FACTORI DE DEGRADARE AI PICTURILOR MURALE

Purtatoare a unui mesajspiritual al trecutului, operele monumentale rama marturie

vie a traditiilor lor seculare. Din punct de vedere al teoriei generale si al metodologiei
restaurarilor, cunoasterea cauzelor care au determinat degradarea are un rol important
pentru aprecierea starii unui monument atat din punct de vedere al rezistentei,al
modificarilor de structura si expresie suferite in decursul vremurilor cat si pentru
stabilirea masurilor preventive sau a unor interventii directe, in vederea stavilirii
procesului distructiv si a inlaturarii efectelor sale.1

Caracterul interventiilor asupra unui monument, categoriile lucrarilor de restaurare la

care se face apel sunt, adesea, in mare masura determinate de cauzele care au provocat
degradarile. Trecerea timpului duce inevitabil la unele transformări ale aspectului original
a
1 lCauze de degradare naturală:

biologice – microorganisme, ciuperci, insecte, alge, muşchi, licheni, rozătoare,
etc.;
 chimice – reacţiile chimice ale diverselor elemente şi compuşi chimici cu
componentele obiectului, sau reacţii chimice declanşate de factorii de mediu,
poluare, etc.;
 fizice – cu caracter mecanic;
– cu caracter termic;
– radiaţiile luminoase;
calamităţile – alunecări de teren, inundaţii, incendii, cutremure de pământ, etc

materiei unei suprafeţe murale. Aceste modificări estetice sunt în principal rezultat al
factorilor de micro şi macro-climat, dar şi al acţiunii factorului uman. Cauzele alterărilor
pi Cauze de degradare intenţională (provocate de om)
- cauze politice;
- cauze religioase;
- poluarea;
- cauze economice;
- vandalismul (inscripţii, scrijeliri, etc.) ;
- moda timpului şi fluctuaţiile ei;
- ignoranţa, lipsa gustului;
- dinamica demografică;
- popularitatea excesivă a unor opere;

Alterările şi degradările suferite de obiectele de artă sunt caracteristice unui anumit

material, fiind într-o oarecare măsură influenţate de agenţii de degradare externi. Aceştia
produc degradări a căror gravitate depinde de cele mai multe ori de natura, intensitatea şi
durata acţiunii lor, cât şi de modul în care interferează sau se suprapun. Toate materialele,
oricât de durabile ar fi, sunt supuse alterării. Însăşi natura materialului şi caracteristicile
1
Gheorghe Curinski Vorona, Arhitectura, urbanism, restaurare, Ed. Tehnica, Bucuresti,1996
fizice ale mediului său determină specificitatea, ritmul şi durata acestor procese. Fiecare
material se deteriorează în mod specific. Puţine opere de artă sunt omogene din punct de
vedere material t

eBiodeteriorarea
Conform Dicţionarului explicativ al limbii Române Biodeteriorarea înseamnă
degradare sub acţiunea factorilor biologici2hAltfel spus biodeteriorarea, reprezintă
acţiunea prin care organismele determină transformarea unui material valoros într-unul
rezidual. Este un proces care acţionează în sens negativ, care trebuie, pe cât posibil, evitat
sau intârziat.
Fenomenul de biodeteriorare are un câmp foarte larg de acţiune, de la diversitatea
produselor de origine vegetală şi animală, a produselor industriale, a instalaţiilor
industriale, construcţii, utilaje, conducte până la operele de cultură şi artă. Modificările
nedorite calitative, funcţionale şi estetice ale materialelor de importanţă economică şi
culturală ce au loc sub acţiunea organismelor vii poartă numele de biodeteriorare.
Procesul de biodeteriorare poate fi produs de numeroase organisme, printre care un rol
important il au ciupercile, bacteriile, insectele şi uneori algele, lichenii etc. Ciupercile
saprofite sunt implicate în procese de biodeteriorare din cele mai variate domenii,
datorită bogatului echipament enzimatic de care dispun şi care le permite să se dezvolte
pe numeroase produse organice pe care le folosesc pentru nutriţie. Echipamentul lor
enzimatic este foarte labil, având capacitatea de a se adapta la o multitudine de
substraturi. Prin organele de rezistenţă pe care le formează pot supravieţui la variaţiile
mari ale factorilor de mediu, ceea ce explică prezenţa lor peste tot şi chiar în condiţii
extreme3nică, de intervenţiile defectuoase de conservare-restaurare sau de întreţinerea lor
necorespunzătoare. De cele mai multe ori degradările nu se fac vizibile odată cu apariţia
cauzeFactorii exogeni sau externi care influenţează biodeteriorarea / biodegradarea
sunt:
- lumina;
- factorii biologici specifici zonei;
- umiditatea solului şi prezenţa apelor freatice;
- zona climatică (geoclimatică) cu caracteristicile sale meteoclimatice (temperatura
aerului, umiditatea relativă a aerului, precipitaţiile, viteza şi direcţia vântului, durata de
expunere solară etc.);
- alţi factori de impact (poluare, aerosoli, curenţi turbionari, secetă, grindină,
descărcări electrice, secetă, incendii, alunecări de teren, etc.;
- condiţii climatic (pentru bunuri expuse în aer liber, de exemplu: biserici, troiţe,
crucifixe etc.) sau microclimatice (pentru bunuri din spaţii muzeale, depozite, arhive,
biblioteci, laboratoare etc.);
- radiaţiile gama utilizate pentru stoparea atacului microbiologic şi radiaţiile
accidentale;

Factori endogeni sau interni:

- natura şi tipul materialelor utilizate;

2
http://dexonline.ro/definitie/biodeteriorare
3
Conform Barbu Valeria – Biodeteriorarea – aplicaţii practice, Editura Ceres, Bucureşti, 1983, pag. 41,42;
 - morfologia structurală a texturii şi a fibrelor;
- natura şi tratamentul efectuat anterior pentru conservare;
- prezenţa şi natura atacului biologic la materialele folosite înainte de punerea în
operă;
- tratamente fizico-chimice şi mecanice implicate la punerea în operă;
- vechimea suportului;
- interacţiunile cu alte elemente structurale (componente);4

Fac Factorii meteo- climatici ţin de viciile de

murale. Aceste modificări estetice sunt în principal rezultat al factorilor de micro şi macr
Umiditatea, este, de departe, principala cauză de degradare a picturilor murale. Prin
urmare, identificarea originii sale şi eliminarea cauzei sunt primele măsuri care se iau
înainte de a interveni chiar asupra picturii¹.
În funcţie de originea sa, umiditatea poate să se prezinte sub mai multe forme:
1) Umiditatea de infiltrare datorată unor defecte ale acoperişului, unei
canalizări defectuoase sau expunerii zidului la ploaie;
2) Umiditatea de capilaritate, în ziduri, prin contact cu un sol umed;
3) Umiditatea de condensare pe pereţii reci;
4) Umiditate variabilă datorată prezenţei materialelor higroscopice;
5) Umiditate datorată aerului umed provenit din sol.5
o-climat, dar şi al acţiunii factorului uman. Cauzele alterărilor picturilor murale inte
Umiditatea conţinută în structura elementelor de construcţie afectează în mod direct
igiena încăperilor, limitată nu numai prin reducerea capacităţii de izolare, ci şi prin
evaporarea apei spre interior, cu efecte în creşterea umidităţii relative a aerului, peste
limitele acceptate de normele sanitare, dar şi prin reducerea temperaturii superficiale, prin
apariţia de condens succesiv pe pereţi, favorizând dezvoltarea de microfaună specifică.
Umiditatea din construcţiile vechi este distribuită neregulat şi afectează în mod diferit
diverse zone ale clădirii şi este rareori staţionară şi frecvent progresivă în timp.
Umiditatea provenită din precipitaţiile atmosferice este legată de prezenţa neetanşeităţilor
(degradări ale acoperişului, rosturi deschise, fisuri), de defecţiuni ale dispozitivelor de
colectare (jgheaburi, burlane) şi gradul de expunere la componenta orizontală a
precipitaţiilor pentru pereţii verticali.
Fenomenul de umiditate prin infiltraţie directă din exteriorul clădirii se deosebeşte
în comportamentul substanţial, de umiditate de construcţie, cu caracter tranzitoriu, care se
cumulează cu predilecţie în clădirile noi. În cazul celorlalte tipuri de umidităţi,
umiditatea din condens şi cea provenită din teren, prin ascensiune capilară, sursa lor de
provenienţă este mai greu de stabilit deoarece în cazul clădirilor vechi, aceste două
fenomene pot fi asociate.
Fenomenul de condensare este un fenomen discontinuu, care se produce prin răcirea
locală a aerului în contact cu suprafeţele reci şi este legat direct de condiţiile
meteorologice momentane sau periodice.

4
Tabarnea Radu -Biodegradarea operelor de arta,-lucrare licienta,
5
Irina Creteanu- Etiopatologia operei de arta
 Temperatura este un alt factor de microclimat implicat în deteriorarea bunurilor de
patrimoniu, pentru că influenţează reacţiile chimice prin transfer de energie şi accelerarea
agitaţiei moleculare. S-a observat că variaţiile de temperatură din cursul unei zile produc
un gradient care generează tensiuni în materialul suport.r Temperaturile ridicate ale
localurilor sunt indirect nocive, pentru că ele provoacă o scădere a umidităţii relative şi
uscarea materialului suport. Lumina alterează aproape toate componentele picturilor –
pigmenţii anorganici şi materiile colorante organice, straturile subţiri de răşini, lacuri,
lianţi, lemnul, textilele. Radiaţiile cele mai nocive pentru bunurile de patrimoniu cultural
sunt ultravioletele care sunt prezente în proporţie de 5,5% în lumina naturală, de 3,5% în
cea fluorescentă şi de 0,1% în cea incandescentă. Suportul de lemn este sensibil la
radiaţia IR, care produce o creştere a temperaturii, generatoare de uscăciune. Vântul, care
practic se manifestă prin mişcarea orizontală a maselor de aer, constituie cel mai
important factor care contribuie la dispersarea poluanţilor în atmosferă şi prin urmare, de
le va depinde viteza de degradare a obiectelor.

Factorii fizico-chimici –factorul uman

O importanta cauza de alterare a valorilor de patrimoniu este asociata cu activitatile
factorului antropic(uman) care produce de fapt cele mai mari, si de cele mai multe ori
ireversibile, degradari. Analiza detaliata a faptelor si actiunilor umane ne conduc la
identificarea unor efecte ce numai partial pot fi rezolvate prin interventii de conservare-
restaurare.6
Activităţile umane au de cele mai multe ori consecinţe nefaste asupra mediului
înconjurător. Mai ales ca în ultimele decenii a crescut foarte mult gradul de poluare a
atmosferei, apei, solurilor etc., cu agenţi sau impurităţi solide, gazoase sau lichide,
provenite în urma dezvoltării diverselor industrii ce produc astfel de deşeuri. În general se
consideră poluanţi numai substanţele care, pătrunse în atmosferă, au o concentraţie
suficientă pentru a produce efecte măsurabile asupra vieţuitoarelor şi a materialelor

şi exterioare sunt diverse, de la cele naturale până la cele ce ţin de viciile de tehnică, de
inte Dezvoltarea organismelor vii pe suporturi minerale (piatră, zidărie etc.) şi efectele
de degradare a acestora, care sunt rezultatul acţiunii lor, este strâns legată de condiţiile
de mediu (există o corelaţie între factorii de mediu şi biotopul format, respectiv între
factorii de microclimat , biotop şi natura/tipul destrucţiilor rezultate. Interacţiunea
factorilor de mediu poate fi originea efectelor sinergice sau invers, conducând la efecte
cumulative.
Fungi
Degradarea rocilor in situ a fost considerată timp îndelungat ca fiind consecinţa
unor procese mecanice şi fizico-chimice, urmate de transportul particulelor de rocă sau
al soluţiilor. Au fost descrise două tipuri de modificări: Eroziunea – respectiv
fragmentarea în bucăţi, rămăşiţe şi particule minerale; Coroziunea – respectiv
dizolvarea (hidroliza) elementelor constitutive, având drept scop consecinţă dispersarea
materialului, în parte sub formă de soluţie şi în parte cu aspectul unor corpusculi în
suspensie. În lucrările mai vechi, acţiunea biodegratativă era considerată ca rezultat al
intervenţiei alternative a unor microorganisme autotrofe şi heterotrofe. Datele mai
6
Picture murala din nordul Moldovei.Modificari estetice si restaurare, Ovidiu Boldura
recente demonstrează rolul substanţelor organice transportate prin mecanisme fizice sau
fizico-chimice, care pot asigura proliferarea microorganismelor heterotrofe. În funcţie de
condiţiile locale au fost evidenţiate numeroase bacterii (bacili sporulaţi, coci,
actinomicete, cianobacterii etc.), numeroşi microfungi ca: Cephalosporium, Botrytis,
Ormodendrum, Mucor, Monilia, Margarinomyces, Penicillium, Pullaria, Trichoderma,
Sporotrichum, Cladasporium herbarium, precum şi o serie de microalgae. Principalii
factori care determină dezvoltarea microorganismelor pe piatra sunt lumina (aportul de
energie primară), elementele nutritive şi climatul.
În zonele urbane şi industriale aceşti factori care influenţează degradarea sunt
accentuaţi de poluarea mediului. Dezvoltarea florei clorofiline şi a microflorei
fotoautotrofe depinde de aportul energetic al luminii. Prezenţa organismelor
fotoautotrofe (bacterii, alge, licheni etc.) este determinată de elementele nutritive de
natură minerală (necesare pentru biosinteze), substanţele organice depuse pe suportul
anorganic. Ascomycetes au celulele talului dispuse cap la cap în hife miceliene.
Membrana celulară este chitinoasă şi între cele două celule rămâne adeseori câte un
orificiu de legătură. La Plectascales miceliul este bine dezvoltat, formând mucegaiuri
comune. Ele produc asce mult mai globuloase ca la Aspergillus sau care are conidiofori
ramificaţi la capăt ca un penel, ca Penicillium. La extremitatea ramurilor se desprind
condiile dispuse ca mărgelele într-un şirag. La Aspergillius conidioophorul este umflat la
capăt în formă de măciucă de pe care pleacă ramuri scurte la capătul cărora se desprind
condiile. Phycomycetes au talul format din hife simple sau ramificate înconjurate de o
membrană externă. Hifele au formă tubulară în care se află citoplasma cu numeroşi
nuclei ca şi la algele sifonale, care se deosebesc prin absenţa clorofilei.

Ascomycetes
Zygomycetes sunt ciuperci cu talul filamentos, ramificat, cu membrana chitinoasă.
Hifa este continuă, neîmpărțită în celule, cu citoplasma polinucleată lipsită de
membrane transversale.
Aspergillus

Penicillium

La frescă prezenţa atacului biotic este semnalat prin coloraţiile diferite ale coloniilor
fungice, astfel cele de culoare verde, verde închis indică prezenţa speciilor de
Aspergillius restrictus şi Trichoderma viride, iar cele brune, a speciilor de Penicillium.
Microorganismele endolitice descompun substratul în diferite moduri şi forme alveolare
specifice. În general fungii sunt prezenţi în număr redus pe piatră datorită compoziţiei
anorganice a acesteia care nu constituie un substrat favorabil dezvoltării lor. Fungii,
care sunt microorganisme endolitice cu structură filamentoasă datorată hifelor,
facilitează mai mult penetrarea substratului.
Bacterii
Bacteriile sunt microorganisme monocelulare, care aparțin regnului Procariota
(Monera), cele mai vechi forme de viață, foarte răspândite în aer, apă, sol, pe obiecte,
alimente și organisme. Regnul Monera cuprinde două încrengături: Schizophita sau
Bacteriophyta (bacteriile) și Cyanophyta (algele albastre-verzi). Microorganismele se
localizează frecvent în rocile fisurate de diferiţi agenţi fizici sau corodate de precipitaţii,
de rădăcinile plantelor sau în regiuni în care au pătruns pe diferite căi substanţe
organice provenite de pe suprafaţa solului. În cazurile în care procesele au o intensitate
suficient de marcată, mineralele incomplet dezvoltate sau transformate sunt transportate
şi sedimentate pentru a forma roci sedimentare cu compoziţie diferită de rocile originale.
În general activitatea microorganismelor măreşte viteza proceselor de degradare
comparativ cu cea a proceselor fizico-chimice. Astfel acizii proveniţi din catabolismul
diferitelor resturi organice solubilizează de 50 de ori mai mult siliciu şi de 1000 de ori
mai mult aluminiul decât apa de ploaia7.
În mod asemănător, acizii secretaţi de microorganisme solubilizează de cinci ori mai
mult SiO2 şi de zece ori mai mult Al decât apa de precipitaţii. Alterarea rocilor de către
microorganismele chimiolitotrofe se realizează prin intermediul acizilor produşi activi
atât asupra rocilor în situ, cât şi a celor din construcţii. Bacteriile sunt una din cauzele
decolorării pigmenţilor picturii murale, al căror conţinut este sursă nutritivă pentru
acestea. La frescă cele mai întâlnite sunt bacteriile din genul Arthrobacter. Ele apar
alături de fungi şi licheni. Microorganismele care determină biodeteriorarea picturii
murale aparţin şi familiei Streptomycetes şi speciilor de Nocardia.8

7
Vornicu Nicoleta, Bibire Cristina – Biodeteriorarea operelor de artă, Editura Trinitas, Iaşi, pag 123;
8
Tabarnea Radu -Biodegradarea operelor de arta-lucrare licienta
Arborele filogenetic

Licheni şi muşchi
Lichenii sunt un grup aparte de organisme, rezultate în urma conviețuirii permanente
dintre o ciupercă (ascomicetă sau mai rar o bazidiomicetă) și o algă verde sau o algă
albastră. Corpul vegetativ rezultat (talul) este total diferit morfologic, structural și
fiziologic față de cei doi parteneri care participă la simbioză. Trăiesc în unele din cele
mai dificile condiții de pe Terra în tundra arctică, deșerturi, coaste stâncoase, la înălțimi
mari sau în anumite zone toxice(deșeuri de mine). Mușchii, (Subregnul Bryophita) sau
briofitele, cum sunt denumiți în literatura științifică, cuprind aproximativ 25.000 de
specii de plante. Ei sunt răspândiți pe tot globul, începând cu zonele calde și ploioase tot
timpul anului, cum este zona ecuatorială și sfârșind cu zonele caracterizate prin
temperaturi extrem de scăzute, cum sunt zonele polare. În toate zonele climatice ei
preferă biotopurile umede9. Lichenii care cresc pe piatra monumentelor sunt crustoşi,
frunzoşi sau gelatinoşi. Speciile de crustose penetrează piatra prin hifele lor, suprafaţa
atacată având un aspect poros cu adâncituri mici de ordinul milimetrilor. În funcţie de
locul unde se dezvoltă, ei pot fi epilitici sau endolitici. Lichenii care se dezvoltă pe piatra
silicoasă nu sunt diferiţi de cei care cresc pe piatra calcaroasă. Astfel, în urma studiilor
efectuate s-a stabilit că cele mai frecvent întâlnite specii sunt următoarele: Acarospora
umbilicata Aspicilia calcarea, Aspicilia hoffmannii, Caloplaca aurantia, Caloplaca
citrina, Diploschites actinastomus, Lecanora muralis, Verrucaria nigrescens etc.
9
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mu%C8%99chi_%28plant%C4%83%29
Distrugerea pietrei se datorează secreţiei unor acizi în urma cărora, mineralele din
piatră trec în talul lichenian şi a unor procese chimice determinate de produşi de
metabolism ca acidul carbonic, acidul oxalic, precum şi capacitatea lichenilor de a
produce compuşi chelatici. Muşchi în general, Briophitele cresc pe piatra monumentelor
şi cea arheologică în condiţii favorabile de mediu.
Alge şi cianobacterii
Algele şi cinobactriile care se dezvoltă pe piatră se diferenţiază în următoarele
grupe: Cianobacterii (alge verzi-albastre) şi Chlorophyta (algele verzi). Factorii care
favorizează dezvoltarea algelor sunt intensitatea luminoasă, temperatura şi pH-ul. Algele
verzi, Cyanobacteriile, preferă ca mediu de creştere apa, prezenţa compuşilor anorganici
şi a substraturilor alcaline. Ele formează pelicule gelatinoase, variat colorate care
absorb apa şi o reţin mult timp. Speciile cinobacterii comune întâlnite la piatră şi la
pictura murală sunt: Chroococcocus, Gleocapsa, Lyngbya, Nostoc, Oscillatoria,
Scytonema, Myxosarcina.

Cianobacteria

Cianobacteriile pot fi unicelulare, solidare sau în pachete sau pluricelulare. La

Chloroccocales talul este un arghetal format din celule care se îmulţesc prin bipartiţie
vegetativă şi devin sporocişti care emit spori, Speciile de Chlorococcaceae se remarcă
printr-o mare plasticitate morfologică. Forma celulelor poate varia în decursul
ontogenezei. Talul acestor alge conferă culoarea verde a pietrei monumentelor 10

BIBLIOGRAFIE

10
Tabarnea Radu -Biodegradarea operelor de arta-lucrare licienta
Pictura murala din nordul Moldovei.Modificari estetice si restaurare, Ovidiu Boldura

Biodegradarea operelor de arta( lucrare de licienta), Tabarnea Radu

Etiopatogenia operelor de arta, Irina Creteanu

iBiodegradarea operelor de artale defectuoase de conservare-restaurare sau de întreţinerea
Biodeteriorarea operelor de artă, Editura Trinitas, Iaşi, Vornicu Nicoleta, Bibire Cristina
or necorespunzătoare. De cele mai multe ori degradările nu se fac vizibile odată cu
apariţia cauzei, ele pot să-şi facă prezenţa cu mult după începerea acţiunii factorului p
Biodeteriorarea – aplicaţii practice, Editura Ceres, Bucureşti, 1983,,Barbu Valeria
ncipal. Efectele lor se pot prelungi şi după eliminarea cauzei care le-a
Trecerea timpului duce inevitabil la unele transformări ale aspectului original al materiei
Arhitectura,urbanism,restaurare, Ed.Tehnica,Bucuresti,1996, Gheorghe Curinski Vorona
unei suprafeţe murale. Aceste modificări estetice sunt, în principal rezultat al factorilor
de micro şi macro-climat, dar şi al acţiunii factorului uman. Cauzele alterărilor
ahttp://dexonline.ro/definitie/biodeteriorare cele ce ţin de viciile de tehnică, de
intervenţiile defectuoase de conservare-restaurare sau de întreţinerea lor ne
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mu%C8%99chi_%28plant%C4%83%29corespunzătoare. De
cele mai multe ori degradările nu se fac vizibile odată cu apariţia cauzei, ele pot să-şi facă
prezenţa cu mult după începerea acţiunii factorului principal. Efectele lor se pot prelungi
şi după eliminarea cauzei care le-a provocat