UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

Epidemia trichinelozică

Îndrumător: dr. ing. RUSU Micșunica

Tutore de practică: Ing. L. GROSU

Student:
Rotari Nicolae
Anul III IPA 1C

Suceava, 2017
 Cuprins
Introducere ......................................................................................................... 2
Capitol 1. AGENTUL PATOGEN ..................................................................... 3
Capitol 2. PURTĂTORII DE AGENT PATOGEN ............................................ 5
Capitol 3. MODURILE ȘI CĂILE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR
PATOGENI ....................................................................................................... 6
Capitol 4. RECEPTIVITATEA/NERECEPTIVITATEA, REZISTENȚA,
IMUNITATE, FONDUL IMUNITAR POPULAȚIONAL................................. 6
Capitol 5. FACTORII FAVORIZANȚI AI EVOLUȚIEI PROCESULUI
EPIDEMIOLOGIC ............................................................................................ 7
Capitol 6. FORME DE MANIFESTARE ALE PROCESULUI
EPIDEMIOLOGIC ............................................................................................ 8
Capitol 7. SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICĂ, PREVENȚIA ȘI
DISPENSARIZAREA ....................................................................................... 9
Concluzii .......................................................................................................... 12
Bibliografie ...................................................................................................... 13

1
Introducere

Organismul uman dat fiind constituie un sistem ierarhizat, care, dispunde de sisteme de
autoreglare integrate. Funcțiile sunt îndeplinite de structuri specializate, acestea nu acționează
izolat, ci în strânsă dependență de celelalte.

Prin acțiunea nocivă a diverși factori determinanți din mediu se pot crea modificări
morfologice și funcționale - locale și generale, cu caracter reactiv și lezional, ce tulbură
regalarea și activitatea la diferite niveluri funcționale, astfel, necesar critic a apărut nevoia unei
științe ce va avea ca scop identificarea factorilor de agresiune pentru sănătate, cu stabilirea
mijloacelor și metodelor de neutralizare a acțiunii lor asupra grupurilor populaționale cu risc
crescut, cu depistarea și lichidarea proceselor epidemiologice, a stărilor de boală și cu
elaborarea programelor de protecție globală a sănătății umane. Un astfel de factor sau boală este
trichineloza, o boală parazitară specifică omului și animalelor domestice și sălbatice. Este o
biohelmintoză care se transmite pe cale orală, digestivă.

Boala, este răspândită pe tot globul cu excepția Australiei (unde s-au înregistrat doar
cazuri izolate de import), se întâlneşte mai frecvent în emisfera nordică şi în regiunile cu climat
temperat şi rece. Răspândirea geografică şi incidența infecției la om depind de obiceiurile
culinare, de practicile în consumul şi prepararea cărnii de porc sau de vânat ale diferitelor
grupuri de populație.

În România, trichineloza a fost semnalată pe aproape toată suprafața țării. Boala are un
caracter sporadic datorită controlului trichineloscopic al cărnii comercializate şi datorită
obiceiului, aproape general, de a se consuma carnea bine prelucrată termic. Cu toate acestea, în
fiecare an se înregistrează izbucniri epidemice circumscrise, cu caracter familial, care apar
predominant în sezonul rece, în lunile decembrie-februarie.

2
 Capitol 1. AGENTUL PATOGEN

Trichineloza sau trichinoza este o boala parazitară cosmopolită, contractată de om prin

consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conține larvele infestante a unui
nematod vivipar din genul Trichinella.

Trichinella spiralis este un nematod localizat intracelular, atât în stadiul larvar cât și ca
adult. Parazitul este introdus în tractul digestiv uman sub formă de larvă închistată în mușchii
unor animale. Sub acțiunea enzimelor digestive ale stomacului larvele sunt eliberate din chistul
muscular, ajung în intestinul subțire, patrund în citoplasma enterocitelor și în decurs de 30 de
ore se dezvoltă paraziții adulți. Dupa 6 zile de la acuplare, femela începe să depună larve mobile
timp de 4-6 săptămâni. Larvele juvenile pătrund în vasele limfatice sau sanguine, ajungând în
circulația generală, care le transportă în tot organismul, părăsesc apoi circulația și intră în
miocitele mature unde se închistează producând boala numită trichineloză.

Genul Trichinella, parazit al tubului digestiv al vertebratelor, cuprinde opt specii

(Trichinella spiralis, Trichinella nativa, Trichinella britovi, Trichinella murrelli, Trichinella
nelsoni, Trichinella pseudospiralis, Trichinella papuae, Trichinella zimbabwensis) și patru
genotipuri (Trichinella'' T6, Trichinella'' T8, Trichinella'' T9, Trichinella'' T12). Trichineloza
la om este provocată de speciile Trichinella spiralis, Trichinella nativa, Trichinella britovi,
Trichinella murrelli, Trichinella nelsoni, Trichinella pseudospiralis și Trichinella T12.

Mai rar, infecția umană poate fi dată şi de alte specii parazitare din genul Trichinella:

T. nelsoni, care parazitează porcii sălbatici, fiind răspândită în sudul Europei şi în Africa
(unde infectează şi alte carnivore sălbatice);

T. nativa, răspândită în regiunile arctice unde parazitează diferite specii de animale

marine şi de uscat (focă, morsă, delfin alb, urs polar, vulpe polară, hermelina arctică);

T. britovi, care parazitează diferite carnivore în nordul Europei;

T. pseudospiralis, care infectează primar păsările şi a cărei implicare în infecția umană

nu a fost dovedită, fiind originară din Asia, dar evidențiată şi în America, Europa şi Africa.

3
Fig. 1 Morfologia parazitului Trichinella

4
 Capitol 2. PURTĂTORII DE AGENT PATOGEN

Principala sursă de infecție este porcul domestic (scrofa domestică). Consumul de carne
de porc infestată, necontrolată trichineloscopic și neprelucrată termic corespunzător determină
aparitția de focare de boală (familiale sau mai mari), cazurile izolate apărând într-un procent
mai scăzut. Un rol important în îmbolnavirea porcilor îl au rozătoarele peridomestice, în special
șobolanii care sunt frecvent infestați. Posibilitățile de infestare ale porcilor sunt însă destul de
numeroase.

1. Vagabondajul porcilor, destul de frecvent întâlnit în mediul rural, pune în discuție

posibilitatea contractării parazitului.
2. Consumul de rozătoare (vii sau chiar cadavre) infestate.
3. Coprofagia- literatura de specialitate citează cazuri de trichineloză la porc prin
consumul unor dejecte de păsări infestate cu larve de Trichinella spiralis.

La apariția cazurilor de trichineloză la om concură și faptul că porcii fac o formă ușoară

de boală care nu ridică vreo suspiciune, iar aceasta se coroboreaza cu neefectuarea examenului
trichineloscopic (aspect frecvent întâlnit în gospodăriile particulare).

Un alt aspect important îl constituie gradul de infestare a cărnii de porc pe de o parte și

competența sistemului imunitar al gazdei pe de altă parte. Pacienții provenind din același focar
de boală au prezentat forme clinice diferite, de la asimptomatice până la severe, în funcție de
cantitatea de carne consumată. Rezervorul sălbatic de trichineloză în Romania este vulpea
(Vulpes vulpes), dar există peste 100 de specii de animale care pot reprezenta un rezervor
natural (dintre cele mai întâlnite la noi fiind: cal, urs, porc mistret, caine, pisica).

Trebuie ținut cont și de faptul că aceste animale pot constitui sursa directă de
îmbolnăvire pentru om. Atenția cercetătorilor s-a îndreptat și spre imbolnăvirile populației
arctice, care prezintă anumite particularități. Astfel s-a constatat o adaptare a paraziților la
temperaturi foarte joase datorită climatului, fiind citate îmbolnăviri prin consumul cărnii de
morsă ținută la temperaturi de (–20) - (-70)0C.

5
 Capitol 3. MODURILE ȘI CĂILE DE TRANSMITERE A
AGENȚILOR PATOGENI

Calea de transmitere predominantă a trichinelozei este cea digestivă, mai rar:

transmiterea transuterină, intravenoasă, subcutanată, intraperitoneală, nazală și anală, acestea
fiind demonstrate numai experimental, pe animale de laborator.

În răspândirea și întreținerea bolii în natura un rol important îl au nu numai mamiferele,

studiile realizate demonstrând implicarea unor specii de pești, moluște, crustacei, râme, broaște
și chiar insecte ( Musca domestica, Sarchophaga carnaria, Lucilia sericata, coleoptere necrofage
din familiile Silphide si Carabidae, unii gandaci) sau păsări (inclusiv pasari de curte) la care a
fost reprodusă experimental dezvoltarea intestinală a larvelor.

Datorită posibilitătii de evoluție autoheteroxenă, Trichinella spiralis este foarte

răspândită în natură, având și capacitatea de a se dezvolta într-o mare varietate de gazde. Boala
poate apărea după o perioadă de 5 – 28 zile de la consumul de alimente care conțin parazitul.

Capitol 4. RECEPTIVITATEA/NERECEPTIVITATEA,
REZISTENȚA, IMUNITATE, FONDUL IMUNITAR
POPULAȚIONAL

Trichineloza a fost prima boală recunoscută în Europa secolului XIX ca o boală ce punea
probleme de sănătate publică în rândul consumatorilor de carne de porc. Receptivitatea bolii în
populația umană este generală, datorită și faptului că nu există o metodă de imunizare de lungă
durată, cum ar fi de exemplu un vaccin.

Nici chiar îmbolnăvirea nu asigura o imunitate dobandită de lungă durată, riscul

reinfecției fiind prezent la un nou consum de carne infestată. Statisticile realizate pe parcursul
anilor arată în majoritate că din punct de vedere al distribuției pe sexe a cazurilor, femeile sunt
mai expuse, făcând mai frecvent boala decât bărbații.

Din punct de vedere al vârstei, nu există o limită de la care boala nu mai apare. Au fost
înregistrate cazuri și sub 1 an și peste 80 de ani. Este adevărat totuși că incidența bolii la grupele
extreme de vârstă este mult mai mică în comparație cu incidența cazurilor la adolescenți și

6
adulți. Statisticile mai vechi arată că trichineloza era o boală mai frecventă în mediul rural decât
în cel urban, însă datele mai recente argumentează o incidență mai mare a bolii în mediul urban.

O contribuție importantă la apariția unei incidențe sezoniere este adusă de obiceiurile

alimentare și religioase practicate în România cât și alte țări. Astfel se remarcă o incidență
maximă a bolii în perioada de iarnă și începutul primăverii, corespunzătoare consumului de
carne și preparate de porc cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Capitol 5. FACTORII FAVORIZANȚI AI EVOLUȚIEI

PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Factorii cultural –religiosi

După cum se știe obiceiurile cultural –religioase practicate în România, în special cu

ocazia sărbătorilor de iarnă, duc la o crestere a consumului de carne de porc în aceasta perioadă.
Trichineloza înregistrează în România o incidență sezonieră, cu un vârf maxim în lunile de iarnă
și de început de primăvară.

Factorii economico –sociali

Condițiile economico –sociale din România în această perioadă permit dezvoltarea unui
comerț ce de multe ori nu poate fi controlat, astfel încât pe masa consumatorului pot ajunge
produse de o calitate îndoielnică, riscul de îmbolnăvire existând astfel în permanență.

O altă caracteristică este și cea a achiziționării unor produse alimentare din surse
necunoscute, neautorizate sau nesupuse controlului sanitar –veterinar, dar care de cele mai
multe ori au prețuri scăzute, cumpărătorul neavizat fiind o pradă usoară.

Factorii igienico –sanitari

Trichineloza fiind o boală cu transmitere digestivă, orice neglijență sau ignorare a

normelor igienice duce la o creștere a riscului de îmbolnăvire. Pe lângă efectuarea examenului
trichineloscopic, nu trebuie să se uite nici spălarea vegetalelor înainte de consum, mai ales dacă
acestea provin din grădini în care rozătoarele și porcinele au acces. În unele țări cu incidența
foarte scăzută a bolii (cazul Germaniei, care în noiembrie 1998 înregistrase un număr extrem
de mic de îmbolnăviri) s-a pus și problema renunțării la controlul trichineloscopic obligatoriu,
însă această hotărâre încă nu a fost luată.

7
 Capitol 6. FORME DE MANIFESTARE ALE PROCESULUI
EPIDEMIOLOGIC

Trichineloza este o boală parazitară, în general, autolimitată dar care poate evolua şi ca
o infecție multiorganică severă, cu prognostic rezervat datorită complicațiilor care pot duce la
deces: complicații cardiovasculare, neurologice, pulmonare sau renale, sau care poate duce la
apariția unor sechele cronice.

În organismul gazdei, în particular în organismul uman, Trichinella exercită o acțiune

mecanică, iritativă şi toxico-alergică. Principalul mecanism patogenetic din trichineloză constă
în starea de sensibilizare a organismului parazitat, la produşii de metabolism şi cei rezultați prin
moartea trichinelelor, care antrenează intense reacții alergice ce sunt agravate de procesele de
autosensibilizare determinate de proteinele modificate rezultate din țesuturile parazitate distruse
datorită prezenței şi lizei larvelor la nivelul acestora, cu eliberarea exo- şi endotoxinelor
parazitare care, la rândul lor, determină instalarea unei stări de hiperergie.

Tabloul clinic al trichinelozei este proteiform, în funcție de cantitatea de larve ingerate

odată cu carnea infestată, de rezistența şi reactivitatea alergică a organismului infestat, precum
şi de starea de imunitate eventual câştigată după o expunere anterioară la infecția cu Trichinella.
Când infestarea se face cu un număr mic de larve, manifestările clinice sunt discrete sau chiar
absente, infecția evoluând asimptomatic (boală subclinică). Când infestarea este masivă, apar
tulburări digestive, gastro-intestinale, datorită invaziei excesive a mucoasei intestinale cu larve
infectante, iar apoi manifestări generale, uneori severe, ca urmare a migrării şi diseminării noii
generații de larve în diferite țesuturi şi organe, predilect în musculatura striată, dar şi la nivelul
sistemului nervos central, al miocardului, globilor oculari, ficatului.

Deşi simptomatologia clinică a trichinelozei este proteiformă, revelatoare pentru

diagnosticul pozitiv sunt, pe lângă tulburările digestive, manifestări clinice precum: febră,
frisoane, mialgii însoțite deseori de impotență funcțională, edeme periorbitale şi/sau ale feței,
erupții cutanate urticariene, hemoragii subunghiale şi conjunctivită. În formele grave, severe,
de boală apar, frecvent, tulburări neuropsihice nespecifice: cefalee, apatie, astenie, somnolență,
confuzie, delir, agitație, convulsii, meningism, diminuarea reflexelor, chiar comă. Uneori, pot
fi prezente semne de suferință pulmonară (bronşite spastice sau pneumonie prin mecanism
imunologic, alergic), hepatică (steatoză hepatică), renală (nefrită sau glomerulonefrită),
vasculite sistemice.

8
 În formele grave de boală pot să apară numeroase complicații care pun în pericol însăşi
viața bolnavului: miocardită trichinozică (eozinofilică); tulburări neurologice de localizare
cerebrală (leziuni de focar): paralizii de nervi cranieni (facial etc.), psihoze, tablou de
meningită, encefalită sau poliradiculonevrită; pulmonare (bronhopneumonii, edem pulmonar);
renale (nefrită acută). Faza acută a bolii durează 20-30 de zile sau chiar mai mult. În stadiul de
convalescență, manifestările clinice retrocedează treptat şi boala ia, de cele mai multe ori, o
evoluție favorabilă. Unele manifestări clinice (fatigabilitate, stare de slăbiciune, sindrom
diareic) pot persista luni de zile după episodul acut al infecției. Unii autori pun, chiar, problema
unei "trichineloze cronice", sugerând că unele manifestări clinice: fenomenele alergice cronice,
febra, mialgiile şi diferite algii nespecifice pot să reapară după luni sau ani de zile de la infecția
primară.

Capitol 7. SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICĂ, PREVENȚIA

ȘI DISPENSARIZAREA

Diagnostic

Diagnosticul trichinozelor este confirmat de o combinație de istoric al expunerii,

diagnostic clinic și teste de laborator.

Istoricul expunerii

O investigație epidemiologică poate fi făcută pentru a determina expunerea pacientului

la carnea infectată în stare brută. Adesea, o infecție apare din prepararea acasă a unei carne
contaminată, caz în care microscopia cărnii poate fi utilizată pentru a determina infecția.
Determinarea expunerii nu se face pe animalul infectat în laborator. Criteriile de expunere
indirecte includ animalul infectat sau care au în comun un om infectat confirmat de laborator.

Diagnostic clinic

Prezentarea clinică a simptomelor comune de trichinoză poate sugera, de asemenea,

infecții. Aceste simptome includ umflarea ochilor, hemoragia splinterului, gastroenterita
nespecifică și durerea musculară. Definiția de caz pentru trichineloză la Centrul European

9
pentru Controlul Bolilor prevede „cel puțin trei din următoarele șase :. febră, dureri musculare
și dureri, simptome gastro-intestinale, edem facial, eozinofilie, și subconjuctival, subunghiali
și retiniene hemoragiile“.

Teste de laborator

Testele de sânge și microscopia pot fi utilizate în diagnosticul de trichinoză. Analizele

de sânge includ analize complete ale sângelui pentru eozinofilie, activitatea creatin fosfokinazei
și diverse imunoteste cum ar fi antigene larvare pentru ELISA.

Tratamentul în trichineloză presupune o terapie complexă etiotropă, patogenetică,

simptomatică şi de susținere a stării generale. În faza gastrointestinală, imediat după prânzul
infestant, dar şi în următoarele 10-14 zile, se vor lua măsuri de eliminare a larvelor ingerate
odată cu carnea infestată, care constau în administrarea de purgative (sulfat de magneziu) şi
vermifuge de tip piperazină (Nematocton). Se va avea în vedere menținerea echilibrului hidro-
electrolitic şi acido-bazic în funcție de gradul de deshidratare al bolnavului. Tratamentul
etiologic, etiotrop, al trichinelozei presupune atât terapie antihelmintică, cât şi antilarvară
(indiferent de momentul instituirii tratamentului, deoarece femelele fecundate şi vivipare pot
rămâne viabile în tractul intestinal până la 3 luni în condiții de scădere a rezistenței locale şi
generale a organismului). Există, la ora actuală, mai multe alternative terapeutice:

 Tratamentul de elecție se face cu un derivat de benzimidazol - albendazol - care are

acțiune antihelmintică şi antilarvară. Se administrează în doză de 800 mg/zi la adult
(15 mg/kgcorp/zi la copilul cu vârsta de peste 2 ani), divizată în 2 prize, timp de 14
zile.
 O altă alternativă terapeutică constă în administrarea unui alt derivat de benzimidazol
- mebendazol - în doză de 10 mg/kgc/zi, divizată în 2 prize, timp de 10-13 zile.
 Tratamentul cu thiabendazol (în doză de 50 mg/kgcorp/zi, divizată în 2 prize, timp
de 3-5 zile) are doar acțiune antihelmintică şi se continuă cu un preparat cu acțiune
antilarvară: fie mebendazol, fie dietilcarbamazină (în doză de 6 mg/kgcorp/zi,
divizată în 3 prize, timp de 10 zile).
 Tratamentul cu un nou chimioterapic, cu acțiune antihelmintică şi antilarvară -
ivermectin - în doză unică de 150 µg/kgc este în curs de evaluare.

10
 Pentru acțiunea lor antiinflamatoare şi antialergică, corticosteroizii reprezintă medicația
patogenetică cea mai eficientă (comparativ cu eficiența terapeutică a antihistaminicelor de
sinteză), dar care nu trebuie prelungită mai mult de 10-14 zile. În trichineloză, tratamentul
trebuie individualizat avându-se în vedere terenul şi reactivitatea fiecărui bolnav şi, la nevoie,
completat cu tonice cardio-vasculare, analgezice, sedative, anabolizante de sinteză. În
convalescență se indică preparate de calciu şi vitamine.

Măsurile îndreptate împotriva rezervorului de infecție au drept scop prevenirea infestării

porcinelor, care reprezintă principala sursă de infecție pentru om, şi constau în: asigurarea
condițiilor de igienă corespunzătoare în unitățile de creştere a acestora; amenajarea abatoarelor
cu asigurarea inactivării deşeurilor şi a cadavrelor; efectuarea deratizărilor periodice în aceste
unități; evitarea folosirii sau folosirea deşeurilor din abatoare în hrana porcilor numai după
sterilizare; deratizări repetate în localități; ecarisarea şi distrugerea cadavrelor animalelor
domestice carnivore sau ale animalelor sălbatice, pentru a se preveni infectarea porcilor.

Măsurile îndreptate împotriva căilor de transmitere vor avea în vedere controlul

sanitarveterinar, prin examen trichineloscopic, al cărnii şi al produselor din carne date în
consum, provenite de la porcii sacrificați în abatoare sau în gospodăriile individuale, sau
provenite din vânat comestibil (mistreț, urs).

Măsurile de protecție ale masei receptive se referă la educația sanitară a populației, care
să conducă la o informare corectă în legătură cu riscurile contractării infecției trichinelozice
prin consum de carne necontrolată trichineloscopic sau insuficient prelucrată termic, precum şi
în legătură cu metodele eficiente de distrugere a larvelor de Trichinella prin prelucrare termică
corespunzătoare a cărnii de porc sau de vânat (prin fierbere sau prăjire la temperatură maximă
de +77°C) sau prin congelarea acesteia (la -15°C, timp de 20 de zile sau la -32°C, timp de 24
de ore).

11
 Concluzii

Trichineloza sau trichinoza este o boală actuală atât la mod local cât și internațional.
Evitarea acestei infecții presupune cunoașterea mai detaliată a acesteia, astfel calea directă de a
primi parazitul este prin intermediul cărnii neprelucrate corect termic, aceasta putând infestată
cu un parazit, nermatod din genul Trichinella.

Dat fiind faptul că boala se observă a fi mai activă în sezonul rece al anului, iarna și
primăvara devreme, datorită faptului consumului de carne în cadrul sarbatorilor și tradițiilor se
presupune a acorda o atenție mai mare asupra faptului ce consumăm, efectiv a preveni
infectarea cu acest parazit, caz contrar necesităm a cunoaște minimum necesar pentru a percepe
ce element dereglează starea organismului nostru.

În mod normal carnea provenită de la porcine în mare parte poate fi purtătorul acestui
agent patogen, astfel mediul rural se lovește în primul rând cu această infecție, iar informarea
despre aceasta este minimă, astfel se prezintă riscul ridicat de a fi infectat. Un nivel mai ridicat
de receptivitate o prezintă partea feminină, persoanele cu sistemul imunitar slabit, recent
bolnave sau cu infectare mai gravă determinată de o doză mai mare de agent patogen.

Este vital obligatoriu respectarea etapelor sanitar igienice, atât la creșterea porcinelor,
observarea animalelor și a factorilor de risc și cel mai important a preparării cărnii
corespunzător, ultim baraj de distrugere a elementului parazit.

Manifestarea acestei epidemii presupune efecte toxico – alergice, severe și adesea cu

complicații ale sistemului neurologic, cardiovascular, pulmonar și nu în ultimul rând renal.
Prevenția acesteia este primul scut de protecție presupunând inițial controlul elementul țintă
anume a porcilor și mediul, factorii care acționează asupra lui, efectiv obținând primul rezultat
care reduce considerabil probabilitatea prezenței acesteo infecții. În caz contrar tratamentul se
poate realiza deja pedant pe cale medicală utilizând derivate ca benzimidazol – albendazol,
benzimidazol – mebendazol, thiabendazol etc.

Dat fiind boala este periculoasă în absența informării și respectării atenției

consumatorilor cât și a producătorilor. Evoluând am ajuns la momentul când boala este un
element ce poate fi prevenit, controlat sau eventul evitat.

Trichineloza este o boală, datoria noastră este sa fim prudenți și precauți la tot acest
sistem complex, alimentația corectă și sănătoasă este cheia succesului.

12
 Bibliografie

1. http://scientia.zooparaz.net/2001_02_01/sp2001-pp07-10%20-%20Zanc.pdf
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Agent_patogen
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Epidemiologie
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Trichineloz%C4%83
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Trichinella_spiralis
6. https://ru.scribd.com/document/357093381/trichineloza-pdf
7. http://www.dspbr.ro/comunicate/trichineloza.pdf

13