Capitolul 8: Retele

Capitol Introducere
8.1

8.1

Explicarea principiilor retelisticii

8.1.1

Definirea retelelor de calculatoare

8.1.2

Explicarea beneficiilor retelisticii

8.2

Descrierea tipurilor de retele

8.2.1

Descrierea unei retele locale (LAN)

8.2.2

Descrierea unei retele de mare intindere (WAN)

8.2.3

Descrierea unei retele fara fir (WLAN)

8.2.4

Explicarea retelelor de tip peer-to-peer (P2P)

8.2.5

Explicarea retelelor de tip client/server

8.3

Descrierea conceptelor si a tehnologiilor de baza in retelistica

8.3.1

Explicarea conceptelor de latime de banda si transmisie de date

8.3.2

Descrierea adresarii IP

8.3.3

Definirea DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol)

8.3.4

Descrierea protocoalelor si a aplicatiilor folosite pe Internet

8.3.5

Definirea ICMP

8.4

Descrierea componentelor fizice ale unei retele

8.4.1

Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor echipamentelor de retea

8.4.2

Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor cablurilor de retea frecvent utilizate

8.5

Descrierea topologiilor si a arhitecturilor folosite in retelele locale de calculatoare

8.5.1

Descrierea topologiilor pentru LAN

8.5.2

Descrierea arhitecturilor pentru LAN

8.6

8.6

Identificarea organizatiilor de standardizare

8.7

8.7

Identificarea standardelor Ethernet

8.7.1

Explicarea standardelor Ethernet pentru retele cu cabluri

8.7.2

Explicarea standardelor Ethernet pentru retele fara fir

8.8

Explicarea modelelor de date OSI si TCP/IP

8.8.1

Definirea modelului TCP/IP

8.8.2

Definirea modelului OSI

8.8.3

Compararea modelului OSI cu modelul TCP/IP

8.9

Descrierea modului de configurare a unei placi de retea si a unui modem

8.9.1

Instalarea sau actualizarea driver-ului unei placi de retea

8.9.2

Conectarea unui calculator la o retea existenta

8.9.3

Descrierea instalarii unui modem

8.2

8.3

8.4

8.5

8.8

8.9

8.10 8.10

Identificarea numelor, scopurilor si caracteristicilor altor tehnologii folosite pentru stabilirea conectivitatii

8.10.1

Descrierea tehnologiei telefonice

8.10.2

Definirea comunicatiei peste infrastructura de electricitate

8.10.3

Definirea termenului broadband

8.10.4

Definirea VoIP (Voice over IP)

8.11 8.11

Identificarea si aplicarea tehnicilor obisnuite de intretinere preventiva pentru retele

8.12 8.12

Depanarea unei retele

8.12.1

Trecerea in revista a procesului de depanare

8.12.2

Identificarea problemelor uzuale si a solutiilor in retelele de calculatoare

Capitol Rezumat

8.0 Introducere
Acest capitol ofera o privire de ansamblu asupra principiilor, standardelor si scopurilor unei
retele. Urmatoarele tipuri de retele vor fi discutate in acest capitol:

Retea locala (LAN)

Retea de mare intindere (WAN)

Retea fara fir (WLAN)

Diferitele tipuri de topologii, protocoale si modele logice, cat si hardware-ul necesar pentru
a crea o retea vor fi expuse in acest capitol. Vor fi acoperite subiecte de configurare,
depanare si intretinere preventiva. De asemenea veti invata despre software-ul folosit in
retea, metode de comunicare si relatii hardware.
Dupa parcurgerea acestui capitol, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:

Explicarea principiilor retelisticii.

Descrierea tipurilor de retele.

Descrierea conceptelor si a tehnologiilor de baza in retelistica.

Descrierea componentelor fizice ale unei retele.

Descrierea topologiilor si a arhitecturilor folosite in retelele locale de calculatoare.

Identificarea organizatiilor de standardizare.

Identificarea standardelor Ethernet.

Explicarea modelelor de date OSI si TCP/IP.

Descrierea modului de configurare a unei placi de retea si a unui modem.

Identificarea numelor, scopurilor si caracteristicilor altor tehnologii folosite pentru

stabilirea conectivitatii.

Identificarea si aplicarea tehnicilor obisnuite de intretinere preventiva pentru retele.

Depanarea unei retele.

8.1 Explicarea principiilor retelisticii

Retelele sunt sisteme constituite din legaturi. Site-urile web care permit indivizilor sa se
conecteze la paginile altor utilizatori se numesc site-uri de retele sociale. Un set de idei
inrudite poate fi numit o retea conceptuala. Conexiunile pe care dumneavoastra le aveti cu
toti prietenii dumneavoastra pot fi numite reteaua dumneavoastra personala.
Urmatoarele retele sunt folosite zilnic:

Sistemul postal

Sistemul telefonic

Sistemul de transport public

Reteaua de calculatoare a unei companii

Internetul

Calculatoarele pot fi conectate in retele pentru a partaja date si resurse. O retea poate fi
foarte simpla, formata din doua calculatoare conectate printr-un singur cablu sau poate fi
complexa, formata din sute de calculatoare conectate la echipamente care controleaza fluxul
informatiei. Retelele de date convergente pot include calculatoare obisnuite, cum ar fi PC2

urile si serverele, precum si echipamente cu functii mai specifice, incluzand imprimante,

telefoane, televizoare si console de jocuri.
Toate retelele de date, voce, video si cele convergente partajeaza informatii si folosesc
diferite metode pentru a directiona fluxul acestora. Informatia dintr-o retea se deplaseaza
dintr-un loc in altul, uneori urmand cai diferite pentru a ajunge la destinatia dorita.
Sistemul de transport public este similar unei retele de date. Masinile, camioanele si alte
vehicule reprezinta mesajele care circula prin retea. Fiecare sofer defineste un punct de
plecare (sursa) si un punct de sosire (destinatie). In interiorul sistemului exista reguli, cum ar
fi indicatoarele stop si semafoarele care controleaza fluxul de la sursa la destinatie.
Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:

Definirea retelelor de calculatoare.

Explicarea beneficiilor retelisticii.

8.1

Explicarea principiilor retelisticii

8.1.1

Definirea retelelor de calculatoare

O retea de calculatoare este o colectie de statii conectate prin echipamente de retea. O statie
este orice echipament care trimite sau primeste informatii intr-o retea. Perifericele sunt
echipamentele care sunt conectate la statii. Unele echipamente pot avea rol de statii sau de
periferice. De exemplu, o imprimanta conectata la laptopul dumneavoastra care este in retea
are rol de periferic. Daca imprimanta este conectata direct la un echipament de retea, de
exemplu un hub, switch sau router, are rolul unei statii.
Retelele de calculatoare sunt folosite la nivel global in companii, acasa, in scoli si agentii
guvernamentale. Multe din aceste retele sunt interconectate prin Internet.
Mai multe tipuri de echipamente diferite se pot conecta la o retea:

Calculatoare desktop

Laptop-uri

Imprimante

Scannere

PDA-uri

Smartphone-uri

Servere de fisiere/imprimare

O retea poate partaja diverse tipuri de resurse:

Servicii, cum ar fi printarea sau scanarea

Spatiu de stocare pe echipamente externe, cum ar fi hard disk-uri sau discuri optice.

Aplicatii, cum ar fi bazele de date

Puteti folosi retelele pentru a accesa informatii stocate pe alte calculatoare, pentru a imprima
documente folosind imprimante partajate sau pentru a sincroniza calendarul intre
calculatorul si Smartphone-ul dumneavoastra.
Echipamentele de retea sunt interconectate folosind o varietate de conexiuni:

Conexiune prin cupru Foloseste semnale electrice pentru a transmite date intre
echipamente

Conexiune prin fibra optica Foloseste fire din sticla sau plastic, denumite si fibre,
pentru a transporta informatie sub forma de impulsuri luminoase
3

Conexiune fara fir (Wireless) Foloseste semnale radio, tehnologie infrarosu (laser)
sau transmisii prin satelit

8.1

Explicarea principiilor retelisticii

8.1.2

Explicarea beneficiilor retelisticii

Beneficiile calculatoarelor si ale altor echipamente aflate intr-o retea includ costuri reduse si
productivitate sporita. In cadrul retelelor, resursele pot fi partajate, ceea ce implica reducerea
duplicarii si a coruptiei datelor.
Este nevoie de mai putine echipamente periferice
Figura 1 prezinta faptul ca multe echipamente pot fi conectate la o retea. Nu este nevoie de
cate o imprimanta, scanner sau echipament de backup pentru fiecare calculator din retea.
Mai multe imprimante pot fi plasate intr-o locatie centrala si apoi partajate intre utilizatorii
retelei. Toti utilizatorii trimit documente de imprimat catre serverul central de imprimare
care administreaza cererile. Serverul de imprimare poate distribui cererile catre mai multe
imprimante sau le poate pastra intr-o coada pe cele care au nevoie de o anumita imprimanta.
Posibilitati sporite de comunicare
Retelele ofera diverse unelte de colaborare care pot fi folosite de diferiti utilizatori pentru a
comunica unii cu altii. Uneltele de colaborare online includ e-mail, forumuri si chaturi, voce
si video, mesagerie instanta. Folosind aceste instrumente, utilizatorii pot comunica cu
prietenii, familia si colegii.
Evitarea duplicarii si coruperii fisierelor
Un server administreaza resursele din retea. Serverele stocheaza date si le partajeaza cu
utilizatorii dintr-o retea. Datele confidentiale pot fi protejate si partajate numai cu utilizatorii
care au permisiunea de a accesa acele date. Software pentru urmarirea documentelor poate fi
folosit pentru a preveni suprascrierea sau modificarea fisierelor care sunt accesate si de mai
multi utilizatori simultan.
Costuri mai mici de licentiere
Licentele pentru aplicatii pot avea costuri ridicate pentru calculatoare individuale. Multi
producatori software ofera licente pentru retele, care pot reduce dramatic costurile. Aceasta
licenta de retea permite unui grup de persoane sau unei intregi organizatii sa foloseasca
aplicatia platind o singura taxa.
Administrare centralizata
Administrarea centralizata reduce numarul de persoane de care este nevoie pentru a
administra echipamentele si datele din retea, reducand timpul si costurile companiei. Nu este
nevoie ca utilizatorii individuali ai retelei sa isi administreze datele si echipamentele. Un
administrator poate controla datele, echipamentele si permisiunile utilizatorilor din retea.
Realizarea backup-ului datelor este mai usorara deoarece acestea sunt stocate intr-o locatie
centrala.
Conservarea resurselor
Procesarea datelor poate fi distribuita pe mai multe calculatoare pentru a evita cazul in care
un calculator este supraaglomerat cu taskurile de procesare.
8.2 Descrierea tipurilor de retele
Retelele de date evolueaza continuu in ceea ce priveste complexitatea, gradul de utilizare si
proiectarea. Pentru a discuta despre retele, diferitelor tipuri de retele li se asociaza nume
diferite. O retea de calculatoare este identificata prin urmatoarele caracteristici specifice:
Raza de acoperire
Modul de stocare a datelor
Modul de administrare a resursele
4

Modul de organizare a retelei

Tipul de echipamente de retea folosite
Mediul folosit pentru conectarea echipamentelor
Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:
Descrierea unei retele locale (LAN).
Descrierea unei retele de mare intindere (WAN).
Descrierea unei retele fara fir (WLAN).
Explicarea conceptului de retele peer-to-peer (P2P).
Explicarea conceptului de retele client/server.
8.2
Descrierea tipurilor de retele

8.2.1

Descrierea unei retele locale (LAN)

O retea locala (LAN) se refera la un grup de echipamente interconectate care se afla sub o
administrare comuna. In trecut, retelele locale erau considerate retele mici care existau intr-o
singura locatie fizica. Desi retelele locale pot fi mici, de exemplu o retea instalata acasa sau
intr-un birou mic, in timp definitia unui LAN a evoluat pentru a include si retelele locale
interconectate formate din sute de dispozitive instalate in mai multe cladiri si locatii.
Lucrul important ce trebuie retinut este ca toate retelele locale dintr-un LAN se afla sub
aceeasi administrare care controleaza securitatea si politicile de control al accesului care
sunt aplicate in acea retea. In acest context, cuvantul "local" din "retea locala" se refera mai
degraba la controlul local consecvent decat la apropierea fizica intre echipamente.
Echipamentele dintr-o retea locala pot fi apropiate fizic dar acest lucru nu este o cerinta
efectiva.
8.2

Descrierea tipurilor de retele

8.2.2 Descrierea unei retele de mare intindere (WAN)
Retelele de mare intindere (WAN-uri) conecteaza retele locale (LAN-uri) aflate in locatii
geografice separate. Cel mai simplu exemplu de WAN este Internetul. Internetul este o retea
WAN de mari dimensiuni care este formata din milioane de retele locale interconectate.
Furnizorii de servicii de telecomunicatii (Telecommunications service providers - TSP) sunt
utilizati pentru a interconecta aceste retele aflate in locuri diferite.

8.2

Descrierea tipurilor de retele

8.2.3 Descrierea unei retele fara fir (WLAN)
Intr-o retea locala traditionala, echipamentele sunt conectate folosind cablu de cupru. In
unele medii, e posibil ca instalarea cablurilor de cupru sa nu fie practica sau sa fie chiar
imposibila. In aceste situatii, sunt utilizate dispozitive wireless pentru a transmite si a primi
date folosind unde radio. Aceste retele se numesc retele fara fir (Wireless LANs - WLANs).
Ca si intr-o retea locala, intr-un WLAN se pot partaja resurse cum ar fi fisiere si imprimante
si se poate accesa Internetul.
Intr-un WLAN, echipamentele wireless se conecteaza la puncte de acces din zona lor.
Punctele de acces sunt de obicei conectate la retea folosind cabluri de cupru. In loc sa fie
nevoie de cabluri de cupru pentru toate statiile din retea, doar punctul de acces wireless este
conectat la reteaua cu cablare de cupru. Raza de acoperire pentru un WLAN poate fi mica si
limitata la o camera sau poate fi mai mare.

8.2

Descrierea tipurilor de retele

8.2.4 Explicarea retelelor de tip peer-to-peer (P2P)
Intr-o retea peer-to-peer, echipamentele sunt conectate direct unele la altele fara alte
dispozitive de retea intre ele. In acest tip de retea, fiecare echipament are capabilitati si
responsabilitati. Utilizatorii individuali sunt responsabili de resursele personale si pot decide
ce date si echipamente partajeaza. Deoarece utilizatorii individuali sunt responsabili cu
resursele calculatoarelor lor, nu exista un punct central de control si administrare in retea.
Retelele peer-to-peer functioneaza cel mai bine in medii care au pana la zece calculatoare.
Deoarece utilizatorii individuali isi controleaza calculatoarele, nu este necesara angajarea
unui administrator de retea.
Retelele peer-to-peer au mai multe dezavantaje:

Nu exista o administrare centralizata a retelei ceea ce ingreuneaza determinarea

persoanei care controleaza resursele din retea.

Nu exista securitate centralizata. Fiecare calculator trebuie sa foloseasca masuri de

securitate pentru protectia datelor.

Cu cat numarul de calculatoare conectate creste, devine din ce in ce mai dificila si

complexa administrarea retelei.

Nu exista stocare centralizata a datelor. Trebuie mentinute backup-uri separate ale

datelor. Responsabilitatea cade in sarcina utilizatorilor individuali.

Retele peer-to-peer exista in cadrul retelelor actuale de dimensiuni mai mari. Chiar si intr-o
retea mai mare, utilizatorii pot partaja resurse direct cu alti utilizatori fara a folosi un server
dedicat. Acasa, puteti organiza o retea peer-to-peer daca aveti mai multe calculatoare. Puteti
partaja fisiera cu alte calculatoare, puteti trimite mesaje intre calculatoare si puteti imprima
documente folosind o imprimanta partajata.

8.2

Descrierea tipurilor de retele

8.2.5 Explicarea retelelor de tip client/server
Intr-o retea client/server, clientul cere informatii si servicii din partea serverului. Serverul
ofera clientului informatiile sau serviciile solicitate. Serverele dintr-o astfel de retea
realizeaza de obicei diverse procesari pentru masinile client - de exemplu, cautarea intr-o
7

baza de date inainte de a trimite clientului inregistrarile cerute.

Un exemplu de retea client/server il constituie mediul corporatist in care angajatii folosesc
serverul de e-mail al companiei pentru a trimite, primi si stoca e-mailuri. Clientul de e-mail
de pe calculatorul unui angajat trimite o cerere catre server pentru a descarca eventualele emailuri necitite. Serverul raspunde trimitand e-mailurile solicitate catre client.
Intr-un model client/server, serverele sunt intretinute de catre administratori de retea.
Backup-urile de date si masurile de securitate sunt implementate de administratorul de retea.
Administratorul de retea controleaza de asemenea accesul utilizatorilor la resursele din retea.
Toate datele dintr-o retea sunt stocate pe un server centralizat de fisiere. Imprimantele
partajate din retea sunt de asemenea administrate de un server centralizat de imprimare.
Utilizatorii retelei care detin drepturile de acces necesare pot accesa atat datele cat si
imprimantele partajate. Fiecare utilizator trebuie sa aiba un nume si o parola autorizate
pentru a avea acces la resursele retelei pe care au permisiunea sa le foloseasca.
Pentru protectia datelor, administratorul trebuie sa realizeze un backup de rutina al tuturor
fisierelor de pe servere. Astfel, daca unul din calculatoare se strica sau datele sunt pierdute,
administratorul poate cu usurinta sa recupereze datele pe baza unui backup recent.
8.3 Descrierea conceptelor si a tehnologiilor de baza in retelistica
8.3.1 Explicarea conceptelor de latime de banda si transmisie de date
Latimea de banda (bandwidth) reprezinta cantitatea de date care poate fi transmisa
intr-o perioada fixa de timp. Cand datele sunt transmise intr-o retea de calculatoare,
acestea sunt impartite in bucati mai mici numite pachete. Fiecare pachet contine un
header. Headerul reprezinta informatii adaugate la fiecare pachet, incluzand sursa si
destinatia pachetului. De asemenea contine informatii care descriu modul in care vor
fi rearanjate pachetele la destinatie. Latimea de banda determina cantitatea de
informatie care poate fi transmisa.
Latimea de banda este masurata in biti pe secunda si foloseste de obicei urmatoarele
unitati de masura:

bps biti pe secunda

Kbps kilobiti pe secunda

Mbps megabiti pe secunda

NOTA: Un byte contine 8 biti si se noteaza cu un B mare. Un MBps are aproximativ

8 Mbps.
Figura 1 prezinta o analogie intre latimea de banda si o autostrada. In cazul
autostrazii, masinile si camioanele reprezinta date. Numarul de benzi ale autostrazii
reprezinta numarul de masini care pot circula simultan pe autostrada. O autostrada cu
opt benzi poate suporta de patru ori mai multe masini decat o autostrada cu doua
benzi.
O retea suporta trei moduri de transmisie a datelor: simplex, half-duplex sau fullduplex.
Simplex
Simplex, intalnit si sub numele de transmisie unidirectionala, este o singura
transmisie intr-un singur sens. Un exemplu de transmisie simplex este semnalul care
este transmis de catre o statie TV catre televizorul dumneavoastra.
Half-Duplex
Cand datele circula pe rand intr-o anumita directie tipul de transmisie folosit este
half-duplex. Folosind transmisie half-duplex, canalul de comunicatie permite
alternarea conexiunii in doua directii, dar nu simultan. Statiile radio de emisie8

receptie, cum ar fi cele ale politiei sau ale ambulantelor, functioneaza folosind
transmisii half-duplex. Cand apasati butonul microfonului pentru a transmite, nu
auziti persoana de la celalalt capat. Daca ambele persoane incearca sa vorbeasca in
acelasi timp, nici o transmisie nu va ajunge la destinatie.
Full-Duplex
Cand datele pot circula simultan in ambele directii, inseamna ca este folosita o
transmisie full-duplex. Desi datele circula in ambele directii, latimea de banda este
masurata numai intr-o directie. Un cablu de retea care functioneaza in mod fullduplex la o viteza de 100 Mbps are o latime de banda de 100 Mbps.
O conversatie telefonica este un exemplu de comunicatie full-duplex. Ambele
persoane pot vorbi si pot asculta in acelasi timp.
Tehnologiile full-duplex folosite in retelistica cresc performanta retelei deoarece
datele pot fi trimise si primite in acelasi timp. Tehnologiile broadband permit
transmisia simultanta pe acelasi cablu a mai multor semnale. Tehnologiile broadband
ca linia digitala de conexiune (DSL) si cablu folosesc modul full-duplex. Folosind o
conexiune DSL, de exemplu, utilizatorii pot descarca date pe calculator si pot purta o
convorbire telefonica in acelasi timp.

8.3.2 Descrierea adresarii IP

O adresa IP este un numar folosit pentru a identifica un echipament intr-o retea. Fiecare
echipament dintr-o retea trebuie sa aiba o adresa IP unica pentru a putea comunica cu
celelalte echipamente. Dupa cum am notat in prealabil, o statie este un echipament care
trimite sau primeste informatii in retea. Echipamentele de retea sunt dispozitive care
transporta datele in retea si pot fi huburi, switchuri sau routere. Intr-un LAN, fiecare statie si
echipament de retea trebuie sa aiba o adresa IP din cadrul aceleiasi retele pentru a putea
comunica intre ele.
Numele si amprentele unei persoane nu se schimba de obicei. Acestea ofera o eticheta sau
adresa pentru aspectul fizic al persoanei - corpul. Adresa unei persoane, pe de alta parte, este
strans legata de domiciliul sau. Aceasta adresa se poate schimba. Pe o statie, adresa Media
Access Control (MAC- explicata mai jos) este atribuita placii de retea si este denumita
adresa fizica. Adresa fizica nu se schimba, indiferent de locul in care statia este plasata in
cadrul retelei asa cum amprentele raman neschimbate indiferent de unde se duce persoana
respectiva.
Adresa IP este asemanatoare cu adresa postala a unei persoane. Ea este cunoscuta sub
numele de adresa logica deoarece este atribuita pe baza locatiei statiei. Adresa IP, sau adresa
9

de retea, depinde de reteaua locala si este atribuita fiecarei statii de catre administratorul de
retea. Procesul este similar cu atribuirea de catre autoritatile locale a adreselor de strazi pe
baza descrierii logice a orasului sau satului si a cartierului.
Adresa IP este formata din 32 de cifre binare (unu si zero) sau biti. Este dificil pentru
oamenii sa citeasca o adresa IP in forma binara asa ca cei 32 de biti sunt grupati in bucati de
8 biti, numite octeti. O adresa IP, chiar si in acest format grupat, este greu de citit, scris si
tinut minte; astfel, fiecare octet este reprezentat ca valoarea sa zecimala, separat de ceilalti
octeti printr-un punct. Acest format se numeste notatie zecimala cu punct. Cand unei statii i
se configureaza adresa IP, aceasta adresa este scrisa in notatie zecimala, de exemplu
192.168.1.5. Imaginati-va ca ar trebui sa scrieti echivalentul binar pe 32 de biti:
11000000101010000000000100000101. Daca un singur bit este gresit, adresa va fi diferita
si statia nu va putea comunica in retea.
Adresa IP logica de 32 de biti este un tip de adresare ierahica si este compusa din doua parti.
Prima parte identifica reteaua si a doua parte identifica statia din retea. Ambele parti sunt
necesare pentru a obtine o adresa IP valida. De exemplu, daca o statie are adresa IP
192.168.18.57, primii trei octeti, 192.168.18, reprezinta partea de retea a adresei si ultimul
octet, 57, identifica statia. Acest tip de adresare este cunoscut drept adresare ierarhica,
deoarece partea de retea indica reteaua in care se afla fiecare statie. Routerele au nevoie sa
cunoasca doar calea spre fiecare retea, nu locatia fiecarei statii in parte.
Adresele IP sunt impartite in urmatoarele cinci clase:
Clasa A Retele mari, folosite de companii mari si unele tari
Clasa B Retele de dimensiuni medii, folosite de universitati
Clasa C Retele mici, folosite de ISP pentru clientii lor
Clasa D Folosita pentru multicast
Clasa E Folosita pentru testare
Masca de subretea
Masca de subretea este utilizata pentru a indica partea de retea a unei adrese IP. Ca si adresa
IP, masca de subretea este un numar in format zecimal cu punct. De obicei, statiile dintr-o
retea locala folosesc aceeasi masca de subretea. Figura 1 prezinta mastile de subretea
implicite pentru adresele IP ce corespund primelor trei clase:
255.0.0.0 Clasa A, indica faptul ca primul octet al adresei IP este partea de retea
255.255.0.0 Clasa B, indica faptul ca primii doi octeti ai adresei IP reprezinta partea
de retea
255.255.255.0 Clasa C, indica faptul ca primii trei octeti ai adresei IP reprezinta
partea de retea
Daca o organizatie detine o retea de Clasa B dar are nevoie de adrese IP pentru patru LANuri, organizatia va trebui sa imparta Clasa B in patru parti mai mici. Subnetarea reprezinta
impartirea logica a unei retele. Ea ofera mijloacele necesare pentru a imparti o retea, masca
de subretea specificand modul de impartire. Un administrator de retea cu experienta
efectueaza in mod obisnuit subnetarea. Dupa ce schema de subnetare a fost creata, adresele
IP si mastile de subretea corespunzatoare pot fi configurate pe statiile din cele patru LANuri. Aceste abilitati sunt invatate in cursurile Cisco Networking Academy la nivel de CCNA.
Configurare manuala
Intr-o retea cu un numar redus de statii, configurarea manuala a adresei IP a fiecarui
echipament nu este dificila. Un administrator de retea care intelege adresarea IP trebuie sa
aloce adresele si trebuie sa stie cum sa aleaga o adresa valida pentru o anumita retea. Adresa
IP configurata este unica pentru fiecare statie dintr-o retea sau subretea.
Pentru a configura manual o adresa IP pentru a statie, selectati setarile TCP/IP din fereastra
Properties a placii de retea (NIC). Placa de retea este componenta hardware care permite
unui calculator sa se conecteze la retea. Aceasta are o adresa numita adresa Media Access
Control (MAC). In timp ce adresa IP este o adresa logica ce poate fi configurata de
administratorul de retea, adresa MAC este "arsa" sau programata permanent pe placa de
retea la fabricare. Adresa IP a placii de retea poate fi schimbata dar adresa MAC nu se
10

modifica niciodata.
Principala diferenta intre o adresa IP si o adresa MAC este ca adresa MAC este folosita
pentru a transmite cadre in reteaua locala, in timp ce adresa IP este folosita pentru a
transmite cadre in afara retelei locale. Un cadru este un pachet de date, impreuna cu
informatiile de adresa adaugate la inceputul si sfarsitul pachetului inainte de a fi transmis in
retea. Dupa ce un cadru a ajuns in reteaua destinatie, adresa MAC este folosita pentru a
transmite cadrul la statia corespunzatoare din reteaua locala respectiva.
Daca reteaua locala este formata din mai multe calculatoare, configurarea manuala a
adreselor IP pentru fiecare statie din retea poate dura foarte mult si este expusa la erori. In
acest caz, se poate folosi un server Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP) pentru
atribuirea automata a adreselor, simplificand procesul de adresare.

8.3.3 Definirea DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol)

Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP) este un utilitar software folosit pentru
atribuirea dinamica de adrese IP echipamentelor de retea. Acest proces dinamic elimina
nevoia de atribuire manuala a adreselor IP. Un server DHCP poate fi instalat si statiile pot fi
configurate sa obtina in mod automat o adresa IP. Cand un calculator este configurat sa
obtina o adresa IP in mod automat, toate celelalte casute de configuratie pentru adresarea IP
sunt estompate, dupa cum este prezentat in Figura 1. Serverul mentine o lista de adrese IP pe
care le poate atribui si administreaza procesul in asa fel incat fiecare echipament din retea sa
primeasca o adresa unica. Fiecare adresa este pastrata pentru o perioada predeterminata.
Cand aceasta perioada expira, serverul DHCP poate folosi respectiva adresa pentru orice alt
calculator care intra in retea.
Acestea sunt informatiile pe care un server DHCP le poate atribui statiilor:
Adresa IP
Masca de subretea
Default gateway
Valori optionale, cum ar fi adresa serverului Domain Name System (DNS)
Serverul DHCP primeste o cerere de la o statie. Serverul selecteaza o adresa IP si un set de
informatii asociate dintr-o multime de adrese predefinite care sunt pastrate intr-o baza de
date. Odata ce adresa IP este selectata, serverul DHCP ofera aceste valori statiei care a
efectuat cererea. Daca statia accepta oferta, serverul DHCP ii imprumuta adresa IP pentru o
anumita perioada.
Folosirea unui server DHCP simplifica administrarea unei retele pentru ca software-ul tine
evidenta adreselor IP. Configurarea automata a stivei TCP/IP reduce de asemenea
11

posibilitatea de a atribui adrese IP invalide sau duplicate. Inainte ca un calculator din retea sa
se bucure de avantajele serviciului DHCP, calculatorul trebuie sa poate sa gaseasca un astfel
de server in reteaua locala. Un calculator poate fi configurat sa accepte o adresa IP de la un
server DHCP selectand optiunea "Obtain an IP address automatically" in fereastra de
configurare a placii de retea, dupa cum puteti vedea in Figura 2.
Daca un calculator nu poate comunica cu serverul DHCP pentru a obtine o adresa IP,
sistemul de operare Windows va configura automat o adresa IP privata. In cazul in care
calculatorul primeste o adresa IP din plaja 169.254.0.0 169.254.255.255, calculatorul va
putea comunica doar cu alte calculatoare care au adrese din aceeasi clasa. O situatie in care
aceste adrese private sunt utile o reprezinta un laborator unde vreti sa preveniti accesul in
exteriorul retelei. Aceasta optiune a sistemului de operare se numeste adresare automata cu
IP-uri private (Automatic Private IP Addressing - APIPA). APIPA va cere in mod continuu o
adresa IP de la un server DHCP din retea.

8.3.
4

Descrierea protocoalelor si a aplicatiilor folosite in Internet

Un protocol reprezinta un set de reguli. Protocoalele folosite in Internet sunt seturi de reguli
care guverneaza comunicatiile din interiorul si intre calculatoarele unei retele. Specificatiile
protocoalelor definesc formatul mesajelor care sunt trimise si primite. O scrisoare trimisa
prin sistemul postal foloseste de asemenea protocoale. O parte a protocolului specifica
pozitia de pe plic unde trebuie scrisa adresa destinatarului. Daca aceasta adresa este scrisa in
alt loc, scrisoarea nu poate fi livrata.
Sincronizarea este cruciala pentru functionarea unei retele. Protocoalele au nevoie ca
mesajele sa fie livrate in anumite intervale de timp, astfel incat calculatoarele sa nu astepte
nedefinit sosirea unor mesaje care e posibil sa fie pierdute. Astfel, sistemele mentin unul sau
mai multe timere in timpul transmisiei de date. Protocoalele initiaza de asemenea actiuni
alternative daca reteaua nu indeplineste regulile de sincronizare. Multe protocoale reprezinta
de fapt o serie de alte protocoale organizate pe mai multe niveluri. Aceste niveluri depind de
actiunea celorlalte niveluri din serie pentru a functiona corect.
Principalele functii ale protocoalelor sunt urmatoarele:
Identificarea erorilor
Comprimarea datelor
Definirea modului de transmitere a datelor
Adresarea datelor
Deciderea modului de anuntare a trimiterii si primirii datelor
Desi exista multe alte protocoale, Figura 1 prezinta un sumar al celor mai comune
12

protocoale folosite in diverse retele si in Internet.

Pentru a intelege cum functioneaza retelele si Internetul, trebuie sa fiti familiarizati cu cele
mai des folosite protocoale. Aceste protocoale sunt folosite pentru a naviga pe web, pentru a
trimite si primi e-mailuri si pentru a transfera fisiere de date. Veti intalni si alte protocoale in
timp ce veti capata mai multa experienta in IT, dar acestea nu sunt la fel de frecvent folosite
ca protocoalele descrise aici.
In Figura 2, dati click pe numele protocoalelor pentru a afla mai multe detalii despre fiecare.
Cu cat intelegeti mai bine fiecare dintre aceste protocoale, cu atat veti intelege mai bine cum
functioneaza retelele si Internetul.

13

8.3.5 Definirea ICMP

Internet Control Message Protocol (ICMP) este folosit de echipamentele dintr-o retea pentru
a trimite mesaje de control si eroare catre calculatoare si servere. Exista mai multe utilizari
pentru ICMP, cum ar fi anuntarea erorilor de retea, anuntarea congestiei din retea si
depanarea.
Packet internet groper (ping) este folosit pentru a testa conectivitatea intre calculatoare. Ping
este un utilitar in linia de comanda simplu dar foarte folositor utilizat pentru a determina
daca o anumita adresa IP este accesibila. Puteti da ping catre o adresa IP pentru a testa
concectivitatea IP. Pingul functioneaza prin trimiterea unui mesaj ICMP echo request catre
calculatorul destinatar sau catre un echipament din retea. Destinatarul trimite inapoi un
mesaj ICMP echo reply pentru a confirma conectivitatea.
Ping este o unealta de depanare folosita pentru testarea conectivitatii de baza. Parametrii
care pot schimba comportamentul comenzii ping sunt prezentati in Figura 1. Patru mesaje
ICMP echo request (ping) sunt trimise catre calculatorul destinatie. Daca acesta este
accesibil, va raspunde cu patru mesaje ICMP echo reply. Procentul de raspunsuri primite cu
succes va pot ajuta sa va dati seama cat de sigura si accesibila este conexiunea catre
calculatorul destinatie.
De asemenea puteti folosi comanda ping pentru a afla adresa IP a unei statii cand numele
este cunoscut. Daca dati ping catre un website, de exemplu www.cisco.com, dupa cum este
prezentat in Figura 2, este afisata adresa IP a serverului.
Alte mesaje ICMP sunt folosite pentru a anunta pachetele netransmise, date despre o retea IP
care includ adresele IP ale sursei si destinatiei precum si daca un echipament este prea
ocupat ca sa trimita un pachet. Datele, sub forma de pachet, ajung la un router, un
echipament de retea care transmite pachete de date intre retele catre destinatie. Daca routerul
nu stie unde sa trimita pachetul, il va sterge. In acest caz routerul trimite un mesaj ICMP
inapoi la calculatorul sursa pentru a-l informa ca datele au fost sterse. Cand un router devine
foarte ocupat, poate trimite un tip particular de mesaj ICMP catre calculatorul sursa pentru
a-i indica faptul ca ar trebui sa incetineasca transmisia pentru ca reteaua este aglomerata.

14

8.4 Descrierea componentelor fizice ale unei retele

Exista multe echipamente care pot fi folosite intr-o retea pentru a oferi conectivitate.
Echipamentul folosit depinde de cat de multe dispozitive vor fi conectate, de tipul de
conexiune utilizat de acestea si de viteza de operare a lor. Acestea sunt cele mai comune
echipamente intr-o retea:

Calculatoare

Hub-uri

Switch-uri

Rutere
15

Puncte de acces wireless

Componentele fizice ale unei retele sunt necesare pentru a transporta datele intre aceste
echipamente. Caracteristicile mediului determina unde si cum sunt utilizate componentele.
Acestea sunt cele mai utilizate medii de transmisie folosite intr-o retea:

Cablu torsadat

Fibra optica

Unde radio

Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:

Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor echipamentelor de retea.

Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor cablurilor de retea frecvent

utilizate.

8.4.1 Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor echipamentelor de retea

Pentru a face transmisia de date mai scalabila si eficienta decat intr-o retea peer-to-peer,
proiectantii folosesc echipamente de retea specializate cum ar fi hub-uri, switch-uri, rutere si
puncte de acces wireless, pentru a transmite date intre echipamente.
Hub-uri
Hub-urile, prezentate in Figura 1, sunt echipamente care extind raza unei retele, primind
date pe un port, regenerand semnalul si apoi trimitand datele pe toate celelalte porturi. Acest
proces inseamna ca tot traficul generat de un echipament conectat la hub este trimis catre
toate celelalte echipamente conectate la hub de fiecare data cand hub-ul transmite date.
Astfel se genereaza o cantitate mare de trafic in retea. Hub-urile mai sunt denumite si
concentratoare, deoarece au rolul unui punct central de conectare pentru un LAN.
16

Bridge-uri si switch-uri
Fisierele sunt impartite in bucati de dimensiuni mici numite pachete, inainte de a fi
transmise in retea. Acest proces permite detectarea erorilor si o retransmisie mai simpla daca
un pachet este pierdut sau corupt. Informatiile de adresare sunt adaugate la inceputul si
sfarsitul pachetelor inainte de a fi transmise. Pachetul, impreuna cu informatiile de adresare,
se numeste cadru.
Retelele locale sunt de obicei impartite in sectiuni numite segmente, similar cu modul in
care o companie este impartita pe departamente. Granitele dintre segmente pot fi definite
folosind un bridge. Un bridge este un echipament folosit pentru a filtra traficul de retea intre
segmentele unui LAN. Bridge-urile pastreaza in memorie informatii despre toate
echipamentele de pe fiecare segment la care sunt conectate. Cand un bridge primeste un
cadru, adresa destinatie este examinata de acesta pentru a determina daca respectivul cadru
ar trebui trimis catre un alt segment sau aruncat. Un bridge mai ajuta si la imbunatatirea
fluxului de date prin limitarea cadrelor numai la segmentul de care apartin.
Switchurile, prezentate in Figura 2, sunt uneori denumite bridge-uri multiport. De obicei, un
bridge poate avea doar doua porturi, conectand doua segmente ale aceleiasi retele. Un switch
are mai multe porturi, depinzand de cat de multe segmente de retea trebuie conectate. Un
switch este un echipament mai complex decat un bridge. Un switch mentine o tabela cu
adresele MAC pentru calculatoarele care sunt conectate la fiecare port. Cand un cadru este
primit pe un port, switch-ul compara informatiile de adresa din cadru cu tabela sa de adrese
MAC. Switch-ul determina ce port sa foloseasca pentru a trimite cadrul.
Rutere
In timp ce un switch conecteaza segmente ale unei retele, ruterele, prezentate in Figura 3,
sunt echipamente care interconecteaza mai multe retele. Switch-urile folosesc adresele MAC
pentru a transmite un cadru in interiorul unei retele. Ruterele folosesc adrese IP pentru a
transmite cadrele catre alte retele. Un ruter poate fi un calculator care are instalat un
software special sau poate fi un echipament special conceput de producatorii de echipamente
de retea. Ruterele contin tabele cu adrese IP impreuna cu caile optime catre alte retele
destinatie.
Puncte de acces wireless
Punctele de acces wireless, prezentate in Figura 4, ofera acces la retea pentru dispozitive
wireless cum ar fi laptopuri si PDA-uri. Punctul de acces wireless foloseste unde radio
pentru a realiza comunicatia cu calculatoare, PDA-uri si alte puncte de acces wireless. Un
punct de acces are o raza de acoperire limitata. Retelele mari au nevoie de mai multe puncte
de acces pentru a asigura o acoperire adecvata.
Echipamente multifunctionale
Exista echipamente de retea care au mai multe functii. Este mult mai convenabil sa
cumparati si sa configurati un singur echipament care deserveste mai multe scopuri decat sa
cumparati un echipament separat pentru fiecare functie. Acest lucru este adevarat mai ales
pentru utilizatorii individuali. Acasa, este de preferat sa cumparati un echipament
multifunctional decat sa cumparati un switch, un ruter si un punct de acces wireless. Linksys
300N, prezentat in Figura 5, este un exemplu de echipament multifunctional.

17

8.4.2

Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor cablurilor de retea frecvent

utilizate

Pana de curand, cablurile erau singurul mediu utilizat pentru a conecta echipamentele intr-o
retea. Exista multe tipuri de cabluri de retea. Cablurile coaxiale sau torsadate folosesc cupru
pentru a transmite date. Cablurile din fibra optica folosesc sticla sau plastic pentru
transmisia datelor. Aceste cabluri difera in ceea ce priveste latimea de banda, dimensiunea si
costul. Trebuie sa stiti ce tip de cablu sa folositi in diferite situatii astfel incat sa puteti
instala tipul de cablu cel mai potrivit. De asemenea va trebui sa puteti depana si repara
problemele care pot sa apara.
Cablul torsadat
Cablul torsadat este un tip de cablu de cupru folosit in retelele telefonice si in majoritatea
retelelor Ethernet. O pereche de fire formeaza un circuit care poate transmite date. Aceasta
pereche este torsadata pentru a oferi protectie impotriva interferentelor cauzate de celelalte
perechi de fire din cablu. Perechile de fire de cupru sunt acoperite intr-o izolatie de plastic
codificata pe culori si sunt torsadate impreuna. O izolatie exterioara protejeaza fasciculul de
perechi torsadate.
La trecerea curentului printr-un fir de cupru, un camp magnetic este creat in jurul firului. Un
circuit are doua fire, iar intr-un circuit cele doua fire au campuri magnetice de semn opus.
Cand cele doua fire se afla unul langa celalalt, campurile magnetice se anuleaza reciproc.
Acest efect se numeste efectul de anulare (cancellation effect). Fara aceasta proprietate,
18

reteaua ar fi foarte lenta din cauza interferentelor cauzate de campurile magnetice.

Exista doua tipuri de cablu torsadat:

Cablul torsadat neecranat (Unshielded twisted-pair - UTP) Cablu care are doua
sau patru perechi de fire. Acest tip de cablu se bazeaza numai pe efectul de anulare
obtinut prin torsadarea perechilor de fire care limiteaza degradarea semnalului
cauzata de interferente electromagnetice (EMI) si interferente in frecventa radio
(RFI). UTP este cel mai folosit tip de cablu in retele. Se poate intinde pe maxim 100
m (328 feet).

Cablul torsadat ecranat (Shielded twisted-pair - STP) Fiecare pereche de fire

este acoperita de o folie metalica pentru a ecrana si mai bine zgomotul. Patru perechi
de fire sunt ulterior invelite intr-o alta folie metalica. STP reduce zgomotele electrice
din interiorul cablului. De asemenea reduce EMI si RFI din exterior.

Desi cablul STP reduce interferentele mai bine decat UTP, este mai scump din cauza
ecranarii suplimentare si este mai greu de instalat din cauza grosimii. In plus, folia metalica
trebuie impamantata la ambele capete. Daca impamantarea nu se face corect, ecranarea va
actiona ca o antena, receptionand semnale nedorite. STP este folosit mai ales in afara
Americii de Nord.
Categoriile de cabluri
Cablul UTP poate fi separat in mai multe categorii in functie de urmatorii factori:

Numarul de fire din cablu

Numarul de torsadari ale firelor

Categoria 3 este folosita pentru sistemele telefonice si pentru Ethernet in retele locale care
functioneaza la viteze de 10 Mbps. Categoria 3 are 4 perechi de fire.
Categoriile 5 si 5e au patru perechi de fire cu o rata de transmisie de 100 Mbps. Acestea sunt
cele mai frecvent folosite. Cablul UTP de categoria 5e are mai multe torsadari pe metru
decat cel de categoria 5. Aceste torsadari suplimentare previn interferentele din surse
exterioare cablului sau cele datorate celorlalte perechi din cablu.
Unele cabluri de Categoria 6 folosesc un perete despartitor de plastic pentru a separa
perechile de fire, fapt care impiedica interferentele. Perechile au de asemenea mai multe
torsadari decat Categoria 5e. Figura 1 prezinta un cablu torsadat.
Cablu coaxial
Cablul coaxial are un miez de cupru puternic ecranat. Acest tip de cablu este folosit pentru
conectarea calculatoarelor dintr-o retea. Exista mai multe tipuri de cablu coaxial:

Thicknet sau 10BASE5 Cablu coaxial care a fost folosit in retelistica si functiona
la viteze de 10 megabiti pe secunda pana la o distanta maxima de 500 de metri.

Thinnet 10Base2 Cablu coaxial care a fost folosit in retelistica si functiona la

viteze de 10 megabiti pe secunda pana la o distanta maxima de 185 de metri.

RG-59 Folosit mai ales pentru cablul de televiziune in Statele Unite.

RG-6 Cablu de o calitate mai buna decat RG-59, cu o latime de banda mai mare si
mai putin susceptibil la interferente.

Figura 2 prezinta un cablu coaxial.

Cablul cu fibra optica
Fibra optica este un conductor din sticla sau plastic care transmite informatii folosind
lumina. Un cablu cu fibra optica, prezentat in Figura 3, contine una sau mai multe fibre
optice acoperite de o teaca sau camasa. Datorita faptului ca este confectionat din sticla,
cablul cu fibra optica nu este afectat de interferentele electromagnetice sau interferentele cu
frecventele radio. Toate semnalele sunt convertite in impulsuri de lumina pentru a intra in
19

cablu, si convertite inapoi in semnale electrice cand parasesc cablul. Aceasta inseamna ca un
cablu cu fibra optica poate transmite semnale care sunt mai clare, ajung mai departe si au o
latime de banda mai mare decat cablurile de cupru sau alte metale.
Cablurile cu fibra optica pot atinge distante de mai multe mile sau kilometri inainte de a fi
nevoie ca semnalul sa fie regenerat. Totusi cablul cu fibra optica are un pret mai mare decat
cablul de cupru si conectorii sunt de asemenea mai costisitori si mai greu de instalat.
Conectorii pentru fibra optica sunt SC, ST si LC. Aceste trei tipuri de conectori pentru fibra
optica sunt half-duplex, ceea ce permite datelor sa circule intr-o singura directie. Astfel,
pentru comunicatie este nevoie de doua cabluri.
Exista doua tipuri de cabluri cu fibra optica:

Multimode Cablul are un miez mai gros decat cablul single-mode. Este mai usor de
fabricat, poate folosi surse de lumina mai simple (LED-uri) si functioneaza bine pe
distante de cativa kilometri sau mai putin.

Single-mode Cablul are un miez foarte subtire. Este mai greu de fabricat, foloseste
laser pentru semnalizare si poate transmite semnale la distante de zeci de kilometri
cu usurinta.

Un cablu cu fibra optica, prezentat in Figura 3, este format dintr-una sau mai multe fibre
optice invelite intr-o teaca sau camasa.

20

8.5 Descrierea topologiilor si a arhitecturilor folosite in retelele locale de calculatoare

Majoritatea calculatoarelor pe care lucrati vor face la un moment dat parte dintr-o retea.
Topologiile si arhitecturile sunt parti fundamentale pentru proiectarea unei retele de
calculatoare. Desi este probabil sa nu fie nevoie sa construiti de la zero o retea de
calculatoare, trebuie sa intelegeti cum sunt proiectate pentru a lucra cu calculatoare care fac
parte dintr-o retea.
Exista doua categorii de topologii LAN: topologii fizice si topologii logice. O topologie
fizica, prezentata in Figura 1, este o aranjare fizica a componentelor unei retele. O topologie
logica, prezentata in Figura 2, determina modul de comunicatie a statiilor in mediul de
transmisie, de exemplu cablu sau aer. Topologiile sunt reprezentate de obicei ca diagrame de
retea.
Arhitectura unei retele locale este construita pe baza unei topologii. Arhitectura LAN
include toate componentele care formeaza structura unui sistem de comunicatie. Aceste
componente includ hardware-ul , software-ul, protocoalele si secventa de operatii.
Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:

Descrierea topologiilor pentru LAN.

Descrierea arhitecturilor pentru LAN.

21

8.5.1 Descrierea topologiilor pentru LAN

Topologia fizica defineste modul in care calculatoarele, imprimantele si celelalte
echipamente se conecteaza la retea. Topologia logica descrie modul in care statiile acceseaza
mediul si comunica in retea. Tipul de topologie determina capabilitatile retelei, cum ar fi
usurinta instalarii, viteza, lungimea maxima a cablului.
Topologii fizice
Figura 1 prezinta tipuri de topologii fizice uzuale pentru LAN

Magistrala

Inel

Stea

Stea ierarhica sau extinsa

Mesh

Topologie magistrala
In topologia magistrala, fiecare calculator se conecteaza la un cablu comun. Cablul
conecteaza fiecare calculator la urmatorul ca o linie de autobuz care traverseaza un oras.
Cablul are un capac instalat la capat, numit terminator. Terminatorul previne reflexia
semnalelor, fenomen care poate produce erori la transmisia datelor.
Topologie inel
Intr-o topologie inel, statiile sunt conectate in inel sau cerc. Deoarece topologia inel nu are
un punct de inceput sau sfarsit, cablul nu are nevoie de terminatori. Un cadru cu un format
special, numit jeton (token), parcurge inelul, oprindu-se pe rand la fiecare statie. Daca o
22

statie vrea sa transmita date, adauga datele si adresa destinatie la cadru. Acesta traverseaza
in continuare inelul pana cand ajunge la statia care are adresa destinatie. Statia destinatia
preia datele din cadru.
Topologie stea
Topologia stea are un punct de conectare central, care este de obicei un echipament de retea,
precum un hub, switch sau router. Fiecare statie din retea are un segment de cablu care o
conecteaza la punctul central. Avantajul topologiei stea consta in usurinta depanarii. Fiecare
statie este conectata la punctul central cu un cablu propriu. Daca este o problema cu acel
cablu, numai statia respectiva este afectata. Restul retelei ramane operational.
Topologie stea ierarhica sau extinsa
Topologia stea extinsa sau ierarhica este o retea de tip stea care are un echipament de retea
suplimentar conectat la punctul central. De obicei, un cablu de retea se conecteaza la un
singur hub si apoi mai multe hub-uri se conecteaza la primul hub. Retelele mai mari, ca cele
ale corporatiilor sau ale universitatilor, folosesc o topologie stea ierarhica.
Topologie mesh
Intr-o topologie mesh fiecare echipament are conexiune directa cu toate celelalte. In acest
caz, o problema care afecteaza unul din cabluri nu va afecta reteaua. Topologia mesh se
foloseste in cadrul retelelor WAN care interconecteaza LAN-uri.
Topologii logice
Cele mai comune doua tipuri de topologii logice sunt broadcast si pasarea jetonului (token
passing).
Intr-o topologie broadcast, fiecare statie trimite datele catre o anumita statie sau catre toate
statiile conectate la retea. Nu exista o anumita ordine in care statiile vor folosi reteaua - se
aplica o politica de tipul primul venit primul servit pentru a transmite datele in retea.
Pasarea jetonului controleaza accesul la retea prin pasarea unui jeton digital secvential de la
o statie la alta. Cand o statie primeste jetonul, poate trimite date in retea. Daca statia nu are
date de trimis, paseaza mai departe jetonul urmatoarei statii si procesul se repeta.

8.5.2 Descrierea arhitecturilor pentru LAN

Arhitecturile pentru LAN descriu atat topologiile fizice cat si cele logice folosite intr-o retea.
Figura 1 prezinta cele mai comune trei arhitecturi LAN.
23

Ethernet
Arhitectura Ethernet se bazeaza pe standardul IEEE 802.3. Standardul IEEE 802.3 specifica
faptul ca o retea foloseste metoda de control a accesului Carrier Sense Multiple Access with
Collision Detection (CSMA/CD). Folosind CSMA/CD, statiile acceseaza reteaua folosind
metoda broadcast primul venit, primul servit pentru a transmite datele.
Ethernet foloseste o topologie logica de tip magistrala sau broadcast si o topologie fizica de
tip magistrala sau stea. Pe masura ce retelele se extind, majoritatea retelelor Ethernet sunt
implementate folosind o topologie stea extinsa sau stea ierarhica, prezentate in Figura 1.
Vitezele de transfer standard sunt de 10 Mbps si 100 Mbps, dar noile standarde specifica si
Gigabit Ethernet care este capabil sa obtina viteze de pana la 1000 Mbps (1 Gbps).
Token Ring
Initial IBM a dezvoltat Token Ring ca o arhitectura sigura bazata pe metoda de control a
accesului token-passing (pasarea unui jeton). Token Ring este deseori integrata in sistemele
mainframe IBM. Token Ring este folosita de calculatoare si mainframe-uri.
Token Ring este un exemplu de arhitectura in care topologia fizica este diferita de cea
logica. Topologia Token Ring este denumita topologie stea-cablata inel deoarece vazuta din
exterior reteaua pare a fi proiectata ca o stea. Calculatoarele sunt conectate la un hub central,
numit multistation access unit (MSAU). Totusi, in interiorul echipamentului, cablajul
formeaza o cale de date circulara, creand un inel logic. Inelul logic este creat de jetonul
(token) care se deplaseaza printr-un port al MSAU catre un calculator. Daca respectivul
calculator nu are date de transmis, jetonul este trimis inapoi catre MSAU si apoi pe
urmatorul port catre urmatorul calculator. Acest proces continua pentru toate calculatoarele,
dand astfel impresia unui inel fizic.
FDDI
FDDI este un tip de retea Token Ring. Implementarea si topologia FDDI difera de
arhitectura LAN Token Ring de la IBM. FDDI este de cele mai multe ori folosit pentru a
conecta mai multe cladiri intr-un complex de birouri sau intr-un campus universitar.
FDDI foloseste fibra optica. FDDI combina performanta la viteze mari cu avantajele unei
topologii inel de tip token-passing. FDDI functioneaza la viteze de 100 Mbps pe o topologie
de tip inel dublu. Inelul exterior este denumit inel primar si inelul interior este denumit inel
secundar.
In mod normal, traficul foloseste doar inelul primar. In cazul in care acesta se defecteaza,
datele o sa circule in mod automat pe inelul secundar in directie opusa.
Un inel dublu FDDI suporta maxim 500 de calculatoare pe inel. Distanta totala a fiecarul
inel este de 100km. Un repetor, echipament care regenereaza semnalele, este necesar la
fiecare 2 km. In ultimii ani, multe retele de tip token ring au fost inlocuite de retele Ethernet
mai rapide.

24

8.6 Identificarea organizatiilor de standardizare

Exista numeroase organizatii de standardizare care sunt responsabile de crearea de standarde
pentru retelele de calculatoare. Aceste standarde sunt folosite de producatori pentru a
dezvolta tehnologii, in special in domeniul comunicatiilor si al retelelor. Standardizarea
tehnologiilor asigura compatibilitatea echipamentelor care folosesc aceeasi tehnologie.
Grupurile de standardizare creeaza, examineaza si actualizeaza standarde. Aceste standarde
sunt aplicate in dezvoltarea tehnologiilor pentru a face fata cererilor de marire a latimii de
banda, comunicare eficienta si servicii de incredere.
Dati click pe fiecare dintre standardele prezentate in Figura 1 pentru a afla mai multe
informatii.

25

8.7 Identificarea standardelor Ethernet

Protocoalele Ethernet descriu regulile care controleaza modul de comunicare intr-o retea
Ethernet. Pentru a se asigura ca echipamentele Ethernet sunt compatibile, IEEE a dezvoltat o
serie de standarde pentru producatorii si programatorii de echipamente Ethernet.
Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:

Explicarea standardelor Ethernet pentru retele cu cabluri.

Explicarea standardelor Ethernet pentru retele fara fir.

26

8.7.1 Explicarea standardelor Ethernet pentru retele cu cabluri

IEEE 802.3
Arhitectura Ethernet este bazata pe standardul IEEE 802.3. Standardul 802.3 specifica
implementarea metodei de control a accesului CSMA/CD.
Folosind CSMA/CD, toate statiile din retea "asculta" mediul de transmisie pentru a se
asigura ca este liber pentru a transmite date. Acest proces este similar cu a astepta tonul
inainte de a forma un numar pe o linie telefonica. Cand o statie nu detecteaza nici o alta
transmisie, aceasta poate trimite date. Daca nici o alta statie nu transmite in acelasi timp,
datele transmise initial vor ajunge la calculatorul destinatie fara nici o problema. Daca un alt
calculator observa in acelasi timp cu primul ca mediul este liber si transmite in acelasi timp,
va avea loc o coliziune.
Prima statie care detecteaza coliziunea, sau dublarea voltajului de pe fir, trimite un semnal
de jam care avertizeaza toate statiile sa opreasca transmisia si sa execute un algoritm de
incetare a comunicatiei pentru un timp (backoff algorithm). Acest algoritm calcuneaza un
timp aleator in functie de care statiile vor reincerca transmisia. Acest timp aleator este in
general de una sau doua milisecunde (ms), sau o miime de secunda. Acest algoritm este
repetat de cate ori apare o coliziune in retea si poate reduce rata de transmisie cu pana la
40%.
Tehnologii Ethernet
Standardul IEEE 802.3 defineste cateva implementari de nivel fizic pentru Ethernet. In
continuare sunt descrise unele dintre cele mai comune implementari
Ethernet
10BASE-T este o tehnologie Ethernet care foloseste o topologie de tip stea. 10BASE-T este
o arhitectura Ethernet populara ale carei caracteristici sunt indicate de numele ei:

Zece (10) reprezinta viteza de 10 Mbps.

BASE semnifica faptul ca transmisia este baseband. In transmisia baseband, intreaga

latime de banda a cablului este folosita pentru un singur tip de semnal.

T-ul reprezinta cablarea folosind cablu torsadat de cupru.

27

Avantajele 10BASE-T:

Costurile de instalare sunt foarte mici in comparatie cu fibra optica.

Cablurile sunt subtiri, flexibile si mai usor de instalat decat cablul coaxial.

Echipamentul si cablurile sunt usor de imbunatatit.

Dezavantajele 10BASE-T:

Lungimea maxima al unui segment de cablu 10BASE-T este de doar 100 m.

Cablurile sunt susceptibile la interferente electromagnetice (EMI).

Fast Ethernet
Cererile mari de latime de banda ale aplicatiilor moderne, cum ar fi conferinte video si
streaming audio, au creat nevoia de viteze de transfer crescute. Multe retele au nevoie de o
latime de banda mai mare decat cea oferita de Ethernet-ul de 10 Mbps.
100BASE-TX este mult mai rapid decat 10BASE-T si are o latime de banda teoretica de 100
Mbps.
Avantajele 100BASE-TX

La 100 Mbps, rata de transfer a 100BASE-TX este de 10 ori mai mare decat cea a
10BASE-T.

100BASE-TX foloseste cablu torsadat care este ieftin si usor de instalat.

Dezavantajele 100BASE-TX:

Lungimea maxima a unui segment 100BASE-TX este de doar 100m.

Cablurile sunt susceptibile la interferente electromagnetice (EMI).

1000BASE-T este cunoscut sub numele de Gigabit Ethernet. Gigabit Ethernet este o
arhitectura LAN.
Avantajele 1000BASE-T:

Arhitectura 1000BASE-T ofera suport pentru transfer de date la viteze de 1 Gbps. La

1 Gbps, este de 10 ori mai rapid decat Fast Ethernet si de 100 de ori mai rapid decat
Ethernet. Aceasta viteza sporita face posibila implementarea aplicatiilor ce au nevoie
de latime de banda mare, cum ar fi video live.

Arhitectura 1000BASE-T suporta interoperabilitatea cu 10BASE-T si 100BASE-TX.

Dezavantajele 1000BASE-T:

Lungimea maxima a unui segment 1000BASE-T este de doar 100m.

Este susceptibil la interferente.

Placile de retea Gigabit si switchurile Gigabit sunt scumpe.

Este de asemenea nevoie de echipament suplimentar.

10BASE-FL, 100BASE-FX, 1000BASE-SX si LX sunt tehnologii Ethernet care folosesc

fibra-optica.

28

8.7.
2

Explicarea standardelor Ethernet pentru retele fara fir

Standardul IEEE 802.11 specifica modul de conectare pentru retelele wireless. Standardul
IEEE 802.11, sau Wi-Fi, se refera la un grup de standarde - 802.11a, 802.11b, 802.11g si
802.11n. Aceste protocoale specifica frecventele, vitezele si alte capabilitati ale diferitelor
standarde Wi-Fi.
802.11a
Echipamentele 802.11a ofera retelelor wireless rate de transfer de date de pana la 54 Mbps.
Echipamentele 802.11a functioneaza in banda de frecventa radio de 5 GHz avand o raza
maxima de 45.7 m (150 feet).
802.11b
Standardul 802.11b functioneaza in banda de frecvente de 2.4 GHz oferind rate de
transmisie teoretice de pana la 11 Mbps. Aceste echipamente pot avea o raza maxima de 91
m (300 feet).
802.11g
Standardul 802.11 g ofera aceeasi viteza teoretica maxima ca si 802.11a, adica 54 Mbps, dar
functioneaza in banda de frecventa de 2.4 GHz ca si 802.11b. Spre deosebire de 802.11a,
802.11g este compatibil cu 802.11b. 802.11g are de asemenea o raza maxima de acoperire
de 91 m (300 feet).
802.11n
802.11n este un standard wireles nou care are o latime de banda teoretica de 540 Mbps si
opereaza fie in banda de 2.4 GHz fie in banda de 5 GHz cu o raza maxima de acoperire de
250 m (984 feet).

29

8.8 Explicarea modelelor de date OSI si TCP/IP

Un model arhitectural este un cadru de referinta pentru explicarea comunicatiilor in Internet
si pentru dezvoltarea protocoalelor de comunicatie. Rolul lui este de a separa functiile
protocoalelor in niveluri usor de administrat si inteles. Fiecare nivel realizeaza o functie
specifica in procesul de comunicatie in retea.
Modelul TCP/IP a fost creat de cercetatorii din U.S. Department of Defense (DoD). Modelul
TCP/IP este folosit pentru a explica suita de protocoale TCP/IP, care este standardul
dominant pentru transportul datelor intr-o retea. Acest model are patru niveluri, ca in Figura
1.
La inceputul anilor 1980, Organizatia Internationala de Standardizare (International
Standards Organization - ISO) a dezvoltat modelul Open Systems Interconnect (OSI),
definit in standardul ISO 7498-1 pentru a standardiza modul in care echipamentele
comunica in retea. Acest model are sapte niveluri, dupa cum este prezentat in Figura 1.
Acest model a fost un pas important catre asigurarea interoperabilitatii intre echipamentele
de retea.
Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:

Definirea modelului TCP/IP.

Definirea modelului OSI.

Compararea modelului OSI cu modelul TCP/IP

8.8.1 Definirea modelului TCP/IP

Modelul de referinta TCP/IP ofera un cadru de referinta pentru dezvoltarea protocoalelor
folosite in Internet. Este format din niveluri care realizeaza functiile necesare pentru a
pregati datele inainte de a fi trimise pe retea. Schema din Figura 1 prezinta cele patru
niveluri ale modelului TCP/IP.
30

Un mesaj porneste de la nivelul superior, nivelul Aplicatie si traverseaza de sus in jos

nivelurile TCP/IP pana la nivelul inferior, nivelul de Acces la retea. Informatiile din header
sunt adaugate la mesaj in timp ce acesta parcurge fiecare nivel, apoi mesajul este transmis.
Dupa ce ajunge la destinatie, mesajul traverseaza din nou, de data aceasta de jos in sus
fiecare nivel al modelului TCP/IP. Informatiile din header care au fost adaugate mesajului
sunt inlaturate in timp ce acesta traverseaza nivelurile la destinatie.
Protocoalele de nivel Aplicatie
Protocoalele de nivel aplicatie ofera servicii de retea aplicatiilor utilizator cum ar fi
browserele web si programele de e-mail. Explorati cateva dintre protocoalele uzuale folosite
in Internet in Figura 2, nivelul Aplicatie, pentru a afla mai multe informatii despre
protocoalele care opereaza la acest nivel.
Protocoalele de nivel Transport
Protocoalele de nivel transport ofera administrarea de la un capat la altul a transmisiei de
date. Una dintre functiile acestor protocoale este de a imparti datele in segmente mai mici
pentru a fi transportate usor peste retea. Explorati fiecare dintre protocoalele din Figura 3,
nivelul Transport, pentru a afla mai multe despre protocoalele care opereaza la acest nivel.
Protocoalele de nivel Internet
Protocoalel de nivel Internet opereaza la nivelul trei (incepand de sus) al modelului TCP/IP.
Aceste protocoale sunt folosite pentru a oferi conectivitate intre statiile din retea. Explorati
fiecare dintre protocoalele din Figura 3, nivelul Internet, pentru a afla mai multe despre
protocoalele care opereaza la acest nivel.
Protocoalele de nivel Acces retea
Protocoalele de nivel acces retea descriu standardele pe care statiile le folosesc pentru a
accesa mediul fizic. Standardele si tehnologiile Ethernet IEEE 802.3, precum CSMA/CD si
10BASE-T sunt definite pe acest nivel.

31

8.8.2 Definirea modelului OSI

Modelul OSI este un framework standard in industrie care este folosit pentru a imparti
retelele de comunicatie pe sapte niveluri distincte. Desi exista si alte modele, majoritatea
producatorilor de echipamente de retea isi construiesc produsele folosind acest framework.
Un sistem care implementeaza comportamentul unui protocol format dintr-o serie de astfel
de niveluri este numit stiva de protocoale. Stivele de protocoale pot fi implementate atat in
hardware cat si in software, sau o combinatie a celor doua. In general, doar nivelurile
inferioare sunt implementate in hardware, cele superioare fiind implementate in software.
Fiecare nivel este responsabil de o parte din procesarile efectuate pentru a pregati transmisia
de date in retea. Figura 1 prezinta actiunile efectuate de fiecare nivel din modelul OSI.
In modelul OSI, la transferul datelor, se considera ca acestea traverseaza virtual de sus in jos
nivelurile modelului OSI al calculatorului sursa si de jos in sus nivelurile modelului OSI al
calculatorului destinatie.
Cand un utilizator vrea sa transmita date, de exemplu un e-mail, incepe procesul de
incapsulare la nivelul Aplicatie. Nivelul Aplicatie ofera acces la retea catre aplicatii.
Informatia traverseaza primele trei niveluri si este considerata a fi date cand ajunge la
nivelul Transport.
La nivelul Transport, datele sunt impartite in segmente mai usor de administrat, numite si
unitati de date de nivel Transport (Transport layer protocol data units - PDUs) pentru a
facilita transportul ordonat prin retea. Un PDU descrie datele care se deplaseaza de la un
nivel la altul in modelul OSI. PDU-ul de nivel Transport contine de asemenea informatii
cum ar fi numere de port, numere de secventa si numere de acknowledgement care sunt
folosite pentru transportul sigur al datelor.
La nivelul Retea, fiecare segment de la nivelul Transport devine un pachet. Un pachet
contine adresele logice si alte informatii de control de nivel trei.
La nivelul Legatura de Date, fiecare pachet de la nivelul Retea devine un cadru. Un cadru
contine adresele fizice si informatii pentru corectarea erorilor.
La nivelul Fizic, cadrul este transformat in biti. Acesti biti sunt transmisi pe rand prin mediul
de transmisie.
La destinatie, se face decapsularea datelor care este inversul procesului de incapuslare. Bitii
ajung la nivelul Fizic din modelul OSI al calculatorului destinatie. Procesul de traversare
virtuala de jos in sus a modelului OSI al calculatorului destinatie va conduce datele la
nivelul Aplicatie unde un program de citire a e-mailurilor va afisa e-mailul.
32

NOTA: Diverse mnemonici va pot ajuta sa retineti numele celor sapte niveluri ale modelului
OSI. De exemplu: "Foarte lungi rauri trec spre plaiurile apusene".

8.8.3 Compararea modelului OSI cu modelul TCP/IP

Modelul OSI si modelul TCP/IP sunt ambele modele de referinta folosite pentru a descrie
procesul de comunicatie a datelor. Modelul TCP/IP este folosit pentru suita de protocoale
TCP/IP iar modelul OSI este folosit pentru dezvoltarea standardelor de comunicatie pentru
echipamente si aplicatii ale diferitilor producatori.
Modelul TCP/IP executa acelasi proces ca si modelul OSI, dar foloseste patru niveluri in loc
de sapte. In Figura 1 puteti vedea o comparatie a nivelurilor celor doua modele

8.9 Descrierea modului de configurare a unei placi de retea si a unui modem

Pentru a va conecta la Internet aveti nevoie de o placa de retea . O placa de retea poate fi
preinstalata in sistem sau este posibil sa fie nevoie sa o cumparati dumneavoastra. In cazuri
33

rare poate fi necesar sa actualizati driverul. Puteti folosi discul de instalare care insoteste
placa de baza sau placa de retea, sau puteti sa folositi un driver pe care l-ati descarcat de pe
website-ul producatorului.
Dupa ce placa de retea si driverul au fost instalate, puteti sa va conectati calculatorul in
retea.
In plus fata de instalarea placii de retea, puteti de asemenea sa instalati un modem pentru a
va conecta la Internet.
Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:

Instalarea sau actualizarea driver-ului unei placi de retea.

Conectarea unui calculator la o retea existenta.

Descrierea instalarii unui modem.

8.9.1 Instalarea sau actualizarea driver-ului unei placi de retea

Cateodata, un producator va publica noi drivere software pentru o placa de retea. Un driver
nou poate sa sporeasca functionalitatea unei placi de retea sau poate fi necesar pentru
compatibilitate cu un sistem de operare.
Cand instalati un nou driver, asigurati-va ca ati oprit software-ul antivirus astfel incat
fisierele sa fie instalate corect. Unele scannere antivirus pot detecta actualizarile de drivere
ca fiind un posibil atac. De asemenea, doar un driver ar trebui instalat la un moment dat,
altfel un proces de actualizare poate sa intre in conflict cu altele.
Este recomandata inchiderea tuturor aplicatiilor care se executa astfel incat fisierele asociate
cu actualizarea driverului sa nu fie accesate de alte procese. Inainte de actualizarea unui
driver, ar trebui sa vizitati site-ul producatorului. In multe cazuri, puteti sa descarcati un
executabil care va instala sau va actualiza automat driverul. Alternativ, puteti da click pe
butonul Update Driver pe care il gasiti in Device Manager.
Semnul "+" care apare langa categoria Network adapters va permite sa expandati aceasta
categorie si afiseaza o lista cu placile de retea instalate in sistem. Pentru a vizualiza si
modifica proprietatile placii de retea, sau pentru a actualiza driverul, dati dublu click pe
aceasta. In fereastra in care sunt prezentate proprietatile placii de retea selectati meniul
Driver.
34

Dupa ce actualizarea a fost efectuata, este recomandat sa reporniti calculatorul chiar daca nu
primiti un mesaj de avertizare care sa va ceara explicit acest lucru. Repornirea calculatorului
asigura faptul ca instalarea s-a incheiat cu succes si ca noul driver functioneaza corect. Cand
instalati mai multe drivere, reporniti calculatorul dupa fiecare update pentru a va asigura ca
nu exista conflicte. Acest pas dureaza mai mult dar asigura o instalare corecta a driverului.
Dezinstalarea unui driver pentru placa de retea
Daca un driver de placa de retea nu functioneaza asa cum va asteptati dupa ce a fost instalat,
driverul poate fi dezinstalat sau se poate trece la versiunea precedenta. Dati dublu click pe
echipament in Device Manager. In fereastra Adapter Properties, selectati meniul Driver si
dati click pe butonul Roll Back Driver. Daca nu a fost instalat nici un driver inainte de
actualizare, aceasta optiune nu va fi accesibila. In acest caz, va trebui sa gasiti un driver
pentru echipament si sa il instalati manual daca sistemul de operare nu gaseste un driver
potrivit pentru placa de retea.

8.9.2 Conectarea unui calculator la o retea existenta

Dupa instalarea driverului placii de retea, sunteti gata pentru conectare. Conectati cablul de
retea, numit si patch Ethernet sau cablu straight-through, la portul de retea al calculatorului.
Conectati celalalt capat al cablului la un echipament de retea sau la o priza de perete.
Dupa conectarea cablului de retea, verificati LED-urile sau indicatoarele de legatura, de
langa portul Ethernet de pe placa de retea, pentru a va asigura ca exista activitate. Figura 1
prezinta o legatura activa. Daca legatura nu este activa, este posibil sa fie din cauza cablului,
a portului din hub sau chiar din cauza unei placi de retea stricate. Este posibil sa fie nevoie
sa inlocuiti unul sau chiar mai multe dintre aceste dispozitive pentru a elimina problema.
Dupa ce ati confirmat conectarea calculatorului la retea si LED-urile de pe placa de retea
indica o legatura activa, calculatorul are nevoie de o adresa IP. Majoritatea retelelor sunt
configurate astfel incat calculatorul sa primeasca automat o adresa IP de la un server DHCP
local. In cazul in care calculatorul nu are o adresa IP, va trebui sa introduceti o adresa IP
unica in fereastra de proprietati TCP/IP a placii de retea.
Pentru a functiona, fiecare placa de retea trebuie sa aiba urmatoarele informatii:
35

Protocoale Acelasi protocol trebuie implementat intre oricare doua calculatoare

care comunica in aceeasi retea.

Adresa IP Aceasta adresa este configurabila si trebuie sa fie unica pentru fiecare
echipament. Adresa IP poate fi configurata manual sau primita automat prin DHCP.

Adresa MAC Fiecare echipament are o adresa MAC unica. Adresa MAC este
alocata de catre producator si nu poate fi modificata.

Dupa ce calculatorul este conectat in retea, ar trebui sa testati conectivitatea cu comanda

ping. Folositi comanda ipconfig, prezentata in Figura 2, pentru a va afla adresa IP. Dati ping
la adresa dumneavoastra IP pentru a va asigura ca placa de retea functioneaza corect. Dupa
ce v-ati asigurat ca placa de retea este functionala, dati ping la default gateway sau alt
calculator din retea, dupa cum este prezentat in Figura 3. Un default gateway permite unei
statii sa comunice in afara retelei. Daca aveti conexiune la internet, dati ping unui site
cunoscut, cum ar fi www.cisco.com. Daca puteti da ping unui site de pe internet sau altui
calculator din reteaua locala cu succes, inseamna ca aveti o conexiune care functioneaza
corect. Daca nu puteti da ping uneia dintre aceste destinatii, va trebui sa incepeti procesul de
depanare a conexiunii

8.9.3 Descrierea instalarii unui modem

Un modem este un echipament electronic folosit pentru a transfera date intre doua
calculatoare folosind semnale analogice peste o linie telefonica. Figura 1 prezinta exemple
36

de modem-uri. Modemul converteste datele digitale in semnale analogice pentru transmisie.

Modemul de la destinatie reconverteste semnalele analogice inapoi in date digitale pentru a
fi interpretate de calculator. Procesul de convertire a semnalelor analogice in semnale
digitale si invers se numeste modulare/demodulare. Transmisiile de date prin modem au o
acuratete foarte mare, in ciuda faptului ca liniile telefonice au un zgomot foarte puternic din
cauza click-urilor, electricitatii statice si a altor probleme.
Un modem intern se conecteaza intr-un slot de extensie de pe placa de baza. Pentru a
configura un modem, este posibil sa fie necesara setarea jumper-ilor pentru a selecta
adresele IRQ si adresele I/O (intrare/iesire). Nu este nevoie de nici un fel de configuratie
pentru un modem plug-and-play, care poate fi instalat doar pe o placa de baza ce suporta
acest tip de conectare. Un modem care foloseste un port serial nefolosit trebuie sa fie
configurat. In plus, driverele software care insotesc modemul trebuie instalate pentru ca
modemul sa functioneze corect. Driverele pentru modemuri sunt instalate in acelasi mod in
care se instaleaza cele pentru placile de retea.
Modemurile externe se conecteaza la un calculator prin portul serial sau portul USB.
Folosirea sistemul public de telefonie de catre calculatoare pentru a comunica se numeste
retea dial-up (dial-up network - DUN). Modemurile comunica intre ele folosind semnale
audio. Acest lucru inseamna ca modem-urile au aceleasi caracteristici de apelare a numerelor
ca si un telefon obisnuit. Dial-up creeaza o conexiune Point-to-Point Protocol (PPP) intre
doua calculatoare folosind o linie telefonica.
Dupa ce conexiunea a fost stabilita, urmeaza o secventa de negociere intre cele doua
modemuri si calculatoare. Secventa de negociere este o serie de comunicatii scurte intre cele
doua sisteme. Acest lucru se face pentru a stabili daca ambele modemuri si calculatoare sunt
pregatite pentru a schimba date. Modemurile dial-up trimit datele serial folosind linia
telefonica sub forma de semnale analogice. Deoarece semnalele analogice se schimba
gradual si continuu, pot fi desenate ca unde. Semnalele digitale sunt reprezentate de o
succesiune de 1 si 0. Astfel, semnalele digitale trebuie sa convertite in unde pentru a putea fi
transmise pe liniile telefonice. Semnalele sunt convertite inapoi in forma digitala, 1 si 0, de
catre modemul de la destinatie astfel incat calculatorul destinatie sa poata procesa datele.
Comenzile AT
Toate modemurile au nevoie de un software care sa controleze sesiunea de comunicare.
Majoritatea aplicatiilor software folosesc un set de comenzi compatibil Hayes. Setul de
comenzi Hayes se bazeaza pe un grup de instructiuni care incepe tot timpul cu un set de
caractere de atentionare (AT), urmate de caracterele comenzii. Aceste comenzi sunt
denumite comenzi AT. Setul de comenzi AT este prezentat in Figura 2.
Comenzile AT sunt comenzile de control pentru modem. Setul de comenzi AT este folosit
pentru a transmite comenzi de apelare, inchidere, resetare catre modem. Majoritatea
manualelor de utilizare care insostesc un modem contin o lista completa cu setul de comenzi
AT.
Codul standard compatibil Hayes pentru apelare este ATDxxxxxxx. De obicei nu exista
spatii intr-un sir AT. Daca totusi exista un spatiu, acesta va fi ignorat. "x" semnifica numarul
format. Sunt sapte cifre pentru un apel local si 11 cifre pentru un apel la distanta. Un W
indica faptul ca modemul va atepta ca o linie externa sa fixeze tonul, daca este necesar,
inainte sa inceapa. Cateodata, un T este adaugat semnificand tonul sau un P specificand
pulsul.

37

Identificarea numelor, scopurilor si caracteristicilor altor tehnologii folosite pentru stabilirea

conectivitatii

8.10

Exista mai multe metode de conectare la Internet. Companiile de telefonie, cablu, satelit sau
telecomunicatii ofera conexiuni la Internet pentru acasa sau pentru mediul business.
In anii 1990, Internetul era folosit de obicei pentru transfer de date. Vitezele de transmisie
erau mici in comparatie cu conexiunile de mare viteza din prezent. Majoritatea conexiunilor
la Internet se faceau prin intermediul unui modem analogic care folosea sistemul obisnuit de
telefonie ("plain old telephone system" - POTS) pentru a transmite si primi date. In ultimul
timp, multi utilizatori particulari sau din mediul de afaceri au facut pasul spre conexiuni de
mare viteza la Internet . Latimea de banda suplimentara permite transmisii de voce si video
in afara de cele de date.
Trebuie sa intelegeti modul de conectare la Internet al utilizatorilor si avantajele si
dezavantajele fiecarui tip de conexiune.
Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:

Descrierea tehnologiei de telefonie.

Definirea comunicatiei peste infrastructura de electricitate (power line

communication).

Definirea termenului broadband.

Definirea VoIP (Voice over IP).

Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor altor tehnologii
folosite pentru stabilirea conectivitatii

8.10
8.10.1

Descrierea
tehnologiei
telefonice

Exista mai multe tipuri de solutii WAN disponibile pentru conectarea intre diferite locatii
sau conectarea la Internet. Serviciile de conectare WAN ofera diverse viteze si niveluri de
servicii. Inainte de a va decide pentru un tip de conectare la Internet, documentati-va in ceea
ce priveste toate serviciile pentru a stabili cea mai buna solutie care raspunde nevoilor
38

clientilor dumneavoastra.
Telefonia analogica
Aceasta tehnologie foloseste liniile telefonice standard. Acest tip de serviciu foloseste un
modem pentru a incepe o legatura telefonica cu alt modem aflat la distanta, cum ar fi de
exemplu un Internet Service Provider. Exista doua dezavantaje majore in cazul folosirii unei
linii telefonice cu un modem analogic. Primul este ca acea linie telefonica nu mai poate fi
folosita pentru transfer de voce in timp ce este folosit modemul. Al doilea este limitarea
latimii de banda furnizata de serviciul telefonic analogic. Latimea de banda maxima la
folosirea unui modem analogic este 56 Kbps, dar, in realitate, este mult mai mica de atat. Un
modem analogic nu este o solutie buna pentru cerintele unei retele incarcate.
Integrated services digital network
Urmatorul pas in tehnologiile WAN il reprezinta ISDN. ISDN este un standard pentru
transferuri de voce, video si date printr-o linie telefonica obisnuita. Tehnologia ISDN
foloseste firele telefonice in acelasi mod ca si serviciul de telefonie analogica. Totusi, ISDN
foloseste tehnologie digitala pentru transferul datelor. Datorita faptului ca folosese
tehnologie digitala, ISDN ofera transferuri de date la viteze mai mari si transferuri de voce
de o calitate superioara fata de serviciul traditional de telefonie analogica.
Exista trei servicii oferite de conexiunile digitale ISDN: Basic Rate Interface (BRI), Primary
Rate Interface (PRI)si Broadband ISDN (BISDN). ISDN foloseste doua tipuri diferite de
canale de comunicatie. Canalul de tip "B" este folosit pentru transferul de informatie - date,
voce sau video - iar canalul de tip "D" este de obicei folosit pentru control si semnalizare,
dar poate fi folosit si pentru date.
Dati click pe tipurile de servicii ISDN din Figura 1 pentru a afla mai multe detalii.
Digital Subscriber Line (DSL)
DSL este o tehnologie "mereu conectata". "Mereu conectata" inseamna ca nu este nevoie sa
fie apelat un numar la fiecare conectare la Internet. DSL foloseste liniile telefonice de cupru
existente oferind comunicatie de date digitala de viteza mare intre utilizatori si companiile
telefonice. Spre deosebire de ISDN, unde comunicatia digitala de date inlocuieste
comunicatia analogica de voce, DSL partajeaza linia telefonica avand semnale analogice.
Compania telefonica limiteaza latimea de banda pentru transferurile de voce de pe cablu.
Aceasta limitare permite tehnologiei DSL sa transmita date digitale pe linia telefonica
folosind portiunea nefolosita de banda. Aceasta partajare a liniei telefonice permite
realizarea transferului de voce in timp ce DSL este conectat la Internet.
Exista doua aspecte importante care trebuie luate in considerare la selectarea DSL. DSL are
limitari de distanta. Liniile telefonice folosite de DSL au fost proiectate pentru a transporta
informatii analogice. Asadar, distanta pe care poate fi transmis semnalul digital este limitata
si nu poate trece prin orice tip de multiplexor folosit de liniile telefonice analogice. Un al
doilea aspect important este ca informatiile de voce si date transmise prin DSL trebuie
separate la client. Un echipament numit splitter separa conexiunea catre linia telefonica si
conexiunea catre echipamentele de retea ale clientului.
Asymmetric Digital Subscriber Line (ADSL)
ADSL este in momentul actual cea mai folosita tehnologie DSL. ADSL are latimi de banda
diferite in fiecare directie. ADSL are o viteza downstream mare - de obicei 1.5 Mbps.
Downstream este procesul de transfer al datelor de la server la utilizator. Acest aspect este
avantajos pentru utilizatorii care descarca o cantitate mare de date. Viteza de upload pentru
ADSL este mai mica. ADSL nu are performante bune in cazul gazduirii unui server web sau
FTP, pentru ca in ambele cazuri se desfasoara o activitate mai intensa de upload pe Internet.
Dati click pe tipurile de conexiuni DSL din Figura 2 pentru a afla mai multe detalii.

39

8.10.2 Definirea comunicatiei peste infrastructura de electricitate

Comunicatia peste infrastructura de electricitate (Power line communication - PLC) este o
metoda de comunicatie care foloseste reteaua de distributie a energiei electrice pentru a
trimite si primi date.
PLC este cunoscuta si sub alte nume:

Power Line Networking (PLN)

Mains Communication

Power Line Telecoms (PLT)

Folosind PLC, o companie electrica poate suprapune un semnal analogic peste curentul
alternativ standard de 50 sau 60 de Hz care circula prin reteaua electrica. Semnalul analogic
poate transporta semnale de date si voce.
PLC poate fi disponibil in zone in care nu sunt accesibile alte conexiuni de viteza mare. PLC
este mai rapida decat o conexiune printr-un modem analogic, si poate avea costuri mult mai
reduse decat oricare alt tip de conexiune de mare viteza. Odata cu maturizarea tehnologiei,
va deveni din ce in ce mai utilizata si e posibil sa se obtina o crestere de viteza.
Puteti folosi o conexiune PLC pentru a conecta calculatoarele dumneavoastra de acasa in
retea ca alternativa la o retea cablata sau wireless. Conexiunile PLC pot fi folosite oriunde
exista o priza electrica. Puteti controla iluminarea si aparatele electrocasnice folosind PLC
fara a instala alte echipamente de control.

40

8.10.3 Definirea termenului broadband

Broadband este o tehnica utilizata in transmisia si receptia semnalelor multiple care
utilizeaza mai multe frecvente pe un singur cablu. De exemplu, cablul folosit pentru
transmisia tv poate sa transmita simultan date specifice retelelor de calculatoare. Datorita
faptului ca cele doua tipuri de transmisii folosesc frecvente diferite, nu exista interferente
intre ele.
Broadband este o metoda de semnalizare care foloseste o plaja mare de frecvente care pot fi
impartite la randul lor in canale. In retelistica, termenul de broadband descrie metodele de
comunicatie prin care sunt transmise doua sau mai multe semnale in acelasi timp. Acest mod
de transmisie simultan creste rata de transmisie. Printre conexiunile de retea broadband
utilizate cel mai frecvent se numara cablul, DSL, ISDN si satelit.
Cablul
Un modem de cablu conecteaza calculatorul dumneavoastra cu compania de cablu folosind
acelasi cablu coaxial prin care se face si transmisia semnalului TV. In Figura 1 este prezentat
un modem de cablu. Puteti conecta calculatorul direct la modem sau puteti conecta un ruter,
switch, hub sau echipament de retea multifunctional astfel incat mai multe calculatoare sa
partajeze aceeasi conexiune la Internet.
DSL
Prin DSL, semnalele de voce si date sunt transmise la frecvente diferite pe firele de cupru
folosite in telefonia traditionala. Un filtru este folosit pentru a impiedica semnalele DSL sa
interfereze cu semnalele telefonice. Un filtru DSL este prezentat in Figura 2. Conectati
filtrul la o mufa telefonica si apoi conectati telefonul la filtru.
Un modem DSL nu are nevoie de un filtru. Acesta nu este afectat de frecventele transmisiei
telefonice. La fel ca un modem de cablu, un modem DSL se poate conecta direct la un
calculator sau se poate conecta la un echipament de retea pentru a partaja conexiunea intre
mai multe calculatoare.
ISDN
ISDN este un alt exemplu de tehnologie broadband. ISDN foloseste mai multe canale pentru
a transmite diferite tipuri de servicii, deci este considerat un tip de tehnologie broadband.
Poate transmite voce, video si date.
Satelit
Satelit broadband este o alternativa pentru clientii care nu pot avea o conexiune prin cablu
sau DSL. Acest tip de conexiune nu are nevoie de o linie telefonica sau cablu dar foloseste o
antena de satelit pentru o comunicatie duplex. Viteza de descarcare este de obicei de pana la
500 Kbps; viteza de upload este de aproape 56 Kbps. Dureaza foarte mult pentru ca
41

semnalul de la antena de satelit sa fie transmisa la Internet Service Provider (ISP) prin
intermediul satelitului care orbiteaza in jurul Pamantului.
Locuitorii din mediul rural folosesc deseori conexiuni broadband prin satelit deoarece au
nevoie de o conexiune mai rapida decat dial-up si nici un alt tip de conexiune broadband nu
este disponibila.

8.10.4 Definirea VoIP (Voice over IP)

Voice over IP (VoIP) este o metoda de a transporta convorbiri telefonice peste o retea de date
si Internet. VoIP transforma semnalele analogice ale vocii in informatie digitala care este
transportata in cadrul unor pachete IP. VoIP poate de asemenea sa foloseasca o retea IP
existenta pentru a oferi acces la reteaua comutata de telefonie publica (public switched
telephone network - PSTN).
Cand folositi VoIP, depindeti de o conexiune la Internet. Acest lucru poate fi dezavantajos
daca aceasta conexiune la Internet functioneaza intermitent. Cand are loc o intrerupere a
serviciului, utilizatorul nu poate sa initieze convorbiri telefonice.

8.11 Identificarea si aplicarea tehnicilor obisnuite de intretinere preventiva pentru retele

42

Exista tehnici de intretinere preventiva care ar trebui sa fie executate periodic pentru ca o
retea sa opereze corect. Intr-o organizatie, daca exista un calculator defect, in general numai
un utilizator este afectat. Dar daca reteaua nu functioneaza corect, mai multi sau chiar nici
unul dintre utilizatori nu vor putea lucra.
Una dintre cele mai mari probleme cu echipamentele de retea, mai ales in camera serverelor,
este caldura. Echipamentele de retea cum ar fi calculatoarele, huburile si switchurile nu au o
functionare optima cand se supraincalzesc. Deseori, caldura in exces este generata de praful
acumulat sau de filtrele de aer murdare. Cand praful se acumuleaza in si pe echipamentele
de retea, impiedica circulatia corecta a aerului si cateodata infunda ventilatoarele. Este
important ca incaperile cu echipamentele de retea sa fie curate si filtrele de aer sa fie
schimbate des. Este de asemenea o idee buna sa aveti filtre de rezerva pentru o intretinere
rapida.
Intretinerea preventiva implica verificarea uzurii diferitelor componente ale retelei. Verificati
starea cablurilor de retea deoarece acestea sunt deseori mutate, scoase sau lovite. Multe
probleme isi au originea intr-un cablu de retea defect. Ar trebui sa inlocuiti orice cabluri care
au fire la vedere sau care sunt indoite puternic.
Etichetati-va cablurile. Acest mod de intretinere va reduce timpul de depanare mai tarziu.
Verificati diagramele de cablare si urmati in permanenta regulile de etichetare a cablurilor
folosite de compania dumneavoastra.
8.12 Depanarea unei retele
Problemele unei retele pot fi simple sau complexe. Pentru a aprecia cat de complicata este o
problema, trebuie sa determinati cat de multe calculatoare din retea au acea problema.
Daca este o problema care afecteaza un singur calculator, incepeti procesul de depanare de la
acel calculator. Daca este o problema cu toate calculatoarele din retea, incepeti procesul de
depanare din punctul in care sunt conectate toate calculatoarele Ca tehnician, trebuie sa va
dezvoltati o metoda logica si consecventa de a diagnostica problemele retelei eliminand pe
rand problemele.
Urmariti etapele descrise in aceasta sectiune pentru a identifica, repara si documenta in mod
corespunzator o problema. Procesul de depanare este prezentat in Figura 1.
Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini:

Trecerea in revista a procesului de depanare.

Identificarea problemelor uzuale si a solutiilor acestora in retelele de calculatoare.

8.12.1 Trecerea in revista a procesului de depanare

43

Problemele retelelor pot rezulta dintr-o combinatie de probleme hardware, software si de

conectivitate. Un tehnician trebuie sa poata analiza problema si sa determine cauza erorii pentru a
putea rezolva situatia. Acest proces se numeste depanare.
Primul pas in procesul de depanare il reprezinta adunarea datelor de la client. Figurile 1 si 2
contin o lista de intrebari cu raspuns deschis si cu variante limitate de raspuns.
Imediat ce ati discutat cu clientul ar trebui sa verificati problemele evidente. Ficura 3 contine o
lista a problemelor care pot afecta reteaua.
Dupa ce problemele evidente au fost verificate, incercati cateva solutii rapide. Figura 4 prezinta
cateva solutii rapide pentru retea.
Daca solutiile rapide aplicate nu au rezolvat problema este timpul sa se adune date din calculator.
Figura 5 prezinta diferite moduri de a aduna informatii despre problema din retea.
Dupa acest pas, veti avea destule informatii pentru a evalua problema, pentru a cerceta si
implementa posibile solutii. Figura 6 prezinta resurse pentru solutiile posibile.
Dupa ce veti rezolva problema, veti prezenta solutia clientului. Figura 7 prezinta o lista de sarcini
necesare pentru a efectua acest pas.

.12.2 Identificarea problemelor uzuale si a solutiilor in retelele de calculatoare

44

Problemele de retea pot fi atribuite componentelor hardware, software, conectivitatii sau

unei combinatii intre acesti trei factori. Puteti rezolva anumite tipuri de probleme legate de
retea mai repede decat altele. Figura 1 prezinta o diagrama a celor mai frecvente probleme
de retea si solutile acestora.

8.13 Rezumat
Acest capitol v-a prezentat notiunile fundamentale de retelistica, beneficiile unei retele si
modurile de conectare la retea ale unui calculator. Au fost discutate diferitele aspecte ale
depanarii unei retele exemplificand modul de analiza si implementare a solutiilor simple.
Este important sa retineti urmatoarele concepte din acest capitol:

O retea de calculatoare este formata din doua sau mai multe calculatoare care
partejeaza date sau resurse.

O retea locala (LAN) se refera la un grup de calculatoare interconectate care se afla

sub o administrare comuna.

O retea WAN (Wide Area Network) este o retea care conecteaza mai multe LAN-uri
care se afla in locuri diferite din punct de vedere geografic.

Intr-o retea peer-to-peer echipamentele sunt conectate direct unul la celalalt. O retea
peer-to-peer este usor de instalat si nu este necesar echipament aditional sau
administrare dedicata. Utilizatorii controleaza propriile resurse si acest tip de retea
functioneaza cel mai bine cu un numar mic de calculatoare. O retea client/server
foloseste un sistem dedicat care functioneaza ca server. Serverul raspunde la cereri
primite de la utilizatorii sau clientii conectati la retea.

O retea locala foloseste o conexiune directa intre calculatoare. Este potrivita pentru o
zona restransa, precum o casa, cladire sau scoala. O retea WAN foloseste legaturi
punct la punct (point-to-point) sau punct la multipunct (point-to-multipoint), linii de
comunicatie seriale pentru a comunica pe distante mai mari. Un WLAN foloseste
tehnologie wireless pentru a conecta echipamentele.

Topologia retelei defineste modul in care calculatoarele, imprimantele si alte

echipamente sunt conectate. Topologia fizica descrie asezarea cablurilor si a
echipamentelor, precum si caile urmate pentru transmisia datelor. Topologia logica
reprezinta calea pe care semnalele o parcurg dintr-un punct in altul. Tipurile de
topologii includ magistrala, stea, inel si mesh.

Echipamentele de retea sunt folosite pentru a conecta calculatoarele si echipamentele

periferice pentru a comunica. Acestea pot fi hub-uri, switch-uri, routere si
echipamente multifunctionale. Tipurile de echipament folosit depind de tipul de
45

retea.

Mediul de transmisie este definit ca mijlocul prin care semnalele sau datele sunt
transmise de un calculator la altul. Semnalele pot fi transmise fie prin cablu fie
wireless. Tipurile de medii discutate au fost coaxial, cablu torsadat, fibra optica si
frecvente radio.

Arhitectura Ethernet este in prezent cea mai populara pentru LAN. Arhitectura se
refera la structura generala a unui sistem de comunicatie sau de calculatoare. Ea
determina capabilitatile si limitarile sistemului. Arhitectura Ethernet se bazeaza pe
standardul IEEE 802.3. Standardul 802.3 specifica implementarea metodei de control
a accesului CSMA/CD.

Modelul OSI este un framework standard in industrie care este folosit pentru a
imparti retelele de comunicatie pe sapte niveluri distincte. Aceste niveluri sunt
Aplicatie, Prezentare, Sesiune, Transport, Retea, Legatura de date si Fizic. Este
important sa intelegeti scopul fiecarui nivel.

Suita de protocoale TCP/IP a devenit standardul dominant pentru Internet. TCP/IP

reprezinta un set de standarde publice care specifica modul in care pachetele de date
sunt schimbate intre calculatoare in una sau mai multe retele.

O placa de retea este un echipament care se instaleaza pe placa de baza si ofera

porturi pentru conexiunile de retea. Este interfata calculatorului cu LAN-ul.

Un modem este un echipament electronic care este folosit de un calculator pentru a

comunica peste liniile telefonice. Permite transferul datelor intre doua calculatoare.
Modemul coverteste datele intr-un flux serial de biti. Toate modemurile au nevoie de
un software care sa controleze sesiunea de comunicare. Setul de comenzi folosit de
majoritatea modemurilor este cunoscut sub numele de setul de comenzi compatibil
Hayes.

Cele trei metode de trasmisie a semnalelor peste canalele de date sunt simplex, halfduplex si full-duplex. Tehnologiile full-duplex folosite in retelistica cresc
performanta retelei deoarece datele pot fi trimise si primite in acelasi timp. DSL,
modemul de cablu bidirectional si alte tehnologii broadband opereaza in mod fullduplex.

Echipamentele de retea si mediile de transmisie trebuie sa fie intretinute. Este

important sa curatati in mod regulat echipamentul si sa folositi o abordare proactiva
pentru a preveni problemele. Reparati sau inlocuiti echipamentele stricate pentru a
preveni timpii morti (downtime).

Cand depanati problemele de retea ascultati cu atentie ceea ce va spune clientul

pentru a putea formula intrebari cu raspuns deschis si cu variante limitate de raspuns
care va vor ajuta sa determinati punctul de plecare pentru rezolvarea problemei.
Verificati problemele evidente si invercati solutiile rapide inainte de a complica
procesul de depanare.

46