dr.

Vincent Keisen Vuillemin

Maestrul Zen si Director al Departamentului Inginerie din cadrul
Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN)
founded by Master Myoken

Câteva gânduri despre zen şi fizica modernă

Un experiment proiectat pentru noul accelerator de particule

Până la începutul secolului nostru, abordarea ştiinţifică predominantă în lumea occidentală s-a
bazat întotdeauna pe observarea fenomenelor externe care ne înconjoară, urmată de o abordare
logică explicativă sub formă de teorii sau modele. Umanitatea observa lumea ca pe un obiect de
studiu separat de propria sa fiinţă. Realitatea lumii noastre era percepută drept o entitate condusă
de legi eterne, necunoscute încă, de legi care scăpau cunoaşterii noastre în acel moment, dar a
căror descoperire era considerată inevitabilă şi depinzând doar de progresele care vor fi fost
înregistrate în domeniul de mijloace de observare. Mulţi oameni împărtăşesc această opinie,
considerând că orice realitate poate fi descoperită, cu condiţia ca telescoapele sau microscoapele
să devină suficient de puternice.
Această abordare are enormul dezavantaj de a menţine o separare între umanitatea înseşi şi
universul înconjurător. De altfel, aceasta este de asemenea principala cauză a necazurilor cu care
se confruntă lumea noastră în domeniile ecologiei şi relaţiilor umane. Această formă de cunoaştere
a anulat, pe parcursul ultimelor secole, orice altă formă de cunoaştere şi, mai ales, a aruncat într-un
con de umbră total în civilizaţiile occidentale cunoaşterea intuitivă şi meditativă, mult mai răspândite
în Evul Mediu. Apropo, nu trebuie să confundăm cunoaşterea, ştiinţa şi tehnologia. Abordarea
meditativă şi, în particular cea din zen, este considerată de mulţi ca fiind ne-ştiinţifică. Ea este o
abordare integrată, adică este în acelaşi timp aplecată atât asupra sinelui cât şi a lumii căreia îi
aparţinem, şi are un caracter imediat, spontan şi direct. Este în orice caz uşor să înţelegem bazele
ei, dat fiind faptul că celulele noastre sunt similare tuturor celulelor din univers; suntem, desigur,
constituiţi din aceeaşi atomi ca tot ce există în universul nostru observabil. În sensul acesta,
observarea sinelui, a vieţii care sălăşluieşte în noi, este observarea unei părţi a întregului,
conducând la deschiderea unei cunoaşteri mai largi, răspândindu-se asupra întregii noastre lumi.
Conţinutul acestor câtorva rânduri doreşte să sugereze doar că cele două abordări pot să nu
fie contradictorii, ci, din contra, chiar complementare: cunoaşterea imediată, integrată şi
cunoaşterea bazată pe observarea externă şi pe logică. Adesea de altfel, rezultatele ambelor
abordări sunt foarte similare şi ne conduc la o percepţie unică şi globală asupra universului nostru.
În sensul acesta a le integra, recunoscând însă limitele fiecăreia – una din cauza verificării, cealaltă
din cauza unei abordări fragmentare –, este în sine interesant, fiecare om având în sine dorinţa de
a integra lumea ştiinţifică şi pe cea, să spunem, religioasă.

1/8

Proprietatea intelectuală asupra acestui articol aparţine autorului său, Vincent Keisen Vuillemin. Reproducerea sau publicarea acestuia nu poate fi făcută
decât cu aprobarea autorului.
 dr. Vincent Keisen Vuillemin
Maestrul Zen si Director al Departamentului Inginerie din cadrul
Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN)
founded by Master Myoken

Fizica cuantică şi cunoaşterea intuitivă

Ideea acestui articol nu este, în mod evident, de a acoperi această arie, ci de a încerca să
sugereze, şi nu de a explica complet, paralelismul dintre învăţăturile vechilor Maeştri şi ceea ce
pare a fi recunoscut în unanimitate în fizica cuantică. Pentru aceasta nu putem evita să menţionăm
câteva concepte elementare din domeniul fizicii cuantice. Aceste concepte nu sunt evidente în mod
imediat pentru cei care, asemenea nouă tuturor, trăiesc într-o lume macroscopică.
Lumea macroscopică de care suntem înconjuraţi este condusă de legile cauzei şi consecinței.
În lumea aceasta, materia este materie, iar undele, ca de exemplu lumina, sunt unde. Un alt
exemplu simplu poate fi apa: apa este materie, iar undele sunt mişcări ale apei. În lumea
microscopică a fizicii cuantice, lucrurile nu sunt aşa de simple, dualitatea cu care suntem obişnuiţi
în viaţa noastră de zi cu zi nu funcţionează aici. În mod asemănător, suntem obişnuiţi să observăm
sisteme care interacţionează, unde unele informaţii sunt transmise prin aceste sisteme, de exemplu
prin intermediul lumini sau a sunetului. Cu toate acestea fizica cuantică a demonstrat că dualitatea
dintre unde şi particule, să spunem dintre unde şi materie, trebuie să fie depășită. Observarea unor
fenomene imediate ne-a zdruncinat de asemenea certitudinile.
Să luăm un prim exemplu. Lumina nu există în stare de repaus, ci este propagarea unei unde,
desigur cu viteza luminii. Astfel ea nu este ceva material, nu ar fi posibil să avem o masă
confecţionată din lumină, deoarece lumina nu există în stare de repaus. Pe de altă parte, electronul,
care este o mică particulă, în sensul vocabularului curent, nu este o undă. Se întâmplă astfel că
lumina se comportă în acelaşi timp ca o undă şi ca o particulă, ca o particulă de lumină. Electronii,
particulele, de asemenea, se comportă asemenea unor unde şi nu asemenea unor particule. Şi
atunci care este realitatea? Este lumina o undă sau o particulă şi este electronul o particulă sau o
undă? Acest concept al dualităţii dintre unde şi particule ar trebui să fi prin urmare abandonat. În
limbajul comun ar trebui să fie inventat un alt nume, de exemplu "parton". A vorbi despre materie
este cu siguranţă de înţeles în viaţa noastră de zi cu zi, dar în lumea microscopică materia şi
energia sunt acelaşi fenomen.
În fizica cuantică, modul în care observăm un fenomen defineşte starea în care acesta este
proiectat în lumea noastră macroscopică. Care este atunci realitatea fundamentală a lucrurilor,
dacă observarea în sine, efectuată de noi, defineşte, în sensul vocabularului nostru, dacă observăm
un lucru fie sub formă de materie, fie sub formă de undă, fără nici o consistenţă materială? Aceasta
sugerează că nivelul unic al realităţii, cu care suntem obişnuiţi, trebuie să fie abandonat, şi că
trebuie să apară un nou nivel al realităţii, în care aceste contradicţii să poată să fie rezolvate,
integrate, acceptate. Este dificil pentru minte să înţeleagă aceasta, mintea umană ar dori să
concluzioneze că există o realitate care ne rămâne ascunsă. Nu este cazul. Acest real ascuns nu
există, iar natura lucrurilor este întipărită în această aparentă contradicţie, în cazul în care în care
2/8

Proprietatea intelectuală asupra acestui articol aparţine autorului său, Vincent Keisen Vuillemin. Reproducerea sau publicarea acestuia nu poate fi făcută
decât cu aprobarea autorului.
 dr. Vincent Keisen Vuillemin
Maestrul Zen si Director al Departamentului Inginerie din cadrul
Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN)
founded by Master Myoken

cineva se limitează la un nivel unic al realităţii. Este totuşi posibil să concepem o logică prin care să
ne fie permis nu să rezolvăm contradicţiile, ci să le acceptăm. Acesta este o altă dimensiune a
logicii. Acelaşi lucru este, de fapt, adevărat în viaţa de zi cu zi, acolo unde trebuie să acceptăm
contradicţiile cu care ne confruntăm.
În toate timpurile Maeştrii zen au afirmat că materia este identică fenomenelor (unda,
electronul) şi că fenomenele sunt materia (electronul, unda). Natura fundamentală a tuturor
lucrurilor – materie, fenomene –, este vacuitatea, numită ku. Toate lucrurile, toate fenomenele,
incluzând fenomenele mentale, sunt în esenţă în ku, provin din ku şi se întorc în ku. Materia înseşi
este un fenomen şi nu are nici o existenţă intrinsecă, esenţa ei este ku. Ku, deşi imposibil de
tradus, sugerează într-un singur cuvânt vacuitatea în care există în mod potenţial energia sau
materia; aceasta ne conduce la acelaşi enunţ ca cel al bine-cunoscutei ecuaţii a lui Einstein,
E=mc2. Astăzi în fizică se vorbeşte despre vacuitatea câmpului, care este în esenţă acelaşi lucru. În
fizica particulelor, cu cât încercăm mai mult să înţelegem fundamentele materiei, cu atât mai mult
descoperim vacuitatea. Vacuitatea este populată de câmpuri interactive care se materializează
atunci când sunt traversate de un grăunte primar sau de un grăunte de lumină, sau de o perturbare
a energiei. Ea se polarizează, cumva, singură. Câmpul este conceptul ştiinţific al ku-ului menţionat
în budism din cele mai vechi timpuri. Conceptul de particule sau unde este înlocuit de câmpuri. La
fel cum ku nu poate fi observat în sine, câmpurile nu pot fi observate, ci se manifestă în diferite
moduri, depinzând de metoda de observare sau depinzând de modul în care sunt proiectate în
lumea noastră macroscopică.
Esenţa acestei noi fizici era deja prezentă în intuiţiile Maeştrilor zen. Astăzi abordarea intuitivă
şi cea ştiinţifică îşi dau mâna, cea imediată, completă şi exprimată în termeni foarte plastici, şi
cealaltă, care asigură verificarea celei dintâi prin observări realizate în lumea noastră reală de zi cu
zi. Abordarea zen este abordarea directă şi intuitivă asupra ku; abordarea ştiinţifică, în urma unor
multiple observări, deducţii şi contradicţii ce au trebuit să fie depăşite, a regăsit acest concept, pe o
altă cale.

Inter-dependenţa: interacţiunile şi variabilele non-locale

Să luăm un al doilea exemplu. Să începem de data aceasta de la abordarea zen privind inter-
dependenţa. Ea este concepută ca fiind imediată şi globală. De exemplu, aceasta se poate traduce
prin următoarea propoziţie: o persoană care practică zazen modifică întregul univers. A înţelege
această propoziţie prin contemplarea unei interacţiuni care se propagă mai întâi în mediul din
imediata noastră apropiere, apoi mai departe şi mai departe, este cu siguranţă justificat. Totuşi, ea
conţine şi o noţiune de acţiune imediată şi universală, care nu face referire la o interacţiune care să
se propage treptat, ci ca şi când întregul nostru univers ar fi una, complet conectat şi într-o
3/8

Proprietatea intelectuală asupra acestui articol aparţine autorului său, Vincent Keisen Vuillemin. Reproducerea sau publicarea acestuia nu poate fi făcută
decât cu aprobarea autorului.
 dr. Vincent Keisen Vuillemin
Maestrul Zen si Director al Departamentului Inginerie din cadrul
Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN)
founded by Master Myoken

completă inter-dependenţă. A priori, aceasta pare a fi în contradicţie cu faptul că în lumea noastră

nici o interacţiune nu se poate propaga la o viteză mai mare decât viteza luminii. Conform acestei
condiţii, ar fi necesari miliarde de ani până când influenţa exercitată de o persoană în zazen se va fi
propagat până la frontierele universului nostru. Totuşi, în ultimele luni, un nou fenomen a fost
complet verificat şi stabilit în fizică, demonstrând că un sistem legat în condiţiile sale iniţiale rămâne
legat, şi că schimbarea unuia dintre elementele sale le modifică imediat şi pe celelalte. Nici un
semnal nu ar avea timp să se propage de la o parte la cealaltă.
Experimentul care verifică acest fenomen este următorul: două particule de lumină provenite
din descompunerea unui atom sunt emise, trimise în direcţii opuse, pe kilometri de fibră optică. Deşi
separate de kilometri, starea lor rămâne legată, adică o modificare a stării uneia dintre particule
este imediat observabilă şi la cealaltă, fără a exista timpul necesar unui semnal să se propage, la
viteza luminii, de la o particulă la cealaltă. Fenomenul este imediat, nu există separare spaţială,
spaţiul este discontinuu. Acesta este un nou nivel al realităţii. Pentru moment nici un formalism
matematic nu ne permite să trecem de la un nivel al realităţii la celălalt, să trecem de la legile lumii
fizicii cuantice la cele ale lumii macroscopice. Acest experiment anunţă ceea ce Maeştrii zen au
simţit atunci când vorbeau despre inter-dependenţa dintre toate fiinţele, în sensul larg al universului
nostru, o inter-dependenţa imediată, fără nici o separare spaţială. Există apoi în universul nostru
fenomene care au rămas pentru mult timp necunoscute lumii ştiinţifice, şi care se apropie de ceea
ce a fost exprimat de la începuturi în budism.
Ambele abordări sunt complementare, în sensul că intuiţia este cu siguranţă corectă, dar ea
poate profita de observarea ştiinţifică pentru a fi verificată şi proiectată ca fenomen real în lumea
noastră vizibilă. Acest proces ar putea fi comparat cu proiectarea lumii lui Buddha, sursă a intuiţiei
integrate, în lumea noastră de zi cu zi, în lumea observării fenomenelor fizice. Cunoscând asta,
abordarea ştiinţifică, în măsura în care îşi păstrează modestia, poate ajuta fiinţele umane să
înţeleagă natura profundă a lucrurilor. Aşa cum spunea Buddha: "Dacă vă spun că am un diamant
pe care îl ţin strâns în pumn, va trebui să mă credeţi. Dacă deschid mâna, îi puteţi vedea." În acest
sens abordarea ştiinţifică a înţelegerii universului nostru ne ajută de deschidem palma, astfel încât
toată lumea să poată vedea diamantul.

O altă dimensiune a realităţii

Conform descoperirii lui Planck, care constituie baza fizicii cuantice, energia are o structură
discretă, discontinuă. Unitatea sa constituentă este cuanta. Aceasta a reprezentat o adevărată
revoluţie. Noi suntem obişnuiţi cu o lume continuă, construită din relaţia dintre cauze şi efecte, din
interacţiuni de la un loc la altul şi dintr-un timp liniar. Cum putem noi înţelege a lume construită din
entităţi discontinue, din cuante. Cum putem înţelege discontinuitatea reală, altfel spus cum ne
4/8

Proprietatea intelectuală asupra acestui articol aparţine autorului său, Vincent Keisen Vuillemin. Reproducerea sau publicarea acestuia nu poate fi făcută
decât cu aprobarea autorului.
 dr. Vincent Keisen Vuillemin
Maestrul Zen si Director al Departamentului Inginerie din cadrul
Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN)
founded by Master Myoken

putem imagina că între două puncte nu este nimic, nici obiecte, nici atomi, nici particule, pur şi
simplu nimic? Cum, deşi fizica încă nu a abordat cu adevărat acest subiect, şi dat fiind faptul că
timpul încă este considerat ca o variabilă continuă, cum putem înţelege relaţia dintre timpul care se
scurge şi clipă? Cât de mult timp există între două clipe? Este timpul o succesiune de clipe? Cum
putem accepta în acelaşi timp timpul care se scurge şi discontinuitatea clipelor? În fizică este
stabilită o situaţie bizară: spaţiul-timp al fizicii clasice şi legile fizicii cuantice au fost păstrate
separate. Această situaţie este chiar bizară, creând multe probleme în înţelegerea lumii noastre.
Am văzut că conceptele clasice ale particulelor materiale şi undele nu sunt entităţi cuantice,
acestea din urmă fiind foarte diferite de obiectele fizicii clasice. Suntem conduşi spre concluzia că
acestea sunt în acelaşi timp unde şi particule, sau nu sunt nici unde, nici particule. Suntem nevoiţi
să abandonăm dogma unui singur nivel al realităţii. Obiectele cuantice sunt controlate de legile
fizicii cuantice, nesubordonându-se legilor lumii macroscopice. Există două niveluri ale realităţii.
Logica simplă – în care un lucru şi contrariul acestuia există doar în mod separat – trebuie să fie
depăşită. De exemplu, dacă cineva rămâne într-un nivel unic al realităţii, cel al lumii macroscopice,
o lume a dualităţii, aici undele şi particulele par a fi divizate, iar aceasta este o contradicţie.
Introducerea unui nou nivel al realităţii ne permite să depăşim această contradicţie. De exemplu, în
acea realitate undele şi particulele sunt de fapt unificate şi se numesc "partoni".
Este esenţială apariţia unui nivel al realităţii în care contradicţiile sunt depăşite, sunt acceptate
în mod natural. Din timpuri străvechi acest nivel al realităţii a ţinut de esenţa cunoaşterii budismului.
În timpul zazen-ului, aparenta dualitate dintre corp şi minte este depăşită de o conştiinţă integrată a
corpului-minte. Această abordare intuitivă şi integrată devine un component esenţial al modului în
care noi privim lucrurile în viaţa de zi cu zi. Trăim şi, în consecinţă, putem spune că timpul nostru
curge, dar de asemenea trăim doar în fiecare clipă. Dacă rămânem într-un singur nivel al realităţii,
nu putem să contopim cele două lucruri. În timpul zazen-ului, această contradicţie dispare,
conştiinţa timpului şi a clipei sunt unificate. Aceasta este o abordare integrată, în acelaşi timp a
sinelui şi a lumii căreia îi aparţinem, imediată, spontană şi directă. O abordare în care sinele şi
lumea care ne înconjoară se reunesc. Aceasta reprezintă, de altfel, singura cale, unica speranţă
pentru umanitate, esenţa ecologiei, a respectului şi a compasiunii pentru toate fiinţele.

Timpul în fizică şi clipa

Este suficient să ne punem în mod sincer această întrebare [Ce este timpul?] pentru a realiza
că timpul este un concept care trăieşte în interiorul nostru. Timpul nu are o fiinţă proprie şi nu este
deci măsurabil în sine. El este perceput în funcţie de lucruri, în funcţie de fiinţele umane, de
exemplu. În fizică, timpului i-a fost îndepărtat tot ceea ce reprezenta importanţa lui pentru noi,
conceptul de timp a fost complet simplificat, formalizat, "matematizat". De exemplu, în fizică, timpul
5/8

Proprietatea intelectuală asupra acestui articol aparţine autorului său, Vincent Keisen Vuillemin. Reproducerea sau publicarea acestuia nu poate fi făcută
decât cu aprobarea autorului.
 dr. Vincent Keisen Vuillemin
Maestrul Zen si Director al Departamentului Inginerie din cadrul
Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN)
founded by Master Myoken

este fără direcţie, trecutul şi viitorul nu există. Ecuaţiile relativităţii generale sunt, de exemplu,
simetrice în ceea ce priveşte variabila timp. Acest timp este un timp extrem de simplificat în
comparaţie cu cel în care trăim noi, iar ştiinţa a trebuit să depună eforturi uriaşe, de la finalul
secolului al 19-lea, pentru a restabili reversibilitatea acestuia.
Am păstrat în minte acest concept de timp liniar care se scurge. El este real, este de ajuns să
observăm curgerea lui în propria noastră viaţă. Dar conştiinţa noastră despre un timp care se
scurge într-o manieră regulată şi universală s-a schimbat profund în vremurile moderne.
Într-un capitol din Shobogenzo, intitulat Uji, Maestrul Dogen vorbeşte despre fiinţa-timp.
Nenumărate documente au vorbit despre timp, de asmenea în fizică se vorbește despre săgeata
timp – direcţia timpului –, de ce în lumea noastră timpul merge doar într-o singură direcţie. Până în
aceste ultime decenii, timpul a fost considerat în societăţile occidentale drept o entitate absolută.
Timpul, sau mai precis măsurarea acestuia, este extrem de bine definită. Totuşi, pe de o parte, în
secolul al 13-lea Maestrul Dogen vorbea despre fiinţa-timp, adică exprimă faptul că în afara fiinţelor,
în afara nouă înşine în particular, sau în general în afara oricărei prezenţe a materiei, timpul nu
există într-o manieră absolută. Timpul este complet legat de fiinţe. Pe de altă parte, în secolul
nostru, Einstein a demonstrat că timpul este un concept relativ, depinzând de referinţa din care îl
observăm şi care depinde de asemenea de masele prezente. Timpul a căzut de pe piedestalul său
de variabilă absolută.
Una dintre marile descoperiri ale lui Einstein a fost să stabilească în teoria relativităţii generale
că timpul nu este absolut, ci că observarea lui este modificată de prezenţa maselor în universul
nostru. În nimicul absolut (numit kakunen musho în documentele zen), timpul nu există, în primul
rând. În sensul acesta, a vorbi despre începutul universului nostru ar însemna să ne referim doar la
conceptul inexact al unui timp absolut şi nu la cel al unui timp relativ, deoarece distribuţia maselor
în interiorul universului nostru este într-o permanentă schimbare. În sensul acesta am putea spune
că universul nostru s-a materializat dintr-odată din infinitatea timpului, că universul nostru şi propriul
său timp s-a născut odată, aşa cum se afirmă în prezent. În budism, conceptul de timp care separă
naşterea unui univers de extincţia acestuia este foarte vagă şi corespunde ideii de kalpa. O kalpa
este de altfel durata unei clipiri de ochi a lui Buddha, exprimându-se în acest fel faptul că ea nu are
nici un conţinut real sau că nu poate fi măsurată într-un mod absolut. Acest lucru nu ne împiedică
să vorbim despre orice timp trecut, măsurat de exemplu prin deplasarea acelor unui ceas de mână.
Conceptul de timp dispare la un nivel cosmologic, deoarece nu există un sistem de referinţă
extern universului nostru vizibil care să permită măsurarea lui. Acesta este un concept intern
propriului nostru univers. Conceptul de timp măsurat, între apariţia şi posibila extincţie a universului
nostru, nu are nici o semnificaţie în sine, am putea vorbi despre miliarde de ani sau despre fracţiuni

6/8

Proprietatea intelectuală asupra acestui articol aparţine autorului său, Vincent Keisen Vuillemin. Reproducerea sau publicarea acestuia nu poate fi făcută
decât cu aprobarea autorului.
 dr. Vincent Keisen Vuillemin
Maestrul Zen si Director al Departamentului Inginerie din cadrul
Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN)
founded by Master Myoken

de secundă. Pe de altă parte, în interiorul propriului nostru univers, măsura timpului nu este
absolută.
Maestrul Dogen nu exprima nimic altceva, altfel spus. Observarea noastră asupra timpului
depinde de locul în care ne aflăm, depinde şi este legată de fiinţa noastră. Întâi Maestrul Dogen
realiza că timpul nu aste un concept absolut; mai târziu acest lucru a fost observat şi demonstrat de
fizică. Dar, de asemenea, cunoaşterea relativităţii timpului prin observaţii fizice permite fiinţelor
umane să devină conştiente de relativitatea şi de impermanenţa tuturor lucrurilor. Lumea nu mai
este percepută drept o entitate fixă, externă nouă. Negarea impermanenţei tuturor lucrurilor este cu
siguranţă o sursă de suferinţă pentru fiinţele umane. Pe de altă parte, conceptele fundamentale ale
fizicii cuantice ne determină să vedem totul ca fiind într-o constantă schimbare, într-o interacţiune
reciprocă, ce leagă totul de toate, la fel cum leagă orice fiinţă umană de celelalte şi de lumea în
care trăieşte.

Universul
Vechiul budism vorbeşte despre o multitudine de universuri care apar şi dispar pe parcursul a
nenumărate kalpa. Viaţa în fiecare dintre aceste universuri a fost similară unei bule care creşte,
explodează, dispare, urmată de alte bule. Noi înşine putem cunoaşte doar propria noastră bulă,
ceea ce nu exclude că ar putea exista alte bule, care ne rămân necunoscute, alte universuri, etern
separate de frontiera nimicului.
Vechiul budism a vorbit întotdeauna despre o multitudine de universuri nenumărate, în timp ce
ştiinţa occidentală a vorbit doar despre propriul nostru univers. Cum să înţelegem asta? Deşi
aceasta este percepţia noastră cotidiană, noi nu trăim într-un univers constituit din linii drepte.
Einstein a demonstrat în teoria relativităţii generale că geometria universului nostru este curbată de
acţiunea maselor prezente, a materiei. Trăim într-un univers curbat. Conceptele de spaţiu şi de
materie sunt legate unul de altul, spaţiul nu există sau nu are nici o semnificaţie în afara prezenţei
materiei. Nimicul este atunci un concept pe care noi nu îl putem concepe, deoarece nu prezintă nici
timp nici spaţiu. Universul nostru, deşi ne apare în mod naiv ca fiind infinit, îşi află frontiera naturală
la punctul estompat în care influenţa maselor care îl formează ia sfârşit. În acest sens acest univers
poate fi perceput ca fiind finit sau infinit, deoarece această frontieră este estompată, neclară.
Oricum, universul nostru, luat în totalitatea sa, ar putea fi considerat ca o enormă gaură neagră.
Nimic nu se opune prezenţei unor universuri multiple, nenumărate, fiecare dintre acestea fiind
complet străin celorlalte, neavând nici o conexiune spaţială ori temporală cu nici unul dintre ele.
Universurile sunt separate prin nimic, deşi în realitate conceptul de separare nu are absolut nici un
sens, deoarece el nu poate fi măsurat de nimic. Universurile sunt disjuncte. A vorbi despre distanţa
dintre aceste universuri nu înseamnă nimic, deoarece nu există o geometrie comună. Omul poate
7/8

Proprietatea intelectuală asupra acestui articol aparţine autorului său, Vincent Keisen Vuillemin. Reproducerea sau publicarea acestuia nu poate fi făcută
decât cu aprobarea autorului.
 dr. Vincent Keisen Vuillemin
Maestrul Zen si Director al Departamentului Inginerie din cadrul
Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN)
founded by Master Myoken

să cunoască sau să înţeleagă doar universul în care trăieşte el, cel care i-a generat proprii săi
atomi şi propriile sale celule, cum ar fi, de exemplu, cele ale creierului său. Aceasta nu îl împiedică
să poată suspecta că universul său nu este unic, deşi pentru el acesta este de fapt unic. Celelalte
universuri îi rămân etern necunoscute, în sensul acesta universul său este unic.
Când vorbim despre univers, este important să înţelegem dacă vorbim despre universul
nostru propriu sau despre cumulul acestor universuri disconectate între ele. Luând în considerare
aceste remarci, este probabil ca o fiinţă umană să înceapă să perceapă o infinitate mult mai imensă
decât cea pe care o considera până acum. Universul zen-ului este infinit, se spune. Această
infinitate a fost simţită din cele mai străvechi timpuri. În secolul nostru, această percepţie poate fi
susținută de logica ştiinţifică. Această percepţie s-a născut iniţial din intuiţia generalizată a lumii lui
Buddha.
Mileniul trei şi, în particular, secolul al 21-lea vor fi martorii unificării din ce în ce mai
pronunţate a ştiinţei şi, să spunem, a lumii religioase, a înţelegerii integrate a universului nostru,
ambele mergând mână în mână. Aceasta a fost prezicerea Maestrului Deshimaru.

8/8

Proprietatea intelectuală asupra acestui articol aparţine autorului său, Vincent Keisen Vuillemin. Reproducerea sau publicarea acestuia nu poate fi făcută
decât cu aprobarea autorului.