Harap Alb-comentariu

“Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creanga este o capodopera  de inspiratie folclorica,

un basm cult , publicat în Convorbiri literare, 1877.
Tema este specifica basmului popular ,confruntarea dintre bine si rau, incheiata cu
victoria binelui,si se complica in basmul cult prin dezvoltarea unei tematici
adiacente.“Povestea lui Harap-Alb” este in egala masura, un bildungsroman, o parabola a
devenirii, a parcurgerii treptelor sociale a pragonistului de la sluga la imparat.Basmul
urmareste maturizarea craisorului de la un tanar naiv, usor de pacalit, “boboc”, la printul care
stie ce este necazul, cum sa depaseasca greutatile vietii si cum sa-si pastreze prietenii,
ajutandu-i si fiind ajutat de acestia.
Titlul este simbolic, deoarece sugereaza, prin oximoronul negru-alb, dubla identitate a
personajului: cea asumata (de sluga a Spanului) si cea reala (de tanar print). Termenul
“harap” inseamna “om cu parul si pielea de culoare neagra” “Albul” exprima inocenta,
puritatea sufletului si ingenuitatea feciorului de crai. Totodata, termenul “poveste” transmite
inspiratia folclorica a basmului.
În basm, identificăm formule specifice: formula iniţială („ Amu cică era odată într-o
ţară un craiu care avea trei feciori.”) şi ce  finală („…şi a ţinut veselia ani întregi şi acum
mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iară pe la noi, cine are bani, bea şi
mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.”). Formulele mediane („ Şi merg ei o zi, merg două şi
merg patruzeci şi nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”)  realizează trecerea de la o
secvenţa narativă la alta şi întreţin suspansul.
Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii
spirituale(concretizat în trecerea probelor) şi modificarea statutului social al protagonistului.
Eroul nu are de trecut doar trei probe, ci serii de probe. Răul nu este întruchipat de făpturi
himerice, ci de omul însemnat, de o inteligenţă vicleană, în două ipostaze: Spânul şi omul roş.
Nici protagonistul nu este un Făt – Frumos curajos, voinic, luptător priceput, iar calităţile
dobândite aparţin planului psiho-moral.
Continutul acestuia se concretizează intr-un un drum initiatic la care pleaca eroul pentru
a restabili echilibrul initial. Harap-Alb constituie personajul eponim al basmului si reprezinta
intruchiparea binelui, dar e un erou atipic de basm, deoarece e complet lipsit de insusiri
supranaturale. Personajul e creionat realist, ca o fiinta complexa, ce invata din greseli si
progreseaza, dobandind, in final, calitati psiho-morale precum mila, bunatatea si
generozitatea.Harap-Alb este supus la 3 probe initiatice: sa aduca salatile din Gradina
Ursului, pietrele pretioase din Padurea Cerbului si pe fata Imparatului Ros. Ultima proba
propune prin procedeul triplicarii: Harap-Alb, alaturi de tovarasii sai (Gerila, Flamanzila,
Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila) doarme in camera inrosita, mananca si bea peste
puterile omeneste, alege macul din nisip cu ajutorul furnicilor, pazeste fata de imparat pe
timpul noptii, recunoaste fata cu ajutorul albinei si trimite calul alaturi de turturica fetei sa
aduca smicele, apa vie si apa moarta.
Punctul culminant Echivaleaza cu momentul in care fata imparatului Ros divulga
secretul lui Harap-Alb si acesta e ucis de Span, însă Deznodamantul aduce restabilirea
echilibrului. Calul il omoara pe Span, fata il invie pe Harap-Alb, folosindu-se de obiectele
magice. Eroul e rasplatit, primeste imparatia si totul se sfarseste cu o nunta imparateasca.
În concluzie,, Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularităţi
reflectarea concepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea
personajelor, umorul şi specificul limbajului. Ca orice basm însă, Povestea lui Arap-Alb pune
în evidenţă idealul de dreptate, cinste şi adevăr.