Sunteți pe pagina 1din 15

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh
jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvb
nmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
Urechea
tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
Anatomie si fiziologie
dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx
6/10/2017

ARON MIHAELA AMG IB

cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio
pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj
klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
Urechea - anatomie si
fiziologie

Urechea face parte din sistemul de analizatori si organe de


perceptie, fiind raspunzator de unul din cele mai importante
simturi ale noastre si anume auzul.
Urechea are 3 mari portiuni anatomice delimitate de 2
membrane si cu rol unitar comun, dar individual separat pentru
fiecare segment in parte. Cele 3 segmente ale urechii sunt :
Urechea externa, medie si interna.

Anatomie
Aceasta este formata din:

a) Urechea externa este singura portiune vizibila cu ochiul liber


din cadrul intregului sistem de auz si are ca si prima componenta
o forma cartilaginoasa conica care este denumita si pavilion si are
rolul de a capta sunetele.
Acest pavilion se continua cu un duct canalicular cu denumirea de
canalul auditiv extern care se termina cu membrana timpanica
care o delimiteaza de urechea medie. In canalul auditiv extern
exista o serie de pori, pilozitati care au doua roluri, primul este
acela de a ajuta undele sonore sa calatoreasca prin cadrul
acestui canal catre timpan si a transmite astfel undele sonore la
aceasta membrana, iar al doilea rol este secretor si anume
secreta cerumen-ul care are rol de protectie si de a opri
impuritatile pentru a nu leza timpanul.
b) Urechea medie este delimitata de doua membrane care
delimiteaza doua spatieri cu forma de ferestre ovalare. Urechea
medie incepe de la timpan si se termina la fereastra ovala, intre
aceste doua delimitari exista trei oscioare, care au rolul de a
transmite undele si vibratiile mai departe spre urechea interna.
Aceste trei oscioare isi au denumirile in functie de forma pe care o
reprezinta si anume : ciocan, scarita si nicovala.
Aceste trei oscioare sunt cartilaginoase iar spatiul dintre ele este
unul cavernos.
Faptul ca acest spatiu este unul de caverna cu rolul de a amplifica
in continuare calitatea sunetului are si un dezavantaj si anume ca
la oschimbare brusca de presiune a aerului extern, precum
executa fie alpinistii fie cei care fac scufundari exista riscul ca
aceasta presiune interna a urechii medii sa dea acele dureri sau
intepaturi resimtite de catre individ in interiorul urechii si senzatia
de presiune, dar pericolul ar fi dat daca nu ar exista o metoda de
contrabalansare a acestei presiuni.
In momentul decolarii cu avionul ori la aterizare, cand calatorim
cu masina si simtim o presiune in ureche mare ni se recomanda
sa inghitim repetat, sa sugem o bomboana (care ni se ofera in
avion) sau sa deschidem gura, aceste lucruri fac sa ne scada
presiunea interna si astfel sa nu existe riscul perforarii timpanului
de catre diferenta mare si brusca de presiune.
Acest rol de depreseurizare il are o alta componenta a urechii
(urechii medii) – trompa lui Eustachio care comunica cu o alta
cavitate : faringiana si inspre superior si cu cea nazala.
Trompa lui Eustachio care este un canal ce porneste in portiunea
inferioara a celor trei oscioare are rolul principal de a depresuriza
spatiul canalicular al urechii interne.
c) Urechea interna este un mecanism si mai complex deoarece
indeplineste doua roluri simultan prin cele doua componente.
Primul rol este unul de auz iar un al doilea este de echilibru :
vestibular.
Urechea interna cuprinde organul de auz (melcul auditiv) si
aparatul vestibular cu rol in echilibru care la randul sau este
segmentat in trei canale semicirculare (ca si forma) plus
vestibulul.
Melcul sau cochilia (cohlea) este o cavitate ce este umpluta cu un
fluid ce poarta denumirea de endolimfa (endos-intern, limfa –
lichid limfatic) ce are rolul de a percepe undele sonore ce au fost
transmise de la urechea externa, medie si au ajuns aici prin
scarita si fereastra ovala la aceasta componenta a urechii.
Cochilia mai are in interior o membrana bazilara care are o
diferita tensiune si asadar va putea percepe diferitele frecvente ce
ii sunt transmise din mediul extern. Membrana bazilara are
aceasta capacitate de a percepe diferite frecvente care pot sa
porneasca de la 125Hz si pana la 8.000 de Hz (in anumite cazuri
limitele inferioare si superioare pot fi diferite) deoarece pe toata
suprafata membranei bazale se afla o serie de cili.
Tocmai acesti cili sunt raspunzatori de perceptia diferitelor
frecvente, iar cumulul de cili pe membrana bazala poarta
denumirea de organul lui Corti. Din acesti cili care au terminatii
nervoase vor porni mai departe semnale care vor fi transmise prin
nervul auditiv la creier pentru a fi interpretate.
Al doilea rol al urechii interne si anume acela al echilibrului este
dat de catre cele 3 canale semicirculare si acestea corespund
celor 3 coordonate matematico-fizice : inaltime, latime si lungime
care ne definesc noua tipul de deplasare.
Aceste 3 canalicule semicirculare sunt umplute tot cu un lichid
care in cazul miscarilor datorita proprietatilor fluide se deplaseaza
prin acestea si vor da contra-balansarea si perceptia umana a
echilibrului. Din aceste canale semicirculare va pleca nervul
vestibular (sau nervul echilibrului).
Fiziologie
Dupa ce a fost realizata perceptia auzului, aceasta informatie
trebuie sa calatoreasca mai departe pentru a putea fi interpretata.
Rolul de transmitere se face prin intermediul celor doi nervi care
se unesc in formarea unei singure perechi de nervi cranieni =
Nervul acustico-vestibular.
Nervul acustico-vestibular este nervul cranian cu numarul 8 ca si
identificare in cadrul nervilor cranieni si are rol doar senzitiv.
Originea sa este in puntea lui Varolio iar nucleii sai sunt cel
vestibular si cel cohlear. Nervul cohlear este raspuznator de
sunete iar cel vestibular este raspunzator de echilibru.
Acesti nervi ajung la encefal in ariile raspunzatoare interpretarii lor
si ca si fiecare simt al omului (Optic, olfactiv, etc.) au cele doua
arii raspunzatoare de interpretarea acestui simt (primara si
secundara). Aria de interpretare pentru functia vestibulara este
localizata in lobul temporal.
Aria encefalica pentru auz este localizata diferit in functie de tipul
de arie la care facem referire (din cele 2). Aria auditiva primara
este localizata in girul temporal superior – campul 41 si 42, iar
pentru aria secundara (partial campul 42) dar si campul 22.
Explorarea auzului se poate face prin mai multe moduri. In
principal se va explora daca timpanul este intact si nu exista o
perforatie la nivelul sau printr-o examinare vizuala si un otoscop.
Otoscopul este un aparat care permite medicului explorator si in
special celui de specialitate (ORL-ist) sa exploreze canalul auditiv
extern si timpanul prin iluminarea acestui canal cu o sursa
artificiala de lumina si prin marirea cu o lupa vizibilitatea
timpanului.
Portiunea senzitiva a urechii si anume auzul se testeaza printr-o
alta metoda si anume o audiometrie, aceasta masoara
capacitatea de perceptie si acuratetea interpretarii sunetelor.
Aceasta interpretare poate fi realizata fie direct de examinator
printr-o examinare clinica fie cu un aparat ce poarta denumirea de
audiometru.
- Examinarea directa (clinica) se realizeaza prin examinarea intr-o
camera izolata fonica a examinatorului (medicul) si pacientul si
prin mentinerea unei distante mai mari de 5 metri examinatorul va
testa prin soptirea unor cuvinte pe care persoana examinata
trebuie sa le perceapa, daca perceptia nu exista se va continua
cu nivelul decibelic de conversatie si mai apoi tot mai intensa
pana la o voce de conversatie puternica, iar daca perceptia este
inregistrata la sub un metru distanta aceasta este considerata
deja o hipoacuzie severa.
- O alta metoda este folosirea unui diapazon care odata pus in
vibratie va fi aplicat in regiunea superioara si anterioara a
mastoidei pentru a se putea determina transmiterea vibrationala,
osoasa a acestor vibratii. Aceasta poarta denumirea de
Schwabach.
- Metoda de perceptie prin audiometrie se refera la perceptia
calitatii auzului printr-un aparat care va transmite prin niste casti
la fiecare ureche in parte a unor sunete ce pot sa difere in
frecventa (de la 125 Hz pana la 8.000 Hz) si care variaza de la
20/30 de decibeli si trebuie sa fie percepute pana la 120/140db.
Insa pragul de discomfort si ulterior de durere incepe de la 80/90
db si la 120/140 db unde apare pragul dureros.
- Probele de echilibru se vor observa prin indrumarea persoanei
examinate de a inchide ochii si de a face cativa pasi (aproximativ
5 pasi – 1,5/2 metri) inainte si inapoi cu ochii inchisi pe o linie
imaginara pe care o persoana fara tulburari de echilibru nu ar
trebui sa le sufere, o alta proba este acea in care persoana
examinata trebuie sa aiba iar ochii inchisi si totodata sa isi ridice
mainile si sa le lase inapoi pe langa corp simultan.
Daca aceasta simultaneitate nu este sincronizata poate releva
aceasta tulburare de echilibru.
Fiziopatologie
Patologiile urechii se refera la un set variat de patologii in functie
de portiunea afectata.
Daca vorbim de urechea interna putem vorbi despre o leziune a
pavilionului ca urmare a unui traumatism care poate fi rutier, prin
taiere sau o serie de alte traumatisme care afecteaza pavilionul
care poate duce la o hipoacuzie de acest gen insa hipoacuzia
(scadera auzului nu este importanta/grava).
Daca vorbim de timpan aici cel mai adesea se va vorbi despre o
lezare a timpanului care poate fi produsa prin lezare directa – ca
si exemplu folosirea inadecvata (prea profunda) a betisoarelor de
urechi sau prin supunerea la diferente de presiune prea mare ori
prin lezare biologica (de origine bacteriana a acestuia) si astfel
vorbim de timpan perforat si o hipoacuzie importanta.
Cel mai adesea se va vorbi in categoria de otite de otita medie
adica cel mai adesea o infectie bacteriana, fie cu hemophilus
influenzae, fie cu pneumococ sau si mai des cu streptococ,
acestea putand cauza otite medii si astfel ori infectarea si lezarea
functionala a oscioarelor din urechea medie sau lezarea
timpanului.
Daca vorbim de o leziune a melcului membranos atunci, cel mai
des incriminati sunt tot factorii biologici, bacterieni care pot leza
atat auzul dar si echilibrul.
In cazul conductibilitatii sau perceptiei diferite a sunetelor se
poate vorbi de o leziune la nivelul nervilor cohlear sau vestibular
sau leziune in zona cerebrala (patologie de interpretare).
Pe langa aceste posibilitati mai exista si patologiile ce
incrimineaza tumorile atat la nivel osos (mastoida) si se
raspandesc si asupra canalului auditiv intern, mediu, cohlee sau
tumori cerebrale ce vor afecta auzul. Tumorile pot fi atat de natura
benigna dar si maligna.
O alta categorii de patologii este reprezentata de cele ce fac
referire la patologiile congenitale fie de formare a uneia din
componentele auditive. Adica o malformatie congenitala in care
nu se formeaza sau este o disfunctie de formare si astfel o
disfunctie ce priveste fiziologia auzului.
Tot in patologiile congenitale care afecteaza in special
componenta vestibulara, de echilibru se refera la boala Meniere
sau sindromul Meniere.
RECUPERAREA SI INTEGRAREA DEFICIENTILOR DE
AUZ:
Odată cu asigurarea condiţiilor de demutizare pentru surdomut si
de stimulare acomunicării verbale pentru hipoacuzici se pun
bazele formării gândirii noţional-verbale si se facilitează
dobândirea de experienţe, de cunoştinţe, de cultură, imprimând
caracter informativsi formativ activităţii cu handicapaţii de auz.
Pentru realizarea acestor deziderate, scolii si cadrelor didactice le
revine sarcina de afolosi o metodologie specifică pentru formarea
comunicării verbale si crearea posibilităţilor de învăţare a
limbajului. O asemenea metodologie vizează formarea
comunicării verbale, care trebuie să pornească de la ideea că
procesul de învăţare se va baza pe
mimicogesticulaţie,labiolectură si, într-o oarecare măsură, pe
dactileme. Dar la hipoacuzici si la surdomuţii încurs de
demutizare, forma principală de învăţare trebuie să alterneze, în
funcţie de structura clasei de elevi învăţarea intelectuală si
învăţarea efectivă.În acelaşi timp, învăţarea motrică si învăţarea
morală vor însoţi întregul proces educativ, dată fiind necesitatea
formării unor deprinderi de abilitare psiho-motrică si a elaborării
unor habitudini psihocomportamentale. De asemenea, trebuie să
se aibă în vedere,la surdomutul în curs de demutizare, că
metodologia învăţării comunicării, bazată pe utilizarea exclusivă a
limbajului mimico-gesticular, dactil etc., oricât de perfecţionate ar
fi acestea, nu pot asigura exprimarea nuanţată, complexă si
precisă a întregului complex algândirii, ceea ce presupune si
dezvoltarea limbajului verbal prin intermediul căruia se realizează
inter-relaţionarea de tip uman si stimularea cognitiei.
Dificultăţi si limitări rezultă si din faptul că limbajul gestual
presupune transmiterea simultană a semnelor, în timp ce
semnalele sonore se produc succesiv, ceea ce facilitează omai
bună discriminare a fenomenelor si cuvintelor. Prin demutizarea
surdomutului si dezvoltarea vorbirii hipoacuzicului, vocabularul se
îmbogăţeşte continuu si se perfecţionează pronunţia, astfel încât
cuvintele învăţate înlocuiesc, tot mai frecvent, exprimarea prin
gesturi.Cu toate acestea, handicapul de auz va influenta si în
continuare modul de exprimare sicalitatea vorbirii subiectului. În
aceste condiţii, vorbirea handicapaţilor de auz se menţine
deficitară pe linia exprimării, a intonaţiei, a ritmului, a calităţii
articulaţiei, ceea ce afectează inteligibilitatea vorbirii .
Având în vedere faptul că hipoacuzicii au posibilitatea de a
percepe unele sunete sicuvinte, vocabularul lor se dezvoltă mai
rapid si se ajunge la folosirea tot mai corectă aînţelegerii prin
cuvinte si propoziţii. Procesul de însuşire a structurilor verbale, ca
si automatizarea lor sunt dependente de structura fonetică a
cuvintelor, de utilizarea acestora cât mai frecvent în diverse
activităţi, de gradul de accesibilitate a cuvintelor, de felul în care
educatorul ştie să le lege de conţinutul corect pentru a facilita la
elevi surprindereasemnificaţiei lor. Activitatea de învăţare a
limbajului atât în grădiniţă, cât si în şcoala specialătrebuie să se
bazeze pe o metodologie specifică, care să permită realizarea
legăturii dintrecuvinte, imaginile labio-vizuale si semnificaţia
verbală, pentru a se putea ajunge la elaborareade stereotipii
dinamice, prin intermediul cărora, receptarea succesiunii de
imagini labio- bucale a sunetelor vizibile să determine
declanşarea articulaţiei si să facă posibilă înţelegerea
comunicării.
Când se atinge stadiul de trecere de la limbajului mimico-
gestual la cel verbal, la surdomutul în curs de demutizare se
creează condiţii pe plan mintal, pentru trecerea de lagândirea în
imagini la gândirea noţional-conceptuală. În aceste condiţii,
cuvântul stimulează nu numai dezvoltarea gândirii, dar si a
celorlalte procese psihice. În acest caz, noţiunea devine integrator
al treptei senzoriale si logice, deoarece cu ajutorul cuvântului ce o
exprimă, se acumulează experienţă si se vehiculează informaţia
necesară desfăşurării operaţiilor gândirii:abstractizarea,
generalizarea etc. Ca urmare, schemele operaţionale se
perfecţionează în raportde parcurgerea etapelor caracteristice
gândirii si limbajului ce se modifică calitativ si cantitativ în
procesul demutizării.Handicapaţii de auz care nu beneficiază de
demutizare au tendinţa de a se izola de auzitori, ceea ce duce la
întreţinerea unor relaţii interumane restrânse, cu efecte negative
pelinia integrării sociale si profesionale. Prin izolare se instalează
o serie de caracteristici în care copilul handicapat devine timid,
dependent, neîncrezător în forţele proprii, anxios, negativist,lipsit
de iniţiativă, nemotivat pentru activităţi. În raport însă de
cantitatea si calitatea procesului recuperativ, asemenea
neajunsuri pot fi depăşite si se pot asigura condiţii normale pentru
socializare si profesionalizare. Activitatea organizată de învăţare
imprimă relaţiei dintre cognitiv si afectiv un astfel de curs încât
copilul îşi formează comportamentele ce au la bază motivaţii
asimilate prin înţelegere si conştientizare. De aici si trăirea mai
puţin dramatică a deficientei de care suferă. În acest context,
activitatea recuperativ-compensatorie contribuiela reabilitarea
socială a handicapaţilor de auz.Obiectivele generale ale
intervenţiei recuperatorii în deficienta de auz totală sunt:
– realizarea demutizării;
– conservarea si dezvoltarea limbajului verbal la deficienţii care
au dobândit surditatea după ce au asimilat limbajul.
Protezarea deficientilor de auz:
Proteza auditivă se utilizează gradat ca interval de utilizare, prima
dată doar o jumătatede oră, apoi o oră întreagă etc. Înainte de a
se pune proteza trebuie să se ştie că folosirea ei poate determina
reacţii negative de genul: refuzul organismului de a primi acest
corp străinsau starea de disconfort trăită de copilul care se vede
că arată altfel.Folosirea protezelor auditive are un caracter
compensator si contribuie la însuşirea comunicării verbale.
Aceasta aparatura îi ajuta pe hipoacuzici si face posibila
şcolarizarea împreuna ci auzitorii.
Protezarea este eficace, mai ales, hipoacuziile uşoare si mijlocii,
si ridica o serie de probleme în handicapul auditiv sever sau la
surzii cu resturi auditive.Referitor la vârsta optima pentru
protezare , unii autori susţin ideea ca protezarea trebuie făcuta
cât mai de timpuriu atât pentru obişnuirea copilului cu proteza, cât
si pentru facilitatea achiziţiei limbajului, iar alţii sunt de părere ca
protezarea trebuie făcuta cu precauţie si la vârste mai mari,
motivând ca proteza, uneori, duce la deteriorarea resturilor
auditive.Dupa criteriul amplificarii, protezele se pot împartii :
a) cu amplificare lineara, ce sporesc nivelul audiţiei cu 30-40 dB
pe toate frecventele ;
b) cu amplificare selectiva, ce amplifica numai frecventele care
sunt necesare audibilităţii ;
c) prin compresie, cu ajutorul cărora se diferenţiază si selectează
frecventele utile de cele inutile.
Amplificarea sunetelor este cheia către comunicarea copilului cu
lumeaînconjurătoare. Pentru a oferi stimularea auditivă de care
are nevoie copilul este indicat ca protezarea auditivă să se
realizeze imediat după punerea unui diagnostic. Bineînţeles că
unaparat auditiv nu va face ca pierderea de auz să dispară ci va
amplifica sunetele prea slabe pentru a fi auzite de copil.
Există două forme de amplificare:
a) Proteza auditivă: Folosirea unei proteze auditive îi permite
copilului hipoacuzic să-sifolosească auzul pe care îl posedă,
optimizând perceperea sunetelor. Protezele auditiverealizează
amplificarea si procesarea semnalelor sonore astfel încât să ofere
o prezentare asunetelor aşa cum se regăsesc ele în natură.
b) Implantul cohlear: Este un dispozitiv miniatural care permite
copiilor cu hipoacuzii profunde să recepţioneze sunete.
Dispozitivul are ca principală componentă o serie deelectrozi,
care implantati în cohlee (ureche internă) vor genera impulsuri
electricestimulatoare pentru nervul auditiv care va transmite
această informaţie centrului auditiv dincreier. Implantul cohlear se
recomandă în cazul copiilor cu hipoacuzie profundă bilaterală
(laambele urechi) care ar primi prea puţine beneficii de la un
aparat auditiv.Implantul cohlear se realizează foarte rar la copiii
mai mici de 18 luni. De altfel,candidaţii pentru implant sunt
selecţionaţi foarte riguros.
Reglarea aparatelor în cazul copiilor – mai ales copiii foarte
mici – este o adevărată provocare pentru audio-protezist.
Dezvoltarea fizică, maturizarea psihică si gradul dedezvoltare al
limbajului implică posedarea unui grad mare de flexibilitate în
ceea ce priveşte procedurile si echipamentul.Se poate crede că
alegerea unui aparat este ireversibilă si de aceea trebuie făcută
cufoarte multă grijă, dar, contrar părerilor preconcepute, reglarea
unui aparat este un procesfoarte flexibil si adaptabil. Datorită
evoluţiei tehnologiei, la ora actuală există o mare varietatede
aparate disponibile, ceea ce poate face ca alegerea să pară
foarte dificilă. Alegerea aparatului se face strict în funcţie de
caracteristica unică a hipoacuziei fiecărui copil în parte.Audio-
protezistul va informa asupra elementelor pro si contra ale unui
aparat auditiv propus sau ales.
BIBLIOGRAFIE
https://www.scribd.com/doc/122977435/Deficienta-de-auz-eseu
http://referatok.ro/category/biologie/