1

Rugăciunea

de Omraam Mikhael Aivanhov

I
Orice fiinţă posedă facultatea de a dori cu pasiune, de a cere, de a insista. Aceasta este
deja rugăciunea. Nu e nevoie să fii savant sau cultivat pentru a striga cerului, ajunge să ai un
sentiment intens. De aceea, dacă cineva ezită să se angajeze în viaţa spirituală pretextând că
nu are facultăţile şi calităţile necesare, îi putem spune: "Când eşti nefericit, când suferi, oare
nu faci tot ce poţi pentru a te dezbăra de răul tău? Nu ceri ajutor? Ei bine, aceasta ajunge!"
Fiecare dintre voi posedă facultatea de a se concentra pentru a striga şi a chema în ajutor, şi
aceasta este facultatea care poate să vă salveze în toate împrejurările. Pentru că, să ştiţi, puteţi
fi zdrobiţi în aşa fel încât să nu mai rămână în voi nimic cu excepţia unui singur atom. Da, un
atom din voi va subzista întotdeauna, şi el este cel care va putea reconstrui pentru voi întregul
univers. Acest atom este facultatea de a se ruga, de a implora. Este darul cel mai mare pe care
Dumnezeu l-a făcut fiinţei omeneşti. Fără această facultate el ar fi dispărut de mult.
Această idee a existenţei unui atom al rugăciunii, de care nimeni nu vorbeşte, poate
părea cu totul inacceptabilă, imposibilă de crezut… Totuşi, voi ştiţi deja că pentru ştiinţa
iniţiatică există la colţul inimii, un atom care are rolul de a înregistra tot timpul vieţii, ceea ce
omul gândeşte, simte şi trăieşte. Acest atom nu are puterea de a interveni pentru a modifica
ceva, el nu face decât să înregistreze. În realitate este un fel de bobină microscopică care se
desfăşoară fără întrerupere de la începutul existenţei până la sfârşitul ei, iar în momentul
morţii ea se opreşte şi se detaşează de corp. Cu această bobină omul se prezintă pe lumea
cealaltă în faţa judecătorilor săi.
Dar mai există şi un alt atom graţie căruia omul are posibilitatea de a cere ajutor pentru
a înfrunta dificultăţile şi a remedia circumstanţele. Dacă acest atom nu este dezvoltat pentru că
omul nu se roagă, totul se va desfăşura pentru el exact cum a fost determinat de destin. Acest
atom, bine înţeles, nu poate schimba marile linii ale vieţii - este foarte greu să le modifici -
dar în domeniul subtil, eteric, el poate produce schimbări. Iată de ce persoanele pentru care
rugăciunea este o impulsie naturală au mai multe posibilităţi decât ceilalţi să triumfe asupra
încercărilor. Când greutăţile survin, în interior, omul simte mai puţin descurajarea,
amărăciunea, dezolarea.
Multe evenimente penibile ce lovesc întreaga colectivitate, este imposibil să le evităm:
o inundaţie, un cutremur, un război, de exemplu. În timp de război nu putem să ne sustragem
privaţiunilor, nenorocirilor, marilor pierderi dar, în interior, cel care se roagă, care acţionează
prin sufletul şi spiritul lui, transformă în el însuşi aceste încercări. Cu toate că în exterior
evenimentele rămân aceleaşi, acolo unde alţii se descurajează sau chiar se sinucid, el găseşte
în el forţă, o hrană, o încurajare.
Oamenii s-au obişnuit să primească totul din exterior. Pe de o parte este normal, pentru
că ei nu ar putea să trăiască fără numeroasele materiale şi energii pe care le primesc de la apă,
aer, soare, pământ. Noi suntem creaturi, şi toate creaturile, toată creaţiunea este obligată să
primească din exterior ceea ce are nevoie pentru a continua să trăiască. Numai Creatorul a
 2
scăpat de această lege: El nu are nevoie să aştepte să fie hrănit. Da, dar cum El a lăsat o
particulă din El în fiecare creatură, o scânteie, un spirit care este de aceeaşi natură ca El, graţie
acestui spirit fiecare creatură poate ea însăşi deveni creatoare. În loc să aşteptăm întotdeauna
totul din exterior, omul poate acţiona în interior prin gândirea sa, voinţa sa, spiritul său
captând cel mai mare număr de elemente de care are nevoie pentru a se hrăni fizic şi psihic.
De aceea Învăţământul Iniţiaţilor a fost întotdeauna Învăţământul spiritului creator şi cel care
îl acceptă va fi întotdeauna puternic, independent, deasupra circumstanţelor.
Nu trebuie să ne supunem, nu trebuie să ne lăsăm în voia întâmplărilor, trebuie să
încercăm să acţionăm. Voi nu puteţi ameliora totul, nu sunteţi încă capabili de aşa ceva, dar
rugăciunea voastră este ca un mic grăunte care este pe cale să rodească. Aţi pronunţat câteva
cuvinte, v-aţi concentrat asupra unei imagini luminoase şi acesta este ca un strigăt pe care l-aţi
scos pentru ca cineva să vină să vă salveze. Voi nu observaţi viaţa în jurul vostru şi cu toate
acestea eu vă spun întotdeauna că numai de la ea puteţi învăţa. Priviţi un copil: cine l-a
instruit, cine i-a revelat că cuvântul este o forţă? Când se simte în primejdie strigă: Mamă!
Cum a învăţat acest copil să se servească de un cuvânt magic? Dacă nu ar fi strigat, mama lui
nu ar fi ştiut că se întâmplă ceva. Dar ea îl aude şi se repede ca să-l salveze. Atunci de ce voi
nu vă gândiţi să strigaţi măcar odată către Cer?
Voi nu parveniţi niciodată să înfrângeţi dificultăţile exterioare şi interioare atât timp cît
nu veţi învăţa să vă întoarceţi către un univers superior, mai frumos, mai sublim. Voinţa nu
ajunge: pentru a rezista trebuie o protecţie, un ajutor, iar această protecţie, acest ajutor, nu-l
veţi obţine decât legându-vă cu lumea divină. Atât timp cît nu veţi crea această legătură, veţi
rămâne la buna voie a circumstanţelor. Când văd pe cineva care nu are nici o dragoste faţă de
făpturile care îl depăşesc, nici o dorinţă de a intra în legătură cu ele, eu pot să-i spun: Tu nu ai
aliaţi, nu ai prieteni, într-o bună zi vei sucomba. Mai întâi trebuie să iubeşti entităţile cereşti şi
să le inviţi pentru ca ele să fie aici, prezente. Atunci, da, eşti puternic pentru că ai acolo sus
aliaţi puternici.
Îndată ce începeţi să vă rugaţi, entităţile răufăcătoare care voiau să vă facă rău încep să
se îngrijoreze. Ele îşi spun: această făptură utilizează arma cea mai puternică pe care noi o
cunoaştem, şi ele tremură şi vor să fugă. Când un om se roagă, imediat o armată invizibilă se
apropie, deja se aud foşnetul aripilor îngerilor şi entităţile tenebrelor se grăbesc să dispară
pentru că ele ştiu că vor fi torturate, arse. Ele nu au frică decât de un singur lucru: lumina. Iată
de ce în fiecare moment dificil, primejdios, primul gest de făcut este de a se lega de Creator şi
de a-şi mări în sine lumina: atât timp cît vă veţi putea menţine în această stare de reculegere,
toate aceste făpturi inferioare care vă ameninţă vor fi neutralizate, paralizate sau puse pe fugă.
Acum, din ce în ce mai mult, obişnuinţa de a se ruga se pierde şi este păcat. De ce să te
rogi, gândesc oamenii, când eşti bine şi nu-ţi lipseşte nimic? În realitate, rugăciunea aparţine
unui alt ordin al lucrurilor. Chiar când posedaţi totul, şi nu vă lipseşte nimic, trebuie să vă
rugaţi. De ce? Pentru că rugăciunea este o creaţie. Sunteţi uimiţi? Toate creaturile au nevoie să
creeze. Dar cel care nu a dezvoltat anumite facultăţi: inteligenţă, lumină, nu creează, el
copiază numai, nu face decât să reproducă. Exact ca şi mamele şi taţii care nu au făcut nici o
muncă interioară înaintea concepţiei copilului lor: ei reproduc propriile lor slăbiciuni şi boli la
copiii lor. Se crede că este o creaţie, în realitate nu este decât o reproducere. Adevărata creaţie
 3
presupune că vă puteţi înălţa la un nivel superior. Ştiind aceasta, omul care vrea să creeze se
depăşeşte şi, prin sufletul şi spiritul său captează energii din regiunile cereşti. Apoi, orice va
executa, toate creaţiile sale sînt impregnate de elemente spirituale.
Adevărata rugăciune este deci o creaţie. Pentru că, atunci când vă rugaţi, voi nu vă
adresaţi numai unui om, undeva, pentru că el este şef, director sau bancher şi că el poate să vă
dea sau să vă împrumute ceva. Cu acest gen de rugăciuni nu veţi ajunge prea departe pentru că
cei cărora vă adresaţi sînt ca voi, la acelaşi nivel ca voi, au aceleaşi lacune, aceleaşi slăbiciuni
ca voi. Adevărata rugăciune este o legătură pe care omul încearcă să o stabilească cu Fiinţa
cea mai sublimă, Creatorul cerului şi al pământului, Stăpânul universului. Prin rugăciune, el se
leagă cu această Creatură sublimă care este imensitatea, infinitul, eternitatea şi graţie acestei
legături are posibilitatea de a atrage elemente din lumile superioare. Aceste elemente, aceste
particule provenind din aceste regiuni sublime sînt de o putere de necrezut. Dacă puteţi să
captaţi măcar unul, el va intra pentru a purifica totul, a restabili, a armoniza, a face lumină
chiar să acţioneze asupra tuturor celor care vă înconjoară.
Chiar şi făpturile cele mai slabe, cele mai nefericite posedă acest atom al rugăciunii
graţie căruia ei pot să se lege cu Cerul pentru a suporta încercările. Chiar dacă totul le lipseşte
banii, mâncarea, veşmintele, chiar dacă sînt în închisoare, ei devin puternici. Sănătatea, banii,
inteligenţa nu sînt date tuturor, dar toţi pot să utilizeze puterea acestui atom pentru a cere,
pentru a insista, pentru ca spiritele luminoase să le vină în ajutor. Pentru evoluţie, pentru
avansarea în spiritual, contează numai aceste facultăţi. În acest domeniu, se poate chiar ca cei
săraci, nefericiţi, muribunzi să posede cea mai mare putere, în timp ce alţii sînt ca şi
cloroformizaţi sau adormiţi pentru că au totul.
Când trebuie să înfruntaţi mari dificultăţi, dacă nu cereţi nimic, veţi rămâne neputincios.
Acest atom al rugăciunii e singurul care poate remedia totul; dar dacă nu-i daţi nici o
activitate, veţi îndura în interior tot ce era prevăzut. Puterea acestui atom se găseşte în
domeniul psihic adică în gândurile voastre, în emoţiile voastre. Graţie rugăciunii, chiar dacă
nimic nu s-a schimbat în exterior, voi nu puteţi rămâne în aceeaşi stare interioară. Dacă
îngheaţă, vă e frig, dacă sunteţi bolnavi, suferiţi, în schimb rugăciunea a produs în voi
schimbări.
Un om va muri, el este singur, abandonat, în mizerie. Dar graţie rugăciunii el pleacă în
bucurie, pace, lumină, pe când, în aceleaşi condiţii, cel care nu se roagă va fi cuprins de
sentimente de revoltă şi de ură. Chiar atunci când nu parveniţi să schimbaţi condiţiile
exterioare, rugăciunea acţionează enorm, chiar dacă nu ar fi decât pentru următoarea
reîncarnare. Majoritatea oamenilor nu ştiu de ce religia încearcă întotdeauna să convingă un
criminal sau un ateu să aibă remuşcări, să ceară iertare Domnului înainte de a muri. Este din
cauza importanţei acestui ultim moment. Dacă cineva a fost bun, virtuos, credincios toată
viaţa, şi se revoltă sau nu mai are credinţă în ultimul moment, el va distruge tot binele pe care
l-a făcut toată viaţa sa… Pentru că ultimul moment este cel care contează.
Vedeţi deci cît este de important să cunoaşteţi legile şi să vă conformaţi lor. Deci, faptul
că nu aţi putut schimba nimic în această viaţă nu are importanţă absolută; dacă aţi putut să
trăiţi bine ultimul moment al vieţii, destinul vostru viitor va fi schimbat, viitoarea reîncarnare
va fi mai bună. Aceasta nu trebuie să o uitaţi niciodată.
 4
Mulţi oameni mi se plâng că rugăciunile lor rămân fără rezultat. Evident, ei îşi
imaginează că pot să trăiască indiferent cum şi că, în ziua când vor avea dificultăţi le va
ajunge să adreseze o rugăminte cerului pentru a fi iertaţi. Ei bine, aici ei greşesc. Să luăm o
imagine. Când vreţi să cumpăraţi ceva într-un magazin, voi trebuie să daţi ceva în schimbul
lucrului pe care îl cereţi; aceasta se cheamă plată. Dacă nu vreţi să plătiţi, vă va fi refuzat orice
lucru. În natură, în lumea invizibilă, totul se petrece ca în magazinele de pe pământ. Lumea
invizibilă va spune: daţi inima voastră lui Dumnezeu şi El vă va da totul în schimb. Dar voi
răspundeţi: nu pot, am o nevastă, copii sau o amantă adorabilă, nu mai am inimă de dat. Ei
bine, iată de ce rugăciunile voastre nu sînt niciodată ascultate. Voi vă imaginaţi totdeauna că
puteţi obţine ceva fără să daţi nimic în schimb, dar aceasta este imposibil: pentru a obţine
binefacerile cerului, trebuie să daţi măcar o parte din dragostea voastră din atenţia voastră
conştientă, din timpul vostru, din eforturile voastre cotidiene.
Acum, putem lua încă o imagine: aceea a unei bănci, spunând că toate emanaţiile
noastre luminoase şi pure, tot ceea ce este bun, nobil, impersonal, generos este clasat fără
ştirea noastră de entităţile însărcinate cu acest lucru, şi apoi plasat în băncile cereşti ca un
capital în numele nostru. Apoi, când întâmpinăm dificultăţi sau vrem să facem bine, putem să
cerem ajutor, sprijin. Această bancă ni-l acordă imediat. Dar dacă nu avem nici un capital,
depus, nu am economisit nimic, ea nu ne cunoaşte. Aceasta explică de ce rugăciunile
oamenilor sînt sau nu ascultate. Numai cei care au plasat bogăţii în banca divină - în mod
simbolic - sînt ajutaţi de către cer.
În realitate, există cazuri unde, chiar dacă voi îndepliniţi aceste condiţii, entităţile lumii
invizibile nu vă ascultă rugăciunile pe care le faceţi pentru voi sau pentru rude, prieteni,
pentru că dacă ar face-o, ar bulversa toate proiectele lor. Multe încercări: insuccese, boli, sînt
trimise oamenilor pentru că au datorii de plătit, lecţii de învăţat şi ei nu pot fi liberaţi înainte
de a plăti aceste datorii. Dar nu uitaţi că rugăciunea pe care o faceţi, dacă este sinceră, aduce
întotdeauna un lucru bun, ori pentru voi, ori pentru alţii.
Şi mai există încă o lege pe care trebuie să o cunoaşteţi, este că tot ceea ce vă doriţi, tot
ce gândiţi, tot ce imaginaţi este deja realizat în planul subtil iar dacă persistaţi mult în acest
sens, aceste realizări care nu există încă decât în lumea invizibilă vor coborî din ce în ce mai
mult în planul fizic şi atunci, fie în bine, fie în rău, este greu să vă opuneţi materializării lor.
De aceea trebuie să fiţi vigilenţi şi să vă gândiţi bine înainte de a dori ceva, pentru că într-o
bună zi aceasta se va realiza şi va fi prea târziu ca să o mai regretaţi.
Unii vor spune: Dar este imposibil ca ceea ce dorim să fie deja realizat! Ba da, când vă
rugaţi şi cereţi să se manifeste toate calităţile Tatălui şi a Mamei voastre cereşti chiar dacă vă
gândiţi apoi: Nu e nimic de făcut, nu am fost ascultat, nu mi s-a dat nimic… în realitate,
entităţile luminoase sînt pe cale să se strecoare şi să se instaleze în voi; numai că voi nu le
simţiţi şi nu vă bucuraţi de prezenţa lor. Trebuie să continuaţi să vă rugaţi, trebuie să aveţi
răbdare şi într-o bună zi tot ce aţi dorit se va realiza.
Acum, vă voi da câteva metode. Când vreţi să vă rugaţi şi să vă legaţi cu
Dumnezeu, imaginaţi-vă undeva în spaţiu un centru viu, plin de raze, spre care converg
toate făpturile luminoase, spirituale şi de unde ele se umplu de forţă. Din acest centru,
vedeţi ţâşnind raze de lumină care pleacă în toate direcţiile pentru a hrăni toate
 5
creaturile care trăiesc. În acest fel gândurile voastre se vor îndrepta exact la în locul
unde prezenţa lui Dumnezeu este cea mai puternică şi mai bine determinată iar
rugăciunea voastră va fi urmată de rezultate. Toţi marii iniţiaţi se concentrează asupra
acestui punct care este un centru de lumină şi gândurile lor creează o asemenea forţă în
spaţiu că discipolul, dacă se exersează în fiecare zi în acest fel, primeşte de la această
forţă binefaceri imense.
În momentul în care vă rugaţi, încercaţi de asemenea să creaţi o imagine: aceea a
unei multitudini de spirite dispersate în lumea întreagă şi care, acolo unde se găsesc, sînt
pe cale de a se concentra asupra Creatorului, de a se lega cu El. Prin gândire, voi vă
alăturaţi acestor făpturi pentru a vă ruga cu ele, şi astfel vocea voastră nu mai este
izolată în deşertul vieţii. Când solicitaţi Cerul împreună cu mii de făpturi luminoase,
rugăciunea voastră este ascultată din cauza colectivităţii şi voi beneficiaţi în aceeaşi
măsură. Din cauză că acţionaţi singuri, gândirea voastră nu-şi atinge scopul şi se
reîntoarce. Secretul este de a se lega cu toţi cei care se roagă pentru că în fiecare
moment, există undeva în lume creaturi care se roagă.
A se ruga este deci a cere, dar există cereri şi cereri. Majoritatea oamenilor gândesc că a
se ruga lui Dumnezeu este a-i cere tot ce le lipseşte. Avem nevoie de un acoperiş, de
îmbrăcăminte, de bani… vrem să scăpăm de un pericol, de o boală… dorim un bărbat, o
nevastă, copii şi toate acestea le cerem lui Dumnezeu. Care dintre noi înainte de a se ruga îşi
spune că nu va cere nimic, că se va ruga numai pentru a se simţi mai aproape de Dumnezeu?
Cel care se roagă într-adevăr nu cere nimic. Şi de altfel, în acel moment chiar fără a cere
nimic, el obţine totul. Dumnezeu este forţă, înţelepciune, dragoste, puritate, frumuseţe şi cel
care fuzionează cu El obţine încetul cu încetul toate aceste virtuţi, aceste bogăţii; atunci cum
poate să se îndoiască că va obţine într-o zi tot ce-şi doreşte?
Numai în rugăciune veţi găsi fericirea, în actul însuşi de a vă ruga, ştiind că în ziua când
toate dorinţele voastre se vor împlini nu veţi mai avea de cerut fericirea! Când dorinţele sînt
realizate, nu mai avem de ce să ne bucurăm, regretăm frumoasele zile ale trecutului când
aşteptam, imaginam ceva minunat. De aceea trebuie să vă găsiţi fericirea în această legătură,
pe care o creaţi cu cerul prin rugăciune, pentru că apoi, când veţi obţine ceea ce doriţi, numai
Dumnezeu ştie dacă veţi fi fericiţi! Cel care a înţeles adevărata semnificaţie a rugăciunii va fi
întotdeauna fericit chiar dacă nu are nimic, pentru că nimeni nu-l poate opri de a crea în lumea
subtilă a gândului lucruri extraordinare care, rămânând inaccesibile, vor fi totdeauna prezente
în el.
II
Ceea ce mi-a plăcut mult când am călătorit în India şi care m-a făcut să reflectez şi mai
mult, este că în fiecare casă, atât în cea mai săracă cît şi în cea mai bogată, se găseşte
întotdeauna un mic altar cu imagini sau statuete ale divinităţilor în faţa cărora ard candele şi
tămâie. Marii Învăţaţi ai Indiei au reuşit să dea bărbaţilor şi femeilor acestei ţări nevoia de a
rezerva un mic loc pentru spiritele luminoase pentru a primi ajutorul şi protecţia lor.
Acest loc poate fi în interiorul sau în exteriorul casei. Chiar şi hotelele au mici sanctuare
pe verande sau terase, se găsesc chiar şi pe stradă. Evident ceea ce mi-a plăcut cel mai puţin
este că am văzut rar altare bine întreţinute. Erau tot felul de lucruri în camera unde era altarul
 6
şi chiar şi imaginile erau pătate sau şifonate. Ca şi cum oamenii acolo nu dădeau mare
importanţă ordinii şi curăţeniei, ci numai laturii simbolice a lucrurilor.
Spiritualiştii, misticii au nevoie să aibă un loc pentru a se reculege şi a se ruga. Evident
e mai bine dacă o putem face în singurătate, într-o cameră unde nu riscăm să fim deranjaţi. De
aceea vă recomand să aveţi dacă este posibil în casa voastră un loc a parte, sfinţit, unde nu
poate să intre toată lumea. Chiar dacă nu este mai mare decât o cabină telefonică, esenţialul
este ca să fie un loc consacrat al cărui vibraţii şi fluide subtile vă vor permite să intraţi mai
uşor în contact cu entităţile cereşti.
Îmi amintesc că în trecut, în Bulgaria, se afla în fiecare casă o mică nişă unde era
plasată o icoană, în faţa căreia lumea venea în fiecare seară să aprindă candela şi să se
reculeagă un moment pentru a fi protejată în timpul nopţii. Acest obicei există şi în alte ţări
dar acum este aproape peste tot abandonat. Oamenii au pierdut dorinţa de a se lega, ei şi toată
familia lor, cu aceste forţe luminoase care pot să-i ghideze, să le protejeze. Ei nu mai cred în
posibilitatea acestei protecţii invizibile; ei au alte protecţii, protecţii fizice, materiale, graţie
cărora ei se cred la adăpost şi într-un sens este adevărat, dar pe de altă parte nu. E bine să fii
protejat în planul fizic şi tehnica pune la punct în fiecare zi alte aparate noi pentru a asigura
securitatea oamenilor; dar este indispensabil de a fi protejaţi din punct de vedere spiritual de
către energii şi entităţi cereşti.
Acum, acest loc de care vă vorbeam, acest colţ care e bine să fie amenajat în casă şi
purificat ca să instalăm Divinitatea, este doar concretizarea în planul fizic al altui loc invizibil,
cel de care Isus vorbea când spunea: când te rogi, intră în camera ta, închide uşa şi roagă-te
Tatălui tău care este acolo, în locul secret. Această cameră secretă nu este altceva decât o stare
de conştiinţă. Când veţi parveni să creaţi în voi liniştea şi pacea, când aveţi nevoie de a
exprima Domnului dragostea voastră pentru El, sunteţi deja în această cameră secretă. Această
cameră poate fi în inimă, ea poate fi şi în intelect, în suflet… În realitate, este o stare a
conştiinţei superioare la care aţi ajuns să vă ridicaţi. Voi meditaţi de exemplu asupra
adevărurilor sublime pe care nu puteţi să le sesizaţi, şi iată că la un moment dat puteţi să
înţelegeţi. Ce s-a întâmplat? De unde a venit această înţelegere? Spiritul vostru o avea în el de
o eternitate, dar era un domeniu la care conştiinţa voastră nu avea încă acces. Pentru că omul,
care nu ştie ce se petrece în subconştientul său, nu ştie nici ce se petrece sus, în cer, în cerul
lui, în spiritul său, supraconştiinţa sa.
Veţi putea să vă închideţi cît vreţi între cele patru ziduri ale unei camere pentru a vă
ruga, dacă nu aveţi dragoste pentru Domnul, dacă nu ajungeţi această stare de fervoare care
este cea a rugăciunii, nu puteţi nici să găsiţi camera secretă, nici să intraţi în ea. Camera
secretă este o stare de mare concentrare, de pace, de linişte interioară unde tot restul dispare,
unde nu există decât rugăciunea voastră, decât cuvântul vostru interior care parcurge spaţiul.
În acel moment chiar dacă nu ştiţi că sunteţi în această cameră secretă, sunteţi într-adevăr în
ea. Camera secretă este un simbol minunat de o mare profunzime care era cunoscut mult
înainte de Isus. Toţi Iniţiaţii, misticii ştiu că pentru a se ruga, trebuie să intrăm în această
cameră interior pentru că în exterior Cerul nu ne va asculta. De ce? Imaginaţi că sunteţi în
stradă şi vreţi să vorbiţi cu un prieten care se găseşte în alt oraş: nu puteţi, decât intrând într-o
cabină telefonică, unde se găseşte un aparat pe care formaţi un număr şi aveţi comunicaţia.
 7
Dacă rămâneţi în stradă, puteţi să strigaţi cît puteţi, puteţi să urlaţi, prietenul vostru nu vă va
auzi. În acelaşi fel, pentru a fi ascultat de către Cer, trebuie să intrăm în această cameră secretă
de care vorbeşte Isus, pentru că şi ea este bine amenajată cu aparate telefonice care permit să
comunicăm cu lumile superioare.
Să aprofundăm încă această comparaţie: când intraţi într-o cabină telefonică, închideţi
uşa pentru a putea auzi şi vorbi în linişte. Tot aşa, în această cameră secretă totul trebuie să fie
liniştit pentru că nu în zgomot se face o muncă spirituală. Trebuie să înţelegeţi că există în
fiecare fiinţă un loc foarte liniştit unde ea trebuie să pătrundă închizând uşa în urma sa.
A închide uşa, înseamnă a nu lăsa să pătrundă gânduri şi dorinţe străine rugăciunii,
altfel vor apare paraziţi în comunicaţia voastră cu cerul şi nu veţi primi nici un răspuns.
Numai în camera secretă comunicaţia poate să se facă în mod corect: voi nu vorbiţi şi auziţi;
voi adresaţi o rugăminte cerului şi primiţi răspunsul. Dacă nu puteţi sesiza ceea ce vi se spune,
este din cauză că aţi uitat să închideţi uşa sau că nu aţi putut linişti vacarmul gândurilor şi
sentimentelor voastre.
Camera secretă este deci locul de linişte şi de secret. Ceilalţi nu trebuie să-şi dea seama
de ceea ce spuneţi, cum îl spuneţi şi cui vă adresaţi. Bine înţeles, uneori nu puteţi să-i
împiedicaţi să-şi dea seama că vă rugaţi. Dar cu atât mai puţin îşi dau seama, cu atât este mai
bine. Într-o parabolă, Isus vorbeşte de acel fariseu care a mers în Templul din Ierusalim şi care
se ruga foarte ostentativ!… Ei bine, toată atitudinea lui arăta că nu era în camera secretă.
Această cameră secretă, putem spune că este inima, liniştea sufletului. Dar evident,
inima nu este aici cea care corespunde planului astral, locul dorinţelor inferioare, al poftelor.
Camera secretă este inima spirituală, adică sufletul. Atât timp cît nu ajungem să facem
adevărata linişte înseamnă că nu am reuşit să pătrundem în această cameră. Sunt atâtea
"camere" în om! Şi printre toate aceste camere, foarte puţini oameni au găsit tocmai cea căreia
îi place liniştea. Marea majoritate s-au rătăcit în alte camere, şi aici se roagă; dar cum aici nu
au aparate adecvate, cerul nu primeşte cererile lor.
Deci nu ajunge a rezerva divinităţii un loc în casa sa. Dacă vreţi într-adevăr să fiţi
vizitaţi, trebuie să consacraţi un loc în inima voastră, în sufletul vostru, zicându-vă: "Iată,
aceasta este pentru Tatăl, pentru Sfânta Fecioară, pentru Hristos sau pentru arhanghelul
Mihail", pentru că, credeţi-mă, dacă este un loc pentru ei, ei vor veni.
Dar ca o rugăciune să fie ascultată, sînt nişte condiţii de îndeplinit. De ce, de exemplu
iniţiaţii din trecut au învăţat pe oameni să împreuneze mâinile pentru a se ruga? Este un
simbol. Este pentru că adevărata rugăciune reprezintă uniunea celor două principii: inima şi
intelectul. Dacă este inima care cere, iar intelectul nu participă, nu se uneşte cu el, rugăciunea
voastră nu va fi primită. Pentru ca ea să fie primită, trebuie ca să plece din inimă şi din
intelect, din gândire şi din sentiment, adică din cele două principii, masculin şi feminin, unite
împreună.
Pe câte tablouri nu se reprezintă persoane care se roagă, chiar şi copii, cu mâinile
împreunate! Dar nu a fost înţeles niciodată profunzimea acestui gest. Aceasta nu vrea să zică
că pentru a se ruga trebuie să împreunăm mâinile obligatoriu; nu, nu atitudinea fizică
contează, ci atitudinea interioară. Trebuie să împreunăm inima şi intelectul, sufletul şi spiritul,
pentru că această unire dă putere rugăciunii; în acel moment, proiectaţi o forţă către cer şi
 8
cerul ca răspuns vă trimite lumina, pacea. Deci, în acelaşi timp voi daţi şi primiţi, sunteţi activ
şi receptiv.
Rugăciunea este un elan al omului către Dumnezeu, către cer şi acest elan poate fi mut
sau susţinut de cuvinte. Evident, esenţialul rugăciunii nu este în cuvinte ci în intensitate, în
fervoare. Deseori, când oamenii se roagă cu voce tare, cuvintele pe care ei le pronunţă recad
alături, fără forţă: gura lor mormăieşte ceva, dar ei nu se roagă, pentru că nimic nu vibrează în
ei. Ori, pentru a ajuta realizarea, cuvântul pronunţat este foarte important, pentru că vibraţiile
sonore au o mare putere asupra materiei.
Fără cuvinte, gândurile şi sentimentele sînt greu de realizat în planul fizic, pentru că le
lipseşte un vehicol, un corp pentru a se putea materializa. Cuvântul este trupul pe care trebuie
să-l daţi acestui suflet care este gândul vostru. Atât timp cît nu îi daţi acest trup, sufletul acesta
este obligat să parcurgă lumea astrală şi fizică în căutarea materialelor care să-i permită să se
încarneze şi aceasta ia foarte mult timp. În schimb, dacă însoţiţi gândul vostru de un sentiment
puternic care îi serveşte de combustibil şi o lansaţi după aceea în planul fizic prin cuvinte,
aveţi condiţiile cele mai bune pentru realizarea ei. Cuvântul are o mare putere care poate fi
comparată cu aceea a unei semnături în josul unui act, a unei comenzi sau a unui contract.
Pentru că, o ştiţi, fără semnătură un act nu este valabil. Deci, după ce aţi meditat, v-aţi rugat,
puteţi să daţi cuvântului posibilitatea de a face să coboare gândurile şi dorinţele voastre. Ea
este atunci ca o semnătură care permite declanşarea forţelor de sus, da, dar cu condiţia ca
dorinţa şi gândul vostru să fie deja puternice în planul spiritual.
Când simţiţi un mare sentiment de dragoste pentru Dumnezeu, sentimentul fiind ceva
pur psihic, nu aveţi nevoie să întrebuinţaţi cuvântul pentru a vă exprima, puteţi să vă exprimaţi
prin forţa dragostei. Dar să admitem că voiţi să obţineţi realizarea unei dorinţe în planul fizic,
material: în acel moment, cuvântul pronunţat este necesar. Totuşi, esenţialul rămâne
intensitatea gândului şi a sentimentului, dacă nu, chiar dacă veţi pronunţa cuvinte ore întregi,
aceasta nu va da nici un rezultat, nu vi se va realiza dorinţa. De altfel voi înşişi simţiţi când
rugăciunea este ascultată sau nu. Sunt zile când simţiţi o asemenea forţă, o asemenea
plenitudine că ştiţi că în sfârşit cerul v-a ascultat. Aceasta nu înseamnă că vor apare rezultate
subit în planul fizic, nu, dar cerul v-a ascultat, şi acesta este esenţialul: de a simţi că
rugăciunea a fost auzită!
Totul se află deci în intensitate iar intensitatea este totdeauna legată de puterea pe care o
avem de a degaja gândurile şi sentimentele noastre de toate preocupările străine rugăciunii. De
aceea atitudinea interioară este importantă: să ajungem să ne degajăm, să lăsăm pentru un
moment tot restul de o parte pentru a ne putea angaja într-un efort spiritual intens, numai cu
această condiţie suntem ascultaţi de cer. Fiecare lucru spiritual are corespondentul său
material, iar fiecare particulă de materie are corespondenţa sa în planul spiritual. Există deci o
corelaţie între lumea subtilă a conştiinţei, a gândului, a sentimentului şi lumea materială. De
fiecare dată când rugăciunea voastră vă proiectează în regiunile superioare ale conştiinţei,
atrageţi din spaţiu materiale de o mare puritate graţie cărora veţi putea da un corp dorinţelor
voastre divine. Trebuie să începeţi prin a lucra în planul spiritual: planul material se
transformă atunci automat. Toţi iniţiaţii şi-au bazat activitatea tocmai pe această lege a
corespondenţei. Singura lor grijă este de a lucra corect, armonios. În rest, ei sînt absolut
 9
convinşi că există o fidelitate în legile stabilite de către Inteligenţa cosmică, şi ceea ce este
deja realizat prin gândire în lumea spirituală va fi realizat într-o bună zi în planul fizic.