Deşert e tot ce vede semeţul ochi supt soare

Şi nu e fericire deplină pre pământ;

Un vis e ce-amăgeşte fiinţa muritoare

Din oara când se naşte şi până la mormânt!

Văzutu-s-a om cândva să zică l -a sa moarte:

“Mă duc cu bucurie, c -am fost şi-s fericit”?

Un rege-a stat în lume, a cărui rară soarte

La altul în natură cu greu a mai zâmbit;

Şi iată că el singur a scris cu -amărăciune,

Târât de-a lumei valuri, ce turbă ne -ncetat:

“Nimic supt cer statornic, ci tot deşărtăciune,

Deplină fericire sup t soare n-am aflat!”

Un tată se sileşte s -adune-averi în lume

Încungiură oceanuri cu mii nefericiri,

Când fiu-i se răsfaţă văzând că are sume

Ce pot să corespundă la oarbele -i simţiri!