La întrebarea ”ce este un oraş” se poate răspunde cu uşurinţă într-o manieră veridical pentru

perioada medievală. Ca un contur compact, limitele unui oraş medieval aglomerat, înconjurat de ziduri,
dominat de biserici şi fortăreţe erau într-un izbitor contrast cu teritoriul înconjurător. Acest oraş era foarte
diferit sub aceste aspecte de întinsele centre urbane ale zilelor noastre. Zidul nu servea numai ca mijloc
de protecţie; era şi o graniţă între legile oraşului şi cele ale ierarhiei nobiliare care marca un contrast
jurisdicţional. Oraşele se bucurau de un fel de constituţie, prin care burghezii îşi conduceau singuri oraşul
şi în unele cazuri chiar obţineau autonomia oraşului de la senior. Prin această politică se planta sămânţa
egalităţii în drepturi din zilele noastre şi astfel surplusul libertăţii orăşeanului de azi are drept model
condiţia orăşeanului medieval.
Oraşul medieval nu îngrădea numai o populaţie diferită prin libertăţi orăşeneşti, ci diferită şi prin
libertatea mişcării, prin multitudinea de meserii existente. Aici, în oraşe s-a format ramura industrială a
economiei, controlată, direcţionată de autorităţile urbane; centre comerciale, amplasamentele urbane
dezvoltă alianţe comerciale (bresle) pe tot cuprinsul Europei, care aveau legături cu Orientul Apropiat şi
cu nordul Africii. Aceste alianţe determinau soarta oraşului si duceau politica economică într-un timp
când regii şi principia erau prea ocupaţi să elaboreze legi şi politici referitoare la prismele economice
formate, încercând să-şi impună suzeranitatea în faţa vasalilor şi să centralizeze statele. Focarul vieţii
economice urbane era piaţa, loc unde o varietate de produse din diferite zone erau comercializate. Prin
mijlocirea pieţei, oraşul era capabil să domine teritoriile adiacente, funcţionând ca un centru al vieţii
economice. Raza de influenţă a centrului urban depindea în egală măsură alături de poziţia economico-
politică şi de cea culturală.
Amplasamentele care nu puteau ţine pasul cu progresele, adică nu reuşeau să aibă unităţi
sofisticat ierarhizate bine definite încetau să mai concureze. Această funcţie centralizatoare se constituie
ca unul dintre cele mai esenţiale atribute ale oraşului.
Radvan Curs - Edith Ennen, The Medieval Town, p. 1-16

Lumea a încetat să mai fie condusă de la Roma. În 381, Constantinopolul a fost desemnat noua
Romă. Palatul împăratului, a cărui autoritate nu mai avea o bază legală, ci una religioasă a devenit inima
Byzantiumului (Bizanţului). Înlocuirea distribuirii taxelor cu impozitele directe, începută de Diocleţian a
devenit o condiţie necesară politicii economiei de stat. Moneda de aur din epoca lui Constantin, solidus, a
continuat să fie folosită în Byzantium, în timp ce în nordul Alpilor a fost înlocuită cu sistemul monetar de
argint. Până în 1070 moneda de aur bizantină, solidus, beasant-ul nu s-a devalorizat, dovadă a stabilităţii
obţinute aici.
Biserica creştină a compensat mişcarea generală a aristocraţiei în mediul rural. Biserica şi-a legat
organizarea de cea a statului şi centrele urbane, civitates, furnizau atât bazele activităţii misionare
creştine, cât şi locuri de reşedinţă ale episcopilor. Când territorium-ul din jurul oraşului a fost pus sub
autoritatea episcopului, acest fapt milita împotriva slăbirii continue a legăturilor dintre mediul urban şi
cel rural. Transferul şi adoptarea unor obligaţii exercitate mai înainte de stat, chiar şi autoritatea civilă şi
arbitrară, în adaos faţă de acumularea de averi şi domenii considerabile, pentru care obţineau imunitate,
serveau la întărirea puterii şi poziţiei episcopilor în oraşele Antichităţii târzii.
p. 16 curs

IMPORTANTA ECONOMICA

STRUCTURA ETNICA

OBLIGATIILE FISCALE

BRESLELE

“În afară de aceste nume, Transilvania a mai fost numită, de la sfârșitul secolului al XIII Septem
Castra, nume dat de sași (în germană ca Siebenburgen), însemnând ‘șapte cetăți1.’”

"În sec. al XI-lea ungurii încep și cucerirea sistematică a ‘țării de peste pădure’, adică a
Transilvaniei. [...] Populația locală – românii și grupurile de slavi, pecenegi, cumani etc. – a rezistat

1Ioan-Aurel Pop, Rădăcinile medievale ale regiunii (provinciei) istorice Transilvania (secolele IX-XIII)
– DE CAUTAT EDITURA ȘI AN, p. 144.
cu mijloace modeste și s-a retras în locuri mai adăpostite și ușor de apărat. Teritoriile lor au fost
treptat cucerite, iar în locurile unde se vedeau zidurile vechilor castre și orașe romane sau unde
populația locală avea propriile cetăți, cuceritorii și-au fixat punctele lor întărite. În jurul anului
1200, întreaga țară, până la Carpați, era, în linii mari, supusă regelui Ungariei. În anii 1111-1113,
două documente îl menționează pe primul conducător al Transilvaniei numit de regele ungar. El
avea titlul de principe și se numea Mercurius."2

"În teritoriile dăruite nobilimii, statul ungar a organizat comitate, cu centre în vechile cetăți
ale populației locale, unde regii și-au trimis reprezentanții lor, numiți comiți. Cele șapte comitate
ale Transilvaniei, asupra cărora avea autoritate voievodul, erau Solnocul Interior, Dăbâca, Cluj,
Turda, Alba, Hunedoara și Târnava. În părțile vestice, locuite în mare măsură de populație
românească și ungară, erau de asemenea comitate (Bihor, Timiș, Arad, Caraș, Zarand, Satu Mare,
Maramureș, Bereg etc.), care făceau parte direct din Regatul Ungariei."3
Cele mai vechi comitate, înspre vest, datează mai timpuriu (de ex. Bihorul, atestat la
începutul sec. al XII-lea) iar cele mai târzii, înspre est (ex. Târnava), datează mai târziu (sec. al XIII-
lea).4

"Din organizații ale regelui, comitatele încap pe mâna nobilimii, care-și formează aici
propriile instituții și propria bază de putere. Cele mai importante astfel de instituții sunt adunările
comitatense, alcătuite din nobilimea locală, care se întrunea spre a rezolva chestiunile regiunii
respective, dar mai ales spre a judeca. În Transilvania – unde, cum s-a văzut, voievodul întrunea
adunări commune ale tuturor celor șapte comitate sasa –, adunările din fiecare comitat se restrâng
și devin mai mult scaune de judecată, sau chiar dispar. Cele șapte comitate erau grupate nu numai
printr-o continuitate teritorială, ci și prin organizarea comună."5

2 Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura
Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2016, 60-61.
3 Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura

Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2016, 74.

4 Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura

Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2016, 75

5 Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura

Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2016, 75.