rezultă că și amplitudinea termică va avea valori
ridicate: 71,3ºC la Bacău, 67,0ºC la Piatra Neamț, 68,5ºC la Ceahlău-Sat, 64,0ºC la Vatra Dornei și
56,4ºC la Rarău. În timpul unei zile, temperatura aerului crește până la orele 13-14, apoi începe să
scadă, atingând valori minime spre dimineață (orele 5-6 vara și orele 7-8 iarna). De obicei se resimt
modificări în regimul diurn din cauza numeroaselor influențe locale.

3.3. Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice cuprind totalitatea produselor de condensare și cristalizare a


vaporilor de apă din atmosferă, denumite și hidrometeori, care cad de obicei din nori și ajung la
suprafața pământului sub formă lichidă (ploaie și aversă de ploaie, burniță etc.), solidă (ninsoare și
aversă de zăpadă, grindină, măzăriche etc.), sau sub ambele forme în același timp (lapoviță și aversă
de lapoviță).

În bazinul hidrografic al râului Bistrița, precipitațiile prezintă o mare varietate cantitativă,


fiind bogate datorită condițiilor de relief (Fig. 3). Cele mai mari valori ale precipitațiilor se
înregistrează în lunile iunie (Leghin – 136,6 l/m2 ) și iulie (Ardeluța – 138,9 l/m2 , Straja – 131,0
l/m2 ). În această perioadă sunt active, în general, fronturile atmosferice vestice și, cu toate că există
această barieră montană, la est de Carpați cad cantități importante de precipitații (cu valori de peste
500-600 l/m2 pe an).

7
Fig. 3 Harta precipitațiilor medii anuale în bazinul hidrografic al râului Bistrița
(după www.worldclim.org)

Ca urmare a poziţiei sale în regiunea carpatică și extracarpatică, departe de influenţa maselor


de aer atlantice, cu expunere față de masele de aer de origine continentală de est, nord-est şi nord,
bazinul hidrografic al râului Bistrița primeşte cantităţi anuale de precipitaţii moderate. Se constată
că în lungul văilor principale şi în depresiuni cantităţile de precipitaţii sunt mai mici decât în
regiunile înalte.

4. REGIMUL HIDROLOGIC ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC AL RÂULUI


BISTRIȚA

Cunoaşterea regimului hidrologic, a particularităţilor sale precum şi monitorizarea


hidrologică permanentă în vederea valorificării resurselor şi a gestionării fenomenelor deosebite se
realizează printr-o reţea de 46 staţii hidrometrice, 42 staţii pluviometrice şi 6 staţii meteorologice

8
(Fig. 4). Staţiile meteorologice din bazin sunt: Poiana Stampei, Retiţis-Călimani, Vatra Dornei,
Rarău, Ceahlău-Sat, Ceahlău-Vf Toaca. Pe o suprafaţă de bazin hidrografic de 7039 km²
funcţionează un număr de 46 staţii hidrometrice, ceea ce înseamnă că suprafaţa medie pentru care se
face monitorizarea hidrometeorologică este de 153 km². Acest lucru permite o investigare
corespunzătoare a proceselor de formare şi evoluţie a scurgerii în condiţiile geoecologice foarte
diferenţiate ale zonei.

Figura 4. Schema de amenajare hidroenergetică a râului Bistrița (după Administrația Bazinală de


Apă Siret, 2014)

4.1. Apele subterane

Bogăția în ape subterane a unui teritoriu este dată de posibilitățile de alimentare, respectiv
cantitatea de precipitații căzute și de condițiile de cantonare în depozitele geologice, respectiv de
permeabilitate și porozitatea rocilor. În bazinul hidrografic al râului Bistrița au fost identificate 4
corpuri de ape subterane: corpul ROSI01 – Cârlibaba; corpul ROSI02 – Depresiunea Dornei; corpul
ROSI03 – Lunca Siretului și afluenții săi; și corpul ROSI04 – Munții Hăghimaș (RO – România, SI
– Siret, 01, 02, 03, 04 – numerotarea corpurilor de apă).

9
În bazinul hidrografic al Bistriței cantitățile de precipitații sunt bogate și pot asigura o
alimentare bună a pânzelor de apă subterană. Rocile prezintă o diversitate mare astfel încât există
resurse de ape subterane importante cantonate la adâncimi variabile, roci și structuri diferite.
Culmile montane sunt alcătuite din roci masive, adesea afectate de diaclaze și numeroase fisuri și
crăpături, precum și de existența unei scoarțe de alterare destul de dezvoltată. În văi și depresiuni
există depozite de roci acumulative sau detritice (Fig. 5).

Figura 5. Corpurile de apă subterană din bazinul hidrografic al râului Bistrița


(după Administraţia Bazinală de Apă Siret, 2015)

4.2. Apele de suprafață

Rețeaua hidrografică Rețeaua hidrografică se formează ca efect al evoluției scurgerii.


Lungimea și densitatea cursurilor de apă, suprafețele subbazinelor hidrografice, elementele de
morfometrie ale albiilor și multe alte caracteristici sunt în strânsă legătură cu cantitățile de
precipitații care cad pe suprafața terestră și cu particularitățile morfologice ale reliefului. De
asemenea, un rol important în evoluția scurgerii îl au structura și alcătuirea geologică, vegetația și
10
solurile. La rândul său rețeaua hidrografică reprezintă o condiție pentru modul de manifestare al
regimului scurgerii, astfel încât dimensiunile și particularitățile morfometrice ale albiilor minore și
majore sunt strâns dependente de regim. Principalul curs de apă al bazinului hidrografic este
Bistrița, iar acesta are o serie de afluenți deosebit de importanți: Cârlibaba, Dorna, Neagra Șarului,
Bărnărel, Neagra Broșteni, Borca, Sabasa, Farcaşa, Bolătău, Bistricioara, Bicaz, Tarcău, Cuejdiu,
Cracău, Români, Trebeş etc (Fig. 6).

Figura 6. Schema sinoptică – Bazin hidrografic Bistrița


(după Administrația Bazinală de Apă Siret, Bacău, 2015)

Bistriţa este cel mai mare râu din Carpații Orientali și afluentul cu debitul cel mai mare al
Siretului. Datorită amenajărilor hidroenergetice reprezintă un model de valorificare hidrografică
raţională. Râul izvorăște de pe versantul nordic al Munţilor Rodnei, din unirea Bistricioarei şi
Putredei, cel din urmă fiind considerat drept izvor atât din punct de vedere geomorfologic, cât și
hidrologic. Sectorul superior, de până la confluența cu Dorna, poartă denumirea de Bistrița Aurie,
datorită prezenței unor sedimente care conțin nisipuri aurifere, exploatate în trecut. Afluenţii
11
Bistriţei Aurii au o uşoară asimetrie spre stânga. În zona de izvoare, se găsesc Vulcănescu şi Şesul
din stânga şi Bila din dreapta. Lala se varsă în Bistriţa Aurie imediat în aval de defileul Rusăi,
defileu delimitat de Rusa în amonte, din dreapta, şi de Ţibău în aval, din stânga. Țibăul este
considerat cel mai mare afluent pe acest sector. Tot afluent de stânga este și Cârlibaba, care
izvorăşte din apropierea Tomnatecului. De aici, în aval, dintre afluenţii de pe dreapta ai Bistriţei
Aurii pot fi amintiți: Izvorul Gândacului, Diaca, Humorul, Pârâul Rece (în aval Defileul Ciocăneşti)
şi Ciotina, iar din stânga pe: Valea Stînei şi Argestrul. Primul afluent al Bistriţei în depresiunea
Dornelor este Dorna, care își are izvoarele în munții Bîrgăului şi în munții Călimani. Partea estică a
depresiunii este drenată de un alt râu care izvorăște tot din Călimani, de Neagra Şarului. Acesta se
varsă în Bistriţa în aval de Vatra Dornei.

Înainte de defileul de la Zugreni, Bistriţa mai primeşte aportul afluenților: Ortoaia şi Osoi
din dreapta şi Rusca, Chiril din stânga. La Crucea, la intrare în defileu, Bistriţa primeşte încă doi
afluenți: Crucea din stânga şi Bîrnărelul din dreapta. În aval de Toance, Bistrița primește următorii
afluenți: din stânga Holda, Holdiţa şi Cotârgaşi, iar din dreapta Bârnaru, Găboaia şi Neagra cu
afluentul său dinspre Pasul Păltiniş – Negrişoara. În zona flişului cretacic, Bistrița primește afluenți
de pe ambele maluri, cum sunt: Pietroasa, Sabasa şi Farcaşa din stânga şi Borca şi Stejaru din
dreapta. În aval, în flişul cretacic-paleogen, datorită durității diferite a rocilor, eroziunea selectivă a
dus la lărgirea văii și s-au creat condiții pentru construcția lacului de acumulare cu barajul la Izvoru
Muntelui. În partea nordică a lacului se varsă afluenți cu dimensiuni mai mici, cum sunt: Bolătăul,
Buba, pârâul Rotarului, Hangu, Buhalniţa şi Potocilor. Din sud se varsă în lac cel mai mare afluent
al Bistriţei, Bistricioara, apoi Schitu, Răpciuni, Tiflicul, Izvorul şi Secul.

Bistricioara îşi are obârşia la înălţimea de 1350 m pe versantul estic al Munţilor Călimani,
în nordul vârfului Măgura (1050 m). De la izvoare la vărsare Bistricioara este alimentată de: o serie
de afluenţi mai mici, cum sunt Borcutul, Şeştinii, Răchitişul Mare, Muncelul, Seaca, care drenează
depresiunea Borsecului; și, în aval de Valea Vinului, de o serie de afluenţi mai mari din dreapta,
cum sunt: Corbu, Asodul, Putna cu Rezu Mare, Pinticul și din stânga, Barasăul, Prisăcani, Brad,
Grinţieş şi Grinţieşul Mic. În aval de lacul Izvoru Muntelui toate condiţiile naturale s-au schimbat.
Se formează un curs mic din izvoarele din jurul barajului, care se menţine până la Pângăraţi, unde
revin debitele de apă dinspre hidrocentrală, în aval de Straja. Până la Straja Bistriţa mai primeşte
încă trei afluenţi importanți de dreapta: Izvorul Muntelui, care izvorăște din masivul calcaros
Ceahlău (1904 m); Bicazul, care izvorăşte din Lacul Roşu, lac de vale format în urma prăbuşirii
materialelor de versanţi de sub Piatra Ghilcoşului (1384 m) spre poalele Suhardului (1589 m); şi
Tarcăul, care izvorăște de sub vârful Grindușul (1662 m) la 1400 m altitudine.

12
În aval, în bazinetul de eroziune Stejaru – Piatra Neamţ, se află: lacul de acumulare de la
Pângăraţi terminat în 1964, lacul de acumulare de la Vaduri terminat în 1966 şi lacul de acumulare
de la Piatra Neamţ. În depresiune Bistriţa primeşte următorii afluenți: din partea stângă Pângăraţiul,
Pângărăciorul şi Cuejdiul, iar din dreapta dinspre Munţii Geamănei, Oanţul, Secu Vaduri, Agârcia
şi Doamna. Până la poarta de la Iteşti (1,75 km lăţime) şi în depresiunea intracolinară a Siretului se
află încă patru lacuri de acumulare: lacul de la Racova terminat în 1965; lacul Gârleni dat în
funcţiune în 1965; lacul Bacău I şi lacul Bacău II, ambele puse în funcţiune în 1966.

În aval de Piatra Neamţ, de pe malul drept, Bistriţa primeşte aport de la o serie de afluenți
destul de importanţi. Din dreapta, dinspre Geamăna: Valea Calului, Iapa, Mesteacăn, Nechit, Buda,
Trebeş şi Negel. Şirul afluenţilor din stânga, în aval de Piatra Neamţ, începe cu Cracăul izvorât din
culmea Stânişoarei, după care în aval de Cracău, Bistriţa primeşte încă o serie de afluenţi de podiş,
cum sunt Cîlneşul, Dorneşti, Români, Leţcana, Racova, Valea Rea.

4.3. Regimul scurgerii

Regimul scurgerii apei râului Bistrița și a afluenților din bazinul său hidrografic, depind
strict de sursele de alimentare și este tipic montan. Pentru a face o analiză a regimului scurgerii sunt
luate în considerare mai multe stații hidrometrice, atât de pe cursul principal, cât și pe afluenți.
Sursa principală de alimentare a scurgerii apei o constituie precipitațiile lichide și topirea stratului
de zăpadă. În zonele cele mai înalte de pe cursurile superioare ale râurilor (munții Rodnei, Suhard,
Giumalău – Pietrosul) predomină tipul de alimentare nivopluvial, iar în restul bazinului, tipul
pluvionival. Apele subterane aduc un aport de cca 30%.

Sunt prezentate valorile scurgerii medii multianuale de la stațiile hidrometrice și o serie de


elemente caracteristice: suprafața bazinului hidrografic aferent, altitudinea medie etc. (Tabel 3).

Vara scurgerea se menține bogată (24,5 – 28,4% din volumul anual) datorită cantităților
mari de precipitații care cad în acest sezon. Începând cu luna august scurgerea lunară scade mult
(6,9 – 11,8%) și această scădere continuă pe tot parcursul toamnei: septembrie (6,8 – 7,9%),
octombrie (3,8 – 6,8%) și noiembrie (3,4 – 6,7%). Iarna procentele sunt din ce în ce mai mici. În
ansamblu se poate vorbi de o scurgere bogată, cu debite specifice mai mari de 10 l/sec/km2.

Tabel 3. Scurgerea medie anuală în bazinul hidrografic al râului Bistrița

13
Bazinul hidrografic al râului Bistrița se încadrează, dacă luăm în calcul regimul hidric, în
tipul de regim carpatic, mai exact în subtipul carpatic estic. Acesta se remarcă prin ape mari de
primăvară-vară, cu alimentare pluvială moderată. Viiturile din august au o frecvență de 30-40%.
Apele mici au o durată lungă în perioada rece a anului, când se produc și cele mai mici debite
lichide.

BIBLOGRAFIE

Gianina Maria Cojoc, 2016. ANALIZA REGIMULUI HIDROLOGIC AL RAULUI


BISTRITA IN CONTEXTUL AMENAJARILOR HIDROTEHNICE, Universitatea Alexandru Ioan
Cuza.

https://www.researchgate.net/figure/Schema-de-amenajare-hidroenergetica-a-raului-Bistrita-
dupa-Administratia-Bazinala-de-Apa_fig2_311415088?_sg=FwXTRqP_zJJCjyx2uEXRIZtHF9-
6oNWgbZdOGSwRATnHGe26nUY8_GyOTdX5Nq43shcDMLsM2NYlGI3tJm079g

https://ro.wikipedia.org/wiki/Râul_Bistrița,_Siret

14