O retea de calculatoare este formata dintr-un ansamblu de calculatoare conectate intre ele, care

fac schimburi de date si folosesc in comun resursele retelei. Fiecare calculator isi pastreaza
independenta de executie si de gestiune a propriilor resurse.
Dupa aparitia calculatoarelor personale, prelucrarea centralizata pe calculatoarele mari a fost
inlocuita cu prelucrarea descentralizata pe microcalculatoare. Dezavantajul lipsei comunicarii
unui sistem personal este compensat prin includerea acestuia intr-o retea
Calculatoarele dintr-o retea pot fi:
· de acelasi tip, in cazul retelelor omogene;
· de tipuri diferite, in cazul retelelor eterogene.
Retelele de calculatoare au aparut din necesitatea:
· de folosire in comun a unor resurse fizice scumpe (imprimante si hard disk-uri scumpe, plotere,
etc.);
· de folosire in comun a datelor si a resurselor software. Atunci cand mai multi utilizatori
prelucreaza aceleasi date, este necesar ca variantele fisierelor sa fie reactualizate, iar acest lucru
se realizeaza prin retea.
In functie de aria de raspandire, exista urmatoarele tipuri de retele:
· Retele locale -; LAN (Local Area Networks) au o arie de pana la 2 km. si deservesc o institutie;
· Retele metropolitane -; MAN (Metropolitan Area Networks) care acopera suprafata unui oras;
· Retele globale -; WAN (Wide Area Networks) cu o arie de raspandire geografica de marimea
unui stat sau continent. Cele mai mare retele WAN sunt cele de servicii internationale (BBS),
cum sunt CompuServe si Internet.
La randul lor, retelele pot fi conectate intre ele, permitand schimbul de informatii. Conectarea
unor calculatoare diferite se face conform unor standarde de retea. Realizarea unor retele de
calculatoare necesita urmatoarele componente:
1. Hardware:
· calculatoare (noduri) dotate cu periferice din configuratie;
· cabluri de transmisie;
· echipamente specifice retelei:
· adaptoare de retea NIC (Network Interface Card): sun placi de interfata, prin care este posibila
conectarea calculatorului la retea;
· modemuri: dispozitive pentru conectarea unui calculator la retea prin linie telefonica;
· dispozitiv de atasare la mediu (transceivers): echipament care transmite si recepteaza semnalul
intre placa de retea si un mediu fizic de transmisie, altul decat cel suportat de placa de retea, cum
ar fi transmisia prin unde radio;
· Hub-uri (hubs): necesare pentru conectarea calculatoarelor intr-o retea de tip stea, prin cabluri
individuale;
· repetoare (repeaters): amplifica semnalul pentru a mari aria de raspandire intr-o retea locala;
· puntile (bridges): realizeaza conectarea a doua retele de calculatoare, care prelucreaza
informatia in functie de adresa destinatarilor si expeditorilor;
· portile (gateways): permit conectarea unor retele de calculatoare care folosesc protocoale
diferite (ex. o retea de microcalculatoare conectata la un minicalculator);
· routere (routers): controleaza fluxul de informatii si optimizeaza caile de transfer a datelor;
acestea sunt capabile sa traduca protocoale de comunicare diferite.
2. Software:
Sistemul de operare al retelei care asigura integrarea echipamentelor si a software-ului de
aplicatie in reteaua de calculatoare.
Legatura fizica dintre componentele retelei se realizeaza prin cablurile si echipamentele specifice
iar legatura logica este stabilita prin sistemul de operare.
Sistemul de operare al retelei este o colectie de programe prin care sunt gestionate resursele
retelei (echipamente, programe). Nodurile retelei pot fi servere sau statii de lucru.
1. Serverele sunt calculatoare care asigura:
· stocarea pe disc a unui volum mare de informatii la care pot avea acces si alte calculatoare din
retea;
· servicii de tiparire;
· comunicarea intre calculatoare si gestionarea retele.
2. Statiile de lucru sunt microcalculatoare care au acces la resursele serverului si pot fi sisteme
standard (cu HDD) sau sisteme fara HDD (diskless).
Retelele se pot clasifica in:
· retele cu server de fisiere (file server), in care un calculator din retea este server si isi partajeaza
resursele cu statiile de lucru;
· retele de la egal la egal (peer to peer), in care orice calculator din retea poate deveni server la
un moment dat, sau statie de lucru.
Din punctul de vedere al modului de lucru al serverului, exista:
· Retele cu server dedicat;
· Retele cu server nededicat.
1. Serverul dedicat este degrevat de orice alta sarcina, fiind folosit numai pentru gestionarea
retelei;
2. In retelele cu server nededicat, calculatorul desemnat server poate rula si alte aplicatii in timp
ce ofera si servicii de retea pentru celelalte calculatoare.
Caracteristicile unei retele de calculatoare sunt date de:
· topologie;
· mediul fizic de transmisie;
· standardul de transport.
Aceste elemente determina viteza retelei; sunt definite doua viteze:
· viteza de transmisie a semnalelor, care depinde de tehnologia de transport si se masoara in
BAND (1 band este echivalent cu 1 byte/sec.).
· viteza datelor care se masoara in bps (bits per second -; bit/s).
Se definesc doua tipuri de topologii ale retelei:
· topologia fizica, adica modul in care sunt legate fizic calculatoarele;
· topologia logica, adica modul in care sunt transferate datele intre componentele retelei.
Exista mai multe tipuri de topologii fizice:
· topologia liniara sau magistrala (Bus Topology);
· topologia inelara (Ring Topology);
· topologia stea (Star Topology);
· topologia stea-inel, in care sunt legate circular mai multe calculatoare dispecer care gestioneaza
fiecare cate o retea. Mesajele circula pe inel pana cand unul dintre calculatoare recunoaste in
antet adresa unui calculator din reteaua sa. Calculatorul dispecer va prelua mesajul de pe canal si
il va transmite calculatorului destinatar.
· Topologia liniara sau magistrala (Bus Topology). In acest caz exista un singur canal de
comunicatie la care sunt conectate toate calculatoarele. Cablul de legatura formeaza o linie de
legatura de la un capat la altul al retelei. Fiecare calculator este conectat la canalul de
comunicatie si transmite mesaje in retea. Fiecare mesaj are un antet care contine adresa
calculatorului destinatie.

Topologia liniara (magistrala)

· Topologia inelara (Ring Topology). In aceasta topologie, calculatoarele sunt conectate circular.
Fiecare calculator este conectat prin intermediul canalului de comunicatie la alte doua
calculatoare, astfel incat mesajele circula de la un calculator la altul, pe un traseu interior, pana
cand un calculator recunoaste mesajul transmis. Defectarea unui calculator inseamna
intreruperea canalului de comunicatie.

Topologia inelara

· Topologia stea (Star Topology). In aceasta configuratie exista un calculator central la care sunt
legate toate celelalte calculatoare. Toate mesajele sunt schimbate prin intermediul calculatorului
central, care are rol de dispecer si distribuie mesajele in functie de adresa utilizatorului.
Topologia stea

· Topologia stea-inel. In acest caz, sunt legate circular mai multe calculatoare dispecer, care
gestioneaza fiecare cate o retea. Mesajele circula pe inel, pana cand unul dintre calculatoare
recunoaste in antet adresa unui calculator din reteaua sa, preia mesajul si il transmite
calculatorului destinatar.

Topologia stea-inel

Mediul fizic de transmisie este suportul fizic pe care se transmit datele sub forma de curenti
electrici sau unde electromagnetice. Acest tip de mediu se poate clasifica in:
· mediu prin cablu: cablu rasucit, cablu coaxial, cablu cu fibra optica;
· mediu fara cablu: telefonie celulara, unde radio terestre, unde radio prin satelit, unde laser,
microunde, unde meteorice.
Mediul de transmisie prin cablu se conecteaza la placile de interfata cu reteaua prin intermediul
conectoarelor (de tip T, BNC, DB, etc.).
Transportul in retea reprezinta un set de tehnici folosite pentru transmisia si receptia datelor dea-
lungul mediului de transmisie. Sunt definite mai multe standarde de transport: ARCnet, Ethernet,
Token Ring, FDD1 (standardul ANSI pentru fibra optica). Fiecare standard cuprinde detaliile
mediului de transmisie (tipul mediului, lungimea totala acceptata a cablului, etc.), numarul
maxim de statii care pot fi conectate, topologia fizica si logica a retelei, metoda de detectare si
corectie a erorilor, protocolul folosit pentru transmiterea datelor.
Legatura de date (Data Link) este o legatura fizica, ce se stabileste intre doua calculatoare pentru
a face schimb de date. Pentru a realiza legatura de date, este necesar sa se stabileasca un limbaj
comun de dialog si o disciplina a conversatiei, adica un protocol de comunicatie. Acest protocol
reprezinta un set de reguli prin care se asigura schimbul de date si mesaje intre doua calculatoare
intre care exista o legatura fizica. Protocolul de comunicatie trebui sa asigure:
· controlul transferului de date;
· detectarea si inlaturarea erorilor;
· optimizarea utilizarii liniei de comunicatie;
· independenta fata de modul de transmisie.
Retelele cu server de fisiere (file server, retele client-server) sunt formate din:
· un calculator pe care ruleaza sistemul de operare al retelei, numit SERVER DE FISIERE;
· mai multe calculatoare care pot avea acces la resursele retelei, numite statii de lucru
(workstations, client). La statia de lucru se afla utilizatorul, care este o persoana ce are acces la
resursele retelei. Organizarea clientilor retelei este facuta de o persoana numita administrator de
retea. Utilizatorii pot fi organizati in cadrul retelei in grupuri de utilizatori, definite de catre
administrator. Utilizatorii din cadrul unui grup au aceleasi drepturi de lucru in retea. Fiecare grup
de utilizatori se identifica printr-un nume unic. La resursele retelei pot avea acces numai
utilizatorii definiti si recunoscuti de retea. Fiecare utilizator primeste un cont protejat printr-o
parola. Prin stabilirea parametrilor de conectare se limiteaza drepturile de acces in retea ale unui
utilizator. Operatiile de conectare si deconectare sunt numite logon si logoff.
Problema principala a gestionarii retelei este organizarea securitatii datelor, care se realizeaza
printr-un mecanism de control organizat pe mai multe niveluri.
Calculatorul care are rol de server trebuie sa fie cel mai puternic din retea. El trebuie sa contina:
· un HDD de mare capacitate (sau mai multe);
· memoria interna cu cea mai mare capacitate;
· microprocesorul cel mai rapid;
· suportul fizic pentru controlul imprimantelor;
· placile de interfata pentru retea.
Avantajele unei retele cu server de fisiere sunt:
· ofera o mare securitate a datelor;
· partajarea fisierelor se face mai usor, fiind controlata de server.
Cel mai raspandit sistem de operare pentru retelele cu server de fisiere este NetWare (Novell),
care ocupa 70% din piata de software pentru retea. Acesta accepta o gama variata de sisteme de
operare pentru clienti: MS-DOS, Windows, OS/2, Unix, Machintosh. Alte sisteme de operare
pentru retea sunt:
· VINE’S (Virtual Networking System) al firmei Banyan, pentru UNIX;
· LAN Manager al firmei Microsoft, pentru OS/2;
· LAN Server al firmei Microsoft si IBM pentru OS/2;
· Windows NT Advanced Server al firmei Microsoft.
Retele peer to peer (de la egal la egal). In acest sistem de retea, fiecare calculator poate fi in
acelasi timp si client si server si se recomanda numai atunci cand nu se cer performante mari si
se prefera conturi mici. Aceasta retea suporta viteze mici de lucru si nu ofera securitate totala a
datelor. Se aplica in cazul unui numar mic de calculatoare. Cele mai cunoscute sisteme de
operare pentru retele peer to peer sunt:
· NetWare Life si Personal NetWare al firmei Novell (Personal NetWare se poate integra in
mediul Windows);
· Windows for Workgroups al firmei Microsoft;
· LANtastic al firmei Aotisoft.
Tipuri de reţele

 LAN
 MAN
 WAN
 INTERNET
 INTRANET
 EXTRANET

Termenul Local Area Network, prescurtat LAN, provine din engleză unde înseamnă
"reţea locală" (de calculatoare). O reţea locală reprezintă un ansamblu de mijloace de
transmisiune şi de sisteme de calcul folosite pentru transportarea şi prelucrarea
informaţiei. Ele sunt frecvent utilizate pentru a conecta calculatoarele personale şi
staţiile de lucru (workstation) din birourile companiilor şi fabricilor, cu scopul de a
partaja resurse (de exemplu imprimantele) şi de a face schimb de informaţii. Reţele
locale se disting de alte tipuri de reţele prin trei caracteristici:

1. mărime sau extindere spaţială;

2. tehnologie de transmisie;
3. topologie.

Informaţii tehnice

Reţelele locale au dimensiuni relativ restrânse, de până la

câteva sute de metri, ceea ce înseamnă că timpul de
transmisie în cazul cel mai defavorabil este limitat şi
cunoscut dinainte. Cunoscând această limită, este posibil să
se implementeze anumite tehnici simple care altfel nu ar fi
fost posibile. Totodată, se simplifică administrarea reţelei.
Reţelele locale utilizează frecvent o tehnologie de
transmisie bazată pe un singur cablu tip Ethernet. Din punct
de vedere topologic este vorba de axa unui sistem
"magistrală" (bus), la care sunt ataşate toate maşinile, aşa
cum erau odată dispuse cablurile telefonice obişnuite din
zonele rurale.

Reţelele locale tradiţionale funcţionează la viteze cuprinse între 10 şi 100 Mbps, au

întârzieri mici (zeci de microsecunde) şi produc erori foarte puţine. Reţelele locale
mai noi pot opera la viteze mai mari, până la câteva sute de megabiţi/sec.

Reţeaua locală de calculatoare este o combinaţie de componente hardware şi software:

 sistemele de calcul care se interconectează

 adaptoare sau plăci de reţea Network Interface Card (NIC);
  mediul fizic de comunicaţie, care poate fi un cablu, dar şi unde radio, deci fără
fir (wireless);
 unităţi de interconectare (concentratoare / repetoare / switches etc.);
 software pentru administrarea reţelei.

Înapoi

Termenul Wide Area Network, prescurtat WAN, provine din engleză unde înseamnă
"reţea extinsă" (de calculatoare). Un WAN este orice reţea care conectează oraşe,
regiuni sau ţări. De obicei WAN-urile includ linii de telecomunicaţie publice şi
elementele de legătură şi conectare necesare. WAN-urile se folosesc pentru
interconectarea mai multor LAN-uri şi a altor tipuri de reţele, astfel încât să se
faciliteze comunicarea între persoane şi computere situate la mari depărtări unele faţă
de altele.

Multe companii şi organizaţii particulare şi-au construit cu timpul WAN-uri proprii.

Altele se bazează pe Internet, unde au acces printr-un abonament la un provider
Internet ISP.

Deseori WAN-urile se bazează pe linii telefonice închiriate, dedicate acestui scop. La

unul din capetele liniei telefonice se leagă LAN-urile companiei; celălalt capăt este
legat de un "hub" al WAN-ului respectiv. Liniile telefonice închiriate (leased lines)
sunt scumpe. Mai convenabile sunt legăturile comutate (nededicate) cum ar fi cele
bazate pe circuite comutate sau şi pachete comutate. Aceste reţele au nevoie de
protocoale (reguli de funcţionare) care asigură transportul şi adresarea mesajelor, aşa
cum ar fi familia de protocoale TCP/IP.

Pentru rezolvarea linkurilor folosite în WAN-uri companiile ISP folosesc deseori

protocoale ca de ex. Packet over SONET/SDH, MPLS, ATM şi Frame relay. Unul
dintre protocoalele mult folosite în trecut a fost X.25 (comutare pachete), care poate fi
considerat drept "bunicul" protocolului modern Frame relay.

Cercetările teoretice din domeniul WAN se concentrează pe următoarele teme: modele

matematice, emularea şi simularea reţelelor.

Vitezele WAN-urilor variază între circa 1,2 kbit/s şi 16 Mbit/s, iar sistemele bazate pe
ATM sau linii închiriate pot atinge chiar viteze de transmisie mai mari de 156 Mbit/s.
WAN-urile folosesc drept mediu tipic linii telefonice, linkuri cu microunde şi
comunicaţiile prin sateliţi.

O tendinţă recentă pentru interconectarea reţelelor companiilor şi organizaţiilor este

trecerea de la utilizarea WAN-urilor propriu-zise la WAN-urile virtuale bazate pe
tehnicile Virtual Private Network (VPN) din cadrul Internetului. Pentru aceasta există
desigur ISP-uri şi firme specializate.

Înapoi
Metropolitan Area Network, prescurtat MAN, sunt reţele imense care de obicei
împânzesc oraşe întregi. Aceste reţele folosesc cel mai des tehhologia fără fir
(wireless) sau fibră optică pentru a crea conexiuni.

Standardul IEEE 802-2001 descrie MAN ca fiind o reţea metropolitană care este
optimizată pentru o întindere geografică mai mare decât reţelele locale LAN, începând
de la cartiere rezidenţiale, zone economice şi până la oraşe întregi. Reţelele
metropolitane MAN la rândul lor depind de canalele de comunicaţii, de la transfer
moderat până la transfer înalt de date. Reţeaua MAN este în cele mai frecvente cazuri
proprietatea unui singur operator, dar reţeaua este folosită de către mai mulţi indivizi
sau organizaţii. Reţelele MAN mai pot fi deţinute şi conduse ca utilităţi publice.

Implementarea reţelelor metropolitane (MAN)

Unele tehnologii folosite pentru aceste scopuri sunt ATM, FDDI şi SMDS. Dar aceste
tehnologii vechi sunt în proces de substituire de către reţele Ethernet bazate pe MAN,
de ex.: Metro-Ethernet. Reţele MAN, pe lângă reţelele LAN, au fost construite fără fir
pe baza microundelor, undelor radio, sau a razelor laser infraroşii. Multe companii dau
în arendă sau arendează circuitele de la transportatori comuni din cauza costului
ridicat a cablului. DQDB, Distribuite Queue Dual Bus, este standardul de comunicare
a reţelei Metropolitane. Aceasta este specificat în standardul IEEE 802.6. Folosind
DQDB, reţelele pot avea o întindere peste 50 km şi pot opera la viteza de la 34 până la
155 Mb/s. Printre primii care au creat reţele MAN au fost Internet peering points,
MAE-West, MAE-East, şi Sohonet media network

Înapoi

Termenul Internet, sau şi internet, are mai multe sensuri strâns înrudite, în funcţie de
context:

 Numele propriu Internet (scris cu majusculă) se referă la World Wide Web,

reţeaua mondială unică de computere interconectate prin protocoalele (regulile)
de comunicare Transmission Control Protocol şi Internet Protocol, numite pe
scurt TCP/IP. Precursorul Internetului datează din 1965, când Defence
Advanced Research Projects Agency (en: DARPA) (Agenţia pentru Proiecte de
Cercetare înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department of Defense
sau DoD din SUA) a creat prima reţea de computere interconectate sub numele
ARPAnet. Super-reţeaua din zilele noastre a rezultat din extinderea reţelei
Arpanet.
 Substantivul comun internet (scris cu minusculă) desemnează în marea
majoritate a cazurilor aceeaşi reţea, însă văzută ca un mediu de comunicare de
mase, împreună cu informaţia şi serviciile care sunt oferite utilizatorilor prin
intermediul acestui mediu.
 Tehnic, termenul mai poate desemna şi o reţea ce interconectează 2 sau mai
multe reţele autonome aflate la mare depărtare unele faţă de altele. Exemple de
 reţele mari, pentru care folosinţa acestui nume este justificată, sunt SIPRNet şi
FidoNet.

Cuvântul "Internet" provine din împreunarea artificială şi parţială a două cuvinte

englezeşti: interconnected = interconectat şi network = reţea.

Înapoi

Intranet-ul este definit ca o legatură semi-permanentă între un Wan (Wide Area

Network) şi o filială a companiei. Fiind vorba de conexiuni LAN-LAN, riscul din
punct de vedere al securităţii este cel mai mic (se presupune că firmele au încredere în
filialele lor). În astfel de cazuri, compania are control asupra reţelelei / nodurilor
destinaţie cât şi asupra celei sursă.

Înapoi

Spre deosebire de Intranet, care este relativ izolat, Extranetul este destiant
comunicării cu partenerii, clienţii, furnizorii şi cu angajaţii la distanţă. Securizarea
unei reţele de dimensiuni mari necesită îndrumări şi instrumente adecvate.

Înapoi
 REŢELE DE CALCULATOARE

REŢEAUA INTERNET

1.1 Concepţia de reţea

Legarea calculatoarelor într-o reţea pentru a utiliza în comun informaţiile nu

este un fenomen nou. Instituţiile guvernamentale şi companiile din orice domeniu
de activitate din ţările dezvoltate fac acest lucru de mai multe decenii. Multe
corporaţii şi firme au adoptat de peste 20 de ani lucrul în reţele.

O reţea de calculatoare reprezintă un mod de conectare a unor calculatoare

individuale, astfel încât să poată folosi în comun anumite resurse. Aceste resurse
includ componente de genul unităţilor de disc, fişiere (baze de date), imprimante şi
echipamente de comunicaţie. În plus, reţeaua permite o interacţiune mai mare şi o
comunicare mai bună între membrii reţelei, prin intermediul poştei electronice,
bazelor de date şi a altor metode de utilizare în comun a informaţiilor de orice fel.
Calculatoarele conectate la reţea sunt denumite noduri.
Când nodurile aparţin aceleiaşi clădiri sau aceleiaşi organizaţii, reţeaua este
locală (Local Area Network - LAN), de exemplu reţeaua unui liceu.
Dacă nodurile sunt dispersate pe o zonă mai extinsă, de exemplu pe suprafaţa
unui judeţ sau a câtorva judeţe, la nivelul ţării sau pe întregul glob, reţeaua este pe
plan extins (Wide Area Network - WAN). O astfel de reţea ar putea fi constituită,
de exemplu, la nivel naţional, pentru toate instituţiile Ministerului Educaţiei şi
Cercetării.

1.2 Reţele client/server

Reţeaua de acest tip foloseşte un calculator separat (server), de regulă

performant, care este calculator “central”, care lucrează cu toate fişierele şi
efectuează serviciile de tipărire pentru mai mulţi utilizatori. Calculatorul oferă
răspunsuri rapide clienţilor, asigură cea mai bună protecţie a datelor din reţea şi
folosesc un sistem de operare avansat (de exemplu: Novell NetWare, Windows NT
Server, IBM OS/2 LAN Server, etc.). O reţea poate avea mai multe servere.
Clienţii din reţea sunt calculatoare conectate la server, puternice sau cu putere
redusă, ca viteză de lucru, capacitate de memorie, etc.

1.3. Niveluri ale unei retele si tipuri de retele

Există şapte niveluri de clasificare a unei reţele. Cinci dintre aceste niveluri
sunt prezentate în continuare. Nivelul fizic este constituit din cablurile sau alte
echipamente ce leagă între ele calculatoarele, adică partea palpabilă a reţelei. Aici
intră şi plăcile de interfaţă ale reţelei, elementele de conectare şi orice altă
componentă hard (inclusiv concentratoare şi amplificatoare). Nivelul logic este cel
care interpretează semnalele obţinute, le traduce sub forma de date în cod binar (0
si 1), ce pot fi transmise celuilalt nivel şi care pot fi prelucrate de calculator.
Nivelul de reţea răspunde de identificarea calculatoarelor din reţea. Nivelul de
transport răspunde de corectitudinea recepţionării datelor transmise între
calculatoare. Nivelul de aplicaţie este pachetul de programe (software-ul) folosit de
fiecare calculator pentru accesul la alte resurse ale reţelei, de exemplu la tipărirea
la o imprimantă din reţea.
Ca tipuri de reţele se reţin: magistrala (toate calculatoarele conectate la
cablul principal al reţelei); în stea (calculatoarele interconectate prin intermediul
unui concentrator); circulară (un calculator între alte două calculatoare), magistrală
în stea (combinaţie a primelor două tipuri). Calculatoarele se conectează prin
plăcile adaptoare pentru reţea. Aceste plăci au rolul de a realiza legătura între
cablurile reţelei şi staţia de lucru. Placa dispune de puncte de conectare în care se
cupleză cablurile reţelei. Placa are o mică memorie folosită ca memorie tampon.
Ca tipuri de cablu se folosesc cabluri coaxial şi fibrele optice (transmitere prin
unde luminoase). Pot fi folosite şi sisteme de transmitere prin unde luminoase sau
prin unde radio, cu aparate de emisie şi de recepţie. Pot fi conectate şi doar două
calculatoare, printr-un cablu serial cu un adaptor null-modem.
 Reţeaua INTERNET şi reţeaua WWW

Internet este o “reţea de reţele”, cu zeci sau sute de milioane de calculatoare,

dispuse pe întregul glob, staţionare sau mobile, reţea ce deţine cantităţi uriaşe de
informaţii, din care foarte multe pot fi consultate fără restricţii, iar unele contra
cost sau numai cu diferite parole de acces. Fiecare individ care posedă un
calculator cu modem cu viteză de transmitere de cel puţin 14,4 kbps (kilobiţi pe
secundă, viteza indicată fiind cea minimă pentru Internet, se recomandă chiar o
viteză mai mare), o linie telefonică fixă sau mobilă, se poate conecta la această
mare reţea prin intermediul unei firme furnizoare de servicii Internet. În cadrul
reţelei Internet poate fi folosită poşta electronică sau pot fi consultate site-uri ale
reţelei WWW.
Reţeaua World Wide Web, denumită Web sau WWW, este partea cea mai
dezvoltată din internet. A fost creată în 1989, la centrul european de cercetări
nucleare. Reţeaua este bazată pe grafică, fiind folosit un limbaj special, HTML
(Hypertext Markup Language – limbaj de marcare pentru hipertext). Cu un click pe
textul sau imaginea grafică cu o anumită codificare se ajunge la alte documente
denumite pagini Web (Web pages), unde se pot vedea imagini, text, videoclipuri, se
pot asculta mesaje vocale. Pe ecranul propriului calculator pot fi aduse imagini din
toată lumea sau informaţii referitoare la orice domeniu de activitate. Totul este să
“salvaţi” pe hard-diskul calculatorului propriu. O altă modalitate de utilizare a
internetului o reprezintă dialogul efectiv realizat cu ajutorul chat-ului.
Accesul la o pagină Web, a unui site Internet (site-urile fiind constituite din
pagini Web) se poate face printr-un program, ca de exemplu Netscape Comunicator
sau Microsoft Internet Explorer. Fiecare site are o adresă formată din grupuri de
litere, ca de exemplu http://www.msn.com, pentru compania Microsoft. Deci
folosind orice program care oferă posibilitatea de a naviga pe Internet, putem
accesa orice adresă de site cunoscându-i, bineînţeles, numele prin introducerea
acestuia pe bara de adresă din fereastra deschisă cu ajutorul programului respectiv.
Ultimele două litere pot reprezenta ţara (ro pentru Romвnia, de pentru Germania,
uk pentru Marea Britanie, etc.), tipul organizaţiei (com pentru comercială, edu de
la education pentru instituţii de învăţământ, etc.). Pe diferite site-uri ale reţelei
internet putem crea propriile adrese de e-mail, folosind diferite opţiuni: E-mail,
Sign me up, etc. Numele adresei de e-mail are în componenţă un simbol @ (A
rond) aflat între numele dat de utilizator adresei şi numele site-ului respectiv.