Mecanismele de

degradare

NUME: STEFAN LACRAMIOARA

ANUL: II MASTER
Cuprins

Mecanismele de degradare a unui bun de patrimoniu

Factori de degradare a picturilor murale de la biserica Sfantul Nicolae, Dorohoi

Factorii abiotici sau de mediu

Temperatura

Umiditatea

Lumina

Poluarea atmosferică

Factorii biotici

BIBLIOGRAFIE
Mecanismele de degradare a unui bun de patrimoniu

Conservarea patrimoniului cultural presupune întotdeauna o susţinută cercetare ştiinţifică

privind obiectul de patrimoniu , dar şi cunoaşterea factorilor abiotici şi biotici, relaţia care se
stabileşte între obiectul studiat şi factorii externi (exogeni) şi interni (endogeni), precum şi
cauzele care favorizează degradarea şi deteriorarea materiei organice şi anorganice. Obiectul de
patrimoniu este un ansamblu de elemente care se află într-un permanent schimb de substanţă cu
mediul înconjurător, dar care conţine şi material nutritiv pentru agenţii biologici.
Pe baza situaţiilor concrete ale unui bun de patrimoniu, se tratează în mod concret
cauzele şi factorii care contribuie la modificările structurale ale materialelor suport pentru
operele de artă.
Clasificarea acestor factori a fost făcută diferit de diverşi autori; astfel, G. Perusini
prezintă drept factori de degradare a bunurilor de patrimoniu astfel:
1. Cauze de degradare naturală:
-biologice: microorganisme, ciuperci, insecte, alge, muşchi, licheni, rozătoare.
-chimice: reacţiile chimice ale diverselor elemente şi compuşi chimici cu comportamentul
obiectelor, sau reacţii chimice declanşate de factorii de mediu, poluare.
-fizice: cu caracter mecanic, cu caracter termic, radiaţiile luminoase;
-calamităţile: alunecări de teren, inundaţii, incendii, cutremure de pământ.
2. Cauze de degradare intenţionată:
- cauze politice;
- cauze religioase;
- poluarea
- cauze economice;
- vandalismul (inscripţionări, scrijeliri etc.);
- moda timpului şi fluctuaţiile ei;
- ignoranţa, lipsa gustului;
- dinamica demografică

Din alt punct de vedere, literatura de specialitate prezintă o serie de factori externi şi
interni care influenţează şi determină degradarea bunurilor de patrimoniu, precum şi creşterea /
dezvoltarea microorganismelor pe diferite suporturi.
 Factorii abiotici sau de mediu care influenţează biodeteriorarea / biodegradarea
operelor de artă sunt:
- lumina;
-temperatura;
-umiditatea;
-fenomenele de îngheţ – dezgheţ;
-circulaţia curenţilor de aer;
-poluarea.
Factorii biotici care influenţează biodeteriorarea / biodegradarea operelor de artă sunt:
-microbiologice: bacterii, fungi, ciuperci, insecte, alge, muşchi, licheni;
-produse de păsări şi animale alături de acţiunile distructive ale omului.

Factorii de degradare a picturilor murale de la biserica Sf. Nicolae,Dorohoi

Intervenţia de conservare - restaurare asupra unui monument presupune întocmirea în

prealabil a unei fişe de conservare în care se evidenţiază atât tipurile de degradare cât şi cauzele
care au dus la apariţia diverselor tipuri de degradări.
În general, factorii care duc la degradarea picturilor murale se pot împărţi în două mari
grupe: factori de mediu (temperatura, umiditatea, fenomenele de îngheţ - dezgheţ, circulaţia
curenţilor de aer, lumina, poluarea) şi factori biologici (atacuri microbiologice, degradări produse
de păsări şi animale alături de acţiunile distructive ale omului). Multiplele cauze de degradare ale
picturilor murale se combină adesea, una creând condiţii favorabile intrării în acţiune a alteia.
Una dintre probleme este faptul că în mare parte degradările, în forma lor vizibilă, apar mult mai
târziu după începerea acţiunii cauzei principale iar efectele lor se pot prelungi şi după eliminarea
cauzei.
Temperatura medie anuală a orașului Dorohoi este de 8,4˚ C, cu variații între 9,9˚ C și
6,4˚ C.
Temperatura maximă lunară de 38,0 °C a fost înregistrată în luna august 1905, iar cea
minimă lunară de -32,5 °C în lunile februarie 1911, ianuarie 1940 şi februarie 1977.
Temperatura medie anuală este mai scăzută în Dorohoi decât a localitățiilor din sudul
țării și face ca aceasta să se dezvolte în bune condiții, doar cerealele cu perioada de vegetație
moartă.Micșorarea temperaturii este compensată vara, datorită solstițiului de vara care durează
mai mult în orașul Dorohoi decât în sudul țării, cu peste o jumătate de oră, care face ca plantele
cultivate să ajungă la maturutate cu o întârziere de aproximativ două săptămâni.
Temperatura medie a anotimpurilor au diferențe mai mari. Primăvara și toamna au
temperaturi asemănatoare, cu diferențe de maxim 1˚C, iarna este friguroasă, iar vara temperature
maximă ajunge la 19,6˚ C.6.

Umiditatea este cel mai întâlnit factor de degradare al picturilor murale. Fiind un factor
natural, creşterea umidităţii depinde de intensitatea proceselor de evaporare a apei datorită
diferenţei temperaturilor ridicate în interior şi scăzute în exterior, atât din pardoseli,spaţiul
ambiental, cât şi din pereţii bisericii.

Putem menţiona aici condensul şi infiltraţiile în zidărie. În cazul nostru, stratul pictural a
avut contact direct cu apa, datorită reparaţiilor de recondiţionare a acoperişului, în timpul cărora
biserica a stat o perioadă considerabilă de timp în şantier, fără a se asigura o izolare
provizorie.Apariția sărurilor higroscopice este inevitabilă, de aici cristalizarea producând mărirea
în volum și scăderea rezistenței materialelor. Toate acestea au dus la o degradare avansată a
suportului de zidărie cât şi la un atac biologic pe măsură1.
Studii demonstrează că transferul termic se realizează implicit la geamuri, de aici şi
gradul de deteriorare este mult mai avansat.

1
Josef Riederer, Conservare și restaurare, cap. Umiditatea, pag.4
 Lumina este indispensabilă naturii, omului, vieții. Cu toate acestea, radiațiile invizibile
ale spectrului electromagnetic produc slăbiri și decolorări în rândul pigmenților organici și
favorizează oxidarea lianților; fapt ce poate duce la desprinderi ale peliculei picturale. S-a
observat că zonele picturale ce au contact direct cu lumina, ( în zonele ferestrelor) decolorarea
pigmenților este mai avansată

Poluarea.Tot ceea ce este străin unui mediu bine definit ca sistem,2 definește conceptul
poluării. Pe lângă poluarea atmosferică, ce se petrece de ani de-a rândul într-un mod din ce în ce
mai alert, care afectează exteriorul, constatăm că are totusi o acţiune şi în interiorul bisericii. Ca
ceea ce este străin sistemului natural, elementele ce poluează aerul sunt praful, fumul, dar şi
gazelle reactive datorate tehnologiei, maşinăriilor, fabricilor.
Acţiunea de deteriorare a acestora creşte într-un spaţiu ambiental în care umiditatea
depăşeşte valoarea de 60 %, având loc procese ale reacţiilor chimice, din urma cărora rezultă
transformarea pigmenţilor, fragilizarea materialelor, inclusiv atacarea picturilor murale.

Atacul biologic
La biserica Sfântul Nicolae Domnesc, atacul biologic este de amploare. Datorită
umidităţii ridicate, climei prielnice dezvoltării microorganismelor, atacul s-a extins în toată
încaperea bisericii, la toate registrele,cel mai tare fiind afectată pictura, stratul de preparaţie,
respectiv suportul.

2
Moldoveanu, Aurel, Conservarea Preventivă a Bunurilor Culturale, vol.1, cap. 5 Poluarea, pag. 129
 Organismele s-au dezvolat în timp, ajutate nu doar de climă, poluare ci şi de anumite
resturi organice rămase pe zidărie din urma intervenţiilor anterioare de curăţire, toate construind
un mediu prielnic dezvoltării în masă a acestora.

Metode şi propuneri de tratament:

O primă metoda este cea curativă prin biocidare. Stoparea atacului fungic cu un biocid.
O a doua metoda este cea preventivă, prin stoparea sau înlăturarea atacului fungic de pe
stratul pictural pentru o perioadă cât mai mare. Mai intervin ca metode preventive şi stabilizarea
temperaturii şi umidităţii din interiorul bisericii ce favorizează dezvoltarea acestor
microorganisme. O temperatură constantă şi o umiditate relativă cuprinsă între 60-65 %
împiedică dezvoltarea fungilor, astfel pictura poate fi păstrată curată timp îndelungat.
Biocidarea se face prin pensulare sau prin pulverizare în funcție de stabilitatea stratului
pictural. De asemenea, în apa de curățat se poate adăuga un antifungic, care duce la îndepărtarea
cu succes a coloniilor fungice.
Deşi curăţarea pereţilor, ca etapă a procesului de restaurare, reduce numărul de
microorganisme, acesta este numai temporar. În timp relativ scurt, numărul lor creşte datorită
faptului că procesul de restaurare nu se realizează simultan, în mai multe părţi. Absenţa
tratamentului cu biocizi a compuşilor organici folosiţi la restaurare, praful ca şi aportul de
nutrienţi vehiculaţi de curentul de aer, permit reinstalarea microorganismelor pe suprafeţele
picturale anterior curăţate.
BIBLIOGRAFIE

1. Josef Riederer, Conservare și restaurare

2. Moldoveanu, Aurel, Conservarea Preventivă a Bunurilor Culturale
3. Nicoleta VORNICU, Cristina BIBERE, Biodeteriorarea operelor de artă, Editura
Trinitas, Iaşi, 2002
4. Paulo şi Paula MORA, Paul PHILIPORT, Conservarea picturilor murale, Editura
Meridiane, Bucureşti 1986