Sunteți pe pagina 1din 3

Valea Loarei, înscrisă în anul 2000 pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO, desemnează

partea situată între localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. Valea Loarei constituie un loc
excepțional datorită diversității biologice, dar și pentru bogăția istorică și culturală (parcuri, castele și
orașe).

Această parte a fluviului traversează două regiuni și patru departamente, Loiret, Loir-et-Cher, Indre-
et-Loire și Maine-et-Loire. Cunoscută și sub numele de „grădina Franței” sau „tărâm de basm al
castelelor” este o regiune a superlativelor, unde se concentrează cele mai multe castele, din cea mai
vizitată țară din lume.Singulară ca ambianță, în Europa și chiar în lume, cu un peisaj mirific,
străbătută de ape limpezi, tărâm al artei și al istoriei, presărat cu nenumărate castele și monumente,
atrage ca un magnet turiștii din lumea întreagă.

Constructia castelelor a început în secolul XII, primul dintre ele fiind cel din Angers. Pentru
construcția lor, de-a lungul timpului, au fost chemați cei mai mari arhitecți, între care și Leonardo da
Vinci..

Numai somptuase palate renascentiste, ci și cetăți, turnuri medievale, conace, fortărețe, castele ca
din povești, ferme fortificate, biserici și mănăstiri,catedrale și citadele.

Castelul Azay-le-Rideau

Castelele s-au transformat treptat în „stațiuni” pentru elita vremii și pentru curtea regală din aceea
vreme. În aceeași perioadă le-au fost adăugate parcuri vaste și elegante, à la française. Castelele
păstrează semnele trecerii timpului, supraviețuind chiar și tăvălugului Revoluției franceze în timpul
căreia multe au fost jefuite, deterioarate, transformate în barăci militare, închisori sau chiar ferme.

Frumusețea deosebită a acestei regiuni i-a determinat pe regii Franței să o aleagă ca locatie pentru
numeroasele castele de agrement, majoritatea construite în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Epoca
sa de aur coincide cu domnia lui Francisc I, care a angajat constructori renascentiști italieni pentru a-
i amenaja domeniile, drept pentru care emblema sa, o salamandră, se regăsește în majoritatea
castelelor de pe Loara.
Primii ani ai secolului XVI sunt marcați de construirea castelelor de pe Loara. Planurile acestora sunt
încă impregnate de moștenirea castelelor-fortărețe. Începând însă cu 1515, sub influența de
netăgăduit a lui François I, ia naștere un nou stil. Așadar, cu construcția castelelor de
la Chenonceau și Bury, se definesc caracteristicile pe care le vom regăsi ulterior la tot mai multe
castele: Plan simetric și fațade organizate în jurul unui ax central. Toate castelele de pe Loara au o
trăsătură comună: ele sunt construite de persoane foarte îndrăgostite de arta antică. Această
admirație se traduce prin terasele cu balustradă de la Saint Germain, logiile și placările cu faianță de
la Neuilly Sur Seine sau prin ferestrele frontonului de la castelul Fontainebleau.

Valea Loarei este una dintre cele mai romantice regiuni de pe glob și are arhitectura medievală cea
mai interesantă. Deși castelele au devenit fastuoase palate-conac, ele și-au păstrat intact aspectul
de fortificație.

Este foarte greu să afli numărul exact al castelelor din Franța. În Valea Loarei, există în jur de 50, 60
de astfel de reședințe medievale, dar conceptul de “castel” este atât de interpretabil, încât numarul
lor se poate dubla sau chiar tripla în funcție de criteriile aplicate în selecție. Un lucru este
evident: Franța, această țară a castelelor, fie ele regale, princiare, nobiliare sau militare, are cea mai
mare concentrație de astfel de clădiri din întreaga lume. Simboluri ale regalității, valori ale
renascentismului, bijuterii ale arteiarhitecturale sau decorative, multe dintre aceste reședințe au
devenit astăzi hoteluri sau case de oaspeți.

Castelele de pe Valea Loarei sunt castele situate în


regiunile Centre (Touraine, Blaisois, Orléanais, Berry) și Pays de la Loire (Anjou).Printre cele mai
remarcabile și renumite sunt următoarele:

Castelele de pe Valea Loarei sunt castele situate în


regiunile Centre (Touraine, Blaisois, Orléanais, Berry) și Pays de la Loire (Anjou).Printre cele mai
remarcabile și renumite sunt următoarele:

 Castelul Amboise
 Castelul Angers
 Castelul Azay-le-Rideau
 Castelul Bastie d'Urfe
 Castelul Blois
 Castelul Brissac
 Castelul Chambord
 Castelul Châteaudun
 Castelul Cheverny
 Castelul Chaumont-sur-Loire
 Castelul Chenonceau
 Castelul Chinon
 Castelul Gien
 Castelul Langeais
 Castelul Loches
 Castelul Meung-sur-Loire
 Castelul Montsoreau
 Castelul Saint-Brisson
 Castelul Saint-Maurice
 Castelul Saumur
 Castelul Serrant
 Castelul Sully-sur-Loire
 Castelul Talcy
 Castelul Ussé
 Castelul Valençay
 Castelul Villandry

S-ar putea să vă placă și