Premiera spectacolului a avut loc pe data de

30.06.2009, ora 16:00 la Universitatea de Artă

Teatrală Tg. Mures având în distribuţie pe Andy
Gherghe(Mihai), Cătălin Mîndru(Robert), montaj video
Cristian Bojan, regie George Ștefan.

137 de elefanţi
de
George Ştefan

{mama, copil, mângâiere, sărut, dragoste, zâmbet}

{căcat, puroi, vomă, pișat, jeg, cur}

"M-am născut sub o stea norocoasă, dar comunistă" (Valeriu Butulescu)

Robert:
Decretul nr. 770 din 01/10/1966
Art. 1.
Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.
Iată momentul nașteri noastre. Iată actul care a făcut posibilă / obligatorie nașterea noastră.
M-am născut fără să vreau, m-am născut fără să vrea nimeni, m-am născut pentru că așa a vrut
partidul.
În republica socialistă România nu se fac avorturi.
- Dar noi ce suntem?
Dexonline:
AVORTON, avortoni, s.m. Ființă născută înainte de termen; p. ext. om degenerat, cu mari
deficiențe.
Asta suntem noi, avortoni la 9 luni. Resturile umane din urma unui avort nereușit.
Visul omului nou ajuns în pubela de gunoi a societăți comuniste.
AVORTON s. vezi. lepădătura, pocitanie, pocitură, stârpitură.
În republica socialistă România nu se fac avorturi. Noi nu existăm, eu nu exist, eu nu gândesc,
eu nu am dreptul la viața.
AVORTON s.m. Plantă sau animal venit înainte de termen. Om slab dezvoltat la trup sau la
minte; stârpitură. (Fig.) Lucru nereușit sau ființă înapoiată, nedezvoltată.

Mihai:
Țara mea: Țara în care locuim se numește Republica Socialistă România. Avem o țara mare,
frumoasă și bogată. Locuitori ei sunt harnici și pricepuți. Capitala țării noastre este orașul
București. Ești atât de frumoasă țara mea. Pentru tine am să muncesc, an de an să înflorești.
Țara mea! Trăiasca Republica Socialistă România.

Robert:
Decretul nr. 770 din 01/10/1966
Art. 1.
Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.
Metode cunoscute de întrerupere a sarcini:
- introducerea în vagin a unei sârme, crengi de leandru, fus de tors.
- introducerea în vagin a unei soluți alcolice, detergent DERO, suc de lamâie.
- baie în apă sub 0 grade.
Atenție: aceste metode pot fi periculoase, pentru riscuri scăzute doamna Leana din Craiova,
cunoscută și ca "doctorul", recomandă:
Sărituri cu picioarele pe burta însarcinatei.
Recordul doamnei Leana nu lasă dubii în privința acestei metode: 37 de avorturi la o singură
pacientă. Doar două decese.
- Îngroapă-l adânc, mai adânc. Dacă nu-l îngropi destul de adânc poate o să-l găsească un
câine.

"Doar morții au văzut sfârșitul războiului" (Platon)

Robert:
Scenografia inexistenței noastre: un zăvor urias care închide într-o camera de 5 pe 5 metri
aproximativ 15 copii, paturi din fier care semănau cu tărgile de la morga, podeaua plină de
rahat și urină, plânsete, zgomote incerte, șobolani care se hrăneau din noi noaptea. Nu tocmai
un decor favorabil recuperări noastre... celor închisi aici. Am ajuns la Cighid sunt sigur dintr-
o greseală, la naștere s-a produs o încurcătură în maternitate sau lumea asta e un coșmar din
care sunt pe cale să mă trezesc. Dar nu, nici nu visez și nici nu am fost schimbat în
maternitate. Mă aflu aici din alt motiv. Mă aflu aici fiindcă am fost declarat IRECUPERABIL
la fel ca toți cei din camera asta obscură. Mi-a trebuit mult până să înțeleg bine conotatile
acestui termen, de fapt mi-a trebuit mult până să învăț să înțeleg și să vorbesc, aproximativ 3
ani pentru primele vocale. IRECUPERABIL nu este o boală, nici un diagnostic, nu este o
greseală genetică și nici o condamnare, deși se poate confunda foarte ușor cu acești termeni.
De fapt acest cuvânt nu există în afara acestei instituți. Termenul IRECUPERABIL nici nu
există în dictionarul poporului, la fel cum nici noi nu existăm în registrele de evidentă a
populației.
Ăsta era Cighidul, salonul nr 5.

Mihai:
La 4 ani: ȘOIM AL PATRIEI.
- pantalon albastru
- bluză portocalie cu epoleți
- fundă roșie cu tricolor
- șapcă albastră
- ciorapi albi
- ecuson
"Șoimul Patriei se străduiește să facă în fiecare zi cel puțin o faptă bună."
Nu întelegeam prea bine ce înseamnă să fii șoim al patriei. Tovarășa educatoare ne explică
despre părinții patriei, despre țara noastră și despre obligațile noastre ca membri ai
organizației. Să fii șoim al patriei e o mândrie, nu?
Robert:
Să plângi nu e ușor deloc. Nu poți să plângi la o ora când îngrijitori dorm, sau când mănâncă.
Nu poți să plângi prea tare pentru că o să iei o mama de bătaie. Dar nici prea încet că nu te
bagă nimeni în seamă. Într-o mare de plânsete plânsetul tău trebuie să fie destul de acut să fie
auzit dar destul de încet să nu deranjeze. Trebuie să provoace milă dar nu trebuie să provoace
iritare. Dacă nu plângi cum trebuie astăzi rămâi iar fară mâncare, la fel ca ieri. Ciudat cum
unele lucruri le ști fără să te învețe nimeni. Multă vreme am urât șobolanii care ne devorau
noaptea când adormeam, abia mai târziu mi-am dat seama că și lor le era foame… și foamea e
un sentiment cumplit.

Robert:
Urăsc vara... Camera în care stau devine un adevarat cuptor. Un cuptor unde sunt aruncați
copii să ardă. Copii stricați, copii cu defecte estetice, copii din lotul care nu se mai cere, copii
cu termenul de valabilitate expirat, copii reciclați, copii abandonați, copiii nimănui. Cuptorul
nu poate fi oprit, el arde nencetat. Oameni îmbracați în halate albe lungi cu cizme de cauciuc
pentru a nu se murdări de rahatul de pe podea alimentează cuptorul. Înfundă cuptorul cu copii.

Mihai: - Ce vrei să îți aduca Moș Crăciun

Robert: - Pe Moș Crăciun nu l-am văzut niciodată... poate că nu avea șemineu pe unde să
intre și nici pom sub care să ne lase cadourile. Sau poate nu am fost noi copii cuminți.
Mihai: - Ce ți-a adus Moș Crăciun?
Robert: - Degerături...
Centimetru cu centimetru, milimetru cu milimetru, mâinile, picioarele, îngheața, se înegresc.
Camera de la Cighid ca un glob de sticlă, mici animale în suspensie. Trupuri reci, suflete
goale, minți netede. Crăciunul la Cighid... Te trezești dimineața cu un strat brumă și nici urmă
de Moș Crăciun. Moș Crăciun nu există... există Mos Gerilă, așa ne-au spus, și el vine doar la
copii cuminți și care au parinți. Noi nu îndeplineam nici o condiție.

Mihai:
La 8 ani: PIONIER.
Eu, Ștefanescu Mihai, intrând în rândurile Organizatiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc
patria, să învaț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor.
Amintiri... am fost "comandant de grupă":
Tovarașa profesoară,
grupa 1 a clasei a 3-a C, cu un efectiv de 10 elevi, vă prezintă onorul.
Insignele, uniforma, excursile... nu a fost totul așa de rău.

Mihai: - Ce vrei să te faci când vei fi mare???

Robert:
- Ce vreau să mă fac când voi fi mare?
- Vreau să fiu om.
- Vreau să am o mama și un tata. Îmi poți da tu astea? Poți să-mi cumperi o mama și un tata.
Măcar o mama... sau o jumătate. Mă mulțumesc și cu o jumătate de bunică.
- Poți să mă ți de mână când trec strada?
- Poți să îmi iei temperatura când sunt răcit?
- Poți să mă înveți să spun o poezie?
- Poți? Poți? Poți?
DexONLINE:
OM, oameni, s.m. Ființa superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și
limbaj articulat.

Mihai: Copii ăștia din generația de azi nu înțeleg. Nu a fost totul rău, nu a fost coșmarul pe
care îl arată la TV. Copii din ziua de azi nu au gustat niciodată înghețata POLAR în ambalaj
de unt. Copii din ziua de azi nu au băut niciodată Fructo, Bem-Bem, Brifcor și la zile de mare
sărbătoare PEPSI (mult mai bun pe vremea acea, fără etichetă și doar cu sigla și numele
întipărit), copii din ziua de azi nu au ieșit pe stadioane pe 23 august și nu au fost pionieri ca
noi.
- Ce știți voi despre comunism mă???

Robert:
Fisă: greutate, înălțime,nota la naștere, serie certificat de naștere, cod numeric personal, cifre,
date. La asta se reduce în fine existența noastră în cadrul sistemului. Sistemul nu te vede ca un
om,ca o persoană, sistemul te vede ca un set de numere specifice care te pot face functional
sau nu. Când te naști cu deficiență de greutate și parinți te abandonează în spital, când o
comisie te cataloghează ca fiind irecuperabil aceste date nu mai devin compatibile cu cerințele
sistemului.
Dacă sistemul e un tot unitar, o ființa vie atunci locul ăsta sigur trebuie să fie aparatul
excretor, iar noi fecalele.

Robert:
Unele lucruri nu le uiți niciodată. Cum ar fi primul tău duș cald. Prima dată când ai văzut un
zâmbet sau prima dată când cineva a murit în camera ta. Prima dată când te trezești dimineața
și realizezi că baiețelul ăla care ieri tușea ca dracu și avea temperatură, și care acum e de
culoarea violetă și țeapăn ca o statuie nu va mai apuca să mai vadă încă o zi. Am văzut
moartea înainte să văd viața. La televizor au spus ca ne-au salvat nemții. La televizor au spus
că după ce l-au ucis pe parintele națiunii în 89 au venit la Cighid niște germani care ne-au
salvat. La televizor au spus că dacă nu veneau ei eram cu toți condamnați la moarte. La
televizor au spus că nu eram IRECUPERABILI și ca de acum vor avea grijă de noi. Poate că
în sfârșit m-am trezit din coșmar. Totuși...Unele lucruri nu le uiți niciodată.

"Există speranță, dar nu pentru noi" (Franz Kafka)

Mihai:
Mie nu îmi pasă, pe mine nu mă interesează de cei care vin, de starea în care vin. Mie îmi
pasă doar de starea în care pleacă. Asta e datoria mea și mi-o fac așa cum trebuie. De acea
sunt unul dintre cei mai buni, pentru că nu îmi pasă. În momentul când intru în spital și îmi
pun halatul ăla alb pe mine parcă îmi pun un scut de neutralitate, un scut de indiferență. Am
văzut tineri cu picioare care trebuie amputate, am văzut bătrâni cu răni în care colcăiau larve,
am văzut cranii deschise, membre zdrobite, fețe desfigurate, femei violate, copii arși...(pauză
câteva sec) mie nu îmi pasă. Atât timp cât am halatul pe mine știu că pot să dorm liniștit
deseară.

Mihai:
Duminică, 28.09.2008, ora 18, PRO TV, Emisiunea: România, te iubesc. Doar o altă
Duminică, doar o altă emisiune TV lacrimogenă, pe mine nu mă afectează nimic, pe mine nu
mă mai impresionează nimic. Cighid... o noțiune fără nici o importantă. Am văzut atrocități,
am văzut dezastre, am văzut moartea intrând în salon chiar în timp ce încercam să resuscităm
pacienți, am simțit părul de pe ceafă ridicându-se în timp ce un nenorocit întins pe targă își
dădea ultima suflare. Am încercat să ignor, am încercat să evit orice sentiment. Dar imaginile
astea ce îmi trec acum prin fața ochilor sunt de o cruzime inimaginabilă. Copii trimiși la
moarte. Destine amputate. Omul ăsta e ca mine și ca tine, vorbește ca noi și are gânduri ca
noi. Pare genul de om care își cere voie de la șeful lui să meargă la toaletă. Pentru treaba mică
binențeles, la treaba mare nu merge niciodată. Se abține, ar dura prea mult. Părea genul de om
care locuiește într-o garsonieră socială și are un loc de muncă nasol. Zâmbește sau doar își
contracta mușchii feței? Nu îmi pot da seama.

Mihai:
(Robert cânta încet ...un elefant se legăna pe o pânză de paianjen...)
De o săptămână nu mai pot functiona. Nu mai pot urmări știrile TV, aproape că nu mai pot
ieși din casă. Am făcut o greșeală și acum regret enorm. Povestea asta cu Cighidul, emisiunea
aia lacrimogena. A început să-mi pese. Am început să fiu om, să mă intereseze, să mă uit la
copiii de pe stradă, să le ascult poveștile. Să îmi compătimesc pacienții.
- De ce nu râzi de un handicapat?
- De ce-i negi dreptul de a te amuza?

Robert:
Numele meu este Robert, am 27 de ani. Nu am parinți. Până la 18 ani am stat la orfelinat.
Apoi a trebuit să plec și să mă mut în garsoniera pe care mi-a dat-o domnul primar și domnii
consilieri care au venit ei personal să vadă dacă m-am acomodat și a venit și o doamnă foarte
draguță cu un domn cu o cameră de filmat și au vorbit foarte frumos cu mine. Aici la
garsonieră trebuie să plătesc numai un milion pe lună dar domnul primar a spus că dacă nu pot
să plătesc nu e nici o problemă. Eu totusi plătesc în fiecare lună din bani pe care îi câștig din
piață unde lucrez și fac curat în fiecare zi pentru domnul Costache. Cateodată mai o ajut pe
doamna Maria care e batrână și îi duc cumpărăturile acasă că stă peste drum și doamna Maria
mă primește și îmi dă prajitură și câteodatâ îmi dă și cincizeci de mii și eu îi iau chiar dacă
domnul Costache a zis să nu iau bani că nu e frumos și doamna Maria are și așa o pensie
mică. Astăzi doamna Maria nu a venit la piața... și nici ieri, și nici cu o zi înainte... și nici cu o
zi înainte... și nici cu o zi înainte...

Mihai:
Un milion de avorturi în 1990.
Au trecut mulți ani până am aflat, au trecut multe zile de naștere sărbătorite cu tort și
șampanie, până mi-au spus, au fost zise multe "te iubește mama" sau "nu te speria tata e cu
tine". Ști atunci când pornești spre piața și îți faci lista cu lucruri pe care vrei să le cumperi.
Eu nu eram pe listă. Dar fără acordul părinților mei El ma trecut pe listă. Iar parinții mei oricât
de mult s-au străduit să mă șteargă de pe listă, voința Lui a învins. M-am născut pt ca El a
interzis prezervativele, pilulele, avortul.
M-am născut pentru a îndeplini visul Lui de a crea o națiune nouă. Am fost educat pentru că
El mi-a oferit condiții să fiu educat. Am fost copilul Lui pe care El la proiectat și pe care El la
scris pe listă. Două zeci de milioane de suflete și un singur Dumnezeu. EL
DEXonline: Cuvântul "decrețel" nu a fost găsit. Nu există niciun cuvânt similar.

Epilog:
Între 1987 și 1989 la Cighid au murit 137 de copii.
Din 1990 până în prezent numărul lor a scăzut la zero.
Povestea "decrețeilor" este considerată unul dintre cele mai mari experimente sociale din
istoria omenirii.
"Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete." (George Santayana)

Sfârșit

{mama, copil, mângâiere, sărut, dragoste, zâmbet}

{căcat, puroi, vomă, pișat, jeg, cur}