Sunteți pe pagina 1din 7

Baza conceptuala argument1 de c cum sunt inspirat imi place ce doresc sa obtin

istorie, fundament filozofic -dualism lumina umbra,( linkul ala aiurit plus gilbert
durand) asociere culturala , prezenta interculuturala a dualismului lumina
umbra (mic introducere in filozofie ... gandirea functioneaza dupa seturi de
antagonisme ) forta emotional bazata pe conditionare culturala dialectica
interna fundament filozofico-cultural pentru forta clar obscurului intorducere in
zona de discutie despre efect emotional

atmosfera ce inseamna atmosfera, drama poezie subtilitate si dea altfel si forta


(teatralitate luminoasa nu m-am hotarat la ce capitol?

istorie artei maestrii renascentisti Rembrandt Caravaggio,

istoria artei artisti contemporani surse de inspiratie pictori bodoni mircea suciu
justim mortimer sasnal daniel richter .....(negru ) soulage / cinema cabinetul dr
caligari, nosferatu atmosfera tarkovski res atmosferaa din nou , relatie
atmosfera peisaj tratarea

fayun pompei

in iconografia bizantina dispare clar obscurul renaste in renastere in baroc


....arta contemporana multitudine de rtisti medfii in care see lucreaza cu clar
obscur cinematografie – cladiri industriale zona industriala
Gilbert durand
Din structurile antropologice ale imaginarului

Gilbert durand face referire la termenul de maniheism religie avand ca pincipal principiu cel
al dualitatii lumina intuneric si al luptei eterne dintre acestea doua

(maniheism Doctrina[modificare | modificare sursă]

Cel mai important principiu maniheist este cel al dualității. Mani propovăduia că încă de la
începuturile creației, au coexistat două naturi opuse – întunericul și lumina. Pacea și liniștea
erau apanajul luminii, pe când în întuneric existau constante frământări. Universul este
rezultatul temporar al unui atac al întunericului asupra luminii, din mixtura cărora a luat
naștere Spiritul Viu, o emanație alcătuită din lumină și întuneric. Maniheismul a făcut eforturi
însemnate pentru a include în sfera proprie, principiile tuturor religiilor cunoscute în epocă.
Un element cheie îl reprezintă non-omnipotența puterii lui Dumnezeu, negarea perfecțiunii
infinite a divinității, acesta având o natură duală, compusă din două părți egale dar opuse
(Bine-Rău).

În aceeași ordine de idei, în viziunea maniheistă, omul este privit ca un nesfârșit câmp de
luptă al acestor două principii. Astfel, partea binelui este reprezentată de suflet, format din
lumină, și partea negativă este trupul, compus din pământ negru. Sufletul definește persoana,
neputând fi corupt.

Conform unor istorici arabi de mai târziu, Mani a scris multe cărti în care a pretins că
dezvaluia taine menționate de Isus în mod indirect și enigmatic. I-a considerat
peZarathustra, Budha și Isus ca predecesori ai săi și a declarat că el, ca și ei, primise din
aceeași sursă, aceeasi iluminare.

Doctrina sa consta dintr-un dualism gnostic imbinat cu o conceptie cosmogonica


impresionanta si elaborata. Conflictul universal dintre lumina si intuneric era omniprezent si
cel mai important camp de batalie al acestor doua principii opuse era sufletul omenesc!

Asemenea catarilor, Mani a adoptat teoria reîncarnării. Și tot asememenea lor, a insistat
asupra existenței unei categorii a inițiaților, a unor aleși iluminați.

S-a referit la Isus numindu-l "Fiul Vaduvei" - o expresie pe care mai târziu, francmasoneria
avea să și-o însușească. În același timp, a afirmat că acesta era muritor - sau că ar fi putut fi
considerat divin doar în sens simbolic sau metaforic, în virtutea iluminarii.

La fel ca și Basilides, a susținut că Isus nu a murit pe cruce, că cel care a pierit a fost un
înlocuitor.
semantic vorbind se poate spune ca nu exista lumina fara intuneric, in timp ce contrariul nu
este valabil noaptea avand o existenta simbolica autonoma. Regimul Dirun al imaginii se
definește așadar la modul general ca regim al antitezei. Acest maniheism al imaginilor diurne
n-a scăpat defel celor ce-au abordat studierea aprofundată a poeșilor lumiii. Notasem deja
împreuna cu Badouin1 dubla polarizare a imaginilor hugoliene in jurul antitezei lumina
întuneric. Si Rougemont2 se străduie sa regăseasca dualismul metaforelor nopții la poeții
mistici islamici, in romanul breton a cărui ilustrare o aflăm in Tristan si Isolda și, în sfarsit în
poezia mistică a lui St-jan de la Croix. După rougemont, acest dualism de inspiratie cathară ar
structura intreaga literatură a Occidentului iremediabilă Platoniciană. La fel guiraud3 pune
admirabil in evidență importanța celor doua cuvinte-cheie cu maximum de frecvență la
Valery: ,,pur,, si ,,umbră,, care formează ,,dispozitivul de susținere a decorului poetic,,
,,Semantic,, acesti doi termeni ,,sunt in opozitie si formeaza cei doi poli ai universuui lui
Valery ființă și neființă... absență și prezență...ordine și dezordine. Și guiraud remarcă forța
de polarizare pe care o posedă aceste imagini axiomatice în jurul cuvântului ,,pur,,
gravitează,, cer,aur,zi , soare, lumină, mare, uriaș , divin, dur, auriu, etc in imp ce alaturi de
umbra stau ,,dragoste, , taina, vis, prodund,– misterios, singur, trist, palid, greu, incet...
Foneticinul opune chiar sonoritățile celor doi termnei ,,u,, sau mai curând ,,i,, e cea mai
ascușită dintr vocale in timp ce ,,on,, e cea mai gravă. Instinctul fonetic al poetului facandu-l
sa caute cu precadere acese doua snete4 itareste vocatia imaginilor. In mod cât se poate de
firesc, deci, capitolele conscarate Regimului Diurn al imaginii vor fi împărțite în două mari
părți antitetice, pima-sensul titlului ei va fi dat insăși de convergeța semantică- fiind
conscarată fondului de întuneric de întuneric pe care apare strălucirea victorioasă a luminii,
cea de-a doua manifestând recurerirea antitetică și metodică a valorificărilor negative a celei
dintâi

Ce e lumi
Ce e lumina fara intuneric ceva chestie de p net

link mitologica

http://mythologica.ro/lumina-din-intuneric/

Ce e lumina fara intuneric? Greu de definit si chiar mai greu de imaginat una in lipsa
alteia. Ca si binele si raul, conceptii filosofice, mistice care sunt doua aspecte ale
aceluiasi principiu universal.

in numeroase cazuri, hotarele dintre lumina-simbol si lumina-metafora raman imprecise. De


pilda, se poate pune intrebarea daca lumina, aspect final al materiei, deplasandu-se cu o viteza
limitata si lumina despre care vorbesc misticii au ceva comun intre ele in afara de faptul de a
fi o limita ideala si un capat. In schimb, ne orientam in directia simbolului considerand lumina
drept un prim aspect al lumii informale. Mergand spre lumina, o luam pe un drum care sa
poata duce dincolo de lumina, adica dincolo de orice forma, dar si dincolo de orice senzatie si
orice notiune.

Pentru a simboliza valorile complementare sau alternative ale unei evolutii, lumina este pusa
in relatie cu intunericul. Aceasta lege se adevereste in imaginile Chinei arhaice, precum si in
acelea a numeroase civilizatii. Semnificatia lor este ca, intocmai ca intr-o viata umana, la toate
nivelurile acesteia, o epoca intunecata este urmata – in toate planurile cosmice – de o epoca
luminoasa, pura, regenerata. Simbolismul iesirii din bezna se regaseste in toate ritualurile
de initiere, ca de pilda in mitologiile mortii, ale dramei vegetale (samanta ingropata in
pamant, intunericul din care va rasari o planta noua, o neofita) sau in conceptia despre
ciclurile istorice. Varsta intunecata Kali-Yuga, va fi urmata, dupa o destramare cosmica
(mahapralaya) de o era noua, regenerata. In felul acesta pot fi valorizate epoci intunecate,
spune cu profunzime Mircea Eliade, epoci de mare decadenta si descompunere: ele
dobandesc o semnificatie supraistorica, desi exact in atare momente istoria se realizeaza mai
deplin, deoarece echilibrele sunt aici precare, conditiile umane de o varitate infinita, libertatile
incurajate de deteriorarea tuturor legilor si a tuturor cadrelor arhaice.

(Expresii de felul celor de Lumina divina sau Lumina spirituala fac sa transpara continutul
unui simbolism foarte bogat in Extremul Orient. Lumina inseamna cunoastere, dubla
acceptie exista si in China in ceea ce priveste caracterul ming, care sintetizeaza lumina
soarelui si a lunii. Pentru buddhistii chinezi are sensul deiluminare, iar in lumea islamica En-
nur, lumina, este esentialmente identic cu Er-ruh, spiritul.

Potrivit Kabalei, radiatia luminii (aor) pornita din punctul primordial da nastere spiritului.
Este interpretarea simbolica a lui “fiat lux” din Facerea, care inseamna si iluminare, ordonarea
haosului, scrie Guenon. Astfel, insasi teoria fizica a luminii poate aparea drept simbolica.
Potrivit Sf. Aposol Ioan lumina primordiala se identifica logosului, cuvantului. Aceasta
exprima intr-un fel stralucirea razelor soarelui spiritual care este adevarata inima a lumii. Este
lumina care lumineaza pe tot omul, care vine-n lume, alaturandu-se simbolismului luminii-
cunoasterea perceputa fara mijlocire, prin intuitie directa: acesta este caracterul iluminarii
initiatice. Aceasta cunoastere imediata, care este lumina solara este opusa luminii lunare, care
fiind reflectata, reprezinta cunoasterea rationala.)

Lumina urmeaza intunericului (post tenebras lux), atat in ordinea manifestarii cosmice, cat si
in cea a iluminarii interioare. Aceasta succesiune se regaseste la Sf. Pavel, ca si in Coran,
in Rig-Veda sau in textele taoiste ca si in Anguttaranikaya buddhista. Lumina este astfel
asemuita zeitei Amaterasu din Japonia care iese din caverna. Lumina si intunericul
constituie in genere o dualitate universala care o exprima exact pe cea a lui yang si yin.
Este vorba dealtfel de aspecte inseparabile ale aceleiasi jumatati, unde yin contine urma
lui yang si invers. Opozitia lumina- intuneric este in mazdeism, cea dintre Ormuzd si
Ahriman, in Occident cea dintre inger si demon, in India cea dintre deva si asura, in
China cea dintre influentele ceresti si cele pamantene. Pamantul indica intunericul si cerul
lumina, scrie maestrul Eckhart. Dindeviza societatilor secrete, cele doua principii nu sunt
antagonice ci se completeaza reciproc, restaurand lumina initiatica. Dualitatea aceasta
reprezinta si gnoza ismaelita, dualitatea trupului si a spiritului, simboluri ale principiilor de
lumina si intuneric care coexista in aceeasi fiinta.

Atat in Facerea cat si in India si in China, operatiunea cosmogonica este o despartire a


intunericului de lumina, la origine amestecate. Intoarcerea la origini poate fi deci exprimata
prin desfiintarea dualitatii si reconstituirea unitatii primare. Iluminarea si ignoranta sunt
doua lucruri diferite, iar oamenii intelepti stiu ca acestea sunt de aceeasi natura, ne
invata taoistii,

Este un simbolism propriu anumitor experiente mistice, lumea de dincolo a luminii fiind
intunericul, Esenta divina neputand fii cunoscuta cu ajutorul ratiunii umane. Musulmanii cred
ca Moise a patruns pe Muntele Sinai in intunericimea divina.

Traditia celtica spuna ca lumina, sub diversele ei forme, este adesea obiectul sau punctul de
pornire al unor comparatii si metafore magulitoare, iar repertoriul respectiv este deosebit de
bogat. Ea simbolizeaza evident interventia zeilor din cer, ia lui Lug i se spune “zeul cu chip de
soare”. Sabia lui Nuada este facuta din lumina. Tot ce este malefic sau de rau augur este
zvarlit in umbra noptii. Pe de alta parte, exista o echivalenta simbolica intre lumina si ochi.
Soarelui i se spune “ochiul zilei”. In Galia si Irlanda exista expresii care amintesc de lumina
soarelui asociata cu lumina ochilor.

Lumina este expresia unor forte fecundatoare ceresti, dupa cum apa este adeseori
expresia fortelor creatorare ale pamantului. Numeroase mituri din Asia Centrala evoca
lumina drept caldura datotoare de viata, fie drept forta care patrunde in pantecele femeii. In
China, mai multi eroi sau intemeietori de dinastii apar dupa ce o lumina miraculoasa umple
locuinta mamei lor. Si legendarii lupi/lei/cai albastri, care ilustreaza bestiarul miraculos turco-
mongol, nu sunt altceva decat epifanii ale lumii ceresti. Lumina este samanta casatoriei dintre
cer si pamant.
Daca lumina solara este expresia puterii ceresti, a fricii si a sperantei omenesti, ar putea sa
dispara si viata ar disparea odata cu ea. Este cunoscut cortegiul de ritualuri ce insotesc
eclipsele de-a lungul intregii istorii a umanitatii si sacrificiile de sange omenesc daruite
Soarelui ca sa intretina lumina. Aceste sacrificii au umplut adevarate cimitire la popoarele
pre-columbiene precum aztecii si indienii chibacas din Columbia. Cultul lumii ceresti a
adus in asemenea cazuri la elaborare unor adevarate civilizatii ale fricii care corespund si cu
dezvoltarea ciclului agrar. La originea neamului mongol sta impreunarea unei fete cu insusi
Cerul/Soarele.

In traditia crestina, porumbelul care vine la Maria si intruchipeaza Duhul Sfant a putut fi
socotit ca o expresia a luminii. Lumina poate aparea nu numai ca o epifanie masculina, dar si
ca una feminina. Celebra Tabula asociata lui Hermes asociata de alchimisti cu o tabla a legii
leaga Lumina divina de aceleasi principii. Lumina a mai fost revelata ca Venus.

Vechiul Testament se opune acestor traditi si concepti, refuzand un dumnezeu solar si


impotrivindu-se intunecimii. Lumina simbolizeaza viata, fericirea, mantuirea date de
Dumnezeu care este el insusi lumina. Legea lui Dumnezeu este o lumina in calea oamenilor.
Aici vedem diferenta de mentalitate intre Occident si Orient, respingerea si antagonismul fata
de asumarea si contopirea celor doua jumatati. Intunericul este simbolul raului, nenorocirii,
pedepsei, pierzaniei, realitati care nu au la baza o alta fiinta, ci au fost create tot de
Dumnezeu. Simbolismul crestin mai spune ca Iisus este lumina lunii, de aici expresia “a
umbla in lumina”. In iudaismul tardiv au mai fost inserate si idei iraniene. Manuscrisele de la
Marea Moarta vorbesc despre razboiul fiilor luminii impotriva fiilor intunericului, toata
istoria omenirii fiind privita ca un camp de lupta cu Dumnezeu si Satana-Belial, printul
intunericului. Crestinismul, prin evanghelii, separa total lumina de intuneric, asadar
poti fi alaturi de Dumnzeu-Lumina sau impotriva lui, calcand pe cai gresite.

Gnoza va largi domeniul strict moral al acestui simbolism, facand speculatii cu privire la
antagonismul dintre o lumina cereasca primordiala si o forta supranaturala a intunericimilor.
Lumea sensibila este impostura a tenebrelor care incearca sa fure lumina, dar nu pot decat sa
retina reflexe ale acesteia in materie.

Lumina este simbolul patristic al luminii ceresti si al vesniciei. Sufletele despartite de trupul
lor vor fi, spune Sf. Bernard, scufundate intr-un ocean de lumina vesnica. Polul luminii este
amiaza, care, in sens simbolic, este clipa neclinitita, ora inspiratiei divine. Ora 12 noaptea,
opusul sau, devine ora Diavolului, a inspiratiei luciferice si prin extensie a vrajitoarelor si a tot
ceea ce este necurat.

Sensul simbolic al luminii a luat nastere ca urmare a contemplarii naturii. Persia,


Egiptul (zeul Amon-Ra), toate mitologiile au atribuit divinitatii o natura luminoasa.
Toata antichitatea a procedat in acelasi fel: Platon, stoicii, alexandrinii si gnosticii.

In traditiile islamice, lumina este inainte de toate simbolul divinitatii, spune Coranul.
Psihologii si psihanalistii au observat ca de urcus sunt legate imaginile luminoase cu un
sentiment de eforie, pe cand coborarea este legata de imagini intunecoase cu un sentiment de
frica, obscuritatea si negrul reprezentand o stare depresiva, de anxietate.

In Egipt, zeul Set simbolizeaza lumina tenebrelor, raufacatoare si inspaimantatoare, iar


zeul Anubis – lumina datatoare de viata, favorabila, cea din care s-a ivit universul si care
introduce sufletele pe lumea cealalta. Lumina simbolizeaza forta care da si ia viata. Natura
depinde de lumina. In limbajul si riturile masonice, a primi lumina inseamna a fi primit la
initiere. Dupa ce a participat legat la ochi la juraminte si rituri, candidatul primeste lumina –
este dezlegat la ochi. Lumina este data cu sabia de flacara, simbol al cuvantului binecunoscut.
A da lumina este un ritual celebrat la deschiderea fiecarei sedinte a lojei. Lumina este altfel
cunoasterea transfigurata care trebuie dobandita.

In incheierea, lumina nu poate fi separata de intuneric, nu poate fi inteleseasa si nici


tranfigurata. Oricat ar fi incercat crestinismul sa schimbe conceptii si traditii milenare
originare din Orient, nu va intelege pe deplin semnificatia si simbolistica acesteia.
Lumina si intunericul, ying si yang, Cer si Pamant.