ÎMPRUMUTUL CU DOBÂNDĂ

CAPITOLUL I: NOŢIUNE ŞI REGLEMENTARE

Împrumutul cu dobândă este o specie a împrumutului de

consumaţie, mai exact, este un împrumut cu titlu oneros. Aşadar, pentru
a putea defini împrumutul cu dobândă, trebuie să vedem ce este
împrumutul de consumaţie.
Conform art. 1576 Cod Civil împrumutul de consumaţie (împrumut
propriu-zis sau mutuum) este un contract prin care o persoană numită
împrumutător, transmite unei alte persoane, numită împrumutat, dreptul
de proprietate asupra unor lucruri fungibile (de gen) şi consumptibile
cu obligaţie pentru împrumutat de a restitui la scadenţă o cantitate egală
de lucruri de acelaşi gen şi calitate.
Împrumutul de consumaţie poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu
oneros. În acest din urmă caz, împrumutătorul pretinde de la
împrumutat pe lângă obligaţia de restituire, o prestaţie oarecare, care se
numeşte dobândă, iar contractul este un împrumut cu dobândă.
Împrumutul cu dobândă este guvernat, prin urmare, atât de normele
generale, care reglementează împrumutul de consumaţie cu titlu gratuit
(art. 1576 – 1586 Cod Civil) cât şi de cele speciale (art. 1587 – 1590
Cod Civil) sau alte acte normative.

1
 CAPITOLUL II: CARACTERE JURIDICE

1. Contract real

Pentru încheierea contractului de împrumut cu dobândă este

necesară atât realizarea acordului de voinţă al părţilor, cât şi predarea
(tradiţiunea) lucrului ce formează obiectul contractului. Câtă vreme nu
a fost predat lucrul, nu se naşte obligaţia de restituire.
Într-un singur caz contractul se naşte doar prin realizarea acordului
de voinţă (solo consensu) şi anume atunci când bunul se află deja în
mâinile împrumutatului, dar contractul este tot real.

2. Contract unilateral

Împrumutul cu dobândă este unilateral întrucât, din momentul

încheierii lui, se nasc obligaţii doar pentru una dintre părţile
contractante, şi anume pentru împrumutat. Acesta are atât obligaţie de
restituire, cât şi obligaţie de plată a dobânzilor.

3. Contract cu titlu oneros

Caracterul oneros este de esenţa împrumutului cu dobânda, aşa cum

rezultă din definiţia acestui contract (art. 1587 Cod Civil).

4. Contract translativ de proprietate

Odată cu predarea bunului, împrumutătorul transmite şi proprietatea

asupra sa, astfel încât împrumutatul este liber să utilizeze, să consume
bunul potrivit propriilor interese. Împrumutatul devine proprietar şi,
prin urmare, suportă riscurile pieirii fortuite a bunului (art. 1577 Cod
Civil).
Mai menţionăm că, în caz de deces ale părţilor contractante, obligaţiile
născute în puterea contractului se transmit moştenitorilor.

2
 CAPITOLUL III: CONDIŢII DE VALIDITATE

În principiu, condiţiile de validitate ale acestui contract sunt cele din

dreptul comun (art 946-948 cod civil).

Secţiunea I: Capacitatea părţilor

Deoarece contractul este translativ de proprietate, împrumutătorul

trebuie să aibă capacitatea pentru a face acte de dispoziţie şi să fie
proprietarul lucrului care formează obiectul contractului. Dacă
împrumutătorul nu a fost proprietar, împrumutatul de bună credinţă se
va putea apăra împotriva proprietarului prin excepţia prevăzută de art.
1909 –1910 Cod Civil.
De asemenea şi împrumutatul trebuie să aibă capacitatea de a face
acte de dispoziţie, deoarece la scadenţă el trebuie să transmită
împrumutătorului proprietatea asupra unor bunuri asemănătoare cu cele
primite.
Prin urmare, incapabilii nu pot încheia singuri în mod valabil astfel
de împrumuturi, ci numai cu acordul reprezentanţilor legali şi ai
autorităţii tutelare (art. 129 alin. 2 şi art. 147 Codul Familiei)

Secţiunea a II-a: Consimţământul părţilor

Aspectele juridice privitoare la consimţământ, la principiul

autonomiei de voinţă şi libertatea contractuală, precum şi la momentul
încheierii contractului sunt cele stabilite de dreptul comun. Doctrina
analizează aceste reguli în materia teoriei actului juridic şi teoriei
generale a obligaţiilor.
Menţionăm doar că contractele reale pot fi precedate de o
promisiune, de un antecontract. Prin urmare şi contractul de împrumut
cu dobândă poate fi precedat de un antecontract de împrumut cu
dobândă, care se va perfecta prin simplul consimţământ al părţilor ;
acesta creează obligaţii de a face, adică de a încheia în viitor, în
condiţiile stabilite, contractul de împrumut cu dobândă. Întrucât

3
antecontractul este tot un contract, însă nenumit, el va fi guvernat nu de
regulile aplicabile contractului real proiectat, ci de regulile generale din
materia obligaţiilor.
În ce priveşte stabilirea cuantumului dobânzii, părţile trebuie să se
supună dispoziţiilor articolului nr. 5 din O.G. 9/2000, care stabileşte că
„în raporturile civile dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai
mult de 50% pe an, sub sancţiunea nulităţii de drept (art. 9).

Secţiunea a III-a: Obiectul contractului

Contractul de împrumut cu dobândă are un obiect dublu: lucrul

împrumutat (capital) şi dobânda.

Subsecţiunea 1: Lucrul împrumutat

Conform principiului nominalismului monetar consacrat de art.

1578 Cod Civil, în cazul împrumutului de bani, la scadenţă trebuie să
fie restituită suma împrumutată, indiferent de scăderea sau sporirea
valorii banilor, cu excepţia cazului când prin acte normative speciale se
dispune altfel. Dacă, însă, schimbarea valorii monedei are loc după
scadenţă şi după ce debitorul a fost pus în întârziere, se admite
reevaluarea sumei împrumutate.
Desigur, întrucât împrumutul cu dobândă este un împrumut de
consumaţie, obiectul său îl poate constitui nu doar o sumă de bani, ci şi
alte lucruri mobile, care sunt deopotrivă fungibile (de gen) şi
consumptibile potrivit naturii lor. Dar, dacă aceste lucruri sunt
considerate prin voinţa părţilor nefungibile şi individual determinate,
contractul va fi de comodat (împrumut de folosinţă).

Subsecţiunea 2: Dobânda

Dobânda este un echivalent al folosinţei capitalului şi constă, de

regulă, într-o sumă de bani, dar nimic nu împiedică părţile să
stabilească o dobândă constând în alte bunuri mobile (art. 1587 Cod
Civil) sau alte prestaţii sub orice titlu sau denumire (art. 6 din O.G.
9/2000).

4
 Pentru ca împrumutul să fie purtător de dobânzi, este nevoie de o
clauză în acest sens, fie legală, fie convenţională. Dacă nu există o
astfel de clauză, se presupune că împrumutul este cu titlu gratuit. Cu
toate acestea, dacă împrumutatul plăteşte dobânzi nestipulate sau mai
mari decât cele stabilite, el nu le poate nici repeti (decât dacă dovedeşte
că a plătit din eroare), nici imputa asupra capitalului (art. 1588 Cod
Civil).
Dacă părţile au stipulat dobânzi sau dacă, potrivit legii, obligaţia este
purtătoare de dobânzi, însă nu se arată cuantumul acestora,
împrumutatul este obligat să plătească dobânda legală.
Până în anul 1990, dobânda legală era prevăzută de Decretul nr.
311/1954, cuantumul său fiind de 6% pe an. Decretul interzicea
stipularea în convenţii a unei dobânzi superioare, sub sancţiunea
nulităţii clauzei şi trecerii în proprietatea statului a dobânzii încasate de
creditori, deosebit de aplicarea sancţiunilor prevăzute de legea penală.
Erau interzise şi perceperea anticipată a dobânzilor, precum şi
anatocismul (calcularea dobânzilor asupra dobânzilor). Pentru unităţile
bancare s-a prevăzut posibilitatea derogării. Nimic nu se opunea ca
părţile să stipuleze o dobândă mai mică decât cea legală, sau
împrumutul să fie fără dobândă.
În condiţiile economiei de piaţă, dobânda stabilită de Decretul
311/1954 a fost considerată anacronică, iar norma legală căzută în
desuetudine. În aceste condiţii s-a propus ca dobânda legală să fie
dobânda pieţii, sau dobânda practicată de BNR, sau scontul (rata de
referinţă a dobânzii) băncii de emisie sau dobânda practicată de CEC.
Decretul 311/1954 a fost abrogat expres prin Legea nr. 7/1998, care
însă nu a stabilit o altă dobândă legală. Acest vid legislativ a fost
acoperit prin O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru
obligaţii băneşti (Monitorul Oficial nr. 26/25.01.2000).
Potrivit acestui ultim act normativ în materie, în raporturile civile
dobânda legală se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit
de BNR (dobânda BNR în raport cu băncile comerciale), diminuat cu
20% (art. 3 alin. 3 din O.G. 9/2000) ; taxa oficială de scont va fi cea din
ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, valabilă pentru întregul
trimestru următor şi se publică în Monitorul Oficial al României, partea
I. În materie comercială, când debitorul este comerciant, dobânda
legală se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de BNR

5
(art. 3 alin. 1 din O.G. 9/2000). În relaţiile de comerţ exterior sau în alte
relaţii economice internaţionale, atunci când se aplică legea română şi
s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an
(art. 4 din O.G. 9/2000).
Cu privire la plata anticipată a dobânzilor, O.G. permite acest lucru
pe cel mult 6 luni; dobânda astfel încasată rămâne bine dobândită
creditorului, indiferent de variaţiile ulterioare (art. 7 din O.G. 9/2000).
Anatocismul este în continuare interzis. Astfel, dobânda se va
calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. Cu toate
acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul
unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor
(pentru trecut, şi nu în momentul acordării împrumutului, adică cu
anticipaţie), dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an (art. 8
din O.G. 9/2000).

Secţiunea a IV-a: Cauza contractului

Cauza contractului de împrumut cu dobândă trebuie să se supună

regulilor generale, adică să existe, să fie reală, să fie licită şi morală.

Secţiunea a V-a: Dovada contractului

Dovada contractului de împrumut cu dobândă se face conform

regulilor generale consacrate de art. 1191 şi următoarele Cod Civil.
Astfel, dovada faptului material al predării lucrului se poate face cu
orice mijloc de probă, indiferent de valoarea acestuia.
În ce priveşte dovada încheierii actului juridic (negotium), dacă
valoarea lucrului împrumutat depăşeşte suma de 250 lei, este nevoie de
un înscris, fie autentic, fie sub semnătură privată. Forma scrisă este
cerută ad probationem.
Înscrisul sub semnătură privată trebuie scris în întregime de către
împrumutat sau cel puţin acesta să adauge la final cuvintele „bun şi
aprobat”, arătând în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să
semneze (art. 1180 Cod Civil). Este suficient un singur exemplar pentru
împrumutător.
Contractul nu poate fi dovedit cu alte înscrisuri sau cu martori ori
prezumţii. Se admit însă martori dacă împrumutatul consimte expres

6
sau tacit la aceasta, sau în caz de imposibilitate materială sau morală de
a preconstitui un înscris sau imposibilitatea de a conserva înscrisul
doveditor preconstituit, sau când există un început de dovadă scrisă
provenind de la împrumutat şi care face verosimil faptul pretins (art.
1197 Cod Civil).
Şi în ce priveşte dobânda, O.G. 9/2000 arată expres că ea trebuie
stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda
legală (art. 5 alin. 2 din O.G. 9/2000).
Proba executării obligaţiei de restituire de către împrumutat se face
cu chitanţa liberatorie semnată de împrumutător (dacă nu există o
imposibilitate de a se cere o chitanţă). Prezumţia de liberare a
debitorului este absolută când creditorul remite voluntar titlul original
înscris sub semnătură privată, şi este relativă când înscrisul remis este
autentic sau o hotărâre judecătorească investită cu formulă executorie
(art. 1138 Cod Civil).
În materia dobânzilor, art. 1590 Cod Civil prevede că, dacă
împrumutătorul eliberează o chitanţă de primire a capitalului fără a face
menţiune în privinţa dobânzilor, ele sunt prezumate a fi fost plătite ;
prezumţia este absolută.

7
 CAPITOLUL IV: EFECTELE CONTRACTULUI

Ca şi comodatul şi mutuum-ul, împrumutul cu dobândă dă naştere –

în principiu – la obligaţii doar în sarcina împrumutatului. Obligaţiile
care se nasc pentru împrumutător nu îşi au izvorul în contract, ci în
faptul său ilicit.

Secţiunea I: Obligaţiile împrumutatului

Subsecţiunea 1: Obligaţia de restituire

1. Obiectul obligaţiei de restituire

Conform art. 1584 Cod Civil, „împrumutatul este dator să restituie
lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate şi la timpul
stipulat”, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor
dintre momentul încheierii contractului şi acela al plăţii (art. 1578 şi art.
1579 Cod Civil). Dacă împrumutul constă într-o sumă de bani,
dispoziţiile art. 1578 Cod Civil nu sunt aplicabile în cazul în care
schimbarea cursului monedei are loc după scadenţă şi după ce
împrumutatul a fost pus în întârziere pentru restituirea sumei datorate,
astfel că împrumutatul va suporta cu titlu de daune – interese diferenţa
de la valoarea nominală până la valoarea reală a monedei.
Dispoziţiile art. 1578 şi art. 1579 sunt supletive, astfel că părţile sunt
libere să stabilească clauze prin care să se ţină seama de fluctuaţia
valorică în timp a bunurilor împrumutate (indexare) ; astfel,
împrumutătorul va primi la scadenţă bunuri echivalente în termeni reali
celor împrumutate, iar nu doar nominal.
Obligaţia de restituire a împrumutului este de esenţa acestui contract
(art. 1576 Cod Civil), astfel că va exista chiar dacă nu a fost prevăzută
în înscrisul constatator al contractului, ea fiind subînţeleasă din moment
ce se dovedeşte că predarea s-a făcut cu titlu de împrumut.

8
 2. Scadenţa obligaţiei de restituire ; împrumutul fără termen
Împrumutătorul nu poate cere restituirea înainte de termen (art. 1581
Cod Civil).
Dacă părţile nu au stipulat un termen de restituire sau au stipulat că
împrumutul se restituie atunci când împrumutatul va putea sau va avea
mijloace, instanţa de judecată – la cererea împrumutătorului – va fixa
un termen de restituire, după împrejurările concrete ale cauzei (art.
1582 şi art. 1583 Cod Civil).
Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul în care împrumutatul se obligă
să restituie lucrurile când va voi, neaplicându-se nulitatea prevăzută de
art. 1010 Cod Civil pentru condiţie pur potestativă din partea
debitorului.

3. Prescripţia acţiunii în restituire

Obligaţia de restituire a împrumutului este sancţionată cu o acţiune
personală (izvorâtă din contract), ce aparţine împrumutătorului sau
succesorilor săi în drepturi.
Acţiunea se prescrie în termenul general de 3 ani, conform
Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.
Termenul de prescripţie începe să curgă în mod diferit în funcţie de
scadenţă:
a) în cazul împrumutului cu termen, dreptul material la acţiune se
naşte în momentul expirării termenului (art. 7 alin. 1 şi alin. 3
din Decretul 167/1958).
b) în cazul împrumutului la care termenul urmează să fie stabilit
de către instanţă, există două opinii:
- într-o opinie minoritară (Fr. Deak) se consideră că termenul
de prescripţie curge de la data încheierii contractului,
conform art. 7 alin. 2 din Decretul 167/1958 ;
- într-o altă opinie, majoritară (D. Alexandresco, A. Sitaru,
D. Chirică) se consideră că este vorba de două acţiuni: o
acţiune imprescriptibilă prin care se solicită instanţei să
stabilească un termen de restituire şi o acţiune ulterioară, de
restituire, care se prescrie în trei ani de la data expirării
acelui termen, conform art. 7 alin. 3 din Decretul 167/1958.
În cazul unor împrumuturi succesive între aceleaşi părţi, fără
stipularea unui termen de restituire, prescripţia dreptului la acţiunea în

9
restituire, curge pentru fiecare împrumut în parte, şi nu pentru toate de
la data ultimului împrumut (Tribunalul Suprem, Secţia Civilă, Decizia
nr. 690/1986, în Culegere de Decizii 1986, paginile 45 – 47).
Dacă, după împlinirea termenului de prescripţie, împrumutatul
restituie benevol lucrul, el nu are dreptul să ceară repetiţiunea
prestaţiei, obligaţia civilă fiind imperfectă, naturală (art. 1092 alin. 2
Cod Civil şi art. 20 alin. 1 din Decretul 167/1958) ; la fel dacă, după
împlinirea prescripţiei, părţile încheie o nouă convenţie prin care
împrumutatul se obligă la restituire (novaţie).
Sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea sau
întreruperea prescripţiei, precum şi la repunerea în termenul de
prescripţie.

4. Locul restituirii
Locul restituirii împrumutului este cel stabilit de părţi de comun
acord, iar în lipsă de stipulaţie, cel al încheieri contractului (art. 1585
alin. 2 Cod Civil).

5. Răspunderea împrumutatului
Dacă împrumutatul nu-şi poate îndeplini obligaţia de restituire unei
cantităţi similare de bunuri de aceeaşi calitate cu cele primite (ele nu
există sau împrumutatul le-ar putea procura cu cheltuieli însemnate şi
neavute în vedere de părţi la momentul contractării), atunci conform
art. 1585 alin. 1 Cod Civil restituirea se va putea face prin echivalent
bănesc, calculat după timpul şi locul în care urma să se facă restituirea ;
dacă ele nu au fost determinate, conform art. 1585 alin. 2 Cod Civil se
va ţine cont de valoarea curentă în timpul şi locul contractării.
Acest text se aplică numai dacă plata prin echivalent se face la
scadenţa stabilită în contract sau de către instanţă.
Dacă plata este întârziată culpabil peste momentul scadenţei,
daunele – interese compensatorii se vor calcula după momentul
pronunţării hotărârii. În caz de întârziere, împrumutatul datorează
daune – interese moratorii de la data cererii de chemare în judecată (art.
1586 Cod Civil), care în materia împrumutului bănesc sunt echivalente
cu dobânda legală (art. 1088 Cod Civil).

10
 Subsecţiunea 2: Obligaţia de plată a dobânzii

1. Obiectul obligaţiei: dobânda convenţională sau legală

Art. 1587 Cod Civil prevede în mod expres posibilitatea stipulării
unor dobânzi în cazul împrumuturilor de bani, producte sau alte bunuri
mobile. Dobânda poate fi stabilită într-o sumă de bani sau alte bunuri
mobile.
Dobânda trebuie să fie expres stipulată în contract, ea neputând fi
prezumată. Dacă părţile stipulează în contract că împrumutul este cu
dobândă, dar nu se specifică cât anume, se aplică automat dobânda
legală.
Alte aspecte au fost analizate în capitolul III, secţiunea a III-a,
subsecţiunea 2

2. Răspunderea împrumutatului pentru neexecutare ; dobânda

moratorie
Pentru nerespectarea de către împrumutat a obligaţiilor civile în
cazul împrumuturilor băneşti, se aplică dreptul comun din materia
răspunderii contractuale, cu unele particularităţi (art. 1088 Cod Civil):
a) daunele – interese moratorii (echivalentul prejudiciului cauzat
prin executarea cu întârziere) sunt echivalente cu dobânda
legală, întrucât însuşi legiuitorul evaluează acest prejudiciu.
b) creditorul nu este obligat să dovedească paguba suferită, pentru
că legea presumă că lipsa de folosinţă a sumei de bani
împrumutate provoacă un prejudiciu creditorului.
c) daunele – interese constând în dobânda legală sunt datorate din
ziua chemării în judecată, nefiind suficientă notificarea prin
executorul judecătoresc (excepţie: art. 1669 Cod Civil în
materia fidejusiunii) ; trebuie să se ţină seama şi de cazurile
când ea se datorează de drept (exemplu: art. 1550 Cod Civil în
materia contractului de mandat).
În legătură cu posibilitatea punerii în întârziere a împrumutatului
numai printr-o cerere de chemare în judecată, se impun unele precizări
(Fr. Deak, Contracte Speciale, Ed. Actami, Bucureşti 1999, pag. 398 –
400):
- în obligaţiile băneşti, dobânda moratorie (a nu se confunda
cu dobânda convenită de părţi ca un echivalent al

11
 împrumutului bunului !) nu poate fi cerută decât pentru
suma restantă la data introducerii cererii, chiar dacă partea
din datorie achitată până în acel moment fusese plătită cu
întârziere (Tribunalul Judeţean Suceava, Decizia Civilă nr.
1190/1972, Revista Română de Drept nr. 5/1973, pagina
140) ;
- pentru a curge dobânda moratorie, trebuie ca ea să fie
expres solicitată prin acţiune ;
- acordarea dobânzilor moratorii nu este condiţionată de
stabilirea relei-credinţe a debitorului (Tribunalul
municipiului Bucureşti, Secţia IV Civilă, Decizia
1545/1985, Revista Română de Drept nr. 9/1985, pagina
72), însă se prezumă culpa lui pentru nerespectarea
obligaţiei de plată până la proba contrarie, conform
articolelor 1082 şi 1083 Cod Civil ; dacă face dovada
cauzei străine neimputabile debitorului, el va fi exonerat
doar de plata dobânzilor moratorii, nu şi de obligaţia de
restituire a sumei împrumutate ;
- pentru împrumutul bănesc cu dobândă, dobânda
(convenţională sau prevăzută prin norme speciale)
reprezintă fructe civile şi se acordă şi pentru trecut, pe când
dobânda moratorie legală reprezintă daune – interese şi se
acordă doar de la data introducerii acţiunii ; calculul
dobânzilor moratorii se poate face şi asupra sumelor
datorate pentru trecut cu titlu de dobânzi convenţionale
neplătite la termen, căci interdicţia anatocismului vizează
doar calculul dobânzilor (fructe civile) asupra unor sume
datorate cu acelaşi titlu ;
- dobânda convenţională (fructe civile) curge şi după
expirarea termenului de plată, până la punerea în întârziere
a debitorului prin cererea de chemare în judecată ;
- dacă dobânda a fost prevăzută numai pentru nerespectarea
termenului de restituire, contractul de împrumut este cu
titlu gratuit şi dobânda convenţională are caracter
moratoriu, astfel că ea va fi datorată numai din ziua
chemării în judecată şi în cuantumul prevăzut, însă cel mult
dobânda legală ; aceste dobânzi moratorii pot fi prevăzute

12
 în contract cu două condiţii: să nu constituie o clauză
penală deghizată (căci în contractele de împrumut sunt
interzise clauzele penale, conform Legii nr. 313/1879
pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte) şi să
nu contravină reglementărilor din materia dobânzilor
(exemplu: suma globală independentă de perioada
întârzierii) ;
- regula după care dobânda moratorie se calculează de la data
intentării acţiunii se aplică numai în cazul neexecutării
obligaţiilor băneşti contractuale ; în cazul delictelor civile
(infracţiuni) care au ca obiect material o sumă de bani,
dobânda curge de drept, de la data comiterii faptei ; iar dacă
obiectul infracţiunii nu este o suma de bani, la
despăgubirile stabilite ca echivalent al pagubei, dobânzile
se datorează de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la
completa achitare a sumei de bani producătoare de dobânzi
legale (Decizia de Îndrumare a Plenului Tribunalului
Suprem nr. 2/1972, Culegere de Decizii 1972, paginile 23 –
26) ; în caz de plată nedatorată, accipiens-ul de rea-credinţă
datorează dobânzi din ziua plăţii (art. 994 Cod Civil), iar
cel de bună credinţă de la data intentării acţiunii în
restituire.

3. Prescripţia dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor

Atunci când dobânzile se plătesc prin prestaţii succesive (lunar,
trimestrial sau anual – după cum au hotărât părţile sau prevede legea ;
altfel, prestaţiile se execută anual), curge separat un termen de
prescripţie pentru fiecare prestaţie în parte, conform articolului 12 din
Decretul nr. 167/1958, de la data exigibilităţii fiecărei rate de dobândă.
Nu are importanţă dacă e vorba de dobânzi ca fructe civile sau de
dobânzi moratorii, cu deosebirea că pentru primele este vorba de
dreptul material la acţiune, iar pentru celelalte de dreptul de a cere
executarea silită (iar termenul curge de la scadenţa fiecărei rate de
dobândă stabilite prin hotărâre definitivă).
Creanţa având ca obiect dobânzile este independentă faţă de creanţa
principală având ca obiect capitalul: plata capitalului, dar fără plata
dobânzilor, nu atrage după sine stingerea creanţei la dobânzi, cu

13
excepţia cazului când din chitanţa de plată a datoriei principale rezultă
prezumţia de plată a dobânzilor (art. 1590 Cod Civil) ; dar dacă
împrumutătorul, în chitanţa eliberată, a făcut rezervă în privinţa
dobânzilor, obligaţia accesorie nu se stinge odată cu cea principală.
Independenţa de care vorbeam are însă un caracter relativ: conform
articolului nr. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 expirarea termenului
de prescripţie pentru creanţa principală, duce şi la stingerea dreptului la
dobânzile convenţionale datorate pentru perioada de până la stingerea
datoriei principale, chiar dacă pentru aceste dobânzi nu s-a împlinit încă
termenul de prescripţie (pentru dobânzile moratorii problema nu se
pune).

Secţiunea a II-a: Obligaţiile împrumutătorului

Fiind un contract unilateral, împrumutul creează obligaţii doar în

sarcina împrumutatului. Împrumutătorul nu are nici o obligaţie
(pozitivă).
Eventualele cheltuieli de conservare sunt în sarcină împrumutatului,
ca proprietar.
Articolul 1580 Cod Civil dispune că împrumutătorul răspunde
(delictual) de daunele cauzate pentru viciile ascunse ale lucrului pe care
le-a cunoscut însă nu le-a comunicat împrumutatului. Dispoziţia legală
este lipsită de importanţă practică, căci lucrurile fungibile şi
consumptibile, doar în mod excepţional pot provoca daune.

14
 CAPITOLUL V: STINGEREA CONTRACTULUI

Secţiunea I: Plata

În mod obişnuit, contractul de împrumut încetează prin restituirea

împrumutului şi a dobânzilor aferente, indiferent dacă aceasta se face în
mod voluntar sau prin executare silită.
Plata voluntară se face la termenul stabilit în contract sau prin
hotărârea judecătorească. Întrucât în cazul împrumutului cu dobândă se
prezumă că termenul a fost stipulat în interesul ambelor părţi (dacă
contractul sau legea nu prevede altfel), plata poate fi făcută şi înainte de
expirarea termenului dacă ambele părţi renunţă – prin acordul lor – la
beneficiul acestuia ; astfel, obligaţia devine imediat exigibilă.

Secţiunea a II-a: Alte moduri de stingere

În condiţiile dreptului comun, contractul de împrumut cu dobândă

poate înceta şi prin reziliere, remitere de datorie, confuziunea,
compensaţia sau dare în plată.
Rezilierea – înainte de scadenţă – pentru neexecutare, va fi admisă
în temeiul art. 1020 – art. 1021 Cod Civil dacă împrumutatul, în afara
obligaţiei de restituire, şi-a asumat şi alte obligaţii pe care nu le
respectă ; de asemenea, se poate admite în temeiul unui pact comisoriu
expres al părţilor.
În caz de moarte a părţilor, drepturile şi obligaţiile rezultând din
împrumut se transmit asupra moştenitorilor potrivit regulilor generale.
Dar dacă termenul restituirii a fost stabilit în contract în raport cu
moartea uneia dintre părţi, decesul acesteia atrage exigibilitatea datoriei
; acelaşi efect se produce în caz de moarte a împrumutatului când
împrumutul s-a acordat „intuitu personae”.

15
 BIBLIOGRAFIE

1. FR. DEAK, Tratat de drept civil-Contracte speciale, Ed. Actami,

Buc.1999
2. D. CHIRICA, Drept civil-Contracte speciale, Ed. Lumina Lex,
Buc.1997
3. C. STATESCU, C. BARSAN, Teoria generala a obligatiilor, Ed. ALL,
Buc. 1999
4. V. M. CIOBANU, Tratat teoretic si practic de procedura civila,Ed.
National, Buc. 1996
5. G. BOROI, Drept civil-Teoria generala, Ed. ALL, Buc. 1997
6. I. BACANU, Regimul juridic al dobanzilor, Ed. Lumina Lex, Buc.
1995
7. P. PERJU, Practica judiciara civila, Ed. Continent XXI, Buc. 1999

16
 CUPRINS

Cap.I Notiune si reglementare

Cap.II Caractere juridice

Cap.III Conditii de validitate

Sect.I Capacitatea partilor
Sect.II Consimtamintul partilor
Sect.III Obiectul contractului
Sect.IV Cauza contractului
Sect.V Dovada contractului

Cap.IV Efectele contractului

Sect.I Obligatiile imprumutatului
Sect.II Obligatiile imprumutatorului

Cap.V Stingerea contractului

Sect.I Plata
Sect.II Alte moduri de stingere

Bibliografie

17