Sunteți pe pagina 1din 4

PREVENIM – PROTEJĂM – SALVĂM

Răspundem solicitărilor cetățenilor și nevoilor comunității prin formarea de competențe specifice domeniului
managementului situațiilor de urgență și protecție civilă
în cadrul Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești.
STATUTUL ŞI MISIUNEA ŞCOLII

Motto:
„Ubi concordia, ibi victoria!”
„Unde există unitate, există victorie !”
(Publilius Syrus)

Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti este


unitate de învăţământ militar postliceal aflată în structura Ministerului Afacerilor Interne, fiind
subordonată direct Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Viziunea școlii  constă în pregătirea elevilor și a personalului din cadrul Inspectoratului
General pentru Situații de Urgență la nivelul standardelor europene privind asigurarea
managementului situațiilor de urgență în context național și
transfrontalier.
Misiunea şcolii  constă în asigurarea formării profesionale a
personalului I.G.S.U./ M.A.I. în context formal și nonformal, în domeniul
managementului situațiilor de urgență, pe baza standardelor de
pregătire profesională, prin formare inițială și continuă, în scopul
dobândirii și dezvoltării competențelor profesionale necesare îndeplinirii
misiunilor și atribuțiilor postului, precum și evoluției în cariera militară.
NIVELUL, FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT, CALIFICĂRI OBŢINUTE DE ABSOLVENŢI
Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti este
parte integrantă a sistemului național de învățământ de stat și are caracter de unicitate la nivel
național prin asigurarea formării competențelor profesionale de nivel 5 în cadrul programelor de
învățământ postliceal militar pentru calificările de “maistru militar auto”, respectiv “subofițer de
pompieri și protecție civilă” pe baza Curriculum-urilor asociate Standardelor de pregătire
profesională, aprobate de Ministerul Afacerilor Interne și avizate de Ministerul Educației Naționale.
Absolvenții calificării „subofițer de pompieri și protecție civilă”
dobândesc cunoștințe, abilități și atitudini care să le permită executarea
operațiunilor pentru conducerea și desfășurarea acțiunilor de intervenție
în situații de urgență, aplicarea normelor de prevenire și stingere a
incendiilor, utilizarea autospecialelor de intervenție, organizarea și
conducerea acțiunilor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea
efectelor dezastrelor, executarea misiunilor privind descarcerarea și
acordarea primului ajutor calificat.
Absolvenții calificării „maistru militar auto” dobândesc
cunoștințe, abilități și atitudini care să le permită să realizeze operații cu grad redus de complexitate
privind întreținerea, repararea și verificarea stării de funcționare a autovehiculelor din dotare.
Totodată, absolvenții acumulează cunoștințe specifice și își formează abilitățile necesare evidenței
utilizării și mentenanței mijloacelor tehnice din dotare.
Procesul instructiv-educativ se realizează prin învăţământ de zi pe parcursul a 37 de
săptămâni, ultimele 2 săptămâni fiind prevăzute pentru examenul de absolvire, 19 săptămâni de
cursuri și 16 săptămâni de pregătire practică,.
Cifrele de şcolarizare se stabilesc prin dinamica de resurse umane a Ministerului
Afacerilor Interne în raport cu nevoile de pregătire în aceste domenii.
Nr. locuri
Nr. total
Unitatea de învăţământ Specialitatea/ calificarea Din care
locuri Nr. locuri/ beneficiar
Romi
Subofiţer de pompieri
Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi 275 IGSU 2
şi protecţie civilă
Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” 300
Boldeşti 10 IGSU, 7 DGL,
Maistru militar auto -
3 DGPI, 5 SIE
Notă: În funcţie de numărul solicitărilor aprobate în conformitate cu prevederile Ordinului m.a.i. nr. 35/2014 și ale Ordinului m.a.i nr. 108/2014, ambele cu modificările și
completările ulterioare, pot surveni modificări ale cifrelor de şcolarizare prezentate.
Activitatea de recrutare a candidaţilor se realizează de către structurile de resurse umane din
cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene / Bucureşti-Ilfov. Cererile-tip de înscriere la
concursul de admitere se depun la sediile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene / Bucureşti-Ilfov,
în raport de domiciliul sau reședința înscrisă în cartea de identitate, până la data de 23 noiembrie 2018.
Pentru recrutare în vederea participării la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele condiţii și criterii:
• să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România;
• să cunoască limba română, scris şi vorbit;
• să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
• să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
• să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de
învăţământ, să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
• să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
• să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
• să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
• să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
• să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive
disciplinare în ultimii 7 ani;
• să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
• să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;
• să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au
absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează
prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
• să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ.
Pentru recrutare, fiecare candidat va depune la structura de resurse umane a inspectoratelor pentru
situaţii de urgenţă judeţene / Bucureşti-Ilfov un dosar plic cuprinzând următoarele documente:
1. Cerere de înscriere;
2. Diploma de bacalaureat (copie) – pentru absolvenţii din seriile anterioare sau adeverinţă care atestă
absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat (în care se menţionează media generală obţinută la examenul
de bacalaureat, notele obținute la probele susținute în cadrul examenului de bacalaureat, mediile obţinute în
anii de studiu, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma) pentru candidaţii care au
absolvit în anul 2018;
3. Foaia matricolă pentru clasele IX-XII / IX-XIII (copie);
4. Copii ale actului de identitate, carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau altor documente
doveditoare care să ateste vechimea în muncă şi, dacă este cazul, ale livretului militar;
5. Copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţiei şi fiecarui copil;
6. Copia certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
7. Curriculum vitae – Europass (CV);
8. Autobiografia;
9. Tabelul nominal cu rudele candidatului și soția candidatului (dacă este cazul);
10. Cazierul judiciar;
11. Trei fotografii color 3x4 cm și o fotografie 9x12 cm.;
12. Fişa medicală-tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne;
13. Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi de acceptare a condiţiilor de recrutare;
14. Avizul psihologic sau nota compartimentului resurse umane - în cazul în care rezultatele examenului
psihologic s-au comunicat pe bază de tabel nominal;
15. Candidații care optează pentru înscrierea pe locurile alocate distinct etniei rome depun la dosarul de recrutare
o adeverință eliberată de organizația etnică constituită potrivit legii, care să le ateste apartenența la etnie.
În vederea participării la concursul de admitere, candidații susțin evaluarea psihologică și examinarea
medicală, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Concursul de admitere în Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu”


Boldești se organizează în perioada 10 ÷ 21 ianuarie 2019 și cuprinde:
• probe eliminatorii: contravizita medicală și verificarea aptitudinilor fizice;
• proba de verificare a cunoștințelor care constă în susținerea unui test grilă la disciplina
matematică, conform tematicii și bibliografiei afișată pe site-ul școlii.
Informații detaliate privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere sesiunea ianuarie 2019
vor fi postate în timp util pe site-ul școlii: http://www.scoaladepompieri.ro
În urma PROMOVĂRII EXAMENULUI DE ABSOLVIRE, se eliberează „DIPLOMĂ DE GRAD” şi
„CERTIFICAT DE CALIFICARE PROFESIONALĂ NIVEL 5”, conform calificărilor de „maistru militar auto” şi
de „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă”.
RESURSE UMANE ŞI MATERIALE
Calitatea managementului promovat la nivelul instituţiei pe linia resurselor umane este reliefată prin
următoarele elemente: personalul didactic este calificat în proporţie de 100% absolvind cursuri
postuniversitare; instructorii militari au absolvit cursurile de „formator” şi de „evaluator de competenţe
profesionale”.

Având în vedere specificul celor două calificări profesionale, la nivelul instituţiei există o
bază materială corespunzătoare pentru pregătirea subofiţerilor de pompieri şi protecţie civilă, respectiv a
maiştrilor militari auto.

FACILITĂŢI ASIGURATE ELEVILOR/ABSOLVENŢILOR


 locul de muncă asigurat după absolvire, prin repartiţie;
 realizarea pregătirii de specialitate în condiţii similare celor din activitatea operativă;
 obţinerea permisului de conducere categoria „C”;
 obţinerea certificatului pentru ocupaţia de
paramedic;
 asigurarea gratuită a condiților de cazare și
hrănire;
 consilierea psihologică a elevilor;
 acces la internet în cabinetul de informatică;
 existenţa în incinta instituţiei a unui lăcaş
religios;
 dezvoltarea abilităţilor de comunicare
profesională, de comunicare într-o limbă străină
şi de utilizare a computerului;
 organizarea de activităţi extracurriculare:
excursii, vizite la obiective turistice, vizionări de
spectacole, programe cultural-artistice şi
recreative;
 posibilitatea practicării în timpul liber de jocuri
sportive;
 participarea la concursuri culturale şi competiţii
sportive;
 participarea facultativă la cercurile şcolare
organizate în instituţie;
 schimburi de experienţă organizate în cadrul
parteneriatelor încheiate cu instituţii de învăţământ militare/ civile.

DATE DE CONTACT
Adresa: str. Poligonului, nr. 2, Boldeşti, PRAHOVA, ROMANIA
Fax/Telefon: +40 244 - 211202
e-mail: office@scoaladepompieri.ro

S-ar putea să vă placă și