LA UN ŢĂRM DE MARE - Radu Demetrescu

De mii de ani, tu parcă dormi în mine,

Deşi îmi arzi acum întâia dată,
Ţărm nou, ţărm vechi cu tresăriri virgine,
Cu taine dintr-o lume scufundată.

O, ţărm, unde mă tulbur de vedenii

Şi unde freamăt ca-ntr-o rugăciune,
Te port mister, în sânge, de milenii,
Ca umbra lunii scrisă pe genune.

Mi-a mai cântat prin somn această mare

Şi tu ţărm nou, foşneai şi mai-nainte
În mine, cel din bezne seculare
De care trupul nu-şi aduce-aminte.

De câtă vreme te cunosc cu pasul

Ca-n vis mi-aprinzi părelnice icoane,
De te măsor cu era sau cu ceasul
Prin negurile mele subterane.
În paşii mei de astăzi, poate altul,
Din veacul lui, în veacul meu se-ntoarce,
Cum într-un val ce sfarâmă cobaltul
Alt val străvechi, întors din larg se sparge.

Sau poate altul plânse pe faleze

În alt mileniu, sub aceleaşi stele,
Iar gândul lui, se scoală să viseze
În gândul meu şi-n visurile mele.

Cum un străbun sub fruntea mea învie,

Sau tot eu cel apus în vechi destine,
Din moartea mea mă-ntorc şi în vecie,
Cu cântec nou şi nou destin la tine.

Nu ştiu, dar simt pe roca ta marină

O, ţărm pierdut şi regăsit prin ere,
Cum secolii pe umeri noi se-anină
Ca nişte alge prinse de galere.

Suind solemne scări marmoreene

Îşi cântă marea verdea ei foşnire.
Îngenunchiat sub astre moldovene,
Sunt numai taină şi nemărginire.