I.

1. Argumentaţi că UE satisface condiţiile minimale ale democraţiei. (R. Dahl)

Uniunea Europeană face modificări deosebite în statele candidate, prin anumite criterii de
aderare, ca mai apoi aceste modificări să se transforme într-o presiune a democratizării. Aceste
criterii fiind stabilite în cadrul politicii sale de extindere. În ceea ce priveşte procesul de
europenizare este unul remarcabil ţinând cont că Uniunea Europeană este o formă nouă de mişcare
în care mereu au loc modificări la nivel transnaţional dar şi naţional. Puterile politice într-un sistem
de organizare şi de conducere a vieţii economice sunt divizate având un caracter împărţit pe mai
multe centre de putere, acordând autoritate administrativă organelor locale.Luând la bază ideea că
democraţia poate fi înţeleasă ca o ideologie, un concept sau o teorie, se poate afirma că există mai
multe doctrine politice privind organizarea și conducerea societății: doctrina politică liberală
(liberalismul este unanim considerat a fi, cronologic, cea dintâi teorie socială a civilizaţiei moderne)

Alături de mulți alți cercetători, Dahl s-a concentrat asupra puterii, el i-a oferit chiar o
definiție care, dincolo de numeroase critici și reevaluări la care a fost supusă, ne servește încă foarte
bine. Este vorba de faimoasa definiție” relațională”, care stipulează că” A are putere asupra lui B în
măsura în care îl poate face pe B să facă ceva ce B altfel nu ar face”.

În opinia lui Robert Dahl condiţiile democraţiei sunt:

 Egalitatea la vot

 Participare efectivă

 Înţelegere luminată

 Control asupra agendei

 Cuprinderea

Conceptul de democraţie este indisolubil legat de noţiunea de pluralism. Ea îşi găseşte

concretizarea în multitudinea de partide şi organizaţii politice, sindicale, religioase etc, exprimând
diversitatea concepţiilor şi organizaţiilor care se interpun între individ şi stat. Pluralismul politic
este un principiu după care funcţionarea democratică a societăţii, garantarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti sunt condiţionate de existenţa şi acţiunea mai multor forţe politice şi sociale
aflate în competiţie. Prin instituirea pluralismului politic drept câmp de manifestare a democraţiei,
puterea politică nu mai tronează deasupra societăţii, ci se intersectează cu toate segmentele
structurii sociale într-un mecanism chemat să funcţioneze pe baza legitimităţii, a libertăţii. Aristotel
spunea că libertatea este "principiul fundamental al guvernământului democratic."

În faza revoluţiilor burgheze, când s-a făcut trecerea la suveranitatea naţională, s-au conturat, pe
fundalul recunoaşterii omului ca fiinţă concretă, nu abstractă, anumite drepturi şi libertăţi. Ele se
vor proclama sub denumirea de "declaraţii ale drepturilor omului şi ale cetăţeanului". Pentru a fi
îndeplinite, poporul trebuie să-şi exercite puterea pe principiul libertăţii. Toate democraţiile
occidentale au recunoscut drepturile omului, printre care amintim:

 dreptul la libertate

 dreptul la libertatea de exprimare

  dreptul la libertatea de gândire

 dreptul la libertatea presei

 dreptul la viaţă

 dreptul la proprietate

 dreptul la securitate

 dreptul la întrunire şi la asociere

 dreptul la apărare egală din partea legii

 dreptul la o judecată promptă şi dreaptă

 dreptul la libertatea credinţei şi a conştiinţei

Acestea sunt drepturi ce nu pot fi abrogate de nici o putere, sunt aşa numitele drepturi
inalienabile. Ele decurg din suveranitatea poporului. Rolul drepturilor este de a proteja individul
asupra abuzurilor venite din partea autorităţilor.

"Fiecare epocă şi generaţie trebuie să fie la fel de liberă să acţioneze pentru sine, în toate
cazurile, ca epocile şi generaţiile care au precedat-o... Omul nu are nici un fel de proprietate
asupra omului şi nici o generaţie nu are vreo proprietate asupra generaţiilor care urmează." T.
Pâine, "Drepturile omului"

Principiile Fundamentale ale Democraţiei

 Suveranitatea poporului.

 Guvernul alcătuit cu acordul celor guvernaţi.

 Domnia majorităţii.

 Drepturile minorităţilor.

 Garantarea drepturilor fundamentale ale omului (un raport just între drepturi şi libertăţi, între
obligaţii şi îndatoriri, între libertate şi responsabilitate).

 Existenţa unui cadru legislativ (în care să fie prevăzute drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului, să se prevadă egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor de a gândi şi de a se
organiza în mod liber, de a-şi manifesta liber poziţiile faţă de conducători).

 Alegeri libere şi echitabile (existenţa unui mecanism politic care să asigure condiţiile pentru
exercitarea liberă de către toţi cetăţenii a dreptului de a alege şi de a fi aleşi: vot universal
direct şi secret).

 Respectarea procedurilor legale.

 Limitarea constituţională a puterii guvernanţilor.

 Pluralism social, economic şi politic ca condiţie sinequanon a democraţiei.

  Separaţia puterilor în stat (puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească)
fiind o necesitate şi o garanţie împotriva instaurării totalitarismului.

 Respectarea valorilor de toleranţă, pragmatism, cooperare şi compromis.

 Dreptul de organizare profesională şi politici libere.

 Existenţa mijloacelor de informare în masă care să se manifeste liber (unii politologi

consideră presa scrisă ca fiind "a patra putere în stat").

 Organizarea şi conducerea democratică a societăţii să cuprindă toate sferele vieţii sociale.

Democraţia reprezentativă s-a format în jurul parlamentelor. Parlamentul este cel care
legitimează guvernământul democratic. Funcţia lui esenţială este de a face legi şi de a susţine şi
controla puterea executivă (adică Guvernul). În România Parlamentul este bicameral: Senatul şi
Camera Deputaţilor, ambele alese prin vot direct şi secret de către guvernaţi, o dată la patru ani.
Democraţia s-a dezvoltat şi se dezvoltă numai în măsura în care relaţia dintre conducători şi conduşi
(guvernanţi şi guvernaţi) se înclină în favoarea celor din urmă, când conduşii impun conducătorilor,
prin modalităţi şi mijloace variate, respectarea drepturilor fundamentale ale individului.

Potrivit Democracy Index, nicio ţară fostă comunistă (membră sau nu a UE) nu a reuşit până în
prezent să facă tranziţia de la regimul autoritar la un regim democratic funcţional. Toate statele
foste comuniste membre ale Uniunii Europene fac astăzi parte din grupul ţărilor cu democraţii
disfuncţionale (flawed democracies).

Mai mult, între 2006 şi 2017 patru state occidentale membre UE au retrogradat din grupul ţărilor
cu democraţii funcţionale (full democracies) în cel al ţărilor cu democraţii disfuncţionale: Belgia,
Franţa, Grecia şi Portugalia. În plus, alte două state occidentale membre UE - Cipru şi Italia - nu au
făcut niciodată parte din grupul ţărilor cu democraţii funcţionale. Toate astea sugerează că proiectul
economic al UE - piaţa comună - e mult mai bine construit decât proiectul politic - crearea unei
comunităţi de state întemeiate pe valorile democraţiei şi ale apărării drepturilor omului.La fel cum
sclavia şi, ulterior, rasismul au subminat proiectul politic numit "Statele Unite ale Americii",
inexistenţa mecanismelor de dezvoltare şi întărire a democraţiei minează azi proiectul politic numit
"Uniunea Europeană". Așadar, conceptul de democraţie a evoluat sub aspect politic, îmbrăcând mai
multe forme, în sensul că, la fel ca şi politica în general, democraţia se bazează pe relaţia dintre
guvernanţi şi guvernaţi. Din aceste relaţii putem desprinde mai multe forme și modele ale
democraţiei. Astfel, printre principalele forme şi modele (de organizare și funcționare) ale
democraţiei se enumeră:

Democrația directă (sistem de guvernare în care deciziile de interes public sunt luate direct de
populație, însă tradiţia politologică susţine că imposibilitatea funcţionării actuale la nivel statal a
democraţiei directe e cauzată de amploarea de ordin teritorial şi demografic a comunităţilor politice
şi a procesului economic cu toate problemele ce derivă de aici).

Democrația reprezentativă (sistem de guvernare în care deciziile de interes public sunt luate de
reprezentanții aleși)

Democrația participativă (admite participarea tuturor categoriilor de cetăţeni la viaţa politică a

statului şi la adoptarea deciziilor de stat)
 Democrația consociativă/consociațională (societăți puternic divizate acolo unde există clivaje
culturale, unde există minorități cu diferențe majore între ele)

Democrația pluralistă (presupune varietatea centrelor puterii, separarea puterilor, excluderea

monopolului asupra puterii de stat, multitudinea de mijloace de articulare a intereselor, lupta liberă
a forţelor politice, competitivitatea elitelor și posibilitatea înlocuirii lor pe căi democratice),

Democrația poliarhică (termenul clasic al lui Robert Dahl pentru a caracteriza evoluția politicii
contemporane și pentru a desemna regimul politic cel mai apropiat, de idealul unui sistem deplin
democratizat)

Democrația electronică (în cazul regimurilor democratice contemporane, prezintă, conform

opiniei politologului italian Domenico Fisichella, nodul critic marcat prin generarea celor mai multe
întrebări pentru viitor, fiind vorba de raportul dintre democraţia directă şi democraţia reprezentativă,
care apare azi valorificat în termeni noi)

Democraţia informaţională (formulată de savantul francez M. Rocar și apare ca o reacţie la

revoluţia informaţională care continuă clauza revoluţiei tehnico-ştiinţifică)

Democrația „pură” (presupune o viitoare societate a „egalilor” doar ca normativ, ca model sau
ţip ideal)

Democrația formală sau de vitrină (specifică pentru „noile” regimuri democratice actuale dar şi
pentru țările din spațiul post sovietic.