TRASATURI POZITIVE SI NEGATIVE DE CARACTER

TRASATURI POZITIVE SI NEGATIVE DE CARACTER

Analiza si evaluarea caracterului pe plan comportamental impune atentiei o suma de atitudini si

trasaturi, care formeaza 3 grupaje:1) atitudinea fata de societate, fata de grupul mai restrans, fata de
semeni; 2) atitudinea fata de activitatea prestata (invatatura, munca), 3) atitudinea fata de sine.

Atitudinea fata de societate, fata de ceilalti oameni se dezvaluie in trasaturi pozitive de caracter
precum sunt: sinceritatea, cinstea, spiritul de colectiv, deschiderea spre altul, altruismul, spiritul de
raspundere. Contrarele acestora – individualismul egoist, linguseala, spiritul mercantil, - sunt evident
trasaturi negative.

Atitudinea fata de activitatea prestata ne apare in trasaturi pozitive ca sarguinta,

constiinciozitatea, spiritul de initiativa, exigenta in activitate, probitatea s.a. Opuse lor sunt: lenea,
neglijenta, rutina, dezorganizarea, nereceptivitatea la nou s.a. 17777cyz69cuy7n

Atitudinea fata de propria persoana apare in trasaturi pozitive ca modestia, sentimentul demnitatii
personale, spiritul autocritic, increderea in sine, optimismul, stapanirea de sine s.a. Reversul negativ:
ingamfarea, aroganta, sentimentul inferioritatii s.a.

Trasaturi negative mai frecvente si corectarea lor

Dintre trasaturile negative mai frecvente la copii si adolescenti, cercetarea psihologica si

educationala a studiat cu deosebire: minciuna, capriciul, incapatanarea, timiditatea s.a., aratand cauzele
acestora si modurile de combatere.

Minciuna, in sens larg acopera o gama larga de comportamente: de la o simpla optiune non-
conformista intre realitate si fictiune pana la “ abaterea deliberata, constienta, de la sistemul de
corespondente social – admise intre realitate si modul ei de prezentare” (Sutter). In sens restrans (etic),
minciuna este o afirmatie falsa cu scopul de a induce in eroare, producand prejudiciu de ordin
moral/material altuia si aducand beneficiu autorului ei. yu777c7169cuuy

Dupa J. Piaget, copilul mic pana la 6-7 ani este un pseudomincinos, ce traieste intr-o lume proprie
(combinatie de real si imaginar), avand sensuri simbolice inaccesibile adultului. Pana la varsta amintita,
copilul isi poate manifesta imaginatia prin fabulatie, care nu trebuie confundata cu minciuna. Cand jocul
acesta devine obisnuinta si aduce avantaje copilului, atunci ridica semne de intrebare. A adolescent,
obiceiul de a minti indica – dupa P. Popescu Neveanu – fie o suferinta afectiva, fie refuzul de a se integra
in mediu, fie o dizarmonie a personalitatii. Allendy noteaza: “ copilul care minte este fie nesatisfacut de
realitatea inconjuratoare, fie nemultumit de sine insusi”.

Printre cauzele minciunii se mentioneaza mai intai frica de pedeapsa-care favorizeaza minciuna de
aparare-apoi interdictia activitatilor placute (ludice), incercarea de “justificare” a unor incalcari, dorinta
de a iesi in relief, lacomia s.a.

Ca remedii se propun: dezvoltarea simtului realului, deprinderea cu exactitatea, redarea fidela a

faptelor observate, corectarea cu tact a fabulatiei exagerate s.a.

Simtind nevoia de a avea prieteni, de a trai in colectiv, copilul si mai ales adolescentul vor
descoperi treptat ca sinceritatea inseamna incredere reciproca si intemeierea pe adevar; apoi sinceritatea
inseamna curaj; insasi prietenia si viata de colectiv vor duce la convingeri care il fac pe adolescent sa
recunoasca si sa proclame necesitatea sinceritatii si loialitatii in relatiile reciproce.
Capriciul este un defect al vointei si caracterului, exprimat in fapte si actiuni neintemeiate, in refuzul
ascultarii de cei mari. Se intalneste mai frecvent la copiii mai mici, la copilul unic, la cei crescuti de rude
(indeosebi la bunici).

Capriciul are la baza o slaba dezvoltare a inhibitiei interne si un psihic labil (sistem nervos slab). Printre
cauzele externe se numara rasfatatul, alintarea, satisfacerea tuturor dorintelor (adesea in anticipatie).

Ca forme de manifestare ale capriciului mentionam: fluctuatia dispozitiei afective, tipete, izbucniri
afective cand i se refuza ceva, plansul (uneori mimat), cuvinte urate etc. aceste manifestari au un caracter
situativ; ele apar in fata persoanelor care obisnuit “il cultiva” pe copil, precum si in situatii anumite:
inainte de masa, de culcare, la imbracat/dezbracat, in prezenta unor persoane straine etc. rasfatul lasa pe
copil dezarmat in fata oricarei situatii noi.

La varste mai mari regasim capriciul la adolescenti, fiind socotit uneori la fete ca “semn al feminitatii”.

Remediul pedagogic apare nu in lamurire sau rugaminte, ci luarea unei atitudini hotarate, formularea unor
cerinte statornice, instituirea unui regim de viata ordonat, apoi adoptarea unei atitudini de indiferenta fata
de manifestarile capricioasa, educarea la timp a inhibitiilor necesare.

Incapatanarea consta in rezistenta sau opozitia individului fata de vointa altor oameni, dorinta de
a nu face asa cum i se cere, cum este sfatuit sau rugat. Singura modificare invocata: “Asa vreau eu”, dar
intrebarea “De ce?” nu are raspuns, fapt care indica tendinta individualista de a impune cu orice pret
propriul punct de vedere. Dupa cum observa Hegel: “incapatanarea este forma caracterului, dar este
lipsita de continutul sau”.

Incapatanarea este o reactie negativa a vointei in momentul in care i se cere, copilul sau tanarul
vrea tocmai contrariul. Este parca o vointa cu semnul minus. Un act de incapatanare este mai curand un
act semivoluntar.

Dupa origine, se pot distinge trei forme ale incapatanarii pe care le redam in continuare:

a) Incapatanarea ca forma de protest impotriva unei educatii excesiv de autoritare, in care domina
tonul de comanda, vociferarile, jignirea si ofensa, forma brutala de prezentare a cerintelor; lipsa de
echitate si obiectivitate;

b) O alta forma este reactia de incapatanare a copilului rasfatat, alintat, crescut intr-o atmosfera de
lauda si admiratie, de tutelare marunta a fiecarui pas cu o exigenta scazuta fata de sine insusi orice refuz
in satisfacerea pretentiilor trezeste incapatanarea pentru a-si mentine pozitia privilegiata in familie sau in
colectivul scolar. Este vorba de o indrumare insuficienta in chestiunile mari si tutelare marunta pe teme
secundare (exigente foarte mici).

c) Incapatanarea copilului nesupravegheat lipsit de orice indrumare autoritara, de absenta a

exigentelor fata de el. Din lotul cercetat de un autor, era vorba de un procent mai ridicat de copii care nu
aveau tata, controlul conduitei lor fiind absent, lipsea recompensa/pedeapsa; de asemenea, este vorba de
familii in care lipseste caldura, duiosia, buna dispozitie, de unde rezulta o instrainare de parinti si “atractia
strazii”. Copilul compenseaza absenta ambiantei pozitive din familie prin stabilirea unei legaturi la
nivelul strazii, iar acestea pot fi negative. Insuficienta exigentelor si al respectului fata de copil in familie
reprezinta conditiile; incapatanarea apare in impactul cu cerintele “de soc” ale scolii, societatii etc. lipsit
de indrumarea cuvenita el a avut doar libertatea de a gresi, de a proceda arbitrar etc.

Sub orice forma, incapatanarea are la baza greseli de educatie, grefate pe un fond temperamental.

In sfarsit, exista si incapatanare aparenta, legata de timiditate; o situatie noua, il face pe copil sa se
inchida in sine, sa devina inhibat, aparent incapatanat.
 In scoala provoaca incapatanare, “suparare” fata de profesori: un act de inechitate, jignire sau
ofensa nemeritata, ceea ce face ca elevul sa reactioneze prin tacere ostentativa legata de profesorul in
cauza. La scolarii mai mici care cred ca nota depinde doar de invatatori copilul se supara pe dascal si nu
mai invata dinadins, exprimandu-si astfel protestul, nemultumirea.

Trecand la remedii pedagogice, profesorul sau parintele nu trebuie sa franga vointa copilului, sa o
anuleze, sa o indrume, introducand doar un corectiv permanent in conduita lui. Comportarea
incapatanatului contine de regula, un sambure rational, anumite revendicari fata de cei din jur, un anumit
motiv general de nemultumire. Metodele de educatie depind de cauzele incapatanarii. De exemplu, in
cazul incapatanarii care apare ca forma de reactie fata de tratarea brutala din familie - copilul aparandu-si
independenta - metoda va fi apropierea si castigarea increderii.

Oricare forma de reactie ar fi, se dovedesc eficace:

• educatia prin munca, prin activitate (pentru ca incapatanarea apare ca reactie la sarcini si obligatii)
• justa folosire a recompensei, laudei, aprobarii
• ignorarea temporara, dupa preceptul: observati totul dar nu reactionati la orice
• amanarea indeplinirii sarcinilor/cerintelor: in starea de incapatanare incercarea de influentare
imediata provoaca impotrivire, orice propunere provoaca o reactie contrara; copilul sau
adolescentul trebuie pus in fata cerintelor dar se cere executarea lor mai tarziu, starea de
incapatanare fiind una din imprejurarile in care reactia imediata nu este indicata
• abaterea atentiei spre alt obiectiv (metoda eficace mai ales la cei mici);
• prezentarea cerintelor ca sfaturi, indicatii, chiar rugaminti (deci nu se ordona).

Cauza incapatanarii poate fi si surmenajul; atunci se impune solutia adecvata, care sa duca la
eliminarea oboselii severe.

Constiinta partiala a erorii naste tendinte contradictorii - de acceptare sau de impotrivire - dar
invinge adesea a doua. O data cu indoiala apare insa o sansa a indreptarii.

La baza incapatanarii se pot afla, uneori, notiuni gresite; printre adolescenti intalnim echivalarea
intre incapatanare si perseverenta, vointa. In cazul acesta se impune un complement de instruire etica.

Incapatanarea impinsa oarecum la limita constituie negativismul care prezinta doua forme: una
persistenta, si alta trecatoare, pasagera.

Forma persistenta: scolarul persevereaza intr-o actiune desi vede ca rezultatele nu sunt cele de
dorit, refuza argumentele numai pe motivul ca vin de la altul, isi fixeaza scopuri neaparat contrarii celor
propuse de parinti, profesori, etc. La originea manifestarilor negativiste gasim – ca si in cazul
incapatanarii - fie tutelarea excesiva din partea mediului, fie atitudini si masuri excesiv de severe din
partea celor mari. Prin urmare este inabusita dorinta de independenta a copilului, expresie a subaprecierii.

Remediile sunt in principiu aceleasi ca la incapatanare.

Forma pasagera are de regula cauze de ordin fiziologic, (oboseala, surmenaj); ea este legata de
asa-numitele stari fazice (paradoxale si ultraparadoxale), in care raporturile dintre situatii si reactiile
comportamentale adesea se inverseaza: stimulii pozitivi produc reactii negative si invers. Remediul apare
aici in reglementarea odihnei si activitatii.
 In aparitia si dezvoltarea trasaturilor negative de caracter, asistam la alternanta intre cauze si
efecte, la inlantuiri ce capata caracter ciclic, de circuit psihic. De pilda, educatia brutala din partea
mediului genereaza incapatanarea copilului iar aceasta din urma incita tonul de comanda, nervozitatea in
reactia parintilor, cauza si efectul isi schimba mereu locurile. Tot asa, in cazul rasfatatului, ingaduinta si
dragostea exagerata a celor din jur impiedica formarea la timp a inhibitiilor necesare la copil sau
adolescent; impulsurile si dorintele sale isi fac jocul nestingherit. Manifestarile de incapatanare si
negativism ii fac pe parinti sa-si dubleze eforturile pt. a-l satisface, iar copilul isi va spori pretentiile. In
felul acesta, dragostea parinteasca exagerata alimenteaza incapatanarea/capriciul, iar acestea din urma
sporesc grijile si preocuparile parintilor pentru a raspunde pretentiilor crescande ale copilului

Empatia
Copiii pot arata simpatie unii fata de altii, numai ganditi-va la ce cor de plansete se porneste atunci
cand unul dintre copii da tonul, dar pot fi extrem de agresivi cu ceilalti copii si chiar cu propria
familie atunci cand lucrurile nu ies asa cum vor ei.

O modalitate de a va ajuta copilul, este sa-i vorbiti acestuia despre sentimente si despre ceea ce el
simte. Puteti, de asemenea sa incurajati manifestarile sale de afectiune atunci cand acestea apar,
dar sa subliniati si eventuale manifestari negative si sa le propuneti spre indreptare copilului
dumneavoastra.

O buna modalitate de a-i exemplifica simpatia si modurile de manifestare ale simpatiei este sa
folositi manifestarile celorlalti oameni cu care intra in interactiune.

Este un lucru evident ca exemplul este arma cea mai buna in educatia unui copil. Folositi cuvinte ca
"te rog" sau "multumesc" atunci cand ii comunicati ceva si veti observa ca incet incet, din
dorinta de a va copia comportamentul, va folosi si el astfel de cuvinte si veti coopera mult mai bine.

Generozitatea
Copilaria este momentul in care se leaga prietenii foarte usor. Desi copii gasesc placut jocul cu alti
copii, impartirea jucariilor si a mancarii, cand ai sub 5 ani altruismul este o trasatura pe care o
intelegi mai greu. In mintea unui copil, identitatea lui se regaseste in ceea ce detine. De-aceea el
este reticent in ceea ce priveste impartirea lucrurilor ce-i apartin. Ii puteti explica ca, impartirea
jucariilor, de exemplu, cu un alt copil este doar pe o perioada temporara, dupa care jucariile ii vor fi
restituite.

Puteti sa oferiti copilului dumneavoastra din ceea ce mancati, o prajitura, pizza. Daca generozitatea
va fi asociata cu placerea, ii va fi mult mai usor sa inteleaga acest sentiment. Daca reactioneaza
foarte agresiv atunci cand este rugat sa ofere ceva de-ale lui, explicati-i calm, dar ferm ca asemenea
comportament este intolerabil. Daca observati ca este, in diferite ocazii, generos, laudati-l!. Toti
copiii isi doresc in mod inconstient sa-i faca pe parintii lor sa se simta mandri, asa ca incurajand
astfel de manifestari nu poate fi decat benefic.

Sinceritatea

De la varsta de trei ani, copiii pot diferentia minciunile de adevar, dar asta nu inseamna ca ar trebui
sa ai incredere deplina in tot ceea ce spun. Copiii pot ascunde adevarul si pentru ca uita, sau pentru
ca au o imaginatie foarte bogata care le modifica perceptia asupra adevarului.

Atunci cand realizati ca a mintit, nu-l numiti mincinos, ci incercati in schimb sa-i aratati ca nu va
place falsitatea si ca e normal sa fie ingrijorat de reactia dumneavoastra, dar ca aceasta nu e o
modalitate sa scape de o situatie complicata. Incurajati-l intotdeauna sa spuna devarul. Nu-l faceti
niciodata sa simta ca trebuie sa minta! De exemplu, nu-l intrebati daca si-a strans jucariile ci mai
degraba spuneti-i ca ati observat ca nu a facut ceea ce l-ati rugat si mai oferiti-i o sansa sa rectifice
situatia. Nu fiti agresivi, ci foarte fermi. Cu toate acestea este important sa-i explicati ca ascunderea
unor reactii sau sentimente a caror dezvaluire ar rani sentimentele altor persoane nu inseamna ca-l
incurajati sa minta, ci doar sa accepte cu respect anumite situatii.

Responsabilitatea
In ceea ce-i priveste pe copii, ei se considera centrul universului si nu inteleg niciun alt rol in familie
sau societate in afara de acesta, asa ca respectarea unui orar strict nu este posibila. Ceea ce puteti
face in schimb este sa va implicati copilul in activitatile dumneavoastra. Acest lucru il va face sa se
simta apreciat si mandru de realizarile lui si il va ajuta sa inceapa sa inteleaga ce inseamna
responsabilitatea.

Pentru inceput puteti stabili o sarcina zilnica pe care copilul sa o aiba de indeplinit, ceva simplu
desigur si potrivit varstei lui, dar care sa-l faca sa se simta responsabil. In plus incercati sa faceti
munca distractiva. Va fi mult mai atras si ii va fi mult mai usor sa respecte o ordine, in care trebuie
facute lucrurile: treaba intai si apoi distractia. Mai mult, chiar daca ii ia foarte mult timp sa
indeplineasca o sarcina, lauda-l atunci cand reuseste s-o finalizeze.

Respectul
Copiii vor ca lucrurile sa iasa intotdeauna asa cum isi doresc ei! La inceput te vor testa sa vada cat
de mult le permiti si vor continua sa impinga limitele! Psihologii spun ca este normal pentru copii sa
incerce sa forteze nota, dar este foarte important sa incercati sa-i explicati ce inseamna respectul
inca de la prima abatere.

Cea mai buna modalitate este bineinteles, exemplul propriu. Parintii nu-si dau intotdeauna seama ca
nu isi respecta copii desi le cer respect. Nu incercati sa le desfiintati explicatiile, nu ii impiedicati sa-
si exprime opiniile, fiti atenti la ceea ce va comunica pentru ca astfel va invata sa asculte cu atentie
inainte de a formula un eventual raspuns.

De asemenea, manierele apar din nou in discutie. Explicati-i copilului dumneavoastra ca modul in
care solicita ceva, in care explica sau in care comunica trebuie facut cu amabilitate si cu cat mai
mult respect. Exemplul dumneavoastra este foarte important. Copiii sunt foarte influentati de
comportamentul parintilor, asa ca felul in care va observa cum reactionati dumneavoastra in
anumite situatii, ii va influenta cu siguranta personalitatea.
.

Ambitia.

Da, si, ce mai e nou? Stie oricine ca e nevoie de ambitie pentru a reusi, dar cati traduc acest lucru in fapte? Poate
iti place sa te gandesti la tine ca la un om ambitios, dar te-ai intrebat daca aceasta optica e justificata? Ce-ai
invatat nou in ultimul an? Ai fost la vreun training? Ai primit mai multe responsabilitati? Ai primit vreo oferta de la o
firma concurenta? Ti s-a marit salariul intr-un mod semnificativ? Toate acestea sunt semne ca nu esti ambitios
doar in CV, ci ca eforturile tale chiar sunt observate si de altii.

Demnitatea.

Daca te faci mic, mic, ca un soricel, cand seful te ia la rost, daca nu stii sa raspunzi unei provocari, sau unei
impertinente, pe motiv ca "nu-ti pui mintea cu toti", ai toate sansele sa ramai intr-un post marunt. Pune-ti mintea cu
oricine te calca pe bataturi, dar fa-o intr-un mod inteligent.

Diplomatia.

Stii sa iesi elegant dintr-o situatie penibila? Stii sa calmezi un client furios ca ai intarziat cu o comanda, de
exemplu? Te descurci in situatiile formale? Daca lucrezi la un chiosc, nu conteaza asa mult... dar atunci probabil n-
ai bani sa-ti platesti internetul, asa ca nu citesti acest articol.

Rapiditatea reactiilor.

Daca se anunta un proiect important la job, esti ultimul care se inscrie? Daca ti se ofera un post tentant pentru care
nu esti 100% pregatit, il refuzi? Un om care are succesul in sange prinde sansa si face un tur de forta ca sa-si
recupereze eventualele lipsuri pe parcurs.

Cultivarea imaginii.

Daca arati ca un angajat marunt, asa vei ramane. Costumul nu e necesar peste tot, dar o imagine ingrijita, da. Cei
care au ajuns deja in varful piramidei iti pot confirma ca felul in care arati iti influenteaza sansele de succes in
cariera.
Curajul.

Cei care isi asuma pozitia de lider (si da, se scrie lider, nu leader, pentru ca a intrat de ceva vreme in limba
romana) pot avea parte de onoruri, dar si de reprosuri, dupa caz. Cei care raman "in banca lor" nu pot avea parte
decat de o viata banala si de un salariu mediocru. Toti oamenii mari au mers, intr-un punct al vietii lor, impotriva
curentului si au riscat mult.

Cultivarea relatiilor interumane.

Nu numai in comunism era bine sa "ai pe cineva undeva". Stii cat de pretioasa este o informatie aflata la timp si e
bine sa ai relatii in toate locurile care te intereseaza. Cum le consolidezi? Nu e musai sa te imprietenesti la
catarama cu toata lumea, dar, daca dai de inteles ca vei sti sa te revansezi pentru un serviciu primit si ca esti, la
randul tau, o relatie pretioasa, vei reusi.

Umorul.

E o calitate care te scoate din multe incurcaturi. Desigur, nu-i vei putea spune cuiva de la Politia Economica: "Mai
lasati facturile astea, il stiti pe ala cu rabinul, preotul, si prosituata?", dar, daca esti retinut ca o figura placuta pe
unde mergi, ti se vor face mult mai usor unele servicii. Mutrele acre nu plac nimanui.

Documentarea.

Nu te lasa niciodata prins pe picior gresit. Aboneaza-te la o revista economica, navigheaza pe siturile importante
legate de domeniul tau de activitate, citeste cat mai mult, ca sa fii mereu la curent cu ultimele schimbari. Daca esti
omul care stie sa dea mereu un raspuns corect, n-ai cum sa ratezi.

Calmul.

Isteric isi permite sa fie doar un om care nu are nimic de pierdut. Stapanirea de sine e intotdeauna admirata si un
om care reuseste sa-si pastreze cumpatul in cele mai dificile situatii e imediat catalogat ca puternic. Si, stii si tu,
daca te bucuri de o eticheta pozitiva, succesul vine mult mai usor.

2.2.1 Temperamentul

– latura dinamico-energetica a personalitatii

Primele teorii asupra temperamentului, confundau temperamentul cu constitutia fizica. In antichitatea greaca, medicul
Hipocrat (460-370 BC) a stabilit patru tipuri de comportament dupa modul cum predomina cele patru humori ale corpului:
sangvinic (sange), flegmatic (flegma ce e secretata de creier), melancolic (fierea neagra) si coleric (fiere galbena).

Fiziologul rus I.P.Pavlov are ca baza a temperamentului fiziologia Sistemului Nervos Central, si anume: energia,
mobilitatea, echilibrul proceselor nervoase. Prin energia proceselor nervoase se intelege capacitatea de lucru a celulelor
nervoase. Mobilitatea inseamna rapiditatea cu care se schimba un proces nervos, putand fi inlocuit cu alt proces nervos, iar
echilibrul se refera la raportul dintre celel doua procese nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia.

Dupa modul de combinare a insisirilor proceselor nervoase, rezulta patru tipuri de sistem nervos, care formeaza baza
fiziologica a temperamentelor; cele patru tipuri de sistem nervos si tipurile de temperament respective sunt:

a. Tipul puternic, echilibrat, mobil – se caracterizeaza printr-o mare energie a proceselor nervoase; e
mobil, trecand cu usurinta de la o stare psihologica la alta. Acestui tip ii corespunde
temperamentul sangvin, vioi, mobil, adaptabil si sociabil.
 b. Tipul puternic echilibrat, lipsit de mobilitate – poseda forta si echilibru ale proceselor nervoase,
dar nu are mobilitate. E corespondentul temperamentului flegmatic care e foarte calm, are
sentimente si obisnuinte stabile, pe care le schimba greu, concentrandu-se intens in activitatea
depusa.

* C. Botez, M. Mamali, P. Pufan: Selectia si orientarea profesionala, Bucuresti, 1971, Centrul de documentare al Ministerului
Muncii

c. Tipul puternic, neechilibrat, excitabil – poseda o energie a proceselor nervoase, insa echilibrul e
instabil, excitatia fiind mai mare decat inhibitia. Acestui tip ii corespunde temperamentul coleric,
care e nelinistit, inegal in manifestari, exagereaza atat amicitia cat si ostilitatea.
d. Tipul slab – e lipsit de energie a proceselor nervoase, concretizandu-se in temperamentul
melancolic. Acesta nu-si manifesta plenar reactiile afective, fiind introvertit.

Dupa cum am mai amintit, temperamentul exprima aspectul dinamic al personalitatii, neavand conotatie pozitiva,
deoarece o gandire mobila nu e neaparat si valoroasa, iar un sistem nervos slab nu poate sta la baza unei personalitati de
valoare.

Trasaturile temperamentale ce influenteaza procesele psihice se refera fie la activitate (iuteala actiunii), fie la
afectivitate: emotivitate, nervozitate, predominarea starii placute, neplacute (stenic, astenic). In acest sens, manifestarile
emotive cu caracter astenic, dezorganizator, nu sunt indicate in acele profesiuni ce au un ridicat risc de accidente. Cu alte
cuvinte, in aceste locuri de munca e necesara o selectie profesionala.

Formele reactiilor emotionale fata de pericol sunt grupate dupa caracterul astenic.

• Frica, reactie ce se bazeaza pe mecanismul de aparare pasiva, ce se manifesta in

perioada de asteptare a unui pericol.
• Panica, spaima, groaza, constituie reactii paroxistice ale reactiei de frica. Manifestarile cu
caracter stenic sunt: indrazneala, curajul si bravura, acestea din urma energizand
resursele psihice ale individului, in sensul invingerii pericolului. Exista profesiuni care
reclama echilibru emotional, autocontrol si calm in conditiile unor situatii grele.
• Iuteala actiunii, mobilitatea, isi au importanta lor in anumite profesiuni, mai ales ca
iuteala deciziei depinde in mare masura de iuteala generala a actiunii. Spre exemplu, in
industria automatizata, iuteala deciziei e neaparat necesara in anumite locuri de munca,
asemeni celor de dispecerat sau cele unde se lucreaza in criza de timp.

In orientarea, selectia si repartizarea profesionala e necesar sa se tina seama de faptul ca dintre toate trasaturile de
personalitate, cele temperamentale sunt cele mai greu de modificat prin influenta mediului. In activitatile periculoase are o
importanta mare si viteza de reactie, timpul de reactie, timpul de reactie fiind insusi o masura de exprimare a temperamentului.
In cadrul activitatilor repetitive, rutiniere, temperamentele colerice se adapteaza mai greu, sunt firi agitate, intampina greutati
in mentinerea unui nivel constant al rezultatelor. De aceea, orientarea profesionala trebuie sa tina cont de aceste particularitati
temperamentale.

2.2.2. Aptitudinile

– latura instrumental operationala a personalitatii

Oamenii se deosebesc intre ei dupa capacitatile, posibilitatile lor de actiune. Aceleasi activitati practice, intelectuale,
artistice sunt executate de diversi indivizi la diverse niveluri calitative, cu o eficienta mai mare sau mai mica, uneori foarte
redusa. Aptitudinile constituie latura instrumentala si executiva a personalitatii. Ele s-ar putea defini ca subsisteme sau sisteme
operationale, superior dezvoltate, care mijlocesc performante supramedii in activitatea depusa. Ceea ce intereseaza e
posibilitatea de a prevedea reusita profesionala. O aptitudine izolata nu poate asigura succesul intr-o activitate profesionala,
pentru ca indeplinirea oricarei activitati profesionale necesita conlucrarea unui grup de aptitudini. Aptitudinea profesionala e
complexa si nu poate fi determinata de un singur factor. Fiecare din insusirile necesare luate separat, reprezinta o aptitudine
simpla, iar intregul grup de aptitudini simple de care e nevoie intr-o activitate, formeaza o aptitudine complexa. E adevarat ca
aptitudinile se bazeaza pe anumite premise, predispozitii ereditare, dar acestea se formeaza si dezvolta in cursul activitatii, in
functie de mediu si educatie.

In afara de aptitudini, indeplinirea cu succes a unei activitati e conditionata de cunostinte si deprinderi, interese si
atitudini. Cunostintele si deprinderile in lipsa aptitudinilor, asigura indeplinirea activitatilor profesionale numai la un nivel mediu.
Daca, pe langa cunostinte si deprinderi, mai exista si aptitudini, atunci se obtin rezultate superioare in activitatea respectiva.

Reusita profesionala reprezinta o structura complexa in care, in afara de aptitudini, se includ interesele si motivatia. In
anumite situatii, aptitudinile ce sunt deficitare, pot fi compensate prin dezvoltarea intr-un grad mai mare a altor insusiri sau
printr-o inclinatie puternica pentru activitatea respectiva. Inclinatia deosebita, statornica pentru o activitate asociata unei foarte
bune dezvoltari ale aptitudinilor se transforma in vocatie. O forma superioara de manifestare a aptitudinilor complexe e talentul.
Iar forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor, care se manifesta intr-o activitate creatoare de insemnatate istorica
pentru viata societatii, o constituie geniul.

Aptitudinile de care depinde succesul intr-un mare numar de activitati, se numesc aptitudini generale, iar aptitudinile
speciale sunt cele cerute de domenii specifice de activitate.

2.2.2.1 Aptitudinile generale

Inteligenta e aptitudinea cea mai generala, care se intalneste atat in cadrul profesiunilor intelectuale, cat si in cadrul
celor manuale, in primul rand fiind necesara mai muta inteligenta abstracta, iar in celalalt, inteligenta concreta sau inteligenta
tehnica.

De-a lungul timpului, s-au incercat mai multe definitii ale inteligentei, cum ar fi: Spearman (1904, 1923), e o aptitudine
care presupune in esenta educatia relatiilor si corelatiilor, Binet si Simon (1905): aptitudinea de a judeca bine, Piaget (1972) :
un termen generic care sa indice formele superioare ale organizarii sau echilibrului structurii cognitive utilizata la adaptarea la
mediul fizic si social, si exemplele pot continua.

Cu alte cuvinte, inteligenta exprima doua aspecte principale:

1. e o capacitate de a invata din experienta

2. presupune capacitatea individului de a se adapta la mediu, la situatii noi, problematice. Cu ajutorul
analizei factoriale s-au identificat urmatorii factori ai inteligentei: intelegerea verbala, fluenta
verbala, memorie, rationament inductiv, viteza de perceptie, factori simbolici, factori de
descoperire, factori de gandire si factori de evaluare.

Deoarece tipul de inteligenta difera in functie de profesiune, nu se poate vorbi despre o clasificare a activitatilor
profesionale dupa gradul de inteligenta mai mare sau mai mic, necesar succesului profesional. Dar in multe activitati nu e
necesara asa numita inteligenta generala, ci se cer aptitudini speciale, in cadrul carora se include si inteligenta practica sau
tehnica. In majoritatea activitatilor profesionale, e necesar un grad minim de dezvoltare intelectuala, fara insa ca reusita
profesionala sa varieze direct profesional cu inteligenta. Astfel, in muncile rutiniere, cel mai bun rezultat il au indivizii cu o
dezvoltare intelectuala mijlocie. In munca stiintifica, creativitatea, ca factor al inteligentei, e deosebit de necesara. Inteligenta
generala nu e acelasi lucru cu creativitatea, dar e o premisa necesara acesteia. La creativitate apar in plus factorii de flexibilitate
si originalitate a gandirii.

Memoria

Memoria e o aptitudine de fixare, pastrare si reproducere a diferite fapte si notiuni. Memoria mecanica se refera la
memorarea de elemente in care intelesul joaca un rol redus, iar memoria logica se refera la memorarea de elemente in cadrul
carora intelesul are rolul principal.

Spiritul de observatie

Aceasta e aptitudinea ce se bazeaza pe calitatile perceptiei si inseamna sesizarea cu usurinta a ceea ce e ascuns, intr-
un anumit context situational, dar are o insemnatate mare pentru activitatea profesionala.

Atentia

E capacitatea de orientare selectiva a constiintei intre anumiti stimuli. Ea a castigat in importanta in conditiile moderne,
unde activitatea de supraveghere si control a numerosi stimuli solicita din partea omului mentinerea continua a unei atentii
“vigilente”.
 Prin vigilenta se intelege mentinerea atentiei in cazul unor semnale rare, de intensitate slaba, ce apar la intervale de
timp imprevizibile. Exista numeroase locuri de munca in industria moderna unde activitatea profesionala se reduce la
supraveghere, calitatile atentiei trecand pe primul plan.

1. Aptitudinile speciale

Aptitudinea tehnica sau mecanica include doi factori principali:aspectul de gandire tehnica, de intelegere a
mecanismelor si dexteritatea manuala.

Aptitudinile psihomotorii privesc calitatile de motricitate, siguranta si stabilitatea miscarilor, viteza si precizia,
dexteritatea manuala, timpul de reactie, forta musculara si coordonarea intre diferite membre si organe de simt. Importanta
acestor aptitudini se reduce pe masura introducerii automatizarii.

-aptitudinile senzoriale se disting, in functie de organele senzoriale, in: vizuale, auditive, kinestezice, tactile etc.

-aptitudinile speciale sunt specifice anumitor profesiuni, de exemplu: artistice, stiintifice, pedagogice.

-aptitudinile de organizare si conducere

Posibilitatea de compensare a aptitudinilor si latura motivationala a activitatii umane au constituit un ajutor pretios in
combaterea exagerarilor psihotehnicii care considera omul drept un mozaic de aptitudini.

2.2.3.Caracterul

Trasaturile caracteriale exprima motivele si scopurile actiunilor omului (tendinte, trebuinte, motivatii) precum si ce
reprezinta omul ca fiinta sociala, care e orientarea sa fata de munca, societate si fata de sine insusi (complexul sau aptitudinal).

In greaca veche, cuvantul “caracter” insemna tipar, pecete, iar cu aplicare la om semnifica fizionomia individului luat
nu atat sub raportul chipului sau fizic, cat sub cel al structurilor sale psihice, spirituale, pe care le deducem din modelul sau
propriu de a se comporta in activitate si relatii sociale. E o fizionomie spirituala prin care subiectul se prezinta ca individualitate
irepetabila. Particularitatile de caracter presupun o anumita constanta, stabilitate. In sens larg, caracterul este un mod de a fi,
un ansamblu de particularitati psihoindividuale, ce apar ca trasaturi ale unui portret psihic global. Dar, dintr-o perspectiva mai
restransa, caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe care le cultiva subiectul cu lumea si valorile dupa
care se conduce. In cadrul sistemului de personalitate, caracterul reprezinta latura relational valorica, fiind un ansamblu de
atitudini-valori. Cu alte cuvinte, caracterul e o formatiune superioara la structurarea careia contribuie trebuintele umane,
motivele, sentimentele superioare, congingerile morale, aspiratiile si idealul.

Motivele actiunilor umane se clasifica in trei categorii care sunt bine delimitate intre ele: motivele biologice (legate de
organism, conservarea si dezvoltarea sa), motivele psihologice (in stransa legatura cu viata psihica) si motivele sociale. Motivele
psihologice, innascute, sunt instinctele. Eul si societatea exercita asupra instinctelor o actiune de disciplinare, admitand
manifestarea unora din pornirile legate de diferitele instincte si stavilind manifestarea altora. Actul de corectare e un act de
vointa, fiind rezultatul unui efort mai mult sau mai putin indelungat. Trasaturile de caracter care rezulta in urma acestui efort
indelungat de vointa sunt: perseverenta, conservarea, hotararea, curajul, spiritul de initiativa, disciplina si independenta in
actiune. Dezvoltarea acestor trasaturi are drept consecinta formarea unui caracter puternic, capabil sa invinga orice greutati si
sa lupte pentru atingerea unor scopuri inalte. In industria moderna, simtul de responsabilitate este unul din factorii principali
care asigura eficacitatea muncii. Astfel, supravegherea tablourilor de comanda necesita, in primul rand, o buna dezvoltare a
trasaturilor de caracter, dintre care cea mai importanta e simtul de responsabilitate. Atitudinile sunt trasaturi de caracter care
deriva din orientarea individului.

Trasaturile de caracter ce exprima atitudinea individului fata de societate, fata de oamenii din jur sunt:
dragostea de patrie, respectul si grija fata de proprietatea individuala si cea obsteasca. Atitudinile legate
de orientarea fata de sine insusi sunt: trebuintele, convingerile si interesele.