Razboiul din Siria

Primăvara arabă, care a cuprins mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord,
manifestându-se printr-un val de proteste în ţările arabe în care era instituit un regim
dictatorial, şi-a găsit ecou şi în Siria. Sirienii s-au ridicat împotriva regimului totalitar al
lui Bashar al-Assad, venit la putere din 2000 şi continuator al regimului tatălui său,
Hafez al-Assad, care a condus ţara în calitate de preşedinte în perioada 1970-2000.
Demonstraţiile antiguvernamentale au vizat înlăturarea regimului dictatorial, obţinerea
libertăţii, instalarea unui regim democratic care să reducă rata şomajului şi să ia măsuri
împotriva corupţiei.1
La jumătatea lunii martie 2011, represiunea brutală a serviciilor de securitate siriene a
aruncat în stradă o parte din populaţia din Dara, un oraş sunnit din sudul Siriei, foarte
aproape de frontiera cu Iordania. Din acest moment se amplifică opoziţia faţă de puterea
siriană, nu numai la Dara, ci şi în alte oraşe precum Latakiaşi Baniyas. La sfâşitul lui
martie, preşedintele Bashar al-Assad pretinde că este gata de concesii: abrogă starea de
urgenţă şi eliberează aproximTIV 250 de prizonieri politici islamişti. Însă mişcarea de
protest i-a amploare în tot statul sirian, exceptând oraşele mari ca Alep şi Damasc.
Curând, armele încep să circule; la Baniyas fac victime printre forţele de ordine şi
printre soldaţi. Opoziţia şi mass-media occidentală vor susţine că de fapt este vorba de
soldaţi împuşcaţi fiindcă au refuzat să iasă la luptă.2
Odată cu intrarea conflictului sirian în cel de-al patrulea an, nu numai că regimul este
neschimbat, dar se pare că occidentalii, în special SUA, s-au resemnat cu gândul că
puterea siriană nu se va schimba. De altfel au fost făcute câteva greşeli cuprivire la
conflictul sirian:
a) a fost subestimată capacitatea de redresare a armatei şi a regimului;
b) credinţa că ar fi putut avea loc o intervenţie internaţională înpofida Rusiei;
c) credinţa că emoţia ar fi de ajuns pentu a coaliza opinia publică a ţării.
În Siria nu a funcţionat ceea ce se cheamă revoluţie (al-thawra) sau revoluţie (intifada).
Siria este precum o anomalie pentru Orientul Apropiat arab, iar valul contestării care s-a
extins începând cu 2011 nu face excepţie de la acest fenomen. Occidentul a mizat pe o
cădere rapidă a lui Assad,iar pentru acest unic obiectiv nu a ezitat să externalizeze
1
Lect.univ.dr. Mihaiela Buşe, Conflictul din Siria şi implicaţiile sale umanitare, Buletinul Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I“, 2014, file:///C:/Users/vali/Downloads/66-259-1-PB.pdf, p. 165
2
Frederic Pichon, Siria. De ce s-a înşelat Occidentul?, Ed. Corint, Bucureşti, 2015, p. 13
conflictul în câteva state din Golf, în frunte cu Arabia Saudită ţi Qatarul. Liderul sirian
ar fi putut fi demis chiar de apropiaţii săi, pentru a se proteja şi pentru a salva ceea ce
mai putea fi încă salvat. Assad ar fi putut fi însuşi victima atentatului care a distrus o
parte din nucleul dur al puterii în 18 iulie 2012. Trebuie constatat faptul că nimic din ce
fusese preconizat nu s-a realizat. Iar cei care au fost împotrivă au fost puţini. Adeseori,
ei au primit eticheta infamantă de pro-Assad.3

Un rezumat al celor întamplate înaintea intervenţiei actorilor internaţionali

După cum am arătat mai sus, debutul crizei siriene a fost marcat în martie 2011 când
armata fidelă regimului Assad a deschis focul contra manifestanților pașnici ai
Primăverii Arabe. În iulie, grupul contestatar al regimului de la Damasc a început
riposta militară; câteva trupe siriene au dezertat din armata lui Assad pentru a li se
alătura protestatarilor. Trupele rebele s-au autointitulat « Armata Siriană de Eliberare »
și confruntarea s-a transformat în război civil. Extremiști sirieni și din zonele ȋnvecinate
au început să se ȋndrepte spre Siria pentru a se alătura rebelilor. Assad, de fapt, a
încurajat această tendință, prin eliberarea prizonierilor jihadiști, pentru a acuza rebelii de
extremism.4 În ianuarie 2012, al-Qaeda și-a format o nouă divizie în Siria, sub
denumirea de Jabhat al-Nusra . În aceeași perioadă, grupurile kurde din Siria, care își
doreau de mult autonomie, au declanșat ȋn nord ofensiva armată pentru a scăpa de
regimul Assad.
Iranul, aliatul cel mai important al lui Assad, intervine în favoarea lui, trimițând sprijin
aerian și terestru (zboruri cargo zilnice și sute de ofițeri la sol). În același timp, statele
arabe bogate în petrol din Golful Persic încep să susțină financiar și militar trupele
rebelilor (mai ales prin Turcia), pentru a contraataca influența Iranului. Ȋn replică,
Teheranul își face simțită prezența ȋn zonă, la mijlocul anului 2012, când Hezbollah
(miliție libaneză susținută de Iran) a invadat țara pentru a lupta de partea lui Assad.
Arabia Saudită răspunde trimițând și mai mulți bani și arme rebelilor, de această dată
prin Iordania, care de asemenea se opune conducerii de la Damasc. Până în anul 2013,
Orientul Mijlociu era divizat între forțele sunnite, pe de o parte, (care coalizează cu
rebelii), respectiv, șiite , de cealaltă parte, (ce sprijină regimul sirian). În aprilie 2013,
președintele Barak Obama se declară îngrozit de atrocitățile comise de armata fidelă lui

3
Frederic Pichon, op.cit., p.15
4
Marinela Gîltan, Războiul din Siria şi lupta pentru resurse, 2016,
file:///C:/Users/vali/Desktop/17_Gitlan.pdf, p. 156
Assad și semnează un ordin secret prin care autorizează CIA să instruiască și să
echipeze miliar rebelii sirieni. Dar programul scapă de sub control de la început, fiind
declarat un eșec. Ȋn același timp, SUA avertizează statele din Golful Persic să stopeze
finanțarea extremiștilor, ȋnsă cererea este ignorată. În august 2013 forțele loiale lui
Bashar-al-Assad folosesc arme chimice împotriva civililor. În 6 septembrie, Obama
incriminează atacul și subliniază într-un discurs public faptul că nu este în interesul
național de securitate al SUA să ignore violări evidente ale normelor internaționale cu
privire la utilizarea armelor chimice, astfel are în vedere o acțiune militară ȋn zonă. În 9
septembrie 2013, secretarul de stat John Kerry anunță că SUA va anula acțiunea
militară, dacă Siria va renunța în scurt timp la tot ceea ce înseamnă arme chimice. Rusia
propune ca armele chimice să fie plasate sub control internațional, idee pe care Siria o
acceptă (deși până atunci admitea că nu deține arme chimice). Atacul militar american
este anulat, dar se profilează deja o dispută între marile puteri: America, împotriva
regimului Assad și Rusia care, din contră, îl susține.5

Siria, o punte strategică

Rusia este indiscutabil unul dintre principalele atuuri ale Siriei pe plan internaţional.
Regimul îşi datorează supravieţuirea Moscovei, care s-a întors spectaculos pe scena
mondială, împiedicând orice intervenţie militară exterioară. Rusia care avea mult de
pierdut în cazul căderii regimului, după ce la susţinut atât de intens, avea să-şi vadă
tenacitatea răsplătită. În Siria, Rusia se sprijină pe caracterul istoric şi diplomatic al
atuurilor sale.6 De altfel, armamentul este nucleul central al relaţiilor dintre cele două
state. Siria a primit în 1982 şi 1986 o cantitate de arme care constituie încă arsenalul
actual, în mod evident şi şi-a sporit numărul de tancuri şi de avioane.7
Ȋn implicarea Rusiei ȋn războiul din Siria este vorba, de fapt, despre un interes economic
concret, determinat de scăderea prețului petrolului pe piața internațională, fapt ce o
afectează direct și grav, fiind una dintre cele mai importante țări furnizoare de gaz de pe
piața europeană și nu numai. Interesul lui Vladimir Putin e să mențină ȋn Orientul
Mijlociu o stare de nesiguranță și conflict care ar duce automat la o scumpire a
petrolului. Mai mult, Moscova vrea să controleze rutele de livrare a combustibilului
descoperit ȋn Golful Persic spre piața din Europa, dominată actualmente de gazul rusesc,

5
Marinela Gîltan, op.cit., p. 157
6
Frederic Pichon, op.cit., p. 22
7
Frederic Pichon, op.cit., p. 69
iar aceste rute tranzitează tocmai Siria. Rusia intenționează să-și resusciteze economia
prin monopolizarea pieței internationale a țițeiului și gazelor, iar acest lucru nu e posibil
decât dacă rămâne principalul furnizor ce-și impune propriul preț. Intervenția Rusiei ȋn
conflictul din Siria a demonstrat o dată ȋn plus că Moscova nu e dispusă și nu va accepta
să piardă principalul client, care este Europa, și că e capabilă de orice pentru a
ȋmpiedica proiecte alternative la gazul rusesc.8
De cealaltă parte a baricadei se află coaliția formată din SUA, Marea Britanie, Franța,
Qatar, Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, care au intervenit militar ȋn
conflictul sirian cu scopul declarat de a distruge gruparea teroristă Stat Islamic și a
ȋnlătura dictatura lui Assad. Inițial, SUA și aliații au ȋncercat ȋndepărtarea lui Bashar-al-
Assad folosindu-de de mișcarea rebelilor sirieni (“moderați”). Potrivit CNN, SUA și
statele partenere ȋn acest război au crescut eforturile pe care le fac pentru a susține
rebelii sirieni ȋmpotriva lui Bashar-al-Assad: “numai ȋntr-o săptămână (7-13 oct. 2015)
avioane de transport militar au parașutat 50 de tone de muniție grupărilor rebele din
nordul Siriei, folosind 112 paleți. Avioanele C-117, escortate de avioane de luptă, au
parașutat muniții pentru arme mici și grenade de mână, ȋn provincia Hasakah, unei
coaliții a grupărilor de rebeli, antrenați de americani”. Ȋntrucât acțiunea a fost aspru
criticată de presa și organismele internaționale, Departamentul Apărării din SUA a
anunțat suspendarea acestui program. De pe celălalt front, Rusia a surprins ȋntreaga
lume la ȋnceputul lunii octombrie 2015 când a lansat primele atacuri aeriene asupra unor
teritorii siriene.9
Mai mult decât atât, liderul turc, Erdogan Recep afirmat că nu există vreo soluţie
posibilă în Siria fără plecarea preşedintelui Bashar al-Assad de la putere, o problemă de
care se împiedică încercările internaţionale de mediere în acest conflict. De asemenea,
Recep l-a catalogat drept terorist pe omologul său sirian, Bashar al-Assad şi a cerut
înlăturarea de la putere a lui Assad.10

8
Yaroslav Trofimov, ”Russia’s Syria Strategy: An Opportunistic Pursuit of National Interests”, Wall
Street Journal, 2015, https://www.wsj.com/articles/russias-returns-to-mideast-upends-status-quo-
1443116010
9
Marinela Gîltan, op.cit., p. 165
10
Constantin Duţu, Erdogan: Bashar al-Assad este în mod clar un terorist, 2017,
https://www.cotidianul.ro/erdogan-bashar-al-assad-este-mod-clar-un-terorist/
Concluzii

În 7 ani de conflict intern, poporul sirian s-a confruntat cu o violenţă de nedescris, ce a

crescut în intensitate odată cu trecerea timpului. Guvernul lui Bashar al al-Assad a supus
populaţia la experienţe îngrozitoare: de la bătăi, violuri, răniri prin împuşcare,
încarcerare până la masacrare în masă prin folosirea armei chimice. Numărul morţilor şi
al refugiaţilor creşte cu fiecare zi ce trece. Comunitatea internaţională s-a implicat
pentru a reduce efectele dezastrului umanitar cu care se confruntă Siria, însă este nevoie
şi de o soluţie politică pentru a pune capăt războiului civil care macină ţara şi vieţile
oamenilor.
Înlăturarea de la putere a regimului lui Bashar al-Asad este singura cale de a pune capăt
războiului civil care macină ţara. După o perioadă atât de lungă de conflict este clar că
forţele guvernamentale, mai bine înarmate, mai bine instruite şi organizate sunt
superioare civililor cu care luptă; aşadar este puţin probabil ca poporul sirian să poată
răsturna prin forţe proprii regimul lui Bashar al-Assad.
Îndepărtarea lui Bashar al-Asad de la conducerea ţării ar deschide calea spre democraţie
prin formarea unui guvern de tranziţie şi în acelaşi timp ar institui stabilitate în ţară, iar
lupta împotriva grupării teroriste ISIS ar deveni mai eficientă.
 Bibliografie

● Lect.univ.dr. Mihaiela Buşe, Conflictul din Siria şi implicaţiile sale umanitare,

Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, 2014,
file:///C:/Users/vali/Downloads/66-259-1-PB.pdf , accesat la data 31.05.2018
● Marinela Gîltan, Războiul din Siria şi lupta pentru resurse, 2016,
file:///C:/Users/vali/Desktop/17_Gitlan.pdf, accesat la data 31.05.2018
● Constantin Duţu, Erdogan: Bashar al-Assad este în mod clar un terorist, 2017,
https://www.cotidianul.ro/erdogan-bashar-al-assad-este-mod-clar-un-terorist/, accesat la
data 31.05.2018
● Frederic Pichon, Siria. De ce s-a înşelat Occidentul?, Ed. Corint, Bucureşti, 2015.
● Yaroslav Trofimov, ”Russia’s Syria Strategy: An Opportunistic Pursuit of National
Interests”, Wall Street Journal, 2015, https://www.wsj.com/articles/russias-returns-to-
mideast-upends-status-quo-1443116010, accesat la data 31.05.2018