Sunteți pe pagina 1din 25

PROGRAME ȘI STRATEGII MIGRAȚIONALE PE PLAN NAȚIONAL ȘI

INTERNAȚIONAL

3.1. Documentele Instituțiiloe și Programelor Internaționale privind migrația forței de


muncă
Migraţia este intenţia curajoasă a indivizilor de a căuta o viaţă mai bună. În ultimii 10 ani
globalizarea a antrenat o augumentare a numărului de persoane ce-şi doresc plecarea în afara
ţării, fapt ce a deschis noi orizonturi societăţii mondiale, dar, în acelaşi timp, a constituit şi sursa
noilor probleme(Kofi Annan)16.
Într-adevăr, migraţia de muncă este un proces complex, care generează probleme continue a
căror, aplanare depinde de activitatea organelor internaţionale şi a celor interne. În procesul
aplicării legislaţiei internaţionale prioritate are omul, posesor de drepturi şi de obligaţii. Astfel,
direcţiile politicii internaţionale sunt orientate spre reglementarea situaţiei migrantului, prin
combaterea traficului de fiinţe umane şi migraţiei ilicite.
Statele democratice au încercat multe măsuri de politică şi strategii, pentru a defini limitele
suveranităţii statale şi, a le acorda migranţilor o bază juridică pentru ca să-şi poată apăra
drepturile în statele străine. Acestea includ următoarele măsuri:17
1. Acorduri bilaterale în domeniul muncii;
2. Convenţiile şi recomandările OIM;
3. Convenţiile ONU cu privire la drepturile lucrătorilor migranţi;
4. Măsuri de monitorizare a ieşirilor;
5. Ordine şi disciplină în procesul de recrutare.
Acordurile bilaterale în domeniul muncii reprezintă un mijloc prin care, problemele comune ale
statelor de origine şi cele de destinaţie pot fi soluţionate prin acţiuni de cooperare. Ele sunt un
instrument eficient şi de valoare pentru promovarea scopurilor şi obietivelor naţionale. Din
păcate, exemple ale acordurilor în regiunile unde, pot contribui enorm la ordonarea migraţiei
forţei de muncă sunt foarte puţine. Statele care încearcă să aibă un sistem de migraţie mai
ordonat ar trebui să consume toate metodele posibile pentru, a convinge autorităţile statelor de
destinaţie de necesitatea acordurilor bilaterale în domeniul muncii. Făcând o retrospectivă a
acestui proces, evidenţiez că în anii ’60 când unele state ale Europei de Vest au înregistrat o
insuficienţă a forţei de muncă, ele au încheiat acorduri bilaterale în domeniul muncii cu state
care, păreau a fi surse acceptabile ale forţei de muncă străine temporare. Republica Federală
Germania, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, au încheiat acorduri de aprovizionare a forţei de
muncă cu Spania, Grecia, Portugalia, Turcia, Algeria, Maroc şi Tunisia18.
16
http://www.un.org/
17
Abella, Manolo, Cum să gestionăm migraţia forţei de muncă, Geneva, 2005, p.85.
18
Abella, Manolo, Op. cit., p. 86.

În anii ’90 au fost încheiate şi alte acorduri bilaterale, dar prin care guvernele permiteau
recrutarea lucrătorilor de firme private, dar numai sub supravegherea statului. Exemple ale
acestor acorduri sunt cele între Bangladesh şi Liban, Oman, Iran, Irak, Pakistan şi Iordania,
Filipine şi Irak, Iran, Iordania şi Gabon.
La etapa actuală, odată cu intensificarea migraţiei de muncă, problemele legate de acest
proces sunt reglementate de ONU, OIM, Charta Social Europeană. Activitatea acestor organisme
internaţionale are rolul de a rezolva litigiile cu care se confruntă migranţii, să le asigure
securitatea socială, să monitorizeze întregul proces prin cooperarea cu statele destinatare şi cele
de origine.
De fapt, urmărind să rezolve problemele survenite în urma migraţiei organismele
internaţionale, tind să prevină apariţia unor noi diferende între state, cît şi să combată
criminalitatea şi corupţia, ca fenomene litigioase, generatoare de crime împotriva umanităţii.
La ordinea de zi a şedinţelor organismelor internaţionale, anterior menţionate, se postează
problema impactului migraţiei de muncă asupra procesului de evoluţie şi, dezvoltare a societăţii
mondiale. Astfel majoritatea statelor lumii sunt îngrijorate de efectele acestui fenomen în masă,
propunând în cadrul sesiunilor plenare ale Adunării Generale a ONU soluţii. Kofi Annan a
propus crearea unui forum mondial pentru migraţie, constatând că, un astfel de forum ar încuraja
guvernele să coopereze într-o manieră concretă. O altă propunere a venit din partea Tarjei
Filatov19, fostul ministru al muncii din Finlanda care, a estimat că, politica migratoare trebuie să
lupte contra discriminării. Directorul serviciului federal al migraţiei din Federaţia Rusă,
Constantin Romodunovschi a propus organizarea unei migraţii civilizate, indicând că Federaţia
Rusă a întreprins eforturi pentru a se prezenta atractiv pentru migranţi dar, în acelaşi timp, pentru
a lupta contra emigraţiei ilegale, ce constituie un pericol pentru securitatea naţională20.
O viziune deosebită a prezentat-o ministrul Afacerilor Externe a statului El Salvador,
Francisco Esteban Lainez, care a spus că migranţii nu trebuie consideraţi doar ca mîini de lucru
care transit salariile în ţara de origine. El a propus identificarea multiplelor viziuni asupra acestei
probleme, dominată în mare măsură de factorul uman. Astfel, migranţii trebuie consideraţi ca
persoane vulnerabile ce trebuie protejate de trafic şi insecuritate21 .
Majoritatea statelor s-au pronunţat pentru cooperarea internaţională şi pentru protejarea
migranţilor, în special a femeilor şi copiilor. Totuşi aplicarea acestor concepte este imposibilă,
fără activitatea unor organizaţii internaţionale bazate pe un ansamblu consistent de instrumente
de dirijare.
Maximizarea impactului pozitiv al migraţiei de mai mult timp serveşte drept o axare
strategică pentru activitatea OIM. Activităţile programatice a OIM din domeniul dat includ
fortificarea capacităţilor guvernelor şi altor actori implicaţi de a implica eficient populaţia
migrantă în procesele de dezvoltare în ţările lor de origine, stimulând dezvoltarea economică şi
cea comunitară în domeniile care înregistrează un nivel înalt de emigrare, consolidând impactul
de dezvoltare al remitenţelor şi facilitând revenirea şi reintegrarea concetăţenilor calificaţi.
Scopul OIM în domeniul migraţiei muncii este cel de a facilita elaborarea de politici şi programe
care ar putea aduce beneficii individuale şi mutuale guvernelor, migranţilor şi societăţilor vizate.
Întru realizarea acestui scop, OIM activează în direcţia promovării mobilităţii legale a
forţei de muncă spre UE prin intermediul acordurilor ce promovează migraţia circulară între
Moldova şi UE, elaborarea unor mecanisme de corelare a forţei de muncă şi consolidarea
dialogului cu privire la liberalizarea regimului de vize UE-Moldova. Obiectivul este cel de a
îmbunătăţi aşa domenii ca recunoaşterea calificărilor, corelarea forţei de muncă între UE şi ţările
terţe prin intermediul instruirii, diseminării informaţiei şi corelării calificărilor în RM, şi în final
de a consolida capacităţile de analiză a necesităţilor pieţii muncii.
În conformitate cu datele Băncii Mondiale, Moldova este ţara din Europa cu cea mai mare
rată cât priveşte proporţia între volumul remitențelor şi PIB-ul, constituind o treime din PIB.
Sondajele recente ale OIM cu privire la migraţie şi remitenţe ne indică că peste 30% din
populaţie locuiesc în gospodării care beneficiază de remitenţe. Majoritatea acestor fluxuri sunt
utilizate pentru a acoperi cheltuielile pentru consumul de bază al gospodăriei, consumul
produselor durabile, procurarea de locuinţă şi achitarea datoriilor. În acest context, activităţile
OIM îşi propun drept scop să sporească eficienţa investiţiilor remitenţelor în Moldova prin
promovarea investirii productive ale acestora.
Implementat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului ÎMM (ODIMM) pe parcursul
anilor 2010-2012,PARE 1+1 va complementa fiecare leu investit de un migrant moldovean sau o
rudă de-acestuia de gradul întâi cu un alt leu din partea statului pentru a lansa noi afaceri private
sau pentru a le dezvolta pe cele existente, mai cu seamă în localităţile rurale. Prin intermediul
programelor sale de reîntoarcere voluntară asistată şi reintegrare (RVAR), OIM se axează pe
reîntoarcerea şi reintegrarea ordonată, umană şi cost-eficientă a migranţilor care nu pot sau nu
mai doresc să rămână în ţările gazdă şi vor să revină benevol în ţările lor de origine.
Programul RVAR al OIM Moldova îşi propune drept scop să consolideze reintegrarea pe
termen-lung a moldovenilor care au revenit din ţările UE (Regatul Unit al Marii Britanii şi
Irlandei de Nord, Irlanda, Elveţia, Belgia, Italia, Letonia, Lituania, Norvegia, ţările din Europa
Centrală, etc.) prin intermediul orientării profesionale, instruirii vocaţionale şi de afaceri, precum
şi a suportului pentru lansarea unor afaceri mici.
OIM susţine colectarea de date pentru a asigura factorii de decizie cu estimări robuste şi
veridice privind variabilele macroeconomice şi demografice cheie, cât şi cu date cu privire la
modalităţile de migraţie, distribuirea veniturilor, sărăcie, piaţa muncii şi impactul socio-
economic al migraţiei asupra dezvoltării umane. Au fost realizate câteva studii şi cercetări, care
au oferit analize obiective ale migraţiei, astfel susţinând elaborarea unor politici temeinice şi
bazate pe probe.
OIM susţine elaborarea primului Profil Migraţional Extins al Moldovei, un instrument care
va oferi un cadru pentru compilarea şi consolidarea informaţiei existente din diferite surse într-un
mod structurat atât la nivel naţional cât şi regional, şi va servi drept o modalitate de a identifica şi
elabora strategii pentru a aborda necesităţile de date şi cele de elaborare a politicilor. În special,
acest profil va extinde baza de cunoştinţe a Guvernului despre migraţie şi îi va oferi posibilitatea
de a evalua în ce mod ar putea să influențeze benefic dezvoltarea, să îmbunătăţească utilizarea şi
diseminarea fără piedici a informaţiei existente cu privire la migraţie în rândul actorilor relevanţi
şi să susţină constituirea mecanismelor pentru raportarea regulată cu privire la tendinţele
migraţiei. Profilul migraţional va servi şi drept un instrument pentru asigurarea coerenţei
politicilor şi integrarea migraţiei în strategiile de dezvoltare.
Formularea drepturilor şi libertăţilor stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
este aplicată şi migranţilor, la fel ca şi altor indivizi începând cu 1948. Vulnerabilitatea
muncitorilor angajaţi în afara ţării de origine, este subiectul de interes sporit a sistemului ONU.
Organizaţia Naţiunilor Unite
Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite cu cca
50 ani în urmă, specifică că toţi indivizii, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie
politică, origine naţională sau socială, proprietate, sau alt statut, este născut liber şi egal în
demnitate şi drepturi22.
Pe 18 decembrie 1990, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia cu privire la
protecţia drepturilor tuturor migranţilor şi a membrilor familiilor23. Această Magna Charta a
drepturilor lucrătorilor migranţi, pronunţă în detaliu unele dintre drepturile civile, politice şi
sociale fundamentale ale omului. Totuşi convenţia a fost primită rece de către state. Dintre 20 de
ratificări de care are nevoie Convenţia pentru a intra în vigoare, în 1998 doar 9 state au ratificat-o
(Bosnia şi Herţegovina, Capul Verde, Columbia, Egipt, Maroc, Filipine, Seyshelles, Sri Lanka şi
Uganda24. În plus, majoritatea statelor participante la Convenţie sunt state originare a
migranţilor, lucrul de importanţă deosebită, deoarece menţin o influenţă minoră asupra regimului
condiţiilor de muncă la majoritatea migranţilor. O Campanie Globală pentru Ratificarea
Convenţiei Drepturilor Migranţilor a fost lansată în Geneva în 1998. în timpul intrării sale în
vigoare, alte instrumente ale ONU au fost constituite cu scopul protecţiei muncitorilor migranţi.
International Convetion on the Elimination of All Forms of Rasial Discrimination(ICERD) este
una din cele mai largi convenţii ratificate de ONU, care obligă statele participante să, scoată în
afara legii discriminarea pe domeniul rasei, culorii, originii naţionale sau etnice din interiorul
jurisdicţiei statelor şi să promulgheze sancţiuni pentru activităţi bazate pe asemenea
discriminare.

19 http://www.un.org/
20 Ibidem.
21 Ibidem.
22 Migrant workers, Geneva, 1999, nr. 87, p. 24.

Există şi alte instrumente ale ONU, care nu au legătura directă cu problema migrantului
muncitor dar, care îi protejează de exploatare şi discriminare25. Acestea includ:
 Convenţia pentru Eliminarea oricărei forme de discriminare a femeilor(1979);
 Convenţia internaţională a drepturilor economice, sociale, culturale(1966);
 Convenţia internaţională a drepturilor civile şi politice(1966);
 Convenţia internaţională împotriva torturii şi altor tratamente inumane şi degradante
sau pedepse(1984);
 Convenţia internaţională a drepturilor copilului;
 Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii Organizate Transnaţionale;
 Protocolul împotriva Traficului Ilegal de Migranţi pe Calea Terestră, a Aerului şi pe
Mare26.
ONU este de asemenea angajată într-un număr de alte activităţi din câmpul migraţiei. Din
numărul conferinţelor internaţionale sunt notabile următoarele:
 Conferinţa globală a drepturilor omului(Viena, 1993);
 Conferinţa internaţională a populaţiei şi dezvoltării(Cairo, 1994Summit-ul mondial
pentru Dezvoltarea Socială(Copenhaga, 1995);
 Conferinţa a patra globală a femeilor(Beijing, 1995).
Toate s-au preocupat de a recunoaşte necesitatea protecţiei legale a migranţilor muncitori.
În 2001 a fost organizată Conferinţa Mondială Împotriva Rasismului, Discriminării Rasiale,
Xenofobiei. De asemenea se organizează, la iniţiativa ONU, întruniri regionale care au scop
eliminarea violenţei şi discriminării îndreptate împotriva migranţilor.
Republica Moldova este afectată în masă de procesul migraţionist, fiind una din ţările de
origine a muncitorilor migranţi. Astfel, toate prevederile Organizaţiei Naţiunilor Unite se
răsfrâng şi asupra cetăţenilor Republicii Moldova care, migrând, devin involuntar subiecte ai
acestor tratate.
Fiind membră ONU, Republica Moldova are reprezentanţi în sediile organizaţiei-
Alexandru TULBURE, reprezentant permanent ONU - New-York şi Tatiana LAPICUS,
respectiv ONU – Geneva27. Prin intermediul persoanelor respective, statul nostru încearcă să se
integreze în comunitatea internaţională, reuşind să aplaneze crizele sale interne cu suportul
nemijlocit al ONU.
Obiectul esenţial al activităţii ONU în domeniul migraţiei este eliminarea pericolului ce
atentează viaţa şi integritatea mentală şi fizică a migrantului muncitor, prin elaborarea unor acte,
ce au drept scop gestionarea procesului migraţionist.
23
Abella, Manolo, Cum să gestionăm migraţia forţei de muncă, Geneva, 2005, p.97.
24
Migrant workers, Geneva, 1999, nr. 87, p.25.
25
Ibidem, p. 26.
26
Gestionarea Migraţiei de Muncă în Republica Moldova, Chişinău, 2005, p. 70-71.
European Social Carter
European Social Carter a fost deschisă la Torino pe 18 octombrie 1961 şi a fost ratificată de
20 de state membre a Consiliului Europei28. Printre acestea 17 state fac parte din acordul
Economic European care include 15 membre ale Uniunii Europene. Cipru, Malta, Turcia, sunt
alte 3 ţări, în timp ce Elveţia, Liechtenstein, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi
România au semnat Charta, dar nu au ratificat-o.
Carta social europeană nu este numai o declaraţie solemnă, abstractă, cu o vocaţie
pragmatică, ci reprezintă un ansamblu de drepturi fundamentale în domeniul muncii, angajării,
relaţiilor sociale şi securităţii sociale29. Carta este completată de un Protocol adiţional care a fost
deschis pentru semnare pe 5 mai 1988 şi a intrat în vigoare pe 4 septembrie 1992. Este semnat de
17 state. Articolele 18 şi 19 se referă la problema migraţiei, fiind preocupate cu drepturile de
protecţie şi asistenţă a migranţilor muncitori şi a familiilor lor.
Astfel, stipulaţiile au fost acceptate în mare măsură de către statele semnatare şi ele conţin
următoarele dispoziţii:
 ajutarea migranţilor pe diferite căi (informaţie, combaterea propagandei înşelătoare,
cooperarea între serviciile sociale);
 impunerea impozitelor, procedurilor legale;
 asigurarea protecţiei sociale;
 transferul în siguranţă;
 extinderea acestor garanţii;
 autofolosirea lor de către migranţii muncitori.
De asemenea, se accentuează situaţia discriminării de factori şi a egalităţii de jure,
probleme acute care necesită o soluţionare rapidă.
Deşi colaborarea cu Consiliul Europei este mai puţin fructuoasă, totuşi Republica Moldova
a semnat în anul 1995 Convenţia Consiliului Europei privind protejarea minorităţilor
naţionale30, precum şi Convenţia Europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
(1997)31, demonstrând cu vehemenţă interesul faţă de reglementarea problemelor internaţionale
cu impact vădit şi asupra situaţiei politice şi socio-economice interne.

27
www.mfa.md.
28
Activities of the Council of Europe in the migration field, Strasburg, 20 May, 1996, p. 42.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune


Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), creată în 1951, este una dintre
instrumentele internaţionale cu privire la, lucrătorii migranţi, a cărei direcţii prioritare de
activitate sunt îndreptate spre gestionarea migraţiei întru beneficiu tuturor32. Sarcinile
primordiale ale OIM sunt:
 asistenţa în depăşirea provocărilor operaţionale crescând în domeniul migraţiei;
 studierea profundă şi înţelegerea problemelor de migraţie;
 încurajarea dezvoltării economice şi sociale prin intermediul migraţiei;
 susţinerea demnităţii umane şi bunăstării migranţilor
Extinderea OIM
1998 2006
State membre 67 118
Buget operaţional(USD mln) 242,2 1000
Oficii locale 119 290
Proiecte 686 1400
Angajaţi 1100 5000

_______________ Convenţiile şi Recomandările OIM pot servi drept ghiduri pentru


adoptarea standardelor contractelor de muncă şi încheierea acordurilor bilaterale în domeniul
muncii. Acestea se aplică lucrătorilor străini şi naţionali în mod egal. Obiectivul central este
interzicerea discriminării în temeiul că toate persoanele, inclusiv imigranţii, ar trebui să se
bucure de egalitatea oportunităţilor şi tratamentului în ceea ce priveşte condiţiile de muncă33. În
general, OIM îşi axează activitatea asupra condiţiilor de viaţă a migrantului prevăzând că, fiecare
membru se obligă să aplice fără discriminare pe motiv de naţionalitate, rasă, religie sau sex,
migranţilor aflaţi legal pe teritoriul lor, un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care-l
aplică propriilor cetăţeni.
Convenţiile şi recomandările OIM prevăd protecţia migranţilor la diferite etape ale
procesului migraţional şi, în baza diferitor circumstanţe. Există prevederi cu privire la dreptul
migranţilor de a primi informaţie cu privire la condiţiile generale de muncă şi de trai din ţară de
destinaţie, înainte de a părăsi statul de origine. Recrutarea migranţilor se realizează în baza
autorizaţiei şi monitorizării organelor publice. În timpul muncii, termenii şi condiţiile de muncă
sunt prevăzuţi într-un şir de convenţii care, asigură egalitate de tratament cu cetăţenii statului de
destinaţie, în ceea ce priveşte salariu minim, formele de plată, condiţiile de lucru, securitatea
muncii, promovarea, asigurarea socială, securitatea personală34.
Aceste măsuri se aplică în cazul migraţiilor legale, dar, din păcate, în raportul migraţiei
legale şi migraţiei ilegale, preevalează a doua ca un fenomen complex ce desemnează situaţia
critică a societăţii mondiale.
_______________________________________________________________________________________
29
Ion, Floander, Tiberiu, Plesu, Carta social europeană revizuită şi impactul ei asupra guvernării moderne, Constanţa, 2006, p. 83.
30
Мошняга В., Евдокимова Л., Коман А., Краузе А., Руснак Г. Трудовая миграция в лицах: люди и судьбы. Кишинев, 2000, p. 26.
31
Ibidem
Astfel, în detrimentul migraţiei ilegale, în cooperare cu statele originare şi destinatare, OIM
are următoarele direcţii strategice de activitate:
 cooperarea tehnică şi fortificarea capacităţii guvernelor în domeniile conexe
fenomenului migraţionist;
 asistenţă la întoarcerea voluntară a migranţilor şi serviciile de reintegrare;
 implementarea programelor de combatere a traficului de fiinţe umane;
 facilitarea migraţiei de muncă legale şi reducerea nivelului migraţiei iregulare;
 implementarea programelor de informare şi educare în masă despre migraţie;
 contribuirea la dezvoltarea capacităţii în domeniul elaborării politicilor şi
procedurilor de gestionare a migraţiilor la nivel naţional, regional, internaţional.
Evident că, toate direcţiile strategice de activitate ale acestei organizaţii au impact şi asupra
ţării noastre fiind, semnat la 21 martie 2002 Acordul de Cooperare între Guvernul Republicii
Moldova şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţiuni (OIM)35.
Conform acestui acord, OIM va implimenta în Republica Moldova programe şi activităţi,
privind migraţia, în special, în domeniile ce ţin de oferirea asistenţei tehnice pentru, combaterea
traficului de migranţi şi a contrabandei, prin cooperare şi, fortificare de capacităţi cu Guvernul
Moldovei; reîntoarcerea şi asistenţa de reintegrare a victimelor; migraţia temporară a cetăţenilor
moldoveni şi a străinilor; reîntoarcerea resurselor umane calificate în Moldova; acordarea
asistenţei pentru refugiaţi şi repatriaţi, persoanelor strămutate şi altor persoane care au nevoie de
asemenea asistenţă; promovarea reîntoarcerii voluntare a solicitanţilor de azil, care nu l-au
primit, şi a altor străini ilegali; implimentarea programelor de informare şi educare în masă
despre migraţie şi nu în ultimul rînd contribuirea la dezvoltarea capacităţii în domeniul
elaborării politicilor şi procedurilor de gestionare a migraţiei la nivel naţional, regional şi
internaţional.
Problemele migraţiei, inclusiv a forţei de muncă, implică domenii diferite ale vieţii sociale,
începând de la economice şi nivelul de trai şi terminând cu formarea cetăţeanului în aspectul
moral şi profesional. De aceea existenţa unor organisme internaţionale este prioritară pentru
garantarea securităţii sociale a muncitorilor migranţi.
Astfel, existenţa unor instrumente legislative ar fi ineficientă fără aportul din partea statelor,
care sunt capabile să gestioneze politica internă în favoarea edificării unui sistem al relaţiilor
internaţionale bazat pe justiţie şi echitate. Doar o colaborare interstatală şi inter-organizaţională
va permite redresarea situaţiei existente şi reducerea riscului de penetrare a migraţiei ilegale în
procesul de globalizare, ca un factor catalizator de consecinţe negative asupra societăţii
mondiale.
32
http://www.iom.com/
33
Abella, Manolo, Cum să gestionăm migraţia forţei de muncă, Geneva, 2005, p. 95.
34
Ibidem, p. 95-96.
35
Noile frontiere în Europa de sud-est, Republica Moldova, Ucraina, România. Institutul de Politici Publice, Chișinău: Știința, 2002, p. 154
3.2. Politica migraţională a Republicii Moldova
Concepţia politicii migraţionale prevede obiectivele, principiile şi direcţiile prioritare de
reglementare şi dezvoltare a proceselor migraţionale în Moldova, care constituie o parte inerentă
a dezvoltării societăţii umane.
Uneori, procesele migraţionale sunt dictate de necesitatea asigurării securităţii personale,
acolo unde apar conflicte etnice, militare sau tehnogene. De asemenea, aceste procese proprii
fiecăror state, pot duce la acutizarea relaţiilor socio-economice, politice, etnice, situaţiei
criminogene. Astfel, se explică tendinţa autorităţilor de a reglementa procesele migraţionale, de a
promova o politică migraţională complexă, care ar permite edificarea unei societăţi bazate pe
justiţie, echitate şi corectitudine. În această ordine de idei, Republica Moldova întreprinde paşi
determinanţi în procesul reglementării migraţiei de muncă.
Se cunosc mai multe perioade de evoluţie ale acestei politici, derivate din aspectele istorice
ale Republicii Moldova:
 perioada 1989 – 1994, caracterizată prin reglementarea proceselor migraţionale între
Republica Moldova şi fostele republici ale Uniunii Sovietice36.
În perioada sovietică Moldova a fost furnizor de forţă de muncă în regiunile URSS. După
declararea independenţei, pentru a regla statutul juridic al Republicii Moldova, Guvernul
semnează acordurile de la Bişkek37 „Despre deplasarea fără vize a cetăţenilor CSI pe teritoriu
statelor-membre”(1992), semnează acorduri bilaterale în problema migraţiei forţei de muncă cu
Rusia(mai 1993), Ucraina(decembrie 1993), Belarus(mai 1994)38.
Pentru a garanta drepturile fundamentale ale populaţiei, aflate pe teritoriul Republicii Moldova,
înainte de definirea procedurilor de atribuire a cetăţeniei, precum şi pentru evitarea migraţiei
necontrolate, Sovietul Suprem al R.S.S.M. a adoptat în 1990 LEGEA CU PRIVIRE LA
MIGRAŢIUNE39, orientată spre susţinerea locuitorilor Republicii Moldova. Însă, aplicarea
ulterioară a Legii a demonstrat caracterul unilateral al acesteia şi, existenţa unui număr
considerabil de carenţe legislative.
Din punct de vedere instituţional, cu dreptul soluţionării problemelor migraţiei, a fost abilitat
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în cadrul căruia a fost creat Departamentul migraţiune.
Funcţia de bază constă în, luarea deciziei privind acordarea statutului de imigrant cetăţenilor
străini în Republica Moldova40.
 perioada 1994 – 2001, caracterizată prin antrenarea ţării noastre în procesele
internaţionale de migraţiune. În această perioadă s-au conturat problemele care au redus
posibilitatea statului de a gestiona migraţia.
În perioada respectivă, migraţia ilegală a forţei de muncă, nefiind monitorizată, a condiţionat
comiterea unui şir întreg de abuzuri şi încălcări flagrante ale drepturilor fundamentale ale
cetăţenilor, unul din ele fiind traficul de fiinţe umane şi exploatarea economică.
Revenind la perioada anterioară, după obţinerea independenţei, la Chişinău au început să se
deschidă ambasade ale statelor străine. În pofida, acestui moment important pentru afirmarea
Moldovei ca subiect al relaţiilor internaţionale, regimul de vize rămânea nesoluţionat iar,
izolarea internaţională se acutiza. În scopul reglementării acestei situaţii, Republica Moldova
aderă la actele Organizaţiei Internaţionale a Muncii(2000), iniţiind acorduri bilaterale de
readmisie cu Polonia, Ungaria şi Lituania41.
Pentru optimizarea gestionării migraţiei, dar şi al asigurării intereselor de ordin socio-
economic, Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova au adoptat un şir de acte normative42:
a. Legea Republicii Moldova “Privind cetăţenia Republicii Moldova” nr. 1024-XIV din
02.06.2000;
b. Legea Republicii Moldova, cu privire la statutul cetăţenilor străini şi apatrizilor în
c. Republica Moldova nr. 275-XIII din 10.11.1994; Legea Republicii Moldova, privind
actele de identitate din sistemul naţional de
paşapoarte nr. 273-XIII din 9.11.1994;
d. Legea Republicii Moldova Cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova
nr. 269-XIII din 9.11.1992;
Printr-o Hotărâre a Guvernului din august 2001, a fost creat Serviciul de Stat de
Migraţiune43, preluând atribuţiile respective ale Departamentului Migraţiune din cadrul
Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. A fost adoptat un Regulament al Serviciului de Stat
Migraţiune care, prevedea următoarele atribuţii de bază ale Serviciului:
 Promovarea politicii migraţionale de stat, inclusiv reglementarea proceselor de
imigrare şi repatriere a populaţiei;
 Elaborarea şi prezentarea spre aprobare a propunerilor privind cota de imigrare;
 Coordonarea proceselor de încadrare provizorie a lucrătorilor migranşi în câmpul
muncii şi de asigurare a protecţiei sociale a acestora;
 Elaborarea proiectelor acordurilor interguvernamentale cu privire la, angajarea
provizorie şi protecţia socială a lucrătorilor migranţi;
 Executarea funcţiilor atribuite anterior în competenţa Ministerului Muncii şi
Protecţiei Sociale, în baza Legii cu privire la migraţiune din 1990.
 perioada 2001 – 2007, caracterizată prin anumite schimbări pozitive atât din partea
statelor occidentale, cât şi din partea Republicii Moldova.
36 Republica Moldova-Problemele migrației. Institutul Muncii al Sindicatelor din Republica Moldova. Institutul muncii GSEE,
Grecia, Chișinău, 2007, p.80.
37 Politici migraționale în Republica Moldova. Institutul de politici publice, Chișinău, 2005, p. 70.
38 Ibidem.
39 Gestionarea Migrației în Moldova. Evaluare 2003, OIM, SIDA, p. 11.
40 Republica Moldova-Problemele migrației. Institutul Muncii al Sindicatelor din Republica Moldova. Institutul muncii GSEE,

Grecia, Chișinău, 2007, p.83.


41 Ibidem, p. 89.

Reieşind din necesitatea reglementării problemelor migraţionale şi, racordării legislaţiei


naţionale la cerinţele internaţionale, Parlamentul Republicii Moldova adoptă în 2002 două
importante acte normative în domeniul migraţiei44:
1. Concepţia politicii migraţionale a Republicii Moldova(Hotărârea nr. 1386-XXXV din
11.10.2002).
2. Legea cu privire la migraţiune(Legea nr. 1518-XV din 6.12.2002).
Proiectul Concepţiei Politicii migraţionale a Republicii Moldova a fost elaborat de
Serviciul de Stat Migraţiune în conlucrare cu toate ministerele şi, departamentele ce au atribuţii
directe în reglementarea fluxului migraţional şi implimentarea prevederilor expuse în Concepţie.
La alcătuirea acestui document au participat şi savanţi, profesori de la instituţiile de
învăţămînt superior din republică, organizaţii neguvernamentale; în acest scop a fost studiată
practica în domeniul respectiv a mai multor ţări: Cehia, Polonia, Lituania, România, Franţa,
Italia, SUA, Federaţia Rusă45.
Realizarea politicii migraţionale urma să fie susţinută de activitatea organelor
administraţiei publice centrale şi locale în următoarele direcţii de bază:
 Elaborarea şi perfectarea bazei normative în domeniul migraţiei, armonizarea
legislaţiei naţionale cu standardele internaţionale;
 Apărarea drepturilor migranţilor, în conformitate cu normele dreptului internaţional,
aderarea la tratate internaţionale, cu privire la migraţiune şi la organizaţiile internaţionale pentru
problemele migraţiei;
 Ridicarea nivelului de responsabilitate a organelor administraţiei publice centrale şi
locale, a organelor de drept, organizaţiilor neguvernamentale, persoanelor fizice şi juridice, altor
organizaţii şi instituţii;
 Crearea registrului informaţional republican unic de date, cu privire la migranţi şi
implimentarea unui sistem automatizat de evidenţă şi de control al migranţilor în punctele de
trecere a frontierei de stat a Republicii Moldova;
 Atragerea resurselor financiare pentru soluţionarea problemelor în domeniul
migraţiei;
 Elaborarea unor programe privind realizarea politicilor migraţionale.

42
Ibidem.
43
Gestionarea Migrației în Moldova. Evaluare 2003, OIM, SIDA, p. 12
44
Ibidem, p. 13
45
Noile frontiere în Europa de sud-est, Republica Moldova, Ucraina, România. Institutul de Politici Publice,
Chișinău: Știința, 2002, p. 152.

O deosebită importanţă în cadrul politicii migraţionale a avut, adoptarea următoarelor acte


legislative şi normative46:
1. Legea pentru acceptarea Constituţiei Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiuni,
adoptată de Parlament la 29.05.2003, nr. 215-XV;
2. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la, Departamentul Migraţiune,
aprobată la 07/08.2003, nr.970;
Pe parcursul acestei perioade au fost întreprinse un şir de activităţi care au permis evaluarea
acestui proces. În acest scop, în cadrul Programului TASIS47, a fost realizat proiectul
Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie Privind îmbunătăţirea gestionării frontierelor care, a
permis dotarea punctelor de trecere a frontierei de stat cu echipament modern. De asemenea, au
fost stabiliţi indicatori de colectare a datelor statistice în domeniul migraţiei, a fost efectuat
primul după 1989 Recensământ al populaţiei Republicii Moldova.
Cu suportul agenţiilor ONU au fost realizate studii în domeniul sănătăţii migranţilor,
analiza legăturii între comunităţile de peste hotare, au fost efectuate prognoze ale dezvoltării
demografice a Republicii Moldova pînă în 2020.
Problema migraţiei este una dintre cele mai acute probleme ale dezvoltării Republicii
Moldova. Astăzi în migraţia de muncă este inclus fiecare al treilea cetatean apt de muncă.
Migraţia afectează în mod direct securitatea naţională a statului moldovenesc.
Republica Moldova caută soluţii pentru minimizarea migraţiei populaţiei moldovenesti, să
străduie să micsoreze efectele negative ale acestor procese. În managementul migraţional se
poate evidenţia mai multe etape în abordarea şi gestionarea migratiiţor. În primul rînd evoluţia
managementului migraţional se observă în formularea scopurilor politilor migraţionale,
depistarea problemelor-cheie. În acest context putem menţiona că ultima etapă în managementul,
politicile migraţionale, promovate de stat, se caracterizează prin schimbare, reformă radicală.
Ultima etapă se începe din mai 2006. Conţinutul etapei – regândirea unor abordări
conceptuale în legătură cu reglementarea migrării forţei de muncă, desfăşurarea unei reforme
instituţionale, o cooperare mai efectivă cu Uniunea Europeană, contracararea migraţiei ilegale şi
migraţiei ilegale de tranzit.
Reforma Instituţională. Revitalizarea acţiunilor guvernului în reglementarea migraţiei se
orientează spre legalizarea activităţilor cetăţenilor moldoveni peste hotare, apărarea lor juridică
şi socială, care încă n-a fost obţinută. Reforma a fost de asemenea condiţionată de schimbarea
priorităţilor în politica migraţionistă, fiind considerată parte integrantă a politicii sociale.

46
Anuar statistic privind fluxurile migraționale în Republica Moldova.Anul 2003, Chișinău, 2004, p. 5.
Mai mult decât atât, în încercarea de a unifica sistemul de reglementare a migraţiei
Republicii Moldova cu cel caracteristic ţărilor Uniunii Europene. Moldova schimba conţinutul şi
funcţiile structurilor specializate în migraţie. Prerogativele Biroului Naţional pentru migraţie au
fost divizate între Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Afacerilor Interne (Biroul
Naţional pentru migraţie şi Azil) şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În
reglementarea proceselor migraţioniste în Moldova participă, de asemenea, în măsuri diferite
Preşedinţia, Parlamentul, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Afacerilor Interne,
Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, Departamentul trupelor de frontieră, şi
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
În august 2006 a fost creată Comisia pentru coordonarea activităţilor legate de migraţie,
condusă de vice-premierul Guvernului, ministrul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene a
Republicii Moldova.
Modificarea cadrului normativ. Baza juridico-normativă a gestionării migraţiei este
reprezentată astăzi de Concepţia politicii migraţionale, Legea cu privire la migraţie, Legea cu
privire la cetăţenie, Legea de intrare şi ieşire din Republica Moldova, Legea cu privire la statutul
juridic al cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova, Legea cu privire la statutul
refugiaţilor, Legea cu privire la prevenirea şi combaterea traficului cu fiinţe umane (decembrie
2005). Republica Moldova are un cadru normativ echilibrat în sfera managementului migraţiei:
Programul de guvernare pentru 2005-2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului‖, Planul
naţional de măsuri cu privire la migraţie şi refugiaţi (2006), Planul Naţional de prevenire şi
combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2008-2009 (adoptat în aprilie 2008),
Pprogramul de măsuri pentru susţinerea populaţiei ce locuieşte în afara Republicii Moldova
(diasporei moldoveneşti) pentru anii 2006-2009, etc.
Republica Moldova cooperează cu structurile internaţionale specializate în domeniul
migraţiei (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Organizaţia Internaţională a Muncii,
Direcţia Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi). În momentul de faţă au fost elaborate legi cu
privire la cetăţenii străini în Republicii Moldova şi migraţia forţei de muncă. S-a propus
adoptarea legii cu privire la schimbarea principiilor de stabilire a cotelor imigraţionale.
Abordările revoluţionare sunt vizibile pentru stimularea ocupării forţei muncă şi a posibilităţilor
de investiţii provenite de la imigranţii în Republica Moldova. În Legea cu privire la migraţia
forţei de muncă o mare atenţie este acordată contracarării migraţiei nereglementate a cetăţenilor
moldoveni. Legislatorii înăspresc controlul de activitate a agenţilor, încadraţi în angajarea în
câmpul muncii a moldovenilor peste hotare: firmele sunt obligate sa furnizeze rapoarte trime-
striale Biroului Naţional de Statistică şi Agenţiei pentru Ocuparea forţei de Muncă. Rapoartele
indică: cine, unde, pe ce termen a plecat şi când se va întoarce. Părinţii care intenţionează să
plece să lucreze peste hotare sunt obligaţi să aducă la cunoştinţă agenţiei despre faptul că copii
lor rămân fără supraveghere.
A fost elaborat sistemul informaţional automatizat în această privinţă. Împreuna cu
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a avut loc un tender şi au fost stabilite în baza
concursului transparent companiile care vor asigura partea tehnică a proiectului, integrat în
programul «Moldova electronică». Procesul de implementare constă intr-un plan de acţiuni în
sfera migraţiei şi refugiaţilor. La începutul lunii aprilie 2008 în Moldova a fost deschis, într-un
propriu sediu, Centrul pentru amplasarea migranţilor ilegali.
Reexaminarea sarcinilor / obiectivelor de bază ale practicii de reglementare a migraţiei
forţei de muncă. Autorităţile moldoveneşti promovează o abordare nouă, ce constă în faptul că
reglementarea proceselor migraţiei forţei de muncă depinde de soluţionarea problemelor de
combatere a sărăciei, creşterea ocupării forţei de muncă, sporirea potenţialului socio-economic al
ţării şi bunăstării cetăţenilor. Politica migrăţională începe să fie analizată în contextul politicilor
sociale, subordonării politicii migraţioniste priorităţilor naţionale, legăturii cu perspectivele de
dezvoltare a ţării.
Renaşterea economiei ţării constituie una dintre cele mai importante căi de reducere a
numărului de muncitori moldoveni, emigraţi în căutarea salariilor mai mari, corespunzătoare
standardelor internaţionale. Acest proces de renaştere a economiei trebuie să se bazeze pe
creşterea investiţiilor directe în producţie, în conformitate cu Programul «Renaşterea economiei
– renaşterea ţării». Transferurile băneşti (remitenţele) ale muncitorilor moldoveni trebuie să
stimuleze investiţiile în diferite proiecte locale.
Accentul a fost pus pe crearea condiţiilor normale de muncă în Moldova, atragerea
remitenţelor migranţilor în investiţii, dezvoltarea business-ului mic şi mijlociu, cât şi pe
dezvoltarea socio-economică a ţării. În acest scop în 2007-2008 se pune în aplicare proiectul
"Dincolo de reducerea sărăciei: elaborarea cad-rului juridic, regulator şi instituţional pentru
utilizarea remitenţelor în scopul dezvoltării mediului de afaceri din Moldova.
În ţară s-au intensificat contactele, conlucrarea cu diaspora moldovenească, desfăşurată de
către Biroul Naţional de Relaţii Interetnice.
Cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul reglementării migraţiei. Astăzi Moldova
promovează politică în domeniul migraţiilor în contextul iniţiativelor migraţioniste a Uniunii
Europene. Printre aceste iniţiative pot fi numite: aprobarea unei abordări globale faţă de migraţie
în regiunile de est şi sud-est în-vecinate cu Uniunea Europeană; parteneriat privind mobilitatea şi
migraţia circulară; Misiunea Uniunii Europene privind cooperarea la frontieră (EUBAM);
«Sinergia Mării Negre»; noua tematică de cooperare cu ţările terţe în domeniul azilului şi
migraţiei, crearea centrului de vize unic al Uniunii Europene; acord privind simplificarea
regimului de vize şi de readmisie după expirarea timpului rezervat pentru Planul Individual de
Acţiuni «Uniunea Europeană – Republica Moldova» (2005-2008), autorităţile moldoveneşti au
înaintat iniţiativa de a semna un nou document de cooperare cu Uniunea Europeană. Acest
document trebuie să fie din punct de vedere politic bine consolidat, oferind Moldovei o
continuitate a reformelor iniţiale de integrare Europeană. În acest context UE a propus
«Parteneriatul estic».
- Moldova şi-a exprimat dorinţa de a adera în calitate de ţară-pilot la proiectul privind
migraţia circulară, şi a propus la rândul său propuneri şi observaţii privind îmbunătăţirea
mecanismului migraţiei circulare şi de mobilitate. După două runde de negocieri, în iunie 2008
Republica Moldova a fost selectată în calitate de ţară ce va realiza proiectul «pilot» în domeniul
migraţiei circulare. Acest acord atrage atenţia asupra migraţiei circulare a cadrelor de muncă
calificate, sensibilizării, formării profesionale în contextul cerinţelor UE, cu scopul de
reîntoarcere şi reintegrare în ţara de origine. Ca parte integrantă a acordului se prevede realizarea
a două proiecte, în valoare de 5,5 mil. Euro.
- În ansamblu, Republica Moldova a salutat pozitiv rezultatele misiunii EUBAM:
consolidarea încrederii la frontieră, s-a redus migraţia ilegală, traficul de droguri, de automobile
furate, etc. - Deschiderea în 2007 a Centrului unic de vize UE, a permis facilitarea situaţiei de
primire a vizelor în UE, pentru ţările ce nu au ambasade în Republica Moldova.
Înăsprirea acţiunilor împotriva organizatorilor traficului de fiinţe umane şi migraţia
ilegală. Primele tentative de combatere a migraţiei ilegale a populaţiei moldoveneşti au fost
legate de traficul de fiinţe umane. Iniţiativa aparţine organizaţiilor internaţionale, preocupate de
traficul femeilor şi fetelor tinere cu scopul exploatări sexuale. În conformitate cu recomandările
organizaţiilor internaţionale şi reieşind din situaţii reale, prin decizia Guvernului Republicii
Moldova (mai 2000), fost creat Grupul Naţional de Combatere a traficului de fiinţe umane, care
a avut menirea să joace rolul de partener naţional în cadrul proiectului OIM în problema
combaterii traficului de fiinţe umane din Republica Moldova. În acelaşi timp a fost elaborat
Planul de Acţiuni, care pune accentul pe cooperarea şi acţiunile comune ale autorităţiilor publice
şi organizaţiilor non-guvernamentale. Tot atunci a fost constituit grupul de lucru permanent, în
care au intrat reprezentanţi ai ministerelor, deputaţi ai parlamentului, reprezentanţi ai
organizaţiilor non-guvernametale. În componenţa Ministerului Afacerilor Interne a fost creat
Departamentul pentru combaterea crimei organizate, sarcinile lui vizând şi combaterea traficului
de fiinţe umane.
Atenţie primordială se acordă Convenţiilor şi Acordurilor, semnate şi ratificate de statele,
care reprezentau un interes sporit al cetăţenilor Republicii Moldova(Italia, Spania, Portugalia,
Grecia).
În plan bilateral au fost iniţiate negocieri pentru semnarea acordurilor de plasare în, câmpul
muncii şi protecţiei socială a lucrătorilor migranţi. Astfel, în 2004-2005 au fost semnate acorduri
cu Italia şi Azerbaidjan48, au fost iniţiate şi se află la diferite etape de negociere acorduri cu încă
19 state ( Portugalia-2003, Spania-2003, Statele Benelux-2003, Grecia-2004, Croaţia-2004,
Estonia-2004, Bulgaria-2004, Israel-2004, Republica Ungară-2004, Turcia-2005, SUA-2004).
Amploarea fenomenului migraţional a obligat autorităţile moldave să, examineze necesitatea
regularizării fluxului migraţional în întreaga sa complexitate. Politica migraţională este o parte
componentă a politicii naţionale şi internaţionale a statului şi implimentarea ei reprezintă una din
cele mai importante responsabilităşi ale organelor de stat. Migraţia forţei de muncă trebuie
privită ca un mecanism de echilibrare a tendinţelor pe piaţa internă a muncii, care trebuie
reglementat în dependenţă de tendinţele de dezvoltare a acesteia, a pronosticurilor care
identificau domeniile cu un surplus de forţă de muncă. În acest sens, Guvernul a elaborat
Hotărârea nr. 1332 din 22 noiembrie 2006 Cu privire la măsurile de realizare a obiectivelor
privind, crearea către anul 2009 a 300 mii locuri de muncă şi majorarea salariului mediu lunar
pe economie până la echivalentul a 300 dolari SUA49.
În scopul ameliorării situaţiei pe piaţa forţei de muncă, combaterii şomajului, amplificării
măsurilor de protecţie a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, Guvernul a adoptat
prin Hotărârea nr. 605 din 31 mai 2007, Strategia Naţională privind Politicele de Ocupare a
Forţei de Muncă pe anii 2007-2015(SNPOFM)50.
Gestionată adecvat şi eficient, migraţia poate aduce beneficii migranţilor şi societăţii.
Astfel, Strategia naţională în domeniul migraţiei şi azilului (2011-2020) constituie documentul
naţional menit să asigure reglementarea circulaţiei şi mobilităţii cetăţenilor, pentru a contribui la
prosperitatea populaţiei ţării, la dezvoltarea ei socioeconomică, la asigurarea drepturilor şi
securităţii sociale ale migranţilor. Prezenta Strategie serveşte drept instrument unic de integrare a
cadrului strategic existent, de racordare a politicilor ce ţin de gestionarea proceselor migraţiei şi
azilului cu procesele de planificare a diferitelor acţiuni strategice din Republica Moldova.
Obiectivul principal al prezentei Strategii este de a asigura o reglementare cuprinzătoare a
managementului proceselor migraţiei şi azilului, de armonizare a cadrului juridic naţional cu
prevederile dreptului internaţional şi legislaţia Uniunii Europene, reglementarea circuitului
persoanelor, menit să servească drept contribuţie pentru dezvoltarea socioeconomică, securitatea
ţării şi realizarea obiectivelor de integrare europeană. Toate domeniile prioritare de activitate
prevăzute în prezenta Strategie urmăresc asigurarea gestionării eficiente a proceselor
migraţionale în scopul dezvoltării durabile a ţării, minimizarea efectelor nedorite ale migraţiei,
reducerea migraţiei iregulare, ajustarea politicilor naţionale la Aqius-ul comunitar.
Exodul de inteligenţă este un subiect sensibil, care deocamdată nu şi-a găsit reflectare în
politicile naţionale. Deşi pe parcursul ultimului deceniu se atestă o creştere permanentă a
numărului migranţilor cu studii superioare şi medii de specialitate plecaţi la lucru peste hotare la
moment nu sînt determinate criteriile de evidenţă a migranţilor cu calificare profesională înaltă,
nu sînt evaluate pierderile directe şi indirecte ale investiţiilor publice în sănătatea şi educaţia
migranţilor şi, după caz, ale investiţiilor particulare ale cetăţenilor în învăţămîntul superior. La
moment nu au fost elaborate mecanisme privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor de studii,
angajarea migranţilor din Republica Moldova potrivit competenţelor şi nivelului de instruire.
Aceasta reduce efectele pozitive ale migraţiei atît pentru migrant, cît şi pentru societatea ţării
gazdă. În ceea ce priveşte înseşi migraţia în scop de studii, observăm că liberalizarea regimului
de trecere a frontierei şi posibilitatea persoanelor de a circula, au sporit accesul tinerilor din
Moldova la studii peste hotare. Numărul bursierilor înmatriculaţi la studii în diferite instituţii de
învăţămînt superior peste hotare este în creştere permanentă, însă lipsa politicilor naţionale
direcţionate pentru această categorie de persoane nu stimulează întoarcerea şi angajarea lor în
cîmpul muncii în Republica Moldova.

Deşi remitenţele prezintă cel mai bine studiat subiect, el nu şi-a găsit o continuitate
proactivă în politicile din partea statului. Direcţionarea investirii remitenţelor în domeniile
economice care au potenţial semnificativ şi un efect multiplicator considerabil, orientat spre o
dezvoltareechilibrată în interesul migrantului, a comunităţii şi pentru dezvoltarea întregii
economii, rămîne a fi o prioritate pentru politicile migraţionale.
Reglementarea problemelor migraţiei şi azilului se efectuează în baza legislaţiei
internaţionale, în baza acordurilor interstatale bilaterale în domenii speciale şi a legislaţiei
naţionale. În contextul lărgit al intereselor Republicii Moldova privind garantarea drepturilor
cetăţenilor săi în străinătate şi crearea mecanismelor necesare pentru participarea mai activă a
statului în procesele migraţiei legale au fost semnate un şir de acorduri bilaterale în domenii ce
ţin de migraţia forţei de muncă, protecţia socială a lucrătorilor migranţi, acordurilor de readmisie
etc.

Instituţiile publice de stat abilitate în domeniul migraţiei


Problema fluxului migraţiei de muncă este destul de acută la momentul respectiv în
Republica Moldova deoarece, generează perturbări masive atât la nivel social, cât şi politic,
economic. Probabil aceasta ar fi cauza principală care a permis necesitatea apariţiei şi abilitării
mai multor organe publice cu posibilitatea de a reglementa situaţiile de conflict şi de a crea
atmosfera necesară dezvoltării unei societăţi civile bazate pe respectarea drepturilor
fundamentale ale omului.
Politica de stat cu privire la migraţiune se promovează în conformitate cu, legislaţia
Republicii Moldova, de către Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern prin intermediul
Serviciului de Stat Migraţiune. Politica de migraţiune se realizează, în limitele competenţei, de
către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Interne,
Departamentul Trupelor de Grăniceri, Serviciul de Informaţie şi Securitate, Ministerul Justiţiei şi
autorităţile administraţiei publice locale51.
De asemenea sunt şi alte organe care au tangenţe cu procesul migraţionist şi, nemjlocit,
influenţează evoluţia acestuia şi soluţionarea situaţiilor de conflict care pot apărea.

47
Republica Moldova-Problemele migrației. Institutul Muncii al Sindicatelor din Republica Moldova. Institutul
muncii GSEE, Grecia, Chișinău, 2007, p. 103.
48
Ibidem, p. 107
49
Ibidem, p. 112
50
Ibidem, p. 113
51
Noile frontiere în Europa de sud-est, Republica Moldova, Ucraina, România. Institutul de Politici Publice,
Chișinău: Știința, 2002, p. 156

 Serviciul de Stat Migraţiune, a fost creat la 1 octombrie 2001 pe lângă Guvernul


Republicii Moldova52. Acest Serviciu este o instituţie publică de stat de specialitate, abilitată să
promoveze o politică de stat unică în domeniul migraţiei. Serviciul de Stat Migrațiune
colaborează activ în problemele reglementării fluxurilor Serviciul de Stat Migrațiune
colaborează activ în problemele reglementării fluxurilor migraționale, combaterii migraţiei
ilegale, a contrabandei şi traficului de fiinţe umane cu organismele internaţionale de prestigiu,
precum sunt Consiliul Europei, Organizaţia Internaţională pentru Migraţiuni, Organizaţia
Internaţională a Muncii, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.
 Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, deşi ministerul nu deţine atribuţii în
domeniul migraţiei, este greu de subestimat importanţa lui. Acest organ poate propune politici
privind, schimbarea structurii ocupaţionale, poate propune statistici reale privind şomajul şi
evalua şomajul tacit, determina oportunităţile atractive de angajare în câmpul muncii în interiorul
ţării53.
 Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, contribuie la promovarea
şi realizarea politicii migraţionale a statului în raporturile de drept internaţional, întocmesc şi
verifică actele referitoare la cetăţenii străini şi apatrizi care, doresc să imigreze în ţară şi
eliberează vize de intrare. În componenţa consulatelor noastre lipseşte cadrul privind, forţa de
muncă în străinătate, astfel încât nimeni nu poate monitoriza respectarea drepturilor cetăţenilor
moldoveni ce muncesc peste hotare.
 Ministerul Educaţiei, nu are responsabilităţi specifice privind migraţia. Totuşi,
 această autoritate este responsabilă de nivelul profesional al resurselor umane şi, trebuie
să participe la elaborarea politicilor migraţioniste. Ministerul Educaţiei trebuie să participe la
instruirea profesională a migranţilor până la plecare prin intermediul centrelor de pregătire
profesională. Până la acest moment, Ministerul nu a făcut paşi concreţi vizavi de ameliorarea
migraţiei ilegale cu excepţia trainingurilor destinate şcolilor profesionale54.
 Ministerul Justiţiei, organ de specialitate al administraţiei publice care controlează,
monitorizează şi coordonează toate activităţile din domeniul legal şi, se asigură de realizarea
politicii juridice de stat. În elaborarea politicilor migraţioniste privind, forţa de muncă,
Ministerul Justiţiei are ca funcţie: garanţiile adecvate împotriva abuzurilor, exploatării, în special
cele care ţin de, executarea contractului de muncă peste hotare prin garantarea faptului că,
sistemul juridic fucţionează în modul cuvenit.

52
Ibidem, p. 150
53
Politici migraționale în Republica Moldova. Institutul de politici publice, Chișinău, 2005, p. 78
54
Ibidem
53
Politici migraționale în Republica Moldova. Institutul de politici publice, Chișinău, 2005, p. 78
54
Ibidem
55
Ibidem, p. 79
 Ministerul Afacerilor Interne, în scopul luptei contra migraţiei ilicite în republică a
creat o unitate separată-Serviciul de combatere a şederii ilegale şi Migraţiei Cetăţenilor
Străini55. În iunie 2001 se creează o Direcţie specializată de combatere a traficului ilicit de fiinţe
umane. Printre atribuţiile de bază ale MAI este şi controlul şederii cetăţenilor străini, fie
permanent sau temporar, controlul respectării normelor de rezidenţă de către străini, combaterea
migraţiei ilegale, a traficului ilicit de fiinţe umane.
 Departamentul Tehnologii Informaţionale, elaborează sistemul informaţional
automatizat al migraţiei populaţiei. Informează despre schimbările survenite în starea familială a
imigrantului, înregistrarea agenţilor economici cu participarea agenţilor străini, precum şi, despre
actele de identitate eliberate imigranţilor56.
 Departamentul Trupelor de Grăniceri, asigură efectuarea controlului la punctele
de trecere a frontiere de stat şi evidenţa persoanelor care au traversat frontiera de stat; include în
sistemul informaţional cu datele referitoare la persoanele care traversează frontiera de stat.
 Camera de Licenţiere, este o autoritate publică care, asigură reglementarea de către
stat a activităţilor antreprenoriale şi, controlul asupra respectării condiţiilor stabilite de practicare
a anumitor genuri de activitate.

3.3. Impactul Strategiei naţionale de integrare în UE asupra evoluţiei politicii


migraţionale
Integrarea europeană prezintă la moment una din cele mai actuale abordări. Această
tendinţă nu este una pur întâmplătoare. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană,
pentru Republica Moldova se deschid noi perspective, care privite în ansamblu constituie
posibilităţi de depăşire din criza politico – economică în care stagnăm aproximativ de două
deceni.
Politica Uniunii Europene în domeniul migraţiei este una complexă şi include trei
componente importante: combaterea migraţiei ilegale/iregulare, migraţia forţei de muncă şi
migraţia şi dezvoltarea, care urmează a fi luate în considerare într-o manieră holistică la
elaborarea strategiilor de durată în domeniul migraţiei şi azilului.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, Republica Moldova are hotar comun cu Uniunea
Europeană, motiv pentru care statul nostru s-a înscris într-o cursă accelerată de promovare a
principiilor europene de ajustare, a politicilor naţionale la rigorile şi standardele europene, în
speranţa că, eforturile depuse vor contribui la integrarea europeană a ţării noastre57.

56
Noile frontiere în Europa de sud-est, Republica Moldova, Ucraina, România. Institutul de Politici Publice,
Chişinău: Ştiinţa, 2002, p. 156
57
Republica Moldova-Problemele migraţiei. Institutul Muncii al Sindicatelor din Republica Moldova. Institutul
muncii GSEE, Grecia, Chişinău, 2007, p. 133.
58
Politici migraţionale în Republica Moldova. Institutul de politici publice, Chişinău, 2005, p. 99.
Alta este opţiunea Uniunii Europene, care a lansat în 2001 noua politică de vecinătate, care
nu prevede în mod expres transformarea Moldovei în stat asociat58. Prin urmare, este necesar de
întreprins anumiţi paşi care în contextul realizării politici externe pot fi definitorii iar, privind
prin prisma vecinătăţii cu Uniunea Europeană şi analizând problematica proceselor migraţionale,
este necesar de realizat o politică migraţionistă eficace. Astfel, guvernarea şi-a propus să
regularizeze fluxurile migraţionale şi, să asigure instrumentelor juridice şi instituţionale durabile,
capacitatea de a gestiona eficient procesul migraţiei.
Relaţiile dintre Moldova şi Uniunea Europeană se bazează pe Acordul de Parteneriat şi
Colaborare, intrat în vigoare în 1998 şi Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea
Europeană59.
Conform acordului respectiv, se pune accent pe stabilirea principiilor şi obiectivelor
colaborării, bazate pe dezvoltarea în Republica Moldova a democraţiei, apărarea drepturilor
omului şi a minorităţilor naţionale (problemă strigentă a societăţii autohtone), precum şi crearea
unui stat de drept şi a economiei de piaţă. Conform Constituţiei Republicii Moldova, articolul 1,
aliniatul 3- Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul
politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate60.
Nu rămâne decât, să traducem de facto aceste prevederi, care sigur, pot servi drept
instrumente de luptă contra fenomenelor ilegale, creând contextul favorabil edificării unei
societăţi prospere . Referitor la Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană,
autorităţile moldave au efectuat paşi decisivi, evaluând cadrul legislativ comunitar cu referinţă la
migraţie şi semnând la 11 iulie 2002, Convenţia Europeană privind statutul juridic al lucrătorului
migrant, adoptată la Strasburg la 24 noiembrie 197761.
Planul de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize prevede urmatoarele direcțiii:
- Consolidarea cadrului juridic privind politica de migraţie, inclusiv măsurile de reintegrare a
cetăţenilor Republicii Moldova (care se întorc în mod voluntar sau în cadrul acordului de
readmisie UE - RepublicaMoldova) şi lupta împotriva migraţiei ilegale (inclusiv eforturile de a
încheia acorduri de readmisie cu principalele ţări de origine şi căi de detectare a migranţilor
ilegali);
– Adoptarea unei Strategii Naţionale de Gestionare a Migraţiei pentru implementarea eficientă a
cadrului juridic pentru politica de migraţie şi un Plan de Acţiuni, care conţine un calendar,
obiective specifice, activităţi, rezultate, indicatori de performanţă şi resurse umane şi financiare
suficiente;
– Stabilirea unui mecanism de monitorizare a stocurilor şi a fluxurilor de migraţie, definind un
profil migraţional actualizat în mod regulat pentru Republica Moldova, cu date privind atît
migraţia ilegală, cât şi cea legală, precum şi înfiinţarea organelor responsabile pentru colectarea
şi analiza datelor privind gruprurile şi fluxurile migraţionale.
59 Republica Moldova-Problemele migraţiei. Institutul Muncii al Sindicatelor din Republica Moldova. Institutul muncii GSEE,
Grecia, Chişinău, 2007, p. 134.
60 Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994. Chişinău, MOLDPRES, 2000.
61 Republica Moldova-Problemele migraţiei. Institutul Muncii al Sindicatelor din Republica Moldova. Institutul muncii GSEE,

Grecia, Chişinău, 2007, p. 138.


62 Noile frontiere în Europa de sud-est, Republica Moldova, Ucraina, România. Institutul de Politici Publice, Chişinău: Ştiinţa,

2002, p. 152.
Constatările din faza exploratorie a dialogului privind liberalizarea regimului de vize
confirmă faptul că un regim liberalizat de vize durabil pentru cetăţenii Republicii Moldova poate
fi stabilit imediat ce vor fi implementate condiţiile relevante. În special, liberalizarea vizelor este
condiţionată de: îmbunătăţirea semnificativă a nivelului de securitate a documentelor, inclusiv
implementarea paşapoartelor biometrice; consolidarea gestionării frontierelor, a migraţiei şi a
politicii de azil; reformele şi cooperarea în domeniul ordinii şi siguranţei publice (inclusiv lupta
împotriva traficului de fiinţe umane); abordarea problemelor de relaţii externe (inclusiv
drepturile omului şi libertăţile fundamentale), legate de circulaţia persoanelor. Aceste reforme şi
îmbunătăţiri, precum şi reformele autorităţilor relevante, inclusiv a forţelor de poliţie, ar trebui să
conducă la un nivel ridicat de eficienţă care să corespundă standardelor europene şi
internaţionale.
În ceea ce priveşte evaluarea preliminară a impactului posibilei viitoarei liberalizări a
regimului de vize, ar trebui de remarcat, de asemenea, că rata de refuz a vizelor în Republica
Moldova a fost relativ constantă, dar semnificativă, în ultimii doi ani fiind la aproximativ 10%,
în timp ce numărul de cetăţeni ai Republicii Moldova, cărora le-a fost refuzată intrarea la
frontiera externă a UE, a scăzut de la aproximativ 5750 de persoane în 2008 la mai puţin de 3000
de persoane în 2009. În plus, numărul de cetăţeni ai Republicii Moldova reţinuţi pentru şedere
ilegală în UE a scăzut constant în ultimii ani de la aproximativ 11250 în 2006 la mai puţin de
5750 în 2009, numărul deciziilor de returnare a scăzut de la 6710 la 5275 în ultimii doi ani (date
Eurostat).
În pofida faptului, aderarea europeană se află la ordinea de zi în cadrul şedinţelor
guvernării, totuşi, criza economică stagnează procesul evolutiv, dând naştere stepticismului în
rândurile membrilor Uniunii Europene, creând sentimente de nesiguranţă în ceea ce priveşte
problema securităţii, în special al frontierelor. Însă trebuie de atenţionat organismele
internaţionale că problema migraţiunii ilegale prin frontiera de est a Republicii Moldova, vizează
întreaga comunitate europeană, şi, nu doar autorităţile Moldovei, care nu dispune nici de cadre
suficiente, nici mijloace financiare pentru a opri fluxul de migranţi ilegali62. De asemenea,
Uniunea Europeană este îngrijorată că stabilitatea din zonă poate fi şi, mai mult afectată, în urma
transformării Moldovei în rută majoră de tranzit pentru persoanele traficate şi muncitorii
clandestini din Asia Centrală, care îşi vor continua drumul spre Europa prin traversând teritoriul
României.
Repulica Moldova are de rezolvat încă o problemă majoră, care agravează şi mai
mult situaţia – conflictul transnistrean. Regimul care administrează teritoriul Transnistriei, nu
este în mod aprioric capabil să înceapă şi să ducă la un sfîrşit logic procesele democratice
autentice dat fiind, caracterul său imanent totalitar. Din această cauză, se creează o gaură neagră
la frontiera estică, augmentată de contrabandă şi comerţ ilicit, imagine care se reflectă negativ în
faţa Uniunii Europene.
Deşi intenţiile de integrare europeană sunt tema discuţiilor zilnice, ritmurilerealizărilor
stabilite sunt stagnate din următoarele considerente:
– Instabilitatea cadrului legal şi instituţional. De remarcat că, odată cu stabilirea în 2007 a
noilor hotare, UE promovează politici migraţionale mult mai dure.
Se tergivesează elaborarea actelor normative privind, regularizarea procesului migraţiei
forţei de muncă, care era preconizată pentru 2006. De asemenea, situaţiile de confuzie şi de
dublare a atribuţiilor între Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Economiei şi Comerţului,
constituie încă o problemă suplimentară cu impact negativ asupra procesului de integrare
europeană.
– Lipsa resurselor financiare. Totuşi, în dialogul său cu Uniunea Europeană, concomitent
cu importanţa dezvoltării politicilor coerente şi a mecanismelor adecvate, Moldova urmează să
se conducă de experienţa şi realizările statelor din Europa Centrală, de Est şi din UE.
Politica migraţională are nevoie de susţinere din partea tuturor instituţiilor implicate, iar
caracterul multidimensional al acestora trebuie să infuenţeze asupra stabilirii unui dialog
permanent, care să coordoneze şi să monitorizeze procesul migraţionist între beneficiu statului şi
nu în ultimul rînd, al populaţiei.

3.4. Concluzii la capitolul III


Concluziile ce rezultă din parcurgerea capitolului al treilea al lucrării se referă la
examinarea politicilor privind migrația forței de muncă atît la nivel național, cît și la nivel
internațional. În acest context putem evidenția următoarele:
Gestionarea cu succes a migraţiei depinde de politicile pieţei muncii, politicile sociale,
măsurile de asigurare a integrării migranţilor şi administrarea publică calitativă. Politica publică
poate influenţa natura şi interacţiunea cerere-atragere şi ofertă-împingere pentru a realiza
obiectivele ţării privind migraţia.
Modalitatea de implicare a statului în gestionarea procesului migraţiei externe a forţei de
muncă este posibilă prin elaborarea de politici în domeniul respectiv. Până în prezent, autorităţile
autohtone nu au demonstrat o abordare complexă în domeniul politicii migraţionale. Am asistat
la o serie de programe de cercetare a proporţiilor migraţiei şi remitenţelor, având la bază sondaje
tematice, programe de cercetare ştiinţifică a impactului migraţiei economice externe şi, se pare,
un program de conştientizare a impactului social al migraţiei externe pentru muncă, majoritatea
finanţate din bugetul public şi din partea donatorilor externi. Iniţiative, precum: reducerea
costurilor de transfer (taxe mai mici de transfer şi rate de schimb mai favorabile), reducerea
riscurilor implicate în aceste transferuri şi oferirea mai multor alternative atractive de investiţii –
sunt direcţii sigure şi posibile de influenţat de stat prin politicile sale
Efectele emigraţiei muncitorilor calificaţi asupra dezvoltării sustenabile a ţării sunt atât
pozitive (remitenţele), cât şi negative (pierderea de capital uman). Gestionarea cu succes a
migraţiei depinde de politicile pieţei muncii, politicile sociale, măsurile de asigurare a integrării
migranţilor şi administrarea publică calitativă.
Politica publică poate influenţa natura şi interacţiunea cerere-atragere şi ofertă-împingere
pentru a realiza obiectivele ţării privind migraţia. Strategia naţională în domeniul migraţiei şi
azilului (2011-2020) constituie documentul naţional menit să asigure reglementarea circulaţiei şi
mobilităţii cetăţenilor, pentru a contribui la prosperitatea populaţiei ţării, la dezvoltarea ei
socioeconomică, la asigurarea drepturilor şi securităţii sociale ale migranţilor.
Elaborarea politicii ocupării externe a forţei de muncă pentru Republica Moldova, pentru
care emigrarea forţei de muncă reprezintă, în linii generale, pierderea unicului său avantaj
competitiv, reprezintă un obiectiv de necesitate primordială, şi, în viitor, procesul de emigrare a
forţei de muncă trebuie examinat ca parte a strategiei de dezvoltare a ţării.
În funcţie de dezideratele de intervenţie a statului în procesul migrator, se pot evidenţia
scopuri economice, sociale şi strategice :
– scopuri politice în direcția ocupării externe: reducerea nivelului şomajului, majorarea
încasărilor de
valută străină, încurajarea economisirii, majorarea încasărilor pentru investiţii în învăţământ,
majorarea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a cetăţenilor angajaţi în străinătate;
– scopuri sociale și strategice: acordarea unui complex de măsuri în vederea protecţiei
migranţilor şi membrilor familiilor lor, inclusiv prin asigurarea socială de stat, reducerea
inegalităţii salariilor legate de lărgirea pieţii muncii, înlăturarea abuzului în sfera traficului de
fiinţe umane, reducerea cheltuielilor pentru emigrare, mărirea şi diversificarea numărului ţărilor
de angajare (destinaţie), prevenirea migraţiei ilegale şi
aprobarea legislaţiei în domeniul procesului migraţional, influenţa asupra componenţei
profesionale a lucrătorilor – migranţi, utilizarea migraţiei ca mod de dobândire a cunoştinţelor
noi din exterior, minimizarea dizlocării, producerii interne ca urmare a exodului creierilor,
stimularea investiţiilor, atragerea remitenţelor în sistemul financiar, încurajarea migraţiei de
reîntoarcere.
Iniţiative, precum: reducerea costurilor de transfer (taxe mai mici de transfer şi rate de
schimb mai favorabile), reducerea riscurilor implicate în aceste transferuri şi oferirea mai multor
alternative atractive de investiţii – sunt direcţii sigure şi posibile de influenţat de stat prin
politicile sale.
Exodul de inteligenţă este un subiect sensibil, care deocamdată nu şi-a găsit reflectare în
politicile naţionale și nu au fost elaborate mecanisme privind recunoaşterea reciprocă a
diplomelor de studii, angajarea migranţilor din Republica Moldova potrivit competenţelor şi
nivelului de instruire, ceea ce reduce efectele pozitive ale migraţiei atît pentru migrant, cît şi
pentru societatea ţării gazdă.
Politica Uniunii Europene în domeniul migraţiei este una complexă şi include trei
componente importante: combaterea migraţiei ilegale/iregulare, migraţia forţei de muncă şi
migraţia şi dezvoltarea, care urmează a fi luate în considerare într-o manieră holistică la
elaborarea strategiilor de durată în domeniul migraţiei şi azilului.