Sunteți pe pagina 1din 2

Chipul ei �l prive?te napoi, dintre t?ciunii ce-odat? fuseser?

crengile stejarului
falnic. G?vanele goale, din care a pierit ?i ultima urm? de-albastru, �l ard precum
j?ratecul, �i sap?-n suflet brazde-ns�ngerate. �n urma arborelui mistuit de foc,
pres?rat ici-colo de pete incandescente, casa �nc? mai arde mocnit, pocnind
�nfundat la fiecare pal? de v�nt. Se simte-n aer miros greu, de pucioas?,
�mpletindu-se cu altceva� dar nu-?i �ng?duie s? p?trund? mai ad�nc cu g�ndul ?i
ochii, groz?via ce-i curm? �ns??i suflarea de pe buze.

Am adus ghinda de la marginea Rukk?ei, am privit-o cum se preface-n ml?di??, a


umbrit cerdacul ?i ne-a ocrotit de ploi ?i furtuni. La r?d?cinile sale �?i spunea
p?surile ?i-?i m?rturisea nelini?tile prea-iubita-mi Talla iar printre crengi se
furi?a chicotind Andru� Acum nu-mi pot scoate icoanele lor din minte, iar lumea mea
arde precum o m�n? de vreascuri uscate�

Nechezatul molcom �l treze?te din �ntunecimea-n care se l?sase cufundat. Animalul


se apropie ?i-i a?eaz? botul pe um?r, apoi scurm? cu copita-n p?m�ntul reav?n, ce-
arat? a fi fost proasp?t r?scolit. Omul se-ntoarce, amintindu-?i, caut? cu m�ini
tremur?toare �n colburii ?eii ?i-apoi se prelinge la p?m�nt, dinaintea stejarului
ars, str�ng�nd �ntre degete un pumnal. Murmur? vorbe �nc�lcite, �ntr-un grai aspru,
ce spintec? aerul �ncins din jur. Trupul i se �ncovoaie, �mpu?in�ndu-i-se cu
fiecare clip? ce trece, de parc? �ntreg cerul �i ?ade pe umeri ?i-l apas?, ?i-l
str�nge, cu g�nd s?-l striveasc?. Din ??r�na pe care-o fr?m�nt? cu m�inile, dintre
r?d?cinile ce �nc? mai fumeg?, o sclipire ro?ietic? �i lumineaz?, o clip? doar,
chipul �ncr�ncenat. Apoi omul prive?te pumnalul str?vechi, r?sufl? odat? prelung,
ca ?i cum �ntreaga povar? de dinainte a disp?rut f?r? urm?, ?i-?i curm? via?a cu-o
singur? lovitur?.

Arborele, casa, cerul ?i mai apoi p?m�ntul �nsu?i, �ncep s? se piard?-n negura
deas? ce-i coboar? peste ochi; �nf??i?area jungherului ?i inelul cu rubin prind s?
se tulbure, precum oglinda unui lac �n care tocmai s-a azv�rlit o piatr? neted? iar
lini?tea deplin? �i �nv?luie sufletul.

� Ridica?i hersa! O?teanul coco?at �n foi?or trebui s? mai urle de c�teva ori, p�n?
se trezir? str?jile din bastioane ?i mecanismele ruginite �ncepur? s? geam?, s? ?
uiere ?i s? pufneasc? iar grilajul descoperi intrarea Grindului.

Drugii de fier ce ?in poarta z?vor�t? sunt �ndep?rta?i pe r�nd iar c?l?re?ul porne?
te la trap prin tunelul str�mt ?i ur�t mirositor, ce sfredele?te barbacana. Pe c�nd
apare de cealalt? parte a zidurilor, e �nt�mpinat de c�?iva arbaletrieri ce-l ?in
�n c?tare cu s�rg ?i �nc?p??�nare, p�n? c�nd se-aude porunca ?uierat? a P�rc?
labului Onofret:

-Jos arcele r?canilor! Doar n-o?i vre� s?-mpunge?i cu be?iga?ele celea-n oaspele
salohmir[1]!

P�rc?labul Grindului adun? pe umerii s?i mai mult de cinzeci de prim?veri dar pe
cre?tet nu are nici urm? de fir alb. �?i ?ine barba lung?, piept?nat? ?i �mpletit?
�n dou? cozi m�ndre, ce-i m�ng�ie la fiecare mi?care plato?a de piele-tare, pe
care-o poart? peste c?ma?a de zale. Pe c�nd se �ndreapt? spre poart?, ocolind
parape?ii din jurul donjonului, i se v?de?te statura impun?toare, c?ci P�rc?labul e
mai nalt cu-n cap dec�t cei mai r?s?ri?i o?teni aduna?i �n curte.

De cealalt? parte, dintre chipurile �mbujorate ale str?jilor, apare cre?tetul


hirsut al Solomonarului nerithean, ce deja desc?lecase ?i-?i f?cea loc cu coatele-i
ascu?ite printre trupuri �mpl?to?ate. E nalt ?i sub?ire precum un cui, cu m�inile
lungi ?i-nc�rligate ca ni?te harpoane. Poart? ?i el o c?ma?? de zale, lucrat? cu
iscusin??, care sclipe?te c�teodat? pe sub roba simpl?, cenu?ie de la prea mult
stat �n soare.

-Niciun bai staroste Onofret! M? bucur s?-i v?z a?a de zelo?i!

P�rc?labul se �n?l?? cu c�teva ?chioape, tr?g�ndu-?i umerii ?i sug�nd burta, m�ndru


nevoie-mare, c?ci nu se-nt�mpla �n fiecare zi ca prim-sf?tuitorul regelui nerithean
s?-i calce pragul ?i s?-i laude o?tenii.

-Cu ce te pot ajuta me?tere taumaturg? Beciurile Grindului sunt pline ochi de
provizii ?i am preg?ti?i o mie de voinici tari ca piatra! Porunc?!

B?tr�nul �?i netezi straiul pr?fuit ?i gr?i �n ?oapt?, doar pentru cel ce i se afla
dinainte:

-Doar de unul am nevoie! Trimite veste la Poiana B?l?at? s? vie degrab?! Iar noi
doi �i musai s-avem o vorb?-n lini?te� la o can? cu vin, poate?

Onofret cuprinde cu bra?ul pe �nv??atul nerithean ?i-aproape-l d?r�m?, pe c�nd se-


ndreapt? am�ndoi c?tre turnul gros ca o bute, ce str?juie?te-n mijlocul Fort?re?ei.

S-ar putea să vă placă și

  • Povestea Tanarului Care Construia Castele
    Povestea Tanarului Care Construia Castele
    Document3 pagini
    Povestea Tanarului Care Construia Castele
    Mariana Vizitiu
    Încă nu există evaluări
  • Gargaunele Si Capcaunul
    Gargaunele Si Capcaunul
    Document2 pagini
    Gargaunele Si Capcaunul
    Mihai Andries
    Încă nu există evaluări
  • Stire
    Stire
    Document1 pagină
    Stire
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Arata
    Arata
    Document1 pagină
    Arata
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Povestea Tanarului Care Construia Castele
    Povestea Tanarului Care Construia Castele
    Document3 pagini
    Povestea Tanarului Care Construia Castele
    Mariana Vizitiu
    Încă nu există evaluări
  • Aleodor Imparat
    Aleodor Imparat
    Document5 pagini
    Aleodor Imparat
    Georgi Neacşa
    100% (2)
  • Ion Creanga2
    Ion Creanga2
    Document1 pagină
    Ion Creanga2
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creanga3
    Ion Creanga3
    Document1 pagină
    Ion Creanga3
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creanga3
    Ion Creanga3
    Document1 pagină
    Ion Creanga3
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creanga3
    Ion Creanga3
    Document1 pagină
    Ion Creanga3
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creanga3
    Ion Creanga3
    Document1 pagină
    Ion Creanga3
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Andrei Si Piticul
    Andrei Si Piticul
    Document2 pagini
    Andrei Si Piticul
    Cenuta1
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creanga3
    Ion Creanga3
    Document1 pagină
    Ion Creanga3
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creanga3
    Ion Creanga3
    Document1 pagină
    Ion Creanga3
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Andrei Si Piticul
    Andrei Si Piticul
    Document2 pagini
    Andrei Si Piticul
    Cenuta1
    Încă nu există evaluări
  • 2 Sirena
    2 Sirena
    Document6 pagini
    2 Sirena
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creanga
    Ion Creanga
    Document2 pagini
    Ion Creanga
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Tilharul 1
    Tilharul 1
    Document2 pagini
    Tilharul 1
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Tilharul 2
    Tilharul 2
    Document2 pagini
    Tilharul 2
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Ursul Pacalit
    Ursul Pacalit
    Document2 pagini
    Ursul Pacalit
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Soarecele Si Pisica
    Soarecele Si Pisica
    Document1 pagină
    Soarecele Si Pisica
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Şarlatanul Şi Bolnavul
    Şarlatanul Şi Bolnavul
    Document1 pagină
    Şarlatanul Şi Bolnavul
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Tilharul 1
    Tilharul 1
    Document2 pagini
    Tilharul 1
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Sirena
    Sirena
    Document6 pagini
    Sirena
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Alio0nusca Si Vulpea
    Alio0nusca Si Vulpea
    Document1 pagină
    Alio0nusca Si Vulpea
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Cainele
    Cainele
    Document1 pagină
    Cainele
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Cainele
    Cainele
    Document1 pagină
    Cainele
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări
  • Povestea Boierului Cu Nasul Lung
    Povestea Boierului Cu Nasul Lung
    Document1 pagină
    Povestea Boierului Cu Nasul Lung
    Rozica Dinu
    Încă nu există evaluări
  • Caciuli Fermecate
    Caciuli Fermecate
    Document2 pagini
    Caciuli Fermecate
    cumatrulm
    Încă nu există evaluări