Reţea de calculatoare = un ansamblu de noduri de reţea interconectate între ele prin intermediul unor

echipamente de comunicaţie, asigurând folosirea în comun, de către un mare număr de utilizatori, a

tuturor resurselor fizice, logice şi informaţionale ale ansamblului.

Clasificarea reţelelor de calculatoare

După tehnologia de transmisie:
• reţele cu difuzare (broadcast) - au un singur canal de comunicaţie care este partajat de toate
calculatoarele din reţea. Mesajul poate fi adresat unui singur calculator, tuturor calculatoarelor din reţea
(difuzare) sau la un subset de calculatoare (trimitere multiplă). Acest mod de transmitere este
caracteristic reţelelor LAN.

• reţele punct - la – punct - dispun de numeroase conexiuni între perechi de calculatoare individuale.
Pentru a ajunge de la calculatorul sursă la calculatorul destinaţie, un pachet s-ar putea sa fie nevoit să
treacă prin unul sau mai multe calculatoare intermediare, pe trasee multiple, de diferite lungimi.

După tipul sistemului de operare utilizat:

• reţele peer-to-peer - partajarea resurselor este făcută de către calculatoarele din reţea. - implică
costuri mici şi sunt utilizate de către firmele mici; - se utilizează atunci când zona este restrânsă,
securitatea datelor nu este o problemă, organizaţia nu are o creştere în viitorul apropiat; - toate
calculatoarele sunt egale; fiecare nod de reţea este şi client şi server, neexistând un administrator
responsabil pentru întreaga reţea;

• reţele bazate pe server - au în componenţă un server specializat: de fişiere şi de tipărire; de aplicaţii;

de poşta; de fax; de comunicaţii. Avantajele reţelelor bazate pe server: - partajarea resurselor (disc,
directoare, fişiere, imprimante, etc.); - securitate, administrare centralizată a datelor; - salvarea de
siguranţă a datelor; - lucru în echipă, număr mare de utilizatori.

După tipul sistemului de operare utilizat:

• reţele peer-to-peer - partajarea resurselor este făcută de către calculatoarele din reţea. - implică
costuri mici şi sunt utilizate de către firmele mici;

- se utilizează atunci când zona este restrânsă, securitatea datelor nu este o problemă, organizaţia nu
are o creştere în viitorul apropiat; - toate calculatoarele sunt egale; fiecare nod de reţea este şi client şi
server, neexistând un administrator responsabil pentru întreaga reţea;

• reţele bazate pe server - au în componenţă un server specializat: de fişiere şi de tipărire; de aplicaţii;

de poşta; de fax; de comunicaţii. Avantajele reţelelor bazate pe server: - partajarea resurselor (disc,
directoare, fişiere, imprimante, etc.);

- securitate, administrare centralizată a datelor; - salvarea de siguranţă a datelor; - lucru în echipă,

număr mare de utilizatori.

După topologia fizică utilizată:

• reţele tip magistrală (bus);

• reţele tip stea (star);

• reţele tip inel (ring);

• reţele tip arbore (tree);

• reţele combinate;

Topologia bus
• transmisia datelor se face la o rată de transfer de 10Mbps;

• foloseşte cablu coaxial şi mufe BNC; • orice defect duce la întreruperea întregii reţele; • găsirea
locului defect este foarte greoaie;

• necesită costuri reduse;

• cantitate de cablu redus;

• are sensibilitate redusă la influenţe electromagnetice;

• se pot folosi plăci de reţea mai vechi.

Topologia inel
• a fost dezvoltată în anii ‘70.

• toate sistemele sunt legate succesiv între ele, două câte două, ultimul sistem fiind conectat la primul
sistem.

• fiecare sistem recepţionează informaţia transmisă pe buclă şi-l retransmite mai departe, copiind
mesajul dacă îi este destinat.

• mesajul emis de un sistem va fi retras din buclă atunci când îi va reveni după parcurgerea buclei.
Pentru ca defectarea unui sistem să nu provoace întreruperea buclei, fiecare sistem este prevăzut cu un
mecanism pasiv de şuntare.

• există două tipuri de bucle: bucla unidirecţională şi bucla dublă. În general bucla este unidirecţionala,
dar prin introducerea unei bucle, în care semnalele circula în sens invers, se creşte fiabilitate reţelei.

Topologia stea

• sistemele sunt conectate la un nod central. Orice comunicaţie între două sisteme trece prin nodul
central, care se comportă ca un comutator;

• transferul informaţiei se face punct-la-punct, dar cu ultimele tipuri de comutatoare este posibilă şi un
transfer punct-lamultipunct.

• dezavantajele sunt: la defectarea nodului central comunicarea nu mai este posibilă, şi extensia reţelei
este limitat la capacitatea nodului central.

Un serviciu de reţea defineşte sau descrie o funcţie şi un scop (exemplu: detecţia erorilor). Un serviciu
este un set de primitive (operaţii) pe care un nivel le furnizează nivelului de deasupra sa. Serviciul
defineşte ce operaţii este pregătit nivelul să îndeplinească pentru utilizatorii săi, dar nu spune nimic
despre cum sunt implementate aceste operaţii.
Un protocol de reţea este un set de reguli care guvernează formatul şi semnificaţia cadrelor, pachetelor
sau mesajelor schimbate între ele entităţile pereche dintr-un nivel. Entităţile folosesc protocoalele
pentru a implementa serviciului lor.

Din punct de vedere al conexiunii realizate între cele două calculatoare din reţea, serviciile pot fi de
două feluri:

- servicii orientate pe conexiune

- servicii fără conexiune.

- serviciu fără conexiune

-nu implică stabilirea unei conexiuni între sursă şi destinaţie;

- unităţile de date sunt prelucrate independent;

- nu se verifică dacă recepţia se face în ordinea în care au fost transmise;

- nu se transmit confirmări de recepţie;

- nu se face nici controlul fluxului şi nici corectarea erorilor.

- serviciu orientat pe conexiune

- înainte de a începe transferul datelor între sursă şi destinaţie, se creează un circuit virtual care este
menţinut până când încetează transferul de date;

- recepţia datelor se realizează în ordinea în care au fost transmise;

- se face corectarea unităţilor de date afectate şi controlul fluxului de date.

- serviciul fără conexiune şi cu confirmare

- un compromis între celelalte două tipuri de servicii. Unităţile de date sunt transmise independent una
după alta, fiecare fiind confirmată la destinaţie.

Elementele principale ale unui protocol:

• Sintaxă – Formatul datelor – Nivelul semnalului (electric, optic etc.)

• Semantică – Controlul informaţiei – Detecţia şi corecţia erorilor

• Sincronizare – Secvenţiere – Sincronizarea vitezelor de transmisie/recepţie

Modelul de referinţă OSI

Modelul OSI = un model dezvoltat de ISO, pentru o reţea ideală şi acest model se foloseşte pentru a
construi reţele reale.

Stratificarea = modelul OSI este format din şapte nivele, pentru a permite o organizare în module
funcţionale bine definite:
• fiecare nivel este responsabil pentru realizarea unui subset de funcţii necesare procesului de
comunicare;

• fiecare nivel oferă funcţii sau servicii specifice nivelelor adiacente, protejând nivelul de deasupra de
detaliile legate de implementarea funcţiilor de nivel inferior.

ISO – International Standards Organization

OSI – Open System Interconnection

Nivelele modelului OSI

• (1) Fizic - Specificaţii privind interfaţa fizică între dispozitive şi medii de transmisie

• Mecanice

• Electrice

• Funcţionale

• Procedurale

• (2) Legătură de Date - Specificaţii privind modul de activare, menţinere şi dezactivare a unei legături

• Detecţie şi corecţie erori

• Controlul fluxului

• Adresare hardware

• Topologie la nivel fizic

• (3) Reţea

• Transportul informaţiei în reţea, dirijare

• Topologie la nivel logic

• Adresare la nivel logic

Nivelele modelului OSI (cont)

• (4) Transport

• Schimbul de date între sistemele finale

• Controlul erorilor

• Controlul fluxului

• Livrarea în ordine

• Fără pierderi

• Fără duplicate
• Calitatea serviciilor - congestie

• (5) Sesiune

• Activare, întreţinere şi întrerupere a sesiunilor de comunicaţii între aplicaţii • Controlul dialogului între
aplicaţii

• Refacerea sesiunilor

• (6) Prezentare

• Formatul şi codificare datelor

• Compresia datelor

• Criptarea

• (7) Aplicaţie

• Interfaţă între aplicaţii şi modelul OSI (accesul aplicaţiilor la stiva OSI)

Arhitectura TCP/IP
- Dezvoltat de DARPA pentru reţea cu comutare de pachete

DARPA - US Defense Advanced Research Project Agency

• Aplicaţie

• Suport pentru aplicaţiile utilizator: HTTP, SMTP etc.

• Transport

• TCP

• Transport end to end

• Livrare în ordine fără erori

• Reţea / Internet

• Sistemele finale pot face parte din reţele diferite

• Funcţii de dirijare a pachetelor

• Funcţii de comutare a pachetelor în sistemele multihomed

• Implementat în sistemele finale şi intermediare (routere)

• Legătură de date / Acces la reţea

• Schimbul de date între sistemele finale şi reţea

• Adresare la nivel fizic

• Controlul fluxului de date în reţeaua locală

• Controlul erorilor

• Fizic

• Interfaţa fizică între dispozitiv şi mediul de transmisie

• Caracteristici ale mediului de transmisie:

• Nivele de semnal

• Lărgime de bandă

Avantaje:

• facilităţi importante pentru funcţia de routare între subreţele

• dezvoltat pe toate sistemele de operare

• uşor de instalat şi configurat

• alocarea unor domenii centralizate: ceea ce permite administrarea uşoară a foarte multe subreţele

Dezavantaje:

• Momentan nu se cunosc dezavantaje majore față de alte sisteme

Încapsularea datelor
Înainte ca datele să fie transmise, ele trec printr-un proces numit încapsulare: se adăugă un antet şi un
trailer la fiecare nivel.

Decapsularea datelor
La recepție datele sunt decapsulate: fiecare nivel analizează antetul propriu și prelucreaza sau pasează
cadrul/pachetul/segmentul la nivelul superior.

Monitorizarea reţelelor
• captează traficul din reţea şi face o analiză detaliată

• detectează pachete eronate

• interpretează datele transmise binar

• monitorizează reţeaua în timp real

• încearcă reţeaua prin generarea de pachete

• filtrează protocoale – numai anumite protocoale să fie analizate

• detectează posibilele atacuri din interiorul reţelei

• detectează gâtuirile de reţea

• este destinat pentru toate tipurile de reţele: Ethernet, Gigabit Ethernet, Token Ring, FDDI, ATM,
Wireless LAN.

Pentru capturarea pachetelor, placa de reţea se poate seta în următoarele moduri:

• modul normal – capturează doar pachetele de date transferate pe sistemul pe care este instalat
programul de monitorizare

• modul promiscuous - capturează toate pachetele de date transferate prin reţea. În acest mod, se pot
captura pachetele broadcast, pachetele multicast, etc.

Una dintre metodele de protecţie împotriva captării informaţiilor personale este criptarea datelor.

Metode de criptare folosite:

• SSL (Secure Socket Layer) – permite transferul de informaţie criptat şi este folosit de browser-e în e-
comerce .

• PGP (Pretty Good Privacy) – permite criptarea e-mail-urilor

• SSH (Secure SHell) – folosit pentru conectarea la un nod din Internet.

• VPN (Virtual Privat Network) – reprezintă o reţea sigură în Internet între două noduri de reţea.

Programele de monitorizare se folosesc în special de administratorii de sisteme de calcul.

Dacă într-o reţea se folosesc aceste aplicaţii şi de alţi utilizatori atunci se poate detecta utilizând
următoarele metode:

• ping – un sistem care ascultă reţeaua răspunde greu la ping. Deci, cu comanda ping la nodurile
susceptabile de ascultare se poate determina dacă sunt sau nu în ascultare.

• ARP – se transmit pachete non broadcast ARP către o anumită adresă. Dacă o altă maşină va răspunde
la aceste pachete, atunci ea este în mod promiscous.

• DNS – programele sniffer realizează automat cereri de tip DNS lookup pentru adresele IP pe care le văd
în reţea. Deci nodurile care emit multe cereri DNS lookup funcţionează în mod promiscous.

Măsurarea vitezei de transfer a informaţiilor

•În Task Manager se găsesc informaţii legate de rata de transfer, numită lățime de bandă (bandwidth).
Unitatea de măsură este biți pe secundă (bps), kbps, mbps. 1024 bps = 1 kbps = 128 Bps

• Utilitarul netio se porneşte pe două sisteme: pe un PC server cu comanda: netio –s iar pe celălalt PC cu
comanda: netio –t ip_server. Se transmit apoi pachete de lungimi diferite şi se măsoară performanţa
conexiunii, ratele de transfer.

NETIO - Network Throughput Benchmark, Version 1.23 TCP connection established.

Packet size 1k bytes: 10317 KByte/s Tx, 5506 KByte/s Rx.

Packet size 2k bytes: 9557 KByte/s Tx, 7632 KByte/s Rx.

Packet size 4k bytes: 8611 KByte/s Tx, 4957 KByte/s Rx.

Packet size 8k bytes: 6816 KByte/s Tx, 8553 KByte/s Rx

Grupuri şi forumuri de standardizare

Grupuri:

ITU – International Telecommunications Union

ANSI – American National Standard Institute

IEEE – Institute for Electrical and Electronics Engineers

ETSI – European Telecommunication Standards Institute

Bellcore – Bell Communication Research

Forumuri:

Frame Relay Forum

ATM Forum

Internet Engineering Task Force

Nivelul fizic:
•oferă o interfaţă fizică între echipamente;

•specifică regulile de transmitere a biţilor prin canalele de comunicaţie;

•realizează codarea datelor şi sincronizarea biţilor;

•delimitează lungimea unui bit şi transformă într-un impuls electric sau optic specific reţelei;

•reprezintă o interfaţă mecanică, electrică şi funcţională folosită pentru transferul informaţiilor.

Nivelul Fizic realizează transmisia şi recepţia semnalelor.

Funcţiile specifice transmisiei:

• convertește cadrele de date, primite de la nivelul 2, în şir binar;

• transmite șirul binar de date în mod serial (bit cu bit), transformând biții în semnal electric, optic sau
electromagnetic.

Funcţiile specifice recepţiei:

• convertește semnalul electric, optic sau electromagnetic în şir binar;

• transmite şirul binar de date la nivelul 2 pentru reasamblarea cadrelor de date.

Medii de transport în rețea

Pentru transferul informațiilor în rețea există următoarele medii de transmisie:
- Cablul coaxial

- Cablul STP, UTP și FTP

- Fibra optică - Aerul (pentru rețele wireless)

Categoriile de cabluri UTP folosite pentru interconectarea rețelelor:

- Cat1 – cablu simplu de telefon

- Cat2 – 4Mbps

- Cat3 – 10 Mbps (16MHz, 100Ω) – 10BaseT

- Cat4 – 16 Mbps (20MHz, 100Ω) – Token Ring

- Cat5 – 100Mbps (100MHz, 100Ω) - Cat5e – 1000Mbps (1000MHz, 100Ω)

- Cat6 – 1Gbps (250MHz, 100Ω)

- Cat7 – 10Gbps (600MHz)

Cablul coaxial
Cablul coaxial și conectorul BNC sunt folosite pentru cablarea rețelelor Ethernet de tip 10BASE2,
10BASE5.

10BASE2 - cablu coaxial subțire, funcționează la viteze de 10 Mbps până la o distanță maximă de 185m,
după ce semnalul începe să se atenueze. Face parte din familia cablurilor numită RG-58 și are o
impedanță de 50 ohmi.

10BASE5 – folosește cablu coaxial gros, care funcționează la viteze de 10 Mbps până la o distanță
maximă de 500m. Cablul coaxial face parte din categoria RG-8 sau RG-11.

Cablul STP şi UTP

- folosit pentru cablarea rețelelor 100BaseTX Fast Ethernet

Marcarea cablului UTP

Cablurile din categoria 3 sunt folosite mai ales pentru circuitele de telefonie. Pentru circuitele de date,
se folosesc cel mai frecvent cablurile din categoriile 5 şi 5e.

Tipuri de conectori
Există următoarele tipuri de conectori pentru rețelele Ethernet:

• BNC – un conector rotund folosit pentru reţelele de tip 10Base2

• DB9 – conector asemănător portului serial şi se poate folosi pentru conectarea la reţea de tip Token
Ring

• RJ45 – cel mai utilizat tip de conector pentru rețele Ethernet 100BaseT, cu patru perechi de fire.
10Base2

-10

– viteza de transfer 10Mbps -Base – transmisia se face în Banda de Bază (caracteristică a tehnologiei de
rețea în care numai o singură purtătoare de frecvență utilizează întreaga bandă disponibilă pentru
fiecare transmisie)

–2 prescurtare de la lungimea maximă a cablului – 200m

Cablurile folosite la interconectarea echipamentelor de reţea pot fi de 3 feluri, în funcţie de utilizare și

dispunerea firelor la cele două capete.

1. crossover (cablu inversor)

- standarde diferite la capete: T568B (stânga) – T568A (dreapta)

- realizează o conexiune între două echipamente de acelaşi tip (ex: PC - PC)

- se folosesc doar patru din cele opt fire: (1,2)-Tx, (3,6)-Rx.

2. straight-through (cablu direct)

- standardul T-568B (sau T-568A) la ambele capete,

- realizează o conexiune între două tipuri diferite de echipamente (ex: PC-hub)

- pinii sursă sunt conectaţi la exact aceeaşi pini destinaţie.

3. rollover (cablu consolă)

- realizează o conexiune între un echipament şi o consolă

- firele dintr-un capăt sunt aranjate în ordine inversă față capătul celălalt

PoE (Power over Ethernet)

PoE - standardul 802.3af

• specifică modul în care se poate alimenta cu tensiune continuă de 5V, 9V, 12 V, 24 V .. 48V un
dispozitiv de interconectare prin cablul de comunicaţie.

• pentru alimentarea dispozitivelor se folosesc injectoare de putere (Power Injector)

Există două variante PoE:

• Varianta A: perechile de fire folosite pentru transmisia/recepţia datelor vor fi utilizaţi pentru
alimentare

• Varianta B: perechile de fire nefolosite 4,5 pentru + şi 7,8 pentru -.

Realizarea unei reţele structurate

• Patch panel – asigură distribuţia datelor către posturile de lucru. Există patch panel-uri de 24 de
conectori RJ45, cu dimensiunea de 19” şi se instalează în rack lângă hub/switch.

• Patch cord – se folosesc pentru legături în rack sau pentru conectarea posturilor de lucru de la patch
panel la switch.

Codificarea datelor pentru 10BaseT

Metodele folosite pentru 10BaseT:

• Manchester sau Manchester diferențial

• tensiunea între –1-0V, perioada de bit 100ns

• tensiunea între –1-1V (10BaseT)

Codificarea datelor pentru 100BaseTX

Metodele de codificare folosite pentru 100BaseTX:

•codificarea 4B/5B și MLT-3 (Multi Level Treshold-3)

1000Base-SX şi LX (Gigabit Ethernet)

Metodele de codificare folosite pentru 1000Base-SX şi 1000Base-LX:

•codificarea 8B/10B şi NRZ (Non Return To Zero)

Fibra optică
Un sistem de transmisie optic este format din:

• sursă de lumină (LED, laser)

• mediu de transmisie (fibră foarte subţire de sticlă)

• detector (fotodiodă)

Cablurile de fibră optică pot fi realizate din fibră de sticlă sau din mase plastice și se prezintă sub o mare
varietate de forme şi parametri, în funcţie de producător.

Tipuri de fibre optice

-tip monomode - are un miez de sticlă mai subţire şi permite transportul unei singure unde
electromagnetice în linie dreaptă. Acest tip de fibră optică foloseşte laserul ca şi sursă de lumină şi poate
călători pe o distanţă de până la 30 km.

- tip multimode - are un miez de sticlă mai mare şi permite transportul în paralel al mai multor unde
electromagnetice prin miezul său; foloseşte LED-uri (Light Emitting Diode) ca şi sursă de lumină şi poate
avea o lungime de până la 15-20 kilometri.
Propagarea luminii prin fibra optică
Pentru α1> α critic lumina este reflectată înapoi în siliciu fără nici o pierdere

Tehnologiile ce stau la baza comunicaţiilor de tip wireless sunt guvernate de standardele:

• 802.11 şi 802.11b sau DSSS (Direct Sequence Spread Spectrum - cu viteze de 1, 2, 5.5 şi 11 Mbps în
banda de 2.4GHz).

• 802.11a (cu viteze de până la 54Mbps în banda de 5GHz)

• 802.11g sau OFDM (Orthogonal Frequency Division Multiplexing - ce permite interoperabilitatea

802.11b cu 802.11a, cu viteze de până la 54Mbps în banda de 2.4GHz).

Echipamente de interconectare
Repetoare
•interconectează două segmente de reţea;

• amplifică semnalul recepţionat pe un segment şi apoi retransmit pe celălalt segment de cablu;

• nu împrăştie numai datele bune în reţea, ci şi coliziunile sau alte erori;

• operează la nivelul fizic al modelului OSI şi nu au funcţii de filtrare sau abilităţi de traducere a
pachetului.

Repetoarele pot fi utilizate numai pentru a conecta două segmente de reţele identice. Un repetor nu
poate fi folosit la conectarea unui segment 10BaseT la un segment 100BaseX, sau un segment TokenRing
la orice alt tip de reţea Ethernet.

Repetoarele sunt principalele echipamente care contribuie la extinderea domeniilor de coliziune.

Rezolvarea acestui neajuns constă în segmentarea reţelei cu ajutorul switch-urilor sau a ruterelor.

Hub-uri
Un repetor poate conecta doar două segmente. Prin extensie s-a ajuns la hub-uri, care pot conecta mai
multe segmente de reţea. Fiecare segment se cuplează la hub printr-un port. Cele mai utilizate hub-uri
sunt cele cu 8 porturi.

Hub-ul preia semnalele de pe un anumit port, le amplifică şi apoi le transmite spre celelalte segmente
ale reţelei prin intermediul celorlalte porturi proprii. Funcţia unui hub se reduce doar la amplificarea şi
distribuirea semnalelor electrice, deci nu ţine cont de protocoale.

Regula 5-4-3 (5 segmente, 4 repetoare şi 3 segmente populate)

Numărul maxim de hub-uri între două calculatoare dintr-un singur domeniu de coliziune trebuie să fie
maxim 4.

Domenii de coliziune
O coliziune apare în momentul în care biţii transmişi de două calculatoare se întâlnesc pe acelaşi mediu
de transmisie. Majoritatea tehnologiilor de reţea se confruntă cu această problemă. În unele cazuri,
coliziunile sunt parte componentă a reţelei. Prea multe coliziuni însă pot conduce la încetinirea reţelei
sau chiar la întreruperea funcţionării acesteia.

Porţiunea de reţea în care pachetele transmise intră în coliziune se numeşte domeniu de coliziune.
Afirmații:

• sistemele conectate la o rețea token-bus formează un domeniu de coliziune;

• două segmente de rețea interconectate printr-un repetor formează un singur domeniu de coliziune;

• sistemele conectate la un hub formează un singur domeniu de coliziune;

• dispozitivele de interconectare de la nivelul fizic extind (măresc) domeniul de coliziune.

Segmentarea domeniului de coliziune cu ajutorul unui bridge/switch sau router.

Există două motive pentru care se doreşte segmentarea reţelei:

• izolarea traficului între segmentele reţelei;

• obţinerea unei lăţimi de bandă mai mari pentru utilizatori, prin crearea unor domenii de coliziune de
dimensiuni reduse.