Imunitatea și sănătatea

Imunitatea organismului sau sistemul imunitar cuprinde mecanismele de aparare ale

organismului fata de agentii patogeni − virusuri, bacterii, fungi, radiatii, substante toxice,
medicamente. Daca agentii patogeni sunt in cantitati mici, sistemul imunitar face fata
atacului. Exista insa si situatii cand sistemul imunitar este depasit, este slabit si are nevoie
de ajutor pentru a face fata agentilor patogeni. Imunitatea organismului este o retea
complexa, compusa din organe limfoide (timusul, maduva osoasa, splina, ganglionii
limfatici, apendicele, amigdalele), celule si molecule.
Atunci cand organismul este atacat de agenti patogeni (numiti si antigeni), sistemul
imunitar secreta anticorpi (imunoglobuline), care lupta cu substantele straine. Sistemul
imunitar face distinctie intre propriu (self) si strain (nonself). Oasele, muschii, tesuturile
sunt structuri proprii, care sunt acceptate de sistemul nostru imunitar. Substantele straine –
virusuri, bacterii, fungi, substante toxice – sunt respinse intotdeauna de imunitatea
organismului. Specialistii vorbesc despre imunitate innascuta si imunitate dobandita.
Imunitatea innascuta este mostenita de la parinti si nu mai poate fi influentata pana la
sfarsitul vietii. Imunitatea dobandita poate fi sustinuta si modelata prin contactul cu un
antigen, prin vaccinare, prin dieta. Asupra imunitatii dobandite actioneaza si ColonHelp, un
produs 100% natural care stimuleaza mecanismele de aparare ale organismului.

Toate organismele vii dispun de un astfel de sistem de apărare, dar sistemul imunitar
este cu atât mai complex cu cât organismul considerat este mai sus situat pe scara evoluției
biologice. La vertebrate acest sistem s-a perfecționat, devenind mai complex, acționând mai
diferențiat și mai eficace. În mod normal, sistemul imunitar caută îndepărtarea sau
distrugerea corpurilor străine nesănătose sau nefavorabile sănătății sale, pătrunse în
organism (agenți patogeni), cât și distrugerea unor structuri proprii dăunătoare, alterate.
Agenții patogeni care pot pătrunde în organism, generând reacții ale sistemului imunitar,
pot fi: substanțe biologice (toxine, veninuri), organisme infracelulare (virusuri), organisme
monocelulare (bacterii, ciuperci microscopice, protozoare) sau organisme pluricelulare
(viermi paraziți). Structurile proprii cu modificări anormale, care sunt recunoscute și
distruse de sistemul imunitar, includ celule tumorale, celule cu defecte sau moarte. Zilnic,
sistemul imunitar este nevoit sa apere organismul impotriva a numerosi agenti patogeni.
Riscurile de imbolnavire sunt amplificate de supraaglomerarile urbane, expunerea la
virusuri si bacterii, poluare, alimentatie saraca in substante nutritive etc. In plus, venirea
sezonului rece creste atacurile la care este supus organismul nostru, ceea ce il face mai
vulnerabil. In special copii si tinerii se pot imbolnavi in timpul anului scolar, chiar si dupa
ce sistemul imunitar a ajuns la o maturitate deplina, deoarece sunt mult mai frecvent expusi
epidemiilor sezoniere care apar in continuare.
 Există mai multe tipuri de imunitate:

1.Imunitatea înnăscută nespecifică este reprezentată de totalitatea structurilor și

mecanismelor cu rol protector (tegumente, mucoase, enzime secretate exocrin precum
lizozimul din salivă, sucul gastric cu pH acid) precum și de temperatura corpului,
concentrația mare a oxigenului în alveolele pulmonare (100 mmHg) care conferă protecție
împotriva colonizării tractului respirator cu organisme anaerobe, nivelul cortizolemiei care
controlează răspunsul inflamator și rezistența la infecții, macrofagele circulante, secreția de
mucus și alte structuri. Acest tip de imunitate conferă caracterul de barieră împotriva
colonizării tegumentelor, tractului respirator, digestiv, genital, urinar cu agenți patogeni
nespecifici. Este o imunitate naturală, cu care organismul respectiv se naște și este
caracteristică tuturor indivizilor aparținând respectivei specii. Mecanismele imunității
înnăscute nespecifice intervin pătrunderii, supraviețuirii și multiplicării agentului patogen în
organism.

2. Imunitatea înnăscută specifică este reprezentată de rezistența organismului față de

infecția cu anumiți agenți patogeni specifici, rezistență cu care organismul respectiv se
naște.

3. Imunitatea dobândită este tipul de imunitate care conferă organismului o rezistență

specifică față de un anumit agent microbian. Există mai multe tipuri de imunitate dobândită.

Tipuri de imunitate dobândită

Rezistența contra unui agent patogen poate fi căpătată activ, fiind numită imunitate
dobândită natural în mod activ, organsimul căpătând rezistență față de un anumit agent
microbian după ce a dezvoltat boala și s-a vindecat prin fabricarea de anticorpi anti-agentul
microbian respectiv, anticorpi care persistă timp îndelungat prevenind o eventuală
reîmbolnăvire. Un exemplu sunt bolile copilăriei, care odată declanșate și vindecate nu vor
mai fi contactate ulterior din cauza faptului că organismul a dobândit imunitate naturală
prin fabricarea de anticorpi împotriva agenților microbieni respectivi (oreion, varicelă,
rubeolă, rujeolă etc.). Acest tip de imunitate poate funcționa timp de luni, ani sau toată
viața, deoarece limfocitele devoltă o memorie imunologică și la un nou contact cu același
antigen vor reacționa având ca rezultat blocarea dezvoltării infecției.

Imunitatea dobândită natural în mod pasiv (imunitate naturală pasivă) este cea dezvoltată
prin pasajul transplacentar al anticorpilor de la mamă la făt în timpul sarcinii, precum și de
pasajul imunoglobulinei A secretorii de la mamă la făt prin laptele matern în timpul
alăptării.
Imunitatea dobândită artificial în mod activ se capătă prin vaccinare, caz în care
organismul primește o doză mică de agenți microbieni inactivați care vor declanșa un
răspuns imun finalizat prin sinteza de anticorpi specifici anti agentul patogen cu care s-a
realizat vaccinarea. Imunitatea post-vaccin se realizează lent, în 2-3 săptămâni și are o
durată variabilă, în funcție de tipul de vaccin care s-a folosit. Vaccinarea este o metodă
profilactică de provenire a anumitor infecții mai ales în anotimpurile specifice dezvoltării
afecțiunilor respective precum gripă sau în zone endemice pentru anumite afecțiuni, cum
este România pentru tuberculoză.

Imunitatea dobândită artificial în mod pasiv se numește și serumizare și constă în

administrarea unor preparate biologice numite seruri imune, care conțin anticorpi specifici
unei boli elaborați de un alt organism, anticorpi care vor fi transferați apoi organismului
care urmează să fie imunizat cu serul respectiv prelevat de la organismul care a fabricat
anticorpii. Acest tip de imunitate se instalează foarte rapid, în maximum 1-2 ore dar durează
și foarte puțin (30 de zile). Scopul folosirii serurilor imune este profilactic, la organismele
cu risc mare de infectare sau terapeutic, la organismele bolnave.