Tradiții și obiceiuri

Limba, datinile și tradițiile sunt elementele care definesc identitatea unui popor, un
neam. Ele reprezintă comuniunea între generații, liantul între credință, tradiție, cultură și
suflet. Ele sunt puntea de legătură între români, indiferent unde trăiesc.
Familiile creştinilor ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie.
Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Biserica
Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924. De asemenea, creştinii
ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 Ianuarie.
Pe masa din Ajunul Crăciunului, ei pun bunătăţi de post specifice Sărbătorilor. Ei
pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul
fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi, pipinci (ciuperci) cu usturoi sunt mâncărurile care
anunţă, în noaptea Naşterii Domnului, o mare Sărbătoare. Cea mai importantă mâncare este
"hrebleanca", o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, nu poate
lipsi de pe masă grâul fiert, simbol al roadelor bogate, sau peștele. Un obicei aparte este acela
că picioarele mesei sunt legate cu un lanț, iar aceasta rămâne așa până la Bobotează, pentru ca
binele să rămână în casă.
În seara de Ajun, după apusul soarelui şi până înainte de miezul nopţii, sunt aşteptaţi
copiii la colindat. La ora 12 noaptea se merge la biserică, la snocne, cum se numeşte slujba de
la miezul nopţii. După slujbă, în biserică se colindă iar din repertoriu nu lipseşte cea mai
veche şi mai lungă colindă, care conţine 17 strofe. În dimineaţa de Crăciun, toată lumea
merge din nou la biserică, unde un grup de tineri vine cu Viflaimul.
Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre
14 Ianuarie, după calendarul Iulian. Pentru ucraineni această noapte înseamnă mese întinse
până la ziuă, muzică şi multă veselie.
Decalajul de 13 zile dintre sărbătorile oficiale ale creştinilor ortodocşi şi ale celor de
rit vechi a apărut în anul 1924, când unii credincioşi au refuzat să adopte calendarul
Gregorian, menţinându-l pe cel Iulian.
Fiecare casă are icoane în toate camerele, iar acestea se lasă moştenire din generaţie în
generaţie, astfel încât pe pereţi sunt atârnate acum adevărate valori ale autenticităţii credinţei
pe rit vechi.
Însemnarea cu Sfânta Cruce este un lucru obişnuit: se închină înainte şi după ce au
mâncat sau au băut ceva, când întră într-o încăpere unde se află o icoană şi chiar înainte şi
după orice treabă pe care o fac, pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu, şi pentru a-I
mulţumi. Semnul Crucii se face cu două degete, nu cu trei ca în Biserica Ortodoxă Română.
Preoţii de rit vechi sunt aleşi din rândul comunităţii, la propunerea acesteia, dar după o
verificare detaliată a moralităţii şi capacităţii celui pe care episcopul îl va hirotonii.
Candidatul la preoţie trebuie să cunoască limba slavă liturgică la un nivel bun, trebuie să ştie,
de asemenea, rânduielile bisericeşti foarte bine. Pentru pregătirea apropierea copiilor de
biserică, în parohiile BORV se organizează cursuri în care pe lângă limba slavonă, se predau
celor mici şi cunoştinţe legate de istoria şi cultura comunităţii.