DISCIPLINA: NURSING IN ONCOLOGIE

INGRIJIREA HOLISTICA A BOLNAVULUI DE CANCER

In fiecare an, in lume, 65 de milioane de oameni mor de cancer, iar o

persoan din 3 va dezvolta cancer. Peste 40% din decesele prin cancer la nivel
mondial se datoreaza celor 11 factori de risc:
- Subalimentatia, in special la copii si femei
- Comportamentul sexual necoreaspunzator
- Hipotensiunea
- Tabagismul
- Alcoolismul lipsa igienei minime
- Poluarea surselor de apa
- Hipercolesterolemia
- Anemia feripriva
- Obezitatea
- Poluarea.
Majoritatea pacientilor nu beneficiaza de ingrijiri oncologice (ingrijiri
suportive si paliative). Acordarea ingrijirilor oncologice este focalizata pe rolul
asistentei medicale in cadrul procesului complex de nursing.
Conceptele „cheie” privind ingrijirea sunt:
- „cunoasterea pacientului” completa, din toate punctele de vedere
(simptome clinice, psihologice, sociale, spirituale)
- Munca in echipa
- Demnitate
- Confort
- Ingrijire suportiva
- Speranta
- Suferinta ameliorarea calitatii vietii
- Empatie.
Lupta impotriva cancerului se face pe trei nivele:
 Preventia (trebuie sa fie prioritara)
Preventia primara consta in depistarea pacientilor inainte de declansarea
bolii si se poate realiza printr-un proces de educatie sanitara. Scopul principal al
preventiei primare este diminuarea frecventei cancerelor prin identificarea si,
eventual, suprimarea factorilor de risc.
- Fumatul - este responsabil de aproximativ 30% din decesele prin cancer
- Alimentatia cu evitarea excesului de grasimi si aport crescut de fibre
- Evitarea expunerii la azbest, nitriti, benzen, etc.
- Reducerea consumului de alcool
- Evitarea expunerii la U.V. si alte radiatii
Preventia secundara inseamna tratamentul unor leziuni precanceroase sau
cancere in stadii precoce, fara expresie clinica, a caror eradicare poate suprima
evolutia spre neoplazie, ceea ce corespunde depistarii precoce. Preventia
secundara are ca scop prevenirea dezvoltarii bolii spre stadiile avansate,
incurabile. Se apreciaza ca circa 1/3 din cancere ar putea fi vindecate daca ar fi
depistate precoce.
Preventia tertiara este reprezentata de diagnosticul si tratamentul cancerelor
deja avansate (invazive), dar asimptomatice sau in faza absentei complicatiilor.
Aceasta ar permite o diminuare a sechelelor post terapeutice si o scadere a
nivelelor de mortalitate.
Preventia tertiara are la baza ipoteza ca toate cancerele prezinta in cursul
evolutiei lor o faza localizata, suficient de lunga pentru a permite un diagnostic
si un tratament mai eficace in acest stadiu, cand nu sunt prezente complicatiile
bolii. Aceasta este valabil pentru majoritatea cancerelor, dar discutabil pentru
altele in care etapa diagnosticului coincide cu aparitia metastazelor.
 Diagnosticarea precoce a cancerului
Diagnosticarea precoce a cancerului permite vindecarea in majoritatea
localizarilor printr-o strategie terapeutica corecta. Aceasta impune, insa, educarea
populatiei pentru cunoasterea semnelor precoce ale bolii, o instruire oncologica
corespunzatoare a medicului de familie si o pregatire oncologica optima a
specialistului de organ, precum si actiuni de screening pentru anumite localizari
neoplazice si categorii de pacienti.
Notiunea de depistare precoce este diferita de aceea de diagnostic
precoce, care semnifica descoperirea intr-un stadiu incipient a bolii deja
existente, in faza simptomatica, cand acuzele alerteaza pacientul, care se
adreseaza medicului pentru consult.
Depistarea reprezinta descoperirea printr-un examen sistematic, efectuat
la un numar mare de oameni ce nu prezinta simptome de boala dintr-o populatie,
a unei boli deja existente anatomo-patologic.
 Termenul de sceening (de la vb englez to screen= a cauta) este utilizat in
aceeasi categorie cu depistarea precoce in preventia secundara si implica testarea
populatiei asimptomatice in vederea descoperii bolii „ascunse” in stadiul
preclinic.
 Tratamentul – are ca principale obiective:
- Vindecarea
- Prelungirea vietii
- Asigurarea calitatii vietii.
Asigurarea asistentei oncologice se face prin reteaua oncologica, structurata
pe trei nivele:
1. Asistenta primara – prin medicul de familie, care are obligatia de a
efectua o consultatie gratuita cu scop profilactic. Rezultatele acesteia sunt
confirmate in reteaua de asistenta oncologica prin exemenele
histopatologice.
2. Asistenta de specialitate – realizata de specailistul de organ, chirurgul
general si oncologul din spitalul judetean in conformitate cu recomandarea
Comisiei de diagnostic si tratament.
3. Asistenta oncologica in centre inalt specializate (institute, centre
judetene).

CIRCUITUL BOLNAVULUI DE CANCER

Circuitul pacientilor oncologici este reglementat prin Ordinul M.S. 219/1980

si prevede declararea nominala obligatorie a bolnavilor de cancer, confirmati ca
atare si inscrierea lor in Registrul National de Cancer.
Unitatile medicale cu competenta pentru stabilirea diagnosticului si
tratamentului bolnavilor de cancer si care au in evidenta peste 500 de cazuri noi
pe an vor organiza Registrul Institutional al Bolnavilor de Cancer (ce va
functiona la biroul de internari) si vor comunica datele cabinetului oncologic
judetean (prin fisa statistica a bolnavului de cancer ONC.1.); celelalte unitati de
diagnostic si tratament vor fi controlate pe baza registrelor existente la biroul de
internari sau a registrelor de consultatii din ambulatorii.
Unitatile care au compententa pentru stabilirea diagnosticului si tratamentului
complex sunt obligate sa declare toti bolnavii de cancer depistati. Celelalte unitati
sanitare au obligatia de a indruma bolnavii suspecati de cancer catre unitatile
sanitare specializate – prin bilet de trimitere sau de internare, dupa caz – pentru
precizarea diagnosticului si stabilirea conduitei terapeutice.
 In cadrul fiecarei unitati specialitzate trebuie sa existe o Comisie de diagnostic
si indicatie terapeuutica, care confirma diagnosticul de cancer si hotaraste
conduita terapeutica.
Toate cazurile noi de cancer trebuie sa fie raportate detailat in Registrul
National de Cancer de catre toate spitalele sau alte unitati care desfasoara
activitati de screening, diagnostic sau servicii terapeutice, cabinete private sau
alte servicii de ingrijire, diagnostic si tratament.
Declararea se face de catre medicul de specialitate care a ingrijit bolnavul –
dupa confirmarea diagnosticului si stabilirea indicatiei terapeutice – in maximum
o luna de la internare sau de la stabilirea diagnosticului, prin fisa statistica a
bolnavului de cancer ONC 1, ce se expediaza oficial cabinetului de oncologie
judetean indiferent de domiciliul bolnavului; este obligatorie consemnarea
datelor examenului anatomo-patologic in fisa ONC1.
Medicul care ingrijeste bolnavul de cancer va comunica obligatoriu
medicului de familie, oficial, prin bilet de iesire din spital sau scrisoare medicala,
datele despre bolnav ce vor fi introduse in registrul de evidenta speciala a
bolnavului de la nivelul cabinetului de familie.
Supravegherea activa a starii de sanatate si tratamentul in continuare se
asigura la cabinetul de oncologie judetean care il are in evidenta sau prin
indrumarea in alte servicii si sectii de specialitate. Examinarile medicale
periodice sau tratamentele oficiale se vor comunica oficial prin bilete de
iesire/scrisori medicale catre cabinetul de oncologie judetean.
Medicul de familie inscrie cazurile noi de cancer in fisa de consultaii
medicale adulti/copii si in registrul de evidenta speciala a bolnavului si le mentine
in evidenta activa pana la schimbarea domiciliului sau deces. Trimestrial va
inainta catre cabinetul de oncologie judetean o adresa-tabel cu modificarile
survenite in situatia bolnavilor din evidenta si cu bolnavii de cancer nou
diagnosticati.

Ingrijirea bolnavilor de cancer inseamna, in afara asistentei medicale

propriu-zise, asistenta psihologica si sociala. Acestea se adreseaza pacientului cu
scopul de a creste calitatea vietii in general.
Pacientii de cancer sufera frecvent nu doar de tulburari fizice, ci si de
probleme psihice si sociale. Boala poate sta la baza atitudinii fata de propria
persoana si fata de mediul social. Astfel de probleme pot periclita succesul
tratamentului si a ingrijirii medicale.
DIAGNOSTICUL
La inceputul internarii, multi pacienti cu afectiuni neoplazice nu sunt
constienti de gravitatea bolii, in ciuda tulburarilor fizice de care sufera. Multi
privesc internarea din perspectiva optimista.
Anxietatea pacientului se concentreaza in jurul banuirii diagnosticului, iar
in caz ca acesta este confirmat, la stadiul evolutiv al tumorii.
Lamurirea pacientului nu trebuie limitata la aspectele legate de afectinea
tumorala. Intodeauna trebuie tinut cont de faptul ca anuntarea diagnosticului de
„tumora maligna”, indiferent de tipul acesteia, care poate influenta prognosticul
si metodele de tratament, poate avea un efect psihic enorm. Cancerul este sursa
de anxietate, pacientul asociind boala cu moartea si cu o suferinta mai mult sau
mai putin de durata, dar teribila.
Comunicarea diagnosticului comporta respectarea anumitor etape numite
si etape de adaptare si anume:
 Momentul:
o Trebuie stabilit daca pacientul are suficient timp la dispozitie sau
daca este mai indicat un anumit moment.
 Comunicarea nu se poate face seara:
o intunericul poate agrava impactul diagnosticului
 Apartinatorii:
o Trebuie stabilit daca pacientul doreste ca apartinatorii sa asiste la
discutie.
 Limbajul folosit:
o trebuie sa fie adecvat, termenii medicali si intregul context, trebuie
exprimati in limbajul uzual; personalul medical trebuie sa se asigure
ca informatiile au fost intelese.
 Continutul comunicarii:
o Trebuie sa fie limitat la strictul necesar, sa cuprinda date despre
afectiunea respectiva, tratamentul posibil si, eventual, exprimarea
unui diagnostic.
 Reactia pacientului:
o Trebuie asteptat in liniste, se pastreaza tacerea un timp.
o Pacientul trebuie sa aiba timp pentru exteriorizarea sentimentelor
o Nu trebuie incercata linistirea imediata a pacientului
o Pacientul are nevoie de un anumit timp sa-si revina si sa poata pune
intrebari.
 o Pacientii timizi si sovaitori trebuie intrebati ce ganduri au in
momentul respectiv.
 Sfarsitul primei conversatii
o Trebuie sa ne asiguram ca toate posibilitatile de comunicare raman
deschise pentru intrebarile ulterioare.
Diagnosticul de cancer pune pe multi pacienti intr-o situatie de criza
existentiala. Boala, evolutia ei si masurile terapeutice agresive limiteaza masiv
starea psihica si psiho-sociala. Atat diagnosticul cat si tratamentul sunt percepute
de pacient ca o amenintare, deoarece ambele au semnificatia unei pierderi.
Diagnosticul de cancer duce la pierderea autocontrolului si individualitatii, iar
orice pierdere ameninta sentimentul de echilibru. Pierderile declansate de o
afectiune tumorala variaza de la individ la individ. Planurile de viitor, dorintele
si sperantele individului implicat si cele ale familiei sale se pot schimba complet.
Amputatia unui san inseamna pentru o femeie o perturbare grava a
integritatii fizice, psihice si sociale. Acesta pierdere ii afecteaza feminitatea,
imaginea, atractivitatea sexuala si astfel personalitatea.
Pacientul oncologic are nevoie de o atmosfera in care sa poata discuta
despre temerile si grijile sale. Echipa medicala (medicul asistentii medicali,
personalul auxiliar) trebuie sa colaboreze pentru a crea aceasta atmosfera
autentica si deschisa, favorabila discutiilor.
Daca pacientul resimte nesiguranta si ineficacitatea actiunilor personalului
medical si ale apartinatorilor, se izoleaza de acestia, iar succesul si acceptarea
bolii sunt incerte si duc la aparitia depresiei. Un prognostic pana acum favorabil
se paote inrautati astfel, prin blocarea fortelor de reactie ale pacientului.
Capacitatea pacientului de a colabora la realizarea terapiei antitumorale
depinde foarte mult de convingerea acestuia in insanatosire.
Pacientul este foarte compliant daca:
- Este suficient informat in legatura cu boala sau cu tratamentul necesar
- Crede ca masurile terapeutice si de ingrijire pot diminua gravitatea bolii
- Are sprijinul familiei si al prietenilor
- Este convins ca tratamentul are eficacitate.
Numerosi bolnavi de cancer parcurg un proces care decurge asemanator cu
fazele mortii bolnavilor incurabili. Prin acest proces trece partial si bolnavul care
are perspectiva vindecarii:
 Socul
Cel mai rapid, socul este produs prin anuntarea directa a diagnosticului.
Multi din cei afectati echivaleaza aceasta boala cu o cazua de moarte. Socul psihic
contribuie la exarcerbarea anxietatii generate de viitorul tratament radical, care se
paote solda cu pierderea unui organ sau chiar cu decesul.
 Negarea
Aceasta faza urmeaza imediat primei etape. Bolnavul refuza realitatea ca
ar suferi de cancer.
 Revolta
Bolnavul opune rezistenta fata de amenintarea nemeritata a sortii;
reactioneaza agresiv sau se apara exagerat, eventual este chinuit de sentimente de
vinovatie.
 Amanarea
Pacientul este frecvent dezorientat, se cearta pentru orice amnare, sau cere
un tratament mai putin radical. Este retras in sine, uneori agresiv, ceea ce nu
trebuie perceput ca o trasatura a personalitatii sale, ci ca simptom a bolii.
Pacientul arata direct sau disimulat nevoia de ajutor din partea personalului care
il ingrijeste.
 Acceptarea sortii
Fazele de lupta s-au incheiat. Pacientul isi accepta soarta, vede realitatea,
se supune evolutiei bolii si masurilor de tratament curativ sau paleativ.
Odata cu intrarea in a cincea faza, pacientul se afla in situatia de a
avea posibilitatea imprimarii unui sens bolii si evolutiei sale. Schimbarea
atitudinii sale vis-a-vis de propria imagine ca victima neajutorata, deschide
posibilitatea aparitiei si cresterii sperantei.
Fazele prezentate mai sus pot decurge cu variatii individuale.In anumite
situatii pacientii pot ramane in faza negarii, revoltei sau amanarii. Evolutia
depinde, de exemplu, de personalitatea bolnavului si de stadiul bolii.
Pacientului cu cancer trebuie sa i se ofere intelegere, sugestie si asistenta
practica.
Asistentul medical trebuie sa redea bolnavului increderea in propriul
organism, dorinta de insanatosire, sa se apropie afectiv de el si sa-i anticipeze
nevoile cand vine in sectie descurajat si speriat.
Atitudinea fata de afectiunea neoplazica este de regula un proces de
schimbare in cadrul caruia pacientul incearca sa rezolve problema.
Personalul de ingrijire poate sa sprijine acest proces dupa cum urmeaza:
Informarea
Pacientul trebuie informat suficient. El trebuie incurajat sa primeasca alte
informatii. Aspectele legate de efectele secundare ale tratamentului (citostatice,
iradiere, etc), ajuta pacientul sa depaseasca teama si nesiguranta. Informarea
pacientului ofera acestuia sentimentul ca pastreza controlul asupra situatiei sale.
Instruirea
Bolnavul este instruit cu privire la masurile prin care isi poate influenta el
singur situatia, cum ar fi tehnicile de relaxare, care reduc greata si voma.
Stimularea mecanismelor relationale existente.
Acelasi comportament prin care bolnavul a eliminat stresul si efectele
amenintatoare, poate fi de ajutor si in continuare.
Alte posibilitati de ajutor
Pacientul trebuie incurajat si sprijinit sa primeasca alt ajutor, cum ar fi
grupele de intrajutorare si serviciile psiho-sociale. I se pun la dispozitie adresele
necesare pentru contactele respective.
Pentru a evita barierele in comunicare este necesar sprijinul psihologic al
bolnavului dupa iesirea din spital. Un suport adecvat il poate constitui si
psihoterapia in grup.
Psihoterapia in grup poate ajuta la inlaturarea acestor bariere. Contactul
precoce cu cei cu acelasi tip de suferinta nu inlatura intodeauna consecintele
psiho-sociale ale bolii, dar cel putin le atenueaza. Prin exprimarea si schimbul de
informatii se pun bazele ameliorarii incertitudinii si nesigurantei.
Psihoterapia in grup poate sustine pe participanti si in cadrul problemelor
sociale si a cleor legate de legislatia asigurarilor medicale. Are loc un schimb
informational care ofera celor implicati aspecte practice necesare in viata de zi cu
zi.
Asistentul medical este pregatit si pentru ingrijirea specifica bolnavului cu
cancer (interventiile autonome si delegate):
- Efectueaza recoltari
- Pregateste pacientii pentru examenele paraclinice
- Tine la zi evidentele administrative si medicale, facand adnotarile necesare
in foaia de observatie
- Supravegheaza regimul dietetic
- Administreaza medicatia, supravegheaza efectele acesteia si anunta
efectele adverse medicului.
Printr-un comportament adecvat poate castiga increderea pacientului si sa-
i insufle speranta in tratamentul primit si sa ii asigure un confort optim vital
in tratamentul oncologic.