Elev: Profesor:

Cioraneanu Mihaela Nicolescu Tudorita

Alexandra

Referat Biologie

Tema: Dezechilibre ecologice

Clasa: Scoala:
a X-a A. Colegiul “Spiru Haret”,
Ploiesti
DEZECHILIBRE ECOLOGICE PROVOCATE DE
ACŢIUNEA ANTROPICĂ

Distrugerea fitocenozei

Structura şi compoziţia fitocenozelor sunt influenţate de caracteristicile biotopului, dar

şi de acţiunile antropogene. Principalele cauze ale degradarii fitocenozelor sunt: taierile
excesive, desţelenirea izlazurilor, paşunatul neraţional şi incendiile.

Taierile excesive reprezinta prima mare intervenţie a omului in natura. Faţa de peste
50-60% din suprafaţa uscatului cât reprezentau padurile la inceputul istoriei omenirii,
astazi reprezinta numai 29,4% (aproape 1/3 din intinderea uscatului de 11,63 miliarde
ha).Se ştie ca padurea a constituit intotdeauna un regulator al precipitaţiilor, cel mai
puternic sistem de epurare a atmosferei, un sistem eficient in prevenirea şi combaterea
eroziunii solului.

În timpul ploilor coronamentul arborilor reţine cca 70% din cantitatea de apa cazuta,
diferenţa de 30% cade pe litiera sau pe stratul de muşchi. Litiera reţine de 4-5 ori mai
multa apa decât greutatea ei, iar un strat de muşchi de 10 cm grosime poate reţine 45
l/m2. Prin tăierea pădurilor se micşorează gradul de stabilitate a solului menţinut de
rădăcinile arborilor, scade activitatea microbiologică care este intensă în solurile de
pădure.

De asemenea, se diminuează numărul păsărilor ce-şi găsesc habitatul în coronamentul

arborilor şi care au rolul lor în lanţurile trofice (ex.: distrugerea unor insecte dăunătoare).

Fiecare arbore poate fi considerat că este o mică fabrică de oxigen, dar în acelaşi timp
un excelent filtru, reţinând mari cantitaţi de praf şi impurităţi (un stejar matur elimină
1,7kg O2/oră, necesar pentru un om timp de 3 zile şi consumă 2,4 kg CO2/ora).

De asemenea, în aerul de pădure ionizarea este de 2-3 ori mai mare decât deasupra
mării şi de 5-10 ori mai mare decât în aerul din centrele urbane (ionii uşori, cu sarcini
negative influenţează pozitiv starea de dispoziţie a omului).

Desţelenirea izlazurilor a determinat în multe regiuni declanşarea fenomenului de

eroziune a solului cu degradarea ireversibilă a fertilităţii şi pretabilităţii pentru anumite
folosinţe. Se cunoaşte rolul deosebit al vegetaţiei ierboase în prevenirea scurgerilor şi a
eroziunii, în reţinerea şi infiltrarea unor cantităţi mari de apă datorită ţelinii şi sistemului
radicular. De asemenea, ierburile perene au un rol deosebit în îmbunătăţirea însuşirilor
fizice ale solului, în creşterea fertilităţii, favorizând o activitate biologică intensă în sol.

Degradarea solului şi reducerea fertilităţii sale

Principalii factori care duc la degradarea solului şi implicit la reducerea fertilităţii sale
sunt: eroziunea, acidifierea, salinizarea secundară, excesul de umiditate, suprapăşunatul,
despăduririle, tehnologiile agricole necorespunzătoare, poluarea, etc.

Se apreciază că pe plan mondial eroziunea afectează 5-7 mil ha/an, salinizarea

secundară 150-250 mil. ha/an (din circa 2 miliarde hectare cultivate), iar acidifierea 20%
din soluri.

În ţara noastră eroziunea afecteaza circa 4,45 mil. ha, la care se adaugă 700 mii ha
afectate de alunecări de teren, 25 mii ha de salinizare secundară şi pericol de înmlăştinire
pe 1,2 mil. ha. Se apreciază că pierderile de sol sunt de circa 150 mil. t/an în care se includ
1,5 mil. tone humus, 0,4-0,5 mil. tone azot şi cantitaţi mari de fosfor, potasiu şi alte
elemente.

Se estimează că, în funcţie de condiţiile mediului, cantitatea de sol nou format este de
2-10 t/ha/an, cantitate care ar compensa pierderile prin eroziune şi s-ar menţine un
echilibru relativ stabil între cele doua procese (I.A. Neyroud şi G. Christinet, 1986), dar
anumite activitaţi umane sunt capabile să rupă acest echilibru, cu consecinţe dintre cele
mai negative.

O problemă deosebit de gravă o reprezintă tendinţa de scădere a conţinutului solului

în humus pe suprafeţe foarte mari, datorită tehnologiilor şi utilajelor agricole
necorespunzătoare care au afectat negativ activitatea biologică din sol.

Distrugerea zoocenozei şi introducerea dăunătorilor

Odată cu intervenţia omului în natură au fost semnalate efecte negative şi asupra

regnului animal.
În ultimele secole au dispărut în lume aproape 300 specii de animale, iar altele sunt pe
cale de dispariţie (bizonul american, zimbrul, capra neagră, muflonul, lynxul, vidra, foca
etc.).

Odată cu dezvoltarea agriculturii, a schimburilor comerciale, conştient sau inconştient,

omul a realizat şi introducerea de noi dăunători pentru anumite regiuni, care au perturbat
de cele mai multe ori echilibrele biologice din natură (gândacul din Colorado)
Leptinotarsa decemlineata, filoxera – Phyloxera vastatrix, pentru Europa; iepurele
(Oryctogalus cuniculus) adus în Noua Zeelandă).

Poluarea mediului ambient

Termenul de poluare are un sens larg şi derivă din latinescul polluo(-ere), care
înseamnă a murdări, a degrada, a profana, ceea ce în vorbirea curentă denumeşte orice
acţiune de degradare a mediului normal de viaţă a omului.

La Conferinţa Mondială O.N.U. asupra mediului (1972), poluarea a fost definită ca

fiind: ”modificarea componentelor naturale sau prezenţa unor componente străine, ca
urmare a activităţii omului şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care se
găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, crează disconfort sau
împietează asupra diferitelor utilizări ale mediului la care acesta putea servi în forma sa
anterioară”.

Poluantul reprezintă factorul care produce fenomenul de poluare, cel care generează
disconfort sau are acţiune toxică asupra organismelor, care degradează componentele
biotopului, provocând dezechilibre ecologice.

Conform legii toleranţei, orice factor util care depăşeşte pragurile de toleranţă devine
toxic, letal, deci devine poluant.

Fenomenul de poluare a început odată cu apariţia omului pe pamânt, însoţind orice

activitate umană. Iniţial produsele poluante erau puţine, de natura organică şi uşor
degradabile de către microorganisme, însă odată cu creşterea populaţiei umane şi
dezvoltarea societăţii, numărul şi diversitatea poluanţilor a crescut considerabil.

În perioada actuală se răspândesc în biosferă un număr imens de deşeuri, unele foarte

greu sau chiar nebiodegradabile (detergenţi, pesticide de sinteză, mase plastice, deşeuri
radioactive etc.).
 Mult timp s-a crezut că mediul are capacitaţi nelimitate de absorbţie şi de neutralizare
a efectelor poluării, dar când cantitatea de poluanţi depăşeşte capacitatea de neutralizare
a mediului, ecosistemele suferă un proces de alterare.

Aceste modificări pot fi atât de accentuate încât să se ajungă la distrugerea totală sau
parţială a ecosistemelor respective şi apariţia unor zone lipsite de viaţă (râuri şi soluri
foarte puternic poluate etc.).