Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
La calcularea necesarului de apă al culturilor irigate este folosită metoda bilanţului apei în
sol din perioada de vegetaţie, deci necesarul de apă la plantă, Necesarul de apă la sursă se
stabileşte adăugând pierderile de apă din sistem, iar în procesul de exploatare se corelează
necesarul de apă cu mersul vremii, an de an, avînd în vedere că amenajarea de irigaţii este
proiectată să satisfacă irigaţia din luna de vîrf.
Calculele de bilanţ al apei în sol şi ale normelor de irigaţie trebuie efectuate pe şiruri de ani
consecutivi, nefiind admisă utilizarea de şiruri întrerupte. Se recomandă ca bilanţul să se
calculeze pe un şir de minimum 25 de ani.
În calculul necesarului de apă al culturilor irigate se pot întâlni următoarele situaţii :
— stratul de sol capabil să înmagazineze apa (H) peste profund; în aceste situaţii se ia în
considerare adincimea de 1,5m in perioada rece (1 octombrie-l aprilie) şi adîncimea
stratului activ (h) (la care se găseşte masa principală a rădăcinilor) în perioada de
vegetaţie (1 aprilie -1 octombrie), această adâncime depinzind de planta cultivată, stadiul
ei de vegetaţie şi de zona naturală.
— Stratul de sol capabil să înmagazineze apa este subţire; în aceste situaţii bilanţul apei din
sol se face numai pe adâncimea acestui strat.
La stabilirea regimului optim de umiditate necesar în sol se admit următoarele ipoteze :
— în lunile din afara perioadei de vegetaţie nu se prescrie o limită minimă a rezervei de apă
din sol (această rezervă ar putea teoretic să scadă pînă la valoarea corespunzătoare
coeficientului de ofilire) ; în această perioadă, calculele se efectuează pe adîncimea
maximă (H) în care se înmagazinează apa care poate fi folosită de plante;
— în perioada de vegetaţie, rezerva de apă în sol poate varia între rezerva maximă şi o
rezervă minimă, calculele efectuîndu-se pe adîncimea (h) în care se dezvoltă masa
principală a rădăcinilor plantelor;
— în afara perioadei de vegetaţie sau la începutul ei poate apare necesitatea unor udări de
aprovizionare, care în condiţiile ţării noastre se aplică fie în lunile septembrie-oclombrie,
sub forma udărilor pentru asigurarea răsăritului la culturile de toamnă, în cazul toamnelor
secetoase, fie în lunile marlie-aprilie pentru culturile de primăvară, atunci cînd apare un
deficit de apă in stratul superior al solului.
Udările de aprovizionare nu sînt determinante nici pentru dimensionarea sistemului, nici pentru
lucrările de gospodărire a apelor.
Avînd în vedere că, în general, debitele râurilor sunt reduse în luna octombrie şi mai mari în luna
martie, rezultă că din punct de vedere al corelării regimului de prelevare a debitelor cu debitele
sursei, este preferabilă introducerea în calcul a aprovizionărilor de primăvară, respectiv udărilor
de răsărire, cu norme reduse.
In cazurile speciale în care prin schema de amenajare complexă se prevede un regim de
gospodărire a apelor care asigură disponibilul de apă în lunile octombrie-noiembrie, când se pot
aplica norme de aprovizionare de toamnă (de exemplu în cazul existenţei unor amenajări
agropiscicole care trebuie golite în octombrie, creând un disponibil de apă în sursă şi care trebuie
umplute în perioada martie-aprilie, reducînd debitele care pot fi utilizate pentru irigaţia de
aprovizionare de primăvară), se vor introduce în calcul udări de aprovizionare de toamnă
recomandabile, în special, în zona secetoasă.
Din datele experimentale din ţara noastră, rezultă că în zona din nordul Bărăganului şi cea
secetoasă din Dobrogea cele mai bune rezultate s-au obţinut prin aplicarea udărilor de
aprovizionare primăvara pentru culturile cu însămânţare în epoca a III-a (porumb, fasole, soia).
Pentru culturile semănate toamna (grîu) sau primăvara timpuriu, udările de aprovizionare din
toamnă sînt mai indicate.
În partea centrală şi de sud a Bărăganului, precum şi in vestul Câmpiei Aradului se
recomandă udările de aprovizionare în primăvară, cu excepţia culturilor de toamnă. în zona
subumedă necesitatea aplicării udărilor de aprovizionare apare în cazuri excepţionale şi la
anumite culturi, în această zonă nepunându-se problema udărilor de aprovizionare.
Dacă din calculul bilanţului apei în sol reiese că rezerva iniţială de apă în luna aprilie este
la plafonul minim şi luna aprilie este deficitară, se recomandă aplicarea udării de aprovizionare în
primăvară (sub forma udărilor de răsărire sau pentru pregătirea patului germinativ), pentru
asigurarea dezvoltării optime a plantelor în primele faze de vegetaţie. Aceste udări se calculează
pentru adâncimea de 0,3—0,4 m, considerând umiditatea solului egală cu coeficientul de ofilire.
Norma de aprovizionare nu se admite mai mică decât:
300 m3/ha pentru udarea prin aspersiune;
400 m3/ha pentru udarea prin brazde.
În acelaşi mod, ca şi în cazul udărilor de aprovizionare, se vor aplica udările de spălare
(ameliorative sau profilactice), necesitatea celor profilactice trebuind să fie examinată în raport cu
prognoza evoluţiei solurilor în teritoriul respectiv.
Unde:
tn = este temperatura medie multianuală a fiecarei luni din an;
i = indicele termic lunar.
Prin însumarea indicilor termici lunari (i) ai celor 12 luni se obţine indicele termic I al
zonei (staţiei meteorologice) respective.
Evapetranspiraţia reală optimă (ETRO) se obţine prin înmulţirea valorii calculate a
ETP cu coeficientul d denumit coeficient de corecţie a ETP calculate după metoda Thornthwaite,
specific fiecărei culturi şi zone naturale din ţara noastră. Valorile coeficienţilor d au rezultat din
raportul dintre consumul stabilit direct în câmp prin cercetări staţionare de durată şi valorile ETP
calculate pentru intervalele de timp corespunzătoare din perioada de vegetaţie (1 aprilie—30
septembrie). Valorile d din afara perioadei de vegetaţie (exceptînd griul de toamnă pentru luna
martie) se pot lua din literatura de specialitate.
ETRO se determină pentru fiecare cultură în parte, iar cu valorile obţinute se efectuează
calculele de bilanţ al apei în sol şi se determină necesarul de apă lunar pentru culturile din cadrul
sortimentului de plante specific zonei. Necesarul de apă de irigaţie pentru o anumită structură a
culturilor se stabileşte proporţional pe baza necesarului pentru fiecare cultură.
In cazul unor studii generale de gospodărire a apelor, calculul necesarului de apă de
irigaţie al culturilor se poate simplifica, adoptindu-se un coeficient ,,d mediu ponderat", ţinând
seama de proporţia fiecărei culturi în cadrul structurii culturilor stabilite, conform relaţiei:
d1 p1 d 2 p2 ... d n p n
d mp (4.3)
100
Unde:
dmp = coeficientul de corecţie mediu ponderat al ETP-urilor calculate;
ETP = evapotranspiraţia potenţială, care reprezintă cantitatea de apă pierdută în atmosferă
de o suprafaţă orizontală a unui câmp acoperit de o vegetaţie verde, deasă, de talie joasă,
în plină dezvoltare şi dispunând de apă din abundenţă;
p1,p2,…,pn = procentele deţinute de diferite plante în structura culturilor (p1+p2…pn=100);
d1,d2,…,dn = coeficienţii de corecţie d ai culturilor respective.
Aportul de apă din precipitaţii (P) dintr-o anumită lună se consideră egal cu totalul
precipitaţiilor căzute in luna respectivă (inclusiv cele sub 5 mm), în calculul aportului
precipitaţiilor nu se ţine cont de pierderile de apă prin scurgere la suprafaţa solului, iar infiltraţia
în adincime se ia în considerare numai in cazul cînd solul este aprovizionat la capacitatea de
câmp pe adâncimea de calcul, admiţându-se ca pierderi numai cantităţile de apă ce depăşesc
capacitatea de cîmp, după scăderea ETRO.
Rezerva de apă din sol accesibilă plantelor in perioada de vegetaţie se găseşte pe un strat
de sol (h) limitat, în funcţie de adâncimea de dezvoltare a masei principale a rădăcinilor sau de
condiţiile, speciale de sol; în afara perioadei de vegetaţie, se ia în considerare stratul de
înmagazinare (H) din care apa poate fi utilizată de către plantă.
În cazul studiilor generale de gospodărire a apelor, se poate considera o adâncime medie
ponderată a valorii h, calculele respective efectuându-se în mod analog cu relaţia (2.3), în care
valorile d se înlocuiesc cu valorile h.
În cadrul ipotezelor referitoare la stabilirea regimului optim de umiditate rezervele de apă
din sol oscilează între următoarele limite :
a) Rmax(H), calculată astfel:
Rmax(H ) 100 1.5 CC( H ) DA( H ) 150 CC( H ) DA( H ) (4.4)
Aportul de apă din pânza freatică (Af), cuprinde valorile aproximative ale alimentării
freatice (în m3/ha) pe perioada de vegetaţie, pentru diferitele adâncimi ale nivelului freatic, pentru
principalele categorii texturale de sol şi pentru două situaţii de ariditate.
În situaţia în care adâncimea nivelului freatic este constantă, repartiţia pe luni în cursul
perioadei de vegetaţie a aportului total se va face conform repartiţiei procentuale din tabelul 2.10.
În cazul când adâncimea nivelului freatic variază în decursul lunilor din perioada de
vegetaţie, aportul freatic se va lua diferit în fiecare lună, în funcţie de adâncimea apei freatice din
luna respectivă, respectiv adâncimea nivelului freatic, care se ia în considerare, este cea rezultată
din prognoza hidrogeologică.
4.1.2. Bilanţul apei în sol
- - 1600 - - - arid
Adâncimea apei freatice (m) şi caracterul anului
3.5-4
- - 1050 - - - umed
- - 1000 - - - arid
4-4.5
Când bilanţul apei se calculează pentru fiecare cultură în parte, se ia în considerare perioada de
vegetaţie a culturii respective, intervalul de timp în care se aplică udările la diferite culturi fiind
- - - - - - umed
Cultura Perioada de udare
Porumb 1.V – 15.VIII
Gria, orz 1.IV – 30.VI
Lucerna 1.V – 30.IX
Sfeclă de zahăr 1.V – 1.IX
Cartofi 1.V - 15. VIII
Soia 1.V - 15.VIII
Floarea-soarelui 1.V - 31 .VII
Fasole 1.V - 31 .VII
Porumb şi alte culturi pentru boabe în 1.VII - 30.IX
cultura a II-a
Legume 1.IV - 30.IX
Pomi 1.V - 31.VIII
Viţă de vie 1.IV - 31.VIII
Rolul intim al apei în dezvoltarea plantelor a fost stabilit destul de târziu, abia în 1804,
când acesta a fost definit în termeni chimici, ca factor în procesul de fotosinteză. Fiecare plantă
este o mică uzină care transformă energia solară în energie chimică cu acumulare de substanţe
organice, prin fotosinteză. Toate procesele metabolice ale unei plante depind de cantitatea de apă
din ţesuturi. Prin porii de pe epiderma frunzelor, denumiţi “stomate”, planta elimină apa adusă de
radacini şi tulpină prin transpiraţie şi absoarbe bioxidul de carbon din atmosferă.
Cu ajutorul luminii şi a clorofilei din frunze se produce sinteza materiei organice, şi
eliberarea de oxigen. În prezenţa unui climat foarte călduros şi uscat stomatele frunzelor se închid
şi planta, în loc să producă materie organică, consumă din ceea ce a acumulat mai înainte.
Din acest motiv în perioadele de vară, cu zile secetoase şi umiditate atmosferică foarte
redusă, efectul irigaţiilor este diminuat. Cu alte cuvinte în astfel de situaţii trebuie sa se creeze,
prin irigaţii, o umiditate corespunzătoare nu numai în sol ci şi în atmosferă. Principalul rezervor
de apă al plantelor cultivate este solul, care prin compoziţia şi structura lui are proprietatea de a
înmagazina în mod durabil o anumită cantitate de apă.
Cantităţile de apă cu care se aprovizionează periodic solul – prin irigaţii, până la “plinul”
durabil al capacităţii de câmp, sunt normele de udare şi se exprimă în m3 de apă la ha, la fel ca şi
norma de irigaţie, care este suma normelor de udare aplicate unei culturi agricole în perioada ei
de vegetaţie.
Norma de udare se poate calcula cu relaţia:
m 100 H Gv (C P ) (4.11)
Unde:
H = grosimea stratului de sol ce se udă, în m;
Gv = greutatea volumică a solului, în t/m3;
C = capacitatea de câmp, în % din greutatea solului;
P = provizia momentană de apă, în % din greutatea solului uscat.
Un sistem de irigaţie este un ansamblu unitar de lucrări, instalaţii şi amenajări prin care se
realizează combaterea deficitului natural de umiditate, în favoarea plantelor cultivate, cu scopul
obţinerii unor producţii agricole mari şi stabile.
De cele mai multe ori sistemele de irigaţii sunt “amenajări complexe”, deoarece (avându-
se în vedere complexitatea condiţiilor naturale larg răspândită) aceste sisteme cuprind şi alte
genuri de lucrări specifice: desecări şi drenaje, lucrări de combatere a eroziunii solului provocată
de apă sau de vânt, ameliorări de terenuri sărăturate, nisipoase etc.
Principalele componente ale unui sistem de irigaţii sunt:
— priza de apă prin care se asigură captarea debitelor de apă necesare funcţionarii
sistemului;
— reţeaua de canale de aducţiune şi de distribuţie a apei echipată cu construcţii
hidrotehnice de livrare şi de regulariare a distribuţiei apei;
— amenajările interioare de irigaţii;
— reţeaua de evacuare sau de evacuare-desecare;
— lucrări auxiliare constând din linii electrice, drumuri de exploatare, construcţii de
exploatare, instalaţii de dispecerizare etc.
Această reţea formează “schema hidrotehnică” a sistemului, fiind compusă dintr-un canal
de aducţiune (sau canal magistral) şi din mai multe canale de distribuţie, în funcţie de marimea
sistemului. Probelemele principale care se pun în legătură cu această reţea de canale sunt
stabilirea traseelor optime şi dimensionarea.
Traseele canalelor se stabilesc de către proiectant, care, în mod obligatoriu analizează mai
multe variante de scheme hidrotehnice, fiind aleasă cea mai avantajoasă din punct de vedere
funcţional. Traseele trebuie astfel stabilite, încât să rezulte un număr redus de repompări, canalele
să domine terenul, în măsura în care este posibil, să se asigure condiţii pentru o sistematizare cât
mai corespunzătoare a terenului amenajat şi în final să se obţină o valoare convenabilă a
investiţiei în raport cu valoarea totală şi o “încărcătură” redusă de metri de canal pe hectar.
O reţea prea densă de canale atrage după sine următoarele probleme:
— suprafeţe mai mari de teren scoase din circuitul agricol;
— pierderi mai mari de apă prin secţiunile canalelor;
— cheltuieli mai mari de întreţinere şi exploatare.
Prin amenajare interioară de irigaţie se înţelege suprafaţa de teren agricol pe care s-au
executat lucrările de distribuţie a apei de irigaţie, prin una sau mai multe metode de udare.
4.4. Model matematic pentru calculul bilanțului de apă din sol în
condiții de irigare.
Scopul studiului este realizarea unui model matematic simplu care să descrie variaţia
rezervei de apă dintr-un sol agricol in vederea optimizării regimului de irigaţii pentru o anumită
cultură. In figura 1 este reprezentat un sistem general format dintr-un sol nesaturat în care
plantele îsi dezvoltă rădăcinile şi un strat de sol saturat numit pânză freatica sau acvifer freatic.
Cele două straturi sunt separate printr-o suprafaţă liberă a cărei poziţie poate oscila în
funcţie de regimul precipitaţiilor, evapotranspiraţie şi de condiţiile de alimentare a acviferului,la
mare distanţă.
In perioada de creştere a unei culturi,o mare parte din apa din solul nesaturat este
prelevată, din rădăcini, de către plante.
În general, se cunoaşte pentru fiecare tip de cultură, cantitatea de apă prelevată de plante
şi folosită de acestea pentru creştere şi evapotranspiraţie.
Variaţia rezervei de apă din sol în zona nesaturată cu rădăcini (RSOL) şi a rezervei de apă
din zona nesaturată, fără rădacini, (RNON) se face în funcţie de cantitatea de apă intrată în sistem
şi de cea ieşită din sistem.
Intrările în sistem sunt:
— precipitaţiile (P);
— irigaţiile (IRIG).
Ieşirile din sistem sunt:
— evapotranspiraţia (ETP);
— debitul ieşit spre pânza freatică (QE).
Vom analiza evoluţia în timp a unui sistem local sol-apă-plantă, aşa cum este definit în
fig.4.l, din punct de vedere al bilanţului hidraulic.
Conţinutul volumic de umezeală θ poate varia între o valoare θr (umiditatea remanentă datorată
apei legate) şi o valoare maximă θsat (umiditatea la saturaţie) când toţi porii sunt plini cu apă). θr
şi θsat sunt specifice fiecărui tip de sol.
θr< θ< θsat (4.13)
Pentru modelul matematic propus:
ρp=1.27∙103 Kg/m3
ρapă=103 Kg/m3
ρp rel=1.27
În legatură cu cresterea plantelor se pot defini două limite ale umidităţii ω(%) între care
are loc dezvoltarea normală a plantelor.
Aceste limite sunt:
-coeficientul de ofilire (CO)
-capacitatea de camp (CC)
De exemplu pentru cernoziomuri (luto-nisipoase) coeficientul de ofilire se poate defini
prin următoarele valori: CO=10% deci masa de apa din porii solului este egala cu 10/100∙msol .
Sucţiunea corespunzătoare coeficientului de ofilire este egală cu –l5 atm daca se
consideră presiunea atmosferică ca referinţă.
Capacitatea de câmp reprezintă umiditatea in procente din masa solului uscat pentru
situaţia în care plantele au suficientă apă pentru dezvoltare, umiditatea masică CC este
aproximativ 25% din masa solului uscat, porii solului sunt ocupaţi in proporţie de 50% cu apă.
Dacă umiditatea solului creşte peste această valoare apa din sol începe sa fie supusă
procesului de drenaj (apa gravitaţională). Sucţiunea corespunzătoare solului aflat la capacitatea
de camp este -0.5 atm.
Apa accesibilă plantelor se află cuprinsă între coeficientul de ofilire şi capacitatea de
câmp. Acest interval se numeşte Intervalul Umidităţii Active.
IUA=CC – CO (4.14)
Plafonul minim al umidităţii solului marchează pragul deasupra căruia se află domeniul
umidităţii optime pentru dezvoltarea plantelor sau limita inferioară a umidităţii uşor accesibilă
plantelor.
La noi în ţară se consideră pentru grâul de toamnă şi porumb (pentru care am făcut
calculele)
Pmin=CO+l/2(CC-CO) (4.15)
Rezerva de apă din sol va reprezenta cantitatea de apă conţinută într-un strat de grosime H
şi suprafaţă S=1 ha.
z1 H
RSOL z dz
01
(4.16)
z2
2. Datele meteorologice (P, ETP) sunt aceleaşi pentru 2 ani consecutivi şi sunt date în
tabelul XXXXX
j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Luna X XI XII I II III IV V VI VII VII IX
P(mm) 66.7 50.8 50.1 40.4 41.1 76.4 66.7 50.8 70.1 70.4 71.1 76.4
ETP(mm) 24 24 15 9.3 9.3 24 30.4 60 60.8 80 80 60
IRIG 100 - - - - - - - 300 900 800 -
(m3/ha)
7. Având în vedere că anii analizaţi sunt doi ani secetoşi presupunem că debitul scurs pe
versant este zero (QR=0).
10. QI(j)=IRIG(j)+P(j)-ETP(j)-QR(j)
Presupunem curgerea apei din subsistemul a în subsistemul b se face când umiditatea volumică a
ajuns la saturaţie.
RSOL( j ) RSOLsat , (4.21)
(4.22)
(4.23)
QE ( j ) dt RNON ( j ) RNON sat
(4.24)
11. Umiditatea volumică nu poate să scadă sub o valoare θ r corespunzătoare apei legate.
(4.25)
RNON ( j ) RNON ( j 1) [QIR( j ) QE ( j )]dt
(4.26)
Rezerva de apă la sfârşitul lunii j este egală cu cea de la începutul lunii, la care se adaugă
volumele de apă care intră în sistem minus volumele care ies.
(4.29)
4.4.2. Rezultate
S-a considerat un element sol – apă – plante format dintr-o cultură de grâu semănat în
luna octombrie (j=1), cules în luna iulie (j=9), pe o suprafaţa de 1 ha.
Grâul îşi dezvoltă rădăcinile pe o adâncime z1=0.5 m. Adâncimea la care se află suprafaţa liberă a
pânzei freatice este z2=1.5 m.
Caracteristicile solului (lutos – nisipos) sunt:
prel
1.27
a
CC=17.3(%)
CO=7.5(%)
θr=0.09(%)
θsat=41(%)
Necesarul de apă pentru grâu este dat în tabelul XXXXXXXXX
Regimul precipitaţiilor şi al evapotranspiraţiei potenţiale este dat în tabelul XXXXXX
(valori medii lunare). Rezultatele calculate sunt prezentate pentru 2 ani în figurile XXXX şi
XXXX.
Cantitatea totală de irigaţii rezultată din calcule s-a repartizat în lunile octombrie, iunie,
iulie dar şi în august. Deşi nu mai există cultura umiditatea scade foarte mult din cauza secetei şi
solul are nevoie de o cantitate de apă pentru a asigura condiţia θ>θofilire la începutul sezonului
următor.
Calculele au fost făcute pentru doi ani cu luni de vară foarte secetoase.
Scopul modelului matematic este să stabilească regimul de irigaţii în ipotezele amintite
anterior şi să determine rapoartele QI/RSOL şi QIR/RNON necesare pentru analiza evoluţiei
concentraţiilor nitraţilor în sol.
clear
%Program de stabilire a regimului de udare si de calcul a raportului
%QI/RSOL
%Este nevoie de o prognoza a temperaturilor si a precipitatiilor
temp=[15 10 1 2 3 15 17 20 27 27 27 25];
%prec=precipitatii medii lunare in mm/luna
prec=[66.7 50.8 50.1 40.4 41.1 76.4 66.7 50.8 70.1 70.4 71.1 76.4];
bulkdensitate=1.27;
capcimp=17.3;
cofilire=7.5;
TETArem=0.09
TETAsat=41;
TETAinit=25;
TETAnoninit=25;
TETAcimp=capcimp*bulkdensitate
TETAofilire=cofilire*bulkdensitate
RSOLcimp=100*Hactiv*TETAcimp
%RSOLcimp=100*Hactiv*TETAcimp in m cubi/ha este cantitatea de apa care se
gaseste in
%stratul cu radacini pe o suprafata de 1ha daca solul e la capacitatea de
%cimp, la un moment dat...ii mai spunem si reinit
RSOLofilire=100*Hactiv*TETAofilire
RSOLsat=100*Hactiv*TETAsat
%RSOLsat=100*Hactiv*TETAsat in m cubi/ha este cantitatea de apa care se
gaseste in
%stratul cu radacini pe o suprafata de 1ha daca solul este saturat
RSOLinit=100*Hactiv*TETAinit
%RSOLinit=100*Hactiv*TETAinit in m cubi/ha este cantitatea de apa din
%stratul cu radacini la 1 X in care umiditatea este TETAinit cunoscuta
RSOLrem=100*Hactiv*TETArem
%RSOLrem=100*Hactiv*TETArem in m cubi/ha este cantitatea de apa din
%stratul cu radacini la 1 X in care umiditatea este TETArem cunoscuta, sub
%care umiditatea nu poate sa scada
RNONinit=100*Hnon*TETAnoninit
Cc=100*Hactiv*bulkdensitate*capcimp
%Cc este volumul de apa din sol corespunzator capacitatii de cimp in m cubi/ha
%reinit=Cc