Metode instrumentale de analiza a operelor de arta

Student: Serban Sorin Alexandru Coordonator: Lect.dr. Daniela Turcanu Carutiu

Metode instrumentale de analiza a operelor de arta

In functie de metoda de abordare a operelor de arta, metodele de cercetare stiintifica, care ne permit datarea si autentificarea pot fi clasificate in:
1) Metode de analiza non-distructive.

Acestea se realizeaza prin metode de natura fizica in vederea studiului direct al operei fara a o altera sau modifica.

2) Metode de analiza distructive Acestea se realizeza plecand de la mostre sau fragmente prelevate din obiect, in vederea cunoasterii compozitiei si structurii sale. Implica, aproape intotdeauna , modificarea si distrugerea substantelor examinate( prepararea specifica a mostrelor semnificative), desi ocazional, acestea pot fi reutilizate pentru alte analize. Selectarea mostrelor are la baza rezultatele obtinute in urma cercetarii nondistructive.

Ambele metode de studio se completeaza deseori, se integreaza sau se combina. Utilizarea anumitor tehnici nu este suficienta, cele mai bune rezultate se obtin pornind de la o interpretare corecta a datelor obtinuta.

Metode de analiza non-distructive

Cercetarea stiintifica prin mijloace tehnice moderne este esentiala pentru autentificarea operelor de arta. Tehnica pune la dispozitie o serie de mijloace ce permit analiza detaliata a operei, ingaduind regasirea etapelor elaborarii unei picturi, disocierea elementelor ei constructive, analizarea lor. Scopul acestor investigatii este de a intra in viata lucrarii, de a-i cunoaste structura, compozitia si comportamentul materialelor folosite la alcatuirea suporturilor, preparatiilor, pigmentilor, liantilor, verniurilor, verniurilor, tehnica de lucru, pentru a determina autorul, . Necesitatea asocierii operei la autor impune studierea lucrarilor acestuia prin examinare si analiza cu mijloace tehnice specific, iar rezultatele reprezinta date pretioase, ce permit reevaluarea lucrarilor, imbogatirea patrimoniului national cu valori de necontestat si informatii care sa poata confirma sau infirma concluziile sugerate de studio stilistic.

Este foarte important de stiut si de studiat mediul inconjurator in care sunt plasate sau unde au fost pastrate, in cazul de fata tablourile, deoarece variatia factorilor de clima, posibilele mutatii, etc si influenta acestora au efecte asupra rezultatelor analizelor. Toate materialele care compun tabloul pictat tind sa stabileasca un echilibru fizico-chimic cu mediul inconjurator. De aceea conditiile la care sunt expuse obiectele de arta constituie o amprenta care trebuie luata in consideratie in analiza lor, in special factorul de umiditate. Cauzele generale ale deteriorarii obiectelor sunt accidentele natural si umane si agentii naturali de deteriorare lenta: fizici, chimici , biologici. Acesti factori externi duc de multe ori la obtinerea unor rezultate diferite in analiza de autentificare la acelasi pigment sau support utilizat.

Metodele de analiza non-distructiva utilizate in studierea operelor de arta se bazeaza in general pe folosirea radiatiilor, atat vizibile cat si invizibile ochiului uman. Principalele metode de observare si obtinere a imaginilor sunt prezentate in tabelul urmator:

Radiatii

Metoda de analiza Observare cu ochiul liber si cu iluminare tangential si transmisa Radiatie monocromatica de sodium Lupa si microscopul stereoscopic Calorimetrie Holografie Fotografiere( 750-900 nm) Reflectografie in Infrarosu ( pana la 2000 nm) Termografie(Infrarosii departate) Reflexie UV(350-200 nm) Fluorescenta vizibila exictata cu radiiatie UV Radiografie: Autoradiografie

Inregistrari

Fenomene vizibile Vizibile(400750 nm) Fenomene imperceptibilie

Observare, fotografiere si analiza digitala a imaginilor

Infrarosii Invizibile Ultraviolete Raze X

Fenomene vizibile Prima data cercetarea unui tablou a apelat la observarea cu ochiul liber atenta si detaliata a intregii suprafete, la lumina zilei care permite stabilirea naturii si starii material, degradarile pe care le prezinta si interventiile aplicate anterioare. Pentru a putea stabili posibilele cauze ale degradarii a fost necesar sa se cunoasca istoria materiala si provenienta obiectului, pornind de la documentatia cea mai completa posibil. Iluminarea tangentiala sau razanta consta in a face ca o sursa de lumina alba formata intr-un fascicol de raze paralele, concentrate si in intuneric, sa cad pe suprafata obiectului intr-un unghi de la 5 la 30 grade. Se pot evidentia rugozitatea si neregularitatile respective suprafete. AStfel poate fi stabilita tehnica si stadiul de conservare, cutare, curbare bombardare indoire si alte deformarii in generale liniile de rupere. Lumina transmisa se utilizeaza de obicei pentru a evidential partile pierdute si lipsa de coeziune dintr-un obiect, lumina putand traversa partial obiectele translucide, sau chiar obiectele opace care prezinta crapaturi zgarieturi sau portiuni care s-au pierdut sau transparente. Lumina monocromatica de sodium permite studierea obiectelor cu mai multa acuratete. Observarea se realizeaza cu ajutorul unei lampi de sodium cu lumina galbena, care functioneaza pe baza generarii de vapori de sodium la 589 nm in domeniul radiatiilor vizibile Aceasta permite studierea detaliilor, care apar formand o gama bogata de nuante de gri. Culoarea galbena nu se modifica in timp ce nuantele de verde portocaliu si rosu se transforma in gri, iar albastrul si violetul se transforma in negru. Fotografia dezvaluie detalii imperceptibile in zonele de umbra datorita imprimarii sodiului in infrarosu la 819 nm. Fotografia vizibila se poate realize cu ajutorul unei camere digitala cu o rezolutie de 6.0 MP si zoom optic de 10. Utilizarea fotografiei in cercetarea stiintifica a operelor de arta permite obtinerea unor documente permanente referitoare la diversele faze ale tratamentului, inclusive faza initiala si finala si obtinerea imaginii vizibile necesare pentru compararea sa cu alte documente in vederea interpretarii datelor obtinute prin intermediul diverselor metode de analiza. Scopul sau este acela de a documenta o imagine in cel mai fidel mod posibil fixand un moment privilegiat al analizei vizuale. Registrul de imagini ale obiectelor si cele generate prin utilizarea metodelor de cercetare globala descrisa in acest capitol, inclusive microscopia, fac ca fotografia sa fie un document indispensabil in utilizarea si interpretarea metodelor analitice.De la caz la caz, se utilizeaza fotografia alb- negru sau color, cu lumina tangential sau razanta, fotografia cu lumina transmisa, lumina polarizata sau lumina monocromatica si stereofotografia aplicata obiectelor tridimensionale.

Fenomene imperceptibile Distanta minima de perceptive vizuala clara ( 25 cm) este cea la care un ochi omenesc normal, apropiindu-se, poate percepe imaginea clara a unui obiect, relatia dintre dimensiunea imaginii si ce reala crescand pana se ajunge la unitate. Lupa simpla consta dintr-o lentila unica de marire. In general se poate obtine o marime a imaginii de 4 ori pana la 12 ori. Este utilizata pentru observarea izolata a detaliilor de interes specific, atat pentru a stabili tehnica si structura operei cat si stadiul sau de conservare si orice interventii anterioare.

Microscopul stereoscopic reprezinta un sistem dublu de lentile ce serveste la observarea obiectelor in relief, iluminarea este incidenta , iar observarea se face prin reflexive. Ca si in cazul anterior, permit observarea detaliilor de pe suprafete plane si rugoase, insa cu o mai mare claritate si amplificari mai mari si pot fi adaptate unui aparat de fotografiat. Colorimetria se utilizeaza in general in stabilirea variatiilor de culoare produse datorita expunerii excessive ( timp X de intensitate) a materialelor sensibile la lumina si in detectarea celei de-a doua picture sau adaugirilor, in cazul operelor restaurate. Colorimetria reprezinta o metoda de reducere la termini numerici a spectrelor de reflectanta a unei suprafete colorate. Aceasta tehnica duce la caracterizarea culorii, cu ajutorul transformarilor matematice, sub forma de coordinate tridimensionale din diagram cromatica C.I.E., care contine theoretic toate culorile existente in natura. Aceasta permite stabilirea lungimii de unda dominante, a luminozitatii si saturatiei unei suprafete pictate. Utilizarea colorimetriei in studierea operelor de arta permite recunoasterea anumitor pigmenti, comparand aceste date cu cele obtinute prin intermediul etaloanelor de pigmenti puri. Se constata de asemenea variatia saturatiei indusa prin tehnica de executie specifica fiecarui artist si variatiile colorimetrice care au avut loc in procesul de curatare si stabilitatea cromatica a operelor respective.

Radiatiile electromagnetice in afara domeniului vizibil Am mentionat deja faptul ca intervalul de radiatii ale vederii umane este foarte limitat. Cu toate acestea, putem studia obiectele de interes artistic profitand de o serie de tehnnici radiante prezentate in ordinea crescatoare a energiilor, prin urmare in ordine descrescatoare a lungimilor de unda dupa cum urmeaza: 2000 nm: reflectografie IR; 750-900 nm: fotografie IR; 400-750 nm: portiune vizibila ( tehnici in domeniul vizibil dj studiate) 400-300 nm: fotografie fluorescent UV; 300-200 nm: fotografie reflexie UV; <200 nm: radiografie .

Radiatiile infrarosii In cadrul cercetarii globale a operelor de arta se utilizeaza doar domeniul IR apropiat evitandu-se pe cat posibil incalzirea obiectului cercetat. Acestea transmit substantelor pe care le traverseaza o intensitate calorifica depinzand de material traversata , densitatea acesteia etc. Indicele de refractive al materialelor descreste pe masura ce creste lungimea de unda a radiatiei incidente.

Razele X Aceste radiatii traverseaza obiectele in fucntie de numarul atomic al elementelor densitatea materialelor din care sunt formate si lungimea de unda a radiatiei incidente. Se obtin in tuburile de gaz sau tuburile termionice, prin impactul dintre un fascicule de electroni si o suprafata de metal situate in fata acestuia, la o viteza foarte mare. In momentul in care un electron apartinand unui orbital vacant, emitand in acelasi timp un foton de raze X. Energia pierduta de catre acesti electroni la contactul cu metalul se transforma intr-o radiatie continua, care depinde de numarul atomic al elementului bombardat. Radiografierea consta in traversarea obiectului cu un fascicule de raze X si intregistrarea imaginii pe o placa radiografica, alcatuita in general dintr-o emulsie fotografica pe amble fetze ale unui support de celuloza. Lumina vizibila poate inegri placa, fiind necesara protejarea acesteia, de aceea se utilizeaza placile capsulate fara a se scoate din ambalajul sau de protectie. Radiografierea are utilizari multiple si variate in cercetarea interna sau in profunzime a operelor de arta si etnologie. Este utilizata in cadrul studiului picturii pe sevalet in vederea stabilirii starii sale material si dimensiunea degradarii si interventiilor anterioare, ferind informatii despre support, pregatire si stratul de vopsea utilizate.

Radiatiile ultraviolete Lungimea de unda a acestora se situeaza dincolo de portiunea vizibila, sub 400 nm. Sunt mai puternice decat lumina vizibila si este neaparat necesara luarea de masuri pentru protejarea ochilor cu ajutorul ochelarilor cu filtru UV. Au proprietatea de a stimuli fluorescent anumitor substante. Dace se proiecteaza un fascicol de radiatii UV asupra unui obiect, este evidentiata fluorescent emisa vizibila a unora dintre materialele din care este construit, in functie de natura chimica a acestora.

Recomandari privind metodologia de abordare stiintifica in analiza operelor de arta Pana acum cativa ani in Romania analizele fizico-chimicesi microbiologice se limitau la rezultatul imediat, fara a urma un plan de lucru care sa permita orentarea cercetarii inm mod sistematic, dupa o metoda stiintifica. In studiul unei opera este necesar sa se urmeze un anumit demerss, ce cuprinde intr-o prima etapa cunoasterea generala a obiectului. Ce poate servii drept ghid in individualizarea analizelor succesive culminand cu analizele cantitative pentru aprofundarea tuturor problemelor specific. Pe de alta parte insa trebuie sa se limiteze numarul de analize mai ales cele cu prelevare de probe avand in vedere ca majoritatea lor sunt distructive, chiar daca nu sunt considerate invazive. O metoda ideala de analiza a obiectelor idin patrimoniu cultural ar trebui sa in deplineasca urmatoarele conditii: ~sa fie nedistructiva, respectand integritatea fizica a materialului sau obiectului

~sa fie rapida pentru a fi analizate un numar cat mai mare de probe si din mai multe zone ale aceluiasi obiect: ~sa fie sensibila analiza sa se poate efectua atat pentru elementele majore cat si pentru cele in urme ~sa fie universal- un singur aparat sa poata fi utilizat pentru analiza mai multor material si obiecte, cu un minim pre-tratament al probei ~sa fie usor adaptabila, astfel incat prin aceasi tehnica sa se poata obtine informatii despre compozitia probei, das a se poata analiza suprafete mici de ordinal milimetrilor sau micro-metrilor in cazul materialelor eterogene ~ sa permita analiza multi element printr-o singura masuratoare sa se obtina simultan informatii despre mai multe elemente presente in proba.

Actuala orientare generala este de a se limita la minim analize micro-chimice insistand mai mult pe metodele instrumentale nedistructinve, care nu prevad prelevare de probe. Acestea din urma pot servii la cunoasterea extensive a operei a caracteristicilor sale structural- functionale respective la obtinerea unei diagrame de dispunere a materialelor, care ar putea fi utila pentru individualizare a eventualelor puncte de prelevare a probelor si in studiile de compatibilizare. In acest sens, foarte des se aplica analizele de tip incrucisat care se verifica unele cu altele sau care dau rezultate cumulative. Exista o serie de norme si recomandari pe care este necesar sa le urmam in ceea ce priveste desfasurarea analizelor si alegerea metodelor in vederea obtinerii de rezultate optime. In primul rand, orice studio stiintific trebuie sa fie precedat de o cercetare preliminara a operei care va indica tipul si stadiul sau de conservare si care va determina momentul de realizare a analizei asupra originalului, pentru a evita falsificarea rezultatelor. Este de asemenea necesar ca cercetatorul sa cunoasca scopul analizei si tipul operei pentru a putea allege metodele adecvate. Este esential ca cercetatorii si laboratoarele care s eocupa cu efectuare analizelor si interpretarea rezultatelor sa fie specializati in problemele de conservare a bunurilor cultural, chiar daca ocazional la aceste teme vor lua parte si alte institutii stiintifice. In final seminficatia analizelor referitoare la o opera complexa, trebuie sa se realizeze in colaborare cu arheolog, istrociul si restauratorul, fara a pleca de la o atitudine preconceputa deoarece rezultatele se pot dovedi a fi surprinzatoare si nu pot fi anticipate.