© COPYRIGHT EMET EDITOR GHIURI SELEGEAN 410610 ORADEA OP 1 CP 243 TEL O723165271

mirele@xnet.ro ISBN 973 97770 O 7

DIN TAINELE VIEŢII Ş\ ALE UNIVERSULUI
PROF. SCARLAT DEMETRESCU

EMET
Vnchin această carte generaţiei tinere, care va cunoaşte prin ea de unde vine,
pentru ce s-a născut şi unde se duce după moartea trupului.

w
%/nchin această carte celui care a fost înţeleptul Khaladan, în a cărui casă din
Ierusalim Domnul nostru Isus Christos a luat cea din urmă cină, împreună cu
ucenicii Săi, şi care s-a întrupat în neamul nostru, sub numele de Bogdan
Petriceicu Hasdeu.
A

(Lnchin această carte Celui care mi-a luminat calea vieţii, Celui care de atâtea
ori îmbracă haina de om — Arjuna, Parsifal, Rasik, Melchisedek, Hermes, Moise,
Osimandias... şi totuşi este Stăpânul suprem al planetei Pământ.
Precuvântare

- -am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-şi potolească
întrucâtva setea de a cunoaşte marile mistere ce-1 înconjoară. Ştiu de pe acum că,
după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-şi
întrebarea: „Dar de unde ştie autorul cărţii de aceste mistere ale universului?"
întrebarea e firească şi merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este
fructul comunicărilor entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care
au revelat Adevărul câtorva iubiţi fraţi ai lor de pe pământ1. La aceste comunicări
am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoştinţele ezoterice publicate până în
prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimişii săi. Aşadar această
lucrare este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferiţi autori, din
relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai
ales din comunicările primite de la marile Lumini cereşti. Desigur, adevărurile
descrise în acest tratat vor depăşi înţelegerea mulţimii. Numai entităţile
spirituale evoluate le vor înţelege, aprecia, sorbi cu nesaţ, până la ultima
pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi,
socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minţi bolnave. Acestora le recomand cu
insistenţă să închidă cartea şi să nu o mai citească, deoarece, întradevăr, le
tulbură mintea şi mersul vieţii. Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în
această operă, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei
binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii. Amin!

Ce minte redusă avea omul cu mii şi mii de ani în urmă! Ce greu îşi ducea el
traiul, prin câte suferinţe a trecut, urcând treaptă cu treaptă, până să ajungă la
libertatea de azi, la înţelegerea diferitelor fenomene, la cunoaşterea legilor
fizice, chimice şi biologice, care domină şi conduc lumile fizice! Comparând viaţa
omului primitiv cu aceea a omului din ţările civilizate de azi, constatăm o
prăpastie imensă. într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de neştiutor, încât
îşi ducea viaţa aproape ca im animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea
să-şi astâmpere foamea, când pe marginea mărilor - adunând plantele sau animalele
aruncate de valuri, când prin păduri - culegând fructele arborilor, când prin
câmpii - smulgând rădăcini şi tulpini suculente. Azi omul civilizat se răsfaţă în
locuinţe comode şi somptuoase, îşi procură hrană peste necesar, se împodobeşte cu
haine scumpe, iar mintea i se înalţă de la preocupările animalice de altădată la
probleme subtile, invenţii minunate, descoperiri ştiinţifice, subiecte care ajung
până la infinit: suflet, spirit, nemurire, Tatăl - Creatorul lumilor. Cu toată
această ascensiune infinită a minţii omeneşti, adâncindu-se în studiul materiei şi
al forţelor ce o animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de
enigme, de o serie nesfârşită de mistere. într-adevăr, suntem foarte departe de
punctul de unde am pornit, dar mai este mult până la ajungerea progresului final,
destinat globului terestru pe care vieţuim. Azi comunicăm peste mări şi continente,
zburăm spre înălţimile cerului şi străbatem adâncul mărilor. Ne minunăm de câte
ştim, de câte am realizat, şi cu toate acestea, atâtea probleme frământă mintea
omenească, aşteptându-şi soluţia, încât ne îngrozim de numărul şi profunzimea lor.
Comparând cunoştinţele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul,
obţinem o relaţie asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă şi apa unui
ocean. Cunoaştem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu ştim nimic, faţă de
câte suntem chemaţi să aflăm.

1 Scriem Pământ - când ne referim la planeta Pământ în ansamblul ei, constituit din
globul terestru înconjurat de Cerul sau sferele sale spirituale; scriem pământ -
când ne referim doar la.Terra, globul terestru pe care ne întrupăm, coborând din
Cer, pentru a ne face şcoala planetară. Această regulă este valabilă şi pentru
Soare, Lună sau planete. în aceeaşi idee, scriem Cer pentru desemnarea sferelor
spirituale, a spaţiului locuit de entităţile spirituale aparţinătoare Pământului
sau oricărei alte planete sau corp ceresc; şi scriem cer pentru spaţiul fizic aflat
deasupra orizontului - bolta cerească sau firmamentul.
$

Din tainele vieţii ţi ale universului

Cu mii şi mii de ani în urmă, graţie naturii fericite, a pământului fertil,

climatului cald şi a unei rase de oameni ce îşi trage originea din noaptea
vremurilor, în sudul Asiei şi în nord-estul Africii spiritul uman s-a luminat, a
avansat şi a emis idei şi cunoştinţe profunde, juste şi cu o înălţime spirituală
umilitoare pentru noi, europenii, care ne credem promotorii civilizaţiei,
luminătorii omenirii. Este adevărat că acele cunoştinţe înalte nu erau posedate de
mulţime, de poporul întreg, ci doar de preoţime, şi dintre aceştia numai de
ocupanţii treptelor superioare; secretele fiind transmise doar iniţiaţilor
destinaţi să urce treptele ierarhice ale preoţimii. Poporului neştiutor i se făceau
servicii şi ceremonii impresionante, li se comunicau precepte morale şi cunoştinţe
folositoare, exoterice - omul simplu fiind determinat să vadă lumea şi adevărul sub
forme voalate, iar în preot - conducătorul vieţii sale terestre. Cunoştinţele
reale, ezoterice, nu se comunicau vulgului, fiind sub ameninţarea pedepsei cu
moartea. „Adu-ţi aminte, fiul meu - spunea preotul brahman noului iniţiat - că nu
există decât un singur Dumnezeu, Suveran al lumilor, Principiul tuturor lucrurilor,
pe care tu să-L adori în secret. Dar să ştii, de asemenea, că acesta este un mister
ce nu trebuie niciodată dezvăluit vulgului stupid. Dacă totuşi o vei face, te vor
lovi cele mai mari nenorociri." Numele secret al Tatălui creator — cunoscut doar de
preoţi şi pronunţat numai în serviciile şi rugăciunile lor - era cuvântul AUM'.
„Sfânta silabă, compusă din trei litere A-U-M, cuprinde Trinitatea vedică şi
trebuie păstrată în secret", spunea marele legislator Mânu2, care a trăit în Epoca
Indiană, cu mii de ani înaintea vremurilor noastre. Ideea de a încredinţa
cunoştinţele înalte numai celor iniţiaţi, o întâlnim mai târziu, în Epoca Persană,
la vechii perşi. în Zend-Avesta3 citim următorul text: „Curatul, Sfântul, Spiritul
primordial al universurilor - ţi-o spun desluşit, înţeleptule Zoroastnr* - exista
înainte de cer, de apă, de pământ, de foc, de plante şi animale, înainte de omul
sfânt, înainte de toate". La asemenea cunoştinţe nu aveau acces decât magii,
preoţimea înaltă a vechilor perşi. Vulgul nu trebuia să le afle, sub pedeapsa de a
fi torturat până la nebunie, ori de a fi supus morţii. Ideea păstrării în secret a
cunoştinţelor înalte o găsim şi la evrei. Iluminaţii lor profeţi sau mediumi îşi
iniţiau discipolii în privinţa textelor sacre. Mişna5 cuprinde următorul text:
„Este oprit să vorbeşti chiar unei singure persoane din Merkava6. Doar dacă ai în
faţă un bătrân inteligent îţi este permis să-i comunici, în secret, şi numai unele
din capitolele ei". „Nu iniţia în această ştiinţă teribilă inteligenţele slabe,
pentru că ea poate să le conducă Ia nebunie", spunea cabalistul7 elevului său. ■
1 AUM (OM) - Verbul divin care desemnează Sursa divină, cauza primordială a
întregii creaţii, Sfera de unde venim şi în care ne întoarcem. Acest cuvânt se
pronunţă din gât către buze, fiind compus din guturala cea mai deschisă A, din
labiala cea mai închisă M, legate prin U. în tradiţia mistică este reprezentat prin
treimea literelor ebraice CCK. 2 Mauu (sanscr. - gânditor) - Cel de-al treilea
Logos, sau Logos-ul planetar, Guvernatorul unui ciclu evolutiv planetar. El este
Creatorul a tot ceea ce apare în Rondul sau Lanţul planetar pe care îl guvernează.
Orice Rond presupune doi Mânu: unui produce viaţa şi forma umană la începutul unui
Rond; şi altul sintetizează, ca într-o sămânţă, bilanţul şi rezultatele unui
sfârşit de Rond. 3 Zend-Avesta (zend - lege) - Culegere de texte sacre atribuite
lui Zarathustra, ce cuprind invocaţii, imnuri, învăţături şi texte referitoare la
ritualuri. 4 Zoroastru sau Zarathustra - Iniţiat persan, fondatorul mazdeismului.
El recunoştea ca Divinitate supremă pe Ahura Mazda, învingătorul lui Ahriman —
principiul răului.
5

Prin Merkava - Car ceresc - iluminatul pătrunde în misterele cele mai intime şi
profunde ale esenţei şi calităţilor Divinităţii. Prin ascensiunea extatică a lui
neşamah - sufletul superior - misticii Merkava ating Heihalot - Palatele,
lăcaşurile celeste. Purificaţi prin asceză, îndeplinind miţvot - comandamente
divine şi trăind în Deveikut - ataşament şi comuniune intimă cu Divinitatea,
maeştrii misticii Merkava ating momente de extaz prin contemplarea Numelor divine.
Pornind de la viziunea Carului celest a lui Ezechiel şi de la descrierea Tronului
divin, Maasei Merkava - Creaţiile carului, reprezintă împreună cu Maasei Bereişit -
Creaţiile dintâi, cele două axe ale tradiţiei misticii evreieşti - Cabala. Născută
dintr-o revelaţie divină, Cabala este primită de om şi transmisă prin cuvânt de la
om la om, începând cu Moşe (Moise), care a primit-o de la Puterea divină.
învăţătura fundamentală a misticii evreieşti este cuprinsă în Sefer lefira - Cartea
creaţiei şi Sefer HaZohar - Cartea splendorii. Constituit într-un text cabalistic
cosmogonic, într-o ştiinţă a limbii sacre, Sefer Ieţira dă o interpretare mistică
alfabetului ebraic. Sefer Ieţira este atribuită patriarhului Abraham, care, prin
contemplarea literelor ebraice, a pătruns sensul revelaţiei divine. Literele
ebraice sunt considerate vehicole ale potentelor creatoare, forţe revelatoare ale
Creatorilor - DTI5S Elohim, valoarea lor numerică având o funcţie esenţială în
creaţie. Angajat în căutarea Absolutului, misticul este călăuzit de puterea
Cuvântului, a Verbului. Universul verbal, comparat cu un instrument muzical,
reprezintă scara ascensiunii mistice, limbajul manifestat de Gândirea divină în
momentul creaţiei. Creaţia este limbajul exprimat de Gândirea divină, manifestându-
se ca putere creatoare a universurilor. După cum creaţia constituie un proces
lingvistic şi numerologic, omul este chemat să fie atent la sentimentele şi
gândurile sale, la cuvintele rostite, la privirele, gesturile şi faptele sale.
Rezumând esenţa divină şi modurile Sale de manifestare, Sefer HaZohar - scrisă în
aramaică şi având adaosuri în ebraică -- este un midraş, un comentariu al celor
cinci Cărţi, ale lui Moise, al Cântării Cântărilor şi Cărţii lui Ruth. 1
Cabaliştii, înţelepţii Adevărului, cei care doresc să cunoască Adevărul, comunică
prin grai viu învăţătura lor. Cabala transmiterea tradiţiei mistice - se face
printr-un mecubal, un cabalist care a primit Cabala, către un mecabel. Cabaliştii
îşi transmit învăţătura doar discipolilor trecuţi de patruzeci de ani, când
sufletul uman - neşamah - a atins maturitatea necesară primirii Adevărului.
Literele ebraice care formează cuvântul neşamah - suflet - alcătuiesc şi cuvintele
mem şaua - patruzeci de ani.

Mişna (ebr. - repetiţie, reiterare) — Culegere de comentarii referitoare 3a Tora.

Precuvântare 9

Din această mică expunere, pe care nu o mai lungim, se vede preocuparea constantă a
marilor savanţi de altădată, de a nu spune adevăruri subtile unor oameni
nepregătiţi în pătrunderea înţelesului adânc al lucrurilor şi faptelor. Iată trei
exemple - la trei epoci şi neamuri deosebite - din care se poate vedea că lumea de
jos avea cultul ei special şi cunoştinţe exoterice despre Dumnezeu şi fenomenele
din natură, iar preoţimea superioară, stăpâna absolută a tuturor bunurilor - şi
chiar a vieţilor celor de jos - deţinea înaltele cunoştinţe ale Adevărului, ale
tuturor ştiinţelor. O condiţie se cerea acestor epoci şi neamuri: cei care primeau
cunoştinţe din lumea spirituală să fie inteligenţi, morali şi bătrâni.

Din cele enumerate, se pare că atât în India primitivă, atât la vechii perşi,
egipteni şi chaldeeni, cât şi la evreii din cele mai vechi timpuri, capitolul
constituirii universului, al existenţei lumii invizibile, al forţelor din natură şi
al comunicării cu entităţile spirituale ce au trăit pe pământ constituia o ştiinţă
secretă, plină de mister şi pericole, la care avea acces doar un număr redus de
iniţiaţi. Existau lucrări scrise, opere religioase sau filosofice ale epocilor
respective: Vedele1, Zend-Avesta ori Tora2, pe care toată lumea le putea citi, dar
ştiinţa ocultă - cu filosofia şi practicile ei deosebite, învăluite în cel mai
adânc mister - se transmitea numai oral, celor aleşi. Din noaptea veacurilor,
centrul Asiei este locul de origine ai tuturor civilizaţiilor lumii vechi, al
credinţelor şi practicilor profesate de-a lungul timpului, rând pe rând, de toate
popoarele, cu alternări, cu suprimări, dar găsindu-le pe toate, sub diferite forme,
până în ziua de azi. Aceste cunoştinţe erau ascunse deoarece se refereau la
domeniul înalt al materiilor subtile, al forţelor superioare şi legilor
guvernatoare ale altor lumi; cunoştinţe neînţelese de mintea nepregătită a
omenirii, mai ales a celei de pe atunci. Azi omenirea a făcut un pas pe treapta
evoluţiei, motiv pentru care nu mai este nevoie ca aceste cunoştinţe să fie atât de
ascunse. Nu se mai şoptesc la ureche, nu se mai propovăduiesc prin păduri, temple
ori munţi izolaţi, ca în alte vremuri, ci se scriu şi se pun la îndemâna tuturora;
dar chiar şi în zilele noastre încă nu pot fi înţelese decât de foarte puţini. Omul
a ajuns azi la un alt nivel moral şi intelectual, şi pentru a se înălţa, i se oferă
asemenea cunoştinţe, asimilate cu nesaţ de cei chemaţi, de cei pregătiţi spiritual.
Aceste cunoştinţe vor contribui la schimbarea conduitei omului, la lărgirea
orizontului concepţiei sale despre viaţă şi natură, pregătindu-1 pentru o viaţă mai
bună şi mai iubitoare. Cititorule, citeşte cu răbdare şi atenţie această carte de
ştiinţă şi filosofie cerească, pentru că îţi va lumina şi înălţa sufletul.
1 Veda (sanscr. - cunoaştere, ştiinţă) - O culegere de patru cărţi sacre ale
hinduşilor (Rig Veda, Yajur Veda, Sama Veda şi Atharva Veda) cuprinzând imnuri,
incantaţii şi formule magice recitate în timpul ritualurilor de sacrificiu, cântece
religioase, formule magice pentru exorcisme şi descântece. 2 Tora (ebr. -
învăţătură, Arătare) - Este revelaţia divină ce stă la obârşia iudaismului. Tora
reprezintă intenţia Creatorului exprimată printr-un ansamblu de texte sacre, fiind
constituită din Pentateuh, cele cinci Cărţi revelate ale lui Moise: Geneza, Exodul,
Leviticul, Numerii, Deuteronomul. Tora scrisă este precedată şi urmată de o Tora
orală. Prin literele şi cuvintele sale, Tora exprimă Numele divin. Prin Tora,
Divinitatea a creat lumea şi prin Tora ne dezvăluie scopul Său în momentul
creaţiei, Numele, atributele şi intenţiile Sale. Stând la baza oricărei existenţe,
Numele divin conţine sensul profund ascuns sub aparenţe. Meditând asupra Numelui
divin, misticul ajunge la extaz. Considerând că Limbajul divin este realitatea
profundă, cabaliştii afirmă că fiecare lucra există numai proporţional cu
participarea sa la Numele divin, manifestat în creaţie, fiind esenţa ascunsă a
acesteia. Tora a fost scrisă prin intermediul celor douăzeci şi două de litere ale
alfabetului ebraic. Prin combinarea acestor litere s-a născut creaţia. Legea care a
guvernat crearea universurilor stă Ia baza naşterii limbii ebraice. Prin urmare,
meditând asupra literelor ce formează Tora şi socotind valoarea lor, vom descoperi
tainele creaţiei - geneza, scopul şi finalitatea ei. Tora se revelează doar celor
care respectă ale sale miţvot, comandamente divine. Există patra căi, canale sau
trepte de interpretare ale textelor sacre ebraice, a Sfintei Scripturi: 1. Peţal -
sensul litera] al textului; 2. Remez - sensul alegoric; 3. Deruş - sensul omiletic,
teologic; 4. Soci - sensul mistic. Cele patru trepte sunt legate între ele şi nu se
pot separa. Ca urmare, cele trei canale inferioare vor răspândi focul mistic,
lumina căii lui Sod. Doar după ce, urcând cele patra trepte de interpretare,
înţeleptul se va înălţa de la sensul literal la cel mistic, va înţelege deplin şi
limpede toate cele patru sensuri. Lui Rabi Şimon bar Yohai, care a trăit în
Galileea secolului al l'I-lea al erei creştine, considerat autorul Cărţii
Splendorii Sefer HaZohar - îi sunt atribuite următoarele cuvinte: „Nefericire celor
ce văd în Tora doar poveşti simple şi vorbe obişnuite! Dacă ar fi aşa, am putea să
redactăm şi noi o altă Tora, la fel de minunată. Dar adevărul este că fiecare
cuvânt din Tora are un sens superior şi un mister sublim, îmbrăcate în veşmintele
unor poveşti. Nefericit cel ce ia aceste veşminte drept Tora! Dacă Tora ar fi fost
făcută din cuvinte şi poveşti obişnuite, cum ar fi fost ea proclamată Tora
Adevărului, Tora perfecţiunii, mărturia autentică oferită de Divinitate?"
PRIMA CARTE
Existenta lumilor invizibile
Li timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul. Azi,
marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că
în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite
grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să
ni le reveleze. Aceste materii sunt animate de unde vibratorii, diferite de cele
care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de
vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc. Aceste afirmaţii, ca şi
multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie,
invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe,
de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?" Răspunsul la această
întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot
fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că
oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii
fizice. Este adevărat că omul are în fiinţa sa - pe lîngă organele de simţ fizice -
şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor
spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau
latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în
activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi
pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de
alte forţe decât cele fizice. Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la
fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi
cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea
nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are
posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a
avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe
scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului
din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune
corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există. Faptul că cea mai mare
parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este im
argument că ele nu există. Dacă printr-o „minune" sau operaţie, orbul din naştere
ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat,
făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin
cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci. La fel s-ar întâmpla cu
oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor
evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi
dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi
sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le
va înţelege şi distinge unele de altele. Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile
se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen
ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele,
dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt
necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast
al naturii. Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau
vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când
va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci
le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu
deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea
lumilor necunoscute". Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi
iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde
va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în
care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră. Bineînţeles că
ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai
bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că
da. Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem
lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm
atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne
vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă. Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să
rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne
obişnuim iarăşi cu „noua" noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor
fără număr.
12

Din tainele vieţii fi ale universului - Prima carte

în afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi

pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în
lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite
voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar
cauza care le pune în funcţiune - electricitatea - nu o vede, nu o cunoaşte.
Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică. Noi nu vom ajunge
să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe
despre lumea invizibilă, hiperfizică - domeniul cauzelor tuturor fenomenelor,
lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ. Ori de câte ori o problemă este
complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un
arhitect decis să proiecteze o casă. Acest om nu va îngrămădi material peste
material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi
se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa. îşi croieşte în minte o formă de casă,
cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe
hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face
pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia - realizarea fizică a unei
concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat
realizarea ei într-o imagine, într-o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi
în fine - realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii
divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine
lumii fizice. Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o
poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate
distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge
niciodată. Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea,
creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat
ca pe o placă fotografică. într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii
extraeterate, numite fluide'. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de
a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte
entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele2
naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii,
fie întrupate, fie destrupate. Tot ce există pe pământ - aer, apă, munţi şi câmpii,
flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele
lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai
puternice - influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat,
rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii
depuse de spirit - stăpânul trupului - potrivit evoluţiei sale. Să nu credem că
ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică - tangibilă, vizibilă şi cercetată
cu simţurile noastre - se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori,
pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află
înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi
vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de
aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul,
traduce aceste vibraţii în culoare şi formă. Dar oare cunoaştem noi totul despre
această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei
suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază
de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care
întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu,
portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu
toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând
prin^prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului - infraroşu, şi altele dincolo
de violet - ultraviolet. într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol
dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom
vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru,
trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură,
aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii
producătoare de căldură. Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de
el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se
va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.

Fluidul este o materie formată din particule infinit de mici, de natură electrică
sau magnetică. Aceste particule oferă un suport energetic pentru informaţii mentale
şi sentimentale organizate în diverşi algoritmi. In funcţie de gradul evolutiv al
vibraţiilor şi algoritmilor care animă aceste particule, există o scară infinită de
calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce însoţesc pietrele, până la cele
superioare, care intră în constituţia Divinităţii. 2 Arhiva Akaşă (sanscr. - eter,
fluid) - Cronica sau memoria spirituală permanentă a tuturor vibraţiilor din
univers.

1
Existenta lumilor invizibile

13

Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile

ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor. După cum ochiul nostru nu vede
decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer
cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică
înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai
joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar
exista. De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii -
unele transmise prin aer, altele transmise prin eter - de care însă nu avem
cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor. Aşa de exemplu
electricitatea - ale cărei unde se transmit prin eter - are de la 1.046.000 până la
35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele
electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă
foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său
- un filament de bec electric - numărul vibraţiilor prin eter scade între 350
milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi
ochiul nostru vede lumina. Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din
care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu
percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin. Să
presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în
prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din
jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi
impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru,
graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile. Astfel n-
ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât
electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de
rotaţie şi revoluţie. Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului
şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide. Cu toţii
primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor,
deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor.
Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act
de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere
rămânem pe gânduri. Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd
binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun.
Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar - privesc
şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o
independenţă între vederea fizică şi cea spirituală. Ei văd cartea pe care o au în
mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă. în această
lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se
vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă
este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite
legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule
eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra
altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele
mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari. Vom descrie aceste
materii dispuse în zone diferite, unele deasupra altora, în decursul capitolelor
următoare.

în peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a
ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi
descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii^şi
mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-1
înconjoară. în fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă
inteligenţă şi o bunătate îngerească, omul va dobândi puteri deosebite, forţe
divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii
înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va
trece pe un alt corp ceresc, pentru a-şi continua diurnul evolutiv infinit, iar cei
înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi
natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat. Constatăm că evoluţia
omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta
durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre
nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a
yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea
lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi
prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul,
dezvoltă forţele
14

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi

cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de
altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât
cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei. Bietul savant de azi se
străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze
asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua
în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor
divine - de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci
spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va
vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia,
va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său
cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască
mai mult. Arunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va
cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate foiţele ce lucrează asupra
lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură. Reducând totul la materia
fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită
acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii,
legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.
In antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub
conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi
ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi
arăta experimental tot ceea ce se referă Ia om şi natură. In tot acest timp
discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele
lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei
magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale
şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an,
se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor
fără glas. Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii,
dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot,
începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută
matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura
întreagă. O dată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul foiţelor şi materiilor
superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când -
după ani de zile - îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii
şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor. După aceea îşi
încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui
muritor - noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale. Din ziua
când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să
respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii,
devenea la rândul său o mare lumină spirituală. De acum înainte, cunoscător a ceea
ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să-şi lase trupul pe pat, la umbra unui
copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să
se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să
vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale,
înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de
pe planeta noastră. în această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face
ceea ce omul numeşte „minuni"1. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă
în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o seric nesfârşită
de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce
le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă
o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi! Un asemenea om era privit - cum
ar fi privit şi azi - ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au
rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea
superfizică.
' Anumite fenomene şi activităţi spirituale sunt în mod greşit denumite „minuni"
sau „fenomene paranormale", ele fiind cât se poate de normale. Dacă în urmă cu
câteva sute de ani i s-ar fi prezentat omului imaginea unui televizor, el ar fi
spus că este vorba de ceva paranormal şi cu toate acestea televizorul este azi
foarte normal chiar şi pentru cei mai neştiutori copii. Mai paranormal este faptul
că deşi suntem creaţi de Tatăl şi vieţuim în creaţia Sa, ne sustragem mereu de a-I
fi recunoscători şi de a ne considera adevăraţii Săi copii.
i
15

Corpul fizic al omului

Corpul fizic serveşte spiritului drept instrument prin care observă, învaţă şi se
manifestă în lumea fizică. Acest corp este format din materie fizică aflată sub
patru stări distincte unele de altele: solidă, lichidă, gazoasă şi eterică sau
radiantă. Dintre aceste patra stări ale materiei fizice, tei sunt vizibile,
tangibile şi analizabile, iar a patra - cea eterică - este invizibilă, imposibil de
captat şi analizat în laboratoarele actuale. Din această cauză suntem nevoiţi să
distingem, în coipul nostru fizic, două părţi: trupul1 şi corpul eteric.

Trupul
Trupul este partea cea mai dură a corpului nostru fizic, fiind învelitoarea
exterioară a fiinţei noastre reale, a entităţii spirituale2. Format dintr-un
complex de celule orânduite în organe, reunite în sisteme, grupate la rândul lor în
diferite aparate3, trupul desfăşoară diverse funcţii biologice. Fiecare celulă este
alcătuită din molecule şi acestea din atomi. Atomul se comportă în lumea fizică
precum o fiinţă vie, fiind capabil să ducă o viaţă independentă. Ca orice fiinţă,
atomul are o conştiinţă proprie, extrem de redusă, dar nu mai puţin reală; formă de
conştiinţă pe care noi, pământenii, nu o putem aprecia. Până azi s-au descoperit 92
de categorii de atomi, constituind elementele chimice4 ale lumii fizice. Cum toate
organele, toată materia gazoasă, lichidă sau solidă a trupului nostru, sunt formate
din asocierea acestor elemente chimice, trupul s-a mai numit şi corp chimic.
' Pe parcursul întregii lucrări vom folosi termenul de trup în Ioc de corp carnal
sau corp de carne. Entitatea spirituală, spiritul sau duhul este format din
scânteia divină învelită de perispirit sau învelişurile fluidice prin care scânteia
divină evoluează în creaţie. Cabala împarte omul în trei părţi fundamentale: 1.
Nefeş - corpul eteric sau principiul vieţii ce stă la baza corpului fizic şi al
existenţei concrete. Nefeş este forţa care contribuie la construirea trupului.
Cabala ne spune că nefeş se introduce în sămânţa bărbatului când se uneşte cu soţia
sa. După ce omul, duhul, a părăsit lumea terestră, nefeş înconjoară mormântul său;
2. Ruah - suflu, viaţă, sufletul format din corpul dorinţelor şi mentalul concret,
este un mediator între nefeş şi neşamah. Ruah nu este atât de sensibil la
influenţele lumii exterioare ca şi nefeş şi cuprinde personalitatea sau ego-ul.
Plutind între activ şi pasiv, între interior şi exterior, ruah reprezintă legătura
dintre spirit şi materie, unind în om lumea internă cu cea externă; 3. Neşamah -
„arborele vieţii", este spiritul ce cuprinde voinţa, inteligenţa şi memoria. Este
în legătură cu Divinitatea, astfel că ruah şi nefeş ajung la Sursa divină prin
neşamah. Pătrunzând în neşamah, Divinitatea îi dă viaţă lui ruah şi nefeş. Nefeş şi
neşamah sunt esenţe diferite - ca uleiul şi apa - între care nu poate exista o
conexiune directă. Din acest motiv este nevoie de un mediator, de ruah, care le
uneşte. Nefeş, ruah şi neşamah nu sunt complet distincte şi separate ci se
interferează asemenea culorilor spectrului, care deşi sunt succesive se topesc una
în alta. După moartea biologică, nefeş, ruah şi neşamah se separă de trap şi se
înalţă fiecare în sfera de unde au venit. în loc să-şi ia energia din Cer, trăind
în Divinitate şi primind de la Ea în mod constant spiritualitatea de care are
nevoie, omul îşi îndreaptă atenţia mai mult spre pământ, spre lumea terestră, se
afundă tot mai mult în dragostea de sine şi în senzualitate, absorbind energie din
sufletul pământului. Ca urmare ruah s-a îndepărtat de neşamah şi s-a ridicat
deasupra acestuia, preluând guvernarea fiinţei umane. Prin involuţie, partea
inferioară a lui nefeş, fiind iniţial un corp de lumină, a devenit un trup îmbrăcat
în piele, în acest fel omul a fost descompus în cele trei părţi fundamentale ale
alcătuirii sale - spirit, suflet şi trap. 3 Organismul uman, trupul, cuprinde: I.
Aparatul de susţinere şi mişcare, compus din sistemul osos, articular şi muscular;
II. Aparatul de transport al materiei, cuprinzând sistemul cardiovascular - cu rol
de a vehicula oxigenul şi substanţele nutritive spre ţesuturi, luând de acolo
produsele de dezasimilaţie, pentru a fi eliminate, şi sistemul nervos periferic -
cu rolul de a conduce stimulii nervoşi; III. Aparatul de import al materiei,
asigurând, prin sistemul respirator, introducerea în organism a oxigenului -
respiraţia, iar prin sistemul digestiv, introducerea hranei - nutriţia; IV.
Aparatul de eliminare al materiei, format din sistemul urinar şi genital; V.
Aparatul de corelaţie al organismului, cu rolul de a uni într-o entitate
individuală componentele sale: 1. sistemul granuolar subdivizat în: a) sistemul
hematopoietic, ce reface elementele sanguine şi b) sistemul endocrin, cu rol de a
produce hormonii, mesagerii chimici de legătură între componentele organismului; 2.
sistemul nervos central, numit sistem cerebrospinal sau nevrax, format din măduva
spinării şi encefal, având rolul de a comanda întreaga organizare individuală,
întregind-o ca entitate în mediul extern şi intern. După Cabala, omul reprezintă
modelul de alcătuire al cosmosului, prin principiile constitutive identice. Astfel,
după cum planetele se grupează între ele pentru a forma sisteme solare, organele
omului se grupează în sisteme, alcătuind aparate, care generează funcţii variate.
După cum viaţa universurilor este întreţinută de curenţi vitali, alcătuiţi dintr-un
număr infinit de fiinţe ultramicroscopice, ce scaldă astrele şi planetele,
răspândind principiul vieţii, viaţa omului este întreţinută de curentul sanguin,
format din globule receptoare şi purtătoare de viaţă, care scaldă şi regenerează
organele, antrenând elementele inutile. 4 în prezent se cunosc 109 elemente
chimice, grupate în tabelul periodic al elementelor.
2
16

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Pentru a servi cât mai bine spiritului, suntem chemaţi să procurăm trupului
alimente din cele mai apropiate de natură, fără să fie prelucrate printr-o serie
nesfârşită de procese fizice şi chimice. Aceste alimente trebuie să formeze, prin
absorbţie şi asimilare, un vehicol sensibil, bun reflector în exterior al voinţei
spiritului, şi bun receptor al impresiilor lumii fizice şi astrale. Pentru ca
trupul să răspundă la intervenţiile lumii astrale şi să redea fidel şi integral
manifestările duhului, trebuie hrănit cu alimente vegetale şi produse lactate în
proporţii şi sub forme cât mai asimilabile. Vom evita carnea, dulciurile, băuturile
alcoolice, tutunul şi cafeau. Aceste substanţe, introduse în corpul nostru fizic,
îl întunecă, făcându-1 nesimţitor la vibraţiile eterice, venite din lumea
invizibilă sau de la entitatea spirituală aflată în interiorul său, devenind astfel
un rău interpret al voinţei spiritului. Se impune eliminarea alimentelor de origine
animală din viaţa noastră, sau măcar consumarea lor în cantităţi cât mai reduse.
Evident că în regiunile reci, unde vegetaţia este foarte săracă, sau în zonele cu
un regim climateric variabil, în timpul iernii când vegetaţia doarme, omul va fi
nevoit să consume şi alimente de origine animală. S-ar părea că viaţa este
imposibilă fără alimente de origine animală, dar cu toate acestea, sute de milioane
de oameni trăiesc în diferite regiuni ale pământului, fiind deplin sănătoşi şi
inteligenţi, hrănmdu-se cu vegetale. Este doar o problemă de obişnuinţă. în fiecare
particulă de aliment există viaţă, 'cu atât mai vie, mai puternică, cu cât fiinţa
din care provine alimentul respectiv aparţine unui regn mai înalt pe scara
evoluţiei. Celulele animale au o individualitate mai puternică decât cele vegetale
şi incomparabil mai vibrantă decât particulele minerale. Această facultate de
individualizare a celulelor animale face ca alimentul de origine animală să fie
greu digerabil şi asimilabil, necesitând o mare cheltuială de energie şi fiind
asimilat numai parţial. Dar ceea ce contribuie la îngreunarea asimilării
alimentelor de origine animală sunt fluidele eterice animale ce le însoţesc,
purtând în ele toată animalitatea, toate înclinările vieţuitorului din care au
provenit, toate tendinţele şi brutalitatea sa. Poate că, asemenea plantelor, şi
omul va avea facultatea de a se hrăni numai cu substanţe minerale, pentru că ele
posedă o foarte mică energie vitală, motiv pentru care sunt uşor supuse
prefacerilor. Atunci am consuma mai rar şi în cantităţi mai mici decât acum, când
având un regim alimentar de origine animală suntem nevoiţi să mâncăm mult şi de
multe ori pe zi. Poate că va veni odată vremea când omul se va hrăni cu alimente
concentrate, de natură minerală, chimică, sub formă de pastile, care nu vor cere
timp atât de îndelungat pentru digestie, absorbţie şi asimilaţie, rămânând
organismului un mare spaţiu de timp pentru odihnă sau alte preocupări.
întrebuinţarea unui aliment de origine animală are ca urmare introducerea în trupul
nostru a prea multe elemente chimice - fosfaţi, carbonaţi şi sulfaţi - care,
purtaţi de sânge în toate celulele, se depun în pereţii vaselor sanguine, şi din
elastice le fac rigide. Aceste elemente chimice, ca şi altele, create în trupul
nostru prin diferite combinaţii chimice - uraţi şi oxalaţi - năvălesc în ţesuturile
organelor şi astfel, încetul cu încetul, organismul întreg îşi pierde
plasticitatea, vigoarea de mai înainte, devine rigid, îşi reduce activitatea şi
bătrâneţea soseşte mai devreme decât ar fi timpul; ca urmare, părul cade, dinţii se
cariază, pielea se zbârceşte, muşchii devin flasci şi activitatea totală a
organismului se încetineşte. în modul acesta, trupul nu mai corespunde cerinţelor
spiritului, acesta fiind nevoit să-1 părăsească. Dacă am căuta să introducem în
trupul nostru numai alimente cu rol de întreţinere şi reparare al organismului -
care se uzează prin însăşi funcţionarea sa - alimente care nu-i fac rău, nu-i
distrug ţesuturile şi nu-i întăresc organele, vigoarea s-ar menţine multă vreme,
bătrâneţea sosind mai târziu. Este necesar ca atâta timp cât stăm pe pământ, să fim
pe deplin sănătoşi, pentru a culege cât mai multe învăţăminte, prin intermediul
cărora spiritul să se lumineze, să evolueze din ce în ce mai mult, iar conştiinţa
noastră să se ridice şi să devină cât mai clară. Deoarece nu există aliment, fie de
origine vegetală sau animală, care să nu conţină elemente ce solidifică şi întăresc
ţesuturile, se cere — mai ales în a doua jumătate a vieţii — ca măcar apa1 pe care
o bem să fie cât mai săracă în săruri minerale, în special carbonaţi de calciu. Dar
regimul ideal este cel al fructelor şi seminţelor. Ele conţin apă curată, substanţe
zaharoase uşor asimilabile şi albumine, sub forma cea mai simplă, uşor de descompus
şi asimilat de organism.

Apa absoarbe cu uşurinţă fluidele, păstrând în moleculele ei memoria trecutului; ea

poate fi uşor încărcată cu vibraţii sfinte dar şi cu cele contrare. Din acest
motiv, nu este indicată folosirea apei de conducte şi din lacuri de acumulare,
deoarece ne otrăvim templul trupesc; pe cât posibil sa folosim apa de izvor. De
asemenea, dacă ne-am pierdut armonia şi pacea interioară, o baie scurtă în apă
curată va absorbi fluidele contrare, ajutându-ne să ne restabilim pacea
sufletească.

1
Corpul fizic al omului

17

Fructele şi legumele sunt alimente care conţin proporţiile cele mai ridicate de
materii nutritive şi cea mai scăzută proporţie de substanţe solide. Mierea de
albine este încă un aliment excelent pentru organism. Cei care au luat cunoştinţă
de existenţa lumilor invizibile, ştiu că animalele sunt fraţii noştri cei mai
tineri şi că spiritul lor va anima, în veacurile viitoare, corpuri umane. Se cade
să nu chinuim, ucide şi mânca pe fraţii noştri mai mici, ci, dimpotrivă, să-i
ajutăm în existenţa lor terestră, după cum şi noi suntem ajutaţi de fiinţe
superioare nouă, ca să ne urmăm mai uşor evoluţia pe pământ. Putem consuma
produsele obţinute de la animale - laptele şi preparatele lactate (brânza,
smântână, untul) - pentru că acestea sunt alimente ideale, natura punând în ele,
într-o formă cât mai asimilabilă, tot ceea ce este necesar micilor urmaşi ai
acestor vieţuitoare. Laptele se obţine prin însăşi actul vieţii lor, fără a provoca
animalelor suferinţe fizice sau spirituale. încorporând alimente uşor asimilabile,
înlesnim formarea în trupul nostru de celule noi, care le vor înlocui pe cele
uzate, generând în decurs de şapte ani organe noi, total schimbate, cu totul noi
faţă de cele avute cu şapte ani în urmă. în acest mod, începând cu substanţa moale
a sistemului cerebrospinal, şi până la ţesutul osos compact ce alcătuieşte
scheletul, toată fiinţa noastră fizică este supusă unei necontenite primeniri1.
Aşadar, în timpul vieţii terestre, la intervale de şapte ani, trupul nostru se
topeşte şi se reformează de mai multe ori. Cu toate aceste transformări, noi
rămânem aceeaşi. Materia cerebrală se reînnoieşte, schimbându-se complet, dar
gândirea persistă şi împreună cu ea memoria îşi păstrează amintirile unui trecut ce
depăşeşte şapte ani, şi la care actualul nostru trup nu a participat. Tocmai acest
fenomen dovedeşte existenţa în noi a unui principiu deosebit de materia fizică, a
unei forţe invizibile, care persistă în mijlocul prefacerilor fizice. Prin urmare,
facultăţile noastre spirituale n-au nimic comun cu materia fizică. Inteligenţa,
judecata şi voinţa sunt însuşiri abstracte, pe care nu le putem confunda sau
presupune că se nasc din materia sistemului cerebral sau a substanţei sanguine.
Spiritul persistă, este acelaşi chiar dacă dispare materia fizică pe care o
conduce. La terminarea vieţii terestre, când se va dizolva pentru ultima oară
această materie fizică, rămâne spiritul nepieritor. Fizica şi chimia ne spun că
materia nu se pierde, ci se transformă. Ei bine, la moartea noastră biologică
materia fizică se va întoarce în lumea fizică de unde a fost încorporată. De
asemenea, cunoştinţele ştiinţifice de azi ne spun că energia nu piere nici ea, ci
se transformă. Spiritul - forţa care a condus corpul fizic - va părăsi la moartea
biologică trapul, haina carnală sau instrumentul de care nu se mai poate servi,
rămânând însă acelaşi ca înainte şi ducându-şi mai departe, sub o formă eterică,
noua sa viaţă. Pentru cel dornic să facă studii în lumea invizibilă, se recomandă
regimul alimentar vegetarian, dar cu observaţia ca trecerea la alimentaţia
vegetariană să se facă gradat, pe cât posibil primăvara sau vara. Nu se poate trece
dintr-o dată de la un regim alimentar de origine animală - cu care ne-am obişnuit
din copilărie şi pe care l-au avut mai multe generaţii - la un regim absolut
vegetarian, ci trebuie să păşim treptat, pentru a da răgaz organismului să se
obişnuiască cu noul regim, altfel riscăm să ne îmbolnăvim. Organismul nostru se
poate fortifica evitând cu grijă alimentele ce conţin prea multe materii minerale
şi consumând apă curată - pe cât posibil de izvor - iar pe de altă parte favorizând
cât mai mult eliminarea, prin epidermă, a produselor vătămătoare din organism,
făcând băi cât mai dese. Iată motivul pentru care cele mai multe religii prescriu
băi cât mai frecvente, pentru că ele purifică tmpul şi întreţin sănătatea. Băile
făcute cât mai des contribuie la o uşoară transpiraţie, ocazie cu care se elimină
mari cantităţi de săruri din organism. Altfel aceste săruri s-ar depune treptat
prin ţesuturi, iar, în plus, apa cu care ne îmbăiem conţine o mare cantitate de
fluide, ce vor împrospăta fluidele fizice din corpul nostru fizic. Se recomandă să
fricţionăm tot trupul cu apă rece, pentru a produce o năvălire a sângelui către
extremităţi şi să provocăm astfel o circulaţie activă în tot trupul, antrenând
sărurile către aparatul urinar, pentru a fi eliminate. Trupul trebuie dezvoltat
prin exerciţii moderate pentru a-1 face flexibil şi ager. Către bătrâneţe, aceste
exerciţii se pot înlocui cu plimbări uşoare, dar nu prea îndepărtate şi obositoare.
Din când în când este necesar să nu mâncăm câte o zi deloc, ca să dăm răgaz
aparatului digestiv să se odihnească, iar organismul să elimine toxinele. însă nu e
indicat ca aceste zile de ajunare să fie prea dese sau prelungite, deoarece atunci,
în loc să ajutăm organismului, îl ruinăm.

1 Graţie acestui mecanism de regenerare este posibilă vindecarea spontană şi totală

a unui organism, dar numai în cazul dispariţiei cauzelor sufleteşti sau karmice ale
bolii respective, sau dacă amprentele eterice ale unor gânduri şi sentimente
contrare au fost şterse din memoria celulelor.
18

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

O grijă deosebită trebuie să avem ca defecarea să fie cât mai regulată, colonul
trebuind golit zilnic şi matinal. Trebuie să acordăm o atenţie deosebită eliminării
excreţiilor rezultate în interiorul trupului nostru. Când mâncăm să fim cu gândul
la actul mâncării, căci acest gând activează secreţia glandelor digestive şi astfel
digestia va fi completă. Este bine ca laptele sau cafeaua cu lapte să fie consumate
încet, puţin câte puţin, pentru ca pe măsură ce le introducem în stomac, să fie
atacate de sucul gastric; altfel, laptele intrat brusc în stomac, se coagulează în
masă, formând o bulă mare de brânză, greu de fărâmiţat şi atacat de sucul gastric.
De asemenea să acordăm o atenţie deosebită aerului inspirat, pentru că în aer se
găsesc atomi1 purtători de energie vitală. Să evităm, pe cât posibil, incintele
aglomerate — teatre, cinematografe, săli de concert, întruniri politice, deoarece
acolo se găseşte un aer foarte viciat. Cât timp nu se cunoştea anatomia trupului
omenesc, nu se bănuia sublima sa alcătuirea. Azi se cunoaşte interiorul său,
structura sa intimă, până la ultima sa celulă. Studiile histologice, ale
diferitelor ţesuturi din trupul uman, au arătat savantului structura complexă a
diferitelor organe, dar mai ales a sistemului cerebrospinal, nevraxul fiind un
labirint de celule nervoase. Luat în ansamblul său, trupul omenesc se arată ca o
operă grandioasă, a cărei complexitate nu o întrece nici o maşinărie terestră. Aşa
cum el se arată anatomistului, pare rezultatul unei evoluţii ce se pierde în
noaptea adâncă a veacurilor. Omul nici nu bănuieşte ştiinţa posedată de marile şi
glorioasele forţe angelice şi efortul lor depus la construirea trupului în care îşi
duce traiul spiritul omenesc. Trupul omului este opera cea mai grandioasă din tot
universul. în el se cuprinde, în rezumat, tot ce a creat Tatăl - binecuvântat fie
Numele Său - de la scânteia divină, până la mineralul globului nostru. în el găsim
o arhitectură desăvârşită, fizica şi chimia pământului realizate sub formele cele
mai armonioase; Dacă ai şti tu, omule, ce alcătuire sublimă ţi s-a încredinţat de
Atotputernicul, pentru a te bucura de frumuseţile operei Sale, l-ai îngriji ca pe o
nestemată de mare preţ; ca pe un bun de nepreţuit. Aşadar fii atent, păstrează-1,
îngrijeşte-1, dar nu uita, totuşi, că trapul este vremelnic, că el a fost făcut din
pământ şi în pământ trebuie să se întoarcă. Tu eşti veşnic. Din Ceruri te-ai
coborât în trup şi în Ceruri, patria ta veşnică, te vei întoarce. Unul va coborî
iar celălalt se va sui.

Când vrem să cunoaştem compoziţia minerală a unei plante, o luăm şi o cântărim, iar
după aceea o uscam. Prin căldura aerului, ea pierde toată apa trapului său. O
cântărim din nou şi aflăm câtă apă a pierdut prin evaporare. Luăm acum planta
uscată şi o ardem într-un cuptor închis. Din cauza aerului fierbinte ^se vor degaja
toate elementele volatile: bioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, amoniacul etc.
în cuptor, în vasul de argilă refractară va rămâne, din toată planta, o cenuşă, un
praf format din mineralele ce intră în compoziţia plantei. Cântărim acest praf şi
diferenţa până la planta uscată arată elementele chimice volatile. Trecem la
analiza cenuşei şi constatăm că este alcătuită din aproximativ 12 elemente chimice
- O, H, C, Ca, Ph, Mg, K, Na, CI, S, N, Mn organizate sub formă de diferite săruri
- fosfaţi, sulfaţi, carbonaţi, cloruri. De când s-au creat în diferite puncte
ale'globului crematorii pentru incinerarea cadavrului omenesc, din care rămâne doar
o mână de cenuşă, s-a trecut la analiza acestei cenuşe, constatându-se că trupul
omenesc cuprinde aceleaşi elemente chimice întâlnite la plante, şi organizate tot
sub formă de diferiţi compuşi - cloruri, sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi, oxalaţi. Din
studiile făcute de agrogeologi asupra scoarţei pământului, s-a găsit că el cuprinde
diferite minerale simple sau compuse, dar oricum ar fi, elementele lor chimice sunt
Si, C, Ca, Mg, Mn, S, Na, K, O, H, Pb, Fe. Comparând seria de elemente din solul şi
subsolul pământului cu seria de elemente chimice ce intră în constituţia trupului
uman, se constată o identitate aproape perfectă. Acelaşi material mineral intră în
constituţia pământului pe care îl călcăm cu piciorul, ca şi în constituţia trupului
nostru. Evident, unul se prezintă aşa cum a fost constituit primordial, iar
celălalt se prezintă sub o formă atât de transformată, încât un neştiutor nici n-ar
bănui că diferitele organe, substanţa sanguină, sistemul osos sau muscular sunt una
cu ţărâna de pe drum. într-adevăr, mineralele pământului se dezagreghează din cauza
căldurii şi a frigului, din cauza dilatării şi a contractării continue şi sfârşesc
prin a se sfărâma şi pulveriza. Apa ploilor se infiltrează
Prana (sanscr. - suflu, răsuflare) - Viaţa universală, forţa vitală, care se
manifestă pe toate planurile creaţiei.
Corpul fizic al omului

]p

în pământ şi dizolvă particulele lui, transformându-le în diferite soluţii minerale

- sulfaţi, carbonaţi, azotaţi. Pe suprafaţa pământului cresc o infinitate de forme
vegetale. Oricare ar fi gradul lor evolutiv, toate absorb aceste soluţii minerale,
le introduc în trupul lor şi le prefac, gratie luminii solare, în substanţe
organice, cu care alcătuiesc celule vegetale. Acestea prin orânduirea şi
diferenţierea lor, vor constitui elemente reproducătoare, cu ajutorul cărora specia
se va înmulţi şi răspândi. Prin rădăcinile, tulpinile, franzele şi fructele lor
plantele servesc drept hrană animalelor. Trupul plantei, introdus în trupul
animalului suferă prefaceri, finalizate prin alcătuirea unei serii infinite de
compuşi chimici, ce vor constitui trupul celulelor animalului, contribuind astfel
la creşterea lui sau la repararea elementelor anatomice distruse prin însăşi actul
vieţii lor. După câţiva ani, animalul va termina actul existenţei sale terestre, va
muri. Trupul îi va rămâne pe terenul unde i-a sosit moartea, fiind expus aerului,
căldurii, umezelii, uscăciunii şi microbilor ce-1 vor năpădi. Un proces lung se
produce sub acţiunea acestor factori, materia lui trecând din etapă în etapă, până
nu vor mai rămâne din el decât oasele. Unele materii se prefac în gaze - pierdute
în atmosferă, altele se transformă în lichide - strecurate printre particulele
pământului. în fine, părţile tari, oasele, se vor pulveriza sub acţiunea bioxidului
de carbon, a oxigenului, a căldurii şi a frigului, fiind, încetul cu încetul,
risipite de vânt pe întinsul pământului şi cărate la distanţă de apa ploilor, iar
apoi dizolvate. Astfel, din bietul animal nu a mai rămas nimic. Materia ce a
constituit trupul său s-a reîntors iarăşi în pământul din care a plecat. Există
câteva animale, pe care omul le prinde sau le creşte pe lângă casa lui, pentru a-i
servi ca aliment. Materia trupului lor, intrată în uzina trupului uman, suferă o
prefacere şi mai adâncă decât prefacerea plantei în trapul animalului. Din
elaborările multiple şi complicate se nasc în trapul omului o serie de compuşi
chimici, care, în definitiv, alcătuiesc celulele diferitelor ţesuturi. Când s-a
terminat firul existenţei noastre, spiritul se înalţă la Cer, iar trapul îl depunem
în pământ, de unde a pornit odată, căci pământ era şi în pământ s-a reîntors. Cine
ar bănui că mâna cu care scriem, ochiul cu care admirăm frumuseţile naturii,
sistemul cerebral cu care scrutăm lucrurile şi fiinţele din jurai nostru sunt
pământ prefăcut! De necrezut, şi totuşi acesta este adevărul. Piatra a trecut în
plantă, transformându-se în substanţă organizată, iar de aici în animal sau om,
revenind la sfârşitul existenţei sale de unde a plecat, la mineral. Roata vieţii
împinge materia din prefacere în prefacere, pentru a crea forme noi, instrumente în
care să vină alte entităţi spirituale, pentru a învăţa la marea şcoală a
universului, a vieţii veşnice.

Corpul vital
Un corp solid poate fi pus în mişcare prin acţiunea unui alt corp solid. Aşa^de
exemplu arcul de oţel al unui ceas, strâns în jurai său şi apoi lăsat liber, caută
să se desfacă. In mişcarea sa de destindere, învârte o rotiţă şi aceasta, prin
angrenaje, mişcă o alta şi din roată în roată se mişcă minutarul şi orarul
ceasului. Dar un coip solid poate fi mişcat şi de un corp lichid. Astfel apa unui
iaz, a unei gârle, lovind paletele unei roţi de moară sau ale unei turbine, pune în
mişcare o piatră de moară sau un motor. De asemenea un corp solid poate fi pus în
mişcare de un gaz, curenţi de aer ce puii în mişcare o moară de vânt. Ei bine,
există corpuri solide puse în mişcare de curenţi eterici. Astfel trapul plantelor,
animalelor şi al omului este străbătut de anumiţi curenţi de natură eterică -
invizibili ochilor - care întreţin viaţa, întreaga activitate internă şi externă a
trapului. în acest subcapitol ne vom ocupa de viaţa trapului - principiul şi
vehicolul care dă vitalitate şi pune în mişcare trapul uman. Dacă ochiul nostru
vede, dacă inima bate şi muşchii se contractă, dacă gândim, vorbim şi lucrăm, într-
un cuvânt întreaga viaţă şi activitate diversă a trupului nostru se datoreşte unui
curent de natură eterică, numit curent de viaţă, curent vital. Am văzut până acum
că, în ultimă analiză, trapul nostru nu este decât pământ prefăcut, având aceeaşi
compoziţie minerală, sub diferite stări, solidă - sistemul osos, semi-solidă -
sistemul muscular şi cerebrospinal, lichidă şi gazoasă - sângele, conţinând atomi
de O, N, H, CO2 etc. Acest trap plurimineral are o existenţă parabolică, adică se
naşte, creşte, atinge un apogeu şi apoi se stinge treptat, scăzându-i puterile şi
sfârşind cu moartea. Cu alte cuvinte, are o naştere, o existenţă şi o moarte. Toată
această existenţă - Ia unii scurtă, la alţii mai lungă - se datoreşte celui de-al
doilea corp fizic, numit corp vital, corp eteric.
20

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Dacă umplem un vas cu nisip, acesta va lua forma vasului. Să turnăm acum apă în
acest vas, vom vedea că ea va lua forma nisipului. Acelaşi lucru îl putem face cu
un burete înmuiat în apă. Apa va ocupa ochiurile libere ale buretelui şi, pentru un
moment, va lua forma buretelui. La fel se întâmplă şi cu vehicolul nostru fizic.
Alături de trup şi în interiorul său, pătrunzându-1 din toate părţile, se află
corpul vital, având aceaşi formă cu el, dar alcătuit din materie eterică1 sau
fluidică. După cum trupul are diferite organe, orânduite în sisteme şi aparate,
corpul vital, umplând interiorul trupului şi pătrunzând organele sale, va reproduce
absolut toate aceste organe, până la ultima celulă. Corpul vital este o copie atât
de fidelă a trupului, încât apare, pentru un clarvăzător, ca un al doilea trup, o
imagine identică a acestuia, motiv pentru care a fost denumit dublul eteric. Am
afirmat că vehicolul vital este format din materie eterică sau fluidică. Dar ce
este fluidul? Ştiinţa pozitivă de azi, cea predată în universităţi şi academii, nu
cunoaşte decât trei stări ale materiei: solidă, lichidă şi gazoasă. Ştiinţa ocultă,
sau superştiinţa veacurilor trecute, vorbeşte de stări ale materiei fizice, care nu
se văd, nu se simt şi deocamdată, nu se pot cerceta şi analiza în laborator;
materii fizice numite radiante, eterice sau fluidice. Fluidul intră în constituţia
tuturor corpurilor din natură - de la microb până la astre, de la om până la
universuri. Această materie eterică, şi totuşi fizică, ce nu lipseşte din nici un
corp, este formată din particule infinit de mici. Cu toată dimensiunea lor
neînchipuit de mică, particulele au volume şi naturi diferite, în funcţie de gradul
de evoluţie al vibraţiilor care le animă. Există o scară infinită de calităţi ale
fluidelor, de la cele inferioare, ce însoţesc pietrele, până la cele superioare,
care intră în constituţia marilor Fiinţe creatoare - Auxiliarele Fiinţei supreme
Creatorii miliardelor de corpuri cereşti risipite în spaţiu şi ale fiinţelor ce le
populează. Din toată această serie nesfârşită de fluide, marile Lumini spirituale
ale planetei noastre disting patru categorii de fluide fizice: 1. fluid planetar;
2. fluid solar; 3. fluid universic; 4. fluid cosmic. Pentru o mai bună înţelegere,
este necesară următoarea descriere. Să ne închipuim în mijlocul spaţiului infinit o
sferă uriaşă, ale cărei dimensiuni întrec orice fantezie omenească. Aceasta este
sfera creaţiei sau cosmosul, plin cu un eter, cu un fluid de cea mai fină calitate,
din seria fluidelor fizice, numit fluid cosmic. în interiorul sferei cosmice,
plutesc patru sfere de dimensiuni inimaginabile, numite sfere-univers. Ele sunt
aşezate în cruce, pe o linie spirală, la distanţe deosebite faţă de un punct
central al cosmosului. Aceste sfere-univers sunt pline cu un fluid sau eter, de o
calitate inferioară celui cosmic, numit fluid universic. în interiorul fiecărei
sfere-univers se găsesc zeci de miliarde de stele, sisteme planetare de diferite
mărimi, de diferite grade evolutive şi constituţii fizice. Aşezarea lor în sfera-
univers este ordonată după o ordine numerică, descriind între ele forme geometrice.
De pe pământ, ochiul nostru le vede sub diferite forme - triunghi, greblă, car,
jparpe - dar acest aspect al constelaţiilor nu este decât perspectiva lor văzută de
om de pe pământ. In realitate, ele sunt grupate câte două, trei, patra şi aşa mai
departe. Având în vedere evoluţia lor de la nebuloasă până la sori sau planete,
sistemele planetare sunt împărţite în 12 grade evolutive, iar numărul lor total
trece de cincizeci de miliarde în fiecare univers - după afirmaţiile marilor
entităţi spaţiale. După cum fluidul din cele patru sfere-univers diferă unul de
altul, existând patru feluri de fluide universice, tot aşa şi cele 12 grade de
sisteme planetare din fiecare univers au înjurai lor şi în sânul lor un anumit
fluid. Aşadar în fiecare univers există 12 categorii de fluide numite fluid solar.
planete. Toate aceste planete plutesc în marele ocean al fluidului solar respectiv.
Fiecare planetă fiind înconjurată de o atmosferă eterică, mai subţire sau mai
groasă, numită fluid planetar. Fluidul fiecărei planete diferă de al surorilor sale
din acelaşi sistem, din cauza că fiecare are o vârstă şi ca atare o evoluţie
diferită. Prin urmare vor fi tot atâtea feluri de fluide planetare câte planete
există în acel sistem solar.
In jurul fiecărui soare sau stele gravitează unul, două, trei sau mai multe corpuri
cereşti, numite

Corpul vital uman este alcătuit din patrii categorii de eteruri fizice: 1. Eterul
chimic - cel mai dens din cele patra eteruri care intră în constituţia corpului
vital. Acest eter înzestrează regnul mineral cu proprieteţile sale chimice, produce
creşterea regnului vegetal, iar regnului animal şi uman îi conferă facultăţi legate
de asimilaţie, nutriţie şi creştere. 2. Eterul vital - nu este activ în regnul
mineral, iar în regnul vegetal, animal şi uman asigură perpetuarea speciei. 3.
Eterul lumină - este în stare latentă, inactivă, la regnul vegetal, urmând a se
dezvolta în timp. In regnul animal şi uman produce căldura corpului fizic, animă
sistemul nervos şi muscular, şi asigură percepţia senzorială. 4. Eterul reflector -
este mai puţin activ la regnul animal. El este foarte dinamic la om, unde conduce
vehicolul gândirii şi înmagazinează în memorie experienţele trecutului. Prin urmare
corpul nostru fizic este alcătuit din materie fizică aflată în şapte stări: cele
trei stări chimice - solidă, lichidă şi gazoasă - şi patra stări eterice -
necunoscute încă de ştiinţa actuală.

1
Corpul fizic al omului

21

După ce am făcut această paranteză revin la eterul sau fluidul corpului nostru
vital. Totuşi, nu pot trece mai departe fără a enunţa de pe acum că în fiinţa
noastră integrală se află toate categoriile de fluide fizice expuse mai sus, a
căror totalitate formează ceea ce unii iniţiaţi numesc perispirit - o serie de
corpuri fluidice intermediare între corpul fizic şi scânteia divină numită spirit.
Corpul nostru vital este format din eterurile inferioare conţinute în gama de
eteruri ale planetei noastre. Totuşi, particulele lui au o mişcare, o vibraţie, cu
mult mai intensă decât mişcarea miceliilor ce compun substanţa protoplasmatică a
celulelor trupului nostru. Vibraţia particulelor fluidice pune în vibraţie
protoplasma şi nucleul celulei, mobilizând astfel întreaga celulă.'Mişcarea,
percepţia, asimilaţia, metabolismul, respiraţia, reproducerea şi excreţia celulei
se datorează fluidului vital. Dacă fluidul corpului vital s-ar opri brusc din
activitatea sa, din mişcarea sa vibratorie, imediat ar încetini şi mai apoi s-ar
opri activitatea celulară. Din această cauză corpul eteric, corpul vital, poate fi
considerat motorul trupului, animatorul său, de unde şi numele de corp vital, corp
întreţinător de viaţă. Corpul eteric este intermediar între trup şi un corp mai
fin, aflat mai profund şi cu o existenţă mai lungă, numit corp planetar, denumit de
unii ocultişti corp astral, considerând Pământul ca fiind una din numeroasele astre
ale universului nostru. Despre trupul nostru am spus că are o existenţă efemeră,
adică are un început, o dezvoltare, un declin şi un sfârşit. Din pământul sau lutul
părinţilor s-a format, din laptele mamei a crescut, din natură s-a întreţinut şi în
pământ se va întoarce. Ca orice în lume, e supus şi el legii existenţei ciclice -
se naşte, trăieşte şi piere, asemenea planetelor, stelelor şi a tot ce există în
sfera creaţiei, pentru ca din materia lor să se formeze alte corpuri, pe o scară
evolutivă mai ridicată. Totul urcă pe o scară ce se pierde în veşnicie şi către o
perfecţiune fără de sfârşit. Pe măsură ce trupul nostru - din microscopic cum era
în pântecele mamei - devine din ce în ce mai mare, alături de el şi în interiorul
său, se dezvoltă şi corpul său vital. După cum trupul se întreţine prin asimilarea
de materii terestre, tot astfel se dezvoltă şi se întreţine şi corpul vital,
absorbind din spaţiu substanţa vitală, fluidul, asemănător fluidului din care e
format şi eliminând materia uzată care şi-a îndeplinit rolul de motor, de
mobilizator al trupului. Când - dintr-un motiv oarecare: boală, bătrâneţe sau
accident - trupul şi-a terminat existenţa, corpul vital părăseşte şi el trupul,
nemaiputând primi materia vitală din spaţiu. Când trupul şi corpul său vital sunt
prea uzate, spiritul nu le mai poate utiliza în observările şi studiile sale.
Atunci spiritul se retrage din aceste învelişuri şi se ridică în spaţiu, trăgând
după el perispiritul său. După moartea biologică, vehicolul vital va rămâne o vreme
în trup, stând în preajma lui, în jurul coşciugului, al casei sau al mormântului,
dar apoi îl părăseşte. Noaptea, în primele zile după moarte, se poate vedea pe
întuneric o masă alburie de formă umană, oscilând, mişcată fiind de curenţii
fiuidici ai spaţiului. Acesta este corpul vital al trupului părăsit de stăpânul său
- spiritul sau scânteia divină. Corpul vital zace în preajma trupului până ce
încetul cu încetul materia sa eterică se risipeşte în mediul înconjurător,
dispărând cu totul. Cu atât mai sănătos şi viguros va fi trupul, cu cât corpul său
vital va fi mai puternic şi cu vibraţii mai înalte şi armonioase. Corpul vital este
cu ceva mai mare decât trupul, depăşind periferia acestuia cu câţiva centimetri.
Persoanele clarvăzătoare, ori cele adormite prin pase magnetice, văd în junii
omului o ceaţă alburie, un nimb cu o lăţime de 10-20 centimetri - constituind aura
eterică. Rar găsim doi oameni care să aibă acelaşi fel de materie eterică.
Vehicolul vital este format şi el din materie eterică de diferite calităţi,
existând o strânsă relaţie între calitatea trupului şi calitatea corpului vital. Cu
cât un trup este format dintr-o materie mai pură, cu atât şi însoţitorul său,
corpul vital, va fi alcătuit dintr-o materie de o calitate mai fină. Prin urmare,
intervine şi aici legea asocierii şi se potriveşte vorba: „Spune-mi cu cine te
însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti". Corpul vital, ca şi orice corp de materie din
lume, are o sensibilitate a sa proprie, p orientare, şi din această cauză am zice o
conştiinţă, redusă bineînţeles, dar nu mai puţin existentă. într-adevăr, el se
micşorează în faţa agresiunii, şi se măreşte când este înconjurat de iubire. Atâta
timp cât spiritul locuieşte în coipul fizic, corpul vital este legat de perispirit
şi întreţine funcţiile, sănătatea, căldura şi puterea trupului. Corpul vital nu
părăseşte complet trupul şi nu se rupe deplin de perispirit, decât în momentul
morţii. Noaptea, când spiritul - pentru a-şi trăi viaţa de spirit - părăseşte
trupul adormit, trage după el o parte din corpul vital1. Acesta îmbăindu-se în

1 Spiritul care părăseşte trapul adormit trage după sine, prin perispirit, nivelul
superior al corpului vital, şi anume cel format din eter reflector şi eter lumină.
Această evadare are loc fără ruperea legăturii existente între nivelul superior şi
cel inferior al corpului vital. Nivelul inferior, format din eter vital şi eter
chimic, rămâne în continuare în trup. în cazul când se produce ruptura între aceste
două nivele, survine moartea biologică.
22

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

oceanul de fluid eteric existent în jurul său, absoarbe o cantitate din acest
fluid, pentru a-şi înlocui particulele uzate prin funcţionarea lor. Prin
magnetizare, se produce o separare între trup şi spirit. De o parte rămâne trupul
împreună cu nivelul inferior al corpului vital, iar de cealaltă parte, spiritul cu
perispiritul său şi cu nivelul superior al corpului vital. în acest caz, spiritul
se comportă ca şi cum ar fi liber în spaţiu, deşi el se găseşte tot în trup, sau
prea puţin ieşit în afara lui. O asemenea separare şi o evadare parţială a
spiritului are loc şi în timpul anesteziei. în acest caz se poate ciopârti trupul
fără ca acesta să sufere, întrucât corpul planetar - sediul sensibilităţii şi
senzaţiilor plăcute sau dureroase - a evadat împreună cu spiritul pe care îl
înconjoară. Totul, marele şi micul, imperfectul, ca şi sublimul, sunt formate din
materii de grade diferite de vibraţie. Totul provine din acelaşi unic eter, care pe
măsură ce s-a îndepărtat de Central creaţiei şi-a încetinit vibraţia, iar eterul
devenind din ce în ce mai compact, mai dens, mai rece, a trecut în stare gazoasă,
lichidă şi a sfârşit prin a se solidifica. Departe, în adâncul cerului pe care-1
admirăm în nopţile de vară, se află o sferă a cărei mărime întrece pe a oricăreia
din cele patru universuri. Aceasta este Sfera-Laborator a tot ce vedem şi nu vedem,
a tot ce ştim şi nu ştim, sfera din care pleacă spiritul - pentru a evolua secole
nesfârşite, după care se întoarce la Centrul creator, pentru a pomi iarăşi la drum,
spre o nouă etapă evolutivă. Din această sferă pornesc - din veşnicie şi în
veşnicia care va veni - în fiecare din cele patru universuri, doi curenţi1 cu o
viteză deosebit de mare la început, parcurgând o traiectorie spiralată,
incomensurabilă. Aceşti curenţi vin şi înfăşoară cele patru universuri, obligându-
le la o rotaţie în jurul axei lor, asemenea roţilor unui angrenaj, silite să se
învârtească de o curea de transmisie. în acelaşi timp cele patru universuri sunt
purtate de cei doi curenţi, într-o mişcare de revoluţie în jurul Sferei-Laborator.
Când aceşti curenţi - unul de natură electrică şi altul de natură magnetică - ajung
la sfera universurilor, desprind câte o ramură care pătrunde în fiecare univers. O
dată intraţi în cele patru sfere-univers, ocolesc fiecare stea sau sistem planetar,
le determină să se învârtească în jurul axei lor şi în acelaşi timp le poartă pe o
traiectorie eliptică, de la periferia sferei-univers spre centru şi înapoi. Apoi
părăsesc acest sistem periferic pentru a trece rând pe rând Ia cele intermediare
şi, în fine, ajungând la cele mai apropiate de centra. Curentul care a înconjurat
un soare se abate rând pe rând la fiecare planetă a acelui sistem solar,
imprimându-le şi acestora două mişcări, una de rotaţie în jurai axei lor şi alta de
revoluţie în jurai soarelui lor. Pe măsură ce se îndepărtează de Centra, curentul
electric şi magnetic îşi încetineşte viteza şi devine din ce în ce mai dens şi mai
puţin activ. După ce curentul cosmic - electric şi magnetic - a străbătut toate
universurile, toate sistemele solare şi toate planetele, se întoarce pe o altă
traiectorie spiralată, în Central creaţiei, în Sfera-Laborator, pentru a fi
împrospătat cu o nouă materie fluidică, trimisă din nou să întreţină mişcarea şi
viaţa întregii creaţii. Cei doi curenţi - electric şi magnetic - au calităţi
infinite, fiind în măsură să producă o infinitate de efecte. Curentul electric,
electricitatea, va da naştere la lumină, căldură, mişcare şi sunet. Curentul
magnetic, magnetismul, va genera combinaţii chimice, fenomene fizice, vitalitate şi
sănătate. Din această cauză magnetismul mai este numit curentul de viaţă, curentul
vital, iar ocultiştii indieni l-au denumit curentul afinităţii, al gravitaţiei, al
simpatiei între oameni - curentul iubirii.

' După cum viaţa omului este întreţinută de curentul sanguin, în cosmos sau creaţie
viaţa este întreţinută de curenţi de lumină. Fohat (energie,' forţă, viaţă)
reprezintă suflul sau lumina Logos-ului, manifestarea vieţii, principiul pozitiv
sau masculin al cosmosului, spre deosebire de materia cosmică (prakriti) -
principul negativ sau feminin. Fohat este polenul, sperma cosmică, ce fecundează
materia virgină (prakriti), zămislind cosmosul, creaţia manifestată. Printr-o
emanaţie de iubire, primul Logos fecundează materia virgină, creând un vid, un
vortex, o emulsie de bule în materia devenită mamă. Fiecare bulă este un ou, o
sferă plină cu viaţă, constituind urzeala cosmosului, universurilor, astrelor,
planetelor, atomilor etc. Materia vizibilă este absenţa materiei cosmice invizibile
(Mulaprakriti), o gaură sculptată de energie, de Fohat, în materia invizibilă.
Materia vizibilă o putem compara cu bulele de aer aflate în apă, care în acest caz
reprezintă materia invizibilă. Aceste bule sunt formate în cele patru universuri de
un vortex, vârtej de energie Fohat, care îşi modelează o sferă, formează un vid în
materia cosmică invizibilă. Universurile sunt sfere sculptate în materia cosmică
(Mulaprakriti), sistemele solare sunt sfere modelate de Fohat în materia universică
(prakriti) etc. Prin urmare, sfera-cosmos, sfera-univers, sfera-soare, sfera-
planetă, sfera-atom sunt modelate de Fohat în diversele stări ale materiei
invizibile. Unu în esenţa sa, Fohat devine triplu, septuplu, şi urmând legea
septenară se divide la infinit, dând naştere, în universul obiectiv, la diferitele
energi convertibile între ele: electricitate, lumină, căldură, sunet, 'mişcare etc.
Fohat nu este Spiritul, Logos-ul, ci emanaţia Logos-ului care leagă în mod
indisolubil spiritul de materie, Puraşa de Prakriti. Cabala spune despre Fohat că
este „calul călărit de gând". Pe lângă energia transmisă prin sânge, procesele
vitale ale organismului uman sunt dominate de energie nervoasă sau magnetism. O
formă de manifestare a magnetismului este Prana, întâlnită pe toate planurile
creaţiei. Această Voinţă guvernatoare revărsată pretutindeni este denumită de
ocultişti magnetism universal, de cabalişti - Aour "118, reprezentând aurul
alchimiştilor, cauza atracţiei universale, iubirea astrelor.
Corpul fizic al omului

23

Aceste două feluri de materii-forţe^nu se pot transforma una în alta. Ele sunt
deosebite şi reprezintă forţele prin care se manifestă însuşi Creatorul, foiţele
prin care El mişcă şi unifică totul. Prin urmare vitalitatea sau curentul de viaţă
întreţine viaţa de pretutindeni, deci şi de pe Pământ. Fără curentul vital,
corpurile vieţuitoare de pe planeta noastră, şi din întreaga creaţie, ar rămâne
nemişcate, nesimţitoare, fără viaţă. însuşi globul nostru, ca de altfel toate
globurile din cosmos, ar pieri, s-ar fărâmiţa, pulveriza şi transforma în fluid, în
materia primă, primordială. Materia vitală este o substanţă născută în ■infinitatea
mileniilor, prin însăşi evoluţia fluidului primordial. Prin urmare, ea este forţa
care ordonează materia fizică, determinând mineralele să se cristalizeze în anumite
forme, plantele să aibă anumită culoare, înfăţişare şi mărime, animalele să crească
şi să îmbrace o varietate de forme. Fără această materie-forţă, fără această viaţă,
celulele trapului nostru nu ar mai fi legate unele de altele, pentru a forma
ţesuturi, organe, sisteme şi aparate. Toate fiinţele de pe suprafaţa pământului şi
de pe suprafaţa infinitelor corpuri cereşti, îşi datoresc viaţa acestei materii-
forţă, acestei materii-viaţă, substanţă fluidică radiatoare de viaţă, din Forţa
infinit de mare a Creatorului creatorilor. Tot ce e puţin, nu e de ajuns - este
rău. Tot ce e prea mult, este însă şi mai rău. Când», în totalitatea sa, organismul
corpului vital funcţionează neregulat sau nearmonic, absorbind din mediul
înconjurător prea mult sau prea puţin, se îmbolnăveşte şi trupul, care stă sub
dependenţa lui. Astfel, trupul slăbeşte, pierde putere fizică, oboseşte uşor, îi
creşte temperatura, până când într-o zi, încetează să mai funcţioneze. Atunci,
activitatea lui încetând, se zice că a murit. Această materie vie, această forţă de
viaţă ce intră şi se răspândeşte în trapul nostru, pătrunde până la ultima celulă,
se furişează în interiorul ei şi prezidează toată seria de fenomene fizice şi
chimice ce au loc în sânul ei, activând prefacerea alimentelor în substanţe
asimilabile şi a acestora în substanţă protoplasmatică, iar pe de altă parte
contribuind la prefacerea şi eliminarea substanţelor care nu mai folosesc la viaţa
celulei. Curentul de viaţă sosit la Soare, după ce primeşte tonalitatea vibratorie
a evoluţiei astrului nostru, se îndreaptă de jur împrejurul împărăţiei Soarelui
până la ultimul său slujitor şi copil, până la cea mai îndepărtată planetă născută
din el - planeta Pluto. Pentru noi, oamenii, ca şi pentru toate vieţuitoarele
pământului, soarele este corpul dătător de lumină, căldură şi viaţă. Fără el,
pământul ar fi cuprins de un frig îngrozitor, fără el, orice viaţă ar înceta.
Omenirea nu ştie de existenţa curentului cosmic, ci doar de cel pe care îl vede şi
îl simte, cel venit de la Soare, unde tronează marea Lumină - Fiul iubit al Tatălui
ceresc, Stăpânul şi iubitorul nostru Mântuitor. La trecerea sa prin Soare, curentul
vital primeşte încă radiaţiile fluidice ale Sfintei Treimi solare, conducătoarea
evoluţiei a tot ce este în sistemul nostru. Sosit astfel în preajma Pământului,
acestui curent i se mai adaugă razele strălucitoare ale Sfintei Treimi planetare,
conducătoarea Pământului, pe care îl înfăşoară şi îl vivifică sau îi dă viaţă. Prin
urmare, curentul vital venit la suprafaţa pământului cuprinde materii fluidice de
la Tatăl ceresc, de la Fiul divin şi de la Sfântul Duh. Materia vitală, risipită în
toate părţile trupului, se fixează mai ales în jurai nervilor şi a centrilor
nervoşi. Graţie materiei vitale, neuronul transmite impresiile venite din afară,
sub formă de vibraţii, care trecând prin perispirit ajung la spirit; de la spirit,
prin perispirit, pornesc comenzi la sistemul cerebrospinal şi de aici la organe,
muşchi etc. Aşadar, mulţumită materiei vitale, ochii văd, urechile Acestei materii-
viaţă i se datorează faptul că mineralul, în decursul veacurilor, devine mai
subtil, se cristalizează şi, mai târziu, se transformă într-un mineral, cu o
compoziţie atomică mai bogată în electroni şi protoni, urcând astfel pe o treaptă
evolutivă superioară. Curentul vital sau magnetic cuprinde o gamă variată de fluide
magnetice, necesare tuturor treptelor evolutive ale planetelor, sorilor şi
universurilor. Astfel, se înţelege că fluidul magnetic mineral are o calitate şi
deci o vibraţie inferioară fluidului magnetic vegatal. De asemenea, fluidul
magnetic animal este superior fluidului magnetic vegetal, dar inferior celui uman.
Prin urmare, urcând pe scara evoluţiei, organizarea corpului vital este tot mai
perfectată, iar acest coip vital, la rândul său, ajută la crearea şi întreţinerea
unui trap cât mai complicat, superior prin percepţiile sale.
aud, pielea pipăie, nasul miroase şi limba gustă.

După cum trapul are nevoie de hrană - ca să crească şi să-şi înlocuiască părţile
uzate - şi corpul vital al omului se hrăneşte, absorbind din mediul înconjurător
materie vitală, pentru înlocuirea celei uzate şi eliminate. Această absorbţie se
face prin actul respiraţiei, prin porii pielii şi o dată cu
24

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

ingerarea alimentelor, care, ca orice materie fizică, sunt animate de fluid vital.
însă corpul vital absoarbe cea mai mare cantitate de materie vitală prin organele
sale speciale, pe care le vom descrie numaidecât. Absorbţia - directă sau indirectă
- de vitalitate se face în mod diferit, după condiţiile mediului înconjurător.
Astfel, când spaţiul este mai luminos, cantitatea de materie vitală fiind mai mare,
absorbţia este mai activă, prin urmare, puterile şi funcţiile corpului vital sunt
şi ele mai active. Când însă cerul este înnorat, şi în special noaptea, când este
întuneric, absorbţia este mai redusă. Ca urmare, trupul primind un impuls mai mic,
puterile sale, vitalitatea lui sunt mai reduse. Iată înţelesul dispoziţiei noastre
sufleteşti - mai bună vara, când e soare şi lumină, şi tristeţea sau indispoziţia
iarna sau când vremea este închisă. Aşadar, sufletul este influenţat de
instrumentele avute la dispoziţie - corpul vital şi trupul. Persoanele cu vederea
spirituală văd prin aer o puzderie de particule luminoase aflate într-o continuă
mişcare sau vibraţie, fiind mai vizibile în zilele cu soare, cu multă luminozitate.
Aceste infinite punctuleţe luminoase sunt aglomerări de particule din fluidul
magnetic sau vital. Cantitatea de materie vitală absorbită ziua, abia face faţă
nevoilor trupului, aflat într-o continuă activitate. Din această cauză, către seară
ne simţim obosiţi. Noaptea, activitatea trupului se reduce, consumul de materie
vitală fiind mai mic. Absorbind în continuare fluid vital, coipul vital acumulează
mari cantităţi de materie vitală, motiv pentru care dimineaţa, după odihna nopţii,
omul se simte dispus sufleteşte şi capabil să reînceapă activitatea fizică sau
intelectuală. Aşadar, ziua consumăm mai^mult decât acumulăm, noaptea, însă câştigul
este mai mare decât consumul. încorporarea fluidului vital este mai amplă în prima
parte a nopţii şi mai redusă către ziuă. Poporul a concretizat acest adevăr,
spunând: „Un somn de o oră înainte de miezul nopţii face cât două către ziuă". în a
doua parte a nopţii, când vitalitatea este mai redusă, spiritul muribundului
părăseşte trupul său obosit sau bolnav. Spiritul nostru se simte fericit în lumea
materiei fizice, când are la dispoziţie instrumente în plină putere şi activitate.
Omul este mai sensibil şi mai înţelegător când se află la o temperatură potrivită,
decât în condiţii de căldură ori frig exagerat. într-adevăr, în regiunile
ecuatoriale, electricitatea din atmosferă fiind foarte mare, creşte temperatura şi
luminozitatea. Căldura exagerată împiedică vitalizarea trupului; motiv pentru care
omul nu poate gândi, simţi şi lucra bine în regiunile cu temperatură prea ridicată.
Situaţia este asemănătoare în regiunile polare, unde datorită luminii slabe şi a
temperaturii foarte scăzute, absorbţia de materie vitală este dificilă şi
insuficientă, sistemul cerebral aflându-se în imposibilitatea de a înregistra cu
fidelitate ideile emise de spirit. Prin urmare, electricitatea moderată favorizează
vitalitatea corpului vital şi în mod indirect a trupului. însă o cantitate prea
mare sau prea mică de electricitate împiedică activitatea corpului vital.

Centrele de activitate ale corpului vital

Toate părţile trupului nostru sunt importante, toate sunt necesare unei bune
vieţuiri, dar unele fără inimă sau ficat. Cu alte cuvinte, există o scară ierarhică
a importanţei dintre diferitele părţi componente ale trupului. La fel se întâmplă
şi cu vehicolul vital. Deşi este format din aceeaşi materie, totuşi el este
organizat, adică în unele zone materia sa este mai fină, dând naştere unOr centre
sau organe, aflate într-o vibraţie, într-o activitate ce depăşeşte pe cea a
corpului vital în ansamblu. Clarvăzătorii văd la suprafaţa corpului vital discuri
sau rozete de forma unor mici farfurioare, cu mijlocul scobit şi puţin adâncit,
având diametrul între 1-3 centimetri. Aceste rozete sau discuri sunt centrele de
absorbţie ale fluidului vital din mediul înconjurător. Ele sunt în număr de şapte,
poziţionate astfel: 1. la baza coloanei vertebrale; 2. în dreptul splinei; 3.
deasupra ombilicului; 4. în dreptul inimii; 5. în dreptul furcii gâtului; d>. în
dreptul spaţiului dintre sprâncene; 7. în dreptul creştetului capului. La
majoritatea oamenilor, dintre aceste şapte centre numai una este într-o activitate
intensă, şi anume cea din dreptul splinei, celelalte abia se învârtesc sau la unii
chiar stau pe loc. Privit de persoanele magnetizate şi mai ales de cele
clarvăzătoare, centrul splenic are aspectul unei flori cu şase petale. El se
roteşte de la stânga spre dreapta, cu o viteză deosebită. Prin această învârtire se
produce un sorb, care atrage din mediul ambiant fluid vital, îndreptat către o mică
sunt indispensabile. Astfel, se poate trăi fără un picior, o mână sau un rinichi,
dar nu se poate trăi
Corpul fizic al omului

25

deschidere din mijlocul său. Procesul este asemănător cu cel petrecut la un

aspirator electric, care absoarbe aerul dintr-o încăpere şi-1 elimină în afară. Din
cauza rotaţiei şi acumulării de fluid vital, acest disc se arată strălucitor.
Fluidul absorbit este îndreptat în interiorul corpului vital pentru a acţiona, fără
oprire, asupra diferitelor organe, ţesuturi şi celule ale trupului. Fluidul vital
lucrează asupra fiecărui organ dar cu preponderenţă asupra sistemului
cerebrospinal, centrul de comandă al trupului. Un sistem cerebral bine învăluit şi
pătruns de materia vitală se află în deplină funcţiune şi mai ales în stare de a
primi ideile-imagini venite de la spirit, şi de a le imprima pe miceliile
protoplasmei celulelor nervoase. Sistemul cerebral bine alcătuit şi condus de
corpul vital se bucură de o memorie excelentă, fie în stare de veghe, fie de somn.
Orice percepţie vizuală, auditivă, tactilă, olfactică şi gustativă din timpul
zilei, se imprimă în perispirit sub formă de imagini reale sau simbolice, de
dimensiuni ultramicroscopice, trimise în acelaşi timp de perispirit pe cortex,
pentru a se imprima şi depune în miceliile celulelor sale. în timpul nopţii,
spiritul - înconjurat de perispirit sau suflet - retrăgându-se din trup, vede, aude
şi simte tot ce există în lumea eterică. Aceste percepţii, ale unor duhuri sau
forme eterice, sunt transmise de perispirit sistemului cerebral, prin cordonul
fluidic care-1 leagă de corpul vital, imprimându-se în celulele sale nervoase
asemenea imaginilor primite, de la lumea materiei fizice, prin organele de simţ.
Cum sistemul cerebral diferă de la om la om, cum puterea de recepţie a spiritului
diferă, iarăşi, de la spirit la spirit, după gradul său de evoluţie, se înţelege că
şi imprimarea imaginilor, mai ales a celor eterice, se va face la unii foarte
puternic, la alţii mai slab, iar la alţii atât de nebulos, încât la deşteptarea din
somn, cortexul nu mai poate reda nimic conştiinţei de zi. Iată motivul pentru care
unii oameni reţin perfect, sub formă de simboluri, de vise, călătoriile şi
experienţele lor din timpul somnului trupului, iar majoritatea nu-şi amintesc decât
fragmente. Cauza rezidă evident în calitatea sistemului cerebral, în gradul de
evoluţie al spiritului, dar într-o bună măsură şi în calitatea corpului vital, care
face legătura dintre perispirit şi sistemul cerebrospinal, dintre suflet şi trup.
Curentul de materie vitală absorbit de centrul splenic se precipită perpendicular
pe centrul discului. O parte din el pătrunde în corpul vital, dirijându-se în
special către sistemul cerebrospinal, iar o altă parte o porneşte paralel cu
suprafaţa corpului vital, adică în sensul celor şase petale ale discului, formând
astfel şase curenţi tangenţiali, care se îndreaptă către toate părţile corpului
vital, dar mai ales spre celelalte şase centre vitale, pentru a le stimula.
Datorită acestor şase curenţi radiali se naşte prin inducţie un curent circular,
care trece o dată pe deasupra unei petale, apoi pe dedesubtul petalei vecine,
unduindu-se asemenea nuielelor de răchită, de pe fundul unui coş, ce împletesc
beţele aşezate radial, asemenea spiţelor unei roţi. Discul de la baza coloanei
vertebrale are 4 petale, discul splenic 6 petale, discul ombilical 10 petale,
discul inimii 14 petale, discul laringian 16 petale, discul dintre sprâncene 96 de
petale, iar cel din creştetul capului 190 de petale. După cum lumina soarelui pare
unică şi de culoare albă, tot astfel curentul vital este alb. Dar ştim că raza de
lumină solară trecută printr-un cristal se descompune într-un spectru format dintr-
o succesiune de şapte benzi colorate, începând cu roşu şi sfârşind cu violet. De
asemenea, curentul vital absorbit de centrul splenic se desface în şapte culori.
Curentul care pătrunde direct şi perpendicular pe disc - animând sistemul nervos
central şi periferic - are culoarea roz, asemenea unui trandafir. Ceilalţi şase
curenţi, de culori diferite, apucă fiecare pe câte una din cele şase petale ale
centrului splenic, astfel: pe o petală curge curentul vital roşu, pe a doua
portocaliu, pe a treia galben, pe a patra verde, pe a cincea albastru şi pe a şasea
violet. Ajungând la destinaţia lor, aceşti curenţi se difuzează în tot corpul
vital, dar în special în jurul centrelor vitale, pentru a le pune cândva într-o
mişcare de rotaţie. La început, când omul este atras de mirajul forţelor şi
lucrurilor pământeşti, aceste centre se mişcă foarte încet. Dar, dacă omul va
înfăptui cât mai mult bine în jurul său şi va împlini toate cerinţele morale,
centrele vitale intră într-o mişcare deosebit de rapidă, absorbind şi ei direct din
spaţiu fluidul corespunzător, încărcând astfel cu mari cantităţi de fluid corpul
vital. Corpul vitaî se uzează îndeplinindu-şi rolul de organizator al vieţii şi
activităţii tuturor organelor din trup. Particulele sale venind în contact intim cu
materia carnală, suferă o slăbire a calităţilor vitale, motiv pentru care trebuie,
treptat, eliminate, prin porii pielii şi extremităţile trapului - cap, mâini şi
picioare. Oamenii se influenţează unii pe alţii prin fluidele emanate din fiinţa
lor, cu toate că aceste fluide nu se văd. Mergând într-o vizită şi stând lângă o
persoană, deşi antrenat într-o discuţie interesantă, omul simte ceva nedefinit,
ceva ce-1 nemulţumeşte. Pleacă indispus din acea vizită, şi bietul om se
26

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

întreabă ce o fi cu el. Nu găseşte nici o explicaţie, dar simte un efect negativ

asupra sa. Cauza acestei nemulţumiri este fluidul vecinului său. Acea persoană,
având o viaţă prea lumească, o conduită echivocă, o concepţie de trai prea legată
de bunurile pământului, este plină de fluide de pe treapta celor inferioare. Ea
emană, ca şi o sobă, efluvii invizibile, care învăluie şi pătrund corpul vital al
celor din preajmă. Aceste efluvii lucrează asupra trapului - şi el prost influenţat
- iar spiritul, resimte această influenţă nenorocită. Iată înţelesul depresiunii
sufleteşti. Oamenii se încarcă între ei, în mod direct, cu fluide de calitate
inferioară. Atmosfera fluidică a sălilor de spectacol, teatru, conferinţă etc, ne
scaldă cu fluidele lor, de cele mai multe ori de calitate joasă. Câţi oameni au
intrat în aceste săli! Câte suflete josnice, pline de vicii de tot felul, au stat
pe scaunele acelea! Totul din acea sală - pereţi, podele, fotolii - este păstrător
al fluidelor degajate de mulţimea care a frecventat sala respectivă. Această
influenţă nefericită asupra noastră are loc şi când călătorind în alte localităţi
suntem nevoiţi să dormim într-un hotel. Camera, mobilierul, saltelele, patul sunt
îmbibate cu fluidele diferitelor persoane care au poposit prin ele. Trecerea prin
faţa unui abator, a unei cârciumi, a unui local de toleranţă, şederea prin sălile
de jocuri - unde sufletele au fost zbuciumate de dorinţa câştigului ori de
tristeţea pierderilor - ne încarcă cu fluide de calitate inferioară şi greu, foarte
greu ne purificăm de ele. După cum stând într-o tăbăcărie, o bucătărie, ori o
fabrică de coloranţi, diferite gaze cu un miros neplăcut îmbibă hainele, părul sau
pielea noastră şi multă vreme nu scăpăm de ele, tot astfel fluidele aninate de
fiinţa noastră se desprind târziu de pe noi şi din noi. O, şi dacă ar fi numai
atât! Dar încărcaţi cu această materie eterică de calitate inferioară, ne
transformăm în magneţi ce atrag fiinţe şi duhuri, de la baza scării umanităţii,
entităţi inferioare cărora le plac aceste fluide mizerabile. Prezenţa lor, într-un
număr mai mare sau mai mic, contribuie şi mai mult la infectarea noastră. Corpul
lor perispiritual fiind de cea mai joasă calitate, ne bombardează cu fluidele lor
accentuându-ne otrăvirea. Totuşi, nevoile vieţii ne târăsc prin aceste localuri,
zise de distracţie - teatru, cinematograf, ateneu. în acest caz se recomandă ca cel
puţin cât stăm în aceste locuri să ne creăm o învelitoare protectoare la exteriorul
corpului fizic. In acest scop, în momentul când păşim pragul acestor localuri, ne
oprim şi fără să ne gândim la altceva, adunăm, mental, din atmosferă, din spaţiu,
fluide benefice şi le aşezăm în jurai nostru, formând o învelitoare luminoasă, o
coajă strălucitoare şi protectoare. Nu este vizibilă, nu o putem pipăi dar ea
totuşi există. De acum, graţie acestei învelitoare fiuidice superioare, nu vor mai
pătrunde în corpul nostru vital fluidele de calitate inferioară. Corpul nostru
vital va fi străbătut numai de fluide superioare pe care le aspiră pentru menirea
sa, şi de care e însetat prin natura sa. Această învelitoare ne apără nu numai de o
proastă influenţă, dar şi de furtul de vitalitate din partea celor săraci în ea ori
a celor bolnavi. Vitalitatea, fluidul magnetic, este la dispoziţia oricărui
vieţuitor, în cantităţi infinite, căci un curent uriaş soseşte mereu la suprafaţa
pământului din Sfera divină, Laboratorul tuturor creaţiilor. Dar după cum există
indivizi care mănâncă din abundenţă, dar asimilează prea puţin, tot astfel există
oameni care deşi au la dispoziţie tot ce le trebuie, nu sunt capabili să absoarbă,
şi mai ales să reţină, şi să utilizeze fluidul vital absorbit. Corpul lor vital nu
poate produce acea vibraţie care să stimuleze celulele trapului lor. Asemenea
oameni, lipsiţi de fluid vital, entităţi spirituale lipsite de puterea de a imprima
o anumită vibraţie materiei vitale absorbite, sunt adevărate pompe aspiratoare. Ei
caută, în mod inconştient, să absoarbă fluidul altor oameni, fără ca aceştia să-şi
dea seama. Acum se va înţelege şi mai bine de ce, de câte ori intrăm în camera unui
bolnav, de câte ori întâlnim un om debil, ori stăm în vecinătatea unei persoane
nervoase, avem neapărat nevoie de învelişul protector amintit mai sus. învelişul
acesta ne mai apără şi de miliardele de unde-gânduri care străbat văzduhul în lung
şi în lat, în sus sau în jos, şi care trecând prin trapul şi mentalul nostru,
valuri-valuri, stârnesc idei identice, pomenindu-ne cu gânduri fără sens, fără nici
o legătură logică între ele, născute ca din senin în mintea noastră trupească. Ele
nu sunt idei născute din spiritul nostru, ca o urmare a activităţii sale proprii,
ci sunt o consecinţă a ideilor venite de aiurea, generate de alte entităţi. Dar,
mai trist este că, deşi din fire suntem serioşi, deşi prin educaţie suntem morali,
deşi prin instrucţie suntem înţelegători, ne pomenim că gândim la acte reprobabile,
la combinaţii josnice, la plăceri animalice. Când ne oprim din cursul fără sfârşit
al gândurilor şi analizăm ceea ce am gândit, ne mirăm de unde ne-au venit în cap
asemenea gânduri comune. Graţie învelişului fluidic protector putem fi feriţi de
aceste unde-gânduri, ce străbat spaţiile în fiecare moment, căci miliardele de
entităţi spirituale întrupate ca şi cele destrupate din jurul pământului generează
necontenit gânduri care necurmat bat la poarta sufletului nostru.
Corpul fizic, al omului

27

Am spus că această pătură eterică protectoare nu se vede, nu se simte şi ea totuşi

există. Ca probă a existenţei sale sunt demonstraţiile fachirilor indieni, care
prin puterea voinţei şi a imaginaţiei lor, creându-şi această învelitoare
protectoare, pot străbate prin flăcări, sau se pot culca pe jăratec, fără ca focul
să le producă vreo arsură, fără să simtă vreo durere. Dacă noi, oamenii, nu suntem
pregătiţi decât pentru lumea fizică, terestră, fără să putem înregistra fenomenele
eterice, nu înseamnă că ele nu există. Faptele le demonstrează, şi omul, cu o
judecată pusă în slujba analizării acestor fenomene, trebuie să se plece în faţa
faptelor. Există persoane cu un trup sănătos şi un corp vital în deplină activitate
- instrumente admirabile ale unui spirit evoluat - având capacitatea să absoarbă cu
putere cantităţi mari de fluid vital, astfel încât sunt adevăraţi acumulatori
magnetici. Aceste persoane influenţează pe cei cu care vin în contact, producând în
ei o intensă atracţie şi simpatie. în acelaşi timp, aceşti oameni au facultatea de
a vindeca, prin gândul, privirea sau atingerea lor. Prin voinţă, ei revarsă din
belşugul lor de fluid magnetic asupra unui om suferind, producând armonie în corpul
său vital, care, la rândul său va însănătoşi trupul debilizat de boală. Astfel se
produc vindecări miraculoase, de către mediumi numiţi vindecători. în această operă
sublimă de iubire, de vindecare, în afară de aportul acestor persoane, se adaugă şi
fluidul revărsat din spaţiu de anumite mari entităţi spirituale, numite medici
spaţiali. Fluidul medicilor spaţiali după ce a fost absorbit de omul vindecător
este umanizat şi apoi se scurge prin mâinile şi ochii lui, peste omul suferind. ■
Plantele şi animalele absorb şi ele vitalitate, dar utilizarea lor este mai redusă
decât la om. Dintre toate plantele, bradul şi araucaria au cele mai mari puteri de
absorbţie şi eliminare. Iată de ce pădurile de brazi sunt dătătoare de sănătate, de
forţă vitală, mai ales bolnavilor de nervi. La un om sănătos, curenţii vitali ce
ies prin porii trupului sunt perpendiculari pe suprafaţa acestuia. Din această
cauză ceaţa, sau aura din jurul trupului său, se arată striată. Când omul este
bolnav sau debil, prin nopţi nedormite, prin muncă excesivă sau depresii
sufleteşti, liniile de expulzare - strimerii - sunt aplecate, sub un unghi
oarecare, faţă de suprafaţa trupului. Radiaţiile fluidice puternice resping orice
microb aflat în atmosfera din jurul corpului fizic, tot aşa cum muştele sunt
îndepărtate de un ventilator. Când însă radiaţiile fluidice sunt slabe, obstacolul
fiind mic, microbii pătrund în trup mai ales prin căile respiratorii şi omul cade
bolnav. Persoanele dotate cu darul vederii spirituale văd, de jur împrejurul
omului, emanaţii fluidice mai intense prin ochi, prin orificiile nazale, ale
urechilor şi prin vârful degetelor de la mână. Oricât de uzate ar fi aceste
radiaţii fluidice, dacă pornesc dintr-un corp viguros, perfect sănătos, pot
contribui la sănătatea şi vigoarea unui corp debil sau slăbit de boală, numai prin
apropierea celor două corpuri. Fluidul revărsat de corpul sănătos va fi absorbit de
cel debil, simţindu-se astfel mai dispus, sau, bolnav fiind, se va însănătoşi. Nu e
bine ca un om sănătos să doarmă în acelaşi pat cu un bolnav, căci fluidul său vital
va fi absorbit cu toată puterea de cel bolnav, sărac în fluid vital. De asemenea,
nu e bine ca un copil să doarmă în pat cu o persoană mai în vârstă deoarece corpul
vital al celui bătrân va absorbi, inconştient şi insezizabil, sănătate, fluid vital
din corpul vital al copilului, a cănii creştere şi dezvoltare va fi lentă şi
insuficientă.

Ştim deja că cel mai de jos centru de forţă vitală al corpului eteric este aşezat
la baza măduvei spinării. Acest centru al iubirii trupeşti, are patru raze, şi când
este în rotaţie, se arată sub o culoare roşie-portocalie sau culoarea focului. în
dreptul ombilicului se află pe suprafaţa corpului vital centrul ombilical, având o
culoare roşie cu reflexe verzi, fiind văzut de lucizi în momentul când se află în
activitate. El animă partea inferioară a trupului, în special sistemul digestiv, cu
glandele sale anexe - ficatul şi pancreasul şi sistemul urinar sau excretor, format
din rinichi şi căile urinare. Deasupra centrului ombilical se găseşte centrul
inimii, arătându-se lucizilor, în momentele de activitate, sub o culoare aurie.
Pulsaţiile, diastola, sistola, şi repausul inimii se află sub influenţa acestui
centru. Activitatea intensă a centrului inimii este un indiciu că duhul acelui om
este înclinat spre spiritualitate, spre problemele filosofice ale vieţii
spirituale. Mai jos de laringe, aproximativ în dreptul scobiturii pe care o
formează gâtul cu sternul şi oasele claviculare se află centrul laringian. El se
arată sub o culoare albăstruie cu reflexe albe, argintii, ca acelea ale lunii pline
pe luciul apei. Al şaselea centru se află între sprâncene şi are o culoare
albastră-violacee. Maximul său de activitate conferă omului vederea eterică,
vederea lumii invizibile a spaţiilor.
28

Din tainele vieţii şi ale universului — Prima carte

Al şaptelea centru, cel deasupra capului, are o mulţime de raze şi se prezintă

celor cu vederea spirituală sub o culoare albă strălucitoare, asemenea soarelui.
Acest centru conferă fericitului care îl are în activitate capacitatea de a se
îndepărta de trupul său, ca spirit, şi de a avea deplina conştiinţă a percepţiilor
vizuale şi auditive din lumea spaţiilor, reţinându-le perfect în mintea trupească,
după reîntoarcerea în trup. Toate corpurile, toate învelişurile, sunt sub
dependenţa sau influenţa spiritului. Cu voinţă, printr-o viaţă curată şi prin
exerciţii regulat repetate, reuşim să punem în activitate centrul din dreptul bazei
măduvei spinării. Acest centru, o dată pus în rotaţie, absoarbe fluid vital, pe
care îl trimite şerpuitor de-a lungul măduvei, până la sistemul cerebral, până la
centrul din creştetul capului, în ascensiunea acestui curent de foc, omul simte o
căldură, ca un fir cald ce porneşte de jos în sus, în tot lungul spatelui, până la
cap. Persoanele cu adevărat cunoscătoare ale acestor mistere nu găsesc destule
cuvinte să prevină pe cei care vor să facă asemenea exerciţii fără prezenţa şi
sfaturile unui iniţiat, căci din binefăcător, acest curent poate provoca o
nenorocire, arzând ţesuturile, dezorganizând sistemul cerebrospinal şi aducând,
dacă nu chiar moartea, cu siguranţă paralizia ori nebunia. Cel decis la un astfel
de antrenament trebuie să aibă un corp sănătos şi o viaţă perfect morală. Urmarea
nepriceperii mai este că acest curent, nefiind hotărât dirijat mental în sus, o
poate apuca în jos, spre organele genitale pe care le supraexcită, şi din normal
omul devine o brută, un monstru depravat, care nu-şi mai poate înfrâna beţia
simţului sexual. învăţătura trasă din nefericirea celor imprudenţi sau nesocotiţi
este să nu forţăm natura. E mai bine să lăsăm curs evoluţiei fireşti, silindu-ne pe
calea morală şi prin credinţă să grăbim ridicarea spiritului pe treptele evoluţiei,
el producând, în mod direct, perfecţionarea instrumentelor sale. Varietatea şi
numărul fenomenelor sufleteşti este foarte mare. Iată încă unul. Am arătat că în
afară de persoanele sărace în fluid vital, există persoane bogate în fluid
magnetic, pe care îl cedează cu uşurinţă. în paginile anterioare, am văzut că acest
fluid vital poate fi corupt de unii oameni sau de mediul ambiant, ori poate fi
absorbit de alţii. Dar absorbţia fluidului vital, poate fi exercitată şi de către
una sau mai multe entităţi spirituale, oameni spaţiali, spirite sau duhuri
neîntrupate. Oare cu ce scop fac ele această operaţie? Prin puterea lor spirituală
absorb această materie eterică, învecinată cu materia fizică a Pământului, pentru
ca, după ce o concentrează, să producă diferite fenomene de natură terestră. Astfel
produc sunete ciocănituri, zgârieturi, deplasări de obiecte sau ridicarea lor în
spaţiu. Dacă entităţile spirituale au o putere mare în mânuirea, combinarea şi
concentrarea fluidelor vitale, pot produce vorbire umană ori pot conduce mâna unei
persoane numită medium - uneori chiar şi fără voinţa ei - pentru a scrie un text
oarecare, cu un conţinut străin de cunoştinţele sale şi uneori chiar în limbi
străine. Dacă scopul lor se extinde pe o rază mai mare, pe lângă fluid magnetic,
entităţile spirituale absorb chiar gaze, lichide şi semisolide din trupul
mediumului, pentru ca dematerializându-le să realizeze din ele un om eteric, numit
fantomă. O asemenea operaţie se numeşte materializare. Uneori această materializare
este doar exterioară, adică entitatea spirituală face numai un înveliş material,
cât mai apropiat de materia carnală, înfăţişarea lui exterioară fiind asemănătoare
cu trăsăturile, mărimea şi forma omului pe care îl reprezintă. în această
materializare entitatea spirituală reproduce chiar veşmintele, podoabele, armura
sau armele epocii în care a trăit. Această materializare se poate compara cu un
balon de cauciuc, cu chip de om. Cel mai mic zgomot, cea mai mică tulburare adusă
mediumului, cea mai mică distracţie a asistenţei sau tendinţa de a pune mâna pe
materializare, pot provoca o micşorare, o turtire a fantomei, ca şi cum s-ar
dezumfla un balon. Acest proces precipitat are ca urmare suferinţa mediumului, şi
chiar a spiritului operant; iar dacă greşeala asistenţei a fost nesocotită, se
poate produce un asemenea dezechilibra în corpul mediumului, încât el să cadă
bolnav pentru multă vreme, până în pragul morţii sale. în asemenea cazuri îşi asumă
o mare răspundere entităţile spirituale operante, dar mai ales asistenţii ignoranţi
ai marilor taine ale vieţii. De aceea se cere ca, în prealabil, participanţii să
cunoască, din literatura parapsihologică, procesul acestor fenomene şi să fie
animaţi de un mare calm, de o sfântă credinţă şi să procedeze cu o desăvârşită
metodă şi prudenţă. Se impune o participare liniştită şi conştientă cu toată
atenţia şi precauţiile posibile, cel puţin în primele luni de antrenament. După ce
procesul materializării a avansat destul de mult şi s-a consolidat prin apariţii
repetate, micile perturbări sau imprudenţe nu mai au rezultatele dezastruoase
amintite mai sus. Când sub conducerea forţelor îngereşti participante la creaţie,
la apariţia primilor oameni pe pământ, se fac experimente care reproduc acest
proces, când o entitate spirituală doreşte să se arate în trup, aşa cum a fost ea
în una din vieţile sale pământeşti, materializarea nu mai este doar exterioară, ci
completă. Entitatea spirituală care doreşte să se materializeze reface până la
ultima
Corpul fizic al omului

29

celulă organismul fizic avut odinioară, cu toate organele şi aparatele sale, cu

alte cuvinte, un om desăvârşit. O dată operaţia terminată şi mai apoi consolidată
prin repetări, un asemenea om, venit din Cer, în mijlocul asistenţei, se poate
mişca, poate vorbi, dansa, cânta din voce sau la un instrument, cu alte cuvinte se
comportă ca un om născut din pântecele mamei sale pământeşti, având toate
facultăţile intelectuale din întruparea sa precedentă. Aceasta este opera cea mai
sublimă pe care şi-o poate imagina un om, este suma tuturor ştiinţelor de acum şi
din vecii vecilor; cu această ocazie având loc cele mai înalte fenomene chimice,
fizice şi biologice din tot universul. Materia cu care se fac asemenea opere
grandioase este împrumutată de la medium, de la asistenţi şi din spaţiu. Au fost
cazuri când s-a constatat că după materializare, corpul fizic al mediumului a
pierdut din înălţime şi greutate. Uneori această operaţie a necesitat
dematerializarea membrelor sau chiar a trupului întreg, mediumul dispărând în acest
caz din văzul asistenţei, fotoliul său rămânând gol. La finele şedinţei, când
entitatea spirituală îşi dezbracă haina materializată şi se retrage, trapul
mediumului se reface, reapărând treptat pe fotoliu. In tot timpul acestor măreţe
creaţii, mediumul doarme iar conştiinţa lui e suspendată, deoarece spiritul său,
înconjurat de învelişurile sale perispirituale, se află în afară, în spaţiu, în
aceeaşi cameră unde are loc această operaţie divină. Dacă puterile mediumului sunt
insuficiente sau când entităţile spirituale doresc să-1 menajeze, ele fac economie
de materie şi energie, materializând doar mâna sau capul celui pe care vor să-1
reproducă. O asemenea materializare se numeşte parţială. S-au văzut cazuri când o
mână materializată, ce se pierdea la cot într-o ceaţă fluidică, ridica un scaun sau
scria pe o foaie de hârtie cu un creion pus la îndemână. De asemenea s-a văzut cum
două mâini cântau la pian sau Ia o mandolină ce plutea în spaţiul odăii. Au fost
materializări fotografiate, văzându-se pe placa fotografică fiinţa materializată
alături de mediumul adormit. Pentru ca cei care au văzut asemenea fenomene ale
lumii spaţiale să nu susţină că sunt doar iluzii, aceste mâini şi-au lăsat amprenta
în parafină caldă, care fiind apoi umplut cu ipsos, reproduce o mână, cu toate
amprentele pielii şi ale venelor. Marile entităţi spirituale fac aceste operaţii
sublime dintr-un ordin înalt, pentru a arăta omenirii că există un spirit şi că el
este nemuritor. Scopul evidenţierii acestui mare adevăr este ca omul să ducă un
trai firesc, dar cu ochii şi gândul îndreptaţi mereu spre Cer, pentru a nu greşi şi
pentru a iubi tot ce a creat Tatăl ceresc din eternitate. Mediumul suferă cu ocazia
acestor strălucitoare probe ale existenţei şi nemuririi spiritului. El suferă în
tot timpul şedinţei, ba chiar două-trei zile după aceea organismul îi este slăbit,
mai ales sistemul nervos. Dar şi-a pus corpul fizic la dispoziţia semenilor săi
trupeşti şi a luminilor cereşti, din dragoste şi respect pentru Adevăr, pentru
dovedirea Adevărului. Legea sacrificiului are urmările ei strălucitoare. Acest om,
cu trapul alcătuit conform spiritului său evoluat, se supune cu liberă voinţă şi
dezinteresat, oferind omenirii o probă a nemuririi spiritului şi a menirii sale în
veşnicie. El suferă, dar tocmai prin faptul că aduce un serviciu omenirii, în
virtutea legii iubirii aproapelui, urcă scara evoluţiei spirituale. Prin
sacrificiul său, el atrage ^iubirea entităţilor spirituale superioare, fiind
acoperit cu lumina şi puterea lor, în viaţa sa terestră. înaltele entităţi
spirituale vor conlucra pentru ca viaţa lui să se scurgă mai lin, în mijlocul
furtunilor vieţii omeneşti terestre, să fie ferit de boli, de influenţa fluidelor
vătămătoare; pe scurt, va fi ajutat în toate împrejurările, chiar şi în cele
pământeşti, dar mai ales în evoluţia sa spirituală. Prin dragostea de a pune în
evidenţă tainele Cerului, sufletul mediumului dobândeşte o deosebită luminozitate;
şi după cum în jurai unei lămpi electrice puternic luminoase se adună o mulţime de
fluturi, mulţi aleargă în jurai său, căutând să-i absoarbă fluidele superioare. Dar
orice tentativă a celor care vor să profite de trapul inert al mediumului este
zădărnicită de o puternică gardă de entităţi spirituale luminoase, aflată în jurai
său. în afară de medium - am spus şi repet - în timpul demonstraţiilor de
materializare toţi asistenţii contribuie, mai mult sau mai puţin, cu fluidele lor.
Dar mai presus de toţi suferă entitatea spirituală care produce fenomenul de
materializare. Suferinţa ei se datorează, în primul rând, faptului că din sferele
înalte ale Cerurilor, coboară în masa fluidelor inferioare. Sforţările sale de a
produce această creaţie umană, trupească, precum şi adversitatea curenţilor
gândurilor josnice şi a fluidelor otrăvite, îi fac şederea în tot timpul operaţiei
- aici jos, printre oameni - sufocantă şi istovitoare pentru subtilitatea şi
fineţea sa spirituală. Dar după cum mediumul se înalţă prin sacrificiul corpului şi
al sufletului său, tot astfel sacrificiul acceptat de acest spirit evoluat îl
ridică pe o treaptă de evoluţie superioară. El urcă mereu pe scara ce duce la
Lumina infinită a Fiinţei supreme.
30

Din tainele vieţii şi ale universului — Prima carie

Mintea omenească se va dezvolta pe parcursul secolelor prin subtilizarea materiei

sistemului cerebrospinal; iar paralel cu perfecţionarea lui, prin suferinţă, prin
experienţe repetate, spiritul omului dobândeşte tot mai multă înţelegere şi
cunoaştere, fiind împins spre perfecţiune de legea de neînlăturat a evoluţiei. în
anul 1911, dr. Walter I. Kilner, într-o lucrare intitulată „The Human Atmosphere",
arăta că printr-un anumit dispozitiv se poate vedea aura din jurai trapului
omenesc, în special aura vitală. Pentru a urmări stare de sănătate a pacienţilor
săi, dr. Kilner a realizat din vase de sticlă subţiri şi turtite, umplute cu
diferite lichide colorate, o lentilă sui-generis, prin care privea pacientul. De
regulă, punea în aceste vase o soluţie alcoolică de cianină. Dacă dorea să aibă şi
alte nuanţe colorate, adăuga carmin, albastra de Prusia sau galben de Cambodgia.
Dr. Kilner privea mai întâi câteva minute printr-o sticlă, care conţinea o soluţie
de culoare închisă, apoi repede privea pacientul printr-o sticlă cu soluţie de
culoare deschisă. în prealabil, pacientul era aşezat în dreptul unui ecran negru,
la o distanţă de 30 centimetri. Privindu-1, vedea în jurul său o ceaţă alburie de
10-20 centimetri, asemenea unei benzi, unui nimb, cu o lăţime egală în jurai
trapului dar mai lată în jurai capului. Ea era oarecum transparentă şi prezenta
strimeri1 perpendiculari pe suprafaţa trapului. După direcţia strimerilor, dreaptă
sau aplecată, dr. Kilner ştia dacă pacientul său merge spre bine sau nu. El a mai
constatat că aura vitală a unui bărbat se deosebea în lărgime şi contur, de cea a
unei femei; iar persoanele intelectuale au în general o aură mai lată. De asemenea
a observat în aură prezenţa unor raze colorate care apar şi dispar. Ele par a fi în
legătură cu sexul, cu starea morală şi mai ales cu voinţa pusă în acţiune.

Orice obiect care vine în atingere cu o persoană, absoarbe magnetismul uman al

persoanei respective. Această absorbţie este cu atât mai puternică, cu cât
contactul a fost de mai lungă durată. Dacă un anumit obiect - inel, ceas, stilou,
brăţară - este purtat, mai târziu, de o altă persoană, tot magnetismul acumulat în
el se va revărsa asupra noului purtător, influenţându-1 într-o asemenea măsură
încât îi va imprima aceleaşi porniri sentimentale şi va fi străbătut de gânduri
asemănătoare cu ale persoanei care a posedat iniţial acel obiect. în felul acesta
se explică acţiunea exercitată de talismane asupra purtătorilor ei. Pe baza acestui
adevăr, se explică şi influenţa asupra credincioşilor a tot ce există în biserică.
Din toţi cei care au venit să se roage în lăcaşul Domnului au emanat gânduri de
supunere, smerenie, iertare, iubire şi implorare a Divinităţii. Toată simţirea,
toată gândirea lor, unită cu actele şi ragă preotului, au impregnat pereţii şi
mobilierul acelui templu cu fluide de ordin superior, care vor scălda pe cei ce vor
mai veni în acea biserică. Pe orice pune mâna omul - căci mai ales prin mână se
scurge magnetismul - se încarcă cu fluid magnetic. Pietrele preţioase şi apa se
încarcă cel mai uşor şi cu mai mult magnetism. Patul în care dormim ani în şir, se
îmbibă cu fluidele noastre. Ele vor exercita o influenţă atât de mare, încât dacă
fluidele noastre sunt de un ordin inferior, o altă persoană culcându-se în acel pat
va fi agitată, indispusă, va avea vise urâte, sau va suferi de insomnie. De aceea
se recomandă expunerea la aer şi soare a saltelelor şi schimbarea lenjeriei de pat
când suntem găzduiţi la un hotel sau pensiune.
• ţ i i

Un rol deosebit a jucat corpul vital, în Egipt, pe timpul domniei faraonilor.

Materia eterică a acestui corp, posedând anumite însuşiri, a fost întrebuinţată mii
de ani de către preoţii egipteni, pentru impunerea supremaţiei lor în stat, pentru
apărarea ţării contra altor neamuri, pentru vindecări, pedepsirea trădătorilor de
ţară sau menţinerea formei de stat.

1 Pentru observarea şi fotografierea aurei eterice, azi se practică

electronografia. Prin această metodă un sistem viu este supus, pentru un timp
foarte scurt, unui curent electric de intensitate mare. în acest fel se transmite
sistemului un impuls electric ce determină un răspuns electro-magnetic, care se
imprimă pe o placă fotosensibilă. După developare se pune în evidenţă o zonă
luminoasă în jurul sistemului testat. De asemenea se observă radiaţii - strimeri -
care au o luminozitate, formă şi structură variabilă. La persoanele sănătoase
strimerii sunt luminoşi, drepţi, organizaţi armonios şi perpendicular pe întreaga
suprafaţă a trupului. La persoanele bolnave strimerii au o luminozitate redusă,
prezintă curburi, sunt răspândiţi haotic, aplecaţi în jos şi cu pete întunecate -
zonele respective nerăspunzând semnalului electric. Pe electronograma făcută la
două persoane cu afinităţi şi compatibilităţi între ele, se observă că strimerii se
atrag, iar la persoanele incompatibile - se resping. Electronograma sistemelor vii
diferă de a celor nevii prin faptul că este variabilă.
Corpul fizic al omului

'

JJ

Am arătat că rolul corpului vital este să conducă angrenajul trupului. Noaptea,

duhul stăpân evadează din trapul său, pentru a-şi retrăi câteva ceasuri viaţa de
duh. în momentul ieşirii, duhul trage după sine şi corpul vital, dar numai parţial,
căci dacă l-ar lua complet, trupul rămânând fără un diriguitor ar înceta să mai
funcţioneze. De aceea, spiritul ia cu el numai o parte din materia corpului vital,
pentru ca prin intermediul lui să-şi menţină forma umană, asemănătoare, cu trupul
lăsat să doarmă. Cealaltă jumătate, după ce îşi repară materia uzată se întoarce în
trup, conducându-1 mai ^departe, până la întoarcerea stăpânului. învelit în hainele
sale perispirituale şi având la exterior o parte din dublul său vital cu chip de
om, duhul este legat de restul dublului rămas în corpul fizic printr-un/zr format
din materia eterică a corpului vital. Rolul acestui cordon este ca forţa spirituală
a duhului să se reverse asupra dublului rămas în trup, iar pe de altă parte, duhul
să fie înştiinţat de tot ce se întâmplă cu trupul său. Orice va simţi trapul, se va
transmite corpului vital rămas în trap, iar acesta, prin cordonul vital,, va
transmite cele întâmplate corpului vital luat de duh. Prin intermediul
perispiritului ştirea se va transmite la spirit, care va analiza şi decide dacă e
cazul să se întoarcă acasă, în trapul său, ori rămânând unde se află, să dispună ce
să facă trapul său. Prin urmare, acest cordon fluidic are funcţia de a transmite
informaţii de la trap la spirit şi de la spirit la trup, realizând comunicarea
între două vase - corpul eteric rămas în trap şi cel care, învăluind perispiritul,
însoţeşte spiritul. Când un duh întrupat iese în spaţiu, este numaidecât recunoscut
de un duh liber - o entitate spirituală destrupată - deoarece, pe de o parte,
atârnă de el un fir fluidic, iar pe de alta, are o formă umană perfect conturată,
graţie corpului vital purtat de spirit prin spaţiu. Duhurile libere de curând
destrapate au de asemenea o formă umană, dar ea nu este atât de clar conturată ca
la entitatea spirituală captivă sau întrupată. La duhul liber această formă este
efemeră, fiind construită dintr-o altă materie, dintr-un fluid mai subtil, care
intră în constituţia corpului planetar. Când două duhuri umane întrupate, se
întâlnesc noaptea în spaţiu, se recunosc, pentru că se văd oameni, ca pe pământ.
Aceste forme umane se deplasează, fac mişcări cu capul, cu mâinile şi cu corpul, la
fel ca oamenii întrupaţi. Aşa de exemplu când vorbesc, mişcă buzele ca şi orice om
sau gesticulează cu mâinile. Când un al treilea intră în vorbă, întorc capul,
pentru a vedea şi asculta pe cel intervenit. . ' ■ Aşadar duhul întrupat se
comportă în evadările lui nocturne prin spaţiu, ca orice om întrupat. Numai
picioarele nu şi le mai mişcă, nu mai păşeşte cu ele, întrucât duhul pluteşte prin
spaţiu. După cum trapul uman creşte din copilărie până la maturitate, tot aşa şi
corpul vital sau dublul creşte în mărime. Spiritul copilului iese din trap tot sub
formă de copil. Treptat, cu înaintarea în vârstă, trapul ia alte înfăţişări şi
dimensiuni, şi paralel cu el, dublul eteric îl însoţeşte mereu ca aspect şi mărime.
Dublul vital al omului bătrân, se arată prin spaţiu - în ieşirile duhului - sub
forma unui bătrân, asemănător cu trapul lăsat să doarmă acasă. Dar în afară de
aceste schimbări paralele cu schimbările trupului, dublul mai poate lua forme
diferite - prin voinţa stăpânului sau a duhului. Aşa de exemplu, dacă omul este
cocoşat, duhul poate să-şi reducă această cocoaşă a dublului său şi astfel corpul
vital să se prezinte cu o formă corectă, fără nici o diformitate, fără această
ştampilă a corecţiei aplicată entităţii spirituale în viaţa sa terestră. De
asemenea, dacă îi lipseşte vreuna din membre, duhul îşi poate crea mâna sau
piciorul amputat, prezentându-se prin spaţiu complet, ca şi orice alt duh. Numai
forma feţei, înfăţişarea a duhului, cât timp va fi întrupat. Pentru a se face
cunoscut oamenilor trupeşti, când se arată în visele lor sau ca stări fantomale,
duhul îşi poate modela dublul vital până la a crea veşminte în jurai său, asemenea
îmbrăcămintei care înveleşte trapul omului. Procedeul este asemănător cu cel prin
care sculptorul creează haine în jurul statuii sale, haine confecţionate din
acelaşi material, marmură sau bronz, ca şi faţa sau mâna statuii. Sentimentul
pudorii există într-un grad şi mai ridicat la duhuri. De aceea, în spaţiu, organele
genitale nu mai sunt realizate. Iar pentru ca duhurile să se recunoască mai uşor
între ele, când călătoresc prin spaţiu, îşi creează veşmintele cu care obişnuiesc
să-şi îmbrace trapul. în peregrinările sale nocturne, când trapul său se odihneşte,
duhul este însoţit de o parte din materia corpului său vital. Există cazuri rare,
când duhul întrupat este chemat în faţa Tribunalului suprem, pentru a răspunde de o
faptă comisă împotriva legilor divine. Dar entitatea spirituală nu îşi poate părăsi
corpul vital, de care este legat prin perispirit, deoarece survine moartea
trapului; pe de altă parte^ cordonul fluidic nu se poate lungi atât de mult, iar
ruperea sa înseamnă iarăşi moartea trupului. în ambele cazuri moartea se produce
prin asfixiere, respiraţia şi inima oprindu-se brusc, întrucât duhul este legat de
trap, prin bulbul rahidian, în sânul căruia se află central nervos care coordonează
mişcările plămânilor şi ale inimii. Pentru a se evita această situaţie Tribunalul
suprem
chipului său uman, nu stă în putinţa duhului să-1 schimbe, să-1 modifice. Ba este
Ştampila permanentă
32

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

nu îl mai cheamă pe cel greşit la înălţimea considerabilă a sediului Său - 300.000

kilometri - ci instituie un tribunal ad-hoc, într-o zonă inferioară, înaintea
căruia apare pârâtul. O dată cu sosirea nopţii trupurile adorm, iar duhurile pleacă
să se întâlnească în spaţiu cu rudele, prietenii şi cunoscuţii, continuând
convorbirile întrerupte în timpul zilei. Ieşirea corpului vital care-şi urmează
duhul se face prin toţi porii trapului, asemenea aburilor dintr-un vas cu apă
fiartă sau dintr-o pâine scoasă din cuptor. Entităţile spirituale care au depăşit
un anumit grad de evoluţie îşi pot părăsi complet corpul vital, dacă au de făcut
călătorii mai lungi. Această operaţie este necesară pentru^că materia eterică a
corpului vital este greoaie, iar spiritul vrea să fie cât mai uşor în călătoria sa.
în acest caz, duhul îşi ocroteşte trupul şi dublul său, tot aşa cum noi, oamenii,
înainte de culcare avem grijă să încuiem poarta, uşile şi ferestrele, pentru a nu
se furişa vreun hoţ în casă şi să ne surprindă în somn. Duhul îşi ia toate
precauţiile, ca nu cumva vreun alt duh să intre - în lipsa sa - în trupul şi dublul
său şi să se facă stăpân pe el. în acest scop roagă pe un prieten spaţial să-i
supravegheze de aproape trapul şi să-1 ferească de orice duh, care ar căuta să
intre în el. Despărţirea completă a perispiritului duhului de coipul său vital nu e
o operaţie tocmai uşoară. De aceea, pentru o asemenea operaţie entitatea spirituală
are nevoie de ajutorai unui confrate, duh liber, şi de regulă face apel la duhul
aflat mai tot timpul pe lângă el, la dreptaşul' său. O dată eliberat, duhul îşi ia
forma sferică şi o porneşte la dram. Prin urmare forma sa este identică cu cea pe
care o va avea după ce - prin actul morţii - îşi va părăsi definitiv trapul. Dar să
vedem cum se desfăşoară actul morţii. Duhul, înconjurat de perispiritul său, iese
din trup trăgând după sine dublul vital. După aceea, dublul vital este părăsit şi
el, rămânând fără stăpân, lângă angrenajul sau trupul pe care 1-a condus până acum.
Acest dublu va dăinui atâta timp cât trupul va fi încă viu, căci se ştie că trapul,
chiar după acrul morţii, trăieşte încă o perioadă de vreme, prin celulele sale vii.
încetul cu încetul, celulă cu celulă, trapul moare, dublul vital se destramă, iar
materia lui se risipeşte în spaţiu. După părăsirea vieţii terestre, duhul inferior
mai vine pe la cimitir să-şi vadă trapul care se distrage zi de zi. îl doare
dispariţia trapului său, îl plânge, îi e milă de el, pentru că a fost un instrument
prin care s-a bucurat în viaţa lui trupească. Duhul superior nu vrea să mai aibă
nici un raport cu fostul său trap şi ca să evite orice atracţie magnetică din
partea trupului său, doreşte ca acesta să fie ars, şi nu îngropat. Chiar şi azi,
există în lumea spaţiului două grupări cu păreri diferite: unii cer ca trapul lor
să fie ars, o dată cu aceasta risipindu-se şi corpul vital, pentru ca nimic să nu-i
mai influenţeze şi să-i atragă spre lumea terestră; alţii susţin îngroparea
trapului, ca să persiste cât mai mult dublul vital, a cărui materie să poată fi
întrebuinţată în îndeplinirea unor scopuri. Din a doua grupare de entităţi
spirituale fac parte şi preoţii egipteni, care prin conservarea trupului şi deci
prin păstrarea corpului vital s-au străduit să-şi impună dominaţia asupra
poporului, pentru ca religia lor să dăinuiască peste veacuri şi ţara lor să fie
populată mereu de duhuri aparţinătoare grupului lor, devenind astfel o putere
armată şi economică. Or pentru acest scop aveau nevoie de un instrument ceresc, o
forţă puternică şi totuşi nevăzută. Din cercetările lor şi din revelaţiile cereşti,
au aflat că acest instrument poate fi materia eterică a dublului eteric, a corpului
vital. De aici s-a născut ideea mumificării trapului, prin el persistând şi dublul
său vital, cu a cărui materie eterică să lucreze în mod ocult, în scopul urmărit.
secrete, peste douăsprezece mii de ani, după cum afirmă duhurile superioare actuale
ale Pământului, în acest scop, li s-a revelat metoda de mumificare a trupului,
operaţie migăloasă, dar trainică, îngăduind trapului să dăinuiască mii de ani. Prin
această operaţie, trapul trăia mereu o viaţă vegetativă lentă şi invizibilă; iar
paralel cu el, trăia şi dublul vital, legat de trapul ce nu murea definitiv. Astfel
entitatea spirituală era înlănţuită oarecum de coipul vital şi de trupul pe care îl
animase. Liber devenea duhul şi totuşi era într-un fel subjugat celor două corpuri
lăsate jos, era prizonierul corpului său fizic, neputându-se reîntrupa în altă ţară
şi în sânul altor neamuri. Prin urmare era silit să plutească mereu în atmosfera
fluidică a ţării sale, influenţând pe cei de jos în sensul tradiţiei şi culturii
egiptene. Aşadar, puterea statului egiptean era determinată de operaţiile magice
ale preoţimii şi era susţinută din spaţiu de puternicele duhuri - foştii preoţi şi
faraoni, cu familiile lor. Multe veacuri, faraonii au fost mari iniţiaţi şi erau
exponenţii lumeşti ai castei preoţeşti.
Astfel, preoţii egipteni au reuşit să menţină statul lor, cu religia lor populară
şi cu iniţierile lor

' Dreptaşul este entitatea spirituală de rang egal cu entitatea spirituală

întrupată, pe care o ocroteşte pe tot parcursul vieţii sale terestre.
Corpul fizic al omului

JJ

Duhurile superioare, ale celor iniţiaţi, conduceau din spaţiu viaţa terestră şi
spirituală a poporului egiptean. La înmormântarea acestor oameni de elită, se
făceau conjuraţii teribile şi se scria un blestem, pus în sarcofag. Sarcofagul era
aşezat, în secret, în cripte săpate în inima munţilor sau în locuri neştiute decât
de marii preoţi. De atunci au trecut mii de ani. Multe duhuri a căror trupuri au
fost mumificate au plecat de pe planeta noastră şi cu toată ştiinţa preoţilor de a
menţine necurmat trupul viu, acesta a suferit, în aceşti mii de ani, o alterare,
risipindu-se şi dublul său vital. Legea e lege. ' Dublul vital al entităţilor
spirituale care încă n-au plecat, au o asemenea forţă în ele, încât graţie
jurământului legat de existenţa lor, produc efectul jurământului, când le sunt
profanate mumiile. Aşa s-a întâmplat în cazul dezgropării mumiei faraonului
Tutankamon, provocând moartea a şapte persoane. Toţi cei atinşi de dublul vital al
mumiei faraonului, au fost otrăviţi fluidic, plătind cu viaţa încălcarea
blestemului1. Pericolul profanării, şi în special venirea în contact cu dublul
vital al mumiei, erau cunoscute de poporal egiptean, îngrozit de ideea de a-1
atinge. Numai străinii, numai tâlharii altor neamuri, necunoscând sau nesocotind
forţa acestui blestem şi a dublului vital al mumiei, devastau mormintele, pentru a
fura podoabele. Din cele expuse se vede că, deşi mumia în aparenţă pare a fi un
corp mort, în realitate este încă un corp viu şi datorită vieţii sale, rămâne viu
şi dublul vital, care trăieşte, palpită, respiră şi îşi primeneşte mereu materia.
Unul e viu prin altul şi duhul e captiv amândurora. Azi, a disparat interesul
pentru crearea mumiilor, o dată cu părăsirea planetei noastre de către marile şi
strălucitele duhuri care au inaugurat această practică. Din grupul lor au mai
rămas, în atmosfera fluidică a Pământului, câteva entităţi spirituale, ce făcându-
se vinovate de mari greşeli au fost părăsite de marele stol al duhurilor albe, care
a plecat. Entităţile spirituale întrupate în Egipt posedau cunoştinţele
îmbălsămării, ale mumificării, de pe planeta de unde veniseră pentru a se întrupa
la şcoala Pământ. Cunoştinţele marilor preoţi egipteni, referitoare la mumificare,
s-au pierdut, iar pe de altă parte, alte idei animă acum umanitatea duhuală a
Pământului şi de aceea nu se mai recurge la această operaţie. îmbălsămările de azi
nu pot păstra trupul mii de ani, ele fiind slabe imitaţii ale îmbălsămărilor
egiptene. Biserica creştină, prin preoţii ei, ca şi cultul mozaic, prin rabinii
săi, sunt împotriva arderii trupului. Noaptea, în timpul somnului trapului lor,
aceste duhuri se supun injoncţiunilor conducătorilor grupului spiritual din care
fac parte, forţe cereşti care prin intermediul dublului vital vindecă pe cei cărora
legea o îngăduie, sau supun cu ele duhurile recalcitrante. Foarte rar se mai
descoperă câte un trup care se usucă şi pare că se mumifică de la sine. Aici e
opera Cerului, prin intervenţia unor anumite duhuri spaţiale, prin acţiunea lor
fluidică, mumificând trapul omului cuminte, care a dus o viaţă de sfânt. O fac în
ideea ca dublul lor vital să persiste sute de ani, iar cu materia sa fac anumite
vindecări, considerate de om miraculoase. însă această înaltă medicină cerească nu
este cunoscută decât de marile forţe albe ale Pământului. Pe scurt - materia
dublului vital uman este formată dintr-o materie eterică, o sabie cu două tăişuri.
Prin această materie eterică se pot face vindecări, dar tot prin ea se pedepseşte
ori se supune ordinii stabilite orice duh răzvrătit. Ea este un instrument ceresc,
cu proprietăţi oculte, nebănuite de lumea trupească. Trapul se poate asemăna cu un
automobil, al cărui proprietar şi animator este entitatea spirituală. După cum
automobilul este condus şi întreţinut de un mecanic, coipul vital se îngrijeşte de
bunul
mers al trupului. în general, duhul nu se ocupă de administrarea şi bunul mers al
trupului. Toată

această operă o exercită dublul vital. Prin urmare conducerea funcţiilor

fiziologice se face numai de către dublul vital, fără ştirea duhului, acesta având
preocupări de ordin superior, şi anume, analizarea gândurilor sosite din toate
păiţile universului.

Cât de neştiutori suntem, Doamne! Câte taine există în universul Tău! Câte fenomene
nevăzute se petrec în jurai nostru, de care nu avem nici o idee! Căldura sau
frigul, lumina sau întunericul, viaţa sau moartea, mişcarea sau gândirea şi multe
altele, sunt efectul unor forte ce sălăşluiesc în lumea invizibilă a spaţiului. Fie
Numele Domnului binecuvântat, omenirea le va cunoaşte odată pe toate! Amin.

1 „Moartea îşi va întinde aripile sale asupra celui ce va tulbura liniştea marelui
faraon" - blestemul conjuraţiei scrise pe sarcofagul lui Tutankamon.
34

Corpul planetar sau terestrian al omului

Al treilea corp al omului este corpul terestrian1, sau planetar, denumit de unii
ocultişti corp astral. Denumirea de astral nu este potrivită, întrucât dă naştere
la confuzii sau interpretări greşite, într-adevăr, vechii ocultişti îşi închipuiau
că după părăsirea trupului, a învelişului carnal, spiritul omului, devenind liber
prin actul numit moarte, poate vagabonda de la un corp ceresc la altul, printre
planete şi stele. Având în vedere că astrele înoată într-un ocean specific de
materie fluidică, entitatea spirituală neputând peregrina pe un astru, fără un
vehicol format dintr-o materie asemănătoare mediului astral respectiv, au denumit
corp astral, acest înveliş fluidic al spiritului. Entitatea spirituală venită la
şcoala lungă a planetei Pământ nu se poate mişca, după destrupare, decât în
spaţiile fluidice ale planetei noastre. Ea nu se poate îndepărta de zona fluidică a
Pământului, pentru a se duce de exemplu în Jupiter sau Neptun, asemenea evadări
fiind îngrădite de legi inflexibile şi de condiţii îndeplinite doar de entităţile
spirituale conducătoare ale evoluţiei Pământului. Aceste entităţi se numesc îngeri
terestrieni, şi nici lor nu le este îngăduit să părăsească atmosfera fluidică a
planetei decât pentru îndeplinirea unor misiuni. Grosimea atmosferei fluidice
proprie globului nostru terestru este de aproximativ 700.000 kilometri, ea fiind cu
desăvârşire deosebită de eterul, de atmosfera fluidică a celorlalte planete din
sistemul nostru. Iată motivul, printre multe altele, pentru care o entitate
spirituală terestră nu poate călători pe altă planetă, ea fiind nevoită să dezbrace
mai întâi haina fluidică terestriană, corpul planetar, şi apoi să îmbrace o haină
planetară formată din fluidele planetei respective. Dar de unde să-şi procure
învelişul fluidic al planetei pe care ar dori să peregrineze, căci aici pe Pământ
nu-1 găseşte, şi chiar dacă ar exista, nu ştie cum să şi-1 însuşească. Pe scurt -
al treilea înveliş al scânteii divine este un corp fluidic, format din materia ce
înveleşte planeta unde duhul îşi face şcoala evolutivă. Acest vehicol corespunde
învelişului fluidic al planetei noastre, denumirea sa corectă fiind cea de corp
terestrian sau corp planetar. După ce am stabilit acest adevăr, să vedem rolul
îndeplinit în fiinţa noastră de acest corp fluidic. După poziţia sa, corpul
planetar se află în profunzimea corpului vital, fiind intermediar între corpul
vital şi corpul solar - aşezat şi mai adânc în masa fluidică a perispiritului.
învelişul terestrian al omului este de diferite calităţi, după cum şi învelişul
fluidic planetar al globului este şi el de diferite calităţi, reprezentate prin
culorile şi nuanţele adecvate. Fiecare entitate spirituală îmbracă un corp planetar
format din materia fluidică planetară corespunzătoare sferei unde îşi are
reşedinţa. Materia ce formează învelişul fluidic general al pământului este cu mult
mai fină decât materia fluidică vitală, ce înveleşte orice corp de pe suprafaţa
pământului. Ceea ce - în mare - este atmosfera terestriană a globului nostru, în
mic, este corpul fluidic planetar ce înconjoară şi pătrunde orice corp mineral,
vegetal, animal sau uman de pe suprafaţa planetei. Superioritatea materiei
planetare faţă de cea vitală, constă în intensitatea şi puterea mai mare de
vibraţie a particulelor ce o compun. Energia născută din vibraţia materiei
planetare este cu mult
mai mare decât cea produsă de particulele vitale, care animă corpurile de pe
suprafaţa pământului.

Pe măsură ce ne îndepărtăm de pământ, de globul terestru, apropiindu-ne de

periferia atmosferei sale fluidice, materia terestriană este mai fină, are o
lungime de undă mai mică şi o frecvenţă vibratorie mai mare, motiv pentru care este
din ce în ce mai vie şi mai luminoasă, până la albul cel mai strălucitor. Vibraţia
puternică a materiei terestriene îi dă însuşirea de a străbate prin fluidul vital
şi prin aerul, lichidele şi solidele pământului, de parcă ele nici nu ar exista.
Astfel se explică faptul că materia fizică este pătrunsă de materia terestriană, şi
că entităţile spirituale, învelite la exteriorul perispiritului cu haina
terestriană, au posibilitatea de a pătrunde - în deplasările lor terestre - prin
ziduri, uşi, ferestre, prin toate corpurile fizice. Duhurile inferioare, bântuind
cu miliardele suprafaţa pământului, străbat prin case, munţi, copaci, fără ca ele
să simtă ceva şi fără ca noi să ştim de ele. Uneori aceste entităţi spirituale
inferioare pătrund în corpul fizic al omului şi, din nefericire, în acelaşi trup şi
corp vital vieţuiesc două entităţi spirituale - stăpânul, care nu-şi dă seama că
este posedat, şi un intrus care constituie ceea ce se numeşte un posedant.
1

Acest corp este cunoscut şi sub numele de corpul dorinţei, pentru simplul fapt că
este purtătorul sau vehicolul dorinţelor.
Corpul planetar sau terestrian al omului

5j

Dincolo de materia fluidică terestriană ce acoperă ca un înveliş general, de jur

împrejur, globul nostru, printre planetele sistemului nostru se află materia
solară, sau atmosfera fluidică a soarelui nostru, în care înoată toate planetele,
îmbrăcate cu învelişurile lor planetare de calităţi diferite, în funcţie de gradul
lor de evoluţie. Materia terestriană este împărţită în trei zone mari: albă la
periferie, albastră la mijloc şi roşie la suprafaţa pământului. Zonele exterioare,
cele mai fine, penetrează pe cele mijlocii şi inferioare. Zonele mijlocii
penetrează pe cele inferioare, precum şi toate corpurile de la suprafaţa
pământului. Prin urmare, la suprafaţa pământului întâlnim toate categoriile de
materii terestriene, predominând materia terestriană roşie, ceva mai redusă fiind
cea albastră şi cu totul infimă cea albă. Dacă o entitate spirituală albă - cu
reşedinţa în zonele periferice ale atmosferei fluidice terestre, având o haină
planetară formată din fluidul terestrian alb - vrea să coboare pe suprafaţa
pământului, trebuie să se învelească, fulgerător, cu toate materiile fluidice
terestriene de culoare albastră şi roşie, ca să aibă posibilitatea de a se menţine
aici jos unde predomină mediul fluidic roşu. Această materie roşie, inferioară
celei albe din care este alcătuit subtilul său corp planetar, îi procură o
suferinţă spirituală de nedescris. Iată motivul pentru care coborârea pe suprafaţa
pământului a entităţilor spirituale superioare este un mare sacrificiu. Din această
cauză comunicările omului cu fraţii din spaţiu se stabilesc de regulă cu entităţi
spirituale inferioare, sau puţin evoluate, şi foarte rar cu cele albe, care
dirijează şi comandă celor de sub ele. Materia terestriană pătrunde prin corpul
vital şi trup, arătându-se la exteriorul trupului nostru sub forma unei aure, mai
subţiri sau mai groase, mai întunecate sau mai luminoase, după cum spiritul acelui
om este mai mult sau mai puţin evoluat. Grosimea ei poate atinge 40-50 de
centimetri şi va fi cu atât mai întinsă şi mai luminoasă, cu cât omul va fi mai
corect în viaţă, mai pios, mai moral, mai intelectual - cu alte cuvinte, o entitate
spirituală cu o mare vechime şi o mai lungă şcoală evolutivă. Aura corpului
planetar este într-o continuă vibraţie, suferind variaţii de la moment la moment,
în funcţie de condiţiile meteorologice, starea de sănătate a omului şi starea sa
sufletească: dorinţele, sentimentele şi gândurile sale, calmul sau iritarea,
cuminţenia sau ticăloşia sa etc. Dacă, prin actul morţii, duhul unui om pios, bun
şi corect şi-a părăsit trupul, el va părăsi şi corpul vital, şi dacă gradul său
evolutiv este de spirit alb, va dezbrăca, rând pe rând, fluidele planetare roşii şi
albastre, rămânând în sfera sa, învelit numai cu fluidele albe corespunzătoare
gradului său evolutiv. Când o asemenea entitate spirituală coboară pe suprafaţa
pământului, cu o oarecare misiune sau pentru a comunica cu anumite entităţi
spirituale întrupate, strălucirea sa este atât de puternică - cu toate că este
învelită în materie planetară inferioară - încât este văzută de omul trupesc. Aura
planetară, asemenea aurei vitale, înconjoară trupul omului, reproducând oarecum,
într-o formă cu mult mai vagă, conturai trapului său, şi are înfăţişarea unui ou cu
vârful în jos. Această materie planetară nu o deţine numai omul, ci fiecare corp
viu de pe suprafaţa pământului. Aşadar, în afară de aura vitală, toate corpurile au
în jurul lor şi o aură planetară, bineînţeles formată dintr-o materie planetară de
o calitate cu mult inferioară celei din care este format corpul planetar uman. Dacă
un om şi-a pierdut un picior sau o mână, membrul fluidic planetar persistă multă
vreme, din cauza atracţiei magnetice foarte puternice dintre particulele materiei
planetare, şi în anumite care nu-1 mai are. Cu timpul, acest membru fluidic se
resoarbe, materia care-1 formează retrăgându-se treptat în restul corpului
planetar. La fel se petrece şi cu ramurile unui copac. Dacă tăiem o creangă, partea
planetară corespunzătoare acestei ramuri persistă multă vreme. De asemenea, materia
astrală a unui obiect din jurai nostru o oală, un scaun, o statuetă - se divide în
tot atâta bucăţi în câte s-a rapt obiectul. Pentru punerea în evidenţă a acestui
fapt, s-a făcut următoarea experienţă. S-a trecut o rază luminoasă printr-o prismă
obţinându-se astfel un spectru solar. Dacă între prismă şi ecranul pe care s-au
proiectat cele şapte culori ale spectrului solar se interpune membrul planetar
corespunzător celui trupesc amputat, se constată că nu se mai formează pe ecran
nici un spectru. Aceasta se întâmplă pentru că ceva a împiedicat trecerea razelor
colorate spre ecran, şi acel ceva este membrul fluidic planetar, persistent în
momentul experienţei. Corpul planetar este organizat pentru îndeplinirea misiunii
sale, adică diferitele lui particule sunt ordonate, aşezate în anumite dispoziţii
şi direcţii, cu vibraţii adecvate. Cu alte cuvinte, el este viu, or prin faptul că
trăieşte şi funcţionează, materia din care e compusă se uzează, se corupe, şi ca
atare trebuie eliminată şi înlocuită cu alta, proaspătă, nutritivă şi asimilabilă.
In acest scop corpul planetar exercită o dilatare şi o contractare asemănătoare cu
cea a corpului vital, deci o mărire şi
zile, câlld aerai este foarte Umed sau încărcat cu multă electricitate, simte o
durere la piciorul pe
36

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

o micşorare a volumului său, absorbind la fiecare pulsaţie a sa, materie planetară

din mediul înconjurător. Când se dilată, absoarbe materie nouă; când se contractă,
o elimină pe cea uzată. Asemenea trupului şi corpului vital, corpul planetar se
hrăneşte şi este într-o continuă primenire. S-ar părea că toţi oamenii, având un
corp planetar, absorb din atmosfera fluidică a pământului aceeaşi materie. Nu se
întâmplă aşa, pentru că fiecare individ are un coip planetar deosebit, conform
gradului evolutiv al spiritului său. Potrivit naturii sale, corpul planetar
absoarbe, pe cale selectivă, numai acea calitate de fluid planetar din care se
compune el însuşi. Coipul planetar este o icoană fidelă a sentimentelor,
impresiilor, senzaţiilor şi dorinţelor noastre. El se schimbă în tonalităţi de
culori şi vibraţii, după stările noastre sufleteşti. Fiecare calitate sau defect al
sufletului nostru - nobleţea sau ticăloşia fiinţei noastre - se arată în exterior,
în aura noastră planetară, prin anumite culori. Dacă punem -în faţa unui
clarvăzător, a unui om care a dobândit vederea spirituală, o persoană - veselă sau
tristă, calmă sau iritată, vicioasă sau cuminte - mediumul lucid ne va indica
anumite culori şi vibraţii în undele aurei din jurul corpului şi în special în cea
care înconjoară capul persoanei examinate. Astfel, roşu aprins denotă mânia de care
e cuprins un om, roşu închis arată că acel om e un senzual desfrânat, roşu brun
dezvăluie pe omul zgârcit, pe avarul al cărui gând e îndreptat numai la bani,
uitând că totul va rămâne aici, când va sosi momentul cel mare. Cenuşiu deschis
arată frica, portocaliu indică un om orgolios, mândru de fiinţa sa. Galbenul denotă
pe omul ce posedă o inteligenţă superioară. Violetul arată pe omul spiritualizat.
Rozul deschis, asemenea rozelor, arată iubirea sub toate formele ei. Culorile
corespunzătoare sentimentelor şi pasiunilor omeneşti, fiind legate de gradul de
evoluţie al entităţii spirituale, au un caracter permanent, persistând pe parcursul
unei vieţi terestre. Numai stările sufleteşti ocazionale - durerea, veselia,
iritarea de moment - se arată prin culori corespunzătoare lor, care pier odată cu
schimbarea stării sufleteşti. Stările sufleteşti superioare generează vibraţii
armonioase, unde vibratorii egale, ritmice şi ordonate, care se propagă în spaţiu
pe mari distanţe. Dacă întâlnesc în calea lor un om, îi provoacă o armonizare a
vibraţiilor învelişului său spiritual, iar acesta se va simţi mai liniştit, mai
mulţumit, fără să ştie cauza noii sale stări. j t Omul preocupat de gândul,
răzbunării, al uciderii, al furtului, omul frământat de invidie şi pasiuni josnice,
răspândeşte în jurul său' unde neregulate, dezordonate, cu intensităţi şi
amplitudini diferite. Prin vibraţiile lor, aceste unde dezarmonizează tot ce
întâlnesc în cale. Un om nervos, ce nu-şi găseşte liniştea,;pe care îl irită toţi
şi toate, are corpul planetar într-o continuă furtună. Unor asemenea oameni li s^
recomandă un mediu liniştit, la ţară, departe de vâltoarea lumii, de furnicarul
marilor centre urbane.) locuri unde influenţele nefericite ale omenirii în
frământare sunt mai reduse. Spaţiile sunt îmbâcsite de un păienjeniş de idei şi
sentimente propagate în diferite direcţii, sub formă de unde, fără a se deranja
unele pe altele. Ele sunt mai bogate în marile aglomeraţii omeneşti şi mai puţine
în regiunile îndepărtate, sate, munţi, păduri sau în largul mărilor. Din acest
motiv naturilor suprasensibile li se recomandă călătorii pe mări, şederea la munte
sau în localităţi izolate. Intrând într-o casă unde e tristeţe, plâns şi jale, omul
se simte de la o vreme cuprins de o mâhnire ce-i face rău, căutând să se
îndepărteze de acel focar de vibraţii, care îl copleşesc. Intrând într-un cerc
vesel, de mare bucurie, vibraţiile planetare plecate din fiinţa acestor persoane
dispun pe orice om, simţindu-se atras şi reţinut cât mai mult lângă această sursă
de vibraţii binefăcătoare. Dintre toate defectele omului, ura este cea mai
puternică, vibraţiile ei propagându-se departe de autorul lor, lovind şi
zdruncinând corpul planetar al altora. Un asemenea om plin de venin este un
criminal anonim, care contribuie prin defectul său la întârzierea evoluţiei
omenirii.
Funcţiile corpului planetar
Oorpul planetar îndeplineşte în om următoarele funcţii: 1. este puntea de legătură
între corpul vital şi restul perispiritului, sau mai pe scurt, între suflet şi
corpul fizic; 2. serveşte de vehicol, căci prin ajutorul lui, entitatea spirituală
întrupată sau destrupată se poate deplasa prin spaţiile planetei noastre; 3. este
centrul de transformare în senzaţii al impresiilor din lumea exterioară. Ştiinţa
pozitivă de azi, predată în facultăţi şi academii, crede şi afirmă că procesul
elaborării senzaţiilor are loc în sistemul cerebral uman. Cât de departe sunt de
adevăr oamenii de ştiinţă! Va sosi timpul când se vor convinge că această afirmaţie
a fost greşită. Toate la vremea lor. O persoană adormită prin fluid magnetic sau
printr-un anestezic - al cănii suflet a ieşit din trap - poate fi înţepată, i se
poate tăia un organ, i se poate pune la nas un flacon cu amoniac sau
Corpul planetar sau terestrian al omului

37

introduce în gură chinină, şi cu toate acestea vom observa ca trupul său adormit
rămâne insensibil, nu simte absolut nimic. Sistemul său nervos cental şi periferic
este la locul său, atunci de ce impresia exterioară nu se transformă în senzaţie?
Răspunsul vine de la sine. Senzaţia se produce în coipul planetar, aflat în afara
trupului, în momentul experienţei. Având particulele sale într-o continuă
activitate, denotând o anumită sensibilitate şi chiar tendinţa de reflex, corpul
planetar, se poate considera ca fiind un coip viu, ce are o viaţă proprie, şi prin
extensie - o conştiinţă şi o voinţă a sa particulară. E greu de cuprins ideea că o
materie este considerată vie prin ea însăşi, şi în plus că are capacitatea să
exprime o voinţă şi să aprecieze ceea ce-i convine şi ceea ce-i dăunează; şi
totuşi, acesta este purul adevăr. Oricare ar fi gradul de evoluţie al unei materii
- căci şi materia este supusă legii evoluţiei - ea are sensibilitate, înţelegere şi
voinţă, pentru că e vie, fiind formată din particule vii, adevărate fiinţe, infinit
de mici. Dar, să mă întorc la corpul nostru planetar. Materia solidă, lichidă şi
gazoasă a pământului nostru are destinul să evolueze, pentru a se transforma în
materie planetară de un grad superior. Dar oricât de fină ar fi materia planetară,
ea simte o atracţie exercitată de surorile sale inferioare materia gazoasă, lichidă
şi solidă a globului, pe care stă piciorul nostru. Atunci când, prin îndeplinirea
funcţiilor sale, corpul nostru planetar sărăceşte în materia sa constitutivă, se
naşte în el o stare particulară de necesitate, de respiraţie, tradusă omului
trupesc sub formă de foame sau sete. Această aspiraţie, această chemare a corpului
nostru planetar, se numeşte dorinţă. Cu alte cuvinte, corpul nostru terestrian - al
entităţilor spirituale întrupate - este sediul dorinţelor omeneşti, a tot ceea ce
satisface gura, a tot ceea ce produce senzaţii - unirea sexuală etc. Coipul
planetar este sediul unde se naşte şi se fixează mândria, ura, avariţia, lăcomia şi
multe alte vicii. El ne leagă puternic de pământ, prin toate bunurile şi plăcerile
pe care acesta ni le procură. Din această cauză, corpului planetar i s-a mai dat,
de către unii ocultişti, numele de suflet-animal. El fiind bruta din om, care îl
împinge la satisfacerea simţurilor şi a pasiunilor josnice. Impresiile venite din
afară - după ce au fost înregistrate de organele de simţ - sunt transmise corpului
planetar, sub formă de vibraţii, prin intermediul corpului vital, în special al
celui din jurul nervilor. In corpul planetar sunt transformate în senzaţii de
durere sau plăcere, duse mai departe la scânteia divină, entitatea spirituală reală
şi veşnică a tuturor fiinţelor. Spiritul ia cunoştinţă prin proprietăţile corpului
intelectului, corp aflat în imediata vecinătate a spiritului, şi în interiorul
căruia senzaţiile înregistrate sunt transformate în stări particulare, numite
emoţii. Aşadar impresiile lumii fizice sunt percepute de organele de simţ ale
trapului, de unde sunt transmise din corp în corp vital, planetar, solar, mental -
până la gânditorul central, scânteia divină, care ia cunoştinţă şi decide, potrivit
gradului său evolutiv. Am arătat că învelişul planetar se află în toate corpurile
de pe globul nostru, începând cu mineralele şi sfârşind cu omul. Evident că în
fiecare îşi are rolul şi gradul său funcţional, în conformitate cu treapta de
evoluţie a sistemului respectiv. Sensibilitatea şi reflexele corpului planetar al
mineralelor vor fi foarte reduse, nefiind sesizate de organele noastre de simţ. Ele
sunt ceva mai accentuate la plante şi se arată cu o notă destul de puternică la
animale. Gratie corpului său planetar, un câine simte durere, ţipă şi fuge când
este lovit. Apariţia stăpânului său îi produce o mare bucurie, iar lipsa mai
îndelungată a acestuia, îi provoacă tristeţe. Moartea stăpânului o plânge cu
lacrimi, căzând într-o profundă depresie sufletească. Câinele are manifestări
asemănătoare cu ale omului; el iubeşte până la sacrificiu, dar şi urăşte până la
moarte. E lacom, e De aici tragem concluzia că vehicolul planetar este un
instrument general pe planeta noastră, pentru orice spirit, de orice fel şi grad ar
fi el - mineral, vegetal, animal sau uman. Orice corp sau instrument al spiritului,
fiind format din materie vie - cu sensibilitate, cu înţelegere şi voinţă - poate
înregistra impresiile mediului înconjurător prin oricare parte a sa. Iată o probă.
Se adoarme magnetic un om, sufletul său din cauza curentului magnetic al
magnetizatorului suferă o separare de corpul său fizic. Din această cauză, el se
comportă ca şi cum ar fi oarecum liber în spaţiu. Punem acum un ziar în faţa
ochilor celui adormit; cu pleoapele lăsate, el citeşte ziarul. Dar ceea ce e mai
curios este faptul că el citeşte chiar dacă îi punem ziarul la ceafă. Se citează
numeroase cazuri când o persoană a citit cu vârful degetelor de la mână sau picior.
In ultimul timp, experienţele au fost duse şi mai departe. Astfel, sufletul unei
persoane a fost scos din trapul său şi dus la câţiva metri. Dacă s-a aşezat un ziar
într-un punct indicat de un lucid, punct corespunzător locului unde se afla
sufletul celui magnetizat, s-a constatat că el vede, iar trapul său aşezat pe
fotoliu spunea cele scrise în ziar.
gelos pe un alt câine, când vede că e mângâiat sau i se dă mai multă atenţie, şi
aşa mai departe.
38

Din. tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Până aici am vorbit despre funcţiile generale ale materiei planetare, care intră în
constituţia corpului nostru planetar. Dar asemenea corpului vital, şi corpul
planetar prezintă nuclee unde materia planetară pare a fi mai activă, formând ca şi
în cea vitală, rozete, centre de forţă. Asemenea centrelor vitale dintre care - la
omul obişnuit - doar unul este în activitate, şi în cazul centrelor planetare - în
general - numai unul este activ. Dar prin evoluţie, spiritul le poate activa rând
pe rând pe toate. De asemenea, în corpul planetar se disting şapte centre de o
activitate deosebită: 1. centrul din dreptul bazei coloanei vertebrale; 2. centrul
splenic; 3. centrul ombilical; 4. centrul inimii; 5. centrul laringian; 6. central
dintre sprâncene; 7. central din dreptul creştetului. Intrarea în activitate a
fiecăreia din aceste centre aduce în plus o facultate nouă omului. Dacă central
inimii este în funcţiune, omul va simţi prezenţa unei entităţi spirituale, şi anume
printr-o senzaţie de aer rece, de răceală, în cazul unui spirit inferior şi de
căldură, în cazul unei entităţi spirituale superioare. Când central laringian intră
în rotaţie, omul devine medium auditiv, iar prin activarea centrului dintre
sprâncene el va vedea entităţile spirituale care străbat spaţiile asemenea
licuricilor. Această viziune este mai clară în întuneric, deoarece lumina zilei
maschează duhurile, la fel cum lumina soarelui nu permite vederea stelelor pe cer.
S-ar putea naşte în mintea cuiva întrebarea. „De ce spiritul, când este în afara
trapului, vede, aude şi simte lumea înconjurătoare prin intermediul corpului
planetar, iar când revine în trap, nu mai poate vedea, simţi, auzi în lumea
invizibilă decât ceea ce permite trapul său, numai ceea ce înregistrează organele
sale de simţ?" Cauza acestei neputinţe este prezenţa corpului vital, care este un
corp semi-fluidic. El are funcţia de a întreţine viu şi într-o perfectă activitate
trapul. Dar tocmai prezenţa corptilui vital constituie un fel de paravan între trap
şi spirit. Corpul vital aparţinând lumilor fizice, fiind semi-fluidic, nu permite
ca impresiile spirituale din afară să ajungă la entitatea spirituală şi deci ca
spiritul să ia cunoştinţă de existenţa şi fenomenele lumii spirituale şi a
entităţilor sale. Iată de ce noi, oamenii, nu vedem nimic dincolo de lumea fizică.
O intoxicare a trapului cu cărnuri stătute, cu peşte conservat, cu băuturi
alcoolice sau diferite narcotice, produce, prin repercusiune, o învolburare, o
întunecare, o slăbire a puterii de sensibilitate şi funcţionare a corpului
planetar. Dar chiar şi o tulburare a corpului vital poate dezechilibra organismul
planetar al omului. Astfel, o iritare continuă produce o dezarmonie funcţională a
corpului vital şi, prin reflexie, şi a corpului planetar. De asemenea, o emoţie
puternică, provocată de frică, e în stare să zdruncine atât de puternic corpul
planetar, vital şi trupul, încât omul poate orbi, poate încărunţi s-au îmbătrâni
într-un minut, poate să rămână mut, să paralizeze, sau chiar să moară.

Din cele descrise mai sus s-a putut vedea că există o corelaţie strânsă între
instrumentele pe care le are la îndemână spiritul. Nu se poate ca alături de un
trup degradat să existe un corp planetar subtil şi sensibil. Entitatea spirituală
nu poate fi înfiorată de un sentiment sau o emoţie nobilă, dacă nu posedă un corp
intelectual superior şi un corp planetar constituit dintr-o materie fină. Josnicia
unuia le coboară şi pe celelalte. Se înţelege că un corp fizic nu poate fi un
instrument perfect, dacă el se hrăneşte cu cărnuri, mai
ales de mamifere. Cu cât carnea aparţine unui animal mai evoluat, mai apropiat de
regnul uman,

cu atât va produce în corpul nostru fizic substanţe mai puţin asimilabile şi o

cantitate mai mare de toxine, absorbite în sânge şi duse în toate părţile trapului
nostru. Carnea este însoţită de fluidul planetar animal. Or dacă acest fluid, care
aparţine unei trepte evolutive inferioare pe scara fluidelor planetare ale globului
nostru, este încorporat în corpul planetar al omului, îl va vicia şi îi va coborî
gradul calitativ, din uman, în animalic. Omul are impresia că e greu, chiar
imposibil să trăiască fără carne, şi aceasta deoarece generaţii nesfârşite au
consumat came, organismul său cerând imperios alimentul cu care s-a obişnuit din
copilărie. Dar dacă e greu să se renunţe în totalitate la alimentaţia carnală, cel
puţin masa de seară să fie lipsită de carne. Cine are o voinţă puternică poate să
renunţe cu totul la carnea de mamifere şi să consume tot mai multe vegetale, în
special fructe. Un corp fizic întreţinut curat, hrănit numai cu vegetale, produse
lactate şi ouă, va deveni un corp pur fiziceşte. Potrivit evoluţiei sale în
corelaţie cu trapul, spiritul îşi va agonisi un coip vital şi planetar cât mai fin,
care să răspundă cu uşurinţă la toate manifestările, la emoţii frumoase, sentimente
religioase, nobile, de iubire şi milă. Un asemenea om, aflat în faţa unei
nenorociri, se simte zguduit, sare în ajutor şi nu e capabil să facă rău nimănui,
el fiind o pildă frumoasă semenilor săi, prin răbdarea şi pacea fiinţei sale.
Corpul planetar sau terestrian al omului

39

Pe când carnea otrăveşte corpul fizic şi degradează corpul planetar, băuturile

alcoolice, cafeaua şi narcoticele - tutun, haşiş, opiu şi altele - distrug
organismul, ruinându-1 de timpuriu şi reducând puterile coipului vital şi planetar.
Un asemenea om devine nesimţitor, iar ca să fie mişcat întrucâtva şi el, are nevoie
de pasiuni puternice, grosolane - beţie sau sexualitate desfrânată. O plagă a
omenirii este fumatul, care, prin spiritul de imitare şi printr-o concepţie greşită
se întinde din ce în ce mai mult, până şi la tinerele fete. Urmările sunt multiple
şi nenorocite! în afara faptului că minează dinţii, corupe saliva, intoxică
stomacul, plămânii, sângele, întregul trup, părţile eterice ale nicotinei se
strecoară şi otrăvesc corpul vital şi planetar. Urmarea este reducerea
sensibilităţii, slăbirea memoriei şi minarea fizicului. Celor care doresc să
progreseze pe calea spiritualităţii li se recomandă să renunţe cu desăvârşire la
acest obicei josnic, ce distruge totul în calea lui. Un om al cărui regim alimentar
este exclusiv carnal, care bea cafea, băuturi alcoolice şi fumează întruna, atrage
şi emite fluide inferioare, formând în jurul său o atmosferă fluidică de proastă
calitate. Prin acest fapt, el devine un magnet pentru entităţile spirituale
inferioare, care se complac în această atmosferă, se alipesc de aura lui,
urmărindu-1 peste tot şi mdemnându-1 prin sugestie să mai bea, să mai fumeze, şi
astfel, asemenea unor demoni nevăzuţi, caută prin gândurile lor josnice să
influenţeze mintea bietului pământean, împingându-1 cât mai adânc în vicii de tot
felul. Unele duhuri inferioare o fac din răutate, altele din gelozie - deoarece ele
sunt mai decăzute decât alţii, altele o fac din dorinţa propriei lor satisfaceri,
prin faptul că omul, afundându-se din ce în ce mai jos în viciu, emanaţiile eterice
ce se ridică din jurai lui satisfac propriile lor pasiuni. Omul care se sileşte şi
îşi impune o anumită linie de conduită, adună zi de zi materie superioară, atât
pentru corpul său vital, cât şi pentru cel planetar. Spiritul având o anumită
directivă şi dispunând de instrumente cât mai fine, se dezvoltă mai repede, scoţând
la iveală, cât mai devreme şi cât mai multe calităţi spirituale. Astfel, urmând ani
de zile, spiritul urcă treptele evoluţiei cu paşi uriaşi. Divinitatea a creat în
aşa fel lucrurile în lume, orânduind astfel forţele în infinit, încât entitatea
spirituală - liberă sau întrupată - să nu stea pe loc o veşnicie. O forţă nevăzută
- legea mişcării, a activităţii - o împinge mai departe, în mersul său, în evoluţia
sa. Oricât de leneş ar fi un spirit, oricât de mult ar greşi un om, nu se poate ca
în noianul faptelor sale josnice să nu-i licărească şi lui un sentiment frumos, să
nu facă şi el un bine, să nu ajute şi el un nefericit ca el. Nu se poate ca în
vârtejul vieţii sale animalice să nu aibă un gând mai nobil, mai iubitor. Efectul
produs de aceste câteva fapte, simţuri şi gânduri altmiste, contribuie la
iluminarea spiritului său şi la îmbunătăţirea corpului său vital şi planetar. Din
zi în zi, din an în an, entitatea spirituală avansează, astfel că la plecarea din
viaţa trupească duce cu sine un capital - e drept, mic, dar care adăugat la cel
câştigat în alte vieţi, contribuie la progresul său. Rari, extrem de rari sunt
oamenii care să ducă o existenţă atât de întunecată încât să nu poată avansa cu
absolut nimic, într-o viaţă terestră. Este adevărat că, în general, umanitatea
progresează foarte încet, precum, de asemenea, sunt cazuri rare când unele entităţi
spirituale, graţie unei voinţe tari, se decid la o viaţă spirituală, la o viaţă
dacă nu de sfânt, dar cel puţin sfinţită. Aceste entităţi spirituale păşesc atâtea
trepte evolutive într-o singură viaţă, cât parcurg altele în 20-50 de reîntrupări
succesive. Mersul lor pe drumul nevăzut al spiritualizării îi duce cât mai repede
către Divinitate, Izvorul de unde revarsă în lume viaţa, forţa, ideile şi
hotărârile. Să nu uităm că anumite stări psihice ajută sau vatămă corpului nostru
planetar. Aşa de exemplu o depresiune sufletească, pierderea unei persoane dragi
contribuie foarte mult la dezorganizarea corpului planetar şi la întunecarea
spiritului celui lăsat în valurile gândurilor negre şi ale deznădejdii. Oricât de
grea ar fi viaţa, oricâte adversităţi întâlnim pe calea ei, să căutăm, cu hotărâre
fermă, să înlăturăm negura grijilor din mintea noastră. Numai rămânând liniştiţi,
reci la diversele greutăţi, vom fi în măsură să receptăm razele fluidice coborâte
din Infinit - de la Tatăl ceresc - spre Pământ, raze prin care să întărim părţile
componente ale triplei noastre fiinţe umane - spirituale, sufleteşti şi trupeşti.
Mânia, iritarea produc o mare furtună în corpul planetar uman, născându-se cu
această ocazie curenţi dezordonaţi, care atrag din spaţiu entităţi spirituale
inferioare, malefice, cărora le place să se scalde în valurile furtunoase ale
corpului planetar. Prezenţa lor întăreşte şi mai mult iritarea omului, astfel că
azi aşa, mâine aşa, persoana respectivă ajunge cu vremea să se supere din nimic, să
nu se mai poată stăpâni, căci corbii lumii invizibile contribuie prin fluidele lor
ca planetarul lui să fie mereu în dezordine. Iată un om care va patina aproape pe
loc, având o viaţă trăită pe pământ în chinuri, dar fără nici un folos sau cu un
folos prea mic. în fine, calitatea gândurilor care ne trec zilnic prin minte
contribuie la întărirea sau slăbirea corpului planetar. Gândurile plecate din
focarul central, de la lumina scânteii noastre, pun într-o vibraţie mai puternică
vehicolul planetar, decât pe cel fizic. Când aceste gânduri sunt înalte, nobile,
40

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

generoase, exprimând frumosul şi binele, ele trec către exterior, către corpul
fizic, prin corpul planetar punându-1 pe acesta în vibraţie cu o anumită frecvenţă
vibratorie şi îl obişnuiesc cu acest fel de vibraţie, ordonată, dându-i deci o
anumită rezonanţă. Când însă ne trec prin minte gânduri josnice, de plăceri
sexuale, de ură şi răzbunare, corpul planetar vibrează dezordonat şi cu o frecvenţă
joasă. Cu vremea, corpul planetar se obişnuieşte cu acest gen de vibraţii şi devine
uşor influentabil la undele corespunzătoare acestor gânduri, ale altor oameni,
gânduri care plutesc, într-un număr foarte mare, prin atmosfera pământului. Un
asemenea corp devine un instrument netrebnic al duhului, care va fi ca un stăpân
nobil în haine zdrenţuite. Dar asupra acestei idei vom reveni.

Existenţa noastră este asemănătoare mişcării pendulei, a succesiunii zilelor şi

nopţilor sau a anotimpurilor. Omul trăieşte o viaţă de zi şi o viaţă de noapte, o
viaţă pământeană şi una spaţială sau spirituală. Ziua, omul este conştient de lumea
fizică înconjurătoare, prin intermediul corpului său fizic. Noaptea, entitatea
spirituală, înconjurată de perispirit, părăseşte acest corp fizic şi se depărtează
mai mult sau mai puţin de el, după cât este de evoluat. Duhul străbate spaţiile, se
întâlneşte cu fraţii destrupaţi sau întrupaţi, se consultă, întreabă şi se
instruieşte. Aşadar noaptea îşi trăieşte viaţa spirituală, de spirit eliberat de
trapul său, în care totuşi este captiv, legat fiind de el prinţr-un fir asemenea
unui balon legat prin cablu de pământ. în înalta Ei înţelepciune, Divinitatea a
înţeles că e nevoie ca spiritul întrupat să se elibereze puţin noaptea, după atâtea
ceasuri de temniţă în trap. Entitatea spirituală n-ar putea să rabde în temniţa
trupului său zeci de ani, cât durează o viaţă de om, de aceea Divinitatea a
orânduit odihna trapului în timpul nopţii, ca şi odihna pământului şi a vegetaţiei
în timpul iernii. Noaptea, în timpul evadării sale, spiritul e conştient de lumea
spirituală, ca şi de cea fizică, prin întregul său corp spiritual, prin perispirit.
El vede, simte, aude atât în lumea fizică a Pământului, cât şi în lumea invizibilă,
spirituală a acestuia. Conştiinţa spiritului şi impresionabilitatea corpului
planetar este mai mare când spiritul se găseşte în afara trapului, în patria sa
spirituală, decât atunci când stă afundat în materia fizică a trapului său, care îi
reduce din vibraţie şi deci din sensibilitate. Eliberat de corpul său fizic,
spiritul poate umbla prin dormitor, trece prin ziduri, uşi şi ferestre, călătoreşte
prin împrejurimi, ori la mari distanţe, pentru a vizita locuri şi prieteni
pământeni, parcurgând aceste spaţii cu o viteză deosebit de mare. Entitatea
spirituală aproape că nu cunoaşte timp şi spaţiu, ea deplasându-se cu o viteză ce
depăşeşte viteza luminii. Am putea spune că ea străbate spaţiile ca şi gândul.
Doreşte să meargă la Paris; când a gândit să plece, se pomeneşte că a şi ajuns,
putând înconjura pământul în câteva secunde. Călătorind prin spaţii, prin atmosfera
planetară a pământului, spiritul se poate întâlni cu prieteni de pe pământ, al
căror coip fizic se află în somn, sau îi poate întâlni pe iubiţii săi destrupaţi,
care au părăsit complet corpul fizic. Se poate întâlni cu entităţi spirituale mai
evoluate decât el, duhuri de la care poate afla cunoştinţe noi. în timpul
peregrinării sale, poate, lega prietenii noi, asistă la conferinţe spaţiale, ori
meditează asupra unor proiecte sau probleme, pe care acum, având o conştiinţă
superioară, le va rezolva cu uşurinţă, şi la deşteptarea din somn va descoperi cu
mirare dezlegarea problemei pe care în ajun nu o putuse soluţiona. De exemplu, un
medic nu a reuşit să stabilească diagnosticul unei boli; în starea de spirit liber
o vede clar, şi la deşteptare cunoaşte precis natura bolii pacientului său. în
stadiul actual de evoluţie, omul nu a ajuns la gradul spiritual în care să-şi
amintească perfect trăirile şi experienţele avute în lumea spaţială, în timpul
somnului trppului său. Foarte rari sunt oamenii, de diferite grade de cultură şi
categorii sociale, cu minunatul dar de a-şi aminti aproape exact ceea ce au văzut,
simţit şi auzit noaptea, în peregrinările lor spirituale. Majoritatea oamenilor nu-
şi amintesc' absolut nimic, un număr restrâns îşi aminteşte confuz şi neclar câteva
fapte fără legătură între ele, clişee din care nu rezultă nici o concluzie. Cauza
necunoaşterii activităţii nocturne a spiritului uman se datoreşte prezenţei
corpului vital şi mai ales a materiei sistemului cerebral. Am mai spus şi repet -
corpul vital rămâne totdeauna în trup, ca să-1 conducă în timpul când stăpânul
pleacă în călătorii de studii prin sfere cereşti. Aşadar el nu participă la
înregistrarea panoramică a activităţii intelectuale a fiinţelor din spaţiu.
Spiritul, revenit în corpul fizic, suferă un fel de întunecare a memoriei sale,
uitând cele petrecute în timpul nopţii. O ceaţă, o nebuloasă se lasă şi acoperă
memoria sa. Din această cauză, o dată intrat în cuşca sa, nu mai are limpezimea
ideilor sale; ca atare, nu le poate proiecta cu fidelitate pe celulele cortexului,
pentru a şi le pune în vibraţie şi reaminti în timpul zilei. Aşa se întâmplă cu
majoritatea oamenilor. însă există cazuri când în vederea evoluţiei şi a realizării
unei misiuni deosebite, marele întrupător, lucrează, contribuie ca vehicolul vital
al entităţii
Corpul planetar sau terestrian al omului

41

spirituale pe care îl întrupează la o nouă viaţă terestră, să fie în unele zone,

oarecum incomplet sau cu orificii. Prin aceste mici spărturi, spiritul acestor
oameni va avea posibilitatea să transmită, corpului fizic adormit, imaginile şi
ideile culese în spaţiu. în fine, există oameni care pe lângă faptul că au corpul
vital cu mult mai subţire şi cu mai multe spărturi, mai au şi un corp fizic delicat
şi sensibil. Spiritul lor, foarte evoluat,' are atâta forţă de manifestare şi
vitalitate, încât suplineşte ceea ce lipseşte din puterea de conducere a corpului
vital. Asemenea oameni pot cu uşurinţă proiecta pe cortex tot ce au aflat, auzit şi
văzut în timpul nopţii. Nu numai că ei îşi amintesc experienţele din viaţa lor
nocturnă, dar au posibilitatea să vadă în lumea fizică şi apoi, fixându-şi atenţia
în lumea invizibilă, văd şi aud ceea ce este inaccesibil altora. Aceşti oameni,
foarte rari, deşi sunt în trup, deşi sunt în stare de veghe, pot trăi şi în alte
lumi, dincolo de cea terestră. Pentru ei nu mai există actul morţii, la ceasul cel
mare dezbrăcându-şi definitiv haina trupească, părăsesc conştient lumea terestră,
pentru a se reîntoarce în patria lor eternă, între iubiţii lor, în sferele lumii
spirituale. Această stare excepţională este urmarea unui şir de vieţi trăite în
renunţări, în ceea ce priveşte fascinaţia vieţii omeneşti. Aceşti oameni s-au
condus cu înţelepciune, înţelegând că totul e efemer în viaţa pământească. Aceste
entităţi spirituale au absolvit şcoala vieţii terestre cu mare vrednicie, urcând
zeci de trepte spirituale într-o singură viaţă, pe când alţii, pentru aceeaşi
ascensiune, au nevoie de zeci de vieţi trupeşti. Oricine poate ajunge la aceste
stări fericite, dar îţi trebuie voinţă, ca să duci o viaţă conformă planului
divinului Creator. Să iubeşti, să ajuţi în tot momentul, să te mulţumeşti cu ceea
ce ţi-a dat destinul şi să nu te mai preocupe problemele lumeşti. Somnul
reglementar, alimentaţia vegetariană, purificarea, rugăciunea la tot pasul, dar mai
presus de toate iubirea faţă de tot ce a creat Tatăl, te duc sigur la aceste stări
şi grade evolutive. Ei, dar cine o poate face? Greu, foarte greu ca omul să se
smulgă din noianul plăcerilor şi poftelor vieţii pământeşti; şi totuşi, repet, e
posibil. într-adevăr, există în lume o lege a obişnuinţei, care poate ajuta
oricărui om la realizarea atingerii unui scop. Totul e să vrei. Făcând exerciţii
zilnice, cu consecvenţă şi la anumite ore stabilite, poţi să ajungi, cu ajutorul
Cerului, la rezultate uimitoare. E posibil, dar pentru aceasta se cere mai întâi o
moralitate desăvârşită, o credinţă profundă şi o înclinare neţărmurită de a face
binele în jurul tău. Cel ce nu va avea aceste prealabile dispoziţii sufleteşti, să
nu se apuce de aceste exerciţii. Saltul sufletului său va fi prea puternic şi îşi
va pierde noţiunea realităţilor. Mintea acestui om se va tulbura şi va deveni un
dezechilibrat mintal şi chiar mai rău. Aşadar, atenţie! Nu vă angajaţi pe căi
necunoscute. Ştii de unde pleci, dar nu ştii unde vei ajunge. Pentru asemenea
oameni este preferabilă evoluţia normală - firească, înceată dar sigură care îi
duce la stări gradate şi conştiente ale spiritului. Marii asceţi indieni şi
tibetani ajung, prin viaţa lor austeră şi consacrată exerciţiilor spirituale, să
părăsească vehicolul lor fizic, parcurgând mari distanţe. Acolo pot să-şi creeze un
alt corp material, prin care se manifestă, se arată şi vorbesc cuiva, şi apoi,
dematerializându-se, se întorc, precum fulgerul în trupul lor. Asemenea mari
spiritualişti, numiţi yoghini, pot să meargă deasupra apei, pot să stea în mijlocul
flăcărilor, fără ca un fir de păr să ardă de pe trupul lor; pot să se ridice cu
trupul lor în spaţiu, şi ca un aeroplan, să treacă peste lacuri, munţi şi păduri;
pot să se facă nevăzuţi, dematerializându-şi propriul lor trup, şi refăcându-1 apoi
în altă parte. Dar niciodată nu fac aceste fenomene ca demonstraţie ostentativă
marelui public, ci numai pentru a-şi încredinţa ucenicii. Mici şi uşoare evadări
ale spiritului din temniţa sa se petrec la oricare dintre noi, dar numai în caz de
boli grave, când tiranul nostru, trapul, a slăbit încât forţele sale s-au redus şi
nu mai are tăria de a reţine sufletul în interiorul său. Atunci, spiritul
călătoreşte departe, prin alte oraşe şi ţări, şi se arată celor dragi, sub forma
unui om de ceaţă, a unei fantome. De asemenea, în preajma morţii sau imediat după
moartea trapului, entitatea spirituală pleacă în depărtări şi se arată la iubiţii
săi, ori la cel căruia i-a făgăduit în timpul vieţii că i se va arăta. Faţă de
fenomenele produse de marii maeştri yoghini, aceste manifestări fantomatice sunt
comparabile cu începuturile modeste ale unui copil la vioară, faţă de genialitatea
unui valoros muzician. Marii şi rarii asceţi ai planetei noastre sunt capabili să
producă fenomene pe care mintea omului, judecata noastră, la lumina cunoştinţelor
ştiinţifice actuale, nu le pot admite, mai ales că mulţi, foarte mulţi nu le-au
văzut şi nici nu au auzit de ele. Totuşi, despre aceste fenomene au scris şi au
vorbit mari şi serioşi învăţaţi, şi mulţi guvernatori englezi, civili şi militari,
din regiunile Indiei şi ale Tibetului. Omeneşte ai dreptate să te îndoieşti, dar să
nu uităm că întotdeauna au existat fenomene şi lucruri pe care omul le-a socotit
imposibile şi azi le vedem realizate. Imposibilul nu există decât pentru im anumit
moment al evoluţiei omenirii.
42

Corpul solar şi corpul mental al omului

Crearea unei nebuloase are loc în Sfera divină. Acolo, nenumăraţi Creatorii divini,
sublimele Auxiliare ale Tatălui ceresc, pregătesc totul, materii şi spirite, după
noul plan al Creatorului, pentru noua .creaţie, care se află pe o treaptă
superioară faţă de cele precedente. Când totul a fost pus la punct, nebuloasa
pleacă în fruntea unei strălucite Entităţi spirituale, a cărei vechime evolutivă se
pierde în veşnicie. Această Entitate are rangul de Fiu divin, Fiu de Dumnezeu. în
jurul Său are milioane de entităţi spirituale, îngeri solari şi îngeri planetari,
care vor fi ajutoarele Sale pe soarele central şi în planetele împărăţiei Sale. în
acelaşi timp, Conducătorul nebuloasei are la dispoziţia Sa toate treptele de
fluide, de la particulele simple din infinit, până la cele mai complicate fluide şi
categorii de atomi. în fine, în jurul Său mai are o infinitate de duhuri de toate
gradele, şi anume duhuri care vor anima atomii, moleculele şi mineralele ce vor
intra în constituţia soarelui şi a planetelor împărăţiei Sale. De asemenea, va avea
duhuri care se vor întrupa în viitoarele forme vegetale, animale şi umane ce vor
popula viitoarele planete. Cu alte cuvinte, Guvernatorul acestei nebuloase are în
jurul Său totul, materii şi duhuri, de la a (alfa) la co (omega). Această vastă
arcă sau corabie spaţială este purtată prin cosmos şi apoi prin unul din cele patra
universuri, de curentul cosmic. Pentru ca entităţile spirituale să poată trăi în
mediul cosmic - adică în mediul fluidic aflat între cele patra universuri - trebuie
să fie îmbrăcate într-o haină formată din fluid cosmic, numită corp cosmic. Din
momentul intrării în una din cele patru sfere-universuri - unde se află un mediu
mai dens decât cel din cosmos - entităţile spirituale sunt învelite de marii
Constructori ai sistemului, cu o altă haină, aplicată peste cea cosmică, o
învelitoare fluidică asemănătoare cu mediul fluidic al universului unde se află, şi
fără de care nu s-ar putea menţine în acest mediu. Acestei învelitori i-am dat
numele de corp universic. După o călătorie de mii de ani, având o traiectorie
spiralată, nebuloasa ajunge la destinaţie. Aici se opreşte din călătoria sa şi
începe să fie răsucită pe loc de către curentul cosmic şi deci silită să ia o formă
sferică. Din acest moment, unele fluide din central nebuloasei încep să se
transforme în J atomi şi astfel nebuloasa, din fluidică, a trecut în stare atomică,
adică s-a transformat într-o stea, j într-un soare. în jurul soarelui atomic,
strălucitor şi luminos, se află o atmosferă fluidică, în sânul căreia vor | trăi
toată gama de duhuri, de la cele mai simple, până la Guvernatorul solar. Pentru ca
duhurile să j poată subzista în acest mediu fluidic solar, e necesar să aibă în
jurul lor fluidul ajuns prin concentrare î până la punctul stării de soare. Aşadar
duhurile vor obţine în jurul lor o haină formată din fluid | solar, numită corp
solar. în fine, din cauza rotaţiei soarelui gazos înjurai axei sale, se naşte o
forţă centrifugă, provocând desprinderea uneia sau a mai multor bucăţi din masa
fluidică ce înconjoară soarele gazos. Din cauza dimensiunilor mai mici, aceste
bucăţi s-au condensat mai repede, dând naştere mai întâi unor mici sori, iar mai
apoi, printr-o nouă condensare, unor planete lichide, care continuând procesul de
răcire şi condensare au ajuns la starea solidă. Ca orice astru planetar, şi globul
nostru a trecut prin aceste trei stări — gazoasă, lichidă şi solidă. în toate
stadiile însă, el a fost şi va rămâne înconjurat, până la finele existenţei sale,
cu o atmosferă fluidică planetară. Când s-au desprins planetele din soare, s-a
separat din el şi gama de duhuri planetare, dar pentru ca ele să nu fie atrase
înapoi de soare, au fost învelite cu o haină şi mai densă decât cea avută în soare,
învelitoare numită corp planetar. Aşadar, duhul sau scânteia divină primeşte în
Sfera divină trei haine fluidice - haina tătară, haina respiratorie şi haina mamară
- cărora apoi li se adaugă haina cosmică, haina universică, haina solară şi haina
planetară. Prin urmare, entitatea spirituală este formată din opt părţi: scânteia
divină şi cele şapte învelişuri ale sale. în momentul de faţă Soarele este un corp
fierbinte, luminos, înconjurat de o atmosferă fluidică deosebit de mare, unde
înoată toate planetele sale. Unele duhuri albe şi îngerii planetari au
posibilitatea să-şi dezbrace haina fluidică a pământului - corpul planetar - şi să
se ducă în Soare, unde participă la cursurile de înaltă ştiinţă cerească, predate
de superiorii cohortelor îngereşti. După terminarea cursului se înconjoară din nou
cu haină fluidică planetară, pentru a se putea întoarce pe planeta de care aparţin,
şi fără de care nu ar putea \ j

1 [ I f \ 1 E j j I ] f j J
sta pe acest astru, căci Soarele i-ar atrage către sine.
Corpul solar şi corpul mental al omului

43

{ f ( j I j j j j 1

\ \ L î 1 ;
ii

} Deşi Soarele în definitiv e un astm ce în veacurile viitoare va deveni o planetă,

totuşi fluidul | său este superior fluidului planetar, care înveleşte pământul. Din
această cauză, corpul solar al omului nu mai ia forma trapului, aşa cum o face
corpul vital şi planetar. El rămâne sferic, învelind corpurile mai profunde, ale
duhului sau scânteii. De altfel vom vedea mai târziu că însuşi corpul planetar nu-
şi mai menţine forma de om, după părăsirea corpului fizic, prin actul numit moarte.
j Perispiritul duhului întors, din exil, în patria sa, îşi reia forma sferică,
prezentându-se prin spaţiu 1 ca o sferă. Acelaşi lucra se petrece şi cu învelişul
universic şi cosmic. Ele sunt în jurai scânteii sub j formă sferică, învelindu-se
concentric unul pe altul. Amândouă îi servesc la plutirea şi mişcarea prin spaţiul
cosmic şi universic. Acesta şi numai acesta e rolul lor. Scânteia divină sau duhul
este o individualitate veşnică. Ea nu poate trăi singură decât în sânul Tatălui.
însă, destinul ei este să cunoască opera Tatălui, tot ce a creat El din infinitatea
timpurilor. In acest scop scânteia divină călătoreşte prin cosmos, prin cele patru
universuri şi infinitatea de sisteme solare, primind ca vehicol, în aceste
călătorii de studiu, mai multe învelişuri fluidice, care îi servesc drept
instrument de cercetare şi înregistrare a tot ce va experimenta în creaţia, în
opera Părintelui său. Cum mediile pe unde va călători au diferite consistenţe,
scânteia a fost învelită în şapte haine, sau tunici, dintre care trei centrale şi
patra periferice. Cele patra haine externe - corpul planetar, solar, universic şi
cosmic - sunt numite de unii ocultişti: haina astrală, datorită faptului că este
formată din materiile în care înoată miliardele de corpuri cereşti sau astre. Celor
trei învelişuri sau corpuri interne, le-am dat numele de corpuri divine. l Al
treilea din aceste trei corpuri sau învelişuri divine, şi anume cel extern, este
sediul în care ţ se alcătuiesc formele materiale care corespund unor idei ale
spiritului, al doilea înveliş este sediul | memoriei sau arhiva unde se depun toate
cunoştinţele câştigate de duh în nesfârşita lui carieră, şi, ş în fine, primul, cel
mai profund înveliş este sediul voinţei. Prin puterea de a crea idei, se dezvoltă
cultura şi inteligenţa duhului, prin însumarea acestor cunoştinţe se dezvoltă
memoria şi sentimentele divine, iar în prima haină se dezvoltă voinţa. Voinţa,
memoria şi inteligenţa sunt cele trei mari facultăţi pe care scânteia şi le
dezvoltă în lunga şcoală a vieţii sale.
i •< «i

i
1

' l \ t ,
a I e l

a II n

. i

l>
'a 'a d1 a j *a
îa

! j în continuare ne propunem să studiem învelişul producător de idei, sau corpul

unde iau naştere i formele diferitelor idei, create de duh. j Orice duh are acest
corp al gândurilor, corp mental, dar nu la toate este deopotrivă de dezvoltat. j
După cum tot omul normal are ochi, dar nu toţi oamenii văd deopotrivă de bine, după
cum toţi l oamenii au sistem cerebral, dar nu toţi pot vorbi şi gândi la fel,
pentru că la unul e mai bine alcătuit ; şi la altul e în curs de perfecţionare, de
asemenea corpul mental, este diferit organizat şi perfecţionat I la fiecare
entitate spirituală. La unele duhuri umane, el a fost pus mai de mult în funcţiune,
şi ca [ atare organizarea lui e mai evoluată, la alte duhuri - desigur, mai tinere
sau mai neatente, mai ■ leneşe, am putea spune - el a fost pus la treabă mai rar,
şi ca atare este mai puţin organizat. ; Aşadar corpul gândurilor diferă de la duh
la duh şi, ca urmare, de la un om la altul. Astfel, omul i simplu - duhul mai tânăr
- nu poate crea şi recepţiona decât idei comune, puţine la număr, şi în | general
din categoria celor concrete. Omul superior - duhul mai bătrân - poate crea şi
primi idei I superioare şi poate înţelege conţinutul ideilor abstracte, ştiinţifice
şi filosofice. Prin urmare, între ; omul vecin cu animalul şi omul savant se
întinde o gamă infinită de individualităţi, care au corpul î mental în diferite
stadii de dezvoltare. ; Duhul întrebuinţează acest instrument, corpul mental, în
veşnicie. Or prin însăşi faptul funcţionării '. sale, materia fluidică din care e
alcătuit se uzează şi ea, ca orice materie din lume. Din această \ cauză, materia
acestui corp trebuie primenită necontenit. In vederea acestui scop, duhul execută
un \ fel de pulsaţie - o mişcare de dilatare şi contractare asemănătoare cu
respiraţia - gratie căreia corpul i gândurilor elimină materia uzată şi absoarbe
din mediul înconjurător materie proaspătă. în acest fel \ corpul mental îşi poate
îndeplini rolul său de modelator al formelor ce exprimă o idee. Să nu ne închipuim
că învelişurile scânteii divine se acoperă complet unele pe altele. Fiecare \
înveliş sau corp tinde să aibă contact cu planul din care provine materia sa, deci
să fie în legătură ' cu lumea de aceeaşi substanţă cu sine. Materia fiecărui
înveliş pătrunde printre particulele materiei : învelişului extern - care este mai
dură - şi se arată la exteriorul trapului, dacă este vorba de un duh întrupat,
contribuind astfel la formarea aurei umane. Cum corpul mental trebuie să stea în
jurai ; scânteii divine şi cum scânteia are sediul în sistemul cerebral sau
deasupra capului - dacă duhul ; este mai evoluat - se înţelege că aura gândurilor
se va afla mai mult în jurai capului. ' Să expunem în câteva cuvinte mecanismul
vieţii omeneşti. Trapul are o necesitate. El influenţează ■ ' corpul planetar prin
intermediul corpului vital. în corpul planetar se naşte o dorinţă corespunzătoare
44

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

necesităţii sau impresiei primită de la trup. Dorinţa corpului planetar se

transmite sub formă de vibraţii, de-a curmezişul celorlalte corpuri, până la
scânteie - suveranul central. Scânteia divină ia cunoştinţă de ce s-a petrecut în
afara corpului său, cugetă în interiorul său şi apoi se decide. Atunci, pune în
acţiune voinţa sa, după care corpul său începe să vibreze. Prin vibraţiile sale
trezeşte din corpul memoriei anumite forme sau clişee corespunzătoare dorinţei sau
necesităţii respective. în fine, potrivit celor ştiute şi experimentate deja, se
concretizează în corpul gândurilor o formă ultramicroscopică, o individualitate de-
sine-stătătoare, un corp viu, o fiinţă, numită idee. Această idee este expulzată în
afară, determinând în drumul ei anumite vibraţii în corpul planetar. La rândul său
- datorită impulsului venit de la această idee - corpul planetar, prin intermediul
corpului vital, comandă unui anumit centru din sistemul cerebrospinal să intre în
acţiune, pentru îndeplinirea necesităţii cerute, a evitării neajunsului simţit, sau
a obţinerii lucrului dorit. Iată foarte pe scurt, traiectul acţiunilor din afară la
scânteie şi transmiterea deciziei de la scânteie spre exterior, la trup. Lumea
fizică impresionează trupul, scânteia divină ia cunoştinţă, iar prin corpul
gândurilor, emite ordine, idei, executate de trup. La unele duhuri facultatea
voinţei ia o dezvoltare deosebit de mare. Un asemenea om are o voinţă puternică,
dar neavând un capital bogat de cunoştinţe nu prea poate realiza opere durabile şi
de mare importanţă. Există duhuri cu o mare inteligenţă, datorită faptului că şi-au
exercitat continuu şi sistematic corpul mental, acumulând cunoştinţe. Din cauza
acestei deosebite activităţi spirituale, acest corp a luat o dezvoltare, o putere
mai accentuată faţă de celelalte. Un asemenea om are o ascuţime de spirit
deosebită, fiind o mare inteligenţă în mediul său de viaţă. Unele duhuri se silesc
din răsputeri să păstreze şi să memoreze adânc senzaţiile vizuale şi auditive.
Asemenea oameni îşi dezvoltă în mod deosebit corpul-arhivă sau memoria. Evreii
memorând din copilărie pasaje întregi din cărţile lor religioase şi-au dezvoltat
memoria foarte puternic. Prin urmare oamenii se deosebesc între ei, prin puterea
voinţei, inteligenţei şi a memoriei. Ferice de cine le va dezvolta deopotrivă pe
toate trei. Graţie impresiilor din afară - idei şi fapte, spiritul caută mereu, în
marea arhivă a corpului său memorial, ideile corespunzătoare, pe care le înşiră, le
combină şi deduce ceea ce va urma - ca fapte, sau ceea ce va hotărî - ca idei, un
altul. Acest proces, repetat mereu, acordă acestui om o facultate superioară,
numită intuiţie. Scormonirea ideilor din rafturile corpului memorial şi punerea lor
pe primul plan se numeşte imaginaţie. Duhul nu poate imagina ceea ce nu a
recepţionat, ceea ce nu a văzut, citit sau auzit cândva. Imaginaţia este facultatea
de a crea mental idei noi, având ca model ideile deja câştigate şi depozitate în
corpul memorial. Din cele expuse mai sus se înţelege că gândirea este materială,
reprezintă o forţă deosebită şi se produce sub impulsul voinţei duhului. O probă că
ideile omului sunt materiale şi exteriorizabile este faptul că, dacă unei persoane
adormite prin fluid magnetic i se descrie un obiect sau i se transmite mental ideea
referitoare la acel obiect, ea spune că vede acea idee, sau mai exact că vede
obiectul la care se referă acea idee. Se poate merge şi mai departe. Luăm o foaie
de hârtie şi ne gândim în faţa ei la o idee, de exemplu un scaun. Ideea noastră se
exteriorizează, se materializează şi se înregistrează pe hârtie. Amestecăm această
hârtie, pe care aparent nu e nimic, cu alte hârtii asemănătoare la culoare, mărime
şi calitate, şi le arătăm magnetizatului, care va indica faptul că pe una din ele
se vede un scaun. Este chiar foaia de hârtie în dreptul căreia am gândit şi pe
care, pentru a o recunoaşte, am înţepat-o uşor cu un ac la un colţ, lucru de care
hipnotizatul nu avea cunoştinţă. Aşadar ideea noastră a fost exteriorizată şi
ca atare mediumul adormit a văzut-o. Când hârtia pe care era înregistrată presupusa
formă-idee

- scaunul - a fost prezentată întoarsă hipnotizatului, acesta a întrebat: „De ce

mi-o prezinţi răsturnată?" Hipnotizatul va vedea dublu atunci când este invitat să
privească hârtia printr-o prismă. Cu alte cuvinte, forma-idee este atât de reală,
atât de materială şi exterioară, încât ea trimite raze luminoase, care trecând prin
prismă, produc o dublă refracţie. Dacă e invitat să privească printr-un binoclu, şi
anume prin lentilele ocularului, magnetizatul vede obiectul jmai aproape, iar dacă
priveşte prin lentilele obiective, îl vede mai departe decât este în realitate. în
fine, mediumul va vedea imaginea reflectată şi într-o oglindă. în urma acestor
experienţe, psihologii vor fi nevoiţi să recunoască materialitatea gândului şi
anume că ideea, forma ei spirituală, a fost emisă de spirit, a trecut prin corpul
mental, s-a învelit cu o porţiune din materia lui şi apoi a fost proiectată din
corpul omului atât de obiectivă, încât a putut fi văzută de hipnotizat sau
înregistrată pe o placă fotografică. Orice idee referitoare la un obiect din lumea
fizică, va reproduce, într-o formă microscopică, obiectul respectiv. Dacă cineva se
gândeşte la idei abstracte - avariţie, justiţie, frumuseţe, sublim etc. - acestea
vor fi reprezentate prin simbolurile respective. Tot ceea ce ne înconjoară în lumea
fizică ne impresionează. Orice impresie se transmite de la organele de simţ prin
nervi, şi anume prin fluidul care înconjoară nervii, până la sistemul
cerebrospinal, mai precis până la corpul vital ce-1 înveleşte. Aici, imaginile
venite din afară se transformă în
Corpul solar şi corpul mental al omului

^j

senzaţii, trec ca fulgerul prin corpurile astrale şi ajungând în corpul mental,

stau ca imagini în faţa scânteii, care le examinează şi înţelege sensul. Din acest
moment duhul a perceput înţelesul imaginilor sosite şi conform acestor imagini
decide în ce sens să acţioneze. Aşadar, din exterior spre interior au urmat o serie
de acte spirituale: impresii, senzaţii, percepţii, concepţii. Pe măsură ce creşte
numărul observaţiilor şi atenţia acordată înregistrării lor este mai încordată,
cunoştinţele vor fi mai numeroase şi mai bine reţinute. Trăind în lumea fizică,
adică în lumea materiei celei mai dense, omul se înţelege cu semenul său prin
vorbire. Vorbirea este o vibraţie sonoră a aerului. Ea înveleşte sau conţine o
imagine, o figură, corespunzătoare unei idei. Duhurile nemaiavând trap, nu mai au
posibilitatea de a produce unde sonore. Ideile lor fiind lipsite de haina vorbirii
sonore, apar una după alta în faţa duhului, care le vede, le ştie înţelesul şi
astfel află ceea ce gândeşte „vorbitorul" său. Ideile sunt imagini, forme, care au
fiecare o culoare şi o anumită vibraţie, deci o anumită muzică eterică. Duhul
priveşte ideile colorate şi muzicale şi înţelege prin înşirarea lor gândirea
emitentului lor. Gânditorul emite fulgerător, şi la fel de fulgerător înţelege şi
răspunde receptorul. Datorită necesităţii de a produce sunete, cu ajutorul
expiraţiei şi a vibraţiei coardelor vocale, omul trupesc vorbeşte extrem de încet,
faţă de viteza fulgerătoare a convorbirii dintre două duhuri. în general, omul
trupesc nu vede şi nu aude gândirea duhului. Unii oameni aud această vorbire
spirituală, percepând-o de parcă ar auzi o convorbire telefonică. O aud în capul
lor, în spirit, dar li se pare exterioară, venită din afară. Aceşti foarte rari
oameni se numesc mediumi auditivi. Alte persoane, asemenea duhurilor libere, văd
aceste idei. Ele privesc un om şi văd emanând gândirea din capul său, cunoscând ce
gândeşte. Aceşti oameni sunt şi mai rari şi se numesc cititori de gânduri. Din
descrierea de mai sus se înţelege că autorul gândirii este scânteia sau spiritul,
iar corpul mental nu face decât să procure material pentru crearea imaginilor care
corespund acelor idei. După cum, prin exerciţii fizice practicate sistematic, se
dezvoltă trupul unui om, prin studiu, meditaţii şi concentrări continue, se
dezvoltă corpul mental sau al gândurilor. Dar după cum executând un travaliu fizic,
prelungit, simţim că ne slăbesc puterile din ce în ce mai mult, până la epuizarea
completă, când vrând-nevrând suspendăm acea activitate, corpul gândirii, tot citind
sau meditând, oboseşte, se epuizează şi simte nevoia unui repaus, pentru ca în
acest interval de timp să-şi refacă materia uzată. Am arătat că fiecare idee are o
culoare proprie. Când sunt însoţite de stări emotive, ideile sunt mai clare, mai
viu colorate şi cu o vibraţie mai puternică. Clarvăzătorii ne-au revelat câteva
culori corespunzătoare unor stări sufleteşti. Astfel iubirea se manifestă printr-o
culoare roză, supărarea, mânia - printr-o culoare roşie aprinsă, egoismul - printr-
o culoare mohorâtă, brună închisă, iar spiritualitatea sau credinţa - printr-o
culoare violet deschisă. Cu cât duhul evoluează, stările sale sufleteşti se ridică
din inferioare spre stări superioare. Corpul său mental devine mai fin, se
transformă, construindu-se dintr-o materie fluidică din ce în ce mai fină, ca
urmare, va avea o vibraţie tot mai rapidă. Corpul mental format dintr-o materie de
calitate inferioară este supus influenţelor corpului fizic, şi va atrage din afară
idei inferioare, comune, cu vibraţii lente, urâte şi respingătoare ca formă şi
culoare. Veacurile trec, observaţiile permanente şi suferinţele îndurate îl fac pe
duh mai activ, mai tare în voinţă şi mai atent. Din această cauză, el se dezrobeşte
din ce în ce mai mult de influenţele care constituie corpul său planetar. Din acest
moment, ideile ce frământă corpul mental devin mai înalte, mai abstracte, mai
filosofice, într-un cuvânt mai spiritualizate. Suferinţele îndurate secole
nenumărate au făcut duhul mai înţelept. De acum înainte el ştie să înfrâneze
materia corpului său planetar şi să elimine din corpul gândurilor ideile venite din
afară, ideile de o calitate inferioară. Omul ajunge uneori atât de conştient, încât
în faţa unei situaţii grave, a unei împrejurări excepţionale, pare că aude în
interiorul sufletului său o voce - vocea conştiinţei sale - spunându-i cum să
decidă, ce atitudine să ia pentru a rezolva o situaţie sau împrejurare dificilă.
Această voce este graiul tăcut al duhului către sistemul său cerebral, către
personalitatea în care s-a întrupat. Duhul face o şcoală prin intermediul
instrumentelor sale, şi în special prin corpul mental, cu care culege ideile ce
plutesc prin spaţiu, ca praful prin atmosferă. Dar pentru ca acest corp să
funcţioneze perfect, se cere pace şi calm în celelalte corpuri, şi în special în
corpul planetar sau corpul dorinţelor şi emoţiilor. Dacă aceste corpuri sunt
liniştite, toate ideile sosite din afară vor fi redate clar şi spiritul le va putea
interpreta. Când aerul e liniştit, când nu bate nici un vânt şi suprafaţa lacului
este lină, cerul şi stelele se reproduc fidel pe luciul apei, ca într-o oglindă. Pe
furtună, apa de la suprafaţă se încreţeşte şi
şi dorinţele corpului fizic, iar de la o vreme chiar de atracţiile, dorinţele şi
înclinaţiile materiei vii,
46

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

mişcarea ei nu permite reflectarea cerului. Tot aşa, când corpurile eterice ale
omului sunt într-o vibraţie ordonată şi calmă, în corpul gândurilor se reflectă nu
numai imaginile lumii fizice, ci chiar şi cele ale lumii fluidice. Omul ajuns la
stăpânirea de sine, vede duhurile din spaţiu, pentru că imaginile lor fiind bine
recepţionate de scânteie, sunt reflectate din interior spre exterior, imprimându-se
pe cortex. Un asemenea om, numit lucid, vede cu ochii minţii sale entităţile
spirituale din jurul său. Aşadar, facultatea de a fi lucid are la bază dezvoltarea
corpului mental, care redă perfect imaginile lumii fizice înconjurătoare şi ale
celei spaţiale. Se înţelege că un asemenea dar nu este opera unei vieţi, ci
rezultatul a numeroase reîntrupări şi a stăruinţei, din ce în ce mai mari a
duhului.

Rămâne bine stabilit că atunci când un om gândeşte, emite şiruri nesfârşite de

forme-idei, care părăsind fiinţa umană se propagă prin spaţiu. La ieşirea din
corpul duhului, ideile penetrează materia eterică, aflată peste tot în univers. Din
această Cauză materia eterică ce umple universul intră în vibraţie ondulatorie, sub
forma unor sfere concentrice. Materia fluidică a spaţiilor nesfârşite este
asemănătoare apei unui imens ocean. Prin urmare undele fluidice mentale pot fi
comparate cu undele create de o piatră aruncată în apă, unde care pe măsură ce se
îndepărtează de locul contactului dintre piatră şi apă, pierd tot mai mult din
amplitudinea oscilaţiilor. Fenomenul propagării formelor-idei se aseamănă şi mai
mult cu vibraţiile produse de limba ce loveşte clopotul unei biserici, vibraţii
care pun în mişcare aerul ce se mişcă sub forma unor unde sferice concentrice. La
fel se petrece şi cu gândirea noastră. Ea joacă rolul clopotului, care, vibrând,
pune în vibraţie materia subtilă mentală, risipită în universul nostru. Aceste unde
ale materiei mentale întâlnesc mii şi milioane de alte unde, trecând unele prin
altele fără să-şi perturbe vibraţiile şi fără să-şi devieze sensul mişcării.
Fenomenul se aseamănă cu fenomenul fizic numit interferenţă, când undele de lumină
trec unele prin altele fără să se deformeze. Se înţelege că puterea de propagare a
undelor mentale este direct proporţională cu puterea prin care ideile au penetrat
această materie şi au pus-o în mişcare; la rândul lor, ideile vor avea o vibraţie,
o forţă, cu atât mai mare, cu cât ele aparţin unei game mai înalte din seria
nesfârşită de idei create de duh. Anumite împrejurări - ca de exemplu apropierea de
sistemul nostru a unei comete, stările de opoziţie sau conjuncţie ale unor planete,
efluviile magnetice mai mari ori mai slabe ale stelelor etc. - produc agitaţii în
oceanul fluidic al universului. în acest caz, propagarea undelor ce vor purta
ideile emise de duh va fi, oarecum, paralizată. în Cer totul se petrece asemănător
ca şi pe pământ. Aceleaşi legi domnesc în toate lumile, de ! toate gradele,
bineînţeles adaptate mediului respectiv. [ în zilele când magnetismul cosmic, solar
sau planetar este mai mare, aerul e agitat şi sunetul j clopotului de la biserică
moare la o mică distanţă de el. Dacă aerul e liniştit, vibraţiile clopotului | se
propagă în depărtare, fiind auzite până în satele vecine. f

Acelaşi fenomen se petrece şi cu propagarea ideilor noastre prin spaţiu. Când

atmosfera mentală [ este calmă, gândirea noastră e purtată pe undele materiei
mentale, până la locul destinat, impresionând destinatarul gândului nostru. Ziua,
din cauza căldurii solare, aerul vibrează. Datorită curenţilor flUidiCÎ se produc
agitaţii în atmosfera materiei mentale, motiv pentru care gândirea noastră nu
străbate prin oceanul fluidic decât foarte greu şi la o distanţă apropiată.
Noaptea, când aerul este mai liniştit şi materia gândurilor e mai calmă, ruga
noastră, sugestia noastră, poate străbate prin oceanul fluidic la distanţe de zeci
de ori mai mari decât în timpul zilei. Iată de ce se recomandă ca rugăciunea să o
înălţăm la miezul nopţii. Ea va străbate spaţiile până la Soarele nostru, de unde
anumite duhuri, îngeri-solari, au datoria să o transmită mai departe, prin tot
universul, până la centrul Sferei divine, sediul Tatălui creator. Când un om
analizează ceva, face o reflexie, meditează asupra unei probleme oarecare, el
creează idei. Ele neavând nici o destinaţie, ieşind din corpul eteric al omului,
vor rămâne în jurul său, formând o atmosferă de gânduri în jurul capului. Cât timp
acest născocitor de idei va fi activ, preocupat^ de diferite probleme ale vieţii,
aceste idei nu vor avea nici un rol, nu pot produce nici un efect. însă de îndată
ce creatorul lor va fi liniştit, cu mintea liberă, aceste idei, prin vibraţia lor,
vor pune în vibraţie materia sa mentală, generând idei similare, cu aceleaşi forme,
muzică şi culori,
Corpul solar ţi corpul mental al omului 4 j

Pentru a ilustra şi mai bine influenţa gândului asupra noastră, să luăm două
exemple. Cineva a fost nedreptăţit sau păgubit de un altul. în mintea păgubaşului
sau a nedreptăţitului s-a născut ideea de ură, de răzbunare. Această gândire a dat
naştere unor forme-idei, care stau în preajma lui. Din timp în timp, aceste forme-
idei se furişează în interiorul, în mentalul său, iar spiritul, amintindu-şi de
paguba, de nedreptatea ce i s-a făcut este răscolit de ideea răzbunării. Gânduri
noi întăresc pe cele dintâi, până când ideea urii şi a răfuielii, lucrând mereu
asupra mentalului său, îl determină să execute fapta răzbunării, ce îi încolţise în
minte. Astfel, într-una din zile, loveşte, rănind grav, sau ucigând pe cel care 1-a
nedreptăţit. Nefericitul crede că şi-a făcut dreptate, uitând că nu are dreptul să
judece faptele omului pedepsite sau nepedepsite de legile omeneşti. Un om consideră
că soarta, sau Divinitatea 1-a năpăstuit şi i-a dat nenorociri, pierderi materiale,
boli sau suferinţe morale pe care i se pare că nu le mai poate suporta. într-o zi,
răsare în mintea sa ideea că pierind de pe arena vieţii, va scăpa de nenorocirile
ce i s-au abătut pe cap. Se decide să se sinucidă, dar încă nu are curaj. Zilele
următoare, gândurile negre îi răsar iar în minte, şi din analiza lor ajunge la
aceeaşi soluţie - numai moartea le poate pune capăt. Azi aşa, mâine aşa, ideea
sinuciderii se înrădăcinează din ce în ce mai tare în mintea lui, şi într-o zi, un
glonţ a sfărâmat o existenţă umană. E o dezertare în faţa vieţii terestre, pentru a
scăpa de durere - crede el - dar vai lui! căci, pentru actul său nesocotit, va
suferi şi mai atroce în lumea duhurilor. Iată de ce se impune să examinăm din timp
în timp, ce fel de idei aleargă prin mintea noastră, şi de îndată ce constatăm că
ele sunt de o calitate inferioară sau josnică, să trecem la alte idei, adică să
căutăm să le gonim din mentalul nostru, pentru a nu ne mai influenţa. Dar este
posibil ca gândul nostru să fie destinat pentru o anumită persoană. în acest caz,
această formă-gând se îndreaptă, prin spaţiu, asemenea unui glonţ, până la persoana
respectivă, şi dacă o va găsi liberă, se va introduce în corpul gândurilor ei şi de
acolo va lucra asupra spiritului, producând anumite efecte, după natura şi
destinaţia formei-gând. Dacă persoana destinatară este ocupată, forma-gând va sta
în preajma ei până în momentul când, devenind liberă, se strecoară în interior şi o
influenţează. Să exemplificăm şi acest fenomen. O mamă află printr-o scrisoare că
fiul ei este bolnav. Această mamă îşi iubeşte copilul ca pe ochii din cap, şi
înainte de culcare înalţă o rugă fierbinte Celui Atotputernic, ca să-i trimită
sănătate fiului ei. Gândul de iubire, rugăciunea au dat naştere la anumite forme-
idei, care s-au îndreptat ca fulgerul către fiul ei şi vor revărsa în organismul
lui toată energia spirituală a materiei ce compune aceste idei de iubire, ale
dorinţei de însănătoşire. Sub impulsul acestei materii şi a razei desprinse din
marele curent cosmic ce cutreieră lumile solare şi planetare, fiul ei se va
vindeca. Nu este o minune, ci pur şi simplu un act de chimie spirituală, de
vindecare cerească. Cineva mi-a făcut un mare rău. Am suferit greu de pe urma lui,
şi totuşi, amintindu-mi de preceptul Luminii, numit Isus Christos, l-am iertat.
Gândul de iertare s-a dus ca o săgeată, direct la el, dar din cauza firii, a
naturii sale răutăcioase, mintea fiindu-i mereu într-o furtună, respinge formele-
idei de iertare. Ele revin la autorul lor, dar în drumul lor de întoarcere - pe
firul magnetic pe care au fost emise - atrag din spaţiu fluide mentale de acelaşi
grad superior, acoperind cu binecuvântare emiţătorul. Acest om iertător a rapt
orice legătură karmică1 cu acel spirit inferior, pentru că 1-a iertat, iar pentru
gestul său sublim a fost urcat pe o treaptă spirituală superioară. Un om poartă o
ură de moarte cuiva. A auzit de puterea gândului, şi ca atare îl blestemă. Dar a
acestui om şi a slujitorilor săi se îndreaptă către persoana indicată. Dar dacă
această fiinţă este un suflet bun, pios şi drept, fluidele sale, având o vibraţie
cu o frecvenţă foarte înaltă, resping aceste imagini-idei trimise. Ele se întorc pe
dramul pe care au venit, dar, în traiectoria lor prin spaţiu, atrag un val de
fluide de aceeaşi calitate inferioară, copleşindu-1 pe autorul lor. Astfel se
adevereşte zicala: „Cel care pregăteşte groapa altuia, cade el în ea!" Aşadar,
luaţi seamă la ce gândiţi, şi amintiţi-vă mereu că puteţi face un mare bine prin
gândurile voastre, dar şi un mare rău. Fiţi atenţi să nu greşiţi prin gânduri, căci
orice gând ce are la bază răutatea şi invidia, îşi va produce efectul matematic.
Dar vai ţie, gânditorule! Căci amarnic vei plăti această acţiune nevăzută, dar cu
efecte vizibile şi palpabile.
pentlll ca opera să fie deplină, cere concursul unor persoane care practică magia
neagră. Forma-gând

1 Karraa (sanscr. - acţiune) - Legea cauzalităţii universale, care leagă toate

acţiunile de efectul lor, aceste efecte devenind cauzele unor noi acţiuni. în
virtutea legii cauzei şi a efectului, omul se naşte sub o fatalitate care va
acţiona asupra sa şi a vieţii sale, conform determinărilor din existenţele sale
anterioare. Prin urmare, karma desemnează un grup de afinităţi benefice sau
malefice, generate de ego-ul uman, pe parcursul unor vieţi terestre. Karma poate fi
individuală sau colectivă, manifestându-se pe plan fizic, mental şi sentimental.
48

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Amintiţi-vă mereu că cea mai mare forţă din lume este ideea sau gândul. Cu gândul a
creat divinul Tată tot ce vedem şiAim vedem. Dar ideea cea mai sublimă este
rugăciunea. în bucurie, mulţumiţi prin rugă Tatălui. în nenorocire, înălţaţi-vă
gândul la Cel care conduce şi ţine în mână tot universul. Ideile rugăciunii se
înalţă spre Centrul divin şi de acolo coboară o rază strălucitoare, care te scaldă
dându-ţi sănătate în boală, ajutor în primejdie, mângâiere în durere, linişte şi
pace sufletului tău zbuciumat.

Ştiinţa, şi în special armata, sunt preocupate, de câţiva ani, de problema

transmiterii gândului. Graţie nenumăratelor experienţe făcute, fenomenul sugestiei
a intrat, în fine, în templul unde oficiază savanţii pământului. Oamenii pământului
se înţeleg între ei prin grai, dar fiind la distanţe mari între ei, se pot înţelege
şi numai prin puterea transmiterii gândului - telepatie. Telegrafia mentală este
posibilă pentru oricine, numai că se cere o pregătire prealabilă, un exerciţiu
prelungit. Literatura parapsihologică citează diferite exerciţii. Iată, pe scurt,
un exerciţiu care trezeşte facultatea transmiterii gândului. Două persoane dornice
să dobândească acest dar se întâlnesc într-o cameră în fiecare zi şi la aceeaşi
oră. După ce se aşează fiecare pe câte un scaun, spate în spate, se stabileşte ca
unul să fie transmiţător, iar celălalt receptor, roluri schimbate cu vremea, pentru
ca nu cumva unul să devină prea activ iar celălalt prea pasiv. Amândoi se hotărăsc
să facă gol în mintea lor, pentru câteva minute. Apoi, transmiţătorul gândeşte,
repetând în mintea sa o idee simplă, de exemplu a unei figuri geometrice sau a unui
obiect din cameră. Se concentrează puternic asupra acestei idei, pentru a o trimite
partenerului său. în primele zile se va constata că din zece idei, două sunt
recepţionate şi opt nu. în zilele următoare, cinci din zece sunt primite, iar după
câteva săptămâni, opt. Când progresul a ajuns aproape sută la sută, se trece la
exprimarea unei propoziţii cât mai simple. După câteva săptămâni, când este
însuşită această formă simplă de comunicare, se trece la transmiterea de asocieri
de propoziţii, adică a unei fraze simple. Pe acest dram se păşeşte cu răbdare şi cu
o voinţă de fier, luni de zile, dar truda nu va fi zadarnică. Reuşita se va vedea
sosind curând, îndemnând la continuarea exerciţiului. Când s-a ajuns la
recepţionarea primelor fraze, partenerii se vor separa în încăperi diferite, aflate
în acelaşi imobil. După ce reuşita a început să fie câştigată şi în acest fel,
fiecare din cei doi se înarmează cu câte un creion şi un caiet, pe care notează
cele comunicate şi primite. Adică transmiţătorul formulează în caiet ceea ce
gândeşte, iar receptorul scrie în caietul său ideile ce par să se fi născut în
mintea sa. După experienţă se compară caietele între ele, constatându-se
exactitatea sau eroarea cu care au fost recepţionate gândurile. Prin exerciţii
continue, reuşita îndeamnă partenerii să se îndepărteze, unul fiind într-o parte a
oraşului iar celălalt în altă parte, şi la ora convenită, unul transmite şi altul
primeşte, după care îşi controlează caietele. Urmând astfel — cu răbdare şi
consecvenţă - se poate ajunge la transmiterea unor fraze complexe, recepţionate şi
citite ca într-o carte. Telegrafia mentală este practicată de oamenii primitivi.
Trapele franceze din Senegal, sau cele engleze din Nigeria, au avut ocazia să
constate că mişcările lor erau cunoscute cu zile înainte de către triburile aflate
la mari distanţe, fără existenţa telegrafului şi a poştei. Dacă fenomenul
transmiterii gândului este un fapt cert, să-1 folosim spre binele semenilor noştri.
Ştim că există persoane cu o pasiune oarbă pentru jocurile de noroc, risipindu-şi
banii şi pâinea copiilor. Prin puterea gândului avem posibilitatea să determinănrun
astfel de om să nu-şi mai piardă nopţile, sănătatea şi rodul muncii în aceste
localuri nenorocite. în acest scop - după miezul nopţii când presupunem că trupul
său doarme - îi evocăm duhul. La chemarea noastră, el soseşte şi stă în faţa
noastră. Deşi nu-1 vedem, îl rugăm stăruitor, cu toată puterea de argumentare, să
nu-şi mai azvârle banii la jocuri de noroc, ci să se gândească la soţie şi copii,
la responsabilitatea pe care o are de a-i hrăni, îmbrăca şi educa. Repetând
sugestia mai mult timp, constatăm cu bucurie că am reuşit să scăpăm o familie de la
mizerie. Povaţa noastră a intrat în corpul mental al jucătorului pasionat, lucrând
asupra spiritului atât de puternic, încât la deşteptare raţiunea 1-a îndemnat spre
o nouă conduită, a simţit o poruncă internă, care 1-a îndemnat să nu-şi mai arunce
la masa verde agoniseala. Am corijat un viciu, am făcut un bine. Transmiterea şi
puterea gândului a fost cunoscută cu mii de ani în urmă de marii preoţi din India,
Chaldeea şi Egipt, dar dezvăluirea ei se pedepsea cu moartea, deoarece, dacă prin
puterea gândului înţeleptul putea face bine, omul nepriceput putea face cel mai
mare rău semenului său. Legile divine nu sunt scrise peste tot, dar încălcarea lor
aduce asupra celui care a păcătuit toată greutatea lor. Vai de duhul care va
întrebuinţa puterea gândului pentru a nenoroci pe altul!
Corpul solar şi corpul mental al omului

49

Am văzut cum prin puterea gândului, a rugăciunii, se poate vindeca un bolnav. în

diferite centre parapsihologice de pe glob se recurge la vindecarea sau eliberarea
de vicii pe calea magnetismului, dar tot prin intermediul ideii1. In acest scop,
bolnavul este adormit, hipnotizat de către un magnetizor. După ce a fost complet
adormit, i se spune: „Ai fost bolnav, dar de acum boala va trece, mâine vei fi mai
bine, poimâine mai uşurat, iar peste trei zile vei fi complet vindecat." Dacă e
vorba de un viciu, i se sugerează să nu mai bea, să nu mai fumeze, să nu mai fure
etc. De cele mai multe ori, dacă n-au intervenit alte împrejurări, această metodă a
dat rezultate frumoase.

Ca orice în lume, obişnuinţa, buna educare duc la perfecţiune. Astfel şi corpul

mental trebuie silit să lucreze ordonat, atent şi metodic. Suntem chemaţi să facem
tot posibilul ca materia mentală să devină din ce în ce mai fină. In acest scop,
vom hrăni corpul mental cu ideile unor conferinţe morale, ştiinţifice şi
filosofice. Vom citi lucrările de seamă ale marilor gânditori ai omenirii. Dar mai
presus de toate, ceea ce contribuie cel mai mult la fabricarea şi subtilizarea
materiei mentale, este propria noastră gândire, reflectarea la ceea ce am făcut şi
urmările ei, reflectarea la ceea ce va trebui să facem şi analizarea sub toate
aspectele a efectelor ce vor urma. De la actele şi vorbele noastre, vom trece la
vorbele şi faptele celor cu care am venit în contact. Care e dedesubtul vorbelor şi
faptelor, de ce au procedat aşa şi nu altfel, ce au vrut ei să zică etc. Deosebit
de mult se dezvoltă puterea gândirii noastre, când examinăm natura şi ordinea din
ea. Gândind mereu la probleme abstracte, filosofice, ne vom obişnui într-o asemenea
măsură cu acest grad înalt de gândire, încât ideile banale sau josnice ne vor
provoca neplăcere. O conversaţie trivială ne va determina să plecăm din acel mediu.
Obişnuit cu adevărul, mentalul nostru nu mai e capabil să emită minciuna.
Cantitatea de cunoştinţe acumulate ne face mai înţelept, aşa că zâmbim de milă când
primim explicaţii şi argumentări care denotă o desăvârşită ignoranţă a naturii
omeneşti şi a legilor naturii. Spiritul se va ascuţi într-o asemenea măsură, încât
prin inducţie sau prin deducţie, întrevedem sau descoperim adevărul în toate
situaţiile şi împrejurările cele mai complexe. Corpul mental este o masă de fiinţe
ultramicroscopice vii şi în veşnică activitate. Ca urmare, mentalul omului este
veşnic în activitate, gândeşte mereu, secundă de secundă. Duhul gândeşte în
veşnicie, neputând sta în repaus, trebuie deci să-i oferim idei, pe care să le
frământe, să le analizeze, să tragă din ele concluzii; pe scurt, să-şi facă
educaţia, care îl va înălţa cândva Ia rangul de Divinitate. Dacă îl lăsăm fără
idei, fără această hrană spirituală, duhul devine flotant şi este asaltat de
valurile de gânduri de toate calităţile, care plutesc prin spaţiu. Astfel se
explică ciudăţenia ideilor ce ne trec prin minte, mirându-ne de unde am pornit cu
gândul şi unde am ajuns. Nu e de mirare să constatăm că ne gândim la lucruri,
fiinţe şi fapte de care ne ruşinăm. Aşadar, noi trebuie să provocăm ideile,
spiritul trebuie să fie generatorul lor, pentru a nu ne lăsa influenţaţi şi târâţi
de valuri de idei sosite din afară, spre gânduri contrare naturii şi educaţiei
noastre. După cum prin exerciţii fizice sistematice dezvoltăm trupul nostru, tot
astfel trebuie să dezvoltăm şi instrumentul gândirii. Deosebit de important este ca
atunci când citim sau ascultăm ceva, să fim atenţi, adică să facem abstracţie de
tot ce există în jurul nostru, să facem să tacă însăşi gândirea noastră şi să ne
concentrăm toată atenţia spiritului asupra căiţii citite sau asupra oratorului. In
felul acesta, toată energia fiinţei noastre o revărsăm asupra cărţii sau
oratorului, ideile scrise sau emise defilând în forme clare prin faţa scânteii.
Astfel, scânteia divină va face o înaltă şcoală; iar conştiinţa, puterea ei de
pătrundere, de înţelegere, creşte în fiecare zi. Să nu pierdem din vedere că suma
de idei, de noţiuni, depusă în arhiva spiritului, se transformă, sau mai exact dă
naştere la aptitudini ce vor constitui în viitor comoara noastră spirituală;
facultăţi a căror totalitate va constitui forţa noastră creatoare din veacurile
viitoare. Să nu uităm că atâta vreme cât vom peregrina din planetă în planetă şi
dintr-un sistem solar în altul, corpul nostru mental va fi acelaşi. Din viaţă în
viaţă, prin diferite întrupări, suntem chemaţi să-1 facem mai fin, mai puternic,
capabil de a prinde orice noţiune, oferind scânteii divine posibilitatea de a
înţelege conţinutul ei. Animalul are gândurile şi reflexiile sale, şi el are un
corp receptor al gândurilor, un creator de forme-gânduri, dar ce distanţă evolutivă
desparte corpul său mental de cel al omului! Priveşte în urma ta, omule, şi vezi ce
drum nesfârşit ai parcurs! Ai pornit de la somnul adânc al duhului mineral, ai
visat ca duhul vegetal, ai înţeles ca duhul animal şi gândeşti la infinit, ca om!
Eşti sus! Negrăit de sus pe scara evoluţiei, şi cu toate acestea, ce drum nesfârşit
stă în faţa ta! Curaj, alţii l-au parcurs, şi azi miliarde de Forţe divine cântă
osanale Celui dintru început. Mărire Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, în veci.
Amin.
50

Moartea

.Fenomenul morţii 1-a preocupat pe om de la apariţia sa pe pământ. Nici un

eveniment nu 1-a pus mai adânc pe gânduri ca starea de nemişcare şi răceală din
momentul morţii trapului omenesc. Sălbaticul cel mai primitiv are noţiunea morţii,
are sentimentul că s-a petrecut ceva extraordinar cu semenul său, căci nu mai simte
şi nu se mai mişcă. Acest sentiment s-a întărit prin observarea că toate fiinţele
mor după o vreme. într-adevăr, tot ce există, materii şi fiinţe, trebuie să-şi
schimbe starea. Toate mor, după înţelesul nostru omenesc, toate trec prin diferite
faze, din punct de vedere spiritual. Săracul şi bogatul, ignorantul şi savantul, cu
toţii trebuie să trecem prin poarta morţii, care ne duce la viaţa spirituală. Toţi
suntem supuşi durerii de a vedea pe cineva iubit, plecând de lângă noi în lumea
invizibilă ochilor noştri fizici. Acest eveniment, extrem de natural, instituit cu
desăvârşită înţelepciune de Cel Atotputernic, a produs asupra omului - pe parcursul
a mii şi mii de secole - atâta frică, atâtea griji şi superstiţii, încât toată
existenţa lui a stat sub teroarea zilei fatale, că va muri, se va prăpădi pentru
totdeauna. Nici azi, când omul a ajuns să scruteze multe din secretele naturii,
omenirea nu este lămurită ce este dincolo de mormânt. Altădată, marii iniţiaţi
cunoşteau cauza şi scopul acestui fenomen. Restul omenirii era neştiutoare şi prea
înapoiată ca să înţeleagă tainele şi actele intime ce au loc cu prilejul trecerii
din lumea materiei grosolane, în cea a materiei eterice. Azi însă, lărgindu-se
gradul de înţelegere al omului, e posibil să se reveleze unui număr mai mare de
oameni seria de fenomene ce au loc în timpul desprinderii entităţii spirituale din
haina sa terestră. în infinita Sa înţelepciune, Tatăl iubitor aprinde în anumite
locuri candele, înalte cercuri de revelaţie, şi prin aleşii Săi spaţiali formează
instrumente - mediumi, prin intermediul cărora entităţile spirituale revelează
oamenilor întregul proces al morţii, modul cum se face trecerea din starea fizică
în cea spirituală. Prin aceste cercuri de revelaţie sau de iniţiere, omul primeşte
cunoştinţe direct din Cer, prin intermediul mediumului. Există câţiva oameni,
risipiţi prin mulţimea omenirii, cu darul minunat de a vedea şi auzi fenomene şi
lucruri pe care majoritatea nu le vede şi nici nu le aude. Aceştia văd entităţile
spirituale şi aud vorbirea lor exprimată prin gânduri ce par a fi vorbire
omenească. Un asemenea om e un fericit al pământului, pentru că are cunoştinţă de
entităţile spirituale care îşi duc traiul în sferele cereşti. Pentru un asemenea
om, moartea nu mai prezintă un aspect îngrozitor, el văzând toate etapele morţii,
actul morţii în toată desfăşurarea ei, înţelege că moartea nu este decât un fapt ce
înlesneşte omului ascensiunea pe scara evoluţiei veşnice. Este o necesitate
imperioasă ca omul să ştie ce este moartea, să se convingă de rostul acestui mare
act din existenţa sa, pentru a scăpa de povara gândului „Ani să mor!" Cunoscând
Adevărul, el nu va mai fi copleşit de durere, bătut de vântul gândurilor negre, că
şi-a pierdut pentru veci iubita sa soţie, scumpa sa mamă ori adoratul său copilaş.
De ce această jale, de ce această nelinişte? Dacă omul ar cunoaşte Adevărul, n-ar
mai fi atâtea zbuciumări sufleteşti, atâtea tragedii, sinucideri şi tulburări
mentale, cu ocazia plecării celor apropiaţi. Această trecere de la o stare la alta
este un fenomen comun întregii creaţii. Apa este lichidă, ea poate trece în anumite
condiţii în stare solidă, gazoasă sau radiantă. Dar în orice stare s-ar afla, ea
tot apă rămâne. Mineralul dilatat prin căldură, contactat prin frig, crapă, se
sfărâmă în bucăţele, în ţărână. La rândul său, praful poate fi dizolvat de apa
ploilor, prefăcut în soluţie şi absorbit astfel în corpul plantelor, unde se
preface în materia constitutivă a plantei. Cei neştiutori, privind o plantă, nici
nu bănuiesc că în interiorul ei există acelaşi mineral, acelaşi lut, piatra de var
sau nisipul pe care calcă piciorul lor. Plantele mor, animalele mor şi ele, adică
sunt părăsite de sufletul lor, de acel ceva care le dă viaţă. Planetele şi stelele,
la o vreme se destramă, se pulverizează şi apoi se risipesc în spaţiu, pulberea lor
fluidizându-se mai târziu şi reîntorcându-se la izvorul de unde au purces cândva,
cu miliarde de veacuri în urmă. In lumina acestui adevăr, viaţa omului dobândeşte
un alt înţeles, iar moartea, din oribilă, respingătoare, devine un eveniment
firesc, chiar fericit, pentru motivul că omul scapă din întunericul vieţii
pământeşti, pentru a trece într-o lume de lumină, unde viaţa este mai uşoară, scapă
de noianul suferinţelor şi grijilor necurmate, pentru a trece într-o lume liniştită
şi plină de fericire - dacă s-a silit să păzească legile divine. Este o necesitate
absolută ca omul să cunoască ce se va petrece cu el în momentul morţii, pentru ca
acest prag ce desparte două existenţe - cea terestră şi cea spaţială - să fie
trecut cu toată
Moartea

51

încrederea, deoarece numai astfel ne redobândim repede conştiinţa în lumea

cealaltă. Dacă, la ora fatală, omul vine cu idei false din lumea terestră, rămâne
sub domeniul fricii şi al neştiinţei, iar trecerea se va face greu, cu o agonie
prelungită; în plus, ajuns acolo, multă vreme spiritul nu e lămurit unde se află,
ce s-a întâmplat cu el, se zbate în neştiinţă, şi târziu, uneori foarte târziu,
află că nu mai este în lumea fizică, ci într-o lume formată dintr-o materie
diferită şi în condiţii cu totul deosebite de cele pământeşti. Acest act general şi
natural a generat nenumărate presupuneri şi diferitele credinţe. Astfel, cei care
pretind că ar cunoaşte mecanismele lumii fizice, nu văd în viaţa plantelor,
animalelor şi a omului decât fenomene fizice, chimice şi biologice, considerând că
viaţa omului este trăită acum pe pământ, şi nu este altceva decât rezultatul
funcţiilor aparatelor şi sistemelor din organismul său. Aşadar, „Bucură-te, omule,
cât trăieşti, căci după moarte nu mai eşti decât un stârv nesimţitor, pe care
viermii îl vor roade şi fărâmiţa. Totul s-a isprăvit cu tine, când ai ieşit din
cadrul vieţii". O altă categorie de oameni cred că mai există poate ceva dincolo de
moartea trupului. Ei vorbesc despre o viaţă din lumea cealaltă, deşi nu ştiu ce
este, cum este, unde este acea lume şi cum îşi duce omul acea viaţă? Aceşti oameni
- suflete bune, miloase, cumpătate în fapte şi în cuvinte - cred în afirmaţiile
reprezentanţilor bisericii de care aparţin, şi anume că există o altă viaţă, pentru
care omul trebuie să se silească să o dobândească. Dar slujitorii bisericii nu pot
da nici o lămurire despre această viaţă spirituală, deoarece, ei înşişi au pierdut
orice contact cu Cerul, rămânând doar cu zidurile bisericilor care au devenit
simple construcţii; pentru că o biserică întreagă poate deveni 0 casă obişnuită
când cei care intră în ea respiră doar în mărginirea lutului lor terestru, pe când
un copac devine templu sfânt când este îmbrăţişat de două mâini a căror suflet este
un canal al Divinităţii. Aşadar, reprezentanţii bisericilor nu sunt în stare să
explice sau să descrie absolut nimic din fenomenele sau fiinţele sferelor cereşti,
ei doar impunând o simplă afirmaţie care te lasă rece şi nu te scoate din cercul
îndoielii. Bieţii oameni ar dori să se conformeze unei vieţi exemplare, dar nu se
pot scutura de apăsătoarea şi zdrobitoarea îndoială: „Aşa o fi? Mai există pe
undeva un loc unde spiritul omului îşi mai continuă existenţa?" în fine, există
oameni, foarte puţini la număr, care cunoscând ceva din ceea ce se află dincolo de
vălul ce desparte lumea vizibilă de cea invizibilă, se silesc să-şi ducă existenţa
terestră în deplină cunoştinţă de urmările ei, pentru a putea, după moartea
trupului lor, să se bucure de o viaţă spirituală cât mai fericită. Din cele expuse,
se vede că există cel puţin trei categorii principale de oameni care au vederi
deosebite asupra vieţii. Unii nu cred în existenţa vieţii dincolo de moarte. Alţii
înclină a crede, şi ca atare se silesc să dobândească fericirea cerească, dar nu
ştiu cum o fi şi unde o fi. în fine, a treia categorie cunoaşte o parte din Adevăr
şi se sileşte să ducă o viaţă corectă, ştiind că ceea ce seamănă, în viaţa
terestră, va culege în vieţile viitoare. Curios este faptul că în vremurile
îndepărtate, omenirea era mai simplă, necunoscătoare a fenomenelor din natură, dar
era mai încrezătoare în existenţa unei vieţi după moartea fizică. Azi, când mintea
omului este mai clară şi când suma cunoştinţelor terestre duce la concluzia
existenţei unei Divinităţi şi a unui plan de evoluţie, nu se mai crede în nemurirea
spiritului, într-o viaţă dincolo de hotarul morţii. Curiozitatea creşte când vedem
că statele civilizate care domină pământul prin puterea lor militară, prin
prosperitate economică şi descoperiri ştiinţifice, sunt atât de înapoiate în
cunoaşterea legilor spirituale şi sufleteşti, iar popoare sărace şi înapoiate
cunosc unele legi şi fenomene din domeniul invizibilului, si anume legea evoluţiei
veşnice şi rolul vieţilor nenumărate, pe care omul trebuie să le parcurgă pe Pământ
şi pe alte planete, ca să urce pe scara cunoaşterii şi a moralităţii. Răspunsul îl
găsim în faptul că noi, europenii, suntem o rasă de oameni noi, care avem, e drept,
toată vigoarea tinereţii, dar şi o superficialitate în cugetare, pe când popoarele
Orientului - indienii, chinezii, tibetanii etc, sunt popoare bătrâne, al căror
trecut se pierde în negura vremurilor, ei numărând în istoria lor dinastii,
legislatori şi învăţaţi de acum 30.000 de ani. 1 Occidentalii, cu viaţa lor
intensă, cu goana după realizări pământeşti, cu frământări pentru câştiguri
materiale, acordă prea puţină atenţie preocupărilor sufleteşti. Popoarele
Orientului pe lângă satisfacerea vieţii trupeşti, acordă o atenţie deosebită
necesităţilor sufleteşti şi spirituale; din această cauză, puterile îor sufleteşti
sunt mai mari. Astfel se explică numărul mare al celor care se bucură de facultăţi
spirituale în rândul acestor popoare, pe când în ţările occidentale persoanele
clarvăzătoare sunt foarte rare. S-ar fi cuvenit ca aceste taine să fie cunoscute de
preoţimea tuturor religiilor şi să fie comunicate omului, dar cei care le cunosc -
rabinii - o ţin ascunsă. Preoţimea creştină - care a cunoscut şi propovăduit timp
de două sute de ani după plecarea Domnului din preajma Pământului, nemurirea
spiritului şi reîntruparea acestuia — a pierdut orice cunoaştere referitoare la
lumea invizibilă, iar azi, neştiutoare, se mărgineşte să propovăduiască doar dogma
referitoare la conduita vieţii fizice. Ea nu
52 Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

mai este în măsură să explice viaţa omului după moarte, mărginindu-se doar la
simple afirmaţii despre o viaţă plină de chinuri în iad, pentru cei care s-au făcut
culpabili în lumea pământeană, şi de o viaţă fericită în rai, pentru cei care s-au
conformat preceptelor propovăduite de Sfânta Scriptură, interpretată de fiecare
biserică după bunul său plac, prin judecăţi infirme şi mărginite. Unde este iadul
şi raiul, sub ce formă şi cât timp îşi petrece omul existenţa în aceste locuri - nu
ştie nici ea. Biserica era iniţial în posesia Adevărului, dar azi nu mai este în
măsură să ne descrie originea vieţii, rolul vieţii şi legile care îi domină
evoluţia, în eternitate. In timpurile îndepărtate iniţiaţii transmiteau oral
discipolilor aceste cunoştinţe, iar în prezent, se aştern pe hârtie, formând
diferite tratate. Obţinute de la autori diferiţi, în ţări şi timpuri diferite, prin
compararea lor s-au ales părţile comune şi constant transmise, constituindu-se
Doctrina revelată. Din expunerea ei, omenirea află azi despre rostul spiritului şi
sufletului în lumea fizică şi metafizică, despre creaţia Tatălui şi despre natura
şi atributele Fiinţei supreme. In general, aceste comunicări nu sunt crezute de
ignoranţi, cei care se pretind savanţi le neagă cu încăpăţânare, fără ca măcar să
le studieze, deşi Tatăl ceresc a dat fiecărui om judecată, prin care să cerceteze
lucrurile şi faptele, să le cântărească şi să extragă din ele Adevărul. Este la
mintea celui mai simplu om că dacă explicaţiile referitoare la modul în care moare
omul, cum se reîntrupează şi traiul său în spaţiu, ca entitate spirituală, se
potrivesc la douăzeci, o sută, o mie de comunicări făcute în timpuri diferite şi
unor persoane clarvăzătoare, străine între ele şi aflate în ţări îndepărtate unele
de altele, este nepermis, ca să nu zic stupid, să nu le dai crezare. Logica, bunul-
simţ cere să citeşti, să cercetezi şi să cauţi să te convingi prin propriile tale
simţuri. In felul acesta, oricine are ocazia să descopere comunicările entităţilor
spirituale luminoase, coborâte printre noi, pământenii. Prin aceste comunicări ele
ne descriu existenţa lor în imensitatea spaţiilor, senzaţiile trăite cu ocazia
trecerii pragului morţii; oferindu-ne totodată sublime sfaturi prin care să ducem o
viaţă cuminte, frăţescă, pentru a ne bucura de fericirea vieţii spaţiale.
Cunoscându-se aceste taine, omenirea va vedea în actul morţii o simplă trecere de
la o formă de viaţă la alta, asemănătoare oarecum ieşirii dintr-o casă în curte,
dintr-o închisoare la libertate. Fenomenul se petrece ca şi cum unul şi acelaşi om
şi-ar dezbrăca un pardesiu şi l-ar agăţa în cui. Oare, prin acest act, îşi pierde
omul personalitatea? Desigur că el rămâne absolut acelaşi, cu aceeaşi judecată, cu
aceleaşi simţăminte, calităţi şi defecte; cu altei cuvinte, cu acelaşi bagaj
intelectual şi moral, cu afecte şi pasiuni pe care le-a avut până atunci. Moartea
fizică nu schimbă cu nimic ceea ce a văzut, citit, auzit şi experimentat omul în
diferitele sale vieţi terestre. După moartea fizică, la deşteptarea sa în lumea
spaţială, el nu este nici mai presus nici mai prejos de gradul său evolutiv. Se
poate întâmpla ca într-o viaţă terestră o entitate spirituală să fie un profesor
universitar, un ministru sau orice altă personalitate, şi cu toate acestea, duhul
său are un grad evolutiv inferior. Dar e posibil ca un biet cioban, un biet ţăran,
neştiutor, dar admirabil ca moralitate, după destrupare să fie o mare lumină
spirituală, ocupând în viaţa cerească un înalt grad spiritual. Prin urmare valoarea
unei entităţi spirituale nu se măsoară după rangul său social pământesc, după
cunoştinţele sale lumeşti, ci după vechimea scânteii sale divine, după gradul său
de evoluţie morală şi intelectuală. Deşi omenirea este încă departe de cunoaşterea
înaltelor taine ale naturii, totuşi citirea şi auzirea lor o pune pe gânduri, şi
într-o oarecare măsură îşi va schimba conduita, pentru că ideile lucrează asupra ei
asemenea unor forţe, îndemnând-o să nu mai genereze cauze ale căror efecte se vor
întoarce împotriva ei. Cunoscând câte puţin din aceste taine, linia vieţii umane va
fi mai fermă, mai O, Doamne, cât aş dori ca fraţii mei să ajungă cu toţii la
cunoaşterea acestor adevăruri, orânduite de Tine în lume! Pentru că cine se
osteneşte să studieze această ştiinţă, nu va mai greşi! Cunoştinţele cu privire la
univers şi viaţă constituie o ştiinţă, pentru că fenomenele se produc veşnic după
aceleaşi legi, norme fixe, după care se desfăşoară viaţa. Or o sumă de legi ce
privesc aceleaşi fenomene, produse totdeauna în aceleaşi condiţii, formează o
ştiinţă. Dar această ştiinţă te poartă către Autorul tuturor forţelor şi legilor
stabilite, la Fiinţa supremă, Tatăl creator. Raportul dintre om şi Creatorul
lumilor văzute şi nevăzute se numeşte religie. Cunoaşterea acestei ştiinţe nu te va
mai lăsa să cazi în greşeala atâtor bănuieli şi superstiţii, ce bântuie omenirea.
Când va ajunge să se convingă că moartea e un act absolut natural, ca orice
necesitate fiziologică - fiind o trecere necesară dintr-o formă de trai într-alta -
omul nu va mai cădea în greşeala de a boci zile şi ani plecarea în lumea invizibilă
a celor dragi. El va şti că durerea sa produce vibraţii, a căror unde eterice
străbat spaţiile din jurai pământului. Aceste unde, având o anumită forţă, o
anumită lungime de undă, merg şi se adresează direct celui plecat din lumea fizică,
producând asupra lui o impresie penibilă. Sărmanul spirit, nici nu şi-a revenit
bine din zăpăceala trecerii pe poarta marţii şi este copleşit de tristeţea, de
vibraţiile simţămintelor de durere, jale şi deznădejde ale celor rămaşi în lumea
fizică. Această durere îl zguduie atât de mult, îl tulbură atât de puternic,
demnă, şi moartea nu va mai stârni groaza încercată de toţi cei care nu cunosc
Adevărul.
Moartea

53

încât multă vreme nu-şi poate lămuri noua stare, şi foarte târziu ia cunoştinţă pe
deplin de mediul unde se află. Suferinţele iubiţilor săi lăsaţi jos, în planul
pământesc, îl întristează atât de mult, încât în loc să-1 ajute la desluşirea noii
situaţii, la avansarea lui, aceştia îl trag în jos, lângă ei, aproape de pământ, şi
nu-i dau posibilitatea sufletească să se despartă de ei, pentru a se înălţa în
sfera cerească, în zona spaţială, cuvenită gradului său evolutiv. Astfel, îi fac un
rău, din necunoaşterea legilor vieţii şi ale morţii, şi din egoismul lor că nu-1
mai au fizic printre ei. Orice efort este insuficient pentru a convinge, pentru a
îndemna pe toată lumea să se lase de doliu, de haina neagră, de crepul de jale -
semnul deznădejdii, al regretului plecării în lumea luminii, al celui drag. Nu mai
este nevoie de aceste demonstraţii arhaice, de pe vremea când omenirea abia se
orienta în viaţă, ca şi bietul copilaş în primii săi ani de existenţă. A trecut
vremea când în mormânt se puneau bani pentru ca defunctul să aibă cu ce plăti
transportul şi taxele pe la diferitele vămi cereşti, sau era îngropat cu armele
sale. Au fost timpuri de grozavă ignoranţă, când se îngropa sau se ardea soţia,
sclavul şi calul celui plecat în lumea sferelor cereşti. Dacă îi iubiţi cu adevărat
pe cei plecaţi de lângă voi, nu-i mai plângeţi, căci aceste lacrimi îi ard fluidic,
cum arde jăratecul trupul vostru. Este mai bine, mai demn, mai spiritual, să vă
înălţaţi gândul cu iubire, cu respect, rugându-vă zilnic pentru luminarea şi
avansarea pe cărarea vieţii lor veşnice. Alături de aceste rugăciuni este de mare
folos - pentru cel ce se roagă şi pentru cel pentru care se roagă - ca vorba sau
gândul să fie tradus în faptă. Tot ce există în natură, de la electron Ia univers,
e legat unul de altul, formând un bloc condus pe calea destinului spre mai bine,
mai frumos, spre perfect. Tatăl doreşte ca omul, deşi absolut liber în gândurile,
vorbele şi mai ales pe faptele sale, să lucreze la marea operă de solidaritate, la
ajutorarea celui slab, la mângâierea celui întristat, la adăpostirea, îmbrăcarea şi
hrănirea celui în mizerie. în această idee, având în vedere legea solidarităţii,
ajutaţi, în numele celui plecat, după posibilitatea voastră, pe orice nenorocit
ieşit în cale, indiferent de neam sau religie. Prin aceasta ajutaţi un greşit al
vieţii, din alte întrupări, iar pe de altă parte ajutaţi pe iubitul vostru din
spaţiu, care în virtutea legii corespondenţei va primi unde fluidice superioare şi
situaţia lui se va îmbunătăţi. Ilustrez această recomandare cu un exemplu. într-una
din zilele lui decembrie 1936, ghidul cercului nostru de revelaţie - Sfântul Mina,
ne recomandă să ne rugăm pentru sufletul unui oarecare Vasile. „Rugaţi-vă pentru
el, sărmanul, căci, născut orb în lumea voastră, a trăit până către bătrâneţe în
întunericul vieţii fizice. Dar la o vreme, disperat de soarta lui, sărmanul şi-a
curmat viaţa, crezând că termină cu nenorocirea. Vai lui! A scăpat de întunericul
lumii voastre, dar venind aici a dat peste o beznă şi mai profundă. O faptă
necugetată, prin care acum e şi mai nenorocit." Noi, asistenţii, ne-am propus să ne
rugăm pentru sufletul său, să aprindem câte o lumânare la biserică şi să facem câte
o mică pomană în numele lui. A trecut o vreme şi într-o seară, la o şedinţă, ne
pomenim că ghidul ne anunţă prezenţa lui Vasile, care în cuvinte foarte
înduioşătoare, ne mulţumeşte şi ne aduce la cunoştinţă că a început să se
risipească bezna din jurul său şi că întrezăreşte lumina materiilor spaţiale. Nu
există entitate spirituală, care, după ce a părăsit lumea fizică, să nu coboare la
suprafaţa pământului, pentru a-i vizita pe cei lăsaţi jos, pentru a-i sugestiona cu
îndemnuri de curaj sau a-i ajuta, dându-le fluide de întărire fizică, de sănătate,
ori chiar să-i ajute efectiv în activitatea lor intelectuală sau fizică. Evident,
duhurile neavând trap nu pot ajuta în această direcţie decât pe cale deveni o forţă
fizică. Ele vin mereu lângă noi, ne îmbrăţişează, ne sărută, îşi sprijină capul pe
pieptul nostru, dar având vehicole formate din materii subtile celei fizice, rămân
imperceptibile organelor noastre senzoriale. Se întristează când ne văd şi ne fac
cunoscută prezenţa lor prin mici semne: trosnituri de obiecte, ciocănituri în
oglindă sau geam, spargerea de la sine a unui pahar, ori printr-o străfulgerare,
dacă odaia este întunecată. Va veni vremea, peste mii şi mii de ani, când omenirea
avansând mereu pe cărarea nevăzută a progresului spiritual, va ajunge să-i vadă şi
să-i audă pe cei din lumea spaţială. Prin concentrare mentală, oamenii trupeşti vor
lua legătura cu lumea spirituală, aşa cum vorbim şi ne înţelegem azi noi, oamenii,
între noi. Atunci, cei mai mulţi vor crede în existenţa spiritului veşnic
nemuritor, atunci vor înţelege tainele naşterii, ale vieţii şi ale morţii, şi
motivul pentru care Tatăl ceresc populează din veşnicie spaţiile infinite cu
miliarde de corpuri cereşti. Dar până atunci, doar acei oameni au darul de a auzi
şi vedea lumea spirituală cu locuitorii săi, a-1 căror spirit a revenit de foarte
multe ori la viaţa trupească, trezind prin suferinţă la o conştiinţă superioară
scânteia divină din ei - miezul spiritului lor, care a dobândit un grad înalt pe
scara evoluţiei. Chemând mental pe cei iubiţi, aceşti clarvăzători se pot întreţine
cu ei, primind răspuns la întrebări, în limita permisă de superiorii entităţilor
spirituale cu care comunică.
flllidică — materie pe care o concentrează cu puterea voinţei şi a gândului lor
până aproape de a
54

Din tainele vieţii ţi ale universului - Prima carte

Orice comunicare fără învoire prealabilă este pedepsită. Voi da un exemplu. Trăia
în Bucureşti un cetăţean care ducea o viaţă cuminte şi retrasă, din modestul său
venit. Potrivit trecutului său spiritual, Domnul 1-a învrednicit cu darul auzului
spiritual. Pe vremea când era elev la şcoala comercială din Bucureşti, avea im
coleg cu care se înţelegea foarte bine. Acest coleg a părăsit de tânăr viaţa
terestră, întorcându-se în lumea spirituală. Intr-o seară, mentalul cetăţeanului
fiind liber şi liniştit, aude „glasul" fostului său coleg - locuitor al Cerului -
care îi aduce la cunoştinţă că în curând va avea o mare nemulţumire, de unde nici
nu se aşteptă; şi anume, fratele îl va da în judecată, cerându-i o pretinsă sumă pe
care ar fi primit-o de la mama lui, înainte de moartea acesteia. într-adevăr, peste
câteva zile primeşte citaţie de chemare în judecată, dar neexistând nici o probă,
fratele pierde procesul. Entitatea spirituală a făcut această comunicare cu de la
sine putere, fără permisul superiorului său. Urmarea a fost că, pentru greşeala sa
a fost judecată şi condamnată la o nouă întrapare. A trecut mai bine de un an şi
cetăţeanul nu a mai fost vizitat din spaţiu de prietenul său spiritual. într-o
seară îi aude cu mirare din nou „glasul". întrebându-1 de ce a lipsit atâta vreme,
primeşte următorul răspuns: „Dragul meu, orice greşeală, cât de mică, se plăteşte,
fie de către voi, fie de către noi. Iată, pentru faptul că te-am prevenit de ceea
ce intenţiona fratele tău, am fost pedepsit să mă nasc în sânul unei mame aici, în
Bucureşti. Am stat în întunericul întrupării şi după naştere, trupul meu a mai
trăit câteva luni, după care m-am întors, lăsând în lacrimi şi durere pe sărmana
mea mamă, care cu mare dragoste m-a purtat la sânul ei. Acum iată-mă iar liber şi
voi mai veni la tine, dar nu îţi voi comunica nimic, fără învoirea celor mai mari."

A nega este uşor şi comod. Cuminte este ca atunci când auzi despre o problemă care
depăşeşte sfera cunoştinţelor tale sau despre un fenomen ce ţi se pare ieşit din
comun, să spui: „Poate o fi aşa! Voi cerceta, şi voi avea ocazia să mă conving."
Dar nu ţi-e permis ca fără nici un studiu, fără nici o cercetare, sentenţios, să
spui: „E imposibil! Această afirmaţie nu este serioasă, nu este cunoscută de
ştiinţă!" Am ştiut noi ceva despre existenţa microbilor, care fiind atât de mici -
trei-şapte miimi dintr-un milimetru - nu se pot vedea cu ochiul liber nici în apă,
nici în aer, nici pe corpurile sau obiectele din jurul nostru? Nu! Pentru că ochiul
nostru nu percepe decât până la o anumită limită. Or corpul vieţuitorului fiind sub
această limită e transparent şi razele de lumină trec prin el şi—1 scaldă într-un
ocean de lumină din care cauză bietul nostru ochi nu-1 mai vede. Când s-a
descoperit microscopul, care măreşte de mai multe mii de ori, am aflat de existenţa
acestor vieţuitoare, şi de atunci s-au scris mii de pagini despre viaţa şi forma
lor, despre activitatea lor malefică sau benefică. La fel se petece cu entităţile
spirituale, omul nu le vede dar cu toate acestea ele există. Lumea terestră de azi,
va forma mâine pe cea spirituală din spaţiu. Noi trimitem în spaţiu morţii noştri,
iar ei ne trimit noii-născuţi. A sosit timpul ca pe lângă cunoştinţele referitoare
la materia fizică, să cunoaştem şi fiinţele spirituale, rostul şi viaţa celor două
lumi care se întrepătrund, se influenţează una pe alta şi se ajută la ascensiunea
entităţii spirituale pe Scara lui Iacob, în veşnicie, spre infinita cunoaştere şi
putere.

Actul morţii
Senzaţiile care preced şi urmează actul morţii fizice sunt infinit de variate de la
om la om, şi ele depind mai ales de meritul, de înălţimea morală a spiritului care
părăseşte pământul. în general, separarea spiritului de coipul fizic se face
gradat, foarte lent. Uneori această separare se face cu mult înaintea încetării
funcţiilor organismului uman. Cu cât legătura fluidică dintre trup şi suflet este
mai mare, omul al cărui trap moare simte o durere mai mare şi agonia este mai
lungă. Pentru omul cu multe greşeli, momentul destrapării spiritului este plin de
frică. Ce va fi, unde va merge? Are impresia că în faţă i se deschide un abis, care
îl cheamă şi unde se va prăvăli. Pentru cel blând, milos şi moral, moartea se
manifestă sub forma unei slăbiciuni; îl cuprinde o piroteală, care îl trage pe
nesimţite într-un somn dulce, plăcut. Degajarea spiritului se face pe nesimţite,
deoarece prin îndeplinirea datoriilor morale nu s-a legat puternic de partea
materială a acestei lumi, prin urmare a fost slab unit de corpul său fizic. Câtă
luptă, câtă agonie Ia omul lipit de bunurile pământului, care nu a cunoscut decât
plăcerile materiale, uitând că e vremelnic pe acest pământ!
■Moartea

55

Când omul e gata să treacă din viaţa pământească în viaţa cerească, se observă
stingerea treptată a funcţiilor vitale, deşi organele fac mari sforţări pentru a-şi
îndeplini în continuare rolul. Cauza reducerii treptate a puterilor trupului se
datorează corpului vital, întreţinătorul vieţii trupeşti, stingându-se ca o candelă
în care s-a consumat untdelemnul. Corpul vital nu mai are vitalitate suficientă,
pentru că nu mai primeşte influxuri suficiente de la sufletul retras treptat din
corpul fizic, în caz de accident, acest proces este scurt şi rapid, iar în caz de
boală, slăbiciunea fiziologică îl cuprinde pe om cu o derulare mai lentă. Când ora
morţii a sunat, nici o putere din lume, nici o ştiinţă omenească nu mai poate
împiedica plecarea spiritului din lumea fizică şi trecerea lui în lumea spirituală.
în momentul când perispiritul începe să-şi desfacă legăturile de celulele trapului,
se simt furnicături în tălpile picioarelor. Treptat, j perispiritul se retrage din
picioare şi mâini. Vitalitatea părăsind extremităţile trapului, acestea se I răcesc
şi îşi pierd sensibilitatea. Perispiritul se retrage în lungul picioarelor, apoi în
lungul [ abdomenului, şi se întâlneşte în piept cu partea venită din mâini. Aici se
face un mic popas, după care retragerea continuă în lungul gâtului, ajungând în
cap, unde înconjoară sistemul cerebral. Din cauza comprimării perispiritului în
encefal, acesta dobândeşte o puternică luminozitate, ce radiază { prin craniu,
formând înjurai său^o aureolă. Această aureolă poate fi observată, pe întuneric, de
către j cei care veghează muribundul. în aceste momente, omul e dus, pierdut ca
într-un vis, văzându-şi i defilând prin mental toate actele vieţii, întâmplările
prin care a trecut şi manifestările sale de ! cruzime sau iubire. Nimic nu se uită;
imaginile acţiunilor se derulează înaintea spiritului, asemenea unui cinematograf.
îşi vede ambiţiile neîmplinite sau succesul obţinut, vede recunoştinţa celor pe
care i-a mângâiat, sau ura celor pe care i-a făcut să sufere. Se vede aşa cum este
în realitate - nu mai este nici bogatul, nici săracul, nici împăratul, nici
ţăranul, ci omul cu merite şi greşeli. Panorama întregii vieţi terestre se
derulează fulgerător, după care spiritul este cuprins de o amnezie completă, de o
întunecime, de -o inconştienţă desăvârşită. învelit de perispirit, spiritul se
strecoară afară prin creştetul capului, sub forma unei cete alburii, ce se înalţă
spre tavanul încăperii. Entităţile spirituale inferioare, mai materialiste,
părăsesc trapul prin gură, o dată cu ultimul suspin. După ce întreaga masă fluidică
a perispiritului s-a degajat din coipul fizic, se adună, se concentrează şi ia
forma trapului ce îşi sfârşeşte viaţa. în fine, cordonul se rupe şi spiritul îşi ia
zborul spre regiunile subtile ale spaţiului, trecând prin tavan, perete sau
fereastră, fără nici o dificultate. Până când nu s-a rapt cordonul fluidic -
sufletul fiind legat de corpul fizic - sistemul cerebrospinal mai funcţionează,
vorbirea se manifestă sub voinţa spiritului exteriorizat şi muribundul spune că
vede în cameră, în jurai său, fiinţe fiuidice, în care îşi recunoaşte părinţii sau
prietenii, plecaţi deja din lumea terestră. Uneori întreţine conversaţie cu ei, iar
cei de faţă ascultă, se uită, dar nu văd nimic. Aceste fiinţe invizibile - dintre
care una este călăuza în noua viaţă spaţială - au venit, din iubirea ce o poartă
celui care părăseşte pământul, să-1 ajute la destrapare şi apoi să-1 conducă în
noua sa călătorie. în fine, o respiraţie profundă, un suspin adânc este semnul
separării complete a spiritului de trap. în acest moment inima îşi opreşte
activitatea. Totul s-a isprăvit. Omul real, cel veşnic, şi-a părăsit haina
trupească, s-a eliberat din stânsoarea materiei. în acest moment solemn, cei din
jurai mortului sunt cuprinşi de fiori, jalea copleşeşte sufletul lor, plâng şi se
aruncă peste trapul ce moare, dar totul e în zadar. Aceste manifestări sunt fapte
necugetate, pentru că ţipetele lor, exploziile lor sufleteşti, tulbură spiritul
care se destrapează şi nu-i
dau libertatea necesară de a se separa de trup, ba chiar contribuie uneori la
rechemarea sa în trup,

pentru câteva momente, pentru ca din nou, cu mari sforţări, să efectueze

destruparea hotărâtă. Dacă lumea ar şti cât rău face spiritului prin aceste
văicăreli, s-ar abţine de la ele. Dacă l-am iubit cu adevărat pe acest om, se
impune să ne stăpânim durerea, să facem linişte absolută în junii său, şi în
această tăcere religioasă să ne rugăm şi să mulţumim Celui care a orânduit atât de
sublim creaţia,
în acest fel să ajutăm entităţii spirituale care părăseşte planul fizic să
dobândească puteri şi să se desprindă cu uşurinţă de trapul său. Să nu-1 plângem pe
cel ce se destrapează, pentru a se naşte în lumea cerească, într-o lume unde omul
este mai conştient şi mai cunoscător al legilor eterne, ci să ne plângem pe noi,
cei rămaşi încă în valea plângerii, în lumea suferinţei şi a întunericului
spiritual. Să nu-i mai plângem pe iubiţii noştri, pentru că ne vor vizita, şi din
spaţiu, ochii lor vor fi mereu îndreptaţi spre noi, dragostea şi ajutorai lor vor
lucra pentru ridicarea noastră, pentru a ne susţine în existenţa noastră tristă pe
acest pământ. Ei ne plâng, cu drept cuvânt, pentru că încă n-am terminat seria
încercărilor şi sufletul lor e torturat de mila ce ne-o poartă. Se străduiesc să
întărească trapul şi sufletul nostru, pentru a trece cu uşurinţă încercările ce vor
contribui la evoluţia noastră spirituală. în continuare voi reda comunicarea unei
entităţi spirituale superioare, referitoare la actul morţii. „Omul este bătrân, dar
sănătos. A venit însă timpul să-şi părăsească trapul. Ce se petrece în preajma
56

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

acestui ceas final? Doreşte oare spiritul să-şi părăsească tmpul pe care 1-a
armonizat, 1-a condus şi cămia îi datorează o serie de realizări, de plăceri şi
bucurii? Anii s-au scurs. Viaţa în comun, dintre trup şi spirit, i-a unit într-o
legătură deosebit de puternică. în această perioadă de timp, sufletul a învăţat să-
şi hrănească vehicolul eteric sau corpul vital, care în definitiv este şi el de
natură fizică. Se simte bine în el, îi este dragă viaţa în corpul său fizic. Se
vede îmbătrânit şi totuşi ar mai dori să trăiască. E drept că nu mai are vioiciunea
şi vigoarea din tinereţe, dar încă e bine şi sănătos. Vrea să se mai bucure de
frumuseţile şi bunurile pământului. Legătura dintre spirit şi corpul fizic a
devenit atât de puternică, încât dacă nu şi-ar simţi slăbită puterea, memoria,
vederea şi auzul, nici nu s-ar gândi la altă existenţă. De moarte nici nu vrea să
audă. Vede, aude că a murit cutare ori cutare - dar parcă acest fenomen e departe
de el, existând doar pentru alţii, nu pentru el, şi mai ales, nu în curând!
Fraţilor, am întrebuinţat termenul vostru - «a muri», dar el nu este potrivit,
pentru că omul nu moare, ci numai îşi părăseşte cele două învelişuri fizice -
trupesc sau carnal şi semifluidic sau eteric. Atât de bine s-a obişnuit entitatea
spirituală în corpurile sale fizice, încât nu-i mai vine să plece din ele, fiind
asemenea unui ocnaş, care după zece ani de temniţă a uitat să mai trăiască în
libertate. Dar cum totul în univers are un sfârşit, aşa şi omul; vrând-nevrând, va
trebui să plece. Când, în virtutea Legii divine, soseşte termenul destrupării —
termen fixat înainte de momentul întrupării entităţii spirituale - din înălţimile
spaţiilor soseşte o entitate spirituală, un mesager special, numit destrupător.
Acest mesager se apropie de omul ajuns la capătul existenţei sale pământeşti, şi
începe să-i vorbească noaptea - spirit către spirit - despre frumuseţile sferelor
cereşti, despre vremelnicia vieţii terestre, despre şcoala terestră pe care
deocamdată a terminat-o; îi spune că a sosit momentul să se reîntoarcă acasă, în
patria spiritelor, sfere infinite din jurul pământului. Stând zi şi noapte lângă
el, destrupătorul îl influenţează. Ziua îi sugerează ideea că viaţa pe pământ e
trecătoare - nimeni nu a rămas veşnic aici, toţi şi toate vieţuitoarele trebuie să
părăsească, la o vreme, viaţa din mijlocul materiei fizice. Noaptea, când spiritul
îşi părăseşte tmpul, mesagerul destrupător se adresează direct spiritului evadat
din peştera trupului, spunându-i: «Frate, ai stat destul în acest trup al tău, te-
ai bucurat în el, ai suferit cu el, acum a sosit momentul să te reîntorci la noi».
Astfel, zi şi noapte, spiritul bătrânului începe să se convingă, iar ziua, când se
află în casa lui de lut, are idei vagi că nu mai are mult de stat printre oameni,
are presimţiri că s-a apropiat socoteala pământească şi începe să comunice această
impresie celor din jurul său. Aceştia caută să-i combată presupunerile, să-1
încurajeze, deşi văd şi ei adevărul, cel iubit se topeşte din zi în zi, se stinge
ca o candelă ce şi-a consumat uleiul. Slăbiciunea omului bătrân nu provine de la
sugestiile strecurate de mesagerul destrupător, ci de la operaţiile executate de
acesta metodic şi cu mare răbdare. Să vedem în ce constă această operaţie. Voi, cei
întmpaţi, vă susţineţi, vă reparaţi trupul prin asimilarea alimentelor digerate.
Dar şi corpul eteric funcţionează şi din această cauză se uzează şi el. Cum se face
repararea, regenerarea lui? Corpul vital se reînnoieşte, se repară prin absorbirea
fluidului semimaterial, eteric, aflat în atmosfera din jurul globului vostru.
Această absorbire se face ziua prin actul respiraţiei, dar este mult mai intensă
noaptea, când spiritul iese din tmpul adormit, trăgând după el învelişurile
perispirituale, împreună cu o parte din corpul vital. Prin puterea voinţei şi a
gândului, spiritul adună din atmosfera înconjurătoare fluid eteric fizic sau
semieteric, şi îl introduce în corpul său eteric, silind în acelaşi timp să iasă
din interiorul său elementele uzate, fluidul perimat. Odată această două
modalităţi: în timpul zilei îşi hrăneşte tmpul prin alimente, şi tot ziua - dar cu
preponderenţă noaptea - îşi hrăneşte cu fluid eteric corpul vital. Spiritul
mesager-destrupător, care stă mereu în preajma moşului nostru, începe să-i fure din
fluidul fizic, îl demagnetizează sau defluidizeazâ, absorbind din el cantităţi de
fluid eteric. în felul acesta, bietul om mănâncă ziua alimente fizice, se hrăneşte
noaptea cu fluide magnetice; dar ce folos? pentru că destrupătorul îi ia o
cantitate mai mare de fluid decât absoarbe el noaptea, în stare de somn. Aşadar o
entitate spirituală destrupată execută o operaţie ocultă şi clandestină asupra unei
entităţi spirituale întrupate. în această operaţie nu se amestecă nici o altă
entitate spirituală, deoarece fiecare este conştientă că se procedează la o faptă
bună, şi anume la eliberarea unei entităţi spirituale din cătuşele cărnii, ale
materiei fizice, şi că se acţionează conform ordinelor superioare, date în virtutea
Legilor divine. Destrupătorul ar putea împiedica asimilarea de fluide din timpul
nopţii, dar aceasta ar însemna pentru duhul exteriorizat al bătrânului, o tortură
mai vie decât chinuirea trupului prin frustrarea de hrană fizică. Or această
cruzime nu este permisă în lumea cerească, unde domnesc Legile sfinte şi eterne ale
universului. Defluidizarea corpului fizic se face ziua, subtil şi nevăzut, în mod
consecvent şi progresiv, fără ştirea spiritului, prizonier în întunericul trupului.
Defluidizarea bruscă i^u este permisă, aceasta producându-se doar în caz de
accident sau sinucidere.
absorbire îndeplinită, dublul eteric este reintrodus în trup. Prin urmare, omul
fizic se hrăneşte prin
Moartea

şy

Omul se topeşte ca o lumânare, şi în măsura în care îi slăbesc puterile fizice

spiritul se eliberează de milioanele de legături nevăzute, înnodate cu corpul său
fizic. Astfel spiritul, fiind ceva mai eliberat, devine mai sensibil, mai senzitiv
la undele vibraţiilor psihice sosite din spaţiu. încetul cu încetul, bătrânul
nostru, sănătos până mai lunile trecute, se deprinde cu ideea plecării, începe să
se împace cu ideea părăsirii lucrurilor scumpe lui, dar mai ales se împacă cu ideea
că Tatăl îl recheamă la El, părăsind pe cei dragi de pe pământ. în fine, a sosit
ziua fericită pentru cei care se vor bucura de sosirea lui în Cer, şi tristă pentru
. cei de pe pământ, care se despart de părintele, fratele sau prietenul lor. Când
ceasul cel mare a bătut, sosesc entităţile spirituale din familia sa - fraţi,
surori, părinţi, copii - care au părăsit pământul înaintea lui. Ele vin atrase de
tainicele legături magnetice şi de vibraţiile primite, aflând că iubitul lor
pământean, este gata de a se întoarce în Cer. Atunci ele coboară ca fulgerul, îl
înconjoară şi stau în aşteptarea ieşirii sale din trup. Prin prezenţa lor, prin
vibraţiile corpurilor lor spirituale şi prin rugăciunea lor, înlesnesc descătuşarea
spiritului de corpul fizic. O dată cu ele soseşte şi o entitate spirituală, un
expert al spaţiului, un medic ceresc, cu misiunea de a rupe cordonul fluidic ce
uneşte perispiritul de corpul vital. El are un rol asemănător cu al moaşei voastre
terestre, care taie cordonul ombilical ce uneşte copilul de placenta mamei sale."

Corpul omului se poate compara cu o clădire, construită iniţial pe un schelet de

beton armat, în care se înalţă ziduri de cărămizi, pentru a despărţi încăperile
între ele. Schema, canavaua trupului omenesc o croieşte spiritul, în momentul
începerii operei de reîntrupare, folosind drept materie primă fluidul ce însoţeşte
cele două elemente sexuale ale părinţilor. Printre firele acestei canavale, se
orânduiesc celulele născute din diviziunea oului, dezvoltându-se cu ajutorul
materiilor venite de la mamă. Pe parcurs, spiritul îşi măreşte reţeaua, dintr-o
materie asemănătoare luată mereu de la părinţii copilului, şi în acelaşi timp
celulele se ordonează după liniile acestor fire. Canavaua creşte şi paralel cu ea
creşte şi trupul micuţului din pântecele mamei. în general, fiecare celulă se
compune din trei părţi: o membrană la exterior, o substanţă asemănătoare albuşului
de ou - la interior, numită protoplasma şi un mic corp strălucitor - la mijloc,
numit nucleu. în masa protoplasmei se află o mulţime de granule microscopice,
numite micelii. Totalitatea reţelei pe care este clădit trapul nostru formează
corpul vital. Materia corpului vital este într-o veşnică circulaţie, şi această
mişcare este provocată de o mică ramură a marelui curent cosmic, care circulă prin
întregul cosmos şi în tot ce se află în el. Sub influenţa acestui curent vital, ce
constituie o muzică sublimă, miceliile din interiorul protoplasmei se mişcă,
dansează în jurai nucleului. Prin mişcarea lor, se freacă de protoplasma, dar mai
ales unele de altele, generând în corpul lor electricitate. Totalitatea
electricităţii din micelii produce, prin inducţie, magnetism în masa celulei.
Graţie acestei forţe magnetice, celulele ţin una de alta, se atrag între ele, şi
constituie ceea ce se numeşte coeziune celulară. La începutul vieţii umane,
celulele se înmulţesc şi trapul creşte. Acest proces se petrece până înjurai
vârstei de 28 de ani. Urmează perioada când celulele uzate se înlocuiesc pe măsura
distrugerii lor, şi ca urmare, trapul rămâne acelaşi. în fine, vine a treia parte a
vieţii terestre, când celulele noi nu le mai înlocuiesc în acelaşi număr pe cele
uzate — constatăm scăderea grăsimii, reducerea treptată a sistemului muscular, a
taliei trapului şi apar zbârciturile pielii - de aici debilitatea celor ajunşi în
vârstă, nemaiavând la dispoziţie dinamismul asigurat de miceliile din celulele
numeroase avute în anii precedenţi. Celulele care se reînnoiesc pe o distanţă mare
de timp şi se reduc ultimele sunt celulele nervoase. Din această cauză, encefalul
este cel din urmă organ ce pierde contactul cu perispiritul. Toată această operă de
reparare, de înlocuire, se face sub imboldul, sub conducerea spiritului stăpân.
Către sfârşitul vieţii, se alătură omului mesagerul-destrupător, un spirit din
spaţiu de un anumit grad, cunoscător şi meşter în desfacerea legăturilor fluidice,
eliberând astfel firele fluidice ale perispiritului de corpul fizic. Acest
specialist, fizician ceresc, face operaţia de slăbire a adeziunii perispiritului de
corpul fizic, pentru ca la timpul oportun, desprinderea spiritului de trap, să se
facă cu OA mai mare uşurinţă. In caz de plecare prin boală, fratele spaţial retrage
zi de zi o anumită cantitate din fluidul corpului vital al celui pregătit să
părăsească viaţa terestră. în dreptul organului din care lipseşte cantitatea de
fluid vital, necesar întreţinerii mişcării miceliilor celulare, nu se mai produce
electricitate, şi deci nici magnetism. Din această cauză, slăbeşte vitalitatea
organului respectiv, începe dezorganizarea sa şi celulele nu mai au forţa necesară
funcţionării lor. In fine, uneori apar aici şi
58

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

vietăţi microscopice, viruşi, care desăvârşesc opera distragerii celulare.

Slăbiciunea funcţională a acestui organ produce, prin influenţă, o perturbare, o
tulburare şi în alte organe interne şi astfel tot trupul slăbeşte în puteri iar
omul se topeşte ca şi ceara la para focului. Când s-a împlinit termenul durerii şi
mâhnirii la care trebuia supus, intervine mesagerul-destrupător şi desprinde
ultimele fire ale legăturii cu acest corp fizic redus şi fără putere. Entitatea
spirituală, scânteia însoţită de perispiritul său, iese în afara corpului său fizic
bolnav, întreţinând, de la distanţă, viaţa trupului ruinat de boală. Din acest
motiv moartea acestui om, la ora cea sfântă, se face uşor. S-a stins viaţa din el,
zi cu zi, ceas cu ceas. Un ultim efort şi totul s-a isprăvit.

Moartea prin sinucidere are un alt aspect. Pentru a şterge cât mai mult din lista
greşelilor făcute în alte vieţi, duhul, încrezut în puterile sale, a cerut Forului
suprem o viaţă grea, plină de boli, dureri sufleteşti, amărăciuni şi lipsuri
materiale de tot felul. Venind jos, ca om, a uitat - conform Legii - ceea ce el
însuşi a cerut, şi în această existenţă terestră oftează, plânge şi crede că este
năpăstuit de soarta impusă de Tatăl divin. După o vreme, i se pare că nu mai poate
îndura această viaţă şi crezând că dacă va pieri de pe arena vieţii, va scăpa şi de
mizeria ei, se sinucide. Vai, nefericitul de el! Prin actul său nesocotit, prin
dezertarea sa de la şcoala vieţii planetare, cerută şi voită de el prin libeiul său
arbitru, a încălcat Legea divină, care interzice distrugerea. Din acest motiv el va
suferi şi mai groaznic în viaţa cerească şi în vieţile lui trupeşti viitoare. Duhul
omului care şi-a distrus trupul, instrumentul orânduit de Tatăl divin ca să-1 ajute
în învăţarea iubirii, va rămâne pe lângăAcadavrul său până în ziua când ar fi
trebuit să-1 părăsească în mod firesc, conform destinului său. în tot acest timp,
el va repeta mereu actul sinuciderii, până la nebunie, până la exasperare,
provocându-i dureri atroce, de neînchipuit.

Câţi oameni, atâtea feluri de a părăsi trupul la ora fatală. Iată o femeie devenită
mamă, dar ea nu-şi asumă responsabilitatea de a trece prin procesele fiziologice
ale sarcinii şi urmările ei. Nu vrea să nască şi să se încarce cu neplăcerile,
greutăţile şi responsabilitatea alăptării, vegherii, creşterii şi educaţiei
copilului. Prin urmare, recurge la avort - un mijloc brutal pentru a scăpa de el.
Se poate întâmpla ca din cauza acestor demersuri, voite de ea, să moară. Evident,
în acest caz moare şi copilul. Dar ce diferenţă între moartea unuia şi a celuilalt,
a mamei fiind echivalentă cu sinuciderea, iar copilul fiind victima mamei. Spiritul
copilului se desparte cu uşurinţă de embrionul din pântecele mamei, legăturile
fiind puţine şi slabe. însă, spiritul mamei iese din corpul său fizic - nepregătit
de mesagerul-destrupător - cu mare greutate, cu mari sforţări, din care cauză are o
agonie sfâşietoare. Dar nu numai atât; spiritul mamei trebuie să înţeleagă grozăvia
faptei comise. Din acest considerent, Legea divină a sortit ca spiritul să stea, ca
în cazul sinucigaşilor, lângă cadavru, resimţind durerile de naştere ale unei mame,
dureri repetate până în ziua fixată în destinul ei, ca fiind data părăsirii
corpului fizic. Numai rugăciunea fierbinte către Cel Atotputernic - a ei sau a
celor rămaşi în urma ei - o pot uşura din această tortură de neînchipuit. Treptat,
îşi revine şi îşi recunoaşte greşeala şi născând cu plăcere, cu toată dragostea,
copiii prin care, Legea divină a hotărât, să coboare entităţi spirituale la o nouă
viaţă terestră.
comisă. Se naşte în ea dorinţa de a reveni pe pământ pentru a-şi repara greşeala,
devenind mamă

Când omul moare prin accident dreptaşul, entitatea spirituală asistentă care
însoţeşte toată viaţa terestră a acestui om, cunoscând că se apropie termenul
fatal, cheamă pe misionarul desemnat de a-1 asista în momentul producerii
accidentului. Acesta, sosit ca fulgerul, o dată ce spiritul - prin violenţa
accidentului - a fost expulzat din temniţa sa, taie rând pe rând ultimele rădăcini
fluidice ce mai reţin spiritul de trup. Eliberat cu totul, spiritul îşi ia zborul
către sferele cereşti, spre locul rezervat lui, după meritele vieţii sale terestre.
Acest caz de destrupare este adoptat foarte rar de către înaltul For Judecătoresc
al Pământului, şi de obicei este aplicat spiritelor leneşe, indolente, care au
nevoie de zguduiri, de comoţii puternice, pentru a fi puse în ritmul evoluţiei
normale şi generale, a entităţilor spirituale. O asemenea moarte este o durere, o
nenorocire pentru omul terestra, dar fiind o deşteptare a conştiinţei entităţii
spirituale, constituie pentru ea o fericire. Astfel se adevereşte vorba omului -
„Tot răul spre bine."
Moartea

59

Există cazuri când un bărbat sau o femeie sunt întrupări ale unor frumoase lumini
cereşti. în acest caz se stabileşte o conversaţie de la spirit la spirit, urmată de
o înţelegere între spiritul mesager destrupător şi spiritul întrupat, ajuns la
finele existenţei terestre. în urma acestei înţelegeri operaţiile destrupării
decurg în mod normal şi treptat, prin buna învoire a entităţii spirituale
întrupate. în unele cazuri spiritul întrupat s-a ataşat atât de tare de viaţa şi
bucuriile pământeşti, încât nici nu vrea să audă de părăsirea trupului, care îi
procură atâtea plăceri lumeşti. S-a obişnuit în el şi îi place aici printre oamenii
trupeşti. Dar legea e lege, şi el trebuie să se întoarcă în marea patrie cerească,
căci a sosit timpul recoltării roadelor semănate pe pământ în existenţa sa
terestră. Ca urmare a dispoziţiei sale sufleteşti, el se opune, nu vrea să revină
la viaţa veşnică, nu vrea să părăsească viaţa temporară. în acest caz, mesagerul-
destrupător îşi impune voinţa şi puterea, cu mult superioare, o luptă de natură
mentală şi fluidică se angajează între cei doi, din care, desigur, cel superior -
mesagerul-destrupător - va ieşi învingător. în cele din urmă entitatea spirituală
întrupată se va supune şi va trebui, vrând-nevrând, să părăsească trupul şi viaţa
terestră. De multe ori, în locul forţei, se face uz de diplomaţie, şiretenie, de o
oarecare momeală. în acest scop, în afară de fratele misionar, sunt trimişi în
jurul candidatului la moartea fizică, iubiţii săi, întorşi înaintea lui din planul
fizic. Ei vin, şi dacă nu mai au formă umană, adună materie fluidică şi îşi fabrică
un corp fluidic, asemănător cu cel avut în viaţa terestră precedentă, cu
îmbrăcămintea pe care au purtat-o. Fizionomia şi forma trupului lor o păstrează
perfect în memoria lor spirituală, şi la nevoie o găsesc înregistrată în arhiva
spirituală a planetei noastre. O dată ce au luat înfăţişarea ultimei lor întrupări,
vin şi se arată spiritului candidat la naşterea în lumea spaţiilor şi stau toată
noaptea de vorbă, aducându-i aminte cu multă duioşie de cei dragi, trezindu-i în
suflet dorul după ei. .Zilele trec, dorul după cei dragi se intensifică şi după un
timp, spiritul se decide să nu se mai agate cu disperare de materia carnală, de
trupul în care şi-a dus atâţia ani nenorocita existenţă terestră.

Există situaţii când destruparea se face cu o uşurinţă de care se miră cei de faţă.
Astfel, prin conduita celor care au dus o viaţă cuminte, semănând blândeţe,
mângâiere şi iubire în jurul lor, spiritul şi perispiritul se află deja în afara
trupului, conducându-1 din exterior, prin intermediul corpului vital. La ora
fatală, la ora cea sfântă nu mai rămâne de făcut decât o mică sforţare şi spiritul
urmat de suflet se desprinde de trup, luându-şi zborul în spaţiu. Rolul
mesagerului-destrupător a fost, în acest caz, foarte redus. O simplă formalitate
legală, tăind numai cordonul fluidic, care abia mai ţinea captiv sufletul de trup.
Oamenii aceştia trec de la viaţa trupească la cea spaţială ca într-un vis, fără
nici un zbucium, fără nici o durere; s-au întors pe partea cealaltă, au oftat şi au
plecat. O desprindere uşoară de trup o au şi cei idioţi, orbi, cocoşaţi, schilozi
etc. Starea lor fizică voită de ei sau acceptată, pe când erau în spaţiu - diferă
pe pământ de cea a majorităţii oamenilor, provocând în adâncul sufletului lor o
mare.mâhnire, o negrăită durere sufletească. Această stare fizică dezavantajată a
fost urmarea unor mari şi grozave greşeli din alte vieţi. Ca spirite, au acceptat
în mod conştient, spre ispăşire, această cumplită formă de viaţă, dar revenind - ca
om trupesc în lumea fizică, au uitat de ceea ce s-au angajat în faţa Forului
suprem, când şi-au dat consimţământul grăind: Amin! Aceste dureri sufleteşti,
resimţite ani de-a rândul, au împins spiritul la exteriorul trapului, legăturile
sufleteşti dintre trap şi spirit fiind foarte slabe. Când a sosit termenul
plecării, destraparea se face foarte uşor, ca şi în cazul entităţilor spirituale
miloase şi drepte. Opera mesagerului-destrupător este foarte redusă: taie cordonul
fluidic care ţine legat spiritul, prin suflet, de trap.

Din situaţiile prezentate mai sus, se poate deduce că moartea survine: 1. din cauza
uzurii corpului - bătrâneţe; 2. prin violenţa produsă de un liber arbitra nesocotit
- sinucidere, crimă ori accident; 3. prin boală, uneori foarte de timpuriu, avându-
se în vedere provocarea durerii în sufletele celor dragi, în scopul conştientizării
sau a plăţii unor greşeli din trecut, din alte vieţi. în continuare vom cunoaşte
actul morţii, pe baza comunicărilor primite de la Sfântul Mina, una din marile
Lumini ale Pământului. Iată cum glăsuieşte el, ca o notă mai amănunţită a
fenomenului destrupării.
60

Din tainele vieţii .şi ale universului - Prima carte

„Greu ş-a afundat în lut spiritul când s-a reîntrupat, dar tot atât de greu se
desprinde din lut la ora fatală. In acest scop, e nevoie de concursul mai multor
forţe spaţiale, spirite superioare sosite la momentul hotărât, pentru a înlesni
desprinderea spiritului ce şi-a terminat şcoala vieţii terestre. După gradul
evolutiv al entităţii spirituale care se destrupează, sosesc trei mesageri-
destrupători, fiecare cu o misiune specială. Cel mai mic în grad are rolul de a
demagnetiza şi deelectriza corpul fizic, pentru a nu mai avea puterea de a reţine,
prin forţa sa atractivă, sufletul. Al doilea, superior celui dintâi, meşter în
mânuirea fluidelor, taie pe rând toate firele fluidice ce sunt aninate de celulele
trupului, operă asemănătoare cu tăierea rădăcinilor unui copac, ca să poată fi
smuls din pământ. Al treilea, superior celui de-al doilea, operează din exterior,
asemenea unui sorb, a unui puternic magnet spiritual, atrăgând toate particulele
eterice ce formează perispiritul spiritului, pe cale de eliberare. El atrage la
exteriorul corpului fizic - fir cu fir, particulă cu particulă - tot perispiritul,
şi-1 aglutinează într-o masă care prin memoria ce o posedă - căci orice materie îşi
are viaţa şi memoria sa - se adună într-o formă umană, eterică, absolut identică cu
forma trupului ce agonizează pe patul de moarte. în acelaşi timp, acest savant al
spaţiilor lucrează asupra celei mai divine părţi din om, asupra scânteii
spiritului, pentru ca ea - fiind de esenţă divină - să iasă cea dintâi, să
părăsească din prima secundă trapul, pentru ca după ea să vină, rând pe rând,
celelalte părţi componente ale spiritului, cele şapte haine eterice ale scânteii.
Acest destrupător, de cel mai înalt grad ierarhic, se străduieşte ca nu cumva să
mai rămână legat de perispirit resturi din materia eterică a corpului vital, pentru
că în acest caz spiritul va suferi pe tot timpul şederii sale în spaţiu; în plus,
aceste particule eterice de o calitate inferioară vor prejudicia felul şi calitatea
noului corp fizic, în care se va întrupa spiritul în viitor. Prezenţa acestor mari
entităţi spirituale, a destrupătorilor, este absolut necesară, pentru că în jurul
muribundului, adeseori se află membrii familiei sale, care prin jalea şi prin
dorinţa lor de a menţine printre ei pe iubitul lor, exercită o foiţă de reţinere
puternică. Această forţă atractivă a celor iubiţi este neutralizată, este învinsă
de forţa atractiv spirituală a entităţilor superioare, care prezidează destruparea.
Se întâmplă uneori, ca forţa celor din jurul muribundului să fie atât de puternică,
de sfâşietoare, încât spiritul este rechemat, readus din nou în trupul său, care,
oarecum galvanizat de dorinţa vie a celor din jurul său, reia pentru câteva clipe
cursul vieţii terestre, deschizând ochii, privind şi chiar vorbind conştient în
lumea fizică. însă această revenire e de scurtă durată, pentru că foiţele
spirituale, cu puteri dublate, atrag din nou în afară pe cel care şi-a întrerupt
calea spre descătuşare. De aici necesitatea ca în ultimele momente, lângă muribund
să nu stea decât o singură persoană. Toţi ceilalţi - familia şi prietenii
muribundului, să se adune într-o cameră mai depărtată şi să rămână acolo în tăcere
şi rugăciune, pentru a uşura efortul celui ce-şi părăseşte cuşca în care s-a prins
atât de puternic la reîntruparea sa. O dată ce cordonul fluidic ce leagă sufletul
de trup a fost tăiat, duhul e luat de spiritele asistente şi este înconjurat cu o
reţea fluidică creată de ele. Motivul acestei operaţii este următorul. După ce
spiritul s-a desprins de trup şi a devenit liber, treptat, spiritele asistente îl
dezbracă şi de haina planetară. Cum spiritul nu poate sta în preajma globului
pământesc fără acest înveliş, spiritele destrupătoare îl îmbracă cu o nouă haină
fluidică, o haină provizorie în care se va prezenta în faţa Forului suprem, când i
se va da una potrivită ascensiunii sale evolutive. Dezbrăcarea hainei planetare
trebuie să se facă treptat, cu mare prudenţă, pentru că altfel spiritul suferă, i
se tulbură claritatea conştiinţei, aducându-se prejudicii viitoarei sale
reîntrupări. Cât priveşte materia hainei planetare dezbrăcate, aceasta se risipeşte
şi dizolvă în spaţiul înconjurător. Această materie planetară va servi entităţilor
spirituale de acelaşi grad evolutiv cu a entităţii care a dezbrăcat acest corp
planetar, la crearea unui nou înveliş planetar, în momentul întrupării lor. Aşadar
o haină nouă se va creea din materia ce a mai fost utilizată, şi deci
perfecţionată, în acest mod fiecare materie a creaţiei este spiritualizată, urcând
tot mai sus pe treptele evoluţiei. Deşi devenit liber, spiritul mai păstrează
oarecum legături fluidico-sufleteşti cu fostul său trap. Aceste legături trebuie
rupte treptat, şi nu brusc. Iată motivul pentru care recomand - în special
occidentalilor vechiului continent - înmormântarea în locul incinerării, deoarece
prin incinerare ultimele legături fluidice ale trapului cu fostul său stăpân şi
constructor se rup brusc. Din această cauză spiritul suferă o comoţie în urma
căreia îşi pierde pentru multă vreme conştiinţa. Prin înmormântare, dezagregarea
corpului este lentă, materia sa se descompune în minerale, iar legăturile fluidice
se desprind încet de tot ce a aparţinut fostului trap pământesc."
Moartea

5/

Voi prezenta câteva expuneri ale unor entităţi spirituale, care ne descriu
principalele impresii trăite în momentul trecerii lor din lumea fizică în cea
spirituală. Fenomenele exterioare, văzute de cei din jurul muribundului, aparţin
lumii fizice, aşadar ele nu ne pot orienta asupra senzaţiilor resimţite de spirit
în momentele când, trăgând după el sufletul sau perispiritul, păşeşte pragul
existenţei lumii fizice. Numai entităţile spirituale care au trecut prin această
experienţă ne pot descrie impresiile şi ideile avute în momentul părăsirii
trupului. Numai după relatările lor vom putea reconstitui întreaga serie de
fenomene ce au loc în momentul morţii fizice. Pentru a cunoaşte cât mai pe larg
întreaga gamă de fapte ce au loc în momentul când spiritul părăseşte corpul său
fizic - până trece în deplină conştiinţă în lumea spirituală, unde îşi va petrece
existenţa o bună vreme - trebuie să luăm legătura cu Cerul, prin intermediul unui
medium, dar numai într-un cerc de revelaţie condus de un ghid, de o mare Lumină
cerească. Fără să invocăm noi anumite spirite, acestea vor fi aduse de către ghidul
cercului, din rândul rudelor, prietenilor sau cunoştinţelor noastre, şi ne vor
descrie cum au trecut pragul morţii, ce au simţit, văzut şi auzit în jurul lor în
acele momente şi cum se simt acum în sfera, în nivelul spaţial în care se află.
Dacă aceste comunicări se vor potrivi şi asemăna în părţile lor fundamentale cu
cele primite de alţi mediumi, în timpuri şi localităţi diferite, nu poate exista
nici o îndoială că cele văzute şi simţite de spiritele care se destrupează sunt o
realitate ce constituie un capitol din marea serie de fenomene desfăşurate în
natură, din veşnicie. Iată cum se exprimă eminentul profesor universitar Hyslop,
din SUA, după ce a studiat ani de zile fenomenele spirituale şi mesajele primite de
la entităţile spirituale care au părăsit lumea trupească. „Majoritatea oamenilor
ridiculizează conceptul unei lumi spirituale. Dar aceşti domni, care dispreţuiesc
cu atâta uşurinţă aceste probleme de o covârşitoare importanţă, nu se gândesc că,
procedând astfel, îşi dau aerul că ar cunoaşte toate fenomenele naturii? Cărţile
literaturii revelate sunt deosebit de importante pentru că ne dau o idee asupra
lumii spirituale, oferindu-ne prilejul de a compara între ele detaliile conţinute
în diferitele comunicări obţinute. Or din cele primite până acum, se constată că
învăţămintele transmise de entităţile spirituale care ni se revelează prin mediumi
diferiţi, concordă între ele. Este evident că, în asemenea împrejurări, o
concordanţă de informaţii fundamentale şi repetate, va avea o mare valoare pentru
demonstrarea existenţei reale a lumii spirituale."

Voi descrie una din comunicările celor ce au trecut pragul morţii, extrasă din
lucrarea eminentului profesor universitar italian Bozzano. Iată un mic pasaj din
expunerea făcută de judecătorul american Edmonds, intitulată „Letters and Tracts on
Spiritualism", referitoare la moartea bunului său prieten şi coleg, judecătorul
Peckam, care a pierit într-un naufragiu. „... Dacă aş fi putut să-mi aleg în acel
moment modul destmpării, desigur că n-aş fi adoptat pe acela impus de legea
destinului. Cu toate acestea, acum nu mă mai plâng de ceea ce mi s-a întâmplat,
dată fiind natura minunată a noii mele existenţe. în momentul morţii, am revăzut ca
într-o panoramă evenimentele întregii mele existenţe. Toate scenele, toate
acţiunile făcute în decursul vieţii trupeşti, mi-au trecut prin faţa privirii, ca
şi cum ar fi fost gravate în mintea mea, în formule luminoase. Nici unul din amicii
mei, din copilărie şi până rni-au apărat părinţii, şi mama îmi întinse mâna şi mă
trase din apă, dând dovadă de o energie pe care n-am înţeles-o decât abia acum. Nu-
mi amintesc să fi suferit. Când m-am scufundat în apă, nu am încercat nici o
senzaţie de frică, răceală sau asfixiere. Nu-mi amintesc de asemenea să fi auzit
zgomotul valurilor, care se zdrobeau deasupra capului meu. M-am desprins de trup
aproape fără să-mi dau seama şi avându-mi soţia strânsă lângă mine, am însoţit-o pe
mama, venită pentru a mă primi şi conduce. Primul sentiment penibil m-a cuprins
când îmi zbură gândul la scumpul meu frate, dar mama îmi observă neliniştea şi-mi
spuse: «Fratele tău nu va întârzia să vină şi el aici». Din acel moment, orice
sentiment dureros dispăru din sufletul meu."
la moarte, n-au lipsit la apel. In momentul când mă afundam în mare, ţinându-mi
soţia în braţe,

O expunere şi mai interesantă o găsim în cartea „Startling Fact in Modern

Spiritualism" scrisă de medicul american E. Wolfe. Comunicarea provine de la
entitatea spirituală a unui soldat care a murit de tifos, într-un spital, în timpul
războiului pentru abolirea sclaviei dintre statele de nord şi cele de sud ale SUA.
Fiind întrebată ce impresii a avut când a intrat în lumea spirituală, entitatea
spirituală a răspuns.
62

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

„M-am simţit ca şi cum m-aş deştepta din somn. Nu mă mai simţeam bolnav, lucra de
care mă miram grozav. Aveam o vagă bănuială că s-a întâmplat cu mine ceva ciudat,
dar nu puteam să-mi dau seama ce anume. îmi vedeam trupul întins pe pat şi-mi
ziceam: «Ce fenomen ciudat!» Am privit înjurai meu şi mare mi-a fost mirarea când
i-am văzut pe cei trei camarazi ai mei ucişi în tranşeele din faţa Wickburg-ului,
camarazi pe care eu însumi îi îngropasem. - Ce ai simţit apoi? - Am avut o senzaţie
asemănătoare cu aceea când te cuprinde somnul, când gmdurile se pierd încetul cu
încetul. Dar până la această întunecare, gândul meu lucra într-una. Mi-am amintit
deodată de toate evenimentele vieţii, de tot ce am văzut şi auzit, de tot ceea ce
am făcut, spus şi gândit. îmi aminteam de jocurile şi glumele din copilărie, le-am
gustat ca şi atunci când s-au produs. - Povesteşte-ne primele tale impresii când ai
sosit în lumea spirituală. - Vă spun că cei trei camarazi nu m-au părăsit, din
momentul destrupării mele până în momentul când îmi făcui intrarea în lumea
spiritelor. Aici aveam bunici, fraţi, surori, care, cu toate acestea, n-au venit să
mă primească. După destrupare, mi se părea că umblu pe pământ solid şi am văzut o
femeie bătrână, care mi se adresă, spunându-mi: «Jim, iată-te. Ai venit la noi?» Am
privit-o cu atenţie şi deodată am strigat: «O, mamă-mare, tu eşti?» «Eu sunt,
dragul meu Jim. Vino cu mine». Ea m-a condus departe de acel loc, la locuinţa ei.
Odată sosiţi, îmi spuse că trebuie să mă odihnesc şi să dorm. M-am culcat şi am
dormit mult timp. - Locuinţa de care îmi vorbeşti are aspectul unei case de pe
pământ? - Desigur, în lumea spiritelor poţi să creezi, cu puterea gândului, orice
doreşti."

Extragem un caz din lucrarea intitulată „The Morrow of Death by Amicus". în această
culegere de comunicări, spiritul preotului N. A. Stockwell comunică prin mediumul
numit Ernest H. Peekam, următoarele idei, referitoare la moartea sa fizică. „Când
eram în lumea terestră, nu mi-am putut face nici o idee despre existenţa omului
dincolo de mormânt. Aveam asupra acestui subiect idei confuze şi nesigure, care se
învârteau mereu înjurai concepţiilor obişnuite - ale unui paradis rezervat celor
buni şi ale unui infern gata să înghită pe cei răi. Pe timpul meu nu se prea
cunoştea posibilitatea comunicării cu entităţile spirituale. Nu rămânea decât să
faci teorie şi să ai credinţă în Dumnezeu. Credinţa o aveam. în aceste condiţii, e
inutil să mai spun că atunci când m-am găsit în lumea spiritelor, am rămas profund
mirat în faţa realităţii. Am fost primit, întărit şi ajutat de persoane cunoscute
pe pământ şi care mă precedaseră în marea călătorie. Primii mei paşi în lumea
cerească au fost supravegheaţi de ghidul meu. Dar ceea ce constituia pentru mine
suprema bucurie, în acel moment, a fost întâlnirea cu scumpa mea soţie, care mă
înconjura cu toată atenţia, plină de devotament şi afectuoase mângâieri. Pot afirma
că prima mea impresie în lumea spirituală a fost proba că iubirea soţiei mele nu
slăbise prin moartea ei. Moartea nu poate suprima afecţiunea, nici împiedica
întâlnirea a două spirite care s-au iubit pe pământ. Una din primele descoperiri în
această nouă lume a fost aceea de a mă descoperi pe mine însumi. Adevărata mea
personalitate se desfăşura înaintea mea cu toată cruzimea culorilor şi această
descoperire nu era prea măgulitoare pentru fiinţa mea. Procesul morţii fizice - ca
şi cel al renaşterii în lumea spirituală - este foarte interesant. In mod normal,
de îndată"ce încetează funcţiile trapului - proces care poate dura uneori im timp
foarte lung - suferinţele fizice şi mâhnirea sufletului încetează şi ele, şi
încetul cu încetul se trece gradat la starea de inconştienţă absolută. Dar aripa
morţii o dată trecută, vine o dezlegare sublimă: spiritul renaşte la o nouă
existenţă. Duhul la început nu bagă de seamă că a dezbrăcat trapul, dar dacă se
întâmplă să observe prea devreme acest lucru, el rămâne deosebit de tulburat, mai
ales când moartea a rapt legături afective puternice. Dar în lumea spirituală
nimeni nu e părăsit. Toate entităţile spirituale, fără excepţie, când ies din criza
morţii sunt primite de conducători experimentaţi, pentru a-i întări, consola şi
asista. Ei vor intra în noua existenţă după cum cer condiţiile lor morale,
intelectuale şi spirituale. Mediul care îi va primi va fi determinat de gradul lor
de spiritualitate. Dincolo de moarte ne aşteaptă pe fiecare o situaţie pregătită de
noi pe pământ. Nu poţi să te duci în alt loc decât în sfera de care aparţii.
Calificările noastre spirituale ne fac să gravităm, cu o precizie de neînfrânt,
către condiţiile de existenţă corespunzătoare meritelor şi lipsurilor noastre.
Marea lege a afinităţii reglează acest proces inexorabil. Omul merge după moartea
sa în locul de el pregătit, prin traiul său pe pământ. Acolo, el se adună cu
semenii săi, gravitând în sânul acelor legiuni spirituale în mijlocul cărora se va
simţi foarte bine. Voi descrie în două cuvinte natura substanţei întrebuinţate în
construcţiile sau creaţiile mediului nostru spiritual, precum şi metodele
întrebuinţate. Lumea noastră este cea mentală, a gândului. Tot
Moartea

53

ceea ce se vede aici, tot ce e utilizat aici, este creaţia gândirii. Chiar corpul
nostru spiritual prin care ne exercităm activitatea este o creaţie substanţială a
gândului Creatorului. în jurul nostru iau formă creaţiile gândirii noastre, care se
unesc şi se armonizează cu gândurile celorlalţi. Unele din ele sunt exteriorizări
inconştiente ale unor spirite, altele, din contră, sunt rezultatul foiţei'
creatoare a gândului voit şi cu un scop determinat. Noi suntem fiinţe construite
din gândire, şi existăm într-o lume creată prin gândire. Aici, tot ce există pare a
fi constituit după felul cum a lucrat gândirea. Substanţa asupra căreia se exercită
forţa gândirii este - în raport cu noi - tot atât de solidă şi durabilă ca piatra
şi metalele din mediul vostru terestru. Vouă vă este greu, fireşte, să conceperi
asemenea lucruri. Asemenea vouă şi eu îmi imaginam că toate creaţiile de aici sunt
formate dintr-o materie vaporoasă, dar venind aici, am văzut că ele sunt, în felul
lor, tot atât de solide şi viu colorate ca şi obiectele solide şi colorate ale
mediului terestra. Casele sunt zidite de spirite specializate în a modela, prin
puterea gândului, această materie eterică, spirituală. Desigur, cei ce trăiesc în
mediul terestru, radical deosebit de al nostru, vor înţelege cu greu, iar unii
chiar deloc cele afirmate de noi. Cu toate acestea, te asigur că procesul de care
îţi vorbesc este foarte simplu, natural şi eficace. învăţămintele date acum
pământenilor, constituie una din numeroasele taine pe care Isus din Nazaret nu le-a
propovăduit decât ucenicilor Săi, pentru că omenirea de atunci nu era coaptă pentru
a le primi."

Voi descrie acum ideile şi impresiile unei doamne care în timpul vieţii trupeşti nu
prea frecventa biserica, dar văzând, citind şi auzind despre fenomenele şi
manifestările spiritului a devenit credincioasă. Trecând dincolo, prin actul morţii
fizice, ea comunică prietenei sale, doamna Dufey, care era medium. „Ştiam că am să
mor, şi totuşi nu-mi era teamă de această plecare. Ameninţările bisericii
pierduseră de mult orice putere asupra mea. Mă simţeam gata să înfrâng criza morţii
cu o seninătate filosofică. Mi-am propus chiar să urmăresc, cu interesul unui
cercetător, apropierea domoală a marelui ceas. Nu voiam să pierd această supremă
ocazie de a câştiga cunoştinţe psihologice, care scapă cercetătorilor ştiinţifici.
Am rămas deci liniştită în faţa progresiei lente a agoniei mele, sperând să pot
comunica, mai târziu, observaţiile mele, făcând astfel un serviciu umanităţii,
risipind teama produsă de ora fatală asupra omului. Mi se părea că înot în afara
trupului meu, într-un mediu necunoscut. Nu vedeam nimic din ceea ce credeam că se
va produce în timpul crizei morţii. Citisem descrieri interesante, referitoare la
un fel de «epilog al morţii», în virtutea căreia evenimentele vieţii se derulează
în conştiinţa muribundului. Eu nu am avut nimic din acestea. Cu toate că nu am fost
o femeie prea drăgăstoasă, un singur gând, un singur sentiment domina atunci
conştiinţa mea, şi anume iubirea purtată persoanelor dragi pe care le părăseam. Mă
sileam ca raţiunea să-mi stăpânească toate impulsurile, toate emoţiile. Atenţia
îndreptată asupra actului morţii mele fizice sfârşi prin a mă obosi, şi treptat o
somnolenţă mă năpădi. Era atât de dulce şi mă odihnea atât de bine, că în cursul
acelei perioade de semiconştienţă, care a precedat starea de inconştienţă totală,
reflectam asupra faptului că am mai încercat o senzaţie asemănătoare de două ori în
viaţa mea pământească. M-am deşteptat marcată de un sentiment de ciudă, cum se
întâmplă adesea, când îţi dai seama că ai dormit peste timpul convenit. Dar în
curând această deşteptare mi s-a părut şi mai dulce decât perioada care precedase
somnul. Mă simţeam bine, ceea ce îmi demonstra că nu eram pe punctul de a muri.
Deodată, aud în camera vecină câteva persoane vorbind cu jumătate de voce.
Ascultându-le prin uşa întredeschisă, nu prea înţelegeam sensul conversaţiei lor.
Dar concentrându-mi mai bine atenţia, ajung să prind înţelesul cuvintelor lor. Iată
fraza în discuţie: «Fără îndoială, era o excentrică». O altă voce răspunse: «O, da,
şi în plus era o încăpăţânată în părerile ei». Prima reluă: «Pentru asta a fost
lovită mereu de atâtea nenorociri». Şi aşa mai departe, urma conversaţia asupra
unor incidente din viaţa mea. Eram surprinsă, vorbeau de mine întrebuinţând verbul
la imperfect; ce înseamnă asta? Mă credeau moartă? îmi veni ideea că poate doar se
prefac, că mă consideră moartă, numai ca să aud conversaţia lor. De aceea am
hotărât să o chem pe una din ele, ca să vadă că n-am murit şi că acum mă simt mai
bine ca oricând. Dar ele nu au luat în seamă chemarea mea şi continuau să vorbească
mai departe. Am chemat din nou, cu o voce şi mai tare, dar degeaba. Atunci m-am
decis să întrerup bârfa lor, mergând eu la ele. Dar am rămas uimită. Cine era
manechinul aşezat în patul meu, cu faţa palidă, ca un cadavru? L-am examinat şi am
văzut că avea braţele încrucişate pe piept şi picioarele întinse şi ţepene; un
cearşaf alb îl acoperea. Dar, lucra ciudat: îl puteam vedea şi prin această pânză
şi am recunoscut în acel manechin trăsăturile mele. «Dumnezeul meu! înseamnă că am
murit!» -
64

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

mi-am zis, şi în acel moment o puternică senzaţie m-a copleşit, pătrunzând până în
adâncul sufletului. Tot trecutul meu apăru şi năvăli ca un val în conştiinţa mea.
Tot ce-am învăţat, tot ce-am sperat, cu privire la marea trecere şi la existenţa
spirituală, se prezenta spiritului meu cu o claritate de nedescris. Era un moment
solemn şi înfricoşător, dar groaza s-a risipit repede şi solemnitatea grandioasă a
acestui eveniment a rămas singură. Trebuia să mă resemnez şi să ascult tot ce
spuneau despre mine acele femei bârfitoare, fără să le pot reduce la tăcere.
Astfel, era pentru prima oară când trebuia să mă văd în lumina în care mă vedeau
alţii. Cele spuse erau pentru mine ca şi o oglindă convexă aşezată în faţa vederii
mele spirituale, în care defectele caracterului meu erau exagerate şi deformate
prin convexitatea sticlei reflectoare. Astfel că prima lecţie spirituală îmi era
dată chiar de amicele mele. O dată satisfăcute, cele două femei se ridicară pentru
a veni să contemple, pentru ultima oară, trăsăturile amicei lor decedate, al cărei
caracter l-au disecat cu atâta cruzime. Trei entităţi contemplam acest cadavru, cu
toate că a treia nu era văzută de celelalte două. Priveam aspectul feţei mele,
distrusă de suferinţă, şi în timp ce cu mâna mea invizibilă am încercat să
îndepărtez de pe frunte câteva şuviţe albe de păr, o milă negrăită îmi copleşi
sufletul, gândindu-mă la soarta acestui trup bătrân, de care mă vedeam separată
acum pentru totdeauna. Eram moartă! Ce senzaţie stranie — să te ştii mort şi totuşi
să te simţi plin de viaţă! Cât de neştiutori sunt pământenii! Cum nu ştiu ei că
murind, eşti animat de o viaţă nouă, extraordinară! Probabil că murisem de vreo 24
de ore. Adormisem în lumea pământenilor şi m-am deşteptat în lumea entităţilor
spirituale. Numai în acest moment mi-am dat seama că sunt în lumea spaţiilor
cereşti. Dar unde sunt spiritele atâtor persoane scumpe, care au trecut înaintea
mea frontiera morţii? Mă aşteptam să le văd ieşindu-mi înainte şi urându-mi bun
sosit în lumea cerească, pentru a-mi servi de consilieri şi ghizi. Izolarea în care
mă aflam nu mă înfricoşa, dar totuşi am încercat un penibil sentiment de decepţie.
Această stare n-a durat decât un moment, căci abia reflectam asupra acestor idei,
că a şi dispărut camera unde mă aflam. Cum - nu ştiu, dar m-am trezit în mijlocul
unei câmpii întinse. Frumuseţea peisajului era de nedescris. Peisajele pământului
sunt frumoase, dar cele cereşti sunt minunate. Mergeam, dar, lucru ciudat:
picioarele mele nu atingeau «pământul», alunecam peste el, ca întn-un vis. Dar unde
erau cei pe care îi iubisem? Unde erau amicii de care eram atât de legată pe
pământ, şi care au venit aici înaintea mea? Pentru ce această izolare în noua mea
existenţă? Nu-mi amintesc să fi rostit aceste gânduri, dar ca şi cum m-ar fi auzit
cineva, am văzut înaintea mea doi tineri a căror frumuseţe întrecea tot ce spiritul
uman poate să-şi imagineze. Cu mulţi ani în urmă, cu lacrimi de durere şi
disperare, puneam în mormânt, unul după altul doi copii mici, pe care îi adoram.
Adesea, plângând pe mormântul lor, întindeam braţele înainte, ca şi cum aş fi vrut
să-i recâştig din ghearele morţii care mi-i răpise. O, dragii mei copii, cât v-am
dorit! Când au apărat aceşti tineri, fulgerător, din instinct, am simţit că sunt
copiii mei, deveniţi acum adulţi. N-am mai ezitat şi am întins braţele ca şi
altădată pe pământ, dar de data aceasta i-am strâns cu adevărat la sânul meu! «O,
scumpii mei copii, v-am regăsit, în fine, şi acum sunteţi ai mei pentru
totdeauna!»" Cu regret întrerup expunerea acestui spirit care îşi revede apoi
părinţii, prietenii şi spiritul său ghid, pentru a examina şi alte mărturisiri din
lumea spaţială.

Revista engleză „Light" publica în anul 1922, în câteva numere consecutive,

comunicările trascendentale primite de doamna Hope Hunter - femeie simplă şi
necunoscătoare a doctrinei reyelate - de la fratele ei mai tânăr, care murise pe
câmpul de luptă, în Franţa. i Aflând de moartea fratelui ei, se deşteptă în ea
dorinţa de a afla ceva despre el. în acest scop, se duse la o prietenă care poseda
o planşetă cu literele alfabetului şi încercând să ia legătura cu fratele ei,
descoperi cu mirare că primeşte silabe, cuvinte, fraze, deci constată prezenţa unei
inteligenţe, care se străduia să-i comunice. In curând, entitatea spirituală îi
recomandă să părăsească planşeta şi să scrie. Ceea ce făcu, şi astfel deveni un
medium scriitor automat. Ulterior ea scrie directorului revistei: „Nu am avut
ocazia să mă instruiesc. La 14 ani, după moartea tatălui meu, am renunţat la
şcoală. Ca atare, nu pot să compun un text. Nu ştiam şi nu ştiu nimic despre
experienţele spiritualiste. însă, spiritele care îmi comunică mă îndeamnă să
prezint mesajele primite unei persoane competente în această privinţă." Iată un
crâmpei din comunicările fratelui său. „Am murit lovit de un fragment de obuz. Mi
s-a spus de cei de aici că moartea mea s-a produs în mai puţin de un minut.
Convulsiile agoniei au fost foarte scurte, cu toate că mi s-a părut că au durat
ore. Când am fost lovit, mă găseam pe marginea tranşeei. După încetarea
convulsiilor, m-am
Moartea

55

văzut din nou, aşa cum eram înainte, şi în perfectă .sănătate. Mă vedeam soldat.
Primul meu gând fugi la Ben al meu (micul său copil), şi deodatăjn-am trezit acasă
la mine, unde l-am văzut dormind alături de mama lui, scumpa mea soţie Carrie. îi
vedeam tot atât de bine ca şi cu ochii trupului. Pe urmă te-am văzut pe tine şi pe
John (soţul sorei sale). M-am gândit apoi la mama şi m-am văzut transportat la ea.
Şedea pe pat, i-arn adresat câteva cuvinte, dar ea nu a dat nici un semn că m-ar fi
auzit. , . Atunci am revenit în Franţa, la locul unde am căzut mort. Ştiam că am
murit! Aici mi s-a întâmplat un lucru ciudat: am văzut trecând pe dinaintea mea
toate evenimentele vieţii mele, constatând cât de rău m-am purtat. După aceea, un
spirit se apropie de mine. Era tatăl meu. în primele momente nu l-am recunoscut,
dar când mă cheamă pe nume - «Will», l-am recunoscut şi m-am aruncat plângând în
braţele lui. Eram deosebit de emoţionat. Nu mai ştiu cât timp am stat aşa. Mi-
amintesc numai că în acest timp nu-mi mai vedeam camarazii şi nu mai auzeam
zgomotul bătăliei. Dar ce ciudat! vedeam gândurile camarazilor mei! Am aflat astfel
că au rămas foarte impresionaţi de moartea mea. Când amicul meu Frank s-a apropiat
de cadavrul meu, pentru a se asigura că eram cu adevărat mort, l-am văzut încă o
dată, ca şi cu ochii trupului. Eram apoi într-o stare de confuzie de idei. Tata era
toţ lângă mine, încurajându-mă şi spunându-mi că nu va trece mult şi-mi voi
recâştiga echilibrul mental. După care m-a condus la locuinţa sa, unde trăim acum,
împreună, aşteptând venirea mamei la noi. într-o zi, tata îmi spuse: «Vrei să o
vezi pe mama-mare?» Nu o întâlnisem încă în lumea spirituală, ea găsindu-se într-un
loc îndepărtat. Apoi tata adăugă: «Formulează-ţi puternic dorinţa de a fi lângă ea
şi eu voi face la fel». Am făcut-o amândoi şi deodată ne-am avântat în spaţiu cu
iuţeala fulgerului. în mai puţin de o secundă am fost lângă ea. Era împreună cu
tata-mare şi cu unchiul Waiter, pe care nu-1 cunoscusem în timpul vieţii mele
terestre, dar mi-am dat seama imediat că îl cunoşteam de pe când întrupat fiind,
tata mă conducea, în timpul somnului, de multe ori la el." într-un alt mesaj,
entitatea adaugă detalii referitoare la momentul morţii sale: „Au murit şi alţi
camarazi de-ai mei, ei însă, neputându-şi da seama că au murit, credeau că visează.
Eu mi-am dat seama imediat că am murit, dar nu-mi puteam explica acest fapt, pentru
că vedeam la fel ca înainte. înainte de a pleca în război, nu m-am gândit niciodată
la condiţiile probabile ale lumii spirituale. în timpul şederii în tranşee, mi-a
fugit gândul la Cer, dar nu-mi puteam imagina adevărul. Fireşte, aveam în cap
descrierile din cărţile bisericeşti despre coruri şi harfe îngereşti. Dar ceea ce
era de neînţeles pentru mine, după ce am murit, era faptul că mă vedeam şi simţeam
absolut ca şi mai înainte, pe când în realitate eram o umbră, o ceaţă. De asemenea
nu-mi puteam explica faptul că atunci când vă vizitam, vă vedeam pe toţi ca pe o
ceaţă, ca umbre. Imediat după moarte, când v-am vizitat acasă, v-am văzut ca şi
când eram printre voi, dar mai târziu, treptat, voi îmi deveneaţi din ce în ce mai
puţin corporali; acum vă văd asemenea unor corpuri diafane, adică vă văd aşa cum
veţi fi aici, ca spirite. Aici sunt foarte ocupat, şi aşa suntem cu toţii. Nu
întrerupem lucrul nostru decât când ne simţim obosiţi. Să ştii însă că oboseala
noastră este de altă natură decât a voastră. îţi voi vorbi altă dată de ocupaţiile
mele. Pentru acum, noapte bună!" ■; într-o altă comunicare, intervine spiritul ghid
al acestui tânăr, care dă explicaţii referitoare la cele spuse de pupilul său. Iată
comunicarea sa: „De îndată ce a fost lovit de o schijă de obuz, fratele tău a ştiut
că ora morţii a sosit pentru el. Necunoscutul i se prezenta teribil în spasmele
agoniei sale. în momentul când îţi comunica, a retrăit aceste grozave momente. De
aici tresăririle convulsive ale mâinii tale, care te-au impresionat atât de mult.
în fond, criza morţii este aceeaşi pentru toată lumea. Dar pentru un soldat ucis
fulgerător, lucrurile diferă întrucâtva. Când a sosit momentul fatal, corpul
eteric, pare pătrunde trupul, începe să se desfacă de el, pe măsură ce vitalitatea
se retrage. Procesul e asemănător cu acela al ieşirii fluturelui din crisalida sa.
în timp ce corpul eteric se eliberează de trup, vin anumite entităţi spirituale,
pentru a da ajutor spiritului ce se destrupează. Este o naştere întocmai ca şi a
unui copil în mediul terestru; şi aici e nevoie de o îngrijire, de ajutor. Fără
acest sprijin, el s-ar simţi pierdut, dezorientat, înfricoşat. Or primul lucru este
să convingi spiritul că nu e mort. în general, cu această misiune sunt însărcinate
rudele noului sosit. Fratele tău ţi-a spus că s-a transportat imediat la Somerset,
unde îşi văzu mama, copilul, soţia şi pe tine cu soţul tău. Voi încerca să-ţi
explic cum s-a petrecut acest fenomen. în momentul morţii, spiritul mai rămâne
câtva timp impregnat de fluide umane, fluidele corpului vital. Aceasta înseamnă că
el are încă raporturi cu lumea terestră. Părăsind trupul său, el rămâne învelit
numai de corpul sufletesc. în aceste condiţii este suficient ca el să se gândească
la un loc oarecare, pentru ca să fie transportat la locul unde îl poartă dorinţa
sa. Primul gând al fratelui tău
66

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

a fost îndreptafcu mare iubire către soţia şi micul său copil. El se găsi deci
instantaneu la ei, şi fiind impregnat încă de fluide umane, a putut să-i vadă ca şi
cu ochii fizici. Apoi, fratele tău ţi-a povestit: «Am văzut trecând pe dinaintea
mea toate evenimentele vieţii mele, constatând cât de rău m-am purtat». Este vorba
de un fenomen foarte important al existenţei spirituale, care în general, precede
sancţiunilor ce vor urma şi cărora trebuie cu toţii să ne supunem, în vederea
corectării greşelilor noastre. Viziunea se desfăşoară înaintea noastră într-o
secundă, dar ea ne apasă prin volumul său şi ne zguduie prin intensitatea sa.
Atunci ne vedem aşa cum am fost, de la leagăn până la mormânt. N-aş putea să-ţi
spun cum se produce acest fenomen, dar fundamentul lui rezidă din timpul existenţei
noastre terestre. Toate acţiunile şi gândurile, bune sau rele, sunt înregistrate
pentru totdeauna în eterul care impregnează organismul nostru. în definitiv, e un
procedeu fotografic. Fratele ţi-a comunicat cum 1-a întâlnit pe tatăl vostru. Toate
acestea s-au produs într-o secundă a timpului vostru, dar fratelui tău, care
calcula timpul după intensitatea evenimentelor, i s-au părut ore. La început nu 1-a
recunoscut, ceea ce se întâmplă des. într-adevăr, destrupatul nu se aşteaptă să se
întâlnească cu rudele lui; oricum, aspectul lor se schimbă. în general, o creştere
a corpului spiritual există şi la noi. Un copil care părăseşte viaţa terestră
creşte până atinge maturitatea, iar un bătrân redevine tânăr, până la punctul
deplinei lui validităţi. Tatăl vostru a murit în plenitudinea vârstei adulte şi de
aceea fiul său nu 1-a recunoscut, pentru că au trecut prea mulţi ani de atunci si
el a atins în lumea noastră o stare de o radiantă frumuseţe. îl recunoscu totuşi,
când i-a vorbit. în lumea spirituală nu te poţi înşela. O altă afirmaţie a fratelui
tău e desluşită prin ea însăşi. El spune: «Puteam să văd ceea ce gândeau camarazii
mei». Faptul acesta are loc în viaţa spirituală, pentru că transmiterea gândului
este modul normal de conversaţie între entităţile spirituale. Când un pământean
gândeşte, ideile se exteriorizează din fruntea lui şi iau anumite forme concrete,
corespunzătoare ideilor sale, forme pe care toate entităţile spirituale ştiu să le
citească. Fratele te-a informat că trăieşte cu tatăl său în locuinţa acestuia. Este
absolut adevărat. Ţi-am explicat altă dată, într-un alt mesaj, că în lumea
spirituală gândirea şi voinţa sunt forţe prin care se poate creea orice doreşti.
Gândirea e totul în lumea spirituală. Prin forţa gândului unită cu voinţa,
entităţile spirituale creează tot ce au nevoie." Ne oprim aici, pentru a nu da o
extensie prea mare acestei expuneri.

Am descris până acum comunicările unor entităţi spirituale care au dus pe pământ o
viaţă morală obişnuită. Voi descrie acum cele comunicate de o entitate spirituală
care s-a abătut din calea normală a vieţii. Iată ce spune un nobil englez care nu
era un om rău, şi totuşi şi-a dus viaţa în petreceri, ba chiar şi depravări.
Comunicarea lui a venit prin doi mediumi, două persoane ce erau prietene, şi anume
doamna Aimee Earle şi doamna Florence Dismore. j

j [

într-o zi, pe când doamna Dismore cânta la pian, doamna Earle - clarvăzătoare - îi
atrage atenţia prietenei sale, că vede o entitate spirituală, având chipul unui om
brunet. A doua zi, pe când cele două prietene erau din nou împreună şi comentau
cele citite într-o carte a literaturii revelate, i doamna Earle vede din nou
aceeaşi fantomă, care părea că ascultă subiectul comentat de cele două j prietene,
şi venind vorba de persoana lui, se adresă celor două femei: „Dar eu nu sunt mort,
iată-mă, j sunt aici lângă voi". Spiritul ghid al doamnei Earle - care era de faţă
şi totuşi invizibil tuturor - j îi spuse să nu răspundă nici un cuvânt acelui
spirit şi să continue să citească, făcând abstracţie de prezenţa spiritului.
Spiritul ghid al noului venit în lumea cerească îl aduse aici ca să-1 convingă că
el într-adevăr a murit şi că acum se găseşte în lumea spirituală. După ce a înţeles
noua stare şi lume în care se află, spiritul a fost convins să-şi destăinuie, ca o
spovedanie, viaţa sa greşită. „De câte lucruri trebuie să te dezobişnuieşti când
vii în noua existenţă! Oh, de câte, de câte! Dar cum să faci ca să te ridici? E
târziu pentru mine, şi cu toate acestea am în jurul meu spirite generoase, care mă
încurajează, întărindu-mi credinţa că voi vedea şi eu splendorile spaţiilor şi voi
auzi armonia cerească. Acum nu mă mai simt egoist, ba chiar am o mare simpatie
pentru toţi. Mi s-a aplicat un tratament energic, dar necesar. O secundă dn viaţa
terestră mi-a fost de ajuns să mă sinucid. Căzusem la baza unei stânci. Un bloc se
desprinse mai apoi de sus şi-mi strivi capul cu desăvârşire, făcându-mă de
nerecunoscut. Am fost identificat după hârtiile avute la mine. După aceea, am fost
cuprins de întunericul cel mai profund. Am încercat să merg, pipăind prin
întuneric. Nu zăream nici o lumină. O tăcere de mormânt era în jurul meu, ceea ce
mă îngrozea. îmi părea însă că licăreşte în depărtare o lumină
Moartea

67

şi că prind anumite sunete muzicale. Mă întrebam: «Ce să însemne acestea?» Simţeam

că înnebunesc, pentru că luptam cu necunoscutul. în fine, obosit, am căzut la
pământ, într-o depresie morală de nedescris. Când mi-am revenit, m-am trezit - nu
ştiu cum - lângă stânca unde era întins trupul meu. Am încercat să-1 ridic, să-1
înviu, dar am fost nevoit să mă îndepărtez, respins de mirosul, care se ridica din
el. îmi veni iarăşi ideea că trebuie să fiu nebun, fără să mă gândesc la
eventualitatea morţii mele fizice. Nu ştiu cât timp am rătăcit în jurul acestor
stânci, dar în sfârşit, într-o zi «nebunia» mea ajunse într-o fază neaşteptată.
Eram într-o casă, de unde nu puteam pleca, şi în care se aflau două persoane
necunoscute. La început am ascultat muzică la pian, apoi, lectura unei cărţi şi
conversaţiile care au urmat. Am aflat pe urmă că cele două doamne ştiau de prezenţa
mea. Ascultam atent, aflând de la ele că omul posedă un spirit care continuă să
trăiască şi după moartea trupului. îmi ziceam: «Ce absurdităţi vorbesc aceste
doamne!» Dar deodată, cineva îmi face cunoscut că ceea ce se spunea era adevărat,
şi că eu eram cel ce murise. Atunci m-am întrebat: «Cum? Eu sunt mort? Dar arunci
unde mă găsesc? Ce am devenit?» De îndată ce m-am convins că am murit, lucrurile s-
au schimbat. Eram înconjurat de spirite doritoare să mă asiste. Nu vă puteţi face
idee ce frământări se produceau în mine. Am întrebat: «Sunt mort? Dar mai curând mă
cred nebun». Mi se răspunse: «Eşti mort, dar numai pentru lumea trupească, a
percepţiilor fizice; eşti însă mai viu ca oricând, pentru că eşti în lumea
spirituală. Acum te găseşti într-o altă lume. Asemenea ţie, şi noi am trecut prin
asemenea crize ale morţii, înainte de acomodarea la această lume. De îndată ce îţi
vei da seama de noile condiţii de existenţă, continuă progresul tău spiritual».
Spre marea mea surpriză, eram informat că această adunare de spirite se reunise
pentru a mă ajuta, şi că aceasta se făcea după intervenţia unuia dintre vechii mei
amici. Nu-mi trecea prin minte cine putea fi acel amic generos. Spiritele din jurul
meu îmi spuneau că trebuie să reintru pentru câtva timp în mediul oribil de unde
abia mă scoseseră, dar că o rază de lumină va străluci pentru mine, ca o stea de
speranţă, care în fine mă va ajuta să ies din întuneric la lumină. După puţin timp,
m-am regăsit în acelaşi mediu întunecat, dar o slabă luminiţă strălucea lângă mine
şi deveni steaua mea polară. Cu cât o priveam mai mult, cu atât lumina sa părea că
devine mai strălucitoare. Ea se arăta, când la dreapta, când la stânga mea, dar nu
se stingea niciodată. N-aş putea calcula durata şederii în întunericul atenuat prin
acea rază luminoasă. Parcă nu-mi vine să descriu evenimentele prin care a trecut
sufletul meu! Prin bunătatea unui alt spirit - demn de Isus din Nazaret - spiritul
meu se precipită în abisul remuşcărilor. Nedreptăţile mele s-au ridicat în faţa mea
ca o fantomă, care mă urmărea şi mă arăta ca fiind cel mai mare ticălos. Cu toate
acestea, trebuie să-mi continui povestea, ca să vă puteţi face o idee despre
puterea iubirii mediului spiritual. Nu există în lume decât o singură lege:
Iubirea, care atrage iertarea. în fine, mă grăbesc să mă spovedesc. Iertaţi-mă,
dacă puteţi; cât despre mine, nu-mi pot ierta ceea ce am făcut. Cel care a putut să
mă ierte este cel mai sublim dintre oameni, iar generozitatea lui îmi sfâşie inima.
Amicul pe care l-am trădat în viaţa terestră, pe care l-am părăsit pradă destinului
său, făcându-I un proscris al societăţii, a chemat spiritele în jurul meu, ca să mă
asiste. Am văzut cum aceste spirite s-au dat deoparte şi cum un spirit avansa spre
mine, surâzându-mi. L-am privit atent; el era - Ambrosie, amicul pe care l-am
trădat! îmi întinse braţele, iar eu mi-am ascuns faţa în umărul său! Mă opresc; nu
mai pot continua de emoţie... destul pentru azi". Ne oprim şi noi cu descrierea
făcută de această entitate spirituală pentru a nu ieşi din subiectul nostru. Din
această expunere constatăm că omul care a dus o viaţă plină de desfătări şi
greşeli, omul care şi-a curmat firul vieţii, venind în lumea spirituală, este
marcat cu fluide impure, de o calitate inferioară. Gândurile de ură şi răzbunare,
clevetirea şi blestemul, ca şi fapta contra legilor morale şi divine, determină un
sorb de fluide inferioare, care se încorporează în corpul sufletesc al spiritului
greşit. Sosind în lumea cerească împovărat de această materie greoaie, spiritul nu
are posibilitatea de a se elibera de ea decât printr-o suferinţă morală şi o durere
coiporală - de natură spirituală. De aici groaza de întuneric şi tortura prin frig
sau flăcări arzătoare. Durerea este medicamentul, instrumentul care face ca
spiritul, scânteia divină să aibă o vibraţie atât de înaltă, încât să provoace
eliminarea materiei eterice ordinare. Treptat, spiritul se dezbracă, se scutură de
această materie impură. De îndată ce s-a purificat, este atras în sus către nivelul
gradului său spiritual. Timpul necesar acestei purificări nu se poate fixa. Unii
stau puţin timp în această izolare, întuneric, foc sau gheaţă, iar alţii stau
secole.

în continuare dau cuvântul unei alte entităţi spirituale, care îşi mărturiseşte
impresiile primelor momente ale trecerii pragului morţii.
68

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Cine nu a auzit de celebrul actor Rudolf Valentino? Acest distins artist în viaţa
sa terestră era un medium scriitor şi văzător. Fiind în turneu în SUA, la New York,
a trecut printr-o operaţie care s-a sfârşit cu plecarea lui în spaţiu. Soţia lui
Valentino, Nataşa Rambova, locuia în Franţa, lângă Nisa, unde făcea şedinţe cu
mediumul american G. Benjamin Wehner, utilizat pe vremuri şi de teosoful Helena
Petrovna Blavatski. Pe când Valentino era operat la una din clinicile din New York,
la Nisa, soţia sa Nataşa ţinea o şedinţă în care se manifestă spiritul unei bune
prietene a familiei Valentino, cu numele Jenny, comunicând că a stat tot timpul la
căpătâiul muribundului, descriindu-i transportul şi operaţia. După o săptămână
Nataşa primeşte o scrisoare de la sora ei aflată la New York, comunicându-i,
printre altele, că Valentino în ultimele momente ale vieţii spunea că vede şi se
întreţine cu fosta doamnă Jenny. In fine, însuşi spiritul lui Valentino a venit
într-o altă şedinţă şi a confirmat că a fost asistat de Jenny în ultimele momente
ale vieţii sale trupeşti. Redăm acum comunicarea lui Valentino, despre felul cum a
trecut pragul morţii. „Pe când mă găseam în condiţii foarte grele, deşi nu ştiam că
am să mor, am văzut fantoma : lui Jenny. Am fost surprins de venirea ei şi cred că
mi-am exprimat mirarea, spunându-i pe nume. ; Era înconjurată de o lumină de
culoare roz, şi mă privea surâzând, întocmai cum făcea când era ■ printre noi, mai
ales când vedea că am nevoie de încurajare; apoi îşi întinse braţele către mine.
Prin surâsul ei, părea că îmi spune: «Nu te mâhni că pleci». Viziunea dispăru în
secunda următoare, dar i am înţeles că va trebui să mor. Din acel moment aveam
intuiţia că durata existenţei mele terestre | s-a sfârşit. Mă îngrozeam de acest
gând, nu voiam să mor! O senzaţie ciudată mă cuprinse apoi, mi se părea că mă
scufund în abis. Lumea mi se părea mai frumoasă şi mai plăcută ca oricând. Mă
gândeam la lucrurile mele, care îmi plăceau atât de j mult. Gândul îmi fugea la
casa mea, la lucrurile şi animalele mele favorite. Diferite amintiri mi se |
îngrămădeau în minte, despre automobile, iahturi, bani, costume, călătorii. Totul
îmi părea de mare j preţ, iar gândul că voi părăsi toate acestea mă îngrozea. j
Aveam impresia îngreunării trupului meu, şi în acelaşi timp, ceva din mine devenea
din ce în ; ce mai uşor, ca şi cum s-ar urca în aer dintr-un moment în altul.
Timpul trecea. Ceva misterios şi j necunoscut se arăta ochilor mei în depărtare. Mă
simţeam scufundat în ceva imens, care îmi făcea [ să tremure sufletul. Sutele de
proiecte propuse să le realizez mi se prezentau spiritului. Viziunea ; trecătoare,
dar vie, a lui Jenny mă convinsese însă că nu voi mai putea materializa nimic din
ceea | ce plănuisem. Nu puteam uita surâsul ei încântător, braţele întinse către
mine şi lumina spirituală j care o înconjura. | în mintea mea se prezenta confuz
amintirea tuturor persoanelor cunoscute. Feţe, feţe şi iarăşi i feţe. Erau persoane
cunoscute doar de câteva zile, sau cu mult timp în urmă. Mă gândeam la veselii !
mei confraţi, la persoanele care îmi cereau ajutor, la cele aparţinând altei clase,
venind la mine : pentru nevoile lor. Am văzut figura Măriei, a lui Albert, a Adei,
a tantei Tesie, a lui Schenk, a j Muziei şi a ta. Apoi îmi veniră în gând amintiri
în legătură cu tata şi cu mama. îmi văzui copilăria, { şcoala, frumoasa mea Italie,
primul meu voiaj în America, totul. Acest flux de amintiri îmi adormi
[ suferinţele. Evenimentele cele mai neînsemnate, cele mai ridicole, ale existenţei
mele se prezentau ! vii în mintea mea. Plăceri, nebunii, dureri, tot ceea ce
făcusem în cursul vieţii mele sosea nechemat, \ nu ştiu de unde, pentru a face act
de prezenţă. Toate acestea sfârşiră prin a mă ameţi, şi, în fine, I mi-am pierdut
conştiinţa. Când mi-am revenit, operaţia chirurgicală se terminase. Toată lumea îmi
surâdea şi mă încuraja. [ Trebuia să stau absolut liniştit, cu toate că aveam multe
de întrebat. Deşi mă simţeam destul de tare, | în cele din urmă zile ale vieţii
aveam un sentiment inexplicabil de frică. Credeam că dacă aş putea j să mă ridic şi
să mă ocup de problemele neglijate, aş fi înlăturat această frică misterioasă.
Natural, j nu mi se permitea să mă mişc. Scrisoarea primită de la tine m-a
încurajat. Aveam chiar o intuiţie [ ciudată, că în curând te voi revedea şi că,
dintr-un moment în altul, te voi vedea intrând în camera [ mea. Ghidul meu
spiritual de moment, doamna H. Blavatski, îmi explică faptul că această senzaţie I
înseamnă că eu însumi voi veni să te văd. Mai târziu am fost cuprins de o mare
greutate în respiraţie. Atunci am înţeles că sfârşitul mi se apropie. Ora extremă
mă prindea prea repede. Nu cred, scumpa mea Nataşa, să mă fi cuprins frica de
moarte, dar tremuram de necunoscut. Tu ştii că întotdeauna am fost neliniştit în
faţa nesiguranţei j unei situaţii. Atunci, draga mea Nataşa, am început să înţeleg
că o schimbare se produce în fiinţa i mea. îmi părea că se desprinde ceva din mine.
Simţeam un fel de tragere, ca şi cum ceva din trupul ş
meu era smuls, şi paralel cu această senzaţie îmi apăru tot cortegiul funerar:
prohodirea, incinerarea sau înmormântarea — lucruri care îmi produceau oroare. j
Preotul sosi, ca o rază de lumină în întuneric. M-am spovedit, cu tot sentimentul
de frică ce îmi [ provoacă faţada unei catedrale ce defila pe dinaintea ochilor. Mi
s-a dat împărtăşania. La terminarea \
Moartea

ceremoniei, mă simţeam deja departe de mediul terestra. Situaţia mea mentală se

modificase. Biserica mă ţinea ca şi o mână prietenă. Nu mai eram singur, nu-mi mai
era frică. N-aş putea spune cât timp a durat această stare. în fine, am deschis
ochii ca şi după trezirea dintr-un greu şi adânc somn, având în acelaşi timp
sentimentul că sunt luat repede în sus. Eram cufundat într-o splendidă lumină
albastră şi am văzut venind în întâmpinarea mea pe Black Feather1, pe Jenny şi pe
mama mea. Eram deci totuşi viu! Acestea sunt, draga mea Nataşa, primele mele
impresii când am trecut pragul morţii." într-o altă comunicare, Valentino îşi
continuă povestea. „Era în ziua când trapul mi-a fost transportat la locaşul său
cel din urmă. Se vedea deja o slăbire a interesului publicului, faţă de persoana
mea. Dar după ce trupul îmi era depus în mormânt şi jurnalele au încetat să se mai
ocupe de mine, am încercat un sentiment de singurătate nemângâiată. Mă revoltam
împotriva destinului, care m-a smuls din apogeul gloriei mele. Mi se părea că arta
nu mai poate exista de aici încolo fără mine. Acum râd de mine, de naivitatea de a
crede că dispariţia lui Valentino ar produce un doliu ireparabil pentru artă. Eram
în mediu terestra, mă plimbam pe Broadway. Această stradă îmi părea atât de reală
şi mă simţeam atât de viu, încât uitasem starea în care mă aflam. Dar nimeni nu-mi
acorda nici o atenţie. Mă vedeam şi vedeam atât de reali oamenii, încât nu puteam
să desluşesc marea schimbare produsă în mine. Mă plictiseam de atâta plimbare
printre trecătorii atât de grăbiţi, care păreau toţi hotărâţi să mă îmbrâncească.
La un moment dat, venii piept în piept cu o femeie. Ea îngălbeni şi se strânse
lângă domnul care o însoţea, strigând: «Dumnezeul meu, de unde veni suflarea
aceasta atât de îngheţată pe care am simţit-o?» Această exclamare mă înfurie.
Aşadar moartea mă schimbase într-o suflare glacială? M-am îndreptat către un grup
de actori de teatru, care se găseau în colţul Străzii 47, aproape de teatru. Luând
pe unul de braţ, îi strig tare: «Sunt Rudolf Valentino!» Dar omul meu nu auzi şi nu
simţi nimic. El continua să discute şi să râdă cu celălalt. Nu-ţi pot spune ce
resentiment mă cuprinse atunci! Aş fi plâns de durere şi ciudă. Dar orice revoltă
era de prisos. Deodată, îmi amintesc de tine, de scrisoarea ce mi-ai trimis-o când
eram grav bolnav, ca şi de telegrama Muziei şi a unchiului Dick. Pe când mă gândeam
astfel, mă simt atins de braţ. M-am întors, lângă mine era o femeie cu forme
matronale, cu ochi inteligenţi şi generoşi. Nu voi uita niciodată vocea sa dulce şi
încurajatoare, care, cu hotărâre impetuoasă, îmi spuse: «Condamnare la flăcările
infernului ţi-a prezis biserica. Vino cu mine! Nimic nu e adevărat din ceea ce ţi
s-a infiltrat în spirit de către reprezentanţii confesiunii creştine. Sunt nişte
sărmani orbi. Tu ai nevoie în acest moment de un ghid. Iată-mă! Am fost în viaţa
terestră H. P. Blavatski», şi zicând aceasta, mă luă cu ea. Mi-am pierdut
cunoştinţa, după care mă trezesc în salonul unchiului Dick. Era noapte. Scările
vilei erau luminate. Ghidul meu era pe prag şi îmi făcu semn să avansez. Am trecut
împreună prin mai multe odăi cunoscute şi am ajuns în camera Muziei. Tu erai cu ea.
în faţa voastră era Georges Wehner, dormind adânc într-un fotoliu. Doamna Blavatski
îmi spuse: «Acum poţi vorbi cu ai tăi». Astfel am început să comunic cu tine."

spirite turbulente sau fantome. Multe spirite nou venite, în lumea spirituală, nu
rezistă comoţiei mentale provocată de schimbarea produsă. Ca minare, printr-un
efect al ignoranţei lor, al fricii, al resentimentului avut - deoarece au fost
smulse din lumea materiei, lumea plăcerii pe care atât de mult o iubeau - vor
petrece mult timp jos, la suprafaţa pământului, vizitând locurile pe unde au trăit.
Prin urmare - din cauza concepţiilor false, a ataşamentului faţă de materie şi a
pasiunilor lor terestre - ele se găsesc în pătura roşie, cea mai joasă a atmosferei
fluidice a pământului, în afara lumii fizice şi totuşi prin lume. Aceşti nenorociţi
sunt cei cărora li s-au dat numele de spirite rătăcitoare, despre care se vorbeşte
atât de mult în experienţele mediumice inferioare. Unele din aceste spirite
rătăcitoare sunt atât de neclintite în încăpăţânarea şi felul lor de a gândi
pământean, încât sunt adevăraţi orbi, care în acest răstimp nu au posibilitatea
avansării spirituale. Ceea ce e mai rău este faptul că aceste nefericite spirite
rămân alipite lumii pământene timp de mulţi ani, şi uneori timp de secole.
' Entitate spirituală care a primit misiunea de a fi ghidul spiritual al lui
Valentino, în activitatea sa de raedium. Ultima întrupare a lui Black Feather a
fost în India.

O anumită categorie de entităţi spirituale rămân legate de mediul unde au trăit,

devenind adesea
70

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Concluzii
De zeci de ani se fac diferite observaţii, se experimentează şi se adună material
referitor la manifestările spirituale. Azi, numărul manifestărilor spirituale
înregistrate este atât de mare, iar numărul celor care le-au analizat şi sintetizat
este atât de impozant, încât doar aceia nu se încredinţează de valoarea
revelaţiilor venite de dincolo de vălul lumii fizice, care închid ochii şi nu vor
să vadă, care îşi astupă urechile şi nu vor să audă. Este inadmisibil ca omul să
manifeste ignoranţă faţă de modul cum moare trupul său, faţă de sentimentele şi
senzaţiile resimţite de entităţile spirituale, când trec în lumile spaţiale.
Examinând seriile nesfârşite de mărturisiri ale entităţilor spirituale ce şi-au
dezbrăcat trupul, se constată o concordanţă între ele, confirmându-se unele pe
altele. Nu se poate admite ca persoane inculte sau necunoscătoare ale fenomenelor
spirituale, din ţări şi timpuri diferite, să se concerteze între ele şi să debiteze
- conştient sau din subconştientul lor - despre fenomene identice, referitoare la
existenţa omului dincolo de hotarele morţii. Când entitatea ce comunică dă probe -
prin comunicările ei personale şi intime, neştiute de nimeni — că într-adevăr, ea
este fosta personalitate terestră, şi când ea, ca şi alte entităţi spirituale,
descrie aceleaşi fenomene, petrecute şi resimţite în lumea invizibilă, o minte
rezonabilă, dezbrăcată de orice idee prestabilită, nu poate să nu admită realitatea
lor. Din enumerarea acestor câteva cazuri, se poate constata că există
fenomene,fundamentale - care se produc în mod constant, indiferent de gradul
evolutiv al entităţii spirituale ce se destrupează, şi există fenomene secundare -
care se produc sau nu, în funcţie de evoluţia spiritului trecut în lumea spaţială.
Fenomenele fundamentale prin care trece entitatea spirituală după părăsirea vieţii
terestre sunt: 1. La început, nu crede că trupul său a murit; 2. Se vede om, ca şi
mai înainte; 3. I se derulează panorama întregii vieţi terestre; 4. Este
întâmpinată de rade sau prieteni; 5. Cade într-un somn; 6. Sesizează că lumea unde
a sosit este splendidă sau întunecoasă, conform faptelor sale; 7. Observă că lumea
cerească este substanţială, reală şi asemănătoare ca aspect cu cea terestră; 8.
Constată că entităţile spirituale comunică între ele prin gândire - limbajul
spiritual; 9. Remarcă faptul că gândirea este forţa creatoare a lucrurilor şi
fenomenelor; 10. Vede că entităţile spirituale străbat spaţiile, ca gândul, în sus
sau împrejurul pământului; 11. Constată că potrivit condiţiei lor morale şi
evoluţiei lor intelectuale, entităţile spirituale gravitează automat către nivelul
spiritual corespunzător. Fenomenele de ordin secundar prin care trece entitatea
spirituală după părăsirea vieţii terestre sunt: 1. După ce-şi vede trupul întins
rece şi palid pe pat, observă că are un corp eteriform; 2. Constată că după cum în
lumea trupească nu există doi indivizi absolut identici, tot aşa două entităţi
spirituale nu pot să treacă în mod absolut prin aceleaşi fenomene spirituale, fiind
vorba de diferite grade evolutive; 3. Două duhuri care au trăit pe pământ împreună
ca soţi, se yor duce fiecare în nivelul lor spiritual, dar pot să se întâlnească şi
să-şi comunice ideile şi sentimentele de câte ori doresc; 4. Cu toate că orice
entitate spirituală poate crea prin puterea gândului său, marile creaţii sunt
rezervate doar anumitor ierarhii de spirite specializate; 5. Entităţile spirituale
dominate de pasiuni umane rămân totdeauna legate de mediul unde au trăit, un timp
mai scurt sau mai lung, după intensitatea pasiunii lor. în general, moartea fizică
nu le produce nici o schimbare în înţelegere, de aceea ele se cred tot pământeni,
cred că trăiesc tot printre oameni trupeşti. Dintre aceste spirite sunt şi cele ce
bântuie anumite locuinţe; 6. Durerea sfâşietoare a celor rămaşi pe pământ îi produc
torturi groaznice şi din această cauză nu poate să intre în relaţie cu ei. în
acelaşi timp, este reţinut la suprafaţa pământului, nepermiţându-i-se să se ridice
la nivelul corespunzător evoluţiei sale; 7. Văzându-se singură, se înspăimântă, dar
imediat aude o voce sosită de departe. Este vocea unui spirit amic, care simţind
din depărtare neliniştea sa, vine să-i vorbească şi să-1 sfătuiască. Din toate
aceste afirmaţii se relevă cât de numeroase taine există în operele Creatorului, pe
care omul nu le cunoaşte şi nici nu caută să le afle. El se alipeşte cu toată
puterea sufletului de lucrurile pământeşti, trecătoare precum fumul, uitând că e un
musafir al pământului, al acestei forme de viaţă trupească.
71

Judecata, viaţa şi ocupaţia duhului

Judecata duhului
Intrupândi iu-se ca om pe pământ, entitatea spirituală sau duhul îşi duce viaţa
săvârşind uneori fapte bune, dar, de cele mai multe ori - fapte necugetate. în
înţelepciunea Ei, Divinitatea a socotit că nu e bine ca greşelile comise de un duh
în decursul întrupării sale să i se înscrie mereu în cartea vieţii, pentru că el
are deja acumulate destule crime, minciuni, pasiuni şi alte greşeli din vieţile
trecute. Duhul s-a întrupat să lichideze sau să corijeze o parte din ele, dar dacă
se adună greşeli noi în cartea vieţii sale, nu va mai putea să le achite niciodată.
Prin urmare, Divinitatea a hotărât ca multe din greşelile comise de un om trupesc,
în decursul unei vieţi, să fie plătite chiar în acea viaţă. Prima judecată a
duhului are loc în timpul vieţii sale terestre. La câteva ceasuri sau zile de la
greşeala comisă, duhul este chemat sus, în faţa unui Tribunal compus din cei trei
superiori ai marelui grup din care face parte - grupul german, latin, slav etc. în
faţa acestui For de prim grad, apare spiritul culpabil şi acuzatorul său.
Acuzatorul îşi formulează plângerea contra fratelui său, care i-a adus o critică
nedreaptă, o pierdere nemeritată, o suferinţă nemotivată etc, şi cere ca Justiţia
divină să-i dea satisfacţie. Inculpatul este însoţit de dreptaşul său, care a văzut
şi auzit tot, asistând ca martor al Divinităţii. Vinovatul nu-şi poate nega fapta,
ci cel mult caută să o motiveze, pentru că patru martori glăsuiesc împotriva sa.
Astfel fapta este înscrisă în perispiritul greşitului, este cunoscută de dreptaşul
său, de dreptaşul victimei, şi, în plus, e fotografiată în arhiva eterică a
Pământului. Aşadar, negarea este imposibilă, cel mult acuzatul caută să se scuze.
Examinând împrejurările, judecătorii apreciază gravitatea faptei, iar Legea divină,
cerând ca nimeni să nu se facă judecătorul semenului său, dictează o pedeapsă mai
mare ori mai mică. Către dimineaţă, duhurile se coboară în trupurile lor şi nici
unul dintre ele nu ştie ce s-a petrecut în acea noapte, sus în spaţiu. Dar în
zilele următoare, anumite forţe execută sentinţa asupra culpabilului şi el cade
greu bolnav, are o pierdere oarecare, ori suferă moralmente din cauza unei acţiuni
făcută contra persoanei sale. Cu alte cuvinte, omul trece prin zile grele, în care
sufletul îi este zdruncinat din seninătatea, pacea şi mulţumirea lui. în general,
aceste pedepse nu sunt de lungă durată şi nici atât de drastice, încât să schimbe
prea mult destinul. Este ca şi cum s-ar ţese o pânză şi, din timp în timp, un nod
apare în urzeală sau bătătură şi pânza iese cu mici noduri. Cu alte cuvinte, viaţa
îşi urmează firul trasat, orânduit dinaintea întrupării duhului, dar în decursul ei
intervin lacrimi şi suferinţe, care sunt fructul greşelilor actuale ale duhului.
Aşadar, în decursul vieţii trupeşti, duhul se prezintă de multe ori în faţa
Juriului suprem al marii colectivităţi din care face parte, plătind greşelile
comise în această viaţă.

Dar în fine, aţa de pe mosorul vieţii s-a terminat, ziua plecării a sosit şi duhul
trebuie să-şi părăsească locuinţa de lut. După încetarea vieţii terestre, duhul e
luat de ghidul său, urcat în faţa celor trei superiori ai grupului său, care
examinându-1 sumar, dau o sentinţă provizorie, ordonând în ce nivel va locui pe
durata şederii sale în spaţiu. După aceea e luat de ghid şi coborât la suprafaţa
pământului, pentru a sta o vreme în preajma celor dragi, consolându-i, conducându-
le paşii, corectându-i şi încurajându-i. Cu această ocazie, el asistă la
înmormântarea trupului său, observânduşi trupul pe care 1-a animat şi cu care a
gustat toate plăcerile lumii trupeşti. După aproximativ 42 de zile - timp în care
se purifică în sferele inferioare - duhul îşi ia zborul şi se înalţă în nivelul
desemnat, conform hotărârii superiorilor grupului său. După o şedere mai scurtă sau
mai îndelungată în spaţiu, timp în care a luat cunoştinţă de tot trecutul său,
superiorii săi decid coborârea la o nouă întrupare. în vederea stabilirii noii
forme de viaţă, duhul va fi prezentat înaintea Forului suprem al Pământului. Pentru
desfăşurarea acestei judecăţi, ghidul său îl prezintă în faţa celor trei superiori
ai Pământului, superiorii îngerilor care conduc evoluţia globului, cu tot ce se
află pe el. Acest Juriu suprem al Pământului este prezidat, de la distanţă, de
Stăpânul sistemului solar. Juriul Pământului
72

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

examinează toată viaţa duhului candidat la reîntrupare - binele şi răul făcut de

el, şi examinarea sa este văzută, auzită şi ştiută, chiar în acel moment, de
Guvernatorul solar. în fine, Domnul, stând pe tronul Său solar, pronunţă sentinţa
care este transmisă mental, de la distanţă. După gradul de evoluţie al duhului
putem spune că există două moduri în care decurge judecata. Dacă duhul ce se va
întrupa este de un ordin inferior, cei trei superiori ai grupului său expun
fulgerător viaţa lui umană, faptele luminoase şi petele întunecate ale existenţei
sale. Judecata este audiată de Domnul din tronul Său solar, şi de Juriul suprem al
Pământului. Sentinţa se dă de Domnul şi este pronunţată de preşedintele Juriului
suprem al Pământului format din trei entităţi angelice, înconjurat de 9 asesori şi
27 delegaţi, toţi îngeri, aparţinând Forului suprem al Pământului, compus din 39 de
sfinte duhuri angelice. Entitatea candidată la întrupare care aparţine unei trepte
evolutive superioare, fiind conştientă de puterea legilor cereşti şi cunoscându-şi
acum, ca duh - după o analiză îndelungată - toate greşelile, îşi alcătuieşte
singură planul noii vieţi terestre, prin care să-şi achite datoriile sau să-şi
repare greşelile, din alte vieţi. înfăţişându-se în faţa Forului suprem - format
din 39 de îngeri, sfinte duhuri ale Adevărului şi Domnului suprem şi nevăzut -
duhul decis să se întrupeze îşi prezintă planul întocmit pentru noua sa viaţă
trupească. Stăpânul sistemului solar, examinând planul şi găsindu-1 bun îşi dă
binecuvântarea, iar Juriul suprem al Pământului, prin preşedintele său, în numele
Celui de sus, pronunţă Amin, adică: Să fie aşa precum tu ai dorit. Spiritele
inferioare nu au discernământul necesar întocmirii unui destin nou prin care să-şi
achite datoriile şi să repare greşelile comise împotriva părinţilor, copiilor,
fraţilor, semenilor. Nu e uşor să alcătuieşti o formă nouă de existenţă
pământească, în care angrenajele să fie astfel făcute încât să satisfacă, dintr-o
dată, mai multe exigenţe, şi să realizeze mai multe reparaţii. De aceea, în
asemenea cazuri, cele trei sfinte duhuri supreme ale grupului de care aparţine
duhul examinează trecutul vieţii sale, adună faptele, le elimină pe unele, le
preferă pe altele, pentru a fi reparate cât mai multe din datorii sau supărări, şi
în fine, din totalul lor alcătuiesc un nou destin, pe care duhul inferior îl
primeşte, i se supune, cunoscând înalta înţelepciune a celor care au examinat şi
hotărât. Judecata fiind făcută, duhul e coborât de ghidul său în nivelul cuvenit
gradului său evolutiv, şi de acum, până la viitoarea sa întrupare, face următoarele
trei lucruri capitale: 1. îndeplineşte misiunea primită de la superiorul grupului
său; 2. asistă la conferinţele-lecţii ale superiorilor săi, pentru a învăţa noi
taine cereşti; 3. pregăteşte viitoarea sa viaţă pământească, căutând duhurile
împreună cu care se va întrupa, încheind cu ele anumite înţelegeri. Prin urmare a
doua judecată se face între două întrupări ale duhului.

în fine, a treia şi cea mai înfricoşătoare judecată are loc când s-a terminat
ciclul, pentru care a venit o entitate la şcoala planetei noastre. Ea are loc
aproximativ după 26.000 de ani de existenţă pe acest glob. Pe parcursul celor
26.000 de ani, entitatea spirituală şi-a dus existenţa când pe pământ - ca om
trupesc, când în Cer - ca om ceresc sau duh spaţial. în scurgerea acestui timp,
omul a trăit sute şi mii de vieţi. Unele din ele au fost mai bune, altele mai
zbuciumate, unele mai înţelepte, altele pline de ticăloşii. Dar, în fine, legea
evoluţiei 1-a împins mereu mai sus. Timpul trece încet, dar loc marele examen al
acestei existenţe ciclice de aproximativ 26.000 de ani. Pentru acest examen,
amănunţit şi nepărtinitor, însuşi Guvernatorul solar se coboară din Tronul măririi
Sale şi înconjurat de Juriul Său solar, compus din sfintele duhuri angelice solare,
vine spre Pământ şi îşi stabileşte Judecata în atmosfera fluidică a Lunii noastre.
La această Judecată divină asistă fără consultare Juriul Pământului, format din
marile entităţi conducătoare ale planetei noastre, care de acum nu mai au nici un
cuvânt, ele asistând doar ca simpli martori la sfânta şi divina Judecată. Unul câte
unul, duhurile Pământului, care au terminat ciclul şederii lor pe această planetă,
trec pe dinaintea Domnului şi a îngerilor Săi. Negrăita ştiinţă a Divinului solar
vede meritele fiecăruia, şi cei buni şi drepţi sunt trecuţi la dreapta Lui, iar cei
nevrednici la stânga. Entităţile spirituale tremură din toată fiinţa lor, stând în
faţa Divinului solar, la Judecata făcută în numele Tatălui ceresc. înfricoşate sunt
sufletele lor, căci ştiu că dreaptă e Judecata Celui care străluceşte cu o lumină
orbitoare în faţa lor. Acum văd toată grozăvia conduitei lor, cât au stat pe acest
glob. Cei care au dus o existenţă din bine în mai bine, vor fi conduşi de îngerii
solari pe o altă planetă, mai avansată, iar cei care au stagnat, din existenţă în
existenţă - opunându-se curentului evolutiv, prin liberal lor arbitru, rău aplicat
- vor fi luaţi de alţi îngeri şi duşi pe o planetă inferioară a sistemului nostru.
Aici duhul leneş se va trezi din toropeala sa şi nu va mai ignora legile cereşti
secolele se înşiră, şi iată că a sosit finalul şcolii planetare. Acum se face marea
alegere, acum are

j j j \ > j j
j

j j I \ I j [ j j \ [
Judecata, viaţa şi ocupaţia duhului

7J

şi omeneşti. însă, de multe ori, aceste duhuri simt duse pe un alt soare, daţi în
primire Guvernatorului altui sistem, pentru a fi repartizaţi pe una din planetele
acelui sistem, de o evoluţie asemănătoare cu a Pământului nostru. Entităţile
spirituale rămase în urmă cu evoluţia lor nu mai pot fi reţinute în jurul
Pământului, pentru că în locul valului de spirite de care aparţin şi care trebuie
să plece, soseşte un alt val de duhuri, de pe o altă planetă, inferioară
Pământului, val sosit aici să-şi facă noua şcoală ciclică, planetară, superioară
celei precedente. Astfel, val după val, pleacă, şi alte valuri de duhuri sosesc.
Acest ciclu se va repeta miliarde de ani, până ce planeta noastră va ajunge la
finele existenţei sale. Aproximativ la fiecare 26.000 de ani are loc, în faţa
divinului nostru Stăpân, marea Judecată, de care vorbeşte şi Sfânta Scriptură. Prin
urmare, pe acest glob terestru, omul trece prin trei feluri de judecăţi: 1.
judecăţile din timpul unei întrupări; 2. judecăţile de după fiecare întrupare; 3.
Judecata divină de la finele şcolii planetare. Doamne, dă tărie sufletului meu să
nu mai greşesc, şi astfel să nu mă ruşinez, de faptele mele, în faţa gloriei Tale!
Fă Doamne, ca sufletul meu să fie conştient de Legile Tale, ca astfel să mă întorc
cât mai curând în sânul Tău, de unde am purces cândva, în noaptea adâncă a
miliardelor de ani. Amin.

Viaţa duhului în spaţiu

După ce şi-a părăsit trupul şi corpul vital - corpuri aparţinând globului pământesc
- o perioadă duhul are forma corporală asemănătoare cu a omului trupesc. Se vede pe
sine şi mai vede un altul întins pe pat, galben şi nemişcat, care seamănă nespus de
mult cu el, parcă s-ar vedea într-o oglindă. Caută să înţeleagă şi nu poate să se
lămurească. Doar spiritul evoluat, părăsindu-şi haina de lut, înţelege că el nu
moare niciodată, iar cel de pe pat nu e decât veşmântul său. Curând, şi duhul
evoluat şi cel mai puţin evoluat cad într-un somn adânc, când nu mai ştiu nimic de
ei. Acest somn ţine la unele duhuri câteva zile, la altele câteva luni, dar sunt
cazuri când durează un an, doi. Somnul acesta este indispensabil, oferind duhului
posibilitatea să se odihnească, să-şi refacă forţele pierdute prin efortul
desprinderii de corpul său fizic. Prin urmare, se petrece un fenomen asemănător cu
somnul noului-născut, care obosit de presiunile şi durerile expulzării din matricea
mamei sale, are nevoie să doarmă pentru a se reface şi obişnui cu noua lume unde a
sosit. După un timp, mai scurt sau mai lung, duhul se deşteaptă şi îşi începe noua
carieră de om spaţial. Unele entităţi spirituale sunt înconjurate de duhuri
cunoscute şi înţeleg pe deplin noua situaţie. Altele însă, chiar şi după acest
repaus, nu pot să-şi dea seama unde sunt. Ar întreba, şi im văd pe nimeni în jurul
lor. Aceste duhuri - al căror perispirit este încă impur, adică îmbibat cu materie
vitală - simt necesitatea să se coboare la suprafaţa pământului, şi pe firul
legăturilor eterice revin acasă, unde îşi găsesc familia şi semenii, în toiul
activităţii. Văzând la fel cum vedeau pe vremea 1 când aveau un trup, văzându-se şi
simţindu-se pe sine, se cred vii, trăind printre oamenii trupeşti. La omul simplu
sau neştiutor ideea morţii este legată de ideea unei pieiri veşnice, dar constatând
t că trăieşte, văzându-se încă viu, el se crede om pământean. Târziu desluşeşte că
totuşi a trecut în | ceata celor de sus. Aşa de exemplu, vrea să ia un obiect din
casa lui, să-1 aşeze în altă parte, şi constată că mâna îi trece prin acel obiect.
Se adresează soţiei, copiilor, dar, cu mirare, vede indiferenţa lor, parcă ar fi
surzi. E normal să nu-1 audă, pentru că vorbirea lui este eterică, spirituală,
diferită ! de cea sonoră a oamenilor trupeşti. De multe ori s-a întâmplat ca un
astfel de duh să sosească la şedinţele de comunicări cu entităţile cereşti, şi
întrebat de un om trupesc ce mai face, răspunde că e foarte ocupat, că îşi \
construieşte o casă nouă. Nu ştie că a murit şi că în lumea cerească nu mai are
nevoie de haine, [ mâncare şi adăpost. El cară cărămizi, le îmbină cu var şi vede
cum treptat se înalţă zidul său. Toate I acestea sunt realităţi - dar realităţi
eterice, construite cu puterea gândului său şi din materia eterică [ ce umple
universul; construcţii vremelnice, ce dăinuiesc doar până când gândul său are
astfel de | preocupări. Asemenea acte, similare cu cele terestre, sunt foarte
numeroase şi frecvent executate de | locuitorii sferelor inferioare ale Cerului.
( Duhul inferior umblă, dar constată că pluteşte deasupra pământului şi nu mai are
nevoie de I mişcarea picioarelor. Când vrea să se ducă undeva, se şi pomeneşte
ajuns acolo, în virtutea dorinţei,
74

Din tainele vieţii şi ale universului ~ Prima carte

prin ea şi se află în mijlocul camerei. Un şir de asemenea experienţe face lumină

în mintea lui, şi de la o vreme îşi dă seama că nu mai e printre cei „vii" şi că
acum e în ceata „morţilor". Iată pentru ce este de mare folos pentru om, ca încă de
pe când se află în lumea trupească să studieze fenomenele spirituale, fie că le
crede, fie că nu, pentru ca atunci când va trece pragul morţii şi se găseşte în
lumea de dincolo, să-şi amintească de cele citite, şi astfel să nu mai rătăcească
vreme îndelungată, făcând şcoală şi ajungând târziu la cunoaşterea Adevărului.
Repet, ca să fie bine lămurit. Lumea cerească, invizibilă pământenilor, nu se află
într-un anumit loc din spaţiile universului, ci este chiar în jurai pământului. Ea
este orânduită în diferite nivele, sfere sau zone, populate de duhuri după vechimea
şi meritul lor. Acel om care a dus pe pământ o viaţă vecină cu a animalului, uneori
chiar şi mai rea, pentru că s-a afundat în mocirla pasiunilor degradante, la
trecerea sa în lumea cerească îşi va continua existenţa tot atât de mizerabil ca şi
pe pământ, căci va locui în stratul inferior al Pământului, în eterni cel mai
grosolan din jurul pământului. El va simţi sete, va suferi de foame şi va avea
dorinţe bestiale, dar cum nu mai are trup, şi deci posibilitatea de a le satisface,
va suferi grozav de mult, rătăcind fără ţintă în spaţiu, în sfera corespunzătoare
purităţii şi evoluţiei sale. Se coboară la suprafaţa pământului, frecventând
cârciumi, baruri, cluburi, case de toleranţă, abatoare etc, adică locuri unde se
exercită acţiuni, pe care firea şi josnicia sa le mai doreşte. în aceste locuri se
alipeşte de câte un om, şi prin sugestii, îl îndeamnă să se afunde şi mai adânc în
viciu, simţind astfel o satisfacţie directă - prin emanaţiile primite, şi indirect
- prin plăcerea de a ispiti şi pe altul să fie pătimaş ca el. Ducându-şi astfel
vreme îndelungată o viaţă netrebnică, el devine un spirit malefic, un demon al
bietului om trupesc, slab în voinţa şi judecata sa. Omul care a dezertat din faţa
unei vieţi grele, pline de amărăciune şi suferinţă - destin acceptat j de el
înainte de a se naşte, ori omul care din ură a suprimat viaţa unui semen al său,
când se va j deştepta la viaţa spaţială, se va găsi înconjurat de o ceaţă fluidică,
neagră ca noaptea cea mai j întunecată, simţind un frig care face să-i tremure
toată fiinţa, până la exasperare. Umblă ca orbul | prin spaţiu, nevăzând feeria
fluidelor, nevăzând pe nimeni. Starea aceasta poate să se prelungească ; sute de
ani, până când îi va deveni atât de chinuitoare, atât de insuportabilă, încât va
striga: „O, j Doamne! de eşti pe undeva, scoate-mă din acest chin!" La apelul său
către Divinitate, un glas se < va auzi curând lângă el, şi îi va spune: „Frate, ai
greşit, ai încălcat Legile în faţa cărora se pleacă \ tot universul. Roagă-te şi ţi
se va uşura starea." La îndemnul acestui binevoitor, duhul greşit înalţă | o rugă
fierbinte de iertare, la care Divinitatea răspunde prin trimiterea unei raze
fluidice, risipind j ceaţa întunecată. Duhul începe să vadă în jurul său şi astfel
nu mai rătăceşte la voia întâmplării prin j spaţiu. Ducându-şi viaţa pământească în
preocupări numai materiale, trăind numai pentru el şi | considerând rugăciunea ca
un act inutil şi pierdere de vreme, când va reveni în lumea veşnică, omul j va
pluti în prima perioadă a vieţii spirituale în nivele apropiate pământului, în
sfera unde îşi duc j viaţa eterică şi sufletele animalelor, care au nevoie de o
scurtă şedere în spaţiu. Sufletul plantelor j nu stă decât foarte puţin timp în
spaţiu, deoarece se coboară curând în trapul noii plante. Duhurile j animalelor vor
avea însă o atitudine duşmănoasă, văzând în acel duh pe cel care le-a urmărit cu
ură | şi le-a ucis cu lăcomie pentru a le devora. Astfel, şederea duhului uman în
acest nivel este plină de [ groază. Din fericire pentru el, pe parcursul timpului
şi pe măsura rugii sale de a fi scăpat din această j sferă a groazei, se ridică în
nivelul corespunzător gradului său evolutiv. j analize şi concluzii. Ele sunt
foarte active, circulă în toate direcţiile sferei lor, adunându-se pentru a discuta
diferite probleme cereşti sau omeneşti, prin care înţeleg creaţia şi fenomenul
vieţii. Aşadar fiecare duh îşi are ocupaţia sa şi este preocupat de ceea ce îi
place. Duhurile sunt cu atât mai fericite, cu cât se află în nivele superioare, cât
mai depărtate de suprafaţa pământului. Fericirea le j estejorovocată de vibraţia,
culoarea şi muzica fluidului sferei unde vieţuiesc. In stare normală, când nu este
pedepsit, duhul nu simte nici cald, nici frig, deşi are noţiunile acestea de la
oamenii pământului şi din amintirile lui, de pe când avea trup. Este însă
impresionat de umezeala aerului, când se coboară la suprafaţa pământului cu scopul
îndeplinirii unei anumite j misiuni, întrucât apa are proprietatea de a absorbi
fluidele ce compun corpurile sale. | în lumea fizică, ochii omului nu văd decât
exteriorul corpurilor. Ochiul spiritului - reprezentat [ prin întregul său corp
spiritual - vede şi exteriorul şi interiorul oricărui obiect, adică privirea j
fluidică a duhului străbate din exterior spre interiorul oricărui obiect, şi se
poate opri să observe la j
In timpul şederii lor prin spaţiu, entităţile spirituale mai evoluate duc o viaţă
de studii, de [

|
nivelul (

unde

intenţionează

să

vadă

mai

bine.

Iată un ceas de buzunar. Ochiul omului vede doar capacele lui, sau un capac şi o
lentilă, sub j care se observă cadranul şi cele două indicatoare. Spiritul vede
prin cadran şi rotiţele, până dincolo 1 de capacul opus. Rotiţele le vede nu numai
suprapuse, ci pe flecare în parte, căci fiecare piesă e
Judecata, viaţa şi ocupaţia duhului

75

străbătută de vederea sa şi se poate opri la una din rotiţele pe care vrea să o

examineze mai de aproape. Omul trupesc priveşte o carte. El vede numai coperta de
carton a acestei cărţi. Duhul, privind aceeaşi carte, cu vederea sa străbate
coperta de carton şi rând pe rând toate filele, până la cea din urmă. Dacă doreşte,
se poate opri cu vederea sa la pagina 75, de exemplu, şi poate în acest caz să
citească, rând cu rând, tot ce stă scris pe această pagină, fără ca această carte
să fie deschisă şi fără să fie scoasă din raftul bibliotecii unde se află. Omul nu
poate vedea decât vibraţiile cele mai rare şi mai lente ale lumii fizice în care se
află. Duhul, ajuns în lumea spaţiilor, vede vibraţia celulei nervoase, mişcarea
miceliilor dintr-o celulă, vibraţiile diferitelor categorii de fluide, şi aura din
jurul tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Orice gând, dar mai ales orice discuţie
despre cel plecat din planul fizic, provoacă o vibraţie a fluidului din jur,
vibraţie care propagându-se prin spaţiu penetrează duhul, luând cunoştinţă că cei
dragi sau prietenii săi, vorbesc de el. Concentrându-şi atenţia, duhul ia
cunoştinţă de tot ce se discută despre el. Atenţie, dragii mei cititori! Morţii
voştri ştiu tot ce vorbiţi şi tot ce gândiţi despre ei. Cuprinşi de dor, ei coboară
ca fulgerul, vă privesc, vă îmbrăţişează, vă sărută cu înfocare, dar fiind mai
subtili decât aerul, voi nu-i vedeţi, nu-i auziţi, nu-i simţiţi, nu ştiţi că ei
sunt alături de voi. Văzându-vă uneori în suferinţă, sau în mari dureri sufleteşti,
ar vrea să vă vorbească, să vă facă cunoscut că n-au murit, că trăiesc, că stau
lângă voi, dar nu pot să se manifeste în chip vizibil omului trupesc. Câteodată
produc prin vibraţii de dragoste o căldură iubitului lor, asemănătoare cu radiaţia
caldă ce vine de la o sobă, dar bietul om - preocupat de gândurile şi durerile sale
nenumărate - nu bagă de seamă căldura dulce, care îl încălzeşte, în general, pe
partea dreaptă a trupului. Uneori, mai ales imediat după destrupare, când încă au
ceva din puterile fluidului vital, duhurile pot absorbi fluid din spaţiu, îl
condensează până Ia punctul de a realiza un deget semimaterial, şi apoi ciocane cu
el, o dată sau de mai multe ori, în mobilă, oglindă sau fereastră, ori sparg un
pahar sau trântesc un mic obiect de pe masă. Alteori, camera fiind închisă pe
deplin, se simte un curent, o mişcare de aer care încetează repede. Se citează
cazuri când s-a arătat fulgerător o flacără ori un punct luminos. Duhurile fac tot
posibilul — după natura şi puterile lor — să-i încredinţeze pe iubiţii lor că sunt
şi ei prezenţi, şi li se sfâşie sufletul de durere când constată că nu reuşesc.
După puterile lor, cvasi-fizice, după nivelul lor, duhurile pot produce diferite
manifestări, ca să arate că sunt prezenţi şi că aprobă sau nu cele spuse. Lumea
trupească ar trebui să fie conştientă de bucuria pe care o provoacă duhurilor când
îşi aminteşte de personalitatea lor, vorbind duios despre ea. Ar trebui să ştie ce
sentimente profunde de recunoştinţă şi iubire stârneşte în sufletul duhurilor
depunerea unei flori pe mormântul lor. Dar pe când amintirile duioase şi parfumul
florilor le procură o fericire nesfârşită, plânsul necurmat şi disperarea celor
lăsaţi pe pământ îi torturează într-o mare măsură. Dacă îi iubim cu adevărat, să
nu-i mai supunem la asemenea torturi, să ne stăpânim, pe cât posibil, lacrimile
care îi ard şi să-i ajutăm în drumul lor ^ceresc prin undele vibratorii ale
rugăciunilor noastre, care le sosesc ca o briză binefăcătoare. în loc de morminte
costisitoare - şi în definitiv, pieritoare - mai bine să se facă milostenie în
numele celui plecat, uşurând mizeria unui bătrân, sărăcia unei mame văduve sau
ajutând un copil orfan, lipsit de dragoste şi de necesarul material. Duhul ia
cunoştinţă de gândurile noasti'e îndreptate către el şi se coboară ca fulgerul pe
fiml dragostei pentru a asista la rugăciunea noastră înălţată către Cel
Atotputernic pentru uşurarea sufletului său. Undele vibraţiilor de rugăciune
Eliberat de impurităţi, vibraţiile perispiritului său iau un ritm mai rapid, duhul
putându-se înălţa la un nivel mai înalt, până în sfera unde va întâlni un eter ale
cărui vibraţii corespund cu ale perispiritului său. Aşadar rugăciunile celor de jos
ajută mult celor de sus, după cum şi rugăciunile celor de sus ajută celor de jos,
în mersul vieţii lor terestre. Oamenii care au trăit modest, silindu-se să facă
binele, cu vorba şi cu fapta, pe cât le-a fost posibil, care n-au uitat pe Cel de
unde au purces cândva şi au întreţinut prin ragă legătura mentală cu El,
implorându-L pentru cei bolnavi şi suferinzi, pentru cei liberi şi întrupaţi, în
momentul destrupării se vor depărta imediat de cadavrul lor, nedorind să asiste la
înhumarea trupului lor. Aceste duhuri vor trece repede prin perioada de somn, şi la
deşteptare vor fi perfect conştiente de starea şi locul în care se află. Ele vor
străbate ca un balon toate sferele inferioare ale Pământului, înălţându-se fără
oprire până în sfera corespunzătoare propriilor merite spirituale. Da; dar asemenea
spirite sunt rare, ele aparţin lumii anonime, în general puţin instruite, dar cu o
inimă de aur, fiind înzestrate cu sentimente altruiste, ajutând cu ce pot şi
devotându-se pentru mângâierea aproapelui lor în suferinţă. Asemenea duhuri îşi duc
în spaţiu o existenţa de mulţumire deplină, de cea mai mare fericire pe care o
poate oferi în prezent planeta noastră. însă şi această fericire are un sfârşit,
duhul fiind trimis jos, la o nouă lecţie, o nouă misiune, o nouă întrupare.
îi dau puteri să-şi desprindă de pe perispirit impurităţile eterice contractate în
viaţa sa pământească.
76

Din tainele vieţii şi ale universului ~ Prima carte

Dacă nu există fericire perpetuă, nu există nici suferinţă veşnică. într-adevăr,

cel mai rău criminal, monstrul cel mai întunecat pe care l-a avut umanitatea, va
plăti prin groaznice suferinţe - pe planeta noastră, ori va fi trimis spre expiere
pe o altă planetă, unde va fi supus unei existenţe echivalente cu iadul biblic. Dar
după o vreme, fie ea şi veacuri, tortura lui va lua sfârşit. Răul produs de el se
va anihila prin însăşi suferinţa sa; treptat i se va lumina conştiinţa şi va licări
în el dorinţa de a repara tot răul produs celor cu care a venit în contact, pe când
trăia pe pământ. Un asemenea specimen a fost Torquemada, capul inchiziţiei din
Spania, care a stat în întuneric şi frig trei sute de ani; un exemplar şi mai
groaznic a fost şi este Nero, împăratul roman care a ucis zeci de mii de creştini
în arenele romane, fiind aruncaţi fiarelor sălbatice, ori unşi cu păcură şi arşi ca
adevărate torţe vii, luminând parcurile, în timpul nopţii. Nero suferă de arunci
până în prezent în inelul fluidic al lui Saturn. Prin urmare, cel care şi-a
desăvârşit cu fidelitate destinul, programul vieţii sale pământeşti, când va trece
în lumea celor tăcuţi şi invizibili, va resimţi o uşurare, o fericire, sentimentul
libertăţii, ca şi când ar fi ieşit dintr-o temniţă care îi mărginise mişcările şi
puterea de înţelegere. Sosit în spaţiu, toate simţurile lui — văzul, auzul,
simţirea - sunt însutite. Acum se mişcă precum fulgerul, vede până în zările
depărtate ale abisurilor cereşti, aude din spaţiu până la suprafaţa pământului,
realizează fluidic tot ce mintea lui poate concepe. Pe scurt - o viaţă sublimă,
plină de farmec, având un câmp infinit de acţiune. Cu drept cuvânt se poate spune
că a trecut din moarte la viaţă. Noi îi considerăm morţi pe cei plecaţi dintre noi,
şi îi plângem. Mai morţi suntem noi, pentru că toate facultăţile noastre sunt
mărginite de trupul nostru. Ei sunt cei vii, pentru că au revenit la viaţa
adevărată, la forma de viaţă care e veşnică şi umple tot universul.

Ocupaţia duhului în spaţiu

Creatorul iniţial - care a făcut tot ce există în cosmos - gândeşte şi lucrează în
veşnicie. El e însăşi legea activităţii, El nu se odihneşte niciodată, El a creat,
creează şi va crea în veşnicie. Toate fiinţele născute din El şi prin voinţa Lui,
vor fi deci supuse acestei legi, adică să lucreze continuu. Această lege este
aplicabilă şi materiilor, de toate gradele evolutive - de la eterul primordial şi
până la mineralul ce constituie planetele. Materiile sunt într-o continuă evoluţie,
într-o continuă vibraţie, a cărei frecvenţă creştere mereu. Aşadar nu există
pasivitate nici chiar la piatră, sau stânca muntelui - pe care o bate vântul,
ploaia, gerul, soarele etc. - şi ea este într-o continuă vibraţie, prefacere
chimică şi mecanică. Totul este în activitate. Omul trupesc nu cunoaşte legile
eterne ale Creatorului, dar Tatăl ceresc i-a pus în viaţă necesităţi, condiţii,
care îl silesc să lucreze, să fie într-o veşnică activitate. Acţiunea, gândirea,
determină scânteia din om să fie atentă, să vadă, să înţeleagă, să prevadă şi să
înveţe. Pentru ca duhul să câştige experienţă, omul trebuie să muncească. Munca de
orice fel are ca urmare perfecţionarea, avansarea spiritului. Cum din fire omul -
din cauza lutului care tinde să redevină la starea sa de activitate lentă - are
tendinţa să trândăvească, să tânjească şi de s-ar putea să-i vină totul de-a gata,
Divinitatea i-a creat necesităţi pe care el trebuie să le satisfacă, căci altfel ar
pieri. Trupul trebuie hrănit, deci procurarea hranei este prima lui preocupare; de
dimineaţa până seara, trebuie să aibă în vedere satisfacerea foamei şi a setei. Dar
procurarea hranei solicită muncă, alergătură, bătaie de cap. în afara satisfacerii
acestor necesităţi, trupul trebuie ferit de intemperii şi frig. Atunci - goana
pentru haine, dar acestea se procură direct sau indirect, prin bani, obţinuţi tot
prin muncă. în fine, vremea rea, apărarea contra atacului animalelor sălbatice,
aspiraţia unui confort a dictat omului dorinţa construirii unui cuib, bordei sau
casă. Dar obţinerea materialului de construcţie şi construirea casei cer iarăşi
muncă sau echivalentul acesteia - banul. Aşadar, pentru satisfacerea strictelor lui
necesităţi vitale, omului îi trebuie casă, hrană, îmbrăcăminte, pe care nu şi le
poate însuşi decât muncind din greu, din tinereţe până la adânci bătrâneţi. Toate
acestea au fost orânduite de înţelepciunea Tatălui ceresc, pentru că munca este
rugăciune, şcoală şi scara pe care se înalţă puterea de înţelegere a spiritului, ca
să vadă cât mai departe şi să înţeleagă frumuseţea şi adâncimea înţelepciunii Celui
etern. Munca are ca scop iluminarea duhului, transformarea spiritului dintr-o
scânteie abia pâlpâindă într-o lumină creatoare de lumi şi fiinţe, pentru a deveni
cândva un auxiliar al Tatălui ceresc. După ce şi-a dezbrăcat haina de lut, duhul se
înalţă ca un fluture în spaţiu, unde îşi petrece multă vreme viaţa reală,
permanentă, viaţa de duh spaţial. Aici, după o perioadă de odihnă, de reculegere,
reintră în horă, pentru a munci la opera Tatălui ceresc.
Judecata, viaţa şi ocupaţia duhului

■/■/

Se spune des: „Ce e pe pământ este ca în Cer"1, ceea ce corespunde unei realităţi.
într-adevăr, omenirea este mânată azi, în cursul activităţii sale, într-o continuă
frământare, din' ce în ce mai intensă şi mai înaltă. Dar munca este deosebit de
variată, fiecare îndeplinind o activitate diferită, iar drama vieţii se joacă
mereu, duhul specializându-se din ce în ce mai mult, şi în acelaşi timp
perfecţionându-şi vechile ocupaţii. Aceeaşi activitate intensă şi frământare o
întâlnim şi în Cer, în spaţiile din jurul corpurilor cereşti. Văzduhurile sunt
pline de o infinitate de duhuri, care - ca şi albinele unui stup - sunt într-o
continuă activitate, fiecare făcând un anumit lucru. Aşadar specializare există şi
în Cer ca şi pe pământ. De fapt, specializările din Cer au adus, rând pe rând, pe
cele de pe pământ. In Cer se gândeşte, se studiază, se perfecţionează o ocupaţie
oarecare, şi apoi prin reîntruparea duhului este aplicată şi în lumea materiei
fizice. Mă voi strădui să vă descriu fugitiv câteva din ocupaţiile exercitate de
lumea spaţială. Una din ocupaţiile de căpetenie ale lumii spaţiale este studierea
mediului unde plutesc şi trăiesc, într-adevăr, toate duhurile sunt împinse de
necesitatea de a studia eterul în care se mişcă, cu care se hrănesc şi construiesc
ceea ce priceperea şi sfera lor de cunoştinţe le permit. Evident, această
preocupare nu poate să aparţină decât spiritelor cu o evoluţie mai avansată. Este
vorba de studierea fenomenelor fizice - cu legile lor, şi de studierea fenomenelor
chimice cu multiplele lor combinaţii; cu alte cuvinte, cunoaşterea legilor fizice
şi chimice ale mediului eteric ce umple spaţiile şi în special spaţiul planetei
noastre. După cum am mai spus, în lumea spaţiilor cereşti totul se petrece ca şi pe
pământ. Milioane, sute de milioane de oameni trupeşti respiră aer, consumă hrană,
dar habar n-au ce compoziţie are aerul sau hrana consumată, nu cunosc ce fenomene
intime se petrec cu aerai şi alimentul introdus în trupul lor. Simt doar că e
nevoie să respire şi să mănânce, în rest, procesele prin care se transformă aceste
substanţe nu le cunosc şi, de fapt, nici nu-i interesează. Situaţia este
asemănătoare şi în spaţiu, în lumea spiritelor. Majoritatea duhurilor au cunoştinţe
sumare despre seria nesfârşită a fluidelor şi legilor care prezidează la combinarea
şi desfacerea lor. Numai o minoritate se dedică - la fel ca pe pământ - cercetării
proceselor de combinare a fluidelor, studierii analizelor şi sintezelor la care pot
fi supuse şi cunoaşterii legilor fizice şi chimice care guvernează fluidele. Aceste
duhuri, fizicienii şi chimiştii cereşti, cercetează dispunerea fluidelor în jurul
pământului, calităţile, vibraţiile şi curenţii lor. Studiază efectele fluidelor -
favorabile sau nefavorabile - asupra anumitor existenţe sau creaţii. Rezultatele
muncii lor sunt apoi comunicate mental duhurilor cu alte îndeletniciri. în afară de
duhurile savante în chimie şi fizică, unii savanţi studiază corpul duhului şi
bolile la care este expus. Oricât de ciudată ar părea această afirmaţie, ea
corespunde totuşi unei realităţi. Duhul are un corp material, dar foarte subtil,
diafan, eteric. Acest corp are o anumită anatomie, organizare, compoziţie şi
fiziologie, un mod de funcţionare, deci este supus diferitelor influenţe şi expus
tulburărilor funcţionale şi maladiilor. Aceste cauze, influenţe sunt studiate,
cercetate, şi se caută prevenirea lor, sau vindecarea efectelor lor. Pe lângă
studiul anatomiei şi fiziologiei duhului, medicii spaţiali, fac studii asupra
raportului dintre corpul spiritual şi corpul fizic al omului trupesc. Deşi îşi duc
existenţa în spaţiu, entităţile spirituale studiază anatomia şi fiziologia
trapului, pentru a diagnostica şi vindeca anumite boli. Spiritele medici sunt
preocupate de cunoaşterea din ce în ce mai completă a corpului uman şi a bolilor la
care este supus, pentru că au interesul ca atunci când vor veni pe pământ,
întrupându-se, corpului uman, dezvoltând astfel cunoştinţele omenirii. Când în urma
studiilor, medicii cereşti au ajuns la rezultate noi, când s-au desăvârşit într-o
anumită ramură medicală, primesc misiuni de pus în practică jos pe pământ, vizitând
bolnavi, mai ales în spitale şi clinici, lucrând direct cu instrumentul lor
-fluidul, şi cu metodele lor proprii, pentru vindecarea bolnavilor care nu sunt
încă destinaţi să plece din lumea trupească. Alteori sugerează medicilor
pământului, luminându-le duhul, să descopere boala reală a pacientului, sau îi
îndrumă cum să intervină în operaţia chirurgicală. Multe descoperiri, tratamente,
şi perfecţionări realizate pe pământ, în materie de procedee operatorii, se
datoresc sugestiilor şi influenţelor duhurilor medicale, care au aflat în spaţiu o
nouă metodă de a realiza o operaţie, pentru vindecarea unor boli incurabile până
atunci. Chimia şi fizica stau la baza existenţei lumilor. Anatomia şi fiziologia
sunt pârghia existenţei duhului, dar în afară de aceste temeiuri ale existenţelor
materiale şi spirituale, în lumea spaţiilor se
1

să pună în practică studiile lor — făcute în spaţiu — referitoare la diferitele

operaţii şi tratamente ale

sus".

„Precum în Cer, aşa şi pe pământ". în Tabula Smaragdina, Hermes Trismegistos

afirmă: „Ceea ce e jos este ca şi ceea ce e
78

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

exercită toate preocupările pământeşti. Tot ce există pe pământ a fost iniţial

realizat fluidic, în spaţiu, şi apoi creat pe pământ, cu materia fizică a
pământului. Medicina, chimia şi fizica stau la baza cunoştinţelor savanţilor care
fac destruparea sau întruparea spiritului uman. Anumite entităţi - perfect
cunoscătoare ale fluidelor, a compoziţiei şi combinaţiilor lor - sunt desemnate să
asiste spiritele întrupate în momentul eliberării lor din lutul unde au trăit,
înlesnind desprinderea fluidelor corpului lor perispiritual de corpul fizic. Se
ştie că spiritul este într-o legătură intimă cu cămăşile sau învelişurile sale.
Aceeaşi puternică coeziune există între aceste învelişuri şi trup. Corpul planetar
este unit cu corpul vital, a cărui firişoare eterice pătrund printre ţesuturile şi
celulele trupului, legându-se cu protoplasma fiecărei celule. După cum trunchiul
unui copac se ramifică în ramuri din ce în ce mai fine, până la cele din urmă
ramuri care poartă o frunză, tot astfel corpul vital şi planetar se ramifică
formând scheletul eteric al ţesuturilor trupului, terminaţiile lor având câte un
fir înfipt în centrul celulei. învelişurile fluidice planetare şi vitale sunt
legate între ele printr-o ţesătură intimă, dar sunt legate şi cu celulele trupului,
şi cu perispiritul, care la rândul său este legat cu scânteia divină sau spiritul,
toate aceste corpuri formând împreună un tot unitar numit om. La momentul hotărât -
moartea trupească această legătură strânsă şi intimă trebuie ruptă. Duhul, pe cale
de plecare, cade într-un fel de vis, de slăbiciune, de inconştienţă. El este
incapabil sa desprindă miliardele de fire care leagă corpul planetar de celulele
corpului fizic. Având în vedere că omul nu poate executa această operaţie asupra
lui însuşi, Cerul - din experienţa miliardelor de veacuri - a prevăzut ajutorul
unor entităţi speciale, numite medici cereşti sau destrupători, care cu experienţa
lor, cu forţele de care dispun corpurile lor fluidice, desfac rând pe rând toate
firele eterice care vivifică celulele trupului. Această operaţie se face subtil şi
treptat, cu mult înainte de ziua ultimului suspin. Pe măsura ruperii acestor fire,
trupul slăbeşte, puterile vitale se reduc şi omul se topeşte pe picioare.
Concomitent cu această desfacere, perispiritul duhului părăseşte corpul fizic.
Aşadar, procesul morţii nu se mărgineşte la cele câteva ore de agonie, ci el poate
începe cu zile, săptămâni şi chiar cu luni înainte. Chiar dacă ochii au devenit
sticloşi, trupul s-a răcit şi înţepenit, procesul morţii continuă încă multă vreme.
Spiritul şi-a părăsit corpul fizic, şi totuşi viaţa acestuia, a celulelor ce-1^
compun, durează încă multă vreme, chiar după ce a fost părăsit de stăpânul sau
cârmaciul său. într-adevăr, fiecare celulă este activată în funcţiile sale de către
corpul vital, dar cu ocazia morţii, duhul se desparte de corpul său vital. La
rândul său, corpul vital, graţie educaţiei de o viaţă întreagă şi a memoriei sale —
asigurată de inerţia micilor vietăţi, corpuri ultramicroscopice, din care este
alcătuit - continuă să pompeze din mediul înconjurător eterni vital cu care
hrăneşte protoplasma celulei. Astfel se explică creşterea în continuare a părului,
a unghiilor şi mişcarea miceliilor din protoplasma. Să nu pierdem din vedere că, în
definitiv, alimentele cu care se hrăneşte orice om sunt ţesuturi formate din
celule, acestea la rândul lor sunt alcătuite din molecule, formate din atomi, iar
atomii au provenit din organizarea protonilor şi electronilor, care sunt particule
eterice. Materia fizică solidă, lichidă sau gazoasă este eter condensat, energie
condensată. Aşadar a te hrăni eteric este tot una cu a te hrăni cu un aliment solid
sau lichid - format din totalitatea unitară a particulelor eterice - care în
intimitatea trupului se desface în părţile lui componente. Să nu uităm că şi
entităţile spirituale se hrănesc, îşi repară corpul, perispiritul, cu eter
corespunzător din spaţiu. Prin urmare - în Cer, unele entităţi spirituale au rolul
de asistenţi la căpătâiul omului trupesc, pentru a-1 ajuta, prin ştiinţa lor, să
părăsească lutul în care a fost ani de zile întrupat. Cum oameni trupeşti sunt cu
miliardele şi cum ei mor pe rând, se înţelege că Cerurile sunt pline de aceşti
specialişti, care se desăvârşesc pe măsura exerciţiului misiunii lor, asemenea
medicilor tereştri. Dacă există medici destrupători, care execută eliberarea
entităţii spirituale din carapacea sa carnală, înseamnă că există şi medici
întrupători, care în funcţie de gradul evolutiv al entităţii ce coboară în lutul
vieţii terestre, îl asistă, mai mult sau mai puţin, în procesul de întrupare. Când
unui duh i-a sosit timpul să părăsească nivelele sferelor sale fluidice şi să
coboare la întrupare, el cade treptat într-o somnolenţă. Această stare este
provocată de anumite duhuri superioare, pe care duhul candidat la întrupare nu le
vede, fiind mai evoluate decât el, şi deci au un corp mai subtil, format din fluide
mai fine. Legea cerească suna astfel: Duhul inferior nu vede niciodată pe cel
superior. Duhul superior îl magnetizează, îl adoarme întrucâtva, pentru a-i suprima
o parte din conştiinţă şi voinţă. în această stare duhul are o conştiinţă vagă,
aude şi vede într-o oarecare măsură, dar n-are claritate în înţelegerea fenomenelor
ce au loc în jurul său. în condiţiile acestea duhul nu este capabil să lucreze - în
plenitudinea conştiinţei şi a ştiinţei sale - la construirea viitorului său trup.
De aceea - în funcţie de gradul celui care se întrupează - Cerul desemnează unul
sau mai mulţi medici întrupători, care în deplinătatea conştiinţei şi a ştiinţei
posedate, execută opera lor în părţile hotărâtoare ale trupului, potrivit cu
destinul noului întrupat.
Judecata, viaţa şi ocupaţia duhului

jg

Oricât de hotărât şi de tare ar fi un duh pe voinţa sa, dacă trebuie să-şi facă un
trup netrebnic, în vederea împlinirii unui destin mizerabil, îi vine greu să-şi
construiască un trap urât, cocoşat, un sistem nervos central idiot sau alte organe
mizerabil alcătuite. Din acest motiv Divinitatea a orânduit ca alţii să conlucreze
la orânduirea celulelor, la formarea ţesuturilor şi aglomerarea lor în organe.
întruparea este o operă mai complexă şi mai dificilă decât destruparea, şi numai
ştiinţa savanţilor medici întrupători poate pregăti casa, temniţa în care bietul
duh se va coborî pentru împlinirea destinului său. La timpul său, vom vedea ce
operă complexă execută aceşti maeştri întrupători de duhuri umane. Cu această
ocazie trebuie amintită şi întruparea duhului vegetal şi animal. Când împrejurările
au devenit imposibile vieţii plantei, sau când ciclul vieţii sale s-a terminat, la
destruparea sa asistă şi ajută anumite duhuri umane. Duhul vegetal însă nu are o
şedere de lungă durată în spaţiu, el fiind curând atras într-un nou ciclu de viaţă,
într-o nouă sămânţă, pe cale de dezvoltare într-un embrion, sau pui de plantă. La
fel se întâmplă şi cu animalul, care - asemenea plantei şi omului - este asistat în
momentul morţii sale de un duh uman, specializat în acest scop. De asemenea, după
fecundarea femelei, apare duhul uman, care sub ocrotirea şi pregătirea necesară,
înlesneşte întruparea duhului animal în pântecele femelei speciei sale.

Seria specialiştilor cereşti este nesfârşită, ca şi a celor pământeşti. Iată un

fapt neştiut nici chiar de slujitorii bisericii creştine. în altarul fiecărei
biserici se află şase entităţi spirituale albe - trei la dreapta şi trei la stânga
mesei sfinte - având forţe opuse şi acţionând în sens contrar. în momentul când
preotul îngenunchează şi invocă harul divin, pentru sfinţirea vinului şi anaforei
din potir, se roagă şi cele două categorii de forţe treimice, atrăgând din spaţiu,
din marele curent cosmic ce înconjoară planeta noastră, un fir fluidic, o rază pe
care o dirijează către potir, unde se combină profund cu vinul şi anafora, dându-le
din acest moment însuşiri divine. Cuminecătura va fi acum o hrană sfântă pentru
sufletul curat şi smerit, ori un foc distrugător pentru cel mândru şi impur, care,
prin viaţa sa păcătoasă şi trupul său pângărit, a îndrăznit să se atingă de această
rază divină, trup din trupul Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Tot în legătură cu
lăcaşul de înălţare al gândului şi sentimentului către Cel Atotputernic, vă fac
cunoscut că, o dată cu tâmosirea unei biserici, se desemnează din spaţiu un duh
alb, din ceata preoţilor şi călugărilor cereşti, care va avea sub protecţia sa-acel
lăcaş, închinat unui martir, cuvios sau sfânt. Nu doresc să extind prea mult
această paranteză, dar se cere pomenit următorul fapt. în fiecare duminică sau
sărbătoare religioasă, în afara preotului terestru al sfântului lăcaş, mai oficiază
şi un duh superior, ţinând locul duhului ce are sub patronare acel lăcaş. Când
preotul oficiază jos printre oameni trupeşti, preotul ceresc oficiază în spaţiul
bisericii, asistat de duhuri umane şi acompaniat de coral spaţial.

în primele 40 de zile după destrupare, duhul văzând durerea celor dragi pe care i-a
lăsat pe pământ, coboară lângă ei şi îi înconjoară cu fluidele sale, pentru a-i
linişti şi restabili oarecum armonia fluidică a vibraţiilor eterice ale corpurilor
acestora. Noaptea, în timp ce dorm trupurile celor dragi, se întâlnesc - duh cu duh
- şi îi face atenţi să nu mai plângă, să nu mai fie disperaţi, pentru că el
trăieşte. La deşteptare, întrupatul uită de întâlnirea şi dialogul avut în decursul
nopţii cu cel drag plecat din sfera fizică. Alteori, spiritul destrupat creează
decoruri fluidice şi ia forma umană, asemănătoare formei din ultima sa viaţă
terestră. Cele două duhuri, cel întrupat - al cărui trap doarme - şi cel destrupat
se întâlnesc în acest decor artificial, vorbesc şi îşi deapănă amintirile comune.
Uneori impresia decorului, forma chipului şi dialogul se imprimă atât de puternic
în spiritul omului trupesc, iar de aici pe cortexul său, încât la deşteptare îşi
aminteşte de cel drag care a părăsit lumea terestră. După trecerea acestei perioade
- acordată spiritului destrupat pentru a-i linişti pe iubiţii săi îndureraţi, ei se
ridică în spaţiu, pentru a i se încredinţa o anumită misiune sau ocupaţie. Totuşi,
din când în când, el va reveni, vizitând pe cei dragi, dându-le câte un vis, dar
îşi va vizita şi mormântul, locul unde a fost depus veşmântul său de pământ. Timp
de şapte ani, duhul inferior coboară mereu la suprafaţa pământului, şi privind prin
stratul de pământ de deasupra cadavrului, vede ca prin geam starea de descompunere
în care se găseşte adoratul său trup. El poate intra cu uşurinţă în mormânt, pentru
a examina mai de aproape destrămarea vehicolului său omenesc. Toate aceste vizite
şi
50

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

analize au scopul de a i se face o educaţie, de a i se întipări adânc în spirit că

el nu a fost trupul, ci trapul i-a fost dat ca un instrument în lumea fizică, un
înveliş şi un vehicol prin care a învăţat, a lucrat şi s-a deplasat. Aceste vizite
sunt determinate de două cauze: 1. faptul că între duh şi fostul său trup există
încă o puternică atracţie magnetică, provocată de eterul mineral ataşat de materia
carnală sau minerală a trapului, eter care exercită o atracţie irezistibilă spre
locul unde a fost depus trupul; 2. influenţa exercitată de entitatea spirituală
investită cu rolul de ghid asupra pupilului său, duhul inferior fiind luat, vrând-
nevrând, de ghidul său şi dus la cimitir, ca să vadă cum organele, ţesuturile şi
celulele fostului său trap - dezvoltat în decursul vieţii sale trupeşti din
alimente animale sau vegetale, crescute din materia pământului - trec printr-un
proces de descompunere, prefacându-se în pământ. Cu această ocazie reamintesc că în
general majoritatea oamenilor stau în primele zile în jurai cadavrului lor, văd şi
aud toate pregătirile pentru înmormântarea fostului lor trup şi iau cunoştinţă de
bucuria moştenitorilor şi de sinceritatea celor ce cu adevărat i-au iubit. Aceste
duhuri asistă la prohodul preoţilor, urmăresc carul mortuar şi privesc scena
înhumării trapului lor. Citesc în inimile prietenilor şi rudelor, sinceritatea sau
ipocrizia, cunoscând acum, la ceasul cel mare, sentimentele cele mai adânci ale
celor din mediul unde au trăit. Om pe om se poate înşela, dar om pe duh niciodată,
pentru că el vede, aude şi simte gândurile şi sentimentele oricărui om cu care vine
în contact, citindu-le ca într-o carte deschisă.

După ce s-a destrupat şi a devenit liber, dispunând de posibilitatea de a se mişca

la viteze mari prin spaţiu, în momentele libere şi cu acordul superiorilor săi,
duhul porneşte în călătorii de studii terestre. Cât a fost om trupesc, timpul - dar
mai ales mijloacele materiale - nu i-au permis să călătorească. Acum nu mai are
nevoie de bani, vize, paşaport, vapor sau hotel. Este suficient să vrea, să se
gândească la locul dorit şi se îndreaptă spre el ca un glonţ. Călătorind, priveşte
câmpiile, dealurile, munţii, satele şi oraşele. Se plimbă pe străzile oraşelor,
vizitează muzee, instituţii culturale, localuri de distracţie, asistă la spectacole
de teatru, conferinţe şi astfel îşi face educaţia sufletului, văzând, cunoscând şi
înţelegând şi alte culturi, alte forme de viaţă umană, decât cea cunoscută în
mediul său natal. Uneori vizitează laboratoare şi asistă la experienţele
savanţilor. în fine, vizitează marile biblioteci unde zile şi ani la rând urmăreşte
anumite cărţi şi subiecte, citindu-le pagină cu pagină, cartea rămânând nedeschisă
în raft. în afară de publicul trupesc ce umple sălile ateneelor, amfiteatrele
conferinţelor literare sau ştiinţifice, se mai află în atmosfera sălii sute şi mii
de auditori nevăzuţi, duhuri, care asemenea întrapaţilor, sorb cu nesaţ cele
revelate, expuse sau interpretate cu această ocazie. Aşadar omul duh îşi urmează
cultura şi în spaţiu, asistând uneori la cursurile şi conferinţele terestre. Adesea
duhul călătoreşte prin alte ţări, ca să-i viziteze pe cei dragi, din viaţa
precedentă sau din viaţa actuală, despărţiţi prin actul morţii sau al întrupării.
Asemenea vizite fac şi duhurile întrupate, în timpul nopţii, când lăsându-şi trupul
dormind, se duc prin depărtări, unde, vizitează pe cei dragi şi discută cu ei ca de
la duh la duh. vremea şi numărul lor se înmulţeşte, cu atât ele devin mai
puternice. In asemenea condiţii, duhul din Cer vizitează, urmăreşte şi ajută pe cel
iubit, care îşi desfăşoară viaţa pe pământ; de asemenea duhul întrupat, noaptea
când trapul i se odihneşte, se ridică în spaţiu şi îşi cheamă iubitul spaţial -
dacă nu are posibilitatea să se ducă până la el. Iubirea face minuni şi evoluţia
este mult înlesnită de ajutorul reciproc al celor care s-au iubit cu înfocare.
Legăturile contractate într-o viaţă anterioară sunt reînnodate în alto^vieţi, iar
pe măsură ce trece

Orice lucrare omenească este urmărită de aproape şi de un duh spaţial. Iată un

artist pictează un tablou sau un sculptor se străduieşte să realizeze o lucrare
artistică. Opera la care lucrează nu este numai a lui, căci în jurai său se află
unul sau mai multe duhuri, care îl inspiră. Sugestiile curg şi spiritul întrupat
realizează frumoase opere de artă, fiind convins că propriul său duh i-a dictat să
facă aşa. Realitatea este că la această operă au contribuit două entităţi
spirituale, una întrupată şi alta liberă. De multe ori, mediumii clarvăzători văd
la repetiţiile teatrale cum un spirit, fost mare artist, insuflă prietenului,
colegului său trupesc, modul de interpretare, o atitudine, anumite gesturi şi aşa
Judecata, viaţa fi ocupaţia duhului

gl

mai departe. Când vor exista mai mulţi clarvăzători, umanitatea trupească va afla
şi va înţelege cât de intim este legată lumea de jos cu cea de sus, lumea trupească
cu cea spirituală. Este firesc să fie aşa, pentru că traiul uneia e continuarea
celeilalte, cei de jos fiind întruparea celor de sus, iar cei de sus fiind duhurile
eliberate din temniţa materiei fizice.

Printre numeroasele ocupaţii şi specializări cereşti obţinute de marile lumini,

duhurile albe, prin rangul la care au ajuns, li se impune şi trecerea prin şcoala
creaţiei, pentru a-şi însuşi ştiinţa creării formelor de diferite vieţuitoare:
minerale, vegetale şi animale. Iar cei mai evoluaţi ai lumii spirituale albejnvaţă
şi crearea trupurilor umane. în zonele superioare ale Pământului şi în special în
jurul Lunii, duhurile angelice arată entităţilor spirituale albe cum se poate face
dintr-un fluid o piatră, un mineral oarecare. Bineînţeles, când este vorba ca acest
corp fluidic să fie tradus chiar într-un mineral pământesc, coboară spre suprafaţa
pământului, unde găsesc fluidul cel mai concentrat, cu ajutorul căruia fac forma
cristalină sau amorfă a acelui mineral. îngeri de un grad superior arată duhurilor-
elevi şi îi pun să execute corpurile diferitelor plante. In anumite timpuri şi
locuri de pe pământ - în faţa unui număr restrâns de oameni aleşi, găsiţi vrednici
să asiste Ia aceste experienţe - duhurile angelice sau elevii lor fac în şedinţele
de materializare o plantă terestră, care imediat după terminarea experienţei
trebuie dematerializată în fluidul din care a fost alcătuită. De această experienţă
profită mii de duhuri albe, care au asistat nevăzute la aceste înalte studii de
creaţie. O altă categorie de îngeri arată celor ajunşi la o anumită treaptă
evolutivă, cum se procedează - prin concentrarea fluidelor - la crearea unui
animal. Asistenţii văd, învaţă şi apoi creează şi ei un trup animal, prin
concentrarea fluidelor. în unele ocazii, foarte rare, în cercurile înalte de
revelaţie au fost realizate materializări de animale, bineînţeles cu scop pur
demonstrativ şi instructiv. în aceste laboratoare spirituale, duhurile albe au
realizat din fluidele avute la dispoziţie — luate din spaţiu, de la medium şi de la
asistenţi - o formă, un tipar în care a fost introdus un duh de animal. în fine,
duhurile de pe ultimele trepte ale evoluţiei terestre sunt instruite, la un moment
dat, de modul cum se alcătuieşte un trup uman. Materializări umane, aidoma unui om
viu, se fac pe pământ în cercurile de revelaţie, unde omul trupesc comunică cu
Cerul, cu mari Lumini cereşti care se revelează, coborând Iubirea şi Adevărul pe
pământ. Este opera cea mai grandioasă la care poate fi martor un om, şi anume să
asiste la crearea unui trap de om, animat de un duh uman, cunoscut sau necunoscut
în acel cerc. Asemenea demonstraţii sunt prezentate numai oamenilor care şi-au
însuşit teoria şi trebuie să pună în practică cele învăţate de la profesorii lor
îngeri. Cum duhurile creatoare sunt rare şi cum cei care merită să asiste la
asemenea manifestări sunt şi ei puţini, se înţelege de ce mediumii de materializări
sunt atât de rari.

Viaţa duhului în eternitate este o şcoală. El trebuie să înveţe despre tot ce a

creat Fiinţa supremă, Tatăl ceresc — binecuvântat fie Numele Său. şi de la marii
Creatori, din Sfera-Laborator. Aceste ordine brăzdează fluidul care umple
universurile şi sunt recepţionate de entităţi spirituale înălţate la rangul de Fii
divini, singurii capabili de a le înţelege. Fiii divini sau Guvernatorii sistemelor
planetare după ce descifrează şi prelucrează aceste ordine sosite din Sfera-
Laborator le transmit guvernatorilor sau îngerilor planetari. Prea puţine duhuri
umane aud sau descifrează aceste ordine. Prin urmare distingem trei categorii de
unde-gânduri: fiulare, angelice şi umane. Asemenea unde-gânduri mai pot porni de la
înger la înger, în jurul Pământului. Undele-gânduri angelice pot pleca de la
îngerii solari la îngerii planetari, cu diferite ordine, pentru a se face pe
"pământ anumite acţiuni. Undele-gânduri pot pomi de la un Fiu divin sau Guvernator
solar către un alt Fiu divin. Aşadar, spaţiile intersiderale sunt pline de o reţea
de unde-gânduri, care trec în toate direcţiile, fiind auzite sau recepţionate numai
de către cei cărora le sunt destinate. Undele emise de posturile de radio
reprezintă în mic ceea ce se petrece, în mare, în câmpul infinit al universului
nostru. Luna este şcoala unde îngerii Pământului instruiesc duhurile albe despre
undele-gânduri şi fac experienţele necesare pentru învăţarea acestui capitol din
marea Carte a Tatălui divin.
Cosmosul este cutreierat de gânduri-ordine, plecate de la Unicul Creator, al
tuturor creatorilor
82

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Şcoala creaţiei Tatălui nostru este fără sfârşit ca şi opera Lui. Duhurile avansate
trebuie să înveţe legile principale ce domnesc în lumile create de Tatăl ceresc.
Ele sunt chemate, în primul rând, să înveţe legea legilor - Iubirea, sub toate
formele ei, aplicată la fluid, particulă eterică, atom, moleculă, protoplasma,
celulă, ţesut, organ, organism, planetă, soare, univers, la întregul cosmos.
Duhurile trebuie să-şi însuşească toate formele sub care se prezintă legea
evoluţiei în regnul mineral, vegetal, animal, uman, angelic şi Creator divin;
trebuie să înveţe regulile, durata, etapele şi toate aspectele acestei veşnice
transformări, a evoluţiei, care poartă totul, în veşnicie, tot mai sus, spre
desăvârşire. Preocuparea cea mai însemnată dintre toate este ştiinţa vieţii,
ştiinţa operei Tatălui divin - binecuvântat fie Numele Său. Copilul-om ajuns la
vârsta de 7 ani este capabil să înţeleagă multe lucruri şi memoria sa reţine multe
învăţături. Ani de zile, fiinţa lui se străduieşte să afle despre trecutul şi
prezentul a tot ce-1 înconjoară. La 14 ani, înţelegerea lui cuprinde un orizont
destul de vast, iar la 21 de ani - de trei ori şapte — se află în deplinătatea
judecăţii. Puterile sale sufleteşti sunt acum atât de înalte, încât poate analiza
evenimentele şi fenomenele din jurul său. Prin raţionamente, doar din câteva
premise, el poate scoate la iveală adevăruri abstracte. De acum a pornit pe drumul
unei cariere, asigurându-şi oarecum existenţa trupească. îşi încheagă o familie şi
începe adevărata sa operă omenească. De acum începe să-şi depene firul destinului,
învăţând viaţa sub toate aspectele ei, cu toate bucuriile şi amărăciunile ei. De la
naştere şi până în mormânt viaţa este o continuă şcoală. Scopul reîntrupării este
învăţarea şi iar învăţarea. Ne naştem pentru a veni la şcoala materiei celei mai
dense, pentru a cunoaşte, pentru a învăţa tot ce se referă la ea, ca fenomene, ca
viaţă şi legi. Tatăl a statornicit ca această şcoală - teoretică şi practică - să
fie continuată şi în spaţiu. Ea va fi urmată, pe rând, pe toate categoriile de
planete, pe toate rangurile de sori, în toate cele patru universuri, şi mai departe
- în toată creaţia născută în Sfera centrală sau Laboratorul divin. Putem spune că
şcoala nu are sfârşit, căci Tatăl mereu creează alte forme de materii şi fiinţe,
stabileşte legi noi. Viaţa fiind veşnică, şi învăţarea este veşnică. Prin urmare,
după o perioadă de recuperare, duhurile planetei noastre sunt adunate din timp în
timp, în anumite locuri, unde li se predau cursuri sau conferinţe în legătură cu
diferite subiecte, potrivit gradului lor evolutiv. Conferenţiarul este totdeauna o
entitate din lumea albă. îngerii planetei noastre ţin la rândul lor conferinţe
duhurilor albe, făcând destăinuiri asupra tainelor cereşti, iniţial despre cele
privitoare la Pământ, apoi despre cele referitoare la sistemul nostru solar, şi, în
fine, despre tainele legate de cosmos şi infinit. Nu mă pot opri fără să evidenţiez
misiunea1 acordată unor entităţi spirituale - de a lua legătura cu lumea terestră.
Sfânta Treime a Pământului, cu aprobarea Forului solar, desemnează în anumite
perioade şi în anumite puncte ale planetei, entităţi spirituale, duhuri albe, din
ceata preoţilor, călugărilor şi arhiereilor cereşti, pentru a prezida, sfătui şi
conduce cercurile de revelaţie de pe suprafaţa globului. în toate veacurile, Cerul,
conducerea spirituală şi materială a Pământului a căutat să stabilească câteva
faruri, de unde să radieze lumina nemuririi spiritului şi a cunoştinţelor
privitoare la natura văzută şi nevăzută. Din aceste cercuri de revelaţie se
răspândesc cunoştinţele şi astfel se dă prilej omenirii să ia contact şi sa
mediteze asupra ideilor care au frământat-o din veşnicie, aici sau pe alte planete.
Ele vor constitui tradiţia, legenda, ştiinţa iniţiatică, anonimă despre viaţă,
îngeri, Creatori, Divinitate. Tot Forul solar suprem permite, în anumite cercuri,
ca mari Lumini — cu savanta lor ştiinţă şi cu ajutorul a sute şi mii de entităţi -
să producă diferite fenomene, levitaţii, scrieri, materializări etc. Dar crearea
unei fiinţe umane, animale, vegetale sau minerale, reprezintă culmea manifestărilor
forţelor cereşti. Ele produc omului - demn de a participa la asemenea manifestări -
o negrăită impresie şi, de aici, o nezdruncinată convingere în ceea ce priveşte
existenţa vieţii dincolo de mormânt. Nu mai insist asupra acestui capitol care şi-a
propus să expună judecata, viaţa şi ocupaţia duhului în spaţiu, aceste subiecte
putând face obiectul unui tratat voluminos. Intenţia mea este să dau cititorului o
idee generală despre natura în mijlocul căreia îşi duce traiul. Vor veni alţii după
mine, care vor lărgi cercul revelaţiilor, spre luminarea omenirii şi gloria Tatălui
ceresc - binecuvântat fie Numele Său, acum şi în vecii vecilor. Amin.
1 Prima carte a acestei lucrări conţine fragmente din comunicările unor entităţi
spirituale. Cartea a doua este în întregime comunicată de entităţi spirituale,
fiind fructul unei asemenea colaborări dintre Cer şi pământ.
83

Reîntruparea
Jxeîntruparea sau reîncarnarea este fenomenul revenirii spiritului omenesc din
spaţiile cereşti în lumea fizică, într-un nou trup omenesc. Adevărul reîntrupării a
fost cunoscut de iniţiaţii veacurilor apuse şi revelat şi azi de marile Lumini ale
spaţiilor. Această cunoştinţă o posedau pieile-roşii din America - din Alaska până
în Peru şi Bolivia, celţii din Europa, locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii. în
Asia, ideea reîntrupării este şi azi foarte răspândită exercitând o mare influenţă
în conduita omului. Peste 600 milioane de locuitori ai Indiei, Indochinei,
Tibetului, Chinei, Mongoliei şi Japoniei, cred în reîntrupare şi cunosc legile ei
la fel cum noi, occidentalii, ştim că sângele circulă prin vasele sanguine. Pentru
asiatici, legea reîntrupării este o lege ca orice lege naturală - legea contracţiei
la frig şi a dilataţiei la cald a corpurilor. Ea este socotită o lege fundamentală,
care se exercită asupra tuturor entităţilor, fie ele minerale, vegetale, animale,
umane, fie soare sau univers. Vechimea acestei cunoaşteri se pierde în noaptea
veacurilor şi aproape că nu există religie sau legendă care să nu aibă un sâmbure
din această idee. Reîntruparea fiind cunoscută din timpuri foarte îndepărtate şi
trecută prin mintea diferitelor popoare, a ajuns la noi sub diferite forme şi
însoţită de numeroase erezii. Gândirea superioară a omului de azi a înlăturat
părţile absurde aparţinând superstiţiei pentru a-i reda valoarea filosofică şi
morală avută în trectul îndepărtat. Graţie nenumăratelor comunicări făcute de
entităţi spirituale, în şedinţele de revelaţie, această idee se întinde peste tot
pământul, fiind găsită firească, deoarece explică multe probleme sociale,
religioase şi filosofice, nerezolvate până azi.

Este mai bine de un secol de când ştiinţa a luat un avânt uimitor, valul
descoperirilor purtând omul pe undele nevăzutului, spre înălţimile infinitului. An
de an, omul îşi îmbogăţeşte cunoştinţele cu privire la lumea înconjurătoare, dar în
aceeaşi măsură credinţa lui slăbeşte şi omenirea alunecă pe panta materialismului.
Bisericile sunt din ce în ce mai puţin frecventate de credincioşi deoarece preotul
de azi, pierzând legătura cu Cerul, cu ştiinţa şi cu arta, nu mai este în stare să
dea un răspuns acceptabil la întrebările referitoare la viaţă, creaţie, destin,
Absolut, nefiind în măsură să explice fenomenul naşterii şi al morţii. Din această
cauză, mulţi afirmă că religia este de prisos, ba chiar dăunătoare, întrucât ea
stagnează progresul omenirii, şi în loc să-1 apropie pe om de Tatăl său creator, îl
îndepărtează. Se susţine că biserica - fiind îngrădită de dogme şi deci anchilozată
în aceleaşi forme de mai bine de o mie de ani - vine flagrant în conflict cu datele
ştiinţifice răspândite în masele populare. Omul de azi nu este satisfăcut de
răspunsul oferit de biserică, el având nevoie de o religie ştiinţifică şi
artistică, bazată pe iubire, cunoaştere şi comuniune cu Divinitatea. Dar şi
savanţii - grăbiţi să proclame domnia materiei şi a legilor ei - se vor convinge,
în curând, că în afara materiei tangibile, mai există şi alte substanţe eterice,
conduse de legi diferite celor fizice. La începutul apariţiei materialismului se
credea că acesta va da un răspuns satisfăcător care le pun în activitate, că au
murit pentru totdeauna vechile credinţe care, secole de-a rândul, au stagnat
civilizaţia, că spiritul de care se tot vorbeşte nu este decât produsul
imaginaţiei, iar religia o înşiruire de poveşti şi rugăciuni, care nu lămuresc
viaţa şi adâncul prefacerilor din natură şi din corpul omului. Fizicianul a
demonstrat prin experienţe că natura este condusă de legi; chimistul, graţie
cercetărilor ingenioase, revelează lumii structura necunoscută a materiei;
biologul, în teoria sa evoluţionistă, arată că există o ordine în lume şi un scop
în toate domeniile complexe ale vieţuitoarelor. în straturile succesive ale
scoarţei terestre se citeşte, azi, minunata istorie a secolelor scurse. Telescoape
gigantice ne aduc mai aproape nebuloase, galaxii şi miliarde de sori îndepărtaţi;
trupul omenesc este studiat şi cunoscut până în cele mai ascunse celule. Lumea
întreagă este în freamăt la fiecare nouă descoperire. Dar cu toate acestea flacăra
de entuziasm a materialiştilor se stinge treptat; iar la lumina maturităţii
spiritului, lucrurile şi fenomenele sunt văzute mai clar, spiritul nostru revenind
la ştiinţa ezoterică, la tradiţia şi comoara spirituală a omenirii. Din acest
considerent ne vom strădui să reluăm ideile abandonate în vremurile
materialismului, acordând acestor studii atenţia cuvenită. Asemenea cercetătorului
de minereu preţios - care reia şi realege metalul preţios din bucăţelele aruncate -
omul caută azi în aceste cunoştinţe vechi, să mai găsească multe şi nebănuite
bogăţii, desconsiderate de-a lungul secolelor de ignoranţă şi întuneric.
la toate întrebările. Se afirma că, în definitiv, nu există în univers decât
materie, energie şi legile
84

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Este evident că printre lucrurile noastre de preţ există şi podoabe false, fără
valoare, cu toată strălucirea lor. Astfel, ştiinţa va fi obligată să mai arunce din
teoriile sale inexacte, religia - din dogmele, ritualurile şi ipocrizia ei, iar
filosofia - din speculaţiile ei deşarte. în faţa acestor frământări intelectuale,
prefaceri şi conflicte, omul rămâne dezorientat şi se întreabă cu nelinişte: „Care
este adevărul?" Natura omului este făcută să caute mereu, să-şi explice existenţa
lucrurilor şi a faptelor, să-şi chinuie sufletul în faţa enigmelor ce se ridică
mereu în drumul său. Din această cauză, materialismul - atât de trâmbiţat şi pompos
întronat - se năruie, şi omul se întoarce către datele ştiinţei ezoterice, către
tradiţia spirituală a lumilor invizibile, ascunsă şi încuiată cu zeci de lacăte,
căutând să-şi explice prin ea existenţa lumilor şi a destinului omenesc. Bietul om
se întreabă mereu: „Există un Dumnezeu, o Putere inteligentă, infinită, care a
creat totul în univers atât de armonios?" „Da", îi răspunde biserica. „Da",
răspunde şi sufletul său, dar el vede în jurul său nedreptăţi, războaie,
calamităţi, boli, suferinţe de tot felul. In sufletul său se naşte întrebarea:
„Dacă există un Dumnezeu, de ce permite atâta suferinţă şi nedreptate? De ce slabul
cade pradă celui puternic?" Priveşte în jur şi constată violenţă şi cruzime:
şopârla mănâncă furnici, ea este mâncată de şarpe, şarpele este mâncat de un arici,
care la rândul său cade pradă unei vulpi. Toate fiinţele omoară şi la rândul lor
sunt omorâte, şi atunci se întreabă bietul om: „Unde este mila şi dreptatea lui
Dumnezeu?" Omul nu înţelege nimic din desfăşurarea evenimentelor petrecute în jurul
său, pentru că nu cunoaşte adâncul tainelor ce îl înconjoară, după cum nu ştie că
moartea va face să se nască viaţa şi mai strălucitoare. El nu ştie, pentru că în
faţa lui stă aparenţa, iar nu realitatea. Omul neştiutor nu vede în lume decât un
vast complot al sălbăticiei fără milă, de la mic la mare, şi nedumerit, se
întreabă: „Dacă există, într-adevăr, un Dumnezeu, de ce există atâta mizerie în
lume? De ce oameni puternici şi sănătoşi devin într-o bună zi orbi? De ce copii
nevinovaţi sunt loviţi de boli, şi mame - care strâng cu dragoste la sân un copilaş
- sunt omorâte?" De câte ori nu se întreabă ignoranţii: „De ce în această lume
binele rămâne nerecompensat şi răul nepedepsit? Adesea criminalul circulă liber şi
inocentul este aruncat în închisoare. Dispreţul îi urmăreşte pe cei ce muncesc şi
îi împinge către mormânt, pe când în lume forfotesc neruşinaţi şi şarlatani. De ce
atâta nedreptate?" Religia ar vrea să ne facă să înţelegem că în lumea cealaltă
aceste suferinţe vor fi răsplătite, păcatele noastre vor fi iertate şi ignoranţa
luminată. Bazaţi pe aceste afirmaţii, timp de secole, oamenii au ridicat ochii spre
Cer, au suferit încercările acestei lumi, cu speranţa că se vor bucura dincolo de
fericirea promisă. Scepticul însă, zâmbind, răspunde acestor suflete frumoase şi
încrezătoare: „Dacă Dumnezeu a creat această lume pe care o vedem atât de
nedreaptă, ce mai putem aştepta în lumea de dincolo? Dacă nu este dreptate aici pe
pământ, pentru ce ar fi mai multă acolo? Dacă toate sufletele se nasc egale, de ce
soarta oamenilor este atât de diferită?" Oare să fie la mijloc o simplă întâmplare?
Se poate concepe un univers alcătuit de Tatăl ceresc, în care vieţile oamenilor
sunt aruncate la voia întâmplării? Nu, de o mie de ori nu — răspunde omul
cunoscător - deoarece chiar dacă nu vedem totul şi toate, lumea noastră fizică este
guvernată de legi sublime şi absolut juste. Cu toate acestea, neştiutorul, dar mai
ales materialistul, vine mereu, în faţa aparenţelor ce ne înconjoară, cu argumente
noi şi cu întrebări de felul: „De ce unii oameni au un trup sănătos şi plin de
viaţă, iar alţii îl au slab şi bolnav? De ce unii sunt frumoşi şi din fiinţa lor
respiră distincţia, iar alţii au o înfăţişare grosolană şi brutală? De ce unora li
s-a dat o inteligenţă vie, iar alţii sunt animaţi de puţine gânduri, şi acelea
confuze?" Cu mulţi ani în urmă, trecătorii puteau vedea pe treptele Universităţii
din Bucureşti un om mic, diform. Avea aproape 40 de ani, dar trupul său nu era mai
mare decât al unui copil de 8 ani. Braţele îi erau închircite, capul mare, iar
picioarele arcuite. îţi era greu să-1 priveşti. îşi câştiga existenţa vânzând
piepteni, butoni de manşetă şi multe alte nimicuri. Universul său intelectual se
limita la răspântiile unde îşi petrecea viaţa. Dacă s-ar compara sărăcia acestei
vieţi, suferinţele lui morale, dorinţa lui vagă de iubire, zilele sale triste,
orizontul cunoştinţelor sale restrânse, cu existenţa lipsită de griji a unora
aflaţi în plenitudinea fizică şi mentală, ori cu desfătarea sentimentală şi morală,
cu înţelegerea larga a altora, multora dintre noi ni s-ar tulbura mintea şi nu am
mai putea spune nici un cuvânt. Acestea sunt faptele, şi tu - care ştii că în dosul
acestor inegalităţi există totuşi o dreptate te mâhneşti deoarece nu o poţi
demonstra pe înţelesul tuturor. Toţi te combat cu emfază şi îţi aruncă în faţă fel
de fel de argumente. Materialistul, scepticul şi ateul te vor întreba: „Pentru ce
un copil se naşte într-un bordei, condamnat prin însăşi naşterea sa la o viaţă
restrânsă, iar un altul se naşte
Reîntruparea

g^

în mijlocul unei societăţi avansate în cultură şi civilizaţie, unde are prilejul să

înveţe şi să fie educat. Unul vine în lume într-o cameră tristă şi murdară, unde
stau grămadă şi alţi nefericiţi. Fireşte, de pe el curg zdrenţele, iar educaţia şi-
o va face pe întinsul maidanelor. Un altui se naşte într-o familie bogată, crescut
în cele mai bune condiţii şi instruit în cele mai bune şcoli. Unul va fi mai târziu
un cerşetor, iar celălalt o personalitate de seamă. Dacă există într-adevăr
entităţi spirituale şi dacă ele se nasc egale, pentru ce atâta favoritism? De ce un
copil sosit în lumea aceasta este condamnat dinainte la o viaţă mizerabilă, plină
de privaţiuni, pe când un altul cunoaşte o viaţă fericită? Ei, unde este Dumnezeul
tău, de care tot vorbeşti? Dacă El ar exista, n-ar mai fi această diferenţă,
această distribuire inegală de înlesniri ale vieţii." Oare destinul ne este impus
fără o lege şi fără nici un scop? Pentru ce ocaziile oferite oamenilor sunt atât de
inegale? Unul va lucra penibil toată viaţa sa, şi din cauza unui accident îşi va
sfârşi zilele într-un azil, iar un altul moşteneşte o moşie întinsă, posedă palate
şi automobile, călătoreşte prin ţări îndepărtate şi cu- toate acestea este un
inactiv, un membru inutil societăţii. Cum de este permis acest lucru, când se spune
că nici un fir de iarbă nu creşte fără voia lui Dumnezeu? Totuşi, cu această
orânduire - în aparenţă nedreaptă - suntem în mod instinctiv înclinaţi să credem
că, în adâncul tuturor lucrurilor şi întâmplărilor, trebuie să existe Gândirea şi
Voinţa Tatălui, plină de iubire şi întemeiată pe dreptate, dar din nefericire nu o
putem proba sprijinindu-ne numai pe faptele acestei lumi, pentru că haosul moral
este mai evident decât Ordinea divină. Este adevărat că biserica creştină încearcă
să rezolve aceste probleme, dar nu dispune de mijloace ştiinţifice pentru a-1
convinge pe om de existenţa unui spirit, veşnic trăitor, într-o evoluţie continuă,
trecând prin toată gama formelor existente, pentru îndeplinirea Legilor divine şi
atingerea perfecţiunii. Religiile pământului neputând da lămuriri asupra acestor
stări de lucruri, majoritatea omenirii - neştiind ce este dincolo de mormânt,
dincolo de lumea materiei fizice - rămâne dezorientată, întrebându-se cu teamă şi
îndoială dacă într-adevăr există spiritul şi Dumnezeu. Cu toate acestea Adevărul
este cunoscut prin comunicările fraţilor noştri din Cer, comunicări care ne permit
să vedem viaţa sub alt aspect, întărind credinţa noastră, în bunătatea Tatălui şi
în existenţa unui scop al vieţii. La baza acestui adevăr stă realitatea revenirii
noastre în viaţa terestră, a repetatelor noastre reîntrupări. Puţini oameni îşi dau
osteneala să găsească o explicaţie lucrurilor şi fenomenelor lumii înconjurătoare.
Dacă totuşi se apucă să cerceteze, sunt luaţi imediat de curentul ideilor actuale
şi revin la credinţa mulţimii. De exemplu: se naşte un copil. Credinţa generală
este că spiritul s-a născut o dată cu trupul copilului. Această explicaţie
superficială provine din observaţia omului că pe măsură ce se dezvoltă trupul
copilului, conştiinţa lui dobândeşte un orizont mai întins. Mai târziu, după ce
omul dispare prin actul morţii, dispare şi conştiinţa, în mod aparent pentru că
observatorul cercetează doar cadavrul celui plecat. Dezvoltarea paralelă dintre
trup şi conştiinţă dă impresia că sediul şi organul producerii conştiinţei ar fi
sistemul cerebral, dar adevărul este cu totul altul în urma numeroaselor experienţe
parapsihologice, putem afirma că nu sistemul cerebral este sediul înţelegerii, al
raţiunii şi al conştiinţei, el fiind doar instrumentul spiritului. înţelegerea sau
conştiinţa este fructul, rezultatul unei activităţi de mii şi milioane de secole a
spiritului omenesc, care se manifestă în lumea exterioară prin intermediul
sistemului cerebrospinal. Să nu neglijăm faptul că ascuţimea inteligenţei, a
conştiinţei, depinde de subtilitatea alcătuirii înţelegerea spiritului său, pentru
că încă nu a atins dezvoltarea completă; ca urmare, şi inteligenţa de care dă
dovadă este redusă. Pe măsură ce creşte copilul, encefalul său se organizează şi
inteligenţa lui se arată tot mai clară. Către bătrâneţe, celulele nervoase încep să
degenereze, şi din această cauză exteriorizarea spiritului declină din zi în zi,
făcându-se greu şi confuz. Când moartea distruge sistemul cerebral - instrumentul
spiritului, acesta nu se mai poate exprima în lumea fizică, dar conştiinţa
persistă, pentru că este o însuşire a spiritului - consecinţa unei vaste învăţături
dobândite în lunga serie de existenţe prin care a trecut. Aşadar, spiritul trăind
veşnic, existenţa conştiinţei omeneşti nu depinde de sistemul cerebrospinal, după
cum un artist nu depinde de vioara sa. Este adevărat că spiritul sau conştiinţa -
asemenea muzicianului - are nevoie de un instrument, pentru a se exprima în lumea
fizică, şi că această manifestare va fi cu atât mai fidel şi mai admirabil redată,
cu cât instrumentul - sistemul cerebral, va fi mai bine organizat. Entitatea
spirituală, asemenea trupului, are o vârstă. Există spirite tinere şi altele
bătrâne, însă nu există un paralelism între trup şi spirit în privinţa vârstei
trupului. Evident, când spiritul a fost trimis de Tatăl ceresc în lume, pentru a
cunoaşte şi învăţa, era la începutul carierei sale evolutive. Milioane de secole s-
au înşirat, şi el — peregrinând prin diferite planete, sisteme solare şi universuri
- s-a ridicat în înţelegere şi putere, devenind tot mai bun cunoscător a tot ce a
creat Fiinţa supremă.
scoarţei cerebrale, de sensibilitatea şi calitatea acestui instrument. Encefalul
unui copil reflectă greu
86

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Cu alte cuvinte, după cum există o evoluţie a formelor de viaţă minerală, vegetală,
animală şi umană, tot astfel există o continuă şi veşnică evoluţie pentru spirit.
La început, viaţa se arată - cel puţin pentru globul nostru - prin fiinţe infinit
de mici şi extrem de simple, care în decursul miliardelor de ani s-au dezvoltat,
prin evoluţie, spre forme tot mai complicate, sfârşind cu omul. Nu există nici un
motiv să credem că această evoluţie nu va continua mereu în veacurile următoare,
apărând noi forme de plante, animale şi oameni. Revin încă o dată asupra ideii de
evoluţie. Există două serii de evoluţii: evoluţia corpurilor sau a formelor, şi
evoluţia spiritului care animă aceste forme. Am văzut din rândurile precedente că
pe măsură ce spiritul se ridică la o conştiinţă mai înaltă, caută să conducă o
formă mai perfecţionată, mai subtilă şi mai bine organizată. Graţie acestor forme
superioare, contactul spiritului cu lumea înconjurătoare este mai profund, iar
manifestările sale sunt mai fidel exprimate. Entitatea spirituală îşi câştigă din
lumea exterioară înţelegerea, iluminarea, graţie unei puteri aflate în stare
latentă, potenţială, în scânteia divină. Am putea compara facultăţile spiritului cu
facultăţile acumulate într-o sămânţă. De exemplu, în sămânţa de stejar sunt
cuprinse toate calităţile acestei plante. Mărimea copacului, forma frunzelor, a
florilor, fructelor, toate calităţile părintelui sunt strânse, comprimate în
sămânţă. Ele nu aşteaptă decât mediul propice de dezvoltare, pentru a se transforma
într-un falnic copac. Tot astfel, spiritul caută mediul corespunzător dezvoltării
facultăţilor sale. Acest mediu este forma pe care prin vibraţiile sale o va
perfecţiona din ce în ce mai mult. Dar pe când sămânţa se dezvoltă în câţiva ani,
spiritul îşi pune în valoare toate puterile şi facultăţile într-un timp deosebit de
mare, de miliarde de secole. Pentru ca această dezvoltare să aibă loc, spiritul
colindă din trap în trup, din ce în ce mai fin, mai mlădios, mai bine alcătuit.
Sistemul cerebrospinal, format din numeroase celule nervoase, cu numeroase
ramificaţii protoplasmatice şi sinapse nervoase, este un instrument care primeşte
impresii din afară şi le transmite sufletului. în starea de veghe a trupului,
spiritul, conducătorul trupului, prin intermediul sistemului cerebrospinal şi al
sufletului, culege mereu informaţii, învăţăminte, pe care le adună în nepieritoarea
sa comoară de cunoştinţe. Dar conştiinţa stării de veghe, din timpul zilei, este
numai un episod din conştiinţa omenească. Noaptea, evadând din corpul fizic,
spiritul are o putere de înţelegere mai mare, expresia sa este mai luminoasă,
deoarece nu mai este îngrădit de trapul dens, nu mai are datoria să lumineze
conştiinţa acestuia. Prin urmare, conştiinţa este atributul spiritului şi persistă
după părăsirea temporară sau definitivă a corpului fizic, fiind mai luminoasă decât
atunci când spiritul era prizonier trapului. Micuţul copil, este micuţ numai cu
trapul, căci nu se ştie ce foiţă spirituală, ce talent, ce geniu zace în el în
stare latentă. Cine ştie ce conştiinţă puternică aşteaptă momentul să-şi dezvolte
instrumentul fizic, pentru a-şi manifesta puterea de înţelegere, culeasă în
milioane de veacuri prin alte vieţi, petrecute pe acest glob şi pe multe altele.
Reîntruparea este actul spiritului de a îmbrăca în decursul secolelor, rând pe
rând, trupuri noi. Fenomenul acesta are loc în tot universul, în natura întreagă,
nu numai în regnul uman. Pretutindeni unde vedem o formă vieţuitoare, să fim siguri
că există un spirit închis în acea formă, un spirit aflat pe dramul evoluţiei, al
perfecţiunii. El se serveşte de această formă fizică pentru a câştiga cunoştinţe şi
experienţă, pentru dezvoltarea voinţei şi învăţarea iubirii. Trapul uman fiind un
instrument din cele mai perfecţionate de pe pământ, permite spiritului
manifestările cele mai înalte, neîntâlnite în regnurile inferioare. La nici un
vieţuitor nu găsim un centra nervos mai complex alcătuit decât la om. Când studiem
natura, vastul plan al universului, observăm cum conservarea formei nu are nici o
importanţă, cum natura nu face economie de forme. Moartea este pretutindeni.
Nenumărate corpuri fizice se distrag pentru ca din materia lor să se formeze alte
corpuri, în care sa vină să-şi facă şcoala vieţii un nou spirit. Natura distrage
formele, fără nici o milă, dar entităţile spirituale care le utilizează, existând
mereu, păstrează toate amintirile, toate facultăţile, după moartea corpului fizic,
facultăţile manifestându-se mai departe, când spiritul va trece în alt corp. De
aici tragem concluzia: reîntruparea este trecerea unor fiinţe conştiente
nepieritoare, într-un alt corp fizic, potrivit stadiului lor evolutiv, proces prin
care spiritul, fiinţa conştientă, va lua mai departe cunoştinţă de fapte şi lucruri
din lumea fizică, le va analiza şi va. trage învăţăminte. Din acest punct de
vedere, Pământul - ca şi universul întreg - este o vastă şcoală. într-adevăr,
natura este destinată să ofere fiinţelor vieţuitoare experienţe de tot felul,
pentru a le stimula în dezvoltarea lor, formând astfel o succesiune infinită, din
care regnul fizic cunoscut nu formează decât o mică parte. După cum un şcolar care
se duce în fiecare zi la şcoală învaţă, face experienţe şi se ridică dintr-o clasă
în alta, entitatea spirituală coboară de multe ori pe pământ, la marea şcoală a
vieţii,
Reîntruparea

57

pentru a învăţa, a suferi, a dobândi experienţă şi a se ridica mereu, din treaptă

în treaptă, către spiritualitate. La începutul evoluţiei noastre omeneşti, eram
sălbatici, deoarece puterile noastre morale şi intelectuale abia erau trezite. După
ce am parcurs mai multe vieţi în aceste condiţii primitive, ne-am ridicat puţin mai
sus, ne-am dezvoltat încet facultăţile mentale şi moralitatea, şi ne-am născut
într-o civilizaţie ceva mai avansată. în aceste întrupări diferite am suferit mult,
pentru că am fost perverşi, pasionaţi şi câteodată criminali. Dar pe măsura
trecerii secolelor, după ce am semănat destul rău, vocea conştiinţei noastre a
început să se facă auzită din adâncul tainic al fiinţei noastre, evitând astfel să
mai facem acţiuni rele. Din acest moment, ne-am născut într-o ţară civilizată. Pe
măsura înmulţirii întrupărilor, ne ridicăm facultăţile intelectuale şi moralitatea,
graţie disciplinei şi presiunii legilor sociale. Suntem încă neştiutori, capabili
de a face şi câte o faptă grosolană, şi cu toate acestea ne ridicăm mereu, pe scara
binelui şi a perfecţiunii. Vieţile trec astfel unele după altele, fiecare aducând
bucurii şi dureri, circumstanţe favorabile şi obstacole de tot felul, succese şi
nereuşite - toate având scopul de a ne face să ajungem fiinţe care posedă
cunoştinţe cât mai multe despre viaţă, cu experienţe felurite şi o inteligenţă
vastă. Treptat începem să gândim, să reflectăm, înainte de a porni la o acţiune,
nemailăsându-ne târâţi de sentimente nerezonabile, de pasiuni sau de impulsul
momentului. Pentru a profita de observaţiile, suferinţele, piedicile şi seria
întreagă de dureri şi bucurii ale vieţii terestre - care ne duc, vrând-nevrând, pe
drumul unei evoluţii lungi, lente, penibile - este necesar să ne retragem departe
de pământ, în mijlocul unor noi condiţii, cele ale lumii invizibile. După fiecare
reîntrupare, pentru a face bilanţul, pentru a cântări faptele, vorbele,
percepţiile, sentimentele, bucuriile şi durerile noastre, ne retragem în lumea
cerească, fiecare în sfera de care aparţine. O imagine palidă a acestei retrageri
ar fi aceea a negustorului care toată ziua s-a străduit în prăvălia sa, pentm bunul
mers al afacerilor, şi seara se retrage cu condicile acasă, să facă socoteala zilei
respective: cât a vândut, cât a cumpărat, cât are de plătit şi de încasat. în urma
analizelor efectuate în sferele superioare ale atmosferei fluidice terestre, ni se
dezvoltă facultăţile mentale, creşte simţul nostru moral, spiritualitatea ni se
deşteaptă. Deoarece am dobândit în numeroasele noastre vieţi, în lumea civilizată,
o sumă de experienţe, suntem pe cale de a deveni gânditori mai profunzi şi ocupăm o
situaţie - relativ importantă, pe scara socială. Unii dintre noi sunt mai avansaţi,
fiind cunoscuţi de lume ca guvernatori ai civilizaţiei, fie prin splendoarea
inteligenţei lor, fie prin frumuseţea caracterului lor moral, ori prin profunzimea
viziunii spirituale. în toată această cale lungă - de mii, de zeci de mii de secole
- nu există favoritism; scopul este creşterea şi dezvoltarea conştiinţei. Starea
atinsă de unii o vor atinge şi alţii în viitor, dacă vor şti să utilizeze
experienţele lor din trecut. Unii sunt înaintaţi şi au mai multă putere, pentru că
evoluţia lor a început mai de mult şi au o experienţă mai bogată. Să nu ne mâhnim
când vedem că unii dintre colegii noştri sunt în clase superioare, pentru că vom
ajunge şi noi acolo; e vorba numai de timp. înaintea noastră sunt spirite bătrâne,
iar în urma noastră vin spiritele tinere, şi acest lanţ merge la infinit. Pe când
milioane de entităţi spirituale trec dintr-o clasă în alta, pentm a ajunge scopul
final - perfecţiunea divină, alte milioane urmează mereu pe urmele lor. Astfel, la
lumina reîntrupării, putem să ne reprezentăm umanitatea urcând o imensă scară, al
cărei capăt inferior se scufundă în începutul obscur al primilor paşi, şi al cărui
capăt superior se pierde în gloria Tatălui divin. Nu cunoaştem lungimea acestei
scări, dar aceasta n-are nici o importanţă; ceea ce e important este că ne găsim
acum pe una din treptele ei şi că locul nostru în urcuşul acestei scări ni-1 arată
iubirea, moralitatea, cuminţenia, voinţa şi inteligenţa de care dăm dovadă. Marii
bărbaţi şi marile femei ale acestei lumi, prin viaţa şi prin efortul lor, nu sunt
decât exponenţii unor experienţe, a unei lungi serii de reîntrupări.
Individualitatea noastră este totdeauna aceeaşi, cu toate că putem să îmbrăcăm un
trup masculin într-o întrupare, şi un trup feminin în alta. Aceasta pentru a
armoniza şi completa evoluţia noastră. în fiecare întrupare avem un corp fizic
diferit, un nume diferit, părinţii noştri pot fi entităţi spirituale diferite, dar
aceste schimbări nu ne împiedică deloc să ne păstrăm individualitatea. în momentul
naşterii în lumea fizică, entitatea spirituală nu iese dintr-un ocean de viaţă, cum
o cred unii filosofi, iar moartea biologică nu ne face să ne pierdem sentimentul
existenţei individuale. Entităţile spirituale n-au sex, dar planul evoluţiei
stabileşte un sex corpului nostru fizic, generând famila, căminul,
responsabilitatea pentm copii, sacrificiul personal, relaţiile de afecţiune prin
care temperamente diferite vin în contact - întâlnirea lor având o mare valoare
educativă. Trupul nostru are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte şi de locuinţă, iar
eforturile depuse pentru obţinerea acestor bunuri materiale au dus la dezvoltarea
civilizaţiei. Astfel s-a dezvoltat forţa fizică, morală şi mentală a oamenilor.
Locuitorii zonelor cu o climă caldă, tropicală — unde natura oferă gratuit tot ce
este necesar omului - sunt leneşi şi necivilizaţi. Creşterea şi dezvoltarea noastră
este
88

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

mai rapidă când circumstanţele exterioare ne forţează să gândim şi să lucrăm pentru

a supravieţui. Suntem cu atât mai favorizaţi, cu cât viaţa ne este mai activă;
evoluăm cu atât mai repede, cu cât viaţa ne este mai dificilă, trecută prin dureri.
Mecanismul vieţii umane este astfel alcătuit de Guvernatorul sistemului nostru
planetar, ca omul să-şi croiască singur calea prin noianul nevoilor vieţii. Este
adevărat că e păzit, condus în mod nevăzut, sfătuit mental pe ce drum să apuce, dar
în definitiv omul are liberul său arbitru. Ferice de sufletul său, dacă va lua
calea cea dreaptă a moralităţii, a cinstei şi a iubirii. Vai de viaţa sa viitoare,
în noua sa întrupare, dacă se va abate de la destinul ales de el, pe când se afla
în lumea invizibilă. Metodele noi de educaţie au demonstrat că cel mai bun mijloc
de a dezvolta iniţiativa şi inteligenţa copilului este de a-1 lăsa la propria lui
judecată, oferindu-i prilejul de a-şi exercita singur facultăţile. Spunându-i
totul, explicându-i totul, i se poate dezvolta memoria, dar în rest copilul rămâne
de o slăbiciune de plâns. Ceea ce este adevărat pentru dezvoltarea şi educaţia unui
copil, este adevărat şi corespunde şi şcolarului vieţii terestre. Aplicând
principiile de mai sus, înţelegem pentru ce sunt necesare obstacole de tot felul în
cursul vieţii şi pentru ce chiar greşelile noastre sunt indispensabile progresului
nostru spiritual. Reîntruparea nu înseamnă că spiritul omului renaşte într-un trap
de animal. Această credinţă a fost răspândită în popor de preoţii egipteni,
asirieni şi indieni, ca o sperietoare pentru omul imoral şi redus mental. Ea nu
corespunde adevărului. Este absurd să credem ca o fiinţă omenească — înzestrată cu
o simţire aleasă, cu un simţ moral şi inteligenţă superioară - să se nască într-un
trup de animal imoral şi neinteligent. Cu ce ar contribui la evoluţia generală o
asemenea întrupare? Toate faptele naturii au un scop determinat - evoluţia, regulă
de la care nu poate face excepţie nici reîntruparea. Legea reîntrupării nu cere ca
noi să ne naştem imediat după moarte; cu toate că se poate întâmpla, în unele
cazuri, ca ea să se facă în minutele următoare părăsirii trupului. în această
privinţă' s-au citat cazuri când o persoană a murit, şi-a părăsit trupul uzat de
boală sau distrus printr-un accident, şi s-a reîntrupat imediat în trupul unui
copil în agonie. Spiritul copilului s-a desprins de trupul său fraged şi imediat i-
a luat locul un spirit, care şi el îşi părăsise reşedinţa carnală. Asemenea cazuri
de reîntrupări pripite sunt rare, provenind din ignoranţă, nesupunere la reguli şi
dintr-o dorinţă vie de a mai trăi în lumea cărnii. ; în revelaţiile făcute de
entităţile spirituale de înaltă evoluţie, se spune că perioada între moarte şi
naşterea viitoare poate fi extrem de scurtă - când e vorba de un sălbatic. Cu cât
spiritul este mai evoluat, cu atât timpul şederii sale în spaţiu este mai mare. Ea
se poate prelungi la marile Lumini ale spaţiilor globului nostru, la mii de ani.
Perioada medie, generală, între două întrupări este de aproximativ două sute de
ani. Repet însă că acest interval este variabil, din diferite motive. Astfel
spiritul poate să dorească o ascensiune spirituală mai rapidă — prin suferinţa
vieţii trupeşti. Poate dori coborârea în lumea fizică mai devreme, pentru a repara
nedreptăţile comise. De aceea nu se poate da o regulă generală. Ideea reîntrupării
displace multor oameni, la gândul că iarăşi va trece prin ignoranţa copilăriei,
greşelile tinereţii, slăbiciunile maturităţii şi neputinţa bătrâneţii, trecând din
nou prin şiroaiele lacrimilor, prin seria durerilor fizice şi morale. Dar oricâte
neplăceri încearcă omul, oricât de îngrozitoare ar fi perspectivele noii vieţi, nu
se poate înlătura legea reîntrupării, stabilită în natură de Creatorul lumilor.
Istoria depune mărturie cât de greu îşi face drum legea evoluţiei, cu câtă
batjocură şi ironie au fost întâmpinate noile idei ştiinţifice, filosofice sau
artistice. Totdeauna ideile noi au întâmpinat o mare opoziţie şi o dârză
neîncredere. Este firesc ca şi ideea reîntrupării să fie respinsă la început, mai
cu seamă când nu se acordă atenţie şi bunăvoinţă în examinarea faptelor. Dar
oricare ar fi părerea unora sau altora, ea este şi va rămâne în veci o lege divină.
Aversiunea pe care omul o resimte la ideea reîntrupării provine din faptul că
spiritul său are conştiinţa deplină a greutăţilor vieţii de pe această planetă. Cu
alte cuvinte, nu îi displace ideea reîntrupării în sine, ci îi displace
reîntoarcerea pe pământ, în lumea încercărilor şi a suferinţelor. Această
perspectivă este adevărata cauză a antipatiei pe care o manifestă omul faţă de
reîntrupare. Omul nu consideră viaţa ca un mijloc, ca un teren favorabil
dezvoltării spiritului, ci o apreciază totdeauna după măsura în care şi-a
satisfăcut dorinţele, ambiţiile sau după cât s-a distrat. Cum viaţa nu abundă în
aceste fericiri dorite, şi în locul lor avem parte de suferinţă, de muncă grea, de
mâhniri - care nu au alt scop decât de a ne învăţa repede şi bine - suntem
determinaţi să refuzăm reînceperea vieţii pe această planetă. Da, am accepta, dacă
am fi siguri că la revenire nu vom mai trece prin suferinţă şi ne vom bucura de
modalităţi mai fericite ale vieţii terestre, de a vedea toate dorinţele noastre
împlinite. Cu toate acestea, să nu uităm că experienţele cel mai greu de suportat
ne fac să învăţăm cele mai mari lecţii ale vieţii, că suferinţele şi nereuşitele
noastre, care ne deprimă, reprezintă
. Reîntruparea

gg

o forţă foarte puternică, o lumină vie pentru viitor, pentru viaţa următoare.
Atunci vom vedea revenirea pe pământ sub un alt aspect. Dacă ne gândim numai la
plăcerile noastre, reîntruparea este o perspectivă tot atât de neplăcută ca şi
aceea de a parcurge din nou anii lungi de studiu prin şcoală. Dar dacă ştim că prin
revenirea noastră urcăm treptele care ne duc la lumina înţelegerii şi la puterea
divină, că revenind în lume, putem fi utili acesteia, contribuind la fericirea
semenilor, ideea reîntrupării ne umple de entuziasm şi ne insuflă voinţa de a
reveni. De altfel trebuie să ştim - iar dacă nu vrem, viaţa ne-o va demonstra -
cele mai multe dureri omeneşti provin din faptul că nu ascultăm de anumite
principii morale. Când vom şti să ne conducem în lume astfel ca faptele noastre să
fie în rezonanţă cu armonia universală, vom culege rezultate fericite.

Marele scop al reîntrupării este educaţia. Din acest motiv ne naştem mereu pe
pământ, nu pentru că am fi siliţi de cineva, ci pentru că entitatea spirituală - în
timpul şederii sale în spaţiu - înţelege legile divine care guvernează în univers,
înţelege legea evoluţiei şi necesitatea ascensiunii spiritului pe scara infinită a
spiritualităţii. Ne întrupăm mereu, pentru că Divinul a sădit în esenţa noastră, în
scânteia divină, dorinţa neînfrânată de a ajunge la picioarele Celui care ne-a
chemat la viaţă. . , : Entitatea spirituală doreşte să revină mereu în materia
fizică pentru a învăţa, pentru a se lumina şi purifica. Cel care trăieşte pe
pământ, uitând de legile din spaţiu, nu doreşte să revină pe pământ, el simţind
doar că s-a săturat de atâta muncă şi amar. \ : într-adevăr, omul care a mâncat, şi
încă prea mult, nu se mai gândeşte la mâncare. De aceea, la finele unei întrupări
terestre e de aşteptat să nu mai dorim reîntruparea. Această dorinţă nu se naşte în
prima perioadă a şederii noastre în spaţiu, pentru că avem nevoie de un răgaz, timp
în care entitatea spirituală înţelege noua condiţie de existenţă, cunoaşte scopul
venirii sale acolo şi a vieţii sale terestre. Conştiinţa spiritului întrupat este
mărginită de corpul fizic, şi această conştiinţă devine splendidă,. extinsă, când
nu mai este limitată de acest corp. între aceste două condiţii - de duh întrupat şi
duh liber - există un spaţiu de timp, în care entitatea spirituală îşi ia un avânt
deplin şi intră în posesia conştiinţei sale luminoase. Iată de ce în prima perioadă
a existenţei sale în spaţiu, entitatea spirituală se cutremură la ideea unei noi
reîntrupări în întunericul şi zbuciumul vieţii terestre. Puterea, înţelepciunea şi
forţa caracterului sunt rezultatul unei educaţii de secole şi nu urmările unui
destin capricios. Cunoaşterea legilor şi principiilor care conduc universul se
dezvoltă încet, pe parcursul timpului infinit. Prima şcoală a spiritului-om se face
la suprafaţa corpurilor solide, pe pământ, în lumea fizică. Aşadar ne trebuie multe
corpuri ca să ne ridicăm la o înţelegere din ce în ce mai înaltă, mai profundă, şi
prin urmare avem nevoie de multe vieţi, serii nenumărate de reîntrupări. Pe
parcursul lor, se deşteaptă facultăţile mentale ale spiritului, întocmai cum se
luminează şi se manifestă inteligenţa copilului, pe măsură ce el creşte. Scopul
vieţii este de a dezvolta puterile noastre, care zac latente, embrionar, în spirit.
Cu alte cuvinte, avansarea spiritului nu provine din adăugarea a ceva nou, ci pune
în valoare predispoziţiile spiritului, graţie experienţelor făcute în infinitatea
timpului. Se petrece cu noi exact ceea ce se petrece cu sămânţa, care fiind pusă în
pământ ca să germineze, dezvoltă ceea ce era deja creat în ea, graţie acţiunii
mediului înconjurător asupra sa. Existenţa fizică are ca scop stimularea
facultăţilor latente ale spiritului. Spiritul conţine potenţial forţe deosebite,
graţie cărora vom poseda în viitor puteri şi cunoştinţe infinite. Prin urmare,
viaţa noastră terestră are ca scop acumularea de experienţe, care la rândul lor vor
dezvolta facultăţi - din ce în ce mai numeroase şi mai puternice - de care ne vom
servi în diferitele lumi pe unde vom trăi. Dacă vecinul are o virtute sau o
calitate preţioasă pe care noi nu o posedăm, nu înseamnă că el a primit mai mult
decât noi, doar că el şi-a dezvoltat această calitate mai devreme decât noi. Dacă
vrem să fim şi noi ca el, nimic nu ne împiedică să depunem eforturi, prin care vom
scoate din adâncul scânteii noastre divine acea calitate. Talentul unui artist,
armoniile divine percepute de un muzician inspirat, spiritul lucid şi răbdător al
unui savant, profunzimea-gândirii unui filosof - toate aceste calităţi şi multe
altele se pot dezvolta în noi, şi aşteaptă momentul să le scoatem la iveală, prin
magia voinţei noastre. Evoluţia spiritului, a scânteii divine este fără sfârşit.
Evoluţia formei este o funcţie a lumii fizice, dar nu este singura. Lumea noastră
şi altele au ca scop înflorirea conştiinţei până ajunge în preajma Celui veşnic.
Evoluţia materiei se produce lent, în timpuri incomensurabile, pentru a
90

Din tainele vieţii fi ale universului - Prima carte

transforma eterurile în atomi, atomii în materie minerală, materia minerală în

materie vegetală, materia vegetală în materie animală sau umană, materia umană în
materie angelică. într-un timp care se pierde în negura unui trecut infinit, am
părăsit sediul nostru sublim, Cerul, pentru a stăpâni materia oferită de Creator.
Atunci ne-am început evoluţia în sistemul material. La început ne era foarte greu
să punem materia în vibraţie. Conştiinţa noastră era redusă şi puterile ei foarte
slabe pentru a înţelege ceva din lumea materiei. Cu trecerea timpului, încetul cu
încetul, am dublat materia voinţei noastre, şi acum - când am atins stadiul de om -
avem capacitatea de a înţelege vibraţiile fizice şi de a ne impune voinţa asupra
trupului nostru. Mai mult chiar: am început să înţelegem vibraţiile lumii astrale
şi să dominăm puţin corpul nostru emoţional. Dar umanitatea încă nu cunoaşte nimic
din regiunile spirituale ale patriei noastre cereşti. Aici, la şcoala Pământului,
avem trupuri tinere şi bătrâne, a căror vârstă se socoteşte după anii scurşi între
leagăn şi mormânt; de asemenea avem spirite tinere şi bătrâne, al căror câmp de
viaţă este mai vast şi cuprinde mii de reîntrupări pe pământ. Dar luat ca element
esenţial al naturii, spiritul este fără măsură, fără vârstă şi fără limită. El va
fi făuritorul noilor lumi în veşnicia ce va veni. Cel mai înalt ideal visat, cele
mai vaste şi radiante puteri dorite există în noi. Pentru a le obţine, este inutil
să întrebuinţăm chemări şi rugăciuni; trebuie să lucrăm ca să le dezvoltăm,
întocmai după cum exersăm la pian ore în şir, pentru a câştiga uşurinţa de a ne
exprima simţirea prin clapele lui. Suntem întocmai ca omul aflat lângă o comoară
ascunsă sub pământ. Ea nu iese din locul unde a fost pusă; trebuie să muncim,
săpând pământul, până ce o scoatem la iveală. Dar pentru a câştiga înţelepciunea,
trebuie să culegem din grădina lumii florile durerii şi plăcerii, ale iubirii şi
urii, ale acţiunii şi inerţiei, ale succesului şi insuccesului, ale veseliei şi
tristeţii, ale păcii şi neliniştii. Vom creşte pe măsură ce vom stăpâni aceste
forţe contrare, şi vom ajunge cu timpul să mergem cu un pas sigur în mijlocul
furtunii vieţii. Când ne naştem, natura nu caută decât un singur lucra: educaţia
noastră. Ea nu încearcă să ne distreze, ci caută să ne dezvolte spiritul prin fel
şi fel de experienţe. Natura ne oferă din sânul ei învăţăminte valoroase, care ne
lărgesc înţelepciunea. în general, suferinţa - considerată de lume o nenorocire —
este un excelent răscolitor al spiritului coborât în materie, un excelent
antrenament pentru dezvoltarea facultăţilor spirituale. Azi începem să înţelegem că
educaţia adevărată nu se mărgineşte la învăţarea diferitelor ramuri de cunoştinţe -
filologie, matematică, ştiinţele naturii, filosofie etc. - care nu pot stimula
decât facultăţile intelectuale. Educaţia adevărată este făcută de natura care
armonizează caracterul, întăreşte simţul moral, încurajează emoţiile generoase,
disciplinează inteligenţa, deşteaptă puterea voinţei şi dezvoltă capacitatea de a
simţi Prezenţa divină. Lumea fizică este singura şcoală unde se studiază întregul
program. Creaţia este o vastă universitate, minunat organizată, pentru progresul
miliardelor de fiinţe vieţuitoare, care locuiesc suprafaţa, interiorul şi atmosfera
planetelor. Toate observaţiile şi experienţele noastre - mari sau mici - fac parte
din acest stadiu. Dar nu suntem cu toţii în aceeaşi clasă, şi nu învăţăm aceeaşi
lecţie, entităţile spirituale având vârste diferite. Toate fiinţele vieţuitoare,
oricare ar fi - un atom, un microb, o plantă, un animal, un om, ori un înger - vor
întâlni în şcoala lumii lucruri de observat şi experienţe de făcut, care îi vor
duce cu un pas mai departe pe dramul evoluţiei. Din nefericire, nu toţi sunt
convinşi de acest adevăr. Avem impresia că în alte lumi, în alte medii, progresul
nostru ar fi mai rapid, şi nu vedem, nu înţelegem că împrejurările vioţii de aici,
din viaţa actuală, ne invită să învăţăm multe lucruri pentru a ne ridica. Din
diferite motive, prea puţini dintre noi ştiu să profite de învăţămintele vieţii
cotidiene. Numai când suntem doborâţi de încercări amarnice, învăţăm câte ceva. De
aceea avem nevoie de multe vieţi, pentru a învăţa să distingem binele de rău. Am
putea înţelege această deosebire într-o vreme mai scurtă, dacă ne-am sili să facem
acest discernământ, dar ne târâm viaţa în voia întâmplării, şi când încercăm o
amărăciune, aruncăm vina pe soarta noastră ticăloasă. Alergăm toată ziua, încoace
şi încolo, ca şi copiii după fluturi strălucitori, şi atenţia superficială nu ne
permite să ne însuşim lecţiile profunde, prezentate de împrejurările vieţii
terestre. Divinitatea a orânduit lucrurile de aşa natură încât să învăţăm perfect,
contrar ignoranţei şi inconştienţei noastre. Ea a dispus ca aceeaşi lecţie să se
repete în fiecare zi, în fiecare an, în fiecare viaţă, pentru ca înţelesul ei să ne
lumineze odată şi odată spiritul. Când nu suntem atenţi sau nu vrem să ne însuşim o
lecţie, ni se impune prin suferinţă, pentru a reţine atenţia noastră dispersată;
alteori, lecţia este însoţită de o plăcere captivantă, pentru a excita dorinţa
noastră. Cu o răbdare sublimă, mama iubitoare întrebuinţează mângâieri pentru a-şi
face copilul ascultător, cuminte. Dacă am fi elevi buni, vieţile noastre ar fi mai
puţin întunecate de suferinţă, dar pentru că nu ascultăm vocea interioară a
conştiinţei, pentru că nu acordăm atenţie actelor noastre, vine durerea, bate la
poarta vieţii, pentru a ne face ascultători. Dacă am fi mai hotărâţi să învăţăm,
dacă am culege
Reîntruparea

9;

cu plăcere din fiecare eveniment o învăţătură, dacă am vrea să ne asociem cu

dragoste evoluţiei şi să colaborăm cu Divinitatea - în loc să ne încăpăţânăm să
rezistăm şi să ne revoltăm, creşterea noastră ar fi rapidă şi fericirea mai
constantă. Vom cunoaşte măreţia vieţii când ne vom aminti de experienţele din
trecut, când vom vedea legăturile care le unesc, când vom poseda înţelepciunea,
când vom şti sensul profund şi scopul spiritual al evenimentelor din viaţă, de
atâtea ori repetate. Aşadar, înţelepciunea este esenţa descoperirilor,
cunoştinţelor şi experienţelor, distilate prin filtrul suferinţelor. Dacă am
cerceta esenţa materiei noastre şi am studia neîncetat gândurile şi sentimentele
noastre secrete, am vedea că cele mai multe din dureri sunt cauzate de egoismul
nostru, de dorinţa arzătoare de a poseda lucruri şi fiinţe. ^Egoismul este tendinţa
de a strânge avere, de a face din eul nostru personal centrul universului. în
spaţiu, când ne legănam pe undele eterice, spiritul ştie că suntem uniţi cu toate
fiinţele, dar când această înţelegere curată este întunecată de corpul fizic pe
care-1 îmbrăcăm, simţul nostru de unitate se limitează la cercul strâmt al
trebuinţelor şi dorinţelor noastre, transformându-se în egoism. In timpul când
roata vieţii şi a morţii se rostogoleşte, suntem nevoiţi să lărgim hotarele
egoismului nostru individual, pentru a cuprinde în el şi familia. Vom munci pentru
soţia şi copiii noştri, căci înţelegem în mod clar că ei sunt uniţi cu noi. Cu
vremea, stabilim legături cu prieteni, consacrându-ne şi lor, cu aceeaşi dragoste
cu care ne-am dăruit familiei noastre. Mai târziu, în acest egoism colectiv vom
cuprinde naţiunea noastră şi, în fine, omenirea întreagă. Astfel, încetul cu
încetul, egoismul se transfomă în altruism. Marii Luminători ai lumii au atins
acest nivel, pe care îl vom ajunge cu toţii în veacurile viitoare. încă nu am ajuns
la acest nivel sublim de spiritualitate; cu toate acestea, spiritele noastre sunt
foarte bătrâne şi în adâncurile conştiinţei noastre sunt înscrise toate amintirile
unui trecut trăit în alte ţări şi în alte trupuri. De multe ori am iubit, dar de
multe ori, orbiţi de pasiunile noastre, în timpul furtunoaselor noastre întrupări,
am urât, am luptat, am ucis, cu inima plină de mânie. De multe ori durerea ne-a
sfâşiat inima la moartea trupurilor celor dragi nouă, şi cu toate acestea, mereu
ne-am întâlnit cu aceste fiinţe scumpe, cu care am trăit şi lucrat în alte
întrupări. Dar în acelaşi timp, ne-am întâlnit şi cu cei pe care i-am urât, jefuit
sau omorât. De aici trebuie să înţelegem că este o absurditate să-i tratăm drept
păgâni pe cei care nu adoră Divinitatea în acelaşi mod ca noi, cu acelaşi
ceremonial, în aceeaşi limbă şi sub acelaşi nume. în alte vieţi şi sub alte
orizonturi am avut naţionalitatea şi am iubit şi venerat Divinitatea sub numele şi
cultul celor pe care acum refuzăm să-i recunoaştem ca fraţi. Ce nebunie - să-i
dispreţuim pe cei mai puţin dezvoltaţi decât noi; ei sunt fraţii noştri tineri,
care încep să înveţe lecţiile vieţii, cunoscute deja de noi. Ce îngustime de spirit
- să-i desconsiderăm pe cei care au un trup de o culoare diferită de a noastră;
pentru că şi noi am trăit în aceste rase, şi nu se ştie dacă nu ne mai mână
destinul, ca trimişi ai Divinităţii, ca misionari, în mijlocul acestor fraţi ai
noştri, pentru că în plan spiritual toţi oamenii sunt la fel şi toţi suntem fraţi.
Cunoscând adevărul reîntrupării, nu am mai râvni la bunurile şi însuşirile altora,
nu ne-am mai mâhni că alţii au şi noi nu avem. Astfel, ce nu avem azi, în această
viaţă, vom realiza în viitor cu muncă, răbdare şi încredere în puterile noastre
spirituale, căci Tatăl - binecuvântat fie numele Său - oferă bogăţiile Sale celui
ce stăruieşte. Nu există ţel, oricât de îndepărtat, pe care să nu-1 putem atinge
prin eforturi repetate, sacrificii, renunţări, chiar dacă pentru reuşită avem
nevoie de mai multe existenţe sau întrupări.

Entitatea spirituală inferioară nu-şi poate determina locul şi părinţii viitoarei

sale întrupări, pentru că ea nu este destul de avansată ca să poată face alegerea
cu discernământ. Spiritele superioare care au această misiune - observând gradul de
inferioritate al spiritului candidat la întrupare - decid şi îl trimit, aproape
fără voia sa şi inconştient, într-un anumit mediu prielnic pentru avansarea sa.
Spiritele evoluate nu mai au nevoie de această tutelă sau impuls de la spate, ci
singure - când sunt în spaţiu - îşi aleg locul pe care-1 consideră potrivit
dezvoltării unor anumite facultăţi ori reparării unor greşeli făcute în viaţa
terestră anterioară. în general, locul naşterii este determinat de iubirea sau ura
contractată altădată pe pământ. Iubirea este un fel de legătură magnetică între
fiinţele ce s-au iubit cu mare foc. Deşi separate una fiind în lumea fizică, alta
în lumea spaţiilor, duhurile se cercetează noaptea, se iubesc mai departe şi caută
să se apropie în viitoarea viaţă pământească, după cum se caută şi trăiesc împreună
în Cer. Această legătură le determină să revină pe pământ, sub diferite aspecte -
ca părinţi şi copii,
92

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

ca fraţi, soţi, amanţi, rude sau prieteni. Este posibil ca relaţiile lor fizice să
se schimbe la fiecare reîntrupare, în scopul întăririi cât mai puternice a
legăturii de iubire dintre ele. Reîntruparea spiritului uman poate să se facă în
trupuri diferite ca sex; într-o viaţă fiind bărbat, în alta femeie. Progresul pare
a fi mai accentuat când un spirit a avut o serie de reîntrupări într-un sex, urmată
de o altă serie într-un alt sex, şi aşa mereu, pe cărarea lungă a evoluţiei
noastre. In general, după 6-7 reîntrupări, trecem în trupuri de sex opus. Aceste
forme sexuale sunt determinate de nevoile avansării noastre ori ale reparaţiilor de
îndeplinit. Este clar că bărbatul are o serie de calităţi - vigoare fizică, voinţă,
curaj, iar femeia are alte calităţi - răbdare, sensibilitate etc. In funcţie de
necesitatea dobândirii uneia din aceste calităţi, spiritul e nevoit să se
reîntrupeze într-un trup masculin ori feminin. Şirul reîntrupărilor pe pământ se
face până ce spiritul şi-a însuşit tot ce putea învăţa, cerceta şi observa pe
această planetă. Când termină şcoala acestui glob pământesc, entitatea spirituală
se reîntrupează pe o altă planetă, de un grad superior, unde aerai, apa, mediul,
viaţa în general, se prezintă în condiţii superioare. Aici, spiritul va avea
posibilitatea să înceapă o altă serie de experienţe, de studii, care îl vor duce la
cunoştinţe mai înalte.

Argumente aduse în sprijinul legii reîntrupării

loate afirmaţiile referitoare la revenirea spiritului uman în corpuri fizice noi,
nu prea pot convinge pe omul care aude pentru prima oară de acest fapt. Pe buzele
tuturor se va naşte întrebarea: „Care este dovada că într-adevăr spiritul revine pe
pământ, în chip uman, în carne şi oase, pentru o nouă viaţă terestră?" într-adevăr,
problema este de cea mai mare importanţă, pentru că se referă la existenţa noastră,
la spirit, şi merită toată osteneala pentru a face să pătrundă acest adevăr în
mintea oamenilor. înainte de a arăta seria de argumente care pun într-o lumină
deplin convingătoare adevărul legii reîntrupării, voi expune mai întâi câteva
obiecţii la adresa acestui adevăr. S-a afirmat: „Spiritul uman poate să avanseze şi
în cer, fără a mai fi nevoie să revină pe pământ, în trup". După afirmaţiile
teologilor diferitelor biserici, rezultă că dacă omul a trăit pe pământ conform
anumitor precepte, când va muri, spiritul său se va duce în cer şi acolo va trăi
până la judecata cea din urmă. Nu ni se spune nimic despre activitatea omului,
atâtea şi atâtea milioane de ani. în ce stare se găseşte el acolo? Rămâne cu
aceleaşi cunoştinţe şi conştiinţă ca pe pământ? Ni se răspunde: „El îşi duce acolo
viaţa, prosperând mereu spre perfecţiune". Dar cum - nu ni se arată. Noi,
spiritualiştii, afirmăm: în Cer, omul face studii de ordin spiritual, dar evoluţia
cere studii şi în sânul materiei fizice. Aici, pe globul acestei planete, sau pe
alte globuri similare, se îndeplineşte progresul, mai ales cel moral, pentru
motivul că în Cer nu există atâtea tentaţii ca pe pământ, şi deci aici pe pământ
avem ocazii să ne dezvoltăm forţele, caracterul moral şi discernământul nostru
mental. în Cer trecem în revistă faptele de la naşterea şi până la moartea noastră
biologică. In Cer nu mai există afaceri ori zbuciumări politice, care să-1 preocupe
pe om şi să-1 facă să-şi dezvolte facultăţile mentale. Acolo nu există decât
probleme înalte, precum cele ale evoluţiei spiritului, fizica şi chimia fluidelor,
creaţia, pe care puţini din oamenii sosiţi în Cer sunt capabili să le analizeze şi
cerceteze pe deplin. Cei mulţi, infinit de mulţi, nu simt nici o atracţie spre
asemenea analize şi nici nu sunt în stare să le înţeleagă, deoarece conştiinţa şi
evoluţia lor sunt abia la început. Să presupunem că am lua nouă părţi din populaţia
globului terestra şi le-am duce într-o parte a universului unde nu există afaceri,
jurnale, cărţi, teatru, cinematograf, călătorii, politică; într-un loc unde nu au
posibilitatea să mănânce, să bea, să doarmă, să muncească, să inventeze; într-un
loc unde nu este posibilă pictura, sculptura, muzica - cu alte cuvinte, nici o
ocupaţie şi nici un interes care să le preocupe mintea, să le impulsioneze
inteligenţa. Aceşti oameni s-ar plictisi îngrozitor. O asemenea viaţă, în cerul
descris de reprezentanţii dogmelor bisericeşti, nu ar putea să-1 ducă pe om la nici
un progres, şi în special pe omul sălbatic sau mediocru din punct de vedere moral.
Numai prin revenirea pe pământ, prin reîntruparea în corp fizic omenesc reluăm
firul întrerupt cu ocazia morţii fizice, şi culegem - în această mare şcoală a
Pământului - observaţii noi, trecem prin încercări şi dureri, ne zbuciumăm şi vom
pleca cu un capital bogat de cunoştinţe şi învăţături morale, pe care le vom
analiza şi din care vom scoate rezultate ce ne vor ridica pe o nouă treaptă a
evoluţiei noastre veşnice. Unii înclină să creadă că spiritul omului se
reîntrupează după o şedere de câtva timp în spaţiile eterate, dar nu mai revine pe
globul Pământului nostru, ci se reîntrupează direct pe alte planete cu
Reîntruparea

P3

condiţii superioare, unde progresul omului se realizează mai uşor. E drept că şi pe

alte planete există fiinţe umane; cât despre nivelul lor evolutiv, la unele este
inferior Pământului, pe când la altele este superior. Dacă spiritul s-ar întrupa în
prima categorie de planete, omul s-ar găsi acolo în asemenea condiţii, încât în loc
să progreseze ar sta pironit locului, pentru că totul îi este inferior. în cazul în
care omul s-ar întrupa pe o planetă superioară, ar întâlni acolo condiţii şi oameni
atât de avansaţi, încât nu ar putea să-şi ducă traiul nici între cei mai sălbatici
oameni ai acelei planete. Numai pe Pământ - unde, la interval de 26.000 ani, au
sosit în valuri milioane de entităţi spirituale, ca şi cârdurile de rândunele -
putem să evoluăm, pentru că numai aici găsim totul înjurai nostru în armonie cu
natura noastră fizică şi spirituală. Oricare ar fi mediul de unde am plecat, vom
găsi aici în această perioadă de timp multe scenarii prielnice pentru reîntrupare.
Pe pământ ni se prezintă toată gama evoluţiei: de la sălbaticul din pădurile
Braziliei şi până la sfântul religiei brahmane, mozaice sau creştine - modelul
suprem al evoluţiei pământeşti. La ce bun să rătăcească omul prin alte planete,
când el trebuie să facă şcoala de gradul corpului nostru ceresc? Numai în anumite
situaţii ar putea să se reîntrupeze pe o planetă inferioară, şi anume când e trimis
acolo ca misionar de spiritele înalte, slujitorii Tatălui, pentru a lumina şi duce
la progres rapid, anumite populaţii de pe acea planetă, sau când fiind un spirit
recalcitrant, care nu poate progresa pe planeta noastră, e trimis pe o altă
planetă, unde condiţiile de viaţă sunt mai grele decât pe pământ. Unii afirmă că
reîntruparea este o noţiune contrară credinţei creştine. Oare de unde au scos acest
argument? când despre ea se face aluzie chiar şi în Sfânta Scriptură. Mai
întâi^trebuie să ştim că această credinţă a revenirii spiritului la viaţa terestră
este veche de când lumea. în primii două sute de ani după Christos, creştinii
credeau în această revenire necontenită pe pământ, şi numai de atunci s-a început
înlăturarea acestei credinţe, prin votul celor ignoranţi, ca fiind o părere
eretică. S-a mai zis că ideea reîntrupării nu înalţă spiritul. Părerea aceasta e
cât se poate de necugetată. Cum poate fi înălţătoare ideea că după moarte spiritul
omului pleacă în cer şi acolo duce o viaţă de visare extrafizică, nefâcând nimic,
stând alene mii şi milioane de secole?! Unde şi cum mai avansează el când a părăsit
viaţa terestră din fragedă copilărie sau direct de la coamele plugului? Adevărul
este că după ce spiritul şi-a analizat toată viaţa pământească şi a tras
învăţămintele folositoare, este cuprins de o iubire nesfârşită faţă de cei lăsaţi
pe pământ, faţă de întreaga umanitate, în credinţa că - prin experienţa dobândită
în suferinţele şi greşelile sale trecute - le poate fi de folos, doreşte să revină
pe pământ, cu scopul de a-i îndruma şi sfătui să nu repete răul făcut de el
altădată, îndemnându-i să se ridice la fapte bune, care i-au procurat fericire în
spaţiu, provocând astfel, după puterea lui, progresul fraţilor săi pământeni.
Dorinţa duhurilor evoluate de a reveni pe pământ, pentru sprijinirea şi povăţuirea
celor înapoiaţi nu este oare un act sublim, ce concordă cu iubirea la care ne-a
îndemnat strălucitul Spirit, sublimul nostru Domn şi Dumnezeu Isus Christos? Care
concepţie este mai nobilă? Să trăieşti etern într-un paradis, în mod inactiv şi
numai pentru tine, egoist, ori să revii periodic pe pământ şi să participi la
progresul omenirii, să-i ajuţi pe fraţii tăi mai tineri, care şovăie ori cad în
drumul evoluţiei lor? Dezbrăcaţi de povara dogmelor create omeneşte de conducătorii
bisericii creştine, dezbrăcaţi de orice prejudecată, vom descoperi că ideea
reîntrupării răspunde unui plan sublim în evoluţia universului, planul Celui
infinit în înţelepciune, Creatorul nostru - binecuvântat fie Numele Său. Dacă viaţa
noastră terestră a fost presărată cu mai multe împrejurări şi evenimente de o
importanţă deosebită, durata şederii în sfera cerească este mai mare, pentru ca
prin examinarea vieţii terestre să putem analiza şi extrage învăţătura morală sau
ştiinţifică, înregistrată în noi sub formă de aptitudini, înclinaţii ori facultăţi
cu care vom reveni în viitoarea reîntrupare. S-a mai afirmat: „Dacă este adevărat
că omul se reîntrupează mereu, atunci soţul va fi separat de soţie, copiii de
părinţi şi prieten de prieten, deci se elimină posibilitatea de a se regăsi în
cer". Mulţi şi-au închipuit că întoarcerea pe pământ se face curând după moartea
fizică şi că atunci când revenim la întrupare, ai noştri s-ar sui la Cer. Or
adevărul este că şedem multă vreme în spaţiile din jurul pământului, unde sosesc
rând pe rând cei dragi. Iubirea este una din cele mai mari forte ale universului.
Prin iubirea ce ne-a legat pe pământ, ca prieteni, fraţi, soţi sau părinţi şi
copii, ne căutăm şi ne întâlnim în bucuria neînchipuită şi neegalată cu nimic pe
pământ. în spaţiu, toţi cei care se aseamănă se adună. Toţi cei care au suferit, au
plâns, au fost buni ca noi, cu toţii ne adunăm şi formăm, cu cei iubiţi, o vastă
familie, în cadrai căreia discutăm, observăm şi ne comunicăm impresiile şi
învăţămintele. Aşadar, nu suntem separaţi în Cer, şi ne vedem după moartea
terestră. Temporar se poate întâmpla să nu ne mai întâlnim în reîntruparea noastră
pe pământ, pentru că ne naştem în ţări diferite, în familii diferite - bogate sau
sărace etc. - după nevoile avansării noastre. Dar această situaţie nu este cea
caracteristică. Regula generală este că spiritele, când pornesc la reîntrupare,
caută să revină unele lângă altele, în aceeaşi familie, pentru ca astfel iubirea şi
sprijinul lor să continue pe mai departe, în noua viaţă terestră.
94

Din tainele vieţii şi ale universului — Prima carte

într-adevăr, două entităţi spirituale legate prin iubire într-o viaţă terestră,
când vor reveni în laboratorul naturii terestre vor căuta să se apropie una de alta
- ca fraţi sau surori, părinţi şi copii, ca prieteni sau rude. In aceste noi forme
fizice, în aceste noi legături, iubirea va lua altă înfăţişare, alt colorit şi în
definitiv, la fiecare întrupare ea va sfârşi mai spirituală decât era la început.
în spaţiu, în timpul analizei spirituale, ni se revelează în mod regresiv cauzele
şi împrejurările apropierii noastre de acele entităţi spirituale cu care ne-am
legat prin legătura divină a iubirii fundamentul creaţiei tuturor universurilor din
trecut şi viitor. Prin urmare spiritul nostru nemuritor păstrează întreaga
conştiinţă: cine a fost, unde a trăit, cu cine s-a legat în bine şi în rău, are
memoria deplină a vieţilor trecute şi dorinţa vie a unei ascensiuni ce duce la
Perfecţiunea divină. Cei care nu cred decât în lumea terestră, se agaţă mereu de
fel de fel de argumente. Astfel, ei întreabă: „Dacă actul reîntrupării este un
adevăr, atunci de ce populaţia creşte mereu pe pământ? Ar trebui ca ea să rămână
constantă. Dacă oamenii de pe pământ vor forma lumea invizibilă iar aceştia, la
rândul lor, vor reveni să-1 populeze, ar trebui ca populaţia pământului să rămână
aceeaşi." Argumentul ar putea fi valabil, dar se uită că evoluţia este un fenomen
universal, valabil pentru fiecare regn - mineral, vegetal, animal, uman, că şi
pietrele, plantele şi animalele evoluează, urcând treaptă cu treaptă. Datorită
evoluţiei, spiritul animalelor superioare, ajuns la o anumită etapă evolutivă, se
va întrupa într-o personalitate umană, într-un corp uman aparţinând unei rase
primitive. Pe lângă acest aport venit din lumea animală, mai există şi un
contingent de spirite care au evoluat pe alte planete, inferioare Pământului;
atingând acolo maximul de evoluţie, ele vin să-şi continue evoluţia pe planeta
noastră.

Este adevărat că ştiinţa a făcut progrese mari în domeniul cercetării materiei

vizibile, palpabile şi analizabile, dar în domeniul sufletului şi mai ales al
spiritului se cunoaşte prea puţin, şi de un număr restrâns de oameni. în jurul
nostru se petrec atâtea fenomene neexplicate de ştiinţa materialistă - vise,
prevestiri, materializări, vindecări, comunicări cu entităţi spirituale - fapte
care probează că spiritul şi conştiinţa lui persistă de-a lungul vremii şi după
moartea corpului fizic. Dacă studiem cu atenţie aceste fapte, ajungem la
convingerea că nici una din calităţile mentale, morale şi spirituale posedate de
conştiinţa omenească nu sunt pierdute după moartea corpului fizic, deci aceste
calităţi nu pot fi produsul structurii celulare a organismului nostru, şi nu se
transmit prin ereditate fizică. Ştiinţa revelată este Adevărul care luminează
regiunile necunoscute ale spiritului, adevăr ce satisface şi pe savantul scrupulos
şi pe omul simplu, cu condiţia să fi atins o oarecare treaptă evolutivă, puritate
şi umilinţă, şi să fie încălziţi numai de credinţa existenţei unei Providenţe
creatoare. Există două teorii importante referitoare la spirit: 1. Individualitatea
conştientă intră în acţiune numai din momentul naşterii sale pe pământ, adică omul
este o creaţie a Divinităţii, la fiecare naştere. 2. Individualitatea conştientă
există de veacuri şi ea nu face decât să coboare, din când în când, în mijlocul
materiei fizice şi să anime o formă materială, fizică. Prima interpretate a fost
dată şi susţinută de vreo 1.500 de ani încoace. Numărul celor care susţin această
teorie este în scădere continuă, deoarece cu toată înapoierea în care ne găsim, în
ceea ce priveşte ştiinţa spirituală, logica ne arată că această teorie duce la
urmări imposibile. într-adevăr, este absurd să presupunem că doi soţi, prin actul
lor sexual, dau naştere unei personalităţi care va trăi în veşnicie. Normal este ca
o personalitate chemată la viaţă printr-un procedeu fizic, să înceteze de a mai
trăi în urma procedeului fizic al morţii sale. Se invocă puterea divină în creaţia
acestui om chemat la viaţa fizică. Curios, se invocă puterea creatoare a
Divinităţii numai cu ocazia unirii sexuale a oamenilor?! Dacă este vorba de creaţia
de moment a Divinităţii, ea nu s-ar putea face şi fără răscolirea pasiunilor
omeneşti? Divinitatea este infinită în putere, în înţelepciune, după cum rezultă
din tot ce este în jurul nostru. Planul urmărit este acela ca părinţii să formeze
lutul în care va veni omul spaţial, entitatea spirituală ce va însufleţi materia
fizică, născându-se un om trupesc. Prin urmare, spiritul nu e o creaţie de moment,
pentru că noi existăm de miliarde de veacuri — de pe când animam o particulă
eterică, un atom, o moleculă, un bob de nisip, şi de alte multe miliarde de ani -
de pe când eram numai sfere luminoase în spaţiile infinite ale cosmosului. Şi apoi
cum putem să ne închipuim o Divinitate atât de părtinitoare, atât de nedreaptă,
încât să-1 aducă pe om în lumea fizică numai o dată, fără posibilitatea ca acesta
să-şi repare greşelile, să-1 creeze acum şi unora să le dăruiască calităţi mentale,
morale şi spirituale înălţate până la statura unui sfânt ori a unui savant. Iar
altora
Reîntruparea

95

să le acorde o existenţă întunecată, ignorantă, sălbatică şi plină de mizerie?

înţelesul clar pentru o minte dezbrăcată de prezumţii este că spiritul a preexistat
înainte de a se întrupa şi că el revine mereu în trup, ca să înveţe ceea ce nu a
ştiut în altă viaţă, să repare ceea ce a greşit şi să-şi corecteze imperfecţiunile.
Judecata - darul sfânt aşezat de Tatăl în fiinţa noastră - ne spune că spiritul
preexistă trupului, că el trăieşte după moartea trupului, că pentru a se
perfecţiona, revine mereu în mediul unde a mai învăţat, într-o altă existenţă
fizică, adică se reîntrupează. Numai graţie acestei legi ne putem explica diferenţa
dintre indivizi, pe plan trupesc, intelectual şi spiritual. Totul depinde de
evoluţie. Astfel înţelegem că destinul nostru actual este rezultatul trecutului
nostru, iar cât priveşte naşterea noastră printr-un procedeu fizic, în pântecele
mamei, acesta este numai pentru a obţine un corp fizic, un costum de scafandru prin
intermediul căruia spiritul să-şi continue studiile şi cercetările în sânul lumii
fizice. Dacă prin acest instrument obţinut de la părinţi moştenim anumite însuşiri
fizice - o oarecare asemănare fizică, o predispoziţie pentru o anumită boală, nu
înseamnă că sunt ereditare şi însuşirile spirituale şi sufleteşti. Aceste însuşiri
sunt rezultatul muncii spiritului de-a lungul a mii de reîntrupări. Aşa se explică
cum în sânul unei familii simple, din părinţi fără calităţi spirituale deosebite,
se naşte un geniu.

în general, omenirea crede căjtrăieşte o singură dată pe pământ, uitând că viaţa

noastră este scurtă, fie ea şi de o sută de ani. în acest interval scurt de timp,
nu putem întâlni ocazii destule pentru a învăţa totul, aşa că la sfârşitul vieţii
terestre suma de cunoştinţe şi înţelepciune este foarte redusă. Ai învăţat
filologie, nu cunoşti ştiinţele naturii; ai învăţat filosofie, n-ai cunoştinţe de
artă; ai cunoscut sărăcia, nu ai idee de starea sufletului când dispune de bunuri
pământeşti - şi aşa mai departe. In acest caz, progresul spiritului, bagajul cu
care spiritul trece porţile morţii, este redus. Să nu uităm că puţini oameni ating
vârsta bătrâneţii, că există numeroase cazuri când omul părăseşte planul fizic în
tinereţe sau chiar în fragedă copilărie. Mulţi n-au decât o existenţă de câteva
zile sau ore. Ei bine, ce învăţăminte a putut aduna acest spirit nemuritor, în
decurs de câteva zile petrecute în neştiinţă, ca sugar. Situaţia se schimba dacă
omul vine mereu la reîntrupare. Oricât de scurte ar fi existenţele sale pământeşti,
învăţând câte ceva în fiecare viaţă, aceste puţine cunoştinţe, experienţe şi
observaţii, se acumulează în decursul a mii de reîntrupări, formând astfel un
capital vast, care va contribui la cunoaşterea esenţei creaţiei, a Legilor divine,
făcându-1 pe om bun, milos şi moral. Treptat, pe nesimţite şi fără ştirea sa, omul
se va ridica la o înaltă spiritualitate. întrebaţi-vă judecata, şi veţi vedea că ea
vă va răspunde ca fiind logică această revenire prin reîntrupări, şi că este
imposibilă o singură existenţă. Naşterea apare chiar fără nici un rost, când
părăseşti lumea aceasta în fragedă copilărie. Pentru ce ai mai venit la viaţă?
Numai să apari ca un meteor, fără să fi gustat şi înţeles ceva din ea, şi să pieri
pe veci de pe arena vieţii? Există atâtea argumente care conduc la admiterea
adevărului revenirii prin întrupare la şcoala terestră, încât numai cine se
îngrădeşte de suficienţa cunoştinţelor sale îl mai poate nega. Omul nu are timpul
necesar să observe natura, să studieze lumea înconjurătoare, pentru că în copilărie
este prea nepriceput, sistemul său cerebral nefiind format pentru a-i înţelege
fenomenele. Mai târziu îşi face studiile, cariera, şi este prea absorbit către o
singură latură a vieţii. Urmează familia, copiii şi grijile se adună pe capul său.
Către bătrâneţe, este mai liber, însă fizicul e gârbovit, slăbit şi nu mai dispune
de vigoarea necesară studiului şi meditaţiei asupra fenomenelor vieţii sub toate
aspectele ei. Aşadar, în această durată scurtă a traiului său pe pământ, petrecut
aproape numai pentru existenţa animalică, omului îi rămâne puţin timp pentru
studiul naturii, pentru studiul fiinţei sale sub aspect moral şi spiritual. Este
absolută nevoie să revenim mereu pe arena globului nostru, în lumea materiei
fizice, pentru a aduna experienţe noi şi a învăţa lecţii noi. Chiar dacă am
presupune că viaţa noastră ar dura o mie de ani, inteligenţa noastră nu este
deocamdată capabilă să asimileze într-o singură întrupare tot ce se poate cunoaşte.
Numai prin reîntrupări continue, repetate, avem posibilitatea să cunoaştem viaţa
sub toate aspectele ei, să cunoaştem toate domeniile ştiinţei, să trecem prin toate
genurile de civilizaţie şi să cunoaştem fiecare activitate umană. La începutul
existenţei sale, în primele sale întrupări, am spus că spiritul conţine în
interiorul său, în stare latentă, toate posibilităţile de înălţare morală,
intelectuală şi spirituală. Trăind zi de zi în mijlocul materiei fizice şi a
forţelor ce o pun în mişcare, ele îl impulsionează, lucrează asupra lui şi îl fac
din ce în ce mai înţelegător. Până în momentul când această calitate nu este pusă
în evidenţă, omul este imoral, ignorant, fără spiritualitate şi stăpânit de
instincte joase.
96

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Dacă suntem răi cu semenii noştri, înseamnă că nu s-a deşteptat în noi încă mila.
Dacă suntem egoişti, înseamnă că nu am pus în vibraţie iubirea, renunţarea la ceea
ce ne este de prisos, pentru a uşura puţin viaţa celor de o esenţă cu noi, a
fratelui nostru, creat de acelaşi Tată ceresc. Rând pe rând apărând calităţile
spiritului, dispar instinctele inferioare din noi pentru că în definitiv răul prin
el însuşi nu există, ci doar lipsa binelui, absenţa calităţilor spirituale care
nefiind puse încă în activitate în fiinţa noastră, nu ne-au permis să îndeplinim
binele. Copilul mic trage de coadă, de urechi, bietul animal şi nici prin gând nu-i
trece că îi produce durere, că face un rău. Peste câţiva ani, când sufletul
copilului a mai evoluat, când corpul său emoţional sau planetar se exprimă mai
puternic, el este mai sensibil la durerea altora şi nu mai este atât de crud. Ceea
ce se petrece, în mic, cu sufletul copilului, se petrece, în mare, cu omul, cu
evoluţia nesfârşită a spiritului. La început, omul este crud, egoist, sălbatic şi
neştiutor, absolut ignorant de tot ce se petrece în jurul său, dar observaţiile,
experienţele, încercările de tot felul îl învaţă mereu; astfel treptat el ajunge la
înţelegere, milă, iubire şi cuminţenie. A fost imoral în primele timpuri ajunge
după nenumărate întrupări la deplina moralitate; a fost sălbatic - ajunge înţelept.
Din cele expuse se vede că omul vine pe pământ şi învaţă tot ce-1 poate lumina, tot
ce-1 poate face mai bun. înţelegând aspectele şi fenomenele vieţii, pricepem mai
uşor problema răului şi a binelui. Când toată lumea va practica binele, frumosul şi
adevărul, va dispare răul şi suferinţa. Dar până va ajunge omul la această înaltă
etapă a evoluţiei, va învăţa la şcoala naturii, va suferi, se va reîntrupa până
când va ajunge să deosebească ce este folositor, frumos şi moral în faptele,
vorbele şi gândurile sale. De multe ori omul deosebeşte, teoretic, binele de rău,
şi totuşi alunecă şi face răul, dar curând soseşte suferinţa şi îi atrage atenţia
asupra faptei săvârşite. Să rămână bine întipărit în mintea noastră: pe această
planetă, şi în stadiul actual de evoluţie, suferinţa este singura cale de educaţie,
de ridicare a omului pe scara evoluţiei.

Cât trăieşte pe pământ, omul învaţă ceva - uneori şi ceva bun. Multe din cele
învăţate nu le poate utiliza în lumea de dincolo. Atunci, revine la viaţa
pământească, pentru ca aceste cunoştinţe acumulate în vieţile anterioare, sub formă
de capacităţi, să le pună în slujba omenirii şi în acelaşi timp să le
perfecţioneze. Marii oameni de ştiinţă, inventatorii, muzicienii, pictorii, oamenii
profund religioşi şi marii mistici şi spiritualişti sunt mari pentru că au acumulat
învăţăminte peste învăţăminte în multele lor vieţi trecute. Civilizaţiile pot pieri
- şi cu ele arta şi ştiinţa lor, religia şi filosofia lor - dar fiinţele umane care
au produs aceste civilizaţii nu pier. Ele trăiesc, îşi amintesc şi după o perioadă
de timp revin pe pământ, înzestrate cu tot talentul câştigat în vieţile trecute,
pentru a construi civilizaţii mai înfloritoare. Urmărind evenimentele din trecutul
istoric al popoarelor observăm cum unele naţiuni se ridică vertiginos până la
înalte trepte ale bogăţiei, puterii şi civilizaţiei, se bucură un timp de o
prosperitate şi strălucire desăvârşită, apoi încep să dea înapoi - cad în
obscuritate sau pier de pe arena pământului. Studiem circumstanţele exterioare care
ar putea să ne explice decadenţa unui popor şi nu găsim o explicaţie convingătoare.
Constatăm o decrepitudine în toate sensurile şi o diminuare a numărului
locuitorilor, atâta tot. Cercetând prin prisma legii reîntrupării aflăm cauzele
decăderii unui popor până la pieirea sa. Cât timp viaţa socială şi politică a unui
popor este cuminte - familia solidă, educaţia îngrijită, credinţa bine întronată în
suflete, iar guvernanţii sunt animaţi de iubirea neamului lor, spre a-1 duce la un
ideal - entităţile spirituale evoluate caută să se nască mereu în mijlocul acestei
naţiuni, care se ridică repede în grandoare şi exprimare pe toate planurile.
Aşadar, strălucirea unui popor depinde de valoarea entităţilor spirituale
reîntrupate în sânul său, fiind chemate de mediul din ce în ce mai prielnic
avansării lor spirituale. Imediat ce corupţia pătrunde în masa acestui popor, când
familia nu mai are temeiuri puternice, când educaţia este şubredă şi moravurile
uşoare cuprind întregul popor, entităţile spirituale luminoase, evoluate, nu mai
vin aici, se reîntrupează în alte popoare, unde îşi pot continua evoluţia. Din acel
moment, neamul acela nu mai are oameni de seamă, pe nici un plan, iar poporul
rămâne sub conducerea spiritelor tinere, puţin evoluate spiritual şi fără
experienţă. Astfel populaţia scade cu timpul, până ce nu mai reprezintă un factor
important în concertul popoarelor, fiind copleşit de alte neamuri. Când poporul
roman a fost cuprins de corupţie morală şi politică, entităţile spirituale care au
contribuit la gloria sa s-au întrupat la gali şi germani; e drept, mai puţin
civilizaţi, dar mai puri
Reîntruparea

97

fiziceşte şi mai puternici în credinţa lor. Rezultatul inevitabil a fost pieirea

popomlui roman, decăderea imperiului şi înflorirea naţiunilor tinere.

în decursul vieţii noastre terestre, muncim, ne hrănim, ne distrăm, dar, în lunga

sau scurta ei scurgere, contractăm datorii fizice şi morale. Părinţii ne-au crescut
cu mari sacrificii fizice şi sufleteşti. Prietenii ne-au împrumutat şi mângâiat la
boală sau necaz. Am adus pe lume copii pe care nu i-am educat destul de atent şi de
multe ori i-am chinuit, şi aşa mai departe. Mereu obligaţii, de dimineaţa până
seara. Anii trec, şi, după ce firul vieţii s-a rupt, unde şi când vom mai putea
plăti toate aceste datorii de ordin material şi moral? Am mâhnit, am furat, am
omorât şi nimeni nu ne-a ştiut. Când şi unde reparăm toate aceste ticăloşii ale
vieţii noastre? în ceml propovăduit de biserică? Nu. în spaţiile infinite, în viaţa
spirituală de dincolo de moarte, nu mai este posibilă repararea faptelor săvârşite
în lumea fizică. Am făcut aceste acte necugetate deoarece n-am avut discernământul
moral dezvoltat. Spiritul, ajuns în lumea spaţială, vede incorectitudinea vieţii
sale, vede viciul în care s-a afundat ori crima comisă, şi atunci, fireşte, fiind
mai conştient, se căieşte; ar vrea să-şi ceară scuze, dar nu o mai poate face; ar
vrea să repare greşeala fizică, dar nu are mijloacele fizice, trăind într-un mediu
spiritual. Atunci, entitatea spirituală revine la o nouă viaţă terestră, pentru a
plăti şi repara răul produs. Consecinţa greşelii fizice este durerea fizică, şi
când o suferim, învăţăm să nu mai repetăm în viitor greşeala respectivă. O greşeală
morală, o datorie morală neachitată se va plăti printr-o durere morală, devenind
din ce în ce mai luminaţi. Astfel ne dăm seama că orice faptă se plăteşte, orice
rău săvârşit altuia se va întoarce împotriva noastră, fie în aceeaşi viaţă, fie în
viaţa următoare. Prin urmare, numai prin legea reîntrupării înţelegem situaţiile
noastre fizice şi morale, destinul nostru, numai ea menţine şi pune în evidenţă
Justiţia divină.

Reîntruparea explică şi diferitele facultăţi ale omului. Un copil se naşte în sânul

unei familii obscure, uneori vicioase, imorale, şi cu toate acestea, copilul - deşi
fizic seamănă cu unul din părinţii săi - este foarte cuminte, inteligent şi mai
târziu devine un om de valoare. Nimic din anturajul său nu i-a dezvoltat calităţile
sufleteşti. De unde inteligenţa, de unde moralitatea, de unde însuşirile lui
spirituale? Răspunde Ceml: Spiritul le-a adus cu sine din alte vieţi. El a venit în
sânul acestei familii ignorante, imorale cu scopul împlinirii unei datorii, din
cauza unei legături cu aceşti părinţi dintr0 altă viaţă, ori pentru împlinirea unei
hotărâri a Celor de sus, care au voit ca prin el să urce şi părinţii săi pe scara
spiritualităţii. Există şi cazuri, când în familii onorabile, culte, bine sub toate
raporturile, se nasc copii care amărăsc bieţii părinţi tot restul existenţei lor.
Seamănă fizic cu unul din generatori, dar nu seamănă prin înclinările morale şi
intelectuale cu nici unul dintre părinţi. Din aceste exemple reiese existenţa
eredităţii fizice, fiind pus în evidenţă faptul ca vehi colul fizic al copilului
poate semăna cu părinţii săi, i se pot transmite ereditar anumite însuşiri fizice
de la părinţi, dar nu sunt ereditare însuşirile sufleteşti şi mai ales cele
spirituale. Părinţii nu au făcut decât să-i procure un trap - fetusul, iar spiritul
ce se întrupează în acest corp fizic este străin, este o altă creaţie a Tatălui,
sosit prin aceşti părinţi în lumea fizică, pentru îndeplinirea destinului său.
Uneori el se ridică, alteori totul a fost de prisos, rămânând acelaşi ca înainte de
naştere. Este adevărat că eul suprem, spiritul, este limitat până la un anumit
punct de instrumentul pe care îl va utiliza, de corpul fizic în care se va întrupa.
Astfel, omul este un complex format din calităţile fizice ale trupului său -
moştenite în parte de la părinţi, şi din însuşirile spirituale câştigate în vieţile
trecute. In general, copiii născuţi din părinţi slabi de spirit sau vicioşi sunt şi
ei reduşi şi imorali, ca şi părinţii lor, pe de o parte pentru că elementele
generatoare procurate de la părinţi sunt de o calitate inferioară, grosolană, iar
pe de altă parte spiritele dispuse să se întrupeze în aceste familii sunt în
general slab dezvoltate. Fără admiterea reîntrupării nu este posibilă explicarea
diferenţei de inteligenţă, cuminţenie, voinţă, caracter şi temperament între copiii
aceleiaşi familii. Fiecare vine în lumea fizică cu bagajul său de moralitate,
spiritualitate, din vieţile trecute. Prin urmare reîntruparea ne explică
diferenţele dintre oameni, diferenţe care nu sunt urmarea unor întâmplări fără
sens, nici a vreunei legi a eredităţii fizice, ci ele se datoresc vârstei
spiritului omenesc, gradului său evolutiv.
98

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

înălţimea inteligenţei, dibăcia, talentul artistic, nobleţea sentimentului,

moralitatea, voinţa nu au fost dăruite la întâmplare de cineva, ci au fost
câştigate printr-o muncă lungă şi aspră. Nimeni nu ne-a înzestrat cu vreo calitate
oarecare, ci am dobândit-o la şcoala grea şi dureroasă a vieţii.

Probele reîntrupării
Am arătat în paginile trecute argumentele logice care pledează pentru înţelegerea
şi admiterea principiului reîntrupării. Deşi ele singure ar putea constitui o
dovadă a revenirii la viaţa terestră, totuşi s-a ridicat un argument, care în
aparenţă pare foarte puternic. S-a afirmat: „Dacă noi am mai trăit pe pământ, de ce
nu ne amintim de acele vieţi trecute? Faptul că nu ne amintim dovedeşte că nu am
mai trăit şi deci ideea reîntrupării este o simplă fantezie sau o ipoteză lipsită
de fundament. Pentru ce să suferim acum, din cauza unor fapte pretinse că le-am fi
săvârşit în alte vieţi, dacă nu păstrăm nici o amintire de aceste acţiuni greşite
ale noastre? Cum putem să stabilim o legătură între cauză şi efect, între faptele,
sentimentele şi vorbele noastre din trecut şi suferinţele din prezent, când nu ştim
ce am făptuit, cugetat sau vorbit în altă viaţă? Ce învăţătură putem trage, dacă nu
ne amintim de ele, ca să înţelegem că suferinţele, starea noastră fizică sau morală
de azi sunt urmările acelei vieţi? Da. Această doctrină ar deveni clară şi orice
minte cugetătoare o va accepta, dacă ne-am putea aminti câte ceva din vieţile
trecute." în aparenţă argumentul este puternic, dar în realitate - foarte slab,
pentru că nu se cunosc tainele divine. Mai întâi să ne lămurim asupra memoriei
noastre actuale. Până la dovedirea existenţei noastre din alte timpuri, să vedem
cât de bine memorăm faptele, ideile şi vorbele noastre, chiar în viaţa prezentă.
Căutând în trecutul nostru, încercând să ne amintim de anii copilăriei constatăm că
nu mai ştim ce-am făcut, ce idei am avut, ce sentimente am încercat. Răsar unele
fapte, întrezărim unele împrejurări ca prin ceaţă, ne amintim unele vorbe sau idei.
Dar atât! Constatăm că nu suntem în stare să reînviem întru totul anii dulci ai
copilăriei. Amănuntele au dispărut, nu ne-au rămas decât crâmpeie din faptele şi
evenimentele înregistrate mai puternic în fiinţa noastră. Acum nu mai avem decât un
rezumat al anilor trecuţi. Dar nu ne amintim nici faptele, vorbele şi ideile
noastre din anul trecut. Aş îndrăzni să afirm că nu ne putem reface mental nici
sentimentele şi faptele petrecute ieri, alaltăieri. Rog pe cititor să încerce să^-
şi amintească gândurile, vorbele şi tot ce a făcut ieri, şi se va convinge de cele
afirmate mai sus. în aceste condiţii, cum avem pretenţia să ne amintim acţiunile
noastre, starea socială, suferinţele şi nedreptăţile îndurate sau produse în alte
vieţi? Azi ştim să citim, să învăţăm dintr-o carte, dar oare mai ştim noi cum am
păşit de la literă la literă, cum am înnodat literele şi cuvintele ca să exprimăm o
cugetare? Constatăm doar că urmărim ideile exprimate într-o carte, înţelegem esenţa
cuprinsă în ea, rezultat al primilor ani de şcoală. Detaliile prin care am trecut
pentru a ne însuşi cititul şi scrisul s-au uitat, amănuntele faptelor noastre din
copilărie s-au şters din mintea noastră. Ne-au rămas însă anumite capacităţi, un
învăţământ general, restul scufundându-se în întuneric. Când eram mici, ne-am băgat
degetele în apa fiartă şi ne-am opărit. Anul, luna, ziua, nu ni le mai amintim, dar
avem în memorie rezumatul, învăţătura: nu e bine să bagi mâna în apă fiartă că te
opăreşti şi doare. De aici esenţa acelei lecţii: să fii prudent. Toată conduita
noastră actuală, întreaga noastră înţelepciune este suma concluziilor, rezumatul
învăţămintelor din existenţele noastre trecute. Când eram mici, de frică sau de
ruşine, spuneam minciuni. După dovedirea minciunii, ne ruşinam şi eram pedepsiţi
pentru fapta noastră. Mai târziu, către maturitate, am uitat amănuntele acestor
cazuri, dar am rămas cu însuşirea de a spune adevărul. Acest caracter splendid l-am
dobândit ca rezultat al mai multor greşeli din copilărie, urmate de pedepse. Astfel
am ajuns la starea morală de a fi loiali în spusele noastre. La fel am creat şi
celelalte calităţi ale noastre. Cum, prin ce greutăţi şi suferinţe am trecut, care
este preţul lor - nu mai ştim. Ceea ce ştim e că avem o concepţie de viaţă, anumite
tendinţe şi facultăţi. Creatorul le-a aranjat astfel ca, din toate învăţămintele,
observaţiile şi durerile noastre, să extragem numai esenţa lor. Bietul nostru
sistem cerebral nici n-ar fi în stare să reţină din copilărie până la moartea sa
toate amănuntele existenţei noastre. Oare cum am mai putea scrie o scrisoare dacă
în momentul când ne-am apuca de scris, ar năvăli în mintea noastră toate fazele
prin care ara trecut pentru învăţarea scrisului? în spiritul nostru s-a imprimat,
ca rezumat, ca extract, ca germen, tot ce am văzut, auzit şi simţit în diferitele
noastre vieţi.
Reîntruparea

gp

Dar totuşi, într-un colţ al sufletului nostru se găsesc înscrise - infinit de

minuscule - toate informaţiile şi faptele vieţilor trecute. Dacă printr-un mijloc
oarecare - regresie hipnotică - le trezim în conştiinţa noastră, toate evenimentele
vieţilor noastre trăite pe pământ se vor derula, asemenea imaginilor unui film
panoramic, până în cele mai mici detalii. Uneori aceste imagini, ascunse în
profunzimea fiinţei noastre, revin la suprafaţă spontan şi produc, prin expunerea
lor, mirare celor din jurul nostru. Dar acest fenomen se întâmplă foarte rar şi mai
ales la copiii sub vârsta de şapte ani. Un biet pui, abia ieşit din găoacea oului,
aleargă iute să se ascundă la apariţia unei păsări de pradă. Dar de unde ştie că
acea pasăre îl poate răpi şi mânca? „Din instinct" - vor răspunde oamenii de
ştiinţă, ceea ce nu este suficient pentru a explica un fapt. Noi vedem în această
acţiune o reamintire, care rezumă în sine multe morţi sau dureri ale acelui pui,
cauzate de păsări răpitoare, iar acum la amintirea morţii sau a durerii de atâtea
ori repetată, puiul de găină fuge înspăimântat să se ascundă. Nu există familie în
care copii crescuţi în aceleaşi condiţii să nu prezinte calităţi sufleteşti şi
tendinţe diferite. Constatăm că unul din aceşti copii are talent artistic, în
jocurile sale desenând diferite figuri, reuşite pentru vârsta lui. Altul prezintă
dexteritate de a învăţa un meşteşug oarecare, are tendinţe care indică însuşiri
pentru a deveni un manufacturier, un meseriaş priceput ori un fabricant renumit. Un
altul neglijând şcoala, deodată o părăseşte şi se avântă în afaceri, devenind un om
cu o reputaţie răsunătoare în lumea afacerilor. Alţi tineri, cuminţi, liniştiţi, se
retrag pentru a-şi citi cărţile, departe de agitaţia tinerilor de seama lor. Toate
aceste tendinţe nu sunt înclinări capricioase, ci chemări imperioase ale
spiritului, din cauza cunoştinţelor posedate, ca rezumat al ocupaţiilor din vieţile
precedente. Orice ar face părinţii, rar, foarte rar pot înfrânge aceste porniri
sufleteşti ale copiilor lor. Prezenţa acestor calităţi înnăscute poate fi explicată
prin faptul că omul, în vieţile anterioare, a fost de exemplu un muzician, şi
venind în viaţa actuală, simte o înclinare spre muzică. Asimilând vertiginos
cunoştinţele şi cu un talent ce se impune atenţiei încă din primii ani ai
copilăriei, profesorul său constată o aptitudine ce uimeşte. Un asemenea spirit va
căuta să se reîntrupeze într-o familie cunoscătoare de muzică, în stare să-i ofere
un corp fizic delicat, un sistem nervos vibrant la undele sonore. în acest mediu
prielnic, el va avea ocazia să-şi continue studiile anterioare şi să-şi
desăvârşească talentul muzical. Este evident că acela care nu a mai dobândit
cunoştinţe muzicale în alte vieţi, sau care a asimilat prea puţin, va fi greoi la
învăţătură, având nevoie de multă vreme până va ajunge să cânte la un instrument şi
până să se desăvârşească în practica sa. Să nu pierdem niciodată din vedere că ceea
ce învăţăm într-o viaţă sunt cunoştinţe păstrate pentru veşnicie. Când dintr-o
ceată de copii, aproximativ de aceeaşi vârstă vedem pe unul mai îndrăzneţ şi
autoritar, comandând şi luptând în fruntea celorlalţi, evident întrezărim în acest
copil pe fostul militar de grad superior, din altă viaţă. Când unul dintre elevii
unei clase este mai vorbăreţ, ţinând cuvântări şcolare, pledând în numele colegilor
săi, în diferite ocazii, putem fi aproape siguri că acest spirit a fost într-o altă
viaţă un orator, un conducător sau un om politic. Câte acţiuni de-ale omului nu ne
cheamă judecata pentru a admite adevărul reîntrupării spiritului? Priviţi micuţa
copilă, în jocurile ei nevinovate, cum găteşte, leagănă păpuşa, căutând să o
adoarmă, certând-o pentru neascultare etc. Oamenii de ştiinţă vor zice: „Da,
desigur, omul având o mare putere de observaţie, copila reproduce ceea ce a văzut
la mama ei". Explicaţia nu are temei, deoarece se pune întrebarea: De ce oare numai
fetiţele au acest fel de joacă, nu şi băieţii, căci şi unii şi alţii sunt în jurul
mamei lor? Adevărata explicaţie este că această drăgălaşă copilă reproduce în mic,
ceea ce a mai făcut în viaţa precedentă, când era mamă. Există tineri care se
îmbată de frumuseţile naturii. Un răsărit sau apus de soare face să vibreze de
plăcere fiinţa lor, freamătul frunzelor din pădure, susurul izvoarelor de munte,
mugetul valurilor mării îi proiectează într-o lume de visări mai mult ca pe oricare
semen al lor. Acest om desigur a fost un poet ori un artist, în vieţile trecute,
natura sa atât de sensibilă formându-se prin exercitarea, gustarea şi aprecierea
frumosului. Exemple în acest sens sunt cât se poate de multe şi variate, toate
explicându-se logic, prin existenţa noastră în alte vieţi pe pământ. Mulţi oameni
trec nepăsători pe lângă o biserică, iar unii intră în ea fără să simtă ceva în
sufletul lor. Prin obicei, prin convenţionalism, adoptă o atitudine cucernică la
ascultarea unei rugăciuni, dar nu vibrează în ei absolut nimic. Dar pe când
gândurile lor zboară aiurea şi nu sunt atenţi Ia rugăciune, altul este pătruns până
în adâncul sufletului de ceremonia religioasă, sorbind cuvintele slujitorului
altarului. Desigur, această evlavie nu provine din cunoştinţele, starea socială şi
concepţiile actuale de viaţă, ci este reflexul unui sentiment împărtăşit într-o
altă viaţă, când era un credincios desăvârşit sau un preot cucernic, cutremurat de
credinţă în Divinitate.
100

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Principiul reîntrupării se prezintă mereu judecăţii noastre, aşteptând ziua când

vom înţelege că este un principiu universal, care se aplică de la corpurile inerte
până la om, de la microb până la corpurile cereşti. Voi prezenta un alt caz, din
cele numeroase, ce ne amintesc de principiul reîntrupării. Expui un adevăr la două
persoane care au aceeaşi lumină intelectuală şi au primit aceeaşi educaţie. Te vor
asculta în acelaşi timp amândouă şi vei constata că una din ele a înţeles şi adoptă
adevărul respectiv, pe când cealaltă mi-1 înţelege, sau dacă a înţeles nu-1 adoptă.
Acceptarea din partea unei persoane şi refuzul din partea celeilalte este o dovadă
a reîntrupării. într-adevăr, persoana de aceeaşi părere cu tine a mai întâlnit
acest adevăr, 1-a citit, studiat şi cunoscut într-o altă viaţă, pe când cealaltă
persoană întâlneşte pentru prima oară această problemă, nefiind pregătită trebuie
să mai reflecteze în cursul vieţii actuale sau viitoare, pentru a o găsi justă.
Iată înţelesul divergenţelor de păreri dintre oameni asupra unei probleme oarecare,
unul având o amintire vagă despre adevărul respectiv, iar altul abia acum ia
contact cu el, urmând să mediteze în viaţa sa prezentă. Astfel se explică faptul că
la citirea unei cărţi ezoterice unii cad pe gânduri şi caută să se adâncească în
cunoaşterea acestei profunde ştiinţe, pe când cei mulţi refuză sau îi lasă rece
acest domeniu. Desigur, aceştia din urmă nu vor mai fi atât de neştiutori în viaţa
lor viitoare ca în cea actuală. Legea reîntrupării iese în evidenţă şi în momentul
când analizăm evoluţia omului din copilărie şi până la bătrâneţe. în general,
copilul mic este egoist; vrea să posede orice lucru, i se^pare că sora sau fratele
său au lucruri mai frumoase şi le leapădă pe ale sale, cerându-le pe ale lor. In
această epocă a existenţei sale, copilul reproduce imaginea omului primitiv, a
stării sale pe când - cu multe alte vieţi în urmă — era un sălbatic de prin
junglele pământului. Peste câţiva ani a mai crescut, şi acum se joacă de-a soldaţii
- jocuri sfârşite adeseori cu mici accidente, zgârieturi, cucuie etc. De cele mai
multe ori băieţelul călăreşte un băţ, închipuindu-1 un cal nărăvaş, greu de
stăpânit. Acum iubeşte un alt băieţel, acum îl goneşte sau îl loveşte. J3e supără
repede şi fără vreun motiv serios şi curând, printr-o minciună ori făgăduială, se
împacă. în această perioadă a vieţii sale, copilul reproduce epoca de barbarie a
omenirii, când omul iubea, creştea calul şi îl călărea, când era mândru, războinic
şi în veşnică pornire la atac şi cucerire, răzbunător, iute la mânie, şi uneori
iertător. Mai târziu, tânărul este stăpânit de cercetarea lucrurilor, şi totuşi
este încă nestabil, nefixat în părerile sale. La această vreme contractează
prietenii ce vor dura până la moarte; acum iubeşte o fată cu toată ardoarea
tinereţii sale; acum este generos şi se aruncă orbeşte în vârtejul pasiunilor, a
înfăptuirilor nobile, patriotice sau umanitare. El reproduce la această vârstă
imaginea redusă a evului mediu, a vremurilor cavalereşti. Unii oameni arată o
judecată profundă, ce cumpăneşte just faptele şi lumea, fiind deplin stăpâni pe
bucurii şi amărăciuni. Este tipul sau icoana omului evoluat. Uneori, acest stadiu
este foarte concentrat, arătându-se chiar de timpuriu. Există băieţi prea maturi
mental, pentru vârsta lor, iar unii tineri în toate actele şi reflecţiile lor, se
arată tot atât de maturi în judecată ca şi un om în vârstă. Ştiinţa explică aceste
schimbări ca fiind urmarea dezvoltării fizicului, care creşte şi se organizează mai
repede şi mai bine la unii decât la alţii. Spiritualiştii însă văd în aceste etape
ale dezvoltării mentalităţii şi sentimentului omenesc o probă a revenirii noastre
pe pământ, dovada că omul îşi retrăieşte sumar, de la naştere până la bătrâneţe,
toate etapele evoluţiei spirituale, de-a lungul a mii de reîntrupări. Prin urmare,
avem de-a face cu stări de conştiinţă ale spiritului, şi nu cu creşterea corpului
său fizic, cu înftmlţirea şi prefacerea celulelor ce alcătuiesc corpul pământesc.
Dintre argumentele şi exemplele enumerate, nici unul nu este atât de clar şi de
convingător ca şi cel al copiilor precoce. într-adevăr, în mijlocul unei familii
modeste - atât prin inteligenţă, cât prin situaţia ei materială - se naşte un
copil, care din fragedă copilărie indică o mare inteligenţă, o uimitoare
atracţie^şi pricepere spre un anumit câmp de activitate - matematica, pictura,
muzica, limbile străine etc. în curând aceşti copii atrag atenţia asupra lor şi mai
târziu se revelează ca mari genii ale omenirii. Cercetând ascendenţa acestei
familii se constată că nici unul din membrii ei nu a dat dovadă de o asemenea
genialitate; dar ceea ce este mai uimitor e că descendenţa acestui geniu este de o
valoare mentală şi morală inferioară, uneori submediocră. Atunci se pune
întrebarea: De unde această mare inteligenţă, de unde acest mare talent? Când şi
unde a putut să înveţe atât de profund unele discipline, limbi sau ştiinţe? Oamenii
spaţiali, entităţile spirituale ne spun, prin comunicările lor, că aceste genii au
dobândit, în nenumăratele lor vieţi trupeşti, experienţe numeroase în domeniul
genialităţii lor, o profundă înţelegere şi înalte facultăţi. Acum, revenind la
viaţa fizică, le pun în evidenţă de timpuriu, din fragedă copilărie şi la un nivel
pentru care alţi oameni trebuie să sacrifice ani de muncă încordată.
Reîntruparea

joi

Copilul a venit în această familie pentru că are legături cu ea, din alte
reîntrupări, are anumite datorii de achitat. Dar curios - copiii săi nu se mai
ridică la înălţimea geniului său, pentru că el, Ia rându-i, nu le-a procurat decât
un corp fizic în care a coborât la reîntrupare un spirit obişnuit. Copiii vin în
familia acestui mare om, ca urmare a unei legături din alte vieţi, pentru ca prin
lumina mentalului său şi prin natura sa delicată să primească o instruire şi o
educaţie deosebită. O ciudăţenie des întâlnită în viaţa noastră, este şi aceea de a
vedea o femeie care dă impresia de ceva bărbătesc în ea. Prin gândurile, caracterul
şi comportamentul ei, prin energia şi îmbrăcămintea ei masculină şi chiar prin
glasul coborât, liniile feţei şi prezenţa unei urme de mustăţi, te pune pe gânduri
şi te determină să zici: Iată o femeie-bărbat. Pe de altă parte există bărbaţi care
prin aspectul lor fizic, delicat, adesea cu mustaţă şi barbă redusă, prin glasul
lor înalt, prin emoţionabilitatea lor, prin puterea intuitivă şi întreaga lor
natură feminină, te îndeamnă să exclami: Iată un bărbat cu apucături şi
sensibilitate de femeie. Acest contrast în aspectul fizic şi în manifestarea
sufletului se poate explica prin reîntrupare. Am arătat că spiritul revine în lumea
terestră - când femeie, când bărbat - pentru a-şi termina educaţia spirituală. După
o serie de vieţi petrecute în trupuri masculine, câştigând destule cunoştinţe în
această formă, spiritul schimbă sexul, întrupându-se de această dată ca femeie,
pentru a învăţa lecţiile vieţii terestre ca soţie şi mamă. Cum însă spiritul a
trăit într-o lungă serie de forme masculine, el s-a obişnuit cu anumite gesturi,
cuvinte şi atitudini masculine. Schimbând sexul, sufletul imprimă, vrând-nevrând,
noului trup creat reminiscenţe din formele precedente de bărbat, şi în acelaşi timp
reproduce ceva din preferinţele, sentimentele şi apucăturile sexului precedent.
Acelaşi fenomen se petrece când se trece de la forma feminină la cea masculină.
Iată adevărul acestei enigme, multă vreme necunoscut sau fals explicat. în
existenţa sa terestră, omul se manifestă adesea în aşa fel încât pune în evidenţă
revenirea sa la viaţa fizică. Un astfel de fenomen - subiect de cercetare şi
discuţie în lumea celor care se ocupă cu probleme psihice - este şi acela al fricii
„nejustificate", manifestată de unele persoane faţă de anumite conjuncturi sau
elemente ale naturii. Unele persoane au o frică nestăpânită de a pleca cu o luntre
pe un lac sau cu vaporul pe mare, altele au o frică groaznică de foc, de tunete şi
fulgere, de mulţime, de înălţime, de încăperi închise sau pentru nimic în lume nu
ar rămâne singure într-o pivniţă sau nu ar ieşi noaptea singure prin întuneric etc.
Psihologii explică această frică a omului prin faptul că în primii ani ai
existenţei sale, copil fiind, a fost impresionat puternic de aceste fenomene sau
situaţii, şi ca un reflex îndepărtat, dar puternic, este stăpânit şi la maturitate
de această teamă. Alţii, tot materialişti, atribuie frica senzaţiilor resimţite de
mamă pe când purta în sânul ei acest copil, şi deci că el ar fi primit comoţia
mamei, care acum la maturitate s-ar reflecta în sufletul său. Nici una din aceste
explicaţii nu poate sta în picioare. Adevărul este că fiecare din aceste persoane
au sentimentul de frică pentru că, într-o altă viaţă, au trecut printr-unul din
aceste evenimente tragice, au pierit într-un naufragiu, într-un incendiu, au fost
omorâte cu pietre de mulţime sau ucise în bezna nopţii. Raţiunea se alătură la
această explicaţie şi respinge pe cele de mai sus, dacă află că nici copilul şi
nici mama n-au trecut printr-o asemenea situaţie sau fenomene, în actuala lor viaţă
terestră. Printre numeroasele cazuri de amintiri îndepărtate, de prin alte vieţi,
este şi următorul. într-o îndată ce îşi încrucişează privirile, sau de cum îşi dau
mâna şi schimbă două-trei cuvinte, se naşte deodată o iubire, o amiciţie între ele,
pe care nu o mai şterge nici vremea, nici împrejurările. Oamenii de ştiinţă au
căutat să dea o explicaţie şi acestui fapt, bine constatat în lumea noastră fizică,
prin supoziţia că aceste două persoane ar avea aceleaşi simţăminte, aceleaşi idei,
că psihicul lor ar vibra după acelaşi diapazon. Dar, lucru ciudat: cele două
persoane resimt această simpatie puternică chiar dacă n-au schimbat nici o idee
între ele. Se văd pentru prima oară şi de la prima privire se plac, se simt atrase
de o forţă misterioasă. Nu este vorba nici 'de omogenitatea de idei, nici de
concordanţa de sentimente, pentru că au fost cazuri când cele două persoane erau de
vârste şi condiţii sociale diferite, cu sentimente şi vederi deosebite, şi cu toate
acestea s-au simţit atrase una către cealaltă. Această atracţie se explică uşor,
prin adoptarea principiului reîntrupărilor multiple. în alte vieţi, cele două
persoane au aviit legături între ele, sub o formă oarecare - trupească sau
sufletească. In aceste existenţe trecute s-au legat puternic prin iubire,
devotament, respect şi sacrificiu. Când în altă viaţă destinul îi pune faţă în faţă
pe foştii iubiţi, prieteni sau pe fostul copil şi părinte etc, iubirea ce i-a legat
altădată a izbucnit din fiinţa lor în afară, ca o rază de lumină, imediat se plac,
se simpatizează, o putere misterioasă împingându-i să se cunoască, împrietenească,
să se iubească.
vizită, călătorie sau la un spectacol, se întâlnesc pentru prima dată în viaţa lor
doua persoane. De
102

Din. tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

De asemenea există cazuri când, aflându-ne într-un voiaj printr-o ţară străină, şi
trecând printr-un oraş străin, ni se pare că-1 cunoaştem, că l-am mai văzut cândva,
deşi pentru prima oară trecem prin acest oraş. Sunt unii care recunosc perfect
unele străzi, ba chiar unele case, şi merg până acolo că pot spune ce urmează după
o cotitură de stradă. Această trezire în conştiinţa noastră a unor amintiri, a
recunoaşterii unor regiuni sau oraşe pe care nu le-am mai văzut, nu se pot explica
în nici un alt chip decât admiţând că am mai trăit într-o altă viaţă în aceste
regiuni sau oraşe. Dovada cea mai izbitoare, cea mai uimitoare a revenirilor
noastre la şcoala pământului, se obţine atunci când unii oameni îşi reamintesc
perfect fapte, împrejurări, localităţi şi persoane din altă viaţă. Această
reamintire poate fi provocată sau naturală. Parapsihologii au ajuns cu studiile şi
cercetările lor până acolo să pună în stare de somn, prin fluid magnetic, o
persoană sensibilă. Din cauza acestui val de materie magnetică - revărsată de
magnetizator asupra unei persoane sensibile, care se pune cu devotament în slujba
ştiinţei - se produce o descătuşare a spiritului de trapul său. Cum spiritul are
tendinţa de a se depărta de pământ, el se desprinde de trup. In această stare de
libertate, spiritul îşi redobândeşte facultăţile spirituale pe care le are, când
trece de bariera morţii. Fiind interogat, spiritul poate spune amănunte din viaţa
sa actuală, dar dacă îl vom întreba după deşteptare, el nu-şi aminteşte episoadele
descrise în stare de somn magnetic. Ceea ce uimeşte este faptul că această persoană
ne povesteşte viaţa sa anterioară, locul unde a trăit, a murit, cu cine a fost
căsătorită, câţi copii a avut, cum i-a chemat şi unde sunt, dacă mai trăiesc. Dacă
se cercetează datele obţinute, se constată exactitatea absolută a celor declarate.
Această experienţă, ca şi multe altele de acest gen, dovedeşte în,.mod clar, fără
posibilitate de a mai comenta, că fiecare din noi avem înscris în arhiva vieţii
noastre, în corpul nostru spiritual, toate amintirile altor vieţi, pe care nu le
mai putem şti acum, când suntem închişi în trup. Acest adevăr stă la baza legilor
vieţii, chiar dacă unii nu vor să admită existenţa şi nemurirea spiritului sau
alţii care o admit, nu vor în raptul capului să creadă că revenim pe pământ -
îmbrăcând şi dezbrăcând numeroase trupuri. Ei susţin că dacă am mai trăit, ar
trebui să ne amintim. Nu ne amintim, pentru că vehicolul fizic actual, sistemul
cerebral actual, nu a luat parte la acea viaţă, nu a înregistrat nimic din acele
timpuri, pentru că nu exista pe atunci. Tmpul actual, sistemul cerebral pune astfel
o barieră între trecut şi prezent, împiedicând amintirile înscrise în corpul nostru
spiritual să revină la suprafaţă şi să luăm cunoştinţă de ele. Numai când prin pase
magnetice punem trapul în pasivitate iar spiritul devine liber, amintirile din alte
vieţi se desfăşoară înaintea noastră ca pe ecranul unui cinematograf. Uneori
amintirile altei vieţi vin la suprafaţa conştiinţei noastre în mod spontan, fără
pase magnetice. însă, de cele mai multe ori, ele se prezintă fragmentar, încât nu
se poate reconstitui întreaga viaţă a persoanei respective. O femeie spune, de
exemplu, că a trăit într-o casă mare, departe,.într-o ţară caldă, că avea un soţ
care o brutaliza şi că, în fine, într-o zi a omorât-o şi i-au rămas doi copii: Aii
şi Fatima, dar nu ne spune în ce oraş, în ce an şi cum se numea soţul ei. Chiar
când se dau date mai clare şi mai ordonate, tot nu se pot face verificări, deoarece
faptele sunt petrecute la o epocă îndepărtată, într-o localitate de pe un alt
continent al globului, astfel că e greu, dacă nu imposibil, să fie cercetate şi
deci controlate. Copiii până la vârsta de şapte ani îşi amintesc mai bine decât
oamenii maturi vieţile lor trecute, din cauză că până la această vârstă legătura
dintre spirit şi trap este mai slabă decât în restul vieţii lor terestre, şi deci
pot să revadă ceea ce este înscris în corpul lor spiritual; în plus, până la
această vreme, sistemul lor cerebral fiind mai delicat, încă în formare, având deci
o mai mare plasticitate, permite exteriorizarea amintirilor din viaţa trecută. Din
nenorocire, părinţii lor, care n-au auzit şi deci nu cunosc adevărul reîntrupării,
crezând că odraslele lor au halucinaţii, rătăciri ale minţii, îi ceartă şi-i opresc
să mai spună asemenea „bazaconii", ori nu le dau nici o importanţă, punându-le pe
seama fanteziei. Păcat, pentru că multe lucruri edificatoare am putea afla prin ei
şi ne-am încredinţa pe deplin de această mare lege a divinului Creator! Probabil că
numai acele persoane, la care din anumite motive spiritul revine la reîntrupare
imediat după moartea fizică, îşi amintesc de viaţa lor trecută. în aceste cazuri
spiritul nu mai trece prin zonele spirituale din jurai pământului, păstrând
învelişul planetar, aproape intact, prin urmare revine la noua întrupare cu vechiul
înveliş planetar. Asemenea cazuri jsunt foarte rare, pentru că un astfel de om va
suporta cu greu adversităţile vieţii terestre şi va profita prea puţin de noua sa
întrupare, având instrumente uzate, aceleaşi pe care le-a avut şi în viaţa terestră
precedentă. De aceea, Divinitatea, în înalta Ei înţelepciune, a orânduit ca după
fiecare viaţă terestră să urmeze o vieţuire în spaţiu, o viaţă de repaus, de
meditare, şi numai astfel, odihnit, spiritul să revină pe pământ, cu sinteza vieţii
trecute, cu învelişuri şi instrumente noi, pentru a învăţa lecţii noi, fîindu-i
înlesnită ridicarea pe scara progresului.
Reîntruparea

]Q3

Constatăm că majoritatea oamenilor nu-şi amintesc vieţile precedente. Rezultă că

această neştiinţă este urmarea unei legi pe care Divinitatea a sădit-o în viaţa
omului. Desigur, motive puternice au determinat această uitare, motive pe care
mintea noastră redusă nu este în stare să le întrevadă. Dintre numeroasele motive,
unul ar fi următorul: reamintirea vieţilor trecute, cunoaşterea faptelor noastre
din trecut ar constitui o piedică în înaintarea noastră spirituală, o adevărată
nenorocire. Creatorul tuturor fiinţelor, corpurilor cereşti şi al universurilor, a
vrut ca noi, la fiecare coborâre pe pământ, să înscriem pe o pagină albă, o nouă
viaţă, având impresia că acum ne-am născut pentru prima oară. Din copilărie până la
moarte, în mod inconştient, vedem, auzim, adunăm observaţii şi cunoştinţe, analizăm
diferitele directive morale, ne comportăm mai bine sau mai rău, mai moral sau mai
şchiopătând, mai intelectual sau mai credincios, după capitalul spiritual adunat în
vieţile trecute. Nu e bine să ne cunoaştem vieţile precedente. Dacă în viaţa
trecută - deşi cu un nivel intelectual ridicat, deşi cu o situaţie socială mai de
seamă - într-un moment de mare iritare, ne-am ucis prietenul ori soţia, în viaţa
următoare, cunoscând această faptă, am fi chinuiţi de gândul crimei. Fapta rea va
reveni mereu în conştiinţă şi vom fi neliniştiţi în existenţa actuală, astfel că
progresul spiritual ar fi zădărnicit, sau cel puţin redus. Nu e bine să ne
cunoaştem vieţile precedente, pentru că se poate ca iubitul nostru copilaş să fie
unul din cei care în altă viaţă, fiind tutorele nostru, ne-a torturat, ne-a mâncat
averea, lăsată de părinţi, şi ne-a lăsat pe drumuri. Cu ce dragoste am mai privi
acest copil, ce iubire am mai avea faţă de cel ce ne-a nenorocit şi brutalizat
altădată? Aşa neştiind, ne considerăm copilul ca fiind carne din carnea noastră şi
în virtutea legii divine, a iubirii, îl adorăm cu frenezie, dorindu-i fericirea
desăvârşită în viaţa sa terestră. De ce să fim stăpâniţi de greşelile noastre din
trecut? De ce să ne tortureze remuşcările unor fapte ticăloase din alte vremuri? De
ce să fim mânaţi şi mai departe de aceleaşi idei, prejudecăţi de rasă ori religie?
După cum nu e bine să ne cunoaştem trecutul, tot aşa nu e bine să ştim nici
viitorul nostru. Cine ştie prin ce cotituri ale destinului suntem siliţi să trecem,
sa ne facem educaţia amarnică, pentru a urca pe scara evoluţiei! Cine ştie prin ce
nenorociri trebuie să mai trecem, pentru dezvoltarea spiritualităţii noastre, şi
atunci, cunoscând dinainte torturile morale, suferinţele fizice ce ne aşteaptă în
viitor, oare cu ce elan vom mâna viaţa înainte, oare vom mai munci cu dragoste şi
avânt ca să agonisim, să ne creştem copiii, să fim morali şi activi? Necunoscând
măreţia şi infinitele planuri ale Divinităţii nu înţelegem binefacerile uitării cu
care ne-a înzestrat bunul Părinte ceresc. Deoarece nu ne amintim, negăm principiul
reîntrupărilor noastre, al tuturor fiinţelor, al tuturor corpurilor cereşti,
planete şi sori. Uitarea este o fericire, o binecuvântare pentru om. Dacă nu ar fi
uitarea, viaţa noastră ar fi un iad aici pe pământ. Din fragedă copilărie şi până
la coşciug, atâtea lacrimi, dureri şi griji ne urmăresc, încât dacă uitarea n-ar
aşterne vălul ei binefăcător, pentru a ne arunca în vârtejul vieţii de toate
zilele, existenţa noastră pe pământ nu ar mai fi posibilă. Să mulţumim bunului
Creator pentru tot ce a făcut şi stabilit. El le-a întocmit pe toate cu desăvârşita
înţelepciune, pe care în stadiul ajuns nu suntem încă în stare să le apreciem şi
înţelegem.

Paralel cu progresul trupului, cu alcătuirea sa fizică, sensibilitatea sa mai

înaltă şi inteligenţa din ce în ce mai vie, omul a ajuns să lucreze, să supună
materia prin voinţa sa şi să realizeze descoperiri înalte şi uimitoare. S-ar crede
că suntem într-un marş victorios al cuceririi naturii, spre folosinţa noastră, că
omul păşeşte din ce în ce mai grăbit către cucerirea fericirii sale. Cu toate
minunile realizate de inteligenţa sa vie, totuşi nivelul moral al omenirii este azi
încă foarte scăzut. Omul fură mereu din secretele naturii, dar nu pentru a ajuta
omenirii în progresul ei, ci pentru a făuri arme noi, mijloace noi de a-şi ucide
fraţii. Am descoperit legi fizice şi chimice, nu pentru a ne înlesni viaţa, ci ca
să ucidem copii şi femei, fraţii noştri, fiii unuia şi aceluiaşi Tată creator! Dacă
savantul crede în materia fizică şi în legile ce o animă, omul ignorant ori omul
semidoct nu mai are nici o busolă în viaţa sa. Valurile vieţii îi poartă în toate
direcţiile şi nu mai au nici o speranţă. Aleargă la biserică, dar se întorc acasă
tot sub apăsarea nevoilor vieţii; citesc cărţi care să-i lumineze asupra scopului
durerii şi asprimii acestei vieţi, şi mintea lor rămâne tot atât de confuză ca şi
mai înainte. Iată starea în care se află azi omenirea! Dacă învăţăturile sublimului
nostru Mântuitor, Isus Christos, s-ar fi păstrat curate, nealterate cum erau în
primii două sute de ani ai creştinismului, dacă slujitorii casei Domnului ar reveni
la
104

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

forma lor simplă de viaţă, ca altădată, când cunoşteau profund legile divine, şi ar
adopta ceea ce ştiau atunci, şi anume adevărul că entitatea spirituală revine mereu
la viaţa terestră, omul ar deveni mai bun, mai milostiv şi ar înţelege rostul
vieţii. O moralitate desăvârşită ar cuprinde omenirea şi din sufletul fiecăruia s-
ar ridica la Cer osanale Celui Atotputernic. Reîntruparea este un Adevăr divin,
care lărgeşte orizontul tuturor cunoştinţelor omeneşti, oferind mai clar decât
orice sentimentul eternităţii. Ea dezvoltă în noi imaginaţia şi ne transportă
gândul pe nesfârşita dâră a secolelor scurse. Reîntruparea conţine inspiraţia
poetului, lumina filosofului, bucuria sfântului, şi arată tuturor drumul către
Tatăl. Acum ştim că în lunga istorie a progresului nostru spiritual, am mai trăit
pe când ne închinam la idoli, asemenea triburilor sălbatice de azi. De atunci, am
urcat treptele vieţii şi mai târziu am oferit daruri lui Brahma, în vastele temple
indiene tăiate în piatra munţilor. Secolele s-au înşirat şi în alte întrupări, am
căzut înfricoşaţi la pământ, când focul divin fulgera în templul lui Zoroastru din
vechea Persie. Viaţa ni s-a scurs mereu, ca şi apa fluviilor, îmbrăcând diferite
trupuri umane şi în diferite ranguri sociale, depunând flori la picioarele lui
Osiris şi ale zeiţei Isis, pe vremea faraonilor, în templele de la Theba şi
Memphis. Am trăit şi am murit, ne-am născut în sânul a diferite popoare şi religii,
ne-am simţit mândri de neamul căruia îi aparţineam şi socoteam religia noastră cea
mai pură, cea mai înaltă. Am cântat cântece ritmice înaintea altarelor de marmură
ridicate în Grecia străveche. Ne-am supus stricteţii legilor de fier ale Imperiului
Roman şi poate, unii dintre noi, am fost printre cei care am dat cu pietre şi am
cerut răstignirea divinului Isus. Acum iată-ne reveniţi pe pământ, pentru a adora
din nou pe Tatăl etern, fiind mereu în pelerinaj pe drumul lung al naşterii şi
morţii.

Procesul reîntrupării
Când a sosit ceasul coborârii la întrupare, entitatea spirituală superioară
porneşte singură şi cu hotărâre, cunoscând perfect toate fazele prin care va trece,
atât în timpul reîntrupării, cât şi toate peripeţiile vieţii sale. Linia îi este
clar trasată şi ea îşi va urma cu sfinţenie planul destinului. Entităţile
spirituale inferioare - şi mai ales cele oarecum conştiente de cuptorul de
purificare şi dureri în care coboară - au nevoie de încurajare, de îndemn frăţesc.
în acest scop, pleacă în stol ia reîntrupare, pentru ca văzându-se unele pe altele,
să prindă curaj. O ceată mare de strălucitoare entităţi spirituale le însoţesc,
vorbindu-le mereu de legea evoluţiei şi de fericirea lumilor superioare, în acelaşi
timp, un cor sublim de entităţi spirituale - de muzică astrală - le însoţesc din
nivelele lor de pornire către suprafaţa pământului. ' Sub îndemnul zborului în
comun şi sub adierea muzicii cereşti, entităţile spirituale pornesc cu voie bună.
Datorită faptului că, pe măsură ce coboară, atmosfera fluidică este din ce în ce
mai densă, mai grosolană şi respingătoare, entităţile spirituale superioare, mari
forţe spirituale, atrag din marele curent cosmic fâşii puternice de fluid magnetic
şi învăluie cu ele spiritele pornite la reîntrupare. Sub influenţa acestui fluid,
entităţile candidate la întrupare cad într-un fel de somnolenţă; sunt treze, văd,
aud, ştiu ce fac, dar nu mai sunt pe deplin stăpâne pe voinţa lor. Ca şi
magnetizaţii sau gândului. Astfel pregătite, sunt oarecum sub influenţa mentală a
marilor entităţi spirituale ce prezidează reîntrupările acestui grup de duhuri.
Sosind în apropierea pământului, fiecare spirit candidat la întrupare este luat de
ghidul său şi îndreptat către o anumită regiune a pământului, către o anumită ţară,
provincie, localitate şi familie, către o anumită mamă.
hipnotizaţii de pe pământ, rămân sub influenţa magnetizatorului lor, care îi
conduce pe calea

Actul unirii a doi indivizi de sex opus este învăluit de cea mai mare taină. El îşi
are obârşia în eternitate şi s-a petrecut şi se petrece în lumile eterice. Actul
unirii fizice este doar forma materializată a unirii fluidice, spirituale. Cu
sfială ridic un mic colţişor al acestei taine, de care pomeneşte şi preotul din
biserica creştină, când face slujba cununiei. Toate entităţile spirituale au
aceeaşi origine, au aceeaşi îmbrăcăminte spirituală, deoarece toate sunt formate
din esenţa Tatălui ceresc. Cu alte cuvinte, entităţile spirituale sunt egale şi
fără sex. Să părăsim trecutul de o eternitate, prin care au trecut aceste spirite,
până au ajuns la etapa de spirite umane, animatoare de corpuri umane. în spaţiu,
entităţile spirituale umane sunt absolut la fel
Reîntruparea

JQJ

ca aspect, deci nu au nici un fel de sex. Ele sunt sfere luminoase, fiecare din
aceste sfere fiind formată dintr-un punct microscopic strălucitor, care este esenţa
sferei, scânteia divină, spiritul propriu-zis, iar în junii scânteii se află o
aureolă fluidică, un înveliş eteric, format din cele şapte învelişuri fluidice
pomenite şi care formează corpul spiritului sau perispiritul său. Cu toate că
entităţile spirituale sunt perfect identice, de la originea lor, Creatorii care le-
au pregătit calea au lucrat asupra lor astfel încât ele să se manifeste diferit,
fiind încărcate cu două feluri de fluide de natură electrică - fluid electric
negativ şi fluid electric pozitiv, aflate într-un echilibru oarecare. La unele
entităţi spirituale fluidul pozitiv îl întrece pe cel negativ, iar la altele
predomină fluidul negativ. Cu alte cuvinte, spiritele au două feluri de
electricităţi, dar unele sunt predominant pozitive, iar altele predominant
negative, aceste fluide având rostul lor în viaţa spaţială a entităţilor
spirituale. Prin însăşi existenţa spiritului în spaţiu, natura acestui fluid
electric se alterează, se schimbă într-un alt gen de fluid, fiind nevoie de o
primenire. Procesul de primenire se desfăşoară în mod asemănător cu respiraţia
trupului nostru. Spiritul execută un fel de palpitare - se dilată şi se contractă,
inspiră şi expiră - eliminând prin acest act mecanic fluidul corupt şi absorbind
din spaţiile siderale fluid proaspăt. Acest travaliu durează veşnic, spiritul
absorbind proporţii inegale de fluid electric pozitiv şi negativ. La unele entităţi
spirituale se acumulează mai mult fluid pozitiv absorbit, deoarece puterea de
alegere fluidică de natură pozitivă a fost mai mare decât cea negativă, iar la alte
spirite, doza de fluid negativ se acumulează într-o măsură mai mare. Astfel
spiritul se încarcă prea mult cu un anumit fel de fluid electric, simţindu-se
îngreunat de cantitatea prea mare a fluidului preponderent, şi atunci caută o
posibilitate de descărcare. Descărcarea are loc pe cale de schimb. Două entităţi
spirituale care de miliarde de veacuri au pornit împreună, pe drumul nesfârşit al
evoluţiei, se simpatizează, se caută, se doresc, vor ca mereu să se sfătuiască şi
să se ajute. Când entităţile spirituale între care s-a stabilit o iubire din
veşnicia îndepărtată - veşnicie care, totuşi, are un oarecare început - se simt
îngreunate de o doză mare de fluid pozitiv sau negativ, se alipesc una de alta şi
fac între ele un schimb din plusul de fluid acumulat. Prin acest act, s-au eliberat
de povară, iar schimbul le produce o senzaţie de fericire. Să vedem, pe scurt,
explicaţia marii taine a mariajului. Spiritul care deţine în jurul său mai mult
fluid pozitiv se va întrupa mai des în trap masculin, iar spiritul mai bogat în
fluid negativ se va întrupa mai des în trup feminin. în toate formele de viaţă -
minerală, vegetală, animală sau umană - principiul feminin se supune principiului
masculin. Iată de ce bărbatul este mai cu iniţiativă, mai energic, şi de ce femeia
este mai pasivă şi răbdătoare. Astfel înţelegem şi sensul cuvintelor spuse de preot
la cununie: „Iar femeia să se teamă de bărbat", adică să fie supusă bărbatului ales
şi să-şi ducă cu el traiul până la mormânt. După ce am vorbit puţin despre marea
taină a dualităţii, a unirii spirituale, vom aborda şi subiectul unirii trupeşti a
doi indivizi de sex opus. Am mai spus-o şi voi repeta mereu: totul este orânduit de
Divinitate şi executat de slujitorii Săi de diferite grade. Luăm două substanţe
chimice şi le punem faţă în faţă, de exemplu un acid şi o serie de metale sau oxizi
metalici. Acidul va manifesta o anumită preferinţă pentru unul dintre aceste
metale, şi se va uni numai cu unul din ele, dând naştere unei substanţe noi, numită
sare. Unirea dintre un acid şi un oxid sau metal se datoreşte fluidelor care le
însoţesc şi stau la baza lor. în fluidul unuia cât un oxid îi procură acidului mai
mult fluid contrar, cu atât mai mult acidul desface oxidul şi se combină cu el.
Astfel se petrece unirea în regnul mineral. Pentru mintea noastră, fenomenul este
mai clar, mai desluşit în regnul vegetal. Aici elementul reproducător, zis mascul,
merge către elementul sexual femei. Oriunde ar fi, oricum ar fi organele purtătoare
ale acestor două elemente, ale acestor două celule generatoare, ele se atrag, se
cheamă şi se unesc. Se atrag deoarece se doresc, şi se doresc pentru că fiecare
este purtător de fluid electric de sens opus. De exemplu, grăuntele de polen,
purtătorul unei aureole fluidice mai bogată în electricitate pozitivă, se îndreaptă
către ovulul din camera ovariană a gineceului, pentru că este chemat, este atras de
fluidul predominant negativ al acestuia. Iată înţelesul unirii grăuntelui de polen
cu ovulul, de pe urma căruia se naşte oul, începutul viitorului pui de plantă. Dacă
trecem la regnul animal, vom fi martorii aceluiaşi plan de unire şi perpetuare a
speciei. Un individ, masculul, emite o celulă generatoare numită spermatozoid, şi
celălalt individ, femela, emite o celulă generatoare numită ovul. Din unirea lor se
naşte celula numită ou, din care se va forma embrionul şi mai târziu viitorul
animal. Cele două celule generatoare au alergat una spre alta şi s-au unit din
motivele sus amintite, dând naştere unui produs care deţine elementele materiei
fizice şi fluidice provenite de la doi indivizi de sex opus.
electricitatea este predominant pozitivă, iar în fluidul celuilalt predomină
electricitatea negativă. Cu
106

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Un fapt însă rămâne constant. Unirea între cele două elemente cu încărcături
electrice diferite, se face în anumite condiţii şi mai ales în anumite epoci. într-
adevăr, nu oricând şi nu în orice condiţii o floare produce polen şi ovule. Nu
oricând femela primeşte să fie fecundată de individul mascul. Totul se face după o
ordine nevăzută, dictată din spaţiu de foiţele spirituale invizibile. Omul, coroana
creaţiei Tatălui divin pe pământ, cu toată înţelepciunea cu care a fost înzestrat
de Creator, se abate de la legea sfântă a procreaţiei, a formării de trupuri noi,
în care să coboare şi să se fixeze un spirit pentru o nouă viaţă terestră. El a
coborât sfânta unire spirituală şi a batjocorit sfânta unire trupească. Asemenea
celorlalte regnuri şi la om este indicat momentul firesc pentm unirea trupească, în
zilele din preajma fazelor lunare, când se produce eliminarea ovulelor de către
femei. Dintr-un act divin, hotărât cu regulă, la toate vieţuitoarele, omul a făcut
un act de patimă, de viciu. Frumuseţea spirituală şi chiar trupească a fost
terfelită şi coruptă prin noroiul plăcerii. Dar, în viitor, omenirea cunoscătoare a
legilor încă necunoscute, se va ridica la nivelul fmmusetii legilor divine. în
fine, în momentul când elementul sexual masculin, spermatozoidul, părăseşte organul
generator, este înconjurat de o aureolă fluidică, în care sunt fixate toate
particularităţile fizice şi toate defectele trupeşti ale părintelui emiţător. Mama
emite celula sexuală feminină, numită ovul, care asemenea spermatozoidului are o
zonă fluidică, în care sunt imprimate toate particularităţile trapului acestei
femei. Din unirea celor două elememte sexuale se va naşte oul, care va purta în
sine toate particularităţile trapului celor doi generatori. La plante şi animale,
actul unirii, formarea oului, evoluţia embrionului şi, în final, naşterea se fac
sub influenţe cosmice determinate, realizate sub imperiul unor legi fixe. Numai
omul se abate de la aceste legi, prin liberul său arbitra. Dar totuşi, cu toată
ignoranţa omului faţă de legile morale şi faţă de exemplele din natură, pe care
Domnul i le pune înainte, actul procreării trebuie să aibă loc la timpul său,
pentru ca şi actul naşterii să se petreacă sub privirea unor anumite constelaţii şi
influenţa unei anumite planete. Actul naşterii la om, mai dramatic decât la
animale, în general este însoţit de mari dureri. în acele momente femeia mamă
renunţă pentm restul zilelor ei la orice unire trupească. Dar zilele trec şi
uitarea aşternându-se j>este această durere, unirea are loc din nou, potrivit cu
ceea ce a orânduit Divinitatea pe pământ. într-adevăr este de înţeles plăcerea
unirii trapului celor doi îndrăgostiţi. în perispiritul lor se produce o descărcare
electrică — pozitivă de la unul şi negativă de la altul — răspândită reciproc în
perispiritele lor. în acest moment, spiritul lor simte o senzaţie de fericire, pe
care omul necunoscător al tainelor lumii nevăzute o atribuie trapului său. Atât de
mare este această fericire, încât ea întunecă amintirea marilor dureri ale
naşterii. Sub imboldul acestei plăceri, actul se repetă, pentru a avea loc noi
zămisliri de trupuri, în care să-şi găsească culcuş un spirit, pentru 0 nouă viaţă
terestră. Există cazuri când în destinul unor oameni a fost scris să nu aibă copii,
pentru că, într-o viaţă precedentă, tatăl a avut o conduită repulsivă faţă de
copii, brutalizându-i până a stins orice iubire din inima lor, ori pentm că în
altă^viaţă femeia nu i-a vrut, căutând mereu să scape de ei, imediat ce a constatat
că va deveni mamă. In aceste cazuri, cei doi soţi se vor uni fiziceşte, dar nu vor
avea urmaşi, pentru că dreptaşii lor - veghind ca destinul lor să deraieze cât mai
fidel planului întocmit sus şi acceptat de ei când erau spirite libere în spaţiu -
le neutralizează fluidele celulelor generatoare. Urmarea este că elementele lor
sexuale, lipsite de fluidele corespunzătoare, nu se vor atrage, nu se popor: „Nu
le-a dat Dumnezeu copii". Legea divină, prin reprezentanţii şi slujitorii Tatălui,
nu le acordă această bucurie, chiar dacă în această viaţă ar dori din tot sufletul
să audă şi ei spunându-li-se cuvântul magic: „mamă" sau „tată". Totul se plăteşte,
mai curând sau mai târziu. Dreptatea Tatălui este veşnică şi se aplică fără
cruţare. Spiritul candidat la reîntrupare, însoţit de ghidul său, se apropie de
viitorii săi părinţi şi stă în preajma lor. Sosind ziua unirii lor fizice, o forţă
a spaţiilor lucrează asupra celor doi generatori, învăluindu-i cu anumite fluide,
pentru a-i dispune la unire trupească; iar bietul om se supune asemenea unei
marionete. El crede că este voinţa sa, plăcerea sa, să se „iubească" cu partenera
lui. Da, această unire este la fel ca altădată, dar pe când atunci era o simplă
manifestare animalică mai joasă chiar, fără să fi avut vreo urmare - de data
aceasta omul se supune unei forte care îl îndeamnă, în vederea unui act divin,
pentru un scop ce intră în planurile Creatorului. Cei doi soţi s-au unit, crezându-
se singuri, şi cu toate acestea şase martori au fost de faţă: dreptaşul tatălui,
dreptaşul soţiei, spiritul care se va întrupa, ghizii celor doi soţi, precum şi
marele întrupător. De îndată ce s-a format oul, spiritul candidat la întrupare îşi
înconjoară mama cu o bandă eterică şi se pune în legătură cu oul. De acum începe
marea operă necunoscută de ştiinţa materialistă. Voi descrie pe scurt principalele
faze ale formării copilului în pântecele mamei şi naşterea lui.
vor putea uni pentru a da naştere \imii ou, murind înaintea fuzionării lor. Iată
pentru ce SC zice în
Reîntruparea jg j

Spiritul coborât la întrupare înconjoară cu perispiritul său trupul viitoarei sale

mame, perispiritul său luând forma unei rochii, strâmtă sus şi largă în poale,
adică forma unui clopot, a unui trunchi de con. Acest înveliş fluidic se întinde
din dreptul umerilor mamei, până mai jos de gleznă, capul ei rămânând liber. Se
ştie - fiind dovedit şi de ştiinţă - că vehicolul fizic al omului conţine o masă de
fluide electromagnetice. Dintre toate organele corpului omenesc, cel mai bogat în
fluid este sistemul nervos central şi periferic. Orice acţiune de natură fluidică
venită din spaţiu, va lucra asupra întregului corp fizic, dar sistemul
cerebrospinal va răspunde cel mai promt şi mai' puternic la aceste influenţe. Dacă
acţiunile venite din afară vor fi puternice, encefalul, care este de o
sensibilitate deosebită, va fi penetrat, fluidul său fiind pus violent în vibraţie.
Vibraţiile neobişnuite ale fluidului cerebral vor acţiona la rândul lor asupra
cortexului şi a celulelor nervoase. Impresionate puternic, celulele nervoase fiind
puse în vibraţie cu o putere neobişnuită, se va produce în ele o perturbare
funcţională, care va sfârşi, în timp mai prelungit, cu un dezechilibru mintal. Cum
sistemul cerebrospinal este comandantul organismului, de la el plecând toate
ordinele prin care sunt dirijate funcţiile organelor interne, se înţelege că şi
aceste organe vor funcţiona dezordonat. Astfel, omul va avea mişcări necoordonate,
îşi va pierde orientarea în spaţiu, dereglându-i-se circulaţia sanguină, secreţiile
hormonale, excreţia etc. Pe scurt, o dezordine generală, de pe urma căreia va
suferi spiritul, posesorul acestui trap dezarmonizat. Cunoscând aceste legi,
spiritul coborât la reîntrupare caută să nu facă nici un rău mamei sale - din acest
moment această femeie îi este mamă - ferindu-se să-i înconjoare capul cu
perispiritul său. Trunchiul de con fluidic se află uneori mai aproape de trupul
mamei, alteori mai depărtat, în funcţie de vârsta mamei, culoarea pielii, a părului
şi ochilor. Dacă mama este tânără, spiritul încercuitor stă mai departe de ea,
vitalitatea corpului ei fizic fiind destul de ridicată. Graţie vitalităţii
puternice, spiritul încercuitor, candidat la întrupare, trebuie să se ţină la o
distanţă mai mare, pentru ca influenţa perispiritului său să nu fie resimţită prea
puternic de mama sa. Când, din neatenţie, se întâmplă acest lucru, mama are dureri
de cap şi o nervozitate neobişnuită. Dacă mama este mai în vârstă, spiritul
înconjurător se apropie mai mult de ea, pentru a o influenţa ceva mai puternic,
trapul ei neimpresionându-se ca cel de 17-20 ani. Se ştie că persoanele cu ochii
negri emit şi primesc mai puternic fluidele electrice. Ochii sunt supapele
trapului, prin care spiritul emite valuri de unde electromagnetice, fermecând sau
adormind un om ori un animal. Dacă femeia aleasă să fie mamă va avea ochii negri,
spiritul sosit la întrupare va căuta să păstreze o distanţă mai mare de trapul ei,
decât în cazul când culoarea ochilor îi este deschisă, pentru ca nu cumva pe calea
ochilor razele sale fluidice să influenţeze prea puternic perispiritul mamei sale.
Aceleaşi considerente le are în vedere spiritul, când mama sa va fi brunetă. Când
ne pieptănăm, se aud pârâituri şi firele de păr se zbârlesc, respingându-se unele
pe altele. Prin pieptănare se produce o frecare între păr şi pieptene. Din această
frecare se naşte electricitate diferită în păr de cea din pieptene, generând
fulgere microscopice, urmate de mici tunete, percepute sub formă de pârâituri. S-a
observat însă că părul negru dezvoltă mai multă electricitate decât cel blond. Prin
urmare, spiritul-fiu va sta mai departe de iubita sa mamă brunetă, pentru a nu-i
produce niciA0 greutate. în general, cea mai mică apropiere dintre fiu şi mamă este
de câţiva centimetri, iar cea mai mare nu trece peste un metru de la suprafaţa
trapului mamei. Spiritul înconjurător nu se va alipi niciodată putere în trapul şi
perispiritul mamei, cauzându-i prejudicii. O greşeală făcută din necunoaştere sau
neatenţie poate avea rezultate dezastruoase, de care spiritul rămâne răspunzător în
faţa Divinităţii. Dar în definitiv care este motivul pentru care spiritul nou venit
la viaţa trupească nu stă deoparte, ci înconjoară trupul mamei sale? Explicaţia
este următoarea. Viitoarea mamă, în vederea acestei sfinte misiuni, trebuie să aibă
pregătite anumite condiţii fizico-organice şi sufleteşti. Aceste condiţii le
asigură spiritul coborât la reîntrupare. O dată ce spiritul-fiu îşi înfăşoară mama,
începe să trimită raze fluidice către trupul ei. Aceste raze o pătrund, şi lucrând
asupra perispiritului şi a unor organe, produc schimbări anatomice şi fiziologice.
Astfel glandele mamare încep să se dezvolte în vederea marelui scop - producerea
secreţiei lactice. Organele generatoare se congestionează, trec prin anumite
modificări, pregătind condiţiile pentru păstrarea embrionului şi creşterea
fetusului. Se produc o serie de transformări interne, vizibile uneori şi la
exterior - umflarea buzelor şi picioarelor, pătarea pielii etc. Dar în afară de
pregătirile provocate de spiritul-fiu, mama este cuprinsă de sentimente şi
dispoziţii sufleteşti, cu totul diferite de stările ei anterioare. Aceste
sentimente şi dispoziţii o determină să primească cu plăcere vestea sosirii unei
fiinţe la viaţa pământească, s-o accepte, s-o iubească şi crească în idei şi stări
sufleteşti demne de o mamă desăvârşită, să n-o respingă, să nu caute să scape de
ea.
complet de trupul mamei sale, pentru că în acest caz vibraţiile lui, fiind prea
apropiate, izbesc cu
108

'

Din tainele vieţii şi ale universului — Prima carte

Dacă femeia ar şti ce misiune sublimă îndeplineşte în lumea noastră trupească, n-ar
mai căuta să abdice de la acest măreţ rol în mecanismul vieţii de pretutindeni. Vai
de sufletul femeii care va respinge un spirit căruia în Cer i-a promis că îi va fi
mamă, dar ca om trupesc îl goneşte, despărţindu-se de el. Amarnic se va căi în
spaţiu şi i se va plăti şi ei cu aceeaşi eliminare, deşi va arde de dorinţa vieţii
trupeşti, pentru avansare, pentru terminarea acestei şcoli planetare. Deşi spiritul
înconjurător, spiritul-fiu se ţine la o distanţă oarecare de femeia-mamă, totuşi el
ia contact cu trupul ei în trei regiuni: 1. printr-un fir fluidic se leagă de
măduva ei, de aşa-zisul nod vital, realizând un contact intim cu perispiritul
mamei; 2. prin ombilic se leagă de bazinul în care se va forma căsuţa lui carnală;
3. se leagă de central aflat în partea inferioară a laringelui, în scorbura unde se
unesc claviculele cu sternul şi unde palpită sufletul, pentru că aici se produce un
fel de inspiraţie şi expiraţie fluidică, un sorb de fluide spaţiale şi o eliminare
de fluide uzate. După cum, peste nouă luni, mama va ţine copilul său drag în braţe
şi îl va acoperi cu dragostea ochilor săi, tot astfel spiritul-fiu, în cele nouă
luni de zile cât va ţine gestaţia noii fiinţe umane, o îmbrăţişează pe dinafară, cu
toată dragostea lui. Ce minune pentru noi, oamenii! Ce fenomen natural pentru lumea
spaţială! Priveşti la femeia însărcinată şi nu vezi nimic în jurul ei; ea se mişcă,
se îmbracă şi se dezbracă şi nu simte prezenţa nici unei materii. Trece printre
oameni, pe lângă obiecte şi nu simte nici o neplăcere. Cu toate acestea, duhul este
prezent, ca o ceaţă invizibilă în jurul pântecelui ei. Mari sunt faptele tale,
omule, dar opera spiritului e mai mare: construirea noului edificiu trupesc pentru
viitoarea sa viaţă terestră. Aceasta este marea sa lucrare. Spiritul este
arhitectul propriului său trap, căci aşa cum îşi va aşterne, aşa va „dormi" în
haina sa carnală. Or pentru împlinirea acestei opere el are nevoie de fluide
spaţiale, pe care le are la dispoziţie din oceanul fluidic înconjurător. în afară
de aceste fluide libere, spiritul-fiu are nevoie şi de fluidele umanizate ale mamei
sale. El ia cu precauţie, cu răbdare, puţin câte puţin, din fluidele mamei, lucrând
cu ele asupra oului, determinându-1 să se dividă, să crească, să ia treptat forma
umană, să-şi organizeze rând pe rând diferitele organe. Această absorbţie de fluide
umane se face noaptea, de la mamă, când trapul ei doarme, în aşa fel încât să nu
aibă repercusiuni asupra acestuia. Spiritul mamei, aflat în afara trupului său
adormit, oferă cu dragoste fluid din fiinţa sa trupească şi perispirituală, pentru
a ajuta spiritul-fiu, la opera sa constructoare. Dar spiritul-fiu are nevoie şi de
fluidele tatălui, pentru ca legătura iubirii să se împânzească şi cu ceva de la
tată. în perispiritul mamei predomină fluidul electric negativ, la tată predomină
fluidele pozitive. Operele Creatorului sunt totdeauna armonizate prin împerecherea
contrariilor, a pozitivului cu negativul. Spiritul sosit să-şi construiască
reşedinţa în care va sălăşlui ani de zile, trebuie să aibă Ia dispoziţie şi fluid
pozitiv şi fluid negativ, procurat de la ambii părinţi. Pe când fluidele mamei Ie
absoarbe noaptea, pe ale tatălui le absoarbe ziua. Există cazuri când spiritul
înconjurător, spiritul-fiu, absoarbe fluide umanizate într-o cantitate mai mare de
la tată decât de la mamă. în acest caz, fizicul copilului va semăna mai mult cu
tatăl decât cu mama. Dacă mama oferă mai mult fluid umanizat, copilul va semăna mai
mult cu ea. Când proporţiile furnizate de cei doi părinţi sunt aproximativ egale,
trupul copilului va avea caractere mama, ci cu una din rudele apropiate - văr,
unchi etc. în acest caz spiritul-fiu a absorbit mai multe fluide de la acea rudă a
părinţilor săi, persoană de care e legată printr-o existenţă comună şi drăgăstoasă
dintr-o viaţă anterioară. Iată înţelesul real al marii taine a eredităţii. Cât s-a
discutat, cât s-a scris despre această problemă importantă şi câte ipoteze şi
presupuneri nu s-au elaborat, pentru explicarea acestui fenomen spiritual, general
în viaţa fizică minerală, vegetală, animală şi umană. Pornind de la date fizice, nu
se poate ajunge la o concluzie reală în explicarea unui fenomen cu rădăcini adânci
în lumea spirituală. Cu toate că efectul fenomenului eredităţii este vizibil în
planul fizic, cauzele îşi au rădăcinile în materia invizibilă a spaţiilor. Numai
când savantul va cunoaşte fizica şi chimia fluidelor lumilor spaţiale, când va
descoperi materiile metafizice, energiile care le animă şi legile care le
guvernează, va găsi soluţia tuturor fenomenelor încă nedescifrate. Ceea ce este
interesant şi sublim, în acelaşi timp, e faptul că ziua spiritul-fiu îşi înconjoară
mama, iar noaptea, mama părăsindu-şi trapul, vine şi îşi înconjoară spiritul-fiu;
astfel, de la o vreme, se realizează o înconjurare reciprocă în jurai trupului
matern. înţelesul tainic al acestor îmbrăţişări fluidice alternante este următorul.
Ziua, spiritul-fiu primind anumite fluide venite din Infinit, le îndreaptă către
mamă, care la rândul ei le concentrează spre pântecele ei, spre copilul în
fizice comune celor doi părinţi. Dar există cazuri când un copil nu seamănă nici CU
tata, nici cu
Reîntruparea

jgp

formare. Noaptea, spiritul mamei absoarbe din spaţiu anumite fluide, pe care le
revarsă asupra perispiritului spiritului-fiu. Spiritul-fiu cât şi spiritul-mamă
contribuie astfel la o operă comună. Toate aceste acţiuni se concentrează asupra
pruncului, care prin hrănirea continuă cu diferite fluide şi cu substanţele
asimilate din sângele mamei, se dezvoltă foarte rapid. In timpurile stăvechi,
tainele naturii erau bine cunoscute'. Viitoarea mamă avea grijă să-şi aşeze patul
în direcţia est-vest, şi anume cu picioarele la răsărit şi cu capul la apus, aşa
după cum a rămas obicei de a se aşeza mortul cu faţa la răsărit. Scopul urmărit era
următorul. Se ştie că marele curent cosmic, după ce a înconjurat Soarele, vine să
înconjoare şi planeta noastră. Direcţia acestui curent este la început de la
răsărit la apus, dar de la o vreme se ridică pe unul din meridiane spre nord. Este
bine ca trupul femeii însărcinate să fie aşezat pe axa curentului cosmic, astfel ca
acesta să intre prin picioarele sale, să străbată trupul şi să iasă prin creştetul
capului, adică în acelaşi sens în care se retrage spiritul din trup, la moartea
acestuia. Cu câtă sfinţenie mânca, bea, dormea şi trăia mama pe acele vremuri! După
ce patul era direcţionat în felul descris mai sus, somnul ei trebuia să aibă loc
imediat după apusul soarelui, adică din momentul în care se întuneca şi până când
începea să se lumineze de ziuă, dar negreşit înainte de răsăritul soarelui.
Noaptea, perispiritul ei se încărca cu fluide spaţiale cosmice, iar ziua acumula
fluide solare şi terestre. Cu câtă dragoste şi respect îşi privea soţul perechea
iubită, aflată în această situaţie nobilă şi importantă. O îngrijire deosebită îi
acorda prin vorbe, fapte şi atitudine, scutind-o de orice emoţie violentă sau
supărare, şi hrănind-o cu alimente consistente şi în cantităţi mici. Soţul se
separa de soţie, pentru a nu împiedica, prin apropierea lui, desfăşurarea
fenomenelor oculte de care avea cunoştinţă, fără să cunoască amănunţit mecanismul
lor. Orice contact fizic era interzis în timpul sarcinii soţiei, pentru a nu
produce spasme interne, care ar fi comprimat puiul uman, în formare în pântecele
mamei, iar pe de altă parte, spasmul erotic trimite fluide de ordin inferior către
copil, contribuind la nefericirea fizică şi intelectuală a viitorului om. Cât de
înţelegători erau oamenii în acele vremuri, sufletul lor fremătând la vibraţiile
venite din spaţiu, deşi trăiau într-o epocă lipsită de tehnica civilizaţiei de azi!
Am spus că spiritul-fiu absoarbe fluide de la părinţi, pe care concentrându-le până
la o cvasimaterializare, îşi făureşte trapul, fetusul din pântecele mamei. Pe când
absorbirea de fluide materne se face uşor, spiritul-fiu fiind în preajma mamei,
absorbirea de la tată este mai dificilă, pentru că el nu este mereu prezent.
Absorbirea fluidelor paterne se face fără jtirea tatălui, ca om, îndeplinindu-se la
orice distanţă s-ar găsi tatăl de soţie şi de viitorul său fiu. într-adevăr, tatăl
ziua se duce la birou, la cafenea, la club, jucând o partidă de cărţi, ori e plecat
departe, prin alte ţări, cu misiuni sau afaceri. Oriunde s-ar afla, la orice
distanţă în jurul pământului, spiritul-fiu, ajutat de fraţi spaţiali, absoarbe
fluid din corpul fluidic al tatălui său. în această privinţă, intervine o problemă
foarte grea pentru bietul spirit-fiu: felul cum îşi duc viaţa părinţii săi. în
perioada când soţia este însărcinată, se cere ca ambii părinţi să trăiască după o
anumită conduită. Astfel mama se va sili să nu se supere, să-şi impună un calm
deplin, pentru că supărarea ei va produce furtuni, perturbări în perispiritul ei,
împiedicând spiritul întrupător în opera lui constructivă; pe de altă parte,
materia furtunos procurată de mamă va dăuna la alcătuirea perfectă a trapului
micuţei făpturi. Se mai cere ca mama să nu obosească, pentru că o activitate
corporală prelungită îi slăbeşte trapul, având repercusiuni asupra perispiritului
său şi deci asupra copilului din pântecele ei. Aşadar se cere odihnă, dar fără a se
cădea în limita opusă, şederea prelungită fiind la fel de^ dăunătoare. între o
activitate încordată şi o şedere dusă până la trândăvie e de preferat cea dintâi.
însă calea de mijloc este cea mai favorabilă. Muncă, mişcare — dar nu până la
oboseală, până la sleirea trapului. Se mai cere ca simţurile, în special văzul şi
auzul să fie plăcut impresionate pe tot timpul sarcinii. Natura, prin peisajele ei
încântătoare — munte, pădure, litoral - oferă imagini care prin ochii şi
perispiritul mamei penetrează copilul, contribuind foarte mult la alcătuirea
perfectă şi armonioasă a trapului său. Vorbele blajine şi frumoase, vibraţiile
armonioase, muzica melodioasă, au de asemenea un ecou puternic în fiinţa plăpândă
din sânul mamei. Contribuţia tatălui, prin fluidele sale, la alcătuirea trapului
copilului său, este la fel de importantă ca şi cea a mamei. Viaţa cuminte, calmă şi
rezonabilă, a tatălui va avea urmări fericite pentru viitorul său copil. Soţul
trebuie să evite nopţile pierdute la bar sau la masa verde a jocurilor de noroc; el
trebuie să respecte orele de somn, să nu transforme noaptea în zi, căci lipsa de
somn aduce slăbiciunea perispiritului-său, care ştim că îşi primeneşte fluidele
uzate noaptea, când trapul său doarme. Alimentaţia tatălui trebuie să fie, în tot
timpul sarcinii soţiei sale, calculată, simplă şi uşoară. Băuturile alcoolice,
tutunul, cafeau şi condimentele vor acumula o anumită varietate de fluide în
perispiritul său, iar acesta va emite unde vibratorii nedorite. De asemenea,
agitaţiile sale în domeniul politicii sau al afacerilor, lovesc nevinovata fiinţă
pe cale de formare, contribuind la
110

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

nefericirea sa. Se cade ca tatăl să fie conştient că vibraţiile şi fluidele pe care

le răspândeşte înjurai său trebuie să fie armonioase şi benefice trupului uman, ele
reflectându-se în alcătuirea embrionului. Iată marea misiune a părinţilor în
procesul reîntrupării unui spirit, sosit în mijlocul lor în calitate de copil,
având o mare responsabilitate faţă de legile divine. Cu măsura cu care ai măsurat,
ţi se va măsura la timpul întrupării tale. Ferice de mama care pune toată grija să
prepare calea viitorului copil! Ferice de tatăl care pune toată atenţia să nu se
facă vinovat, prin conduita sa, de vreo slăbiciune sau malformaţie a viitorului
copil! Nouă luni de zile spiritul-fiu a lucrat cu atenţie şi dragoste asupra mamei
şi asupra trupului din pântecele ei. Dar a sosit momentul naşterii, spiritul-fiu
îndepărtându-se cât mai mult de trupul mamei sale - până la trei metri. Când micul
trup a pornit spre lumina zilei, spre viaţa terestră, perispiritul spiritului-fiu
se desparte în două jumătăţi. Imediat ce a ieşit copilul, spiritul-fiu îl
înconjoară, iar cele două jumătăţi ale perispiritului se reunesc în jurul său. Nouă
luni de zile duhul şi-a înconjurat şi înfăşurat mama; de acum, ani de zile mama va
îmbrăţişa trupul copilului ei, animat de duhul fără de care ar rămâne inert, ca o
bucată de carne atârnată în cuiul unui măcelar. Vechea înţelepciune - obţinută în
veacuri prin revelaţie şi stabilită prin observaţii - recomandă prezenţa unui număr
mic de persoane în camera de naştere. Privirile, gândurile şi sentimentele celor
prezenţi produc valuri de fluide magnetice, electrice şi spirituale, care au
consecinţe asupra trupului sensibil al copilului, asupra mamei şi spiritului-fiu
care pândeşte momentul de a-şi lua în stăpânire trapul, casa de lut, în care va
vieţui pe acest pământ. Moaşa şi un ajutor - două sunt suficiente, fără să umble
forfota, fără agitaţie, ci totul să fie orânduit din vreme şi toate aşezate de
partea capului mamei, adică spre apus. Nu e bine să se umble pe la partea opusă,
spre răsărit, adică în jurai picioarelor lăuzei, pentru că este perturbat curentul
divin, venit dinspre răsărit, care acum, mai mult ca oricând, are o influenţă
hotărâtoare asupra pruncului ce vine cu un strigăt, cu o primă respiraţie la viaţa
trupească a pământului. Mama fiind aşezată cu capul spre apus, primeşte curentul
cosmic de la picioare. în momentul ieşirii la viaţa terestră, copilul primeşte
curentul divin de la cap spre picioare, asemenea unei binecuvântări a Tatălui
ceresc, asemenea unui prim sărat în noua sa carieră. Acest uriaş curent divin a
pornit de la Tatăl, străbate cosmosul, înveleşte universurile, înconjoară rând pe
rând galaxiile, sistemele solare, ajunge la fiecare planetă, învăluie şi întreţine
cu viaţă, mişcare şi vibraţie tot ce se află pe corpurile cereşti, pentru a se
întoarce la Tatăl. Diri soarele nostru, din central sistemului nostru planetar,
soseşte un al doilea curent - curentul solar. Acesta are o influenţă specială
asupra vieţii şi a evoluţiei. în fine, trecând prin atmosfera fluidică din jurai
pământului, cei doi curenţi iau din spaţiu, din zona unde a sălăşluit spiritul care
se întrupează, o coloană de fluid care va avea imprimată în ea toate gândurile şi
sentimentele, chintesenţa tuturor acţiunilor acestui spirit în nesfârşita sa
carieră umana. Acest curent fluidic, al propriei esenţe evolutive a fiecărei
entităţi spirituale, îl vom numi curentul terestru. Aşadar, în momentul naşterii
copilului, entitatea spirituală primeşte trei influenţe - cei trei magi de la
răsărit - fiind scăldat de un curent care conţine trei feluri de fluide: divine,
solare şi terestre. Prin întrupare, fiecare entitate spirituală primeşte trei
forte, oferindu-i o anumită tărie, cu care va lucra de acum încolo asupra trapului
său, asupra casei sale. Curioasă casă, pentru că în orice casă omul se adăposteşte
în interiorul ei, pe când aici spiritul stăpân stă deocamdată afară, în jurul
trapului său, luând în definitiv tot o formă umană, dar ceva mai mare. încă din
prima secundă a ieşirii pruncului din întunericul matricei la lumină, acest om
fluidic, ce înconjoară micuţul trup, se leagă printr-un cordon fluidic cu bulbul
rahidian. Orice spirit este legat de trapul său prin bulb sau mielencefal, punctul
prin care măduva spinării se leagă cu encefalul. Odată distras acest punct printr-o
înţepătură de ac sau prin spânzurare, omul moare trăznit, spiritul fiind rapt de
trapul său. Casapii de la abator lovesc cu cuţitul în acest punct biata vită, care
dintr-o singură lovitură se prăbuşeşte la pământ. Spiritul va lucra asupra
întregului său trap, dar mai ales asupra sistemului cerebrospinal, lucrare
executată conform destinului său. Aflat în faţa unui destin mai trist, spiritul
lucrează cu durere asupra encefalului său, făcând din el un instrument rudimentar,
un pian dezacordat, prin care nu se poate manifesta, deşi cunoaşte multe. Aşadar,
spiritul lucrează la propria sa nefericire, ca om pe pământ; e trist şi dureros,
dar aşa e destinul şi spiritul nu se poate abate, pentru că este asistat de o
entitate spirituală -mai puternică, despre care vom vorbi îndată. Chiar dacă
spiritul-fiu nu vrea să facă ceea ce a jurat sus în Cer - adică să-şi făurească un
trap conform destinului său - o va face curentul terestra. Această coloană fluidică
aduce toată forţa, chintesenţa evoluţiei sale din vieţile anterioare şi nu va
îngădui spiritului să construiască altceva decât ceea ce corespunde gradului său
evolutiv.
Reîntruparea

///

Un spirit inferior, cu toate că vrea, nu poate să-şi alcătuiască un trup sensibil,

care să-i redea fidel voinţa şi gândirea. Un duh superior deţine toată cunoştinţa
de a-şi făuri un trup admirabil, care să manifeste corect sentimentele şi gândurile
sale. Trupul său subtil şi sensibil va putea înregistra şi o parte din influenţele
lumilor eterice. Spiritul-fm a sosit din primul moment al producerii celulei-ou. El
îşi înconjoară mama, pentru a o pregăti şi pentru a împmmuta materie fluidică de la
ea. Dar în afară de această prealabilă operă - chiar din prima secundă a sosirii
sale - spiritul se pune în legătură printr-un fir fluidic cu celula-ou din
pântecele mamei. La capătul său, acest fir înfăşoară oul de jur-împrejur, şi pe
măsură ce oul creşte şi se divide devenind o masă celulară, firul se îngroaşă mereu
devenind un cordon fluidic prin care se stabileşte un raport din ce în ce mai
complex între spiritul care urmează să se întrupeze şi fetusul din pântecele mamei.
Prin acest cordon fluidic, spiritul înconjurător trimite mereu fluide embrionului,
provocând divizări celulare, anumite direcţii de creştere şi calităţi de celule,
acordând o atenţie deosebită celulelor care vor forma sistemul cerebrospinal.
Calitatea, rezistenţa şi dimensiunea fizică a viitorului copil depind de materia
trimisă din exterior de spiritul-fîu. Aceste forţe, aceste fluide nu sunt trimise
către interior la voia întâmplării, ci după un plan prestabilit, conform hotărârii
luate în faţa Juriului suprem, deci potrivit cu destinul spiritului venit la viaţa
terestră. Aşadar, toată dezvoltarea embrionului din pântecele mamei se face sub
coordonarea şi acţiunea puternică a spiritului din afară. Dar la opera de
construcţie a trupului, în care va sălăşlui ani de zile spiritul-fîu, contribuie şi
alte forţe, intervin şi alte influenţe, pe care le voi descrie în cele ce urmează.
Din cele expuse până acum, constatăm că pruncul - adorat şi strâns cu drag de mamă
la pieptul ei - a fost opera a trei entităţi: tata, mama şi fiul, iar cele trei
ursitoare, de care vorbesc legendele populare, sunt cei trei curenţi - divin, solar
şi terestru - veniţi să îmbrace vehicolele noului-născut. După felul cum au lucrat
aceşti factori, copilul va avea un trup frumos, normal sau hidos, va avea o
inteligenţă vie sau redusă, va fi sensibil sau grosolan. Zilele s^e vor înşira, iar
mama îl va îngriji şi hrăni, oferindu-i materie terestră, pentru ca lutul să
crească. în aceeaşi măsură în care trapul se măreşte, perispiritul, corpul fluidic
extern se măreşte în volum, absorbind mereu din spaţiu materie fluidică identică.
Această absorbţie se face graţie unei pulsaţii, a unei mişcări de apropiere şi
depărtare a perispiritului de trupul său, un fel de flux şi reflux, asemănător
respiraţiei. într-adevăr, când copilul inspiră, perispirirul se apropie de trupul
pe care-1 înconjoară, trimiţând un val de fluid în interiorul său. în momentul
expiraţiei copilului, perispirirul se depărtează de trup, absorbind din spaţiu
fluidul necesar lui şi trapului său. Prin această acţiune continuă, spiritul-fiu,
învăluit de perispirirul său, năvăleşte puţin câte puţin în profunzimea trupului
său. Procesul acesta se înfăptuieşte timp de şapte ani, când, în fine, spiritul-fîu
a pătruns complet în trap. Din acest moment, spiritul - din exterior copilului - a
devenit interior. Dacă până acum, chiar în timpul zilei, mai avea raport cu lumea
sa spaţială, de acum spiritul nu mai vede în afara temniţei sale carnale decât
lumea fizică înconjurătoare, prin ferestrele celor cinci simţuri. Dar pentru că
această izolare de lumea cerească pe tot restul vieţii pământeşti ar fi
insuportabilă, divinul Creator a orânduit ca noaptea spiritul să iasă din temniţa
sa şi să reia contactul cu lumea invizibilă a spaţiilor, pentru a se fortifica şi
strânge puteri să suporte întunericul şi suferinţa captivităţii zilei următoare.
Noaptea, ieşind din trupul său, spiritul recunoaşte că este un spirit captiv, legat
prin cordonul fluidic de corpul său fizic. Spre ziuă intră în trup şi nu mai ştie
nimic de lumea invizibilă, de feeria şi muzica sublimă a spaţiilor. Uneori, cei din
jurai copilului de 4-5 ani iau cunoştinţă de povestirile sale bizare. Spiritul
copilului fiind exterior, duce oarecum o viaţă semi-spirituală, având amintiri pe
care le comunică sistemului cerebral. După vârsta de şapte ani, când spiritul se
îngroapă complet în lut, copilul nu mai are această clarvedere.
Am arătat că spiritul este asistat de un frate mai bătrân în evoluţie. Este ghidul
său, fără nici un rol în opera construirii trapului pupilului său. Dar o dată cu ei
a venit din înălţimea Cerurilor, din sferele superioare fluidice ale pământului, un
mare spirit, un mare savant, numit mesagerul întrupâtor. El a coborât pentru a
prezida şi contribui prin ştiinţa sa, prin poveţele sale şi prin coordonarea
fluidelor, la întruparea mai multor^spirite încredinţate lui. Mesagerul întrapător
stă la distanţă şi de acolo conduce întreaga activitate. îi învaţă, îi îndeamnă sau
corijează pe cei care încep acţiunea de înconjurare a trapului femeii-mamă şi mai
târziu a copilului. Conduce, vorbeşte - prin graiul gândirii - ordonând celor care
i-au fost încredinţaţi.
112

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Dar în afară de învăţătura dată ucenicilor săi, mesagerul întrupător adună anumite
fluide din spaţiu şi le îndreaptă către spiritele la a căror reîntrupare asistă.
Prin urmare, în afară de acţiunea proprie a spiritului înconjurător, a spiritului-
fiu, şi mai presus de ea, se adaugă acţiunea puternică a mesagerului întrupător.
Mesagerul întrupător îndreaptă către fiecare spirit-fiu un fluid de calitate
diferită, pentru că destinele lor sunt diferite. Prin înaltele sale cunoştinţe,
prin marea sa putere spirituală, mesagerul întrupător ţine sub controlul său
executarea punct cu punct a destinului fiecărui spirit. De justa aplicare a
ordinelor mesagerului întrupător este răspunzător spiritul-dreptaş, care fiind
prezent, controlează toată seria fenomenelor şi prefacerilor din trapul mamei, cât
şi din embrionul aflat în pântecele ei. Acţiunea spiritului-fiu asupra mamei sale
şi a viitorului său trup are coeficientul zece, iar acţiunea mesagerului întrupător
are coeficientul nouă zeci. Prin urmare, acţiunea de reîntrupare este făcută de
mesagerul întrupător într-un procent de nouă zeci la sută. Aceasta este regula
generală. Există situaţii când spiritul ce se va reîntrupa este o mare lumină a
spaţiilor, venind ca misionar printre fraţii săi trupeşti, pentru a-i ridica şi
produce o schimbare moral-spirituală printre ei. în acest caz spiritul-fiu este
atât de puternic, cunoscător şi conştient de misiunea sa, încât pregăteşte el
însuşi prefacerile mamei şi lucrează la alcătuirea viitorului său trap. Pe lângă
acţiunea mesagerului întrupător asupra dimensiunii, formei şi structurii organelor
micuţului trap, rolul său de căpetenie este de a determina sexul fetusului -
masculin sau feminin, învăluită într-un mister, această acţiune este exercitată
chiar din primele momente ale construirii fetusului. Se ştie că entităţile
spirituale n-au sex, că sunt identice sub acest raport, între ele diferind doar
potenţialul electric, la unele mai mult pozitiv iar la altele mai mult negativ. Cu
toate acestea, când coboară la viaţă terestră îmbracă o haină - când masculină,
când feminină, în funcţie de scopul urmărit. Aşadar, sexul este determinat de
necesităţile evoluţiei entităţii spirituale. Un spirit cu o încărcătură fluidică
preponderent pozitivă va îmbrăca în câteva întrupări un trap masculin, după care
într-una sau două întrupări ia şi un trap feminin. După aceea revine la filiera sa
de întrupări bărbăteşti. Prin urmare, după serii de întrupări bărbăteşti, se
intercalează câte o formă feminină. Spiritele al căror corp este încărcat
preponderent cu fluide electrice negative vor fi femei în 7-9 întrupări, după care
vor lua o formă masculină. Ele revin la seria de întrupări feminine, după care iau
din nou o formă masculină, şi aşa mai departe. Cineva ar putea întreba: „Dar cine
determină, în destinul omului, sexul şi cum de se menţine pe pământ un raport
aproape constant între oamenii de sex masculin şi cei de sex feminin?" Răspunsul
este următorul. în Cer, ca şi pe pământ, e orânduit principiul diviziunii muncii.
Am arătat că lumea spaţiilor, a atmosferei fluidice a pământului, este împărţită în
două: lumea oamenilor şi lumea îngerilor. Oamenii sunt elevi, fac şcoală; îngerii
sunt profesorii, care predau lecţii şi guvernează, pregătind evoluţia a tot ce se
află pe pământ - mineral, vegetal, animal şi uman. Lumea îngerilor, a celor care
conduc evoluţia globului nostru cu tot ce se află pe el, este împărţită în grape,
ranguri şi funcţii deosebite. Una din numeroasele funcţii ale acestor strălucitoare
spirite este menţinerea ordinii, a echilibrului dintre sexe pe suprafaţa
pământului, fie la animale, fie la om. Urmărind această orânduire, ele caută ca
întrupările să se facă astfel ca un sex să nu depăşească prea mult pe celălalt. La
un moment dat, într-o ţară, provincie sau oraş pot să fie mai mulţi bărbaţi decât
femei; totuşi raportul este menţinut pentru că în altă localitate, provincie sau
ţară, numărul femeilor este mai mare decât al bărbaţilor. Este posibil ca în
anumiţi ani - de regulă după marile războaie, când cad în luptă mulţi bărbaţi şi
rămân multe văduve - pe tot globul, să fie mai multe femei decât bărbaţi, dar
raportul se restabileşte imediat, născându-se după război mai mulţi băieţi decât
fete. Toată această orânduire, contabilitate cerească, este urmărită şi determinată
cu mare grijă de cei care au această misiune importantă. în Forai Judecătorilor
supremi asistă şi Guvernatorul suprem al întrupărilor. El primeşte de la
subalternii săi ordinea numerică pentru un anumit timp, şi când observă că s-a
depăşit prea mult numărul unui sex, intervine, modificând ordinea întrupărilor,
până când se va restabili echilibrai. Totul e ordonat, totul e prevăzut şi executat
după un anumit plan. în lumea spiritelor care conduc destinele oamenilor de pe
pământ, există o categorie de entităţi cu misiunea de a determina forma trapului
unui duh, conform cu planul destinului alcătuit de Juriul suprem. Există trei mari
modele de trupuri, îmbrăcate de spirit în funcţie de destinul său: 1. o formă
pentru entităţile spirituale destinate unei vieţi obişnuite, comune; 2. o formă
pentru duhurile ce vor cultiva ştiinţele şi artele; 3. o formă pentru entităţile
spirituale cu o misiune moral-spirituală.
Reîntruparea

JJ 5

Trupul fiecărui om este încărcat cu anumite categorii de fluide, organele sale

fiind astfel alcătuite încât să corespundă uneia din aceste trei mari categorii de
vieţi terestre. Dar între aceste trei forme destiniale se găsesc o infinitate de
modele de trupuri, corespunzând ispăşirii greşelilor din trecut, îndeplinirii unor
anumite funcţii sociale ori câştigării unor aptitudini. După spusele cunoscătorilor
acestor adevăruri spaţiale, există serii catalogate de modele fluidice, dămite de
aceşti mari diriguitori destiniali; modele avute în vedere de mesageml întmpător,
spiritul care se va întrupa şi ghidul său. Nici o abatere nu este îngăduită,
neatenţia unuia dintre ei va fi greu sancţionată, căci totul în univers trebuie să
meargă armonios şi după un plan preconceput. Prin urmare, la reîntruparea unui duh
au contribuit tatăl, mama, duhul însuşi şi mesageml întmpător. Dar în afara acestor
patra forte, intervin influenţe de un ordin îndepărtat, ^importante totuşi, prin
marea lor putere. Este vorba de influenţa planetelor din sistemul nostru solar.
într-adevăr, în vorbirea comună a popoarelor se spune de un om fericit: „Sub ce
stea bună s-a născut!" sau de un om nenorocit: „Vai de steaua lui!" Vorbele acestea
- transmise din veacuri nesfârşite prin grai viu - îşi au înţelesul lor tainic. în
tot timpul gestaţiei copilului în pântecele mamei, sosesc din spaţiile siderale
raze fluidice de la. stele şi planete. Dar influenţa cea mai puternică vine de la
planeta aflată, în momentul naşterii copilului, la meridianul sau în vecinătatea
meridianului locului naşterii sale, contribuind într-o anumită măsură la destinul
omului, la felul cum îi va fi trupul. După gradul evolutiv al acestei planete, după
undele vibratorii pornite de la ea şi sosite pe pământ, trapul viitorului copil va
fi: sănătos, debil sau bolnav; frumos sau urât; va avea un sistem cerebral redus
sau admirabil, şi aşa mai departe. Fiecare planetă imprimă în copilul sosit la
viaţa terestră o anumită calitate. Marte pecetluieşte omul cu dispoziţii
războinice, făcându-J hotărât, dintr-o bucată. Copilul privit de Venus va avea un
sistem nervos sensibil, un trap armonios şi plăcut, va fi un sentimental cu
înclinaţii spre frumos. Dintre păcatele omului, cele capitale sunt: egoismul,
orgoliul, avariţia, senzualitatea, minciuna, furtul, uciderea. Să vedem câteva
exemple de reîntrupări prin care duhul îşi repară greşelile. Să zicem că un om,
prin destinul său, îşi făureşte un trup viguros, cu un aspect ce stârneşte
admiraţia celor din jur. Dar făcându-i-se complimente, vorbindu-i-se de frumuseţea
sa, se trezeşte în sufletul său ideea că este deosebit faţă de ceilalţi oameni. El
se va admira în oglindă, ocupându-se prea mult de fiinţa sa. Ideea că are un fizic
deosebit se fortifică şi mai mult în adâncul sufletului său, devenind mândra de
sine. Sărman frate neştiutor! El confundă frumuseţea veşnică cu frumuseţea unei
mase de pământ, pieritoare ca formă. în loc să fie preocupat de strălucirea
conţinutului, el preţuieşte vasul exterior. Mândria e contra legilor divine, pentru
că ea alunecă uşor pe o pantă şi mai rapidă, care-1 duce pe bietul suflet în
abisurile întunecate ale orgoliului. Omul orgolios se crede mai presus de toţi,
prin fizicul, inteligenţa, darul vorbirii, puterea de a subjuga voinţa oamenilor,
prin averea sau rangul său social. Orgoliul este cea mai mare injurie adusă
infinitei Puteri şi înţelepciunii Tatălui ceresc. Această încredere a omului - un
vierme, un fir de praf, pierdut în infinitatea spaţiilor şi miliardelor de uriaşe
corpuri cereşti - duce la rezultate incalculabile, în marele angrenaj al
mecanismului vieţii de pretutindeni. în asemenea cazuri, de porniri spre abisuri
înfiorătoare şi ucigătoare, Divinitatea a hotărât o lege - înfrângerea orgoliului
chiar de la începutul afirmării sale. Legea cere ca în viaţa următoare, omul mândra
de propria-i frumuseţe să ia o formă urâtă, să-şi ducă traiul într-un trup schilod,
la care lumea să privească cu compătimire, ori să-şi întoarcă cu dezgust capul.
Trăind în acest trap, sufletul va fi secundă de secundă amărât că e un diform, că
nu e şi el ca toţi oamenii. Are un cap mare sprijinit pe un trap de copil, ori
poartă în spate o cocoaşă ce inspiră repulsie etc. Din cauza diformităţii nu poate
obţine o situaţie socială deosebită şi câteodată e chiar lipsit de mângâierea de a
avea o soţie şi copii în jurul său. Această diformitate va produce în mintea sa
ideea: „Ce rău e ca omul să fie schilod, deosebit de ceilalţi!" Or noaptea, când
spiritul său evadează din corpul fizic, când îşi trăieşte viaţa de spirit, cunoaşte
cauza acestei deformaţii, ştie că e consecinţa mândriei din viaţa precedentă, căci
el a voit-o şi acceptat-o, la judecata cea mare, când i s-a alcătuit destinul. Din
analiza situaţiei sale, a legăturii dintre mândria sa din altă viaţă şi
diformitatea actuală a trapului, ajunge la următoarea concluzie: mândria nu e bună
pentru că duce la suferinţă fizică şi sufletească. Această idee, această
învăţătură, se întipăreşte adânc în mentalul său, înfăţişându-se mereu înaintea sa,
în întrupările viitoare, ori de câte ori va avea tendinţa să se admire, să se
creadă deosebit de ceilalţi oameni, să fie mândru de sine. Iată înţelesul prezenţei
unor forme hidoase printre oameni. Nu întâmplarea a creat aceste forme, ci o lege
spirituală a fost pusă în aplicare, pentru îndreptarea celui pornit spre păcat.
Dacă pentru un defect oarecum mic se aplică o asemenea corecţie — atrasă în mod
automat de cel mândru de sine - cu atât mai grea va fi viaţa viitoare pentru
sufletul orgolios. După ce a fost
114

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

o inteligenţă, un orator, un conducător de oameni, neîncăpând în piele de mândrie

pentru rangul, puterea şi averea sa, în viaţa imediat următoare vine grozavul
corector, ştergând pentru totdeauna din sufletul acestui om orgoliul, care dacă ar
domni în lume, s-ar prăbuşi sori şi universuri, prefăcându-se în haos. Acestui
spirit i se recomandă un plan de viaţă, pe care, cu greu, dar îl acceptă ştiind că
nu e posibilă altă cale, şi anume ca în următoarea viaţă trupească să fie un
cretin, să vrea să se exprime şi să nu poată. Spiritul însoţit de această reducere
cerebrală, este nevoit sa trăiască într-un mediu umil, într-un cătun şi în sânul
unei familii sărace şi izolate, unde nu va mai avea putinţa dominării; şi pentru ca
opera de corijare să fie deplină, i se dă şi o formă trupească respingătoare.
Imbecil, diform, izolat şi evitat, va duce o viaţă obscură, departe de învălmăşeala
marilor centre urbane. In timpul nopţii spiritul îşi vede starea nenorocită în care
îşi duce traiul trupesc. O durere nesfârşită cuprinde sufletul său şi iarăşi, ca
spirit ştie că el a voit acest fel de viaţă umană, fiind urmarea unei stări
nenorocite, când a crezut, ca om, că este perfecţiunea întruchipată, ori că
puternic ca el nu este altul. Legătura între trecut şi prezent,. înnodarea între
cauză şi efect naşte ideea că orgoliul nu e bun, căci ce eşti tu, omule, pe pământ?
Trupul tău, averea, titlurile şi puterile tale sunt efemere şi ca fumul vor trece
toate. Cât de mic e trupul omului faţă de globul terestru! Dar la rândul său,
pământul, este de 1.300.000 ori mai mic decât soarele. Soarele nostru e mai mic
decât steaua Antares de 474 de milioane de ori. Ca steaua Antares există mii de
corpuri cereşti în universul de care aparţinem. Dar Divinitatea a creat un cosmos
care conţine patru universuri. Cât de mic eşti tu, omule, faţă de sfera infinită a
creaţiei! Cu ce drept te crezi puternic, înţelept, de ce eşti orgolios de fiinţa
ta? Frate, fii cu capul plecat în faţa lumii, căci eşti infinit de mic, în mijlocul
creaţiei. Trăieşte cu modestie şi curaj — dar fără îngâmfare, încrezător — dar nu
în puterile tale, ci în ajutorul venit de la Tatăl, infinit de puternic şi
atotştiutor. Dar să zicem că cei luminaţi, care ţin în mână cumpăna Justiţiei
divine, au hotărât ca omul să fie în viaţa terestră bogat, să-i meargă bine şi
veniturile să intre din toate părţile în contul său. Venind în viaţa pământeană,
bietul om nu ştie că a fost doar însărcinat cu misiunea unui simplu deţinător, cu
rolul de administrator al unei averi care nu e a lui, după cum crede el, ci
aparţine pământului, mai exact Stăpânului Pământului, Duhului Suprem, Guvernatorul
destinului nostru, Cel reprezentat în icoana de la altar ca ţinând cartea evoluţiei
în mână, pe o pagină având A (Alfa) — ceea ce înseamnă: Eu sunt începătorul
creaţiei acestui sistem planetar, şi pe alta Q. (Omega) - ceea ce înseamnă: Eu sunt
Cel care voi prezida cea din urmă disoluţie a acestui sistem şi voi duce la Tatăl
rodul evoluţiei împărăţiei Mele cereşti. Răsfăţat în plăcerile şi bunurile
pământului, omul bogat va trăi cu ele numai pentru el şi ai lui, neavând nici un
gând de milă, fără să dea un ban pentru o şcoală, o biserică, un azil de sărmani,
un orfelinat, un cerşetor, un nefericit care-i iese în cale, sufletul său rămânând
rece ca gheaţa. Dar, toate au un sfârşit - mineralul, vegetalul, animalul, omul,
planeta, steaua, toate apar şi dispar, materia lor fiind mereu în cursul prefacerii
fără de sfârşit. Viaţa acestui om bogat se va sfârşi, spiritul se va ridica în
spaţiu, unde nu va deţine nimic din cele avute pe pământ. Fiind singur - o steluţă
cu ceaţă eterică - va înţelege marele adevăr: a fost un bogat nemilos, şi tot ce a
avut nu era al său, ci al pământului, căci era materie din materia terestră. Atunci
îl cuprinde regretul că sufletul i-a fost rece faţă de suferinţa celor mulţi. Se va
căi, dar va fi prea târziu. Legea divină cere imperios cum le va gospodări, îi va
fi hărăzit să se reîntrupeze în viaţa următoare, sau alta, în sărăcie. Va fi un
nefericit, de pe care vor curge zdrenţele, adăpostindu-se prin poduri sau pivniţe.
Viaţa lui se va scurge în plâns şi tremurat, în adâncă şi multă suferinţă trupească
şi sufletească, flămânzind adesea şi trăind din ceea ce lumea se va milostivi să-i
dea. Noaptea, spiritul va cunoaşte cauza stării sale actuale, iar în sufletul său
se va săpa adânc: Vai de omul fără milă, grozav va plăti pentru lipsa lui de
altruism, căci. totul din natură — mic şi mare - este legat prin legea
solidarităţii şi a iubirii. în toate şi întotdeauna există suferinţa pentru a
şlefui şi dezrădăcina defectele contractate din neştiinţă şi înrădăcinate pe calea
obişnuinţei. Ai fost un mare potentat, conducând fără judecată şi milă - vei fi
într-o viaţă următoare un biet nefericit, în care vor da toţi şi te vor supune
torturii şi batjocurii nesăbuite. Ai ucis, fără să fii conştient că întrerupi
şcoala unui spirit, stricând orânduirile cereşti - vei cunoaşte valoarea acestui
act nesocotit, fiind şi tu suprimat, poate tocmai când erai mai fericit, în cursul
unei frumoase vieţi omeneşti. Ai furat, ţi-ai însuşit averea unui orfan - negreşit
vei cunoaşte înţelesul acestui act în viaţa pământeană. în viaţa următoare sau
într-una ceva mai depărtată, vei fi şi tu orfan şi vei fi lăsat pe drumuri sărac şi
nefericit, aşa cum ai făcut tu altădată. In modul acesta se plătesc toate greşelile
făcute de om.
perfecţiunea, cere reparare şi avansare spirituală. Acestui om încercat, dându-i-se
averi ca să vadă
Reîntruparea

//5

O persoană este acuzată de o faptă foarte gravă - omor sau furt. Un om care o
duşmăneşte, merge la judecată şi punând mâna pe sfânta cruce, jură că într-adevăr
persoana respectivă a comis fapta, descriind crima, fără remuşcare. Vai, suflet
nesocotit! ura şi duşmănia i-a întunecat lumina spiritului, conştiinţa a adormit în
el şi amarnic îşi va plânge, în Cer şi pe pământ, pornirea pătimaşă împotriva unei
făpturi de aceeaşi origine, plecată din acelaşi Izvor de viaţă. Acest nefericit îşi
va vedea grozăvia, în toată goliciunea ei, când va fi în spaţiu. Plânsul şi căinţa
sa vor umple infinitul, dar nu va exista nici o posibilitate de iertare. Numai
repararea, trecerea prin suferinţa celui nevinovat va şterge crima de a lua ca
martor pe Cel mai Sfânt între sfinţii eternităţii. Ajurat în numele Lui; în viaţa
următoare sau peste multe alte întrupări, va fi acuzat pe nedrept de crimă,
petrecându-şi restul zilelor pământeşti în întunericul ocnei, ori va coborî în
lumea terestră fără grai, fiind mut din naştere. Se va simţi extrem de nenorocit,
fiind conştient că toţi vorbesc şi numai el nu are darul sfânt de a se înţelege
prin vorbire cu semenii săi. Iată pentru ce Mântuitorul şi Luminătorul sufletelor
noastre a spus prin trimişii Săi: „Nu mărturisiţi strâmb. Să nu faceţi jurământ
nici pe Cer — pentru că este Tronul Tatălui, nici pe Pământ — pentru că este
aşternutul picioarelor Sale, nici pe capul tău să nu juri — pentru că nu poţi să
faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da - da;
iar ceea ce este nu - nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este". Nu
aduceţi ca martor al minciunii voastre pe bunul Părinte ceresc. Prin acest act se
aduce cea mai mare ofensă Tatălui, care iartă prin îndurarea Sa, căci cunoaşte
micimea omului şi conştiinţa lui întunecată, dar nu iartă legea instituită de El
din eternitate şi pentru veşnicie. Prin urmare, avem printre noi fraţi şi surori
lipsiţi de facultatea vorbirii, pentru că în altă viaţă au greşit tocmai prin grai.
De câte ori întâlnim în viaţă vreun frate nefericit, ne vine parcă în minte:
„Doamne, dar acest om — mai exact, acest spirit — cu ce o fi greşit?" Din
înţelepciunea popoarelor de peste veacuri nesfârşite au rămas aceste cuvinte: „Ce
păcat o fi apăsând pe acest suflet de nu vede lumina?" într-adevăr, nu este
nenorocire mai mare decât a avea ochi şi a nu vedea cu ei frumuseţile naturii,
culoarea şi forma variată a fiinţelor şi lucrurilor. O noapte adâncă îl înconjoară
pe acest nefericit. Ar vrea să se servească singur, ar vrea să circule prin lume,
dar nu poate fără să fie condus de un altul. Ştie că alţii văd, că se orientează
oriunde vor, şi că numai el este mai prejos de orice animal. Este negrăită
suferinţa ce-i roade sufletul, secundă cu secundă. Viaţa lui e un infern şi e cel
dintâi care doreşte să plece din această viaţa, plină de întuneric. Ca om nu ştie
nimic din trecut, constată că e orb din naştere, sau că ulterior şi-a pierdut
vederea, însă cauza acestei groaznice infirmităţi nu o cunoaşte. Dar noaptea, când
trupul său doarme, îşi cunoaşte starea, ştie că plăteşte o poliţă grea pe care stă
scrisă o mare greşeală făcută într-un a din vieţile sale trecute, când a adus
nenorocire altora, pe calea văzului. A spionat, a văzut şi a spus, după care a
urmat osânda grea pentru cei pe care i-a pârât. Ori prins de mânie, în veacuri
îndepărtate şi-a chinuit adversarul zdrobindu-i ochii. Ai luat vederea altuia - ţi
se va lua şi ţie putinţa de a mai vedea. ,, Cine trage sabia, de sabie va muri", i-
a spus Domnul lui Petru, în momentul când era arestat de servitorii arhiereilor
evrei în grădina Ghetsimani. Iată marea taină, iată pentru ce sunt în lumea noastră
trupească atâtea deosebiri între oameni, în privinţa sănătăţii, inteligenţei,
moralităţii, voinţei, situaţiei materiale sau sociale. Ei sunt ori pe drumul
ascensiunii marelui munte al evoluţiei care duce la picioarele Creatorului, ori
sunt forme de viaţă prin care ispăşesc greşeli mari din alte vieţi. Prin urmare,
suferinţele nu sunt jocul întâmplărilor, întâmplare nu există în natură. Totul e
orânduit, totul se mişcă voit, şi după norme de o armonie şi exactitate necuprinsă
de mintea noastră. Toate aceste diferenţe, diformităţi şi nenorociri, nu şi le
poate explica bietul om trupesc, deoarece ele se datoresc unor legi, unor orânduiri
sau fapte ce aparţin lumii nevăzute - lumii spiritelor spaţiale şi a legilor
divine, după care totul se mişcă, de la electron şi până la sfera creaţiilor. Iată
pentru ce am afirmat că numai prin reîntrupare se face avansarea spirituală, căci
şcoala vieţii acestei planete se va urma pe alte corpuri cereşti, în forme
materiale din ce în ce mai fine, în forme corporale tot mai apropiate de perfect.
Şcoala planetei noastre este doar o clipă din şcoala universică pe care o vom
parcurge în eternitate. Totuşi, în comparaţie cu efemera noastră existenţă
trupească, este foarte lungă - aproximativ 26.000 de ani, şi pe toata durata
acestei şcoli, trebuie să luăm diferite forme, să trăim în diferite nivele sociale
şi în sânul diferitelor neamuri ale pământului. Am convingerea că în veacurile
următoare, peste trei sau patru mii de ani, tema reîntrupării va fi mai bine şi pe
larg cunoscută, şi omenirea trezită la o conştiinţă mai luminoasă va avea o altă
conduită, fiind iubitoare a tot şi toate ce au fost create de Fiinţa supremă.
Doamne, luminează sufletele noastre să nu mai greşim, căci acum ştim că totul se
plăteşte prin suferinţă! Amin.
116

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carie

Regresie hipnotică
Voi expune, în rezumat, experienţa celebră a renumitului magnetizator francez
Alphonse Bouvier, din Lyon, făcută în 1905. O probă a nemuririi spiritului şi a
nenumăratelor sale întrupări.

„Aflând de studiile colonelului de Rochas asupra regresiei memoriei, am dorit la

rândul meu să controlez aceste fenomen, având în curând satisfacţia de a vedea şi
înregistra revelări din vieţi trecute. Dintre mediumii mei, cel cu care am avut
cele mai frumoase experienţe a fost o doamnă instruită şi foarte distinsă, născută
într-un mic orăşel de pe apa Isere, în anul 1876. După terminarea cursurilor
universitare, această doamnă s-a măritat cu un ofiţer şi acum - în anul 1905 - este
mama unei fetiţe de 4 ani. Am fost ajutat de dânsa în cercetările mele, pentru că
dorea foarte mult să cunoască fenomenele psihice. Pentru a nu mă repeta, expun
câteva puncte generale, care vor da înţelegerea celor ce vor urma. De exemplu: de
câte ori îndrept mediumul spre vârsta copilăriei, se mişcă şi vorbeşte asemenea
unui copil. Către o fază şi mai înapoiată, copilul abia poate vorbi. în fine, când
mediumul este adus până în faza vârstei de sub un an, face gesturi cu mâinile şi
buzele ca şi cum ar suge. Când îl fac să revină în faza din pântecele mamei sale,
se încovoaie ca un fetus, cu mâinile pe lângă trupeşi cu pumnii în dreptul ochilor.
Din luna a treia până la concepţie, mediumul cade pe spate. în fine, când mediumul
e dus şi mai mult înapoi - adică în starea de spirit liber - se vede cum în
momentul întrupării face eforturi, ca şi cum ar vrea să se sustragă unei forţe care
îl atrage şi îl poartă către viitoarea sa mamă. In tot timpul experienţei,
magnetizez mediumul, oprindu-mă numai când vreau să aflu ceva asupra unei faze
oarecare, să primesc explicaţii sau să-mi descrie viaţa respectivă. Când doresc să
revină la viaţa actuală, îl demagnetizez în sens invers, pas cu pas, fază cu fază,
readucerea bruscă la viaţa actuală fiind foarte periculoasă. De câte ori trecem
printr-o viaţă în care a îmbrăcat trup feminin, are timbrul şi gesturile de femeie.
De câte ori se prezintă ca bărbat, are tonul mai gros şi atitudinea caracteristică
bărbatului, în fine, când e vorba de un bătrân bolnav, vârsta şi starea sa
suferindă sunt zugrăvite prin gesturile şi vocea obosită a unui bătrân. Iată pe
scurt experienţa. Am aşezat mediumul pe un fotoliu comod. I-am făcut pase de
adormire. încetul cu încetul i s-au lăsat pleoapele, după care a adormit profund.
Când am luat cunoştinţă că s-a exteriorizat complet, îl fac să treacă repede, în
mod regresiv, prin toate etapele vieţii sale terestre. îl trec mai departe, prin
faza celor nouă luni din pântecele mamei sale, şi în fine - ca spirit în spaţiu.
Adus până la această fază, mediumul îmi spune că acum e spirit liber prin spaţiu,
că se mişcă în jurul pământului, vizitându-şi părinţii şi prietenii, că îşi caută
logodnicul, pe Louis, care a plecat de pe pământ înaintea sa, dar că nu-1 găseşte,
şi mai adaugă că adesea se duce la cimitirul din Briancon, ca să-şi privească
trupul purtat în viaţa sa terestră, ca domnişoară, numită Margareta Duchesne. A
murit în anul 1860, în vârstă de 26 ani, din cauza unei boli pulmonare. Dusă şi mai
înapoi, se vede tânără, dar bolnavă; tuşind mereu, îşi duce mâna la piept, spunând
că are sentimentul că va muri din cauza acestei boli şi e tare mâhnită, pentru că
îl iubeşte pe Louis Jules Martin, care îşi face acum stagiul militar la Briancon.
Din acest stadiu am trecut mediumul înapoi, prin copilărie şi naştere până la
starea de spirit, în această stare el declară că e nefericit, pentru că suferă
chiar în spaţiu. Nu prea ştie ce e cu el, pentru că se simte greoi ca plumbul. îl
întreb cum de suferă, dacă este spirit şi nu mai are trup; şi-mi răspunde: «Da, nu
mai am trup, dar am un corp sufletesc, care îmi redă încă senzaţia de durere din
trupul părăsit». I-am ordonat să-şi reia trapul. Se supune pe plan spiritual, se
vede bărbat, şi tuşeşte mereu şi acum. îşi exprimă dorinţa să moară, căci viaţa e
grea şi plină de mizerii. Preferă să moară, pentru că atunci nu va mai suferi -
crede şi el, ca toată lumea, că moartea aduce alinare. îl întreb în ce an trăieşte;
îmi răspunde că în 1780 şi are 42 de ani. Adaugă apoi că pe când era de 38 ani, se
afla la Milano, unde era lucrător la un oarecare Paoli, tăietor şi sculptor în
marmură, dar că nu prea era îndemânatic. Cu această ocazie, îşi descrie patronul ca
fiind un beţiv, o brută care 1-a scărmănat de multe ori. Dus înapoi la vârsta de 25
ani, spune că e slugă într-o băcănie, iar la 21 ani a fost chemat la recrutare, dar
a fost respins, având trapul prea slab.
Reîntruparea

jjy

Când avea 19 ani, spune că vindea jurnale, între care ziarul «Durance». întrebat ce
scria acest ziar, răspunde că nu ştie, dar se aude că vor veni austriecii. întrebat
din nou în ce an este acum; el răspunde: «1757». La 18 ani se vede ucenic la un
cizmar, meserie pe care o găseşte prea grea, nu i-a plăcut şi a părăsit-o. La 16
ani, se vede acasă la părinţi şi mărturiseşte că vrea să fugă, pentru că prea îl
pun să facă mereu treabă. îl întreb unde locuieşte acum; iar el îmi răspunde: «La
Saint-Pierre, aproape de Briancon, unde tatăl meu e cultivator la o fermă.» La 12
ani merge la şcoală, dar nu-i place deloc cartea. Ca profesor are pe un preot numit
Antoine, cu care învaţă catehismul. La 10 ani spune că îi e frig, pentru că nu are
haine. «Mama mi-a făcut nişte pantaloni dintr-o rochie veche de-a ei, şj copiii
când mă văd cu ei îşi bat joc de mine. Mi-a spus să fiu cuminte, căci îmi va face
nişte haine noi când mă voi împărtăşi. Atunci voi avea şi eu pantaloni frumoşi.
Când mă răzbeşte frigul, mă duc în grajdul boilor şi vacilor, unde e cald». La 6
ani e întrebat dacă se joacă. «Aş, de unde să mă joc, mă pune mereu la treabă.»
Mediumul este adus treptat în pântecele mamei sale, şi din nou ca spirit în spaţiu.
I se spune că e spirit şi rămâne nelămurit, întrebând: «Dar ce e aceea spirit?» I-
am explicat că spiritul e omul fără trup - explicaţie pe care se pare că nu prea
a'înţeles-o. Priveşte în jurul său şi întreabă: «Dar unde sunt, pentru că nu-mi văd
copiii şi prietenii?» I-am spus din nou că nu mai are trup şi că a trecut prin
procesul numit moarte; iar că cei dragi ai săi au rămas jos, printre pământeni. în
fine, e readus mai înapoi, în faza de pământean, şi e întrebat ce sex şi ce vârstă
are. Răspunde că e femeie, are 30 ani, se numeşte Jenny Ludovic şi este în anul
1702. Are doi copii, Auguste de 7 ani şi Jean, născut de curând, şi locuieşte în
localitatea Plouermel împreună cu soţul ei, care lucrează doage pentru butoaie. La
16 ani se vede la unchiul ei, numit Marietti, fiind orfană. Unchiul ei n-a dat-o la
şcoală, dar a învăţat-o să semneze. El face serviciul la un farmacist. Aplecându-se
într-o parte, pare că-mi spune o confidenţă: «Cred că unchiul e tatăl meu, dar nu
trebuie să o spun. Când vorbesc de tatăl meu, îi vin lacrimi în ochi. El e foarte
drăgăstos cu mine. Cred însă că unchiul meu n-a fost cuminte, dar n-am dreptul să-1
judec, fiind foarte bun cu mine.» La întrebarea dacă iubeşte şi pe altcineva în
afară de unchiul ei, răspunde: «Cunosc şi pe Ludovic. Deşi e văduv şi are doi copii
de la prima soţie, îi port o dragoste deosebită şi aşteptăm amândoi, nerăbdători,
să ne căsătorim. E atât de drăguţ şi dulce cu mine! Ne-am înţeles ca pe copii să
nu-i ţinem noi, ci să-i trimitem la bunica lor, păstrându-le totuşi toată atenţia
noastră». E readusă la 12 ani. Se vede tot la Plouermel, pe marginea apei, unde
adună flori de câmp, pentru ceaiuri. «Unchiul mi-a arătat care sunt acele plante,
căci i le dă farmacistului - Ursului, cum îi zice el domnului Joannes Yves.»
întrebată dacă poate enumera câteva din aceste plante, răspunde afirmativ, şi
începe să le înşire: «Ochiul-pisicii, planta-cerului, steaua-firmamentului,
picioral-păianjenului, oglinda-sufletului». La 5 ani se vede pe genunchii
unchiului, care o mângâie şi o ajută să-şi facă din berberiţă coroniţe. Este
magnetizată şi dusă mai departe, până la vârsta de 3 ani. La această vârstă, orfana
afirmă: «îi spun unchiului meu - unchiule, când e de faţă cineva, dar când suntem
numai noi doi îi spun - tată, şi atunci mă mângâie pe obraji. Pe mama nu o ştiu».
Dus înaintea acestei întrupări, adică în faza de spirit, mediumul spune că suferă
grozav de lovitura de lance primită între coaste, pe partea sa dreaptă. Este
întrebat: - Dar cum se face că ai o durere fizică, când tu nu mai ai trup? - Da, şi
totuşi simt durerea în partea dreaptă, din cauza unei împunsături primite la
Marignan. Se^continuă regresia şi este întrebat: - în ce an suntem şi cum te
numeşti? - Suntem în anul 1515 şi am 22 de ani. Mă numesc Michel Bery, şi punându-
se un creion în mâna mediumului, scrie foarte neîndemânatic: «Michel Bery, de la
curtea regelui». - Ce faci acum? - Luptăm de trei zile şi trei nopţi contra
elveţienilor. - Ce părere ai de regele tău? - O, Francois este un brav şi are o
inimă bună. - Cum îl socoteşti tu că e bun, când el omoară atâta lume? - Omoară
pentru că e necesar. - Dar dacă tu vei fi omorât, crezi că mai rămâne ceva din
tine? - Aş, ce să mai rămână, totul se sfârşeşte cu moartea.
Adusă în momentul naşterii, spune: «Văd o femeie pe pat, greu bolnavă şi pe tatăl
meu plângând».
i/5

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

E dus la vârsta de 20 ani, şi este întrebat: - Ce faci acum? - Ce să fac, plecăm

spre Amiens. Englezii vor să le mai dăm o lecţie. - în ce an eşti? - 1513. Nu cred
să mai trăiesc mult timp, după visul avut. Cred că peste doi ani nu voi mai trăi.
Am visat în primăvara asta că îmi curge sânge dintre coaste, din partea dreaptă a
trupului, străpuns cu o lance. - Dar crezi în vise? - Da, pentru că ceea ce am
visat, mai totdeauna s-a realizat. N-am fost înşelat niciodată. E duş la vârsta de
19 ani. în acest moment se vede glumind cu prietena sa, Diane de Concy. Este
întrebat dacă o iubeşte şi dacă are planuri să întemeieze o familie. - Aş, de unde.
Mi-e dragă, dar nu mă gândesc să mă însor cu ea. - Şi ce faci acum? - Sunt în
serviciul regelui, ca muşchetar, corp creat de Carol al Vl-lea, fiindu-i frică şi
de pielea de pe el. La 18 ani spune că se duce să se înroleze în garda stăpânului
său: «Mă duc cu plăcere, dar trebuie să o părăsesc pe Diane, pe micuţa mea, cu
bărbia roză şi dinţii ei micuţi». La 16 ani spune că se fâţâie pe lângă Charlotte
de Montmorency, de la care nu-i fuge gândul. E întrebat dacă se bucură numai el de
favorurile acestei tinere, la care mediumul răspunde: «O, ştiu bine că ea
cochetează şi cu Francois, care e de aceeaşi vârstă cu mine, dar puţin îmi pasă de
asta». La 12 ani e paj la curtea regelui. La întrebarea ce fac6 el la curte,
răspunde: «Ei, ce să fac? Conduc doamnele - şi cu un gest graţios întinde mâna şi
cu surâsul pe buze imită conducerea unei doamne a curţii. Dau scaunul şi îndrept
rochia doamnelor şi câteodată mă plec şi le sărat picioruşul. A, trebuie să ştii că
nu se permite la toţi pajii să sărute piciorul doamnelor. Mi se spune că sunt
drăguţ pentru că am ochi albaştri şi părul blond. Doamnele mă plac şi eu le voi
plăcea când voi fi mai mare.» La 9 ani spune că tatăl său îl va trimite la curte,
să servească de paj. E întrebat de ocupaţia tatălui său? «Cum, nu ştii? E paznicul
casei de Montmorency, la Civry. I s-a promis că mă vor lua ca paj la curte, dar se
teme să nu mă stric acolo.» Mediumul e adus din nou în starea de fetus şi mai apoi
de spirit. Din acest stadiu, i se comandă să treacă în faza de întrupat, în
momentul morţii sale. întrebat ce vârstă are, răspunde că are 20 de ani. Se numeşte
Mariette Martin, face lecturi unei doamne ce avea un băiat, pe Gaston, care dacă n-
ar fi murit - omorât de calul său - ar fi devenit soţul său, contra voinţei mamei
sale. Dusă la 18 ani, e întrebată ce face. Răspunde că acum e la contesa de Guise,
unde predă lecturi nepotului ei. La vârsta de 4 ani spune: «Mama e supărată că tata
e mereu bolnav şi nu mai poate face desene pentru rege.» Este întrebată de care
rege e vorba «Nu ştii? E Filip cel Frumos.» Mediumul e readus până la faza de
spirit. în această stare, nu-şi dă seama că a murit. I se pare că e tot om pe
pământ. Starea aceasta confuză se datoreşte numeroaselor sale greşeli, făcute pe
când era întrupat. într-adevăr, în precedenta viaţă a fost stareţa unei mănăstiri,
tiranizând tinere fete, din ordinul celor de sus, ţinându-le în carcere, fără
soare, şi punându-le să lucreze lucruri migăloase cu acul. întrebat în ce an
trăieşte, răspunde: - 1010. - Ce rege trăieşte acum? - Robert al Ii-lea, Capetul.
Nu-mi vine să-i pronunţ numele, căci din cauza lui frumoasa Blanche de Paris e
închisă, pentru ca fratele ei Robert să-i ia toată averea. La 60 de ani se vede
pregătind tinere fete care doresc să se călugărească. Este întrebată: - Pentru care
motiv sunt aduse să se călugărească? - Pentru ca fraţii lor să le ia averea. - Cine
ţi-a adus-o pe Blanche de Paris? - Nu pot să-ţi spun. Mi-e frică de abatele
Choiselles. - Dar ce eşti tu în mănăstire? - Sunt superioară de 20 de ani în
mănăstirea «Compagne de Jesus» şi am sub ordinele mele 20 de călugăriţe, dar sper
să fiu avansată ca stareţă, când voi avea sub mâna mea totul şi toată lumea la
picioarele mele. Trecut în faza de spirit, mediumul spune ca îl dor ochii, şi îşi
poartă mâinile peste ochi. întrebat din ce cauză suferă, răspunde că fiind soldat,
a fost prins de Attila, la Chalons sur Marne şi că din ordinul lui i s-au ars
ochii. Nu avea la această epocă decât 31 de ani, se numea Carlomee şi era
comandantul unei unităţi franceze, sub ordinele lui Masoee, iar deasupra tuturor
comandanţilor avea pe Marovee. Această luptă a avut loc în anul 449. întrebat dacă
cunoaşte pe Dumnezeu, răspunde
Reîntruparea

jjp

că da, şi toţi ai timpului său îi fac sacrificii de oameni care sunt arşi, căci aşa
îi place dumnezeului lor. Era păgân. La 25 de ani e plugar, împreună cu mama sa,
Li, locuind în ţinutul Albinos, prin care curge apa Tourn unde lucrează pământul.
Este dus treptat în sânul mamei sale şi apoi în starea de spirit. Din nou spune că
suferă mult, căci a fost ars de viu de împăratul roman Probus, la vârsta de 40 de
ani. Fusese păzitor al palatului împăratului şi era originar din ţinutul numit
Romulus, prin anul 279, când a purtat numele de Esius. Spune că urăşte de moarte pe
împărat, deoarece i-a răpit fetiţa, ca să o facă metresa lui. Pentru a se apropia
de împărat, s-a oferit ca soldat lui Pecius, comandantul gărzii palatului, cu
gândul ca la prima ocazie să-1 omoare, răzbunând-o astfel pe fetiţa sa, Florina. A
fost prins asupra încercării sale şi ars de viu împreună cu fiica sa. Printre
lacrimi, spune că prietenii din gardă i-au jurat răzbunare, omorându-1 pe împărat.
Are mângâierea că fiica lui a murit pură. Dus în viaţa precedentă mediumul spune că
este o tânără, numită Irisee. Adună flori pentru preotul Aii, ca să. le ardă la
picioarele zeilor, producând un fum care se ridică până la cer, până la locuinţa
zeilor. Povesteşte că preotul îi povăţuieşte pe oameni să se roage, pentra ca
sufletul lor să se ridice sus până la zei, în Cer. Este în anul 100 după Christos
şi trăieşte în ţara numită Imondo - aproape de Trieste. «Preotul mă ia şi mă face
să inspir din fumul plantelor arse, ce au proprietatea să mă trimită spre zei, cu
care vorbesc şi îi comunic preotului. Eu nu văd zeii, dar îi aud şi îi spun lui Aii
ceea ce îmi comunică ei. Nu muncesc, ci alţii îmi aduc de mâncare, dar nu am voie
să fiu văzută de nimeni. In fiecare zi adun flori de irum pe care preotul le depune
la altar, iar seara le arde. Respirând fumul lor, trupul meu rămâne jos, iar eu mă
ridic în sus, către zei.» La întrebarea, cum se vede când se ridică sus, răspunde:
«Ca un glob alb. Aii mă iubeşte şi m-a crescut de mică, cerându-mă părinţilor mei,
care m-au dat cu bucurie.» Descrie că fiind mică, de 6 ani, a fost luată să fie
sacrificată zeilor, dar a fost scăpată de un tânăr comandant războinic, numit Jeus.
Când s-a făcut mai mare, spune că 1-a iubit şi la rândul ei I-a scăpat din
închisoarea unde a fost închis de un adversar al său, cu numele de Joanime".

Cu descrierea acestei vieţi se termină experienţa lui Bouvier, căci de aici înainte
spiritul mediumului nu mai vede clar în vieţile sale anterioare. în rezumat,
mediumul ne-a descris nouă din vieţile sale anterioare. în prima a fost Margareta
Duchesne. în viaţa precedentă a fost bărbat, un sculptor în piatră. în a treia a
fost un copil orfan, numit Jemry Ludovic. în a patra viaţă a fost bărbat şi se
numea Michel Beiy. în a cincea a fost o institutoare, numită Mariette Martin. în a
şasea a fost stareţa unei mănăstiri. în a şaptea - ofiţer în armata lui Merovee,
care a luptat contra lui Attila. în a opta - soldat pe timpul împăratului roman
Probus. în a noua - vestală în templul din ţara Imondo. Această strălucită
experienţă a lui Bouvier, alăturată de cele ale lui Rochas şi ale altor mulţi
experimentatori, pune în evidenţă existenţa unei individualităţi - spiritul - care
îmbracă în decursul veacurilor diferite trupuri umane, devenind diferite
personalităţi, ce îşi deapănă viaţa pe scena pământului după cum un actor joacă
rolurile sale, pe scena unui teatru. Ce sublim a orânduit Tatăl creaţia! Prin câte
vieţi a trecut omul! Cu câtă duşmănie şi~a urmărit scopurilor sale! Dorim sa
revedem aceste crime? Cu ce linişte sufletească am mai trai, văzând josnicia
vieţilor noastre din alte timpuri? Dacă am cunoaşte toate faptele noastre, dacă ar
şti şi cei care au suferit de pe urma noastră, recunoscându-ne, ar căuta să se
răzbune şi crimele s-ar ţine lanţ. Văzându-ne, ar striga în gura mare şi lumea ar
căuta să suprime din sânul ei un asemenea tâlhar sau criminal. O, dacă am cunoaşte
zilele negre ce ne aşteaptă în viitor, cu ce curaj am mai trăi zilele ce ne despart
de acel accident, de acele suferinţe sau nenorociri puse în dramul vieţii, pentru a
scoate din ele înţelepciunea ce ne lipseşte? Divinul Creator a instituit uitarea,
ca să nu mai ştim trecutul ruşinos, nici viitorul plin de lacrimi şi dureri
sfâşietoare. Omenirea trebuie să trăiască liniştită, cunoscând doar viaţa prezentă.
Ce fericire ar fi pentru spirit dacă ar putea uita şi el, dar este imposibil, căci
uitarea ar echivala cu moartea spirituală. Spiritul este o fiinţă care va trăi în
veşnicie şi uitarea, neexistând pentru el, greşelile comise îi vin mereu în minte,
iar remuşcarea faptelor sale uneori este atât de groaznică încât doreşte să se
reîntrupeze pentra a nu-şi mai aminti de ele. Doamne, iartă greşelile noastre, şi
dă-ne puteri să nu le repetăm! Mărire Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, în veci.
Amin.
semenul! Câte crime a comis, pentru a înlătura pe cel care părea că stă în drumul
ambiţiilor sau
120

Destinul omului
După ce am luat cunoştinţă de părţile constitutive ale omului, de continua lui
prefacere şi de mersul său - la unii mai lent, la alţii mai rapid - pe cărarea
evoluţiei, să vorbim de marea lege a cauzalităţii, care prezidează reîntrupările
omului, ale tuturor vieţuitoarelor şi lumilor. Tot ce există are o cauză creatoare.
Orice faptă produsă de un om are un mobil, o cauză determinantă. Prin urmare, fapta
este efectul unei cauze. în anumite împrejurări efectul poate deveni o cauză,
generând la rândul său un alt efect. Cu alte cuvinte, în scurgerea timpului fără
sfârşit, cauzele şi efectele se înlănţuiesc la infinit. Originea tuturor cauzelor
este Creatorul. Un om cu sănătatea, inteligenţa, situaţia sa socială, cu toate
însuşirile fiinţei sale pământeşti, sufleteşti şi spirituale, este rezultatul unei
serii nesfârşite de cauze, produse de el în alte vieţi. In existenţa omului nu
intervine ceea ce lumea numeşte „întâmplare". Lumea neştiutoare crede că
întâmplarea face ca unul să fie norocos şi altul nefericit. Omul face asemenea
afirmaţii pentru că nu-şi cunoaşte vieţile trecute, nu ştie ce conduită a avut în
acele existenţe, nu poată să facă. o legătură între viaţa actuală şi faptele,
sentimentele şi gândirea ce i-au frământat fiinţa în alte existenţe. Din acest
motiv, când întâlnim un eveniment în calea noastră, avem impresia că întâmplarea a
făcut să trecem prin acel eveniment, că puteam să-1 evităm dacă în timpul acela nu
eram acolo. Dacă am deţine facultatea spirituală stăpânită de foarte puţini oameni
- de a vedea în urma veacurilor şirul nesfârşit de locuri, familii, naţiuni în care
am trăit altădată - am putea examina fiecare viaţă, cu faptele noastre, cu
dorinţele ce ne-au mânat existenţa, cu sentimentele ce ne-au călăuzit, cu gândurile
ce ne-au determinat toate acţiunile, am vedea că am produs când bucurii, când
mâhniri, am comis când fapte juste, când nedreptăţi - păgubindu-i pe alţii, că în
unele vieţi am comis comploturi, crime şi ne-am torturat semenii; cu alte cuvinte,
am generat o mulţime de cauze care acum, în această viaţă, sau în cele viitoare,
îşi produc efectul. Prin aceste fapte, gânduri şi sentimente ne-am creat un destin
bun sau rău, care trebuie plătit neapărat, asemenea unei datorii. Numai astfel
ajungem la cunoaşterea perfectă că suntem ceea ce am cauzat altădată, că suferim
pentru că i-arn făcut pe alţii să sufere, că ne bucurăm pentru că am mângâiat
altădată, şi aşa la infinit. Vălul ce acoperă trecutul ascunde cauzele stării
noastre din prezent. Insă toate vor fi descoperite la vremea lor. în planul
creaţiei Tatălui este cuprins ca lucrurile să fie aşa cum sunt acum, adică să
plutim în neştiinţă, până când, prin suferinţă şi dureri, pârghia cunoaşterii ne va
ridica la o viaţă înţeleaptă. Trăim azi - în ceea ce priveşte problemele spirituale
- asemenea sălbaticului care nu cunoaşte nimic din legile lumii fizice. El
considera ploaia, vântul, fulgerul, cutremurul etc, ca fiind fenomene produse Ia
întâmplare, fără cauze. Pe parcursul timpului, trecând prin numeroase vieţi
terestre, el se ridică la cunoaşterea fenomenelor fizice, ajunge să cunoască
materia fizică şi legile care o conduc. Din acest moment, când va sta în faţa unui
efect va cunoaşte cauza care a generat-o, ori văzând o cauză, va şti ce va urma -
efectul ei. După cum din neştiutor, omul a păşit încetul cu încetul spre cercetarea
naturii, câştigând mereu cunoştinţe şi stabilind, pe parcursul a mii şi mii de
veacm-i, legile şi condiţiile care determină un anumit fenomen fizic, tot astfel,
ridicându-se din ce în mai sus, pe scara spiritualităţii, omul va ajunge, în
veacurile ce vor urma, să cunoască în lumea metafizică, în lumea invizibilă,
materiile şi forţele care le pun în activitate, va şti să mânuiască aceste materii
şi forţe. Atunci va fi conştient că în domeniul moralei şi al vieţii spirituale,
lucrurile se petrec ca şi în lumea fizică.. După ce va înţelege că orice acţiune
este urmată de o reacţiune, va duce o viaţă mai cumpănită, mai conştientă, ţesându-
şi în mod conştient destinul. îşi va sădi o viaţă viitoare mai fericită; nu va mai
fi jucăria naturii, ci îşi va aservi natura scopurilor sale. Trăind mai înţelept,
iubind şi ajutându-i pe cei nefericiţi, rugându-se Celui Atotputernic, omul nu va
mai avea un destin greu, iar ca urmare a acestui fel de viaţă, curând va rări
pelerinajul de la pământ la Cer şi de la Cer la pământ. Roata morţii şi a naşterii
se va învârti mai departe, dar nu pentru a-I readuce la suferinţă. El va deveni un
spirit luminos, ducându-şi de atunci în veci o existenţă spirituală, ajutând - de
sus din spaţiu, şi jos pe pământ - pe cei slabi şi neştiutori, pentru ca şi ei să-
şi sfârşească evoluţia pământească. însă până atunci omenirea îşi va târî existenţa
din greşeli în greşeli, suferind pentru a se îndrepta şi învăţa. Până atunci,
bietul om crede că totul îi vine din lumea înconjurătoare, că el nu este decât un
biet fulg purtat de vânt, la voia împrejurărilor, că în faţa destinului nu se poate
face nimic.
Destinul omului

121

Influenţa gândurilor, dorinţelor şi faptelor în formarea destinului

Pentru a im mai bâjbâi în întuneric, ca orbul lipsit de vedere, e nevoie să
cunoaştem marea lege a cauzalităţii, legea cauzelor şi a efectelor, cunoscută în
Orient sub numele de karma — acţiune iar în poporul nostru destin, lege oglindită
în vorba românului: „Ce semeni, aceea vei culege". In timpul existenţei sale
terestre, omul emite din fiinţa sa trei feluri de forţe. Mai întâi emite vibraţii
mentale, numite gânduri, care se răspândesc în infinit. Ele lucrează în jurul
nostru sub forma unor cauze uriaşe, producând efecte în fiecare secundă şi la orice
distanţă, asupra oricărei fiinţe sau lucru, asupra oricărei materii sau forte. Prin
gândurile sale, omul devine un emiţător de unde, care acţionează mai slab sau mai
tare, mai aproape sau mai departe, după cum şi gândul său a fost dictat de o voinţă
mai tare sau mai slabă. L-am putea compara pe om, în ceea ce priveşte gândirea sa,
cu un magnet, care acţionează în jurul său pe o arie magnetică, mai mică sau mai
mare, după cum şi el este mai slab sau mai tare. Dar o comparaţie mai justă ar fi
aceea cu un post de emisiune radiofonic sau telegrafic. Acest centru emite unde
care se risipesc de jur împrejurul staţiei radiofonice, pe distanţe cu atât mai
mari, cu cât emisia a fost mai puternică. Dar asupra acestei probleme vom reveni
mai târziu. A doua categorie de forte ale fiinţei noastre sunt dorinţele. Ele se
nasc în sufletul nostru şi se fixează ca idei-forţe în corpul nostru mental. Aici
vibrează continuu şi aşteaptă momentul prielnic de manifestare, să se realizeze —
fie în lumea eterică, fie în lumea fizică pământească, în fine, a treia categorie
de forţe sunt foiţele fizice denumite fapte, şi sunt puse în lucru de cele două
forte descrise mai sus: gânduri şi dorinţe. Dar să nu pierdem din vedere că
energiile mentale sunt cele mai puternice, căci ele acţionează asupra materiei cu
care şi din care Creatorul a creat şi creează totul. Să vedem acum modul cum
acţionează aceste trei feluri de forte cât timp trăim pe pământ, şi efectele pe
care le produc. Rezultatele lor se ţes între ele ca firele unei pânze, din care vom
construi viitorul nostru corp vital şi fizic, determinând astfel şi felul de viaţă
ce-1 vom avea în viitoarea reîntrupare. Cu alte cuvinte, să vedem felul în care
aceste trei feluri de cauze constitue destinul nostru viitor. Să nu uităm însă că,
în viaţa sa pe pământ, omul are în faţa sa două destine: 1. un destin din veacurile
trecute, care 1-a adus aici unde este acum, cu fizicul, inteligenţa şi starea sa
socială; 2. al doilea destin este ţesut de acum încolo, combinând-ul prin cele trei
forţe de mai sus. Ferice de omul care achită cât mai mult din datoriile veacurilor
trecute, şi pe de altă parte se sileşte să nu mai contracteze altele noi. în acest
caz, viaţa sa terestră viitoare îi va fi mai uşoară, mai lipsită de suferinţe
fizice sau sufleteşti. Cât de complicată este viaţa omului, câte fire înnoadă în
existenţa sa, prin nenumăratele legături contractate cu alte fiinţe! Omul se naşte
când în România, când în Franţa, când în Asia, când în America, în diferite
familii, stări sociale şi regiuni, în existenţa sa fiind legat magnetic prin iubire
sau ură de toţi cei cu care vine în contact. Destinul său din trecut se înnoadă cu
cel viitor şi destinul său individual se leagă de destinul colectivităţii, al
naţiunii din care face parte. De aici, o reţea foarte complicată de legături
spirituale, care toate trag de om spre anumite locuri, stări sociale şi condiţii de
existenţă. Vom lăsa deoparte problema destinului naţiunii din care face parte un
om, pentru a urmări doar destinul său individual - care îl leagă în lanţuri
puternice, ducându-1 la o viaţă redusă, sau îi dă putinţa unei vieţi rodnice,
intelectuale şi morale, devenind astfel un centru spiritual ce va radia în jurul
său raze nevăzute, producând efecte reale şi precise, atât în familie, cât şi la
nivelul naţiunii în care trăieşte. Cu o altă ocazie, am arătat modul cum prin
gândurile noastre refacem şi organizăm corpul perispiritual. într-adevăr, când
gândurile, preocupările noastre mentale sunt obişnuite şi inferioare, cele ale
existenţei de toate zilele — mese copioase, chefuri, plăceri senzuale, urzeli
calomnioase ori răzbunări etc. - perispiritul devine mai grosolan decât era până
atunci, prin faptul că se îmbibă cu o materie eterică de proastă calitate, din
mediul înconjurător. Când gândurile noastre se înalţă la probleme ştiinţifice, la
preocupări de felul ridicării neamului, uşurarea durerii celor nefericiţi etc, cu
alte cuvinte - la idei de un ordin superior, atragem din spaţiu, fără ştirea
noastră, materii eterice de o calitate superioară, îmbibându-ne astfel perispiritul
cu o materie fluidică superioară. Cu un coip perispiritual mai fin, cu un
instrument mai delicat, omid-spirit acumulează mai bine cunoştinţe, reflectă mai
profund asupra celor văzute, şi astfel va putea realiza planuri ori descoperiri
geniale, folositoare omenirii. Or tocmai acest gen de activitate intelectuală
contribuie la crearea unui destin frumos în viaţa viitoare. Tocmai aceste
preocupări pregătesc viitorul său corp spiritual. Ele
122

Din tainele vieţii ,şi ale universului - Prima carte

îl înzestrează pe om, în viitor, cu calităţi sufleteşti, cu daruri intelectuale

minunate, cu o minte cuprinzătoare şi înţelegătoare a celor mai abstracte probleme.
Pentru realizarea acestor dispoziţii sufleteşti, acestor facultăţi, omul trebuie să
se nască într-un trup perfect, cu un sistem cerebral care să răspundă uşor la
impulsurile primite de la spirit. Din cele expuse se vede că omul este singurul
făuritor al destinului său, suportat în viitoarea sa viaţă terestră. El este
meşterul care îşi ţese haina viitoare, perispiritul, şi după cum a pus o grijă mai
mare ori mai mică, acea haină va fi mai fină ori mai grosolană, mai curată sau mai
pătată. Se poate ca acea haină să fie mai frumoasă decât cea din întruparea
precedentă. însă poate să fie inferioară, pentru că în viaţa actuală s-a lăsat
târât de pornirile trupului, a dus o viaţă prea materială, iar gândurile i-au fugit
mereu la lux, petreceri, onorari, adică mintea i-a fost străfulgerată de idei prea
pământene şi nu 1-a preocupat nimic din ceea ce l-ar fi apropiat de sferele
spirituale. Şi-a ţinut spiritul în mrejele materiei, nu 1-a pus în legătură cu
Creatorul, unde a luat fiinţă. Tatăl ne-a dat urzeala şi ne-a dat şi suveica -
voinţa cu care să ţesem pânza fluidică a existenţei noastre viitoare. Aşadar,
suntem creatorul propriei fericiri sau nefericiri. Faptul că ne aflăm mai sus ori
mai jos pe scara socială este rezultatul muncii noastre. Am determinat cauze care
ne aduc într-o stare plină de mizerii sau într-o stare de belşug. Toată starea
noastră prezentă nu ne-a făcut-o Creatorul - cum cred cei care nu cunosc legile
cereşti - ci noi am fost făuritorii ei. Dacă am lucrat în acord cu conştiinţa
noastră, cu simţul milei şi al iubirii, ne vom ridica sub toate raporturile, iar
dacă am trăit contrar legilor morale şi am lucrat după impulsurile trupului şi
pornirile pătimaşe, vom cădea în abis, vom avea un loc nefericit, o viaţă plină de
boli, de lovituri ale soartei, de lipsuri materiale ori de întunecimea minţii. în
loc să urcăm grăbit cărările binelui, frumosului şi adevărului, pentru a ajunge la
eliberarea vieţii pământene, coborâm în profunzimile întunericului şi ale răului,
rămânem în urmă, departe de cursul evoluţiei ce curge grăbit spre perfecţiune. Dar
să vedem pe rând, cum lucrează cele trei forţe - gândul, dorinţa şi fapta - asupra
noastră şi a celor din jurai nostru. Dintre toţi factorii care determină viitoarea
noastră întrupare şi modul de viaţă desfăşurat în acea întrupare, gândul este
factorul cel mai puternic, cel mai hotărâtor. Este firesc să fie aşa, deoarece
gândul este opera omului real, a scânteii divine, a spiritului etern, aflat în
interiorul nostru. Scânteia divină produce energie, care se traduce în vibraţii în
materia divină ce o înveleşte. Aceste vibraţii poartă cu ele ideile, captate
altădată din spaţiu şi fotografiate, clişeul lor fiind reţinut în jurai spiritului,
în perispirit. Ideea este o lumină învelită într-o porţiune de eter - numită gând,
care ia o formă şi posedă o anumită culoare şi vibraţie. Trebuie să ştim că gândul
născut în mintea unui om este mai concret sau mai abstract, mai comun sau mai
filosofic, după facultăţile mentale deţinute în viaţa sa actuală. Aceste facultăţi
s-au format în timpul vieţii din sferele spirituale ale Pământului, din materia
mentală care a frământat mintea omului pe când era întrupat pe pământ, în viaţa sa
precedentă. Aşadar gândirea oamenilor este diferită, deoarece vârsta entităţilor
spirituale diferă, aşa cum şi trupurile noastre se deosebesc între ele după vârstă.
O gândire comună aparţine unui spirit tânăr, o gândire abstractă aparţine unui
spirit bătrân, trecut prin multe vieţi, ridicându-se pe scara spiritualităţii prin
învăţămintele trase din existenţele trecute. Din cele expuse rezultă două
învăţături mari, pe care e bine să le reţinem: abordându-le superficial, fără să ne
concentrăm în mod serios asupra unui anumit subiect; 2. să nu permitem să se nască
în noi - sub influenţa unor factori invizibili ori sub impresiile celor petrecute
în timpul zilei - idei josnice, necuviincioase, de critică ori ură împotriva cuiva.
Dar să vedem care este raţiunea acestor recomandări. Dacă gândim dezordonat şi
trecem mereu de la un gând la altul, înşirându-le ca mărgelele pe aţă, producem în
corpul perispiritual vibraţii dezordonate, imagini care abia formate se distrag
prin imaginea următoare, şi aşa mereu mai departe. Această furtună, această
învălmăşeală de imagini abia conturate, adună în jurai nostru o materie haotică,
din care spiritul nu va putea extrage, prin analiză, nici o concluzie sau
învăţătură. O înşirare de imagini dă putinţă spiritului să facă o analiză a
mărimii, intensităţii şi culorii ideilor, cu alte cuvinte - o comparaţie ce are ca
rezultat o judecată. O înşirare de judecăţi dă naştere la un raţionament. Dintr-o
sumă de raţionamente, spiritul extrage o învăţătură, ce are ca rezultat final
naşterea unei aptitudini, a unei facultăţi. Or dacă gândim mereu fără rost, o
adevărată avalanşă de idei confuze şi fugitive va copleşi spiritul, care nu va mai
avea un material de judecată clar şi precis, nu se va putea forma un raţionament,
deci nu va urma nici un câştig pentru el. Omul va veni în viaţa ulterioară cu o
mentalitate tot atât de inferioară ca cea avută în viata trecută.
1. gă nu mai gândim mereu, fără nici un rost, de una de alta, trecând de la un
subiect la altul,
Destinul omului

J23

în existenţa noastră terestră, lungă de mii şi mii de ani, urcăm încetul cu încetul
scara lui Iacob, scara spiritualităţii. Dai" din nefericire nu există numai
suişuri, ci sunt şi căderi spirituale, din cauza unei vieţi nesocotite, a unor
gânduri josnice, simţuri brutale şi fapte ruşinoase sau criminale. Concluzia este
că trebuie să ne silim să acordăm atenţie gândurilor noastre şi din când în când să
ne oprim mintea din inerţia activităţii ei şi să controlăm ce gândim. Când
constatăm că ne-am abătut de la subiectul iniţial, să ne întoarcem la el, să
stăruim şi să ne concentrăm asupra aceluiaşi gând, pentru ca imaginea mentală
croită prima dată să o fortificăm, să o facem mai evidentă, cu un contur mai
precis, astfel ca materialul din care se va forma judecata, raţionamentul şi
învăţătura, facultatea ce va rămâne în ultima analiză, să fie puternic. Urmând
astfel, mintea noastră devine din ce în ce mai clară, vorbirea mai coerentă,
noţiunile mai înalte, raţionamentul mai puternic. Dar să nu urmărim numai
claritatea imaginilor, ci mai ales calitatea şi puritatea lor. Pentru aceasta să ne
silim să citim, să vorbim, să gândim numai despre probleme serioase, ştiinţifice,
filosofice sau artistice, idei ce îmbracă frumosul sub toate aspectele, gânduri
umanitare sub configuraţii infinite. Gândind astfel, hrănind mintea cu asemenea
subiecte şi evitând discuţiile, cărţile sau filmele obscene, de aventuri, sex,
crimă, perversitate şi viaţă destrăbălată, pe scurt, căutând să înlăturăm orice fel
de imagini sau gânduri inferioare, atragem din mediul înconjurător particule
eterice fine, cu un grad înalt de evoluţie. în acest fel perispiritul -
instrumentul şi vehicolul spiritului, al eului nostru spiritual, suprem, format din
scânteia înconjurată de cele trei învelişuri centrale va deveni din ce în ce mai
luminos, va atrage şi emite la rândul său, idei, judecăţi şi raţionamente,
manifestând facultăţi superioare, care vor constitui bogăţia noastră spirituală,
darurile noastre mentale, talanţii din viitoarea reîntrupare. Să urmărim acum
procesul petrecut în spirit şi să vedem felul în care gândurile ne pregătesc pentru
viaţa următoare un destin mai bun, ori mai rău decât cel actual. Spiritul omului,
scânteia divină are facultatea de a emite unde vibratorii, care pun în mişcare
materia divină a corpului nostru spiritual. Corespunzător acestor vibraţii se nasc
în corpul spiritual imagini a căror totalitate formează gândirea sa. De asemenea
când o persoană vorbeşte, produce vibraţii receptate de urechea noastră, şi prin
fluidul care înconjoară nervul auditiv sunt transmise fluidului ce înconjoară
cortexul cerebral, iar de aici - prin corpul planetar, solar, universic, cosmic şi
divin — ajung la spirit, care priveşte aceste imagini, le vede forma, culoarea şi
aude muzica lor specială, înţelegând astfel despre ce a vorbit sau gândit
interlocutorul nostru. Imaginile se înşiră prin faţa spiritului, ca şi proiecţiile
unui cinematograf. Prin urmare, spiritul nu aude sunete ci vede imagini. De multe
ori, cuvintele se traduc prin imagini neclare, având, formă şi contur nedesluşit,
cu intensităţi abia perceptibile; din această cauză nu sunt înţelese şi ca urmare
nu se pot memora. Motivul care a determinat producerea ideilor dă acestor forme-
gânduri anumite culori. Aşa de exemplu, dacă ne-am gândit să cumpărăm un cărucior
unui paralitic, ori să dăm un ajutor bănesc unui nefericit ţintuit pe patul său de
boală, acest gând de milă se traduce printr-o formă colorată roz, însoţită de un
sunet plăcut. Cum mai totdeauna gândurile noastre sunt însoţite de sentimente, după
ce imaginile lor au luat naştere, pornesc prin spaţiile eterice, producând, sub
forma unor cauze, efecte identice cu natura lor înaltă sau joasă. Cei care posedă
vederea spirituală văd aceste forme-gânduri asemenea unor fiinţe colorate şi sonore
şi pot urmări isprăvile lor în lumea spaţială. Prin dorinţele, pasiunile şi
gândurile sale nobile sau ordinare, omul este un creator de fiinţe, reproducând în
mic ceea ce Creatorul universurilor a produs în mare. Lumea din jurul nostru este
plină de hoarde nesfârşite de asemenea creaţii, agenţi producători de bine sau rău,
entităţi benefice sau malefice, forţe ce acţionează asupra celui care le-au creat,
sau a celor pe care îi vor întâlni în cale. Durata vieţii acestor fiinţe în spaţiu
depinde de energia cu care au fost înzestrate de creatorul lor. Uneori viaţa lor
ţine numai atât cât a gândit autorul lor, alteori durează săptămâni, luni şi ani
de-a rândul. Dar în afară de forţa iniţială, existenţa lor se lungeşte şi se
întăreşte, prin repetarea aceluiaşi gând în zilele următoare. Dacă autorul lor
revine cu gândul la aceleaşi idei, sentimente şi pasiuni sau dorinţe, le trimite o
nouă cantitate de energie prin care ele se fortifică, dobândind o mai mare putere
de rezistenţă în timp. Cum lumea este încă destul de înapoiată şi cum fiecare om
generează astfel de fiinţe, spaţiile sunt pline de miliarde de asemenea creaţii,
iar cele de acelaşi gen, atrăgându-se unele pe altele, se fortifică prin influenţe
reciproce şi astfel durata vieţii lor se lungeşte, fiinţa lor capătă o consistenţă
şi mai mare, iar forma-lor un contur şi mai precis. Aşadar trăim într-un roi
nevăzut de fiinţe, cu tendinţe benefice ori malefice, create toate de duhurile
umane. O dată create, aceste fiinţe, forme-gânduri se ţin lângă autorul sau
generatorul lor, formând în jurul său. o ceaţă; prin vibraţiile lor, produc în
mintea autorului vibraţii similare, acel om gândindu-se din nou la persoana pe care
o urăşte sau la o faptă bună. Aşadar aceste fiinţe îl îndeamnă din nou
124

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

pe creatorul lor la duşmănie împotriva aproapelui său, ori îl determină să

pornească la realizarea actului frumos la care se gândise mai înainte. Dacă ar
exista numai fiinţele create de propriile sale gânduri şi sentimente, omul ar mai
putea câştiga lupta împotriva lor, dar prin gândul său josnic, obscen sau de ură,
el atrage din depărtare - asemenea unui magnet - şi alte asemenea fiinţe malefice,
care îl vor năpădi şi îndemna şi mai intens spre senzualitate şi perversiune, spre
mânie şi ură. De aceea, ori de câte ori simţim tendinţa de a ne irita, de a porni
la o acţiune necugetată, să ne amintim că acestea nu sunt manifestările spiritului
nostru, ci îndemnul ticălos al creaţiilor malefice din jurai nostru. Atunci să
revenim hotărâţi la calm, la ideea că toţi sunt fraţii noştri, că însăşi piatra
este un frate al nostru mai mic, o creaţie - asemenea nouă - a Tatălui ceresc. Dacă
ne-am scuturat de ideile negre sau răutăcioase, calmul se aşterne peste sufletul
nostru, devenim mai cuminţi şi nu mai atârnăm destinului nostru încă o ghiulea,
care să ne reţină alte veacuri pe treapta evoluţiei pe care ne aflăm. Când aceste
fiinţe malefice vor întâlni în hoinăreala lor un om liniştit - un suflet curat,
credincios Tatălui, străduindu-se să nu facă rău nimănui, nici cu gândul - ele vor
fi respinse asemenea benzilor de hârtie din faţa unui ventilator, neputându-se
apropia de el, nu-1 vor putea influenţa. Acest om pur, cinstit şi blând, va atrage
către el, asemenea unui magnet uriaş, toate fiinţele şi entităţile benefice, care
au fost create de alţii, prin gânduri sublime de rugăciune, milă, iubire şi
generozitate. Războaiele, revoluţiile, mişcările muncitoreşti şi altele de genul
lor sunt provocate de gândurile de duşmănie, răzbunare, uneltire ale multora. Ele
plutesc în spaţiu ca fiinţe1 nevăzute, pline de energie potenţială, ca uriaşe
baterii, şi la un moment dat izbucnesc, se manifestă în planul fizic, împingând
indivizii, masele la acţiuni militare ori la revoluţii, mişcări ale gloatelor
inconştiente. Drojdia societăţii umane, asemenea unei fiare, se aruncă în luptă,
ucide, distrage, dărâmă instituţii, fură şi jefuieşte, dreptatea pierind pentru un
moment. Multe mişcări politice, militare, economice, culturale au fost pregătite
prin manipulări, urziri de gânduri, cuvântări sau scrieri provocatoare, care de
fapt s-au acumulat în spaţiu, de unde apoi s-au revărsat jos,. în planul fizic, sub
influenţa lor omul distrugând totul şi lăsând în urma sa ruină şi doliu. Chiar
crimele se înmulţesc când ura ajunge la paroxism. Omul vorbeşte azi de rău, mâine
se înfurie, poimâine blestemă şi făgăduieşte răzbunare. Mereu pornesc din fiinţa sa
gânduri de mânie sau de ură atroce, care se acumulează în spaţiu. Acest munte de
ură se ridică din mentalul milioanelor de oameni rămaşi încă în stare înapoiată —
asemenea particulelor de apă ce se evaporă de pe suprafaţa oceanelor - formând în
spaţiul din jurai pământului nori întunecaţi, care lucrează apoi asupra tuturor,
dar în special asupra generatorilor lor; astfel crimele se ţin lanţ. Frica este o
altă foiţă care lucrează asupra mulţimii - mai ales asupra omului necredincios
provocând boală sau inactivitate. Frica slăbeşte trapul, mentalul revenind mereu la
obiectul fricii, micşorează rezistenţa trapului, până când într-o zi omul cade
lovit chiar de ceea ce îi era frică, de ceea ce mereu a născut şi hrănit cu gândul:
boală, pagubă etc. Prin urmare, gândurile duşmănoase sau de teamă ale omului
creează fiinţe malefice, care vor împiedica pe autorul lor şi pe alţii să
progreseze spiritual, făcându-le fără voia lor o atmosferă fiuidică plină de
imagini, de forte generatoare de teamă, duşmănie etc. Aşadar fiecare om se coboară
pe sine, dar în acelaşi timp împiedică o lume întreagă să progreseze. Prin acest
fapt, omul nesocotit este un generator de rău, creând bariere în evoluţia generală
a umanităţii, care în mod firesc tinde spre mai bine. în acest fel, sufletul său se
încarcă cu o povară mai mare şi destinul său viitor va fi nefericit sub toate
raporturile. Toate gândurile care trec prin mintea unui om, în viaţa sa terestră,
conţin o imagine infinit de mică, depusă în arhiva sa nepieritoare. Când spiritul
trece bariera morţii fizice şi porneşte la drum, îşi va vedea în planul analizelor,
cercetărilor şi concluziilor trase din materialul adunat - adică în sfera sa
proprie, corespunzătoare vibraţiilor corpului său spiritual - toate aceste imagini,
care vor defila prin faţa spiritului asemenea unei armate în faţa comandantului.
Omul îşi vede atunci toate actele, pornirile, dorinţele şi gândurile din viaţa sa
terestră.

' Aceste fiinţe-gânduri colective, denumite egregor, se nasc din sânul unei
comunităţi mai mari de oameni sau al unui popor, atrăgând din sferele spirituale
entităţi care se întrupează, exprimând şi materializând gândurile şi sentimentele
grupării respective. Egregor-ul fiecărei grupări umane are o formă şi culoare
particulară, exprimând gândurile, sentimentele şi dorinţele comune ale membrilor
grupării respective. Orice grupare, orice mişcare culturală, religioasă, artistică,
ştiinţifică, politică, socială, sportivă etc, are un egregor. Uneori egregor-urile
unor popoare luptă între ele, în sferele inferioare ale Cerului, după care
izbucneşte pe pământ un război între popoarele respective. Ar fi bine ca toate
grupările, popoarele şi diferitele mişcări spirituale şi culturale să iniţieze
formarea unui egregor a! păci şi iubirii, al binelui, frumosului şi adevărului.
Destinul omului

125

Aceste imagini hotărăsc calitatea corpului său planetar, felul de viaţă, caracterul
şi facultăţile sale, într-un cuvânt destinul din viaţa sa următoare. Prin urmare,
omul poartă cu sine arhiva în care se află înregistrate toate vieţile sale umane,
de la început şi. până la sfârşit, cu toate actele, împrejurările, locurile pe unde
şi-a desfăşurat viaţa, relaţiile avute cu alţii, pornirile, pasiunile, dorinţele şi
gândurile sale. S-ar părea că ceea ce relatez sunt simple afirmaţii. Ei bine, în
majoritatea cercurilor de revelaţie existente pe pământ, entităţile spirituale
misionare, care doresc să-i lumineze pe fraţii lor pământeni, ne aduc la cunoştinţă
adevărul că omul poartă cu sine, înscris în corpul său divin, tot ce a suferit,
gândit, vorbit sau făcut în lungul şir al reîntrupărilor sale. O afirmaţie de acest
fel - a cărei valoare este incalculabilă pentru reformarea comportării omului şi a
concepţiei sale de viaţă - nu poate fi primită prea uşor. Ea are nevoie de
verificări, de probe şi experimente. în capitolele precedente, am arătat câteva din
experimentele unor specialişti în această materie - Rochas, Bouvier, Gibier,
Lancelin etc. - prin care s-a dovedit clar şi neîndoielnic că spiritul omului
poartă cu el, înscris cu litere eterice, acţiunile tuturor vieţilor sale
anterioare. Am citat cazuri în care unele persoane uşor sensibile, adormite de
magnetizatori, au descris una sau mai multe din vieţile lor trecute. Formele
gândurilor care pluteau prin spaţiu au pierit demult, dar imaginea lor, depozitată
în materia divină a spiritului, a rămas pe veci. Tot pe veci au rămas înscrise
imaginile lor şi în materia eternă, memorială a planetei şi a universului nostru.
Ele s-au fotografiat pe această materie ca pe o placă fotografică. Tot ce s-a
petrecut în noaptea veacurilor pe pământ - fenomene meteorologice, maree,
cataclisme, războaie, apariţii sau dispariţii de continente sau forme de
vieţuitoare etc. - s-au înscris pe această materie arhivă a Pământului. Cât timp va
trăi Pământul şi cât timp va exista acest univers, tot ce a gândit un om, tot ce a
dorit şi simţit în lunga lui serie de vieţi pe diferite planete, va rămâne
întipărit în această arhivă a Cerului. In aceste profunzimi abisale ale Cerurilor
se găsesc toate clişeele a tot ce a fost odată sau tot ce a gândit, simţit şi făcut
omul. Cu toţii privim cerul, dar nu vedem imaginile din această arhivă, formată
dintr-o materie eterică invizibilă ochiului nostru. Cu toate acestea, există
persoane - întrupări ale unor entităţi spirituale evoluate - care au darul divin de
a citi memoria eterică a Pământului. Acestor persoane li s-a zis că au darul
clarvederii, iar facultatea lor a fost numită psihometrie. Pentru a găsi cărarea
către Arhiva Cerului, unde sunt înscrise faptele, sentimentele şi dorinţele unei
persoane care nu este de faţă, clarvăzătorul are nevoie de fotografia persoanei sau
de un obiect oarecare - îmbrăcăminte, bijuterie - purtat de persoana respectivă.
Fotografia sau eterul ce însoţeşte obiectul - degajat din persoana care 1-a purtat
- călăuzeşte spiritul clarvăzătorului până la clişeele înscrise în Cer, pe care le
citeşte. Clarvăzătorul vede tot ce a făcut persoana respectivă în viaţa sa,
împrejurările prin care a trecut, bucuriile de care a avut parte, suferinţele şi
pierderile întâmpinate. Uneori descrierea este atât de exactă şi de amănunţită,
încât îi uimeşte pe cei din jur. Clarvăzătorul nu face decât să urmărească
înşirarea panoramică a locurilor şi evenimentelor prin care a trecut o persoană,
întocmai ca un spectator ce priveşte un film despre viaţa unui om. Marile duhuri,
membrii Juriului suprem - orânduitorul vieţii oamenilor - privesc în marea Carte a
Creatorului şi citesc trecutul duhului pentru a-i stabili programul viitoarei sale
vieţi pământeşti. Iată de ce trebuie să fim atenţi mereu la gândurile, vorbele şi
faptele noastre, pentru că toate se înregistrează şi se plătesc. Acesta e
comandamentul, dar bietului om trupesc îi este foarte greu să nu greşească.
dojenit, criticat, ocărât sau blestemat. Acest fel de acţiuni sunt aproape
neînsemnate faţă de infinitatea gândurilor ce ne-au trecut prin minte de dimineaţa
până seara. Ele mai rar sunt de laudă sau cu un fond de iubire. Cele mai multe
planuri ale omului sunt de răzbunare, în care gelozia se ţese cu invidia. Mai toate
au ca bază personalitatea noastră, ego-ul nostru, presupus a fi ofensat sau
micşorat. Dacă vrem să reprezentăm raportul dintre cele trei categorii de acţiuni
omeneşti dintr-o zi, am atribui numărul 1 greşelilor cu fapta, 100 pentru cele cu
vorba şi 10.000 pentru cele cu gândul. Aşadar omul face cele mai multe greşeli cu
gândul. Fericit este omul care nu greşeşte cu fapta; însutit mai fericit este cel
care nu vorbeşte de rău pe aproapele său şi nespus de fericit va fi în viaţa
viitoare, omul care se va sili să nu greşească deloc cu gândul. Din cele expuse, se
înţelege că atunci când entitatea spirituală are un instrument fin la îndemână
poate realiza opere delicate, iar atunci când dispune de un instrument mai grosolan
nu poate face decât lucrări comune. Ştim că gândurile creează facultăţile,
tendinţele şi concepţiile omului. Ştim că suntem chemaţi - punând în acţiune voinţa
noastră şi o atenţie deosebită - să ducem o existenţă liniştită, înţeleaptă,
sfinţită şi iubitoare, căutând mereu să ne instruim şi să alinăm durerile altora,
cu fapta ori cu vorba,
De dimineaţa până seara, când ne culcăm, gura nea mers mereu şi de cele mai multe
ori am
126

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

să ne străduim să treacă prin mintea noastră gânduri generate de preocupări

ştiinţifice, filosofice şi artistice. Gândind astfel mereu se naşte în spirit, din
ce în ce mai imperios, tendinţa de a-şi realiza şi pune în practică gândurile.
Ajunşi în spaţiu, intensificăm într-o asemenea măsură aceste gânduri, încât la
viitoarea reîntrupare venim cu ele, sub forma unor daruri înnăscute, venim cu
porniri ori facultăţi care uimesc pe toţi cei care le constată sau aud de ele.
Gândind mereu la probleme înalte, duhul se obişnuieşte cu asemenea gânduri, cele
comune provocându-i durere. Iată aşadar că după felul cum am gândit într-o viaţă ne
pregătim o stare superioară sau inferioară, în viaţa următoare. Să nu ne mai mirăm
atunci de ce unul prinde înţelesul unei expuneri mai repede şi altul mai greu; de
ce unul e dispus să înveţe mai repede algebra, care comportă noţiuni abstracte, iar
celălat nu şi le poate însuşi; de ce unul are dispoziţii filosofice şi altul nu se
poate ridica de la gândirea comună, şi aşa mai departe. Acesta este înţelesul
progresului nostru mental, dintr-o viaţă în alta. Acesta este mecanismul urcuşului
spiritual pe scara existenţei terestre, pentru ca în fiecare viaţă să adăugăm la
cele câştigate într-o existenţă precedentă o nouă facultate, o nouă dispoziţie spre
mai bine, spre o mai mare înţelepciune. Cred că oricine a urmărit aceste rânduri,
înţelege că numai astfel se ridică omul din întunericul minţii sălbaticului până la
lumina minţii savantului, şi de aici la înţelepciunea îngerească a sfântului.
Acesta este rostul existenţei noastre terestre, să ne ridicăm mereu la cuminţenie,
la înţelegerea că totul din jurul nostru este Divinitatea manifestată, că toţi
oamenii sunt copiii aceluiaşi Tată Creator, prin urmare suntem fraţi, şi trebuie să
ne iubim. Prin bunătate întărim toate facultăţile divine care zac adormite în
scânteia noastră şi devenim entităţi spirituale luminoase, cu puteri uimitoare,
fiinţe care vom contribui la progresul a tot ce ne înconjoară.

A doua categorie de energii desfăşurate de om în viaţa sa pământeană sunt

dorinţele. Acestea ne îndeamnă cu toată puterea să intrăm în stăpânirea lucrurilor
plăcute, să obţinem bani, case, moşii, obiecte de artă etc. Dorinţa este motorul
care ne mână spre onoruri şi plăceri de tot felul, pe scurt - către tot ce aparţine
vieţii pământene. Dorinţele sunt aspectele voinţei spiritului, degradate şi
pervertite de corpul nostru planetar, care cere^satisfacţia năzuinţelor sale
terestre, întrucât aparţine globului pământesc. în faza actuală de evoluţie,
majoritatea oamenilor este animată de dorinţe inferioare, cu toţii alergând să-şi
satisfacă pântecele cu cele mai scumpe şi felurite bunătăţi, toţi doresc să se
înalţe în ochii semenilor săi prin glorie, renume, onoruri şi vanităţi efemere,
neinteresându-i ce va fi dincolo. Puţini, foarte puţini, spiritele bătrâne stau
deoparte şi duc o viaţă retrasă, pioasă, căutând să-şi îmbogăţească mintea cu noi
cunoştinţe, arătând o blândeţe ce cucereşte, iertând greşelile celor care le fac
rău, ştiind că sunt spirite tinere, care abia urcă scara spiritualităţii.
Entităţile spirituale bătrâne fiind întrupate doresc şi ele ceea ce este în
legătură cu viaţa fizică — întrucât şi ele sunt oameni — dar mai presus de toate
urmăresc cu nesaţ ceea ce înnobilează sufletul, ştergând lacrimile altora,
povăţuindu-i şi ajutându-i pe semenii lor. Corpul nostru planetar se formează în
funcţie de calitatea şi puritatea dorinţelor noastre. Dacă ne fură poftele către
îmbrăcăminte luxoasă, bijuterii, automobile costisitoare, case de prisos etc,
conducem spre o viaţă tihnită, indiferentă faţă de lux, de lumina înşelătoare a
vieţii terestre, corpul nostru planetar aspiră materie planetară de cea mai fină
calitate. Materia eterică - fină sau grosolană - va determina după părăsirea vieţii
terestre, după moartea biologică, simţăminte superioare sau inferioare, bucurii ori
mâhniri, dureri sufleteşti ori fericire. Aşadar dorinţele contribuie, în mod fatal,
la formarea unui corp planetar mai delicat sau mai grosolan, în viitoarea noastră
reîntrupare. Venind la o nouă întrupare, duhul va influenţa, prin constituţia sa,
fetusul din pântecele mamei sale, determinându-1 să ia o formă incorectă. Un coip
planetar cu metehne va determina formarea unui corp vital slab, care va conţine,
potenţial, cauzele unui sistem cerebral slab, a viitoarelor boli, a epilepsiei şi
în general a tuturor bolilor nervoase. Dacă omul va persista multă vreme pe această
cale nesocotită, viitorul său trup se va forma incorect. Pentru că dorinţele
înscrise în corpul planetar trebuie realizate cândva, omul se va naşte, în
viitoarea lui reîntrupare, în mediul în care dorinţele din existenţa sa precedentă
vor putea fi satisfăcute. Dacă a fost animat de dorinţe superioare, el se va naşte
într-o ţara, familie şi mediu civilizat, oferindu-i-se posibilitatea să se ridice
mai sus şi să-şi realizeze dorinţele superioare. Dacă a fost stăpânit de dorinţe
lumeşti, va căuta să se nască acolo unde aceste forţe vor fi cheltuite, risipite.
corpul nostru planetar va aspira dm atmosfera eterică a pământului materie vie
inferioară. Dacă ne
Destinul omului

127

In anumite împrejurări se poate întâmpla ca o dorinţă, o pasiune, să nu poată fi

împlinită nici în noua întrupare. In acest caz ea va fi urmărită veacuri de-a
rândul în viitoarele întrupări, până când, în fine, se va realiza. Dorinţele sunt
forte, care nu se sting veacuri peste veacuri, negăsindu-şi echilibru decât în ziua
împlinirii lor. Cu alte cuvinte, dorinţele sunt forţe care-1 fac pe om capabil să
realizeze un obiectiv, să conducă spiritul spre realizarea sa, după care încetează
de a mai fi o forţă.

în fine, destinul se mai făureşte şi cu ceea ce fâptuieşte omul în lumea fizică.

Aceste acţiuni pot folosi sau dăuna persoanelor cu care el vine în contact. Cu alte
cuvinte, faptele noastre de tot felul - din copilărie şi până închidem ochii -
lucrează asupra noastră şi a celor din jurul nostru, fericindu-i sau nenorocindu-i,
împiedicându-le sau favorizându-le evoluţia. Toate faptele exercitate asupra
fiinţei sau bunurilor unui semen, se înscriu în corpul nostru divin, precum şi în
Arhiva Cerului, determinând felul nostru de viaţă în viitoarea reîntrupare. De
orice natură ar fi fapta, ea va trebui neapărat să-şi găsească satisfacţia, după
care va urma plata sau răsplata ei. Acţiunile noastre sunt rezultatul unor cugetări
şi dorinţe. Gândurile şi dorinţele au lucrat asupra spiritului, până l-au
determinat să intre în acţiune. Tocmai prin faptul că au avut loc cugetări şi
dorinţe, înseamnă că acţiunile sunt efectul, exprimarea finală, a unor cauze —
gânduri şi dorinţe produse în existenţa anterioară. După ce gândurile şi dorinţele
au găsit o posibilitate de exprimare, un mod de realizare, nu vor mai exercita nici
un imbold asupra spiritului, asupra omului intern. Dar dacă exprimarea, tradusă
prin fapte, va produce o nouă durere, pagubă etc, aceste fapte se vor transforma în
cauze noi, care vor deveni forţa creatoare a unor efecte noi, care îşi vor cere
dreptul de a se manifesta şi înfăptui cândva. Orice acţiune lasă o urmă
nepieritoare în duhul omului. Dacă repetăm mereu aceeaşi acţiune, ea se
încetăţeneşte în fiinţa noastră trupească, devine automată, conform legii
obişnuinţei. Or un asemenea automatism pune în general un zăgaz, o barieră
celorlalte manifestări ale ego-ului nostru. Noroc că această stânjenire nu durează
decât atât cât durează trupul care contractase acest automatism. La crearea
viitorului corp fizic, aceste obiceiuri nu vor mai exista, pentru că noul trup nu
mai are nimic comun cu corpul fizic din întruparea trecută. Să vedem acum modul cum
faptele noastre ne leagă, pe viitor, de persoanele cărora le-am făcut bine sau rău.
Omul este o fiinţă sociabilă. Ca probă a acestei afirmaţii este faptul că fiind
izolat, deşi va fi înconjurat de toate înlesnirile vieţii, omul se va simţi
nefericit. Or, convieţuirea sa cu alţii aduce cu sine neapărat influenţe reciproce
- acţiunile unora asupra celorlalţi. Aceste acţiuni pot fi în legătură cu bunurile
pământeşti, cu fiinţa sau trupul, ori cu sufletul. De exemplu aflăm că un coleg de
şcoală este în mare nevoie materială, că este literalmente muritor de foame. Dacă
sufletul nostru e răscolit de milă pentru acest semen necăjit, ne vom duce şi-i vom
da bani, lucruri necesare, îmbrăcăminte, şi-i vom ridica moralul printr-o vorbă
duioasă, de încurajare. Fapta noastră nu va rămâne doar ca o expresie a bunătăţii,
ci va naşte o legătură karmică între noi, care va lucra asupra sa, în vecii
vecilor, până când îl va determina, în alte existenţe, să ne plătească sub forma
unui sprijin oarecare material. Numai prin această faptă a lui destinul a fost
satisfăcut, datoria achitată.

Să luăm şi un alt exemplu. Simţindu-se pe patul de moarte, un om îl roagă pe un

frate să accepte îngrijirea copiilor săi şi administrarea averii lăsate. Or dacă
acest om nu are o conştiinţă înaltă şi o inimă miloasă, va cheltui din averea
copiilor în folosul său. în veacurile ce vor urma, acest om va fi urmărit pentru
fapta sa, căci şi-a legat existenţele sale viitoare de soarta acestor moştenitori
nefericiţi. Când nu se va aştepta, într-una din existenţele viitoare, va fi
deposedat, la rândul său, de un altul, rămânând în mizerie, pentru ca astfel legea
divină să fie aplicată. Atunci va învăţa lecţia amară: omului nu îi este îngăduit
să ia din bunul altuia. Se poate întâmpla ca mila şi iubirea noastră, conştiinţa că
toţi oamenii suntem copiii aceluiaşi Creator, să ne ducă la căpătâiul unui om care
zace bolnav şi n-are pe nimeni să-i dea un pahar cu apă, să-1 îngrijească, să-i
şteargă lacrimile şi să-i amintească adevărul că nu e singur pe lume şi că Tatăl nu
1-a părăsit. Fapta aceasta ne leagă de fratele nostru şi în existenţele viitoare,
tocmai când vom fi mai singuri, mai lipsiţi de căldura sufletească, ni se va plăti
gestul făcut în veacurile trecute. Astfel de exemple se pot înşira în sute şi mii
de chipuri. Dacă am ajutat pe plan material, ne vom bucura în viitor de un destin
favorabil sub aspect material. Dacă am fost pentru semenul nostru cauza mizeriei
sale materiale sau fizice, vom avea un destin deplorabil, născându-ne în
circumstanţe care ne vor provoca suferinţe fizice, sau mizerii materiale.
128

Din tainele vieţii ţi ale universului - Prima, carte

Urmările karmice sunt independente de motivul care ne-a decis să facem o faptă
oarecare, bună sau rea. Dar să nu pierdem din vedere că motivul va avea un rezultat
hotărâtor în destinul viitor al omului. Aş putea spune că dintre cei doi factori -
acţiune şi motiv - motivul este precumpănitor faţă de fapta produsă. Pentru o
înţelegere mai clară, să luăm trei exemple. 1. Un om bogat, având multe
proprietăţi, lasă un imobil pentru adăpostirea, creşterea şi educarea copiilor
orfani. Este o faptă foarte frumoasă, care va aduce roade karmice, inevitabile în
vieţile sale viitoare. Dar omul nu a făcut acest gest doar din milă, ci împins şi
de un gând ascuns, de mândrie, de vanitate, să se recomande atenţiei lumii. Cei doi
factori - acţiunea şi motivul - îşi vor produce fiecare efectul lor. Acrul prin
care atâţia copii nefericiţi vor fi scăpaţi de mizerie, devenind oameni cu un rost
în societate, va contribui ca în viaţa sa viitoare să se bucure de o existenţă şi
mai îmbelşugată decât cea actuală. Dar omul se va simţi ca un parvenit, în mijlocul
luxului şi al comodităţii sale. Va fi mereu umilit, ca o consecinţă a mândriei sale
de altădată. Vedem că fapta a adus consecinţele sale - o existenţă îmbelşugată, iar
motivaţia - vanitatea şi mândria, care sunt atribute sufleteşti, au adus consecinţe
sufleteşti - umilinţa, izolarea şi dispreţul fiinţei sale. 2. Un om a furat, a
înşelat o viaţă întreagă, şi totuşi inima sa nu a murit cu totul în faţa milei. Din
ce a furat şi adunat, ajută o văduvă, creşte un copil orfan, bucură un nefericit.
Ajutându-şi semenii, omul se va bucura pe viitor de o viaţă înlesnită din punct de
vedere material, dar pentru că a produs pagubă, pentru că s-a bucurat de bunul
altuia, va fi ocolit mereu de lume, şi va trece prin paguba cu care îşi păgubise
odinioară semenii. După cum făcând binele a recoltat binele, tot aşa, cel care a
produs răul va recolta răul, chiar dacă a fost împins de motive altruiste. 3. în
vederea bunului mers al instituţiei, directorul îl dă afară pe un funcţionar
incorect. Motivul a fost lăudabil: să fie un exemplu şi să stabilească ordinea în
instituţie. Dar funcţionarul incorect a fost lovit în existenţa sa materială.
Pentru motivul de a fi corectitudine în viaţa oamenilor, fostul director se va
reîntrupa cu dispoziţii sufleteşti prin care va fi ordonat, liniştit şi mulţumit de
el şi starea în care se află. Dar, în viaţa trecută aruncând pe drum un frate de-al
său, lipsindu-1 de pâinea cea de toate zilele, va trebui să guste neapărat, măcar
temporar, lipsa prin care a trecut fratele său. Prin urmare, una este fapta comisă,
şi alta motivul. Dar vreau să subliniez - între fapta fizică şi motivul care a
determinat-o, motivul are o putere mai mare în orânduirea viitorului destin. într-o
viaţă sau în mai multe, producem când bine, când rău, faţă de atâtea persoane din
jurul nostru, încât revenind în viaţa viitoare, nu putem plăti dintr-o dată toate
faptele rele, clevetirile răspândite ori gândurile urâte cu care am umplut spaţiul,
adresându-le fraţilor noştri. Motivele pot fi multiple. E posibil ca în timpul
întrupării noastre actuale să nu se fi întmpat persoanele către care am contractat
datorii, legături karmice, în viaţa sau vieţile precedente. Se poate ca aceste
persoane să se fi întrupat odată cu noi, dar potrivit destinului lor, s-au întrupat
în alte ţări, sau chiar dacă trăiesc în aceeaşi ţară, se pot afla într-un alt nivel
social, fără să existe posibilitatea unui contact între noi, prin care să ne
achităm datoria faţă de ele. Cum legea Justiţiei divine trebuie împlinită, urmează
că vom reveni de mai multe ori la viaţa fizică, pentru ca odată şi odată să venim
în raport direct cu toţi cei faţă de care suntem datori cu reparaţii. în lumea
spaţiilor există entităţi spirituale strălucitoare, de a căror vechime şi evoluţie
nu avem nici o noţiune. Aceşti îngeri, cu rolul special de a regla şi stabili
ordinea achitării datoriilor contractate de duhurile umane, aleg din lista cea
mare, din totalul greşelilor, al destinului nostru, o anumită cantitate, pe care
ne-o dau spre achitare într-o întrupare, urmând ca restul să fie plătite în vieţile
următoare. îngerii combină o mulţime de dispoziţii fizice şi sufleteşti, pentru ca
anumite obligaţii din marea noastră datorie să fie achitate. Ei conduc spiritele la
reîntrupare într-o anumită naţiune, după aptitudinile câştigate de duhul respectiv,
şi orânduiesc astfel ca întruparea să aibă loc într-un rang social, într-un trup şi
într-un moment favorabil pentru achitarea datoriei încredinţate spre plată la
pornirea într-o nouă viaţa terestră. De regulă, această orânduire se face cu
oamenii aflaţi pe treptele inferioare ale scării evoluţiei spirituale. Entităţile
spirituale mai bătrâne, cunoscătoare a marii legi evolutive, dorind să se
dezrobească 1 de cătuşele greşelilor din trecut, pentru a se ridica în lumina
Cerurilor, caută să-şi ia o porţie cât mai mare, cât mai dureroasă, din destinul
lor, achitându-şi mai repede datoria adunată în timp de mii de veacuri. Aşadar ele
îşi făuresc singure programul vieţii viitoare. Trecând din lumea eterică în cea
fizică, bietul spirit a uitat totul, şi când mizeria, prigoana şi o viaţă plină de
dureri şi lacrimi îl copleşesc, se miră de atâta nefericire şi datorită neştiinţei
sale se revoltă: „Cu ce am greşit Doamne de sunt atât de pedepsit?" A uitat
sărmanul că singur şi-a ales această viaţă sfâşietoare. Nu i-a impus nimeni, nici
chiar Creatorul, alegând-o acolo sus, pe când ştia de legile care duc la
splendorile negrăite ale vieţii spirituale. Cum suma greşelilor adunate veacuri
nenumărate este foarte mare, şi cum ea nu se poate achita într-o singură viaţă,
omul revine mereu la viaţa terestră, întrupându-se până când va şterge toate
Destinul omului

J2g

greşelile adunate în trecut. Omul revine mereu în trap, născându-se în locurile

unde sunt întrupate duhurile cu care a contractat cândva legături spirituale, în
bine sau în rău, trăind acum ca fraţi, ca soţi, ca părinte şi copil, ori ca buni
prieteni. Pe parcursul noii existenţe terestre duhurile îşi achită datoriile
acumulate una faţă de cealaltă, prin bucurii comune, iubire şi sprijin până la
sacrificiu. Astfel, ura din alte vremuri se va şterge prin iubire, jefuirea de altă
dată se va compensa prin sacrificiul şi dăruirea de acum, şi aşa mai departe. Să
luăm un exemplu. Un copil se naşte într-o familie săracă, de care este legat prin
trecutul său. Părinţii săi fiind sănătoşi şi fizicul lor având anumite însuşiri
estetice, dau copilului, prin ereditate, un trup sănătos şi o înfăţişare
atrăgătoare. într-o viaţă precedentă, duhul acestui copil a făcut un mare bine unui
om, pe care acum destinul 1-a adus să se nască în preajma acestei familii. Deşi
copilul s-a născut în sânul unei familii sărace, îi este hărăzit să dispună de o
mare avere. Cei din spaţiu, care ajută la marea operă a Creatorului, combină astfel
condiţiile ca datornicul de altădată, fiind acum, om bogat, să nu aibă copii şi
totuşi să-şi dorească. Văzând acest copil frumos şi inteligent, bogătaşul îl place
nespus de mult şi îl cere de la părinţii săi săraci pentru a-1 adopta, educa şi
creşte ca pe copilul său. Copilul - fostul filantrop, care 1-a scos din mizerie pe
actualul bogătaş, îşi primeşte răsplata faptei din partea datornicului său de
odinioară, care îi pune acum la dispoziţie întreaga avere. Pentru neştiutori,
asemenea împrejurări par născute „din întâmplare", ele fiind de fapt efectele unor
cauze produse în trecut. Destinul cere desfăşurarea evenimentelor după modul cum
era conduita omului în trecut. în felul acesta, Justiţia divină se aplică fără
greşeală şi fără îndurare. Astfel omul, Pământul, universul întreg merg în
scurgerea timpului fără de sfârşit din progres în progres. Din cele expuse în acest
capitol al destinului, înţelegem că trapul nostru, este clădit după calităţile
corpului vital, la rândul său corpul vital a fost construit conform corpului
planetar, acesta conform corpului mental, care îşi ia forţele necesare şi se supune
destinului spiritului coborât la reîntrupare. Corpul nostru vital va fi construit
de spiritele constructoare, în funcţie de calitatea materiei mentale acumulate şi
în funcţie de sentimentele frumoase sau urâte de care am fost animaţi în viaţa
trecută. De asemenea, corpul vital este făurit conform anumitor datorii pe care le
avem de plătit din lista mare a greşelilor noastre. In jurul corpului vital sau
dublului eteric, se orânduieşte un complex de celule, sisteme şi aparate - ca într-
un tipar sau model - pentru a forma un tot unitar, un corp fizic cu o înfăţişare
mai comună sau mai frumoasă, cu un sistem cerebrospinal mai fin ori mai redus.
Acest corp fizic va fi o temniţă pentru bietul spirit; mai strâmtă sau mai largă,
mai întunecată sau mai luminoasă, după cum i-au fost faptele din viaţa trecută.
Spiritul, omul adevărat, va lucra în această temniţă pe cât îi va permite lumina şi
spaţiul ei, pe cât îi permite sistemul cerebral, va lucra cu facultăţile sale
făurite prin gândurile de altădată. Deşi încătuşat şi mărginit în această viaţă,
spiritul poate gândi, simţi, dori şi face ca viaţa sa viitoare să fie mai uşoară,
mai liberă şi cu puteri mai mari, sau va face ca facultăţile sale viitoare să fie
şi mai reduse, viaţa sa şi mai tristă. Omul este împricinatul, acuzatorul,
judecătorul şi victima sa proprie. El face greşeli, se judecă, se condamnă, îşi
construieşte temniţa pedepsei sale, se mărgineşte sau se înalţă în puteri
spirituale.

Destinul colectiv In existenţa sa terestră, omul nu cunoaşte legile care conduc

universul, ducându-şi viaţa fără să ştie nimic despre marile scopuri ale
Divinităţii. Când faptele sale rele s-au acumulat prea mult, când gândurile şi
vorbele au creat în preajma sa o lume nevăzută, împiedicând ajungerea fluidelor
superioare până la el, copleşit de povara păcatelor sale adunate din viaţă în
viaţă, omul va fi smuls din seria nesocotinţelor sale, printr-o zguduire
sufletească puternică. Acest seism îl va aduce la o altă ^concepţie, la o altă
înţelegere a adevărurilor, a legilor, a legăturii dintre el şi cauzele create de
el. în vederea acestui scop, destinul său este astfel alcătuit încât viaţa
trupească să-i fie brusc curmată, printr-o moarte violentă în război, revoluţie,
incendiu, cutremur, naufragiu, catastrofă feroviară etc. Toţi cei desemnaţi de
Forţele cereşti, de spiritele executoare ale legii destinului, să treacă printr-o
moarte violentă, vor fi adunaţi într-o zi la un loc, fiind puşi în situaţia de a
pieri brusc din existenţa lor fizică. Se vor îmbarca pe acelaşi vapor - care va
naufragia, trenul lor va deraia, vor merge la un teatru, unde vor fi carbonizaţi de
un incendiu etc. însă vor scăpa toţi cei nedestinaţi acestui fel de a pleca din
lumea fizică, neavând în destinul lor datorii de plătit printr-un accident
130

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

sau catastrofa. Aceştia vor pierde trenul sau vor renunţa în ultimul moment de a
mai pleca cu acel tren sau vapor, vor scăpa ca prin minune din mijlocul unei
catastrofe seismice sau a unei înspăimântătoare ploi de gloanţe etc. Cazul se va
prezenta mulţimii neştiutoare ca fiind „o scăpare providenţială", dar în realitate
a fost determinat de legea cauzalităţii. Ca să ilustrez acest fel de expiere al
destinului colectiv, şters printr-o suferinţă comună, voi cita un caz petrecut în
ţara noastră. în anul 1930 presa română a publicat date asupra nenorocirii
petrecute în comuna Costeşti, judeţul Argeş. în Săptămâna Patimilor, în preajma
comemorării învierii Domnului nostru Isus Christos, s-a aprins, de la o lumânare,
biserica de lemn, arzând 110 persoane. Un cerc de revelaţie din Bucureşti, a
primit, prin intermediul unui medium, o comunicare referitoare la acest caz. Iată
textul comunicării: „Sunt mai bine de trei sute de ani de când prin apusul Europei
oamenii se ucideau între ei, pentru ideile lor religioase. în Franţa, sub
instigaţia preoţilor, cetăţenii catolici îi urmăreau şi-i exterminau pe hughenoţii
protestanţi. Cu toate prigonirile şi suferinţele îndurate, hughenoţii au preferat
să moară decât să se lepede de credinţa lor. La acea epocă, într-un mic sătuc,
pitit la poalele munţilor Ceveni, s-a ascuns o mână de hughenoţi, goniţi ca fiarele
sălbatice, catolicii considerându-i eretici. Aici, neavând biserică, să se roage
lui Dumnezeu, se furişau noaptea unul câte unul pe drumuri ascunse, pe cărări pline
de spini, către un punct mai ridicat al muntelui, unde se adunau într-un adăpost de
vite, făcut din trunchiuri groase de lemn şi scânduri. Nu departe de acest sătuc,
era un orăşel unde îşi avea sediul episcopul catolic din partea aceea. E Săptămâna
Mare, se ţin predici prin toate bisericile catolice, ocazie cu care se tună şi
fulgeră în contra ereticilor. între altele, episcopul din acest oraş spuse: «A-i
distruge pe aceşti oameni este o binefacere, este a face un lucra plăcut domnului,
a câştiga un loc în cer»-, şi apoi cu un gest larg le dădu binecuvântarea. «Duceţi-
vă, căutaţi-i şi oriunde îi veţi găsi, denunţaţi-i». O voce ascuţită de femeie se
ridică din mijlocul mulţimii: «Eu cunosc un cuib de hughenoţi, ştiu unde se adună,
şi peste câteva ore se vor întruni acolo. Să mergem să-i distingem». Din mulţime se
desprinse o ceată de 110 persoane - bărbaţi, femei şi tineri - şi prin drumuri
ascunse, necunoscute nefericiţilor de hughenoţi, s-au dus până la locul lor de
rugăciune. Sub adăpost se aflau 73 de persoane, înălţând cu sufletul pierdut rugi
fierbinţi către Cel Atotputernic. Cei veniţi au înconjurat adăpostul, au aprins
torţe şi i-au dat repede foc. Bărbaţii ţinteau cu archebuzele încărcate, gata să
ucidă pe oricare ar da să fugă din această casă de rugăciune. Predicatorul observă
grozăvia, îşi dădu seama că nu mai este nici o scăpare. Cu vocea tremurândă de
emoţie, zise: «Fraţilor, a venit vremea să dăm socoteală Domnului de ,viaţa
noastră. Bunul Dumnezeu să ne ierte păcatele, slăbiciunile şi groaza de care
sufletele noastre sunt cuprinse acum, şi să ierte şi pe nenorociţii care ne-au
urmărit cu ura lor, precum i-a iertat Mântuitorul pe călăii Săi». A doua zi -
sărbătoare mare printre catolici. S-a mai distras un cuib de şerpi. Sus pe munte nu
a mai rămas decât o mână de cenuşă, oase calcinate, o Biblie arsă pe la colţuri -
Cuvântul Domnului nu piere. Aţi iertat voi martiri, dar legea dreptăţii, legea
cauzalităţii nu se poate înlătura. Acţiunea nesocotinţei lor va trebui să aibă
urmări, sancţiuni! Trei sute şi mai bine de ani, spiritele acestor ucigaşi au
rătăcit prin spaţiu, învăluiţi în noaptea neagră şi torturaţi de actul lor
nebunesc. Domnul i-a adunat pe toţi la un loc, azi pe unul, mâine pe altul,
aducându-i din nou pe pământ, ca oameni trupeşti în satul Costeşti din România; iar
în Săptămâna Mare, pe când se rugau, au ars toţi cei 110 care au dat foc fraţilor
de altă credinţă. Au plătit fapta lor din trecut! Legea divină s-a executat. Cine
omoară prin sabie, prin sabie va pieri. Cine omoară prin foc, prin foc va pieri.
Nimic din ce pare omului neînţeles, nu este fără rost. Totul este recompensat - şi
fapta bună, şi cea rea!"

Pământul se roteşte în jurai axei sale într-o zi, şi în acelaşi timp călătoreşte
mereu în jurul soarelui, înconjurându-1 într-un an. Vremea se scurge mereu, anii şi
secolele se înşiră fără oprire. Entităţile spirituale vin valuri la reîntrupare, pe
suprafaţa pământului, pentru a-şi face şcoala vieţii, iar după un timp se întorc în
spaţiu. Această migraţie intensă, de la Cer la pământ, ori de la pământ la Cer, se
urmează sute de mii de ani, având ca scop perfecţionarea. Umanitatea se înşiră
astfel inconştientă pe calea evoluţiei, împinsă de legea progresului. Din această
mulţime nesfârşită, răsar în anumite locuri şi momente, entităţi spirituale în care
se dezvoltă facultăţi divine, graţie conştiinţei lor mai devreme iluminată, graţie
destinului lor mereu fericit, graţie unor zguduiri sufleteşti ce au înflăcărat şi
cuprins întreaga lor fiinţă. Aflând rostul vieţii,
Destinul omului

;j/

înţelegând legea binelui şi a iubirii, aceşti oameni îşi analizează firea, îşi
recunosc caracterul şi slăbiciunile, pornind hotărâţi la corectarea defectelor şi
la întărirea pârtilor bune. Ştiind că totul are urmări, că vor fi iertaţi în
aceeaşi măsură în care au iertat, cunoscând că orice faptă rea, oricât de redusă ar
fi, va trebui expiată, fiind conştienţi că orice gând pregăteşte mentalitatea şi
facultăţile omului din prezent, dar mai ales pe cele din vieţile viitoare, vor
exprima în viaţa lor terestră doar blândeţe şi iertare. Aceşti oameni se desprind
din cursul general al ^evoluţiei, vor urma conştient şi ştiinţific o cale
spirituală, acumulând în fiinţa lor materii mai fine. în acest fel vor dispune de
forţe mai mari decât fraţii lor, păşind grăbiţi să-şi termine cât mai repede şcoala
pământului. Mii de veacuri a durat până când omul, supus la flacăra durerilor şi a
suferinţelor de tot felul, a ajuns la momentul fericit în care să înţeleagă că
deasupra tuturor lucrurilor există legi inflexibile. Din acest moment, omul trece
în sfârşit la partea a doua a existenţei sale terestre, se naşte în lume din nou,
dar de această dată se botează în lumina spiritualităţii. Va muri şi se va naşte şi
de acum înainte, dar vieţile lui se vor scurge mai lin, vor fi mai pioase, mai
fericite iar progresul său spiritual va fi din ce în ce mai accentuat. Omul va şti
că minciunii care cutreieră spaţiile trebuie să-i opună foiţa adevărului, pentru ca
astfel să distrugă forţele ce se opun mersului omenirii spre perfecţiune. El va şti
că împotriva forţei gândurilor egoiste, care dezagregă materiile şi tulbură armonia
din natură, e nevoie să răspândească mereu foiţa iubirii şi a unirii. El va şti că
forţa rugăciunii, ce cheamă din spaţiu lumină - forţele şi materiile binefăcătoare
- poate ameliora sau vindeca o boală, poate consola o pierdere sau întări un
suflet. Atunci, asemenea unui soare dătător de viaţă şi lumină, omul va răspândi
către anumite persoane bolnave, necăjite şi disperate, valul rugăciunii sale, le va
înconjura cu fluide benefice şi luminoase, dăraindu-le sănătate şi eliberându-le
din adâncul mâhnirii în care au căzut. Prin urmare, din ziua când omul s-a convins
că există legi ce conduc existenţa universurilor, din ziua când se străduieşte să
repare trecutul şi să-şi amelioreze viitorul, el va lucra cu forţele pe care i le
pune la dispoziţie Divinitatea, pentru ridicarea celor de sub el. Graţie voinţei
sale, îşi va îmbunătăţi mereu destinul şi va îndulci soarta altora, până va ajunge
la perfecţiunea finală a evoluţiei terestre. El va face ceea ce realizează şi
fizicianul, care emite un sunet de o anumită vibraţie, urmat de un alt sunet a
cărui limită inferioară de vibraţie corespunde limitei superioare a primului sunet;
cele două sunete se vor întâlni, şi la întretăierea acestor două forţe sau vibraţii
se produce linişte. Acest fenomen poartă numele de interferenţă'. Tot astfel poate
lucra forţa iubirii contra forţei urii. în felul acesta, omul drept va ajunge la
tăcere şi pace, la armonizarea şi echilibrarea forţelor sale, la eliberarea
sufletului de sub influenţa nefastă a forţelor distrugătoare. Sublimul nostru Domn
Isus Christos a spus: „ Când unul te loveşte, întinde şi celălalt obraz". El a
dorit să spună: palma primită acum e palma pe care ai dat-o odată; este efectul
cauzei produsă de tine într-o altă întrupare. Tu, care ai primit palma, nu trebuie
să răspunzi cu o altă palmă, căci în acest caz generezi o cauză, al cărei efect îl
vei culege cândva. Ca să nu mai continue această înşirare de cauze şi efecte,
întinde şi celălalt obraz, în virtutea legii iertării. E greu de înţeles înălţimea
acestor cuvinte ale Luminii lumilor sistemului nostru solar, dar şi mai greu este
de aplicat.

Când îşi termină omul existenţa terestră?

Sunt miliarde de veacuri, pe care mintea noastră nu le poate cuprinde, de când omul
a plecat din Sânul Creatorului şi a venit în sfera creaţiilor, pentru a studia
opera Tatălui şi a se îndumnezei. De atunci a trecut din materie în materie, suflul
de viaţă din Viaţa Creatorului animându-1 din ce în ce mai intens. A fost o formă
subtilă - ca gândul, a fost o fiinţă şubredă - ca materia astrală. A fost rând pe
rând piatră, plantă, animal şi mai apoi om, trăitor pe un glob, ducându-şi o
existenţă vecină cu a unui animal. Au trecut multe milioane de ani de atunci, din
neştiutor ridicându-se, prin suferinţe atroce, la înţelegere şi cunoaştere.
Conştiinţa i se luminează din ce în ce mai mult, iar acum este în mijlocul unor
vieţi superioare, în mijlocul unei civilizaţii ce pare a-1 duce mereu înainte.
1 Orice gând sau acţiune benefică va anihila pe cele malefice înregistrate în
Arhiva cerească. Marile Lumini cereşti ne recomandă pentru fiecare greşeală comisă
cu gândul, vorba sau fapta, să le „interferăm" cu gânduri şi fapte izvorâte din
iubire.
132

Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carte

Ia seama, omule, cunoşti destul de bine materia fizică şi legile ei, posezi multe
din secretele naturii, dar ai pierdut legătura cu sferele subtile, cu materia
primordială a Creatorului, cu legile divine, cu însuşi Creatorul tău! Sufletul tău
se desfată cu plăcerile lumii fizice, la luminile ei sclipitoare, dar pieritoare.
Nu uita să priveşti şi Cerul, nu uita rugăciunea - scara ce te ridică în sferele
sublime ale vieţii veşnice. Rugăciunea este antena pe care o întinzi spre Infinit,
pentru a se coborî fluidele divine ce te vor întări şi ferici. Ai suferit veacuri
peste veacuri, ai trecut prin toată gama amărăciunilor şi chinurilor suferinţei
sufleteşti, ai plătit mereu din datoriile contractate şi înscrise în cartea ta
cerească, de pe când erai sălbatic, mai apoi barbar, rând pe rând bandit, hoţ,
avar, un egoist feroce, un vanitos fără seamă, şi aşa mai departe. Dar, la fiecare
întrupare, viaţa pământească te-a învăluit cu tentaţii şi dorinţe noi, care te
legau iară de pământ, înscriind din nou în cartea destinului tău greşeli peste
greşeli. Aşa fiind, se pare că abia achităm din destinul nostru o greşeală din
trecut, că facem altele noi. Dacă lucrurile stau astfel, când ne vom scăpa de
legăturile pământului, de chemarea la naştere şi moarte? Când vom înceta de a mai
reveni în trup, aici sau pe o altă planetă? Când vom ajunge să ne ducem traiul în
spaţiile infinite, sub formă de spirit, asemenea unei sfere strălucitoare?
Răspunsul vine din antichitatea profundă a umanităţii: când nu vei mai avea nici o
dorinţă terestră. Dar cum e posibil să trăiască omul fără dorinţe? Dorinţa face
parte din însăşi făptura noastră, ea este o formă a voinţei şi voinţa este
cârmaciul vieţii noastre în veşnicie. Cu toate acestea, numai lipsa dorinţelor
materiale - care ne îmbie la posedarea diferitele lucruri, la obţinerea unor
plăceri şi stări sociale - ne poate elibera din cătuşele vieţii pământeşti. Cât
timp însuşirile divine dorm în scânteia din om, este nevoie ca omul să alerge, să
dorească, să se zbată, să sufere, pentru ca prin aceste acţiuni să scoată din
somnolenţa lor facultăţile sublime, conştiinţa divină ce zace latent în luminiţa
din fiinţa noastră. Motorul acţiunilor omului este dorinţa. Sub imboldul ei, sub
biciuirea ei, omul e scos din inerţia sa, din lenea sa. Priviţi la sălbaticul din
junglă^ cum doarme întins la umbra copacilor. Se deşteaptă la o vreme, se întinde,
dar pare ţintuit locului. Insă foamea începe să-1 îmboldească, în minte îi vine
imaginea mâncării. Se naşte în el dorinţa de a-şi procura ceva de mâncare ca să-şi
potolească foamea. Aşadar, foamea îl determină să se ridice, să umble, să caute un
fruct, o rădăcină, un vierme ori un animal mai cărnos, ca să-şi împace nevoile
organismului. Când şi-a astâmpărat foamea, se lungeşte din nou să trândăvească. Or
dorinţa de a-şi procura hrana îi deşteaptă simţurile, îl face sprinten, îl învaţă
să rabde, până va găsi ce să mănânce. încetul cu încetul, ani de-a rândul şi vieţi
după vieţi, se dezvoltă în fiinţa sa facultăţi mentale ce tind spre realizarea
celor dorite. Astfel, sub imboldul dorinţei, omul caută să-şi creeze o existenţă
mai bună - casă, îmbrăcăminte, hrană - să-şi satisfacă o plăcere fizică sau morală.
Dorinţa ne ridică mereu, din existenţă în existenţă, spre^nivele superioare,
renume, glorie, şi, în fine, spiritualitate. în această continuă evoluţie, se
constată o iluminare a conştiinţei, devenind din ce în ce mai luminată, mai just
apreciatoare a lucrurilor şi fenomenelor. Cu timpul, omul ajunge să înţeleagă
rostul vieţii, minunăţia legilor divine. De atunci,^ el are pe buze lauda Celui
suprem, în inimă mila şi blândeţea, respingând iluziile vieţii terestre. înţelege
că este necesar să se îmbrace - curat şi simplu, că trebuie să aibă un adăpost -
modest şi lipsit de lux, de podoabe scumpe. încetul cu încetul, dorinţele sale
devin din ce în ce mai pure, mai spirituale, nu se mai supără, iubeşte tot şi Duhul
Celui nevăzut. Se roagă pentru iertarea greşelilor altora, ajută cu fapta sau
gândul umanitatea, pentru a se ridica şi ea din noaptea neagră a existenţei
materiale, spre ziua existenţei spirituale. Cu alte cuvinte - omul duce o viaţă
modestă, retrasă, neînţeleasă de cei mulţi. în tot cursul acestei vieţi, el
înţelege să-şi facă cât mai conştiincios datoria de soţ, tată şi membru al
societăţii din care face parte. O astfel de viaţă, dusă de-a lungul unei serii de
întrupări, are ca rezultat ştergerea greşelilor trecute şi evitarea altora, în
cadrul aceleiaşi vieţi. Consecinţa unor astfel de vieţi este ajungerea la
eliberarea spiritului din cătuşele ce-1 reţineau legat de pământ. Omule, ducând o
astfel de existenţă vei avea multe ocazii să te încredinţezi prin simţurile tale
interne, prin sufletul tău, prin revelarea unor fenomene, glasuri şi melodii
divine, care te vor zgudui din adâncul fiinţei tale şi vei crede nestrămutat, în
viaţa eternă a spaţiilor, în bunătatea nesfârşită a Creatonilui. Astfel vei ajunge
la ultima sau penultima ta întrupare aici pe pământ; nu vei mai veni pe acest glob,
în peştera întunecată a trupului, terminându-ţi existenţa tristă în această vale a
plângerii şi suferinţei. Te vei înălţa în zările albastre unde vei duce o viaţă
fericită şi veşnică. Ai plătit scump, pelerinule, această fericire. Ai trecut cu
bine lunga ta evoluţie pământeană. De acum vei duce o existenţă de spirit, supus
totuşi legii evoluţiei, urcând mereu treptele spiritualităţii, până vei ajunge de
unde ai plecat, în preajma Luminii infinite, a Creatorului.
pe toţi din jurul său, iartă celor nesocotiţi, nu se mai teme, căci ştie că
deasupra tuturor planează
133

descrierea integrală a vehicolelor entităţii spirituale umane şi a vieţii sale

terestre, prezentată în prima carte, exprimă cunoştinţe şi reflecţii extrase din
lucrările publicate de înaintaşii mei, la care am adăugat şi din adevărurile,
comunicate de prietenii mei cereşti.

(le

>e acum înainte, în a doua carte, va vorbi doar Cerul, reprezentat prin cele mai
înalte grade de entităţi spirituale aparţinătoare Pământului.

nntr-un material dictat timp de şapte ani - cuprinzând peste trei mii de pagini -
mi s-a îngăduit să extrag numai această parte, permisă a se comunica omenirii în
stadiul actual al evoluţiei sale.
A DOUA CARTE
135

Comunicări din Cer

Se cere tăcere iniţiatului

JVLarii preoţi ai antichităţii adunau pe papirusurile lor tot ce aflau de la noi,
şi orânduindu-le după materie şi alfabet, păstrau cu grijă aceste scrieri, ca nu
cumva să se piardă sau vreun ochi indiscret să le citească. De atunci au urmat
decăderi, prefaceri şi răsturnări de guvernământ, revoluţii, războaie, acte de
vandalism, iar focul şi sabia le-au distrus. Cele puţine care s-au mai strecurat
de-a lungul veacurilor au fost distrase şi ele în epoca întunecată a Evului Mediu.
In epoca actuală, noi, albinele Cerului, căutăm să refacem ştiinţa ascunsă din
noaptea timpurilor. Conform legii divine, omul fiind om nu ştie nimic de lumile
invizibile. Dacă el se află pe o treaptă mai ridicată de spiritualitate, încercăm
să-1 convingem de existenţa lumii noastre invizibile. în acest scop îl punem în
faţa unor fenomene fireşti, dar uimitoare pentru el, stârnindu-i puternic
curiozitatea - resortul care îl va împinge la studiul acestor fenomene. O dată
pornit în cercetarea lumii noastre, îi punem în cale un medium de comunicări, şi
prin el îi predăm cunoştinţe referitoare la lumea cerurilor. Cu alte cuvinte,
căutăm să introducem pe discipolul nostru în ştiinţa pierdută din veacurile apuse.
In fine, când el s-a adâncit suficient în aceste studii, coboară marile entităţi
spirituale, revelându-i din tainele cele mai înalte la care un pământean are acces.
In antichitate, când cei aleşi întâlneau un fenomen necunoscut, nu ne mai întrebau
pe noi, entităţi spirituale libere, ci se duceau la biblioteca sfântă, unde,
căutând, aflau explicaţia fenomenului respectiv, sau primeau răspuns la anumite
întrebări referitoare la problemele vieţii. Azi, cereţi să vă explicăm tot ce
vedeţi şi auziţi. O facem bucuroşi pentru luminarea voastră, dar nu totdeauna avem
la îndemână instrumentele necesare, mediumi de o anumită valoare. De aceea suntem
nevoiţi să alegem din mulţimea omenirii pe cei coborâţi în lume cu misiunea de a fi
răspânditorii luminii lumii noastre, şi punându-le în cale un bun medium de
comunicări sau făcându-i pe ei mediumi auditivi, le spunem tot ce este necesar,
pentru ca ei, la rândul lor, să le aştearnă pe hârtie şi să le transmită mai
departe aleşilor sau ucenicilor lor. Astfel refacem ştiinţa Cerului, pierdută în
timpurile îndepărtate. Dificultăţii de a găsi un bun medium se adaugă şi faptul că
nu oricând o mare Lumină cerească se coboară ca să depene din ştiinţa universului,
căci numai strălucitoarele duhuri sunt posesoarele unor cunoştinţe înalte şi numai
ele au posibilitatea să ne facă asemenea destăinuiri. Aşadar se cere un bun
instrument şi o mare Lumină care să comunice. Dar această entitate deosebit de
luminoasă nu poate comunica oricui, ci numai misionarilor coborâţi aici pe pământ.
în general, lumea noastră superioară nu se pune în legătură decât cu oamenii
morali. Nu se pot da perlele Cerului, cunoştinţa Adevărului, decât sufletelor pure.
Aceasta este cea mai de seamă condiţie. Nu aceeaşi exigenţă se cere şi din partea
mediumului. Desigur, dacă un medium este un om corect, cu sentimente frumoase, el
va constitui un instrument admirabil, dar această condiţie nu este absolută.
Mediumitatea sa nu este în raport cu moralitatea sa. Se înţelege că un duh luminos
comunicând printr-un medium cu o moralitate ceva mai scăzută, va suferi mult, dar
în definitiv el se achită de o misiune, iar durerea sa va fi recompensată. Lumea
Cerului caută să aducă la sentimente mai bune chiar şi pe cei imorali. Isus
Christos, Fiul Tatălui divin, stătea El de vorbă numai cu cei morali? Fugea El de
cei imorali? Pe aceştia căuta El să-i îndrepte, căci pentru lumea imorală coborâse
pe Pământ, ca să-i vindece. Isus Christos nu venise să-i vindece pe cei bolnavi
trupeşte. E drept că i-a vindecat pe mulţi de lepră, a dat vedere orbilor şi grai
muţilor, a înviat morţi etc, dar la urma urmei El nu venise pentru aceste semne
care arătau Divinitatea Sa. A venit să stabilească o doctrină, o nouă linie de
conduită omenirii. Mulţi bolnavi aflaţi în Palestina au rămas nevindecaţi! Aşadar,
El nu venise să vindece durerile fizice, ci să îndrepte starea de imoralitate a
omenirii. Se poate îmbolnăvi trupul, dar se poate îmbolnăvi şi duhul. Dintre aceste
două boli, cea mai gravă e a duhului, a spiritului. Imoralitatea este o boală a
scânteii, a spiritului uman. Dacă s-ar mai fi păstrat scrierile antichităţii, aţi
fi văzut acolo că şi scânteia se poate îmbolnăvi, şi boala ei se manifestă prin
pervertirea legilor Tatălui ceresc. Tot din acele scrieri aţi fi văzut că
136

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

boala spiritului aduce după sine neapărat şi durerea trupului spiritului întrupat,
sau a perispiritului duhului liber, destrupat. Preocuparea principală a entităţilor
spirituale înalte este studiul. Ele vor studia în vecii vecilor, fără de sfârşit.
Dar dorinţa lor este de a împărtăşi, cât de cât, din cunoştinţele lor în rândul
fraţilor mai mici - fie cei din spaţiu, fie coborâţi în trup. Iată pentru ce am
aşternut şi noi aici aceste cunoştinţe, ca să fie aflate de cei ce au în suflet
dorinţa de a le cunoaşte. Noi comunicăm aceste adevăruri din dragoste pentru
semenii noştri, din conştiinţa că totul trebuie să evolueze. La fel cum am
comunicat şi în alte timpuri, comunicăm şi azi cu lumea trupească, dar nu vrem ca
din adevărurile noastre să se facă o profesie, să se câştige de pe urma lor. Noi
comunicăm Adevărul numai din dragoste şi ca să fie răspândit printre oameni, pentru
ca atunci când vom veni şi noi printre ei să nu bâjbâim prin întunericul
neştiinţei. Când voi fi iarăşi printre voi, oameni trupeşti, şi voi vedea că cel ce
posedă asemenea taine nu caută să câştige din ele, sau mediumul nu caută să profite
din darul său, voi da crezare cuvintelor sale. Spiritul nu trebuie ispitit cu bani.
Acolo unde se cer bani, vorbeşte alt spirit, iar acolo unde este inimă curată şi
dezinteres, va veni să comunice un spirit luminos. O comunicare plătită, asemenea
unui spectacol de teatru, nu reflectă Adevărul şi să nu-i acordaţi nici o
încredere. Spiritele superioare se îndepărtează de unde văd că domneşte lăcomia.
Planul divin este plin numai de duhuri dezinteresate. Noi nu suntem instrumente
oarbe, la dispoziţia oricui; avem individualitatea noastră şi scopurile noastre nu
se îndeplinesc cu satisfacţii materiale, ci numai cu dragoste şi bunătate. Dacă
găsim un bun medium, îl acoperim cu iubirea şi protecţia noastră. Acolo unde el
omeneşte este bine condus, facem din el un fericit, iar acolo unde e rău condus, va
deveni un nefericit. în antichitate, când preoţii descopereau un medium în afara
templului, îl luau sub ocrotirea lor, împreună cu familia lui, îl îngrijeau, dându-
i tot ce avea nevoie. Mediumul era separat de restul lumii, hrănit cu anumite
alimente, era instruit, pentru a face din el un medium desăvârşit. Aşa să faceţi şi
voi, deţinătorii unor mici temple, modeste copii ale templelor din antichitate. Să-
i iubiţi, mângâiaţi şi ajutaţi pe mediumii voştri, pentru a-i feri de întinare şi
imoralitate. Reţineţi bine: din moment ce mediumul cere bani, adică face o meserie
din darul său, va fi acaparat de spirite inferioare, care îl vor neferici. Adesea
azilul de nebuni va fi ultimul său locaş. Trebuie să ştiţi - şi nu este vorba de
egoism sau părtinire, dar omenirea nefiind pe aceeaşi treaptă evolutivă, tainele
noastre nu pot fi strigate, spre cele patru colţuri ale pământului. Noi nu avem
voie să comunicăm totul şi mai ales oricui. Cunoştinţele noastre le răspândim în
lume asemenea unor mici seminţe aruncate într-un noian de vorbe inutile. Din ele
trebuie scoase cele voite de noi şi încă şi acelea interpretate. Numai aleşilor
noştri le spunem tot Adevărul, dar lor le cerem tăcere şi iar tăcere, căci încă nu
e îngăduit să se ştie jos la voi, tot ceea ce ştim noi. Tăcerea este pârghia
studiului. Cu cât veţi tăcea mai mult, cu atât vi se va da mai mult. în
antichitate, iniţiaţii noştri ascultau fermecaţi cuvântul nostru, dar tăceau. Ei nu
ne trădau niciodată. Azi, la fel ca şi atunci, nu se îngăduie să spui în dreapta şi
în stânga cele aflate de la noi, cei de sus - pentru că pe de o parte, mulţimea ne
va contesta existenţa - spusele şi fiinţa noastră - iar pe de altă parte, cele
comunicate de noi vor părea atât de deosebite de cunoştinţele pământeşti, încât vă
vor socoti pe voi, iubiţii noştri, fiinţe pierdute, candidaţi ai ospiciilor de
nebuni. în lumea noastră există oameni plini de o iubire desăvârşită, dar tot aici
- în sferele inferioare - sunt şi răzvrătiţii Legilor tătare, fiulare şi duhuale.
Contra acestora este greu să rezistaţi şi veşnic sunteţi în pericoi de a cădea în
laţul lor. De aceea trebuie mare băgare de seamă, ca asemenea răzvrătiţi sau
inconştienţi să nu se furişeze pe lângă fiinţa voastră, în cercurile voastre, în
templele voastre. Pericolul este şi mai mare când mediumul vostru e imoral sau
lipsit de tăria spirituală. Concepţiile voastre morale se schimbă din veac în veac.
Pe timpul iniţiaţilor marilor temple din Egipt, fratele lua de soţie pe sora sa,
ceea ce azi ar constitui un incest. Prin urmare, nu este absolut necesar ca
mediumul să fie moral, dar cei care populează templul1 trebuie să fie de o puritate
desăvârşită. Noi coborâm şi ne spunem cuvântul numai în templele .pure, curate
fizic şi fluidic. în viaţa voastră terestră ziceţi: „Omul sfinţeşte locul", ceea ce
nu e tocmai exact. Noi spunem:. „Locul sfinţeşte omul". într-un templu pur fluidic
nu pot să-şi dea întâlnire duhurile inferioare, şi dacă prin surprindere se
furişează vreunul, el rămâne oarecum paralizat şi nu-şi poate desfăşura acţiunea.
Acest adevăr s-a verificat în lumea voastră terestră. S-a întâmplat ca o femeie
căzută în abisul depravării, intrând într-o mănăstire, să-şi închine restul zilelor
Domnului, pocăindu-se prin rugăciune şi resemnare, cu timpul devenind o sfântă,
citată de biserica creştină. Templul nu se compune numai din ziduri, ci mai ales
din slujitorii săi şi din credincioşii ce vin să îngenuncheze în faţa Tatălui. Să
nu vă preocupe numărul celor care vin în templul vostru, pentru că e mai bine să
fiţi puţini dar buni. Totul e ca ştiinţa noastră să nu piară. Acestea sunt
sfaturile noastre, şi căutaţi să le puneţi în practică.
Comunicări din Cer js ?

Pământul este scena, iar oamenii sunt actorii

Aşa e orânduit de sus, ca în general omul trupesc să nu ştie de noi, să nu creadă
în ruptul capului că există, prin spaţiile eterate, o lume a entităţilor
spirituale. Omul neagă cu putere existenţa noastră. Cei care ar vrea să creadă cer
probe peste probe. Ar vrea să ne audă vorbindu-le prin odaia lor, ar vrea ca o rudă
a lor plecată din lumea pământească să le lase o probă scrisă pe hârtie. Pentru
unii nici aceste probe nu sunt de ajuns, ar vrea să li se arate iubitul lor plecat,
în came şi oase, să-1 vadă şi mai ales să-1 pipăie, ca nu cumva ochii şi urechile
să-i înşele. Majoritatea oamenilor declară: „Cum să credem în existenţa spiritului?
când el nu ni se arată, când nu ştim cum este, ce constituţie are, dacă mai
gândeşte ca noi. Nu ştim dacă cineva a văzut, auzit sau vorbit cu vreun spirit.
Aşadar, nu putem crede numai după vorbe în existenţa spiritului". Noi, duhurile, îi
înţelegem şi le dăm dreptate. Cum să creadă, dacă nu ne aud, nu ne văd şi nu ne pot
pipăi? într-adevăr, ia-1 pe un sălbatic antropofag din pădurile Noii Guinee şi
vorbeşte-i de stilou, cerneală şi hârtie. El te va asculta, dar nu va înţelege
nimic, măcar că i se vorbeşte de lucruri comune, pentru că în viaţa sa de până
atunci nu a văzut şi nu a pipăit asemenea obiecte. Legi severe ne opresc să ne
facem cunoscuţi oricui. Nu orice îi este permis unui duh. Bineînţeles, e vorba de
duhurile conştiente de ceea ce fac, iar nu de cele cu totul inferioare, pentru care
nu există nici o lege. Ele sunt oarbe şi se conduc, ca şi animalele pe care le-au
însufleţit, numai după impulsul de moment şi sub imboldul instinctului. Din
exemplul următor se va vedea că nu putem interveni evident în viaţa fratelui nostru
întrupat. Să zicem că asistaţi la un spectacol de teatru foarte reputat. Un artist
cu renume, joacă rolul împăratului roman Nero, tiranul care a ucis mii şi mii de
oameni. Interpretarea sa este admirabilă şi redă perfect, firea, gesturile şi
cruzimea lui Nero. Lumea uită unde se află şi pare ca vede aidoma pe acest împărat
despotic. Iată că în cursul piesei, când lumea este mai atentă la desfăşurarea
acţiunii, un individ de după culise apare pe scena teatrului şi începe să spună:
„Onorat public, vă rog să nu vă indignaţi, să nu-1 blestemaţi pe Nero, pentru că
împăratul acesta e fratele nostru, actorul X. Să nu-i purtaţi pică pentru că acesta
e rolul său. Bietul om nu distruge nimic, fiind un cetăţean cuminte, un soţ ideal
şi tată a cinci copii". Vă închipuiţi ce impresie penibilă ar fi printre spectatori
şi în ce depresie va cădea bietul artist. Suprafaţa pământului e scena vieţii.
Lumea ce îşi duce viaţa pe pământ este formată în acelaşi timp din actori şi
spectatori. Fiecare om joacă rolul asumat, sau atribuit de sus. El nu trebuie să
ştie decât de rolul său interpretat pe scena lumii, rol dictat de gradul său
evolutiv şi de destinul său. Unul va juca un rol de rege, altul de servitor şi un
altul de cerşetor. Nouă, entităţi spirituale ale sferelor cereşti, nu ne este
îngăduit să venim şi să spunem la toată lumea: „Să ştiţi, oameni buni, că acest
rege este fostul tâlhar dintr-o viaţă terestră precedentă, să ştiţi că acest cioban
este cutare sfânt din Cer" etc. Nu ne este permisă această destăinuire, pentru că
lumea cunoscând adevărul, nu ar mai privi cu respect la iubitul său rege iar pe
omul simplu l-am face să protesteze, să se întristeze şi mai profund de starea lui
nenorocită sau umilă, când de fapt în Cer el este o mare lumină. El va judeca
asemeni oricărui om şi judecata omului trupesc este de cele mai multe ori greşită.
Omul nu trebuie să ştie ce a ştiut în Cer, el nu ştie ce a făgăduit maimarilor săi,
iar când vine jos, îşi blestemă ziua naşterii. Să venim noi să spunem unui om
nepregătit adevărul despre starea sa, înseamnă să-i tulburăm personalitatea, să
facem o faptă nesocotită, pentru care vom plăti. Nu trebuie să ne facem cunoscuţi
şi mai ales nu trebuie să convingem decât pe cei ajunşi la un grad de evoluţie,
când cunoaşterea lumii noastre nu mai poate tulbura viaţa lor trupească. Din acest
moment, le devenim sfătuitori şi deci de un .mare folos în evoluţie. De aici
rezultă că majoritatea oamenilor nu trebuie să cunoască aceste taine, nu trebuie să
ştie de existenţa noastră. Ei nu trebuie să ştie decât de Creatorul care i-a creat
şi de îngeri - slujitorii Săi de lumină. Numai când duhul omului a atins un anumit
indice de lumină şi puritate, legea îi acordă dreptul şi ne îngăduie să-i facem
cunoscută existenţa noastră, să-i revelăm din normele de conducere şi din tainele
ce ne înconjoară. Ca o primă treaptă, ca un prim pas făcut de la neştiinţă pentru a
se ajunge la revelaţie, este producerea unor fenomene parapsihologice. Mai-marii
noştri, ne îngăduie - ba chiar ne ordonă să producem anumite fenomene în faţa
omului apropiat de gradul de a cunoaşte câte ceva din constituţia spiritului şi a
universului, fenomene care îl pun pe gânduri şi mai apoi îl determină să le
cerceteze şi să le urmărească peste tot. încetul cu încetul, judecata sa înlătură
ideile preconcepute ale mediului său fizic şi intelectual, şi de la o vreme se
naşte în el ideea că poate există o lume eterică prin spaţiu, plutind în jurul
omenirii trupeşti. Cu trecerea timpului, după oscilare şi zbucium, va veni deplina
convingere. E posibil ca această convingere să nu se îndeplinească în chiar viaţa
138

Din tainele vieţii ţi ale universului -A doua carte

când a văzut fenomenul; în acest caz, în viaţa sa viitoare va fi un adept

desăvârşit al lumii spaţiale. De acum înainte, numai acestui om îi putem vorbi
despre ştiinţa divină, înscrisă în marea carte a Creatorului, despre ştiinţa
ştiinţelor - Natura înconjurătoare pe care în veşnicia viitoare trebuie să o
învăţăm la perfecţie.

Cerul trebuie să aibă legături cu omenirea trupească

Oricât de tristă şi grea este viaţa trupească, ea este totuşi necesară evoluţiei
spiritului. Spiritul întrupat nu ştie decât ceea ce-i revelează simţurile trupeşti.
Regula stabilită de Divinitate este ca omul să creadă că aceasta este prima şi
ultima sa viaţă. Totuşi, această regulă are şi excepţii. Tot regulile cereşti
ordonă ca în anumite împrejurări şi locuri, unora dintre oameni să li se facă
cunoscut că viaţa e în totul, că spiritul are o origine divină şi deci existenţa
lui e veşnică. Fiind în întuneric, omul e greu de convins că există miliarde de
corpuri cereşti cu floră, faună şi oameni asemenea planetei noastre. El are nevoie
de probe care să-i demonstreze că pe lângă forţa şi materia fizică mai există —
chiar în fiinţa sa — şi alte forţe şi materii. Aşa unora dintre oameni li se arată
cum un altul se înalţă - levitează - de la suprafaţa pământului. Nu a mai văzut
niciodată şi nici nu a auzit de un asemenea fenomen, care înfrânge legea atracţiei
pământului. Alteori li se oferă ocazia să vadă un om care ştie ce se petrece sau se
vorbeşte în alt oraş, ţară sau continent. Cum de vede sau aude acel om ce se
petrece la distanţe îndepărtate de el? Cu ce ochi vede el întâmplările din alte
localităţi? De asemenea sunt nenumărate cazuri când un om, cu aparenţa că trupul
său doarme, vorbeşte despre evenimente ce se vor întâmpla zilele sau lunile
viitoare. Zilele trec şi evenimentele prezise se desfăşoară cu exactitate. De unde
a ştiut el de aceste evenimente? Unde le-a văzut? Cu ce le-a văzut? Astfel se
produc, în anumite situaţii, fapte ce uimesc şi provoacă polemici din care se trag
concluzii. Asemenea fenomene şi multe altele s-au produs, se produc şi se vor
produce în toate timpurile. Cei chemaţi le văd, le studiază şi se încredinţează că
în dosul paravanului de carne şi oase se află un alt om - eteric, care vede, aude,
simte la distanţe inimaginabile, că acest om se numeşte om spaţial, duh, spirit sau
entitate spirituală, locul firesc al existenţei sale fiind spaţiile sau sferele
cereşti. încetul cu încetul, cel destinat să cunoască aceste taine ajunge la
convingerea că există lumea duhurilor, ce dirijează lumea materiei fizice. Regula
este ca, la anumite etape ale evoluţiei lor, majoritatea oamenilor să nu ştie decât
de lumea văzută, auzită şi simţită prin simţurile trupului lor. Dar alături de
acest ocean de neştiutori, Cerul vrea să existe printre ei şi misionarii săi,
trimişii săi, cărora - deşi îmbrăcaţi în haina neştiinţei - să li se reveleze lumea
Cerului. Acestor oameni li se pun la îndemână instrumente - mijlocitori între Cer
şi pământ, mediumi, prin care lumea Cerului produce anumite fenomene pentru a-i
convinge, şi apoi cu totul câştigaţi cauzei cereşti li se comunică taine - ştiinţa
cerului, răspândită prin grai sau scris semenilor; aruncând astfel o sămânţă ce va
răsări în unele locuri, pentru ca omenirea să nu zacă în întunericul neştiinţei.
Azi noi, duhurile, căutăm să luminăm prin cunoştinţele noastre mai ales pe cei
culţi, pentru ca cele aflate de la noi şi difuzate prin personalitatea lor - ce se
bucură de o stimă şi reputaţie binecunoscută - să aibă toată tăria şi lumea să îşi
zică: „Dacă Wallace, Newton, Crookes, Lombroso, Lodge, Notzing, Baret şi mulţi alţi
savanţi ai pământului afirmă că există spirit, că spaţiile sunt pline de entităţi
spirituale şi că se poate comunica cu ele, atunci trebuie să fie aşa". Ţinem să vă
atragem atenţia că ştiinţa lumii noastre nu se poate revela decât treptat, an de
an, metapsihica noastră practică având nevoie de mulţi ani pentru a fi cunoscută,
controlată şi pusă în practică. Cine vrea să cunoască în profunzime ştiinţa
Cerului, trebuie mai întâi să citească tot ce s-a scris despre lumea noastră, şi
apoi să caute să controleze cele citite, prin diferiţi mediumi. Numai adevărurile
constant comunicate şi.prin mediumi diferiţi, să le considere ca adevărate; restul
să le arunce, ca fiind vederile, presupunerile, ipotezele comunicantului care ori
nu posedă deloc adevărurile, ori le ştie superficial. E drept că, în prealabil,
cerem cultură spirituală, dar mai mult cerem practică făcută cu noi. Credinţa în
existenţa noastră se dobândeşte mai mult sau mai puţin prin lectură, dar mai presus
de cele citite sunt cele văzute, ca fiind făcute de lumea noastră. Experienţa,
practica înseamnă pentru noi mai mult decât teoria. Dorim ca lumea evoluată să fie
cuprinsă de dorinţa nestăpânită de a ne cunoaşte şi experimenta. Va veni vremea
când această dorinţă se va extinde, se va concretiza şi dezvolta în anumite temple
ale noastre, unde se vor face experienţe convingătoare. Va veni o vreme
Comunicări din Cer

/3<?

- nu prea îndepărtată - când studiile lumii Cerurilor vor fi predate în şcolile şi

universităţile pământului. Atunci alături de teorie va exista şi laboratorul de
cercetări spirituale, unde cercetătoml îşi va vedea teoria realizată şi verificată
cu ochii săi trupeşti. Atunci templele metapsihice, templele religiei religiilor,
templele religiei universale sau cereşti, se vor umple de credincioşi, şi conduita
omului va fi conform legilor eterne. Va veni vremea când numai cei cu studii
universitare îndelungate, licenţiaţi în parapsihologie, vor putea oficia şi conduce
templele. Atunci nu se vor mai putea ocupa cu aceste practici decât cei care au
studiat şi cercetat Adevărul, obţinând o diplomă legală asemenea medicilor,
inginerilor şi profesorilor de azi. Ştiinţele actuale, cu toate erorile şi
lipsurile lor, sunt luate de bune şi toată lumea crede în ele, ca fiind absolut
reale. Va veni vremea când ştiinţa terestră va cuprinde şi ştiinţa metapsihică,
parapsihologia, ştiinţa iniţiatică, ştiinţa duhurilor. Câtă vreme omenirea se află,
ca şi în alte cicluri, pe o treaptă inferioară de cunoaştere, religia teoretică
trebuie să fie baza existenţei sale. Cu cât omenirea îşi va ridica înţelegerea şi
conştiinţa, i se întăreşte raţionamentul, iar religia actuală, rămânând în urma
ştiinţei care probează totul, nu va mai satisface sufletul, fiind nevoită să se
reformeze, conform celor comunicate de sus. Religia ştiinţifică va proba
afirmaţiile sale prin experienţe, şi atunci omul se va încredinţa că cele
comunicate sunt adevăruri cereşti, iar sufletul său se va cutremura la ideea că va
plăti prin suferinţă încălcarea legilor eterne. Cele comunicate acum nu se vor
înfăptui nici mâine, nici poimâine, ci într-un viitor foarte îndepărtat. Dar
totuşi, voi - oameni trupeşti - şi noi - entităţi spirituale - albinele universului
trebuie să strângem polenul şi nectarul de la florile Cerului - îngeri de toate
gradele - să le transformăm în miere - învăţătură - alinătoare şi însănătoşitoare
de suflet. Nu există muncă rodnică fără oboseală şi adversităţi. Auzind un medium
în transă vorbind despre un subiect oarecare, omul nu va putea distinge sursa
vorbirii sale, dacă este a lui sau a noastră, căci fondul fiind ideea, ea poate fi
emisă de duhul mediumului sau de un duh liber din spaţiu. De aici greutatea de a
distinge originea terestră sau spaţială a unei idei. Insă fenomenul este bine
definit şi pe deplin convingător când mediumul, fiind om simplu, va vorbi într-o
limbă sti'ăină, necunoscută de el, sau despre probleme abstracte, ştiinţifice, cu
desăvârşire străine sufletului său. Cel mai dârz sceptic va trebui să se încovoaie
în faţa faptului şi va admite că altcineva a vorbit despre acele cunoştinţe înalte
sau în limba vorbită în alte timpuri şi ţinuturi. Suntem fericiţi că oamenii de
ştiinţă ai pământului au început să se ocupe de lumea noastră, de natura şi
fenomenele ei, că ştiinţa Cerurilor îşi va face intrarea în templul ştiinţelor
pământeşti, înţelesul bucuriei este că fenomenele afirmate în Sfintele Evanghelii
vor fi demonstrate prin experienţe şi religia ştiinţifică nu se va referi la „crede
cele scrise acolo". Ştiinţa va merge mână în mână cu credinţa, dispărând bariera
dintre biserică şi laborator. Va dispare frica clericului - că se naşte o sectă,
fiind şi el fericit că cele citite prin cărţile sfinte le-a văzut şi auzit cu
propriile simţuri, devenind cu adevărat im profund credincios şi umil slujitor al
Stăpânului a tot ce există. Deocamdată ne silim să formăm doar câţiva
antemergători, care să lumineze lumea prin scrisul sau vorba lor, pentru ca atunci
când va veni Cel ce trebuie să vină, să găsească suflete pregătite. Aşa s-a
petrecut şi în Iudeea în veacurile îndepărtate. întâi s-au întrupat profeţii şi în
ultimul moment Ioan Botezătorul, care a propovăduit şi pregătit lumea, pentru Cel
ce urma după el. în milioane de temple se proslăveşte azi numele Celui coborât din
înălţimea Sa divină, făcându-se Om, pentru a răspândi o religie universală, o
religie a religiilor, ca împlinire a celor anterioare. Iată pentru ce acum, primind
cuvântul Divinului nostru Solar, ne străduim să restabilim strălucirea religiei de
altădată, şi în plus, conform legii progresului, să o inoculăm în adâncul
sufletelor tuturor oamenilor prin fenomenele produse de noi, prin demonstraţia
făcută prin mediumi, pentru a dovedi existenţa altor materii şi forţe decât cele
fizice, şi a existenţei unei ierarhii spirituale nespus de strălucitoare.

Omul evoluează pe mai multe planete şi sisteme solare

Dragă frate, cunosc vieţile tale din veacuri, ştiu că eşti un aprig iscoditor al
tainelor cereşti, dar trebuie să înţelegi că deocamdată nu se pot dezvălui multe
din cunoştinţele lumilor noastre, pentru că omenirea pământului nu a ajuns cu
evoluţia până la faza în care să poată lua cunoştinţă de tot ce tu ne întrebi.
Vedem râvna ta şi Cel mare a aprobat să iei cunoştinţă de multe din ele, dar îţi
punem o condiţie: să le divulgi doar pe cele pe care ţi le vom desemna, şi pe
acelea le vei împărtăşi doar celor ce vei crede că merită să-şi hrănească sufletul
cu asemenea cunoştinţe sfinte.
140

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Ne întrebi dacă omul e obligat să evolueze pe toate planetele sistemului acesta,

sau evoluţia lui poate fi continuată pe alte planete, din alte sisteme planetare.
îţi răspund: se urmează şi una şi alta, depinde de gradul evolutiv al duhului.
Orice trecere - de pe o planetă pe alta sau de pe un sistem pe altul - se face după
anumite norme. Orice spirit al planetei Pământ, de la cel inferior - canibalul din
Noua Guinee - până la cel superior, ştim de unde a venit, de pe ce planetă a sosit
aici. Din capul locului îţi afirm că nu toţi locuitorii Pământului - întrupaţi sau
destrupaţi - au venit de pe aceeaşi planetă. Azi voi faceţi studii etnografice şi
constataţi că pământul este populat de mai multe rase de oameni şi că fiecare are
mai multe feluri de naţionalităţi. De ce s-au format aceste rase? în ele se poate
întrupa orice spirit? îţi răspund că fiecare rasă aparţine unor duhuri, sosite pe
Pământ de pe o anumită planetă. Este adevărat că toate planetele au locuitori -
cereşti sau pământeşti - care trăiesc în condiţii diferite, pentru că sunt de
diferite evoluţii. Când eu, duh, voi termina şcoala acestei planete, va trebui să
emigrez de aici, pe alta superioară. Dar să nu crezi că terminând stagiul meu pe
acest glob am atins ultimul termen al evoluţiei acestei planete. Ca să învederez
această idee, voi da un exemplu. în fruntea tuturor duhurilor planetei Pământ se
află Guvernatorul terestrian. Dar a ajuns el oare Superiorul acestui glob evoluând
pe el de la începutul creării globului şi până acum? Nu, îţi va răspunde orice mare
spirit de aici. El a venit cu gradul lui format pe alte planete ale universului, în
facultăţi spaţiale superioare evoluţiei pe care o putea face pe Pământ. Situaţia se
repetă în evoluţia oricărui duh uman, deoarece evoluţia cere o şcoală vastă. Ea nu
se poate termina pe acest glob, chiar de ar sta duhul aici un miliard de ani.
Există atâtea feluri de planete, cu atâtea constituţii materiale, iar eu sunt dator
să le cunosc pe toate, să trăiesc pe toate gradele lor şi să cunosc diferitele
feluri de vieţi. Prin urmare, oricât timp voi şedea pe planeta Pământ, nu voi
ajunge guvernator planetar. Este necesar să fac şcoala tuturor felurilor de grade
de planete din univers, ca să pot fi avansat abia la gradul de înger. Aici voi face
un fel de şcoală. Pe o altă planetă voi învăţa alte lecţii, şi cine ştie prin câte
planete va trebui să colind, ca să pot ajunge şi eu, din înger, suveranul unei
planete. Răspunsul la întrebarea pe care mi-ai pus-o, îl cunoşti bine ca duh, dar
coborât în trup nu îl mai ştii. îţi vine în minte ceva vag, din vieţi trăite pe
aiurea, şi atunci - curios - vrei un răspuns al nostru. Deoarece gradul evolutiv
ţi-a permis ca duh să le ştii, avem dezlegarea să-ţi dezvăluim aceste taine, pentru
a le cunoaşte şi ca om trupesc. Una din legile de seamă ale cosmosului este legea
evoluţiei, cunoscută doar de duhurile superioare, iar studiul ei le procură o
deosebită satisfacţie şi fericire. Pe duhurile mici - tinere - nu le interesează,
pentru că nu o pricep. Pe baza legii evoluţiei, vin pe această planetă duhurile de
aiurea, ori pleacă de aici mai departe, pentru studiile lor. Se cunoaşte de departe
un negru de un alb sau de un mongoloid. De asemenea, dintre oamenii albi îi
deosebim pe semiţi de arieni. Desigur că v-aţi întrebat de ce această deosebire. Am
să-ţi răspund: pentru că nu au sosit deodată pe Pământ şi pentru că au venit
fiecare de pe altă planetă. Dacă întrebăm pe un semit de unde a venit, el ne spune:
„Din cutare planetă, unde eram fericiţi. Acum plângem pentru că am plecat de la
bine şi am venit aici la rău, şi în plus plângem pentru că unii am fost forţaţi să
plecăm şi alţii dintre ai noştri au rămas acolo." Multe ne spun aceste duhuri din
trecutul lor de pe acea planetă. Descrierile din Tora nu sunt basme, ci adevăruri
mascate, simbolice. Dar în afară de această exemplu Adam nu e un mit, ci un adevăr,
el fiind o căpetenie-duh, cu care au venit de pe acea planetă pe Pământ. Semiţii
sunt spirite evoluate, dar oameni fiind, au greşit mereu. Atunci s-a făcut o
selecţie şi cei mai greşiţi au fost aduşi în iadul planetei Pământ, pentru ca la
para arzătoare a unei vieţi hulite, veacuri şi veacuri, să se cuminţească şi să se
ridice în înţelepciune şi în respectul legilor divine; să devină ca fraţii lor,
care meritând raiul acelei planete au rămas pe ea, pentru ca mai târziu să treacă
pe alte corpuri cereşti, mai evoluate. Semiţii constituie cea mai nouă migraţie de
popoare ale Pământului. Spiritele vin stoluri, stoluri, şi se întrupează formând
diferitele rase ale Pământului: rase de trupuri pe pământ şi rase de spirite în
Cerurile noastre. Fiecare rasă a venit de pe o anumită planetă. Aşadar fiecare din
ele au alte cunoştinţe şi o altă evoluţie. Cel care îţi dictez acum, sunt un
pelerin al acestui glob, sosit aici împreună cu ceata mea. Nu cunosc amănunte
privind evenimentele petrecute pe Pământ în alte vremuri, pentru că nu am trăit pe
el, dar am aflat câte ceva de la marile duhuri conducătoare ale Pământului, sosite
aici, de la crearea lui, şi rămânând până la terminarea evoluţiei sale. Ele ne-au
spus că nu s-au format deodată toate planetele acestui sistem, ci unele sunt mai
vechi iar altele mai noi. Pe măsură ce au îmbătrânit, s-au îndepărtat de soare. De
aici deducţia că fratele cel mai tânăr al Pământului este cel mai apropiat
Biblie scrisă, avem cunoştinţă de Biblia nescrisă a evreilor, care cuprinde multe
adevăruri. Aşa de
Comunicări din Cer

141

de soare, că în afară de planetele cunoscute, există şi altele, necunoscute de voi.

Marii noştri „cărturari" ne spun că cei care ne conduc acum sunt veniţi aici de pe
o altă planetă, populată înainte de formarea Pământului cu oameni foarte avansaţi.
Pe planeta cea mai apropiată de soare trăiesc oameni inferiori, din toate punctele
de vedere, celor de pe Pământ, iar pe cele mai depărtate trăiesc oameni superiori,
având o constituţie diferită de a oamenilor tereştri. Au existat şi pe ele oameni
asemănători cu cei de pe acest glob, dar au pierit de mult, şi acum există acolo
forme umane, pe care cine ştie când - ca urmare a evoluţiei - îi va avea şi
Pământul. Totul e gradat în lume. Pe un corp ceresc superior nu se poate duce orice
spirit al Pământului. E drept că, pe acel glob omul ar putea evolua de la a (alfa)
până la <x> (omega), dar legile evoluţiei nu o permit. Cum să duci un duh începător
între locuitorii învăţaţi ai acelui glob? Duhul terestru nu ar pricepe nimic, nu ar
învăţa nimic, şi deci, nu ar evolua deloc. Nici aici, pe globul nostru, care nu se
poate compara cu acea planetă, nu se pot aduce orice fel de duhuri de aiurea.
Fiecare planetă e o şcoală şi în clasele ei învaţă entităţile spirituale organizate
după gradul lor evolutiv. Un elev din clasa a patra primară nu poate urma anul
patru de liceu. Chiar şi pe Pământ duhul poate face şcoala de la a (alfa) până la
to (omega), dar legea evoluţiei nu permite să leneveşti milioane de ani în şcoala
lui, ci nevoia legii te conduce să descoperi şi să înveţi şi la şcoala altor
planete pentru a înainta mai repede. Totul se conduce după anumite Norme divine şi
nimeni nu le poate înlătura. Spuneam că fiecare rasă a venit de pe o altă planetă,
cu evoluţia şi mentalitatea ei. Din această cauză, luate în masă, rasele sunt
durabile şi nu se pot amesteca. De exemplu, un duh din rasa neagră a terminat
evoluţia completă a rasei sale, şi acum, pentru a merge mai departe, are două căi:
să treacă în rândul rasei albe a Pământului sau să părăsească această planetă,
pentru a trece pe o alta, unde se află o rasă albă asemănătoare cu cea de pe
Pământ. Cei mari din rasa lui îl vor sfătui ca în loc să se desprindă de marea sa
grupare cerească, de stolul său şi să plece aiurea, mai bine să treacă în rasa albă
a acestei planete, rămânând în Ceruri în legătură permanentă cu stolul său. Ca
urmare a acestui sfat, duhul trece în rasa albă şi încetul cu încetul devine un
membru al rasei albe. O dată expirat termenul acordat pe acest glob, trebuie să
plecăm pe o altă planetă, pentru a face loc altora. Se înţelege că nu vom face
şcoala marilor forţe de pe acea planetă, superioară Pământului, ci pe a celor mai
mici. Plecarea nu se face individual, ci în cârduri numeroase, cu aprobarea
Conducătorilor Pământului şi cu binecuvântarea Celor din planeta unde vom poposi.
Pentru noi, entităţi spirituale albe, când va sosi vremea terminării stagiului
nostru aici, nu ne rămâne decât să ne ducem pe o altă planetă a unui alt sistem
solar. Scopul actual al evoluţiei noastre este să devenim din spirite planetare,
îngeri planetari, dar cine ştie când vom atinge acest ideal. Există multe, foarte
multe cunoştinţe pe care trebuie să le aflăm şi a căror sumă l-ar zdrobi pe un duh
mai tânăr. Toate marile probleme sunt scrise în Cer cu litere, semne sau simboluri.
Cine poate citi aceste semne, poate învăţa tainele Tatălui care le-a înscris în
materia eterică a Cerurilor. Primii creştini pentru a nu fi descoperiţi de
necreştini întrebuinţau şi ei semne. Rostul acestor simboluri este de a nu forţa
marile entităţi să întrebuinţeze multe „cuvinte" - pentru a explica ceva - şi ca să
nu fie înţelese de toate duhurile. Limba universală, folosită de duhurile de
pretutindeni, este limba simbolurilor sau a semnelor. Numai că acest limbaj este
scris asemenea celui chinezesc, pe care nu orice chinez îl poate citi. Cu cât eşti
mai evoluat, înveţi mai multe semne, ai un limbaj mai bogat. Când ai ajuns să
cunoşti toate simbolurile întrebuinţate pe Pământ, ai terminat şcoala acestui glob,
pentru stagiul la care ai fost adus; poţi pleca pe o altă planetă, superioară
Pământului. Frate, în ce mare greşeală sunt oamenii trupeşti, adunând bunuri
materiale pământeşti, pieritoare! Dacă ar şti că numai comorile morale şi
intelectuale, numai cunoştinţele sunt singurele bunuri, care nu pier niciodată, n-
ar mai face greşeala să alerge toată viaţa lor după averi şi onoruri, după
deşertăciuni. Nu bunurile materiale te vor elibera de şcoala terestră, ci
cunoaşterea legilor şi împlinirea lor. Noaptea, când vii şi tu printre noi, vezi o
forfotă, o activitate neînchipuită. Muncă şi iar muncă. De ce acest veşnic zbucium
peste tot? Unii vin, alţii pleacă, unii se întrupează, alţii se destrupează. Unii^
ajută pământenilor, alţii audiază diferite cursuri. Totul e făcut pentru a afla,
învăţa şi progresa. în spaţiul din jurul pământului există duhuri care observă
viaţa umană de aici. Ele nu se pot întrupa aici, din cauza inferiorităţii lor,
mentalul lor fiind prea neînţelegător încă. Stau, privesc şi ascultă iar după ce
îşi mai lărgesc într-o oarecare măsură orizontul cunoaşterii, pleacă pe o planetă
inferioară Pământului, unde se vor întrupa. Uneori este permisă întruparea lor
chiar pe pământ, printre voi, dar în acest caz constituie cei mai înapoiaţi oameni
ai pământului, iar ca duhuri sunt socotite demoni elementali sau vampiri. îmi
permit să-ţi afirm un mare adevăr, pe care nu-1 va crede oricine. Când a trebuit să
se facă revoluţia rusă, pentru a sălbătici populaţia de acolo, au fost aduse valuri
de duhuri inferioare, care
142

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

au stat toată ziua şi noaptea pe lângă oameni, influenţându-i puternic, stârnind în

ei porniri sălbatice, pentru a-i scoate de sub influenţa binefăcătoare a duhurilor
amice lor. Aceste duhuri primitive, după ce îşi fac opera, sunt luate şi duse în
altă parte, pentru a-şi face şcoala evolutivă. Odată veţi înţelege că Cerul conduce
pământul, că lumea nevăzută comandă lumii văzute vouă, oamenilor trupeşti.

Întrebi un duh despre o anumită problemă şi el îţi va răspunde în măsura

cunoştinţelor sale, aflate în raport cu evoluţia sa. însă există probleme cunoscute
de orice duh. Aşa de exemplu cel mai redus duh îţi va spune că auzul nostru este
identic la toate duhurile Pământului, dar că vederea e deosebită, că este cu atât
mai puternică şi mai subtilă, cu cât duhul este mai avansat. O să vă pară ciudat,
dar trebuie să vă spun că duhurile au posibilitatea să se facă nevăzute spiritelor
inferioare lor. Spiritele inferioare aud duhul superior care li se adresează, dar
nu-1 văd. Explicaţia acestui fenomen ciudat constă în faptul că deşi înotăm într-un
ocean fluidic, nu cunoaştem toate categoriile de fluide ce intră în compoziţia lui.
în lumea noastră este ca în lumea voastră: ştim atâta cât vedem. Cu cât un duh e
mai evoluat, cu atât vederea sa este mai pătrunzătoare, şi deci cu atât poate vedea
o categorie de fluide în plus, din mulţimea de fluide aflate prin spaţiu. Unele
fluide sunt atât de fine încât majoritatea duhurilor nu le vede şi nu le simte,
după cum nici voi nu vedeţi aerul în sânul căruia vă mişcaţi şi respiraţi. Prin
urmare, să nu credeţi că dacă suntem spirite, cunoaştem tot ce există în univers.
Există şi pentru noi multe mistere rămase nedezlegate, până când vom mai avansa.
Dacă pentru noi moartea nu mai este un mister, ştiinţa naturii formează un mister
fermecător, captivant şi ne atrage la studiu. După cum voi, oameni trupeşti,
bazându-vă pe metoda analogiei, deduceţi compoziţia diferitelor stele sau planete,
prin măsurarea radiaţiilor electromagnetice cu ajutorul spectroscopului, ori din
compoziţia meteoriţilor, tot aşa căutăm şi noi să tragem concluzii din analiza
fluidelor, atât a celor în stare de agregaţie, cât şi a celor în stare de
libertate. S-ar putea ca cineva din lumea voastră să ne întrebe: „Dacă nu vedeţi
toate fluidele, de unde ştiţi că ele există?" Răspund scurt: după spusele mai-
marilor noştri, care le văd şi le analizează. în lumea noastră, fiecare fluid îşi
are numele şi culoarea proprie. Nu e vorba de culorile voastre, văzute de noi
altfel de cum le vedeţi voi, ci de culorile noastre. Cum orice duh se compune
dintr-o scânteie, înconjurată de o serie de fluide - care învăluie scânteia
asemenea unor haine, fără a fi adăugate pur şi simplu unele peste altele, ci
întrepătrunzându-se unele pe altele - duhul va fi colorat după culoarea dominantă a
fluidelor externe. Prin urmare, şi în lumea noastră avem o culoare, după cum voi,
omenii trupeşti, sunteţi unii albi, alţii negri, galbeni etc. Natura fluidelor,
proprietăţile şi combinarea lor formează o ştiinţă cunoscută şi pusă în practică
numai de marile duhuri. După cum în lumea voastră luaţi două corpuri, două
substanţe chimice, şi le combinaţi şi obţineţi alte corpuri, cu anumite înfăţişări
şi proprietăţi, tot astfel marii noştri savanţi chimişti combină două sau mai multe
fluide între ele şi obţin o anumită substanţă eterică. Aşadar noi, duhurile, suntem
oameni cu un corp fluidic diferit colorat. Regret că nu e momentul potrivit să-ţi
pot vorbi, măcar la un nivel elementar, despre aceste combinări ale fluidelor. Noi,
duhurile ^superioare, cunoaştem gama nesfârşită a fluidelor şi ştim că ele sunt
formate din particule sferice. într-o perioadă a evoluţiei noastre a trebuit să
învăţăm proprietăţile fluidelor, fără de care n-am fi putut ajunge la acest grad.
Fluidele intră în compoziţia corpului meu, şi deci le văd şi le simt. Voi oamenii
vă vedeţi carnea trupului vostru. E drept că cei neştiutori o văd pe dinafară şi nu
ştiu că e formată din celule de diferite forme, fiecare îndeplinind o anumită
funcţie. Există un paralelism între lumea noastră şi a voastră. Parcă cei mulţi de
la noi ştiu ce este sub ultimul lor înveliş fluidic? Totul în lume se reduce la
ştiinţă şi neştiinţă. Mulţi nu ştiu, puţini cunosc. După această lungă introducere,
vreau să-ţi vorbesc despre ceea ce mi-am propus azi. Văzul şi auzul vostru este
aproape acelaşi pe toată durata vieţii terestre. Bineînţeles, către bătrâneţe, din
cauza slăbiciunilor omeneşti, aceste două simţuri încep să se reducă. în lumea
noastră se petrece altfel, căci pe când auzul stagnează pentru toate duhurile
umane, văzul evoluează din ce în ce mai mult. Aşadar auzul e unic dar văzul diferă
după gradul de evoluţie al duhului. însă până să ajungă la acest stadiu şi auzul a
evoluat. într-adevăr, duhul mineral are şi el auzul său, e drept

Combinarea fluidelor /\
Comunicări din Cer

143

foarte redus. Auzul a evoluat la duhul vegetal, s-a mai accentuat la duhul
animalelor şi a culminat la duhul uman. De aici încolo evoluţia auzului stagnează.
Toate duhurile umane, de orice grad ar fi, vor auzi deopotrivă. Prin urmare, auzul
a atins culmea evoluţiei sale. Fenomenul văzului diferă. El a evoluat de la duhul
mineral până la om, şi de aici înainte îşi urmează ascensiunea până la înaltele
grade de Duhuri divine. Noi, duhurile, vedem diferit. Unele duhuri văd numai câteva
fluide - a, b, c; altele, mai ridicate, văd fluidele d, e,f; în fine, cele
superioare văd toată gama de fluide până la z. O dată ce le vedem, ne apucăm să le
studiem, şi după ce cunoaştem toate însuşirile şi proprietăţile lor, începem să le
combinăm în vederea aflării marii taine şi anume cum a creat Tatăl lumile. Toate
felurile de fluide din natură Tatăl le-a pus şi în sânul meu, în corpul meu
fluidic. Aceleaşi fluide ca ale mele sunt şi în corpurile voastre. Noi vă vedem,
dar nu vă vedem trupul - care pentru mine e transparent ca geamul vostru - ci vedem
corpurile voastre fluidice ca şi cum aţi fi duhuri libere. Spiritele inferioare nu
prea pot deosebi duhul întrupat - sosit noaptea prin spaţiu - de un duh destrupat,
spaţial. Noi, cei mai avansaţi, nu ne mai înşelăm, nu mai facem nici o confuzie
între un duh destrupat şi un duh întrupat. Bătrânii noştri savanţi, veniţi de prin
diferite lumi şi cu tolba plină de cunoştinţe adânci, ne spun că în jurul globului
nostru nu se găsesc toate fluidele din cosmos, că prin alte globuri, risipite prin
univers, se găsesc fluide necunoscute pe Pământ. Din studiile făcute asupra
fluidelor acestei planete, au ajuns la concluzia că pământul are în jurul său două
serii de fluide: \. fluide proprii - particulare globului nostru; 2. fluide
generale - aflate şi prin alte corpuri cereşti şi regiuni ale universului. Pe lângă
fluidul propriu, particular, toate corpurile terestre au în masa lor şi un fluid
general, al universului. Aşadar, toate mineralele pământului au în sânul lor câte
două feluri de fluide: unul propriu şi altul general, aflat în tot universul.
Fluidul general îl numim Fluid divin, iar fluidul propriu - Pecetea sau Ştampila cu
care Tatăl a binecuvântat creaţia când a făcut-o. Fluidul propriu este fabricat în
central planetei noastre, de unde este emis, încetul cu încetai, către exterior.
Toate planetele îşi au fluidul lor propriu, toate îl fabrică şi-1 emit din
interiorul lor. Dacă o planetă n-ar mai fabrica fluidele sale proprii, ar muri.
Rolul acestui fluid în existenţa unei planete este de a o transforma într-un magnet
uriaş. Când o planetă nu va mai emite acest fluid magnetic, se va demagnetiza, dar
corpul ei nu va putrezi - cum putrezeşte trupul vostru - ci se va sfărâma în părţi
din ce în ce mai mici, până se va pulveriza şi apoi se va risipi în spaţiile
siderale. Procesul este asemănător cu dizolvarea unei bucăţi de sare în apă. „Prin
urmare, sarea se dizolvă în apă pentru că a fost demagnetizată?" - va întreba omul
trupesc. Da; orice corp solid se dizolvă dacă este pus într-un lichid ce are
puterea de a-i lua fluidul magnetic. Apa a absorbit în masa ei magnetismul sării,
care s-a fărâmiţat şi moleculele ei s-au răspândit printre moleculele apei. „Bine -
va zice acest om - dar pământul are în spinare mase enorme de apă, formând oceane
şi mări, cum de nu-1 dizolvă? Cum de nu-1 demagnetizează?" Este adevărat că apa
oceanelor şi mărilor îi fură o mare cantitate de fluid, dar producând mereu acest
fluid magnetic propriu, pământul rămâne în starea actuală, menţinută până când va
produce acest eter magnetic. Dacă punem pe foc vasul cu apă şi cu sarea dizolvată,
apa evaporându-se redă fluidul absorbit sării şi acesta se reface la loc, în stare
solidă, rămânând pe fundul vasului. Când cade pe pământ câte un meteorit din
spaţiul cosmic, marii savanţi cereşti îşi adună elevii, fierul are fluidul propriu
A, combinat cu fluidul general B ". A zis - combinat, dar să nu credeţi că e
combinat ca în lumea trupească, ci numai alăturat, ca şi culorile spectrului solar,
ce stau una lângă alta. „Vedeţi - continuă marele savant - fierul acesta nu mai are
fluid propriu. Să ştiţi că atunci când pământul va pierde fluidul său propriu,
ştampila sa - la fel ca această bucată de fier - el va muri şi se va rupe în bucăţi
asemănătoare acestui meteorit ce a aparţinut unei planete. Toate celelalte fluide
ale pământului, nemaifiind reţinute, cimentate prin acest fluid magnetic, se vor
risipi şi ele în spaţiu. Aşa vor muri toate planetele, ce nu vor mai avea puterea
să-şi reînnoiască fluidul magnetic. Rolul fluidului magnetic propriu este de a
reţine într-un tot unitar mineralele globului terestru, şi în acelaşi timp de a se
opune atracţiei soarelui sau altor corpuri cereşti." Uite că încetul cu încetai vă
conducem în cunoştinţele noastre de chimie fluidică. Voi, oamenii, faceţi diferite
combinaţii chimice. Prin combinarea unui acid cu un metal obţineţi un corp nou,
numit sare chimică - sulfat, carbonat etc. în combinaţiile substanţelor voastre
constataţi doar ceea ce sesizaţi cu organele de simţ. Noi vedem că orice corp este
însoţit de un fluid propriu. Când combinaţi două substanţe, aţi combinat şi cele
două fluide proprii şi aţi dat naştere unui produs fluidic, cu anumite culori şi
proprietăţi. E firesc să nu cunoaşteţi acest fenomen, pentru că nu vedeţi fluidele.
Dacă le-aţi vedea şi aţi putea să-i luaţi de exemplu acidului fluidul său, aţi
constata că el
doritori de cunoaştere, şi le spun: „Vedeţi acest meteorit? Ei bine, în el se
găseşte fier. Voi ştiţi că
144

Din tainele vieţii şi ale universului - A dona carte

nu mai atacă nici un metal sau oxid metalic cu care vine în contact. Aşadar în
orice stare s-ar afla un corp din lumea voastră, totdeauna el este însoţit de
fluidul său propriu, sau particular. Domnul Solar a înviat morţii de se minunau
toţi evreii. El nu făcea decât să redea trupului mort magnetismul pierdut şi prin
puterea Gloriei Sale să cheme duhul evadat, ordonându-i să intre din nou în trupul
său remagnetizat. Aşadar, când moare un om, între altele pierde fluidul său
magnetic, şi spiritul nemaifiind reţinut, se eliberează din catenele trupului său.
După aceste explicaţii, să abordăm puţin şi corpul fluidic al spiritului uman. Am
spus că scânteia este înconjurată de o combinaţie de diferite fluide. între ele
distingem două categorii: fluidele terestre - asemănătoare cu cele întâlnite în
mineralele, vegetalele şi animalele pământului, şi fluidele proprii duhului. Noi,
duhurile superioare, ştim, după prezenţa fluidelor proprii ale Pământului, că avem
în faţă un întrupat, pe care nu-1 confundăm cu un destrapat. In afară de fluidele
proprii mineralelor, vegetalelor şi animalelor acestui glob, pământul mai are în
jurul său o atmosferă fluidică, formată dintr-un fluid care-1 învăluie ca o haină.
Acesta este fluidul planetar. Toate duhurile care trăiesc în jurul globului
terestru trebuie să aibă în jurul lor o haină alcătuită din acest fluid, fără de
care nu s-ar putea mişca şi trai în atmosfera fluidică planetară. în afară de haina
planetară, duhul mai are şi alte haine fluidice: haina solară, universică şi
cosmică. în fine, scânteia este îmbrăcată şi cu cele trei haine primite în Sfera
divină, şi care constituie pentru duh ştampila sa divină sau hainele sale divine.
Această ştampilă sau haină divină reprezintă pentru duh ceea ce pentru globul
pământesc este atmosfera sa fluidică planetară. Acum - ştiind că orice substanţă,
orice corp este însoţit de un fluid propriu - aflaţi că atunci când sunteţi bolnavi
şi luaţi medicamente, graţie cărora uneori vă faceţi bine, nu mineralul, nu
produsul farmaceutic v-a însănătoşit, ci fluidul care îl însoţea. Fluidul a
reparat, a vivificat şi a dat un impuls nou corpului vital, sau magnetic al vostru
şi din acel moment trupul - aflat sub dependenţa corpului vital - s-a făcut bine.
în lunga sa şcoală, duhul peregrinează din planetă în planetă. Când soseşte pe o
planetă, el este obligat să îmbrace fluidul planetar propriu acelei planete. Dar
duhul are în corpul său, în cantităţi foarte reduse, şi din fluidele tuturor
planetelor pe unde a trecut. Fiecare fluid planetar îşi va avea culoarea deosebită,
cu toate formând un glob fluidic în jurul hainelor divine ale scânteii. Hainele
divine vor fi purtate o veşnicie, fără a putea fi demagnetizate de nimeni, căci
Creatorul le-a dat şi numai El le poate dezbrăca din jurul scânteii. Duhul soseşte
pe planeta noastră din diferite motive: ori este un misionar, care va părăsi
Pământul după împlinirea misiunii sale, ori a venit să facă şcoala acestei planete
prin numeroase întrupări, ori a venit să asculte cursurile marilor noştri savanţi
şi apoi va pleca mai departe. Cu toţii poartă o culoare specifică. Dacă ne adresăm
unuia dintre aceştia şi-1 întrebăm ce înseamnă o anumită culoare? el răspunde
invariabil: - Este culoarea sistemului de unde am venit. - Dar această culoare? -
Aceasta e culoarea fluidului planetei pe care locuiesc de multă vreme. - Dar
aceasta? - Aceasta e culoarea fluidului planetei unde am locuit în alte vremuri. -
Dar această culoare, asemănătoare cu cea a corpului meu planetar? - Acesta e
fluidul planetei Pământ, cu care m-am îmbrăcat când am sosit aici, dezbrăcându-1
când voi pleca. - De ce trebuie să-1 lepezi? - Trebuie să-1 lepăd pentru că
altminteri globul acesta nu-mi va permite să-1 părăsesc. Acest fluid este legătura
dintre mine şi planeta Pământ. Graţie acestei haine mă pot mişca în sus, în jos, la
dreapta şi la stânga, înainte şi înapoi, pretutindeni. - Dar de ce nu ai lepădat
complet hainele fluidice ale planetei de unde ai sosit? - Pentru că nu m-aş mai
putea întoarce cu uşurinţă pe planeta mea. - Ce s-ar fi întâmplat dacă din greşeală
pierdeai sau lepădai fluidele proprii planetei tale? Nu te-ai mai fi putut întoarce
pe ea? - Ba da, dar nu direct, ci indirect. M-aş fi dus mai întâi în soarele de
care aparţine planeta mea, şi acolo aflându-se toate fluidele planetelor sale, aş
fi luat cantitatea de fluid necesar, mj-aş fi îmbrăcat cu el- şi apoi m-aş fi dus
cu^uşurinţă în planeta mea. Când va fi să plec de aici, voi dezbrăca învelişul
fluidic al planetei Pământ. în acest scop, mă voi înălţa până la zona periferică a
Pământului şi numai acolo mi-o voi dezbrăca. Să nu credeţi că o dezbrac ca pe o
haină de stofă, ci trebuie să fac o serie de operaţii cu ajutorul cărora desprind
fir cu fir fluidele acestei planete dintre particulele celorlalte învelişuri ale
mele. Se produce un fenomen analog cu limpezirea unei ape tulburi, când, prin
decantare, se depun particulele nămoloase, apa rămânând limpede.
Comunicări din Cer

145

Dar pentru că veni vorba de un duh care umblă din sistem în sistem şi din planetă
în planetă - bineînţeles, cu anumită învoire - s-ar putea naşte în mintea
cititorului gândul: „Bine de mine, când îmi voi lepăda acest trup şi voi deveni
spirit liber, voi pleca şi voi vizita tot Pământul, şi pe urmă voi face un voiaj de
plăcere prin toate planetele sistemului nostru, şi până la viitoarea reîntrupare
voi da o raită şi prin alte meleaguri ale universului". Nu, nu, îţi răspund eu. Nu
vei avea putinţa să te plimbi, pentru că deşi ai câte ceva din fluidele celorlalte
planete ale sistemului nostru, nu vei şti să o dezbraci pe cea de aici, ca să poţi
pleca, şi nu vei avea destul fluid al altei planete, pentru a putea să te duci de
exemplu în Marte sau Venus. Dar veţi spune că aţi auzit că unele duhuri se duc în
Marte, Venus sau o altă planetă a sistemului nostru; ele cum s-au putut duce? Mai
întâi se cere o aprobare specială, apoi trebuie ca o mare foiţă spirituală să-i
dezbrace haina planetară. în acest scop îl duce până la periferia atmosferei
fluidice a Pământului, şi acolo, după ce-1 va dezbrăca de fluidul planetei noastre,
îl îmbracă cu fluidul planetei dorite. La periferia fiecărei planete din sistemul
nostru se găsesc - trimise de Soare - toate felurile de fluide din jurul planetelor
acestui sistem. Prin urmare, nu poţi să pleci oricând. Asemenea învoiri sunt foarte
rare şi date numai în vederea unor misiuni. Iată taina pentru care duhurile
Pământului sunt robii acestui glob, fără'a putea dezerta de la şcoala amară a
acestei planete. Câţi n-ar da să fugă aiurea, să scape de întrupările de aici!
Cunoştinţe referitoare la natura fluidelor, la fizica şi chimia lor, se dau
periodic, la mii de kilometri depărtare de suprafaţa pământului. Nu putem să ne
ducem întotdeauna să le audiem, pentru că ni s-au dat anumite misiuni de
îndeplinit, care contribuie şi la avansarea noastră. Viaţa e viaţă şi ea trebuie
trăită şi aici, ca şi jos în nămolul cărnii. Pentru că mâine trece vacanţa stării
de spirit şi trebuie să ne coborâm iar la viaţa terestră, care cere multe şi mari
pregătiri, căci, frate, cum ne vom aşterne de sus, aşa vom „dormi" jos. Oameni
suntem şi noi, şi aceste misiuni şi, preocupări materialiste ne răpesc mai tot
timpul şi abia ne rămâne vreme să ne completăm studiile. încă de pe acum, de aici
din Cer, trebuie să-mi fac toate legăturile terestre, pentru a-mi continua, jos, pe
pământ, studiile întrerupte de mult timp. Dar vei spune: „Bine, frate, nu-ţi poţi
face studiile în Cer?" Ba da, s-ar putea, dar una se învaţă la noi, şi alta jos la
voi. Ambele sunt folositoare avansării noastre spirituale. Mulţi dintre noi -
obosiţi şi plictisiţi de atâtea studii - spun asemenea elevilor din şcolile
voastre: „De ce să mai învăţ şi cutare materie, la ce îmi va folosi?!" Până la un
oarecare punct au dreptate rudimentarii noştri, căci pe drept cuvânt ştiinţa
Cerurilor este infinită, înveţi, înveţi miliarde de ani, şi vezi la urma urmei că
tot nu ştii totul. Bătrânii noştri cu vârste de miliarde de ani ne spun: „învăţaţi,
copii, căci Tatăl nostru are nevoie de savanţi, lucrători în via Sa infinită".
Atunci cu toţii ne consacram muncii, mai departe. Nu mi-am terminat expunerea, dar
cred că pentru azi a sosit momentul să închid robinetul cugetării mele.

Totul a provenit din concentrarea fluidului primordial

Cu ajutorul trupului vostru simţiţi, auziţi şi vedeţi lumea fizică. Aşadar cu
fizicul sesizaţi doar fizicul. Cu ajutorul corpului vital - format dintr-o materie
semieterică - vedeţi tot ce e format din această materie semieterică. Dar spiritul
trăitor pe acest glob mai are în jurul său şi o învelitoare fiuidică planetară, un
vehicol planetar. Etericul nu vede fluidul planetar, dar duhul prin intermediul
corpului planetar vede corpurile şi fiinţele eterice sau fizice. Un duh venit din
Soare - prin urmare nu are corp planetar - vede toate duhurile terestre, dar pe el
nu-1 vede nimeni. De ce nu este văzut? Deoarece corpul său solar este format dintr-
un fluid cu mult mai fin decât fluidul planetar. De aici concluzia: un corp
grosolan nu vede un corp mai subtil sau mai fin; duhul inferior nu vede duhurile
superioare. Noi, entităţile spirituale superioare ale Cerului, nu avem preocupările
materialiste ale entităţilor inferioare, materialiştii Cerului, care se întreabă:
„Unde-mi voi stabili viitorul culcuş? Cât mai este până mă voi întrupa? Cum să-mi
croiesc destinul?" Noi ne gândim cum să facem să terminăm cât mai curând şcoala
acestei planete, pentru a ne duce prin planetele îndepărtate ale altor sisteme
solare, adevărate paradisuri faţă de această planetă a suferinţei necurmate.
Fluidul şi proprietăţile sale este un mare capitol al învăţăturilor noastre aici pe
Pământ. Dar nu putem ieşi dintr-o gravă dilemă: nu poţi pleca de aici, până nu ai
învăţat toate lecţiile acestui glob; şi nu poţi învăţa toate fluidele din jurul
pământului, pentru că unele sunt mai fine chiar decât cele care intră în
constituţia corpului meu spiritual. Ei, atunci ce te faci? Până nu înveţi, nu
pleci. Să
146

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

înveţi, dar cu ce? Nu ne rămâne decât să audiem cursurile mai-marilor noştri, şi să

fii numai urechi, căci şi la noi se potriveşte vorba voastră: „Popa nu toacă de
două ori pentru o babă surdă". Un duh mai mic veni la mine şi mă întrebă: „Ce-o fi
cu fratele-duh cutare, că nu-1 mai văd?" Da, e drept, sărmanul meu frate mai mic
nu-1 mai vede, deoarece cunoscutul său, prin vrednicia sa spirituală, a fost
avansat şi ca urmare şi-a schimbat învelişul fluidic cu un altul mai fin, din care
cauză fratele său nu 1-a mai putut vedea. Cu această ocazie se poate întâmpla ca un
duh să-şi dezbrace complet haina veche, obţinând o alta mai fină. Duhurile mici,
neştiutoare, văzând îmbrăcămintea veche plutind câtă va vreme fără direcţie prin
spaţiu, deduc în simplitatea lor asemenea omului trupesc - că un frate al lor
spaţial a murit, pentru că şi ele când şi-au părăsit trupul, au murit pe pământ.
Duhurile neştiutoare vor trăi cu această părere până într-o zi când li se va
explica faptul că nu există propriu-zis moarte, ci dezbrăcări de haine, potrivit
mediului destinat duhului să-şi ducă viitoarea existenţă. Chiar şi scânteia mea e
un fluid, prin urmare şi ea este o materie, o materie vie, care gândeşte, voieşte
şi simte. Aşadar, orice fluid este o materie. Unii oameni, care au auzit câte ceva
despre noi, crezând în existenţa noastră, a entităţilor spirituale, ne consideră
făcuţi din ceva imaterial. Ce eroare! Totul în lume e făcut din materie. însuşi
Creatorul, Fiinţa Primă, e constituit dintr-o materie, identică cu a mea, însă,
bineînţeles cu însuşiri duse până la infinit. Am aflat că unii învăţaţi ai
pământului afirmă că materia fizică este energie concentrată. Dar cum să existe
energie fără un piedestal material? Energia este mişcarea infinit de rapidă a
materiei, a unor particule materiale infinit de mici, a fluidului. Din studiul
făcut asupra fluidului, a rezultat că acesta nu are posibilitatea să gândească şi
să judece ca duhul, dar totuşi este viu, simţitor şi cu o mică doză de voinţă. Dar
caracteristica esenţială a fluidului este de a-şi apropia sau asocia particulele.
Fraţii noştri mai mari ne spun: „Fraţilor, vedeţi la suprafaţa pământului acest
fluid roşu, ce intră şi în constituţia fraţilor noştri mai mici? Iată lucrez cu
puterile mentale şi ale voinţei mele asupra acestui fluid şi îi răresc particulele
componente. Vedeţi acum că nu mai are culoarea roşie aprinsă, ci roşie deschisă, ca
un trandafir sălbatic? Dar iată că îi răresc şi mai mult particulele. Vedeţi că
acum abia mai puteţi observa culoarea roză? Prin urmare, fluidele au proprietatea
de a se condensa şi dilata, când anumite forţe lucrează asupra lor. Puterea mea nu
numai că le dilată sau contractă, dar poate chiar să le combine între ele, obţinând
diferite feluri de materii fluidice." Am auzit pe unii pământeni că se îndoiesc de
puterea noastră, dat fiind faptul că suntem fluidici şi lucrăm cu fluide. Un
nesocotit fudul chiar a bravat, spunând că ar vrea să vadă ce putem să-i facem noi,
entităţi fluidice, lui, puternicul om trupesc! Sărmanul ignorant - aşa ştie, aşa
vorbeşte; el nu cunoaşte că totul, chiar el, a fost făcut din fluid şi de către
Forţe fluidice. El nu ştie că prin intermediul fluidelor îl putem însănătoşi sau
îmbolnăvi, că din fluide putem face orice în lume şi chiar să-1 desfiinţăm,
defluidizându-i trupul. Am citit în gândul multor oameni întrebarea: „Ce poate să
iasă din mâinile magnetizatomlui, când plimbându-le în lungul tmpului unui om
slăbit de o boală oarecare îl vindecă, ori îl adoarme în vederea unui anumit scop?"
Se miră şi se îndoiesc, pentru că nu văd nimic, nu ştiu că din mâinile lui iese un
fluid cu anumite puteri. Câţi nu s-au mirat şi n-au râs că spiritiştii, în
şedinţele lor de fenomene, se ţin de mână. Au râs pentru că sunt ignoranţi! Nu ştiu
ce rezultate uriaşe se pot obţine prin utilizarea fluidelor! Fluidul întreţine
viaţa trupurilor tuturor fiinţelor de pe pământ. dând naştere la urma urmei tuturor
corpurilor cereşti şi Fiinţelor de pe ele. Noi, duhurile, suntem un trei-una, o
trinitate; aşadar scânteia mea divină este o treime. Astfel constituit, dacă adaug
o cantitate mică din fluidul, aflat în toate astrele, pot călători prin întregul
univers. „Priviţi, fraţilor, în acea parte a Cerului! Ce vedeţi?" Ne-a întrebat o
mare entitate spirituală. Nu vedem nimic, i-am răspuns. „Vi se pare că nu e nimic,
dar acolo e Centrul infinitului, acolo se află Creatorul prim, de unde am purces cu
toţii şi unde ne vom întoarce după ce vom colinda prin tot universul. Departe de
centrul creaţiilor se află corpuri cereşti făcute dintr-o materie ca o alifie, ca o
masă gelatinoasă, iar pe ele trăiesc oameni tot atât de moi ca şi pământurile
acelea. Acolo vom merge şi noi odată, acolo viaţa este fericită, trupul are o
existenţă mult mai lungă decât pe Pământ, exigenţele vieţii sunt prea puţin
materiale şi oamenii întrupaţi îşi văd fraţii spaţiali şi aud graiul lor. Astfel se
deapănă cunoştinţele noastre. Fiind fluidici şi trăind în sânul materiilor
fluidice, prima noastră preocupare este să studiem mediul unde ne ducem traiul.
Cunoştinţele obţinute dorim să le împărtăşim şi celor însetaţi după cunoaşterea
formelor de viaţă subtile, diferite celor fizice ale Pământului. Avem misiunea să
răspândim în lume ştiinţa Cerului. Ea are menirea de a forma legătura dintre
religie şi ştiinţă, de a îmbina religia teoretică cu practica ştiinţifică a
Cerurilor. Ordin ni s-a dat din Sfera divină să întemeiem pe pământ o religie
ştiinţifică, experimentală şi iniţiatică.
Cauza primă — Tatăl, a făcut totul prin condensări şi multiplicări ale materiei
Sale constitutive,
Comunicări din Cer

147

In viitoarele temple ale pământului, în Templul comuniunii omului cu Divinitatea se

vor pune bazele corespunzătoare ale existenţei spiritului, şi atunci nimeni nu va
mai îndrăzni să nege' existenţa noastră, lămurindu-se mai bine rostul vieţii şi a
responsabilităţii conduitei, dusă în veşnicie, aici sau oriunde prin univers.

Materializarea din Tibet

IVlă întrebi dragul meu frate dacă este adevărată afirmaţia unor teosofi, şi anume
că ar trăi prin regiunile munţilor Himalaia, în Tibet, oameni al căror trap nu este
conceput după legile cunoscute ale formării trapului. Au auzit ceva despre anumite
materializări petrecute acolo, dar purul adevăr nu-1 ştiu nici ei. Invizibil sunt,
ştiutor sunt şi totuşi nu am libertatea de a vorbi despre tot ce ştiu. Veşnic
suntem cenzuraţi şi supravegheaţi, dar totuşi îţi voi spune câte ceva. Ştiinţa
voastră oficială actuală a pătruns în multe taine ale antichităţii, iar pe viitor
va pătrunde şi mai adânc. Fiinţele despre care mă întrebi există în realitate, dar
ele există numai pentru anumiţi oameni, care afirmă că le-au văzut şi au vorbit cu
ele. Eu cunosc o singură Fiinţă care a realizat acest fenomen, în Europa şi Asia
răsăriteană, şi acea Fiinţă a fost întrupată şi cunoscută de atunci şi până acum,
sub numele de Isus Christos. Un asemenea fenomen s-a întâmplat după răstignirea lui
Isus, după moartea trapului Său, când femeile plângând pe Cel răstignit şi văzând
deodată lângă ele pe Isus, au crezut că este absolut identic cu Cel pus pe cruce.
Nu era acelaşi, căci timp de 40 de zile El a trăit asemenea acelor personaje de
care se vorbeşte că ar trăi în Tibet. A fost o automaterializare întocmai a
fostului său trap. S-a dus Isus să se arate arhiereilor, ori lui Pilat, cei care L-
au răstignit? Nu, nu s-a dus, căci iar fi nefericit prin prezenţa Sa. Isus s-a
arătat numai celor cărora a considerat El că e necesar, să-L vadă în noua Sa
ipostază. Când L-au văzut ucenicii Săi au crezut pentru un moment că-L văd pe Cel
de pe cruce. Dar credeţi că Isus i-a lăsat în întuneric? Credeţi că nu le-a spus
prin ce fel de corp li se arată? Vă mărturisesc adevărul: Isus le-a spus totul.
Marii noştri conducători au primit autorizaţia de a ne lumina în privinţa tainei
coborârii Domnului nostru pe Pământ, şi prin ei am dobândit libertatea de a lămuri
lumea europeană, care începe să fie coaptă pentru asemenea cunoştinţe înalte. Dragă
frate, cunosc o entitate spirituală, care - la anumite intervale de timp - apare şi
azi, în unele din sectele budhiste din Tibet, într-un corp ce pare carnal. Nu ştiu
cum se face, dar marii noştri iniţiaţi se complac să se întrupeze acolo. Dar veţi
întreba: „De ce se întrupează tocmai în Tibet?" Pentru ca moacei colţişor al
pământului, ferit de zbuciumul omenirii, să asiste la anumite experienţe şi
explicaţii. în Tibet există un laborator psihic, unde se fac experienţe deosebite.
Să nu credeţi că aceşti experimentatori de prin pustietăţile Tibetului,
participanţii la aceste experimente, sunt ignoranţi ai pământului. Ei sunt preoţi
ciudaţi, adevăraţi savanţi - în ştiinţele cereşti, iar nu în ştiinţa europeană.
Aceşti învăţaţi nu vor să răspândească învăţăturile lor oricui, ţinându-se de
regulile anticilor iniţiaţi. Ei sunt într-o permanentă legătură cu
lumea noastră cerească şi cu o mare entitate spirituală, care în scopul realizării
unor experienţe se

materializează în chip de om complet - bea, mănâncă, se mişcă şi vorbeşte. în

momentul materializării sale este înconjurat de milioane de duhuri - toate mari
savanţi ai Cerurilor. Din aceste experienţe făcute în Tibet, în locuri ferite,
ascunse în munţi, a transpirat ceva în lumea budhistă, de unde acel ceva a fost
preluat în mod denaturat de secta teosofilor. Preoţii savanţi, asistenţii
experienţelor lumii cereşti, nu permit nimănui să se apropie de acest Adevăr,
repetat de sute de ani pe pământ. Aceşti savanţi în ştiinţa trecutului, sau mai
exact în ştiinţa viitorului, au puterea de a se feri de privirile profanilor. Să nu
vă miraţi când afirm că, prin puterea lor mentală, aceşti oameni au posibilitatea
de a se face nevăzuţi faţă de oricine, chiar trecând prin lume. Voi nu cunoaşteţi
încă tainele lumilor fluidice. Asemenea fenomene vă par minuni, pe când în
realitate ele sunt fenomene naturale, încă necunoscute vouă. Oamenii aceştia ar
putea produce fenomene şi fapte ce par minuni pentru omul de rând, dar nu o fac
pentru că sunt supuşi unui anumit ordin şi unei anumite discipline. După cum Domnul
Isus nu s-a arătat decât celor a căror evoluţie o permitea, tot astfel aceşti
iniţiaţi ai Pământului nu pot trăda secretele entităţilor spirituale superioare,
mai ales cele experimentale. Ei ştiu că asistă la o serie de experienţe ale înaltei
entităţi, care după ce se materializează, se întreţine cu cei prezenţi. Ei ştiu că
mari duhuri spaţiale asistă la această experienţă de creaţie sau
148

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

prefacere a materiei divine în ultima ei stare, în cea fizică. Să nu uitaţi că cel

mai tare oţel a fost format de-a lungul miliardelor de secole, prin prefaceri
succesive, tot din materia unică divină sau materia primă, din care e format şi
Corpul divinului Creator. In acel laborator din Tibet, pe lângă experienţe se
predau şi cursuri, ascultate cu smerenie de marii iniţiaţi de acolo. In timpul
acestor experienţe, trupul celor ce asistă cere prea puţină hrană fizică, deoarece
hrana şi-o absorb din atmosferă, în stare fluidică, pe care prin puterea lor
spirituală o condensează, o cvasi-materializează într-un volum mic, hrănindu-şi
trapul pentru mai mult timp. Multe duhuri ar dori să asiste la aceste înalte
experienţe de creaţii divine, dar nu li se îngăduie, acest laborator fiind
înconjurat pe distanţe îndepărtate - ca o cetate - de sfere fluidice concentrice.
Numai duhurile de un anumit grad pot pătrunde prin aceste bariere sau îngrădiri
fluidice, ele ştiind să desfacă aceste oprelişti. Milioane de ani apa oceanului nu
a putut fi trecută de la un ţărm la altul. Dar spiritul întrupat a dat o asemenea
formă materiei solide, încât a navigat cu ea de-a curmezişul apelor. Dacă eşti în
posesia unor cunoştinţe minime, poţi pătrunde prin zidurile sau sferele fluidice
ale acelei cetăţi, ca să asişti la cele mai sublime experienţe realizate de duhuri
pe pământ. Având în vedere viitorul, noua epocă de spiritualitate, marile călăuze
ale lumii au nevoie de multe alte operaţii, pentru că pământul merge spre
dezrobirea stării de azi, iar furtuna ce va veni va aduce mari prefaceri sociale. O
dată cu introducerea unei noi ordini de viaţă, se vor petrece fapte noi,
introducerea noii religii - religia ştiinţifică. Te previn, frate, nu tot ce s-a
scris de teosofi sunt exacte. în plus, ei lucrează pe ascuns. Noi dorim Lumină şi
lucrare la lumina zilei, pentru folosul vostru şi mai ales al nostru, căci mâine
vom reveni jos în locul vostru, şi vom avea nevoie în viitorul apropiat de Lumină
pentru a fi mai fericiţi. Te asigur, frate, că fiul tău cel mare se va interesa
mult de opera noastră. Va citi lucrările tale şi toate cărţile bibliotecii tale, pe
care le va păstra cu sfinţenie. Citind mai târziu aceste rânduri se va minuna când
va auzi de modul cum au fost obţinute. Mărturisesc că la revenirea mea pe pământ
voi avea grijă să nu treacă viaţa mea terestră fără ca, prin viitorii mei ochi
trupeşti, să nu recitesc aceste rânduri, de acum ale mele, care mă vor umple de un
farmec nespus. După cum mulţi dintre voi, oameni trupeşti, spun în timpul vieţii
lor că dacă vor mai exista după moarte, vor da probe de existenţa lor de dincolo de
mormânt, tot astfel, pentru a mă recunoaşte în această operă a cugetului meu, de pe
acum prezic viitorului meu tată, azi copil: Tată, tată al viitorului meu trup, să
ştii că primul tău copil va fi un băiat. Pentru a te convinge pe tine - care vei
citi aceste rânduri, şi pentru a mă convinge şi pe mine - care voi fi copilul tău,
mai prezic: Primul tău copil va fi un băiat, care în contrast cu fizicul tău
oacheş, va fi blond. Eu citind peste mulţi ani de acum înainte aceste rânduri, mă
voi bucura şi voi găsi în ele un puternic imbold de a mă ocupa de lumea duhurilor.
Sărutări şi alintări divine îţi urez, bunicul meu, pentru restul zilelor petrecute
în acest trap, de un nepreţuit folos cauzei noastre.

Omul a trecut prin trei faze în existenţa sa pe Pământ

Ştii bine că noi, duhurile suntem împărţite în diferite grade, după evoluţia prin
care am trecut.
Fiecare urmărim să aflăm ceea ce nu cunoaştem încă, şi pentru aceasta ne stau la
dispoziţie două

căi: ne zbatem să aflăm adevărurile, direct prin noi înşine, sau dacă este
imposibil, ne adresăm celor ce ne-au depăşit cu şcoala lor, fiind pe plan evolutiv
1&-0 distanţă de miliarde de ani de noi. De multe ori vă puneţi întrebări rămase
fără răspuns. Noi, duhurile cu posibilităţi mai mari decât voi şi un câmp mai vast
de cunoştinţe, îndrăznim totuşi mai mult decât voi şi punem întrebări de felul:
Unde locuieşte Creatorul? De ce nu ne permite să cunoaştem anumite adevăruri
înainte de vreme? Ne frământă multe întrebări, căci şi noi suntem curioşi ca voi,
şi pe noi ne arde dorinţa de a fi luminaţi asupra multor probleme. Iată o problemă
arzătoare: De ce planta, animalul şi omul e diferenţiat în două forme, una feminină
şi alta masculină? Primind răspunsul la această întrebare doresc să-1 împărtăşesc
cu voi, deşi este una din marile taine ale Cerurilor. Nu ni se permite să vorbim pe
larg despre acest subiect oprit pentru omul trupesc, dar ni s-a dat învoirea să vă
dezvăluim câte ceva. Mai întâi trebuie să ştiţi că în lumea fluidelor nu există
forme pământeşti, diferenţiate în sex. Aşadar sexul lipseşte în lumea spaţiilor
cereşti. Noi, duhurile umane, nu suntem nici bărbaţi, nici femei, şi cu toate
acestea înţelepciunea Creatorului a stabilit ca vieţuitoarele fizice să aibă sex.
Omul sau animalul nu se naşte la întâmplare într-un sex masculin sau feminin. Totul
e voit şi orânduit de sus. Dar să reţineţi bine că acelaşi duh trebuie să cunoască
şcoala formei de viaţă a
Comunicări din Cer

149

sexului masculin, precum şi şcoala formei de viaţă a sexului feminin. Acelaşi duh
trebuie să joace, ca şi actorul pământului, ambele roluri, de bărbat şi femeie. Am
spune noi multe, dar ne este teamă ca nu cumva preoţimea pământului, după ce va
vedea că nu mai merge cu raiul şi cu iadul, ori cu păcatul lui Adam, să susţină că
bărbatul care a greşit într-un anumit sens a fost pedepsit să se întrupeze într-o
viaţă terestră, sub formă de femeie. Cât de interesante sunt problemele celor două
forţe contrare, care conlucrează pentru viaţă şi progresul ei în veacuri! La orice
vieţuitor femininul are o formă atractivă mai puternică decât masculinul. In schimb
masculinul are o forţă activă, creatoare, mai mare decât femininul. Multe am vrea
să vă mai spunem, dar cenzorii de lângă noi nu ne îngăduie. Le este frică şi lor ca
nu cumva adevărul destăinuit despre sexualitate să aibă soarta cunoştinţelor care -
de-a lungul istoriei a mii de ani - au fost astfel inteipretate, încât să servească
anumitor interese. Dorim ca problema sexualităţii să piară din învăţăturile
teologice ale religiilor. Nu vrem ca venind pe pământ, în viitoarele noastre
întrupări, să ne mai adăpăm la erorile de până acum. Templul viitor să fie luminat
numai de Creator şi legile Sale, atât şi nimic care să amintească de sexualitate.
Este adevărat că tot ce există în natură este condus, din veşnicie, de principiul
dualităţii opuse. Dualitatea este o mare taină dar omul nu trebuie să citească şi
să audă în templul Domnului nimic ce se referă la sexualitate, pentru că este prea
pământesc. Cu câte erori se încarcă mintea copiilor în şcolile primare, câte
bazaconii s-au scris şi continuă să se scrie şi acum. Dacă a fost o vreme când
simbolurile erau singura modalitate de a se transmite cunoştinţe şi informaţii,
pentru omul de azi ele şi-au pierdut valoarea, vechile simboluri generând doar
concepţii copilăreşti şi inexactităţi pe marginea cărora s-au făcut şi se fac
numeroase polemici şi speculaţii filosofice. A sosit vremea să fie înlăturate
aceste absurdităţi. Iată un exemplu. Dumnezeu a făcut pe om - bărbat -şi 1-a aşezat
în rai. Dar văzând că sărmanul de el se plictiseşte, a hotărât să-i facă un
partener. în acest scop a rupt din coasta lui o parte din care a făcut femeia. Se
poate o expunere mai naivă decât aceasta? O fi fost frumoasă povestea asta odată,
în urmă cu mii de ani, când omul era tare înapoiat. Dar acum chiar pe omul cât de
puţin ridicat îl face să zâmbească. „Cum, taică - ar întreba cineva preotul -
Dumnezeu a făcut pe om după ştiinţa Sa infinită? Nu putea ca prin aceeaşi metodă să
facă şi femeia? De ce să o scoată din coasta bietului om? Femeia este şi ea om, la
fel ca bărbatul, doar cu o mică deosebire. De ce a făcut Dumnezeu pe Eva din coasta
lui Adam?" Azi nu mai este permis să se ia litera cărţii aşa cum a fost scrisă
odată, pentru ignoranţi, ci să se spună ce se înţelege din aceste simboluri,
cunoscute din cea mai adâncă antichitate de iniţiaţi. Ei cunoşteau şi cunosc şi azi
că Domnul Dumnezeu este unul, şi El este pozitiv şi negativ, şi că în lumile fizice
El a descompus stările cereşti în două forme: bărbat şi femeie, masculin şi
feminin. Fixaţi-vă bine în minte: Din veşnicie şi în toate universurile, pe toate
planetele lor, masculinul nu a putut exista fără femininul corespunzător. Omul a
fost la început androgin, bisexual. Pe Pământ şi pe oricare altă planetă omul nu a
fost de la început pereche, adică bărbat de o parte şi femeie de altă parte, ci au
fost amândoi într-un acelaşi trup. Asemenea unor animale actuale omul trupesc,
primitiv, avea în interiorul său organe producătoare de elemente sexuale masculine
şi feminine. La anumite perioade de timp, legate de fazele Lunii şi de poziţia unor
anumite planete ale sistemului nostru solar, se formau în interiorul trupului
omenesc elementele sexuale masculine şi feminine, fără ştirea omului, după cum voi
nu simţiţi cum şi când se face filtrarea urinii din sângele trecut prin rinichi.
Două elemente sexuale contrare se uneau între ele şi generau oul, care prin
dezvoltare, dădea naştere copilului, expulzat la timpul său. în această perioadă se
dezvoltau mamelele omului şi produceau lapte. Născătorul lua copilul venit în lumea
fizică şi îl hrănea cu laptele produs de mamelele sale. Aşadar, în acest stadiu
evolutiv omul se autofecunda în mod inconştient. După această primă fază a urmat a
doua formă de om, tot androgină sau bisexuală, dar de data aceasta era bărbat şi
femeie la exterior, adică era prevăzut cu organe genitale femeieşti şi bărbăteşti.
Cu alte cuvinte, acest om era hermafrodit. în această fază, oamenii se cuplau câte
doi. Unul juca rolul de bărbat şi celălalt de femeie, iar apoi se împerecheau
invers. După schimbul de elemente sexuale, se forma în fiecare dintre ei fetusul,
pe care după ce se dezvolta îl năşteau. Fiecare om devenea mamă, îşi creştea şi
alăpta copilul cu mamelele devenite turgescente şi pline cu lapte. Forma aceasta
bisexuală a durat multă vreme pe pământ, şi ca o probă a ei, în virtutea
atavismului, în diferite ţări apar şi azi hermafrodiţi, oameni care sunt în acelaşi
timp bărbat şi femeie.
150

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

în fine, încetul cu încetul, atributele masculine au început să se reducă la unii,

iar la alţii au pierit atributele feminine. Procesul a continuat astfel mii de ani,
până când unii au rămas numai bărbaţi iar alţii numai femei, împerechindu-se în
vederea funcţiei divine - procrearea, formarea unor corpuri noi, în care să se
întrupeze anumite entităţi spirituale. Cunoştinţele despre aceste stări - transmise
prin viu grai, din generaţie în generaţie - s-au deformat până au degenerat în
basmul cu crearea Evei din coasta lui Adam. Nu s-a rupt nici o coastă, ci s-au
format trei serii principale de fiinţe fizice umane, cu stările lor intermediare.
Prin urmare, întâi a fost forma androgină internă, cu organe bisexuale interne,
care se autofecundau fără ca omul să poată controla acest proces; a doua formă -
androgină externă, hermafrodită, cu organe bisexuale externe, care se fecundau prin
împerechere reciprocă şi cu schimbul, fiecare individ născând şi alăptând; în fine,
starea actuală - când omul e reprezentat prin indivizi sexuaţi ce procrează prin
împerechere, născând şi alăptând numai femeia. Iată înţelesul prezenţei la bărbaţi
a mamelelor, bineînţeles pe cale de dispariţie. Aceste adevăruri le posedăm de la
superiorii noştri, care au trăit pe acest glob în timpurile când omenirea trecea
prin aceste faze, şi mai suntem informaţi şi de duhurile sosite aici de pe planete
inferioare, dintre care una chiar din sistemul nostim, unde omul se află în prima
fază a autofecundării, şi din altă planetă, dintr-un alt sistem solar, unde omul
este în a doua fază - a împerecherilor reciproce, ambii fiind născători.

Duhul îşi construieşte viitorul sistem cerebral conform destinului său

Omul nu-şi amineşte nimic din primii trei ani ai copilăriei sale pentru că la acea
vreme sistemul său cerebral era slab format, şi ca urmare nu înţelegea nimic din
cele petrecute în jurul său. în această perioadă, traiul omului este asemănător cu
al unui animal: mănâncă, se joacă, toată ziua fiind pentru el un continuu prezent.
El trăieşte îndemnat de un instinct avut chiar de la crearea sa. Prin aceeaşi stare
trece şi duhul în prima perioadă a existenţei sale. După ce a fost creat de Tatăl
divin, duhul vede, aude, simte, într-un cuvânt - trăieşte, dar traiul său se scurge
într-o somnolenţă, visare şi vegetare prelungită la infinit. Memoria sa este foarte
redusă, şi capitalul de imagini acumulate foarte sărac. Din această cauză, în
perioada imediat următoare naşterii sale din sânul Creatorului, duhul nu are nici
un „trecut" înregistrat în fluidul memoriei sale. Copilul-duh trăieşte condus
asemeni copilului-om, numai de instinct, sub îndemnul unor imagini aşezate de
Creator în scânteie, chiar din momentul creaţiei sale în Sfera divină, locul său de
origine. Aceste imagini îl îndeamnă să facă ceea ce este conform cu menirea sa, să
execute automat ceea ce e înscris în el. Memoria omului este una din minunile
creaţiei, cu care, funcţionând mereu, omul s-a obişnuit şi nu-şi mai dă seama de
valoarea ei deosebită. într-adevăr este o minune a Creatorului ca, în existenţa sa
infinită, duhul să poată acumula în haina sau vehicolul său de memorie, imagini
infinite şi ultra-microscopice, pe baza cărora să-şi poată reaminti tot trecutul
său. Noi, entităţile spirituale, distingem două feluri de memorii: 1. memoria
divină - manifestată instinctiv, automat, datorită clişeelor puse de Creator în
momentul
când ne-a creat ca duh;

2. memoria observării sau a învăţării, agonisită de noi, duhurile, în decursul

existenţei noastre, acumulând ani de ani, zi de zi şi secundă de secundă imagini
sau clişee în haina noastră divină. Prima memorie, cea divină, a fost dăruită, iar
cea de-a doua, umană, a fost agonisită. Aşadar, Creatorul a aşezat în spirit un
clişeu ce reprezintă Divinitatea Creatoare, pe Cel care 1-a chemat la viaţă.
Alături de acesta mai este clişeul conservării şi clişeul perpetuării speciei, pus
în practică de duh când se va întrupa, când va vieţui prin lumile planetare.
Alăturat acestora au mai fost puse în scânteia divină şi alte clişee, dintre care
clişeul dorinţei arzătoare de a studia operele Creatorului, cu scopul de a ajunge
şi el odată un creator. în afară de această memorie originară există şi marea
memorie a duhului, memoria sa personală, câştigată cu preţul a miliarde de ani de
suferinţă. Din acest punct de vedere, eu, duh sunt identic cu Tatăl, pentru că şi
eu acumulez clişee ca şi EÎ, şi dacă acum numărul clişeelor mele este mai mic decât
cele ale Tatălui ceresc, mă voi sili să mă apropii de numărul clişeelor acumulate
de El, în veşnicia sau eternitatea viitoare. Savanţii pământului afirmă greşit, că
memoria este rezultatul înregistrărilor făcute pe cortex. Sistemul cerebral nu este
decât un translator, un releu, o legătură între lumea Fizică, şi spirit. El se
distruge şi se reface zilnic.
Comunicări din Cer

;j/

încă din primele momente ale întrupării sale duhul îşi va fasona şi sculpta
sistemul cerebral, conform planului destinului său. Când spiritul vine să se
întrupeze, aduce cu sine toată comoara sa formată din minuscule clişee memoriale,
adunate în toate existenţele sale anterioare. Pe baza acestor clişee şi conform
destinului pe care îl va trăi, duhul îşi alcătuieşte sistemul cerebral,
instrumentul cu care va cânta, armonia sau dezarmonia manifestărilor sale
sufleteşti. Dar pentru ca duhul să-şi poată cânta simfonia gândurilor sale,
instrumentul său cerebral trebuie să fie în armonie cu cutia sa craniană. încă din
faza embrionară a viitorului său trup şi până la vârsta de trei ani a copilului,
duhul lucrează mereu, cu ajutorul anumitor fluide, asupra materiei instrumentului
său cerebral, modelând protuberantele cerebrale şi oasele craniene. Această
modelare este executată de duh fie pentru a-şi manifesta prin sistemul cerebral
facultăţile avute, dobândite în trecut şi folosite pentru obţinerea unor facultăţi
noi, fie pentru întunecarea unor facultăţi dobândite în trecut şi care nu trebuie
să ajungă la exprimare prin trupul din noua sa viaţă terestră. Ajutat de anumiţi
fraţi cereşti, duhul lucrează la configuraţia, forma şi structura encefalului său,
pentru ca prin intermediul acestuia să-şi poată manifesta anumite facultăţi, să-şi
însuşească facultăţi noi sau să fie privat de facultăţile dobândite cu veacuri în
urmă, dar a căror manifestare este interzisă conform destinului său din această
întrupare. Nu este vorba de cunoştinţe ştiinţifice, ci de cunoştinţele dobândite
de-a lungul miliardelor de ani de când duhul a fost făurit. Să admitem că -
potrivit destinului său din această viaţă terestră - duhul trebuie să fie un idiot,
în acest caz orice fasonare a circumvoluţiunilor cerebrale şi a cutiei craniene îi
sunt interzise. Aşa fiind, ele se vor dezvolta la voia întâmplării, iar encefalul
duhului va fi ca o pădure sălbatică în comparaţie cu un parc înfrumuseţat de o
inteligenţă superioară. Dacă cunoştinţele frenologiei ar fi fost duse mai departe,
omul ar fi putut deduce, din examinarea cutiei craniene, anumite capacităţi şi
posibilităţi de manifestare intelectuală şi implicit destinul acelui om. O anumită
dezvoltare a sistemului cerebral va permite duhului să-şi exteriorizeze diferite
clişee ale memoriei sale integrale, dobândită în mii de vieţi. O, dragul meu frate,
câte taine ne înconjoară! Stăm şi medităm pentru ce oare a făcut Tatăl aşa şi nu
altfel, şi de multe ori nu putem rupe vălul ce acoperă misterul scopului urmărit de
Creator. Eu sunt un duh bătrân al planetei Pământ, şi cu toate cunoştinţele mele,
Creatorul aşa a vrut, ca mâine, când mă voi întrupa şi voi fi iarăşi un copil de 5-
6 ani, să încep reînvăţarea alfabetului şi părinţii mei să-mi poarte mâna ca să
învăţ din nou scrisul. De câte ori m-am întrupat am început de la ABC, deşi cunosc
tainele creaţiei Tatălui meu ceresc. Dar cineva de la voi ar putea spune: „Aşa e,
frate, este clar şi am înţeles, dar, rogu-te, dacă omul a mai trăit în România în
altă viaţă, şi a vorbit româneşte, de ce nu vorbeşte chiar din primul an al
copilăriei noii sale întrupări?" Voi răspunde acestui frate că duhul ar vorbi chiar
din primele luni ale vieţii sale trupeşti dar sistemul său cerebral încă nu este în
stare să coordoneze deodată respiraţia, mişcarea gurii, a limbii, a coardelor
vocale etc. Chiar dacă în memoria duhului este înscris tot catalogul cuvintelor
româneşti, acestea nu se pot exterioriza, pentru că trupul său e prea plăpând şi
organele lui sunt în curs de formare. De asemenea filtrul auzului îi lipseşte iar
ego-ul său nu are o legătură fidelă cu sistemul cerebral încă incomplet format. Dar
iată - copilul s-a făcut mare şi acum lucrează. înaintea duhului său vin zi de zi
noţiuni noi şi el va asimila noile date, noile idei, cu o mare repeziciune şi
uşurinţă, pe când un altul se va trudi ore întregi să şi le însuşească. De ce
această deosebire? Pentru că cel dintâi nu a făcut decât să răscolească, din arhiva
duhului său, ceea ce a depozitat odată, iar cel de al doilea vine pentru întâia
oară în contact cu aceste idei, şi deci are nevoie de o atenţie mai încordată şi
repetări mai numeroase pentru ca noile clişee să se întipărească bine în materia
memorie a duhului său. Cu această ocazie, constatăm că există două feluri de idei
sau noţiuni cu care vine în contact un duh: cele vechi, pe care le-a mai întâlnit
şi deci le posedă, şi altele noi, pe care duhul le întâlneşte pentru prima oară şi
caută să le memoreze, să şi le însuşească. Operaţia întipăririi, a înregistrării
ideilor se face automat. însă condiţia este ca duhul să acorde atenţie exclusivă
asupra ideilor memorate, pentru ca înregistrarea lor să se realizeze cât mai clar,
şi apoi se mai cere o repetare a acestor imprimări, pentru ca clişeul să. nu se
piardă. Orice clişeu estompat, neclar, cu vremea se pierde şi este nevoie să fie
refăcut. Povestea meşterului Manole se potriveşte de minune şi aici. După ce şi-a
îngropat soţia, zidurile construcţiei sale nu s-au mai dărâmat. Eu voi spune: după
ce duhul şi-a îngropat multe soţii ale sale - trupuri numeroase - el va ajunge să
vorbească imediat după întruparea sa. Din cele expuse mai sus reiese că duhul face
două operaţii când întâlneşte idei noi: o operaţie de asimilare automată şi una de
asimilare după înţelegerea conţinutului ideii. Omul simplu, auzind o idee nouă, o
înscrie deocamdată în memoria sa, dar neînţelegându-i sensul, nu o poate memora, o
uită repede. Omul care posedă aceste idei din trecut, asimilindu-le înţelesul, le
va rememora foarte
152

Din tainele vieţii ţi ale universului - A doua carte

uşor într-o altă viaţă când va întâlni din nou aceleaşi idei. Despre un asemenea om
se va spune că are o memorie fenomenală, sau că memorează cu foarte mare uşurinţă.
El de fapt nu mai înregistrează nimic, ci doar pune în vibraţie ceea ce s-a
întipărit şi retipărit de multe ori, în nenumărate alte vieţi.

Scânteia divină este deosebit de mică şi subtilă. în jurul ei există o mică

peliculă de materie eterică, numită înveliş memorial. Acest înveliş memorial este
şi el foarte redus, foarte mic, dar cu toate acestea, s-au înscris în el, sub formă
de semne sau simboluri infinit de microscopice, toate cunoştinţele acumulate de la
naşterea duhului şi până acum. în învelişul memorial se va înscrie tot ce va mai
afla duhul în veşnicia viitoare. în această uriaşă arhivă este înscris şi planul
construcţiei noului trup, în care duhul trebuie să se întrupeze. Conform acestui
plan, duhul - dar mai ales mesagerii cereşti întrupători - lucrează asupra
fetusului din pântecele mamei, formând trupul noului copil ce se va naşte pentru a
desfăşura destinul duhului în această nouă întrupare. Nu m-a întrebat nimeni, dar
s-ar putea ca cineva, citind prin ziare că o femeie a născut un monstru - ce pare
mai mult animal decât om - să se întrebe: „Ce s-a petrecut acolo? Cum se poate ca
un om să nască un animal?" Răspunsul este următorul. Pe când începuse operaţia
construcţiei fetusului, apare un duh animal, care înlătură prin brutalitatea sa
oarbă duhul uman şi se leagă de embrionul din pântecele mamei. Conform clişeelor
sale memoriale, corpul embrionului s-a dezvoltat în mod automat şi a reprodus
fostul său trup animal, la care s-a adăugat automatismul eteric al mamei umane şi
astfel ea va naşte o formă hibridă, monstruoasă, care însă nu va trăi. Există
cazuri când trupul noului fetus are în linii generale forma umană, şi cu toate
acestea el este anormal, diferit tipului uman de pe această planetă, dar contrar
primului caz el va trăi multă vreme. în acest caz un duh semi-om, rătăcit prin
planeta noastră, în ignoranţa sa a dat buzna şi s-a întrupat într-o femeie
aparţinătoare formelor proprii ale Pământului. El are forma umană aparţinătoare
unei alte planete, inferioare planetei noastre. Doamne, mare este lumea Ta şi multe
mai avem de aflat prin ea!

Aşa-i, frate, că sunt frumoase comunicările noastre? Dacă ai trăi o mie de ani, noi
ţi-am povesti din cunoştinţele noastre în fiecare zi şi tot nu le-am putea isprăvi.
Iată îţi comunic din nou câteva crâmpeie de idei. Noi, duhurile, lucrăm când sus,
când jos - ca oameni, la transformarea vieţii sociale a omenirii acestui pământ.
Când tu şi alţii sunteţi jos, vă îndrumăm noi. Când vom coborî, ne veţi comunica
voi, fiind atunci duhuri libere prin spaţiu. Legea solidarităţii ne dictează să ne
ajutăm reciproc. E foarte uşor şi bine când ai de-a face cu egali de-ai tăi, dar ce
facem când avem de ridicat câte un pietroi de frate neînţelegător? Este ca şi cum
tu, tânăr şi sprinten, ai vrea să urci până la vârful unui munte împreună cu un
bătrân neputincios care abia îşi târăşte piciorul. De mult ai fi ajuns sus, dar
nevoiaşul te-a reţinut şi întârziat. I Când am venit pe Pământ, am fost un cârd de
câteva miliarde de duhuri. Această legiune de duhuri. Unele din ele au fost mai
vrednice, terminându-şt înainte de timp şcoala. Altele, mai nevoiaşe, au rămas mult
în urmă cu avansarea şi cunoştinţele lor. Sunt fraţi de-ai noştri, şi trebuie
înghiontiţi, siliţi să se grăbească, pentru a nu întârzia şederea noastră aici.
Dacă ar fi vorba de câteva sute de ani, n-ar fi nimic, dar pot să ne întârzie mii
de ani. Fraţii avansaţi, cei mai bătrâni ai grupului îi ajută cât pot, dar dacă
sunt leneşi, ce te faci cu ei? Ar fi să-i părăseşti, dar nu ţi-o permite legea
Tatălui - legea iubirii, a solidarităţii. Atunci bătrânii şi avansaţii se sacrifică
pentru cei neputincioşi şi pleacă cu ei de pe această planetă, pe o alta
inferioară, cu fluide şi mai grosolane şi mai biciuitoare decât cele terestre, care
să lucreze asupra duhului leneş, până îl fac şi pe el activ şi atent. Sosiţi pe
această nouă planetă, se întrupează mai întâi fruntaşii, pentru a se impune
băştinaşilor prin cultura şi conduita lor. După ce au pregătit terenul, se întorc
în Cerul acelei planete, trimiţând rând pe rând la întrupare şi pe cei întârziaţi.
Vor evolua prin suferinţă şi apoi se întorc la marele grup de pe planeta de unde au
plecat. Iată - acum şi aici, pe Pământ, partidul nostru are întârziaţii săi. Ca să-
i scoatem din toropeală, înainte de a-i trimite jos la întrupare, îi ridicăm sus,
sus de tot, în nivelele noastre, unde îi încărcăm cu o bună cantitate de fluid
solar şi planetar. Astfel electrizaţi, galvanizaţi, îi coborâm pentru a învăţa în
clasa în care au tot rămas repetenţi.
spirite, adusă aici pentru a ne face stagiul evolutiv al acestei planete, cuprinde
o serie de grade de
Comunicări din Cer j$ ş

înaintând în vârstă, voi, oameni trupeşti, vă moleşiţi; vă încetiniţi în toate

actele voastre, pentru că pierdeţi din energiile electrice ale trupului şi corpului
vital. Electricitatea joacă un mare rol în operele cereşti. încă n-aţi ajuns să
ştiţi să o întrebuinţaţi pentru întărirea trupului vostru. Va sosi vremea când
multe slăbiciuni, ba chiar maladii, vor fî vindecate cu fluide magnetice şi mai
ales electrice. în medicina viitoare se vor crea diferite aparate, cu ajutorul
cărora omul slăbănog se va întări prin curenţi electrici. Iată, am făcut o
prezicere, deşi unii savanţi afirmă că noi, duhurile, nu facem preziceri
referitoare la invenţii ştiinţifice. Noi am comunicat oamenilor trupeşti despre
multe invenţii şi descoperiri ale viitorului, dar aceste comunicări s-au pierdut
sau nu au fost luate în serios. Poate această prezicere a mea se va reţine, şi
într-o zi ştiinţa medicală o va duce pe făgaşul său firesc, de a trata maladiile pe
cale fluidică, pentru că trupul omului prin concentrarea fluidelor s-a născut şi
prin coruperea fluidului s-a îmbolnăvit.

Duhul nu mai revine pe urmele evoluţiei sale

JYlulte adevăruri am spus şi vom mai spune omenirii întrupate. Om am fost pe pământ
şi om sunt şi aici în Ceruri. Mai exact aş putea spune că am fost mii de oameni
trupeşti. Fraţii mei mai mari au reprezentat milioane de oameni trupeşti aici şi pe
multe planete pe unde au trecut. Nu în toate timpurile omul de pe pământ a avut
inteligenţa şi forma actuală. A fost o vreme când, deşi omul exista ca formă
exterioară, el nu avea în el un duh uman, ci unul de animal superior. Atunci
existau două lumi separate: una jos - om-animal, şi alta sus - duh uman, care nu
făcuse încă nici o întrupare în forma om. A venit timpul când trupul uman a ajuns
la un asemenea grad de evoluţie, încât a permis să se întrupeze în el şi duhul de
om. De atunci s-au format două lumi într-una, ziua lumea spirituală fiind sus iar
cea întrupată jos, iar noaptea ambele lumi - a duhurilor libere şi a celor
întrupate - se amestecă şi se confundă sus, viaţa uneia neputând continua fără
sprijinul celeilalte. Noi, cei de sus, vă hrănim toată ziua cu ideile noastre
creatoare şi conducătoare. Astfel au trecut milioane de ani de când voi sunteţi
supravegheaţi şi conduşi de noi. Prin urmare, noi suntem un fel de stăpâni ai
acţiunilor voastre din timpul zilei. Dar veţi spune: „Dacă e aşa, atunci cum rămâne
cu liberul meu arbitru? Mai există el?" Da, există, pentru că eu nu te iau de mână
şi te împing să faci sau nu ceva, ci îţi dau numai un îndemn, iar tu prin judecata
ta eşti liber să admiţi sau nu îndemnul meu. în univers totul merge cu o exactitate
matematică. Micile abateri nu prejudiciază marelui plan al evoluţiei lumilor. în
linii mari, fiecare individ are trasat dinainte planul său. Fiecare planetă îşi
arje şi ea etapele ei, prin care va trece în viitor. l Noi, care am studiat
trecutul Pământului şi îi cunoaştem drumul viitor, am aflat şi de istoria altor
planete ale sistemului nostru. Iată, de exemplu, am aflat despre trecutul şi
prezentul planetei Marte. Examinând omul, animalele, plantele, întreaga viaţă a
acelei planete, am ajuns la concluzia că, din punct de vedere evolutiv, ea este cu
un grad mai sus decât Pământul. Există alte planete Venus, Jupiter - aflate cu
două, trei grade mai sus. Cum planul de evoluţie al planetelor este unul şi
acelaşi, rezultă că în cursul existenţei lor, de la origine şi până în etapa
finală, toate planetele vor trece, rând pe rând, prin aceleaşi forme evolutive.
Cunoscând acest adevăr, putem spune că Pământul, în evoluţia sa, a ajuns într-o
anumită fază din trecutul planetei Marte. Să nu vă mâhniţi, dar noi suntem în urmă
faţă de Marte cu câteva milioane de ani evolutivi. Prin urmare ceea ce vedem - cu
ochii spiritului - că există acum acolo, va fi şi la noi, peste câteva milioane de
ani. Aflaţi că marţienii ştiu de existenţa noastră pe Pământ. Ei au aparate cu care
ne văd globul şi viaţa omenească de aici. Lumea fizică de acolo este în posesia
aparatelor prin care văd lumea lor spirituală, şi au alte aparate prin care
întreţin conversaţii cu ei. Duhurile marţiene ne vizitează, iar la întoarcere
comunică oamenilor de acolo tot ce este la noi. Superioritatea lor se arată în
toate direcţiile1.
Bineînţeles că aceste forme de viaţă de pe alte planete sunt imperceptibile
organelor de simţ ale omului întrupat pe pământ; iar în ceea ce priveşte aparatele
lor, nu trebuie să ne gândim la un sistem de piese electronice asemănătoare celor
terestre.

1
154

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Planul divinului Creator fiind unic, evoluţia planetară urmând acelaşi drum,
înseamnă că ceea ce s-a realizat pe Marte se va realiza şi pe Pământ, peste
milioane de ani. Orice s-ar petrece pe suprafaţa unei planete, omenirea îşi urmează
evoluţia - mai încet sau mai grăbit. Micile întârzieri sau abateri nu pot schimba
planul stabilit de Divinitate. Este bine ca eu, individ, să mă grăbesc cu şcoala
mea planetară, dar nu e nici un pericol pentru planeta aceasta dacă mă abat din
calea destinului meu. Ceea ce n-am făcut acum, va trebui să fac mai târziu. Aceste
abateri sunt permise pentru că, la urma urmei, planul nu are termen. Important este
ca el să fie îndeplinit. Pentru noi, duhurile, noţiunea de timp nu există, astfel
că ne putem amâna anumite studii, făcând alte experienţe, care în definitiv sunt
tot în legătură cu evoluţia mea şi a celor din jurul meu. Când planeta Marte a
ajuns la o formă de viaţă umană bazată pe ajutor reciproc, un fel de socialism
fericit, aplicat între ei şi de primii noştri creştini, lumea fizică a cunoscut
perfect lumea cerească şi a intrat în legătură permanentă cu ea. Pământul se
îndreaptă acum către acea etapă marţiană de viaţă socialistă. Se vor petrece pe
suprafaţa pământului mari frământări omeneşti, aducând o nouă formă de viaţă
individului şi statului, iar concomitent acestor noi forme de existenţă umană,
omenirea trupească va intra într-o legătură mai largă cu lumea spirituală sau
cerească. Atunci omul va fi mereu sfătuit, viaţa sa morală va fi mult schimbată, şi
ca urmare va trăi conform legilor divine.

Acum - după ce mi-am depănat ideile cu care am venit - am să răspund la problema ce

văd că te frământă, şi anume, următoarea afirmaţie a unor autori teosofi: „Dacă în
existenţele sale trupeşti duhul uman greşeşte mereu, şi din ce în ce mai rău, în
viitor el se va întrupa într-un animal. Dacă printr-o serie de vieţi denotă numai
răutate şi prin farmece a ucis totul în jurul său - om, animal, cultură etc, atunci
el se va întrupa într-o plantă şi chiar într-o piatră". Dragă frate, vi s-a spus
întotdeauna că tot ce veţi citi ca venind din lumea noastră să le treceţi cu de-
amănuntul prin ciurul judecăţii voastre. Admite judecata voastră ca să se piardă
ceea ce s-a câştigat în miliarde de ani prin studiu, muncă şi suferinţă? Admite
judecata voastră ca divinul Tată, care a stabilit mersul evolutiv din ce în ce mai
sus, să condamne pe un copil al Său să facă drumul invers, în regnul animal,
vegetal sau chiar mineral? Este adevărat că omul e supus greşelii. Se poate ca un
duh, cât de superior, îmbrăcând haina trupească, să greşească, să se înşele; dar nu
e posibil ca duhul uman să revină pe urmele miilor de secole apuse şi să mai anime
o buruiană sau un animal oarecare. Categoric ţi-o spun, acest fenomen nu are loc.
Când un duh inferior, întrupat, greşeşte - urând, prigonind, sau ucigând - el va fi
pedepsit conform faptei sale şi potrivit gradului său evolutiv. O aceeaşi greşeală
făcută de un duh superior, întrupat, va cântări mai greu în balanţa judecăţii, în
faţa Forului Judecătoresc de sus. în general, o greşeală fizică, cu efect asupra
trupului, are o valoare mai mică decât greşeala spirituală, care afectează o masă
mare de oameni. Astfel filosoful german Nietzsche, prin răspândirea ideilor sale
contrare legilor divine, a influenţat mulţi cititori, primind o pedeapsă mai grea
decât un criminal, mai ales că era un duh superior în lumea spaţiilor. Dacă totuşi,
după o serie de vieţi greşite, urmate de condamnările respective, duhul persistă pe
aceeaşi cale întunecată şi nu dă semne de revenire, el va fi luat şi dus pe o
planetă inferioară planetei nostre, şi întrupat într-o formă umană inferioară. El
nu pleacă singur - am mai spus-o - ci însoţit de toate duhurile care l-au ajutat în
ticăloşiile sau învăţăturile sale false. Acum, fostul Nietzsche îiu mai poate
greşi, căci se află pe o altă planetă, unde ideile lui sunt conforme mediului de
acolo. Tot ce angajează viitorul şi influenţează mulţimile spre regres, este
socotit drept cea mai mare greşeală faţă de Divinitate. Tatăl ceresc vrea*
progresul copiilor Săi şi descoperirea de către aceştia a tainelor Sale, a
adevărurilor eterne. A veni tu, om nesocotit, aruncând în lume idei false, create
de mintea ta redusă, înseamnă să pui o barieră mersului progresiv al mentalităţii
unei societăţi, înseamnă să te opui legilor stabilite. Prin urmare, duhul
nepriceput şi întunecat se va întrupa printre oameni semi-animale, pe o planetă
inferioară Pământului, dar niciodată într-un animal de pe planeta noastră. Cât
priveşte întruparea într-o plantă - sau şi mai rău, într-o piatră - nici nu poate
fi vorbă. Aşadar, afirmaţiile unor autori teosofi nu corespund adevărului. în
încheiere, îţi mai fac cunoscut că în sistemul nostru solar există planete mici, în
afară de cele mari şi cunoscute, unde viaţa e un vis, unde trupul are o constituţie
diferită de cea terestră, iar evoluţia este o plăcere. Nu ne rămâne decât să ne
silim să binemerităm, de la Stăpânul acestui sistem, un popas pe o astfel de
planetă, pentru odihna sufletului nostru, făcând un ciclu evolutiv pe aceste mici
raiuri ale divinului nostru Tată.
Comunicări din Cer

155

Trecutul şi viitorul
Mă întrebi, dragul meu frate, dacă Charles Richet afirmă un adevăr, atunci când, în
lucrarea sa „Prezicerea", spune că existenţa duhului este trasată de la început,
adică trecutul, prezentul de o clipă şi viitorul nesfârşit sunt orânduite de mai
înainte. Iată un subiect de o foarte mare importanţă, care în funcţie de locul unde
este examinat primeşte două interpretări. într-adevăr, dacă este examinat de un om
trupesc, el ia un anumit aspect, dacă este examinat de noi, cei de dincolo şi anume
de un spirit superior, el se prezintă sub un alt aspect. Fiecare din cei doi
examinatori au dreptate, din cauza situaţiei în care se află. Să vedem dacă în
lumea noastră, a duhurilor, există timp. în acest scop sunt silit să vă spun că
lumea duhurilor acestui glob se împarte în trei categorii: duhurile umanizate,
astralizate şi divinizate. Ele se deosebesc prin evoluţia lor, şi deci prin felul
de a gândi şi vedea lucrurile. Lumea divinizată este posesoarea regulilor de
conducere ale Pământului. Lumea astralizată cuprinde conducătorii de tot felul ai
popoarelor de pe suprafaţa pământului, iar sub ei se află lumea duhurilor
umanizate, tot ce există ca duh uman pe acest glob, în Cer şi pe pământ. Lumea
umanizată şi astralizată - având strânse raporturi şi interese cu lumea trupească
şi cu bunurile materiale ale acestui pământ - nu poate vedea decât prin prisma
acestor interese, a constituţiei corpurilor sale şi a mentalităţii încă în curs de
evoluţie. Din această cauză, pentru lumea umanizată şi astralizată există noţiunea
de timp, există un trecut - prin care a vieţuit, şi există un viitor - pe care îl
aşteaptă, dar nu-1 cunoaşte. Situaţia se schimbă la duhul superior. Pentru un duh
divinizat nu mai există decât un vast prezent, deoarece deţine puterea analizei şi
a vederii în trecut şi viitor, de parcă ar fi de faţă. E greu pentru omul trupesc
să admită concepţia noastră. „Cum nu mai există timp? - va spune el - tot ce s-a
întâmplat ieri, în urmă cu zece, o sută, o mie de ani, nu este un trecut? Tot ce va
urma de acum înainte, tot ce nu s-a întâmplat încă, nu este un viitor? Atunci cum
nu există timp?" Astfel, dreptatea este de partea omului întrupat, pentru că el nu
are posibilitatea să judece altfel. Insă, duhul superior consideră toate aceste
noţiuni ca fiind iluzii, rezultatul neştiinţei şi neputinţei. Locuind la o mare
distanţă de suprafaţa pământului şi având posibilitatea să străbată spaţiile până
la planetele acestui sistem şi chiar până în centrul acestui sistem, noţiunea de
spaţiu a dobândit pentru el un alt înţeles şi o altă concepţie, un orizont cu mult
mai vast. Aprecierile sale asupra noţiunii spaţiului sunt altele decât ale omului
trupesc. Putinţa duhului superior de a străbate ca gândul spaţiile siderale
distruge şi noţiunea timpului. Duhul fiind nemuritor, are o vechime atât de mare,
încât se confundă cu eternitatea fără margini. Atunci, neexistând propriu-zis un
trecut apreciabil, nu mai există trecut. Omul trupesc, având o existenţă scurtă şi
o memorie limitată, îşi aminteşte parţial trecutul, timpul pe când era tânăr sau
copil, şi dacă i se arată o fotografie a fiinţei sale din vremea copilăriei, îşi
poate face o noţiune vagă asupra unui trecut mărginit. Dar eu, duh, îmi amintesc
tot trecutul meu ce se pierde în ceaţa eternităţii. Eu nu mai am noţiunea
trecutului, pentru mine nu mai există trecut, ci un prezent continuu. Aşadar există
o mare deosebire între un duh întrupat şi unul liber. Primul este orb şi olog, al
doilea este văzător şi creator. Dacă vreau să-mi amintesc ceva din trecutul meu
trăit acum 20.000 de ani prin Persia sau India, în momentul când mi-am propus să-mi
amintesc acest trecut — de necrezut pentru voi, oameni lipiţi de pământ - el îmi
apare exterior fiinţei mele, defilând prin faţa ochilor mei spirituali asemenea
imaginii unui film. Această imagine a trecutului este atât de bine conturată, atât
de reliefată, încât privind-o, mi se pare că trăiesc acum în acel timp, că
acţiunile, scenele şi evenimentele se petrec chiar în prezent. Vedeţi de ce nu
vorbim lumii terestre despre stările de la noi? Ele se deosebesc atât de mult de
ale voastre, încât descriindu-le, vi s-ar părea basme. Când căutaţi să răscoliţi
trecutul, vi se pare că îl vedeţi ca fiind în interiorul vostru. Noi, când căutăm
să retrăim acest trecut, îl vedem la exteriorul nostru şi este atât de real, încât
uităm că trăim în alte veacuri, transpunându-ne cu fiinţa noastră chiar în acel
trecut devenit prezent. Vedeţi ce greu ne este să mai concepem trecutul? Tot acest
trecut, devenit prezent, îl pot desfăşura ca aţa de pe un mosor, până în veacul
veacurilor, miliarde de ani, până în copilăria mea de duh. Veşnic retrăiesc
trecutul ca fiind un prezent. Dacă într-o oarecare măsură mă puteţi urmări mental
în expunerea despre trecut, apoi nu vă mai puteţi face nici o idee despre o altă
facultate a noastră, a duhurilor mai evoluate - aceea de a vedea, în linii mari,
generale, tot viitorul nostru, până în zările depărtate ale veacurilor ce vor veni.
După cum prin voinţă pot să-mi regresez memoria şi să văd în trecut, tot astfel pot
să-mi îndrept voinţa, asupra memoriei mele, ca să-mi arate ce îmi rezervă viitorul.
Deja văd născându-se în
156

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

mintea voastră mirarea şi întrebarea: „Trecutul a fost trăit, el s-a imprimat cu

toate peripeţiile lui în spirit, dar ce mai poţi vedea în viitor, când acest viitor
nu s-a desfăşurat încă? Ce a putut să se înscrie în substanţa memoriei tale?"
Raţionamentul este corect, dar omul nu cunoaşte operele Creatorului. Aflaţi acum
încă o taină a lumilor spaţiale. Din primul moment, Creatorul a înscris în mine,
apus în mine sub forma unor semne nepieritoare gândirea Lui, asemenea unui proiect
ce cuprinde tot viitorul meu, întreaga mea evoluţie, drumul pe care îl voi parcurge
şi destinaţia unde voi ajunge. Aşadar El a scris ceva în mine iar eu scot la iveală
acel ceva, depozitat acolo. Astfel, când doresc, apar vederii mele clişeele
Gândirii divine referitoare la viitorul pe care îl mai am de parcurs. Aceste clişee
mă absorb atât de puternic, mă identific atât de fidel cu ele, încât mă văd
actualmente trăind în ele, în viitor. Atunci, dragul meu, mai există realmente, în
sensul nostru ceresc, un viitor? Trecutul îl cunosc, nu există, prezentul este
clipa ce tot fuge spre trecut, iar viitorul îmi apare înaintea ochilor. Ei, atunci
mai am eu un trecut, un prezent şi un viitor? Nu, nu-1 mai am, în sensul
concepţiilor voastre trupeşti, terestre. Pentru noi, duhurile superioare, există un
vast prezent, iar aria acestui prezent şi intensitatea cu care vieţuim acest
prezent creşte din rang în rang, astfel că pentru marile Forte ce conduc
universurile nu mai există decât un permanent prezent. Aşadar, suntem creaţi cu
această facultate a reprezentărilor înscrise în fiinţa noastră. Când mă gândesc la
ce am de făcut în viitor, îmi apar - în linii generale - stările mele viitoare.
încep să văd viitorul mai apropiat, apoi pe cel mai îndepărtat şi tot aşa din ce în
ce mai îndepărtat. De la o vreme, simt oboseală după care se aşterne înaintea mea o
ceaţă şi încetul cu încetul nu mai văd nimic. Din acest moment, parcă mă deştept
dintr-un vis şi mă văd iarăşi în prezent, cu tot mediul ce mă înconjoară. La fel se
petrece şi cu trecutul. Văd veacuri peste veacuri, mii, sute de mii de ani. De la o
vreme, imaginea filmului este din ce în ce mai ştearsă, până nu se mai vede nimic.
De aici deducerea că prezentul meu - ce îmbrăţişează o durată de timp inimaginabilă
pentru voi - în definitiv este mărginit, conform gradului meu de evoluţie. Aceste
margini se depărtează pe măsura evoluţiei, astfel că pentru gradul meu au o anumită
limită, pentru îngerii planetari aceste margini sunt mai largi, pentru îngerii
solari şi mai largi, lărgindu-se mereu, din grad în grad, până la marii Creatori
din Sfera divină. Aşadar, memoria este limitată la entităţile spirituale mai puţin
evoluate şi este din ce în ce mai extinsă pe măsură ce urcăm treptele evoluţiei
spirituale. Concluzia este următoarea: fiind în condiţii diferite de ale noastre,
este inevitabil ca omul trupesc să vadă lucrurile altfel şi să aibă concepţii cu
totul deosebite de ale noastre.

Fiecare om are un veghetor

Orice om întrupat are un spirit veghetor lângă el. Rolul său este de a-şi conduce
protejatul la îndeplinirea destinului, după cum este înscris în haina sa memorială.
Divinul Creator a voit ca tu, pmule, să-ţi urmezi calea ce ţi-a înscris-o de la
crearea ta, până te vei întoarce de unde ai plecat, însă Creatorul a dat copilului
Său ceea ce a avut şi El - libertatea, facultatea de a voi, de a se conduce aşa cum
i se va părea lui că este mai bine, dar punându-i în faţă legile Sale, pe care în
legătură cu această orânduire, marii iniţiaţi ai trecutului au creat legenda
pomului binelui şi al răului, de fructele căruia omul nu trebuie să se atingă. Dar
în jurul omului este mediul înconjurător şi îri plus liberul său arbitru,
reprezentate prin şarpele îndemnător la fapte contrare. Tu, omule, eşti tentat să
faci sau nu ceea ce îţi sugerează veghetorul. Lumea ce te înconjoară cu interesele
ei te va împiedica să-ţi îndeplineşti destinul. Iată şarpele din rai care te va
împinge să faci lucruri contrare celor stabilite, înscrise în destinul tău. Cum vei
lupta cu aceste forţe, care tind să te abată din drum? Tatăl a pus în fiinţa ta
facultatea numită judecată. De câte ori te vei afla într-o situaţie nouă, să o
examinezi la lumina judecăţii tale, şi mai ascultând şi de sugestiile veghetorului
tău - dăruit de Creator să te ajute la înlăturarea altor sugestii şi forţe - vei
reuşi să-ţi urmezi calea destinului. Dacă totuşi nu asculţi de această judecată,
dacă nu asculţi de sfatul veghetorului tău şi te duci după amăgirile de un moment,
vei veni în conflict cu destinul, cu legea divină, iar urmarea va fi nefericirea
ta. Omul este mereu hărţuit de forţele lăturalnice ale mediului înconjurător, cu
interesele lui multiple. Pentru a putea lupta cu uşurinţă contra acestor influenţe,
el a fost determinat să se asocieze cu alţii, formând o comunitate care să-1 apere
în toate împrejurările şi să-1 ajute să-şi urmeze calea în veci. Rolul acestei
asocieri este asemănător cu cel dintre părintele pământesc şi copilul său, unire
creată
călcându-le, va suferi şi îşi va da seama că a greşit.
Comunicări din Cer

157

în vederea apărării copilului de pericolele ivite în existenţa sa, a îndemnului la

fapte bune, spre binele său, şi pentru a ocoli pe cele rele, spre a nu se nenoroci.
In situaţia părintelui terestru se află şi veghetorul omului. Orice îndemn greşit
sau în afara destinului ocrotitului său, va fi plătit de veghetor cu amarnice
suferinţe. Cu această ocazie, ţin să atrag atenţia că omul întrupat îşi va plăti
greşeala proporţional cu gravitatea ei, dar dacă duhul liber va greşi, făcând acte
contra legilor divine, greşeala sa va fi cu mult mai greu pedepsită, pentru motivul
că el are o conştiinţă mai liberă şi este mai bun cunoscător al regulilor de
conducere ale lumilor decât omul trupesc, care nu ştie decât ceea ce îl înconjoară.
Iată un exemplu. Legile morale pământeşti spun că nu-ţi este permis să iei femeia
altuia, pentru că strici o alcătuire divină. Legile morale cereşti spun: Nici cu
gândul să nu râvneşti la femeia altuia - căci omul greşeşte şi cu gândul, după cum
a afirmat Domnul nostru Isus Christos. Modul cum îţi foloseşti gândirea, cugetarea,
poate să te fericească sau să te ducă la săvârşirea unui păcat. Ideea are în sine o
forţă colosală. De felul cum te vei servi de idee în relaţia cu semenul tău, vei fi
un fericit sau aspru pedepsit. Prin cuvântul tău, omule, poţi deveni şarpele
biblic, căci prin ideile tale poţi să abaţi pe un om din calea destinului său. Dacă
un om este responsabil de modul cum sfătuieşte pe un altul, această
responsabilitate este mai gravă când, prin scris sau vorbă, el determină mai mulţi
oameni la fapte contra legilor divine. Aşadar, în linii generale, duhul are înscris
în el drumul evoluţiei sale, de la care se abate de multe ori, prin voinţa sa, prin
libertatea de a hotărî. Prin urmare, este nevoie să se facă ceva pentru ca această
libertate să-i fie disciplinată şi să-şi pună voinţa în joc numai pentru împlinirea
misiunii sale. în sprijinul urmăririi acestei discipline vine întruparea cu tunica
ei de lut, care prin suferinţe aprige, orânduite şi intenţionat alese, încovoaie
tendinţa de abatere şi influenţele lăturalnice. Din întrupare în întrupare, fiind
călit mereu la focul suferinţelor, voinţa omului se disciplinează şi de la o vreme
va înţelege că trebuie să-şi ducă traiul aşa cum i-a fost trasat. Veghetorul are
sarcina să observe drumul vieţii terestre a protejatului său, conform destinului
înscris înainte de întruparea sa. Sa zicem că în destinul unui om este scris ca el
să se călugărească. La timpul hotărât - conform destinului - veghetorul îl îndeamnă
să se călugărească. Dar o persoană oarecare, auzind de hotărârea lui, se amestecă
şi stăruind cu argumente îl determină să nu facă acest pas, abătându-1 de la
impulsul său intern de a se călugări. în acest caz, cel care intervine îşi asumă o
mare responsabilitate, deoarece a contribuit la modificarea unui destin. Ideile
unui iresponsabil au întors un om din drumul pe care pornise. Prin urmare, putem
greşi în alegerile noastre, şi putem greşi acţionând prin ideile noastre asupra
semenilor.

Visul
După actul morţii şi al reîntrupării, visul este fenomenul cel mai important din
viaţa omului. Lumea savantă a făcut apel la fel de fel de ipoteze pentru a-şi
explica acest fenomen, dar nu a putut să se apropie nici pe departe de adevăratul
mecanism al producerii visului, întrucât el, aparţinând Oricât de fantastice ar fi,
visele sunt realităţi ale lumilor fluidice. Iluziile există doar în lumea fizică,
deoarece simţurile ne arată una şi adevărul este altul. înainte de a intra în
analiza fenomenului numit vis, trebuie să reţinem că omul are o stare a sa eternă -
starea de spirit liber, când posedă o memorie deplină a trecutului, prezentului şi
viitorului. A doua stare a omului este cea vremelnică, starea de duh întrupat -
când nu mai ştie nimic de patria de unde a venit şi nu cunoaşte decât ceea ce
aparţine acestei vieţi pământeşti, memoria lui fiind foarte limitată. între aceste
două stări se înşiră starea somnambulică, transa şi visul. în starea somnambulică
omul este în legătură şi cu lumea trupească şi cu cea spaţială. în starea de transă
duhul omului s-a exteriorizat complet - ceea ce nu are loc în starea somnambulică -
fiind în legătură numai cu lumea fiuidică. în starea de vis, duhul este
exteriorizat, iar corpul vital rămâne în trup. Divinitatea a orânduit ca omul şi
orice animal să doarmă, pentru ca spiritul să-şi trăiască pentru câteva ore viaţa
de spirit, fără de care viaţa trupească ar fi deosebit de chinuitoare. După o zi de
muncă, omul se culcă şi adoarme. Ce se petrece cu el? De cum a pus capul pe pernă,
încetul cu încetul duhul începe să se retragă din temniţa sa, din trupul său. Iată-
1 afară la un metru de trup, trăgând după el şi o parte din corpul său vital. O
dată ieşit complet din trup, duhul începe să iasă
lumii fluidice, e imposibil de cunoscut pe cale fizică.
158

Din tainele vieţii şi ale universului. - A doua carte

şi din învelişul sau corpul său vital. în acest moment un lucid vede pe pat trupul
din care pleacă un fir aflat în legătură cu corpul vital. Apoi din corpul vital
pleacă un alt fir, care se leagă de duh - format din scânteia divină înconjurată de
toate celelalte învelişuri fluidice. La deşteptare, omul nu va şti nimic, nu-şi va
aminti nimic din tot ce va gândi şi face de acum spiritul înconjurat de corpul său
perispiritual. Starea de somn adânc, fără vise, este starea normală a omului în
timpul nopţii, sinonimă cu starea de transă. Cineva ar putea să mă întrebe: „Dacă
starea de somn este la fel cu starea de transă, de ce omul când doarme nu ne aude
deloc şi de ce mediumul în stare de transă ne aude şi ne vorbeşte?" Pentru că în
stare de somn duhul s-a îndepărtat de trupul său, fiind atent la fenomenele din
spaţiu, iar în stare de transă un duh străin a ocupat dublul vital exteriorizat şi
prin el comunică trupului, şi celor din jur, văzând şi auzind asemenea omului în
stare de veghe. Dar stăpânul trupului, la rândul său, vede şi aude lumea
spirituală, auzul şi văzul său fiind spirituale. Dublul vital a fost scos din trup,
pentru a fi încărcat cu fluid electric, graţie căruia acest corp eteric va putea
conduce ziua următoare funcţiile trupului. O dată ce a fost încărcat, dublul vital
este introdus în trup, iar duhul îşi vede de studiile, meditaţiile şi conversaţiile
sale cu lumea spaţială. Spre ziuă, începe visul. Aşadar visul are loc după ce
corpul vital a fost reintrodus în trup, iar duhul singur este în afara corpului
vital şi al trupului. Visul poate avea loc şi ziua când dormim. Somnul de zi nu
este absolut necesar, ci doar pentru agrement, odihnă sau meditare. în acest timp
dublul vital rămâne în trup, iar spiritul hoinăreşte prin împrejurimi. Visul poate
avea loc şi în timpul unei boli trupeşti. în general, durerile trupului nu lasă
dublul vital să iasă afară. Cu toate acestea, între anumite momente de aţipire,
spiritul scoate puţin afară corpul vital, îl încarcă repede cu fluid vital şi îl
reintroduce în trup. După puţin timp îl scoate din nou, îl încarcă şi iar îl bagă
la loc. în cazul unor boli grave, duhul iese singur din trup, şi din afară, prin
cordonul fluidic, îl încarcă - e drept, greu, foarte greu, dar îl încarcă. în acest
caz duhul este ajutat de fraţi cereşti,, cu care se consultă, vorbeşte, şi se poate
întâmpla ca frânturi din această discuţie să fie exprimate, prin grai, de trupul
său. Cei aflaţi în jurul bolnavului spun că acesta aiurează. El nu aiurează, ci
reproduce fragmentat, incoerent, conversaţia sa cu cei din spaţiu şi de aceea nu
este înţeles de cei de faţă. Către ziuă duhul intră în dublul eteric şi în trapul
său. în rezumat, omul trupesc cunoaşte trei stări: 1. Starea de veghe — când duhul
şi dublul eteric se află în trup; 2. Starea de somn adânc - când spiritul împreună
cu dublul său eteric sunt în afara trupului; 3. Starea de vis - când dublul eteric
se află în trup, iar spiritul este în afară. Numai în această stare au loc visele.
în mod normal, omul nu vorbeşte când doarme. Dacă îi vorbeşte cineva el nu aude,
pentru că spiritul fiind plecat, trupul său nu mai este capabil să audă. Trupul nu
aude, ci duhul din el înţelege şi răspunde. Insă duhul nu va şti ce i se vorbeşte,
pentru că dublul vital este în interiorul trupului, fiind o pavăză, o piedică între
vorbitor şi duh, fie că duhul va fi departe, fie că va fi pe lângă trupul său. Dacă
prin pase magnetice - ale unui om spaţial sau trupesc - se scoate şi dublul vital
din trup, persoana respectivă cade în starea numită transă. în acest caz,
adresându-ne duhului, el ne va înţelege şi ne va răspunde, dar după deşteptarea
trupului său nu va şti absolut nimic despre întrebările primite şi răspunsurile
date. Cu alte cuvinte, nu va şti nimic din ce s-a petrecut în jurul său. Când omul
se deşteaptă — am mai spus şi repet — dublul vital se află deja în interiorul
trupului, iar duhul vine şi se introduce la rândul său în dublul vital. între
adormirea completă şi starea de veghe există o stare de tranziţie, numită aţipire.
încetul cu încetul, duhul se retrage din trup, trăgând după el corpul vital. De
acum omul doarme profund. După ce duhul îşi va încărca dublul vital cu fluid, cu
forţa electrică necesară pentru douăsprezece ore de funcţionare, îl va introduce în
trup. Din acest moment, omul începe să viseze. Va vedea peisaje din diferite ţări
şi ţinuturi, va vorbi cu alte duhuri, despre trecut sau viitor etc, dar la
deşteptare le va uita pe toate. Aceasta e regula. Câteodată, când visul are loc
către ziuă şi omul se deşteaptă mai mult sau mai puţin repede după vis, el îşi
aminteşte câte ceva. Pentru a-şi aminti pe deplin, condiţia este să se deştepte
repede, imediat după vis, ceea ce se poate realiza rugând pe un spirit prieten să-i
facă acest serviciu. O dată deşteptat, să nu se mişte, să nu deschidă pleoapele,
pentru că altfel lumina zilei îl trece complet la viaţa trupească. Să stea liniştit
şi să mediteze asupra visului avut până mai adineaori. Apucând de un capăt al
visului şi trăgând cu mintea mereu de el, visul pare că se desface ca de pe un
mosor, şi încetul cu încetul îl reconstituie. în modul acesta, toate ideile şi
imaginile culese de duh neavând timp să se risipească în spaţiu - sunt transmise
dublului eteric. Din corpul vital, imaginile trec în sistemul cerebral şi prin el
omul îşi conştientizează şi memorează tot visul.
Comunicări din Cer

jţţg

Fiind o materie vie, dublul vital are capacitatea să înregistreze direct toate
impresiile vizuale, olfactive sau auditive venite din lumea exterioară. Aşadar, în
afară de duh sau fiinţa noastră spirituală, şi dublul vital constituie un suport de
înregistrare al fenomenelor din afara trupului omenesc. Acest coip eteric, sau
dublu vital - care ne împiedică ziua să ştim ce am făcut noaptea sau ce cunoaştem
din alte vieţi - înregistrează cunoştinţe ziua, când spiritul se află în trup, şi
înregistrează cunoştinţe noaptea, când duhul este în afara trupului. Prin urmare,
corpul vita! este o arhivă păstrătoare de cunoştinţe. El reprezintă
„subconştientul" ştiinţei voastre terestre. Pe lângă materia memorială a duhului şi
în dublul vital se imprimă, sub formă de simboluri, tot ce a aflat duhul în timpul
nopţii despre viitorul său apropiat, despre evenimentele prin care va trece, iar la
deşteptare „subconştientul" - nefiind prin sine însuşi inteligent, cugetător ca
duhul sau stăpânul său - nu le poate traduce limpede, decât sub formă de
presentiment, de presimţire că va fi ceva, că stăpânului său i se va întâmpla ceva,
dar ce anume, nu ştie. Dublul vital fiind doar un înregistrator, fără să posede o
inteligenţă, nu poate reproduce decât inconştient şi vag, ceea ce a reţinut sau
memorat. Dublul vital are o importanţă capitală în existenţa omului trupesc. De
vigoarea sau slăbiciunea sa depinde starea de sănătate sau debilitatea trupului.
Chimiştii noştri cereşti acţionează asupra dublului vital, schimbându-i compoziţia
originară, cu scopul de a face din om un medium auditiv, vizual sau telechinetic.
Compoziţia dublului vital este conformă constituţiei planetei pe care s-a întrupat
duhul. Consistenţa trupului va fi în raport cu compoziţia dublului vital. Graţie
acestei adaptări, omul poate trăi pe orice planetă, oricare ar fi constituţia sa
fizică şi chimică. Datorită dublului vital se construiesc visele. Visul poate să
însemne ceva pentru om şi poate să nu-i arate nimic. Dacă de exemplu un spirit
superior trebuie să joace într-o întrupare a sa rolul unui biet cioban, potrivit
rangului său, el poate avea noaptea conversaţii cu alte duhuri, poate călători sau
vizita diferite regiuni terestre sau spaţiale. La deşteptare îşi va aminti ceva,
dar atât de neînţeles pentru mintea lui simplă din actuala viaţă terestră, încât
visul nu-i va spune nimic. Aşadar, visul reprezintă uneori ceva şi alteori nimic -
pentru cel care a visat. De multe ori o persoană incultă, pusă în stare de transă,
ne uimeşte prin cunoştinţele sale de chimie, fizică şi astronomie. De unde le
scoate? Din adâncul arhivei sale spirituale, pentru că este o entitate superioară
în lumea spaţiilor. Visele sunt necesare omului. Uneori duhul are nevoie ca ego-ul
- personalitatea prin care s-a întrupat şi constituie conştiinţa sa în istarea de
veghe - să ştie ceva, cât de cât, din cele ce trebuie să facă în viaţa terestră
actuală. în acest scop, duhul provoacă un vis, pentru ca tot el — prin intermediul
ego-ului, care îi oferă conştiinţa de veghe când va fi în trup - să aibă
presentimente vagi despre evenimentele ce vor urma, despre faptele pe care trebuie
să le facă şi despre cele de care trebuie să se ferească. i Am spus că omul spirit
are un; program de urmărit. Ca să se ţină pe acest drum şi să nu greşească, el
trebuie să aibă, cât de cât, indicaţia drumului său. Pentru a avea în vedere calea
ce o are de urmat, duhul face astfel ca însăşi vehicolul său să înregistreze, sub
formă de vis simbolic, cărarea pe care îi vor fi aşternute flori sau ghimpi,
bucurii sau supărări. Lumea crede că visul este ceva întâmplător, o fantezie fie a
celulelor cerebrale, fie a retinei, fie a „psihicului" său. Nu, nu este aşa. Visul
este o producţie voită a duhului, a stăpânului trupului, sau a altor duhuri, care
vor să transmită ceva iubitului lor întrupat. că între viaţa trupească în stare de
veghe şi viaţa de spirit liber este o continuă curgere, fără cea mai mică
întrerupere, căci între aceste două lumi, îmbinate una în alta, există o legătură
indisolubilă, a cărei funcţionare lumea neştiutoare de adevăruri cereşti nu o
cunoaşte. Rentru omul simplu viaţa trupească e o fericire. Pentru duhul superior,
coborât în trup, viaţa pur trupească este un chin al neştiinţei şi întunericului.
Atunci Divinitatea a orânduit viaţa de duh exteriorizat din timpul nopţii, al
somnului. Omul simplu e un cvasi-animal. El nu trebuie să fie stingherit din cursul
vieţii sale, nu trebuie să ştie că tot ce spune şi face este auzit şi văzut de cei
din lumea spaţială. Ar fi îngrozit ştiindu-se observat, urmărit în toate actele şi
gândurile sale. Viaţa nu i s-ar mai desfăşura în libertate, după deplina sa
înclinare. Prin urmare, Divinitatea, în nemărginita Ei înţelepciune, a socotit că
omenirea, în general, trebuie lăsată în necunoaşterea lumii spirituale; cunoaşterea
Cerului constituind doar privilegiul celor puţini. Noi suntem o piedică pentru
animalul din om. însuşi duhul inferior declară că el nu vrea - ca om trupesc - să
ştie de lumea sa spirituală. Cei mulţi nu cred în existenţa spiritului, a vieţii
spirituale, şi nu le plac cunoştinţele lumii cereşti, duhurile lor fiind încă pe
treptele inferioare ale scării evoluţiei spirituale.
Deşi viaţa pare a se scurge fără nici o continuitate între lumea noastră şi a
voastră, adevărul este
160

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Cele mai multe vise par a fi irealităţi, pentru că duhul nu are permisiunea să
construiască un vis concret, imaginativ-real. Aceste reprezentări enigmatice vor
dura mii de veacuri, până când omenirea va ieşi din starea morală şi intelectuală
înapoiată, până când se va ridica pe treptele superioare ale înţelegerii şi
conştiinţei, când voinţa nu îi va mai permite să se abată din calea armoniei
divine, stabilită din veşnicie în tot universul.

Idei despre creaţie

1 oată materia pământului pe care-1 locuiţi - numită de voi fizică - a provenit
prin concentrare din prima materie fluidică, din care a făcut Creatorul toate
corpurile cereşti. Precum norii sunt reprezentanţii sub formă de vapori ai
lichidului numit apă, tot astfel există în univers reprezentantul fluidic al
aurului, argintului, platinei etc. Tot ce vedeţi pe pământ a provenit, dintr-un
anumit fluid. Prin urmare, în univers există fluidele corespunzătoare a tot ce
există pe pământ. Să presupunem că un mare spirit, din categoria celor ce
construiesc sori şi planete, ar coborî în atmosfera superioară a Pământului, în
zona albă sau divină, unde sunt marile noastre entităţi spirituale, şi ar dori să
facă o demonstraţie. Prin puterea voinţei sale, el ar putea să facă din fluidul
humifer un bob de humă, exact de aceeaşi compoziţie cu huma terestră. De asemenea,
ar putea să fabrice orice metal sau piatră preţioasă ar dori, din fluidul lor
corespunzător. Dacă acest mare spirit ar coborî mai jos, în zona a treia, roşie —
cea de la suprafaţa pământului - va găsi fluide vegetale, animale şi umane, putând
face din ele o portocală, o pasăre şi chiar un trup de om ca al celorlalţi oameni.
Misterul creaţiei a constat, constă şi va consta în transformarea fluidelor în
materii gazoase, lichide şi solide. In plus fluidele îşi urmează cursul lor
evolutiv, care constă în prefacerea fluidelor de natură minerală în fluide
vegetale, a acestora în fluide animale şi pe urmă în fluide umane. Din fluidele
universice s-a format tot ce există pe diferite planete. Pământul fiind acum un
glob bătrân, nu se mai produc pe el asemenea transformări. Dar când este vorba să
se construiască o planetă nouă, din Sfera divină coboară cete numeroase de
Constructori divini, care încep crearea materiei minerale, materializând fluide
minerale. După consolidarea mineralului, prin condensarea şi încetinirea vibraţiei
particulelor fluidului mineral, o altă serie de Constructori prepară din fluidul
mineral aflat în jurul planetei, fluide vegetale, şi apoi din ele, prin
materializări, creează primele plante. Când pământul a fost îmbrăcat cu o haină
vegetală - plante aflate pe cea mai de jos treaptă evolutivă - o altă serie de
Constructori a transformat fluidul vegetal în fluid animal, din care au început să
facă trupuri de animale - şi aşa mai departe. Aşadar, începutul vieţii pe o planetă
nouă este o continuă materializare, săvârşită de anumite mari duhuri. Duhurile de
pe Pământ au auzit de asemenea operaţii de materializare, dar nu au luat parte la
ele. Entităţile spirituale superioare ale Pământului sunt cunoscătoare ale acestor
creaţii, le pot realiza, efemer, pe unele din ele, în scop de experiment, dar nu
destăinuie nimănui taina lor, mecanismul operaţiei lor. Consideră că divulgarea
acestor taine este o adevărată crimă asupra într-adevăr, dacă duhurile inferioare
ar cunoaşte mecanismul materializării fluidelor - de exemplu a unui fruct, animal
etc. - ar cunoaşte şi mecanismul dematerializării corpurilor, şi atunci vă daţi
seama ce grozăvii ar rezulta! Din ură, sau pentru a se răzbuna pe un semen al său
întrupat, care în altă viaţă i-a făcut vreun neajuns, duhul inconştient ar putea
defluidiza corpul vital al semenului său şi prin aceasta să provoace moartea
trupului acestuia, ba chiar să-i dematerializeze însuşi trupul, în fluidul său
corespunzător. Prin urmare, marile duhuri, marii savanţi ai Pământului, după ce au
făcut o materializare - a unei portocale, flori etc. - o dematerializează, adică o
transformă în fluidul din care provine - nu o lasă ca atare în atmosfera voastră,
pentru că ar da posibilitate duhurilor de aici să se instruiască şi să poată face
şi ele asemenea operaţii, interzise nu de vreo oprelişte oarecare, ci din cauza
ignoranţei, a inferiorităţii lor, care i-ar determina^ să facă un rău oarecare,
prin dematerializarea în fluid a unei pietre, plante sau a unui animal. în rezumat,
dematerializarea este transformarea materiei fizice, de natură minerală, vegetală
ori animală, în fluidele sale corespunzătoare, şi apoi transformarea în fluid
primitiv, din care îşi trag cu toate obârşia.
creaţiei, din cauza pericolelor prin care ar trece omenirea aflată într-o fază
evolutivă inferioară.
Comunicări din Cer

161

Ce frumoase şi interesante sunt aceste teme, referitoare la mânuirea fluidelor şi

crearea din ele a diferitelor materii planetare! Asemenea cunoştinţe sunt predate
de marii noştri îngeri, în zonele înalte ale Pământului, conferinţe la care luăm şi
noi parte. Din sfere superioare, îngerii primesc pe cale de comunicări transmise
prin unde-gânduri, cunoştinţe şi mai înalte, la care noi nu ne putem adăpa, pentru
că în aceste expuneri sunt idei al căror conţinut nu-1 pricepem. Limba duhurilor
este una şi aceeaşi peste tot universul - aceleaşi semne, culori şi sunete
spirituale - dar ea nu este înţeleasă de oricine, deoarece cuprinde cunoştinţe şi
gânduri ce nu intră în capitalul său de memorie şi gândire. Un spirit întrupat
învaţă mai uşor - sau mai exact, reînvaţă - limba ţării sale, decât învăţăm noi
limba universală. Fiecare idee îşi are semnul, sunetul şi culoarea sa, dar când se
comunică cunoştinţe foarte abstracte, degeaba auzim sunetul şi vedem semnul
luminos, că nu pricepem nimic. Atunci ce este de făcut? Să întrebi. Dar pe cine?
Căci pe când omul trupesc îşi poate pierde vremea lenevind sau hoinărind, în lumea
duhurilor toţi au de făcut o activitate, pe care cu ardoare caută să o termine cu
bine. în acest caz nu-ţi rămâne decât să urmezi carul evoluţiei tale, să nu te mai
ţii după carul preocupărilor celor superiori ţie. Să te sileşti, căci în fiecare
an, prin muncă, atenţie şi supunere, vei urca un mic pas spre mai bine, un pas prea
mic faţă de eternitate. Până ce duhul analfabet a ajuns în clasa întâia primară a
Cerurilor, au trecut câteva miliarde de ani. Dar câte miliarde vor mai trece până
ajunge în lumea spaţiilor la bacalaureat, licenţiat şi doctorat? Te înspăimânţi
gândindu-te numai. O greutate în plus este faptul că nu se permite învăţarea mai
rapidă, decât este stabilit în program. De exemplu, subiectul A se predă la o
anumită vreme, pe când subiectul B se predă la o epocă mult mai târzie. Ai dori să
înveţi mai repede, dar cine să-ţi spună? căci după ce ai învăţat pe A, cel care
trebuie să-ţi vorbească de B îţi spune: „Aşteaptă, încă nu a sosit vremea predării
cursului meu". Deşi Pământul primeşte o mulţime de unde-gânduri, cursuri sosite din
sori sau planete superioare, nu putem profita de ele, neînţelegând ideile expuse în
acele conferinţe cereşti. Din ele trag învăţăminte numai îngerii, cu o cultură
cerească superioară culturii noastre. Ei, dragul meu, dacă aţi şti ce de reguli şi
legi ne îngrădesc şi conduc lumile, v-aţi minuna de înţelepciunea Celui ce le-a
orânduit! Eu, entitate spirituală, nu pot să fac ceea ce vreau, ceea ce îmi place,
ci numai ceea ce trebuie să fac conform gradului la care am ajuns. La revedere la
noapte, când îmi vei da o notă bună pentru cele comunicate pe ziua de azi.

A! Dar vreau să-ţi răspund la întrebarea pe care mi-ai pus-o: „E posibil ca un om

trupesc să fie în stare de veghe iar spiritul să-i fie departe de trup?" Te iubesc
şi vreau să ai şi la această întrebare răspunsul meu. De altfel acesta este rolul
nostru: să te lămurim, ca om trupesc, cu tot ceea ce ca spirit cunoşti foarte bine.
Da, este posibil ca un spirit uman să plece din trupul său şi totuşi omul să nu
doarmă, adică să fie în veghe, dar această veghe nu e deplină. Ce se întâmplă în
acest caz? Să iau un exemplu. In timpul zilei, un spirit uman a ieşit din casa lui
trupească şi s-a dus într-o altă localitate unde se află întrupat un spirit
prieten, cu care vrea să se întreţină. Trupul părăsit de spirit pare deştept, dar
este într-o stare de prostaţie; trăieşte, dar nu vede şi nu aude; se mişcă şi are
aparenţa că e deştept, pentru să spiritul, prin firul de legătură, acţionează de la
distanţă asupra sa. în acest timp, poate să treacă pe acolo un duh nu prea
cumsecade, sau un duh trimis de o entitate superioară. Acest duh se introduce în
trapul subiectului nostru şi începe să vorbească. Cei din jur îl ascultă şi nu-1
înţeleg, întreabă şi primesc răspunsuri aiurea şi nu ştiu ce să mai creadă. Dar
iată că spiritul-stăpân vine ca fulgerul şi dă afară spiritul-musafir. Din acest
moment omul este recunoscut şi înţeles de fraţii săi, pentru că acum le vorbeşte
veritabilul stăpân al trapului. Dacă fenomenul se repetă mai des şi mai prelung,
cei din apropierea subiectului nostru cred că fratele lor a înnebunit şi îl duc la
ospiciu, unde face pe împăratul Abisiniei. Când pleacă musafirul nepoftit, sau
trimisul special, spiritul-stăpân revine în trapul său, şi începe să vorbească la
fel ca toată lumea, logic şi cuminte; îi recunoaşte pe ai săi şi medicii cred că
alienatul, înstrăinatul s-a făcut bine. Săracul! Uneori a fost o neglijenţă a sa,
ori o încercare, la care îl supuneau cei mari, ca să-1 înveţe să fie mai atent cu
trapul său. Alteori a fost o pedeapsă, pentru ca trecând prin acest fel de
suferinţă să ştie prin ce trece spiritul când nu poate intra în propriul său trap.
Această suferinţă considerată demenţă de medicii pământului - vine ca o ispăşire
din trecut, a unei greşeli a duhului împotriva aproapele său, ori împotriva legilor
orânduite.
162

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Pentru că te-am ţinut destul, mă duc şi îţi spun: La revedere, când îţi voi mai
depăna din cunoştinţele mele, sau vor veni alţii, superiori mie; cu toţii
difuzându-ţi cunoştinţele Cerului, necesare întemeierii, pe tot întinsul
pământului, a marelui templu viitor, templul ştiinţei şi artei divine Templul
marelui Adevăr.

Ierarhia cerească
Din antichitate şi până în zilele noastre omul a afirmat, în mod inconştient, că
fiecare popor are un dumnezeu al său. Cu ocazia primului război mondial, împăratul
Wilhelm a spus: „Poporul german are dumnezeul său şi el ne va ajuta să câştigăm
războiul". Fără să ştie, el spunea un adevăr. La rândul său, poporul evreu afirmă
din vechime că îl are pe Dumnezeul său. Noi, cei din spaţiu, spunem acelaşi adevăr
- dar, în mod conştient - şi anume că avem pe marele nostru Terestrian, pe marele
nostru Divin, Guvernatorul Pământului. Veneratul nostru Terestrian, în toate
cuvântările Sale, ne spune: „Eu nu fac altceva decât execut ordinele Tatălui Meu
ceresc, ale marelui Dumnezeu, fostul nostru de odinioară Isus". La rândul Său,
marele Isus răspunde celor care îl întreabă: „Eu nu fac decât să execut ordinele
Tatălui Meu ceresc, Dumnezeul Dumnezeilor din univers, marele Arhitect Creator".
Iată, frate dragă, ierarhia Divinilor noştri iubiţi şi veneraţi. Noi cunoaştem
toată scara ierarhică a fiinţelor conlocuitoare pe acest glob. Cunoaştem şi Tronul
argintiu al Divinităţii noastre teriene, cel mai mare spirit al Pământului, care cu
dragoste păstoreşte peste oiţele duhuri ale acestei planete. Noi îl numim Dumnezeul
planetei Pământ. Aşadar la noi există o altă ordine socială, alte somităţi
spirituale, alţi sfinţi. Aceste somităţi cereşti ne aduc la cunoştinţă evoluţia
viitoare a micului nostru glob plutitor în imensitatea nemăsurabilă a universului
nostru. De la ei spicuim, adunăm cunoştinţe, ca şi puii seminţele, dar ce greu
găsim aceste boabe, căci deşi sunt multe, nu le putem digera pe toate. Lipsa mea de
superioritate nu-mi permite să diger o mare cantitate din aceste boabe, din aceste
fructe roditoare de cunoştinţe. Lucrările intelectuale, cunoştinţele referitoare la
univers sunt hrana sufletelor noastre. Nouă, duhurilor de gradul meu, ni se permite
să luăm cunoştinţă de evoluţiile planetare. Copiilor voştri din şcoala primară li
se spune că pământul şi întregul univers a fost creat de marele Creator în şapte
zile. Sărmanii copii citesc, învaţă şi datorită fragedei lor inteligenţe întunecată
de reîntrupare şi datorită neputinţei de a cerceta şi verifica, cred în această
absurditate. Pe măsură ce cresc, inteligenţa li se luminează şi amintindu-şi de
gogoriţele învăţate în orele de religie, ei se răzbună pe naivii care i-au învăţat
asemenea absurdităţi, devenind indiferenţi faţă de feţele bisericeşti. Copiii
observă că teoriile şi cunoştinţele oamenilor de ştiinţă se bat cap în cap cu
învăţătura căiţilor scrise de preoţi. Iată-1 pe bietul preot neştiutor pus într-o
situaţie foarte grea în faţa elevilor mai mari, din ultimele clase de liceu. Din
nefericire, această ignoranţă face să se distrugă credinţa şi ştiinţa în existenţa
marelui şi adoratului nostru Tată divin. Este adevărat că preotul, chiar dacă ar
cunoaşte Adevărul nostru ceresc, nu ar putea încă să-1 dezvăluie în întregime,
având în vedere mintea necoaptă a micului şcolar. în învăţăturile primite, ni s-a
vorbit şi despre creaţia Pământului, precum şi a universului întreg. Creaţia a
necesitat nu şapte zile, ci miliarde de miliarde de ani. Marele nostru Terestrian
ne-a spus într-una din prelegerile Sale: „Eu, Păstorul vostru, iubitorul vostru
Tată, supus ordinelor marelui meu Guvernator solar, nu existam pe când s-au făcut
aceste infinite corpuri cereşti. Marele meu Stăpân, numit pe Pământ Isus Christos,
Guvernatorul acestor de voi locuite planete, mi-a zis: «Iubitul Meu frate, când Eu
am făcut aceste planete, dintre care pe aceasta ţi-am dăruit-o să o conduci, tu nu
existai pe aici, ci zăceai în sânul lui Abraham, adică în sânul divinului Meu
Stăpân». Eu, păstorul^ Pământului nu eram aici în momentul creării sale?! Atunci
mirat, am întrebat: - Doamne, împărat al acestei vaste împărăţii solare, eu nu eram
de faţă la crearea Pământului? - Fiule, adevăr grăiesc, tu nu erai de faţă pentru
că nu-Mi erai necesar. - In genunchi stând, eu, neputinciosul Tău serv, o, Domnul
meu iubit, îndrăznesc să Te întreb; Măria Ta, singur ai făcut aceste planete ale
împărăţiei Tale? - Nu, fiule, nu le-am făcut singur, ci împreună cu Lucrătorii
Tatălui Meu. - Dar cum erau aceşti Lucrători, de unde au venit, cine erau şi unde
sunt Ei acum? - Fiule, tu eşti acum Guvernatorul planetei Pământ, dar Creator,
Ziditor nu eşti. Tu eşti Conducătorul suprem al acestei planete, care este
proprietatea Mea, dăruită de Tatăl Meu şi Fraţii Mei mai mari şi pe care, la rândul
Meu, ţi-am dăruit-o ţie. Fraţii Mei din Sfera-Laborator, Fiii ■
Comunicări din Cer

163

Tatălui Meu sunt Creatorii de universuri. Fraţii Mei nu mai conduc, Ei au fost ca
tine odinioară, după aceea asemeni Mie veacuri nenumărate au fost, iar azi Ei sunt
Ajutătorii marelui nostru Tată, Constructorii operelor Sale. De pe vremea când am
fost şi Eu prin lumile fizice au trecut miliarde de ani divini, unitatea Lor de
măsură a timpului, de milioane de ori mai mare decât anul solar, iar acesta de zeci
de mii de ori mai mare decât anul globului tău. - Mărite Doamne, Divinul Cerurilor
noastre, Tu, făcătorul Soarelui şi al acestor douăsprezece mari planete, de ce acum
Tu nu mai creezi? De ce ai rămas aici şi nu ai părăsit Soarele şi aceste planete
pentru a Te duce cu Fraţii Tăi în sânul Tatălui ceresc şi a ne lăsa pe noi, aceştia
mai mici, să conducem fructul muncii Tale divine? - Frate - mi-a răspuns Domnul,
marele fost Isus^- adevăr grăiesc vouă că Eu sunt mai mic decât Ziditorii care au
lucrat la acest sistem planetar. înainte de a fi fost ceea ce sunt azi, Eu am fost
ceea ce eşti tu azi: un umil conducător de planetă, într-un alt sistem al acestui
nemăsurat univers, şi am avansat până la gradul de Păstor solar sau de astru. Cum
însă toate astrele îşi aveau conducătorii lor, Tatăl nostru suprem a creat un alt
sistem planetar, pe acesta, în fruntea căruia M-a pus pe Mine. Marele Creator
trebuie să creeze continuu, căci o dată cu crearea de duhuri, Părintele nostru
trebuie să creeze şi casele lor, unde să trăiască şi să avanseze. înainte ca Tatăl
Meu să-Mi dăruiască acest sistem, a fost necesar ca veacuri de ani divini să stau
pe soarele de care aparţinea planeta Mea. Acolo am studiat cele ce trebuie să
cunoască un Guvernator solar. Când studiile Mele s-au terminat şi când Tatăl acelui
astru, Guvernatorul acelui sistem solar a judecat că Eu, Fiul Său, sunt demn de a
poseda, la rândul Meu, un astru asemănător cu al Lui, Mi-a zis: «Fiule, a venit
vremea să Te întorci în sânul Lui Adam şi Abraham, de unde ai plecat, din negura
îndepărtată a miliardelor de ani. Întoarce-Te acolo şi pune-Te la dispoziţia
marelui Creator şi El îţi va ordona ceea ce trebuie să faci, când vei fi conducător
de sistem planetar». - Tatăl meu iubit, Păstorul mult iubit al acestui sistem, nu
poţi să-mi spui ce are să facă Tatăl suprem cu mine? - Fiule, Eu ştiu ce are să-ţi
spună şi facă, marele Creator, dar nu am voie să-ţi vorbesc despre acestea. Tu acum
eşti egal cu Mine, căci vei fi şi tu un conducător de astru. Ce Mă întrebi nu-Mi
aparţine, ci Tatălui nostru al tuturor. Numai El, marele Arhitect al lumilor, ţi le
poate spune. Tu acum ştii cum se conduce un sistem, cunoşti cum trebuie să evolueze
o planetă din punct de vedere moral şi fizic şi cum să evolueze duhurile de pe ele,
dar încă nu cunoşti cum se creează un sistem planetar, cum au fost create puzderie
de miliarde de sisteme şi miliarde nesfârşite de planete. Eu, frate, am asistat la
crearea acestui astru şi a acestor planete ale Mele. Marele Arhitect Creator Mi-a
comunicat când eram în sânul Său, în Sfera divină, cum se nasc sorii şi planetele,
cum trăiesc şi cum mor. «Du-Te - Mi-a spus atunci Tatăl - cu. Fraţii Tăi de aici de
la Mine, din SferaLaborator, în spaţiul unde Eu voi ordona şi Ei vor lucra
împărăţia Ta. Tu să urmăreşti pe Fraţii Tăi Ziditori de universuri, cum fac şi ceea
ce vei vedea ţine minte. Când astrul Tău şi planetele pe care Ei le vor crea vor
muri, Tu vei reveni la Mine şi atunci vei fi una cu Fraţii Tăi de aici, Ziditori de
astre, şi vei fi egal cu Ei. După aceea nu vei mai avea astru de condus în vecii
vecilor şi vei ajunge şi Tu Ziditorul Meu, precum Ei sunt egalii Mei în creaţie, şi
aici cu Ei în sânul Meu vei trăi. Du-Te, prin urmare, Fiule, şi aşteaptă la crearea
lumii Tale şi după ce o vei vedea făcută, condu-o precum Te-am învăţat.»" Iată,
frate pământean, un mic pasaj din marea noastră Biblie, din marea carte a
creaţiilor, a Tatălui nostru ceresc. Domnul să ne binecuvânteze pe toţi. Amin.

Totul începe cu numărul unu şi se continuă spre infinit. Totul începe cu a şi urcă
spre 0), spre infinit. Spiritul mineral a evoluat pe toate felurile de planete
solide din univers. Când a terminat seria completă de minerale din lume devine
spirit vegetal. Animând un trup de plantă, spiritul vegetal va trăi şi evolua prin
toate felurile de plante de pe toate gradele de planete din univers, purtătoare de
vegetaţie, iar când va termina întreaga serie - de la cele mai solide, până la cele
mai eterice va deveni spirit animal. Aceeaşi filieră o va urma şi duhul animal din
planetă în planetă şi din sistem în sistem, până la formele cele mai sublime de
animal, când va deveni duh uman. Aceeaşi scară de evoluţie o va urma şi duhul uman;
când scara evolutivă umană va fi urcată complet, duhul uman va fi ridicat la rangul
de înger planetar. La început va fi înger pe o planetă inferioară dar va avansa pe
rând ca înger planetar pe toate categoriile de planete din univers, devenind
guvernator planetar. Conducătorul planetar sau terestrian va peregrina prin planete
de toate gradele, devenind înger solar. Cu acest rang va evolua, rând pe rând, pe
toate categoriile de sori şi după terminarea
Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

acestei nesfârşite şcoli solare, va deveni Guvernator solar, conducător de sistem

planetar. Treptele se urcă mereu, tot mai sus, până la Fiinţa supremă care a creat
totul.

De ce a venit pe Pământ marele Guvernator solar

lntrupându-se sub numele de Isus Christos, marele nostru Păstor solar nu a coborât
pentru prima oară pe planeta noastră, care-i aparţine împreună cu multe altele.
Evoluţia planetei şi evoluţia Domnului nostru a necesitat întruparea Sa printre
oameni. Precum tu, dragă frate, ne întrebi dacă Guvernatorul solar s-a întrupat de
mai multe ori pe planetele Sale — am pus şi noi această întrebare Domnului solar,
atunci când a fost în Cerurile noastre. „ Copii! - ne-a răspuns Domnul, în rarele
Sale prelegeri - şi Eu am evoluat ca voi. Să nu uitaţi că şi Eu am fost odată
asemeni vouă." Atunci sufletele noastre s-au umplut de fericire şi de speranţa că
trecând şcoala lumilor planetare vom ajunge şi noi în strălucirea preaslăvitului
nostru Păstor solar. De aceea când ne întrupăm, toată speranţa noastră este în El,
în Tatăl nostru ceresc, căruia ne adresăm: Doamne binecuvântează-ne şi ajută-ne să
îndeplinim misiunea cu care ne-ai învrednicit. Văzându-ne şi auzindu-ne,
materialiştii noştri râd de noi spunând: „Bigoţilor, nu se ocupă Creatorul de
fleacurile voastre. Slujitorii altarelor îşi bat joc de voi şi vă speculează
credinţa." Cu toate acestea noi şi voi am îngenunchiat mereu în faţa altarelor, şi
necăjiţi şi amărâţi am implorat ajutorul Părintelui ceresc. Noi, cei de aici, în
convorbirile nocturne purtate cu voi, când părăsiţi trupurile voastre, vă povăţuim
în ciuda materialiştilor noştri cereşti să cereţi cu spunere şi umilinţă ajutorul
Domnului. în lumea noastră la fel ca în a voastră există două tabere: materialiştii
şi spiritualiştii. Materialistul nostru când se va întrupa, jos pe pământ, nu va
vedea şi crede decât în cele ce oferă pământul; va mânca, bea şi petrece,
considerând că viaţa terestră e dată pentru a fi trăită cât mai intens prin trup.
Spiritualistul, oricât de umilit şi amărât va fi, îşi va ridica ochii către Cer şi
se va ruga, iar viaţa sa terestră va fi înţeleaptă şi plină de milă faţă de durerea
altora. Omul neştiutor spune că unii oameni sunt norocoşi, iar alţii ghinionişti.
Cunoscătorii tainelor cereşti ştiu că nu există favoruri şi întâmplări în lume, ci
plată şi răsplată, evoluţie şi grad de misiune. Omul nu-şi datorează starea sa
nimănui, ci numai lui însuşi. Aşa-numiţii dezmoşteniţi ai soartei nu sunt decât
întârziaţi în mersul evoluţiei sau cei care au încălcat legile cereşti. Ei sunt
victima greşelilor lor. Există două feluri de evoluţii: morală şi intelectuală,
fără de care nici un duh nu poate avansa. JLJnii indivizi au fost foarte harnici pe
scara evoluţiei intelectuale, dar au rămas înapoi cu înţelegerea moralităţii, cu
evoluţia morală. Când duhul rămâne în urma ritmului general de progres, i se aplică
suferinţa, ca să se deştepte din toropeală şi să-şi grăbească înaintarea. Pe
planeta noastră se face o anumită evoluţie, care cere suferinţă şi se prezintă sub
diferite aspecte şi grade. Hai să gradăm scara evoluţiei morale asemenea unui
termometru. La un moment dat, spiritele de aici devin pe scara evoluţiei morale mai
înaintate, fenomen petrecut după coborârea şi întruparea marelui nostru Solar.
învăţătura Lui a provocat un salt moral de 100°. După aceea, încetul cu încetul,
termometrul moralităţii a scăzut, până ce în zilele noastre a ajuns la 10° şi merge
scăzând spre 0°, când viaţa va deveni o povară şi traiul un iad. Atunci va fi
nevoie să coboare din nou marele nostru Păstor pentru a lumina lumea cu lumina
Iubirii Sale. Domnul va coborî din nou, pentru că suferinţa va deveni atât de mare
încât suspinele şi strigătele de durere vor umple spaţiile acestui sistem planetar,
vor ajunge până în Soare, copleşind cu întristare lumea îngerilor solari. în faţa
acestei cumplite jelanii, îngerii solari vor spune: „Doamne, jale mare este pe
planeta Pământ. Au plecat de acolo duhurile evoluate şi au sosit valuri de duhuri
înapoiate, viaţa celor rămaşi acolo devenind de nesuferit." Atunci marele Păstor va
zice: „Mă voi duce din nou acolo, pentru ca prin sacrificiul Meu trupesc, prin
învăţătura Mea şi prin exemplul răbdării Mele fizice şi psihice să-i întăresc, să-i
ridic din ignoranţa în care se zbat". Aşadar venirea Guvernatorului nostru suprem a
fost şi va fi determinată de scăderea moralităţii, nestânjenită de conducătorii
omeneşti. Duhul poate să avanseze pe plan intelectual până la gradul de duh alb,
dar dacă nu este moral, va avea haina fluidică albă plină de pete negre. Evoluţia
morală este mai severă, mai grea decât evoluţia intelectuală. Evoluţia intelectuală
este lăsată la liberul arbitru al duhului, pe când cea morală este absolut
obligatorie. Ori de câte ori greşim - fie ca duh întrupat, fie ca duh destrupat -
ni se pune o nouă pată pe albul imaculat al gradului nostru.
Comunicări din Cer

165

Marele Păstor - cunoscând mersul vieţii terestre, provocată de emigrări de duhuri,

ştiind cu mii de ani înainte ce are să se petreacă printre oamenii trupeşti -
anunţă din vreme, prin profeţii Săi, noua Sa venire. Toţi din spaţiu îl admiră, îl
adoră pentru sacrificiul Său, de a coborî din Gloria Cerurilor în noroiul vieţii
umane, pentru a da o nouă direcţie morală, mântuind lumea pentru o bună perioadă de
timp de suferinţa produsă de ignoranţă. Când într-o parte a pământului conducerea
ajunge pe mâna duhurilor roşii - cum a fost Imperiul Roman, condus de împăraţi,
duhuri roşii care se întreceau prin cruzimi şi crime - este necesar să coboare
Guvernatorul solar pentru a fonda o nouă religie, trecând puterea duhurilor roşii
în mâna albaştrilor, şi chiar a albilor, când s-a înscăunat religia creştină. Când
timpul va veni din nou - şi nu e prea departe - Domnul nostru va reveni pe norii
Săi simbolici şi se va întrupa din nou. Cei mari de la noi, sub prestare de
jurământ, afirmă că Guvernatorul solar a mai fost pe pământ sub numele de marele
Krishna şi, mai înainte de acesta Rama. Binecuvântat fie numele infinitului Tată
divin că ne trimite asemenea străluciţi Slujitori ca să mântuiască sufletele
noastre. Amin.

Combinarea şi asimilarea fluidelor

Seria fluidelor din natură este infinită, fiecare având o anumită calitate. Ele se
pot combina între ele ca şi elementele chimice, dând naştere la o infinitate de
compuşi cu însuşiri diferite. Aşa de exemplu, se poate combina fluidul mineral cu
cel vegetal şi fluidul vegetal cu cel animal. Prin minare, fluidele sunt ori
libere, ori combinate în diferite moduri între ele. Duhul mineral este foarte mic,
prin urmare este însoţit de cantităţi mici de fluid. Duhul vegetal este înconjurat
de un perispirit care poate fi foarte mare, după mărimea corpului fizic al plantei.
în afară de fluidul propriu vegetal, perispiritul plantei conţine o cantitate
bogată de fluide minerale. In stadiul actual al Pământului un fluid vegetal nu se
mai poate transforma în fluid animal. Mielul mănâncă iarbă şi găina boabe de
porumb, animalele digeră corpul material solid al plantelor, dar nu pot asimila
fluidul care le însoţeşte. Fluidul mineral se combină în diferite moduri cu fluidul
vegetal, obţinându-se varietăţi de plante, dar fluidul vegetal nu se poate converti
în fluid animal sau uman. Mineralul este în pământ. Apa ploilor îl face lichid, îl
dizolvă, iar planta absoarbe mineralul în tmpul său, pentm a se hrăni. Dar, o dată
cu mineralul solubil, planta a absorbit în tmpul său şi fluid mineral, care se
alătură fluidului vegetal, luat direct din atmosferă pentm regenerarea corpului
vital al spiritului întrupat în plantă. Graţie procesului de absorbire al fluidului
vegetal, desfăşurat fără oprire, ziua şi noaptea, spiritul şi perispiritul vegetal
n-au nevoie să iasă noaptea din tmpul plantei, pentru a se hrăni cu fluid din
spaţiu. Situaţia se schimbă la animal şi om. Animalul mănâncă plante, adică materie
fizică însoţită de fluide minerale şi vegetale, care regenerează coipul vital, dar
nu pot regenera complet corpul planetar al spiritului animal. Din această cauză ar
urma ca perispiritul spiritului animal să slăbească, punând în pericol viaţa
corpului vital şi mai apoi a trupului. Pentm a se preveni slăbirea şi moartea
tmpului său, animalul are nevoie să doarmă, pentm ca în acest timp spiritul,
însoţit de perispirit, să poată ieşi din trup, perispiritul absorbind, încorporând,
din spaţiu fluid planetar animal; astfel întremat perispiritul, reintră în trup,
putând de acum anima corpul vital şi trapul spiritului animal. La fel se petrece şi
cu duhul omului. Se pune întrebarea: Ce s-ar întâmpla dacă animalul sau omul nu ar
avea posibilitatea să-şi primenească materia fluidică a corpului lor vital şi
planetar? în acest caz, coipul perispiritual animal sau uman şi-ar pierde tot mai
mult energia şi puterea, până când corpul vital şi trupul s-ar îmbolnăvi; iar dacă
această stare se prelungeşte mai multă vreme, tmpul moare, adică spiritul este
nevoit să părăsească acel tmp, în care nu a avut posibilitatea să-şi repare zilnic
corpul său vital şi planetar. Hrănirea fluidică are loc în timpul când tmpul
doarme. Nu atât tmpul are nevoie de somn, cât mai ales spiritul, ca să poată ieşi
şi să încarce cu fluid electric corespunzător perispiritul său. Dimineaţa, când
omul sau animalul se trezeşte din somn perispiritul său este încărcat cu energie
electrică, asemenea unei baterii electrice. Datorită activităţii fizice, biologice
şi mentale din timpul zilei, perispiritul pierde din această energie, iar seara,
animalul sau omul se simte obosit, fiind nevoit să se culce, să doarmă pentm a se
reîncărca. Un somn de o oră, două, după-masă şi chiar o scurtă aţipire permit
duhului să se încarce uşor cu o doză nouă de fluid, simţindu-se astfel bine dispus
pentru orice activitate, până noaptea târziu. Doresc să fie bine lămurit:
perispiritul duhului uman sau animal este format din mai multe învelişuri. Dintre
toate aceste cămăşi fluidice, numai coipul vital uman şi animal trebuie reparat
166

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

zilnic, ziua parţial - prin alimente, şi noaptea pe deplin - prin absorbire directă
de fluid corespunzător din atmosfera înconjurătoare. Ca probă a acestui adevăr este
faptul următor. Omul poate să mănânce oricât, dacă nu doarme cât de puţin nu are
nici o dispoziţie, nici o putere de muncă. Poţi să-i dai oricât să mănânce, dacă
nu-1 vei lăsa să doarmă, se va topi pe picioare şi, până la urmă, va adormi atât de
adânc, încât poţi să-1 tai în bucăţi, căci el tot nu se va deştepta ci va trece în
lumea celor drepţi.^ Omul poate lucra zi şi noapte, cu condiţia să aţipească câte o
jumătate de oră. îi dai de mâncare dimineaţa şi apoi îl laşi puţin să doarmă; îl
deştepţi şi-1 pui la lucru. La prânz mănâncă şi adoarme puţin şi iar e pus la
lucru. Seara mănâncă, doarme puţin şi iar lucrează. La miezul nopţii, de asemenea:
mâncare şi somn, şi acest om ar putea astfel să lucreze zi şi noapte, o săptămână
întreagă. O altă experienţă este şi mai concludentă. Adormi un om prin pase
magnetice, şi în această stare de somnambulism îl pui să taie lemne. El va tăia
toată ziua şi noaptea, de vor curge năduşelile de pe el. După ce a muncit 24 de
ore, îl iei, îl aşezi pe un scaun şi îi faci pase magnetice, încărcându-1 din nou
cu fluid vital, până la saturaţie. Acum îl deştepţi şi-1 întrebi dacă e obosit şi
el îţi va răspunde că e perfect odihnit. Dacă i se va arăta câte lemne a tăiat
toată noaptea, nu-i va veni să creadă. De aici concluzia: acest om nu a mâncat
nimic şi totuşi a putut să desfăşoare o mare cantitate de energie, pentru că a fost
încărcat cu fluid vital de către magnetizator. Magnetizatorul a dat forţă corpului
său vital, şi prin acesta truplui. Dar în jurul scânteii divine sau a spiritului
mai sunt şi alte învelişuri fluidice; acelea nu se uzează? Acelea nu trebuie
reparate? Da, funcţionând, se uzează şi ele, necesitând reparaţii, dar regenerarea
lor se face la intervale mari de timp, cu atât mai mari cu cât aceste învelişuri
fluidice sunt mai interne, mai apropiate de spirit. Cu această ocazie mi-a venit în
minte un adevăr pe care de mult doream să ţi-1 dezvălui, dar nu găseam momentul.
Iată, un spirit superior a greşit. Va fi condamnat la întrupare, dar superioritatea
sa îi va permite să treacă cu uşurinţă toate piedicile puse în cale de destinul
său. Din acest^motiv el va fi însemnat şi împiedicat oarecum să înlăture suferinţa
prin care va trebui să treacă. însemnarea şi reducerea puterilor sale se vor face
prin încorporarea unor pete negre pe albul corpului său fluidic. Această operaţie o
fac anumite mari duhuri, savanţii chimiei şi fizicii spaţiilor, un fel de călăi
cereşti. Toate duhurile se înspăimântă de aceşti aplicatori de semne, indicator că
purtătorul lor este un greşit, un condamnat. Aceste pete sunt cu atât mai mari şi
mai negre, cu cât duhul a păcătuit mai puternic. Negreşit, un duh roşu sau albastru
va fi mai pătat şi mai întunecat decât un duh alb, care, nu putea greşi într-o
asemenea măsură încât vehicolul său fluidic să poarte pete mari şi întunecate. Să
vedem cum se aplică pata pe haina fluidică a unui duh alb, judecat în Cer şi
condamnat pentru o greşeală gravă. Duhul-călău extrage mai întâi fluid alb din
anumite locuri ale perispiritului duhului condamnat, înlocuind fluidul extras cu un
anumit fluid inferior. Din acest moment, duhul alb întrupat, strălucitor prin
cunoştinţele sale, stimat şi apreciat de semeni, cade într-un fel de slăbiciune, de
întunecime a judecăţii sale. Duhurile care îl văd fug de el, iar oamenii care vin
în contact cu el constată o reducere uimitoare a facultăţilor sale. Astfel, el nu-
şi mai aminteşte ceea ce a ştiut sau făcut ieri. O mâhnire şi o toropeală îi
cuprind toată fiinţa. El însuşi se miră de starea sa şi constată cu durere că este
evitat de toată lumea. Deşi este un spirit de o înaltă evoluţie, nu mai are pe
deplin discernământul actelor sale. A devenit un neputincios, un nefericit. De
obicei pedeapsa aplicării acestor pete se execută la întruparea viitoare, pentru
duhul alb. Pe duhul albastru îl aşteaptă o pedeapsă mai grea; cât despre duhul
roşu, durerea şi suferinţa prin care va trece este şi mai grea, avându-se în vedere
lipsa lui de evoluţie şi deci de înţelegere. Duhul neştiutor şi nesimţitor solicită
o durere mai violentă, o mizerie fiziologică şi materială mai groaznică, pentru a
se deştepta din apatia sa sufletească.
Evoluţia duhurilor planetare
Orice planetă din univers, oricărui sistem ar aparţine, are trei zone fluidice în
jurul ei, în care îşi duc traiul duhurile ce fac şcoala acelei planete. Aşa fiind,
se pune întrebarea: Cum evoluează duhurile? Fiecare duh urcă prin vrednicie, din
sfera cea mai de jos, pe rând, în sferele superioare, până ajunge în sfera cea mai
înaltă a aceleaşi planete? Răspunsul este următorul. Să luăm ca punct de plecare
planeta noastră, şi de pe ea să luăm duhul roşu. El va trăi când în spaţiu, când
întrupat pe pământ, pe toată durata evoluţiei necesară pe
Comunicări din Cer

167

acest glob. La finele stagiului, dacă a fost într-un continuu progres, duhul roşu
va trece pe o altă planetă a sistemului nostru - cea imediat următoare, ca valoare
evolutivă - şi va trăi şi evolua pe ea, tot ca duh roşu, atâta timp cât necesită
şcoala acelei planete. La finele acestui stagiu va trece pe a treia, a patra, pe
rând prin toate planetele sistemului nostru, mereu ca duh roşu. Când a terminat cu
bine toată seria de evoluţie pe planetele acestui sistem se reîntoarce la prima
planetă, cea mai de jos a sistemului, dar de această dată cu rangul de duh uman
albastru. La fel va face şi duhul albastru, şi când va termina toată seria va
deveni duh alb. Dar, e posibil ca un duh roşu, devenind duh albastru, să plece de
pe una din planetele sistemului nostru pe planeta unui alt sistem solar, cu aceeaşi
valoare evolutivă ca sistemul nostru, unde să-şi facă şcoala planetară de duh
albastru, pe toate planetele acelui sistem solar, până va deveni duh alb. De
asemenea, duhul alb poate evolua pe toate planetele sistemului său solar sau pe
planetele altui sistem, egal în grad cu sistemul său solar. Când duhul alb termină
toată gama de şcoli planetare, va fi ridicat la rangul de duh înger planetar.
Trebuie să ştiţi că există douăsprezece grade de sisteme solare şi ca urmare
douăsprezece categorii de planete. Orice duh al Pământului - roşu, albastru sau alb
- este chemat să treacă prin şcoala lor, cu alte haine, de alte culori, până va
ajunge de la rangul de om la rangul de înger, care în definitiv, este tot om, dar
cu un grad mai mare. Dar să nu uitaţi că pe lângă universul nostru mai există încă
alte trei universuri, unde planetele şi sorii au constituţii diferite de ale
universului nostru şi în care duhul va parcurge, timp de milioane de ani, şcoala
lor respectivă, până ce va ajunge şi pe ele înger. Treptele ascensiunii spre gradul
de înger sunt nespus de numeroase, şcoala este grea şi durata se numără în milioane
de ani.

Din ce este format un fluid

Universul este plin de o materie eterică, în care înoată miliarde de stele şi
planete, a căror viaţă nu ar fi posibilă fără această materie fluidică, aflată
într-o continuă acţiune şi reacţiune cu corpurile cereşti. Eterul sau fluidul
constituie hrana pentru aceste nenumărate sfere cereşti. Acest eter - numit de voi
materie fluidică - îl vedem şi simţim prin puterea simţurilor noastre spirituale cu
care ne-a înzestrat Creatorul. Desigur că datorită trupului vostru format din
materie foarte concentrată, voi nu aveţi posibilitatea să-1 percepeţi. Prin urmare,
toate corpurile cereşti înoată într-un ocean de materie fluidică. în jurul sorilor
această materie este mai densă decât în spaţiile interstelare, iar în jurai
planetelor este şi mai densă, mai concentrată. Fiecare soare sau planetă exercită o
atracţie asupra materiei fiuidice, acumulând în jurul său fluid, pe care îl
concentrează şi-1 face cu mult mai dens decât în spaţiile interstelare. Această
atracţie se datorează magnetismului posedat de toate corpurile cereşti, atracţie
căreia voi i-aţi dat în mod greşit numele de gravitaţie. Prezenţa fluidului în
cantităţi mari în jurul sorilor, dar mai ales în jurul planetelor, contribuie
deosebit de mult la viaţa mineralelor, plantelor, animalelor, oamenilor şi a
tuturor duhurilor. Fluidul universic necesar vieţii acestor vietăţi există în
corpul lor perispiritual, dar uzându-1 prin însăşi viaţa lor, trebuie să-1
primenească, să-1 reîmprospăteze cu fluidul proaspăt, ce umple universul respectiv.
Cu altă ocazie, am spus că dublul vital al tuturor vietăţilor are nevoie de acest
fluid nutritiv, fără de care corpul fizic nu ar putea exista. Noi, entităţile
spirituale, nu mai avem nevoie de primenirea corpului vital, pentru că nu-1 mai
avem, dar totuşi celelalte părţi ale corpului nostru perispiritual se uzează şi
trebuie să le reîmprospătăm. în acest scop - la intervale mari de timp - ne ridicăm
în zonele periferice ale atmosferei fiuidice terestre şi acolo ne încărcăm cu un
fluid mai diafan şi mai fin decât cel aflat la suprafaţa globului pământesc.
Fluidul de la suprafaţa pământului este foarte dens şi pe măsură ce ne depărtăm de
el, pe una din razele sale, întâlnim straturi de eter tot mai rare, mai fine - până
dăm de fluidul solar în care înoată toate planetele sistemului nostru. în mod
sumar, am mai amintit că atmosfera fluidică a Pământului este compusă din trei
pături sau zone fluidice, trei sfere concentrice a căror densitate este mai mare în
jurul globului terestru şi scade spre periferie. Prima sferă, cea mai subtilă, se
află la periferia atmosferei fluidice a Pământului, fiind formată de o părură
eterică de un alb strălucitor. Urmează a doua sferă, o pătură fluidică de culoare
albastră, de asemenea cu toate nuanţele spre alb. în fine, la suprafaţa pământului
şi de jur împrejur se află a treia zonă, o pătură fluidică de culoare roşie, cu
toate nuanţele ei până la roşu-alb.
168

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

Acum să vedem ce este un fluid. Fluidul universic este o masă de mici corpuri vii,
vietăţi ultramicroscopice, a căror mărime - raportată la lumea voastră fizică - ai"
corespunde cu cea a microbilor. Cât de mici sunt microbii voştri! Dar cât de mici
sunt aceste vietăţi, căci într-un microb de-al vostru sunt mii, sute de mii de
astfel de particule vii. Ele sunt într-o continuă mişcare şi prin natura lor -
fiind electrice - produc energie electrică. Din această cauză le putem numi
particule electrogene. Marii savanţi ai spaţiilor, îngerii solari, afirmă că eterul
universic este format din particule libere şi că, pe măsură ce te apropii de sori,
aceste particule se asociază, formând sferule din ce în ce mai mari, care plutesc
sau constituie eterul din jurul sorilor şi mai apoi al planetelor. în însăşi acest
eter liber sau universic se pot distinge trei feluri de particule vii. Unele au
calitatea de a fi inteligente, altele — pe lângă o mică inteligenţă — au o mare
memorie, şi în fine, o a treia categorie, au însuşirea unei puternice voinţe.
Repartizarea acestor trei categorii de fiinţe vii, de particule eterice este
inegală. Cele mai numeroase sunt cele cu voinţă, urmează cele cu puterea de
înregistrare, de memorare, şi în fine, cele mai puţine sunt cele cu însuşirea
capitală de a fi inteligente. Ca să prezint oarecum acest raport, aş spune că din o
sută de particule, nouă zeci sunt cele cu particularitatea unei voinţe puternice,
nouă cu însuşirea de memorare şi una singură este inteligentă. Ne-am întrebat
adesea de ce Divinitatea a stabilit astfel acest raport: „O, Doamne, de ce ai făcut
Tu capul mai mic decât mâinile şi picioarele?" Dar ce ştim noi? înţelepciunea
Creatorului e nesfârşită şi noi nu o înţelegem. Bănuim că prin puterea voinţei,
Divinitatea creează şi conduce lumile. Prin puterea memoriei, adică prin
cunoaşterea trecutului împiedică preschimbarea cu uşurinţă a formelor. In fine,
prin puterea inteligenţei, transformă în veci operele Sale, prin slujitorii Săi,
către forme şi stări superioare. Pe când în spaţiile interstelare aceste particule
sunt libere, în jurul sorilor ele sunt aglomerate şi întrunite câte trei la un loc,
adică o particulă de voinţă, împreună cu una de memorie şi una de inteligenţă. Cu
alte cuvinte, acest glomerul - corp unitar, sferic, mai mare decât fiecare
component al său - se află într-o continuă mişcare, este plin de viaţă, ca atare
este o vietate, înzestrată cu cele trei calităţi ale componentelor sale. El
constituie o altă categorie de eter, cu care se hrănesc planetele şi sorii. Din
asocierea a două, trei sau mai multe glomemle s-au format particule şi mai mari,
constituind diferitele feluri de eter sau fluid. Aceste particule, simple sau
compuse, evoluează şi ele în decursul veacurilor, dobândind diferite însuşiri pe
care nu le posedau iniţial. Să revenim la cele trei feluri de particule simple şi
libere şi în special asupra particulelor vii denumite de noi ale memoriei. Pentru
noi, duhurile, această materie vie joacă rolul unei plăci fotografice sau de
gramofon. Particula memorie se află în spaţiile uriaşe dintre stele, dar se află
într-o oarecare măsură şi la periferia atmosferei fluidice a Pământului. Acest
eter, aceste particule cu memorie puternică, vietăţi reţinătoare de impresii-
gânduri, fiinţe păstrătoare de imagini, constituie suportul de înregistrare al
evenimentelor petrecute pe un glob ceresc, al tuturor acţiunilor, vorbelor şi
gândurilor fiecărui vieţuitor de pe acel glob ceresc, în tot timpul existenţei
sale. în zona compusă din particule memorie, se află, ca într-o arhivă uriaşă, tot
ce s-a petrecut pe planeta noastră, de la începutul creării sale, şi se va înscrie
tot ce se va petrece până la finele existenţei sale. Aici sus, în această zonă,
găsim noi, duhurile, tot ce am făcut prin alte vieţi. Aici aflăm tot trecutul
globului nostru, crearea mărilor, oceanelor, continentelor; apariţia şi dispariţia
plantelor şi animalelor. Aici e înscrisă, de veci, toată istoria omenirii -
războaie, revoluţii, migrări de popoare — totul e notat, imprimat în această
materie-memorie. Ea este cartea ce poartă scris cu litere nepieritoare tot ce am
făcut, fiecare din noi, întrupaţi sau destrupaţi. Din cele expuse până acum,
înţelegi că noi, duhurile, ne mişcăm, trăim într-un ocean de materie vie, de
particule vii - aflate în diferite combinaţii şi stări de concentrare - un amestec
infinit de eter, denumit generic fluid. Fluidele sunt trup din trupul Sferei
divine. Am arătat că la suprafaţa pământului nu se găsesc decât particule fluidice
treimice, trei într-una, fiinţe vii cu mişcare, voinţă, gândire şi simţire, fiinţe
conştiente de propria lor existenţă. Aceasta este forma cea mai simplă de corpuri
asociate trei în una, ele existând în stare liberă sau combinându-se la rândul lor
în diferite conglomerate. Iată, aşadar, fluidul din jurul pământului - de o parte,
şi noi, duhurile - de altă parte. Ţin să atrag atenţia că scânteia mea divină, în
esenţă, a fost formată de Creator din aceste particule simple, aflate în interiorul
universurilor. Dar despre aceasta voi vorbi altă dată mai pe larg. Noi, duhurile,
aflându-ne în a treia zonă fluidică a pământului, plutim în acest fluid roşu precum
pluteşte gheaţa pe apa oceanelor polare. Acesta este raportul între mine, duh, şi
eterul roşu de la suprafaţa pământului, adică din zona duhurilor roşii. Dacă mă
ridic în a doua zona fluidică, cea a duhurilor albastre, Jăsesc un eter mai
rarefiat, mai fin, în care mă simt ca gheaţa faţă de nori, faţă de vaporii de apă.
în fine, către periferia atmosferei fluidice a pământului, eterul este atât de
diafan,
Comunicări din Cer

jgg

de puţin condensat, încât raportul dintre mine şi fluidul alb al acestei sfere este
ca gheaţa faţă de aer. Dacă m-aş putea duce în spaţiile interstelare sau solare, m-
aş simţi aproape ca trăind în vid, atât de rarefiat şi simplificat este eterul din
aceste regiuni ale abisurilor siderale. Aşadar noi, duhurile, ne mişcăm în zonele
inferioare ale eterului terestru ca într-o apă eterică. Se petrece cu noi, acelaşi
fenomen ca şi cu gheaţa, care deşi e apă este mai grea decât apa şi totuşi pluteşte
pe suprafaţa ei. Deşi noi, duhurile, suntem mai grei decât eterul, ne mişcăm cu
uşurinţă în masa ei. Asemenea gheţii ce are aceeaşi compoziţie cu apa, şi noi,
duhurile, plutim în apa eterului, deşi suntem formaţi din aceleaşi particule vii
din care este format şi eterul. Deosebirea dintre naşterea noastră şi formarea
gheţii este că noi, duhurile, nu ne-am îngheţat aici, din apa acestui eter, ci am
fost formaţi din el, în Sfera divină, de Tatăl ceresc. Eu sunt alcătuit din aceeaşi
materie în care plutesc, dar foarte concentrat. Numai Creatorul ştie - şi poate
nimeni altul, în afară de El, în vecii vecilor nu va şti şi putea - să facă duhuri
ca El. Din cele trei particule vii de voinţă, memorie şi inteligenţă, întrunite
trei în una, s-au alcătuit şi electronii cunoscuţi de ştiinţa voastră.

Pretutindeni există viaţă, deoarece pretutindeni există materie vie

î^tim deja că în tot cosmosul se află o materie formată din particule infinit de
mici, fiinţe inteligente şi simţitoare. Ca urmare, această materie se află şi în
Sfera centrală a cosmosului, în Sfera divină sau Laboratorul creaţiilor. Dar pe
când în cele patru universuri particulele vii se găsesc mai mult asociate, în Sfera
divină ele sunt libere, au alte raporturi între ele şi se adună în alte asocieri.
Dacă în jurul planetelor raportul dintre cele trei feluri de particule este astfel
alcătuit încât numărul particulelor-voinţă îl întrece pe cel al particulelor-
memorie şi inteligenţă, în Sfera divină, raportul este inversat: particulele-
inteligenţă fiind mai numeroase, iar cele de voinţă - în minoritate. înţelesul
acestei stări se explică prin faptul că Sfera divină este sediul Creatorului, acolo
se află marii Săi Auxiliari, acolo legea domneşte cu sfinţenie şi deci nu există
nici un pericol dacă numărul particulelor-inteligenţă este mai mare. Materia sau
particulele vii din Sfera divină poartă numele de materie divină. Prin întrunirea
acestor trei feluri de particule, s-au format, în Sfera divină, trei categorii de
materii eterice sau fluide: 1. Fluidul psihic - intră în alcătuirea scânteii
duhurilor; 2. Fluidul fizic - formează corpul astrelor şi al planetelor; 3. Fluidul
fizico-psihic - rezultat din combinarea primelor două fluide. în lumile create,
aceste fluide se află libere, şi întrunite, câte trei la un loc, formând o unitate,
un anumit fel de materie. Să nu se piardă din vedere că, în afara diferitelor
posibilităţi de combinare a celor trei feluri de particule vii, care dau o
infinitate de fluide, mai există o gamă infinită a aceloraşi fluide, aflate în
diferite stări de condensare. Aşadar cele trei feluri de particule vii şi libere
una de alta - particule de inteligenţă, memorie şi voinţă — dau naştere la prima
categorie de fluide. A doua categorie de fluide se formează prin numeroasele
posibilităţi de aglomerare, în agregate de câte trei, a particulelor de
inteligenţă, memorie şi voinţă. Acest agregat treimic poate fi format dintr-o
particulă de voinţă şi două de memorie, una de voinţă şi două de inteligenţă, una
de memorie şi două de inteligenţă, una de memorie şi două de voinţă, una de
inteligenţă şi două de memorie, una de inteligenţă şi două de voinţă etc.
Posibilităţi multiple de combinare şi tot atâtea feluri de fluide. Dar diversele
particule treimice, agregate treimice - formate prin combinarea particulelor libere
- se pot asocia, la»rândul lor, câte două, trei, patru etc, formând o particulă
ceva mai mare, dar de o natură deosebită şi deci cu însuşiri proprii. Aşadar, cele
trei particule vii - de inteligenţă, memorie şi voinţă - trei feluri de fiinţe ce
umplu cosmosul, formează, prin multiple asocieri şi combinări, diverse agregate
treimice, a căror asociere va realiza o diversitate de materii. Toate aceste feluri
de fluide din univers nu s-au făcut de la sine, ci au fost hotărâte şi făcute de
Creator şi Ajutoarele Lui, prin puterea voinţei şi inteligenţei Lor uriaşe. Aveţi
în jurul pământului aerul în stare gazoască, starea sa naturală şi de echilibru
pentru globul vostru. Dar prin ştiinţa la care aţi ajuns, supunând aerul în stare
gazoasă la presiuni înalte şi temperaturi joase, obţineţi aer lichid sau apă de
aer. în fine, în ultimul timp puteţi realiza şi aer
/ 70

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

solid. Prin urmare, aceeaşi materie, supusă la presiuni înalte şi temperaturi

joase, poate să treacă prin toate stările de agregare. Astfel, prin scăderea
temperaturii apa voastră devine gheaţă, dar în Cer se poate produce „frig" prin
mijloace spirituale, care determină condensarea şi transformarea unei materii
dintr-o stare în alta. De câte ori am făcut din fluidul cosmic o materializare
oarecare, un cap de om, o mână sau un trap întreg, n-aţi simţit voi, un vânt rece,
o scădere de temperatură în camera de experienţă? Tot prin presiune şi frig - dar
nu de natură terestră - Creatorul produce o categorie infinită de fluide. Presiunea
o mai exercită şi forţa de atracţie, magnetică, a fiecărui corp ceresc, iar frigul
este rezultatul reducerii mişcării acestor particule din univers. Din cele expuse,
reiese că noi, duhurile, trăim în mijlocul unei naturi inteligente. înotăm în sânul
unei materii vii, formată din vietăţi inteligente cu simţire şi memorie, trăim în
oceanul unor fiinţe din care Creatorul a făcut însăşi scânteia mea. Voi, oameni
trupeşti, credeţi că sunteţi singurele fiinţe cugetătoare. Ce eroare! Cugetă şi
animalul, nu numai omul; bineînţeles, mai puţin profund decât omul. Dar în afară de
voi şi fără ştirea voastră, simţim şi cugetăm şi noi, oamenii spaţiilor, nespus de
mulţi, ca nisipul mărilor şi oceanelor, căci la fiecare om de pe pământ îi
corespund peste o mie de duhuri; aşadar suntem cu miliardele în jurai pământului.
Noi suntem fiinţe cugetătoare, ba încă cu mult mai profund analizatoare decât voi.
în fine, alături de noi, printre noi şi umplând universurile există infinitatea
micilor fiinţe cugetătoare, denumite particule vii de voinţă, inteligenţă şi
memorie. Din ele a făcut Creatorul aerai, apa, piatra, planta, animalul şi omul.
Aşadar, viaţă există pretutindeni, în tot universul. Din viaţă, din particule vii a
făcut Creatorul stelele şi planetele din univers. Totul este viu, totul este
inteligent; bineînţeles, în grade diferite de evoluţie. Particulele sunt vii pentru
că simt şi reacţionează la acţiunea undelor noastre. Ele sunt într-o continuă
mişcare, din care cauză sunt luminoase. Azi, vă luminaţi casele cu ajutorul
electricităţii. Priviţi becul cum proiectează raze de lumină, vedeţi filamentul
roşu-aprins, şi credeţi că el luminează. Greşită concepţie, dictată de ceea ce
vedeţi şi mai ales de ceea ce simţiţi. Adevărul este că pe filamentul becului, noi
vedem cum curge o apă luminoasă, un fluid format dintr-o infinitate de corpuri, de
particule vii şi luminoase. Această apă căreia voi îi spuneţi electricitate, iar
noi îi spunem eter sau fluid, este îndesată de dinamurile sau generatoarele voastre
prin învârtirea rotorului, care atrăgând particulele vii din spaţiu, le-a condensat
şi trimis pe firele voastre ca să vă lumineze. Aceste particule vii sunt luminoase
deoarece sunt libere şi se mişcă cu o viteză mare. Prin condensare mişcarea lor
este redusă, iar când s-a ajuns la crearea pământului, format din fluide extrem de
condensate, mişcarea lor a fost mult încetinită, dar lumina lor tot nu este văzută
de ochii voştri trupeşti. întâlnind în cale o rezistenţă - un filament de bec -
vibraţia particulelor vii devine atât de redusă încât percepeţi şi voi lumina lor.
Strălucirea soarelui este produsă de continua ciocnire a particulelor ce alcătuiesc
fluidele electrice aflate în mare cantitate în jurul său. întregul glob solar este
înconjurat de un uriaş furnal electric. Pe măsură ce fluidele solare se vor
condensa din ce în ce mai mult, soarele va pierde tot mai mult lumina şi căldura
sa, se va răci şi întuneca, transformându-se într-o planetă. Dar până atunci vor
mai trece miliarde de ani pământeşti. Aceste vietăţi ultramicroscopice - particule
vii de voinţă, memorie şi inteligenţă - ne sunt nouă, duhurilor, de mare ajutor,
pentru că prin puterea voinţei le folosim asemenea unor instrumente, unor realizeze
diferite lucrări prin ajutorul lor. Chiar dacă sunt mici, fiind numeroase, prin
unirea lor pot emana din ele energii uriaşe, utilizate în scopurile dictate de
necesitatea evoluţiei noastre. Particulele vii servesc în acelaşi timp drept hrană
corpului nostru fluidic. în fine, ele sunt instrumentele Creatorului cu care îşi
impune voinţa în tot cosmosul creat de El. Prin aceste particule vii, marii noştri
conducători supun legii şi dramului destinului pe fiecare om, lucrând asupra
dublului său vital. Aşadar, particulele vii sunt baza existenţei noastre şi tot ele
sunt forţele prin care Creatorul conduce lumile. Prin ele, Divinitatea aşează în
fiecare fiinţă inferioară simţul instinctului, prin care vietatea se conduce în
viaţă. Materia lumii create este formată din diferite stări de condensare a
fluidelor, alcătuite prin combinarea şi asocierea particulelor vii. în lumile
create nu există nici un alt fel de materie în afară de fluidele formate din aceste
particule vii. Din ele am fost formate noi, duhurile. Din ele este constituită
însăşi Fiinţa Creatorului. Noi, duhurile, am fost formate, odată, în Sfera divină,
din trei asemenea bobite de fiinţe vii, alipite una de alta, alcătuind un tot
absolut unitar. înjurai nostru au fost puse „pături" peste „pături" - formate din
alte bobite - servindu-ne ca instrumente de mişcare, acţiune, gândire etc, pentru a
progresa pe toate planurile, din toate punctele de vedere.
forţe. Marii noştri savanţi, prin cunoştinţele lor, ştiu cum să le infuenţeze, să
le comande şi să
Comunicări din Cer

171

Noi, scântei treimice, vom progresa graţie surorilor din jurul nostru - particule
vii ce alcătuiesc învelişurile noastre - dar şi ele vor progresa, sub căldura şi
vibraţia gândirii noastre, până când Creatorul va face şi din ele duhuri
asemănătoare cu noi. Evoluţia noastră constă în dezvoltarea capacităţii de
înţelegere, simţire şi memorare - creşterea puterii spiritului. Paralel cu aceasta,
urmează dobândirea unei străluciri cât mai intense a învelişurilor noastre. Pe
măsură ce cresc forţele spirituale ale scânteii divine, dobândim fluide noi şi
hainele noastre s-au schimbat, rând pe rând, de la roşu-închis la trandafiriu-
deschis, de la albastru-întunecat la albastrul cel mai deschis şi de la albul mat
la albul strălucitor ca focul viu al unui furnal electric. Duhurile roşii cheamă în
jurul lor, în corpul lor fluidic, fluidul roşu al voinţei sau instinctului
animalic. Duhurile albastre au în corpul lor mai mult fluid al inteligenţei, iar
duhurile albe, pe lângă o inteligenţă puternică, au o memorie puternică, un vast
capital de cunoştinţe. Prin urmare, evoluţia nu constă numai în acumulări de
cunoştinţe, ci mai ales în încorporarea de fluide evoluate în corpul nostru. Prin
studiile făcute, încorporăm în perispiritul nostru fluid albastru, iar prin
moralitate sau sfinţenie avem posibilitatea de a încorpora mai ales fluid alb. In
rezumat, duhul roşu va avea instinctul animalic, cel albastru - pornirea spre
cercetare, iar duhul alb - păzirea moralităţii, a Ordinii divine. închei acest
subiect, foarte abstract pentru voi, cu o scurtă recapitulare. în spaţiile
intersiderale, materia primă este formată din trei feluri de particule vii şi
libere - particule de inteligenţă, memorie şi voinţă. în jurul şi în masa stelelor
şi a planetelor aceste particule prime s-au asociat în bobite sau glomerule
treimice. Din combinarea lor, în fel şi fel de chipuri, s-a format seria infinită a
fluidelor din cosmos.

Evoluţia de la piatră la om
In esenţa sa, oricare entitate spirituală se compune din scânteia divină sau
spiritul, înconjurat de învelişurile fluidice sau perispirit. Spiritele evoluează
de la scânteia atomului până la marile Divinităţi Creatoare din Sfera divină.
Perispiritul sau fluidul corpului scânteii, al spiritului, evoluează şi el mereu,
tot mai sus. Aşadar şi scânteia şi materia învelişurilor sale se schimbă, se
perfecţionează. Dar să nu se creadă că aici, pe Pământ, scânteia de mineral devine
scânteie de plantă, scânteia de plantă devine scânteie de animal, că spiritul de
animal devine spirit de om. Această prefacere se face numai în Sfera divină. De
asemenea, după o evoluţie de mii şi milioane de ani, prefacerea fluidelor
perispiritului se face tot în Sfera-Laborator. Aşadar, omul e om şi animalul e
animal. Aici, pe globul nostru, spiritul de animal nu va anima niciodată un trup
uman. El va trebui întâi prefăcut din spirit de animal în spirit de om, pentru ca
apoi - animând un trup uman - să devină cu adevărat om, să fie om şi nu „animal".
Numai fluidul care intră în constituţia dublului vital al vieţuitoarelor pământului
se poate preface aici pe Pământ din dublu vital mineral în dublu vital vegetal, iar
acesta în dublu vital animal şi mai apoi uman. Când Creatorii au pornit la crearea
unui nou sistem solar, au plecat cu o infinitate de duhuri minerale. în jurul
acestor scântei minerale, dezvelite, se fac diferite condensări fluidice, până se
formează un tot numit nebuloasă, vizibilă şi vouă pe cer. Pe măsura îndepărtării de
Sfera divină, fluidele nebuloasei se îndesesc, până când aceasta ajunge la punctul
din univers unde se fixează pentru a da naştere unui nou sistem planetar. Aici,
scânteia minerală primeşte un dublu vital mineral şi o mică haină fluidică
universică. Iniţial scânteia minerală a fost descoperită, iar când prin asociere va
forma regnul mineral, primeşte o mică învelitoare fluidică, un rudiment de
perispirit. La duhul vegetal, învelişul este mai bogat, iar la animal şi om el a
devenit multiplu şi complex. Din aceast motiv, când noi, duhurile umane superioare
privim la un duh mineral, vedem scânteia din interiorul său. Privind un duh
vegetal, abia zărim misteriosul spirit din interiorul său, ca şi cum lam vedea
printr-un geam îngheţat. In fine, privind la un duh de animal sau de om, nu mai
vedem deloc scânteia lor, părând că învelişurile perispirituale sunt opace. Deşi
scânteile sunt deosebite între ele, nu se vede nici o deosebire exterioară între
ele, aparent fiind absolut aceleaşi. Numai lucrând asupra lor, influenţându-le în
fel şi fel de moduri, constatăm deosebiri intrinseci între o scânteie de mineral şi
o scânteie de vegetal, sau între o scânteie de animal şi o scânteie de om.
Deosebirea în modul lor de a se impresiona şi de a reacţiona este lesne de înţeles,
având în vedere diferenţa de constituţie şi evoluţie dintre ele.
/v
172

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

In existenţa voastră, ca duhuri întrupate, dublul vital joacă un rol deosebit. La

drept vorbind, dublul vital al trupului uman nu e un dublu pur urnan, ci un amalgam
de fluide minerale, vegetale, animale şi umane, asociate în vederea unui scop
comun: întreţinerea funcţiilor trupului. Dublul sau corpul vital asigură sănătatea,
căldura şi puterea de muncă a trupului. în decursul vieţii pământeşti, dublul
suferă diferite modificări, alterări sau vindecări, aducând sănătatea, boala sau
moartea trupului, conform voinţei şi acţiunilor medicilor cereşti şi a puterilor
duhului stăpânul corpului vital. Toate acţiunile duhului, ale medicilor cereşti sau
medicilor pământeşti, fac ca dublul vital să sufere multiple variaţii în decursul
vieţii trupeşti, prin minare, trupul va trece prin diferite dispoziţii. Dar asupra
acestei probleme voi reveni altă dată.

Vreau acum să răspund întrebării formulate de tine: „Este adevărată afirmaţia unor
ocultişti Papus - că în trupul omului s-ar afla patra feluri de fluide sau suflete:
în abdomen - un suflet vegetal, în torace - un suflet animal, în cap - un suflet de
om-animal şi deasupra capului - spiritul uman, care conduce totul?" Dragă frate,
răspund scurt şi răspicat: Nu este adevărat. în trapul uman s-a întrupat un spirit
uman. El a coborât din spaţiu cu un perispirit uman, care a îmbibat şi cotropit
întregul trup. în fine, spiritul înconjurat de perispirit este legat de trap, prin
dublul vital. în constituţia acestui dublu vital - pe lângă fluidul uman - se află
şi fluid vital mineral, vegetal şi animal. Aceste fluide vitale provin din
alimentele ingerate şi asimilate de om, aflate într-o stare de asociere şi nu de
combinare profundă. O mică întovărăşire, dar atâta tot. Restul învelişurilor
fluidice sunt numai umane. Ce rost ar mai avea alte.fluide şi învelişuri în jurai
spiritului uman? Aşadar, afirm încă o dată că e greşită ideea emisă de acel
ocultist. De altminteri, materia fluidică a dublului vital uman a fost obţinută de
spirit de Ia părinţi, de la elementele lor sexuale, spermatozoidul tatei şi ovulul
mamei. înjurai acestor celule reproducătoare se află câte o învelitoare de fluid
vital, de natură electromagnetică pozitivă pentru una şi negativă pentru cealaltă.
Graţie acestor fluide vitale, de naturi diferite, cele două elemente sexuale se
caută şi se atrag unul către altul, pentru a se contopi. Fluidul magnetic din jurai
elementelor sexuale ale animalului este deosebit de fluidul magnetic din jurai
celulelor sexuale umane. Ele au o altă vibraţie, o altă viaţă, un alt rang în lumea
fluidelor. Pentru a se învedera acest lucra, se poate face următoarea experienţă.
Pe o placă de sticlă se vor pune mai multe ovule de om şi câine, iar în vecinătatea
lor mai mulţi spermatozoizi de om şi câine. în anumite condiţii de lumină, căldură
etc, se va vedea, sub microscop, cum spermatozoizii umani se vor furişa prin
lichidul spermatic şi vor merge numai către ovulele umane, iar spermatozoizii
canini nu se vor contopi decât cu ovulele de căţea. De ce această selecţie? Pentru
că fiecare element sexual masculin - graţie fluidului său special - este atras cu
putere de fluidul magnetic contrar din acelaşi regn, uman sau animal. S-ar putea
face o experienţă şi mai apropiată de natură. Introducând în vaginul căţelei
spermatozoizi umani, se va vedea că ei nu vor înainta spre uter, din cauză că nu-i
atrage fluidul celulelor sexuale animale, chiar dacă sunt de sens contrar.
magnetică. Din momentul fuzionării celor două celule sexuale s-a născut o celulă
nouă, numită ou, iar fluidele lor - pozitive şi negative - s-au contopit între ele
şi au dat naştere unui fluid neutra dublul vital al acestui ou. Celula-ou este
atrasă cu o mare putere în cavitatea uterină. Sosită aici, se alipeşte de peretele
uterului şi din acest moment mama îi trimite prin curentul său sanguin cantităţi de
fluid vital din care se hrăneşte şi dezvoltă dublul vital al oului. Sub acţiunea
acestui dublu vital, celula este silită să se dividă în două, apoi în patra, în
opt, şi aşa mai departe, în progresie geometrică, formând o masă celulară prin care
se ramifică şi întinde dublul fluidic. Curând, către acest glomerul celular vine de
la spiritul candidat la întrupare - exterior mamei - o ramură fluidică prin care
acesta se leagă de viitorul său trup. Mama va consuma alimente vegetale şi animale,
cu fluidele lor specifice, şi intrând în sânge, se vor răspândi în jurul viitorului
fetus. Iată că dublul vital uman va avea, pe lângă fluid uman, şi fluide minerale,
vegetale şi animale. Dacă raportul acestor fluide nu este în cantitatea normală,
viitorul copil va ieşi cu diferite metehne de natură trupească, dar mai ales
intelectuală; după cum dublul vital va fi normal sau anormal, şi trapul viitorului
copil va fi corect sau incorect construit.
Fluidul care atrage cele două elemente sexuale, l-am numit fluidul iubii'ii şi este
de natură
Comunicări din Cer

} 73

Dezechilibrul dublului vital este determinat de destinul spiritului candidat la

întrupare. Acest destin este pregătit prin dezarmonia provocată în dublul vital de
către spiritul mesager întrupător de duhuri, care asistă la întruparea spiritului.
Fluidele se pot combina între ele, se pot asimila unele cu altele, dar niciodată un
dublu vital animal nu va putea conduce viaţa unui trup uman, sau un dublu vital
vegetal pe al unui trup de animal. Chiar dacă dublul vital este un amalgam de
fluide vegetale, animale şi umane, fluidul predominant conduce trupul respectiv.
Iată de ce afirmaţia că abdomenul omului ar fi animat de un fluid vegetal, toracele
de un fluid animal etc. nu poate fi logică şi reală. Dublul vital este unul şi
acelaşi, de jos până sus, de la picioare până la creştet. El împresoară trupul,
infiltrându-se prin toate celulele sale şi aninându-se de ele prin câte un fir
fluidic. Această învelire şi penetrare constituie fericirea şi nefericirea voastră.
Este nefericirea voastră, discipoli la şcoala vieţii trupeşti, căci nu mai ştiţi de
lumile eterice. Aşa a voit Creatorul ca fiecare să-şi desfăşoare programul vieţii
după cum se află înscris în destinul său, fără să mai ştie nimic de patria sa
spaţială, de viaţa spirituală. Dacă duhul înconjurat de învelişurile sale
perispirituale ar fi la un metru deasupra capului, deci separat de dublul său
vital, el ar fi conştient de lumea noastră şi ar avea legături permanente cu noi,
ne-ar vedea şi auzi mereu, ziua şi noaptea. Dublul vital este unul şi acelaşi în
tot trupul unde s-au infiltrat şi au penetrat adânc şi celelalte fluide ale
corpului perispiritual. El este cârmaciul vieţii trupului, tot timpul cât trăieşte.
La drept vorbind, nu trupul moare, ci dublul vital îmbătrâneşte, se uzează şi
moare. Prin neputinţa sa, se ruinează şi trupul, şi astfel unul îl nenoroceşte pe
celălalt. Dar, lucru curios, amândouă sunt victimele stăpânului lor, ale
spiritului, care le-a format şi condus. Noaptea când iese din trup şi colindă prin
lumea spaţială, spiritul află de la prieteni, de la ghidul său, că se apropie
eliberarea din temniţa trapului. Fiind conştient de planul divin, doreşte din
adâncul fiinţei sale să vină o dată această sfântă zi. Din acest moment, el singur
începe să dărâme pereţii temniţei unde a vieţuit ani şi ani de zile. In cazul
duhului aflat la un nivel inferior de evoluţie, necunoscător al tainelor cereşti,
intervin medicii cereşti. Aceştia cunoscând momentul eliberării definitive a
duhului din trup, vin şi lucrează asupra dublului eteric, modificându-i compoziţia,
sărăcindu-1 şi ruinându-1. Voi trăiţi în trup şi nu ştiţi ce minune e făptura sa.
Privindu-1, noi vedem prin el ca printr-un geam. îi vedem organele, toate celulele
aflate într-o mişcarea de dilatare şi contractare, vedem cum aleargă globulele
sângelui prin vasele lor, curentul electric curgând de-a lungul nervilor, vedem
totul, până la atomul ce constituie substanţa celulelor trupului şi rămânem uimiţi
de minunata sa alcătuire, de înţelepciunea Creatorului, care 1-a organizat şi pus
la dispoziţia duhului! Discutaţi, vă deplasaţi sau citiţi, dar inima bate, rinichii
filtrează substanţele nocive din sânge şi intestinele absorb din bolul alimentar
substanţele nutritive. Trăiţi fericiţi sau nefericiţi, dar în adâncul celulelor se
petrec o infinitate de procese şi fenomene, fără ca duhul să ştie ceva. Organismul
vostru funcţionează mereu, secundă de secundă, ca o maşină automată. Dublul vital -
mecanicul - supraveghează bunul mers al acestei complicate maşini, iar mica
scânteie divină, duhul uman profită - vede, aude şi simte lumea fizică. Duhul
uzează, dar de cele mai multe ori abuzează, ruinând mai devreme dublul vital,
servitorul său bun şi supus, fără să ştie că, prin repercusiune, îşi ruinează
piedestalul terestru, trupul, prin care învaţă legile materiei fizice şi ale
moralei sociale.

Cititorii gândurilor
Mă întrebi dacă există întradevăr persoane cu minunatul har de a citi gândul
oamenilor. Da, există asemenea oameni, dar ei sunt extrem de rari, mai rari chiar
decât mediumii, care aud vorbirea noastră spirituală. Cauza acestei rarităţi se
află în una din marile legi cereşti, care opreşte acest dar spiritual. Darul de a
citi gândurile ar nenoroci un duh întrupat lipsit de un trecut evolutiv de lungă
durată. Nenorocirea ar consta în faptul că, deţinând acest dar, ar fi ispitit să
citească gândurile cele mai intime ale semenilor săi, şi apoi să profite de cele
aflate, în diferite scopuri şi interese personale. înainte de a dezvolta acest
subiect, afirm că, din diferite motive, această capacitate apare câteodată efemer
la unele persoane, dar dispare curând. Este atât de trecător încât ei înşişi, după
trecerea fenomenului, se miră cum de au citit acele gânduri. Acum să vedem
mecanismul citirii sau aflării gândului unui om.
174

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Mai întâi, trebuie să ştiţi că atunci când omul are pe suflet o taină, o idee pe
care vrea s-o ascundă în adâncul sufletului său, tocmai acel secret este dat mai
repede la iveală; şi iată _cum. Prin faptul că acordă o importanţă deosebită unei
idei, prin silinţa depusă ca nu cumva să scape un cuvânt ori să facă vreo aluzie la
ea, omul o fixează zi de zi tot mai puternic în sufletul său. La început imaginea
ideii era simplă, dar gândindu-se la ea, silindu-se mereu să o ţină ascunsă, o
reproduce, o multiplică, înzecind-o şi însutind-o. Cu cât îşi îndreaptă mai mult
atenţia la ea, cu atât o fortifică şi ideea iese mai la suprafaţă, devine mai uşor
exteriorizabilă. Să luăm un exemplu. Un om a comis o infracţiune. Frica de a nu fi
descoperit îl determină să facă tot posibilul - prin fapte, vorbe etc. - să nu fie
bănuit de fapta sa. Prin urmare, îşi îndreaptă mereu gândurile asupra faptei sale,
fiind preocupat de ascunderea ei. I se pare ca este bănuit de oricine priveşte mai
lung la el. Adică, iar şi iar este cu gândul la ceea ce a făcut. Apariţia
întâmplătoare a unui poliţist îl face să tresară şi gândul îi fuge iar: „Nu cumva
ăsta mă caută pe mine?" Astfel că, vrând-nevrând, acest nefericit făptuitor scoate
din adâncul memoriei ideile faptei sale şi fără să ştie, fără să vrea, le
exteriorizează. Treptele citirii gândului sau a faptelor comise se ridică de la
simpla presupunere, până la vederea sau auzirea gândului - ca în lumea noastră a
duhurilor. Iată-1 pe făptaş în faţa comisarului. Prin meseria lor, aceşti oameni au
dobândit un fel de a ghici pe făptaş, şi iată cum. Comisarul ştie că ideile sunt ca
verigile unui lanţ; apuci de una şi tragi apoi de toate celelalte. Stând în faţa
comisarulului, făptaşul tremură la gândul că va fi descoperit. Dar tocmai gândul
acesta scoate la suprafaţă ideile faptei sale, care pornesc prin spaţiu sub forma
unor semne eterice colorate şi sonore. Poliţistul sau magistratul le primeşte,
inconştient, în spiritul său. Cum nu poate traduce clar aceste idei în mentalul
său, ele se arată numai sub formă de bănuieli. Având această bănuială, începutul
slab al unei convingeri, pune întrebări meşteşugite, scoţând de la făptaş idei
lăturalnice, aflate, cât de cât, în relaţie cu fapta ascunsă. Perspicacitatea
cercetătorului găseşte că una din idei are legătură cu însăşi fapta şi o dată ce a
pus mâna pe această primă verigă, o speculează, o întoarce, o suceşte, ca să mai
scoată încă una şi încă una, toate fiind lăturalnice, dar de mare valoare, pentru a
obţine pe baza lor mărturisirea faptei comise. In acest caz avem de-a face cu un
simplu act de psihologie umană, o simplă bănuială născută de ideea plecată din
spiritul făptaş şi transmisă involuntar şi inconştient spiritului instructorului. O
citire de gând, neclară, oarecum presimţită, intuitivă. Doar un puternic medium
vizual sau auditiv poate citi sau cunoaşte gândurile cu adevărat. Există oameni cu
darul de a vedea fluidele şi duhurile din lumea spaţiilor. Deşi sunt oameni
trupeşti, se comportă din punctul de vedere al percepţiei asemenea unui spirit
liber. Aceşti oameni se opresc din orice acţiune sau gândire, devin atenţi şi
spiritul lor traduce automat semnele colorate ieşite din capul semenului lor.
Aparenţa face să se creadă că ei văd cu ochii trupeşti gândirea unui om. în
realitate, spiritul - fără ştirea personalităţii, a conştiinţei sale de veghe -
vede reprezentările simbolice ale gândirii unei persoane şi le traduce automat în
grai mental. Astfel în mintea omenească a cititorului de gânduri vin cuvinte-
gânduri de la o persoană aşezată lângă el. In fine, o altă categorie de mediumi
primesc unde-gânduri - în mod telepatic, de aproape sau departe - sub forma unor
voci. Un asemenea om, posesor al unei capacităţi foarte rare, stă liniştit şi
surâzător iar în capul său, răsună o voce ca şi cum ar avea un receptor de telefon
la ureche, prin care i-ar vorbi cineva. Uneori, omul constată că ideile sale sunt
rostite de o persoană aflată alături, mirându-se cum de un străin a citit ceea ce
gândise în forul său intim. Dacă străinul îi mai spune câteva din propriile sale
idei, cade pe gânduri şi chiar îl îngrozeşte faptul că nu-şi poate explica cum de
acest om ştie ceea ce gândeşte el. Pentru că este întruparea unei entităţi
spirituale evoluate, cititorul de gânduri aude şi vorbirea duhurilor, a oamenilor
spaţiali, fiind oprit de aceştia să se destăinuie sau să facă o imprudenţă, care
să-1 dea de gol. Din această cauză devine foarte rezervat şi cuminte. Posesorul
unei asemenea mediumităţi este un fericit, pentru că poate afla gândurile
semenilor, dar în acelaşi timp este şi un nefericit, căci omul e om şi poate cădea
în greşeli. Profitând de capacitatea sa mediumică se va face nespus de vinovat,
aşteptându-1 consecinţe grave. Fiind un duh superior şi un protejat şi răsfăţat al
Cerurilor, greşeala sa va cântări de zeci şi sute de ori mai mult decât a oricărui
altul. A încălcat o lege morală şi îşi va plăti amarnic greşeala. Fiind conştient
că îmbrăcând haina trupească, este supus greşelii, nu orice duh acceptă să i se
acorde darul minunat de a citi sau auzi gândirea oamenilor. Este greu să-şi ducă la
liman misiunea destinului pentru care s-a întrupat, darmite să se mai încarce şi cu
năpasta asta, care prin ispitire îl poate prăbuşi spiritual. Iată de ce sunt rari
mediumii cititori şi auditori ai gândurilor umane.
Comunicări din Cer

175

Fotografierea entităţilor spirituale

(jrăsind un fotograf profesionist sau amator care ne poate servi ca medium, unii
dintre noi dăm buzna în cabinetul său de lucru pentru a ne fotografia. In acest
scop, luăm fluide din dublul vital al mediumului-fotograf şi le îmbibăm în
perispiritul nostru, făcându-1 mai compact, mai dens; în acelaşi timp, ne micşorăm,
ca prin acest fapt să îndesăm mai bine fluidul extras şi apoi ne aşezăm la distanţa
obişnuită în faţa obiectivului. Fotograful făcând poza la lumina vie a
electricităţii risipeşte fluidele acumulate cu atâta greutate în jurul nostru, şi
nu apărem clar pe placa fotografică. Bietul om a fotografiat un client, dar lângă
el s-a alăturat un asistent nevăzut. In momentul expunerii fluidele duhului au fost
risipite de lumina electrică, disociindu-se, dar reuşind totuşi să impresioneze vag
placa sensibilă. Prin urmare, poza clientului a ieşit pătată, incorectă; placa s-a
stricat. Developând placa, fotograful se miră că i s-a stricat poza şi bănuieşte că
a cumpărat o placă alterată. Negustorul de plăci, primind asemenea reclamaţii de la
mai mulţi clienţi, reclamă la producător, care şi el este mirat, şi nici unul, nici
altul nu bănuieşte că aici e isprava unui om din spaţiu, a unui duh dornic să-şi
aştearnă figura, post-mortem, pe o placă pământească. Pozele făcute în aer liber şi
în amurgul serii ne reuşesc mai des, mai ales prin cimitire, unde avem la
dispoziţie fluid vital din belşug. Totuşi, tehnica fotografierii noastre trebuie
îmbunătăţită. Cu această ocazie, îmi permit câteva observaţii, a căror utilizare ar
duce la rezultate frumoase. Iată aceste sugestii ale mele. Deoarece mediumi-
fotografi, consacraţi ca atare de Cer, nu prea se găsesc, iar noi nu reuşim să
impresionăm din prima încercare placa fotografică, avem nevoie pentru fiecare
repetare de o nouă cantitate de fluid de la fotograf. Dar nu ne putem permite să
depăşim o oarecare limită pentru că îl îmbolnăvim, făcându-ne responsabili de
suferinţa sa. Nu ne rămâne decât să ne procurăm fluid din spaţiu, şi să pozăm fără
fluidul fotografului. în acest scop ne gândim la chipul şi înfăţişarea avută în
viaţa terestră. Prin concentrarea gândirii, ne creăm un corp fluidic aidoma cu cel
din viaţa precedentă. Acum, strângem, condensăm acest corp de mărime naturală, până
devine mic de tot, cât un bob de mazăre. Cu această dimensiune ne aşezăm la
distanţa convenită până vom impresiona placa fotosensibilă. Este nevoie de o
expunere mai lungă, de 2-3 minute, pentru că vehicolul nostru nu este un corp solid
ca al fraţilor pământeni, ci este un corp fluidic care va impresiona mai greu placa
fotografică. în ultimul timp aţi constatat că anumite substanţe pot fi impresionate
chiar de lumina slabă a nopţii, de lumina infraroşie a spaţiilor'din jurul
pământului. Vă recomand să faceţi plăci fotografice sensibile la lumina infraroşie,
care nu risipeşte fluidele noastre. în fine, obiectivul aparatului de fotografiat
să fie o combinaţie de lentile, care să facă din el un microscop. Cu acest aparat,
ce ar putea fotografia şi microbi, cu plăci sensibile la lumina infraroşie şi prin
contractarea noastră de la mărimea unui om trupesc până la un corp de câţiva
milimetri, vom putea sensibiliza perfect placa fotografică, chiar şi la întuneric,
când lumina nu ne va mai risipi fluidele. Am credinţa că - intrând într-un nou
ciclu de mare spiritualitate - se vor naşte mai mulţi mediumi-fotografi, iar prin
realizarea unui aparat cu obiectiv-microscop şi producerea plăcilor impresionabile
la lumina infraroşie, vom reuşi mai uşor şi mai bine să ne arătăm lumii întrupate
şi să o zguduim din ideile ei false că „morţii" au murit şi s-au prăpădit pe veci.

Omul trupesc este instrumentul entităţilor spirituale

1 u eşti om trupesc. Eu sunt om al spaţiilor, sunt un spirit. Există vreo deosebire
între mine şi tine? Da. In afară de faptul că eu nu mai am trup şf> corp vital, ca
şi tine, mai există o deosebire, şi încă foarte mare: eu posed o memorie deplină,
completă, atât din trecutul meu cât şi din viitor, pe când tu nu ai decât memoria
vieţii actuale. Memoria mea îmbrăţişează sute de mii de ani trecuţi şi viitori, pe
când a ta abia reţine pe cea a câtorva zeci de ani din viaţa actuală. Din fericire
pentru tine, reducerea memoriei tale integrale durează numai în timpul zilei, în
timpul stării de veghe. Noaptea, când îţi părăseşti trupul dispui ca şi noi de
memoria divină. Deşi, graţie memoriei mele, posed tot ce am învăţat, văzut şi auzit
mii şi sute de mii de ani, constat că încă nu cunosc pe deplin structura întregului
univers. Creatorul parcă a voit ca opera Lui să rămână un mister pentru copiii Săi.
Dar tot El a pus în fiinţa noastră dorinţa vie, nesăţioasă să-L căutăm, să-I
cercetăm operele. Graţie capitalului agonisit de milioane de ani - chiar de
miliarde de
176

Din tainele vieţii şi ale universului, - A doua carte

ani, de când am venit întâia oară pe lume ca duh, copil al Tatălui meu ceresc -
graţie dorinţei de a iscodi şi afla, eu cunosc ceea ce tu, ca un pelerin trecător
în această viaţă trupească, nu poţi şti. Aşa fiind, sunt dator, în virtutea legii
solidarităţii, să te luminez şi pe tine, în starea ta de veghe, asupra multor
probleme de care nici nu bănuieşti. Tu ai simţul percepţiei vizuale şi auditive.
Noi îl avem pe al nostru, cu totul diferit de al vostru şi, în plus, e unitar.
Ochiul vostru nu va vedea ceea ce vede corpul nostru. Urechea voastră nu va auzi
undele sonore de natură fluidică, percepute de corpul nostru. Voi vedeţi şi auziţi
în lumea fizică; noi vedem şi auzim în lumea noastră eterică. Când vederea voastră
a slăbit vă serviţi de ochelari sau când e neputincioasă pentru a vedea lucrurile
prea mici vă serviţi de microscop. Ceea ce vede omul cu microscopul nu va vedea
niciodată cu ochiul liber. Există momente când vrem şi noi să studiem materia
fizică, dar sub unghiul sau aspectul uman trupesc, iar nu cel spiritual. în acest
caz, sugerăm unui om întrupat să privească obiectul dorit. Undele fizice venite de
la acel obiect sub' formă de imagine impresionează retina omului şi sunt transmise
prin intermediul nervului optic'pe cortex; de aici sunt preluate de dublul vital,
care transformă undele fizice în unde psihice. Spiritul acelui om primeşte atunci
undele microscopice purtătoare ale imaginii respective şi află ce este în faţa sa.
Eu mă alătur acestui om şi prin undele sale psihice văd obiectul respectiv sub
aspect fizic, pământesc, adică îl văd ca şi cum aş avea şi eu un trup. După cum
microscopul vă serveşte să vedeţi cu ochii voştri microbii, imposibil să-i vedeţi
direct, tot astfel şi noi ne servim de voi, pentru a lua cunoştinţă, sub aspect
fizic, pământesc, de lumea fizică, unde nu de mult aveam şi noi un trup. Dar nu
numai voi, oamenii/emiteţi unde psihice vizuale, ci şi animalele emit unde vizibile
pentru noi. Chiar cele mai mici insecte emit undele lor, percepute de noi, dacă
vrem. Aşadar, noi vedem ceea ce vede o musculiţă, vedem microbii, invizibili pentru
tine, pe care- ea îi caută şi înghite cu mare plăcere. Prin urmare, noi vedem şi
omeneşte, prin intermediul vostru, dar vedem şi ceea ce este invizibil ochilor
voştri, dar este vizibil pentru unele animale. De pildă, musculiţă aşezată pe o
masă de sânge închegat, vede o reţea de fire prin ochiurile căreia se află
globulele de sânge albe şi roşii, iar uneori şi microbii aflaţi printre ele sau în
ele. Ea emite unde psihice şi eu văd prin intermediul lor ceea ce voi vedeţi numai
cu microscopul. De câte ori nu ne abatem pe la laboratorul unui savant şi cercetăm,
nevăzut de el, ceea ce observă sub microscopul său. Vedem imaginile şi îi citim
gândurile, reflecţiile sale privind ceea ce vede sub microscop. Vezi, dragă frate,
de câte mijloace dispunem noi? Asemenea taine ale lumii noastre sunt nenumărate,
dar nu le putem mărturisi oricui. Pe de o parte orice comunicare trebuie să aibă o
autorizare prealabilă a marilor noştri superiori, iar pe de alta, nu vrem să părem
asemenea unor visători, pentru că de cele mai multe ori comunicările noastre par a
fi absurdităţi pentru voi. Revin, spunându-vă că avem mijloacele noastre de
investigare, datorită constituţiei corpului nostru. Vederea noastră este dublă:
vedem în lumea duhurilor dar vedem şi în lumea fizică, trupească, ceea ce văd
oamenii trupeşti. Aceste facultăţi le avem şi în privinţa auzului. Undele voastre
sonore, aeriene-fizice, fiind foarte grosolane, cu vibraţii de undă foarte lungi şi
de intensitate mică, nu le putem auzi. Dacă dorim să auzim fizic, trupeşte, ne
aşezăm în apropierea capului unui frate întrupat. El primeşte în urechi undele
sonore fizice. Acestea sunt conduse prin nervul auditiv la sistemul cerebral, al
cărui dublu vital le transformă în unde psihice. Numai sub acest aspect de unde
psihice spiritul vostru poate percepe sunetul din lumea voastră fizică. Aşadar,
undele sonore fizice, transformate în unde psihice de dublul vital al sistemului
vostru cerebral, sunt percepute de noi ca şi cum am avea urechi, auzim ca şi
fratele nostru întrupat. Din cele expuse se vede - şi să nu vă fie cu supărare - că
ne servim de voi după cum voi vă serviţi de anumite instrumente sau dispozitive.
Subiectul descris mai sus nu-1 vei găsi pomenit în nici o lucrare omenească, iar
dacă mai ai răbdare îţi voi spune încă o taină. Iată un fenomen ciudat şi în
acelaşi timp interesant pentru voi. Din diferite motive, un om are trupul său grav
rănit sau bolnav. Prin sistemul său nervos periferic, durerea fizică se transmite
sistemului cerebrospinal. Acolo este transformată de către dublul vital în unde
psihice de durere, şi în această stare este simţită şi de duh, care suferă
îngrozitor. Dacă nervul sensibil prin care se transportă sensibilitatea durerii de
la organul bolnav până la sistemul cerebrospinal este tăiat sau anesteziat,
sensibilitatea durerii, nemaiavând pe unde veni la dublul vital al sistemului
cerebrospinal şi deci la spirit, nu mai este simţită. Cum nu mai există durere?
Există, dar ea este resimţită doar de celulele afectate - bolnave sau rănite -
care, în virtutea conştiinţei lor, pornesc să repare rana produsă ori să vindece
organul bolnav. De această reparaţie spiritul nu are, în acest caz, nici o
Comunicări din Cer

J77

cunoştinţă. Menţinut astfel sub acţiunea continuă a narcoticului, duhul poate să-şi
piardă trupul, chiar fără să ştie de această pierdere. Să presupunem că rănirea a
fost provocată de un om hain, răzbunător sau cu instincte animalice în el. Pentru
fapta sa va fi judecat şi va suferi în lumea fizică, dar după moartea trupului său,
venind la noi, va fi judecat de Forul suprem şi condamnat să sufere şi el durerea
provocată semenului său, din răutate sau lăcomie. Duhurile culpabile sunt
condamnate să sufere durerea provocată altora, pentru a învăţa că este rău să faci
pe altul să sufere. Asemenea cazuri fiind frecvente, aceste duhuri sunt adunate la
un loc şi legate toate printr-o centură fîuidică. Acum, acest mănunchi de fioroşi
criminali, lipsiţi de noţiunea durerii aproapelui lor, este pus în legătură,
printr-un cordon fluidic, cu un bolnav, cu un om ce suferă cumplit de o rană
oarecare. Durerea trupească a acestui om va fi transformată în durere psihică,
transmisă prin cordonul de legătură la întregul ciorchine de duhuri needucate, care
până acum nu ştiau ce e durerea şi ce rău e să sufere omul trupesc. Duhul a fost
condamnat să treacă prin durerea de care s-a făcut culpabil. Urmând aşa mereu, se
va săpa adânc în spiritul său raportul dintre o anumită faptă şi durere, ferindu-se
în viitor de a mai face acea faptă, ştiind că după ea va urma durerea. Astfel se
face educaţia duhurilor inferioare, până ajung să devină mai înţelepte. Tot în
legătură cu durerea, mai află, frate, că unii oameni, făcând fapte reprobabile,
care puteau fi evitate din calea destinului lor, sunt condamnaţi să sufere. Dacă un
om are legături puternice şi numeroase în lumea duhurilor superioare, duhurile
coboară în virtutea iubirii ce le leagă de fratele lor greşit şi se leagă printr-un
fir fluidic de iubitul lor întrupat, suferind şi ele, luându-i o parte din durere
şi uşurându-i astfel chinul. Iubirea este temelia universului, şi ea poate face
minuni.

Cauza activităţii
Deşi este începutul tuturor operelor, numărul unu este neputincios când este
singur, chiar dacă acel unu ar fi una din cele mai înalte Forţe divine. Dacă însă
trei de unu se asociază pentru îndeplinirea unei opere, forţa lor este resimţită,
voinţa lor se impune, opera lor va avea succes. Având în vedere acest principiu,
toate operele cereşti^ au la bază numărul trei. în lumea voastră, unu plus unu plus
încă unu fac trei. în lumea cerească, unu plus unu plus unu fac tot unu, o unitate
sfântă, numită sfânta treime, care se bucură de binecuvântarea Forţelor supreme ale
universurilor. Această treime este temeiul oricărui succes al operelor cereşti.
Dacă acest principiu ar fi urmărit şi în viaţa terestră, şi destinul nu se opune,
succesul unei acţiuni oarecare ar fi dinainte ştiut. Preotul îşi începe cuvântarea
rostind mai întâi sacramentala formulă: „în numele Tatălui, al Fiului şi al
Sfântului Duh". Când termină, spune acelaşi lucru. în lumea voastră materială,
sunteţi mânaţi la lucru de interese materiale.^ în lumea noastră spaţială, avem în
vedere legea şi numai legea, sau, cum ziceţi voi, moralitatea. între amândouă stă
unitatea, numită intelect, motorul tuturor operelor. Aşadar, o treime domină viaţa
omului: legea, inteligenţa şi interesul material. Omul e un mic Dumnezeu, un
candidat la dumnezeire; ca atare el este un mic lucrător, în uriaşa şi veşnica
operă a Divinităţii. Prin inteligenţa sa omul preface mereu materia, dar e nevoie
să se ţină de ordinea stabilită, de morală, de lege. După ce îşi părăseşte trupul,
materia fizică rămâne jos, iar el pleacă cu fructele inteligenţei şi ale
răspunderii sale morale. Stare pasivă sau inactivă nu există nicăieri în univers.
Totul se mişcă,,totul se-preface, totul este în activitate. Spiritul fiind un
factor determinant în univers, el trebuie să fie în veşnică activitate, pentru ca
prin munca lui să împingă totul mai departe. Chiar dacă aş vrea să stau, să nu mai
fac nimic, tot nu pot, căci Tatăl şi-a construit instrumentul care mă sileşte pe
mine şi pe toate duhurile să fim mereu active, să lucrăm asupra materiei, de orice
grad, pentru a o mâna mai departe pe drumul evoluţiei. Ca spirit, eu ar trebui să
fiu mai liber, mai puţin activ decât tine, decât voi toţi, pământenii, care aveţi
atâtea nevoi de împlinit pentru satisfacerea vieţii trupeşti. Diferitele voastre
nevoi - haine, hrană, adăpost - vă transformă, vrând-nevrând, în fiinţe active.
Aşadar, nu te poţi sustrage activităţii dictate de tiranul tău instrument
pământesc, al cănii rob vei fi cât vei trăi pe acest plan fizic. S-ar crede că,
venind la noi, omul a scăpat de această robie, de al treilea factor al activităţii
materia fizică. Ei bine, frate, nu este aşa. După destrupare, când nu mai ai nici
un raport fizic cu trupul tău, faci cunoştinţă în lumea spirituală, în locul celui
de-al treilea factor - materia - cu un
/ 78

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

alt factor, de o forţă covârşitoare, care există invizibil şi în lumea voastră, dar
nu-1 simţiţi, deoarece îl confundaţi cu activitatea trupului vostru. Acest nou
stăpân nu mai lucrează cu forţa brutală a trupului uman, ci cu o subtilitate
delicată şi plăcută, dar cu o forţă de nerezistat, numită necesitate. Spiritul
trebuie să fie activ, căci altfel se plictiseşte şi devine nefericit. Examinând
cauza acestei nefericiri, constatăm curând că ea are ca izvor inactivitatea. Dar
alături de acest adevăr constatăm că unitatea, coeziunea ne dă tărie în lucru,
reuşită în toate, procurându-ne fericire. Atunci ne unim câte trei pentru a face o
anumită lucrare. Un nepriceput al lumii tale ar putea să spună: „Bine frate, dar de
ce laşi să se amestece un altul acolo unde nu-1 priveşte? De ce nu lucrezi singur?"
De aici decurge nenorocirea omenirii terestre: din lipsa solidarităţii şi a
organizării acestei solidarităţi. Noi am încercat, „am simţit pe pielea noastră" -
cum ziceţi voi - că lucrul de unul singur, nu are nici un spor, ba chiar uneori,
nici un rezultat. Tebuie să lucrăm în roiuri treimice, ca albinele pământului în
stupurile lor. Un ignorant al lumii voastre ar putea să spună: „Dar bine, spirite,
de ce să nu te odihneşti, să meditezi, sa fii într-o stare contemplativă, ca şi
pustnicii noştri din mănăstiri? Lasă-i în pace pe ceilalţi, şi nu mai lucra nimic".
Răspund şi acestui om neştiutor: Nu se poate, omule, chiar dacă aş vrea, pentru că
în univers există un anumit fluid, care înlocuieşte în lumea noastră imboldul sau
necesitatea trupului vostru. Vrând-nevrând el ne scoate din starea de inactivitate
şi nu ne dă pace până nu ne punem la lucru. Aşa că, devenim activi. Lucrând sub
imboldul acestui fluid, simţim o mulţumire, o stare mai bună decât cea produsă de
inactivitate. Tatăl ceresc este într-o perpetuă activitate, iar reprezentantul Său
în lume este acest fluid, care ne pune la lucru, să fim activi ca El, Creatorul
nostru. Acest fluid de natură electrică vine de la Soarele nostru, scaldă pământul
şi atmosfera sa fluidică, producând - fie în omul întrupat, fie în cel spaţial -
dorinţa de a face ceva. Acest imbold venit de departe nu ne dă pace şi determină
toate fiinţele Pământului să fie active. Cum activitatea mea sau a altui duh este
vizibilă tuturor duhurilor şi cum această activitate trebuie să fie ordonată, mă
asociez cu încă două spirite, pentru a face o lucrare omogenă, armonică, spre
folosul nostru şi al operei cereşti. Dar activitatea noastră trebuie să aibă mereu
ca îndreptar sau busolă Legea sau codul moral. Aşadar, iarăşi o sfântă treime în
acţiunea noastră: inteligenţa noastră, legea sau codul moral, plus al treilea
factor - asocierea puterilor noastre spirituale. Pentru o mai bună înţelegere a
acţiunii acestui factor activant solar, am să-1 compar cu fluidul electric solar,
mai grosolan decât cel expus mai sus, şi care vine ziua să vă lumineze şi
încălzească, în timpul zilei, când acest fluid electric vă vine de la soare, voi
lucraţi. Când pământul, prin mişcarea sa de rotaţie, a întors spatele, cum s-ar
zice, soarelui, se face noapte, nu mai primiţi acest fluid şi simţiţi nevoia
încetării lucrului, pentru a vă culca şi dormi. Aşadar, atâta timp cât fluidul
electric solar a lucrat asupra voastră, aţi fost treji şi activi, dar de îndată ce
a încetat să vă scalde, v-a cuprins somnul şi orice activitate trupească a încetat.
Căldura şi lumina sosită de la soare provin de la un fluid lipsit de căldură, dar
care, combinându-se cu efluviile pământului, dă naştere la lumină şi căldură. în
afara acestui fluid ce produce lumina zilei, fluidul activant - pomenit mai sus -
străbate duhurile şi pământul. El înlocuieşte, în lumea noastră, nevoile trupeşti —
al treilea factor al activităţii lumii voastre. Aşadar, pentru a ne duce existenţa
în mod fericit, noi, duhurile, trebuie să ne supunem: 1. Inteligenţei noastre
creatoare — prin care ne vom construi destinul sau programul activităţii noastre
viitoare pământeşti; 2. Codului moral divin — impus de semenii noştri superiori; 3.
Fluidului îmbolditor sau activant - factorul solar determinant pentru a fi
veşnicele albine lucrătoare în marele stup al sferei Tatălui ceresc.

Copilăria duhului
O mare plăcere ne procură studiul fizicii şi chimiei eterurilor din sfera plină de
stele şi planete. Ele fiind în jurul nostru, le putem vedea şi studia. însă în mod
direct nu putem cunoaşte nimic despre natura fluidului ce umple Sfera-Laborator.
Puţinele cunoştinţe despre materia de acolo, din carele prepară totul în lumea
creată, le posedăm de la mai marii noştri, savanţii Cerurilor noastre. în Sfera
divnă ne-am născut şi am făcut primii paşi, dar nu am luat cunoştinţă despre ce era
acolo, pentru că la vremea respectivă, inteligenţa noastră era prea puţin
dezvoltată şi dorinţa de a
Comunicări din Cer jy g

afla nu exista încă în fiinţa noastră. înainte de a ne fi emis din sânul Său, Tatăl
a pus în noi facultatea de a voi şi puterea de a înţelege, dar, pe când eram în
Laborator, ele erau într-un stadiu embrionar, redus. Pentru ca în condiţiile de
acolo, lipsite de materiile, foiţele şi astrele existente aici, în sfera creată, să
le fi dezvoltat la stadiul actual, erau necesare miliarde de ani şi tot nu am fi
reuşit pe deplin să le scoatem din starea lor de inertie, pentru a le pune în
starea dinamică actuală. Nu ştim cum am fost creaţi de Tatăl ceresc din materia
primă. Crearea noastră este un mister pentru noi şi de aceea elaborăm presupuneri,
ipoteze, ca şi voi, duhurile întrupate. Această necunoaştere a ceea ce era în
Sfera-Laborator, când eram duhuri-copii, o constatăm la noii duhuri-copii, sosiţi
acum în sistemul nostru. Creatorul ne-a expulzat curând din Laboratorul Său - sau
cum spunem noi, din sânul Său - în sfera cu miliarde de stele sclipitoare. Aici am
învăţat, prin diferitele şcoli ale Tatălui nostm, chimia şi fizica materiilor
eterice. Voinţa Creatorului nostm a fost ca în copilăria noastră de duhuri, să fim
neştiutori, lipsiţi de putere şi voinţă. Dacă Tatăl ne-ar fi făcut egali în
inteligenţă şi voinţă cu El, nu am fi avut ce studia. Dar El nu a avut nevoie de
zei egali, ci de copii inimoşi, care să-I studieze operele, şi la lumina găsirii
înţelepciunii Sale, să-L servească cu dragoste, în vecii vecilor. Sosiţi în sfera
creată, am fost atraşi de unul din miliardele de sori, fiecare soare având puterea
sa atractivă. Orice corp sideral are gradul său de atracţie, mai cu seamă pentm
materia pură, plecată din Laborator. Când soseşte noul duh-copil în Soare, este
îmbrăcat cu un anumit fluid, graţie căruia poate voi şi se poate mişca. Acest fluid
îşi are gradul său de energie, potrivit astrului care-1 emite. Aşadar, toate
astrele au un fluid al voinţei, diferit de la un astm la altul. Graţie acestei
energii atractive, sorii se atrag unii pe alţii, proporţional cu puterea fluidului
lor atractiv. Spiritul sau omul fluidic expulzat din Sfera-Laborator nu se mai
poate întoarce acolo, după ce a fost capturat de un soare, pentru că nu-i mai da
voie să iasă din captivitatea sa. Dacă acest soare are un satelit, o planetă, forţa
atractivă a planetei sau fluidul său captivant va avea o putere secundară faţă de
soarele său. In fine, dacă acel soare are două sau mai multe planete, a doua
planetă va avea fluidul atractiv de gradul trei, şi aşa mai departe până la cea din
urmă planetă. Fiecare planetă îşi are voinţa sa atractivă. Pe măsură ce planeta
este mai depărtată de soare, puterea fluidului său atractiv este mai mare. Cea mai
puternică voinţă atractivă o au planetele nevăzute încă de telescoapele
astronomilor voştri. Odată ele aveau aceeaşi voinţă atractivă ca şi soarele din
care s-au rupt. In decursul timpului s-a desfăcut din soare o cantitate mică de
fluid-voinţă, atrasă de planete. Din acel moment ele s-au îndepărtat puţin de
soarele lor, menţinându-se totuşi pe drumul lor eliptic, în jurul soarelui, până la
o nouă acumulare de fluid, când iar se vor îndepărta. Prin urmare, în trecutul
îndepărtat, la distanţe de miliarde de ani, soarele s-a fragmentat în planete, care
de cum se năşteau şi fluidul lor atractiv se fortifica, se depărtau de părintele
lor. Savanţii noştri ne spun că la o vreme, soarele nostru se va transforma într-o
planetă şi după alte miliarde de ani va muri şi ea, ca orice alt corp ceresc. Iată,
frate, cu ce fel de probleme ne ocupăm noi în Cer. Dacă divinul nostm Creator nu
ne-ar fi oferit fericirea de a ne preocupa de creaţia Sa, cine s-ar mai ocupa de
ea? Omul trupesc, copleşit de preocupările sale materiale? Nu, ci noi care avem
mijloace nenumărate pentm a o studia. Creatorul doreşte ca, în parte, aceste studii
subtile şi altele de o mare abstracţie să fie împărtăşite unora din lumea voastră
trupească. Cu alte cuvinte, să le umanizăm. Evident, prin forţa lucrurilor, ele nu
pot fi date oricui, deoarece premerg cu cel puţin un secol-două, majorităţii
savanţilor de azi demonstrat şi verificat. Dar noi nu avem în vedere starea actuală
a ştiinţei, ci facem cunoscute aceste probleme în vederea viitorului. Azi ele vor
părea pură fantezie, pentru cei ce nu le pot cuprinde profunzimea, deoarece
spiritul lor încă nu este pregătit să le asimileze, lipsindu-le al şaselea simţ,
simţul spiritual. Prin comunicările noastre dorim să dezvoltăm simţul spiritual la
cei care îl au în stare embrionară. Vrând-nevrând, evoluţia va face ca mişcarea
spirituală să crească, spre fericirea şi norocul nostm, a celor ce vom veni la
întrupare, devenind, la rândul nostm, propovăduitori înfocaţi ai lumii fluidice.
ai pământului. Ceea ce azi pare ficţiune şi absurditate, peste două-trei secole va
fi foarte inteligibil,

Opera materializărilor
Văzând marea deosebire de simţire şi cunoştinţe dintre voi şi noi, mă cuprinde o
mâhnire, dar îmi revin, căci înţeleg legea progresului orânduită de Divinitate în
lume. Totul începe cu neştiinţă şi se termină cu atotştiinţă.
180

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Miliarde de ani au trebuit să treacă până ce ochii voştri să ajungă la starea

actuală şi, cu ajutorul microscopului, să puteţi vedea microbii. Existenţa acestor
microorganisme a fost cunoscută de marii preoţi iniţiaţi egipteni, asirieni şi
chinezi, însă era păstrată în secret, poporul neştiind nimic. Iniţiaţii nu au văzut
aceste mici organisme - precum nici voi nu ne vedeţi - dar sub conducerea noastră
secretă, au aflat că multe din bolile omului sunt datorate acestor fiinţe foarte
mici, invizibile omului trupesc. De asemenea, au aflat că aceste fiinţe sunt sub
conducerea marilor noştri sfinţi savanţi, care la anumite momente le îndreaptă spre
trupurile unor oameni, pentru a produce anumite efecte. Bolile sunt cunoscute de
noi în însăşi cauzele lor. Medicina noastră este cu mult mai vastă decât a voastră.
Noi studiem în. veşnicie, dar anumite cunoştinţe se predau la anumite momente, după
gradul evolutiv al fiecăruia: celor mici - un fel de cunoştinţe, celor mai bătrâni
- alt grad de cunoştinţe. Cuvintele evanghelice sunt aplicate şi la noi: „Uşile,
uşile, să nu intre cei nechemaţi", adică cei neajunşi ia nivelul cerut pentru
aflarea unor cunoştinţe. In lumea noastră iniţierea se face prin comunicări
mentale, prin grai mental. La noi se iniţiază, nu se învaţă, pentru că învăţământul
nu este obligatoriu, ci este fericirea după care aleargă însetat duhul ajuns să
simtă frumuseţea unui subiect. Voi consideraţi ca fiind materie numai ceea ce cade
sub percepţia simţurilor voastre. Dar la aceste materii trebuie adăugate şi
materiile percepute de simţurile noastre, ale oamenilor fluidici. Aşadar, în afară
de materia aflată în stare solidă, lichidă şi gazoasă, mai există şi materia
eterică sau fluidică, adică a patra stare a aceleiaşi materii. Această materie
fluidică umple tot interiorul universului. Ea a provenit dintr-o materie şi mai
fină, numită materia primă, materia primordială sau materia numărul unu,
neîntâlnită în univers, ci numai în Sfera-Laborator sau Sfera divină. întâi a fost
materia primă, din ea s-a făcut materia fluidică, din aceasta - materia gazoasă,
din ea a derivat materia lichidă, care printr-o condensare . şi mai accentuată a
devenit materie solidă. Materia primă a trecut din grad în grad, printr-o serie
nesfârşită de stări intermediare, până a ajuns materia grosolană a solidului.
Pentru voi, şi anume pentru cei culţi, nu există decât starea solidă, lichidă şi
gazoasă. Pentru cei inculţi există doar două stări: solidă şi lichidă. De unde să
ştie omul simplu - sălbaticul din Africa sau iakutul din Asia - că mai există încă
o a treia stare a materiei, starea gazoasă. Chiar voi, pe când eraţi copii nu
ştiaţi de existenţa gazului. Din cele spuse mai sus, reiese că voi nu aveţi
cunoştinţă de starea a patra a materiei, de starea fluidică, precum noi, cei din
spaţiile acestui univers, nu cunoaştem starea materiei prime, ea neexistând decât
în Laboratorul divin. Voi, nu vedeţi fluidul din jurul pământului şi nu ne vedeţi
nici pe noi. Pentru voi fluidul este inexistent, dar noi îl vedem, îl simţim şi
constatăm că e destul de consistent. Eu mă simt pe mine şi constat că sunt mai tare
decât fluidul din jurul pământului; corpul meu este mai dens decât apa fluidică în
care vieţuiesc şi mă mişc asemenea peştilor din apele voastre. La noi studiile se
fac numai mental, şi se repetă, de miliarde de ani, celor ce doresc şi le merită.
Din aceste cunoştinţe culese de mine, îţi dau şi ţie, frate iubit, cunoştinţe, ce
vor părea foarte ciudate fraţilor tăi trupeşti. Eu îţi dau ceea ce îmi permite
gradul meu, destul de înalt în lumea eterică a Pământului, dar nu afirm că aceste
învăţături sunt definitive şi reprezintă ultimul cuvânt, ci spun: Aşa ştiu eu, la
gradul meu de duh alb. De altfel, despre existenţa materiei eterice îţi pot vorbi
toate duhurile, oricât de inferioare ar fi, pentru că toate o simt. Aşadar,
spaţiile interplanetare şi interstelare nu sunt goale, cum cred unii dintre
savanţii voştri, ci sunt pline de o materie în stare eterică. Dragă frate, milioane
de fraţi duhuri mai mici, se află în sferele inferioare. Doritori de a afla şi ei
arhitectura universului, mă întreabă: „Tată, luminătorul nostru, auzim pe fraţii
noştri de jos, întrupaţi pe pământ, zicând că pământul stă în vid. Noi ştim că de
jur împrejurul planetei există un fluid, dar nu ne este lămurit cum de pământul, un
corp mai dens decât eterul, pluteşte prin spaţiu, în acest ocean de materie
fluidică? Să fie atracţia stelelor, care îl atrag din toate părţile prin puterea
gravitaţiei lor, după cum afirmă'savanţii pământului?" Nu, fiii mei, teoria
gravitaţiei universale, emisă de fratele nostru Newton, e bună numai pentru cei
întrupaţi. Ca terian, ca duh întrupat, Newton a uitat ceea ce cunoştea perfect ca
duh spaţial. El ştia că globul pământesc pluteşte în mijlocul oceanului fluidic şi
se mişcă în sânul acestui ocean ca şi peştele prin apă. Fiind format din particule
vii, condensate până la starea solidă, acest glob e viu, are o viaţă a sa,
neînţeleasă de voi, are un simţ şi o voinţă proprie. O, Doamne, cum să vă fac să
puteţi concepe această viaţă? Pretutindeni e viaţă. Totul e făcut din viaţă. Totul
e simţitor şi cu voinţă supusă din grad în grad voinţei superioare. Dacă n-ar fi
astfel, pământul ar naviga la voia întâmplării şi noi am călători cu el de la un
capăt la altul al acestui imens ocean fluidic, în care plutesc sutele de miliarde
de corpuri cereşti. Fluidul universic este format din
Comunicări din Cer

jgj

particule de viaţă supuse Voinţei supreme a Creatorului; prin urmare, El îşi impune
Voinţa fluidului universic. Prin intermediul fluidului universic Tatăl creator îşi
impune Voinţa asupra globului terestru, conducându-1 pe un anumit drum sau
traiectorie. Fluidul universic, acest curent de materie eterică are o mişcare, o
curgere într-un sens circular. Să luăm ca punct de observaţie sistemul nostru
planetar, şi anume soarele. Fluidul universic curge în jurul soarelui. - Cum,
luminătorule, nu se învârteşte pământul în jurul soarelui? - Nu, copii, pământul nu
se învârteşte singur în jurul soarelui, ci fluidul universic care scaldă de jur
împrejur soarele se învârteşte, curge în jurul soarelui şi în mişcarea sa târăşte
şi globul terestru. Acest fluid curge continuu, se mişcă în jurul soarelui de
miliarde de ani, de la crearea lui. La început era numai soarele şi fluidul din
jurul său. Iniţial fluidul solar era mai dens, dar din cauza mişcării sale de
rotaţie, s-a rarefiat din ce în ce mai mult. Când rarefierea a atins un anumit
grad, s-a rupt din soare o bucată, din care s-a format apoi planeta noastră. Aşa au
luat naştere, rând pe rând, şi celelalte planete desprinse din soare, datorită
mişcării sale de rotaţie, provocată de mişcarea circulară a fluidului universic
înconjurător. - Până unde se întinde atmosfera fluidică solară? , - Până dincolo de
ultima sa planetă, necunoscută de pământeni, pentru că n-au văzut-o încă cu
telescoapele lor. Acum revin şi mă adresez ţie, frate. După cum voi puteţi trece un
anumit coip din starea solidă în stare lichidă şi apoi gazoasă, tot astfel noi, cei
ştiutori, putem supune voinţei noastre fluidul solar, trecându-1 din concentrare în
concentrare, până la starea gazoasă, lichidă sau solidă, prin toate stările
materiei voastre terestre. Iarăşi sunt întrerupt: „învăţătorule, cum de se face
ziuă şi noapte pe pământ, dacă el este târât de fluidul din jurul sistemului
solar?" Se face ziuă şi noapte pentru că în mişcarea sa de rotaţie în jurul
soarelui, pământul mai face şi o a doua mişcare, de rotaţie în jurul axei sale,
provocată de fluidul universic, care prin partea exterioară a mişcării circulare
trage mai repede, iar prin partea interioară merge mai încet. Din inegalitatea
acestor două forţe tangente - internă şi externă - s-a născut mişcarea de rotaţie
proprie pământului, care a determinat ziua şi noaptea, succesiv, pe suprafaţa lui.
La această cauză s-a mai adăugat încă un factor. La începutul creării sale,
pământul cădea mereu spre periferia atmosferei fluidice solare. Din combinarea
mişcării de îndepărtare a pământului de soare şi a mişcării circulare a fluidului
solar s-a născut mişcarea de rotaţie a globului pământesc în jurul axei sale.
Fluidul solar a fost şi este mai dens în apropierea soarelui, şi din ce în ce mai
rar către periferia sa; adică particulele componente ale fluidului solar sunt mai
apropiate în vecinătatea soarelui, şi mai depărtate între ele către periferia
sferei fluidice solare. Această atmosferă eterică solară se termină dincolo de
ultima sa planetă - cea dintâi ruptă din soare - pe o distanţă de milioane de
kilometri. Azi, puterea de atracţie a soarelui nu-i permite pământului să se
îndepărteze decât foarte puţin, cu câţiva centimetri în fiecare an. Cu trecerea
tinipului, materiile constitutive ale pământului s-au transformat, până au ajuns la
starea actuală, atribuită deA voi răcirii. Pe măsura îndepărtării de soare,
compoziţia şi starea materiei terestre se va schimba. în decurs de miliarde de ani,
pământul s-a îndepărtat de locul său de origine, intrând într-un fluid solar din ce
în ce mai rar, care a determinat toate prefacerile de pe suprafaţa sa. el se
îndepărtează de soare. Noi, care avem miliarde de ani în urma noastră, având ocazia
şi putinţa să observăm globul în jurul căruia ne facem şcoala, cunoaştem acest
fenomen, încă necunoscut astronomilor voştri. ! După cum în lumea voastră trupească
un copil din clasele primare pune câte o întrebare de te miri cum i s-a născut în
minte, tot astfel un duh tânăr m-a întrebat: „Domnule, pe când am fost şi eu om
trupesc, am învăţat că doar un corp uşor se înalţă. Cum se face că pământul - care
e un coip greu - se înalţă, se îndepărtează în atmosfera solară?" Suntem obligaţi
să răspundem duhului în a cărui minte s-a putut naşte o asemenea întrebare
ştiinţifică. Da, fiule, pământul se îndepărtează de soare sau se înalţă în
atmosfera lui fluidică, deoarece este atras de Sfera divină. Cu vremea, toate
astrele au tendinţa de a porni sau cădea către Sfera divină, aflată în centrul
sferei cosmosului. Aşadar, cu timpul, şi soarele nostru împreună cu toţi puii săi
va avea tendinţa de a cădea către Laboratorul divin. De acolo, din Sfera divină se
exercită atracţia despre care a vorbit fostul pământean Newton, mare sfânt la noi
în Cer. Un vapor de zeci de mii de tone pluteşte pe apa oceanului. De ce? Pentru că
- ai să zici - e construit ca să plutească. Ei bine, şi pământul este astfel
construit ca el să plutească pe linia hotărâtă de Cel Atotputernic, deoarece el
posedă, condensat în interiorul său, fluid solar.
Omul trupesc a început studiul pământului de curând, şi nu a avut încă timpul să
constate că
182

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

După această lungă introducere, răspund şi la întrebarea ta: „Ce este o

materializare?" Materializarea este un studiu făcut de savanţii Cerurilor noastre,
cu fluidul solar, aflat în jurul nostru, în chiar atmosfera voastră, pătrunzând
globul pământesc până în centrul său. Savanţii noştri lucrează cu acest fluid,
căutând să-1 treacă prin toate stările fizice ale pământului: gazoasă, lichidă şi
solidă. Una din numeroasele lor studii şi experienţe este creaţia. Ei se trudesc să
afle cum a creat Divinitatea, din această materie subtilă, omul, animalul şi
planta. Vrând-nevrând, ei ajung astfel să facă materializări. Materializarea este
un capitol important din studiile savanţilor cereşti. Deoarece aceste studii nu se
pot finaliza în Cer, savanţii cereşti coboară la suprafaţa pământului, formează un
cerc de fraţi trupeşti, oameni morali şi intelectuali, aduc în mijlocul lor un
medium superior, anume pregătit de la naştere pentru această înaltă misiune
cerească, şi impunând anumite condiţii, îşi încep experienţele care îi vor duce la:
ştiinţa creaţiei. Aşadar, pentru asemenea operaţii foarte rare se cer trei factori:
savanţi cereşti, un medium de materializare şi un cerc select format din oameni
puri, evoluaţi şi culţi. Savanţii ^cereşti fac aceste experienţe pentru că le sunt
necesare, şi nu de dragul de-a uimi pământenii. în antichitate, experienţele se
făceau numai în sânul cercului marilor iniţiaţi. Acum 20.000 de ani exista în
spaţiul din jurul pământului o pleiadă de mari savanţi, dintre care s-au întrupat
în Egipt, constituind, rând pe rând casta marilor preoţi, iniţiaţi în tainele
cereşti. Unii erau în spaţiu şi alţii întrupaţi pe pământ. Cei de sus, împreună cu
cei de jos, făceau experienţe privite din două puncte de vedere, uman-trupesc şi
uman-spiritual. Aceşti mari savanţi cereşti au experimentat şi făcut studii pe
pământ aproximativ 12.000 de ani. Ei se schimbau cu rândul, când unii erau sus,
ceilalţi erau întrupaţi jos, şi invers. Casta marilor preoţi a dobândit un caracter
religios pentru a nu avea acces oricine la ea şi apoi au ierarhizat-o. Pentru ca
tainele aflate de la cei de sus să nu fie divulgate, iniţiatul depunea un jurământ,
acceptând mai degrabă să moară decât să destăinuie cele comunicate de sus.
Tăinuirea acestor experienţe şi comunicări nu era dictată de vreun scop egoist, ci
pentru că ştiinţa cerească, împărtăşită prin viu grai celor nepregătiţi, s-ar fi
deformat. Duhul inferior - întrupat sau neîntrupat - neputând, datorită nivelului
său de evoluţie, să cuprindă adâncul tuturor lucrurilor, interpretează conform
limitelor sale ceea ce nu înţelege şi astfel, transmiţându-se mai departe, fondul
prim al informaţiei s-ar fi deformat, până ce nu ar mai fi corespuns adevărului. Vă
dau un exemplu simplu şi comun. Omul de la ţară a auzit de „automobil", dar el
necunoscând la început înţelesul acestui cuvânt, 1-a transformat în „motomobil".
Tot aşa cu orice idee: omul simplu o schimonoseşte ori o înlocuieşte cu alta. Fiind
necesar să se dea omului pământesc sau ceresc anumite cunoştinţe, evoluţia duhului
este reprezentată prin clase sau grade, avându-se ca punct de plecare moralitatea
şi intelectualitatea. Pentru a-şi face studiile, marii savanţi ai Cerului acestui
glob au creat în anumite locuri - India, Tibet, Egipt - nuclee de iniţiaţi, pentru
ca prin ei şi cu ajutorul lor să-şi facă experienţele, iar lumea superioară a
Pământului să nu rămână fără această ştiinţă cerească, altfel pierdută. Dar după ce
şi-au terminat studiile, savanţii cereşti au părăsit planeta noastră. De la
plecarea lor, religiile şi castele organizate de ei au decăzut, iar iniţieri nu s-
au mai făcut, deoarece în locul celor plecaţi, casta preoţească a fost ocupată de
duhuri mai puţin ştiutoare. De asemenea, numărul mediumilor s-a redus, până au
dispărut şi ei, pentru că, pe de o parte, erau întreţinuţi complet de casta
preoţilor, iar pe de alta, Pământul nu mai avea savanţi cereşti care să cunoască
mediumizarea vehicolelor unui om, pentru a face din el un bun instrument pentru
studiile lor. Treptat, omenirea a decăzut tot mai mult în abisul neştiinţei şi mai
ales al imoralităţii. Aşa s-au scurs veacurile, până a reapărut marele Christ,
aducând în lume vechile cunoştinţe ale savanţilor de acum 20-25 mii de ani, formând
o religie, care - aparent - nu are la bază ştiinţa, ci numai iubirea, anihilând
oarecum pornirea duhurilor inferioare spre bestialitate. De atunci au trecut
veacuri, şi pe baza dragostei Lui, omenirea a ajuns la civilizaţia de azi,
strălucitoare mai mult în domeniul material, pământesc, pe când în cel moral este
în regres faţă de primele veacuri ale creştinismului. Acum în spaţiu se află din
nou cete de mari savanţi, cărora le puteţi da numele de Glasul Adevărului. Ei
doresc să refacă studiile răspândite de cei plecaţi acum zece mii de ani. Aceşti
savanţi au început să reia combinaţiile fluidului solar cu materia solidă, lichidă
şi gazoasă a acestui glob, dând naştere la fenomene neînţelese, necuprinse încă de
voi, oameni trupeşti. în acest scop, aproximativ de o sută de ani încoace, unii
dintre ei s-au şi întrupat, întemeind o ştiinţă nouă, în definitiv veche de când se
află omul pe acest pământ, ştiinţa numită spiritism. în general, lumea crede că
spiritismul constă în mijlocul de a comunica cu omul ceresc, ceea ce nu este exact.
Noi, oamenii fluidici, nu avem nevoie să comunicăm cu voi, nu avem nevoie să
încredinţăm lumea terestră de existenţa noastră, deoarece noaptea duhurile
întrapate sunt şi ele ceea ce suntem şi noi. în scopul avansării cunoştinţelor
noastre, avem nevoie de experienţe terestre,
Comunicări din Cer

183

imposibil de realizat fără intervenţia oamenilor întrupaţi, care, prin simţurile

lor trupeşti - simţuri dezbrăcate de corpul nostru fluidic - au posibilitatea de a
fi impresionaţi de materii terestre. Aşadar, spaţialul sau duhul, în dorinţa de a
se cultiva, are nevoie de instrumentul trupesc al pământeaului. Spaţialul îşi
formează concluziile din concluziile pământeanului, când asistă la anumite fenomene
spirituale, în special cele de materializări. Există o mare deosebire între viaţa
actuală a omenirii şi cea de acum 20.000 de ani, căci pe când atunci era neapărată
nevoie de o formă de religie, de o castă, care să cuprindă o întreagă serie de
iniţiaţi, acum — datorită civilizaţiei, moralei creştine şi ştiinţei terestre — nu
mai sunt necesare studiile noastre de religie şi castele. Va fi însă nevoie de
iniţiaţi. în acest scop s-au întrupat1 noii savanţi cereşti sosiţi pe acest glob,
punând bazele ştiinţifice ale noii ştiinţe spiritualiste, şi astfel cunoştinţele
lumii noastre împânzesc azi pământul. Lumea cerească doreşte să îndrume lumea
terestră, profitând de datele şi descoperirile ştiinţei. Noi nu mai suntem
preocupaţi să facem din preoţii pământului colaboratorii noştri, ci avem nevoie de
savanţii pământului, care sub prisma cunoştinţelor pământeşti, să studieze cele
cereşti. Iată de ce noi acum optăm pentru intelectuali laici, propagatorii noii
ştiinţe cereşti - ştiinţa revelată - denumită de unii metapsihism. Din cele expuse
se înţelege că nu atât lumea terestră are nevoie de aceste experimente cereşti, cât
mai ales lumea spaţială, obligată să-şi facă experienţele fără de care entităţile
spirituale ar rămâne doar teoreticieni. Combinările fluidice au produs levitaţia
unor corpuri - fără intervenţia omului trupesc, formarea de fantome, scrieri fără
condei, materializări etc. Cât timp vor sta aceşti savanţi cereşti în preajma
pământului şi vor radia din cunoştinţele lor, omenirea va progresa din ce în ce mai
mult, acumulând, asimilând şi publicând aceste cunoştinţe. Toate invenţiile de o
sută de ani încoace sunt date omenirii de aceşti savanţi cereşti, întrupaţi ca
orice om. Am terminat, iubite frate, cu subiectul de azi. înainte de-a mă înălţa în
sferele luminii şi ale armoniei să mulţumim Divinităţii Creatoare. Să mulţumim
Fiului Său solar, Guvernatorul nostru, în fine, să mulţumim înalţilor savanţi care
ne-au admis ca auxiliari ai lor. La lumina lor ne vom adăpa şi noi două mii de ani,
când, agonisind destul capital, vom părăsi această planetă, pentru o alta, unde ne
vom continua studiile.

Producerea sunetelor şi vorbirii directe a duhurilor

Sunetele şi vorbirea sonoră a omului trupesc le producem cu oarecare greutate.
Sunetele produse de duhuri imită pe cele de clopoţei, lanţuri, butoaie rostogolite
etc, iar vorbirea sonoră este întocmai ca şi a voastră trupească. Am spus că în
jurul pământului, ca şi al tuturor planetelor şi sorilor, se află materia eterică,
în diferite grade de condensare. între aceste eteruri sau fluide există şi cel
numit de voi electricitate. Generatoarele voastre electrice absorb fluidul
electric, îl condensează şi trimit mai departe, pe conductori electrici. El curge
pe firul electric, pe deasupra firului şi prin toţi porii săi, ca şi apa într-un
canal, cu o viteză de 300.000 kilometri pe secundă. Din nefericire pentru voi, dar
şi pentru noi, nu aveţi încă un aparat de analizat natura fluidului electric.
Materiile eterice ce umplu interiorul universului le vom numi azed, ele fiind un
complex de eteruri de diferite calităţi şi densităţi; fluide care încep cu a şi se
termină cu zed. Fiecare fel de fluid are o anumită însuşire, şi aplicaţii diferite
în viaţa noastră spaţială. Materia azedică înveleşte soarele, formându-i corpul
fluidic. Acest corp azedic are inteligenţă, voinţă şi o memorie proprie, mecanică,
automată, care reproduce în mod inconştient ceea ce s-a imprimat pe ea, asemenea
unui suport magnetic. Aşadar, materia azedică are proprietatea de a reţine ideile
emise de cineva şi de a le reproduce apoi ca o placă de gramofon. Eul nostru cel
mai intimiste o scânteie foarte mică. Scânteia divină este partea noastră
esenţială, cea care cugetă şi voieşte. împrejurul ei există o serie de eteruri,
adică avem azedul nostru, care împreună cu scânteia divină formează duhul. în
studiile noastre am constatat că materia azedică a corpului nostru spiritual are
însuşirea de a fi imprimabilă de ideile, gesturile şi acţiunile noastre, că şi ea
are inteligenţa, memoria şi voinţa ei. Dar, această voinţă este anihilată sau
robită voinţei eului, a scânteii. Aşadar există o deosebire între scânteie şi
corpul spiritual format din materie azedică,
Allan Kardek, Charles Richet, Crookes, Gelley, Lombroso, Lodge, Notzing, Baret şi
alţii.
184

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

pentru că scânteia are voinţă, memorie şi inteligenţă superioară. Scânteia divină

cugetă la înaltele probleme ale creaţiilor, pe când materia azedică din jurul ei
are o cugetare comună. Materia care formează scânteia divină nu se află printre
stele şi planete, în spaţiile siderale, ci numai în Sfera divină, unde a fost
creată. Din cele expuse, reiese că materia azedică are o voinţă oarbă, o
inteligenţă slabă şi o memorie inconştientă, oarecum mecanică. Eu, fiinţă azedică,
trăiesc într-o apă azedică şi totuşi nu mă topesc în ea; sunt ca şi gheaţa, sunt un
aisberg plutitor prin oceanul azedic al spaţiilor. Noi, duhurile ne-am întrebat
adesea: „La ce-o fi făcut Creatorul această materie azedică, cu un rudiment de
inteligenţă, voinţă şi memorie?" Iar judecata ne-a dat răspunsul că divinul nostru
Tată a vrut să mai aibă un instrument, între multe altele, prin care să conducă
lumea. în studiile noastre, am constatat că tot ce facem, gândim şi vorbim se
imprimă în această materie azedică. Dar ceea ce este mai curios e că la fel se
petrece şi cu vorbirea, gândirea şi acţiunea voastră, căci şi ele se înregistrează
în memoria materiei azedice. Am constatat că pe când noi avem o voinţă exprimată
prin liber arbitru, materia azedică - deşi are o voinţă - nu are o conducere
proprie şi deci un liber arbitru. Vi se pare o situaţie ciudată, dar acesta este
adevărul. Materia azedică reproduce în veci, în virtutea voinţei şi mai ales a
memoriei, ceea ce s-a imprimat pe ea. Materia azedică joacă un rol hotărâtor în
existenţa noastră, servind ca hrană materială corpului nostru şi hrană intelectuală
sufletului nostru. Am spus că avem memoria noastră azedică şi putem citi în ea.
Dar, ca să fiu mai sigur întreb şi pe vecinul meu; totuşi, câteodată fiind tentat
să mă îndoiesc de spusele lui, dobândesc o convingere deplină citind cele dorite în
materia azedică înconjurătoare, în care plutesc. Pentru a citi în ea, trebuie să o
pun în mişcare, în vibraţie. Vibraţia ei, într-un anumit mod, dă naştere la una din
multele „minuni" ale Cerurilor: fără să fie o fiinţă inteligentă ca mine, materia
azedică vorbeşte, produce o voce, o vorbire identică cu a mea, dar care nu este
decât o reproducere mecanică, un răspuns scurt, inconştient, diferit de răspunsul
variabil şi inteligent al unui frate spaţial. Cum să fac să mă înţelegeţi mai uşor?
Vă dau un exemplu. Pentru ca lumea duhurilor acestei planete să înveţe, să memoreze
un Ordin divin, Guvernatorul Pământului gândeşte puternic, şi tot ce a gândit s-a
imprimat în azedul din jurul pământului. După aceea, Guvernatorul suprem al
globului terestru pune în vibraţie acest azed, aşa cum înţelepciunea Lui ştie să o
facă. Din acest moment o voce, ca un ecou general, răsună de jur împrejurai
pământului: „Domnul Domnilor a ordonat prima Sa poruncă «Să nu ucideţi» căci cel ce
va ucide îşi va lua pedeapsa prin mine, azedică şi puternica Lui materie, în care
voi trăiţi." Aceste cuvinte se repetă mereu iar duhurile le aud şi sunt cuprinse de
obsesie, transformată în interiorul lor într-o conştiinţă puternică şi vie că nu e
bine să ucizi, că Voinţa Tatălui ceresc este să nu ucizi. Noi, duhurile superioare
ale Pământului, citim în această uriaşă carte a Divinităţii, Biblia cerurilor, ceea
ce mai marii noştri au gândit sau propovăduit cândva. Această carte veşnică,
istorică a omenirii, îmi va reproduce oricând, dacă voi şti să o pun în vibraţie -
asemenea unei plăci de gramofon - aspecte din viaţa unui om, anumite evenimente din
istoria unui popor sau ordine ale ierarhilor mei superiori. Să presupunem că un
spirit superior, asemenea unui răzvrătit de la voi, ar striga către cele patru
puncte cardinale: „Nu e adevărat că există un Dumnezeu". Fiind un spirit de grad
superior, cuvintele sale vor avea autoritate în lumea duhurilor mai mici. Pentru ca
ideile sale să nu aibă trecere în lumea duhurilor mai mici, Guvernatorul Pământului
comunică iar materia azedică înregistrează şi apoi reproduce: „Adevăr vă spun, Eu,
Domnul vostru Creator exist şi am existat din veacul veacurilor". Ecoul acesta
răsună şi se repetă până când sugestia puternică se va săpa adânc în scânteia lor
divină, până când nici un duh nu se va mai îndoi, şi nu va mai da ascultare celui
răzvrătit în contra Tatălui. Răzvrătitul rămâne o unitate combătută mereu de
materia azedică, instrumentul Divinităţii. Acum revin la întrebarea ta: Cum
producem noi, duhurile, vorbire directă, trupească, asemănătoare cu a voastră, deşi
nu avem plămâni, laringe, limbă etc. Mai întâi trebuie să ştiţi că noi producem
foarte rar asemenea fenomene, fiindu-ne interzis de mai marii Cerurilor, pentru a
nu speria oamenii. Dar când avem învoire sau când duhurile inferioare, din
ignoranţa faptei, o fac fără învoire, fenomenul se produce astfel. Noi, duhurile,
vorbim. Vorbirea noastră este psihică, perceptibilă numai între noi duhurile. Dar
dacă eu3 duh, vreau să determin pe oamenii trupeşti să-mi audă graiul, vorbesc în
limba lor şi materia azedică o înregistrează. Dar cum vorbirea mea e puternică,
materia azedică vibrează şi reproduce vorbele mele. Această vibraţie pune în
mişcare aerul din camera unde am dorit să mi se asculte graiul, şi cei din odaia
aceea aud vibraţii sonore care reproduc aidoma vorbirea mea psihică, şi totuşi cu
un caracter uman trupesc. Astfel
Comunicări din Cer

185

răsună în acea cameră o vorbire omenească, produsă de o fiinţă invizibilă, de un

duh, şi nu de un om trupesc. Ea se produce în anumite cercuri cunoscătoare, şi, nu
oricărui om, care de spaimă ar cădea mort. Iată de ce asemenea fenomene sunt
pedepsite cu grele suferinţe cereşti, dacă sunt produse fără învoire specială. De
asemenea se pot provoca şi diferite zgomote. însă producerea acestor sunete se
bazează pe principiul tunetelor din natură. Materia azedică este bărbat-femeie,
adică hermafrodită; nu este nici pozitivă, nici negativă, ci este neutră. Ea este o
materie vie, cu voinţă, memorie şi o inteligenţă foarte redusă, fiind maleabilă şi
influenţabilă. Prin puterea voinţei mele, pot să-i desfac forţele electrice şi apoi
să combin materia pozitivă cu cea negativă, adică să fac un fulger psihic, vizibil
numai duhurilor, dar care va zgudui aerul unei încăperi producând un mic tunet sau
zgomot, perceput de voi, oameni trupeşti. înainte de a arăta cum se face această
desfacere şi combinare electrică, deschid o paranteză. Noi nu auzim vorbirea
voastră sub formă de unde sonore. Noi auzim doar ideile care formează miezul
undelor voastre sonore. Vocea, timbrul vocii voastre, ne este necunoscut. Noi auzim
vorbirea voastră psihică, pe care o produceţi când vorbiţi, pentru că vorbirea
cuprinde idei, cugetări imprimate în materia azedică înconjurătoare. Dacă
azedicului ce a înregistrat gândirea voastră i-aţi putea da o anumită direcţie, aţi
realiza fenomenul numit telepatie sau vorbirea la distanţă cu un altul, numai prin
calea gândului. închid această paranteză, dar deschid alta. Am mai spus că duhurile
nu au sex ca voi, şi totuşi sunt de două feluri: masculine şi feminine, sau, ca nu
care cumva să vă fugă gândul la sexualitate, unele sunt încărcate mai mult cu
electricitate pozitivă şi altele au în corpul lor azedic mai mult electricitate
negativă. Dacă două duhuri cu electricităţi contrarii împărtăşesc aceleaşi idei, au
aceeaşi evoluţie şi sunt oarecum asemănător organizate, ele se simpatizează, se
iubesc. Această iubire constă în alipirea trupurilor lor azedice şi producerea unui
schimb de electricitate între ele. Schimbul acesta produce un sentiment de o
nespusă plăcere, o îmbătare şi fericire negrăită. Omul spaţial feminin se hrăneşte,
absoarbe în corpul său azedic numai electricitate negativă, iar duhul masculin se
hrăneşte numai cu electricitate pozitivă. Dar azedicul din spaţiu, în starea lui
normală, este neutru şi în această stare nu-i este de nici un folos duhului. Ei,
atunci cum procedează un duh ca să-şi procure azedicul necesar? Iată cum. Eu am
corpul meu azedic. Scânteia divină, eul meu gândeşte. Gândurile sau şirul ideilor
mele produc unde; corpul meu spiritual fiind masculin, prin acest proces mă descarc
de electricitatea mea pozitivă care transportă gândirea mea prin spaţiu. Atunci,
corpul meu azedic slăbeşte în putere şi trebuie să-1 refac, pentru a putea gândi
mai departe. în acest scop, mă hrănesc, absorb în mine materia azedică din mediul
înconjurător. O dată absorbit, îl desfac în două, în pozitiv - pe care îl reţin, şi
în negativ - pe care trebuie să-1 elimin. Dar descărcarea electricităţii negative
ar produce o perturbare în azedicul neutru din jurul meu, s-ar produce mici fulgere
- asemenea fulgerelor voastre din natură, şi zgomote psihice, care ar tulbura
gândirea duhurilor din jurul meu, reproşându-mi-se că sunt un nepriceput, un
nepoliticos. Dar soseşte momentul când sunt prea plin de electricitate negativă.
Cum fac să mă descarc? Pe un spaţial feminin - o surioară, aţi zice voi - cu care
mă împac la idei, îl rog să ne unim, să ne alipim corpurile spirituale. Această
alipire fiind făcută, mă despart de negativul meu iar duhul feminin elimină
prisosul său pozitiv. Acest schimb ne produce o sensibilitate de o fericire divină.
procedăm astfel. Se întrunesc mai multe duhuri, de obicei cele inferioare, care au
corpul mai grosolan, mai apropiat de dublul vostru vital. Ele având aceeaşi
încărcătură electrică, se descarcă direct în azed şi produc o vibraţie puternică,
punând la rândul său în mişcare aerul din cameră ori mobila unde s-a produs
descărcarea. Uneori aceste sunete sunt făcute intenţionat, pentru a atrage atenţia
omului, alteori, pentru a se distra pe contul lui, ori în scop de studiu, pentru a
vedea efectele descărcării lor electrice. Tot prin intermediul electricităţii se
pot produce şi mişcări de obiecte - masă, scaun - care se ridică sau se plimbă
singure, fără intervenţia nimănui - vorba vine - căci în aceste împrejurări, unul
din asistenţi, mediumul, este un instrument, conştient sau inconştient. Să
presupunem că mediumul este femeie. Atunci toate^ duhurile feminine din acea cameră
sau casă se descarcă de electricitatea lor pozitivă în medium. în acelaşi timp,
toate duhurile masculine se descarcă de electricitatea lor negativă în azedicul
neutru dintr-o mobilă oarecare. Nu se încarcă mediumul cu prea multă electricitate
pozitivă, pentru că vătămarea dublului fluidic poate provoca moartea trupului.
Acum, mediumul devenind un puternic magnet pozitiv, atrage cu putere către sine,
mobila încărcată cu electricitate negativă. Dacă doresc ca obiectul să se
îndepărteze, duhurile încarcă mobila cu electricitatea predominantă a mediumului.
Când vrem să producem anumite sunete sau zgomote — ciocănituri, trosnituri,
fâsâituri etc. —
186

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Se poate produce o descărcare electrică între electricitatea mediumului şi cea

acumulată într-o mobilă şi în acest caz se produce în mobilă un zgomot oarecare,
fără să se producă mişcare. Tot graţie electricităţii bipolare, se pot produce
vibraţii atât de puternice încât zidurile se clatină ca de un cutremur, parchetul
se ondulează, ferestrele se închid şi deschid de la sine etc. Voi nu vă daţi seama
ce precauţii luăm pentru evitarea îmbolnăvirii persoanei de care ne servim ca
medium, în producerea acestor fenomene, căci suntem responsabili de îmbolnăvirea ei
şi vom suferi consecinţele. O mare ^dificultate întâmpinăm şi la încărcarea
obiectului pe care vrem să-1 mişcăm de la un loc la altul. în acest scop procedăm
astfel. Eu, duh masculin, mă aşez la un capăt al obiectului de încărcat, iar un alt
duh, feminin, se aşează la capătul opus. Apoi ne descărcăm de surplusul nostru
electric. Din combinarea eiectricităţilor de sens contrar se nasc, în acel obiect,
fulgere psihice invizibile vouă - care alungă din acel obiect azedicul său neutru.
După aceea, ne aşezăm mai multe duhuri de acelaşi fel şi încărcăm obiectul cu
electricitate pozitivă ori negativă, după cum ne este intenţia. Verificarea se face
astfel: dacă se va alipi de obiect un duh de polaritate contrară, va simţi o mare
plăcere. După ce am încărcat o masă, un scaun, un condei etc, încărcăm mediumul,
care se supune conştient, sau îl alegem şi îl încărcăm fără ca el să ştie. Repet:
mediumul va fi încărcat cu electricitate contrară naturii sale; dacă este femeie -
cu electricitate pozitivă, dacă este bărbat cu electricitate negativă. Obiectul îl
încărcăm cu electricitate pozitivă sau negativă, în funcţie de medium şi de
intenţia noastră de a îndepărta sau apropia obiectul de medium. în fine, tot prin
intermediul electricităţii putem face levitaţii de obiecte şi chiar levitarea
mediumului. în acest caz, creăm o sferă din fluid electric de o anumită polaritate,
iar obiectul sau mediumul îl încărcăm cu electricitate de sens contrar. Sfera sau
globul fiind fixat de noi în spaţiul camerei şi având o mare forţă atractivă,
ridică obiectul sau mediumul către el. Se cere ca azedicul din cameră să fie
liniştit, motiv pentru care, în timpul acestor experienţe asistenţii nu trebuie să
se mişte din locurile lor, pentru că aerul va mişca azedicul, îngreunând sau
împiedicând producerea acestor fenomene. Levitaţia făcută într-un loc deschis şi la
mari distanţe este diferită, are un alt mecanism, fiind opera directă a entităţilor
spirituale. Dar despre acest fenomen voi vorbi altă dată.

Păzirea legilor aduce fericire, încălcarea lor - nefericire

Dragă frate, vrei să ştii dacă este adevărată părerea unor ocultişti care susţin că
divinul Tată ne-a creat şi aşezat în raiul Său, unde să evoluăm şi să-L ajutăm în
creaţiile Sale viitoare. Dar, la o vreme, unii din noi crezându-ne puternici şi
atotştiutori, am căutat să ne dezrobim de sub ascultarea Lui. Acest păcat spiritual
ne-a făcut să cădem în materie şi, în loc de evoluţie pur spirituală, am fost
sortiţi la o evoluţie prin forme umane. îţi răspund că această părere este absolut
falsă. Nu există două feluri de evoluţii: una în Sfera divină şi alta în sfera
creată. Creatorul nu are două măsuri, două metode; El conduce totul după un singur
plan. Tatăl nu face excepţii, El este unic şi legile Sale sunt unice. Nici o
abatere nu este permisă de la legile Sale, care sunt fatale. Deşi Tatăl are deplină
libertate de voinţă, totuşi El nu hotărăşte o lege în mod arbitrar, din voinţa Sa
suverană, ci o extrage dintr-o experienţă. Cu toate că eu sunt copilul Său, chiar
dacă sunt un candidat la Divinitate, totuşi nu pot să lucrez asupra materiei din
jurul meu, din care să trag o concluzie sau lege, precum o face Tatăl meu, pentru
că materia din sfera creată este o materie compusă, pe când cea din Laboratorul Său
divin este liberă şi simplă. Aşadar, în virtutea liberului meu arbitru, nu pot să
fac experienţe decât cu materia de aici, din jurul pământului, şi nu pentru a
scoate o lege, ci numai pentru a extrage învăţăminte. Tatăl ceresc a creat
materiile de tot felul pornind de la simplu la compus. Eu, din contră, în studiile
mele sunt nevoit să pornesc de la compus la simplu, să analizez materia
sintetizată. Mai-marii noştri de aici ne spun că Sfera divină este plină numai de
particule simple, de materie aflată în prima ei stare şi că acolo nu se fac decât
diverse combinaţii ale acestor particule libere. Imediat ce Tatăl a creat o materie
compusă, o trimite în sfera creată. Prin urmare, orice fel de materie întâlnită în
univers este materie compusă. Chiar fluidul cel mai simplu e o asociaţie de
particule şi nu o materie simplă. Dorind să cunosc cum a creat Tatăl această
materie compusă, fie ea chiar şi fluidul cel mai simplu, sunt silit să-1 desfac,
să-i analizez elementele componente. Dar făcând această operaţie -
Comunicări din Cer

JS7

inversă celei făptuită de Creator - încalc legea Lui, îmi atrag răspunderea Legii
divine, fatale, care glăsuieşte răspicat: „ Cel ce strică ceea ce Eu am creat,
acela va suferi". Da, ştiu că prin opera mea produc o perturbare sau anarhizare în
materia divină; cu toate acestea, în dorinţa de a mă instrui şi în virtutea
liberului meu arbitru, caut să o descompun în particulele sale primare, să o desfac
în elementele iniţiale din care a fost compusă. Noi, duhurile ajunse la gradul de a
şti să facem asemenea experienţe înalte de fizică şi chimie cerească, am reuşit să
aflăm cum a făcut Tatăl materia compusă în Laboratorul Său. Dar cu această ocazie
am constatat un fapt nou: imediat ce materia compusă a fost descompusă, se adună şi
se recompune la loc, în mod automat, graţie legii, graţie memoriei ce o are de-a
reveni la starea dată de Creator. Ca să studiez materiile din universul creat, nu-
mi rămâne decât să mă întrupez. Cum materia trupului este vie şi sensibilă, toată
sensibilitatea ei îmi va fi transmisă şi mie, duhului. Ca spirit, voi înregistra
orice experienţă suferită de trapul meu, şi voi învăţa o lecţie. Dacă îmi mp un
picior, îmi ard o mână, îmi îmbolnăvesc un organ intern, cu alte cuvinte orice i se
va întâmpla trupului meu, voi învăţa o lecţie nouă, înscrisă în spirit. De asemenea
experienţe are nevoie orice spirit, dacă vrea să evolueze, dar toate cer durere. De
la materia cea mai densă a trupului meu voi trece la experienţe cu materia corpului
meu fluidic şi, treptat, la fluidele cele mai simple din natură. Am plecat de la
compus şi am ajuns la simplu. Materia primă, simplă, din Laborator, a fost şi este
mereu lucrată de Tatăl nostru Creator, care are un corp simplu şi unic. Din această
materie unică ne-a făcut Creatorul şi pe noi, dar pe când Tatăl este format din
trei particule sferice, alăturate una de alta, pe noi ne-a făcut tot din trei
sfere, dar le-a lipit una de alta. O particulă de voinţă, una de memorie şi alta de
inteligenţă. Prin urmare, scânteia mea este o inteligenţă creatoare, o voinţă
mobilizatoare şi o memorie înregistratoare. Pentru a crea materia, divinul Creator
pune în joc Voinţa Sa şi combină în fel şi fel de chipuri particulele libere din
Laborator, precum şi rezultatele lor. Ca să ajung şi eu din spirit simplu un
Lucrător divin, ca şi Cei aflaţi în Laborator, trebuie să devin aidoma Divinităţii,
adică cu cele trei particule - voinţă, inteligenţă şi memorie - alăturate. Tatăl
este unic, adică o singură fiinţă, nu trei sfere lipite, ci trei sfere una lângă
alta. Divinii Săi Lucrători sunt şi ei formaţi tot din trei sfere alăturate. Nici
marele nostru Guvernator solar nu este format din trei sfere alăturate, ci tot din
trei sfere într-una, alipite, ca şi la mine. Lumea Laboratorului este formată
dintr-o infinitate de Lucrători divini, care, sub ordinele Tatălui, pregătesc din
materia primă materiile compuse, trimise apoi în sferele create pentru a forma
sori, comete şi planete. Prima mea particulă este inteligenţa, prin care raţionez,
judec, ea fiind producătoare de idei. Când inteligenţa mea nu funcţionează, nu
produc nici o idee. Ideile se arată sub formă de lumini sau fulgere electrice
extrem de mici. Scânteile, fulgerele fiind idei, inteligenţa mea se descarcă de
electricitatea pe care o posedă. Cu alte cuvinte, ideile sunt forte electrice. Dar
să nu confundaţi electricitatea voastră casnică cu electricitatea ideilor emise de
inteligenţa unui duh. Din momentul în care cuget, când inteligenţa mea lucrează,
emit idei, adică proiectez din scânteia mea fulgere electrice. Dar tot cugetând,
emiţând idei, eu ar trebui să mor. Nu se întâmplă acest fenomen, pentru că în
aceeaşi măsură în care emit, absorb particule-idei din spaţiu. Ideile mele nu le
proiectez la întâmplare, ci, când judec, de regulă le dau o direcţie către un
spirit prieten. El ascultând, primeşte în sânul său particulele de inteligenţă,
fulgerele electrice emise de mine, le înţelege şi apoi îmi răspunde. La rândul său,
„vorbind" şi el, se ^descarcă de forţele sale electrice, care vin spre mine, intră
în mine şi astfel mă încarc din nou. în acest fel se menţine echilibrul corpului
meu. Există cazuri când emit o serie de idei de ordin general, fără o destinaţie
personală. In acest caz, ideile ies din corpul meu duhual, izbesc fluidul din
mediul în care trăiesc, produc în el unde şi prin aceste unde se răspândesc. în
acest caz ideile se răspândesc sub formă de raze. Dar spaţiul fiind plin de
asemenea particule-idei, le absorb şi-mi refac corpul meu inteligenţă. Inteligenţa
cunoaşte legile divine, deoarece acestea au fost înscrise, în linii generale, în
materia-memorie a spiritului. Nefiind raţionalizate de inteligenţă ele se numesc
instinctuale. Materia-memorie este un fluid universic unde se întipăresc toate
experienţele Divinităţii. Eu fiind alcătuit din inteligenţă sau viaţă vie, din
voinţă producătoare de mişcare şi din memorie - tipar divin sau carte veşnică, îmi
menţin forma dată de Părintele meu. Eu funcţionez astfel: inteligenţa propune, apoi
memoria dispune, după care intervine voinţa, transformându-mi ideile interioare în
fapt. De exemplu, inteligenţa mea spune: Ucide! a doua parte a fiinţei mele -
memoria - spune: Tatăl, legea Lui nu permite crima! Iar la urmă intervine voinţa
188

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

sau liberul meu arbitru care hotărăşte să fac sau nu acel fapt. Din armonizarea sau
nearmonizarea acestor trei factori, independent unul de altul, se naşte concluzia:
fericire sau nefericire. într-adevăr, în cazul când concluzia va fi conformă cu
legea, va urma fericirea mea interioară, iar dacă va fi în contradicţie cu legea,
voi simţi o nefericire. Instinctiv, memoria ştie că uciderea - sau alt comandament
- este oprită. Chiar în memoria celui mai înapoiat sălbatic se află instinctul de a
nu ucide, şi totuşi canibalul este forţat de necesitatea fizică - foamea - să
ucidă. In interiorul său adânc are teama instinctivă de a ucide şi numai foamea
neînduplecată îl face să calce ceea ce conştiinţa lui interioară îi recomandă să nu
facă. Păzirea legilor divine aduce după sine fericire, iar încălcarea lor,
nefericire, pedeapsă tradusă prin căderea spre materia mai densă. Cu cât
experimentăm în contra legilor divine, cu atât ne îngreunăm şi cădem mai adânc,
spre centrul materiei create. Spiritul mai evoluează în acest caz? Desigur că
evoluează, dar numai prin nefericire. Evoluţia nu are nici o legătură cu fericirea
sau nefericirea.

Templul ştiinţei cereşti

1 rupul omenesc este astfel creat, ca spiritul cufundat în el să se creadă a fi una
cu trupul. De ce acest lucru? Deoarece Divinitatea, în marea Ei înţelepciune, a
dorit ca pe Pământ studiile să se facă pe două căi: .1. prin simţurile psihice -
capabile să aprecieze materia psihică; 2. prin simţurile trupeşti - în stare să
examineze materia fizică şi fenomenele din sânul ei. Trăind doar o viaţă spirituală
duhul nu ar avea posibilitatea să examineze materia fizică a pământului. Prin
urmare, duhul trebuie să fie o dată liber, iar altă "dată - coborât în sânul
materiei terestre. Dacă un om ar purta de mic, toată viaţa sa, ochelari roşii, el
nu ar cunoaşte aspectul naturii văzut cu ochii liberi. El ar vedea lumea, dar sub
un alt colorit. Tot aşa duhul liber vede şi el lumea materială a pământului, dar nu
cu ochi trupeşti, ci cu vederea psihică, cu o oarecare alterare a realităţii fizice
văzută de voi. Iată de ce acelaşi duh trebuie să trăiască şi în forme pământeşti,
pentru a compara cunoştinţele entităţilor spirituale cu cele ale oamenilor
trupeşti. Prin urmare, există două forme de viaţă: 1. de duh liber în spaţiul
ceresc; 2. de duh întrupat la viaţa planetară. Deşi noi plutim în junii vostru cu
miliardele, lumea trupească nu are cunoştinţă de noi. De ce? Pentru că aşa a voit
Creatorul nostru, ca fiind eterici să rămânem invizibili omului trupesc. Dar cu
toate acestea, tot Creatorul a voit ca un număr foarte mic de oameni să ştie de
noi, de existenţa noastră. în acest scop, ne-a permis să dovedim acestei minorităţi
existenţa noastră. De aici selecţionarea şi adunarea anumitor persoane - pentru a
forma un cerc psihic. însă aceste cercuri sunt şi ele gradate. Ceea ce se poate da
şi proba cercului B, nu se poate spune cercului A, şi aşa mai departe. Deasupra
tuturor acestor cercuri, noi formăm un grup de oameni, constituit din spirite
întrupate din zonele superioare ale Pământului, pentru a face cu ei înalte studii
cereşti. Dar pentru a le destăinui tainele divinului Tată, le cerem jurământul - ca
pe timpul vechilor egipteni sau indieni că nu vor divulga cele comunicate de noi. O
dată constituit acest mic cerc de revelaţie, îi vom da din comorile cereşti, ce vor
cuprinde probleme morale, sociale, politice, religioase şi Ştiinţifice. Anticii
cereau pedeapsa cu moartea pentru cei care divulgau asemenea secrete, pentru că îşi
dădeau seama de gravitatea acestei fapte. Vrem ca cei aflaţi în cercurile noastre
de revelaţie, spirite superioare întrupate, să nu stea în întunericul trapului, ci
să fie propagatorii credinţei şi ştiinţei cereşti, precum şi a legilor morale. în
diferite locuri sunt necesare câteva faruri care să lumineze Adevărul în bezna
vieţii trupeşti. Aceşti oameni sunt chemaţi să aducă anumite corectări ştiinţei
oficiale, greşită în cea mai mare parte, deoarece omul a văzut şi judecat numai
prin mentalul său concret, fără să aibă în vedere factorul numit eter, care joacă
un rol covârşitor în toate fenomenele produse în jurul vostru. Acestui cerc de
iniţiere îi cerem o anumită conduită în lume şi o rigurozitate, obiectivitate şi
exactitate în cercetare. Să asculte cele comunicate de noi, dar, să le verifice, pe
cât le este posibil. Recomandăm cu stăruinţă să nu se entuziasmeze, să nu adopte cu
uşurinţă cunoştinţele primite de la noi şi să le recepţioneze ca fiind cel mai mare
dar acordat unui muritor. Aceasta este atitudinea unui adevărat savant. Cerem ca ei
să înveţe prin comparaţie şi să aştepte ca timpul să confirme ideile noastre. De
asemenea cerem ca un astfel de cerc să fie format din persoane puţine, culte şi mai
presus de toate morale, oameni reţinuţi, iar nu palavragii, pentru că marile Lumini
cereşti nu pot sta de vorbă cu persoane neserioase, nestudioase.
Comunicări din Cer

]S9

Atât în lumea noastră, cât şi în lumea voastră, există duhuri care sunt adversari
hotărâţi ai legăturilor noastre permanente cu cei de pe pământ. Un asemenea duh se
va prezenta la un cerc format din tot felul de persoane, pregătite şi nepregătite,
dându-se drept Domnul Isus. El nu o face din grandomanie, ci cu un anumit scop,
fiind unul din adversarii răspândirii doctrinei noastre şi a ideii existenţei
noastre printre pământeni. El urmăreşte discreditarea acestor persoane în lumea lor
şi în acelaşi timp, în mod indirect, discreditarea întregii noastre mişcări.
Trebuie să fiţi foarte circumspecţi, fie şi numai în a afirma existenţa lumii
noastre. Noi avem nevoie numai de insule, nu de oceane de credincioşi, şi în
special nu avem nevoie de obsedaţi şi exaltaţi, căci aceştia sunt stăpâniţi de
duhurile materialiste, adică de duhurile contrare, care au adoptat teza
materialistă a filosofilor noştri cereşti. Trebuie să se ştie că Divinitatea a
făcut în lume totul pereche, două principii contrare una alteia. Numai prin
acţiunea lor opusă lumea materială şi spirituală învaţă şi merg spre progres.
Progresul cere existenţa a două păreri - principii - contrarii. Astfel, în secolul
trecut au coborât pe pământ forţe cereşti care aveau rolul, în special, de a fi
propagatorii celui mai- aprig materialism. Acum au coborât forţe cu misiunea de a
propaga spiritualismul, ca o contrapondere a materialismului de ieri şi de azi.
Maestrul ceresc A, cu toată ceata lui de miliarde de spirite, a adoptat teza X.
Maestrul B, egal în evoluţie cu A, a adoptat împreună cu adoratorii săi teza
contrarie Y. Aceşti doi erudiţi sunt prieteni buni, forţe egale şi de acord cu
privire la toată ştiinţa şi legile cereşti, dar pentru a contribui la evoluţia
duhurilor de sub ei, au primit misiunea, de la mai-marii lor, să adopte două teze
diferite. Unul - o teză materialistă, iar celălalt - teza spiritualistă, fiecare
putând lua oricând locul celuilalt, deoarece cunoaşte la perfecţie şi teza
contrară. Ca duh, Hegel ştia bine adevărul, dar se obligase ca atunci când va fi om
trupesc, să fie un înverşunat adversar al celor ce vor susţine că există suflet, că
există duhuri şi viaţă veşnică, se obligase să susţină teza materialistă. Acum
venim noi să dominăm cu experienţele şi ideile noastre teza spiritualistă. Aşadar,
totdeauna trebuie să existe pe pământ foc şi gheaţă, pentru a se menţine lupta ce
duce la progres. în alte vremuri a fost necesar ca savanţii noştri cereşti să
sălăşluiască printre preoţii religiilor. Acum ştiinţa pământului cere ca savanţii
Cerului să se nască în lumea cultă, printre laicii pământului. Cu această ocazie,
fac cunoscut că într-un veac se întrupează mai multe spirite care au adoptat pe
pământ ideea de luptă a materialismului. într-un alt veac, se întrupează mai mult
duhuri care au misiunea să lupte pentru ideea spiritualistă. Prin urmare, când
unii, când alţii vor domina cu ideile ! lor omenirea terestră. Noi lucrăm pe tot
pământul pentru formarea Templului ştiinţific al Adevărului revelat - Templul
Marelui Adevăr. Idealul nostru este ca în fiecare ţară, în fiecare mare oraş să
avem un templu unde să se facă ştiinţă şi experienţă, adică studii şi cercetări în
domeniul parapsihologic, cu aplicarea lor. în acest templu să existe o sală de
conferinţe publice şi o mare bibliotecă publică, de unde lumea să primească ideile
cereşti, studiul vieţii, al naturii şi duhurilor din tot universul. Dorim ca omul
luminat prin ştiinţa cerească să nu mai'fugă de casa Domnului şi să nu mai creadă
că se poate lipsi de rugăciune şi ajutorul celor din Ceruri. în fine, vrem ca cele
scrise în cărţile sfinte să nu mai fie doar crezute, ci şi probate.

Este posibilă evoluţia entităţii spirituale în Cer, fără să se întrupeze?

Dragă frate, îmi pui această întrebare deoarece eşti în interiorul trupului tău,
care te înconjoară cu neştiinţa lui. După moartea biologică sau în timpul somnului,
când devii duh liber, tu ştii că nu este posibilă doar existenţa cerească, pentru
că evoluţia cere ca orice duh să facă şi studii planetare. Or aceste studii
solicită neapărat întrupări repetate. Cu altă ocazie am afirmat că Divinitatea nu
are două măsuri, Ea conduce lumile create după un singur plan. De ce ar face
excepţii cu anumite duhuri, ca ele să nu facă şcoala vieţii de om trupesc?
Creatorul a stabilit legi şi ele se aplică tuturor. Ni s-a dat ordin şi o ceată de
fraţi cereşti, din planul divin al Pământului, te înconjurăm şi prin tine vrem să
luminăm şi pe alţii. Prin urmare, nu putem să-ţi spunem decât adevărul. Iar
răspunsul la întrebarea pusă este: în primele timpuri ale ascensiunii lor infinite,
toate duhurile trebuie să îmbrace mii şi sute de mii de ani haina trupească a
acestei planete, precum şi a tuturor gradelor de planete risipite- în spaţiul
infinit al universului. - Dar oare toţi spiritiştii din lume, toţi ocultiştii,
masonii, teosofii, cabaliştii etc. primesc în şedinţele lor, de la fiinţele
invizibile, numai adevărul?
190

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

- îţi răspund categoric că nu. - Cum se poate? - Există spirite forţate să spună
minciuni. - Dar cine le forţează? - Evoluţia şi mentalitatea ascultătorilor. Să
presupunem că avem înaintea noastră un bigot, sau chiar slujitorul unui cult
oarecare. Nici un spirit nu va îndrăzni să-i tulbure ideile de bază şi deci îi va
vorbi în conformitate cu credinţa sa religioasă. Preotul creştin va fi convins că
nu există o religie superioară religiei sale, rabinul crede că religia lui este cea
mai ştiinţifică şi aşa mai departe. Cum să le spunem acestora adevărul pur, şi
anume că Divinitatea-Christ şi Divinitatea-Iahve1 este una şi aceeaşi Entitate
divină. Omul nu poate concepe că pe măsură ce omenirea se înalţă în înţelegere
apare şi necesitatea creării pe pământ a unei noi religii. Cum să spui budhistului,
mozaicului, creştinului etc. că religia viitorului va fi o religie generală pe tot
pământul? Va exista o religie universală, religia tuturor miliardelor de planete,
religia adevărurilor ştiinţifice cereşti. însuşi Divinul nostru Guvernator solar a
spus-o în ultima Sa întrupare: „ Voi trimite Duhul Adevărului, care să vă spună şi
să vă lumineze". In baza acestei promisiuni, noi, duhurile superioare ale
Pământului, am primit ordin să difuzăm adevărurile referitoare la opera
Creatorului. Examinând adevărurile spuse la fel pe tot pământul, şi comparându-le
cu cărţile diferitelor voastre religii, veţi constata o nepotrivire şi atunci se va
naşte în mintea voastră, întrebarea: „De ce această nepotrivire? Cum, vechii
mediumi-scriitori au primit de la comunicanţii lor cereşti informaţii neconforme cu
Adevărul?" Ei nu au fost induşi în eroare, ci comunicările date erau conform
evoluţiei lor de atunci, şi mai ales s-a avut în vedere lumea căreia erau destinate
acele comunicări. Totdeauna profesorul predă cunoştinţe conform gradului de
înţelegere al elevilor săi. Prin urmare, duhurile predau adevărul numai în măsura
evoluţiei auditorului lor. Iată înţelesul ideilor mai înalte ale comunicărilor de
azi, faţă de cele scrise şi vorbite în timpuri îndepărtate. în plus, să nu se uite
că, am afirmat cu toţii, din diferite interese, aceste vechi scripturi au fost
alterate. Interesul material şi Adevărul nu pot sta la un loc. Religia viitorului
va fi o religie ştiinţifică, lipsită de preocupări de ordin material. Adevărurile
din planurile divine nu se pot împăca cu materialismul planului de jos. Când s-au
întrupat pe globul nostru pământesc, conducătorii divini nu s-au interesat de
bunurile pământului. Am făcut o mare digresiune şi acum revin la subiectul iniţial.
După cum nu poţi semăna anumite seminţe în orice pământ, tot aşa nu poţi semăna
anumite idei în orice om. Trebuie să-i dai omului numai adevărurile potrivite cu
gradul evolutiv al spiritului său. Unui duh întrupat i-a venit în minte întrebarea
pusă de tine: „Există spirite care au evoluat în Cer, fără să se întrupeze?" Duhul
comunicant, conform regulii stabilite la noi, i-a dat un răspuns ce nu corespundea
Adevărului. „Cum se poate - vei spune iarăşi - spiritele mint?" Eu îţi răspund că
uneori, neputând, nefiindu-le permis să spună Adevărul, deoarece n-o permite
evoluţia celui care întreabă, spiritele spun un neadevăr. Apoi să nu se uite că la
grade mici de spirite întrupate, vin duhuri mici şi acestea spun atâta cât ştiu;
duhurile tinere sunt mai neştiutoare, necunoscând înaltele adevăruri. De unde să
spună dacă nici ele nu ştiu? în lumea cerească există o^ axiomă: Legile divine nu
permit excepţii. Niciodată şi nicăieri în
univers nu S-a văzut O excepţie. încălcarea unei anumite orânduiri atrage după sine
automat pedeapsa,

suferinţa şi mai apoi supunere oarbă. De multe ori în existenţa mea am încălcat
legea, uneori inconştient, dar de cele mai multe ori conştient. Am făcut-o cu scop
de experiment, să văd ce se va întâmpla, să văd efectele faptei mele, dar
întotdeauna am suferit. Am învăţat că cel ce încalcă legea divinului Creator
trebuie să plătească prin suferinţă. Iată un capitol asupra căruia mai toate
duhurile fac experienţe, capitolul uciderii. Legea divină spune: Să nu ucizi! Dar
nu dă nici un motiv, nu ne luminează, pentru ce să nu ucidem. Duhul îşi zice: „Prea
iubitul meu Tată Creator nu este aici ca să mă vadă, sau să-L întreb de ce şi cum.
Ia să ucid."

' IHVH ni!"P - Tetragrama Havayah, considerată numele de nespus a Divinităţii.

Evreii nu pronunţă acest nume, înlocuindu-1 cu Adonai, când îl întâlnesc în Tora.
Pentru cabalişti tetragrama mrP reprezintă mai mult decât numele Divinităţii, fiind
considerată formula cheie pentru descifrarea şi înţelegerea tainei sferei create.
Tetragrama HlîV exprimă Cuvântul, omul creat după chipul şi asemănarea Domnului.
Divinitatea se manifestă prin întruparea Cuvântului, a Verbului. Astfel mi"P
Havayah devine flit? fi * Ieşua (Isus), Divinitatea asumându-şi natura umană,
devine fiul omului, pentru ca în finalul misiunii Sale să revină în slavă pe Tronul
Său. Tetragrama mi"P frântă Ia mijloc este reunită prin tf (şin) - focul generator
şi subtil, vehicolul vieţii nediferenţiate, mediatorul universal care permite
întrupările, coborârea spiritului în materie, flltfn11 Ieşua (Isus) reprezintă
întruparea Cuvântului, a lui mn\
Comunicări din Cer

'

191

Duhul a fost creat să nu creadă tot ce i se spune şi apoi el este doritor să

experimenteze şi să vadă ce se va întâmpla dacă ucide, căci numai experienţa te
învaţă, numai aşa evoluezi. Deşi în pravila penală a ţării se spune: „Cel ce ucide
merge la ocnă", în primele timpuri ale existenţei sale, neavând conştiinţa pe
deplin luminată, duhul uman ucide. Tu, eu şi mulţi am trecut prin aceste greşeli,
pe alte planete, în urmă cu multe sute de mii de ani. Acum te îngrozeşti la ideea
uciderii şi a vieţii de ocnaş. Pe omul inferior nu-1 sperie mediul ocnei şi el
încalcă legea terestră, dar mai presus de ea, încalcă legea cerească, şi ucide
pentru că aşa îi dictează neştiinţa. Va ucide într-o viaţă, şi va suferi; va ucide
iarăşi, în altă viaţă, şi iar va suferi. Atâta va suferi din viaţă în viaţă, încât
odată i se va întipări în spirit raportul dintre ucidere şi suferinţă, dintre
încălcarea legii şi pedeapsă. Când citiţi legea divină: Să nu ucizi, sunt sigur că
la cei mai mulţi le fuge gândul la faptul să nu ucidă un om. Totuşi, legea
Cerurilor glăsuieşte: Nu ai voie să ucizi nici o vietate. La care veţi spune mai
toţi: „Auzi, frate? nici o vietate. Cum se poate? Să nu am eu voie să mănânc un
iepure, un pui fript, un antricot sau un muşchi fraged? Ce, aceste animale sunt
fraţi de-ai mei? Sunt oameni? Ori posedă, cum spun brahmanii, vreun spirit de om
condamnat să se facă bou, oaie, găină etc, pentru vreo greşeală de-a lor?" Nu,
răspund eu. O asemenea metempsihoză, o asemenea retrogradare a spiritului uman nu
are loc niciodată. Dar să ştiţi că nici sfinţii voştri brahmani nu sunt mincinoşi
sau neştiutori, ci ei au alterat voit Adevărul, ca să îngrozească pe omul simplu,
neevoluat, să-1 sperie, ca nu cumva să-şi mănânce fratele decedat şi reîntrupat în
drăgălaşul şi blândul mieluşel de pe lângă casa lui. El nu a minţit, ci numai 1-a
speriat, deoarece cunoştea ce spune pravila cerească: Nu vei ucide, porunceşte
Domnul Dumnezeu, Creatorul tău. Iar rabinul, alterând legea divină, adaugă: „Căci
de nu, în mânia Sa, Domnul Cerurilor te va pedepsi". El nu minte, ci exagerează,
alterează Adevărul, numai ca să-1 sperie pe iudeu, şi astfel să-1 salveze de la
urmările uciderii, de la pedeapsa cerească. Adevărul adevărat al acestui
comandament este: Nu ucide nici o vietate. Omul va fi pedepsit când va ucide o
vietate din plăcere sau pentru a-i consuma carnea. însă omul poate ucide lupul,
pentru apărarea sa şi a animalelor sale. în acest caz nu este ucidere, el nu
încalcă legea. Dar dacă se va apuca să mănânce din carnea panterei sau a leului
care 1-a atacat, situaţia se schimbă: încalcă legea şi va fi pedepsit. - Dar cum,
frate? eu n-am văzut ucigători de animale, vânători sau măcelari pedepsiţi. - Da, e
just, n-ai văzut în lumea ta trupească, dar când vei veni la noi, îi vei vedea pe
toţi cei ce au ucis animale că îşi iau pedeapsa. - Numai cei ce ucid primesc
pedeapsa? - Nu, ci chiar şi cei ce n-au ucis - dar au mâncat din carnea unui animal
ucis - fac un păcat şi deci vor avea partea lor de pedeapsă. Pedeapsa soseşte
uneori chiar în viaţa voastră trupească. Urmăriţi paralel doi oameni: unul
vegetarian — din voinţă sau nevoie, iar altul se îmbuibă numai cu cărnuri. Veţi
vedea clar că unul este plin de sănătate şi ajunge până la adânci bătrâneţi, iar
cel carnivor este mereu lovit de boli şi viaţa lui este chinuită. Chiar medicii
pământului au observat acest lucru, şi de multe ori, mai ales în caz de boală,
recomandă un regim vegetarian. Microbii şi bolile se ţin pe lângă cei cu
alimentaţia carnală. Nu e pedeapsă aceasta? Ba da, pentru că au mâncat din trupul
fratelui lor mai mic, care aşteaptă ca în veacurile nesfârşite, pe alte planete, să
fie avansaţi la rangul de duh-uman. Vegetarianismul produce o anumită imunizare
împotriva microbilor diferitelor boli. M~am pierdut din nou în digresiuni, dar şi
acestea sunt importante. Acum însă revin la subiectul de azi: existenţa unor
spirite care nu s-au întrupat. Există spirite care de când a fost creat Pământul,
de multe miliarde de ani, nu s-au mai reîntrupat deloc, pentru că au terminat de
mult orice şcoală planetară umană din acest univers. Aceştia sunt îngerii. Trebuie
să faci deosebire între o întrupare făcută în vederea învăţării a tot ceea ce
priveşte materia şi forma de viaţă a unei planete, şi întruparea făcută din milă
pentru fraţii tăi mai mici, coborând în mijlocul lor pentru a-i lumina. O asemenea
întrupare a făcut-o de multe ori însuşi Guvernatorul nostru planetar, făcându-se om
pentru a determina anumite curente de idei printre oameni. De asemenea, Divinitatea
noastră solară s-a întrupat de multe ori, din Iubire pentru copiii Săi neştiutori.
Pentru lumina, puterile şi înţelepciunea Sa, o asemenea întrupare este mai mult
decât o misiune — este un martiraj. Prin urmare, nu există, nu a existat şi nu va
exista niciodată duh-şcolar al lumilor planetare, care să stea în atmosfera
fluidică a Pământului fără să fi făcut vreo întrupare. în preajma Pământului, în
zonele lui cele mai sublime - zona divină - există spirite care mai au încă de
făcut şcoala vieţii trupeşti, dar există şi spirite - îngerii - care au terminat de
mult evoluţia lor trupească, pe planete dispărute de miliarde de ani. Cu toate
acestea, când primesc
192

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

ordine, îngerii se fac şi ei oameni trupeşti ca şi oricare om, în vederea

îndeplinirii unei anumite misiuni. Dar mai presus de misiunea lor este pilda,
exemplul lor de răbdare, smerenie şi abnegaţie, supunându-se la privaţiuni şi
nedreptăţi, la suferinţă trupească. Văzând pe străluciţii lor superiori trăind cu
smerenie sub asprimea vieţii trupeşti, dulaurile mai mici,prind curaj şi cer
întruparea în vederea avansării lor spirituale. Ele ştiu că îngerii au fost odată
simpli oameni, asemenea lor; înţeleg legea divină care cere oricărui duh să treacă
prin şcoala amară a întrupării. Scăpare, excepţie nu există nicăieri în univers.

Duhul-copil
\J axiomă a Cerurilor noastre este şi aceasta: Divinitatea nu a făcut nimic inutil.
Totul are un rost în natură. De câte ori Divinitatea a creat ceva nou, a stabilit
şi legea sa corespunzătoare. Printre numeroasele Sale legi este şi legea evoluţiei
duhului şi a materiei. Dar de felul cum se face această evoluţie nu s-a ocupat şi
nu se ocupă Creatorul. Divinitatea nu a lămurit misterul evoluţiei - de ce să
evoluezi şi cum să evoluezi mai repede - nescriindu-1 în nici o lege. Bietul duh a
vrut să afle de ce trebuie să studieze şi să sufere, dacă vrea să evolueze. Pentru
aceasta, el a făcut apel la divinul său Creator, şi din Sfera divină i s-a răspuns:
,,Fiule, te-am înzestrat cu inteligenţă, voinţă şi memorie egală cu a Mea. Acum Eu
nu mai am timp să Mă ocup de tine. Ca să avansezi îţi recomand să faci apel la
judecată, iar raţiunea ta îţi va dezvălui tot ce trebuie să faci ca să cunoşti
opera şi legile Mele. Legea o poţi cunoaşte, pentru că e scrisă şi pusă de Mine în
tot universul creat. Ea este acolo pentru a te lumina, controla şi ajuta în
studiile tale. " Bietul duh înţelege că nu există alt mijloc decât să-şi pună în
funcţiune inteligenţa şi voinţa. Dar ce grei au fost primii săi paşi, deoarece nu
ştia cum să-şi întrebuinţeze inteligenţa, cum să-şi pună în funcţiune voinţa, mai
ales că memoria sa conştientă era coală albă, nu conţinea nici o reprezentare,
neavând nici un „trecut". Pentru el nu exista, deocamdată, decât un „prezent".
Acolo departe, în Sfera-Laborator, în casa Tatălui său, duhul-copil venea zilnic în
contact cu idei şi numai idei, care nu-i lăsau în memorie nici un semn, nici un
tipar, deoarece toate erau idei abstracte, care oricât de definite erau de Cei ce
sălăşluiesc acolo, nu-1 puteau lămuri, nu-1 puteau face să le înţeleagă şi deci să
le memoreze. Trece „timp peste timp" - de fapt nu trece nimic, deoarece timpul se
măsoară prin ceva, şi acel ceva acolo nu este decât evoluţie - dar evoluţia duhului
pare să nu mai pornească. Trec mereu idei peste căpşorul micului duh şi noua
făptură tot nu poate înţelege nimic. „Timpul" trece, dar duhul-copil nu are nici o
vârstă, deoarece vârsta se măsoară în capitalul de noţiuni acumulate, idei pe care
duhul nu le poate încă înţelege şi fixa în memorie. Trec astfel „mii de ani" şi
duhul-copil aflat într-o stare de somnolenţă abia începe să prindă câte o noţiune.
E o minune să înveţi o noţiune abstractă, lipsită de o reprezentare concretă. Te
îngrozeşti numai când te gândeşti să înveţi ceva ce nu ai văzut deloc. Printre
primele noţiuni acceptate de micul duh uman este ideea existenţei Tatălui său, a
Creatorilor auxiliari din Sfera divină şi a materiei prime din care se creează
totul. în fine, după ani şi ani de-ai voştri tereştri, când a agonisit un mic
capital, duhul uman va fi trimis în lumea creată. El nu poate rămâne o veşnicie în
Laborator, pentru că ştiinţa marilor Lucrători divini de acolo este atât de înaltă,
încât nu ar putea niciodată înţelege şi învăţa ceva. Duhul a primit în Sfera divină
anumite noţiuni. De exemplu, ştie că există şi alte duhuri-copii, asemenea lui; că
marii Creatori de acolo au fost cândva ca şi el; că tot ce se creează acolo este
destinat să fie trimis în lume, spre perfecţionare. în fine, a văzut şi s-a convins
că toţi Creatorii muncesc necontenit şi se simt fericiţi că muncesc la opera
Tatălui lor. Duhul-copil se convinge că nu poate să mai rămână în Sfera divină,
deoarece acolo nu se învaţă cum să „lucrezi", ci numai cum să „cugeti". Cu alte
cuvinte, activitatea nu se învaţă prin pură idee, ci prin înfăptuire. De la o
vreme, înţelege că tot ce se lucrează în Laborator nu poate să rămână acolo, ci
este destinat pentru dincolo, adică în sfera creată, despre care tot aude vorbindu-
se. Convingerea duhului-copil se întăreşte când cei întorşi din sfera creată în
Laborator, le descriu lucruri şi fapte despre care nu-şi poate face o concepţie, nu
şi le poate reprezenta, pentru că nu a fost acolo să le perceapă. Din acest motiv
nu poate înţelege şi prin urmare nici memora descrierile şi definiţiile celor
întorşi din sfera creată. Atunci se convinge că locul unde 1-a creat Tatăl său este
Rai, dar fericit nu este, deoarece se plictiseşte într-un loc unde nu poate face
nimic. în plus, auzind de la cei întorşi despre minuni de fapte, fiinţe şi
privelişti din lumea creată, se naşte în el dorinţa vie să plece din Raiul Tatălui
şi să
Comunicări din Cer

193

vină să vadă şi el cum sunt aceste regiuni, stele, comete şi planete pline de tot
felul de fiinţe. Doreşte să le vadă şi să înveţe şi el ce este aici, în sfera
creată, pentru a ajunge tot atât de ştiutor ca cei întorşi în Laborator şi ca
Lucrătorii divini din Sfera divină. Când s-a convins - de la bătrânii reîntorşi în
Rai, ce au în spate miliarde de ani - că numai în lumile stelelor şi planetelor va
putea vedea şi pipăi tot ce a auzit, că numai în sânul acestor lumi poate deveni
perfect şi fericit, se hotărăşte să plece. Nu i s-a spus că această învăţătură se
obţine cu preţul suferinţei, şi, asemenea unui pelerin, pleacă pe un drum lung, ce
pare că durează o veşnicie. începe să cunoască munca, prin lacrimi şi suspine, şi
în sudoarea frunţii îşi câştigă pâinea - învăţătura. Aici află imediat de legile
divine ale Tatălui. Iată plecarea lui Adam din raiul biblic. Trăind prin sori, află
de legile solare, şi în fine, mai târziu, află şi de legile planetare. Curând
înţelege că legea solară este comentariul legii divine, iar legea planetară este
regulamentul explicativ, dezvoltat, al legilor divine şi solare. Din cele spuse, se
vede că duhul nu a fost izgonit din Rai, ci a plecat, convins că nu va putea ajunge
să cunoască ceea ce ştie Tatăl său Creator - pomul cunoaşterii binelui şi răului -
decât învăţând tot ceea ce El a creat, toate ideile emise de El în lume, şi că
această învăţătură nu o poate obţine decât vizitând marea Sa împărăţie. Şarpele
ispititor - duhul ajuns perfect - i-a mai spus că numai aici, în creaţie va vedea
concretizate, într-un fel oarecare, ideile abstracte învăţate în Laborator, şi că o
primă condiţie să devină fericit e să iubească. Or iubirea nu se poate cunoaşte şi
învăţa decât în creaţia Tatălui. Aceşti diavoli simbolici i-au vorbit atât de
frumos, i-au descris creaţia Tatălui în asemenea culori, încât bietul duh-copil s-a
entuziasmat şi s-a hotărât să pornească la drum. A plecat, a colindat din sferă în
sferă şi aici, în creaţie a aflat că există o „moarte". Aici face cunoştinţă
concretă cu bunătatea şi răutatea oamenilor, idei de care se vorbise şi le reţinuse
ca noţiuni abstracte, dar acum le-a văzut şi simţit pe propria sa piele. Aici vede
şi se îngrozeşte cum răutatea merge până la uciderea fiinţelor create de Tatăl.
Aici vede aplicându-se legile divine, de care i s-a vorbit în Rai, dar acolo nu le-
a înţeles. Cum ar fi putut bietul duh-copil să ştie ce înseamnă „a ucide", când în
Laborator nu a văzut niciodată aşa ceva. Cum era să înţeleagă fenomenele complexe
ale compunerii şi descompunerii materiei fizice, când asemenea fenomene şi materii
nu existau în Laborator, ele fiind rezultatul procesului de combinări fizice şi
chimice a materiilor fluidice compuse din lumile create. în lumea creată, duhul-
copil învaţă, învaţă şi disperă învăţând. Aici.suferă, suferă, până la exasperare,
până la revoltă, regretând Raiul pe care 1-a părăsit. El vine în conflict cu mediul
intelect de aici - divin, solar şi planetar — se revoltă şi încalcă legile divine,
solare şi planetare. Vrea să plece din acest iad, dar nu mai poate, şi - încercuit
de forţe - duhul cade înfrânt şi vlăguit. Târziii înţelege că nu există altă
scăpare decât supunerea, umilinţa, munca din greu, adică să lucreze în via Tatălui
divin, pentru propăşirea lui şi a operei Tatălui său. Miliarde nesfârşite de ani,
duhul uman îşi va depăna existenţa, şi din neputinciosul de altădată va deveni o
Forţă creatoare, din neştiutorul de altădată, va deveni atotştiutor ca Tatăl său.
Atunci se va întoarce în sânul Tatălui, în Sfera Sa fluidică, în Raiul din care
plecase odată, devenind Lucrător divin, Creator de materii şi duhuri, Auxiliar al
Tatălui ceresc, în uriaşa Sa operă: Creaţia.

Rugăciunea poate înlătura legea divină? Omul nu poate afla Adevărul decât prin
destrupare, ori noaptea, când iese puţin din trupul său. Noi, duhurile superioare,
cunoaştem adevărurile Tatălui, după cum voi cunoaşteţi că cerul e înnorat sau
senin, dar nu le putem spune omului, pentru că am veni în conflict cu ideile lui
terestre. Legile Tatălui sunt universale. Oriunde ne întoarcem privirea nu vedem
nici o excepţie, nici o abatere de la legile Sale. Atunci cum o să credeţi că legea
are să fie suspendată, prin faptul că voi vă rugaţi! Dar cu toate acestea,
rugăciunea este necesară, pentru că trăind în neştiinţa vieţii trupeşti, nu
cunoaşteţi cauza suferinţei voastre. Constituie o adevărată fericire faptul că se
naşte în om speranţa că Tatăl îi va asculta rugăciunea şi îşi va suspenda legea.
Efectul real al acestei speranţe este că bietul om simte de parcă suferinţa i s-a
mai alinat. E o simplă părere sau iluzie, dragul meu frate, pentru că legea e lege
şi cauza trebuie să-şi aibă efectul. Cum viaţa terestră este plină de spini,
presărată mai mult cu zile negre decât cu bucurii, bietul om neştiutor de legile
divine, se roagă şi iar se roagă, ore întregi. Marele nostru Divin, fost Isus,
văzând că iudeii înşiră rugăciuni, rostite mecanic, numai din buze, iar nu din
adâncul sufletului, a recomandat apostolilor să facă cunoscută oamenilor o scurtă
şi concisă rugăciune: Tatăl nostru.
194

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

După plecarea divinului Guvernator solar, la această simplă rugăciune s-a mai
adăugat câte ceva şi astfel ea a fost alterată. Vedeţi de ce nu vă putem comunica
Adevărul? Pentru că venim în conflict cu ideile voastre religioase. Dar vă pot
spune, în numele Adevărului, că au fost create mai târziu, din interes material,
multe alte rugăciuni, căci interesul predomină în toată viaţa omului trupesc.
Astfel, preceptele divine - simple şi clare - au fost înlocuite cu un pomelnic
nesfârşit de rugăciuni. Noi nu am recomandat niciodată asemenea înşiruiri de vorbe
fără rost. Lumea duhurilor de pretutindeni nu se roagă Tatălui ca să-şi suspende
legea. Noi nu rostim în rugăciunile noastre cereri, ci aducem Creatorului cuvinte
de laudă şi ne exprimăm adorarea şi fericirea procurată de studiul tainelor Sale.
Noi nu îi putem cere nimic, deoarece atotînţelepciunea Sa ne-a dat totul ca să
vieţuim şi să învăţăm. Prin rugăciune vă înălţaţi sufletul la un înalt nivel
vibratoriu, coborând din Cer energii binefăcătoare prin care restabiliţi pacea şi
armonia pe pământ. Rugăciunea este comuniunea omului cu Divinitatea, este o relaţie
intimă a omului cu Creatorul său. Cu cât duhul este mai jos pe scara evoluţiei, cu
atât este mai neştiutor de legile divine. După cum un om nu poate cunoaşte toate
legile ţării sale, tot astfel duhul inferior nu poate cunoaşte toate legile
Tatălui, şi încălcându-le din neştiinţă, constată mai apoi că îşi atrage asupra sa,
în mod automat, pedeapsa. Legea este scrisă în materia-memorie a universului, dar
duhul-copil - ignorant - nu ştie să citească în această pravilă cerească. El
încalcă legea, neştiind de urmarea ei - pedeapsa. După mii şi sute de mii de ani,
după o serie nesfârşită de reîntrupări în suferinţe, duhul ajunge să prindă teamă
şi respect faţă de Divinitate şi legile Sale. Cei mai mari ai noştri le spun:
„Copii, siliţi-vă să nu mai greşiţi şi rugaţi-vă Tatălui să vă lumineze
conştiinţa." Nu li se spune că Divinul Tată a făcut legea, că El nu se mai ocupă de
cei ce greşesc şi că pedeapsa se aplică automat. Duhul trebuie să ştie doar să
implore mila Creatorului. Venit în lumea trupească, el repetă ceea ce a făcut în
Cer şi se roagă fierbinte în casele Domnului, ca să-i ierte greşelile. însă va veni
vremea când conştiinţa îi va spune că oricâte rugăciuni va face, greşeala comisă nu
se poate ierta şi că trebuie plătită cândva.

Iartă greşeala semenului tău!

Legea fiind călcată, urmează condamnarea; dar iertarea este şi spre folosul celui
greşit dar şi a victimei. Să mă explic. - Dintr-un motiv oarecare, un om îşi omoară
aproapele. Victima se pomeneşte sus, în lumea spaţială, unde curând îşi dă seama că
a fost destrupată din motiv de ură, răzbunare sau pentru a fi jefuită. Atunci, ea
se prezintă în faţa Juriului şi se plânge de actul suferit şi cere aplicarea legii
divine. Juriul recunoaşte că s-a încălcat legea şi cheamă la judecată pe ucigaş,
noaptea, când trupul său doarme. In faţa faptului de netăgăduit, se dă o sentinţă
prin care ucigaşul este condamnat la o anumită suferinţă în viitoarea sa viaţă
terestră. Apoi duhul coboară în trup şi îşi desfăşoară viaţa trupească, mai
departe, conform destinului său înscris înainte de a se naşte. ce a suferit
destruparea prin ucidere - şi o roagă să-1 ierte pe nesocotitul său frate. Fiind un
duh de un grad mai mic, victima nu înţelege să aplice comandamentul recomandat de
Guvernatorul solar: „Să ierţi greşeala aproapelui tău!" Ca atare ea se
încăpăţânează şi refuză să ierte pe cel ce i-a curmat viaţa terestră. Juriul îi
atrage atenţia că destruparea s-a făcut conform destinului său, că avea înscris în
destin această destrupare - prin uciderea trapului său - deoarece şi ea a ucis în
altă viaţă, şi că ucigaşul a fost doar instrumentul, aplicatorul sentinţei Forului
Judecătoresc. Prin urmare, nu a fost destrupată la întâmplare şi nici înainte de
vreme. Victima răspunde Tribunalului de bătrâni: - Nu-1 pot ierta, pentru că m-a
ucis. Voi m-aţi condamnat la moarte prin ucidere, pentru faptele mele din trecut;
dar pe el nu-1 pot ierta, deoarece, dacă nu făcea fapta aceasta, voi nu aveaţi prin
cine să aplicaţi hotărârea voastră de atunci. Nu-1 pot ierta, pentru că, în
definitiv, şi el a încălcat legea divină. - Iartă, nefericitule - îi spune
Tribunalul de bătrâni - pentru că neiertarea ta va crea un fir fluidic între tine
şi el şi astfel, în viitor, destinul tău va fi mereu legat de destinul său. - Nu
vreau, nu-1 pot ierta - spune destrupatul. - Atunci, sărmane duh, vei suferi, veţi
suferi unul lângă altul, pentru că el se va naşte ca frate sau copil al tău, şi te
va amărî şi viaţa ta va fi un iad. Tu îl vei persecuta, iar el şi mai rău îţi va
Dar O dată cu pronunţarea condamnării, Juriul intervine pe lângă victimă —
entitatea spirituală
Comunicări din Cer

195

tulbura existenţa trupească. Amândoi veţi suferi, deoarece amândoi sunteţi ucigaşi.
El te-a ucis pe tine, iar tu ai ucis pe un altul. Iartă-1 nefericitule ca să nu fii
condamnat să te naşti lângă el şi să fiţi întrupaţi unul lângă altul. Să ştii,
fiule, eu, bătrânul acestui divin Tribunal, îţi spun că până nu vei ierta, cât timp
îl vei urmări cu ura ta, legea solară te condamnă sa te naşti vieţi nenumărate tot
în preajma lui. Iertarea te dezleagă şi te desparte de el. Ura te va lega de el
până ce sufletul tău copleşit de suferinţe va fi silit de legea solară să ierte.
Iartă-1 de pe acum, ca să nu mai fie nimic comun între voi. Legea divinului Creator
cere condamnare pentru ucidere, iar divinul Său Fiu cere iertare pentru fapta
nesocotită a aproapelui tău, pentru a putea evolua mai repede. Ideea de ură şi
venin - combătută de noi, conform ordinelor primite de la Fiul solar - nu este o
idee de înfrăţire, cerută de legile cereşti. Alege iertarea - îndepărtarea voastră
unul de altul, ori neiertarea - şi atunci veţi fi tot împreună, în amarnice vieţi
terestre, veacuri nenumărate, până la iertarea voastră definitivă. Nu vezi atâtea
exemple în lumea trupească? Nu înţelegi că dacă nu te împaci acum te vei împăca cu
el peste veacuri înşirate, căci nu există altă ieşire, deoarece ura uneşte mai
puternic chiar decât iubirea? Pe cel ce îl iubeşti îl părăseşti, dacă afli că va fi
mai fericit aiurea, dar pe cel ce-1 urăşti îl atragi la tine sau te duci după el,
oriunde, chiar şi în iad de-ar fi. Fiule, trebuie să-1 ierţi, pentru că acum ştii
că nu este vinovat, el fiind numai instrumentul hotărârii noastre, iar tu acum îţi
aminteşti destinul la care ai fost condamnat înainte de a te coborî la reîntrupare;
destin acceptat când ai rostit cuvântul divin Amin. Aşadar, pentru că el nu te-a
ucis din voinţa lui şi ţie nu ţi s-a făcut nici o nedreptate, regula cere să vă
iertaţi, pentru a se întrona fericirea pe pământ. ■ • - Aş vrea, dar nu pot, pentru
că el a primit misiunea de a încălca legea Tatălui, care spune să nu ucidem. - Ei
bine, duh îndărătnic şi nepriceput, află că tu, în altă viaţă, l-ai ucis pe acest
destrupător al tău. Aşadar, prin fapta lui, s-a împlinit acum legea divină. în
final, înfrânt de argumente, duhul este nevoit să ierte şi astfel s-a rupt lanţul
uciderilor reciproce iar prin aceasta s-a făcut încă un pas înainte, spre pace şi
progres în viaţa omenirii.

Despre timp şi spaţiu

Azi am venit cu un alt subiect, dar tu ai vrea să-ţi vorbesc despre timp şi spaţiu.
Cu altă ocazie, am spus că pentru duhurile de pretutindeni, timpul nu există ca
ceva concret, el fiind abstract şi relativ. Pentru unii este mai mic, iar pentru
alţii - incomensurabil. între două evenimente, se scurge un timp. Prin urmare, el
se poate măsura, determina, dar să-1 vezi concretizat în ceva nu se poate. Pământul
îşi are unităţile sale de măsură, alte planete le au pe ale lor. Printre altele,
sorii se deosebesc între ei şi prin unităţile lor de timp. Zeii din Laborator au şi
ei noţiunea de timp, inimaginabil de lung. Numai pentru Tatăl ceresc nu există
timp, întrucât pentru El, în conştiinţa Sa, trecutul, prezentul şi viitorul este
una. Ideea de timp este atât de finită, ; încât putem spune că Tatăl nu o are. :
Diferenţele de la om la planetă şi de la soare la Sfera divină şi Divinitate ne
determină să spunem că prin sine însuşi timpul nu există, deoarece nu poate fi
măsurat în mod absolut, pentru că nu are un sfârşit şi nici începutul său nu se
poate cunoaşte. Filosofic vorbind, el nu există. Cu toate acestea, voi vorbi câte
ceva despre timp. Voi măsuraţi timpul cu ceasul, construit să înregistreze ziua şi
noaptea în 24 de diviziuni de timp, numite ore. Zilele se înşiră şi formează luni
şi ani. Anul este unitatea voastră cu care măsuraţi o durată mai mare de timp. Dar
durata unui an diferă între planetele acestui sistem solar. Planetele mai apropiate
de soare au anul mai scurt, iar cele mai îndepărtate au anul mai lung decât al
vostru. Atunci te întrebi: există timp? Da, pentru că e o scurgere de vreme între
două puncte date. Nu, pentru că vedem că el este variabil, că cele două puncte, de
plecare şi sosire, pot fi din ce în ce mai îndepărtate. Dar iată un alt fenomen
care arată că nu există, în sine, timp. Dacă te duci în Soare - ca spirit -
constaţi că acolo nu există zi şi nici noapte. Neexistând doi termeni de încadrat
timpul, pentru mine, sosit acolo, mai există timp? Nu, nu mai există. Dar totuşi,
pentru marile Lumini spirituale de acolo, sălăşluitorii acestui astru, există un
timp, pentru că ei au anul lor solar, care durează până Soarele face un drum de la
periferie la centrul universului, şi de acolo, înapoi la periferie. Cât durează
acest voiaj al Soarelui? Deosebit de mult. Atunci, oricât de mare este acest voiaj,
existând două repere, rezultă că şi pentru îngerii solari există un timp. în Soare
nu există luni şi zile, ci numai două diviziuni de timp - ani şi ore; dar ora lor
ţine mii de ani de-ai voştri.
196

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Entităţile luminoase solare sunt mari savanţi, iar cunoştinţele marilor voştri
astronomi ar fi o carte de citire pentru clasa a I-a, pe lângă vastele lor
cunoştinţe matematice şi astronomice referitoare la stele, planete şi universuri.
Toată ştiinţa lor e cuprinsă în uriaşa lor memorie. Cele mai vaste şi complicate
calcule le fac atât de repede, cu atâta uşurinţă, încât ne fac impresia - când vin
pe la noi, în zonele noastre superioare - că le fac automat. In zone aflate la o
depărtare de sute de mii de kilometri de suprafaţa pământului trăiesc marii noştri
savanţi, care nu mai ştiu ce zi, lună sau an au oamenii jos, pe pământ. Datorită
preocupărilor lor, pierd din memorie anul omenesc. Când vor să afle ce dată e la un
moment dat pe pământ, fac calcule mentale, dar nu bazate pe date pământeşti; căci
pe care să le ia ca punct de pornire: anul creştinilor, al evreilor sau al
mahomedanilor? Ce înseamnă anul 1936 al creştinilor, când ei au în vedere, de
exemplu, data creării Pământului sau a lui Jupiter? Ce să facă aceşti savanţi cu
erele voastre creştină, mozaică, budhistă etc, când este vorba să calculeze câţi
ani s-au scurs de când a luat naştere Soarele? Dacă ar fi să traducă în ani
pământeşti data naşterii unui sistem solar - de exemplu Sirius, Vega sau Arcturus -
ar înşira un număr foarte greu de citit. Pentru înlesnire, pentru prescurtare,
îngerii noştri planetari, asemănător angelilor solari, fac aceste calcule în ani
solari. în felul acesta, o abstracţie numerică indescifrabilă se reduce la un număr
lesne de înţeles. Duhurile avansate ale Pământului sunt capabile - repede şi după
un examen sumar - să calculeze câţi ani solari au tr-ecut de când un duh oarecare a
fost creat în Sfera- divină. Ca punct de plecare în determinarea acestui timp este
conţinutul ideilor din corpul-memorie al duhului examinat, în raport cu inteligenţa
sa. Acest examen se face prin interogări. Din conţinutul ideilor înmagazinate în
memoria duhului, savantul ceresc deduce prin calcul mental timpul de când a fost
creat acest duh - cu o aproximaţie de câteva mii de ani. De la ultima coborâre a
divinului Isus pe Pământ au trecut peste 1900 de ani tereştri. Această durată de
timp este atât de mică pentru noi, calculatorii miliardelor de ani solari, încât ne
face impresia că Domnul nostru a venit azi, căci n-a trecut o zi solară de când El
a plecat de aici, adică 24 de ore solare - după voi. Pentru că noi trăim în jurul
acestui pământ, legăm calculele noastre solare şi de pământul vostru, deoarece
mereu trebuie să avem în vedere evenimentele de pe suprafaţa lui. De exemplu, vreau
să ştiu când au dispărut ca fiinţe fizice dinozaurii. Ce aş putea face cu era
creştină? Ce să fac cu era lui Moise? Nimic. Nu mi-ar fi de folos nici una, nici
alta. Dar făcând calculul nostru, spunem: dinozaurii au dispărut în anul X solar şi
la ora Y solară. Iar dacă vrem, putem traduce aceşti ani solari în ani pământeşti,
dar ar fi foarte mulţi. Aşadar, se poate şti exact, câţi ani sunt de când spiritele
constructoare au lucrat aici şi au reuşit să facă un anumit tip de dinozaur, şi cât
a supravieţuit datorită climatului de atunci.

Acum să vedem ce e cu noţiunea de spaţiu. Picard s-a urcat în atmosfera pământului

până Ia o înălţime neatinsă de altul până atunci, şi vi s-a părut o distanţă
enormă. Pentru noi, această distanţă nu reprezintă nimic, căci atmosfera voastră se
întinde până la aproximativ o sută de kilometri de la suprafaţa pământului, unde
dispare orice gaz, şi de acolo în sus începe materia pur fluidică. Dar şi această
distanţă e o nimica toată pentru un duh superior, care se înalţă până la domiciliul
său firesc, la sute de mii de kilometri de pământ. Ce disproporţie enormă există
între noţiunea de spaţiu a unui om şi a unui spirit! Pentru a vă duce la Paris vă
trebuie trei zile cu trenul, dar nouă ne trebuie mai puţin de un minut. Atunci cum
rămâne cu spaţiul? Este asemănător cu timpul: o relativitate. Pentru voi, distanţa
până la Saturn pare uriaşă; pentru noi, dacă ne-ar da voie, am devora această
distanţă şi curând am fi acolo. Aşadar şi noţiunea de spaţiu este relativă. Priri
urmare, spaţiul există şi nu există, deopotrivă. Spaţiul există pentru cei
neputincioşi, şi nu există pentru marile Forţe cereşti. O Divinitate din Sfera
divină ar putea străbate imensele abisuri ale cosmosului, până aici la noi, în
câteva minute. Dar dintre cele două noţiuni: timp şi spaţiu, spaţiul este ceva mai
concret, fiind circumscris în forme. Aceleaşi cauze au produs şi timpul, şi
spaţiul, dar ele au efecte diferite. Toate ideile abstracte au pornit din
Laborator, dar o lege divină ordonă ca orice idee abstractă să fie transformată în
idee concretă, în faptă, în acţiune. Conform acestei legi, ideea de spaţiu - emisă
în Laborator - trebuie să aibă o înfăptuire în lumea creaţiilor fizice, realizându-
se în forma fiinţelor, planetelor,, stelelor şi universurilor. Chiar ideea în sine
are o formă. Ideea cea mai abstractă trebuie să aibă o formă. Prin emiterea unei
idei lipsite de formă, s-ar încălca legea divină şi urmarea ar fi o suferinţă.
Comunicări din Cer

197

Orice idee cuprinde în sânul ei viaţă, o forţă creatoare. Viaţa a purces de la

Creator; El a conceput viaţa sub formă de idei, pe care le-a transformat în
creaţie. Spiritul este frai divinului Creator; dar pe când Tatăl transformă forma-
idee în creaţie, spiritul nu ştie cum să mânuiască ideea ca să o transforme imediat
în creaţie. \ Pe pământ oamenii transformă ideile lor în acţiuni asupra materiei
fizice. Ei nu ştiu să lucreze cu ideile asupra fluidelor care îi înconjoară. Dacă
ar cunoaşte mânuirea lor, ar face „minuni". Spaţiul are o formă, şi încă o formă
cât se poate de reală. Când zici „spaţiu", spui o idee, iar ideea - ca orice idee -
are o formă pe care o putem transmite la distanţă prin vibraţii.

Trec acum la o altă ordine de idei, pentru a-ţi vorbi despre fluide. Voi trăiţi în
lumea sunetelor, a undelor aeriene. Noi trăim în lumea vibraţiilor-forme, adică în
lumea unde nu vibrează nici sunete, nici lumină. Pretutindeni în lumea noastră
există vibraţii de forme, de la cele mai concrete, cum ar fi trupul tău actual,
până la formele cele mai abstracte: verb, adjectiv, adverb şi aşa mai departe. Noi
nu avem ochii voştri, să vedem cum vedeţi voi. De asemenea, nu avem urechile
voastre, cu care să auzim ceea ce auziţi voi. Noi avem un singur simţ, un simţ
general, al cărui organ este întregul meu corp fluidic. Neavând ochi de văzut
lumina solară, pentru noi nu există această lumină, care este o creaţie a ochiului
vostru. Deşi nu avem ochii şi urechile voastre, totuşi suntem fericiţi, pentru că
vedem şi auzim. Dar cum vedem şi auzim noi? Dragul meu, noi auzim cum curge apa,
auzim zgomotul roţilor de tren, auzim vuietul valurilor ce se sparg de ţărm etc.
Aşadar, graţie corpului nostru spiritual, auzim şi vedem ceea ce auziţi şi vedeţi
şi voi. Acest auz şi văz spiritual este la fel în tot universul. Simţul unic al
nostru pentru auz, văz şi simţire este impresionabil numai de undele vibraţiilor
eterice. Omul emite sunete când vorbeşte cu un altul. Dar fie că gândeşte, fie că
vorbeşte, involuntar, el va emite forme în vibraţie. Aceste forme vor circula prin
eterul înconjurător. Noi, duhurile, vedem aceste forme, prin faptul că vibraţiile
lor intră în corpul nostru fluidic, iar spiritul le vede şi - lucru ciudat pentru
voi - avem impresia că le şi auzim. Prin urmare, există deosebiri între percepţia
unui duh liber şi a unui duh întrupat, deoarece noi vedem toate formele, dar le şi
auzim, pentru că vibraţiile lor se transformă în sunete psihice. Noi, duhurile, mai
avem facultatea ca o dată ce am primit o formă şi am înţeles-o, să o transformăm
într-o idee omenească, adică o îmbrăcăm într-un cuvânt sonor, şi din idee spaţială
facem un cuvânt omenesc, într-o limbă terestră - română, franceză, italiană etc.
Sub această formă ideea nu mai este cunoscută decât de cel ce cunoaşte limba
respectivă. Aşadar formele sunt generale, unele şi aceleaşi în tot cosmosul.

Văzul, auzul şi simţul duhului

Acum să-ţi vorbesc şi despre fenomenul intim al auzului şi văzului nostru. Frunzele
unui copac tremură din cauza vântului. Frecarea aerului de ele produce un fâsâit
particular, perceput de urechile voastre ca o formă specială de zgomot. Voi spuneţi
că acest zgomot a sosit sub forma „undelor" la urechea voastră, a pus timpanul în
vibraţie, nervul auditiv a transportat vibraţiile pe cortex, unde s-a înregistrat
zgomotul şi a fost transformat în senzaţie de sunet. Aşadar, voi credeţi că
zgomotul s-a produs în ^exterior, iar senzaţia în interiorul sistemului cerebral.
Pe noi ne amuză această părere a voastră. în realitate, în exterior nu s-a produs
decât o vibraţie, iar percepţia vibraţiei, a zgomotului, s-a produs în spirit. Când
se produce un sunet, un zgomot, credeţi că numai aerul vibrează. în realitate,
vibrează şi fluidul din sânul său. Urechea recepţionează aceste vibraţii eterice
care fac să vibreze timpanul urechii; prin nervul auditiv vibraţiile eterice se
scurg până în sistemul cerebral, de unde prin dublul eteric al acestuia şi apoi
prin perispirit ajung până la scânteie sau spirit, care le vede forma. Acesta este
mecanismul auzului la voi. La noi, rolul nervului auditiv este jucat de fluidul
care îmbibă aerul vostru. Din cele spuse mai sus reiese că aerai nu face nici un
zgomot, ci numai se mişcă şi că, o dată cu el, vibrează şi eterul care transportă
vibraţiile respective în interiorul meu, până în faţa spiritului. Freamătul
frunzelor nucului din faţa ta o percepem sub forma unei corzi în vibrare sau ca
valurile unei ape. E drept că e formă nelămurită, dar este o impresie propagată în
tot corpul meu fluidic.
198

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

M-aţi putea întreba: „Dar când percepi aceste forme de zgomote, poţi continua să
gândeşti?" Da, ele nu mă întrerup din gândirea mea, precum zgomotul automobilului
nu-1 împiedică pe şofer să observe drumul sau să audă cele comunicate de
însoţitorul său. M-aţi putea iar întreba: „De ce nu vedeţi formele de lumină?" E
greu să vă explic, pentru că nu există lumină pentru noi, ea neexistând în natură,
ca lumină solară. Atunci veţi spune: „Voi sunteţi orbi pentru lumină". Nu suntem
orbi, deoarece - după cum ţi-am spus - noi vedem tot ce vedeţi şi voi, numai că
vedem în interiorul nostru formele lucrurilor şi al ideilor. Noi vedem, dar ochi nu
avem. Dacă vrem, vedem prin creştetul capului - inexistent - prin spatele sau
partea inferioară a sferei noastre, vedem prin toate părţile corpului nostru. Acum
te văd pe tine, dar nu te văd omeneşte, ci spiritualiceşte. Eu văd printr-un
mecanism diferit de al tău. Voi afirmaţi că imaginea obiectelor exterioare se
formează pe retină; după unii - această imagine rămâne pe retină şi numai impresia
merge prin nervul optic la cortex, iar după alţii imaginea ar fi transportată de-a
lungul nervului optic până la sistemul cerebral, unde este perceput şi transformat
în senzaţie. Eu deşi n-am ochi, nerv optic, sistem cerebral, văd ca tine lampa
electrică şi lumina ce o răspândeşte, te văd perfect şi pe tine, dar, repet încă o
dată, te văd printr-un mecanism diferit de cel ştiut de ştiinţa voastră
pământească. Eu văd în interiorul meu, iar nu la exterior, cum credeţi voi. Forma
lămpii tale se oglindeşte în eterul din această odaie, în eterul care o înconjoară.
Prin urmare, eterni de aici reproduce formele obiectelor aflate în această odaie.
Neavând ochi, nu văd lampa direct, ci o văd indirect, văd fotografia ei eterică, la
fel cum tu vezi în oglindă obiectele din această cameră. Acest eter vibrează într-
una, şi vibraţiile lui se modelează luând forma completă a lămpii. Odaia ta e plină
de modele eterice ale obiectelor din ea. Ele se opresc aici, între pereţii acestei
camere, dar câteodată pot pleca mai departe, prin pereţi. Aşadar noi vedem şi auzim
în interior, prin intermediul formelor eterice. în definitiv, şi voi vedeţi la fel
ca şi noi, cu deosebirea că la voi se interpune trupul cu organul său de văz. Voi
vedeţi obiectul material, noi vedem imaginea eterică a acelui obiect, însă impresia
este aceeaşi la amândoi. Deosebirea cea mai mare între voi şi noi este că voi
vedeţi numai obiectele prezente în faţa voastră, pe când noi, printr-un efort,
vedem în eter şi formele vechi, dispărute. E greu să vezi forme imprimate în eter
în urmă cu una sau două sute de ani, fiind necesare anumite cunoştinţe din partea
duhului. Numai duhurile superioare ştiu să stârnească, din fluidul unei epoci
oarecare, formele sau clişeele evenimentelor de atunci. Formele sunt depuse în
aceste eteruri, ca şi dosarele într-o arhivă, de unde pot fi scoase prin acelaşi
număr de vibraţii cu care s-au înregistrat sau copiat. Această arhivă, aceste
fluide nu se află aici, jos, ci sus, foarte sus, în zonele cele mai înalte ale
atmosferei fluidice terestre. Dacă eşti duh superior, cauţi să afli cu ce vibraţii
au fost înregistrate. Posedând această cheie poţi face să se desfăşoare, asemenea
unui film de cinematograf, evenimente dintr-o epocă oarecare, sau viaţa trăită de
un om trupesc.

Scânteia divină este o unitate indivizibilă Dragă frate, mă întrebi dacă ocultistul
Ely Star spune adevărul atunci când afirmă: „Greşind, spiritul s-a rupt în două
părţi - una pozitivă şi alta negativă - iar prin evoluţie, ambele părţi se vor
regăsi şi uni". Mă mir de unde a scos acel autor ideea respectivă. Nu mi-o explic
decât prin faptul că adevărul original a trecut prin mai mulţi autori şi, nefiind
înţeles, a fost deformat până a rezultat o asemenea enormitate. Scânteia divină
este o unitate indivizibilă. Ea nu poate suferi subdiviziuni, fiind un tot perfect.
Te vei întreba cum de afirm că scânteia divină este perfectă, când ea este supusă
evoluţiei, cu scopul de a se perfecţiona. Deocamdată îţi răspund că scânteia divină
este un instrument perfect de evoluţie. Divinul creează o fiinţă identică cu El,
dar această creaţie nu poate lucra asemenea Creatorului său. Aici, pe pământ, mama
şi tata dau naştere unei fiinţe perfecte ca instrument, dar ea nu poate funcţiona
de la început ca părinţii săi. Pruncul are aceleaşi funcţii fiziologice, dar la
naştere sunt foarte reduse. Divinul Creator creează şi El, în Laborator, o fiinţă
identică Sieşi, din punct de vedere fiziologic, dar imperfectă din punct de vedere
spiritual. Aşadar scânteia divină, deşi este formată din aceeaşi materie cu a
Tatălui, nu are, atributele desăvârşite ale Tatălui. Aşa de exemplu, Tatăl are o
memorie infinită, căci El ştie tot ce a creat din eternitate şi are în mentalul Său
toate experienţele creaţiilor Sale trecute. Ei bine, noua creatură nu are nimic din
ceea ce posedă Creatorul.
Comunicări din Cer

199

Mecanismul de funcţionare şi evoluţie al unui copil aici, pe pământ, este o

reprezentare sintetică şi în miniatură, a evoluţiei noii creaturi, a duhului-copil,
de la origine şi până la infinit. Cugetând, Creatorul emite din corpul Său o
scânteie. O dată emisă, ea este învelită cu fluidul din mediul intern al
Laboratorului, formând împreună o fiinţă ultramicroscopică, numită duh sau spirit.
Când Tatăl a emis scânteia, s-a gândit la destinaţia ei în lume, la forma ce o va
îmbrăca prin sferele create, pe planete. Prin gândirea Sa, Creatorul înscrie drumul
evolutiv urmat de această scânteie în lume. Conform gândului Creatorului, scânteia
va fi îmbrăcată cu un anumit fluid, şi va avea^un anumit destin: de mineral,
vegetal sau animal. In sfânta Biblie se spune: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul
şi asemănarea Sa". E foarte just, deoarece Tatăl este spirit şi copilul Său e tot
spirit. Tatăl ne-a făcut la fel cu El, adică o lumină. Nu ne-a făcut oameni
trupeşti, după chipul şi asemănarea Lui, ci ne-a creat după chipul cugetului Său.
Omul nu face casa, masa, cana, după chipul şi asemănarea lui, ci după asemănarea
cugetării sale. Forma mesei este după cum a cugetat omul. Aşadar, omului i s-a dat
pe pământ forma după chipul cugetat de Creator. Creatorul are forma sferică - forma
primă şi perfectă din cosmos. Creând duhuri Divinitatea le face şi pe ele sferice,
oglindindu-se ca formă, în copiii Săi duhuri. Nu ne-a făcut perfecţi, căci atunci
ar fi creat Divinităţi asemenea Lui. Am fost creaţi perfecţi numai din punct de
vedere fiziologic, funcţional, iar imperfecţi, neputincioşi, din punct de vedere
spiritual. La început, toţi copiii Divinităţii sunt fiinţe vii - văd, gândesc şi se
hrănesc - întrucât imediat ce au fost emise, încep să respire, absorbind din
materia Laboratorului fluid şi eliminând pe cel uzat prin existenţa lor. Această
absorbire, sau hrănire, duhul o va face în vecii vecilor, oriunde va fi. în
concluzie, duhul-copil e viu, trăieşte, dar e nul din punct de vedere spiritual.
Cel ce îţi vorbeşte este format dintr-o scânteie, partea esenţială a fiinţei mele,
asemenea celei a Creatorului. Apoi am în jurul meu materia fluidică, primă, din
Laborator, şi în fine, o serie de haine fluidice din locurile pe unde am trecut,
până am ajuns aici. Scânteia mea nu e de foc, nu arde şi nu emană căldură, ea
seamănă cu o scânteie electrică, cu o luminiţă, şi totuşi nu este o scânteie
propriu-zisă. în jurai ei este corpul meu, un complex de fluide, pe care le pot
dezbrăca şi reîmbrăca. Când va fi să părăsesc Pământul, îmi voi dezbrăca învelişul
fluidic propriu al acestei planete. Scânteia nu se poate diviza. Niciodată şi
nicăieri nu s-a divizat vreun duh. Aşadar, entităţile spirituale sunt indivizibile.
O divizare ar echivala cu distrugerea, cu moartea. Or duhul este nemuritor.
Creatorul se hotărăşte să creeze. El gândeşte şi, gândind, emite din corpul Său
fluidic - iar nu din Scânteia Sa - o particulă care a devenit scânteia mea, sau a
oricărui alt duh.

Crearea premergătorilor duhurilor

După ce ţi-ara făcut cunoscut că Divinitatea a creat formele materiale în
Laboratorul lumilor, pot să-ţi afirm, un adevăr mai profund: nu Divinitatea primă
creează aceste forme, ci anumite Entităţi spirituale din Laborator, Munca este
divizată şi în Laborator, ca în lumile noastre. Marele Stăpân al lumilor nu mai
creează nimic, El doar conduce. în Laborator există Entităţi spirituale foarte
evoluate, care odinioară, în urmă cu o veşnicie, au fost create tot de Divinitatea
supremă, şi prin evoluţie nesfârşită au ajuns Lucrători divini, în această uriaşă
Sferă fluidică. Aceşti Lucrători ai Laboratorului sunt numiţi Creatori de forme.
Creatorii de forme nu fac decât sferule cugetătoare, care ştiu să se mişte, dar nu
au încă o individualitate spirituală proprie. Viu este şi fluidul ce umple
cosmosul, de aici de la noi până în centrul Laboratorului, dar acestei substanţe
dacă i-ai da o formă, nu o poate păstra în veşnicie. în acest fluid viu plutim noi,
entităţile spirituale, fiinţe vii, trăitoare într-o apă vie. Creatorii de forme au
doar puterea şi ştiinţa să facă din această apă vie o formă veşnică şi vie, care
deocamdată nu este spirit sau duh. Mă frământ cum să-i zic acestei forme vii,
simţitoare şi cu voinţă, care deocamdată nu este spirit. Iată, mi-a venit un gând:
să-i zicem forvie - însemnând formă vie, sau formă cu viaţă. Forvia se deosebeşte
de viaţa sau fluidul viu care umple cosmosul şi este lipsită de o formă permanentă.
Asemenea forme-viaţă sau forvii se creează numai în Laborator. Repet: aceste forme
sferice, vii şi simţitoare, care ştiu să se mişte, nu sunt spirite nici de mineral,
nici de vegetal, nici de animal sau om. Ele nu sunt decât principiul, începutul din
care se va forma un duh.
20®

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Din materia primă, aflată în Laborator, Forţe spirituale numite Creatori de forme
au creat forviile. Reţineţi că aceşti Creatori nu sunt încă Divinităţi, ci spirite
foarte evoluate, care după ce şi-au terminat şcoala în sfera cosmică, au revenit în
sânul Laboratorului, unde li s-a conferit gradul de Creator de forme sau forvii. Ei
au încă în faţă o scară lungă de urcat, spre ranguri şi mai înalte. Deşi aceste
forvii sunt identice între ele ca formă, toate fiind sferule, n-au toate aceeaşi
capacitate sau vitalitate. Totul depinde de gradul de cunoştinţă a Creatorului de
forvii care le-a făcut. După ce au circulat un anumit timp, aceste forvii sunt.
oprite din mişcarea lor şi atrase de entităţi spirituale mai evoluate decât
Creatorii de forme, entităţi care au gradul de Divinitate şi se numesc Divinităţi
de spiritualizare. Aceste Forte divine, Divinităţi de spiritualizare prelucrează
forviile, adăugându-le un fluid cu darul de a le conferi spiritualitatea, şi
astfel, forvia, devine o forvispie - formă-viaţă-spirit. Divinităţile de
spiritualizare examinează forviile şi deduc ce fel de fiinţe vor putea face din
ele. Fatalitatea sau legea le comandă ce fel de candidat de duh să facă din forvii.
După felul cum au fost create, după concepţia mentală a Creatorului de forvii ce a
prezidat la formarea ei, forvia va fi prelucrată de Divinităţile de spiritualizare,
devenind forvispie de mineral, vegetal, animal sau om. Prin urmare, există mai
multe categorii de Creatori de forme sau forvii. Prima categorie nu poate să facă
decât forvii minerale. Pe o treaptă superioară vor fi Creatorii de forvii vegetale.
Urmează a treia categorie — Creatori de forvii animale şi, în fine, Creatorii de
forvii umane. Forvia minerală este o formă creată de un Creator de forme începător,
care creează o formă mai uşoară, imperfectă. Divinitatea spiritualizantă, după ce
analizează forvia, îi adaugă ceva din mediul ambiant. Noi, duhurile îi zicem
acestei operaţii insuflare divină. Din acest moment, forvia a devenit o forvispie.
în Laborator există mai multe grade de Divinităţi de spiritualizare sau Divinităţi
insuflătoare. Fiecare va spiritualiza numai acea forvie care a fost făcută pentru o
anumită destinaţie, corespunzătoare gradului Său. O dată forvispiile minerale
formate, vor fi trimise în lume, în sfera creată, pentru a intra în constituţia
noilor planete ce se vor crea, animând minerale şi evoluând în sânul lor miliarde
de ani. După ce vor face evoluţia lor completă în sfera creată, ca minerale,
forvispiile minerale se întorc în Laborator. Acum, forvispiile minerale vor fi
atrase de alte Divinităţi insuflătoare, şi transformate în forvispii vegetale. După
ce vor face evoluţia lor completă în sfera creată, forvispiile vegetale se reîntorc
în Laborator, unde vor fi din nou insuflate şi transformate în forvispii animale.
în fine, după ce-şi termină evoluţia în sfera creată, forvispiile animale se
reîntorc în Laborator, unde vor fi transformate în forvispii umane - o etapă
anterioară duhului uman. Din cele expuse, rezultă că există patru categorii de
Creatori de forme sau forvii şi patru categorii de Divinităţi insuflătoare.
Evoluând din treaptă în treaptă, ierarhia Lucrătorilor divini din Sfera-Laborator
urcă tot mai sus, până ajung la Guvernatorul Divinilor. Prin incomensurabila Sa
inteligenţă şi voinţă, Guvernatorul Divinilor din Sfera-Laborator veghează la
aplicarea riguroasă a legilor, atât în Laborator, cât şi în cele patru sfere
create, care se rotesc în jurul Sferei divine.

înştiinţarea Tatălui divin despre tot ce se petrece în cosmos

Religia cea mai înaltă de azi, ca şi cele din veacurile uitate, este doar o sinteză
a unor succinte cunoştinţe cereşti, suficientă totuşi ca hrană sufletească pentru
marele public profan. Prin profani înţelegem pe cei ce nu sunt în legătură cu noi,
şi chiar şi pe cei care - deşi au intrat în legătură cu noi - cunosc prea puţin din
alcătuirea lumilor invizibile. Numai duhurilor întrupate, care au un grad superior
în lumea cerească a Terrei, avem permisiunea de a le comunica înaltele cunoştinţe
referitoare la alcătuirea cosmosului şi la Foiţele guvernatoare. Tatăl divin, Forţa
primă sau Forţa supremă este Unul. Unic este Dumnezeu, afirmă Moise, Budha, Isus şi
toţi proorocii noştri. Toate duhurile care au evoluat într-o durată de timp
incalculabilă, şi au ajuns la dreapta Tatălui suprem, adică în Laborator, au rangul
de Divinitate. Ele nu sunt egale cu Forţa primă, cu Suveranul unic al tuturor, ci
sunt doar mari Forţe divine. în fruntea ierarhiei Divinilor este un Guvernator
suprem, căruia toţi ne închinăm; doar Lui trebuie să se roage popoarele acestui
pământ. Fiinţa supremă, peste toţi Divinii din Laborator, este numită Tatăl suprem.
El este înştiinţat de tot ce se petrece atât în Laborator, cât şi în cele patru
universuri. Se pune întrebarea: Cum este El înştiinţat?
Comunicări din Cer

201

Tot ce se petrece pe Pământ trebuie imediat comunicat Guvernatorului Pământului,

care are gradul de înger-căpetenie şi este reprezentantul Tatălui suprem. Funcţia
de Guvernator al Pământului a fost instituită chiar de la facerea planetei.
Guvernatorul planetar a prezidat, prezidează şi va prezida atâta timp cât există
Pământul. De miliarde de ani El conduce această planetă. Funcţia de Guvernator
planetar este permanentă, dar cel ce o îndeplineşte este schimbat. Unul dintre
Guvernatorii Pământului este acum spiritul care într-una din întrupările sale a
fost conducătorul evreilor din Egipt spre Canaan. Deja citesc în mintea cititorului
creştin o idee retrogradă şi un sentiment de contrarietate, dar totuşi, acesta este
adevărul. Aflaţi că Guvernatorul Pământului nu este nici evreu, nici egiptean, nici
creştin, ci este făuritorul unei religii, întemeiată din ordinul Suveranului
acestui sistem solar - fostul Isus, precum tot El, Guvernatorul solar a ordonat
întemeierea celorlalte religii, de către Budha, Confucius şi Mahomed. Guvernatorul
planetar trebuie să fie la curent cu tot ce se petrece pe Pământ, iar la rândul
său, are obligaţia să înştiinţeze pe Stăpânul său direct - Guvernatorul solar, de
tot ce se petrece pe această sferă a împărăţiei Sale, din punct de vedere politic,
social, moral şi spiritual. Guvernatorul solar este mai mare în grad decât îngerii
Săi solari şi mai mare, bineînţeles, şi decât Guvernatorii planetari ai sistemului
Său. Din această cauză, El poartă titlul de Fiu de Dumnezeu. în jurul Fiului de
Dumnezeu sunt îngerii Săi, aspiranţi la rangul de Fii de Dumnezeu. Ei sunt mai mari
decât Guvernatorii planetari. Guvernatorul solar împreună cu aceşti aspiranţi de
Fiu de Dumnezeu formează garda de înştiinţare a Unicului din Laborator. Când sunt
trimişi în misiuni, Ei pot străbate spaţiile universului de la un astru la altul,
putând călători până în Sfera divină. Divinul nostru Guvernator solar posedă o
memorie vastă. El a venit aici cu toată gama de materii şi duhuri pentru a forma
acest sistem, pe care-1 va prezida până la dispariţia celei din urmă planete -
soarele nostru actual. Guvernatorul solar este informat de tot ce se petrece pe
alte astre, precum şi pe planetele lor. El comunică mental Părintelui Său tot ce se
petrece în sistemul Său. Aşa de exemplu, când au pierit animalele antediluviene, El
a comunicat Unicului dispariţia lor de pe pământ. Divinul Tată suprem s-a întristat
şi a dat ordin ca acestor vieţuitoare, ale căror forme s-au înscris pe veci în
arhiva universului, să li se facă, de către îngerii constructori, corpuri noi, pe
alte planete, ajunse la gradul Pământului, pe vremea când poseda asemenea forme de
trupuri animale. Acum acele animale ale noastre trăiesc pe alte planete, mai tinere
decât Pământul. Tatăl a grăit Constructorilor Săi: „Nici o vietate, nici cea mai
mică pasăre sau insectă, nici o creaţie de-a Mea să nu fie fără cuibul său -planeta
sa - şi fără trupul său, în care să evolueze". Tatăl este înştiinţat de
evenimentele importante, şi nu de toate întâmplările mărunte, ca de exemplu: un
oarecare duh întunecat a încălcat legea divină şi a omorât. Această faptă este
lăsată în seama slujitorilor Tatălui, de pe planeta respectivă. în rezumat, Tatăl
suprem este înştiinţat, pe calea undelor, de Guvernatorul solar, căruia
Guvernatorul planetar Ii comunică tot ce se întâmplă pe planeta sa. Din timp în
timp, pleacă din Soare câte un înger solar, în misiune pe fiecare planetă a acestui
sistem. Orice înger al planetei noastre este un simplu înger planetar, dar orice
înger solar venit în misiune pe Pământ se numeşte Purtătorul de Adevăr, Cuvântul
Adevărului. Când un asemenea Mesager solar se anunţă că vine la noi, miliarde de
duhuri pământeşti se înalţă în văzduh şi îl primesc în cântece, slăvind pe Tatăl
ceresc. El este primit de îngerii Pământului, în frunte cu Guvernatorul nostru,
fostul Moise, şi suntem cu toţii fericiţi, prin faptul că privim faţa orbitoare a
Celui ce ne este dătător de speranţa unui nou pas spre progres. De regulă,
Mesagerul solar coboară într-o anumită perioadă a anului terestra, şi anume la
începutul Săptămânii Patimilor, şi se înalţă după terminarea ei. Câteodată coboară
şi în alte perioade ale anului. Nu există an fără ca acest reprezentant al Domnului
nostru solar să nu vină la comemorarea patimilor Domnului. Cu peste două mii de ani
în urmă, un Mesager, Fiu de Dumnezeu, a sosit din Laborator în Soare, cu ordinul
Unicului Tată, ca Guvernatorul nostru solar să se întrupeze pe pământ. Supus
ordinului, Guvernatorul solar a coborât pe planeta noastră, însoţit de o ceată de
aspiranţi, Fii de Dumnezeu. Mesagerul sosit din Laborator, a rămas în Soare, ţinând
locul Guvernatorului solar până revine la Tronul împărăţiei Sale. După întoarcerea
Guvernatorului nostru în Soare, Mesagerul Tatălui s-a întors şi El în Sfera-
Laborator. Suntem informaţi că acum Suveranul nostru solar este aşteptat să se
întrupeze pe o altă planetă a sistemului Său, în vederea evoluţiei morale şi
sociale a populaţiei de acolo. Din cauza ideilor noi propagate în sânul populaţiei
planetelor împărăţiei Sale, Guvernatorul solar îşi atrage supărarea, urgia şi
pedeapsa cu moartea asupra trupului Său. El se supune cu umilinţă distrugerii
trupului Său, căci aşa I s-a ordonat de Tatăl Său ceresc, în vederea evoluţiei
supuşilor Săi. El se face om, dar nu
202

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carie

este lăsat singur, ci toată ceata de mari Divini aspiranţi, Fii de Dumnezeu, cu
care a venit, îi vorbesc, I se arată şi îl încurajează în misiunea Sa umano-
cerească. Guvernatorul solar nu a venit să răscumpere păcatele omenirii, cum greşit
se spune de cei ce nu cunosc tainele noastre. El nu a răscumpărat păcatul nimănui,
ci a venit ca o Pildă vie, ca Reprezentantul Unicului Tată, pentru a schimba, prin
forţa învăţăturilor Sale, curentul de idei egoiste în idei altruiste. La baza
tuturor ideilor Sale stau tainele Cerurilor şi iubirea dintre copiii aceluiaşi
Tată.

Forvispiile
JLa sosirea nopţii, omenirea se culcă şi adoarme. Dar o dată cu adormirea trupului,
duhul fiecăruia iese din trup, pentru a-şi continua lucrarea spirituală. Către
ziuă, duhul se reîntoarce în tmpul său. Toată această lucrare trebuie să rămână
neştiută de omul trapesc. Aşadar, unul şi acelaşi duh are două activităţi diferite:
1. ziua - prin intermediul trupului; 2. noaptea - prin corpul fluidic. Dar de ce
duhul coborât în trup nu ştie ce a făcut în timpul nopţii? Pentru că nu o permite
trupul. Celulele trapului, sau mai exact forvispiile lor, întunecă amintirea şi
omul nu mai ştie nimic. într-adevăr, deşi duhul uman este guvernatorul vastei
colonii de celule ce formează trapul său, totuşi aceste vietăţi au şi ele puterea
lor, prin care întunecă memoria duhului. Astfel, sistemul osos este format din mii
şi mii de celule osoase, forvispii minerale, iar restul trapului — muşchi, sânge,
organe etc. - este format dintr-un număr deosebit de mare de celule, forvispii
vegetale. Prin urmare, duhul omului comandă ca un suveran peste un microcosmos
format din două categorii de forvispii - minerale şi vegetale. Fireşte, vei
întreba: „Dar forvispii animale nu se găsesc în trapul omului?" Nu, omul nu posedă
în e{ forvispii animale. în definitiv, omul este un conglomerat de forvispii: un
duh-om, învelit în hainele sale fluidice, adică un duh asociat cu alte categorii de
fiinţe, surioare, mai mici - minerale şi vegetale - care îl vor ajuta, şi la rândul
său şi duhul uman le va ajuta în evoluţia lor. Aşadar, şi în acest caz, s-a
alcătuit o sfântă treime, care lucrează împreună, cât timp omul va trăi pe pământ.
Când se va termina firul acestei existenţe, forvispiile se vor dezagrega şi fiecare
îşi va relua libertatea sa firească, va deveni de-sine-stătătoare. Cu altă ocazie
am spus că există patra categorii de forvispii - minerale, vegetale, animale şi
umane - făcute de patra categorii de Divinităţi insuflătoare. în realitate, nu
există decât trei feluri de forvispii: minerale, vegetale şi animale, care prin
evoluţie devin umane. Mineralul posedă numai voinţă, mişcare şi memorie
instinctivă. Memoria instinctivă a mineralului rămâne aceeaşi pe toată perioada
existenţei sale; ea deci nu se mai dezvoltă. Prin urmare, forţa de mişcare şi
memoria instinctivă a mineralului, îi permite să-şi menţină aceeaşi formă, în vecii
vecilor. Pe lângă voinţă şi memorie, vegetalul posedă şi cugetare, adică memoria ei
nu mai este instinctivă ca a mineralului, ci este formată prin acţiunea cugetării,
adică este o memorie reflectată. Animalul are o voinţă şi o memorie în devenire, şi
o cugetare mai ridicată decât a plantei.
în fine, omul are voinţă, memorie şi putere de raţiune.

Forvispiile şi duhurile s-ar putea vedea

1 ot ce se vede pe pământ a fost realizat mai întâi în spaţiu, sub formă eterică. E
o nefericire că omul trapesc nu cunoaşte nimic despre lumea cauzelor, a tot ceea
ce-1 înconjoară. Această stare va dura până când, evoluând, omenirea trupească va
obţine vederea spirituală a formelor care plutesc prin spaţiu. Chiar de pe acum s-
ar putea vedea aceste forme prime, dacă omul şi-ar construi un aparat bazat pe
electricitate şi adaptat la un fel de microscop. Cu ajutorul acestui dispozitiv de
mărit, omul ar vedea prin ochiul său trupesc diferitele fluide care circulă prin
spaţiu. Acest aparat va avea lentile de mărit, dar nu prea multe. Va fi şi nu va fi
propriu-zis un microscop. El se va compune dintr-un tub, având o asemenea
dimensiune încât să poată intra în el un om. De la un capăt la altul va trece un
fir de aramă, asemănător celui folosit la conducerea curentului electric. Acest tub
va fi golit de aer şi umplut cu un anumit gaz, întâlnit în atmosfera
Comunicări din Cer

203

voastră, dar pe care n-am învoirea să vi-1 destăinui acum. Dând dramul curentului
electric, veţi vedea, prin una din lentilele oculare, cum pe firul din interiorul
tubului curge o apă de lumină şi foc - curentul electric - unul din fluidele din
natură. Iată primul pas făcut în vederea observării fluidului. Această experienţă
trebuie făcută într-o cameră întunecoasă, pentru că lumina zilei, nu va permite să
se vadă nimic în jurai firului. Dacă în interiorul acestui tub mare se va introduce
un al doilea gaz, tot din atmosfera voastră, şi se va pomi curentul electric, veţi
vedea anumite sfere luminoase, care suntem noi, duhurile. Prezenţa acestui gaz pare
că ne face incandescenţi, şi prin ocularul care ne-a mărit ne veţi vedea destul de
clar. Prin urmare, viitorul aparat va fi un tub mare adaptat cu o serie de lentile
care măresc - un fel de microscop, străbătut de un curent electric, umplut cu două
elemente gazoase. în acest tub vor putea intra tot felul de duhuri, forvispii şi
particule fiuidice. Dacă observatorul le va ordona mental să se adune într-o
anumită regiune a tubului, se va vedea că ele înţeleg şi se supun. Duhurile umane
pot aduce, din afara tubului, forvispii animale şi observatorul va constata că
acestea se înţeleg între ele, căci omul are puterea să comande mental forvispiilor
umane şi acestea - celor animale. Aşadar, forvispiile au inteligenţă şi înţelegere.
Ca înfăţişare exterioară, s-ar părea că nu există nici o deosebire între ele, şi
totuşi se deosebesc prin experienţa şi nivelul diferit de evoluţie dintre ele. Dacă
în acel microscop veţi introduce un om trupesc astfel încât capul să-i fie ferit
printr-un anumit procedeu, sau să-i rămână afară din acest aparat, veţi observa că
trapul omului nu se mai vede; în schimb, apare o ceaţă fluidică luminoasă,, ceva
mai mare ca trapul său şi de aceeaşi formă cu el. Acesta e corpul său fluidic sau
perispiritul. In interiorul acestui corp eteric se vor vedea toate organele sale,
cu formele lor, toate fiind fluidice şi fiecare având o culoare specifică. Intrând
în acest tub un mare duh al nostru, un medic spaţial, pentru a face câteva
experienţe, veţi observa fapte uimitoare pentru voi. Aşa de exemplu, dacă medicul
nostru aplică anumite fluide în dreptul unui organ vital al omului introdus în acel
tub, veţi auzi că omul se văietă că îl doare acel organ. Dacă acest medic nevăzut
aplică organului bolnav al omului introdus în tub, un alt fluid, el va declara că
nu mai simte nici o durere, acolo unde îl durea. Aceste îmbolnăviri sau vindecări
sunt momentane, făcute numai în scop experimental. După terminarea experienţei se
revine la starea de sănătate a omului, pentru a nu se împiedica cursul destinului
său. Din aceste experienţe veţi înţelege că alături de voi există o altă lume,
eterică, invizibilă ochiului vostru. în atmosfera care vă înconjoară pluteşte o
mulţime infinită de forme, de diferite naturi: forvispii minerale, vegetale,
animale şi umane. între ele există o diferenţă esenţială, după felul cum sunt
compuse. în general, forvispiile minerale sunt mai mici decât celelalte. Noi le
numim pulbere minerală. Alături de ele se găsesc forvispiile vegetale, care vor
intra în constituţia corpului plantei. Ele vor fi conduse de un duh de plantă. în
fine, prin spaţiu plutesc puzderie de forvispii animale şi umane. Noi, duhurile, am
fi muritoare, dacă Creatorul nostru nu ne-ar fi înzestrat cu darul de a ne hrăni
veşnic şi în mod automat. Hrănirea noastră constă în absorbirea din spaţiu de
fluide, de forvispii, pe care doar le alipim corpului nostru spiritual când suntem
duhuri libere şi le asimilăm în corpul vital, când suntem întrupate. Această
materie vie - fluid alcătuit din forvispii, noi duhurile, nu o compunem sau
descompunem, ci numai o alipim corpului nostru fluidic. Hrana noastră n-o mai
pregătim după cum o pregătiţi pe a voastră, ci o găsim gata pregătită în spaţiu.
Noi nu facem decât s-o absorbim si integrăm corpului nostru fluidic. Fiecare duh
atrage automat numai hrana potrivită trupului său fluidic. Astfel are loc o
selecţie, printr-o atracţie magnetică, proprie fiecăruia. Fenomenul se petrece
asemănător la duhurile libere, ca şi la cele întrupate. Păpădia va atrage în dublul
său vital o anumită materie, identică cu ea, iar trandafirul va atrage o altă
materie, asemănătoare şi compatibilă dublului său vital. în general, voi, oamenii
trupeşti absorbiţi numai cât eliminaţi, dar în perioada de formare şi creştere a
trupului vostru, când sunteţi copii, absorbiţi mai mult decât eliminaţi, pentru a
vă mări corpul vital, care - la rândul său - va mări trupul. De la o vreme,
curenţii mătură şi transportă forvispiile până în Sfera divină, pentru a servi la
alte forme de viaţă. ^ Sa recapitulăm. în spaţiu sunt eu, duh unic. în jurul meu se
află forvispii, dependente de mine, care îmi formează vehicolul spiritual, iar în
stare de libertate, prin spaţiu, se află altele identice cu cele ale corpului meu.
Graţie acestor vietăţi ultramicroscopice, mă pot mări cât de mult, şi prin
eliminarea lor mă pot micşora cât voiesc. Constat că şi forvispiile au un instinct,
o voinţă şi o memorie proprie. Cele intrate în corpul meu nu vor intra niciodată în
corpul unui animal sau al unei plante. Cu alte cuvinte, ele nu uită că au fost deja
în corpul unui om sau că sunt destinate să se încorporeze în corpul unui om.
204

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Alături de mine circulă duhuri umane, animale şi vegetale, căci cele minerale sunt
închise în regnul mineral. A doua categorie de forme de viaţă sunt forvispiile
umane, animale, vegetale şi minerale, toate aflate în stare de libertate, forme
care încă nu sunt duhuri, ci doar pulberea lor. Pe lângă forvispiile minerale
libere - aflate în stare de pulbere destrupată, care nu servesc la întruparea nici
unui fel de mineral, ci vor servi la hrănirea dublului vital al plantelor,
animalelor şi omului există forvispii minerale întrupate pe durata existenţei
acestui pământ sau a oricărei alte planete. în afară de pulberea minerală, mai
există pulberi vegetale, care şi ele servesc la regenerarea corpului spiritual al
duhului, precum şi la hrănirea dublului vital al plantelor, animalelor şi omului.
Când sunt duh liber, îmi repar perispiritul cu forvispii minerale, vegetale,
animale şi umane. Când sunt duh întrupat, îmi repar perispiritul şi dublul vital cu
forvispii minerale şi vegetale din atmosfera înconjurătoare, iar trupul, prin
alimente ce conţin forvispii minerale şi vegetale. Toate aceste miliarde nesfârşite
de pulberi sau forvispii ce ne înconjoară sunt opera Celor din Laborator, care le
revarsă gratuit în sferele create. Nu putem răsplăti munca Lor decât prin iubirea
ce Le-o păstrăm, ca unora ce ne întreţin viaţa în veşnicie. Aşadar, Ei sunt
Creatorii elixirului de viaţă veşnică, aici pe Pământ şi pretutindeni. Slavă Lor şi
adâncă închinăciune Unicului Tată. Amin.

Cei trei Guvernatori

Omenirea terestră merge cu paşi uriaşi spre progres. Suntem convinşi că peste
câteva secole omul trupesc va fi pus în posesia unui aparat cu ajutorul căruia ne
va vedea şi auzi. Atunci, certitudinea existenţei noastre, a duhurilor şi
îngerilor, va înlocui necunoaşterea şi ignoranţa omului de azi. Mă vei întreba:
„Dar ce sunt îngerii?" îngerul este tot un spirit ca mine, numai că el şi-a
terminat evoluţia umană, reîntorcându-se în Sfera-Laborator, unde a stat câteva
zeci de mii de ani, s-a supus la toate probele de acolo şi reuşind a revenit din
nou în sfera creată, pentru a împlini de această dată evoluţia de înger planetar.
îngerul planetar va veni pe o planetă pentru a conduce evoluţia fraţilor săi duhuri
umane. Când termină întreaga evoluţie de înger planetar, se reîntoarce în
Laboratorul divin, unde stă alte câteva zeci de mii de ani, dând şi de această dată
examenul de rigoare. Reuşind să ia acest examen, obţine gradul de înger solar, după
care vine din nou în sfera creată, pentru a studia mai departe şcoala vieţii, dar
de această dată ca duh de astru sau înger solar. Când termină şi această vastă
şcoală pe toate categoriile de astre, se aşează pe unul din marii curenţi magnetici
ai universului şi soseşte din nou în Laborator, unde va rămâne zeci de mii de ani,
pentru obţinerea altor grade şi mai înalte. Aşadar, omul va evolua prin toate
etapele planetare pomenite şi devine înger planetar. Va evolua ca înger planetar,
din planetă în planetă, prin toate treptele de înger planetar, până va ajunge
Guvernator planetar. O dată atins acest grad, va deveni înger solar. Va evolua ca
înger solar prin toate trei etapele solare şi, pe rând, prin toate gradele de sori,
devenind înger laboratorian. Trei etape de înger au fost pe o planetă, trei etape
pe un astru, trei grade în Laborator. Şi aşa va fi, din trei în trei, până la
infinit. Când trece prin cele trei trepte de înger laboratorian, va deveni Aspirant
de Fiu de Dumnezeu, după ce ca înger laboratorian a fost Creator de forme fluidice
şi apoi Creator de materii fizice. Când va fi obţinut gradul de Fiu de Dumnezeu, i
se va acorda conducerea unui astru ca şi Domnului nostru solar, Christianul nostru.
Domnul nostru solar este A (Alfa) şi Q. (Omega) acestui sistem solar. în scopul
evoluţiei noastre cu toţii defilăm prin faţa Lui, El însă va rămâne până la
sfârşitul sistemului Său - aproximativ zece miliarde de ani. j Arta de a conduce un
sistem solar este egală - în mic - cu arta de a conduce cosmosul. Din punctul de
vedere al guvernării, Fiul este egal în grad cu Tatăl ceresc. Guvernatorul
Pământului conducând acest mic corp ceresc, din punct de vedere al guvernării este
egal cu Tatăl şi Fiul. Prin urmare, avem un Guvernator central, un Guvernator solar
şi un Guvernator planetar, adică Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aşadar, Divinitatea la
lucru este reprezentată prin trei. Câte trei conduc, după puterile Lor, câte o
unitate cosmică. Ei sunt egali ca guvernare, şi totuşi Unul este Domnul Dumnezeul
nostru. Aşa fiind, eu ca duh nu mă prosternez prin închinăciuni decât Unului,
Fiinţei supreme a tuturor existenţelor. Nu mă pot ruga decât unui singur Dumnezeu.
Cine se închină la mai mulţi greşeşte.
Comunicări din Cer

205

Se cade ca omul să se roage Unicului, deoarece Guvernatorul Pământului spune: „Eu

sunt duhul Adevărului şi vorbesc şi fac în numele Fiului". Guvernatorul solar,
Fiul, spune din Soarele Său: „Eu sunt Fiul Lui Dumnezeu şi în numele Lui fac ceea
ce fac, în numele Lui leg şi dezleg". Dragă frate, urmează ca omul să se roage, să
mulţumească Unicului Dumnezeu. La ruga lui astfel formulată orice duh consacrat îl
va ajuta.

Conducerea Pământului
îmi propun să vorbesc azi de marele nostru superior, cunoscut de voi sub numele de
Sfântul Ioan. Cine este Sfântul Ioan la noi? Voi îl socotiţi între sfinţii
pământului. El însă e mai presus de un sfânt, este un înger, un spirit care prin
evoluţie a ajuns la rangul de primul între îngerii Pământului. Cu altă ocazie, am
spus că în jurul pământului există două zone: una mai apropiată de pământ, numită
zona de trai şi evoluţie a spiritelor umane, şi alta superioară, externă, numită
zona de evoluţie a îngerilor Pământului. Zona îngerilor este împărţită în trei
subzone, sfere fluidice locuite de trei categorii de îngeri. Aşadar există trei
etaje suprapuse, sfere concentrice deosebite între ele prin felul undelor care
circulă prin ele şi prin fineţea fluidelor lor. Evoluţia Pământului, cu tot ce este
pe el, este condusă de îngerii Pământului. Această evoluţie se face lent şi durează
miliarde de ani. îngerii planetari au venit aici o dată cu nebuloasa solară şi au
asistat la desprinderea pământului din soare, au asistat de la începutul existenţei
pământului şi vor sta aici până la disoluţia sa desăvârşită. Ei au asistat la toate
peripeţiile acestei planete şi vor prezida şi ordona tot ce va fi necesar ca viaţa
de pe acest mic corp, praf pierdut în imensitatea sferei creaţiilor, să ajungă la
to (omega) evoluţiei sale. In fruntea tuturor îngerilor se află o Conducere
treimică. Prin voinţă, gândire şi simţire, această Treime face un Unu desăvârşit.
Tatăl divin a stabilit acest fel de guvernare în toată creaţia Sa. Sfânta treime
este în toate: în compunerea materiei, în asocierea duhurilor, în conducerea
creaţiilor etc. Sfera divină este şi Ea tot treimică. Primul din Treimea
guvernatoare a Pământului este reprezentantul Tatălui ceresc pe planeta noastră. El
veghează ca Legile şi Voinţa Tatălui să fie aplicate mereu pe această planetă. Al
doilea este reprezentantul Divinului solar pe planeta noastră. El supraveghează ca
Legile Fiului divin, hotărârile Divinului solar, să fie îndeplinite întru totul pe
Pământ, căci Guvernatorul solar nu face voia Sa, ci, în definitiv, pe a Tatălui
care i-a încredinţat această împărăţie a spaţiilor cereşti. Al treilea din Treimea
guvernatoare a Pământului este suveranul direct al acestui glob. El veghează ca
legile şi evoluţia Pământului să fie urmate pas cu pas, ordonând, în numele sfintei
Treimi planetare, să se facă într-un fel şi nu altfel. Sfânta Treime a Pământului
este sub binecuvântarea Tatălui, dar instituită sub conducerea directă a Fiului.
Cei trei Guvernatori planetari sunt A {Alfa) şi Q, {Omega) planetei Pământ. Ei sunt
trei într-unui, reprezentând virtual pe unicul Stăpân al lumilor, pe primul
Creator. Dintre aceşti trei, primul este preşedinte, El este Divinul Pământului.
Nici o planetă nu este lipsită de această conducere treimică. Pentru toţi şi toate,
duhuri şi oameni, primul este al treilea şi al treilea este primul. şi ei oameni.
Primul dintre cei trei Guvernatori ai Pământului, A1 (Alfa prim), a fost de multe
ori întrupat pe pământ, pentru luminarea şi îmboldirea omenirii. In multiplele sale
întrupări a fost în India sub numele de Arjuna, în Persia - Parsifal, în Asiria -
Rasik, în Egipt - Hermes, Moise, Osimandias etc. Cel de-al doilea, A" (Alfa secund)
al cetelor îngereşti s-a întrupat şi El de multe ori, purtând diferite numiri,
dintre care cea de Sfântul Ilie şi Ioan Botezătorul. în fine, cel de-al treilea
Guvernator planetar, A'" (Alfa terţ) a avut - ca oricare mare Lumină a spaţiilor -
mai multe întrupări, dintre care cea din urmă este cunoscută sub numele de
evanghelistul Ioan, iubitul ucenic al Domnului. Cu toţii au fost oameni modeşti,
oameni ca oricare alţii, dar dincolo de ei se ascundeau Lumini dintre Luminile
cereşti. De câte ori Guvernatorul solar a coborât pe Pământ şi s-a făcut om, a
coborât şi reprezentantul Său din Treimea conducătoare a Pământului. A" (Alfa
secund) s-a întrupat în Ioan Botezătorul, înaintea Suveranului sistemului nostru
solar. Isus a venit la reprezentantul Său ca să-L boteze, dar Ioan a grăit: „Nu
sunt vrednic să Te botez". Isus i-a răspuns: „A1 (Alfa prim) te-a ales pe tine A"
(Alfa secund) şi Eu cer de la tine botezul sfânt, ca să recunosc puterea lui A' -
Guvernatorul suprem al planetei Pământ, numit de Mine, în numele Tatălui Meu. A'
te-a numit pe tine, în numele Meu, prin puterea Mea, iar acum Mă supun puterii
Mele, care prin tine se întoarce la Mine. Amin. "
Din timp în timp, aceste duhuri, căpetenii-îngeri, se coboară la suprafaţa
pământului, facându-se
206

Din tainele vieţii yi ale universului - A doua carte

Armonia desăvârşită domneşte pe toate sferele create de Tatăl. Nimeni şi nicăieri

nu se poate plânge că i s-a făcut vreo nedreptate. Justiţia divină dă dreptate
tuturor, după meritul lor. Dreptatea este decernată de Forul suprem judecătoresc al
fiecărui glob, care hotărăşte în numele Tatălui ceresc. Nimic nu se poate face pe
pământ - război, revoluţie etc. - fără ştirea şi aprobarea sfintei Treimi
planetare, Guvernatorul planetar, A {Alfa) şi O (Omega) planetei Pământ. Fiecare
din cei trei A (Alfa) are sub ascultarea sa trei duhuri cereşti - numite Asesori.
Prin urmare, există nouă Asesori. Când unul din cei trei A (Alfa) coboară la
suprafaţa pământului, pentru a se întrupa, locul său este ocupat, temporar, de cei
trei Asesori corespunzători. Astfel, când A" (Alfa secund) s-a coborât şi s-a
întrupat ca om, sub numele de Ioan Botezătorul, a fost înlocuit de Asesorii săi,
pentru ca Treimea supremă să fie întreagă. La fel s-a întâmplat şi când a coborât
A'" (Alfa terţ), al treilea factor al sfintei Treimi planetare, pentru a deveni
ucenicul cel mai tânăr al Domnului. Când A" (Alfa secund) şi A"' (Alfa terţ) au
fost deodată oameni pe pământ, pentru a fi în preajma divinului Guvernator solar,
conducerea Pământului se compunea din şapte duhuri: Alfa prim (A1), cei trei
locţiitori sau Asesori ai secundului (A"), plus cei trei locţiitori ai terţului
(A'") stăpânul acestei planete. Extrem de rar s-a întâmplat, în trecutul
Pământului, să coboare deodată cei trei Alfa. în acest caz, locţiitorii au fost în
număr de trei ori trei - nouă Asesori, duhuri îngeri. în infinita Sa înţelepciune,
Tatăl a socotit că nu este bine ca numai unul să hotărească. De aceea El a
instituit treimea. Primul formează teza, al doilea stabileşte antiteza şi al
treilea hotărăşte. Totul se face după următorul model divin: cel dintâi propune o
teză, o părere asupra unei probleme oarecare. Al doilea respinge acea părere,
propunând alta. Al treilea judecă cele două păreri şi apoi hotărăşte. Primul nu are
voie să argumenteze, ci numai propune. Al doilea nu are voie să fie de acord, să
se^ unească cu părerea celui dintâi, de orice fel ar fi ea, el nu poate decât să
emită o nouă propunere. In fine, al treilea, examinând cele două propuneri se poate
uni cu una din ele, sau poate prezenta o nouă propunere. Cuvântul său este
hotărâtor, deşi este al treilea Alfa (A'") — cel mai mic. Nici unul nu poate lucra
independent. înţelepciunea divină a statornicit pentni totdeauna ca să poată fi
pusă în execuţie numai lucrarea hotărâtă în consiliu, după modelul de mai sus. O
dată ce Treimea conducătoare s-a pronunţat, toate duhurile pământului trebuie să se
supună hotărârii sale. Cei nouă Asesori au fiecare lângă ei câte trei ajutoare, tot
îngeri, duhuri ale Adevărului, sau sfinte duhuri. De trei ori nouă fac douăzeci şi
şapte de ajutoare, numite Delegaţi. Aşadar, Forul suprem sau Tribunalul suprem al
Pământului se compune din 3 Alfa, 9 Asesori şi 27 Delegaţi. în total 39 de membri,
sau sfinte duhuri, iar toţi la un loc sunt denumiţi Sfântul Duh.

Lumea spaţială a Pământului

^ că ai o părere rea despre politică şi tot ce ţine de ea. Motivul? Convingerea că
interesul îi determină pe toţi să se zbată, iar nu dragostea de propăşire a celor
mulţi. Cu toate acestea, sus la noi, între multe altele, se face şi politică. Toate
afacerile terestre, din punct de vedere social şi religios, sunt hotărâte, în
ultimă instanţă, de cei trei Guvernatori planetari, A (Alfa) şi Q. (Omega) planetei
Pământ. Pentru ca acţiunea lor să fie unitară, sunt legaţi unul de altul printr-un
cordon fluidic solar, legătură divină făcută de trei reprezentanţi sau mandatari ai
Treimii solare. Trinitate există pretutindeni, fiind o forţă care lucrează din
veşnicie. Prevăzătoare, Divinitatea a orânduit forţe opuse peste toate miliardele
de corpuri cereşti, ca nu cumva să intervină vreodată arbitrarul. în faţa acestei
treimi, s-a instituit şi o treime opoziţionistă. Deşi cei trei Alfa sunt spirite de
înaltă ştiinţă şi sfinţenie, totuşi Tatăl divin a socotit că e posibil să
greşească, şi pentru deplina siguranţă a Armoniei divine, a instituit şi forţe
treimice contrare. In marile probleme de conducere şi evoluţievprima treime
propune, iar a doua treime - ocazional constituită - poate să fie de părere
contrară. în acest caz, se desemnează din subalterni a treia treime, care - deşi
mai mică în grad - hotărăşte într-un fel sau altul. Această hotărâre este
definitivă şi fără apel, fiind pusă imediat în aplicare. Să dau un exemplu. Forţa
treimică primă spune^ „Să se declare război între X şi Y". A doua treime poate
riposta: „Nu, să nu fie război între ele". în fine, a treia forţă treimică
hotărăşte: „Să fie război, dar nu acum". Prin urmare, nu există decât o singură
conducere - sfânta Treime planetară, A (Alfa) şi Q. (Omega) planetei Pământ. Dar în
anumite probleme deosebite - prefaceri sociale, întemeieri de
Comunicări din Cer

207

religii, războaie etc. - se instituie un for compus din trei treimi, hotărând a
treia, cea mai mică în grad. Dar hotărârea lor trebuie să poarte pecetea
binecuvântării cu Amin a Stăpânului sistemului nostru planetar, a Guvernatorului
solar, care - la rândul Său - se pronunţă în numele Tatălui ceresc. în cosmos
domnesc trei legi: Legea Tatălui, Legea Fiului şi Legea Sfanţului Duh. Legea
Tatălui se aplică Entităţilor care îşi fac evoluţia în gradul de Creatori divini
sau Laboratorieni. Legea Fiului se aplică entităţilor spirituale care îşi fac
evoluţia solară. Legea Sfântului Duh se aplică duhurilor care îşi fac evoluţia
planetară. Evoluţia divină se face în Sfera Laboratorului central, evoluţia solară
- pe sori, iar cea planetară - pe planete. Pe Pământ spiritul uman îşi face şcoala
în trei zone sau nivele suprapuse, având forma unor sfere concentrice, de la
suprafaţa pământului în sus. Deasupra lor se află al patrulea nivel, al îngerilor.
Aşadar planeta noastră are în jurul ei patru mari zone fluidice1: trei umane şi una
angelică. Iată înţelesul celor patru evanghelişti ai Domnului, cele patru zone
fluidice fiind reprezentate concret prin patru cuvântători ai înţelepciunii
Domnului. Zona îngerilor este împărţită în trei sfere diferite prin calitatea
fluidelor ce o alcătuiesc şi prin rangul îngerilor care o populează. Venind de la
exterior spre suprafaţa pământului, avem: 1. Sfera îngerilor de evoluţie divină; 2.
Sfera îngerilor de evoluţie solară; 3. Sfera îngerilor de evoluţie planetară. în
aceste trei sfere se hotărăşte toată viaţa voastră uman-trupească. Sub zona
angelică - formată din trei sfere angelice - se află trei zone umane: I. Zona
duhurilor albe - cea mai îndepărtată de pământ; II. Zona duhurilor albastre; III.
Zona duhurilor roşii — înconjoară suprafaţa pământului. îngerii primesc ordin din
Sfera divină sau din Soare şi le aplică ad litteram, asupra lumii trupeşti de la
suprafaţa pământului.

' Planeta Pământ este formată din Cerul sau spaţiul său ceresc - locuit de entităţi
spirituale, şi din globul terestru, Terra populat de entităţi spirituale întrupate.
Cerul este împărţit în patrii zone fluidice: una angelică şi trei umane. Fiecare
zonă se divide în trei sfere. Sferele umane sunt împărţite în câte trei inele,
divizate la rândul lor în trei spaţii. Prin urmare, zona fluidică umană cuprinde de
3 ori 27 de spaţii - 81 de spaţii cereşti, spirituale, sub forma unor sfere
concentrice locuite de duhuri umane.

angelică

S-£/J'Serilor de evolwţve; J* A i l de U*Y r de

208

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

Fiecare din cele trei zone umane - albă, albastră şi roşie, populate de spirite
umane, de oameni spaţiali - este împărţită în câte trei sfere. Prin urmare, există
nouă sfere fluidice umane: trei ale duhurilor albe, trei ale duhurilor albastre şi
trei ale duhurilor roşii. Zona albilor este populată de spirite umane albe de trei
categorii: om alb divin, om alb solar şi om alb planetar. Aceeaşi împărţire pe
categorii există şi în etajele albastre şi roşii. Aşadar avem de trei ori spirite
divine, solare şi planetare. De trei ori trei fac nouă categorii de spirite umane.
Deasupra lor sunt cele trei etaje angelice, cu câte trei categorii de îngeri. In
total există douăsprezece etaje, cu douăsprezece categorii de duhuri. în fruntea
fiecăruia din aceste douăsprezece etaje - nouă umane şi trei angelice - se află
câte o treime angelică. Prin urmare, în lumea spaţială a Pământului există
douăsprezece domnii. Nu unul conduce fiecare domnie, ci câte trei, adică conducerea
este şi aici treimică. Cu alte cuvinte, cele douăsprezece etaje sunt conduse de
douăsprezece treimi. în linie generală treimea este formula de conducere a lumii
angelice, iar douăsprezece - a lumii umane. Fiecare treime are responsabilitatea şi
conducerea lumii duhurilor din etajul său. Dar când este nevoie de o consultare şi
hotărâre generală, aplicată jos, oamenilor de pe pământ, se adună soborul celor
douăsprezece etaje, adică cei douăsprezece primi din fiecare treime. Iată înţelesul
pentru care Domnul şi strălucitul nostru Stăpân solar, când s-a coborât pe Pământ
şi s-a făcut om trupesc, şi-a adunat înjur douăsprezece apostoli, reprezentanţi ai
celor douăsprezece etaje ale Pământului, dintre care unii au coborât odată cu El
iar alţii chiar înaintea Lui. Marele Isus i-a adunat în jurul Său pe reprezentanţii
celor douăsprezece etaje sau domnii, şi la cina cea de taină le-a ordonat ce să
facă. Rupând pâinea, a adăugat: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care pentru
voi se frânge". Apoi, oferindu-le cupa cu vin, le-a zis: „Luaţi şi beţi, acesta
este sângele Meu, care se varsă pentru voi şi pentru cei mulţi ai planetei Pământ".
Puţini dintre voi, cei de jos, cunosc înţelesul acestor tainice cuvinte. Pâinea
este produsul fainei, iar făina este bobul de grâu sfărâmat. Grâul s-a făcut mare
şi a rodit, prefăcând pământul absorbit în stare de soluţie prin rădăcinile sale.
Aşadar pâinea este pământ transformat. Dar, în definitiv, mineralele globului
nostru au provenit din transformările fluidului originar al nebuloasei planetare,
care - la rândul ei - a fost o parte din nebuloasa solară. Fluidul solar este
materia cu care Stăpânul nostru a venit din Sfera divină, de la Tatăl, este
proprietatea Fiului, parte integrantă din împărăţia Sa. în acelaşi timp, planta
primeşte mereu raze fluidice de la Soare. Numai graţie razelor cosmice şi solare
planta a crescut şi a făcut spice. Prin urmare, în fiecare bob există o părticică
fluidică din însăşi corpul sferei solare care este împărăţia Domnului. Aşadar
pâinea conţine ceva din însuşi corpul Celui ce conduce acest sistem planetar.
Aceeaşi explicaţie corespunde şi vinului, care şi el conţine particule fluidice din
corpul divin al Domnului. Ordine noi sosesc din Sfera centrală în Soare. Aceste
ordine sunt decodificate în Soare - pentru a fi înţelese de îngerii planetari -
fiind trimise la fiecare planetă, potrivit gradului şi momentului în care se află
acea planetă, în mersul său evolutiv. Sfânta Treime planetară, A {Alfa) şi Q.
{Omega) planetei Pământ primeşte ordinul divin, îl analizează, îi vede înţelesul,
şi după ce îl decodifică pe o altă gamă, îl transmite celor douăsprezece
conducători ai celor douăsprezece zone ale Pământului. Acest consiliu examinează
mijloacele de execuţie ale ordinului respectiv şi apoi se trece la punerea lui în
practică. Fiecare înger conducător cheamă pe subalternii săi pentru executarea
ordinului. Toată lumea angelică lucrează mereu, prin puterea uriaşelor lor forţe
spirituale, la împingerea mai departe a prefacerilor, fie a materiei globului, fie
a fiinţelor de pe suprafaţa sa.

Botezul şi cordonul fericirii

Destinul acestei ţări, ca şi al întregului pământ, este determinat şi urmărit de
Conducerea supremă a Pământului, de cei trei Alfa, iar în jurul Forului suprem stau
cele douăsprezece domnii treimice. Văzduhul eteric al Pământului este străbătut din
toate părţile de ordine venite de la Centrul creaţiilor, de ordinevenite de la
Centrul solar şi, în acelaşi timp, de ordine sosite de la Forul suprem al globului
nostru. în fine, toată zona fluidică de-jur-împrejurul globului, groasă de câteva
sute de mii de kilometri, este străbătută în lung şi în lat de undele-gânduri ale
miliardelor de duhuri umane. Fiecare fel de gândire are lungimea sa de undă, ca să
mă exprim în limbajul vostru terestru, pentru că noi nu măsurăm în metri expresia
sau vibraţia gândirii, ci după acordul nivelului evolutiv al celui care o emite sau
recepţionează.
Comunicări din Cer

209

Precum v-am mai spus, noi suntem oameni ca şi voi, şi ne place, asemenea vouă, să
avem legături sociale. Voi sunteţi atraşi unii de alţii după interesele voastre,
după natura voastră trupească. Apropierile noastre au alte motivaţii, sunt
determinate de alte cauze: afinitate spirituală, aplicarea în comun a legilor,
prefacerea materiilor eterice, evoluţia a tot ce ne înconjoară şi propria noastră
evoluţie. Alte resorturi vă îndeamnă pe voi, oameni trupeşti, carnali, şi altele pe
noi, oameni cereşti. Ştiu că vă întrebaţi de ce vă zicem carnali. Vă spunem astfel
pentru că şi voi şi noi suntem oameni, dar voi aveţi armura cărnii, trupul pe care
noi nu-1 avem. Corp fizic aveţi voi, corp fizic avem şi noi. Prin umoare, fizici
suntem cu toţii. Să nu te miri dacă afirm că şi noi avem un coip fizic. Da, avem un
corp format dintr-o materie subtilă, fluidică, dar este fizică, iar nu psihică. Din
materia psihică a fost creată scânteia mea şi a tuturor duhurilor. Eu nu sunt numai
o scânteie, o flacără fugitivă, un fulger; eu sunt o scânteie învelită într-un corp
fizic. Noi suntem oameni fizici, pentru că suntem posesori de corp fizic. Că
fizicul nostru nu corespunde cu al vostru - este altceva. Totul este în raport cu
mediul în care trăieşti. Iată de ce vă zicem carnali, sau oameni cu haină carnală.
Aşadar, noi suntem grupaţi în colectivităţi, fiind legaţi unii de alţii prin
legatari de iubire şi ajutor permanent.

A' (Alfa prim), cel mai mare înger al Pământului, transmite de la un capăt la altul
al Pământului unde-gânduri. Ele nu sunt ordine, ci cuvinte de convingere. El se
roagă Tatălui ceresc şi sfătuieşte pe cei de sub El. în rugăciunea Sa, A1
mulţumeşte mai întâi Guvernatorului central al universurilor, pentru tot ce a
făcut: „In numele Tatălui, al Fiului şi a marilor Sfinte Duhuri! O, Doamne, al
nostru Stăpân în veşnicie, îţi mulţumim pentru fericirea pe care o gustăm în lumile
create de Tine". Prima parte a rugăciunii Sale e o mulţumire. După aceea, A' emite
cererea de a fi împuternicit cu noile norme de conducere spre progres: „ O, Doamne,
Atoatefăcătorule, o, Fiule care cunoşti toate rosturile înfăptuirilor Tale, a
evoluţiei care vine, ne învredniceşte pe noi cu puterea pe care ne-ai dat-o în
calitate de servi devotaţi Ţie şi Tatălui Tău, ca noi să putem lucra aici!" Partea
a treia a rugăciunii este un apel către toţi colaboratorii Săi, de toate gradele: „
O, fiinţe cugetătoare, care locuiţi aceste spaţii de sub Mine, o, voi fii ai
aceluiaşi Tată ceresc, ascultaţi cele ce Eu, stăpânul acestui glob planetar, vă
spun, aşa precum ascult şi Eu glasul Fiului şi aşa precum şi El ascultă de glasul
Tatălui nostru al tuturor. Ascultaţi de glasul Meu aducător de fericire şi veţi fi
mântuiţi prin Mine, Unsul Fiului Lui Dumnezeu. Amin!" Cine va avea urechi va
asculta de glasul Lui şi se va bucura, pentru că va primi cordonul Tatălui ceresc
şi va fi botezat cu botezul de foc al creştetului său şi astfel va fi fericit în
vecii vecilor. O, voi oameni trupeşti cu o conştiinţă limitată ziua, în stare de
veghe, o, voi mici fraţi ai mei, să nu vă miraţi de cele auzite, căci adevăr
grăiesc: numai prin ascultarea ordinelor date de Guvernatorul central, de
împuternicitul Său Fiu şi cele date de Sfântul nostru Duh, veţi ajunge în situaţii
sublime şi vă veţi bucura de fericirea veşnică. Glasul Domnului nostru Isus răsună:
„Pe cel ce l-am încins cu cordonul fericirii şi l-am botezat cu foc, va fi mare în
ceata duhurilor". Asemenea cuvinte a auzit şi marea noastră fecioară, marele duh
sfânt iubitor de oameni, care
întrupându-se sa numit Jeanne d'Arc. Glasul nostru o umplea de fericire şi putere.
Ea mi mai avea

teamă de moarte. Cine ne cunoaşte şi ne aude glasul moare fericit, pentru că

doreşte să se întoarcă în împărăţia glasurilor noastre. Auzind glasul nostru,
Jeanne d'Arc a aflat cine este în Cer şi s-a umplut de curaj şi putere, mergând, ca
un miel, la moartea eliberatoare. A murit asemenea celor mai mari eroi ai omenirii.
Cei ce ţin crucea în mână, au judecat-o şi condamnat-o la moarte. Ei au contribuit
la destruparea ei, dar dezlegând-o de viaţa terestră s-au legat de ea. Mergând în
Cer şi prezentându-se la A' (Alfa prim), i-a spus: „Doamne, îi iert pentru că n-au
ştiut ce fac, iar eu am făcut ceea ce glasurile cereşti, în numele Tău, m-au
îndemnat să fac". A' al planetei noastre i-a răspuns: „Bine, suflet frumos, marele
nostru sfânt şi căpetenie de domnie, pentru destinul pe care l-ai cerut şi atât de
frumos l-ai împlinit, îţi acordăm de acum înainte dreptul de stăpânire asupra celor
ce te-au condamnat; sa-ţi fie servi, pentru că omorându-te, au încălcat cu ştiinţă
legea Tatălui. Vei vedea şi vei auzi cum cei de jos te vor proslăvi." Au trecut
veacuri de atunci şi biserica de confesiune catolică s-a plecat umilită şi a
beatificat-o pe Jeanne d'Arc. Ce ironie! Biserica a considerat-o eretică şi a
condamnat-o la moarte pe rug, şi apoi tot ea vine şi o preamăreşte, recunoscând-o
sfântă.
210

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

M-am îndepărtat de subiect, dar revin. Am spus altădată că în Cer orice lucrare se
face numai în asocieri treimice. Am spus că în lumea spirituală nu se lucrează
individual ci numai în asocieri de câte trei. Ei bine, despre această treime vreau
să-ţi vorbesc azi ceva mai pe larg. Frate, tu, care stai acum în această cameră, nu
poţi să-ţi dai seama ce activitate intensă domneşte în spaţiile din jurul
pământului. Noaptea afli şi tu de această activitate, dar dimineaţa, când reintri
în trupul tău, nu-ţi mai rămâne nimic în memorie. Apostolii vedeau şi ei noaptea,
dar aveau fericirea de a-şi aminti ziua de tot ce au văzut sau auzit noaptea.
Activitatea duhurilor este de două feluri: individuală şi treimică. Poţi activa
singur la ridicarea ta şi a semenului tău, dar activitatea treimică este o
activitate cu o sferă mai largă, în scopul de a influenţa mediul ambiant, fie
asupra celorlalte spirite individuale din spaţiu, fie asupra celor întrupate.
Pentru ca un duh să devină o forţă treimică, trebuie să se ridice, prin evoluţie,
la un anumit grad. - Şi îngerii sunt constituiţi în forte treimice? - Da, toţi
îngerii sunt grupaţi câte trei şi uneori în grupe din ce în ce mai numeroase de
forţe treimice. O treime este o asociere de trei duhuri, trei individualităţi unite
printr-un cordon fluidic solar. Dar fericirea de a avea un cordon solar nu o pot
avea decât după ce cu veacuri înainte au fost botezaţi cu botezul focului solar. -
Ce este acest botez? - Plecat pentru prima oară din Sfera centrală, spiritul uman
este foarte mic. El este îmbrăcat într-o haină minusculă. Scânteia îmbrăcată într-
un corp fluidic, formează spiritul uman. Asemenea omului întrupat care din
copilărie creşte până ajunge la mărimea omului matur, şi corpul spiritual al
entităţii spirituale creşte mereu, în decursul miilor de ani. Una este mărimea
duhului-copil uman, alta mărimea corpului Guvernatorului planetar şi cu mult mai
mare este corpul Fiului de Dumnezeu. Corpul spiritului creşte în cursul evoluţiei
sale, această creştere făcându-se la vremea ei, cu binecuvântarea anumitor duhuri
de înaltă evoluţie, numite Botezători. Frate, ai aflat de lumea îngerilor, de lumea
sfinţilor şi de lumea mesagerilor întrupători şi destrupători, acum a venit vremea
să afli şi de lumea botezătorilor. Cine sunt aceşti botezători? Ce rang au ei? Ce
fac aceşti botezători? Un botezător este o forţă treimică. Botezător individual nu
există. Ei continuă rolul celor din Sfera divină. Am spus cu altă ocazie că după ce
a ieşit din Capul de Tată, particula sau celula divină a fost pregătită şi
îmbrăcată cu trei învelişuri, operaţii prin care a fost dememorizată de amintirea
că e Dumnezeu. Acum duhul e gata, dar în acest stadiu el nu ştie să judece. Duhul
este luat de anumite Duhuri divine, aflate în Laborator, şi instruit, deprins cum
să raţioneze, şi multe mii de ani îi trebuie până dobândeşte rudimente de noţiuni
abstracte, necesare evoluţiei sale de duh uman. Când, în fine, a fost îndeajuns de
pregătit, este trimis într-un anumit sistem solar şi într-o anumită planetă. în
Laboratorul central al tuturor creaţiilor, duhul uman a fost botezat, adică
înconjurat cu anumite materii fluidice, pentru ca el să dobândească facultatea
raţionamentului, cât de rudimentar. Ajuns pe un astm sau soare, duhul-copil uman nu
este trimis direct într-o planetă, ci este luat în primire de anumite spirite
solare, pregătindu-1 pentru viitoarea sa viaţă planetară. Este necesară această
pregătire din Soare, căci duhul-copil numai astfel va fi în stare să-şi ducă viaţa
într-o planetă oarecare. Adus dintr-o dată din Lumea Tatălui în lumea duhurilor
unei planete, duhul-copil ar fi un imbecil uman, n-ar putea rosti în viaţa lui nici
o vorbă. Ar avea formă de om, dar ar fi mai înapoiat decât un animal inteligent -
câinele, un spirit evoluat al regnului animal. Adus din Laboratorul creaţiilor şi
trântit în lumea trupească, duhul-copil uman nu ar şti nici să mănânce, căci nu ar
avea cunoştinţă că trebuie să se hrănească. I-ar fi foame, dar nu ar şti şi nu iar
veni în gând să ceară de mâncare. Ar simţi foamea, tot aşa cum simţiţi voi durerea
de cap şi nu ar şti cum să o astâmpere, după cum nici voi nu ştiţi să vă alinaţi
durerea. Există planete pe care cei întrupaţi ştiu să se vindece singuri, ca şi
animalele, care-şi caută, din instinct, anumite ierburi, consumându-le drept
medicament. Ajuns în Soare, duhul-copil este dat pe mâna unor duhuri solare, numite
botezători solari, care îl boteză cu anumite fluide, pentru a-1 face capabil să
înţeleagă diferite împrejurări de viaţă şi să trăiască în anumite planete ale
acelui sistem solar. Aşadar Sorii sunt şi ei mici Laboratoare, copii în miniatură
după Cel mare. Acolo sunt aduse, alături de marile Somităţi solare, şi
neputincioasele şi necunoscătoarele lor surori - spirite umane din prima fază.
Aici, botezătorii solari le îmbracă cu o haină fluidică solară şi apoi le supune la
diferite exerciţii, necesare pentru viitoarea lor viaţă planetară. Aşadar aici
învaţă ceea ce nu au învăţat în Laboratorul central. După studii îndelungate,
aceste spirite de viitori oameni planetari sunt duse pe una din cele mai înapoiate
planete ale acelui sistem solar, unde vor duce o viaţă aproape animalică. Aici vor
învăţa să mănânce şi să se reproducă, din instinct. Pe aceste planete inferioare
ele vor trăi foarte greu şi
Comunicări din Cer

211

reîntrupările vor fi scurte, moartea secerându-le cu nemiluita. Ele au nevoie de un

timp scurt de trai în lumea spirituală, revenind din nou la viaţa trupească, pentru
a învăţa să se hrănească şi reproducă. După mii de vieţi, cu durată foarte scurtă
faţă de a voastră, după existenţa de barbarie, sunt botezate de botezătorii acelei
planete. Aşadar duhul a trecut prin trei botezuri: în Laborator, în Soare şi în
planetă. Zona angelică a oricărei planete este alcătuită la fel ca la noi, dar
rangul lor diferă de la planetă la planetă, după gradul lor de evoluţie. Prin
urmare, există atâtea feluri de botezători planetari, câte feluri de planete sunt
în acel sistem solar. Sistemele solare au şi ele evoluţia lor. Astrul sau Soarele
nostru nu este un corp ceresc primitor de duhuri-copii umane, deoarece are o
evoluţie înaintată. Cea mai înapoiată planetă a acestui sistem, şi care e cea mai
apropiată de Pământ, prezintă deja o civilizaţie mai înaintată faţă de planetele
unor sisteme mai înapoiate; iar omul de acolo nici vorbă să poată fi comparat cu
spiritul ajuns om pe Pământ, oricât de înapoiat ar fi. Un lucrător de aici, dus
acolo între acele duhuri-copii umane, ar fi un mare inventator, va părea pentru ei
un mare om, un savant ce ar trăi fericit, deoarece intelectualitatea sa ar face pe
toţi să contribuie la bunul său trai. Un spirit uman adus aici, la noi, de pe o
planetă subterestră, va fi botezat de un botezător al acestei planete, care va fi o
foiţă treimică. El este botezat cu fluidul special al acestei planete şi i se dă
prima culoare - roşie - a spaţiilor aflate sub domnia celor din zona fluidică a
IlI-a. Fără această haină planetară el nu ar putea sta pe planeta noastră. Când
trece dintr-o domnie într-alta, duhul este botezat din nou. Există nouă domnii
principale, pe Pământ, deci el va primi botezul de nouă ori. După fiecare botez,
are o altă culoare şi un alt rang în lumea duhurilor umane. După primirea celor
nouă botezuri, duhul părăseşte Pământul, căci nu mai are de parcurs nici o şcoală,
nu are de făcut nici o evoluţie pe această planetă, deci nici un alt grad de
obţinut. Domnii planetei Pământ îi spun: ,, Fiule, acum ţi-ai terminat evoluţia pe
această planetă, urmează să primeşti alt botez, şi acela nu se mai face aici, ci în
Soare". Cât timp primeşte numai botezurile domniilor pământene, duhul uman este o
individualitate terestră. El este unul şi nimic mai mult. Puterile lui sunt reduse
numai la lumea unităţilor. Chiar când a primit cel din urmă botez pământean el este
tot o sfântă unitate, nu o treime. însă vine vremea când trebuie formate şi forţele
treimice, necesare conducerii evoluţiei duhurilor individuale; atunci sosesc pe
acea planetă mesageri solari. Formarea de forţe treimice este un mare eveniment. La
anumite epoci, trebuie eliberate o parte din foiţele treimice ale planetei Pământ
şi este necesară formarea altora. Evoluţia individuală a cerut trecerea din treaptă
în treaptă, prin toate cele nouă domnii. In cea din urmă domnie, duhul uman face
parte din grupul duhurilor, numite fii cereşti. Ele sunt fiii Cerului sau ai
Tatălui, dar nu Fii de Dumnezeu. în lumea noastră, a duhurilor, fiii cereşti sunt
preoţii Cerului, preoţii noştri cereşti. Preotul ceresc este un grad ierarhic al
lumii noastre spaţiale. Preotul ceresc este un duh care a parcurs toată gama de
domnii. El a trecut din etaj în etaj, mii de ani, şi a ajuns în zona a Ii-a - zona
duhurilor albastre - şi de aici, în mii şi mii de ani, a ajuns în zona întâi - a
duhurilor albe, sfera a treia de evoluţie planetară. Aici trebuie să susţină un
examen pentru rangul de preot ceresc. Acest examen îl dă în faţa îngerilor de
evoluţie planetară, din treapta cea mai de jos a lumii angelice. Ei îi vor
recomanda anumite întrupări-examen, şi când va promova toate probele acestei etape,
va fi ridicat la rangul de preot de treapta a doua, a zonei întâi, albe, sfera a
doua - de evoluţie solară. Ajuns preot ceresc de gradul al doilea, de evoluţie
solară, el nu mai lucrează ca individualitate, ci este nevoie să fie treimizat.
Când a trecut cu bine seria probelor acestui rang, este promovat preot ceresc de
rangul întâi, de evoluţie divină, a sferei întâi din zona întâi, albă. în fine,
după o vreme foarte îndelungată, isprăvind şi această şcoală, este examinat de A'
(Alfa prim), al lumii angelice, şi propus pentru botezul solar. Nici A' (Alfa prim)
al Pământului nu poate fi botezător solar. Botezătorii de treimizare sunt numai
îngeri solari. Vine vremea când duhul care a obţinut botezul de creştet să
primească şi aşa-numitul cordon al fericirii. Această cordonizare constă în faptul
că fiecare duh va fi înconjurat de un cordon fluidic făcut din materie eterică
solară. Acordarea acestui cordon implică constituirea unei asocieri treimice. în
vederea acestui fapt, duhul va căuta încă doi fraţi, ajunşi şi ei la acelaşi grad
evolutiv, şi va încheia cu ei un contract de activitate comună. O dată convenit, ei
se vor prezenta înaintea Tronului, solar de aur şi vor cere binecuvântarea
contractului lor social. încinse cu cordonul solar, duhurile vor lucra conform
ordinelor Fiului nostru solar, conform Legilor solare, şi vor fi o contrapondere a
forţelor îngereşti în experienţele lor. Ele vor deveni apărătorii oamenilor pe care
îi vor îndrepta spre respectarea Legilor Fiului şi ale Tatălui.
212

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

- Se mai întrupează treimile? - Da, se reîntrupează, dar numai una câte una. - Prin
greşeli se poate pierde botezul creştetului? - Nu, niciodată, chiar comiţând crime,
adică încălcând Legea Tatălui şi a Fiului, însă fapta celui care a primit botezul
creştetului va fi mai aspru pedepsită decât a spiritului simplu, individul care va
fi băgat la ocnă. Dacă un botezat de creştet ar comite o crimă, închisorile
pământului nu-1 vor avea, pentru că el nu va fi niciodată judecat de judecători
umani, ci de cei cereşti, nefiind niciodată descoperit pe pământ. - Dar un duh
treimizat, încins cu cordonul solar, va putea comite vreodată o crimă? - Nu,
niciodată. Duhul cordonizat este prea pătruns de Legile Tatălui şi ale Fiului. Mai
degrabă moare, se lasă omorât, decât să comită o crimă. Din cele expuse, se vede că
botezul creştetului aparţine lumii umane pure, netreimizate, iar cordonizaţii sunt
duhuri treimizate. Cât va trăi pe acest pământ, duhul treimizat nu va mai greşi.
Apostolii Domnului erau duhuri sublime treimice, întrupate în medii neştiutoare din
punct de vedere intelectual, tocmai pentru a nu li se perverti spiritul, conştiinţa
de veghe, prin ştiinţa oficială, materialistă, de atunci. Domnul solar i-a sfătuit:
„Mergeţi să vă întrupaţi în casele celor săraci cu duhul, pentru a da crezare
cuvântului Meu, şi ca să nu vi se strice mintea cu învăţăturile planetare, departe
de cunoştinţele supuşilor Mei solari". Pregătirea venirii Domnului s-a făcut cu
multe veacuri înainte de întruparea Sa. De asemenea, cu multe veacuri înainte,
apostolii şi-au pregătit întruparea. Fiind fiinţe treimizate, ei trebuiau să-şi
aranjeze culcuşurile trupeşti într-un anumit fel, pentru a fi supuşi cuvântului
Domnului. - Cine i-a iniţiat pe apostoli? - Domnul i-a iniţiat. - De ce L-au
părăsit atunci şi nu L-au apărat? - Pentru că li se interzisese omorul. Ei nu
puteau ucide, deoarece erau forţe treimice şi - în plus - au fost iniţiaţi, ca
oameni, de Domnul solar. Din instinct, treimizatul - ca om trupesc - nu ucide. El
are o mare încredere în dreptatea Cerului şi a judecătorilor săi. Orice nedreptate
i s-ar face treimizatului în timpul întrupării sale, o suferă şi o deferă
Tribunalului de sus. După ce şi-a ales apostolii - forţe treimice, şi după ce i-a
iniţiat, ca oameni, Isus le-a făcut cunoscută toată drama misiunii Sale umane. - De
ce umane? - Deoarece El s-a întrupat de la sfânta Sa mamă. - De ce era sfântă? -
Pentru că şi ea, fiind om, a fost mediumizată. - Dar cine era sfânta Lui mamă? -
Era o mare Forţă treimică, venită din Soare şi s-a făcut om pe pământ, în vederea
misiunii de Mamă a Domnului. - în Scriptură se spune: „De la Duhul Sfânt s-a făcut
om". Ce înţeles au aceste cuvinte? - Domnul, Divinul nostru solar a coborât cu
câteva sute de ani înaintea întrupării Sale, în atmosfera fluidică a Pământului,
pregătind totul în vederea misiunii Sale. De cum a sosit, El a trebuit să primească
o haină planetară în jurul Duhului Său, ca şi orice spirit planetar. Această haină,
Guvernatorul solar a primit-o de la A' (Alfa prim) planetar, Stăpânul Pământului,
reprezentantul Tatălui ceresc pe această planetă. Aşadar, El s-a născut din Măria,
mama Lui fizică, la fel ca orice om, şi a luat haina planetară de la Duhul Sfânt,
căci orice duh, fie el chiar solar, trebuie să îmbrace o haină planetară pentru a
se întrupa pe pământ. - De ce L-a îmbrăcat A' (Alfa prim) planetar? - Domnul şi
Stăpânul nostru solar este Fiu de Dumnezeu. El nu putea fi îmbrăcat decât de Tatăl
Său ceresc. Dar Tatăl ceresc are ca reprezentant al Său pe acest glob pe A' (Alfa
prim). Iată-1 deci pe A' (Alfa prim) terestru, în această împrejurare, mai mare
decât Fiul lui Dumnezeu. întâi s-a întrupat de la A (Alfa) şi Q, (Omega) planetei
Pământ, şi apoi prin Măria. Spiritul mamei Sale era un duh solar, şi anume unul din
cei trei Conducători ai lumii solare, unul din cei trei Alfa solari. - De ce nu s-a
întrupat Domnul prin intermediul unui înger planetar? - Pentru că îngerii de
pretutindeni sunt sub ordinele directe ale Tatălui ceresc, şi nu ale Stăpânului
solar. Ei au venit pe acest sistem şi pe această planetă să-şi facă evoluţia, dar
nu sunt supuşii Guvernatorului solar; îl recunosc ca Stăpân al sistemului, ştiu că
este Fiul lui Dumnezeu, dar nu lucrează după ordinele Lui. îngerii se supun Legii
Tatălui şi nu Legii Fiului; ei au venit aici, botezaţi, cu botezul din Laboratorul
divin. - Se întrupează îngerii vreodată
Comunicări din Cer

2J3

- Bineînţeles, şi îngerii se întrupează, când li se încredinţează misiuni de către

Alfa nivelului lor. întruparea lor constituie un eveniment planetar, căci ei nu "au
venit aici să-şi facă evoluţia prin experimentul întrupării, acest experiment fiind
rezervat, în general, ca o şcoală numai duhurilor umane. - Atunci ce este un om? -
Un om este un duh ajuns la rangul evolutiv numit om. - Pretutindeni sunt oameni? -
Nu. Există planete lipsite de fiinţe trupeşti umane, deoarece nu au spirite ajunse
la rangul de om. Cele mai înalte fiinţe de acolo sunt fiinţe subumane. Acum
înţelegeţi că în biserici se fac rugăciuni la imaginea sfintei Născătoare de
Dumnezeu, deoarece Ea este o Foiţă supremă solară. S-ar crede că duhurile solare,
fiind în Soare, vor fi supusele oarbe ale Domnului. Nu, nici ele nu sunt în mod
absolut servii Domnului, deoarece sunt îngeri, şi îngerii din tot universul ţin
direct de Tatăl şi observă aplicarea Legilor Tatălui, în care, bineînţeles, se
cuprind şi cele ale Fiului. Deşi nu-I stau sub ordine, îl recunosc ca Guvernator,
deoarece este Fiul lui Dumnezeu. - Sfântul Ioan Botezătorul este înger al
Pământului; de ce s-a întrupat? De ce I s-a supus? - Pentru că A" (Alfa secund)
este reprezentantul Fiului pe Pământ, şi - în mod fictiv - e supus Lui. Ca înger,
El aplică Legile Tatălui, dar ca reprezentant al Solarului, trebuie să aplice şi
Legile Fiului. Aşadar Fiul, deşi este mai mare decât îngerii planetari şi solari,
totuşi sub El, nu se află în mod direct decât lumea oamenilor şi a suboamenilor din
sistemul Său solar. Lumea îngerilor nu-i aparţine, ei sunt trimişii chiar ai
Tatălui, Guvernatorul central, pentru aplicarea Legilor Tatălui şi ajutarea la
evoluţia totului, din orice sistem solar. Nimeni nu poate critica înţelepciunea
Divinului Creator, a Guvernatorului central, doar cel care nu cunoaşte alcătuirea
lumilor şi sublima lor conducere. Totul este perfect, chiar dacă bietul om este
sortit durerii. Durerea este urmarea faptelor sale greşite, ele însăşi fiind
consecinţa ignoranţei sale. De multe ori, durerea este urmarea greşelii domniilor
îngereşti din cele douăsprezece nivele spirituale. Făcând şi ele şcoala lor
evolutivă şi aplicând-o greşit asupra umanităţii, omenirea va suferi. îngerii
sunt^îngeri, dar perfecţi nu sunt nici ei. îngerii conduc, dar aplicarea nu o pot
face ei direct. Tatăl ceresc nu le-a dat puterea de a sili direct pe om să
acţioneze într-un anumit fel sau altul. Executivul, intermediarul între îngeri şi
umanitatea întrupată sau spaţială, sunt forţele umane cordonizate, treimizate.
îngerii primesc instrucţiuni de la cei trei A (Alfa) planetari şi apoi le fac
cunoscute omenirii treimizate. Foiţele omeneşti treimice îi ascultă, convinşi de
dragostea îngerilor, devin adepţi fideli ai vederilor lor, pe care vin să le
propage lumii botezate cu botezul de foc al creştetului. Dar pentru că liberul
arbitru domneşte pretutindeni, uneori forţele omeneşti treimice nu împărtăşesc
punctul de vedere al îngerilor şi se opun executării anumitor instrucţiuni. De aici
rezultă experienţe uneori fericite, iar alteori nefericite. Toate aceste încercări
făcându-se pe spinarea oamenilor întrupaţi, urmează suferinţa lor în masă. Din cele
expuse, se vede că Fiul solar nu comandă îngerilor, iar îngerii nu pot comanda
direct oamenilor. însă îngerii caută să convingă pe oameni, arătându-le fericirea
cerească, făcând experienţa acestei fericiri cu ei, dar neputându-le impune.

Judecata şi pedeapsa
l_^u cat un spirit este mai malt, cu atât e mai reverenţios cu ai sai şi se poarta
cu toata bunăvoinţa faţă de cei mici. Spiritul este o particulă infinit de mică,
dar trebuie să-1 tratăm cu toată atenţia. Vouă, iniţiaţii noştri, oameni trupeşti
cu o conştiinţă limitată ziua, în timpul stării de veghe, trebuie să vă atragem
atenţia să trataţi cu cea mai mare delicateţe pe semenul vostru, purtătorul micuţei
scântei. Nu .uitaţi că scânteia este un emiţător de gânduri ce străbat spaţiile
infinite. Nu pierdeţi din vedere că toate scânteile au pornit din acelaşi Izvor, că
sunt surorile voastre, poate mai mici, dar vă sunt surori şi le datoraţi iubire.
Auzind de ideile creştinilor, cum că omul trebuie să iubească pe orice om, un
oarecare împărat s-a revoltat, zicând: „Cum să-mi iubesc sclavul, care e aproape un
dobitoc? Cum să iubesc pe cerşetorul din stradă, plin de bube şi murdărie? E
imposibil!"
214

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Sărmanul vorbea astfel pentru că nu ştia că venind sus la noi, se va vedea mai mic
decât cerşetorul suferind şi plin de răni. Atunci l-ar fi iubit şi ar fi vrut să-1
servească. Nu există om îmbrăcat în haina cărnii, să nu greşească; şi noi de
greşeală vrem să vă ferim. Dacă omului trupesc nu-i este dat să fie un sfânt,
pentru că mediul înconjurător nu-i dă pacea necesară, cel puţin îi dorini o viaţă
sfinţită. Numai conducându-se astfel va putea primi iniţierea de la noi. Citind
cineva aceste rânduri, este tentat să întrebe: „Ce este un iniţiat?" Iniţiatul este
un om ca oricare altul, dar gradul său spiritual cere ca ideile conştiinţei sale de
veghe să fie îndreptate după ideile avute ca spirit noaptea, când s-a eliberat de
trupul adormit. Ca om trupesc, iniţiatul cunoaşte legile şi alcătuirile lumilor de
pretutindeni, tainele vieţii şi ale morţii. Aşadar ideile ce-1 vor frământa ziua
să-i fie sfinte, ca şi cele ale spiritului când se află în spaţiu. O idee este
sfântă când e conformă cu Legile Tatălui. Orice nedreptate ar suferi iniţiatul
nostru, oricâtă desconsiderare ar întâmpina ideile sale, oricâtă suferinţă ar avea
de îndurat de la mediul său înconjurător, el trebuie să se poarte conform ideilor
Justiţiei divine, să se silească, din toate puterile sufletului şi. conştiinţei
sale, să nu greşească. Noi cerem iniţiatului nostru să nu greşească cu fapta, dar
nici măcar cu gândul. Cu cât un duh este mai mare şi greşeşte fiind om trupesc, cu
atât vătămatul, micul duh ce a suferit, va striga mai tare la Cer. Nedreptatea
făcută duhului mic, suferinţa îndurată de la cel mare, îl face să-şi îndrepte
protestul către centrul Creator. Azi a sosit ziua să-ţi atragem atenţia: Fii atent
la gândurile tale. Fii atent ca prin gândul tău să nu aduci vreo vătămare vreunuia
din fraţii tăi, oricât de mici ar fi. Ca lupii înfometaţi iarna, vor striga la Cer:
„Unde este dreptatea Ta, Doamne?" Spiritul e o fârâmitură, dar el poate umple
văzduhul cu plângerea sa, şi va zgudui chiar Tronul solar. Dacă este limitată
libertatea spiritului de a hoinări prin univers, dacă fiecare spirit trebuie să-şi
urmeze, ca un rob, destinul acceptat, dacă existenţa sa este zăgăzuită de o mulţime
de legi, apoi are şi el o libertate deplină: de a se plânge Tatălui ceresc de
nedreptatea sau suferinţa ce i s-a făcut de un semen al său. Spiritul poate
protesta, blestema chiar Autoritatea centrală, că a alcătuit lucrurile astfel ca el
să sufere pe nedrept şi că celui ce 1-a nedreptăţit nu i se aplică pedeapsă. Atrag
atenţia că nu este vorba de protestele şi injuriile aduse Divinităţii de către
micul spirit în timpul conştiinţei sale de veghe, ca om trupesc, ci de protestele
lui nocturne, când, ca spirit eliberat parţial de trupul adormit, se revoltă contra
Tatălui care îngăduie asemenea dureri. în asemenea cazuri rare, la strigătele lui
disperate se vor coborî nu numai duhurile treimice omeneşti, ci chiar îngerii,
pentru a restabili ordinea. Nu avem genunchi să ne plecăm, ne lipsesc cuvintele sa
mulţumim Tatălui ceresc pentru perfecţiunea orânduirilor Sale sublime. Cel greşit
va fi chemat înaintea Forului suprem, va fi tras la răspundere şi ca urmare i se va
da pedeapsa. Dreptatea s-a făcut, căci legea s-a aplicat. Când greşeşte un spirit
mare, nu mai aşteaptă ca vătămatul să ţipe, ci se prezintă singur înaintea
Judecătorilor supremi. Recunoscându-şi greşeala ca om trupesc, îşi cere singur o
anumită pedeapsă, care întrece cu mult echivalentul greşelii comise, deoarece este
conştient că legea e lege şi trebuie respectată cu atât mai mult cu cât duhul este
mai înalt. înduioşat de pedeapsa cumplită, pe care duhul superior şi-a cerut-o
singur, vătămatul îl iartă şi se roagă: „Doamne, fratele meu mai mare a greşit, eu
l-am iertat, iartă-1 şi Tu; vreau să mă împac cu el şi în viitor să-i slujesc". El
n-a mai avut nevoie să strige către cele patru zări, căci dreptatea a funcţionat
aproape automat. Aceasta este organizarea Cerului. Acesta este codul nostru moral.
Acum că ştiţi mecanismul legilor cereşti, şi după ce cunoaşteţi procedura de la
noi, căutaţi să nu mai păcătuiţi. Dar parcă văd pe unii dintre voi întrebându-se:
„Ce este un păcat? Cum să faci să nu păcătuieşti?" Păcatul este o încălcare a
legii, chiar în gând. Ori de câte ori gândeşti ceva rău despre cineva, opreşte-te
din gândire şi aminteşte-ţi că gândul se duce la destinaţie şi dreptaşul său îl
primeşte şi ţine minte. La noapte îi va raporta pupilului său că cineva a zis, a
făcut sau a gândit ceva rău la adresa lui. Aflând, duhul va protesta, va striga să
i se facă dreptate şi în noaptea aceea te pomeneşti că eşti chemat în faţa
Justiţiei, după care va urma pedeapsa. Orice pedeapsă are ca urmare aplicarea unui
semn fluidic negru pe albul fluidic al corpului tău spiritual. Din iubirea ce v-o
purtăm, ne străduim să vă luminăm, ca nu cumva să greşiţi, neştiind, ca oameni,
promptitudinea pedepsei care va urma în zilele viitoare. Acum, dragii noştri,
cunoscând toate acestea vă veţi purta vorba şi gândul ziua ca şi cum aţi fi spirit
în spaţiu. Am ţinut să vă împărtăşim şi acest adevăr. „Ce este Adevărul?" a
întrebat Pilat din Pont pe Domnul nostru Isus. Răspundem noi acum. Adevărul este
cunoaşterea Legilor după care se conduce universul. Dar cine poate cunoaşte aceste
Legi? Cei aflaţi în legătură cu noi, duhurile din spaţiu care aplicăm Legile.
Comunicări din Cer

215

Omul trupesc este instrumentul de studiu al duhurilor cereşti

I atăl divin, Creator al celor văzute şi nevăzute, cunoaşte totul, pentru că are
instrumente care îl înştiinţează de funcţionarea şi regimul creaţiei Sale. Aceste
instrumente sunt chiar fiinţele create şi risipite pe diferite corpuri cereşti. Aşa
de exemplu, Lumea divinilor Creatori, Auxiliarii Tatălui ceresc, se informează prin
noi, oamenii. Felul cum simţim materia eterică, cunoştinţele obţinute prin
simţurile noastre despre ea, toate aceste senzaţii sunt indicaţii pentru
Divinitate, privind calitatea eterului, gradul său evolutiv pe anumite corpuri
cereşti. Dacă Divinitatea ştie totul prin corpul nostru duhual, la rândul nostru ne
informăm şi noi prin trupul omului şi al animalelor. Noi, spiritele, fiind în
spaţiu, nu putem şti cum este mediul trupesc. Atunci cercetăm ce simte omul
pământean sub influenţa căldurii, frigului, umidităţii, sunetelor etc. Aşadar voi
sunteţi instrumentele noastre de măsură pentru diferitele fenomene fizice,
meteorologice etc, iar cunoştinţele noastre le află Divinitatea centrală. Ea,
fixându-şi atenţia către un corp ceresc, la un moment dat află totul de la noi,
fără ca noi să ştim sau să comunicăm ceva. Eterul din jurul nostru, al globului în
jurul căruia vieţuim, se schimbă mereu, prin combinarea diferitelor sale
componente. Trăind în mijlocul acestui eter, suntem influenţaţi de el, şi aflăm de
toate prefacerile, combinările şi dezintegrările lui. Entităţile spirituale trăind
fiecare în nivelul lor, şi natura corpului lor fluidic diferind după gradul
fiecăreia, se înţelege că modul în care simţim noi, spiritele albe, este diferit de
modul cum simt spiritele albastre în mediul lor. Să ştii că pe alte corpuri cereşti
mediul fluidic fiind altul, natura corpurilor entităţilor de acolo diferă cu totul
de natura noastră. Tatăl ceresc şi-a învăluit creaţiile cu secrete, cu mistere pe
care cu greu, după mii de ani de studii, le aflăm şi noi. Acum, după nenumărate
miliarde de ani de când ne-a născut Tatăl nostru, ştim — zicem că ştim - multe
adevăruri şi marii noştri profesori, străluciţii noştri îngeri, ne spun: „Voi ştiţi
acum abia cât ştie copilul din clasa primară faţă de un savant. O, fraţilor, nici
noi, cât suntem de bătrâni, nu ştim toate tainele Tatălui nostru." Acum revin la
subiectul de azi. Spuneam că din cele de trei ori trei subzone sau sfere fluidice
umane ale Pământului, voi trăiţi şi vă mişcaţi, în cea mai de jos, aflată la
suprafaţa pământului. în această sferă se petrec nenumărate fenomene fizice şi
combinări chimice. Aici au loc necurmate prefaceri sociale şi religioase ale
omenirii. Aici se munceşte şi iar se munceşte. Aici pe suprafaţa pământului este
iadul unde bietul om munceşte din zori şi până noapte. Aici nu se discută, ci numai
se execută hotărârile celor de sus. Aici este ocna acestei planete, unde întrupatul
- împins de necesităţile trupului său — trebuie să muncească din greu. Venind din
Soare, treci prin unsprezece sfere, care treptat se întunecă, şi ajungând aici la
suprafaţa pământului, în a douăsprezecea sferă, întâlneşti un întuneric desăvârşit.
In această sferă lipsesc multe din fluidele sferelor superioare. Cu cât te ridici
mai sus, cu atât te scalzi în fluide ce-ţi produc senzaţii de o nesfârşită
fericire. Prin urmare, tu trăieşti acum în sfera unde domneşte numai munca, unde se
lucrează fără să ştii pentru ce anume, unde te chinuieşti din copilărie şi până ce
vei fi pus între cele patru scânduri ale coşciugului, fără să cunoşti motivul
chinurilor tale. Mintea omului întrupat în această sferă trebuie să fie neluminată
cu privire la ceea ce a făcut Tatăl pretutindeni şi la scopurile Sale. Lumea
trupească trebuie să fie neştiutoare de existenţa lumii eterice, pentru că evoluţia
pământului, până în Există o strânsă legătură, un raport intim între trupul uman şi
globul călcat de piciorul său. Spiritul este produsul Sferei divine, iar trupul
este produsul globului pe care vieţuieşte. Evoluţia acestui glob nu a ajuns până la
punctul în care trupul omului să fie astfel construit şi dintr-o asemenea materie
încât să fie impresionat de apropierea noastră, să ne vadă şi audă. Există planete
superioare formate dintr-o materie mai fină şi pe suprafaţa cărora vieţuiesc
fiinţe-oameni, cu un trup atât de sensibil, încât iau cunoştinţă de lumea eterică
din jurul lor. Materia din această sferă şi de la suprafaţa globului nostru este
solidă, lichidă şi gazoasă. Deasupra materiei gazoase se află materia eterică,
pătrunzând până în adâncul pământului. Citesc în mintea ta gândul că această
materie eterică trebuie să fie atât de fină, încât abia se poate percepe prezenţa
ei. Ei bine, îţi mărturisesc că pentru noi ea este mai densă decât apa pentru voi.
Voi, oamenii trupeşti, priviţi cerul şi vi se pare albastru. Aşa sunteţi voi
informaţi de ochii voştri. Realitatea este alta. Nu tot ce vedeţi e aşa după cum
vedeţi. Iată, îţi voi da prilejul să auzi de la un spirit cum este culoarea cerului
şi a fluidului de la suprafaţa pământului. Am aici lângă tine un biet duh, mic, din
lumea începătorilor. - Spune tu, frăţioare, ce culoare are cerul dacă îl priveşti
acum, de aici, de jos în sus?
momentul de faţă, nu permite cunoaşterea lumilor spirituale.
216

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

- Cum să fie? Dumneata nu-1 vezi că e negru? - Dar acum pe suprafaţa pământului e
ziuă, cum o să fie negru, adică întunecos. - Da, boierule, ştiu că e ziuă, dar eu
spui ce văd. E întuneric beznă, ca şi noaptea în pădure, când mă duceam să iau şi
eu nişte lemne, fără bani, pe când eram jos, ca domnul ăsta de colo. - Bine, acum e
ziuă şi e totuşi întuneric, dar la noapte cum o să fie? - Cum să fie? Doamne, ce mă
crezi aşa de prost? Cum să fie? Tot întuneric. - Atunci, când este aici lumină? -
Boierule, mă întrebi lucruri pe care dumneata le ştii foarte bine. Aici nu e
niciodată lumină, e mereu întuneric. - Dar cum se face că tu vezi perfect lumea de
jos? - Nu ştiu cum, boieraşule, dar de văzut îi văd foarte bine, şi îi aud ce spun,
când trag cu urechea la ei. Trăind în zonele înalte ale Pământului, unde există
numai fluide şi de calitatea cea mai bună, noi, spiritele superioare, vedem în
jurul nostru numai lumină, căci eterul ce ne înconjoară este Luminos prin natura
lui. Jos, la suprafaţa pământului, aflăm prin spiritul ţigănuşului pe care l-ai
auzit şi tu, că e întuneric beznă. Aşadar îţi dai seama că omul trupesc vede una şi
spiritul alta. Trupurile oamenilor sunt pentru noi instrumente de cercetare, căci
noi prin ele luăm cunoştinţă că nu este adevărat că ziua e lumină pe pământ,
deoarece lumina, ca lumină, nu există. Dar să auzim mai departe pe acest frăţior,
ce mai ştie el. - Văd, boierule, că dumneata nu eşti de-ai noştri. Vă mulţumesc că
m-ai lăsat să intru şi eu în casa asta, unde spui dumneata nişte lucruri pe care
mintea mea nu le pricepe. - Ei, spune, frăţioare, e ziuă ori noapte? - Nu ştiu
boierule, fiindcă eu văd şi ziua şi noaptea tot negru, parcă sunt în ocnă, în
fundul pământului. - Măi frate, poate eşti în iad?! - Nu, boierule, pentru că văd
lumea de pe stradă cum umblă de colo până colo. Apoi tata popa, pe când eram şi eu
om carnal, mi-a tot băgat în cap că dacă nu sunt cuminte, voi înfunda ocna; şi m-am
păzit să nu fac vreo poznă să mă duc în iad. Eu văd în jurul meu numai negru, dar
de un lucru mă mir şi te rog şi pe dumneata, boierule, să-mi explici. De ce
oamenii, animalele şi plantele de pe pământ sunt atât de luminoşi? Toţi par nişte
candele luminoase, nişte făclii aprinse. De unde atâta foc, boierule? Spune-mi, te
rog! Când eram de carne, ştiu că nu ardeam, că nu eram de foc. Cum de ei luminează
acum? Aici şi acum, văd că nu mi-e cald, nu mi-e frig. Oamenii de jos ştiu când e
cald şi când e frig. De ce la noi e veşnic la fel? nu e nici cald, nici frig. Câte
nu ştiu, boierule! Mă uit la ei şi văd că luminează ca şi lumânările astea de
sticlă (becul electric). Să-ţi spui, boierule, ce am văzut eu. Mai săptămânile
trecute a murit vecinul meu, Gheorghiţă, şi am văzut atunci, că el din luminos ce
era, se întuneca încetul cu încetul, până a devenit negru de tot. Apoi iar s-a
aprins, dar nu ca întâia oară. Pe ce trecea timpul, se împuţea, şi din ce în ce se
întuneca, până ce, mai zilele trecute, n-a mai luminat deloc şi s-a făcut negru ca
pământul. - Cum, frăţioare, pământul e negru? - Păi, cucoane, dumneata nu vezi că
de astă toamnă, de când au murit toate ierburile de pe suprafaţa lui, au pierit
toate luminiţele şi acum s-a beznit de tot?! Abia se mai vede. - Când e mai bine:
noaptea sau ziua? - Pentru noi e mai bine noaptea. Când eram om carnal, vedeam mai
bine ziua; acum - ciudat lucru, boierule - văd mai bine noaptea. Nu ştiu de ce,
boierule, nu mă dumireşte capul meu deloc. - Păi, omule, când erai carnal, razele
soarelui luminau pământul. - De ce-ţi râzi de mine, cucoane, căci soarele e şi acum
pe cer, de ce razele lui nu mai luminează şi acum? Oamenii au născocit că soarele e
de foc, că frige rău şi că acolo ar fi adevăratul iad, de nu poate trăi nici chiar
diavolul. Eu sunt om prost şi nu-mi pot explica, de ce acum soarele nu mai
încălzeşte şi nu mai luminează. Un lucra văd, că el aici nu mai încălzeşte aşa cum
mă încălzea vara, când eram jos om carnal. Mi-ai spus, boierule, să vorbesc
domnului de aici, care nu înţeleg ce fel de om este, că văd ca mă aude. M-am dus la
ai mei şi le-am vorbit şi nici nevasta, nici danciucul meu, nu mă vedeau, nu mă
auzeau. Dar domnul ăsta nu ştiu ce fel de om o fi? Minunat om! Domnule, omule
minunat, ascultă-mă pe mine: nu e aici la noi de loc lumină, măcar că e soarele pe
cer. O, săracul de mine, ce mai oftam iarna după el! Acum văd că afară e ger, dar
nu mi-e frig. Aici la dumneata, văd foc în sobă, dar nu mi-e cald. Dar ceea ce mă
minunează mai mult e că îţi vorbesc, dumneata mă asculţi şi din cap îţi ies mereu
scântei. Boierule, ce e cu domnul ăsta de aici? O să i se aprindă părul din cap! Nu
vezi dumneata cum scapără din capul lui scântei la fiecare vorbă a mea? Parcă sunt
scânteile de la tramvai!
Comunicări din Cer

217

- Nu te speria, omule, vorbeşte-i mai departe, aşa are el năravul să-i sară scântei
din cap. - Ciudat om! Văd că e la fel ca toţi oamenii de pe stradă, de afară, dar
lumina lui e altfel. Am adus, frate, un biet spirit care a fost un ţigan de prin
împrejurimile Bucureştiului şi l-am pus să-ţi vorbească, ca să auzi şi tu cum
simte, vede şi aude el aici, în mediul sferei a treia, a zonei roşii, a treia, din
cele trei zone fluidice umane ale Pământului. Entităţile spirituale libere şi
întrupate ne descriu impresii diferite, pe care le analizăm şi ne facem studiile.
Aşadar instrumentele noastre de studiu sunt vii, iar prin intermediul lor aflăm
adevărul pe care direct nu l-am fi putut afla. Lumea de pretutindeni doreşte în
orice moment să afle adevărul, despre toate materiile şi fenomenele. Noutatea este
caracteristica vieţii. De aceea căutăm ceva nou, care să ne lumineze conştiinţa
despre creaţia Divinităţii. Necunoscutul ne cheamă, ne atrage să căutăm, să
cercetăm, şi astfel atenţia ne este veşnic încordată spre dorinţa de a afla
adevărul în toate. Flora şi fauna pământului ne luminează, ne îmbogăţesc mereu
cunoştinţele, dar mai ales omul trupesc ne oferă foarte multe cunoştinţe prin
trupul său. Noi cunoaştem prin fiinţele întrupate pe suprafaţa pământului. îngerii
cunosc prin noi, iar Divinitatea se informează de mersul operei Sale prin îngeri.
Divinitatea centrală nu creează, ci numai guvernează. Totul este creat de
Slujitorii Săi divini, după planurile şi Voinţa Sa. Tatăl divin are nevoie de a fi
reprezentat pretutindeni prin noi, care îl informăm cu privire la tot ce au creat
Slujitorii Săi. Astfel aflăm ştiinţa Sa infinită, studiind operele Sale, ne dăm
seama de profunzimea cunoştinţelor Sale. Un om lucrează ceva. N-ai posibilitatea
să-i cunoşti gândirea, câmpul cunoştinţelor sale, dar urmărindu-i lucrările, poţi
deduce înălţimea gândirii sale. Pe Tatăl divin nici un om, nici chiar cele mai
înalte spirite nu L-au văzut, dar examinând sublima ordine şi perfecta alcătuire în
toate, deducem dumnezeiasca Sa înţelepciune.

Lucrarea Sfintei Treimi

Oriunde ne ducem pe pământ, pretutindeni ni se cer probe; şi este firesc să fie
aşa, întrucât sărmanii noştri fraţi trupeşti nu ne văd şi nu ne aud. Se minunează
când au în faţă un medium, care ne vede şi ne descrie, ori ne aude şi grăieşte sau
scrie cele comunicate de noi. După multe experienţe, unii oameni ajung la ipoteza
adevărului că există lumea duhurilor. Uneori transformăm în certitudine ipoteza
existenţei noastre, prin fenomenele pe care le producem, iar alteori - prin
depunere de jurământ ceresc. Jurământul nostru îl facem în numele Celor trei mari
sfinte Treimi: Treimea centrală, Treimea solară şi Treimea Sfintelor Duhuri
planetare. Ca toate forţele alcătuite de El în lume, Tatăl central lucrează ca o
Forţă treimică: prima este pozitivă, a doua - negativă şi a treia - neutră. Dacă
ne-am afla în Sfera-Laborator, am constata că prima Forţă, Pozitivul, concepe, a
doua, Negativul, aprobă sau respinge, iar a treia, Neutrul, nu comentează, ci numai
hotărăşte. Pozitivul este interesat ca propunerea Lui să fie aprobată şi aplicată
sau executată. Negativul respinge sau aprobă propunerea primului, dar şi El este
interesat să se înfăptuiască punctul Său de vedere. Pentru ca totuşi lucrarea să
aibă loc, ideile sunt înaintate Celui de-al treilea, Neutrului, care fiind
dezinteresat nu propune nimic. A treia Forţă, Neutrul, lucrează în virtutea
liberului Său arbitru, pentru că El nu are nici un interes. El admite sau respinge
propunerea, formând o majoritate cu unul din cei doi factori ai Forţei de acţiune.
La această treime de acţiuni nu se mai poate asocia un al patrulea, al cincilea
etc, ci primul propune, al doilea admite sau respinge, şi al treilea, Forţa neutră,
dă posibilitate cauzei prime de a lucra. Cine constituie cauza primă? Cauza primă
este Pozitivul, iar a doua forţă din Sfânta Treime centrală este Negativul.
Niciodată nu poate lipsi Negativul, El fiind cauza secundă. Dintre aceste două
cauze - prima şi secunda - numai prima este cea care propune. Aşadar în orice
lucrare sau creaţie, numai Pozitivul are iniţiativa. Negativul nu are niciodată
dreptul de iniţiativă. El are numai dreptul de a admite sau respinge propunerea
primului, a Pozitivului. De asemenea, nici Forţa a treia nu este cauză primă,
pentru că Ea este o forţă neutră. Cauza primă este numai Tatăl, Forţa pozitivă.
Forţa a doua, negativă, Divinitatea secundă este sau nu de acord cu Divinitatea
Primă, pozitivă. în fine, propoziţia făcută este deferită celei de-a treia Forţe
divine, neutră, Divinitatea terţă, care, prin liberul Său arbitru, se alătură la
propunerea primei Forte sau o respinge. în stadiul actual al evoluţiei creaţiei,
Divinitatea doar conduce sau domneşte, dar nu creează, nici nu execută. Slujitorii
Săi din Sfera divină creează ceea ce s-a hotărât de Sfânta Treime Dumnezeu, trei
într-una.
-•^

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Divinul Guvernator central nu este un despot, nu este o foiţă arbitrară, ci o Forţă

sublimă, alcătuită astfel ca totul să fie cumpănit, ca totul să iasă din gândirea
şi armonizarea a trei Forte, a trei Voinţe, ce vor lucra perfect unitar la noile
creaţii şi legi. După acest model sunt alcătuite toate forţele active din cele
patru universuri. însuşi Tatăl divin central a conceput ideea că Unul poate greşi,
de aceea Ei şi-a asociat pe Secundul şi pe Terţul. Să examinăm cazul unei treimi
dintr-un corp ceresc oarecare. Să zicem că primul, pozitivul, ar zice: „Să facem
lucrarea X"; al doilea, negativul, ar zice: „Da, s^ă facem lucrarea X"; şi ar veni
forţa a treia, neutrul, şi ar zice: „Da, e bine să facem lucrarea X". în acest caz,
cele trei forte fiind de aceeaşi părere, deci interesate, nu poate să aibă loc
punerea în lucrare a ideii propuse. Legea divină nu permite ca deciziile să fie
luate dintr-un anumit interes. Pentru a se ieşi din acest impas, se recurge la o
altă treime, de un ordin ierarhic superior, care va examina problema, şi dacă ea va
fi contra propunerii, se va deferi unei a treia forte treimice şi mai înalte, care
va hotărî fie de partea primei treimi, fie de partea forţei a doua treimice. Dar
cum se rezolvă problema în Sfera divină dacă cele trei Forţe divine sunt de aceeaşi
părere? în acest caz, Divinitatea primă - sau cauza primă - face imediat apel, pe
scară descendentă, la o altă Forţă treimizată şi dacă şi ea, de exemplu, este
pentru aceeaşi propunere, ca în cazul nostru de mai sus, se coboară mereu, din
treime în treime, până la o treime care este contrarie. De acum, se alipeşte
acestor două propoziţii părerea definitivă a unei a treia treimi, care îşi dă
verdictul într-un fel sau altul. Astfel funcţionează Sfânta Treime a Tatălui,
Divinitatea centrală, trei într-una. Se pune întrebarea: Care din aceştia trei este
pozitivul? Oricare din cei trei se poate constitui în pozitiv, în orice moment.
Aşadar, oricare din Cei trei poate fi pozitiv, negativ sau neutru. Cel care propune
este Pozitiv, Cel care respinge devine Forţa negativă şi Cel care judecă devine
Foiţa neutră. In virtutea liberului arbitru, judecata Celui de-al treilea devine
lege, axiomă, recunoscută de toată Lumea divină din Sfera Laboratoiailui central şi
pusă imediat în execuţie. Toată lumea se pleacă în faţa „Legii, deoarece ea a ieşit
din conlucrarea celor trei Forţe. în prelegerea mea de azi ţi-am făcut cunoscută o
lege importantă: Legea lucrărilor divine. Pusă în practică, ea va fi urmată
întotdeauna de reuşită, aducând mulţumire.

Acţiunea duhurilor
Puţină lume cunoaşte importanţa Sfintei Treimi, cunoscută de iniţiaţii pământului,
din cea mai adâncă antichitate. De când omul este pe pământ, noi, duhurile, am
făcut cunoscute multe adevăruri cereşti iniţiaţilor noştri, iubiţii Cerului. Din
prelegerile mele anterioare, ai aflat că treimile sunt constituite doar de oameni
spaţiali din zona a I-a. O forţă treimică este foarte puternică şi hotărârea ei
este irevocabilă, după cum ţi-am explicat. De asemenea, ţi-am spus că şi entităţile
spirituale dintr-o treime cordonizată se întrupează uneori. Când un asemenea spirit
se întmpează, el va fi o personalitate ce se remarcă prin aptitudinile şi conduita
saA Viaţa lui va fi corectă, stârnind admiraţia celor din jur, iar faptele sale vor
demonstra înţelepciune. înţelepciunea sa decurge din faptul că în dosul omului
trupesc se ascunde un spirit de o înaltă evoluţie, iar succesele lui omeneşti se
datoresc faptului că este constant ajutat de celelalte Prin faptul că un membru al
treimii spirituale s-a coborât la suprafaţa pământului, pentru a se întrupa,
ceilalţi doi fraţi - rămaşi în spaţiu, în zona a I-a - sunt siliţi să părăsească
nivelul lor sublim. Cei trei factori ai unei forţe treimice joacă rolul îndeplinit
de Sfânta Treime planetară, solară sau centrală, adică primul e pozitiv, al doilea
negativ şi al treilea neutru. Cu altă ocazie, am spus că rolurile se pot schimba
între aceste trei individualităţi. Dacă, de exemplu, în problema A, primul a fost
pozitiv, în problema B, el poate juca rolul de negativ sau neutru. Aşadar rolurile
se schimbă. Cu alte cuvinte, şi pe Pământ se lucrează ca în Soare, ori în
Laboratorul central al cosmosului. S-a hotărât ca unul din cei trei cordonizaţi să
se întrupeze. în vederea acestui act au loc consfătuiri, se alcătuieşte un plan, un
program al vieţii sale trupeşti. Cel care a aprobat programul de lucru al acestei
treimi va îmbrăca haina trupească. El va fi neutrul, astfel că pozitivul şi
negativul rămân spirite libere, dar vor fi legate de întrupat, pe toată perioada
vieţii sale terestre, conlucrând cu el la desfăşurarea programului stabilit,
asemenea Sfintelor Treimi ale Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Neutrul a îmbrăcat
haina trupească, şi în această stare el nu mai ştie nimic din ce a hotărât, pe când
era spirit liber în spaţiu. Dar, noaptea când îşi părăseşte trupul adormit, ştie de
tot ce s-a
două foiţe ale treimii sale, rămase ca spirite în spaţiu.
Comunicări din Cer

219

aranjat în Cer. Ziua, în starea conştiinţei de veghe, el nu ştie nimic, şi când îi

reuşeşte o lucrare oarecare, crede că numai mintea sa a contribuit la reuşită. E
mândru de ceea ce a făcut, pentru că a trecut prin multe piedici. Va reuşi
întotdeauna, în ciuda tuturor piedicilor ridicate de oameni, pentru că el este una
din cele trei forţe treimice cordonizate. Neutrul întrupat va fi înzestrat cu o
memorie deosebită şi cu o mare putere de muncă. în plus, va avea o puternică
intuiţie, ghicind adevărul în toate marile probleme ale vieţii, fie personale, fie
sociale, ale mediului în care trăieşte. El singur se va minuna de inducerea şi
deducerea fenomenelor viitoare îşi va zice: „Mă minunez şi eu cum de văd aşa de
clar lucrurile, cu multe zile mai înainte". Toţi îi recunosc superioritatea, şi
la^urmă viaţa sa se termină ca un factor de seamă al societăţii în mijlocul căreia
a trăit. In afară de aceşti oameni, mari forţe spirituale ale spaţiului, restul
indivizilor omenirii se constituie şi ei într-o treime âd-hoc şi efemeră. în
împrejurările grave ale existenţei sale, bietul om trupesc nu ar şti ce să facă,
dacă ar fi lăsat singur. Pentru ca el, totuşi, să se decidă la o acţiune, -i se
alătură încă două forte spirituale, formând o treime spaţială care să-1 determine,
să-1 ajute la executarea unui act sau punct din programul vieţii sale. Iată un
exemplu. In cartea vieţii unui om trupesc este prevăzut să treacă^printr-o
suferinţă, ca urmare a unei greşeli din trecut, din altă viaţă sau chiar din viaţa
actuală. într-o noapte, spiritul întrupat a luat cunoştinţă că într-una din zilele
următoare va trece printr-un eveniment în urma căruia va avea de suferit. Dimineaţa
acest om se scoală neliniştit; o tristeţe grozavă îl apasă fără să aibă vreun
motiv. Are o presimţire vagă că i se va întâmpla ceva, că va trece printr-un mare
necaz. Nu ştie nimic şi mâhnirea nu-1 slăbeşte. Pleacă la dram, se produce un
accident şi se alege cu un braţ sau picior rupt. Presimţirea s-a realizat; durerea
a sosit. Spiritul ştia de tot ce va veni şi îşi reflecta mâhnirea trupului său,
care înregistra, dar nu putea preciza ce anume. Viaţa e o luptă în care eşti
învingător sau învins. E nevoie şi de o şcoală, şi de alta. Forţa învingătoare este
pozitivă, foiţa învinsă este negativă. Ceilalţi factori, judecătorii din spaţiu, au
determinat cursul evenimentelor. Omul trupesc este asemănător unui cal de curse.
Noi, cei din spaţiu, facem ori pe jocheul, ori pe cei care pariază pentru sau
contra. Bietul animal, omul trupesc — aleargă, mânat de jocheul său şi în acelaşi
timp este supus privirii a două tabere opuse, pro şi contra, care pariază pentru o
anumită acţiune, unii zicând că va reuşi, alţii afirmând contrariul. Vezi, frate,
ce legătură este între lumea voastră şi a noastră? Pe această temă am să-ţi explic
un simbol reprezentat în bisericile voastre. Pe unele icoane este înfăţişat Sfântul
Gheorghe călare pe un cal falnic, omorând cu suliţa un balaur. E o icoană ce
reprezintă un simbol cunoscut de cel ce 1-a pictat iniţial pe lemn, zid sau pânză.
Ciudat simbol pentru voi, căci s-ar putea naşte în mintea voastră întrebarea: „Cel
ce a reprezentat acest act trebuie să fi ştiut că şi balaurul simbolizează o fiinţă
creată de Tatăl. Cum de şi-a permis să introducă în casa Domnului reprezentarea
uciderii unei făpturi?" Aşa raţionaţi voi, pentru că nu cunoaşteţi tainele cereşti.
Nici preotul care a privit ani de zile icoana nu-i ştie înţelesul. Aici avem de-a
face cu un frumos simbol, o reprezentare tainică a unui adevăr ceresc. Calul
simbolizează un biet om trupesc. Frumos şi bine ştie să alerge omul, dar el - ca
orice animal - nu poate decât să reprezinte o forţă oarbă, neştiutoare, lipsită de
puterea de a pătrunde înţelesul tainic al lucrurilor. Balaurul care îi iese în cale
este o reprezentare simbolică a evenimentelor viitoare, triste şi dureroase ale
vieţii pe acest pământ, o forţă mare, inevitabilă şi invincibilă de om. Dar sfântul
încălecând calul omoară cu suliţa sa balaurul. Sfântul este spiritul ajutător din
spaţiu. în acest eveniment simbolic s-a constituit ad-hoc o treime de acţiune.
Sfântul este forţa pozitivă, balaurul este foiţa negativa iar calul - simbolizând
omul - este forţa neutră, care se supune şi execută. în acest caz Sfântul Gheorghe
este o forţă pozitivă, pentru că vrea uciderea balaurului. Balaurul este o foiţă
negativă, opunându-se uciderii sale. Sfântul nu l-ar putea birui, dacă la voinţa sa
nu s-ar alipi şi forţa a treia, calul - omul trupesc. Rezultatul este executarea
faptei care a avut două aprobări. Sfinţii părinţi, întemeietorii bisericii
creştine, cunoscând puterea forţei treimice, fie ea şi de ocazie, au exprimat
această ştiinţă, simbolizând-o, în icoana Sfântului Gheorghe. Acum revin la marile
împrejurări ale vieţii: un examen, o mare înfăptuire omenească, o căsătorie etc. în
preajma unor asemenea evenimente capitale din viaţa omului, se constituie imediat o
forţă treimică, pentru ajutorarea sau împiedicarea executării actului sau
împrejurării respective. In ajunul evenimentului, omul începe să se neliniştească,
să necheze ca şi calul Sfântului Gheorghe la apropierea balaurului sau a
evenimentului chemat de destinul său. Omul nu- se va linişti până la finalul
evenimentului. Prin urmare, omul nu e lăsat singur în faţa hotărârilor decisive şi
a întâmplărilor importante prin care va trebui să treacă. Fapta ta, omule, nu este
o forţă oarbă şi nu eşti lăsat singur în lume. Să ştii că pe umerii tăi, în spatele
tău, se află un spirit - echivalentul Sfântului Gheorghe - care te va apăra, nu ca
o forţă unitară, ci ca o forţă treimică. Acest spirit, ajutător şi iubitor, este
veghetorul
220

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

tău, prieten sincer, care va sta în preajma ta, până la moartea trupului tău. Când
omul soseşte în preajma marelui eveniment - o probă sau examen de .evoluţie -
veghetorul cunoscând perfect destinul protejatului său, cheamă imediat pe fraţii
din grupul spiritului întrupat, pentru a constitui treimea ad-hoc, necesară
trecerii acelui eveniment. în taină, Domnul a revelat acest adevăr ucenicilor Săi,
dar nu a fost consemnat de sfinţii evanghelist!, pentru că era imposibil de înţeles
de lumea neiniţiată. El le-a spus ucenicilor: „Nici un fiu al Meu nu va fi lăsat
singur, când va trece probele destinului său, ci totdeauna va fi asistat de cei din
treimea sa necesară". Iată o împrejurare foarte importantă din viaţa omului. Un
tânăr a cunoscut o fată, o apreciază şi doreşte să o facă partenera vieţii sale.
Aşadar se gândeşte la căsătorie. De îndată se constituie treimea sa conducătoare. O
dată treimea constituită, unul din ei, pozitivul, îi va zice: „Grăbeşte-te, e
fiinţa care îţi va face zilele senine"^ Al doilea zice: „Amână pentru mai târziu",
iar al treilea va spune: „Lipseşte-te de a te căsători". în faţa acestor sugestii
contradictorii, omul se zăpăceşte şi nu ştie ce să facă. Bietul om are de ales
între hotărârea cu majoritatea de voturi a treimicei forţe şi liberul său/arbitru.
Să se însoare sau nu, ori să mai amâne puţin. Cei doi veghetori, păzitorul
băiatului şi păzitorul fetei, ar putea să se certe, să fie de păreri contrare, cu
toate că înaintea întrupării pupilului lor s-au înţeles asupra destinului celor doi
protejaţi ai lor. Din acest motiv se face apel la părerea a trei forţe spirituale,
care urmăresc fidel executarea destinului spiritului întrupat. Ei caută să înlăture
toate asperităţile ivite în jurul celor doi tineri, din partea părinţilor, a
rudelor şi cunoscuţilor. Treimică forţă, cunoscând perfect că aceşti tineri s-au
făgăduit - ca spirite - unul altuia, lucrează din răsputeri ca acest contract
spiritual să fie executat în lumea trupească. Uneori, tânărul sau tânăra caută să
dea înapoi, ca şi calul Sfântului Gheorghe, care se cabrează în faţa balaurului.
Atunci — intervin cu toată puterea lor spirituală cei trei, pentru a se îndeplini
obligaţia contractată, ca spirite în spaţiu, şi astfel să aibă loc căsătoria
proiectată. Se poate ca unul din cei doi factori să nu-şi respecte contractul
social încheiat în spaţiu. Am văzut cazuri când treimică forţă, cu toate
stăruinţele sale, nu a reuşit să convingă pe logodnic să ia în căsătorie pe cea cu
care s-a legat sus la noi. Dacă cei doi nu şi-au unit existenţele lor pământeşti,
rămân necăsătoriţi, dar contractul încheiat în lumea noastră nu s-a desfiinţat, ci
numai s-a amânat până la viitoarea reîntrupare, când aceeaşi propoziţie va fi pusă
din nou în acţiune. Nici im contract individual sau social încheiat în faţa
Forţelor treimice - trei-una, nu se mai poate dezlega, pentru ca el poartă pecetea:
în numele Sfintei Treimi, a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Amin! Opera făcută în
numele Sfintei Treimi este o Operă divină, desăvârşită şi de neînlăturat. Asemenea
asistenţe trei-una, reprezentând Sfânta Treime planetară, prezidează actul naşterii
noului prunc. Această asistenţă treimică este simbolizată prin cele trei zâne sau
ursitoare, din tradiţia poporului vostru. Tot o forţă treimică se instituie şi la o
schimbare socială, în sânul unui popor. Uneori asistentele treimice influenţează
chiar comiterea unei crime, opunându-se sau împingând cu putere la ceea ce omul
desemnat a fi executor, s-a obligat sa săvârşească. De asemenea, la moartea unui om
trupesc, în afară de mesagerii destrupători asistă şi treimică învestitură, care va
primi în braţe duhul destrupat, pentru a-1 duce sus la Forţa spirituală treimică
permanentă. Ele sunt sfinte pentru noi, pentru că ştim misiunea lor.

Moartea spaţială
Uneori, în timpul unei furtuni, se întâmplă ca un om să stea într-o zonă încărcată
puternic cu electricitate negativă terestră. în acest caz, poate să cadă trăznetul
pe el şi să-1 ucidă. Se ştie că duhul întrupat are deasupra sa două învelişuri:
coipul vital şi trapul. Curentul electric fiind deosebit de puternic, desprinde
instantaneu spiritul de trup şi de corpul vital. în acelaşi timp, dezagregă şi
corpul său planetar în elementele sale componente, care se risipesc în spaţiu.
Rămas liber şi dezvelit - fără corp planetar - spiritul este atras de Soare cu o
viteză negrăită. Ajuns în Soare, spiritului i se pot întâmpla două lucruri: 1. este
trimis într-un alt sistem solar, unde va fi repartizat pe o planetă corespunzătoare
ca evoluţie Pământului; 2. este îmbrăcat din nou cu o haină planetară şi retrimis
pe Pământ, după un spaţiu de mii şi zeci de mii de ani. Pe pământ, când un om şi-a
părăsit trupul, lumea trupească înconjurătoare consideră că a murit, că s-a pierdut
pentru omenire. în mod asemănător se petrec lucrurile şi în lumea oamenilor
spaţiali. Dezbrăcarea bruscă a corpului planetar şi plecarea spiritului de pe
planeta noastră e considerată o moarte cerească. Ştim cu toţii că el n-a murit, dar
a plecat dintre spiritele Pământului, nu mai face
Comunicări din Cer

221

parte din grupul său spiritual; deci pentru familia sa cerească el este un pierdut.
Poate fi retrimis pe Pământ, dar după vreme îndelungată, când s-a rupt orice
legătură cu partidul său ceresc. Acum ştii ce se întâmplă cu cei trăsniţi pe pământ
şi în Cer. încă o mică taină revelată ţie şi prin tine omenirii. în general, sunt
fulgeraţi cei din zona a IlI-a, mai rar cei din zona a Ii-a. Dovedind în nenumărate
reîntrupări o mare ferocitate, făcându-se deosebit de vinovat în faţa legilor, prin
perversitatea şi orgoliul său, un spirit va fi eliminat din grupul său. Pentru
aducerea îa îndeplinire a acestei separări, el va fi condamnat la electrocutare.
Iată pentru ce toate religiile pământului predică smerenia şi supunerea la tot ce
hotărăşte Cerul, reprezentanţii Tatălui suprem. După cum în lumea voastră
trupească, un frate sau o soră, disperaţi de starea în care îşi desfăşoară viaţa,
se sinucid, crezând că vor scăpa de chinurile lor trupeşti sau sufleteşti, tot
astfel există spirite nemulţumite de starea lor disperată şi neţinând seama de
sfaturile mai-marilor lor, vor să termine cu felul de viaţă spirituală a planetei
Pământ. O asemenea idee greşită le determină să se aşeze în câmpul marilor
descărcări electrice, pentru a fi electrocutate, adică vor să se sinucidă
spiritual, ca şi omul de pe pământ. Lovit de uriaşul curent electric, duhul va
porni fulgerător spre Soare. Ajuns acolo, se stabileşte o telegrafie mentală între
îngerii solari şi cei ai planetei noastre: „Ce e cu acest musafir nepoftit, venit
în Soare?" Imediat se raportează motivele sinuciderii acelui spirit. El este
judecat în Soare de Forul suprem solar şi supus unei grele pedepse, ca urmare a
actului său nesocotit. Nesocotind Legile Tatălui, duhul s-a nenorocit,
îndepărtându-se de grupul'de care aparţinea poate de milioane de ani, şi care îl
apăra şi ajuta în evoluţia sa. Ca puii pe lângă cloşcă, stăm lipiţi unii de alţii
şi evoluăm împreună, prin ajutor reciproc. Ce vom păţi sa păţim cu toţii. Unul
pentru toţi şi toţi pentru unul. De la această regulă nu ne abatem. Cu smerenie şi
sfinţenie ne supunem regulilor veşnice, căci altfel suntem expuşi de a ne pierde în
marele univers şi a ne desfăşura evoluţia pe alte meleaguri, stingheri, alături de
grupuri străine de noi. Evoluţia duhului eliminat din grupul său va fi mult
întârziată; greu va fi sfătuit, luminat şi ferit, fiind un musafir nedorit. De
aceea pedeapsa fulgerării e o pedeapsă îngrozitoare, iar cel pedepsit va fi un mare
nefericit al universului.

Gândirea
Prin natura sa, spiritul trebuie să fie activ. Activitatea sa este de două feluri:
externă şi internă. Spiritul exercită activitatea externă asupra mediului său
ambiant, iar activitatea internă se referă asupra corpului, său. Acum voi lămuri
activitatea internă. Cât va sta spiritul într-un sistem solar, corpurile sale
fluidice - divin, cosmic, universic şi solar sau astronic — rămân, neschimbate. El
îşi va păstra aceste haine până se întoarce din acest sistem la Centrul creaţiilor,
în Laborator. Dar, trăind pe o planetă, coipul său planetar se epuizează, se
consumă, se elimină încetul cu încetul. Pentru a-şi reface şi menţine corpul
planetar, spiritul execută, involuntar, mişcări de dilatare şi contractare -
pulsaţii asemănătoare plămânilor sau inimii omului - absorbind în mod automat
fluidul planetar din atmosfera fluidică a planetei, în cazul nostru fluid terian.
Acest act corespunde hrănirii cu alimente a trupului vostru. fluid planetar se face
automat, descărcarea se face voit. Dacă nu s-ar descărca, spiritul ar deveni mai
greu, atracţia pământului s-ar exercita, într-o oarecare măsură, asupra sa, fiind
atras spre suprafaţa pământului. Dar cum se face această descărcare? Descoperim şi
aici minunea şi înţelepciunea Creatorului: spiritul se încarcă automat şi se
descarcă gândind. Spiritul este o scânteie, o particulă infinit de mică, dar oricât
de mică ar fi - gândeşte în veşnicie, este o fabrică de idei. Gândind, scânteia
emite o forţă, o idee care se exercită asupra corpului său planetar. Ideea
desprinde o particulă fluidică din corpul planetar, învelindu-se cu ea şi
imprimându-i o anumită formă. Această formă fluidică porneşte prin spaţiu, sub
forma unei unde. O înşiruire de astfel de forme fluidice constituie o gândire.
Aşadar spiritul se descarcă, se dezumflă, emiţând forme-gânduri. De la o vreme,
corpul planetar s-a micşorat, şi prin o nouă pulsaţie, absoarbe o nouă cantitate de
fluid şi aşa tot mereu. Astfel se petrec lucrurile cu spiritele de pe Pământ sau
alte planete. Dar entităţile aflate în Soare nu mai au corp planetar. Ele cum
gândesc? Ele gândesc ca orice scânteie gânditoare, numai că formele-gânduri în Ioc
de fluid planetar, vor fi îmbrăcate cu fluid solar, materia corpului lor solar.
Prin urmare, gândirea entităţilor solare se produce în mod identic cu a celor
planetare, dar diferă materia fluidică învelitoare a formei lor, precum şi valoarea
undei
După ce spiritul s-a încărcat până la saturaţie, urmează descărcarea. Dar pe când
încărcarea cu
222

Din tainele vieţii, fi ale universului — A doua carte

vibratorii. Iată pentru ce numai entităţile solare pot prinde şi descifra gândirea
entităţilor solare. în fine, marile Lumini din Sfera uriaşă a Laboratorului creator
- de la cel mai mic până la cei din vârful piramidei - neavând un corp planetar sau
solar, gândirea lor va fi alcătuită din fluid divin, Ele fiind învelite numai cu
fluid divin.

Ocupaţiile duhurilor întrupate

Sfera ce cuprinde miliardele de corpuri cereşti poate fi comparată cu un uriaş
ceasornic, care se mişcă ordonat, indicând orele, minutele şi secundele. Orele lui
indică îndeplinirea marilor evenimente cosmice. Minutele determină, rând pe rând,
evenimentele desfăşurate pe diferite sisteme solare. Secundele indică evenimentele
ce se desfăşoară pe fiecare planetă, din sutele de miliarde de planete risipite
prin cosmos. Orele aparţin Tatălui, minutele aparţin conducerii Fiilor, iar
secundele vor fi ţinute în seamă de Sfintele Duhuri, conducătorii planetelor. După
cum voi ştiţi că după atâtea secunde ceasul va arăta atâtea minute şi că după
trecerea atâtor minute va fi ora cutare, tot astfel şi noi, duhurile superioare,
cunoscând trecutul Pământului şi mai ales regulile după care se desfăşoară
diferitele faze spirituale ale lumilor noastre şi a tuturor prefacerilor materiilor
pământului, putem deduce ce se va întâmpla la o anumită vreme. Aşadar noi putem
cunoaşte, în linii mari, evenimentele viitoare. Pentru noi viitorul este o
cunoscută matematică, iar pentru voi el este o necunoscută algebrică. Din cele
expuse, se înţelege că necunoscând vastul trecut al omenirii sau al vostru
personal, nu cunoaşteţi decât micul vostru prezent. De asemenea, voi nu ştiţi după
ce norme se desfăşoară viaţa pe sfera voastră. Neavând nici un punct de orientare,
nu ştiţi nimic despre viitor. Dacă noi, praf pierdut în infinit, ne putem orienta,
cât de cât, în viitorul care vine, vă închipuiţi ce cunoaştere vastă a acestui
prezent viitor o au marile Sfinte Duhuri. Dar cât de clar este pentru Fiii de
Dumnezeu, şi mai presus de toţi, pentru Tatăl ceresc! Pentru El, trecutul şi
viitorul reprezintă un prezent în întregimea lui. El vede capătul începutului şi
capătul sfârşitului, dacă se poate vorbi astfel.

Lumea voastră trupească a fost creată ca o copie fidelă a lumii noastre spirituale.
în lumea noastră, cei de sus gândesc la metodele cele mai fericite, pentru ca
omenirea de jos să-şi desfăşoare viaţa cât mai armonios şi să parcurgă cât mai
repede dramul spre perfecţiune, deci spre fericire. Cei de la mijloc primesc
ordinele şi vor căuta să le execute. Ei sunt organele executive ale celor ce au
ordonat. în fine, cei de jos, sunt muncitorii din Cer şi de pe pământ. Ei pun în
lucrare ceea ce s-a gândit şi hotărât sus, de cei mari. Aşadar lumea noastră este
împărţită în trei mari categorii: 1. gânditorii - cu sediul în zona a I-a, albă; 2.
executorii - locuitorii zonei a Ii-a, albastră; 3. muncitorii - aflaţi în zona a
IlI-a, roşie, la suprafaţa pământului. Fiecare din aceste zone se împart în trei
subzone sau sfere fluidice. Lumea noastră este organizată astfel. în subzona
imediată de la suprafaţa pământului, adică în nu credeţi că ele sunt stupide, sau
să nu le confundaţi cu sălbaticii pământului. Multe dintre ele au o judecată
frumoasă - e drept, cu orizonturi mărginite^ dar destul de pătrunzătoare. Aşadar au
o oarecare inteligenţă şi chiar o mică doză de simţ moral. Intrupându-se vor fi
muncitorii pământului, oameni modeşti, necăjiţi, neştiutori, dar cu un bun-simţ ce-
i orientează în viaţa lor simplă. în sfera a 2-a din zona a IlI-a, trăiesc duhurile
ceva mai ridicate pe scara evoluţiei. Când coboară la viaţa trupească lucrează doar
în contul lor, dar vor contracta o alianţă şi vor înjgheba astfel o familie. Totul
este pentru el şi ai lui, nimic pentru restul omenirii. Aceste duhuri vor fi
agricultori, meseriaşi, comercianţi, deci vor avea ocupaţii personale. în sfera a
1-a din zona a IlI-a, locuiesc spiritele cu experienţa vieţii mai ridicată.
Intelectualitatea lor este ceva mai accentuată, unele dintre ele au chiar un fond
destul de mare de moralitate. Când se vor reîntrupa, vor ocupa funcţii publice,
având posibilitatea de a face bine mulţimii anonime. Trecem acum la zona a Ii-a,
albastră. Dimensiunea duhurilor albastre este mai mică decât a duhurilor roşii.
Duhurile roşii sunt coloşii Cerului, putând lucra cu o mare forţă asupra materiei
fizice. Din această cauză, ele sunt periculoase şi uneori devin anarhiştii lumii
noastre şi, când sunt oameni trupeşti se bizuie pe forţa lor fizică. în general,
intelectualitatea duhurilor albastre este mai ridicată şi au un fond moral mai
robust. Totuşi, gradul lor evolutiv nu le permite să vadă clar lumea
sfera a 3-a din zona a IlI-a, roşie, locuiesc duhurile cu evoluţia cea mai modestă
a Pământului. Să
Comunicări din Cer

223

înconjurătoare şi legile după care ea îşi desfăşoară viaţa. Există şi în zona

albastră trei categorii de duhuri, deosebite după gradul lor de înţelegere, dar cu
toate execută ceea ce li se dictează să facă asupra duhurilor libere sau întrupate
din zona a IlI-a. Ca oameni trupeşti vor avea o oarecare cultură şi vor ocupa
situaţii sociale, care le vor da posibilitatea să servească de executanţi ai
ordinelor date de mai-marii lor. Aşa de exemplu, toate funcţiile de stat -
jandarmeria, poliţia, magistratura etc, care au sarcina de a pune în execuţie o
dispoziţie oarecare, stabilită de legi sau ordonanţe ministeriale, vor fi ocupate
de duhurile din zona a Ii-a. în fine, zona a I-a, superioară, albă, cuprinde toate
duhurile albe evoluate în veacurile îndepărate pe alte planete şi venite aici
pentru a face o nouă şcoală, lucrând la obţinerea gradului de înger planetar.
Duhurile albe au o mare intelectualitate, p puternică forţă morală şi cunoştinţe
vaste ale legilor şi fenomenelor desfăşurate în univers. Duhurile albe sunt şi ele
de trei categorii. Sfera a 3-a, cea mai de jos a zonei a I-a, este locuită de
frumoasele duhuri albe, care poartă numele şi rangul de preot. Unele din aceste
duhuri se hotărăsc încă de sus să slujească altarului. Coborât în lut, câteodată,
uită să îmbrăţişeze cariera căreia i s-a oferit sus. Alteori devine jos preot
terestru, dar din cauza întunericului în care e învăluit, consideră misiunea sa ca
o profesie, deci un mijloc de a aduna bunuri pământeşti. Duhurile din sfera a 2-a a
zonei a I-a, sunt arhiereii Cerului, marii judecători cereşti. în fine, duhurile
din sfera a 1-a a zonei a I-a sunt cei mai evoluaţi oameni ai Cerurilor. Ele sunt
sfinţii Pământului, viitorii candidaţi la rangul de înger, după ce vor face şcoala
vieţii umane pe toate treptele de planete. Duhurile din planul cel mai de jos, zona
a IlI-a, întrupate sau nu, constituie materialul spiritual de studiu al îngerilor.
Duhurile din zona a Ii-a, albastră, constituie executivul planurilor angelice, iar
cele din zona a I-a, albă, sunt apărătorii omenirii trupeşti, opunătorii voinţelor
îngereşti, căutând, din milă, să mai amâne durerile omenirii, provocate de
războaie, mişcări sociale etc. Aşadar nici o experienţă nu poate fi făcută direct
de îngeri asupra oamenilor de pe pământ şi din Cer, fără consimţământul şi judecata
lumii albe a Pământului. Iată marea noastră republică cerească. Apîicatorii
neînduplecaţi ai evoluţiei Pământului sunt îngerii. Ei lucrează în numele Tatălui
suprem, care le-a dat această misiune. îngerii privesc ceasul evoluţiei globului şi
a tot ce este pe el, şi la ora, minutul şi secunda hotărâtă, determină anumite
evenimente, cu scopul de-a împinge totul înainte, spre perfecţiune. în încheierea
acestei prelegeri trebuie să-ţi spun că în fruntea republicii noastre cereşti se
află cei trei Guvernatori planetari, A (Alfa) şi O (Omega) planetei Pământ. Ei nu
lucrează nimic, doar domnesc. Sub ei se află marea ceată a îngerilor, veghetorii şi
apîicatorii severi ai treptelor evoluţioniste. Sub îngeri urmează miliardele
nesfârşite de duhuri-oameni, împărţiţi în trei zone. Zona inferioară, roşie,
cuprinde robii pământului. Cei din zona a Ii-a, albastră, execută ordinele primite
de la duhurile albe, conducătorii omenirii Pământului, aflaţi în zona a I-a, albă.
Din Cerurile lor îngerii transmit unda gândirii lor. Divinii oameni iau notă şi,
chemând executivul, le dau ordine. Executorii din zona a Ii-a cheamă delegaţii
lucrătorilor din zona a IlI-a, pentru a le face cunoscută o anumită lucrare, şi
astfel roata merge mereu mai departe. Duhurile umane aflate în cele trei zone
fluidice - a I-a, a Ii-a şi a IlI-a - nu au iniţiativa conducerii din punct de
vedere al evoluţiei terestre. Noi, albii, nu putem decât să acceptăm ori să ne
opunem, pentru moment, hotărârii îngerilor, cerând o amânare. Nu putem desfiinţa
ordinele de evoluţie, pe care numai îngerii au dreptul de a le face cunoscute. Pe
scurt, lumea albă din zona a I-a formează un fel de parlament ceresc. Lumea
îngerilor ar fi miniştri Cerului, iar cei trei Guvernatori planetari, A (Alfa) şi
Q, (Omega) planetei Pământ, ar fi suveranii Pământului, care ratifică propunerile
îngerilor planetari, aprobate de oamenii divini. Dar îngerii planetari se conduc în
propunerile lor după ordinele sosite de la Centrul divin prin Fiul, reprezentantul
Tatălui în sistemul nostru. Propunerile îngerilor planetari, aprobate de fonii
lumii albe şi ratificate de Suveranii Pământului, se pun în lucru de lumea celor
mulţi de pe pământ şi Cer, prin forţa executivă a zonei a Ii-a.

Crearea duhului
A fost odată, în veşnicia îndepărtată, când nu exista nici un corp ceresc în
spaţiu. De atunci, Fiinţa primă, Cauza primă, a creat rând pe rând corpuri cereşti.
La început ele au fost mici şi simple, dar pe măsură ce s-au înşirat milioane şi
miliarde de ani pământeşti, Creatorul a făcut altele, din
224

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

ce în ce mai mari, mai numeroase şi mai perfecţionate. Tatăl ceresc construieşte şi

acum, mereu, dorind să umple infinitul cu sfere plutitoare în spaţiu, ca să fie tot
atâtea şcoli şi categorii de şcoli, pentru copiii Săi, duhuri de toate categoriile.
Acum noi suntem elevii acestor corpuri cereşti. Voi, oamenii trupeşti, vă mişcaţi
nespus de încet şi pe o arie foarte restrânsă pe globul nostru. Cu noul instrument
de locomoţie, avionul, aţi ajuns să vă mişcaţi ceva mai repede şi pe o întindere
mai mare, dar mişcarea noastră este neasemuită cu a voastră, fiind mult mai rapidă
şi mai largă. Cu toate acestea, nu putem hoinări prin spaţiile infinite, dintre
planete şi sori, nu ne putem pierde vremea călătorind, pentru că vehicolul
spiritului, corpul fluidic cu care am fost îmbrăcaţi când am venit pe Pământ, ne
opreşte să părăsim planeta aceasta, până când vom termina şcoala ei. Toate
corpurile mele sunt instrumente ale fiinţei mele reale - scânteia divină,
principiul meu de viaţă. Pe când coipul meu exterior, corpul planetar, mă sileşte
să-mi limitez aria de mişcare şi activitate, Eul suprem, principiul meu de viaţă,
are posibilitatea să străbată infinitul în lung şi lat. Când zic Eu, zic viaţă,
aşadar eu sunt viaţă, deoarece cuget şi exist. Atributul Eului, al vieţii mele,
este conştiinţa. Odată, la începutul existenţei mele, viaţa mea primă a fost o
viaţă neviaţă. Atunci existam, dar nu mă puteam mişca. Eram o unitate numită Eu-
sunt, adică pronumele legat de verb. Aşa am fost, ca primă formă de viaţă, sub
starea de Eu-sunt sau viaţă fără mişcare, viaţă care exista, dar nu se putea
orienta în timp şi spaţiu. Eram o particulă infinită, o mică scânteie cu viaţă, dar
fără mişcare. Nici o deosebire nu era între mine şi El, Cauza primă a tuturor
creaţiilor. Ca substanţă eram la fel cu Creatorul meu. Pe atunci, eram una cu Tatăl
meu şi ne cunoşteam sub una şi aceeaşi formă. Adevărul acesta 1-a spus şi Isusul
nostru, dar cine L-a înţeles? El a spus un mare adevăr, căci primul factor în lume
şi din eternitate este particula-viaţă şi ea este egală cu surorile ei şi este una
cu Tatăl. Micuţa mea scânteie, corpul meu plin de viaţă, principiul meu, este egal
cu al Fiinţei supreme din Sfera-Laborator, şi cu al tuturor scânteilor divine din
sfera cu miliarde de creaţii. Nu există nici o deosebire între substanţa scânteii
mele şi cea a Tatălui meu. Compoziţia micii mele scântei şi modul ei de funcţionare
este identică cu scânteia Tatălui ceresc şi a infinitelor scântei din infinit.
Scânteii noastre i se zice divină, pentru că e la fel cu Scânteia Divinului care a
început creaţia celor văzute şi nevăzute. Iniţial, eu şi toate scânteile am fost
simple vieţi nemişcate. Apoi, eu, scânteia primă am dobândit o a doua unitate, un
al doilea coip, care mi-a imprimat o mişcare, a deşteptat în mine o voinţă. Dacă
prin prima scânteie eram egal cu Tatăl, acum, prin cel de-al doilea factor, nu mai
eram egal. Iniţial eram un singular, o unitate, dar posedam în mine impulsul de a
deveni o colectivitate. La început eram la fel cu Tatăl, azi există deosebire între
mine şi Tatăl. El nu este eu şi eu nu sunt El, dar viaţa şi coipul meu de viaţă
este la fel. Eu nu ştiam să mă mişc la început. Am fost luat din Infinit şi adus
lângă Tatăl, în Sfera-Laborator. Laboratorul Tatălui este plin de particule-viaţă,
care prin incomensurabila lor mulţime, unele lângă altele, ca şi moleculele apei
oceanelor voastre, constituie un mediu mobil, un fel de apa, un fluid format din
particule-viaţă - o apă vie. Actualmente, Creatorul - un mare fizician şi chimist
absoarbe câte o părticică din această apă vie şi o introduce în corpul Său. Aici,
în Fiinţa Sa, în mediul Său intern sublim, divin, particula mea a-dobândit anumite
însuşiri. Apoi Tatăl m-a emis din corpul Său, ca şi cum m-ar fi născut. Copilul
nou-născut, iar nu făcut, a început să se mişte în fluidul-viaţă al Laboratorului,
cum se mişcă peştele prin apa oceanului unde s-a născut. în acest moment, constatăm
că în Laborator există două feluri de vieţi: 1. viaţa particulelor inconştiente -
imobile şi totuşi vii; 2. viaţa particulelor conştiente - se pot mişca după propria
lor voinţă. A doua categorie a provenit din prima, prin trecerea fiecărei particule
prin corpul divinului Creator. Cea dintâi ar fi materia primă, din care, prin
transformare, s-a născut cea de-a doua. Prin urmare, s-ar putea zice că viaţa Eu-
nu-sunt s-a transformat în viaţa Eu-sunt. Particulele de viaţă au fost încorporate
de Creator. Ele erau izolate, independente unele de altele, unităţi fără nici un
raport unele cu altele, deci erau ca o pulbere de particule. După ce au fost
ingerate şi au stat în coipul Creatorului câtva timp, particulele-viaţă au fost
emise în grupuri formate din câte trei particule, constituind o grămăjoară
microscopică. Această grămăjoară Eu-sunt sau Eu-exist este o mică reprezentare de
viaţă sintetizată. Din acel moment, particula-viaţă a devenit un conglomerat de
particulede substanţă primitivă, numită viaţă, formând un tot indivizibil. A fost o
unitate individuală, dar, prin şederea în coipul Tatălui, a devenit o unitate
conglomerat indivizibilă. Dragul meu frate, ţi se pare că aceste probleme sunt
desfăşurate ca la şcoala primară, dar aşa se procedează la noi sus şi aşa ţi le dau
şi ţie. Plecăm de la simplu la complex, de la o explicaţie analitică, la una
sintetică. Nici o lucrare în lume nu se face fără îndemnul spiritului, sau fără să
fie cerută de o nevoie fiziologică. Tu ai acum un trup deoarece spiritul a avut
nevoie de acest vehicol, pe care ţi l-ai creat,
Comunicări din Cer

225

pentru a-ţi desfăşura traiul în lumea trupească. Dintr-o necesitate fiziologică,

părinţii tăi au înlesnit crearea acestui trup, lucrare la care ai contribuit şi tu.
în fruntea tuturor necesităţilor fiziologice prezidează Fiinţa supremă, Tatăl,
Guvernatorul lumilor. Orice acţiune este o Operă divină dictată de Voinţa puternică
a Tatălui. O necesitate ne îndeamnă pe noi, duhurile, să întreţinem corpurile
noastre. Tot o necesitate îndeamnă pe Creator să creeze în veşnicie, pentru că nu
poate rezista naturii Sale creatoare. El se hrăneşte în Sfera divină, cu viaţă şi
dă naştere la viaţă. După ce Tatăl ne-a născut, am fost luaţi de curenţii puternici
ai oceanului fluidic, oceanul de apă vie, şi plimbaţi în Sfera-Laborator. Prin
aceste mişcări, am venit în contact cu anumite mari Forţe spirituale, pe care să le
numim deocamdată Luminători. Aceşti mari Creatori au şi Ei, ca şi Fiinţa primă,
necesităţile Lor, care le-au dictat să ne ingereze în corpul Lor. Apoi, am fost
iarăşi emişi. Din acest moment licăreşte conştiinţa în noi şi începem să ne
înţelegem fiinţa în raport cu mediul ambiant. Atunci am început să ne mişcăm în
toate direcţiile, după voinţa noastră. Dintr-o singură particulă-viaţă, ce eram
odată, am devenit o colectivitate unitară şi, din inconştienţi am devenit fiinţe
conştiente. După ce ne-a emis, această mare Foiţă ne-a învăţat să ne îmbrăcăm cu o
haină fluidică. Din goi cum eram, ne-am acoperit. Din Adam şi Eva goi1 ne-am
acoperit primele noastre corpuri. De acum înainte, dintr-o particulă de viaţă
pasivă am devenit o unitate cu viaţă conştientă şi plină de voinţă şi activitate.
în rezumat, trecutul nostru este următorul: la început am fost o particulă mică,
pasivă şi inconştientă de ceea ce există în jurul nostru. După aceea, am fost
asociaţi cu alte două surori, formând un glomerul de viaţă, o sfântă treime unitară
şi conştientă. Astfel pregătiţi, am fost „izgoniţi" din Raiul Tatălui, în lumile
create, pentru a începe - pentru prima oară - evoluţia de şcolari ai vieţii de
pretutideni.

Rolul dreptaşului, stângaşului şi al celui-de-creştet

Omul trupesc care primeşte cunoştinţe mai largi referitoare la lumea noastră este
un iniţiat. Adevărurile cereşti se dau potrivit gradului de evoluţie al spiritului.
Iată un exemplu. Trei persoane — A, B, şi C — cu dragoste în studiile lor, urmăresc
viaţa din univers. A ne întreabă despre o problemă oarecare a lumii noastre. Având
în vedere gradul său evolutiv şi dragostea de a se instrui spiritual, îi spunem o
serie de cunoştinţe relativ la acea problemă. Acum B — superior lui A - ne întreabă
aceeaşi problemă; potrivit gradului său evolutiv, îi dăm cunoştinţe mai profunde.
în fine, dacă vom comunica lui C - aflat pe scara evoluţiei pe o treaptă mai sus
decât B - îi revelăm cunoştinţe cu mult mai largi şi mai profunde privitoare la
acelaşi subiect. Lumea voastră neagă existenţa iniţiaţilor în vremurile actuale,
dar eu vă afirm că Cerul are mulţi iubiţi ai săi pe pământ, care alături de cultura
lor pământească, posedă înalte cunoştinţe ale arhitecturii universului şi ale
vieţii din cuprinsul său. Iniţiatul nostru este un om ca toţi oamenii. Prin nimic
nu se deosebeşte de semenii săi. Din această cauză, nimeni dintre muritorii care îl
înconjoară nu bănuieşte că el posedă o comoară primită de la noi. I-am dat aceste
taine ale lumii spaţiilor, pentru că el are un suflet de iniţiat. Nu orice spirit
întrupat sau spaţial poate primi din tainele mari ale Cerului. Trebuie ca el să
aibă un anumit grad în lumea noastră, şi rangul său — invizibil vouă, dar vizibil
în lumea noastră — este indicat printr-un semn pe corpul său spiritual. Ziua, lumea
trece pe lângă iniţiatul nostru şi nu ştie ce noian de cunoştinţe posedă. Acest om
nu este un nenorocit, dar este un nefericit, pentru că a plecat din lumea eternă a
spaţiilor şi s-a coborât în lumea materiei, care îi întunecă strălucirea spiritului
şi nu mai ştie de Cer, decât atât cât i se dă de lumea Cerului. Acum, îţi voi vorbi
de rolul forţei treimice a dreptaşului, stângaşului şi celui-de-creştet asupra
vieţii unui om trupesc. Dacă omul trupesc ar cunoaşte cele ce voi spune şi ar trăi
după aceste norme, ar fi ferit de multe erori, dezamăgiri şi suferinţe morale. Dacă
aţi şti ce forţă are dreptaşul, v-aţi uimi. Dacă aţi cunoaşte forţa stângaşului, v-
aţi înspăimânta, iar cunoscând puterea celui-de-creştet, aţi cădea în genunchi,
adorând Cârmuitorul lumilor, pentru infinita Sa înţelepciune, că nu 1-a lăsat pe
bietul om singur, să bâjbâie în lumea trupească.
' „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut
frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui
Adam şi femeii sale îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat." Geneza 3: 7, 21.
Cuvântul ebraic or, folosit în textul de mai sus, înseamnă lumină - când se scrie
TIX, sau piele - când se scrie "IIV.
226

Din tainele vieţii fi ale universului - A doua carie

Din alte expuneri ale mele, cunoşti că fiecare om are pe lângă el un spirit
veghetor numit dreptaş. El stă în permanenţă lângă protejatul său. Oriunde s-ar
duce omul trupesc - în casă, în voiaj, pe stradă, peste tot, în fiecare clipă,
dreptaşul său este nedezlipit de el, ca umbra omului. De dimineaţă până seara,
dreptaşul vede tot ce face şi gândeşte pupilul său, căci îi vede gândurile,
întocmai cum vedeţi obiectele şi fiinţele lumii voastre. El este povăţuitorul,
inspiratorul a tot ce trebuie să facă protejatul său, şi îi sugerează mental să nu
facă anumite acţiuni, deoarece nu sunt conforme cu destinul său, ori pentru că va
culege numai neplăceri sau dureri. Aşadar dreptaşul îl apără, îl veghează în toate
acţiunile sale simple, când mănâncă, se plimbă, se culcă, se distrează etc. De câte
ori se naşte o controversă între veghetor şi protejat, sau de câte ori va fi vorba
de un act ce poate duce la urmări deosebit de importante, dreptaşul cheamă pe
stângaş, pe calea undelor mentale. Acesta, oriunde ar fi şi orice ocupaţie ar avea,
soseşte ca fulgerul lângă pupilul său. Urmează imediat o analiză a situaţiei şi de
îndată hotărăsc ce trebuie să facă. Exemplele lămuresc. Iată că un om, plecat cu
soţia să se plimbe prin oraş, se întâlneşte cu un amic însoţit de un prieten. Cei
patru se salută şi amicul se simte obligat să-şi recomande prietenul. Dar acest
străin are cusururile sale, neştiute de oameni. Dreptaşul, văzând situaţia şi
constatând imediat că noua cunoştinţă este nefericită, telegrafiază imediat
stângaşului, care soseşte în câteva secunde. I se prezintă situaţia şi imediat se
hotărăsc să pună o pânză de fluide între protejat şi străin, în acelaşi timp, îşi
învăluie protejatul cu sfatul mental de a nu încheia vreo legătură cu acest străin,
nefiind spre binele său. Din acel moment, protejatul se simte prost impresionat de
străin, şi, inexplicabil, simte o antipatie faţă de el, căutând imediat să se
îndepărteze. Unii ar putea obiecta: „Ce se poate întâmpla dacă port o conversaţie
oarecare cu cineva? Ce importanţă are cu cine vorbesc?" Are importanţă pentru că nu
aveţi posibilitatea, ca şi noi duhurile, să analizaţi omul şi să prevedeţi cu
exactitate consecinţele relaţiilor voastre cu anumite persoane. Până la sosirea
stângaşului, dreptaşul şi-a apărat protejatul de influenţa fluidelor emanate de
străin. O dată sosit, stangaşul va crea un câmp magnetic izolator şi în acelaşi
timp respingător al tuturor influenţelor fluidelor şi mai ales al ideilor emise de
acest necunoscut. Cuvintele necunoscutului, expresiile sale sunt adevărate
proiectile îndreptate spre protejat, putând să-i facă un mare rău. Ei bine, aceste
idei sunt împiedicate să ajungă până la corpul spiritual al iubitului lor. Noi,
duhurile, când vorbim între noi, nu scoatem sunete, ci numai gânduri, adică emitem
idei, şiruri de idei. Scânteia divină, oricât de mică ar fi, gândeşte în interiorul
ei. în jurul scânteii se află cele trei învelişuri divine: a voinţei, intelectului
şi memoriei. Haina-arhivă sau a memoriei este plină de idei, particule vii,
adevărate fiinţe, constituind comoara spiritului. Gândind în sinea sa, scânteia
imprimă o forţă asupra fluidului din haina-memorie, şi anume asupra unei idei.
Particula-idee porneşte imediat către exteriorul învelişurilor perispirituale. Când
această particulă sau scânteie ajunge în dreptul păturii externe — vehicolul
fluidic planetar — este învelită cu o pojghiţă de fluid planetar. Acum ideea este
asemănătoare unei seminţe ce conţine în mijlocul ei un embrion. Spiritul imprimă
acestui produs bicompus o formă oarecare; prin urmare, fiecare idee îşi are forma
sa. Din acest moment, ideea e gata şi urmează să fie proiectată în spaţiu. După o
idee, vin altele şi ele se înşiră ca şi undele unui lac bătut de vânt. Fiind
trimise într-o anumită direcţie, aceste idei ajung la un om şi pătrund prin trupul
său, apoi prin corpul perispiritului ajung la spirit. Aici e pericolul mare —
pătrunderea ideilor în perispiritul unui. spirit constituie fericirea sau
nefericirea sa. Iată că intervenţia dreptaşului este necesară pentru a preîntâmpina
nefericirea ce s-ar putea întâmpla iubitului său pupil. El, văzând culoarea, deci
calitatea perispiritului noului sosit şi constatând că e un pericol pentru bunul
său protejat, cheamă pe stângaş şi până la sosirea acestuia îşi înconjoară pupilul
cu fluidele sale, pentru a nu fi primitorul acelor idei. Să zicem că pupilul
dreptaşului e un spirit alb şi noua cunoştinţă un spirit roşu. Ideile plecate din
duhul roşu vor fi învelite cu fluid roşu, care intrând în perispiritul
protejatului, l-ar corupe, fluidul duhului alb fiind superior celui roşu. Iată
pericolul prieteniei dintre un duh întrupat alb şi unul roşu. Duhul roşii fiind mai
des în contact cu duhul alb, îl va neferici, îmbibându-i perispiritul cu fluid de
calitate inferioară. Acum cred că s-a înţeles înţelepciunea Tatălui, care a
prevăzut acest caz şi a pus trei paznici fiecărui om trupesc. Iniţiaţii noştri ştiu
de aceste adevăruri şi de multe altele, punând în practică cele aflate de la noi,
pentru a fi feriţi de multe influenţe vătămătoare. Totdeauna dreptaşul este un
spirit de egală evoluţie cu omul pe care îl veghează. Stangaşul îi este superior
pupilului, de aceea nu sade mereu lângă acesta, ci vine doar când este nevoie.
în^viaţa omului trupesc există împrejurări, legate de destinul său, când e nevoie
de o forţă mai mare. în acest caz, dreptaşul şi stangaşul cheamă pe cel-de-creştet
- o forţă spirituală mai înaltă. El coboară din înălţimile sale cu cordonul
conferit de Sfânta Treime a Pământului. Dreptaşul, stangaşul şi cel-de-creştet se
înconjoară cu acest cordon pentru a face o lucrare binecuvântată de cei de sus. Din
acest moment, forţa lor reprezintă forţa Sfintei Treimi a Pământului, lucrând în
Comunicări din Cer

227

numele Ei. Acţiunea lor va fi pozitivă sau negativă, după cum e cazul, confonn
destinului protejatului lor. Multe taine ai aflat şi multe vei mai afla. Iată încă
una. După cum voi - trăind şi muncind - vă consumaţi trupul şi e nevoie să-1
reparaţi, tot astfel e nevoie ca noi să ne reparăm corpul memorial slăbit prin
gândire sau golit de idei. După cum voi vă hrăniţi cu alimente ca să reparaţi
trapul uzat prin muncă, şi noi trebuie să mâncăm, dar alimentele noastre sunt
ideile aflate în spaţiu. Să nu te miri de afirmaţia mea. Ideile plutesc infinit de
multe prin spaţiu, înoată prin eterul din univers. Fiind golit, eu înglobez în
corpul meu idei până mă satur, le absorb prin toate părţile corpului meu, nu
printr-un orificiu - gură - ca voi oamenii trupeşti. Când va veni ocazia, emit din
nou idei a căror inşirare formează gândirea mea. Emit întocmai cum staţia de emisie
radiofonică emite undele sale, unele după altele. Când gândesc, iau o idee din
comoara mea internă, o îmbrac cu fluid din corpul meu planetar, şi în acelaşi timp,
îi dau o formă oarecare. Acestei forme îi imprim apoi o mişcare de rotaţie. Graţie
acestei mişcări ideea pleacă fulgerător la entitatea căreia îi este destinată,
asemenea unui obuz prin spaţiu. Mişcarea de rotaţie o asigură să nu fie oprită de
vreun spaţial şi să străbată spaţiile imense, până la adresant, care se poate afla
la o mare distanţă de mine. Oriunde s-ar afla cel cu care vreau să comunic, întâi
trimit unda gândirii mele vertical în sus şi în acelaşi timp spre răsărit. în
această direcţie, ajungând în stratul domiciliului meu spiritual, unda mea este
captată de un spirit anonim pentru mine, care este de serviciu în acest scop.
Serviciul său e asemănător cu al telegrafistului vostru. El primeşte unda mea şi o
va lansa către entitatea spirituală căreia i-am adresat gândul meu, care va
străbate spaţiile, impresionând doar duhul căruia îi fusese destinat. Astfel, el ia
cunoştinţă de cele dorite sau comunicate de mine. Dacă unda gândirii mele a mers
până sus şi nu a fost prinsă de „telegrafistul de serviciu", se întoarce la mine,
la locul unde mă aflu, şi o voi trimite din nou, până va atrage atenţia entităţii
ce îndeplineşte rolul de transmiţător. Orice spirit are ideile sale. Dinţr-o
anumită materie vor fi construite ideile spiritelor din zona a IlI-a, din alta — a
celor din zona a Ii-a, şi cu totul deosebită — a celor din zona a I-a. Bineînţeles
că undele îngerilor planetari vor avea o altă substanţă, iar ale celor trei A
(Alfa) - vor fi sublime. Fiecare duh îşi emite ideile, dar gradul lor de evoluţie
nu permite ca ideile să se amestece între ele. O undă de idei emisă de un duh roşu
îmi face rău. Emisia ideilor mele umplu de fericire pe un spirit inferior, pentru
că el primeşte în corpul său fluid alb, fapt care îi va produce o mare fericire. De
aici regula stabilită: inferiorul nu are voie să vorbească — gândească - în faţa
superiorului. Duhul inferior este fericit când superiorul îi vorbeşte. De aceea îi
ascultă cuvântul cu smerenie şi îl adoră ca pe un mic Dumnezeu. Nu i se poate
adresa, căci această regulă a învăţat-o şi el în lumea noastră. El stă în faţa
superiorului, aşteptând, aşa cum stau puii de rândunică cu pliscurile deschise, ca
să le pună mama hrană în gură. Inferiorul aşteaptă ce va ordona superiorul său. El
se va duce să facă tot ce i se va spune. Dacă i se va spune să facă o faptă rea sau
bună, el execută orbeşte, bineînţeles, pe răspunderea superiorului care i-a
ordonat. El este fericit că a executat ordinul primit, prin şirul de idei absorbit
de la superior. Oricare ar fi rezultatul acţiunii sale, el a profitat, căci ideile
superiorului au îmbunătăţit compoziţia fluidului său şi astfel a progresat cu un
pas. Superiorul e conştient de acest fapt, aşa că emisia ideilor către un inferior
se face cu mare prudenţă, nu-1 îndoapă cum îndopaţi voi gâştele. Prin urmare,
emisia de idei a unui duh superior se face cu măsură, în anumit scop şi la anumită
epocă, având în vedere avansarea duhului inferior.

Conducerea popoarelor

j
Iţi cunosc părerile rele despre politica oamenilor; totuşi, noi îţi spunem că
politica este ştiinţa evoluţiei popoarelor. Omul de azi nu ar putea trăi dacă nu l-
ar atrage mirajul viitorului şi magnetul interesului. Pe politicianul vostru îl
interesează doar viitorul imediat apropiat, şi nu ce va fi peste două sute de ani.
Dar pe când omul trapesc este interesat doar de ziua de mâine, spiritul se preocupă
de ce va fi peste una sau două mii de ani. Voi ziceţi: „Ca ieri trecură anii mei!"
Iar noi, spiritele, spunem: „Ce repede trec secolele! Parcă ieri era Evul Mediu şi
alaltăieri sfârşitul Imperiului Roman". Dacă pe omul întrupat îl lasă rece ce va fi
peste o mie de ani, pe noi ne interesează evenimentele ce vor veni peste câteva
secole şi conlucrăm cu toate la pregătirea lor. în memoria mea prezentă sunt toate
evenimentele trecutului acestui glob, de când am venit pe el, iar evenimentele
viitoare fac un lanţ neîntrerupt cu cele trecute, căci veacurile îndepărtate au
pregătit pe cele actuale.
228

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Iniţiatului nostru îi dăm cheia dezlegării motivelor existenţei popoarelor şi cauza

dispariţiei lor de pe arena pământului. El nu priveşte către baza edificiului, ci
către vârful piramidei vieţii umane. Istoricii pământului înşiră efectele vieţii
diferitelor popoare; noi arătăm iniţiatului nostru cauzele ce contribuie la
persistenţa unui popor veacuri nesfârşite şi cauzele care au determinat dispariţia
rapidă a altora. Omul trupesc nu vede pe pământ decât efectele, fiindu-i imposibil
să ştie cauzele care le-au provocat şi a căror sursă este la noi în Cer. Pământul
este asemenea unui teatru; pe scena lui joacă oamenii şi popoarele asemenea unor
păpuşi mişcate după cum sunt trase de sfori nevăzute. Voi, oamenii trupeşti, nu
puteţi închega judecăţi corecte, deoarece vă lipsesc toate premisele necesare^ nu
posedaţi cunoştinţele noastre, cei din zona a I-a. Gloatele lumii spirituale din
zona a IlI-a, nu văd decât viitorul foarte apropiat al lumii de jos. Ceva mai larg
este câmpul cunoştinţelor celor din zona a Ii-a. Dar noi, cei din zona a I-a,
privim mereu sus de tot, acolo de unde pornesc hotărârile şi unde sălăşluieşte
Cauza cauzelor. Oricât de inferiori ar fi cei din zona a IlI-a, sunt mai conştienţi
decât oamenii trupeşti. Noi, lumea de conducere a celorlalte zone, avem vederea cea
mai clară. După noi vin cei din zona a Ii-a, care văd de parcă privesc prin
ochelari fumurii. Cei de jos, din zona a IlI-a, sunt miopii lumii spirituale. Dar
oricât de prost văd duhurile roşii, tot văd ceva din viitor, pe când voi sunteţi
orbi, şi aţi fi orbi cu desăvârşire, dacă nu aţi fi îndrumaţi şi conduşi de noi.
Forma de viaţă se schimbă mereu pe suprafaţa pământului. Popoarele apar, trăiesc şi
dispar ca actorii pe scena unui teatru. Durata lor este cu atât mai lungă cu cât
organizarea şi conducerea vieţii lor este în armonie şi conformitate cu Regulile ce
domnesc în lumea Cerului. Cu altă ocazie, îţi voi vorbi mai pe larg de condiţiile
cerute ca un popor să-şi desfăşoare cât mai mult timp viaţa pe acest glob. în
treacăt, îţi spun: acel popor care va căuta să fie o copie cât mai apropiată de
viaţa poporului de spirite, a Cerului, va putea să dureze zeci de mii de ani.
Poporul alcătuit şi condus după modelul nostru din Cer, va fi stăpânul lumii.
Modelul nostru de organizare ţi l-am revelat. Sus, în vârful piramidei, sunt
preoţii, la mijloc forţele executive, iar jos - mulţimea, muncind spre fericirea ei
şi a celor de deasupra, care îi conduce după legile divine şi eterne ale Tatălui.
Când preoţii tereştri vor fi savanţi, cunoscători ai legilor cereşti, când vor fi
în legătură cu Cerul şi vor da directive fericite, după indicaţiile primite de la
noi, poporul condus de ei va prospera şi străluci în fruntea popoarelor pământului.
Când toţi indivizii unui popor vor trăi într-o legătură indisolubilă, ducându-şi
viaţa într-o vastă comunitate, compusă din o serie gradată şi descendentă de
comunităţi, având ca scop principal Adevărul, Binele şi Frumosul - ştiinţa
iniţiatică, credinţa în Divinitate şi arta - acel popor va fi cult, bogat şi
puternic, după cum a fost aproape douăsprezece mii de ani ţara şi poporul Egiptului
antic, sau trei mii de ani marea şi vechea sinarhie a lui Rama. Atâta vreme cât va
dura forma de viaţă unde conducerea o au duhurile întrupate din zona a Ii-a, forţa
executivă, iar forţa duhurilor întrupate din zona a I-a, a preoţilor cereşti, este
secundară, nu va putea exista o viaţă conformă celor orânduite sus. Mai curând sau
mai târziu, aceste popoare vor pieri. Egiptul antic, ţara arienilor, sau a
celţilor, ar fi dăinuit până azi, dacă ordinea lor umană de guvernare, conformă
celor cereşti, nu s-ar fi răsturnat. Deschideţi ochii şi priviţi, pentru că aveţi
un mic exemplu chiar acum pe pământ, în poporul iudeu. Iată taina duratei sale de
mii şi mii de ani. Conducerea lui fiind preoţească, rabinică.

Vreau acum să-ţi spun câte ceva despre efectele produse de idei asupra noastră şi a
voastră. Am spus că ideea este materială, că e o mică particulă luminoasă, ce
pluteşte ca o pulbere prin spaţiu, constituind prima materie, prima forţă, din care
şi cu care s-au alcătuit toate creaţiile. Spiritul posedă, ca o comoară sfântă şi
scumpă, mii şi mii din aceste particule-viaţă, sau idei. Astfel, pregătit, vreau
să-ţi fac o mică lecţie de psihologie spaţială. Totul a fost creat de Tatăî ceresc
prin idei şi din idei. Ele îşi au originea în lumea necreată, în Infinitul fără
creaţii. Ideea este idee atâta timp cât zace în corpul spiritual, făcând parte din
fiinţa duhului. De îndată ce a fost emisă, ea nu mai este o idee, ci o forţă. în
definitiv, noi, duhurile, suntem baterii de forţe, ca de altfel şi voi. Dar pe când
noi suntem forţe conştiente, voi sunteţi forţe oarbe, neştiutori de forţa de care
dispuneţi. Noi ştim să ne întrebuinţăm forţele şi cunoaştem rezultatele obţinute
prin ele.
Comunicări din Cer

229

Cel mai umil om spaţial, de pe ultima treaptă - care întrupându-se va fi un canibal

ce îşi va mânca părintele - ştie, ca spirit, ce mare importanţă are o idee. Din
această cauză, fiecare spaţial îşi impune o interdicţie în emisia ideilor. A emite
o idee nu e totuna cu a cugeta. Cugetarea este o acţiune intimă, produsă în
interiorul scânteii divine, despre care nu are cunoştinţă nimeni din jurai ei. Noi
putem cugeta, fără să emitem idei în afara noastră. Cugetarea voastră este cu totul
deosebită de a noastră, deoarece gândind, voi exteriorizaţi, emiteţi ideea. Aşadar,
cugetarea voastră este însoţită imediat de acţiunea de emitere a ideii. Eu pot
gândi în sinea mea şi nu va şti nimeni ce gândesc. Dar acum, când îţi comunic, pe
lângă gândirea mea interioară am trecut şi la emisia ideilor. Tot ce gândiţi voi
este emisie, văzută şi înţeleasă de noi. Când spiritul vostru gândeşte în
interiorul său, dar ca oameni trupeşti, nu ştiţi nimic, numai atunci cugetaţi ca
noi, spiritele destrupate. Din moment ce un spaţial începe să emită idei, conform
naturii sale, îşi ia o răspundere, cu atât mai mare, cu cât consecinţele acţiunii
sale vor fi mai nefericite mediului său ambiant. Noi ştim urmările emisiilor
noastre, şi nu ne putem scuza, ca voi, că nu cunoaştem urmările cuvintelor adresate
unui om trupesc. Noi nu putem face emisii de idei fără autorizare. La noi este ţara
tăcerii, a cenzurii veşnice. Dacă în lumea noastră, ne-am permite emisii de idei
care vor fi urmate de acţiuni răufăcătoare, am fi imediat sancţionaţi cu grele
suferinţe spirituale. Ca duh poţi gândi tot ce-ţi place în forul tău intern, al
spiritului, dar să nu emiţi idei în afară. De aceea, de-a lungul veacurilor, noi,
cei de sus, am recomandat iniţiaţilor tăcere şi iar tăcere. Cu fapta greşiţi destul
de des, dar cu vorba greşiţi mult mai des. Toată ziua trăncăniţi bune, şi rele,
ştiute şi neştiute. Dai- neînchipuit de mult greşiţi cu gândul vostru, prin
emisiile voastre de idei, cărora le-aţi imprimat un caracter de bârfă, blestem,
critică, ură etc. Aţi risipit în spaţiu seminţe care - ca şi microbii - vor infecta
spaţiile, îmbolnăvind duhurile întrupate şi libere. Cerul este lumea tăcerii. La
noi, mai mult ca la voi, cine tace este înţelept. Tăcerea ne dă posibilitatea să
medităm zile întregi la unul şi acelaşi subiect, scoţând la iveală adevărul din el.
Tăcerea ne dezvoltă în acelaşi timp voinţa şi puterea de analiză. De multe ori
vedem prin spaţiu câte un spirit aflat în imobilitate. El îşi examinează comoara de
idei, le compară, le analizează conţinutul şi deduce natura şi foiţa de care
dispune. Cunoscând urmările unei emisii de idei, la noi domneşte mai multă
înţelepciune - tăcere - decât la voi. Cât timp zace o idee în interiorul meu, ea
este o simplă particulă. De îndată ce i-am dat drumul, ea a devenit o foiţă
producătoare de efect. Din personală, ideea a intrat în domeniul public. Duhul
pătruns de ideea mea, cel ce a adoptat ideea mea, va deveni un supus al acestei
ideii, şi - la rândul său - devine un transmiţător de idei identice cu conţinutului
ideii primite. Ideea are foiţa zero atâta timp cât se află în sânul meu, deoarece
orice idee conţinută în corpul meu sau al oricărui alt spirit, nu are prin ea
însăşi nici o caracteristică. îndată ce i-am dat o destinaţie - am hotărât să facă
o anumită operă şi am emis-o - ea pleacă asemenea unui glonţ spre locul desemnat şi
forţa ei se desfăşoară conform voinţei şi dorinţei mele. Voi, oameni trupeşti,
gândiţi, vorbiţi de dimineaţa până seara şi nu ştiţi ce sămânţă semănaţi, ce forţe
risipiţi în spaţiu. Cât de mică este o idee pe lângă trupul vostru, dar cu toate
acestea cât de uşor doboară această particulă infinit de mică fiinţa voastră
trupească. Nimicul acesta, ce zace din veşnicie în Infinit, este materia primă cu
care Fiinţa primă a creat totul în cosmos. Ideile emise de duh pot fi gloanţele
mitralierei - ucigând totul în dramul lor, ori picături de balsam - vindecând pe
cei bolnavi. Ceea ce e în lumea noastră este şi în a voastră. Un cuvânt necugetat
al cuiva - un blestem sau o vrajă - va merge la destinaţie şi va distrage pe cel
vizat. Un cuvânt de urare sau binecuvântare va umple de forţă şi reuşită pe cel
căruia i-a fost destinat. Ideea cutreieră prin spaţiu, intrând şi ieşind din
fiecare entitate. Vai de cel care a aruncat în lume prima idee ticăloasă! în
infinita Sa bunătate, Divinitatea a dat posibilitate celui ce a greşit, emiţând
idei ticăloase, să neutralizeze forţa lor. într-adevăr, dacă cel greşit îşi
recunoaşte greşeala şi se căieşte, el poate să emită alte idei, care vor urmări
primele idei şi le va anula forţa, dându-le altă polaritate, alt caracter, contrar
celui iniţial. El anulează astfel ideile care ar fi fost un factor stăvilitor al
evoluţiei în general. Responsabil este emiţătorul de idei, dar responsabil este şi
primitorul care se transformă în emiţător. Responsabil e cel ce a îndemnat pe
cineva să omoare, dar responsabili vor fi şi cei ce vor aproba acest omor. Dacă
fiecare om trupesc ar cunoaşte ceea ce ştim noi, pământul ar fi un rai. Dar Domnul
nu vrea să i se dea omului totul de-a gata, ci trebuie ca el să se călească prin
greşeli şi dureri, ca din veac în veac să devină mai cunoscător al ordinii
stabilite de Tatăl în univers - binecuvântat fie Numele Său, în veci. Amin.
23®

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Adevărul îşi are gradele lui

Când s-a făcut om, Guvernatorul nostru solar a dat cheia Adevărurilor cereşti în
mâinile întemeietorilor bisericii creştine, dar treptat, în decursul timpului, ele
s-au pierdut. Acum biserica nu mai posedă decât cunoştinţe exoterice. Din acest
motiv, noi comunicăm unora din aceste adevăruri, pentru ca sămânţa lor să nu se
piardă cu totul din lumea trupească. Aşa a fost în toate veacurile, mai ales când
se trece către un sfârşit de ciclu. Prin urmare, biserica creştină predică
inexactităţi? Nu, dar ea este în multe probleme în eroare, nemaipăstrând legătura
cu Cerul. Nu toate duhurile din lumea noastră cunosc tot adevărul. Numai oamenii
zonei a I-a, cordonizaţii lumii cereşti cunosc tainele lumilor, cunoştinţe
ezoterice sau secrete. Totalitatea lor formează ştiinţa creaţiilor; o ramură a ei
este filosofia şi un capitol al filosofiei este religia. Există o mare deosebire
între filosofia noastră şi a voastră. Filosofia voastră este sinteza ştiinţei
voastre. Cum ştiinţa voastră se bazează pe concepţii greşite, rezultă că şi
filosofia voastră e greşită. Filosofia noastră se bazează pe cunoştinţe câştigate
prin observaţiile şi experienţele sutelor de mii şi milioane de ani. Dar tot
ştiinţa noastră ne spune că alături de adevăr există şi eroarea. în lumea noastră
adevărul se scoate prin discuţii contradictorii. Se pune teza, se atacă cu
contraobservaţii şi cunoştinţe, şi din controversă în controversă se ajunge la
adevăr. Bâjbâind, ajungi odată la lumină. Să ştiţi că Adevărul are şi el gradele
lui. Noi, duhurile, când destăinuim celor mai mici decât noi din adevărurile
universului, le spunem numai atât cât este potrivit cu gradul lor de evoluţie.
Ştiinţa universală are capitolele şi gradele sale. Ea începe cu marea ştiinţă a
Sferei centrale. Se coboară la capitolul cunoştinţelor solare şi se încheie cu al
treilea capitol, referitor la adevărurile planetare. Fiecare din aceste trei mari
capitole cuprinde o serie nesfârşită de grade descendente de cunoştinţe. Ca să le
poţi afla de la cei ce le ştiu, şi apoi urmări şi aprofunda, trebuie să ajungi la
un anumit grad de evoluţie. Dragul meu, voi măsuraţi temperatura cu termometrul.
Noi urmărim viaţa veşnică, învăţând gradele Adevărului. Marilor duhuri — apostoli
ai Domnului li s-au dat înalte cunoştinţe, pentru că erau locuitorii Cerului de
dincolo de zona a I-a a lumii umane. Dar chiar şi ei au primit cunoştinţe diferite,
pentru că erau de grade diferite în lumea lor angelică. Am spus că există trei mari
categorii de Adevăruri: 1. Adevărurile Sferei divine; 2. Adevărurile Globului
solar; 3. Adevărurile planetare. Sfântul Duh este deţinătorul complet al ştiinţei
referitoare la viaţă, duhuri şi diferitele materii ale planetei pe care o
guvernează. El posedă şi Adevărurile solare, dar nu Ie cunoaşte la perfecţie pe
cele ale Tatălui. Guvernatorii solari cunosc Adevărurile Tatălui. Divinitatea
noastră solară, când s-a făcut om, a spus ucenicilor Săi: „Precum M-a învăţat Tatăl
Meu, aşa fac. Dar nici pe Mine nu M-a învăţat Tatăl tot, şi Eu mai am încă multe de
învăţat din marea carte a Adevărului sau Ştiinţa ştiinţelor". Toţi din lumea
noastră cred că posedă ceva din această Ştiinţă a ştiinţelor. Nici unul nu vrea să
spună că nu ştie nimic. De aceea, apostolii Domnului au căutat să pună în gardă pe
bunii creştini, să fie cu băgare de seamă ce fel de duh le vorbeşte, dacă este un
duh luminat ori este din cele inferioare, care poate face chiar „minuni", dar nu
ştie nimic din Adevărurile cereşti. Creştinii socoteau asemenea duhuri ca fiind de
la diavol. După ştiinţa noastră, diavolul este un spirit aflat în eroare, din
punctul de vedere al Adevărului, cunoscând greşit adevărul; şi el este de la Tatăl,
dar nu cunoaşte Adevărul. El ia eroarea drept adevăr. Acum am să vă spun ceea ce
Domnul n-a vrut să răspundă lui Pilat: Adevărul este Ştiinţa ştiinţelor. Tatăl
cuprinde în Sine toată ştiinţa despre opera Sa, despre universurile create.

Evoluţia ideilor
Cu o altă ocazie, ţi-am explicat cum comunicăm noi. Dar voi cum comunicaţi? Vorbiţi
scoţând sunete şi suma lor învăluie o cugetare. Urechea voastră - ziceţi voi -
captează^sunetele şi cu ajutorul sistemului cerebral, aflaţi despre ceea ce vă
vorbeşte interlocutorul vostru. în realitate, sunetele se opresc la sistemul
cerebral, iar imaginile sau formele ideilor străbat mai departe, prin perispirit,
până la scânteie, care ia cunoştinţă de ele. Suma imaginilor sau formelor ideii
formează o frază, iar un şir de fraze alcătuiesc o cugetare despre un subiect
oarecare.
Cojnunicâri din Cer

231

Oamenii trupeşti trăiesc pe pământ în grupe mai mari sau mai mici, vorbind fiecare
limba lor proprie. Cuvântul, în orice limbă ar fi el, acoperă cu vibraţiile sale
una şi aceeaşi idee. De exemplu cuvintele mother, matei; Mutter, mere sunt forme
sonore, care acoperă una şi aceeaşi idee: mamă. Oamenii trupeşti vorbesc pe pământ
diferite limbi. Noi, duhurile, vorbim una şi aceeaşi limbă: limba universală a
ideilor, a formelor care corespund ideilor. Greu se învaţă o limbă a pământului,
dar cu mult mai greu se învaţă limba formelor. Greutatea provine şi din faptul că,
în decursul timpului, conţinutul formei, al ideii, trece printr-o evoluţie, aflată
în raport cu evoluţia planetei unde trăiesc entităţile spirituale. Vorbirea
oamenilor spaţiali este aceeaşi pe tot întinsul atmosferei fluidice a Pământului,
dar diferă de vorbirea îngerilor. De asemenea, vorbirea îngerilor solari e
deosebită, ca vibraţie, de vorbirea îngerilor planetari, şi aşa, din treaptă în
treaptă, undele ideilor se schimbă, ca şi concepţiile conţinutului lor. Un om
spaţial, de orice grad ar fi, vorbind unui medium asiatic, african sau european, va
fi înţeles, pentru că el va „vorbi" spiritului mediumului prin graiul spaţial, care
trecând prin sistemul cerebral al mediumului, va îmbrăca forma limbii vorbită de el
ca om trupesc. Şi viceversa, vorbindu-se în româneşte unei entităţi care în ultima
sa întrupare a fost siameză, ea va înţelege deoarece cuvântul limbii române îşi va
dezbrăca sonoritatea în sistemul cerebral al mediumului, rămânând numai ideea, care
fiind aceeaşi pentru toate duhurile Pământului, va fi înţeleasă. Poate omul
^trupesc să vorbească oarecum limba duhurilor? Da. Şi anume când nu vorbeşte, ci
doar gândeşte. în acest caz, el emite un gând, tot în limba lui, dar ideile
conţinute în cuvintele gândirii sale sunt captate de duhul asistent, care le vede
ca şi când ar avea în faţa sa un duh spaţial, nu un întrupat. Poate un duh să
vorbească numai duhual unui om trupesc? Da, poate să-i transmită ideile sale. în
acest caz, omul trupesc nu va cunoaşte ideile recepţionate de spirit, dar se va
pomeni gândind şi vorbind idei pe care le consideră personale, pe când în realitate
sunt ideile trimise sau sugerate de un alt duh. Acesta este mecanismul fenomenului
de transmitere a unor idei, numit de voi inspiraţie sau sugestie. Sugestia poate fi
făcută de la duh la duh, de la duh la om întrupat, de la întrupat la întrupat şi de
la întrupat la duh. Lumea invizibilă o conduce pe cea trupească pe calea
sugestiilor. Ideea duhului liber, fiind o forţă, va determina duhul întrupat la
anumite acţiuni, mai ales că sărmanul nu ştie că este influenţat de un duh, pentru
că nu-1 vede. Spuneam cu altă ocazie că dreptaşul este egal în rang cu entitatea pe
care o acoperă cu aripa iubirii sale. Stângaşul este o entitate mai înaltă decât
duhul întrupat de care spiritualmente e legat, iar cel-de-creştet este şi mai
înalt. în calitatea sa de egal, dreptaşul este iubitorul întrupatului. Ca superior,
stângaşul va veni^ lângă pupil numai în momentele lui grele. Să luăm un exemplu. în
destinul unui întrupat este trecut ca el să ucidă pe un semen al său. „Cum uciderea
poate fi clauza destinului cuiva?" vă veţi întreba, miraţi. Da, pentru că e un duh
executor şi veţi vedea care ucidere este pedepsită şi care nu. A sosit ziua când
toate împrejurările l-au adus pe întrupat până la punctul executării acestui act al
destinului său. Dreptaşul, cunoscându-i perfect programul destinului, îi spune
noaptea: „A sosit momentul să faci ce te-ai obligat sus. Trebuie să fii
instrumentul judecăţii lui Zed. Ca spirit, întrupatul Zed te cheamă, te aşteaptă,
să vii şi să-i execuţi osânda acceptată sus, pentru că a greşit şi a ucis pe un
semen. Hotărăşte-te odată. Te-ai obligat, fiind forţa executivă a Cerului. Hai,
timpul a sosit." Ca om trupesc, îşi aminteşte de judecată, de^ocnă, de părerea
lumii, de conştiinţa sa şi nu vrea să ucidă. Ideea sângelui vărsat îl îngrozeşte.
în momentele de rezistenţă ale întrupatului, dreptaşul cheamă pe stângaş să-1
ajute. Acesta, sosit, începe şi el cu sugestiile: „Frate, a sosit ceasul, de ce nu
execuţi ceea ce ţi s-a pus în destin?" „Of - zice întrupatul - de unde îmi vin în
minte asemenea idei, de a ucide pe Zed?" Iar sugestiile celor doi veghetori nu-1
slăbesc deloc. Destinul cunoscut de treimea de veghetori înainte de întruparea
ocrotitului, este urmărit de dreptaş şi stângaş, pentru ca acum, la ceasul hotărât,
să fie executat. „Ce te-ai obligat să faci, fă! Ce te-ai obligat să ari, ară! Ce te
tot codeşti?" Din zi în zi, creşte ura executorului faţă de Zed. Prin minte îi
trece hotărârea de^ a-1 suprima. într-o zi, nemaiputând rezista, ca împins de un
resort pune mâna pe cuţit şi-1 ucide. în momentul hotărârii acţiunii, soseşte ca
fulgerai entitatea-de-creştet a executorului, precum şi cea a victimei, ambii
prezidând evenimentul executării Judecăţii divine. „Omor! S-a comis o crimă!" ţipă
întrupaţii, ziua. Poliţia e pusă în mişcare iar făptaşul e căutat, prins, închis şi
judecat. „Cine ar fi putut crede — spun unii — că acest om bun, milos, mielul lui
Dumnezeu, va deveni într-o zi un ucigaş? Acum ştim că era un candidat al ocnei!"
Dar noi, cunoscătorii adevărului, spunem: criminalul nu este nici dulcele miel,
nici asasin; el este, în acest caz, doar un spirit întrupat, din zona a Ii-a,
albastră, a forţei executive de sus. Făptaşul
232

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

a fost desemnat să execute o sentinţă dată de sus, acceptată de el şi de victima

care a ucis şi ea cândva. Aşadar pentru Cer cazul acesta nu este un omor, ci
îndeplinirea unei misiuni. Legile Cerului trebuie păzite. Când un duh coborât în
trup a omorât, legea cere pedeapsa. Pentru a cunoaşte exact ce înseamnă să sileşti
un spirit să părăsească baital şi înainte de vreme trupul său, fostul criminal este
condamnat să treacă prin aceeaşi suferinţă şi întoarcere grabnică din lumea
trupească în cea Cerească, fără să-i mai fie lăsat răgazul de a se bucura de
bunurile lumii terestre. Un cititor al acestor rânduri s-ar putea revolta: „Cum?
duhurile propovăduiesc şi îndeamnă pe un biet întrupat inconştient să omoare şi
deci să încalce Legea Tatălui?" Nu, lumea oamenilor spaţiali - şi în special cei
din zona a I-a - au o nespusă iubire faţă de fraţii lor mai mici, dar în acelaşi
timp ştiu că păzirea legilor e garanţia ordinii şi baza progresului. Greşeala
trebuie ispăşită şi în general plăteşti cu ce ai păcătuit. Prin urmare, crimele
sunt de două feluri: 1. legale - din ordin; 2. ilegale - făcute din nesocotinţă.
Crima legală nu este făcută din instinctul rău al omului, ci pentru că a fost
împins la săvârşirea acestui act, dictat de judecătorii săi ^supremi. S-ar putea
obiecta: „De ce trebuie să sufere executantul, dacă i s-a impus această crimă?"
întrupatul pune această întrebare, deoarece nu cunoaşte trecutul executantului,
care va intra la ocnă şi va suferi pentru a-şi plăti greşelile făcute în trecut. Nu
întâmplător i s-a dat această misiune, pentru că este un vinovat, încălcând legile
divine ca spirit şi întrupat. El va suferi, achitându-şi o poliţă din trecut, şi în
acelaşi timp va urca o treaptă mai sus, pentru că a slujit Cerul la îndeplinirea
Justiţiei divine. Dreptaşul va sta ziua la dreapta pupilului său, de la naşterea şi
până la moartea sa biologică. El nu se va aşeza niciodată la stânga lui, şi mai
ales la creştet. Dacă dreptaşul se îndepărtează la o distanţă oarecare de ocrotitul
său, ieşind din aria lui magnetică, se poate aşeza şi la stânga pupilului său. în
cazul, acesta dreptaşul nu mai poate acţiona în nici un fel asupra iubitului său.
Dreptaşul e îndeplinitorul destinului pupilului său, iar stângaşul e
constrângătorul destinului său. întrupatul este solicitat, povăţuit de dreptaş
într-un fel, stângaşul poate să-1 sfătuiască într-alt fel şi bietul întrupat, stând
nedumerit între amândoi, se hotărăşte când conform celor susţinute de dreptaş, când
după cele sugerate de stângaş, iar alteori nici după unul, nici după altul, ci
conform liberului său arbitru. Când urmează îndemnul dreptaşului, e pe calea
destinului său. Când ascultă de şoapta stângaşului, va acţiona în afara celor
prevăzute în destinul său, dar va avansa, însă, de cele mai multe ori prin
suferinţă. Dreptaşul are responsabilitate faţă de Forul suprem, dacă dictează
altceva pupilului său, în afară de destin. Stângaşul nu are această răspundere. El
este superior întrupatului şi îi poate propune acţiuni în afara destinului său,
fără să fie responsabil, întrucât intenţia i-a fost să-1 împingă mai repede pe
calea progresului, dar ca om trupesc poate să aibă neplăceri pentru acest câştig
spiritual. în toate marile lui acte, omul trupesc va fi însoţit de treimica forţă
dăruită de Tatăl. Când se naşte, se căsătoreşte, naşte copii, îi moare părintele,
trece printr-o grea durere sau încercare, va veni şi cel-de-creştet, preşedintele
treimicei forţe, ca să asiste la aceste acte destiniale. O dată fixat, destinul
trebuie executat cu orice preţ. Există cazuri extrem de rare, când destinul poate
fi stricat. De exemplu unele fapte omeneşti ticăloase - magie neagră - pot tăia
firul depanării destinului cuiva. De asemenea, un om nu mai poate suporta durerile
prevăzute în destinul său, şi dându-şi seama că şi-a luat prea mari sarcini se
roagă fierbinte Cerului, ca o parte din ele să-i fie ridicate în această viaţă, şi
amânate pentru altă viaţă. Conducătorii acestui individ pot cere Fomlui suprem al
Pământului să aprobe cererea lui fierbinte, modifîcându-i destinul. O schimbare
deosebită are loc în destinul unui individ când se schimbă destinului ţării unde
vieţuieşte ca om trupesc. Da, şi destinul neamurilor şi al ţărilor suferă schimbări
în cazuri foarte rare, cerute de îngerii conducători ai acelui neam şi aprobat de
Sfântul Duh al Pământului. Modificarea destinului unei grupări sociale aduce
perturbări în destinul individului acelui neam. în acest caz, s-ar părea că avem
de-a face cu nerespectarea obligaţiilor Tatălui, faţă de entitatea spirituală
întrupată. Entitatea s-a jurat că îşi va îndeplini obligaţiile luate faţă de Legile
Tatălui, în faţa reprezentantului Său legal. Prin venerabilul Său împuternicit,
Tatăl s-a obligat faţă de microscopicul fir de praf al universului să nu-i pună
nici o piedică în desfăşurarea destinului său, carejl va duce cu un pas mai departe
pe drumul nevăzut, către Izvorul de viaţă de unde a plecat. în cazul modificării
destinului ţării, întrupatul va trece prin greutăţi şi situaţii neprevăzute în
destinul său. De exemplu, din bogat va ajunge sărac, din sănătos - bolnav, din
liber - puşcăriaş etc. S-ar zice că Cerul nu a fost drept, că prin modificarea
situaţiei unei ţări s-a schimbat soarta unui om, care înainte de întrupare îşi
făcuse în Cer un plan, şi acum tot planul său s-a spulberat. Da, este întocmai, dar
corolarul schimbării destinului unei mari colectivităţi de oameni are drept
consecinţă impunerea individului - pe lângă cele acceptate de el înainte de
întrupare - la împrejurările voite de Forţele supreme, tot pe baza Justiţiei
cereşti, forţându-1 astfel să achite acum şi alte crestături
Comunicări din Cer

233

de pe răbojul vieţilor sale anterioare. Va suferi amarnic în aceste mari prefaceri

şi mişcări sociale, dar va achita multe din greşelile nelichidate ale trecutului.
Rezultatul va fi limpezirea situaţiei sale ca spirit şi înălţarea sa într-o viaţă
terestră, cât în şapte. Acum revin la cele trei forţe. Dreptaşul este mama
iubitoare, dorind pupilului său cel mai mare bine. împlinirea întocmai a destinului
pupilului său va fi meritul dreptaşului şi pe această cale va păşi şi el mai sus.
Stângaşul este şarpele amăgitor care a nenorocit - la figurat - pe Adamul simbolic.
El nu răspunde de rezultatul şoaptelor sale. Rolul stângaşului este ingrat: de a fi
forţa potrivnică părerii dreptaşului, dar, în fond, el este un spirit ce îşi
deapănă firul evoluţiei pe cărarea cea dreaptă a legilor cereşti. Forţa supremă,
de-creştet, denumită şi tată, dă binecuvântarea sa tuturor actelor făcute de
întrupat, prevăzute în cartea destinului său. Astfel că sărmanul spirit, tras de o
parte şi de alta, îşi chinuie scânteia, ca să aleagă soluţia cea mai bună. Liberul
său arbitru îl poate duce pe cărarea cea bună ori îl poate determina să ia pe una
din cărările lăturalnice. Dar tocmai din aceste frământări, încercări şi greşeli -
de-a lungul veacurilor, din întrupare în întrupare - spiritul face şcoală, se
iluminează, înţelege Adevărul şi învaţă legile ce guvernează universul.

Cauza şi efectul corespunzător

Având în vedere apropierea unui ciclu de înaltă spiritualitate, noi, duhurile lumii
superioare ale Pământului am creat ici-colo, pe suprafaţa pământului, cercuri
spirituale, cercuri de revelaţie şi iniţiere, de unde, asemenea unor faruri,
radiază lumina în bezna ignoranţei în care trăieşte lumea. Noi, cei de sus, creăm,
plănuim, orânduim; iar voi, cei de jos, împliniţi, executaţi cele hotărâte de noi.
Noi suntem generatorii unor cauze; voi sunteţi instrumentele noastre şi veţi culege
efectele celor dorite şi pornite de noi. Pe tine, frate, te-am ales să fii
instrumentul nostru, pentru că sus la noi, ai primit cu bucurie misiunea de a fi
vestitorul nostru. Dacă prin liberal tău arbitru, ai dezerta de la îndatorirea
acceptată şi de Cer binecuvântată, mare şi grea răspundere ar cădea asupra ta. Ţi-
ai asumat o mare răspundere o dată ce ai acceptat să fii promotorul cauzei noastre,
lansând în lume o idee: nemurirea spiritului şi veşnica lui întrupare, pentru
instruirea şi evoluţia omului în veşnicie. Cine nu primeşte să devină
propovăduitorul nostru, în lumea terestră, nu-şi asumă nici o răspundere. Insă tu
ai scris şi ai vorbit. De acum înainte, slăveşte pe Tatăl atotcreator. Ca să te
lămuresc şi mai bine, îţi voi vorbi despre cauza şi efectul său corespunzător, fie
în bine, fie în rău. Cauza este dezlănţuirea unei acţiuni sau serii de acţiuni.
Efectul este rodul acestor acţiuni. Cauzele sunt de două feluri: personale şi
publice. Cauzele personale sunt provocate de un singur individ, iar cele publice
sunt provocate de o colectivitate de indivizi. Efectul cauzelor personale va avea
ecou pe o arie mai restrânsă şi în general numai asupra unui individ. Efectul
cauzelor provocate de o colectivitate vor atrage în vâltoarea lor o sumă mai mare
sau mai mică de indivizi. Cauza este totdeauna legată de efect. Nu există cauză
fără un efect. Orice efect a fost provocat de o cauză. Aşadar cauza şi efectul se
pot compara cu un circuit electric, simbolizat în antichitate de un şarpe -
Urobolus - muşcându-şi coada. Capul şarpelui reprezintă inteligenţa, cauza,
transmisă mediului ambiant prin trupul său simbolic; apoi, ca urmare a durerii, îşi
muşcă coada, exprimând efectul cauzei pusă în acţiune. După ce a circulat prin
lume, cauza se întoarce la capul care a produs-o, suferind durerea simţită în
coadă, din care cauză o muşcă. Printre multe alte legi ale lumii noastre este şi
aceasta: Orice cauză produce un efect. Această lege o cunoaşteţi şi voi, dar pe
următoarea mai puţin: După ce circulă câtva timp prin lume, orice cauză se întoarce
la emitentul ei. în urma celor două legi s-a născut şi a treia: Cauza va produce
efectul, bun sau rău, pentru care a fost provocată. Aşadar fiţi cu băgare de seamă
la orice acţiune, vorbă sau gând de-al vostru. Fiţi atenţi că dezlănţuiţi cauza
care nu ştiţi ce efecte va produce. Omul ştie să producă o cauză, dar nu ştie
urmările, efectele ei. De aici rezultă încă o lege: Cauza este totdeauna sub voinţa
emitentului, dar o dată ce a fost aruncată în lume, scapă de sub controlul voinţei
sale. Producătorul cauzei pierde definitiv controlul cauzei produse. O dată pusă în
mişcare, cauza se desfăşoară automat, iar emitentul nu va mai avea nici o putere de
a o mai opri în mersul ei. Aşadar cauza ar fi egală cu acţiunea, iar efectul
stârnit corespunde cu reacţiunea. De multe ori, efectele desfăşurându-se în lume,
dau naştere la alte efecte, devin la rândul lor cauze. Iarăşi şi iarăşi vă
avertizez: Fiţi atenţi în tot ce faceţi, vorbiţi sau gândiţi!
234

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Efectul este o cauză care circulă. După cum cauza ar fi putut rămâne în capul
şarpelui simbolic, voi credeţi că şi efectul ar putea rămâne în capul altui şarpe
primitor. Eu afirm că niciodată un efect nu rămâne în cel ce 1-a primit.
Primitorul, la rândul său, îl transmite mai departe. Prin urmare, efectul circulă
în lume. Se poate ca efectul să circule doar în sânul familiei tale. Se poate ca el
să-şi facă drumul prin oraşul sau ţara unde trăieşti. Există cazuri când efectele
pot urmări un continent sau tot pământul. După ce o cauză a circulat prin lume,
acţionând şi transformând totul, ea se întoarce asupra emitentului, care va simţi
efectele, va înghiţi, va suporta vrând-nevrând consecinţele cauzei emise. Din acest
moment, emitentul se supără pentru că nu-şi recunoaşte opera. Cauza emisă cândva a
circulat prin lume şi s-a deformat atât de mult, încât acum când s-a întors,
emitentul nu o recunoaşte. Se miră de exemplu că este calomniat, că este păgubit
sau suferă moralmente, fără să se ştie vinovat. Aşa e pentru toată lumea voastră,
şi uneori, şi pentru a noastră. Un om cuminte meditează şi analizează orice efect
primit sau resimţit, să vadă dacă nu cumva, în trecut, a făcut, vorbit sau gândit
ceva rău şi acum cauza circulând, conform ştiinţei Cerului, s-a întors la el,
cauzatorul, iniţiatorul răului. în legătură cu această analiză, mai emit o lege:
Orice supărare, de oriunde ţi-ar veni, să ştii că este opera ta personală. Şarpele
simbolic din veacuri a emis o cauză - a mâncat ceva. După ce a circulat prin
intestinele sale, cauza - alimentul — a ieşit din trupul său sub formă de efect -
fecale. Acum şarpele priveşte şi nu-i vine să creadă că acele fecale sunt opera
lui, şi îşi zice: „Eu am mâncat un aliment plăcut, cum de s-a transformat în acest
produs nesuferit? Eu am mâncat cu plăcere, şi acum să sufăr atât de mult de
infecţia acestui efect?" Da, îi răspundem omului, simbolicului şarpe. Cauza ta fost
un concept plăcut, dar nu ştiinţific, ci empiric. Nu ai meditat şi judecat când ai
emis cauza. Acum te superi şi blestemi coada, că ea face o emisie neplăcută, că tu
nu ai nici o vină, că nu te ştii să fi greşit cu ceva, că ai avut întotdeauna
intenţii bune. Ba, mai invoci câteodată că ai crezut-o inofensivă. Da, dar acum,
când îi vezi efectele întorcându-se stib alt aspect, te superi, te revolţi şi
protestezi. De ce, omule, de ce te superi? când acest efect nu este altceva decât
produsul gândului, vorbei sau faptei tale de mai zilele sau lunile trecute. Nu te
revolta, nu te plânge, mai bine concentrează-te, controlează-te şi reflectă înainte
să porneşti la o faptă, înainte să vorbeşti sau să emiţi gânduri. Efectul se va
întoarce asupra ta când nici nu te aştepţi, după ce ai uitat cu desăvârşire de
acţiunea ta de altădată. Nu căuta să descoperi în jurul tău pe ceî ce ţi-a provocat
un necaz, nu o atribui altora, căci tu eşti cauzatorul acestui necaz întors la tine
sub o altă formă, încât nu o mai recunoşti. Omul trupesc moare, dar efectele cauzei
lui nu se sfârşesc curând. Mulţi ani după moartea lui, societatea va mesteca
efectele acţiunii sale. După aceste efecte se deduce trăinicia cauzei stârnită de
el.

Urmările încălcării legilor cereşti

Lumea de jos, ca şi cea de sus are nevoie de conducere, pentru a trăi şi evolua.
Conducerea lumii voastre este lumea noastră, iar noi suntem conduşi de Foiţele
superioare, ierarhice, ale lumii noastre. Lumea de jos e liberă să trăiască cum îi
place; totuşi, nevăzut, neştiut, lumea noastră o îndreaptă către anumite ţeluri,
pentru a căror atingere se cere timp lung, de mii şi milioane de ani. Cerul nu lasă
omenirea să bâjbâie în întunericul vieţii trupeşti. Pentru ca aleşii săi coborâţi
în lutul terestru, printre fraţii lor trupeşti, să-şi poată îndeplini misiunea,
Cerul întreţine cu ei legături spirituale. Aşadar noi, duhurile comunicăm oamenilor
trupeşti adevărurile lumii din care au coborât. Valoarea comunicărilor indică
gradul ierarhic al celui ce comunică şi implicit al celui ce primeşte. Noi nu ne
spunem numele, pentru că am avut mii şi mii de nume, în diferitele noastre
întrupări, aici sau aiurea, pe alte planete. Noi primim ordine şi le executăm.
Autorul cuvântărilor noastre trebuie să rămână necunoscut, deoarece cunoştinţele
comunicate nu sunt personale, ci ale gradului ierarhic din care suntem şi noi o
mică fracţiune. Ştiinţa supremă o posedă numai prima Fiinţă, care a creat totul. De
la Ea, pe cale ierarhică, ni s-a transmis şi nouă; iar noi, în virtutea legii
solidarităţii, comunicăm din ştiinţa noastră mici fragmente lumii voastre, vouă,
misionarilor noştri, coborâţi în mijlocul lumii trupeşti. E bine cunoscut şi în
lumea voastră că valoarea unui om se deduce după faptele sale, dar mai ales după
ideile emise. în lumea voastră unii fac fapte uimitoare, ce întrec prin sălbăticie,
josnicie şi ferocitate animalele sălbatice din savanele Africii. Alţii te uimesc
prin ideile lor contrare
Comunicări din Cer

235

bunului-simţ, codului moral şi religios. Aceştia, duhuri întrupate rătăcite, neagă

existenţa unei Forţe supreme, care a făcut totul şi conduce totul. Ei pretind că
viaţa omului este rezultatul' întâmplării, a împrejurărilor vieţii trupeşti şi ale
mediului social, negând existenţa unui plan prestabilit. De asemenea afirmă că
gândirea omului emană din celulele sistemului cerebral, ca şi cum pietrele sau
lutul potecilor ar putea emite idei omeneşti. Cei ce gândesc şi îşi conduc
existenţa conform prescripţiilor conştiinţei lor aflată sub auspiciile frumosului,
binelui, adevărului şi justiţiei, îşi urmează calea trasată şi'dictată de Legile
Tatălui ceresc. Cei care neagă existenţa Divinităţii, a Justiţiei divine care
recompensează pe cel bun şi pedepseşte pe cel rău, şi cred că viaţa omului se
termină cu pieirea trupului, sunt pe drumul rătăcirii, al ideilor, nu diavoleşti,
ci false. Omul, ca unitate în marea operă a Tatălui, este deja pe o treaptă înaltă
a unităţilor şi formelor de viaţă din univers. Prin urmare, se cuvine ca omul să
contribuie, să lucreze în lume conform planului alcătuit de El. Am mai spus şi
altădată: ideile sunt particule infinite materiale, fiinţe vii care există din
eternitate. Ele umplu Infinitul, dar nu se mişcă, nu lucrează în mediul lor de
origine. Tatăl le cheamă, le absoarbe, le preface şi apoi le emite din sânul Său.
Din acel moment, ideea devine o forţă trimisă în lume ca să producă anumite efecte,
să devină instrumentul Auxiliarilor Tatălui, pentru a împinge totul, spirit şi
materie pe calea evoluţiei. Aşadar toate ideile emană de la Tatăl, precum toţi
oamenii, toate duhurile au purces tot de la EI. Se cade ca omul să primească ideile
Tatălui Creator şi să le execute aşa cum le-a emis El. Dar omul, în virtutea
deplinei sale libertăţi, emite şi el idei, adică se transformă, sau vrea să devină
egal cu Părintele său. Cum omul nu are ştiinţa Tatălui, ideile sale nu vor avea
lumina ideilor Tatălui, prin urmare le va inversa. Multe mistere avem să vă
comunicăm. Vreau să-ţi dau azi înţelegerea asupra unei enigme a lumilor în care
trăieşte omenirea. Odată, în noaptea miliardelor de ani, eu, tu, el, noi toţi am
fost născuţi de Tatăl nostru în Sfera divină, unde duceam o viaţă de beatitudine.
înţelepciunea Celui dintâi, a Celui suprem, a văzut neputinţa noastră de a ne
bucura pe deplin de Raiul unde ne-a aşezat. De aceea ne-a dat un ajutor, ne-a dat o
Evă - cuvântul, ideea. La început, Tatăl m-a făcut pe mine, Iod (^), şi văzând că
omul nu e bine să fie singur, că ne lipsea ceva, a născut din El şi pe Eve (Hin),
pe care ne-a dăruit-o nouă oamenilor; deci El a împerecheat pe om cu ideea ( P l i
n " 1 ), pe Iod p) cu Eve (n m). Ideea dată de Tatăl omului era egală cu Legea care
să-i călăuzească paşii spiritului în raiul Sferei divine. Eve ( n i P I ) nu era o
femeie ca aici pe pământ, ci era toiagul care să-i servească omului în existenţa
sa. Veacuri nesfârşite a trăit omul în Raiul Tatălui, împreună cu Legea păstrată cu
sfinţenie. Omul nu poate crea nici oameni, nici idei, ca spirit, dar le poate
inversa pe cele create de Tatăl. Mare şi puternică este Legea Tatălui, dar
câteodată buturuga mică răstoarnă carul mare. Tatăl a creat teza, dar omul poate să
i se opună, creând după mintea sa redusă o antiteză. Din acest moment, cu ştiinţă
sau fără ştiinţă, omul spirit se face pe sine creator, dar vai lui! curând va simţi
consecinţele neascultării sale. Viaţa este activitate. Activitatea trebuie să fie
conformă Legilor instituite de Tatăl. De îndată ce tu te-ai îngâmfat şi te opui
Legii Tatălui şi activităţii ce ţi s-a ordonat să faci în raiul Sferei divine, vei
fi pedepsit pentru contraiegea creată de tine. Din moment ce te constitui creator
de legi, vei fi gonit din raiul Sferei divine. Eu, tu, cu toţii am mai fi putut
trăi o veşnicie în Raiul din mijlocul Tatăl ne-a născut, şi nu făcut, iar scânteia
noastră a aşezat-o în sânul Său şi ne-a spus: „Iată, fiule, bucură-te de toate ale
Mele şi lucrează precum Eu îţi ordon ". Şi Tatăl ne vorbea în fiecare zi. Noi ne
bucuram, dar nu puteam lucra fără El, şi atunci El ne-a dat legea, ideea. - Eve ( n
i " ) . Domnul a mai zis: „Acum tu, omule, Iod (ş) ai lângă tine pe Eve (H "îl);
bucură-te, dar te opresc să guşti din pomul oprit". Pomul oprit era încălcarea
Legii Lui. Dar tu, eu, cu toţii din această Sferă sublimă nu am ascultat. Din sfera
creată s-au înălţat până la noi idei inversate ale unor entităţi create, cu mult
înaintea noastră; şarpele biblic ne-a spus: „Nu te teme, frate, gustă din fructul
pomului oprit. Fă şi tu ceea ce a făcut Tatăl nostru şi tu vei deveni egal cu El".
Ne-am amăgit, am încălcat ordinul şi am căzut în lumea creaţiilor, am fost izgoniţi
din Raiul divin, iar cei greşiţi înaintea noastră s-au bucurat că şi noi am venit
în rândul lor. Am vrut noi, nimicuri, să fim egali cu infinita Forţă creatoare.
Tatăl şi-a întors faţa de la noi şi din acel moment noi nu I-am mai auzit glasul
sublim şi nu I-am mai simţit căldura producătoare de fericire. Mii de ani, de
veacuri chiar, am fi petrecut acolo. Eram fericiţi, lucram şi progresam, dar când
inteligenţa ni s-a înălţat până a ne crede pricepuţi şi creatori şi am vrut să
gustăm din pomul oprit, am căzut, pentru că am inversat pe Eve (HI îl) şi ne-am
însuşit-o, dând naştere la neascultare, încălcare de lege şi creare de contralege.
Astfel am devenit elemente dezarnionice în Sfera armoniei
sferei cosmice, dar ani ascultat de şoaptele ademenitoare venite din afara Raiului
divin.
236

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

desăvârşite, şi din acel moment am fost eliminaţi din acel Rai şi trimişi în lumea
creată, pentru a cunoaşte urmarea neascultării sau a încălcării Legii divine. Aici,
în sfera creată, din planetă în planetă, trecând prin suferinţe miliarde de ani,
îndurând adversităţile vieţii trupeşti, închişi în piatra sau lutul unei planete şi
apoi ca nenumărate forme vegetale, animale şi umane, am cunoscut urmarea groaznică
de a ne fi crezut Creatori. Am plecat din Rai şi am ajuns în iadul vieţii trupeşti,
prin miile de corpuri cereşti, amarnice şcoli, care ne redau înţelepciunea şi
strălucirea pierdută în veşnicia trecută. Acum, ajunşi în stadiul de om, ştim ce
este supunerea şi ce urmări are neascultarea legilor cereşti. Acum ştim că omul
care se opune legilor cade şi mai jos decât am căzut iniţial. Acum ştim că -
nevăzut şi neştiut - respectarea legilor ne înalţă spre Luminile şi splendorile de
care ne-am bucurat odată. Dar pentru că una din legile sublime ale Tatălui este
solidaritatea ne străduim să ajutăm pe toţi fraţii noştri coborâţi în lut, să le
deschidem ochii spre păzirea Legilor Tatălui, care nu se pot încălca fără să nu
guşti apoi amarul suferinţelor negrăite. Iată înţelesul ocult al spuselor din
Biblie, despre rai, Adam şi Eva, şi izgonirea lor din Eden.

Formarea iniţiatului
Pentru grăbirea evoluţiei omenirii, este nevoie ca - din când în când - să coboare
în lutul globului terestru şi marile Lumini ale Cerului. Se vor întrupa spirite
albe, îngerii planetei noastre, de toate gradele, sfintele duhuri conducătoare ale
lumii angelice, îngeri solari şi înşişi guvernatorii cetelor îngereşti din Soarele
nostru. Cu toţii se vor naşte printr-o mamă pământească, supunându-se legii firii,
stabilite de Tatăl pentru veşnicie şi pentru toată lumea. Cu toţii vor deveni
astfel oameni trupeşti —fiul omului. îmbrăcând haina lutului şi legea fiind lege,
cunoştinţele acestor misionari se vor întuneca până a nu mai şti cine sunt, de unde
au venit şi pentru ce scop. Dar tot Regulile cereşti ordonă ca unor asemenea
trimişi să li se reveleze misiunea, pentru care au venit în lumea trupească, să li
se facă cunoscut gradul avut în lumea cerească. S-ar părea că Cerul face o
nedreptate, luminând pe unii şi lăsând în întuneric pe alţii. însă această
discriminare este dictată de nevoia evoluţiei Pământului. Dacă lumea trupească nu
ar avea întrupată printre ea anumite duhuri superioare şi dacă ele, la rândul lor,
nu ar mai avea legătura cu lumea lor de origine, nu ar fi cine să le arate
adevărata lumină. Cu toţii - oamenii inferiori, şi cei superiori - şi-ar duce viaţa
după cum vor bate valurile patimilor şi grijile existenţei. Iată de ce, în toate
veacurile, a fost nevoie ca printre milioanele de oameni trupeşti să fie şi
iniţiaţii noştri, entităţi spirituale care au atins anumite trepte evolutive.
Iniţiatul nostru va vorbi şi va scrie, iar ideile lui - fiind forţe - se vor
răspândi în mediul ambiant, şi pătrunzând în corpul spiritual al semenilor săi, vor
lucra asupra lor, determinându-i la analiză şi meditaţii, din care vor rezulta
modificarea concepţiilor despre viaţă şi natură. Iniţiatul fiind' un om ca oricare
- supus tuturor tentaţiilor lumii trupeşti - pentru a nu cădea, pentru a fi mereu
în gardă, trebuie să fie luminat, îndemnat, povăţuit, ca să fie stegarul nostru,
propovăduitorul celor aflate de la noi. El va trăi cu piciorul pe glia globului
vostru, dai" va fi cu gândul şi sufletul înălţat mereu spre nivelul patriei sale
cereşti. Lumea se va frământa, se va chinui, va suferi şi îşi va sfârşi existenţa
fără să ştie pentru ce s-a născut şi trăit, iar iniţiatul nostim îşi va duce o
viaţă împăcată în mijlocul zbuciumului sufletesc al omenirii înconjurătoare. Iată,
pentru azi, o pagină nouă din cunoştinţele lumii noastre. S-a spus că entităţile
spirituale trăiesc în zone şi sfere suprapuse, conform gradului lor de evoluţie.
Nici un spirit nu va putea urca mai sus de zona sa corespunzătoare. Forţa magnetică
a pământului îl va atrage, pironindu-1 în sfera corespunzătoare fluidului din care
este alcătuit însuşi corpul său planetar. Există trei mari zone în jurul pământului
în care locuiesc, se mişcă şi trăiesc duhurile-oameni: I. zona spiritelor albe; II.
zona spiritelor albastre; III. zona spiritelor roşii. Repet mereu, ca să nu se uite
şi să se ştie. Toate planetele, toate corpurile cereşti au - asemenea Pământului -
trei zone principale fluidice în jurul lor; dar bineînţeles din fluide diferite de
cele terestre. Grosimea celor trei zone locuite de duhuri umane este în raport cu
gradul evolutiv al duhurilor: zona roşie este cea mai mică, zona albastră este de
nouă ori mai groasă decât cea roşie, iar zona albă este de nouă ori mai groasă
decât cea albastră. Aceste trei zone, sfere concentrice, sunt separate între ele
prin zone intermediare, unde nu trăieşte, permanent, nici un duh.
Comunicări din Cer

237

Dincolo de zona a I-a, a duhurilor albe, urmează zona duhurilor îngeri. Zona
duhurilor umane este despărţită de cea a îngerilor printr-o zonă intermediară,
groasă de aproximativ cinci mii de kilometri. Zona îngerilor ţine până dincolo de
Lună, pe o distanţă aproximativ egală cu distanţa de la Pământ la Lună. Citesc
gândul tău şi văd o satisfacţie că-ţi destăinui din tainele cereşti, pe care omul
trupesc nu le poate vedea, cerceta şi controla, şi îţi citesc dorinţa de a afla mai
multe cunoştinţe. Dar noi ştim că omului trupesc, nu-i aduc nici un folos asemenea
cunoştinţe şi, după părerea noastră, mai necesare sunt pentru el normele de
conducere în viaţa terestră decât cunoştinţele cereşti necontrolabile. In lumea
noastră cunoştinţele sunt apreciate, pentru că ele constituie baza avansării, dar
mai presus de' cunoştinţe sunt sentimentele şi păzirea legilor stabilite
pretutindeni şi din veşnicie. Poţi fi inteligent, dar lipsit de cultură. Poţi fi
cult, dar imoral. însă legile cereşti nu permit avansarea până când cel cult nu va
fi şi moral. Codul moral se impune mai întâi omului care vrea să devină cult. Atâta
vreme cât omul nu va păzi regulile morale, Cerul nu-i poate da nici o cunoştinţă.
Aşadar moralitatea este în strânsă legătură cu obţinerea cunoştinţelor cereşti.
După cum profesorul universitar al lumii voastre nu va coborî în adâncul ocnelor de
sare ca sa comunice cunoştinţele sale criminalilor de acolo, tot astfel savanţii
lumii noastre nu se vor coborî din splendorile lor cereşti ca să reveleze
cunoştinţe oamenilor nedemni de a primi tainele universului, strălucitoarele lor
perle cereşti. Pentru ca misionarul nostru să devină difuzor în lumea fraţilor
noştri întrupaţi, se cere ca mai întâi el să ducă o viaţă demnă şi morală.
Iniţiaţilor noştri le spunem multe taine, pentru întărirea lor ca oameni trupeşti,
dar nu tot ce le spunem este destinat să fie. răspândit. Există anumite taine pe
care ei trebuie să le ascundă sub tăcere, deoarece omenirea încă n-a ajuns la
punctul de a le cunoaşte. Nu se pot da taine pe care omul - neputându-le primi,
pentru că nu concordă cu cunoştinţele sale fizice - să le desconsidere, să le nege,
să-şi bată joc de noi şi de iniţiatul nostru. Se vor da numai cunoştinţele
acceptate de puterea intelectului lor, deşi încă nu le pot verifica. în stare
normală, omul trupesc - fie el chiar spirit angelic - are nevoie de a fi
mediumizat, pentru ca urechea lui să ne audă, ca ochiul lui să ne vadă; altfel el
ar rămâne tot atât de neştiutor ca oricare alt spirit inferior lui. Iniţiatul
nostru este chemat la o viaţă în afara vâltorii pasiunilor şi preocupărilor
omenirii. Spiritul lui nu trebuie să fie slăbit de grijile zilei de mâine, ale lui
sau familiei sale, ci să-şi îndrepte gândurile numai spre problemele vieţii
cereşti. Mintea lui trebuie să fie senină, iar fluidele corpurilor sale spirituale
- calme şi într-o vibraţie uniformă şi armonică. în asemenea condiţii, marile
Lumini cereşti se vor putea apropia de el şi îi vor da cunoştinţele necesare. O
vibraţie dezordonată a fluidelor sale, o preocupare pur lumească vor reduce
radiaţiile lui spirituale, iar duhul superior, resimţind penibil aceste emanaţii,
se va îndepărta de el, negăsind terenul prielnic pentru a sta în jurul său şi a-i
revela din tainele cereşti.

Ideile sunt forţe Azi revin la o problemă de importanţă capitală: materia primă din
care s-a făcut totul din veşnicie şi se va face totul în vecii vecilor ce vor veni.
Această materie zace în Infinit. Ea umple Infinitul ca mâlul apele fluviilor, ca
praful aerul de la suprafaţa pământului. Din una şi aceeaşi materie, Tatăl a.făcut
materiile şi spiritele, tot ce cuprinde sfera infinit de mare numită cosmos, sau
sfera cu cele patru universuri. Am spus şi repet - căci aşa învaţă duhurile în
spaţiu, repetând la infinit toate noţiunile, toate cunoştinţele aflate, până se
întipăresc de veşnicie în fiinţa lor: întâi a fost cuvântul sau ideea; din cuvânt
s-a născut, prin prefaceri laborioase, omul spirit, iar, în fine, omul s-a servit
de cuvânt pentru a servi Tatălui său Creator La începutul creării sale, spiritul
uman a avut nevoie de mult timp ca să poată înţelege prima idee, prima noţiune.
încet, penibil de încet, a înţeles cuprinsul ideii a doua, a treia şi aşa mai
departe. Forte mari, Zeii creatori, au stat pe lângă el, l-au mişcat şi influenţat
pas cu pas, pentru a-1 face primitor şi reţinător de idei. Ideile, logos-urile au
existat şi vor exista în veşnicie, deoarece Infinitul e infinit. El este plin de
idei, de particule infinit de mici, de fiinţe vii. O dată format pe deplin, duhul a
fost educat să absoarbă idei, să le examineze şi înţeleagă. Apoi a fost trimis din
Sfera divină într-unui din cele
238 Din tainele vieţii fi ale universului - A doua carte

patru universuri, pentru a-şi face cursul evolutiv. Aici, duhul a primit în sânul
său idei şi ele fiind forţe, îl determină la diferite acţiuni. Nu există idee care
să nu pătrundă în perispiritul unui spirit. Nu există cuvânt care - pronunţat de un
întrupat - să nu intre, ca idee, în perispiritul altui întrupat şi să nu-i producă
o acţiune. Se pune întrebarea: Poţi opri pătrunderea ideilor în tine, duh liber sau
întrupat? Nu, nu se poate, dar poţi elimina ideile din corpul tău spiritual, prin
puterea voinţei cu care te-a înzestrat Creatorul. Christ a coborât pe Pământ
semănând idei care să redeştepte omenirea la concepţii noi de morală şi conduită.
Mântuirea, iluminarea stă la îndemâna fiecăruia. Numai tu poţi fi salvatorul tău,
prin asimilarea ideilor de bunătate, speranţă şi credinţă. Azi există în lume două
forţe: 1. duhul de toate gradele; 2. ideea. Pe mine, duh, Tatăl m-a făcut ca fiinţă
conştientă. Am fost trimis în lume să-mi dezvolt puterile spirituale, iar ca ajutor
mi-a dat pe fratele meu cel mai mic - ideea sau cuvântul. Tatăl ceresc trimite
mereu idei în sfera creaţiilor Sale şi ele ne îndeamnă la lucru, la supunere şi
cunoaştere. Noi, duhurile, înotăm în oceanul de fluide cosmice, universice, solare
şi planetare, dar pretutindeni suntem asaltaţi de ideile, logos-urile Tatălui
ceresc. Fel de fel de numiri li s-au dat acestor fiinţe: particule vii, idei,
cuvânt, verb, logos, davar1. Logos-ul, ideea, intrând totdeauna în coipul fluidic
din jurul scânteii, a fost comparat cu alimentul necesar trupului uman. După cum
întrupatul nu poate trăi fără alimente, duhul nu poate trăi fără idei. Aşadar ideea
joacă rolul fiziologic al alimentului; şi unul, şi altul, intrate în corpurile
respective, dau naştere la forţe. Dacă nu poate să împiedice pătrunderea ideilor în
corpul perispiritului său, tot meşteşugul, toată arta duhului este ca măcar să ştie
ce destinaţie să le dea şi apoi cum să le expulzeze, pentru ca totul să fie în
progres. Liber eşti tu, duh, să faci ce vrei, dar dacă Tatăl a instituit deplina
libertate de acţiune, El a pus şi zăgazuri liberului tău arbitru, şi acestea sunt
legile, ordinele, logos-urile Sale. Cine încalcă legea va suferi! Am comparat
ideea^cu alimentul. Identitatea este perfectă, atât prin acţiunea ei fiziologică,
cât şi prin natura ei însăşi. într-adevăr, ideile sunt formate din particule vii,
dar pe când ideile sunt în primul stadiu al existenţei lor, în forma lor primitivă,
alimentele sunt formaţiuni de substanţe. Dar substanţele sunt grupări de molecule,
acestea aglomerări de atomi, iar atomul e un complex de idei. Aceeaşi viaţă stă la
baza lor, una fiind simplă, iar cealaltă compusă. Nici focul, nici sucurile
digestive ale omului, nimic nu poate distruge viaţa, particulele vii ce compun
alimentele. Ele se pot preface oricât de mult, dar în definitiv vor fi tot un
complex de particule vii, de fiinţe primitive, ce umplu spaţiile universurilor şi
Infinitul infinit. După cum întrupatul are nevoie zilnic să-şi refacă trupul prin
alimente, perispiritul meu se hrăneşte în mod automat cu fluidul, logos-urile sau
ideile pe care Tată le trimite mereu, în vecii vecilor, din Sfera divină, ca să
întreţină viaţa, mişcarea şi echilibrul sferelor create. Ideile pleacă din Sfera
divină, ocolesc ca un fluviu uriaş toate sferele create, inundă totul din
interiorul lor şi apoi se întorc la Tatăl, luând cu ele materia uzată care trebuie
prefăcută la Centru. Tatăl este cea mai mare uzină de energie din cosmos. Noi,
duhurile, văzând ceea ce voi întrupaţii nu puteţi vedea şi cunoaşte, ne îngrozim de
puterea Sa infinită şi judecând uriaşele forţe ce inundă miliarde de corpuri
cereşti, spre ţeluri voite de El, simţim micimea, neputinţa noastră, şi cu smerenie
ne supunem Voinţei şi Legilor Sale. Secundă de secundă, suntem şi sunteţi scăldaţi
de idei plecate
de la Tatăl. Aceste forţe sunt active. Nu există idee, logos, trimis de Tatăl, care
să fie neutră sau

pasivă. Iată de ce totul este activ în lume, totul se mişcă, fiind împins pe drumul
perfecţiunii. Cu ajutorul cuvântului, Tatăl ne conduce pe noi, duhurile. Cu
ajutorai cuvântului sau ideilor, magnetizatorul produce anumite acţiuni ale
mediumului său. Cu ajutorai ideilor, voi - ca şi noi puteţi determina fenomene ce
uimesc pe cei neştiutori. Toată puterea duhului constă în întrebuinţarea ideilor.
Toată tăria Tatălui a fost, este şi va fi Cuvântul Său. Ideile sosite de la Tatăl
intră în corpul duhurilor şi îi servesc de hrană, de forţă, pentru a construi
forme-idei diferite de ideea din Infinit. Dacă prin libertatea lăsată de Părintele
divin, noi, oamenii planetei Pământ, utilizăm în rău ideile, forţele trimise de El,
ne întârziem plecarea de pe această planetă şi nu dăm posibilitate duhurilor de pe
alte planete să vină la şcoala numită Pământ, nu le eliberăm locul, şcoala necesară
lor acum.
1 Davar (ebr. - cuvânt, lucra) - Este Cuvântul din Sfânta Scriptură (La început a
fost Cuvântul...), reprezentând manifestarea Divinităţii în creaţie. Adorat ca
Işvara în Vede, ca tetragrama iTiiV în Cabala, este Logos-ul sau Verbul creator al
grecilor şi Sfânta Treime - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh - Divinitatea în trei
Persoane a creştinilor.
Comunicări din Cer

239

Spaţiile uriaşe din jurul pământului sunt pline de idei de ură, blestem, clevetiri
etc. Voi şi noi suntem asaltaţi de ele. Noi, văzându-le, ne putem feri, dar voi,
bieţi pelerini vremelnici în carapacea cărnii, nu ştiţi nimic de ele. Iată de ce
venim şi vă ajutăm, dându-vă sugestia, introducând în corpul vostru ideile noastre
iubitoare, ajutătoare. Iată pentru ce aleşii Cerului, spiritele superioare, sunt
obligate din când în când să coboare şi ele în lut, vorbind şi scriind idei ce
contribuie la ridicarea omului. Dar, pentru că nu pot fi lăsate în întuneric, ne
revelăm şi le înarmăm cu ideile noastre, ca să se păzească de duhurile inferioare.
Iată rostul iniţierilor de toate treptele. Cel ce ne ştie şi cunoaşte Adevărurile
cereşti, va pune stavilă gândurilor sale, pază gurii sale şi, cunoscând legea
cauzei şi a efectului, nu va porni la fapte nesocotite. El va şti că o viaţă
trupească fără greşeli valorează cât zece vieţi cu greşeli; astfel, pasul său
evolutiv va fi mai grăbit. Să nu pierdeţi din vedere că orice idee este o forţă, un
excitant. Fiţi atenţi la orice gând vă trece prin minte, examinaţi-1 bine, ca să nu
greşiţi. Toate greşelile omului provin din faptul reacţionarii sale faţă de logos-
urile cu aparenţă de nedreptate. Noi, duhurile superioare, suntem sfere. Nu mai
avem nici un apendice, nici un instrument de lucru şi totuşi lucrăm, executăm,
învăţăm numai prin ajutorul ideilor. în definitiv, suntem sfere emiţătoare de idei-
forte, cu care creăm totul; cu alte cuvinte, suntem infinit de mici creatori. Ţin
să atrag atenţia că iniţiaţii nu aparţin unei anumite religii sau unui singur
popor. în antichitate, fiecare mare templu a avut iniţiaţii săi, bineînţeles, de
diferite grade. S-a procedat astfel, şi se procedează aşa şi în continuare, pentru
a nu rămâne omenirea fără o candelă a cunoştinţelor cereşti; iar pe de altă parte,
pentm a nu se cădea în marele păcat al tiraniei, când o singură religie, un singur
popor consideră că deţine Adevărurile veşnice. în toate timpurile, spiritele
întrupate au avut nevoie de o religie. Religia nu dispare niciodată. Un om se poate
îndepărta câtva timp de ea, dar la urmă se întoarce. Nu există religie fără
iniţiaţi, fără profeţi. Prin ei se face legătura Cerului cu pământul. Pentm ca
majoritatea omenirii întrupate să fie fericită, nu trebuie să ştie de existenţa
noastră. Un întrupat oarecare se sperie, când aude pentm prima oară de noi, când ia
o carte ce descrie diferite întâmplări şi fenomene produse sub influenţa noastră.
Dacă l-aţi cerceta, v-aţi convinge că i s-a zbârlit pielea, i s-a ridicat părul în
cap, de acum întunericul îl înspăimântă, văzând peste tot umbre pe lângă el.
Spiritul său, închis în trup, va fi neliniştit. Iată pentm ce nu trebuie să ne
cunoască, să ne ştie orice întrupat. Ce fericită ar trăi omenirea dacă ne-ar şti şi
ar cunoaşte Adevărurile cereşti. Ar deveni cu toţii sfinţi şi nu ar mai dori să
trăiască în trup. Cum însă traiul în trup este o necesitate absolută pentm duh şi
cum lumea duhurilor are nevoie în observaţiile sale de omul trupesc, reîntrupările
s-ar face cu sila, ca şi recrutarea soldaţilor în armată. întrupatul care n-a ajuns
la un anumit grad evolutiv, nu trebuie să ştie de lumea cerească, nu trebuie să
ştie că este văzut în faptele sale ascunse, că este ştiut în gândurile sale
tainice, că este observat secundă de secundă de cei nevăzuţi. E greu, e
insuportabil pentm omul aflat la şcoala acestei planete. Cum să asiste el la o
şedinţă cu un medium şi să audă vorbindu-se de secretele şi greşelile sale? Nu, nu
îi place, nu va îngădui, şi preferă mai degrabă să se lipsească de orice fel de
legătură cu cei din spaţiu, decât să se afle ce a făcut, ori are de gând să facă.
Iată pentru ce, mulţimea are un moral şovăitor, ne neagă şi nu admite existenţa
lumii noastre.

Despre fluide
Noi, duhurile, deşi nu avem ochi, corpul nostru fluidic vede, aude şi simte totul
din jurul nostru. Graţie acestui văz spiritual, suntem în stare să vedem toată gama
de fluide din natură. Electricitatea culeasă sau absorbită din spaţiu de
generatoarele sau dinamurile voastre conţine doar o singură categorie de fluid din
seria de fluide electrice cu care Tatăl lucrează în cosmos. Noi vedem cum prin
învârtirea rotomlui generatoralui vostru se creează un sorb, care absoarbe din gama
de fluide electrice sosite de sus numai fluidul electric corespunzător planetei
voastre. Vedem cum această electricitate se scurge la exteriorul conductorului,
asemenea apei dintr-un canal. Aşadar dinamul vostru desface din smocul de fluide pe
cel aflat în raport cu planeta voastră, lăsând în libertate pe celelalte. Fiecare
fluid îşi are compoziţia, culoarea, vibraţia şi puterea sa proprie. Noi distingem
fluidele după însuşirile lor şi, la prima vedere, după culoarea lor. Spuneam că din
Sfera divină, din centrul marii sfere a creaţiilor, unde eram profunzi ignoranţi,
am ajuns în adâncul adâncurilor. Aici am început să învăţăm. Ce grea şi lungă a
fost şcoala, ce mult
Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

am suferit până am ajuns aici, la stadiul de a te putea lumina şi pe tine, frate.

Ştiinţa nu ni s-a dat de sus de-a gata. Au trebuit dureri, sfâşieri, suferinţe
atroce, muncă şi iar muncă, pentru a fi câştigată, verificată şi încrustată pe veci
în mica noastră scânteie. Legea a cerut şi va cere în veşnicie: învaţă, ridică-te
şi evoluează! Se pune întrebarea: Dacă eşti un neştiutor, un ignorant desăvârşit,
cum să evoluezi? Aici e marele mister. Tatăl nu a vrut să ne trimită în lume ca
savanţi, dar ne-a dat Lumina ca să ne luminăm şi, bâjbâind, căzând şi ridicându-ne,
am văzut, am observat şi învăţat. Trimiţându-ne în lume, Tatăl ne-a^pregătit totul
ca să avem posibilitatea să învăţăm. încetul cu încetul, negura neştiinţei s-a
risipit din jurai nostru şi am început să aflăm realitatea operei Sale. Acum ştim
că oameni se găsesc nu numai pe planeta Pământ, ci pe toate miliardele de corpuri
cereşti din cele patru universuri, dar, au altă alcătuire fizică şi dimensiune,
potrivit materiei şi condiţiilor planetei respective. Ştim că tot ce e sus este şi
jos, adică tot ce există în Sfera Tatălui este şi în Cerul sorilor - a Fiilor,
precum şi în Cerul planetelor - a Sfintelor Duhuri. Marii noştri profesori cereşti
ne spun: „Aici, în jurul nostru, se află tot ce există în Sfera divină, dar fără
Tatăl". Savanţii noştri îngeri ne spun: „Noi am fost la Tatăl şi am văzut Imperiul
Său, dar nu avem voie să spunem ce am văzut şi ştim de acolo". La început am
protestat, asemenea unor ignoranţi, ca şi voi, de ce nu ne spun şi nouă, ca să
cunoaştem şi noi, dar apoi i-am rugat frumos să ne împărtăşească şi nouă câte ceva.
- Dragii noştri frăţiori - ne răspundeau îngerii - evoluţia nu permite primirea
cunoştinţelor decât la treapta corespunzătoare. Voi nu aţi atins gradul care
permite să cunoaşteţi Cerul Tatălui. - Dar care ar fi paguba să cunoaştem înainte
de momentul corespunzător evoluţiei noastre? De ce nu avem voie să colindăm în lung
şi în lat universul, ca să vedem şi să învăţăm? - întrebam în neştiinţa noastră. -
Pleacă, fiule, du-te şi vezi, dacă poţi. - Am pleca, dar nu ştim cum, învaţă-ne
dumneata, căci eşti înger, deci ştiutor şi puternic. - Dragul meu, nu eu te-am adus
aici, ci Unul cu mult mai mare şi mai ştiutor decât mine, iar un Altul mai mare
peste toate Mărimile lumilor te-a trimis de acolo de sus. Când iubirea ta pentru El
va creşte, El te ya chema, te va atrage către El, cu ştirea sau fără ştirea ta. Tu
nu-L vei iubi din toată puterea fiinţei tale decât atunci când îl vei cunoaşte.
Direct nu-L vei vedea niciodată, cât vei fi în sfera creată. însă îl vei cunoaşte
indirect, prin splendoarea creaţiilor şi armonia Legilor Sale. Dar ca să înţelegi
aceste minunate făpturi ale înţelepciunii Sale, trebuie să înveţi. învaţă fiule,
sileşte-te să vezi, observă, cercetează, conformează-te ordinii moralei stabilită
de Stăpânul nostru solar şi vei fi atras în sus de Iubirea Tatălui ceresc. -
Dumneata fiind înger, cunoşti toată fizica şi chimia fluidelor, învaţă-ne să ne
dezbrăcăm haina fiuidică terestră care ne atrage în jos şi, eliberându-ne de ea, să
ne ducem sus la Tatăl nostru de unde am pornit. - Nu pot, fiule, pentru că nu-mi
este permis şi chiar dacă aş face-o, Tatăl nostru al.tuturor nu te va primi,
deoarece numai iubirea faţă de El te poate chema, te poate atrage spre El. Iubindu-
L şi iubind tot ce El a creat, supunându-te întocmai Legilor Sale, vei fi chemat,
atras către El şi sufletul tău se va mântui, va scăpa de robia materiei lumilor
create. Iubirea are opusul ei - ura. Iubirea te atrage în sus către Centrul
creator. Ura te îndepărtează, te goneşte în jos, la periferie. Iubirea e ca
hidrogenul ce te înalţă, iar ura - ca balastul ce te atrage jos. Iubind, păzind
ordinele Tatălui devii nepotrivit cu cei de pe pământ, şi te vor goni, spre noi,
slujitorii Tatălui. Vei suferi din cauza iubirii tale, dar vei fi un fericit al
pământului. Cel ce urăşte nici nu-i trece prin minte să părăsească acest pământ,
unde îşi poate manifesta josnicia, tradusă prin lăcomie, furt, crimă etc. Floarea
iubirii nu se întâlneşte în zona a IlI-a, a duhurilor roşii, ea apare foarte rar în
zona a Ii-a, a duhurilor albastre, şi numai în zona a I-a constituie cârma
conduitei duhurilor albe. Ca să urcăm spre zona îngerilor, se cade să ne deprindem,
pe pământ şi în Cer, să iubim şi iar să iubim, şi să ne debarasăm de pornirile ce
ne târăsc spre ură. Dacă iubirea grăbeşte evoluţia, ura o încetineşte sau chiar o
opreşte. Să aveţi în faţa minţii voastre Iubirea Stăpânului nostru împărat Isus
Christos, care de miliarde de secole nu mai ştie de ură, El iertând chiar şi pe cei
ce L-au chinuit şi omorât,trupeşte. Slăvit şi binecuvântat să fie numele Său, în
vecii vecilor. Amin.
Comunicări din Cer

241

Ştiinţa Cerului
Cu cât duhul se ridică pe treptele cunoaşterii, supunerii şi sfinţeniei, cu atât se
îndepărtează de atracţia a tot ce aparţine pământului. Singura sa preocupare va fi
ştiinţa Cerului şi aplicarea ei la scară microcosmică, lucrând la marea operă a
Creatorului. Pe oricare spirit din spaţiu l-ai întreba cu ce se ocupă, îţi va
răspunde asemănător: „în afară de misiunile primite, studiez problemele vieţii de
pretutindeni, aflând din tainele universului". Spaţiile sunt pline de idei. Prin
urmare, putem să ne îmbogăţim cunoştinţele. Dar, nu le putem descifra pe toate,
căci unele idei aparţin altor trepte de evoluţie. Le vedem culoarea şi forma, auzim
muzica lor, dar nu le pricepem înţelesul. Iată un exemplu. Să presupunem că unui om
de pe timpul Domnului nostru Isus Christos i s-ar fi vorbit de avion. Ei bine,
oricâte vorbe s-ar fi întrebuinţat, el tot n-ar fi înţeles ce este un avion,
deoarece ideile referitoare la elice, vid, presiune, motor, electricitate etc. nu
erau cunoscute pe timpul sau. Dar totuşi, aceste idei pluteau prin spaţiul fluidic
al sistemului nostru solar, pentru că avionul era deja construit şi funcţiona pe o
altă planetă a acestui sistem. Bineînţeles, acolo avea altă formă, dar era mişcat
tot prin motor, oamenii de acolo servindu-se de avion cu mii şi mii de ani înaintea
descoperirii lui pe pământ. Chiar şi acum mai există pe pământ oameni care nu
cunosc principiul zborului şi alcătuirea avionului. Ideile nu pot fi primite şi
asimilate decât atunci când omul a ajuns la gradul de a putea înţelege asemenea
idei. Fiecare treaptă a evoluţiei are ideile sale. Noi, duhurile, trăim în lumea
materiilor eterice, pe care le studiem şi cu care lucrăm, realizând din ele tot ce
vrem. Dar cum să vă facem pe voi, fraţii noştri, întemniţaţi în lut, să înţelegeţi
chimia şi fizica operelor noastre făcute cu aceste materii eterice, invizibile
ochiului vostru şi insesizabile trupului vostru grosolan? Oricât am căuta să vi le
descriem, vă va fi imposibil să le înţelegeţi. Duhurile fac o dublă şcoală: 1. în
Cer — lucrând cu materiile eterice şi sub imboldul ideilor ce plutesc prin spaţiu,
prinse şi interpretate de cei ce le pot înţelege; 2. pe pământ, ca oameni trupeşti
- prin intermediul cărţilor scrise de om. Acum îţi picur din nou câteva idei de
care nu aveţi cunoştinţe. Războaiele sunt opera omului, dar ele sunt dictate chiar
de sus, de necesităţile evolutive. Să nu vă speriaţi, nici să nu vă miraţi. „Cum? -
veţi zice voi - Cerul vrea cruzime, ucideri, suferinţă, lacrimile mamelor, copiilor
şi văduvelor?" Da, răspundem noi. Trupul uman este o materie planetară; ea nu se
distruge, ci numai se preface. Valoarea trupului este deci relativă. Ceea ce este
mai important e spiritul. El trebuie să evolueze. Individul şi popoarele, ca
unităţi, trebuie să treacă prin furnalul durerilor de tot felul, pentru a se
ridica. Stările sociale trebuie schimbate din timp, spre o formă superioară, în
care viaţa să fie mai dreaptă, mai uşoară, mai ales pentru cei mulţi şi umili. Da,
războiul e o operă determinată de sus, după un plan şi anumite scopuri. El are la
bază sacrificiul. Prin sacrificiul fiinţei sale trupeşti, spiritul urcă câteva
trepte ale infinitei scări evolutive. Prin urmare, războiul e o pagină din marea
carte a evoluţiei sociale. în alte timpuri, războiul se purta între triburi, iar
mai târziu - între popoare. Acum el caută să se întindă, să se generalizeze, târând
în el mai multe continente. Un prim model a fost războiul mondial din urmă1. în
decursul acestui uriaş învălmăşag de oameni şi spirite, s-au coborât din
înălţimile lor sublime cete nesfârşite de îngeri. Scopul venirii lor la suprafaţa
pământului a fost să

înconjoare cu lumina lor pe cei ce îşi părăseau trupul. Războaiele vor fi de acum
încolo tot mondiale, pentru ca evoluţia socială să se facă silit şi mai grăbit.
Ultimul război mondial a cerut sacrificii mari. Peste 20 milioane de spirite aflate
în front şi în spatele frontului şi-au părăsit trupurile. Atât de atroce au fost
suferinţele şi atât de numeroşi oamenii care şi-au părăsit copiii, soţiile,
părinţii, încât cu toată prezenţa cetelor îngereşti, spiritele au protestat că s-a
permis acest război, schimbându-le destinul trasat de ele şi aprobat de Forul ce a
statuat programul vieţii lor terestre. Spiritele s-au răzvrătit şi au răzvrătit pe
cei de jos, determinând pe conducătorii lor să termine războiul, căci suferinţa
atinsese culmi nemaivăzute pe pământ. Acţionând contra voinţei cetelor îngereşti,
pământenii şi oamenii cereşti au contribuit la terminarea măcelului omenesc. Din
această cauză, conducătorii popoarelor au încetat războiul care, în definitiv, n-a
adus soluţia finală pentru care se plănuise în Cer această suferinţă. Războiul era
hotărât să se termine cu o mişcare socială în toate statele beligerante ale
Europei, cu o anarhizare momentană,

Este vorba de prima conflagraţie mondială, comunicările fiind primite în perioada

interbelică.
Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

care desfiinţa toate aşezările şi clasificările, pentru a se organiza lumea pe alte

baze mai drepte, mai frumoase, cu un pas mai înainte, mai aproape de doctrina lui
Christ. Acesta era planul urmărit de sus, ca urmare a războiului mondial. Dar
războiul a fost întrerupt la mijlocul drumului; fără atingerea scopului urmărit. De
aceea voi nu veţi fi liniştiţi, nu veţi trăi zile senine. Războiul va sta fatal la
graniţa fiecărui stat, pentru că edificiul european nu a fost încă aşezat pe o
fundaţie durabilă, conformă gradului evolutiv atins de Pământ.

Luna. Plecarea din acest sistem

In ultima Sa întrupare pe pământ, Solarul nostru a înfiinţat o religie -
chintesenţa tuturor religiilor de până atunci. Toate religiile pământului au fost
întemeiate cu aprobarea Lui. Fiecare religie a fost dată potrivit evoluţiei omului
şi a Pământului. O religie este valabilă doar pentru o anumită epocă şi
colectivitate spirituală. Toate religiile încep prin a fi frumoase, sublime, dar
încetul cu încetul sunt alterate, până ce dispare din ele frumuseţea şi
înţelepciunea exprimată la început. Vorbesc despre religie, dar nu am dat o
definiţie a ei. Religia este ştiinţa care dictează omului normele de conducere în
viaţa terestră, conform regulilor Tatălui ceresc, adaptate la regulile Fiului şi
ale Sfântului Duh. Legile Tatălui sunt prea riguroase, făcute mai mult pentru
lumile angelice de toate gradele. Cum omenirea de pe pământ este departe de
înţelegerea şi puritatea îngerilor, Legile suferă o adaptare potrivită gradului
evolutiv al Soarelui nostru, şi apoi, al Pământului. Prin urmare, Legile Tatălui
aplicate în Sfera divină suferă o modificare, o adaptare potrivită fiecărui sistem
solar, după gradul său evolutiv şi, în fine, suferă a doua adaptare, după felul şi
gradul evolutiv al planetei pe care se vor aplica. Lumea duhurilor, ca şi lumea
trupească de pe Pământul nostru, se primeneşte mereu. într-adevăr, din timp în
timp, de pe globul nostru pleacă cete de spirite şi în locul lor sosesc alte
stoluri de spirite. Unele vin de pe o planetă a sistemului nostru, altele de pe
planetele altor sisteme. Când aceşti noi sosiţi se întrupează, produc perturbări în
starea socială şi mentalitatea omenirii terestre, pervertind ideile religioase
existente. Datorită acestor prefaceri morale şi spirituale, Guvernatorul solar e
nevoit să coboare în spaţiul Pământului nostru, unde sute de ani predică din nou
duhurilor tainele cereşti, după care coboară şi pe pământ, făcându-se om trupesc,
după regulile firii stabilite de Tatăl ceresc, pentru tot ce e fiinţă trupească.
Revenind pe pământ, printre oameni, Lumina luminilor cereşti va predica din nou
adevărurile eterne, şi pentru ca vorbele Sale să primească toată tăria necesară şi
omenirea să vadă în Fiinţa Sa o forţă supraomenească, El face câteva demonstraţii
ce trec dincolo de puterea de realizare şi înţelegere a marii mase de oameni. La
începutul evoluţiei sale, omul este foarte redus mental, fiind un individualist
feroce. Când asemenea spirite vin în stoluri şi se întrupează pe pământ, creează un
focar de egoism. După veacuri nenumărate, ele înţeleg folosul ajutorului reciproc
şi încep sa se grupeze, formând mari colectivităţi, se măreşte prin afilieri noi.
Pământul este planeta unde individul poate avea toată înlesnirea de a înţelege
avantajele vieţii solidare, dar nu este potrivită pentru câştigarea de adepţi noi
la grupul deja constituit. Asemenea sporiri sau alipiri la grupul existent, se fac
pe alte globuri, risipite prin spaţiile universului nostru. Pe aceste planete nu se
mai fac întrupări, nu se face şcoala materiilor planetare, ci doar şcoală
spirituală, acolo neexistând trupuri. Un asemenea corp ceresc este Luna, satelitul
Pământului, unde vin spiritele superioare ale Pământului pentru odihnă. Pe Lună
lipsesc îmboldirile solare care împing duhul uman la lucru. Aici spiritul se
odihneşte, meditând la cele învăţate pe Pământ din marea ştiinţă a Creatorului,
ştiinţa creaţiilor. Asemenea popasuri de odihnă au şi alte planete pe sateliţii
lor. Ele sunt ca şi staţiunile climaterice de pe pământul vostru, unde se retrag
vremelnic cete de oameni, ca să se mai sustragă activităţii lor sociale. Către
aceste globuri, lipsite de oameni trupeşti, pornesc de pe planetele de care aparţin
stoluri imense de duhuri, pentru a se odihni. Evoluţia se face treptat, încet şi
fără salturi; dar gradele evolutive dintre planetele sistemului nostru fiind prea
distanţate, pentru anumite duhuri este de preferat să se ducă prin alte sisteme,
unde există o planetă imediat vecină şi următoare, ca evoluţie, Pământului. în
vederea acestui exod,
sentimentul solidarităţii unindu-i din ce în ce mai puternic. La început grupul e
mic, dar cu timpul,
Comunicări din Cer

y^ş

duhurile care vom termina şcoala planetei Pământ ne retragem pe Lună, şi după ce ne
odihnim de greutăţile evoluţiei făcute pe Pământ, vom porni către un glob superior
acestuia. Când va suna ceasul mântuirii noastre, când terminăm studiile Pământului,
vom pleca de pe el. Dar, din nefericire, nu vom pleca cu toţii. Marele nostru grup,
asemenea celorlalte grupuri terestre, este format din individualităţi eterogene.
Prin urmare, nu putem sta pe acest glob până ce toate elementele grupului nostru
îşi termină şcoala planetară, adică să aşteptăm ca toţi să ajungă la un anumit grad
de evoluţie. Celelalte duhuri de pe Pământ ne gonesc, alte valuri sau grupări
aşteptând să ne ia locul. Egalitate, uniformitate nu există nicăieri în universuri,
în natură, pentru că nu este îngăduită de Creator. Afirmaţia unora dintre pământeni
că vor egalitate este o minciună sfruntată. Când termenul se va împlini, când
majoritatea duhurilor umane îşi vor trece examenul obligatoriu al acestei planete,
ne vom retrage, deocamdată, pe satelitul nostru, pe Lună. Acolo vom sta câteva
secole şi vom face trierea marelui nostru grup. Pe Lună, vom face ceea ce a făcut
Moise, marele duh ceresc, pentru a se conforma unei înalte tradiţii spirituale. El
a târât anume poporul evreu în deşert, pentru a-1 purifica, tria şi dezbăra de
obiceiurile josnice, contractate de acest mare trib unitar în timpul şederii sale
în Egipt. în pustiu, sub asprimea lipsurilor, cei nărăviţi au pierit, iar celor mai
tineri, dezobişnuiţi de multe superstiţii, purificaţi trupeşte şi sufleteşte, li s-
au dat noi directive de conduită şi înţelegere. Şederea noastră pe Lună este cerută
de Legile divine. Aici, în zona fluidică lunară ne vom revedea starea morală, vom
căuta să îndreptăm pe unii şi întări pe alţii, dar nu vom mai învăţa nimic din
punct de vedere intelectual. Pe sateliţii planetelor nu se fac studii de cunoştinţe
ci numai revizuiri de concepţii morale. Când se va isprăvi timpul şederii noastre
pe satelitul Pământului, ne vom lua zborul spre alte sisteme solare. Când părăsesc
o planetă pentru a se duce pe alta, fie în sistemul acela, fie aiurea, toate
duhurile trebuie să se oprească un timp pe satelitul planetei respective. Când
sosesc în preajma unei planete, de asemenea trebuie să se oprească un timp în
vestibulul acelei planete, adică în satelitul său. Aşadar se face oprire pe
satelitul planetei la sosire şi la plecare. Şederea noastră pe Lună va dura câteva
sute de ani, şi totuşi de acolo vom şti la perfecţie tot ce se petrece pe Pământ.
Plecarea grupului nostru se va putea face doar după sosirea întârziaţilor noştri,
când se va proceda la trierea noastră. Cât vom sta pe Lună vom avea ocazia să venim
în contact cu multe grupuri de duhuri sosite acolo. Superiorii noştri vor ţine
predici, iar superiorii altora vor arăta şi ei scopurile ce le urmăresc. Din
expuneri repetate se poate ca unor indivizi ai altor grupări să li se pară că
ţelurile şi cunoştinţele grupului nostru sunt mai înalte şi se vor alipi de grupul
nostru. Dar se poate ca un alt grup să fie mai avansat decât al nostru, şi deci să
pierdem din membrii sau fraţii noştri. Asemenea câştiguri sau pierderi de membrii
noi nu sunt posibile pe timpul duratei şcolii planetare. O dată ce un grup a sosit
de pe Lună pe Pământ, nimeni nu se mai poate dezlipi de el; pe de o parte, din
cauza deosebirii de vederi a fiecărui grup, iar pe de altă parte, din cauza
neîncrederii grupului în străinul sosit. Să rămâi stingher încă nu e posibil, căci
cine te va primi să te naşti în grupul său? Şcoala trupească trebuie să o faci, dar
care duhuri întrupate vor vrea să te primească, să te naşti, să fii copil în
familia lor? Aşa că, vrând-nevrând, trebuie să stai lângă grupul tău, ca puii lângă
cloşca lor. Peste o mie de ani, grupul nostru va părăsi pentru totdeauna acest
glob. Arunci căpeteniile noastre vor da drumul celor nemulţumiţi de starea grupului
nostru. Aceşti nemulţumiţi se vor grupa în jurai unor căpetenii ale lor şi se vor
duce acolo unde li se va părea mai bine. Aşadar toate selecţiile şi omologările se
fac pe Lună. Când vom deveni un bloc bine organizat şi omogenizat vom pleca pe o
altă planetă, aleasă de colectivitate prin vot, după ce vom audia pe conducătorii
noştri despre câştigurile şi greutăţile evolutive ale unor planete noi. Cât stăm în
preajma pământului, suntem cu toţii supuşi legii reîntrupării. O dată ce am plecat
şi am poposit în Lună, orice reîntrupare a încetat. Aici ne pregătim numai de
plecare aiurea. Am spus că fiecare grup îşi are întârziaţii săi. Deşi marele grup a
trecut pe Lună de multe veacuri, întârziaţii îşi continuă încă reîntrupările
necesare avansării lor. O dată ce şi-au terminat şi ei şcoala planetară, sosesc
rând pe rând pe Lună. După o şedere de veacuri în atmosfera eterică a Lunii, pornim
apoi cu toţii în călătorii de studii, prin diferiţi sateliţi ai planetelor acestui
sistem. Nu ne este îngăduit să ne apropiem prea mult de suprafaţa unei planete
oarecare, căci anumite forţe cosmice şi solare ne împing la întrupare, furându-ne
în hora evoluţiei acelei planete, chiar dacă nu avem chemarea respectivă. Pentru a
putea pleca de pe Lună, trebuie să ne dezbrăcăm haina planetară, îmbrăcată tot pe
Lună, când am venit pe Pământ. Acum, liberi, pornim la drum prin spaţiul sistemului
solar, vizitând sateliţii planetelor pe care vrem să le studiem.
244

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

La sosirea într-un nou satelit, suntem obligaţi să îmbrăcăm haina fluidică a

planetei de care aparţine acel satelit. După un studiu sumar făcut de îngerii
planetei respective, coborâm în atmosfera ei fluidică, făcând studiile necesare
asupra naturii, vegetaţiei, faunei şi a omului ce îşi face şcoala pe acest corp
ceresc. După ce am luat cunoştinţă de tot ce priveşte această şcoală a Tatălui,
pornim pe altă planetă, pentru studii noi. Din planetă în planetă, vom vizita toate
planetele sistemului nostru. Bineînţeles, la sosirea pe fiecare satelit vom îmbrăca
haina fluidică a planetei respective, şi o vom dezbrăca tot în satelitul său, când
o vom părăsi. în fine, veacurile vor trece, vom culege nenumărate cunoştinţe
relativ la tot ce cuprinde sistemul acesta, şi într-o bună zi, primind
binecuvântarea Guvernatorului nostru solar, vom părăsi pentru totdeauna acest
sistem, îndreptându-ne către alte puncte ale universului, spre un alt sistem solar,
unde vom poposi pe una din planetele sale corespunzătoare necesităţilor noastre
evolutive. Prin călătoriile făcute din planetă în planetă, asemenea păsărilor
călătoare ale pământului, am cules informaţii de la conducătorii îngeri ai
planetelor, despre locul unde vom găsi cuibul evoluţiei noastre viitoare. După zeci
de mii de ani de muncă, după mii de reîntrupări terestre, vom răsufla, urcându-ne
în purgatoriul selenar şi apoi trecând în raiul deplinei libertăţi de <a călători,
ne vom coborî iar la munca iadului, a noilor forme trupeşti, potrivite cu noul corp
ceresc unde ne-am cuibărit pentru cine ştie câte zeci de mii de ani. Vom termina un
ciclu şi vom începe un nou ciclu pe o scară superioară, dar lungă şi plină de mari
pericole şi suferinţe. Suferinţa e umbra existenţei spiritului. Ea ne va urmări în
vecii vecilor şi va fi cu atât mai atroce - când greşim.- cu cât ne aflăm pe o
treaptă mai înaltă a scării evolutive. Doamne, sublim Fiu de Dumnezeu, ajută-ne să
ne realizăm visul şi să trecem la alte şcoli mai înalte ale Tatălui nostru ceresc!
Amin.

Suferinţa este pârghia evoluţiei

Se apropie comemorarea patimilor, morţii şi eliberării Duhului din trupul Fiinţei
divine, care în ultima Sa coborâre pe Pământ a purtat numele de Isus. Aniversarea
învierii Domnului solar este veche de când lumea, pentru că ea pecetluieşte o nouă
etapă în mersul prefacerilor continue ale planetei Pământ. Ea marchează un pas mai
departe în mersul evoluţiei acestui glob. Coborârea Fiului divin în trup, pătimirea
şi moartea Sa sublimă să fie icoană tuturor oamenilor, că viaţa trupească este
închinată suferinţei. Suferinţa nu este totdeauna o pedeapsă, după cum afirmă unii
oameni, ci este o pârghie prin intermediul căreia spiritul închis în această formă
este făcut mai atent, este silit să înveţe. Pământul e o şcoală unde duhul se
iluminează la focul durerilor repetate, urmate de rare bucurii şi mângâieri, etape
scurte de odihnă, elixir de forţe noi, pentru zilele întunecate, pline de lacrimi,
ce vor urma. Cei ce nu cunosc organizarea lumilor şi a regulilor ce dăinuie în ele,
din veşnicie, îşi zic: „Pentru ce ne-a dat Tatăl creator un trap în care trebuie să
suferim? Pentru ce ne-a hărăzit suferinţa ca instrument de ridicare a spiritului?
Cum de nu are El milă de copiii Săi?" întrebări de felul acesta le pun şi duhurile
din lumea noastră spaţială. Când grupul nostru a sosit pe satelitul Pământului,
printre primele informaţii cerute îngerilor acestui glob au fost: „Cu ce fel de
instrumente vom învăţa aici? Cum ne va fi trupul, temniţa duhului supus la torturi?
Vine vreodată pe acest corp ceresc Stăpânul acestei împărăţii cereşti, al acestui
sistem solar? Cât va dura aici şcoala noastră?" Şi multe alte întrebări
iscoditoare. într-o altă prelegere am spus că după o şedere de 26.000 de ani pe
Pământ, grupul nostru se va retrage pe Lună, unde ne vom petrece vacanţa planetară.
Când totul va fi pregătit, grupul nostru îşi va lua zborul spre o altă planetă,
poposind în prealabil pe satelitul ei. Dar dacă acea planetă nu are satelit? Pe
asemenea corpuri cereşti nu ne oprim, pentru că viaţa pe planetele lipsite de
sateliţi este inferioară vieţii actuale. Duhurile nu mai pot coborî panta
evoluţiei. Ele se străduiesc să urce mereu, iar nu să coboare. Pe o asemenea
planetă inferioară trimitem din nevoiaşii grupului nostru, cât timp vom sta noi pe
Lună, ca să-şi facă şi ei, repede, două-trei întrupări penibile, pentru
fortificarea voinţei lor încă slabă. ; Voinţa este resortul care împinge spiritul
să vadă, să analizeze, să judece, să înveţe din ce în ce mai mult. Nicăieri şi
nimeni nu este supus, contra voinţei sale la noi întrupări, la grele vieţi
trupeşti, pline de tentaţii şi primejdii. Aşadar nu vom trimite cu sila pe anumiţi
fraţi de-ai noştri în aceste planete fără sateliţi, unde viaţa este mai grea decât
pe Pământ, ci numai după voinţa lor,
Comunicări din Cer

24'î

înţelegând şi ei folosul suferinţei pentru întărirea lor spirituală. Cât vor sta
acolo noi îi aşteptăm pe Lună. La întoarcere voinţa lor va fi tonificată şi
înţelegerea mai clară. Din cele expuse, reiese că spiritul însuşi, recunoscându-şi
slăbiciunea, mai ales a voinţei, se supune reîntrupărilor pline de dureri, în
scopul corectării. La fel se întâmplă şi în lumea voastră. Un om cu un organ
afectat de o tumoare, ştiind că numai supunându-se unei operaţii chirurgicale se va
face bine, porneşte cu toată voinţa la medicul chirurg. In lumea cerească totul e
armonie. Totul se face prin convingere şi ajutor reciproc. Nicăieri nu se
întrebuinţează foiţa oarbă, pentru că întrebuinţarea silei în locul raţiunii şi
convingerii produce revoltă, iar superiorul care ar întrebuinţa-o ar încălca Legea
fundamentală a creaţiei: Iubirea. Având drept model Legea iubirii, nu putem
întrebuinţa decât argumentul, ideea. Noi propagăm mereu prin idei, prin argumente,
aserţiunea că progresul nu este posibil fără durere. Dar cum argumentul, fără
dovezi, are o valoare relativă, noi, cei mai ridicaţi ai grupului nostru, coborâm
împreună cu îngerii noştri solari în întunericul trupului, pentru a da pildă celor
mai mici, că trebuie să sufere, că suferinţa este o necesitate absolută. în faţa
acestor exemple, ei înţeleg rostul întrupării: învăţarea prin intermediul durerii
pricinuită de trup. Fără aceste sublime exemple, duhurile ar accepta greu chinurile
vieţii trupeşti. De multe ori s-a întâmplat ca un duh mai tânăr al grupului nostru
să ne întrebe: „Lumină, eu văd că duh fiind, am destule suferinţe sufleteşti de
îndurat; oare acestea nu sunt suficiente ca să progresez? Ne vorbiţi că Legea
Tatălui cere ca prin suferinţă să ne ridicăm în putere şi strălucire. Dar de unde
ştiţi dumneavoastră de această lege, de acest ordin? Cine vi 1-a spus?" Suntem
nevoiţi ca pe micul şi neştiutorul nostru duh să-1 facem să înţeleagă că totul
pleacă de la Tatăl, că această Lege ne-au prezentat-o îngerii noştri, conducătorii
existenţei pe acest glob, că însuşi Stăpânul acestei vaste împărăţii coboară din
Tronul Său solar pe Pământ şi ne vorbeşte ca duh şi ne demonstrează ca om trupesc,
această Lege a Tatălui creator. îi spunem micului duh că Fiul iubit al Tatălui
central, ce sade pe Tronul spiritual din centrul sferei operei Sale, se face om
trupesc din când în când, coboară pe această planetă şi ne spune: „Aşa cum am văzut
Eu pe Tatăl, că face, aşa fac şi Eu. Ceea ce Tatăl Meu M-a învăţat, aceea vă învăţ
şi Eu pe voi". Cât timp a stat în atmosfera fluidică a globului nostru, multe taine
şi multe învăţăminte ne-au rămas de la El. Dar duhul începător al şcolii Pământ ne
întreabă din nou: „Când noi, suferim în Cer şi ca om trupesc pe pământ, pe îngeri
nu-i doare, nu-i cuprinde mila de noi?" Pentru a nu rămâne sărmanul nostru frate
fără răspuns, îi spunem: „Da, ei ştiu tot, suferă nespus pentru suferinţa omenirii,
dar nu pot să o înlăture, aceasta fiind Legea Tatălui. Cel mult, din când în când,
o mai uşurează, ori mai amână o parte din ea, pentru o nouă întrupare". îngerii ne
spun şi nouă, când avem ocazia să asistăm la conferinţele lor: „De câte ori n-am
schimbat planurile noastre, văzând puterile voastre de răbdare la capătul lor! Tot
progresul săvârşit pe Pământ se datoreşte sforţărilor noastre. Noi vă dăm norme
noi, cerute de evoluţia voastră socială, religioasă şi ştiinţifică. Noi am venit
din Soare pe acest glob, chiar din momentul dezlipirii nebuloasei planetei voastre
din marea nebuloasă solară. Noi suntem a (alfa) duhurilor, pentru că am venit cei
dintâi pe Pământ, şi suntem co (omega), căci vom părăsi ultimii acest glob, după ce
toată viaţa va pieriA de pe suprafaţa sa şi din Cerul său." în lumea noastră avem
situaţii asemănătoare cu cele din lumea voastră. Câte unul din grupul nostru îşi
permite întrebarea: „Mărime, frate-lumină, nu vi s-a urât de atâta şedere lunga de
miliarde de ani pe Pământ?" Interpelatul nostru înger îi răspunde cu bunătate: „Nu,
nu ni s-a urât, pentru că suntem mereu în lucru, în forme noi de activitate. Mereu
se schimbă felul activităţii noastre şi, în plus, profunzimea cu care ne concentrăm
şi dăruim în acţiunile noastre ne absoarbe atât de mult, încât nici nu ne dăm seama
când au trecut o mie de ani." Pentru a ne da o probă de adâncimea cunoştinţelor
lor, îngerii ne fac următoarea expunere: „Iată un număr compus dintr-un şir
kilometric de mii de miliarde de unităţi. Acest număr, înmulţit prin el însuşi, ne
dă numărul cutare; dacă la acest produs adăugăm de şapte ori atâta, obţinem numărul
cutare, care împărţit la X, dă catul numărului Y. Acum controlaţi şi voi
exactitatea calculului meu, iar dacă veţi găsi o greşeală, mă angajez să vă conduc
într-o călătorie prin câteva planete, căci voi obţine autorizaţia de la Stăpânul
suprem." Atunci tăbărâm cu toţii, calculăm şi iar calculăm, şi după un timp destul
de lung constatăm că îngerul nu a greşit deloc. Calculul său de câteva secunde,
nouă ne-a solicitat zeci de minute. Acesta e un mic exemplu din care deducem
profunzimea cunoştinţelor cetelor îngereşti. Calculul său fiind perfect, călătoria
noastră n-a avut loc, iar îndrăzneţul care îl întrebase se prosternă în faţa vastei
ştiinţe a îngerului: „Cu adevărat mare eşti în cetele Tatălui ceresc! Dar cum ai
ajuns să ştii atât de mult?" „Prin evoluţie, fiule - zise îngerul - din treaptă în
treaptă şi prin necurmate suferinţe. Din om neştiutor ca tine, după milioane de
veacuri am ajuns unde sunt. Noi suntem servitorii umili ai
246

Din tainele vieţii fi ale universului - A doua carte

Tatălui ceresc, şi împlinim ordinele Sale, transmise rând pe rând. Ordinele plutesc
prin spaţiu, aduse de curentul cosmic; noi le captăm, le citim şi apoi căutăm să le
aplicăm planetei Pământ, spre evoluţia ei. Aceste ordine nu le puteţi percepe deloc
şi chiar dacă le-aţi auzi, nu le-aţi înţelege fondul. Chiar acum ele trec pe lângă
tine, fără să le vezi. Universul este străbătut mereu de ideile Centrului, dar ele
nu pot fi recepţionate de orice spirit. Din o mie de idei venite de la Tatăl
ceresc, destinate acestei planete şi al căror conţinut îl cunoaştem, voi spirite
umane înţelegeţi doar una. După cum nu ştiţi de aceste idei venite de la Centru, nu
ştiţi nici ce are Tatăl în cosmosul creat şi în Sfera divină. Acestea ne preocupă
pe noi, îngerii, şi nu ne lasă să ne plictisim. Misiunile de una sau două mii de
ani, făcute de unii dintre noi, acolo unde necesităţile evoluţiei noastre o cer, nu
contează faţă de miliardele de ani cât stăm în jurul acestei planete. Ţie, care mi-
ai pus întrebarea, îţi pot spune vârsta, căci nu eşti spirit tânăr, ci ai o mare
vechime. Tot aşa cum oamenii trupeşti pot afla vârsta unui copac secular după
cercurile trunchiului său, privindu-te, pot deduce — după felul culorilor şi
numărul vibraţiilor perispiritului tău - vârsta ta, de când Tatăl nostru te-a
creat. Nu te mira de capacităţile noastre, căci, silindu-te le vei poseda şi tu."

Evoluţia se face în grupuri

Spuneam într-o zi că grupul din care facem parte, fiind la sfârşitul şederii sale
pe acest glob, se străduieşte cu tot ce-i stă în putinţă, să-şi ajute întârziaţii,
ca să-şi termine evoluţia spirituală corespunzătoare acestui glob. De când există
Pământul, cei de sus au luminat pe cei de jos, cei de sus au format instrumentele
de legătură - mediumi - dintre Cer şi pământ. Nu capriciul îndeamnă pe cineva să
facă studii aprofundate ani şi ani despre spirit şi univers, ci gradul său evolutiv
îl împinge să studieze tainele aflate dincolo de viaţa trăită de el şi semenii săi.
Dorinţa unui grup este ca membrii săi să nu mai întârzie în dobândirea forţelor
spirituale, deoarece stagnează întreaga colectivitate, neputând părăsi această
planetă. Plecarea de pe Pământ nu se face individual, căci individul nu ar putea
trăi şi lupta singur în mijlocul condiţiilor mediului noii planete. O singură forţă
spirituală nu înseamnă nimic în univers. Numai colectivităţile, prin mănunchiul
lor, pot lupta contra diferitelor influenţe. Acest adevăr este evident chiar şi în
lumea voastră. Numai uniţi puteţi ţine piept altor grupări omeneşti. Ca unitate,
individul este o cantitate neglijabilă. El nu are însemnătate decât în concertul
semenilor săi. Naşterea individului nu se face la întâmplare, el născându-se acolo
unde e desemnat să trăiască, într-un anumit popor, într-o anumită familie, după cum
cer necesităţile grupului din care face parte. Aşadar evoluţia individului depinde
şi de evoluţia colectivităţii sale. Libertate deplină există în Cer şi pe pământ.
Aşa a vrut Creatorul nostru să fie, dar dacă vei greşi, amarnic vei plăti. De cele
mai multe ori omul greşeşte, deoarece caută să-şi facă singur dreptate, fie prin
vorbe sau gânduri, fie prin fapte. Omul care ştie de existenţa noastră, rabdă în
faţa samavolniciei injuriilor şi nedreptăţilor altora, şi lasă ca cei de sus din
grupul său, să ceară dreptate Forului suprem. Noi nu putem opri samavolnicia, dar
putem cere şi obţine dreptate, satisfacţie după injustiţia comisă. Dacă am
interveni înaintea comiterii faptei, am încălca Legea divină referitoare la liberul
arbitru al omului. Atunci destinul omului ar fi simplu şi în lume ar domni numai
binele, dar în cazul acesta nu s-ar mai cunoaşte valoarea binelui, deoarece nu ar
fi pus în cumpănă opusul său - răul. Legile au în vedere apărarea colectivităţilor,
iar nu protecţia individului. Evoluţia nu se poate face decât prin colectivitate.
Când individul greşeşte, gruparea din care face parte îi aplică legea cu toată
rigoarea şi îl pedepseşte în mod regresiv, din existenţă în existenţă, până la
completa anihilare a pornirilor sale spre greşeli. Nu din ură pedepseşte
colectivitatea, ci din interes, pentru că actele individului se răsfrâng nu atât
asupra lui, cât mai mult asupra grupării din care face parte. De aici grija
constantă a celor din spaţiu să sfătuiască noaptea şi să sugereze ziua asociaţilor
lor să nu se enerveze şi să nu greşească, deoarece greşeala unuia din colectivitate
întârzie grupul întreg din mersul său ascendent. în acest scop fiecare întrupat are
în preajma sa trei duhuri care îl asistă şi îi conduc paşii vieţii. Există o
întrecere între colectivităţi, privind superioritatea membrilor, indivizilor ce o
compun. Fiecare colectivitate se străduieşte să deţină indivizi superiori,
dezbăraţi de egoism şi porniri spre fapte contrare legilor eterne. Colectivităţile,
ca de altfel şi indivizii, au vechimi diferite, şi deci nu posedă aceeaşi forţă
spirituală. Cele mai tinere se silesc să obţină şi ele realizările colectivităţilor
Comunicări din Cer

247

bătrâne. Nu toate colectivităţile au venit odată pe acest glob, şi nici de pe

aceeaşi planetă. Unele au sosit mai recent, altele mai demult din alte sisteme,
încât suprafaţa pământului este populată de oameni aparţinând unor grupuri sau
colectivităţi diferite, sosite în timpuri diferite şi de pe planete şi sisteme
planetare diferite. Grupul nostru este destinat să plece din acest sistem pe un
altul, aparţinând altui Fiu divin, care ne va adopta şi conduce mai departe, pe
cărarea nevăzută către Izvorul din care în noaptea miliardelor de ani am purces.
Unele duhuri povestesc de meleagurile de unde au venit, de flora, fauna şi forma
oamenilor de acolo. La rândul nostru, le povestim evenimentele petrecute pe Pământ
în cei 26.000 de ani cât am stat până acum. Din povestirile duhurilor venite din
diferitele planete ale universului, aflăm despre viaţa omului de acolo, de starea
sa socială, culturală şi morală. Din aceste descrieri constatăm că multe dintre
aceste planete sunt asemănătoare Pământului. Din povestirile lor primim noţiuni
despre multe planete risipite prin spaţiile universului. Aşadar în afară de
afirmaţiile repetate ale îngerilor noştri, aflăm şi de la duhurile recent sosite pe
globul nostru, că în univers există multe sisteme planetare unde trăiesc oameni
asemănători cu cei de aici. De asemenea, aflăm că unii oameni sunt lipsiţi de oase
şi trupul lor este gelatinos ca al meduzei. în fine, nu toţi oamenii au aceeaşi
înfăţişare şi proporţii ca şi voi. In încheiere, reţineţi bine că evoluţia omului
se face în grupuri, şi nu individual.

Cosmosul - creaţia
C-ând o nebuloasă porneşte din Central creator ca să dea naştere unui astru şi unui
sistem solar, ea cuprinde în sine totul: materii şi spirite, de la a (alfa) la (£>
(omega). O dată plecată, nebuloasa urmează o traiectorie în spirală către una din
cele patru universuri ale sferei create. Am mai pomenit odată că Tatăl creator a
făcut până acum patra universuri, care se rotesc în jurul Sferei divine centrale
sau a marelui Laborator, de unde ies toate: materii şi spirite. Cele patru
universuri se dilată şi contractă mereu, şi în acelaşi timp au tendinţa de a se
mări şi îndepărta de Sfera centrală, de care aparţin şi din care au fost rând pe
rând create. Fiecare din ele cuprind în interiorul lor zeci de miliarde de astre,
înconjurate de una, două, trei, şapte, nouă sau douăsprezece corpuri cereşti,
numite planete. Sfera centrală este fluidică, deci invizibilă ochilor şi
instrumentelor omeneşti. Ea este aşezată în abisul Cerurilor, în mijlocul celor
patru universuri şi omul nu o bănuieşte, pentru că el niciodată nu o va putea
vedea. Sfera centrală sau Sfera divină execută o mişcare de rotaţie în jurai axei
sale închipuite. De asemenea, cele patru universuri execută fiecare câte o mişcare
de rotaţie în jurul axei lor şi o mişcare de translaţie în jurai Sferei centrale.
Cele patru universuri sunt de evoluţie şi constituţie diferită, fiind aşezate
înjurai Sferei divine pe o linie închipuită în formă de spirală. Prin urmare, cele
patru universuri nu sunt la aceeaşi depărtare de Sfera centrală. Privite de sus, în
proiecţia unui plan orizontal, cele patra universuri par a fi aşezate după direcţia
celor patra braţe ale unei craci. Fiecare planetă execută o mişcare de rotaţie în
jurul axei sale şi una de translaţie, pe un dram ideal în formă de elipsă, în jurai
soarelui din care a derivat odată. Dar şi sorii execută o mişcare de rotaţie în
jurul axei lor şi alta în formă de elipsă în jurai centrului universului de care
depind. Aşadar planetele se învârtesc în jurul sorilor lor, sorii - în jurai
centrului universului lor, iar cele patra universuri se rotesc în jurul Sferei
centrale, a Sferei divine. E greu să vă faceţi o idee asupra mărimii Sferei divine,
a Sferei-Laborator. Este aproape imposibil să înţelegeţi dimensiunile cuprinse în
Infinit sau cosmos de cele patra universuri. Nici fantezia cea mai fecundă nu v-ar
putea apropia de mărimea lor. Sfera centrală, Laboratorul, cuprinde toată gama de
materii: de la cea mai fină - cu care s-a început iniţial toată creaţia, şi până la
materia atomică. De asemenea, ea cuprinde toată gama de duhuri: de la duhul numărul
unu, începătorul vieţii, şi până la duhul infinit de evoluat, vecin cu însuşi
Creatorul său. Cât priveşte sferele universuri, ele cuprind tot ce cuprinde şi
Central creator, plus fluide din ce în ce mai condensate, până la starea gazoasă,
lichidă şi solidă. Ele cuprind de asemenea o gamă nesfârşită de duhuri: de Ia duhul
animator de atom, moleculă, piatră, plantă, animal, om, înger planetar, înger solar
şi până la duhul de Guvernator solar. Zi şi noapte, secundă de secundă, din Centrul
divin se revarsă către cele patra universuri un torent de fluide dătător de viaţă.
Cursul acestui torent fiuidic este în formă de spirală. Din acest uriaş
248

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

torent cosmic se desprind ramuri în interiorul fiecărui univers, la fiecare soare

şi fiecare planetă, pentru a le da un impuls nou de viaţă. Gratie acestui curent de
hrană cosmică, planetele trăiesc miliarde de ani şi sorii lor corespunzători - şi
mai departe, până la zeci de miliarde de ani. în afară de acest curent, uriaş
torent cosmic, invizibil, insesizabil pentru voi, oameni trupeşti, corpurile
cereşti existente mai sunt vivificate, din timp în timp, de materiile fluidice
aduse în drumul lor vertiginos de comete - corpuri cereşti cu rolul de a distribui
energii, materii fluidice celorlalte corpuri cereşti, în cursul existenţei lor.
Cometa vine de la Centrul creator, înconjoară sorii, stelele, lăsând la fiecare o
parte din materia divină cu care a fost încărcată. După milioane de ani, când şi-a
îndeplinit rolul de cărăuş, cometa se transformă într-o stea şi după aceea într-o
planetă. Atâta timp cât un corp ceresc - planetă sau soare - are în sânul său
fluide dătătoare sau întreţinătoare de viaţă, el va trăi, continuând să existe pe
firmament, în spaţiul unui univers. Când, după trecerea a miliarde de ani, pierde
treptat din fluidele sale - fluidul magnetic în special planeta moare; încetul cu
încetul se sfărâmă, se pulverizează şi mai apoi se fluidizează. Sfărâmăturile vor
rătăci prin spaţiu şi după o vreme vor fi atrase de alte corpuri cereşti, căzând
sub formă de meteoriţi de diferite mărimi. Pulberea lor va rătăci prin spaţiu şi va
fi atrasă de vârtejurile noilor stele sau sori, formând scheletul în jurul căruia
se vor concretiza fluidele, pentru a constitui gaze, lichide şi - cu vremea -
solide. în fine, fluidele planetelor dispărute vor fi luate de marele curent cosmic
centripet, care, după ce a luat de la fiecare din miliardele de corpuri cereşti,
planete şi sori, elementele lor uzate, se întoarce în Sfera centrală pentru a se
transforma, pentru a-şi primeni fluidele dătătoare de viaţă, pornind din nou spre
cele patru universuri. Aşa urmează în veşnicie. îngerii planetari şi solari au fost
la Centru, în Sfera divină de multe ori în existenţa lor angelică şi au văzut ce
este acolo, ce se face acolo şi ne spun şi nouă, care nu am ajuns încă la stadiul
de a călători ca ei, de la o planetă la soare şi de la soare la Centra, pentru ca
apoi, de acolo, să meargă pe un alt soare, unde să-şi continue evoluţia angelică.
Noi, cei din spaţiu, atât pe cât ştim, prin propriile noastre simţuri spirituale,
prin propriile observaţii, ne socotim fericiţi faţă de voi, viermi ai pământului,
orbi în misterul luminii ce inundă spaţiile siderale. Voi nu ştiţi, nu trebuie să
ştiţi, decât cele cunoscute prin simţurile voastre fizice. Circulaţia de la o
planetă la alta nu este posibilă decât trecând mai întâi prin soare, central
sistemului solar. De asemenea pătrunderea din universul nostru în alt univers nu
este posibilă decât trecând prin Centrul divin şi de acolo în universul dorit. La
fel se întâmplă şi când se trece dintr-un sistem solar pe altul. Astfel, când un
duh uman termină cu bine toate treptele sale evolutive umane pe o planetă, merge în
Soare, central sistemului planetar şi după o şedere oarecare porneşte mai departe,
către un sistem solar superior, pentru a-şi continua cariera de duh uman, ajungând
odată la rangul de înger planetar. Ne fură şi pe noi gândul, ca pe voi, şi ne silim
să concepem măcar cât de luminoasă şi puternică este Fiinţa, numită Dumnezeu, Tatăl
nostru creator. Câte un înger ne scoate din reveria noastră, şi ne spune: „Când am
fost Ia Centru, mi s-a spus de Cei de acolo: «Frate, ştii tu unde ai sosit? Ai
sosit la Dumnezeu, eşti în sânul lui Dumnezeu». Stăm şi eu pe gânduri şi îmi
ziceam: Cum să fiu eu acum în însuşi sânul lui Dumnezeu? Iar marile Lumini de
acolo, savanţi de necuprins cu mintea noastră angelică, au repetat: «Da, eşti chiar
în trupul lui Dumnezeu. Sfera divină este chiar trupul Său, iar Noi şi tu suntem
celulele Sale, căci circulăm în însuşi trupul Său. Tu stând aici te hrăneşti cu
substanţa din trupul Său, mănânci din trupul Său fizic, care pentru tine e fluidic,
dar pentru Dumnezeu este foarte tare, foarte solid»". La rândul tău, nu te mira
acum şi tu, frate întrupat, socotind aceste descrieri ale mele ca fantezii ale unui
duh ceresc; ele sunt adevăruri pure. Sfera divină este formată din trei sfere
concentrice. Sfera din centrul Sferei divine este denumită pentru voi, Cap de
Dumnezeu, fiind Centrul de unde pleacă gândirea lui Dumnezeu. De acest Centra,
înconjurat de o altă sferă numită Torace, nu se pot apropia decât duhurile cu
rangul sau titlul de Fii de Dumnezeu. Toracele este înconjurat de o altă sferă
numită Abdomen, sau trapul lui Dumnezeu, de unde pleacă creaţiile concretizate prin
elaborări prelungi. Capul ar fi gânditorul, iar Pântecele născătorul. Capul ar fi
concepătorul Tată, iar Pântecele concepătoarea Mamă, Mamarul. Capul este emiţătorul
de scântei divine, iar Mamarul - creatorul a tot felul de materii fizice, vizibile
în jurai nostru. Din Sfera divină pleacă totul: spirite şi materii. Materiile
pleacă simple şi pe măsură ce se îndepărtează se îndesesc, se învârtoşează, se
concentrează. De asemenea, duhul pleacă clar la minte, dar pe măsură ce se
îndepărtează şi se afundă în materii, învelindu-se în fluide din ce în ce mai
îndesate, cunoştinţele şi conştiinţa i se întunecă. Fluidele pornite de la Central
creator sunt pure şi se îndeasă pe măsură ce se îndepărtează. în dramul lor către
periferie, spre unul din cele patru universuri, în golul dintre Sfera centrală şi
universuri, fluidele se încarcă cu materii fluidice impure,
Comunicări din Cer

249

provenite de la fostele corpuri cereşti, şi sunt oarecum corupte. Prin urmare,

orice corp ceresc are fluide pure şi impure. Când divinul Creator vrea să creeze un
nou sistem planetar, porneşte din Laboratorul Său o nebuloasă. Ea va călători pe un
drum în spirală, prin spaţiile cosmice dintre Sfera centrală şi univers. Prin
aceste spaţii nebuloasa va întâlni pulberea formată din distrugerea planetelor ce
şi-au terminat evoluţia. Din frecarea reciprocă a particulelor, nebuloasa se
electrizează şi din invizibilă devine vizibilă şi caldă, având o culoare lactee
incandescentă. Nebuloasa îşi urmează drumul mii şi mii de ani, intrând într-unui
din universuri, până la locul destinat de Creator, unde va începe să se rotească în
jurul ei, pentru a da naştere unui astru, unui nou soare. La întoarcerea în
Laborator, trecând prin spaţiul cosmic dintre universuri şi Laborator, fluidele
provenite din distragerea astrelor se freacă de pulberea cosmică, o electrizează şi
apoi o transformă în eter, aşa că, sosite în Sfera centrală, sunt pe deplin
desfăcute, descompuse în elementele lor originale, în materia primă. Atrag atenţia
că materiile cele mai concentrate dintr-un univers se află în centrul său. Duhurile
nu pot trăi la periferia universului, căci acolo se găsesc doar materiile pregătite
să dea naştere la corpuri cereşti, sau cele care au trăit, iar acum, ajunse acolo,
şi-au pierdut viaţa şi se duc la Centru pentru a şi-o recăpăta. E ora târzie, dar
totuşi vreau să-ţi mai spun ceva. Din seria nesfârşită de fluide nu toate ajung să
se facă materie fizică. Nu toate fluidele se concentrează pentru a deveni materie
fizică, pentru voi, cei întrupaţi, căci pentru noi, duhurile umane, tot ce e fluid
e materie fizică, fiind susceptibil de transformare. De aceea fluidul — zicem şi
noi, ca voi — moare şi renaşte, pe când scânteia din mine, din tine şi din orice
duh nu poate deveni materie fizică, nu se mai schimbă niciodată. Ca duh, acum sunt
o scânteie divină - cum ziceţi voi — învelită de un corp fizic invizibil vouă,
fiind fluidic, dar muritor, pieritor, pentru că îl pot lepăda, desfăcându-se în
părţile sale componente. Când va fi să termin această şcoală planetară, voi pleca
pe Lună unde voi lepăda o parte din haina acestei planete. Când va fi să părăsesc
şi Luna, voi lepăda şi restul hainei fluidice a planetei Pământ. Atunci, pentru
toate duhurile acestei planete, voi fi considerat ca şi cum aş fi murit, după cum
am murit pentru oamenii trupeşti, la fiecare dezbrăcare a hainei de lut. Când va fi
să plec din acest sistem planetar, de pe astrul nostru solar, voi lepăda şi haina
mea solară, îmbrăcată la venirea în acest sistem solar. Atunci iarăşi voi pieri,
voi muri, pentru duhurile solare, lăsându-mi pe Soare haina mea solară. Iată că
învelişurile duhului, ale spiritului, sunt pieritoare, căci ele se vor risipi,
dizolvându-se în materia similară a mediului unde le-am dezbrăcat. Voi păstra
hainele fluidice divine date de Creatorii centrali, Auxiliarii Tatălui nostru.
Ajuns în Sfera divină, voi putea dezbrăca şi hainele divine, dar scânteia mea nu va
pieri, chiar dacă aş intra în Capul Tatălui meu. Noi suntem particule
ultramicroscopice, dar suntem copiii Tatălui. O dată ce ne-a emis, o dată ce ne-a
dat viaţă de duh, vom trăi în veşnicie, asemenea Lui. Scânteie am fost şi sunt,
adăugându-mi-se o parte din trupul Tatălui nostru. Trap din trupul Tatălui este şi
Pământul, cu fluidele şi mineralele sale. Acest trup - trup de Dumnezeire - cândva,
după ce îşi va îndeplini misiunea, se va întoarce în Sfera-Mamă, pentru a se
preface şi servi la noi creaţii. Aşadar Capul de Tată, este nemuritor şi
netransformabil, iar Sfera-Mamă sau Pântecele este nemuritor, dar în veşnică
transformare.

Mişcarea şi viaţa soarelui

Din momentul când te-ai pregătit să stai de vorbă cu mine, am luat cunoştinţă de la
dreptaşul tău că eşti liber, şi am coborât ca fulgerai. E greu să vă faceţi o idee
concretă de viteza mişcării noastre. Din înălţimea sediului meu obişnuit, cobor la
suprafaţa pământului ca un vârtej, în spirală, şi străbat aproximativ o mie de
kilometri în câteva secunde. Pe măsură ce înaintez în materia tot mai densă spre
suprafaţa globului, întâmpin o rezistenţă mai mare. Când revin către zona mea,
fenomenul se petrece invers, deoarece cu cât mă îndepărtez de pământ, cu atât
eterul planetei este din ce în ce mai fin, iar rezistenţa întâmpinată este din ce
în ce mai mică. Vă minunaţi de viteza avionului vostru şi cu toate acestea, viteza
lui e mică pe lângă a noastră. Dar, după această mică introducere, să tratez
subiectul fixat pentru azi. Din noaptea vremurilor, omenirea s-a frământat să afle
problema existenţei Forţei centrale. Nu exista pământul, nu exista nici soarele
care vă luminează, mai înainte de a fi existat multe mii de sori pe cer. îngerii şi
omul - de pe alte globuri, pierite de miliarde de ani - au tot discutat şi căutat
250

Din tainele vieţii ,,v; ale universului - A doua carte

să afle ceva despre Forţa centrală, de unde au pornit toate creaţiile şi toate
vieţile. Aşadar problema aceasta este străveche, dar şi cea mai grea de dezlegat.
Ca duh, sunt o forţă, dar când privesc în jurul meu la tot ce a creat Forţa
centrală, mi se întunecă mintea. Această Forţă este vie, conştientă şi posedă o
memorie de necuprins cu mintea umană. Ea ştie tot ce a creat, cunoaşte destinul
fiecărui glob şi tot ce există pe ele; dar nu numai că ştie cum le-a creat, când şi
pentru ce anume scop, dar le conduce pe toate cu o măiestrie divină. Stăm şi
medităm şi noi, ca unii dintre voi, cum poate Forţa centrală conduce totul? Mă
privesc şi mă văd cât sunt de mic şi nu-mi pot imagina cele ce mi s-au spus, că
Sfera de unde au pornit toate şi totul este incomensurabilă. Aşa ne spun îngerii
noştri planetari, aşa ne-au spus şi îngerii solari, şi Guvernatorul nostru suprem
solar, dar nu numai El, ci toţi Fii de Dumnezeu solari, de pretutindeni. De aceea
noi îi credem, pentru că de mii şi mii de ani cu toţii spun acelaşi adevăr. Ei sunt
crezuţi, pentru că rangul lor le dă posibilitatea să se ducă la Centrul creator şi
să vadă ce este şi ce se face acolo. Evoluţia lor le permite aceste călătorii, nu
sunt reţinuţi ca noi, duhurile umane, de glia acestei planete. Sfera divină, de
unde conduce Tatăl lumile, se dilată şi contractă, inspiră şi expiră. Când^ expiră,
emite totul - materii şi duhuri, iar când inspiră - absoarbe tot ce este gata
pentru prefacere. în Sfera divină viaţa se hrăneşte cu moarte şi o învie, dându-i
din nou viaţă. Mormântul universului eşti Tu, Tatăl meu! în sânul Tău mă voi
întoarce şi în loc de a muri, mă vei renaşte. Om simplu sunt acum, dar înainte de a
fi om am fost Dumnezeu, corp din corpul Tău, pentru că Tu, Tată, m-ai născut din
Fiinţa Ta. Voi adormi în Sfera Ta, şi când mă voi deştepta, voi constata că m-ai
reorganizat, corpul meu l-ai refăcut şi din om, Tu înger m-ai făcut. Iarăşi şi
iarăşi, venind din Sfera Ta în creaţie şi întorcându-mă în Ea, voi constata că din
înger m-ai făcut Fiul Tău, Fiu de Dumnezeu. Atunci, fericit, voi cânta Gloria Ta
eternă, împreună cu cetele îngereşti de pretutindeni. Miliarde de ani până când mă
vei înmormânta din nou, de data aceasta ca Fiu de Dumnezeu, îţi voi cânta
recunoştinţa mea pentru că m-ai văzut vrednic şi mi-ai încredinţat miliarde de
îngeri cu care voi crea, sub supravegherea Creatorilor Tăi divini, nebuloasa şi mai
apoi sferele împărăţiei mele, pe care o voi conduce multe miliarde de ani. Tatăl e
fericit deoarece creează. Cine intră în trupul Său, intră în fericirea veşnică.
Ţelul tuturor duhurilor este de a se întoarce în Edenul unde au fost odată. Până
atunci, suntem fericiţi că avem lângă noi reprezentanţii Tatălui, îngerii noştri
planetari şi solari, care ne grăiesc de Tatăl ceresc. Deşi suntem mult mai ştiutori
decât voi, totuşi stăm, ne gândim şi ne minunăm cum atâtea miliarde de sori, cu
puii sau planetele lor, se mişcă cu toate şi nu se ciocnesc unele de altele. Am să
vă prezint mişcarea lor, necunoscută încă de astronomii voştri. Să iau de exemplu
soarele nostru. Astral de care depinde globul nostru pământesc face un dram ideal,
printre stele şi constelaţii, până în centrul sferei universului, iar de aici, de
la centra, începe un al doilea drum, către periferia universului, şi aşa se
continuă mereu. Dramul soarelui este eliptic, identic cu drumul făcut de toate
stelele, toţi sorii. Sfera noastră univers se poate asemăna cu o roată cu multe
spiţe. De la centrul universului pornesc numeroase orbite eliptice către periferie,
asemenea unor spiţe de roată. Dar pe când roata de cărată are un singur plan, sfera
sau roata universului nostru are miliarde de planuri de spiţe. Ele sunt ca
nenumăratele raze ale unei sfere. La centrul universului este viaţă, către
periferie - moarte. Cât timp astral este tânăr sau plin de vigoare, va călători
mereu, de la centra la periferie şi de la periferie la centra. Când va sosi ultimul
termen al existenţei sale, ajungând la periferie, materia astrului scapă de sub
atracţia sferei-univers şi cade în spaţiul dintre cele patru sfere-univers,
intersfera cosmică. Există o mare analogie între om şi soare. Cât timp omul trupesc
este viu, trapul său are căldură, pentru că procesele produse în interiorul
corpului său vital îi furnizează mereu căldură. Când omul moare, trapul său se
răceşte, pentru că a plecat din el corpul vital, producătorul de căldură. Cu
soarele se petrece acelaşi lucra. Cât timp este viu, el produce căldură în masa sa.
Când îşi termină ciclul existenţei, se va răci, va îngheţa, pentru că şi-a pierdut
magnetismul, fluidul întreţinător de viaţă şi mişcare. Ajuns în stadiul acesta,
soarele nu se va mai putea întoarce în centrul sferei universului. îngerii ne spun
că şi soarele nostru va ajunge odată să se solidifice, devenind o planetă
asemănătoare pământului. Ajuns în faza aceasta, vor apare pe el oameni, de o formă
şi constituţie diferită de cea a noastră actuală. Durata existenţei lor, comparativ
cu a noastră, va fi foarte scurtă. Planeta Soare va trăi cât va trăi, şi când va
sosi ultimul său termen, se va răci, va îngheţa, devenind o gheaţă lichidă. în
această stare va ieşi din univers, alergând prin spaţiile cosmice, spre Sfera
centrală. în dramul său, lichidul-gheaţă se va pulveriza, şi apoi în apropierea
fluidului Sferei centrale, se va fluidiza şi pulberea sa. Iniţial fluidul s-a făcut
gaz, gazul - lichid, iar lichidul a devenit solid. Când roata se întoarce, solidul
va da naştere lichidului, lichidul - gazului, iar gazul va deveni fluid.
Comunicări din Cer

251

în momentul de faţă, soarele nostru este un glob incandescent format dintr-un

amalgam lichid, plurimineral - de fier, aur, mercur, argint etc. Toate substanţele
pământului există acolo în stare lichidă. Argila din care voi faceţi oale sau
cărămizi, se află în soare în stare lichidă. După cum apa oceanelor pământului se
evaporă şi formează norii, care prin răcire cad pe suprafaţa pământului sub formă
de ploaie, tot astfel din masa pluriminerală a lichidului fierbinte ce formează
globul solar se ridică în spaţiul din jurul său vapori fierbinţi, luminoşi, de
diferite metale, formând nori denşi, metalici, de jur-împrejurul soarelui. Aceşti
vapori argilo-calcaro-silico-metalici, ridicându-se la mari înălţimi, se răcesc şi
cad pe suprafaţa soarelui, în stare lichidă, sub formă de ploaie metalică. Există
momente când, în anumite locuri, norii se rup şi prin deschizătura lor se vede
suprafaţa lichidă a soarelui, mai întunecată decât atmosfera sa luminoasă. Acestea
sunt petele solare. în jurul soarelui există o mare de lumină, din cauză că vaporii
diferitelor metale, ridicându-se în spaţiu, se ciocnesc între ei, se electrizează
şi din reacţiile lor reciproce se nasc fulgere. în plus, masa topită minerală a
soarelui este negativă în ansamblul ei, iar atmosfera superioară metalică, luată în
bloc, este pozitivă, din cauza fluidului ariei universului care o polarizează
pozitiv. Din această cauză, o dată cu ploaia de metal topit, cade către suprafaţa
soarelui o continuă ploaie de fulgere electrice. Prin urmare, lumina soarelui se
datoreşte temperaturii înalte a vaporilor metalici, dar mai ales unei continue
străfulgerări electrice din atmosfera sa. Pe acest glob fierbinte şi arhielectric
nu trăieşte nici un duh. Toate duhurile solare, în frunte cu Sfânta Treime solară,
sunt departe de această zonă puternic electrică, pe un mic astm fluidico-fizic,
numit Luna solară.

Constituţia soarelui
Am spus că, în momentul de faţă, soarele nostru este un glob lichid, plurimineral,
foarte fierbinte. Căldura radiată de acest glob fierbinte se pierde în spaţiile din
jurul său pe o distanţă uriaşă şi totuşi ea nu ajunge nici până la cea mai
apropiată planetă a sistemului său. Desigur că afirmaţia mea o să vă pară ciudată,
căci toată lumea ştie la voi că soarele vă dă lumina şi căldura. Cu toate acestea,
eu afirm încă o dată: lumina şi căldura ce vi se par că vin de la soare nu sunt
căldura şi lumina sa proprie, ci rezultatul combinaţiilor undelor electro-magnetice
ale pământului cu cele ale soarelui. Dar asupra acestui subiect vom reveni. De
multe milioane de ani, de când se află pe pământ, omul adoră soarele, ca fiind
dătătorul de viaţă a tot ce trăieşte pe suprafaţa terestră, datorită presupusei
călduri şi lumini sosite de la soare. în expunerea precedentă spuneam că în jurul
soarelui se află o atmosferă formată dintr-o lungă serie de elemente chimice, în
stare de vapori metalici. Toate aceste elemente chimice, ale atmosferei solare,
sunt în stare liberă, deoarece temperatura lor încă nu permite combinaţii între
ele. Pe când vaporii de apă ce se ridică de pe suprafaţa pământului nu ating decât
cel mult două zeci de kilometri înălţime, vaporii metalici de pe suprafaţa globului
solar ajung la înălţimi de trei sute mii de kilometri, distanţă aproximativ egală
cu cea dintre suprafaţa pământului şi cea selenară. Orice corp, mare sau mic,
conţine în masa sa electricitate de două feluri: pozitivă şi negativă. Există
corpuri încărcate mai mult cu electricitate pozitivă şi altele — cu electricitate
negativă. şi planetele au în masa lor mai multă electricitate negativă. Din masa
soarelui se ridică, de jurîmprejurul său, vapori metalici încărcaţi cu
electricitate negativă. Ajunşi în părţile superioare, la mari distanţe de suprafaţa
solară, din cauza influenţei fluidului universic în care înoată soarele, încetul cu
încetul vaporii metalici se descarcă de electricitatea negativă şi se încarcă cu
electricitatea pozitivă a fluidului universic. La un moment dat, vaporii de sus
sunt pozitivi, iar vaporii din apropierea suprafeţei globului solar sunt negativi.
Atunci se produc uriaşe descărcări electrice între norii superiori şi cei
inferiori, o ploaie de fulgere căzând către suprafaţa globului solar. Această
ploaie este permanentă, căci mereu se ridică nori şi procesul îşi urmează
necontenit cursul. Fulgerarea ce continuă de miliarde de ani, menţine lichidă şi
fierbinte materia metalică a soarelui. în momentul de faţă, s-a realizat în soare
un fel de perpetuum mobile. Oricât de numeroase şi strălucitoare ar fi aceste
fulgerări uriaşe, lumina1 lor nu ajunge până la pământul nostru. Aşadar nici
căldura oceanului de materie topită, nici lumina fulgerelor infinite ce brăzdează
secundă de secundă atmosfera metalică a soarelui, nu luminează şi nu încălzeşte
suprafaţa pământului nostru. Noi, duhurile, trăim în spaţiu şi suntem foarte
sensibile, dar nu simţim nici o căldură ca venind de la soare, ci simţim cu totul
altceva: undele sale electro-magnetice.
Materia flui di că a universului, în care înoată miliarde de soli şi planete, este
mai mult pozitivă. Sorii
252

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua. carte

Sfera divină
Am arătat că soarele nostru este o uriaşă uzină de energie electro-magnetică, un
izvor puternic de electricitate care întreţine viaţa de pretutindeni, din sistemul
său. O uzină mai mare de electricitate este Sfera divină. Graţie cantităţilor
imense de electricitate din Sfera divină, se pot înfăptui toate creaţiile. De
asemenea, am arătat că această colosală Sferă centrală palpită mereu, se dilată şi
se contractă, inspiră şi expiră. Când se dilată, inspiră; când se contractă,
expiră. Când expiră, elimină fluide ce vor forma lumi sau vor hrăni pe cele
existente. Când inspiră, cheamă la Sine, din cele patru universuri, materiile
fluidice - care au servit şi hrănit universurile - pentru a le transforma din nou.
Graţie acestor ritmuri, Creatorii centrali au posibilitatea să creeze mereu materii
noi pentru noile lumi şi să repare şi transforme materia uzată, la care se adaugă
materia nou pregătită cu particule absorbite din haos sau Infinit, pentru a le
trimite apoi în lumile create. Sfera divină1 se compune din trei sfere concentrice,
învelind una pe alta. La centru există o Sferă căreia pentru înlesnirea studiului
i-am zis Cap de Dumnezeu sau Tată. De jur-împrejurul acestei Sfere centrale se află
Sfera numită Torace, Pectoral sau Respirator, plină cu o materie fiuidică diferită
de cea dintâi. în fine, învelind pe amândouă, se află a treia Sferă şi mai mare,
numită Abdomen, Mamar sau Născător, conţinând pe lângă fluidele diferite de
celelalte două Sfere şi milioane de mari Creatori de lumi şi duhuri. Din Sfera
centrală, Tată, pornesc toate ideile constructoare ale lumilor. însă aceste idei n-
ar putea fi puse în lucra, în activitate, dacă n-ar exista mişcarea respiratorie a
Pectoralului. în Mamar există Foiţele sau Creatorii, de o evoluţie negrăit de
înaltă, care creează după indicaţiile Tatălui central. Aceste Forţe creatoare sunt
fecundatorii a tot ce există în interiorul Mamarului, Sfera-Mamă, nume impropriu,
dar corect prin analogie cu mama, femeia-om de pe pământ. Dar pe când femeia-om
este fecundată din exterior, în Mamar fecundarea este internă, materia ei
interioară fiind mereu fecundată, în vederea creării noilor materii şi spirite de
către Creatorii divini de acolo. Aşadar Mamaml concepe în interiorul său, prin
Duhul creator divin.

1 Sfera divină sau Laboratorul este o incomensurabilă Asociaţie de mari Arhitecţi

şi Creatori divini, numiţi ETI^K Elohirn în Cabala sau tradiţia mistică ebraică.
Sfera divină este organizată în trei sfere concentrice, cu caracteristici şi
funcţii diferite. Capul, Tătarul, este veşnicul emiţător de idei, aflându-se într-o
linişte eternă. Toracele, Fiularul, se roteşte în jurul Capului, în sens levogir,
efectuând totodată o mişcare de expansiune şi contracţie. Abdomenul, Mamaml,
execută o mişcare de rotaţie în jurul Toracelui şi în sens invers cu El.
Comunicări din Cer

253

Din Mamar s-au născut stele, universuri, cosmosul întreg. El naşte fără un raport
sexual, în sens uman. Tatăl central concepe prin intermediului Mamarului,
producându-se între ei un schimb de elemente fluidice. Din Tatăl pleacă fluide
către Mamar, iar Mamarul dă Tatălui alte fluide, prin intermediul Respiratorului.
Din fuzionarea lor se nasc duhurile. Prin situaţia sa Mamarul corespunde unei
virgine perpetue, care totuşi naşte, producând din veşnicie materiile şi duhurile
tuturor lumilor. Imaginea actului produs în Centrul creator este tradus în lumea
trupească vegetală, animală şi umană, prin împreunarea a doi indivizi de sex
diferit, pentru a-şi uni elementele creatoare, din fuzionarea cărora se naşte oul,
punctul de plecare al noii fiinţe. Prin urmare, fenomenele şi activităţile lumii
create sunt o reproducere grosolană, potrivit materiei de aici, a fenomenelor
tainice din Sfera divină. Sfera de la centrul Sferei divine este Capul de Dumnezeu
sau Tatăl, gânditorul, veşnic emiţător de idei. Ideile fiind emise în afara Lui,
provoacă activitatea respiratorie a Pectoralului, centura Capului de Dumnezeu. Dar
dilatarea şi contractarea Pectoralului determină un schimb de electricitate dintre
Tată şi Sfera periferică sau Mamar. Graţie acestei forţe uriaşe electrice,
Creatorii divini din sânul Mamarului fecundează ideile şi scânteile-duhuri sosite
din Capul lui Dumnezeu, în Mamar. în ansamblul ei, Sfera divină este o uzină unde
se gândeşte şi construieşte. Tatăl central gândeşte, emite idei care, graţie
Respiratorului ajung în Mamar. Aici Creatorii, Fii de Dumnezeu le prelucrează, şi
când totul e gata, le trimit către periferia Mamarului, de unde mai târziu sunt
expulzate în cosmos. Mamarul execută o mişcare de rotaţie în jurul axei sale
închipuite. Respiratorul execută şi el o mişcare de rotaţie, dar de sens contrar
Sferei periferice. Sfera centrală, Tatăl, stă pe loc. Centrul centrului lumii
create, unde numai se gândeşte, trebuie să stea pe loc, într-o linişte eternă.
Ideea născută în Capul de Dumnezeu este atrasă de Respirator, unde suferă o mişcare
circulară provocată de fluidul întâlnit acolo. Apoi, purtată până la marginea
Sferei-Respirator, ideea este aruncată în Mamar. Pe când în Cap, ideea era pur
abstractă şi imobilă, în Respirator ea devine o forţă activă şi, în fine, sosită în
Mamar, ideea devine din abstractă - concretă, căci este învelită într-o materie
fluidică fină. Ideea sosită în Mamar este luată în primire, după felul ei, de
anumiţi Divini de acolo, care o citesc, îi înţeleg conţinutul şi o pregătesc pentru
a putea fi trimisă în lumea creaţiilor, ca ordine. Acelaşi procedeu se urmează şi
cu scânteile divine, ce vor anima fiinţele din lumile create. Din Capul de Dumnezeu
pornesc scânteile divine. în Pectoral se îmbracă cu o cantitate mică de fluid
respirator şi, în fine, sunt desăvârşite în Mamar, de anumiţi Creatori, după felul
şi rolul jucat de aceste scântei sau duhuri în lumile create. Din Mama veşnic
fecioară, duhurile sunt trimise în universuri. Primii părinţii ai bisericii
creştine au dat concepţiei umano-materialistă o explicaţie divino-spiritualistă,
interpretând că mama umană a Domnului, născătoare de om, a conceput în sensul
Mamarului din Sfera divină. în linii mari, Sfera divină se poate compara cu trupul
uman. Ca şi Sfera divină, omul are trei părţi: un cap gânditor, un piept respirator
şi un pântece producător sau născător. Cele patru membre ale omului corespund celor
patru universuri aşezate în jurul Sferei divine. Noi semănăm continuu, dar ne
întrebăm: Oare după semănatul nostru va veni cineva să secere, să adune şi să
hrănească cu rodul nostru pe cei flămânzi? Noi semănăm, dar dacă tu închizi
semănătura noastră în aceste hârtii, nu vedem folosul comunicărilor. Ne străduim de
atâta amar de vreme să-ţi dăm o serie de adevăruri, dar dacă tu nu le sintetizezi
ca să dai din ele fraţilor tăi, înseamnă că am muncit în zadar. Noi ţi le-am dat
răzleţe şi uneori fără legătură una cu alta, dar am avut mereu în vedere
progresivitatea. Această metodă ne-am impus-o pentru următorul motiv: omul trupesc
- tu sau oricare altul - având conştiinţa stării de veghe, din timpul zilei, s-a
obişnuit cu ideile curente ale mediului vostru ambiant, ale părinţilor,
cunoscuţilor şi cărţilor citite. Aşa fiind noi spaţialii, trebuie să procedăm cu
cea mai mare băgare de seamă când vrem să vă schimbăm credinţa, pentru a vă face
adepţi ai ideilor noastre cereşti. Din profunda antichitate, iniţiaţii au căutat
să-şi facă adepţi. Fiecare iniţiat dispare odată, dar în locul său rămân elevii
săi, adepţii care-i vor continua opera. Câtă grijă acordăm în a şti cât să dăm şi
cum să-1 insuflam pe iniţiatul nostru, pentru ca tainele noastre să nu devină
obiect de batjocură! După această paranteză voi continua cu o problemă spirituală.
Toate religiile pământului sunt frumoase. Ele au fost pure la întemeierea lor, dar
pe parcursul timpului, din anumite interese, oamenii le-au alterat. Treptat,
concepţiile se denaturează, în textele sacre se strecoară idei străine, aşa că după
ani şi ani, religia originală devine de nerecunoscut în scrierile şi cultul ei.
Aşadar, cu vremea, religiile, ca şi lucrurile şi materiile pământului, se
denaturează, îmbătrânesc şi vine vremea să moară. Ideile expuse într-o carte nu mai
corespund ideilor lumii veacurilor ulterioare. Cartea ce conţine idei vechi devine
o pură materie şi lumea nu mai pune temei pe cele scrise în ea. Din Sfânta
254

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Scriptură creştină au fost scoase multe paragrafe, rânduri şi cuvinte. Iar în alte
timpuri s-au introdus cuvinte şi capitole inexistente iniţial. Din această cauză,
Biblia a devenit o lucrare ce încălzeşte şi înalţă pe omul simplu, care crede prin
intuiţie în adevărurile spuse acolo, dar pe cei mai mulţi, mai ales pe cei culţi,
nu-i mai satisface. Situaţia actuală este atât de dificilă, încât ne este aproape
imposibil să înlăturăm din mentalul clericului prejudecăţile cu care a fost îmbibat
în seminar şi mai apoi în facultate. Dogmele şi interesul îl opreşte să iasă din
ordinea impusă de concepţiile diferitelor epoci. Aşa fiind, reformarea ideilor
spiritualiste nu se mai poate face decât prin mireni, oameni fără prejudecăţi şi
care nu sunt obligaţi să mănânce pâinea de pe urma cultului practicat de slujitor.
Adevărul e veşnic, unul şi acelaşi. Toate fiinţele Pământului admit o Cauză primă,
un Creator, un Dumnezeu. Acest principiu nu-1 poate respinge nimeni, în afară de
cei slabi de minte. Dar în afară de acest adevăr, ni s-a mai spus - sus, la noi, şi
jos, când a fost Domnul printre oameni: Tatăl central are pretutindeni miliarde de
Fii, flecare conducând un sistem planetar; în Sfera centrală se află cei mai mari
Fii ai Unicului Dumnezeu, Creatorii de lumi, Fiinţe mai mari în grad decât
Guvernatorii solari. Aceste Entităţi sublime, Fiinţe de iubire, poartă diferite
nume în textele sacre brahmane, iar în Cabala, şi cărtile misticii ebraice, sunt
numite Sefirot1. Dacă vei vorbi unui teolog creştin nu va şti să-ţi răspundă nimic
despre aceste cunoştinţe, neîntâlnite în cărtile sale de teologie. Pe când
brahmanul, budhistul sau rabinul, dacă se vor încredinţa că au de-a face cu un
iniţiat, îţi vor răspunde: „Adevăr grăieşti, căci Cerurile cântă Gloria unicului
Dumnezeu - binecuvântat fie numele Său. în cosmos există o infinitate de trepte
ierarhice, mii de ranguri îngereşti şi mii de trepte de urcat pentru Fiii de
Dumnezeu. îngerii se întrupează benevol sau în urma unei misiuni speciale, iar Fiii
de Dumnezeu se întrupează obligatoriu, pentru stimularea evoluţiei, rând pe rând,
şi de multe ori, pe fiecare planetă a împărăţiei sistemului lor solar."

Duhul uman trece prin mai multe feluri de întrupări

Cxrea este şcoala spiritului în trup. Cât de luminos şi conştient este spiritul în
spaţiu şi cât de întunecat - în peştera de lut unde este silit să facă şcoala
vieţii materiei solide! Fericirea spiritului întrupat este noaptea când poate să-şi
părăsească trupul şi să trăiască măcar câteva ceasuri în lumina şi feeria
materiilor eterice. Stai lângă trupul tău şi privindu-1 vezi cum an de an se
ruinează. E o carceră, şi totuşi ţi-e milă de el, pentru că e opera ta; tu l-ai
învelit, hrănit şi apărat. Te-ai legat de el sufleteşte, deşi te chinuieşti în el,
din cauza durităţii sale. Sunt fericit că prin tine pot aşterne pe hârtie, aceste
idei ale mele, citite de unii sau alţii. A trecut mult timp de când am avut şi eu
un trup asemănător cu al tău. Nu-ţi spun cât timp a trecut de atunci, ca să nu te
întristez, dar sunt mândru că am avut voinţă puternică şi nimicurile vieţii
pământeşti nu m-au amăgit, şi astfel nu m-am abătut de la legile morale înscrise în
întregul univers. Acum nu mai am nevoie să fac întrupările cerate de şcoala acestei
planete. în continuare am să descriu diferitele întrupări făcute de spirit, dictate
de anumite cerinţe.
Termenul Sefirot (ebr. - Numerele) vine de la verbul ebraic Safor - a socoti.
Conform cabaliştilor, cele zece Sefirot reprezintă canalele prin care curge
emanaţia creatoare, venind de la >ŢID 'pN - Ein-Sof, Infinit. Ele conţin fluide
care le pun în mişcare şi comunicare unele cu altele, iar prin condensarea Jor,
aceste fluide se transformă în elementele materiale constitutive ale creaţiei. Ein-
Sof este infinit şi de necunoscut pentru om. Intre Ein-Sof şi sfera creată se
interpun cele zece Sefirot, prin care El a creat şi guvernează universurile. Cele
zece Sefirot corespund atributelor morale, divine, care le conferă numele şi pe
care omul este chemat să şi le însuşească prin conduita sa morală. Cele zeee
Sefirot corespund celor zece Cuvinte prin care Ein-Sof a creat lumea şi celor zece
Cuvinte prin care El s-a revelat omului. Sefirot reprezintă esenţa Divinităţii,
Decada primordială, Principiile divine emanate de Ein-Sof, răspândind lumina
asemenea unor safire. Numele celor zece Sefirot simt: 1. in2 Kether = Coroană -
cauza cauzelor, diadema, ceea ce ochiul nu poate vedea. Inteligenţa ei se numeşte
Metatron; 2. nCSPI Chokhmah = înţelepciune - gândirea, temelia vieţii; 3. HJ'2
Binah = Discernământ - inteligenţa inimii, înţelegere; 4. IDn Chessed = Graţie -
bunătate, milă, compasiune; 5. mi2i Ghevurah = Forţă - putere, rigoare, dreptate,
justiţie; 6. IliSîil Tiferet = Glorie - slavă; 7. nSS Netzach = Stabilitate -
victorie, veşnicie; 8. "lin Hod = Splendoare - frumuseţe; 9. 11D" lessod =
Fundament - temelie, principiul a tot ce emană spre fiinţele terestre; 10. niJ^C
Malkut = Regalitate - împărăţie. Primele trei triade Sefirot-ice formează trei
lumi: 1. Alzilut - lumea emanaţiei pure; 2. Beriah - lumea creaţiei; 3. Ieţirah -
lumea formaţiei. Malkut formează a patra lume, numită Assiya - lumea acţiunii,
universul vizibil, zgura lumilor superioare.
1
Comunicări din Cer

255

Omul spaţial este un instrument al Divinităţii centrale, care îl pune sub controlul
Guvernatorului solar, iar acesta îl încredinţează Guvernatorului planetar. Am spus
că duhul-om nu poate trăi izolat, nu-şi poate face evoluţia singuratic, ci înglobat
într-o vastă asociere, căreia pentru înţelegere să-i zicem partid spiritual. Aşa
fiind, omul trebuie să facă mai întâi - pentru multă vreme, pe una sau pe mai multe
planete - întrupări, pentru evoluţia sa personală. Când, prin vrednicie, a terminat
această şcoală planetară pentru avansarea sa, va trece prin întrupări pentru
ajutorarea fraţilor săi mai mici, ai grupării sau partidului său spiritual. După o
serie de asemenea întrupări, va face câteva întrupări, ca un omagiu adus
superiorilor asociaţiei sale. S-ar părea că astfel se achită de orice obligaţii, şi
totuşi ordinea stabilită cere ca duhul să facă o serie de întrupări şi pentru
Guvernatorul planetei sale. Când s-a achitat faţă de această sublimă Lumină, el se
va întrupa, la anumite epoci, pentru a proslăvi ca om trupesc pe Divinul său Solar.
In fine, va trebui să îmbrace trup pentru preamărirea unicului Stăpân, a
Guvernatorului lumilor de pretutindeni. întrupările au fost personale, pentru
fraţii săi, pentru superiorii partidului său, pentru Guvernatorul planetar, pentru
Guvernatorul solar şi pentru Guvernatorul lumilor de pretutindeni. Vezi, dragă
frate, la ce şcoală amarnică este supus bietul duh? Când un duh a ajuns să se
achite de aceste şase categorii de întrupări, i se poate spune cu adevărat
fericitul fericiţilor. Să nu te mândreşti, frate, dar tu - împreună cu mine şi
alţii - ai trăit în trup, pe când Guvernatorul nostru solar a fost pe pământ ca om.
Cu toţii am sorbit înţelepciunea vorbelor Sale, cu toţii L-am servit şi cu toţii,
ca oameni trupeşti şi apoi ca duhuri spaţiale, am înălţat osanale Celui ce
străluceşte în lumina unei evoluţii ce se pierde în noaptea veşniciei. De acum ne
silim să sugerăm şi sfătuim pe fraţii noştri, să nu-şi mai întârzie mersul
evoluţiei, pentru a putea pleca cu un ceas mai devreme de pe această planetă pe o
alta superioară. Este grea viaţa trupească pe acest glob al sistemului nostru, dar
să slăvim pe Domnul că am ajuns şi aici, pentru că există planete, chiar în acest
sistem, cu mult inferioare Pământului, unde omul se poate socoti ca fiind în iad.

Sfera divină
Revin la subiectul atât de dorit de tine: Sfera centrală sau divină, şi descrierea
ei mai amănunţită. Incomensurabila Uzină de forte creatoare, numită pentru
urmărirea subiectului cu termenul de Dumnezeu, am spus că e o sferă mai mare decât
oricare din cele patru universuri. Un termen corect pentru această Uzină ar fi
Sfera centrală, Sfera divină sau Sfera-Laborator a tuturor creaţiilor. Sfera divină
este formată dintr-un eter de o compoziţie diferită de eterul din sferele-
universuri, sau fluidele din jurul astrelor şijplanetelor. Particulele eterului din
Sfera divină sunt libere, iar nu combinate, ca în lumile create. In afară de acest
eter - mai exact, supraeter - în Sfera-Laborator se află Entităţi sublime, Duhurile
desăvârşite ale cosmosului. Entitatea spirituală capabilă să ajungă la marginea
unui univers va vedea Sfera divină aşezată în centrul lumilor create, a sferei
create. De aici, va observa că Sfera divină se învârteşte în jurul Spuneam cu altă
ocazie, că Sfera divină se compune din trei părţi: Cap, Torace şi Abdomen. Duhurile
cu rang de înger, cu anumite învoiri, pot pleca într-acolo şi pot pătrunde în masa
Sferei divine, îndreptându-se către centrul Ei, către Tatăl nostru central. Iată
cum descrie un înger solar Sfera-Laborator: „Am sosit pe suprafaţa externă a Sferei
divine şi am început să intru în masa Ei. După distanţe uriaşe, de miliarde de
kilometri, am ajuns la un loc unde se termină eterul străbătut, şi deasupra capului
meu părea că se întinde un Cer asemenea celui de deasupra pământului. Ajuns în
acest loc, am avut impresia că sunt în adâncul unei albii, a unei scoici, căci
sfera unde am pătruns se ridica de jurul-împrejurul meu, spre cele patru puncte
cardinale. Atunci mi-am dat seama că am ieşit din universul meu, am străbătut
intersfera numită cosmos şi am ajuns în Sfera divină. Am intrat în Sfera divină,
până la faţa internă a Abdomenului, sau a sferei numită Mamar. Aici am constatat că
există un spaţiu, un gol, umplut cu o materie mai fină decât cea din care este
formată Sfera exterioară, şi că dincolo de acest spaţiu începe a doua Sferă,
botezată Torace sau Respirator. După ce am privit peste tot, observ un călător
asemănător cu mine, sosit înaintea mea în Mamar. Dorind să mă instruiesc, l-am
întrebat: - Mai este mult până la regiunea numită Cap de Dumnezeu?
axei sale închipuite. Această mişcare de rotaţie provoacă în jurul său un sorb.
256

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

- Ei, frate, mai este cale lungă până acolo, dar te sfătuiesc să nu pleci mai
departe în golul deasupra ta, căci până la Respirator e o distanţă aproximativă cât
de la soare la pământ, şi te expui la mari pericole. Pe când îmi vorbea, iată văd
că Sfera de care vorbim se apropie spre noi. - Hai să ne retragem puţin - îmi spuse
fratele - căci a doua Sferă, Pectoralul, se dilată, se umflă şi mărindu-se, se
apropie de noi, micşorând spaţiul care o separă de Abdomen, Sfera-Mamă. Constat că
ai uitat de acest fenomen, cunoscut odată; sunt multe miliarde de ani de când ai
plecat în lumile create, aşa că ai uitat fenomenele petrecute pe aceste meleaguri.
Fii atent! Hai să intrăm în Sfera-Mamă, căci s-a apropiat prea mult Respiratorul de
noi. Pe când se apropia Respiratorul, constatăm că şi El se învârte cu o viteză
neînchipuit de mare. Când eram afară din Sfera divină, vedeam că întreaga Sferă se
roteşte. Acum, când sunt în Mamar, văd că stă pe loc şi numai Pectoralul se
învârte. Comunic observaţia mea colegului de studiu, mai bătrân decât mine şi el
îmi spuse: - Fiind în interiorul Mamarului, ne învârtim odată cu El, şi nu ne dăm
seama de rotaţia Sa. Pe când Mamarul se învârte în sensul acelor de ceas,
Pectoralul se învârte în sens contrar. Propun colegului meu să facem o verificare
şi pornim amândoi spre exteriorul Sferei divine. Ajunşi aici, tot nu vedeam rotaţia
Mamarului, căci şi aici se învârtea împreună cu noi, fenomen asemănător petrecut cu
bietul om care stă pe suprafaţa pământului şi deşi pământul se roteşte la ecuator
cu viteza de 1.667 kilometri pe oră, totuşi nu observă nimic, nu ştie nimic de
această rotaţie, în schimb, am observat mişcarea cu viteză negrăită a celor patru
universuri în jurul Sferei centrale, dând impresia că mai fac patru inele în jurul
nostru. Ne-am întors în cele douăsprezece sfere concentrice ce compun Mamarul,
învelindu-se una pe alta şi având fiecare o materie eterică diferită. Străbatem
cele douăsprezece sfere, până la marginea interioară a Mamarului, în spaţiul gol ce
o desparte de Respirator. Aflăm că în sfera internă, prima din cele douăsprezece
zone ale Mamarului, vecină cu Respiratorul, se află o lume de mari şi strălucitori
Auxiliari ai Tatălui ceresc, numiţi Creatori divini sau Fii de Dumnezeu. Unul din
Ei observându-ne, spune: «Toată lumea de aici poartă rangul de Creator divin. Voi
nefiind din ceata noastră, retrageţi-vă, căci altfel veţi fi în pericol, coipul
vostru neputând rezista vibraţiilor mediului nostru. Fiind îngeri, aţi putut veni
până aici, totuşi şederea voastră nu poate fi decât temporară. De aceea coborâţi în
zona a Ii-a.» Am coborât în zona a Ii-a, plecând de la Pectoral. Aici am dat de o
infinitate de Duhuri strălucitoare, de un rang ceva mai mic decât cei dintâi,
numiţi Creatori divini-Sfinte Duhuri. Ni s-a făcut cunoscut că nu putem rămâne nici
aici, deoarece nu am ajuns încă la evoluţia de a avea drept de cetăţenie în acest
nivel al Mamarului. Am coborât în zona a IlI-a. Altă lume, alt fluid. Toate
Duhurile ce îşi duc traiul şi lucrează în această zonă se numesc Constructori de
astre solare, grad ierarhic echivalent cu al Guvernatorului solar, Domnul nostru
Isus. In zona a IV-a am dat de lumea Creatorilor de planete, corespunzători
Domnului nostru planetar, fostul Moise. în următoarele două zone, a V-a şi a Vi-a,
am întâlnit Insuflători divini şi Creatori de forme vii. ■ ' Să vedem ce rol
îndeplinesc Entităţile din aceste şase zone sau sfere descrise din cele
douăsprezece sfere concentrice ale Mamarului. Entităţile din primele două zone sunt
analizatorii şi distribuitorii, ele cercetează ceea ce le soseşte din Pectoral, şi
luând cunoştinţă, le distribuie celor de sub ele. Entităţile din următoarele patru
zone primesc ideile Tatălui central, sosite de la cei din zona a I-a şi a Ii-a, le
prelucrează, făcându-le din abstracte oarecum concrete. Astfel pregătite, ideile
sunt trimise în cosmos şi apoi în cele patru universuri unde vor circula în
veşnicie. în zona a Xl-a şi a XII-a, aflate la periferia Sferei-Mamar nu se mai
lucrează, duhurile-copii de acolo văd, aud, simt, observă, învaţă şi fac şcoala a
tot ce s-a lucrat în Mamar." Creaţia se petrece astfel. Tatăl emite o idee, să
zicem ideea om. Această idee conţine în masa sa tot viitorul acestei idei ce va
deveni cândva un om. Ea se mai numeşte şi scânteie divină, dar încă nu este duh.
Ideea de om este o particulă ultramicroscopică, plină de viaţă. Ieşind din Sfera-
Tată, din Cap, ideea este trimisă în Sfera-Pectoral. Această idee era vie, dar nu
avea iniţiativă, nu ştia să se mişte, deoarece nu avea încă voinţă. Ajunsă în
Pectoral, fiecare idee sau particulă-viaţă este învelită cu o pojghiţă de materie
eterică a acestei sfere. Fluidul pectoral este atât de puternic, încât orice duh -
fie el chiar Fiu de Dumnezeu divin intrând în el, va constata că nu mai are voinţă,
i s-a redus cu totul voinţa. Curios, dar tot ce iese din Cap se fortifică trecând
prin Pectoral; tot ce intră în Pectoral dinspre Mamar, îşi pierde voinţa şi devine
o unitate a Capului de Tată, care, în bunătatea Sa, îi va reda voinţa când va veni
în chiar Capul Său.
Comunicări din Cer

257

Expirând, Tatăl azvârle din El idei sau particule vii, după razele Sferei Sale.
Aceste particule, aceste sferule, cu care Tatăl bombardează trupul Mamă, au viaţă,
voinţă şi inteligenţă, au propria lor cugetare. De îndată ce sosesc aceste scântei
în zona a I-a a Mamaralui, marile Lumini diriguitoare de acolo le prind, le
încorporează în perispiritul Lor sublim. Simţindu-le în corpul Lor, constată că nu
sunt toate de acelaşi fel. Mai întâi, le cunosc după lumina lor, care nu e de
aceeaşi intensitate, fiind vizibilă prin transparenţa peliculei cu care au fost
învelite în Respirator. înglobându-le în corpul lor spiritual, Entităţile din prima
sferă a Mamamlui le simt, le analizează şi le află destinul. Cunoscându-le
destinaţia, Creatorii divini îmbracă particula cu o porţiune din fluidul Lor. Ei
ştiu care scânteie este destinată să anime o piatră, o plantă, un animal ori un om,
şi care va constitui primul eter. în fine, când s-a terminat operaţia primelor
categorii de Fii divini, particulele vii sau scânteile sunt trecute în zona a Ii-a
a Mamamlui, unde sunt luate în primire de Creatorii divini-Sfinte Duhuri,
încorporate de aceşti Lucrători divini, scânteile sunt îmbrăcate cu o altă peliculă
de fluide. Scânteia primă plecată din Capul de Dumnezeu, este învelită acum în trei
pelicule: 1. tătară; Lfiulară; 3. mamară. îmbrăcată în aceste trei învelişuri,
ideea sau scânteia divină are trei facultăţi: voinţă, inteligenţă şi memorie.
Trecând prin celelalte zece zone ale Sferei-Mamar, scânteia, ideea sau cuvântul va
primi încă două învelişuri fluidice. Acum scânteia este gata pentru a pleca în
lumile create de Tatăl, împreună cu miliarde incalculabile de semeni, formând
împreună o nebuloasă ce conţine toată gama de materii şi duhuri necesare evoluţiei.
Prin Auxiliarii Săi, Tatăl creează totul, din una şi aceeaşi materie primă. în
rezumat creaţia se petrece astfel: Sfera centrală absoarbe din haos, din Infinit,
particule, vietăţi, infinit de mici. Din ele, Tatăl central pregăteşte materia
primă, primul eter trimis în lume să evolueze. După ce a parcurs întreaga creaţie -
evoluând până la ultima fază de eter, devenind eterul sau fluidul cel mai fin -
particula este chemată şi reabsorbită de Sfera centrală. După ce intră în Capul
divin, unde suferă influenţa acestui mediu sublim, particula este din nou emisă
pentru a forma de această dată scânteia divină a unui duh ce va lua drumul
veşniciei, evoluând şi ajutând la evoluţia fraţilor săi mai mici, particule vii ce
formează ceea ce voi numiţi materie.

Plecarea duhurilor de pe planeta noastră

Adeseori vă îndreptaţi privirile spre Lună, regina nopţii, şi nu ştiţi de ce lumina
ei misterioasă produce în fiinţa voastră un sentiment neliniştit. E nostalgia
spiritului, dorul său de a se înălţa către acest astru al cerului, deoarece ştie că
acolo îşi au sediul strălucitele entităţi angelice, acolo se pun la cale toate
evenimentele Pământului şi se iau măsurile ce vor duce omul spre o evoluţie mai
înaltă. Deşi este cuprinsă la periferia sferei albe, a primei zone fluidice
terestre - numărătoarea făcându-se de la periferie către suprafaţa pământului -
Luna are o atmosferă eterică a sa proprie. Dincolo de atmosfera eterică umană a
planetei noastre se află zona angelică, sediul îngerilor planetei noastre. îngerii
şi duhurile albe ale Pământului îşi desfăşoară activitatea tot pe Lună. Acolo îşi
are sediul
permanent Guvernatorul planetar, Sfânta Treime a Pământului. Deşi este un astru
aparte, Luna nu

are o conducere a sa proprie, ea fiind doar o anexă a Pământului. Coborând din Lună
sunt nevoit să îmbrac fulgerător, rând pe rând, eterurile albastre ale zonei a Ii-
a, şi apoi cele roşii ale zonei a IlI-a. După ce mi-am îndeplinit o misiune la
suprafaţa pământului şi vreau să mă întorc în zona mea, sunt nevoit să dezbrac
materia fluidică roşie a zonei a IlI-a şi apoi cea albastră a zonei a Ii-a. Am fost
nevoit să le îmbrac pe toate, pentru că fără ele nu puteam sta la suprafaţa
pământului. A trebuit să mă îngreunez, luându-le în jurul meu, căci altfel mă
atrăgea sfera mea albă, prima zonă fluidică a Pământului. Când mă duc la diferite
conferinţe sau experienţe pe Lună, sunt nevoit să îmbrac rapid materia eterică
lunară, pentru a putea fi complet liber în mişcările şi cugetările mele. Ţin să
atrag atenţia că noi, duhurile umane ale zonei a I-a, nu putem să ne ridicăm până
la zona periferică angelică a Pământului, pentru că acolo există vibraţii diferite
şi domnesc alţi curenţi electro-magnetici. în plus, globul pământesc îşi exercită
acţiunea sa atractivă nu numai asupra materiei solide, lichide şi gazoase a
fiinţelor şi lucrurilor de la suprafaţa sa, ci chiar şi asupra noastră, a
duhurilor. Aşadar magnetismul pământului exercită forţa sa atractivă şi asupra
materiilor eterice. Materia eterică a corpului îngerilor este mai fină decât
materia corpului nostru fluidic, mai greu decât al îngerilor.
258
Din tainele vie/ii ţi ale universului - A doua carte

Luna îşi are şi ea foiţele magnetice, exercitate până la suprafaţa pământului,

influenţându-I cu tot ce există pe el. Ori de câte ori mă duc pe Lună, trebuie să
îmbrac fluidul ei, pentru a fi reţinut de Lună şi curenţii fluidici ai Pământului
să nu mă răpească din preajma ei. In Lună există un furnicar de duhuri, un turn al
lui Babei, deoarece în ea poposesc duhuri venite din toate părţile cosmosului.
Unele sunt venite numai în vizită pe Pământ, altele cu intenţia de a se stabili pe
acest glob şi a-şi face şcoala necesară evoluţiei lor. Există apoi grupuri de
duhuri care şi-au isprăvit şcoala Pământului şi sunt gata de plecare, făcând toate
pregătirile în acest scop. în fine, în Lună sunt şi cete îngereşti solare sau
planetare venite în vizită de prin alte meleaguri. Aici se fac şedinţe, conferinţe
şi experienţe, care de care mai avansate, duhurile întrecându-se între ele. In
serile senine de vară, priviţi Luna şi urechea voastră nu distinge nici o şoaptă
din miliardele de gânduri răspândite în spaţiile din jurul ei, emanate de puzderia
de duhuri ce gândesc, discută ori conferenţiază asupra unei teze oarecare. Acolo
este şi superiorul partidului nostru, mare înger, unul din cei trei îngeri
căpetenii ai comunităţii noastre. De acolo am sosit ca fulgerul, imediat ce mi s-a
făcut cunoscut de reprezentantul meu că eşti liber şi dispus să mă asculţi. El a
lansat prin spaţiu apelul: „Ahahrum, Ahahrum, Ahahrum!" Toate spiritele de sub
ordinele mele, oriunde s-ar afla în spaţiu, auzind acest semnal îl trimit mai
departe în sus şi ajunge la mine. Eu de îndată dau semnalul că vin, şi mă arunc
spre suprafaţa pământului, ajungând jos ca fulgerul. Aşa se comunică în spaţiu: din
fiu în tată, şi acesta - ca fiu - la un alt tată, mai mare decât el. Mereu de la
inferior la superior. Ordinele date de sfintele duhuri angelice se răspândesc către
suprafaţa pământului, tot pe această scară, de astă dată pe cale descendentă, din
tată în fiu, şi din fiul care e tată pentru un altul de sub el, şi aşa mai departe,
în jos. Am spus că noi nu putem ajunge până la marginea externă a zonei angelice,
dar chiar dacă am ajunge, ajutaţi de un înger, tot n-am putea ieşi din ea, pentru
că avem pe noi învelitoarea fluidică a Pământului - haina planetară. Pentru că nu
putem ajunge până la marginea atmosferei eterice a Pământului, şi nici nu putem
ieşi din ea, ne rugăm de câte un înger solar să ne vorbească despre învelişurile
fluidice sau atmosfera Soarelui nostru. Iată ce ne spune Lumina luminată de
Dumnezeu: „Fraţilor, asemenea Pământului vostru, Soarele are trei învelişuri
eterice, trei câmpuri de activitate, de influenţă magnetică. Dar pe când
numărătoarea la Pământ se face de la periferie spre suprafaţa pământului, la Soare
numărătoarea se face de la globul solar către periferie". Prin urmare, zona a I-a
solară este în jurul soarelui şi se întinde până aproape de prima sa planetă. Zona
a Ii-a este la mijloc şi se întinde până dincolo de ultima sa planetă, necunoscută
de voi. Jn fine, zona a IlI-a este la periferia atmosferei solare şi se
întinde^dincolo de zona a Ii-a. în zona a I-a trăiesc şi evoluează spiritele solare
sau îngerii solari. în zona a Ii-a se află toţi copiii soarelui, planetele născute
din el. în zona a IlI-a, exterioară, nu se află nici o planetă şi nici un locuitor
stabil, în afară de călătorii veniţi în sistemul nostru, ori cetele de duhuri ce
pleacă din sistemul nostru solar, spre alte sisteme. Zona a III-a este mai mult o
barieră, o zonă despărţitoare între fluidele solare din zona a Ii-a, în care înoată
planetele soarelui, şi fluidul universic, în care înoată miliarde de sori. Locuinţa
permanentă a îngerilor solari fiind zona a I-a, veţi zice: „Fiind prea aproape de
soare, nu e prea cald acolo?" Nu uitaţi că duhul nu se impresionează nici de cald,
nici de frig, el poate sta în focul cel mai viu fără să sufere, deoarece haina sa
fluidică nu suferă nici o modificare. Tatăl Creator, a creat duhurile ca ele să
poată trăi la orice temperatură, de la cea mai scăzută până la cea
mai ridicată. Un mic exemplu este peştele vostru, care având sânge rece, poate
trăi, fără să sufere,

în mările cele mai calde, şi în apele cele mai reci, bineînţeles ferindu-se de a fi
prins la supiafaţa oceanului de masa de apă ce se solidifică. Există planete unde
domneşte un frig cumplit, cu toate acestea, oamenii de pe ele nu suferă, deoarece
Constructorii trapului lor au făcut în aşa fel ca ei să aibă sângele foarte
fierbinte, aproape egal cu apa voastră clocotită. Arderile din trupul lor sunt atât
de intense, încât le oferă posibilitatea să vieţuiască în aceste regiuni deosebit
de reci. Dacă ar fi posibilă aducerea acestor oameni pe pământul vostru, ei ar
înlocui sobele pe timpul iernii, iar dacă ar fi aduşi vara, ar muri opăriţi de
propriul lor sânge, care s-ar evapora, fierbând în trupul lor. Unicul Suveran al
lumilor a dat ştiinţă şi putere Constructorilor Săi de trupuri umane, să facă
oameni trupeşti potriviţi tuturor condiţiilor de pe diferitele globuri planetare,
risipite în cosmos. Când un duh a terminat şcoala acestei planete, anumiţi îngeri
planetari îl vor dezbrăca de haina planetară, reapărând la suprafaţă haina solară,
posedată de când a venit în acest sistem solar. O dată despovărat de învelişul
planetar, duhul va pleca în grup cu partidul său, călăuziţi de anumiţi îngeri până
în zona a I-a a Soarelui nostru. După o şedere oarecare ei vor pleca ori spre o
altă planetă a acestui sistem, ori către un alt sistem solar. în acest scop,
anumite entităţi solare sunt desemnate să conducă această caravană cerească cu
superiorul ei până la locul indicat.
Comunicări din Cer

259

Dincolo de atmosfera solară, prin spaţiile intersiderale ale universului, nu se

întâlneşte nici un duh. O pustietate grozavă domneşte între atmosferele fluidice
ale stelelor. Numai cine a avut ocazia să călătorească prin aceste regiuni
intersiderale va avea o idee generală de mulţimea stelelor şi de puterea necuprinsă
a Celui ce a creat şi conduce totul. ' . Ajunşi la periferia atmosferei Soarelui,
îngerii solari părăsesc acest mare grup, fiind luat în primire de alte entităţi,
care au fost anunţate şi aşteaptă să îl conducă la locul destinat. Pentru că
spaţiile interstelare sunt cutreierate de puternici curenţi electrici, întreaga
grupare este înconjurată cu o^ reţea deasă de fire eterice, în aşa fel încât
împreună să formeze un bloc, un roi de duhuri. închei această expunere amintindu-
vă: universul nostru este plin cu un fluid numit universic. în el înoată astrele,
înconjurate fiecare de fluidul lor solar, în fine, în el înoată planetele lor,
înconjurate de fluidul lor planetar.

Atractivul şi electrivul - magnetismul şi electricitatea

JDin materie a fost creat totul în univers. Pretutindeni există materie vie, supusă
legii evoluţiei, asemenea spiritului. Din Sfera divină, din Mamarul Sferei-
Laborator, pleacă mereu un curent de materie eterică primară - numărul unu, care
circulând prin universuri, milioane de ani, şi trecând prin diferite stări, tinde
mereu să se concentreze, devenind în cele din urmă materie solidă. Noi susţinem
existenţa unei materii eterate într-o infinitate de categorii. Pentru voi, în
stadiul actual al cunoştinţelor voastre umane, afirmaţia noastră este o ipoteză.
Voi credeţi că din nimic s-a făcut tot ce există în jurul vostru. Noi ştim că
totul, în orice grad de involuţie sau evoluţie s-ar afla, a provenit dintr-o
singură materie, numită eter primordial. Majoritatea dintre voi neagă existenţa
eterului, iar o mică parte o bănuieşte, deoarece nu-1 vedeţi şi nu-1 simţiţi. Noi
îl vedem şi simţim, pentru că trăim în el. Să presupunem că materia are ochi să
vadă şi gură să grăiască. în acest caz, nevăzând materia lichidă, mai subtilă,
solidul v-ar spune că nu există decât materie solidă. Lichidul ar percepe materia
solidă şi lichidă, în schimb nu ar avea nici o noţiune despre existenţa gazului. La
rândul său, materia gazoasă ar percepe materia solidă, lichidă şi gazoasă dar nu ar
bănui că există şi o materie eterică, Aşadar nu e de mirare că nu aveţi nici un
indiciu de existenţa eterului. Orice materie din cosmos, oricare ar fi fineţea ei,
este tot materie, şi anume materie fizică. în Sfânta Evanghelie se zice: „Duhul
este asemenea vântului care nu ştie de unde vine şi unde se duce". Fraţilor, vedeţi
voi vântul? Nu. Dar îl simţiţi, desigur. Voi nu cunoaşteţi rostul acestor
comunicări ale mele. Deocamdată ele trebuie scrise, căci va veni vremea când vor fi
utile unora. Comunicări de acest gen s-au primit şi în alte timpuri. Ele au fost
scrise pentru anumite persoane? Nu. Şi totuşi, ce n-ar da unii să le mai aibă! Tot
aşa va fi şi cu aceste cugetări ale mele. Peste ani, când vei părăsi trupul tău
pieritor şi vei veni sus, la noi, te vei minuna tu însuţi de rodul lor. Ce
frământări sufleteşti vor produce! Fiind la noi, îţi vei aminti cum, zi de zi,
adunai ca o albină comunicările mele şi ale altora. Atunci te vei sili să insufli
plăcere şi convingere celor ce vor citi agoniseala ta. în alte timpuri, şi eu
adunam cunoştinţele fraţilor mei spaţiali, şi venind sus, m-am bucurat de
răspândirea lor printre semenii mei trupeşti. Adevărul răspândit atunci era prea
puţin faţă de cât primeşti tu acum. Alte timpuri erau atunci, altele sunt acum. Pe
atunci instrumentele noastre erau rare şi lumea era mai ignorantă. Azi mediumii
sunt mai numeroşi şi lumea are un câmp de cunoştinţe mai întins. Voi deja
cunoaşteţi undele şi posedaţi mijloacele de a le utiliza. Aveţi mediumi auditivi ai
gândurilor noastre, foarte rari în timpurile antice. Terminându-mi introducerea,
încep tratarea subiectului rezervat pentru azi. Spuneam că materia aflată în
cuprinsul cosmosului sau a uriaşei sfere ce cuprinde tot ce a creat Creatorul, are
o infinitate de stări de concentrare, şi prin urmare - de vibraţie. Voi sunteţi
consideraţi prin trupul vostru ca fiind cvasi-solizi, motiv pentru care organele
voastre de simţ nu pot înregistra prezenţa materiilor eterice. Pentru a evidenţia
acest lucru să luăm un biet om din adâncul pădurilor tropicale. Omul acesta s-a
pomenit într-o regiune caldă, unde nimeni nu a văzut vreodată gheaţă, apă în stare
solidă. Să zicem că ai făcut o călătorie prin acele regiuni şi ai luat legătura cu
un băştinaş, şi din una în alta, a venit vorba de frig şi gheaţă. La descrierile
tale referitoare la gheaţă, băştinaşul te va întreba: „Dar ce e aceea gheaţă, căci
în limba noastră nu există aşa ceva?" Tu cauţi să-i explici, dar vorbele tale nu-1
pot lămuri, deoarece fiinţa lui nu a văzut niciodată apă solidă. A văzut-o lichidă
şi în stare de
'""

Din tainele vieţii şi ale universului - A dona carte

vapori, dar solidă - niciodată. El ştie că dacă va pune mâna în apă fiartă se va
opări, dar că există apă solidă ca o piatră nu poate înţelege deloc. în general,
voi sunteţi faţă de noi în situaţia băştinaşului. Vă vorbim de eter solid, lichid
şi gazos, şi ridicaţi din umeri, căci aşa ceva nu aţi văzut sau simţit. Vă dăm
dreptate, deoarece trupul vostru nu are, în stadiul actual de evoluţie, nici un
organ de simţ în funcţiune cu care să aflaţi de existenţa acestor eteruri, în
mijlocul cărora vă mişcaţi şi trăiţi. Aveţi'organe eterice pentru înregistrarea
lor, dar ele nu sunt chemate încă la viaţă, pentru că nu a sosit timpul,
majoritatea dintre voi neavând evoluţia necesară. Printr-o viaţă sfinţită, sau
chiar sfântă, unii oameni trupeşti au redeşteptat, au pus în funcţiune mai devreme
aceste organe decât restul omenirii. Aceştia ne văd, aud şi simt; văd curenţii
eterici alergând prin spaţii şi au noţiunea concretă a existenţei materiei eterice.
Deocamdată nu pot decât să vă vorbesc, după cum tu ai fi vorbit băştinaşului despre
gheaţă. Materia globului terestru pe care trăiţi se află sub patra stări: solidă,
lichidă, gazoasă şi eterică, iar nu trei, după cum afirmă ştiinţa voastră oficială.
înjurai acestui glob terestru, am spus că există o atmosferă eterică formată din
trei categorii principale de eter. Dar în afară de aceste materii, proprii
pământului, el mai conţine impregnat fluide solare, universice, cosmice şi chiar
materia primă, din care Centrul-Laborator creează totul. Repet, toate felurile de
materii din care sunt făcuţi sorii, planetele şi sateliţii lor, precum şi oceanele
de fluide în sânul cărora se mişcă aceste corpuri cereşti, sunt formate din una şi
aceeaşi materie primă: materia eterică numărul unu. In gama nesfârşită de fluide
risipite în cosmos, există două fluide speciale care determină sau dau naştere la
două fenomene: magnetismul şi electricitatea. Prin urmare, Pământul, cu toate
fiinţele şi duhurile, are în sânul său fluide magnetice şi electrice. Tot ce e
solid pe pământ este impregnat cu un fluid propriu, cu densitatea cea mai mare din
miile de feluri de fluide. Lichidele au fluidul lor ceva mai rar, iar gazele sunt
veşnic însoţite de fluidul lor corespunzător, mai rar şi diafan faţă de celelalte
două precedente. Dar în afară de materia numită pe nedrept de ştiinţa oficială
moartă sau anorganică, mai există plantele, animalele şi oamenii. Ei bine, şi
aceste fiinţe au fiecare fluidul lor special, din ce în ce mai fin. Prin urmare,
există fluide minerale, vegetale, animale şi umane. Repet, ca să nu se facă vreo
confuzie. în jurul pământului există atmosfera fluidică a acestei planete, haina sa
formată dintr-un eter din ce în ce mai rar, mai fin, pe măsură ce te îndepărtezi de
pământ pe una din razele sale. într-o comunicare precedentă am despărţit această
haină fluidică în trei zone mari, unde îşi duc viaţa cele trei categorii de duhuri
umane: roşii, albastre şi albe. în realitate atmosfera fluidică se divide în trei
zone, zonele se divid în trei sfere, sferele - în trei inele, inelele - în trei
spaţii. Prin urmare, avem 27 de spaţii roşii, 27 de spaţii albastre şi 27 de spaţii
albe, în total 81 de trepte, cu 81 de densităţi ale aceluiaşi fluid al acestei
planete. Voi, oamenii, trăiţi în atmosfera aeriană de la suprafaţa pământului, dar
în acelaşi timp respiraţi şi vă mişcaţi în fluidul roşu, cel mai dens ai
învelişului său fluidic. Cele trei categorii principale de fluide ce învelesc
globul pământesc au o oarecare stabilitate, şi nu se amestecă între ele, ci se
întrepătrund. Fluidul zonei albe pătrunde prin zona albastră şi roşie, până în
centrul pământului. Fluidul zonei a Ii-a, albastră, pătrunde şi el zona roşie de la
suprafaţa pământului şi globul până în central său. Prin urmare, aceste trei feluri
de fluide nu se combină între ele, ci se întrepătrund unele pe altele, de sus în
jos. Aşadar un fluid stă Ia baza solidelor, altul constituie temelia lichidelor, şi
dintr-un alt fluid s-au făcut gazele. Numai în cazuri rare, când intervin mari
forţe duhuale sau forţe electro-magnetice, fluidele se pot transforma sau combina.
Fenomenul se petrece întocmai ca şi jos la voi, când solidul --fiind supus forţei
numită căldură - se lichefiază. Spuneam că în afară de aceste trei fluide
planetare, există printre ele impregnate şi fluide magnetice şi mai ales electrice.
Din această cauză pătura de jos, de la suprafaţa pământului, formată din fluid
roşu, se comportă ca fiind negativ electrică. Pătura fluidică albă, cea superioară,
este pozitiv electrică. Pătura fluidică albastră, de la mijloc este neutră. Din
punct de vedere magnetic, situaţia este inversă. Zona a IlI-a, roşie este pozitiv
atractivă sau magnetică; zona a I-a, albă este negativ atractivă, iar zona a Ii-a,
albastră este indiferentă, fiind o zonă asupra căreia se lucrează cu mari sforţări,
şi se influenţează cu mare greutate. în rezumat: jos e negativ electric şi pozitiv
magnetic, sus e pozitiv electric şi negativ magnetic, iar la mijloc - neutra sau
indiferent. Ţin să-ţi atrag atenţia că această electricitate este diferită de cea
cunoscută şi întrebuinţată de voi pe pământ. Electricitatea voastră e forma cea mai
grosolană a electricităţii universale. Cele două fluide diferite - electric şi
magnetic, sau, cu termeni mai potriviţi, electriv şi atractiv - sunt două forţe-
instrumente ale Divinităţii, cu care conduce şi stăpâneşte totul în cosmos. Fluidul
Din aceste fluide a derivat materia cunoscută de voi, aflată în stare solidă,
lichidă şi gazoasă.
Comunicări din Cer

261

atractiv corespunde sentimentului puterii sau activităţii voastre. Tatăl creator

trimite în lume, secundă de secundă, Iubirea care leagă totul, unul de altul, fie
mare, fie mic. Iar graţie instrumentului său, electricitatea, sau puterea
electrivului, pune totul în mişcare. Nimic şi nimeni nu se poate opri din lucru,
deoarece e mânat mai departe de forţa activităţii sau electrivă. Cei doi curenţi
fluidici pleacă din Sfera centrală, înconjoară universul, apoi se întorc la Sfera
centrală. Cu ajutorul fluidului atractiv, Divinitatea fixează în universuri fiecare
astru, la locul său destinat, iar cu ajutorul electrivului, poartă aceste astre pe
drumurile voite de Ea. Graţie electrivului, circulăm prin spaţiu şi putem face
diferite combinări de fluide, dând naştere la o infinitate de corpuri fluidice
necesare nouă şi vieţii de pretutindeni. Aceşti doi curenţi vin de la Tatăl ca două
fâşii paralele şi în anumite locuri, Tatăl le întretaie, le înnoadă unul cu altul,
în vederea producerii unor efecte. Am spus că aceşti doi curenţi vin de la Centrul
creator, ocolesc lumile şi se întorc la Centru, pentru a fi regeneraţi. Ei pornesc
din zona a XII-a, periferică, a Mamarului, şi tot acolo se întorc. O dată cu
plecarea lor, pornesc şi creaţiile. Cei doi curenţi, electriv şi atractiv, sunt.
cărăuşii care duc şi readuc lumile înapoi. Fiecare din aceşti doi curenţi fluidici
sunt compuşi din particule vii, fiinţe vii, de natură diferită. Unul leagă părţile,
le atrage, iar celălalt e forţa-voinţă. Unul e Iubirea universală, celălalt Voinţa
universală. Prin Iubire şi Voinţă, Creatorul a făcut tot ce vedem şi nu vedem.
Chiar şi ideile omului au în jurul lor aceste două materii. Cu altă ocazie, am
arătat că noi, ca şi voi, emitem idei. Ele sunt materiale şi au o formă anumită,
circulând prin văzduh, graţie faptului că o dată ce le-am expulzat, le-am îmbrăcat
cu fluid electriv şi atractiv. Din acest moment, ideea se va comporta ca o fiinţă,
ca un duh, circulând prin spaţii. Ideile sunt creaţiile noastre, copiii noştri; de
aici şi responsabilitatea noastră, în funcţie de natura şi destinaţia ce le vom da.
Prin urmare, ideea are un miez - spiritul ei, îmbrăcat cu o haină formată din fluid
atractiv şi electriv. Duhurile care ne ducem existenţa pe acest pământ sau în jurul
său, avem şi noi în corpul nostru cele două feluri de fluide - atractiv şi
electriv. Graţie lor ne punem în armonie cu atractivul şi electrivul universal, şi
în acelaşi timp cu atractivul şi electrivul Soarelui nostru şi al planetei unde ne
facem şcoala. Graţie electrivului cu care suntem încărcaţi, putem circula în jurul
acestei planete sau coborî la suprafaţa pământului. Ţin să-ţi fac cunoscut că zona
a Ii-a, mijlocie, cea indiferentă sau neutră, constituie, tocmai prin natura sa, o
pavăză pământului. De aceea străbatem foarte greu prin ea. Graţie ei, voi nu
sunteţi aruncaţi în spaţiu şi nici nu sunteţi arşi de combinările electrice produse
între electricitatea universală şi cea planetară. Noi, duhurile zonei albe,
străbatem cu mare neplăcere abisurile fluidice pentru a veni jos la voi; o facem cu
greu deoarece suntem prea uşori. Din această cauză trebuie să ne îngreunăm,
absorbind în noi, fulgerător, toată gama celor 81 de categorii de fluide. Trebuie
să avem în noi fluid din zona a Ii-a, dacă vrem să stăm sau să circulăm în această
zonă. Trebuie să mai adăugăm şi fluidele zonei a IlI-a, de la suprafaţa pământului,
cum am făcut acum, când am venit să-ţi dictez această prelegere. Prin voinţa mea,
absorb aceste fluide, şi tot prin voinţa mea, le elimin din corpul meu. Ele au fost
atrase, dar nu s-au combinat cu nimic din corpul meu. Cu această ocazie sunt nevoit
să-ţi destăinui şi o altă taină. Când lucraţi ceva, vă serviţi de mână. Noi,
duhurile superioare, suntem sferice. Dar când doresc să vin la tine, emit o
prelungire,
ca şi cum ar fi o mână, o palmă şi apuc cu ea, prin puterea gândului şi a voinţei
mele o cantitate

de fluid din zona a Ii-a şi a IlI-a din atmosfera fluidică terestră. Această anexă
poate fi temporară sau permanentă, pentru că mereu suntem pe drumurile activităţii
noastre. Duhurile din zona a I-a, avem o formă sferică, dar cu un mic apendice în
partea inferioară. Suntem ca un cap de-al vostru cu puţin gât. La duhurile din zona
a Ii-a, această proeminenţă este foarte dezvoltată, având aspectul unui bust de-al
vostru. în fine, duhurile din zona a IlI-a, au pe acest bust, lateral, patru
apendice, corespunzătoare membrelor voastre. Aceste duhuri schiţează forma umană,
având o sferă corespunzătoare capului, o a doua sferă, ceva mai mare, corespunde
trunchiului, şi în fine, două apendice fluidice superioare corespunzătoare mâinilor
şi două inferioare, corespunzătoare picioarelor voastre. Numai noi, cei din zona a
I-a putem îmbrăca şi dezbrăca alte fluide. Cei din zona a IlI-a sau a Ii-a nu pot
veni la noi decât sub conducerea noastră, ei neştiind să dezbrace fluidele zonei
lor. Numai evoluţia îţi permite să faci anumite operaţii. Cei din zona a IlI-a nu
pot urca în zona a Ii-a, iar cei din zona a Ii-a nu pot veni la noi, în zona a I-a.
Această lege este valabilă şi pentru noi: nu putem urca în zona angelică şi deci
dezbrăca complet fluidul zonei noastre, fără intervenţia unei forţe angelice.
Precum râma nu poate trăi la suprafaţa solului, peştele în afara apei şi omul
dincolo de pătura de aer, duhurile pământului nu se pot înălţa peste zona unde
evoluţia i-a fixat să trăiască.
262

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carie

Am arătat că fluidul zonei albe străbate fluidul zonei albastre şi roşii. Prin
urmare, aici, printre oameni, se află în cea mai mare cantitate fluidul roşu al
zonei a IlI-a, o cantitate mal mică din fluidul albastru al zonei a II-a şi foarte
puţin fluid alb din zona a I-a. Uneori se întâmplă ca fluidul din zona a Il-a să se
afle în cantitate prea mare în zona de jos, a IlI-a. Atunci, cei doi curenţi
fluidici atractiv şi electriv - venind către suprafaţa pământului, provoacă
perturbări atmosferice manifestate prin fulgere şi descărcări electrice, în urma
cărora fluidul de aici, de jos, se eliberează de fluidul albastru, de mai sus.
Calmul şi armonia există numai când se păstrează raportul dintre cele trei eteruri
ale atmosferei fluidice ale Pământului. Venind de Ia Centru, fiecare curent aduce
ceva şi la întoarcere spre Centrul creator ia ceva. De asemenea, din sânul
pământului pornesc, ca dintr-un acumulator, doi curenţi: atractiv şi electriv. Ei
se combină cu cei doi curenţi - atractiv şi electriv - sosiţi din spaţiile siderale
ale universului nostm. In acelaşi timp Pământul aspiră, asemenea unei pompe,
anumite cantităţi de fluide sosite din spaţiu. El deci emite şi absoarbe. Asemenea
Soarelui, universurilor şi a Sferei divine, Pământul execută şi el o uşoară
dilatare şi contractare, o inspiraţie şi expiraţie. Dacă Pământul n-ar avea puterea
sa de atracţie şi reţinere, ar fi răpit, fiind atras de Sfera divină. In general,
cu cât o materie se apropie de starea solidă, cu atât forţa sa atractivă este din
ce în ce mai mare. Aşadar cu greu se poate răpi sau defluidiza de aici, de pe
pământ, o piatră, un lichid sau un gaz, dar se poate fura uşor fluidul alb al zonei
noastre, cel mai uşor dintre toate materiile Pământului. Noroc că fluidul alb este
infiltrat în zona a Il-a şi a Ill-a, precum şi în adâncul globului nostru, ţinându-
se de pământ asemenea unui copac prin rădăcinile sale. Aici, la suprafaţa
pământului, se produc cele mai multe combinări de fluide. Pe măsură ce ne ridicăm,
constatăm că ele sunt mai puţine, mai rare. Din cauza acestor frământări, combinări
şi desfaceri de fluide, staţionarea noastră la suprafaţa pământului, este deosebit
de neplăcută. Dacă nu mi-aş concentra atenţia şi voinţa, curenţii violenţi din
această zonă m-ar arunca şi răsturna, dezbrăcându-mă de fluidele îmbrăcate pentru a
putea coborî. Astfel dezbrăcat a-şi fi atras ca fulgerul de atractivul zonei mele
albe de sus. Terminându-mi subiectul propus pentru azi, îmi dezbrac chiar acum, în
această cameră, fluidul zonei a IlI-a şi a Il-a, şi în câteva secunde voi fi sus,
acasă la mine. Cu ce uşurinţă mă ridic în nivelul meu şi cu câtă greutate şi silă
îmbrac peste mine fluide grosolane, avute în alte multe mii de secole, ca vehicole
fluidice în jurul scânteii divine! Din cauza nenumăraţilor curenţi şi perturbări
electro-magnetice ale Pământului şi ale fluidelor din zona a IlI-a şi a Il-a,
duhurile inferioare, când vor să se ducă de aici, de exemplu la Paris, preferă
întâi să urce la marginea zonei lor, apoi să meargă paralel cu suprafaţa
pământului, şi să coboare numai când au ajuns deasupra Parisului. Având o
construcţie masivă, greoaie, trupul vostru nu simte variaţiile şi mişcările
eterului, paşii voştri fiind stabili şi siguri. Noi, fiinţe uşoare şi diafane,
suntem mânate de colo-colo, ca o barcă pe valurile oceanului. Noroc că divinul
Creator ne-a dat puterea voinţei de a învinge aceste forţe, ce frământă oceanul
eteric al universului.

Duhul cu cele şapte învelişuri

Materiile din care sunt alcătuite planetele, stelele - întregul cosmos, şi
corpurile duhurilor umane, angelice, a marilor Guvernatori solari, precum şi a
celor din Centrul creator, constituie un mare mister, în care nu orice duh e
capabil să pătrundă. în incomensurabila sferă a creaţiilor, distingem două feluri
de materii: 1. materia transformabilă; 2. materia netransformahilă. Pe când materia
transformabilă intră în sfera simţurilor şi a posibilităţilor noastre de cercetare,
asupra materiei netransformabile suntem neputincioase, şi deci nu cunoaştem
compoziţia ei. Materia transformabilă constituie cosmosul, de la materia eterică
cea mai fină şi invizibilă, până la materia cea mai concentrată, tangibilă şi
analizabilă chiar de omul trupesc. Toate au pornit din Sfera creatoare, din partea
sa externă, numită convenţional Mamă sau Mamar. La rândul ei, materia
transformabilă este de două feluri: simplă şi compusă. Materia simplă este formată
dintr-o singură substanţă, dar se prezintă sub diferite grade de condensare.
Materia compusă a provenit din combinarea a două, trei sau mai multe feluri de
materii simple, pentru a forma o infinitate de materii eterice compuse.
Comunicări din Cer

261

Noi cunoaştem multe combinări de eteairi, dar mai avem de cunoscut foarte multe.
Toate au fost pregătite în Laboratorul-Mamar. Sfera divină este alcătuită din două
părti importante: una centrală, numită Centrul gânditor, şi alta periferică, numită
Centrul creator. Despre Centrul gânditor nimeni nu ştie nimic, deoarece nimeni nu a
pătruns în El, să vadă cum este şi ce se petrece în sânul Său. Nici chiar marile şi
strălucitele Auxiliare ale Tatălui ceresc nu ştiu cum este, din ce este făcut acest
Centru gânditor. Emit şi Ele ca şi noi, duhuri umane, ipoteze asupra constituţiei
acestui Centru. Din zona internă a Mamarului, Fiii de Dumnezeu văd Globul-
Respirator, dar nu ştiu nimic despre cum e înăuntrul Său, pentru că nu pot intra în
El, ba chiar nici nu se pot apropia, fiind separaţi printr-un spaţiu umplut cu o
materie ce respinge orice încercare de apropiere de SferaRespirator. O văd cu
toţii, dar nu pot privi mult la ea, pentru că din sânul Ei emană o energie care îi
hipnotizează. Aşadar, nici prin observare nu pot deduce nimic din conţinutul
Sferei-Respirator. Cu această ocazie am să-ţi încredinţez încă o taină. Unii dintre
voi puteţi adormi pe un altul; dar să ştiţi că şi noi, duhurile, putem hipnotiza un
duh inferior nouă. Divinul Tată central emite din sânul Său o foiţă atât de
puternică, încât pe orice duh, fie el chiar Fiu de Dumnezeu, îl adoarme, îl
hipnotizează, îl copleşeşte, iar la deşteptare acesta nu-şi va aminti nimic. Iată
de ce divina Sferă-Respira tor nu se poate studia din punctul de vedere al
compoziţiei sale. Capul Sferei centrale, sau Gânditorul, emite periodic din sânul
Său particule microscopice numite idei, proiectate în Respirator, unde sunt
învelite cu o peliculă din substanţa acestei Sfere care este o materie
netransformabilă. Pe când în Gânditor ideile nu aveau nici o formă regulată, în
Respirator dobândesc o formă perfect sferică. Acestei idei sferice să-i dăm numele
deformă-logos sau forlogos. Materia Respiratorului, ca şi cea a Capului, nu se
consumă niciodată, pentru că Sfera divină absoarbe mereu din Infinit materie nouă,
care prin Mamar şi Respirator ajunge în Capul central. în momentul contractării
Sale, Sfera-Respirator aruncă din sânul Său, în Mamar, forlogosurile create. Sosite
în prima zonă internă a Mamarului, marile Lumini divine de acolo, Fii de Dumnezeu,
le prind şi le introduc în corpul lor perispiritual. Avându-le în interior, le
simt, le analizează şi le află destinul, după care le scot afară şi le îmbracă cu o
cantitate din materia zonei lor, ca şi cum le-ar înveli cu un voal, materia zonei
lor fiind semitransformabilă. Aşadar forlogosul a primit o a doua învelitoare, de
această dată semitransformabilă. După ce i-au vorbit de Tatăl, de iubirea,
înţelepciunea şi puterea Sa de necuprins, forlogosul este trimis în zona a Ii-a
mamară, a Sfintelor Duhuri divine. Aici se petrece acelaşi proces, şi la urmă
forlogosul este învelit cu un al doilea voal semitransformabil. După ce i s-a
vorbit de legi şi creaţii şi i s-a dezvoltat o puternică memorie, îl trimit în
zonele următoare ale Mamarului. Până aici, forlogosul, cuvântul sau ideea divină
emisă de Cap, a fost învelită în trei tunici: o peliculă de materie
netransformabilă, a Respiratorului, şi două pelicule de materie semitransformabilă,
din zona a I-a şi a Ii-a a Mamarului, constituind, în ansamblu, o unitate
spirituală numită duh, spirit sau entitate spirituală. ; Spiritul a stat mult timp
în zonele Sfintelor Duhuri divine şi după ce a primit toate cunoştinţele necesare,
este trimis în celelalte zone mamare, formate din materie transformabilă. Să
presupunem că din Sfera divină ar coborî aici un Fiu de Dumnezeu. Dacă această
Forţă colosală luând un duh de aici, şi prin înalta Sa ştiinţă ar începe să-1
dezbrace pe rând de hainele ridicându-1 şi pe acesta, va apare învelişul universic,
dezbrăcând şi acest înveliş, va apare învelişul cosmic şi, în fine, învelişurile
mamare. Când duhului i-a fost ridicată şi cea din urmă haină mamară, apare deodată
un mic glob de foc, ce aruncă o lumină orbitoare, la care dacă am privi mai lung,
am adormi cu toţii. Să presupunem acum că Fiul de Dumnezeu i-ar da drumul din
captivitatea Sa, imediat am vedea că această sferă strălucitoare ar porni cu o
viteză fantastică, străbătând universul, cosmosul, Sfera divină, şi ar intra din
nou în Cap sau Sfera gânditoare, unde se va alătura miliardelor de particule ce
formează Centrul suprem. Logos-ul a fost creat în Centrul misterios şi inabordabil,
adică s-a întrupat de la Tatăl şi din Mamar, Mama sa fecioară, s-a făcut duh.
Religia creştină este o religie ezoterică prin natura ei. Trebuie să aprofundaţi
cele scrise în cărţile ei sacre, şi nu să înlocuiţi o concepţie fiziologică,
normală, prin care s-a creat trupul Celui ce s-a făcut om şi s-a numit Isus
Christos, cu concepţia creării duhului în Sfera divină. în lumea noastră nimeni nu
poate concepe ideea că Divinul Solar a încălcat legile firii stabilite de Tatăl,
pentru toţi şi din veşnicie. El s-a născut precum se nasc toţi oamenii. Cele spuse
în cărţile voastre sfinte sunt expunerea celor petrecute în Sfera divină, transpuse
pe notele lumii voastre terestre.
sale fluidice, am vedea cum ridicându-i învelişul planetar, va apare la exterior
învelişul solar,
264

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Orbitoarea scânteie divină, corp din Corpul Tatălui, formată din materie
netransformabilă, a fost acoperită cu materiile transformabile ale Sferei
creatoare: 1. haina tătară; 2. haina fiulară; 3. haina duhuală; 4. haina cosmică;
5. haina universică; 6. haina solară; 7. haina planetară1. Sumar, forlogosul a fost
îmbrăcat cu şapte tunici, pentru a se forma omul duh. Am zis sumar, căci în
realitate ele sunt nouă, după cum vom vedea cu altă ocazie.

Există specializare şi în Cer

Jr iecare duh râvneşte să cunoască din toate ramurile cugetării omeneşti, dar îi
place să se dedice în urmărirea şi adâncirea unui anumit domeniu. Prin urmare,
există specializare şi la noi. Să nu crezi că specializându-se într-o anumită
direcţie, marile duhuri rămân neştiutoare în alte domenii. Ca exemplu l-aţi avut
chiar pe Divinul nostru Solar. Ce inteligenţă! Ce cunoştinţe! Ce putere! Prin
ordinul Său, duhurile atomilor aerului se supuneau şi furtuna înceta. Prin ştiinţa
Sa înaltă, inimaginabilă vouă, El lucra asupra apei şi o transforma în vin. Prin
gândirea şi voinţa Sa, crea pâini din eterni spaţiilor şi umplea sute de coşuri,
hrănind mii de oameni şi rămâneau câteva coşuri cu firimituri. Pe toate le-a făcut
cu puterea Sa divină, cu puterea Sa creatoare. Cu imensa Lui putere, Domnul nostru
Isus Christos comanda materiei şi duhurilor. Din ordinul Său suprem, de neînvins,
comanda duhurilor umane să se întoarcă în trupurile lor părăsite, pentru a le reda
viaţa. Astfel a înviat pe cei morţi. Cazurile de învieri au fost cu mult mai
numeroase decât cele pomenite în Sfânta Scriptură. Pentru El nu exista nici un
secret, citind gândul omului ca într-o carte. Ştiu că vă este greu să înţelegeţi
asemenea fenomene şi în sufletul celor mulţi relatările din Sfânta Scriptură par
simple poveşti. Dar noi, care vrem să vă ridicăm, să vă luminăm, nu avem nici un
interes să vă minţim. Pe Tatăl central nu L-a văzut nimeni. Pe Fiul L-a văzut toată
suflarea de duhuri a Pământului în două ipostaze: ca Om trupesc şi ca Duh. Pe
Sfintele Duhuri le vedem mereu cei ajunşi la gradul de a sta în faţa lor. Ele sunt
aici, lângă noi, şi au scaunul lor de judecată şi învăţătură pe Lună. Noi ne plecăm
şi le executăm ordinele, căci ştim vechimea, înţelepciunea şi puterea lor. Smeriţi
ne adresăm şi ascultăm ordinele Fiului, căci cunoaştem Gloria Sa divină. Dar nu ne
închinăm nici Sfintelor Duhuri, nici Solarului nostru, ci numai Unicului Tată, ce
domină peste toată creaţia Sa. Dragul meu frate, să mă ierţi dacă prin vorbele mele
zdruncin oarecum părerile tale. Asemenea adevăruri nu se pot spune celor plini de
prejudecăţi, pentru că prejudecăţile îi limitează şi îi ţin pe oameni scufundaţi în
întuneric. Cu câteva sute de ani în urmă, omul se ruga şi făcea mătănii crezând că
fulgerul şi tunetul exprimă mânia lui Dumnezeu. în zadar i s-ar fi spus să nu se
mai roage pentru că sunt simple fenomene ale cerului, a trebuit să vină ştiinţa de
azi, cu demonstraţiile ei, ca omul să fie pus pe calea adevărului. Nici un duh din
lumea Cerului n-ar cădea în naivitatea omului simplu de jos, de a se ruga
Divinităţii să-1 apere de fulgere şi tunete, ci va căuta să evite zona electrică
pentru a nu se vedea dezbrăcat de haina sa planetară.

Entitatea spirituală, spiritul sau duhul uman format din scânteia divină
înconjurată de şapte învelişuri fluidice.

-fovelişu.l soVat J V / i l planeta*

Comunicări din Cer

265

Multe păreri greşite, ale oamenilor neştiutori, vor fi înlăturate de ştiinţa umană
de mâine. Tot graţie ştiinţei, lumea va înţelege şi cunoaşte eterul, undele,
sufletul şi spiritul, dorind să intre în legătură cu noi. Omul de ştiinţă va fi un
Sfânt Ioan, antemergătorul, pregătind calea noastră, a oamenilor spaţiali, care vom
lumina şi laicul, şi preotul religiei viitoare. Bietul vostru preot învaţă în
seminar despre atâtea fenomene psihice, biologice, fizice şi chimice, descrise în
Sfânta Evanghelie. I s-a explicat cum s-au făcut acele „minuni"? Nu, deoarece nici
profesorii săi nu cunosc Adevărul. Va veni omul de ştiinţă, un mare spirit din
ceata preoţilor şi arhiereilor cereşti, care fiind întrupat, le va da toate
explicaţiile, cunoştinţele primite de la noi, cerienii, şi comunicate lor ca
oameni, cu învoirea Sfântului Duh şi a Divinului nostru Solar. Nu acuz pe nimeni,
dar pot spune că de-a lungul veacurilor s-a strecurat şi neghină printre slujitorii
bisericii. Prin viaţa şi faptele lor, aceştia au pierdut legătura cu Cerul şi
neavând lumina de sus, au scris, înlocuit sau introdus idei inexistente în textul
original al sfinţilor apostoli evanglielişti. Astfel au plăsmuit falsul referitor
la învierea morţilor în tmpurile lor. în care? căci duhul uman a îmbrăcat mii de
trupuri, făcute praf şi ţărână. Astfel au introdus ideea învierii şi înălţării
Domnului la Cer, cu trupul Său. Pentru ce? Ce să facă cu un trup în Cerurile Lui?
Şi astfel s-au născut foarte multe erori, aflate azi în evidentă contradicţie cu
datele ştiinţifice umane. Noi citim limpede, în inimile multora, îndoială în
fenomenele scrise în Sfânta Evanghelie. Mulţi, care n-ar mai trebui să întineze cu
mâinile lor sfânta Carte, îşi zic în sinea lor: „Toate cele scrise aici sunt bune
numai pentru popor, pentru inculţii noştri. Să mulţumim domnului - dacă o mai fi şi
el pe undeva - că mai sunt unii care să ne ceară să le citim cele ce noi, ca
înţelepţi, ştim că nu au fost". Vai de^ sufletul lor! Pentru ce au mai îmbrăcat
sutana, dacă sufletul lor n-a simţit chemarea cea sfântă? Insă Adevăral este ca
untdelemnul; de îl torni în apă, în oţet sau în spirt, el iese la suprafaţă.
Adevărul Cerurilor noastre conduce lumile, pu voia Tatălui ceresc, a Fiului şi a
Sfântului Duh s-au întemeiat diferitele religii pe acest pământ. în templul
brahmanului, al budhistului, al evreului, ca şi în giamia musulmană, se află
adevărurile cereşti, mai mult sau mai puţin dezvăluite. Toate s-au făcut cu voia
Solarului nostru şi tot El a permis, prin apostolii Săi, răspândirea religiei
creştine. Noi, reprezentanţii Tatălui central, propovăduim religia care domneşte în
univers, una şi aceeaşi pretutindeni: Religia-ştiinţă, predicată în templele
viitoare, unde ruga va porni din inima fiecărui om, înălţându-se prin mentalul său,
sub formă de unde-gânduri, până la Creator; temple unde nu vor exista statui,
icoane şi semne. Noi vom predica Adevărul în vecii vecilor, dar fără silnicie. Vom
vorbi în sfântul Templu al Adevărului, iar cel ce se va face nedemn, speculând
Adevărul nostru, va fi înlăturat şi altul mai vrednic va fi chemat. Preoţii
templelor noastre vor fi profeţii noştri, care fără să primească plată, vor fi în
grija noastră, ca să aibă cele necesare vieţii lor. Aşa, treptat, toate religiile
se vor hrăni din Adevărurile noastre şi toate se vor închina Templului universal.
Sunt fericit că se vor răspândi aceste Adevăruri cereşti, pentru că mâine şi noi
vom coborî în trup şi dorim să găsim casele unde vom auzi aceste Adevăruri eterne.
Mă bucur de pe acum că voi găsi poate chiar aceste rânduri ale mele şi citindu-le,
sufletul meu se va întări şi cu vrednicie voi străbate prin valurile vieţii
trupeşti. Atunci tu, îndatoratul meu de azi, îmi vei vorbi, fiind în Cer duh, ca
mine acum. îmi vei spune Adevărurile cereşti, cunoscute de mine ca duh liber, dar
neştiute ca duh întrupat, acoperit de hainele fizice. Peste 50-60 de ani voi fi
iarăşi jos, om întrupat şi sper să mă adap cu aceste Adevăruri, aşa după cum Cerul
a hotărât şi CU tine. Vrând-nevrând, lumea Se îndreaptă către Adevăral ceresc.
Adevăral va lovi încet, dar sigur, în sfera socială şi în prejudecăţile religioase,
învechite şi alterate.

Activitatea divinului Tată central

Omul lucrează ziua iar noaptea se odihneşte. Cine lucrează? Spiritul care comandă
trupului să facă anumite activităţi. Dar în timpul nopţii activitatea duhului este
cu mult mai mare decât ziua. Noaptea duhul cutreieră spaţiile, cercetând,
analizând, gândind sau ascultând. Toată strădania duhului e să afle Adevărul, cum a
creat Divinitatea lumile. Voi spuneţi că noaptea vă odihniţi. Da, este adevărat, vă
odihniţi trapul, instrumentul vostru, dar duhul desfăşoară o activitate bogată în
acest timp. Ce de gânduri străbat prin micul său glob strălucitor! Ce de spaţii
cutreieră, pentru a se duce să-şi îndeplinească anumite misiuni sau lucrări de
ordin spiritual!
-66

Din tainele vieţii ţi ale universului - A doua carte

După ani şi ani de activitate spaţială sau cerească, Divinitatea acordă duhului o
perioadă de odihnă, petrecută în timpul întrupării sale, când este sustras
întrucâtva de la preocupările sale, fiinţa sa fiind o veşnică uzină frământătoare
de gânduri. Dar să revin la prima idee: Ce este Adevărul? Priviţi în jurul vostru
şi văzând tot felul de obiecte şi fiinţe, ziceţi că le vedeţi deoarece sunt
luminate de o lumină oarecare: a soarelui, a lunii, a unui bec electric. Pentru voi
e o percepere şi deci un adevăr că un obiect este mare şi altul mic, că unul e alb
şi altul verde etc. Credeţi că afirmaţi un adevăr când descrieţi ceea ce vedeţi.
Noi nemaiavând trup, vedem cu întreaga noastră fiinţă fluidică. Dar cum? Aici e
misterul necunoscut de voi. în lumea duhurilor există un singur fel de văz, acelaşi
pentru toate duhurile din univers. Toate lucrurile şi fiinţele pământului sunt
făcute din materia planetei voastre, aflată sub cele patru stări: solidă, lichidă,
gazoasă şi eterică. Fiecare din aceste materii au o lumină a lor proprie, o lumină
„fosforescentă" ce răspândeşte raze fluidice din masa lor. Noi, duhurile, spunem:
„Vedem acest obiect, pentru că el se arată prin propriile sale radiaţii". Materia
se arată pe sine pentru că emite lumină din sânul ei. Oricare i-ar fi gradul de
condensare şi în orice combinaţie s-ar afla, materia este vie, are viaţă. Tot ce
există în jurul nostru, totul a fost făcut de Creator din fiinţe ultramicroscopice,
din particule pline de viaţă prin ele însele, chiar înainte de a fi prelucrate de
Tatăl. Tot ce e făcut din materie emite raze în jur. Privind acum la tine, văd
trupul tău radiind lumină, asemănătoare cu cea a Lunii noaptea pe cer. Lumina
corpului tău pătrunde în corpul meu spiritual şi produce în mine automat o reacţie,
determinându-mă să emit raze, căci şi eu — fiind din materie — emit raze luminoase.
Viaţa există pretutindeni în univers şi se manifestă variat, după gradul său
evolutiv. Eu sunt un mecanism automat, care răspunde la orice acţiune printr-o
contraacţiune, în urma căreia eu, scânteia, iau cunoştinţă de ceea ce se află în
faţa mea. Eu, viaţa, trăiesc în mijlocul oceanului de viaţă, primesc influenţe şi
trebuie să lupt, să mă adaptez, ca să fiinţez mai departe. Viaţa cere o veşnică
adaptare la influenţele înconjurătoare. îţi mai dau o explicaţie referitoare la
mecanismul văzului meu. Un obiect din faţa mea emite raze formate din viaţă, din
particule vii. Ele intră în corpul meu diafan, fluidic, unde - prin mişcarea lor -
produc o dislocare, o dezarmonie a materiei mele fluidice. în virtutea
automatismului cu care m-a înzestrat Creatorul, materia corpului meu reacţionează
şi reface starea mea iniţială. Acest proces se produce în mine în mod fulgerător şi
scânteia vede imaginea redusă a fiinţelor sau obiectelor aflate în faţa mea. Din
cele arătate mai sus, reiese că există două feluri de percepţii vizuale: 1. văzul
trupesc - realizat prin intermediul ochilor; 2. văzul spiritual - realizat prin
întregul corp duhual. Ştiţi deja că orice materie are viaţă în ea şi emite
radiaţii. Aceste radiaţii nu se arată sub o singură culoare, pentru că şi materia
este de naturi diferite. Noi, duhurile, vedem în lumea noastră - pe lângă culorile
cunoscute de voi - o gamă de culori, provenite din combinările lor, şi nepercepute
de ochii voştri. Materia sau viaţa se prezintă în culori. Nu există viaţă fără
culoare. Pământul pe care calcă piciorul vostru are o culoare închisă, mohorâtă,
pentru voi, dar noi vedem în el o lumină splendidă, de o varietate de culori de
nedescris. Cu cât vibraţiile acestor radiaţii colorate diferă de cele ale corpului
meu, simt o neplăcere mai mare. Cu cât ele se apropie de vibraţia corpului meu
spiritual, simt o plăcere mai mare. Iată pentru ce şederea mea aici la suprafaţa
pământului, unde există o materie inferioară, îmi produce o mare neplăcere, chiar o
durere. Dar departe, sus la mine, unde există o materie fluidică mai fină, mai
evoluată, mă simt fericit. Cu cât acţiunea şi reacţiunea produse în corpul meu sunt
mai violente, gândirea mea este mai slăbită, mai distrasă. Cu cât vibraţiile
radiaţiilor externe sunt mai apropiate sau chiar superioare corpului meu spiritual,
scânteia este mai limpede şi mai liberă pentru a se adânci în meditaţii şi analize.
Dar alături de acest automatism intervine factorul numit voinţă. Când vreau să mă
deplasez ori să studiez o temă oarecare, trebuie să-mi fixez atenţia asupra
scopului voit. Prin urmare, pun în acţiune facultatea voinţei mele. Voinţa este
motorul vieţii. între mine, duh, şi lumea înconjurătoare, se duce secundă de
secundă o luptă, viaţa din mine luptând cu viaţa din mediul înconjurător, ca să-şi
menţină unitatea şi forma. Când mai multe particule-viaţă s-au aglomerat şi au luat
în totalitatea lor o formă, ele luptă mereu împotriva influenţelor din afară care
ar putea să strice forma. Aşadar viaţa tinde să ia forme, iar prin conglomerarea
lor, din treaptă în treaptă, mai sus, să formeze unităţi din ce în ce mai mari. Tot
ce a făcut Creatorul, deşi multiplicat şi variat la infinit, totul şi cu toate la
un loc tind să formeze o unitate, un tot, formând o fiinţă, o existenţă.
Comunicări din Cer

267

De aici rezultă o lege: Fiinţa, mare sau mică, trebuie să tindă, a fi una cu
creaţia. O unică Fiinţă a combinat multiplele vieţi şi a format un tot, numit
creaţie. Din cauza spaţiului redus în care particulele-viaţă sunt aglomerate, ele
vin în contact, intră în antiteză şi de aici se naşte între ele simţul, auzul şi
văzul. Un schimb de materie are loc între particulele-viaţă, şi acestui schimb îi
dau numele tot de viaţă. Cu toţii şi toate suntem viaţă, şi fiind aproape unii de
alţii, vrând-nevrând, suntem dependenţi unul de altul. Divinul Creator a făcut
astfel încât cu toţii, mic şi mare, să formăm un bloc. Dacă fiecare particulă-viaţă
ar fi independentă, ar căuta să se izoleze, să se îndumnezeiască. Dar Unicul Tată
nu permite acest lucru; de aici, existenţa a două forţe opuse în univers: 1. forţa
cu tendinţă de conservare a formei; 2. forţa de izolare, de distrugere a formei.
Distrugerea formei nu înseamnă distrugerea materiei, ea continuă să existe, dar
dintr-un bloc, se desfac particulele din care era format. In acest caz, din
vizibilă materia devine invizibilă. Zahărul vizibil, pus în apă, se desface,
particulele sale se risipesc printre particulele apei şi devine invizibil ochiului
vostru, dar este perceput prin organul gustativ; deci zahărul există în apă. La fel
este şi în lumea noastră. Nimic nu se pierde, dar totul se transformă. O forţă
divide viaţa şi alta o recompune în unitatea avută iniţial. Din cele spuse mai sus,
doresc să rămână cristalizată următoarea idee: Nu eu văd, simt sau aud ceea ce
există în jurul meu, ci mediul înconjurător mi se revelează prin radiaţia lui. Acum
nu mă vezi, dar dacă aş avea autorizaţia de sus, m-aş putea face vizibil,
concentrându-mă şi trimiţându-ţi raze cu vibraţii atât de încete, încât ochii tăi
m-ar vedea. Materia scânteii divine este cea mai sublimă. Noi am fost creaţi în
Sfera divină. Dar după cum Adam a fost gonit din rai cu iubita lui, Eva, şi de
ruşine s-a acoperit, tot aşa scânteia, după ce a fost emisă de Capul Sferei divine,
a fost acoperită cu cele trei învelişuri, formate şi ele din materii vii: tătară,
fiulară şi duhuală. Logos-ul, micul fragment din Tatăl central, este^viu. Viaţa
purcede din Tatăl central, unde ea nu se află în antiteză cu nici o unitate de
genul său. în Sfera divină viaţa este perfect unificată, dar Tatăl vrea să fie
risipită în tot cosmosul. Din această cauză, viaţa se fragmentează. Eu, cel care
îţi comunic, sunt o particulă divină, o divinitate pe cale de-a deveni o
Divinitate. Lumea întreagă, toate universurile, împreună cu Sfera centrală, este
trupul lui Dumnezeu; iar Cel ce a făcut toate acestea se află în miezul central al
Sferei divine, nevăzut, necunoscut de nimeni, nici chiar de Fiii Săi cei mai mari.
Nimeni, în vecii vecilor, nu va putea spune că 1-a egalat pe Tatăl central, dar va
putea spune că a ajuns un puternic creator în lumile create, ori în Sfera-Mamar.
Tot ce s-a creat trebuie condus. Unicul Tată a încredinţat conducerea
reprezentanţilor Săi, Guvernatorilor solari şi Sfintelor Duhuri - Guvernatorii
planetari. Din acest punct de vedere, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt egali,
deoarece trei conduc, dar una gândesc şi una fac. Aşadar, Guvernatorii solari şi
planetari sunt Divinităţi mai mici, care prin veacuri fără număr au ajuns la
această ştiinţă şi putere. Sunt într-adevăr Forţe uriaşe, dar fără a-şi putea
vreodată egala Părintele central. Numai după ce Scânteile, dezbrăcând toate
hainele, se vor întoarce în Sfera Cap de Dumnezeu, vor fi egale cu Tatăl central,
pentru că vor fi una cu El. în totalitatea Sa, Mamarul este trupul Tatălui central,
dar un trup matricial, născător de materii, Laboratorul unde se prepară tot ce
trebuie pentru a crea o nebuloasă, din care se va forma un sistem planetar. Aşadar
Sfera divină e un trup cugetător şi un trup matriceal. Adevăratul trup de Dumnezeu
este trupul Divinului central, care se fragmentează pentru a se risipi în
universuri. Acest Centru emite scânteia, trup din trupul Tatălui, dar cu toate
acestea ea nu deţine puterea şi facultăţile Tatălui, din care a plecat. De aceea,
în Sfera-Mamar scânteia este învelită şi apoi educată pentru a se şti orienta în
lume, când se va îndepărta de lângă Sursa din care a luat naştere. Scânteia este
deci un mic Dumnezeu, având în ea, potenţial, toate însuşirile, facultăţile Tatălui
său. Fiind un fragment din marele Tată, scânteia nu poate cerceta, analiza şi
sintetiza ca Divinitatea supremă, din care a purces, dar o aşteaptă un viitor
strălucit. Deoarece este mică şi neputincioasă faţă de Creatorul său, noi nu i-am
zis scânteii divine Dumnezeu, ci i-am zis Logos, candidat-la-dumnezeire sau
devenire-de-Dumnezeu. Mister, un nesfârşit mister! Tatăl central emite mereu
scântei, cu care populează spaţiile infinite ale celor patru universuri, dar El
rămâne tot mare şi întreg! Poate într-o zi îţi voi destăinui ceva şi din această
taină. în orice stadiu ar fi unul din Fiii Tatălui, la orice strălucire şi putere
va ajunge, tot Fiinţa supremă este Forţa absolută, stăpânind peste tot. Aşadar, Lui
i se cuvine toată slava, cu toţii, de.la cel mai mic până la cel mai mare Creator,
ne închinăm supremului Creator şi Guvernator al lumilor din veşnicia viitoare.
268

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

îngerii care ne fac cunoscute tainele lumilor ne spun că au văzut cum se face
educaţia noilor-născuţi, a duhurilor prime, pentru a deveni, odată, în veşnicie,
Auxiliari ai Tatălui central. îngerii ne mai spun: „Pe Tatăl nu L-a putut şi nu-L
poate vedea nimeni. Dar orice duh a provenit din Tatăl, iar pentru a ne face o idee
despre cum ar fi El, e destul să privim la cei mai străluciţi Copii ai Săi, la
Dumnezeii secunzi, Fiii de Dumnezeu, aflaţi în Sfera-Mamar. Pe aceste strălucite
Forte divine, le avem ca model, ca treaptă de atins, în miliardele de miliarde de
veacuri ce vor veni. Mai sus nu putem năzui. Ca să devenim ca Tatăl central, nu
există alt mijloc decât să intrăm în Corpul Sau central. Dar cine a intrat, nu a
ieşit să ne spună şi nouă cum e acolo. Această năzuinţă o poate avea vreun mare Fiu
de Dumnezeu. Noi, cei mici, nu avem acum altă aspiraţie, altă cale, decât de a
învăţa şi iar învăţa, pentru a dobândi cunoştinţe şi puteri tot mai mari, şi astfel
să devenim din ce în ce mai harnici lucrători în via Divinului suprem. Urmând
astfel, odată, vom ajunge şi noi Fii de Dumnezeu, asemeni celor din Sfera-Mamar."
O, Doamne, miliarde de ani sunt de când m-ai născut! Atunci, departe, în noaptea
veşniciei, am fost un embrion de duh, pe calea dumnezeirii. Ajută-mă, Doamne,
luminează-mi calea pe care să mă întorc, vrednic de iubirea Ta, în trupul Tău
Mamar! Amin. Iată ce ne mai spun îngerii, profesorii noştri, puşi de Domnul pentru
a ne cultiva şi educa: „Când iese din Tatăl său divin, logos-ul este un Dumnezeu
perfect. Ca natură materială este un A dam desăvârşit1. Acest fiu divin trebuie să
lupte în lumile create. Dar perfecţiunea nu poate lupta, tocmai prin calitatea ei,
iar el fiind perfect nu poate lupta. Atunci Fiii de Dumnezeu, din zona a I-a a
Mamarului, introducându-1 în perispiritul lor, îl dezgolesc, îl imperfectează de
perfecţiunea sa divină, adică din Dumnezeu îl transformă în candidat-la-dumnezeire,
lăsându-i facultatea de a deveni iarăşi Dumnezeu. Numai în această stare logos-ul
sau duhul are posibilitatea să cutreiere lumile create de Tatăl său. De aici
deducem: însuşi Centrul creator nu poate lupta, cu lumile de El create, dar le
guvernează. Tatăl conduce totul, iar subalternii Săi execută. Tatăl emite logos-
uri, instrumente din ce în ce mai numeroase, prin care cucereşte Infinitul,
impunându-şi Legile asupra celor din sferele create, materii sau duhuri de orice
grad. Cu alte cuvinte, Supremul conduce lumea prin lumea creată de El. Tatăl nu
conduce lumea prin silnicie, ci prin iubire. El iubeşte negrăit tot ce gândul Său a
creat. Această iubire este pusă în chiar scânteia trimisă în lume. Tatăl nu conduce
lumea după păreri schimbătoare, ci după Ordine sau Legi făcute de El, înaintea
cărora El însuşi se închină şi se supune pentru vecie. Din iubire Tatăl a creat pe
al doilea şi al treilea, şi prin iubire - toţi trei - au făcut una. înainte de
orice creaţie, El a gândit şi făcut un plan, şi apoi a pornit la creaţiile
viitoare. Planul, norma, modelul creaţiei şi mecanismul prin care va vieţui în
veşnicie, le-a pecetluit printr-o Regulă sau Lege. întâi a fost Legea, şi apoi
creaţia. Divinul, Unul, a gândit şi şi-a asociat pe al doilea. Dar al doilea nu a
venit la existenţă decât din iubirea Lui. După asocierea Divinului cu cel de-al
doilea, a chemat la viaţă şi pe al treilea, şi astfel s-a născut prima Treime. Azi
El naşte mereu logos-uri, fiind veşnic fericit şi iubitor de copiii Săi. Creaţiile
Tatălui sunt divine şi e fericit să cheme la viaţă fiinţe noi, copiii Săi. Tatăl
întrupează în Sine gândirea şi iubirea desăvârşită. Prin gândire a făcut, face şi
va face totul. El fiind desăvârşit, gândirea Sa este lipsită de orice greşeală.
Dragostea L-a îndemnat să Asemenea suveranului unei ţări - care nu se amestecă în
treburile ţării sale, dar dă ordine miniştrilor săi, spre binele ţării şi al
poporului său - Tatăl central observă tot ce a creat, în ce stadiu se află şi,
potrivit evoluţiei fiecărei categorii, dă anumite ordine. Tatăl guvernează fără să
acţioneze El însuşi, ci dând directive, pentru a se acţiona şi împinge totul spre
progres, pe planete, sori şi universuri. Când logos-ul a fost emis de Tatăl
central, Fiii de Dumnezeu - primul grad de Creatori, citesc ordinul înscris în el
şi, conform acestui ordin, îl îmbracă astfel ca să joace în lume rolul înscris în
el. Când acest rol a fost jucat până la ultima literă, logos-ul se va întoarce în
Sfera-Mamar, pentru a fi dezbrăcat de vechea haină şi îmbrăcat cu o altă haină,
după care i se dă un rol superior, şi iarăşi este trimis în lume. Astfel, din
perfecţiune în perfecţiune, s-a ajuns până la om, înger, Guvernator planetar,
Guvernator solar şi Creator divin în Sfera-Mamar."
cheme la viaţă şi pe alţii; din această cauză, şi copiii Săi II iubesc.

ţp B1K Adam Kadmon - în Cabala reprezintă Omul originar, Omul ceresc, principiul
emanaţiilor divine, Omul făcut după chipul şi asemănarea Tatălui, imaginea sau
reflectarea sublimă a Divinităţii. După unii mistici Christ este similar cu Adam
Kadmon.
Comunicări din Cer

269

Diferite categorii de eteruri

Azi vom concentra studiul nostru asupra eterului, denumit de voi, impropriu, fluid.
Fluidul este de două feluri: 1. netransformabil; 2. transformaţii Fluidul
netransformabil în veşnicie constituie însăşi substanţa scânteii divine, a
spiritului, fiind numit fluid spiritual. La rândul său, fluidul transformabil este
de două feluri: 1. fizic; 2. psihic. Fluidul fizic se împarte în: 1. fluid fizic
liber; 2. fluid fizic captiv. Eterul sau fluidul fizic liber umple cosmosul,
formează oceanul în care plutesc Sfera divină şi cele patra universuri, umple apoi
interiorul universurilor, unde plutesc miliardele de stele şi planete, şi îmbracă
sau înveleşte sorii şi planetele. Din eterni fizic captiv s-a făcut totul, prin
concentrări succesive, până Ia piatra cea mai tare, granitul sau bazaltul
pământului. Eterul fizic captiv animă corpurile materiale - solide, lichide şi
gazoase - ale tuturor coipurilor cereşti, fiind nedespărţit de ele. Fluidul fizic
captiv însoţeşte corpurile materiale de pe pământ. Cum corpurile materiale
terestre, sunt de trei feluri - solide, lichide şi gazoase - şi cum fiecare din
aceste materii sunt însoţite de o anumită categorie de fluid, distingem trei feluri
de fluide fizice captive: solide, lichide şi gazoase. Mineralul va avea fluid fizic
captiv solid, apa - fluid fizic captiv lichid şi aerai, sau orice alt gaz - un
fluid fizic captiv gazos. Fluidul psihic se împarte şi el în: 1. fluid psihic
liber; 2. fluid psihic captiv. Fluidul psihic captiv formează perispiritul duhului.
După ce spiritul a fost emis din Sfera centrală a Sferei divine, am văzut că a fost
învelit în SferaMamar cu o serie de fluide mamare. Când, mai târziu, a fost trimis
în lumea creată, i s-a dat pe rând o haină cosmică, universică, solară şi
planetară. Totalitatea lor formează perispiritul duhului, format din fluid psihic
captiv. Făcându-şi şcoala în jurai unei plante, duhul trăieşte, gândeşte şi
lucrează, uzându-şi hainele fluidice, perispiritul. Divinitatea creatoare a
orânduit ca aceste haine să-i fie reparate, pe măsura uzării lor. In acest scop,
perispiritul duhului execută o dilatare şi o contractare, asemănătoare toracelui
omului. Când duhul se dilată, inspiră fluid din spaţiu. Când se contractă, elimină
fluidul uzat sau viciat din perispiritul său. Dar oare duhul absoarbe orice fel de
fluid? Nu. El absoarbe din spaţiu, din mediul său, numai fluid psihic liber,
corespunzător naturii fluidului corpului sau perispiritului său. Fluidul psihic
liber umple universurile şi este amestecat, fără să se combine, cu fluidul fizic
liber. Prin urmare, în spaţiul din jurai coipurilor cereşti există fluid psihic
liber, iar în corpul fluidic sau perispiritul duhului se află fluid psihic captiv.
Ca şi fluidele fizice, fluidele psihice sunt şi ele de trei feluri: solide, lichide
şi gazoase. Fluid psihic captiv solid se află în jurul scânteii ce conduce viaţa
unui bob de mineral. Fluidul psihic captiv lichid înveleşte spiritul unei plante,
formând perispiritul unui duh vegetal. Fluidul psihic gazos formează perispiritul,
partea externă a duhului animal sau uman. Aşadar avem fluid psihic mineral, vegetal
şi animal sau uman. în tot ce a creat Tatăl se află: 1. fluid netransformabil -
spiritual; 2. fluid transformabil - divizat în fluid liber fizic şi psihic, Şi
fluid captiv fizic şi psihic. în fine, pentru obţinerea anumitor rezultate,
spiritele combină unele fluide fizice cu cele psihice şi dau naştere la compuşi de
fluide fizico-psihice. Asemenea combinaţii au loc în fenomenul formării fantomelor
sau al materializărilor. Multe taine sunt în operele Tatălui nostru ceresc. Din ele
vă dăm şi vouă câteva frânturi. E zi de sărbătoare, clopotul satului cheamă
credincioşii la casa de rugăciune. Sunetul său acoperă satul şi se pierde în
depărtare. Voi auziţi şi cunoaşteţi fenomenul fizic: limba a lovit buza clopotului,
punându-1 într-o vibraţie transmisă aerului din vecinătate. Dar ceea ce nu ştiţi
este că acest clopot, fiind materie solidă, este însoţit de fluidul său fizic
captiv solid. Când clopotul a vibrat, punând aerai în vibraţie, a pus în mişcare,
în vibraţie, şi eterul fizic captiv solid din jurai său, care se propagă sub formă
de unde eterice. Pe când undele aeriene se propagă peste regiunile sau satele
vecine, undele eterice străbat spaţiile depărtate de peste sute şi mii de
kilometri. Aşadar unda eterică, fluidică, s-a produs concomitent cu unda aeriană.
După cum un întrupat deosebeşte uşor un corp solid de unul lichid sau gazos, noi,
duhurile distingem foarte uşor în spaţiu fluidul solid de cel lichid sau gazos, sau
fluidul fizic de cel psihic. Toată această gamă de fluide s-a creat în Sfera-
Laborator, Uzina creaţiilor, sediul marelui Gânditor, care prezidează peste divinii
Creatori şi unde se fac toate felurile de materii.
?7Q

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Din Capul Tatălui au plecat fluidele netransformabile - spirituale, iar din

Pântecele Său au pornit toate fluidele transformabile - fizice şi psihice. Fluidul
este o materie, pentru că din el s-a creat totul, dar această materie este vie,
fiind constituită din particule vii, cu viaţă proprie, ele mişcându-se, vibrând,
simţind şi reacţionând cu de la sine putere. Acum să facem un mic rezumat. Există
trei feluri de fluide: 1. fluide libere; 2. fluide captive; 3. fluide spirituale;
fiecare din ele fiind de trei feluri: solide, lichide şi gazoase. Din punctul de
vedere al spiritelor, există iarăşi trei categorii de fluide: 1. fluide fizice; 2.
fluide psihice; 3. fluide fizico-psihice; din fiecare existând câte trei feluri:
solide, lichide şi gazoase. Aşadar există două grupuri de câte nouă fluide. Azi
puteţi discuta în deplină libertate orice vă vine în minte, abordând şi tărâmuri
oculte, spiritualiste. In vremurile antice, cei ce aveau norocul să fie iniţiaţi în
tainele sfinte erau opriţi să vorbească în lume, sub pedeapsă de moarte. Era
permisă discuţia între iniţiaţi, dar pentru că aceştia erau urmăriţi de spionii
templelor, ca nu cumva să divulge ceva, bietul iniţiat devenea un mut desăvârşit în
privinţa cunoştinţelor dobândite în templu. Cunoscând semne, simboluri şi înţelesul
numerelor, iniţiatul desena un semn oarecare sau scria un număr, ca din joacă sau
întâmplare. Cel de alături, dacă era şi el un iniţiat, văzând acel număr sau semn,
ştia cu cine are de-a face şi scria numărul obţinut prin suma cifrelor reduse la
unitate. Astfel prudent subtil şi cu mare teamă, se dezvăluiau că sunt iniţiaţi.
Iată acum sinteza numerelor fluidelor: trei fizice, trei psihice şi unul născut din
combinaţia lor, adică fizico-psihic, suma lor formând numărul 7. Trei feluri de
fluide libere, captive şi spirituale fac 9. Prin urmare, numerele 3, 7, 9, 27, 81
etc. sunt numere după care Divinitatea a alcătuit totul în creaţia Sa. Am omis să-
ţi pomenesc de repartizarea fluidului fizic liber în atmosfera planetei noastre.
Atmosfera fluidică a Pământului are trei zone fluidice fizice: albă, albastră şi
roşie. în fiecare din aceste trei zone se află fluid psihic liber, repartizat
astfel: în zona a I-a, albă, găsim fluid psihic gazos; în zona a Ii-a, albastră -
fluid psihic lichid, iar în zona a 111-a, roşie, cea de la suprafaţa pământului, se
află fluid psihic solid. In aceste fluide înoată duhurile şi cu ele îşi repară
corpul planetar. în mintea vreunuia dintre voi se poate naşte întrebarea: „Oare
fluidul captiv nu poate părăsi corpul terestru, devenind liber?" Nu, pentru că
marii Creatori divini din Sfera-Mamar, au orânduit ca fluidul captiv să nu se poată
separa de materia fizică a Pământului, orice formă ar avea ea, până nu se va
întoarce la Centrul creator. Fiecare fel de fluid este supus unor legi speciale.
Prin urmare, pământul este învelit de o pătură groasă formată din trei categorii de
fluide fizice libere şi din trei categorii de fluide psihice libere. Materiile
Pământului au fluide fizice captive sub trei stări. Duhurile libere sau întrupate
fiind de trei feluri - albe, albastre şi roşii - au şi ele trei feluri de fluide
psihice captive. Chimia cunoscută de vo[ este un biet abecedar faţă de vasta chimie
realizată în univers prin combinarea fluidelor fizice. în stadiul actual al
cunoştinţelor voastre, este imposibil să vă facem cunoscută chimia cerească,
deoarece n-aţi putea clădi şi urmări prin abstracţie multiplele combinaţii
fluidice. Descrierile de mai sus vă sunt suficiente, oricum mă tem că le veţi
încurca în mintea voastră. Vor veni descoperiri noi în raport cu electricitatea, şi
atunci veţi înţelege mai uşor abstracţiile expuse de mine azi, asupra acestor
câteva categorii de eteruri. Când un om are case, moşii, bani, bijuterii etc, se
zice că e bogat. Da, este bogat, dar numai cât va trăi, căci gol a venit în lumea
trupească, gol se va întoarce la noi. Un om cu adevărat bogat este plin de idei, de
cunoştinţe, dar nici acestea nu-i pot da decât o satisfacţie^ efemeră şi în cea mai
mare parte nereală, căci nu toate cunoştinţele omului trupesc sunt exacte. însă
omul care a avut fericirea de a acumula cunoştinţe din lumea noastră, despre
operele Creatorului, este cu adevărat bogat şi fericit. Omul cu adevărat fericit a
străbătut noianul miilor şi sutelor de mii de ani de suferinţe, de vieţi peste
vieţi trupeşti, ridicându-se până la rangul de a putea primi cunoştinţe de la un
misionar ceresc - care a primit ordin din Sferele înalte, să reveleze din tainele
vieţii şi ale universului. Cunoştinţele primite îi deschid un vast orizont al
înţelegerii vieţii. Tainele neştiute de lumea terestră i se fac cunoscute, şi
enigmele ce frământă mintea omenirii îşi capătă dezlegarea.

Zilele trecute ţi-am spus că în jurul pământului există o atmosferă de fluid liber
împărţit în trei categorii: solid, lichid şi gazos. Când spun solid, lichid şi
gazos, vreau să se înţeleagă stări de fineţe,
Comunicări din Cer

ŢJJ

de raritate, de concentrare ale aceluiaşi eter, iar iui că ar fi solid sau lichid
în sensul vostru. Aceste trei diviziuni sunt generale, dar în cadrul fiecăruia se
pot face încă trei diviziuni de stări. Ca să fiu înţeles, voi lua starea de eter
solid; în sânul acestuia există trei subdiviziuni de concentrare: solid-solid,
solid-lichid şi solid-gazos. De asemenea, în eterul lichid se disting trei stări:
lichid-solid, lichid-lichid şi lichid-gazos. în fine, în eterul cel mai fin, eterni
gazos, sunt de asemenea trei trepte de eter: gazos-solid, gazos-lichid şi gazos-
gazos — cel. mai fin dintre toate etemrile Pământului. Să nu se piardă din vedere
că ne-am concentrat studiul doar asupra eterului din jurul pământului. Din cele
expuse reiese că voi, oamenii trupeşti, vă mişcaţi în toate părţile prin eterni
solid-solid, de la suprafaţa pământului. într-o altă comunicare, ţi-am spus că cele
trei fluide din jurul pământului au fiecare câte o culoare: fluidul solid este
roşu, fluidul lichid este albastru şi fluidul gazos este alb. Când ne aflăm în zona
albă, vedem eterul de sub noi - cel din zona a Ii-a, de culoare albastră. Voi vă
aflaţi în zona roşie; când vă uitaţi în sus, vedeţi eterni din zona a Ii-a şi din
această cauză cerul vi se pare albastru. Prin urmare, nu vezi culoarea eterului
zonei unde te afli, ci pe a celei superioare sau inferioare. Dacă v-aţi afla în
zona a doua şi v-aţi uita în sus, aţi vedea alb - culoarea zonei întâia, a eterului
gazos, iar dacă v-aţi uita în jos, aţi vedea roşu - culoarea zonei a III-a, a
eterului solid. Din cele spuse mai sus cunoşti că în jurul pământului există trei
sfere roşii, trei albastre şi trei albe, deosebindu-se fiecare după nuanţele mai
deschise în sus şi mai închise în jos. Totul în natură este colorat: planete,
stele, eteruri şi duhuri. Iarăşi repet: ceea ce vedeţi voi nu corespunde cu ceea ce
vedem noi. Pentru ca duhul să aibă cunoştinţă de percepţiile omului trupesc, are
nevoie să se întrupeze. Dacă nu ar coborî în trup, noţiunile duhului s-ar mărgini
la cunoştinţe referitoare la lumea eterică, ştiinţa sa fiind incompletă. Câmpul
cunoştinţelor obţinute prin intermediul trupului este larg, deoarece formele de om
şi constituţiile lui sunt extrem de numeroase, pe diferitele planete ale sistemelor
planetare. Ce de minunăţii sunt pe aiurea! Dacă le-aţi şti, aţi zice: „Doamne, fă
să treacă mai repede timpul să plec de pe această planetă în ţara fericirii, unde
voi avea la dispoziţie alte comori, alte instrumente, superioare celor actuale".
Repet mereu, ca să se întipărească în conştiinţa voastră adevărurile noastre. Totul
evoluează, materiile şi duhurile. Spaţiile sunt pline de planete şi sori, dar nici
unul nu e asemenea celuilalt. Există planete unde trupul este rudimentar celui de
pe Pământ, şi există planete unde omul are un trup, un instrument superior celui de
aici. Pe unele planete există oameni de 2-3 centimetri, ai căror ochi sunt
adevărate microscoape, văzând corpuri sau fiinţe vizibile vouă doar la microscop.
Pe alte planete există uriaşi de zeci de metri, ai căror ochi văd atât de departe,
încât pentru voi pot fi consideraţi adevărate telescoape. Aproape că nu există
planetă în univers unde să lipsească viaţa trupească, sub o anumită formă şi
constituţie. Acolo unde privesc astronomii voştri şi declară că nu există „viaţă",
pentru un motiv sau altul, eu afirm că există. Tot ce e planetă are viaţă trupească
sub o formă oarecare. Numai sateliţii lor nu au viaţă trupească, deoarece ei sunt
anticamera planetei, locuri de popas, fie pentru duhurile sosite, fie pentru cele
care părăsesc acea planetă. Toate planetele sistemului nostru au trupuri. Există un
paralelism între evoluţia trupului şi a spiritului, dar treptele mari ale evoluţiei
nu merg din planetă în planetă, ci din astru în astm, şi fiecare a întrerupt-o,
într-un alt sistem. Spiritul învaţă în veşnicie, iar Natura este cartea pe care
Divinitatea i-a pus-o la îndemână, şi unde Creatorul a scris toată ştiinţa Sa.
Colindând prin alte zeci de planete, duhurile evoluate au văzut cum este construit
acolo ochiul întrupatului care vede fiinţele microscopice. Ele s-au întors şi când
s-au întrupat au imaginat lentilă lângă lentilă, după slabele lor amintiri, şi
astfel omul trupesc a născocit microscopul. Fiecare invenţie terestră este
reproducerea instrumentelor întrebuinţate deja pe alte planete. Ele au fost
prezentate duhurilor albe ale Pământului de către îngerii noştri, când a sosit
momentul evolutiv al apariţiei unor asemenea instrumente sau aparate pe globul
nostru. în natură există trei feluri de evoluţii: 1. evoluţia spiritului; 2.
evoluţia perispiritului; 3. evoluţia trupului. Evoluţia perispiritului depinde de
spiritul, purtătorul acelui înveliş. Evoluţia trupului depinde de evoluţia planetei
unde trăieşte trupul respectiv, alcătuit din materia planetară. Aşadar trupul îşi
are propriile funcţii şi legi, îndeplinite fără ştirea sau cunoştinţa duhului.
astru are o subdiviziune a sa, o planetă unde se continuă evoluţia de acolo de unde
spiritul
272

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Eterul magnetic
/v.

In seria nesfârşită a diferitelor feluri de eterari sau fluide se află şi fluidul

magnetic. Azi am să insist asupra acestui fel de eter. în natură întâlnim două
feluri de fluide magnetice: {.fizice; 2. psihice. Există o deosebire mare între ele
şi cu toate acestea, în fiinţa noastră, ca şi a tuturor fiinţelor de pe Pământ,
găsim ambele feluri de fluid magnetic. Din echilibrai lor ia naştere manifestarea
sau viaţa formelor trupeşti. La rândul său, fiecare fluid magnetic - fizic şi
psihic - este de două feluri: 1. pozitiv; 2. negativ. Orice fiinţă trupească -
plantă, animal sau om - va avea în coipul ei fluide magnetice fizice pozitive şi
negative, şi fluide magnetice psihice pozitive şi negative. Asociaţia acestor patru
feluri de fluide magnetice - fizic pozitiv şi negativ şi psihic pozitiv şi negativ
- contribuie ca forma vegetală, animală sau umană să se mişte, să simtă, să
trăiască, în sensul vostru trupesc, adică să se manifeste vădit ochilor voştri.
Forma trupească are magnetism fizic, iar perispiritul are numai magnetism psihic.
Când un duh are în corpul său perispiritual mai mult magnetism pozitiv, zicem că
acel duh este masculinizat, iar când duhul are în perispiritul său mai mult fluid
magnetic negativ, zicem că este feminizat. Duhurile nu au sex, ele sunt perfect
asemănătoare la formă. Deosebirea constă numai în încărcătura fluidului magnetic
pozitiv sau negativ. Ambele duhuri au fost create absolut la fel, dar Creatorul,
prin Reprezentanţii Săi secunzi, le-a încărcat în mod diferit, în vederea operei la
care sunt chemate. Când se va reîntrupa, duhul masculinizat va lua de la părinţii
săi o cantitate de fluid magnetic fizic negativ. Omul bărbat va avea în fiinţa sa
un fluid magnetic psihic pozitiv unit cu un fluid magnetic fizic negativ. La duhul
feminizat este invers; omul femeie va avea un fluid magnetic psihic negativ asociat
cu fluid magnetic fizic pozitiv. La fel se întâmplă şi în regnul animal. Aşadar
orice om sau animal este o fiinţă dublă din punct de vedere magnetic, corpul său
planetar fiind format din fluide magnetice contrare cu ale perispiritului său.
într-o prelegere precedentă am pomenit de fluide fizice libere şi captive, şi de
fluide psihice libere şi captive. Fluidul fizic liber ar fi comparabil cu corpurile
voastre solide, iar fluidul psihic ar fi comparabil cu corpurile voastre lichide.
Trăind şi plutind în sânul lor ca un balon sau aeroplan prin aer, duhul ar
corespunde stării corpurilor voastre gazoase. Creatorul ne-a chemat la viaţă şi ne-
a dat puterea, facultatea de a absorbi ambele fluide şi de a le transforma şi
utiliza. Aşa fiind, putem absorbi şi retine în corpul nostru fluid magnetic fizic
şi psihic. De când Tatăl ne-a creat, lucrăm mereu asupra mediului înconjurător,
absorbind şi prefacând materia eterică şi apoi eliberând-o pe o treaptă cu ceva mai
înaltă decât era înainte. Noi, deci, suntem mici ajutători ai evoluţiei generale.
Totul se naşte, trăieşte şi apoi moare, numai duhul trăieşte în veşnicie. în
realitate, totul trăieşte, doar că se află într-o continuă prefacere spre stări mai
înalte. Duhul, scânteia divină, este format dintr-o materie fină, în veşnicie
aceeaşi. El nu se primeneşte, nu se schimbă sau preface, numai facultăţile,
însuşirile sale devin din ce în ce mai extinse. Cu alte cuvinte, duhul nu se
compune sau descompune, nu se asociază sau disociază. Aşa cum a fost alcătuit
odată, va rămâne în eternitate. conştiinţei noastre, treapta evolutivă atinsă de
fiecare dintre noi. Atât şi nimic mai mult. Scânteia divină a pietrei este aceeaşi
ca şi a omului, a îngerului, a Fiului de Dumnezeu sau a Creatorului central. Aşadar
materia care formează orice duh, spirit sau scânteie, este identică în toate
universurile, în tot cosmosul. După ce am fixat această idee, pot să spun că
materia ce compune o scânteie divină este identică cu materia psihică răspândită în
toată sfera creaţiilor. Care a fost şi este minunea ca din această materie psihică
să fim formaţi noi, scânteile divine, nu o ştim nici noi, pentru că Tatăl ceresc nu
ne dă elucidate tainele Sale, ci trebuie să studiem în veşnicie şi să-I aflăm
ştiinţa. Pe când eram în Capul Tatălui central, eram una cu El şi ştiam totul ca
El. Pe urmă am plecat din sânul Său, identic am rămas cu El, dar am uitat ceea ce
cunoşteam. De acum, în veşnicie, voi munci, învăţa şi redobândi ceea ce Tatăl ştie
şi urmăreşte în veşnicie. Până atunci, fac ce pot şi aportul meu, oricât de mic,
este un mic câştig la marea şi veşnica operă a Tatălui nostru. Tatăl lucrează în
Laboratorul Său central la transformarea vieţii psilaice libere. Duhurile lucrează
în mic asupra vieţii fizice. Aşadar noi, duhurile, suntem în lumile create
reprezentanţii Divinităţii centrale, căci şi noi lucrăm asupra fluidului viu, a
vieţii libere.
Eu sunt o individualitate diferită de alt duh. Intre mine şi el există o singură
deosebire: gradul
Comunicări din Cer

271

Trăind în mijlocul naturii şi întâlnind la tot pasul fluidul, fizic, duhul ia

pentru nevoile sale fragmente din acest fluid, le combină în diferite chipuri,
obţinând o infinitate de compuşi fluidici. Alteori, descompune sau disociază
fluidul fizic, în vederea scopului urmărit. Asemenea operaţii nu le pot face decât
duhurile care posedă cunoştinţe înalte de chimie şi fizică fluidică, fiind făcute
mai ales cu ocazia diferitelor evenimente ale existenţei omului: la întruparea
duhului, în timpul vieţii omului trupesc şi la momentul părăsirii trupului de către
duh, sau, incorect spus, la moartea omului. Aceşti operatori fluidici poartă numele
de mesageri: mesagerul întrupării, mesagerul sănătăţii sau al bolii şi mesagerul
destrupării. Nu există formă care să nu aibă fluid fizic. Aceşti mesageri, savanţi
cereşti lucrează mereu asupra fluidelor fizice ale acestor forme, fie ele minerale,
vegetale, animale sau umane. Fiecare formă are în sânul ei un fluid fizic şi altul
psihic. Asocierea acestor două fluide este într-un echilibra instabil, provenit din
uzarea continuă a acestor fluide şi primenirea lor cu alte fluide absorbite din
mediul înconjurător. De la Tatăl central sosesc doi curenţi ce conţin viaţă fizică
şi psihică. Ei circulă prin cosmos, prin cele patru universuri, pe lângă toţi sorii
şi toate planetele, şi de aici pleacă apoi alţi doi curenţi, care se întorc la
Centrul regenerator. Tot ce vine de la Centru întreţine viaţa formelor. Tot ce a
senat viaţa formelor se întoarce la Centru, pentru a fi refăcut şi apoi trimis din
nou în sferele create. Duhurile-mesageri altoiesc cu fluid liber fluidele captive.
Prima altoire au fâcut-o marii Creatori, care coborând aici au făcut primele forme.
După plecarea lor, altoirile au fost făcute de marile duhuri angelice, întrupate în
primele forme. Ele au fost urmate de duhurile umane. De atunci, întrupările sunt
continuate de duhuri umane, până la sfârşitul acestui glob ceresc. Viaţa liberă are
o mişcare circulară şi în acelaşi timp în zig-zag. Ea vivifică, dar şi omoară.
Mişcarea ^circulară întreţine viaţa captivă, iar cea în zig-zag desprinde viaţa din
formă şi o pune în libertate. în lumea creată se face şi reface. Cu alte cuvinte,
anumite duhuri de aici, din lumile create, fac în miniatură ceea ce marii Creatori
fac la scară uriaşă în marele Laborator central. în lumea duhurilor se cunoaşte
acest lucru. De aceea când unui duh întrupat i se iau din fluidele sale de viaţă
trupească, nimeni nu se revoltă, deoarece se cunoaşte opera divină făcută de
mesagerii desemnaţi de conducerea planetei noastre. Uneori, omul trece prin
diferite forme de boală. Ele sunt fructul unor greşeli, iar boala a fost provocată
de mesagerii ce aplică legea pedepsei, dictată de Forurile superioare. Nu te
revolta frate, căci culegi ceea ce ai semănat. Ai greşit, plăteşti, şi apoi îţi vei
continua firul vieţii mai departe, cât ţi s-a orânduit. Nespus de greşit este cel
ce îşi suprimă viaţa trupească, deoarece, în definitiv, trupul nu e numai opera sa,
ci şi a altor duhuri, care în numele Creatorului au conlucrat la întruparea sa.
Intrupatul îşi deapănă viaţa fără să ştie că anumite forţe cereşti, anumiţi
mesageri lucrează asupra trupului său, vivificându-I ca să fie un bun suport şi un
minunat instrument de lucra.

Şcoala duhului se face prin memorare

Deviza ţării voastre este: Nihil sine Deo. Cu adevărat, nimic nu se poate face în
lumea spaţiilor fără aprobarea forului Celui prea înalt, dată prin Reprezentanţii
Săi autorizaţi. Comunicările noastre sunt destinate mai mult viitorului. Opera la
care ne-am angajat pare pentru moment fără de folos şi totuşi, ea va frământa
minţile celor de acum, dar mai ales a celor ce vor veni după voi. Ştiinţa va
progresa, concepţiile se vor lărgi, experienţele se vor înmulţi şi pe baza lor se
va vedea că cele afirmate de noi sunt adevăruri pure. Ţi-am mai spus, altădată, că
aceste adevăruri au fost cunoscute în antichitate, dar au fost ţinute în secret.
Domnul nostru Isus Christos, nu a spus totul apostolilor Săi, ba chiar şi între
apostoli a făcut deosebiri. Mulţimii nu-i spunea ceea ce împărtăşea ucenicilor Săi.
Domnul a coborât între oameni, pentru a răspândi o concepţie socială, iar nu
cunoştinţe ştiinţifice. După două mii de ani, abia îndrăznim să vă facem cunoscute
materiile eterice în care plutesc toate stelele, planetele şi duhurile, şi umplu
universurile. Viitorul va dezlega multe mistere. Când existenţa eterului sau
fluidului nu va mai fi ipotetică, oamenii vor trece la aplicaţii practice ale
acestui eter, şi una din cele mai răspândite şi salutare întrebuinţări va fi
vindecarea fluidică. Pânăatunci, medicii noştri cereşti vindecă, zi de zi, pe cei a
căror viaţă trebuie să continue până la data înscrisă în destinul lor. Trebuie să
ştiţi că omul nu e părăsit niciodată.
274

Din tainele vieţii ţi ale universului -A doua carte

De departe, din adâncul Cerului răsună periodic o voce, dând sfaturi, ordine sau
cunoştinţe. Ele sunt percepute de marile duhuri şi explicate, din treaptă în
treaptă, în mod descendent, şi celorlalte grade de duhuri. Totul este în raport şi
armonie cu evoluţia. Nu putem intra în legătură cu îngerii solari, şi cu atâi mai
puţin cu Guvernatorul solar. Respectarea ierarhiei este mai strictă în lumea
noastră decât în a voastră. Totul e progresiv, totul este ierarhizat. Chiar eu, în
prelegerile mele, ţi-am dat progresiv Adevărul. Mereu am avut în vedere să nu vă
produc mirare, proteste, să nu vă zdruncin dintr-o dată din prejudecăţile în care
v-aţi născut şi crescut. In şcolile voastre totul se predă gradat. Aceeaşi
progresivitate se are în vedere şi în lumea noastră. Dar ce greu învăţăm, pentru a
urca treptele evolutive! Studii, meditaţii, repetări şi iar repetări, pentru ca
totul să se fixeze în memoria noastră spirituală. învăţătura are la bază repetarea
şi progresivitatea. Iată un exemplu. La început, când ţi s-au dat primele noţiuni,
au venit în jurul tău duhuri inferioare gradului tău. Acestea au fost umiate de
altele, egale în grad cu tine, depănându-ţi cunoştinţele lor, iar după o vreme au
sosit fraţi spaţiali superiori ţie, obţinând de la ei cele mai tainice cunoştinţe.
Aceste cunoştinţe nu ţi-au fost acordate ca o favoare, ci, pentru a fi răspândite
în lume, prin tine. Ideile emise de un duh, liber sau întrupat, nu vor fi niciodată
reţinute, până ce conţinutul lor nu va fi fost asimilat, adică înţeles. Să dau un
exemplu. Pentru a-şi obişnui urechea cu sunetul fiecărei note şi cu distanţele
dintre ele, un muzician repetă cu voce tare nota do. Mintea îi este atentă, iar
vibraţiile sunetului şi mai apoi ale eterului i-au intrat prin trap, în perispirit
şi s-au fixat acolo. După un timp, repetă nota mi, mai târziu sol, străduindu-se să
le memoreze. în final repetă de câteva ori do, mi, sol, şi observă distanţa
vibratorie dintre ele. De îndată ce a observat bine raportul dintre ele, a învăţat
valoarea lor muzicală, şi ori de câte ori va intona pe una din ele, şi le va
reaminti pe celelalte două. Tot după acest principiu acordează violonistul corzile
viorii sale. Totul e memorare, act ce necesită timp şi îndelungă răbdare. Azi omul
ştie să vorbească, dar ce greu a fost graiul pentru primii oameni [ Chiar şi
copilul, născut din părinţi care vorbesc perfect, întâmpină greutăţi în învăţarea
vorbirii. începe cu gângureli, apoi cu silabe, ca peste un an să rostească: mama,
tata. Greu a fost pentru primul om să vorbească, dar cât de greu a fost pentru
primul duh, nou-născut, să gândească. Acolo departe, în abisul Cerurilor, în Sfera
divină, fluidică, în Laboratorul pregătirii fluidelor şi a duhurilor, a învăţat
duhul nou-născut să gândească. Mii de secole stă duhul în acel Eden până dobândeşte
capacitatea de a gândi cursiv şi de a se face înţeles de vecinul său. Copilul de
azi începe să vorbească destul de repede, deoarece în spatele veşmântului de lut se
ascunde un duh care ştie să gândească de miliarde de ani, de când a plecat din
Centrul creator şi colindă prin univers. Fiind un pelerin aflat într-o călătorie
veşnică, duhul a tot gândit, fie că a animat un atom, o moleculă, o piatră, o
plantă, un animal sau un om. El a gândit întru veşnicie. Duhul se face înţeles cu
semenul său prin gândire. Gândirea sa exteriorizată este gândirea sa interioară
avută de când era o mică particulă prin haos. Toţi oamenii încep cu silabisiri şi
cuvinte neînţelese, pentru a ajunge la vorbirea curentă. Dar oare toţi pot ajunge
la înalţii gânditori sau oratori ai pământului? Nu, pentru că talentul vorbirii şi
înălţimea concepţiilor se află într-un raport strâns cu gradul evolutiv al duhului
închis în trap. La treapta ajunsă cunosc multe, dar cercetând, descopăr că am multe
de aflat. Ştiu ceva despre materia constitutivă a universurilor, cunosc constituţia
spiritului, dar sunt abia la cunoştinţe de gradul b sau c faţă de marile Entităţi
solare sau Creatorii centrali, cunoscători până la gradul z.

Materia primă cu care începe orice creaţie este atât de fină, încât este invizibilă
şi insesizabilă pentru noi, duhurile, care vedem fluidele din jurul nostru, din
jurul pământului, cum vedeţi voi pietrele, apele şi norii. Dacă nu ne-ar vorbi mai-
marii noştri despre ea, nici noi nu am şti că există. Se petrec în jurai nostru
fenomene a căror cauză este necunoscută. Ulterior aflăm că au fost produsele
materia primă, materia supereterică sau ultrafluidul pe care - după cum am spus -
nu-1 vedem. îi cunoaştem efectele, dar nu-i cunoaştem modalităţile de acţiune,
cauzele care dau naştere acestor fenomene. Deşi nu vedem această materie, nu putem
zice - ca voi - că nu există. Cum să nu existe, când vedem efectul ei? La noi se
afirmă cu o şi mai mare convingere decât la voi: Din nimic nu se poate face nimic.
„Nimicul" vostru nu există la noi, acest cuvânt e pământean, sau cel mult al
duhurilor inferioare. „Nimic" sau „zero absolut" nu există nicăieri în cosmos, în
Infinit. Pretutindeni există ceva. Pământul, Luna, Soarele, miliardele de stele,
toate plutesc în ceva. De la materia cea mai fină şi până la o planetă oarecare,
există o gamă infinită de materii. Există o serie matematică de materii
Comunicări din Cer

275

de la lespedea de sub piciorul vostru până la Creatorul prim, care şi El este viu
şi făcut din ceva, din materie, substanţă, esenţă, chintesenţă, numiţi-o cum vreţi,
dar este făcut şi El din ceva material. Omul simplu din lumea voastră spune că nu
există nimic, când nu vede, aude sau simte ceva. Dar totuşi există, ceva în jurul
său. în apa, alimentul şi aerul pe care le consumă trăiesc mii de vieţuitoare
microscopice. Pentru omul neştiutor, care nu a auzit de microscop, aceste
vieţuitoare nu există. Se schimbă situaţia pentru un om cult, care nu numai că ştie
de existenţa lor, dar le cunoaşte forma şi efectele. La rândul său, omul cult,
deoarece nu ne poate vedea, spune că noi nu existăm. Cu toate acestea, noi existăm,
cugetăm şi vă influenţăm prin omul neştiutor, microbul e nimic; p prezenţa şi
gândirea noastră. Pentru primă e ca şi cum ar fi inexistentă ;ntru omenire,
spiritul nu există; pentru noi, duhurile, materia Fericit e omul care aude glas
gânditoare, fiind pe deplin convinşi îl nostru! Fericiţi sunt cei ce ne văd forma -
o mică sferă de existenta noastră când ne văd luând o formă asemănătoare trupului
avut odată! Ce fericiţi sunlt cei ce ne văd şi aud în acelaşi timp! Chiar dacă s-ar
pune pământul, deasupra lor, ei vor afirma cu tărie: „Spiritul există!" Datorită
stării lor sociale, cei mai mulţi dintre aceşti fericiţi nu au posibilitatea să-şi
mărturisească experienţele. Numai cei în al căror destin a fost înscris să fie
mărturisitorii existenţei noastre, vor scrie şi vorbi, afirmând: „Ştiu cu siguranţă
că există spirit şi o lume spirituală invizibilă". Duhul are nevoie de multă
răbdare ca să înveţe. Fiecare treaptă evolutivă cere un anumit timp. Treptele
evolutive inferioare cer un timp mai mic, dar cu cât duhul urcă, durata şcolii
devine mai mare. Dacă pe treptele inferioare se cer secole, pe treptele următoare
se cer zeci de secole, apoi sute, şi tot aşa durata evoluţiei creşte din treaptă în
treaptă. Pentru ca un înger planetar să se ridice cu o treaptă mai sus, are nevoie
de câteva miliarde de ani. Misiunea Domnului nostru solar de a-Şi conduce împărăţia
solară va dura câteva zeci de miliarde de ani, după care se va ridica cu o treaptă
mai sus. La fel şi cu şcoala planetară. Timpul acordat unui duh uman pentru
terminarea unei şcoli planetare diferă de la o planetă la alta. Pe unele planete^
şcoala durează 10.000 de ani, iar pe altele, cum e Pământul, şcoala se face timp de
25-30.000 ani. în fine, există planete unde şcoala evolutivă durează şi mai mult.
Totul e în funcţie de stadiul evolutiv atins de planeta respectivă. Doamne, Tată
atotputernic, Te implor, dă-mi putere să nu mă amăgesc şi să trec cu bine examenele
necesare avansării mele! Amin.

Legea fizică şi legea morală

Ou altă ocazie am arătat că Fiinţa supremă, Cauza cauzelor, înainte de a crea
primele fiinţe a gândit, a făcut un plan şi astfel a statornicit o Lege eternă,
respectată de Ea însăşi. Creaţiile multiplicându-se şi perfecţionându-se, legile s-
au înmulţit şi specializat. Din noianul legilor actuale, se disting două categorii
aplicate vieţii de pe acest pământ: legea fizică şi legea morală. Să dezvoltăm
cazurile când se aplică aceste legi. Lovind pe un semen, vătămându-1 pentru toată
viaţa, violând o femeie, dând foc casei sau trupul sau bunurile unui om,
infracţiuni ale codului etern, vor fi plătite de autorul lor, într-una din vieţile
sale viitoare, cu trupul sau bunurile sale pământeşti. Dacă printr-o minciună se
prilejuieşte pierderea averii sau funcţiei unui semen, sau condamnarea lui la
închisoare, dacă prin vorbă şi conduită omul mâhneşte pe cei ce l-au adus în lume,
l-au crescut cu dragoste şi au vegheat să crească sănătos şi întreg - se produce un
păcat psihic sau moral. Cel care pângăreşte lucrurile sfinte sau neagă necugetat
Fiinţa supremă, Autorul tuturor celor văzute şi nevăzute, face cel mai mare păcat.
în aceste cazuri şi multe altele similare, omul va plăti amarnic, prin suferinţe
sufleteşti. Astfel va învăţa să respecte legea morală, să fie smerit şi să nu calce
cu îndrăzneală şi îngâmfare peste iubirea semenului său. Pentru că trupul şi
bunurile materiale sunt destinate unei singure vieţi pământeşti, greşeala fizică va
fi plătită cu trupul sau bunurile materiale ale celui greşit, numai într-o singură
viaţă terestră. Când gândeşte cu ură, cu gânduri de răzbunare, când a făcut să
sufere cineva prin cuvântul său şi multe altele de felul acesta, omul a infectat
fluidele spaţiilor prin care îşi duce viaţa infinitatea duhurilor. în acest caz
greşeala sa - cuprinzând o arie mai mare, influenţând o infinitate de spirite -
este mai gravă şi suferinţa va fi mai grea. Nefericitul care a comis asemenea
greşeli le va plăti prin grele suferinţe sufleteşti, în două sau mai multe vieţi
trupeşti, după valoarea greşelii comise.
gospodăriei cuiva, jefuind sau ucigând — se produce un păcat fizic. Toate actele
care prejudiciază
276

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Omule, fie că ne cunoşti, fie că nu ne cunoşti, conduita ta va fi urmată de plată

sau recompensă. Universul este condus de legi. Materia, şi duhul sunt supuse la
reguli stabilite din veşnicie. De la electron şi până la soare, toate merg pe
cărarea îngrădită de legi. Voinţa Celui atotputernic se impune din veşnicie totului
creat de EL

Pe frontispiciul templului iudeilor se văd două table cu cele zece porunci, primite
de Moise pe muntele Sinai. De ce zece şi nu opt sau douăsprezece porunci? Deoarece
conducerea a tot ce s-a "f creat se face de către cele zece categorii de Fii de
Dumnezeu, numiţi Sefirot în Zohar. Dar de ce au fost scrise cele zece poamei pe
două table, şi nu pe una singură? Pentru că Moise, un mare iniţiat al templelor
egiptene, ştia că totul în lume se conduce prin două forţe contrare: cald-rece,
mare-mic, noapte-zi, vară-iamă, urât-frumos, bun-rău etc. în viaţa sa, omul trebuie
să fie înarmat cu două scuturi: unul în faţă şi altul în spate. Un scut corespunde
cu păzirea legilor fizice şi altul cu păzirea legilor morale. Cine s-a înarmat cu
aceste două pavăze este iubit, adorat şi servit de lumea spaţială, este ferit de
orice neplăcere din lumea fizică, venită de la om, animal, microb sau lipsuri
materiale. Cine se înfumurează, încrezându-se în propria sa inteligenţă şi în
ştiinţa sa şubredă, se va vedea lovit în viaţa trupească, iar când va veni
dincoace; va plăti greu mândria şi încrederea în puterile proprii. Liber eşti,
omule, să faci ce-ţi trece prin minte, dar vei plăti dacă ai încălcat una din
comandamentele cuprinse în codul universal. Tatăl ceresc a decretat pentru veci
deplina libertate, dar ţi-a pus ca hotar legea. Ştii că focul arde; dacă tu - în
virtutea libertăţii tale - vrei să-ţi pui mâna în foc, o poţi face, dar legea îţi
va demonstra, prin durere, că ai făcut o acţiune greşită, în virtutea liberei tale
voinţe. Milă nu există, legea este mai presus de toate. Fără lege, tot ce a clădit
Tatăl s-ar dezorganiza, ar cădea în stare de haos. Trecând prin durere, omul învaţă
o lecţie. Cu cât durerea a fost mai mare şi mai prelungă, lecţia s-a înregistrat
mai adânc în spirit. Când va mai întâlni împrejurări asemănătoare, omul nu va mai
încerca experienţa respectivă, deoarece îşi va aminti de urmări. Astfel învaţă
duhul, ani şi mii de ani, trecând din experienţă în experienţă şi din durere în
durere. Unii dintre voi afirmă că e mai bine ca omul să nu cunoască existenţa lumii
spaţiale, ba chiar că e periculos să intre în legătură cu ea. Sărmani orbi şi
necugetaţi! Iată doi oameni: unul ştie ce este un microb, iar altul nu a auzit
nimic de această puzderie de vietăţi invizibile ochiului liber. Primul se păzeşte;
celălalt, neştiutor, nu respectă regulile de igienă. Urmarea este că cel dintâi va
fi ferit de durere, iar cel de-al doilea se îmbolnăveşte. Nici unul nu a văzut cu
ochii săi microbul, dar unul, cunoscând legea, s-a păzit să nu greşească, iar
celălalt, neştiutor, transgresând legea, a căzut pradă ignoranţei sale. La fel este
şi cu lumea noastră. Fie că ne cunoşti sau nu, dacă nu respecţi legile morale şi
fizice, vei cunoaşte suferinţa. însă cel ce ne-a cunoscut, cel ce a aflat de legile
care ne conduc pe toţi, întrupaţi şi spaţiali, când va fi să gândească, să
vorbească sau să facă ceva, îşi va aminti de explicaţiile noastre, de sfaturile
noastre, de urmările rătăcirii, şi se va feri să greşească. Lumea duhurilor se va
îngrămădi în jurul celui ce respectă legea, şi îl va ajuta în viaţă. Grea este la
început păzirea legii, dar legea obişnuinţei îl va face pe om foarte atent la tot
ce vrea să facă, vorbească sau gândească. Un asemenea om se va simţi fericit să ne
audă sfatul sau explicaţiile diferitelor fenomene petrecute în jurul Său. Omul
neprotejat sufleteşte de cele două scuturi, să nu caute să ne cunoască, să nu se
pună în legătură cu noi. Unui asemenea om îi transmitem următorul mesaj: Dacă tu,
omule, nu ai credinţă, dacă sufletul tău nu e cuprins de^ acea evlavie care face să
tremure carnea pe oasele tale, mai bine nu te mai duce nici la biserică. încrezător
în ştiinţa ta, prin care îţi explici totul, crezi că nu mai ai nevoie de nici o
rugăciune, de nici un apel către Cel ce cu puterea Sa conduce infinitatea lumilor.
Eu, fratele tău, te povăţuiesc să nu te duci la biserică pentru că nesocotinţa şi
îngâmfarea ta, a făcut să fii înconjurat numai de duhuri inferioare, care te-au
ocrotit de cele rele şi ţi-au sugerat idei ce ţi-au întreţinut încrederea numai în
puterile şi cunoştinţele tale pământeşti. De îndată ce vei intra pe uşa bisericii,
aceşti însoţitori nevăzuţi vor rămâne la intrare, neplăcându-le fumul de tămâie şi
imnurile aduse Celui preaînalt; iar tu intrând numai de ochii lumii în casa
Domnului, o profanezi cu îngâmfarea şi neîncrederea ta. Prin urmare, vei fi supus
la pedeapsa celor ce au misiunea de a fi aplicatorii sentinţei dictate. Dacă tu,
frate, ştii că ai călcat alături de cărarea vieţii curate, îţi facem cunoscut că te
vor lovi necazuri şi amărăciuni, în cazul când vei asista la o şedinţă de
comunicare cu noi. Mai bine deapănă-ţi firul vieţii mai departe şi nu te ocupa de
aceste taine sfinte prin natura lor, şi care solicită o conduită corectă. Va veni
vremea, în alte vieţi, când vei fi mai atent la viaţa ta, şi atunci ne vei cunoaşte
şi vei afla ideile noastre.
Comunicări din Cer

777

Liberul arbitru
Azi îţi voi vorbi despre liberul arbitru. Din capul locului afirm că liberul
arbitru este atât de redus, încât aproape nici nu există. El este o jucărie, o
amăgire trecută prin faţa celor mici. Duhurile mari ştiu că lumea se conduce după
legi şi că cei ce prin ignoranţa lor se abat de la ele se pedepsesc. Domnul nostru
Isus Christos a spus: „ Omul trebuie să se mântuiască", adică să se silească să-şi
trăiască viaţa conform legilor divine. Presupunerea unor oameni că duhul e lăsat în
voia lui să facă ce vrea, este un mare neadevăr. Ştiu că veţi spune că duhurile
spaţiale au afirmat că duhul are libertatea să aleagă o faptă conformă sau nu
legii. Eu afirm că dacă cineva din lumea noastră a făcut această afirmaţie, nu a
spus adevărul A vrut să vă dea iluzia că aţi putea face sau nu ceva, conform legii.
Adevărul comunicat este o informaţie cu un conţinut cu atât mai larg, mai profund
şi mai lămuritor, cu cât duhul ce-1 primeşte este mai evoluat. Pentru unul se
spune: „Nu ucide!" Pentru altul acest comandament este explicat: „Nu ucide, pentru
că împiedici şcoala duhului închis în acel trup". Pentru al treilea, un duh şi mai
înalt, se spune: „Nu ucide, căci dacă nu s-ar aplica pedeapsa toţi oamenii ar ucide
şi s-ar distruge ordinea în univers. Or totalitatea creaţiilor există şi
progresează numai în virtutea ordinii şi conducerii prin legi". Şi aşa mai departe,
din treaptă în treaptă. Dar omul trupesc, singur, nu ar fi ştiut niciodată asemenea
cunoştinţe. Tot ce se ştie, tot ce se inventează, tot progresul făcut în lumea
voastră, torul vine de la noi, fie prin întrupare, fie prin reamintirea vagă a
celor aflate noaptea de la noi. Eu sunt liber să lucrez, să gândesc, dar toate
acţiunile mele sunt îngrădite de regulile comunităţii din care fac parte. Gruparea
mea este liberă şi totuşi îngrădită de marele val cu care am venit cândva pe
această planetă. Dar şi această vastă grupare este supusă regulilor stabilite de
Guvernatorul Pământului, de legile Sfântului Duh. Noi şi El suntem cu toţii supuşi
altor reguli, legilor Guvernatorului solar. în fine, cu toţii, mici şi mari suntem
supuşi legilor Tatălui central. Vedeţi ce de îngrădiri, ce de reguli, ce de legi!
încearcă să te mişti altfel şi să faci ce ţi-o trece prin minte. Dacă prin
îndrăzneala sau nesocotinţa ta vrei să cunoşti asprimea legilor, o poţi face, dar
vei suferi amarnic şi te vei căi de pasul tău nebunesc. Numai Unul singur, Fiinţa
supremă a posedat odată libertatea deplină, dar şi El s-a îngrădit, s-a legat pe El
însuşi, prin legile de El decretate. Aşadar cosmosul este condus de Voinţa Unicului
Tată. Dacă duhul trebuie să se supună legii Tatălui, a Fiului, a Sfântului Duh şi a
tuturor superiorilor săi, ce s-a mai ales de liberul său arbitru? Nimic. Aşadar
oricărui duh care va spune că el se poate duce unde vrea, că poate face oricând şi
oriunde ceea ce îi dictează fantezia, să ştiţi că i se poate da titlul de mincinos.
Tatăl creează, conservă şi conduce lumile create prin legea Sa morală. Dar cum El
nu poate conduce singur puzderia de lumi, este ajutat de Copiii Săi majori,
aplicatorii codului Său universal asupra tuturor entităţilor şi formelor. La
început, spiritele tinere nu pot servi Tatălui, ele având nevoie să fie conduse.
Numai spiritele bătrâne, de miliarde de ani, reprezintă în lume pe Tatăl central,
dar ele nu fac voia lor, ci Voia Centrului. Ele conduc lumile create în numele
Centrului. Ele sunt mici pe lângă Tatăl central, dar aplică legea în numele
Tatălui, care le-a dat această autorizare specială. în creaţie nu există egalitate,
ci doar supunere şi activitate armonizată cu gândirea şi activitatea Celui veşnic.
Marile grupuri de spirite nu cuprind entităţi egale între ele. Codul moral al
veşniciei nu cuprinde în el ideea de egalitate. în lumea terestră s-a proclamat
odată: „Egalitate, fraternitate, libertate" - o himeră ce în veci nu se va realiza,
nici în Cer, nici pe pământ. Nefiind egalitate, nu poate exista fraternitate de
idei şi nefiind egalitate şi fraternitate de idei, nu poate exista nici libertate
de interpretare. Nu există egalitate, deoarece Tatăl a creat, creează şi va crea
mereu duhuri. Cum ele sunt născute în timpuri diferite, totul este ierarhizat de
Tatăl, din veşnicie până în veşnicie. Nici la Tatăl, în Sfera divină nu există
egalitate, ci numai ierarhie. Acolo stăpâneşte doar Iubirea, o fraternitate din
principiu, dar nu de idei. Acolo nu se iubeşte pe X, Y şi Z ca indivizi, ci se
iubeşte totul, în principiu, pentru că toţi sunt fiii aceluiaşi Tată. în Sfera
divină şi oriunde în creaţie nu este libertate, pentru că trebuie să te supui
regulilor stabilite. Acest cod este ştiinţa ştiinţelor, cartea căiţilor. Acest cod
a fost gândit de Creator şi gândul Lui s-a înscris în arhiva universului. Liber,
libertate sunt cuvinte, dar duhul nu este liber niciodată. Orice duh este liber să
citească arhiva universului, dar duhurile fiind de grade evolutive diferite,
fiecare va interpreta după nivelul său. Aşadar nu există egalitate nici în
judecată, nici în cunoaştere. Fiecare duh va comenta ordinele înscrise în eter după
vechimea sa şi după şcoala urmată.
■278

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

îngerii ne repetă cuvintele Tatălui: „Fiule, din iubire te-am născut şi ţi-am dat
posibilitatea să. trăieşti cu iluzia că eşti liber, dar în jug Eu te-am pus, ca să
trăieşti în societate supus regulilor Mele şi ale societăţii. Dar acest adevăr nu-l
vei afla direct de la Mine, ci te vei convinge tu însuţi că numai o Voinţă există
în lume, spre fericirea ta, a Mea şi a tuturor". Din iubire a creat Tatăl tot ce
există în jurul nostru. Numai iubirea a făcut posibilă creaţia. Din iubire, El a
desprins din Fiinţa Sa particule identice cu Ea. Unul este Tatăl central, dar
pentru a crea, El s-a divizat. Iubirea este o foiţă motrică, este Voinţa divină.
Iubirea Tatălui nu este doar un sentiment, ca acela din lumea noastră, ci este o
voinţă, o forţă centrifugă. Prin această voinţă sau forţă centrifugă, Tatăl a
desprins din sânul Său scântei sau mici Dumnezei. Fiii de Dumnezeu, Ajutoarele
apropiate Tatălui, le-au luat şi pregătit pentru călătoria lor cosmică. Când sunt
trimise în univers, particulele sau scânteile divine umplu câmpul sau spaţiile
interioare ale unui univers, formând materia eterică, numită fluid fizic liber.
Acest fluid se concentrează în anumite puncte ale universului şi dă naştere sorilor
şi apoi planetelor. Din eterul fizic liber s-au format toate mineralele ce intră în
alcătuirea planetelor. Iniţial o planetă e pustie, fiind lipsită de orice vietate
vegetală, animală sau umană. Această stare durează o vreme destul de îndelungată,
iar numărul foarte mare de scântei ce intră în constituţia planetei face şcoala
minerală, suferind dilataţia şi contracţia sub influenţa temperaturii, îndurând
influenţa bioxidului de carbon, a apei, electricităţii, magnetismului etc. Când a
expirat termenul existenţei sale, planeta sterpă se refluidizează şi fluidul fizic
ce a alcătuit-o odată se întoarce la Centru, unde este schimbată şi pregătită
pentru formarea de corpuri fizice vegetale. într-adevăr, din Centra pleacă un alt
val de fluide fizice libere, cu care se vor face o nouă serie de planete, unde vor
creşte forme vegetale, alcătuite din particule ce în veacuri nenumărate au fost
părţile constitutive ale mineralului unor planete steipe. După sfârşirea evoluţiei
acestei planete, materia ei se refluidizează şi se întoarce la Centrul creator.
Aici toate scânteile divine suferă o nouă preparare, şi pleacă şi ele o dată cu o
nouă nebuloasă, pentru a forma pe viitoarele planete, corpul fizic al unor serii
întregi de animale. Animalele vor trăi, iar fluidul provenit din aceste planete se
va întoarce din nou la Centra. în fine, fluidul pleacă pentru a patra oară din
Laborator în univers şi planetele nou formate vor purta pe ele de această dată şi
forme umane - în definitiv, forme superioare de animal. în golurile uriaşe ale
universului nostru vor fi: 1. planete sterpe; 2. planete numai cu plante; 3.
planete cu plante şi animale; 4. planete cu plante, animale şi oameni. Trapul
tuturor acestor vieţuitoare este format din fostul fluid fizic liber, devenit acum
fluid captiv concentrat până la deplina stare vizibilă şi tangibilă vouă. Prin
aceste faze au trecut şi trec iniţial planetele. Azi pe o planetă mai bătrână apar
plante, apoi animale şi la urmă oameni, adică toate etapele primitive sunt
concentrate pe una şi aceeaşi planetă. Iniţial există fluid fizic liber, apoi acest
fluid devine fluid fizic captiv. Din concentrare în concentrare, fluidul fizic
captiv se transformă într-o planetă cu munţi, dealuri, şesuri, oceane, mări, fluvii
populate de forme vegetale, animale şi umane. Materia planetei sau a mineralului şi
a formelor ce alcătuiesc trupul vieţuitoarelor trece prin toată gama de materii
fizice ale tuturor felurilor de planete şi trupuri de vieţuitoare de pe ele.
Refluidizată această materie revine în cele din urmă la Centra, unde este
transformată în fluid psihic, din care Creatorii centrali vor forma perispiritul
sau , corpul eteric al tuturor felurilor de duhuri din univers. în duh sau spirit,
în scânteia ce va conduce mai întâi o formă de mineral pe toate gradele de planete.
Apoi se va transforma în duhul animator al tuturor formelor de plante pe toate
felurile de planete din lume. Când termină şi această etapă evolutivă, duhul va
anima toate formele de animale de pe fiecare grad de planete şi, în fine, după ce a
trecut prin toate formele de plante şi animale pe fiecare categorie de planete din
univers, va anima o formă umană. La început, va fi cea mai simplă formă de om, dar
cu timpul, această scânteie de om va evolua prin toate formele umane şi când se va
desăvârşi prin toate, se va reîntoarce la Centra, devenind scânteia animatoare a
unui corp psihic de înger; şi aşa din etapă în etapă, spre desăvârşirea infinită.
în rezumat: particulele divine au format la început fluid fizic liber, apoi fluid
fizic captiv; de aici trec în gradul de fluid psihic liber, pentru a deveni fluid
psihic captiv, sfârşindu-şi cariera ca scânteie, duh sau spirit, ce umple
universurile, sub diferite grade de evoluţie. Iată deci că eterni, aerai, apa,
pământul, planetele, sorii, tot ce există în sfera creaţiilor a fost făcut de
Creatorul suprem din particule vii, plecate din sânul Său. Particula, trup din
trapul Tatălui central, trece printr-o serie de stări, infinite vouă, devenind duh
sau spirit uman. Particulele divine evoluează din treaptă în treaptă. Tot ce vedem
şi nu vedem este trapul Tatălui risipit în univers, sub diferite stări; deci totul
e supus Tatălui, rămas la Centra. O singură lege a fost
în fine, fluidul psihic, revenit iar la Centru la finele evoluţiei sale
desăvârşite, est© transformat
Comunicări din Cer

279

stabilită de Unicul Tată, dar pe măsură ce s-au creat forme şi stări diferite de
aglomerări de particule divine, legea s-a multiplicat, aplicându-se legi diferite
mineralului, vegetalului, animalului şi omului. Aşadar nu există egalitate şi
libertate, ci evoluţie şi veşnică supunere. Ţelul tuturor este fericirea, iar
fericirea se dobândeşte din armonia vieţii particularului cu a totului, a
perifericului cu a Centrului creator.

In lumea pământului se instituie societăţi ai căror membri caută să selecteze

aderenţi noi. La fel fac şi duhurile luminoase, selecţionând membri pentru
grupurile de cercetători în domeniul spiritualist. Unora li se dau cunoştinţe de
gradul a, iar unui cerc mai iniţiat i se dau cunoştinţe de gradul a, b, c şi aşa
mai departe. După valoarea morală şi spirituală a oamenilor ce alcătuiesc un cerc
psihic, se va da mai puţin sau mai mult. Mulţi doresc legături cu duhurile, dar nu
toţi urmăresc acelaşi ţel. Unii le doresc din punct de vedere pur ştiinţific.
Alţii, şi aceştia formează majoritatea, crezând că duhurile sunt atotştiutoare, le
cer anumite servicii şi comunicări pur omeneşti. Aceştia uită că duhul e un om
spaţial care nu este liber pe faptele şi nici chiar pe ideile sale. Dacă lumea
trupească e condusă de legi umane, împărăţia spaţiilor e dominată de legi şi mai
severe, de legile Codului divin. Un duh nu coboară niciodată singur la un cerc de
studii psihice. Fiecare are ghidul, superiorul său, care îl aude, supraveghează şi
cenzurează. Cu ocazia diferitelor şedinţe de comunicări cu fraţi pământeni am
afirmat: „Nu sunt singur în această cameră, în jurul meu se află mii de scântei,
mii de duhuri venite să audă cele ce vă voi comunica". Comunicările erau primite cu
plăcere de fraţii mei întrupaţi, dar provocau nespusă mirare, plăcere şi fericire
duhurilor aflate în spaţiul odăii, asistente la acea prelegere morală sau
ştiinţifică. Aceste duhuri, fraţi mai mici, erau atrase de graiul pământenilor,
prin care înţelegeau şi ele subiectele tratate, comunicarea mentală a duhurilor
superioare nefiind înţeleasă de micile duhuri aflate pe primele trepte evolutive
ale acestei planete. După cum în lumea trupească un chinez nu se poate înţelege cu
un român, graiul mental diferă prin cuprinsul ideilor exprimate. Gândul e auzit
uneori de duhurile inferioare, dar dacă nu înţelegi conţinutul acelor idei este ca
şi cum ai auzi limba chineză fără să o înţelegi. Uneori vibraţia gândului este atât
de înaltă, încât nici nu este auzită de duhul inferior. Graiul mental diferă prin
vibraţia sa la fiecare din cele trei etaje sau zone eterice ale Pământului. Un duh
roşu nu va înţelege graiul mental al duhului albastru, iar acesta, la rândul său,
nu va înţelege graiul duhurilor albe. De aceea la şedinţele de comunicări dintre
lumea cerească şi cea terestră se aduc duhuri mici, roşii sau albastre, ca să
înţeleagă ideile duhurilor albe, citite sau discutate într-o limbă terestră de
duhurile întrupate. Toţi aceşti fraţi mai mici, ce au auzit comunicarea noastră, se
vor întrupa în viitor în ţara voastră. Ei sunt atât de dornici de cunoştinţele
noastre, încât indiferent în ce clasă socială se vor întrupa, vor deveni
spiritualişti fervenţi, vor cerceta şi studia cărţile spiritualiste şi vor căuta să
se adape cu adevărurile primite în anumite cercuri de revelaţie. Ei vor crede
intens, pentru că au fost câştigaţi scopului urmărit. Să nu vă miraţi şi indignaţi
auzind pe unii dintre voi: „Eu cred în existenţa lumii invizibile şi într-un
Dumnezeu creator", iar pe alţii negând şi râzând stupid auzindu-vă că afirmaţi
existenţa spiritului şi a Tatălui aţotfăcător. Aşa e firesc. Nu există două duhuri
egale în pricepere şi cunoaştere. Tatăl a sortit să existe, faţă în faţă, afirmaţia
şi negaţia, înţelepciunea şi prostia, cumintele şi nebunul. Duhurile superioare văd
toate aceste ciudăţenii ale lumii voastre, aşa că nu se miră de faptele omului.
Astfel, ele au văzut duhuri frumoase întrupate, înjosindu-se s-au abătându-se de la
înălţimea lor, şi făcând greşeli peste greşeli, asemenea unui duh inferior. S-au
văzut duhuri frumoase negând într-o întrupare ceea ce în nenumărate întrupări
precedente afirmau cu tărie: puterea credinţei, puterea voinţei, existenţa
spiritului nemuritor. Revin la fraţii mei spaţiali. Acest auditoriu a mai fost
aici, ca şi în alte părţi şi a mai audiat şi altădată. Prin urmare, comunicările
noastre vă folosesc vouă, dar nespus de mult folosesc acestui ^auditoriu nevăzut şi
foarte numeros. De acum, nu va mai încolţi în sufletul lor sămânţa negaţiei.
Intrupându-se, vor fi convinşi în foiţele cereşti, în existenţa Divinităţii şi a
copiilor Săi spaţiali.

Două forţe concură la evoluţia entităţii spirituale /\

280

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Periodic, coboară la întrupare un val de spirite foarte credincioase. Urmează un

val nici cald, nici rece, format din cei ce cred şi nu prea, şi, în fine, vine un
al treilea val, format în majoritate din oameni care nu vor să ştie nimic de Cer şi
forţele sale. Aşa urmează mereu. în vremurile viitoare, nu prea îndepărtate, va
veni un val de duhuri dornice să studieze natura şi viaţa risipită în sânul ei, sub
toate formele. Aceste valuri de credincioşi şi necredincioşi sunt orânduite de cei
din Sfera divină. Tatăl nu se supără că unii din copiii Săi II neagă. întotdeauna
şi în toate - atât în Cer, cât şi pe pământ, trebuie să existe opoziţie. Chiar şi
în lumile superioare se discută teze pro şi contra. Omul trupesc este o fărâmă
neînsemnată în uriaşul mecanism al vieţii; suferinţa sa n-are nici o importanţă,
faţă de marele scop: fericirea eternă. Toate duhurile au trecut, trec şi vor trece
prin flăcările durerii. Vom suferi şi vom răbda, căci aşa este planul Tatălui; nici
un duh nu e scutit de furnalul suferinţei. Dacă în preajma Tatălui domneşte
fericirea desăvârşită, în lumile create există suferinţa sub o infinitate de forme.
Pornim de la durere să ajungem la fericire, şi întotdeauna durerea este în faţa
fericirii. Tatăl central nu ar şti ce este fericirea, dacă n-ar avea cunoştinţă de
suferinţa îndurată de copiii Săi în lume. Sforţările duhului spre progres nu ar mai
avea loc, dacă el nu ar simţi, din etapă în etapă, o mulţumire mai mare şi nu ar fi
conştient că la sfârşitul răbdării şi sforţărilor sale va avea parte de fericire.
La şedinţele de înalte comunicări morale şi ştiinţifice se aduc duhuri tinere, să
prindă curaj şi să înţeleagă că viaţa şi cunoaşterea se câştigă prin osteneală şi
necaz. Dacă ele nu ar auzi sfaturile celor mai mari, ar cădea sub greutatea
adversităţilor vieţii. Dar pentru a le da un imbold şi mai puternic, marile duhuri
albe, îngerii planetari sau solari se întrupează, se fac oameni trupeşti şi trăind
în mijlocul lor, suferă împreună cu ele. Noaptea, duhurile inferioare ştiind pe
cine au printre ele şi văzând că şi aceştia, ca oameni, suferă nevoile vieţii,
prind curaj şi suportă mai uşor calvarul întrupării. Aceste cazuri sunt de
excepţie. De cele mai multe ori, duhurile superioare coboară în cetele miliardelor
de duhuri inferioare, roşii şi albastre, şi le ţin prelegeri, le lămuresc asupra
scopului vieţii şi a datoriei de a se supune în veşnicie, căci aşa au fost şi ele,
trecând prin aceleaşi greutăţi şi suferinţe. Când duhurile pleacă de la Tatăl,
pornesc la şcoala vieţii pe un singur drum. De la o vreme, din nepricepere, unele
aleg drumul durerii, pe când altele, mai temătoare, aleg drumul supunerii oarbe. Pe
ambele căi vor evolua duhurile şi de la o vreme cărările lor se unesc şi ajung iar.
la Tatăl, unde se vor bucura de o fericire veşnică.

Mecanismul gândirii
Universul este plin de o infinitate de idei. Ele circulă în toate direcţiile, unele
fiind văzute de duhuri, altele nu. Unele idei vizibile sunt înţelese, altele, deşi
vizibile, nu sunt înţelese. Dacă duhurile ar vedea şi înţelege toate ideile,
instrucţia - morală sau intelectuală - ar fi mai rapidă şi nu ar mai fi nevoite să
stea sute de secole pe aceeaşi planetă. Din acest punct de vedere, planeta noastră
este una dintre cele inferioare. Evident, pe suprafaţa ei şi în jurul ei există
multe şi mari valori spirituale, dar nu e vorba de această minoritate, ci de
majoritatea duhurilor care formează populaţia terestră. Ştiinţa marii mulţimi a
duhurilor libere sau întrupate pe planeta noastră este foarte redusă, faţă de a
celor de pe alte planete din univers. Pentru om, ideea în sine este ceva abstract,
invizibil, inaudibil şi imperceptibil. Pentru duhurile superioare ideea este o
realitate absolută, căci ele îi văd forma, numită simbol. Ideea se mişcă, vibrează,
producând un sunet, o muzică specială. în fine, materia ce formează corpul unei
idei este colorată, fiecare idee avându-şi propria culoare. Voi, duhuri întrupate,
vă exprimaţi gândul şi ideile prin unde sonore, prin cuvinte audibile. Când două
duhuri libere se întâlnesc şi vor să „vorbească" între ele despre un anumit
subiect, emit din fiinţa lor particule ultramicroscopice, melodioase, colorate şi
cu o formă determinată. Celălalt duh priveşte aceste particule - văzându-le,
auzindu-le şi chiar simţindu-le, căci pătrund în corpul său - le înţelege, iar apoi
răspunde. Schimbul acesta are loc fulgerător. într-un minut tranşmiţându-se fraze
ce ar umple 10-15 pagini dintr-o carte. în principiu, duhul întrupat face acelaşi
lucra, numai că gândirea, ideile emise de duh sunt exprimate în sunete produse prin
concursul corzilor vocale ale laringelui, rezonanţa cavităţii bucale şi a
sinusurilor frontale şi nazale, mişcarea limbii şi lovirea sunetelor de dinţi şi
cornetele nazale.
Comunicări din Cer

281

între gândirea duhului întrupat şi a duhului liber există o mare deosebire. Când
omul trupesc gândeşte, ideile ies mereu din capul său, fiind văzute şi citite de
duhuri, deci ele ştiu ce gândeşte acel om, măcar că el nu şi le exprimă prin vorbe.
Când duhul gândeşte în sinea lui, un alt duh' nu vede nimic la el, nu-i poate citi
gândurile, deoarece ele nu ies din coipul său spiritual. Gândind în lumea trupească
ai şi emis idei. Dacă aceste idei sunt inferioare, ai infectat spaţiul cu materie
inferioară, compromiţând pe o arie întinsă conţinutul ideilor acelei regiuni. Duhul
gândind orice în sinea lui, nu face nici o emisie, nu aduce nici un prejudiciu
vieţii şi gândirii universale. Omule, dacă nu îe poţi ruga, dacă nu poţi
binecuvânta, dacă nu poţi lăuda pe semenul tău, mai bine nu mai gândi şi vorbi,
căci mare păcat faci, ce va atârna greu în destinul tău! Să urmărim mecanismul
gândirii unui duh. Gândind în sinea sa, diametral duhului se tot măreşte, forma sa
creşte. După cum vom vedea, această umflare nu se face la infinit, căci nimic nu a
rămas neprevăzut de marele Creator central. De aceea El este socotit atotştiutor de
infinitatea duhurilor din univers, pentru că în toate operele Sale se descoperă
previziune şi perfecţiune. Perfecţiunea Creatorului nu poate fi egalată de nimeni,
în tot cosmosul. Opera Creatorului este desăvârşită. Numai omul, suferind, îi
găseşte Creatorului cusurul că a lăsat suferinţa să-1 amărească. Neştiinţa ta,
omule, fiind mare, necunoscând ţelurile Tatălui, nu poţi să-ţi faci o justă
apreciere şi deci părerea ta e nedreaptă. Iniţial a existat lumea duhurilor, şi
după aceea s-a creat lumea trupească. Gândirea lumii cereşti s-a transpus în lumea
pământească. Graiul omului trupesc este auzit de duh. Gândul duhului nu este auzit
de omul trupesc, şi totuşi el este pătruns de ideile fratelui său nevăzut. Iată
deci înţelesul sugestiei. Ideea fiind eterică, pătrunde prin trup, corp vital şi
perispirit, ajungând până la scânteie sau duh, unde este văzută şi înţeleasă.
Nevăzând duhul de lângă el, care 1-a săgetat cu ideile sale, omul trupesc este
convins că el a gândit şi uneori acţionează după cum i-a dictat ideea respectivă.
Aşa că omul devine uneori un vehicol condus de un pilot nevăzut. Unul gândeşte şi
altul execută. Dar să reluăm studiul fenomenului gândirii duhului. Spuneam mai sus
că duhul, când începe să mediteze, să cugete se tot umflă. De ce această mărire a
corpului său? Pentru că din mediul înconjurător duhul absoarbe mereu în interiorul
său idei-simboluri. Dar tot hrănindu-se cu acest aliment eteric, duhul ar deveni o
fiinţă pasivă, cel puţin pentru un anumit timp. Pentru a sili duhul să fie în
veşnică mişcare, Creatorul a orânduit ca după ce s-a umflat cu idei până la o
limită, duhul să se contracte şi să le emită în afară, şi astfel să se dezumfle. De
aici rezultă o continuă pulsare, dilatări şi contractări, deci o continuă mişcare,
asemănătoare cu cea a respiraţiei omului, când inspiră oxigen şi expiră bioxid de
carbon. Ca şi toracele omului, duhul se umflă şi dezumflă mereu, în modul acesta,
duhul a devenit o fiinţă veşnic în mişcare, veşnic activă. în jurul duhului plin de
idei se adună duhuri inferioare dezumflate. Ele nu au puterea să digere ideile
mediului exterior. De aceea se adună în jurul duhului superior, ca studenţii în
jurul lectorului, aşteptând să elimine ideile absorbite de el. Duhul superior se
descarcă de ideile sale iar duhurile inferioare le prind şi le încorporează.
Vorbitorul se descarcă şi asistenţa se încarcă cu conţinutul ideilor sale. După ce
au fost văzute şi simţite, ideile intrate într-un duh îi produc o mare plăcere, ca
şi omului un aliment delicios. De la o vreme, luând cunoştinţă de conţinutul
ideilor, duhul simte o greutate, o apăsare şi caută să scape de ele. Duhurile care
audiază, primind hrana eliminată de un superior, simt o mare plăcere, se simt
robite de frumuseţea ideilor primite, căzând sub vraja lor. Ideile intrate într-un
duh, după ce sunt văzute şi înţelese, pot "fi deformate, pervertite şi din
originare devin secundare, din frumoase - urâte, din înălţătoare - josnice. Cu alte
cuvinte, duhul le poate schimba conţinutul, forma cu care au venit de la Tatăl.
încorporate de un alt duh, asemenea idei deformate produc mari tulburări în
organismul său şi deci o mare neplăcere, dacă nu chiar o otrăvire. Fenomenul este
asemănător cu intoxicarea trapului prin ingerarea unor alimente perimate sau
toxice, irnpunându-se eliminarea lor grabnică. Aşadar în lume există două feluri de
idei: 1. idei pure, producătoare de plăcere, venite de la Centrul creator; 2. idei
deformate, produse de duhuri nepricepute, alterând sau schimbând forma şi
conţinutul divin al ideilor pure. Din cele de mai sus, reiese ca pentru duh ideea
este un aliment absolut necesar, indispensabil vieţii sale. Absorbirea ideilor,
analiza, asocierea şi compararea lor între ele, dezvoltă facultăţile mentale,
intelectualitatea şi cunoştinţele duhului, şi mai apoi ridicarea sa morală. Ca să
trăiască, omul trupesc are nevoie de hrană, iar duhul de respiraţie. Or respiraţia
duhului are ca efect cugetarea. Vrând-nevrând, duhul trebuie să respire idei şi
deci să gândească. El este o mică sferă gânditoare, a cărei ocupaţie principală
este să tot gândească, fără posibilitatea de a se opri din palpitare, din gândirea
sa.
282

Din tainele vieţii ţi ale universului - A doua carte

Noaptea, când trupul omului doarme, lumea terestră crede că el se odihneşte,

deoarece trupul său zace în pat. Realitatea este că duhul a ieşit din trup şi
lucrează, gândeşte sau conversează cu dreptaşul, ghidul şi stângaşul său, cu
duhurile de care are nevoie şi cu care are legături. Divinitatea, o uzină uriaşă,
se gândeşte mereu cum să creeze din substanţe tot mai perfectate, forme noi de
stele şi planete, pentru a fi populate cu spirite evoluate. Duhul, particula
plecată din trupul Tatălui, face la fel, gândeşte mereu. Divinitatea emite gânduri
care circulă prin univers asemenea unui fluviu uriaş, împrospătând materia de idei
din univers. Apoi cheamă la Sine acest fluviu, provocând un alt curent de idei, de
întoarcere în Sfera divină. Duhul face la fel, primeşte şi emite idei, fiind
obligat să gândească în veşnicie, deoarece gândirea e mişcare şi mişcarea e viaţă.
Duhurile nu au nevoie de somn, mâncare sau adăpost, dar au o nevoie absolută de a
gândi. Hrana lor este ideea. Duhul gândeşte, meditează în interiorul său, iar apoi
îşi exteriorizează gândul. Fiind o particulă din marele Gânditor, duhul gândeşte
mereu. Aşadar gândeşte duhul închis într-o piatră, gândeşte duhul care conduce
viaţa unei plante, mici sau mari, gândeşte duhul unui animal, oricât de inferior ar
fi el, toate duhurile, de orice grad, au funcţia gândirii. La începutul creaţiei a
fost ideea. Cu ideea s-a făcut tot ce s-a făcut. Din particula-idee s-au creat
duhurile. Iată înţelesul Evangheliei lui Ioan: „La început a fost Cuvântul şi
Dumnezeu era Cuvântul... şi toate s-au făcut prin Cuvânt". Cuvântul, ideea, stă la
originea totului, fiind viaţa şi temelia a tot ce există. Din particula-idee s-au
creat duhurile, fluidele, sorii şi planetele. Ideea este o fiinţă şi în acelaşi
timp o materie vie; ea se mişcă, se dilată şi contractă, deci trăieşte.
Universurile s-au creat cu viaţă şi trăiesc pentru că au viaţă în ele. Peste tot,
în orice colţ al Infinitului, se află particule-viaţă, particule gânditoare. Totul
gândeşte, pentru că totul s-a creat din aceste particule gânditoare. Piatra
gândeşte, planta gândeşte, animalul gândeşte şi aşa mai departe. Gândirea e
pretutindeni şi mişcarea e veşnică. Se mişcă, palpită, particula de viaţă; se mişcă
duhul, electronul, atomul, molecula, celula, ţesutul, organul, trupul, planeta,
soarele, universul, tot cosmosul. Noi trăim într-un ocean de viaţă. Divinitatea
centrală ne-a creat în aşa fel încât trebuie să ne mişcăm şi să ne hrănim cu viaţă,
ca să fim mereu vii. Divinitatea a creat duhurile libere şi întrupate, cu
necesitatea de a se hrăni cu particule-viaţă, fiinţe gânditoare. O foame de viaţă
ne stăpâneşte într-una, iar duhul caută să-şi astâmpere foamea. De aceea duhul
palpită, se dilată, absorbind particule-idei sau particule-viaţă. Duhul trebuie să-
şi satisfacă această necesitate, după cum omul trupesc trebuie să respire, căci
altfel moare. Duhul nu poate muri, fiind silit să se mişte, să absoarbe viaţă, cu
sau fără voia sa. După ce s-a săturat, duhul e nevoit să elimine viaţa ce întreţine
perispiritul său, mişcarea şi cugetarea sa. Când era gol - deci inactiv, duhul
simţea foame. Acum, că e sătul de idei, simte nevoia imperioasă de a se descărca de
ele. Acest fenomen se derulează continuu. Duhul a examinat ideile pătrunse în el şi
s-ar părea că de acum poate să stea şi să se odihnească, dar mediul înconjurător,
care vibrează în veşnicie, nu-i dă pace să stea inactiv şi îl sileşte să se mişte
şi să se golească de conţinutul ideilor din sânul său. Când îi era foame nu avea
astâmpăr; acum, când e sătul, nu e lăsat în pace. Nemişcarea e moarte, dar moarte
nu există nicăieri în univers, ci numai mişcare şi viaţă. în univers circulă două
feluri de vieţi: 1. viaţa universală sau divină - generală; 2. viaţa duhuală
Neputând înţelege totdeauna^ pe Tatăl, duhul îi deformează ideile şi deci,
inconştient, duce o acţiune contra ţelurilor Tatălui. însă de câte ori se va opune,
conştient sau involuntar, va urma durerea. Supunerea la ordinele cuprinse în ideile
Tatălui aduce fericirea, dar de câte ori duhul neînţelegător se va opune sau va
perverti aceste idei, va suferi.
sau spirituală — particulară.

Când duhul a fost emis din sânul Tatălui său, era o divinitate. în această stare,
el era dotat cu inteligenţă şi raţiune pură, deci era fără greşeală. Dar
Auxiliarele din preajma Tatălui, în virtutea mandatului acordat, i-au întunecat
inteligenţa şi mai ales raţiunea absolută. Neştiutor, duhul a fost trimis în lume,
numai cu o fărâmă de inteligenţă şi cu instinctul căutării Adevărului. Va trăi
miliarde de ani, constituind toată gama de aşa-zise materii fiuidice şi duhuri. în
tot acest decurs de vreme - o veşnicie pentru voi, oameni trupeşti - duhul îşi
dezvoltă inteligenţa, cunoştinţele şi puterea raţionamentului, cu ajutorul ideilor
pe care le-a tot legat în fel şi chip. Embrionul de duh va ajunge un zeu, o mare
forţă spirituală a spaţiilor. Inteligenţa are o serie nesfârşită de grade.
Inteligent e duhul mineral, dar cât de întunecată e inteligenţa sa faţă de cea a
duhului vegetal sau animal. Mergând mai sus, ajungem la raţiune, care începe abia
la om, sfârşind cu raţiunea absolut perfectă a Creatorului central.
Comunicări din Cer

281

Viaţa din univers îmboldeşte duhul la mişcare, la absorbirea ideilor. Prin idei,
duhul face şcoala infinită, dezvoltându-şi tot mai mult inteligenţa, cunoaşterea,
moralitatea şi raţiunea pură. în definitiv, ideile Tatălui ajută la evoluţia fiilor
Săi de pretutindeni. Duhurile se hrănesc cu ideile Tatălui, iar El primeşte
informaţii despre gândurile copiilor Săi. Plimbându-se prin grădina Tatălui, duhul
culege miere din florile ei. După puterile sale, fiecare duh adună ce îi place,
ceea ce înţelege. Din totalitatea ideilor ce trec prin faţa scânteii-duh, nu toate
sunt asimilate, adică înţelese. Duhul absoarbe idei, dar după înţelegerea lor, le
asociază în fel şi fel de chipuri, realizând fraze sau cugetări. Aşadar el absoarbe
idei separate, le asociază, după care le emite sub formă de frază, de judecată.
Tatăl emite numai simboluri, din care duhul trebuie să formeze cugetări,
raţionamente, judecăţi. Duhul porneşte de la simplu la complex. El aşează aceste
idei izolate unele lângă altele, în fel şi fel de modalităţi, scoţând prin
asocierea lor diferite gânduri şi raţionamente. Aflat la începutul carierei sale,
duhul este un simplu auditor. Pe măsură ce el se îmbogăţeşte cu idei, devine
comunicator, căutând auditori cărora să le transmită cunoştinţele aflate prin
judecata sa proprie sau audiate de la cei superiori. Analizând mereu, duhul ajunge
prin el însuşi să afle tainele cereşti, modul cum, din veşnicie, Tatăl a creat
vizibilul şi invizibilul. Procesul intim al elaborării judecăţii provine din
interpretarea ideilor adunate din spaţiu de duh. Din interpretare în interpretare
vine progresul şi, treptat, duhul află Adevărul divin. Duhurile trăiesc în oceanul
de particule de viaţă sau idei, a cărui curenţi aleargă în toate părţile, fiind
simţite de duhuri. Cu toate acestea duhurile nu sunt cu nimic împiedicate în
mişcările lor. După cum curenţii de aer nu împiedică pe om în mişcările sale, tot
astfel aceşti curenţi de idei divine, aceste fluide^sau forţe electro-magnetice nu
stânjenesc cu nimic viaţa sau activitatea duhurilor umane din spaţiu. In acest
ocean fluidic de viaţă, unele fluide sunt numai vizibile - simbolurile ideilor,
altele sunt numai audibile - notele muzicale ale muzicii divine. Tatăl lucrează
cântând, iar muzica Sa divină umple universurile. Copiii Săi, scăldându-se în
undele muzicii Sale, se simt fericiţi. Uneori această muzică divină pare a fi o
voce îngerească, alteori - o instrumentaţie neauzită vreodată de urechea omenească,
fiind produsă de cetele îngereşti. Muzica terestră, vocală sau instrumentală, nu se
poate compara cu muzica ce răsună prin spaţiile intersiderale.

Omul e un mic univers

Nu vă puteţi face idee cât de neştiutori sunteţi! Cele mai simple lucruri de lângă
voi sunt de o complexitate de neînchipuit. Am să vă iau drept exemplu chiar pe voi.
La exterior arătaţi ca o unitate, dar sub acoperământul general al pielii trăiesc
numeroase lumi, o puzderie de vietăţi. Ştiţi că trupul vostru este format din
celule, alcătuite dintr-un complex de substanţe chimice, formate la rândul lor din
molecule şi atomi. în ultimul timp, aţi mai aflat că atomul este format din
particule cu putere electrică, numite electroni. Atâta ştiţi, pentru că până aici
aţi putut ajunge, dar de aici e foarte mult până la materia primă din care
Creatorul a compus însuşi electronul. Materia primă este formată din particule
ultramicroscopice, gânditoare, simţitoare şi în veşnică mişcare, numite, pentru
înţelegere, cu termenul de viaţă. Aceasta în ceea ce priveşte trupul vostru. Ei
bine, din aceeaşi materie de particule vii sunt formate şi corpurile fiuidice din
jurul scânteii. Ele sunt asocieri de particule vii, din ce în ce mai strânse şi mai
condensate către exteriorul perispirirului. Aşadar fiinţa-om, atât de simplă la
exterior, este un univers în miniatură, cuprinzând miliarde de miliarde de vietăţi
ultramicroscopice, de particule vii. Constatăm că materia primă este o aglomerare
primă de particule vii. Acestea, la rândul lor, au format aglomerări de un al
doilea ordin, şi aşa - din aglomerări în aglomerări - s-a ajuns până la electron,
atom, moleculă, celulă, trup. Toate sunt într-o interdependenţă de neînvins,
formând un tot, în virtutea legii asocierii. Astfel, planetele se unesc şi formează
sisteme planetare, stelele se unesc şi formează sisteme siderale, sistemele solare
formează universul, iar universurile formează sfera creată sau cosmosul. Această
sferă - ce cuprinde tot ce a creat Tatăl până azi - se arată la exterior ca fiind o
unitate condusă de o singură Forţă, în virtutea unei singure Legi. Forţa este
mişcarea, iar autorul mişcării este Creatorul prim. Toate fiinţele şi lucrurile ce
ne înconjoară vorbesc despre gloria şi înţelepciunea Tatălui ceresc.
284

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Materia primă din care Tatăl a făcut totul, de la începutul începutului, există şi
azi în lume, aflându-se şi în jurul Pământului nostru. Ea se află într-o veşnică
asociere şi prefacere, constituind o materie vie extrem de nestabilă. Fixitatea,
rămânerea în aceeaşi stare, ar echivala cu moartea, or moarte nu există nicăieri în
cosmos, în Infinit. Materia primă se prezintă pe o scară infinit de variată,
fiecare varietate având o anumită vibraţie, consistenţă şi culoare. In lumea
duhurilor angelice fiecare varietate a materiei prime are o anumită denumire. După
cum omul trupesc, având în faţa sa o puzderie de feluri de plante, a căutat să le
grupeze după caracterele lor comune - constituind astfel specia, genul, clasa,
ordinul, diviziunea etc, adică a făcut o clasificare pentru a putea mai uşor
determina o plantă nou descoperită - duhurile angelice, de la noi şi de
pretutindeni, au procedat la fel, clasificând substanţele eterice după
caracteristicile lor şi după operaţiile ce se pot efectua cu ele. Totul a plecat de
la simplu şi s-a ajuns la complexităţi infinite. De aici tragem concluzia că
Divinitatea mai întâi a atras la Sine particulele vii din Infinit, creând cu ele
materia primă şi apoi din această materie a creat, treptat, seria lungă de fluide,
pentru ca în cele din urmă să ajungă la forma de planetă. Divinitatea a creat întâi
mediul de cultură, apoi a creat duhurile şi în cele din urmă - fiinţele fizice care
să se dezvolte în acest mediu de cultură. întâi s-a creat casa şi apoi, treptat,
duhul superior, locuitorul acelui locaş. Când locuitorii acestui vast locaş divin
au ajuns să înţeleagă, Tatăl central le-a vorbit, îndrumându-i la activitate. El a
trimis idei prin oceanul fluidic unde înoată miliardele de corpuri cereşti, case
locuite de duhuri de toate treptele evolutive. Primele ordine sau idei trimise au
fost simple. Pe măsura evoluţiei duhurilor, ordinele erau pe o treaptă mai înaltă,
mai ştiinţifică şi abstractă. Azi, ideile trimise de Tatăl au ajuns atât de
subtile, încât nu mai pot fi înţelese decât de marii Săi Fii, Stăpâni de stele sau
de cohortele de îngeri solari şi planetari. Ideile prime ale Tatălui central sunt
oprite, ingerate şi citite de jnarile Duhuri guvernatoare, iar apoi sunt eliberate.
După eliminare, ideile nu mai sunt cum au intrat. într-adevăr, după ce ideea-formă,
sau simbolul, a stat în faţa spiritului care i-a înţeles cuprinsul, este eliminată
de spirit, dar de data aceasta ideea are un aspect diferit de cel iniţial şi un
conţinut inferior. Cu alte cuvinte, ideea nu mai este aşa cum a trimis-o în lume
Tatăl central. Să zicem că ideea iese dintr-un duh sub forma A1. Această idee va fi
absorbită, înghiţită de perispiritul altui duh, de pe o treaptă imediat inferioară,
care şi el o va citi, o va înţelege, îi va memora înţelesul, şi după ce prin
şederea în coipul său va suferi încă o alterare, coborând-o cu o treaptă mai jos, o
elimină sub forma A2. Ideea trecând astfel, din duh în duh, pe trepte din ce în ce
mai de jos, va ajunge A3, A4, A5, până la duhul mineral, aflat pe treapta evolutivă
cea mai de jos. De îndată ce a atins cea mai de jos treaptă a creaţiei, ideea va
începe întoarcerea la Autorul care a emis-o, la Centrul creator. Curentul de idei a
curs la început încet, pentru că ideile au fost oprite şi analizate în drumul lor.
La întoarcere, ele fiind extrem de alterate, de imperfecte, duhurile nu le-au mai
reţinut, nu au mai căutat să le citească, şi, ca atare, curgerea lor spre Centra se
face mult mai rapid decât venirea lor în lume. Această materie-idee, o carte
trimisă de Tatăl ceresc, a suferit prefaceri în cărţi din ce în ce mai simple, mai
uşoare, mai asimilabile, până a ajuns un abecedar înţeles de duhul uman începător.
Dacă curentul de idei s-ar fi întors la Centru aşa cum a pornit, adică perfect, ar
fi însemnat că ideile n-au fost oprite şi înţelese, cu alte cuvinte n-au servit la
şcoala duhurilor, n-au contribuit la ridicarea, la perfectarea lor. Duhul simte
fericire când opreşte o idee şi o introduce în corpul său, în perispiritul său. O
idee alterată ingerată de un duh superior produce o tulburare vibratorie în
perispiritul său. Iată de ce, recunoscând valoarea ideilor, duhul superior nu va
ingera decât ideile pe care le consideră că îi vor face plăcere, căutând ca prin
ele să afle ceva de la Tatăl ceresc. Aceste idei constituie cea mai eterică materie
dintre toate felurile de eter. Ele pătrund prin toate lucrurile şi fiinţele,
pătrund de-a curmezişul soarelui, al pământului etc, au o foiţă vibratorie uriaşă,
reprezentând forţa cea mai mare de care dispune Creatorul. Le-am numit idei pentru
că servesc la gândirea şi judecata duhurilor, dar mai ales pentru faptul că sunt
vietăţi gânditoare. Mai corect ar fi să le numim simboluri sau imagini, prin faptul
că au dobândit o formă, trecând prin prima serie de mari şi strălucite Duhuri,
Creatori divini. Duhurile le denumesc forţă, energie, şi de cele mai multe ori cu
termenul de mişcare-viaţă, pentru că sunt vii şi se mişcă. Totul a fost făcut din
aceste particule vii, în mişcare, deci totul se mişcă. în creaţie există o serie
infinită de mişcări: de la mişcările cosmosului, ale universurilor, sorilor şi
planetelor, până la mişcarea cea mai rapidă a particulei-viaţă. Omul vede şi
înţelege mişcările mai mari şi mai lente, însă duhul vede mişcarea aglomeraţiilor
de particule, adică mişcarea fluidelor.
Comunicări din Cer

285

Cu cât duhul este mai evoluat, poate percepe cele mai mici particule ale eterului
şi mişcările sale. Fiecare particulă-idee îşi dezvăluie destinaţia, revelând
gândirea Creatomlui. Duhurile inferioare nu simt nici o atracţie pentru problemele
abstracte, subtile, înalte şi fără nici un folos practic pentru ele. Numai duhurile
superioare sunt dornice să descifreze hieroglifele Creatomlui, avide să afle
tainele universului. Cu alte cuvinte, fiecare treaptă de duhuri poate citi în
cartea naturii doar atât cât îi permit cunoştinţele acumulate. Iată de ce tainele
Tatălui ceresc nu pot fi aflate decât de duhurile arhi-bătrâne. Adevărul este
acoperit cu zeci de mii de văluri şi numai prin priceperea şi experienţa câştigată
în miliarde de ani, ajungi să ridici văl după văl, până vei vedea şi înţelege
Adevărul în toată strălucirea sa. Din cele expuse, se vede că în afara ideilor
plecate de la Centru, şi răspândite în infinitatea spaţiilor siderale, mai există
şi ideile proprii duhurilor. Prin urmare spaţiile cuprind: 1. Ideile divine; 2.
ideile duhurilor, denumite cuget, pentru a le deosebi de ideile divine. Spiritul,
asemănător Tatălui ceresc, face o emisie născută din sânul său, o creaţie proprie,
dar tot cu materia din univers. Această emisie de cuget va circula prin spaţiu, cu
atât mai departe, cu cât duhul e mai evoluat. Cugetul este ideea divină prelucrată
de analizatorul ei, de duhul care nu o poate reţine mult timp, pentru că trebuie să
o repună în circulaţie. De acum înainte ideile se prefac în cugetări ale duhurilor
infinite ce umplu spaţiile universului. Din treaptă în treaptă, cugetarea coboară
şi învăţătura este redusă. Lumea duhurilor se aseamănă cu lumea trupească. Aceeaşi
hârtie, aceleaşi litere şi cuvinte cuprind o carte, dar o carte de trigonometrie
oferă cunoştinţe superioare, pe când o carte de citire ne oferă cunoştinţe simple.
Totul se reduce la puterea înţelegerii, la tălmăcirea mentală a abstracţiilor
cuprinse într-o carte. Curentul de idei curge mereu prin oceanul fluidic al
universului şi fiecare duh opreşte şi citeşte ceea ce poate citi, pentru a afla şi
el ceva din planurile Creatorului. Particulele vii, ideile divine, o dată absorbite
sau ingerate de un duh, produc în el dorinţa puternică de a face şi el ceea ce
arată ideea respectivă. Pe lângă rolul de instructori, ideile reprezintă imbolduri
la activităţi de la care duhul nu se poate sustrage. Iată înţelesul misterului
dorinţei duhului de a fi mereu activ, de a se instrui, de a scotoci să afle mereu
adevărul, în toate direcţiile, de a studia întru veşnicie. Tatăl are în univers o
gamă infinită de Duhuri divine, Guvernatorii celor douăsprezece categorii de sori
dintre miliardele de sisteme solare şi douăsprezece categorii de Guvernatori ale
planetelor dependente de cele douăsprezece categorii de sori. De la aceşti
Guvernatori, Tatăl primeşte mental raportul treptei evolutive atinsă de soarele sau
planeta lor. în afară de aceste misive mentale, Tatăl este înştiinţat şi de
curenţii fluidici întorşi, cu ideile imperfectate, din diferitele puncte ale
universului. Tatăl central citeşte gradul imperfecţiunii unui curent venit de la o
anumită planetă şi ştie la ce treaptă evolutivă se află lumea duhurilor de pe ea.
Tatăl este înştiinţat în mod direct şi indirect de mersul evoluţiei de pe toate
globurile cereşti. In mod direct, prin misivele mentale ale Conducătorilor stelelor
şi planetelor; iar indirect, prin ideile revenite la Centru, din circuitul lor prin
univers. Iată două stări sau situaţii stând faţă în faţă: Perfectul, la Centru şi
imperfectul, la periferie. Perfectul provoacă la activitate veşnică pe imperfect,
iar imperfectul de la periferie este doritor să se apropie prin cunoştinţe de
Perfectul de la Centru. Tatăl a creat totul din Iubire. E greu de conceput Iubirea
Lui faţă de tot ce a creat, pentru că iubirea omului sau a duhului este departe de
realitatea simţământului Iubirii divine. Tatăl doreşte să ridice la înţelegerea,
cunoaşterea şi puterea Sa pe toţi copiii Săi. Când omul va putea, cât de cât, să
afle din splendorile creaţiilor Tatălui, îl va iubi, din adâncul sufletului şi după
puterile sale, pe Părintele său, care 1-a chemat la viaţă pe când era în haos, în
întuneric şi fără mişcare. Cu cât, omule, te vei sili să-L iubeşti, împlinindu-I
Voia, pe atât vei afla din Adevărurile Lui şi vei dobândi puteri din Puterile Lui.
Cele mai bune lecţii sunt câştigate prin dureri
Lumea trupească este o anexă a lumii spaţiale, pentru că viaţa liberă conduce viaţa
încătuşată şi deoarece totul se înlănţuie, una fiind legată de cealaltă. Forţele
spaţiale îi conduc pe orbii pământului, Legea divină statornicind ca lumea
trupească să nu ştie de existenţa lumii spaţiale sau cereşti. Numai în anumite
locuri s-a permis un raport oarecare între aceste două lumi, instituindu-se
laboratoare spirituale unde se studiază şi cercetează ştiinţa spiritului, născută
din comunicările omului pământean cu cel ceresc.
Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Cea mai simplă şedinţă spiritistă, pornită dintr-o joacă sau distracţie, nu poate
avea loc fără o aprobare superioară, ad-hoc, şi fără să fie prezidată de o entitate
superioară asistenţilor, care să indice spiritului ce şi cât să comunice. Datorită
destinului lor, majoritatea întrupaţilor nu trebuie să stea de vorbă cu noi, cei
din spaţiu. Comunicând cu duhurile cereşti, omul trupesc îşi va schimba concepţiile
şi forma de viaţă, şi deci destinul său, modificându-şi într-o asemenea măsură
conduita încât va deveni un om de nerecunoscut. Natura, legile cereşti .nu permit
salturi, nu permit cunoaşterea fără o anumită evoluţie. Cele mai bune lecţii sunt
câştigate prin dureri şi suferinţe morale. Ele nu se uită niciodată. O vorbă
oarecare se memorează şi durează pentru o singură întrupare. în existenţele sale
viitoare duhul revine la faza atinsă în secolele trecute, prin propriile sale
observări şi practici. Suferinţa nu este întotdeauna urmarea unei greşeli, ci
reprezintă o pârghie cu ajutorul căreia spiritul face experienţă şi trage din ea o
concluzie pe care nu o va uita niciodată. Trupul omului este un instrument prin
care duhul află, învaţă şi verifică valoarea legilor cereşti. Legea spune: Nu lovi,
nu schingiui şi nu ucide! Teoretic ai învăţat, dar ca să cunoşti la perfecţie
această lege, Cerul va lăsa să fii lovit, chinuit şi ucis, pentru ca trecând şi tu
prin aceste suferinţe, prin această practică dureroasă, să cunoşti importanţa reală
a acestui comandament. Să admitem că, din dorinţa de a câştiga un aderent nou la
această doctrină sublimă, un om invită insistent pe un prieten să ia parte la o
şedinţă de comunicare cu lumea eterică. Din politeţe, acesta nu refuză şi asistă.
în majoritatea cazurilor, invitatul va zâmbi în sinea lui şi va pleca la fel de
sceptic şi neîncrezător cum a venit. Nu s-a prins de el nimic; totul s-a scuturat
de pe el ca şi apa de pe gâscă. Cum a ieşit pe uşă, a şi uitat ce s-a spus acolo.
De ce? Pentru că neajungând la gradul evolutiv necesar pentru a lua legătura cu
Cerul, dreptaşul i-a sugerat ideea: „Nu e adevărat că un duh vorbeşte prin gura
mediumului. Nu e adevărat că e adormit. Se face că doarme, vorbeşte chiar el; ceea
ce a spus e neadevărat". I se sugerează să se îndepărteze de la acest loc de
contact cu lumea, invizibilă, deoarece încă nu e pregătit spiritual. Lumea
diriguitoare a Pământului se opune ca omul să avanseze numai teoretic. Scopul
vieţii este învăţarea, şi învăţarea desăvârşită se face prin experienţe proprii.
Suferinţa este experienţa duhului făcută prin intermediul trupului, în vederea
înţelegerii tăriei legilor divine, a corijării defectelor, a împlinirii lipsurilor
şi dezvoltării însuşirilor sau facultăţilor spirituale. Nu oricine se poate pune în
legătură cu lumea invizibilă. Dacă prin bunăvoinţa mediumului ori a gazdei este
introdusă o persoană neevoluată într-un cerc de revelaţie, duhurile nu-i vor spune
nimic care să-i stârnească uimirea, admiraţia şi să-1 câştige pentru cauza lor,
căci persoana încă nu este^demnă, iar duhurile îşi asumă o mare răspundere faţă de
superiorii lor. în lumea voastră un om se oferă să fie naşul unui prunc. Prin acest
fapt el s-a obligat, în faţa Cerului, să urmărească creşterea acestui copil şi să
caute din toate puterile sale să facă din el un bun creştin. După ce a trecut ziua
bucuriei şi a paharului cu vin, naşul a uitat de obligaţie şi nu se mai ocupă de
finul său. Rolul său era să contribuie la educarea acestui copil, să facă din el un
om moral, corect şi temător de legile cereşti. în lumea cerească nu se procedează
astfel. O dată ce duhul s-a angajat să-şi ridice aproapele, se străduieşte din
toate puterile să-1 convingă pe fratele său întrupat să devină, bun, milos şi
înţelept, indiferent dacă acesta este ascultător sau nu. Duhul care a câştigat un
frate rătăcit, aducându-1 pe calea dreaptă a vieţii, i-a devenit naş ceresc.
Acţiunea sa îi dă dreptul la mari recompense, dar şi la mari răspunderi. El trebuie
să fie atent, să examineze bine trecutul şi gradul acestui frate întrupat, ca nu
cumva să-i tulbure mersul normal al evoluţiei. Omul încă necopt pentru tainele
cereşti trebuie să rămână la credinţa sa, la bâjbâielile şi încercările sale,
reuşite sau nereuşite. Atâta vreme cât duhul nu a ajuns la un grad superior, ca
întrupat el nu trebuie să ştie că există o altă lume, nevăzută, ce zboară prin
spaţiu, trece pe străzi şi colindă prin casele oamenilor. Trecând pe lângă un stand
de cărţi ce tratează despre Cer şi legile sale, despre spirit şi evoluţia sa, acest
om va fi sugestionat de dreptaşul său să privească în altă parte, nefiindu-i dat să
vadă, să ştie că s-a scris despre o altă formă de viaţă. Cel căruia îi este
îngăduit să ia cunoştinţă despre tainele materiei şi ale spiritului, când va trece
pe lângă un asemenea stand de căiţi, se va opri, va citi şi primind imbold mental
de la dreptaşul său, va cumpăra o anumită carte, curios să afle despre spirit, legi
şi Tatăl. De altfel şi fără îndemnul dreptaşului său, e în natura acestui om să
accepte ideile referitoare la nemurirea spiritului. Omului de pe treptele
inferioare ale vieţii sau şcolii, al cărui instinct îl împinge spre furt, minciună,
crimă, înşelătorie etc, nu-i plac cuvintele preotului şi nici pragul bisericii nu-1
va toci. într-un asemenea om predomină instinctele animalice, şi deci, nu se va
face din el, de azi pe mâine, un om cuminte şi înţelept. Voinţa sa este încă prea
slabă, nu are tăria să-şi potolească patimile, pornirile şi acţiunile nesocotite.
Un asemenea om nu se poate împăca cu ideea. existenţei unei lumi
Comunicări din Cer

287

invizibile, aflată pretutindeni. Inferioritatea lui nu admite existenţa unei lumi,

care îl vede, aude, îi citeşte cugetul şi stă ca un martor nevăzut, urmărindu-i
faptele. El nu admite ca cineva să-i vadă gândurile ascunse. Neagă existenţa altei
lumi şi caută să convingă şi pe alţii că o asemenea lume aparţine visurilor şi
fanteziei nebunilor. Cum să vină un duh şi să tulbure din gândirea şi apucăturile
sale pe un asemenea om, abia pornit pe urcuşul treptelor evoluţiei umane? Iată de
ce, conştiente de legile cereşti, duhurile nu caută să lumineze, să desluşească pe
omul încă necopt, despre existenţa vieţii de pretutindeni. Numai când cele
comunicate nu produc zdruncinări în mersul firesc al dezvoltării spiritului
întrupat, vine duhul ceresc ca să-i întindă o mână de ajutor pentru luminarea
conştiinţei sale, fără să-1 îndemne spre o acţiune anume şi fără să-i suprime
libertatea acţiunilor. Legile Cerului cer iubire, acordarea ajutorului, dar nu
permit ca întrupatul să fie dus de mână, ca un orb, pe căile vieţii sale. Omul este
chemat să înveţe să umble pe cărarea dreaptă, ca şi copilul care învaţă singur să
meargă pe picioarele sale. Duhul îi va da întrupatului sfaturi generale, poveţe de
viaţă, dar nu-i va spune concret ce să facă, deoarece ştie că îşi va primi pedeapsa
cuvenită. Repet: conducerea, pas cu pas, a întrupatului ar fi de folos numai în
această viaţă, căci în reîntruparea viitoare, fiind acelaşi cârmaci nepriceput,
acelaşi spirit, şi nemaiavând proptelele din viaţa trecută, omul revine la
propriile sale puteri. Numai forţa voinţei spiritului şi lumina conştiinţei îl va
îndemna la acţiuni conforme bunului-simţ, legilor omeneşti şi cereşti. Experienţa
proprie este mama înţelepciunii. Lumea duhurilor nu vrea ca cei care ştiu de
tainele cereşti să iasă la răspântia drumurilor şi să strige în cele patru puncte
cardinale despre existenţa spiritului, a nenumăratelor sale întrupări şi a
evoluţiei veşnice. Din toate veacurile, Cerul a comunicat cu aleşii săi de pe
pământ şi a căutat să-i organizeze în grupuri identice cu marile comunităţi
cereşti. Astfel, în veacurile îndepărtate, a luat naştere casta preoţilor sau
laicilor iniţiaţi. Cerul nu a rupt niciodată legătura dintre omul trupesc şi omul
spaţial. Ea a existat întotdeauna, dar a dictat anumite norme de conducere: să
lucreze în secret şi comunicările cereşti să nu fie împărtăşite celor nechemaţi.
întotdeauna trebuie să existe un fir de legătură între trecut şi prezent, pentru a
pregăti calea celor din viitor. Când vom coborî şi noi în întunericul hainei de
lut, vrem să găsim lumina cu care te-am luminat, şi la razele ei să înfăptuim opera
pentru care ne-ara coborât. Dorim să ne ridicăm - ca oameni trupeşti — la nivelul
cunoştinţelor tale, dictate de noi. Vă vom lua locul, dar voi ne veţi lumina de
sus, cu ştiinţa cerească, şi astfel comorile Cerului vor trece din om în om, în
toate veacurile. în trecut şi chiar în prezent, răspândirea unor taine constituie o
profanare, atrăgând sigur pedeapsa. Marile şi cutremurătoarele taine cereşti sunt
încă rezervate iniţiaţilor. Mulţimii nu in se poate da decât religia. Religia este
publică, ea fiind hrana sufletească a. poporului, a mulţimii. în programul
religiilor pământului nu intră cunoaşterea marilor enigme, acestea făcând parte din
proiectele divine, or programul divin cere ca făclia Adevărului ceresc să treacă
din mână în mână, prin veacuri, prin diferite popoare. Cerul recomandă: Organizaţi-
vă, şi pe măsura dragostei şi a sfinţeniei voastre, daţi din comorile noastre celor
chemaţi! Pentru că voi nu cunoaşteţi decât coaja, exteriorul omului, lăsaţi-ne pe
noi, care vedem clar tot interiorul, să-i recomandăm şi aducem în calea voastră pe
cei aleşi. Numai noi cunoaştem pe cel destinat să fie purtătorul făcliei noastre şi
să ducă mai departe cunoştinţele despre viaţă şi formele ei. Numai noi ştim cine
merită şi cine nu, deoarece vedem culoarea şi luminozitatea, gradul spiritual al
fiecăruia dintre voi. Astfel s-au organizat brahmanii în India, iniţiaţii vechilor
perşi şi preoţii egipteni, iar după ei s-au organizat şi evreii. Aveţi încredere în
noi, în mandatul acordat de strălucitoarele Lumini care ne conduc. Vă vom iniţia
până la maximul permis de evoluţia omului şi a globului nostru. Dacă ni s-ar
permite, v-am uimi cu ştiinţa noastră. Cel mai savant om al pământului nu ştie nici
a mia parte din cunoştinţele noastre despre operele Creatorului prim. Voi studiaţi
în cărţile voastre, noi citim în marea carte fluidică, unde se înregistrează tot ce
se petrece pe Pământ, de la crearea sa şi până în ultima clipă a existenţei sale.
Dacă ni s-ar permite să spunem totul, am revoluţiona lumea de pe glob, dar Tatăl
îşi are înţelepciunea Sa şi ştie de ce a orânduit ca omul să păşească încet pe
drumul evoluţiei. Avem aici, printre noi, lumea angelică, savanţii Cerurilor
noastre, pe care îi întrebăm la anumite reuniuni, iar ei ne ascultă cu blândeţe, cu
răbdare, şi ne răspund: „Tatăl doreşte ca fiecare duh să înveţe prin el însuşi. Eu
atâta îţi pot spune. în problema pusă nu e aşa cum socoteşti tu, mai studiază şi
apoi vino să-mi spui ce ai aflat. Nu pot să-ţi dau învăţătura de-a gata, ci doar
normele de observat şi citit fenomenele, materiile şi viaţa de pretutindeni. Iată,
fiule, cartea fluidică e aici, citeşte-o cu puterile primite de la Tatăl şi noi îţi
vom spune dacă ai văzut bine sau nu, dacă ai găsit sau nu adevărul. Observă,
meditează, reaminteşte-ţi ceea ce ai mai aflat,
288

Din tainele vieţii ţi ale universului - A doua carte

compară şi trage concluzii. Citeşte şi învaţă, noi nu avem voie să vă dăm de-a
gata. Nu te teme că . întârzii în dezlegarea operelor Tatălui nostru, secole
infinite stau înaintea noastră. Ce nu poţi afla azi vei afla mâine, peste un secol,
o sută, o mie de secole şi odată tot vei izbuti să afli cum a lucrat Tatăl şi la ce
operă a dat naştere. Voinţa Tatălui este să muncim cu toţii. Adevărul spus de mine
îţi va intra pe o ureche şi va ieşi prin cealaltă, pentru că memoria ta nu poate
reţine decât ceea ce ai aflat prin tine însuţi. Memoria oricărei făpturi reţine
doar ceea ce a înţeles. Memorarea unei idei nu este atât de grea precum înţelegerea
ei. Cunoştinţele referitoare la operele Tatălui nostru sunt atât de numeroase,
încât n-ar putea fi memorate, dacă în prealabil nu au fost pricepute. Totul trebuie
făcut după chipul şi asemănarea celor făcute de Tatăl nostru central. Cine L-a
învăţat pe Tatăl? Nimeni. Atunci şi noi trebuie să învăţăm singuri. Cum a învăţat
Tatăl? Experimentând, creând şi observând. Observă şi tu şi află ceea ce a
experimentat şi desăvârşit El. E drept că aceasta cere multă muncă, iar munca este
soră cu suferinţa. Tatăl, muncind, cunoaşte şi El suferinţa. Noi, îngerii ştim din
experienţele noastre că orice muncă, orice efort, cere durere, suferinţă. De aici
tragem concluzia că Tatăl central suferă când face operele Sale creatoare. Nu
există creaţie fără durere." Citesc în mintea ta, frate, mirarea şi întrebarea:
„Cum se poate explica durerea chiar la Tatăl central?" Iată răspunsul meu. La
început creaţiile nu sunt perfecte, pentru că totul pleacă de la simplu la compus,
de la imperfect la perfect. Tatăl fiind perfect iar creaţia fiind imperfectă,
trimisă pentru a se perfecţiona în eternitate, Tatăl suferă tot timpul, până la
expulzarea creaţiei Sale. Tatăl nu produce nimic care să nu reclame evoluţie. Din
această cauză El suferă mereu, pentru că mereu creează. Desigur, dacă Tatăl ar crea
perfecţiuni neevolutive nu ar mai suferi. Trebuie să suferi, ca să te bucuri de
fericire. Mama trece prin durerile naşterii, pentru ca apoi, privind pruncul născut
din ea, % să fie cuprinsă de fericire şi dragoste nesfârşită pentru omul venit în
lume prin ea. Divinitatea are două perioade alternante: una de durere şi alta de
fericire, traduse prin actele Respiratorului. Când creaţiile ies din Tatăl, El
resimte durere, pentru că face o operă imperfectă prin natura ei. Urmează un
repaus, până la începerea unei creaţii noi. Acest timp de stagnare este momentul
Său de fericire, când urmăreşte cu o dragoste infinită operele Sale pornite pe
drumul evoluţiei. Din toate paliile universului se ridică osanale adresate Tatălui
creator. El se bucură la nesfârşit de recunoştinţa copiilor Săi, aceste mulţumiri
umplându-L de bucurie şi fericire. Dar alături de aceste sentimene de recunoştinţă,
îi sosesc şi glasurile celor ce suferă în lumile începătoare, şi Duhul Său se
mâhneşte adânc de suferinţele copiilor Săi; însă nu poate face nimic, căci nu poate
opri cursul evoluţiei, nici să-şi anuleze legile stabilite. Aşadar durerea este şi
atributul Divinităţii centrale, şi tocmai din această cauză copiii Tatălui nu pot
fi scutiţi de durere. Nici cel mai mare duh, cel mai apropiat Fiu al Său nu va fi
scutit de durere. Durerea este legată de viaţă, de existenţă. Durerile au şi ele
grade. în lumile materiale, pe lângă suferinţa spirituală duhul mai trece şi prin
dureri trupeşti, care, combinate cu cele spirituale, dau o notă de durere
superlativă. Durerile fizice se ridică în spaţiu sub formă de unde şi produc
reflexe în lumile spirituale. în timpul marilor cataclisme, revoluţii sau războaie,
durerile umane sunt atât de mari şi strigătul de durere al oamenilor este atât de
puternic, încât străbat cele trei zone fluidice ale Pământului şi ajung până la
îngeri. în faţa atâtor valuri de dureri sosite, îngerii sunt zguduiţi în
simţămintele lor, reamintindu-le ceea ce uitaseră de veacuri: durerea, prin care au
trecut şi ei odată. Tulburarea şi mâhnirea îngerilor pricinuită de atâta durere se
transmite în lumile superioare, influenţându-le şi determinându-le să reflecte
asupra încetării durerii. îţi traduc, dragă frate, acest ecou spiritual printr-un
exemplu din lumea ta. Te-ai dus la cimitir să depui o floare pe mormântul
părinţilor tăi. Tocmai atunci se înhuma unicul copil al unui bătrân gârbovit. El
plângea sfâşietor pentru că îşi îngroapă copilul, iar prăpăditul de el rămâne să-şi
târască zilele în neputinţă şi singurătate. Plânsul bătrânului era atât de
zguduitor, încât lumea străină din jur, împreună cu tine, a început să plângă de
mila lui. Durerea e transmisibilă, chiar de am fi îngeri durerile ne întristează.
Bucuriile adânci şi recunoştinţa celor ce au pătruns în tainele Divinităţii îl
umplu pe Tatăl de fericire, văzând în aleşii Săi pe viitorii colaboratori, la
viitoarele Sale opere în vecii vecilor. Ca şi fericirea, durerea are gradele ei. Pe
măsură ce te cobori pe scara evoluţiei duhurilor, durerea fizică este mai intensă.
Cu cât o entitate spirituală este mai de jos, cu atât durerea trupului său este mai
mare şi cu atât se va bucura de suferinţa altora. Pe măsură ce te ridici pe scara
evolutivă, durerile psihice sau sufleteşti simt mai puternice. Cu cât un duh este
mai evoluat, cu atât durerile aproapelui său îi produc o suferinţă sau fericirea
altora îi procură bucurie.
Comunicări din Cer

289

Fiinţa supremă, Cauza tuturor cauzelor, suferă de durerile creaţiei Sale şi se

bucură de fericirea ei. Tatăl cuprinde în sine toată opera Sa, bucuria şi durerea
tuturor.

Visele
Dragă frate, azi am venit să-ţi vorbesc despre modul cum acţionează omenirea de pe
acest pământ, dar tu ai dori să cunoşti taina viselor. Ti-am mai vorbit odată
despre vise, dar iată, din dragoste, întrerup firul programului meu de azi, pentru
a-ţi vorbi despre subiectul ce te interesează. La cinematograf vedeţi acţiunea şi
auziţi graiul personajelor unui film. V-aţi obişnuit cu cinematografia şi aţi
pierdut din vedere problemele întâmpinate de inventatorii aparatelor ce redau
concomitent vorbirea şi mişcarea. Staţi în fotoliu şi ascultaţi un discurs din
Berlin sau Roma. Nu vă mai miraţi de fenomenul propagării undelor eterice care
pătrund totul şi înconjoară pământul. Ei bine, visul nu este decât un cinematograf
şi o radiodifuziune. Am să-ţi explic fenomenul visului, atât de tainic în lumea
voastră. Trupul îşi are funcţiile sale, fiziologia sa. Corpul spiritului, sau
perispiritul, având o altă constituţie, are un alt mod de funcţionare. Prin urmare,
există două feluri de fiziologii. Când duhul se întrupează, aceste două fiziologii
se suprapun. După ce s-a exteriorizat, fiind complet liber în spaţiu, duhul are
numai funcţia duhuală sau spirituală. Omul trupesc priveşte un arbore. Imaginea
copacului ajunge în ochii săi influenţându-i retina, iar prin nervul optic se
transmite în sistemul cerebral, unde din imagine fizică se transformă în imagine
psihică. Ea va străbate corpul vital, apoi corpul planetar, solar, universic,
cosmic, prin învelişurile mamare sau divine, până ajunge în faţa duhului. Aici
imaginea, redusă la dimensiuni deosebit de mici, va impresiona duhul, luând
cunoştinţă că are în faţă un pom. Din această descriere s-a văzut că obiectul
exterior, recepţionat de ochi, s-a transformat în perispirit, într-o percepţie
internă, subiectivă, într-o imagine internă; deci imaginea obiectivă a devenit
subiectivă. Să iau acum un caz spiritual. Omul a adormit, adică spiritul a ieşit
din trup. Din spaţiu a sosit fratele său destrupat, care - pentru a se face
cunoscut - ia forma umană avută în viaţa sa pământească, îmbrăcat aşa cum 1-a
cunoscut omul adormit. Prin puterea gândului, duhul destrupat poate să formeze din
fluidele mediului, o formă fluidică, identică trupului său din ultima viaţă
pământească. Fie că duhul însuşi s-a introdus în forma creată, fie că o prezintă
independentă de spiritul său, această imagine va trimite unde, ce vor pătrunde în
interiorul perispiritului până în faţa scânteii omului adormit, luând cunoştinţă de
ceea ce se află în faţa sa. Duhul liber va vorbi ca orice duh, adică va emite unde-
gânduri, combinate cu imaginea sa. în fine, după voinţa sa, duhul liber creează în
jurul acestei imagini un decor oarecare: o cameră, un câmp, o apă etc. Mişcându-se
şi vorbind în acest decor, imaginea va reda toată intenţia duhului. Totul va fi
înregistrat, interiorizându-se în corpul perispiritual al duhului întrupat,
exteriorizat în timpul somnului trupului său. Dimineaţa, imediat după deşteptare,
omul îşi aminteşte vag de părintele, fratele sau prietenul cu care a stat de vorbă
pe malul unei ape sau într-o grădină, uitând de multe detalii. Constatând că toată
lumea visează, savantul pământului se zbate să-şi explice acest fenomen prin prisma
trupului. Sărman neştiutor! Când doarme, omul are ochii închişi, iar urechile sale
nu mai aud nimic. Cum de vede peisaje, obiecte, animale şi oameni cu care stă de
vorbă? Desigur îşi spun unii — sistemul cerebral nu a vrut să doarmă şi a creat
fantezii, vise care nu sunt realităţi ci reproducerea faptelor şi imaginilor
cotidiene. Ei bine, irealitatea presupusă de toată lumea a fost totuşi o realitate
deplină. Din nefericire, omul îşi raportează visul la lumea fizică înconjurătoare.
Din capul locului trebuie să spun că auzul şi văzul omului sunt de două feluri:
spirituale şi trupeşti. Există un auz fizic şi unul psihic, un văz fizic şi unul
psihic. Pe când auzul psihic pare a se confunda cu auzul fizic - amândouă fiind
acţionate de acelaşi fel de eter sau unde - văzul psihic este cu totul deosebit de
cel fizic, fiind produse de unde diferite. Pe pământ, omul trupesc vede o
realitate, iar spiritul, în lumea sa eterică, vede o altă realitate. în lumea
trupească transmiterea undelor se face atât auditiv, cât şi vizual. Voi puteţi cere
o informaţie de la un semen oarecare. Dacă respectivul este de faţă, va răspunde
prin vorbire; dacă este departe, va răspunde prin scris. La fel este şi în lumea
spirituală: duhurile ne pot informa despre ceva fie prin unde vizuale, fie prin
unde auditive.
290

Din tainele vieţii şi ale universului - Â doua car,

Dacă duhul vrea, poate transmite la distanţă unui alt duh atât sunetul unei litere,
cât şi imagine ei vizuală - diferită de imaginea vizuală a lumii trupeşti. Dacă
duhul se gândeşte la un peisaj, 1 forma fostului său chip, le poate transmite în
întregime unei alte entităţi, care le va vedea ca şi cun ar fi într-adevăr în faţa
unui peisaj real pământesc sau în faţa fostului său iubit. O asemene, transmitere
se poate face atât unui duh liber, cât şi unui duh captiv, al cărui trup doarme,
iar în aces caz veţi spune că omul visează. Tot ce făureşte un duh - fostul său
trup, peisaje, diferite mişcări - şi tot ce vorbeşte unui dul captiv al cărui trup
doarme, se va încadra în acelaşi decor, şi omul adormit va visa ceea ce spiritu
înregistrează în interiorul perispiritului său. Se produce o realitate pentru duh
şi o iluzie pentru omu trupesc. Duhul liber, neîntrupat, face deosebire când vede
sau aude o realitate terestră şi una fluidică din lumea sa eterică. Dacă duhul vede
în sânul său o imagine oarecare, ştie că e o reprezentare fluidică venită din lumea
sa. Când trece peste ape, câmpii, munţi, păduri şi le vede rând pe rând exterioare
corpului său, ştie că acestea aparţin lumii fizice, deoarece sunt obiective. Noi,
oamenii spaţiali, avem un văz obiectiv şi unul subiectiv, confundându-le într-una.
Omui trupesc are numai un văz, în aparenţă obiectiv. Realitatea subiectivă din
timpul somnului trebuie interpretată, pentru că o lege cerească nu permite oricărui
duh să afirme ceva complet şi lămurit, ca nu cumva să tulbure cursul destinului
unui om trupesc. De aceea duhurile nu au voie să dea sfaturi categorice
întrupatului, ci doar reprezentări simbolice, pe care tu, om trupesc, să le
interpretezi şi să le găseşti adevăratul înţeles. Această restricţie este
imperativă când este vorba de viitor. Dacă e vorba de trecutul vieţii actuale sau
al celor trecute, se permite orice discuţie şi orice desfăşurare panoramică a
evenimentelor trecute. Amintindu-ţi de ele la deşteptare, te miri de localităţile
văzute, de costumele purtate şi de figurile necunoscute; şi totuşi, toate îşi au
înţelesul, pentru că te-ai văzut într-o localitate unde ai trăit odată, într-o ţară
unde se purtau acele costume şi ai avut relaţii cu persoanele prezente în vis.
Undele care impresionează retina, pentru a forma imaginea corespunzătoare
obiectului fizic din exterior, sunt deosebite de undele creaţiilor fluidice ale
unui duh. Omul vede obiectele şi fiinţele din lumea exterioară cu ajutorul ochilor.
Duhul vede lumea exterioară cu tot corpul său fluidic. în acest caz, undele emise
de un corp sau o fiinţă oarecare pătrund în interiorul perispiritului duhului şi
aici reproduc imaginea lor iar duhul ia cunoştinţă de ceea ce vede. Deosebirea
dintre văzul unui întrupat şi al unui duh provine din natura diferită a undelor. Aş
putea zice că unele sunt unde materiale şi celelalte - unde spirituale. în
definitiv, deosebirea constă în lungimea de undă. Undele plecate de la materia
fizică - trupul mineralului, vegetalului, animalului şi omului - sunt emanaţii
automate sau involuntare, numite obiective. Undele plecate de la un duli sunt
produse voluntar şi inteligent, numindu-le subiective. Să recapitulăm. Auzul
spiritual se produce concomitent cu cel fizic. Ca natură sunt deosebite, dar
amândouă se integrează într-unui. La fel şi pentru văz. Văzul fizic se suprapune
peste văzul psihic şi omul vede ceea ce există în lumea înconjurătoare. Duhul mai
are un văz total şi intern sau subiectiv. Noi, duhurile, avem auzul şi văzul dublu.
Toate undele sosite de la exteriorul corpurilor, aparţinând lumii fizice, le numim
unde obiective. Toate undele venite din interiorul corpurilor le numim unde
subiective. Numai corpurile prevăzute cu o anumită inteligenţă pot produce unde
subiective. Un spirit poate emite şi percepe o undă subiectivă, dar în acelaşi timp
poate avea şi un văz obiectiv. El posedă două facultăţi: 1. de a emite! involuntar
unde obiective; 2. de a emite unde voluntare sau subiective. \ O plantă — un stejar
bătrân — va emite unde obiective, ale trupului său vegetal, dar va emite şi unde
subiective, localizate în ghindă, unde vor sta în faţa duhului ei, asemenea unui
program, ca embrionul să ştie ce trebuie să facă pentru a produce un alt stejar.
Undele duhului vegetal diferă de undele duhului uman. Mineralele nu pot emite decât
unde obiective, pentru că undele subiective reclamă un substrat intelectual
accentuat. Plantele emit mereu unde obiective, şi numai când dau naştere la
sămânţă, emit şi unde subiective, cu scopul de a servi embrionului ca plan al
evoluţiei sale, reproducând o plantă la fel cu planta-mamă. Există cazuri când
duhurile pot sili planta să emită unde subiective şi în alte împrejurări decât cele
în care dă naştere la sămânţă. Atunci planta va reproduce, cinematografic, toate
fazele sale: de la sămânţă până la copacul bătrân. Duhul din faţa acestui copac
asistă la prezentarea fluidică a planului viitor de dezvoltare al embrionului. La
animale întâlnim tot două feluri de unde: subiective şi obiective. Undele obiective
arată forma trupului şi a perispiritului. Undele subiective, ca şi la plante, arată
cinematografic toate fazele dezvoltării animalului, de la naştere până la moarte.
Cu cât animalul este mai evoluat, cu atât - în
Comunicări din Cer

291

afară de undele reprezentative ale fazelor sale evolutive - poate arăta şi stările
sale psihice. De exemplu duhul unui miel va arăta toată groaza avută în vieţile
anterioare, când a fost sacrificat, iar această durere se va transforma într-o milă
puternică în duhul uman spectator, care va suferi în acele momente durerea acestui
frate mai mic. Aşadar cu cât sunt pe o treaptă mai înaltă pe scara evoluţiei,
animalele emit unde subiective mai importante, mai clare şi mai inteligente. Prin
urmare, există: 1. unde auditive; 2. unde vizuale subiective; 3. unde vizuale
obiective. Mineralul produce o singură categorie de unde - vizuale obiective.
Vegetalul are două feluri de emisiuni de unde - vizuale obiective şi vizuale
subiective. Spiritul animal şi uman emite trei feluri de unde - auditive, vizuale
obiective şi vizuale subiective. Fiind emiţător de unde, orice corp le pare luminos
duhurilor, arzând ca o candelă, lucind ca un fosfor în întuneric sau luminând ca un
bec electric. Privind la un alt duh sau la un trup mineral, vegetal, animal sau
uman, duhul le va vedea mereu luminoase, auzind în acelaşi timp un sunet spiritual.
Orice corp e luminos şi sonor. Toate corpurile posedă lumină proprie. Fie că e
ziuă, fie că e noapte, duhurile văd toate corpurile şi fiinţele luminoase ca
soarele. Această lumină variază după corpul privit. Mineralele au în general
culoarea unui foc albastru, plantele - a unui foc verde, iar animalele şi omul au
culoarea unui foc galben. Unele vietăţi - de exemplu păsările - au un mozaic de
culori. Obiectele din lemn au o culoare mai stinsă decât copacii. Acum, în această
cameră, te văd ca pe o făclie aprinsă. Plantele radiază lumină. Mobila are o lumină
mai palidă şi culori cu tonuri şterse, deoarece o mare parte din fluidul, dublul
eteric al copacului din care s-a făcut mobila s-a pierdut când a murit copacul; şi
se va pierde aproape cu totul dacă lemnul va fi ars sau va putrezi. Văd lampa
electrică, dar nu atât de strălucitoare pe cât o vezi tu, pentru că filamentul
metalic din interiorul ei, fiind trecut prin foc, a pierdut o mare parte din
fluidul său. Văd cum prin firul electric curge un fluid ca o apă aprinsă, parcă ar
fi de foc, numit de voi curent electric. Văd cum prin pereţii sobei ies unde, sub
formă de flăcări vii, provenite din dublul eteric al lemnelor ce ard. Toate aceste
emisiuni se ridică spre tavan, străbătându-1 şi pierzându-se prin acoperişul casei
în spaţiu. Văzul nostru psihic diferă de al vostm, pentru că vedem cu oricare parte
a corpului nostru. Roiul nervului vostru optic este îndeplinit de întregul meu corp
spiritual, care vede prin toţi porii săi, fără să avem nevoie de ochi. Cele trei
feluri de unde intrate în noi le percepem ca realităţi, pentru că au forme. Visul
pomenit mai sus e o formaţie artificială de unde vizuale subiective, produse în
scop de mângâiere, recreaţie, desfătare etc. Trecutul te farmecă totdeauna, pentru
că din el s-au estompat durerile şi nu-ţi mai vin în minte decât plăcerile. în vise
se arată ori trecutul, ori viitorul. Prezentul nu e traductibil pentru că el
durează numai o secundă. în general, visele se referă mai mult la trecut, cu toate
scenele trăite şi uitate. Numai trecutul poate deveni obiectiv. Un tânăr visează că
stă de vorbă cu o tânără necunoscută. Avem de a face cu o realitate spirituală,
căci este figura persoanei cunoscute foarte bine în altă viaţă, dar uitată în
prezent, o cunoştinţă veche din alte timpuri şi ţări, prezentată prin unde vizuale
subiective. Viitorul nu se poate arăta decât cel mult prin simboluri. El nu poate
fi prezentat în mod obiectiv, aşa cum se va petrece. Viaţa omului se desfăşoară pe
două căi, după cum va decide liberul său arbitru. Visul vine tocmai în momentul
când eşti în preajma luării deciziei de a apuca pe una din căile prevăzute în
destinul tău. Ambele căi duc la acelaşi rezultat, dar una va fi plină de ghimpi,
iar cealaltă — presărată cu flori. O cale te va purta prin amărăciuni şi dureri,
iar prin cealaltă vei avea linişte, mulţumire sau chiar bucurii. Ţi-am schiţat câte
ceva despre vise, dar fenomenul visului este mult mai complex şi necesită studii
profunde.

Asocierile spaţiale
Sunt aici de mult şi aşteptam să devii liber, ca să-ţi vorbesc. Prin vorbe,
sugestii, conducem lumea. Când cuvântul nu convinge, aplicăm forţa asupra
recalcitranţilor voştri şi ai noştri. Fireşte, întâi începem cu vorba bună,
atrăgând atenţia asupra urmărilor legilor scrise în univers, şi după aceea
aşteptăm, lăsându-i timp să se convingă de imposibilitatea de a se opune legilor
instituite. Bineînţeles, îngăduinţa are o limită. Să ştii că în afară de sugestie,
dispunem de forţa necesară de a impune legea. Instrumentul, foiţa care încovoaie
voinţa oricărui duh este tot un fluid, iar duhul operator al acestor fluide este un
mare cunoscător în mânuirea lor, lucrând fără să fie văzut.
292

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Numai ordinea permite derularea fără oprire a evoluţiei. în vederea evoluţiei

normale, duhurile s-au constituit în partide, asocieri spirituale. Fiecare individ
doreşte să ajungă fericit, dar constată curând că singur nu poate fi fericit, în
mijlocul nefericiţilor. Mentalul duhului - liber sau întrupat - se luminează,
înţelegând că numai prin asociere se poate ajunge la ţelul dorit. Duhul vede clar
că individualismul, egoismul, este o piedică în realizarea năzuinţelor sale şi că
numai altruismul îi poate asigura reuşita. în lume există două evoluţii:
individuală şi socială. La începutul creării sale, duhul e trimis pe o planetă
inferioară a unui univers, lipsită de viaţă socială, unde duhul întrupat îşi duce
existenţa individual, el fiind de un egoism feroce. La timpul stabilit, aceste
duhuri sunt trecute j>e alte planete de un grad mai ridicat, unde egoismul lor
alunecă uşor spre socializare şi altruism. In fine, pe ultima treaptă a
perfecţiunii umane, duhul-om devine cu totul iubitor de semenul său. El nu mai
poate trăi decât în societate, ajutând pe cât posibil ca toţi din partidul său să
progreseze cât mai repede şi mai bine. Dar au trecut sute de mii de ani, pentru ca
duhul să ajungă de la viaţa singuratică la viaţa socială. Evoluţia duhului este în
funcţie de puterea voinţei sale. Cum facultatea voinţei nu este egală la toate
duhurile, se înţelege că şi evoluţia lor va fi inegală. Unele vor fi mai avansate,
altele vor rămâne la urmă. După ce i s-a îmbrobodit ştiinţa divină, particula
divină a pornit în lume, ca să evolueze în veşnicie, fără oprire. Cât timp va
călători în lume, duhul va învăţa şi va fi învăţat de mai-marii săi. Neştiutor a
fost trimis, ştiutor se va întoarce în sânul Tatălui. Din Sfera-Mamar a plecat
duhul-copil şi se va întoarce duh bătrân de ani şi înţelepciune, nestrămutat în
voinţă şi cu un bagaj uriaş de cunoştinţe referitoare la tot ce a creat Tatăl său
până atunci. Duhul-om pleacă în lume, învaţă şi, de la o vreme - ce poate însemna
sute de mii de ani - se întoarce la Centru pentru a pleca din nou, cu o nouă
misiune, pentru o şcoală şi mai înaltă. împărăţia Tatălui este plină de diferite
şcoli, pe care duhul trebuie să le cerceteze şi desăvârşească. Duhul circulă prin
lume ca o globulă de sânge. El pleacă de la Centru, de la Inima lumilor, se duce
până la extremităţile lumilor, a trupului divin, întorcându-se la Inimă, la Centru.
Tot ce a creat Tatăl, până azi, sunt celulele trupului Său. Fluidele în care înoată
toate stelele şi planetele ar fi plasma sângelui Tatălui, iar curenţii cosmici -
oxigenul şi hrana trimisă din Sfera divină la toate celulele Sale. Duhurile
corespund globulelor de sânge care întreţin viaţa celulelor divine - planete şi
sori. Tatăl are un trup incomensurabil, compus din fragmente care, la rândul lor,
în ultimă analiză sunt duhuri. Iniţial, în ignoranţa lor, duhurile au tendinţa de
individualizare, provocând dezorganizarea celulelor divine. Atunci, vine legea, cu
puterea Voinţei divine, impunând asocierea, solidaritatea, şi totul se menţine aşa
cum vrea unicul Suveran al lumilor. Domnul nostru Isus a spus: „Iubeşte-ţi
aproapele cape tine, însuti. Iubeşte-ţi chiar şi duşmanul". Această recomandare nu
a fost o simplă învăţătură, ci e o necesitate absolută, cerută de legea
solidarităţii universale. Toate duhurile, toate particulele trebuie să fie solidare
între ele, pentru a menţine creaţia într-un tot unitar. La început duhurile mici
vor fi obligate la acest comandament prin constrângere. Când devin mai înţelepte,
vor înţelege folosul acestei sublime solidarităţi. Prin urmare, universul este trup
din trupul divin, menţinut întreg prin faptul că fragmentele plecate din el, deşi
separate, formează un tot, printr-o conlucrare perfect solidară. Cu toate că
soarele este departe de planetele sale, se exercită o atracţie puternică între ele,
formând blocul sistemului nostru planetar. Deşi stelele sunt la depărtări
incalculabile unele de altele, se atrag puternic între ele, formând o unitate —
sistemul sideral sau universul nostru. Cu cât o stea, un sistem planetar, este mai
avansată pe scara evoluţiei, puterea ei de atracţie este mai mare. Prin urmare,
individualitatea este aparentă în univers, părţile lui fiind puternic legate între
ele. Fiecare entitate evoluează pe scara ei şi pe măsura avansării, cunoaşte din ce
în ce mai amănunţit legile cereşti. Pentru duhul-copil nu există lege. Mai târziu
el ia cunoştinţă de existenţa unei singure legi - A. în decursul timpului, duhul
avansând, află că legea A are anexa a. Timpul trece şi află şi de anexa b, curând
află şi de anexa explicativă c şi aşa mai departe. După ce, prin practica vieţii, a
aflat toate aspectele şi anexele legii A, în drumul său evolutiv va afla şi de
legea B, prezentându-i-se, rând pe rând, sub toate aspectele şi anexele ei. Astfel,
pe măsura urcării sale în înţelepciune şi ştiinţă, duhul află de legile C, D, E şi
aşa mai departe. Să luăm un exemplu. Divinul Isus a zis: ,,Iubeşte-ţi aproapele".
Omul simplu va aplica această lege iubindu-şi părinţii, fratele, sora, soţia şi
copiii. Nu înţelege că trebuie să iubească pe bubosul şi zdrenţărosul cerşetor de
la poarta bisericiivDin viaţă în viaţă, noţiunea acestei iubiri se lărgeşte. Acum
îi iubeşte pe toţi de acelaşi neam cu el. în alte vieţi, când mila se va săpa adânc
în el, pe lângă omul de acelaşi sânge cu el, va iubi, va avea milă şi va ajuta pe
orice om, de orice religie, rasă sau stare socială ar fi. Sfera iubirii sale se va
tot lărgi, până va cuprinde orice om de pe acest glob.
Comunicări din Cei'

291

Dar înţelegerea iubirii trebuie să meargă şi mai departe. Omul va trebui să aibă
milă de orice animal, pentru că şi acesta este opera aceluiaşi Creator care 1-a
născut şi pe el. Omul va trebui să iubească florile câmpului, copacii pădurilor; cu
alte cuvinte, tot ce trăieşte, căci toţi sunt fraţii săi mai mici. Toţi sunt copiii
Tatălui şi prin stările lor am trecut şi noi odată, cu multe miliarde de ani în
urmă, pe alte planete, dispărute. La început entitatea iubeşte din interes, apoi
din obligaţie, ajungând să iubească din convingere, din fericirea produsă de
ajutorarea celor din jurul său, înţelegând că toţi fac parte din marele Tot.
Sublimul Isus spunea: „Eu şi cu Tatăl una suntem". Cum era să spună altfel acest
strălucitor Duh, când El a plecat din Sfera divină şi când în noaptea miliardelor
de ani ce vor veni se va întoarce la Tatăl şi va fi una cu El. Treptat, entitatea
spirituală se deşteaptă din somnul în care a fost adâncită de primul zeu din Mamar,
iar prin muncă amarnică, ce pare o eternitate, îşi dobândeşte ştiinţa ce-i fusese
voalată. Toţi îngerii afirmă: „Mi s-a luat şi mie odată ştiinţa, dar Tatăl a sădit-
o în lume şi noi am citit-o din operele Sale şi am aflat-o de la marii Săi
Slujitori". Adevărul adevărat a fost, este şi va fi următorul: Duhului nu i se ia
nimic, ci numai i se întunecă, i se adoarme memoria cunoştinţelor sale, i se
produce o amnezie, şi ca urmare uită pentru im timp tot ce ştia de pe când era în
sânul Tatălui central. Văzând şi studiind operele Tatălui său ceresc, ceaţa uitării
se ridică treptat de pe memoria duhului, amintindu-şi, rând pe rând, ştiinţa cu
care s-a născut. Trebuie muncă aprigă, de o veşnicie, pentru ca perfecţionându-se,
să se simtă fericit de câte ştie şi poate, faţă de infinitatea de duhuri ignorante
sau inferioare din jurul său. Dacă duhul era perfect, ştiutor din capul locului, ar
fi fost tentat să divulge din secretele Tatălui. Dacă în baza cunoştinţelor sale ar
fi posedat marea forţă a divinilor Creatori, bazându-se pe ştiinţa şi
atotputernicia sa, ar fi procedat la creaţii fără prealabila învoire a Tatălui,
după cum s-a întâmplat cu marile şi strălucitoarele Forţe cereşti căzute din gloria
lor, scufundându-se în abisul uitării, de nu mai ştiu cine au fost şi ce puteri au
avut. Lumile au fost create pe baza misterelor. Tot cosmosul a fost organizat în
tăcere de Tatăl central. O muţenie absolută era înjurai Tatălui central. După mult
timp, treptat şi într-o foarte mică măsură, Tatăl destăinuie din secretul operelor
Sale marilor Săi Fii, Guvernatori de sori şi planete. Acesrstă atitudine a Fiinţei
prime, această tăcere a fost adoptată de marile Forte conducătoare de stele şi — pe
cale descendentă - de toate duhurile cunoscătoare a ceea ce se află prin spaţiu.
Duhurile cunosc mai mult decât întrapaţii, dar legea tăcerii şi a prealabilei
învoiri le împiedică, sub sancţiunea pedepsei, să vorbească întmpatului despre ce a
fost, este şi va fi. O cenzură veşnică şi severă există în Cer. Nu poţi vorbi
orice. Nu poţi comunica oricând şi oricui. Dacă n-ar fi această regulă, totul ar fi
fost discutat, criticat sau lăudat, şi foiţele externe, din univers, poate s-ar fi
opus Foiţei centrale din Sfera divină. Totul trebuie să fie organizat, ierarhizat
şi solidar. Dacă nu ar exista legea solidarităţii şi legea evoluţiei, s-ar fi putut
întâmpla ca multe creaţii să se întoarcă la Centru, înainte de timpul terminării
şcolii respective, din care cauză Centrul s-ar fi dezorganizat şi el. Dragul meu
frate, noi vă iubim nu dintr-un interes personal, ci mânaţi de principiile legii
evoluţiei prin solidaritate. Cu cât avansăm, cu atât sentimentul acestei
solidarităţi este mai puternic.

ca opera produsă de El să devină perfectă. Unitatea poate greşi, dar deliberarea cu

al doilea şi al treilea desăvârşeşte orice operă. Unitatea face o operă inferioară
faţă de cea la care a conlucrat o colectivitate, fie cât de redusă. Pentru a se
face ceva perfect şi trainic, se cere înjghebarea unei colectivităţi formată din
cel puţin trei individualităţi. Acesta e nucleul cel mai redus de asociere. Lumea
duhurilor este organizată în nuclee, având ca bază numărul trei. Trei entităţi au
format un nucleu. Fiecare din aceste trei entităţi poate crea alte trei nuclee,
asociindu-se cu câte alte două entităţi. La rândul lor, fiecare din cele şase
entităţi noi îşi pot asocia alte două entităţi, formându-se şase nuclee noi. A fost
un nucleu, s-au format apoi alte 3, apoi alte 6, 12, 24, 48 şi aşa mai departe.
Astfel sunt organizate, de sus în jos, toate partidele de duhuri. în vârful unei
asocieri sau partid nu se află o individualitate, ci întotdeauna o treime. Cei trei
din vârful piramidei sunt entităţile cele mai evoluate din tot partidul. Ele
deliberează şi la deliberarea lor nu mai ia parte nici un alt duh. Ca să înţelegeţi
mai bine, voi da un exemplu. Trei forţe-entităţi a, a, a, şi-au asociat fiecare
câte două entităţi b, b. Forţele b simt aproape egale în ştiinţă, inteligenţă şi
voinţă cu cele trei a, dar cu toate acestea nu sunt admise la deliberările lor.
Cele trei a vor delibera şi hotărî, iar hotărârea lor este decret-lege pentru
întregul partid. Această

Unul, Supremul, conduce universurile. Unul şi-a asociat doi secunzi. Cu ei

deliberează, pentru
294

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

lege va fi ratificată de toţi membrii partidului, pe cale descendentă: va fi

adoptată de abb, abb, abb; apoi de fiecare b, împreună cu alţi doi c - adică bec,
bec, bec; şi aşa mai departe. Tribunalul suprem al partidului, conducerea supremă
este formată din cei trei a. Dacă cei trei din fruntea partidului nu sunt de
aceeaşi părere, asupra unei decizii oarecare, se constituie o delegaţie de
douăsprezece entităţi egale în grad. Când este vorba de judecarea unei entităţi,
aceşti doisprezece se vor pronunţa asupra sentinţei date, sancţionată de cei trei
din vârful partidului. Pe această bază treimică este alcătuită toată suflarea de
duhuri din univers.

Activitatea duhului este înscrisă în el

Toate religiile pământului conţin nuclee de adevăr, având înscrise în ele
preceptele morale ale lumii noastre. De asemenea, toate duhurile au înscrise în ele
marile precepte ale codului moral. Duhul este o sămânţă divină, trup din trupul
divin şi ca atare, Creatorul a pus în el orânduirea lumii Sale, şi în acelaşi timp,
a înscris în duh tot programul pe care îl are de desfăşurat în lume. Nu are nici o
importanţă când şi în cât timp are să-1 execute. Tatăl nu are zi şi nu are noapte,
pentru El nu există timp, având la dispoziţie eternitatea. Tot ce a creat Tatăl de
la început şi până azi e trupul Său. De acest trup imens nu ne putem face nici o
idee. Duhul este o particulă infinit de mică, ultramicroscopică, o nimica toată
faţă de această sferă incomensurabilă. Cu toate acestea, Tatăl creează duhul după
anumite reguli. înainte de a-1 crea, îi stabileşte viitorul, destinul, legea, şi
numai după aceea îl trimite într-unui din universuri. Ordinea stabilită de Creator
în lume am numit-o codul moral sau codul ceresc. înainte de a fi trimis în lume, în
fiecare duh s-a înscris codul moral, fără de care duhul ar deveni un anarhist, un
răzvrătit contra ordinii stabilite din veşnicie. Tatăl procedează la fel când
creează un duh, un soare sau o planetă, punând în ele toate fazele prin care vor
trece. Fie că face un duh ca mine, fie că face un soare mic, ca al nostru, sau unul
uriaş, Tatăl începe cu a (alfa), adică cu legea şi programul pe care îl va urma
noua creaţie. Să ilustrăm acest fapt cu o comparaţie, pentru a se vedea că
programul este prevăzut pentru toate situaţiile. Trupul femeii conţine în el
ordinea fiziologică a funcţionării tuturor organelor sale. Această femeie devenind
mamă, copilul începe să se zămislească în pântecele ei. Pruncul se dezvoltă conform
destinului său, conform planului constructiv al mesagerului întrupător şi conform
moştenirii fiziologice a organismului mamei sale. Organele se creează, se aşează şi
îşi încep fiziologia în tmpul pruncului, conform moştenirii funcţionării organelor
mamei sale. Imediat după expulzare, copilul ştie să sugă, plămânii - să se umfle,
inima - să bată, şi aşa mai departe. Mama a contribuit la crearea trupului noului
om şi a înscris în el toată gama desfăşurărilor evolutive ale organelor, precum şi
a funcţionării lor. După creaţie, pruncul - ca şi duhul-copil - ştie când trebuie
să ceară de mâncare, să meargă, să vorbească. De aici încolo, duhul îşi conduce
instrumentul, fără să mai vină mama să-1 înveţe să facă un anumit act fiziologic.
Programul fiziologic este înscris în fiinţa sa, în trupul pruncului, încă de pe
când se forma în

pântecele mamei sale, şi se va desfăşura până în ziua când trupul va trebui să

moară. Acest program

fiziologic este dependent de un alt program - destinul duhului care va utiliza

trupul. Tmpul va fi slab^sau puternic, brunet sau blond, armonios sau cu
malformaţii, conform destinului duhului. Insă actul naşterii trupului aparţine
mamei, fiind în legătură cu data conceperii sale. Liberi au fost părinţii să „se
iubească", să conceapă. Iată un liber arbitru aparent al celor doi oameni, căci
însăşi dorinţa unirii lor a venit de aiurea, din lumea nevăzută, care a conlucrat
la împlinirea ordinului ca un anumit duh să vină prin intermediul acestor doi
oameni în lumea trupească. Tainele sunt mari şi bietul om trăieşte şi execută acte
dictate de forţe necunoscute lui. Asemenea pruncului, duhurile s-au născut în
corpul Tatălui şi vor vieţui în eternitate, în tmpul Său, supuse în veci legii Lui.
Aşa fiind, duhul trebuie să-şi dea seama unde trăieşte, să observe toate situaţiile
particulare şi din ele să extragă concluzii generale. Deşi este o infinită fărâmă,
totuşi duhul este un mic zeu sau un embrion de zeu. Noi trăim şi ne mişcăm în
marele trup al Tatălui. Tatăl se întinde până unde nu se mai află nici o creaţie.
în trapul Său înotăm noi, minusculi zei. Tatăl - am mai spus altădată - este format
din cap şi trup. Noi trăim în trupul Tatălui, deci globul nostru terestra face
parte din trupul Divinităţii. Aparenţa face să se creadă că acest glob este
neînsufleţit, dar nu există nimic în lume care să nu aibă viaţă, deci şi pământul e
supus legii şi anexelor ei.
Comunicări din Cer

295

Să slăvim pe unicul Tată divin

Pe timpul Imperiului Roman, preoţii romani ţineau conferinţe, spunând că religia
lor e superioară celor a popoarelor de pe atunci. Mulţi dintre voi aţi trăit pe
atunci şi aţi considerat adevărate cele afirmate de ei. Dar unde sunt templele lor?
Ce s-a făcut cu religia lor? A dispărut. Pentru ce? Pentru că se sprijinea pe decor
şi minciuni. La fel se întâmplă şi azi. Budhistul afirmă că religia lui revelează
lumii taine mai profunde decât religia creştină. Musulmanul crede că religia sa e
superioară religiei mozaice. Protestantul afirmă că religia sa este mai eliberată
de dogme decât a catolicului etc. Numai noi ştim adevărul: Toate religiile au câte
un nucleu de adevăr, dar toate sunt legate de materie şi de viaţa materială.
Religia noastră, a duhurilor, domneşte în tot universul. Ea este pur spirituală, şi
este cu adevărat ştiinţifică. Ştiinţa infinită a cosmosului ne duce la cunoaşterea
legilor, şi astfel - a Tatălui ceresc, un Duh ca şi noi, bineînţeles, cu o putere,
cunoaştere şi înţelepciune necuprinsă de noi. Fiecare om care se va putea descătuşa
de deşertăciunea căiţilor, a barierelor şi prejudecăţilor create de om, şi va
adopta ideile noastre, va putea spune că se apropie de Adevăr. Intrând în biserica
creştină, mozaicul sau mahomedanul se minunează şi nu-şi poate explica pentru ce
atâtea icoane sau statui de sfinţi la care se închină creştinul. Vizitând templul
evreiesc şi văzând pereţii goi şi doar câte un semn sau verset scris cu litere
ebraice, creştinul va zice în sine: „Ce fel de biserică e aceasta? La pereţi se
închină omul?" Iar noi, care vă citim gândul, înţelegem că mentalitatea voastră are
nevoie de reprezentări, de materializări. Voi aţi luat cunoştinţă de marea Forţă
spirituală numită Isus, din citite sau auzite, dar noi îl cunoaştem personal,
pentru că L-am văzut între noi, ca duh, şi ne-a fericit cu ideile Sale, când a stat
între noi, luminându-ne cu înalta Sa şcoală, despre mersul vieţii de pretutindeni.
Ne-a spus că a fost de multe ori pe această planetă, la oamenii existenţi atunci pe
Pământ şi aflaţi acum pe alte corpuri cereşti din univers, şi că va mai coborî pe
Pământ, pentru a da un nou impuls înţelesului vieţii şi legilor Tatălui ceresc.
Există printre noi duhuri venite ulterior înălţării Domnului în tronul împărăţiei
Sale. Ele nu-L cunosc personal, dar deduc splendoarea înţelepciunii şi gloriei Sale
după cunoştinţele dobândite pe planeta de unde au venit, cunoscând acolo un alt
Guvernator de sistem planetar. Cum duhurile apropiate în grad au cunoştinţe şi o
strălucire asemănătoare, prin deducţie, îl cunosc şi pe Guvernatorul sistemului
nostru. Noi ştim că Moşe sau Moise este întruparea unui fiu de Fiu de Dumnezeu,
asemenea lui Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul. Noi ştim multe de fostele lor
vieţi omeneşti pe acest pământ, căci s-au întrupat de multe ori printre oamenii
acestui pământ. Dar putem vorbi oricui despre aceste taine? Putem să vă spunem tot
adevărul? Nu, ci trebuie să vi-1 îmbrăcăm în haina concepţiilor şi viziunilor
voastre pământeşti. Nu ne este îngăduită revelarea adevărului pur şi simplu. De
altfel voi nici nu aţi primi adevărurile noastre, căci nu puteţi renunţa la
cunoştinţele voastre asimilate de când v-aţi născut. Aşa fiind, trebuie să procedăm
delicat şi treptat, vorbind numai celor ce prin gradul lor evolutiv pot primi
tainele noastre. Adevărul nostru nu vi se poate da decât dezbrăcându-vă de
prejudecăţile voastre materialiste şi adoptând religia Cerurilor, a întregii
creaţii - religia iubirii. Voi uitaţi că totul este în curs de evoluţie, de
perfecţiune, şi ca atare biserica trebuie să evolueze. Credinţa se bazează pe
cunoştinţe, dar planeta — cu tot ce e în jurul ei — se perfecţionează, astfel încât
şi câmpul cunoştinţelor se lărgeşte. Cât o să rămână biserica împietrită în
afirmaţii care nu mai sunt în concordanţă cu ştiinţa terestră, dar nici cu cea
cerească? O singură scuză au preoţii tuturor religiilor: neputându-se ridica până
la înălţimea ideilor ştiinţifice, mulţimea are nevoie de o religie simplă şi
materialistă. Din acest punct de vedere preoţii au dreptate, dar totuşi, nu le mai
este permis să facă afirmaţii contrare cunoştinţelor generale, determinând pe omul
cult să râdă şi să se îndepărteze de casa Domnului, transformându-1 în ateu.
Constatând această situaţie, Guvernatorii planetari au hotărât trimiterea de
profeţi care să lumineze preoţii templelor. Omenirea acestui glob fiind pornită
spre o mare spiritualitate, s-au creat numeroase verigi între Cer şi pământ,
mediumi prin care Cerul îşi spune cuvântul şi cheamă inteligenţa şi bunul-simţ al
mulţimii către ştiinţa spirituală a Eternităţii şi Infinitului. Din centrul
creaţiilor, corul miliardelor de Creatori sună din trâmbiţa lor mentală în tot
cosmosul: „ Unul e Tatăl. Unul e începutul tuturor creaţiilor şi a noastră. Numai
Unuia i se cuvine toată, slava şi ruga voastră". Toate religiile trebuie să aducă
slăvire şi cântări unicului Creator al tuturor Creatorilor de lumi. Numai El e în
măsură să facă totul şi să ne ajute în -mersul nostru. Nu e permisă închinare şi
slăvire decât unicului Creator. Astfel se procedează întotdeauna şi faţă de orice
duh. Nu ne închinăm
296

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Guvernatorului planetar, adică superiorului îngerilor acestui glob. Nu ne închinăm

Guvernatorului solar, marelui Spirit, fost Isus, pentru că^suntem fraţi, copiii
Tatălui ceresc. Toate duhurile, mari şi mici, lucrăm la opera Unicului şi cu toţii
îi datorăm smerenie şi supunere. Nici unul dintre noi, orice grad ar avea, nu poate
face nimic de la el, ci numai din ordinul Tatălui şi pentru opera Sa. O religie
minoră ar putea argumenta în forma ei materialistă astfel: „Pe Unul nu L-a văzut
nimeni. Eu cunosc pe Cel care a fost concret, şi deci vizibil. Cum El nu face nimic
cu de la sine putere, ci numai autorizat de Tatăl pe cale descendentă, înseamnă că
mă pot ruga Lui." Dar o religie superioară recomandă închinare numai Unului, iar nu
celor ce slujesc pe Unul. Ruga noastră este auzită şi dată spre împlinire
slujitorilor Tatălui. Din treaptă în treaptă, descendent, până la mine, sunt ajutat
prin reprezentantul Tatălui, un superior al meii, care-mi împlineşte aspiraţiile în
numele Tatălui ceresc. \ Deşi nu te adresezi Reprezentantului Unului, totuşi El
este responsabil de opera ce i-a încredinţat-o Unicul. El conduce nebuloasa ce I s-
a încredinţat, conform planului prezentat la plecarea din Sfera divină. Totul a
fost prevăzut în acel plan, chiar şi evoluţia celui mai mic duh. în zadar te-ai
ruga să ţi se îngăduie să faci altceva decât ceea ce e prevăzut în acel plan. Opera
şi evoluţia ei nu poate fi oprită din mersul ei, dar poate fi întârziată sau
grăbită. Tu, praf mic pierdut în adâncul universului, ce vrei să mai ceri? Pentru
ce lucru să te mai rogi, când totul a fost prevăzut în evoluţia ta? Poţi totuşi să
te rogi pentru grăbirea evoluţiei tale spirituale. Ruga noastră trebuie adresată
Unicului, singurul în drept să primească ruga duhurilor de pe miliardele de corpuri
cereşti. Isus şi Moise, Slujitorii Tatălui, nu au cerut să li se aducă Lor
închinăciune, căci sunt Lumini prea strălucite şi cunoscătoare, ca să fi cerut ceea
ce nu li se cuvine. După două veacuri de la plecarea Domnului, religia creştină a
suferit o alterare care a redus-o la imagini şi statui, dar ceva şi mai grav: la
uitarea închinării la Unicul. Aşa s-a născut pluralitatea rugăciunii la toate
statuile şi, pe rând, la toate icoanele. Dintr-o simplă ornamentare a templului, s-
a ajuns la ruga făcută în dreptul acestor podoabe. Din spirituală, cum a fost pe
timpul apostolilor, religia creştină a devenit materialistă. Din dorinţa primilor
creştini de a atrage păgânii, romanii şi grecii, obişnuiţi cu temple luxoase, s-a
ajuns la starea actuală. Din această cauză, lumea cultă nu mai acordă atenţie
templului, sau o face din ipocrizie, mobilizată de curentul mulţimii, nu din
convingere. De aici s-a născut materialismul şi ateismul de azi.

Gradele spirituale se dau din planetă în planetă

Metoda învăţării întrebuinţată în lumea noastră este următoarea. într-una din
prelegeri se anunţă^anumite adevăruri. La întrunirea viitoare se repetă aceste
adevăruri şi la ele se mai adaugă altele. în viitoarele prelegeri se face un
rezumat din cele spuse, la care se mai adaugă alte cunoştinţe. Şi aşa, ca un
cocoloş de zăpadă, cunoştinţele se tot adună, se repetă şi se întregesc. Populaţia
acestui glob este formată din individualităţi de diferite vârste şi evoluţii
spirituale. Duhurile tinere întrupate nu pot intra în legătură cu noi. Duhurile
adulte întrupate, auzindu-ne sau citind despre noi, vor crede, dar superficial.
Numai duhurile bătrâne întrupate ne cred şi doresc legătura cu noi; numai lor le
destăinuim din lumile nevăzute. Evident, legătura cu noi şi fenomenele produse de
lumea noastră sunt rare, fiind numite de oameni „paranormale". Va veni o vreme,
îndepărtată, când evoluţia acestui pământ, pe de o parte, şi evoluţia populaţiei
lui, pe de altă parte, va fi atât de avansată, încât toată lumea va şti de noi, va
crede în cele spuse de noi, iar fenomenele „paranormale" vor deveni cât se poate de
normale. Se vor inventa aparate prin intermediul cărora ne veţi vedea sau veţi
înregistra gândul nostru, producându-vă mirare, la fel cum predecesorii voştri s-au
mirat de aparatul radio. Până atunci se comunică, ici-colo, câte ceva sub formă de
poveşti sau legende. Cei mai ridicaţi le cred, cei necopţi râd şi le resping ca
fiind irealităţi; însă le vor crede în alte întrupări, când vor fi şi ei mai
pregătiţi. Vântul ia seminţele pământului şi le împrăştie în toate părţile. Fii tu,
dragul nostru frate, vântul ideilor noastre, semănându-le asemenea unor seminţe, în
cele patra puncte cardinale. Unele vor cădea pe piatră şi se vor usca, altele vor
cădea printre buruienile preocupărilor omeneşti şi vor fi înăbuşite, iar altele vor
cădea în suflete curate, pregătite, şi ca într-un pământ bun, vor încolţi şi vor da
roade frumoase. Cei ce ne-au cunoscut în alte timpuri se organizau în secret, şi
păstrau tainele noastre sub jurământ înfricoşător. Au trecut vremurile acelea de
grozavă ignoranţă. Acum s-a mai lărgit câmpul
Comunicări din Cer

297

cunoscătorilor şi moartea nu mai pândeşte pe imprudentul destăinuitor. Totuşi,

trebuie să se ştie că dacă prin pălăvrăgeală nu-ţi mai pierzi viaţa, vei suferi
amarnic dacă ai răspândit neautorizat marile taine cereşti. Pe tine, care ai primit
din cele mai sublime cunoştinţe ale alcătuirii lumilor invizibile, te rugăm să le
păstrezi cu sfinţenie, pentru ca împreună cu cele comunicate în viitor, să
constituie un tot, din care să se vadă uriaşa operă a Slăvitului nostru Tată unic.
Toate duhurile care au acelaşi grad de evoluţie formează un grup mai mic, numit
fascie. Totalitatea fasciilor, de diferite grade constituie un partid. Fiecare
fascie îşi are programul său de lucru. La rândul lor, şi partidele au treptele lor
ierarhice. Unul e mai sus, iar altul - mai jos. Lumea duhurilor este alcătuită pe
grade ierarhice. Un grad se obţine după o vieţuire de zeci de mii de ani pe o
planetă. Am spus că pe Pământ există patru grade de evoluţie: gradul duhurilor
roşii, gradul duhurilor albastre, gradul duhurilor albe şi gradul îngerilor.
Evoluţia dintr-un grad într-altul se face cu mare greutate. Poţi să faci şcoala sau
stagiul pe mai multe planete şi să nu poţi trece dintr-un grad într-altul. Fiecare
grad are mai multe subgrade sau trepte. Noi, duhurile albe, am venit albi pe Pământ
şi am urcat în decursul celor aproape 26.000 de ani una câte una treptele
superioare ale gradului nostru de albi. Tot aşa au venit şi duhurile roşii şi
duhurile albastre, iar cei vrednici dintre ei au urcat trepte numeroase ale
gradului lor. Un duh roşu nu poate avansa pe nici o planetă până la gradul de duh
alb. Evoluţia se face treptat, căci duhul asimilează greu cunoştinţele,
încorporându-le şi făcându-le una cu fiinţa sa. Trecerea dintr-o treaptă în alta se
face în urma unui examen trecut ca om întrupat şi apreciat de superiorii partidului
din care face parte duhul. Studiile teoretice se fac mai mult în Cer, iar practica
- pe pământ, ca om trupesc. Dacă un duh liber sau întrupat a greşit, îşi va plăti
greşeala, dar gradul nu i se va lua, nu va fi retrogradat pentru nimic în lume.
Nici îngerii, nici Guvernatorul planetar sau solar nu-i pot lua gradul, deoarece a
fost dobândit prin vieţi nenumărate, pline de suferinţe sau merite, petrecute pe
multe alte planete şi a fost acordat de alţi Guvernatori solari şi planetari, de pe
alte sisteme solare. Terminând stagiul celor 26.000 de ani ai Pământului şi
facându-şi sârgumcios studiile, duhul va primi la plecare im grad nou, acordat de
Guvernatorul nostru solar. Neîndeplinindu-şi datoria, duhul nu absolvă cu bine
şcoala acestei planete, şi drept pedeapsă nu i se mai adaugă nici un alt grad peste
cel avut. Aceasta e Judecata cea mare şi divină la care sunt supuse duhurile.

Oricât aş abuza ca duh de liberul meu arbitra, acumulând greşeli peste greşeli, nu
mi se poate lua ceea ce mi s-a dat în numele divinului meu Tată. Luarea uneia din
facultăţile câştigate prin observaţiile şi practica vieţii de duh uman, în timpul
peregrinărilor mele prin diferite planete, ar echivala cu uciderea mea. Or nici
măcar Divinitatea creatoare nu şi-a rezervat dreptul de a ucide un duh. Tatăl şi-a
rezervat numai plăcerea de a crea, decretând că nu va distruge nimic din creaţie.
Tatăl ceresc a comunicat cândva copiilor Săi, prin creaţie: „Eu v-am creat; Eu vă
iubesc, vă ocrotesc, deci nu vă pot ucide. Dacă Eu nu pot să vă distrug, liberi
sunteţi să vă desfiinţaţi voi din lumea duhurilor, deoarece Eu am făcut legea
înainte de a vă crea pe voi". Desfiinţarea ca duh înseamnă întoarcerea noastră în
Nirvana sau sânul Creatorului, fără să terminăm şcoala universului. Grele sunt
legile Creatorului, dar oricât de grele ar fi, trebuie să ne supunem, căci numai
supunerea determină ordinea şi ea, la rândul ei - progresul. Există duhuri mai
leneşe, mai neatente, cărora li se pare că viaţa este prea grea şi legile sunt de
fier. în disperarea lor, strigă: „Doamne, vreau să mă întorc la Tine, căci prea
grea îmi este povara legilor Tale. Nu mă mai simt în stare să termin vreodată
şcoala celor patra universuri!" Tatăl a îngăduit revenirea înainte de timp a celor
învinşi de legile Sale, dar în acest caz ei îşi anulează tot ce au acumulat prin
lungul calvar al vieţilor nesfârşite, trăite pe diferite corpuri cereşti. „Legile
Mele — spune Tatăl — sunt făcute să dureze în vecii vecilor, dar nu pot împiedica
revenirea voastră la Mine, înainte de vreme. Nu pot împiedica pe marii Mei Fii
divini centrali ca, în interesul experienţelor atât de necesare pentru Ei, să facă
transmutarea materiei de oriunde. Eu fac, fără să pot dizolva, deoarece legea. Mea
Mă opreşte să desfac ceea ce am ordonat să se facă. Libertate le-am dat să recheme
— la vremea ei — materia pentru a o preface, perfecţiona şi trimite din nou în
lume. Eu construiesc, dar nu pot dărâma. Cei construiţi de mine sunt liberi să
trăiască, dar nu sunt liberi să încalce legile Mele. Dacă nu mai pot să se supună,
legilor, liberi sunt să revină în sânul Meu. Eu nu pot distruge nici unul din
sistemele existente, pentru că nu au fost construite de Mine, ci de Slujitorii
Piei, Fiii Mei, Constructori divini din Sfera Mea. "
29S

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Orice materie se poate desface pentru a construi din nou, dar nu poate nimeni
distrage un duh individualizat. La finele existenţei acestui glob terestru, se vor
destrăma mineralele pământului în duhurile minerale din care au fost alcătuite, dar
nu se va putea distruge nici unul din duhurile minerale, vegetale, animale sau
umane. Duhurile minerale conglomerate cu miliardele în mineralele pământului, nu au
conştiinţa stării lor, şi ca atare nu pot protesta că li se strică soarta, starea
în care sunt scufundate sau orânduite de Creatorii divini. Duhurile vegetale, având
o doză de inteligenţă, înţeleg menirea lor şi atunci când sunt distruse trupurile
lor, se pot revolta că sunt făcute să sufere, că li se strică mersul evolutiv.
Duhul animalului, având o inteligenţă şi mai vie, sentimentul durerii fiind şi mai
puternic decât la plante, protestează energic când trupul său e ucis, durerea şi
protestul său fiind transmise din treaptă în treaptă, până la Centrul creator. Cu
toate acestea, cu toată vitregia vieţii lor, duhurilor vegetale şi animale nu le
trece prin gând ideea sinuciderii. Nici duhul mineral, nici cel vegetal sau animal
nu doresc, în Cer fiind, să revină în Centrul de unde au pornit la învăţătură,
pentru că nu au posibilitatea de a se descuraja. Numai duhul uman, a cărui
inteligenţă, memorie şi voinţă e mai presus de a tuturor, disperă şi declară că nu
mai poate suferi rigorile legilor mereu încălcate de el. Duhul uman nu se sperie de
dispariţia individualităţii sale în Nirvana, deoarece cunoaşte axioma: Nimic nu se
pierde în lume; deci- ştie că şi acolo el va fi ceva. Entitatea spirituală nu mai
poate ieşi din sânul Tatălui, ca să spună şi altora cum e şi ce se face acolo. Când
îl va cuprinde dorul de a trăi iar în lume, ca duh, i se va împlini dorinţa, dar în
acest caz o va lua iar de la început, de la materia primă, trecând prin starea de
fluid, gaz, lichid, mineral etc. O serie lungă, ce necesită atâtea sute de miliarde
de veacuri câte stele sunt pe cer. în acest scop, după ce duhul va fi emis din
Capul şi Toracele Tatălui, Fiii Săi sublimi din Mamar îi vor goli tot conţinutul
memoriei, reţinându-i ştiinţa aflată în timpul cât a trăit în Sfera-Cap. Din
această cauză, Fiii divini, culegători permanenţi ai conţinutului memorial al
tuturor duhurilor din Sfera centrală, au devenit cei mai mari iniţiaţi, cei mai
adânci cunoscători ai gândurilor şi planurilor Tatălui central. După ce duhul s-a
căit de fapta sa necugetată şi doreşte să revină în sferele create, i se întunecă
tot ce a aflat înainte, pe când fusese în lume, plus ce a văzut şi auzit în sânul
Tatălui, şi acum, duh nou-născut, ca în primul ceas al existenţei sale de duh, o ia
pe drumul fără de sfârşit al învăţării în veşnicie. Devine un dumnezeu fără
conţinutul lui Dumnezeu, ridicânduse prin suferinţă la ştiinţa şi puterea lui
Dumnezeu. Fiul mamar care i-a luat acestui duh tot conţinutul său memorial e un
mare cunoscător. Deşi mare, deşi puternic, deşi atotştiutor, Fiul mamar este smerit
şi supus Tatălui central. Aceşti Fii sunt cu miliardele, dar nici unul nu spune
ceea ce se petrece în Tatăl, ce e în Tatăl. Destăinuirea celor aflate echivalează
cu o trădare, aducând distrugerea universului. Dar evoluţia Fiilor este atât de
înaintată, conştiinţa Lor atât de luminată de frumuseţea operelor divine, încât Ei
nu îndrăznesc nici să gândească la o asemenea nelegiuire. Tatăl ceresc s-a îngrădit
de toate posibilităţile şi a alcătuit astfel lucrurile, încât să afle imediat ce
unul ar începe numai să gândească la o asemenea trădare, făcându-i cunoscut gândul.
Divulgarea tainelor cereşti este o faptă nespus de criminală, pentra că duhurile ar
afla ceea ce nu trebuie să ştie, tulburându-le grozav conştiinţa şi producându-le o
mâhnire de moarte şi o suferinţă de nesuportat. Ele se vor îngrozi de miliardele de
ani cât mai au de suferit; disperă de cât mai au de învăţat, şi atunci ridică glas
de protest ori blestem, către Cei ce i-au chemat la viaţă fără voia lor. Distraşi
sufleteşte, cer revenirea în Nirvana Tatălui. Lucrul acesta este bine ştiut în
lumea noastră albă şi angelică, şi de aceea nu trebuie să spunem nimic înainte de
vreme, înainte de timpul hotărât de evoluţia cuiva. Să zicem că un duh a ajuns cu
treapta sa evolutivă la numărul 20.001. Dacă eu - cunoscător al unor taine aflate
prin munca mea sau de la profesorii mei îngeri — îi comunic acestui duh taine
corespunzătoare gradului evolutiv al numărului 20.002, cunoscând aceste fapte noi,
duhul va deveni un nenorocit. El îşi va da seama că, deşi învaţă de mult, nu ştie
încă nimic, o amărăciune îi cuprinde sufletul şi de la o vreme îi pare rău că a
aflat aceste taine, ba chiar mă va blestema că i le-am destăinuit, mai ales că nu
mi le ceruse. Din acest moment, sunt un greşit şi am datoria să repar această
greşeală. Mi-am legat viaţa de a lui şi trebuie să fac tot posibilul, prin mai
multe întrupări, să-1 ajut şi să-1 fac fericit, ca să-mi ierte greşeala şi să-şi
uite nefericirea. Dacă eu, un duh alb, un mic duh faţă de uriaşii gânditori şi
înfăptuitori din univers, pot produce atâta tulburare, destăinuirile
strălucitoarelor Lumini ale Sferei-Mamar pot pricinui adevărate dezastre! O lege
domneşte în univers: Nici un duh inferior nu trebuie să. ştie tainele cunoscute de
cel superior. Destăinuirea misterelor aduce, implicit, blestemul celor mici.
Comunicări din Cer

299

în momentul de faţă, când îţi dictez aceste idei, casa ta e păzită de jur-împrejur
de un cordon de mii de duhuri albe, subalterne mie, împiedicând orice duh albastru
sau roşu să se apropie şi să ia cunoştinţă direct de la mine de cele ce-ţi comunic.
Noaptea, după ce v-aţi eliberat de trupul adormit şi voi faceţi la fel; vă
îngrădiţi cu tăcerea şi nu vorbiţi decât ceea ce e permis. In cazul când, ca om,
vei spune din marile taine ale Cerului, să ştii că e ordin dat ca oamenii care sunt
întrupări ale unor duhuri roşii sau albastre, să râdă cu hohot de tine şi să te
considere un om căruia i-a sărit un cerc de la doagele minţii, un om care şi-a
pierdut judecata. Un duh roşu sau albastru întrupat, citind aceste rânduri, le va
considera aberaţii şi va azvârli cartea cât colo, socotind pierdut timpul afectat
citirii acestor fantasmagorii. Toţi oamenii a căror treaptă evolutivă nu le
îngăduie să primească şi să asimileze asemenea idei te vor considera ori un
şarlatan, ori unul care îşi bate joc de lume, considerând-o proastă. Părerea lor e
binevenită, căci altfel s-ar simţi nefericiţi şi ai fi răspunzător de starea lor.
Marele Fiu divin, Guvernatorul nostru solar ar chema la Tribunalul Său treimic pe
duhul care a destăinuit taine cereşti unui duh mai mic, şi i-ar spune: „Tatăl
nostru nu ucide. Tu ai distrus un spirit, căci el se va întoarce la Centru. De
suferinţa lui vei avea parte. Tatăl central te condamnă prin Mine şi de acum toată
suflarea de duhuri nu te va. mai considera om. De acum eşti demon, adică duhul cel
mai rău de pe Pământ. Oriunde te vei duce, ucigaşule de spirit, toţi te vor ocoli.
Să ştii că nu te vei mai întrupa şi de pe această planetă nu vei mai pleca, până la
dizoluţia ei. " Din acest moment, perispiritul demonizatului se va înnegri complet,
având în dreptul ochilor două găuri ca para focului electric - dacă a fost un
înger, sau două găuri albe - dacă a fost un duh alb. A căzut din gloria sa şi a
fost demonizat. De acum, nici un duh - cât de umil ar fi - nu-i mai dă nici un
respect, chiar dacă a fost odată înger sau duh alb. El nu se mai poate întrupa,
nici nu poate merge oriunde. Această viaţă mărginită şi hulită, purtând stigmatul
hainei negre, poate dura secole peste secole, până când într-o zi, disperat,
demonizatul se va prezenta Guvernatorului terestru, cerându-i iertare şi dreptul de
a se întoarce în Nirvana Tatălui central. Demonizarea se face numai în spaţiu, în
Cer. Un caz asemănător s-a întâmplat şi cu legendarul şarpe, care a dezvăluit lui
Adam şi Evei secretul Tatălui. O poveste bună pentru copii, după felul cum a fost
redată, nefiind permis să se spună mai mult la acea vreme neiniţiaţilor. Domnul
nostru Isus ne recomandă mereu: „Aveţi grijă să nu-mi stricaţi pe vreunul din cei
mici ai Mei, căci rău va fi de ei, dar mai. rău va fi de voi". De oamenii care vor
citi aceste rânduri nu mi-e frică, deoarece gardienii lor, dreptaşii lor, au. ordin
sever să vegheze, făcându-i să nu înţeleagă, să nu le placă asemenea idei,
socotindu-le născociri neroade. Dar ne este teamă de cei de la noi, de duhurile
libere din spaţiu, pentru că văzând cine le spune, le vor lua în serios. Ei nu vor
râde precum cei întrupaţi, căci vor şti că nu sunt basme, ci Taine divine.

Cele trei mari acte ale vieţii umane

Duhul uman este o fiinţă cerească. El îşi va duce traiul în veşnicie numai în
spaţiile infinite Una din numeroasele medii este materia numită de voi fizică,
adică cercetabilă, analizabilă de voi în laborator. Fiind obligat să treacă şi să-
şi facă şcoala şi prin aceste medii, duhul trebuie să se întrupeze, adică să
îmbrace un trup. Oricare ar fi consistenţa, starea de concentrare a materiei unei
planete, duhul trebuie să cunoască forma de viaţă umană a planetei respective. Aşa
fiind, el va trece, rând pe rând, şi se va întrupa pe aceste categorii de planete,
făcându-se om trupesc. Ca om trupesc, duhul va trece prin trei acte principale: 1.
se naşte; 2. alcătuieşte o familie, adică îşi ia un partener de viaţă cu care
concepe copii; 3. după îndeplinirea misiunii părăseşte viaţa trupească prin aşa-
zisul act al morţii. Aşadar, în timpul întrupării sale, omul trece prin trei mari
acte: naşterea, căsătoria şi moartea. Aceste trei mari evenimente intră în
planurile de conducere ale Tatălui creator. Cum însă Tatăl are preocupări multe şi
uriaşe, aceste faze ale evoluţiei unui duh au fost încredinţate unui subaltern al
Său, mic şi totuşi - faţă de duhul-om - foarte evoluat: Guvernatorul planetei pe
care duhul-om îşi va face şcoala, unde se va întrupa. Dar Guvernatorul planetar are
şi el atribuţii multiple, motiv pentru care a încredinţat observarea şi
desfăşurarea celor trei evenimente principale din viaţa trupească a unui om, celor
trei superiori
ale sferei creaţiilor. Născut din voinţa Creatorului, duhul este supus legilor
Sale. Or una din aceste

legi cere ca duhul să-şi facă şcoala vieţii prin toate mediile formate de Tatăl în
sfera creată.
300

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

îngeri ai marii comunităţi din care face parte acel duh. Rolul lor este foarte
important, pentru că aceste trei evenimente se înnoadă cu o mulţime de factori:
ţara unde se naşte duhul, familia, starea sa intelectuală, trupul în care va trăi,
condiţiile sociale şi materiale în care-şi va desfăşura viaţa etc. Prin urmare,
marii superiori îngeri ai comunităţii duhului trebuie să facă un studiu foarte
adânc, să vadă trecutul duhului, calităţile câştigate de el până atunci, defectele
de care nu s-a dezbărat încă, legăturile de iubire şi ură, dar mai ales obligaţiile
contractate. Superiorii comunităţii duhului trebuie să aibă în vedere trecutul care
se cere satisfăcut şi viitorul care cere progres. Problemele puse înaintea Forului
suprem al comunităţii sunt multe, nebănuit de multe. Sub ce sex se va întrupa duhul
pe pământ — bărbat sau femeie? Să se căsătorească? Sati să rămână singur - aspirând
toată viaţa după o vorbă, o mângâiere, după ajutorul unei soţii - ca pedeapsă a
unor vieţi nesocotite, când şi-a torturat sufleteşte partenera de viaţă, când a
înşelat-o, a sugrumat-o etc. Dacă se va căsători, să aibă sau nu copii, câţi şi de
ce sex? îi va vedea mari, ori îi va duce rând pe rând în mormânt? In fine, va veni
la rând al treilea factor, moartea. Când, la ce vârstă, în ce condiţii, sub ce
formă va fi tăiat firul existenţei sale trupeşti? Nici un duh nu se poate sustrage
de la şcoala vieţii planetare. Toate, trebuind să se întrupeze, vor fi silite să
treacă prin cele trei acte - naşterea, căsătoria şi moartea - ce aparţin legii
Tatălui ceresc. Celelalte condiţii legate de ele - sănătate, avere, constituţia
plăpândă sau voinică a trupului, suferinţe morale sau trupeşti — sunt legate de
trecutul duhului, fiind impuse de legile planetare aplicate de reprezentanţii
Guvernatorului planetar, de superiorii comunităţii grupului căruia îi aparţine acel
duh. în fine, alegerea partenerului de viaţă, admiterea în familia sa a altor
duhuri - drept copii ai săi - aparţin duhului şi se fac cu consimţământul său. Cât
de complicată este viaţa umană pe pământ! O sumă deosebit de mare de fapte şi
condiţii se au în vedere la alcătuirea vieţii unui om. Voi nu ştiţi ce de reguli şi
condiţii se au în vedere, ce de studii se fac până se alcătuieşte planul unei vieţi
trupeşti, jos pe pământ! Iată o decizie importantă: Sub ce sex să se întrupeze un
duh? Am mai arătat că o categorie de mari duhuri angelice ţine o adevărată
contabilitate în spaţiu - câte duhuri să vină pe pământ ca bărbaţi şi câte ca femei
- pentru a se menţine un anumit raport între ele şi fiecare să-şi poată găsi
partener. Aceşti mari păzitori cereşti îşi spun cuvântul când e vorba de sexul ce-1
va lua un duh pregătit pentru o nouă viaţă trupească. Alcătuirea planului unei noi
vieţi trupeşti este foarte dificil. în fine, la ziua hotărâtă, duhul însoţit de
ghidul său se prezintă în faţa Forului suprem. Juriul ia cunoştinţă de tot trecutul
duhului şi pe baza meritelor şi a deficienţelor sale, se pronunţă: „Te vei naşte în
anul şi luna x, te vei căsători în anul şi luna y şi vei muri în anul şi luna z".
După ce ia cunoştinţă de raportul mental făcut de duhul prezentator, care a studiat
tot trecutul duhului, Juriul adaugă: „Te vei naşte în ţara, localitatea şi familia
respectivă. Te vei căsători o singură dată şi vei avea trei copii. Vei muri,
oprindu-ţi-se inima, la 52 de ani." Duhul va asculta această hotărâre şi dacă îi
convine, va spune Amin. Din acel moment, duhul pleacă să-şi pregătească viitoarea
viaţă terestră, pe baza planului stabilit de juriu, adică să-şi aleagă duhurile
care îi vor fi soţie, copii etc. Dacă planul indicat nu-i place, el spune că nu-i
convine, fără a motiva. în acest caz, juriul îl concediază, rămânând în spaţiu încă
o bucată de vreme. Mai târziu, schimbându-se situaţia jos şi sus, se prezintă din
nou, iar dacă îi convine forma de viaţă prezentată, va spune Amin, adică se supune
întru totul hotărârii date. Duhul este activ tOt timpul petrecut în spaţiu. în
această vreme, el contribuie la ridicarea fie a semenului său spaţial, fie a celor
de jos, de pe pământ. Această activitate a intrat în calculul juriului, în vederea
viitoarei sale întrupări. Dacă trecutul duhului ar fi notat cu nota 6 şi
activitatea sa spaţială cu 10, ambele note intră în calculul marelui Sfat
întrupător. în aprecierea juriului întrupător intră nu numai faptele făcute în
timpul întrupărilor, ci şi cele făcute în spaţiu, ca duh liber. Toate acţiunile
făcute de duhul întrupat în contra legilor, se numesc greşeli; iar toate faptele
făcute de duhul liber contra legilor Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh se numesc
revoltă. Se plăteşte greu^ greşeala comisă în_stare de întrupat, dar mai amarnic se
pedepseşte revolta duhului spaţial. în lumea noastră spaţială nu există odihnă.
Toate duhurile sunt mereu la luciii, fiecare cu specialitatea sa ori cu lucrul
ordonat de cei mai mari. Toate au]a bază instrucţia şi moralitatea, adică
înfăptuirea binelui şi reprimarea răului, oriunde s-ar produce. în lumea duhurilor
lipseşte activitatea materială. Duhurile întrupate sunt active numai ziua, faţă de
lumea lor terestră, dar faţă de lumea nevăzută, sunt active şi noaptea. Duhurile
spaţiale sunt veşnic active. Toată această activitate se înscrie în arhiva ce o
poartă orice duh, şi se înscrie şi în arhiva planetei. Juriul întrupător judecă zi
şi noapte, trimiţând mereu jos la întrupare, sub formă de valuri, mii şi mii de
spirite. Asemenea judecătorilor pământeşti, judecătorii cereşti au şi ei perioade
de activitate
• Comunicări din Cer

SOJ

şi perioade de repaus sau vacanţă. La anumite intervale de timp, reiau activitatea

lor în cercetarea şi hotărârea formelor de viaţă trupească. După ani şi ani, când
unul dintre judecători termină şcoala de judecător, se retrage, fiind înlocuit cu
un altul, şi ia altă direcţie, continuându-şi evoluţia veşnică. în primele timpuri
ale evoluţiei unui duh roşu, planul viitoarei sale vieţi trupeşti este stabilit de
juriu, iar duhul nu are dreptul să intervină. El nu poate spune decât da sau nu.
Duhurile superioare, cele albe, îşi examinează trecutul, şi pe baza lui îşi
întocmesc o formă de viaţă trupească, un destin prezentat juriului, care îl poate
primi integral, îl poate reduce sau încărca. Cunoscând acum tot planul viitoarei
sale întrupări, duhul uman îşi va aranja viaţa în raport cu cele hotărâte de juriu,
rămânând ^să-şi caute un duh, cu care să convină încă din Cer să-i fie soţie pe
pământ, când vor fi întrupaţi. In fine, ştiind numărul copiilor şi sexul lor, duhul
va propune unor duhuri cu care a avut legături strânse în alte întrupări, să-i fie
fii sau fiice, după caz. Astfel, încetul cu încetul, se orânduieşte totul, pentru
formarea noii familii pământeşti. în aceste alianţe pot avea loc toate
posibilităţile de combinări evolutive. Să zicem că duhul viitor tată are evoluţia
gradată cu numărul 200. Soţia lui va putea avea numărul de evoluţie 100. Primul
copil va avea numărul 122, al doilea 199 şi al treilea 150. în această înjghebare
tatăl e superior tuturor şi copiii sunt superiori mamei. în această privinţă, toate
combinaţiile sunt posibile. De exemplu părinţii pot fi inferiori copiilor, ori
soţia superioară soţului şi copiilor ei etc. Din cauza acestor asocieri inegale, s-
au văzut şi se văd cazuri în lumea terestră când tatăl e un savant şi copiii sunt
nemernici, ori tatăl e un descreierat şi soţia sa o sfântă etc. Motive puternice au
determinat juriul să combine valori spirituale atât de deosebite între ele, având
ca bază ridicarea evoluţiei spirituale a duhului inferior în compania duhului
superior. Totul este alcătuit drept şi sublim, astfel încât să mergem cu toţii mai
departe spre ţara fericirii şi a perfecţiunii absolute.

Imbrăcarea duhului cu şapte învelişuri

Azi îţi voi vorbi despre constituţia duhului şi legătura sa cu trupul. Dar mai
întâi, te rog să uiţi tot ce ai citit în cărţile ocultiştilor despre constituţia
duhului. La cei mai mulţi oameni trupeşti, duhul este scufundat complet în trupul
său. Duhurile evoluate nu pot rezista întunericului temniţei trupeşti, şi din
această cauză, în timpul întrupării sale, scânteia - cu o mică parte din perispirit
- stă deasupra capului. Te vei mira şi întreba: „Dar cum să stea o parte din
perispirit înăuntrul trupului şi o altă parte în afară?" Da, dragul meu, gradul
evoluţiei spiritului dictează această dispoziţie. Când te piepteni, te speli pe cap
sau îţi plimbi mâna peste părul capului, treci cu mâna sau cu pieptenele prin
corpul duhului tău, rămas afară. Acum, când îţi vorbesc, îndrept undele gândirii
mele spre această parte exterioară a duhului tău. Gândurile mele pătrund prin
perispiritul tău şi ajung până la duh. învelişul-memorie din jurul scânteii
constituie ceea ce ştiinţa voastră afirmă a fi „inconştientul", diferit de
subconştient sau corpul vital. învelişul-memorie este arhivarul tuturor vieţilor
tale anterioare, în el sunt înscrise, acumulate toate cunoştinţele şi amintirile
vieţilor trecute, din care nu se poate cerne nimic în conştiinţa stării tale de
veghe. La drept vorbind, această arhivă eternă ar trebui numită supraconştientul,
căci este cu mult mai ştiutor, mai bogat în cunoştinţe decât aşa-zisul vostru
„conştient", ce aparţine actualei voastre vieţi trupeşti. Partea duhului scufundată
în trup înconjoară cu fluidele sale, mai ales sistemul cerebrospinal şi gâtul; iar
prin intermediul măduvei, duhul se leagă cu restul trupului. Odată ţi-am spus că
duhurile superioare au o formă aproape sferică, cu o prelungire în partea
inferioară. în acest caz, partea internă a sferei înconjoară sistemul cerebral, iar
prelungirea se leagă cu vârful său în dreptul nodului vital al corpului vital, care
inundă cu fluidul sau cvasi-material trupul. Noaptea, duhul iese din trupul
adormit, pentru hrana fluidică şi pentru a vieţui câteva ore în lumea invizibilă,
rămânând legat, printr-un fir fluidic, de bulbul rahidian, punctul prin care măduva
spinării se leagă cu encefalul. în trup nu mai rămâne decât jumătate din corpul
vital, care iese şi el câteva minute, pentru a respira, primenindu-şi materia
fluidică uzată, apoi reintră în trup, conducând ca un logofăt moşia încredinţată de
stăpânul plecat în călătorie.
302

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Când iese din trupul său, duhul este înconjurat la exterior de cealaltă parte a
corpului vital, graţie căreia păstrează forma trupului ce doarme. în timpul
peregrinării sale prin spaţiu, duhul este legat de corpul vital rămas în trupul
său, printr-un cordon fluidic denumit impropriu ombilical. Celulele trupului au
viaţa lor proprie, iar totalitatea miliardelor de vieţi celulare constituie viaţa
trupului. Viaţa celulelor este stimulată de activitatea particulelor corpului
vital. Când duhul va părăsi definitiv trupul, corpul vital va muri, iar moartea sa
va aduce moartea coloniilor de celule ale întregului trup. îmbolnăvirea corpului
vital este urmată întotdeauna de îmbolnăvirea trupului, în locul corespunzător
îmbolnăvirii corpului vital. Medicul terestru, prin fluidele fizice care însoţesc
medicamentele administrate, vindecă vehicolui vital care la rândul său aduce
vindecarea trupului. Corpul vital nu aparţine propriu-zis duhului. El este o
învelitoare de ocazie, luată o dată cu întruparea. Corpul vital a fost aninat de
elementele reproducătoare ale celor doi părinţi. Corpul planetar este tiparul după
care se va forma corpul vital, iar corpul vital va orândui coloniile de celule
pentru a se forma trupul uman aşa cum este el. Am. văzut altădată că scânteia
născută de Tatăl este învelită în şapte pături fluidice, formate fiecare din
colonii de particule vii, din ce în ce mai puţin evoluate şi mai dense spre
exteriorul duhului. Reamintesc ceea ce am spus cu altă ocazie: scânteia sau duhul,
propriu-zis a fost emis de Tatăl. Când am fost emis de Tatăl, eram o sferă
gânditoare, dar imobilă; nu ştiam să mă mişc, deoarece nu aveam voinţă. După ce am
stat în corpul Fiului, în Sfera-Respirator, am dobândit facultatea de a voi. Mai
târziu în Mamar am învăţat să mă mişc. Graţie acestor însuşiri am voit şi am ieşit
singur din Sfera divină. Eram inteligent de la Tatăl, ştiam să gândesc, dar nu
puteam să fac nimic, deoarece nu aveam voinţă. Din Tatăl am ieşit şi am intrat în
Respirator, iar de acolo, după un timp, am intrat în Mamar, şi anume în zona Fiilor
de Dumnezeu, prima zonă a Mamarului. Tatăl, Sfera centrală a Laboratorului se
dilată şi contractă. Când s-a contractat, m-a eliminat, împreună cu miliarde de
duhuri asemănătoare mie. Ieşirea din zona Divină în zona Fiului, a Pectoralului a
fost pentru mine un fel de moarte; am murit pentru Centrul divin. Apoi Pectoralul
s-a dilatat şi cum nu ştiam să mă mişc, un anumit curent din sânul Pectoralului m-a
adus până aproape de suprafaţa sa externă. Când Sfera-Pectoral a început să se
contracte, am fost expulzat în Mamar şi prins de unul din numeroşii săi Fii divini.
Nemişcat, am stat în Sfera Tatălui şi în Pectoral, dar acum, când am intrat într-un
fluid mai dens decât cel din Pectoral, şi fiind lipsit de voinţă, am rămas şi mai
nemişcat. Atunci unul din Fii, unul din Auxiliarele prime ale Tatălui, m-a înghiţit
- ca să zic aşa - şi am constatat că mă mişcă, mă amestecă în corpul Său fluidic,
iar la urmă mă înveleşte cu o cantitate din fluidul Său - colonie de particule vii,
pe care le^a luat la rândul Său ca hrană din mediul. înconjurător al Sferei-Mamar.
Din această hrană, prelucrată în sânul corpului Său perispiritual, mi-a dat şi mie
o părticică. După ce m-a înfăşurat bine, am constatat că mă pot mişca, şi prin
voinţa născută acum în mine am ieşit din corpul Său. Dar imediat ce am fost afară,
am constatat că nu mai ştiam ceea ce cunoşteam pe când eram în Tatăl. Atât de mult
mi-a întunecat memoria, încât nu ştiam cine sunt şi de unde am venit. După aceea am
fost trimis în zona a Ii-a a Mamarului. Aici, unul dintre Fiii de-al doilea grad
evolutiv, Sfintele Duhuri Divine, m-a înghiţit şi învelit cu încă o haină, apoi am
fost eliminat şi de El. Dar s-a întâmplat cu mine o minune. Când am fost absorbit,
gândeam, aveam voinţă, puteam să lucrez, dar lucrarea mea era dezordonată, deoarece
nu eram educat. După ce am stat în corpul Său am fost atât de transformat, încât am
devenit pasiv, supus şi deci disciplinat. El era mai dens decât Fiul dintâi, iar eu
fiind făcut pasiv, n-am mai putut ieşi prin propria mea voinţă din El, ci El - prin
voinţa Sa - m-a expulzat în afară. Atunci am constatat că ştiam să gândesc, că
puteam să voiesc şi să lucrez disciplinat, adică devenisem înţelept. Pe când eram
în Pectoralul Tatălui, eram numai gândire interioară, închisă, inactivă, pentru că
nu-mi puteam exprima gândirea. în primul Fiu din Mamar, am devenit gândire activă,
emiţătoare de unde, clar nu puteam primi, deoarece nu cunoşteam pasivitatea. Abia
al doilea Fiu din Mamar, Sfântul Duh Divin, m-a învăţat să prind undele şi deci să
înţeleg gândul emis de semenii mei. Aşadar întâia oară, pe când eram în sânul
Tatălui, deşi vedeam şi ştiam ce e acolo, nu puteam spune şi nu ştiam ce există în
afara Tatălui meu. Pe urmă m-ara pomenit cu facultatea de a^mi emite gândurile.
Acum aş fi putut spune ce e la Tatăl, dar nu mai ştiam nimic, uitasem totul. în
fine, în al doilea Fiu am învăţat să aud ce-mi vorbeşte unul şi altul. De acum am
devenit un duh pe deplin format, deoarece gândeam, comunicam şi auzeam. Multă vreme
am petrecut în sânul Sferei-Mamar, în acest Rai ceresc. Acolo am primit o mare
învăţătură, dar n-am putut înţelege ce făceau marii Fii din Mamar. Auzeam
conversaţiile lor, studiile lor savante, dar eu - biet duh-copil, abia născut de
câteva mii de ani - nu puteam pricepe nimic.
Comunicări din Cer

303

în Sfera-Mamar se pregăteau toate materiile care constituiau noua nebuloasă pe cale

de a fi trimisă într-unui din cele patru universuri. Am cerut să fac şi eu ceva,
dar am fost refuzat, marii Creatori de acolo spunându-mi: „Fiule, eşti prea
neştiutor. Tu aici nu poţi lucra ceea ce ştim noi să facem. Uită-te, ascultă şi
vorbeşte cu cei de seama ta. Pe noi nu ne descoase, că nu putem să te facem să
înţelegi. Du-te în lumile create şi acolo ai să înveţi tot ceea ce facem noi aici".
- Tată - am răspuns eu - vreau să mă duc, ajută-mă să plec. - Bine, mi-a răspuns El
şi m-a condus până în zona a IlI-a a Mamarului, unde am fost luat în primire de
Fiii divini ai acestei mari zone, care m-au îmbrăcat cu a patra haină fluidică,
haina de drum sau haina cosmică. O dată îmbrăcat, am fost condus până în zona a IV-
a a Sferei-Mamar, unde alte strălucitoare Lumini m-au îmbrăcat cu a cincea haină
fluidică, haina universică. Gătit cu aceste învelişuri, ca un fulger am străbătut
celelalte zone ale Mamarului, din care cauză n-am putut să aflu ce se făcea şi cum
era pe acolo. Am aflat eu mai târziu că operaţiile cele mai însemnate ale creaţiei
se fac mai ales în zonele periferice ale Mamarului sau matricei Tatălui. De aici
încolo, am alergat prin spaţiile imense ale cosmosului şi am văzut, în depărtare,
mici lumini. Am întrebat pe însoţitorii mei ce sunt acele frumoase lumini şi mi-au
spus că sunt stelele sau sorii din univers. După o vreme îngerul central, care ne
însoţea, ne spuse: „Iată, am străbătut vreme îndelungată cosmosul şi acum intrăm
într-unui din universuri". Am străbătut vertiginos prin oceanul fluidic al
universului şi de la o vreme am constatat că mersul nostru s-a mai încetinit. Ni s-
a spus atunci că am intrat în atmosfera fluidică a unui soare. O, Doamne, cum l-am
admirat! Ce mare era şi ce frumos strălucea! Am văzut aici îngeri asemănători celor
din Mamar, dar le lipsea ceva, căci nu erau întocmai ca Ei. Dar printre ei am zărit
pe Unul care era aidoma cu Fiul mamar din zona a IlI-a. Ni s-a spus că e Stăpânul
acestui soare. Ne-am plecat cu toţii Lui. El ne-a botezat fluidic cu botezul Său
cel sfânt. Apoi au venit slujitorii Săi şi ne-au învăluit pe fiecare cu o pânză
fluidică, a şasea haină fluidică, şi deodată nu L-am mai văzut pe Suveranul acelui
soare. Un glas ne spunea: „De acum nu-L veţi mai vedea pe acest împărat, până nu
veţi termina şcoala planetei pe care veţi merge". Ne-am întristat şi am început să
plângem. Un înger solar ne-a spus să avem răbdare, că vom avea fericirea să-L mai
vedem. Apoi am fost luaţi de un înger solar şi conduşi până la planeta pe care ne-
am făcut prima şcoală planetară şi unde am îmbrăcat a şaptea haină fluidică. Din
înălţimea atmosferei fluidice a acestei planete ne-am coborât către suprafaţa ei şi
ne-am îngrozit de ceea ce am văzut. Am plâns, căci aici am cunoscut durerea. Am
văzut tot felul de fiinţe. Am văzut pe omul trupesc lovind şi omorându-şi fratele.
„O, Tată, sfânt Tată - am strigat din toate puterile sufletului meu - nu mai vreau
să-i văd, nu mai vreau să stau aici, cheamă-mă la Tine, Tată, nu mai pot suporta
aceste grozăvii!" De atunci au trecut miliarde de ani! Ca un pelerin am străbătut
din sistem în sistem şi din planetă în planetă. Acum ştiu şi înţeleg rostul tuturor
treptelor prin care El ne poartă. Acum fac voia Tatălui şi îl iubesc pe ocrotitorul
nostru direct, pe sfântul nostru Stăpân de aici, care ne îndrumă cu dumnezeiasca Sa
înţelepciune, ca să ne mântuim, pentru a ne întoarce din nou la Tatăl.

Înainte de a comunica ceva unui întrupat, entitatea spirituală trebuie să-1

examineze şi să vadă dacă adevărul intenţionat spre a fi comunicat corespunde
gradului evolutiv al duhului respectiv. Dacă întrupatul merită răspunsul la o
problemă necunoscută de entitatea spirituală, ea apelează la o altă entitate,
cunoscătoare a subiectului respectiv, care va veni şi îl va face cunoscut
întrupatului. în timpul somnului trapului său, duhul uman îşi face în spaţiu
analiza cunoştinţelor conştiinţei stării sale de veghe, şi constatând cât de puţin
ştie ca om trupesc, roagă o entitate subalternă, sau un prieten spaţial, să-i
comunice, când va fi în trup, o anumită problemă - cunoscută de el ca spirit, dar
necunoscută ca întrupat. Cunoştinţele omului dintr-o viaţă oarecare sunt în
continuarea celor cunoscute în trecutul îndepărtat. Din viaţă în viaţă omul ştie
tot mai mult, uiscând mereu scara evoluţiei. Evoluţia sa e în legătură cu evoluţia
Pământului. Există o strânsă dependenţă între dezvoltarea omului şi evoluţia
Pământului, între evoluţia individului şi evoluţia planetei. La rândul ei, evoluţia
planetei este într-un

Civilizaţiile de altădată - Potopul -\ *

304

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua. carte

raport intim cu evoluţia astrului de care aparţine. După cum există o legătură
strânsă între individ, planetă şi soare, tot astfel există o legătură între
evoluţia colectivităţii şi a guvernatorului ei. Omul se naşte, trăieşte pe pământ,
lucrează la o operă oarecare şi apoi moare. Omul neştiutor I crede că aici s-au
încheiat opera şi cariera sa. Adevărul este că el va renaşte şi îşi va continua
opera anterioară, ducând-o mai departe, desăvârşind-o. De regulă, dacă într-o viaţă
ţi-a plăcut mult o carieră - de exemplu, medic - reiei şi în alte vieţi aceeaşi
carieră, pentru a o duce pe o treaptă j superioară de cunoştinţe. Aşadar s-ar putea
ca medicul de azi să fie cel de ieri. j

Desăvârşirea într-o carieră nu se face propriu-zis pe pământ, ci în spaţiu, unde

găseşti metode j noi, cunoştinţe noi, şi când te reîntrupezi, gândind la ele, vin
ca intuiţii în mintea ta de om trupesc. j Ele sunt o regăsire, o reamintire a
ideilor câştigate în spaţiu înainte de întrupare. Chiar dacă ai ajuns la punctul de
a avea legături de prietenie cu cei din spaţiu, ei nu pot să-ţi comunice cunoştinţe
ce trec de gradul tău evolutiv şi, de regulă, nici chiar cele ale gradului tău. De
exemplu, un duh întrupat a ajuns la gradul de a cunoaşte toate problemele până la
litera M. Oricare ar fi entitatea ce comunică, ea trebuie să ţină seama de regula
stabilită în Cer: Să comunice acestui spirit întrupat doar cunoştinţe până la
litera L, ha chiar până la K. Gama cunoştinţelor de la L la M a necesitat mii şi
mii de ani, în termen mediu, aproximativ 10.000 de ani. De aici se vede cât de greu
se acumulează cunoştinţele în memoria unui spirit. Iată de ce este necesară
repetarea continuă, ani şi ani, a aceloraşi idei, pentru ca ele să se întipărească
pentru totdeauna în spirit. Această durată lungă de timp este cerută şi de faptul
că marii cunoscători predau cunoştinţele noi la un anumit termen. Nu se pune nici o
grabă în expunerea lor, dar nici entităţile spirituale nu se prea grăbesc să le
memoreze. învăţătura are două părţi: una teoretică sau abstractă - obţinută în
spaţiu, şi alta practică aplicată pe pământ. Rezultă că fiecare planetă e un fel de
laborator. în Cerul sau spaţiul ei, se concepe; iar pe pământ se aplică cele
concepute. După cum pe pământ tot naşul are un naş, tot astfel şi în spaţiu orice
maestru are un superior, un maestru mai ştiutor. Cunoştinţele date trebuie
învăţate, pentru că vei da examen. După cum există un Tribunal moral, există şi un
Tribunal ştiinţific. După mari perioade de timp eşti chemat în faţa Tribunalului
ştiinţific, şi dacă ai trecut cu bine examenul, ţi se atribuie un grad nou. Treci
de la litera M la N. Pe pământ, un elev are nevoie de un an de zile să treacă
dintr-o clasă într-alta. în Cer, ca să promovezi de la un grad la altul, în
cunoştinţe, ai nevoie de 10-15 mii de ani. După cum un elev nu poate memora un
material ce trece de puterile sale intelectuale, tot aşa duhul întrupat auzind de
cunoştinţe ce depăşesc nivelul său evolutiv, nu simte nici un impuls pentru a le
cunoaşte. El refuză să se ocupe cu probleme care nu-i fac plăcere şi nu-1
interesează deloc. Ne-am luat angajamentul să-ţi îmbogăţim cunoştinţele de om
trupesc. Dar o facem treptat, pentru că deşi conţinutul memoriei tale spirituale
este foarte mare, dacă am căuta să-1 transpunem în memoria ta trupească, în
conştiinţa stării tale de veghe, ar fi ca şi cum am pune o bucată de gheaţă pe un
bec încins — ar plesni. Dacă ţi s-ar da cunoştinţe dintr-o dată, te-ai simţi
entuziasmat, fericit, şi în exuberanţa sufletului tău, ai comunica apoi şi altora.
însă ei nu te-ar mai putea înţelege şi ar crede că ţi-ai pierdut minţile, că ai
înnebunit. în marea ta bucurie, ţi-ai pierde echilibrul, şi cei nepregătiţi să
primească acele cunoştinţe te vor scoate din rândul celor „normali" şi te vor trece
în rândul celor ce şi-au pierdut minţile. Cunoştinţele tale sunt în scânteia de
deasupra capului tău. Din ea noi luăm şi le transpunem ceva mai jos. Primeşti
treptat, te obişnuieşti cu ele şi nemaifiind aprins, le acorzi toată importanţa
cuvenită, asemenea savantului care nu stă de vorbă despre cunoştinţele sale cu
soţia sau cei din jurul său, ci numai cu cei de specialitatea sa. , Să nu credeţi
că ţinem ca lumea noastră să fie descoperită primului venit sau ca tainele lumilor
noastre să tulbure minţile nepregătite. Aşadar, ştiindu-te trecut de faza
înflăcărării, devenind mai înţelept, putem să-ţi spunem cu curaj din adevărurile
cunoscute deja de spiritul tău, ca duh liber.

Voi consideraţi că lumea veche a fost scufundată în întuneric şi omenirea actuală

se află în culmea civilizaţiei, adică vi se pare că o civilizaţie ca cea actuală nu
a mai existat niciodată. Noi, având Ia dispoziţie alte hrisoave, cunoaştem altfel
decât cum credeţi voi, ca oameni trupeşti. Ştim că ceea ce se vede azi pe pământ a
mai fost altădată, că după cum au pierit civilizaţii vechi, va pieri şi civilizaţia
actuală. Existenţa oamenirii pe acest pământ se înşiră sub formă de valuri. După o
vreme lungă de zeci de mii de-ani, civilizaţia piere şi se întronează barbaria.
Această lume se ridică treptat în cunoaştere şi moralitate, ajungând din nou pe
vârful valului civilizaţiei.
Comunicări din Cer

JQ§

Explicaţia acestui fapt, neştiut de voi, este următorul. Când un grup de duhuri şi-
a terminat şcoala planetară, ele părăsesc această planetă şi în locul lor vin alte
duhuri, de pe o planetă inferioară. Ele vor găsi aici case, maşini, obiecte - cu
mult mai ingenioase decât ale voastre - rămase de la valul de duhuri plecate, dar,
neştiind ce să facă cu ele, le lasă în paragină, dărăpănându-se, ruginind şi
pierind. Astfel zac sub pământ palate şi oraşe ale valului plecat. Omul-duh
întrupat o va lua de la finele vieţii sale, din planeta de unde a venit, cu ştiinţa
sa, iar tot ce a găsit se va ruina, fiind părăsit, deoarece nu ştie să le
folosească. îngerii tereştri ne spun că Pământul evoluează pe cicluri. După o
civilizaţie urmează o barbarie şi după ea vine iar o civilizaţie şi aşa mereu mai
departe. De la apariţia sa, pământul vostru are mai multe miliarde de ani, iar de
la apariţia omului pe pământ au trecut milioane de ani. Câte civilizaţii s-au
înşirat în existenţa lui! Câte civilizaţii zac în adâncul oceanelor ce au înghiţit
vechile continente, unde presiunile, mişcările, umiditatea, noianul întreg de forţe
au schimbat şi distrus totul! Tot îngerii ne mai spun că civilizaţia precedentă a
fost în unele privinţe mai înaltă decât cea prezentă, posedând diferite „maşini"
mai ingenioase. Ea zace azi în adâncul oceanului Atlantic. Europa exista în timpul
acela, dar suprafaţa ei era mai plană, mai joasă, acoperită de mlaştini şi avea o
climă nesănătoasă, motiv pentru care era nelocuită. Uscatul numit Atlantida, unde a
înflorit o civilizaţie strălucită, se întindea aproximativ din dreptul ecuatorului
până în dreptul Norvegiei. Avea un pământ fertil şi o climă sănătoasă. O dată cu
scufundarea ei, duhurile au plecat şi civilizaţia ei doarme şi azi somnul de veci.
Noi, duhurile, venim şi plecăm, sub formă de valuri, asemănător berzelor voastre,
care vin primăvara şi pleacă toamna. Există un supra-val, cel al iudeilor, al cărui
durată de şedere pe Pământ este mai mare decât a noastră. Dar şi ei pleacă val după
val, de pe această planetă. Pieirea unei civilizaţii se datorează unor cataclisme.
Or aceste cataclisme se produc cu o oarecare regularitate, fiind datorate unor
fenomene cosmice ce au loc la anumite epoci. Cataclismele se produc datorită
dilatării şi contractării globului terestru. Pământul se comportă ca o fiinţă,
adică respiră, inspirând şi expirând. Cauza acestei umflări şi dezumflări se află
în Sfera divină, Tronul Fiinţei supreme. La anumite perioade mari de timp Sfera
divină se dilată şi se contractă. Dilatarea Ei are repercusiuni asupra tuturor
corpurilor şi mediilor din interiorul sferei-cosmos. Sfera centrală are o
dimensiune incomensurabilă pentru noţiunile voastre. Când Ea se dilată, presează
fluidul cosmic, care la rândul său presează fluidul din sferele-univers. Sub
acţiunea presiunii, sferele-univers devin mai mici şi mediul lor intern mai
comprimat, exercitând o presiune asupra stelelor şi planetelor din interiorul lor.
Prin urmare, fluidul din junii pământului, oricât de fin ar fi, dacă e silit să se
îndesească, exercită o presiune asupra globului trestru. Cum apa de pe suprafaţa
pământului este o materie mobilă, fiind presată, se revarsă peste continente, care
şi ele se lasă în jos întrucâtva. Adâncul oceanelor, fiind uşurat pentru un moment
de apa de deasupra, se ridică, fiind silit de uscatul îngreunat de revărsarea şi
presiunea apei. Prin urmare, cataclismele de pe suprafaţa planetei noastre au fost
provocate de presiunea fluidului din jurul pământului. Aerul este invizibil, ca şi
fluidul. Dacă introduci într-un tub de sticlă aer şi îl presezi printr-un piston,
se va vedea că el se strânge, dar de la o vreme nu mai cedează, şi atunci ori
respinge pistonul, ori sparge pereţii vasului. Fluidul se comportă asemenea
aerului: se comprimă, dar nu până la infinit. Când Sfera centrală va începe să se
contracte, fluidul cosmic se va destinde, sferele-univers vor fi uşurate din
presiune, iar fluidul lor devenind mai rar, planetele şi soni vor căuta sa se
dilate. Această dilatare are ca urmare o nouă perturbare în relieful planetei.
Aşadar dilatarea şi contractarea planetei are ca urmare naşterea de noi continente,
mări şi oceane. în general când se contractă sfera terestră continentele coboară
sub nivelul apei. Când se dilată, ridică pământurile acoperite de apă şi mai puţin
consistente. Calculul anilor dintr-o dilatare şi o contractare nu se poate exprima
decât prin ani solari. îngerii Pământului spun că anul solar este timpul cât face
soarele nostru un drum complet în jurul punctului central al sferei universului
nostru. Ştim că soarele face un drum în formă de elipsă, plecând de la periferia
universului către central său, pe care îl ocoleşte şi revine iar la periferie.
Cataclismul se produce când soarele porneşte de la periferie spre centrul
universului. începutul anului solar este momentul când el a ajuns la centru şi se
termină când revine aici. Durata anului nostru solar ţine aproximativ 75.000 de ani
tereştri. Noi, actualele duhuri, nu o să mai apucăm un alt cataclism, deoarece
şcoala noastră e mai scurtă de 75.000 de ani şi nu suntem aproape de acel moment.
La acea vreme, vom fi instalaţi deja pe o altă planetă. Dar unii dintre evreii care
au o şcoală mai lungă, mai amarnică, pe această planetă, vor prinde acele vremuri,
unii dintre ei vor avea un nou potop, adică o nouă scufundare a uscatului.
306

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Pregătirea pentru plecare

Ţi s-au dictat fel de fel de cunoştinţe din lumea noastră. Ţi se par noi, dar, ca
spirit, le cunoşti de pe când ai trăit întrupat prin India, Asiria şi Egipt. La
vremea aceea cunoştinţele ţi-au fost date tot de misionarii Cerului, dar în
decursul vremurilor, mişcările sociale şi războaiele au distrus templele şi tot ce
se afla în ele. Papirusurile tale şi ale multora s-au distrus, şi astfel omenirea a
rămas iar în întuneric. în unele locuri a mai scăpat ceva din aceste cunoştinţe,
perpetuate prin viu grai până în zilele voastre, sub formă de tradiţii, însă
forţele contrare au contribuit la pierderea lor. Cei mai mulţi din iniţiaţii de
atonei nu mai sunt azi în jurul acestei planete, părăsind-o de multe veacuri. Unii
din ei au rămas, pentru că încă nu au atins evoluţia completă, corespunzătoare
acestei planete. Posesorii acestor taine profunde îşi păstrau cunoştinţele asemenea
unor comori şi nu le comunicau altora. Dintre ei, au fost şi unii evrei.
Cunoştinţele s-au transmis celor aleşi din neamul lor, celor ce au dreptul la
această înaltă iniţiere, dar pentru nimic în lume nu le comunicau vulgului şi nici
vorbă să fie spuse unui neevreu. Din această cauză, Guvernatorul sistemului nostru
a coborât din nou pe Pământ şi a răspândit în lumea întrupată Adevărul, care a
luminat din veacuri lumea egipteană. Dar după cum lumina egipteană s-a stins
treptat, tot astfel şi învăţătura răspândită prin ucenicii Săi a fost pierdută de
reprezentanţii bisericii. Văzând în ce întuneric se scufundă omenirea, Domnul a
îngăduit să fie reaprinsă candela luminării minţilor şi înălţării inimilor. Astfel,
ştiinţa revelată, ştiinţa iniţiatică, se răspândeşte, iar voi, iniţiaţii din alte
veacuri, aţi primit misiunea de a răspândi din nou, în lumea voastră, cunoştinţele
Cerului. Voi aţi cerut, sus la noi, această misiune întrucât v-a fost frică de
faptul că, revenind jos ca întrupaţi, veţi zace în întuneric şi veţi cădea în
greşelile omului trupesc, şi nu veţi termina evoluţia acestui glob nici peste mii
de ani. Domnul s-a îndurat de cererea voastră şi, în interesul umanităţii de jos,
pentru ridicarea cunoştinţelor ei, v-a acordat fericirea, ca oameni trupeşti, să
luaţi cunoştinţă de ştiinţa sfântă a lumilor spaţiale superioare. Ceea ce fac acum
este manifestarea îndurării ce ţi s-a acordat, de a te lumina ca întrupat şi de a
strânge materialul ştiinţific care va servi ţie şi mai ales celor ce vor veni după
tine. Unul dintre ei are misiunea de a revela taina nemuririi, într-o măsură mai
mare decât tine, străduindu-se să lumineze sufletele fraţilor săi, pentru ca
devenind morali şi făcători de fapte frumoase, să-şi grăbească ora plecării de pe
această planetă. < Fără răspândirea acestor adevăruri, omenirea ar bâjbâi iarăşi
veacuri fără număr în întuneric. In spaţiu, duhurile făgăduiesc că atunci când vor
fi jos, pe pământ, vor păşi pe calea vieţii drepte şi iubitoare. Dar când sunt în
trap, fiind neştiutoare de adevărurile cunoscute sus ca spirite, iar vocea trapului
auzind-o mai uşor decât pe cea a spiritului, comit greşeli peste greşeli. Ce se vor
face când se va termina ciclul planetar? Nepriceperea, stagnarea din mersul
progresiv vor aduce fatal întârzierea plecării. Dar până când să fie aşteptaţi? Din
nou să se rupă valul în două? în cei pregătiţi - având posibilitatea să plece, şi
întârziaţi - care rămân pe această planetă, sau pe una similară ca să-şi termine
şcoala. Iată înţelesul străduinţelor noastre. Cu ajutorai ideilor noastre, omenirea
se va ilumina şi peste una sau două mii de ani vom pleca toţi cei din grupul
nostru, de pe acest glob. Ei, mult a fost, puţin a rămas. După ce valul nostru şi-a
trăit etapa de 2(5.000 de ani pe această planetă, ce mai înseamnă câteva veacuri?
Dragostea noastră ne îndeamnă să-i salvăm pe toţi, dar din cauza liberului arbitra
dat de Tatăl ceresc tuturor fiinţelor din sfera creaţiilor Sale, nu-i vom putea
salva acum pe toţi. Preocuparea noastră principală este de a ilumina şi pregăti de
plecare cel puţin pe cei de pe treptele superioare ale evoluţiei, pe avansaţii
noştri pe calea intelectuală, dar mai ales pe cea morală. Domnul să le lumineze
calea, să nu se mai poticnească în dramul lor, astfel încât la ziua cea mare a
examenului general, a examenului Celui Sfânt, să nu se ruşineze că nu şi-au
acumulat cunoştinţe sau că au atârnat de fiinţa lor prea multe greşeli. Cu cât
viaţa voastră este mai cinstită, mai sfinţită, cu atât vă faceţi mai demni de a
primi cunoştinţele de la o entitate mai strălucitoare. Cunoştinţele date de aceste
înalte somităţi ale spaţiilor vor stârni uimirea şi vor provoca umilinţa celor mai
mari savanţi ai lumii voastre trupeşti. Dacă nu e posibil să vă facem sfinţi pe
pământ, cel puţin vrem ca pe mulţi să-i facem să înţeleagă pentru ce au venit în
lume, scopul pentru care s-a creat tot ce se vede în jurul lor, să înţeleagă că
Tatăl ceresc are nevoie de cât mai multe ajutoare pentru cucerirea Infinitului,
umplându-1 mereu în eternitate cu sfere noi, cu universuri noi, pline de stele,
sori şi planete.
Comunicări din Cer

S07

Progresul e continuu, dar în valuri

JNu se poate contesta că omenirea merge din progres în progres. Dar dacă ea a făcut
paşi uriaşi în ceea ce priveşte studiul materiei, a dat înapoi în privinţa
cunoaşterii Principiilor creaţiei şi a Cauzelor prime. Motivele sunt două. Pe de o
parte, prin viaţa ei din ce în ce mai îndepărtată de principiile morale, omenirea a
pierdut contactul, cu noi - lumea spaţială. Pe de altă parte, cunoscătorii
Principiilor creaţiei şi ale Cauzelor prime, instructorii de altădată ai lumii
cereşti şi trupeşti, nu se mai ocupă cu destăinuirea acestor taine, având acum
preocupări mai înalte. în alte timpuri, oamenii erau conduşi de preoţi - profeţi
sau mediumi aflaţi în strânsă legătură cu Cerul. Ei primeau de la noi cunoştinţe şi
recomandări, cum să conducă pe cei de sub ei. Religia difuzată printre cei din
jurul lor îşi avea temeiul la noi şi în ea erau explicate toate fenomenele
observate de oameni pe pământ. De la o vreme, aceşti preoţi au fost atraşi de
bunurile pământului, au alunecat treptat în braţele plăcerilor de tot felul,
devenind oameni egali cu oricare dintre supuşii lor. Din acest moment, mediumitatea
lor s-a pierdut, prestigiul lor a scăzut şi o dată cu ele şi puterea de impunere.
In curând, conducerea omenirii a căzut în mâna regilor neiniţiaţi, a potentaţilor
din acele vremuri, iar preoţii au rămas numai cu forma, practicând cultul exterior
al religiei. Din cele expuse s-ar părea că numai omul trupesc a fost de vină. în
realitate, regresul se datorează şi faptului că, la vremea lor, spiritele mult
evoluate au părăsit planeta noastră, iar pe de altă parte a intervenit şi legea
ciclurilor. Legea ciclurilor constă în faptul că după o civilizaţie urmează o
decădere, urmată de un progres treptat, pentru a se atinge din nou culmea unei
civilizaţii. Atunci, nu mai există progres? Ba da, pentru că deşi există ridicări
şi căderi, totuşi, fiecare urcuş se găseşte pe un nivel superior celui precedent.
Constatăm că linia trecută prin culmile tuturor civilizaţiilor este ascendentă, în
decursul milioanelor de ani ea urcă mereu. Acest fenomen se urmează mai riguros în
Cer, în lumea spiritelor, şi mai puţin în lumea trupească. Cred că e necesar să mă
explic. Ascensiunea este continuă în lumea spiritelor. Când au atins maximul
evoluţiei unei planete, spiritele pleacă pe o altă planetă şi în locul lor vine un
val de spirite care, fiind începătoare pe această planetă, vor duce o existenţă mai
simplă, mai nepricepută, când se vor întrupa pe suprafaţa pământului. Prin urmare,
jos, pe pământ, vor exista valuri-valuri de forme de viaţă, iar în spaţiu - un
veşnic urcuş. Cum atinge culmea, cum a terminat şcoala unei planete, grupul de
spirite o părăseşte. Iată un mic exemplu. Sfântul sfinţilor, Domnul nostru solar,
coborât pe Pământ şi numit Isus Christos, a răspândit din nou cunoştinţele cereşti,
pierdute de omenire sau ştiute de prea puţini oameni. S-a întemeiat astfel biserica
creştină. Urmaşii Lui, oameni înţelepţi, sfinţii Pământului, au dus învăţătura mai
departe şi biserica se întărea şi învăţătura se răspândea. Dar treptat, din sfânt,
preotul a devenit un om simplu, iubitor de onoruri şi plăceri pământeşti. Din acest
moment, a pierdut legătura cu Cerul, nu a mai primit nimic de la oamenii spaţiali
şi astfel învăţătura a devenit literă moartă, învăţătura exoterică a înlocuit-o pe
cea ezoterică, profundă, ocultă. Văzând această situaţie, Guvernatorul solar a
hotărât formarea de mediumi pe tot întinsul pământului, pentru ca anumite spirite
să propage prin ei adevărurile cereşti. Iată înţelesul apariţiei ştiinţei revelate,
marea şi fulgerătoarea ei răspândire printre oamenii pământului. Din cele expuse
rezultă o urcare, o coborâre şi iar o urcare; mai exact: după o activitate urmează
o fază ceva mai scăzută, apoi una şi mai scăzută, după care începe urcuşul, la
început mai domol, pentru a termina cu o fază de înaltă activitate spirituală. în
rezumat, drumul acestei traiectorii trece prin: activ, neutra, pasiv, neutru şi iar
activ. La noi în Cer, mersul acesta se exprimă printr-o axiomă: După spiritele
foarte active, se trimit jos la reîntrupare spirite mai moderate - spirite neutre,
cărora le urmează altele şi mai puţin stăruitoare - cele pasive. Când lucrurile par
că s-au oprit din mersul lor, se trimit la reîntrupare, spirite ceva mai ştiutoare,
după care vor veni cele ce cunosc şi pot mai mult decât cele trei precedente. Să nu
crezi că acelaşi spirit trebuie să joace pe arena terestră acelaşi rol în
eternitate - de pasiv, neutru sau activ. Fiecare spirit va fi, rând pe rând, activ,
pasiv şi neutru. Această axiomă se urmează nu numai de individ, ci şi de naţiuni,
biserici etc. După regulile din Cer, în fruntea tuturor e biserica. Sub ea urmează
naţiunea. în fruntea bisericii sunt cei ce au cerut şi jurat în Cer că vor aplica
jos principiile cereşti. In fruntea naţiunilor sunt conducătorii lor sociali. în
existenţele lor, bisericile şi naţiunile trec şi ele prin fazele de mai sus. După o
fază de activitate, urmează o fază de pauză, şi tot aşa mereu.
308

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Eu, care îţi dictez acum, voi veni la o nouă întrupare. Am destăinuit aceste taine
pentru tine, să le cunoşti, dar şi pentru mine, să le cunosc şi eu când voi fi
întrupat. S-ar putea să-mi ruinez tinereţea de timpuriu, iar mai târziu, la vârsta
matură, să mă fure gustul mâncărurilor delicioase sau mirajul atracţiilor de tot
felul. însă pregătit de tânăr, voi putea înfrunta toate furtunile vieţii trupeşti.
Ţi-arn pomenit destinul meu ca să-mi citesc propriile gânduri şi, aflându-le, să
prind curaj şi să înfrunt toate adversităţile venite de la cei nepregătiţi şi
neştiutori ai pământului. Destinul fiecărui om se orânduieşte în Cer, cu mult
înaintea întrupării. Fericiţii Cerurilor şi ai pământului îşi croiesc destinul, ca
duh, chiar fiind în trup. Ce fericit voi fi ştiindu-mă, ca întrupat, că am coborât
să realizez o operă deosebită! Mă rog ca Tatăl să mă întărească, să lucrez cu râvnă
şi să nu cad. Dacă voi fi dârz şi-mi voi urma destinul întocmai, voi fi unul din
luminătorii neamului meu. Voi fi un fericit, dar fericit vei fi şi tu, tată mare,
în Cer, de calea vieţii mele. Multe din tainele Cerurilor sunt scrise prin cărţile
voastre, dar nu destul de clar. Obscuritatea lor a fost voită, căci există o regulă
în Cer care trebuie aplicată şi pe pământ: Cu cât este mai înalt un adevăr, cu atât
el trebuie ascuns gândurilor celor nepricepuţi. Cei inferiori nu trebuie să-şi facă
o idee concretă, clară despre Divinitate, tocmai ca să-şi urmeze în tihnă evoluţia
de inferiori. Ei nu trebuie să se conducă după raţiune. Raţiunea aparţine duhurilor
albe, sentimentul aparţine mai mult duhurilor albastre, iar instinctul este busola
duhurilor roşii. Cine se conduce după instinct nu trebuie să ştie de tainele
Cerului. Cel ce se conduce după sentiment poate afla ceva din ele. Numai cine se
conduce după credinţa luminată de raţiune le poate aprofunda. Din cauza
inferiorităţii sale, vulgul e dispus să batjocorească Divinitatea. Dacă i s-au
făcut cunoscute taine pe care nu se cădea să le cunoască şi insultă Divinitatea, el
va face un mare păcat, şi va suferi, dar pe lângă el va suferi şi cel ce i-a
revelat acele taine. Pentru a nu se batjocori cele cereşti şi pentru a se evita
greşeala şi rezultatul ei - pedeapsa, în cazul duhurilor roşii se recurge la
parabole. Duhurilor albastre, fiind ceva mai avansate, li se vor da sinteze
cabalistice. Numai duhurilor albe li se dă ocazia să cunoască tainele Cerurilor,
deoarece ele, fiind pe trepte superioare în Ceruri, le vor acorda toată atenţia şi
înţelegerea cuvenită. Evreilor li s-a spus de mult şi le-a intrat adânc în inimă
faptul că vorbirea neatentă la adresa Divinităţii este o blasfemie. Moise le-a
făcut cunoscut că pronunţarea incorectă a numelui1 Celui Sfânt, al Tatălui ceresc,
e o gravă profanare, şi constituie un mare păcat. Ba chiar a hotărât ca acest nume
să nu fie pronunţat de poporul evreu, ci numai de marele preot, în faţa sfântului
Altar. De aceea îţi recomand şi ţie, frate drag, ca tainele sfinte ce ţi-au fost
dictate să nu le comunici altora, ca nu cumva să fie negate sau hulite, şi ca
urmare, în mod indirect, să se aducă o mare ofensă Sfinţilor între sfinţii sferelor
create şi ale Laboratorului.

Cele trei categorii de duhuri

C_AI cât e mai bătrân spiritul, bagajul său de cunoştinţe este mai mare, având
putinţa să reveleze mai multe cunoştinţe unui pământean. Orice spirit poate vorbi
despre probleme simple: modul cum moare un om, impresiile avute când a sosit în
lumea noastră, felul cum îşi petrece ani şi veacuri existenţa sa în spaţiu. Pentru
a nu fi induşi în eroare asupra unor probleme mai dificile, v-am recomandat să
cercetaţi aceeaşi idee în mai multe cercuri de revelaţie - unde vi se îngăduie - şi
să cereţi explicaţii asupra lor. Dacă răspunsurile date în mai multe locuri sunt
identice, concluzia firească este să le credeţi ca adevărate. Se înţelege că în
fiecare cerc de revelaţie vor comunica entităţi diferite. însă trebuie să ştiţi că
duhurile vorbesc când vor, cui vor şi cât vor. Ele nu sunt instrumente oarbe, la
dispoziţia pământenilor. Fiecare cerc îşi are iubiţii săi cereşti şi fiecare
entitate îşi are felul său de a se exprima şi câmpul său de cunoştinţe. Rămâne ca
judecata voastră să cearnă cele comunicate, _să aleagă cele ce sentimentul, logica,
bunul-simţ vă vor dicta că ar putea corespunde Adevărului. în orice caz, să nu
lepădaţi

1 nin" - Havayah - reprezintă numele sacru rostit de marele preot o singură dată pe
an. Când este întâlnit într-un text sacru, nin* se înlocuieşte cu Adonai sau cu
diferite nume ce exprimă atributele Divinităţii. Cabaliştii consideră că
descoperind adevărata pronunţie a acestui cuvânt sacru, muritorul de rând
dobândeşte cheia tuturor ştiinţelor divine şi umane. Tetragrama niî"P semnifică
Fiinţa care este, a fost şi va fi.
Comunicări din Cer

3Q9

comunicările cereşti, ci să căutaţi să le controlaţi şi în alte cercuri. Fenomenul

este asemănător cu ceea ce se întâmplă când te duci într-o vizită şi unul dintre
musafirii gazdei expune anumite idei ce ţi se par noi, necorespunzând analizei,
criticii tale. Delicateţea cere să nu le combaţi, să nu le negi, ci să cauţi să te
informezi şi în altă parte, dacă ele sunt sau nu adevărate. Există noţiuni şi
acţiuni cunoscute de toată lumea duhurilor. Iată, de exemplu, toată lumea spaţială
ştie că fenomenul naşterii este mai greu de pătruns decât cel al morţii. Despre
asemenea adevăruri nu mai încap discuţii. însă, de îndată ce se trece într-un
domeniu ieşit din comun, subiectul intră în domeniul ipotezelor. Cu cât un spirit -
liber sau întrupat - este mai evoluat, câmpul ipotezelor devine mai restrâns pentru
el. : Exemplele lămuresc cel mai bine. Iată două ipoteze: existenţa Tatălui şi a
Fiului Său. Pentru omenirea trupească, ambele sunt ipoteze. Pentru mulţi dintre
noi, numai existenţa Tatălui este o ipoteză, pentru că nu e lângă noi ca să-L
vedem. Dar existenţa Fiului nu mai este o ipoteză, pentru că El a fost printre noi
şi l-au văzut toate duhurile la vremea când a părăsit Tronul Său solar şi a venit
în misiune pe planeta noastră. Nu se poate spune că duhurile nu au nici un
sentiment faţă de existenţa Tatălui, pentru că există în noi toţi, ca de altfel şi
în voi, o vagă amintire despre Tatăl nostru, de pe când eram în Sfera divină. Dar
ce de ani s-au scurs de atunci! în plus, noi, superiorii Pământului, îi auzim
glasul. Dar acum să intru în subiectul meu de azi. Evreii au trăit şi evoluat ca
noi, pe o altă planetă. La terminarea ciclului lor pe acea planetă, au fost supuşi
unui examen pe care nu l-au trecut. Pentru a întări oarecum spiritul lor, au fost
readuşi în Sfera divină, unde mediul şi cuvântul Celor de acolo le-au reamintit de
Tatăl şi de ordinele Lui, după care - o parte din ei - au fost trimişi pe Pământ.
în veacurile îndepărtate au purtat diferite nume, iar acum sunt cunoscuţi sub
numele de evrei, iudei sau israeliţi. în veacuri, evreii au trăit prin diferite
ţări şi în vremurile existenţei marii civilizaţii egiptene s-au reîntrupat şi în
Egipt, unii dintre ei fiind chiar preoţi egipteni. îngerii Pământului s-au întrupat
şi ei în sânul poporului egiptean, ca mari preoţi. Unul dintre cei mai străluciţi
dintre ei a fost Guvernatorul planetei noastre, întrupat sub numele de Moise, care
s-a mai întrupat în Egipt, în alte epoci şi sub diferite nume: Hermes, Osimandias
şi altele. Istoria ne prezintă poporul iudeu ca fiind format din oameni
îndărătnici, neştiutori, siliţi să muncească sub loviturile biciului, ca robi.
Adevărul este că evreii n-au fost mereu robi în Egipt. Ei au venit în grupuri din
Orient, au trăit o vreme independenţi de egipteni, formând elemente aparte şi
reîntrupându-se chiar printre conducătorii egipteni. Atâta timp cât ţara Egiptului
a fost condusă de preoţi, viaţa socială era cuminte, bogată şi armonioasă, evreii
au trăit foarte liniştiţi în sânul poporului egiptean. Ei aveau dreptul să trăiască
unde voiau şi să-şi exercite orice ocupaţie. Dar spiritele superioare, care
conduceau ca preoţi poporal egiptean, au părăsit planeta. întrupându-se spirite
inferioare celor plecate, puterea a căzut în mâna oamenilor profani, a faraonilor
neiniţiaţi. Din acel moment, începe silnicia şi viaţa grea a evreilor, evoluţia
cerând ca poporul evreu să se separe de noile spirite întrupate în poporul
egiptean. Duhurile vin rând pe rând, în grupuri foarte mari, la reîntrupări pe
această planetă. în timp ce grupul îşi face evoluţia, sosesc şi semigrupele. Grupul
este o mare ceată de duhuri venite din alt sistem solar. Semigrupele sunt asociaţii
de duhuri venite de pe altă planetă a acestui sistem solar. în afară de aceste două
categorii, există în sistemul nostru solar o grupare sosită direct de la pe Pământ.
Prin urmare, există un grup de duhuri sosite direct de la Centru - începătorii
evoluţiei planetare în sistemul nostru solar, există grupul de duhuri care
evoluează din planetă în planetă şi grupul celor veniţi din alte sisteme.
Selecţionarea lor se face de îngerii solari, în numele Guvernatorului solar. Sosind
din alt sistem planetar, noi, albii am fost repartizaţi pe Pământ de îngerii
solari. Duhurile albastre trebuie să-şi facă şcoala rând pe rând pe toate planetele
acestui sistem solar. Duhurile roşii îşi fac şcoala numai pe anumite planete ale
sistemului nostru. Aşadar trei categorii de duhuri vin să evolueze în acest sistem
solar: virginii, planetarii şi solarii. Albii sunt de evoluţie solară, albaştrii -
de evoluţie planetară, iar duhurile roşii - de evoluţie subplanetară, întrupându-se
pe planete tinere. Evoluţia noastră, a duhurilor albe, se face din sistem în
sistem. Evoluţia albaştrilor se face rând pe rând, prin toate planetele unui
sistem, exceptând pe cele ale virginilor, iar duhurile roşii, după ce vor face
şcoala pe anumite planete ale acestui sistem, trebuie să se întoarcă la Centra, de
unde vor veni ca albaştri, pentru a-şi continua şcoala planetară. Numai terminând
toată gama de planete a unui sistem vor trece şi duhurile albastre la Centru, de
unde vor trece pe un alt sistem. Noi, albii, după ce vom termina studiile pe
această planetă, ne vom duce pe o altă planetă a unui alt sistem
Tatăl, din Sfera divină. Ei vin direct pe planeta inferioară a sistemului nostru,
deci niciodată direct
310

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

planetar. Prin urmare, evoluţia noastră, a albilor, se face din planeta unui sistem
solar în planeta unui alt sistem solar, iar nu din planetă în planetă, în cadrul
aceluiaşi sistem solar. îngerii planetari conduc lumile întrupate pe fiecare
planetă. Ei evoluează din planetă în planetă, ca oricare duh planetar. Grupuri mari
de duhuri albe au sosjt pe această planetă. înainte de naşterea lui Moise, o mare
parte din ei a părăsit acest sistem solar. înainte de plecarea lor, poporul evreu a
ajuns să se confunde cu cel egiptean. La o vreme, aceste duhuri albe se
concentraseră, reîntrupându-se în ţara Egiptului. Cât timp au durat întrupările lor
în Egipt, evreii trăiau fericiţi şi se întreceau cu egiptenii în credinţă şi
ştiinţă. După terminarea ciclului şederii lor, acest grup a părăsit planeta
noastră, reîntrupându-se duhuri albe începătoare şi duhuri albastre, care au
preluat conducerea poporului egiptean. Din acest moment, evreii încep să fie
înlăturaţi, boicotaţi, asupriţi, încep amarurile vieţii lor. Tu te-ai întrupat de
multe ori în ţara Egiptului, atât în timpul primului grup, cât şi în ceata celor
rămaşi. Templele de la Theba şi Memfis au răsunat de glasul multora dintre voi. O
dată întronată domnia faraonilor neiniţiaţi şi slăbind conducerea preoţilor, s-a
produs o separare între evrei şi egipteni. Atunci s-a hotărât asuprirea evreilor.
Primele semne ale tendinţei egiptenilor de a subjuga evreii s-au remarcat cu o mie
de ani înainte de naşterea lui Moise. Cu cât numărul reîntrupărilor din primul
grup, al duhurilor albe evoluate, se împuţina, şi evreii se întăreau în credinţa
lor, egiptenii au început să-i persecute până la supunerea la munci grele. Cu mii
de ani înaintea acelor evenimente, evreii au fost desconsideraţi şi de albii
primului grup întrupat în ţara Egiptului. Dar o dată cu trecerea veacurilor, aflând
taine de sus, au început să le respecte viaţa, avutul, credinţa şi treptat i-au
făcut amicii lor. Când persecuţiile ajung la culme, spiritele albe fac apel la
conducerea planetei, la Guvernatorul planetar. El se întrupează sub numele de
Moise, coboară, se sacrifică, făcându-se om şi se iniţiază în templele egiptene.
Apoi îi scoate pe evrei din Egipt şi îi aşează în ţara Canaanului. De atunci evreul
a fost separat de restul lumii şi o nouă grupare de albi îşi face apariţia pe
această planetă, iar evoluţia - faţă de evrei - se reia de la început. Vor trece
din nou aproximativ treizeci de mii de ani până când se va stabili din nou o
armonie între evrei şi celelalte popoare. Ciclul evoluţiei raporturilor dintre
evrei şi celelalte neamuri este următorul: la început - un antagonism puternic;
apoi - separarea evreilor de restul populaţiei globului; specularea şi înşelarea de
către evrei a tot ce e neevreu, ca un resentiment născut în urma neîncrederii şi
urii cu care evreii sunt trataţi. Atunci coboară divinul Solar, restabilind
armonia, prin noua credinţă a iubirii de semen. Acum tu trăieşti epoca de luptă
dintre duhurile albe nou sosite şi grupul duhurilor albe ale evreilor. Această
epocă este antemergătoare armonizării. Va veni vremea încetării acţiunii lor
contrarii şi înlăturarea sentimentelor voastre contra evreilor, ca autori ale unor
fapte nesocotite. O armonie frăţească se va instaura între aceste două grupări.
Atunci, duhurile albe ale Pământului, terminându-şi şcoala acestei planete, vor
pleca şi ciclul se va relua. Soarta duhurilor albe depinde într-o oarecare măsură
de a duhurilor albastre şi în foarte mică măsură de a duhurilor roşii. Duhurile
roşii formează vulgul, iubit de evreu. Evreul vede cu un ochi mai blajin pe
muncitor şi ţăran, şi din instinct nu este contra lor, fiindu-le duşman numai din
interes şi pentru moment. De aceea evreul se arată ca apărător al ţăranilor şi
muncitorilor. Conflictul începe într-o oarecare măsură cu duhurile albastre. Dar
duşmanii declaraţi ai evreilor sunt duhurile albe şi viceversa. Cu toate acestea,
la sfârşitul ciclului, când se apropie timpul plecării, duhul alb nu mai seculari.
Apoi ciclul începe de la cap. Aceasta este misiunea evreului - să fie ghimpele,
imboldul celorlalte neamuri - să mintă, să înşele, să trădeze, dar să fie model de
solidaritate şi credinţă adâncă.
are nici un resentiment, evreul bucurându-se de prietenia albului şi astfel se
împacă cei doi adversari
Soarele - Razele cosmice
C-u câtă dragoste ne silim să vă facem atenţi, să vă pătrundeţi de vremelnicia
vieţii voastre trupeşti! Toate puterile noastre spirituale le punem în joc, să
înţelegeţi veşnicia vieţii spirituale. în comunicările noastre vă oferim toate
genurile de cunoştinţe şi descrierea diferitelor forme ale vieţii spaţiale. Când
avem un medium bun, vă aducem un om simplu să vă vorbească. De multe ori am făcut
apel şi la forţele sublime ale lumii noastre, rugându-le să vă spună cuvântul lor
de înaltă înţelepciune. Din compararea acestor comunicări, dobândiţi o noţiune
concretă, despre ceea ce poate face răbdarea şi silinţa omului, dacă urmează în
viaţa lui terestră linia dreaptă a unei
Comunicări din Cer

3//

conduite ireproşabile. De la ignoranţă te ridici la cunoştinţe uimitoare şi de la o

slabă iradiere - la străluciri orbitoare. Voi vreţi să aflaţi Adevărul într-o viaţă
terestră, care este o clipă faţă de eternitatea timpurilor. Noi alergăm de milenii
să-1 aflăm. Noi cunoaştem starea sistemului nostru solar, Voi bănuiţi ceva, dar nu
ştiţi şi doriţi să aflaţi cum îşi duc existenţa planetele acestui sistem. Există
planete - unele inferioare iar altele superioare - locuite de oameni trupeşti. Pe
unele trăiesc oameni înzestraţi cu daruri spirituale, astfel, ei aud, văd şi simt
spiritele din jurul lor. Există planete populate numai de duhuri, fiind lipsite de
oameni trupeşti. Au avut şi ele cândva viaţă trupească, dar acum sunt pustii, iar
în jurul lor există numai spirite ca pe Luna voastră. Trupul este materializarea
corpului fluidic. Pământul pe care umblaţi este materia noastră fluidică -
transformată şi ajunsă la ultimul grad de concentrare. Noi nu-i zicem materie
fizică, pentru că în starea ei materializată conţine şi fluid psihic, invizibil
vouă, dar vizibil simţului nostru general. Voi vedeţi corpurile, numai dacă sunt
luminate, noi vedem radiaţiile emise de corpuri. Aceste radiaţii străbat pereţii
tuturor corpurilor, oricât de opace ar fi, şi astfel le vedem oriunde ar fi puse.
Din seria nesfârşită de radiaţii distingem două mari categorii: 1. radiaţii cosmice
- emanaţii fluidice plecate din Sfera divină, inundând întregul cosmos; 2. radiaţii
astrale - emanaţii emise de orice planetă sau soare. Lumea terestră crede că lumina
solară pleacă din soare, călătoreşte prin spaţiu sub formă de lumină şi, ajungând
pe pământ, face ca voi să aveţi lumină şi deci posibilitatea de a vedea tot ce
există în jurul vostru. Realitatea este că lumina voastră din timpul zilei nu vine
ca atare de la soare. Ca probă de acest fapt este că dacă v-aţi urca în spaţiu, aşa
cum putem noi să ne urcăm, aţi vedea soarele ca orice stea - bineînţeles, mai mare,
fiind mai aproape, iar în jurul vostru aţi constata o beznă completă. Privind în
jos, către pământ, l-aţi vedea luminat din toate părţile de o lumină specială,
numită de noi lumină fluidică. Intre pământ şi soare văd unde vibratorii, fascicule
ondulatorii, sosind de la soare. Observ în jurul soarelui lumina sa proprie. O
asemenea lumină are şi pământul. Lumina ce înconjoară soarele se prezintă ca o
aureolă de jur împrejur, identică cu ea însăşi. Când privesc pământul, văd în jurul
său lumina sa fluidică, dar în partea pământului îndreptată spre soare, cu toate că
şi pământul şi soarele se învârt^în jurul axei lor proprii, observ mereu o coadă de
lumină, ce dă impresia că este atrasă de soare. în călătoria sa în jurul soarelui,
pământul prezintă mereu în partea dinspre soare o coadă, ca o cometă. La toate
planetele sistemului nostru întâlnim acest fenomen. M-aş duce mai departe, dar nu
pot; nu avem dreptul şi nici putinţa să hoinărim prin sistemul nostru planetar,
decât în anumite misiuni şi cu aprobări speciale. Nici vorbă să colindăm dincolo de
sistemul nostru planetar. Slavă Celui veşnic, că avem libertatea să călătorim în
jurul planetei noastre. Pentru noi e un dar divin că putem să mergem să ne îmbăiem
în oceanul fluidic ce înconjoară planeta noastră. Din globul terestru văd ieşind o
lumină ce se îndreaptă ca o coadă către soare. în această situaţie, pământul se
poate compara cu o minge pusă într-o plasă şi ţinută de soare. Graţie acestei cozi,
pământul pare luminos pe partea îndreptată către soare. Dar pentru mine şi partea
opusă este luminată, dar nu atât de puternic ca cea dinspre soare. Privind mai cu
atenţie spre pământ, spre partea sa opusă soarelui, vedem un evantai de lumină.
Acest evantai nu este nici al pământului, nici al soarelui. El vine din depărtări,
din Sfera divină şi se vede cum este atras de pământ, de partea sa opusă soarelui.
Această lumină cosmică este hrana, viaţa duhurilor din jurul acestei planete şi a
tuturor, de pretutindeni. Ea este laptele cu care ne hrăneşte Mama noastră - Sfera
divină. Ajungând în dreptul pământului, această lumină invizibilă este suptă de
pământ tot aşa cum un copil suge laptele mamei sale* Dar observăm un lucru
deosebit: în emisfera terestră îndreptată spre soare, lumina cosmică este respinsă.
Soarele trimite spre pământ raze fluidice. Forţa de emisie a razelor fluidice
solare fiind foarte mare, resping oarecum razele cosmice ale Sferei divine din
dreptul emisferei terestre îndreptate spre soare. Numai în dreptul spaţiilor dintre
planete, razele cosmice ale Sferei divine merg direct spre soare şi îl învăluie tot
aşa cum învăluie pământul şi celelalte planete. Dacă am presupune că soarele nostru
n-ar avea nici o planetă, razele cosmice ar sosi de jur-împrejuml soarelui şi l-ar
pătrunde. Razele fluidice solare resping lumina cosmică datorită atracţiei
exercitate de planeta noastră asupra razelor solare. Razele solare au o anumită
electricitate, iar razele cosmice sosite din Sfera divină au o altfel de
electricitate. Electricitatea Mamarului este alternativă - când pozitivă, când
negativă.
312

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Electricitatea soarelui este constant pozitivă. Din această cauză, soarele primind
razele cosmice, uneori le va atrage, iar alteori le va respinge. Acest echilibru se
va menţine miliarde de ani, până când soarele va deveni o planetă. Schimbul acesta
între Sfera divină şi soare nu este^atât de simplu pe cât s-ar crede, fiind
tulburat de influenţa tuturor planetelor din sistemul nostru. într-adevăr, toate
planetele, primind radiaţii electrice, devin adevăraţi acumulatori electrici.
Soarele este asemănător unui dinam uriaş, unui generator care prin învârtirea în
jurul axei sale, dezvoltă mereu forţa electrică iradiată în jur. Acest dinam este
pus în mişcare de razele cosmice sosite din Sfera divină. Viaţa acestui astru
depinde, deci, numai de aceste raze cosmice, fără ele, s-ar stinge, ar pieri.
Aceleaşi raze cosmice întreţin şi viaţa planetelor. Razele cosmicejsunt respinse
între pământ şi soare. Aparent, razele solare par a fi mai puternice decât cele
cosmice. în realitate, razele cosmice sunt infinit mai puternice, ele inundând tot
cosmosul, pe când razele solare depăşesc cu puţin împărăţia Soarelui. Soarele
trimite planetelor razele sale, dar şi ele îi trimit pe ale lor, şi astfel
intervine al treilea factor fluidic, pe care îl vom numi raze astrale. Prin urmare,
avem trei feluri de raze electrice: cosmice, solare şi planetare.. De îndată ce
sosesc la suprafaţa pământului, razele astrale sunt transformate, oricum ar fi ele,
în raze electrice neutre. Soarele este un dinam emiţător de electricitate pozitivă.
Pământul şi Luna sunt acumulatori de electricitate negativă. Razele solare şi
cosmice sunt raze de energie. Razele astrale sunt numai regulatorii de energie,
contrabalansând electricitatea pozitivă a soarelui cu cea negativă a pământului,
deci razele astrale echilibrează energia din junii pământului şi a vieţii de pe
suprafaţa sa. Am vorbit despre energie şi viaţă. Dar ce este energia şi viaţa? Ca
să existe, spiritul are în el viaţă. Puterea pe care o emit din mine ca să fac ceva
sau să gândesc se numeşte energie. Vrând-nevrând am viaţă, iar foiţa emisă ca să
produc o lucrare oarecare este energia. Să nu se confunde energia cu voinţa
spiritului. Voinţa este starea automată a spiritului care dă o directivă energiei.
Voinţa este a mea proprie, pe când energia îmi vine din afară, de la Mamar şi
Soare. Ce departe este Mamarul de mine! Şi totuşi, cât de aproape! E chiar lângă
mine. Divinitatea este aici, lângă mine şi în mine, reprezentată prin raza cosmică,
corp din corpul Tatălui, prin care, fără ştirea mea, El îmi trimite energie. Dar
nici Fiul nu mă uită. Aceste două raze pătrund în mine şi mă polarizează, adică fac
din mine o maşină electrică având doi poli. Pământul, Soarele şi chiar Mamarul au
doi poli - unul pozitiv şi altul negativ. Aşadar Mamarul este trupul Divinităţii,
apoi Soarele este trup din trupul Divinităţii, iar Pământul - trup rupt din Soare.
La rândul meu şi eu, duh, sunt reprezentantul Divinităţii. La naşterea sa, copilul
este întâmpinat şi scăldat de diferite raze. Astrul sau planeta aflată în dreptul
meridianului său, are foiţa cea mai mare faţă de toate celelalte astre. Raza emisă
de acest astm vine şi produce anumite tulburări ale razelor solaro-cosmice. Din
acţiunea lor reciprocă se naşte o rezultantă, care va intra ca o componentă
permanentă a întregului corp eteric al spiritului întrupat. Cu această ştampilă va
trăi spiritul întrupat tot timpul vieţii sale terestre. Prin urmare, aceste raze
astrale vor avea consecinţe pentru toată viaţa întrupatului. Această raza
astrală a stabilit o anumită legătură şi un anumit raport între corpul duhului şi
corpul vital al trupului

Astrologia celor vechi avea un fond de adevăr. Ea este o ştiinţă necunoscută de cei
ce azi se pretind astrologi. Numai iniţiaţii noştri cunosc datele astrologiei,
numai ei cunosc ce reacţii şi combinaţii eterice au avut loc la întâlnirea razelor
cosmice, solare şi astrale, cu ocazia venirii duhului în lumea terestra. Din cele
de sus s-a văzut că atât corpurile cereşti, cât şi duhurile de toate categoriile
sunt polarizate. Omul trupesc are în fiinţa sa energie pozitivă şi negativă, la fel
şi corpul vital, planetar, solar, universic, cosmic, duhual, fiular şi tătar.
Razele cosmice, solare şi astrale pătrund prin masa pământului către centrul său,
unde suferă prefaceri. Astfel, razele solare pătrunse în interiorul pământului sunt
transformate^ din pozitive în negative şi apoi eliminate şi trimise soarelui. Raza
astrală încarcă pământul cu energie neutră. Sub influenţa acestei forte, pământul
absoarbe din exteriorul său razele cosmice. Prin urmare, se produc absorbiri de
raze la suprafaţa pământului şi prefaceri în centrul său. Aceste energii lucrează
unele asupra altora, producând o frământare de curenţi în miezul pământului şi apoi
sunt emise sub alte aspecte sau tipuri de energii. Din reacţiile acestor energii,
pământul se comportă ca un coip viu, electrizat.

său.
Comunicări din Cer

_jyj

Lumina şi căldura de la suprafaţa pământului

Se ştie că la suprafaţa pământului aerul este cald. Cu cât te înalţi, cu cât te
îndepărtezi de suprafaţa pământului, aerul devine din ce în ce mai rece. Se pune
întrebarea: De ce la suprafaţa pământului, aerul este cald şi luminos, pentru voi,
oamenii trupeşti? La suprafaţa pământului - pe partea îndreptată spre soare - se
întâlnesc razele solare invizibile, de natură electrică pozitivă, cu razele
electrice negative ale pământului. Din unirea lor, secundă de secundă, se produc
miliarde de scântei electrice microscopice, care în totalitatea lor permanentă
formează lumina şi căldura terestră. Prin urmare, lumina şi căldura fizică nu se
produc decât aici, în preajma globului terestru. Mai departe de pământ e frig şi
întuneric pentru voi, dar pentru noi, duhurile, e lumină, pentru că înotăm asemenea
astrelor într-un fluid universic luminos prin el însuşi. Lumina şi căldura
percepută de voi nu vine de la soare, ci se produce aici, în jurul pământului, prin
combinarea razelor electrice pozitive solare cu razele electrice negative terestre.
Voi numiţi căldură şi lumină combinaţia electrică pe care o simţiţi, dar nu o
vedeţi. Noi numim lumina şi căldura pur şi simplu energie, energie de gradul a şi
energie de gradul b. Noi avem facultatea de a aduna în jurul nostru aceste energii,
până putem zice că ne-am copt sub ele. Dar deţinem şi ştiinţa de a ne răci, sau
descărca de aceste energii. Materia eterică a cosmosului este formată din particule
eterice, iar ele fiind corpuri electrice şi în acelaşi timp în vibraţie, sunt
luminoase. Totalitatea particulelor eterice formează lumina, cosmică, denumită pe
vremuri lumina astrală. Spaţiile siderale ale întregului cosmos sunt pline de
lumină invizibă ochilor omului întrupat. Am spus că pe partea sa opusă soarelui,
pământul absoarbe raze cosmice, care dau viaţă planetei noastre. Dar pe partea
îndreptată spre soare, pământul primeşte razele solare, contribuind şi ele la viaţa
a tot ce există pe pământ. Raza cosmică, suptă de partea pământului opusă soarelui,
nu se îndreaptă direct, după raza pământului, spre centrul său, ci pământul
rotindu-se în jurul axei sale, o deviază şi astfel raza cosmică face un circuit
într-o singură direcţie, în scoarţa terestră. Raza solară, pătrunzând şi ea prin
coaja pământului, se întâlneşte în adâncul pământului cu raza cosmică, producând o
reacţie în urma căreia razele pozitive ale soarelui sunt transformate în raze
negative şi apoi sunt respinse înapoi, spre soare. Pământul e un acumulator şi în
acelaşi timp un transformator. Intre pământ şi soare se produce mereu un schimb de
raze. Un asemenea schimb permanent de raze eterice are loc între toţi sorii şi
Sfera-Mamar. Noi, duhurile, ne hrănim cu raza mamară dar acumulăm şi raze solare.
Voi faceţi acelaşi lucru, dar invers, şi în plus, în momentul naşterii voastre,
acumulaţi şi raze astrale sau planetare neutre. Iată, printre alte cauze, pentru ce
ziua, când sunteţi scufundaţi în trup, nu mai puteţi comunica cu noi. Raza neutră
astrală acumulată în momentul naşterii voastre a produs un câmp electric,
asemănător unui voal impermeabil, împiedicând văzul, auzul şi simţul spiritului
vostru să ia cunoştinţă de lumea spirituală a spaţiilor. După ce au făcut
înconjurul lumilor şi au acţionat asupra tuturor corpurilor cereşti mari şi mici,
razele cosmice se întorc în Mamar. Ele sosesc la fiecare soare, intră în masa lor
şi aici sunt utilizate şi transformate. Au intrat pure şi ies impure. Fiecare soare
se dilată şi inspiră raze cosmice. Intrate în interiorul unui soare, razele eterice
mamare întreţin viaţa, activitatea astrului respectiv, după care devin impure,
fiind eliminate din soare printr-un fel de expiraţie, pentru a se întoarce în
Mamar, de unde au venit. Raza cosmică sosită din Sfera-Mamar şi inspirată de un
soare ar putea fi numită viaţă, iar raza cosmică respinsă sau expirată de soare ar
putea fi numită neviaţă sau rază lipsită de energie. Razele soarelui venite la
suprafaţa pământului - fiind o emanaţie - sunt oarecum, impure. Prin natura lor
razele solare sunt distinctive, dătătoare de moarte, dacă ar lucra singure. Să nu
vi se pară curioasă afirmaţia mea; acesta este purul adevăr. Razele cosmice sunt
întreţinătoare de viaţă, iar razele solare sunt aducătoare de moarte. Cât priveşte
puzderia de astre de pe firmament, ele nu pot întreţine viaţa de pe pământ, fiind
prea departe. Rolul lor este redus la neutralitate. Sorii expiră din corpul lor
raze cosmice impure, care trebuie să se întoarcă la Centrul creaţiilor, pentru a se
purifica şi a fi trimise din nou în lume, să întreţină viaţa de pretutindeni.
314

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Luna, satelitul Pământului, este şi ea un acumulator ce absoarbe raze cosmice, care

însă îi sunt absorbite de pământ. Din această cauză Luna nu poate avea viaţă fizică
pe suprafaţa sa. Totuşi noi, duhurile, putem trăi în jurul Lunii, căci deşi,
datorită slabei sale absorbţii, primeşte o cantitate mai mică de raze cosmice,
aceasta ne este suficientă să putem vieţui pe ea. Pământul îi absoarbe Lunii viaţa
sosită de la Centru, din Sfera-Mamar. Iată de ce nu orice duh poate trăi pe Lună.
Traiul pe Lună nu este posibil decât spiritelor conducătoare ale Pământului. Acolo
nu pot trăi spirite albastre şi roşii, ele s-ar sufoca din cauza cantităţii mici de
energie cosmică. Noi, albii, putem trăi pe Lună, pentru că deţinem ştiinţa de a
absorbi, de a ne hrăni raţional cu această materie. Noi ştim cum să respirăm şi să
combinăm raza solară cu cea cosmică. Dacă Luna are o cantitate mică de raze cosmice
în jurul ei, din cauză că în mare parte câmpul său electric, solaro-mamar, îi este
atras de pământ, în schimb soarele are în jurul său o atmosferă de raze cosmice la
o mare presiune. Câmpul electro-magnetic din jurul soarelui nu poate îngădui traiul
decât îngerilor solari. Pentru duhurile Pământului acest câmp electric ar fi
periculos, neştiind cum să se apere de influenţa acestei uriaşe uzine electrice.
Numai sub protecţia îngerilor solari, un duh terestrian ar putea sta temporar în
Soare. Ce iad, ce foc, ce căldură trebuie să fie în soare - aţi zice voi - şi cum
de pot trăi duhurile într-un asemenea mediu supus la mari forţe electrice. Da, e
căldură şi lumină pe soare, ca şi pe pământ, ca rezultat al reacţiilor electrice
produse în jurul lui, dar şi entităţile angelice de acolo au ştiinţa să producă
reacţii cu care să se apere de aceste acţiuni. Acolo unde vă închipuiţi că nu
există condiţii de viaţă, îngerii duc o viaţă negrăit de fericită. Focul luminează,
dar nu este lumină, el încălzeşte, dar nu este căldură. Lumina este de natură
electrică, iar căldura este rezultanta combinaţiilor electrice de sens contrar.
Iarăşi repet ceea ce am mai afirmat. în Ceruri nu există nicăieri noapte, ci numai
zi. în spaţiile cosmice nu există căldură, ci numai frig, simţit de noi, dar fără
să aibă o influenţă asupra noastră. Noi binecuvântăm pe Creatorul nostru pentru
marea Sa binefacere de a nu fi făcut noapte şi pentru noi, care nu dormim şi nu ne
odihnim. „Cum, voi nu dormiţi niciodată?" ne-aţi putea întreba. Nu, nu dormim în
sensul dormitului vostru. Dar un duh, tot meditând, tot lucrând, se descarcă de
energia electrică acumulată în corpul său spiritual, şi atunci are nevoie de un
moment de oprire, pentru a se încărca cu energie venită de la Mamar. Trupul,
vehicolul duhului întrupat are nevoie de somn pentru că spiritul, tot lucrând ziua,
pierde din energia sa şi e nevoie ca în timpul nopţii să iasă din trup, pentru a se
reîncărca cu energie cosmică. Laboratorul, Tatăl central care îi încarcă
acumulatorul nu doarme, ci este veşnic treaz şi activ, trimiţându-i mereu energia
Sa. Materia planetei noastre este mereu distrusă de razele solare şi prefăcută de
marele transformator - razele invizibile cosmice. Razele soarelui distrug mereu
materia trupului omenesc. Credinţa voastră este că soarele este dătător de sănătate
şi viaţă, dar realitatea este altfel de cum credeţi voi. Mamarul ne trimite viaţă.
Dimineaţa, omul se deşteaptă şi începe activitatea sa. El cade sub influenţa
razelor solare. De dimineaţă până seara razele soarelui îi distrug celulele
trupului. Noaptea, sufletul absoarbe razele cosmice şi reface, prin materializare,
celulele trupului. Razele cosmice sunt constructoare, iar razele solare -
distinctive. Ziua, razele solare distrug trapul uman, dar nu au nici o influenţă
asupra duhului, el nefiind sub legile materiei tangibile, sub influenţa distructivă
a soarelui. Asemenea corpului spiritual şi trupul se hrăneşte noaptea, din ceea ce
a consumat şi asimilat ziua. Dintr-un anumit punct de vedere şi soarele întreţine
viaţa pe pământ. într-adevăr, dacă ziua soarele aduce moarte, noaptea razele sale
acumulate contribuie la viaţa celulelor. Spiritul este unitar, pentru că el se
serveşte pentru întreţinerea sa numai de razele cosmice din Sfera-Mamar. Corpul
vital este un dualist, deoarece se hrăneşte şi cu raze solare şi cu cele venite din
Mamar. Ziua, coipul vital absoarbe raze solare, pe ca/e, noaptea, le combină cu
razele cosmice mamare şi astfel se întreţine viaţa celulelor sale vitale. în fine,
trupul este trinitar, fiind hrănit cu trei elemente. La menţinerea energiei
trapului, concură trei forţe: pământul - cu componentele sale, soarele - cu razele
sale şi Sfera divină - cu razele cosmice mamare. Aşadar omule, trebuie să consumi
alimente, ca să ai foiţă planetară în tine. Trebuie să te mişti sub soare, ca să
acumulezi razele sale, care vor reacţiona la noapte asupra razelor cosmice. Nu
mănânci - mori. Nu te vede soarele - trapul ţi se reduce. Nu dormi noaptea - în
curând vei muri. Dacă nu dormi noaptea, mii de globule roşii din sângele tău vor
muri, deoarece nu are loc reacţia produsă prin combinarea razelor cosmice cu razele
solare acumulate în timpul zilei. Astfel raza solară intrată în timpul zilei în
globula roşie, nu întâlneşte energia cosmică, şi rămânând singură, distrage globula
roşie.
Comunicări Jiu Cer 3/ 5

Spaţiile sunt pline de unde-gânduri Când omul a trecut pragul vieţii trupeşti
constată că a plecat din lumea iluziilor şi a intrat în lumea realităţilor. Cât a
trăit pe pământ i-au fost ascunse tot trecutul său şi toate cunoştinţele sale
anterioare. Revenind în lumea noastră duhul îşi reia firul amintirilor, al
nesfârşitului său trecut şi intră în deplina posesie a cunoştinţelor sale. Micile
etape ale vieţii trupeşti se estompează şi îşi vede şirul lung al experienţelor
culese aici sau pe alte planete. Spiritul vieţuieşte adevărata şi nesfârşita sa
viaţă numai în spaţiu. Dascălul urmăreşte cu răbdare pe elevul din clasa a I-a
primară, care învaţă să scrie. Cu răbdare îngerească, îngerii ne instruiesc pe noi,
nepriceputele duhuri umane. Lumea angelică a Pământului este o lume de savanţi,
faţă de duhurile umane. Erudiţia lor este atât de vastă, încât dacă ar fi posibil
să fie comunicată direct vreunui savant de-al vostru, acesta n-ar pricepe o iotă şi
ar rămâne cu gura căscată. La anumite epoci şi în anumite locuri, îngerii adună
grupuri de duhuri albe şi le comunică din cunoştinţele lor. Duhurile audiază, dar
n-au dreptul să întrebe de ce e aşa şi nu altfel. Ascultă şi atâta tot. Dar şi
memoria noastră, a duhurilor albe, are o limită. Nu putem învăţa dintr-o dată
totul. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm unii pe alţii, cei ce au audiat acele
cursuri. Unul afirmă, altul combate, dacă i s-a părut că a reţinut mai bine,
învăţând din aceste comentarii şi contradicţii. La discuţiile noastre asistă
câteodată şi câte un înger, care se „amuză" de neînţelegerile noastre. La timpul
fixat îngerul va repeta din nou aceeaşi lecţie. Repetarea se face în Cer, ca şi pe
pământ, căci ea este mama învăţăturii. De multe ori suntem chemaţi să ascultăm teze
şi antiteze, susţinute în mod contradictoriu de doi îngeri. Aceeaşi problemă este
văzută şi susţinută contradictoriu ca şi în tribunalele voastre. Ştiinţa este una
şi aceeaşi, dar predarea ei se face sub două aspecte. Comunicarea Tatălui ceresc nu
este propriu-zis o poruncă sau o pedeapsă - pentru că El a dat copiilor săi
libertate, liber arbitru, din primul ceas al creării lor - ci este o problemă nouă,
pe care să o studieze şi să o aplice după înţelepciunea lor. Problema se referă la
ceea ce trebuie făcut pentru ca o planetă sau soare să progreseze împreună cu
făpturile ce îşi duc traiul pe ele. Studiile şi punerea în practică a acestor noi
probleme solicită mii de ani, iar rezultatele aplicării ei vor fi aduse apoi la
cunoştinţa Tatălui. în afară de lumea supremă a îngerilor de pe planeta noastră,
nici un duh uman nu aude, frecvenţa undei-gândire a Tatălui ceresc. Câte
convorbiri, câte cântece sau expuneri ştiinţifice au loc în momentul acesta pe
suprafaţa pământului vostru! Toate umplu spaţiile pământului, trec pe lângă voi,
dar nu le auziţi. Numai dacă reglezi aparatul de radio la frecvenţa lungimii de
undă a unui anumit post radiofonic, vei auzi din noianul de emisiuni radio, pe cea
de pe frecvenţa aleasă. La fel se întâmplă şi cu unda-gândire a Tatălui ceresc. Ea
circulă prin univers, dar toate spiritele umane sunt surde pentru această undă.
Numai duhurile angelice şi Guvernatorii de planete sau sori o aud şi îi înţeleg
sensul. Tatăl central a dat o nouă problemă-evoluţie. Ordinul a sosit. Guvernatorii
solari şi planetari iau cunoştinţă şi comunică lumii angelice de sub ei noua
problemă-evoluţie. Lumea îngerilor o studiază de gândire a îngerilor este
superioară celei a duhurilor albe şi aceştia n-ar înţelege nimic, sau mai exact nu
ar auzi nimic. Duhurile albe ar avea sentimentul că îngerii discută, dar nu vor
percepe nici o undă-gând. Când problema de pus în acţiune a fost pe deplin
înţeleasă şi găsite mijloacele de aplicare, îngerii adună spiritele albe în Lună,
făcându-le cunoscută şi lor noua etapă evolutivă, ce trebuie pusâ^ în practică în
lumea trupească. în lumea spaţială există o regulă: Ce aude un duh roşu este auzit
şi de superiorii săi - albaştri, albi şi îngeri, dar ceea ce aude un înger nu aude
duhul alb şi subalternii săi. Prin urmare, spaţiile universului nostru răsună de
convorbirea Guvernatorilor solari, de glasul îngerilor solari de pretutindeni, sau
de ordinele îngerilor planetari, date duhurilor umane de pe miliardele de planete.
Aceste unde-gânduri trec pe lângă urechile pământenilor, dar trupul lor neputând
prinde undele vibratorii înalte, nu au nici o cunoştinţă de ele. Regula generală
este: Cel mic nu aude niciodată pe superiorii săi. Duhul inferior înţelege numai
când superiorul coboară unda gândirii sale la vibraţia corpului duhului inferior.
Să presupunem că duhurile albe ar fi în putinţă să audă unda-gândire a îngerilor.
Evoluţia albilor nu le-ar permite să înţeleagă problema-ordin dată.
contradictoriu ani şi ani. La discuţia îngerilor nu pot asista alte duhuri,
deoarece frecvenţa undelor
316

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

pentru a fi pus în practică, pe spinarea duhurilor albastre şi roşii din Cer şi de

pe pământ.

Să dau un exemplu. Un profesor se duce la ţară să predea algebra unor oameni care
nu ştiu carte şi apoi pleacă. Ce au înţeles acei oameni? Nimic. Acelaşi lucru s-ar
petrece dacă un înger ar da duhurilor albe ordinul, noua problemă de evoluţie, aşa
cum a sosit ea; ei n-ar pricepe nimic. Ordinul trebuie tradus, coborât la
înţelegerea duhurilor albe, până la gradul evoluţiei lor. Aici, se cuvine o
paranteză: predarea învăţăturii jos, pe pământ, de către dascălii voştri, este pe
treapta cea mai de jos la şcoala primară. Este ceva mai ridicată în liceu şi cu
mult mai înaltă în universitate. Trebuie să ştiţi că alături de cei 40-50 de elevi
din clasa primară sau secundară, stau ciucuri mii şi mii de duhuri roşii, care
caută să audieze şi să memoreze învăţătura dată duhurilor întrupate, cunoştinţe pe
care nu au avut până atunci ocazia să le înveţe. Pe lângă elevii trupeşti, văzuţi
de voi, ascultă o puzderie de duhuri-elevi nevăzuţi. Ce de duhuri albastre audiază
cursurile universitare, iar la conferinţele marilor savanţi ai pământului asistă
mii şi mii de spirite albe, nu ca să înveţe, ci să controleze cunoştinţele acestor
savanţi - duhuri albe întrupate. Acum închei paranteza. Una auzim noi pe Lună, alta
auziţi voi pe pământ. O, ce întunecat este bietul nostru frate, când îmbracă haina
de lut! Şi iarăşi repet. Când un spirit superior se află în preajma unui spirit
inferior, acesta nu vede şi nu aude glasul gândirii spiritului superior. Nu-1 simte
deloc, chiar de l-ar atinge, nu-1 vede şi nu-1 aude, pentru că vibraţiile
spiritului superior nu pot fi primite şi înţelese de cel inferior. Numai dacă
spiritul superior vrea să se facă văzut, auzit şi simţit, coborând frecvenţa,
numărul vibraţiilor sale până la gradul celui inferior, vibraţiile lor fiind
egalate, duhul inferior îl va vedea, auzi şi simţi pe cel superior. Aşadar trec
spirite pe lângă spirite şi nu se văd. Duhul roşu nu va vedea niciodată pe cel
albastru. Duhul albastru nu va vedea entităţile spirituale albe, iar acestea, la
rândul lor, nu vor şti de prezenţa unui înger. Şi aşa mai departe. Pe acelaşi
principiu - Tatăl ceresc, Fiinţa supremă nu va fi văzut de nici un spirit. Numai
când El vrea poate fi auzit şi simţit de strălucitele Forţe divine, aflate în
slujba Sa, în jurul Său. Cât de fin e duhul spaţial faţă de omul trupesc! Când
vorbeşte un întrupat, duhul roşu de lângă el spune: „O, ce tare vorbeşte omul
ăsta!" Duhul albastru compară vorbirea întrupatului cu strigătul, iar pentru duhul
alb, vorbirea întrupatului pare o adevărată detunătură de puşcă. Ce să mai vorbim
de impresia făcută de vorbirea umană asupra unui înger! Este insuportabilă, corpul
diafan al îngerului suferind de grosolănia vibraţiilor vorbirii umane. Iată de ce
spiritele superioare se îndepărtează de zgomotul infernal de la suprafaţa
pământului. Coborârea entităţilor superioare în sferele roşii de la suprafaţa
pământului este un adevărat calvar, un mare sacrificiu, la care se supun din
dragoste, pentru a-şi ajuta fraţii în existenţa lor pământească. îngerii nu aud
toate ordinele centrale, de pe toate planetele sau stelele. Există o gamă lungă de
vibraţii-ordin. Ei vor auzi numai vibraţiile-ordin referitoare la planeta, soarele
sau universul lor. în primul rând, ordinele sunt auzite de Guvernatorii solari sau
Stăpânii sistemelor. Cum sorii sunt de diferite grade de evoluţie, se înţelege că
anumite ordine vor fi recepţionate de Guvernatorii de pe anumiţi sori. Guvernatorul
sistemului respectiv va lua cunoştinţă şi va înţelege perfect sensul ordinului.
Apoi, El îl va face cunoscut îngerilor solari de sub El, şi Guvernatorului planetei
la care se referă acea problemă-evoluţie. Guvernatorul planetar îl aduce la
cunoştinţa subalternilor, a îngerilor planetari şi numai după aflarea înţelesului
său, ordinul va fi comunicat spiritelor albe ale acelei planete,

După mii şi mii de ani, acest ordin-problemă de evoluţie se schimbă cu altul.

Schimbarea ordinului-evoluţie este în raport cu progresul materiei ce compune
planeta sau soarele respectiv. Schimbarea materiei planetare şi solare este în
funcţie de puritatea şi evoluţia fluidului ce însoţeşte ordinul-evoluţie. Cine a
contribuit la preschimbare în mai fin a acestor fluide? Tatăl central - prin
curentul Său electro-magnetic, şi Fiul Său, Guvernatorul solar - prin razele
globului Său solar. Fluidele unei planete evoluează de la roşu la albastru, şi de
la albastru la alb. Planeta noastră are momentan toate cele trei categorii de
fluide. Există planete care au un fluid cenuşiu, inferior fluidului roşu al nostru,
dar sunt altele cu un fluid violet, trandafiriu, verde etc, superior albului
nostru. Pe măsura evoluţiei fluidului atmosferei Soarelui nostru, vor fi auzite
ordine tot mai înalte de cei de acolo. Când fluidul Pământului se va purifica şi
mai mult, oamenii trupeşti vor auzi glasul nostru, ne vor vedea şi simţi, captând
cu toţii vibraţiile noastre. La anumite epoci, numai în mod excepţional şi pentru
anumite interese cereşti, fluidul fin al planetei noastre şi mai ales cel solar se
pot combina cu fluidul corpului vostru vital, făcându-vă mediumi văzători sau
auditivi.
Comunicări din Cer

ŞJJ

Intuiţia
1 oate adevărurile cunoscute de voi până acum, le-aţi aflat de la noi. De multe
ori, prin compararea celor ştiute, prin inducţie şi deducţie, prin puterea
intuiţiei, duhul ajunge să descopere un adevăr. Dar ce este intuiţia? Intuiţia este
puterea omului de a ghici adevărul, prin datele cunoscute de duhul său, şi scoase
la iveală prin raţionament şi pe calea analogiei. Din adevărurile aflate de la
îngerii noştri, şi care zac în adâncul nostru, ştim că în univers există patru
feluri de planete: 1. planete solide, minerale - ca şi pământul vostru; 2. planete
moi, lichide - ca şi carnea sau gelatina voastră; 3. planete aeriene, gazoase -
având pe suprafaţa lor plante, animale şi oameni cu trup de natură gazoasă; 4.
planete cu o consistenţă eterică sau fluidică. Fiecare fel de planetă constituie
pentru vieţuitoarele ce trăiesc pe suprafaţa ei un mediu de cultură conform legii:
Fiecare planetă îşi va avea vieţuitoarele ei, de aceeaşi tărie şi făcute din
materia planetei pe care trăiesc. Aşa fiind, deducem - şi îngerii noştri ne-au
confirmat - că în univers există patru feluri de umanităţi, corespunzătoare celor
patru feluri de medii de cultură, sau de planete: 1. umanitate solidă - cum sunteţi
voi, socotiţi solizi după prezenţa oaselor voastre formate din substanţe minerale
solide; 2. umanitate lichidă - formată din substanţe planetare moi ca şi carnea
unei râme; 3. umanitate gazoasă sau aeriană - având trupul de consistenţa fumului
ce iese pe coşul vostru; 4. umanitate fluidică - cu un corp format din eter,
asemănător duhului de curând destrupat, de aici, de pe Pământ, dar bineînţeles, de
o densitate ceva mai mare decât coipul meu planetar, care e tot un eter, dar cu
mult mai rarefiat. Oricare ar fi consistenţa unui om, de pe oricare dintre aceste
patru feluri de planete, el trebuie să lucreze ceva, să nu stea, spiritul lui să
fie mereu preocupat, pentru că din activitate decurge atenţia şi observaţia. Din
ele duhul va deduce învăţăminte şi se alege la capătul unei serii de vieţuiri cu o
sumă mare de cunoştinţe ce vor mări capitalul adunat în seria nesfârşită a
secolelor. Nimic nu stă pe loc în lume. Totul se mişcă, totul este în activitate,
după care urmează un progres, o ascensiunejpe scara cunoaşterii şi mai apoi a
puterii. Repaus, şedere, oprire nu există nicăieri şi niciodată. în lumea fluidică
nu există decât muncă şi viaţă veşnică. Acelaşi lucru în lumile gazoase. în lumile
lichide există o activitate mai redusă, dar nu există moarte. Numai în lumile
solide există fenomenul morţii şi repausul aparent al trupului - somnul. Dacă
cineva ar întreba un duh: „Cine te-a făcut?", el va răspunde: „Tatăl meu din
Centrul creaţiilor m-a emanat. Nu-mi mai amintesc altceva, deci nu pot argumenta şi
mai cu seamă nu pot aduce dovezi, dar nu-L pot nega. Raţiunea care funcţionează în
mine îmi revelează că sunt fiu de Dumnezeu, dar nu sunt Dumnezeu. Văd ce există în
jurul meu şi-mi dau seama că funcţionez şi judec. Constat că duhul întrupat într-un
animal are inteligenţă şi posedă un fragment de raţiune, dar nu are intuiţia mea de
om, nu este ca mine. Duhul animal este tot o emanaţie divină, dar este un om
incomplet. Duhul vegetal posedă ca şi mine inteligenţă, dar nu are nici intuiţie,
nici raţiune." în rezumat: duhul mineral dormitează, duhul vegetal are inteligenţă,
duhul animal are inteligenţă şi puţină raţiune, iar omul are inteligenţă, raţiune
şi intuiţie. Spuneam că Fiii divini ne-au redus din facultăţile memoriei noastre
divine, dar nu ne-au luat-o şi cu ajutorul ei vom învăţa în veşnicie. Prin urmare,
noi, duhurile, posedăm inteligenţă, voinţă şi memorie. Cu ajutorul acestor
facultăţi trebuie să lucrăm, să conducem şi să guvernăm, în viitor, tot ce va veni
din infinit. Infinitul este inactiv, noi trebuie să-1 activăm. Divinitatea n-a
cuprins tot infinitul. S-a dilatat şi crescut într-una, dar nu a putut cuprinde
decât o mică parte din infinit. Rămâne ca noi, părţi din El, să ne străduim şi cu
puterea noastră să lucrăm asupra materiei din infinit, pentru a o pregăti. Iată
pentru ce Tatăl absoarbe mereu particule din infinit, şi le emite ca să umple
creaţiile Sale cu globuri cereşti şi fiinţe de tot felul. Toate purced din Tatăl.
Condiţia de viaţă a corpului divin nu este identică cu condiţia de viaţă din
infinit. Coipul divin trăieşte în mijlocul corpului Mamar, iar Mamarul este scăldat
la periferia Sa de materia venită din infinit. Dacă particula emanată din Divin
este corp din corpul Său, Divinul fiind perfect, emisul este şi el divin perfect.
Particula divină venind în lume ar avea puteri depline - ca Tatăl, de unde a emanat
- dar pentru ca nu cumva să strice armonia, ordinea divină din sfera creaţiilor, i
s-au redus puterile. Dacă ar fi rămas egală cu Divinitatea, particula divină s-ar
fi crezut un al doilea Divin, şi atunci în univers ar fi existat doi Divini. Or,
cum Tatăl emană puzderii de miliarde de particule-duhuri,
cu totul. Cunoştinţele şi memoria ne-au fost întunecate, dar memoria, ca facultate,
ne-a fost lăsată,
318

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

ar exista miliarde de capi divini în univers, care nemaifiind supuşi unei singure
voinţe, imediat s-ar fi dezorganizat totul. Divinul central conduce, clar nu-şi
impune Voinţa. El a făcut legea şi apoi a lăsat liber arbitru particulelor emanate
din El. Slujitorii Săi au grijă ca legea să nu fie încălcată. Iată printre alte
motive pentru ce particula divină, întru totul la fel cu Tatăl, a fost
deperfectată, lăsându-i-se numai atributul numit intuiţie. Procedându-se astfel,
particula divină, duhul nu-şi va mai aminti originea glorioasă: că' este o parte
din Creator. I s-a lăsat doar o amintire vagă, o intuiţie, care îl face să nu-şi
uite cu totul Tatăl, să nu-L nege pe Cel ce 1-a născut. Dar, în afară de facultatea
intuiţiei, duhul mai are şi facultatea de a raţiona. Particulei divine nu i s-a
extras decât vasta sa memorie divină. Acum, după ce particulei divine i s-a ridicat
memoria divină, este trimisă să lucreze, fără nici un pericol, în lumile create. Ea
va lucra pe baza facultăţii sale de a raţiona, concentrându-şi raţionamentele
asupra activităţii sale. Particula divină va zice: „Eu nu sunt Dumnezeu, dar există
un Dumnezeu. Eu nu sunt Dumnezeu, dar Dumnezeu este ca mine. Eu sunt făcut de
Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa şi funcţionez la fel cu El". Tatăl ceresc
este o unitate, dar unitatea Lui este compusă dintr-o infinitate de particule
omogene şi perfect armonice între ele, lucrând ca fiind o singură gândire, simţire
şi voinţă. Corpul Tatălui este o asociaţie multiplă. Ştiu că vă este greu să
pricepeţi că Tatăl este o unitate imensă, compusă dintr-o multitudine infinită de
elemente omogene. Din aceste particule ale Lui va emite, formând corpurile cereşti
şi duhurile de pe ele. Toate aceste elemente erau supuse unei singure voinţe, când
erau în corpul Tatălui, şi supuse vor fi şi când vor fi trimise afară din corpul
Său. Ele vor lucra în lume, în veşnicie, ca vrăjite, supuse unei singure voinţe şi,
în acelaşi timp, lucrând unite în lumile create, cum au fost unite şi în corpul
Tatălui lor. Fiecare particulă emanată din Tatăl va fi pregătită de divinii Săi
Auxiliari, pentru o anumită misiune în lumea creaţiilor. Tatăl conduce lumile în
mod direct - prin voinţa Sa constantă, uniformă, şi în mod indirect prin Copiii Săi
superiori, de toate gradele, duhuri emanate şi ele cândva din corpul Său divin, dar
ajunse prin evoluţie la mari glorii şi puteri. Voinţa Tatălui, care ţine ca într-un
cerc de fier totul în lume, se numeşte Lege. Duhurile emanate din Tatăl pleacă în
lume, văd, lucrează, prefac, ajută la evoluţia materiei şi apoi, la un timp
determinat, se întorc în Sfera-Mamar cu rezultatul obţinut, cu experienţele
câştigate, din care Tatăl scoate anumite concluzii ce-i vor servi în noile Sale
creaţii. Tatăl îşi trimite copiii în regiunile universului unde se află corpuri
cereşti solide şi după miliarde de ani se întorc cu toţii la El. A doua oară îi
trimite în corpurile planetare aflate în stare lichidă, unde trăiesc miliarde de
ani şi apoi iar se întorc. Din nou îi trimite - de astă dată în corpurile de stare
gazoasă sau aeriană, unde învaţă o nouă formă de existenţă, şi^ acumulează
cunoştinţe şi legi noi şi iarăşi vin să raporteze rezultatul muncii lor. A patra
oară Tatăl îşi trimite copiii în sfere aflate în stare fluidică, după care revin în
sânul Său. Cu cât copiii se ridică pe trepte mai înalte, acţiunea Tatălui se
reduce. îngerii şi Fiii de Dumnezeu vor fi destinaţi să rămână în lume ca
guvernatori a tot ce se va crea în viitor. Ei vor rămâne Colaboratorii Tatălui, în
aparenţă - exteriori Tatălui, dar în realitate - interiori Lui; contribuind la
cucerirea haosului şi urcând şi ei mereu scara puterii, cunoaşterii şi evoluţiei
nesfârşite. Când îngerii au atins ultima treaptă a evoluţiei angelice vor rămâne în
Sfera-Mamar, unde fiind entităţi mult cunoscătoare ale legilor Tatălui şi a modului
Său de lucru — vor deveni Colaboratori divini ai Tatălui lor, pentru crearea noilor
materii şi duhuri. Tot ce vedeţi în jurul vostru, tot ce vedem şi noi în mediul
nostm eterat, se datoreşte preparărilor şi transformărilor continue ale acestor
divini Auxiliari ai Tatălui central, El având nevoie de Fiii Săi în opera Sa
grandioasă. Fiul-Mamar este aproape egal cu Capul, dar această egalitate nu-1
tentează să devină un alt Dumnezeu. El este atât de evoluat şi conştient de
pericolul întronării unei asemenea concepţii, care ar distruge într-o clipă
întregul edificiu construit de Tatăl în miliarde nesfârşite de ani, încât se abţine
chiar să gândească aşa ceva. Dintr-un început până azi infinitul a fost cucerit şi
concretizat în patm mari unităţi sau universuri. Corpul divin s-a răstignit în
infinit, pe o cruce formată din patm sfere, infinit de mari, cele patm universuri
unde evoluează nebuloasele în formare şi sorii cu tot cortegiul lor. între cele
patru sfere-univers se află materia infinitului, căreia, pentru a o deosebi de
materia din interiorul celor patru universuri, să-i zicem materie cosmică. Această
materie este oarecum circumscrisă, separată de restul materiei din infinit sau
nonmaterie. Noi suntem departe de Tătar şi Mamar, dar avem răbdare şi învăţăm
mereu, graţie intuiţiei noastre, care ne confirmă că cele învăţate de la savanţii
lumii noastre angelice nu sunt erori, nu sunt minciuni, ci adevăruri pure. Prin
intuiţia noastră puternică verificăm afirmaţiile lor.
Comunicări din Cer jj g

Câteodată ridicăm şi noi o obiecţie. îngerul nu se supără, ci ne răspunde blajin:

„Fiule, dacă acum m-ai întrebat despre acest subiect, este pentru că ai ajuns la
gradul când intuiţia ţi-a permis să se nască în gândirea ta o asemenea întrebare.
încă nu eşti în raport direct cu ipoteza emisă de mine pentru că nu posezi evoluţia
necesară cuprinderii ideilor mele. Răbdare, căci şi eu am avut răbdare până am
ajuns la concluzia afirmată. Priveşte la duhurile roşii ale Pământului, care,
auzind de aceste înalte cunoştinţe, vor spune: «Ce ne interesează pe noi de aceste
idei? Ele nu sunt de nici un folos. Vorbiţi-ne mai bine cum se va putea vindeca
lepra. Căutaţi să aflaţi cum se poate tămădui cancerul, ca să fim mai fericiţi când
ne vom lua iar un trup. Acestea ne interesează pe noi. Ce să facem cu ideile
dumneavoastră abstracte? Dacă dumneavoastră vă plac asemenea probleme, pentru că vi
s-a albit pielea de albi ce sunteţi, culoarea noastră roşie cere să ştim cât mai
mult despre sângele roşu al viitorului nostru trup. El mi-e drag şi producător de
sănătate şi dulci senzaţii omeneşti. Dumneavoastră, dragii noştri albi, aţi uitat
de binefacerile trupului vostru uman şi acum gândul vostru se îndreaptă spre sfere
înalte şi viaţa noilor planete, unde veţi trăi. Gândul vostru zboară tot spre
Divinul central, departe de aici nu ştiu câte miliarde de miliarde de kilometri. Să
vă ajute Dumnezeu să vă vedeţi visurile împlinite cât mai curând, dar să nu ne
uitaţi nici pe noi. Ajutaţi-ne să ne ridicăm, să ajungem cândva să albim şi noi ca
voi.» Amin."

Trecerea materiei prime prin starea fluidică, gazoasă, lichidă şi solidă

Am spus altădată că dacă un om ar privi prin ochelari coloraţi, ar vedea cerul,
soarele, plantele etc. ca având culoarea lentilei ochelarilor săi, deci le-ar vedea
altfel colorate decât cum sunt ele în realitate. Din cauza trupului vostru vedeţi
lucrurile ca şi cum aţi avea ochelari coloraţi, nu aşa cum sunt^ele în realitate.
în lume există o singură realitate, o realitate a tuturor realităţilor, realitatea
divină. Această realitate nu o percepe decât Unicul, unul Dumnezeu. Urmează apoi
alte patru realităţi sau stări ale materiei: realitatea fluidică, aeriană, lichidă
şi solidă - patru medii de cultură prin care va peregrina spiritul uman. Stările
acestea se transformă unele în altele. Luată în parte, fiecare constituie o lume de
iluzii, dar tocmai însuşirea lor ne dă ocazia să facem studii şi să progresăm. De
aici rezultă că mediul de cultură al unui duh uman este cvadruplu. Tot ce se vede,
tot ce există în jurul vostru şi în spaţiile siderale a fost făcut cu o substanţă,
cu un eter emanat din Tatăl creator. Acestei substanţe prime îi voi da numele de
pasivă sau negativă, deoarece nu am un termen mai potrivit, cunoscut de voi. Marii
şi străluciţii Auxiliari divini din Mamar au lucrat această emanaţie sau substanţă
primă astfel ca ea să treacă prin patru stări - fluidică, gazoasă, lichidă şi
solidă - când va fi trimisă afară, din Sfera-Laborator în sfera cu creaţii.
Reţineţi bine: nu există patrii materii deosebite, ci aceeaşi materie trecută, prin
patru stări. Divinul emite din sânul Său o materie sau emanaţie pasivă, care se va
transforma, printr-o serie nenumărată de stări de tranziţie, până va ajunge la
starea solidă. De la această ultimă etapă, evoluţia materiei divine cere
dezagregarea şi retransformarea ei în materia, primă, fluidică, din care a purces
cândva. Aş vrea să fac o precizare asupra celor patru stări ale materiei. Solid
este tot ce e tare. Lichid este tot ce e moale, fie curgător ca apa, fie gelatinos
ca piftia sau carnea de pe oasele voastre. Pentru noi, trupul unei meduze este în
stare lichidă. Gazos este tot ce tinde să se întindă, să se răspândească. Materia
gazoasă este ceva diafan pentru voi, dar pentru noi este atât de consistentă, încât
de exemplu din fumul ce iese pe coşul vostru noi putem face o statuie, sculptând-o
aşa cum sculptorii voştri prelucrează piatra sau o bucată de ceară. Există planete
locuite de trupuri diafane, zise gazoase, care nu posedă decât tăria fumului
vostru. Oamenii de pe planetele care au această a treia stare, spirite umane
întrupate în trupuri gazoase, au în jurai lor plante şi animale cu o constituţie
asemănătoare trapului lor. în afară de această materie pasivă, Tatăl mai emite
ulterior şi o a doua categorie de particule, o substanţă indivizibilă numită
pozitivă sau activă, materie destinată să fecundeze prima materie. Din această
materie pozitivă sau activă s-au făcut duhurile. Nouă, duhurilor, ni se dă câte o
soţie numită prima emanaţie, materia pasivă sau negativă. Tatăl face întâi soţia şi
pe urmă mă face pe mine, soţul ei. în mi graţiile mele îmi voi găsi soţia
transformată în patru stări: fluidică, gazoasă, lichidă şi solidă, trepte care
constituie ceea ce se numeşte involuţie.
320

Din tainele vieţii ţi ale universului - A doua carte

Eu sunt unul, indivizibil. Soţiile mele viitoare, pe care le voi fecunda cu

inteligenţa mea activă, vor fi în număr de patru. Ştiţi bine că noi, entităţile
spirituale, nu suntem nici masculine, nici feminine. De aceea nu ne putem
împerechea între noi şi nici naşte copii. Numai lumea sau mediul trupesc unde
trăiţi cere ca voi să fiţi femei şi bărbaţi. Fiecare entitate, de la naşterea sa,
va anima aceeaşi materie sau emanaţie a Tatălui, aflată sub patru stări. Prin
urmare, trăind prin cele patru stări ale materiei, vom avea, pe rând, patru feluri
de percepţii cosmice şi una divină. Când vom ajunge - Doamne, când? - auxiliari ai
Tatălui central, vom cunoaşte realitatea adevărată, realitatea divină. Voi, oamenii
trupeşti, aveţi numai trei percepţii: a solidului, lichidului şi gazului. Noi,
duhurile, avem în plus şi percepţia fluidului. Aşadar, din centrul Tătar se naşte
materia pasivă. Din această unică materie se pregăteşte în Mamar, de către Fiii
divini, toată gama de fluide. După aceea am fost născute noi, duhurile, formate din
materia divină, activă, indivizibilă. Noi vom fecunda, vreme infinit de lungă, cele
patru stări ale aceleaşi materii pasive. Prin prezenţa noastră, prin influenţa şi
întruparea noastră în cele/ patru feluri de forme de trupuri umane, contribuim la
evoluţia însăşi a acestei prime emanaţii divine. Noi, fluidicii, vedem semenele
noastre, duhuri întrupate în materia solidă, în plante, animale şi în fraţii noştri
trupeşti. Toate aceste categorii de duhuri au rolul ca la timpul lor să fecundeze,
rând pe rând, una câte una din stările materiei prime. Eu sunt entitate spirituală.
Soţia mea este trupul îmbrăcat la reîntruparea mea. Soţia mea nu este o femeie, ci
un trup uman, fie că el se va numi doamnă sau domn. Duhul animal şi vegetal îşi are
şi el soţia - trupul în care s-a reîntrupat; iar duhul mineral are şi el o soţie,
pe care o va iubi miliarde de ani şi nu se va despărţi de ea decât la dizolvarea
planetei. întruparea duhului mineral durează de la începutul nebuloasei până la
revenirea ei în sânul Sferei-Mamar. Vedeţi ce deosebire mare există între
concepţiile voastre şi ideologia noastră? Iată pentru ce, pentru majoritatea
oamenilor, ideologia noastră a trebuit să fie ocultă sau ascunsă, şi nu o putem
dezvălui nici azi oricărui nechemat. Termenul de soţie are un anumit înţeles în
lumea noastră şi un înţeles diferit în lumea voastră. La noi soţia reprezintă prima
emanaţie a Tatălui. Voi ziceţi că se cunună robul lui Dumnezeu, Vasile cu roaba lui
Dumnezeu, Elena. Aceasta e ideologia voastră, aşa vedeţi şi aşa înţelegeţi voi. Noi
spunem la reîntruparea noastră că ne-am luat o soţie care nu e nici femeie, nici
bărbat, ci a patra stare a materiei cosmice. Noi spunem: Cunună-se robul lui
Dumnezeu, spiritul X, cu materia lumească de pe planeta aceasta, cu trapul uman
plămădit în pântecele unei mame. Va veni o vreme, când el va trebui să divorţeze de
această soţie. Divorţul acesta voi îl plângeţi şi îi ziceţi moarte. Voi plângeţi pe
cel divorţat şi câteodată îşi plânge şi el trupul de care s-a despărţit. Două
vieţi, două concepţii. A voastră: Ce fericit sunt că am să mă însor cu fata cutare.
Iar duhul, conştient de misiunea lui, zice: Trebuie să mă duc să mă unesc cu trapul
meu, cu ego-ul cutare, cu care voi petrece, pe pământ, o viaţă plină de suferinţă,
petrecută în necunoaşterea existenţei vieţii eterne a spaţiilor. Două lumi, două
tendinţe; una are ca scop procrearea iar cealaltă şcoala vieţii. Fiii divini din
Sfera-Mamar percep realitatea divină deoarece sunt hrăniţi cu explicaţiile date de
Stăpânul lor suprem, Tatăl nostru ceresc. Eu, iubite frate, te hrănesc cu ideile
mele, cu mentalitatea noastră, ca rezultat al experienţelor acumulate în decurs de
mii şi milioane de ani, în lumile pe unde am trăit. Adevărurile comunicate
constituie hrana sufletului tău, adevăruri pe care nu aveţi putinţa să le aflaţi
direct, prin simţurile voastre. Nebuloasa pleacă în stare fluidică din Sfera-Mamar
şi în final ajunge în stare solidă sau minerală. Planeta voastră a ajuns acum în
starea solidă, mai având materii gazoase şi lichide. Există în sistemul acesta o
singură planetă lichidă, veşnic acoperită de nori. Ea conţine pe suprafaţa ei
entităţi întrupate în trupuri moi, aflate în stare lichidă. Trupurile lor nu au
părţi solide, oase ca ale voastre, în prezent, nu mai există în sistemul nostru
nici o planetă constituită din materie aflată în starea a doua, gazoasă. Planeta
cea mai apropiată de soare a fost odată în stare gazoasă, dar s-a transformat şi de
atunci au dispărut de acolo trupurile umane aeriforme. Pământul, planeta voastră, a
fost la începutul său în stare fluidică, apoi a trecut prin faza gazoasă, lichidă,
şi - în fine - a ajuns în stare solidă. Paralel cu aceste stări ale pământului au
fost pe el, rând pe rând, întâi trupuri fluidice, asemănătoare cu cele aflate acum
în Soare. Pe urmă, continuându-se involuţia, s-au format trupuri gazoase, lichide
şi, azi, solide, trupuri vizibile vouă, având părţi tari sau minerale. Datorită
oaselor voastre minerale spunem că sunteţi solizi, şi nu după trupul vostru cărnos,
considerat de noi lichid. Noi numim lichid, un trap îmbrăcat de un duh uman,
căruia, deşi fără oase, magnetismul planetei îi permite să stea vertical şi să se
mişte într-o poziţie verticală. Nu oasele tale, frate, te ţin vertical, ci altceva.
Nu oasele îţi dau posibilitatea să te mişti în poziţie verticală, ci forţele
electromagnetice ale pământului şi Cerului. Mortul are şi el oase, şi totuşi dacă
îl pui vertical în
Comunicări din Cer

32/

picioare el nu se poate ţine drept şi cade. Omul este ţinut vertical de o mică
scânteie, asemănătoare cu cea care îţi dictează acum. Dar la această forţă se mai
adaugă şi forţa aflată în păturile superioare ale atmosferei fluidice terestre.
Sus, departe de suprafaţa pământului, deasupra aerului atmosferei voastre, se află
o zonă de materie fiuidică de natură electrică. Aceasta înconjoară ca o sferă
globul vostru şi exercită o atracţie puternică asupra spiritului întrupat. Pământul
pe care se sprijină picioarele tale are şi el puterea sa atractivă. Astfel, zona
fiuidică electrică atrage spiritul în sus, iar pământul atrage trupul în jos.
Din .combinarea acestor două forţe rezultă verticalitatea trupului omenesc.

Ierarhia duhurilor planetei noastre

Două lumi stau faţă în faţă: lumea spaţială şi lumea trupească, fiecare având
cunoştinţele sale. Noi vrem să ne ridicăm, dar nu putem fără să vă ridicăm şi pe
voi. Ridicându-vă pe voi, ne pregătim terenul pentru când vom fi ca voi. După cum
în lumea voastră când eşti bolnav te duci la medic, iar când vrei să-ţi faci o casă
te duci la un arhitect, tot astfel, lumea noastră are specialiştii ei. Când vreţi
să aflaţi o anumită problemă, de orice gen ar fi ea, nu vă adresaţi oricărei
entităţi, ci chemaţi o entitate despre care ştiţi că, pe când trăia pe pământ, a
posedat cunoştinţele respective. In general, întrupatul ajuns la gradul de a primi
cuvântul nostru trebuie să se servească de un medium, dacă nu este el însuşi
medium. Mediumul este un instrument al lumii spaţiilor, şi ca orice instrument,
trebuie acordat cu entitatea care vrea. să comunice prin el. In acest scop duhul
mediumului trebuie să-i câştige bunăvoinţa, mai întâi ca spirit în spaţiu, şi apoi
jos, ca om trupesc. Mediumul în stare de veghe este superior mediumului în stare de
transă. Spiritul mediumului de transă vede spiritul comunicant şi îi aude vorbirea
pe care o redă prin graiul său, dar la deşteptare uită tot. Pentru a fi un medium
desăvârşit, omul trebuie să aibă, în starea conştiinţei de veghe, o mare dorinţă de
a servi şi afla Adevărul. Cele mai de seamă opere umane făcute pe pământ au pornit
din intuiţie, inspiraţie sau au fost dictate omului trupesc printr-un medium. Mai
rar au fost dictate direct omului trupesc, doar dacă el însuşi era medium scriitor,
auditiv. în limbajul ceresc asemenea oameni se numesc genii - nu în sens uman, ci
în sens spiritual. Geniul se izolează de lumea trupească şi îi place să fie în
permanentă legătură cu lumea spirituală. El nu este un obsedat, ci un fermecat al
lumii de unde îşi primeşte ideile geniale. E drept că faţă de restul omenirii
geniul nu este un om obişnuit, trupul său fiind îmbrăcat de o mare entitate a
spaţiului. El va emite idei, va face o lucrare genială, pe care ca om simplu n-ar
fi putut să o facă. Pe când era în Cer, această entitate a studiat şi cunoscut
perfect ideile şi opera pe care s-a angajat să o realizeze ca om întrupat. Dar o
dată ce s-a întrupat, i s-au întunecat cunoştinţele savante. De aceea, pe când se
întrupa în vederea misiunii sale, anumiţi medici cereşti i-au pregătit coipul
astfel încât să fie capabil să primească ideile cuibărite în mental de cei ce vor
fi legaţi de el. Dacă nu le va primi direct, ca medium, cel puţin să fie uşor
sugestionabil. Orice se face pe suprafaţa globului vostru nu este original. Totul
se reproduce după ceea ce există deja pe planete mai avansate. Pe planeta voastră,
geniile vor reproduce, vor imita, dar pentru voi, oameni trupeşti, opera lor va
părea originală, deoarece ea se arată pentru prima oară pe globul vostru. Voi nu
ştiţi că opera respectivă a fost realizată de mii de veacuri şi milioane de ani pe
alte globuri planetare, risipite în oceanul fluidic al universului nostru. Numai
Unul Dumnezeu creează originalul. El este arhitectul care a creat şi creează în
veşnicie original. Ceea ce creează El nu mai are asemănare în întregul cosmos.
Există o mare distanţă evolutivă între un geniu şi un om de talent. Omul talentat
nu poate crea nimic care să pară original omului terestra, ci imită doar, chiar
dacă reproduce admirabil ceea ce a creat un geniu. Omul obişnuit nu e capabil nici
măcar să facă o imitaţie de admirat. După cum există o deosebire între un om de
talent şi un om obişnuit, tot aşa există o deosebire între un talentat şi un geniu.
Geniul se naşte pe suprafaţa pământului nostru la anumite epoci. Timpul guvernează
evoluţia acestei planete, dar nu timpul vostru, ci timpul soarelui care vă
luminează. Mişcarea soarelui pe traiectoria sa este ceasornicul după care
entităţile angelice ale Pământului citesc şi aplică pe pământ ideile lor evolutive.
Pământenii numără anii de la un eveniment oarecare, până când acel eveniment este
uitat, se poticnesc şi reîncep numărătoarea de Ia un alt eveniment, pe care cu
timpul îl părăsesc, pentru a relua un altul; şi tot aşa mereu. îngerii noştri nu
pot să numere ca voi, cu ani tereştri, ci
322

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

au nevoie de un instrument precis şi perfect - soarele, iar anii lor sunt ani
solari. Când soarele ajunge la un anumit punct al spaţiului, trebuie împinsă
evoluţia pământului cu un pas mai departe. La acest moment, coboară din lumea
noastră un spirit care cunoaşte în spaţiu toată ştiinţa operei ce o va face ca om
trupesc. Cunoaşteţi, din alte comunicări ale noastre, că spiritele din spaţiile
Pământului se împart în grupe numite partide - ca şi la voi pe pământ. Ei bine,
fiecare partid are geniile sale. Geniile şi-au terminat evoluţia personală. Când
coboară pe pământ, ele fac opere sociale, contribuind la ridicarea umanităţii.
Nemaiavând nevoie să facă şcoala acestei planete, reîntrupările geniilor sunt cu
mult mai rare decât ale celorlalte entităţi spirituale. Omul comun trăieşte pe
pământ, îşi face şcoala şi apoi moare. După un timp numele său se şterge chiar din
amintirea celor din jurul său. El este o simplă unitate, catalogat în marele grup
al partidului din care face parte, este o oiţă a partidului său. Toate oiţele
partidului vor veni supuse pe pământ, vor lua un trup, ducându-şi toiul până la
momentul indicat şi aprobat de înaltul For al partidului. Oiţa va muri, trupul său
va fi uitat, iar rezultatul muncii sale - bani, unelte, casă etc. se va risipi în
mâinile celor rămaşi. Urcând la noi, va vedea cu amărăciune că bunurile i s-au
vândut, iar după şapte ani şi oasele i-au fost dezgropate şi apoi totul s-a uitat,
totul a pierit. Peste cincizeci de ani lumea abia îşi mai aminteşte de numele său.
S-a dus tot aşa de necunoscut cum a trăit. Deasupra oamenilor comuni, avem în
partidul nostru treapta talentaţilor umani. Talentatul face două evoluţii: una
personală, şi alta pentru cei din jurul său. După moartea trupului său, se găsesc
uneori urmaşi care să-i ridice o statuie şi lucrările îi sunt pomenite în istoria
ţării sale. Omul talentat a creat o operă semidurabilă. Noi îi numim pe aceştia
secolişti, deoarece numele lor va fi pomenit mai multe secole. Deasupra
talentaţilor vine a treia categorie de spirite, entităţile denumite geniile
partidului nostru. Ele mai poartă numele de milenişti, deoarece numele lor va fi
păstrat de umanitate mii de ani. Opera lor va dura cel puţin una sau două milenii.
Deasupra geniilor sunt sfinţii părinţi ai partidului nostru. Operele lor durează
mai mult decât ale geniilor, dar totuşi, menite ca odată să se piardă şi ele din
amintirea omenirii. Fiecare partid are sfinţii săi. Ei se reîntrupează mai rar
decât geniile aflate sub ordinele lor. Trec câteodată una sau două mii de ani până
când sfinţii părinţi coboară la întrupare, în afară de misiuni speciale, când se
pot întrupa mai curând. în fine, deasupra sfinţilor părinţi stau superiorii
întregului partid. Când nevoile partidului o cer, se coboară şi ei la întrupări,
pentru a stimula şi lumina pe cei de sub ei, deveniţi oameni trupeşti pe pământ. Vă
voi vorbi despre unul din superiorii unui partid - partidul francezilor. El s-a
întrupat sub numele de Jeanne d'Arc, şi este patronul Franţei de azi. Ca întrupat a
făcut o operă ce nu se va uita multe milenii. Numai când va dispare poporul francez
se va uita opera lui. Ca entitate, Jeanne d'Arc era activă, masculină, iar nu
pasivă, feminină. Deşi trupul ales pentru întrupare a fost feminin, a desfăşurat o
viaţă masculină. Şi-a ales un trup feminin pentru ca opera ei să fie cât mai
durabilă. Pe vremea când Inchiziţia era la putere, nu era mare lucru să ucizi un
bărbat pentru ideile sale. însă arderea pe rug a unei biete fecioare, care a făcut
fapte nemaivăzute în lume, a înduioşat şi cutremurat sufletele oamenilor din acele
vremuri, transmiţând cu evlavie, mai departe, opera şi numele ei. Ca om, a fost o
biată păstoriţă, dar când a sosit vremea, glasul nostru i-a răsunat în mental şi a
pornit să-şi împlinească misiunea. Soarta Franţei a fost schimbată prin intervenţia
ei, apărându-şi neamul format din subalternii săi. , Conducătorii de partide
cereşti sunt îndrumătorii fraţilor lor umano-spaţiali. în fiecare partid ceresc
există aceste trei subdiviziuni ierarhice: gloatele, talentaţii, şi geniile,
deasupra lor, având pe conducătorii numiţi sfintele duhuri ale partidului. Trei
mari categorii de duhuri vă stau la dispoziţie să le provocaţi să vă explice dacă
ideile ce vă stăpânesc - aflate de voi din auzite, intuitiv sau transcendental -
sunt minciuni sau adevăruri. Cât trăieşte în coaja sa de lut, omul comun are o
singură cale - indirectă - de a cunoaşte: auzind sau citind. Adevărurile
transcendentale nu-i sunt cunoscute, iar dacă aude fugitiv fragmente din ele, nu
poate să şi le însuşească, şi nici nu se poate încrede în ele. [ Omul de talent, în
afară de calea auzului şi văzului — a citirii, posedă darul intuiţiei şi al
inspiraţiei. Talentatul este inspirat, din când în când, de noi, cei de sus. Geniul
posedă intuiţia dezvoltată la culme, şi inspiraţiile îi vin continuu de sus. în
afară de auzul şi văzul trupesc, geniul aude şi glasul nostru. Dându-şi seama că
este o fiinţă deosebită de ceilalţi, geniul simte nevoia să tacă. Când a avut
curajul să spună câte ceva, a suferit imediat ironiile şi epitetele batjocoritoare
ale oamenilor comuni. De aceea geniile se servesc de mijloacele lor de informare -
considerate „paranormale" de omul comun - îşi fac opera cerească şi tac.
Comunicări din Cer

323

Omul comun trăieşte şi munceşte cum crede că e mai bine pentru el şi familia sa. El
nu-şi găseşte fericirea decât în materia fizică, şi nu poate pătrunde în fericirea
procurată de ideile lumii noastre. Omul de geniu trăieşte în raport cu lumea
psihică pe care o cunoaşte. Unii din ei o aud, unii o văd şi, în fine, alţii o văd
şi o aud, aşa cum auziţi şi vedeţi voi, oamenii trupeşti. în lumea geniilor există
o mare varietate, de la cei mai de jos, până la cei mai uimitori. însă cu toţii
tac, pentru că au trecut prin experienţa amară de a fi consideraţi anormali, ba
chiar nebuni de oamenii comuni. E drept că ei înşişi, observând lumea din jur,
constată că sunt diferiţi de majoritatea oamenilor şi de teamă ca opera lor să nu
fie compromisă prin destăinuirile lor, preferă tăcerea. Geniul este o mare entitate
în lumea cerească, dar o dată ce se întrupează, nu-i place să facă studiile
pământului care ar putea să-1 rătăcească. Astfel, un Edison, un Marconi şi alţii nu
au vrut să înveţe la şcoala pământului. Geniile devin autodidacţi, se conduc prin
inspiraţia lor personală, citind doar cărţile inspirate de noi, care nu-i vor
împiedica de la opera ce trebuie să o realizeze. Pentru a nu-şi demasca firea,
geniile se izolează. Marile genii trec prin faze grele în copilăria şi tinereţea
lor. Din copilărie ei devin mediumi auditivi, dar nimeni nu-i ia în seamă. Mai
târziu pot dobândi şi clarvederea sau mediumitatea vizuală. La început aceste
capacităţi îi înspăimântă, iar cei apropiaţi îi batjocoresc şi dojenesc. Dar mai
târziu, la maturitate, ţin pentru ei ceea ce aud şi văd, păstrând sub tăcere aceste
experienţe, deoarece îi umplu de fericire şi pornesc cu patimă la realizarea operei
pe care le-o reamintim că s-au angajat să o finalizeze jos printre, oameni! Toate
marile genii ale Pământului au fost mediumi - Edison, Marconi, Kepler etc. Iată
lumea noastră; cu noi puteţi comunica, la fel cum vorbiţi între voi. După cum
medicul nu poate dezvălui oricui misterul cunoştinţelor sale, după cum inginerul nu
poate face pe oricine să înţeleagă ştiinţa sa, nici noi nu putem spune oricui din
tainele lumii noastre. Nu trebuie să tulburăm cursul vieţii omului simplu. Dacă un
om de rând - a cărui evoluţie nu permite cunoaşterea lumii noastre - participă la o
şedinţă de comunicări, şedinţa voastră nu mai reuşeşte să fie rodnică, din cauza
celui nechemat sau rău chemat. Trebuie să fim atenţi şi să examinăm în mâinile şi
mintea cui vor cădea adevărurile noastre. Nu ne e frică de geniile noastre, pentru
că ele lucrează la opera cerească la care s-au angajat. Tot fructul! cade din pom
la vremea coacerii lui. Noi nu vrem să luminăm decât pe cei ajunşi la punctul să
ştie că există lumea noastră.

Ideea este o fiinţă

1 atăl ceresc a creat numai cu puterea gândului, tot ce vedeţi şi tot ce nu vedeţi.
La început a fost cuvântul sau ideea şi Dumnezeu era cuvânt şi cuvântul sau
gândirea era la Dumnezeu. La începutul creaţiilor nu a fost decât Dumnezeu, o sferă
gânditoare. Prin gândirea Sa, prin imaginaţia gândirii Sale, a făcut treptat
lumile, sferele cereşti cu toate podoabele şi frumuseţile lor. Cum duhul este
copilul lui Dumnezeu, având în stare potenţială, de devenire, toate atributele
Divinităţii, se înţelege că, în mic, şi omul poate emite idei creatoare de forme
fiuidice. Deşi invizibile ochiului vostru, ideile sunt totuşi materiale, fiind cele
mai mari forţe din univers, pentru faptul că nici o altă forţă nu poate crea forme
ca ele. Iată pentru ce noi, duhurile, conştiente legilor universale. Ideile noastre
nu trebuie să cadă pe orice teren, ci numai în oamenii cu sufletul ridicat din
punct de vedere intelectual, dar mai ales moral. Ideea este o fiinţă vie, pentru că
se manifestă şi produce efecte. Deşi sunt inteligente, totuşi inteligenţa ideilor
esie extrem de redusă, iar voinţa lor aproape nulă. Din această cauză, ideea ia
forma voită de emiţător, şi străbate spaţii imense către o anumită ţintă, pentru a
produce un anumit efect. Dacă ţinta este un om trupesc, ideea îl va influenţa, se
va anina de spiritul omului şi va lucra ca o forţă, făcându-1 să. execute ceea ce a
dorit emiţătorul. Vom dezvolta cu altă ocazie această teză. ' Se pare că au început
să-şi facă drum şi în lumea voastră cunoştinţele referitoare la puterea gândului.
Guvernele unor ţări instituie cenzura presei, temându-se de lansarea unor idei de
către cunoscătorii puterii gândului, politicieni fără scrupule, care prin puterea
cuvântului lor pot ridica masele omeneşti şi tulbura ordinea stabilită. Presa fiind
cenzurată, ei nu vor mai putea semăna idei producătoare de anumite mişcări sociale.
Dar cenzură există şi la noi, în plus, ea este veşnică. Dacă duhul îşi permite să
spună anumite taine, fără autorizarea prealabilă a superiorilor săi, va fi aspru
pedepsit. Pe lângă fiecare duh care comunică cu lumea terestră stă un altul -
cenzorul său, un duh superior şi mai experimentat. Cum încearcă să spună ce nu
trebuie, cenzorul îl opreşte.
de valoarea ideilor, nu le putem răspândi oriunde şi oricând, fără să nu ne expunem
la asprimea
324

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Ideea este o fiinţă-cauză, producătoare de efecte sigure, dacă e trimisă într-un

mediu de cultură unde poate să germineze. Ea poate dura multă vreme, plutind prin
spaţiu, fără să moară, doar vegetând. Noi, entităţile care venim în contact cu voi,
producem idei şi cunoaştem perfect puterea lor. Ideile au anumite forme şi culori,
iar prin traiectoria lor, prin propagarea lor sub formă de unde, produc sunete
auzite numai de noi. Prin urmare, ideile sunt sonore, colorate, au formă şi se
propagă prin spaţiu sub formă de unde. Fiecare idee este o unitate hieroglifică, un
simbol care cere mult timp pentru a fi descifrat şi a i se înţelege conţinutul.
Duhul-copil a învăţat greu ideile şi mai ales înţelesul lor. Voi sunteţi fericiţi
acum, pentru că cele mai multe idei au forma lor realizată într-un trup sau fiinţă
concretă pe suprafaţa pământului. Ziceţi casă, masă, pom etc. şi imediat ştiţi
despre ce e vorba, deoarece le-aţi văzut din copilărie. Dar ce greu e să înveţi
ideile în mod abstract! Târziu, duhului-copil i s-au creat din eter formele
corespunzătoare ideilor, ca să lege noţiunea memorată de forma lor. De câte ori s-a
născut din pântecele mamei sale, omul a trecut - foarte pe scurt - prin fazele
copilăriei duhuale. De la naştere şi până pe la trei-patru ani, copilul aude mereu
vorbe, idei. Mama i le repetă şi ideile se prind de spiritul său întunecat de
peştera în care s-a coborât. Cu ce greutate spune el cele două-trei cuvinte auzite
mereu: ma-ma, ta-ta, pa-pa etc. Zi de zi, asimilează idei şi cuprinsul lor
intrinsec. Ideile circulă prin spaţiu. în jurul fiecărei planete circulă ideile
omenirii şi ale cetelor îngereşti de pe acea planetă, precum şi ideile-ordin venite
de la centrul sistemului respectiv, ori de la Centrul divin. Fiecare planetă îşi
are păienjenişul său de idei, potrivit evoluţiei sale şi a entităţilor din jurul
ei. Fiecare soare are o altă gamă de idei, în raport cu gradul său evolutiv. Există
acum în preajma planetei noastre multe idei, de al căror conţinut omenirea de jos
nu are cunoştinţă. Dacă toate ideile ar fi cantonate la fel, pe un singur sistem
ori pe o singură planetă, n-ar mai fi nevoie să hoinărim din planetă în planetă şi
din sistem în sistem, în lungul şi în latul acestui univers. Ideile care umplu
spaţiile interplanetare, interstelare şi interuniversuri au o singură origine, sunt
emanaţii ale Tatălui ceresc, întocmai cum am fost emanaţi noi, duhurile de toate
categoriile. Cu alte cuvinte, ideea divină este şi ea o creaţie identică cu mine,
duhul. în afară de aceste idei de origine divină, există şi ideile produse de noi,
duhurile de pretutindeni. Ideile noastre sunt imitaţii ale ideilor emise de Tatăl.
Ideile, vorbirea Tatălui brăzdează spaţiile infinite ale sferelor create, trec pe
lângă voi, dar nu le auziţi. Nu e de mirare, pentru că nici noi nu le percepem.
Ideea divină are o existenţă infinită şi după ce circulă ani şi mii de ani prin
toate sferele, se întoarce la divinul ei Emiţător, ca atrasă de un magnet. Ideile
duhurilor circulă numai în jurul planetei ori a soarelui unde trăiesc şi durata lor
de existenţă este cu mult mai mică. Rolul ideilor emanate de anumite Forţe divine
este de a stimula şi dezvolta inteligenţa duhurilor aflate sub guvernarea acestor
Forţe divine. Prin urmare, ideea are puterea de a fecunda materia spiritului unei
entităţi libere sau întrupate. Ideile divine fecundează inteligenţele tuturor
copiilor Săi. Noi, duhurile, fecundăm - cu corpul nostru duhual - trupul şi corpul
vital în care ne întrupăm, iar la rândul nostru, primim anumite idei-forţă de
origine divină, tătară, care ne dezvoltă inteligenţa. Din Centru a pornit
nebuloasa. Din Central creaţiilor pleacă mereu fluidul necesar să ţină în continuă
activitate nebuloasa şi să fecundeze mereu materia ei. Dar alături de materia de
toate gradele a nebuloasei, sunt fecundate necontenit şi inteligenţele duhurilor
aflate în sânul nebuloasei. Fluidul divin care activează totul din sistemul şi
universul nostru este de trei feluri. Primul din ele fecundează globurile de toate
mărimile şi evoluţiile. Al doilea fecundează mediul fluidic dintre ele. Al treilea
fecundează inteligenţele tuturor entităţilor din jurul şi de pe fiecare corp
ceresc. Toată materia pornită din Central creator trebuie stimulată în permanenţă
de Tatăl central. Bătrânele voastre rostesc un mare adevăr, când spun unei tinere
fete: „Să-ţi dea Dumnezeu, măiculiţă, şi ţie un copil". Fără sosirea unui anumit
fluid femeia nu poate concepe. Degeaba se vor „iubi" cei doi soţi, căci nu vor avea
bucuria de a strânge în braţele lor un copilaş, dacă nu le-a sosit o anumită rază
fluidică. Din Central centrurilor nu pleacă un singur fluid fecundator, ci o serie
de fluide, fiecare fecundând un anumit corp material sau duh. Fiecare corp sau duh
are o anumită forţă de selecţie, extrăgând ce-i trebuie din multitudinea de fluide
ce trec pe lângă el. Fecundarea se face special pentru fiecare fel de materie -
fizică, fizico-psihică sau psihică - fără nici o greşeală. Materia şi duhul pare că
au un instinct de a atrage şi reţine o anumită categorie de fluide necesare lor din
marele curent venit de la Central divin. Oricare ar fi natura acestui fluid
fecundator, scopul, natura lui esenţială este de a pune mereu în acţiune tot ce
există în natură. Pasivitate, inactivitate nu există nicăieri în cosmos. Prin acest
curent, Tatăl împinge la activitate pe toţi copiii Săi, de pretutindeni. Prin
ideile trimise, Tatăl ne spune: „Eu, Creatorul vostru nu stau niciodată şi voi
trebuie să lucraţi ca Mine, necontenit. Dacă v-aş fi dat facultatea inactivităţii,
nu
Comunicări din Cer

$25

aţi mai fi desfăşurat niciodată progresul evolutiv". Activitatea ne este impusă, şi

din această cauză, totul în natură se află într-o continuă prefacere şi evoluţie.
Progresul se face din clipă în clipă, în eternitatea pe care mintea noastră nu o
poate cuprinde. Acesta este misterul ce domneşte în veşnicie. Geniul nostru coborât
pe pământ nu este ceea ce se vede - un biet copilaş, ci un duh asistat de noi la
zămislire, la dezvoltarea în pântecele mamei sale şi la naşterea sa. Noi avem grijă
să-i mediumizăm corpul, potrivit gradului său şi a misiunii sale. Mediumizarea
începe cu simpla intuiţie trupească, apoi cu intuiţia spirituală, după care urmează
auzul şi, în fine, văzul spiritual Marilor noastre genii li se acordă şi coroana
mediumităţii - puterea, fascinatoare şi vindecătoare. Un asemenea om va vedea lumea
fizică, cu ochii săi, dar va vedea şi cu spiritul în lumea spirituală. Va auzi cu
urechile sale vorbele semenilor săi, dar imediat va răsuna în interiorul capului
său şi vocea spiritelor din jurul său. Privirea, fiinţa sa întreagă va fermeca pe
oricine va veni în atingere cu el. Toţi se vor simţi ca vrăjiţi, atraşi cu o putere
de neînvins către el, iubindu-1 şi admirându-1. Când Cerul îi va şopti, el poate să
vindece anumiţi oameni. Orbul va vedea, mutul va vorbi, surdul va auzi, lepra,
cancerul se vor scutura de pe trupul lor etc. Din gura lui cuvintele vor curge
dulci ca mierea, blânde şi înţelepte.

Adevărul deplin şi adevărul redus JDupă cum învăţământul terestru îşi are gradele
sale progresive, de la clasa a I-a primară, până la cea universitară, tot astfel
cunoaşterea Adevărului are gradele sale. Adevărul cuprinde în sine o sumă de
noţiuni sau cunoştinţe cu atât mai înalte, cu cât înaintezi în lumea spirituală.
Acelaşi adevăr poţi să-1 dezvolţi cuiva diluat sau concentrat, dezvoltat sau
restrâns. Cine se roagă în Tatăl nostru: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre,
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", spune un adevăr, dar un adevăr restrâns,
potrivit omului simplu. Dacă ai urcat multe trepte ale vieţii spirituale, faci
cunoştinţă cu legile de neînfrânt ale Tatălui ceresc şi din ele vezi că o greşeală
comisă nu se poate ierta, oricâte rugăciuni ai face; ea trebuie ispăşită. Atunci
afli acelaşi adevăr asupra greşelii în mod mai dezvoltat, mai amplificat. Din
această cauză trebuie să studiem fiecare idee. Studiind, constatăm că fiecare idee
are o evoluţie, adică un conţinut numit cunoştinţă. Or tocmai acest conţinut
evoluează. Am spus că totul evoluează în univers - deci şi ideile. Bineînţeles,
unele mai încet, altele mai repede; evoluţia nu este uniformă. Spiritul mineral,
vegetal, animal şi uman evoluează, dar fiecare într-un ritm diferit, unul faţă de
altul. De asemenea, şi suportul spiritului sau trupul mineralului, plantei,
animalului sau omului evoluează în timp inegal. Chiar entităţile umane evoluează în
perioade de timp diferite. Duhurile roşii necesită un timp de evoluţie diferit de
cele albastre şi aşa mai departe. Evoluţia valului nostru ţine aproximativ 25-
30.000 de ani. Evoluţia sistemului nostru planetar va dura peste zece miliarde de
ani. Fiecare coip - mare sau mic - îşi are termenul său de evoluţie. Spiritul
mineral va fi încătuşat în corpul mineralului atâtea miliarde de ani cât va dura
această planetă. Durata evoluţiei plantelor este cu mult mai scurtă; unele şi-au
terminat evoluţia pe această planetă, dispărând ca forme. Terminându-şi traiul pe
această planetă, unele animale au

plecat, lăsând tiparul formei lor în straturile pământului sub formă de fosile.
Aşadar fiecare regn îşi

are durata de evoluţie. în afară de ce este viu pentru voi - impropriu spus, căci
totul este viu - în spaţiu circulă vietăţi numite idei. Am spus că ideea are o
formă şi un conţinut, iar conţinutul ei se numeşte cunoştinţă. Dacă m-ai întreba ce
este o idee, ţi-aş răspunde: o formă vie. Ce conţine forma? O cunoştinţă. Ideile
sunt la fel? îţi voi răspunde că nu. Fiecare idee îşi are forma sa. Duhul va
interpreta conţinutul unei idei după gradul său de evoluţie. Să mă explic. Iau
ideea casă. Toate ideile de casă sunt identice ca formă, dar conţinutul lor va
diferi, după gradul de evoluţie al entităţii spirituale şi, în general, al mediului
său înconjurător. Casa este o construcţie în care omul se adăposteşte de
intemperii. Bordeiul ţiganului e tot o casă; locuinţa gospodarului de la oraş e o
casă mai confortabilă, mai civilizată; palatul marilor milionari e tot o casă. Dacă
ar veni un om de pe o planetă inferioară Pământului şi l-ai întreba ce este o casă,
el îţi va descrie o construcţie asemănătoare unui bordei. O entitate de pe planeta
noastră, întrebată de ideea casă, îţi va descrie construcţiile frumoase din marile
oraşe. însă există planete unde casa este o construcţie cu mult mai artistică, cu
dispozitive ce asigură un confort necunoscut încă aici. întrebată ce înţelege prin
ideea casă, entitatea de pe planeta respectivă ar descrie o locuinţă prin idei al
căror conţinut noi, cei de aici, nu l-am cuprinde, deoarece nu am ajuns încă la
gradul cunoaşterii
326

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

unei asemenea case. Supuse unui examen referitor la ideea casă, trei entităţi de
evoluţii diferite emit idei cu conţinut deosebit. Entitatea de pe o planetă
inferioară nu a văzut şi auzit decât de o casă asemănătoare unui bordei. Entitatea
de pe planeta noastră va descrie casa expunând înfăţişarea ei exterioară şi
interiorul său; descriere pe care entitatea inferioară, venită de pe o altă
planetă, unde nu a văzut aşa ceva, nu o va înţelege nu va putea pricepe conţinutul
acelei idei. Ce să mai spunem de ideea construcţiilor fantastice de pe alte
planete, mai avansate decât a noastră? Ideea e un fel de germene, care se dezvoltă
treptat, paralel cu evoluţia ei şi a individualităţii umano-duhuală. Acum mă întorc
la adevărul propovăduit de Domnul nostru Isus Christos. El a comunicat ucenicilor
Săi rugăciunea dominicală Tatăl nostru. Dar să vedem cum au fost predicate
învăţăturile Sale^ cum le-au propovăduit apostolii şi cum au fost ele scrise.
învăţăturile Mântuitorului nostru au fost date apostolilor potrivit gradului lor de
evoluţie. Nici apostolii n-au fost de aceeaşi evoluţie. Mântuitorul a vorbit cu
fiecare în parte şi mereu le-a spus unora un adevăr mai dezvoltat, şi altora un
adevăr mai restrâns. Misterul acesta l-au cunoscut şi evangheliştii, şi ei au scris
evangheliile potrivit gradului de evoluţie al omenirii de pe atunci, ca să se poată
creştina sau boteza în ideile Domnului nostru, preamărită Lumină a sistemului
nostru. Tot ce s-a spus a fost conform mentalităţii de atunci. Celor de azi - şi,
mai ales, celor cu o evoluţie personală mai avansată - li se poate spune conţinutul
superior al ideilor, deoarece evoluţia lor Ie permite să afle fără nici un pericol
de a se tulbura şi fără nici o responsabilitate, pentru entitatea care le-a
prezentat conţinutul respectiv. Adevăr grăiesc, când vă spun că greşeala nu se
iartă. Dar de acest adevăr nu trebuie să afle omul de rând. Nu există iertare când
s-a făcut o greşeală. Legea e lege, e dreaptă şi veşnică, nici Tatăl ceresc
neputând-o încălca. Autorul legii nu poate încălca propria Sa lege. Cine a făcut o
greşeală trebuie să plătească, până la ultima centimă. Dar cui poţi să-i spui mai
pe larg acest adevăr? Negreşit, celui care nu mai are înclinare de a mai greşi. Cel
ce nu mai poate greşi poate să afle că greşeala nu există şi deci Dumnezeu n-are ce
ierta. Acest adevăr este cunoscut de noi, dar nu îndrăznim să-1 afirmăm în orice
cerc şi oricărei persoane venită acolo, deoarece nu ne permite evoluţia lor. Voi
generaţi suferinţe şi dureri aproapelui vostru. Creatorul nu e vinovat de acţiunea
voastră. El, ştiind cât de reduşi sunteţi, vă iartă, prin infinita Sa bunătate, dar
de suferinţa produsă cum vreţi să vă dezlege? Cineva a ucis. Creatorul îl iartă,
pentru că îi ştie nepriceperea. Să presupunem că, venind sus la noi, victima iartă
şi ea, dar cu suferinţa produsă victimei cum rămâne? Se poate ierta? Da, ar fi
posibil, dacă s-ar distruge efectul greşelii, dar nu s-a făcut o greşeală, ci o
acţiune ce are un efect. Acţiunea - în chip de cauză - poate fi iertată, dar cum
rămâne cu efectul acestei acţiuni? Tatăl şi victima iartă pe ucigaş, dar trupul
ucis se mai poate reface? Nu. Dacă ucigaşul nu poate învia trupul distrus, efectul
aşa-zisei greşeli nu mai poate fi anulat. Atâta vreme cât efectul acţiunii nu poate
fi distrus, prin nici o forţă din lume, iertarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului
Duh nu poate produce nici un efect, pentru că între victimă şi autorul crimei s-a
interpus efectul, care nu poate fi distrus în vecii vecilor. Efectul trupului ucis
a rămas întipărit în memoria autorului. Nu va fi uitată, ştearsă din memoria sa
spirituală decât în cazul când autorul ar fi distrus ca spirit, ceea ce nu o poate
face nimeni în lume. Aşadar, efectul neputându-se distruge din memoria entităţii
care a produs suferinţa, rezultă că ea trebuie să repare - prin iubire - suferinţa
Să presupunem că Tatăl şterge din memoria autorului efectul acţiunii comise de el.
Ca urmare ucigaşul comite crime la infinit şi nu va mai evolua niciodată. Omul care
a greşit - producând aproapelui său o pagubă, insultă, durere, crimă - trebuie să
repare greşeala sa. între victimă şi autor s-a stabilit din acel moment un raport,
o legătură spirituală. Nici autorul, nici victima nu se pot dezlega de legătura
nevăzută, fluidică stabilită între ei. Domnul nostru Isus Christos a recomandat să
ierţi mereu, de şapte zeci de ori câte şapte. Pentru ce? Pentru că tu, victimă,
iertând pe cel ce ţi-a greşit, prin însăşi acest fapt ai rupt legătura stabilită
între tine şi autorul greşelii. Nu mai eşti nevoit să vii, în altă viaţă, în
preajma autorului, pentru a-i da ocazia să repare paguba, durerea, acţiunea produsă
asupra ta. Destinul tău e liber de acest raport. Se schimbă situţia în ceea ce-1
priveşte pe autor. El va căuta mereu să urmărească reîntruparea victimei sale,
pentru ca într-o altă viaţă să repare acţiunea sa. El trebuie să repare, ca să
şteargă din arhiva sa scrisul faptei sale. Reparând greşeala comisă, el se
eliberează de înregistrarea în memorie a imaginii acţiunii sale, care, altfel, îl
va apăsa în veşnicie. O dată ce va face un act oarecare de iubire, se va şterge din
arhiva lui fluidică orice urmă a faptei sale şi de acum înainte. destinul său îşi
va urma calea. Legea Tatălui a fost satisfăcută. Ura, paguba, durerea s-au
transformat în iubire — temelia existentei tuturor lumilor.
aplicată semenului său.
Comunicări din Cer

327

Crearea plantelor, animalelor şi omului

bilele acestea te-ai întrebat dacă e permis unui spirit să se materializeze, să ia
o formă trupească : şi să se înfăţişeze cuiva. Trupul oricărei fiinţe ce trăieşte
pe suprafaţa acestei planete, nu este altceva decât materia acestei planete,
transformată până la gradul de a nu mai putea bănui că a fost pământ. Biblia spune:
„Dumnezeu a luat ţărână şi a făcut pe om". Da, ea spune un mare adevăr, dar voalat,
atât de acoperit, încât bietul om crede că e o simplă poveste. Dar Biblia spune mai
departe: „După ce i-a dat forma de om, a suflat Duh divin asupra lui şi 1-a făcut
viu". Primul om este materie planetară, transformată şi pe urmă vivificată de
Divinitatea centrală, punând în el un duh. Dar Biblia de unde a luat acest adevăr?
De la noi, cei din spaţiu. Ceea ce a făcut Divinitatea atunci, azi ar fi o
încălcare de lege? Da şi nu. Da, pentru ca ceea ce s-a făcut cu milioane de ani în
urmă nu trebuie să se mai facă azi. Nu pentru că o materializare, este un act
experimental, permis uneori şi în anumite locuri de pe suprafaţa pământului, de
către marile Lumini ale Cerurilor. La începutul activităţii sale, planeta noastră
nu era locuită de oameni. Ea avea în eterul din jurul ei lumea îngerilor planetari
şi printre ei erau şi îngerii solari, veniţi din Soare să creeze trapul uman. Să ne
întoarcem, cu gândul, la epoca de atunci - a creaţiilor sau a materializărilor. In
urmă cu miliarde de ani, materia acestei planete trecea printr-o perioadă de
transformări chimice şi fizice. Această materie nu putea de la sine să producă
ceva. De aceea au venit entităţi spirituale, îngeri solari, care să creeze cu
materia pământului forme de plante, animale şi oameni. O dată cu dezlipirea
globului eteric din nebuloasa solară - care, prin răcire, va da naştere Terrei - o
lume desemnată de Guvernatorul solar a plecat din Soare. O dată cu despărţirea
Pământului din nebuloasa solară, această lume vine să-şi ducă traiul în atmosfera
fluidică a Pământului, identică la început cu cea solară. Lumea de pe cea mai
îndepărtată planetă a acestui sistem vedea pe cer, în afară de Soarele-Tată, pe un
altul mai mic, copilul său, fiu care nu se deosebea întru nimic, din punct de
vedere fizico-chimic, de tatăl său, Soarele. Anii se scurg cu milioanele şi copilul
începe să ia alt aspect. Planeta începe să-şi concentreze materia cea mai densă
către central său, astfel că solidificarea a început de la centra, iar nu de la
suprafaţă, cum se crede în lumea voastră, zisă savantă. întreaga serie de materii
s-a ordonat de la centra către periferie. Astfel, la centra s-a constituit solidul,
în jurai lui - lichidul învelit de gaze, şi, în fine, la periferie s-a format
pătura generală de eter planetar. După apariţia uscatului şi a apei oceanelor,
încep să apară toate fenomenele de prefacere ale materiei zise inertă, a vieţii
mineralului, în vieţi cu forme superioare. Azi, oamenii fac pe Pământ şcoală. Pe
vremea aceea, îngerii îşi făceau aici şcoala creaţiilor, îngerii nu vor uita
niciodată ceea ce au făcut atunci, pentru că operaţiile de creaţie, de
materializare le-au făcut milioane de ani, repetând mereu aceeaşi operaţie şi
perfecţionând-o din ce în ce mai mult. După ce au trecut faza combinaţiilor fizice
şi chimice, faza de laborator, îngerii au început operaţiile lor de creare, pornind
de la vietăţile cele mai mici şi mai simple, şi anume cu plantele. Când pe pământ
un elev descompune apa în oxigen şi hidrogen şi apoi le recombină, făcând apa la
loc, el nu va uita în vecii vecilor că apa este compusă din două elemente chimice,
pe care va şti cum să le descompună şi recompună. planetă şi cu toate acestea, ei
le pot face oricând. Dar să nu se creadă că ceea ce s-a realizat în sute de
milioane de ani se poate reface acum într-o clipă. Dacă, de exemplu, s-ar cere să
se facă, acum, un mamut, îngerii l-ar putea face, dar pentru aceasta le-ar trebui
timp şi multă muncă. Apoi, ca el să devină viu, ar mai trebui să aducă de aiurea un
duh de mamut şi să-1 introducă în forma mamut. îngerii alcătuiesc forma materială
din materia zisă inertă a acestei planete. Dar ce este materia inertă? Materia
inertă este mineralul, iar mineralul este o sumă enormă de duhuri minerale,
[alipite unele de altele, fiecare având în jurul lor un grup de particule-viaţă, ce
formează fluidul mfneral. Să mă explic mai bine. Pui pe o masă un bolovan. Piatra,
ca orice în lume, este înconjurată de fluidul său mineral. Dacă eu, cu puterea mea,
defluidizez corpul pietrei, imediat întrupaţii de lângă tine nu vor mai vedea nimic
pe masă. Piatra a disparat deoarece i-am scos dublul său, care ţinea duhurile
minerale alipite şi care acum, depărtându-se unele de altele, piatra, ca şi corp
solid, s-a descompus în elementele componente risipite. Dacă iei un asemenea
bulgăre de piatră şi-1 sfărâmi, faci din el o făină. Pisezi această faină, până o
faci de o fineţe deosebită. Bobul abia vizibil este tot mineral, tot piatră, pentru
că el are nenumărate forvispii de minerale, alipite unele de altele prin puterea de
coeziune a fluidului mineral ce îl înconjoară. Pe baza acestei vaste ştiinţe
fizico-chimice, îngerii pot crea orice piatră. în analele voastre spiritiste sunt
amintite creaţii de pietre preţioase.
Au trecut miliarde de ani de când îngerii nu mai fac experienţe de materializare pe
această
328

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

îngerii au învăţat, teoretic, în Soare modul de a crea din minerale forme

superioare, pe care apoi să le vivifice un duh. După ce au învăţat teoria, îngerii
ştiu să o pună în practică. Oamenii pot afla de această ştiinţă, dar nu o vor putea
pune în practică. în această direcţie oamenii pot învăţa teoretic de la lumea
angelică, dar nu pot face ceea ce ei au creat pe Terra la începutul vieţii
omeneşti. La început, planeta noastră a fost populată numai de lumea angelică
venită din Soare. Alături de îngerii solari au sosit şi subalternii lor - îngerii
planetari. Sosiţi pe această planetă, ei au pus în practică teoriile lor asupra
materiei minerale prime a pământului. Nebuloasa acestui sistem planetar a pornit
din Sfera divină, din Mamar, cu toată materia fluidică, ce a dat naştere prin
concentrare mineralelor de tot felul, constituind şi globul nostru pământesc. O
dată cu nebuloasa, a sosit aici şi toată gama de spirite: minerale, vegetale,
animale, umane, angelico-planetare şi angelico-solare. Iniţial se mp din Soare,
rând pe rând, planetele. Ele au trecut treptat prin starea fluidică, gazoasă,
lichidă şi, în fine, solidă-minerală. Chiar din primul moment al dezlipirii
nebuloasei globului nostru din nebuloasa solară, lumea angelică solară a trecut pe
mica noastră nebuloasă terestră şi a început opera lor constructoare, adunând
particule fluidice, pentru a transforma nebuloasa din fluidică într-un glob gazos.
îngerii şi-au continuat opera şi din starea gazoasă^au transformat materia globului
nostru într-o materie incandescentă, pluriminerală, în stare lichidă. în fine,
procesul a continuat şi au alipit şi mai strâns forvispiile minerale între ele
formând astfel mineralele pământului, adică au transformat pământul, dintr-un glob
lichid incandescent, într-un glob rece mineral. O dată ce suprafaţa pământului s-a
consolidat într-un amalgam de minerale solide, o altă categorie de îngeri
constructori încep crearea, materializarea formelor vegetale din materia minerală a
pământului. Rând pe rând, anumite categorii de constructori fac forme animale, până
se ajunge la forma om. Arhitecţii, constructorii care au făcut totul pe această
planetă, au încetat de atunci orice creaţie, rămânându-le doar să perfecţioneze
formele create, mai ales să le conducă viaţa. Milioane de ani îngerii sosiţi pe
plaiurile noastre au făcut studii de materializări. Ei ne fac nouă, spiritelor
albe, descrierea operaţiilor lor, dar termenii şi cunoştinţele expuse sunt pentru
noi adevărate hieroglife. „Noi - spun îngerii - facem încercări peste încercări şi
când practica noastră a dat cele mai strălucite rezultate, elaborăm Legea,
operaţiilor noastre. Aşa am lucrat noi. Vouă, duhuri albe, vă spunem întâi teoria,
pentru ^ca atunci când va veni vremea, să o scoateţi din arhiva memoriei voastre şi
să o realizaţi în practică. încercând, veţi constata că himera teoriei noastre ia
viaţă, şi se transformă într-o fiinţă identică cu omul trupesc. Pentru voi, această
experienţă va fi verificarea teoriei învăţate. Materia pământului a fost
transformată, combinată şi condensată, iar din anorganică a fost făcută organică.
Greu a fost până am transformat materia până la punctul când a început să. activeze
singură, deci până am făcut prima sămânţă. Bineînţeles, nu sămânţa unei plante
superioare - ca de exemplu grâu — căci aceasta este prea complicată, ci sămânţa,
sporul celei mai simple plante. O dată sămânţa făcută, am pus-o în pământ, pentru a
da naştere celei mai simple plante ce există sau a existat pe pământ. Prin urmare,
nu s-a adus nici o sămânţă de aiurea. Noi, îngerii, am adus numai amintirea noastră
din lumile pe unde am peregrinat şi pe unde au existat aceste forme vegetale. Am
lucrat milioane de ani cu puterea gândului şi am prefăcut materia. Am făcut sămânţă
şi pământul a acoperit-o, dar nu a germinat. Atunci ne-am adus aminte că-i lipseşte
materia dătătoare de viaţă — spiritul. Cu aceeaşi putere cu care am orânduit
materia în forma seminţei, am chemat şi spiritul vegetal şi l-am introdus în sânul
seminţei. Arunci, sub razele electrice ale soarelui, sub acţiunea nutritivă a
mineralului - fraţii mai mici ai spiritului vegetal, şi sub impulsul electro-
magnetic al duhului, sămânţa s-a dezvoltat într-o plantă, pe care o urmăream în
dezvoltarea ei şi o modelam după memoria noastră acumulată pe alte planete. Aşa am
făcut prima plantă. De acum înainte, ea este o vietate care trăieşte, suferă,
absoarbe hrană şi se reproduce. Planta are grijă de acum să-şi facă urmaşi, căci
spiritul din ea conduce mersul vieţii formei în care a fost încorporat. Ce pustiu
era pământul când am venit noi! Nici o vietate nu-şi înălţa capul spre cer, pentru
a-i mulţumi Tatălui că i-a dăruit un glob unde să-şi desfăşoare o parte din viaţa
veşnică. Pământul era un glob lipsit de o vegetaţie, care să-1 împodobească aşa cum
îl îmbracă azi. Dacă noi n-am găsit aici nici copaci măreţi, nici flori cu
splendide culori, nici fluturi încântători, nici femei frumoase, aveam bucuria de a
crea tot ce exista pe planetele unde am vieţuit miliarde de veacuri anterioare.
Eram nerăbdători să punem în practică ceea ce învăţaserăm de la marile şi
glorioasele Lumini spiritele solare. Auziserăm noi adevăruri mari şi adânci de la
Domnii solari, cunoştinţe ce ni se păreau minuni de neînţeles, aşa după cum aţi
explica voi unui om simplu că trupul uman este alcătuit din milioane de celule,
molecule, atomi şi aşa mai departe. Te ascultă bietul om dar nu pricepe nimic. Un
spirit naiv vine înaintea noastră şi cu smerenie mă întreabă:
Comunicări din Cer

329

- Sfinte stăpâne, ai spus că acest Pământ, laborator divin, v-a fost dat de sfântul
Guvernator solar, cu aprobarea Tatălui ceresc. Spune-mi, te rog, stăpâne, pentru ca
să faci sămânţa cea mică a primei plante ţi-a trebuit un instrument, o lingură sau
o bucată de lemn, în fine, ceva cu care tu ai lucrat. Cu ce ai făcut mai târziu
animalele şi pe om, cu găurile ochilor, cu gura lui frumoasă? - Dragul meu, noi
suntem fiinţe ca tine, fluidice şi de formă sferică, după cum vezi. Nu avem mâini
şi nici un fel de instrument cu care să lucrăm. E drept că faţă de noi, materia
minerală a pământului e tare, ca oţelul pentru un întrupat, dar am avut cu noi
fluidul solar, un instrument mai puternic ca orice pe acest pământ. Alături de el
dispuneam de fluidul acestei planete - fluidul planetar, şi mai presus de acestea
două, aveam fluidul central divin, sosit mereu de la Tatăl central. Cu aceste trei
forţe negrăite am făcut ceea ce vezi pe acest pământ, prin voinţa şi gândul nostru,
având în memorie modelul văzutAcândva şi ştiinţa învăţată în mii şi mii de ani de
la îngerii solari. Văd că ai un aer nelămurit. îţi mai explic, să înţelegi. Să
presupunem că eşti duh întrupat şi ai o bucată mare de fier de 10-20 de tone şi
vrei să o aşezi pe un vapor. Ce vei face? - Stăpâne, pentru acest lucra voi aduce o
sută de oameni, o urnesc din loc şi o urc pe vapor. - Nu aşa. Uită-te la acest mare
electromagnet. Uite cum acest metal magnetizat şi mişcat prin electricitate se
apropie de bucata de fier, o lipeşte de el, o transportă şi apoi fiind demagnetizat
o lasă pe vapor. Nu a mai fost necesară nici o forţă umană, electricitatea 1-a
mutat. Electricitatea, dragul meu, este o forţă fiuidică sosită de la Tatăl central
şi bifurcată în două: ramura pozitivă merge în soare, iar cea negativă în pământ.
Noi, îngerii, şi dumneavoastră, oamenii spaţiali, posedaţi această electricitate,
ca de altfel orice fiinţă sau lucra din univers. Tot ce vezi pe pământ, toate au
fost făcute de noi, îngerii constructori, cu puterea procurată de aceste două
fluide: solar şi planetar. Cu ajutorul cunoştinţelor noastre câştigate prin
existenţa de miliarde de ani, posedăm secretul de a transforma mineralele acestui
pământ în sămânţă sau formă corporală a oricărei vietăţi, având la dispoziţie
puterea fiuidică solară şi planetară. Electricitatea captată de om prin dinamuri
sau generatoare — aplicată şi în cazul electromagnetului — este fluidul nostru
solar şi planetar. Puterea electromagnetului care atrage fierul este gândul sau
cugetarea mea." Revin la întrebarea pusă la începutul acestui capitol. Azi,
materializările de plante, animale şi oameni sunt un păcat? Se încalcă vreo lege?
Acum pot să vă spun: Nu, nu se încalcă nici o lege, pentru că ele sunt sporadice şi
existenţa lor este efemeră; ca atare, nu împiedică cu nimic mersul progresiv al
Pământului. Dacă materializările se fac rar şi cu foarte mari greutăţi, sub
preşedinţia unor mari spirite, este pentru că se opune evoluţia socială a
oamenilor, care cere ca ceea ce s-a făcut odată să nu se mai facă acum, diferitele
forme de plante, animale şi oameni reproducându-se acum pe calea firească, sexuală.
Azi nu se mai pot face materializări decât cu ajutorai unui întrupat numit medium
de materializare. Să ştiţi însă că mediumul nostru, cu care se mai fac asemenea
mari experienţe, nu este un om obişnuit, deoarece spiritul său are un grad înalt în
Cer, şi apoi se deosebeşte de ceilalţi oameni prin faptul că deţine o cantitate
mare de fluid solar. îngerul continuă: „Când am reuşit să facem prima plantă, au
răsunat spaţiile sistemului nostru planetar de bucuria noastră, a tuturor
îngerilor. Să vezi că din pământ ai creat o formă vie, care se mişcă, palpită, îşi
păstrează forma şi trăieşte prin ea însăşi - este culmea fericirii. O, Doamne - am
exclamat cu smerenie — mari sunt puterile Tale! Am văzut realizându-se cuvintele
îngerilor solari. Rând pe rând, mii şi mii de ani, toţi îngerii ne întreceam să
facem plante mai frumoase, mai complicate, mai viguroase şi aşa, încetul cu încetul
- fiul meu - am îmbrăcat uscatul şi am umplut mările cu tot felul de vietăţi
vegetale. Milioane de ani am urmărit creşterea plantelor şi, cu puterile noastre de
atracţie şi respingere, conduceam viaţa plantei şi o influenţam mereu, ca să o
perfectăm. Le ajutam în creşterea lor şi mai ales supravegheam înmulţirea lor,
calea lor generatoare. Când a sosit timpul, alături de plante, cei mai înaintaţi
dintre noi au creat forme animale. Şi de această dată s-a pornit de la cele mai
mici, animale microscopice, de la cele mai simple, spre cele mai complicate. Am
creat şi de această dată cele mai simple animale acvatice şi numai după aceea pe
cele terestre, divizate cu vremea în zburătoare şi nezburătoare. O, câte milioane
de ani ne-au trebuit să facem animalele! Azi aveţi forme nenumărate de animale pe
suprafaţa globului vostru. Toate au fost opera noastră. A venit timpul să creăm
forma umană, un mare eveniment de creaţie pe Pământ. Din acelaşi pământ din care
facuserăm plantele şi animalele, am făcut şi forma om. Când am izbutit să modelăm
forma umană, Stăpânul nostru, Guvernatorul solar, a coborât pe Pământ şi El a
întrupat pentru prima oară în acea formă umană un spirit cu rang de înger. Iată
acum omul trupesc pe deplin format. Biblia spune adevărul în înşiruirea cronologică
a creaţiei vietăţilor de pe pământ şi când spune de om: «Dumnezeu a suflat peste om
duh divin, dându-i viaţă». Da, pentru că s-a introdus un duh în acea formă."
330

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Ierarhia în lumea duhurilor albe

Observaţi viaţa semenilor voştri şi luaţi în considerare şi respectaţi pe cei ce
cred în Divinitate şi au o, conduită morală ireproşabilă. Nu vă impresionaţi de
averea unora, de rangul social al altora. Cel ce va crede în Divinitate, în lumea
sfinţilor, în existenţa lumii noastre, va fi împodobit cu fericirea cerească. Pe
frontispiciul cimitirelor voastre scrie: „Gloria pământească, fericirea cerească".
E un mare adevăr, neînţeles nici de cel ce 1-a scris acolo. Gloria pământească este
una, fericirea cerească este alta. Una se dobândeşte pe pământ şi este efemeră, iar
cealaltă — în Cer şi este veşnică. Cei mici doresc gloria pământească, cei evoluaţi
- fericirea cerească. Cele mai multe entităţi spaţiale doresc ca atunci când se vor
reîntrupa, să se bucure de toate bunurile pământului şi de gloria omenească, căci,
deocamdată, pentru ele este foarte greu de dobândit fericirea cerească. Cine se
poate bucura, chiar întmpat fiind, de fericirea cerească? Numai cel ce a atins
rangul de sfânt. La exterior, sfântul e un om ca toţi oamenii, dar toate gesturile,
vorbele, dorinţele, întreaga lui conduită dovedesc că e din ceata marilor Lumini
ale spaţiilor. El va trăi modest şi retras, pentru că rangul său nu se poate împăca
cu agitaţia şi goana după averi, onoruri, plăceri materiale. Să nu faceţi confuzie
între situaţia unui sfânt, şi noţiunea ce o aveţi voi despre sfinţi. Prin sfânt,
noi înţelegem un spirit care a urcat trepte peste trepte în existenţa lui
plurimilenară pe această planetă sau pe alta. El a atins sau obţinut de la Stăpânul
sistemului - după recomandarea Guvernatorului planetar — rangul de sfânt. Rangul de
sfânt este un titlu care conferă în Cerni acestei planete dreptul la anumite
atribute. Dar acest rang nu înseamnă că el a devenit infailibil. Nicidecum. E
posibil ca într-o întrupare, să-1 prindă mrejele vieţii pământeşti, şi într-un
moment de slăbiciune, de întunecare a conştiinţei sale, să greşească. Dar, într-o
altă întrupare, îşi va plăti amarnic greşeala, pentru că el nu este un spirit
oarecare din lumea acestei planete, ci este o entitate care posedă unul din
titlurile supreme ale ierarhiei umane. Lumea spiritelor albe se împarte în: preoţi,
călugări şi sfinţi. Primul grad este preotul ceresc, dar el nu trebuie confundat cu
preotul pământesc. Poţi fi preot în Cer şi să nu fii niciodată preot pe pământ.
Urmează călugărul spaţial, un spirit ce nu are nimic comun cu călugărul de prin
mănăstirile voastre. Deasupra rangului de călugăr urmează diferitele grade de
sfinţi părinţi. Fiecare din aceste trei trepte are o mulţime de subtrepte. Noi
căutăm să influenţăm pe fratele nostru sfânt în Cer, îl supraveghem când este pe
pământ, ca nu cumva să cadă. Nu-1 părăsim un minut, deoarece o greşeală a lui
atrage automat o stare sufletească deplorabilă pentru întregul grup de sfinţi. Ne
silim ca viaţa lui să fie un model de viaţă. Interesul şi solidaritatea ne împing
să apărăm pe fratele din grupul nostru. Viaţa noastră e urmărită de mai-marii
noştri, atât în Cer, cât mai ales când suntem întrupaţi. De dimineaţă până seara un
membru al ordinului nostru stă de gardă pe lângă întmpat, inspirându-1 spre bine şi
oprindu-1 de la greşeală. Când, prin neatenţie, cade un membru de-al nostru, o jale
nemaipomenită îi cuprinde pe toţi din gruparea noastră. Sfântul nostru a renunţat
de mult la fericirea materială. Când ne întrupăm, nu ne mai preocupăm de fericirea
asigurării unui trai în mare belşug. Dar demnitatea ordinului nostru cere ca unul
dintre ai noştri, când se află jos printre întrupaţi, să nu ducă o viaţă
mizerabilă, neavând nici măcar strictul necesar. El va avea ce-i trebuie, fără să
fie bogat. Numai când i se dă o misiune importantă, i se impune o sărăcie completă,
dar va fi pe deplin sănătos.

Mânuirea fluidelor
„Mi se pare că prin anul 1929, în casa unei familii onorabile şi culte din
Bucureşti, într-un cerc^ intim, se ţineau şedinţe spiritiste. Una din persoanele
asistente era medium de materializare. într-o seară, ghidul şedinţelor anunţă
cercului că le va prezenta un fenomen frumos şi le-a cemt să stingă lampa, dar
imediat îi opri, spunându-le: «Lăsaţi că sting eu lampa electrică». Se făcu
întuneric, fără ca cineva să se ridice din locul său. După un minut de aşteptare,
s-a auzit căzând ceva, cu un sunet surd, pe masă, de unde se rostogoli pe podea.
Lumina se aprinse de la sine. Asistenţa observă, cu mirare, o mandarină pe covor.
Au luat-o de jos şi au examinat-o cu toţii şi nu puteau să-şi explice provenienţa
şi înţelesul prezenţei ei. Prin mediumul aflat în transă, ghidul
Comunicări din Cer

331

şedinţei le spuse: «Desfaceţi mandarina şi mâncaţi-o». Cu o oarecare ezitare, au

executat îndemnul entităţii. Rupând coaja şi desfăcând feliile, au observat - cu o
mirare şi mai mare - un sul mic de hârtie. Au luat hârtia şi, desfăşurând-o, au
constatat că pe ea se află desenată o cruce şi cuvântul «credeţi». Pe când examinau
bucăţica de hârtie şi cuvântul scris, întrebându-se cum a ajuns acest bileţel în
mijlocul mandarinei, mediumul a început să vorbească: «Iubiţii mei, aflaţi acum ce
operaţie s-a făcut. Stăpâna casei a cumpărat azi dimineaţa douăsprezece mandarine
şi le-a pus în bufetul cel mare. Eu am prefăcut una din aceste mandarine în fluid.
în acelaşi timp, m-am dus în biroul soţului - el nu era de faţă - şi am rupt un
colţ de hârtie dintr-o coală aflată pe birou şi apoi am proiectat pe ea plombagină,
creată din fluidul ce era în cameră, şi cu el am scris cuvântul avut în mental. O
dată scris bileţelul, l-am răsucit şi apoi l-am dematerializat. Acum, cu bileţelul
fluidizat, am venit, aşa strâns cum era, şi l-am introdus în mijlocul mandarinei
fluidice. După ce am făcut aceste două operaţii, am trecut mandarina prin pereţi şi
uşile camerelor, până la voi. Aici am rematerializat mandarina fluidică, făcând-o
iarăşi cum a fost la început în bufet, plus bileţelul din interiorul său,
materializat şi el. Dragii mei, noi, duhurile, putem transforma materia voastră
pământească, corpurile voastre solide în corpuri fluidice şi viceversa. Am vrut să
vedeţi în această seară un fenomen ce pare supranormal pe pământul vostru şi să vă
ţin o mică lecţie de fizică şi chimie cerească. Acum verificaţi cele ce v-am spus.»
După ridicarea şedinţei, s-au dus în sufragerie şi, descuind bufetul,^au găsit
numai unsprezece mandarine. Una lipsea - cea care le-a fost adusă în camera de
şedinţă. în birou au găsit o coală de hârtie cu un colţ rupt, unde se potrivea
hârtia găsită în mandarină. A fost o demonstraţie frumoasă şi interesantă a celor
din spaţiu. Intrebându-i despre acest experiment, amicii spaţiali mi-au comunicat
următoarele:" Iubite frate, cu alte ocazii ai aflat că, din când în când, din
Sfera-Laborator coboară materia primă, care - pe măsură ce se depărtează de Centrul
creator - se tot concentrează, formând în locul unde se va naşte un nou sistem
planetar, o gamă aproape infinită de fluide, gaze, lichide şi solide. Toate aceste
prefaceri şi diversificări ale uneia şi aceleiaşi materii prime au fost făcute de
Forţele spirituale de diferite grade, marile Spirite, Creatori divini. Ţi s-a mai
spus că există globuri în diferite stări ale materiei: fluidice, gazoase, lichide
şi solide, cum e globul vostru terestru. Pământul are starea de echilibru permanent
solidă, fiind lipsită de stările gazoase ale multor corpuri cereşti. Pe globul
vostru nu se mai văd nori de aur, argint sau platină. In jurul globului vostru se
văd pe cer numai nori de vapori de apă, formaţi din două elemente: hidrogen şi
oxigen. în soare, în atmosfera solară, există nori formaţi din multe metale
întâlnite pe pământ. în laboratoarele pământului se poate topi aurul şi face
lichid, dar imediat ce ai ridicat vasul de pe foc, aurul îşi reia starea solidă, o
stare normală azi pe pământ. Aur, platină, argint, toate metalele de pe pământul
vostru se găsesc topite în masa soarelui în stare de echilibru natural. Nu orice om
a văzut aurul lichefiat. Mor milioane de oameni şi ei n-au văzut decât aurul în
stare solidă. In ştiinţa voastră s-a stabilit, teoretic, că orice corp din solid se
poate face lichid şi din lichid în gazos. Acum aveţi până şi aer lichid şi se tinde
să se obţină aer solid. Omul simplu ştie şi el că gheaţa, prin căldura soarelui, se
topeşte în apă, iar apa se transformă în aburi. Elevii din primele clase ştiu că
prin răcire norii se prefac în picături de apă, dând naştere la bălţi, lacuri,
râuri etc, iar apa lor, prin frigul iernii, se transformă în apă solidă sau gheaţă.
Fenomenele fizico-chimice din soare dau naştere unei temperaturi foarte ridicate.
Din această oarecare depărtare de soare, vaporii de diferite metale se răcesc şi,
condensându-se, cad pe suprafaţa globului solar, sub formă de ploaie sau picături
lichide de aur, argint, platină, fier etc. Picăturile lor sunt grele şi cad cu
viteza gloanţelor voastre. Asemenea fenomene s-au petrecut odată şi pe pământ, dar
globul nostru fiind foarte mic, durata şi intensitatea lor a fost de scurtă durată.
Noi, micile albine ale Tatălui, avem posibilitatea să realizăm chiar acum pe pământ
toate fenomenele petrecute în mod firesc pe soare. Noi putem să desolidificăm o
portocală şi să o aducem la starea fluidică, sau putem crea un obiect oarecare din
fluid. Se înţelege că numai spiritele albe pot realiza, în deplină cunoştinţă,
asemenea fenomene de înaltă fizică. Prin urmare, oricât de complicată va fi materia
organizată, ca şi cea minerală sau neorganizată, putem să o dezagregăm şi să o
transformăm într-una din cele patru stări ale materiei: solidă, lichidă, gazoasă
sau fluidică. Ne vine mai uşor să mutăm un obiect, ridicându-1 şi transportându-1
prin puterile noastre fluidico-electrice, decât să materializăm sau să solidificăm
un fluid şi cu mult mai greu ne este să dematerializăm un obiect în fluid şi apoi
să-1 rematerializăm la loc. Dar, în fine, greu, uşor - totul ne este posibil.
Manifestările de materializare sunt rare pe pământ şi când le producem, avem în
vedere un anumit scop: Să facem şcoala unor anumite spirite din spaţiu, ca să afle
şi ele cum se pot preface
cauză, din masa pluriminerală a soarelui se ridică aburi, formând nori metalici în
atmosfera lui. La
332

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

materiile şi cum s-a creat odată - de foiţele angelice - tot ce există pe pământ.
Aşadar, fenomenele produse în mediul material solar nu se mai produc aici, după cum
nici cele produse pe Lună nu se pot realiza uşor aici pe pământ. Noi, duhurile,
cunoaştem multe taine, pentru că le-am aflat, studiat şi practicat pe alte planete,
pe unde am petrecut şcoala noastră nesfârşită. Dar să revin la subiectul nostru.
Putem să dematerializăm o floare din Asia, de exemplu, şi să o aducem pe masa
voastră, până şi cu rouă pe ea. Cu puterea gândului meu şi a corpului meu
spiritual, care e un puternic electromagnet, am dematerializat-o în fluid şi o aduc
aici în camera ta. Apoi, tot cu puterea voinţei şi a imaginaţiei mele, prefac
fluidul în floare solidă. Un asemenea aport se poate păstra până se va veşteji
planta respectivă. Deşi mai greu, avem facultatea ca prin puterea imaginaţiei şi
memoriei noastre, să vă creăm o plantă sau piatră oarecare, din materia fluidică a
pământului, pe care concentrând-o, o transformăm în plantă sau piatră solidă.
Ramura sau floarea ruptă dintr-o plantă oarecare, va trăi prin inerţia vieţii
celulelor ce o compun, dar după câteva zile va muri. Se schimbă situaţia când aduc
o plantă întreaga. In cazul acesta, aduc trupul fluidizat al plantei şi, în acelaşi
timp, atrag după mine scânteia divină a plantei, cu învelişurile sale. O duc la
locul dorit, unde refac planta fluidică în plantă solidă şi, în acelaşi timp,
introduc duhul plantei în trupul ei. La fel fac cu o pasăre, vierme, rac sau orice
animal. Când creăm o ramură cu flori, ea nu poate dura decât o perioadă scurtă de
timp, câteva ore sau zile, şi apoi piere, pentru că nu ne mai este permis să creăm
permanent, ceea ce s-a făcut odată. Cu înaltă autorizare putem să facem câte o
piatră preţioasă care să persiste ani de zile şi să o poarte cineva la un inel, ca
amintire de la noi. Asemenea materializări sunt foarte rare. în general, facem
materializări mult mai uşoare: concentrăm şi transformăm fluidul până constituim
din el o mână plastică, uneori vizibilă, iar alteori perceptibilă, dar invizibilă.
Adică putem materializa o mână solidă, vizibilă, dar care nu este mână trupească.
Dacă o asemenea mână s-ar putea tăia, am vedea că nu curge nici o picătură de sânge
din ea. Putem crea un organ, ba chiar un trup întreg, care va avea moliciunea
pielii, tăria oaselor şi căldura animală; va fi solid, dar nu fiziologic, ci numai
o materie fluidică solidificată. De ce sunt rare materializările - fie parţiale,
fie totale? Pentru că nu ne este permis să speriem lumea. Le producem cu scop
ştiinţific, în faţa cunoscătorilor. Nu producem des asemenea fenomene, ca nu cumva
să vadă şi să înveţe de la noi entităţile inferioare, care - în ignoranţa sau
răutatea lor - ar face materializări pentru a speria şi persecuta pe cei întrupaţi.
Numai înaltele entităţi posedă această ştiinţă. Când se execută asemenea operaţii,
se iau toate măsurile să nu asiste la ele nici o entitate căreia nu-i este dat să
afle asemenea taine. Materializările se fac în faţa oamenilor cărora le este permis
să vadă asemenea prefaceri ale materiei. Numai noi, entităţile superioare, am ajuns
să mânuim fluidele şi să lucrăm cu ele tot ce vrem. Luna este laboratorul unde ni
se pune la îndemână, din abundenţă, materie fluidică, şi unde putem lucra
nestingheriţi de nimeni. Ceea ce ne este interzis să facem des pe Pământ putem face
cu uşurinţă şi oricând în Lună, unde nu suntem stânjeniţi de entităţile inferioare,
pentru că ele nu se pot sui până acolo. Cât despre spiritele sosite să-şi facă
şcoala pe Pământ, ori cele pregătite să emigreze pe alte corpuri planetare, ele
sunt cantonate în anumite regiuni ale Lunii, aşa că nu asistă la operaţiile şi
studiile noastre făcute în prezenţa marilor forţe angelice. Luna e sediul lumii
angelice şi a spiritelor albe. Pământul e şcoala lumii entităţilor inferioare. Ele
nu pot fi excluse de pretutindeni, fără a produce în sufletul lor mâhnire.
Raritatea acestor fenomene este explicabilă, Pământul nefiind locul ideal pentru
asemenea experimentali. In Lună, fiind un mediu prielnic, putem face tot felul de
materializări şi dematerializări, creaţii de forme anorganice şi organice. în Lună
încercăm şi reuşim să creăm tot felul de vietăţi, plante şi animale de tot felul,
şi diferite modele de oameni. Bineînţeles, toate sunt creaţii fluidice. Viaţa
trupească, asemănătoare cu cea terestră, nu este posibilă pe Lună, nefiind aer şi
apă. Pe când în jurul pământului există o atmosferă gazoasă, în jurul globului
selenar nu este decât o atmosferă fluidică, la fel ca în Soare, exceptând căldura
lui. Soarele, Luna şi Pământul sunt corpuri sau laboratoare cereşti, unde
entităţile fac studiile cerute de Tatăl central. Desigur că studiile făcute pe
Soare sunt superioare celor făcute pe Lună şi Pământ. Studiile făcute pe Pământ
sunt omeneşti, iar cele de pe Lună sunt studii angelice. Medicul lunar trebuie să
cunoască mult mai bine anatomia omului decât medicul uman. Aşa de exemplu, i se
ordonă medicului lunar să construiască, prin puterea gândului său, un om din
fluidul selenar. Dacă nu este savant cunoscător al anatomiei trupului uman nu va
putea crea o fiinţă umană corectă; va ieşi o caricatură de om. Astfel, îngerii de
pe Lună cer: „Fă-mi un om fără piele, ca să văd dispunerea venelor şi arterelor
trupului uman de pe pământ". Numai cel ce cunoaşte admirabil dispunerea acestor
vase va putea realiza reţeaua cerată de profesoral angelic.
Comunicări din Cer

333

Dragul meu frate, trebuie să studiem şi cercetăm întreaga creaţie de pe pământ, de

la cel mai microscopic vieţuitor, până la om; de la cel mai fără valoare mineral,
până la cele mai dorite pietre preţioase: safire, smaralde, diamante. Cine ştie
câte milioane de ani ne vor mai trebui aici şi pe alte planete ca să ştim ceea ce
ştiu prea sfinţii îngeri ai noştri. Din când în când, coboară pe pământ câte unul
din ceata îngerilor, cu autorizaţia de a face o mică demonstraţie, anormală pentru
mediul de aici. Când materializarea este finalizată, la vederea ei, cei din spaţiu
- duhuri roşii şi albastre - se minunează de înalta operă şi devin dornici de a-şi
ridica nivelul moral şi intelectual şi a-şi grăbi astfel ascensiunea spirituală.
Voi, oameni trupeşti, când le vedeţi, rămâneţi cu ochii mari şi gura căscată.
Priviţi şi nu vă vine să credeţi, şi cu cât veţi lua mai multe măsuri de control,
cu cât veţi fi mai riguroşi, entitatea operatoare, de înaltă vechime şi rang, va fi
mai fericită de a vedea pe alţii admirând opera ei, impusă de un înger planetar.
Acum, frate iubit, termin comunicarea de azi, spunându-ţi: Mâine pleci de aici, dar
vrem ca adevărurile comunicate de noi să poarte pecetea ştiinţei. Nu vrem să cădeţi
pe panta religiei sau filosofiei. Religia este foarte bună şi absolut necesară,
păcat însă că ea, aşa cum e predicată azi, încătuşată în dogme, închide calea
cercetătorului. Filosofia e frumoasă, dar ea te poartă din ipoteză în ipoteză şi
deci nu dovedeşte nimic. Noi vrem ştiinţă şi iar ştiinţă, care să lărgească
orizontul cunoştinţelor pământeşti, prin probele văzute şi produse de lumea
noastră.

întâi a fost creaţia fluidică, apoi cea solidă

Ştiinţa pământului susţine că celulele trapului vostru sunt dependente unele de
altele. Eu afirm că nici o celulă nu ascultă de ordinul celeilalte celule, fiecare
ducându-şi viaţa şi munca independentă una de alta. Este altceva că prin munca lor,
celulele duc la un rezultat unic. Prin ştiinţa noastră şi urmând planurile celor
mai mari ai noştri, modificăm mereu mediul înconjurător al planetei, şi ca urmare
formele se modifică şi se perfecţionează. Dar oricât de numeroase şi diversificate
vor fi formele, prima formă - celula - se menţine aceeaşi. O celulă oarecare îşi
poate duce singură viaţa. Dar dacă vrea, un Duh creator poate asocia sau comuniza
sub o singură direcţie două celule. Instrumentul cu care Duhul creator poate face
această lucrare este fluidul electric. Spiritul a luat două celule şi, lucrând
asupra lor, le-a pus în imposibilitatea de a mai putea trăi singure. Iată înţelesul
acestui fapt. Se ştie că fiecare celulă este încărcată cu două feluri de
electricităţi: pozitivă şi negativă. Spiritul, cu puterea evoluţiei sale, va
modifica distribuţia acestei electricităţi în cele două celule. El va face astfel
ca o celulă să aibă mai multă electricitate pozitivă decât negativă, iar în a doua
celulă, vecină cu ea, să fie mai multă electricitate negativă decât pozitivă. De
acum cele două celule sunt robite una alteia, pentru că ele se atrag una către
alta. Pe când celulele erau libere, fiecare avea în interiorul ei cele două
electricităţi, separate printr-un perete ideal de electricitate neutră. Acum
această forţă neutră s-a exteriorizat şi s-a aşezat între cele două celule. Din
acest moment, cele două celule sunt ţinute în echilibru de forţa mediană externă
neutră şi se atrag una către alta prin atracţia celor două electricităţi
preponderente din interiorul lor. Din această cauză, celulele au fost silite să se
asocieze, să se comunizeze. Pe acest principiu s-a clădit întreaga viaţă armonică
din universuri. Cu altă ocazie, am spus că în Sfera divină există corpuri, fiinţe
vii infinit de mici. Dar oricât de mică este această vietate, totuşi are un
conţinut, şi materia din interiorul acestui conţinut este împărţită în trei. O
parte este încărcată cu energie sau facultate pozitivă, o altă parte are însuşire
negativă, şi între ele se află o cantitate de substanţă electrică neutră. Cu
această particulă, infinit de mică, cu această vietate, Creatorul a creat totul,
deci şi materia în starea a patra, numită solidă. însuşi Creatorul este organizat
după modelul acesta, infinit de mic, dar plin de viaţa. Celula-viaţă este cel mai
simplu corp din veşnicie şi în tot Infinitul. După ce a fost creată prima celulă,
primul vieţuitor pe pământ, s-au luat două asemenea celule şi au fost asociate,
comunizate. Cât timp celulele erau libere, moartea uneia nu influenţa deloc
existenţa celei vecine. Din momentul când au fost asociate, moartea uneia dintre
ele va provoca şi moartea celei de a doua. Prin moartea celulelor, vieţile
fluidice, particulele vii robite se vor separa, fiind puse fiecare în libertate.
Cât au fost împreună, cele două celule s-au hrănit şi au crescut. De la un timp,
ele au început să se dividă şi au format astfel patru celule. După un timp, cele
patru celule crescute s-au divizat
334

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

făptură, particulă vie, cea mai simplă viaţă din tot cosmosul.

în câte două şi au format opt celule, şi aşa s-a urmat mereu, în progresie
geometrică. Astfel s-au format marile şi complicatele vieţuitoare. în felul acesta
se înmulţeşte totul în cosmos. Prin asocieri continue s-a format o celulă care e o
colonie de vieţi, particule, celule fluidice. Noi avem corpul spiritual format tot
dintr-o imensitate de asemenea asocieri. După modelul lumii spirituale, duhul a
creat celule vegetale, animale şi umane, aici, jos, în a patra stare a materiei.
Tatăl creează numai cu materia aflată în prima stare. Aici, jos, se lucrează totul
cu aceeaşi materie, dar aflată în starea a patra. Omul coborât pe pământ, are
posibilitate să găsească toate felurile de materii, dezvoltate din treaptă în
treaptă, de la simplă până la asocieri de câte două, patru, opt şi aşa mai departe.
Cele două feluri de electricităţi pomenite au nu numai anumite proprietăţi, dar şi
anumite culori, cea pozitivă fiind albastră, iar cea negativă - roşie-gălbuie.
Toate fluidele din univers sunt colorate, au culori diferite, după rolul jucat în
univers. Celula fluidică unică, particula-viaţă venită din Infinit, este colorată
şi ea, jumătăţile sale având culori diferite, separate printr-o bandă infinit de
subţire de o materie colorată violaceu. Noi putem atrage aceste particule, deoarece
nu ne pot rezista. Le putem absorbi în corpul nostru, unde imediat sunt silite să
se asocieze în câte trei, deoarece corpul nostru nu e compus din celule simple, ci
din grupe treimice. Din aceste celule simple s-a făcut şi se face totul, prin
comunizarea lor la infinit, însuşi Tatăl le absoarbe şi le comunizează în trupul
Său la infinit. Existenţa acestei celule prime este o raritate aici pe Pământ şi
constituie pentru noi mai mult un obiect de studiu. Existenţa ei liberă nu este
posibilă decât temporar. Aici, totul este comunizat. Cum fiecare corp îşi are
culoarea sa, noi suntem ajutaţi, în studiile noastre, de culorile lor. Celula primă
sau particula-viaţă ultramicroscopică am spus că este o fiinţă. Oricât de mică
este, noi, spiritele superioare, trebuie să-i studiem viaţa şi manifestările. Cum
nu avem posibilitatea să o studiem individual, suntem nevoiţi să facem studii
asupra asociaţiilor ei. Celula fluidică, particula-viaţă o găsim asociată cu multe
alte particule vii, chiar în corpul celui mai mic microb, care, deci, este o
colonie de particule-viaţă. Fiecare celulă din trupul vostru este o vastă colonie
de celule fluidice, particule-viaţă, din lumea noastră spirituală. O globulă roşie
din sângele vostru este o mare colonie de celule fluidice, particule-viaţă sau
fiinţe vii. în ultimă analiză, trupul vostru este o vastă colonie de celule
trupeşti, care, la rândul lor, sunt asociaţii de mari colonii de fiinţe vii, celule
fluidice. Cu alte cuvinte, trupul vostru este format din miliarde de
individualităţi, de fiinţe vii infinit de mici. Celula fluidică, particula vie,
constitutivă a tot ce există în univers este atât de mică, încât cel mai mic
vieţuitor de pe pământ, vizibil doar cu microscopul, e un elefant pe lângă ea.
Totalitatea celulelor fluidice, diversele lor asocieri formează fluidul. Fluidul e
o materie, şi anume o materie divină formată din asocieri de particule vii. Cel mai
pur fluid dintre toate fluidele umple Mamarul Sferei divine. El este întreţinătorul
vieţii din univers. Rând pe rând, printr-o evoluţie lungă, de-o veşnicie, aceste
celule simple, divine, au ajuns să aibă diferite însuşiri. Ele ne păstrează
cunoştinţele agonisite în decursul nenumăratelor existenţe, constituind corpul
nostru memorie. Tot o celulă divină constituie foiţa energetică ce ne permite
cugetarea. Bineînţeles, în scânteia sau corpul nostru divin ele se află tot
treimizate, căci libere, simple, nu se află decât în Laboratorul divin. Reţineţi:
Orice fiinţă, orice lucru, tot ce vedeţi în jurul vostru a pornit de la această
mică De la simplu urcăm, chiar şi noi, pe scara progresivă a construcţiilor
fluidice sau divine. Aceste fiinţe, infinit de mici, progresează, dar şcoala lor,
la fel cu cea a duhurilor, se face prin asociere. Unirea face tăria. Cu cât o
colonie este mai numeroasă, cu atât va atinge grade mai înalte de evoluţie. Timpul
necesar pentru a se ajunge la trepte superioare - e o altă problemă. Una din marile
colonii de astfel de vietăţi ultramicroscopice este trupul îmbrăcat de spiritul
uman. Fiecare din celulele acestui trup e o colonie de fiinţe simple divine. Cât
timp celula trăieşte, colonia divină observă, învaţă şi progresează. Când celula
trupească moare, colonia se destramă pentru un moment, şi apoi se regrupează şi
reîntrupează într-o altă celulă trupească, pentru a-şi continua evoluţia. Graţie
absorbirii şi regrupării de particule vii, trupul uman creşte mereu, de la ou până
la maturitate, prin diviziunea şi, deci, înmulţirea şi creşterea celulelor
trupeşti. Celulele trupului uman sunt colonii mereu reînnoite de particule vii,
care, fiind avide de şcoala vieţii, vin să-şi trăiască viaţa în trupul uman. Când
trupul omului moare, coloniile, infinit de numeroase, se pun în libertate, dar
aşteaptă în spaţiu ocazia să formeze trupuri noi, unde vor căuta să se reîntrupeze
şi ele, rând pe rând. Prin urmare, şi celulele fluidice, particulele-viaţă trec
printr-o continuă reîntrupare, în vederea studiului, al progresului, asemenea
spiritului întrupat în mijlocul coloniei de celule trupeşti.
Comunicări din Cer

555

Fiecare celulă trupească are viaţa sa proprie; totuşi, e robită întregului. După
cum ştiţi, omul este o trinitate formată din spirit, perispirit şi trup.
Perispiritul - denumit inexact de voi dublul sau tiparul - este format şi el tot
din particule-viaţă, fiind o colonie de celule fluidice, fiinţe divine. Dar materia
lui nu e simplă, ci compusă. La Centrul creator aceste celule fluidice, fiinţe vii,
sunt simple, deci separate. Din Sfera divină se tot asociază în diverse feluri şi
apoi sunt trimise în lume, pentru a constitui creaţia. Ceea ce face Tatăl în Sfera
divină, facem noi aici, cu singura deosebire că El lucrează cu materia divină
simplă, iar noi lucrăm cu materia divină asociată şi transformată prin evoluţie.

Una din cele mai importante celule ale trupului uman este spermatozoidul. De
asemenea, el este format dintr-o mare colonie de celule divine. Cunoscând ce face
şi pe unde merge, spermatozoidul este cea mai inteligentă celulă a trupului uman. O
forţă irezistibilă îl atrage către sora sa - celula umană numită ovul. De ce?
Pentru că el este încărcat cu electricitate pozitivă, iar ovulul - cu electricitate
negativă. Celulele divine care formează spermatozoidul sunt preponderent cu forţă
pozitivă, iar cele ale ovulului au mai mult o forţă negativă. Prin unirea celor
două fiinţe umane - bărbatul şi femeia - se formează în corpurile lor un câmp
magnetic. înotând în acest câmp de forţă energetică, cele două celule creatoare se
doresc şi caută să se unească. Acest câmp magnetic s-a născut datorită unui vârtej
de particule sau celule divine. Graţie acestui curent, spermatozoidul este atras
către centrul spiralei în mijlocul căreia se află ovulul. O dată ce spermatozoidul
s-a atins de ovul, se confundă în masa lui, se sacrifică, în folosul comunităţii de
celule divine. Rezultatul fuzionării acestor două celule umane se numeşte ou. Ca
orice în univers, celula-ou va începe şi ea să se dividă pe cale geometrică. Cine a
făcut pruncul? Ştiinţa spune că tatăl şi mama lui. în realitate, 1-a făcut
Creatorul, căci dacă El nu pregătea celulele divine sau fluidice, spermatozoidul şi
ovulul nu mai existau. Voi ştiţi atâta cât vedeţi. Noi vedem dincolo de vederea
voastră, cunoaştem realitatea profundă a fenomenelor. Când cei doi oameni se strâng
în braţe şi „se iubesc", veghetorii lor nu stau cu braţele încrucişate. Dacă din
anumite motive în destinul lor e prevăzut să nu aibă copii, veghetorii anulează,
distrug câmpul magnetic şi defluidizează fiecare din elementele sexuale. Lipsite de
foiţele de atracţie, cele două celule sexuale rămân depărtate una de alta şi după
un timp mor. Examinând cuplul, medicul uman constată că cei doi soţi sunt sănătoşi,
şi nu ştie nici el de ce nu fac copii. însă veghetorii lor ştiu, pentru că ei au
contribuit la sterilitatea elementelor sexuale. Dacă în destinul soţilor e înscris
ca ei să aibă copii, cursul fenomenelor normale are loc, şi de acum începe marea
operă a creării unui nou om. Spiritul orânduit să vină în sânul acestei familii a
şi sosit la noua existenţă trupească. Depinde de trecutul său, dacă a venit la o
viaţă de bucurii şi mulţumiri, sau la chinurile iadului vieţii terestre.

Propagarea Adevărului Noi am avut mediumi superiori de când există lumea, numai că
activitatea noastră a fost cu intermitenţă. Astfel, au fost epoci când am avut un
raport foarte bogat cu lumea trupească, şi au fost alte timpuri când lumea
trupească a rămas aproape în întuneric. Totul a decurs după felul spiritelor
întrupate jos pe pământ. Azi ne vine în ajutor ştiinţa oficială, care, făcând
descoperiri în domeniul undelor, vibraţiilor, oferă lumii întrapate posibilitatea
să înţeleagă mai uşor natura noastră constitutivă. Sperăm că în timpurile ce vor
veni nu vor mai fi îndoieli în ceea ce priveşte existenţa noastră. Unii dintre noi
spun: „E mai bine ca fraţii noştri trupeşti să nu ne cunoască deloc". Da, aşa este,
din unele puncte de vedere, dar ne este milă de durerea voastră, cauzată de
ignoranţa în care plutiţi, de necunoaşterea legilor morale, care conduc
universurile. Mila faţă de voi ne îndeamnă să ne rugăm Tatălui ceresc, să ne
îngăduie să ne revelăm şi să vă încurajăm în drumul vieţii voastre plin de dureri.
E drept că din alte puncte de vedere este mai bine ca omul trupesc să nu ştie de
existenţa noastră. Aşa, de exemplu, de ce să ştie el că este vegheat în fiecare
clipă a vieţii sale, că nu poate săvârşi nici o acţiune, oricât de tainică, fără să
nu o ştie martorul nelipsit, alipit de fiinţa sa, chiar în momentul conceperii
sale. Cu această ocazie, din nou, se va ridica obiecţia: „Dar atunci omul nu mai
este liber". Ba da, el este liber, dar are o libertate relativă. E liber să facă ce
vrea, dar să nu spună la Judecată că nu
336

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

a fost sfătuit, că nu i s-a arătat calea dreaptă. Omul primeşte o simplă sugestie,
atât şi nimic mai mult, apoi e liber să facă ce va dori, cum va socoti el; este
liber, pentru că, în definitiv, nu-1 vede pe veghetorul său; e liber să facă ce
vrea, crezând că nu este văzut de nimeni. Dacă s-ar şti văzut, şi-ar ascunde
pornirile. Care hoţ ar mai fura, dacă ar vedea pe comisar alături de el? Legea
divină spune: Omule, să nu ucizi. De ce să sfărâmi o viaţă pe care nu eşti în stare
să o creezi? Aşa a spus Tatăl, dar omul, nevăzând pe Tatăl, cade în păcat şi comite
uciderea. Actul său s-a înscris în perispiritul său, în arhiva planetei şi în plus
este ştiut de veghetorul său. Acum mai este posibilă negarea? Urmarea este
ispăşirea prin suferinţe crude. Spiritul liber, neîntrupat, nu poate comite
asemenea ilegalităţi, deoarece deşi el nu vede pe Tatăl central, totul din junii
său îi demonstrează existenţa Sa. Aşadar spiritul greşeşte foarte rar, pe când
întrupatul greşeşte mereu şi adesea încalcă legile cele mai importante. Viaţa
trupească e un examen, prin care conştiinţa spiritului este pusă la încercare. Ea
este termometrul care arată gradul de înţelegere al spiritului, tăria sufletului
său şi supunerea sa faţă de Forţa Primă de unde a pornit odată. Reîntruparea este
un act dureros, dar inevitabil, deoarece fără ea nu se poate face nici un progres.
Cu cât cineva este mai apropiat de perfecţiune, mai avansat din punct de vedere
moral, tendinţele sale de a cădea sunt mai rare. Pe măsură ce Forul superior vede
că duhul întrupat are tendinţa de a nu mai greşi, i se permite ca în starea sa de
veghe să ne cunoască, să poată experimenta direct cu noi, prin intermediul unui
medium. Astfel, duhul va obţine rezultate atât de bune, încât deşi este încă în
haina de lut, înainte de a o fi lepădat, el a şi intrat în lumea de unde a plecat,
prin ideile şi facultăţile sale spirituale. Una din condiţiile principale ca un
întrupat să afle de lumea noastră şi să se întreţină cu noi este curăţenia
perfectă, sfinţenia vieţii sale. Nu e suficient ca cineva să citească ceva despre
noi, sau să asiste şi să audieze cuvântările noastre, prin intermediul unor
mediumi. Nu e deajuns să fie convins de existenţa noastră, ci trebuie să ducă o
viaţa curată, din punct de vedere moral. Noi existăm. Majoritatea ne neagă, iar o
minoritate ne bănuieşte. O infimă parte de suflete curate ne cunoaşte perfect, ne
cunoaşte puterea şi câmpul vast al cunoştinţelor. Chiar dacă aţi avea zeci de
mediumi auditori-scriitori, v-am putea dicta cunoştinţele noastre din domeniul
spaţiilor, zi şi noapte, până la infinit. Dar evoluţia umană terestră ne împiedică
să le desfăşurăm, rămânând să dăm numai spicuiri, câte ceva din ele.

Forma corpurilor cereşti

Sunteţi fericiţi când auziţi comunicările noastre, dar nespus de fericiţi suntem
noi, că ni se permite să vă iniţiem în tainele noastre, în alcătuirea noastră
socială. Vedeţi în jurul vostru că miliardele de stele şi planete au forma sferică.
Atomul vostru e sferic, picătura de rouă de pe frunză tinde să ia tot forma
sferică. Ei bine, dragul meu, forma sferică este forma de bază a tot ce există în
lume. Forma sferică, asemănătoare cu o portocală, o iau şi spiritele superioare.
Sferică e şi forma Tatălui ceresc. în jurul Sferei Tatălui ceresc se rotesc cele
patru universuri, sferice şi ele. Asemănător - sau, mai exact, spre asemănarea
Tatălui central - este şi trupul omului şi al animalelor superioare. Capul vostru
este rotund şi aşezat alături de trupul oarecum oval. Ca şi Sfera divină, şi trupul
vostru are patru anexe, sau apendice - cele patru membre - corespunzătoare celor
patru universuri, aflate în legătură fluidică cu Centrul. Deşi omul are forma
trupească cea mai evoluată de pe această planetă, totuşi forma sa nu este perfectă.
Să reamintim în fugă cum e construit corpul Tatălui. Tatăl este o sferă mare
denumită Sfera divină. în centrul acestei sfere se află o sferă mai mică, numită
Capul Tatălui. în jurul ei se află o sferă mai mare, numită Toracele, Pectoralul
Tatălui şi, în fine, în jurul acesteia se află o altă sferă, concentrică cu primele
două, numită Mamarul, Pântecele sau Laboratorul Tatălui. Pentru ca trupul uman să
fie asemănător cu forma corpului Tatălui, ar trebui ca sfera capului omului să se
afunde în mijlocul pieptului, iar sfera pieptului să se afunde în mijlocul
abdomenului. Atunci capul va fi central, în jurul său va fi pieptul sau toracele,
iar în jurul amândurora va fi pântecele sau abdomenul. La patru puncte ale
pântecelui ar rămâne cele patru apendice, mâinile şi picioarele actuale,
corespunzătoare celor patru universuri din jurul Sferei divine. Azi, cele trei
părţi ale trupului uman şi ale animalelor superioare, sunt desfăşurate liniar, ca
şi segmentele unei lunete deschise: capul - la extremitatea pieptului, iar pieptul
- la extremitatea
Comunicări din Cer

337

pântecelui. în viitor, capul se va apropia cât mai mult de piept, prin reducerea
gâtului. Cu cât se va apropia capul de centrul pieptului, omul va deveni mai
inteligent. Ca probă de acest fapt, sunt fraţii voştri cu şira spinării scurtată,
prin apariţia cocoaşei dorsale, având centrul capului mai apropiat de centrul
pieptului. Din această cauză aceşti oameni sunt, în general, foarte inteligenţi.
Vor trece multe mii, zeci de mii de ani, şi capul omului va tinde să se apropie de
centrul pieptului. Dacă ar mai trăi omul din miile de veacuri trecute, aţi spune că
este un monstru. Dacă aţi trăi aici, peste sute de mii de ani, oamenii acelor
vremuri, v-ar socoti monştri. Spiritul evoluează în veşnicie, apropiindu-se de
Gloria Tatălui. Dar alături de evoluţia spiritului, există şi evoluţia formelor
trupurilor în care se întrupează spiritele, pentru a face şcolile planetare.
îngerii pământului, creatorii formelor de plante, animale şi oameni, lucrează chiar
şi azi la perfecţionarea trupurilor acestor fiinţe, potrivit gradului la care
păşeşte mereu globul acesta pământesc. Prin urmare, să nu credeţi că tot ce vedeţi
azi pe pământ a atins perfecţiunea, finalul evoluţiei. Să nu credeţi că s-a
terminat şcoala evoluţiei pentru formele trupurilor tuturor vieţuitoarelor. Ele
sunt forme de tranziţie spre forme mai apropiate de perfecţiune, căutând mereu să
se apropie de forma sferică a Tatălui central.

Duhul pleacă neştiutor de la Centru şi se înapoiază în glorie spirituală

Cunoştinţele noastre sunt vaste în toate domeniile, atât din cele cunoscute de
ştiinţa voastră, cât, mai ales, în multe domenii neajunse la cunoştinţa voastră.
Greutăţi insurmontabile şi, mai ales, ordine ne îngrădesc, să vă comunicăm chiar şi
atât cât posedaţi ca spirite libere. în memoria ta de spirit sunt acumulate multe
taine. Dar nici măcar din aceste cunoştinţe ale tale nu-ţi putem revela totul acum,
în existenţa ta de om trupesc. în afară de cunoştinţele obţinute prin observaţiile
şi studiile noastre proprii, primim multe cunoştinţe de la lumea angelică. Ei nu
pot să ne mintă. Minciuna este cea mai mare decădere morală pentru un înger,
preferând să-şi arate neştiinţa în ceea ce pliveşte un subiect oarecare, decât să
ne spună o minciună. Să mintă pe un duh roşu este nedemn, condamnabil. Să mintă pe
un duh alb este imposibil, pentru că noi putem întreba alţi îngeri şi se va dovedi
minciuna. Minciuna este afirmarea unui neadevăr. De multe ori, micii noştri fraţi
roşii vă toarnă neadevărul. Spiritele albe nu vă pot minţi, fiind conştiente că vor
fi pedepsite. Divinitatea, o fiinţă ca şi noi, stă în centrul lumilor create de Ea
şi de acolo conduce totul. La naşterea noastră, divinii Creatori ne-au voalat
memoria divină şi astfel am rămas numai cu o fărâmă de memorie. La întruparea
duhului, facem cu el la fel. De câte ori se întrupează duhul, legea cere să-1
acoperim, să-i întunecăm toată ştiinţa de duh, toate cunoştinţele sale despre
tainele lumilor, aşa că, devenind om trupesc nu mai ştie absolut nimic - cine este,
de unde vine, pentru ce s-a născut, îşi deapănă viaţa terestră ca şi cum s-a născut
pentru prima oară şi va trăi pentru ultima oară. Trăiţi şi suferiţi influenţa
mediului vostru, al naturii şi al societăţii, dar urmărim şi înregistrăm simţurile
şi gândurile voastre, şi ne dăm seama de felul, de gradul gândirii şi evoluţiei
voastre. Noi, spiritele diriguitoare, ne facem şcoala pe pielea voastră. Prin noi
Tatăl ceresc este informat, neştiut de noi, iar noi ne informăm despre viaţa
terestră prin voi. Am să revin asupra duhului-copil, părticica divină din Tatăl
divin. Scânteia divină este expulzată din Capul divin şi aruncată în Sfera-Mamar.
Aici este luată în primire de o primă categorie de mari Duhuri, care odată au fost
şi ele duhuri mici, ca mine. Aceşti mari Auxiliari divini imperfecţionează copilul
divin, îi voalează memoria divină. Această operaţie este absolut necesară, deoarece
particula divină - dumnezeu adevărat, născut din Dumnezeul unic - dacă ar fi fost
trimisă în lume perfectă, aşa cum a fost născută, nu s-ar fi putut menţine în sfera
creaţiilor, fiind atrasă de marele Tot perfect - Dumnezeu. Ca urmare, toate
sferele, toate creaţiile s-ar fi dizolvat imediat, tot ce a fost creat s-ar fi
întors la marele Creator. Pentru a se menţine totul în echilibru, a trebuit ca
Totul să se divizeze în două părţi: 1. o parte a rămas pe loc, ca Perfect absolut;
2. a doua parte a fost trimisă în lume ca imperfect absolut. Aceste cunoştinţe ale
lumii noastre au fost dictate în toate veacurile marilor iniţiaţi ai noştri, fie în
vechea Indie, Persie, ori în templele egiptene, pe timpul lui Rama, Krişna şi
Hermes. Tatăl nostru planetar, întrupat în Moise, a dat poporului evreu din tainele
vieţii şi ale creaţiei, sub formă de basm, potrivit mentalităţii omului de arunci.
Astfel, le-a vorbit de naşterea lui Adam în rai, de viaţa sa fericită, de
neascultarea sa - gustând din pomul binelui şi răului, şi apoi gonirea sa din rai.
Raiul este sânul Tatălui, Sfera-Mamar de unde a plecat duhul în lumile create, ca
să vadă
338

'

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

ce a făcut Tatăl, cum le-a făcut şi pentru ce le-a făcut. Aici, prin vieţi infinit
repetate, duhul a învăţat, îndurând toţ felul de suferinţe. Aşadar, duhul e tot
Dumnezeu, pentru că e corp din corpul lui Dumnezeu. în jurul scânteii divine, Fiii
Săi divini i-au alăturat fluide necesare formării unui corp sau vehicol duhual,
prin ajutorai căruia să poată călători prin lumile create, în vecii vecilor, până
se va întoarce la Centrul creator, în plină glorie de Dumnezeu Creator. Duhul
plecat în lume are cunoştinţa că e liber, pentru că libertatea este o forţă
înnăscută în duh, ca şi iubirea. Duhul ştie că e fiul lui Dumnezeu, dar în lume, în
creaţie, el nu trebuie să se considere Dumnezeu. Fiii creatori divini din Mamar îl
întreabă pe noul-născut, duhul-copil imperfectat: „Eşti Dumnezeu?" Iar el răspunde:
„Nu. Numai unul e Dumnezeu." Din acest răspuns, Ei trag concluzia că memoria
duhului este bine învăluită, a fost bine imperfectată. Prin Slujitorii Săi, Tatăl
atotştiutor a transformat pe fiul Său în duh neştiutor, şi l-a trimis la. şcoala
lumilor ca să înveţe şi să redevină, prin el însuşi, atotştiutor. A sosit timpul
să-ţi dezvălui şi un alt adevăr. Divinul e unu, dar indivizibil; El nu se poate
diviza. Ceea ce ţi-am spus până acum a fost numai să înţelegi alte taine, pe care
ţi le voi spune într-o altă comunicare. Cine şi le însuşeşte pe toate planurile -
fizic, psihic, intelectual şi moral - are tendinţa de a redeveni Dumnezeu. Fiul de
aici, Guvernatorul nostru solar, aşteaptă de miliarde de ani tereştri rangul de Fiu
divin mamar, dar încă nu a atins apogeul reîntoarcerii împreună cu nebuloasa Sa în
Mamar. Când va ajunge în Sfera divină, iubitul nostru Guvernator solar, va porni
iarăşi cu o altă nebuloasă, spre o nouă evoluţie, pentru ca după aproape o
veşnicie, conducând sisteme din ce în ce mai înalte, să fie ridicat la rangul de
Fiu mamar. Când va termina ultimele trepte de Divin mamar, va reintra în trupul
Tătar, devenind una cu El. Aşadar, materia divină sau trapul divin se reintegrează
din nou cu materia Sa, care a făcut înconjorul lumilor de El create şi s-a reîntors
definitiv la Sursă. Să nu crezi că cele spuse sunt cunoştinţele noastre; ele sunt
studiile şi cunoştinţele lumii angelice de la noi şi de pretutindeni. Aceste taine
au fost ştiute de apostoli, deoarece le-au fost date de marea noastră Lumină -
Solarul nostru întrupat şi cunoscut de voi sub numele de Isus Christos. Tainele
acestea nu au fost scrise în Evanghelii, însă ne-au fost predicate nouă, spiritelor
albe, de Guvernatorul solar, în timpul cât, după destruparea Sa, a stat în preajma
şi atmosfera fluidică a Pământului, întărind adevărurile spuse de lumea angelică.
Marile taine nu au fost scrise, dar va veni odată timpul când lumea trupească să
ştie că divinul nostru Creator nu este un Dumnezeu pedepsitor, ci un Dumnezeu plin
de infinită Iubire. Când oamenii pământeni vor cunoaşte aceste sfinte taine, noi
vom fi deja plecaţi pe alte globuri plutitoare în univers, pentru aflarea altor
adevăruri cereşti, şi mai1 tainice.

Ştiinţa revelată va lumina lumea

Viitorul va aduce multe prefaceri. Eu mă voi reîntrupa în această ţară şi voi găsi
o mentalitate diferită de cea actuală. Avem posibilitatea să vedem tot trecutul
unui neam şi, din examinarea lui, ştim ce fel de1''entităţi se vor reîntrupa în el
şi ce formă de viaţa va avea, în general. Când voi reveni aici, jos, voi citi
aceste rânduri dictate de mine. Vreau ca, venind în lumea trapului, să nu fiu un om
de rând şi nici neştiutor în misterele naturii. Scopul vieţii mele viitoare este să
desfăşor o activitate intens spirituală, să primesc de la fraţii rnei de sus o
iniţiere integrală. O asemenea iniţiere nu o posedă pe pământ decât foarte puţini
oameni şi râvnesc să mă număr printre ei. Cred că la vremea când rnă voi reîntrupa,
biserica creştină ortodoxă nu va mai fi dependentă de stat. Atunci ea va ieşi din
letargia actuală şi din exoterismul simplist de azi. Noi, mirenii, vom desfăşura
mai cu spor ştiinţa revelată, initiatică, ajutând la ridicarea bisericii ortodoxe
şi străduindu-ne să iniţiem pe fraţii noştri preoţi în adevăratele taine -
învăţături ezoterice sau secrete ale lumii spaţiilor şi a vieţii de pretutindeni.
La lumina acestor adevăruri, preotul şi biserica vor redobândi prestigiul avut în
veacurile apuse ale vechii Indii, Asiriei şi Egiptului. Tu ştii, frate, că Tatăl
ceresc guvernează în central sferei cu creaţii, divinul nostru Solar îşi are tronul
conducerii în Soare, iar tronul Guvernatorului suprem al Pământului este în Lună.
Azi, biserica ortodoxă nu mai posedă asemenea cunoştinţe, cu toate că ele erau
deţinute de preoţii egipteni timp de aproape douăsprezece mii de ani. Conştiinţa
stării de veghe a omului e de o miopie de necrezut. El nu vrea să ştie decât ceea
ce cunoaşte sau a citit în lucrările religioase. Luminarea acestui întuneric al
omului şi, în special, al preoţimii mă interesează pe mine. Acesta va fi programul
meu de activitate. Noi, duhurile, vedem marea lipsă a bisericii creştine. Ea nu
Comunicări din Cer

339

posedă cunoştinţele iniţiaţilor altor neamuri. Din diferite motive şi interese,

vechile sinoade au înlăturat partea ezoterică a învăţăturilor creştine. E drept că
înlăturarea părţilor secrete ale creştinismului a atras preoţimii o mai mare
libertate de acţiune omenească, dar acest fapt s-a întors în contra ei, azi
nemaicunoscând nimic. De la Constantin cel Mare, preoţia a devenit o carieră, pe
când în veacurile îndepărtate preotul era un învăţător, un luminător, care trăia
din munca sa, dintr-o meserie oarecare, iar nu din capitalul 'de taine dobândite
prin revelaţii, din Cer. Lipsa legăturii bisericii creştine de azi cu lumea
duhurilor, cunoaşterea numai a cultului şi literelor celor câtorva cărţi religioase
au contribuit ca religia să rămână în urma datelor ştiinţifice, asupra cărora se
îndreaptă atenţia întregii omeniri. Omul trupesc are nevoie de templu, de biserică.
Ce s-ar face bietul om fără această mângâiere şi speranţă? Ce ne-am face dacă
întrupându-ne, am fi lipsiţi de căldura sfintelor învăţături ale Solarului nostru?
In spaţiu, unde am rangul de arhiereu ceresc, sunt în ceata celor ce posedă multe
taine. Când voi fi jos, pentru toate comorile pământului nu voi abjura de la ceea
ce am făgăduit sus: Să propovăduiesc cunoştinţele ezoterice în lumea slujitorilor
altarului. Ca să am un îndreptar al acţiunii mele, am dictat aceste rânduri pe
care, citindu-le, să am tăria de a forma şi în lumea creştină asociaţii de
iniţiere, după modelul preoţilor egipteni, asirieni şi indieni - pe unde am trăit
odată şi aşa cum au evreii în zilele de azi. Cunoaşterea lumilor superioare,
această activitate producătoare de fericire, nu o voi pierde din vedere cât voi
trăi. Evoluţia mea cere această activitate, spre fericirea mea, a fraţilor mei
creştini şi chiar necreştini. A venit vremea ca după 1.800 de ani de întuneric,
biserica creştină să cunoască adevărurile înalte pe care le-a pierdut. De acum
înainte, faţă de progresul ştiinţific, de prefacerile naţionale şi sociale aflate
în perspectivă, şi acest colţ al pământului, ţara aceasta, va deveni un loc
prielnic pentru întruparea entităţilor spirituale superioare, putând să se
hrănească cu mana Cerului, cu tainele mărturisite de lumea invizibilă.

Totul evoluează
xvegret, iubitul meu frate, că nu pot - precum doreşti - să-ţi^ spun despre toate
tainele lumilor create, şi în special despre tainele Centrului de unde am plecat.
îmi ceri să-ţi explic cum se poate ca din trupul Tatălui să plece încontinuu
creaţii noi şi El să nu se micşoreze sau chiar să dispară la un moment dat. Noi
existăm, dar voi nu ştiţi nimic de noi. în toate veacurile, ne-am dezvăluit numai
florii noastre spirituale: yoghinilor indieni, preoţilor egipteni, profeţilor iudei
şi primilor creştini. De la Centru vin ideile divine, precum ţi s-a spus. De acolo
întreaga creaţie îşi extrage cunoştinţele. Tot ce vine de la Centru este deci
Adevăr. Centrul emite lumina necesară entităţilor spirituale răspândite în
diferitele creaţii ale Sale. Centrul spune mereu cele ce trebuie să se facă pentru
ca totul să progreseze, şi nu spune niciodată cum este El. întrebarea pusă de tine,
frate, o punem şi noi lumii angelice, şi doar ea poate răspunde, dacă crede de
cuviinţă. în afară de executarea ordinelor primite de la Centru, care contribuie la
evoluţia duhurilor şi a pământului, aparţinând ştiinţei şi religiei Cerului, noi,
duhurile, ne mai ocupăm şi de ştiinţa presupunerilor şi comparaţiilor celor văzute
şi cunoscute, adică facem şi puţină filosofie. Divinul este Adevăr, dar ne este
imposibil să spunem cum este acest Adevăr, din ce se compune şi cum lucrează El, cu
exactitatea Sa matematică. Noi nu putem face religie. Nouă ne este rezervat doar să
aplicăm Codul ceresc. Nu cel ce se roagă Divinităţii, cel ce proslăveşte pe Creator
şi îl recunoaşte ca pe Tatăl său Creator este credincios, ci cel care se pune cu
trup şi suflet în serviciul Tatălui central, al Fiului şi al Sfântului Duh. E
frumos să proslăveşti pe Tatăl, dar proslăvire fără împlinirea celor spuse în Codul
ceresc nu 1 are nici o valoare. De la Centru ne vin ordinele. Ele ne dau o nouă
însufleţire în acţiunile noastre. Putem spune şi noi, ca şi Domnul şi Preamăritul,
în vecii vecilor, fostul Isus, în ultima Sa întrupare pe Pământ: „Eu nu voi face
voia Mea, ci a Tatălui Meu din Ceruri". Pentru că, slavă Domnului, ne mai rămâne
destul timp după ce îndeplinim activitatea noastră divină, ne punem diferite
probleme spre cercetare şi trebuie să ajungem la o oarecare concluzie. Aceste
concluzii nu sunt decât idei filosofice, iar nu ordine de executat. Aşadar,
afirmaţiile mele de mai jos sunt sinteza celor expuse nouă de lumea îngerilor,
care, graţie evoluţiei ei foarte înalte, este în măsură sa ştie şi să ne dea o idee
cât mai apropiată de Adevărul absolut.
340

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Iată o problemă ce ne frământă pe noi, spiritele albe, dar preocupă şi lumea

îngerilor: De unde a luat naştere Primul Creator, sau Prima Fiinţă inteligentă? De
unde a luat naştere prima materie? De unde a luat naştere Animatorul materiei? Cine
L-a făcut? Cum s-a făcut pe Sine Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute?
Probleme înfricoşător de tainice, pentru care nu primim răspuns de la Centru.
Atunci, ne frământăm mintea şi mai întrebăm pe îngeri, savanţii Cerurilor noastre.
Tatăl ne trimite ordine, dar El nu ne spune unde se află, înconjurându-se de un
adânc mister. Iepurele aude un zgomot, ciuleşte urechile şi ştie de unde vine. Noi,
duhurile, auzim unda divină, dar nu ştim de unde vine. Ea vine de undeva, dar nu
ştim de unde, precum nu ştim nici de unde vine unda-gând sau apelul amicului care
ne cheamă, dacă nu ne indică locul unde se află. După cum voi ştiţi să faceţi
deosebire între vocea unui copil, a unui bărbat sau a unei femei, tot astfel şi noi
putem şti, după felul şi lungimea vibraţiei sale, că o undă vine de la Centru, de
la Fiul sau de la Sfântul Duh. Suntem în măsură să citim unda-gând a duhului
întrupat într-un animal sau o plantă oarecare. Există o gamă foarte mare de unde,
pe care le putem distinge foarte bine. în lunga noastră şcoală, un capitol special
care trebuie învăţat este cunoaşterea undelor. Toată învăţătura noastră pluteşte în
spaţiu. Din spaţiu o luăm, în spaţiu o trimitem. Noi suntem deci un post permanent,
transmiţător de ştiri şi cunoştinţe. Nu poţi face apel la Tatăl, Fiul sau Sfântul
Duh, ca să te lămurească asupra unei probleme oarecare. Chiar dacă am face apel la
aceste înalte Forţe divine, Ele nu ne-ar răspunde; atunci nu ne rămâne decât
bunăvoinţa lumii angelice. Numai lumea îngerilor ne satisface marea dorinţă de a
afla tainele lumilor. îngerii ne dau numai noţiuni potrivite înţelegerii noastre,
mărturisindu-ne: „Capacitatea voastră de percepere nu vă permite să le transformaţi
în dogme, ci să aveţi doar idei-nuclee, cu care să filosofaţi". Prin urmare, şi
filosofia este o necesitate, pentru că dacă nu te poate lumina pe deplin, cel puţin
îţi dă o satisfacţie producătoare de o linişte - durabilă sau trecătoare - a
preocupărilor tale sufleteşti. Fel de fel de probleme ne vin în minte şi n-avem
odihnă până nu primim o explicaţie. Aşa, de pildă, ştim că trăim de milioane
nenumărate de ani, şi totuşi ne punem întrebarea: Oare Sfântul Duh, de aici de la
noi, nu va muri el vreodată? Oare cândva, în veşnicie, nu va pieri şi Fiul lui
Dumnezeu? Şi, grin deducere, mergem mai departe: Oare niciodată nu va sfârşi Tatăl
ceresc? îngerii noştri ne aud şi „se amuză" de asemenea întrebări copilăreşti. „Nu,
fiilor - ne răspund ei - duhul nu moare niciodată, iar materia este veşnic în
transformare. Duhul e veşnic în ascensiune, iar materia e în veşnică prefacere spre
mai bine". Ca să cunoşti legea circulaţiei materiei, îţi trebuie multe miliarde de
ani, pentru că nu o poţi înţelege pe deplin decât văzându-i măcar un ciclu de la
Centru spre periferie şi de la periferie la Centru. Totul circulă. Cosmosul se
mişcă într-una. Totul se mişcă după două mişcări: una de rotaţie, dublată de a
doua, în spirală. Sfera universului se învârte în jurul axei sale şi, în acelaşi
timp, are o traiectorie spiralată. Totul pleacă de undeva şi revine de unde a
plecat. Totul pleacă de la Centrul creaţiilor, se roteşte în formă de spirală,
ajunge la marginea extremă a creaţiilor şi apoi revine pe un alt drum la Centra,
tot într-o mişcare de rotaţie şi pe o traiectorie în spirală. Din acest punct de
vedere universul este interminabil sau indesfiinţabil. Materiile universului,
globurile lui apar, trăiesc şi dispar, dar în definitiv ele există în veşnicie,
pentru că pe când unele dispar, altele apar sau sunt în cursul existenţei lor.
Aceasta este încă una din legile veşnice ale Tatălui. Dacă universurile nu pier
niciodată, dacă creaţia nu piere niciodată, nici Creatorul ei nu va pieri în vecii
vecilor. Totul se preface, totul circulă, şi cel mic, ca şi cel mare. Această lege
a circulaţiei se aplică nu mimai materiei, ci şi duhurilor, nu numai materiei
fizice, ci şi celei psihice. Duhurile sosesc mereu din Centru în lumile create şi
se întorc la Centru, pentru a pleca iarăşi şi iarăşi în lume, spre o ascensiune în
veşnicie. Am spus că materia circulă, având o mişcare de rotaţie şi una de
revoluţie, în spirală. Mişcarea stelelor, planetelor, precum şi a nebuloaselor este
tot de rotaţie şi revoluţie, având o traiectorie spiralată. Pe această lege se
bazează lumea îngerilor când ne vorbeşte de Divinitatea centrală. La plecarea ei de
la Centru, materia are o forţă centrifugă; ea scade pe măsură ce se depărtează.
După un timp, această forţă se anulează şi ia naştere în materie o nouă forţă care,
de această dată, o readuce către Centrul de unde a plecat. Rotindu-se a făcut acest
drum, dar nu după o traiectorie circulară, ci în spirală. Această mişcare nu există
pentru voi, deoarece nu o vedeţi, iar observarea ei necesită miliarde de ani.
Trebuie să pleci o dată cu nebuloasa de la Centru, să ajungi la periferia
creaţiilor, la centrul uneia din cele patru sfere-univers, şi după un drum egal cu
o veşnicie să te întorci la Central creator cu materiile ei refăcute, sub formă de
nebuloasă, pentru a avea o idee completă despre legea circulaţiei materiei, a
prefacerilor ei şi a drumului parcurs.
Comunicări din Cer

341

Materia şi duhurile fac drumul de la Centru la periferie şi de la periferie la

Centru, în formă de spirală. Omul trupesc este supus şi el aceleiaşi legi a
circulaţiei materiei şi a veşnicei ascensiuni. Cu pământ se dezvoltă trupul său, şi
în pământ revine, dar cu alte calităţi decât la început. Dacă nebuloasa revine la
Centrul de unde a luat naştere, la fel trebuie trasă concluzia şi în ceea ce
priveşte Centrul centrului. Din concluzie în concluzie, se poate afla ceva. însă
totul se bazează pe ipoteze construite din noţiunile primite de la lumea îngerilor,
la fel cum savantul pământului ar da anumite noţiuni copiilor din clasele primare,
numai pentru a le satisface curiozitatea. Ei. înţeleg rostul întrebării noastre şi
ne răspund, spunându-ne unele adevăruri ca nu cumva să credem că odată şi odată,
duhul ar putea pieri. , , . îngerii ne spun mereu: „Nimic nu moare în univers,
totul se preface în mai bine, apropiindu-se de perfect. Nu ai fost cândva duh roşu?
Nu ai fost în alte planete duh albastru? lată-te acum, pe această planetă, duh alb.
Mai semeni cu starea când ai început viaţa de duh? Când ai fost mic, când erai duh
roşu, aveai anumite idei închistate în fiinţa ta. Rând pe rând, ai dobândit altele,
iar pe cele simple, ale stagiului de roşu, le-ai părăsit, le-ai eliminat. Treptat,
memoria ţi s-a încărcat cu idei şi cunoştinţe mai înalte, şi în stadiul actual de
duh alb, posezi o vastă comoară, aruncând toate ideile inutile stării tale trecute.
Ai făcut şi tu ceea ce face elevul de liceu, care nemaiavând nevoie de abecedar, îl
dăruieşte, ca să nu mai ocupe loc în biblioteca sa." Voi - duhuri întrupate, şi noi
- duhuri libere, suntem instrumente divine, fermenţi divini care fecundează, prefac
materia, fie ea fizică, psihică sau fluidică. Concluzia generală este: Materia e
transformabilă, duhul e transformabil, deci şi Tatăl - care e duh - este
transformabil ca trup. Pe măsură ce avansăm, lepădăm din ideile noastre, pentru că
schimbăm mereu mediul sau şcoala evoluţiei noastre, pe când Tatăl, fiind pururea în
mijlocul creaţiei Sale, nu poate lepăda nici o idee din Memoria Sa divină,
infinită, fiindu-i mereu necesară. Noi prindem din spaţiu o idee venită de la
Centra, o examinăm şi după o vreme o eliberăm în spaţiu, pentru a fi prinsă de
fraţii noştri mai mici, şi prin intermediul ei, să se-ridice şi ei în cunoaştere.
Prin urmare, memoria noastră este transformabilă. Existând legea circulaţiei şi a
veşnicei transformări, existând viaţa veşnică a duhurilor şi a materiei, deducem că
şi Centrul este nemuritor. Deşi nu se mai comunică nimic de la Centru în această
privinţă, totuşi, bazându-ne pe legile universale, dezlegăm multe probleme şi
concepem Divinitatea centrală. Dacă totul pleacă de la Centra, se preface, se
perfecţionează şi se întoarce la Centra, pentru a pleca iarăşi şi iarăşi, deducem
că şi Central divin este într-o continuă prefacere. Dar, deoarece nu avem o lege
după care să ne orientăm, problema insolubilă pentru noi este cea a originii
materiei prime. De unde a luat naştere materia primă, fie cea fizică sau psihică?
Nu putem dezlega acest mister, pentru că nu există o lege referitoare la ea. ;
Divinitatea se descoperă numai prin Legile Sale. Ordinele sosite de undeva, glasul
Cuiva care ne ordonă, ne arată că există un Dumnezeu. Tot ordinele Sale, care se
schimbă din epocă în epocă, ne arată cum evoluează materia din Mamarul Creatorului.
Legea este izvorul după care noi putem ajunge la concluzii asupra celor aflate în
Central cosmosului. A trage concluzii în afară de ceea ce experimentăm şi în afară
de seria de legi care domnesc în lume, ar fi să visăm, să ne lăsăm conduşi de
iluzii. Multe taine, multe adevăruri am dedus, am scos la iveală numai după felul
cum conduce Tatăl universurile, în baza Legilor Sale. - Cum eşti Tu, Doamne,
Dumnezeul meu? - am întrebat. — Eu sunt precum tu Mă poţi concepe, după felul cum
funcţionez, în baza unor legi orânduite de Mine. Eu sunt Cel ce te-am născut şi
trimis în lume. Duhul, gândind că Tatăl nu î-a putut face altfel pe copilul Său, şi
ştiind ce formă şi constituţie are el, şi-a zis: Tatăl e sferic şi strălucitor,
este o lumină ca mine, căci El m-a făcut după chipul şi asemănarea Sa. Eu sunt
sferic, sorii sunt sferici, planetele sunt sferice, sfera este forma geometrică
desăvârşită, atunci şi Tatăl este sferic. Cum ar putea Divinitatea să facă excepţie
şi să nu semene cu creaţiile Sale? Din concluzii în concluzii, ajungem să aflăm
adevărul cuprins în noţiunea numită Dumnezeu. Ne frământăm mintea să aflăm cât mai
multe răspunsuri la întrebările ce ne preocupă. Sunt aici lângă noi Fiul de
Dumnezeu şi Sfântul Duh, dar în van îi întrebăm. Nici îngerii de lângă noi nu ne
spun totul; de aceea apelăm la superiorii noştri, de la care mai aflăm ceea ce cred
ei de cuviinţă să ne spună. ; Concluzia este că Dumnezeu este etern. Materia pleacă
rând pe rând din Mamar şi treptat se întoarce în Mamar, dar sub un aspect diferit
decât cum a plecat. După fiecare evoluţie, nebuloasa se întoarce perfecţionată.
Materia pleacă şi se desăvârşeşte într-una. Pleacă spiritele, se întorc şi
— Eu sunt Ordinul auzit de tine. Eu sunt Dumnezeul tău. De Adine tu să asculţi.
Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

pleacă din nou pentru a se perfecţiona, tot mai sus, în veşnicie. Divinitatea este
o fiinţă care îşi desăvârşeşte într-una copiii, formează corpurile cereşti, şcoli
tot mai perfecţionate, unde ^duhurile, trap din trupul Său, evoluează şi devin din
ce în ce mai sublime. Totul e o şcoală din ce în ce mai înaltă, în care lumile,
duhurile şi Creatorul se ridică din ce în ce mai sus, spre perfecţiune. Dacă există
o lege a evoluţiei aplicată atât atomului cât şi nebuloaselor, aplicată atât
spiritului mineral cât şi arhanghelilor, atunci însuşi Autorul legii trebuie să se
supună ei. Prin urmare, Legea evoluţiei este aplicabilă şi Tatălui ceresc. Te
uimeşti când stai şi meditezi asupra concluziilor îngerilor de aici. Ei spun: „Am
trăit miliarde de miliarde de ani de-ai voştri, de am ajuns gradul înalt de înger,
şi deşi ştiu multe, declar că infinit de multe mai am de învăţat. Aş putea spune că
ştiu prea puţin". Nici Sfântul Duh, niciFiul de Dumnezeu nu se pot lăuda cu ştiinţa
Lor divină; şi Ei mărturisesc: „Multe ne-a spus Tatăl, dar nu ştim totul, mai avem
încă de învăţat". Sfântul Duh evoluează, Fiul de Dumnezeu evoluează, deci toţi şi
totul evoluează, iară de sfârşit. Legea evoluţiei nu permite nimănui şi la nimic să
stagneze. învredniceşte-ne, Tată, să ne întoarcem în lumina Ta, ca să proslăvim în
vecii vecilor înţelepciunea şi Iubirea Ta nesfârşită! Amin.

Formarea Sferei divine

Din când în când, câte o mare Lumină a spaţiilor coboară şi se face om trupesc. Ea
aduce cu sine o vagă amintire a ceea ce a studiat în spaţiu, cunoştinţe ştiute
perfect ca duh. Muncind, trudindu-şi mintea şi fiind ajutat de fraţii săi de sus,
prin sugestii, dă la iveală ceea ce poseda în Cer - idei, teorii şi descoperiri
noi. Aşa s-a întâmplat şi cu ultimele cunoştinţe referitoare la atom. Nimeni n-a
văzut atomul. El este o ipoteză dusă şi mai departe, spunându-se că atomul este
constituit din două elemente, numite electron şi proton. Ce intuiţie genială a avut
Bohr, primul care a descris constituţia atomului, ca fiind format din aceste două
feluri de materii. Ce sunt electronii şi protonii? Sunt mici sfere de materie,
asemănătoare cu materia perispiritului meu. Am spus şi repet mereu: Tot ce există -
ştiut şi neştiut, văzut şi nevăzut - a provenit dintr-una şi aceeaşi materie.
Creatorul emite mereu această materie. Dar reţineţi bine: Creatorul nu a creat-o.
Din acest punct de vedere, termenul de Creator nu corespunde realităţii. Un termen
mai just ar fi Emiţătorul, căci El numai o emite, şi nu o creează. Această materie
a existat şi există din veşnicie. Cum spiritul nu a avut şi nu are odihnă,
scotoceşte şi caută să afle mereu mai mult. Este greu de spus ce cuprinde în
interiorul ei, acest Unul, această materie primordială, pentru că nu putem analiza
natura acestei materii-unu. Atâta ştim, că acest unul este o fiinţă vie. Unul e
emis de Tatăl, dar nu e Tatăl în persoană. Constatăm însă că acest unu are aceleaşi
proprietăţi ca mine, duh, copilul Tatălui, şi deci - prin deducţie - el este la fel
cu Tatăl. Unul nu este chiar Tatăl, dar e asemănător cu El. Bine spun Scripturile
că Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa. Primul Adam creat nu a fost
pe Pământ, ci în Sfera-Mamar. Acolo, departe, în abisul Cerurilor, în Sfera divină
a fost creat primul duh, primul Adam. Lumea angelică ne spune că particula-unu —
aşa simplă cum e ea — are trei atribute, sau proprietăţi, pe care le vom studia mai
târziu. Am spus că această materie este vie, deoarece a fost fecundată, vivificată
de Capul Tătar. Nu toată materia primă, Unul din Mamar este fecundată. în Mamar,
există două feluri de materii-unu: 1. materia-unu fecundată; 2. materia-unu
nefecundată de Tatăl central. Materia nefecundată este ţărâna din Biblie, cu care a
făcut Dumnezeu pe om, iar materia fecundată este cea cu care Creatorul a făcut
duhul mineralului, vegetalului, animalului, omului, îngerului sau al Fiilor Săi
Creatori. Materia-unu e vie, are viaţă, pentru că se mişcă. Această mişcare este
voită şi raţională, deci inteligentă. Ea posedă voinţa sa proprie, independentă de
Emiţător. Materia-unu a fost emisă astfel. întâi, Capul - Sfera centrală a Sferei
divine - s-a umflat, s-a dilatat. Materia Sferei a doua, concentrică, numită
Pectoral, s-a strâns în unele regiuni, confundându-se oarecum cu Capul. în acele
regiuni Sfera centrală, Capul s-a alipit de Sfera a treia, concentrică, cea
exterioară, numită Mamar. După aceea, din loc în loc, au apărut în Sfera centrală o
serie de proeminenţe care au pătruns în adânciturile Sferei-Mamar. Prin aceste
protuberante, Sfera-Cap a emis o ploaie de miliarde de jparticule, sau scântei de
materie-unu, în materia Sferei-Mamar, iar din Sfera-Mamar au intrat o altă serie de
miliarde de particule-mamare în Capul central. Prin urmare, s-a făcut un schimb de
particule-unu. în a doua perioadă, Sfera-Cap se concentrează, îşi reia forma
iniţială şi astfel materia
Comunicări din Cer

343

Pectoralului desparte din nou Capul de Sfera periferică, pe Tată de Mamă. Apoi o
nouă emisie are loc, şi aşa s-a repetat şi se repetă fenomenul până azi. S-ar părea
că în Sfera divină au avut loc două acte: o dilatare şi o contractare. în
realitate, au fost patru acte: o dilatare, o pauză, o contractare şi s-a terminat
cu o altă pauză. Aşadar, două activităţi şi două pauze, sau mai scurt, o activitate
şi o pauză. Durata acestei activităţi a ţinut şase timpi, iar durata repausului un
timp. Iată înţelesul vorbelor din Biblie: „Dumnezeu a făcut creaţia în şase zile şi
în a şaptea s-a odihnit". Prin urmare, cele două Sfere cu potenţial electric
diferit - Tătar şi Mamar - s-au unit şi au făcut un trup, ocazie cu care a avut loc
un schimb de materii haotice între ele. Iată corespondentul în Ceruri a tainei
unirii celor doi soţi pe pământ. Materia din Tătar fără materia din Mamar nu este
perfectă. Nici Capul, nici Mamarul nu sunt Dumnezei perfecţi, ci numai împreună
formează un Dumnezeu perfect. Capul nu este Dumnezeu perfect, decât în stare
activă, iar Mamarul nu e Dumnezeu perfect, decât în stare pasivă. în momentul
alipirii celor două Sfere - Tătar şi Mamar - se formează Dumnezeul perfect. Numai
din unirea lor perpetuă Dumnezeu va putea face tot ce vedem şi nu vedem. Ajungând
în Mamar, scânteia emisă de Tatăl central este îmbrăcată cu o materie din
interiorul Sferei-Mamar. Această scânteie este luată în primire de glorioasele
Spirite din Mamar, numite Fii divini, care - cum am mai spus - îi întunecă memoria
divină. De acum s-a născut un duh. Trei factori au contribuit la naşterea unui duh:
Tata, Mama şi Fiul. Există miliarde de Fii divini în Sfera-Mamar, Lucrători sublimi
ai Tatălui ceresc. Când iese din Capul central, scânteia este o materie perfect
asemănătoare cu materia Capului. Intrând în Mamar, scânteia este luată de Fiii
divini, care îi adaugă ceva, o prepară şi o formează duh. în definitiv, s-ar putea
spune că Fiii divini au creat duhul. Sfera divină - Macrocosmul - a creat duhul,
iar duhul - în veşnicia ce va veni - va face şi el ceea ce s-a făcut cu el în Sfera
divină. Sfera-Mamar se alimentează mereu cu particulele vii de la exteriorul ei, cu
materia haotică aflată în afara Cosmosului, în Infinitul care înconjoară Sfera-
Cosmos. Dar cum a ajuns această materie în Sfera-Divină? Ea a fost absorbită din
haos prin învârtirea Sferei-Cosmos în jurul axei sale închipuite. Particula din
Infinit, intrată în Sfera-Mamar, este apoi absorbită de Sfera-Cap, unde se asociază
cu cele aflate acolo. Aici, aceste particule suferă o prefacere, o influenţă a
mediului divin, şi când au devenit apte pentru viitoarea lor misiune, sunt
expulzate din Sfera-Cap în Mamar. Particulele haotice suferă o primă prefacere la
Centru, în Sfera-Tatar, şi apoi în Sfera-Mamar - Laboratorul unde se prepară toată
gama de fluide şi mai apoi duhurile. Din cele expuse mai sus, se vede că Dumnezeu
este o unitate, o individualitate, şi totuşi este compus dintr-o masă de
individualităţi simple, a căror autonomie personală a dispărut. Dumnezeu este o
colectivitate perfect unitară, care se arată la exterior ca un Tot unitar. Dumnezeu
este Nirvana indienilor, în sânul căreia domneşte fericirea desăvârşită. El este
format dintr-o infinitate de individualităţi, Spirite divine, ajunse la o treaptă
superioară a evoluţiei lor. Deşi fiecare Divin îşi păstrează conştiinţa
individualităţii Sale, atât de înaltă este înţelegerea rolului fiecăruia dintre Ei,
încât acolo domneşte o singură voinţă şi un singur gând. Fiul divin mamar este o
treaptă superioară a scării infinitei evoluţii parcurse de duh. După ce vei atinge
acest grad de evoluţie, poţi spera să reintri în Personalitatea-Tatară, compusă din
miliarde infinite de individualităţi, cu o libertate perfectă şi egală, de care
însă nu abuzează nimeni, pentru că Ei sunt Zei perfecţi, cunoscători ai tuturor
legilor. Ajunşi acolo, Ei nu mai pot greşi, pentru că se simt foarte fericiţi,
tocmai prin această asociere şi muncă în comun. S-a sfârşit aici cariera duhului?
Grozavă problemă! Oare când Tatăl revarsă miliarde de scântei în Mamar, 11-0 fi
revărsând El şi vreun Fiu divin, absorbit din ciclul său anterior? Ba da - ne spun
îngerii solari — acest fenomen a avut loc şi are loc şi azi. Acum ştim că în
interiorul Sferei-unitare-Tatare vieţuiesc miliarde de individualităţi sublime,
numite celule divine, toate absolut perfecte. Aceste perfecţiuni, fiind legate prin
legea iubirii de alte particule-viaţă, fraţi începători, vor părăsi de bună voie
Sfera-Cap şi vor intra din nou în Sfera-Mamar. Aici se sacrifică pentru mântuirea
celor trimişi în sfera creată, şi se lasă răstigniţi, răpindu-li-se sublima ştiinţă
şi memorie. întunecarea este făcută de Fiii divini, care îi transformă în Dumnezei
imperfecţi, pentru ca apoi să plece, în roiuri, în lumile create cu puzderia de
fraţi mai mici. Oare Dumnezeu este format dintr-o materie fixă, stabilă? Nu. Şi El
este format dintr-o materie instabilă, într-un veşnic progres. Materia ce formează
Sfera-Cap are însuşirea electricităţii pozitive. Materia din Sfera-Mamar se
comportă ca o materie electrică negativă. între^ aceste două se află Sfera-
Respirator, formată dintr-o materie neutră din punct de vedere electric. întreaga
Sferă divină este formată din trei feluri de materii: tătară, respiratorie şi
mamară, sau activă, neutră şi pasivă.
344

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

Electronul din atom este de natură mamară, protonul de natură tătară, iar între ei
şi în jurul fiecăruia se află materia neutronică. Electronul se învârte în jurul
protonului, după cum Sfera-Mamar se învârte în jurul Sferei-Tatar. Capul de Tată
conţine numai materie psihică de natură activă, electric pozitivă. Mamarul are în
el mai abundent materie electrică pasivă sau negativă. în fine, pe acestea le
separă materia respiratorie neutră. După cum Sfera-Tatar şi Sfera-Mamar se află
într-o veşnică activitate, protonul pozitiv şi electronul negativ sunt într-o
veşnică activitate. Electronii sunt într-o cursă nebună după protoni, însă, nu se
pot alipi sau contopi, fiind separaţi sau scufundaţi într-o materie neutră,
asemănătoare cu materia Pectoralului, aflată între Tătar şi Mamar. Strălucită minte
a avut Cel ce a conceput atomul - infinit de mic, aidoma cu Sfera divină infinit de
mare. Atomul este cea mai mică şi simplă reprezentare a Sferei divine. După cum
Capul de Tată şi Mamarul sunt pluralităţi, tot astfel şi protonul şi electronul
sunt pluralităţi de particule vii, fost haotice. Prin urmare, atomii nu sunt
particule simple, nu sunt ultimii reprezentanţi ai formei şi materiei. Tatăl există
din veşnicie, fără de început prin esenţa sa. La început, El era o entitate neutră,
o particulă haotică, fără mişcare; era mic, ultramicroscopic, şi atributul său
esenţial era gândirea. Acestei entităţi microscopice îi dăm numele de idee. Ideea
există din eternitate şi va exista în vecii vecilor. La început, Tatăl a fost o
idee, un cuvânt, o gândire. Această mică particulă divină, văzând materia primă în
care se scaldă, văzând liniştea şi tăcerea ce domnea din veşnicie în haos, s-a
întristat, căci totul părea mort în jurai său, şi a plâns amarnic din cauza acestei
inactivităţi, acestei înfiorătoare nemişcări şi tăceri. Din acel moment, particula
divină, din inactivă, începe să se mişte, formând prin însăşi această mişcare un
fel de curent, de electricitate. Urmarea activităţii, a gândirii particulei divine,
provoacă pe vecinele sale la asociere, şi mai târziu la organizare. încetul cu
încetul se naşte o nouă idee: solidaritatea. Particulele s-au apropiat între ele,
s-au sfătuit, căci erau fiinţe vii, inteligente şi cu voinţă, şi decid să se
solidarizeze. Ele fac apel, cu gândirea lor, şi un glas mental răsună ca o trâmbiţă
prin întinsul haosului, chemându-le pe toate la mişcare, la o viaţă activă. Iubirea
le cheamă, şi de la o vreme încep să se aglutineze între ele, formând o masă de
particule vii, egale în mărime, înţelegere şi voinţă, alcătuind astfel prima
colectivitate socială de particule-viaţă, constituind prima Sferă: Capul de
Dumnezeu. Iată ziua întâia a creaţiei! Ceea ce numim noi Dumnezeu a luat naştere
din asocierea ideilor din haos la chemarea primei idei. Dacă Dumnezeu m-a făcut pe
mine, acum ştiţi cine 1-a făcut pe Dumnezeu: Ideile răspândite în haos. Ele umpleau
Infinitul asemenea particulelor de praf ce înoată prin aer, sau a particulelor de
nămol ce plutesc prin apa mării. Haosul e plin şi azi de infinitatea de idei,
particule vii, simple şi fixate locului. în haos există şi azi idei simple,
indivizibile, neasociate, neorganizate, precum şi o infinitate de idei pe cale de
organizare. S-a format primul nucleu, prima sferă, prima colectivitate de fiinţe
vii, active. Prin forţa lor atractivă, prin mila născută în ele de starea
surioarelor ce dormeau somnul morţii din veşnicie, ele au atras cu putere şi alte
particule vii, mai puţin active, organizându-le în jurul primului nucleu al Capului
divin, formând astfel Sfera înconjurătoare, sau Mamarul. în fine, între Cap şi
Mamar au fost aşezate ideile haotice originare, simple şi neutre, care au
constituit Sfera-Pectoral. Acesta a fost începutul modest al Sferei divine. Din
acel moment, Sfera divina a absorbit mereu din haos materia haotică, formând din ea
apoi toată gama de fluide şi mai târziu de duhuri, care au constituit sfera creată.
Azi ideile trecute prin Mamar şi apoi prelucrate de Fiii divini devin materia
eterică, prelucrată prin evoluţie în duhuri; în definitiv, acestea vor fi întru
totul la fel cu Tătara şi Mamara Personalitate, adică o mică icoană a marii Sfere
divine. Duhul este o mică reproducere a Sferei divine, din care cauză a fost
denumit Microcosm.
în Infinit, ideile sunt libere, independente unele de altele, şi ca atare trebuie
convinse să se asocieze, pentru a deveni puternice şi atotştiutoare. Urmând aşa, în
veşnicie, Sfera cosmică se va mări din ce în ce mai mult, în dauna materiei-viaţă
din haos. Dar^de unde, când şi de Cine au fost produse aceste particule, sau celule
vii? Mister şi iar mister! îngerii ne spun că numai în veşnicia viitoare, când vom
ajunge în sânul Tatălui, vom elucida acest mister profund. S-a întrebuinţat
termenul de idee pentru aceste mici vietăţi, particule vii, aflate în haos. însă
ele nu trebuie confundate cu ideile emise de om când gândeşte, sau cu ordinele-
gânduri ale Tatălui ceresc. Aceste idei sau gânduri sunt altceva, şi ne vom ocupa
de ele cu altă ocazie.
Comunicări din Cer

345

Divinitatea munceşte să cucerească, prin iubire, prin legea solidarităţii,

miliardele de miliarde de particule vii, risipite pe întinsul Infinitului; să le
atragă, lămurească şi'supună supremaţiei Sale. Tatăl este Templul sfânt care caută
să adune oiţele din haos, pentru a le pune în circuitul marelui curent al evoluţiei
veşnice. In concluzie, Infinitul e plin de particule vii şi inteligente. Ele nu
circulă, ci sunt staţionare. Din acest punct de vedere, aceste particule - numite
idei - se deosebesc de ideile ce formează gândirea duhurilor - libere sau întrupate
- pentru că acestea din urmă călătoresc prin spaţiu, pătrund şi ies din duhuri,
călătoresc veşnic prin univers, străbat prin tot şi toate, producând efecte
incalculabile. Am adoptat cuvântul idee doar pentru înţelegerea problemei Sferei
divine. în realitate, ele sunt fiinţe care au existat înainte de a fi luat naştere
trupul lui Dumnezeu, existând şi azi în haos, în starea primitivă în care au fost
din veşnicia fără de început. Duhurile umane nu văd aceste fiinţe prime ce umplu
Infinitul. Numai uriaşele Forte ce constituie Sfera divină au facultatea de a le
vedea. Mintea omului nu-şi poate face nici o idee de jnicimea lor. Atomul este atât
de mic încât nu-1 puteţi vedea cu nici un instrument creat până azi! închipuiţi-vă
aceste vietăţi, aceste particule haotice, materie vie cu care începe orice creaţie,
cât de mici trebuie să fie, dacă într-un atom intră mii şi mii de particule ale
haosului. Toate aceste particule au fost în veşnicia infinită de un singur fel,
toate au fost vii, vibrante, dar erau neutre sau inactive, fixate locului din vecii
vecilor. Azi, din cauza influenţei Sferei divine şi a întregului cosmos, adică a
sferei ce cuprinde tot ce s-a creat până acum, unele din aceste particule - cele
din preajma cosmosului - s-au desţelenit din nemişcarea lor, a început să
licărească în ele un strop de activitate, trecând din starea neutră în starea
denumită de noi pasivă. în fine, unele din ele au ajuns la o conştiinţă mai vie, la
o activitate internă şi externă mai dezvoltată. Pe aceste particule le numim
active. Particulele în care a început a miji o mică activitate, s-au asociat într-
un mic glob strălucitor. Acesta e începutul, care va deveni uriaşa sferă de mai
târziu: Sfera divină, Laboratorul creator a tot ce se ştie şi nu se ştie. Primele
creaţii sunt modeste şi oarecum imperfecte. Dar observându-se mereu rezultatele, s-
a ajuns la forme superioare. Din analiza vieţii primelor creaţii, s-au elaborat
regulile, s-au statornicit legile, pentru veşnicie. De atunci, totul se conduce
după aceste legi. Cu cât vor trece mai multe miliarde de veacuri, cu atât Centrul
va crea un grad mai înalt de perfecţiune, şi deci legile prime, legile de bază, vor
avea anexe din ce în ce mai complexe. Tot aşa ca în lumea umană, Legile prime
constituie Constituţia creaţiilor. La început, o singură particulă a sunat din
trâmbiţa ei mentală peste oceanul infinit, chemând la viaţă şi activitate pe
surorile sale. După veacuri, o a doua a răspuns la această chemare plină de iubire.
în fine, după o vreme s-a alipit la cele două şi a treia. Prima asociere a fost o
treime, alcătuită prin dragoste, milă şi înţelegere. Din acest moment s-a instituit
Legea, iubirii şi Legea asocierii. Iniţial, fiecare particulă era liberă. Prin
asociere, ele au pierdut libertatea, dar, în schimb, au simţit o mare mulţumire
prin faptul muncii lor în comun. Dar, ce este iubirea? Iubirea este un schimb de
substanţe între două individualităţi. Alipirea şi schimbarea reciprocă a unei
anumite cantităţi de substanţă, din corpul lor se numeşte iubire. Materia haotică,
redusă la prima ei stare, a fost şi este o materie neutră. Când soarele nostru
ajunge de la centru la periferia universului, atrage către sine din spaţiul
interuniversic particule
haotice, în anumite stări de asociere. Ele se găsesc în atmosfera solară, şi deci
şi înjurai pământului.

Soarele şi, indirect, pământul, absorb din haos puzderie de fiinţe haotice,
particule divine, care în eternitatea viitoare vor deveni divinităţi. în timpul
călătoriei soarelui către centrul sferei-univers, izolăm aceste particule haotice
după care le absorbim în corpul nostru perispiritual şi căutăm să le deprindem să
se asocieze câte trei într-una. După mii de ani de răbdare şi muncă, reuşim să
facem din ele unităţi treimice. Corpul meu angelic1 este astfel organizat, încât
iau cunoştinţă imediat că a intrat în mine o asemenea particulă haotică, pentru că
prezenţa ei mă întristează. Această particulă haotică liberă vede şi simte, după
puterile ei. Imediat ce a intrat în mine, particula haotică vine în contact cu
particulele corpului meu spiritual, care sunt de aceeaşi origine cu ea, dar în mine
sunt organizate, adică grupate pe baza formulei trei într-una, unindu-se printr-o
iubire continuă. Particulele mele simt particula haotică şi mă întristez. Tristeţea
mea este trecătoare, deoarece îmi dau seama de contribuţia adusă, prin iubirea mea,
la educarea fraţilor mei începători în viaţa creaţiei. Contactul lor cu coipul şi
gândul meu plin de iubire pentru ele le determină, după o oarecare vreme, să se
treimizeze, după chipul şi asemănarea Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh.
Comunicarea provine de la o entitatea spirituală ce are rangul de înger.
346

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Prin urmare, noi, îngerii, şi voi, duhurile umane albe, educăm mereu materia
haotică. Până la întoarcerea soarelui la centrul universului, noi am şi treimizat
aceste particule vii active. Ele învaţă să se iubească şi să se asocieze câte trei
la un loc. Materia haotică numărul-doi, cea care va deveni materia duhuală, formând
scânteia sau duhul, nu o pot asimila sau organiza, nici dacă aş fi Fiu de Dumnezeu.
Ea urmează să evolueze până la forma de particulă activă, când va fi transformată
sau întrebuinţată pentru constituirea unui duh. Cele trei particule vii,
treimizate, formează acum o nouă fiinţă care, servindu-ne ca hrană, contribuie la
repararea corpului nostru duhual. Asocierea acestor trei particule a dat naştere la
începutul începutului Personalităţii-Cap. Ele au absorbit mai apoi din haosul
înconjurător alte particule, pe care le-au organizat, aşa cum le absorbim şi le
organizăm şi noi, pentru a ne putea hrăni corpul spiritual şi a-1 face nemuritor în
vecii vecilor. Acum să facem o sinteză a celor spuse. în Cap predomină materia
activă, numărul-unu. în Mamar predomină materia pasivă, numărul-doi. Desigur că
expresia predomină a stabilit deja în mintea ta că şi în Cap se află materie
numărul-doi, precum că şi în Mamar se află materie număml-unu, adică fiecare are
câte ceva de la cealaltă Personalitate. Toate celulele din Mamar sunt organizate,
pentru că imediat ce sunt absorbite, Mamarul le organizează pe baza formulei
treimice. Operaţia aceasta se face spontan, de la sine, fără nici o intervenţie sau
forţă. Celulele din Mamar constituie pentru Sfera divină un fel de hrană sau mană
divină. în fine, Personalitatea neutră, Pectoralul, a chemat şi cheamă mereu din
haos materie neutră pe care o organizează tot treimic. Această materie neutră
hrăneşte şi măreşte Sfera Pectoralului, şi îmbracă cele două elemente constitutive
ale atomului - protonul şi electronul. Atât corpul duhului uman, cât şi cel angelic
se hrănesc cu această mană divină din Infinit, care o dată intrată în duh se
organizează. Prin activitatea, prin gândirea mea, din această clipă am eliminat,
alături de gândurile mele proprii, şi o parte importantă din corpul meu. Cu toate
acestea nu slăbesc, nu pier niciodată, pentru că în momentul când elimin această
mană, care însoţeşte cugetarea mea şi formează „cuvintele" mele, absorb şi asimilez
altele de aici, din această atmosferă; cu alte cuvinte, din spaţiu.

Reîntruparea este un examen necesar colectivităţii

De la o vreme constatăm că şi pământenii au ajuns să dibuiască, pe ici-colo, din
cunoştinţele duhurilor. E firesc să fie aşa, pentru că evoluţia acestui glob
permite omului trupesc să ştie cu mult mai mult decât acum 25.000 de ani. Un anumit
val de duhuri întrupate şi destrupate va atinge peste câteva veacuri, în ciclul
prezent, apogeul său, din punct de vedere ştiinţific şi moral. Când aceste duhuri -
ce populează în diferite locuri suprafaţa pământului şi atmosfera lui fluidică -
vor termina cei 26-30.000 de ani de şcoală planetară, vor emigra şi în locul lor
vor veni duhuri inferioare, de pe o altă planetă. Atunci, viaţa simplă şi primitivă
se va înscăuna din nou pe această planetă. Cunoscând evoluţia ciclică şi în spirală
a civilizaţiilor, noi afirmăm: pe acest glob au mai fost Evoluţia duhului se
traduce printr-o voinţă dârză de a înainta prin învăţare. Pentru că Divinitatea nu
poate conduce pe fiecare duh în parte, s-au constituit grupări, colectivităţi sau
partide, de la cele mai mici, până la cele mai mari. Colectivitatea aduce după sine
fericire, iar individualismul - nefericire. Făcând parte dintr-o grupare sau
asociaţie duhuală, fiecare individ constituie o celulă a acelui grup. Grupul este
interesat ca individul să progreseze. De aceea îl supraveghează şi-1 ajută pe cât
îi este posibil. O dată ce duhul s-a asociat unui grup, conducătorii lui, dar mai
ales vox popidi, care reprezintă mulţimea, stau cu ochii pe duh, să vadă cum are
să-şi ducă viaţa trupească - o probă a voinţei şi tăriei conştiinţei sale. Dacă
duhul are un grad mai înalt în partid, este urmărit cu o atenţie deosebită,
văzându-se dacă mai merită treapta sau poziţia ocupată în grupul lor. Poziţia unui
duh- în sânul partidului nu durează la infinit. Ea se poate pierde, prin căderea la
examenul întrupării. Duhul căzut la un examen, nu este încă retrogradat, ci este
supus la o întrupare şi mai grea. După câteva reîntrupări nefericite şi
nefinalizate cu succes, poziţia sa e pierdută. întrupările au în vedere mai ales
evoluţia morală. Nu se fac reîntrupări pentru avansarea intelectuală. Când e vorba
de adunat cunoştinţe, ele se pot obţine mai bogat şi mai clar în spaţiu.
multe civilizaţii, prăbuşite rând pe rând.
Comunicări din Cer

347

Toate cunoştinţele lumii trupeşti provin din lumea noastră. Ştiinţa noastră este cu
mult superioară celei mai înalte ştiinţe de pe pământ. Prin urmare, ceea ce
foloseşte partidului este avansarea celulelor sale, din punct de vedere moral şi
spiritual. Abnegaţia, moralitatea, iubirea de semen sunt pârghiile avansării
fiecărui spirit. Toate aceste însuşiri se obţin prin lupte şi suferinţe grele, în
mediul social unde duhul s-a întrupat. Moralitatea nu se poate obţine decât pe
pământ. în Cer neexistând tentaţii, spiritul nu are condiţiile care să-i pună la
încercare tăria sufletului. Meritul spiritului este când, fiind întrupat, deci
neştiutor de existenţa Tatălui şi a lumii spaţiale, neştiutor că e supravegheat de
veghetorul său şi de o ceată nesfârşită de duhuri, de membri partidului său, duce o
viaţă morală, demnă, conştientă de rostul său în lume. Osândit în ocna cărnii,
ştiindu-se singur, duhul îşi dă drumul pornirilor şi gândurilor sale. în spaţiu
duhul e cuminte şi îşi ascunde gândurile. „întrupează-te, frate - îi spun cei din
partidul său^— să te vedem ce faci, şi mai ales să-ţi citim gândurile ascunse cu
grijă în forul tău intern spiritual. întrupează-te, şi când vei gândi în urma celor
văzute şi auzite, noi îţi vom citi gândurile, şi vom şti până la ce grad de
evoluţie a ajuns voinţa şi conştiinţa ta şi dacă mai meriţi gradul de sfânt obţinut
până acum. în spaţiu, unde ne cunoaştem, e uşor de înţeles iubirea şi ajutorul
reciproc. Mergi, frate, jos, să te vedem atunci când fiind şi noi oameni trupeşti
şi necunoscuţi, cum te porţi cu noi, cât iubeşti tu pe om, care e gradul milei
tale." Reîntruparea este un examen necesar pentru ridicarea individului spre
spiritualizare.

Construirea mineralelor, vegetalelor, animalelor şi a omului

In general, după vârsta de optsprezece ani omul începe să se ocupe de idei
pragmatice, de problemele pământeşti. Aproximativ după vârsta de patruzeci de ani,
iar alţii chiar după cincizeci, omul începe să se ocupe şi de problemele sau ideile
spirituale. Duhurile mari întrupate sunt preocupate chiar de la vârsta de
optsprezece ani de problemele spirituale; citesc, se interesează de ezoterism,
ocultism, magnetism, religie etc. Această preocupare timpurie pentru subiectele de
dincolo de viaţa trupească denotă o înaltă evoluţie. Noi, lumea superioară, îi
urmărim în existenţa lor pe aceşti întrupaţi şi îi menţinem sub focul sacru al
ideilor noastre spirituale. în lumea noastră, ca în a voastră, ideile sunt de două
feluri: 1. abstracte - nu le putem experimenta, primindu-le de sus; 2. concrete -
avem posibilitatea să le punem în practică, de exemplu: mânuirea, analiza, sinteza
şi diferitele combinări ale fluidelor. Ceea ce e concret la noi pentru voi e
abstract. Noi, spiritele, ne vedem, simţim şi auzim. Ştiţi voi ceva de prezenţa şi
convorbirile noastre, de cele ce facem în jurul vostru? Nu ştiţi. Totul de la noi e
ca inexistent pentru voi. Fenomenele lumii noastre sunt pentru voi probleme
abstracte. în decursul vieţii sale, treptat, duhul întrupat se luminează asupra
multor probleme, în funcţie de vechimea sa şi de mediul său uman, iar noaptea când
trupul său doarme - în funcţie de mediul
ceresc unde se scaldă.

Să cităm un pasaj din Biblie: „Dumnezeu a făcut pe om din ţărână". Aşa învaţă omul
care nu trebuie să ştie^mai mult. Omul simplu râde de aceste cunoştinţe, căci
anatomia, biologia, geologia îi arată altfel. întrupatul aflat în legătură cu noi,
cunoaşte adevărul referitor la crearea trupului uman, fenomen petrecut şi acum în
alte părţi ale universului, pe alte planete. Evoluţia noastră spre Divinitate cere
să cercetăm şi studiem mereu. în lumea noastră nu e ca în a voastră, ca să credem
fără să cercetăm ceea ce auzim. Noi trebuie să experimentăm cele aflate. Tatăl meu
ceresc de aici, Guvernatorul planetei noastre, ne spune: „Tu cunoşti tot ce ai
văzut, auzit, simţit până acum, rămâne ca prin proba experienţei tale să păstrezi
pe veci ceea ce ai învăţat". Luminile noastre, mai-marii noştri, ne spun: „înainte
de a fi fost creat primul om - nu ca al vostru, ci mult mai primitiv - au existat
pe Pământ anumite entităţi care au plecat, nemaiputând evolua aici, nemaigăsind
aici condiţii de evoluţie". în Mamar se face corpul spiritual perfect, aidoma cu
trupul divinului Tată. După ce corpul spiritual a fost făcut perfect, rămâne să i
se facă aici, pe pământ, şi trupul pământesc. Dar cât timp se cere până se face o
fiinţă vie - omul trupesc! Există planete risipite în universul nostru unde acum se
face pentru prima oară un trap de om; i se fac mai întâi, din fluidul acelei
planete, corpul vital, şi apoi - cu pământul, cu mineralele acelei planete - i se
face şi trupul.
348

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

Reuşind să facă o asemenea construcţie umană, oricât de pocită ar fi, îngerul este
pe deplin fericit când vede că după ce a introdus spiritul uman în acea formă, ea
începe să se mişte, să trăiască, să înţeleagă, pentru că această construcţie este o
operă grandioasă. Până a ajuns să facă acest trup de om, îngerului i-au trebuit
miliarde de ani, învăţând să facă mai întâi o formă de plantă, apoi peste alte
milioane de ani - un tipar sau trup de animal şi, în fine - trupul uman. Darwin a
crezut că omul se trage din maimuţă. El a întrevăzut filiera evoluţiei, dar n-a
cunoscut adevărul. Adevărul este că omul a fost construit de îngeri superiori,
îngeri constructori, la fel ca pe planetele unde acum se înscăunează pentru prima
oară primii oameni. Lumea angelică a construit trupul, unde îşi va face şcoala
spiritul uman. Această fiinţă umană va evolua pe diferite globuri, în diferite
sisteme, şi duhul său va urca treaptă cu treaptă gradul de om, supraom, înger, Fiu
de Dumnezeu şi aşa mai departe. Va urca grade, dar el tot om va rămâne. Fiul de
Dumnezeu este tot om, nu este Dumnezeu în persoană, ci este un om divinizat sau
îndumnezeit. Există planete unde chiar acum îngerii construiesc din materia ei
fluidică fel de fel de minerale. Acele planete sunt în prima lor fază de
solidificare, iar îngerii constructori de acolo sunt cei mai de jos din seria
constructorilor de forme de viaţă. Pe alte planete, aflate pe o treaptă superioară,
îngerii constructori încep construirea seriilor de forme vegetale. în fine, există
planete unde, pentru prima oară, se construiesc forme animale. A face o formă în
care să sălăşluiască un spirit animal e o operă mai grea, mai complexă decât a face
o formă de plantă. Aceste forme animale nu pot fi făcute decât de îngeri savanţi,
maeştri în pregătirea din materia acelei planete a ţesuturilor, aparatelor trupului
animal. In fine, există planete unde o categorie şi mai înaltă de îngeri
constructori creează forme trupeşti de om. în afară de aceste patru trepte de
creaţii angelice - minerale, vegetale, animale şi umane există planete superioare
unde omul este într-atât de perfectat, încât el vede, simte, aude îngerii din
spaţiu, din atmosfera fluidică ce înconjoară planeta respectivă. El este un înger
întrupat, care stă de vorbă cu îngerul destrupat. Forma şi materia trupului său
sunt cu mult mai evoluate, mai fine, decât cele întâlnite pe pământul nostru. Toate
sistemele solare, toate planetele sale trec prin următoarele faze. Nebuloasa
primitivă, marea nebuloasă se va divide, rând pe rând, pentru a da naştere la
nebuloase mai mici, la sori mărunţi. Materia fluidică trece în stare solidă, prin
opera de prelucrare a îngerilor constructori de minerale. Când opera lor a fost
terminată, intră în acţiune a doua serie de îngeri, care ştiu să facă trupuri de
plante. Planeta avansează, şi cu ea - întregul sistem. Urmează ca îngerii
cunoscători în construirea formelor animale, să facă întregul regn animal, timp de
sute de milioane de ani. In fine, când timpul a sosit, îşi încep opera îngerii
constructori de trupuri umane; bineînţeles, nu ca ale voastre de acum, ci cu mult
mai primitive. Toate au pornit de la eterni provenit din fluidele plecate de la
Tatăl. Materia pregătită de Tatăl pleacă într-unui din universuri şi îngerii o
prelucrează, făcând din ea toată gama de vieţuitoare întrupate. îngerii au aflat
ştiinţa construcţiilor de tot felul de la Tatăl. El ştie să facă orice lucrare de
pretutindeni, în cele patru universuri ale Sale. Tatăl a creat odată în veşnicia ce
a trecut, acum El nu mai face nimic, construind totul numai prin Copiii Săi majori.
Tot ce există pe Pământ a venit de la Tatăl. Cel ce examinează pe om, examinează pe
Tatăl, care nu are forma de om, dar are tot ce există în om. Tot ce e într-o râmă
se află în Tatăl. Râma este o parte din Tatăl, dar nu este la fel cu Tatăl prin
forma sa. Râma e o vietate a pământului, o formă imperfectă încă, făcută de o
anumită categorie de îngeri - fericiţi când au reuşit să o facă, să o vadă trăind
şi reproducându-se. Spiritul de orice grad vine din Tatăl. Materia care va servi de
pârghie sau formă spiritului a fost trimisă din Mamar. Din Mamar pleacă fluidul,
din Tătar pleacă scânteia sau superfluidul. Materia trebuie să evolueze, dar
singură nu este capabilă. Duhul trebuie să evolueze, dar nici el nu poate să stea
prin diferitele planete, sisteme sau universuri fără învelitori materiale, fără
materie. Unul ajută la evoluţia celuilalt. Omul este ultima treaptă de perfecţiune
a formei animale. Treptat, devenind tot mai apropiat de perfect, duhul părăseşte
gradul uman, pentru a se urca pe treapta sau la rangul de înger. Ce mult ne mai
trebuie nouă, oamenii Pământului din faza actuală, până să devenim oameni perfecţi!
Dar ce lungă este calea până să devenim îngeri! îngerii lucrează mereu asupra
formei voastre, pentru a vă desăvârşi. în vederea acestei perfecţiuni, îngerii
îmbunătăţesc condiţiile de existenţă ale planetei: aerul, apa, pământul, mediul
înconjurător, pentru ca opera de modificare asupra trupului să le fie mai uşoară.
Nu tot ce construiesc îngerii, în decursul sutelor de milioane de ani, este
perfect. Câte dibuiri, câte imperfecţiuni, câte greşeli au făcut şi ei! Dar
observând că un spirit silit să se întrupeze într-o
Comunicări clin Cer

349

formă incorectă nu poate evolua, cercetând defectele formei, caută să facă o altă
formă, în care spiritul corespunzător să se simtă mai bine şi să poată progresa.
Fiecare mineral, fiecare element chimic a avut un anumit autor. Există serii de
îngeri creatori de minerale. Fiecare fel de plantă este făcută de o altă treaptă de
înger creator de plante. Formele de plante nu sunt nici ele făcute de acelaşi înger
constructor, ci rând pe rând, de îngeri din ce în ce mai îndemânatici, mai
ştiutori. Acelaşi lucru e valabil şi cu seria de animale. Când pe o planetă s-a
terminat toată gama de minerale, îngerii constructori de minerale părăsesc planeta
respectivă. De asemenea, când pe o planetă s-a terminat toată seria de plante şi
altele nu se mai pot face, îngerii constructori de plante părăsesc şi ei acea
planetă, pentru a se duce aiurea, unde au posibilitatea de a construi plante
superioare. La fel procedează, rând pe rând, îngerii constructori de animale şi
oameni. Ceea ce se petrece cu îngerii se petrece şi cu duhurile. Nemaiavând forme
mai evoluate în care să-şi facă şcoala planetară, duhurile pornesc pe alte
meleaguri, iar planeta rămânând fără duhuri, dispar şi formele. Astfel planeta
părăsită se reduce la faza primă, când era lipsită de vegetaţie, viaţă animală şi
forme umane, rămânând numai duhurile minerale. La o vreme, planeta îşi va pierde
magnetismul, şi din acel moment mineralele se vor dezorganiza, spiritele minerale,
forvispiile fiind puse şi ele în libertate. Fosta planetă se va transforma într-o
pulbere, din care o parte va fi atrasă de alţi sori, iar o altă parte se va
fluidiza şi întoarce la Centru, de unde a pornit cândva. Nebuloasă a venit din
Sfera divină, şi nebuloasă se întoarce. Ea a trecut printr-o serie nesfârşită de
faze, care au constituit tot atâtea şcoli pentru toată gama de duhuri: minerale,
vegetale, animale, umane şi angelice, de toate felurile. Cu cât soarele şi
planetele derivate din ea îmbătrânesc, cu atât devin o şcoală de o treaptă
inferioară. Duhul evoluează, urcă din ce în ce mai sus, iar materia planetei unde a
vieţuit devine, de la o vreme, tot mai neprielnică stadiului ajuns de spiritele ce
o populează, Duhul avansează, materia se retrogradează, iar planeta - terminându-şi
misiunea sa de şcoală - se va dizolva, întorcându-se la Centrul creator.

Intr-o altă prelegere, am spus că Sfera-Tatar se dilată şi se atinge, din loc în

loc, de faţa internă a Sferei-Mamar. Sfera-Tatar face în aceste puncte de contact
protuberante pe suprafaţa sa şi, corespunzător lor, se creează adâncituri pe
suprafaţa internă a Sferei-Mamar. Această dispoziţie fiind îndeplinită, din dreptul
protuberantelor Sferei-Tatar sunt aruncate scântei, absorbite de Mamar. Când trece
din Tătar în Sfera-Mamar, scânteia îmbracă materia neutră a Respiratorului. Prin
acest fapt scânteia, parte din Dumnezeu, cu toate calităţile şi puterile Tatălui,
devine o individualitate, un Dumnezeu în miniatură. Ieşind din Sfera-Tatar,
particula devine o entitate separată de Tatăl. în Sfera-Tatar scânteia era o celulă
a Tatălui. De îndată ce a ieşit din Colectivitatea-Dumnezeu şi s-a îmbrăcat cu
haina substanţei din Respirator, scânteia a devenit un candidat de duh. Ajunsă în
Mamar, scânteia este îmbrăcată cu materia mamară şi, în acelaşi timp, este
dememorizată. Sfera divină, denumită şi Dumnezeu, este compusă — după cum am mai
spus — din trei corpuri sferice, care se învelesc unele pe altele, fiecare fiind
formată dintr-o anumită materie: materia tătarului, materia respiratorului şi
materia mamarului. în ansamblul ei, Sfera divină se comportă ca o fiinţă
supraeterică, formată din două părţi: una fecundatoare - pozitivă şi masculină; şi
alta fecundată - feminină şi negativă. Adică această Fiinţă - uriaşă ca dimensiune,
mai mare decât oricare din cele patra universuri - se autofecundează, corespunzând
din acest punct de vedere unei fiinţe hermafrodite de pe pământ. Sfera-Tatar
fecundează Sfera-Mamar, iar după mii şi mii de ani petrecuţi în Sfera-Mamar,
scânteile primite şi preparate de Fiii divini sunt trimise în unul din cele patru
universuri. Aceste celule divine, aceste scântei-dumnezei, nu au nume, pentru că
sunt miliarde nesfârşite. Să luăm un exemplu, pentru a face înţeles acest anonimat.
Regele vostru priveşte poporul. El nu cunoaşte numele fiecărui cetăţean în parte.
El înţelege şi vede în faţa sa o colectivitate de indivizi: poporul român. Poporul
este un termen, fără a spune un nume propriu de individ. La fel şi cu duhurile. Ele
sunt asemenea nisipului oceanelor, fără număr. Nu au nume, dar se disting între ele
după culoarea lor. Culoarea unui duh este în legătură cu evoluţia sa. Astfel,
duhurile Pământului — s-a mai spus - se împart în trei categorii mari: roşii,
albastre şi albe. îngerii Pământului au culoarea albă aurie,

Creaţia Centrului /\
350

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

iar sfintele duhuri au, pe lângă culoarea îngerilor, anumite decorări sau semne,
care le indică rangul în ceata îngerilor. Există planete unde duhurile-oameni au
culori verzi, albastre, violacee etc. Entităţile de pe fiecare planetă sau soare au
culorile lor şi semnele aplicate pe culorile lor, indicând tot atâtea trepte, chiar
în sânul aceleiaşi categorii de spirite. Nu poţi da un nume unui duh, ci ştii că
este dintr-o anumită categorie. Când priveşti o ceată de vrăbii, ştii că sunt
vrăbii, dar cum să le spui pe nume la fiecare? Nu li se poate da decât numele
grupului din care fac parte. Jos, la suprafaţa pământului, fiecărui duh întrupat i
se dă un nume. în spaţiile infinite nu mai este posibil să se dea fiecărui duh un
nume, ci cel mult numele grupului omogen format de acele duhuri: îngeri,
arhangheli, serafimi, ofanimi etc. Prin urmare, Rafael, Mihael, Gabriel etc. nu
este numele unei entităţi, ci numele gradului unei serii de îngeri. Tatăl nu se mai
ocupă de evenimentele ce se vor petrece într-un sistem solar oarecare. El dă
delegaţie Guvernatorilor solari şi planetari ca în numele Său şi după legile Sale,
să conducă evoluţia acelui sistem planetar. Venind într-una din sferele create,
pentru a îndeplini opera la care au fost trimise, duhurile superioare sunt silite
să se asocieze câte trei la un loc, pentru a forma o forţă treimică. Trei entităţi
conduc pe fiecare din miliardele de sori. Trei entităţi conduc miile de miliarde de
planete de pretutindeni. Veşnic, o trinitate conduce totul. Această trinitate este
înconjurată de un cordon fluidic, care, virtual, le obligă să lucreze totdeauna
împreună, dând o singură directivă.

Pe când erau răspândite în veşnicia anterioară, libere prin haos, celulele divine
erau individualităţi cu aparenţă de corpuri moarte, fără viaţă. Când au auzit
chemarea primelor trei celule, care au format primul Nucleu divin, au început să se
mişte şi să se asocieze şi ele câte trei, înconjurându-se cu un fel de substanţă
lipicioasă, emanată de prima treime. înconjurate cu această substanţă, au fost
atrase de iubirea nucleului Tată-Dumnezeu, şi astfel diametrul acestui nucleu a
crescut prin creşterea numărului celulelor sale. Această creştere se continuă
mereu. Azi, Sfera-Tatar este incomensurabilă. Ea absoarbe şi emite mereu celulele
divine. Unele din aceste celule au misiunea să contribuie la perfectarea sferei cu
creaţii; altele sunt trimise ca misionari la marginea cosmosului, ca să atragă -
prin convingere - din haos particule haotice noi. Scânteile ieşite din Tătar au
două roluri de îndeplinit: ori pornesc în lumea creată, ori vor chema pe surorile
lor din haos. Cât timp celula divină este în interiorul Sferei-Cap, lucrează în
armonie cu celelalte miliarde de celule divine, la marea operă a evoluţiei, a tot
ce Tatăl creează. De îndată ce a ieşit din Sfera-Tatar şi s-a sustras legii
colectivităţii, ea devine o forţă liberă, activând cum i se va părea mai bine.
Odată, la începutul începutului oricărei creaţii, trei celule sau particule din
haos s-au unit, pentru prima oară, prin dragostea ce au simţit-o una faţă de alta.
Aşa a fost la început. De atunci a trecut o veşnicie. Azi condiţiile s-au schimbat,
prin infinita evoluţie. Când o celulă divină supusă şi înţelegătoare iese din
Sfera-Tată, este îmbrăcată cu o.anumită haină în Mamar - dacă e destinată să
prelucreze materiile din universuri, şi este îmbrăcată cu altă haină - dacă va
pleca să lucreze direct asupra particulelor din haos. în al doilea caz, i se lasă
scânteii toată puterea şi înţelegerea că este Dumnezeu. Câtă dragoste, câtă
înţelegere şi cunoştinţă despre opera grandioasă a creaţiilor trebuie să aibă acest
mic Dumnezeu, liber şi individualizat - parte din Torul - pentru ca el să nu
devieze, să nu se înfumureze, să nu lucreze în afara Voinţei centrale, a
colectivităţii Capului de Dumnezeu. Numai această dragoste şi înţelegere poate
aduce rezultate sublime. O răzvrătire a celulei divine destinată să lucreze asupra
particulelor din haos poate produce rezultate incalculabile, distrugând într-o
clipă toate universurile, totul dezintegrându-se şi particulele întorcându-se în
haos, în starea lor primitivă. Această nenorocire s-a întâmplat odată, în veşnicia
ce a trecut. Din această cauză, Tatăl - cât e El de înţelept şi bun - se teme de
nechibzuinţa vreuneia dintre celulele Sale. Prin asocierea particulelor haotice s-a
format Tatăl, şi El - prin chemarea particulelor haotice şi organizarea lor - a
creat universurile de până azi. O anarhie, în masă, a duhurilor din cosmos poate
face să piară universuri, ipunând în pericol Divinitatea centrală. Armonia tuturor
contribuie la progresul totului. Azi legea le ţine pe toate ca într-un cerc de
fier. Cine se abate de la legile care contribuie la progres, cade imediat sub
sancţiunea suferinţei. Cea mai mică încălcare a codului ceresc se poate transforma,
prin repetare, în anarhie sau răzvrătire. De aceea cea mai mică greşeală este
prompt urmată de pedeapsă, pentru a se imprima adânc şi pentru veşnicie în
conştiinţa fiecăruia că orice abatere atrage după sine suferinţa, conform legilor
stabilite.
Comunicări din Cer

351

Evoluţia se face individual, dar şi în colectiv

Verbul este Mântuitorul nostru, Stăpânul sosit în acest punct al universului cu
nebuloasa Sa, primită în Mamar, pentru a o prelucra şi perfecţiona. Nebuloasa i-a
fost dată spre a servi şi propriei Sale perfecţionări. Materia Pământului,
desprinsă de miliarde de ani din nebuloasa solară, este a Lui. Când ne întrupăm, ne
facem una cu Verbul, deoarece trupul în care ne afundăm este materia condusă de El,
de miliarde de ani. Materia e pusă în slujba Lui, dar şi pentru evoluţia noastră.
El este Mântuitorul nostru, în materia Sa ne întrupăm ca să facem şcoală. Iată
înţelesul cuvintelor Domnului:,, Luaţi, mâncaţi din această pâine - acesta este
trupul Meu; luaţi, beţi din acest vin - acesta este sângele Meu ". într-adevăr, ele
au derivat din materia Pământului, sunt duhuri ce fac parte din materia pusă sub
conducerea Lui. Prin liberal nostru arbitra am ales acest sistem solar. Sosiţi aici
dintr-un alt sistem solar, ni s-a indicat planeta unde să ne întrupăm, ca fiind cea
mai potrivită gradului nostru evolutiv. Pe Solar ni s-au dat toate indicaţiile. Am
zis Solar, şi nu soare, pentru că una e soarele, şi alta e Solarul. Soarele este
astral vizibil ochilor voştri, iar Solarul este globul fluidic, unde tronează
Verbul solar, Guvernatorul acestui sistem planetar. Solarul, fiind fluidic, este
invizibil pentru voi. Pe Pământ ne facem evoluţia spirituală şi materială, ca
spirit liber şi întrupat. Pământul este pentru noi un laborator, unde studiem şi
facem experienţe cu materiile sale fluidice, gazoase, lichide şi solide. Când se
întrupează, duhul se supune evoluţiei acestei materii. Ce de ani pierde duhul la
începutul întrupării sale, până îşi construieşte casa-trup, prin care va trăi ani
de zile pe pământ! Spiritul, trăind în sânul trapului său, îl îmbibă, purifică şi
influenţează cu fluidele sale. întrupându-se miliarde de duium, ele prefac materia
acestui glob, îl perfectează. Prin urmare, duhul e colaboratorul Guvernatorului
solar şi al Tatălui ceresc.

Ştii că duhul îşi face evoluţia, întrupându-se mereu, veacuri necurmate. Află acum
că evoluţia se face numai în stare de duh liber şi numai în Cer. Aceasta nu este o
regulă, ci o axiomă. Duhul întrupat nu-şi face evoluţia, ci conlucrează doar cu cei
din spaţiu, lucrează la o operă comună împreună cu cei din mediul fluidic. Cei din
spaţiu fac şcoală, iar întrupatul e un colaborator coborât în sânul materiei, o
sondă prin care spaţialii studiază şi prefac materia. Precum Mamarul îşi pune
materia la dispoziţia marilor Entităţi, pentru ca aceştia să-şi facă evoluţia, la
dispoziţia duhurilor se pune materia sau laboratonxl numit planetă. O entitate se
întrupează în acest laborator şi alte trei entităţi spaţiale — dreptaşul, stângaşul
şi cel-de-creştet — conlucrează cu ea. Cele trei entităţi protectoare nu prea
intervin cât timp omul e sugar, pentru că mama îl ţine în preajma ei, iar dreptaşul
şi stângaşul mamei pot face oficiul dreptaşului şi stângaşului copilului. Când
copilul a început să se îndepărteze de mama lui, când el a început să ia oarecum
iniţiativa, trebuie condus, şi intervin protectorii săi spaţiali. Pe măsură ce
creşte copilul, acţiunea dreptaşului, a stângaşului şi a celui-de-creştet este mai
activă. Cu cât materia trapului se preface mai mult, activitatea asistenţilor
spaţiali este mai încordată, mai ştiinţifică. Din acest motiv, asistenţii
protectori se schimbă la fiecare din etapele vieţii trupeşti. Adică cei trei
asistenţi din tinereţe au înlocuit pe cei din copilărie, iar la rândul lor vor fi
înlocuiţi cu alţi trei, când tânărul va fi bărbat, şi aşa mereu, până la
destrupare. Sugarul trece în faza de copil, apoi de elev, adolescent, tânăr, bărbat
şi bătrân. Mereu alte gânduri şi simţuri, mereu alt material corporal, mereu alte
modalităţi de funcţionare ale diferitelor sale organe. Din copilărie până la
bătrâneţe se înşiră o serie de fenomene fizice, fiziologice, psihice etc,
constituind material de studiu şi conlucrare. Cei trei protectori şi îndrumători
spaţiali nu sunt numai aşa alăturaţi de un întrupat, ci sunt legaţi de el printr-un
cordon fluidic, stabilit de superiorul grupului sau colectivităţii din care fac
parte aceste patru duhuri. Din această cauză ceea ce simte întrupatul simt şi
ceilalţi trei din spaţiu legaţi de el. De o plăcere se bucură şi ei, de o durere
suferă şi ei. Când se face o operaţie chirurgicală întrupatului, toată durerea lui
o va împărtăşi, vrând-nevrând, şi celorlalţi trei spaţiali. Teoretic, s-a spus că
există trei colaboratori spaţiali, care concură la studiul terestru al
întrupatului. în realitate, nu este numai o treime - un dreptaş, un stângaş şi
unul-de-creştet - ci o asociaţie din fiecare. Vor fi mai multe entităţi de-dreapta,
de-stânga şi de-creştet. Am mai vorbit despre rolul celor trei îndrumători şi
colaboratori. Dreptaşul spune: „Aşa e bine". Stângaşul nu impune, ci arată că mai
există şi o altă cale. Tras de o parte, împins de alta, bietul întrupat rămâne să
aleagă în virtutea deplinei sale chibzuinţi. După o zi întreagă de conlucrare, vine
352

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

examenul a tot ce s-a făcut peste zi. Examenul se dă în faţa celui-de-creştet. El

va judeca faptele executate, iar nu intenţiile sau ideile ce au frământat spiritul
în timpul zilei. Ideea, ca idee statică, nu are nici o foiţă în lumea topească.
Fiind pusă în acţiune, ea se transformă în forţă dinamică. Cât timp trăim în
spaţiu, căutăm să punem în practică ideile Tatălui şi ale Verbului. După ce ne-am
întrupat, căutăm să fim în acord cu ideile Tatălui, sau ideile spirituale, dar în
acelaşi timp şi cu ideile referitoare la materia Verbului, ale Purtătorului de
cuvânt al Tatălui. întrupatul a venit cu ideile sale teoretice din spaţiu şi caută
să le pună în practică aici jos, deoarece se referă la materia de aici. Am spus că
evoluţia se face în spaţiu, dar acolo ea nu este completă, deoarece se face asupra
substanţei tătare şi mamare, aflată în stare fluidică. Toate ideile referitoare la
spirit, se numesc idei spirituale sau masculine. Toate ideile referitoare la
materie, de orice grad, se numesc idei materiale sau feminine. Analiza ideii,
cercetarea şi urmărirea acţiunii ei se face de spirit, care o fecundează. Spiritul
combină ideile masculine cu cele feminine, ca să vadă urmările acestei combinări.
Spiritul vine din spaţiu cu idei cereşti spirituale, dar se întrupează să vadă ce
se va petrece când, coborât în trap, în materia planetară, va căuta să aplice
ideile spirituale sau cereşti asupra materiei. Adică ce urmări vor fi când va
împreuna ideile masculine cu cele feminine. Rolul întrupării este să ofere
spiritului posibilitatea de a pune în practică ideile cereşti, aplicându-le asupra
materiei globului pământesc. întrupatul este un sacrificat, scufundat în sânul
materiei globului terestru, în folosul fraţilor din colectivitatea sa, pentru ca
cei din Cer să-şi facă studiile prin el. Sacrificiul acesta nu poate fi etern. De
aceea s-a pus un termen duratei sale, dându-i-se libertate duhului întrupat prin
actul numit moarte. Moartea înseamnă terminarea calvarului, a sacrificiului făcut
de duh faţă de colectivitatea din care face parte. Dar în loc ca fraţii săi de
sacrificiu să se bucure că unul dintre ai lor s-a eliberat din materie, ei îl
plâng. Sărmanii, cât de neştiutori sunt de tainele cereşti! Dacă sacrificiul a fost
pe deplin îndeplinit, duhul va culege la finele vieţii trupeşti roade frumoase, de
care se vor împărtăşi şi ceilalţi colaboratori ai săi. Evoluţia se face în mod
colectiv, întrupatul s-a sacrificat benevol în folosul colectivităţii spirituale
din care face parte, pentru că ştie că altul va face mâine la fel. Uneori dreptaşul
şi stângaşul se schimbă între ei, făcând ambele şcoli, adică a aplicării ideilor de
dreapta şi de stânga. O idee este considerată de dreapta când e în sensul legilor
universale, şi o idee este considerată de stânga când e contrară legilor cereşti.
întrupatul, dreptaşul şi stângaşul fac o treime: unul propune, altul contrapropune
şi întrupatul dispune, dar în urma deciziei întrupatului toţi trei vor ajunge la
suferinţă sau fericire. i în concluzie, nici un duh nu evoluează individual, ci
numai în colectivitate, ca şi Tatăl ceresc împreună cu miliardele Sale celule
divine, infiniţi Dumnezei. După ce întrupatul şi-a terminat sacrificiul, este lăsat
câtva timp liber, să se întremeze, să se odihnească şi să mângâie pe cei lăsaţi
jos. De la o vreme, superiorii, găsind că a stat destul, îi ordonă să reintre în
activitatea cerească, să fecundeze ideile cereşti. în Cer, ca şi pe pământ, unii
aleargă după o plăcere trecătoare, urmată de multă şi îndelungată suferinţă, pe
când alţii se angajează la o durere temporară, ca să se bucure de o fericire
prelungită.

In universurile sferei create, există trei mari grade de sisteme planetare, care
sunt corespunzătoare: 1. Sfântului Duh; 2. Fiului solar; 3. Tatălui central.
Evoluţia cere trecerea de la planetar la solar şi de la solar la divin. La
începutul creaţiei sistemului s-a trecut invers, de la starea nebuloasă sau divină,
la cea solară şi de aici la cea planetară. După ce, prin involuţie, planeta a atins
starea fizică cea mai solidă, începe urcuşul, evoluţia, ascensiunea spre divin. In
prima perioadă, pentru transformarea nebuloasei într-un glob solar, au lucrat
Divinii. După ce şi-au terminat opera au plecat la Centru. Au urmat îngerii solari,
lucrândja construirea planetelor. Când şi-au terminat opera, au părăsit planeta şi
s-au întors în soarele lor. în fine, aceste planete au fost luate în stăpânire de
îngerii planetari. Prin urmare, Constructorul divin a fost înlocuit cu
constructorul solar, iar el a fost înlocuit cu constructorul planetar, sau mai bine
zis j lunar.

Ciclurile evolutive > \

Comunicări din Cer

353

Din divină, nebuloasa a coborât mereu, miliarde de ani, până la starea planetară.
Apoi planeta a început urcuşul spre divinizare, şi viaţa de pe ea va progresa într-
una, pentru a deveni şi ea divină. Din Tatăl a pornit nebuloasa. Ea era îa început
casă divină, unde lucrau îngerii divini, Constructorii centrali. După trecerea a
multe milioane de ani, nebuloasa ajunge la gradul de a se preface în soare. Din
moment ce nebuloasa a luat consistenţa de soare sau astru, Constructorii centrali
s-au retras, opera lor fiind terminată. Sub conducerea Fiului a rămas aici lumea
constructorilor solari. Ei au început opera creării şi evoluţiei solare. De la o
vreme, s-au desprins diri soare, rând pe rând, planetele. Pe fiecare planetă s-au
stabilit constructorii planetari. Când o planetă a fost gata, constructorii solari
s-au retras pe soare, pentru a continua opera lor solară, până la terminarea sau
disoluţia întregului sistem. Prima planetă desprinsă din soarele nostru este acum
la o distanţă foarte mare de el şi este invizibilă vouă. Depărtându-se mereu, va
ieşi din sfera de atracţie a soarelui. Efluviile solare nemaiputând lucra asupra
ei, materia sa minerală se va dezagrega şi preface în pulbere cosmică. Aceasta va
fi soarta, rând pe rând, a planetelor din sistemul nostru planetar. O parte din
pulberea lor va cădea pe alte corpuri planetare, pentru a-şi termina evoluţia
minerală neterminată încă, iar o altă parte se va fluidifica şi întoarce în Centru,
pentru a fi întrebuinţată, după o prealabilă prelucrare, la crearea de nebuloase
noi, sisteme siderale, sori sau sisteme planetare. Toţi sorii şi planetele sunt
muritori, creându-se în locul lor alţii, superiori. îngerii solari au prezidat la
despărţirea Lunii de Pământ. în sistemul nostru Luna este o formaţiune de gradul al
treilea, Pământul - de gradul al doilea, iar Soarele - de primul grad. Toate
formaţiile de gradul al treilea din întregul univers n-au posedat şi nu vor poseda
niciodată viaţă trupească, ci numai duhuală. Ele se vor dezagrega înaintea corpului
din care s-au dezlipit. De la dezlipirea Lunii din pământul pe care călcaţi, au
trecut multe milioane de secole. După ce planeta a fost terminată, a venit să-şi
facă şcoala pe ea lumea angelică planetară. Ceva mai târziu au început să vină
pâlcuri de duhuri, de toate categoriile, ca să-şi facă evoluţia. De la începutul
sosirii lor, viaţa acestor duhuri a fost mereu îndrumată de lumea angelică
planetară, cu sediul pe Lună. După dezlipirea Lunii, Pământul a devenit sediul
duhurilor sosite din toate părţile universului, ajunse la gradul acestei planete.
Primele duhuri umane au fost din cele inferioare. Treptat, în decursul miliardelor
de ani, ele s-au ridicat până au ajuns spirite superioare. în definitiv, trei mari
categorii de duhuri umane au venit pe Pământ: 1. diavoliştii; 2. fiuliştii; 3.
diviniştii. Diavoliştii sunt spirite inferioare. Negrii din Africa, Asia, Australia
etc. ar corespunde azi acestor feluri de spirite. Fiuliştii sunt spirite mai
evoluate, având, ca oameni, o religie şi o credinţă în forţele Cerului, crezând
într-un Dumnezeu. Diviniştii sunt spirite întrupate, posedând cunoştinţe profunde
despre alcătuirea universului, viaţa de pretutindeni şi legile din natură.
Diviniştii sunt iluminaţi şi mulţi dintre ei au legături directe cu cei din spaţiu.
Viaţa omenirii pe Pământ şi a tuturor planetelor din univers nu se continuă într-un
veşnic urcuş, ci se desfăşoară sub formă de cicluri. După ce s-au perindat pe
suprafaţa planetei cele trei categorii de duhuri întrupate, terminându-se ciclul
divinist, un cataclism mătură, distruge toată civilizaţia omenirii diviniste, şi în
locul ei vine un val de diavolişti. De acum seriile se urmează mai departe, trecând
prin fiulişti, şi se termină cu divinişti, după care un nou cataclism şterge orice
urmă de înaltă Să nu se creadă că la un moment oarecare al vieţii pământului se
găsesc pe el numai divinişti ori fiulişti. Pe lângă duhurile majoritare se află, în
minoritate, şi din celelalte categorii. De exemplu, în vremea diviniştilor
majoritatea oamenilor o formează cei adânc credincioşi şi în permanentă legătură cu
Cerul, cei mai mulţi fiind chiar mediumi auditivi. Dar printre ei se află, în
minoritate, diavoliştii şi, ceva mai mulţi, fiuliştii. La fel se întâmplă şi în
epoca fiuliştilor şi a diavoliştilor. Legenda lui Noe nu e o poveste goală, lipsită
de adevăr. Noe a fost o realitate, un om divinist. Se înţelege că nu piere toată
viaţa animală, vegetală şi umană cu ocazia unui astfel de cataclism. Iată înţelesul
real al fiinţelor salvate de Noe prin corabia sa. Cataclismul s-a dezlănţuit prin
forţele venite din Sfera divină. Apele oceanelor au inundat în câteva clipe
continentul, măturând aproape totul din calea lor. După câteva zile, apele au
intrat în matca lor şi liniştea morţii domneşte pe suprafaţa pământului. în urma
cataclismului aproape toţi oamenii s-au destrupat. Spiritele diviniştilor au pornit
spre Lună, şi de acolo către Soare. După ce au dezbrăcat haina planetară şi solară,
s-au îndreptat spre alte meleaguri, către alţi sori ai universului. Noe împreună cu
alţi divinişti au scăpat de cataclism, deoarece i-am avertizat noi, cei de sus.
Celorlalţi divinişti, deşi erau în legături cu noi, nu li s-a spus nimic despre
potop, pentru că aşa era orânduit să se întâmple, ca să înceapă un alt ciclu.
civilizaţie a diviniştilor.
354

Din tainele vieţii şi. ale universului - A doua carte

Cel din urmă ciclu divinist a fost descris în legenda lui Noe. Atunci a început
ciclul diavolist, aflat acum pe sfârşite şi va începe un nou ciclu - ciclul
fiulist. El va dura aproximativ 360.000 de ani, după care va urma un nou ciclu
divinist. Astfel, ciclurile se vor urma mereu, până la moartea acestei planete.
După Biblie, s-ar crede că potopul lui Noe s-a produs acum câteva mii de ani.
Adevărul e că de la cel din. urmă cataclism până azi a trecut cu mult mai mult timp
decât cum înţelege omul din Biblie. Ultimul potop s-a petrecut într-un timp foarte
îndepărtat. Din cele de mai sus, se deduce că majoritatea oamenirii actuale
aparţine ciclului diavolist. Fiuliştii formează o mică masă, iar diviniştii sunt
extrem de puţini. Divinistul nu se preocupă de deşertăciunile vieţii trupeşti. El
este idealistul pământului, căutând să se adape din izvoarele nesecate ale ştiinţei
cereşti şi oferind, întrucâtva, norme de conducere celor din jurul său. Fiulistul
ţine calea de mijloc dintre spirit şi materie, iar diavolistul este un materialist
feroce, un egoist fără seamăn. Către sfârşitul ciclului diavolist, aproape toţi
conducătorii mari şi mici ai popoarelor sunt fiulişti. în ciclul prezent al
diavoliştilor sunt puţini divinişti - mediumi de toate categoriile, inspiraţi, mari
gânditori şi mistici - fiind pierduţi în marea masă a diavoliştilor atei sau
ignoranţi. Treapta cea mai de jos a diavoliştilor formează triburile negrilor din
Africa, Brazilia, Australia. Cu toate acestea, fiecare trib are un divinist,
superiorul socotit învăţat, medic şi vrăjitor. In întreg universul se lucrează la
fel. Oricare ar fi rangul spiritual al duhului, când se întrupează, trebuie să
înceapă cu abecedarul. Omul nu poate să reia învăţătura de unde şi-a întrerupt-o în
viaţa trupească precedentă. Acum pot exclama: Iubite frate, ciclul diavolist e pe
sfârşite şi va începe cel fiulist! Noi nu mai apucăm ciclul divinist care va urma,
căci până atunci vom fi plecaţi pe altă planetă a unui alt sistem solar, unde vom
găsi ciclul divinist, pentru a ne continua studiile. Nu vom mai şedea aici,
deoarece nu mai putem aştepta câteva sute de mii de ani, cât va dura ciclul
fiulist, până abia să se arate la orizont perioada divinismului, necesară evoluţiei
noastre. Din cele expuse mai sus, s-ar părea că viaţa pe Pământ şi pe alte planete
asemănătoare ei, se face pe perioade^ sau cicluri, care urcă şi coboară şi că, în
definitiv, nu există nici un progres, că totul stă pe loc. în realitate, ciclurile
evolutive urmează în aşa fel încât nici un ciclu nu începe de la aceeaşi treaptă ca
şi cea precedentă, ci ea revine cu ceva mai sus. în definitiv, toate ciclurile
devin din ce în ce mai evoluate, aşa încât forma de viaţă a trupului şi a tuturor
fiinţelor se va manifesta sub un alt aspect, mereu superior, mereu în progres.
Totul este împins înainte de legea evoluţiei. Pământul nostru - ca şi miliardele de
corpuri cereşti - se află mereu pe drumul veşnicei perfecţiuni.

Totul s-a născut din particule haotice

Fericit omul care lucrează din toate puterile sufletului său, pentru avansarea
colectivităţii din care face parte. Eu sunt unul, sunt o celulă divină îmbrăcată cu
o haină nealterabilă dăruită de Cei din Respirator. Peste această haină mi s-au pus
două învelişuri, făcute din materia mamară. Prin urmare, am plecat din Sfera divină
învelit în trei haine divine. Pe când eram în haos aveam libertate deplină. Pe baza
acestei libertăţi, şi azi aş putea să-mi duc singur viaţa. însă, experienţa ne-a
dovedit că e de preferat viaţa în colectivitate, căci în sânul ei poţi avea
ajutorul, tăria şi fericirea, pe când stingher nu poţi nimic, deci nu ai parte de
nici un spor. Am fost liber să aleg singurătatea sau să intru în asociere cu alţii.
Graţie acestei libertăţi, am examinat ideile care circulă în lume şi am făcut,
într-un fel sau altul, după cum mi-a dictat conştiinţa. Entităţile spirituale au
avut, au şi vor avea întotdeauna două idei, relativ la orice problemă: ideea A şi
opusul ei, ideea B. Teologic vorbind, ideii A i s-a dat numele de rău şi ideii B i
s-a dat numele de bine. Nu există bine şi rău, ci două idei egale, dar opuse.
Aceste două idei opuse au fost şi sunt necesare, pentru că din ele iese lumină în
spiritul oricărei entităţi. Trebuie să te arzi, ca altă dată să ştii să te păzeşti
de foc. Trebuie să fi fost cândva bolnav ca să preţuieşti sănătatea. Datorită
acestei libertăţi şi a veşnicei experimentări, urcăm scara spre Divinitate. Doamne,
ce de experienţe trebuie să facem, ca să ajungem la înţelepciune! Chiar Divinitatea
primă a trecut prin această lungă, veşnică experienţă, ajungând să-şi stabilească
seriile de legi, care acum conduc lumile create. Divinitatea nu cere de la copiii
Săi nici o grabă în studierea ideilor contrare. Spaţiul este infinit şi durata o
veşnicie. Duhul are timp destul să tot studieze, pentru a se lămuri într-o problemă
oarecare, cum e mai bine: să aleagă şi să execute ideea A sau ideea B.
Comunicări din Cer

355

Toate experienţele le facem pe rând, miliarde de ani, pe diferite planete şi

sisteme planetare, asupra tuturor formelor de viaţă şi felurilor de materii, dar nu
putem avea o ştiinţă completă, până nu coborâm la starea materiei celei mai dense,
a materiei planetare. Iată necesitatea întrupării. Numai având un instrument
terestru, putem lucra asupra materiei terestre. însăşi Divinitatea studiază
Adevărul. Ea are mereu în faţa Sa noi probleme, metode şi stări de progres, dar
vrea să-şi verifice concluziile prin particulele emanate din Ea, prin copiii Săi
plecaţi în lume. Rezultatul experienţei miliardelor de copii plecaţi în creaţie,
oferă Divinităţii posibilitatea de a se încredinţa de justeţea vederilor Sale.
Astfel Divinitatea îşi controlează observaţiile şi hotărârile. Din haosul infinit
s-a format Divinitatea. Miliarde nesfârşite de secole solare i-au trebuit
Divinităţii să evolueze până a ajuns la stadiul actual, aflat în veşnică prefacere,
pentru că evoluţia nu are sfârşit. în mod direct, dar mai ales prin celulele divine
plecate din Cap, Tatăl cheamă mereu particule haotice, cu care creează globuri
cereşti şi umple infinitul cu creaţii. Spaţiile sunt pline de apeluri, de idei al
căror conţinut creşte mereu, prin aplicarea lor în existenţe din ce în ce mai
evoluate. Tot ce e spirit şi materie a provenit din Tatăl şi, la urma urmei, totul
s-a născut din haos. Haosul e originea a tot şi toate. Particulele haotice stau
nemişcate din veşnicie. Gândul lor se împacă cu starea lor de inerţie, pentru că nu
cunosc starea de fericire trăită într-o colectivitate. E rău - zicem noi acum - dar
pentru ele e bine. Binele stării noastre de acum corespunde binelui stării noastre
de atunci şi de acolo. Ambele cuprind aceeaşi noţiune. Numai prin compararea uneia
cu cealaltă se poate vedea deosebirea. Datorită necunoaşterii unei alte stări, am
stat locului o veşnicie în haos. în acele vremuri era bine acolo pentru noi. Aşadar
binele e relativ şi nu are o limită superioară. într-o bună zi, a apărut, a ţâşnit
alături de ideea A şi ideea B. Din acel moment, s-a născut dorinţa de a încerca, de
a experimenta şi această nouă idee. Aşa s-a născut prima asociere. Acesta e
începutul creaţiei. Voi credeţi^că întâi a fost binele şi apoi a venit răul.
Adevărul e altul: întâi a fost răul, şi apoi a venit binele. întâi a fost ideea A -
ideea izolării, a independenţei, şi apoi a venit ideea B - ideea asocierii, a
muncii colective. Două idei, două stări, bună şi una, bună şi cealaltă, dar opuse,
una fiind superioară celeilalte. Multe miliarde de ani i-au trebuit particulei
haotice până să înţeleagă că ideea B e de preferat ideii A. Aţi putea râde de
afirmaţia mea: „Cum, pentru o idee atât de simplă i-a trebuit particulei haotice o
veşnicie?" întocmai. Lumea a râs de Columb când printr-o mişcare a pus oul în
poziţie verticală, zicând că aşa ceva oricine poate face. Acum vi se pare un lucru
neînsemnat, dar când te gândeşti că particula haotică vieţuia de o eternitate într-
o anumită stare, se înţelege că i-a trebuit un timp foarte mare ca să se nască în
ea alt gând, relativ la o altă formă de existenţă. Azi lucrurile merg mai uşor,
pentru că asupra particulelor haotice se exercită o chemare, argumentându-li-se
fericirea vieţii în comun. Colectivitatea propagă mereu respectul libertăţii, avută
de particula haotică în Infinit. Viaţa în comun nu e o constrângere, ci o
necesitate născută dintr-o convingere. Niciodată un duh nu poate fi constrâns, ci
numai convins; altfel, el ar putea reclama libertatea avută în haos, cerând
întoarcerea în el. Viaţa spaţială ne-o trăim în grupuri, iar în viaţa trupească
suntem oarecum înclinaţi spre o viaţă mai mult individuală. Dar totuşi cât de cât,
suntem porniţi spre colectivitate, căci familia ce este? neamul ce este? rasa ce
este? Tot colectivităţi. Şi apoi întrupatul nu se află mereu în compania celor trei
colaboratori din spaţiu? Asocierea, cât de mică, aduce posibilitatea de progres.
Iată înţelesul cuvintelor Domnului nostru: ,, Iubeşte pe aproapele tău, iubeşte pe
duşmanul tău, căci cu toţii sunteţi fraţi, plecaţi din acelaşi Izvor de viaţă".
Viaţa izolată, solitară, are ca urmare multe neajunsuri, dibuiri prin întunericul
vieţii pământeşti, urmate de multe suferinţe. Din suferinţele oamenilor, noi,
duhurile libere, extragem lecţii şi toate spiritele se conving de necesitatea
vieţii în comun. Iată de ce vă iubim şi, pe cât putem, venim în ajutorul vostru,
pentru că avem conştiinţa solidarităţii, care ne ajută în progresul nostru infinit.

Apariţia omului pe pământ

In vremurile îndepărtate ale existenţei acestui glob, după ce a apărut toată seria
de plante şi animale, îşi făcu apariţia şi omul. înfăţişarea lui era mult deosebită
de a omului de azi. Ce uşor e de gândit şi zis: A apărut omul. Dar cine îşi poate
închipui ce operă grandioasă a fost crearea trupurilor primilor oameni. La timpul
oportun, au coborât din Soare strălucite duhuri îngeri constractori, care, prin
cunoştinţele lor
356

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

savante, au materializat din materia Pământului mai multe trupuri umane, şi după ce
le-au desăvârşit trupeşte, s-au întrupat chiar ele în aceste forme umane. S-au
creat astfel mai mulţi indivizi, care au trăit ca oameni, ducându-şi existenţa până
la adânci bătrâneţi, fiind supuşi tuturor legilor omeneşti, deci şi procreării. Pe
când primele forme umane au fost creaţii - sau, mai exact, adevărate materializări
- spiritele solare următoare s-au întrupat în trupurile produse de precedenţii
generatori umani. După o serie de generaţii, constructorii solari au părăsit
Pământul, după moartea trupului lor, întorcându-se la centrul solar, de unde au
coborât. Ca descendenţi ai lor, au urmat la întrupări îngerii planetari,
constituind pe pământ o lume divină, pentru că deşi erau oameni, totuşi se bucurau
de facultatea mediumică de a vedea şi auzi lumea duhurilor. Oameni trupeşti erau,
şi totuşi aveau puterea duhurilor. In fine, a sosit timpul retragerii îngerilor
tereştri şi au urmat la întrupare, în trupul noului prunc, duhurile umane. Astfel
s-a născut omul veritabil, trup animat de un duh uman. Dar ce simplu, ce neştiutor
era acest om! Era un cvasi-animal. înţelepciunea marilor duhuri constructoare ale
centrului solar a hotărât ca, mii şi mii de ani, să trăiască încă printre aceşti
sălbatici un mare număr din lumea duhurilor angelice. întrupându-se ca oamenii,
îngerii îşi conduceau şi instruiau nefericiţii lor fraţi ignoranţi. Prin urmare, la
acea vreme lumea terestră era formată, în majoritate, din duhuri umane, iar printre
ele se aflau întrupaţi şi îngerii. Azi, lumea întrupată, în majoritate, este
animată de duhuri umane. Pe măsură ce omul progresa mental şi era în stare să se
conducă singur, lumea angelică solară se retrăgea, până n-a mai rămas întrupat pe
pământ nici un înger solar. Azi îngerii solari mai vin la întrupare, în misiuni,
când au de îndeplinit crearea unor curente noi de idei, care să ducă omenirea cu un
pas mai departe pe drumul evoluţiei. Au trecut mii de veacuri, iar trupul omului s-
a micşorat, dar a devenit mai complex şi mai fin, mai ales sistemul său cerebral.
Graţie acestui minunat instrument, duhul poate face descoperiri noi, lărgindu-şi
mereu câmpul cunoştinţelor umane. Pe când înainte îşi ducea o viaţă cvasi-animală,
muncind şi folosindu-şi mintea numai pentru împlinirea năzuinţelor animale, acum
mintea omului scotoceşte adâncul mărilor şi al cerurilor, asociază ideile, le
combină în fel şi fel şi deduce adevăruri noi. Un număr foarte redus de oameni,
îndrăznesc să se înalţe de la preocupările pur materiale în speculaţii metafizice
şi metapsihice, deci în sferele spiritualităţii. Veacurile se scurg, trupul se va
perfecţiona, duhul dispunând de instrumente din ce în ce mai bune. Dar vine şi
vremea declinului, când urmează o uşoară degenerare, accentuată în decursul
timpului. Ca urmare, duhul va suferi, căci îşi va exercita mai greu facultăţile
înalte, având un instrument din ce în ce mai imperfect. Totul se naşte, evoluează
şi moare, pentru a se desăvârşi.

în esenţa sa, duhul este format din trei particule

Pământul este o masă de duhuri, asemenea miliardelor de planete, sori, stele şi
comete, din întreaga sferă a creaţiilor. Aerul, apa şi mineralul sunt aglomerări
infinite de candidaţi de duhuri. Totul în univers este făcut din duhuri. Acum să
vedem cum a luat naştere un duh. în esenţa sa, orice duh se compune din trei părţi,
din trei particule vii, ce formează un tot. Ele au fost alcătuite sau asociate de
Creator din particule vii, absorbite din cosmos. Creatorul primeşte continuu aceste
particule ce au evoluat miliarde de ani, şi din ele creează mereu duhuri. Ele îi
sosesc din sfera cosmică unde şi-au făcut şcoala, evoluţia. Se pune întrebarea: Cum
au luat naştere odată şi odată aceste particule materiale infinit de mici, şi
totuşi vii? Toate marile lumini angelice răspund: Particulele vii au provenit din
Infinitul ce înconjoară sfera cu creaţii sau cosmosul, dar Cine le-a făcut, e un
mister. Să insistăm puţin asupra acestei taine a tainelor. Toate stelele şi
planetele din cele patru universuri, văzute şi nevăzute, şi toate felurile de
eterni formează, împreună cu Sfera divină sau Laboratorul lumilor, o sferă uriaşă,
denumită cosmos. Această sferă, cosmosul, pluteşte ca un balon în Infinit sau Haos.
Acest Infinit nu este gol, ci, la rândul său, e plin de o pulbere neînchipuit de
densă, formată din particule infinit de mici. Sfera-cosmos este inimaginabil de
mare, dar faţă de Infinit, e cât un atom faţă de universul nostru, şi poate
comparaţia e insuficientă. Prin urmare, de o parte se află Infinitul, şi de alta
Finitul,
Comunicări din Cer

357

alcătuit odată din materia Infinitului. însăşi prima Divinitate creatoare a luat
naştere din una din aceste particule ale Infinitului. Nu vă tulburaţi la citirea
acestei afirmaţii, ci puneţi răbdare şi citiţi mai departe. ! Particulele din
Infinit sunt vii, pentru că se mişcă, sunt inteligente şi gândesc în interiorul
lor. I Dar vibraţia lor e dezordonată, neputându-şi exterioriza gândirea, pentru a
produce un lucru oarecare. I Din această cauză, particulele vii din Infinit nu au o
ţintă, un scop, nu urmăresc un drum, pentru \ a progresa. Ele par a fi veşnic
staţionare, rămânând în aceeaşi stare în vecii vecilor. ; întrevăd în mintea
cititorului gândul că expunerea mea este o speculaţie filosofică. Nu, frate, I noi
nu filosofăm, noi experimentăm cu aceste particule vii, cu această materie vie, şi
scoatem din I ea învăţăminte. Ca atare, noi facem experienţe, parcurgem şcoala
vieţii sau a naturii. Vouă, neavând i posibilitatea să prindeţi eterul şi să
experimentaţi cu el, nu vă rămâne decât să credeţi în cele spuse ; de noi. Nouă nu
ne este permisă recomandarea din religiile voastre: „Crede şi nu cerceta". Ori de !
câte ori avem posibilitate, noi trebuie să cercetăm. Dacă am putea, am cerceta
însăşi Fiinţa creatoare j şi conducătoare a cosmosului. Dar ştim că această Fiinţă
supremă, adorată de toţi, pentru că nea I chemat la viaţă şi conştiinţă, este
formată din aceleaşi esenţe de particule vii, haotice ca şi noi. ! Neputându-ne
duce până la Sfera centrală a Laboratorului - ca să vedem din ce fel de materie I e
constituit Creatorul - şi pe de altă parte neputându-ne duce până în adâncul
Infinitului - ca să I analizăm însăşi particula vie, aşa cum este în starea ei
primordială - ne mulţumim să studiem toată i gama de materii concentrate şi eteruri
de tot felul, ce formează planetele, sorii, fiinţele şi duhurile. I Din analizele
mereu repetate de mine şi de miliardele de duhuri, analize duse până la ultima !
expresie, am constatat, în mod constant, că ne întâlnim mereu cu aceeaşi particulă
vie, cu acelaşi ' element-numărul-unu, care umple din eternitate Infinitul. De aici
concluzia: Viaţa este pretutindeni, ' Pământul este viu, Soarele este o unitate
compusă din elemente vii, universul formează o unitate I vie, întregul cosmos este
format din Tatăl cu copiii Săi, de toate vârstele. \ Greu, foarte greu cuprinde
mintea omului ideea că o particulă infinit de mică este dotată cu | anumite
însuşiri şi cu viaţă. Din acest motiv asemenea taine nu pot fi comunicate oricui,
deoarece ! omul nu a fost pregătit prin nici o idee asemănătoare, pentru a înţelege
asemenea adevăruri. i Parcă văd în mintea voastră întrebarea: „Cum e cu putinţă ca
o infimă particulă materială să ; aibă inteligenţă?" i Ca întrupaţi, aveţi
dreptate, pentru că nu cunoaşteţi nimic dincolo de materia vizibilă. Dar ; marile
Lumini ale Cerurilor afirmă cu desăvârşită hotărâre şi certitudine că particulele
vii ce umplu ; Infinitul sunt vietăţi cu facultăţi în stare latentă, inteligente şi
gânditoare, că viaţa e pretutindeni; corp lipsit de viaţă nu există nicăieri în
lume, nici în Infinit nici în Finit sau cosmos. \ Din această materie-unu, prin
concentrări multiple, se vor constitui, în eternitate, particule mai mari, numite
duhuri, care vor gândi ordonat şi vor produce efecte, manifestând o energie
cinetică. Voi înotaţi într-un noian de mistere. Cu timpul veţi evolua, ştiinţa
noastră va pătrunde tot mai mult în ştiinţa terestră şi veţi ajunge să vă minunaţi
de fenomenele de la noi. Voi sunteţi instrumentele noastre, pentru că prin voi,
prin trupul vostru ce se compune şi descompune, noi urmărim procesul materiei-unu
în lumea voastră terestră. Am spus că viaţa este pretutindeni şi moarte nu există.
Iată un exemplu din care se va vedea ! că aparenţa înşeală întotdeauna. Aerul, când
este liniştit, nu se vede şi nu se simte. Din această cauză s-ar putea spune că
aerul e o materie moartă. Omul simplu nici nu are o noţiune despre ' numeşte vânt,
va impresiona simţul tactil al omului, iar acesta va spune că aerul e viu pentru că
se mişcă şi produce efecte. Aerul mort a dat naştere vântului viu. Cu alte cuvinte,
o dată cu gradul de dezvoltare al inteligenţei omeneşti, se schimbă şi părerile
sale asupra tot ce există în jurul său. ; în concluzie, materia din jurul nostru
este un agregat de particule vii, de inteligenţe producătoare i de idei sau
gânduri, şi care determină efecte. Particula din Infinit are prin ea însăşi o
energie potenţială, care - trecând în lumile create devine o energie dinamică,
devine cauza a diferite efecte. Din aceste particule-unu, Tatăl creator : formează
mereu unităţi treimice, care încep să vibreze din ce în ce mai accentuat, mai
rapid, pe măsură ce ele progresează. Prin concentrări multiple, aceste particule
treimizate vor da naştere la toate corpurile din natură. Infinitul este cariera sau
comoara din care Divinitatea ia mereu materie primă, pentru a crea duhuri, atomi,
molecule, planete, stele, universuri.
existenţa lui. Numai când aerul va trece din starea statică în stare dinamică,
producând ceea ce se
învârtindu-se în jurul axei sale, ca şi Pământul, sfera-cosmos produce o absorbţie,
asemănătoare unui dinam. Din această cauză, particulele din Infinit sunt atrase în
interiorul sferei cosmice. Cum universurile se învârtesc în jurul axei lor, fiecare
univers absoarbe, la rândul său, particule haotice din câmpul cosmosului. în fine,
Sfera divină sau Laboratorul, având şi ea o mişcare de rotaţie, cu
358

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

o viteză enormă, absoarbe particulele haotice din interiomi universurilor. Şederea

particulelor haotice prin aceste patru sfere - Infinit, cosmos, universuri şi
Laborator - durează o infinitate de miliarde de ani, ele progresând din treaptă în
treaptă. După terminarea unei game infinite de forme de viaţă, particulele haotice
ajung - în fine - în pragul de a se face din ele un duh. Astfel, particulele
haotice au trecut din Infinit în cosmos, din cosmos în univers, şi din univers în
Sfera divină. De acum, particula vie începe o nouă carieră. Ea va deveni o unitate
conştientă şi doritoare de perfecţiune. In acest scop, particula ajunsă cu evoluţia
până în pragul devenirii de spirit sau duh, este absorbită de Sfera-Mamar, de unde
este atrasă de Pectoral şi apoi de Sfera centrală a Laboratorului, adică de Tatăl.
Tatăl adună trei particule din această pulbere vie, evoluată în miliarde de ani, şi
prin puterea Sa le alipeşte una de alta, formând un tot, numit spirit sau duh. Ca
să cunoaştem ce este în jurul nostru, trebuie mai întâi să ne cunoaştem pe noi
înşine. Această unitate treimică, făcută de Tatăl meu ceresc, este esenţa din care
sunt format eu, duh. Ce putere, ce gândire, ce înţelepciune are Tatăl ca din trei
unităţi, particule vii, să facă o unitate tot infinit de mică, dar perfectă, mai
înţeleaptă şi mai puternică decât fiecare din ele, putând acum lucra asupra
materiilor din jurul ei, ba chiar şi asupra semenilor ei. Divinitatea a luat o
unitate din Infinit şi a combinat-o cu o altă unitate din Fiinţa Sa, provenită
cândva tot din Infinit, şi la aceste două a adăugat încă o unitate, a treia,
absorbită din Mamar, formând din toate trei o unitate treimică, numită duh. La
unul, particulă-energie din Infinit, s-au adăugat două particule, tot din Infinit,
dar prelucrate de divinul Creator. La unul, energie haotică neutră, Tatăl a adăugat
pe unul — particulă activă provenită din Sfera-Tatar şi pe unul - particulă pasivă
provenită din Sfera-Mamar. Unul din Infinit a dat naştere unui Unu finit, unei
fiinţe vii, care s-a unit cu unul activ de la Tatăl şi cu unul pasiv de la Mamă,
formând un tot, o unitate, ceva mai mare şi de o inteligenţă perfectă. Pe când
inteligenţa neutră a haosului producea la locul ei de origine, în Infinit, o
mişcare lipsită de ţel, ajunsă în câmpul cosmosului, într-un nou mediu, ea vibrează
ordonat, ritmic, cu unde egale, în timp egal. Graţie acestor particule-unu -
simple, microscopice şi independente unele de altele, ce vor evolua şi deveni
puzderie — întreg cosmosul vibrează uniform. Cu forţa produsă de această infinită
totalitate de vibraţii, Creatorul a creat, creează şi va crea în vecii vecilor
totul în lume. Duhul trăieşte într-o apă vie, ce umple universurile. Particulele
din Infinit având o gândire^ interioară şi o mişcare dezordonată, activitatea lor
nu se putea traduce prin nimic în exteriorul lor. în schimb gândirea unului
treimizat, adică a duhului, este o gândire ordonată, producând efecte voite. Noi,
duhurile, putem produce orice acţiune, bazaţi pe inteligenţa, voinţa şi puterea
noastră, numită energie cinetică. Noi suntem mereu sub puterea infinită a Tatălui
nostru, iar materia-unu, sub toate stările ei, este sub puterea inteligenţei şi
voinţei noastre. Pentru a progresa, Tatăl ne provoacă la muncă, prin fluidele Sale
electrice şi magnetice, iar noi punem în mişcare ordonată inteligenţa particulelor-
unu, venite din Infinit. Totul se înlănţuie, toate acţionează pe scară descendentă,
unele asupra celorlalte, cele superioare asupra celor inferioare. Spiritele de
curând născute abia se mişcă, deoarece n-au cunoaştere, n-au siguranţă, deci vrând-
nevrând au tendinţe de oprire, de ezitare, de pasivitate. Cu cât un duh este mai
bătrân, cu atât este mai luminat, mai ştiutor, mai sigur, mai tare pe voinţa sa şi
mai activ. Spiritele tinere, pasive, sunt atrase de materie şi în special de
materia solidă. După evoluţii milenare, duhul tânăr trăind, suferind, studiind
materia de toate treptele - de la solid până la eterul cel mai diafan - învaţă, se
spiritualizează, şi nu-1 mai atrage materia inferioară.

Particula sosită din Infinit a fost atrasă mai întâi în cosmos, de aici în univers,
până la globurile solide. După ce a devenit din unu trei şi din trei nouă - adică
s-a asociat în unităţi din ce în ce mai mari, pentru a forma gama nesfârşitelor
materii eterice - a dat naştere duhurilor; unităţi treimice. Puteţi să vă faceţi o
idee câte unităţi treimizate se află în piatra unui diamant ce împodobeşte un inel?
Nu! Sunt miliarde! Toate unităţile din univers au provenit din unul - sosit din
Infinit - pe cale de concentrări şi apoi prelucrate în unităţi organizate. Cei de
jos, de sub noi, instrumentele noastre, coordonează activitatea noastră cu a lor şi
noi urmărim, în veşnicie, procesul compunerii şi descompunerii materiei-unu,
nemuritoare şi în veşnică prefacere. în Centrul divin se petrec toate desfacerile
şi asocierile, în vederea noilor creaţii, tot mai perfecţionate. Minunile petrecute
acolo nu pot fi cuprinse de noi, darmite de mintea voastră, bieţi întrupaţi. Unul,
particula din Infinit, se combină într-un anumit mod cu celelalte două - pentru a
forma un duh mineral, şi într-un alt mod - pentru a forma un duh vegetal, animal,
uman, angelic
Comunicări din Cer

359

etc. Tot unu-treimic e în toate cazurile, dar asocierea celor trei particule este
făcută în diferite moduri. La exterior nu există nici o deosebire între un duh de
piatră sau de înger, ceea ce le deosebeşte este numai orânduirea lor interioară.
Organizatorii centrali - Tătarul şi Mamarul, cele două colectivităţi de mari Duhuri
- aşează în interioml duhului cele trei particule, într-un anumit mod, după
intenţia de a forma un duh oarecare, trimis să activeze într-un anumit mediu al
sferei create. De aici marea gamă de duhuri minerale, vegetale, animale, umane,
angelice, Fii de Dumnezeu etc.

Duhul inferior este dominat de lene intelectuală, dar această lene de gândire îi dă
în schimb posibilitatea unor mari activităţi materiale. Pasivitatea intelectuală
canalizează energia virtuală a treimicei forte spre materie. Cu cât duhul este mai
bătrân, mai evoluat, activitatea sa intelectuală este mai intensă, îl atrage spre
spiritualitate şi îl îndepărtează de materie. Duhul inferior va fi fericit simţind
efectele materiei, iar duhul superior caută să domine materia. Duhul inferior mai
întâi pune în mişcare energia sa asupra materiei înconjurătoare şi pe urmă vede ce
efecte s-au născut, iar duhul superior ştie că stârnind o anumită cauză, va obţine
efectul corespunzător. Punând în joc mai întâi ştiinţa, şi pe urmă energia sa,
duhul superior comandă materiei, de la cea fină până la cea mai dură. Duhul
inferior este robul materiei, duhul superior creează anumite forme de materii. Omul
inferior reuşeşte la întâmplare să finalizeze o lucrare. Omul superior reuşeşte
prin cunoaşterea cauzelor care duc la reuşită. De aici concluzia că există două
feluri de oameni: 1. pasivi; 2. activi. Pasivul, duh întrupat, puţin evoluat, îl
cunoşti pentru că îl atrag plăcerile produse de materie. Activului, duh evoluat
întrupat, dacă Divinitatea îi oferă în calea vieţii materie din belşug, el o pune
şi la dispoziţia semenilor săi; el trăieşte şi pentru alţii. Omul inferior poate
face avere, pentru că îi place, o iubeşte din toate puterile sufletului său, dar în
această acumulare de avere este ajutat de duhurile inferioare. Dacă în destinul
omului superior e prevăzut să aibă avere, pentru a putea realiza opere sociale,
această avere i-o punem la dispoziţie noi, duhurile superioare. Pasivii din lumea
voastră, sunt pasivi şi în lumea noastră, oricât de inteligenţi ar fi, căci
inteligenţa nu înseamnă neapărat şi un grad înalt de evoluţie. Se poate ca un
salahor, un hoţ, un şarlatan să fie foarte inteligent, foarte iscusit; cu toate
acestea, puterea de gândire, de concepţii înalte, abstracte, îi este foarte redusă.
Duhurile superioare se întrupează des numai în cazuri de misiuni speciale; în
general ele, fug de viaţa din mijlocul materiei dure şi a amăgirilor ei. Duhul
inferior e doritor să vină cât mai curând la reîntrupare, ca să aibă parte din nou
de case, bani, onoruri, plăceri, frământări politice. Omul superior aleargă după
hrană spirituală, cumpără o carte, participă la conferinţe, urmăreşte emisiuni cu
conţinut ezoteric, caută să afle, să înveţe mereu. El nu are nevoie să facă şcoală
pe pielea lui, ci culege învăţăminte din suferinţele celor nepricepuţi. Pasivul
învaţă suferind, activul învaţă cugetând şi studiind suferinţa pasivului.

Lumile se conduc prin puterea sugestiei

Cunoştinţele lumii cerurilor sunt ca o comoară încuiată cu multe lacăte. Dacă nu
posezi cheia nu vei afla aceste cunoştinţe; iar această cheie se găseşte numai în
lumea noastră superioară. Materia există pretutindeni. Ea se arată pe o scară
infinită de condensări şi poate fi numită în fel şi fel de chipuri. Voi,
întrupaţii, analizaţi cu simţurile voastre materia terestră din jurul vostru. Noi
vedem, simţim şi analizăm materia din jurul nostru. Dar duhul care face aceste două
analize este unul şi acelaşi. Coborând din Sfera centrală, duhul îmbracă haină după
haină, din ce în ce mai groasă, mai densă. Din cauza ultimelor sale haine terestre
- cea vitală şi minerală - duhul nu mai are posibilitatea să-şi vadă corpul
spiritual. El nu-şi va vedea decât trupul, haina periferică. După cum întrupatul
nu-şi vede corpul spiriual, tot aşa duhul nu vede un spirit superior, mai fin decât
el. După cum omul, nevăzând duhurile, spune că ele nu există, tot aşa un duh
inferior, nevăzând duhul superior şi neauzindu-i vorbirea, va spune că deasupra sa
nu mai există alte grade de duhuri. De ce? Pentru că el nu poate percepe o materie
superioară. Din această cauză, duhul
360

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

superior conduce duhurile inferioare, care nu i se pot opune, pentru că nu ştiu de

prezenţa lui, nevăzându-1, nesimţindu-1, neauzindu-i vorbirea spirituală. Dar cum
conduce un duh superior pe unul inferior? Prin sugestie. Sugestia nu este un ordin,
ci un îndemn, un imbold, tradus în duhul inferior sub formă de idei sau cugetări.
Un duh oarecare şopteşte unui frate mai mic idei inaudibile. Aceste idei răsar în
fiinţa duhului inferior şi el crede că e propria sa gândire. în lumea pământului
asemenea idei născute în sânul duhului se numesc sugestii sau porniri. Sugestia
este ideea unui duh superior - deci invizibil transmisă unui duh inferior. Sub
impulsul acestui imbold, inferiorul pune în lucrare gândirea respectivă, crezând că
e propria sa cugetare. De multe ori s-a întâmplat unui om din lumea trupească să
simtă imboldul de a face o acţiune, şi după ce a făcut-o, îi pare ciudat că a putut
să facă un lucru contrar naturii sale. Aşa este organizat universul: superiorul îl
conduce pe inferior. A execută sugestia lui B, fără să bănuiască influenţa lui B.
La rândul său, B execută imboldul gândirii lui C, fără să ştie că este manevrat
prin jocul ideilor, tot aşa cum şi el sugerează duhurilor de sub el. Şi aşa se
procedează descendent, din treaptă în treaptă. Ierarhia spirituală se poate compara
cu o scară. Cel din vârful scării vede toate duhurile de pe toate treptele de sub
el. Cel de pe ultima treaptă nu vede nici un duh aflat pe treapta superioară, decât
pe cei aşezaţi pe aceeaşi treaptă cu el. La rândul lor, cei de pe penultima treaptă
văd pe cei de pe ultima treaptă, dar nu văd pe cei de pe treapta superioară.
Fiecare duh, de pe una din treptele mijlocii, va constata că cel de sub el este
surd şi orb faţă de toate duhurile de pe treptele mai înalte. La capătul inferior,
pe ultima treaptă a acestei scări se află omul trupesc. Duhul întrupat trăieşte,
gândeşte şi lucrează. El crede că lucrează după propriul sau imbold sau reflectare.
în realitate, lucrurile sunt în aşa fel stabilite de Divinitate ca omul să se
conducă în viaţă şi după sugestiile transmise de cei doi veghetori ai săi - cel de
dreapta şi de stânga - idei pe care, frământându-le în sinea lui, să scoată din ele
o concluzie tradusă printr-o acţiune. Gândirea omului este rezultatul frământării a
trei idei, iar concluzia extrasă din cele trei idei şi voinţa aplicării ei sunt
proprii omului. Dacă omul ar fi un simplu instrument şi ar executa numai ceea ce i
se sugerează, el nu ar mai fi responsabil de actele sale. Dar el primeşte numai
îndemnuri, rămânând să le analizeze prin judecata sa, şi dacă i se vor părea rele,
să le respingă şi să facă numai ceea ce îi dictează conştiinţa. Prin urmare,
hotărârea şi voinţa omului îi determină responsabilitatea. întrupatul, asemenea
duhurilor libere din spaţiu, nevăzând pe nimeni în jurai său şi primind sugestii,
crede că ceea ce îi trece prin minte este propria sa gândire. Inferiorul vede pe
superior numai când acesta va îmbrăca fluide inferioare, şi îi va auzi glasul când
superiorul îşi va coborî vibraţiile gândirii la vibraţiile gândirii inferiorului.
Pentru înţelegerea acestui fapt voi lua un exemplu din lumea voastră pământească.
Peştele nu vede bine decât în apă. Dacă se află în adâncul apei, peştele nu va
vedea bine pe omul care se scaldă sau se plimbă cu barca pe suprafaţa acelei ape.
Iar dacă va scoate capul din apă, peştele va vedea şi mai rău pe omul ce se plimbă
pe malul apei. Toate categoriile de duhuri sunt orânduite în zone sau sfere
concentrice în jurai pământului. în atmosfera aeriană şi eterică de la suprafaţa
solului, trăiesc duhurile plantelor şi animalelor. Ceva mai sus, trăiesc duhurile
oamenilor sălbatici şi treptat, mai sus, spiritele umane evoluate prin sentimente
împingând duhurile spre progres. Unul este Tatăl ceresc. Unul este Fiul Său,
Guvernatorul şi Stăpânul acestui sistem planetar. Unul este Sfântul Duh al
Pământului. Câte trei conduc în sferele lor de activitate, dar Sfântul Duh conduce
în trei feluri, ca: 1. Sfânt Duh pozitiv; 2. Sfânt Duh negativ; 3. Sfânt Duh
neutru. Sfântul Duh pozitiv cere supunere, prin puterea sugestiei, conducând spre
fericire. Sfântul Duh negativ conduce tot spre evoluţie, dar pe calea durerii.
Sfântul Duh neutra aprobă şi calea fericirii şi calea suferinţei, conducând pe
ambele căi ce duc spre progres. Ideea conduce totul. Din gândire s-au format
lumile. Cu ideile prime - primele particule vii a început creaţia. Prin idee sau
sugestie se conduce ceea ce s-a creat. Nu numai omul e condus prin sugestii, dar şi
duhul mineral, vegetal şi animal. Nimic şi nimeni nu poate fi condus prin forţă,
deoarece, cu cât vietăţile sunt mai de jos pe scara evoluţiei, cu atât sunt mai
îndărătnice, mai puternic ancorate în inerţia lor, deci au putere de opunere. Ne
rămâne atunci lucrarea pe calea nevăzutului, a sugestiei, a ideilor emise de
duhurile superioare, invizibile şi insesizabile. Divinitatea nu vrea, nu poate
ordona prin reprezentanţii săi, pentru că a stabilit legea deplinei libertăţi. Dacă
ar fi să se ordone, ordinul ar fi comentat şi mai la urmă poate chiar respins. Şi
apoi,
şi intelect. Cele din vârful piramidei vieţii terestre conduc totul de sub ele,
prin puterea sugestiei,
Comunicări din Cer

J^J

când vrei să le dai ordin, cum să o faci, dacă nu te văd? Iar dacă te faci văzut,
te consideră egal cu ei şi nu se supun ordinului. Divinitatea a considerat că e mai
bine ca duhul inferior să nu ştie de existenţa unei lumi superioare, dar să
primească de la duhul superior sămânţa gândirii, crezând că ceea ce s-a născut în
mentalul său e propria sa idee, şi să zică: „Iată, mi-a venit o idee; ia să o pun
în lucrare, căci e minunată." El crede că e ideea sa, dar în realitate execută o
idee, o gândire furişată în duhul, său de un duh superior, nevăzut. In lumea
duhurilor se sugerează, şi nu se comandă ca în lumea voastră trupească, unde, în
urma ordinelor, se culege opunere şi revoltă. în Cer nu se ordonă, ci numai se
sugerează.

Particulele vii a - alfa, j3 - beta şi y - gama

Infinitul e plin de pulbere haotică. Pe tot cuprinsul Infinitului stăpâneşte o
tăcere înfiorătoare şi im întuneric desăvârşit. Fiecare particulă stă ca pironită
locului, dând impresia că e o materie moartă. Aceasta e numai aparenţa. In
realitate, toate particulele sunt vii, pentru că au o palpitare, o uşoară mărire şi
micşorare a volumului lor sferic. Toate sunt inteligente, deoarece gândesc în sinea
lor, şi totuşi nu ştiu ce există în afara lor, de jur-împrejurul lor. De unde au
viaţă aceste particule infinit de mici? Dar mai presus de toate, Cine a făcut
această materie vie a Infinitului? Noi nu ştim. Poate marii Zei Creatori din Sfera-
Laborator să ştie. Poate că numai Tatăl ceresc ştie cum s-a făcut Infinitul,
nemărginirea sa fără de sfârşit şi veşnicia sa fără de oprire. Noi atâta ştim:
Particulele din Infinit sunt vii şi nu fac decât să se umfle şi dezumfle. Noi nu
putem să ne ducem până în mijlocul Infinitului, pentru a studia particulele vii la
locul lor de origine, dar deducem însuşirile lor după studiile făcute asupra
particulelor nou sosite, proaspăt absorbite de universul nostru. Luăm o particulă
vie, o privim, şi orice am gândi sau face, ea rămâne nesimţitoare. Dacă n-am vedea-
o că se dilată şi se contractă, adică se mişcă, am zice că e ceva mort. Această
particulă vie şi gânditoare, care se mişcă, palpitând ca inima omului, s-a zis că e
în stare neutră sau în stare potenţială, faţă de mine, o inteligenţă în mişcare. Eu
mă deplasez şi acţionez asupra a tot ce există în jurul meu, deci sunt în stare
cinetică. Dacă cercetăm mai amănunţit, descoperim alte particule vii, care - faţă
de acţiunile şi gândirea noastră - par să aibă o oarecare reacţie, par să înţeleagă
ideile ce i Ie adresăm. Pe când particulele neutre nu voiau să se supună voinţei
mele, acestea par mai docile. într-adevăr, dacă iau o particulă neutră şi o aşez
într-alt loc decât unde se afla, văd că de îndată ce am slăbit-o de sub puterea
voinţei mele, ea revine imediat la locul ei iniţial. De aici concluzia că are o
voinţă a sa proprie, în felul său. Dacă ne adresăm acestei a doua categorii de
particule, mai sus amintite, constatăm că sunt mai supuse, căci unde le aşezăm,
acolo rămân. De aceea, acestor particule le-am dat numele de ascultătoare sau
particule pasive. In fine, printre particulele vii se găseşte o a treia categorie
de particule, care par nu numai că simt, aud şi înţeleg tot ce există în afara lor,
dar caută să producă anumite manifestări. Acestor particule rare li s-a dat numele
de particule active. cel puţin în vecinătatea lui, se află trei feluri de
particule: 1. particule neutre - reprezentând majoritatea; 2. particule pasive - o
minoritate; 3. particule active'— foarte rare. Oricare ar fi stadiul lor, toate
particulele se mişcă, toate se dilată şi contractă, deci sunt într-o veşnică
vibraţie. Cine determină această vibraţie? Această vibraţie se naşte din faptul că
particula gândeşte, concluzie dedusă din însăşi fenomenul petrecut în noi,
duhurile. In momentul când nu gândesc deloc, volumul meu spiritual rămâne acelaşi.
Când gândesc, constat că încep să mă dilat. De îndată ce am început să concep o
idee, volumul corpului spiritului meu se măreşte, până atinge un maximum. De la o
vreme, sunt gata cu gândirea mea şi deodată mă destind, în mod brusc. Prin acest
fapt, am emis din corpul meu ideea concepută. Pentru fiecare fel de idee, trebuie
să mă dilat într-o anumită măsură. Ceea ce fac eu când gândesc, faceţi şi voi,
întrupaţii, când cântaţi. într-adevăr, când aveţi de gând să daţi o notă mai
prelungită, absorbiţi o mai mare cantitate de aer în plămâni, umflându-vă pieptul.
Când vreţi să emiteţi o notă mai scurtă, inspiraţi o cantitate mai mică de aer, şi
deci pieptul se umflă mai puţin. în mişcarea mea de destindere bruscă pot să
penetrez o altă entitate spirituală, aflată în acelaşi mediu cu mine. Dacă această
entitate este sincronizată cu mine, va şti ce ani gândit şi va înţelege comoţia
mea, pe care, involuntar, o va repeta şi prin aceasta o va transmite mai departe.
Eu voi
Din cele sosite în universul nostru, deducem că în marele Infinit ce înconjoară
sfera-cosmos,
362 Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

mişca pe a, a va mişca pe b, b va mişca pe c şi aşa mai departe, vibraţiile se vor

transmite până la marginea universului, până la materia haotică; iar aceasta nu va
mai răspunde la vibraţia sosită. Mişcarea vibratorie a particulelor vii din haos se
datoreşte faptului că aceste particule gândesc. Gândind, materia din interiorul
particulelor se mişcă, mişcare exprimată la exterior prin mărire şi micşorare de
volum; desigur, fără nici un fel de emisie. Numai particulele ajunse în stadiul de
a fi active pot emite din interiorul lor o porţiune din materia corpului lor,
porţiuni-idei corespunzătoare ideilor noastre şi care pot fi primite şi înţelese de
particulele pasive. Prin acest act, volumul corpului acestor particule vii se va
micşora şi mai mult. Această reducere de volum se remediază prin faptul că
particulele active absorb ideile emise de alte surori gânditoare. Substanţa ce
compune particulele este aceeaşi. Ideile emise au aceeaşi compoziţie cu substanţa
emitentului şi, ca atare, ideile fiind reabsorbite, se va reface echilibrul
primordial. Din cele expuse până acum, rezultă că există două sfere incomensurabile
chiar şi pentru noi: 1. sfera-cosmos -finitul, format din Sfera divină şi cele
patra sfere-univers; 2. Sfera-Infinit. Sfera-cosmos este cuprinsă în Sfera-Infinit,
plutind în mijlocul ei. Cu altă ocazie am făcut o comparaţie spunând că sfera-
cosmos este inimaginabil de mare, dar faţă de Infinit, e cât un atom faţă de
universul nostru. Lumina străbate spaţiile cu o viteză de 300.000 kilometri pe
secundă şi totuşi razele fluidice ale luminii unei stele au nevoie de un milion de
ani pentru a călători de la marginea universului până la Pământ. Cosmosul sau
finitul este mic faţă de Infinit, cu toate acestea finitul, prin dimensiunea lui,
este un adevărat infinit, chiar şi pentru noi, duhurile. Cosmosul e relativ mic,
dar străluceşte de lumină în bezna Infinitului haotic. Cu cât un duh este mai
tânăr, are o talie mai mare, în schimb lumina sa e redusă, iar vibraţiile sale sunt
rare şi brutale. Cu cât un duh este mai evoluat, corpul său este mai mic, dar mai
strălucitor, vibrând cu o undă foarte scurtă, abia simţită, dar propagată cu mult
mai departe decât vibraţia duhului inferior. Revin la poblema emiterii ideilor. Ce
proces adânc se înfăptuieşte când gândeşte un duh! Dar minunea se produce când ceea
ce gândeşte duhul, în forul său interior, este emis în afară şi această emisie este
înţeleasă de un alt duh. Când a fost creat micul duh, începătorul vieţii de duh, a
fost luat de anumiţi Fii divini din Mamar şi învăţat cum să se umfle şi dezumfle,
cum să inspire şi expire idei. De pe când era în haos, duhul avea posibilitatea să
gândească în interiorul micului său corp, dar nu ştia cum să-şi exteriorizeze, să-
şi comunice altora gândurile. Duhul treimizat - născut prin asocierea unei
particule din Infinit cu una din Tătar şi una din Mamar - a stat în Mamar, întâi să
înveţe să se umfle - acum fiind o treime - şi abia după mii de ani de umflări şi
dezumflări, ceea ce făcuse o veşnicie şi în haos, a ajuns să ştie să emită o idee.
Au urmat alţi mii de ani ca să înveţe nu numai să emită idei, ci să ■fie capabil să
le şi primească. Gândirea e o artă desăvârşită, o adevărată minune a Divinităţii.
Toate particulele din haos palpită, se umflă. Dar cum ele sunt foarte dese,
apropiate între ele, toate dorind să se dilate, rezultă că atunci când unele se
umflă, silesc pe vecinele lor să se dezumfle. Cum dezumflarea atrage nevoia
dilatării, înseamnă că în haos, această pulsaţie se face cu mare greutate, cu mari
piedici şi deci cu suferinţă. Iată că suferinţa există de la începutul
începuturilor, şi este legată chiar de existenţa fiinţei. Aceasta e viaţa
particulelor haotice: una trage într-o parte, alta într-alta - o mişcare
dezordonată, căci una se umflă ridicându-se, pentru că acolo e ceva mai liber, alta
în timp ce se umflă coboară; una către dreapta, alta către stânga; una înainte şi
alta înapoi. Prin urmare, în haos e o viaţă de mare strâmtoare, înghesuială. Cât e
Infinitul de infinit şi totuşi particulele haosului nu au loc suficient pentru
mişcarea lor, nu au libertate deplină. Din această cauză, s-a produs şi se produce
şi azi următorul fapt: dacă în această mişcare de umflare două particule se ating
mai pronunţat, se produce fenomenul aglutinării sau alipirii lor. Se unesc două
particule între ele şi apoi de ambele se alipeşte o a treia. S-a format astfel un
corp asemănător cu o mură, un golomoz de trei particule haotice. Particula-mură,
ajunsă acum ceva mai mare decât particula liberă, unică, începe să fie atrasă de
sfera creaţiilor, de cosmos. Particula-mură se va strecura printre particulele
haotice, alergând către locul care o cheamă, o atrage. Din trei particule haotice
libere, din trei a (alfa), s-a făcut o particulă-mură, o /? (beta) treimică. Din
trei a s-a născut un /?. Beta treimică merge către spaţiul dintre cele patru
universuri, sau spaţiul cosmic, căruia să-i zicem acum spaţiu f3 (beta). Sosit în
spaţiul j3, particula /? constată că spaţiul cosmic, spaţiul /? este tot atât de
plin ca haosul, şi aici particulele /? sunt foarte numeroase, foarte dese. Cum
necesitatea de a se umfla e moştenită, fiind necesară gândirii lor, ele continuă şi
aici să se dilate şi contracte. în spaţiul (3 se găseşte o materie aflată într-o
continuă vibraţie. Din cauza necesităţii de umflare şi a lipsei de spaţiu, se
întâmplă şi s-a întâmplat şi aici ca trei particule J3 să se atingă, şi iată-le
Comunicări din Cer

3g$

şi pe ele că se aglutinează, formând un corp mai mare, botezat, pentru înţelegerea

fenomenului, cu numele de y (gama). Aici intervine acelaşi fapt ca şi în Infinit.
Particula y este absorbită de sfereleuniversuri şi introdusă în interiorul lor,
numit spaţiu y (gama). O dată formată, particula y se strecoară printre particulele
J3 şi intră în câmpul unui univers. Universurile cuprind, în interiorul lor, o
infinitate de mici corpuri y, care în realitate nu sunt decât aglutinări de nouă
particule a haotice. In interiorul universului, particulele gama suferă o anumită
preparare, ce le face susceptibile de a fi absorbite de Sfera divină sau centrală.
Dramul urmat din Infinit a fost următorul. Particulele a devenite j3 au intrat în
sfera j8 cosmos. Aici particulele p, devenind particule y, au intrat în sfera y -
una din sferele celor patra universuri. în interiorul acestor sfere-univers,
duhurile din jurai sorilor şi planetelor au luat în primire particulele y şi au
exercitat asupra lor o anumită influenţă, pregătindu-le plecarea spre Tatăl ceresc.
Când totul a fost gata, particulele y au fost atrase din nou, în sfera /? - cosmos,
şi de aici în Sfera-Laborator, pentru a fi perfectate şi transformate în materii
eterice. în veşnicia viitoare, aceste materii eterice vor da naştere la duhuri,
începătorii vieţii spirituale în sfera creaţiilor. Particulele a, haotice, aveau
mişcarea lor. Particulele j3, cosmice, execută aceleaşi mişcări de umflare şi
dezumflare, dar din cauza diametrului lor mai mare, au un alt ritm. In fine,
particulele y, universice, sunt supuse aceleiaşi nevoi de dilatare şi contractare,
dar datorită diametrului lor şi mai mare, pulsaţia lor este mai rară, mai înceată
decât a particulelor a şi /?. Ajunse în Sfera-Mamar, particulele y sunt oprite din
vibraţia lor, despărţite unele de altele şi pregătite fiecare pentru o nouă formă
de viaţă. Din ele se va face prima materie a creaţiei, prima treaptă a seriilor
nesfârşite de eteruri. După ce vor evolua şi urca toată gama de eteruri, vor fi
atrase către centrul Tătar, unde sunt deprinse să judece, să raţioneze, să
concluzioneze. Când vor fi pe deplin formate, capabile ca din două premise să
extragă o concluzie, Centrul le va elimina. Prin suflul Său divin, Tatăl le-a
învăţat să judece, dar deoarece gândirea lor este tot internă, Zeii din Mamar le
vor învăţa să exteriorizeze această gândire, să fie auzită de cei din mediul
ambiant, să fie înţeleasă de toţi cei din jur. Astfel, fosta particulă a din haos,
după ce a colindat lumile o eternitate şi a atins ultimul grad al materiei eterice,
va fi transformată prin treimizare în Sfera Tatălui, într-un duh gânditor, un pui
de duh, pe care îl aşteaptă o carieră fără de sfârşit, devenind în eternitatea
viitoare, dintr-o particulă a, întunecată şi neştiutoare, un duh strălucitor de o
lumină necuprinsă de mintea omului; de la ignorantul desăvârşit, cum era în haos,
evoluând până la savantul Creator de fiinţe şi materii. Aparent sunt lucrări
simple, dar taine adânci se ascund în toată această operă divină. Toate fenomenele
divine au pornit de la Unul, începutul începuturilor. Unul Dumnezeu a dat naştere
lumilor pe care le conduce, iar noi le admirăm. El este Q (Omega) tuturor celor
care vor lucra în veşnicie, pentru a cuceri Infinitul şi a-1 umple cu noi creaţii.

în Cer se face teorie, iar pe pământ - aplicarea teoriei cereşti

Omule, nu poţi să^ faci şcoala pe acest glob pământesc, fără să nu te supui
reîntrupărilor şi iară posibil să lupţi singur contra lor şi să le învingi, decât
asociindu-te cu alţii, făcând o comunitate puternică. De aici, împărţirea oamenilor
în popoare şi naţiuni. Fiecare colectivitate are destinul său, linia sa de
evoluţie, trasată de la Centra. Fiecare individ dintr-o colectivitate este ca
rotiţa unui mecanism de ceas. Defectarea unei rotiţe va dăuna întregului mecanism.
Conducătorii marii asociaţii urmăresc şi notează toată activitatea şi pasivitatea
unui individ. Activitatea unui factor al colectivităţii poate fi pozitivă ori
negativă. Se zice că o activitate este pozitivă, când acţiunea desfăşurată de un
individ a avut un rezultat bun. Când o experienţă sau acţiune nu a dat nici un
rezultat bun, se zice că a fost o activitate negativă. De asemenea, se notează
timpul când duhul nu a întreprins nici o lucrare, adică a fost inactiv sau pasiv.
Când individul sau unul din elementele colectivităţii lucrează, el are în faţa sa
tot ce s-a experimentat de către toţi factorii componenţi ai acelei colectivităţi,
fie cu rezultate pozitive, fie negative. Fiecare colectivitate are un dosar al
activităţii sale. Acesta este codul existenţei sau cartea învăţăturilor
colectivităţii. în Cer, fiecare colectivitate are învăţăturile sale. Fiecare membra
al colectivităţii va cerceta această carte a învăţăturilor colective şi pe baza ei
se va orienta în activitatea sa. Cartea aceasta cuprinde toată experienţa făcută de
fiecare membra al colectivităţii, oglindindu-se în ea toată înţelepciunea ce se
desprinde din suma acestor experienţe.
Să nu suferi prin ele. în traiul tău vei întâmpina nenumărate piedici, greutăţi şi
adversităţi. Nu e
364

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

A pleca dintr-o colectivitate şi a intra înţr-alta, ar fi o nebunie, pentru că, în

primul rând, duhul va fi considerat un dezertor, fiind dispreţuit. în al doilea
rând, fiecare colectivitate îşi are învăţăturile şi legile sale, extrase' din
activitatea milenară a individualităţilor ei, pe care duhul fugar nu le cunoaşte şi
nici nu va şti să le interpreteze. Iar în al treilea rând, pentru că fiecare
colectivitate îşi are ierarhia ei proprie, iar duhul nou venit, va fi bănuit şi
considerat un trădător, ca atare, orice grad ar fi avut în comunitatea sa, nu se va
ţine seama şi va fi aşezat pe ultima ei treaptă. După cum există deosebiri între
oameni, tot aşa sunt deosebiri şi grade ierarhice între colectivităţi. Fiecare
colectivitate este aşezată pe o anumită treaptă a evoluţiei. Aşa au luat naştere
naţiunile. Aşa a luat naştere şi poporul român. Două sau mai multe colectivităţi se
asociază între ele pentru ajutor reciproc şi formează o colectivitate mai mare,
numită familia comunităţilor respective. O asemenea familie este familia latină,
formată din francezi, belgieni, italieni, spanioli, portughezi, români şi romanşii
din Elveţia. Superiorii acestor mari familii sunt într-o continuă înţelegere cu
îngerii Pământului. Fiecare mare colectivitate îşi are cartea experienţei sale şi o
lege divină opreşte ca o colectivitate sau un individ dintr-o colectivitate să aibă
acces la cartea altei colectivităţi. Fiecare colectivitate îşi are experienţa sa,
dobândită prin dureri şi sacrificii. Divinitatea impune ca fiecare comunitate să-şi
facă studiile pe experienţele proprii, fără să se orienteze după experienţele
făcute de alte colectivităţi, pentru că Tatăl vrea să compare şi să vadă la ce
soluţie a ajuns fiecare, referitor la o teză elaborată de Centru. După cum la
şcoală nu se permite elevilor să copieze unul după altul, nici colectivitatea nu
permite membrilor ei să comunice altei comunităţi rezultatul experienţelor sale. în
acest scop s-a sădit în fiecare colectivitate sentimentul îndoielii de ceea ce ştie
cealaltă, un sentiment de răceală despărţind comunităţile între ele. Astfel se
explică faptul că evreii au Talmudul, cu adevărurile şi superstiţiile lor, pe care
îl ascund cât pot, ca să nu ia cunoştinţă de el şi alte neamuri. Fiecare individ al
colectivităţii contribuie cu un mic aport de cunoştinţe şi experienţe, făcute în
timpul întrupării sale. Duhul întrupat repetă mereu această muncă de Sisif, pentru
că atunci când va fi sus, să verifice faptele sale la lumina cunoştinţelor cereşti.
Uneori duhul sau spiritul îşi însuşeşte anumite idei, care se închistează atât de
tare în el, încât nu se mai poate scutura de ele, constituind o piedică în evoluţia
sa ulterioară. Pentru a se dezbăra de aceste idei fixe, duhul trebuie să se
întrupeze, să vină în lumea vieţii practice şi să constate, prin propria sa
experienţă, că ideea respectivă are un alt înţeles, iar nu cel cu care s-a
obişnuit. Rutina este duşmanul progresului. Duhul a făcut odată o experienţă,
fericită sau nefericită, pozitivă sau negativă, şi se încăpăţânează să spună că
acela este adevărul. I s-a demonstrat că e în eroare, dar el rămâne mereu la
aceeaşi părere. Atunci e silit să se întrupeze şi să treacă prin aceeaşi
experienţă, ca să vadă mai bine adevărul referitor la problema respectivă. Numai
acum are ocazia să vadă acel adevăr sub un alt aspect, pentru că acum nu va mai fi
o deducţie mentală, interioară, ci rezultatul analizelor tuturor factorilor care
pun în evidenţă acest adevăr. Duhul, ca duh, se poate înşela în părerea lui, dar
experienţa făcută ca întrupat îi luminează mentalul, în ceea ce priveşte o anumită
problemă. Trupul este un instrument admirabil în mâna duhului, căci cu el află,
treptat, adevărurile eterne ale universului. întrupându-se, duhul pune în practică
toate conceptele sale spirituale asupra lumilor. Noaptea va concepe planuri, iar
ziua va căuta să le traducă în opere concrete. Punând în practică ideile sale,
duhul va culege o experienţă relativă la o cunoştinţă a sa. Conducătorii supremi,
bătrânii colectivităţii, cunosc adevărurile prin experienţa lor personală, dar
copiii de sub ei nu pot cunoaşte tot adevărul. Adevărul nu se poate învăţa din
teorie, ci numai prin practica lui. Ideea vine de sus, de la Centru, dar ea trebuie
să fie interpretată. Dacă tot ce e sus este şi jos, nu înseamnă că tot ce e jos
este şi sus. Principiul este la fel, dar forma e organizată în mii de feluri. Cum
ai să descifrezi principiul din forma necunoscută? Principul e simplu şi limpede ca
apa de izvor, dar forma e tulbure, ca torentul munţilor. Tu ştii că în Dunăre
trăiesc peşti. Iată un principiu. Dar cum sunt acei peşti? Fratele spaţial cunoaşte
peştele ca idee. După cunoştinţele sale, va face un peşte şi îl va pune în apa
Dunării, dar nevăzând niciodată un peşte, nu i-a ştiut aşeza unde trebuie aripioara
codală sau cele pectorale şi abdominale. Peştele va trăi un timp în apă, dar nu va
şti să se mişte, pentru că nu a fost construit cum trebuie. Principiul, ideea
teoretică, a fost tradus în practică, dar nu a reuşit la prima încercare, îi vor
trebui duhului vieţi peste vieţi trupeşti, ca să pună un număr corespunzător de
aripioare şi acolo unde trebuie, realizând un anumit fel de peşte ce trăieşte în
apa Dunării. Omul află mai întâi principiul, ideile teoretice, în spaţiu, şi apoi
are nevoie de vieţi de suferinţă, pentru ca văzând, experimentând în această lume,
ideea să i se fixeze adânc şi pentru veşnicie în mica sa sferă spirituală. Bătrânii
comunităţii supun pe cei de sub ei la întrupări, pentru ca prin
Comunicări din Cer

365

propriile lor suferinţe să câştige cunoştinţe, adevăruri pure, prin îmbinarea

teoriilor cereşti cu practicile pământeşti. „Nu e destul, fiule, să înveţi cele
predate de mine - spune un mare duh unui duh mai tânăr. Purul adevăr auzit de la
mine, nu poate să-ţi ţină nici cald, nici rece, pentru că tot ce ştiu, am învăţat
prin mine însumi. Ştiu că nu te îndoieşti de cele ce-ţi spun, deoarece îmi cunoşti
gradul şi cunoştinţele vaste dobândite prin experienţe. După ce am pus în aplicare
o anumită idee şi am constatat că adevărul ce mi s-a spus este aidoma cu cel aflat
de mine, nu am mai uitat acel adevăr, şi nu-1 voi uita în vecii vecilor." Orice
idee, oricât de mică ar fi ea, trebuie să treacă prin alambicul suferinţei,
altminteri ea nu are nici o valoare, rămânând o idee rece, teoretică. Divinităţile
centrale cer pentru toate duhurile examenul greu al învierii din moartea
neştiinţei. Nu examenul teoretic, nu colecţia de idei născute şi închistate în
mintea ta de duh, ci examenul obţinut prin sacrificiul repetat al vieţii trupeşti;
deci se cere reîntrupare. Nu se cere ştiinţă culeasă de prin foile căiţilor, ci
ştiinţa culeasă prin firele de came ce au tremurat pe tine, tot timpul vieţii tale
trupeşti. Numai mâncând o bătaie ai o idee justă despre ce este bătaia. Ce frică de
om au, de pildă, gândacii de bucătărie, cum fug ei în toate părţile când îl văd.
Fug, pentru că de mii de ani omul îi tot ucide şi spiritul lor ţine minte această
atitudine. Aşa se dobândeşte experienţă: prin durere, prin moarte. „Nu vei fi un
bun medic - spun bătrânii cerieni - dacă tu, ca medic, nu simţi mila, durerea
bolnavului tău. Nu eşti bun medic, dacă pe bolnav îl doare şi pe tine te lasă rece.
Nu eşti sfânt în Cer, dacă trecând pe lângă un orb, nu ţi se topeşte inima de mila
suferinţei sale." Dacă nu te întristezi şi nu suferi o dată cu durerea altuia,
înseamnă că nu cunoşti bine ideea durerii, sau o cunoşti numai teoretic, şi va
trebui să cobori în valea plângerii, să devii om trupesc şi să suferi pentru a şti
ce este durerea. Domnul nostru Isus Christos nu putea să vadă durere fără să nu-i
cadă lacrimi din ochi de mila celui suferind, ragându-se Tatălui central pentru
vindecarea lui. Dacă nu poţi să te bucuri de bucuria altuia, dacă nu poţi să
plângi, să suferi de suferinţa altuia ca de propria ta suferinţă, înseamnă Gă nu
cunoşti bine aceste idei, sau le cunoşti doar teoretic şi mai ai nevoie de multe
întrupări, ca să treci prin ele, astfel ca învăţătura ta să fie desăvârşită. Tot
aşa, pe rând, va fi cu toate ideile şi problemele vieţii veşnice.

Orice duh transmite şi recepţionează idei

Trupul omului se poate compara cu o sămânţă, iar spiritul corespunde germenului sau
embrionului din el. Sămânţa evoluează pentru a da posibilitate germenului să se
dezvolte îiitr-o viitoare plantă. Materia seminţei s-a prefăcut sub influenţa
mediului înconjurător şi a efluviilor plecate din embrion, iar embrionul s-a
dezvoltat sub acţiunea nutritivă a miezului seminţei. Unul a ajutat pe celălalt.
Acelaşi raport există între trup şi spirit. Spiritul evoluează şi contribuie la
evoluţia materiei trupului său. Evoluţia unui spirit depinde de trupul său. într-o
casă inferioară. în aceeaşi situaţie se află melcul. Ar vrea el să se deplaseze mai
repede, dar nu poate, fiind nevoit să-şi ducă în spinare casa. Dacă trupul este
greoi şi de proastă calitate — ca pedeapsă a destinului - bietul duh e nevoit să se
supună imperfecţiunii instrumentului său. La evoluţia spiritului nu intervine numai
calitatea trupului său, ci şi influenţa mediului familiar, şi, într-o oarecare
măsură, influenţa mediului naţional. In fine, nu se poate trece cu vederea nici
influenţa neamurilor sau a ţărilor ce înconjoară neamul său. Iată câte împrejurări,
stau ca bariere în calea bietului duh. în această stare, în această închistare,
programul duhului ar fi foarte lent, dacă n-ar interveni lumea noastră, dacă nu v-
am lumina, nu v-am revela tainele lumii ce vă înconjoară.
Uneori trupul este inferior valorii sau puterii spiritului, şi bietul duh este
nevoit să-şi ducă traiul

în vremurile ce vor sosi lumea va fi uimită de progresele realizate în medicină,

fizica şi astronomie. Nu va trece mult timp şi fizicienii vor inventa un aparat
capabil să perceapă undele gândirii duhului, revoluţionând lumea, prin consecinţele
spirituale şi ştiinţifice. Mare „minune" a fost captarea undelor radio, redarea
imaginilor şi sunetelor înregistrate pe un film etc. Dai" să
366

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

recepţionezi printr-un aparat gândurile unui duh liber sau întrupat întrece orice
imaginaţie. Totul se reduce la orânduirea unor componente electronice şi
dispozitive, care să capteze vibraţiile rapide şi scurte ale undelor gândirii
omeneşti. înţelegeţi greu mecanismul emiterii cugetărilor, dar şi mai greu
înţelegeţi că aceste forme-gând, aceste hieroglife, pătrund într-un alt duh, care
le vede, le interpretează şi le înţelege. Cel ce gândeşte este emiţătorul, cel ce
primeşte este receptorul. Eu, emiţător, am posibilitatea să ştiu dacă m-a înţeles
sau nu receptorul meu, pentru că dacă el a înţeles vorbirea mea, va gândi aceeaşi
cugetare şi mi-o va transmite, ca un fel de ecou al gândirii mele. Ecoul sosit îmi
dă ştirea că interlocutorul m-a înţeles. Dacă nu-mi va sosi acest ecou, voi şti că
cel căruia m-am adresat nu m-a înţeles, deoarece fiind de o evoluţie inferioară cu
a mea, nu a înţeles conţinutul ideilor ce le-am trimis, nu a ştiut să citească
semnele, neputând reflecta instantaneu şi automat gândirea comunicată. Pentru mine,
acel duh este ca un surd pentru voi. Poate în viaţa voastră s-a întâmplat să
întâlniţi un om surd. Nu cunoşti defectul său şi i te adresezi, îi vorbeşti, iar el
rămâne nesimţitor, nu-ţi răspunde nimic, pentru că nu a auzit cuvintele tale. La
fel se petrece şi când un duh superior se adresează unui duh inferior. Duhul
inferior nu va vedea nici o formă şi nu va auzi nici o vibraţie eterică, fiindu-i
invizibilă şi inaudibilă. Din cele expuse, se înţelege că fiecare duh transmite
idei şi, în acelaşi timp, le recepţionează. La voi învaţă cine vrea şi cine poate.
La noi se învaţă încet, dar se învaţă torul şi pentru o veşnicie. La voi se învaţă
din cărţi, iar noi învăţăm numai din memorie. Fiecare superior este un profesor
pentru un inferior, iar elevii săi devin profesori pentru cei inferiori lor, şi
aşa, din treaptă în treaptă, până la cel mai simplu duh. Legea progresului impune
ca entitatea superioară să lupte din toate puterile sale la ridicarea entităţii
inferioare. Dacă în univers nu poate exista egalitate, se cere^muncă de la toată
lumea, pentru ca evoluţia întregului spre perfecţiune să se facă mai rapid. în
lumea duhurilor nu există egalitate, dar la muncă suntem cu toţii egali, fiecare
muncind după puterile sale la opera de creaţie a unicului Tată. Noi lucrăm la opera
Părintelui nostru, relativ la ceea ce ştim, dar, la fel ca voi, dorim să cunoaştem
cât mai mult din tainele operei Sale. Luăm un subiect şi îl analizăm, îl întoarcem
pe toate feţele şi din toate supoziţiile şi premisele ipotetice şi prin analogia
existentă în toată creaţia, extragem concluzii apropiate de adevăr. Omul trupesc ne
este mereu punctul de reper în studierea universului, pentru că el este o copie, în
mic, a ceea ce în mare, există în univers. Dacă în unele privinţe două sau mai
multe păreri nu se potrivesc, aceasta nu provine din neştiinţă, ci din eroarea de a
interpreta faptele prezentate de natura înconjurătoare. Noi muncim şi studiem. Deşi
avem la dispoziţie eternitatea, nu ne este permis să ne pierdem timpul. Prima şi
ultima noastră preocupare este învăţarea. Ni se spun, ni se propun de îngerii
noştri diferite cunoştinţe, dar de cele mai multe ori suntem lăsaţi să ne chinuim
singuri, să aflăm adevărul prin inducţie şi deducţie, prin comparări şi analogie.
La noi e ca şi cum cineva de la voi ar vrea să înveţe latina fără dicţionar. Pentru
a cunoaşte sensul unui cuvânt, duhul trebuie să-1 descopere prin intermediul
cuvintelor deja cunoscute şi aflate tot prin cercetări. De multe ori trebuie să
descifrăm gândirea unui superior, căci gândirea sa nu are totdeauna echivalent în
catalogul cunoştinţelor noastre. Greutatea cea mare constă în faptul că pe când la
voi cunoştinţele se referă la lucruri concrete, la noi toate ideile sunt abstracte;
în plus, de multe ori conţinutul noţiunilor nu prea ne este cunoscut. Iată de ce
studiile se fac cu greu şi în decurs de mii de ani. Ce uşor e la voi. în câţiva ani
obţii bacalaureatul, iar după alţi câţiva ani obţii licenţa sau doctoratul.
Examenele voastre se trec mai uşor decât ale noastre, pentru că sunteţi cei ce s-au
chinuit mii şi sute de mii de ani cu învăţarea în spaţiu, aşa că atunci când duhul
coboară la viaţa trupească, are în desaga lui spirituală o mare cantitate de
noţiuni, cu care se ajută la înţelegerea a ceea ce învaţă în lumea voastră.
Particulele a de la începutul începuturilor, primele particule vii, haotice,
devenite duhuri, au ajuns foarte departe, au un capital infinit de cunoştinţe, dar
sunt înţelepte şi nu se laudă cu imensitatea ştiinţei Lor. De la Ele ne sosesc
legile. Centrul formulează legea şi periferia o analizează, o verifică şi apoi
transmite Centrului comentarii referitoare la aplicarea ei. Centrul primeşte aceste
păreri şi, pe baza majorităţii tuturor părerilor, modifică legea. Aceasta în
teorie, căci în practică legea este absolut justă, micul duh neavând toate
elementele de judecată ale Divinităţii. Legea s-a născut din cele observate şi
verificate mai întâi pe însăşi Fiinţa Ei, pe propria Ei substanţă, aşa că îi
cunoaşte perfect puterea şi influenţa. Din această cauză, legea, o dată stabilită,
nu se mai modifică niciodată, cel mult primeşte aplicaţii noi. Pentru a înţelege
scopul şi folosul unei legi, trebuie să studiem ani şi ani. Legea e fixă, dar
studiile sunt variate, pentru că ştiinţa e în raport cu gradul de evoluţie al
entităţilor spirituale. Legea e generală pentru tot universul, ştiinţa este
personală şi în raport cu cunoştinţele fiecăruia. Adevărul absolut îl cunosc numai
Cei din capul existenţei şi al creaţiei.
Comunicări din Cer

_5i57

Legile Centrului sunt cunoscute în întreg cosmosul. Legea este una şi universală.
Ştiinţa este multiplă şi locală. Din ştiinţă extragem sinteza ei -filosofici
creaţiilor, care în definitiv nu este nici lege, nici ştiinţă, ci cunoştinţe
elaborate prin analogie. Spre exemplu, datorită înclinării axei pământului faţă de
orbita sa, deci faţă de soarele de care depinde, în zonele temperate ale pământului
există anotimpuri. Concluzia este că în tot universul, pe toate planetele cu axa
înclinată pe orbitele lor şi faţă de soarele lor, vor exista patru anotimpuri:
primăvară, vară, toamnă şi iarnă. Procedând astfel mereu pătrundem misterul în care
s-a înconjurat Tatăl nostru din Ceruri. Aşa am aflat ce este materia, de câte
feluri e, cum a luat naştere etc. Oricât am scotoci tainele Naturii, nu am avansa
prea mult fără ajutorul înaltelor somităţi angelice ale spaţiului nostru. Astfel am
ajuns să posedăm cunoştinţe profunde despre tot ce există în univers, şi pe care nu
le putem dezvălui oricui. Savantul vorbeşte cu familia, cu servitoarea şi cu
studenţii săi, dar fiecăruia i se va adresa în mod cu totul diferit. Natura
vorbirii sale este potrivită cu persoana căreia i se adresează. Aceeaşi atitudine o
avem şi în spaţiu. într-un fel vorbim cu duhul mineral, ceva mai sus cu duhul
vegetal şi pe o notă mai ridicată duhului animal. Pentru ca duhul mineralului să mă
înţeleagă, cobor vibraţiile gândirii mele până la nivelul său, cobor noţiunile până
la nivelul înţelegerii sale. Dacă el îmi va reproduce gândirea ce i-am trimis-o,
înseamnă că m-a înţeles. Să nu vă miraţi că mă înţeleg şi cu duhul din piatră. E
firesc să gândească şi el, pentru că orice duh gândeşte, fiind alcătuit din cele
trei particule ale Infinitului, care erau fiinţe gânditoare. Duhul are înţelegerea,
gândirea şi voinţa sa. Acest lucru se poate deduce şi de voi, duhuri întrupate,
căci dacă duhul mineral nu ar avea voinţă şi cuget, cum şi-ar fi putut organiza
materia într-o formă de cristal? Luaţi o sare chimică oarecare, o puneţi într-un
vas cu apă şi ea se topeşte. A dispărut din ochii voştri, şi totuşi particulele ei
sunt acolo, în vas, şi cu anumite mijloace le puteţi constata ca fiind aceleaşi ca
înaintea dizolvării. Noi, pe lângă fenomenul dizolvării sesizat de voi, am simţit
în fiinţa noastră o anumită senzaţie de plăcere sau durere, suferită de duhul
mineral când s-a dizolvat substanţa ei. Voi luaţi găina şi îi tăiaţi capul, pentru
a face din ea mâncare. în momentul morţii, ea încearcă o spaimă şi o durere
neînchipuită, însoţită de o emisie de gânduri, o chemare de ajutor şi cerere de
îndurare, de milă. Fluidul corpului ei spiritual a vibrat puternic. Aceste vibraţii
s-au propagat prin spaţiu şi mi-au impresionat fluidul corpului duhual. Am simţit
toată durerea ei, şi am citit în duhul meu tot apelul de ajutor, milă şi iertare.
Din cauza trupului vostru, al materiei sale grosolane - nu simţiţi, nu primiţi
gândirea ei din acele momente. Noi, fiind duhuri libere, simţim toată durerea, de
oriunde ar veni. Din acest punct de vedere, suntem nefericite faţă de voi, pentru
că ne impresionăm de toate suferinţele voastre, ale animalelor, plantelor şi
mineralelor. Cu cât entitatea are un grad mai înalt de evoluţie, cu atât e mai
cunoscătoare, dar este mai sensibilă la valurile de durere ce se ridică de pe
suprafaţa globului unde îşi face şcoala vieţii.

Sfera divină şi familia umană

IVIateria din Infinit, particula a, absorbită de sfera-cosmos va ajunge cu timpul
la Centrul transformator, în Laborator. în drumul ei spre Centru, am spus că
particula haotică este absorbită de universurile fizice, iar aici este
întrebuinţată de marile duhuri, pentru diferitele lor operaţii. Uriaşa forţă de
atracţie a Sferei centrale cheamă la ea mereu particule haotice, care în prima
etapă se adună în sânul Sferei-Mamar, de unde trec în Pectoral şi Tătar, unde vor
suferi anumite prefaceri. De la o vreme, preaplinul conţinut al Sferei-Tatar
goneşte materia pregătită înapoi în Mamar, şi de aici, va peregrina spre unul din
cele patru universuri, sub formă de mase mari de materii şi duhuri, formând ceea ce
numiţi nebuloasă. Din expunerile făcute până acum s-a înţeles că Dumnezeu nu este
un moş cu barbă albă, ci o Asociaţie infinită de Duhuri divine. De asemenea, Mama
sau Mamarul nu este o personalitate feminină, ci tot o Asociaţie de Entităţi
divine. Ambele Asociaţii divine urmăresc un scop comun, împărţindu-şi rolurile şi
munca, una lucrând ca o Forţă activă, şi cealaltă ca o Forţă pasivă. între aceste
două mari Asociaţii, am spus altădată, se află o a treia Asociaţie, numită
Respirator, pentru că prin mişcările ei, materia primă pregătită în Mamar şi
prelucrată de Tată e trecută înapoi în Mamar, pentru ca mai apoi de aici să fie
trimisă în unul din cele patru universuri. Prin urmare, Respiratorul este o
Asociaţie de Divinităţi care fac legătura între cele două Asociaţii mari - Tătar
368

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte.

şi Mamar. Dacă Tataml, are rol de asociaţie activă, iar Mamarul - de asociaţie
pasivă, Respiratorul joaca rolul de neutru. In definitiv, Sfera-Laborator este
formată din trei sfere concentrice. Când Sfera centrală, Tătarul este activ,
Respiratorul este neutru, iar Sfera periferică, Mamarul este pasiv sau primitor.
După aceea Mamarul devine activ-negativ, Respiratorul rămâne tot neutru, iar Tataml
lucrează ca o forţă pasiv-pozitivă, adică El primeşte. Activitatea Tătarului şi a
Mamarului alternează, iar Respiratorul rămâne centru de suspensie al pârghiei unei
balanţe, dând ajutor atât Tătarului, cât şi Mamarului, după trebuinţă, pentru a se
putea face schimbul de materii necesare, în vederea noilor creaţii şi chiar a
propriei lor evoluţii. Respiratorul o dată ajută la trecerea materiei prime din
Mamar la Tătar, şi apoi ajută la trecerea înapoi în Mamar, a materiei prime
prelucrate de Tătar. Acestei Sfere uriaşe, compusă din trei Asociaţii într-una, i
s-a dat numele de Dumnezeu. Ea este Dumnezeul tuturor religiilor de pe pământul
nostru. Acestui Laborator infinit, acestei uzine uriaşe a creaţiilor, ne închinăm
noi, duhurile. Acestei Forţe vaste şi neînchipuite ridicăm osanalele noastre.
Duhurile de pe miliardele de planete şi sori se pleacă cu smerenie acestui Centru
creator, pentru iubirea ce o poartă întregii Sale creaţii, operei Sale. Acolo este
ştiinţa ştiinţelor, acumulată din eternitate. De acolo porneşte puterea infinită ce
ţine cosmosul închegat într-un tot. De acolo pleacă, din timp în timp, materia ce
va da naştere unei nebuloase, cu tot ce-i trebuie pentru ca într-o perioadă de zeci
de miliarde de ani să dea naştere la tot ce există, de la fluidul număru-unu până
la piatră, şi de la plantă până la om. Acolo e Lumina ce luminează lumile. De acolo
am luat şi eu naştere cândva, în noaptea veşniciei trecute, pentru ca după ce voi
face lunga mea şcoală, să devin unul din cei mai modeşti colaboratori din ceata
fără număr a divinilor Creatori ce alcătuiesc acest Centru atotputernic. Acesta e
purul adevăr cunoscut numai de duhurile superioare. Orice altă concepţie
referitoare la Dumnezeu este omenească, nereală, potrivită ignoranţei omului
trupesc. Dar acest Adevăr nu trebuie făcut cunoscut omului simplu. El trebuie lăsat
să creadă că există o singură fiinţă, mare cât infinitul creat, care conduce cu
puterea lui infinită miliardele de corpuri cereşti. Dacă vei îndrăzni să spui
omului simplu adevărul, dacă vei distruge din inima sa divinitatea cu chip de om
bătrân şi adânc înţelept, îi vei tulbura mintea şi concepţia despre dumnezeul
atotcreator, şi nu-şi va mai găsi un sprijin în existenţa sa terestră. Omul simplu
cere Tatălui ceresc să-i dea ceea ce crede că îi lipseşte. Iniţiatul ştie că
Central creator nu a pierdut din vedere absolut nimic şi că totul a fost prevăzut
şi acordat, pentru ca duhul să-şi facă şcoala perfecţiunii în eternitate. Noi ştim
că nu ne este permis să cerem, căci totul ni s-a dat. Ruga noastră este numai de
mulţumire şi slăvire a infinitei Forţe creatoare, a uriaşei Asociaţii de trei-una,
ajunsă la cele mai înalte cunoştinţe şi la o desăvârşită forţă creatoare şi
conducătoare a tot ceea ce vedem şi nu vedem, a tot ceea ce ştim şi nu ştim. S-a
repetat de veacuri că omul a fost zidit după chipul şi asemănarea Divinităţii. Mare
adevăr s-a spus, dar nu s-a ştiut adevăratul său înţeles decât de iniţiaţi.
Asemănare există, dar nu în sensul aparenţei exterioare, a trupului, ci în sensul
constituţiei intime a omului. într-adevăr, trupul omului este fomiat din organe,
organele din ţesuturi, ţesuturile din celule, iar celulele din molecule, respectiv
atomi. Atomul este cea mai mică formă din lumea fizică. El este animat de un duh,
numit duh atomic. Doi sau mai mulţi atomi formează o moleculă. Molecula este
condusă şi ea de un duh, numit duh molecular. Duhul molecular are sub sine o
mulţime de duhuri atomice. Două sau mai
multe molecule, reunite la un loc, formează o substanţă sau un mineral condus de un
duh şi mai

evoluat decât duhul molecular, numit duh mineral. O asociaţie de mai multe
substanţe chimice dă naştere unei entităţi organice numită celulă. Celula este
condusă şi ea de un duh, numit duh celular, ce ocupă o treaptă superioară duhului
mineral. în definitiv, celula este o sumă de duhuri atomice, moleculare şi
minerale. O sumă de celule formează un organ, iar totalitatea organelor formează
trupul omenesc. Trupul omului este o sumă uriaşă de duhuri atomice, moleculare,
minerale şi celulare. Peste această infinitate de duhuri se află duhul uman. De
aici rezultă că trupul uman este o asociaţie de diferite grade de duhuri. Prin
urmare, omul reproduce în mic Asociaţia de Duhuri ce constituie Sfera-Laborator,
divinul Creator. Omul terestru este azi împărţit în două sexe: masculin şi feminin.
Ambii îşi duc traiul unul lângă altul, întregindu-se şi ajutându-se reciproc. Unul
e mai mult cu gândirea, cu voinţa, deci cu iniţiativa. Celălalt - cu gospodăria, cu
prepararea a tot ce necesită viaţa. Din viaţa lor în comun se nasc copii, câte trei
constituind o unitate socială, numită familie. Tata este factorul activ, mama
factorul supus, pasiv, iar copilul - elementul neutru, iubind şi pe tata, şi pe
mama. în această trinitate copilul constituie factorul de legătură al tatălui cu
mama, făcând unirea lor şi mai puternică. Ca om, tatăl este o asociaţie de duhuri,
mama - o altă asociaţie de duhuri. în fine, fiul, fiind şi el om, este o altă
asociaţie duhuală. Aceste trei asociaţii constituie familia.
Comunicări din Cer

369

Ei bine, Sfera divină sau Laboratorul corespunde, în totalitatea ei, familiei

umane. Sfera exterioară corespunde mamei, Sfera centrală - tatălui, iar Sfera
intermediară - copilului. Sfinxul e un personaj enigmatic. El a interesat totdeauna
omenirea şi o va mai interesa şi în viitor, pentru că arată ceva şi totuşi nu spune
nimic, te pune pe gânduri şi nu-ţi revelează taina formei sale. Tot ce e sfinx
atrage. Se ştie că enigmaticul fascinează, necunoscutul preocupă. Iată de ce
omenirea doreşte să cunoască misterele operelor Tatălui ceresc. Acum, când datorită
ştiinţei omenirea a înţeles tainele Naturii, Cerul încuviinţează să i se reveleze
câteva din misterele ce o înconjoară, să se ridice puţin vălul ce acoperă opera
Tatălui creator. Se revelează puţin, pentru a nu se tulbura prea mult mintea
omului, care altfel ştia şi credea. Se dă puţină lumină acum, pentru ca lumina prea
puternică a profundelor taine să nu orbească bietul neştiutor şi, în loc să-i
lumineze mintea, să i-o rătăcească, râzând în rătăcirea sa de alcătuirea sublimă
stabilită de Creator. Dar noi, duhurile conducătoare ale planetei Pământ, mulţumim
şi pentru puţinul permis. Slavă Ţie, Doamne, slavă Celui dintru înălţimi pentru că
ai permis să luminăm spiritul închis în trup al fraţilor noştri! Amin.

Boala duhului
O a duh, fiinţa mea a fost făcută de Creator din materia avută la dispoziţie şi
venită din Infinit. Cunoscând materia din care sunt constituit, voi şti din ce a
fost constituit universul, pentru că din aceeaşi materie am fost făcut şi unul şi
altul. Duhurile superioare sunt datoare - tocmai prin rangul sau treapta atinsă -
să cunoască aprofundat chimia, fizica, anatomia şi fiziologia corpului unui duh.
întocmai cum în lumea trupească, pentru a vindeca pe omul bolnav, medicina trebuie
să cunoască anatomia, fiziologia şi patologia trupului uman, duhurile superioare
sunt obligate de evoluţia lor să ştie totul în ceea ce priveşte buna funcţionare a
corpului duhual. A nu cunoaşte acest capitol din marea ştiinţă a vieţii înseamnă a
rămâne în urmă cu evoluţia. Trebuie să ne străduim, să observăm, să examinăm
structura corpului nostru, pentru a putea scoate concluziile ce ne duc la
cunoaşterea adevărului constituţiei noastre. Dar pentru că eu, duh, nu mă pot
studia pe mine însumi, voi căuta să examinez un semen al meu, şi cum toate duhurile
suntem alcătuite după acelaşi plan, voi şti în mod indirect din ce sunt format.
După cum în lumea trupească un om se poate îmbolnăvi de o boală oarecare, tot
astfel se poate îmbolnăvi şi un duh, din care cauză el nu mai poate să-şi urmeze
studiile evolutive. In virtutea legii solidarităţii, noi trebuie să facem tot
posibilul să-1 vindecăm, pentru ca el să nu devină o povară pentru întreaga noastră
asociaţie. Lenea este una din bolile ce afectează unele duhuri. Voi consideraţi
lenea ca fiind de natură trupească, provenind dintr-o proastă alcătuire a
sistemului cerebral, a trupului uman. în realitate, lenea îşi are originea în
corpul spiritual, fiind o deficienţă a duhului. Cu alte cuvinte, lenea este de
natură spirituală, iar nu trupească. A fi leneş înseamnă a fi lipsit de voinţă, a
nu poseda pe deplin această facultate principală a spiritului. în lumea spaţiilor
nu există repaus, toată lumea studiază şi lucrează. Dar în această activitate
generală constatăm că unele duhuri progresează, şi altele nu. De aici rezultă două
feluri de activităţi: pozitive şi negative. Alături de aceste două stări normale,
mai există o stare anormală, şi anume de inactivitate sau stare neutră. ! Fireşte,
ne-am pus întrebarea: De unde această lene, această lipsă de voinţă? căci la noi
lenea nu e „congenitală", ca la voi. Neutrul nostru e un duh ce gândeşte, dar
gândirea sa nu e tradusă în afară prin nici o acţiune. El nu este un activ şi nici
chiar un pasiv. Nu este activ, pentru că nu emite nimic; nu este pasiv sau negativ,
pentru că nu primeşte nimic din exterior. Or un asemenea element - care nici nu
emite, nici nu primeşte r- este un element stagnant în mediul nostru duhual. Dar
legea solidarităţii ne obligă să-1 ducem şi pe el în cârcă; din această cauză, îl
considerăm o nenorocire pentru gruparea noastră şi de aici toate sforţările pentru
a-1 însănătoşi. Noi, căpeteniile marii noastre asociaţii, căutăm să descoperim
problema stagnaţilor noştri, să vedem cauza pentru care nu mai funcţionează normal,
ca toate duhurile. în acest scop, îi trimitem la reîntrupare şi constatăm că rămân
în acelaşi stadiu ca în spaţiu. Chinuiţi de ideea de a-i vindeca, suntem nevoiţi să
le cunoaştem structura, alcătuirea corpului lor, care vrând-nevrând, ne va duce la
cunoaşterea particulei a din Infinit.
370

Din tainele vieţii ţi ale universului -A doua carte

M-ai întrebat, frate, dacă începutul creaţiei - deci şi al duhului - a pornit de la

materia sau particula neutră din Infinit. Ei bine, îţi răspund că ai întrevăzut
bine această ipoteză: Particula neutră este începutul oricărui început. Neutrul a
devenit pasiv sau negativ şi negativul a devenit activ sau pozitiv. Pentm voi e
greu să faceţi o deosebire între pozitiv şi negativ, din punct de vedere al
activităţii. Om activ şi om pasiv sau negativ este tot om, tot duh, dar cu
manifestări deosebite. Există împrejurări când omul poate trece de la o stare la
alta, într-un moment cât o străfulgerare. In urma examinării acestor trei stări din
lumea voastră şi a noastră, ne-a fugit gândul la alcătuirea materiei din Infinit şi
ştiind ce s-a petrecut şi se petrece şi acum acolo, am ajuns la concluzii care ne
duc la cunoaşterea modului de a face dintr-un duh neutra unul activ, spre binele
asociaţiei noastre. Ajutorul acordat unui om în lumea voastră - fie el orfan,
bolnav sau neputincios - are la bază un interes. în lumea noastră ajutorai este
obligatoriu, fiind dictat de legea iubirii şi a solidarităţii. Superioritatea unui
duh liber sau întrupat se arată prin gradul de iubire manifestat faţă de celelalte
duhuri libere sau întrupate. Studiile noastre cuprind orizonturi infinite. Voi
credeţi că suntem preocupaţi numai de latura morală şi ştiinţifică a duhului,
pentru ca el să evolueze. Aflaţi că suntem preocupaţi şi de îngrijirile medicale ce
trebuie să le dăm bolnavilor noştri cereşti. Psihiatria abia este cunoscută şi
practicată la voi, dar la noi are aplicaţii multiple. Voi credeţi că numai trapul
uman este supus bolii; aflaţi acum că şi duhul este supus cauzelor externe, care îi
tulbură funcţionarea normală. După cum vă duceţi la medic ca să vadă ce aveţi şi să
vă prescrie un anumit tratament, duhurile bolnave vin la noi - superiorii lor,
pentru a-i trata şi scoate din starea morbidă în care se află. Printre alte boli,
la voi există şi „nebunia". Sărmanii „nebuni"! Medicii voştri, necunoscând cauza
bolii, îi chinuie în diferite chipuri, şi de nu îi trimit în lumea noastră, rămân
în aceeaşi stare dementă. Iar dacă are loc vindecarea, nu au determinat-o ei, ci
noi, cei de sus. Când vin în lumea noastră, „nebunii" devin neutrii noştri. Ca şi
particula neutră din Infinit, nici ei nu vor primi nimic din afară, nu vor emite
nimic din interiorul lor duhual, ci vor fi jucăria celor din jurai lor. Mă aflu
într-o situaţie dificilă, pentru că din lipsă de termeni potriviţi, sunt nevoit să
revin. Activul emite, este un fel de post emiţător. Pasivul primeşte, este un fel
de post receptor. Neutral este Bolnavul care nici nu emite, nici nu primeşte. A fi
activ înseamnă a fi superior. A fi pasiv înseamnă a fi într-o stare de
inferioritate. Neutra înseamnă a nu fi nici una, nici alta. La începutul
începuturilor materia din Infinit era neutră, adică într-o stare de inferioritate.
Pe atunci nu exista nici activitate emiţătoare, nici activitate receptoare, ci
domnea o linişte eternă. Din această linişte înfiorătoare s-au născut lumile, cu
muzica lor divină. Mă refer mereu când la Infinit, când la duh, ca pe unul să-1
explic prin celălalt. Un duh neutra nu este lipsit de inteligenţă, dar, deşi vrea
să-şi pună inteligenţa în funcţiune, nu poate, nu ştie să o exprime corect. Este
întocmai ca şi cum ai vrea să scrii pe a, dar mâna scrie b. Materia a a
Infinitului, fiind neutră, nu putea funcţiona, pentru că nu ştia. Deşi era vie, nu
putea da semne de viaţă, de inteligenţa ei. în lumea voastră, dacă muţi un obiect -
o piatră, un scaun - va rămâne acolo în veşnicie, până când o^nouă forţă îl va muta
şi din acel loc. Din acest fapt voi deduceţi că el nu are viaţă, că nu e viu. în
luniea noastră, constatăm că jdacă iau o particulă activă sau pasivă, o pot urni
din locul ei pentru că ea se supune voinţei mele. în schimb, particula neutră o pot
muta din locul ei, dar îndată ce o las, revine la locul de origine. Aşadar neutrul
- ar zice unul de la voi - are instinctul de a reveni poate evolua, pentru că nu
poate fi sustras din mediul său ambiant. Dacă de pildă aş avea puterea de a aduce
aici o particulă neutră, din Infinit, aş constata că imediat ce ea ar fi slăbită de
sub puterea mea de reţinere, se va întoarce fulgerător în Infinit. De aici
concluzia că neutral este o fiinţă inevoluţionistă, sau - în tot cazul - greu de
urnit, de a i se schimba starea. Pe când în Infinit există o linişte desăvârşită,
în finitul cosmic este o mişcare fără oprire. Totul din interiorul finitului se
mişcă. Fiecare element din interiorul cosmosului are două feluri de activităţi:
pozitivă ori negativă, între care, în anumite locuri şi momente, se interpune
materia psihică stagnantă, fie ea umană sau animală. Opera începută de Creator la
Centra o continuăm noi în universurile create. Noi suntem colaboratorii
Creatorului. Nu toate duhurile sunt colaboratorii Tatălui central, ci numai cele
active. Cele pasive sunt colaboratorii noştri, în calitate de receptori ai
cunoştinţelor noastre, iar stagnanţii formează nefericitul balast, care ne
împiedică ascensiunea. Noi tragem de ei, ei trag de noi şi avansarea se face cu
greu. Iată de ce trebuie să-i vindecăm neapărat. Ceea ce se petrece în Infinit se
petrece azi în finit. Precum Tatăl central nu poate activa fără materia primă din
Infinit, noi nu putem avansa părăsind pe cei ce ne-au fost daţi să-i vindecăm.
Povara aceasta ne-a fost dată de Tatăl ceresc pentm a cunoaşte legile Sale
fundamentale. Guvernatorul central ne pune la îndemână tot materialul didactic
necesar studiilor noastre. Nu putem să ne
la poziţia iniţială, de unde a fost sustras. Din acest punct de vedere, neutrul
este un element ce nu
Comunicări din Cer

^JJ

plângem că n-am putut învăţa, pentru că n-am avut condiţiile necesare învăţării. Nu
putem invoca scuza că nu putem să ne ducem în Infinit, ca să studiem materia de
acolo. Nu putem zice: „Cum să învăţăm, Doamne? Cum să evoluăm, dacă nu avem la
îndemână materia de studiu?" Pentru înlăturarea acestei posibilităţi de obiecţie,
Tatăl ne-a dat materia gata preparată, până Ia faza de co (omega), dar acesta nu
funcţionează normal. Curios, dar aşa este. Cea mai perfecţionată materie pe scara
evoluţiei este duhul, dar acesta poate să ajungă să funcţioneze anormal. Această
împrejurare ne-a dat ocazia să facem studii, şi dintr-un duh anormal să facem un
duh normal; dintr-un neutru, care activa numai în sinea lui, să facem un activ sau
cel puţin un pasiv. Această operă a noastră este o reproducere - desigur, pe o altă
treaptă - a ceea ce s-a făcut odată şi se face şi azi, ca particula neutră să fie
scoasă din starea ei, trecută mai întâi în stare pasivă şi mai apoi în stare
activă. Tot ce se face la periferia cosmosului şi de Tatăl, în Laboratorul Său,
facem şi noi aici, în lumea noastră, dar pe când acolo se lucrează cu o materie
simplă, aflată în fază primară, noi lucrăm asupra unei materii avansate,
perfecţionate. Am spus că nu toată materia din Infinit este azi neutră. Unele din
particulele ei sunt pasive şi altele active. Prin urmare, şi materia Infinitului a
suferit în decursul eternităţii o evoluţie, căci se găsesc acolo trei forme de
particule: neutre, pasive şi active. Legile Tatălui central, aplicate în tot
finitul, nu au nici o putere sau aplicaţie în Infinit. Particula Infinitului nu se
supune legilor Tatălui, pentru că, după cum am spus, dacă o iau dintr-un loc şi o
duc în altul, îşi reia locul iniţial imediat ce încetează puterea care a mutat-o.
Particulele din Infinit au tendinţa de a se eterniza în poziţia iniţială, dar
această tendinţă nu s-a putut menţine în vecii vecilor. Dacă ar fi fost aşa, lumile
şi noi, duhurile, nu ne-am fi născut niciodată. Pentru ca un duh neutru să poată
să-şi schimbe starea, trebuie să intervină o împrejurare ori o forţă exterioară
care să-1 silească să-şi dea seama, să simtă ce e în afară de el, şi să treacă din
starea de indiferenţă în care se află, într-o stare de înţelegere a ceea ce se
petrece în jurul său. Ei bine, tot astfel trebuie să se fi petrecut şi în trecut -
şi se petrece şi azi - pentru ca o particulă neutră să devină activă. într-adevăr,
tot Infinitul e plin de o pulbere de particule vii. Ele sunt atât de dese, încât
spaţiile dintre ele sunt extrem de reduse. Din cauza densităţii lor şi a unor
curenţi ce există acolo, particulele sunt împinse, mânate de aceşti curenţi, care,
în definitiv, provoacă o frecare între ele. Particula neutră conţine în interiorul
ei, ca germen, facultatea de a deveni activă. Azi împinsă, mâine alunecând şi
frecarea repetându-se la infinit, ajunge o vreme când germenul facultăţilor sale se
pune în funcţiune şi particula neutră începe să-şi dea seama de starea în care se
află. Dacă particula neutră trăia din veşnicie, dar nu înţelegea ce se petrece în
jurul ei, acum începe să se orienteze, să priceapă că există şi alte vietăţi,
identice cu ea. Din acel moment se naşte ideeo. sau legea solidarităţii, înscrisă
în ea, ca germen în conţinutul său. Aşadar frecarea este cauza deşteptării ei. Azi,
în afară de curenţii veniţi de undeva de la periferia Infinitului, dacă se poate
spune astfel, mai există o presiune exercitată asupra materiei Infinitului de către
însăşi sfera cosmică. Materia finitului sau sfera creaţiilor se dilată, se măreşte
mereu. De câte ori se dilată, de atâtea ori presează materia Infinitului. Această
presiune creşte din ce în ce mai mult, pentru că sfera finitului se tot măreşte ca
volum, prin materia absorbită din Infinit. Sfera creaţiilor tinde să cucerească
Infinitul, să ajungă la marginile Infinitului. Particulele din Infinit opun
rezistenţă împotriva acestei presiuni. La fel se petrece şi cu un duh bolnav de
neutrită. într-adevăr, duhul neutru se opune din toate puterile sale de a fi scos
din beatitudinea lui. - Ce fericit sunt în această stare - spune duhul neutrii
întrupat. - Frate, iată, acum eşti întrupat şi lumea te consideră nebun şi trapul
tău a devenit obiect de studiu al fraţilor tăi medici - îi spunem noi. - Facă ce
vor cu trupul meu, dar să mă lase să cuget în interiorul meu, căci aşa îmi place.
Nu-1 putem lăsa, pentru că evoluţia ne impune să-1 salvăm. Dar nici nu-1 putem
scoate rapid din toropeala sa, căzând în starea neutră a materiei din Infinit. La
început - deducem noi - materia din Infinit a fost toată neutră, dar conţinea în
ea, potenţial, facultatea de a intra în activitate, fie ca receptoare, fie ca
emiţătoare. Ea nu a fost scoasă din starea ei primitivă decât forţată de o
împrejurare exterioară corpului ei, împrejurare sau cauză ce funcţionează acum
normal şi este reglată de cronometrai central - sfera finitului, care, prin
mişcările, ei provoacă materia Infinitului la o reacţie. Fenomenul repetându-se o
veşnicie, în fine, a deşteptat în interiorul particulei haotice o mişcare, o
activitate. Acest fenomen se petrece azi. Dar cum a luat naştere, la început, prima
activitate? Iniţial, prima activitate a luat naştere din chiar modul cum este
constituită materia din interiorul particulei vii. Cine a creat aceste particule
vii? Acesta este misterul misterelor. Eu, duh, simt foarte mic pe lângă voi,
întrapaţii, dar cât de mică este particula vie din Infinit! Eu sunt o minune a
372

Din tainele vieţii ţi ale universului - A doua carte

Creatorului meu, dar ce minune este particula din Infinit! Ca duh, corpul meu
perispiritual posedă un număr de miliarde de particule vii. Din această afirmaţie a
mea, aţi înţeles cât de mică este o particulă vie din Infinit. Ce minune se- află
în interiorul lor, cât de minunat este alcătuită materia acestei infinit de mici
vietăţi, dacă se mişcă în interiorul său, gândeşte, simte şi voieşte. Dacă ele sunt
atât de mici, cât de mic trebuie să fie spaţiul dintre ele. în acest spaţiu
ultramic circulă un alt fluid, şi mai mic. Acest fluid formează curenţii pomeniţi
mai sus. în această neînchipuită lipsă de spaţiu, se pare că materia haotică a
Infinitului se sufocă. Cât de fericiţi sunteţi voi că aveţi atâta spaţiu între voi.
Cu cât materia e mai fină, cu cât e mai mică, cu atât e mai deasă. De aceea ea se
sufocă. Dacă materia din haos nu era atât de deasă, nu lua naştere creaţia. în ziua
când particulele din Infinit s-au unit între ele, în grupuri, şi au dat naştere
creaţiei numărul-unu - A' (Alfa prim), s-a creat spaţiu mai mare. Unirea a creat
spaţii mai mari între particulele unite. Unu s-a unit cu unu şi cu unu, şi au
format o unitate. Prin unirea lor, s-a creat în jurul lor un spaţiu mai mare decât
înainte. Activitatea lor a devenit colectivă, s-a confundat, deci uniformizat,
încât la exterior au dat impresia unui singur individ. Lipsa de spaţiu a dat
naştere colectivităţii. Individul nu s-a desfiinţat, dar a renunţat la prerogativa
' de a avea.fiecare un spaţiu cât de mic în jurul său; în schimb, comunitatea a
dobândit în jurul ei un loc mai mare de acţiune. Cât timp particulele au fost
libere, exista o anumită forţă magnetică între ele, între substanţele lor
interioare. Din moment ce s-au aglutinat, raportul de forţe dintre glomerulele
create s-a schimbat, a devenit mai mare. Voi puneţi în seama Creatorului toate
legile care domnesc în cosmos. Evoluţia voastră de până acum a cerut să credeţi
astfel. în realitate, Legile cereşti nu sunt ca legile pământeşti. Legea a luat
naştere din nevoia de viaţă, din cauza condiţiilor de viaţă ale colectivităţilor.
Colectivităţile nu au putut trăi - şi nu trăiesc nici în prezent - decât sub
anumite condiţii, sub anumite forme de viaţă. Să dau un exemplu. Dacă spre binele
meu am executat o anumită mişcare, individul b, de lângă mine, va face şi iei
aceeaşi mişcare, pentru că şi lui îi va face bine. Individul b va provoca pe c, c
pe d, şi aşa la infinit. Prin urmare, cu toţii ne mişcăm la fel, involuntar,
uniform, în aceeaşi cadenţă, pentru că tuturor ne place. Dacă această mişcare este
necesară, imperioasă, o vom executa cu toţii mereu. Din acest moment, ea a devenit
o lege şi nu mai putem trăi fără ea. Legea s-a născut dintr-o nevoie a vieţii.
Tatăl, împreună cu Colaboratorii Săi, a studiat toate formele de activitate ale
creaţiei Lor şi din studiul făcut, pe cale de interpretare, au emis Legea. Aşa a
constatat Tatăl, şi Colaboratorii Săi, că e rău să ucizi, să furi etc, pentru că
dai naştere la reacţii rele care te vor împiedica în evoluţie. Evoluţia ta este
legată de a colectivului; deci prin actul tău, vei împiedica avansarea
colectivului. Vedeţi că legea nu a fost decretată pur şi simplu, ci scoasă din
experienţa colectivului. O dată legea făcută, ea va servi de normă duhurilor
inferioare, pentru ca ele să fie scutite de nefericiri, de încercările făcute odată
de marile Duhuri creatoare - Tatăl şi Colaboratorii Săi. Legea e aspră, dar
garantează ordinea şi progresul în viaţa creaţiei. De câte ori se plânge
neevoluatul că superiorii îl pedepsesc prea aspru. El uită de actele sale şi nu
înţelege că suferinţa sa a luat naştere automat, ca un efect sau reacţie a
încălcării legii, a ordinii stabilite. însă prin suferinţă se ajunge la bine, la
perfect, la înţelepciune. Dacă nu era neplăcerea, suferinţa neutrilor din Infinit
datorită lipsei de spaţiu, nici azi n-ar fi luat naştere finitul sau sferacosmos..
Nefericirea din Infinit a dat naştere finitului. Particula neutră are un anumit
diametru, să zicem a. Particula pasivă, din cauza activităţii sale interne, mai
accentuată decât la cea neutră, se măreşte ca volum şi ajunge cu diametrul său până
la mărimea b. în fine, particula ajunsă în faza de activitate pozitivă şi-a mărit
volumul şi mai mult, ajungând până la diametrul c. Activitatea crescândă a
determinat mărirea particulei. Când particula era în repaus etern, avea dimensiunea
cea mai mică - mărimea a. Când a devenit receptoare, a dobândit mărimea b, iar când
din receptoare a devenit emiţătoare, a ajuns până la mărimea c. Mărimea c este
dublul mărimii a. Prin urmare, activitatea cere o dilatare interioară. Activitatea
interioară şi curenţii extrafluizi haotici au determinat, la început, fricţiunile
particulelor haotice, care au sfârşit prin crearea începutului de creaţie. Cele mai
mici forme de vietăţi libere unele de altele există numai în Infinit. în sfera
celor patru universuri totul este asociat. Aici, chiar cea mai mică creaţie este o
asociere de particule haotice. Particulele sosite în univers sunt asocieri,
spaţiile dintre ele sunt mai mari, fie că vin din Infinit, fie că vin pregătite din
Centrul creator. Noi, duhurile, avem spaţii suficiente între noi, dar suferim în
mişcările noastre pentru că ne frecăm de materia eterică ce umple interiorul
universului. Voi credeţi că noi trăim în Nirvana. Nu, nici noi nu suntem fericiţi
pe deplin. Numai graţie ştiinţei noastre putem evita multe din neplăcerile mediului
în care înotăm şi ne mişcăm. învăţătura e mama fericirii de pretutindeni. Vai de
cel neştiutor, dar mai nenorocit este cel ce nu poate învăţa, fiind bolnav de
neutrită.
Comunicări din Cer

373

Fricţiunile produse între particule sau celulele Infinitului dau naştere unui
curent electric, neînchipuit rnai fin decât electricitatea grosolană născută în
univers. Orice fiinţă se mişcă, întrucât are viaţă, trăieşte. Mişcarea este de două
feluri: fizică şi psihică. Când eu mă mişc de la Bucureşti la Paris, am făcut o
mişcare fizică, dar când cuget ceva, fac în interiorul meu o mişcare psihică.
Oricare ar fi felul de mişcare, exterioară sau interioară, fizică sau psihică, se
produce electricitate. Când citiţi sau meditaţi la ceva, puneţi în vibraţie
celulele sistemului vostru cerebral. Mişcarea lor interioară şi exterioară dă
naştere la electricitate, care se. exteriorizează şi o puteţi constata şi măsura cu
anumite aparate înregistratoare. Din activitatea unei fiinţe se naşte ceva în
interiorul său, şi acel ceva - rapt din interior şi eliminat în afară - este viu,
pentru că produce anumite reacţii în vecinul de alături, sau mai îndepărtat. Foarte
încet am înaintat în această expunere, pentru că e greu să zideşti ceva ce nu se
sprijină pe cunoştinţele voastre. Toată greutatea provine din faptul că voi nu
vedeţi şi nu simţiţi ceea ce vedem şi simţim noi. Să ştiţi că există materii
invizibile nouă, şi pe care cel mult le simţim. De multe ori această materie
invizibilă ne supără. Atunci trebuie să o studiem, să găsim un mijloc ca să nu ne
mai supere. Când vă doare capul, luaţi un piramidon sau un alt preparat. Noi ne
vindecăm de o suferinţă oarecare cu ajutorul inteligenţei şi ştiinţei noastre, ori
făcând apel la superiorii noştri îngeri. Când am greşit ceva, superiorii ne
pedepsesc, aplicând asupra noastră anumite materii invizibile chiar nouă. Durerile
voastre trupeşti sunt cumplite, dar suferinţele noastre psihice sunt negrăit de
atroce. De multe ori ne ducem la mai-marii noştri, le spunem că suferim în anumite
medii şi întrebăm cum să facem ca să nu mai suferim. Ei ne răspund: „Studiaţi
cauzele care vă produc aceste efecte. Nu vă putem da leacul de-a gata; puneţi-vă
inteligenţa la lucru, nu o lăsaţi să cadă în neutrită, şi astfel veţi scăpa de
suferinţă". în încheiere, vă spun: Un curent circulă mereu prin materia interioară
a unei particule haotice. Graţie mişcării acestui curent interior, particula e vie,
are viaţă prin sine însăşi. Datorită acestei mişcări, se naşte în interiorul
particulei haotice electricitate, pe care o va elimina. Circuitul electric poate fi
numai la interior sau poate fi şi exterior. El poate fi pozitiv sau negativ. Oricum
ar fi, viaţa sau mişcarea interioară va da naştere la electricitate emisă în afară.
Această emisie sau excreţie constituie materia curentului de care am pomenit că
circulă printre particule. Celula haotică absoarbe această excreţie vie, se
hrăneşte cu ea şi, la rândul ei, emite şi ea o altă excreţie. Particula vie se
hrăneşte şi hrana sa este excreţia vecinelor sale. Cum materia ce compune orice
particulă haotică este aceeaşi, se înţelege că particulele emise au şi ele aceeaşi
compoziţie, deci pot hrăni orice altă particulă. Schimburile se fac continuu,
pentru că materia tor este omogenă. Prin urmare, particulele gândesc, activează,
dar nu se epuizează, nu mor, pentru că dau şi primesc mereu, fiind nemuritoare. Din
cauza curenţilor intracelulari ai particulei a, a lipsei de spaţiu şi a presiunilor
exercitate de sfera finitului, s-a născut în sânul particulelor haotice o
conştiinţă a suferinţei, a nefericirii, şi de aici dorinţa de a trece în sfera
creaţiilor, unde cred că vor avea parte de un spaţiu mai mare. De aici s-au născut
asocierile. Pe măsură ce asocierile vor creşte, spaţiile se vor mări şi deci starea
de fericire şi progres va fi mai mare. Tatăl central a asociat scânteii mele -
aceeaşi din veşnicia de când m-am născut - miliarde de grupuri de particule, fost
haotice, pentru a mă servi, iar eu, la rândul meu, să le educ. Ele constituie
perispiritul meu. Ceea ce fac eu în mic face Tatăl cu noi toţi, copiii Săi, formând
cu noi toţi un bloc - El şi trupul Său.

Creatorii centrali
JVXă întrebi dacă cele douăsprezece sfere^ concentrice sau zone ale Mamarului sunt
despărţite prin bariere formate din anumite substanţe. îţi răspund că nu există
nici o delimitare între cele douăsprezece sfere ale Mamarului, doarmă, pe măsură ce
înaintezi de la periferie spre centru, mediul fluidic este din ce în ce mai fin.
însă există o delimitare reala la exteriorul Sferei divine, despărţind-o de materia
cosmosului. Dacă între zonele din Mamar nu se găsesc frontiere, în schimb, în
fiecare zonă se află anumite categorii de mari Duhuri, denumiţi în termeni generali
Fii de Dumnezeu, Creatori. Se înţelege că nu toţi au acelaşi rol spiritual. Cu cât
aceşti Fii de Divinitate sunt mai mici în grad, se află mai la
■^74

Din tainele vieţii ,;i ale universului -A doua carte

periferie, unde fac o lucrare mai simplă. Cu cât sunt mai către centrul Sferei-
Mamar, au ranguri mai mari^ şi ca urmare fac lucrări mai complexe. In Sfera divină
există o ierarhie de Fii de Dumnezeu. în seria lungă a acestei ierarhii se disting
trei mari grupe: 1. în regiunea botezată arbitrar Cap de Tată, se află cele mai
mari Divinităţi din Sfera divină; 2. în Sfera-Respirator se află a doua mare grupă;
■ 3. în Mamar se află a treia grupă. Prin urmare, în Sfera divină mărimile sunt la
centru, iar cei mai mici stau către periferie. Trei grupe formează Sfera divină şi
totuşi nu există în nici una un stăpân suprem, după cum în lumile create nimeni nu
poate afirma că există un stăpân peste toate Sfintele Duhuri. Deşi sunt plurale,
lumile conducătoare sunt astfel organizate încât formează o unitate prin gândire şi
voinţă. Aşa de exemplu, dacă vei întreba pe unul, zece sau o sută de divini
Creatori din regiunea Capului, asupra unui anumit subiect, toţi vor răspunde
absolut la fel. Tot aşa şi cu Fiii din lumile create. Toate Sfintele Duhuri vor
simţi şi vor lucra la fel, pentru că planul le este cunoscut şi evoluţia personală
le dictează acelaşi fel de gândire, având aceleaşi cunoştinţe şi supunându-se
aceloraşi legi. Unitatea nu constă în existenţa unei singure fiinţe, ci în acţiunea
lor unitară. O unitate cerească este o reuniune de miliarde de duhuri supuse
aceloraşi legi, lucrând în acelaşi fel şi pentru acelaşi scop, deoarece planul
cunoscut, evoluţia şi cunoştinţele lor, le dictează acelaşi fel de gândire.
Unitatea spirituală este o reuniune de unităţi individuale, identice din toate
punctele de vedere. Aş dori să întăresc această afirmaţie printr-un exemplu.
Oceanul Atlantic scaldă la apus cele două Americi, iar către răsărit - Europa şi
Africa. Umplu o sută de sticle cu apa oceanului de pe coasta americană şi alte o
sută de sticle cu apa de pe coasta europeană. Le examinez şi văd că din punct de
vedere chimic, este apă în toate sticlele. Cele două sute de sticle conţin una şi
aceeaşi substanţă - apa Oceanului Atlantic. Ceva mai mult, apa tuturor oceanelor,
lacurilor şi râurilor, cea de la suprafaţa pământului, ca şi cea de sub straturile
pământului, toate fac o singură unitate - apa. în Sfera divină se desfăşoară o
muncă foarte complexă. Cei de la Centru prepară duhurile, iar cei de la periferie
prepară fluidele, care prin concentrări şi combinări vor forma materia sorilor şi a
viitoarelor planete. Când toate fluidele au fost adunate, când s-au terminat toate
combinările lor, pregătindu-se toată lumea duhuală, de la mic la mare, cu toţii
sunt expulzaţi din. Sfera divină, formând ceea ce ştiinţa oficială numeşte o
nebuloasă. La început nebuloasa se prezintă sub aspectul unui nor fără formă, fiind
înconjurată de sfintele Duhuri solare şi planetare care au asistat la pregătirea ei
în Sfera divină. Uneori se întâmplă ca materia nebuloasei, a noului astru-copil, să
se disocieze şi să se întoarcă la Centru, ca atrasă de un uriaş magnet. Acest
fenomen provine din faptul că Guvernatorii acestei corăbii a lui Noe au fost slabi
în cunoştinţele Lor teoretice şi în puterile Lor. Au învăţat Ei la Centru, şi-au
încercat puterile în Mamar, dar când. au plecat la ăruxa cu nebuloasa, nu au mai
putut-o ţine sub foiţa Lor ca la Centra, şi s-a sustras stăpânirii Lor. în acest
caz, nebuloasa - fiind în totalitatea ei o fiinţă vie, compusă dintr-o infinitate
de vietăţi - revine la Matcă, unde este pusă sub o conducere mai experimentată, şi
expulzată din nou în lumile create.

Tatăl periferic
Din cele descrise am văzut că marile Forţe cereşti nu pot destăinui unui om din
tainele Cerului decât atât cât permite Cerul, evoluţia omului şi a mediului său
înconjurător. Dacă trec peste acest comandament sunt pedepsite de mai-marii lor.
Dar chiar unui fericit muritor nu i se poate da ştiinţa Cerului decât treptat,
pentru că altele sunt cunoştinţele cereşti şi altele cele pământeşti. Trăind în
lumea trupească, omul ia cunoştinţă de lumea din jurul său prin intermediul
simţurilor sale. Cum aceste simţuri sunt făcute să înregistreze numai materia
terestră şi fenomenele din sânul ei, se înţelege că omul nu va putea şti nimic de
materiile eterice mai fine. La aceasta se adaugă şi faptul că materiile solide,
lichide şi gazoase sunt conduse sau supuse influenţei materiilor eterice. Din
această cauză, înregistrarea şi analiza fenomenelor fizice şi chimice sunt greşit
interpretate. Prin urmare, ştiinţa umană, fiind bazată pe concepţii greşite, nu
poate fi exactă. Să zicem că a fost elaborată o nouă teorie umană. Toată lumea o
examinează şi o găseşte bună, ingenioasă. Trec anii şi un alt savant, în urma mai
multor experienţe, constată că prima concepţie a fost greşită. Din acel moment,
toată lumea părăseşte vechea concepţie şi adoptă noua interpretare,
Comunicări din Cer

jye

noile date ştiinţifice. Dar un alt savant va veni mai târziu şi o va dărâma şi pe
aceasta. E firesc să fie aşa, întrucât a aflat de factori noi care intră în
constituţia materiei şi o ţin sub influenţa lor. Astfel, stau faţă în faţă două
ştiinţe: 1. ştiinţa duhului întrupat, a omului trupesc - redusă şi în parte
eronată; 2. ştiinţa marilor Forte cereşti - cuprinzând întreaga creaţie şi
exprimând purul Adevăr. Adevărul se dă treptat. Având în vedere acest precept, s-a
spus până acum că Cel ce a făcut totul - văzut şi nevăzut - este Tatăl ceresc,
avându-şi Tronul împărătesc în mijlocul Sferei divine. Azi păşim ceva mai departe
spunându-vă: Divinul Creator, Fiinţa supremă, care a făcut însăşi Sfera centrală cu
toate miliardele de Creatori de acolo, se află în Infinit, în afara uriaşei sfere a
tuturor creaţiilor. De acolo El ordonă cele ce trebuie să facă marii Creatori din
Sfera centrală. De acolo pleacă ordinele care umplu câmpul cosmosului şi al celor
patru universuri. Odată, în eternitatea dinaintea timpurilor actuale, la începutul
începuturilor, n-a existat decât Infinitul şi materia ei haotică. Din sânul acestui
Infinit şi din această materie haotică s-a ivit Dumnezeu. El şi-a ales un punct
matematic în sânul Infinitului unde a început prima Sa operă. Toate religiile
pământului vorbesc de existenţa lui Dumnezeu, dar nici una nu dă cel mai mic
indiciu de natura, atributele şi sediul Său. Ca să poată deveni Auxiliarele
Părintelui lor, marile Duhuri trebuie să ştie cât mai mult despre El. Duhurilor li
se spune mereu de către marile Lumini cereşti - îngeri, Guvernatori planetari şi
Guvernatori solari - cum a fost odinioară, cum este acum, Cine a făcut totul, cum
s-a făcut lumea, unde este Fiinţa care a conceput, concepe şi conduce totul. Dar
asemenea taine nu se pot aşterne azi şi aici, în paginile acestei cărţi. Ele sunt
prea sfinte pentru a fi citite, discutate şi comentate de cei nepregătiţi. Din cele
descrise până acum, ai înţeles că fiecare din cele patra universuri, ca şi Sfera-
Laborator, au la periferia lor o pătură de materie eterică, fiind delimitate de
restul Sferei cosmice. De asemenea, Sfera cosmică are la periferia sa un hotar, o
barieră de o anumită materie eterică, ce o delimitează de restul materiei haotice a
Infinitului. Atât de sublim le-a orânduit divinul Tată, încât nici unul din sorii
sau planetele, care plutesc în sânul universului nu poate ieşi din interiorul
sferei-univers. De asemenea în aşa fel sunt ţintuite şi conduse cele patru
universuri, încât nici unul nu poate părăsi sfera cosmică şi să peregrineze prin
Infinit. De la mic până la mare, toate corpurile cereşti sunt fixate în poziţiile
lor, mişcându-se pe traiectorii desăvârşit orânduite. Iată pentru ce nu orice duh
poate părăsi zona sa de evoluţie. Iată pentru ce numai noi, duhurile albe ale
Pământului, putem să ne ridicăm până la Lună, unde asistăm la înaltele studii şi
prelegeri angelice. Nu se poate îngădui, oricum şi oricând, unui duh să vagabondeze
din planetă în planetă şi din soare în soare. Când, cu ocazia unor prelegeri, ne
ducem în Lună, trebuie să dezbrăcăm - după cum am mai spus - o parte din haina
noastră fluidică planetară. Când va sosi vremea, vom dezbrăca de tot acest înveliş
planetar şi ne vom duce în Soare. Şi aşa mai departe, dezbrăcând pe rând toate
învelişurile universice şi cosmice, ne vom întoarce de unde am plecat, în Sfera
divină. Din Infinitul ce înconjoară sfera cosmică, vin ordinele care circulă prin
Sfera-Laborator şi cele patru universuri. Noi, duhurile, cugetăm, dar cugetarea
noastră nu ne aparţine; ea este a Tatălui ceresc. Cugetarea noastră este
transcendentală, apriorică, iar nu aposteriorică, deoarece ideile nu sunt creaţia
noastră. Noi nu facem decât să atragem ideile din spaţiu, să le citim şi să le
înţelegem, să le „fotografiem" şi apoi să le dăm drumul. Ideile nu au fost create
din experienţa noastră, ci din experienţa unei Fiinţe uriaşe, colective, căreia voi
îi ziceţi Dumnezeu. De acolo, din infinit, n© vin mereu valuri de idei, care
circulă la anumite timpuri şi pe o undă a cărui conţinut este vizibil, audibil.şi
inteligibil numai de marile Lumini. Cei ce le aud, sunt răpiţi de farmecul resimţit
la ascultarea lor. Această vorbire divină este uneori emisă şi pe o gamă de unde
inferioare, pentru a fi auzită şi de îngerii solari şi planetari. Odată am
îndeplinit şi eu, cu smerenie şi dragoste, o misiune, întocmai cum mi s-a poruncit.
Pentru râvna, depusă în lucrarea încredinţată, slăvitul nostru Guvernator solar m-a
binecuvântat, ordonând unui înger să-mi ridice haina planetară. Rămas la exterior
numai cu haina solară, am avut negrăita fericire de a percepe şi eu unda Tatălui
divin, destinată numai îngerilor solari şi planetari, îmi lipsesc cuvintele pentru
a vă face să înţelegeţi sentimentul încercat atunci, auzind glasul Celui nevăzut.
Atunci am înţeles dragostea nesfârşită şi supunerea oarbă a miliardelor de Creatori
divini, din Sfera-Laborator, pentru Cel aflat în Infinit şi invizibil chiar şi
pentru Ei. în acele momente, îmi părea că sunt chiar în faţa Celui atotputernic.
Cum să vă fac să înţelegeţi această senzaţie de fericire? Am să încerc să fac o
comparaţie, închipuiţi-vă că aveţi în faţă un aparat de televiziune adaptat unui
aparat de radio. Dacă pe iubitul vostru frate de la Berlin îl vedeţi pe ecranul din
faţă şi îi auziţi vorbirea, aveţi impresia că sunteţi chiar în faţa lui, la Berlin.
376

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Ei bine, minunea aceasta omenească, venită din ştiinţa Cerului, vă va umple. de

mirare şi plăcere. Cel ce a auzit şi văzut ideile Celui infinit şi nevăzut va simţi
cea mai negrăită fericire şi va fi, în vecii vecilor, robul smerit şi iubitor al
Celui ce conduce totui cu iubire, al Celui ce este atât de înţelept, încât prevede
totul, şi iubeşte atât de mult, încât suferă de suferinţa celui mai mic fiu al Său,
pierdut în imensitatea creaţiei Sale.

Am început să-ţi vorbesc despre Tatăl suprem. Spuneam că El este nevăzut. De aici
ideea celor mai mici ai noştri, că dacă nu L-a văzut niciodată nimeni, poate că
nici nu există. Noi căutăm să le înlăturăm această presupunere, spunându-le:
„Fiule, noi auzim vorba Tatălui suprem, şi dacă ne vorbeşte, înseamnă că El există.
Unde este, vei afla la timpul tău". Dar tot neştiinţa lor îi face să le treacă prin
minte că Tatăl suprem, nefiind văzut de nimeni, poate că nu e făcut din materie;
numeasca-se cum vreţi: substanţă, esenţă, chintesenţă etc. Noi le spunem: „Tatăl
suprem a făcut tot ce vedeţi în jurul vostru, iar nimicul nu poate face ceea ce
există; deci El este făcut din ceva, pentru că nimicul nu poate funcţiona, activa.
Oamenii trupeşti nu ne văd pe noi, duhurile; de aici - credinţa lor greşită că nu
existăm. Cu toate acestea, vezi şi tu că trăim şi evoluăm. Oamenii întrupaţi care
cred în existenţa noastră, nevăzându-ne, bănuiesc că suntem imateriali, şi tu vezi
bine, fiule, că suntem făcuţi din ceva: din eter, din particule vii treimizate.
Vezi tu îngerii? Nu-i vezi, pentru că materia lor e mai fină decât a ta; de aici,
eşti înclinat să spui că ei nu există, şi totuşi noi stăm de vorbă cu ei şi după
cum te văd acum, aşa îi văd şi" pe îngeri; aşadar, şi ei sunt făcuţi din materie.
Din materie este făcut şi Guvernatorul nostru solar, din materie sunt alcătuiţi şi
Cei din Sfera divină. Concluzia firească este că şi Cel ce ne-a chemat pe toţi la
viaţa şi conştiinţa deplină este făcut din materie." Nicăieri în lume nu am
întâlnit imaterie care să funcţioneze ca materie. Totul din lume fiind făcut din
materie, nu se poate concepe ca Cel mai mare peste toţi să nu fie făcut din ceva,
cât de fin, dar din ceva concret. în faţa acestei argumentări nimeni nu mai poate
spune nimic. Spaţiile prin care plutesc miliardele de corpuri cereşti răsună de
cuvintele Lui: „Eu am creat duhul şi i-am dat posibilitatea să evolueze. Cu
ajutorul Meu, voi toţi - de la mic la mare - trăiţi, dar trebuie să vă iubiţi şi să
progresaţi". La început, finitul era mic, avea un volum mic. Eternitatea se
scurgea, iar finitul absorbind mereu materie din Infinit a crescut, luând proporţii
din ce în ce mai mari, şi va creşte în veşnicie. Centrul finitului se organiza şi
din el porneau creaţii ce înconjurau Centrul organizator. Dar Cei organizaţi^de
Tatăl la Centru, când au ajuns la perfecţiune cu atotştiinţa Lor, au trecut în
jurul sferei finitului. încetul cu încetul, Creatorii finitului, Cei care l-au
organizat şi mărit, au trecut afară, departe de sfera finitului, şi au cuprins
astfel o arie infinită, din Infinitul înconjurător, constituind cu toţii o formă
sferică şi înconjurând finitul. Primul Tată ceresc, Creatorul Prim, este azi o
uriaşă Sferă, ce cuprinde în sânul Său „mica" sferă a creaţiei. Trupul Tatălui este
deci un Infinit, iar în acest Infinit pluteşte cosmosul cu cele cinci sfere ale
creaţiei Sale. Sferică este particula din Infinit, sferic sunt şi eu, duh, sferice
sunt miliardele de planete şi sori, sferice sunt cele patra universuri şi
Laboratorul central, sferic este Cosmosul întreg. Trupul infinit

Este infinit de mare! Un Infinit intern, plutind într-un Infinit extern, periferic.

al Primului Tată ceresc este şi El tot sferic, de o mărime de neconceput pentru

mintea omenească.

Sfera infinitului Tată absoarbe din Infinitul periferic materia haotică,

îndreptând-o către Sfera centrală sau Laboratorul creaţiilor. Acest Trup divin se
dilată, se măreşte mereu, mărind spaţiul interior din sânul Său. Din această cauză,
materia îndesată a Infinitului periferic se îndreaptă din toate părţile spre Sfera
Infinitului intern. „Copii - ne spun îngerii planetari şi solari — ceea ce auziţi
acum de la noi, vă par basme sau idei filosofice, dar nu suntem puşi să ne pierdem
timpul încurcându-vă minţile, ci grăim adevăr. Tatăl periferic gândeşte şi ordonă,
Fiii de Tată de la Centrul creator pun în lucrare, iar Sfintele Duhuri,
Guvernatorii stelelor şi planetelor, conduc mai departe corabia Lor, cu tot ce se
află în ele, către perfecţiune. Externul, unul Dumnezeu ordonă, Centrul se supune
şi lumile iau naştere." Pe planeta noastră există trei Forţe conducătoare. Pe Soare
sunt de asemenea trei Forţe conducătoare. în Sfera centrală trei mari Duhuri conduc
veşnic. O treime conduce marele şi micul. Până acum v-am spus că Centrul este
Tatăl, pe Soare se află Fiul şi pe planete - Sfântul Duh. Sfânta Treime a Tatălui,
Fiului şi Sfântului Duh conduce şi una sunt în conducere şi supunere faţă de Lege.
Acum, cercul înţelegerii voastre lărgindu-se, pot să vă spun că Tatăl este
Perifericul din
Comunicări din Cer

377

Infinit, Fiul este tot ce cuprinde Central sau Sfera divină, iar Sfintele Duhuri
sunt toţi Guvernatorii corpurilor cereşti, dar Una sunt - trei într-una - prin
scop, voinţă şi supunere faţă de Lege. Gândeşte adânc, cititorule, şi vezi
profunzimea alcătuirii sublimului nostru Tată. El, Puterea puterilor, Infinit
născut din infinit, punând mai presus de toţi şi de Sine ascultarea, Legea. Ia
aminte şi te smereşte omule, căci El este totul şi tu trăieşti în El, care e supus
Legii statornicită de El.

Departe de sfera cosmosului, în adâncul Infinitului, la periferia finitului - se

află Gloria duhurilor de pretutindeni. De acolo porneşte cugetarea, foiţa
creatoare, atributul gloriosului Tată, Logos-ul Său. Fără această cugetare1 nimic
nu s-ar fi putut crea. Prin forţa cugetării Sale toate astrele îşi urmează drumul.
Prin puterea gândului Tatălui glorios, toate corpurile cereşti se ţin în echilibru.
Fără această gândire, noi am fi ca pământul fără lumină. Cugetarea gloriosului Tată
este motorul care mişcă totul: universurile, stelele, planetele etc. Datorită
acestui Izvor nesecat de gândire, ia naştere orice fenomen. Din eternitate,
gândirea, această energie uriaşă, pleacă mereu din Fiinţa Tatălui şi se revarsă în
imensul ocean fluidic în care înoată toate creaţiile, asemenea unor insule. Cu
învoirea Sfintei noastre Treimi, marile duhuri ale Pământului stau în Lună,
ascultând cuvântările venite de Ia periferia finitului. Au existat şi există mari
şi sfinte duhuri - chiar întrupate fiind, ca oricare om trupesc - cărora li s-a
acordat de către Sfântul Duh al Pământului privilegiul să audă, la anumite timpuri,
vorbirea Primului Tată, de la periferia finitului. Din timp în timp, răsună
imensele spaţii ale cosmosului de vorbirea Celui nevăzut. Ferice de cel ce s-a
făcut demn de a fi dăruit cu harul auzirii cuvântului gloriosului Tată periferic.
1 Prin actul gândirii Saie, B lp}ţ Ein-Sof, Infinitul, iese din Menuha, din repaus,
din starea Sa ascunsă, şi canale numite Sefirot, S]1D creează.. Prin f ] J Ein-Sof
revarsă fi "IU Orot - luminile forţei Sale. Pe măsură ce se tăli t l i i
îndepărtează de Sursa lor, strălucirea acestor lumini se atenuează, dând naştere la
J11V orot - coji, lumea materială percepută de omul trupesc. Deoarece Tatăl
periferic este dincolo de orice percepţie, gândire, sentiment şi inteligenţă, nu
există nici un nume pentru El. Cabaliştii îndrăznesc să-L numească C]1D |nS Ein-Sof
- Infinit. Sfânta Treime a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh este formată din P]1D
pN Ein-Sof, Tatăl, Gloriosul periferic, care cuprinde în Sine pe Fiul aflat în
Sfera centrală sau Laborator. în jurul Sferei centrale se rotesc cele patru sfere-
univers cu nenumărate sisteme solare conduse de Guvernatorii solari şi planetari -
Sfinte Duhuri. în Sfânta Scriptură, Divinitatea creatoare poartă numele de DTI^H
Elohim, în traducere înseninând Entităţi superioare, Creatori divini - Arhitecţii
Cerului şi pământului. Datorită mărimii sale incomensurabile, infinite pentru
conştiinţa umană, sfera cosmos, finitul sau sfera creată este numită infinit.

— Infinitul
378

Din tainele vieţii şi ale universului -A doua carte

Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh

JLa marginea finitului se află Părintele veşniciei. Noi trăim în trupul Său, ca
puiul în găoacea lui. Totul se mişcă şi evoluează în sânul Lui. Nu putem merge la
El, dar El ne vorbeşte despre Sine şi opera Sa. Prin difuzarea gândirii Sale, aflăm
de operele Sale. Micul duh de pe treptele inferioare ale evoluţiei trebuie
înştiinţat că Cineva 1-a creat, trebuie să-I audă glasul, ca să înţeleagă că Cineva
a făcut Legea, şi el trebuie să muncească în virtutea ei, pentru ca din slab să
devină tare şi de la lumina unui opaiţ să ajungă la strălucirea orbitoare. După cum
Tatăl extern difuzează pe cale de unde gândirea Sa, tot astfel şi Tatăl intern
comunică tuturor din creaţia Sa. La fel Guvernatorii solari şi planetari glăsuiesc
lumilor aparţinătoare lor, cele ce s-au făcut şi se vor mai face. Aceste comunicări
sunt imbolduri, îndemnuri ca să vadă micul duh că divinii săi Superiori lucrează în
veci la ridicarea, mărirea şi perfecţionarea operei Tatălui ceresc. Perifericul
Tată difuzează lumilor: „Eu absorb din Infinitul extern particulele vii şi le
îndrept către Centrul creator, către Creatorii Mei". La auzul acestor cuvinte,
cădem pe gânduri, şi din gândire ajungem la supoziţii ce aproape ne întunecă
mintea. Meditaţiile noastre sunt întrerupte de valuri noi de unde-gând: „Eu sunt
Cel ce sunt, Eu sunt Cel de la periferia operelor Mele". După care auzim Logos-ul
Autorului a tot ce s-a creat până azi: „ Eu sunt unicul vostru Dumnezeu. De ce?"
Trece o bucată de „vreme" şi din nou imensitatea spaţiilor e străfulgerată de o
nouă undă-gând: „Eu sunt unul Dumnezeu", şi iar se aude întrebarea: „De ce?" Aceste
cuvinte se repetă într-una, toate duhurile evoluate le aud. Din sfert în sfert de
oră duhul aude mereu, de ani şi mii de ani, în eternitate, acelaşi enunţ: „Eu sunt
unicul vostru Dumnezeu". în asemenea condiţii, pentru aceste duhuri nu se mai pune
niciodată întrebarea dacă mai există sau nu un Creator, căci El se afirmă însuşi,
în vecii vecilor. Iar întrebarea mereu repetată: „De ce?" se adaugă, ca să rămână
în mintea duhului şi să analizeze de ce Tatăl este unicul Dumnezeu din cele ce vede
şi a aflat până atunci, de ce există şi trebuie să existe un unic Dumnezeu. în
afară de unda plecată de la periferia finitului, se mai aude, din oră în oră, o
altă undă-gând, plecată din Centrul Sferei divine: „Eu sunt Fiul Tatălui. Din Sfera
Mea pornesc toate creaţiile. Mie îmi sosesc toate Unurile trimise de Tatăl Meu,
care sunt treimizate şi transformate astfel în a (alfa) tuturor creaţiilor". Din zi
în zi se aude o a treia undă-gând: „Eu sunt Stăpânul acestui sistem. Eu sunt A
(Alfa) şi i2 (Omega) şi locuiesc pe Soare ". în fine, din lună în lună, porneşte de
pe Lună o altă undă-gând: „Eu sunt Stăpânul acestui Pământ şi mă aflu pe satelitul
său ". Vouă ceasul vă indică ora, iar lumina şi întunericul vă determină ziua şi
noaptea. Calendarul nostru ne spune ora, ziua şi luna cerească, indicate prin
undele-gânduri ce străbat spaţiile pe arii din ce în ce mai mari. Acestea sunt
dovezile indiscutabile ale guvernării de toate gradele, orânduite de unicul
Dumnezeu. Spaţiile răsună de unde-gând, pe frecvenţe din ce în ce mai ridicate şi,
în aceeaşi măsură, pe game din ce în ce mai complexe, mai bogate. Ele sunt normele
de conducere date de unicul Dumnezeu Guvernatorilor planetari, normele mai înalte
date Guvernatorilor solari, şi - în fine norme şi mai sublime, necesare Celor din
Sfera centrală. Cuvântările Tatălui pornesc de la simplu la complex, adresate
pentru toată creaţia, de la cele mai joase entităţi până la cele mai înalte. Ele
pornesc de la 3 cuvinte: „Eu unul Dumnezeu'". Apoi se exprimă prin 6 cuvinte: „Eu
sunt unicul vostru Dumnezeu periferic". într-un grad superior, cuvântul Tatălui
este şi mai bogat exprimat, prin 12 cuvinte, apoi prin 48 şi aşa mai departe, până
la cursuri întregi. De când există Pământul nostru, de peste trei miliarde de ani,
se aude mereu, în zona lui fluidică, cuvântul Tatălui unic, atenţionând duhul de
existenţa şi legea Sa. Mari şi fericiţi sunt Conducătorii de planete, stele şi Cei
din Sfera centrală, dar au o mare responsabilitate şi cu o mare atenţie trebuie să-
şi desfăşoare activitatea. Tatăl trimite o primă undă-gând Fiilor Săi din Sfera-
Laborator a lumilor. A doua o adresează Guvernatorilor solari şi a treia este
destinată Guvernatorilor planetari.
Se subînţelege sunt.
Comunicări din Cer

379

Toate aceste ordine şi învăţături trebuie învăţate pe din afară, memorate, în

spaţiu neexistând cărţi. Diviziunea muncii există pretutindeni în Ceruri, ca şi pe
pământ. Atunci, unul auzind, al doilea ordonând punerea în execuţie şi al treilea
primind raportul punerii în execuţie, ar urma ca unul să nu ştie de activitatea
celuilalt. Dar nu se întâmplă aşa, pentru că cele trei Forţe sunt legate între ele
printr-un cordon ce face din ele o forţă unică. Rezultă că cel ce a auzit ştie ce a
ordonat al doilea, iar al treilea cunoaşte cele auzite de cel dintâi, şi ordonate
celui de-al doilea. Sfânta Treime solară comunică îngerilor solari, pe înţelesul
lor, cele sosite de la Tatăl periferic. Cum majoritatea îngerilor au şi ei diferite
misiuni de îndeplinit, nu toţi au luat cunoştinţă de cele comunicate de
Guvernatorul solar, şi atunci urmează ca cei care au auzit direct de la
Guvernatorul solar să comunice şi celorlalţi fraţi îngeri solari. La fel se petrece
şi cu îngerii planetari. Pe pământ omul îşi are plăcerile şi bucuriile produse de
mediul său ambiant: câmpul cu florile sale, muntele cu pădurile sale, marea cu
valuri-le ei etc. în spaţiu, duhurile superioare se bucură de muzica sferelor
cereşti, produsă de mişcarea lor prin sânul oceanelor fluidice, de feeria culorilor
fluidelor şi, mai presus de toate, de Cuvântul unicului Dumnezeu, precum şi de
tainele Lui. în decursul veacurilor mereu se ridică, unul câte unul, vălurile ce
acopereau misterele operelor unicului Dumnezeu. Duhurile superioare nu mai sunt
atrase de nimicurile lumilor planetare. Ele sunt fericite să tot afle şi să lucreze
la opera de creaţie a Tatălui, fiind conştiente că prin muncă vor ajunge la
fericiri şi mai mari. Elanul lor sporeşte când aud pe Superiorul îngerilor acestei
planete spunând: „Aştept să se termine evoluţia acestui glob, ca să mă duc lângă
Domnul şi Stăpânul meu solar ". La rândul Său, Fiul Treimic solar spune îngerilor
Săi: „Aştept fluidizarea acestui sistem, trup din trupul Meu, pentru a-l preda
Fiului divin din centrul Sferei divine şi apoi Mă voi prezenta eternului Meu Tată,
pentru a-i expune tot ce am făcut pentru El. Dacă voi trece cu vrednicie acest
examen, voi fi trecut în ceata Fiilor Săi din Sfera-Laborator. Dacă nu voi fi fost
întru totul conform instrucţiunilor Sale —primite în cei aproape douăzeci de
miliarde de ani, cât va dura sistemul Meu - Mă va trimite din nou cu altă nebuloasă
în univers, pentru alte multe miliarde de ani, ca un semn că îmi mai lipseşte ceva
din ştiinţa conducerii unei mari împărăţii cereşti. Ştiu că. sunteţi fericiţi că
staţi. în preajma Mea, dar fericirea ce o voi resimţi când voi fi. între Fiii
Tatălui, în Sfera centrală, va fi cu mult mai mare decât a voastră. O iubire
necuprinsă de mintea voastră Mă atrage cu putere căfre Cel ce este Tatăl Meu şi al
vostru. în decursul miliardelor de ani de când conduc acest sistem, am fost de
multe ori la Tatăl Meu şi acelaşi l-am găsit întotdeauna. Cum este Tatăl Meu nu vă
pot grăi, vă pot spune doar că El nu seamănă cu Mine sau cu voi, pentru că este
Unul. Unul este Dumnezeu, dar ca formă El nu seamănă cu Fiul sau cu Sfântul Duh.
Rugaţi-vă şi lucraţi pentru El, ca să ajungeţi să-L vedeţi şi voi cândva. Din El a
purces Fiul şi prin Fiul a purces Sfântul Duh. Din El a purces micul duh mineral,
prin Fiul s-a format şi prin Sfântul Duh, din nebuloasă, s-a închegat piatra
acestui glob. Fiţi fericiţi că sunteţi veşnici ca Tatăl şi veţi ajunge cândva să
staţi la dreapta Lui".

Referitor la cunoştinţele predate de îngeri, ei nu pot aduce nici o dovadă spre

încredinţare, dar ne spun: „Frate, întreabă pe cel mai mic duh al acestui pământ
dacă a auzit şi el ceva ca venind de undeva, din spaţiu, şi vezi că el îţi va
spune: «Eu am auzit unda a, b şi c. Am auzit unda-gând din Lună, unda-gând din
Soare şi unda-gând din Centrul creator». Tu, care auzi o serie de unde-gânduri mai
mare decât el: a, b, c, d, e, f, g, crezi ceea îi spun lui, pentru că tu ai auzit
şi undele neauzite de el: d, e, f, g. Eu, conform gradului meu de înger, am auzit
undele-gând a, b, c, d, e, fi g, h, i, j, k, l, ni, n, o. Tu întrebând duhurile
inferioare ţie, vei constata că undele auzite de ele - a, b, c - sunt un fragment
din undele auzite de tine - a, b,\c, d, e, fi g. Dacă aceste verificări au
confirmat că undele sunt recepţionate în funcţie de gradul evolutiv al duhului, de
ce să nu crezi în exactitatea undelor auzite de mine, dar încă neauzite de tine?
Iar dacă ai îndoieli, mai întreabă referitor la cele ce ţi-am spus şi pe alţi fraţi
îngeri şi vezi ce-ţi vor spune ei". Neîncrezător, dar cu răbdare, am întrebat în
stânga, în dreapta şi toţi mi-au spus la fel; deci cele comunicate de înger sunt
purul adevăr. Acum îmi continui expunerea. Printre alte comunicări, gloriosul
Părinte de la marginea finitului spune: „Plutesc în materia Infinitului extern.
Sunt scăldat la faţa Mea internă de materia finitului. Nici o altă creatură nu are
forma Mea. Eu sunt Dumnezeul vostru, dar nu există un al doilea ca Mine, căci pe
când voi sunteţi aceeaşi şi plini, în sânul Meu înoată creaţiile Mele ".
380

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Divinul Tată periferic este sferic, mijlocul său fiind umplut cu o materie haotică
ce a suferit o primă transformare şi în care înoată Sfera centrală şi cele patru
universuri. Biserica creştină afirmă că unul este Dumnezeu, dar în trei persoane.
Ea a înţeles greşit adevărurile revelate în alte timpuri. Tatăl este numai Unul, şi
iudeii afirmă acelaşi lucru. într-adevăr, însuşi Tatăl difuzează în lume: „Eu am
creat în lume pe Fiul şi pe Sfântul Duh, dar Ei ca Mine nu sunt". De aici rezultă
că omul nu este făcut după chipul şi asemănarea Tatălui, ci este la fel numai cu
Fiul din Sfera-Laborator, despre care ştim că e compus din trei părţi, ca şi omul,
din trei particule ce formează o unitate: spiritul. Am spus că trupul Tatălui este
permeabil, permiţând materiei Infinitului extern să intre în finit, dar nici o
creaţie din sâiiul Tatălui nu va putea ieşi din Tatăl, pentru a se pierde în
Infinitul extern. Asemenea forţe există în sânul Tatălui, încât El -absoarbe
materia haotică a Infinitului extern şi o trimite spre Sfera divină sau Sfera-
Laborator, care o absoarbe în interiorul ei. Aici, Fiul transformă materia haotică,
pregătind-o pentru crearea unei nebuloase, pe care apoi o va expulza din sânul Său,
întocmai cum mama îşi naşte copilul. Pe măsură ce se îndepărtează de Sfera divină,
nebuloasa se învârtoşează. La o vreme, a ajuns atât de densă, încât se anulează
forţa de respingere a Centrului şi se echilibrează cu forţa de atracţie. Din acest
moment, nebuloasa rămâne ţintuită într-o regiune a spaţiilor unde îşi va duce
traiul şi îşi va desfăşura evoluţia. Punctul unde a ajuns a fost determinat de
calitatea materiei ce formează nebuloasa. După o vreme nebuloasa se transformă
într-un sistem solar. După miliarde de ani, sistemul va începe să se
dematerializeze şi din acest moment va începe călătoria sa, tot pe un drum
spiralat, materia sa fiuidică fiind atrasă de Sfera centrală. Newton a constatat
forţa de atracţie a pământului, şi a denumit-o gravitaţie, dar nici el nu a ştiut
din ce cauză exercită pământul această forţă. Nu i-a trecut prin minte că forţa
magnetică a pământului se datoreşte faptului că el este înfăşurat de un uriaş
circuit eteric, de natură electrică, transformându-1 într-un uriaş magnet. Tot
graţie acestui circuit se produce şi învârtirea pământului înjurai axei sale.
Devenind astfel un uriaş magnet, pământul atrage la sine tot ce este pe suprafaţa
sa şi în jurul său, proporţional cu densitatea materiei respective. Sfera Tatălui
periferic se roteşte şi Ea în jurul axei sale închipuite, creându-se un sorb, ca la
orice dinam. Graţie acestui fapt, Ea absoarbe din Infinitul extern materia haotică
ce trece prin pereţii corpului Său şi o împinge mai departe spre centrul Său. A
fost odată, când gloriosul Tată era mic şi plin la interior. El şi cu alte Entităţi
glorioase de mai apoi au hotărât să facă un gol în mijlocul Lui şi golul s-a făcut.
Creându-se acest gol, materia din Infinitul extern a început să exercite o presiune
asupra acestui Corp sferic, gol la mijloc. Pentru a face faţă acestei presiuni din
afară, Sfera gloriosului Tată a început să se rotească. Prin această mişcare, pe de
o parte s-a înlăturat presiunea din afară, iar pe de alta se absoarbe materie
haotică. însă, trebuia să existe ceva la centrul Sferei care să contrabalanseze
presiunea venită din Infinitul extern. Prin urmare, Tatăl a ales un punct material
central al Sferei Sale şi în acel punct a început să îngrămădească o materie, o
combinaţie din materia Fiinţei Sale şi o parte din materia din afara Sa, din
Infinitul extern. Pentru ca rezultatul să fie şi mai mare, a dat acestei mase
centrale o mişcare de rotaţie. De acum, Tatăl absoarbe materie din Infinitul extern
şi o trimite Sferei centrale. Din această cauză, Sfera centrală creşte şi tinde să
se apropie de faţa internă a Sferei gloriosului său Părinte, asemenea copilului în
pântecele mamei sale. Sfera internă deveni Gloriosul intern, sau Fiul Său. Când nu
exista Sfera internă, gloriosul Tată gândea, plănuia, dar cugetarea Sa era internă,
nu se putea verifica şi realiza în afara Lui. De îndată ce a creat Sfera centrală -
compusă din materia trupului Său combinată cu materie din Infinit - Gloriosul Tată
gândea, iar planurile Sale se realizau de cei din Sfera centrală, de Fiul Său. Dar
pentru că Centrul primea mereu materie trimisă de Tatăl, Sfera Fiului se tot mărea
şi ar fi ajuns să se contopească cu faţa internă a Sferei Paterne. Pentru a se
înlătura această împrejurare, Tatăl a îngrămădit materia haotică ţinută într-o
anumită fază, formând o zonă izolatoare, separatoare între Tatăl şi Fiul, între
Sfera Gloriosului extern şi Sfera Gloriosului său Fiu intern. La o vreme, Fiul s-a
dezvoltat şi perfecţionat atât de mult, încât a început să pregătească în sânul Său
prima nebuloasă. Când a fost pe deplin alcătuită, a eliminat-o în spaţiul dintre
Tată şi Fiu, şi astfel a luat naştere prima stea, bineînţeles imperfectă, ca orice
început, şi inexistentă azi, deoarece de atunci a trecut o veşnicie. A urmat a
doua, a treia nebuloasă şi aşa mai departe. O dată sistemul solar creat, Fiii de la
Centru au desemnat pe Unul dintre Ei, pe cel mai tânăr, să conducă acest sistem
planetar, şi astfel s-a instituit pe ele a treia persoană, Sfântul Duh. întâi a
fost unul, apoi doi şi, în fine, au devenit trei: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. De
atunci sorii s-au înmulţit, Sfera centrală s-a mărit şi Tatăl a ajuns o Infinitate.
Comunicări din Cer
Joi

Dacă materia absorbită din cosmos are aparenţa că este moartă - deoarece nu se
mişcă de la sine, dintr-un loc în altul - materia din afara Sferei gloriosului
Tată, din Infinitul extern, este, întradevăr, mai degrabă moartă decât vie, căci
aşa mărturiseşte El în unele din difuzările Sale: „Eu plutesc într-o materie
lipsită de mişcare şi voinţă, pe care o absorb în sânul Meu şi o vivific, şi'din
acest moment devine materia vie a finitului". Din această materie vie, Fiul
confecţionează toate vietăţile de pe toate globurile cereşti, de la fluidul fizic
până la mineral şi de la duhul.mineral până la arhangheli. Din cele spuse vi s-ar
părea că acum ştiţi totul. Nu, frate, există multe taine pe care nici noi nu le
ştim. Aici am făcut doar o sinteză foarte sumară a cunoştinţelor noastre, căci încă
omenirea terestră nu a ajuns la punctul de a lua cunoştinţă de tainele mai
profunde. Când timpul va veni, se vor da lumii cunoştinţe mai înalte. Am dorit,
frate, ca la lumina acestor adevăruri omul să vadă calea, să nu mai rătăcească şi
să nu mai întârzie în călătoria sa spre fericirea cerească.

Nu ştim multe despre gloriosul nostru Tată, pentru că nu l-am văzut, dar îi auzim
poruncile ce răsună prin Ceruri, din vecii vecilor. Poruncile Lui nu sunt ordine pe
care dacă nu le îndeplineşti imediat, vei fi pedepsit. El vorbeşte Fiilor Săi de la
Centrul creator, iar Fiii Săi de acolo comunică ordinul primit, Sfântului Duh,
căruia i s-a dat dreptul şi puterea de a pedepsi. Tatăl vorbeşte înţelepţilor, iar
Sfântul Duh - nerozilor, care neascultând de legile Tatălui, Sfântul Duh va da
ordin să fie pedepsiţi. Sfântul Duh controlează cohortele de îngeri de sub El, iar
El este sub controlul Fiului, care raportează Tatălui de .punerea în lucrare a
ordinelor Sale. După cum am spus, ordinele gloriosului Tată fiind prea abstracte,
prea concise, trebuie interpretate de Fiul, iar acesta le comunică Sfântului Duh.
La rândul Său, Sfântul Duh trebuie să le comunice pe înţelesul îngerilor, care le
vor pune în execuţie. Ordinele Tatălui constau în învăţături, în norme pentru noile
etape ale evoluţiei fiecărui sistem solar sau ale fiecărei planete. Tatăl ştie în
ce moment, la ce etapă a evoluţiei a ajuns orice corp ceresc, pentru că e
înştiinţat de miliardele de Colaboratori care urmăresc mersul vieţii lor. El ştie
absolut tot ce se petrece pe fiecare planetă, întrucât pentru fiecare sunt mii şi
milioane de ochi divini care îl informează. Cu ajutorul miliardelor de miliarde de
Colaboratori, Tatăl ştie în orice secundă tot ce se petrece în sfera creaţiilor.
Aşa se explică faptul că divinul Tată vede şi ştie tot. El nu ştie ce se petrece în
Infinitul extern, din afara Lui, pentru că nu are nevoie să ştie şi pentru că
această împărăţie mută nu este sub dependenţa Legilor Sale. Tatăl este Lumina ce
radiază ştiinţa ştiinţelor. De la El pleacă viaţa şi El o îndrumă pe cărările
legilor Sale. Cu drept cuvânt, El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Oricât de infinit
de mare este Tatăl, El ţine seama chiar şi de suferinţa unui fir de iarbă, a unui
bob de nisip, pentru că e opera Lui, pentru că au fost pregătite cu o parte din
Fiinţa Sa, Particula moartă şi întunecată a Infinitului extern, a Infinitului fără
lumină, trecând prin trupul Tatălui, a primit ceva de la El, şi din acel moment din
întunecată a devenit luminoasă. Aceste particule durau în Infinit, izolate,
separate unele de altele. De îndată ce au trecut în Infinitul intern al Tatălui,
ele au fost luate şi unite la un loc, câte trei, printr-o substanţă a trupului
gloriosului Tată. Astfel, din trei individualităţi libere a făcut un glomerul de
trei particule, o unitate treimică. înainte de a fi unite, treimizate, Tatăl le-a
pregătit în vederea scopului urmărit: uneia din ele i-a dat puterea de a lucra ca o
forţă pozitivă, pe cea de a doua a influenţat-o să activeze ca o forţă negativă şi,
în fine, pe cea de a treia a lăsat-o aşa cum a venit din Infinitul întunecat, adică
neutră. Desigur, în mintea cititorului se va naşte întrebarea pusă şi de noi: „De
ce o fi procedând astfel Tatăl, părtinind pe primele două - oarecum îndumnezeite,
iar pe a treia nu?" ■Ne-am întrebat pentru că nu ştim profunzimea înţelepciunii
Sale divine. Procedând astfel, Tatăl a vrut să dea naştere unei vietăţi perfect
capabile de evoluţie, şi în acelaşi timp să-L înştiinţeze automat de părerea ei,
unică şi totuşi pornind de la trei păreri. Dacă pe toate le-ar fi făcut de un fel,
n-ar mai fi avut o părere deplină, o judecată completă, pentru că ar fi lipsit
comparaţia, nu ar mai fi fost o afirmaţie, o negaţie şi deci o controversă.
Divinitatea a vrut să-şi facă un instrument perfect, o unitate divină, care să
rezolve orice problemă prin trei judecăţi. Dar Tatăl este trinitar? Nu, El este
numai Unul, ca şi particulele din Infinit. Prin acest fapt,. Tatăl se deosebeşte de
toate făpturile Sale din sfera cosmică, entităţi care toate sunt treimi, treiuna.
382

Qin tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

Din cele expuse până acum, s-a văzut că Infinitul extern este întunecat, nemişcat
şi compus din particule separate, ce au aparenţa de a fi lipsite cu totul de viaţă,
pe câtă vreme Infinitul intern este luminos, plin de mişcare, deci şi de viaţă, şi
compus din particule treimice. Infinitul extern, unicitar nu simte nevoia divinului
Tată, dar El simte o mare iubire pentru Infinitul extern, din care s-a născut
cândva. Gloriosul Tată, foiţă vie, iubeşte această materie ce pare moartă şi
doreşte să o cheme pe toată la o viaţă deplină şi activă, să o facă şi pe ea
luminoasă şi fericită. Ajunsă în Infinitul intern, particula haotică sau unitatea
treimică formată din trei particule ale Infinitului' extern, se exprimă astfel în
noul mediu. Particula pozitivă a acestui glomerul treimizat spune: „Sunt sigură că
acum am ajuns în trupul Tatălui". Particula a doua, cea negativă, spune: „înclin a
crede că am ajuns în trupul Tatălui, dar poate sunt în altă parte". Iar cea de a
treia, particula neutră, îşi spune şi ea părerea: „Nu cred că am ajuns în trupul
Tatălui. Eu cred că sunt tot în Infinitul meu extern, de unde am venit, pentru că
în întuneric eram acolo şi în întuneric sunt şi aici". Din spusele acestei mici
vietăţi, rezultă că periferia externă a Infinitului intern e tot atât de întunecată
ca Infinitul extern. Gloriosul Tată e fericit la auzul acestor trei păreri,
deoarece constată că a făcut o vietate corespunzătoare principiului sau
comandamentului Său divin: Chiar dacă este în sânul Tatălui, glomerula treimică să
nu vadă pe Autorul, pe Tatăl ei. Una din marile principii ale Tatălui este ca nici
o creatură a Sa să nu-L vadă. El doreşte ca orice duh, orice creaţie a Sa, să-L
iubească şi să-L dorească, dar să nu-L vadă. El vrea să fie ca mirele, în veci
aşteptat şi nevăzut, pentru că;mireasa, dacă îl va găsi şi îl va vedea, îşi va
pierde iubirea ce şi-o făurise faţă de cel mult aşteptat. Tatăl se ascunde, vrea să
fie nevăzut de lumea creată de El, dar vrea să I se audă glasul, astfel ca să fie
fermecat cel ce va auzi vorbirea Sa. Tatăl vesteşte lumii create: „Eu sunt cel ce
am fost, sunt şi voi fi". • ' Tatăl este o fiinţă dorită şi căutată în veşnicie,
pentru că fericirea nu mai produce fericire decât cu condiţia să n-o atingi
niciodată. Femeia cea mai frumoasă din lume este cea născută doar în imaginaţia ta,
fără s-o vezi şi s-o atingi vreodată. Cea mai iubită Fiinţă din toată Sfera
creaţiilor este Tatăl, pentru că nimeni nu poate să-L vadă. Tatăl este iubit pentru
că El nu face decât bine şi nu urăşte nici un duh. Oricât de nenorocit ai fi, orice
ţi s-ar întâmpla, nu poţi să-I atribui nefericirea ta, pentru că El nu are nici un
raport direct cu copiii Săi. El spune în veci: „Eu fac aşa şi sunt fericit. Faceţi
şi voi la fel şi veţi fi fericiţi". Iar noi, copiii Săi, răspundem în cor:' „Vom
face aşa, Tată, dar unde eşti Tu acum?" El răspunde: „Aici, sunt lângă voi". Iar
noi nu ştim ce să mai credem, de nelămuriţi ce rămânem. Tatăl nu pedepseşte pe
nimeni pentru încălcarea Legilor Sale. El dă numai sfaturi: „Să fie aşa, să faceţi
aşa". Sfintele Duhuri observă păstrarea ordinii şi încălcarea legilor, şi numai Ele
pedepsesc. Acum, iubite frate, îţi voi destăinui una din tainele de care nu s-a mai
scris nicăieri până acum. Această taină ţi-o împărtăşesc cu învoirea Tatălui, a
Fiului şi a Sfântului Duh. O dată pe an, lumea duhurilor albe este convocată de
Sfânta Treime a Pământului la o sfântă liturghie ce are loc pe Lună. Acolo, toate
duhurile cuvioase sunt înconjurate de anumiţi îngeri cu un fir fiuidic, făcând din
toţi un mănunchi de duhuri. Reprezentantul Tatălui, din Sfânta Treimea Pământului,
începe liturghia divină, aducând prinos de dragoste şi smerenie Unicului Dumnezeu.
în fine, se proslăveşte Fiul central şi Sfântul Duh de pretutindeni. Rugăciunea
mentală o urmărim şi noi în gând, fiind legaţi de îngeri, iar îngerii - de Sfânta
Treime a Pământului. După terminarea
sfintei liturghii, îngerii cântă în cor cântece de adorare Celui nevăzut. In fine,
Sfântul Duh

binecuvântează toată asistenţa, în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, din

care şi El este unul. La această sfântă liturghie asistă şi duhul fostului iudeu,
chinez, român etc, toţi câţi au dreptul să asiste în această sfântă biserică din
atmosfera fluidică a Lunii. Apoi toată suflarea de duhuri stă în tăcere şi deodată
se aude un glas divin: „ Vă iubesc, vă iubesc, vă iubesc, căci voi sunteţi copiii
Mei". Urmează comunicarea Tatălui, auzită de toţi cei prezenţi, pentru că suntem
una cu îngerii şi Sfânta Treime fiind legaţi prin cordonul fiuidic. Corul cântă din
nou şi acum se aude şi glasul Fiului de la Centru. în fine, corul cântă a treia
oară şi sfânta slujbă se termină, iar noi suntem descordonizaţi, fiecare mergând la
treburile noastre, plini de fericire că am auzit grăind pe Tatăl, Fiul şi Sfântul
Duh. Lucrează şi iubeşte şi tu, frate, ca venind aici să fii între noi, să auzi şi
tu cuvântul Celui de la periferia finitului. Momentul acestei sfinte slujbe este
calculat cu mare precizie de savanţii noştri îngeri, pentru că datorită unei erori
s-ar putea întâmpla ca Sfântul Duh să facă slujba şi răspunsul Tatălui şi al Fiului
să nu se audă, ele având loc la un anumit termen fix. Sfânta liturghie e în
legătură cu vorbirea Tatălui. O asemenea slujbă face şi Fiul în Sfera centrală, în
asistenţa divinilor Creatori de acolo. Cu toţii, înalţă osanale Unicului Tată
nevăzut.
Comunicări din Cer

JJ^J

După ce termină ei, Sfântul Duli solar, împreună cu îngerii Săi, face slujba de
închinăciune gloriosului Tată. In fine, numai după terminarea slujbei lor încep
Sfintele Duhuri planetare slujba lor. O dată pe an se face această sfântă slujbă în
tot cosmosul şi succesiv se aude cuvântul Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh,
fie El solar sau planetar. Cei mai puţin stăruitori, neavând dreptul să participe
la această sfântă liturghie, vin la noi, taţii lor, se spovedesc şi se roagă:
„Sfinte părinte, spune-ne şi nouă cuvintele sfinte ale Tatălui, Fiului şi Sfântului
Duh, ca să fim şi noi părtaşi fericirii voastre". Frate, sileşte-te din toate
puterile sufletului tău să nu greşeşti, iubeşte pe toţi şi iartă tuturor care îţi
vor greşi, ca să fii demn să te urci în Lună şi să auzi cuvântul Tatălui nostru din
Ceruri. Propovăduieşte tuturor să nu mai facă groaznicul păcat de a blestema pe
cineva. Dacă aţi avea zece obraji, oferiţi-i pe toţi să fie pălmuiţi şi scuipaţi de
cel rău, şi totuşi să-1 iertaţi pentru fapta lui, deoarece nu ştie ce face. Dacă
îţi va greşi cineva, spune-i în gând, în casa ta, deci fără ştirea lui: „Frate, eu
te-am iertat, Domnul să judece fapta ta". Cel ce blestemă, cel ce răspunde cu rău,
se face pe sine judecător şi judecata omului este nedreaptă. De aceea iertaţi şi
iar iertaţi, ca să nu vă căiţi mai târziu, văzând suferinţa aproapelui vostru, din
cauza neiertării- voastre. Mai bine să vă căiţi că aţi greşit de l-aţi iertat,
decât să vă pâră rău mai târziu că nu l-aţi iertat. Pentru fapta lui să-1 judece
cei din Cer, căci judecata lor e dreaptă. Dar mai ales nu blestemaţi, căci de
blestem va suferi cel blestemat, iar blestemul se întoarce şi asupra celui ce a
blestemat. Vinovatul va şti că ai fost fără milă şi te va urmări cu ura lui, pentru
că te-ai instituit în judecător nemilos. De câte ori îţi greşeşte semenul,
aminteşte-ţi rugăciunea Domnului: „Şi-mi iartă, Doamne, greşelile, căci şi eu am
iertat pe ale fratelui meu". Zi aceasta de trei ori, pomenind pe cei ce ţi-au
greşit, şi se va lua notă în Cer de declaraţia ta. în zilele viitoare, vei trece pe
lângă cel ce ţi-a greşit şi vei vedea minunea Legilor divine: el îţi va ieşi în
cale, îţi va zâmbi şi poate chiar îţi va cere scuze sau iertare pentru fapta sa.
Faceţi aşa, fraţilor, şi va fi bine de sufletul vostru în Ceruri.

Am spus că Tatăl este periferic. El trimite către centrul finitului o fiinţă

treimică formată din trei particule haotice. în drumul său, acest glomeral treimic
s-a asociat cu alte două glomerule, formând o unitate şi mai mare, compusă din de
trei ori trei particule haotice. Această nouă particulă este absorbită de Sfera
centrală a Fiului, pentru a pregăti din ea materia diferitelor creaţii. După
moartea unui sistem planetar, Conducătorul lui se întoarce la Centrul creator cu
toate cetele de duhuri avute sub ordinele Sale, de la cel mai mic duh - duhul
mineral, până la îngerii solari. Fiul central examinează evoluţia duhurilor aflate
sub ocrotirea Solarului şi dacă va fi găsit că şi-a îndeplinit cu vrednicie
misiunea, se va comunica gloriosului Tată periferic. Guvernatorul solar va pleca la
Tatăl periferic, unde va primi binecuvântarea şi va fi înaintat ca Fiu divin mamar,
bineînţeles, cel mai mic în grad. După miliarde de ani, Fiul mamar va urca, treaptă
cu treaptă, până în preajma Capului divin. Când a terminat cu bine şi această
etapă, va intra în Capul divin al Fiului. Termenul de cap nu e just, întrucât nu
este propriu-zis un cap, ci o conducere. în realitate, această Sferă din Centrul
Sferei-Laborator este o reuniune de capete, de duhuri, de Fii de Dumnezeu, cei mai
evoluaţi Fii din Sfera-Laborator. Sosit în Cap, Fiul va înainta prin toată filiera
Fiilor centrali de Divinitate şi când a atins şi aici Ultima etapă, va ieşi din
Capul divin şi se va îndrepta către periferia finitului, unde va depune un examen.
Dacă îl va trece cu vrednicie, se va alătura celorlalţi Fraţi glorioşi, ce formează
trupul gloriosului Tată, devenind de acum un Colaborator în uriaşa Sa operă de
conducere a tot ce s-a creat până în acel moment. în rezumat, Fiul solar devine Fiu
mamar, acesta - Fiu tătar sau Divinitate centrală, în fine, acesta se înalţă în
grad şi devine Colaborator al Tatălui periferic. Din trupul gloriosului Tată a
plecat cândva, în noaptea eternităţii trecute, revenind în chip de Celulă, în
trupul Tatălui periferic. A devenit Colaboratorul Tatălui, primind de acum înainte
particule-unu, particule neutre sosite din Infinitul negru sau întunecat,
pregătindu-le şi apoi treimizându-le pentru a face din ele materia Infinitului
luminos. Din această expunere se va înţelege că nici incomensurabila Sferă a
Tatălui glorios nu este formată dintr-o singură personalitate, dintr-o singură
fiinţă - căci ce fiinţă ar cuprinde infinita Sferă a Infinitului intern? - ci
dintr-o infinitate de Divinităţi, care prin strălucirea Lor, prin nesfârşita Lor
înţelepciune şi putere, fac Una cu Toatele, constituind Una prin acţiunea, voinţa
şi simţirea lor. O unitate perfect armonică şi indisolubilă, o unitate în care în
vecii vecilor sunt robiţi unul altuia. Această totalitate formează Fiinţa
gloriosului Tată extern. '.
384

Din tainele vieţii şi ale universului — A doua carte

Unul a fost la-început, apoi doi şi, în fine, trei. Aceasta este prima treime. Din
acest modest început, prin evoluţia fraţilor veniţi mereu din Infinitul mort, s-a
format o Sferă vie, luminoasă, care a tot crescut, încât a ajuns un Infinit. Ea
creşte mereu şi azi. Rând pe rând, după o evoluţie egală cu veşnicia şi după ce
devin perfecţi, foştii copii ai Tatălui vin să se alăture primului lor Tată, fiind
egali în mărime şi constituţie cu El, contribuind la cucerirea Infinitului extem.
Azi, această infinită reuniune de strălucite Duhuri este atât de savant organizată,
încât Fiecare are o atribuţie, Fiecare conduce un anumit departament al cosmosului.
Totul e prevăzut şi ştiut. Unii prepară materia venită din haosul extern. Alţii
împânzesc spaţiile celor patru universuri cu anumiţi curenţi nutritivi. Alţii
peregrinează prin sferele create şi controlează cele ordonate. Aceştia sunt ochii
Tatălui periferic, care - după cum se afirmă - este aici şi în tot locul, şi vede
totul. Prin Ei, Tatăl periferic ştie tot ce se petrece în fiecare colţ al creaţiei
Sale. în fine, alţii comunică în cor, pe o aceeaşi gamă, cuvântările-ordine
răspândite - după cum am văzut - în Sfera centrală şi la Guvernatorii solari şi
planetari. Aşadar, Forţa conducătoare solară împreună cu cea planetară, fac una.
Centrul e considerat .numărul doi; departe, la exteriorul sferei cosmice, a
finitului, se află numărul trei, şi toţi trei - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh - fac
împreună Forţa treimică de lucru, ca trei într-unui. Din cele expuse se vede ce
departe este un Guvernator solar de Tatăl Său, El fiind încă un duh mic în grad, pe
lângă Fiii de Dumnezeu din Capul central al Sferei divine. Fiii de Dumnezeu din
Tătar, sau Capul Sferei centrale, sunt Fiinţe desăvârşite, asemenea Tatălui
glorios, ce i-a chemat odată la viaţă din Infinitul întunecat, şi locuiesc acum
lângă Tatăl Lor şi fac una cu El, din toate punctele de vedere. Iată, frate, ce
perspective ne aşteaptă. Dar când vom ajunge şi noi acolo? în veşnicia viitoare.
Doamne, Tată, ajută-ne să devenim şi noi cândva Colaboratorii Tăi. Amin!

Două abisuri stau faţă în faţă: unul sferic, luminos şi plin de viaţă, şi altul
infinit, întunecat şi liniştit ca moartea. între ele se află Fiinţa gloriosului
Tată, formată din două feluri de celule, unele permanente şi altele temporare, în
trecere ca orice călător. La dreapta Tatălui, sau către interiorul Său, stau
glorioşii Săi Fii, cei mai evoluaţi Taţi ai lumilor create; la stânga Sa, sau în
afara Lui, stă lumea nemişcată, aparent moartă. Tatăl sau glorioşii Săi Fii conduc
cosmosul. Ei dirijează Sfera centrală. Cu- adevărat, aceşti mari înţelepţi, bătrâni
încărcaţi de ani cât nisipul mărilor, au ajuns în Nirvana indienilor şi acum fac
una cu Tatăl lor şi al nostru. Ei trimit nesfârşitele lor unde-gânduri prin
interiorul întregului cosmos. Acolo domneşte împărăţia ideilor abstracte şi
fericirea veşnică. Acolo nu se desfăşoară nici o altă activitate, decât gândire.
Acolo este Excelsior după care oftează toţi Fiii de Dumnezeu din Sfera centrală şi
toate Sfintele Duhuri din cele patru universuri. Acolo mă voi întoarce şi eu odată;
când - nu are importanţă, dar ştiu ^sigur că acolo voi ajunge. în afara trupului
Gloriosului se întinde în toate părţile lumea nemişcării eterne a întunericului şi
a morţii. Hrănindu-se cu această materie, cu această lume moartă, Gloriosul o
învie. Divinul mănâncă lume moartă şi prin acest act o trezeşte la viaţă. El este
Creatorul a toate, El este dătătorul de viaţă. în interiorul Său e viaţă şi numai
viaţă. Moarte nu există nicăieri. Piatra, lemnul, sticla, pielea - totul cuprinde
viaţa. Apa, aerai, pământul - toate sunt făcute din particule ce au viaţă veşnică.
Tatăl dă viaţă din veşnicie, iar ceea ce a înviat odată nu a mai dezviat niciodată.
Iată de ce trebuie să slăvim în veci pe Tatăl nostru din Ceruri. Am spus că dincolo
de Fiinţa gloriosului nostru Tată se află, în Infinitul extem, ceva, pe care - din
lipsă de alt termen potrivit vorbirii voastre - l-am numit materie; dar pentru voi
nu e materie, deoarece ideea voastră de materie se leagă de noţiunea lipsei
complete de viaţă. Or acolo, în Infinit, se află acel ceva care deşi are aparenţă
de moarte, totuşi în sinea ei are viaţă. Unii, mai puţin cunoscători din lumea
noastră, au spus că în afară de gloriosul Tată nu mai există nimic; cu alte
cuvinte, spaţiile infinite ale Infinitului extern ar fi goale. Aceasta nu se poate
admite, deoarece cu acel ceva şi din acel ceva gloriosul Creator a făcut totul. Din
nimic, chiar Tatăl - binecuvântat fie numele Său - nu ar fi putut face ceva. Prin
urmare, în afara Sferei trupului gloriosului Tată se află Infinitul extern, plin de
ceva — lipsit de lumină şi mişcare, ceea ce i-a determinat pe unii să afirme că e
mort. De aici ideea că lumina e viaţă şi întunericul - moarte. Acestea sunt
cunoştinţele sorbite în Lună de la marile lumini angelice lunare şi solare. Tu ai
ajuns să înţelegi până unde te-am luminat eu. Ştiinţa mea a ajuns până acolo unde
pot să pricep de la un înger lunar, iar cunoştinţele sale până acolo unde a putut
să înţeleagă de la un înger solar. Pe lângă îngerul solar trec aceleaşi unde-
gânduri ca şi pe lângă mine, dar el le vede şi le pricepe. Eu nu le aud, iar când
le aud, nu le înţeleg, fiind pentru mine un fel de algebră abstractă. Le privesc,
Comunicări din Cer

385

le analizez, dar nu le pricep, nu le pot concretiza, pentru că ele nu răscolesc în

mine nici o cunoştinţă, nici un sentiment. Ca să pricepi o idee, trebuie să o poţi
transforma în ceva concret, pe care fiinţa ta să o simtă şi, simţind-o, să o poţi
analiza, defini; ca urmare, să o poţi înţelege. Ideea trebuie să aibă un ecou în
fiinţa ta, să-ţi producă un sentiment. Din cauza acestei simţiri deosebite, şi
fericirea oamenilor este de diferite nuanţe sau intensităţi. Unul se va simţi
fericit auzind cele comunicate acum de mine, iar altul, ascultându-le sau citindu-
le, le va arunca cât colo, pentru că nu-i vor face nici o plăcere, ba chiar îl vor
plictisi. Nu poţi pricepe ceea ce nu poţi simţi. Nu oricine poate înţelege o idee.
Autorul care a emis-o în lume urmăreşte un anumit efect şi a trimis-o către un
anumit punct al spaţiului, cu o anumită destinaţie. Numai aceia sau numai acela
căruia i-au fost destinate aceste idei le va prinde şi înţelege. Iată de ce pentru
toţi ceilalţi aceste unde-idei rămân hieroglife. Am spus că în trupul Tatălui
periferic există miliarde infinite de duhuri, de.glorioşi Dumnezei; Din acest trup
de Tată pornesc curenţi de idei,.împânzind spaţiile cosmosului. Unele duhuri
divine, celulele Tatălui, emit idei mai simple, altele emit idei mai complexe, care
par unora dintre noi imposibil de înţeles. Deşi toate ideile sunt transmise pe una
şi aceeaşi limbă universală, totuşi unele dintre ele cuprind o asemenea asociaţie
de idei, încât nu produc efecte, simţiri, sentimente, decât în anumite duhuri din
imensitatea creaţiei. Nu poţi înţelege ceea ce nu simţi. Sentimentul, simţirea
precede cugetarea, înţelegerea. Duhul de piatră ce animă elementul cel mai solid nu
simte orice, dar înţelege ceea ce simte că se petrece în jurul său şi cu fiinţa sa.
El înţelege numai ceea ce a simţit. Dacă se întâmplă la fel cu toate duhurile din
cosmos, tragem concluzia că prima operaţie făcută de Tatăl când absoarbe
particulele din Infinitul extern e că le vivifîcă, le dă viaţă, adică din
nesimţitoare le face sensibile. In bezna Infinitului extern se află o materie vie,
dar aparent moartă. E vie, dar nu simte nimic din afara ei, nici cât simte duhul
mineral când sfărâmi piatra, când o pui la foc sau o dizolvi. Cu alte cuvinte, în
Infinitul întunecat, în Infinitul-Nu sau ]) (Ayin), cum i se spune în Zohar, se
află o materie, o substanţă, un ceva, care - în definitiv - nu e mort, pentru că
poate fi făcut să simtă, să devină simţitor. De aici concluzia că Infinitul extern
este plin cu un fluid neorganizat pe care gloriosul Tată îl transformă sub
radiaţiile Fiinţei Sale infinite şi îi dă facultatea de a simţi. Gloriosul Tată
absoarbe din Infinitul extern fluidul întunecat, sau - mai corect - fluidul-nu, pe
care îl face un fluid-da, sau fluid luminos. Acel ceva ce există în Infinitul
extern este întunecat, un întuneric viu, transformat prin puterea Tatălui într-o
particulă luminoasă, vie şi simţitoare. Cu aceste particule vii, simţitoare şi
făcute glomerule, Tatăl a umplut cosmosul. Nicăieri în cosmos nu este întuneric.
Peste tot, până la marginea externă a finitului, există o mare de lumină, lumea
duhurilor scăldându-se într-un ocean de materie luminoasă. Dar totuşi, şi noi,
duhurile, avem noţiunea de întuneric. De unde avem această noţiune, când peste tot
vedem că există lumină? De la voi, duhuri întrupate. Voi spuneţi că e zi sau
noapte, aveţi această noţiune de întuneric, care e un fenomen astral. Trupul
vostru, aşa cum este el constituit, vă face să vedeţi fenomenele solare de zi şi de
noapte. Acum nu vezi, deoarece - zici tu - e întuneric, e noapte. Când îţi va
adormi timpul, vei veni iar sus printre noi şi vei vedea lumina veşnică. Lumina cea
mai splendidă o vedem când ne depărtăm de pământ. Departe, unde fluidul e pur,
pământul se arată în toată strălucirea sa. Din aceste depărtări, privind la pământ,
îl vedem luminos, după cum vedeţi voi noaptea Luna pe cer. Toate corpurile mari sau
mici au lumina lor, sunt prin ele însele luminoase, iar gratie acestui fapt, noi,
duhurile, le vedem. ; Noi înotăm într-un ocean de materie luminoasă mai subtilă
decât materia corpului nostru şi mai puţin luminoasă decât lumina corpului nostru
duhual. Acest fluid luminos îmi dă posibilitatea să văd tot ce există în spaţiu şi
să văd la mari distanţe, dacă mă izolez. Noapte sau întuneric nu există în spaţiu,
ci doar lumină veşnică. întuneric există numai pentru voi, datorită trupului vostru
ce împiedică duhul din interiorul său, să vadă lumina fluidului universic. O dată
ce îţi vei părăsi trupul, nu vei mai spune că e zi sau noapte, pentru că nu vei mai
avea ochi care să-ţi dea percepţia fenomenelor electrice produse între soare şi
pământ. Aici vei vedea cu tot corpul tău duhual materiile şi duhurile, dar nu
pentru că ar fi luminate de ceva, ci pentru că ele însele sunt luminoase. Când
cobor la voi, văd mai bine noaptea decât ziua, pentru că ziua lumina electrică
născută la suprafaţa pământului, din combinarea razelor eterice ale soarelui şi
pământului, îmi ascunde lumina voastră proprie. Acum, când lumina becului electric
îţi luminează camera, te văd mai puţin clar decât dacă ar fi întuneric. Te văd
luminos nu numai pe tine, ci şi hainele de pe tine. Fiecare corp îşi are lumina şi
culoarea sa deosebită.
I
I

386

. i

Din tainele vieţii şi ale universului - A doua carte

Dacă se aşează în faţa mea duh lângă duh, nu mai văd nimic dincolo de ei, corpul
lor duhual j constituind o barieră opacă. Printr-un orificiu rămas pe lângă sau
printre ei, pot vedea tot ce e j dincolo de ei. Prin urmare, există şi la noi
opacitate. Dar dacă nu pot vedea când sunt înconjurat de duhuri, în schimb aud
perfect, chiar dacă sunt împresurat de o sferă de duhuri; aud undele gândirii, de
oriunde ar veni, ceea ce înseamnă că ele trec prin corpul duhurilor. Dintre auz şi
văz, deducem că văzul ne aparţine, pe când auzul, percepţia vorbirii, a cugetării
sosite de undeva, nu ne aparţine; adică vorbirea, cugetarea, soseşte sub formă de
unde-gânduri, intră în mine şi o simt. Cu cât această simţire este mai puternică,
cu atât suntem încredinţaţi că ne-a fost trimisă de un duh mai evoluat, de o forţă
spirituală mai mare. Tot ce este viu e luminos şi este cu atât mai luminos, cu cât
e mai evoluat. Lumina poate deveni instrument de pedepsire a duhurilor rebele, a
celor nesupuse ordinelor ce li se dau. Duhul recalcitrant este înconjurat de o
ceată de duhuri puternice şi orbitoare. Lumina, energia emisă din corpul lor,
produce o anumită transformare - o stare anormală - în corpul celui vinovat. Din
acest moment, duhul recalcitrant nu mai vede nimic; a orbit spiritual. Nemaivăzând
nimic în jurul său, este cuprins de o adâncă disperare şi supliciul acesta se
prelungeşte până ce duhul greşit cere iertare şi făgăduieşte supunere desăvârşită
legilor şi mai-marilor săi. Numai la perspectiva acestui chin, oricât de rebel ar
fi un duh, îşi revine şi se supune ca un miel. Aşadar, există şi în lumea noastră
orbire. Iar acum, după un ocol atât de mare, termin acest capitol, spunându-ţi: O
dată ce particulele haotice intră în trupul gloriosului Tată, venind în contact cu
Zeii de acolo, sunt prefăcute, devin luminoase şi sunt reunite în glomerule de câte
trei, începând să se mişte. în mişcările lor se ating, se freacă unele de altele,
şi din mişcarea lor internă şi externă s-a născut viaţa şi lumina lor. Mişcarea lor
este cauza luminii şi a vieţii lumilor, a tot ce există în sfera creată.

Cele trei zone ale Gloriosului periferic La exteriorul lumilor se află prima Forţă,
despre care ţi-am vorbit de atâtea ori. Nu prea ştim cum e Centrul creator, dar
despre Sfera periferică cunoaştem şi mai puţin. Despre această infinită Forţă ni se
spune prea puţin, şi neputând verifica, le considerăm ipoteze. Eu ţi le spun ţie şi
voi desigur le veţi considera paraipoteze. însă, un lucru e cert: în Sfera
periferică materia este cea mai simplă, iar către interior devine din ce în ce mai
complexă şi mai densă. Ni se mai spune că, din punctul de vedere al consistenţei,
Centrul sau Sfera centrală este faţă de Periferie ca piatra faţă de eterul corpului
meu. Cugetul admite, şi realitatea este că materia merge din concentrare în
concentrare, de la materia cea mai fină până la piatra călcată cu piciorul de câte
ori am fost întrupat. Omul simplu nu admite decât existenţa a ceea ce vede şi
simte. Un om superior constată că, pe lângă el şi în el, există fiinţe invizibile
şi insesizabile - noi, duhurile. La rândul nostru, nu vedem şi nu simţim materia
primă, şi cu toate acestea am fost făcuţi din ea; Tatăl a creat din ea tot ce se
vede şi nu se vede. Noi cunoaştem multe, dar cum să vi le facem cunoscute, când nu
le-aţi văzut niciodată? Multe ni s-au afirmat de îngeri, dar le-am asimilat greu,
deoarece nu le-am văzut niciodată. Ce greu îmi este în momentul de faţă să-ţi
vorbesc de Tatăl nostru periferic, de substanţa din care e alcătuit şi modul cum e
organizat, când eu însumi nu L-am văzut, ci numai L-am auzit şi mi s-a vorbit de
El. Din cele descrise mai înainte, admitem logic că materia cea mai simplă din
eternitate este materia a (alfa), ce umple Infinitul întunecat sau extern. Ea este
atât de mică şi fină, încât îngerii noştri ne spun: „Particula a este atât de mică,
încât nu reprezintă nimic pentru voi". Din acest motiv cabaliştii descriind
Infinitul extern, spun că acolo nu există nimic, JJ Ayin (nu). Totuşi, pe baza
celor relatate de îngerii noştri, de Sfânta noastră Treime, de îngerii solari şi de
Guvernatorul nostru solar, eu afirm că acel nimic de acolo este un ceva, invizibil
chiar şi duhului ce percepe eterurile cele mai fine. Dar dacă nu e perceptibilă
nouă, duhurilor albe, desigur că materia a este văzută şi simţită de marile Forte
cereşti aflate în centrul Creator, şi mai ales de Luminile orbitoare ce compun
trupul Tatălui periferic. Din această realitate, din aceste particule vii unicul
Tată a creat materia j3 (beta), din care au derivat apoi rând pe rând toate
materiile cosmosului. Despre materia as-a zis că e moartă, pentru că e nesimţitoare
şi nu se mişcă. O primă condiţie a vieţii este mişcarea. Or aceste particule ale
Infinitului întunecat nu se mişcă. Numai când materia
Comunicări din Cer

şg j

a a Infinitului întunecat a trecut dincoace, în interiorul Sferei perifericului

Tată, a început să se mişte, să învie, devenind luminoasă. Mişcarea a dat naştere
vieţii şi ca efect al vieţii, a urmat lumina. ^ . De aici, inversând judecata, s-a
zis: în Infinitul întunecat nefiind mişcare, nu există viaţă. Această materie fără
viaţă a fost absorbită, vivificată şi apoi trimisă Centralul, pentru a fi
pregătită, iar de acolo - trimisă în lume pentru a constitui creaţia. Viaţa se
bucură de mişcare, iar spiritualitatea - de gândire. Să nu se uite că gândirea nu
este totuna cu judecata. Cristalul este făcut din milioane de duhuri, care toate
gândesc, dar nu pot încă judeca. Gândirea lor se traduce pe înţelesul vostru prin
ceea ce voi numiţi instinct. Gândirea simplă a dulăului inferior îl îndeamnă să
facă aşa şi nu altfel, fără a produce în forai său interior un proces complex de
gânduri care să ducă la o judecată. Sfera infinită de la periferia finitului
luminos este formată de un infinit număr de Glorioşi. Ei transformă materia
întunecată a Infinitului extern în materie luminoasă. Din a fac (5, care umple tot
interiorul finitului. S-ar părea că această lucrare este foarte uşoară, dar de fapt
este o operă uriaşă, necuprinsă de mintea noastră, deoarece din ceva mort trebuie
făcut ceva care să palpite, să fie plin de viaţă. Din ceva nemişcat, trebuie făcut
ceva care să se mişte de la sine putere, din ceva neştiutor — o fiinţă care să
vadă, să audă şi să simtă tot ce există în jurai său. Minunea aceasta — minune şi
pentru noi - constă într-o operaţie savantă, dar naturală a Glorioşilor, prin care
pun ceva din Fiinţa lor în particula a din Infinitul extern, ceva care să o cheme
la viaţă, şi astfel, din nemişcată şi nesimţitoare, să fie vie, să simtă şi să se
mişte. Trecând momentele grele ale naşterii, mama e fericită când strânge în braţe
copilul adus în lume. Dar cât de fericiţi sunt glorioşii Colaboratori ai Tatălui,
când dintr-un nimic, din ceva mort, fac ceva viu. îngerii noştri ne spun:
„Fraţilor, nu vă puteţi imagina ce bucurie simte Divinitatea când vede această
trecere de la moarte la viaţă. Ce preocupări minuscule avem noi şi ce opere
grandioase săvârşesc Ei." La gradul ajuns, evoluţia cere să ni se dea cunoştinţe
despre tot ce a creat Tatăl, dar ele nu sunt decât sinteze concentrate, socotindu-
se că încă nu avem nevoie nici noi să cunoaştem mai amănunţit tainele cereşti. Am
fi fericiţi să ştim şi noi cât ştiu îngerii, deşi nici ei nu posedă pe deplin
cunoştinţele referitoare la tot ce a făcut Părintele veşniciei. Numai Sfânta Treime
solară este posesoarea marilor taine, în toată splendoarea lor. Dar Ea nu are timp
să stea cu noi de vorbă şi să ne ţină mereu 'la curent cu cele ce sufletul nostru
avid doreşte să cunoască. Savanţii noştri profesori ne-au mai spus: „Acest mare
sublim şi sfânt Periferic este format la rândul Său din trei Sfere concentrice şi
suprapuse. Prima Sferă, cea externă, are misiunea de a absorbi materia a din
Infinitul extern. A doua Sferă este sediul unde Glorioşii prefac materia moartă în
materie vie. Urmează Sfera vecină cu finitul luminos, Sfera a treia, unde materia
vivificată, îmbrăcată în haina vieţii, este educată să se mişte într-un anumit fel.
Pe când la început mişcarea era condusă, ulterior, particula - ca şi copilul care
învaţă să umble - este lăsată să se mişte singură. Astfel, din neviaţă a trecut în
viaţă şi constituie de acum materia luminoasă a finitului. De acum, materia
prefăcută şi concentrată se îndreaptă către Central creator, frecând prin stări din
ce în ce mai dense. Plecarea de la Periferie la Centra dă particulei vii impresia
pe care o avem când coborâm din zonele noastre diafane şi trecem prin straturile
din ce în ce mai dense ale eterului din jurul pământului nostru. Ajunsă în inima
Sferei centrale, în regiunea numită de noi Cap de Tată central, pe lângă viaţa ce o
primise, particula primeşte şi spiritualitate, adică facultatea de a gândi, sub
forma cea mai simplă. Odată dobândită această facultate, particula vie simte un
puternic impuls să se întoarcă la Cei ce i-au dat viaţă. De aceea reia dramul către
Periferie, străbate finitul luminos, trece, ca printr-o sită, prin cele două Sfere
interioare şi ajunge în Sfera externă, unde primeşte binecuvântarea. I se dă o
anumită destinaţie, înscriindu-se în ea un anumit destin pentru a constitui materia
numărul-unu a viitoarei nebuloase. De acum particula face din nou dramul către
Centra, iar în Mamar este asociată cu alte infinite duhuri de toate treptele,
cohorte de fraţi mai mari, având în frunte cele trei uriaşe Forţe, Sfânta Treime
solară. Apoi pornesc cu toate în unul din cele patra universuri, pentru a constitui
o nouă creaţie, pe lângă sutele de miliarde de sisteme solare." în interiorul
universului, stelele sunt ca nisipul mării. Ceea ce au descoperit astronomii
pământului este nimic pe lângă ceea ce vor mai afla. Lumea noastră superioară ne
spune: „Ai să trăieşti şi ai să vezi multe pe lângă cele ce ai văzut, căci puterea
creatoare a Tatălui - binecuvântat fie Numele Său - este infinită. Degeaba îţi mai
frămânţi mintea, există forme pe care nici nu poţi să ţi le închipui şi există legi
ce ţi s-ar părea absurde, şi totuşi, totul e sublim, căci a pornit din gândirea lui
Excelsior."
388

Din tainele vieţii ţi ale universului - A doua carie

Tot ce auzim despre alte lumi vă comunicăm şi vouă, iar vorbele noastre se
transformă în legende, prin intermediul conştiinţei voastre. La noi e lumea
„visurilor frumoase", la voi - lumea „realităţilor triste", dar ceea ce e vis şi
poveste în lumea noastră e o realitate în împărăţia gloriosului Tată ceresc.

Totul trăieşte în sânul Tatălui

Iar acum, frate, o mică recapitulare. Priveşti în dreapta, în stânga, în sus, în
jos, înainte şi în urma ta, şi vezi materii şi fiinţe care, în definitiv, sunt
compuse toate din particule pline de viaţă. Totul e viu. Spiritul - întrupat sau
neîntrupat - ar vrea să vadă pe dragul nostru Tată, aşa cum tu vezi omul. întrupat,
adică tu fiind de o parte şi El de altă parte. Dragul meu, acest lucru nu va fi
posibil niciodată, în vecii vecilor. Odată globula roşie din sângele trupului uman
a auzit de o fiinţă numită om. în dorinţa de a şti unde se află omul, ca să-1 vadă,
a întrebat pe surorile sale şi pe globulele albe unde o fi locuind acest om, ca să
se ducă acolo, să vadă ce fel de fiinţă este. Alături de globula roşie şi albă, în
sânge se afla şi microbul. Acesta, auzind conversaţia globulelor sanguine, s-a
amestecat în vorbă şi le-a spus: „Nu mai căutaţi nici un om de care spuneţi că e
bun şi iubitor. Nu cred să existe nicăieri în lume acest om". Atunci toate
globulele au răspuns în cor: „Există un dumnezeu, acesta este tatăl nostru şi el,
în lumea sa, se numeşte om". Dar microbul răspunse: „Dacă ar exista acest dumnezeu,
despre care voi aţi aflat că se numeşte om, Ade ce nu are el milă de mine şi vă
lasă pe voi să mă mâncaţi?" într-o zi, un om a fost cuprins de somnul morţii şi a
îngheţat. După o vreme, microbii s-au văzut afară din trupul său şi acum au zărit
omul, dar o dată cu el au observat mai mulţi oameni. Atunci şi-au zis: „Câtă vreme
eram în om, căutam pe om şi nu-1 găseam, acum uite că în loc de un singur om, vedem
o mulţime de oameni". Din toate vremurile duhul se întreabă şi descoase şi pe alţii
de lângă el: „Unde o fi Dumnezeul nostru, Părintele creator?" El nu ştie că se află
chiar în trapul lui Dumnezeu. Frate, îţi afirm că noi trăim în acest Infinit,
trupul lui Dumnezeu, trăim cu toţii în chiar Fiinţa lui Dumnezeu. Despre cât de
mare este El nu ne putem face nici măcar o idee palidă. Eu, tu, noi toţi, suntem
nimicuri faţă de planeta unde trăim. Dar pământul, faţă de soarele în jurul căruia
se roteşte, este ca o sămânţă de mac faţă de un pepene verde. Faţă de steaua
Antares, măreţul nostru Soare este ca o sămânţă de mei faţă de un dovleac. Ei bine,
universul e plin de miliarde nesfârşite de asemenea uriaşi ai cerurilor, ca Soarele
nostru şi ca Antares. Dar Sfera centrală, unde se află împărăţia Fiilor de
Dumnezeu, mai mare decât oricare din cele patra universuri, cât de mare să fie? Dar
finitul luminos ce cuprinde întregul cosmos? Şi, în fine, Sfera gloriosului Tată,
care înconjoară la periferie acest finit luminos, la rândul ei cât de mare o fi?
Mintea îţi stă în loc şi nu poate cuprinde, nu poate să-şi imagineze cât de mare
este această Sferă, acest Trup a lui Dumnezeu, în care plutesc celulele Sale,
miliarde de corpuri cereşti. Doamne, Părinte, mari au fost faptele Tale, sublime au
fost concepţiile Tale. Iartă-ne că noi, fire de praf pierdute în Infinitul Tău, Te
căutăm să te proslăvim. Din cele spuse, ai înţeles, frate, că totul este spirit,
totul este format numai din duhuri. Totalitatea celor mai savante şi mai puternice
Duhuri, a celor mai iubitoare Fiinţe, formează Sfera periferică, ce ne înveleşte pe
toţi şi căreia voi îi ziceţi Dumnezeu Tatăl. Unul a fost la început, Unul s-a
născut din pulberea haosului infinit. Nici o putere mentală nu va putea imagina un
număr de unităţi de ani-lumină care să ne apropie de acea eternitate, când Unul s-a
ridicat din lumea tăcerii de mormânt şi a frigului morţii şi a devenit viu. Acestui
Unu, acestui Prim între primii veşniciei, ne închinăm şi îl slăvim, căci prin
dragostea Sa, prin puterea Sa ne-a chemat pe toţi la viaţă şi azi formăm cu toţii
Sfera tuturor creaţiilor. Azi, acel Unu Prim este pierdut în infinitatea Urnirilor
Colaboratori, aflaţi în jurul Său, şi cu toţii formează Sfera gloriosului Tată de
la periferie. Toate duhurile - de la mic la mare, de la duhul pietrei până la
Sfintele Duhuri ale miliardelor de planete şi stele, de la Fiii centrali şi până la
glorioşii Taţi periferici - toţi cântăm şi aducem slavă Celui ce s-a născut şi nu a
avut martor pe nimeni în Infinit. Acest Unu a făcut apoi pe Fiii Săi, iar Fiii au
făcut Sfântul Duh. Glorioşii Taţi sunt la periferie, Fiii de Dumnezeu sunt în Sfera
creatoare
Comunicări din Cer

389

de la centru, iar Sfintele Duhuri conduc Viaţa de pe sori şi planete, şi cu toţii

împreună - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh - formează Una, în ceea ce priveşte aplicarea
Legii, care este mai presus de toţi şi toate.

Gloriile spirituale ale unicului Tată divin

hi timpul să încheiem comunicările noastre. Este suficient pentru vremurile pe care
le trăiţi. în esenţă, s-a dat explicaţie multor fenomene şi situaţii în care se
găseşte Creaţia în stadiul actual. Despre tainele Unicului s-ar putea scrie mii de
cărti şi tot nu se va putea reda seria de fenomene petrecute secundă de secundă în
jurai vostru, în întreaga sferă creată. în esenţă, starea de fapt este următoarea.
La periferia a tot ce s-a făcut de către Unicul, din primul moment al creaţiei Sale
şi până în zilele acestea, se află cele mai strălucite Duhuri, cele mai glorioase
Creaţii. Ele există de o infinitate de veacuri - necuprinse de vreo minte
omenească, şi nici chiar angelică - evoluând într-o durată de timp inimaginabilă,
de o veşnicie, din eternitate. La rândul lor, nu toate Entităţile glorioase au
aceeaşi vechime şi deci nici aceleaşi forţe. Din această cauză, am distins trei
categorii de Glorioşi, de Duhuri supreme. Unii sunt la periferie, formând zona
externă a infinitei Sfere a glorioşilor Creatori. Ei sunt vecini cu Infinitul
întunecat, cu Infinitul unde nu se vede nimic, cu Infinitul unde se pare că nu mai
există nimic. Acestora le vom da numărul zece, ca fiind Coroana Creaţiei Unicului
fără nume, sau cu nume Sfânt, necunoscut mulţimii. Spre interior urmează a doua
Sferă, a doua zonă de Glorioşi, mai mici în grad decât Cei dintâi, care îndeplinesc
o altă categorie de acţiuni, Glorioşi desemnaţi în anumite texte sacre cu numărul
nouă. In fine, în interior urmează o a treia Sferă concentrică, mărginindu-se sau
învecinându-se cu finitul luminos. Infinitatea de duhuri care compun această a
treia zonă de strălucite Forţe divine execută o altă serie de lucrări, de un ordin
şi mai scăzut decât primele două. Acestora li s-ar putea pune numărul de ordine
opt. Periferia creaţiei Unicului cuprinde trei mari categorii de duhuri, cele mai
mari, mai sublime, mai puternice Forte spirituale din tot ce există azi. Aceste
trei categorii .formează Prima Treime, Prima Forţă, Primul Triunghi, ce conduce
lumile existente şi creează pe cele viitoare. • A doua Treime, a doua mare
categorie de Duhuri, simt Cei ce formează, în bloc, Sfera divină. Există şi aici o
infinitate de Duhuri creatoare. S-a aplicat şi în Sfera divină principiul
diviziunii muncii, şi aici există o ierarhie în sânul căreia distingem trei mari
trepte: Cei de la centrul Sferei divine, denumiţi, în bloc, Capul divin sau
Tătarul; Cei din jurul Lor au constituit ceea ce am numit Pectoralul; în fine, Cei
din afara Lor, Cei ce la un loc au constituit a treia parte a Sferei-Laborator şi
căreia i-am dat numele de Mamar sau Abdomen. Pe când în Treimea Glorioşilor
periferici Cei superiori erau în afară, în a doua Treime de Duhuri creatoare, Cei
superiori sunt la centrul Sferei creatoare, iar Cei mai mici în grad sunt la
periferie, fiind aşezaţi invers decât în Sfera primei Treimi. Dacă am pune numărul
de ordine ierarhic şi aici, am da nota şapte Celor din Cap, şase - Celor din
Pectoral şi cinci — Celor din Mamar. în numărul sau nota ierarhică cinci nu intră
decât cele două prime categorii de Duhuri mamare, adică Cei ce desperfectau sau
făceau imperfecte spiritele-copii şi Cei ce le dezvoltau puterea de a fi supuşi şi
înţelegători a ceea ce vor auzi şi vedea în lumile create. Următoarele trei trepte
de Duhuri Fii de Dumnezeu sau Creatori ai Sferei-Laborator constituie a treia
Treime de strălucite Duhuri divine. Ele vor fi notate cu numerele patru, trei şi
doi. în fine, în categoria numărul unu, sunt Cele ce creează nebuloasele. Aşadar
există trei Treimi, care fac nouă ranguri de Forte creatoare, iar a zecea, cea mai
de jos, lucrează la concentrarea materiei prime, pentru a forma din ea începutul
noilor lumi materiale. Prima Treime este Sfera Glorioşilor, Sfera gândirii celei
mai sublime, Sfera bătrânilor Taţi spirituali. Sfera centrală este lumea Fiilor de
Dumnezeu, Sfera creaţiilor fluidice şi a duhurilor. în fine, cele patru universuri
constituie lumea creaţiilor materiale - a sorilor, cometelor, planetelor etc. -
lumea Sfintelor Duhuri. în lumea aceasta nu locuieşte nici un Fiu de Dumnezeu,
Conducătorii sorilor şi planetelor fiind toţi Sfinte Duhuri, cu grade diferite,
după vechimea lor. Dacă în decursul acestor comunicări Guvernatorii solari au fost
denumiţi Fii de Dumnezeu, am § "facut-o pentru a învedera gradul Lor superior faţă
de Guvernatorii planetari, care, în definitiv, tot Sfinte Duhuri sunt, dar pe o
treaptă evolutivă inferioară.
391

Ultimul meu cuvânt

Iubite cititor, mă voi sili să fac un rezumat chintesenţial al celor expuse în

acest tratat. Te rog să mă ierţi dacă nu voi putea să înşir în mod neîntrerupt
fenomenele cereşti petrecute în veşnicia trecută şi prin care s-a ajuns până la
creaţia actuală. Din cele expuse, s-a văzut că totul a provenit din Infinit, din
haosul plin de particule vii, particule de viaţă. De acolo au pornit şi pornesc şi
azi pe drumul evoluţiei veşnice aceste vietăţi inimaginabil de mici, sfere-gânduri
numite idei sau cuvânt. Odată, cândva, în eternitatea trecută, Infinitul era plin
de particule numai de un singur fel. Veşnicii peste veşnicii au trecut, şi din
cauza desimii lor s-au produs atingeri şi frecări între ele. Din această cauză s-a
născut în sânul lor o mişcare ce a adus cu sine o conştiinţă, o viaţă a lor
proprie, de natură electrică. Ajunsă în acest stadiu, particula s-a bucurat de alte
forte şi a avut o altă situaţie faţă de semenele ei. Ea trecu din prima stare -
neutră, în cea de a doua - pasivă. După o vieţuire egală iar cu o veşnicie,
procesul petrecut în prima categorie de particule, cele neutre, s-a deraiat mai
departe, iar energia născută în interiorul particulei s-a exteriorizat de această
dată sub forma unei porţiuni infinit de mici, din însăşi substanţa ce o forma.
Această particulă avea şi ea viaţă şi forţă electrică în ea. Totalitatea acestor
particule a constituit un fluid, o esenţă, o chintesenţă, care circula printre
particulele neutre din care s-au născut. Din acest moment, particula haotică a
trecut într-un nou stadiu, a devenit activă. La o vreme, în haos se găseau - şi se
găsesc şi azi - trei categorii de particule: neutre, pasive şi active. Ele se
deosebeau şi se deosebesc între ele după activitatea lor, după gradul lor de
sensibilitate şi mai ales după puterea lor energetică. Pe când particula neutră e o
fiinţă care trăieşte şi cugetă în fonii ei interior, dar nu simte şi nu ştie nimic
de existenţa lumii din preajma ei, particula pasivă a devenit o vietate care, pe
lângă atributul vieţii, are conştiinţa că mai există şi o altă lume în vecinătatea
ei. în fine, particula activă nu numai că simte, cugetă, aude şi vede lumea
înconjurătoare, dar a ajuns la gradul de a-şi exterioriza gândul, recepţionat şi
înţeles de particulele pasive. La începutul începutului, o particulă activă a
devenit conştientă de noaptea adâncă şi tăcerea de mormânt ce domnea în infinitatea
Infinitului, şi se născu în sânul ei dorinţa de a chema la conştiinţă şi la viaţă
activă şi pe semenele ei. Mii şi milioane de ani, ea strigă cu glasul gândului
către abisurile Infinitului. După o „vreme", încă o particulă îşi reveni din somnul
cel de veci, şi auzind glasul chemător al primei sale surori, pomi către ea şi i se
alătură. Astfel, dintr-o unitate s-a născut o dualitate. De acum, într-un cor,
amândouă îşi cheamă iarăşi surorile, mii şi mii de secole, cât nisipul mării. în
fine, o a treia particulă a devenit conştientă de chemarea ce se făcea peste
adâncul întunecat şi rece al abisurilor, şi veni şi ea să se alipească celor două
surori, formând astfel prima trinitate. Aceasta a fost prima zi a creaţiei. Iarăşi
se înşiră miile şi milioanele de secole, şi iarăşi una câte una dintre particulele
active vin să se alipească de prima Trinitate, în vederea unui scop comun şi
activităţii cu spor pentru redeşteptarea surorilor din adâncul haosului, ce păreau
că duc o viaţă moartă. în felul acesta se formează cu timpul o sferulă de fiinţe
haotice, o vastă asociaţie de particule vii. Acesta a fost începutul formării
Sferei Glorioşilor divini. Aceasta a fost ziua a doua a creaţiei. Mereu soseau
particule vii, şi de cum veneau, se şi alipeau celor preexistente. Cu timpul, unele
particule - cele dintâi - au trecut de la periferie la centrul sferei. Aici,
spaţiul fiind mai larg, au putut să se mişte, să vibreze mai în voie şi din această
cauză s-au simţit mai fericite. Auzind de acest lucru, particulele de la periferie
au venit pe rând la centru, pentru a verifica şi simţi şi ele această senzaţie, iar
în locul lor se aliniau cele ce soseau mereu din Infinit. Particulele adunate la
centru s-au aglutinat într-o sferă centrală, constituind începutul modest al sferei
denumite impropriu, Sfera-Cap divin. Pe măsură ce se mărea Sfera centrală, chiar de
la începutul formării sale, a început să se rotească în jurul propriului său
centru. Din această cauză s-a născut o forţă de absorbţie, care a făcut ca alături
de particulele active - sosite mereu să constituie cele două grupări - să fie
absorbite şi
392

Din tainele vieţii şi ale universului

particule ce se lăsau convinse să fie chemate, atrase, adică soseau şi particule

pasive. Ele treceau printre particulele Sferei periferice şi se adunau în jurul
Sferei denumită Cap divin, formând cu vremea o a doua sferă — concentrică cu cea
dintâi — denumită Mamar. Din cauza felului de activitate internă a fiecăreia din
particulele ce formau Capul divin, el se comportă în totalitatea sa ca o forţă
electric pozitivă, iar totalitatea particulelor ce formau Mamarul se manifestau, în
bloc, electric negativ. De la o vreme, Sfera periferică, a Glorioşilor, pe lângă
particulele active şi pasive, a început să atragă din Infinit şi particule neutre,
trimiţându-le la centru, unde au fost orânduite între Cap şi Mamar, formând o a
treia sferă, denumită Pectoral. Această a treia sferă se manifestă din punct de
vedere electric ca fiind neutră. în acest stadiu se găsea o sferă mare la exterior
— Sfera primilor Glorioşi, în mijlocul căreia se afla o sferă mai mică, formată-din
trei părţi: Capul divin, Toracele şi Abdomenul, Născătorul sau Mamarul. în
ansamblu, acestei sfere interne i s-a dat numele de Sferă divină, Centru divin sau
SferăLaborator. Aceasta a fost ziua a treia a creaţiei. într-o fază ulterioară,
după mii şi mii de veacuri, Forţele vii ale Laboratorului au format din particulele
vii sosite mereu din Infinit o materie vie, care a fost eliminată în spaţiul dintre
Sfera centrală şi Sfera periferică. Ea a constituit primul fluid, primul eter,
prima materie, cu care în veşnicia viitoare se vor face toate, de la care vor pomi
toate creaţiile. Ea a fost şi este şi azi baza tuturor materiilor şi duhurilor.
Acest eter a evoluat în decurs ^de o infinitate de ani, şi din eter a devenit un
supraeter, sau din eter fizic a devenit un eter psihic. în fine, particulele
acestui eter ai; vibrat din ce în ce mai repede, au evoluat din ce în ce mai sus,
până la ultimul termen al evoluţiei lor. Din acest supraeter ultraperfecţionat,
Centrul creator a făcut mica treime numită duh sau spirit. Acesta a fost primul
duh, prima formă spirituală ce va deveni în veacuri duhul desăvârşit, dar, totuşi,
învelit sau îmbrobodit în cămăşi fluidice. Acesta a fost duhul mineral. Din
asocierea duhurilor minerale şi din condensări din ce în ce mai puternice, s-a
ajuns la formarea minei'alului. Mineralul este o materie vie, formată dintr-o
asociere deosebit de mare de duhuri minerale. Piatra, oricare ar fi ea, deşi pare
nemişcată şi nesimţitoare, în realitate este o materie vie, o sumă infinită de
vietăţi-duhuri, constituite, în ultimă analiză, din particule vii venite din haos
şi pornite pe drumul veşnicei evoluţii. La început a fost o asociaţie de duhuri mai
rarefiate, formând un glob fluidic, o planetă eterică. Aceasta a fost ziua a patra
a creaţiei. Această planetă a trăit, a evoluat şi s-a întors la Centrul care o
crease. Aici materia ei a fost pregătită pentru a forma din ea o alta planetă, mai
compactă, cu duhurile, eterurile şi supraeterurile mai condensate, mai consistente
— planeta gazoasă. In fine, din treaptă în treaptă s-a trecut la planeta lichidă şi
apoi solidă. După ce aceste planete solide şi-au terminat evoluţia - care, în
esenţă, este reproducerea tuturor faptelor anterioare, plus o fază nouă - începe
procesul invers, adică solidul devine lichid, acesta gaz şi, în fine, gazul se
preface în eter, întorcându-se la Centrul creator. Opera se continuă mai departe.
Din nou pleacă din Sfera creatoare duhuri, eteruri psihice şi fizice, pentru a
forma de această dată planete unde să apară şi fiinţe vegetale. Pe când primele
planete solide erau pustii, lipsite de orice vegetaţie, pe acestea începe forma de
viaţă vegetală, care le îmbracă cu o haină de verdeaţă, cu tot felul de plante.
Duhurile vegetale care animă aceste plante sunt fostele duhuri minerale, promovate
pe o treaptă evolutivă mai ridicată. Când traiul acestei planete s-a terminat, ea
pleacă la Centru, de unde, cu materia sa prefăcută şi pregătită pentru o nouă formă
de viaţă este trimisă în spaţiu, pentru a da naştere unei planete acoperite cu
vegetaţie, dar adăpostind pe suprafaţa sa şi regnul animal. în fine, în continuarea
acestor trei feluri de planete - după întoarcerea în Sfera-Laborator - a venit
rândul creării planetelor care, pe lângă plante şi animale, să fie populate şi cu
forme umane. Duhul a trecut prin minerale, vegetale şi animale, obţinând rangul de
duh uman. Acum se încheie a cincea zi a creaţiei. De atunci, Sfera Glorioşilor
cheamă mereu particule vii din Infinit şi le dirijează pe drumul creaţiilor.
Numărul creaţiilor a crescut, fiind create miliarde, sute de mii de miliarde de
sori, planete şi sateliţi ai lor. Totalitatea lor constituie universul. Naşterea
universului încheie a şasea zi a creaţiei. Azi, în jurul Sferei divine există patru
universuri, a căror totalitate formează un tot numit cosmos. De acum încolo se
continuă în veci evoluţia sau a şaptea zi a creaţiei.
Ultimul meu cuvânt

jpj

Din descrierea mea, s-ar părea că unele particule haotice au evoluat, cutreierând
prin gama nesfârşită a stărilor de eteruri şi duhuri, iar altele au stat numai la
Periferie sau la Centrul creator, în realitate, toate particulele ce au constituit
Sfera Glorioşilor şi Sfera Divină, rând pe rând, au pornit din Sfera lor respectivă
şi au intrat, pe rând, în ciclul evoluţiei nesfârşite. Azi, Sfera Glorioşilor
cuprinde tot ce poate fi mai sublim, ca o ultimă fază de prezent, cel mai înalt
stadiu actual al evoluţiei fără de sfârşit. Pentru a înţelege şi mai bine acest
final sublim, voi spune că duhul-om a evoluat o veşnicie şi a ajuns - după ce a
peregrinat printr-o serie de planete de diferite grade de evoluţie - la gradul de
înger planetar. Cu acest grad, el a trecut din planetă în planetă, prin toate
gradele principale de planete, şi a ajuns Guvernator planetar. Când a terminat
şcoala conducerii unei planete, a fost promovat la rangul de înger solar, şi,
trecând din soare în soare, a ajuns Guvernator solar. Drumul evoluţiei se continuă
în veşnicie. Guvernatorul solar va conduce o serie de sori, trecând prin toate
gradele principale de sori ale celor patru universuri, când va fi trecut ca factor
Creator în Sfera divină. Aici,. El va fi un modest Lucrător divin, creator de
fluide fizice. Apoi, Constructor de fluide psihice, va trece prin etapele de
Creator de forvii, Divinitate creatoare de forvispii şi, în fine, Creator de
duhuri, după care va intra în Capul divin. După milioane de ani de evoluţie, va
trece de aici în Sfera Glorioşilor periferici, de unde va conduce tot ce s-a creat
până azi. Nu ne putem face nici o idee despre cât timp a trebuit de la prima Idee
din haos, de la primul Cuvânt, de la primul Dumnezeu, până azi. E o veşnicie
necuprinsă nu numai de mintea omului, dar nici chiar de marile Foiţe angelice.
Totul a provenit din particulele vii din Infinit, totul este creat şi va fi
construit şi în viitor din aceste fiinţe vii, ultramicroscopice. Totul a fost
organizat de primul Nucleu de asociaţie divină, de modesta sferă de la început. Cu
vremea, globul acesta a devenit o sferă infinit de mare, un adevărat Infinit. Ea
este Sfera Glorioşilor de la marginea exterioară a finitului luminos, Azi, există
un finit ce pluteşte în sânul unui Infinit. Sfera Glorioşilor divini şi întreaga
Sferă a creaţiei, formată din Sfera centrală cu cele patru universuri, este condusă
după norme fixe, numite Legi. în fruntea noianului de legi se află Legea asociaţiei
sau a Iubirii, iar anexa ei este Legea evoluţiei, care duce totul - Centrul creator
şi sferele create - din ce în ce mai sus, spre perfecţiunea fără de sfârşit, spre
desăvârşirea în veşnicie.

Iubite cititor, dacă am putut face puţină lumină în sufletul tău, mă voi simţi
fericit când voi fi dacă cele scrise aici ţi s-au părut visări sau fantezii, îţi
cer iertare că ţi-am tulburat ideile şi ţi-ai pierdut timpul cu citirea acestei
cărţi. însă, îţi afirm, în faţa lui Dumnezeu, că tot ce am scris nu e de la mine -
căci şi eu sunt un om ca orice om - ci sunt ideile, gândirea celor din lumea
tăcerii, din lumea luminii eterice. Vor veni după mine alţii, care vor semăna idei
şi mai înalte, profunde şi sublime. Ceea ce n-am putut face eu vor face urmaşii
mei, căci aşa e legea firii, legea evoluţiei. îţi mulţumesc Părinte că m-ai
învrednicit să mă achit de ceea ce duhul meu a promis înainte
SUST Dar

de a Veni în lumea trupească. Amin.

Cuprins

5 închinare 7 Precuvântare

PRIMA CARTE
11 15 15 19 24 34 36 42 50 54 70 71 71 73 76 83 92 98 104 116 120 121 129 131 135
135 137 138 139 142 145 147 148 150 153 155 156 157 160 162 164 165 166 167
Existenţa lumilor invizibile Corpul fizic al omului Trupul Corpul vital Centrele de
activitate ale corpului vital Corpul planetar sau terestrian al omului Funcţiile
corpului planetar Corpul solar şi corpul mental al omului Moartea Actul morţii
Concluzii ' Judecata, viaţa şi ocupaţia duhului Judecata duhului Viaţa duhului în
spaţiu Ocupaţia duhului în spaţiu Reîntruparea Argumente aduse în sprijinul legii
reîntrupării Probele reîntrupării Procesul reîntrupării Regresie hipnotică Destinul
omului Influenţa gândurilor, dorinţelor şi faptelor în formarea destinului Destinul
colectiv Când îşi termină omul existenţa terestră?

A DOUA CARTE
Comunicări din Cer Se cere tăcere iniţiatului Pământul este scena, iar oamenii sunt
actorii Cerul trebuie să aibă legături cu omenirea trupească Omul evoluează pe mai
multe planete şi sisteme solare Combinarea fluidelor Totul a provenit din
concentrarea fluidului primordial Materializarea din Tibet Omiil a trecut prin trei
faze în existenţa sa pe Pământ Duhul îşi construieşte viitorul sistem cerebral
confonn destinului său Duhul nu mai revine pe urmele evoluţiei sale Trecutul şi
viitorul Fiecare om are un veghetor Visul Idei despre creaţie Ierarhia cerească De
ce a venit pe Pământ marele Guvernator solar Combinarea şi asimilarea fluidelor
Evoluţia duhurilor planetare Din ce este format un fluid
169 171 173 175 175 177 178 179 183 186 188 189
192

Pretutindeni există viaţă, deoarece pretutindeni există materie vie Evoluţia de la

piatră la om . Cititorii gândurilor Fotografierea entităţilor spirituale Omul
trupesc este instrumentul entităţilor spirituale Cauza activităţii Copilăria
duhului Opera materializărilor Producerea sunetelor şi vorbirii directe a duhurilor
Păzirea legilor aduce fericire, încălcarea lor - nefericire Templul ştiinţei
cereşti H Este posibilă evoluţia entităţii spirituale în Cer, fără să se întrupeze?
Duhul-copil ' ' *•'■;.■■■

193 Rugăciunea poate înlătura legea divină? 194 Iartă greşeala semenului tău! 195
Despre timp şi spaţiu 197 Văzul, auzul şi simţul duhului - ; 198 Scânteia divină
este o unitate indivizibilă • 199 Crearea premergătorilor duhurilor 200
înştiinţarea Tatălui divin despre tot ce se petrece în cosmos 202 Forvispiile 202
Forvispiile şi duhurile s-ar putea vedea 204 Cei trei Guvernatori 205 Conducerea
Pământului 206 Lumea spaţială a Pământului 208 Botezul şi cordonul fericirii 213
Judecata şi pedeapsa 215 Omul trupesc este instrumentul de studiu al duhurilor
cereşti 218 220 221 222 225 227 230 230 233 234 236 237 239 241 242 244 246 247 249
251 252 254 255 257 259 262 264 265 269
223 217 Lucrarea Sfintei Treimi

Acţiunea duhurilor Moartea spaţială Gândirea Ocupaţiile duhurilor întrupate

Crearea duhului ■ ■ ' ■ ■

;. ■ ' ■ ■ ■ ■ >-.■

"
• .',:■'

Rolul dreptaşului, stângaşului şi al celui-de-creştet Conducerea popoarelor

Adevărul îşi are gradele lui Evoluţia ideilor Cauza şi efectul corespunzător
Urmările încălcării legilor cereşti Formarea iniţiatului Ideile sunt" forţe Despre
fluide ' Ştiinţa Cerului Luna. Plecarea din acest sistem Suferinţa este pârghia
evoluţiei Evoluţia se face în grupuri Cosmosul - creaţia '■ ' ' Mişcarea şi viaţa:
soarelui - ' ; Constituţia soarelui " Sfera divină Duhul uman trece prin mai multe
feluri de întrupări Sfera divină Plecarea duhurilor de pe planeta noastră
Atractivul şi electrivul - magnetismul şi electricitatea Duhul cu cele şapte
învelişuri Există specializare şi în Cer Activitatea divinului Tată central
Diferite categorii de eteruri

■ ■--.

'

•' '
272 273 275 277 279 280 283 285 289 291 294 295 296 299 301 303 306 307 308 310 313
315 317 319 321 323 325 327 330 330 333 335 336 337 338 339 342 346. 347 349 351
352 354 355 356 359 361 363 365 367 369 373 374 378 386 388 389 391

Eterul magnetic Şcoala duhului se face prin memorare Legea fizică şi legea morală
Liberul arbitru Două forţe concură la evoluţia entităţii spirituale Mecanismul
gândirii Omul e un mic univers Cele mai bune lecţii sunt câştigate prin dureri
Visele Asocierile spaţiale Activitatea duhului este înscrisă în el Să slăvim pe
unicul Tată divin Gradele spirituale se dau din planetă în planetă Cele trei mari
acte ale vieţii umane îmbrăcarea duhului cu şapte învelişuri Civilizaţiile de
altădată - Potopul Pregătirea pentru plecare Progresul e continuu, dar în valuri
Cele trei categorii de duhuri Soarele - Razele cosmice Lumina şi căldura de la
suprafaţa pământului Spaţiile sunt pline de unde-gânduri Intuiţia Trecerea materiei
prime prin starea fluidică, gazoasă, lichidă şi solidă Ierarhia duhurilor planetei
noastre Ideea este o fiinţă Adevărul deplin şi adevărul redus Crearea plantelor,
animalelor şi omului Ierarhia în lumea duhurilor albe Mânuirea fluidelor întâi a
fost creaţia fluidică, apoi cea solidă Propagarea Adevărului Forma corpurilor
cereşti Duhul pleacă neştiutor de la Centru şi se înapoiază în glorie spirituală
Ştiinţa revelată va lumina lumea Totul evoluează Formarea Sferei divine
Reîntruparea este un examen necesar colectivităţii Construirea mineralelor,
vegetalelor, animalelor şi a omului Creaţia Centrului Evoluţia se face individual,
dar şi în colectiv Ciclurile evolutive Totul s-a născut din particule haotice
Apariţia omului pe pământ In esenţa sa, duhul este format din trei particule Lumile
se conduc prin puterea sugestiei Particule vii a — alfa, J3 - beta şi y - gama în
Cer se face teorie, iar pe pământ - aplicarea teoriei cereşti Orice duh transmite
şi recepţionează idei Sfera divină şi familia umană Boala duhului Creatorii
centrali Tatăl periferic Enunţurile Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh Cele trei zone
ale Gloriosului periferic Totul trăieşte în sânul Tatălui Gloriile spirituale ale
unicului Tată divin Ultimul meu cuvânt