Sunteți pe pagina 1din 1

Generația 2000 – Analiză Numerologică

Cifra 8 semnifică pe de o parte puterea, controlul, asuprirea, dar și iubire, simțul datoriei,
dragostea de patrie, responsabilitatea, iubirea necondiționată mai ales în cadrul familiei.

Astfel, celor născuți între 1800-1899 cu siguranță nu le-a lipsit cifra 8 din măriță. Asta nu
înseamnă ca se iubeau toți între ei dar exista un respect superior.
Anii 1900 au transformat omul intr-unul modern, intelectual, inteligent, care a inceput să
foloseasca mai mult gândirea in viața de zi cu zi. Sentimentele au lăsat loc impulsivitatii
dictate de nevoile zilnice, de dorința de dezvoltare și cunoaștere, de a lărgi orizonturile și mai
ales de dezvoltarea ego-ului, a orgoliului și necesității de a avea.
Inteligența nu a condus întotdeauna la rezultate constructive sau măcar la cele dorite. Nevoile
au fost crescute artificial și odată cu acestea și dorința de dezvoltare, adaptare și
individualizare a omului.

Începând cu anul 2000 se vor naște copii cu adevărat speciali. Vor avea latura afectivă
dezvoltată, chiar dacă în unele cazuri la minim, însă va exista o sămânță care poate fi
dezvoltată. În rest, vor fi foarte diferiți, mai ales față de generatiile din anii ’80-’90. Sunt copii
cu talente speciale, abilități crescute, foarte interesați de inter-relationarea cu alte persoane si
menținerea contactului cu acestea.
Chiar dacă sunt mai ‘dotați’ decât alții, aceste calități sunt puternic ‘ascunse’ în ei și adesea va
fi nevoie de multă Multă muncă, răbdare, rațiune și justețe în descoperirea acestora,
acceptarea și dezvoltarea lor.
Trecem printr-o perioadă dificilă de tranziție…tinerii născuți după 2000 se vor lovi de
dogmele și doctrinele folosite, predate și însușite în ultimii 40-50 de ani, ceea ce pentru ei nu
mai este de actualitate. Alăturate aceste ideologii capacităților acestor tineri ‘noi’ nu prevăd
un rezultat convenabil cel puțin pentru primele generatii. Aceștia au nevoie f mare de sprijinul
tuturor celor care percep și pricep sensul de evoluție al societății și al lumii in care trăim.
Nu spun că nimic din ce știm nu va mai fi valabil..dar dacă anii 1700-1800-1900 erau trepte
ale unei scari dintre etajul 1 și 2, anii 2000-2100-2200… fac parte din scara dintre etajele 2-3!
Eu unul mă simt chiar privilegiat că fac parte din aceste generații de tranziție, că m-am născut
într-o perioadă atât de interesantă și ma bucur de ceea ce-mi oferă fiecare zi..luna..an.
Nu că alții nu ar fi avut însemnătate, fiecare are rolul său de jucat în perioada vieții sale și se
potrivește perfect acolo unde este. În momentul în care apar neplăceri, ‘ghinioane’, durere și
suferință, acolo cineva, cumva a greșit – de fiecare data cel care suferă. Prin analize
numerologice detaliate fiecare persoană își poate descoperi plusurile și minusurile după care
poate acționa după bunul plac, în sensul dezvoltării punctelor forte/ slabe sau cum se întâmplă
de obicei (în necunostinta de cauză) afundarea în durere, greutăți și suferințe!
Anul 2015 va fi unul foarte important. Se vor produce multe evenimente semnificative în
toată această perioadă în urma cărora cei pregătiți/adaptați/ curajoși – vor avea și mai mult de
câștigat iar cei slabi/ fricoși/ indeciși – vor fi trimiși în ultimul rând sau eliminați de tot de la
nivelul pentru care nu sunt pregătiți!

S-ar putea să vă placă și