REȚELE DE CALCULATOARE 
 
 
TRANSMISII DE DATE  
 
„ Seriale 
Œ informații transmise între  două calculatoare bit cu bit.  
Œ Interfața serială ‐ conectare mouse, tastatură.  
ŒUltimul tip este interfața serială de mare viteză USB (Universal Serial Bus ). 

 
„  Paralele  
Œ 8 biți sau multipli de 8 biți se transmit simultan, 
Œ viteza de transmisie creşte de 8 ori.  
Œ Interfața paralelă ‐  conectare imprimanta, scanner.  

 
„ Sincrone  
Œ transmiterea informației ‐ bit cu bit sau octet cu octet,  
Œ fără pauze între biți sau octeți, 
„  Asincrone  
Œ transmiterea informației ‐ cu pauze între octeți.  
Œ mai flexibilă.  
 
 REȚELE DE CALCULATOARE 
 
Rețeaua  
 
Œ simplă  colecție  de  calculatoare  într‐un  anumit  amplasament,  care  au  fost  legate  împreună, 
folosind un anumit mediu de conectare, până la 
Œ uriaşă rețea globală, cum este Internet‐ul, care foloseşte o serie de medii diferite de conectare, 
inclusiv tehnologia transmisiilor prin satelit. 
 
Rețelele ‐  compuse din: 
Œ calculatoare,  
Œ cabluri,  
 Œ alte dispozitive: hub‐uri, comutatoare şi rutere, formează infrastructura rețelei.  
Plăcile de interfață pentru rețea servesc drept conexiune pentru calculatoarele din rețea.  
Comutatoarele sau ruterele asigură rețelei strategiile de control a traficului.  
Pentru transferul de date se pot folosi tehnologii diferite: cabluri, unde radio, microunde. 
 
Motive pentru a conecta calculatoarele în rețea: 

Œ Partajarea  fişierelor  –  Fişierele  de  pe  calculatorul  unui  utilizator  pot  fi  partajate  în  rețea  sau 
anumite fişiere pot fi plasate pe un server de fişiere, care va fi astfel o locație centrală şi unică 
pentru toate fişierele de care au nevoie utilizatorii de rețea. 
Œ Partajarea  componentelor  hardware  –  Utilizatorii  pot  partaja  imprimante,  unități  CD‐ROM, 
hard discuri. 
Œ Partajarea programelor – Procesoarele de text sau foile de calcul pot fi rulate prin rețea. 
Œ Comunicarea  între  utilizatori  –  Utilizatorii  din  rețea  pot  profita  de  avantajele  mediilor  de 
comunicare, poştă electronică, grupuri de discuții, video‐conferințe. 
Œ Jocuri în rețea. 
 
Rețea ‐ servere şi clienți 
 
Server 
Œ calculator  mai  puternic,  pe  care  rulează  un  sistem  de  operare  în  rețea,  (network  operating 
system – NOS),  
Œ asigură administrarea centralizată a rețelei, 
Œ deserveşte resursele disponibile în rețea.  
 
Administratorul serverului – decide: 
Œ cine se poate şi cine nu se poate loga la rețea,  
Œ ce resurse pot accesa diferiți utilizatori, 
Œ  securizarea resurselor rețelei împotriva atacului din exterior şi a infectării cu viruşi. 
Œ este responsabil cu prevenirea accidentelor. 
 
Client 
Œ calculator care permite utilizatorului să se logheze la o rețea  
Œ să aibă acces la resursele disponibile în rețeaua respectivă.  
Pe un calculator client va rula un sistem de operare client, client operating system, exemplu Windows 
XP.  
Utilizatorii de rețea au nevoie de: 
Œ un nume de logare 
Œ o parolă pentru a obține accesul la rețea.  
 
Modul de transmitere a datelor în  rețea 
Œ Modul în care datele „circulă” prin mediul de rețea, prin cablu de cupru sau fibră optică, diferă 
de modul în care datele circulă între diferitele componente ale unui calculator. 
Œ În calculator datele circulă sub forma unui flux de biți, în paralel, prin magistrala de date.  
Œ Pentru a transfera efectiv date de la un calculator la altul prin rețea, este necesar un anumit 
mediu  de  rețea.  Datele  pot  circula  de‐a  lungul  acestui  mediu  ca  un  singur  flux  de  date,  prin 
transmisie serială. 
 Œ Pentru preluarea  datelor în  format  paralel  din  calculator  (asemănător  unei  autostrăzi  cu  mai 
multe benzi) şi condensarea lor într‐o transmisie serială (echivalentul unui drum cu o singură 
bandă)  este  necesar  un  anumit  dispozitiv,  placa  de  interfață  pentru  rețea,  network  interface 
card, NIC.  
Œ Placa  de  rețea  conține  un  transiver,  adică  un  transmițător  şi  un  receptor,  care  poate  face 
conversia datelor din format paralel în format serial şi invers.  
 
  Moduri de conectare a calculatoarelor 
Œ Rețele peer‐to‐peer ‐ peer‐to‐peer networking,   
Œ Rețele pe bază de server ‐server based networking. 
 
Rețele PEER‐TO‐PEER 
Œ metodă simplă şi ieftină de conectare a calculatoarelor personale,  
Œ partajarea unor fişiere sau a altor resurse, cum ar fi o imprimantă. 
Œ calculatoarele din rețea funcționează ca perechi,  
Œ un calculator funcționând atât ca server cât şi client.  
 
Avantaje: 
ŒRelativ ieftine din punct de vedere al componentelor hardware; 
ŒUşor de configurat; 
ŒProgramele necesare sunt incluse în sistemul de operare; 
ŒNu necesită administrare centralizată; 
ŒUtilizatorii individuali pot configura partajarea resurselor; 
ŒNu depind de server. 
 
Dezavantaje: 
ŒRezervat instalărilor mici, de până la 10 calculatoare; 
ŒNu oferă sistem centralizat de securitate în rețea; 
ŒDistribuie resursele în întreaga rețea; 
ŒScăderea performanței calculatoarelor pereche; 
ŒUtilizatorii pot fi nevoiți să folosească numeroase parole. 
 
  Rețele pe bază de SERVER 
Œ posibilitatea  construirii rețelelor de mari dimensiuni,  
Œ utilizatorii având posibilitatea accesării unei game largi de resurse.  
Œ poate cuprinde servere diferite şi specializate, de exemplu servere de poştă electronică sau de 
baze de date.  
Œ oferă un control centralizat mai accentuat al resurselor  
Œ sunt scalabile, pot fi extinse uşor.  
Trebuie să existe un server ‐ un calculator care: 
Œîi loghează pe utilizatori,  
Œdeserveşte resurse pentru utilizatori,  
Œdetermină nivelul de acces pe care utilizatorii îl au la diferite resurse din rețea 
Œasigură un mediu de lucru mai sigur.   
Aceste rețele mai pot fi denumite şi rețele locale, local area network, LAN. 
 
 
 
 Avantaje: 
ŒControl central al resurselor; 
ŒGestionarea fişierelor, discurilor partajate, imprimantelor; 
ŒDirectorul activ – folosit pentru a adăuga sau a îndepărta utilizatori din rețea; 
ŒConfigurarea conturilor de utilizator; 
ŒSecuritatea datelor. 
 
Dezavantaje: 
ŒCostul calculatorului server; 
ŒCostul sistemului de operarea în rețea; 
ŒPrezența administratorului de rețea; 
ŒImposibilitatea folosirii resurselor rețelei dacă serverul nu funcționează. 
 
Tipuri de Servere de rețea 
 
În  rețelele  de  mari  dimensiuni  există  un  server  central  care  distribuie  fluxul  de  lucru  între  alte 
servere specializate. 
 Diferite servicii de rețea pot fi distribuite pe mai multe servere speciale, accesul la acestea fiind 
contolat de numele de logare şi parola utilizatorului.  
Servere  de  fişiere  –  acționează  ca  un  depozit  pentru  fişierele  necesare  utilizatorilor  rețelei.  De 
obicei sunt depozitate într‐un dosar public, public folder, iar de acolo este uşor de  salvat periodic toate 
datele. 
Servere  de  tipărire‐  utilizate  pentru  a  găzdui  o  imprimantă  de  rețea.  Stabileşte  ordinea  tuturor 
comenzilor de tipărire direcționate spre imprimantă.  
Servere  de  comunicații  –  rulează  programe  specializate  care  permit  utilizatorilor  de  rețea  să 
comunice. Oferă servicii de poştă electronică şi grupuri de discuții .  
Servere de aplicații – găzduiesc diferite aplicații, de exemplu baze de date specializate.  
Servere web – oferă posibilitatea de a crea un site web ce poate fi accesat intern, intranet, sau de 
către persoane care navighează pe internet.  
 
 Topologii  de rețea 
 
Topologia ‐ modul de cablare a unei rețele şi arhitectura de rețea.  
 
Topologia bus 
Œ un  trunchi  principal  sau  o  coloană  de‐a  lungul  căreia  sunt  ataşate  calculatoarele  din  rețea  la 
anumite intervale.  
Œ o topologie pasivă deoarece calculatoarele din această magistrală „stau şi ascultă”; când „aud” 
pe cablu date care le aparțin, acceptă datele respective; când sunt gata să transmită date, se 
asigură că pe magistrală nu mai transmite nimeni şi apoi transmit pachetele cu informații.   
Œ conectare cablu coaxial, iar conectarea fiecărui calculator se face printr‐un conector de tip T,  
Œ nu există o amplificare a semnalului în timpul călătoriei de‐a lungul cablului.  
Œ există  pericolul  întreruperii  cablului  sau  desprinderii  unor  conectori  şi  scurtcircuitării  cablului 
ceea ce duce la căderea întregii rețele.  
  
 
Topologia stea 
Œ conectează la un dispozitiv centralizat, hub sau concentrator.  
Œ Fiecare calculator este conectat prin propriul său cablu la un port al hub‐ului.  
Œ Aceiaşi strategie pentru transmiterea şi accesarea datelor ca şi topologia bus.  
Œ Uşor de extins, factorul limitant fiind numărul de porturi disponibile în hub. 
Œ  Se pot adăuga uşor calculatoare în rețea, fără a întrerupe serviciul către celelalte calculatoare 
din rețea. 
Œ  În  cazul  defectării  unui  calculator  nu  este  împiedicată  comunicarea  dintre  celelalte 
calculatoare.  

Topologia inel 
Œ Calculatoarele dintr‐o rețea locală sunt conectate unul după altul, prin cablu, într‐un cerc fizic.  
Œ Transportă informațiile de‐a lungul cablului într‐o singură direcție. 
Œ Considerată o topologie activă. 
Œ Calculatoarele din rețea retransmit pachetele pe care le primesc.  
Œ Calculatoarele din inel pasează un jeton în jurul cercului.  
Œ Jetonul este un pachet special de date, care conferă calculatorului unde se găseşte aptitudini 
speciale, de exemplu, placa ATM – Asincron Transfer Mode.  
Œ Dacă un calculator doreşte să transmită date în rețea trebuie să aştepte până când se află în 
posesia jetonului.   
Œ Defectarea unui calculator din rețea poate întrerupe fluxul de date.  
Œ Adăugarea  sau  eliminarea  unor  calculatoare  din  rețea  poate  determina  întreruperea 
funcționării rețelei.  
  
 
 
Modalități de conectare la Internet 

1. Legătura telefonică prin Dial‐up.  
Œ cea mai ieftină conexiune; 
Œ ca performanță însă, este una din cele mai slabe; 
Œ Avantaje:  valoarea  costurilor  suplimentare  este  mică:  un  fax‐modem  pentru  realizarea 
conectării acoperă strictul necesar. 
 
2. Conexiunea prin cablu  
Œ conectarea la Internet prin intermediul cablului de televiziune. 
Œ Avantaje: stabilitatea şi viteza mare a conexiunii la Internet,  
Œ Dezavantaje:  legate  de  prețul  mare  al  modem‐urilor  pentru  cablu  şi  de  costul  ridicat  al 
abonamentelor la societățile de cablu. 
 
3. Serviciile de ISDN (Integrated Service Digital Network)  
Œ conectarea la Internet prin linia telefonică.  
Œ realizarea concomitentă a convorbirii telefonice, serviciului de primire/transmitere de faxuri şi 
conectării la Internet.  
Œ viteza de transmitere a datelor este considerabil mai mare, dar şi costurile suplimentare sunt 
mai ridicate. 
 
4. Conectare prin DSL (Digital Subscribe Line)  
Œ cea mai modernă modalitate de conectare la Internet.  
Œ avantaj major viteza foarte mare de transmitere a datelor.  
Œ Pentru realizarea conexiunii se utilizează linia de telefon clasică (de regulă, o linie închiriată).  
Œ Dezavantajul  acestui  tip  de  tehnologie  este  distanța  relativ  mică  la  care  trebuie  să  se  afle 
utilizatorul față de Internet Service Provider‐ul (maximum 5 km). 
 

Rețele de calculatoare 
Œ calculatoare: PC, stații de lucru,  server‐e; 
Œ imprimante; 
Œ case de marcat automate; 
Œ POS (Point of Sale); 
 Œ mediul  de  conectare:  cabluri,  fire,  cabluri  de  fibră  optică,  microunde,  semnalele  trimise  sau 
recepționate prin satelit; 
Œ router‐e: dispozitive electronice care examinează fiecare pachet de date pe care îl primeşte şi 
apoi determină cea mai bună cale de transmitere a lui mai departe, către destinația sa; 
Œ porți ‐ dispozitive ce conectează o rețea locală la o rețea de mare suprafață, la un calculator, 
dispozitive  care  au  propria  lor  memorie  şi  pot  executa  conversii  de  protocol  şi  de  lățimi  de 
bandă; 
 
Modem ‐ uri ‐ dispozitive care: 
Œ convertesc  semnalele  digitale  în  semnale  analogice  modulate,  necesare  transmisiei  prin  linii 
telefonice şi, în mod asemănător,  
Œ transformă semnalele analogice de intrare în echivalentul lor digital.  
Œ Sunt utilizate pentru a face schimb de programe şi date cu alte calculatoare şi pentru accesul la 
serviciile on‐line de informații. 
Protocoale 
 
Œ un  set  de  standarde  care  permit  transmisia  de  date  prin  mediul  de  conectare  de  la  o 
componentă hard  la alta. 
Œ pot fi: 
„ TCP/IP (Transfer Control Protocol / Internet Protocol); 
„ DECnet (Digital Equipment Corporation); 
„ IPX (Novell); 
„ NetBEUI (Microsoft). 
 
Rețele 
 
1. locale ‐ LAN (Local Area Network),  
Œ relativ mici (de la două‐trei calculatoare până la câteva zeci),  
Œ transmit datele prin intermediul cablurilor coaxiale şi al celor obişnuite; 
 
2. pe arie întinsă ‐ WAN (Wide Area Network),  
Œ acoperă distanțele geografice prin intermediul unor echipamente hard dedicate, 
Œ folosesc  liniile  telefonice  sau  alte  mijloace  de  comunicație  (fibra  optică)  pentru  a  conecta 
calculatoare aflate la distanțe de zeci până la mii de kilometri. 
 
Servicii TCP/IP active la nivelul rețelei 
 
1. Servicii de conectare 
Œ Funcționează la nivelul de bază al rețelei,  
Œ Stabilesc modul în care datele ajung de la calculator pe cablul de rețea şi apoi la calculatorul 
destinație.  
Œ Nu certifică primirea datelor în ordinea în care au fost trimise. 
 
2. Servicii de transport 
Œ Funcționează la nivelul mediu în ierarhia rețelei  
Œ Dezvoltă serviciile de conectare,  
Œ Garanteaza o comunicație sigură între calculatoare.  
Œ Calculatoarele pot efectua verificări dacă există pachete pierdute sau deteriorate. 
  
3. Servicii de aplicație 
Œ Permit unei aplicații care rulează pe un calculator să comunice cu o aplicație similară de pe un 
alt calculator  
Œ Îndeplinire de diferite sarcini (copierea de fişiere).  
Œ Operează la cel mai înalt nivel din ierarhia rețelei. 
Œ Dependente de  serviciile  de  conectare  şi de  cele  de  transport    în  realizarea  unei  comunicații 
sigure şi eficiente. 
 
Nivelurile unei rețele, conform standardului OSI (Open System Interconnect) 
 
1 . Nivelul fizic ‐ este stratul hard. Include cabluri, sateliți sau alt mediu de conectare şi placa de 
interfață a rețelei. 
2. Nivelul legăturii de date ‐ este stratul în care datele sunt desfăcute în pachete şi împachetate 
pentru a fi transmise pe cablu. 
3. Nivelul de rețea ‐ este nivelul care primeşte pachetele de date de la nivelul legăturii de date şi 
le  trimite  la  adresa  de  rețea  potrivită.  Dacă  sunt  posibile  mai  mult  căi  pentru  transmiterea  datelor, 
nivelul de rețea îl găseşte pe cel mai scurt. 
4. Nivelul de transport ‐ asigură faptul că pachetele de date nu conțin erori, că ajung toate şi în 
ordinea care trebuie. 
5. Nivelul sesiunii ‐ stabileşte şi coordonează o sesiune (o conexiune între două calculatoare). 
6.  Nivelul  de  prezentare  ‐  lucrează  cu  sistemul  de  operare  şi  cu  fişierele  sistem.  Acesta  e  locul 
unde  fişierele  sunt  convertite  dintr‐un  format  în  altul,  dacă  cele  două  calculatoare  folosesc  formate 
diferite. 
7. Nivelul de aplicație ‐ este nivelul pe care sunt create fişierele care trebuie transmise. 
 
Limbajul HTML  
 
Unul din primele elemente  fundamentale ale WWW (World Wide  Web)  este HTML ‐  Hypertext 
Markup Language, descrie formatul primar în care documentele sunt distribuite şi văzute pe Web.  
HTML dezvoltat inițial de Tim Berners‐Lee la CERN in 1989, văzut ca o posibilitate pentru fizicienii 
care utilizează computere diferite să schimbe între ei informație utilizând Internetul.  
 
Caracteristici: 
‐un foarte bun format pentru documentele Internet şi Web. 
‐ Independența de platformă –un document poate fi afişat în mod asemănător de computere 
diferite (deci cu font, grafică şi culori diferite), lucru vital pentru o audiență atât de variată. 
Hipertext  ‐ orice cuvânt, frază, imagine sau alt element al documentului văzut de un utilizator 
(client) poate face referință la un alt document, ceea ce uşurează mult navigarea între multiple 
documente sau chiar în interiorul unui aceluiaşi document.  
Structurarea riguroasă a documentelor permite convertirea acestora dintr‐un format în altul 
precum şi interogarea unor baze de date formate din aceste documente.  
Primele specificații de bază ale Web‐ului au fost HTML, HTTP şi URL. 
   
 Tim Berners‐Lee a utilizat ca model  ‐ SGML ( Standard Generalized Markup Language )  
Œ Un standard internațional în plină dezvoltare.  
Œ Avantajul unei structurări avansate şi al independenței de platformă, dar proiectarea lui a avut 
în vedere mai mult structura semantică a documentului decât modul de formatare.  
Œ Flexibil, SGML putea fi descris ca o specificare pentru descrierea altor formate.  
Œ Utilizatorii puteau crea noi formate (DTD, Document Type Definitions) care puteau fi înțelese 
de orice produs soft SGML pur şi simplu prin citirea mai întâi a definițiilor noilor formate. 
Œ În primii ani de evoluție HTML a crescut lent, în principal pentru că îi lipseau posibilitățile de a 
descrie publicații electronice profesionale; limbajul permitea oarece control asupra fonturilor 
dar nu permitea inserarea graficii. 
 

INTERNET 
 
Œ Rețea de calculatoare răspândite în întreaga lume; 
Œ O imensă sursă de informații; 
Œ Un  sistem  de  comunicații,  prin  care  oricine,  oricând,  poate  să  comunice  cu  oricare  alt  utilizator 
Internet de pe planetă; 
Œ Un drog, care provoacă cea mai puternică dependență; 
Œ Libertatea de a comunica, de a te informa, de a‐ți împărtăşi experiența, opiniile sau doar preferințele; 
Œ O revoluție informațională 
 
 
Conectare la Internet 
 
Œ acces la un calculator‐gazdă (host), care este nod al rețelei Internet şi are adresă Internet.  
Œ acces la toate facilitățile rețelei 
Œ comunicare cu orice alt calculator din rețea. 
  
Conexiune permanentă 
Œ Calculatorul ‐ conectat permanent la Internet prin linie telefonică dedicată.  
Œ acces Internet cu condiția ca admnistratorul de sistem să‐ți deschidă un cont personal. 
 
Conectare temporară prin linie telefonică 
Œ un modem,  
Œ programe speciale de comunicație  
Œ apelare la serviciile unei firme specializate în furnizarea de servicii Internet 
 
 
ISP – Internet Service Provider 
Œ o firmă care are calculatoare de mare capacitate,  
Œ conectate la Internet prin linii telefonice dedicate, canale radio sau canale satelit  
Œ oferă clienților, în schimbul unei taxe, servicii de conectare la Internet. 
În funcție de opțiunea clientului, furnizorul de servicii Internet poate oferi: 
Conexiune de tip poştă electronică, care oferă numai posibilitatea de a utiliza poşta electronică; 
Conexiune full‐access (acces total), care oferă acces la toate faciltățile Internet; 
Cont cu shell, care oferă acces la toate facilitățile Internet, oferind în plus şi posibilitatea de a executa 
comenzi în modul linie de comandă. Dezavantajul acestui tip de conectare față de conectarea full‐access 
este  că,  în  acest  caz,  calculatorul  tău  nu  este  legat  la  Internet,  ci  funcționează  ca  un  simplu  terminal, 
executând programele de pe calculatorul‐gazdă. 
Indiferent  de  modul  de  conectare  adoptat,  administratorul  de  sistem  trebuie  să  creeze 
utilizatorului un cont.  
 
Contul ‐ identificat printr‐un nume 
Œ numele de conectare al utilizatorului – login name 
Œ protejat printr‐o parolă.  
 
Parola ‐ succesiune de caractere pe care presupunem că nu o cunoaşte altcineva decît posesorul 
contului respectiv.  
Ori  de  câte  ori  un  utilizator  doreşte  să  se  conecteze  la  Internet  va  trebui  să  indice  numele 
contului, apoi să tasteze parola.  
Atenție ! Pentru siguranță, caracterele pe care le tastați în parolă nu vor fi afişate pe ecran!  
 
Conectare la Internet – Parola 
Œ Orice parolă trebuie să conțină cel puțin 6 caractere,  
Œ dintre care cel puțin 4 să fie diferite.  
Œ Este  indicat  ca  parola  să  conțină  atât  litere  mari  cât  şi  litere  mici,  cifre  şi  simboluri  speciale  (de 
exemplu, %, +, ? etc.); 
Œ Nu  includeți  în  parolă  cuvinte  din  dicționar  sau  date  personale  semnificative  (nume,  ziua  de 
naştere etc.), nici chiar scrise în ordine inversă; 
Œ Cele  mai  bune  parole  sunt  cele  formate  dintr‐o  succesiune  de  caractere  aleatoare,  dar  acestea 
sunt  greu de memorat. Prin urmare, ar fi mai uşor de simulat o succesiune aleatoare. 
Pentru a vă proteja contul de “nepoftiți”: 
Œ Nu comunicați nimănui parola! 
Œ Nu notați parola nicăieri! Memorați‐o! 
Œ Schimbați parola frecvent (de exemplu, lunar)! 
 
Adresarea în Internet  
 
Cont Internet ‐ propria adresă Internet.  
De exemplu, dacă numele  de cont este farma2009,  iar  serverul la care  vă  conectați  se  numeşte 
yahoo.com, atunci adresa este: farma2009 @yahoo.com. 
 
Adresa unui utilizator Internet are structura: 
 nume‐utilizator@domeniu 
nume‐utilizator ‐numele de conectare al utilizatorului (login name);  
domeniu – specifică serverul pe care există contul (unic) nume‐utilizator. 
   
Adresarea în Internet – IP 
 
Fiecare  calculator  din  rețeaua  Internet  are  în  cadrul  rețelei  o  adresă  numerică  unică,  numită 
adresă IP.  
Adresa IP  
- 4 numere naturale,  
- mai mici decât 256,  
 - separate prin ‘.’ (punct).  
- exemplu, 212.204.100.101 
Pe lângă adresa IP, unui calculator i se poate asocia un nume, pentru a putea fi identificat mai 
uşor. Dificultatea constă în faptul că aceste nume trebuie să fie unice în cadrul rețelei.  
Metoda prin care se asociază denumiri adreselor IP se numeşte DNS  
Domain Name System – Sistemul Numelor de Domenii 
se bazează pe ideea de a împărți calculatoarele din rețea pe domenii şi subdomenii, formându‐se 
o structură ierarhică. 
Pentru a specifica o adresă se indică, în ordine, numele subdomeniilor, separându‐le prin 
caracterul ‘.’ (punct). Ordinea este dată de faptul că fiecare subdomeniu este inclus în cel din dreapta lui 
(care‐i urmează).  
De exemplu, să considerăm domeniul ssi.vs.info.ro.  
Acest domeniu este format din patru subdomenii: 
ssi – subdomeniul Societatea de Servicii Informatice; 
vs – subdomeniul județului Vaslui (deci subdomeniul ssi este inclus în subdomeniul vs); 
info – subdomeniul educațional; 
ro – cel mai amplu subdomeniu, care este indicativul țării în care se află rețeaua informatică 
(România). 
 
Adresarea în Internet –Domeniu 
 
cel mai amplu subdomeniu dintr‐o adresă este cel mai din dreapta. 
Acesta poate fi un indicativ de țară:  
• ro pentru România,  
• fr pentru Franța,  
• ca pentru Canada etc.  
 
În Statele Unite, de obicei, subdomeniu cel mai din dreapta nu este cel geografic (us), ci un 
indicativ al organizației din care face parte instituția: 
• com ‐ comercial, 
• edu ‐ universitar,  
• gov ‐ guvernamental, 
• int ‐ organizații internaționale, 
• org ‐ organizații, 
• net ‐ extensia pentru activitățile legate de rețelele de calculatoare. 
 
Rezoluție de adresă  
-Conversia numelui de domeniu în adresă IP   
- realizată automat de către serverele DNS.  
Spațiul numelor de domenii este împărțit în zone care nu se suprapun, în fiecare zonă existând un 
server DNS, care gestionează informațiile despre domeniul respectiv. 
 
   
 Servicii Internet  
 
 
1. Poşta electronică  E‐mail , Electronic‐mail  
  Trimitere / primire mesaje de la orice utilizator al rețelei Internet. Mesajele: text,  
                ataşa şi alte tipuri de fişiere: imagini, muzică,  
2. Telnet  
   conectarea la distanță (remote login) la un calculator din rețea, situat eventual într‐un 
alt colț de lume.  
3. FTP (File Transfer Protocol)  
  transferarea unor fişiere (text sau binare) pe/de pe un alt calculator din rețea.  
4. WWW (Word Wide Web)  
  cel mai utilizat şi mai atractiv serviciu  
  consultare  informații  de  pe  Internet  prin  intermediul  unui  sistem  uriaş  de  documente 
legate între ele (hipertexte).  
Consultarea  informațiilor  WWW  se  numeşte  navigare  şi  se  realizează  cu  ajutorul  unor 
programe speciale, numite browser. 
5. Finger  
   facilitate prin care se pot afla mai multe informații referitoare la o persoană despre care 
nu cunoaştem decât adresa Internet. Informațiile furnizate sunt cele reținute în configurația 
contului şi pot fi numele,  prenumele, data ultimei conectări, eventual planurile pentru viitorul 
apropiat. 
6. Talk  
  facilitate care permite discutii în direct cu un alt utilizator al rețelei, de oriunde. 
  Condiția este ca în momentul apelului de talk, persoana să fie conectată şi să accepte 
discuția.  
  Ecranul va fi împărțit în doua zone, o zonă în care introducem mesajele noastre şi o zonă 
în care putem citi mesajele interlocutorului.  
7. Chat –formă mai complexă de talk, foarte des utilizată, în care pot participa la discuție 
mai multe persoane. 
8. Newsgroups  
  serviciu de informații cunoscut şi sub denumire de grupuri de ştiri, prin intermediul 
căruia puteți participa la discuțiile din grupurile de ştiri existente pe calculatorul la care sunteți 
conectat.  
  Mesajele din grupul de ştiri se numesc articole şi aparțin unor persoane cu preocupări 
comune( fizică, grădinărit, poezie etc.). 
9. BBS (Bulletin Board Systems)  
   colecții de produse software care conțin o mare varietate de programe din toate 
domeniile.  
  Programele existente intr‐un BBS sunt gratuite(freeware) sau versiuni promoționale 
(shareware), care nu funcționează cu toate facilitățile până când nu sunt cumpărate. 
10. Gopher  
  sistem de meniuri care permite consultarea informațiilelor pe rețea.  
 
   
 Browsere 
 
‐program de navigare pe Internet. 
Comunitatea utilizatorilor Internet este divizată în două grupuri, în funcție de browser‐ul preferat: 
Œ Utilizatorii care preferă Netscape Navigator; 
Œ Utilizatorii care preferă Internet Explorer. 
 
1.Netscape Navigator  
Œ browser‐ul inclus în pachetul de programe de comunicație Netscape Communicator,  
Œ Pachet disponibil pe Internet pentru acces FTP anonymous pe serverul ftp.netscape.com.  
Œ Pachetul este gratuit pentru studenți, elevi, membri ai unor instituții educaționale sau ai 
unor  organizații  nonprofit.  Ceilalți  utilizatori  Netscape  Communicator  sunt  datori  să 
trimită o taxă firmei Netscape, dacă după o perioadă de testare gratuită (free evaluation) 
au hotărât să utilizeze acest produs. 
 
2. Internet Explorer  
Œ Browser  inclus în sistemul de operare Windows,  
Œ accesibil direct celor care au licență pentru Windows.   
Œ Important  modul de utilizare a unui browser,  
Œ chiar dacă interfața grafică diferă 
Œ trebuie să îndeplinească aceleaşi funcții.  
 
Poşta electronică 
dintre primele servicii Internet,  
cel mai utilizat.  
trimite mesaje oricărui utilizator al rețelei Internet, cu condiția să‐i cunoaşteți adresa  
primi mesaje de oriunde de pe glob, de la alți utilizatori ai rețelei.  
Mesajele cu text, imagini, sunete, filme 
 
Comparație între e‐mail, poşta clasică şi telefon 
‐e‐mail ‐mesajele se transmit foarte rapid în raport cu poşta clasică ‐ câteva minute.  
‐telefon comunicarea instantanee, dar pentru a vorbi la telefon e obligatoriu ca şi interlocutorul sş 
fie disponibil în momentul respectiv. 
‐e‐mail  nu deranjează niciodată, destinatarul având posibilitatea să‐l citească atunci când doreşte.  
‐Costurile o convorbire telefonică sau de transmitere a unei scrisori la mare distanță sunt mult mai 
mari  decât  transmiterea  unui  e‐mail,  care  practic  presupune  o  conectare  prin  telefon  la  furnizorul  de 
servicii Internet (de obicei un telefon local), 
‐Durata de conectare fiind de câteva secunde, pentru un mesaj obişnuit.  
‐din posibilitatea de a trimite un mesaj la oricât de mulți destinatari simultan, ceea ce e imposibil 
prin poşta clasică sau prin telefon. 
 
   
 Din alt punct de vedere, confidențialitatea convorbirilor telefonice şi a scrisorilor este, în principiu, 
garantată, în schimb nimeni nu garantează confidențialitatea unui mesaj e‐mail.  
Utilizatorul  este  singurul  responsabil  de  asigurarea  confidențialității  mesajelor  proprii,  având 
posibilitatea de a utiliza un program criptare. 
 
E‐mail  Telefon  Poşta clasică 
Viteză de 
Mare  Foarte mare  Foarte mică 
transfer 
Variază în funcție de 
Variază în funcție de 
Cost  Mic  durata convorbirii şi de 
distanță 
distanță 
Sincronizare  Nu e necesară  Obligatorie  Nu e necesară 
Confidențialitate  Scăzută  Moderată  Mare 
 
În  primul  rând,  comunicarea  prin  e‐mail  are  un  caracter  conversațional  pregnant.  Interlocutorii 
pot răspunde imediat, pot pune întrebări. Astfel, un mesaj e‐mail nu are o structură atât de formală şi de 
elaborată ca alte mesaje scrise. Dar chiar dacă nu veți fi foarte meticulos cănd veți scrie un e‐mail, nu 
trebuie  să  faceți  abstracție  de  regulile  gramaticale  sau  de  eventualele  caracteristici  de  limbaj  sau  de 
mentalitate ale interlocutorilor. 
Spre  deosebire  de  o  discuție  directă,  într‐un  mesaj  e‐mail  emoțiile,  gesturile,  inflexiunile  de 
tonalitate sunt mult mai puțin vizibile. Prin urmare fiți deosebit de atenți la formulări şi la semnele de 
punctuație. Folosiți pentru siguranță mici simboluri de marcare a stării emoționale (emoticons, smileys). 
 
World Wide Web 
 
Œ WWW, W3, Web 
Œ cel mai utilizat şi mai atractiv serviciu Internet.  
Œ „țesătură răspândită în întreaga lume”.  
Œ Metafora sugestivă ‐serviciul WWW acoperă (ca o pânză de păianjen) întreaga lume. 
Œ „Pânza” este formată dintr‐o colecție de documente specifice acestui serviciu, conectate logic 
între ele, denumite hipertexte. 
 
Localizarea resurselor Internet 
 
Pentru a localiza o resursă pe Internet, trebuie să specificăm unde se găseşte resursa respectivă. 
Specificatorul unei resurse pe rețea poartă –  
URL (Uniform Resource Locator)   
ca o extindere a noțiunii de specificator de fişier 
Trebuie specificat fişierul şi directorul în care acesta se găseşte, calculatorul din rețeaua Internet 
pe care este stocat fişierul respectiv poate fi transferat pe rețea. 
specificarea unei resurse Internet se poate face în mod absolut sau în mod relativ. 
 
Un URL specificat în mod absolut are sintaxa: 
  Protocol://domeniu/cale/fişier.extensie 
Atenție! Un URL nu conține spații! 
protocol reprezintă protocolul utilizat pentru transferul fişierului. 
 De exemplu: 
Œ http   ‐ fişierul este o pagină Web; 
Œ News  ‐un articol al unui grup de ştiri; 
Œ ftp  ‐ un fişier care poate fi transferat de pe un server FTP; 
Œ file  ‐ indică un fişier local. 
domeniu reprezintă numele calculatorului pe care este stocat fişierul, având acceaşi sintaxă ca în 
cazul adreselor e‐mail. 
cale reprezintă succesiunea directoarelor, de la directorul rădăcină până la directorul în care este 
stocat fişierul. Ca separator între două directoare consecutive este utilizat caracterul “/”. 
  Protocol://domeniu/cale/fişier.extensie 
 
fişier.extensie reprezintă numele fişierului şi extensia acestuia. 
 
De exemplu: 
Specificatorul URL absolute pentru Ghidul URL creat de David W. Baker în format HTML stocat pe 
serverul Web, în directorul users/dwb, sub denumirea de url‐guide.html este: 
 
http://www.netspace.com/users/dwb/url‐guide.html 
 
La navigare pe Web  se poate specifica un URL şi în mod relativ, plecând de la specificatorul URL 
curent. 
 În acest caz nu mai este necesar sa specificăm toate elementele din sintaxa unui URL. 
De exemplu, să presupunem că vizualizați fişierul având ca URL 
    http://www.liis.sorosis.ro/~ema/html/arbori/cap1.html 
Dacă doriți sa specificați fişierul cap2.html, care se găseşte în acelaşi director, nu mai este necesar 
să specificați protocolul, serverul şi calea, ci doar numele şi extensia fişierului: cap2.html. 
Dacă  doriți  să  vizualizați  fişierul  index.html,  care  se  găseşte  în  directorul  html,  nu  mai  este 
necesar  să  specificați  protocolul  şi  serverul,  ci  doar  calea  relativă  până  la  directorul  html,  numele 
fişierului şi extensia: ../index.html. 
Prin  urmare,  dacă  unul  din  elementele  URL‐ului  curent  se  pastrează,  nu  mai  este  necesar  să‐l 
specificați. În plus, calea către noua resursă o puteți specifica relativ la directorul curent, nu este necesar 
să o indicați începând cu directorul‐rădăcină. 
 
Motoare de căutare‐ search engine 
 
Căutarea de resurse  
Œ cuvinte cheie ‐ definesc domeniul de interes,  
Œ operatori logici: and, not, or, near.  
 
Navigare prin rețeaua Internet: 
Œ Browser, 
Œ motor de căutare, 
Œ Scop / noțiune / domeniu de explorat. 
 
Browser Web – soft, ansamblu de programe pentru manevrarea informațiilor bazate pe grafică şi 
text.  
Pagina Web ‐ unitatea elementară de informație 
   un document care conține o combinație de texte, imagini si alte elemente, printre care link‐urile 
(legăturile). 
  
Link 
Œ texte,  
Œ pictograme, 
Œ grafice, care apar marcate.  
‐conectează paginile între ele,  
‐permit navigarea efectivă în Internet.  
Când se ajunge la o legătură, săgeata mouse‐ului se transformă într‐un arătător, ceea ce înseamnă 
că se poate executa clic pe ceea ce indică el, pentru a vizita acea pagină.  
 

Motorul de căutare  

Œ  orice program care localizează informațiile necesare dintr‐o bază de date,  
Œ un serviciu de căutare a informațiilor în Internet. 
Œ computere  foarte  rapide  care  actualizează  în  permanență  o  bază  de  date  cu  pagini 
Web, folosind anumite cuvinte cheie.  
 
Permanent,  aceşti  roboți  specializați  se  „plimbă"  prin  Internet,  în  căutare  de  site‐uri  noi.  Odată 
găsite, noțiunile sunt luate în evidența băncii de date, sunt sortate şi le sunt ataşate „semne" care indică 
pagina de la care provin informațiile. Activarea unui motor de căutare face ca banca de date internă să 
afişeze o listă cu toate elementele care au legătură cu noțiunea căutată sau cu locațiile care pot conține 
subiectul respectiv. 
Metamotoare de căutare se folosesc de mai multe motoare de căutare simultan. 
Pentru  a  căuta  o  anumită  informație  într‐un  motor  de  căutare,  trebuie  formulată  o  interogare 
alcătuită din cuvinte sau expresii, având sensul cât mai apropiat de ceea ce se doreşte să se afle. În urma 
interogării, motorul de căutare investighează baza lui de date şi returnează o listă cu un număr mare de 
legături  (uneori  chiar  şi  câteva  zeci  de  mii)  către  site‐uri  Web  care  conțin  cuvântul  cheie  sau  expresia 
folosită.  
Din  lipsă  de  spațiu,  această  listă  cu  rezultatul  căutării  este  însă  fragmentată,  astfel  încât  nu  vor 
apărea mai mult de 10 sau 20 de legături pe fiecare pagină, aşezate în ordinea relevanței, în funcție de 
un algoritm specific fiecărui motor de căutare. Cu ajutorul hyperlink‐urilor se poate accesa oricare dintre 
aceste locații. Restul legăturilor apar pe paginile următoare. 
 
Elemente principale 
1.Robotul ‐ păianjen, vierme (robot, spider , crawle).  
2.Index sau catalog. 
3.Software‐ul de căutare 
 
1.Robotul ‐ păianjen, vierme (robot, spider , crawle).  
Œ program care vizitează paginile Web,  
Œ le citeşte  
Œ urmăreşte legăturile către alte pagini.  
Dar, multe dintre paginile vizitate îşi pot modifica după un anumit timp conținutul, se pot adăuga 
noi legături, iar unele pagini pot dispărea definitiv. De aceea, roboții se întorc după un anumit interval 
de timp, de obicei după o lună sau două şi vizitează din nou site‐ul, căutând eventualele schimbări care 
au fost făcute. 
Aceste  programe  au  o  capacitate  extraordinară  de  a  citi  şi  de  a  prelucra  date.  Astfel,  conform 
declarațiilor producătorilor, roboții rapizi de la Altavista au capacitatea de a citi l GB de text pe secundă, 
respectiv 3 milioane de pagini web pe zi. 
 
2. Index sau catalog 
Tot ceea ce găseşte robotul: cuvinte cheie, porțiuni de text din paginile vizitate 
Œ bază de date imensă în care se află informații găsite de robot despre fiecare pagina web. 
Œ pagină apare în catalog ca o nouă înregistrare, cu  
Œ titlul  
Œ adresa paginii respective, 
Œ cuvintele cheie folosite,  
Œ legăturile către alte pagini,  
Œ porțiuni din text, pot fi diferite de la un motor de căutare la altul. 
Dacă  robotul  găseşte  schimbări  într‐o  pagină  web,  atunci  indexul  este  actualizat  cu  noile 
informații. Uneori, poate trece mai mult timp până când paginile noi sau modificate găsite de robot la o 
nouă căutare să fie adăugate la index. 
 
3. Software‐ul de căutare  un program care permite  
căutarea printre milioanele de pagini înregistrate în index,  
afişarea  rezultatului  sub  forma  unei  liste  de  legături,  în  ordinea  pe  care  el  o  consideră  cea  mai 
relevantă. 
 
Fiecare  dintre  motoarele  mari  de  căutare  au  propriul  lor  software,  pe  care‐l  folosesc  pentru 
indexarea paginilor web, fiecare considerând că propriul software este cel mai bun.  
 
Motoarele de căutare sunt diferite; unele indexează titlul paginii, altele cuvintele folosite cel mai 
des în cadrul paginii; altele indexează o anumită porțiune a paginii etc.